Proces verbal din 27.01.2023

Stenograma ședinței extraordinare din 27 01 2023

R O M Â N I A JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

PROCESUL-VERBAL

ȘI STENOGRAMA

Ședinței extraordinare din data de 27.01.2023

Nr.12.261/15.02.2023


La ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, care a avut loc în data de 27 ianuarie 2023 au fost prezenți 19 consilieri locali din totalul de 23, din care 4 prezenți în sala de ședință (dl. Xxxxx Xxxx, dl. Xxxxxx Xxxxxx, dl. Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx și dl. Xxxxx Xxxxxx) și 15 consilieri locali (dna Xxx Xxxxxx, dl. Xxxx Xxxxx, dl. Xxxxxx Xxxxxxx, dl. Xxxxx Xxxxxx, dl. Xxxxx Xxxx, dl. Xxxxx Xxxx, dl. Xxxxxx Xxxx-Xxxxxxx, dl. Xxxxx Xxxxxxxx, dna Xxxxxxx Xxxxx, dl. Xxxxxx Xxx-Xxxxxx, dna Xxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx, dna Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx, dl. Xxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxxxx, dna Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxx, dna Xxxx Xxxxxxx) au fost prezenti prin platforma on-line de videoconferință Join Zoom Meeting.


Au absentat: dl. Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx, dl. Xxxx Xxxxx, dl. Xxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxx, dl. Xxxx Xxxxxx-Xxxxxx.

Ședința a început la ora 10,00 și s-a încheiat la ora 10,10.

Ședința a fost condusă de către domnul consilier loan GAMAN.

Au participat:

-din partea executivului: dl. primar Călin Bibarț, domnul viceprimar Ilie Cheșa (on-line), dna Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx, secretar general, dl. Xxxxx Xxxxxx, director executiv al Direcției Tehnice, dna Xxxxxxxx Xxxxx, director executiv al Direcției Economice, dna Xxxxxxx Xxxxxx, șef serviciu, Serviciul Buget, dl. Xxxxxx Xxxxxxxxxxx, director executiv al Direcției Patrimoniu, dna Xxxxxxx Xxxxx, șef serviciu, Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public, dl. Xxxxx Xxx, inspector de specialitate, Cabinet Primar, dna Xxxx Xxxxxx, consilier, Compartimentul Relații Mass-Media, dl. Xxxxxx Xxxxxxx, consilier, Serviciul Relații Externe, Protocol Instituțional, dl. Xxxxx Xxxxxxxx, consilier, Compartimentul Relații Mass-Media, dl. Xxxxxxxx Xxxxxxx, referent, Compartimentul Relații Mass-Media, dna Xxxxxxxxxx Xxxxx, consilier juridic, Serviciul Administrație Publică Locală, dna Xxxxxx Xxxxx, consilier juridic, dl. Xxxxxxx Xxxxxx, consilier juridic, dna Xxxxxx Xxxxxxxxx, consilier, dna Xxxxxx Xxxx, consilier în cadrul aceluiași serviciu.

Alți participanți:

- alții: dna rector Xxxxxx Xxx, Rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

Publicitatea ședinței a fost asigurată prin publicarea în site-ul Primăriei Municipiului Arad, prin afișare pe panoul de afișaj de la intrarea în Primăria Municipiului Arad, în data de 26.01.2023, a Dispoziției Primarului Municipiului Arad nr. 146/26.01.2023, prin comunicarea tuturor reprezentanților mass-media acreditați a convocatorului, cuprinzând data, ora, locul ședinței, ordinea de zi și documentele înscrise pe ordinea de zi. La dosarul prezentei ședințe sunt arhivate dovezi obiective în acest sens.

Consilierii locali, primarul, viceprimarii, secretarul general, precum și toți responsabilii din executiv, societatea civilă, precum și reprezentanții mass-media au primit documentele ședinței, avizele comisiilor de specialitate și amendamentele formulate de consilieri.

Convocarea ședinței s-a asigurat prin punerea la dispoziție fiecărui consilier, în ziua de 26.01.2023, a invitației la ședință, cuprinzând data, ora și locul desfășurării acesteia, precum și ordinea de zi.

