Hotărârea nr. 678/2023

privind aprobarea reorganizării SC Compania de Transport Public SA Arad, a statului de funcții și mandatarea reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor în vederea adoptării și asigurării executării măsurilor prevăzute de Legea nr. 296/2023

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 678 din 15 decembrie 2023 privind aprobarea reorganizării SC Compania de Transport Public SA Arad, a statului de funcții și mandatarea reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor în vederea adoptării și asigurării executării măsurilor prevăzute de Legea nr. 296/2023

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare nr. 100628/11.12.2023,

Analizând Raportul Direcției Patrimoniu, Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public, Compartiment Guvernanță Corporativă, înregistrat sub nr. 100629/11.12.2023,

Ținând seama de prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, Capitolul III - Măsuri de disciplina economico-financiară. Descentralizarea unor servicii publice, Secțiunea a 2-a -măsuri referitoare la disciplină economico-financiară a operatorilor economici și Capitolul V -Dispoziții tranzitorii și finale, cu modificările și completările ulterioare,

Luând în considerare prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a intreprinderilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare,

În baza prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 609/2023 privind stabilirea unor măsuri specifice, necesare aplicării prevederilor Legii nr. 296/2023 la agenții economici de interes local care funcționează sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad,

Avand în vedere adresa SC Compania de Transport Public SA Arad nr. 14071/08.12.2023 înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 100066/08.12.2023, Decizia Consiliului de Administrație nr. 141 din 8 decembrie 2023 și Decizia Consiliului de Administratie nr. 142 din 8 decembrie 2023,

Luând în considerare adoptarea hotărârii cu 19 voturi pentru și 2 consilieri nu au participat la vot (21 consilieri prezenți din totalul de 23),

În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), lit. d), alin. (3) lit. c)-e), alin. (7) lit. n) si lit. s), art. 139 alin. (1), alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E:

Art. 1 Se aprobă reorganizarea SC Compania de Transport Public SA Arad conform organigramei și statului de funcții prevăzute în anexele 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se mandatează reprezentantul Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la SC Compania de Transport Public SA Arad să propună, să voteze și să asigure executarea măsurilor prevăzute de Legea nr. 296/2023 în responsabilitatea operatorilor economici cu capital deținut integral/majoritar de către unitațiile administrativ-teritoriale și anume, prevederile cuprinse în art. XXXI, art. XXXII, art. XXXIII pct. 5 alin. (2), art. XXXIV, art. XXXVII alin. (1)-(8), art. XXXVIII alin. (1)-(6), art. XXXIX alin. (1)-(2), art. XL alin. (1)-(2), art. XLI alin. (1), art. XLII alin. (1)-(3) si art. LXXI.

Art. 3 Măsurile fiscal-bugetare la care se face referire în prezenta hotărâre sunt obligatorii pentru membrii consiliilor de administrație, inclusiv pentru personalul structurilor din subordine.

Art. 4 Măsurile prevăzute de Legea nr. 296/2023 vor fi puse în aplicare de către organele de conducere executivă ale operatorilor economici, până cel mai târziu la data de 29 decembrie 2023, cu excepția situațiilor în care pentru anumite categorii specifice de măsuri se prevăd alte termene.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxxx-Xxxxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M

  • 1    ex. Compartimentul Guvernanță Corporativă

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 15.12.2023

Cod PMA-S4-02


ROMÂNIA

Avizat

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

Nr. 666/11.12.2023

H O T Ă R Â R E A nr. ______ din ___________________ privind aprobarea reorganizării SC Compania de Transport Public SA Arad, a statului de funcții și mandatarea reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor în vederea adoptării și asigurării executării măsurilor prevăzute de Legea nr. 296/2023

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare nr. 100628/11.12.2023,

Analizând Raportul Direcției Patrimoniu, Serviciul Evidenta si Administrare Domeniul Public, Compartiment Guvernanță Corporativă, înregistrat sub nr. 100629/11.12.2023,

Ținând seama de prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilitatii financaire a României pe termen lung, Capitolul III - Masuri de disciplina economico-financiara. Descentralizarea unor servicii publice, Sectiunea a 2-a -masuri referitoare la disciplina economico-financiara a operatorilor economici si Capitolul V -Dispozitii tranzitorii si finale, cu modificările și completările ulterioare,

