Hotărârea nr. 60/2023
privind acordarea mandatului reprezentantului Unității Administrativ -Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Asociaților la Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad pentru aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 60 din 31 ianuarie 2023 privind acordarea mandatului reprezentantului Unității Administrativ -Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Asociaților la Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad pentru aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat sub nr. 2655/12.01.2023,
Analizând raportul de specialitate al Serviciului Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban din cadrul Direcției Edilitare, înregistrat sub nr. 2656/Z2/12.01.2023,
Ținând seama de adresa “Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad” nr. 31/05.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 877/05.01.2023, prin care supune spre aprobare Strategia de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027,
Având în vedere Proiectul Strategiei de Dezvoltare a Serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027 elaborat de Aparatul Tehnic al Asociației sub coordonarea Consiliului Director, în conformitate cu art. 23 din Statutul Asociației, Respectând prevederilor Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerație măsurile stabilite în Nota de control încheiată la 17.08.2022 de A.N.R.S.C. cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad,
Ținând seama de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Având în vedere adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (23 consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 132, art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E :
Art. 1. Se aprobă Strategia de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027, în forma prevăzută în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se acordă mandat special domnului Xxxxx Xxxxxx, Primar al Municipiului Arad, reprezentantul legal al Unității Administrativ -Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Asociaților la “Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare județul Arad”, pentru a vota aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027, în forma prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.
Art. 3. În absența reprezentantului legal, desemnat la art. 2, interesele Municipiului Arad vor fi reprezentate de viceprimarul desemnat pentru exercitarea atribuțiilor de primar în ziua/perioada respectivă.
Art. 4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către direcțiile de specialitate din cadrul aparatului propriu al Primarului Municipiului Arad și se comunică, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală, către:
-
- Instituția Prefectului -Județul Arad,
-
- S.C. Compania de Apă Arad S.A.,
-
- Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă -Canalizare județul Arad,
-
- Serviciului Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban, precum și tuturor celor interesați.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red./Dact. SML/SML Verif. S.F.
-
1 ex. Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediul Urban
-
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 31.01.2023
Cod PMA-S4-02
Anexa la Hotărârea nr. 60/31.01.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad
STRATEGIA de DEZVOLTARE
A SERVICIULUI PUBLIC DE ALIMENTARE CU APA SI DE CANALIZARE
PENTRU ARIA DE OPERARE JUDETUL ARAD 2022-2027
CUPRINS
-
I. Introducere
-
II. Prezentarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitară „Apă Canalizare Județul Arad”
-
III. Prezentarea operatorului regional Compania de Apă Arad S.A.
-
IV. Cadru Institutional
-
V. Context european
-
VI. Analiza SWOT
-
VII. Principii, viziuni si misiune privind serviciul public de alimentare cu apa si canalizare
-
VIII. Investiții realizate și obiective strategice
-
IX. Investitii prioritare pentru dezvoltarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în aria de operare.
I.
INTRODUCERE
CONTEXT GENERAL
Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare. Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare cuprinde totalitatea activităților reglementate prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), b) și c) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, prin care se asigură satisfacerea nevoilor de utilitate și interes public general ale colectivităților locale.
Acesta se înființează, se organizează și se gestionează sub conducerea, coordonarea, controlul și responsabilitatea autorităților administrației publice locale și are drept scop alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate pentru toți utilizatorii de pe teritoriul localităților.
Serviciul de alimentare cu apă și de canalizare funcționează pe baza următoarelor principii:
-
a) securitatea serviciului;
-
b) tarifarea echitabilă;
-
c) rentabilitatea, calitatea și eficiența serviciului;
-
d) solidaritatea utilizatorilor reflectată în strategia tarifară;
-
e) transparența și responsabilitatea publică, incluzând consultarea cu patronatele, sindicatele, utilizatorii și cu asociațiile reprezentative ale acestora;
-
f) continuitatea din punct de vedere cantitativ și calitativ;
-
g) adaptabilitatea la cerințele utilizatorilor;
-
h) accesibilitatea egală a utilizatorilor la serviciul public, pe baze contractuale;
-
i) respectarea reglementărilor specifice din domeniul gospodăririi apelor, protecției mediului și sănătății populației.
! Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale au competență exclusivă, ce poate fi
exercitată și prin intermediul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în tot ceea ce privește:
-
a) aprobarea strategiilor locale de înființare, organizare, gestiune și funcționare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;
-
b) aprobarea programelor de investiții privind înființarea, dezvoltarea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului;
-
c) aprobarea regulamentelor și a caietelor de sarcini ale serviciului;
-
d) adoptarea modalității de gestiune și aprobarea documentațiilor de organizare și derulare a procedurilor de delegare a gestiunii;
-
e) aprobarea indicatorilor de performanță ai serviciului.
! ! Strategia locală a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare este un document de politici
publice adoptat la nivelul unei unități administrativ-teritoriale prin care se stabilesc obiectivele și modul de furnizare/prestare și dezvoltare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, detaliat prin programe de investiții multianuale de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de apă și de canalizare existente, precum și obiectivele înființării de noi sisteme la nivelul unității administrativ-teritoriale, corelat cu prevederile master planului județean/zonal pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare elaborat cu respectarea prevederilor planului urbanistic general;
Strategia asociației de dezvoltare intercomunitară privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare este un document de politici publice elaborat și aprobat de asociația de dezvoltare intercomunitară în numele unităților administrativ-teritoriale pe care le reprezintă, pentru dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare din aria de operare curentă sau posibilă a operatorului regional căruia asociația de dezvoltare intercomunitară i-a delegat gestiunea serviciului în baza contractului de delegare a gestiunii.Strategia asociației de dezvoltare intercomunitară este elaborată în conformitate cu master planul județean/zonal și conține planul de investiții și lista investițiilor prioritare.
În esență, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitare, autoritățile locale asociate decid în comun strategia de dezvoltare pe termen lung a sectorului de apă și asigură monitorizarea performanței operatorului.
Strategia ADI Apă Canal Județul Arad privind serviciile de alimentare cu apă și de canalizare pentru perioada 2022-2030 este un document esențial pentru beneficiarii (persoane fizice, persoane juridice) serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare din zona celor 62 localități din județul Arad deservite de societatea Compania de Apă Arad SA - operator regional. ADI Apă Canal Județul Arad are ca scop asumat reglementarea, înființarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciului de alimentare cu apă și canalizare pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și dezvoltării sistemelor de utilități publice aferente serviciului realizat, pe baza strategiei de dezvoltare.
ADI Apă Canal Județul Arad(ADI) este singurul partener al Operatorului Regional (OR) societatea Compania de Apă Arad S.A ca organ unic de decizie și coordonare. ADI exercită, în numele și pe seama UAT-urilor asociate, anumite competențe și prerogative ale acestora, drepturi și obligații, pe baza unui mandat acordat de către membrii ADI prin statutul acesteia.
Conform statutului ADI, interesul comun al ADI este protejarea interesului general al locuitorilor de pe raza UAT-urilor pentru îmbunătățirea calității serviciului, în condițiile unor tarife care să respecte limitele de suportabilitate ale populației și principiul „poluatorul plătește”, atingerea și respectarea standardelor europene pentru protecția mediului, precum și creșterea de atragere a fondurilor pentru finanțarea investițiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitare aferentă serviciului.
Strategia ADI privind serviciile de alimentare cu apă și de canalizare pentru perioada 2022-2030 vizează stabilirea viziunii, obiectivelor strategice, obiectivelor specifice și planului de măsuri ale ADI pentru perioada 2022 - 2030, pe baza cadrului strategic international/european/national/regional.
ADI are nevoie de o strategie clară privind serviciile de alimentare cu apă și canalizare în aria de operare județul Arad, pentru ca în corelare cu cele 62 UAT-uri membre ale asociației și cu operatorul regional - Compania de Apă Arad SA, să își întărească rolul de promotor al asigurării accesului persoanelor fizice și juridice din zonă la servicii de calitate de alimentare cu apă și canalizare, în condiții de eficiență, eficacitate, consum responsabil al resurselor și dezvoltare sustenabilă.
Este cunoscut faptul că gradul de dezvoltare al unei comunități este dat in principal de accesul la utilitatile de baza cum ar fi apa si canalizarea, electricitatea si gazele.
Astfel, înainte de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, sectorul de apa si apa uzata era foarte fragmentat, iar proiectele de investitii vizau in special orasele mari. Doar 32 de municipalitati (cu mai mult de 100.000 de locuitori fiecare) au beneficiat de programe de investitii pentru reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata intre anii 1990 si 2007.
La momentul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, gradul de conectare la servicii de apa era in jur de 53% iar la servicii de canalizare de 43%. In ultimii 15 ani am asistat la o reorganizare a sectorului de apa si apa uzata in Romania. Acest sector a fost reorganizat prin procesul de regionalizare care a inceput in 2007 ca parte a strategiei Programului Operational Sectorial Mediu (POS). In acest context a fost asigurat cadrul legislativ care permitea infiintarea de asociatii de dezvoltare intercomunitare, ca structuri asociative ale unitatilor administrativ-teritoriale, care sa permita o alocare eficienta a resurselor locale, regionale, pentru atingerea unor obiective de dezvoltare si asigurarea unor nevoi comune.
Regionalizarea a constat in concentrarea functionarii serviciilor prestate unui grup de autoritati locale dintr-o arie geografica definita in cadrul unui bazin hidrografic si/sau in cadrul granitelor administrative (municipii, judet). Regionalizarea serviciilor a avut ca scop asigurarea faptului ca 2.600 de localitati peste 2.000 de locuitori indeplinesc obiectivele de performanta stabilite de POS Mediu, prin concentrarea gestionarii serviciilor de apa si apa uzata in aproximativ 40 de operatori puternici, infiintati si dezvoltati prin fuziunea operatorilor locali in Operatori Regionali (OR). Regionalizarea serviciilor de apa a fost planificata pentru a rezolva fragmentarea excesiva a sectorului si a realiza economii de scara. La nivel national au fost infiintati 43 de Operatori Regionali, furnizand apa pentru aproximativ jumatate din populatia tarii. Romania este inca in urma obiectivelor Tratatului de Aderare la UE privind acoperirea nationala cu servicii de apa si tratarea apelor uzate.
Desi s-au accesat fonduri europene nerambursabile si s-au facut numeroase investitii in sistemele de alimentare cu apa si canalizare, in prezent Romania are cel mai redus grad de racordare la aceste sisteme dintre tarile UE, fiind de 70% la apa si de 55% la canalizare.
La nivelul judetului Operatorul Regional - Compania de Apă Arad SA, în baza Contractului de delegare a Gestiunii Serviciului Public de alimentare cu apă și de canalizare județul Arad opereaza in 57 unitati administrativ-teritoriale ( municipiul Arad, orasele: Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pâncota, Pecica, Sântana si comunele : Archiș, Almaș, Apateu, Beliu, Bocsig, Brazii, Cermei, Chisindia, Covăsânț, Craiva, Dezna, Dieci, Dorobanți, Fântânele, Felnac, Frumușeni, Ghioroc, Gurahonț, Grăniceri, Hălmagiu, Hălmăgel, Hășmaș, Iratoșu, Livada, Macea, Moneasa, Olari, Păuliș, Peregu Mare, Pilu, Săvârșin, Seleuș, Șagu, Șeitin, Șepreuș, Șicula, Șimand, Șiria, Șofronea, Tauț, Târnova, Vârfurile, Vinga, Vladimirescu, Zăbrani, Zădăreni, Zărand, Zerind, Zimandu Nou.
SCOPUL STRATEGIEI
Prezenta Strategie de dezvoltare a serviciului public de alimentare cu apa si de canalizare pentru judetul Arad are rolul de a stabilii pe temen mediu, care sunt politicile, directiile de dezvoltare a serviciului public de alimentare cu apa si de canalizare din judet, pentru atingerea unei dezvoltari durabile.
Potrivit Statutului, A.D.I. s-a infiintat in numele unitatilor administrativ-teritoriale pe care le reprezinta, cu scopul de a dezvolta serviciul de alimentare si de canalizare din aria de operare a societății Compania de Apă Arad S.A., careia Asociatia i-a delegat gestiunea serviciului in baza Contractului de Delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apa si canalizare nr. 648/30.12.2009.
Dezvoltarea serviciului de alimentare cu apa si canalizare este un deziderat și un scop în sine din mai multe puncte de vedere.
In primul rand, crearea conditiilor optime de trai prin accesul la sisteme sigure de alimentare cu apa si canalizare pentru proprii cetateni, conditie obligatorie in secolul XXI.
Pe de alta parte, pentru respectarea angajamentelor statului roman, odata cu aderarea la UE in anul 2007, prin Capitolul 22, de Mediu, de a racorda toate localitatile mai mari de 2.000 de locuitori (lucru care ar fi trebuit infaptuit la nivel national pana in anul 2018, dar care nu a putut fi realizat si care vor atrage infrigementul - aplicarea de penalitati).
Scopul Strategiei este de a gasi directiile si solutiile concrete economice si operationale pentru a respecta concepte precum: sanatate publica si siguranta cetateanului, protectia mediului si dezvoltarea durabila, rezistenta la schimbarile climatice si demografice, digitalizare, planificare urbana si rurala si localitati inteligente.
Strategia de dezvoltare a ADI urmărește cu prioritate realizarea următoarelor obiective:
-
a) orientarea serviciului către utilizatori;
-
b) asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunității la serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;
-
c) asigurarea calității serviciului la nivelul corespunzător normelor Uniunii Europene;
-
d) îmbunătățirea calității mediului, prin utilizarea rațională a resurselor naturale de apă și epurarea corespunzătoare a apelor uzate, în conformitate cu prevederile legislației de mediu și ale directivelor Uniunii Europene;
-
e) reducerea pierderilor de apă și a consumurilor energetice din sistemele de alimentare cu apă și de canalizare;
-
f) reducerea consumurilor specifice de apă potabilă la utilizator, inclusiv prin contorizarea branșamentelor și a consumurilor individuale;
-
g) promovarea programelor de investiții, în scopul dezvoltării și modernizării sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare;
-
h) adoptarea soluțiilor tehnice și tehnologice, cu costuri minime și în concordanță cu prognozele de dezvoltare edilitar-urbanistică și demografică a comunității;
-
i) promovarea mecanismelor specifice economiei de piață, crearea unui mediu concurențial, stimularea participării capitalului privat și promovarea formelor de gestiune delegată;
-
j) promovarea metodelor moderne de management;
-
k) promovarea profesionalismului, eticii profesionale și a formării profesionale continue a personalului ce lucrează în domeniu.
-
II. PREZENTAREA ASOCIATIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA „APĂ
CANALIZARE JUDEȚUL ARAD”
Asociația s-a constituit la data de 15.08.2008 în scopul reglementării, înființării, organizării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare (serviciul) pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional, destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente Serviciului, pe baza strategiei de dezvoltare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.
Interesul comun ce a stat la baza constituirii Asociației este interesul general al locuitorilor de pe raza unităților administrativ-teritoriale membre pentru îmbunătățirea calității serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, în condițiile unor tarife care să respecte limitele de suportabilitate ale populației și principiul "poluatorul plătește", atingerea și respectarea standardelor europene privind protecția mediului, precum și creșterea capacității de atragere a fondurilor pentru finanțarea investițiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului.
Obiectivele declarate de asociați prin actul de înființare sunt următoarele:
-
a) să încheie contractul de delegare cu operatorul regional în numele și pe seama asociaților, care vor avea împreună calitatea de delegatar, conform Legii nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare;
-
b) să exercite drepturile specifice de control și informare privind operatorul;
-
c) să constituie interfața pentru discuții și să fie un partener activ pentru autoritățile administrației publice locale în ceea ce privește aspectele de dezvoltare și de gestiune a Serviciului, în scopul de a coordona politicile și acțiunile de interes intercomunitar;
-
d) să aprobe strategia de dezvoltare a serviciului;
-
e) să monitorizeze derularea proiectelor de investiții în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului;
-
f) să monitorizeze executarea contractului de delegare și să informeze regulat asociații despre aceasta;
-
g) să identifice și să propună orice acțiuni vizând realizarea obiectivelor Asociaților în legătură cu Serviciul:
-
1. asigurarea unei politici tarifare echilibrate care să asigure, pe de o parte, sursele necesare pentru operare, dezvoltare, modernizare și/sau baza-suport a contractării de credite rambursabile ori parțial rambursabile, iar, pe de altă parte, să nu se depășească limitele de suportabilitate ale populației;
-
2. aplicarea principiului solidarității;
-
3. implementarea și aplicarea permanentă a principiului "poluatorul plătește";
-
4. creșterea progresivă a nivelului de acoperire al serviciului;
-
5. buna prestare din punct de vedere tehnic a serviciului și gestiunea administrativă și comercială eficientă a acestuia;
-
6. menținerea calității tehnice și întreținerea eficientă a echipamentelor și lucrărilor legate de Serviciu;
-
7. buna gestiune a resurselor umane;
-
h) să acorde sprijin asociaților și operatorului în vederea obținerii resurselor financiare necesare implementării strategiei de dezvoltare.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad este o structură de cooperare cu persoanalitate juridică de drept privat, și statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii ce s-a constituit în conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 cu modificările și completările ulterioare.
La acest moment Asociația are un număr de 62 (șasezecișidoi) membrii Asociați aceștia fiind: Județul Arad (care reprezintă în Asociație și următoarele Unități Administrativ Teritoriale: Almaș, Archiș Brazii, Craiva, Hălmagiu, Hălmăgel, Moneasa), Municipiul Arad, Orașul Curtici, Orașul Ineu, Orașul Lipova, Orașul Nădlac, Orașul Pâncota, Orașul Pecica, Orașul Sântana, Comuna Apateu, Comuna Cermei, Comuna Covăsânț, Comuna Dezna, Comuna Dieci, Comuna Dorobanți, Comuna Fântânele, Comuna Felnac, Comuna Ghioroc, Comuna Gurahonț, Comuna Iratoșu, Comuna Livada, Comuna Macea, Comuna Olari, Comuna Păuliș, Comuna Pilu, Comuna Săvârșin, Comuna Seleuș, Comuna Șagu, Comuna Șepreuș, Comuna Șicula, Comuna Șimand, Comuna Șiria, Comuna Șofronea, Comuna Tîrnova, Comuna Vladimirescu, Comuna Zăbrani, Comuna Zădăreni, Comuna Zărand, Comuna Zimandu Nou, Comuna Frumuseni, Comuna Șeitin, Comuna Bârsa, Comuna Beliu, Comuna Bocsig, Comuna Buteni, Comuna Chisindia, Comuna Secusigiu, Comuna Mișca, Comuna Ving, Comuna Tauț, Comuna Grăniceri, Comuna Peregu Mare, Comuna Zerind, Comuna Brazii, Comuna Craiva, Comuna Hălmagiu, Comuna Hălmăgel, Comuna Moneasa, Comuna Vârfurile, Comuna Almaș, Comuna Archiș și Comuna Hășmas.
Dintre aceste UAT - uri un număr de 21 sunt membri fondatori, anume: Județul Arad, Municipiul Arad, Orașul Curtici, Orașul Ineu, Orașul Lipova, Orașul Nădlac, Orașul Pâncota, Orașul Pecica, Orașul Sântana, Comuna Iratoșu, Comuna Livada, Comuna Fântânele, Comuna Macea, Comuna Olari, Comuna Șagu, Comuna Șicula, Comuna Șimand, Comuna Șofronea, Comuna Vladimirescu, Comuna Zădăreni și Comuna Comuna Zimandu Nou.
În anul 2009 au mai aderat la Asociație un număr de 17 UAT-uri după cum urmează: Comuna Apateu, Comuna Cermei, Comuna Covăsânț, Comuna Dezna, Comuna Dieci, Comuna Dorobanți, Comuna Felnac, Comuna Ghioroc, Comuna Gurahonț, Comuna Păuliș, Comuna Săvârșin, Comuna Seleuș, Comuna Șagu, Comuna Șepreuș, Comuna Șiria, Comuna Tîrnova, Comuna Zăbrani și Comuna Zărand.
În anul 2010 a mai aderat la Asociație Comuna Pilu, iar în anul 2012 Comuna Frumușeni și Comuna Șeitin.
La mai bine de doi ani de la ultima aderare, în anul 2014, și localitățile Bârsa, Beliu, Buteni Bocsig, Chisindia, Mișca, Secusigiu, Tauț și Vinga au devenit membrii Asociați
Ulterior în anul 2018 UAT-urile: Comuna Grăniceri, Comuna Peregu Mare și Comuna Zerind au aderat la Asociație devenind astfel parte în procesul de regionalizare a serviciului public de alimentare cu apă în Județul Arad.
În anul 2019 au devenit de asemenea membrii asociați și UAT-urile: Comuna Brazii, Comuna Craiva, Comuna Hălmagiu, Comuna Hălmăgel, Comuna Moneasa și Comuna Vârfurile.
La finele anului 2021, a mai avut loc o aderare de UAT-uri la Asociație acestea fiind: Comuna Almaș, Comuna Archiș și Comuna Hășmas.
Misiunea declarată a Asociației în aria de operare în care societatea Compania de Apă Arad are dreptul exclusiv de a furniza serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare, poate fi atinsă prin:
-
a) identificarea și propunerea oricărei acțiuni vizând realizarea obiectivelor Asociaților în legătură cu serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în județul Arad;
-
b) asigurarea unei politici tarifare echilibrate care să asigure, pe de o parte, sursele necesare pentru operare, dezvoltare, modernizare și/sau baza-suport a contractării de credite rambursabile ori parțial rambursabile, iar, pe de altă parte, să nu se depășească limitele de suportabilitate ale populației;
-
c) creșterea progresivă a nivelului de acoperire al serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în județul Arad;
-
d) implementarea și aplicarea permanentă a principiului "poluatorul plătește"
-
e) orientarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare către utilizatori;
-
f) asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunității la serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;
-
g) asigurarea calității serviciului la nivelul corespunzător normelor Uniunii Europene;
-
h) îmbunătățirea calității mediului, prin utilizarea rațională a resurselor naturale de apă și epurarea corespunzătoare a apelor uzate, în conformitate cu prevederile legislației de mediu și ale directivelor Uniunii Europene;
-
i) reducerea pierderilor de apă și a consumurilor energetice din sistemele de alimentare cu apă și de canalizare;
-
î) reducerea consumurilor specifice de apă potabilă la utilizator, inclusiv prin contorizarea branșamentelor și a consumurilor individuale;
-
j) promovarea programelor de investiții, în scopul dezvoltării și modernizării sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare;
-
k) adoptarea soluțiilor tehnice și tehnologice, cu costuri minime și în concordanță cu prognozele de dezvoltare edilitar-urbanistică și demografică a comunității;
-
l) promovarea mecanismelor specifice economiei de piață, crearea unui mediu concurențial, stimularea participării capitalului privat și promovarea formelor de gestiune delegată;
-
m) promovarea metodelor moderne de management;
-
n) promovarea profesionalismului, eticii profesionale și a formării profesionale continue a personalului ce lucrează în cadrul Companiei de Apă Arad S.A.
-
o) buna gestiune a resurselor umane;
-
III. PREZENTAREA OPERATORULUI REGIONAL COMPANIA DE APĂ ARAD SA. SCOP ȘI OBIECTIVE
Compania de Apă Arad S.A. este operator regional cu capital social integral al unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad (ADIACJA), cu obiect de activitate serviciile de alimentare cu apă și canalizare, înființată în baza hotărârilor autorităților deliberative ale acestora.
Compania de Apă Arad S.A s-a înființat în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza hotărârilor adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale asociate și este operator licențiat - Clasa I.
Reorganizarea Regiei Autonome Apă-Canal Arad în societate pe acțiuni s-a realizat în temeiul Hotărârii nr. 122/03.06.2005 a Consiliului Județean Arad din acel moment Compania devenind persoana juridică română, ce își desfășoară activitatea în conformitate cu legile romane și cu actul constitutiv al societății, cu sediul în municipiul Arad str.Sabin Dragoi nr.2-4, județul Arad.
Prin Hotărârea nr.6 din 18.08.2008 a Adunării Generale a Acționarilor, societatea comercială Compania de Apă Arad S.A. se transformă în Operator Regional, în vederea accesării programelor majore de investiții din Fondurile de Coeziune, respectiv POS MEDIU și POIM.
La această dată COMPANIA DE APĂ ARAD S.A ARAD este Operator Regional, având licență de operare - CLASA I, capital social deținut de Consiliul Județean Arad si cele 37 de Unități Administrativ Teritoriale(UAT) respectiv: Municipiul Arad, Pâncota, Curtici, Lipova Sântana, Nădlac,Pecica, Zimandul Nou, Fântânele, Livada, Vladimirescu, Șofronea, Șimand, Zădareni, Macea, Iratoș, Șagu, Olari, Dezna, Gurahonț, Dieci, Târnova, Șicula, Șepreus, Dorobanți, Zăbrani, Felnac, Ineu, Cermei, Covăsânț, Ghioroc, Păuliș, Săvârșin,Șiria, Zărand, Seleuș, Apateu reprezentate de Consiliile Locale Arad, Pâncota, Curtici, Lipova, Sântana, Nădlac, Pecica, Zimandul Nou, Fântânele, Livada, Vladimirescu, Șofronea, Șimand, Zădăreni, Macea, Iratoș, Șagu, Olari, Dezna, Gurahonț, Dieci, Târnova, Șicula, Șepreus, Dorobanți, Zăbrani, Felnac, Ineu, Cermei, Covăsânț, Ghioroc, Păuliș, Savârșin,Șiria, Zărand, Seleuș, Apateu.
Structura actuală a acționariatului Companiei de Apă Arad S.A este următoarea:
-
1 .Acționarul Județul Arad prin Consiliul Județean Arad, 93,18% din capitalul social;
-
2 .Acționarul Municipiul Arad prin Consiliul Local Arad 2,07% din capitalul social;
-
3 .Acționarul Orașul Curtici prin Consiliul Local Curtici 0,52% din capitalul social;
-
4 .Acționarul Orașul Lipova prin Consiliul Local Lipova 0,52% din capitalul social;
-
5 . Acționarul Orașul Nădlac prin Consiliul Local Nădlac 0,52% din capitalul social;
-
6 .Acționarul Orașul Sântana prin Consiliul Local Sântana 0,52% din capitalul social;
-
7 .Acționarul Orașul Pecica prin Consiliul Local Pecica 0,52% din capitalul social;
-
8 .Acționarul Orașul Pâncota prin Consiliul Local Pâncota 0,52% din capitalul social;
-
9 .Acționarul Comuna Zimandul Nou prin Consiliul Local Zimandul Nou 0,05% din capitalul social;
-
10 .Acționarul Comuna Fântânele prin Consiliul Local Fântânele 0,03% din capitalul social;
-
11 .Acționarul Comuna Livada prin Consiliul Local Livada 0,03% din capitalul social;
-
12 .Acționarul Comuna Vladimirescu prin Consiliul Local Vladimirescu 0,12% din capitalul social;
-
13 .Acționarul Comuna Șofronea prin Consiliul Local Șofronea 0,03% din capitalul social;
-
14 .Acționarul Comuna Șimand prin Consiliul Local Șimand 0,05% din capitalul social;
-
15 .Acționarul Comuna Zădăreni prin Consiliul Local Zădăreni 0,02% din capitalul social;
-
16 .Acționarul Comuna Macea prin Consiliul Local Macea 0,07% din capitalul social;
-
17 .Acționarul Comuna Iratoș prin Consiliul Local Iratoș 0,03% din capitalul social;
-
18 .Acționarul Comuna Șagu prin Consiliul Local Șagu 0,01% din capitalul social;
-
19 .Acționarul Comuna Olari prin Consiliul Local Olari 0,02% din capitalul social;
-
20 .Acționarul Comuna Dezna prin Consiliul Local Dezna 0,01% din capitalul social;
-
21 .Acționarul Comuna Gurahonț prin Consiliul Local Gurahonț 0,04% din capitalul social;
-
22 .Acționarul Comuna Dieci prin Consiliul Local Dieci 0,01% din capitalul social;
-
23 .Acționarul Comuna Târnova prin Consiliul Local Târnova 0,03% din capitalul social;
-
24 .Acționarul Comuna Șicula prin Consiliul Local Șicula 0,04% din capitalul social;
-
25 .Acționarul Comuna Sepreuș prin Consiliul Local Sepreuș 0,03% din capitalul social;
-
26 .Acționarul Comuna Dorobanți prin Consiliul Local Dorobanți 0,02% din capitalul social;
-
27 .Acționarul Comuna Zăbrani prin Consiliul Local Zăbrani 0,05% din capitalul social;
-
28 .Acționarul Comuna Felnac prin Consiliul Local Felnac 0,03% din capitalul social;
-
29 .Acționarul Orașul Ineu prin Consiliul Local Ineu 0,52% din capitalul social;
-
30 .Acționarul Comuna Cermei prin Consiliul Local Cermei 0,02% din capitalul social;
-
31 .Acționarul Comuna Covăsânț prin Consiliul Local Covăsânț 0,03% din capitalul social;
-
32 .Acționarul Comuna Ghioroc prin Consiliul Local Ghioroc 0,05% din capitalul social;
-
33 .Acționarul Comuna Păuliș prin Consiliul Local Păuliș 0,05% din capitalul social;
-
34 .Acționarul Comuna Săvârșin prin Consiliul Local Săvârșin 0,02% din capitalul social;
-
35 .Acționarul Comuna Șiria prin Consiliul Local Șiria 0,10% din capitalul social;
-
36 .Acționarul Comuna Zărand prin Consiliul Local Zărand 0,02% din capitalul social;
-
37 .Acționarul Comuna Seleuș prin Consiliul Local Seleuș 0,04% din capitalul social;
-
38 .Acționarul Comuna Apateu prin Consiliul Local Apateu 0,04% din capitalul social;
Capitalul social al Companiei de Apă Arad S.A. este în valoare totală de 9.659.000 LEI (nouă milioane șasesute cincizeci și nouă de mii de lei) și este format din aport în natură, ce nu cuprinde terenuri, al Județului Arad prin Consiliul Județean Arad, în valoare de 8.974.000 LEI (opt milioane nouă sute șaptezeci și patru de mii de lei) și 685.000 LEI (șasesuteoptzecișicincidemii de lei) aport în numerar al Județului Arad, Municipiului Arad și al localităților: Pâncota, Curtici, Lipova, Sântana, Nădlac, Pecica, Zimandul Nou, Fântânele, Livada, Vladimirescu, Șofronea, Șimand, Zădăreni, Macea, Iratoș, Șagu, Olari, Dezna, Gurahonț, Dieci, Târnova, Șicula, Sepreuș, Dorobanți, Zăbrani, Felnac, Ineu, Cermei, Covâsânț, Ghioroc, Păuliș, Săvârșin, Șiria, Zărand, Seleuș, Apateu.
Aportul în natură al Județului Arad a fost evaluat de către Societatea Experților Tehnici Arad, cu sediul în Arad, Calea Lipovei, bloc 28, ap. xx, România, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J02/816/1996, CUI nr. R9081327, cont bancar nr. 2511-865.1/ROL, membră a Corpului Experților Tehnici din România (CET-R) și a Asociației Naționale a Evaluatorilor din România (ANEVAR), prin elaborarea Raportului de Expertiză Tehnică înregistrat sub nr. 118/17.05.2005. Aportul în natură cuprinde imobilizările corporale ale Regiei Autonome de Apă și Canal Arad transformată prin reoganizare în societatea comercială Compania de Apă Arad S.A. Arad.
Scopul declarat al operatorului regional - societatea Compania de Apă Arad S.A. în ceea ce privește gestiunea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare are la bază utilizarea atât pe pe termen mediu cât și pe termen lung a resurselor de apă, ceea ce impune:
-
- Realizarea unui serviciu și a unei infrastructuri tehnico-edilitară moderne, capabile să susțină dezvoltarea economico-socială a localităților, să atragă investiții private și să stimuleze dezvoltarea durabilă a comunităților locale;
-
- Dezvoltarea și extinderea serviciului de alimentare cu apă și canalizare la nivelul întregii arii de delegare, în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață ale comunităților locale;
-
- Îmbunătățirea calității mediului, prin utilizarea rațională a resurselor naturale de apă și epurarea corespunzătoare a apelor uzate, în conformitate cu prevederile legislației de mediu și ale directivelor Uniunii Europene;
-
- Orientare serviciului către utilizatori;
-
- Asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunității aflați în perimetrul de distribuție a apei sau în perimetrul de colectare a apelor uzate la serviciul de alimentare cu apă și canalizare;
-
- Asigurarea calității serviciului la nivelul corespunzător normelor uniunii Europene;
-
- Reducerea pierderilor de apă și a consumurilor energetice din sistemele de alimentare cu apă și canalizare;
-
- Reducerea consumurilor specifice de apă potabilă la Utilizator, inclusiv prin contorizarea branșamentelor;
-
- Asigurarea contorizării consumului de apă pentru fiecare consumator cu care se încheie contracte de Furnizare;
-
- Promovarea programelor de investiții, în scopul dezvoltării și modernizării sistemelor de alimentare cu apă și canalizare;
-
- Adoptarea soluțiilor tehnice și tehnologice, cu costuri minime și în concordanță cu prognozele de dezvoltare edilitar-urbanistică și demografică a comunităților;
-
- Promovarea metodelor moderne de management;
-
- Promovarea profesionalismului, eticii profesionale și a formării profesionale continue a personalului care lucrează în domeniu;
-
- Echilibrul financiar al delegării, cu respectarea prețurilor și tarifelor;
-
- Asigurarea continuității serviciului și funcționării sistemului de alimentare cu apă și canalizare în condiții de siguranță și la parametrii ceruți prin normele și prescripțiile tehnice.
