Hotărârea nr. 112/2024

privind aprobarea încheierii unor contracte de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual începând cu anul școlar 2024-2025

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 112 din 28 februarie 2024 privind aprobarea încheierii unor contracte de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual începând cu anul școlar 2024-2025

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin referatul de aprobare înregistrat cu nr. 14332/20.02.2024,

Analizând Raportul de specialitate nr. 14333/20.02.2024 al Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public - Compartimentul Administrația Școlilor,

Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

În baza prevederilor art. 35 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 20 alin. (1) lit. i) din Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare,

Conform prevederilor Ordinului Ministerului Educației nr. 5732/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, cu modificările și completările ulterioare,

Văzând Adresa nr. VET/3160/15.12.2023 a Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 102712/19.12.2023, prin care ne adresează rugămintea de a sprijini întregul proces de implementare a învățământului preuniversitar dual, prin promovarea învățământului preuniversitar dual precum și semnarea Contractelor de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul preuniversitar dual de pe raza Municipiului Arad,

Luând în considerare Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 11555/12.02.2024 de la Colegiul Economic Arad începând cu anul școlar 2024-2025, Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 11557/12.02.2024 de la Liceul Tehnologic de Electronică si Automatizări "Caius Iacob" Arad începând cu anul școlar 2024-2025, Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 11560/12.02.2024 de la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto "Henri Coandă" Arad începând cu anul școlar 20242025, Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 11562/12.02.2024 de la Liceul Tehnologic "Francisc Neuman" Arad-structură Liceul Tehnologic "Iuliu Moldovan" Arad începând cu anul școlar 2024-2025,

Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 consilieri prezenți din totalul de 23),

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. d), alin. 7) lit. a), alin. (14), art. 139 alin. (1), art. 196 alin.

  • (1)    lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art. 1 Se aprobă încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual între Colegiul Economic Arad, operatorii economici (partenerii de practică) și Municipiul Arad, începând cu anul școlar 2024-2025, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual între Liceul Tehnologic de Electronică si Automatizări "Caius Iacob" Arad, operatorii economici (partenerii de practică) și Municipiul Arad, începând cu anul școlar 20242025, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Se aprobă încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual între Liceul Tehnologic de Transporturi Auto "Henri Coandă" Arad, operatorii economici (partenerii de practică) și Municipiul Arad, începând cu anul școlar 2024-2025, conform Anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 Se aprobă încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual între Liceul Tehnologic "Francisc Neuman" Arad-structură Liceul Tehnologic "Iuliu Moldovan" Arad, operatorii economici (partenerii de practică) și Municipiul Arad, începând cu anul școlar 2024-2025, conform Anexei nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5 (1) Se mandatează Primarul Municipiului Arad, domnul Xxxxx Xxxxxx, să semneze contractele de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, începând cu anul școlar 2024-2025, contracte prevăzute în anexele 1 la 4, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

  • (2)    În absența Primarului Municipiului Arad, se împuternicește viceprimarul desemnat prin dispoziție a Primarului Municipiului Arad, să semneze contractele de parteneriat ce fac obiectul prezentei hotărâri.

Art. 6 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxxx-Xxxxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M.

  • 1    ex. Compartimentul Administrația Școlilor

  • 1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință ordinară CLMA 28.02.2024

Cod PMA-S4-02


ROMÂNIA

Avizat

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

Nr. 122/21.02.2024

H O T Ă R Â R E A nr.______ din ____________2024

privind aprobarea încheierii unor contracte de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual începând cu anul școlar 2024-2025

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin referatul de aprobare înregistrat cu nr. 14332/20.02.2024

Analizând Raportul de specialitate nr. 14333/20.02.2024 al Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public - Compartimentul Administrația Școlilor,

Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

În baza prevederilor art. 35 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 20 alin. (1) lit. i) din Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare,

Conform prevederilor Ordinului Ministerului Educației nr. 5732/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, cu modificările și completările ulterioare,

Văzând Adresa nr. VET/3160/15.12.2023 a Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 102712/19.12.2023, prin care ne adresează rugămintea de a sprijini întregul proces de implementare a învățământului preuniversitar dual, prin promovarea învățământului preuniversitar dual precum și semnarea Contractelor de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul preuniversitar dual de pe raza Municipiului Arad,

Luând în considerare Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 11555/12.02.2024 de la Colegiul Economic Arad începând cu anul școlar 2024-2025, Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 11557/12.02.2024 de la Liceul Tehnologic de Electronică si Automatizări "Caius Iacob" Arad începând cu anul școlar 2024-2025, Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 11560/12.02.2024 de la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto "Henri Coandă" Arad începând cu anul școlar 20242025, Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 11562/12.02.2024 de la Liceul Tehnologic "Francisc Neuman" Arad-structură Liceul Tehnologic "Iuliu Moldovan" Arad începând cu anul școlar 2024-2025,

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. d), alin. 7) lit. a), alin. (14), art. 139 alin. (1), art. 196 alin.

  • (1)    lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art. 1 Se aprobă încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual între Colegiul Economic Arad, operatorii economici (partenerii de practică) și Municipiul Arad, începând cu anul școlar 2024-2025, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual între Liceul Tehnologic de Electronică si Automatizări "Caius Iacob" Arad, operatorii economici (partenerii de practică) și Municipiul Arad, începând cu anul școlar 20242025, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Se aprobă încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual între Liceul Tehnologic de Transporturi Auto "Henri Coandă" Arad, operatorii economici (partenerii de practică) și Municipiul Arad, începând cu anul școlar 2024-2025, conform Anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 Se aprobă încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual între Liceul Tehnologic "Francisc Neuman" Arad-structură Liceul Tehnologic "Iuliu Moldovan" Arad, operatorii economici (partenerii de practică) și Municipiul Arad, începând cu anul școlar 2024-2025, conform Anexei nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5 (1) Se mandatează Primarul Municipiului Arad, domnul Xxxxx Xxxxxx, să semneze contractele de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, începând cu anul școlar 2024-2025, contracte prevăzute în anexele 1 la 4, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

  • (2)    În absența Primarului Municipiului Arad, se împuternicește viceprimarul desemnat prin dispoziție a Primarului Municipiului Arad, să semneze contractele de parteneriat ce fac obiectul prezentei hotărâri.

Art. 6 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ


SECRETAR GENERAL


Compartimentul Administrația Școlilor Red./Dact. Xxxx Xxxxxx

Cod.PMA-S4-01


PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr. 14332/20.02.2024

Primarul Municipiului Arad

În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanță de urgență, nr. 57/2019 privind Codul administrativ, și cu aplicarea art. 37 din Regulamentul de organizare si funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 216/2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:

privind aprobarea încheierii unor contracte de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual începând cu anul școlar 2024-2025, în susținerea căruia formulez prezentul,

REFERAT DE APROBARE

În baza prevederilor art. 35 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 20 alin. (1) lit."i") din Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare,

Conform prevederilor Ordinului Ministerului Educației nr. 5732/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, cu modificările și completările ulterioare,

Adresa nr. VET/3160/15.12.2023, a Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 102712/19.12.2023, prin care ne adresează rugămintea de a sprijini întregul proces de implementare a învățământului preuniversitar dual, prin promovarea învățământului preuniversitar dual precum și semnarea Contractelor de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul preuniversitar dual de pe raza Municipiului Arad,

Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 11555/12.02.2024 de la Colegiul Economic Arad începând cu anul școlar 2024-2025,

Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr.11557/12.02.2024 de la Liceul Tehnologic de Electronică si Automatizări "Caius Iacob" Arad începând cu anul școlar 2024-2025,

Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 11560/12.02.2024 de la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto "Henri Coandă" Arad începând cu anul școlar 2024-2025,

Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr.11562/12.02.2024 de la Liceul Tehnologic "Francisc Neuman" Arad-structură Liceul Tehnologic "Iuliu Moldovan" Arad începând cu anul școlar 2024-2025,

P R O P U N

Aprobarea încheierii unor contracte de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual începând cu anul școlar 2024-2025 între Municipiul Arad, operatorii economici (partenerii de practică) și următoarele unități de învățământ: Colegiul Economic Arad, Liceul Tehnologic de Electronică si Automatizări "Caius Iacob" Arad, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto "Henri Coandă" Arad și Liceul Tehnologic "Francisc Neuman" Arad - structură Liceul Tehnologic "Iuliu Moldovan" Arad.

P R I M A R, Xxxxx Xxxxxx

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA PATRIMONIU

SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI ADMINISTRARE DOMENIU PUBLIC

COMPARTIMENTUL ADMINISTRAȚIA ȘCOLILOR NR. 14333/20.02.2024

RAPORT DE SPECIALITATE

Referitor la: referatul de aprobare înregistrat cu nr.14332/20.02.2024 al domnului Xxxxx Xxxxxx Primarul Municipiului Arad, având ca

Obiect: privind aprobarea încheierii unor contracte de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual începând cu anul școlar 2024-2025.

Considerente juridice:

Prevederile art. 35 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare,

„(1)învățământul preuniversitar tehnologic în sistem dual este o formă de organizare a învățământului liceal și postliceal tehnologic în unități de învățământ de stat și/sau particulare pentru învățământul liceal, în școli postliceale cu personalitate juridică ori în colegii terțiare nonuniversitare care funcționează în cadrul instituțiilor de învățământ superior, învățământ care se desfășoară pe bază de contract.

  • (2)    învățământul liceal tehnologic în sistem dual are următoarele caracteristici:

  • a)    este organizat, într-un cadru unitar, de unitățile de învățământ sau la solicitarea operatorilor economici, a structurilor asociative interesate, respectiv camere de comerț, asociații patronale de ramură, de bresle sau asociații meșteșugărești, clustere, în calitate de potențiali angajatori și parteneri de practică;

  • b)    asigură o rută alternativă de educație și formare profesională, organizată pe bază de parteneriat și conform unor contracte individuale de pregătire practică, încheiate cu operatorii economici care își asumă ca responsabilitate principală pregătirea practică a elevilor;

  • c)    operatorii economici care asigură pregătirea practică a elevilor pot acorda o bursă, cel puțin la nivelul celei provenite din fonduri publice pentru învățământul liceal tehnologic, și pot finanța alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor;

  • d)    unitățile administrativ-teritoriale pot sprijini învățământul liceal tehnologic dual prin finanțarea unor cheltuieli de natura investițiilor, cheltuieli materiale, burse și stimulente pentru elevi și personalul din învățământ implicat, cheltuieli privind mobilitățile și cheltuieli pentru formarea profesională.

  • (3)    Operatorii economici care încheie contract de parteneriat cu unitățile de învățământ care desfășoară învățământ liceal tehnologic în sistem dual, potrivit reglementărilor legale, beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute la art. 22 alin. (1'1), art. 25 alin. (9), art. 28 alin. (3) lit. h) și i), art. 56 alin. (1'1), art. 62 lit. o'1), art. 68 alin. (4'1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

  • (4)    Elevii care au împlinit vârsta de 16 ani pot încheia contracte individuale de muncă cu timp parțial cu operatorii economici, conform prevederilor legale în vigoare. Activitatea prestată în baza contractului individual de muncă încheiat cu operatorul economic se echivalează cu activitatea de instruire practică, în conformitate cu prevederile unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației.

  • (5)    Persoanele fizice care desfășoară activități de tutorat, angajate de către operatori economici implicați în programe de învățământ tehnologic dual, beneficiază și ele de prevederile art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului muncii și solidarității sociale, al ministrului educației și al ministrului finanțelor.

  • (6)    De prevederile alin. (5) beneficiază și elevii angajați de operatorii economici conform alin. (4).

  • (7)    Condițiile specifice pentru beneficiarii menționați la alin. (5) și (6) sunt stabilite prin ordin comun al ministrului educației, al ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului finanțelor.

  • (8)    Învățământul liceal tehnologic dual reflectă caracteristicile prevăzute la alin. (2) și se realizează prin:

  • a)    încheierea contractului de parteneriat dintre unul sau mai mulți operatori economici sau între structuri asociative/un consorțiu de operatori economici, unitatea de învățământ și una sau mai multe unități administrativ-teritoriale, contract care stabilește condițiile de colaborare, drepturile și obligațiile părților, precum și costurile asumate de parteneri. Contractul de parteneriat va acoperi cel puțin perioada celor 3 sau 4 ani de studiu;

  • b)    încheierea contractului individual de pregătire practică dintre elev, părinții/reprezentantul legal al elevului minor, operatorul economic și unitatea de învățământ, contract care stabilește drepturile și obligațiile părților, prin care nu se pot limita opțiunile ulterioare de continuare a studiilor.

  • (9)    În învățământul liceal tehnologic dual, tutorii de practică răspund, în condițiile stabilite prin contractul de parteneriat, de organizarea și derularea pregătirii practice organizate de angajator, realizarea evaluării elevilor practicanți, prin consultare cu cadrul didactic coordonator de practică, și inițierea, în colaborare cu acesta, după caz, a programelor de recuperare/măsurilor remediale/stagiilor suplimentare de pregătire practică. Responsabilitățile tutorelui și ale cadrului didactic coordonator de practică sunt incluse în contractul individual de pregătire practică.

  • (10)    Organizarea, funcționarea și accesul în învățământul liceal tehnologic dual, durata și conținutul programelor de pregătire profesională, contractul-cadru de parteneriat, contractul individual de pregătire practică, modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării sunt reglementate prin metodologii specifice, propuse de CNITTD, aprobate prin ordin al ministrului educației, în urma consultării reprezentanților operatorilor economici și a altor structuri reprezentative ale mediului economic interesate.

  • (11)    Structura curriculumului va asigura o distribuție echitabilă între activitățile de învățare, predare și activitățile de învățare prin muncă.

Prevederile art. 20 alin. (1) lit."i") din Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, „stabilirea opțiunilor și a priorităților în aprobarea și în efectuarea cheltuielilor publice locale.

Prevederile Ordinului Ministerului Educației nr. 5732/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, cu modificările și completările ulterioare,

Art. 2 „Învă[ământul dual se organizează pentru dobândirea de cunoștințe, deprinderi și competențe, preponderent pentru ocuparea unui loc de muncă, pentru calificări profesionale de nivel 3, 4, 5, 6, 7 și 8. Competențele cheie se dezvoltă în contextul formării profesionale, în sprijinul integrării cu succes pe piața muncii, favorizând totodată continuarea studiilor și învățarea pe tot parcursul vieții.

Art. 4 „Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, respectiv a învățământului universitar, care se desfășoară pe bază de contract și are următoarele caracteristici specifice:

  • a)    este organizat, într-un cadru unitar, de către unitățile de învățământ/instituțiile de învățământ superior la solicitarea operatorilor economici sau a structurilor asociative interesate, cum ar fi camere de comerț, asociații patronale de ramură, clustere în calitate de potențiali angajatori și parteneri de practică;

  • b)    asigură o rută de educație și formare profesională, organizată pe bază de parteneriat și conform unor contracte individuale de pregătire practică încheiate cu operatorii economici care își asumă ca responsabilitate principală pregătirea practică a elevilor/studenților;

  • c)    operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă, cel puțin la nivelul celei acordate din fonduri publice pentru învățământul profesional, și alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor;

  • a)    operatorii economici asigură pregătirea practică a studenților și acordă burse, cel puțin la nivelul celor acordate din fonduri publice pentru învățământul universitar, precum și din alte fonduri, pentru învățarea în condiții de calitate;

  • e)    se bazează pe un parteneriat extins, asigurând colaborarea dintre unitățile de învățământ partenere, autoritățile publice centrale și locale și mediul economic și asociativ;

  • f)    se bazează pe un parteneriat extins, asigurând colaborarea dintre instituțiile de învățământ superior partenere și mediul economic. La organizarea formei de învățământ superior dual pot contribui și autoritățile publice locale, structurile asociative interesate, respectiv camere de comerț și asociații patronale de ramură, precum și parteneri relevanți la nivel național sau internațional.

Art. 5, lit. a) „Învățământul dual îndeplinește următoarele cerințe: a) încheierea

contractului de parteneriat între unul sau mai mulți operatori economici sau între structuri asociative/un consorțiu de operatori economici, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea școlară, contract care stabilește condițiile de colaborare, drepturile și obligațiile părților, precum și costurile asumate de parteneri”

Art. 7 „(1) Învățământul dual se organizează în unități de învățământ de stat, particulare sau confesionale autorizate sau acreditate, în baza unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulți operatori economici sau cameră de comerț, asociație/consorțiu de operatori economici/clustere, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea școlară și prin care se stabilesc condițiile de colaborare, drepturile și obligațiile părților, precum și costurile asumate de parteneri.

  • (2)    Modelul contractului de parteneriat este prezentat în anexa nr. 1 la prezenta metodologie.”

Art. 8 „ (1) Contractul de parteneriat menționat la art. 7 se încheie pentru fiecare nouă serie de elevi pentru care se inițiază pregătirea prin învățământul dual, cu actualizarea anuală, prin act adițional, a informațiilor din anexele nr. 1, 2 și 3 din contractul de parteneriat, prin care sunt convenite responsabilitățile specifice și contribuțiile asumate.