Luând în considerare prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2016, cu modificarile si completarile ulterioare,

In baza prevederilor Hotararii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 609/2023 privind stabilirea unor masuri specifice, necesare aplicarii prevederilor Legii nr. 296/2023 la agentii economici de interes local care functioneaza sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad,

Avand in vedere adresa SC Compania de Transport Public SA Arad nr. 14071/08.12.2023 inregistrata la Primaria Municipiului Arad cu nr. 100066/08.12.2023, Decizia Consiliului de Administratie nr. 141 din 8 decembrie 2023 si Decizia Consiliului de Administratie nr. 142 din 8 decembrie 2023,

În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), lit. d), alin. (3) lit. c)-e), alin. (7) lit. n) si lit. s), art. 139 alin. (1), alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E:

Art.1. Se aproba reorganizarea SC Compania de Transport Public SA Arad conform organigramei si statului de functii prevazute in anexele 1 si 2 care fac parte integranta din prezenta hotarare.

Art.2. Se mandatează reprezentantul Municipiului Arad în Adunarea Generala a Actionarilor la SC Compania de Transport Public SA Arad sa propuna, sa voteze si sa asigure executarea masurilor prevazute de Legea nr. 296/2023 in responsabilitatea operatorilor economici cu capital detinut integral/majoritar de catre unitatile administrativ-teritoriale si anume, prevederile cuprinse in art. XXXI, art. XXXII, art. XXXIII pct. 5 alin. (2), art. XXXIV, art. XXXVII alin. (1)-(8), art. XXXVIII alin. (1)-(6), art. XXXIX alin. (1)-(2), art. XL alin. (1)-(2), art. XLI alin. (1), art. XLII alin. (1)-(3) si art. LXXI.

Art.3. Masurile fiscal-bugetare la care se face referire in prezenta hotarare sunt obligatorii pentru membrii consiliilor de administratie, inclusiv pentru personalul structurilor din subordine.

Art.4. Masurile prevazute de Legea nr. 296/2023 vor fi puse in aplicare de catre organele de conducere executiva ale operatorilor economici, pana cel mai tarziu la data de 29 decembrie 2023, cu exceptia situatiilor in care pentru anumite categorii specifice de masuri se prevad alte termene.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ


SECRETAR GENERAL


PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. __________/_____________

În temeiul art. 136 alin. (1) și alin. (8) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 37 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Municipal Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 216/2016, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre privind aprobarea reorganizării SC Compania de Transport Public SA Arad, a statului de funcții și mandatarea reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor în vederea adoptării și asigurării executării măsurilor prevăzute de Legea nr. 296/2023, în susținerea căruia formulez prezentul

REFERAT DE APROBARE

Având în vedere masurile prevazute de Legea nr. 296/2023, in responsabilitatea operatorilor economici cu capital detinut integral/majoritar de catre unitatile administrativ-teritoriale;

Ținând seama de faptul ca in exercitarea atributiilor sale consiliul local aproba, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor publice de interes local, reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes local, precum și înființarea, reorganizarea sau desființarea de societăți de interes local și statul de funcții al acestora, conform art. 129 alin. (2) lit. a), lit. d) si alin. (3) lit. c)-e) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

PROPUN

  • 1.    Aprobarea reorganizarii SC Compania de Transport Public SA Arad conform organigramei si statului de functii prevazute in anexele 1 si 2 la proiectul de hotarare.

  • 2.    Mandatarea reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generala a Actionarilor la SC Compania de Transport Public SA Arad sa propuna, sa voteze si sa asigure executarea masurilor prevazute de Legea nr. 296/2023 in responsabilitatea operatorilor economici cu capital detinut integral/majoritar de catre unitatile administrativ-teritoriale si anume, prevederile cuprinse in art. XXXI, art. XXXII, art. XXXIII pct. 5 alin. (2), art. XXXIV, art. XXXVII alin. (1)-(8), art. XXXVIII alin. (1)-(6), art. XXXIX alin. (1)-(2), art. XL alin. (1)-(2), art. XLI alin. (1), art. XLII alin. (1)-(3) si art. LXXI.