Documentele înscrise pe ordinea de zi au fost puse la dispoziție în data de 26.01.2023, în format electronic și transmise prin poșta electronică tuturor aleșilor locali, funcționarilor publici implicați, presei ș.a. În cadrul acestei ședințe, am consemnat următoarele:

Dl. primar: - Bună-ziua, doamnelor și domnilor!

Dna Stepanescu L: - Îmi cer permisiunea, domnule primar, să verific, înainte de a începe ședința, dacă au intrat on-line: doamna Horvath, domnul Curcanu, domnnul Costea, domnul Vlad și domnul Mayer? Domnul Costea a intrat?


Dl. Costea - Da.

Dna Horvath I: - Da, și Horvath.

Dl. Chifa I: - Și Chifa!

Dna Stepanescu L: - Sunt 19 consilieri prezenți și 4 absenți. Ședința are cvorumul prevăzut de lege și poate să înceapă.

Dl. primar: - Bun. Sărut - mâna! Bună-dimineața, tuturor! Vreau să vă mulțumesc pentru prezență și să aveți îngăduință să ne înțelegem. Situația este de așa natură, să nu fiți derutați că avem în fiecare zi câte o ședință de consiliu, le-am fi cumulat, dar fiecare proiect ține de București și de alt termen.

Cel de astăzi trebuie până ieri, vorba aceea, uite că a venit și doamna rector, adică până luni trebuie să-l avem aprobat, ca să ajungă cu el la București. Cel pe care îl aveam pe deșeuri, care cred că este luni pe ordinea de zi, ne cere Xxx Xxxx până în 31 să-l aibă, dar nu-l puteam face de astăzi, că nu aveam toate materialele primite de la ANRSC - București, cele de marți sunt la fel, cu niște fonduri europene, și atunci am fost nevoiți să ne mobilizăm așa, cine poate să participe fizic, foarte bine, cine nu, on-line este și mai bine, că este mai ușor pentru toată lumea! Cam acesta este parcursul. Să începem cu Imnul de Stat!

(n.n. În cadru solemn este ascultat Imnul Național al României).

Dl. primar: - O scurtă precizare - avem pe ordinea de zi participarea municipalității la Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual Arad, este o finanțare europeană prin care poți veni partener cu universitățile, știți de acest subiect, am tot discutat ați votat și dumneavoastră să luăm o bucată de teren, să o împărțim, să..., din păcate, față de ceea ce se discuta inițial, când a apărut ghidul, lucrurile erau puțin pe dos decât se spusese inițial, adică Primăria vine doar cu terenul, se face investiția și apoi preiau totul universitățile și mediul privat. Acum lucrurile nu sunt foarte clare, dar eu cu doamna rector și sunt convins că și dumneavoastră sunteți de aceeași părere, am convenit să încercăm totuși să aplicăm și în condiții care să fie avantajoase pentru Arad și pentru municipalitate și pentru universitate, dar fără a greva cu foarte multe cheltuieli Primăria, pentru că primăria vine cu terenul. Acolo în ghid era la un moment dat ca noi să facem și clădirea, o plătesc ei, după aceea să o întreținem, să plătim tot, destul de alambicat față de ceea ce inițial se spusese dinspre Ministerul Învățământului înspre noi. Dar ar fi păcat să nu încercăm. Dacă va ieși și îi avantajos, foarte bine, dacă nu, n-am pierdut nici unii decât o ședință și documentațiile făcute. Cam acesta este contextul în care am ajuns până în acest punct. Ne dorim să obținem această finanțare pentru orașul nostru. Mai sunt alte propuneri la ordinea de zi? Bănuiesc că nu. Supun la vot.

Ordine de zi

1. Proiect de hotărâre nr. 51/2023 privind aprobarea participării Municipiului Arad în Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual Arad - inițiativa primarului.

Cine este pentru? Abțineri? Împotrivă? On-line?

Unanimitate - 19 consilieri prezenți.

S-a adoptat Hotărârea nr. 25 a Consiliului Local al Municipiului Arad

Dl. primar: - Toată lumea pentru. Domnule președinte, vă rog!