  • (2)    Contractele menționate la alin. (1) se încheie distinct pentru fiecare nivel de calificare în învățământul dual. ”

Art. 9„Durata pentru care se încheie contractul de parteneriat cuprinde perioada de timp aferentă activităților de promovare a ofertei, recrutarea, selecția și admiterea elevilor, întreaga perioadă de formare profesională prin învățământul dual, precum și perioada de susținere a examenului final de certificare a calificării profesionale. ”

Art. 11 „Contractul de parteneriat stabilește drepturile operatorilor economici cu privire la:

  • a)    participarea la activitățile de informare și promovare a ofertei de formare profesională;

  • b)    stabilirea probelor de admitere și elaborarea procedurii de admitere;

  • c)    participarea la recrutarea, selecția și admiterea candidaților pentru locurile oferite în învățământul dual;

  • d)    participarea la planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS);

  • e)    participarea la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;

  • f)    reprezentarea în consiliul de administrație al unității de învățământ și/sau, după caz, în consiliul reprezentativ al operatorilor economici;

  • g)    organizarea și derularea practicii elevilor și stabilirea schemelor orare;

  • h)    evaluarea continuă a elevilor în practică;

  • i)    urmărirea frecvenței și situației școlare a elevilor;

  • j)    organizarea unor stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheiată din cauza absențelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă sau, în alte situații, cu acordul părinților;

  • k)    organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor;

  • l)    stabilirea cuantumului și a criteriilor de acordare a susținerii financiare, stimulentelor și altor forme de sprijin pentru elevi;

  • m)    stabilirea criteriilor de angajare a absolvenților cu care au avut încheiate contracte individuale de pregătire practică. ”

Art. 12 „Contractul de parteneriat stabilește drepturile unității de învățământ cu privire la:

  • a)    organizarea și derularea activităților de informare și promovare a ofertei de formare profesională;

  • b)    elaborarea și aplicarea procedurii de admitere a candidaților în învățământul dual;

  • c)    planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS);

  • d)    proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;

  • e)    reprezentarea în consiliul de administrație al unității de învățământ;

  • f)    organizarea și derularea procesului de pregătire a elevilor și stabilirea schemelor orare;

  • g)    evaluarea continuă a elevilor;

  • h)    inițierea și organizarea unor măsuri pentru recuperarea orelor neefectuate de către elevi din cauza absențelor sau pentru remediere în cazul elevilor cu progres întârziat, inclusiv prin stagii suplimentare de pregătire practică;

  • i)    organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor. ” Art. 13 „Contractul de parteneriat stabilește drepturile unității administrativ-teritoriale cu privire la:

  • a)    participarea la activitățile de informare și promovare a învățământului dual;

  • b)    participarea la planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS);

  • c)    reprezentarea în consiliul de administrație al unității de învățământ;

  • d)    stabilirea priorităților pentru obiective de investiții, lucrări de întreținere, reparații capitale, consolidări și alte contribuții necesare pentru dezvoltarea unității școlare și creșterea calității procesului de educație și formare profesională;

  • e)    proiectele implementate de unitatea de învățământ, pentru care i se solicită asigurarea cofinanțării necesare, în cadrul unor programe finanțate din fonduri europene sau din alte surse de finanțare. ”

Art. 14 „Contractul de parteneriat stabilește obligațiile operatorilor economici cu privire la:

  • a)    organizarea și desfășurarea stagiilor de pregătire practică prevăzute în planul-cadru de învățământ pentru nivelul respectiv de calificare, precum și a componentei de pregătire practică din modulele de specialitate, convenite a se desfășura la operatori economici”;

  • b)    asigurarea condițiilor materiale - utilaje, echipamente, materii prime, materiale consumabile, energie și celelalte utilități necesare pentru practica elevilor organizată în răspunderea lor, în conformitate cu standardele de pregătire profesională, planurile de învățământ și curriculumul în vigoare, inclusiv curriculumul în dezvoltare locală pentru stagiile de pregătire practică proiectate în colaborare cu unitatea de învățământ;

  • c)    asigurarea resurselor umane (tutori) necesare pentru pregătirea practică a elevilor, organizată la operatorul economic;

  • d)    asigurarea echipamentelor de lucru și de protecție pentru elevi, pe perioadele de formare derulate la operatorul economic;

  • e)    asigurarea securității și sănătății în muncă a elevilor pe parcursul perioadelor de formare derulate la operatorul economic;

  • f)    angajarea cheltuielilor necesare pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, examinările de medicină a muncii și analizele medicale obligatorii pentru elevi;

  • g)    angajarea cheltuielilor pentru asigurări de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul pregătirii practice la operatorul economic, pentru elevi (în funcție de domeniul de activitate);

  • h)    asigurarea pentru elevi a unei burse, cel puțin la nivelul celei acordate din fonduri publice pentru învățământul profesional;

  • i)    acordarea altor forme de sprijin material și stimulente financiare convenite prin contractul de parteneriat;

  • j)    asigurarea condițiilor necesare (dotări, materii prime, materiale consumabile, utilități etc.) pentru derularea probelor de admitere și a examenelor de certificare a calificării profesionale a elevilor, în funcție de locația convenită pentru organizarea acestora;

  • k)    asigurarea condițiilor necesare pentru evaluarea continuă a elevilor în cadrul pregătirii practice la operatorul economic;

  • l)    angajarea altor cheltuieli necesare pentru formarea de calitate a elevilor;

  • m)    contribuția convenită pentru îmbunătățirea dotării și a condițiilor de desfășurare a procesului de educație și formare profesională din unitatea de învățământ;

  • n)    exercitarea atribuțiilor de membru în consiliul de administrație sau, după caz, în consiliul reprezentativ al operatorilor economici;

  • o)    implicarea în activități de informare și promovare a ofertei de formare profesională;

  • p)    participarea cu specialiști la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;

  • q)    organizarea de stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheiată din cauza absențelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă.

Art. 15 „Contractul de parteneriat stabilește obligațiile unității de învățământ cu privire la:

  • a)    asigurarea spațiilor de instruire cu dotările aferente pentru pregătirea teoretică și componenta de pregătire practică din modulele de specialitate, convenită a se desfășura la unitatea de învățământ, în concordanță cu standardul de pregătire profesională, planurile de învățământ și curriculumul în vigoare;

  • b)    asigurarea materiilor prime, materialelor consumabile, energiei electrice și a celorlalte utilități necesare pregătirii practice organizate la unitatea de învățământ pentru dobândirea calificării profesionale, în concordanță cu standardul de pregătire profesională, planurile de învățământ și curriculumul în vigoare;

  • c)    asigurarea resurselor umane necesare pentru pregătirea teoretică și practică a elevilor, organizată la unitatea de învățământ;

  • d)    asigurarea unui cadru didactic coordonator pentru fiecare grupă de elevi la instruirea practică, responsabil pentru monitorizarea pregătirii practice derulate la operatorii economici;

  • e)    asigurarea echipamentelor de lucru și de protecție pentru elevi, pe perioadele de formare derulate la unitatea de învățământ;

  • f)    asigurarea securității și sănătății în muncă a elevilor pe parcursul perioadelor de formare derulate la unitatea de învățământ;

  • g)    asigurarea condițiilor necesare și angajarea cheltuielilor legate de evaluarea și certificarea elevilor în cazul în care centrul de examen este organizat în unitatea de învățământ;

  • h)    asigurarea, în colaborare cu operatorii economici, a organizării și desfășurării examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • i)    angajarea altor cheltuieli necesare pentru formarea de calitate a elevilor;

  • j)    asigurarea drepturilor elevilor prevăzute de legislația în vigoare;

  • k)    proiectarea curriculumului în dezvoltare locală, în conformitate cu solicitările operatorilor economici și cerințele standardelor de pregătire profesională și în parteneriat cu aceștia;

  • l)    planificarea, împreună cu operatorii economici, a stagiilor de pregătire practică și a practicii săptămânale și stabilirea, de comun acord cu aceștia, a schemelor orare pentru învățământul dual;

  • m)    organizarea și desfășurarea evaluării continue a elevilor, în colaborare cu operatorii economici, în condițiile stabilite de comun acord cu aceștia și în conformitate cu reglementările în vigoare;

  • n)    organizarea și desfășurarea, împreună cu operatorii economici, a activităților de informare și promovare a ofertei de formare profesională;

  • o)    elaborarea și aplicarea, în parteneriat cu operatorii economici, a procedurii de admitere a candidaților în învățământul dual;

  • p)    asigurarea cadrului organizatoric și logistic pentru constituirea și funcționarea consiliului de administrație al unității de învățământ, în conformitate cu reglementările în vigoare pentru învățământul dual. ”

Art. 16 „Prin contractul de parteneriat unitatea administrativ-teritorială are următoarele obligații:

  • a)    asigurarea cheltuielilor necesare pentru funcționarea în bune condiții a întregului proces de educație și formare profesională derulat în unitatea de învățământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • b)    identificarea și planificarea, în colaborare cu unitatea școlară și operatorii economici parteneri de practică, a lucrărilor de întreținere, reparații capitale, consolidări și a obiectivelor de investiții necesare pentru dezvoltarea unității școlare și creșterea calității procesului de educație și formare profesională;

  • c)    asigurarea, în cadrul finanțării complementare din bugetul local, a sumelor necesare pentru cheltuieli de investiții, reparații capitale, consolidări și alte categorii de cheltuieli necesare;

  • d)    asigurarea cofinanțării necesare pentru proiectele implementate de unitatea de învățământ, convenite în prealabil cu aceasta, în cadrul unor programe finanțate din fonduri europene sau din alte surse de finanțare;

  • e)    sprijinirea demersurilor inițiate de unitatea de învățământ și operatorii economici parteneri în cadrul acțiunilor de informare și promovare a ofertei de formare profesională;

  • f)    asigurarea reprezentării unității administrativ-teritoriale în consiliul de administrație al unității de învățământ. ”

Art. 19, alin. (1) „Pentru pregătirea profesională, fiecare elev major, respectiv părintele, tutorele sau susținătorul legal al elevului minor încheie un contract individual de pregătire practică cu operatorul economic și unitatea de învățământ, reglementat prin metodologie specifică elaborată de Ministerul Educației, cu consultarea prealabilă a reprezentanților desemnați ai operatorilor economici și ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale și aprobată prin ordin al ministrului educației. ”

Art. 21 „Unitățile de învățământ de stat în care se organizează învățământ dual sunt stabilite în conformitate cu prevederile metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, cuprinderea efectivelor de preșcolari și elevi din unitățile de învățământ particular, precum și în baza emiterii avizului conform, în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar, aprobată anual prin ordin al ministrului educației.

Art. 22 „Unitățile de învățământ de stat în care se organizează învățământ dual sunt stabilite de inspectoratele școlare, la solicitările operatorilor economici interesați în formarea profesională prin învățământul dual, cu consultarea autorităților administrației publice locale, a comitetelor locale de dezvoltare a parteneriatului social, având în vedere tendințele de dezvoltare socială și economică, precizate în documentele strategice regionale, județene și locale privind învățământul profesional și tehnic. ”

Art. 55 „Pentru învățământul dual, curriculumul la decizia școlii este curriculum în dezvoltare locală și constituie oferta educațională la nivel local, elaborată de unitatea de învățământ în parteneriat cu operatorii economici/autoritățile administrației publice locale, pentru adaptarea formării profesionale a elevilor la nevoile locale ale pieței muncii. ”

Considerente generale:

Adresa nr. VET/3160/15.12.2023, a Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 102712/19.12.2023, prin care ne adresează rugămintea de a sprijini întregul proces de implementare a învățământului preuniversitar dual, prin promovarea învățământului preuniversitar dual precum și semnarea Contractelor de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul preuniversitar dual de pe raza Municipiului Arad,

Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 11555/12.02.2024 de la Colegiul Economic Arad începând cu anul școlar 2024-2025,

Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr.11557/12.02.2024 de la Liceul Tehnologic de Electronică si Automatizări "Caius Iacob" Arad începând cu anul școlar 2024-2025,

Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 11560/12.02.2024 de la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto "Henri Coandă" Arad începând cu anul școlar 2024-2025,

Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr.11562/12.02.2024 de la Liceul Tehnologic "Francisc Neuman" Arad-structură Liceul Tehnologic "Iuliu Moldovan" Arad începând cu anul școlar 2024-2025,

În considerarea celor de mai sus,

P R O P U N E M

  • 1.    Încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual între Colegiul Economic Arad, operatorii economici (partenerii de practică) și Municipiul Arad, începând cu anul școlar 2024-2025, conform Anexei nr. 1 care face parte din prezentul proiect de hotărâre.

  • 2.    Încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual între Liceul Tehnologic de Electronică si Automatizări "Caius Iacob" Arad, operatorii economici (partenerii de practică) și Municipiul Arad, începând cu anul școlar 20242025, conform Anexei nr. 2 care face parte din prezentul proiect de hotărâre.

  • 3.    Încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual între Liceul Tehnologic de Transporturi Auto "Henri Coandă" Arad, operatorii economici (partenerii de practică) și Municipiul Arad, începând cu anul școlar 2024-2025, conform Anexei nr. 3 care face parte din prezentul proiect de hotărâre.

  • 4.    Încheierea contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual între Liceul Tehnologic "Francisc Neuman" Arad-structură Liceul Tehnologic "Iuliu Moldovan" Arad, operatorii economici (partenerii de practică) și Municipiul Arad, începând cu anul școlar 2024-2025, conform Anexei nr. 4 care face parte din prezentul proiect de hotărâre.

    Director Executiv, Xxxxxx Xxxxxxxxxxx

    Șef Serviciu,                 Consilier,

    Xxxxxxx Xxxxx             Xxxx Xxxxxx

Viza juridică

Nume și prenume Xxxxxxx Xxxxxxxx Semnătura

Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. /2024 a Consiliului Local al Municipiului Arad

ANEXA Nr. 1 la Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual

Număr de înregistrare 1459 / 11.12.2023


PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

S.IV

IZ FEB.2024

Nr.................data.....................

CONTRACT DE PARTENERIAT pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual Nivelul 3 de calificare1 -

t 11555

^1 IMN



CAPITOLUL I

Părțile contractante

Prezentul contract se încheie între:

  • 1.    unitatea de învățământ Colegiul Economic Arad, cu sediul în Arad, str. Piața George Enescu, nr. 2, județul Arad, telefon 0257281529, fax: 0257281529, CUI 3519720, reprezentată legal prin Băltarețu Monica, având funcția de director,

  • 2.    unitatea administrativ-teritorială2 Municipiul Arad cu sediul3 în ARAD, str. B-dul Revoluției, nr. 75, județul Arad CUI 3519925, telefon 0257281850, fax 0257284744, reprezentat legal prin4 Xxxxxx Xxxxx, în calitate de Primar,

  • 3.    Operatorul economic5 (partener de practică):

    • 3.1    S.C. Auto&lmobile Rent AMC SRL. cu sediul în Arad, str. MIRON COSTIN, nr. 19 județul Arad, identificată cu J02/1836/1994, CUI RO6785646, telefon 0722358178, reprezentat legal prin Xxxxxx Xxxxx, în calitate de administrator,

    • 3.2    S.C. Continental Hotels S.A. - sucursala Arad cu sediul în Arad, B-dul REVOLUȚIEI 79-81, județul Arad, identificată cu J40 1754 1991. CUI RO1559737, telefon 0723 202 527, reprezentat legal prin Xxxx Xxxxxxxxxx, în calitate de General Manager,

    • 3.3    S.C. KNOSSOS Food SRL cu sediul în Arad, Str. GRIGORE URECHE, nr. 8 județul Arad, identificată cu J02 /820 /2007, CUI 21599710, telefon 0756106411, reprezentat legal prin Xxxxx Xxxx, în calitate de administrator,

    • 3.4    S.C. PERLA MUREȘ RIO GRANDE NICU BORTIȘSRLcu sediul în Arad, Malul Mureșului FN, județul Arad, identificată cu J02/338/1991, CUI RO1682151, telefon 0732860235, reprezentat legal prin Boci Bogdan, în calitate de administrator,

    • 3.5    S.C. TAC Korona Solutions SRL- Restaurant Ema del Mar cu sediul în Arad, Str. EPISCOPIEI, nr. 9 Corp A, județul Arad, identificată cu J02 /871 /2013, CUI 32091082, telefon 0746611113, reprezentat legal prin Xxxx Xxxxxxx, în calitate de administrator,

    • 3.6    S.C. GEMI CENTER SRL cu sediul în Arad, B-dul Nicolae Titulescu, nr. 3 județul Arad, identificată cu J02/1012/2002, CUI RO15038259, telefon 0733105038, reprezentat legal prin Duca Râul Rareș, în calitate de director,

    • 3.7    S.C. Remarkt Magazine SRL cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 165, punct de lucu Arad, Calea Radnei, nr. 298 identificată cu J40 /3283 /2013, CUI 31357586, telefon 0756067087, reprezentat legal prin Xxxxxxx Xxxxxx, în calitate de director,

    • 3.8    S.C.MAICOR SMART SRL cu sediul în Vladimirescu, str. Roma, nr. 25, județul Arad, identificată cu J2/1127/2015, CUI 35121277, telefon 0756023829, reprezentat legal prin Xxxxxx Xxxxxxx, în calitate de administrator,

    • 3.9    S.C. MAXIVISION SRL cu sediul în Arad, str. 1 Decembrie 1918, nr. 4, județul Arad, identificată cu J2/131/2022, CUI 1804402, telefon 0745257311, reprezentat legal prin Xxxxxxxxx Xxxxx, în calitate de administrator,

    • 3.10    S.C. FLANA MARKET SRL cu sediul în Arad, str. Dunării, nr. 84, județul Arad, identificată cu J02/1541/2003, CUI RO15932541, telefon 0765321170, reprezentat legal prin Xxxxxx Xxxx, în calitate de administratori,

CAPITOLUL II

Scopul contractului

Art. 1. - (1) Prin semnarea prezentului contract, părțile înțeleg să acționeze în calitate de parteneri, prin eforturi conjugate și partajarea responsabilităților, în baza propriilor competențe instituționale, în interesul comun privind formarea competențelor necesare pentru dezvoltarea personală și profesională a tinerilor și sprijinirea acestora în tranziția de la școală la un loc de muncă, exprimat prin scopul contractului

  • (2)    Prezentul contract are ca scop formarea profesională de calitate a elevilor, în vederea angajării lor după absolvire în conformitate cu nivelul de pregătire și competențele certificate.

CAPITOLUL III

Obiectul contractului

Art. 2. - (1) Prezentul contract stabilește condițiile de colaborare, drepturile și obligațiile părților, precum și costurile asumate pentru formarea profesională a elevilor pentru care se inițiază pregătirea prin învățământul dual, începând din anul școlar 2024 - 2025, după cum urmează:

  • a) La nivelul 36 de calificare, conform Cadrului național al calificărilor (CNC):

  • -    24 elevi, în domeniul de pregătire profesională Turism și alimentație, calificarea profesională Bucătar;

  • - 16 elevi, în domeniul de pregătire profesională Turism și Alimentație, calificarea profesională Ospătar( chelner), vânzător în unități de alimentație;

  • -    8 elevi, în domeniul de pregătire profesională Comerț, calificarea profesională Recepționer-distribuitor;



  • (2)    Repartizarea numărului de elevi prevăzuți la alin. (1) pe locurile alocate fiecărui operator economic partener de practică este prezentată în anexa nr. 1, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneri at7.

Art. 3. - Prezentul contract reprezintă un acord general, pe baza căruia vor fi încheiate anual contractele individuale de pregătire practică a elevilor din învățământul dual, conform reglementărilor în vigoare.

CAPITOLUL IV

Durata contractului

Art. 4 - (1) Prezentul contract se încheie pe o durată determinată de 44.1uni8 - pentru a cuprinde perioada de timp aferentă activităților de promovare a ofertei, recrutarea, selecția și admiterea elevilor, întreaga perioadă de formare profesională prin învățământul dual, inclusiv susținerea examenului final de certificare a calificării - și intră în vigoare la data semnării lui de către reprezentanții legali ai părților contractante.

  • (2)    Responsabilitățile specifice și contribuțiile asumate în cadrul partajării responsabilităților între școală și operatorul economic partener de practică, situația susținerii financiare, stimulentelor și altor formelor de sprijin acordate elevilor din învățământul dual de către operatorul economic sunt stabilite pentru fiecare an școlar în anexele nr. 1 și nr. 2, care se actualizează anual și fac parte integrantă din prezentul Contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual.

  • (3)    Situația obiectivelor de investiții, reparații capitale, consolidări și a altor categorii de cheltuieli pentru dezvoltarea unității școlare și creșterea calității procesului de educație și formare profesională, asumate de unitatea administrativ-teritorială, sunt stabilite pentru fiecare an școlar sau pentru o perioadă de maximum 3 ani școlari, în funcție de specificul obiectivelor de investiție/reparații capitale/consolidări/alte categorii de cheltuieli și de termenele de realizare.

CAPITOLUL V

Participarea în mecanismele decizionale ale unității de învățământ

Art. 5. - (1) Componența consiliului de administrație al unității de învățământ se stabilește la începutul fiecărui an școlar în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare și procedurile de constituire stabilite prin Metodologia-cadru de organizare si funcționare a consiliului de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin ordin al ministrului educației naționale.

  • (2)    în cazul în care numărul operatorilor economici parteneri de practică ai unității de învățământ este mai mare decât numărul de locuri care poate fi alocat conform reglementărilor în vigoare, menționate la alin. (1), pentru includerea în consiliul de administrație a operatorilor economici parteneri (inclusiv camere de comerț / asociații profesionale, consorții partenere în învățământul dual), aceștia pot decide să se constituie într-un consiliu reprezentativ al operatorilor economici care-și va desemna reprezentanții în consiliul de administrație pe locurile alocate operatorilor economici.