  • p. P R I M A R Xxxxx Xxxxxx VICEPRIMAR Lazăr FAUR

Primăria Municipiului Arad

Direcția Patrimoniu

Serviciul Evidență si Administrare Domeniul Public

Compartimentul Guvernanță Corporativă

Nr. _________/___________

RAPORT DE SPECIALITATE

Considerente tehnice și economice:

Prin Legea nr. 296/26 octombrie 2023 se reglementează unele măsuri fiscal-bugetare in responsabilitatea operatorilor economici cu capital detinut integral/majoritar de catre unitatile administrativ-teritoriale si anume, prevederile cuprinse in art. XXXI, art. XXXII, art. XXXIII pct. 5 alin. (2), art. XXXIV, art. XXXVII alin. (1)-(8), art. XXXVIII alin. (1)-(6), art. XXXIX alin. (1)-(2), art. XL alin. (1)-(2), art. XLI alin. (1), art. XLII alin. (1)-(3) si art. LXXI.

In scopul ducerii la îndeplinire a prevederilor Legii nr. 296/2023, conducătorii autorităților publice centrale/județene și locale la care statul român sau, după caz, unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau majoritari la companiile naționale/societățile naționale/societățile, respectiv au în coordonare/subordonare/autoritate regii autonome au obligația de a împuternici reprezentanții legali ai acestora în adunarea generală a acționarilor sau consiliile de administrație, după caz, pentru a lua măsurile legale ce se impun.

In exercitarea atributiilor sale consiliul local aproba, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor publice de interes local, reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes local, precum și înființarea, reorganizarea sau desființarea de societăți de interes local și statul de funcții al acestora, conform art. 129 alin. (2) lit. a), lit. d) si alin. (3) lit. c)-e) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Considerente juridice:

  • -    prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele msuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilitatii financaire a Romaniei pe termen lung, capitolul III, sectiunea a 2-a;

  • -    prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, cu modificarile si completarile ulterioare;

  • -    prevederile art. 129 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c)-e) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare.

În considerarea celor expuse mai sus,

PROPUNEM:

  • 1.    Aprobarea reorganizarii SC Compania de Transport Public SA Arad conform organigramei si statului de functii prevazute in anexele 1 si 2 la proiectul de hotarare.

  • 2.    Mandatarea reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generala a Actionarilor la SC Compania de Transport Public SA Arad sa propuna, sa voteze si sa asigure executarea masurilor prevazute de Legea nr. 296/2023 in responsabilitatea operatorilor economici cu capital detinut integral/majoritar de catre unitatile administrativ-teritoriale si anume, prevederile cuprinse in art. XXXI, art. XXXII, art. XXXIII pct. 5 alin. (2), art. XXXIV, art. XXXVII alin. (1)-(8), art. XXXVIII alin. (1)-(6), art. XXXIX alin. (1)-(2), art. XL alin. (1)-(2), art. XLI alin. (1), art. XLII alin. (1)-(3) si art. LXXI.