Obiective strategice ale societății Compania de Apă Arad S.A sunt:
-
1. Modernizarea continuă a infrastructurii preluată în delegare (rețele de apă potabilă și canalizare, stații de tratare și de epurare a apei) prin realizarea de investiții din surse proprii, din surse externe și din surse locale pentru creșterea eficienței activității de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă și canalizare și asigurarea protecției mediului;
-
2. Realizarea unei strategii eficiente de gestionare a nămolului rezultat din procesele de producție(Stațiile de Epurare și Stațiile de Tratare a Apei);
-
3. Dezvoltarea unui sistem eficent de comunicare cu clientul care să asigure circulația rapidă și eficientă a informației;
-
4. Dezvoltarea de programe de instruire continuă a personalului;
-
5. Reducerea consumului de energie, resurse, materii prime, materiale în vederea minimizării costurilor;
-
6. Menținerea și îmbunătățirea continuă a sistemului de management integrat calitate, mediu, sănătate și securitate în muncă;
-
7. Continuarea implementării Strategiei de operare și mentenanță care să conducă la scăderea costurilor cu reparațiile și a costurilor de capital pentru investiții prin Planificarea fizică și financiară a mentenanței;
-
8. Reducerea pierderilor de apă prin metode active și inovative și optimizarea consumurilor de materii prime, materiale și energie;
-
9. Îmbunătățirea continuă a calității serviciilor prin planificarea și furnizarea unor servicii care anticipează nevoile și așteptările clienților, la un cost rezonabil;
-
10. Alinierea la Directivele UE a calității serviciului prestat utilizatorilor din aria de delegare;
-
11. Creșterea numărului de utilizatori și implicit a performanței comerciale;
-
12. Tarifare echitabilă;
-
13. Adaptabilitate la cerințele utilizatorilor;
-
14. Accesibilitate egală a utilizatorilor aflați în aria de distribuție a apei potabile și a colectării apei uzate la serviciul public, pe baze contractuale;
-
15. Transparență și responsabilitate publică.
-
IV. PREZENTAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE
Sursele de alimentare cu apă în aria de operare a societății Compania de Apă Arad SA, se constituie din:
-
1. Surse subterane, dezvoltate pe 23 fronturi de captare situate în localitățile: Arad, Apateu, Bocsig, Cermei, Felnac, Ghioroc, Gurahonț, Ineu, Lipova, Moneasa, Mănăștur, Nădlac, Pecica, Pâncota, Săvârșin, Șepreuș, Vărșand, Vinga, Zăbrani, Zărand, Șagu, Tauț, Peregu Mare, Zerind;
-
2. Surse de suprafață: pârâul Valea Mare - Căsoia, pârâul Hălmăgel - Hălmăgel și Grota Ursului - Moneasa.
Emisarii pentru sistemele publice de canalizare în aria de operare a societății Compania de Apă Arad SA, sunt:
-
1. râul Mures în aval de stațiile de epurare a apelor colectate din localitățile Arad, Lipova, Nădlac, Păuliș și Pecica;
-
2. râul Crișul Alb în aval de stațiile de epurare a apelor uzate colectate din localitățile Ineu, Gurahonț, Zerind;
-
3. valea Moneasa, în aval de stația de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Moneasa;
-
4. pârâul Dezna, în aval de stația de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Dezna;
-
5. canalul Matca în aval de stațiile de epurare a apelor uzate colectate din localitățile Pâncota și Șiria;
-
6. canalul Hathaz în aval de stația de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Curtici;
-
7. canalul Militari în aval de stația de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Sântana;
-
8. pârâul Valea Slatina, în aval de stația de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Șagu;
-
9. valea Vinești, în aval de stația de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Săvârșin.
La nivelul anului 2020, când a fost elaborat ultimul Bilanț al Apei, COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. gestiona un sistem regional de alimentare cu apă, 4 sisteme zonale și 21 de sisteme locale.
Sistemul Regional de Alimentare cu Apă Arad se compune din:
-
- UAT Șimand - satul Șimand;
-
- UAT Sântana - orașul Sântana;
-
- UAT Olari - satul Olari;
-
- UAT Curtici - orașul Curtici;
-
- UAT Macea - satele Macea și Sânmartin
-
- UAT Dorobanți - satul Dorobanți;
-
- UAT Iratoșu - satele Iratoșu, Variașu Mic și Variașu Mare;
-
- UAT Zimandu Nou - satele Zimandu Nou, Andrei Șaguna și Zimandcuz;
-
- UAT Arad - municipiul Arad;
-
- UAT Livada - satele Livada și Sânleani;
-
- UAT Șofronea - satele Șofronea și Sânpaul;
-
- UAT Zădăreni - satele Bodrogu Nou și Zădăreni;
-
- UAT Felnac - satul Călugăreni;
-
- UAT Fântânele - satul Fântânele;
-
- UAT Frumușeni - satele Frumușeni și Aluniș;
-
- UAT Vladimirescu - satele Horia, Vladimirescu, Mândruloc și Cicir;
-
- UAT Păuliș - satele Sâmbăteni, Păuliș și Barațca;
-
- UAT Ghioroc - satele Cuvin, Ghioroc și Miniș;
-
- UAT Covăsânț - satul Covăsânț;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Lipova:
-
- UAT Lipova - orașul Lipova și localitățile componente Radna și Șoimoș (sunt cârtire ale orașului LIPOVA);
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Zăbrani:
-
- UAT Zăbrani - satele Zăbrani și Neudorf;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Săvârșin:
-
- UAT Săvârșin - satul Săvârșin;
Sistemul Zonal de Alimentare cu Apă Gurahonț:
-
- UAT Brazii - satele Brazii, Secaș, Iacobini, Buceava-Șoimuș și Mădrigești;
-
- UAT Gurahonț - satele Honțișor, Gurahonț, Bonțești, Iosaș, Feniș și Pescari;
-
- UAT Almaș - satele Cil, Rădești, Almaș și Joia Mare;
-
- UAT Dieci - satele Crocna și Dieci;
Sistemul Zonal de Alimentare cu Apă Hălmăgel:
-
- UAT Hălmăgel - satele Hălmăgel, Tohești și Târnavița;
-
- UAT Hălmagiu - satele Hălmagiu, Poienari, Țărmure, Ionești, Bănești și Bodești;
-
- UAT Vârfurile - satele Vârfurile, Avram Iancu, Poiana, Lazuri, Măgulicea și Vidra;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Moneasa:
-
- UAT Moneasa - satele Moneasa, Rănușa și Dezna;
-
- UAT Dezna - satele Slatina de Criș, Neagra și Buhani;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Pecica:
-
- UAT Pecica - orașul Pecica;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Nădlac:
-
- UAT Nădlac - orașul Nădlac;
-
- UAT Șeitin - satul Șeitin;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Xxxxx-Xxxx:
-
- UAT Vinga - satul Vinga;
-
- UAT Șagu - satele Cruceni și Șagu;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Mailat-Mănăștur:
-
- UAT Vinga - satele Mailat și Mănăștur;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Felnac:
-
- UAT Felnac - satul Felnac;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Apateu:
-
- UAT Apateu - satul Apateu;
Sistemul Local de Alimentare cu apă Cermei:
-
- UAT Cermei - satele Cermei și Șomoșcheș;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Șepreuș:
-
- UAT Șepreuș - satul Șepreuș;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Zărand:
-
- UAT Zărand - satele Zărand și Cintei;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Pilu:
-
- UAT Pilu - satele Vărșand și Pilu;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Zerind:
-
- UAT Zerind - satele Zerind și Iermata Neagră;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Ineu:
-
- UAT Ineu - orașul Ineu și localitatea componentă Mocrea;
-
- UAT Șicula - satele Șicula, Chereluș și Gurba;
Sistemul Zonal de Alimentare cu Apă Bocsig:
-
- UAT Bocsig - satele Bocsig, Mânerău și Răpsig;
-
- UAT Beliu - satele Beliu, Tăgădău și Vasile Goldiș;
-
- UAT Archiș - satul Archiș;
-
- UAT Hășmaș - satele Hășmaș și Comănești;
-
- UAT Cermei - satul Avram Iancu;
-
- UAT Craiva - satele Chișlaca, Craiva, Coroi, Susag, Șiad și Rogoz de Beliu;
Sistemul Zonal de Alimentare cu Apă Pâncota:
-
- UAT Pâncota - orașul Pâncota și localitatea componentă Măderat;
-
- UAT Seleuș - satul Seleuș;
-
- UAT Șiria - satele Mâsca, Galșa și Șiria;
-
- UAT Târnova - satele Târnova și Dud;
-
- UAT Tauț - satul Tauț;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Peregu Mare:
-
- UAT Peregu Mare - satele Peregu Mare și Peregu Mic;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Căsoaia:
-
- UAT Târnova - stațiunea Căsoaia;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Grăniceri:
-
- UAT Grăniceri - satul Grăniceri;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Șiclău:
-
- UAT Grăniceri - satul Șiclău;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Chisindia:
-
- UAT Chisindia - satul Chisindia.
Astfel, COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. opera serviciul de alimentare cu apă din 57 de unități administrativ teritoriale (UAT), ce însumează în total 134 de localități alimentate cu apă.
Localizarea UAT-urilor prezentate anterior în cadrul județului Arad este ilustrată în figurade mai jos.
Captarea și aducțiunea apei brute către stațiile de tratare
Captarea apei se realizează prin intermediul următoarelor surse de apă subterană:
Sursa de apă Arad Nord - tip front de captare, alcătuit din 92 de foraje de medie și mare adâncime (80^125 m), din care 72 active, care asigură un debit de Q = 9.274 m3/h;
Sursa de apă Ghioroc - tip front de captare, alcătuit din 8 de foraje, care asigură un debit de Q = 72 m3/h.
Sursa Arad Nord este amplasată pe direcția sud-nord pe linia Sânleani - Livada - Zimandu Nou, până aproape de localitatea Șimand. Lungimea totală a frontului de captare este de 26,3 km, cu distanța între foraje de cca. 250 m. Forajele sunt împărțite astfel:
46 de foraje active aferente bazinului hidrografic Mureș, din care:
37 foraje active (P1^P13, P4I^P62 și dublările de foraje P’54 și P’55), calitate bună a apei;
-
9 foraje active (P14^P22), apa conține fier și mangan;
-
26 de foraje active aferente bazinului hidrografic Crișuri, din care:
-
26 de foraje active (P63^P73, P94^P105 și dublările de foraje P’63, P’64 și P’65), calitate bună a apei
-
20 de foraje inactive aferente bazinului hidrografic Crișuri, din care:
20 de foraje inactive (P74^P93);
La nivelul Sistemului Regional de Alimentare cu Apă Arad(SRAA) există și surse de apă aflate în conservare:
Frontul de captare nr. 1 - 11 foraje;
Frontul de captare Mândruloc - 13 foraje.
Tratarea și transportul apei către gospodăriile de apă
În cadrul SRAA Arad există o stație de tratare a apei captate și 10 stații de clorinare, după cum urmează:
Gospodăria de Apă Sântana - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord;
Gospodăria de Apă Curtici - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord;
Gospodăria de Apă Iratoșu - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord;
Gospodăria de Apă Webasto - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord;
Stația de Tratare Uzina II - cuprinde stație de tratare, rezervoare înmagazinare, stație de pompare, decantoare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord;
Gospodăria de Apă Uzina III - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord;
Gospodăria de Apă Zădăreni - cuprinde stație de reclorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord
Gospodăria de Apă Călugăreni - cuprinde stație de reclorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord
Gospodăria de Apă Fântânele - cuprinde stație de reclorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord
Gospodăria de Apă Sâmbăteni - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Ghioroc
Gospodăria de Apă Ghioroc - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Ghioroc.
Stația de clorinare Sântana, cu o capacitate instalată de 280 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Sântana, în intravilanul orașului Sântana. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 1980. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de clorinare Curtici, cu o capacitate instalată de 324 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Curtici, în intravilanul orașului Curtici. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 1985. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de clorinare Iratoșu, cu o capacitate instalată de 54 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Iratoșu, în intravilanul localității Iratoșu. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 1990. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de clorinare Webasto, cu o capacitate instalată de 54 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Webasto. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 2005. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de Tratare Uzina II, cu o capacitate instalată de 9000 m3/h, este amplasată în intravilanul municipiului Arad. Stația de Tratare a apei potabile a fost pusă în funcțiune în anul 1980. Tratarea apei din la nivelul STA Uzina II cuprinde următoarele procese principale:
Aerarea apei - aerarea apei se face prin pulverizarea apei prin duze tip Amsterdam. Aerarea apei se face cu scopul oxidării fierului și manganului.
Prefiltrare - datorită poziționării duzelor de pulverizare, deasupra cuvei prefiltrului, apa cade direct pe perna de apă deasupra stratului de nisip cuarțos. Grosimea stratului filtrant este de 1,0-1,2 m cu dimensiunea granulelor de 2^4 mm. Prin trecerea apei prin acest strat se rețin o parte din particulele formate de oxid de Fe și Mn. Suprafața totală este de 1000 m2 , existând 20 cuve de câte 50 m2 fiecare. Decantarea apei se realizează în 20 cuve care sunt amplasate între prefiltre și filtre și joacă rolul unor bazine de reacție pentru continuarea procesului de oxidare, în special a compușilor de Mn. Particulele solide se depun pe fundul decantorului, de unde sunt îndepărtate.
Filtrarea apei se realizează în 20 cuve a câte 50 m2 fiecare. Grosimea stratului de nisip este de 1,0 m nisip.
Dezinfecția apei tratate se realizează cu clor gazos, echipamentul de clorare fiind amplasat într-o clădire independentă, care este echipată cu aparate de tip ADVANCE-202-2 buc, cu capacitatea 2-10 kg/h, cântar și instalații de neutralizare.
Apa extrasă din forajele F14-F22 alimentează Stația de Tratare Uzina II Arad. Apa captată din forajele F1-F13, F23-F105 este de bună calitate din punct de vedere al indicatorilor monitorizați. Apa captată din aceste foraje intră direct în rezervoarele de la Uzinele II și III Arad, respectiv este transportată către UAT Curtici, Sântana, Olari, Șimand, Macea, Dorobanți, Iratoșu și Zimandu Nou.
Stația de clorinare Uzina III este amplasată în intravilanul municipiului Arad. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
În cadrul Gospodăriei de Apă Uzina I Arad a funcționat prima stație de tratare a municipiului Arad. În prezent, vechea stație se află în conservare. În funcționarea actuală a sistemului, rezervoarele din Uzina I sunt alimentate cu apă potabilă prin arterele din rețeaua de distribuție, apa înmagazinată fiind ulterior re-injectată în sistem fără a fi reclorinată.
Stația de reclorinare Zădăreni, cu o capacitate instalată de 72 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Zădăreni. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 2005. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de reclorinare Călugăreni, cu o capacitate instalată de 18 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Călugăreni, în extravilanul localității Călugăreni. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 2005. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de reclorinare Fântânele, cu o capacitate instalată de 89 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Fântânele, în intravilanul localității Fântânele. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 1990. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de clorinare Sâmbăteni este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Sâmbăteni. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de clorinare Ghioroc, cu o capacitate instalată de 432 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Ghioroc, în intravilanul localității Ghioroc. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 1990. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Înmagazinarea și distribuția apei potabile către gospodăriile de apă
UAT Șimand
Alimentarea cu apă a localității se realizează direct din frontul de captare Arad Nord, prin intermediul unei conducte din oțel, care face legătura între stația de pompare Șimand și rețeaua de distribuție Șimand. UAT Șimand nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată din rețeaua de aducțiune a frontului de captare Arad Nord.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Șimand este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Sântana
Localitatea Sântana beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad. Localitatea Sântana - alimentarea cu apă a orașului se realizează din Gospodăria de Apă Sântana.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Sântana se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul a 2 rezervoare, cu o capacitate totală de înmagazinare 1.000 m3:
Gospodăria de Apă Sântana, cu o capacitate totală de înmagazinare de 1.000 m3:
o 2 x 500 m3 rezervoare supraterane din beton, PIF 1980;
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare.
UAT Olari
Localitatea Olari beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad. Localitatea Olari -alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Sântana, prin intermediul unei conducte din PVC care face legătura între rețeaua de distribuție Sântana și rețeaua de distribuție Olari.
UAT Olari nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexului de înmagazinare de la nivelul UAT Sântana.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Olari este de tip ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Curtici
Localitatea beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad. Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Curtici - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Curtici.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Curtici se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul a 3 rezervoare și a unui castel de apă, cu o capacitate totală de înmagazinare 1.600 m3:
Gospodăria de Apă Curtici, cu o capacitate totală de înmagazinare de 1.600 m3:
o 2 x 500 m3 rezervoare de înmagazinare semiîngropate din beton armat, PIF 1995;
o 1 x 500 m3 castel de apă, PIF 1990;
o 1 x 100 m3 rezervor semiîngropat, PIF 1995.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Curtici este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Xxxxx
Xxxxx este o comună în județul Arad, formată din satele Macea (reședința) și Sânmartin. Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Macea - alimentarea cu apă a localității se realizează prin intermediul a două conducte (2 fire), una dintre ele fiind conectată la stația de pompare Curtici, iar cealaltă la rețeaua de distribuție existentă pe strada Revoluției din localitatea Curtici.
Localitatea Sânmartin - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Macea, prin intermediul unei conducte din PVC care face legătura între rețeaua de distribuție Macea și rețeaua de distribuție Sânmartin.
UAT Macea nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexului de înmagazinare de la nivelul UAT Curtici.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Macea este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Dorobanți
Localitatea beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad.

Localitatea Dorobanți - alimentarea cu apă a localității se realizează din cadrul complexului de înmagazinare-pompare Curtici, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între Gospodăria de Apă Curtici și Gospodăria de Apă Iratoșu.
UAT Dorobanți nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexului de înmagazinare de la nivelul UAT Curtici.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Dorobanți este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Iratoșu
Iratoșu este o comună în județul Arad, formată din satele Iratoșu (reședința), Variașu Mare și Variașu Mic. Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.

Localitatea Iratoșu - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Iratoșu.
Localitatea Variașu Mic - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Iratoșu, prin intermediul unei conducte magistrale din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Iratoșu și rețeaua de distribuție Variașu Mare.
Localitatea Variașu Mare - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Variașu Mic, prin intermediul unei conducte magistrale din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Iratoșu și rețeaua de distribuție Variașu Mare.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Iratoșu se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul a două rezervoare, cu o capacitate totală de înmagazinare 300 m3:
Gospodăria de Apă Iratoșu, cu o capacitate totală de înmagazinare de 300 m3:
o 1 x 100 m3 rezervor de înmagazinare semiîngropat din beton armat, PIF 1990;
o 1 x 200 m3 rezervor de înmagazinare semiîngropat din beton armat, PIF 1990.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Iratoșu este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Zimandu Nou
Zimandu Nou este o comună în județul Arad, formată din satele Andrei Șaguna, Zimandcuz și Zimandu Nou (reședința). Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Localitatea Zimandu Nou - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Webasto, prin intermediul unei conducte din PEID.
Localitatea Andrei Șaguna - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Zimandu Nou.
Localitatea Zimandcuz - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din frontul de captare Arad Nord, prin intermediul unei conducte din azbociment.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Zimandu Nou se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul unui rezervor, cu o capacitate totală de înmagazinare 400 m3:
Complexul de înmagazinare-pompare Webasto, cu o capacitate totală de înmagazinare de 400 m3:
o 1 x 400 m3 rezervor îngropat din beton, PIF 2005.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Zimandu Nou este de tip ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Arad
Arad este municipiul de reședință al județului Arad, format din localitatea componentă Arad (reședința). Localitatea beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad.

Localitatea Arad - alimentarea cu apă a orașului se realizează din Stația de Tratare Uzina II Arad și din Gospodăria de Apă Uzina III Arad.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Arad se realizează la nivelul unei stații de tratare și a 2 gospodării de apă, prin intermediul a 11 rezervoare, cu o capacitate totală de înmagazinare 68.400 m3:
Gospodăria de Apă Uzina I, cu o capacitate totală de înmagazinare de 14.400 m3:
o 2 x 1.200 m3 rezervoare din beton, PIF 1970;
o 1 x 2.000 m3 rezervoare din beton, PIF 1970;
o 1 x 10.000 m3 rezervoare din beton, PIF 1970;
Stația de Tratare Uzina II, cu o capacitate totală de înmagazinare de 34.000 m3:
o 3 x 10.000 m3 rezervoare din beton, PIF 1988;
o 2 x 2.000 m3 rezervoare din beton, PIF 1980;
Gospodăria de Apă Uzina III, cu o capacitate totală de înmagazinare de 20.000 m3:
o 2 x 10.000 m3 rezervoare din beton, PIF 1990.
Distribuția apei către consumatori atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul a 3 stații de pompare. Pentru ridicarea presiunii din rețea, la nivelul municipiului Arad se regăsesc și 33 de stații de tip hidrofor. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Arad este de tip inelar, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Livada
Livada este o comună în județul Arad, formată din satele Livada (reședința) și Sânleani. Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.

Localitatea Sânleani -. alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a municipiului Arad, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Arad și rețeaua de distribuție Livada;
Localitatea Livada - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Sânleani, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Arad și rețeaua de distribuție Livada.
UAT Livada nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexelor de înmagazinare de la nivelul UAT Arad.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Livada este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Xxxxxxxx
Xxxxxxxx este o comună în județul Arad, formată din satele Sânpaul și Șofronea (reședința). Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Șofronea - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a municipiului Arad, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Arad și rețeaua de distribuție Sânpaul.
Localitatea Sânpaul - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Șofronea, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Arad și rețeaua de distribuție Sânpaul.
UAT Șofronea nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexelor de înmagazinare de la nivelul UAT Arad.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Șofronea este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Zădăreni
Zădăreni este o comună în județul Arad, formată din satele Bodrogu Nou și Zădăreni (reședința). Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.

Localitatea Zădăreni - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Zădăreni.
Localitatea Bodrogu Nou - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Zădăreni, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între Gospodăria de Apă Zădăreni și Gospodăria de Apă Călugăreni.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Zădăreni se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul unui rezervor, cu o capacitate totală de înmagazinare 400 m3:
Gospodăria de Apă Zădăreni, cu o capacitate totală de înmagazinare de 400 m3:
o 1 x 400 m3 rezervor suprateran metalic, PIF 2005.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Zădăreni este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Felnac
Felnac este o comună în județul Arad, formată din satele Călugăreni și Felnac (reședința). Localitatea Călugăreni beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad.

Localitatea Călugăreni - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Călugăreni.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din localitatea Călugăreni se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul unui rezervor, cu o capacitate totală de înmagazinare 100 m3:
Gospodăria de Apă Călugăreni, cu o capacitate totală de înmagazinare de 100 m3:
o 1 x 100 m3 rezervor suprateran metalic, PIF 2000.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Felnac este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Fântânele
Fântânele este o comună în județul Arad, formată din satele Fântânele (reședința) și Tisa Nouă. Localitatea Fântânele beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad.

Localitatea Fântânele - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Fântânele.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Fântânele se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul a două rezervoare, cu o capacitate totală de înmagazinare de 200 m3:
Gospodăria de Apă Fântânele, cu o capacitate totală de înmagazinare de 200 m3:
o 2 x 100 m3 rezervoare semiîngropate din beton, PIF 1990 și 2000.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul a două stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Fântânele este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Frumușeni
Frumușeni este o comună în județul Arad, formată din satele Aluniș și Frumușeni (reședința). Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.

Localitatea Frumușeni - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Fântânele, prin intermediul unei conducte din PEID, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între Gospodăria de Apă Fântânele și rețeaua de distribuție Aluniș;
Localitatea Aluniș - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Frumușeni, prin intermediul unei conducte din PEID, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între Gospodăria de Apă Fântânele și rețeaua de distribuție Aluniș.
UAT Frumușeni nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexului de înmagazinare de la nivelul UAT Fântânele.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Frumușeni este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Xxxxxxxxxxxx
Xxxxxxxxxxxx este o comună în județul Arad, formată din satele Cicir, Horia, Mândruloc și Vladimirescu (reședința). Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.

Localitatea Horia - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Uzina III Arad, prin intermediul unei conducte care transportă apă potabilă de la Uzina III Arad la rețeaua de distribuție Horia.
Localitatea Vladimirescu - alimentarea cu apă a localității se realizează din STA Uzina II Arad, prin intermediul conductei de transport Arad-Ghioroc.
Localitatea Mândruloc - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Vladimirescu, prin intermediul conductei de transport Arad-Ghioroc.
Localitatea Cicir - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Mândruloc, prin intermediul conductei de transport Arad-Ghioroc.
UAT Vladimirescu nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată din complexele de înmagazinare de la nivelul municipiului Arad.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Vladimirescu este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Păuliș
Păuliș este o comună în județul Arad, formată din satele Barațca, Cladova, Păuliș (reședința) și Sâmbăteni. Localitățile Barațca, Păuliș și Sâmbăteni beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.

Localitatea Sâmbăteni - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Cicir, prin intermediul conductei de transport Arad-Ghioroc și din Gospodăria de Apă Sâmbăteni.
Localitatea Păuliș - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Miniș, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Ghioroc și rețeaua de distribuție Barațca.
Localitatea Barațca - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Păuliș, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Ghioroc și rețeaua de distribuție Barațca.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Păuliș se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul unui rezervor, cu o capacitate totală de înmagazinare 100 m3:
Gospodăria de Apă Sâmbăteni, cu o capacitate totală de înmagazinare de 100 m3:
o 1 x 100 m3 rezervor semiîngropate din beton, PIF 1990.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Păuliș este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Ghioroc
Ghioroc este o comună în județul Arad, formată din satele Cuvin, Ghioroc (reședința) și Miniș. Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.

Localitatea Cuvin - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă extravilan Ghioroc, prin intermediul unei conducte din PVC, PEID și OL care face legătura între rețeaua de distribuție Gospodăria de Apă extravilan Ghioroc și rețeaua de distribuție Covăsânț.
Localitatea Ghioroc - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Ghioroc și din Gospodăria de Apă extravilan Ghioroc.
Localitatea Miniș - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Ghioroc, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Ghioroc și rețeaua de distribuție Barațca.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Ghioroc se realizează la nivelul a două gospodării de apă, prin intermediul a 3 rezervoare, cu o capacitate totală de înmagazinare 950 m3:
Gospodăria de Apă Ghioroc, cu o capacitate totală de înmagazinare de 450 m3:
o 2 x 225 m3 rezervoare semiîngropate din beton, PIF 1990.
-
• Gospodăria de Apă extravilan Ghioroc, cu o capacitate totală de înmagazinare de 500 m3:
o 1 x 500 m3 rezervor semiîngropat din beton, PIF 2000.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Ghioroc este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Covăsânț
Localitatea beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localității se realizează astfel:
Localitatea Covăsânț - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Cuvin, printr-o conductă din PVC, PEID și OL care face legătura între rețeaua de distribuție Gospodăria de Apă extravilan Ghioroc și rețeaua de distribuție Covăsânț.
UAT Covăsânț nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexului de înmagazinare din extravilanul UAT Ghioroc.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare. Pentru ridicarea presiunii din rețea, la nivelul UAT Covăsânț se regăsește o stație de tip hidrofor.
Rețeaua de distribuție aferentă UAT Covăsânț este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
Sistemul colector ape uzate
Sistemul de canalizare din aglomerarea Arad
In prezent sistemul de canalizare Arad deserveste municipiul Arad. Sistemul de colectare si epurare a apelor uzate din aglomerarea Arad deserveste municipiul Arad, aproximativ 99.7% din populatia existenta in zona de operare, componentele acestuia se prezintă după cum urmează:
Statii de pompare apa uzata si apa meteorica
Statiile de pompare apa uzata sunt in numar de 30 si sunt statii de pompare de tip cheson echipate cu pompe cu debite cuprinse intre 10.8 m3/h si 1,494 m3/h; cinci dintre acestea nu sunt functionale.
Conductele de refulare aferente statiilor de pompare apa uzata sunt realizate din PEID, au diametre cuprinse intre 63 si 500 mm si o lungime totala de aprox. 14.3 km.
Statiile de pompare apa meteorica sunt in numar de 16 si sunt statii de pompare de tip cheson echipate cu pompe cu debite cuprinse intre 80 m3/h si 2,430 m3/h; doua dintre acestea nu sunt functionale.
Conductele de refulare aferente statiilor de pompare apa uzata sunt realizate din PEID, au diametre cuprinse intre 110 si 800 mm si o lungime totala de aprox. 3.1 km.
Statia de epurare Arad
Statia de epurare Arad este localizata in zona de vest a municipiului Arad. Emisarul efluentului statiei de epurare este raul Mures (si canalul Muresel - aflat in administratia ANIF), in sectiunea de confluenta Soimos-confluenta Zadarlac.
Treapta mecanica a statiei de epurare Arad a fost construita in anul 1968 iar in anul 1984 s-a realizat si treapta biologica. In perioada 1998-1999 au fost reabilitate stavilele de la intrarea in statie, debitmetrul pentru influent, statia de pompare pentru influent, treapta biologica si s-au inlocuit pompele de namol. Statia de epurare a fost reabilitata major in cadrul Masurii ISPA 2000/RO/16/P/PE/011. Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 224,800 l.e. (la o populatie fizica considerata de 190,000 locuitori) iar capacitatea hidraulica de 84,300 m3/zi (debit zilnic mediu).
Capacitatea statiei de epurare exprimata in locuitori echivalenti, utilizata la nivelul anului 2019 a fost de 160,065 l.e. (71.2%) iar capacitatea hidraulica utilizata a fost de 33,487 m3/zi (aproximativ 40%). Exista asadar o capacitate hidraulica disponibila de 50,813 m3/zi si respectiv de 64,735 l.e.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Horia
In prezent, in aglomerarea Horia nu exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate, locuitorii avand sisteme individuale (fose septice).
Sistemul de canalizare din aglomerarea Livada-Sanleani
In prezent, in aglomerarea Livada-Sanleani nu exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate, locuitorii avand sisteme individuale (fose septice).
Sistemul de canalizare din aglomerarea Zadareni
Reteaua de canalizare din localitatile Zadareni si Bodrogu Nou a fost preluata in administrare si exploatare de catre S.C. Compania de Apa Arad S.A. in anul 2017.
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare din localitatea Zadareni a fost pusa in functiune in anul 2015 si functioneaza in sistem divizor, avand o lungime totala de aproximativ 8.5 km, realizata din conducte din PVC cu diametre cuprinse intre 250 si 400 mm.
Reteaua de canalizare din localitatea Bodrogu Nou a fost pusa in functiune in anul 2015 si functioneaza in sistem divizor, avand lungimea totala de aproximativ 0.85 km, realizata din conducte din PVC cu diametrul de 250 mm.
Statii de pompare apa uzata
In aglomerarea Zadareni exista doua statii de pompare apa uzata
SPM 2 - Zadareni tip cheson (Dint=3.0 m, Hutil=7 m) echipata cu 2 pompe submersibile Speroni
SQ85-7.5, cu urmatoarele caracteristici: Q=96 m3/h, H=6 m, P=7.5 kW, pusa in functiune in anul 2015;
_ SPM 1 - Bodrogu Nou tip cheson (Dint=3.0 m, Hutil=4.5 m) echipata cu o pompa submersibila
Speroni SQ25-2.2, cu urmatoarele caracteristici: Q=42 m3/h, H=6.5 m, P=2.2 kW, pusa in functiune in anul 2015.
Conducta de refulare aferenta statiei de pompare apa uzata (SPM 2) este realizata din PEID DN 250 mm, cu o lungime de aproximativ 4.77 km pana in reteaua de canalizare a Municipiului Arad.
Conducta de refulare aferenta statiei de pompare apa uzata (SPM 1) este realizata din PEID, DN 125 mm, cu o lungime de aproximativ 0.58 km pana in reteaua de canalizare a localitatii Zadareni.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Vladimirescu
Aglomerarea Vladimirescu beneficiaza de un sistem divizor de colectare si transport al apei uzate in reteaua de canalizare a municipiului Arad. Sistemul de canalizare a fost realizat prin proiecte ale primariei Vladimirescu, initial deservind numai locuitorii din zona centrala a localitatii, iar in in ultimii ani a fost extins si in cartierele noi din localitate.
Reteaua de canalizare
In prezent, colectarea apei uzate menajere din localitatea Vladimirescu se realizeaza prin intermediul retelei de canalizare in sistem divizor, alcatuita din conducte din BETON si PVC, cu diametre cuprinse intre 250 si 800 mm si cu o lungime totala de 39,858 m.
Statii de pompare apa uzata
Deoarece configuratia terenului nu permite functionarea gravitationala a retelei de canalizare si transportul apei uzate gravitational in reteaua de canalizare a municipiului Arad, in sistem sunt 7 statii de pompare apa uzata tip cheson, care asigura functionarea sistemului.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Xxxxxxxxx-Xxxxx
In prezent, in aglomerarea Xxxxxxxxx-Xxxxx nu exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate, locuitorii avand sisteme individuale (fose septice).
Sistemul de canalizare din aglomerarile Sofronea si Sanpaul
Reteaua de canalizare din aglomerarile Sofronea si Sanpaul a fost realizata in anul 2008 prin Proiectul „Canalizare menajera in comuna Sofronea, localitatile Sofronea si Sanpaul, judetul Arad” finantat prin OG 7/2006 si Bugetul Local, fiind preluata in administrare si exploatare de catre S.C. Compania de Apa Arad S.A. in anul 2017.
Reteaua de canalizare
In aglomerarea Sofronea exista o retea de canalizare in sistem divizor, cu o lungime totala de aproximativ 4.3 km, realizata din conducte din PVC cu diametre cuprinse intre 250 si 400 mm. La nivelul anului 2017, reteaua de canalizare deserveste 169 locuitori.
In aglomerarea Sanpaul exista o retea de canalizare in sistem divizor, cu o lungime totala de aproximativ 2.6 km, realizata din conducte din PVC cu un diametru de 400 mm. In reteaua de canalizare din aglomerarea Sanpaul este deversata si apa uzata colectata in aglomerarea Sofronea. La nivelul anului 2017, reteaua de canalizare deserveste 75 locuitori.
Statii de pompare apa uzata
Apa uzata menajera colectata in localitatea Sofronea este transportata cu ajutorul statiei de pompare apa uzata Sofronea in reteaua de canalizare din localitatea Sanpaul. Statia de pompare Sofronea a fost pusa in functiune in anul 2015, este tip cheson si a fost echipata cu (1+1) pompe submersibile.
Conducta de refulare aferenta statiei de pompare apa uzata Sofronea are o lungime de aproximativ 2.8 km, este realizata din PEID cu un diametru de 160 mm.
Apa uzata menajera colectata in aglomerarile Sofronea si Sanpaul este transportata cu ajutorul statiei de pompare apa uzata Sanpaul in colectorul gravitational realizat din PVC cu diametrul de 400 mm, existent in apropierea mun. Arad.
Statie de pompare Sanpaul a fost pusa in functiune in anul 2015, este tip cheson si este echipata cu (2+1) pompe submersibile.
Sistemul de canalizare din clusterul Curtici
In prezent clusterul Curtici are in componenta aglomerarea Curtici si aglomerarea Macea, apa uzata colectata de pe teritoriul celor doua aglomerari fiind transportata in statia de epurare Curtici realizata recent prin investitii finantate prin POS Mediu.
Aglomerarea Curtici
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare care deserveste aglomerarea Curtici este reabilitata si extinsa recent prin investitii propuse prin POS Mediu, are o lungime totala de aproximativ 42 km, este realizata din conducte din PVC cu un diametru de 250 mm. La nivelul anului 2017, reteaua de canalizare deserveste 4797 locuitori.
Statii de pompare apa uzata
In aglomerarea Curtici sunt existente 3 statii de pompare apa uzata tip cheson, 2 din ele sunt echipate cu pompe cu separare de solide si una dintre ele este echipata cu pompe submersibile, toate statiile find realizate recent prin POS Mediu.
Statie de epurare
Statia de epurare Curtici a fost pusa in functiune in august 2018, executia sa fiind finantata cu fonduri europene, in cadrul programului POS Mediu si este amplasata in vestul localitatii Curtici.
Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 15,000 l.e, iar capacitatea hidraulica este de 2,996 m3/zi (debit zilnic mediu). Statia de epurare preia si epureaza apa uzata colectata din localitatile Curtici si Macea. Emisarul efluentului statiei de epurare este canalul Hathaz, conectat la raul Mures.