  • (3)    Atribuțiile consiliilor de administrație din unitățile de învățământ care școlarizează în învățământul profesional și tehnic sunt cele stabilite prin Metodologia-cadru de organizare si funcționare a consiliului de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin ordin al ministrului educației , ținând cont de aspectele specifice privind atribuțiile consiliilor de administrație în relația cu consiliul reprezentativ al operatorilor economici din unitățile de învățământ

în care a fost constituit acesta. Atribuțiile consiliilor de administrație pot fi completate cu prevederi specifice aprobate de consiliul de administrație și incluse în regulamentul intern al unității de învățământ.

CAPITOLUL VI

Drepturile și obligațiile părților

SECȚIUNEA 1

Drepturile și obligațiile unității de învățământ

Art 6. - Unitatea de învățământ are dreptul:

  • a)    să inițieze activități de informare și promovare a învățământului dual, pe care le poate organiza și desfășura, după caz, în colaborare cu operatorii economici parteneri, sau singură, în condițiile convenite cu aceștia;

  • b)    să coordoneze și să realizeze, în parteneriat cu operatorii economici, elaborarea Procedurii de admitere a candidaților în învățământul dual, inclusiv stabilirea numărului și conținutului probelor de admitere pe baza propunerilor operatorilor economici;

  • c)    să inițieze și să elaboreze, în colaborare cu partenerii școlii, planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS);

  • d)    să inițieze și să realizeze, în parteneriat cu operatorii economici, proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;

  • e)    să fie reprezentată și să-și exercite atribuțiile în cadrul consiliului de administrație al unității de învățământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare și precizările de la cap.V;

  • f)    să-și exercite atribuțiile care-i revin, în baza reglementărilor legale în vigoare, privind organizarea și derularea procesului de pregătire a elevilor și stabilirea schemelor orare de funcționare a programelor de învățământ dual, prin consultare cu operatorii economici parteneri;

  • g)    să realizeze evaluarea continuă a elevilor la activitățile de pregătire teoretică precum și la pregătirea practică din modulele de specialitate desfășurată în unitatea de învățământ;

  • h)    să participe la evaluarea rezultatelor învățării dobândite de elevul practicant pe durata practicii desfășurate la operatorul economic, prin cadrul didactic coordonator de practică, care colaborează în acest scop cu tutorele desemnat de operatorul economic, în condițiile convenite cu acesta;

  • i)    să inițieze măsuri de pregătire remedială pentru elevii cu progres întârziat, inclusiv prin organizarea, în colaborare cu operatorii economici parteneri, de activități/stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheiată din cauza absențelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă;

  • j)    să organizeze, în colaborare cu operatorii economici, în conformitate cu reglementările în vigoare și în condițiile stabilite de comun acord cu aceștia, desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor.

Art 7. - Unitatea de învățământ se obligă:

  • a)    Să constituie consiliul de administrație al unității de învățământ cu includerea reprezentanților din partea operatorilor economici, în conformitate cu reglementările legale în vigoare și precizările de la cap. V;

  • b)    să se implice activ în organizarea și desfășurarea de activități de informare și promovare a învățământului dual și a ofertei de formare profesională prevăzută la art. 2;

  • c)    să supună avizării, de către Consiliul de administrație din unitatea de învățământ, componența Comisiei de admitere în învățământul dual și să o transmită spre aprobare inspectoratului școlar județean/al municipiului București, conform prevederilor Metodologiei de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul dual, în vigoare pentru nivelul de calificare pentru care se încheie prezentul contract;

  • d)    să elaboreze, în parteneriat cu operatorii economici. Procedura de admitere a candidaților în învățământul dual, inclusiv numărul și conținutul probelor de admitere stabilite pe baza propunerilor operatorilor economici, pe care o supune aprobării consiliului de administrație al unității de învățământ și o transmite inspectoratului școlar județean/al Municipiului București spre avizare de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București;

  • e)    să transmită notificări operatorilor economici cu privire la situația înscrierilor rezultate în urma admiterii, în vederea încheierii contractelor individuale de pregătire practică;

  • f)    să încheie, împreună cu partenerul de practică, elevii sau părinții/ tutorii legali ai acestora, contractele individuale de pregătire practică, în conformitate cu Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual',

  • g)    să elaboreze, în colaborare cu partenerii școlii, planificarea strategică a unității de învățământ -planul de acțiune al școlii (PAS) și să îl supună aprobării consiliului de administrație;

  • h)    să asigure spațiile de instruire cu dotările aferente pentru pregătirea teoretică și pentru componenta de pregătire practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate, convenită a se desfășura la unitatea de învățământ, în concordanță cu standardul de pregătire profesională, planurile de învățământ și curriculumul în vigoare;

  • i)    să asigure materiile prime, materialele consumabile, energia electrică și celelalte utilități necesare componentei de pregătire practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate, prevăzută a se desfășura la unitatea de învățământ, în concordanță cu standardul de pregătire profesională corespunzător calificării profesionale, planurilor de învățământ și curriculumului în vigoare, convenită în anexa nr. 1, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat;

  • j)    să asigure resursele umane pentru instruirea teoretică, laboratorul tehnologic și instruirea practică realizată în unitatea de învățământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • k)    să asigure echipamentele de lucru și de protecție pentru elevi, pe perioadele de formare derulate la unitatea de învățământ;

  • 1)    să răspundă de respectarea normelor în vigoare privind asigurarea securității și sănătății în muncă a elevilor, pe parcursul perioadelor de formare derulate la unitatea de învățământ;

  • m)    să asigure condițiile necesare și să angajeze cheltuielile legate de evaluarea și certificarea elevilor, în cazul în care centrul de examen pentru certificare este organizat în cadrul unității de învățământ;

  • n)    să desemneze, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, câte un cadru didactic coordonator pentru fiecare grupă de elevi la instruirea practică, responsabil pentru monitorizarea pregătirii practice derulate la operatorii economici; responsabilitățile cadrului didactic coordonator vor fi detaliate în Anexa pedagogică a contractelor individuale de pregătire practică care vor fi încheiate, conform modelului pentru învățământul dual, aprobat prin ordin al ministrului educației naționale;

  • o)    cadrul didactic coordonator de practică desemnat de unitatea de învățământ colaborează cu tutorele desemnat de operatorul economic pentru evaluarea rezultatelor învățării dobândite de elevul practicant pe durata practicii desfășurate la operatorul economic și realizează înregistrarea în documentele școlare a notelor și absențelor la practică;

  • p)    să realizeze proiectarea curriculumului în dezvoltare locală, în conformitate cu solicitările operatorilor economici și cerințele standardelor de pregătire profesională și în parteneriat cu aceștia;

  • q)    să stabilească, în parteneriat cu operatorii economici, schemele orare de funcționare a învățământului dual, în conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual’,

  • r)    să planifice, împreună cu operatorii economici, stagiile de pregătire practică a elevilor și pregătirea practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate, în conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual\

  • s)    să asigure, în colaborare cu operatorii economici, organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • t)    să asigure, în colaborare cu operatorii economici, în conformitate cu reglementările în vigoare și în condițiile stabilite de comun acord cu aceștia, organizarea și desfășurarea evaluării continue a elevilor;

  • u)    să asigure celelalte drepturi ale elevilor prevăzute de legislația în vigoare.

SECȚIUNEA a 2-a

Drepturile și obligațiile operatorului economic9

Art. 8. - Operatorul economic are dreptul:

  • a)    să inițieze și să realizeze activități de informare și promovare a ofertei de formare profesională, în colaborare cu unitatea de învățământ și ceilalți operatori economici, sau singur, în condițiile convenite cu aceștia;

  • b)    să fomuleze cerințe și propuneri pentru stabilirea numărului și conținutului probelor de admitere și să participe la elaborarea Procedurii de admitere a candidaților în învățământul dual;

  • c)    să participe la recrutarea, selecția și admiterea candidaților pentru locurile oferite în învățământul dual;

  • d)    să participe la planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS);

  • e)    să participe la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;

  • f)    să fie reprezentat și să-și exercite atribuțiile în cadrul consiliului de administrație al unității de învățământ și/sau, după caz, în consiliul reprezentativ al operatorilor economici, în conformitate cu reglementările legale în vigoare și precizările de la cap.V;

  • g)    să fie consultat în organizarea procesului de pregătire a elevilor și stabilirea schemelor orare de funcționare a programelor de învățământ dual;

  • h)    să realizeze evaluarea rezultatelor învățării dobândite de elevul practicant, pe durata practicii desfășurate la operatorul economic, prin tutorele de practică, care se consultă în acest scop cu cadrul didactic coordonator de practică desemnat de unitatea de învățământ, în condițiile convenite cu acesta;

  • i)    să propună și să organizeze, în colaborare cu unitatea de învățământ, măsuri de pregătire remedială pentru elevii cu progres întârziat, inclusiv prin activități/stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheiată din cauza absențelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă;

  • j)    să fie informat de către unitatea de învățământ cu privire la frecvența și situația școlară a elevilor cu care a încheiat contracte de practică;

  • k)    să propună și să organizeze activități/stagii suplimentare de pregătire practică și în afara situațiilor prevăzute la lit. i), dar numai în timpul liber al elevului sau în perioada vacanțelor școlare, cu acordul elevului, respectiv al părintelui/tutorelui legal instituit al elevului minor, cu respectarea prevederilor legislației muncii și cu condiția de a nu afecta îndeplinirea obligațiilor școlare ale elevului;

  • 1)    să participe la organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor, în colaborare cu unitatea de învățământ, în conformitate cu reglementările în vigoare și în condițiile stabilite de comun acord cu aceasta;

  • m)    să stabilească cuantumul și criteriile de acordare a susținerii financiare, stimulentelor și altor forme de sprijin pentru elevi, cu respectarea reglementărilor legale și în condițiile asumate prin prezentul contract;

  • n)    să stabilească criteriile de angajare a absolvenților pe care i-a format în baza contractelor de pregătire practică, cu respectarea reglementărilor legale și a prevederilor aplicabile din prezentul contract.

Art 9. - (1) Operatorul economic se obligă:

  • a)    să nominalizeze membrii în consiliul de administrație al unității de învățământ, în conformitate cu precizările de Ia cap.V sau, în situațiile menționate la art. 5 alin. (2), în consiliul reprezentativ

al operatorilor economici și să se implice activ în exercitarea atribuțiilor de membru în consiliul de administrație, respectiv în consiliul reprezentativ al operatorilor economici;

  • b)    să organizeze și să desfășoare, în colaborare cu unitatea de învățământ, activități de informare și promovare a ofertei de formare profesională menționată la art. 2;

  • c)    să transmită unității de învățământ propunerile de membri în Comisia de admitere în învățământul dual de la nivelul unității de învățământ și să participe activ la elaborarea și implementarea procedurii de admitere;

  • d)    să participe cu specialiști la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;

  • e)    să încheie, împreună cu unitatea de învățământ, elevii sau părinții/ tutorii legali ai acestora, contractele individuale de pregătire practică pentru elevii înscriși în urma derulării procedurii de admitere, care au optat și au fost admiși pe locurile alocate operatorului economic respectiv. Contractele individuale de pregătire practică se încheie, în conformitate cu Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3554/2017, până la termenul prevăzut în aceasta, cu respectarea modelului reglementat prin ordin al ministrului educației naționale;

  • f)    să răspundă de organizarea și desfășurarea stagiilor de pregătire practică, prevăzute în planul-cadru de învățământ pentru nivelul respectiv de calificare, precum și a componentei de pregătire practică (instruire practică și laborator tehnologic), din modulele de specialitate stabilite prin planurile de învățământ, convenite a se desfășura la operatorii economici, conform anexei nr. 1, parte componentă a prezentului contract de parteneriat;

  • g)    să asigure condițiile materiale - utilaje, echipamente, materii prime, materiale consumabile, energie și celelalte utilități necesare pentru practica elevilor organizată în răspunderea sa (stagiile de pregătire practică, curriculum în dezvoltare locală și componenta de pregătire practică din modulele de specialitate, convenite a se desfășura la operatori economici, în conformitate cu standardele de pregătire profesională, planurile de învățământ și curriculumul în vigoare, conform anexei nr. 1, parte componentă a prezentului contract de parteneriat);

  • h)    să asigure resursele umane (tutori) necesare pentru pregătirea practică a elevilor, organizată la operatorul economic;

  • i)    să asigure participarea tutorilor care nu au o formare pedagogică si metodică certificată la programele de pregătire pedagogică și metodică, organizate în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • j)    să asigure îndeplinirea responsabilităților tutorelui în conformitate cu precizările din anexa nr. 4;

  • k)    să stabilească, în parteneriat cu unitatea de învățământ, schemele orare de funcționare a învățământului dual, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, să planifice, împreună cu unitatea de învățământ, stagiile de pregătire practică a elevilor în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual

  • 1)    să asigure instruirea elevilor practicanți cu privire la normele de securitate și sănătate în muncă și să răspundă de aplicarea, pe tot parcursul practicii desfășurate la operatorul economic, a măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a acestora, în conformitate cu legislația în vigoare;

  • m)    să asigure echipamentele de lucru și de protecție pentru elevi, conform cerințelor și riscurilor la locul de muncă, pe perioadele de formare derulate la operatorul economic;

  • n)    să asigure, în colaborare cu unitatea de învățământ și ceilalți parteneri, organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare. în acest scop, asigură condițiile necesare (dotări, materii prime, materiale consumabile, utilități etc.) în cazul în care, de comun acord cu ceilalți parteneri, centrul de examen de certificare este organizat la operatorul economic respectiv, sau asigură contribuțiile convenite pentru derularea examenelor de certificare a calificării profesionale a elevilor, organizate în alte locații;

  • o)    să organizeze, de comun acord cu unitatea de învățământ și în conformitate cu reglementările legale aplicabile, măsuri de pregătire remedială pentru elevii cu progres întârziat, inclusiv prin activități/stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheiată

din cauza absențelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă;

  • p)    în afara situațiilor prevăzute la lit o), poate organiza și alte stagii suplimentare de pregătire practică, numai în timpul liber al elevului sau în perioada vacanțelor școlare, cu acordul elevului, respectiv al părintelui/ tutorelui legal instituit al elevului minor, cu respectarea prevederilor legislației muncii și cu condiția de a nu afecta îndeplinirea obligațiilor școlare ale elevului.

  • (2)    Operatorul economic acordă susținere financiară și alte forme de sprijin material și stimulente elevilor cu care încheie contracte de pregătire practică, în condițiile legii, prin:

  • a)    burse lunare, cel puțin la nivelul bursei acordate din fonduri publice pentru învățământul profesional, pentru toată perioada de pregătire teoretică și practică;

  • b)    cheltuieli privind examinările de medicină a muncii și analize medicale obligatorii (în funcție de domeniul de activitate);

  • c)    asigurări de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul pregătirii practice la operatorul economic;

  • d)    echipamentele de lucru și de protecție;

  • e)    alte forme de sprijin material și stimulente financiare convenite prin contractul de parteneriat, în conformitate cu anexa nr. 2, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat.

  • (3)    Situația susținerii financiare, stimulentelor și altor formelor de sprijin acordate elevului de către operatorul economic este prevăzută în anexa nr. 2, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat.

  • (4)    Condițiile pentru acordarea susținerii financiare, stimulentelor și altor forme de sprijin prevăzute la alin. (2) sunt prezentate în anexa nr. 2, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat și vor fi specificate și detaliate în contractele de pregătire practică încheiate cu elevii.

  • (5)    Operatorul economic se obligă să informeze cu privire la oportunitățile de angajare a absolvenților pe care îi formează în baza contractelor de pregătire practică, în conformitate cu nivelul de pregătire și competențele certificate. Oferta potențială de locuri de muncă după absolvire va fi comunicată în cadrul acțiunilor de informare și promovare a ofertei de formare profesională.

  • (6)    Operatorul economic se obligă să respecte principiile egalității de șanse și tratamentului nediscriminatoriu pe criterii de gen, rasă, apartenență etnică, convingeri religioase în procesul de selecție a elevilor, în procesul de formare profesională a elevilor, în evaluarea și certificarea pregătirii profesionale a elevilor, în acordarea și susținerea stimulentelor, formelor de sprijin și facilităților pentru elevi, la angajarea în timpul sau după finalizarea formării profesionale.

  • (7)    Contribuția operatorului economic pentru îmbunătățirea dotărilor și a condițiilor de desfășurare a procesului de educație și formare profesională din unitatea de învățământ este prevăzută în anexa nr.l, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat.

SECȚIUNEA a 3-a

Drepturile si obligațiile unității administrativ-teritoriale

Art. 10. - Unitatea administrativ-teritorială are dreptul:

  • a)    să inițieze și să realizeze activități de informare și promovare a învățământului dual în colaborare cu celelalte părți semnatare, sau singură, în condițiile convenite cu acestea;

  • b)    să participe la planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS);

  • c)    să fie reprezentată și să-și exercite atribuțiile în cadrul consiliului de administrație al unității de învățământ, în conformitate reglementările legale în vigoare și precizările de la cap. V;

  • d)    să fie implicată, în colaborare cu unitatea școlară și celelalte părți semnatare ale prezentului contract, la stabilirea priorităților pentru obiectivele de investiții și alte contribuții ale partenerilor, necesare pentru dezvoltarea unității școlare și desfășurarea în condiții de calitate a procesului de educație și formare profesională;

  • e)    să fie consultată în prealabil cu privire la proiectele care implică unitatea de învățământ și pentru care i se solicită asigurarea cofinanțării necesare, în cadrul unor programe finanțate din fonduri europene sau din alte surse de finanțare.

Art. 11. - (1) Unitatea admimstrativ-teritorială se obligă:

  • a)    să asigure cheltuielile necesare pentru funcționarea în bune condiții a întregului proces de educație și formare profesională derulat în unitatea de învățământ, în conformitate cu atribuțiile care îi revin, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • b)    să colaboaze cu unitatea școlară și celelalte părți semnatare ale prezentului contract pentru identificarea și planificarea lucrărilor de întreținere, reparații capitale, consolidări și a obiectivelor de investiții, necesare pentru dezvoltarea unității școlare și creșterea calității procesului de educație și formare profesională;

  • c)    să asigure, în cadrul finanțării complementare din bugetul local, sumele necesare pentru cheltuielile de investiții, reparații capitale, consolidări și alte categorii de cheltuieli necesare;

  • d)    să asigure cofinanțarea necesară pentru proiectele implementate de unitatea de învățământ, convenite în prealabil cu aceasta, în cadrul unor programe finanțate din fonduri europene sau alte surse de finanțare;

  • e)    să sprijine demersurile inițiate de unitatea de învățământ și operatorii economici parteneri în cadrul acțiunilor de informare și promovare a ofertei de formare profesională, menționată la art. 1;

  • f)    să asigure reprezentarea unității administrativ-teritoriale în consiliul de administrație al unității de învățământ și să se implice activ în exercitarea atribuțiilor de membru în consiliul de administrație;

  • g)    să sprijine demersurile unității de învățământ în vederea nominalizării reprezentantului consiliului local10 în consiliul de administrație al școlii.

  • (2)    Situația obiectivelor de investiții, reparațiilor capitale, consolidărilor și altor categorii de cheltuieli asumate de unitatea administrativ-teritorială este prezentată în anexa nr. 3, încheiată anual sau pentru o perioadă de maximum 3 ani școlari, în funcție de specificul obiectivelor de investiții, reparațiilor capitale, consolidărilor și altor categorii de cheltuieli și de termenele de realizare asumate, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat.