    Director Executiv,

    Xxxxxxxxxxx Xxxxxx


Șef Serviciu, Xxxxx Xxxxxxx

Șef Serviciu, Xxxxxx Xxxxxxx

Consilier,

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Viza juridica,


SC COMPANIA DE TRANSPORT P SERVICIUL RESURSE UMANE


PROPUN APROBAREA, DIRECTOR GENERAL

Xxxxx Xxxxxxx Xxxxx

STAT DE FUNCȚII -PROPUNERE

ADUNAREA GENERALA A ACȚIONARILOR

MEMBRU AGA

MEMBRU AGA

2

CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE

PREȘEDINTE CA

MEMBRU CA - 6 persoane

7

C

T

0

P

STUDII

COD COR

FUNCȚIA

DIRECTOR GENERAL

X

S

112011

director general

1

COMPARTIMENTUL AUDITINTERN-115

X

s

121919

șef compartiment

X

s

241105

auditor intern

2

DIRECȚIA CIRCULAȚIE

C

T

O

P

STUDII

COD COR

FUNCȚIA

CONDUCEREA EXECUTIV-OPERAȚIONALA

X

S

112004

director executiv operațional

1

SERVICIU

L PROGRAMARE,DISPECERIZARE,CIRCULAȚIE

X

S

132425

șef serviciu

X

S

432309

inspector exploatare trafic

X

S

432309

inspector exploatare trafic

3

COMPARTIMENT VATMANI

X

M

132235

șef compartiment vatmani

X

M

132235

operator prelucrare date

X

M

413201

operator prelucrare date

X

M

413201

operator prelucrare date

X

M

516502

instructor auto vatman

X

M

516502

instructor auto vatman

X

M

833103

conducător tramvai-vatman 93 persoane

99

COMPARTIMENT IMPIEGAȚ1

X

M

132235

șef compartiment impiegati

X

M

432306

impiegat registru mișcare • 15 persoane

16

COMPARTIMENT CONDUCĂTORI AUTO

X

s

121903

șef compartiment- post blocat

X

M

413201

operator prelucrare date

X

M

413201

operator prelucrare date

X

M

413201

operator prelucrare date

3

FORMAȚIA CONDUCĂTORI AUTO URBAN

X

M

132416

șef formație autobuze urban

X

P,M

833101

șofer autobuz - 57 persoane

58

FORMAȚIA CONDUCĂTORI AUTO RURAL

X

S

432309

șef formație autobuze rural

X

P,M

833101

șofer autobuz-județ - 21 persoane

X

P,M

833101

șofer autobuz-județ

PV

22

FORMAȚIA CONDUCĂTORI AUTO INTERVENȚII

X

M

132416

sef formație auto intervenții

X

P,M

832201

șofer autoturism si camion

X

P,M

832201

șofer autoturisme

X

P,M

834305

șofer automacaragiu

X

P,M

834305

șofer automacaragiu

5

SE

RVICIUL JURIDIC,CONTRACTE SI ACHIZIȚII

X

S

121901

sef serviciu- post blocat

X

s

261102

consilier juridic

X

M

214946

expert achiziții publice

X

M

214946

expert achiziții publice

X

M

214946

expert achiziții publice

X

S

214946

expert achiziții publice

X

5

413207

asistent analist informatii

X

S

325710

responsabil mediu

X

M

413201

operator prelucrare date

X

P,M

432101

gestionar depozit

X

P,M

432101

gestionar depozit

10

SERVICIUL COMERCIAL

X

S

413207

șef serviciu comercial

X

S

263106

economist

X

S

263106

economist

X

S

263106

economist

X

S

263106

economist

X

M

413201

operator prelucrare date

X

M

413201

operator prelucrare date

X

S

243201

specialist reiatii publice

X

s