Aglomerarea Macea
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare care deserveste aglomerarea Macea este noua si a fost propusa prin POS Mediu, are o lungime totala de 17.8 km, este realizata din conducte din PVC cu un diametru de 250 mm, iar la nivelul anului 2017, reteaua de canalizare deserveste 524 locuitori.
Statii de pompare apa uzata
In aglomerarea Macea sunt existente 3 statii de pompare apa uzata tip cheson, echipate cu pompe cu separare de solide, toate realizate recent prin investitii finantate prin POS Mediu.
Sistemul de canalizare din clusterul Santana
Clusterul Santana include in prezent numai aglomerarea Santana, insa in viitor, se are in vedere extinderea clusterului si la nivelul aglomerarii Simand.
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare este reabilitata si extinsa recent prin investitii propuse prin POS Mediu, are o lungime totala de 51.5 km, este realizata din conducte din PVC cu un diametrul de 250 mm, iar la nivelul anului 2017, reteaua de canalizare deserveste 6,417 locuitori.
Statii de pompare apa uzata
In sistemul de colectare a apelor uzate sunt existente 4 statii de pompare apa uzata tip cheson, una echipata cu pompe submersibile si 3 sunt echipate cu pompe cu separare de solide, toate realizate recent prin investitii finantate prin POS Mediu
Statie de epurare
Noua statie de epurare Santana a fost pusa in functiune in august 2018, executia sa fiind finantata cu fonduri europene, in cadrul programului POS Mediu si este amplasata in nord-vestul localitatii Santana. Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 14,000 l.e, iar capacitatea hidraulica este de 2,252 m3/zi (debit zilnic mediu). In prezent, statia de epurare preia si epureaza apa uzata colectata numai din localitatea Santana.
Sistemul de canalizare din clusterul Lipova
Clusterul Lipova include in prezent aglomerarea Lipova si aglomerarea Zabrani, iar in situatia de perspectiva, clusterul Lipova va fi alcatuit din aglomerarile Lipova, Zabrani si Cladova
Aglomerarea Lipova
Aglomerarea Lipova beneficiaza de un sistem divizor de colectare si epurare al apei uzate, ce deserveste 5,971 de locuitori. Sistemul de colectare al apei uzate a fost extins prin programul de finantare POS Mediu si prin proiecte ale Companiei de Apa Arad.
Reteaua de canalizare
In prezent, apa uzata de la locuitorii din localitatile Lipova, Radna si Soimos, este colectata prin intermediul retelelor de canalizare menajere, alcatuite din conducte din PVC, in lungime totala de 26,592 m. Retelele de canalizare deservesc 5,971 locuitori, si au fost extinse prin programul de finantare POS Mediu si prin proiecte ale Companiei de Apa Arad.
Statii de pompare apa uzata
Deoarece configuratia terenului nu permite transportul apei uzate gravitational la statia de epurare, in sistem sunt 3 statii de pompare apa uzata, tip cheson, care ajuta la functionarea sistemului.
Conductele de refulare ce deservesc statiile de pompare apa uzata, sunt alcatuite din conducte din OL si PEID, cu diametre cuprinse intre 125 si 225 mm.
Statie de epurare
Statia de epurare Lipova este localizata la sud-est de localitatea Lipova, pe malul stang al raului Mures, la aproximativ 300 m fata de podul peste paraul Draut. Emisarul efluentului statiei de epurare este paraul Draut imediat amonte de varsarea acestuia in raul Mures.
Statia de epurare contine o treapta de epurare mecanica ce are loc in obiectele tehnologice ale vechii statii si o treapta de epurare biologica avansata ce a fost realizata in cadrul unui proiect finantat prin programul Phare CBC si a fost pusa in functiune in anul 2008. Nu exista alte informatii privind procesul prevazut in statia de epurare Lipova, in afara celor cuprinse in Autorizatia de Gospodarirea Apelor nr. 126/ 23.05.2019.
Capacitatea statiei de epurare este de 16,000 l.e. (cf. Autorizatiei de Gospodarirea Apelor nr. 126/ 23.05.2019), fiind gandita sa preia si sa epureze apa uzata colectata din localitatile Lipova si Zabrani. Capacitatea hidraulica a statiei este de 2,419.2 m3/zi (28 l/s). Acestor valori le corespunde o concentratie in CBO5 in apa uzata bruta, de cca. 400 mgO2/l. Nu sunt disponibile alte date privind debitele de proiectare, calitatea apei uzate brute si calitatea apei epurate.
Aglomerarea Zabrani
In aglomerarea Zabrani a fost realizat un sistem de colectarea si transport al apei uzate din Zabrani la statia de epurare Lipova. Proiectul a fost realizat in 2011 printr-un proiect al primariei Zabrani, dar nu este functional deoarece in proiect nu au fost prevazute si racorduri.
Reteaua de canalizare
In anul 2011, printr-un proiect al primariei Zabrani a fost realizata o retea de canalizare in sistem divizor, alcatuita din conducte din PVC, in lungime totala de 12,409 m. In prezent reteaua de canalizare nu este in functionala deoarece prin proiectul primariei nu au fost prevazute si racorduri. Apa uzata pluviala din aglomerarea Zabrani este colectata de rigolele stradale, dupa care este transportata gravitational si descarcata in canalele din jurul localitatii.
Statii de pompare apa uzata
Deoarece configuratia terenului nu permite transportul apei uzate gravitational la statia de epurare din Lipova, in sistem sunt 4 statii de pompare apa uzata, tip cheson, care ajuta la functionarea sistemului, 3 fiind amplasate in localitatea Zabrani si ajutand la functionarea sistemului, iar cea de-a patra, fiind o statie de pompare apa uzata intermediara, amplasata intre localitatile Zabrani si Neudorf.
Aglomerarea Cladova
In prezent, in aglomerarea Cladova nu exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate, locuitorii avand sisteme individuale (fose septice).
In prezent, in comuna Paulis exista un proiect aflat la stadiul de Studiu de Fezabilitate, privind extinderea retelelor de canalizare din localitatile Paulis, Baratca si Cladova.
Prin proiectul primariei Paulis se propune realizarea unui sistem de colectare a apei uzate din localitatea Cladova si pomparea acesteia in reteaua de canalizare a localitatii Radna.
Sistemul de canalizare din clusterul Paulis
In prezent, exista aglomerarea Paulis formata din localitatile Paulis, Cuvin, Ghioroc si Minis, iar in situatia de perspectiva, aglomerarile Paulis, Covasant si Baratca vor forma clusterul Paulis.
Aglomerarea Paulis
In prezent, in aglomerarea Paulis formata din localitatile Paulis, Cuvin, Ghioroc si Minis, exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate in sistem divizor, ce deserveste 2,300 locuitori. Sistemul de colectare si epurare al apei uzate a fost realizat recent prin programul de finantare POS Mediu.
Retele de canalizare
In prezent, in localitatea Cuvin, apa uzata menajera este colectata de reteaua de canalizare menajera, alcatuita din conducte din PVC, cu diametre de 250 mm, in lungime totala de 5,745 m si o transporta prin pompare in reteaua de canalizare a localitatii Ghioroc.
In prezent, in localitatea Ghioroc exista o retea de canalizare menajera, alcatuita din conducte din PVC, cu diametre de 250 si 315 mm si cu o lungime de 4,309 m, care preia apa uzata din localitatea Cuvin si colecteaza apa uzata de la locuitorii din aglomerarea Ghioroc, dupa care o transporta prin pompare in reteaua de canalizare a localitatii Minis.
In prezent, in localitatea Minis exista o retea de canalizare menajera, alcatuita din conducte din PVC, cu diametre cuprinse intre 250 si 400 mm si cu o lungime totala de 2,288, care preia apa uzata din localitatea Ghioroc si colecteaza apa uzata de la locuitorii din localitatea Minis, dupa care o transporta prin pompare in reteaua de canalizare a aglomerarii Paulis.
In prezent, in localitatea Paulis exista o retea de canalizare menajera, alcatuita din conducte din PVC, cu diametre cuprinse intre 160 si 400 mm si cu o lungime totala de 7,645 m, care preia apa uzata din aglomerarea Ghioroc si colecteaza apa uzata de la locuitorii din aglomerarea Paulis, dupa care o transporta prin pompare la statia de epurare Paulis.
Statii de pompare apa uzata
Deoarece configuratia terenului nu permite functionarea gravitationala a sistemului de canalizare din aglomerarea Paulis sunt 5 statii de pompare apa uzata.
Statie de epurare
Statia de epurare Paulis a fost realizata in cadrul programului POS Mediu. Statia a fost pusa in functiune in anul 2017. Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 7,000 l.e, iar capacitatea hidraulica este de 1,237 m3/zi (debit zilnic mediu).Statia de epurare preia si epureaza in prezent, apa uzata colectata din localitatile: Cuvin, Ghioroc, Minis si Paulis.
Aglomerarea Baratca
In prezent, in aglomerarea Baratca nu exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate, locuitorii avand sisteme individuale (fose septice).
Aglomerarea Covasant
In aglomerarea Covasant exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate in sistem divizor realizat in anul 2009 printr-un proiect al primariei Covasant. Pana in prezent sistemul de colectare si epurare al apei uzate Covasant a fost operat de primarie.
Reteaua de canalizare
In prezent apa uzata de la locuitorii din Covasant este colectata prin intermediul retelei de canalizare menajere, alcatuita din conducte din PVC, cu diametre cuprinse intre 200 si 315 mm si cu o lungime totala de 5,533 m.
Statii de pompare apa uzata
Deoarece configuratia terenului nu permite transportul apei uzate gravitational la statia de epurare, in sistem sunt 2 statii de pompare apa uzata, tip cheson care ajuta la functionarea sistemului. Conductele de refulare ce deservesc statiile de pompare apa uzata, sunt alcatuite din conducte din PEID, cu diametre de 160 mm si cu o lungime totala de aprozimativ 783 m.
Statie de epurare
Statia de epurare Covasant este localizata in partea de vest a localitatii Covasant, la o distanta de cca. 600 m fata de limita zonei rezidentiala si este o statie compacta de tipul Compact WW. Nu se cunosc alte informatii legate de calitatea apei uzate brute, calitatea apei epurate si nici date despre dimensionarea statiei de epurare Covasant.
Sistemul de canalizare din clusterul Nadlac
Aglomerarea Nadlac
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare are o lungime totala de aproximativ 41.41 km, este realizata din conducte din PVC si BETON cu diametre cuprinse intre 250 si 400 mm.
Statii de pompare apa uzata
In sistemul de colectare a apelor uzate exista 5 statii de pompare apa uzata.
Conductele de refulare aferente statiilor de pompare apa uzata sunt realizate din PEID, au diamnetre cuprinse intre 125 si 315 mm, cu o lungime totala de 2.50 km.
Statie de epurare
Vechea statie de epurare Nadlac functioneaza numai cu treapta de epurare mecanica, cea biologica fiind nefunctionala. Statia veche de epurare a fost proiectata pentru un debit zilnic maxim de 604.8 m3/zi.
Recent a fost pusă în funcțiune o noua statie de epurare in aglomerarea Nadlac. Executia statiei este finantata cu fonduri europene, in cadrul programului POS Mediu. Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 8,000 l.e, iar capacitatea hidraulica este de 1,785 m3/zi.
Aglomerarea Seitin
In prezent aglomerarea Seitin nu beneficiaza de un sistem centralizat de colectare a apei uzate menajere.
Sistemul de canalizare din clusterul Pecica
Aglomerarea Pecica
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare a fost extinsa recent prin investitii propuse prin POS Mediu, are o lungime totala de aproximativ 55.31 km, este realizata din conducte din PVC si BETON cu diametre cuprinse intre 250 si 400 mm.
Statii de pompare apa uzata
In sistemul de colectare a apelor uzate exista 6 statii de pompare apa uzata echipate cu pompe submersibile, 4 dintre realizate recent prin investitii finantate prin POS Mediu.
Conductele de refulare aferente statiilor de pompare apa uzata sunt realizate din PEID, au diamnetre cuprinse intre 110 si 250 mm, cu o lungime totala de 1.44 km.
Statie de epurare
Statia de epurare Pecica a fost pusa in functiune in decembrie 2016, executia sa fiind finantata cu fonduri europene, in cadrul programului POS Mediu. Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 14,000 l.e, iar capacitatea hidraulica este de 2,279 m3/zi.
Aglomerarea Secusigiu
In prezent aglomerarea Secusigiu nu beneficiaza de un sistem centralizat de colectare a apei uzate menajere.
Aglomerarea Sanpetru German
In prezent aglomerarea Sanpetru German nu beneficiaza de un sistem centralizat de colectare a apei uzate menajere.
Sistemul de canalizare din clusterul Ineu
Aglomerarea Ineu coincide cu limita administrativ teritoriala a orasului Ineu. Sistemul de canalizare deserveste doar aceasta aglomerare. Sistemul de canalizare din orasul Ineu este un sistem separativ, extins si reabilitat prin lucrari recente prin programul POS Mediu.
Reteaua de canalizare preia apa uzata de la un numar de 4,898 consumatori, ceea ce reprezinta 60.3% din totalul de 8,118 locuitori din localitate.
Apa uzata este colectata cu ajutorul unei retele de canalizare cu lungimea de 44.32 km (fara conducte de refulare) din conducte de beton si PVC si este directionata catre statia de epurare Ineu.
Pentru asigurarea colectarii si transportului apelor uzate menajere catre statia de epurare, in reateaua de canalizare Ineu sunt utilizate 5 statii de pompare a apelor uzate.
Statia de epurare Ineu este localizata in vestul localitatii Ineu, pe malul stang al raului Crisul Alb. Statia de epurare contine o treapta de epurare mecanica, o treapta de epurare biologica avansata si linia de prelucrare a namolului produs in procesul tehnologic.
Capacitatea proiectata a statiei de epurare este de 7,450 l.e, fiind gandita sa preia si sa epureze apa uzata colectata din localitatea Ineu. Capacitatea hidraulica proiectata a statiei este de 2,980 m3/zi (34.5 l/s) (debit zilnic maxim).
In prezent, conform inregistrarilor de debite de la statia de epurare, se prelucreaza un debit zilnic maxim de 775 m3/zi (26% din debitul zilnic maxim considerat in proiectare) iar capacitatea actuala a statiei de epurare, exprimata in locuitori echivalenti, calculata la concentratia in CBO5 a apei uzate brute este de 1,744 l.e. (23.4% din capacitatea biologica proiectata).
Valorile indicatorilor de calitate monitorizati in apa uzata bruta admisa in statia de epurare releva o calitate mult mai slaba a apei uzate brute decat cea admisa prin NTPA 002 si decat cea considerata in proiectarea statiei de epurare. Date fiind operarea defectuoasa a obiectelor tehnologice existente in statie si defectarea multora dintre echipamentele statiei, rezulta un efluent care nu corespunde cerintelor de calitate impuse prin Autorizatia de gospodarirea Apelor in vigoare, la descarcarea in emisarul natural.
Statia de epurare Ineu nu poate asigura conformarea cu cerintele Directivei europene privind calitatea apei uzate epurate, UWWT 91/271 EEC, in configuratia actuala si in situatia existenta, fara masuri de reabilitare si retehnologizare.
Sistemul de canalizare din clusterul Pancota
Aglomerarea Pancota coincide in momentul actual cu limita administrativ teritoriala a orasului Pancota. Sistemul existent deserveste numai consumatorii din acest oras. Si in situatia de perspectiva aglomerarea Pancota va fi constituita numai din localitatea Pancota.
Sistemul de canalizare din orasul Pancota este un sistem separativ, Apa uzata este colectata cu ajutorul unei retele de canalizare cu lungimea de 21.92 km, din conducte de beton si PVC, este directionata catre o statie de epurare amplasata in partea de Vest a localitatii, in intravilan.
Acesta preia apa uzata de la un numar de 3,816 consumatori, ceea ce reprezinta 71.3% din numarul total de 5,355 locuitori din aglomerare. Efluentul statiei de epurare este descarcat in canalul Matca de la marginea localitatii.
Apele pluviale de pe raza orașului sunt evacuate gravitațional, prin intermediul rigolelor, si colectoarelor pluviale in canalele aflate la marginea localitatii.
In vederea colectarii si transportului apelor uzate menajere catre statia de epurare, in reateaua de canalizare Pancota sunt utilizate 5 statii de pompare a apelor uzate.
In localitatea Pancota, apa uzata colectata era epurata intr-o veche statie de epurare localizata in partea de vest a localitatii, pe malul stang al canalului Matca. Vechea statie a fost inlocuita recent de o noua statie de epurare, pusa in functiune in anul 2019.
Noua statie de epurare este situata in nord-vestul localitatii Pancota. Suprafata intregului amplasament este de cca. 6,440 m2.
Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 7,000 l.e, iar capacitatea hidraulica este de 1,146 m3/zi (debit zilnic mediu). Statia de epurare preia si epureaza apa uzata colectata din aglomerarea Pancota. Emisarul efluentului statiei de epurare este canalul Matca.
Analizele de calitate apa uzata efectuate pe parcursul anului 2019, pun in evidenta eficienta actuala a statiei de epurare Pancota.
Statia de epurare Pancota poate asigura conformarea cu cerintele Directivei Europene privind calitatea apei uzate epurate, UWWT 91/271 EEC, in configuratia actuala si in situatia existenta, cu mentiunea ca procedurile de functionare a statiei trebuie adaptate la conditiile reale de debit si de incarcare.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Savarsin
In prezent, in aglomerarea Savarsin exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate, in sistem divizor, realizat printr-un proiect al primariei Savarsin.
Sistemul de canalizare a fost realizat in anul 2007, iar pana in anul 2019 nu era functional datorita colectoarelor care prezentau avarii frecvente si a statiei de epurare care nu functiona la parametrii optimi. La finalul anului 2019 a inceput repunerea in functiune a sistemului de canalizare existent in aglomerarea Savarsin.
Reteaua de canalizare
In anul 2007, printr-un proiect al primariei Savarsin a fost realizata o retea de canalizare in sistem divizor, alcatuita din conducte din PVC, in lungime totala de 8,354 m. Pana in anul 2019 reteaua de canalizare nu era functionala deoarece o pare din colectoare prezentau avarii frecvente.
Statii de pompare apa uzata
Deoarece configuratia terenului nu permite transportul apei uzate gravitational la statia de epurare din Savarsin, in sistemul de colectare al apei uzate Savarsin sunt 4 statii de pompare apa uzata,tip cheson, una fiind dezafectata, care ajuta la functionarea sistemului.
Conductele de refulare ce deservesc statiile de pompare apa uzata, sunt alcatuite din conducte din PEID, cu diametre de 110 mm si cu o lungime totala de 0.8 km.
Statie de epurare
Statia de epurare a localitatii Savarsin este amplasata in partea de sud a localitatii Savarsin, la aproximativ 300 m distanta fata de zona rezidentiala. Emisarul apei epurate este Valea Vinesti.
Capacitatea hidraulica proiectata a statiei de epurare Savarsin este de 200 m3/zi (2 module cu capacitatea de 100 m3/zi), corespunzand unei capacitati de 1,300 l.e. Pentru proiectarea statiei de epurare, s-a considerat o calitate a apei brute corespunzatoare NTPA 002/ 2005 iar calitatea apei epurate, corespunzatoare NTPA 001/ 2005.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Zimandu Nou
Aglomerarea Zimandul Nou are in componenta localitatile Zimandu Nou si Andrei Saguna care apartin din punct de vedere teritorial comunei Zimnadu Nou.
In aglomerarea Zimandu Nou exista un sistem de canalizare realizat recent prin obiectivul de investitii nr. 2 “Canalizare menajera si Statie de epurare in com. Zimandu Nou” din cadrul proiectul: “Extindere retea de alimentare cu apa; sistem de canalizare si statie de epurare in com. Zimandu Nou”
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare are o lungime totala de 13.5 km, este realizata din conducte din PVC cu un diametre cuprinse intre 250 si 400 mm. Pentru reateaua de canalizare nu au fost prevazute racorduri.
Statii de pompare apa uzata
In sistemul de colectare a apelor exista 3 statii de pompare apa uzata, tip cheson, echipate cu pompe submersibile, aflate la faza de receptie.
Statie de epurare
Statia de epurare Zimandu Nou deserveste aglomerarea Zimandu Nou - Andrei Saguna.
Amplasamentul statiei de epurare se gaseste in partea de vest a localitatilor Zimandu Nou si Andrei Saguna.
Statia de epurare este construita modular, urmeaza sa fie extinsa in 3 etape. In forma existenta, statia are o capacitate hidraulica de 195 m3/zi si ar trebui sa deserveasca o populatie de 1,370 locuitori.
Statia nu a fost pusa niciodata in functiune. Emisarul efluentului statiei de epurare este canalul Utvinis.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Vinga
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare existenta, are o lungime totala de aproximativ 2.81 km, dar este nefunctionala.
Primaria are in derulare proiectul “Extindere retele de canalizare menajera si extindere statie de epurare in localitatea Vinga comuna Vinga judetul Arad” prin programul PNDL.
In proiect este prevazuta reteaua de canalizare din conducte de PVC cu o lungime totala de aproximativ 14.73 km, cu diametre de 200 si 250 mm.
Statii de pompare apa uzata
In sistemul de canalizare din aglomerarea Vinga dunt prevazute 4 statii de pompare apa uzata deservite de conducte de refulare sunt din PEID cu o lungime totala de aproximativ 0.77 km, cu diamentrul de 110 mm.
Statie de epurare
Statia de epurare a localitatii Vinga este localizata in zona de vest a localitatii cu acelasi nume.
Suprafata actuala statiei de epurare este de 443 m2.
Capacitatea hidraulica statiei existente de epurare este de 321 m3/zi (debit zilnic maxim).
Emisarul este Valea Aradenilor, imediat amonte de confluenta cu Valea Apa Mare.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Sagu
Retele de canalizare
Reteaua de canalizare a localitatii Sagu a fost pusa in functiune in anul 2012, are lungime totala de aproximativ 13.29 km si este realizata din conducte din PVC cu diametre cuprinse intre 250 si 500 mm.
Reteaua de canalizare a localitatii Cruceni a fost pusa in functiune in anul 2012, are o lungime totala de aproximativ 1.41 km si este realizata din conducte din PVC cu diametre cuprinse intre 315 si 500 mm.
Statie de pompare apa uzata
In sistemul de colectare a apelor uzate exista o statie de pompare apa uzata (SPAU Cruceni) tip cheson echipata cu (1+1) electropompe, deservita de o conducta de refulare din PEID, cu diametrul de 160 mm si cu o lungime totala de 1.61 km.
Statie de epurare
Statia de epurare a localitatii Sagu este localizata in zona de nord-vest a localitatii Sagu, la cca. 300 m distanta de zona rezidentiala a localitatii.
Conform Autorizatiei de Gospodarirea Apelor, capacitatea hidraulica existenta a statiei de epurare este de 203 m3/zi (debit zilnic maxim) iar capacitatea statiei de epurare exprimata in locuitori echivalenti este de 1,000 l.e. Emisarul apei epurate este Valea Slatina.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Felnac
In aglomerarea Felnac nu exista in prezent un sistem centralizat de canalizare, deci nici statie de
epurare a apelor uzate.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Siria
Aglomerarea Siria este formata in momentul acutual orasul Siria si satul Galsa.
Sistemul existent deserveste consumatorii din ambele localitati. Sistemul de canalizare din aglomerarea Siria este un sistem separativ, care acopera partial cele doua localitati, executat recent.
Acesta preia apa uzata de la un numar de 1,481 consumatori, ceea ce reprezinta 21.17% din totalul de 6,995 locuitori din aglomerare.
Apa uzata este colectata cu ajutorul unei retele de canalizare cu lungimea de 38.01 km (fara conducte de refulare) si este directionata catre o statie de epurare modulara aflata la marginea localitatii. Efluentul statiei de epurare este descarcat in canalul Matca.
Sistemul existent deserveste consumatorii din ambele localitati. Sistemul de canalizare din aglomerarea Siria este un sistem separativ, extins si reabilitat recent. Acesta preia apa uzata de la un numar de 1,069 consumatori, ceea ce reprezinta 21.9% din totalul de 4,884 locuitori din localitatea Siria si 412 consumatori ceea ce reprezinta 19.51% din totalul de 2,111 locuitori din localitatea Galsa. La
nivelul intregii aglomerari, sunt asigurate serviciile pentru un numar de 1,481 consumatori, ceea ce reprezinta 21.17% din totalul de 6,995 locuitori din aglomerare
Apa uzata este colectata cu ajutorul unei retele de canalizare cu lungimea de 38.01 km (fara conducte de refulare) executata recent, din conducte de PVC, si este directionata catre o statie de epurare modulara aflata la marginea localitatii. Efluentul statiei de epurare este descarcat in canalul Matca aflat in apropiere.
Pentru asigurarea colectarii si transportului apelor uzate menajere catre statia de epurare, in reateaua de canalizare Siria sunt utilizate 3 statii de pompare a apelor uzate, o statie in localitatea Galsa si 2 statii in Siria.
Statiile de pompare sunt executate din beton armat, echipate cu instalatii hidraulice, mecanice, ventilatii, electrice si de automatizare. Statiile de pompare ape uzate sunt echipate fiecare cu (1+1) pompe submersibile.
Amonte de fiecare statie de pompare sunte prevazute camine cu gratare cu curatire manuala, dotate cu containtere pentru colectarea retinerilor si sisteme de ventilatie. Curatirea gratarului se face manual, materialul colectat fiind transportat intr-un spatiu special amenajat.
Statia de epurare Siria este in executie, fiind realizata cu fonduri europene, ca lucrari fazate din programul POS Mediu.
Statia de epurare se executa pe amplasamentul vechii statii de epurare si are o capacitate de 7,000 l.e, respectiv o capacitate hidraulica (debit zilnic maxim) de 2,184 m3/zi.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Moneasa
Aglomerarea Moneasa coincide in momentul actual cu limita administrativ teritoriala a localitatii Moneasa, localitate care este si staiune balneoclimaterica. Sistemul existent deserveste numai consumatorii din acesta localitate. Si in situatia de perspectiva aglomerarea Moneasa va fi constituita numai din localitatea Moneasa.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Moneasa este un sistem separativ. Anumite zone din reteaua canalizare apa uzata menajera au infiltratii de apa in special apa ce provine din paraul Moneasa, afectand astfel calitatea apei uzate ce ajunge in statia de epurare.
Reteaua de canalizare preia apa uzata de la un numar de 467 consumatori (ceea ce reprezinta 76.4% din totalul consumatorilor conectati la reteaua de distributie, respectiv 75.8% din numarul total de locuitori din localitate), precum si de la unitatile hoteliere si institutiile publice existente.
Statia de epurare se gaseste intr-un stadiu avansat de degradare si necesita reabilitare.
Desi detine o populatie de numai 616 persoane, din care la nivelul anului 2019 erau conectate la canalizare doar 467 persoane, statutul de statiune balneo-climaterica ii aduce aglomerarii pe aproape intreg parcusul anului, un numar de turisti estimat la nivelul anul 2019 la cca. 975 persoane. Aglomerarea Moneasa atinge astfel o populatie echivalenta de cca. 2,226 l.e. la nivelul anului 2019, respectiv 2,175 l.e. in 2023 si 1,760 l.e. in 2049. In acest context, aglomerarea este eligibila pentru a beneficia de investitii in cadrul POIM, pentru infrastructura de apa uzata.
Efluentul statiei de epurare este paraul Moneasa.
Sistemul de canalizare din clusterul Sepreus
Aglomerarea Apateu.
In prezent, aglomerarea Apateu nu beneficiaza de sistem de canalizare, insa in perspectiva proiectului va primi investitii pentru infrastructura de canalizare, fiind eligibila din punct de vedere al dimensiunii aglomerarii, incarcarea generata in aglomerare fiind de 2,163 l.e.
Aglomerarea Sepreus.
In prezent, aglomerarea Sepreus nu beneficiaza de sistem de canalizare, insa in perspectiva proiectului va primi investitii pentru infrastructura de canalizare, fiind eligibila din punct de vedere al dimensiunii aglomerarii, incarcarea generata in aglomerare fiind de 2,013 l.e.
Aglomerarea Cermei.
In prezent, aglomerarea Cermei este formata din localitatile Cermei si Somosches si beneficiaza de o retea de canalizare, fara a avea statie de epurare. Autoritatile locale au realizat colectoare de canalizare in ambele localitati, fara a avea in schimb statie de epurare. In momentul de fata reteaua de canalizare nu este functionala, ea este in curs de finalizare. Incarcarea generata in aglomerare este de 2,125 l.e.
Rezumând, în aria de operare a operatorului regional societatea Compania de Apă Arad SA ființează la acest moment:
-
- 36 Stații de tratare a apei
-
- 51 stații de pompare
-
- 421,8 km lungime aducțiuni;
-
- 1.813,42 km lungime rețele de distribuție;
-
- 2.235,22 km lungime totală a rețelelor de apă;
-
- 16 Stații de epurare a apelor uzate;
-
- 108 stații de pompare ape uzate;
-
- 1113,51 km lungime rețele canalizare ape menajere;
-
- 245 km lungime rețele canalizare ape pluviale
-
- 1.358,51 km lungime totală a rețelelor de canalizare
Mai jos este prezentată succint situația pentru toate UAT-urile membre ADIACJA.
|
Nr. crt. |
UAT |
Rețele de distribuție -km- |
Stații de pompare -buc- |
Stații de tratare -buc- |
Complexe de înmagazinare -buc- |
Rețele de canalizare -km- |
Stații de pompare ape uzate -buc- |
Conducte de refulare -km- |
Stații de epurare -buc- |
|
1 |
Arad |
497,00 |
3 |
2 |
3 |
574,00 |
30 |
17,40 |
Arad |
|
2 |
Curtici |
47,00 |
1 |
1 |
1 |
42,00 |
3 |
2,00 |
Curtici |
|
3 |
Ineu |
54,00 |
2 |
1 |
2 |
44,32 |
5 |
3,44 |
Ineu |
|
4 |
Lipova |
44,09 |
4 |
1 |
1 |
26,60 |
3 |
1,22 |
Lipova |
|
5 |
Nădlac |
59,79 |
1 |
1 |
2 |
41,41 |
5 |
2,32 |
Nădlac |
|
6 |
Pâncota |
58,20 |
1 |
1 |
1 |
21,92 |
5 |
1,41 |
Pâncota |
|
7 |
Pecica |
78,00 |
1 |
1 |
1 |
55,33 |
6 |
1,20 |
Pecica |
|
8 |
Sântana |
59,40 |
1 |
1 |
1 |
51,50 |
4 |
1,63 |
Sântana |
|
9 |
Archiș |
3,80 |
1 |
- |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
10 |
Almaș |
14,95 |
1 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
11 |
Apateu |
21,01 |
1 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
12 |
Bârsa |
0,00 |
1 |
- |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
13 |
Beliu |
18,01 |
- |
- |
- |
10,21 |
2 |
0,00 |
Beliu |
|
14 |
Bocsig |
31,20 |
2 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
15 |
Brazii |
13,00 |
1 |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
16 |
Buteni |
10,30 |
1 |
- |
1 |
8,00 |
1 |
1,18 |
Buteni |
|
17 |
Cermei |
33,00 |
- |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
18 |
Chisindia |
15,84 |
- |
1 |
2 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
19 |
Covăsânț |
21,42 |
1 |
- |
- |
5,50 |
2 |
0,80 |
Covăsânț |
|
20 |
Craiva |
14,00 |
- |
- |
1 |
- |
- |
0,00 |
- |
|
21 |
Dezna |
11,49 |
1 |
- |
1 |
5,78 |
3 |
0,00 |
Dezna |
|
22 |
Dieci |
8,00 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
23 |
Dorobanți |
17,30 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
24 |
Fântânele |
6,81 |
1 |
- |
2 |
8,20 |
2 |
2,70 |
Arad |
|
25 |
Felnac |
16,76 |
2 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
26 |
Frumușeni |
27,81 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
27 |
Ghioroc |
34,41 |
1 |
1 |
2 |
12,35 |
3 |
3,74 |
Păuliș |
|
28 |
Gurahonț |
24,00 |
5 |
2 |
8 |
12,00 |
- |
0,00 |
Gurahonț |
|
29 |
Grăniceri |
30,80 |
2 |
2 |
2 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
30 |
Hălmagiu |
13,60 |
- |
- |
- |
15,85 |
2 |
0,15 |
Hălmagiu |
|
31 |
Hălmagel |
21,50 |
1 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
32 |
Hășmaș |
6,10 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
33 |
Iratoșu |
18,20 |
1 |
- |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
34 |
Livada |
19,77 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
35 |
Macea |
11,10 |
- |
- |
- |
17,80 |
3 |
2,04 |
Curtici |
|
36 |
Mișca |
0,00 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
37 |
Moneasa |
12,70 |
1 |
1 |
1 |
7,72 |
1 |
0,00 |
Moneasa |
|
38 |
Olari |
14,00 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
39 |
Păuliș |
33,16 |
1 |
1 |
- |
7,65 |
2 |
2,00 |
Păuliș |
|
40 |
Peregu Mare |
10,96 |
2 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
41 |
Pilu |
11,10 |
1 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
42 |
Săvârșin |
14,18 |
1 |
1 |
1 |
8,40 |
4 |
0,80 |
Săvârșin |
|
43 |
Secusigiu |
33,74 |
1 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
44 |
Seleuș |
0,00 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
45 |
Șagu |
21,35 |
1 |
1 |
2 |
14,10 |
1 |
1,61 |
Șagu |
|
46 |
Șeitin |
8,00 |
- |
1 |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
47 |
Șepreuș |
16,00 |
- |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
48 |
Șicula |
17,00 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
49 |
Șimand |
23,90 |
1 |
1 |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
50 |
Șiria |
15,73 |
- |
- |
- |
38,01 |
3 |
3,97 |
Șiria |
|
51 |
Șofronea |
16,30 |
- |
- |
- |
6,90 |
3 |
5,80 |
Arad |
|
52 |
Tauț |
4,70 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
53 |
Târnova |
9,30 |
- |
- |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
54 |
Vârfurile |
3,00 |
2 |
- |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
55 |
Vinga |
26,56 |
- |
1 |
2 |
2,81 |
- |
0,00 |
Vinga |
|
56 |
Vladimirescu |
85,27 |
- |
- |
- |
39,85 |
6 |
2,90 |
Arad |
|
57 |
Zăbrani |
11,90 |
1 |
1 |
2 |
12,40 |
4 |
10,50 |
Lipova |
|
58 |
Zădăreni |
17,66 |
1 |
- |
2 |
9,40 |
2 |
5,62 |
Arad |
|
59 |
Zărand |
0,00 |
- |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
60 |
Zerind |
12,45 |
- |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
61 |
Zimandu Nou |
32,80 |
1 |
1 |
1 |
13,50 |
3 |
0,00 |
Zimandu Nou |
|
Total |
1813,42 |
51,00 |
36,00 |
59,00 |
1113,51 |
108,00 |
74,43 |
-
IV. Cadrul Instituțional
Aspecte generale:
Procesul de regionalizare reprezintă un element esențial pentru îndeplinirea cerințelor din aquis-ul privind protecția mediului în sectorul apă și apă uzată, întrucât este nevoie de companii de apă licențiate, experimentate care pot să demonstreze capacitate de implementare și de operare eficientă a programelor de investiții.