CAPITOLULVII

Răspunderea părților

Art. 12. - Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul de parteneriat atrage răspunderea părții în culpă, în afara de cazurile exoneratoare prevăzute de lege.

CAPITOLUL VIII

Modificarea contractului

Art 13. - (1) Orice modificare adusă clauzelor prezentului contract se face prin act adițional, cu acordul părților.

  • (2)    Partea contractantă care solicită modificarea contractului va transmite celorlalte părți o adresă/notificare scrisă, care va prevedea modificările pe care vrea să le aducă, cu cel puțin 15 zile înainte de operarea modificării.

  • (3)    Modificarea contractului nu poate acționa decât pentru viitor. Orice act adițional încheiat retroactiv este nul.

CAPITOLUL IX

Forța majoră

Art. 14. - (1) Nici una dintre părțile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen și/sau de executarea în mod necorespunzător (total sau parțial), a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forța majoră, așa cum este definită de lege.




  • (2)    Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte părți, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului, urmând ca un certificat sau alt document de la autoritatea competentă certificând apariția situației de forță majoră să fie trimis celeilalte părți.

  • (3)    Dacă în termen de 15 zile de Ia producere, evenimentul respectiv nu încetează, părțile au dreptul să-și notifice cu un preaviz de 5 zile încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.

CAPITOLUL X încetarea contractului

Art. 15. - (1) Prezentul contract de parteneriat încetează prin ajungerea la termen.

  • (2)    Oricare dintre părți își rezervă dreptul de a denunța unilateral contractul cu 21 luni11 înainte de expirarea termenului convenit de părți, printr-o notificare scrisă transmisă celeilalte părți.

  • (3)    Prevederile alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile în situațiile de forță majoră, precum și în alte situații independente de voința părților care conduc ia imposibilitatea executării obligațiilor contractuale cum ar fi declanșarea procedurilor convenite prin lege pentru firme în caz de faliment, dizolvare/ lichidare voluntară, insolvență, suspendarea temporară a activității, reorganizare judiciară, precum și în alte situații obiective.

  • (4)    Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți, în mod culpabil, dă dreptul părții lezate de a considera contractul reziliat de drept/ de a cere rezilierea contractului și de a pretinde daune interese.

CAPITOLUL XI

Comunicări

Art 16. - (1) Orice comunicare între părți referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.

  • (2)    Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii.

  • (3)    Comunicările între părți se pot face și prin e-mail, curier, fax, la adresele specificate de către părți sau la oricare din adresele pe care părțile se obligă să și le comunice reciproc.

  • (4)    în situația în care una dintre părțile contractante își schimbă adresa de corespondență este obligată să notifice, în termen de maxim 60 zile celeilalte părți.

CAPITOLUL XII

Soluționarea litigiilor

Art. 17. - (1) Părțile contractante vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută apărută în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.

  • (2)    Dacă după 30 zile de la începerea acestor tratative, părțile contractante nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, fiecare parte poate solicita ca disputa să se soluționeze de către instanțele judecătorești din România.

CAPITOLUL XIII

Limba care guvernează contractul

Art. 18. - Limba care guvernează contractul este limba română.

CAPITOLUL XIV

Legea aplicabilă contractului

Art. 19. - Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

CAPITOLUL XV

Clauze finale

Art. 20. - (1) Prezentul contract reprezintă instrumentul oficial și legal dintre părțile contractante și reprezintă voința părților.

  • (2)    Prezentul contract se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor.

  • (3)    La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile stabilite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

  • (4)    Aplicarea dispozițiilor prevăzute în alin. (2) și (3) se raportează la buna credință a părților, intenția comună și scopul contractului, definite Ia art. 1

Art. 21 - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul contract.

Art. 22. - Prezentul contract a fost încheiat la data de 11.12.2023 în 12 exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

Unitatea de învățământ: Colegiul Economic Arad

Reprezentant legal: Xxxxxxxxx Xxxxxx

Funcția: Director

Semnătura

Unitatea administrativ-teritorială: Municipiul Arad

Reprezentant legal: Xxxxxx Xxxxx

Funcția:Primar

Semnătura

  • 1 .Operatorul economic: S.C. Auto&'

Reprezentant legal: Xxxxxx Xxxxx

Funcția: administrator

Semnătura

XNM 1 miGOWt ’s oxnv


  • 2 .Operatorul economic: S.C. Continental Hotels S.A.

Reprezentant legal: Xxxx Xxxxxxxxxx

Funcția: General Manager

Semnătura

  • 3 .Operatorul economic: S.C. KNOSSOS Food SRL.

Reprezentant legal: Xxxxx Xxxx

Funcția: administrator

Semnătura


  • 4 .Operatorul economic: S.C. PERLA MUREȘ RIO GRANDE NICU BORT1Ș SRL

    Reprezentant legal: Boc


    Semnătura



  • 5 .Operatorul econ&nffc: S.C. TAC korona Solutions SRL- Restaurant Ema del Mar


Reprezentant legal: Chiș Ni

Semnătură


  • 6 .OperatoruI economic S.C. GEMI CENTER SRL.

Reprezentant legal: Duca Râul Rareș

Funcția: adminj


Semnătura yr




  • 8 .Operatorul economic S.C.MAICOR SMART SRL Reprezentant legal: Xxxxxx Xxxxxxx

Funcția: administrator

Semnătura f          -

  • 9 .Operatorul economic S.C. MAXIVISION SRL Reprezentant legal: Xxxxxxxxx Xxxxx Funcția: adm ini strat       "

Semnătura

  • 10 .Operatorul economic S.C. FLANA MARKET SRL

Reprezentant legal: Xxxxxx Xxxx

Funcția: administrator

Semnătura

Anexa nr. 2 la Hotărârea nr./2024 a Consiliului Local al Municipiului Arad

Anexa 1 la Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dua!

Număr de înregistrare Ia unitatea de învățământ 60 /18.01.2023

PRIMĂRIA MW.CtPIULUI ARAD

S.

t U FEB. 2924

Nr.................data.....................

Contract de parteneriat

pentru formarea profesională a elevilor

prin învățământul dual


1. Părțile contractante



Prezentul contract se încheie între:

  • 1.    Unitatea de învățământ Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caitts lacob” Arad, cu sediul în Arad, str. Piața Caius lacob, nr. 1, județul Arad, telefon 0257-212383, fax: 0257-212383, CUI 3519240, reprezentată legal prin Xxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx, având funcția de Director,

  • 2.    Unitatea administrativ-teritorială12 Municipiul Arad cu sediul13 în Arad. str. Bulevardul Revoluției , nr. 75, județul Arad, CUI 3519925, telefon 0257-281850, fax 0 257- 284744, reprezentat legal prii? Xxxxxx Xxxxx, în calitate de Primar al Municipiului,

  • 3.    Operatorul economic14 (partener de practică) Joyson Safcty Systems Arad Srl cu sediul în Arad, str. Zona Industrială Vest str. 111, nr. 9, județul Arad, identificată cu CUI RO39329689. telefon 0257-203309, fax 0257-203841, reprezentat legal prin Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx. în calitate de administrator.

Având în vedere,

Opțiunea pentru o societate bazată pe cunoaștere și nevoile de creștere a competitivității economice care implică investiții și măsuri coordonate pentru dezvoltarea capitalului uman și valorificarea superioară a acestuia.

Importanța educației și formării profesionale în cadrul strategiilor care vizează dezvoltarea unei economii inteligente, durabile și favorabile incluziunii, care să asigure niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă, productivitate și coeziune socială,

Necesitatea unor eforturi conjugate, însoțite de partajarea și asumarea responsabilităților în cadrul parteneriatului dintre mediul economic, comunitatea locală și sistemul de educație și formare profesională pentru formarea competențelor necesare pentru dezvoltarea personală și profesională a tinerilor și sprijinirea acestora în tranziția de la școală la un loc de muncă

Prevederile Legii Educației Naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, referitoare la învățământul dual,

înțelegând rolurile care le revin în calitate de parteneri, prin semnarea prezentului contract, părțile se angajează ca, prin responsabilitățile asumate în baza propriilor competențe instituționale, să întreprindă toate eforturile pentru promovarea și susținerea unei oferte de formare profesională de calitate în calificările vizate prin prezentul contract, în scopul angajării viitorilor absolvenți în conformitate cu nivelul de pregătire și competențele certificate.

  • II, Obiectul contractului

Art. 1. (1) Prezentul contract stabilește condițiile de colaborare, drepturile și obligațiile părților, precum și costurile asumate pentru formarea profesională inițială a elevilor prevăzuți a fi înscriși în învățământul dual, în anul școlar 2024-2025, după cum urmează15:

  • a) La nivelul 3 de calificare, conform Cadrului național al calificărilor (CNC):

  • - clasa a IX-a, cu un număr previzional de 12 elevi, în domeniul de pregătire profesională Electronică și Automatizări, calificarea profesională Electronist aparate și echipamente;

  • (2)    Repartizarea numărului de elevi prevăzuți la aliniatul (l) pe locurile alocate fiecărui operator economic partener de practică este prezentată în anexa 116

Art. 2. Prezentul contract reprezintă un acord general, pe baza căruia vor fi încheiate anual contractele individuale de pregătire practică a elevilor din învățământul dual, conform anexei la OME nr. 5732/2022.

  • III.    Durata contractului

Art. 3. (1) Prezentul contract se încheie pe o durată determinată de 4 ani17 - pentru a cuprinde perioada de timp aferentă activităților de promovare a ofertei, recrutarea, selecția și admiterea

elevilor, întreg parcursul anului școlar menționat la art. 1, inclusiv eventuale stagii suplimentare de practica, susținerea examenului final de certificare a calificării și o perioadă de tranziție la un loc de muncă pentru absolvenții anului terminal - și intră în vigoare Ia data semnării lui de către reprezentanții legali ai părților contractante.

  • (2)    în fiecare an se încheie un nou contract de parteneriat pentru anul școlar imediat următor, între unitatea administrativ-teritorială, unitatea de învățământ și operatorii economici semnatari ai prezentului contract, Ia care se pot adăuga noi operatori economici cooptați ca parteneri de practică pentru clasele de început ințiate anual.

  • (3)    Obligația prevăzută la aliniatul (2) se aplică atâta timp cât se inițiază noi clase de început și atâta timp cât există clase de elevi cuprinși în pregătire în baza angajamentelor asumate prin contractele semnate anterior, până la finalul duratei de școlarizare a acestora, în funcție de nivelul de calificare, inclusiv eventuale stagii suplimentare de practică, susținerea examenului final de certificare a calificării și o perioadă de tranziție la un loc de muncă pentru absolvenții anului terminal.

  • (4)    Obligația prevăzută la aliniatul (2) încetează pentru operatorii economici care nu vor mai avea elevi în practică la nicio clasă din anul școlar respectiv, cu condiția respectării prevederilor menționate la aliniatul (3).

  • (5)    Prezentul contract poate fi revizuit cu acordul părților.

  • (6)    Prezentul contract poate fi denunțat cu un preaviz de cel puțin 6 luni de către oricare dintre Părțile contractante printr-o notificare scrisă prealabilă transmisă către celelalte Părți contractante. (7) Se exceptează de la obligația privind respectarea termenului prevăzut la alin. (6) situațiile de forță majoră precum și alte situații independente de voința părților care conduc la imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale cum ar fi declanșarea procedurilor convenite prin lege pentru firme în caz de faliment, dizolvare/ lichidare voluntară, insolvență, suspendarea temporară a activității, reorganizare judiciară, etc.

  • IV.    Participarea în mecanismele decizionale ale unității de învățământ

Art. 4. (1) Componența consiliului de administrație al unității de învățământ se stabilește la începutul fiecărui an școlar în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare8 și procedurile de conți tuire stabilite prin Metodologia-cadru de organizare si funcționare a consiliului de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice.

  • (2)    în cazul în care unitatea de învățământ școlarizează exclusiv în învățământ profesional și tehnic, iar numărul de elevi cuprinși în învățământului dual reprezintă o pondere mai mare de 50% din numărul total de elevi, componența consiliului de administrație9 asigura reprezentarea în număr egal a membrilor din partea operatorilor economici, respectiv a membrilor din partea cadrelor didactice, alături de primar sau un reprezentant al acestuia, un reprezentant al consiliului local și un reprezentant al părinților, iar președintele consiliului de administrație este ales dintre membrii acestuia cu majoritate simplă a voturilor.

  • (3)    în cazul în care numărul operatorilor economici parteneri de practica ai unității de învățământ este mai mare decât cota alocată în limita numărului de membri convenit pentru consiliul de administrație, aceștia pot decide să se constituie într-un consiliu reprezentativ al operatorilor economici care-și va desemna reprezentanții în consiliul de administrație pe locurile alocate operatorilor economici.

  • (4)    Atribuțiile consiliilor de administrație din unitățile de învățământ care școlarizează în învățământul profesional și tehnic sunt cele stabilite prin Metodologia-cadru de organizare si funcționare a consiliului de administrație din unitățile de învățământ preuni verși tar, aprobată prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice, ținând cont de aspectele specfice privind atribuțiile consiliilor de administrație în relația cu consiliul reprezentativ al operatorilor economici din unitățile de învățământ în care a fost constituit acest organism și atribuțiile specifice consiliilor de administrație în cazul unităților de învățământ care școlarizează exclusiv în învățământ profesional și tehnic cu o pondere majoritară a învățământului dual. Atribuțiile consiliilor de administrație pot fi completate cu prevederi specifice aprobate de consiliul de admininistrație și incluse în regulamentul intern al unității de învățământ.

  • V.    Obligațiile părților

    V.l. Obligațiile unității de învățământ

Art. 5. Unitatea de învățământ are următoarele obligații:

  • a)    organizează și desfășoară activități de informare și promovare a învățământului dual;

  • b)    organizează și desfășoară, împreună cu operatorul economic, activități de informare și promovare a ofertei de formare profesională menționată la art. 1;

  • c)    supune avizării, de către Consiliul de administrație din unitatea de învățământ, componența Comisiei de admitere în învățământul dual și o transmite spre aprobare inspectoratului școlar județean/al municipiului București, conform prevederilor Metodologiei de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul dual, în vigoare;

  • d)    elaborează, în parteneriat cu operatorul economic, Procedura de admitere a candidați lor la admiterea în învățământul dual, pe care o supune aprobării consiliului de administrație al unității de învățământ și o transmite inspectoratului școlar județean/al Municipiului București spre avizare de către comisia de admitere județeană / a municipiului București;

  • e)    transmite notificări operatorilor ecomici cu privire la situația înscrierilor rezultate în urma admiterii, în vederea încheierii contractelor individuale de pregătire practică;

  • f)    încheie anual, împreună cu partenerul de practică, elevii sau părinții/ tutorii legali ai acestora, contractele individuale de pregătire practică, în conformitate cu Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual, până la termenul prevăzut în aceasta, cu respectarea modelului reglementat prin ordin al Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice;

  • g)    elaborează, în colaborare cu partenerii școlii, planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS) și o supune aprobării consiliului de administrație;

  • h)    asigură spațiile de instruire cu dotările aferente pentru pregătirea teoretică și pentru componenta de pregătire practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate, convenită a se desfășură la unitatea de învățământ, în concordanță cu standardul de pregătire profesională, planurile de învățământ și curricuhimul în vigoare;

  • i)    asigură materiile prime, materialele consumabile, energia electrică și celalte utilități necesare componentei de pregătire practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate, convenită în anexa 1 la contractul de parteneriat, a se desfășura la unitatea de învățământ, în concordanță cu standardul de pregătire profesională corespunzător calificării profesionale, planurilor de învățământ și curriculumului în vigoare;

  • j)    asigură resursele umane pentru instruirea teoretică, laboratorul tehnologic și instruirea practică realizată în unitatea de învățământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • k)    asigură echipamentele de lucru și de protecție pentru elevi, pe perioadele de formare derulate la unitatea de învățământ;

  • I)    răspunde de respectarea normelor în vigoare privind asigurarea securității și sănătății în munca a elevilor, pe parcursul perioadelor de formare derulate la unitatea de învățământ:

  • m)    asigura condițiile necesare și angajează cheltuielile legate de evaluarea și certificarea elevilor, în cazul în care centrul de examen pentru certificare este organizat în cadrul unității de învățământ;

  • n)    desemnează, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, câte un cadru didactic coordonator pentru fiecare grupă de elevi la instruirea practică, reponsabil pentru monitorizarea pregătirii practicie derulate la operatorii economici; responsabilitățile cadrului didactic coordonator vor fi detaliate în Anexa pedagogică a contractelor individuale de pregătire practică care vor fi încheiate, conform modelului pentru învățământul dual, aprobat prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice;

  • o)    cadrul didactic coordonator de practică desemnat de unitatea de învățământ colaborează cu cu tutorele desemnat de operatorul economic pentru evaluarea competențelor dobândite de elevul practicant, pe durata practicii desfăurate la operatorul economic;

  • p)    realizează proiectarea curriculumului în dezvoltare locală, în conformitate cu solicitările operatorilor economici și cerințele standardelor de pregătire profesională și în parteneriat cu aceștia;

  • q)    stabilește, în parteneriat cu operatorii economici, schemele orare de funcționare a învățământului dual, în conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual;

  • r)    planifică, împreună cu operatorii economici, stagiile de pregătire practică a elevilor și pregătirea practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate, în conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual;

  • s)    asigură, în colaborare cu operatorii economic, organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor, în confonnitate cu reglementările legale în vigoare;

  • t)    asigură, în colaborare cu operatorii economici, organizarea și desfășurarea evaluării continue și intermediare a elevilor, în conformitate cu reglementările în vigoare și în condițiile stabilite de comun acord;

  • u)    asigură celelalte drepturi ale elevilor prevăzute de legislația în vigoare.