432309

inspector exploatare trafic

X

s

432309

inspector exploatare trafic

10

FORMAȚIA VANZATOARE BILETE, ABONAMENTE

X

s

132235

șef formație vânzare bilete

X

s

263106

economist

X

M

523002

vânzător de bilete -18 persoane

20

FORMAȚIA CONTROL LEGITIMAȚII DE CĂLĂTORIE

X

M,S

511203

controlori bilete -15 persoane

15

FORMAȚIA MENTENANȚĂ ECHIPAMENTE TICKETING

X

S

251205

inginer de sistem software

X

S

214412

inginer autovehicule rutiere

X

M

741210

depanator reglaj electric -11 persoane

X

S

251205

inginer de sistem software

14

SERVICIU

L FINANCIAR CONTABIL

X

S

121901

sef serviciu financiar contabil

X

s

236106

economist

X

s

236106

economist

X

236106

economist

X

s

236106

economist

X

s

263102

economist

X

M

331302

contabil

X

M

331305

revizor gestiune

X

M

331305

revizor gestiune

X

M

523003

casier

X

M

523003

casier

11

SERVICIUL RESURSE UMANE

X

s

121205

sef serviciu resurse umane

X

M

333304

inspector resurse umane

X

M

333304

inspector resurse umane

X

S

334303

asistent manager

X

S

243201

specialist PR

X

S

242231

responsabil DPO

X

M

413201

operator prelucrare date

X

M

413201

operator prelucrare date

X

s

325723

inspector SSM

X

s

263411

psiholog

X

s

232001

profesor legislație

11

SE

RVICIUL INTERN PREVENIRE SI PROTECȚIE

X

s

325709

manager SSSM

1

COMPARTIMENT PREVENIRE Șl PROTECȚIE

X

P,M

511104

servant pompier

1

FORMAȚIA ECHIPE SPECIALIZATE

X

s

262114

curator

X

M

515303

administrator imobile

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

3

SERVICIUL PR

VAT SITUAȚII DE URGENȚĂ

X

M

541901

șefSU

1

COMPAI

CIMENTAI

FELIER ÎNTREȚINERE Șl REPARAȚII

X

P,M

741101

electrician în construcții

X

P,M

712602

electrician în construcții

X

P,M

713102

zugrav

X

P,M

712602

instalator apă canal

X

P,M

712602

instalator apă canal

X

P,M

711205

zidar,roșa r

X

P,M

711205

zidar,roșar

X

P,M

711205

zidar,roșar

8

SERVICIUL CONTROL TEHNIC CALITATE, AUTORIZĂRI, VERIFICĂRI DOCUMENTA

X

S

112005 | sef serviciu control tehnic calitate

COMPARTIMENT DOCUMENTAȚII, AVIZE, AUTORIZĂRI

X

S

214404

inginer mat rulant

X

S

214401

inginer mecanic

X

s

214412

inginer autovehicule rutiere

X

s

214412

inginer autovehicule rutiere

X

s

214401

inginer mecanic

X

s

413201

operator prelucrare date

7

FORMAȚIA ITP

X

s

214412

inginer auto rutiere

X

s

214412

maistru electrician

2

FORMAȚIA 1

NTRETINER

E SI REPARAȚII AUTOBUZE ELECTRICE

X

s

132425

sef formație întreținere

X

s

214412

inginer auto

X

P,M

723102

electromecanic auto

x

P,M

723103

mecanic auto -13 persoane

X

s

132235

inginer auto

X

P,M

723101

electrician auto

X

P,M

723101

electrician auto

X

P,M

722413

strungar universal

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

833201

șofer autocamion

22

FORMAȚIA CON!