Regionalizarea constă în concentrarea serviciilor de apă/apă uzată furnizate unor grupuri de municipalități aflate într-o arie geografică definită (același bazin hidrografic sau granița administrativă).
Din punct de vedere instituțional, regionalizarea se realizează prin reorganizarea serviciilor publice existente deținute de municipalități și are la bază trei elemente instituționale cheie:
-
1. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară
-
2. Operatorul Regional
-
3. Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară
Conform prevederilor Codului Administrativ aprobat prin OUG nr. 57/2019, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) este structura de cooperare cu personalitate juridică, având ca obiectiv înființarea, organizarea, reglementarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciilor de utilități publice pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente acestor servicii. ADI are statut de asociație de utilitate publică, de drept privat (este creată în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile). ADI este singurul partener al Operatorului Regional (OR) ca organ unic de decizie și coordonare. ADI exercită, în numele și pe seama UAT-urilor asociate, anumite competențe și prerogative ale acestora, drepturi și obligații, pe baza unui mandat acordat de către membrii ADI prin statutul acestuia.
Operatorul regional
OR este o societate comercială ai cărei acționari sunt UAT-urile asociate în ADI. UAT - urile membre în ADI deleagă către OR gestiunea serviciilor de apă și canalizare.
Contractul de Delegare
Contractul de delegare a gestionării serviciilor de apă și canalizare, este acel contract încheiat între OR, pe de o parte, și ADI, în numele și pe seama municipalităților asociate, pe de altă parte. Este un contract unic pentru întrega arie de acoperire a proiectului care corespunde competențelor teritoriale ale tuturor UAT - urile membre.
Delegarea gestiunii serviciilor, reprezintă esența organizării operaționale și instituționale a gestiunii serviciilor de apă și apă uzată regionalizate, și are ca scop:
-
- asigurarea unei relații echilibrate dintre autoritățile locale și OR
-
- axarea contractului pe pregătirea, finanțarea și implementarea planului de investiții, ca bază pentru întărirea performanței companiei
-
- reglementarea aspectelor cheie care conduc la o gestiune eficientă, dinamică și durabilă, în particular, în ceea ce privește: gestiunea bunurilor, sistemul de ajustare a tarifelor, procesul de raportare și control.
Contractul de Delegare stabilește drepturile și obligațiile fiecărei părți în ceea ce privește dezvoltarea programului de investiții și atingerea a unor niveluri de performanță a serviciilor. OR este desemnat să gestioneze, opereze și să întrețină, bunurile publice în aria de proiect. Contractul de delegare este un angajament pe termen lung.
Proprietatea asupra bunurilor publice și responsabilitatea pentru asigurarea unor servicii adecvate de apă și canalizare la un tarif accesibil aparțin autorităților locale. Regionalizarea presupune gruparea acestor localități situate într-o zonă specifică pentru coordonarea eforturilor în vederea implementării programelor integrate de dezvoltare. Activele fixe rămân în proprietate publică și trebuie recuperate de către proprietari (UAT-uri) la finalizarea contractului.
Politica tarifară este stabilită de către ADI, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, astfel încât să asigure recuperarea totală a costurilor.
Regulile ‘in house’
Atât OR, cât și ADI, funcționează respectând regulile ‘in house’, stabilite prin jurisprudența Curții Europene de Justiție și solicitate de CE, fiind singura excepție acceptată de la legea achizițiilor publice. Aceste reguli prevăd ca:
-
> Unitățile administrativ teritoriale exercită, prin ADI, asupra OR, un control similar celui pe care îl exercită asupra structurilor proprii și o influență decisivă asupra tuturor deciziilor strategice și/sau semnificative ale OR în aria proiectului.
-
> OR își desfășoară activitățile din sfera furnizării/prestării serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, exclusiv pentru autoritățile publice asociate în ADI.
-
> OR trebuie să fie deținut în totalitate de către unitatile administrativ-teritoriale membre ale ADI, participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului este exclusă, atât la înființare cât și pe toata durata existenței contractului de delegare.
În esență, prin intermediul ADI, autoritățile locale asociate vor decide în comun strategia de dezvoltare pe termen lung a sectorului de apă și vor asigura monitorizarea performanței operatorului.
Pe de altă parte, OR va funcționa în conformitate cu legislația aferentă societăților comerciale și cu respectarea reglementărilor prevăzute de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare (ANRSC).
ANRSC autorizează operatorii regionali eligibili, în baza unui set de criterii privind mărimea, capacitatea profesională și managerială, performanțele tehnice și financiare. Mai mult, ANRSC are responsabilități privind controlul tarifelor și al calității serviciilor furnizate.
Aspecte locale:
În plan local după cum s-a arătat și în cele de mai sus ființează ADI Apă Canalizare Județul Arad și Operatorul Regional - Compania de Apă Arad SA.
Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciului de Alimentare cu Apă și Canalizare din Județul Arad nr. 648/2009 este semnat între ADI Apă Canalizare Județul Arad - în calitate de autoritate delegantă (în numele a 62 de unități administrativ-teritoriale) și Compania de Apă Arad S.A. - în calitate de Operator.
Prin contractul de delegare Asociația, în numele și pe seama asociaților, a conferit operatorului dreptul exclusiv de a furniza Serviciul de alimentare cu apă și de canalizare ca serviciu comunitar de utilități publice pe raza lor de competență teritorială, precum și concesiunea exclusivă asupra bunurilor publice, care constituie sistemele de alimentare cu apă și de canalizare aferente Serviciului. Operatorul prin semnarea contractului a devenit responsabil de implementarea programelor de investiții, de întreținerea, modernizarea, reabilitarea și extinderea sistemele de alimentare cu apă și de canalizare și de gestiunea Serviciul pe riscul și răspunderea sa, conform dispozițiilor contractului de delegare. Realizarea acestor responsabilități de către operator se face prin indicatori de performanță care pot monitoriza implementarea sistemului.
Finanțarea și realizarea lucrărilor de întreținere și investiții aferente sistemelor publice de alimentare cu apă și canalizare se face cu respectarea legislației în vigoare privind inițierea, fundamentarea, promovarea și aprobarea investițiilor publice.
Pentru monitorizarea Contractului de Delegare a Gestiunii Servicilor de Alimentare cu Apă și Canalizare, înregistrat sub nr. 648/30.12.2009 Asociația, potrivit art 48 - Rapoarte Anuale, Dispoziții Generale din Contract, efectuează controlul economic, financiar și tehnic sens în care Operatorul prezintă anual Asociației următoarele rapoarte:
-
a) cel mai târziu cu 30 (treizeci) de zile înainte de începutul fiecărui exercițiu financiar, programul activităților planificate. În termen de cel mult 15 (cincisprezece) zile de la începutul anului financiar, raportul actualizat incluzând prețurile și tarifele fixate pentru următorul an financiar;
-
b) în termen de o lună de la aprobarea conturilor de către organul decizional al Operatorului, la încheierea anului financiar, un raport de gestiune, un raport tehnic, un raport de performanță și planul financiar pe 5 (cinci) ani.
Programul activităților planificate include și planul previzional de producție pentru anul următor, care este transmis Autoritatii delegante cel mai târziu cu 30 (treizeci) de zile înainte de începutul noului an fiscal și planul de investiții inclus în bugetul previzional.
Raportul de gestiune include și bilanțul, contul de profit și pierderi, planul financiar, raportul de audit, o trecere în revistă a acțiunilor sociale, un tablou sumar al polițelor de asigurare valabile și, dacă este cazul, modificările aduse de Operator procedurilor interne de achiziții publice menționate în art. 14.3 Dispozițiile Speciale - Partea Comună.
Raportul Anual cuprinde întotdeauna cel puțin următorii indicatori financiari: debite, credite, necesarul pentru trezorerie.
Finanțarea și realizarea lucrărilor de întreținere și investiții aferente sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare se face cu respectarea legislației în vigoare privind inițierea, fundamentarea, promovarea și aprobarea investițiilor publice. Finanțarea lucrărilor de înlocuire se face din Fondul IID.
Lucrările de extindere și modernizare cad în sarcina de finanțare a autorităților publice locale. Ele se finanțează de la bugetele locale, alocații de la bugetul național, surse atrase din contribuția nerambursabilă sau credite contractate de autoritățile locale.
-
V . CONTEXT EUROPEAN
Prin ”Cartea Verde” adoptata la Bruxelles in mai 2003, Comisia Europeana a adoptat o Strategie pentru incurajarea dezvoltarii serviciilor de interes general, aceasta cuprinzand principalele elemente ale unei strategii care sa garanteze tuturor cetatenilor si inteprinderilor din Uniunea Europeana, servicii accesibile si de calitate.
In ”Cartea Verde” este subliniata importanta serviciilor de interes general, ca principal pilon al modelului european de societate, precum si necesitatea de a garanta prestarea unor servicii de interes general accesibile si de calitate catre toti cetatenii si toate inteprinderile din Uniunea Europeana.
In Uniunea Europeana, serviciile de interes general raman elemente esentiale atat pentru coeziunea sociala si teritoriala, cat si pentru competivitatea economiei europene.
Serviciile publice de alimentare cu apa si de canalizare trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:
-
- Continuitate;
-
- Siguranta persoanelor si a serviciului;
-
- Suportabilitate; - Universalitate;
-
- Egalitatea tratamentului;
-
- Adaptabilitate si gestiune pe termen lung.
Strategia este definita de principalele obiective de dezvoltare a serviciilor publice de alimentare cu apa si canalizare, conform prevederilor directivelor europene pentru:
-
- Apa potabila nr. 98/83/EEC;
-
- Apa uzata nr. 91/271/EEC;
-
- Apa de suprafata pentru apa potabila nr. 75/440/EEC;
-
- Poluanti periculosi in apa subterana nr. 80/68/CEE;
-
- Poluanti periculosi in apa de suprafata nr. 76/464/CEE.
-
V I. Analiza SWOT
Puncte tari:
-
- Experienta in atragerea de fonduri europene nerambursabile;
-
- Personal calificat dar insuficient;
-
- Managementul calitatii bine dezvoltat, prin certificat ISO;
-
- Realizarea unor infrastructuri noi de distributie si tratare a apei, de evacuare si epurare a apelor uzate si reabilitarea unor portiuni din aceasta, in UAT-urile in care au fost facute investitii prin programele europene si guvernamentale;
Puncte slabe:
-
- Lipsa unor sisteme de apa si canalizare din judet;
-
- Retele de apa si canalizare defectuos realizate in U.A.T. -urile unde se doreste preluarea serviciului;
-
- Starea tehnica a retelelor unde se realizeaza serviciul si pentru care nu au existat fonduri pentru reparatii/reabilitare;
-
- Lipsa fondurilor operatorului pentru reparatii la retele si investitii in contoare inteligente cu citire la distanta;
-
- Slaba recrutare a personalului calificat;
-
- Pierderile de apa din sistemul de distributie;
-
- Exploatarea sistemelor cu putini utilizatori sau conditii tehnice deosebite (lungimi mari de retele), cu alocarea de resurse umane si financiare ce nu sunt acoperite din punct de vedere al costurilor;
-
- Pretul furnizarii serviciului de alimentare cu apa si canalizare rezultat din investitiile realizate, prin aplicarea Principiului Solidaritatii.
-
- Situatie financiara instabila datorata cresterii pretului la energie, materiale si servicii, indispensabile pentru activitatea operatorului.
Oportunitati:
-
- continuarea strategieid e dezvoltare a sectorului apă - canal prin atragerea de fonduri europene și implementarea de proiecte de extindere/modernizare/dezvoltare a infrastructurii de apă/canal în județul Arad;
-
- Identificarea si atragerea de noi resurse financiare prin intermediul instrumentelor financiare neramursabile in vederea extinderii, reabilitarii si modernizarii retelei, a montarii de apometre inteligente cu citire la distanta;
-
- Marirea Ariei de operare prin preluarea de noi sisteme de alimentare cu apa si canalizare, in special comune, care au realizate retele vechi dar functionale si retele noi sau care vor fi realizate prin Programele Nationale de Investitii - PNRR si Anghel Saligny, destinate modernizarii si dezvoltarii comunitatilor locale, asigurarii conditiilor decente de viată specific secolului XXI.
Amenintari:
-
- Reticenta populatiei in a se conecta la sistemele de alimentare cu apa si canalizare rezultate in urma investitiilor implementate la nivelul ariei de operare;
-
- Preluarea în concesiune de către Operator a retelelor de alimentare cu apă și de canalizare, ce nu sunt conforme exploatarii si care, prin preluare ar afecta sustenabilitatea acestuia;
-
- Riscul de neconformare la directivele UE;
-
- Utilizarea altor surse de alimentare cu apă ce nu îndeplinesc condițiile de potabilitatea și expunerea în acest fel riscului de îmbolnăvire și degradarea a stării de sănătate:
-
- Rationalizarea consumului de apa în contextul schimbării condițiilor climatice, caracterizate prin perioade de secetă îndelungate și capacitatea redusă a utilizatorilor de a achita c/val. serviciilor furnizate/prestate de operator;
-
- trendul descendent al indicelui privind natalitatea în aria de operare și îmbătrânirea accentuate a populației.
-
V II. PRINCIPII, VIZIUNI SI MISIUNI
-
1. Principiile si viziunea ADI Apă Canal Județul Arad cu privire la serviciul de alimentare cu apa si canalizare sunt urmatoarele:
-
a) identificarea și propunerea oricărei acțiuni vizând realizarea obiectivelor Asociaților în legătură cu serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în județul Arad;
-
b) asigurarea unei politici tarifare echilibrate care să asigure, pe de o parte, sursele necesare pentru operare, dezvoltare, modernizare și/sau baza-suport a contractării de credite rambursabile ori parțial rambursabile, iar, pe de altă parte, să nu se depășească limitele de suportabilitate ale populației;
-
c) creșterea progresivă a nivelului de acoperire al serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în județul Arad;
-
d) implementarea și aplicarea permanentă a principiului "poluatorul plătește"
e)orientarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare către utilizatori;
-
f) asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunității la serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;
-
g) asigurarea calității serviciului la nivelul corespunzător normelor Uniunii Europene;
-
h) îmbunătățirea calității mediului, prin utilizarea rațională a resurselor naturale de apă și epurarea corespunzătoare a apelor uzate, în conformitate cu prevederile legislației de mediu și ale directivelor Uniunii Europene;
-
i) reducerea pierderilor de apă și a consumurilor energetice din sistemele de alimentare cu apă și de canalizare;
î) reducerea consumurilor specifice de apă potabilă la utilizator, inclusiv prin contorizarea branșamentelor și a consumurilor individuale;
-
j) promovarea programelor de investiții, în scopul dezvoltării și modernizării sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare;
-
k) adoptarea soluțiilor tehnice și tehnologice, cu costuri minime și în concordanță cu prognozele de dezvoltare edilitar-urbanistică și demografică a comunității;
-
l) promovarea mecanismelor specifice economiei de piață, crearea unui mediu concurențial, stimularea participării capitalului privat și promovarea formelor de gestiune delegată;
-
m) promovarea metodelor moderne de management;
-
n) promovarea profesionalismului, eticii profesionale și a formării profesionale continue a personalului ce lucrează în cadrul Companiei de Apă Arad S.A.
-
o) buna gestiune a resurselor umane;
-
2. MISIUNE
-
• Furnizarea serviciilor de apa-canal in regim permanent, continuu si nedescriminatoriu tuturor clientilor, respectand standardele de calitate nationala si europeana dar si eficienta operationala.
-
• Indeplinirea standardelor de sustenabilitate a mediului si a Operatorului Regional.
-
• Atingerea standardelor impuse de Uniunea Europeana privind calitatea/condițiile de mediu.
-
• Realizarea unei dezvoltari durabile, pentru realizarea unui viitor mai bun prin asigurarea unui nivel de trai mai ridicat, oferirea accesului nediscriminatoriu la apa curata si la canalizare, la preturi accesibile dar cu un consum si o folosire a Servicului in mod responsabil.
-
VIII. INVESTIȚII REALIZATE ȘI OBIECTIVE STRATEGICE
Investiții Realizate:
Lucrările de extindere și modernizare cad în sarcina de finanțare a autorităților publice locale. Ele se finanțează de la bugetele locale, alocații de la bugetul național, surse atrase din contribuția nerambursabilă sau credite contractate de autoritățile locale.
Proiectul ”Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Arad” - Axa prioritară 1 - POS MEDIU s-a finanțat prin grija autorităților locale și operator.
În prima fază a proiectului 2007 - 2013, a cărui finanțare a fost asigurată prin Contractul de Finanțare nr. 101709 din 20.05.2010, semnat între Ministerul Mediului și Pădurilor în calitate de Autoritate de Management pentru POS MEDIU și operatorul regional, Compania de Apă Arad S.A. au fost derulate un număr de 14 contracte de lucrări și trei contracte de servicii.
Cele 14 contracte de lucrări și 3 contracte de servicii sunt:
-
CL 1 Reabilitare rețele de apă în municipiul Arad și aducțiune în localitatea Fântânele;
-
CL 2 Extindere rețea de canalizare în municipiul Arad și Fântânele;
-
CL 3 Reabilitare rețea de canalizare în municipiul Arad și facilitate tratare nămol cu var la stația de epurare Arad;
-
CL 4 Extindere rețele de apă Curtici și reabilitare rețele de canalizare în Curtici, Macea și Sântana;
-
CL 5 Stații de epurare noi în Curtici și Sântana și colector de transfer ape uzate;
-
CL 6 Reabilitare, captare de apă, stație tratare apă și rezervoare de apă Ineu;
-
CL 7 Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în Ineu, Șiria și Pâncota;
-
CL 8 Stații de epurare noi în Pâncota și Păuliș - conducte de transfer;
-
CL 9 Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în Ghioroc, Cuvin, Miniș, și Lipova;
-
CL 10 Extindere rețele de apă și canalizare în Nădlac;
-
CL 11 Stație de Epurare nouă în Nădlac;
-
CL 12 Extindere rețele apă și canalizare Pecica;
-
CL 13 Stație de epurare Pecica;
-
CL 14 Modernizare Stație de epurare Șiria;
-
CS1 Asistență tehnică pentru managementul Proiectului;
-
CS2 Servicii pentru supervizare lucrări;
-
CS3 Audit;
Valoarea inițială a primei faze a proiectului, fără TVA, ce urma a se derula în perioada de implementare 2007 - 2013, a fost stabilită, conform art. 3 din Contractul de Finanțare nr. 101709/20.05.2010, la valoarea de 577.492.535 lei (echivalentul a 139.592.104,181 EURO la cursul de 1 euro =4,137 lei valabil la data emiterii de catre CE a deciziei de aprobare a finanțării) din care valoare eligibilă 519.627.782 lei (finanțare nerambursabilă și contribuție financiară a membrilor ADI de la bugetele locale) și valoarea proiectului alta decăt cea eligibilă, conform PS Mediu a fost de 57.864.753 lei.
Din cauza întârzierilor întâmpinate în implementare, programul proiectului a fost replanificat în 2 perioade de programare, 2007 -2013 și 2014 - 2020.
-
- Faza 1 care a durat din 2010 și până la sfârșitul anului 2015 și care are un cost eligibil alocat de 96.103.683 EURO (fără TVA), din care contribuția UE se ridică la valoarea de 76.235.561 Euro.
-
- Faza II care include perioada de la începutul anului 2016, până la finalizarea preconizată a cheltuielilor de investiții din cadrul proiectului și care are un cost eligibil alocat de 43.488.421 Euro (fără TVA) din care contribuția UE se ridică la 34.497.785 Euro.
Această replanificare a programului proiectului a fost aprobată de Comisia Europeană prin Decizia din 13.12.2016 de modificare a Deciziei C(2010)3055 privind proiectul major ”Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Arad”.
Obiective strategice:
-
1. Implementarea programelor de investitii
Demararea aplicatiei de finantare si a documentelor de atribuire pentru Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata pentru aria de operare a Companiei de Apa Arad in perioada 2022-2027, din cadrul POIM 2014 - 2020, obiectiv specific al Axei 3.2.
Cresterea nivelului de colectare si epurare a apelor uzate urbane, precum si gradului de asigurare a alimentarii cu apa potabila a populatiei, cu urmatoarele actiuni:
-
• Proiecte integrate de apa si apa uzata (noi si fazate), cu urmatoarele tipuri de subactiuni:
-
- construirea/reabilitarea retelelor de canalizare si a statiilor de epurare a apelor uzate care asigura colectarea si epurarea incarcarii organice biodegradabile in aglomerari mai mari de 2000 l.e., acordandu-se prioritate aglomerarilor cu peste 10000 l.e.;
-
- implementarea si eficientizarea managementului namolului rezultat in cadrul procesului de epurare a apelor uzate;
-
- reabilitarea si constructia de statii de tratare a apei potabile, impreuna cu masuri de crestere a sigurantei in alimentare si reducerea riscurilor de contaminare a apei potabile.
-
• Reabilitarea si extinderea sistemelor existente de transport si distributie a apei;
-
• Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii sistemelor centralizate de alimentare cu apa in localitatile urbane si rurale.
Potentialii beneficiari ai axei 3.2. sunt Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitara prin Operatorii Regionali de apa. Prin aceasta etapa de investitii operatotul va putea continua procesul de dezvoltare pentru a asigura si populatiei din mediul rural accesul la servicii de alimentare cu apa si canalizare conforme cu directivele europene privind calitatea acestor servicii.
Aglomerarile si localitatile propuse pentru finantarea infrastructurii de alimentare cu apa potabila si canalizare sunt prezentate în cele de mai jos:
Municipiul Arad
Masurile propuse in sistemul de alimentare cu apa respectiv in sistemul de canalizare Arad vor completa investitiile realizate recent (in special cele realizate prin POS Mediu) fara a se suprapune cu acestea.
In sistemul de alimentare cu apa Arad sunt propuse masuri de extindere, reconfigurare si reabilitare a obiectelor vechi cu probleme si de optimizare a functionarii. Scopul masurilor propuse il reprezinta asigurarea alimentarii cu apa potabila a intregii populatii din aria de operare extinsa in urma implementarii masurilor de propuse prin prezentul Studiu de Fezabilitate, reducerea pierderilor de apa si cresterea sigurantei in exploatare a sistemului de alimentare cu apa.
Pentru asigurarea colectarii apei uzate din aglomerarile Vladimirescu, Mindruloc-Cicir, Horia, Sanleani-Livada fara a supraincarca reteaua de canalizare existenta in Arad, este propus un traseu nou care sa ocoleasca municipiul Arad, precum si 3 statii noi de pompare apa uzata. De asemenea pentru a prelua apa uzata din zone nou dezvoltate in municipiu, este propusa extinderea retelei de canalizare menajera in aglomerarea Arad si realizarea de noi statii de pompare.
Pentru remedierea problemelor generate de o parte din colectoarele vechi, subdimensionate, colmatate, care traverseaza proprietati private, respectiv a celor care sunt conectate la reteaua de canalizare pluviala, apa uzata menajera ajungand astfel direct in emisari, este propusa reconfigurarea retelei de canalizare, care implica si realizarea unei noi statii de pompare apa uzata.
De asemenea este propusa reabilitarea si reechiparea statiilor de pompare vechi, care nu mai corespund cerintelor actuale, inclusiv realizare de conducte de refulare noi si reabilitarea colectorului general care transporta apa uzata in Statia de Epurare Arad.
Horia
Localitatea Horia nu au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa, iar in prezent locuitorii din Horia nu beneficiaza de sistem centralizat de colectare si epurare a apei uzate.
Livada si Sanleani
Localitatile Livada si Sanleani nu au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa, iar in prezent locuitorii celor 2 localitati nu beneficiaza de sistem centralizat de colectare si epurare a apei uzate.
Vladimirescu
Localitatea Vladimirescu nu a beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa si apa uzata. In prezent, toti locuitorii sunt conectati la sistemele de alimentare cu apa si canalizare.
Mandruloc si Cicir
Localitatile Mandruloc si Cicir nu au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa, iar in prezent, locuitorii celor 2 localitati nu beneficiaza de sistem centralizat de colectare si epurare a apei uzate.
Sambateni
Localitatea Sambateni beneficiaza de un sistem de alimentare cu apa realizat prin proiecte ale primariei Paulis, dar nu beneficiaza si de sistem centralizat de colectare si epurare a apei uzate.
Cuvin, Ghioroc si Minis
Localitatile Cuvin, Ghioroc, Minis si Paulis au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu, atat in sistemul de alimentare cu apa, cat si in sistemul de canalizare. Investitiile propuse prin POIM sunt o continuare a investitiilor propuse prin POS Mediu si nu se suprapun cu acestea.
Covasant
Localitatea beneficeiaza de sisteme de alimentare cu apa si canalizare cu un grad de acoperire redus, ambele fiind realizate prin proiecte ale primariei Covasant.
Paulis
Localitatea Paulis a beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu, atat in sistemul de alimentare cu apa, cat si in sistemul de canalizare. Investitiile propuse prin POIM sunt o continuare a investitiilor propuse prin POS Mediu si nu se suprapun cu acestea.
Baratca si Cladova
In prezent, in comuna Paulis exista un proiect aflat la stadiul de studiu de fezabilitate, privind extinderea retelelor de distributie si canalizare din localitatile Paulis, Baratca si Cladova.
Lipova, Radna si Soimos
Localitatile Lipova, Radna si Soimos au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu atat in sistemul de alimentare cu apa, cat si in sistemul de canalizare. Investitiile propuse prin POIM sunt o continuare a investitiilor propuse prin POS Mediu si nu se suprapun cu acestea.
Zabrani, Chesint si Neudorf
In prezent, localitatile Zabrani si Neudorf beneficiaza de sistem de alimentare cu apa, realizat prin proiecte ale primariei Zabrani. In localitatea Zabrani exista un sistem de canalizare cu un grad de acoperire de 100%, dar locuitorii nu pot beneficia de canalizare deoarece in proiectele primariei nu au fost incluse si racordurile.
In prezent, localitatea Chesint nu beneficiaza de sisteme de alimentare cu apa si canalizare.
Savarsin
Localitatea Savarsin nu a beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa si apa uzata. Lipsa investiilor este evidentiata de starea actuala a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare
Localitatile Valea Mare, Temesesti si Troas nu beneficiaza de sisteme de alimentare cu apa si canalizare, sunt amplasate in zona de munte si sunt caracterizate de o densitate redusa a gospodariilor.
Sofronea si Sanpaul
Alimentarea cu apa a celor doua localitati se realizeaza prin intermediul unei artere care este conectata la reteaua de distributie a mun. Arad. Situatia existenta si distanta apropiata de mun. Arad face ca investitiile propuse in localitatile Sofronea si Sanapaul sa fie legate in continuare de reteaua de distributie Arad. Una din deficientele sistemului de alimentare cu apa care deserveste localitatile Sofronea si Sanpaul o reprezinta lipsa presiuni disponibile in Sanpaul in cazul unui incendiu exterior. Pentru remedierea acestei deficiente se propune realizarea unei artere noi care sa conecteze reteaua de distributie a localitatii Sanapul la reteaua de distributie a mun. Arad.
Apa uzata colectata de pe teritoriul celor doua localitati este transportata in reteaua de canalizare a mun. Arad. Sistemul de canalizare existent in localitatile Sofronea si Sanpaul prezinta unele deficiente, datorita faptului ca acestea sunt incluse in aglomerari a caror dimensiune este mai mica de 2000 LE, sub limita de eligibilitate, acestea nu pot beneficia de investitii prin proiectul POIM.
Zimandu Nou, Andrei Saguna si Zimand Cuz
Alimentarea cu apa a localitatilor Zimandu Nou si Andrei Saguna se realizeaza din conducta de aductiune apa bruta care alimenteaza mun. Arad. Potabilizarea apei, inmagazinarea si transportul apei in reteaua de distributie se realizeaza prin complexul de inmagazinare, pompare Webasto.
Cele doua localitati fiind apropiate formeaza impreuna aglomerarea Zimandu Nou, in care exista un sistem de canalizare realizat prin PNDL. Reteaua de canalizare din aglomerarea Zimandu Nou nu este functionala, intrucat proiectul prin care a fost realizata nu a prevazut investitiile necesare pentru realizarea racordurilor la beneficiari. Dimensiunea aglomerari din care fac parte localitatile Zimandu Nou si Andrei Saguna este mai mica de 2000 LE, astfel aceasta nu poate beneficia de investitii prin proiectul POIM.
In prezent localitatea Zimand Cuz este alimentata cu apa netratata direct din forajele frontului de captare Arad Nord.Pentru alimentarea cu apa potabila a localitati Zimandu Cuz, prin POIM, se propune realizarea unie artere care va conecta reteaua de distributie a localitatii Zimand Cuz la reteaua de distributie a loc. Livada care la randul ei este conectata la reteaua de distributie a mun. Arad si la gospodaria de apa Uzina III Arad.
De asemenea pentru asigurarea unor presiuni uniforme si a cresterii sigurantei in exploatarea a subsistemului de alimentarea cu apa Sofronea, este propusa o artera care va conecta retelele de distributie a localitatilor Sofronea si Zimand Cuz, realizandu-se astfel.
Localitatea Zimand Cuz nu beneficiaza de colectarea si epurarea apelor uzate menajere. Dimensiunea aglomerari din care face parte localitatea Zimand Cuz este mai mica de 2000 LE, astfel aceasta nu poate beneficia de investitii prin proiectul POIM.
Curtici
Alimentarea cu apa potabila a orasului Curtici se realizeaza prin intermediul subsistemului de alimentare cu apa Curtici, care este alimentat din frontul de captare Arad Nord si care deserveste in prezent si localitatile Macea, Sanmartin, Dorobanti, Iratosu, Variasu Mic si Variasu Mare.
Colectarea apei uzate menejere se realizeaza prin intermediul sistemului de canalizare Curtici, extins si reabilitat integral prin POS Mediu, care deserveste si localitatea Macea. Epurarea apei uzate realizandu-se in statia de epurare Curtici.
Macea si Sanmartin
Alimentarea cu apa a localitatii Macea se realizeaza din subsistemul de alimentare cu apa Curtici iar apa uzata menajera colectata prin reteaua de cananlizare realizata prin POS Mediu este transportata in reteaua de canalizare a orasului Curtici.
Localitatea Sanmartin este situata la aproximativ 3 km de localitatea Macea, este traversata de DJ709B care face legatura cu localitatea Macea si Socodor; de DJ709J care face legatura cu localitatea Graniceri si DC115 care face legatura cu localitatea Simand.
In prezent localitatea Sanmartin este alimentata cu apa potabila din subsistemul de alimentare cu apa Curtici. In contextul propunerii unor conducte de aductiune pentru alimentarea cu apa a localitatilor Graniceri, Siclau, Pilu si Varsand al caror traseu traverseaza localitatea Sanmartin, prin POIM s-a propus alimentarea cu apa a localitatii Sanmartin utilizand sursa Simand si sa utlizeze ca rezerva conectarea la subsistemul Curtici.
Localitatea Sanmartin nu beneficiaza de colectarea si epurarea apelor uzate menajere. Dimensiunea aglomerari din care face parte localitatea Sanmartin este mai mica de 2000 LE, astfel aceasta nu poate beneficia de investitii prin proiectul POIM.
Dorobanti
Alimentarea cu apa potabila a localitatii se realizeaza din subsistemul de alimentare cu apa Curtici si nu detin infrastructura de apa uzata.
Localitatea Dorobanti nu beneficiaza de un sistem de colectare si epurare a apelor uzate menajere.
Iratosu, Variesu Mare si Variasu Mic
Alimentarea cu apa potabila a localitatilor se realizeaza din subsistemul de alimentare cu apa Curtici si nu detin infrastructura de apa uzata.
Dimensiunea aglomerarilor din care face parte cele trei localitati este mai mica de 2000 LE, astfel aceastea nu pot beneficia de investitii pentru infrastructura de apa uzata prin proiectul POIM.
Santana si Caporal Alexa
Alimentarea cu apa potabila a orasului Santana se realizeaza prin intermediul subsistemului de alimentare cu apa Santana, care este alimentat din frontul de captare Arad Nord si care deserveste si localitatea Olari.
Colectarea apei uzate menejere se realizeaza prin intermediul sistemului de canalizare Santana, extins si reabilitat integral prin POS Mediu, care include si statia de epurare Santana.
Localitatea Caporal Alexa este situata la aproximativ 4 km de localitatea Santana, legatura dintre cele doua localitati realizandu-se prin intermediul DJ792C.
In prezent localitatea Caporal Alexa nu dispune de infrastructura de apa si apa uzata.
Dimensiunea aglomerari din care face parte localitatea Caporal Alexa este mai mica de 2000 LE, astfel aceasta nu poate beneficia de investitii pentru infrastructura de apa uzata prin proiectul POIM.
Olari
Alimentarea cu apa a localitatii Olari se realizeaza din subsistemul de alimentare cu apa Santana.
Simand
Localitatea Simand nu este traversata de cursuri importante de apa, fiind in apropierea unor canale de desecare si irigatii (canalul Militar situat in partea de vest a localitatii).
In prezent localitatea dispune de sistem de alimentare cu apa potabila. In urma lucrarilor propuse prin POIM acesta va deservi si localitatile Sanmartin, Graniceri, Pilu, Varsand si Siclau.
Localitatea Simand nu beneficiaza de infrastructura de apa uzata. Prin POIM se propune o retea noua de canalizare care va deservi intreaga localitate si care va transporta apa uzata in sistemul de canalizare care deserveste localitatea Santana.
Zadareni
In prezent, comuna Zadareni beneficiaza de un sistem de alimentare cu apa. Sistemul de alimentare cu apa deserveste localitatiile Zadareni, Bodrogu Nou si Calugareni si are ca sursa de apa reteaua de distributie a Municipiului Arad.
Calitatea apei potabile furnizate consumatorilor este conforma cu legea 458/2002.
Apa uzata colectata in aglomerarea Zadareni (constituita din localitatiile Zadareni si Bodrogu Nou) este gestionata prin intermediul sistemului de canalizare de tip divizor, care in prezent deserveste o mare parte din locuitorii localitatiilor Zadareni si Bodrogu Nou, si este pompata in reteaua de canalizare a Municipiului Arad.
Reteaua de canalizare din aglomerarea Zadareni a fost preluata in administrare si exploatare de catre S.C. CA Arad S.A. in anul 2017.
Felnac
In prezent, localitatea Felnac beneficiaza de infrastructura de apa, avand ca sursa cele doua foraje din localitate. Sistemul de alimentare cu apa asigura un grad de acoperire al localitatii de
78.5%.
Calitatea apei potabile furnizate consumatorilor este conforma cu legea 458/2002.
In localitatea Felnac nu exista in prezent un sistem centralizat de canalizare, deci nici statie de epurare a apelor uzate.
Primaria a demarat realizarea proiectarii pentru sistemul centralizat de canalizare astfel ca in prezent exista la nivel de studiu de fezabilitate, un proiect privind infiintarea unui sistem centralizat de canalizare, inclusiv statie de epurare: „Infiintare retea canalizare si statie de epurare in comuna Felnac, judetul Arad”.
Sagu
Localitatea Sagu beneficiaza de infrastructura de apa si apa uzata. Sistemul de alimentare cu apa asigura un grad de acoperire al localitatii de 65.8% iar cel de canalizare asigura un grad de acoperire al localitatii de aproximativ 46.1%.