  • V.2. Obligațiile operatorului economic18

Art. 6. Operatorul economic are următoarele obligații:

  • a)    nominalizează un membru în consiliul de administrație al unității de învățământ, sau, în situațiile menționate la Art. 4 aliniatul (3), în consiliul reprezentativ al operatorilor economici și se implică activ în exercitarea atribuțiilor de membru în consiliul de administrație, respectiv în consiliul reprezentativ al operatorilor economici;

  • b)    organizează și desfășoară, împreună cu unitatea de învățământ, activități de informare și promovare a ofertei de formare profesională menționata la art.l;

  • c)    transmite, unității de învățământ, propunerile de membri în Comisia de admitere în învățământul dual de Ia nivelul unității de învățământ și participă la elaborarea și implementarea procedurii de admitere;

  • d)    participă cu specialiști la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală (CDL);

  • e)    încheie, împreună cu unitatea de învățământ, elevii sau părinții/tutorii legali ai acestora, contractele individuale de pregătire practică pentru elevii înscriși în urma derulării procedurii de admitere, care au optat și au fost admiși pe locurile alocate operatorului economic respectiv. Contractele individuale de pregătire practică se încheie, în conformitate cu Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual, până la termenul prevăzut în aceasta, cu respectarea modelului reglementat prin ordin al Ministerul

Educației Naționale și Cercetării Științifice;

  • f)    răspunde de organizarea și desfășurarea stagiilor de practică, prevăzute în planubcadru de învățământ pentru nivelul respectiv de calificare, precum și a componentei de pregătire practică (instruire practică și laborator tehnologic), din modulele de specialitate stabilite prin planurile de învățământ, convenite în anexa 1 la contractul de parteneriat, a se desfășura la operatori economici;

  • g)    asigură condițiile materiale - utilaje, echipamente, materii prime, materiale consumabile, energie și celelalte utilități necesare pentru practica elevilor organizată în răspunderea sa (stagiile de pregătire practică , curriculum în dezvoltare locală și componenta de pregătire practică din modulele de specialitate, convenite în anexa 1 la contractul de parteneriat, a se desfășura la operatori economici, în conformitate cu standardele de pregătire profesională, planurile de învățământ și curriculumul în vigoare, inclusiv CDL;

  • h)    asigură resursele umane (tutori, formatori) necesare pentru pregătirea practică a elevilor, organizată la operatorul economic; responsabilitățile tutorilor vor fi stabilite în detaliu în contractele de pregătire practică, încheiate conform prevederilor Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual;

  • i)    tutorele desemnat de operatorul economic realizează, în colaborare cu cadrul didactic coordonator de practică, desemnat de unitatea de învățământ, evaluarea competențelor dobândite de elev pe durata practicii desfășurate la operatorul economic;

  • j)    stabilește, în parteneriat cu unitatea de învățământ, schemele orare de funcționare a învățământului dual, în conformitate cu. prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual;

  • k)    planifică, împreună cu unitatea de învățământ, stagiile de pregătire practică a elevilor în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual;

  • I)    asigură instruirea elevilor practicanți cu privire la normele de securitate și sănătate în muncă și răspunde de aplicarea, pe tot parcursul practicii desfaurate la operatorul economic, a măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a acestora, în conformitate cu legislația în vigoare;

  • m)    asigură echipamentele de lucru și de protecție pentru elevi, conform cerințelor și riscurilor la locul de muncă, pe perioadele de formare derulate la operatorul economic;

  • n)    asigură, în colaborare cu unitatea de învățământ și ceilalți parteneri, organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare. în acest scop, asigură condițiile necesare (dotări, materii prime, materialer consumabile, utilități etc.) în cazul în care, de comun acord cu ceilalți parteneri, centrul de examen de certificare este organizat la operatorul economic respectiv sau asigură contribuțiile convenite pentru derularea examenelor de certificare a calificării profesionale a elevilor organizate în alte locații;

  • o)    organizează, de comun acord cu unitatea de învățământ și în conformitate cu reglementările legale aplicabile, stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheială din cauza absențelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de practică, CDL sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă.

  • p)    în afara situațiilor menționate la litera o) se pot organiza stagii suplimentare de pregătire practică, numai în timpul liber al elevului sau în perioada vacanțelor școlare, cu acordul elevului, respectiv al părintelui/ tutorelui legal instituit al elevului minor, cu respectarea prevederilor legislației muncii și cu condiția de a nu afecta îndeplinirea obligațiile școlare ale elevului.

Art. 7. (I) Operatorul economic acordă susținere financiară și alte forme de sprijin material și stimulente elevilor cu care încheie contracte de pregătire practică, în condițiile legii, prin:

  • a)    burse lunare la nivelul bursei acordate din fonduri publice;

  • b)    cheltuieli cu examinările de medicină a muncii și analize medicale obligatorii (în funcție de domeniul de activitate);

  • c)    asigurări de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul pregătirii practice la operatorul economic;

  • d)    echipamentele de lucru și de protecție;

  • e)    alte forme de sprijin material și stimulente financiare convenite prin contract de parteneriat, în conformitate cu anexa 2;

  • (2)    Situația susținerii financiare, stimulentelor și altor formelor de sprijin acordate elevului de către operatorul economic este prezentată în anexa nr. 2 la contractul de parteneriat.

  • (3)    Condițiile pentru acordarea susținerii financiare, stimulentelor și altor formelor de sprijin menționate la alin. (2) sunt prezentate în anexa nr. 2 la contractul de parteneriat și vor fi specificate și detaliate în contractele de pregătire practică încheiate cu elevii.

Art. 8. (1) Operatorul economic se angajează să ofere, cu prioritate, locuri de muncă absolvenților pe care i-a format în baza contractelor de pregătire practică, în conformitate cu nivelul de pregătire și competențele certificate, iar în cazul celor pe care nu-i poate angaja în termen de cel mult 2 luni de la susținerea cu succes a examenului de certificare a calificării, se obligă să-i sprijine activ pentru tranziția la un Ioc de muncă, colaborând în acest scop, după caz, cu alți angajatori, Agenția Județeană/a municipiului București pentru Ocuparea Forței de Muncă etc.

Alt. 9. Operatorul economic se angajează să respecte principiile egalității de șanse și tratamentului nediscriminatoriu pe criterii de gen, rasă, apartenență etnică, convingeri religioase în procesul de selecție a elevilor, în procesul de formare profesională a elevilor, în evaluarea și certificarea pregătirii profesionale a elevilor, în acordarea și susținerea stimulentelor, formelor de sprijin și facilităților pentru elevi, în angajarea în timpul sau după finalizarea formării profesionale.

Art. 10. Contribuția operatorului economic pentru îmbunătățirea dotării și a condițiilor de desfășurare a procesului de educație și formare profesională din unitatea de învățământ este prezentată în anexa nr. 1 la contractul de parteneriat.

  • V. 3. Obligațiile unității administrativ-teritorialc

    Art. 11. Unitatea administrativ-tcritorială are următoarele obligații:

  • a)    asigură cheltuielile necesare pentru funcționarea în bune condiții a întregului proces de educație și formare profesională derulat în unitatea de învățământ, în conformitate cu atribuțiile care-i revin. în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • b)    colaborează cu unitatea școlară și celelale părți semnatare ale prezentului contract pentru identificarea și planificarea lucrărilor de întreținere, reparații capitale, consolidări și a obiectivelor de investiții, necesare pentru dezvoltarea unității școlare și creșterea calității procesului de educație și formare profesională;

  • c)    asigură, în cadrul finanțării complementare și suplimentare din bugetul local, sumele necesare pentru cheltuielile de investiții, reparații capitale, consolidări și alte categorii de cheltuieli necesare, care nu sunt acoperite din sumele alocate din bugetul de stat;

  • d)    asigură cofinanțarea necesară pentru proiectele implementate de unitatea de învățământ, convenite în prealabil cu aceasta. în cadrul unor programe finanțate din fonduri ale europene sau alte surse de finanțare;

  • e)    sprijină demersurile inițiate de unitatea de învățământ și operatorii economici parteneri în cadrul acțiunilor informare și promovare a ofertei de formare profesională, menționată la art.l;

  • f)    asigură reprezentarea unității adminstrativ-teritoriale în consiliul de administrație a! unității de învățământ și se implică activ în exercitarea atribuțiilor de membru în consiliu! de administrație;

  • g)    sprijină demersurile unității de învățământ în vederea nominalizării reprezentantului consiliului local19 în consiliul de administrație al școlii.

Art. 12. Situația obiectivelor de investiții, reparații capitale, consolidări și alte categorii de cheltuieli asumate de unitatea administrativ-teritonală este prezentată în anexa 3 la contractul de parteneriat, care se completează anual.

  • VI.    Răspunderea părților

Art. 13. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul de parteneriat atrage răspunderea părții în culpă, în afara de cazurile de exonerare prevăzute de lege.

  • VII.    Modificarea și rezilierea contractului

Ari. 14. Contractul de parteneriat se poate modifica cu acordul părților, prin act adițional.

Art. 15. în cazul în care derularea uneia sau mai multor secvențe de formare profesională menționate în anexa nr.l, la prezentul contract, nu este conformă cu angajamentele asumate de către operatorul economic partener de practică, unitatea de învățământ poate decide întreruperea derulării secvențelor de formare profesională care revin operatorului economic respectiv prin contractul de parteneriat, după informarea prealabilă a operatorului economic și primirea confirmării de primire a acestei informări.

Art. 16. în cazul în care derularea uneia sau mai multor secvențe de formare profesională menționate în anexa 1 la contractul de parteneriat nu este conformă cu angajamentele luate de către unitatea de învățământ în cadrul contractului de parteneriat, operatorul economic poate decide întreruperea derulării secvențelor de formare profesională care îi revin prin contract, după informarea prealabilă a unității de învățământ și primirea confirmării de primire a acestei informări. Art. 17. Prezentul contract poate fi denunțat de către oricare dintre Părți în condițiile prevăzute la Art. 3 alin (6).

Art. 18. Rezilierea contractului nu va avea nici un efect asupra obligațiilor deja existente între părțile contractante.

  • VIII.    Notificări

Art. 19. în accepțiunea părților contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la persoana și adresa prevăzuta la Capitolul 1. din prezentul contract.

Art. 20. Dacă notificările nu se pot efectua în scris, atunci cererile sau alte comunicări între părți se consideră efectuate la transmiterea lor prin e-mail, curier, fax, la adresele specificate de către părți sau la oricare din adresele pe care părțile se obligă să-și le comunice reciproc.

Art. 21. Partea care își schimbă adresa de notificare este obligata să notifice în scris celorlalte părți în termen de maxim 5 zile, cu privire la schimbarea de adresă,e-mail, telefon.

Art. 22. Orice notificare care are ca scop modificarea prezentului contract se va efectua în formă scrisă.

  • IX.    Forța majoră

Al t. 23. Nici una dintre părțile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen și/sau de executarea în mod necorespunzător (total sau parțial), a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forța majoră, așa cum este definită de lege.

Art. 24. Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte părți, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului, urmând ca un certificat sau alt document de Ia autoritatea competentă certificând apariția situației de forță majoră să fie trimis celeilalte părți.

Art. 25. Dacă în termen de 15 zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părțile au dreptul să-și notifice cu un preaviz de 5 zile încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.

  • X.    Litigii

Art. 26. Părțile convin ca toate neînțelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de reprezentanții lor. Art. 27. în cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile se vor adresa instanțelor judecătorești din raza teritorială a sediului unității de învățământ.

  • XI.    Clauze finale

Art. 28. Prezentul contract, încheiat cu acordul părților, reprezintă instrumentul oficial și legal dintre părțile contractante.

Art. 29. Prezentul contract, împreună cu anexele sale, parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința părților și înlătură orice altă convenție verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.

Art. 30. Neexercilarea de către una dintre părți a drepturilor ce îi revin din prezentul contract nu echivalează cu renunțarea la acele drepturi.

Art. 31. Prezentul contract a fost încheiat la data de...../....../2024 în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

Unitatea de învățământ: Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări

„Caius lacob” Arad

Reprezentant legal (numele și prenumele): Dă rău Xxxxxxx Xxxxxxx

Funcția: Director

Semnătura                ' " ' -

I *                     f

Unitatea administrativ-teritorială: Municipiul Arad

Reprezentant legal (numele și prenumele): Xxxxxx Xxxxx

Funcția: Primar

Semnătura

Operatorul economic20: Joyson Safcty Systems Anul SRL

Reprezentant legal (numele și prenumele): Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Funcția: Administrator

Semnătura

Mandatar: Uscat Mih\ii Âdri\n\ t                     -

Funcția: Manager ResiVsc’l1',..'1'

Semnătura            ' \ \ \            \

Anexa nr. 3 la Hotărârea nr. __/___________2024 a Consiliului Local al Municipiului Arad

Liceul Tehnologic de Transporturi Auto ..Henri Coattdă" Arad Nr. înregistrare 105 / 22.01.2024

PRIMĂRIA MUMCIPIULUI ARAD S.IV

ASGo ! 2. FEB. 2024

Nr................oala.....................


PRIMĂRIA MUNICIPIUL ARAD

Nr. înregistrare...................J .......................

JOYSON SAFETY SYSTEMS ARAD SRL

Nr. înregistrare ....../                 ’ ^7

CONTRACT DE PARTENERIAT

pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual - Nivelul 3 de calificare21


B IM

UI: KE


CAPITOLUL I

Părțile contractante

Prezentul contract se încheie între:

  • 1.    unitatea de învățământ: LICEUL TEHNOLOGIC DE TRANSPORTURI AUTO „HENRI COANDĂ” ARAD, cu sediul în Arad, str. Mărășești, nr. 34, județul Arad, telefon 0257280351, fax: 0257255257, e-mail liccoandatf vahoo.com, CUI 3519712, reprezentată legal prin prof. ing. Xxxxxxx Xxxxxxxx, având funcția de director,

  • 2.    Unitatea administrativ-teritorială22 PRIMĂRIA MUNICIPIUL ARAD cu sediul21 în Arad, Bd. Revoluției nr. 75, județul Arad, CUI 3519925, telefon 0257281850, fax 0257253842, e-mail pma@prîmăriaarad.ro, reprezentat legal prin23 dl. Xxxxxx Xxxxx, în calitate de Primar,

  • 3.    Operatorul economic24 (partener de practică) JOYSON SAFETY SYSTEMS ARAD.SRL cu sediul în Arad, str. UI Zona Industrială Arad Vest nr. 9, județul Arad, identificată cu          CUI

RO 39329689, telefon 0257203309, fax ............ e-mail xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxy

reprezentat legal prin USCAT Xxxxx-Xxxxxx, în calitate de Manager resurse umane,

CAPITOLUL II

Scopul contractului

Art. 1. - (1) Prin semnarea prezentului contract, părțile înțeleg să acționeze în calitate de parteneri, prin eforturi conjugate și partajarea responsabilităților, în baza propriilor competențe instituționale, în interesul comun privind formarea competențelor necesare pentru dezvoltarea personală și profesională a tinerilor și sprijinirea acestora în tranziția de la școală la un loc de muncă, exprimat prin scopul contractului

  • (2)    Prezentul contract are ca scop formarea profesională de calitate a elevilor, în vederea angajării lor după absolvire în conformitate cu nivelul de pregătire și competențele certificate.

CAPITOLUL III

Obiectul contractului

Art. 2. - (1) Prezentul contract stabilește condițiile de colaborare, drepturile și obligațiile părților, precum și costurile asumate pentru formarea profesională a elevilor pentru care se inițiază pregătirea prin învățământul dual, începând din anul școlar MkrSc&C, după cum urmează:

  • a) La nivelul ,325 de calificare, conform Cadrului național al calificărilor (CNC):

  • -12 elevi, în domeniul de pregătire profesională Mecanică, calificarea profesională Mecanic echipamente hidraulice și pneumatice;

  • -12 elevi, în domeniul de pregătire profesională Mecanică, calificarea profesională Mecanic utilaje și instalații în industrie;

  • (2)    Repartizarea numărului de elevi prevfizuți la alin. (I) pe locurile alocate fiecărui operator economic partener de practică este prezentată în anexa nr. 1, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat26.

Art. 3. - Prezentul contract reprezintă un acord general, pe baza căruia vor fi încheiate anual contractele individuale de pregătire practică a elevilor din învățământul dual, conform reglementărilor în vigoare.

CAPITOLUL IV

Durata contractului

Art. 4 - (1) Prezentul contract se încheie pe o durată determinată de 4 ani - pentru a cuprinde perioada de tîmp aferentă activităților de promovare a ofertei, recrutarea, selecția și admiterea elevilor, întreaga perioadă de formare profesională prin învățământul dual, inclusiv susținerea examenului final de certificare a calificării - și intră în vigoare la data semnării lui de către reprezentanții legali ai părților contractante.

  • (2)    Responsabilitățile specifice și contribuțiile asumate în cadrul partajării responsabilităților între școală și operatorul economic partener de practică, situația susținerii financiare, stimulentelor și altor formelor de sprijin acordate elevilor din învățământul dual de către operatorul economic sunt stabilite pentru fiecare an școlar în anexele nr. 1 și nr. 2, care se actualizează anual și fac parte integrantă din prezentul Contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual.

  • (3)    Situația obiectivelor de investiții, reparații capitale, consolidări și a altoi' categorii de cheltuieli pentru dezvoltarea unității școlare și creșterea calității procesului de educație și formare profesională, asumate de unitatea administrativ-teritorială, sunt stabilite pentru fiecare an școlar sau pentru o perioadă de maximum 3 ani școlari, în funcție de specificul obiectivelor de investiție/reparații capitale/consolidări/alte categorii de cheltuieli și de termenele de realizare.

CAPITOLUL V

Participarea în mecanismele decizionale ale unității de învățământ

Art. 5. - (1) Componența consiliului de administrație al unității de învățământ se stabilește la începutul fiecărui an școlar în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare și procedurile de constituire stabilite prin Metodologia-cadru de organizare si funcționare a consiliului de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin ordin al ministrului educației naționale.

  • (2)    în cazul în care numărul operatorilor economici parteneri de practică ai unității de învățământ este mai mare decât numărul de locuri care poate fi alocat conform reglementărilor în vigoare, menționate la alin. (1), pentru includerea în consiliul de administrație a operatorilor economici parteneri (inclusiv camere de comerț / asociații profesionale, consorți» partenere în învățământul dual), aceștia pot decide să se constituie într-un consiliu reprezentativ al operatorilor economici care-și va desemna reprezentanții în consiliul de administrație pe locurile alocate operatorilor economici.

  • (3)    Atribuțiile consiliilor de administrație din unitățile de învățământ care școlarizează în învățământul profesional și tehnic sunt cele stabilite prin Metodologia-cadm de organizare si funcționare a consiliului de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin ordin al ministrului educației , ținând cont de aspectele specifice privind atribuțiile consiliilor de administrație în relația cu consiliul reprezentativ al operatorilor economici din unitățile de învățământ în care a fost constituit acesta. Atribuțiile consiliilor de administrație pot fi completate cu prevederi specifice aprobate de consiliul de administrație și incluse în regulamentul intern al unității de învățământ.