fROL CALITATE,IGIENIZARE VEHICULE SI SPAU

X

S

132235

șef formație

X

M

313905

tehnician asigurarea calitatii

X

P,M

912201

spălător vehicule

X

P,M

912201

spălător vehicule

X

P,M

912201

spălător vehicule

X

P,M

912201

spălător vehicule

6

DIRECȚIA TEHNICĂ

C

T

O

p

STUDII

COD COR

FUNCȚIA

CONDU

CEREA EXECUTIV TEHNICA

X

S

112024

director executiv tehnic

X

M

214402

subinginer mecanic

2

SE

RVICIUL ÎNTREȚINERE INFRASTRUCTURĂ CIRCULAȚIE, STAȚII ȘI INCINTE

X

S

541901

sef serviciu întreținere

X

S

413201

operator introducere date

2

FORMAȚIA ÎNTREȚINERE

X

S

132235

șef formație

X

P,M

832201

șofer autoturism

X

P,M

911201

femeie de serviciu

X

P,M

961303

lucrător pt.sal-spații verzi

X

P,M

961303

lucrător pt.sal - 6 persoane

X

P,M

931203

muncitor necalificat

X

P,M

931203

muncitor necalificat

X

P,M

931203

muncitor necalificat drumuri

X

P,M

931203

muncitor necalificat drumuri

X

P,M

961303

lucrător pt.sal

15

SE

RVICIUL lh

ISPECȚII ZILNICE TRAMVAIE

X

S         132425 sef serviciu inspecții zilnice

X

M       413201 operator prelucrare date

2

FORMAȚIA IZ-TURAA

X

M       432328 sef tura revizie vagoane

X

M       721410 lacatus mecanic

X

M

741309

electrician montator

X

M

741309

electrician montator

X

M

741309

electrician montator

X

M

741309

electrician montator

6

FORMAȚIA IZ-TURA B

X

M

432328

sef tura revizie vagoane

X

M

721208

sudor

X

M

741309

electrician montator

X

M

741309

electrician montator

X

M

721410

lacatus mecanic

X

M

721410

lacatus mecanic

6

FORMAȚIA IZ-TURA C

X

M

432328

sef tura revizie vagoane

X

M

741309

electrician montator

X

M

741309

electrician montator

X

M

721410

lacatus mecanic

X

M

721208

sudor

X

M

821209

depanator aparate electro

6

FORMAȚIA IZ-TURA D

X

M

432328

sef tura revizie vagoane

X

M

721410

lacatus mecanic

X

M

721410

lacatus mecanic

X

M

741309

electrician montator

X

M

741309

electrician montator

X

M

741309

electrician montator

6

FORMAȚIA RT,RC ACCIDENTALE,INTERVENȚIE TRASEU

X

SSD

132235

sef formație

X

P,M

721208

sudor

X

P,M

741309

electrician montator

X

P,M

741309

electrician montator

X

P,M

741309

electrician montator

X

P,M

741309

electrician montator

X

P,M

741309

electrician montator

X

P,M

742214

electromecanic

X

P,M

722408

frezor universal

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

14

FORMAȚIA RECONDIȚIONAT PIESE

X

P,M

132235

sef formație

X

P,M

741309

electrician montator

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

M

721208

sudor

X

P,M

721208

sudor

X

P,M

721208

sudor

X

P,M

722413

strungar universal

X

P,M

722413

strungar universal

13

FORMAȚIA LABORATOARE TESTĂRI MATERIAL RULANT Șl INFRASTRUCTURĂ

X

M

132235

șef formație

X

S

215202

inginer automatist

X

741309

electrician montator

X

741309

electrician montator

X

741309

electrician montator

X

741309

electrician montator

X

741210

lăcătuș mecanic

X

741210

lăcătuș mecanic

X

721303

tinichigiu carosier

X

742102

electronist

10

SERVICIUL îr

ITRETINERESI REPARAȚII TRAMVAIE

X

S

132417

sef serviciu reparatii tramvaie

X

M

413201

operator prelucrare date

2

FORMAȚIA ATELIERE ANEXE

X

SSD

132235

sef formație

X

P,M

741309

electrician montator - 8 persoane

X

P,M

834403

stivuitorist

X

P,M

753401

tapițer

X

P,M

753401

tapițer

X

P,M

752201

tâmplar universal

X

P,M

752201

tâmplar universal

X

P,M

932906

muncitor nec. Piese

15

FORMAȚIA REPARAȚII CAROSERII

X

S

132235

sef formație

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721411

lăcătuș mecanic

X

P,M

721303

tinichigiu carosier

X

P,M

713204

vopsitor

X

P,M

713204

vopsitor

X

P,M

713204

vopsitor

X

P,M

713204

vopsitor

X

P,M

721208

sudor

11

COMPARTIMENT LINIE CALE

X

P

132235

șef compartiment linie cale

X

s

214404

inginer mat.rulant cale ferata

X

P,M

721208

sudor - 7 persoane

X

P,M

742102

electronist

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

931203

muncitor necalificat -11 persoane

24

COMPARTIMENT LINII Șl REȚELE

X

S

132235

sef compartiment linie aeriana

X

xx

xxxxxx

maistru electrician

X

S

215204

inginer electronist

X

M

413201

operator prelucrare date

X

P,M

741301

electrician exploatare stații -11 persoane

X

P,M

741304

electrician linie aeriană -12 persoane

X

P,M

721410

lăcătuș mecanic

X

P,M

833201

șofer autocamion

X

P,M

833201

șofer autocamion

X

P,M

833201

șofer autocamion

X

P,M

833201

șofer autocamion

X

M

932906

muncitor necalificat pies

33

TOTAL CIM DIRECȚIE CIRCULAȚIE

207

TOTAL POSTURI VACANTE

1

TOTAL POSTURI BLOCATE

1

TOTAL CIM DIRECȚIE CENTRALA

142

TOTAL POSTURI VACANTE

0

TOTAL POSTURI BLOCATE

1

TOTAL CIM DIRECȚIE TEHNICA

167

TOTAL POSTURI VACANTE

0

TOTAL POSTURI BLOCATE

0

ADUNAREA GENERALĂ A ACȚIONARILOR

2

CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE

7

DIRECTOR GENERAL

1

COMP. AUDIT INTERN

2

CENTRALIZATOR:

TOTAL POSTURI OCUPATE

518

TOTAL POSTURI MANDAT

10

TOTAL POSTURI VACANTE

1

TOTAL POSTURI BLOCATE

2