Calitatea apei potabile furnizate consumatorilor nu este conforma cu legea 458/2002, apa contine azotati a caror concetratie depaseste valoarea admisa de lege.
Apa uzata colectata in aglomerarea Sagu (constituita din localitatiile Sagu si Cruceni) este gestionata prin intermediul sistemului de canalizare de tip divizor, care in prezent deserveste o mare parte din locuitorii localitatiilor Sagu si Cruceni, si este transportata printr-un colector gravitational in statia de epurare Sagu.
Vinga
In prezent, localitatea Vinga beneficiza de sistem de alimentare cu apa. Sistemul de alimentare cu apa deserveste localitatiile Vinga si Cruceni si are ca sursa de apa frontul de capate amplasat in localitatea Vinga.
Calitatea apei potabile furnizate consumatorilor nu este conforma cu legea 458/2002, aceasta prezinta depasiri ale concentratiilor de fier si mangan peste limite admise de lege.
In localitatea Vinga nu exista in prezent un sistem centralizat de canalizare, deci nici statie de epurare a apelor uzate.
Primaria are in derulare proiectul “Extindere retele de canalizare menajera si extindere statie de epurare in localitatea Vinga comuna Vinga judetul Arad” prin programul PNDL.
Tisa Noua
Localitatea Tisa Noua nu beneficiaza de un sistem centalizat de alimentae cu apa.
Pecica
In prezent, localitatea pecica beneficiaza de infrastructura de apa si apa uzata. Sistemul de alimentare cu apa deserveste exclusiv Pecica.
Calitatea apei potabile furnizate consumatorilor nu este conforma cu legea 458/2002, aceasta prezinta depasiri ale concentratiilor de mangan, arsen si clor rezidual peste limite admise de lege.
Peregu Mare
Comuna Peregu Mare este formata din satele Peregu Mare (resedinta) si Peregu Mic. Localitatea este situata in Campia Aradului, la o distanda de 38 km de Municipiul Arad.
Localitateata Peregu Mare beneficiaza de infrastructura de apa. Sistemul de alimentare cu apa deserveste localitatile Peregu Mic si Peregu Mare.
Nadlac
In prezent, orasul Nadlac beneficiaza de infrastructura de apa si apa uzata. Sistemul de alimentare cu apa deserveste localitatile Nadlac si Seitin, iar sistemul de canalizare deserveste exclusiv aglomerara Nadlac.

Seitin
In prezent, localitatea Seitin beneficiaza de sistem de alimentare cu apa.
Zona Centru - Nord-Vest
Sistemele existente de alimentare cu apa din zona Centru-Nord Vest sunt: Apateu, Cermei, Sepreus, Zarand, Varsand, Ineu, Bocsig, Pancota, Zerind, Graniceri si SIclau. Aceste sisteme de alimentare cu apa au ca surse de apa sursele subterane de medie si mare adancime.
Din punct de vedere geomorfologic, zona Centru - Nord-Vest a județului Arad aparține
Câmpiei Crișurilor. Zona Câmpiei Crisurilor este o zona complexa din punct de hidrogeologic cu influente puternice intre corpurile de apa adiacente (corpurile ROCR01 si ROCR07).
Corpul de apă subterană freatică ROCR01 a fost delimitat în zonă de luncă a râurilor Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb, Ier și Barcău, fiind dezvoltat în depozite aluvial-proluviale poros-permeabile, de vârstă cuaternară cu nivel liber.
Corpul ROCR01 se află în interdependență cu corpurile de apă de suprafață aferente râurilor Ier, Barcău, Crișul Mic, Crișul Repede, Alceu, Crișul Alb, Crișul Negru.
Corpul de apă subterană de adâncime ROCR07 se dezvoltă la adâncimi de 30-120 m în jumatatea nordică si de 30-150 m în cea sudică, este transfrontalier, fiind cantonat în depozite poros-permeabile de natură aluvionar-fluviatilă, de varstă cuaternar inferioară (pleistocen).
Depozitele unde se află cantonat corpul ROCR07 sunt depozite de con de dejecție îngemănate prin acțiunea de interferență a râului Mureș, a celor trei Crișuri si a râului Barcău. Stratul acoperitor il constituie corpurile freatice din regiune si anume corpul Oradea din bazinul hidrografic Crisuri, in partea centrala si de nord si corpul Arad din bazinul Mureș-Aranca, în sud, ambele de circa 30 m grosime.
Deoarece corpurile subterane sunt sunt in interdependenta cu corpurile de suprafata, iar raurile strabat zona muntilor metaliferi sau trec prin apropierea acestora, o poluare cu metale a corpurilor subterane este inevitabila.
Problema principala a zonei o constituie concentratiile de metale determinate in apa bruta utilizata ca sursa de apa.
Astfel s-au identificat urmatoarele metale in apa subterana :
-
• Fier - în concentrații care ajung la 4500 pg/l față de 200 pg/l, concentrația maxim admisă pentru apa potabilă conform Legii 458/2002;
-
• Mangan - în concentrații care ajung la 4600 pg/l față de 50 pg/l, concentrația maxim admisă pentru apa potabilă;
-
• Arsen - în concentrații care ajung la 160 pg/l față de 10 pg/l, concentrația maxim admisă pentru apa potabilă.
Pentru fiecare sursa din zona Centru - Nord-Vest valorile principalilor poluanti inregistrate intre anii 2015-2018 sunt prezentate in tabelul urmator.
Valorile principalilor poluanti inregistrate intre 2015-2018
|
Nr.crt. |
LOCALITATE |
INDICATORI NECONFORMI |
Fe (^g/l) |
Mn (^g/l) |
As (^g/l) |
Amoniu (mg/l) | |||||||
|
200 - 500 |
500-1000 |
>1000 |
50 - 200 |
200-500 |
>500 |
10^50 |
50-100 |
>100 |
0.5-3 |
3^5 | |||
|
1 |
VARSAND |
Fe, Mn, As, NH4+ |
42-511 |
40-511 |
48-160 |
1.29-4.36 | |||||||
|
2 |
ZERIND |
Fe, Mn, As |
32-45 |
1.42-2.63 | |||||||||
|
3 |
ZARAND |
Fe, Mn, NH4+ |
61-1,371 |
253-1,103 |
0-0.93 | ||||||||
|
4 |
PANCOTA |
Fe, Mn |
5-515 |
301-1,701 | |||||||||
|
5 |
SEPREUS |
Fe, Mn, As |
23-4,388 |
3-1,216 |
34-123 | ||||||||
|
6 |
CERMEI |
Fe, Mn, As |
272-2,024 |
246-2,610 |
24-138 | ||||||||
|
7 |
BOCSIG |
Fe, Mn, NH4+ |
48-4,496 |
7-4,663 |
0.2-0.69 | ||||||||
|
8 |
INEU |
Mn, Fe, NH4+ |
98-2,010 |
76-406 |
0.79-2.71 | ||||||||
|
9 |
APATEU |
Fe, Mn, As |
33-345 |
26-113 |
67-160 | ||||||||
Fierul și manganul sunt elemente care nu prezintă toxicitate ridicată în concentrațiile în care se găsesc în apă, însă în apa subterană se găsesc în stare de oxidare inferioară, iar în momentul în care vin în contact cu oxigenul atmosferic pot trece în stare de oxidare superioară, transformându-se în compuși insolubili de culoare brun-roșcata. Apa cu fier și mangan prezintă culoare și gust metalic, ceea ce creează probleme de acceptabilitate la consumatori.
Arsenul este un metal greu cu toxicitate ridicată. Expunerea pe termen lung la arsenul din apa potabilă a fost asociată cu cancer al plămânilor, rinichilor, pielii, ficatului. Alte efecte ale ingerării de arsen din apa potabilă sunt: afecțiuni neurologice, cardiologice, imunologice, endocrine. Aceste motive au stat la baza reducerii concentrației maxim admise a arsenului în apa potabilă, de la 50 pg/l la 10 pg/l în Statele Unite ale Americii.
O ușoară poluare cu amoniu a fost identificată în zona de NV a județului însă concentrația maximă înregistrată a fost de 5 mg/l
Datorita diversitatii elementelor poluante ale apei surselor si concentratiilor acestora se impun scheme de tratare specifice fiecarei surse, conforme cu calitatea acesteia.
Sistemele de canalizare din zona Centru-Nord-Vest sunt fie inexistente fie au un grad redus de dezvoltare.
Localitatile din aceste sisteme nu au beneficiat de investitii POS Mediu, exceptand statia de tratare Ineu si statia de epurare Siria.
Gurahont
Sistemul de alimentare cu apa Gurahont este format din localitatile Gurahont, Brazii, Secas, Iacobini, Buceava-Soimus, Madrigesti, Hontisor, Bontesti, Cil, Radesti, Almas, Dieci, Pescari, Crocna, Fenis si Iosas.
Localitatile componente ale sistemului de alimentare cu apa Gurahont nu au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa.
Sebis si Chisindia
In prezent, localitatile componente ale sistemului de alimentare cu apa Buteni fac parte din doua sisteme diferite, sistemul Sebis si sistemul Chisindia.
Sistemul Sebis este alcatuit din localitatile Sebis, Buteni, Barsa, Aldesti, Hodis, Cuied si Voivodeni. Sistemul de alimentare cu apa Chisindia deserveste localitatea Chisindia.
Localitatile Barsa, Aldesti si Voivodeni fac parte, din punct de vedere administrativ din UAT Barsa.
Comuna Chisindia este alcatuita din localitatile Chisindia, Paiuseni si Vasoaia. In prezent, localitatile Vasoaia si Paiuseni nu beneficiaza de infrastructura de apa.
Localitatile componente ale sitemelor de alimentare cu apa Chisindia si Sebis nu au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu.
Moneasa
In prezent, sistemul de alimentare cu apa Moneasa deserveste localitatile Moneasa, Ranusa, Dezna, Slatina de Cris Buhani si Neagra.
Dezna este satul de resedinta al comunei cu acelasi nume.
Localitatile nu au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa.
Halmagel
In prezent, sistemul de alimentare cu apa Halmagel este format din localitatile Halmagel, Halmagiu, Varfurile, Tarnavita, Tohesti, Vidra, Avram Iancu, Bodesti, Banesti, Tarmure si Ionesti.
Halamagel este satul de resedinta al comunei cu acelasi nume, formata din satele Halamagel Luncsoara, Sarbi, Tarnavita si Tohesti.
Localitatea beneficiaza de sisteme de alimentare cu apa si canalizare, extinse si reabilitare prin Programul national de dezvoltare rurala.
Varfurile este satul de resedinta al comunei cu acelasi nume. Localitatea nu a beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu.
-
2. Implementarea Programului National de Investitii ”Anghel Saligny” ce se va implementa prin intermediul Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor publice si Administratiei, prin care 38 de UAT-uri din judetul ARAD vor beneficia de finantare in sisteme de alimentare cu apa si canalizare, astfel:
Nr. crt.
ID
Tip U.A.T.
U.A.T.
Denumire obiectiv de investiții
Sume alocate de la bugetul de stat 2022-2028 (lei)
Total județ Arad
508.414.477,74
1
1350
comună
Almaș
Canalizare menajeră în comuna Almaș și stație de epurare Almaș, jud. Arad
15,000,000.00
2
11334
municipiu
Arad
Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ
7,493,392.38
3
12616
comună
Bata
Alimentare cu apă sate Bata,Tela ,Bulci si Bacăul de Mijloc județul Arad
6,496,218.75
4
3834
comună
Beliu
Extindere rețea de canalizare în satele Beliu, Tăgădău și Vasile Goldiș, comuna Beliu, județul Arad
8,605,364.59
5
12181
comună
Beliu
Extindere rețea de alimentare cu apă în comuna Beliu, județul Arad
6,311,056.02
6
2828
comună
Bocsig
Realizare rețea canalizare în sat Bocsig, comuna Bocsig, județul Arad
15,000,000.00
7
9706
comună
Chisindia
Canalizare menajeră pentru localitatea Chisindia, comuna
Chisindia, jud.Arad
6,952,987.31
8
12148
comună
Conop
Înființare rețea de apă în comuna Conop, județul Arad și înfiintare rețea de canalizare în comuna Conop, județul Arad
18,750,000.00
9
12220
comună
Covăsinț
Extindere rețea de apă și canalizare Comuna Covăsânț jud. Arad
14,590,446.38
10
12682
comună
Covăsinț
Introducere rețea de apă și canalizare în comuna Covăsânț jud. Arad
4,823,303.59
11
3477
oraș
Curtici
Rețea de canalizare cartier de locuințe, zona fostei bariere CFR
2,732,200.31
12
4156
comună
Dezna
Extindere canalizare menajeră în comuna Dezna , județul Arad
3,910,230.99
13
12544
comună
Dieci
Extindere rețea de alimentare cu apă potabila în sat.Revetiș,com.Dieci,jud.Arad
1,917,931.25
14
11659
comună
Fântânele
Extindere rețea de apă și canalizare în localitatea Fântânele și înființare rețea de apă și canalizare în localitatea Tisa Nouă, comuna Fântânele, județul Arad
15,406,334.41
15
9835
comună
Frumușeni
Extindere rețea de alimentare cu apă, cartier Aluniș, comuna Frumușeni, județul Arad
480,835.45
16
11850
comună
Gurahonț
Înființare rețele canalizare în localitățile Honțișor, Pescari, Iosas, dîn comuna Gurahonț, județ Arad
11,736,073.44
17
12336
comună
Hășmaș
Înființare sisteme de alimentare cu apă în localitățile Agrișu Mic, Botfei, Urvișu de Beliu, Clit și asigurare sursă de apă pentru localitățile Hășmaș și Comănești, comuna Hășmaș, județul Arad
7,500,000.00
18
13172
oraș
Lipova
Extindere rețea de apă și canal menajer în localitățile Lipova și Soimoș,orasul Lipova, județul Arad
28,192,546.33
19
10969
comună
Livada
Construire rețea de canalizare în comuna Livada, județul Arad
15,000,000.00
20
9903
comună
Macea
Extindere rețea de alimentare cu apă potabilă și de canalizare menajeră în localitatea Macea, comuna Macea, jud. Arad
18,750,000.00
21
9915
comună
Macea
Extindere rețea de alimentare cu apă potabilă în localitatea Sânmartin, comuna Macea, jud. Arad
16,109,833.94
22
12510
oraș
Nădlac
Extindere rețea de apă, rețea de canal și sisteme de captare a apelor pluviale în orașul Nădlac, județul Arad
14,141,875.12
23
11568
comună
Olari
Înființare rețea de canalizare și stație de epurare în comuna Olari, județul Arad
15,000,000.00
24
705
oraș
Pâncota
Extinderea rețea de canalizare în orașul Pâncota și înființare rețea de canalizare în sat Măderat, județul Arad
16,651,093.32
25
11353
comună
Păuliș
Înființare rețea de canalizare menajeră și extindere rețea de apă în sat Barațca și Sambăteni, com.
Păuliș, jud. Arad
12,696,856.47
26
11494
comună
Păuliș
Înființare și extindere rețele de apă și apă uzată- loc. Păuliș, Baratca, Cladova și Lipova, jud. Arad
18,750,000.00
27
12853
comună
Pilu
Înfiintare sistem de canalizare menajeră și stație de epurare, extindere sistem de alimentare cu apă în comuna Pilu, județul Arad
12,674,769.37
28
3612
comună
Șagu
Alimentare cu apă în localitățile Hunedoara Timișană, Firiteaz, Fiscuț, comuna Șagu, județul Arad
8,365,381.46
29
3620
comună
Șagu
Extindere rețele apă uzată menajeră Cruceni, retehnologizare și modernizare S.E.A.U, comuna Șagu, județul Arad
3,738,177.28
30
4715
oraș
Sântana
Extindere rețea de alimentare cu apă în oraș Sântana, sat Caporal Alexa, județul Arad
6,704,748.00
31
11080
comună
Săvârșin
Extindere rețea de canalizare în satele Săvârșin și Toc, comuna Săvârșin, județul Arad
8,384,666.35
32
9708
oraș
Sebiș
Extindere și reabilitare sistem de alimentare cu apă în localitatea Sebiș și localitățile aparținătoare U.AT. Sebiș, jud. Arad
16,500,000.00
33
12284
comună
Semlac
Extindere stație de tratare și sistem de alimentare cu apă în comuna Semlac, județul Arad
8,661,625.00
34
11461
comună
Șepreuș
Extindere rețea de apă uzată în comuna Șepreuș județul Arad
15,000,000.00
35
5352
comună
Șicula
Înființare sistem de canalizare și stație de epurare în comuna Șicula, județul Arad
10,420,435.59
36
9124
comună
Șilindia
Extindere rețea de alimentare cu apă pe străzi în comuna Șilindia,județul Arad
414,628.03
37
12934
comună
Șilindia
Înființare rețea de canalizare și stație de epurare în satele Șilindia,Satu-
Mic,Luguzău,Camna,comuna Șilindiajudețul Arad
10,000,000.00
38
10950
comună
Sintea Mare
Înființare rețea de canalizare apă uzată în localitățile Adea și Țipar, comuna Sintea Mare, județul Arad
15,000,000.00
39
1095
comună
Șofronea
Extindere rețele de apă uzată în comuna Șofronea,județul Arad
13,504,211.94
40
4182
comună
Ususău
Alimentare cu apă in Ususău, Dorgoș si Zabalț, jud. Arad
7,500,000.00
41
1972
comună
Vladimirescu
Canalizare menajeră pentru localitatea Horia, comuna Vladimirescu, județul Arad
9,357,563.49
42
12286
comună
Vladimirescu
Conductă de aducțiune apă Arad-Vladimirescu, județul Arad
4,653,375.42
43
12391
comună
Zăbrani
Rețea de alimentare cu apă în localitatea Chesinț, comuna Zăbrani, județul Arad
11,250,000.00
44
12655
comună
Zădăreni
Extinderea rețelelor de apă și canalizare în Comuna Zădăreni Județul Arad
14,246,785.80
45
4714
comună
Zărand
Extindere rețea de canalizare în satele Zărand și Cintei, în comuna Zărand, județul Arad
15,000,000.00
46
2193
comună
Zimandu Nou
Rețea de canalizare menajeră în localitatea Zimand Cuz,extindere canalizare în localitatea Zimandu Nou, racorduri,extindere capacitate stație de epurare, comuna Zimandu Nou, jud. Arad
14,039,529.96
-
3. Delegarea progresiva a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare catre membrii Asociatiei si largirea Ariei de delegare.
Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara „Apă Canalizare Județul Arad” are 62 de membrii asociati, din care 57 au delegat efectiv serviciul de apa si canalizare catre Operator, urmand ca, treptat, in perioada urmatoare, cat mai multi membrii asociati sa delege serviciul catre Operatorul Regional. Un caz aparte îl reprezintă localitățile Buteni, Mișca, Bârsa și Secusigiu care până la această data, cu toate că au delegate operatorului gestiunea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nu au pus la dispoziția acestuia bunurile aferente serviciului.
Asociatia face demersuri in acest sens pentru extinderea Ariei de operare, pentru realizarea rolului societății Compania de Apă Arad SA de operator regional.
-
4. Satisfacerea cerintelor clientilor prin cresterea calitatii serviciilor oferite.
Atat autoritatea deleganta prin Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara, cat si operatorul regional au ca deziderat furnizarea de servicii de calitate in scopul satisfacerii cerinței creșterii nivelului de trai.
Prin investitiile care se deruleaza din fonduri nerambursabile, se doreste cresterea gradului de satisfacere al populatiei din intreaga arie de operare.
Cresterea eficientei operationale si financiare Operatorul trebuie sa isi imbunatateasca eficienta financiara pentru a continua implementarea programelor cu finantare nerambursabila in scopul cresterii eficientei operationale, atat prin masuri de reducere a costurilor cat si prin dotarea cu mijloace moderne de operare a sistemului de alimentare cu apa si canalizare.
In acest sens, ADI a aprobat la propunerea Operatorului un Bilanț al apei care include o Strategie de reducere a pierderilor de apa din reteaua de distributie Cresterea calitatii generale a serviciilor din domeniu.
-
5. Proiecte viitoare:
-
- asistență tehnică pentru pregătirea și implementarea PROIECTULUI REGIONAL DE
DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APA SI APA UZATA DIN JUDETUL ARAD IN
PERIOADA 2014 - 2020, structurate după cum urmează:
-
a) Asistenta tehnica pentru actualizarea Aplicatiei de Finantare si elaborarea Documentatiilor de Atribuire;
-
b) Asistenta tehnica pentru Managementul Proiectului;
-
c) Asistenta Tehnica pentru Managementul Proiectului Supervizare
-
- Programul: „Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente”
-
- Programul „Digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional în municipiul Arad - contorizare inteligentă”
-
- Programul „PANOURI FOTOVOLTAICE pentru producerea energiei din surse regenerabile la nivelului infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional Compania de Apă Arad”,
finanțate prin POIM și PNRR..
-
IX. INVESTIȚII PRIORITARE PENTRU DEZVOLTAREA SERVICIULUI PUBLIC
DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI DE CANALIZARE ÎN ARIA DE OPERARE.
Pentru analizarea si identificarea necesarului de investitii care sa fie incluse in Lista de investitii pe termen scurt, au fost luate in considerare urmatoarele:
-
- Oligativitatea de a indeplini cerintele Tratatului de Aderare;
-
- Cerintele de implementare a masurilor obligatorii;
-
- Oligativitatea de a se asigura sustinerea economica a investitiei pe termen lung;
-
- Crearea unui concept modern de operare;
-
- Cresterea calitatii generale a serviciilor din domeniu.
Principalul obiectiv ce trebuie atins in urma realizarii investitiilor din POIM 2014-20202027 este reducerea deficientelor existente intre UE si Romania in cadrul infrastructurii apei potabile si apelor uzate. Realizarea acestor lucrari vor influenta direct conditiile de igiena si sanatate a populatiei. Investitiile propuse vor avea o contributie importanta asupra mediului, atat direct, prin modificarea calitatii apelor de suprafata, ca emisari ai sistemelor de canalizare, cat si indirect prin dezafectarea foselor septice, contibuind substantial la reducerea poluarii apelor subterane.
În anexa 1 la prezenta strategie se regăsește Lista investițiilor prioritare pentru dezvoltarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în aria de operare, prognozate a se realiza în perioada 2022- 2027, ce urmează a se finanța din surse de finanțare nerambursabilă (program INTERREG + POIM+PODD), respectiv din Fondul IID, investițiile vizând dezvoltarea/reabilitarea/moderinizarea infrastructurii de apă și apă uzată, și care sunt necesare atingerii țintelor de conformare asumate de România prin Tratatul de aderare la UE și/sau impuse de directivele europene transpuse in legislația națională, în corelare cu master-planul județean..
Această Listă poate suferi modificări în urma revizuirii și aprobării Studiului de Fezabilitate pentru „PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APA SI APA UZATA DIN JUDETUL ARAD IN PERIOADA 2014 - 2020” și a aprobării analizei cost beneficiu aferente proiectului.
Prezenta Strategie este perfectibila, in funcție de nevoile si necesitățile UAT -urilor membre ale Asociatiei de Dzvoltate Intercomunitara cat si ale Operatorului Regional.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate, SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
P R O I E C T
Nr. 16/13.01.2023
Avizat, SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
H O T Ă R Â R E A nr. ________
din _____________________ 2023
privind acordarea mandatului reprezentantului Unității Administrativ -Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Asociaților la Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad pentru aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat sub nr. 2655/12.01.2023,
Analizând raportul de specialitate al Serviciului Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban din cadrul Direcției Edilitare, înregistrat sub nr. 2656/Z2/12.01.2023,
Ținând seama de adresa “Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad” nr. 31/05.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 877/05.01.2023, prin care supune spre aprobare Strategia de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027,
Având în vedere Proiectul Strategiei de Dezvoltare a Serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027 elaborat de Aparatul Tehnic al Asociației sub coordonarea Consiliului Director, în conformitate cu art. 23 din Statutul Asociației, Respectând prevederilor Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerație măsurile stabilite în Nota de control încheiată la 17.08.2022 de A.N.R.S.C. cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad,
Ținând seama de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 132, art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E :
Art. 1. Se aprobă Strategia de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027, în forma prevăzută în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se acordă mandat special domnului Xxxxx Xxxxxx, Primar al Municipiului Arad, reprezentantul legal al Unității Administrativ -Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Asociaților la “Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare județul Arad”, pentru a vota aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027, în forma prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.
Art. 3. În absența reprezentantului legal, desemnat la art. 2, interesele Municipiului Arad vor fi reprezentate de viceprimarul desemnat pentru exercitarea atribuțiilor de primar în ziua/perioada respectivă.
Art. 4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către direcțiile de specialitate din cadrul aparatului propriu al Primarului Municipiului Arad și se comunică, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală, către:
-
- Instituția Prefectului -Județul Arad,
-
- S.C. Compania de Apă Arad S.A.,
-
- Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă -Canalizare județul Arad,
-
- Serviciului Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban, precum și tuturor celor interesați.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red./Dact./Gh.L./Gh.L.
1 ex. A.D.I.A.C.J.A.(originale)
1 ex. S.E.D.M.U.
1 ex. Instituția Prefectului -Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLM_
Cod PMA-S4-02
Anexa la Hotărârea nr. ___/___2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad
STRATEGIA de DEZVOLTARE
A SERVICIULUI PUBLIC DE ALIMENTARE CU APA SI DE CANALIZARE
PENTRU ARIA DE OPERARE JUDETUL ARAD 2022-2027
CUPRINS
-
X. Introducere
-
XI. Prezentarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitară „Apă Canalizare Județul Arad”
-
XII. Prezentarea operatorului regional Compania de Apă Arad S.A.
-
XIII. Cadru Institutional
-
XIV. Context european
-
XV. Analiza SWOT
-
XVI. Principii, viziuni si misiune privind serviciul public de alimentare cu apa si canalizare
-
XVII. Investiții realizate și obiective strategice
-
XVIII. Investitii prioritare pentru dezvoltarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în aria de operare.
X.
INTRODUCERE
CONTEXT GENERAL
Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare. Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare cuprinde totalitatea activităților reglementate prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), b) și c) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, prin care se asigură satisfacerea nevoilor de utilitate și interes public general ale colectivităților locale.
Acesta se înființează, se organizează și se gestionează sub conducerea, coordonarea, controlul și responsabilitatea autorităților administrației publice locale și are drept scop alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate pentru toți utilizatorii de pe teritoriul localităților.
Serviciul de alimentare cu apă și de canalizare funcționează pe baza următoarelor principii:
-
a) securitatea serviciului;
-
b) tarifarea echitabilă;
-
c) rentabilitatea, calitatea și eficiența serviciului;
-
d) solidaritatea utilizatorilor reflectată în strategia tarifară;
-
e) transparența și responsabilitatea publică, incluzând consultarea cu patronatele, sindicatele, utilizatorii și cu asociațiile reprezentative ale acestora;
-
f) continuitatea din punct de vedere cantitativ și calitativ;
-
g) adaptabilitatea la cerințele utilizatorilor;
-
h) accesibilitatea egală a utilizatorilor la serviciul public, pe baze contractuale;
-
i) respectarea reglementărilor specifice din domeniul gospodăririi apelor, protecției mediului și sănătății populației.
Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale au competență exclusivă, ce poate fi exercitată și prin intermediul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în tot ceea ce privește:
-
a) aprobarea strategiilor locale de înființare, organizare, gestiune și funcționare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;
-
b) aprobarea programelor de investiții privind înființarea, dezvoltarea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului;
-
c) aprobarea regulamentelor și a caietelor de sarcini ale serviciului;
-
d) adoptarea modalității de gestiune și aprobarea documentațiilor de organizare și derulare a procedurilor de delegare a gestiunii;
-
e) aprobarea indicatorilor de performanță ai serviciului.
! ! Strategia locală a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare este un document de politici
publice adoptat la nivelul unei unități administrativ-teritoriale prin care se stabilesc obiectivele și modul de furnizare/prestare și dezvoltare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, detaliat prin programe de investiții multianuale de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de apă și de canalizare existente, precum și obiectivele înființării de noi sisteme la nivelul unității administrativ-teritoriale, corelat cu prevederile master planului județean/zonal pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare elaborat cu respectarea prevederilor planului urbanistic general;
Strategia asociației de dezvoltare intercomunitară privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare este un document de politici publice elaborat și aprobat de asociația de dezvoltare intercomunitară în numele unităților administrativ-teritoriale pe care le reprezintă, pentru dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare din aria de operare curentă sau posibilă a operatorului regional căruia asociația de dezvoltare intercomunitară i-a delegat gestiunea serviciului în baza contractului de delegare a gestiunii.Strategia asociației de dezvoltare intercomunitară este elaborată în conformitate cu master planul județean/zonal și conține planul de investiții și lista investițiilor prioritare.
În esență, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitare, autoritățile locale asociate decid în comun strategia de dezvoltare pe termen lung a sectorului de apă și asigură monitorizarea performanței operatorului.
Strategia ADI Apă Canal Județul Arad privind serviciile de alimentare cu apă și de canalizare pentru perioada 2022-2030 este un document esențial pentru beneficiarii (persoane fizice, persoane juridice) serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare din zona celor 62 localități din județul Arad deservite de societatea Compania de Apă Arad SA - operator regional. ADI Apă Canal Județul Arad are ca scop asumat reglementarea, înființarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciului de alimentare cu apă și canalizare pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și dezvoltării sistemelor de utilități publice aferente serviciului realizat, pe baza strategiei de dezvoltare.
ADI Apă Canal Județul Arad(ADI) este singurul partener al Operatorului Regional (OR) societatea Compania de Apă Arad S.A ca organ unic de decizie și coordonare. ADI exercită, în numele și pe seama UAT-urilor asociate, anumite competențe și prerogative ale acestora, drepturi și obligații, pe baza unui mandat acordat de către membrii ADI prin statutul acesteia.
Conform statutului ADI, interesul comun al ADI este protejarea interesului general al locuitorilor de pe raza UAT-urilor pentru îmbunătățirea calității serviciului, în condițiile unor tarife care să respecte limitele de suportabilitate ale populației și principiul „poluatorul plătește”, atingerea și respectarea standardelor europene pentru protecția mediului, precum și creșterea de atragere a fondurilor pentru finanțarea investițiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitare aferentă serviciului.
Strategia ADI privind serviciile de alimentare cu apă și de canalizare pentru perioada 2022-2030 vizează stabilirea viziunii, obiectivelor strategice, obiectivelor specifice și planului de măsuri ale ADI pentru perioada 2022 - 2030, pe baza cadrului strategic international/european/national/regional.
ADI are nevoie de o strategie clară privind serviciile de alimentare cu apă și canalizare în aria de operare județul Arad, pentru ca în corelare cu cele 62 UAT-uri membre ale asociației și cu operatorul regional - Compania de Apă Arad SA, să își întărească rolul de promotor al asigurării accesului persoanelor fizice și juridice din zonă la servicii de calitate de alimentare cu apă și canalizare, în condiții de eficiență, eficacitate, consum responsabil al resurselor și dezvoltare sustenabilă.
Este cunoscut faptul că gradul de dezvoltare al unei comunități este dat in principal de accesul la utilitatile de baza cum ar fi apa si canalizarea, electricitatea si gazele.
Astfel, înainte de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, sectorul de apa si apa uzata era foarte fragmentat, iar proiectele de investitii vizau in special orasele mari. Doar 32 de municipalitati (cu mai mult de 100.000 de locuitori fiecare) au beneficiat de programe de investitii pentru reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata intre anii 1990 si 2007.
La momentul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, gradul de conectare la servicii de apa era in jur de 53% iar la servicii de canalizare de 43%. In ultimii 15 ani am asistat la o reorganizare a sectorului de apa si apa uzata in Romania. Acest sector a fost reorganizat prin procesul de regionalizare care a inceput in 2007 ca parte a strategiei Programului Operational Sectorial Mediu (POS). In acest context a fost asigurat cadrul legislativ care permitea infiintarea de asociatii de dezvoltare intercomunitare, ca structuri asociative ale unitatilor administrativ-teritoriale, care sa permita o alocare eficienta a resurselor locale, regionale, pentru atingerea unor obiective de dezvoltare si asigurarea unor nevoi comune.
Regionalizarea a constat in concentrarea functionarii serviciilor prestate unui grup de autoritati locale dintr-o arie geografica definita in cadrul unui bazin hidrografic si/sau in cadrul granitelor administrative (municipii, judet). Regionalizarea serviciilor a avut ca scop asigurarea faptului ca 2.600 de localitati peste 2.000 de locuitori indeplinesc obiectivele de performanta stabilite de POS Mediu, prin concentrarea gestionarii serviciilor de apa si apa uzata in aproximativ 40 de operatori puternici, infiintati si dezvoltati prin fuziunea operatorilor locali in Operatori Regionali (OR). Regionalizarea serviciilor de apa a fost planificata pentru a rezolva fragmentarea excesiva a sectorului si a realiza economii de scara. La nivel national au fost infiintati 43 de Operatori Regionali, furnizand apa pentru aproximativ jumatate din populatia tarii. Romania este inca in urma obiectivelor Tratatului de Aderare la UE privind acoperirea nationala cu servicii de apa si tratarea apelor uzate.
Desi s-au accesat fonduri europene nerambursabile si s-au facut numeroase investitii in sistemele de alimentare cu apa si canalizare, in prezent Romania are cel mai redus grad de racordare la aceste sisteme dintre tarile UE, fiind de 70% la apa si de 55% la canalizare.
La nivelul judetului Operatorul Regional - Compania de Apă Arad SA, în baza Contractului de delegare a Gestiunii Serviciului Public de alimentare cu apă și de canalizare județul Arad opereaza in 57 unitati administrativ-teritoriale ( municipiul Arad, orasele: Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pâncota, Pecica, Sântana si comunele : Archiș, Almaș, Apateu, Beliu, Bocsig, Brazii, Cermei, Chisindia, Covăsânț, Craiva, Dezna, Dieci, Dorobanți, Fântânele, Felnac, Frumușeni, Ghioroc, Gurahonț, Grăniceri, Hălmagiu, Hălmăgel, Hășmaș, Iratoșu, Livada, Macea, Moneasa, Olari, Păuliș, Peregu Mare, Pilu, Săvârșin, Seleuș, Șagu, Șeitin, Șepreuș, Șicula, Șimand, Șiria, Șofronea, Tauț, Târnova, Vârfurile, Vinga, Vladimirescu, Zăbrani, Zădăreni, Zărand, Zerind, Zimandu Nou.
SCOPUL STRATEGIEI
Prezenta Strategie de dezvoltare a serviciului public de alimentare cu apa si de canalizare pentru judetul Arad are rolul de a stabilii pe temen mediu, care sunt politicile, directiile de dezvoltare a serviciului public de alimentare cu apa si de canalizare din judet, pentru atingerea unei dezvoltari durabile.
Potrivit Statutului, A.D.I. s-a infiintat in numele unitatilor administrativ-teritoriale pe care le reprezinta, cu scopul de a dezvolta serviciul de alimentare si de canalizare din aria de operare a societății Compania de Apă Arad S.A., careia Asociatia i-a delegat gestiunea serviciului in baza Contractului de Delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apa si canalizare nr. 648/30.12.2009.