CAPITOLUL VI

Drepturile și obligațiile părților

SECȚIUNEA 1

Drepturile și obligațiile unității de învățământ

Art. 6. - Unitatea de învățământ arc dreptul:

  • a)    să inițieze activități de informare și promovare a învățământului dual, pe care le poate organiza și desfășura, după caz, în colaborare cu operatorii economici parteneri, sau singură, în condițiile convenite cu aceștia;

  • b)    să coordoneze și să realizeze, în parteneriat cu operatorii economici, elaborarea Procedurii de admitere a candidaților în învățământul dual, inclusiv stabilirea numărului și conținutului probelor de admitere pe baza propunerilor operatorilor economici;

  • c)    să inițieze și să elaboreze, în colaborare cu partenerii școlii, planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS);

  • d)    să inițieze și să realizeze, în parteneriat cu operatorii economici, proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;

  • e)    să fie reprezentată și să-și exercite atribuțiile în cadrul consiliului de administrație al unității de învățământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare și precizările de la cap.V;

  • f)    să-și exercite atribuțiile care-i revin, în baza reglementărilor legale în vigoare, privind organizarea și derularea procesului de pregătire a elevilor și stabilirea schemelor orare de funcționare a programelor de învățământ dual, prin consultare cu operatorii economici parteneri;

  • g)    să realizeze evaluarea continuă a elevilor la activitățile de pregătire teoretică precum și la pregătirea practică din modulele de specialitate desfășurată în unitatea de învățământ;

  • h)    să participe la evaluarea rezultatelor învățării dobândite de elevul practicant pe durata practicii desfășurate la operatorul economic, prin cadrul didactic coordonator de practică, care colaborează în acest scop cu tutorele desemnat de operatorul economic, în condițiile convenite cu acesta;

  • i)    să inițieze măsuri de pregătire remedială pentru elevii cu progres întârziat, inclusiv prin organizarea, în colaborare cu operatorii economici parteneri, de activități/stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheiată din cauza absențelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă;

  • j)    să organizeze, în colaborare cu operatorii economici, în conformitate cu reglementările în vigoare și în condițiile stabilite de comun acord cu aceștia, desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor

Art. 7. - Unitatea de învățământ se obligă:

  • a)    Să constituie consiliul de administrație al unității de învățământ cu includerea reprezentanților din partea operatorilor economici, în conformitate cu reglementările legale în vigoare și precizările de la cap. V;

  • b)    să se implice activ în organizarea și desfășurarea de activități de informare și promovare a învățământului dual și a ofertei de formare profesională prevăzută la art. 2;

  • c)    să supună avizării, de către Consiliul de administrație din unitatea de învățământ, componența Comisiei de admitere în învățământul dual și să o transmită spre aprobare inspectoratului școlar județean/al municipiului București, conform prevederilor Metodologiei de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul dual, în vigoare pentru nivelul de calificare pentru care se încheie prezentul contract;

  • d)    să elaboreze, în parteneriat cu operatorii economici, Procedura de admitere a candidați lor în învățământul dual, inclusiv numărul și conținutul probelor de admitere stabilite pe baza propunerilor operatorilor economici, pe care o supune aprobării consiliului de administrație al unității de învățământ și o transmite inspectoratului școlar județean/al Municipiului București spre avizare de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București;

  • e)    să transmită notificări operatorilor economici cu privire la situația înscrierilor rezultate în urma admiterii, în vederea încheierii contractelor individuale de pregătire practică;

  • f)    să încheie, împreună cu partenerul de practică, elevii sau părinții/ tutorii legali ai acestora, contractele individuale de pregătire practică, în conformitate cu Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual;

  • g)    să elaboreze, în colaborare cu partenerii școlii, planificarea strategică a unității de învățământ -planul de acțiune al școlii (PAS) și să îl supună aprobării consiliului de administrație;

  • h)    să asigure spațiile de instruire cu dotările aferente pentru pregătirea teoretică și pentru componenta de pregătire practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate, convenită a se desfășura la unitatea de învățământ, în concordanță cu standardul de pregătire profesională, planurile de învățământ și curriculumul în vigoare;

  • i)    să asigure materiile prime, materialele consumabile, energia electrică și celelalte utilități necesare componentei de pregătire practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate, prevăzută a se desfășura la unitatea de învățământ, în concordanță cu standardul de pregătire profesională corespunzător calificării profesionale, planurilor de învățământ și curriculumului în vigoare, convenită în anexa nr. 1, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat;

  • j)    să asigure resursele umane pentru instruirea teoretică, laboratorul tehnologic și instruirea practică realizată în unitatea de învățământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • k)    să asigure echipamentele de lucru și de protecție pentru elevi, pe perioadele de formare derulate la unitatea de învățământ;

  • 1)    să răspundă de respectarea normelor în vigoare privind asigurarea securității și sănătății în muncă a elevilor, pe parcursul perioadelor de formare derulate la unitatea de învățământ;

  • m)    să asigure condițiile necesare și să angajeze cheltuielile legate de evaluarea și certificarea elevilor, în cazul în care centrul de examen pentru certificare este organizat în cadrul unității de învățământ;

  • u)    să desemneze, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, câte un cadru didactic coordonator pentru fiecare grupă de elevi la instruirea practică, responsabil pentru monitorizarea pregătirii practice derulate la operatorii economici; responsabilitățile cadrului didactic coordonator vor fi detaliate în Anexa pedagogică a contractelor individuale de pregătire practică care vor fi încheiate, conform modelului pentru învățământul dual, aprobat prin ordin al ministrului educației naționale;

  • o)    cadrul didactic coordonator de practică desemnat de unitatea de învățământ colaborează cu tutorele desemnat de operatorul economic pentru evaluarea rezultatelor învățării dobândite de elevul practicant pe durata practicii desfășurate la operatorul economic și realizează înregistrarea în documentele școlare a notelor și absențelor la practică;

  • p)    să realizeze proiectarea curriculumului în dezvoltare locală, în conformitate cu solicitările operatorilor economici și cerințele standardelor de pregătire profesională și în parteneriat cu aceștia;

  • q)    să stabilească, în parteneriat cu operatorii economici, schemele orare de funcționare a învățământului dual, în conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual-,

  • r)    să planifice, împreună cu operatorii economici, stagiile de pregătire practică a elevilor și pregătirea practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate, în conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual;

  • s)    să asigure, în colaborare cu operatorii economici, organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • t)    să asigure, în colaborare cu operatorii economici, în confonnitate cu reglementările în vigoare și în condițiile stabilite de comun acord cu aceștia, organizarea și desfășurarea evaluării continue a elevilor;

  • u)    să asigure celelalte drepturi ale elevilor prevăzute de legislația în vigoare.

  • SECȚIUNEA a 2-a

Drepturile și obligațiile operatorului economic1

Art. 8. - Operatorul economic are dreptul;

  • a)    să inițieze și să realizeze activități de informare și promovare a ofertei de formare profesională, în colaborare cu unitatea de învățământ și ceilalți operatori economici, sau singur, în condițiile convenite cu aceștia;

  • b)    să fomuleze cerințe și propuneri pentru stabilirea numărului și conținutului probelor de admitere și să participe la elaborarea Procedurii de admitere a candidaților în învățământul dual;

  • c)    să participe la recrutarea, selecția și admiterea candidaților pentru locurile oferite în învățământul dual;

  • d)    să participe la planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS);

  • e)    să participe la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;

  • f)    să fie reprezentat și să-și exercite atribuțiile în cadrul consiliului de administrație al unității de învățământ și/sau, după caz, în consiliul reprezentativ al operatorilor economici, în conformitate cu reglementările legale tn vigoare și precizările de la cap.V;

  • g)    să fie consultat în organizarea procesului de pregătire a elevilor și stabilirea schemelor orare de funcționare a programelor de învățământ dual;

  • h)    să realizeze evaluarea rezultatelor învățării dobândite de elevul practicant, pe durata practicii desfășurate la operatorul economic, prin tutorele de practică, care se consultă în acest scop cu cadrul didactic coordonator de practică desemnat de unitatea de învățământ, în condițiile convenite cu acesta;

  • i)    să propună și să organizeze, în colaborare cu unitatea de învățământ, măsuri de pregătire remedială pentru elevii cu progres întârziat, inclusiv prin activități/stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheiată din cauza absențelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă;

  • j)    să fie informat de către unitatea de învățământ cu privire la frecvența și situația școlară a elevilor cu care a încheiat contracte de practică;

  • k)    să propună și să organizeze activități/stagii suplimentare de pregătire practică și în afara situațiilor prevăzute la lit. i), dar numai în timpul liber al elevului sau în perioada vacanțelor școlare, cu acordul elevului, respectiv al părintelui/tutorelui legal instituit al elevului minor,

1 în cazul includerii unor asociații/clustere/consorții de operatori economici, ca părți semnatare ale prezentului contract, menționate 1a cap. I, se vor menționa, distinct, obligațiile asumate de fiecare dintre acestea.

5

cu respectarea prevederilor legislației muncii și cu condiția de a nu afecta îndeplinirea obligațiilor școlare ale elevului;

  • 1)    să participe la organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor, în colaborare cu unitatea de învățământ, în conformitate cu reglementările în vigoare și în condițiile stabilite de comun acord cu aceasta;

  • m)    să stabilească cuantumul și criteriile de acordare a susținerii financiare, stimulentelor și altor forme de sprijin pentru elevi, cu respectarea reglementărilor legale și în condițiile asumate prin prezentul contract;

  • n)    să stabilească criteriile de angajare a absolvenților pe care î-a format în baza contractelor de pregătire practică, cu respectarea reglementărilor legale și a prevederilor aplicabile din prezentul contract.

Art. 9. - (1) Operatorul economic se obligă:

  • a)    să nominalizeze membrii în consiliul de administrație al unității de învățământ, în conformitate cu precizările de la cap.V sau, în situațiile menționate la art. 5 alin. (2), în consiliul reprezentativ al operatorilor economici și să se implice activ în exercitarea atribuțiilor de membru în consiliul de administrație, respectiv în consiliul reprezentativ al operatorilor economici;

  • b)    să organizeze și să desfășoare, în colaborare cu unitatea de învățământ, activități de informare și promovare a ofertei de formare profesională menționată la art. 2;

  • c)    să transmită unității de învățământ propunerile de membri în Comisia de admitere în învățământul dual de la nivelul unității de învățământ și să participe activ la elaborarea și implementarea procedurii de admitere;

  • d)    să participe cu specialiști la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;

  • c)    să încheie, împreună cu unitatea de învățământ, elevii sau părinții/ tutorii legali ai acestora, contractele individuale de pregătire practică pentru elevii înscriși în urma derulării procedurii de admitere, care au optat și au fost admiși pe locurile alocate operatorului economic respectiv. Contractele individuale de pregătire practică se încheie, în conformitate cu Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3554/2017, până la termenul prevăzut în aceasta, cu respectarea modelului reglementat prin ordin al ministrului educației naționale;

  • f)    să răspundă de organizarea și desfășurarea stagiilor de pregătire practică, prevăzute în planii 1-cadru de învățământ pentru nivelul respectiv de calificare, precum și a componentei de pregătire practică (instruire practică și laborator tehnologic), din modulele de specialitate stabilite prin planurile de învățământ, convenite a se desfășura la operatorii economici, conform anexei nr. I, parte componentă a prezentului contract de parteneriat;

  • g)    să asigure condițiile materiale - utilaje, echipamente, materii prime, materiale consumabile, energie și celelalte utilități necesare pentru practica elevilor organizată în răspunderea sa (stagiile de pregătire practică, curriculum în dezvoltare locală și componenta de pregătire practică din modulele de specialitate, convenite a se desfășura la operatori economici, în conformitate cu standardele de pregătire profesională, planurile de învățământ și curriculumul în vigoare, conform anexei nr. 1, parte componentă a prezentului contract de parteneriat);

  • h)    să asigure resursele umane (tutori) necesare pentru pregătirea practică a elevilor, organizată la operatorul economic;

  • i)    să asigure participarea tutorilor care nu au o formare pedagogică si metodică certificată la programele de pregătire pedagogică și metodică, organizate în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • j)    să asigure îndeplinirea responsabilităților tutorelui în conformitate cu precizările din anexa nr. 4;

  • k)    să stabilească, în parteneriat cu unitatea de învățământ, schemele orare de funcționare a învățământului dual, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, să planifice, împreună cu unitatea de învățământ, stagiile de pregătire practică a elevilor în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual

  • I)    să asigure instruirea elevilor practicanti cu privire la normele de securitate și sănătate în muncă și să răspundă de aplicarea, pe tot parcursul practicii desfășurate la operatorul economic, a măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a acestora, în conformitate cu legislația în vigoare;

  • m)    să asigure echipamentele de lucru și de protecție pentru elevi, conform cerințelor și riscurilor la locul de muncă, pe perioadele de formare derulate ia operatorul economic;

  • n)    să asigure, în colaborare cu unitatea de învățământ și ceilalți parteneri, organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare. în acest scop, asigură condițiile necesare (dotări, materii prime, materiale consumabile, utilități etc.) în cazul în care, de comun acord cu ceilalți parteneri, centrul de examen de certificare este organizat la operatorul economic respectiv, sau asigură contribuțiile convenite pentru derularea examenelor de certificare a calificării profesionale a elevilor, organizate în alte locații;

  • o)    să organizeze, de comun acord cu unitatea de învățământ și în conformitate cu reglementările legale aplicabile, măsuri de pregătire remedială pentru elevii cu progres întârziat, inclusiv prin activități/stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheiată din cauza absențelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă;

  • p)    în afara situațiilor prevăzute la lit. o), poate organiza și alte stagii suplimentare de pregătire practică, numai în timpul liber al elevului sau în perioada vacanțelor școlare, cu acordul elevului, respectiv al părintelui/ tutorelui legal instituit al elevului minor, cu respectarea prevederilor legislației muncii și cu condiția de a nu afecta îndeplinirea obligațiilor școlare ale elevului.

  • (2)    Operatorul economic acordă susținere financiară și alte forme de sprijin material și stimulente elevilor cu care încheie contracte de pregătire practică, în condițiile legii, prin:

  • a)    burse lunare, cel puțin la nivelul bursei acordate din fonduri publice pentru învățământul profesional, pentru toată perioada de pregătire teoretică și practică;

  • b)    cheltuieli privind examinările de medicină a muncii și analize medicale obligatorii (în funcție de domeniul de activitate);

  • c)    asigurări de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul pregătirii practice la operatorul economic;

  • d)    echipamentele de lucru și de protecție;

  • e)    alte forme de sprijin material și stimulente financiare convenite prin contractul de parteneriat, în conformitate cu anexa nr. 2, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat.

  • (3)    Situația susținerii financiare, stimulentelor și altor formelor de sprijin acordate elevului de către operatorul economic este prevăzută în anexa nr. 2, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat.

  • (4)    Condițiile pentru acordarea susținerii financiare, stimulentelor și altor forme de sprijin prevăzute ia alin. (2) sunt prezentate în anexa nr. 2, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat și vor fi specificate și detaliate în contractele de pregătire practică încheiate cu elevii.

  • (5)    Operatorul economic se obligă să informeze cu privire la oportunitățile de angajare a absolvenților pe care îi formează în baza contractelor de pregătire practică, în conformitate cu nivelul de pregătire și competențele certificate. Oferta potențială de locuri de muncă după absolvire va fi comunicată în cadrul acțiunilor de informare și promovare a ofertei de formare profesională.

  • (6)    Operatorul economic se obligă să respecte principiile egalității de șanse și tratamentului nediscriminatoriu pe criterii de gen, rasă, apartenență etnică, convingeri religioase în procesul de selecție a elevilor, în procesul de formare profesională a elevilor, în evaluarea și certificarea pregătirii profesionale a elevilor, în acordarea și susținerea stimulentelor, formelor de sprijin și facilităților pentru elevi, la angajarea în timpul sau după finalizarea formării profesionale.

  • (7)    Contribuția operatorului economic pentru îmbunătățirea dotărilor și a condițiilor de desfășurare a procesului de educație și formare profesională din unitatea de învățământ este prevăzută în anexa nr.l, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat.

SECȚIUNEA a 3-a

Drepturile și obligațiile unității adminlstraffv-teritoriale

Art. 10. - Unitatea administrativ-teritorială are dreptul:

  • a)    să inițieze și să realizeze activități de informare și promovare a învățământului dual în colaborare cu celelalte părți semnatare, sau singură, în condițiile convenite cu acestea;

  • b)    să participe la planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS);

  • c)    să fie reprezentată și să-și exercite atribuțiile in cadrul consiliului de administrație al unității de învățământ, în conformitate reglementările legale în vigoare și precizările de la cap. V;

  • d)    să fie implicată, în colaborare cu unitatea școlară și celelalte părți semnatare ale prezentului contract, la stabilirea priorităților pentru obiectivele de investiții și alte contribuții ale partenerilor, necesare pentru dezvoltarea unității școlare și desfășurarea în condiții de calitate a procesului de educație și formare profesională;

  • e)    să fie consultată în prealabil cu privire la proiectele care implică unitatea de învățământ și pentru care i se solicită asigurarea cofinanțării necesare, în cadrul unor programe finanțate din fonduri europene sau din alte surse de finanțare.

Art. 11. - (1) Unitatea administrativ-teritorială se obligă:

  • a)    să asigure cheltuielile necesare pentru funcționarea în bune condiții a întregului proces de educație și formare profesională derulat în unitatea de învățământ, în conformitate cu atribuțiile care îi revin, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • b)    să colaboaze cu unitatea școlară și celelalte părți semnatare ale prezentului contract pentru identificarea și planificarea lucrărilor de întreținere, reparații capitale, consolidări și a obiectivelor de investiții, necesare pentru dezvoltarea unității școlare și creșterea calității procesului de educație și formare profesională;

  • c)    să asigure, în cadrul finanțării complementare din bugetul local, sumele necesare pentru cheltuielile de investiții, reparații capitale, consolidări și alte categorii de cheltuieli necesare;

  • d)    să asigure cofinanțarea necesară pentru proiectele implementate de unitatea de învățământ, convenite în prealabil cu aceasta, în cadrul unor programe finanțate din fonduri europene sau alte surse de finanțare;

  • e)    să sprijine demersurile inițiate de unitatea de învățământ și operatorii economici parteneri în cadrul acțiunilor de informare și promovare a ofertei de formare profesională, menționată la art. 1;

  • f)    să asigure reprezentarea unității administrativ-teritoriale în consiliul de administrație al unității de învățământ și să se implice activ în exercitarea atribuțiilor de membru în consiliul de administrație;

  • g)    să sprijine demersurile unității de învățământ în vederea nominalizării reprezentantului consiliului local9 în consiliul de administrație al școlii.

  • (2)    Situația obiectivelor de investiții, reparațiilor capitale, consolidărilor și altor categorii de cheltuieli asumate de unitatea administrativ-teritorială este prezentată în anexa nr. 3, încheiată anual sau pentru o perioadă de maximum 3 ani școlari, în funcție de specificul obiectivelor dc investiții, reparațiilor capitale, consolidărilor și altor categorii de cheltuieli și de termenele de realizare asumate, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat.

* Se înlocuiește cu Consiliului județean, in cazul învâțuniânlului special

8

CAPITOLULVII

Răspunderea părților

Art. 12. - Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul de parteneriat atrage răspunderea părții în culpă, în afara de cazurile exoneratoare prevăzute de lege.

CAPITOLULVIII

Modificarea contractului

Art. 13. - (1) Orice modificare adusă clauzelor prezentului contract se face prin act adițional, cu acordul părților.

  • (2)    Partea contractantă care solicită modificarea contractului va transmite celorlalte părți o adresă/notificare scrisă, care va prevedea modificările pe care vrea să le aducă, cu cel puțin 15 zile înainte de operarea modificării.

  • (3)    Modificarea contractului nu poate acționa decât pentru viitor. Orice act adițional încheiat retroactiv este nul.

CAPITOLUL IX

Forța majoră

Art. 14. - (1) Nici una dintre părțile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen și/sau de executarea în mod necorespunzător (total sau parțial), a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forța majoră, așa cum este definită de lege.

  • (2)    Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte părți, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului, urmând ca un certificat sau alt document de la autoritatea competentă certificând apariția situației de forță majoră să fie trimis celeilalte părți.

  • (3)    Dacă în termen de 15 zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părțile au dreptul să-și notifice cu un preaviz de 5 zile încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.

CAPITOLUL X încetarea contractului Art. 15. - (1) Prezentul contract de parteneriat încetează prin ajungerea la tennen.

  • (2)    Oricare dintre părți își rezervă dreptul de a denunța unilateral contractul cu ....luni27 înainte de expirarea termenului convenit de părți, printr-o notificare scrisă transmisă celeilalte părți.

  • (3)    Prevederile alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile în situațiile de forță majoră, precum și în alte situații independente de voința părților care conduc la imposibilitatea executării obligațiilor contractuale cum ar fi declanșarea procedurilor convenite prin lege pentru firme în caz de faliment, dizolvare/ lichidare voluntară, insolvență, suspendarea temporară a activității, reorganizare judiciară, precum și în alte situații obiective.