Dl. Gaman I: - Încă o dată bună-ziua, doamnelor și domnilor!

1

Proiect de hotărâre nr. 51/2023 privind aprobarea participării Municipiului Arad în Consorțiul ___________________Regional pentru Învățământ Dual Arad - inițiativa primarului___________________ Dl. Gaman I: - Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? Abțineri? Împotrivă? On-line?

Unanimitate - 19 consilieri prezenți.

S-a adoptat Hotărârea nr. 26 a Consiliului Local al Municipiului Arad

Dna Stepanescu L: - Unanimitate pentru proiectul de hotărâre. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

Dl. primar: - Mulțumesc frumos! Îmi cer încă o dată scuze pentru luni dimineața, pentru că, poate, ați văzut că ședința este de la ora 9,00, iar comisiile de la ora 8,00, nu ne mai ajungeau sălile, de la ora 10,00 aveam operativa și atunci am rugat să facem un efort, să facem repede ședința de la ora 9,00 și dacă tot este lumea cu arma la picior, de la ora 8,00 să avem comisiile și pentru marți, să nu mai avem încă o dată treabă și cele pentru ședința de luni. Și atunci împușcăm trei iepuri.

Dl. Bognar L: - Dacă-mi permiteți?

Dl. primar: - Da.

Dl. Bognar L: - Bugetul ? Când ne pregătim pentru ședință?

Dl. primar: - Joia viitoare. Așa mi-a spus doamna Lilioara, că este ultimul termen în care suntem obligați să venim cu el.

Dl. Bognar L: - Da, da, că trebuie să ne programăm și noi anumite activități. Deci, înseamnă că luni, marți și joi_

Dl. primar: - Da. Că avem ședințe, numai miercuri nu avem, în rest.Marți o aveam pentru 31, ce am convenit ultima, data trecută, ordinara. Și acestea de azi și de luni au venit suplimentar și oarecum suplimentar, nici eu nu am știut că este deadline, după cum se calculează, în funcție de ce a aprobat Parlamentul, joi, în data de 2, parcă mi-a zis doamna Lilioara. Comisiile nu stiu cum le-ați gândit acolo, că este treabă mai serioasă ! Să ne punem de acord acum cu toții, cum considerați? Miercuri după masa?

Dna Naaji A: - Din punctul meu de vedere, mai spre după-masă.

Dl. primar: - Ok. Miercuri începând cu ce oră spuneți dumneavoastră ! 3 este bine? Sau 2?

Dl. Bognar L: - Comisii sau reunite?

Dl. primar: - Comisii! Comisii, ca să nu spună cineva că vrem să fușerim! Posibil să mai fie amendamente etc!

Dl. Bognar L: - Da. În regulă!

Dl. primar: - Să facem o treabă de oameni gospodari!

Dl. Bognar L: - Da, bine! Ok! De acord!

Dl. primar: - Bun. Deci rămânem comisiile de la ora 15,00, miercuri! Da?

Dl. Galea C: - Bun. Și atunci se întind până spre seară ?

Dl. primar: - Sau de la 14,00? Păi, dumneavoastră spuneți, că eu nu particip decât cel mult ca invitat, să zicem, sau gazdă! Eu nu am o problemă, de dimineața până....

Dl. Bognar L: - Propun ca președinții să decidă, președinții de comisii.

Dna Naaji A: - Din punctul meu de vedere, 14,00 ar fi, acum plus minus! Cum se organizează unii.

Dl. primar: - Da, să nu se lungească, că unii sunt în două comisii și stau până la ora 18,00 sau 8 (20,00), seara, mă rog!

Dl. Stana F: - Ar mai fi varianta cu 2 ore - 14,00 și 15,00, fiind mai multe comisii și atunci dacă cineva nu poate, merge la altă comisie, că i se notează votul acolo.

Dl. primar: - Rămâne 14,00 și fiecare se adaptează. E bine? Mulțumim frumos încă o dată!

Dl. Gaman I: - Declar ședința închisă. Mulțumim pentru participare. (n.n. ședința s-a încheiat la ora 10,10).


Cod PMA-S4-02