Dezvoltarea serviciului de alimentare cu apa si canalizare este un deziderat și un scop în sine din mai multe puncte de vedere.
In primul rand, crearea conditiilor optime de trai prin accesul la sisteme sigure de alimentare cu apa si canalizare pentru proprii cetateni, conditie obligatorie in secolul XXI.
Pe de alta parte, pentru respectarea angajamentelor statului roman, odata cu aderarea la UE in anul 2007, prin Capitolul 22, de Mediu, de a racorda toate localitatile mai mari de 2.000 de locuitori (lucru care ar fi trebuit infaptuit la nivel national pana in anul 2018, dar care nu a putut fi realizat si care vor atrage infrigementul - aplicarea de penalitati).
Scopul Strategiei este de a gasi directiile si solutiile concrete economice si operationale pentru a respecta concepte precum: sanatate publica si siguranta cetateanului, protectia mediului si dezvoltarea durabila, rezistenta la schimbarile climatice si demografice, digitalizare, planificare urbana si rurala si localitati inteligente.
Strategia de dezvoltare a ADI urmărește cu prioritate realizarea următoarelor obiective:
-
a) orientarea serviciului către utilizatori;
-
b) asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunității la serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;
-
c) asigurarea calității serviciului la nivelul corespunzător normelor Uniunii Europene;
-
d) îmbunătățirea calității mediului, prin utilizarea rațională a resurselor naturale de apă și epurarea corespunzătoare a apelor uzate, în conformitate cu prevederile legislației de mediu și ale directivelor Uniunii Europene;
-
e) reducerea pierderilor de apă și a consumurilor energetice din sistemele de alimentare cu apă și de canalizare;
-
f) reducerea consumurilor specifice de apă potabilă la utilizator, inclusiv prin contorizarea branșamentelor și a consumurilor individuale;
-
g) promovarea programelor de investiții, în scopul dezvoltării și modernizării sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare;
-
h) adoptarea soluțiilor tehnice și tehnologice, cu costuri minime și în concordanță cu prognozele de dezvoltare edilitar-urbanistică și demografică a comunității;
-
i) promovarea mecanismelor specifice economiei de piață, crearea unui mediu concurențial, stimularea participării capitalului privat și promovarea formelor de gestiune delegată;
-
j) promovarea metodelor moderne de management;
-
k) promovarea profesionalismului, eticii profesionale și a formării profesionale continue a personalului ce lucrează în domeniu.
-
XI. PREZENTAREA ASOCIATIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA „APĂ CANALIZARE JUDEȚUL ARAD”
Asociația s-a constituit la data de 15.08.2008 în scopul reglementării, înființării, organizării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare (serviciul) pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional, destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente Serviciului, pe baza strategiei de dezvoltare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.
Interesul comun ce a stat la baza constituirii Asociației este interesul general al locuitorilor de pe raza unităților administrativ-teritoriale membre pentru îmbunătățirea calității serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, în condițiile unor tarife care să respecte limitele de suportabilitate ale populației și principiul "poluatorul plătește", atingerea și respectarea standardelor europene privind protecția mediului, precum și creșterea capacității de atragere a fondurilor pentru finanțarea investițiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului.
Obiectivele declarate de asociați prin actul de înființare sunt următoarele:
-
a) să încheie contractul de delegare cu operatorul regional în numele și pe seama asociaților, care vor avea împreună calitatea de delegatar, conform Legii nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare;
-
b) să exercite drepturile specifice de control și informare privind operatorul;
-
c) să constituie interfața pentru discuții și să fie un partener activ pentru autoritățile administrației publice locale în ceea ce privește aspectele de dezvoltare și de gestiune a Serviciului, în scopul de a coordona politicile și acțiunile de interes intercomunitar;
-
d) să aprobe strategia de dezvoltare a serviciului;
-
e) să monitorizeze derularea proiectelor de investiții în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului;
-
f) să monitorizeze executarea contractului de delegare și să informeze regulat asociații despre aceasta;
-
g) să identifice și să propună orice acțiuni vizând realizarea obiectivelor Asociaților în legătură cu Serviciul:
-
1. asigurarea unei politici tarifare echilibrate care să asigure, pe de o parte, sursele necesare pentru operare, dezvoltare, modernizare și/sau baza-suport a contractării de credite rambursabile ori parțial rambursabile, iar, pe de altă parte, să nu se depășească limitele de suportabilitate ale populației;
-
2. aplicarea principiului solidarității;
-
3. implementarea și aplicarea permanentă a principiului "poluatorul plătește";
-
4. creșterea progresivă a nivelului de acoperire al serviciului;
-
5. buna prestare din punct de vedere tehnic a serviciului și gestiunea administrativă și comercială eficientă a acestuia;
-
6. menținerea calității tehnice și întreținerea eficientă a echipamentelor și lucrărilor legate de Serviciu;
-
7. buna gestiune a resurselor umane;
-
h) să acorde sprijin asociaților și operatorului în vederea obținerii resurselor financiare necesare implementării strategiei de dezvoltare.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad este o structură de cooperare cu persoanalitate juridică de drept privat, și statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii ce s-a constituit în conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 cu modificările și completările ulterioare.
La acest moment Asociația are un număr de 62 (șasezecișidoi) membrii Asociați aceștia fiind: Județul Arad (care reprezintă în Asociație și următoarele Unități Administrativ Teritoriale: Almaș, Archiș Brazii, Craiva, Hălmagiu, Hălmăgel, Moneasa), Municipiul Arad, Orașul Curtici, Orașul Ineu, Orașul Lipova, Orașul Nădlac, Orașul Pâncota, Orașul Pecica, Orașul Sântana, Comuna Apateu, Comuna Cermei, Comuna Covăsânț, Comuna Dezna, Comuna Dieci, Comuna Dorobanți, Comuna Fântânele, Comuna Felnac, Comuna Ghioroc, Comuna Gurahonț, Comuna Iratoșu, Comuna Livada, Comuna Macea, Comuna Olari, Comuna Păuliș, Comuna Pilu, Comuna Săvârșin, Comuna Seleuș, Comuna Șagu, Comuna Șepreuș, Comuna Șicula, Comuna Șimand, Comuna Șiria, Comuna Șofronea, Comuna Tîrnova, Comuna Vladimirescu, Comuna Zăbrani, Comuna Zădăreni, Comuna Zărand, Comuna Zimandu Nou, Comuna Frumuseni, Comuna Șeitin, Comuna Bârsa, Comuna Beliu, Comuna Bocsig, Comuna Buteni, Comuna Chisindia, Comuna Secusigiu, Comuna Mișca, Comuna Ving, Comuna Tauț, Comuna Grăniceri, Comuna Peregu Mare, Comuna Zerind, Comuna Brazii, Comuna Craiva, Comuna Hălmagiu, Comuna Hălmăgel, Comuna Moneasa, Comuna Vârfurile, Comuna Almaș, Comuna Archiș și Comuna Hășmas.
Dintre aceste UAT - uri un număr de 21 sunt membri fondatori, anume: Județul Arad, Municipiul Arad, Orașul Curtici, Orașul Ineu, Orașul Lipova, Orașul Nădlac, Orașul Pâncota, Orașul Pecica, Orașul Sântana, Comuna Iratoșu, Comuna Livada, Comuna Fântânele, Comuna Macea, Comuna Olari, Comuna Șagu, Comuna Șicula, Comuna Șimand, Comuna Șofronea, Comuna Vladimirescu, Comuna Zădăreni și Comuna Comuna Zimandu Nou.
În anul 2009 au mai aderat la Asociație un număr de 17 UAT-uri după cum urmează: Comuna Apateu, Comuna Cermei, Comuna Covăsânț, Comuna Dezna, Comuna Dieci, Comuna Dorobanți, Comuna Felnac, Comuna Ghioroc, Comuna Gurahonț, Comuna Păuliș, Comuna Săvârșin, Comuna Seleuș, Comuna Șagu, Comuna Șepreuș, Comuna Șiria, Comuna Tîrnova, Comuna Zăbrani și Comuna Zărand.
În anul 2010 a mai aderat la Asociație Comuna Pilu, iar în anul 2012 Comuna Frumușeni și Comuna Șeitin.
La mai bine de doi ani de la ultima aderare, în anul 2014, și localitățile Bârsa, Beliu, Buteni Bocsig, Chisindia, Mișca, Secusigiu, Tauț și Vinga au devenit membrii Asociați
Ulterior în anul 2018 UAT-urile: Comuna Grăniceri, Comuna Peregu Mare și Comuna Zerind au aderat la Asociație devenind astfel parte în procesul de regionalizare a serviciului public de alimentare cu apă în Județul Arad.
În anul 2019 au devenit de asemenea membrii asociați și UAT-urile: Comuna Brazii, Comuna Craiva, Comuna Hălmagiu, Comuna Hălmăgel, Comuna Moneasa și Comuna Vârfurile.
La finele anului 2021, a mai avut loc o aderare de UAT-uri la Asociație acestea fiind: Comuna Almaș, Comuna Archiș și Comuna Hășmas.
Misiunea declarată a Asociației în aria de operare în care societatea Compania de Apă Arad are dreptul exclusiv de a furniza serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare, poate fi atinsă prin:
-
a) identificarea și propunerea oricărei acțiuni vizând realizarea obiectivelor Asociaților în legătură cu serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în județul Arad;
-
b) asigurarea unei politici tarifare echilibrate care să asigure, pe de o parte, sursele necesare pentru operare, dezvoltare, modernizare și/sau baza-suport a contractării de credite rambursabile ori parțial rambursabile, iar, pe de altă parte, să nu se depășească limitele de suportabilitate ale populației;
-
c) creșterea progresivă a nivelului de acoperire al serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în județul Arad;
-
d) implementarea și aplicarea permanentă a principiului "poluatorul plătește"
-
e) orientarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare către utilizatori;
-
f) asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunității la serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;
-
g) asigurarea calității serviciului la nivelul corespunzător normelor Uniunii Europene;
-
h) îmbunătățirea calității mediului, prin utilizarea rațională a resurselor naturale de apă și epurarea corespunzătoare a apelor uzate, în conformitate cu prevederile legislației de mediu și ale directivelor Uniunii Europene;
-
i) reducerea pierderilor de apă și a consumurilor energetice din sistemele de alimentare cu apă și de canalizare;
-
î) reducerea consumurilor specifice de apă potabilă la utilizator, inclusiv prin contorizarea branșamentelor și a consumurilor individuale;
-
j) promovarea programelor de investiții, în scopul dezvoltării și modernizării sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare;
-
k) adoptarea soluțiilor tehnice și tehnologice, cu costuri minime și în concordanță cu prognozele de dezvoltare edilitar-urbanistică și demografică a comunității;
-
l) promovarea mecanismelor specifice economiei de piață, crearea unui mediu concurențial, stimularea participării capitalului privat și promovarea formelor de gestiune delegată;
-
m) promovarea metodelor moderne de management;
-
n) promovarea profesionalismului, eticii profesionale și a formării profesionale continue a personalului ce lucrează în cadrul Companiei de Apă Arad S.A.
-
o) buna gestiune a resurselor umane;
-
XII. PREZENTAREA OPERATORULUI REGIONAL COMPANIA DE APĂ ARAD SA. SCOP ȘI OBIECTIVE
Compania de Apă Arad S.A. este operator regional cu capital social integral al unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad (ADIACJA), cu obiect de activitate serviciile de alimentare cu apă și canalizare, înființată în baza hotărârilor autorităților deliberative ale acestora.
Compania de Apă Arad S.A s-a înființat în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza hotărârilor adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale asociate și este operator licențiat - Clasa I.
Reorganizarea Regiei Autonome Apă-Canal Arad în societate pe acțiuni s-a realizat în temeiul Hotărârii nr. 122/03.06.2005 a Consiliului Județean Arad din acel moment Compania devenind persoana juridică română, ce își desfășoară activitatea în conformitate cu legile romane și cu actul constitutiv al societății, cu sediul în municipiul Arad str.Sabin Dragoi nr.2-4, județul Arad.
Prin Hotărârea nr.6 din 18.08.2008 a Adunării Generale a Acționarilor, societatea comercială Compania de Apă Arad S.A. se transformă în Operator Regional, în vederea accesării programelor majore de investiții din Fondurile de Coeziune, respectiv POS MEDIU și POIM.
La această dată COMPANIA DE APĂ ARAD S.A ARAD este Operator Regional, având licență de operare - CLASA I, capital social deținut de Consiliul Județean Arad si cele 37 de Unități Administrativ Teritoriale(UAT) respectiv: Municipiul Arad, Pâncota, Curtici, Lipova Sântana, Nădlac,Pecica, Zimandul Nou, Fântânele, Livada, Vladimirescu, Șofronea, Șimand, Zădareni, Macea, Iratoș, Șagu, Olari, Dezna, Gurahonț, Dieci, Târnova, Șicula, Șepreus, Dorobanți, Zăbrani, Felnac, Ineu, Cermei, Covăsânț, Ghioroc, Păuliș, Săvârșin,Șiria, Zărand, Seleuș, Apateu reprezentate de Consiliile Locale Arad, Pâncota, Curtici, Lipova, Sântana, Nădlac, Pecica, Zimandul Nou, Fântânele, Livada, Vladimirescu, Șofronea, Șimand, Zădăreni, Macea, Iratoș, Șagu, Olari, Dezna, Gurahonț, Dieci, Târnova, Șicula, Șepreus, Dorobanți, Zăbrani, Felnac, Ineu, Cermei, Covăsânț, Ghioroc, Păuliș, Savârșin,Șiria, Zărand, Seleuș, Apateu.
Structura actuală a acționariatului Companiei de Apă Arad S.A este următoarea:
-
1 .Acționarul Județul Arad prin Consiliul Județean Arad, 93,18% din capitalul social;
-
2 .Acționarul Municipiul Arad prin Consiliul Local Arad 2,07% din capitalul social;
-
3 .Acționarul Orașul Curtici prin Consiliul Local Curtici 0,52% din capitalul social;
-
4 .Acționarul Orașul Lipova prin Consiliul Local Lipova 0,52% din capitalul social;
-
5 . Acționarul Orașul Nădlac prin Consiliul Local Nădlac 0,52% din capitalul social;
-
6 .Acționarul Orașul Sântana prin Consiliul Local Sântana 0,52% din capitalul social;
-
7 .Acționarul Orașul Pecica prin Consiliul Local Pecica 0,52% din capitalul social;
-
8 .Acționarul Orașul Pâncota prin Consiliul Local Pâncota 0,52% din capitalul social;
-
9 .Acționarul Comuna Zimandul Nou prin Consiliul Local Zimandul Nou 0,05% din capitalul social;
-
10 .Acționarul Comuna Fântânele prin Consiliul Local Fântânele 0,03% din capitalul social;
-
11 .Acționarul Comuna Livada prin Consiliul Local Livada 0,03% din capitalul social;
-
12 .Acționarul Comuna Vladimirescu prin Consiliul Local Vladimirescu 0,12% din capitalul social;
-
13 .Acționarul Comuna Șofronea prin Consiliul Local Șofronea 0,03% din capitalul social;
-
14 .Acționarul Comuna Șimand prin Consiliul Local Șimand 0,05% din capitalul social;
-
15 .Acționarul Comuna Zădăreni prin Consiliul Local Zădăreni 0,02% din capitalul social;
-
16 .Acționarul Comuna Macea prin Consiliul Local Macea 0,07% din capitalul social;
-
17 .Acționarul Comuna Iratoș prin Consiliul Local Iratoș 0,03% din capitalul social;
-
18 .Acționarul Comuna Șagu prin Consiliul Local Șagu 0,01% din capitalul social;
-
19 .Acționarul Comuna Olari prin Consiliul Local Olari 0,02% din capitalul social;
-
20 .Acționarul Comuna Dezna prin Consiliul Local Dezna 0,01% din capitalul social;
-
21 .Acționarul Comuna Gurahonț prin Consiliul Local Gurahonț 0,04% din capitalul social;
-
22 .Acționarul Comuna Dieci prin Consiliul Local Dieci 0,01% din capitalul social;
-
23 .Acționarul Comuna Târnova prin Consiliul Local Târnova 0,03% din capitalul social;
-
24 .Acționarul Comuna Șicula prin Consiliul Local Șicula 0,04% din capitalul social;
-
25 .Acționarul Comuna Sepreuș prin Consiliul Local Sepreuș 0,03% din capitalul social;
-
26 .Acționarul Comuna Dorobanți prin Consiliul Local Dorobanți 0,02% din capitalul social;
-
27 .Acționarul Comuna Zăbrani prin Consiliul Local Zăbrani 0,05% din capitalul social;
-
28 .Acționarul Comuna Felnac prin Consiliul Local Felnac 0,03% din capitalul social;
-
29 .Acționarul Orașul Ineu prin Consiliul Local Ineu 0,52% din capitalul social;
-
30 .Acționarul Comuna Cermei prin Consiliul Local Cermei 0,02% din capitalul social;
-
31 .Acționarul Comuna Covăsânț prin Consiliul Local Covăsânț 0,03% din capitalul social;
-
32 .Acționarul Comuna Ghioroc prin Consiliul Local Ghioroc 0,05% din capitalul social;
-
33 .Acționarul Comuna Păuliș prin Consiliul Local Păuliș 0,05% din capitalul social;
-
34 .Acționarul Comuna Săvârșin prin Consiliul Local Săvârșin 0,02% din capitalul social;
-
35 .Acționarul Comuna Șiria prin Consiliul Local Șiria 0,10% din capitalul social;
-
36 .Acționarul Comuna Zărand prin Consiliul Local Zărand 0,02% din capitalul social;
-
37 .Acționarul Comuna Seleuș prin Consiliul Local Seleuș 0,04% din capitalul social;
-
38 .Acționarul Comuna Apateu prin Consiliul Local Apateu 0,04% din capitalul social;
Capitalul social al Companiei de Apă Arad S.A. este în valoare totală de 9.659.000 LEI (nouă milioane șasesute cincizeci și nouă de mii de lei) și este format din aport în natură, ce nu cuprinde terenuri, al Județului Arad prin Consiliul Județean Arad, în valoare de 8.974.000 LEI (opt milioane nouă sute șaptezeci și patru de mii de lei) și 685.000 LEI (șasesuteoptzecișicincidemii de lei) aport în numerar al Județului Arad, Municipiului Arad și al localităților: Pâncota, Curtici, Lipova, Sântana, Nădlac, Pecica, Zimandul Nou, Fântânele, Livada, Vladimirescu, Șofronea, Șimand, Zădăreni, Macea, Iratoș, Șagu, Olari, Dezna, Gurahonț, Dieci, Târnova, Șicula, Sepreuș, Dorobanți, Zăbrani, Felnac, Ineu, Cermei, Covâsânț, Ghioroc, Păuliș, Săvârșin, Șiria, Zărand, Seleuș, Apateu.
Aportul în natură al Județului Arad a fost evaluat de către Societatea Experților Tehnici Arad, cu sediul în Arad, Calea Lipovei, bloc 28, ap. xx, România, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J02/816/1996, CUI nr. R9081327, cont bancar nr. 2511-865.1/ROL, membră a Corpului Experților Tehnici din România (CET-R) și a Asociației Naționale a Evaluatorilor din România (ANEVAR), prin elaborarea Raportului de Expertiză Tehnică înregistrat sub nr. 118/17.05.2005. Aportul în natură cuprinde imobilizările corporale ale Regiei Autonome de Apă și Canal Arad transformată prin reoganizare în societatea comercială Compania de Apă Arad S.A. Arad.
Scopul declarat al operatorului regional - societatea Compania de Apă Arad S.A. în ceea ce privește gestiunea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare are la bază utilizarea atât pe pe termen mediu cât și pe termen lung a resurselor de apă, ceea ce impune:
-
- Realizarea unui serviciu și a unei infrastructuri tehnico-edilitară moderne, capabile să susțină dezvoltarea economico-socială a localităților, să atragă investiții private și să stimuleze dezvoltarea durabilă a comunităților locale;
-
- Dezvoltarea și extinderea serviciului de alimentare cu apă și canalizare la nivelul întregii arii de delegare, în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață ale comunităților locale;
-
- Îmbunătățirea calității mediului, prin utilizarea rațională a resurselor naturale de apă și epurarea corespunzătoare a apelor uzate, în conformitate cu prevederile legislației de mediu și ale directivelor Uniunii Europene;
-
- Orientare serviciului către utilizatori;
-
- Asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunității aflați în perimetrul de distribuție a apei sau în perimetrul de colectare a apelor uzate la serviciul de alimentare cu apă și canalizare;
-
- Asigurarea calității serviciului la nivelul corespunzător normelor uniunii Europene;
-
- Reducerea pierderilor de apă și a consumurilor energetice din sistemele de alimentare cu apă și canalizare;
-
- Reducerea consumurilor specifice de apă potabilă la Utilizator, inclusiv prin contorizarea branșamentelor;
-
- Asigurarea contorizării consumului de apă pentru fiecare consumator cu care se încheie contracte de Furnizare;
-
- Promovarea programelor de investiții, în scopul dezvoltării și modernizării sistemelor de alimentare cu apă și canalizare;
-
- Adoptarea soluțiilor tehnice și tehnologice, cu costuri minime și în concordanță cu prognozele de dezvoltare edilitar-urbanistică și demografică a comunităților;
-
- Promovarea metodelor moderne de management;
-
- Promovarea profesionalismului, eticii profesionale și a formării profesionale continue a personalului care lucrează în domeniu;
-
- Echilibrul financiar al delegării, cu respectarea prețurilor și tarifelor;
-
- Asigurarea continuității serviciului și funcționării sistemului de alimentare cu apă și canalizare în condiții de siguranță și la parametrii ceruți prin normele și prescripțiile tehnice.
Obiective strategice ale societății Compania de Apă Arad S.A sunt:
-
1. Modernizarea continuă a infrastructurii preluată în delegare (rețele de apă potabilă și canalizare, stații de tratare și de epurare a apei) prin realizarea de investiții din surse proprii, din surse externe și din surse locale pentru creșterea eficienței activității de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă și canalizare și asigurarea protecției mediului;
-
2. Realizarea unei strategii eficiente de gestionare a nămolului rezultat din procesele de producție(Stațiile de Epurare și Stațiile de Tratare a Apei);
-
3. Dezvoltarea unui sistem eficent de comunicare cu clientul care să asigure circulația rapidă și eficientă a informației;
-
4. Dezvoltarea de programe de instruire continuă a personalului;
-
5. Reducerea consumului de energie, resurse, materii prime, materiale în vederea minimizării costurilor;
-
6. Menținerea și îmbunătățirea continuă a sistemului de management integrat calitate, mediu, sănătate și securitate în muncă;
-
7. Continuarea implementării Strategiei de operare și mentenanță care să conducă la scăderea costurilor cu reparațiile și a costurilor de capital pentru investiții prin Planificarea fizică și financiară a mentenanței;
-
8. Reducerea pierderilor de apă prin metode active și inovative și optimizarea consumurilor de materii prime, materiale și energie;
-
9. Îmbunătățirea continuă a calității serviciilor prin planificarea și furnizarea unor servicii care anticipează nevoile și așteptările clienților, la un cost rezonabil;
-
10. Alinierea la Directivele UE a calității serviciului prestat utilizatorilor din aria de delegare;
-
11. Creșterea numărului de utilizatori și implicit a performanței comerciale;
-
12. Tarifare echitabilă;
-
13. Adaptabilitate la cerințele utilizatorilor;
-
14. Accesibilitate egală a utilizatorilor aflați în aria de distribuție a apei potabile și a colectării apei uzate la serviciul public, pe baze contractuale;
-
15. Transparență și responsabilitate publică.
-
IV. PREZENTAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE
Sursele de alimentare cu apă în aria de operare a societății Compania de Apă Arad SA, se constituie din:
-
1. Surse subterane, dezvoltate pe 23 fronturi de captare situate în localitățile: Arad, Apateu, Bocsig, Cermei, Felnac, Ghioroc, Gurahonț, Ineu, Lipova, Moneasa, Mănăștur, Nădlac, Pecica, Pâncota, Săvârșin, Șepreuș, Vărșand, Vinga, Zăbrani, Zărand, Șagu, Tauț, Peregu Mare, Zerind;
-
2. Surse de suprafață: pârâul Valea Mare - Căsoia, pârâul Hălmăgel - Hălmăgel și Grota Ursului - Moneasa.
Emisarii pentru sistemele publice de canalizare în aria de operare a societății Compania de Apă Arad SA, sunt:
-
1. râul Mures în aval de stațiile de epurare a apelor colectate din localitățile Arad, Lipova, Nădlac, Păuliș și Pecica;
-
2. râul Crișul Alb în aval de stațiile de epurare a apelor uzate colectate din localitățile Ineu, Gurahonț, Zerind;
-
3. valea Moneasa, în aval de stația de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Moneasa;
-
4. pârâul Dezna, în aval de stația de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Dezna;
-
5. canalul Matca în aval de stațiile de epurare a apelor uzate colectate din localitățile Pâncota și Șiria;
-
6. canalul Hathaz în aval de stația de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Curtici;
-
7. canalul Militari în aval de stația de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Sântana;
-
8. pârâul Valea Slatina, în aval de stația de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Șagu;
-
9. valea Vinești, în aval de stația de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Săvârșin.
La nivelul anului 2020, când a fost elaborat ultimul Bilanț al Apei, COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. gestiona un sistem regional de alimentare cu apă, 4 sisteme zonale și 21 de sisteme locale.
Sistemul Regional de Alimentare cu Apă Arad se compune din:
-
- UAT Șimand - satul Șimand;
-
- UAT Sântana - orașul Sântana;
-
- UAT Olari - satul Olari;
-
- UAT Curtici - orașul Curtici;
-
- UAT Macea - satele Macea și Sânmartin
-
- UAT Dorobanți - satul Dorobanți;
-
- UAT Iratoșu - satele Iratoșu, Variașu Mic și Variașu Mare;
-
- UAT Zimandu Nou - satele Zimandu Nou, Andrei Șaguna și Zimandcuz;
-
- UAT Arad - municipiul Arad;
-
- UAT Livada - satele Livada și Sânleani;
-
- UAT Șofronea - satele Șofronea și Sânpaul;
-
- UAT Zădăreni - satele Bodrogu Nou și Zădăreni;
-
- UAT Felnac - satul Călugăreni;
-
- UAT Fântânele - satul Fântânele;
-
- UAT Frumușeni - satele Frumușeni și Aluniș;
-
- UAT Vladimirescu - satele Horia, Vladimirescu, Mândruloc și Cicir;
-
- UAT Păuliș - satele Sâmbăteni, Păuliș și Barațca;
-
- UAT Ghioroc - satele Cuvin, Ghioroc și Miniș;
-
- UAT Covăsânț - satul Covăsânț;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Lipova:
-
- UAT Lipova - orașul Lipova și localitățile componente Radna și Șoimoș (sunt cartire ale orașului LIPOVA);
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Zăbrani:
-
- UAT Zăbrani - satele Zăbrani și Neudorf;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Săvârșin:
-
- UAT Săvârșin - satul Săvârșin;
Sistemul Zonal de Alimentare cu Apă Gurahonț:
-
- UAT Brazii - satele Brazii, Secaș, Iacobini, Buceava-Șoimuș și Mădrigești;
-
- UAT Gurahonț - satele Honțișor, Gurahonț, Bonțești, Iosaș, Feniș și Pescari;
-
- UAT Almaș - satele Cil, Rădești, Almaș și Joia Mare;
-
- UAT Dieci - satele Crocna și Dieci;
Sistemul Zonal de Alimentare cu Apă Hălmăgel:
-
- UAT Hălmăgel - satele Hălmăgel, Tohești și Târnavița;
-
- UAT Hălmagiu - satele Hălmagiu, Poienari, Țărmure, Ionești, Bănești și Bodești;
-
- UAT Vârfurile - satele Vârfurile, Avram Iancu, Poiana, Lazuri, Măgulicea și Vidra;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Moneasa:
-
- UAT Moneasa - satele Moneasa, Rănușa și Dezna;
-
- UAT Dezna - satele Slatina de Criș, Neagra și Buhani;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Pecica:
-
- UAT Pecica - orașul Pecica;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Nădlac:
-
- UAT Nădlac - orașul Nădlac;
-
- UAT Șeitin - satul Șeitin;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Xxxxx-Xxxx:
-
- UAT Vinga - satul Vinga;
-
- UAT Șagu - satele Cruceni și Șagu;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Mailat-Mănăștur:
-
- UAT Vinga - satele Mailat și Mănăștur;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Felnac:
-
- UAT Felnac - satul Felnac;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Apateu:
-
- UAT Apateu - satul Apateu;
Sistemul Local de Alimentare cu apă Cermei:
-
- UAT Cermei - satele Cermei și Șomoșcheș;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Șepreuș:
-
- UAT Șepreuș - satul Șepreuș;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Zărand:
-
- UAT Zărand - satele Zărand și Cintei;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Pilu:
-
- UAT Pilu - satele Vărșand și Pilu;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Zerind:
-
- UAT Zerind - satele Zerind și Iermata Neagră;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Ineu:
-
- UAT Ineu - orașul Ineu și localitatea componentă Mocrea;
-
- UAT Șicula - satele Șicula, Chereluș și Gurba;
Sistemul Zonal de Alimentare cu Apă Bocsig:
-
- UAT Bocsig - satele Bocsig, Mânerău și Răpsig;
-
- UAT Beliu - satele Beliu, Tăgădău și Vasile Goldiș;
-
- UAT Archiș - satul Archiș;
-
- UAT Hășmaș - satele Hășmaș și Comănești;
-
- UAT Cermei - satul Avram Iancu;
-
- UAT Craiva - satele Chișlaca, Craiva, Coroi, Susag, Șiad și Rogoz de Beliu;
Sistemul Zonal de Alimentare cu Apă Pâncota:
-
- UAT Pâncota - orașul Pâncota și localitatea componentă Măderat;
-
- UAT Seleuș - satul Seleuș;
-
- UAT Șiria - satele Mâsca, Galșa și Șiria;
-
- UAT Târnova - satele Târnova și Dud;
-
- UAT Tauț - satul Tauț;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Peregu Mare:
-
- UAT Peregu Mare - satele Peregu Mare și Peregu Mic;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Căsoaia:
-
- UAT Târnova - stațiunea Căsoaia;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Grăniceri:
-
- UAT Grăniceri - satul Grăniceri;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Șiclău:
-
- UAT Grăniceri - satul Șiclău;
Sistemul Local de Alimentare cu Apă Chisindia:
-
- UAT Chisindia - satul Chisindia.
Astfel, COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. opera serviciul de alimentare cu apă din 57 de unități administrativ teritoriale (UAT), ce însumează în total 134 de localități alimentate cu apă.
Localizarea UAT-urilor prezentate anterior în cadrul județului Arad este ilustrată în figurade mai jos.
Captarea și aducțiunea apei brute către stațiile de tratare
Captarea apei se realizează prin intermediul următoarelor surse de apă subterană:
Sursa de apă Arad Nord - tip front de captare, alcătuit din 92 de foraje de medie și mare adâncime (80^125 m), din care 72 active, care asigură un debit de Q = 9.274 m3/h;
Sursa de apă Ghioroc - tip front de captare, alcătuit din 8 de foraje, care asigură un debit de Q = 72 m3/h.
Sursa Arad Nord este amplasată pe direcția sud-nord pe linia Sânleani - Livada - Zimandu Nou, până aproape de localitatea Șimand. Lungimea totală a frontului de captare este de 26,3 km, cu distanța între foraje de cca. 250 m. Forajele sunt împărțite astfel:
-
46 de foraje active aferente bazinului hidrografic Mureș, din care:
37 foraje active (P1^P13, P4I^P62 și dublările de foraje P’54 și P’55), calitate bună a apei;
-
9 foraje active (P14^P22), apa conține fier și mangan;
-
26 de foraje active aferente bazinului hidrografic Crișuri, din care:
-
26 de foraje active (P63^P73, P94^P105 și dublările de foraje P’63, P’64 și P’65), calitate bună a apei
-
20 de foraje inactive aferente bazinului hidrografic Crișuri, din care:
20 de foraje inactive (P74^P93);
La nivelul Sistemului Regional de Alimentare cu Apă Arad(SRAA) există și surse de apă aflate în conservare:
Frontul de captare nr. 1 - 11 foraje;
Frontul de captare Mândruloc - 13 foraje.
Tratarea și transportul apei către gospodăriile de apă
În cadrul SRAA Arad există o stație de tratare a apei captate și 10 stații de clorinare, după cum urmează:
Gospodăria de Apă Sântana - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord;
Gospodăria de Apă Curtici - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord;
Gospodăria de Apă Iratoșu - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord;
Gospodăria de Apă Webasto - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord;
Stația de Tratare Uzina II - cuprinde stație de tratare, rezervoare înmagazinare, stație de pompare, decantoare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord;
Gospodăria de Apă Uzina III - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord;
Gospodăria de Apă Zădăreni - cuprinde stație de reclorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord
Gospodăria de Apă Călugăreni - cuprinde stație de reclorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord
Gospodăria de Apă Fântânele - cuprinde stație de reclorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Arad Nord
Gospodăria de Apă Sâmbăteni - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Ghioroc
Gospodăria de Apă Ghioroc - cuprinde stație de clorinare, rezervor înmagazinare, stație de pompare și are rolul de a trata apa provenită din forajele Frontului de Captare Ghioroc.
Stația de clorinare Sântana, cu o capacitate instalată de 280 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Sântana, în intravilanul orașului Sântana. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 1980. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de clorinare Curtici, cu o capacitate instalată de 324 m3/h, este amplasată în incinta
Gospodăriei de Apă Curtici, în intravilanul orașului Curtici. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 1985.
Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de clorinare Iratoșu, cu o capacitate instalată de 54 m3/h, este amplasată în incinta
Gospodăriei de Apă Iratoșu, în intravilanul localității Iratoșu. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 1990.
Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de clorinare Webasto, cu o capacitate instalată de 54 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Webasto. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 2005. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de Tratare Uzina II, cu o capacitate instalată de 9000 m3/h, este amplasată în intravilanul municipiului Arad. Stația de Tratare a apei potabile a fost pusă în funcțiune în anul 1980. Tratarea apei din la nivelul STA Uzina II cuprinde următoarele procese principale:
Aerarea apei - aerarea apei se face prin pulverizarea apei prin duze tip Amsterdam. Aerarea apei se face cu scopul oxidării fierului și manganului.
Prefiltrare - datorită poziționării duzelor de pulverizare, deasupra cuvei prefiltrului, apa cade direct pe perna de apă deasupra stratului de nisip cuarțos. Grosimea stratului filtrant este de 1,0-1,2 m cu dimensiunea granulelor de 2^4 mm. Prin trecerea apei prin acest strat se rețin o parte din particulele formate de oxid de Fe și Mn. Suprafața totală este de 1000 m2 , existând 20 cuve de câte 50 m2 fiecare. Decantarea apei se realizează în 20 cuve care sunt amplasate între prefiltre și filtre și joacă rolul unor bazine de reacție pentru continuarea procesului de oxidare, în special a compușilor de Mn. Particulele solide se depun pe fundul decantorului, de unde sunt îndepărtate.