  • (4)    Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți, în mod culpabil, dă dreptul părții lezate de a considera contractul reziliat de drept/ de a cere rezilierea contractului și de a pretinde daune interese.

CAPITOLUL XI Comunicări Art. 16. * (1) Orice comunicare între părți referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.

  • (2)    Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii.

  • (3)    Comunicările între părți se pot face și prin e-mail, curier, fax, la adresele specificate de către părți sau la oricare din adresele pe care părțile se obligă să și le comunice reciproc.

  • (4)    în situația în care una dintre părțile contractante își schimbă adresa de corespondență este obligată să notifice, în termen de maxim 15 zile celeilalte părți.

CAPITOLUL XII

Solufionarea litigiilor

Art. 17. - (1) Părțile contractante vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută apărută în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.

  • (2)    Dacă după .......zile de la începerea acestor tratative, părțile contractante nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, fiecare parte poate solicita ca disputa să se soluționeze de către instanțele judecătorești din România.

CAPITOLUL XIII

Limba care guvernează contractul Art. 18. - Limba care guvernează contractul este limba română.

CAPITOLUL XIV

Legea aplicabilă contractului

Art 19. - Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

CAPITOLUL XV

Clauze finale

Art. 20. - (1) Prezentul contract reprezintă instrumentul oficial și legal dintre părțile contractante și reprezintă voința părților.

  • (2)    Prezentul contract se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor.

  • (3)    La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile stabilite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

  • (4)    Aplicarea dispozițiilor prevăzute în alin. (2) și (3) se raportează la buna credință a părților, intenția comună și scopul contractului, definite la art. 1

Art. 21 - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul contract.

Art. 22. - Prezentul contract a fost încheiat la data de pentru fiecare parte.

în 3 exemplare, câte unul


Unitatea de învățământ: Liceul Tehnologic de Transporturi Auto

Reprezentant legal (numele și prenumele): Xxxxxxx Xxxxxxxx       •        " v


Funcția: Director . Semnătura ' •

Un itatea a dmi n 1 strativ-teritorlală

Reprezentant legal (numele și prenumele): Xxxxxx Xxxxx

Funcția: Primar

Semnătura

Operatorul economic11: JOYSON SAFETY SYSTEMS ARAD SRL

Reprezentant legal (numele și prenume Ftiucția: Manager resurse umane Semnătura



• ’ Scnsj'^


  • ”    în cazul mai multor operatori economici semnatari se t-^ugă pozițlț șl semnează fiecare dintre aceștia. în cazul includerii unor asociații/cluslere/consorții de operatori economici, acestca'vor fî adăugate distinct, alături de operatorii


economici pc care acestea ii reprezintă, ca părți semnalare ale prezentului


Anexa nr. 4 la Hotărârea nr. /2024 a Consiliului Local al Municipiului Arad

zlAAA/I Ar. 1 la nieioaoiogia ae organizare fijiincfioniue a iniaianiumutut tutui

Număr de înregistrare la unitatea de învățământ /

MUNICIPIULUI ARAD S. V

CONTRACT DE PARTENERIAT pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual

Prezentul contract se încheie între:

CAPITOLUL I

Părțile contractante


  • 1.    unitatea de învățământ Liceul Tehnologic „Francisc Neuman”Arad -structura Liceul Tehnologic „luliu Moldovan”Arad , cu sediul în Arad. str. Calea Timișorii, nr. 29-31, județul Arad, telefon 0257/287238, fax: 0257/287238, CUI 3519690, reprezentată legal prin Xxxxxx Xxxxx, având funcția de director.

  • 2.    unitatea administrativ-tcritorială28 Primăria Municipiului Arad cu sediul29 în ARAD, str. B-dul Revoluției, nr. 75, județul Arad CUI 3519925. telefon 0257281850, fax 0257284744, reprezentat legal prin30 dl. Xxxxxx Xxxxx, în calitate de Primar.

  • 3.    Operatorii economici (parteneri de practică):

    • 3.1    S.C. CEEPORT CONSTRUCT SRL. cu sediul în Arad, str. PIONIERI LOR. BL. 57. SC.B AP.x județul Arad, identificată cu J02 /269 71991, CUI ro 32263943, telefon 0745754224, reprezentat legal prin Xxxxxxxxxx Xxxxxx, în calitate de administrator,

    • 3.2    S.C. DIAMANT MOBILA S.R.L cu sediul în Arad, str. DORULUI,BL.5, AP. xx , județul Arad, identificată cu J02 /1332 /2004, CUI 28125853, telefon 0745988443, reprezentat legal prin Xxxxxxxxx Xxxxxx, în calitate de administrator,

    • 3.3    S.C. EURODOR COM IMPEX cu sediul în Ghioroc , nr. 156, județul Arad, identificată cu J02 /1256 .'2003, CUI RO15759166, telefon 0721798645, reprezentat legal prin IOV AN DORIN, în calitate de administrator,

    • 3.4    S.C. HOLTZWERK EUROFALTZ SRL cu sediul în Vladimirescu. str. Cloșca, nr.32. județul Arad, identificată cu J02 /107 71995, CUI RO 35323136, telefon 0749653012, reprezentat legal prin Xxxxx Xxxxxxx Xxxx, în calitate de administrator,

    • 3.5    Q -T.E.A. S.R.L.cu sediul în Arad, str. Bujor, nr. 28 județul Arad, identificată cu J02 / 2022 20.12.1994. CUI RO6785573, telefon 0746119255, reprezentat legal prin MAL1ȚA Xxxxxx Xxxxxx, în calitate de administrator.

CAPITOLUL II

Scopul contractului

Art. 1. - (1) Prin semnarea prezentului contract, părțile înțeleg să acționeze în calitate de parteneri, prin eforturi conjugate și partajarea responsabilităților, în baza propriilor competențe instituționale, în interesul comun privind formarea competențelor necesare pentru dezvoltarea personală și profesională a tinerilor și sprijinirea acestora în tranziția de la școală la un loc de muncă, exprimat prin scopul contractului

  • (2)    Prezentul contract are ca scop formarea profesională de calitate a elevilor, în vederea angajării lor după absolvire în conformitate cu nivelul de pregătire și competențele certificate.

CAPITOLUL III

Obiectul contractului

Art. 2. - (1) Prezentul contract stabilește condițiile de colaborare, drepturile și obligațiile părților, precum și costurile asumate pentru formarea profesională a elevilor pentru care se inițiază pregătirea prin învățământul dual, începând din anul școlar 2024-2025, după cum urmează31:

  • a)    La nivelul 3 de calificare, conform Cadrului național al calificărilor (CNC):

  • b)    -24 elevi, în domeniul de pregătire profesională Fabricarea produselor din lemn, calificarea profesională: Tâmplar universal;-clasa a IX -a

  • -8 elevi, în domeniul de pregătire profesională Fabricarea produselor din lemn, calificarea profesională: Tâmplar universal;-clasa a X -a

  • -9 elevi, în domeniul de pregătire profesională Fabricarea produselor din lemn, calificarea profesională Tâmplar universal;-clasa a Xl-a

  • (2)    Repartizarea numărului de elevi prevăzuți la alin. (I) pe locurile alocate fiecărui operator economic partener de practică este prezentată în anexa nr. 1, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat32.

Art. 3. - Prezentul contract reprezintă un acord general, pe baza căruia vor fi încheiate anual contractele individuale de pregătire practică a elevilor din învățământul dual, conform reglementărilor în vigoare.

CAPITOLUL IV

Durata contractului

Art. 4 - (1) Prezentul contract se încheie pe o durată determinată de 35 luni33 - pentru a cuprinde perioada de timp aferentă activităților de promovare a ofertei, recrutarea, selecția și admiterea elevilor, întreaga perioadă de formare profesională prin învățământul dual, inclusiv susținerea examenului final de certificare a calificării - și intră în vigoare la data semnării lui de către reprezentanții legali ai părților contractante.

  • (2)    Responsabilitățile specifice și contribuțiile asumate în cadrul partajării responsabilităților între școală și operatorul economic partener de practică, situația susținerii financiare, stimulentelor și altor formelor de sprijin acordate elevilor din învățământul dual de către operatorul economic sunt stabilite pentru fiecare an școlar în anexele nr. 1 și nr. 2, care se actualizează anual și fac parte integrantă din prezentul Contract de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual.

  • (3)    Situația obiectivelor de investiții, reparații capitale, consolidări și a altor categorii de cheltuieli pentru dezvoltarea unității școlare și creșterea calității procesului de educație și formare profesională, asumate de unitatea administrativ-teritorială, sunt stabilite pentru fiecare an școlar sau pentru o perioadă de maximum 3 ani școlari, în funcție de specificul obiectivelor de investiție/reparații capital e/consolidări/al te categorii de cheltuieli și de termenele de realizare.

CAPITOLUL V

Participarea în mecanismele decizionale ale unității de învățământ

Art. 5. - (1) Componența consiliului de administrație al unității de învățământ se stabilește la începutul fiecărui an școlar în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare și procedurile de constituire stabilite prin Metodologia-cadru de organizare si funcționare a consiliului de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin ordin al ministrului educației naționale.

CAPITOLUL VI

Drepturile și obligațiile părților

SECȚIUNEA 1

Drepturile și obligațiile unității de învățământ

Art. 6. - Unitatea de învățământ are dreptul:

  • a)    să inițieze activități de informare și promovare a învățământului dual, pe care le poate organiza și desfășura, după caz, în colaborare cu operatorii economici parteneri, sau singură, în condițiile convenite cu aceștia;

  • b)    să coordoneze și să realizeze, în parteneriat cu operatorii economici, elaborarea Procedurii de admitere a candidaților în învățământul dual, inclusiv stabilirea numărului și conținutului probelor de admitere pe baza propunerilor operatorilor economici;

  • c)    să inițieze și să elaboreaze, în colaborare cu partenerii școlii, planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS);

  • d)    să inițieze și să realizeze, în parteneriat cu operatorii economici, proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;

  • e)    să fie reprezentată și să-și exercite atribuțiile în cadrul consiliului de administrație al unității de învățământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare și precizările de la cap.V;

  • f)    să-și exercite atribuțiile care-i revin, în baza reglementărilor legale în vigoare, privind organizarea și derularea procesului de pregătire a elevilor și stabilirea schemelor orare de funcționare a programelor de învățământ dual, prin consultare cu operatorii economici parteneri;

  • g)    să realizeze evaluarea continuă a elevilor la activitățile de pregătire teoretică precum și la pregătirea practică din modulele de specialitate desfășută în unitatea de învățământ;

  • h)    să participe la evaluarea rezultatelor învățării dobândite de elevul practicant pe durata practicii desfășurate la operatorul economic, prin cadrul didactic coordonator de practică, care colaborează în acest scop cu tutorele desemnat de operatorul economic, în condițiile convenite cu acesta;

i)să inițieze măsuri de pregătire remedială pentru elevii cu progres întârziat, inclusiv prin organizarea, în colaborare cu operatorii economici parteneri, de stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheiată din cauza absențelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă;

  • j)    să organizeze, în colaborare cu operatorii economici, în conformitate cu reglementările în vigoare și în condițiile stabilite de comun acord cu aceștia, desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor.

Art. 7. - Unitatea de învățământ se obligă:

  • a)    să se implice activ în organizarea și desfășurarea de activități de informare și promovare a învățământului dual și a ofertei de formare profesională prevăzută la art. 2;

  • b)    să supună avizării, de către Consiliul de administrație din unitatea de învățământ, componența Comisiei de admitere în învățământul dual și să o transmită spre aprobare inspectoratului școlar județean/al municipiului București, conform prevederilor Metodologiei de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul dual, în vigoare;

  • c)    să elaboreze, în parteneriat cu operatorii economici, Procedura de admitere a candidaților în învățământul dual, inclusiv numărul și conținutul probelor de admitere stabilite pe baza propunerilor operatorilor economici, pe care o supune aprobării consiliului de administrație al unității de învățământ și o transmite inspectoratului școlar județean/al Municipiului București spre avizare de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București;

  • d)    să transmită notificări operatorilor economici cu privire la situația înscrierilor rezultate în urma admiterii, în vederea încheierii contractelor individuale de pregătire practică;

  • e)    să încheie, împreună cu partenerul de practică, elevii sau părinții/ tutorii legali ai acestora, contractele individuale de pregătire practică, în conformitate cu Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3554/2017, până la termenul prevăzut în aceasta, cu respectarea modelului reglementat prin ordin al ministrului educației naționale;

  • f)    să elaboreze, în colaborare cu partenerii școlii, planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS) și să îl supună aprobării consiliului de administrație;

  • g)    să asigure spațiile de instruire cu dotările aferente pentru pregătirea teoretică și pentru componenta de pregătire practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate, convenită a se desfășură la unitatea de învățământ, în concordanță cu standardul de pregătire profesională, planurile de învățământ și curriculumul în vigoare;

  • h)    să asigure materiile prime, materialele consumabile, energia electrică și celelalte utilități necesare componentei de pregătire practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate, prevăzută a se desfășura la unitatea de învățământ, în concordanță cu standardul de pregătire profesională corespunzător calificării profesionale, planurilor de învățământ și curriculumului în vigoare, convenită în anexa nr. 1, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat;

  • i)    să asigure resursele umane pentru instruirea teoretică, laboratorul tehnologic și instruirea practică realizată în unitatea de învățământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • j)    să asigure echipamentele de lucru și de protecție pentru elevi, pe perioadele de formare derulate la unitatea de învățământ;

  • k)    să răspundă de respectarea normelor în vigoare privind asigurarea securității și sănătății în muncă a elevilor, pe parcursul perioadelor de formare derulate la unitatea de învățământ;

  • l)    să asigure condițiile necesare și să angajeze cheltuielile legate de evaluarea și certificarea elevilor, în cazul în care centrul de examen pentru certificare este organizat în cadrul unității de învățământ;

  • m)    să desemneze, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, câte un cadru didactic coordonator pentru fiecare grupă de elevi la instruirea practică, responsabil pentru monitorizarea pregătirii practice derulate la operatorii economici; responsabilitățile cadrului didactic coordonator vor fi detaliate în Anexa pedagogică a contractelor individuale de pregătire practică care vor fi încheiate, conform modelului pentru învățământul dual, aprobat prin ordin al ministrului educației naționale;

  • n)    cadrul didactic coordonator de practică desemnat de unitatea de învățământ colaborează cu tutorele desemnat de operatorul economic pentru evaluarea rezultatelor învățării dobândite de elevul practicant pe durata practicii desfășurate la operatorul economic și realizează înregistrarea în documentele școlare a notelor și absențelor la practică;



  • o)    să realizeze proiectarea curriculumului în dezvoltare locală, în conformitate cu solicitările operatorilor economici și cerințele standardelor de pregătire profesională și în parteneriat cu aceștia;

  • p)    să stabilească, în parteneriat cu operatorii economici, schemele orare de funcționare a învățământului dual, în conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual;

  • q)    să planifice, împreună cu operatorii economici, stagiile de pregătire practică a elevilor și pregătirea practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate, în conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual;

  • r)    să asigure, în colaborare cu operatorii economici, organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • s)    să asigure, în colaborare cu operatorii economici, în conformitate cu reglementările în vigoare și în condițiile stabilite de comun acord cu aceștia, organizarea și desfășurarea evaluării continue a elevilor;

  • t)    să asigure celelalte drepturi ale elevilor prevăzute de legislația în vigoare.

SECȚIUNEA a 2-a

Drepturile și obligațiile operatorului economic34

Art. 8. - Operatorul economic are dreptul:

  • a)    să inițieze și să realizeze activități de informare și promovare a ofertei de formare profesională, în colaborare cu unitatea de învățământ și ceilalți operatori economici, sau singur, în condițiile convenite cu aceștia;

  • b)    să fomuleze cerințe și propuneri pentru stabilirea numărului și conținutului probelor de admitere și să participe la elaborarea Procedurii de admitere a candidaților în învățământul dual;

  • c)    să participe la recrutarea, selecția și admiterea candidaților pentru locurile oferite în învățământul dual;

  • d)    să participe la planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS);

  • e)    să participe la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;

  • f)    să fie reprezentat și să-și exercite atribuțiile în cadrul consiliului de administrație al unității de învățământ și/sau, după caz, în consiliul reprezentativ al operatorilor economici, în conformitate cu reglementările legale în vigoare și precizările de la cap.V;

  • g)    să fie consultat în organizarea procesului de pregătire a elevilor și stabilirea schemelor orare de funcționare a programelor de învățământ dual;

  • h)    să realizeze evaluarea rezultatelor învățării dobândite de elevul practicant, pe durata practicii desfășurate la operatorul economic, prin tutorele de practică, care se consultă în acest scop cu cadrul didactic coordonator de practică desemnat de unitatea de învățământ, în condițiile convenite cu acesta;

  • i)    să propună și să organizeze, în colaborare cu unitatea de învățământ, stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheiată din cauza absențelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă;

  • j)    să fie informat de către unitatea de învățământ cu privire la frecvența și situația școlară a elevilor cu care a încheiat contracte de practică;

  • k)    să propună și să organizeze stagii suplimentare de pregătire practică și în afara situațiilor prevăzute la lit. i), dar numai în timpul liber al elevului sau în perioada vacanțelor școlare, cu acordul elevului, respectiv al părintelui/tutorelui legal instituit al elevului minor, cu respectarea prevederilor legislației muncii și cu condiția de a nu afecta îndeplinirea

obligațiilor școlare ale elevului;

  • 1)    să participe la organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor, în colaborare cu unitatea de învățământ, în conformitate cu reglementările în vigoare și în condițiile stabilite de comun acord cu aceasta;

  • m)    să stabilească cuantumul și criteriile de acordare a susținerii financiare, stimulentelor și altor forme de sprijin pentru elevi, cu respectarea reglementărilor legale și în condițile asumate prin prezentul contract;

  • n)    să stabilească criteriile de angajare a absolvenților pe care i-a format în baza contractelor de pregătire practică, cu respectarea reglementărilor legale și a prevederilor aplicabile din prezentul contract.

Art. 9. - (1) Operatorul economic se obligă:

  • a)    să nominalizeze membrii în consiliul de administrație al unității de învățământ, în conformitate cu precizările de la cap.V sau, în situațiile menționate la art. 5 alin. (3), în consiliul reprezentativ al operatorilor economici și să se implice activ în exercitarea atribuțiilor de membru în consiliul de administrație, respectiv în consiliul reprezentativ al operatorilor economici;

  • b)    să organizeze și să desfășoare, în colaborare cu unitatea de învățământ, activități de informare și promovare a ofertei de formare profesională menționată la art. 2;

  • c)    să transmită unității de învățământ propunerile de membri în Comisia de admitere în învățământul dual de la nivelul unității de învățământ și să participe activ la elaborarea și implementarea procedurii de admitere;

  • d)    să participe cu specialiști la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;

  • e)    să încheie, împreună cu unitatea de învățământ, elevii sau părinții/ tutorii legali ai acestora, contractele individuale de pregătire practică pentru elevii înscriși în urma derulării procedurii de admitere, care au optat și au fost admiși pe locurile alocate operatorului economic respectiv. Contractele individuale de pregătire practică se încheie, în conformitate cu Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3554/2017, până la termenul prevăzut în aceasta, cu respectarea modelului reglementat prin ordin al ministrului educației naționale;

  • f)    să răspundă de organizarea și desfășurarea stagiilor de pregătire practică, prevăzute în planul-cadru de învățământ pentru nivelul respectiv de calificare, precum și a componentei de pregătire practică (instruire practică și laborator tehnologic), din modulele de specialitate stabilite prin planurile de învățământ, convenite a se desfășura la operatorii economici, conform anexei nr. 1, parte componentă a prezentului contract de parteneriat;

  • g)    să asigure condițiile materiale - utilaje, echipamente, materii prime, materiale consumabile, energie și celelalte utilități necesare pentru practica elevilor organizată în răspunderea sa (stagiile de pregătire practică, curriculum în dezvoltare locală și componenta de pregătire practică din modulele de specialitate, convenite a se desfășura la operatori economici, în conformitate cu standardele de pregătire profesională, planurile de învățământ și curriculumul în vigoare, conform anexei nr. I, parte componentă a prezentului contract de parteneriat);

  • h)    să asigure resursele umane (tutori) necesare pentru pregătirea practică a elevilor, organizată la operatorul economic;

  • i)    să asigure participarea tutorilor care nu au o formare pedagogică si metodică certificată la programele de pregătire pedagogică și metodică, organizate în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • j)    să asigure îndeplinirea responsabilităților tutorelui în conformitate cu precizările din anexa nr. 4;

  • k)    să stabilească, în parteneriat cu unitatea de învățământ, schemele orare de funcționare a învățământului dual, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3554/2017;

  • 1)    să planifice, împreună cu unitatea de învățământ, stagiile de pregătire practică a elevilor în

conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3554/2017;

  • m)    să asigure instruirea elevilor practicanți cu privire la normele de securitate și sănătate în muncă și să răspundă de aplicarea, pe tot parcursul practicii desfășurate la operatorul economic, a măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a acestora, în conformitate cu legislația în vigoare;

  • n)    să asigure echipamentele de lucru și de protecție pentru elevi, conform cerințelor și riscurilor la locul de muncă, pe perioadele de formare derulate la operatorul economic;

  • o)    să asigure, în colaborare cu unitatea de învățământ și ceilalți parteneri, organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare. în acest scop, asigură condițiile necesare (dotări, materii prime, materiale consumabile, utilități etc.) în cazul în care, de comun acord cu ceilalți parteneri, centrul de examen de certificare este organizat la operatorul economic respectiv, sau asigură contribuțiile convenite pentru derularea examenelor de certificare a calificării profesionale a elevilor, organizate în alte locații;

  • p)    să organizeze, de comun acord cu unitatea de învățământ și în conformitate cu reglementările legale aplicabile, stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheiată din cauza absențelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă;

  • q)    în afara situațiilor prevăzute la lit. p), poate organiza stagii suplimentare de pregătire practică, numai în timpul liber al elevului sau în perioada vacanțelor școlare, cu acordul elevului, respectiv al părintelui/ tutorelui legal instituit al elevului minor, cu respectarea prevederilor legislației muncii și cu condiția de a nu afecta îndeplinirea obligațiilor școlare ale elevului.

  • (2)    Operatorul economic acordă susținere financiară și alte forme de sprijin material și stimulente elevilor cu care încheie contracte de pregătire practică, în condițiile legii, prin:

  • a)    burse lunare, cel puțin la nivelul bursei acordate din fonduri publice, pentru toată perioada de pregătire teoretică și practică;

  • b)    cheltuieli privind examinările de medicină a muncii și analize medicale obligatorii (în funcție de domeniul de activitate);

  • c)    asigurări de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul pregătirii practice la operatorul economic;

  • d)    echipamentele de lucru și de protecție;

  • e)    alte forme de sprijin material și stimulente financiare convenite prin contractul de parteneriat, în conformitate cu anexa nr. 2, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat.

  • (3)    Situația susținerii financiare, stimulentelor și altor formelor de sprijin acordate elevului de către operatorul economic este prevăzută în anexa nr. 2, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat.

  • (4)    Condițiile pentru acordarea susținerii financiare, stimulentelor și altor forme de sprijin prevăzute la alin. (2) sunt prezentate în anexa nr. 2, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat și vor fi specificate și detaliate în contractele de pregătire practică încheiate cu elevii.

  • (5)    Operatorul economic se obligă să informeze cu privire la oportunitățile de angajare a absolvenților pe care îi formează în baza contractelor de pregătire practică, în conformitate cu nivelul de pregătire și competențele certificate. Oferta potențială de locuri de muncă după absolvire va fi comunicată în cadrul acțiunilor de informare și promovare a ofertei de formare profesională.

  • (6)    Operatorul economic se obligă să respecte principiile egalității de șanse și tratamentului nediscriminatoriu pe criterii de gen, rasă, apartenență etnică, convingeri religioase în procesul de selecție a elevilor, în procesul de formare profesională a elevilor, în evaluarea și certificarea pregătirii profesionale a elevilor, în acordarea și susținerea stimulentelor, formelor de sprijin și facilităților pentru elevi, Ia angajarea în timpul sau după finalizarea formării profesionale.

  • (7)    Contribuția operatorului economic pentru îmbunătățirea dotărilor și a condițiilor de desfășurare a procesului de educație și formare profesională din unitatea de învățământ este prevăzută în anexa nr.l, încheiată anual, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat.

SECȚIUNEA a 3-a

Drepturile și obligațiile unității admiiiistrativ-teritoriale

Art. 10. - Unitatea administrativ-teritorială are dreptul:

  • a)    să inițieze și să realizeze activități de informare și promovare a învățământului dual în colaborare cu celelalte părți semnatare, sau singură, în condițiile convenite cu acestea;

  • b)    să participe la planificarea strategică a unității de învățământ - planul de acțiune al școlii (PAS);

  • c)    să fie reprezentată și să-și exercite atribuțiile în cadrul consiliului de administrație al unității de învățământ, în conformitate reglementările legale în vigoare și precizările de la cap. V;

  • d)    să fie implicată, în colaborare cu unitatea școlară și celelalte părți semnatare ale prezentului contract, la stabilirea priorităților pentru obiectivele de investiții și alte contribuții ale partenerilor, necesare pentru dezvoltarea unității școlare și desfășurarea în condiții de calitate a procesului de educație și formare profesională;

  • e)    să fie consultată în prealabil cu privire la proiectele care implică unitatea de învățământ și pentru care i se solicită asigurarea cofinanțării necesare, în cadrul unor programe finanțate din fonduri europene sau din alte surse de finanțare.

Art. 11. - (1) Unitatea administrativ-teritorială se obligă:

  • a)    să asigure cheltuielile necesare pentru funcționarea în bune condiții a întregului proces de educație și formare profesională derulat în unitatea de învățământ, în conformitate cu atribuțiile care îi revin, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

  • b)    să colaboreaze cu unitatea școlară și celelalte părți semnatare ale prezentului contract pentru identificarea și planificarea lucrărilor de întreținere, reparații capitale, consolidări și a obiectivelor de investiții, necesare pentru dezvoltarea unității școlare și creșterea calității procesului de educație și formare profesionala;

  • c)    să asigure, în cadrul finanțării complementare din bugetul local, sumele necesare pentru cheltuielile de investiții, reparații capitale, consolidări și alte categorii de cheltuieli necesare;

  • d)    să asigure cofînanțarea necesară pentru proiectele implementate de unitatea de învățământ, convenite în prealabil cu aceasta, în cadrul unor programe finanțate din fonduri europene sau alte surse de finanțare;

  • e)    să sprijine demersurile inițiate de unitatea de învățământ și operatorii economici parteneri în cadrul acțiunilor de informare și promovare a ofertei de formare profesională, menționată la art. 1;

  • f)    să asigure reprezentarea unității administrativ-teritoriale în consiliul de administrație al unității de învățământ și să se implice activ în exercitarea atribuțiilor de membru în consiliul de administrație;

  • g)    să sprijine demersurile unității de învățământ în vederea nominalizării reprezentantului consiliului local'' în consiliul de administrație al școlii.

  • (2)    Situația obiectivelor de investiții, reparațiilor capitale, consolidărilor și altor categorii de cheltuieli asumate de unitatea administrativ-teritorială este prezentată în anexa nr. 3, încheiată anual sau pentru o perioadă de maximum 3 ani școlari, în funcție de specificul obiectivelor de investiții, reparațiilor capitale, consolidărilor și altor categorii de cheltuieli și de termenele de realizare asumate, parte integrantă a prezentului contract de parteneriat.

  • 3 Se înlocuiește cu Consiliului județean, in cazul învățământului special.

CAP1T0LULVII

Răspunderea părților

Art. 12. - Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul de parteneriat atrage răspunderea părții în culpă, în afara de cazurile exoneratoare prevăzute de lege.

CAPITOLULVIII

Modificarea contractului

Art. 13. - (1) Orice modificare adusă clauzelor prezentului contract se face prin act adițional, cu acordul părților.

  • (2)    Partea contractantă care solicită modificarea contractului va transmite celorlalte părți o adresă/notifîcare scrisă, care va prevedea modificările pe care vrea să le aducă, cu cel puțin 15 zile înainte de operarea modificării.

  • (3)    Modificarea contractului nu poate acționa decât pentru viitor. Orice act adițional încheiat retroactiv este nul.

CAPITOLUL IX

Forța majoră

Art. 14. - (1) Nici una dintre părțile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen și/sau de executarea în mod necorespunzător (total sau parțial), a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forța majoră, așa cum este definită de lege.

  • (2)    Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte părți, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului, urmând ca un certificat sau alt document de la autoritatea competentă certificând apariția situației de forță majoră să fie trimis celeilalte părți.

  • (3)    Dacă în termen de 15 zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părțile au dreptul să-și notifice cu un preaviz de 5 zile încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.

CAPITOLUL X încetarea contractului

Art. 15. - (1) Prezentul contract de parteneriat încetează prin ajungerea la termen.

  • (2)    Oricare dintre părți își rezervă dreptul de a denunța unilateral contractul cu 10 luni35 înainte de expirarea termenului convenit de părți, printr-o notificare scrisă transmisă celeilalte părți.

  • (3)    Prevederile alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile în situațiile de forță majoră, precum și în alte situații independente de voința părților care conduc la imposibilitatea executării obligațiilor contractuale cum ar fi declanșarea procedurilor convenite prin lege pentru firme în caz de faliment, dizolvare.'1 lichidare voluntară, insolvență, suspendarea temporară a activității, reorganizare judiciară, precum și în alte situații obiective.

  • (4)    Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți, în mod culpabil, dă dreptul părții lezate de a considera contractul reziliat de drept/ de a cere rezilierea contractului și de a pretinde daune interese.

CAPITOLUL XI

Comunicări

Art. 16. - (1) Orice comunicare între părți referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.

  • (2)    Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii.

  • (3)    Comunicările între părți se pot face și prin e-mail, curier, fax, la adresele specificate de către părți sau la oricare din adresele pe care părțile se obligă să și le comunice reciproc.

  • (4)    în situația în care una dintre părțile contractante își schimbă adresa de corespondență este

obligată să notifice, în termen de maxim.......zile celeilalte părți.

CAPITOLUL XII

Soluționarea litigiilor

Art. 17. - (1) Părțile contractante vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută apărută în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.

  • (2)    Dacă după 30 zile de la începerea acestor tratative, părțile contractante nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, fiecare parte poate solicita ca disputa să se soluționeze de către instanțele judecătorești din România.

CAPITOLUL XIII

Limba care guvernează contractul

Art. 18. - Limba care guvernează contractul este limba română. -

CAPITOLUL XIV

Legea aplicabilă contractului

Art. 19. - Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

CAPITOLUL XV

Clauze finale

Art. 20. - (1) Prezentul contract reprezintă instrumentul oficial și legal dintre părțile contractante și reprezintă voința părților.

  • (2)    Prezentul contract se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor.

  • (3)    La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile stabilite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

  • (4)    Aplicarea dispozițiilor prevăzute în alin. (2) și (3) se raportează la buna credință a părților, intenția comună și scopul contractului, definite la art. 1

Art. 21 - Anexele nr. 1 -4 fac parte integrantă din prezentul contract.

Art. 22. - Prezent^rTcaiUra^ încheiat la data de.......4.în.....exemplare, câte unul pentru fiecare parte.                 \

^whuologic „Francisc NeumauMArad ^wkn^je): Xxxxxx Xxxxx

1


Unitatea de învăpfi Reprezentant ieddt Funcția: DirectoL Semnătura <•                /

x ,             O/-

Unitatea admuiistratfMad^£j&AfFrimpăț,ia Municipiului Arad

Reprezentant legal (numele și prenumele): Xxxxxx Xxxxx


Funcția:Primar

Semnătura l.OperatoruI economic: S.C. CEEPORT CONSTRUCT S Reprezentant legal (numele și prenumele): Xxxxxxxxxx Xxxxxx Funcția: administrator

Semnătura 2,Operatorul economic: DIAMANT MOBILIER S.R.L.

Reprezentant legal (numele și prenumele): Xxxxxxxxx Xxxxxx Funcția: administrator Semnă tu ra\




  • 3 .Operatorul economic: Q-T.E.A. SRL

Reprezentant legal (numele și prenumele): Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Funcția: administrator

Semnătura

  • 4 .Operatorul economic: S.C. EURODOR COM IMPEX Reprezentant legal (numele și prenumele): Xxxxx Xxxxx Funcția: administrator


Semnătura

  • 5 .Operatorul economic: S.C. HOLTZWERK EUROFALTZ SRL

Reprezentant legal (numele și prenumele): Xxxxx Xxxxxx Xxxx

Funcția: administrator

Semnătura


1

Se încheie contract de parteneriat distinct pentru fiecare nivel de calificare în învățământul dual.

2

Se menționeză tipul unității administrativ teritoriale (UAT), după caz: municipiul, orașul.comuna/sectorul (în cazul municipiului București) sau județul (în cazul învățământului special) și denumirea UAT (de exemplu municipiul XX)

3

Sediul primăriei (al primăriei de sector în cazul municipiului București) sau sediul consiliului județean (în cazul învățământului special).

4

Reprezentantul legal este primarul localității (al primăriei de sector în cazul municipiului București) sau președintele consiliului județean (în cazul învățământului special).

5

în cazul mai multor operatori economici semnatari se adaugă poziții care se completează pentru fiecare dintre aceștia, în cazul includerii unor camere de comerț, asociații clustere consorții de operatori economici, acestea vor fi adăugate distinct, alături de operatorii economici pe care acestea îi reprezintă, ca părți semnatare ale prezentului contract.

6

Se completează nivelul de calificare pentru care se încheie contractul.

7

Acest alineat se elimină în situația unui singur operator economic partener de practică semnatar al prezentului contract.

8

Durata contractului se stabilește astfel: numărului de luni de la data semnării contractului până la data începerii anului școlar + numărul de luni ale duratei de școlarizare în învățământul dual + numărul de luni până la susținerea examenelor finale de certificare a calificării profesionale.

9

în cazul includerii unor asociații/clustere/consorții de operatori economici, ca părți semnatare ale prezentului contract, menționate la cap. I, se vor menționa, distinct, obligațiile asumate de fiecare dintre acestea.

10

Se înlocuiește cu Consiliului județean, în cazul învățământului special.

11

Numărul de luni se stabilește ca fiind egal cu numărul de luni de la data semnării contractului până la sfârșitul primului an școlar pentru care se organizează formarea elevilor.

12

Se menționeză tipul unității administrativ teritoriale (L'AT). după caz: municipiul / orașul comuna sectorul (în cazul municipiului București) sau județul (în cazul învățământului special) și denumirea UAT (e.x. municipiul XX)

13

Sediul primăriei (al primăriei de sector în cazul municipiului București) sau sediul consiliului județean (in cazul învățământului special).

14

; în cazul mai multor operatori economici semnatari se adaugă poziții care se completează pentru fiecare dintre aceștia in cazul includerii unor asociații clustere'ctmsorții de operatori econom ic kcamere de comerț, acestea vor fi adăugate distinct, alături de operatorii economici, ca părți semnatare a prezentului contract

15

Se completează pentru toate nivelurile de calificare și clasele prevăzute a cuprinse în învățământul dual în anul școlar imediat unnător încheierii pretentului contract (se elimină nivelurile de calificare și clasele care nu vor fi cuprinse în învățământul dual).

16

Acest aliniat se elimină în situația unui singur operator economic partener de practică semnatar al prezentului contract.

17

Se recomandă o durată până la sfârșitul lunii decembrie de după finalizarea anului școlar precizat la arl.l (cca. 24 de luni, în funcție de data încheierii contractului).

18

,rt in cazul includerii unor asociații cltistere consorții de operatori economici camere de comerț, ca părți semnalare a prezentului contract, menționate la capitolul I. se vor menționa, distinct, obligațiile asumate de acestea

19

" Se înlocuiește cu Consiliului județean, in cazul invnplinâniului special.

20

|; in cazul mai multor operatori economici semnalări se adaugă pozilifiți Semnează de

21

Se încheie contract de parteneriat distinct pentru fiecare nivel de calificare în învățământul dual.

22

Se menționeză tipul unității administrativ teritoriale (UAT). după caz: munîcipiul/orașul/contuna/sectorul (în cazul municipiului București) sau județul (în cazul învățământului special) și denumirea UAT (de exemplu municipiul XX)

23

Reprezentantul legal este primarul localității (al primăriei de sector în cazul municipiului București) sau președintele consiliului județean (în cazul învățământului special).

24

2 în cazul mai multor operatori economici semnatari se adaugă poziții care se completează pentru fiecare dintre aceștia, în cazul includerii unor camere de comerpasociații/clustere/consorții de operatori economici, acestea vor fi adăugate distinct, alături de operatorii economici pe care acestea îi reprezintă, ca părți semnatare ale prezentului contract

25

Sc completează nivelul de calificare pentru care se încheie contractul

26

Acest alineat se elimină în situația unui singur operator economic partener de practică semnatar al prezentului contract,

2

27

Numărul de luni se stabilește ca fiind egal cu numărul de luni de la dala semnării contractului până In sfârșitul primului an școlar pentru care se organizează formarea elevilor

28

! Se menționezi tipul unității administrată teritoriale (UAT), după caz; municipiul'orașulcomunasectorul (în cazul municipiului București) sau județul (în cazul învățământului special) și denumirea UA I (de exemplu municipiul XX)

29

• Sediul primăriei (al primăriei de sector în cazul municipiului București) sau sediul consiliului județean (în cazul învățământului special).

30

Reprezentantul legal este primarul localității (al primăriei de sector in cazul municipiului București) sau președintele consiliului județean (în cazul învățământului special).

31

Se completează pentru toate nivelurile de calificare și clasele prevăzute a fi cuprinse în clase de început, în învățământul dual, în anul școlar imediat următor încheierii prezentului contract (se elimină nivelurile de calificare și clasele care nu vor fi cuprinse în învățământul dual)

32

Acest alineat se elimină în situația unui singur operator economic partener de practică semnatar al prezentului contract.

33

Durata contractului se stabilește astfel: numărului de luni de la data semnării contractului până la data începerii anului școlar + numărul de luni ale duratei de școlarizare în învățământul dual + numărul de luni până la susținerea examenelor finale de certificare a calificării profesionale.

34

în cazul includerii unor asociații,'clustere/consorții de operatori economici, ca părți semnatare ale prezentului contract, menționate la cap. I, se vor menționa, distinct, obligațiile asumate de fiecare dintre acestea.

35

Numărul de luni se stabilește ca fiind egal cu numărul de luni de la data semnării contractului până la sfârșitul primului an școlar pentru care se organizează formarea elevilor.