Filtrarea apei se realizează în 20 cuve a câte 50 m2 fiecare. Grosimea stratului de nisip este de 1,0 m nisip.
Dezinfecția apei tratate se realizează cu clor gazos, echipamentul de clorare fiind amplasat într-o clădire independentă, care este echipată cu aparate de tip ADVANCE-202-2 buc, cu capacitatea 2-10 kg/h, cântar și instalații de neutralizare.
Apa extrasă din forajele F14-F22 alimentează Stația de Tratare Uzina II Arad. Apa captată din forajele F1-F13, F23-F105 este de bună calitate din punct de vedere al indicatorilor monitorizați. Apa captată din aceste foraje intră direct în rezervoarele de la Uzinele II și III Arad, respectiv este transportată către UAT Curtici, Sântana, Olari, Șimand, Macea, Dorobanți, Iratoșu și Zimandu Nou.
Stația de clorinare Uzina III este amplasată în intravilanul municipiului Arad. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
În cadrul Gospodăriei de Apă Uzina I Arad a funcționat prima stație de tratare a municipiului Arad. În prezent, vechea stație se află în conservare. În funcționarea actuală a sistemului, rezervoarele din Uzina I sunt alimentate cu apă potabilă prin arterele din rețeaua de distribuție, apa înmagazinată fiind ulterior re-injectată în sistem fără a fi reclorinată.
Stația de reclorinare Zădăreni, cu o capacitate instalată de 72 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Zădăreni. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 2005. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de reclorinare Călugăreni, cu o capacitate instalată de 18 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Călugăreni, în extravilanul localității Călugăreni. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 2005. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de reclorinare Fântânele, cu o capacitate instalată de 89 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Fântânele, în intravilanul localității Fântânele. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 1990. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de clorinare Sâmbăteni este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Sâmbăteni. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Stația de clorinare Ghioroc, cu o capacitate instalată de 432 m3/h, este amplasată în incinta Gospodăriei de Apă Ghioroc, în intravilanul localității Ghioroc. Stația a fost pusă în funcțiune în anul 1990. Dezinfecția apei se realizează cu hipoclorit de sodiu.
Înmagazinarea și distribuția apei potabile către gospodăriile de apă
UAT Șimand
Alimentarea cu apă a localității se realizează direct din frontul de captare Arad Nord, prin intermediul unei conducte din oțel, care face legătura între stația de pompare Șimand și rețeaua de distribuție Șimand. UAT Șimand nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată din rețeaua de aducțiune a frontului de captare Arad Nord.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Șimand este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Sântana
Localitatea Sântana beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad. Localitatea Sântana - alimentarea cu apă a orașului se realizează din Gospodăria de Apă Sântana.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Sântana se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul a 2 rezervoare, cu o capacitate totală de înmagazinare 1.000 m3:
Gospodăria de Apă Sântana, cu o capacitate totală de înmagazinare de 1.000 m3:
o 2 x 500 m3 rezervoare supraterane din beton, PIF 1980;
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare.
UAT Olari
Localitatea Olari beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad. Localitatea Olari -alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Sântana, prin intermediul unei conducte din PVC care face legătura între rețeaua de distribuție Sântana și rețeaua de distribuție Olari.
UAT Olari nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexului de înmagazinare de la nivelul UAT Sântana.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Olari este de tip ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Curtici
Localitatea beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad. Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Curtici - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Curtici.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Curtici se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul a 3 rezervoare și a unui castel de apă, cu o capacitate totală de înmagazinare 1.600 m3:
Gospodăria de Apă Curtici, cu o capacitate totală de înmagazinare de 1.600 m3:
o 2 x 500 m3 rezervoare de înmagazinare semiîngropate din beton armat, PIF 1995;
o 1 x 500 m3 castel de apă, PIF 1990;
o 1 x 100 m3 rezervor semiîngropat, PIF 1995.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Curtici este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Xxxxx
Xxxxx este o comună în județul Arad, formată din satele Macea (reședința) și Sânmartin. Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Macea - alimentarea cu apă a localității se realizează prin intermediul a două conducte (2 fire), una dintre ele fiind conectată la stația de pompare Curtici, iar cealaltă la rețeaua de distribuție existentă pe strada Revoluției din localitatea Curtici.
Localitatea Sânmartin - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Macea, prin intermediul unei conducte din PVC care face legătura între rețeaua de distribuție Macea și rețeaua de distribuție Sânmartin.
UAT Macea nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexului de înmagazinare de la nivelul UAT Curtici.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Macea este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Dorobanți
Localitatea beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Dorobanți - alimentarea cu apă a localității se realizează din cadrul complexului de înmagazinare-pompare Curtici, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între Gospodăria de Apă Curtici și Gospodăria de Apă Iratoșu.
UAT Dorobanți nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexului de înmagazinare de la nivelul UAT Curtici.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Dorobanți este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Iratoșu
Iratoșu este o comună în județul Arad, formată din satele Iratoșu (reședința), Variașu Mare și Variașu Mic. Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Iratoșu - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Iratoșu.
Localitatea Variașu Mic - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Iratoșu, prin intermediul unei conducte magistrale din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Iratoșu și rețeaua de distribuție Variașu Mare.
Localitatea Variașu Mare - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Variașu Mic, prin intermediul unei conducte magistrale din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Iratoșu și rețeaua de distribuție Variașu Mare.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Iratoșu se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul a două rezervoare, cu o capacitate totală de înmagazinare 300 m3:
Gospodăria de Apă Iratoșu, cu o capacitate totală de înmagazinare de 300 m3:
o 1 x 100 m3 rezervor de înmagazinare semiîngropat din beton armat, PIF 1990;
o 1 x 200 m3 rezervor de înmagazinare semiîngropat din beton armat, PIF 1990.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Iratoșu este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Zimandu Nou
Zimandu Nou este o comună în județul Arad, formată din satele Andrei Șaguna, Zimandcuz și Zimandu Nou (reședința). Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Localitatea Zimandu Nou - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Webasto, prin intermediul unei conducte din PEID.
Localitatea Andrei Șaguna - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Zimandu Nou.
Localitatea Zimandcuz - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din frontul de captare Arad Nord, prin intermediul unei conducte din azbociment.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Zimandu Nou se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul unui rezervor, cu o capacitate totală de înmagazinare 400 m3:
Complexul de înmagazinare-pompare Webasto, cu o capacitate totală de înmagazinare de 400 m3:
o 1 x 400 m3 rezervor îngropat din beton, PIF 2005.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Zimandu Nou este de tip ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Arad
Arad este municipiul de reședință al județului Arad, format din localitatea componentă Arad (reședința). Localitatea beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Arad - alimentarea cu apă a orașului se realizează din Stația de Tratare Uzina II Arad și din Gospodăria de Apă Uzina III Arad.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Arad se realizează la nivelul unei stații de tratare și a 2 gospodării de apă, prin intermediul a 11 rezervoare, cu o capacitate totală de înmagazinare 68.400 m3:
Gospodăria de Apă Uzina I, cu o capacitate totală de înmagazinare de 14.400 m3:
o 2 x 1.200 m3 rezervoare din beton, PIF 1970;
o 1 x 2.000 m3 rezervoare din beton, PIF 1970;
o 1 x 10.000 m3 rezervoare din beton, PIF 1970;
Stația de Tratare Uzina II, cu o capacitate totală de înmagazinare de 34.000 m3:
o 3 x 10.000 m3 rezervoare din beton, PIF 1988;
o 2 x 2.000 m3 rezervoare din beton, PIF 1980;
Gospodăria de Apă Uzina III, cu o capacitate totală de înmagazinare de 20.000 m3:
o 2 x 10.000 m3 rezervoare din beton, PIF 1990.
Distribuția apei către consumatori atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul a 3 stații de pompare. Pentru ridicarea presiunii din rețea, la nivelul municipiului Arad se regăsesc și 33 de stații de tip hidrofor. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Arad este de tip inelar, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Livada
Livada este o comună în județul Arad, formată din satele Livada (reședința) și Sânleani. Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Sânleani -. alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a municipiului Arad, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Arad și rețeaua de distribuție Livada;
Localitatea Livada - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Sânleani, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Arad și rețeaua de distribuție Livada.
UAT Livada nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexelor de înmagazinare de la nivelul UAT Arad.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Livada este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Xxxxxxxx
Xxxxxxxx este o comună în județul Arad, formată din satele Sânpaul și Șofronea (reședința).
Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Șofronea - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a municipiului Arad, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Arad și rețeaua de distribuție Sânpaul.
Localitatea Sânpaul - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Șofronea, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Arad și rețeaua de distribuție Sânpaul.
UAT Șofronea nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexelor de înmagazinare de la nivelul UAT Arad.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Șofronea este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Zădăreni
Zădăreni este o comună în județul Arad, formată din satele Bodrogu Nou și Zădăreni (reședința). Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Zădăreni - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Zădăreni.
Localitatea Bodrogu Nou - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Zădăreni, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între Gospodăria de Apă Zădăreni și Gospodăria de Apă Călugăreni.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Zădăreni se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul unui rezervor, cu o capacitate totală de înmagazinare 400 m3:
Gospodăria de Apă Zădăreni, cu o capacitate totală de înmagazinare de 400 m3:
o 1 x 400 m3 rezervor suprateran metalic, PIF 2005.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Zădăreni este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Felnac
Felnac este o comună în județul Arad, formată din satele Călugăreni și Felnac (reședința). Localitatea Călugăreni beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Călugăreni - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Călugăreni.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din localitatea Călugăreni se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul unui rezervor, cu o capacitate totală de înmagazinare 100 m3:
Gospodăria de Apă Călugăreni, cu o capacitate totală de înmagazinare de 100 m3:
o 1 x 100 m3 rezervor suprateran metalic, PIF 2000.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Felnac este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Fântânele
Fântânele este o comună în județul Arad, formată din satele Fântânele (reședința) și Tisa Nouă. Localitatea Fântânele beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Fântânele - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Fântânele.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Fântânele se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul a două rezervoare, cu o capacitate totală de înmagazinare de 200 m3:
Gospodăria de Apă Fântânele, cu o capacitate totală de înmagazinare de 200 m3:
o 2 x 100 m3 rezervoare semiîngropate din beton, PIF 1990 și 2000.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul a două stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Fântânele este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Frumușeni
Frumușeni este o comună în județul Arad, formată din satele Aluniș și Frumușeni (reședința). Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Frumușeni - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Fântânele, prin intermediul unei conducte din PEID, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între Gospodăria de Apă Fântânele și rețeaua de distribuție Aluniș;
Localitatea Aluniș - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Frumușeni, prin intermediul unei conducte din PEID, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între Gospodăria de Apă Fântânele și rețeaua de distribuție Aluniș.
UAT Frumușeni nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexului de înmagazinare de la nivelul UAT Fântânele.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Frumușeni este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Xxxxxxxxxxxx
Xxxxxxxxxxxx este o comună în județul Arad, formată din satele Cicir, Horia, Mândruloc și Vladimirescu (reședința). Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Horia - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Uzina III Arad, prin intermediul unei conducte care transportă apă potabilă de la Uzina III Arad la rețeaua de distribuție Horia.
Localitatea Vladimirescu - alimentarea cu apă a localității se realizează din STA Uzina II Arad, prin intermediul conductei de transport Arad-Ghioroc.
Localitatea Mândruloc - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Vladimirescu, prin intermediul conductei de transport Arad-Ghioroc.
Localitatea Cicir - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Mândruloc, prin intermediul conductei de transport Arad-Ghioroc.
UAT Vladimirescu nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată din complexele de înmagazinare de la nivelul municipiului Arad.
Distribuția apei către consumatori se realizează gravitațional. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Vladimirescu este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Păuliș
Păuliș este o comună în județul Arad, formată din satele Barațca, Cladova, Păuliș (reședința) și Sâmbăteni. Localitățile Barațca, Păuliș și Sâmbăteni beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Sâmbăteni - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Cicir, prin intermediul conductei de transport Arad-Ghioroc și din Gospodăria de Apă Sâmbăteni.
Localitatea Păuliș - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Miniș, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Ghioroc și rețeaua de distribuție Barațca.
Localitatea Barațca - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Păuliș, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Ghioroc și rețeaua de distribuție Barațca.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Păuliș se realizează la nivelul unei gospodării de apă, prin intermediul unui rezervor, cu o capacitate totală de înmagazinare 100 m3:
Gospodăria de Apă Sâmbăteni, cu o capacitate totală de înmagazinare de 100 m3:
o 1 x 100 m3 rezervor semiîngropate din beton, PIF 1990.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Păuliș este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 2,5 bar.
UAT Ghioroc
Ghioroc este o comună în județul Arad, formată din satele Cuvin, Ghioroc (reședința) și Miniș. Toate localitățile beneficiază de sisteme de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localităților se realizează astfel:
Localitatea Cuvin - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă extravilan Ghioroc, prin intermediul unei conducte din PVC, PEID și OL care face legătura între rețeaua de distribuție Gospodăria de Apă extravilan Ghioroc și rețeaua de distribuție Covăsânț.
Localitatea Ghioroc - alimentarea cu apă a localității se realizează din Gospodăria de Apă Ghioroc și din Gospodăria de Apă extravilan Ghioroc.
Localitatea Miniș - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Ghioroc, prin intermediul unei conducte din PEID care face legătura între rețeaua de distribuție Ghioroc și rețeaua de distribuție Barațca.
Înmagazinarea apei necesară consumatorilor din UAT Ghioroc se realizează la nivelul a două gospodării de apă, prin intermediul a 3 rezervoare, cu o capacitate totală de înmagazinare 950 m3:
Gospodăria de Apă Ghioroc, cu o capacitate totală de înmagazinare de 450 m3:
o 2 x 225 m3 rezervoare semiîngropate din beton, PIF 1990.
-
• Gospodăria de Apă extravilan Ghioroc, cu o capacitate totală de înmagazinare de 500 m3:
o 1 x 500 m3 rezervor semiîngropat din beton, PIF 2000.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare, prin intermediul unei stații de pompare. Rețeaua de distribuție aferentă UAT Ghioroc este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
UAT Covăsânț
Localitatea beneficiază de sistem de alimentare cu apă din SRAA Arad.
Alimentarea cu apă potabilă a localității se realizează astfel:
Localitatea Covăsânț - alimentarea cu apă a localității se realizează direct din rețeaua de distribuție a localității Cuvin, printr-o conductă din PVC, PEID și OL care face legătura între rețeaua de distribuție Gospodăria de Apă extravilan Ghioroc și rețeaua de distribuție Covăsânț.
UAT Covăsânț nu dispune de capacități proprii de înmagazinare, rezerva de apă potabilă fiind asigurată prin intermediul complexului de înmagazinare din extravilanul UAT Ghioroc.
Distribuția apei către consumatori se realizează atât gravitațional, cât și prin pompare. Pentru ridicarea presiunii din rețea, la nivelul UAT Covăsânț se regăsește o stație de tip hidrofor.
Rețeaua de distribuție aferentă UAT Covăsânț este în sistem ramificat, iar presiunea medie din rețea este de 3 bar.
Sistemul colector ape uzate
Sistemul de canalizare din aglomerarea Arad
In prezent sistemul de canalizare Arad deserveste municipiul Arad. Sistemul de colectare si epurare a apelor uzate din aglomerarea Arad deserveste municipiul Arad, aproximativ 99.7% din populatia existenta in zona de operare, componentele acestuia se prezintă după cum urmează:
Statii de pompare apa uzata si apa meteorica
Statiile de pompare apa uzata sunt in numar de 30 si sunt statii de pompare de tip cheson echipate cu pompe cu debite cuprinse intre 10.8 m3/h si 1,494 m3/h; cinci dintre acestea nu sunt functionale.
Conductele de refulare aferente statiilor de pompare apa uzata sunt realizate din PEID, au diametre cuprinse intre 63 si 500 mm si o lungime totala de aprox. 14.3 km.
Statiile de pompare apa meteorica sunt in numar de 16 si sunt statii de pompare de tip cheson echipate cu pompe cu debite cuprinse intre 80 m3/h si 2,430 m3/h; doua dintre acestea nu sunt functionale.
Conductele de refulare aferente statiilor de pompare apa uzata sunt realizate din PEID, au diametre cuprinse intre 110 si 800 mm si o lungime totala de aprox. 3.1 km.
Statia de epurare Arad
Statia de epurare Arad este localizata in zona de vest a municipiului Arad. Emisarul efluentului statiei de epurare este raul Mures (si canalul Muresel - aflat in administratia ANIF), in sectiunea de confluenta Soimos-confluenta Zadarlac.
Treapta mecanica a statiei de epurare Arad a fost construita in anul 1968 iar in anul 1984 s-a realizat si treapta biologica. In perioada 1998-1999 au fost reabilitate stavilele de la intrarea in statie, debitmetrul pentru influent, statia de pompare pentru influent, treapta biologica si s-au inlocuit pompele de namol. Statia de epurare a fost reabilitata major in cadrul Masurii ISPA 2000/RO/16/P/PE/011. Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 224,800 l.e. (la o populatie fizica considerata de 190,000 locuitori) iar capacitatea hidraulica de 84,300 m3/zi (debit zilnic mediu).
Capacitatea statiei de epurare exprimata in locuitori echivalenti, utilizata la nivelul anului 2019 a fost de 160,065 l.e. (71.2%) iar capacitatea hidraulica utilizata a fost de 33,487 m3/zi (aproximativ 40%). Exista asadar o capacitate hidraulica disponibila de 50,813 m3/zi si respectiv de 64,735 l.e.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Horia
In prezent, in aglomerarea Horia nu exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate, locuitorii avand sisteme individuale (fose septice).
Sistemul de canalizare din aglomerarea Livada-Sanleani
In prezent, in aglomerarea Livada-Sanleani nu exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate, locuitorii avand sisteme individuale (fose septice).
Sistemul de canalizare din aglomerarea Zadareni
Reteaua de canalizare din localitatile Zadareni si Bodrogu Nou a fost preluata in administrare si exploatare de catre S.C. Compania de Apa Arad S.A. in anul 2017.
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare din localitatea Zadareni a fost pusa in functiune in anul 2015 si functioneaza in sistem divizor, avand o lungime totala de aproximativ 8.5 km, realizata din conducte din PVC cu diametre cuprinse intre 250 si 400 mm.
Reteaua de canalizare din localitatea Bodrogu Nou a fost pusa in functiune in anul 2015 si functioneaza in sistem divizor, avand lungimea totala de aproximativ 0.85 km, realizata din conducte din PVC cu diametrul de 250 mm.
Statii de pompare apa uzata
In aglomerarea Zadareni exista doua statii de pompare apa uzata
SPM 2 - Zadareni tip cheson (Dint=3.0 m, Hutil=7 m) echipata cu 2 pompe submersibile Speroni
SQ85-7.5, cu urmatoarele caracteristici: Q=96 m3/h, H=6 m, P=7.5 kW, pusa in functiune in anul 2015;
_ SPM 1 - Bodrogu Nou tip cheson (Dint=3.0 m, Hutil=4.5 m) echipata cu o pompa submersibila
Speroni SQ25-2.2, cu urmatoarele caracteristici: Q=42 m3/h, H=6.5 m, P=2.2 kW, pusa in functiune in anul 2015.
Conducta de refulare aferenta statiei de pompare apa uzata (SPM 2) este realizata din PEID DN 250 mm, cu o lungime de aproximativ 4.77 km pana in reteaua de canalizare a Municipiului Arad.
Conducta de refulare aferenta statiei de pompare apa uzata (SPM 1) este realizata din PEID, DN 125 mm, cu o lungime de aproximativ 0.58 km pana in reteaua de canalizare a localitatii Zadareni.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Vladimirescu
Aglomerarea Vladimirescu beneficiaza de un sistem divizor de colectare si transport al apei uzate in reteaua de canalizare a municipiului Arad. Sistemul de canalizare a fost realizat prin proiecte ale primariei Vladimirescu, initial deservind numai locuitorii din zona centrala a localitatii, iar in in ultimii ani a fost extins si in cartierele noi din localitate.
Reteaua de canalizare
In prezent, colectarea apei uzate menajere din localitatea Vladimirescu se realizeaza prin intermediul retelei de canalizare in sistem divizor, alcatuita din conducte din BETON si PVC, cu diametre cuprinse intre 250 si 800 mm si cu o lungime totala de 39,858 m.
Statii de pompare apa uzata
Deoarece configuratia terenului nu permite functionarea gravitationala a retelei de canalizare si transportul apei uzate gravitational in reteaua de canalizare a municipiului Arad, in sistem sunt 7 statii de pompare apa uzata tip cheson, care asigura functionarea sistemului.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Xxxxxxxxx-Xxxxx
In prezent, in aglomerarea Xxxxxxxxx-Xxxxx nu exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate, locuitorii avand sisteme individuale (fose septice).
Sistemul de canalizare din aglomerarile Sofronea si Sanpaul
Reteaua de canalizare din aglomerarile Sofronea si Sanpaul a fost realizata in anul 2008 prin Proiectul „Canalizare menajera in comuna Sofronea, localitatile Sofronea si Sanpaul, judetul Arad” finantat prin OG 7/2006 si Bugetul Local, fiind preluata in administrare si exploatare de catre S.C. Compania de Apa Arad S.A. in anul 2017.
Reteaua de canalizare
In aglomerarea Sofronea exista o retea de canalizare in sistem divizor, cu o lungime totala de aproximativ 4.3 km, realizata din conducte din PVC cu diametre cuprinse intre 250 si 400 mm. La nivelul anului 2017, reteaua de canalizare deserveste 169 locuitori.
In aglomerarea Sanpaul exista o retea de canalizare in sistem divizor, cu o lungime totala de aproximativ 2.6 km, realizata din conducte din PVC cu un diametru de 400 mm. In reteaua de canalizare din aglomerarea Sanpaul este deversata si apa uzata colectata in aglomerarea Sofronea. La nivelul anului 2017, reteaua de canalizare deserveste 75 locuitori.
Statii de pompare apa uzata
Apa uzata menajera colectata in localitatea Sofronea este transportata cu ajutorul statiei de pompare apa uzata Sofronea in reteaua de canalizare din localitatea Sanpaul. Statia de pompare Sofronea a fost pusa in functiune in anul 2015, este tip cheson si a fost echipata cu (1+1) pompe submersibile.
Conducta de refulare aferenta statiei de pompare apa uzata Sofronea are o lungime de aproximativ 2.8 km, este realizata din PEID cu un diametru de 160 mm.
Apa uzata menajera colectata in aglomerarile Sofronea si Sanpaul este transportata cu ajutorul statiei de pompare apa uzata Sanpaul in colectorul gravitational realizat din PVC cu diametrul de 400 mm, existent in apropierea mun. Arad.
Statie de pompare Sanpaul a fost pusa in functiune in anul 2015, este tip cheson si este echipata cu (2+1) pompe submersibile.
Sistemul de canalizare din clusterul Curtici
In prezent clusterul Curtici are in componenta aglomerarea Curtici si aglomerarea Macea, apa uzata colectata de pe teritoriul celor doua aglomerari fiind transportata in statia de epurare Curtici realizata recent prin investitii finantate prin POS Mediu.
Aglomerarea Curtici
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare care deserveste aglomerarea Curtici este reabilitata si extinsa recent prin investitii propuse prin POS Mediu, are o lungime totala de aproximativ 42 km, este realizata din conducte din PVC cu un diametru de 250 mm. La nivelul anului 2017, reteaua de canalizare deserveste 4797 locuitori.
Statii de pompare apa uzata
In aglomerarea Curtici sunt existente 3 statii de pompare apa uzata tip cheson, 2 din ele sunt echipate cu pompe cu separare de solide si una dintre ele este echipata cu pompe submersibile, toate statiile find realizate recent prin POS Mediu.
Statie de epurare
Statia de epurare Curtici a fost pusa in functiune in august 2018, executia sa fiind finantata cu fonduri europene, in cadrul programului POS Mediu si este amplasata in vestul localitatii Curtici.
Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 15,000 l.e, iar capacitatea hidraulica este de 2,996 m3/zi (debit zilnic mediu). Statia de epurare preia si epureaza apa uzata colectata din localitatile Curtici si Macea. Emisarul efluentului statiei de epurare este canalul Hathaz, conectat la raul Mures.
Aglomerarea Macea
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare care deserveste aglomerarea Macea este noua si a fost propusa prin POS Mediu, are o lungime totala de 17.8 km, este realizata din conducte din PVC cu un diametru de 250 mm, iar la nivelul anului 2017, reteaua de canalizare deserveste 524 locuitori.
Statii de pompare apa uzata
In aglomerarea Macea sunt existente 3 statii de pompare apa uzata tip cheson, echipate cu pompe cu separare de solide, toate realizate recent prin investitii finantate prin POS Mediu.
Sistemul de canalizare din clusterul Santana
Clusterul Santana include in prezent numai aglomerarea Santana, insa in viitor, se are in vedere extinderea clusterului si la nivelul aglomerarii Simand.
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare este reabilitata si extinsa recent prin investitii propuse prin POS Mediu, are o lungime totala de 51.5 km, este realizata din conducte din PVC cu un diametrul de 250 mm, iar la nivelul anului 2017, reteaua de canalizare deserveste 6,417 locuitori.
Statii de pompare apa uzata
In sistemul de colectare a apelor uzate sunt existente 4 statii de pompare apa uzata tip cheson, una echipata cu pompe submersibile si 3 sunt echipate cu pompe cu separare de solide, toate realizate recent prin investitii finantate prin POS Mediu
Statie de epurare
Noua statie de epurare Santana a fost pusa in functiune in august 2018, executia sa fiind finantata cu fonduri europene, in cadrul programului POS Mediu si este amplasata in nord-vestul localitatii Santana. Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 14,000 l.e, iar capacitatea hidraulica este de 2,252 m3/zi (debit zilnic mediu). In prezent, statia de epurare preia si epureaza apa uzata colectata numai din localitatea Santana.
Sistemul de canalizare din clusterul Lipova
Clusterul Lipova include in prezent aglomerarea Lipova si aglomerarea Zabrani, iar in situatia de perspectiva, clusterul Lipova va fi alcatuit din aglomerarile Lipova, Zabrani si Cladova
Aglomerarea Lipova
Aglomerarea Lipova beneficiaza de un sistem divizor de colectare si epurare al apei uzate, ce deserveste 5,971 de locuitori. Sistemul de colectare al apei uzate a fost extins prin programul de finantare POS Mediu si prin proiecte ale Companiei de Apa Arad.
Reteaua de canalizare
In prezent, apa uzata de la locuitorii din localitatile Lipova, Radna si Soimos, este colectata prin intermediul retelelor de canalizare menajere, alcatuite din conducte din PVC, in lungime totala de 26,592 m. Retelele de canalizare deservesc 5,971 locuitori, si au fost extinse prin programul de finantare POS Mediu si prin proiecte ale Companiei de Apa Arad.
Statii de pompare apa uzata
Deoarece configuratia terenului nu permite transportul apei uzate gravitational la statia de epurare, in sistem sunt 3 statii de pompare apa uzata, tip cheson, care ajuta la functionarea sistemului.
Conductele de refulare ce deservesc statiile de pompare apa uzata, sunt alcatuite din conducte din OL si PEID, cu diametre cuprinse intre 125 si 225 mm.
Statie de epurare
Statia de epurare Lipova este localizata la sud-est de localitatea Lipova, pe malul stang al raului Mures, la aproximativ 300 m fata de podul peste paraul Draut. Emisarul efluentului statiei de epurare este paraul Draut imediat amonte de varsarea acestuia in raul Mures.
Statia de epurare contine o treapta de epurare mecanica ce are loc in obiectele tehnologice ale vechii statii si o treapta de epurare biologica avansata ce a fost realizata in cadrul unui proiect finantat prin programul Phare CBC si a fost pusa in functiune in anul 2008. Nu exista alte informatii privind procesul prevazut in statia de epurare Lipova, in afara celor cuprinse in Autorizatia de Gospodarirea Apelor nr. 126/ 23.05.2019.
Capacitatea statiei de epurare este de 16,000 l.e. (cf. Autorizatiei de Gospodarirea Apelor nr. 126/ 23.05.2019), fiind gandita sa preia si sa epureze apa uzata colectata din localitatile Lipova si Zabrani. Capacitatea hidraulica a statiei este de 2,419.2 m3/zi (28 l/s). Acestor valori le corespunde o concentratie in CBO5 in apa uzata bruta, de cca. 400 mgO2/l. Nu sunt disponibile alte date privind debitele de proiectare, calitatea apei uzate brute si calitatea apei epurate.
Aglomerarea Zabrani
In aglomerarea Zabrani a fost realizat un sistem de colectarea si transport al apei uzate din Zabrani la statia de epurare Lipova. Proiectul a fost realizat in 2011 printr-un proiect al primariei Zabrani, dar nu este functional deoarece in proiect nu au fost prevazute si racorduri.
Reteaua de canalizare
In anul 2011, printr-un proiect al primariei Zabrani a fost realizata o retea de canalizare in sistem divizor, alcatuita din conducte din PVC, in lungime totala de 12,409 m. In prezent reteaua de canalizare nu este in functionala deoarece prin proiectul primariei nu au fost prevazute si racorduri. Apa uzata pluviala din aglomerarea Zabrani este colectata de rigolele stradale, dupa care este transportata gravitational si descarcata in canalele din jurul localitatii.
Statii de pompare apa uzata
Deoarece configuratia terenului nu permite transportul apei uzate gravitational la statia de epurare din Lipova, in sistem sunt 4 statii de pompare apa uzata, tip cheson, care ajuta la functionarea sistemului, 3 fiind amplasate in localitatea Zabrani si ajutand la functionarea sistemului, iar cea de-a patra, fiind o statie de pompare apa uzata intermediara, amplasata intre localitatile Zabrani si Neudorf.
Aglomerarea Cladova
In prezent, in aglomerarea Cladova nu exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate, locuitorii avand sisteme individuale (fose septice).
In prezent, in comuna Paulis exista un proiect aflat la stadiul de Studiu de Fezabilitate, privind extinderea retelelor de canalizare din localitatile Paulis, Baratca si Cladova.
Prin proiectul primariei Paulis se propune realizarea unui sistem de colectare a apei uzate din localitatea Cladova si pomparea acesteia in reteaua de canalizare a localitatii Radna.
Sistemul de canalizare din clusterul Paulis
In prezent, exista aglomerarea Paulis formata din localitatile Paulis, Cuvin, Ghioroc si Minis, iar in situatia de perspectiva, aglomerarile Paulis, Covasant si Baratca vor forma clusterul Paulis.
Aglomerarea Paulis
In prezent, in aglomerarea Paulis formata din localitatile Paulis, Cuvin, Ghioroc si Minis, exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate in sistem divizor, ce deserveste 2,300 locuitori. Sistemul de colectare si epurare al apei uzate a fost realizat recent prin programul de finantare POS Mediu.
Retele de canalizare
In prezent, in localitatea Cuvin, apa uzata menajera este colectata de reteaua de canalizare menajera, alcatuita din conducte din PVC, cu diametre de 250 mm, in lungime totala de 5,745 m si o transporta prin pompare in reteaua de canalizare a localitatii Ghioroc.
In prezent, in localitatea Ghioroc exista o retea de canalizare menajera, alcatuita din conducte din PVC, cu diametre de 250 si 315 mm si cu o lungime de 4,309 m, care preia apa uzata din localitatea Cuvin si colecteaza apa uzata de la locuitorii din aglomerarea Ghioroc, dupa care o transporta prin pompare in reteaua de canalizare a localitatii Minis.
In prezent, in localitatea Minis exista o retea de canalizare menajera, alcatuita din conducte din PVC, cu diametre cuprinse intre 250 si 400 mm si cu o lungime totala de 2,288, care preia apa uzata din localitatea Ghioroc si colecteaza apa uzata de la locuitorii din localitatea Minis, dupa care o transporta prin pompare in reteaua de canalizare a aglomerarii Paulis.
In prezent, in localitatea Paulis exista o retea de canalizare menajera, alcatuita din conducte din PVC, cu diametre cuprinse intre 160 si 400 mm si cu o lungime totala de 7,645 m, care preia apa uzata din aglomerarea Ghioroc si colecteaza apa uzata de la locuitorii din aglomerarea Paulis, dupa care o transporta prin pompare la statia de epurare Paulis.
Statii de pompare apa uzata
Deoarece configuratia terenului nu permite functionarea gravitationala a sistemului de canalizare din aglomerarea Paulis sunt 5 statii de pompare apa uzata.
Statie de epurare
Statia de epurare Paulis a fost realizata in cadrul programului POS Mediu. Statia a fost pusa in functiune in anul 2017. Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 7,000 l.e, iar capacitatea hidraulica este de 1,237 m3/zi (debit zilnic mediu).Statia de epurare preia si epureaza in prezent, apa uzata colectata din localitatile: Cuvin, Ghioroc, Minis si Paulis.
Aglomerarea Baratca
In prezent, in aglomerarea Baratca nu exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate, locuitorii avand sisteme individuale (fose septice).
Aglomerarea Covasant
In aglomerarea Covasant exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate in sistem divizor realizat in anul 2009 printr-un proiect al primariei Covasant. Pana in prezent sistemul de colectare si epurare al apei uzate Covasant a fost operat de primarie.
Reteaua de canalizare
In prezent apa uzata de la locuitorii din Covasant este colectata prin intermediul retelei de canalizare menajere, alcatuita din conducte din PVC, cu diametre cuprinse intre 200 si 315 mm si cu o lungime totala de 5,533 m.
Statii de pompare apa uzata
Deoarece configuratia terenului nu permite transportul apei uzate gravitational la statia de epurare, in sistem sunt 2 statii de pompare apa uzata, tip cheson care ajuta la functionarea sistemului. Conductele de refulare ce deservesc statiile de pompare apa uzata, sunt alcatuite din conducte din PEID, cu diametre de 160 mm si cu o lungime totala de aprozimativ 783 m.
Statie de epurare
Statia de epurare Covasant este localizata in partea de vest a localitatii Covasant, la o distanta de cca. 600 m fata de limita zonei rezidentiala si este o statie compacta de tipul Compact WW. Nu se cunosc alte informatii legate de calitatea apei uzate brute, calitatea apei epurate si nici date despre dimensionarea statiei de epurare Covasant.
Sistemul de canalizare din clusterul Nadlac
Aglomerarea Nadlac
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare are o lungime totala de aproximativ 41.41 km, este realizata din conducte din PVC si BETON cu diametre cuprinse intre 250 si 400 mm.
Statii de pompare apa uzata
In sistemul de colectare a apelor uzate exista 5 statii de pompare apa uzata.
Conductele de refulare aferente statiilor de pompare apa uzata sunt realizate din PEID, au diamnetre cuprinse intre 125 si 315 mm, cu o lungime totala de 2.50 km.
Statie de epurare
Vechea statie de epurare Nadlac functioneaza numai cu treapta de epurare mecanica, cea biologica fiind nefunctionala. Statia veche de epurare a fost proiectata pentru un debit zilnic maxim de 604.8 m3/zi.
Recent a fost pusă în funcțiune o noua statie de epurare in aglomerarea Nadlac. Executia statiei este finantata cu fonduri europene, in cadrul programului POS Mediu. Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 8,000 l.e, iar capacitatea hidraulica este de 1,785 m3/zi.
Aglomerarea Seitin
In prezent aglomerarea Seitin nu beneficiaza de un sistem centralizat de colectare a apei uzate menajere.
Sistemul de canalizare din clusterul Pecica
Aglomerarea Pecica
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare a fost extinsa recent prin investitii propuse prin POS Mediu, are o lungime totala de aproximativ 55.31 km, este realizata din conducte din PVC si BETON cu diametre cuprinse intre 250 si 400 mm.
Statii de pompare apa uzata
In sistemul de colectare a apelor uzate exista 6 statii de pompare apa uzata echipate cu pompe submersibile, 4 dintre realizate recent prin investitii finantate prin POS Mediu.
Conductele de refulare aferente statiilor de pompare apa uzata sunt realizate din PEID, au diamnetre cuprinse intre 110 si 250 mm, cu o lungime totala de 1.44 km.
Statie de epurare
Statia de epurare Pecica a fost pusa in functiune in decembrie 2016, executia sa fiind finantata cu fonduri europene, in cadrul programului POS Mediu. Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 14,000 l.e, iar capacitatea hidraulica este de 2,279 m3/zi.
Aglomerarea Secusigiu
In prezent aglomerarea Secusigiu nu beneficiaza de un sistem centralizat de colectare a apei uzate menajere.
Aglomerarea Sanpetru German
In prezent aglomerarea Sanpetru German nu beneficiaza de un sistem centralizat de colectare a apei uzate menajere.
Sistemul de canalizare din clusterul Ineu
Aglomerarea Ineu coincide cu limita administrativ teritoriala a orasului Ineu. Sistemul de canalizare deserveste doar aceasta aglomerare. Sistemul de canalizare din orasul Ineu este un sistem separativ, extins si reabilitat prin lucrari recente prin programul POS Mediu.
Reteaua de canalizare preia apa uzata de la un numar de 4,898 consumatori, ceea ce reprezinta 60.3% din totalul de 8,118 locuitori din localitate.
Apa uzata este colectata cu ajutorul unei retele de canalizare cu lungimea de 44.32 km (fara conducte de refulare) din conducte de beton si PVC si este directionata catre statia de epurare Ineu.
Pentru asigurarea colectarii si transportului apelor uzate menajere catre statia de epurare, in reateaua de canalizare Ineu sunt utilizate 5 statii de pompare a apelor uzate.
Statia de epurare Ineu este localizata in vestul localitatii Ineu, pe malul stang al raului Crisul Alb. Statia de epurare contine o treapta de epurare mecanica, o treapta de epurare biologica avansata si linia de prelucrare a namolului produs in procesul tehnologic.
Capacitatea proiectata a statiei de epurare este de 7,450 l.e, fiind gandita sa preia si sa epureze apa uzata colectata din localitatea Ineu. Capacitatea hidraulica proiectata a statiei este de 2,980 m3/zi (34.5 l/s) (debit zilnic maxim).
In prezent, conform inregistrarilor de debite de la statia de epurare, se prelucreaza un debit zilnic maxim de 775 m3/zi (26% din debitul zilnic maxim considerat in proiectare) iar capacitatea actuala a statiei de epurare, exprimata in locuitori echivalenti, calculata la concentratia in CBO5 a apei uzate brute este de 1,744 l.e. (23.4% din capacitatea biologica proiectata).
Valorile indicatorilor de calitate monitorizati in apa uzata bruta admisa in statia de epurare releva o calitate mult mai slaba a apei uzate brute decat cea admisa prin NTPA 002 si decat cea considerata in proiectarea statiei de epurare. Date fiind operarea defectuoasa a obiectelor tehnologice existente in statie si defectarea multora dintre echipamentele statiei, rezulta un efluent care nu corespunde cerintelor de calitate impuse prin Autorizatia de gospodarirea Apelor in vigoare, la descarcarea in emisarul natural.
Statia de epurare Ineu nu poate asigura conformarea cu cerintele Directivei europene privind calitatea apei uzate epurate, UWWT 91/271 EEC, in configuratia actuala si in situatia existenta, fara masuri de reabilitare si retehnologizare.
Sistemul de canalizare din clusterul Pancota
Aglomerarea Pancota coincide in momentul actual cu limita administrativ teritoriala a orasului Pancota. Sistemul existent deserveste numai consumatorii din acest oras. Si in situatia de perspectiva aglomerarea Pancota va fi constituita numai din localitatea Pancota.
Sistemul de canalizare din orasul Pancota este un sistem separativ, Apa uzata este colectata cu ajutorul unei retele de canalizare cu lungimea de 21.92 km, din conducte de beton si PVC, este directionata catre o statie de epurare amplasata in partea de Vest a localitatii, in intravilan.
Acesta preia apa uzata de la un numar de 3,816 consumatori, ceea ce reprezinta 71.3% din numarul total de 5,355 locuitori din aglomerare. Efluentul statiei de epurare este descarcat in canalul Matca de la marginea localitatii.
Apele pluviale de pe raza orașului sunt evacuate gravitațional, prin intermediul rigolelor, si colectoarelor pluviale in canalele aflate la marginea localitatii.
In vederea colectarii si transportului apelor uzate menajere catre statia de epurare, in reateaua de canalizare Pancota sunt utilizate 5 statii de pompare a apelor uzate.
In localitatea Pancota, apa uzata colectata era epurata intr-o veche statie de epurare localizata in partea de vest a localitatii, pe malul stang al canalului Matca. Vechea statie a fost inlocuita recent de o noua statie de epurare, pusa in functiune in anul 2019.
Noua statie de epurare este situata in nord-vestul localitatii Pancota. Suprafata intregului amplasament este de cca. 6,440 m2.
Capacitatea biologica proiectata a statiei de epurare este de 7,000 l.e, iar capacitatea hidraulica este de 1,146 m3/zi (debit zilnic mediu). Statia de epurare preia si epureaza apa uzata colectata din aglomerarea Pancota. Emisarul efluentului statiei de epurare este canalul Matca.
Analizele de calitate apa uzata efectuate pe parcursul anului 2019, pun in evidenta eficienta actuala a statiei de epurare Pancota.
Statia de epurare Pancota poate asigura conformarea cu cerintele Directivei Europene privind calitatea apei uzate epurate, UWWT 91/271 EEC, in configuratia actuala si in situatia existenta, cu mentiunea ca procedurile de functionare a statiei trebuie adaptate la conditiile reale de debit si de incarcare.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Savarsin
In prezent, in aglomerarea Savarsin exista un sistem de colectare si epurare al apei uzate, in sistem divizor, realizat printr-un proiect al primariei Savarsin.
Sistemul de canalizare a fost realizat in anul 2007, iar pana in anul 2019 nu era functional datorita colectoarelor care prezentau avarii frecvente si a statiei de epurare care nu functiona la parametrii optimi. La finalul anului 2019 a inceput repunerea in functiune a sistemului de canalizare existent in aglomerarea Savarsin.
Reteaua de canalizare
In anul 2007, printr-un proiect al primariei Savarsin a fost realizata o retea de canalizare in sistem divizor, alcatuita din conducte din PVC, in lungime totala de 8,354 m. Pana in anul 2019 reteaua de canalizare nu era functionala deoarece o pare din colectoare prezentau avarii frecvente.
Statii de pompare apa uzata
Deoarece configuratia terenului nu permite transportul apei uzate gravitational la statia de epurare din Savarsin, in sistemul de colectare al apei uzate Savarsin sunt 4 statii de pompare apa uzata,tip cheson, una fiind dezafectata, care ajuta la functionarea sistemului.
Conductele de refulare ce deservesc statiile de pompare apa uzata, sunt alcatuite din conducte din PEID, cu diametre de 110 mm si cu o lungime totala de 0.8 km.
Statie de epurare
Statia de epurare a localitatii Savarsin este amplasata in partea de sud a localitatii Savarsin, la aproximativ 300 m distanta fata de zona rezidentiala. Emisarul apei epurate este Valea Vinesti.
Capacitatea hidraulica proiectata a statiei de epurare Savarsin este de 200 m3/zi (2 module cu capacitatea de 100 m3/zi), corespunzand unei capacitati de 1,300 l.e. Pentru proiectarea statiei de epurare, s-a considerat o calitate a apei brute corespunzatoare NTPA 002/ 2005 iar calitatea apei epurate, corespunzatoare NTPA 001/ 2005.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Zimandu Nou
Aglomerarea Zimandul Nou are in componenta localitatile Zimandu Nou si Andrei Saguna care apartin din punct de vedere teritorial comunei Zimnadu Nou.
In aglomerarea Zimandu Nou exista un sistem de canalizare realizat recent prin obiectivul de investitii nr. 2 “Canalizare menajera si Statie de epurare in com. Zimandu Nou” din cadrul proiectul: “Extindere retea de alimentare cu apa; sistem de canalizare si statie de epurare in com. Zimandu Nou”
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare are o lungime totala de 13.5 km, este realizata din conducte din PVC cu un diametre cuprinse intre 250 si 400 mm. Pentru reateaua de canalizare nu au fost prevazute racorduri.
Statii de pompare apa uzata
In sistemul de colectare a apelor exista 3 statii de pompare apa uzata, tip cheson, echipate cu pompe submersibile, aflate la faza de receptie.
Statie de epurare
Statia de epurare Zimandu Nou deserveste aglomerarea Zimandu Nou - Andrei Saguna.
Amplasamentul statiei de epurare se gaseste in partea de vest a localitatilor Zimandu Nou si Andrei Saguna.
Statia de epurare este construita modular, urmeaza sa fie extinsa in 3 etape. In forma existenta, statia are o capacitate hidraulica de 195 m3/zi si ar trebui sa deserveasca o populatie de 1,370 locuitori.
Statia nu a fost pusa niciodata in functiune. Emisarul efluentului statiei de epurare este canalul Utvinis.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Vinga
Reteaua de canalizare
Reteaua de canalizare existenta, are o lungime totala de aproximativ 2.81 km, dar este nefunctionala.
Primaria are in derulare proiectul “Extindere retele de canalizare menajera si extindere statie de epurare in localitatea Vinga comuna Vinga judetul Arad” prin programul PNDL.
In proiect este prevazuta reteaua de canalizare din conducte de PVC cu o lungime totala de aproximativ 14.73 km, cu diametre de 200 si 250 mm.
Statii de pompare apa uzata
In sistemul de canalizare din aglomerarea Vinga dunt prevazute 4 statii de pompare apa uzata deservite de conducte de refulare sunt din PEID cu o lungime totala de aproximativ 0.77 km, cu diamentrul de 110 mm.
Statie de epurare
Statia de epurare a localitatii Vinga este localizata in zona de vest a localitatii cu acelasi nume. Suprafata actuala statiei de epurare este de 443 m2.
Capacitatea hidraulica statiei existente de epurare este de 321 m3/zi (debit zilnic maxim). Emisarul este Valea Aradenilor, imediat amonte de confluenta cu Valea Apa Mare.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Sagu
Retele de canalizare
Reteaua de canalizare a localitatii Sagu a fost pusa in functiune in anul 2012, are lungime totala de aproximativ 13.29 km si este realizata din conducte din PVC cu diametre cuprinse intre 250 si 500 mm.
Reteaua de canalizare a localitatii Cruceni a fost pusa in functiune in anul 2012, are o lungime totala de aproximativ 1.41 km si este realizata din conducte din PVC cu diametre cuprinse intre 315 si 500 mm.
Statie de pompare apa uzata
In sistemul de colectare a apelor uzate exista o statie de pompare apa uzata (SPAU Cruceni) tip cheson echipata cu (1+1) electropompe, deservita de o conducta de refulare din PEID, cu diametrul de 160 mm si cu o lungime totala de 1.61 km.
Statie de epurare
Statia de epurare a localitatii Sagu este localizata in zona de nord-vest a localitatii Sagu, la cca. 300 m distanta de zona rezidentiala a localitatii.
Conform Autorizatiei de Gospodarirea Apelor, capacitatea hidraulica existenta a statiei de epurare este de 203 m3/zi (debit zilnic maxim) iar capacitatea statiei de epurare exprimata in locuitori echivalenti
este de 1,000 l.e. Emisarul apei epurate este Valea Slatina.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Felnac
In aglomerarea Felnac nu exista in prezent un sistem centralizat de canalizare, deci nici statie de epurare a apelor uzate.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Siria
Aglomerarea Siria este formata in momentul acutual orasul Siria si satul Galsa.
Sistemul existent deserveste consumatorii din ambele localitati. Sistemul de canalizare din aglomerarea Siria este un sistem separativ, care acopera partial cele doua localitati, executat recent.
Acesta preia apa uzata de la un numar de 1,481 consumatori, ceea ce reprezinta 21.17% din totalul de 6,995 locuitori din aglomerare.
Apa uzata este colectata cu ajutorul unei retele de canalizare cu lungimea de 38.01 km (fara conducte de refulare) si este directionata catre o statie de epurare modulara aflata la marginea localitatii. Efluentul statiei de epurare este descarcat in canalul Matca.
Sistemul existent deserveste consumatorii din ambele localitati. Sistemul de canalizare din aglomerarea Siria este un sistem separativ, extins si reabilitat recent. Acesta preia apa uzata de la un numar de 1,069 consumatori, ceea ce reprezinta 21.9% din totalul de 4,884 locuitori din localitatea Siria si 412 consumatori ceea ce reprezinta 19.51% din totalul de 2,111 locuitori din localitatea Galsa. La
nivelul intregii aglomerari, sunt asigurate serviciile pentru un numar de 1,481 consumatori, ceea ce reprezinta 21.17% din totalul de 6,995 locuitori din aglomerare
Apa uzata este colectata cu ajutorul unei retele de canalizare cu lungimea de 38.01 km (fara conducte de refulare) executata recent, din conducte de PVC, si este directionata catre o statie de epurare modulara aflata la marginea localitatii. Efluentul statiei de epurare este descarcat in canalul Matca aflat in apropiere.
Pentru asigurarea colectarii si transportului apelor uzate menajere catre statia de epurare, in reateaua de canalizare Siria sunt utilizate 3 statii de pompare a apelor uzate, o statie in localitatea Galsa si 2 statii in Siria.
Statiile de pompare sunt executate din beton armat, echipate cu instalatii hidraulice, mecanice, ventilatii, electrice si de automatizare. Statiile de pompare ape uzate sunt echipate fiecare cu (1+1) pompe submersibile.
Amonte de fiecare statie de pompare sunte prevazute camine cu gratare cu curatire manuala, dotate cu containtere pentru colectarea retinerilor si sisteme de ventilatie. Curatirea gratarului se face manual, materialul colectat fiind transportat intr-un spatiu special amenajat.
Statia de epurare Siria este in executie, fiind realizata cu fonduri europene, ca lucrari fazate din programul POS Mediu.
Statia de epurare se executa pe amplasamentul vechii statii de epurare si are o capacitate de 7,000 l.e, respectiv o capacitate hidraulica (debit zilnic maxim) de 2,184 m3/zi.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Moneasa
Aglomerarea Moneasa coincide in momentul actual cu limita administrativ teritoriala a localitatii Moneasa, localitate care este si staiune balneoclimaterica. Sistemul existent deserveste numai consumatorii din acesta localitate. Si in situatia de perspectiva aglomerarea Moneasa va fi constituita numai din localitatea Moneasa.
Sistemul de canalizare din aglomerarea Moneasa este un sistem separativ. Anumite zone din reteaua canalizare apa uzata menajera au infiltratii de apa in special apa ce provine din paraul Moneasa, afectand astfel calitatea apei uzate ce ajunge in statia de epurare.
Reteaua de canalizare preia apa uzata de la un numar de 467 consumatori (ceea ce reprezinta 76.4% din totalul consumatorilor conectati la reteaua de distributie, respectiv 75.8% din numarul total de locuitori din localitate), precum si de la unitatile hoteliere si institutiile publice existente.
Statia de epurare se gaseste intr-un stadiu avansat de degradare si necesita reabilitare.
Desi detine o populatie de numai 616 persoane, din care la nivelul anului 2019 erau conectate la canalizare doar 467 persoane, statutul de statiune balneo-climaterica ii aduce aglomerarii pe aproape intreg parcusul anului, un numar de turisti estimat la nivelul anul 2019 la cca. 975 persoane. Aglomerarea Moneasa atinge astfel o populatie echivalenta de cca. 2,226 l.e. la nivelul anului 2019, respectiv 2,175 l.e. in 2023 si 1,760 l.e. in 2049. In acest context, aglomerarea este eligibila pentru a beneficia de investitii in cadrul POIM, pentru infrastructura de apa uzata.
Efluentul statiei de epurare este paraul Moneasa.
Sistemul de canalizare din clusterul Sepreus
Aglomerarea Apateu.
In prezent, aglomerarea Apateu nu beneficiaza de sistem de canalizare, insa in perspectiva proiectului va primi investitii pentru infrastructura de canalizare, fiind eligibila din punct de vedere al dimensiunii aglomerarii, incarcarea generata in aglomerare fiind de 2,163 l.e.
Aglomerarea Sepreus.
In prezent, aglomerarea Sepreus nu beneficiaza de sistem de canalizare, insa in perspectiva proiectului va primi investitii pentru infrastructura de canalizare, fiind eligibila din punct de vedere al dimensiunii aglomerarii, incarcarea generata in aglomerare fiind de 2,013 l.e.
Aglomerarea Cermei.
In prezent, aglomerarea Cermei este formata din localitatile Cermei si Somosches si beneficiaza de o retea de canalizare, fara a avea statie de epurare. Autoritatile locale au realizat colectoare de canalizare in ambele localitati, fara a avea in schimb statie de epurare. In momentul de fata reteaua de canalizare nu este functionala, ea este in curs de finalizare. Incarcarea generata in aglomerare este de 2,125 l.e.
Rezumând, în aria de operare a operatorului regional societatea Compania de Apă Arad SA ființează la acest moment:
-
- 36 Stații de tratare a apei
-
- 51 stații de pompare
-
- 421,8 km lungime aducțiuni;
-
- 1.813,42 km lungime rețele de distribuție;
-
- 2.235,22 km lungime totală a rețelelor de apă;
-
- 16 Stații de epurare a apelor uzate;
-
- 108 stații de pompare ape uzate;
-
- 1113,51 km lungime rețele canalizare ape menajere;
-
- 245 km lungime rețele canalizare ape pluviale
-
- 1.358,51 km lungime totală a rețelelor de canalizare
Mai jos este prezentată succint situația pentru toate UAT-urile membre ADIACJA.
|
Nr. crt. |
UAT |
Rețele de distribuție -km- |
Stații de pompare -buc- |
Stații de tratare -buc- |
Complexe de înmagazinare -buc- |
Rețele de canalizare -km- |
Stații de pompare ape uzate -buc- |
Conducte de refulare -km- |
Stații de epurare -buc- |
|
1 |
Arad |
497,00 |
3 |
2 |
3 |
574,00 |
30 |
17,40 |
Arad |
|
2 |
Curtici |
47,00 |
1 |
1 |
1 |
42,00 |
3 |
2,00 |
Curtici |
|
3 |
Ineu |
54,00 |
2 |
1 |
2 |
44,32 |
5 |
3,44 |
Ineu |
|
4 |
Lipova |
44,09 |
4 |
1 |
1 |
26,60 |
3 |
1,22 |
Lipova |
|
5 |
Nădlac |
59,79 |
1 |
1 |
2 |
41,41 |
5 |
2,32 |
Nădlac |
|
6 |
Pâncota |
58,20 |
1 |
1 |
1 |
21,92 |
5 |
1,41 |
Pâncota |
|
7 |
Pecica |
78,00 |
1 |
1 |
1 |
55,33 |
6 |
1,20 |
Pecica |
|
8 |
Sântana |
59,40 |
1 |
1 |
1 |
51,50 |
4 |
1,63 |
Sântana |
|
9 |
Archiș |
3,80 |
1 |
- |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
10 |
Almaș |
14,95 |
1 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
11 |
Apateu |
21,01 |
1 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
12 |
Bârsa |
0,00 |
1 |
- |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
13 |
Beliu |
18,01 |
- |
- |
- |
10,21 |
2 |
0,00 |
Beliu |
|
14 |
Bocsig |
31,20 |
2 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
15 |
Brazii |
13,00 |
1 |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
16 |
Buteni |
10,30 |
1 |
- |
1 |
8,00 |
1 |
1,18 |
Buteni |
|
17 |
Cermei |
33,00 |
- |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
18 |
Chisindia |
15,84 |
- |
1 |
2 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
19 |
Covăsânț |
21,42 |
1 |
- |
- |
5,50 |
2 |
0,80 |
Covăsânț |
|
20 |
Craiva |
14,00 |
- |
- |
1 |
- |
- |
0,00 |
- |
|
21 |
Dezna |
11,49 |
1 |
- |
1 |
5,78 |
3 |
0,00 |
Dezna |
|
22 |
Dieci |
8,00 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
23 |
Dorobanți |
17,30 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
24 |
Fântânele |
6,81 |
1 |
- |
2 |
8,20 |
2 |
2,70 |
Arad |
|
25 |
Felnac |
16,76 |
2 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
26 |
Frumușeni |
27,81 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
27 |
Ghioroc |
34,41 |
1 |
1 |
2 |
12,35 |
3 |
3,74 |
Păuliș |
|
28 |
Gurahonț |
24,00 |
5 |
2 |
8 |
12,00 |
- |
0,00 |
Gurahonț |
|
29 |
Grăniceri |
30,80 |
2 |
2 |
2 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
30 |
Hălmagiu |
13,60 |
- |
- |
- |
15,85 |
2 |
0,15 |
Hălmagiu |
|
31 |
Hălmagel |
21,50 |
1 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
32 |
Hășmaș |
6,10 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
33 |
Iratoșu |
18,20 |
1 |
- |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
34 |
Livada |
19,77 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
35 |
Macea |
11,10 |
- |
- |
- |
17,80 |
3 |
2,04 |
Curtici |
|
36 |
Mișca |
0,00 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
37 |
Moneasa |
12,70 |
1 |
1 |
1 |
7,72 |
1 |
0,00 |
Moneasa |
|
38 |
Olari |
14,00 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
39 |
Păuliș |
33,16 |
1 |
1 |
- |
7,65 |
2 |
2,00 |
Păuliș |
|
40 |
Peregu Mare |
10,96 |
2 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
41 |
Pilu |
11,10 |
1 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
42 |
Săvârșin |
14,18 |
1 |
1 |
1 |
8,40 |
4 |
0,80 |
Săvârșin |
|
43 |
Secusigiu |
33,74 |
1 |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
44 |
Seleuș |
0,00 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
45 |
Șagu |
21,35 |
1 |
1 |
2 |
14,10 |
1 |
1,61 |
Șagu |
|
46 |
Șeitin |
8,00 |
- |
1 |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
47 |
Șepreuș |
16,00 |
- |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
48 |
Șicula |
17,00 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
49 |
Șimand |
23,90 |
1 |
1 |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
50 |
Șiria |
15,73 |
- |
- |
- |
38,01 |
3 |
3,97 |
Șiria |
|
51 |
Șofronea |
16,30 |
- |
- |
- |
6,90 |
3 |
5,80 |
Arad |
|
52 |
Tauț |
4,70 |
- |
- |
- |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
53 |
Târnova |
9,30 |
- |
- |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
54 |
Vârfurile |
3,00 |
2 |
- |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
55 |
Vinga |
26,56 |
- |
1 |
2 |
2,81 |
- |
0,00 |
Vinga |
|
56 |
Vladimirescu |
85,27 |
- |
- |
- |
39,85 |
6 |
2,90 |
Arad |
|
57 |
Zăbrani |
11,90 |
1 |
1 |
2 |
12,40 |
4 |
10,50 |
Lipova |
|
58 |
Zădăreni |
17,66 |
1 |
- |
2 |
9,40 |
2 |
5,62 |
Arad |
|
59 |
Zărand |
0,00 |
- |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
60 |
Zerind |
12,45 |
- |
1 |
1 |
0,00 |
- |
0,00 |
- |
|
61 |
Zimandu Nou |
32,80 |
1 |
1 |
1 |
13,50 |
3 |
0,00 |
Zimandu Nou |
|
Total |
1813,42 |
51,00 |
36,00 |
59,00 |
1113,51 |
108,00 |
74,43 |
-
XIII. Cadrul Instituțional
Aspecte generale:
Procesul de regionalizare reprezintă un element esențial pentru îndeplinirea cerințelor din aquis-ul privind protecția mediului în sectorul apă și apă uzată, întrucât este nevoie de companii de apă licențiate, experimentate care pot să demonstreze capacitate de implementare și de operare eficientă a programelor de investiții.
Regionalizarea constă în concentrarea serviciilor de apă/apă uzată furnizate unor grupuri de municipalități aflate într-o arie geografică definită (același bazin hidrografic sau granița administrativă).
Din punct de vedere instituțional, regionalizarea se realizează prin reorganizarea serviciilor publice existente deținute de municipalități și are la bază trei elemente instituționale cheie:
-
4. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară
-
5. Operatorul Regional
-
6. Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară
Conform prevederilor Codului Administrativ aprobat prin OUG nr. 57/2019, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) este structura de cooperare cu personalitate juridică, având ca obiectiv înființarea, organizarea, reglementarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciilor de utilități publice pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente acestor servicii. ADI are statut de asociație de utilitate publică, de drept privat (este creată în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile). ADI este singurul partener al Operatorului Regional (OR) ca organ unic de decizie și coordonare. ADI exercită, în numele și pe seama UAT-urilor asociate, anumite competențe și prerogative ale acestora, drepturi și obligații, pe baza unui mandat acordat de către membrii ADI prin statutul acestuia.
Operatorul regional
OR este o societate comercială ai cărei acționari sunt UAT-urile asociate în ADI. UAT - urile membre în ADI deleagă către OR gestiunea serviciilor de apă și canalizare.
Contractul de Delegare
Contractul de delegare a gestionării serviciilor de apă și canalizare, este acel contract încheiat între OR, pe de o parte, și ADI, în numele și pe seama municipalităților asociate, pe de altă parte. Este un contract unic pentru întrega arie de acoperire a proiectului care corespunde competențelor teritoriale ale tuturor UAT - urile membre.
Delegarea gestiunii serviciilor, reprezintă esența organizării operaționale și instituționale a gestiunii serviciilor de apă și apă uzată regionalizate, și are ca scop:
-
- asigurarea unei relații echilibrate dintre autoritățile locale și OR
-
- axarea contractului pe pregătirea, finanțarea și implementarea planului de investiții, ca bază pentru întărirea performanței companiei
-
- reglementarea aspectelor cheie care conduc la o gestiune eficientă, dinamică și durabilă, în particular, în ceea ce privește: gestiunea bunurilor, sistemul de ajustare a tarifelor, procesul de raportare și control.
Contractul de Delegare stabilește drepturile și obligațiile fiecărei părți în ceea ce privește dezvoltarea programului de investiții și atingerea a unor niveluri de performanță a serviciilor. OR este desemnat să gestioneze, opereze și să întrețină, bunurile publice în aria de proiect. Contractul de delegare este un angajament pe termen lung.
Proprietatea asupra bunurilor publice și responsabilitatea pentru asigurarea unor servicii adecvate de apă și canalizare la un tarif accesibil aparțin autorităților locale. Regionalizarea presupune gruparea acestor localități situate într-o zonă specifică pentru coordonarea eforturilor în vederea implementării programelor integrate de dezvoltare. Activele fixe rămân în proprietate publică și trebuie recuperate de către proprietari (UAT-uri) la finalizarea contractului.
Politica tarifară este stabilită de către ADI, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, astfel încât să asigure recuperarea totală a costurilor.
Regulile ‘in house’
Atât OR, cât și ADI, funcționează respectând regulile ‘in house’, stabilite prin jurisprudența Curții Europene de Justiție și solicitate de CE, fiind singura excepție acceptată de la legea achizițiilor publice. Aceste reguli prevăd ca:
-
> Unitățile administrativ teritoriale exercită, prin ADI, asupra OR, un control similar celui pe care îl exercită asupra structurilor proprii și o influență decisivă asupra tuturor deciziilor strategice și/sau semnificative ale OR în aria proiectului.
-
> OR își desfășoară activitățile din sfera furnizării/prestării serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, exclusiv pentru autoritățile publice asociate în ADI.
-
> OR trebuie să fie deținut în totalitate de către unitatile administrativ-teritoriale membre ale ADI, participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului este exclusă, atât la înființare cât și pe toata durata existenței contractului de delegare.
În esență, prin intermediul ADI, autoritățile locale asociate vor decide în comun strategia de dezvoltare pe termen lung a sectorului de apă și vor asigura monitorizarea performanței operatorului.
Pe de altă parte, OR va funcționa în conformitate cu legislația aferentă societăților comerciale și cu respectarea reglementărilor prevăzute de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare (ANRSC).
ANRSC autorizează operatorii regionali eligibili, în baza unui set de criterii privind mărimea, capacitatea profesională și managerială, performanțele tehnice și financiare. Mai mult, ANRSC are responsabilități privind controlul tarifelor și al calității serviciilor furnizate.
Aspecte locale:
În plan local după cum s-a arătat și în cele de mai sus ființează ADI Apă Canalizare Județul Arad și Operatorul Regional - Compania de Apă Arad SA.
Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciului de Alimentare cu Apă și Canalizare din Județul Arad nr. 648/2009 este semnat între ADI Apă Canalizare Județul Arad - în calitate de autoritate delegantă (în numele a 62 de unități administrativ-teritoriale) și Compania de Apă Arad S.A. - în calitate de Operator.
Prin contractul de delegare Asociația, în numele și pe seama asociaților, a conferit operatorului dreptul exclusiv de a furniza Serviciul de alimentare cu apă și de canalizare ca serviciu comunitar de utilități publice pe raza lor de competență teritorială, precum și concesiunea exclusivă asupra bunurilor publice, care constituie sistemele de alimentare cu apă și de canalizare aferente Serviciului. Operatorul prin semnarea contractului a devenit responsabil de implementarea programelor de investiții, de întreținerea, modernizarea, reabilitarea și extinderea sistemele de alimentare cu apă și de canalizare și de gestiunea Serviciul pe riscul și răspunderea sa, conform dispozițiilor contractului de delegare. Realizarea acestor responsabilități de către operator se face prin indicatori de performanță care pot monitoriza implementarea sistemului.
Finanțarea și realizarea lucrărilor de întreținere și investiții aferente sistemelor publice de alimentare cu apă și canalizare se face cu respectarea legislației în vigoare privind inițierea, fundamentarea, promovarea și aprobarea investițiilor publice.
Pentru monitorizarea Contractului de Delegare a Gestiunii Servicilor de Alimentare cu Apă și Canalizare, înregistrat sub nr. 648/30.12.2009 Asociația, potrivit art 48 - Rapoarte Anuale, Dispoziții Generale din Contract, efectuează controlul economic, financiar și tehnic sens în care Operatorul prezintă anual Asociației următoarele rapoarte:
-
a) cel mai târziu cu 30 (treizeci) de zile înainte de începutul fiecărui exercițiu financiar, programul activităților planificate. În termen de cel mult 15 (cincisprezece) zile de la începutul anului financiar, raportul actualizat incluzând prețurile și tarifele fixate pentru următorul an financiar;
-
b) în termen de o lună de la aprobarea conturilor de către organul decizional al Operatorului, la încheierea anului financiar, un raport de gestiune, un raport tehnic, un raport de performanță și planul financiar pe 5 (cinci) ani.
Programul activităților planificate include și planul previzional de producție pentru anul următor, care este transmis Autoritatii delegante cel mai târziu cu 30 (treizeci) de zile înainte de începutul noului an fiscal și planul de investiții inclus în bugetul previzional.
Raportul de gestiune include și bilanțul, contul de profit și pierderi, planul financiar, raportul de audit, o trecere în revistă a acțiunilor sociale, un tablou sumar al polițelor de asigurare valabile și, dacă este cazul, modificările aduse de Operator procedurilor interne de achiziții publice menționate în art. 14.3 Dispozițiile Speciale - Partea Comună.
Raportul Anual cuprinde întotdeauna cel puțin următorii indicatori financiari: debite, credite, necesarul pentru trezorerie.
Finanțarea și realizarea lucrărilor de întreținere și investiții aferente sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare se face cu respectarea legislației în vigoare privind inițierea, fundamentarea, promovarea și aprobarea investițiilor publice. Finanțarea lucrărilor de înlocuire se face din Fondul IID.
Lucrările de extindere și modernizare cad în sarcina de finanțare a autorităților publice locale. Ele se finanțează de la bugetele locale, alocații de la bugetul național, surse atrase din contribuția nerambursabilă sau credite contractate de autoritățile locale.
-
XIV. CONTEXT EUROPEAN
Prin ”Cartea Verde” adoptata la Bruxelles in mai 2003, Comisia Europeana a adoptat o Strategie pentru incurajarea dezvoltarii serviciilor de interes general, aceasta cuprinzand principalele elemente ale unei strategii care sa garanteze tuturor cetatenilor si inteprinderilor din Uniunea Europeana, servicii accesibile si de calitate.
In ”Cartea Verde” este subliniata importanta serviciilor de interes general, ca principal pilon al modelului european de societate, precum si necesitatea de a garanta prestarea unor servicii de interes general accesibile si de calitate catre toti cetatenii si toate inteprinderile din Uniunea Europeana.
In Uniunea Europeana, serviciile de interes general raman elemente esentiale atat pentru coeziunea sociala si teritoriala, cat si pentru competivitatea economiei europene.
Serviciile publice de alimentare cu apa si de canalizare trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:
-
- Continuitate;
-
- Siguranta persoanelor si a serviciului;
-
- Suportabilitate; - Universalitate;
-
- Egalitatea tratamentului;
-
- Adaptabilitate si gestiune pe termen lung.
Strategia este definita de principalele obiective de dezvoltare a serviciilor publice de alimentare cu apa si canalizare, conform prevederilor directivelor europene pentru:
-
- Apa potabila nr. 98/83/EEC;
-
- Apa uzata nr. 91/271/EEC;
-
- Apa de suprafata pentru apa potabila nr. 75/440/EEC;
-
- Poluanti periculosi in apa subterana nr. 80/68/CEE;
-
- Poluanti periculosi in apa de suprafata nr. 76/464/CEE.
-
XV. Analiza SWOT
Puncte tari:
-
- Experienta in atragerea de fonduri europene nerambursabile;
-
- Personal calificat dar insuficient;
-
- Managementul calitatii bine dezvoltat, prin certificat ISO;
-
- Realizarea unor infrastructuri noi de distributie si tratare a apei, de evacuare si epurare a apelor uzate si reabilitarea unor portiuni din aceasta, in UAT-urile in care au fost facute investitii prin programele europene si guvernamentale;
Puncte slabe:
-
- Lipsa unor sisteme de apa si canalizare din judet;
-
- Retele de apa si canalizare defectuos realizate in U.A.T. -urile unde se doreste preluarea serviciului;
-
- Starea tehnica a retelelor unde se realizeaza serviciul si pentru care nu au existat fonduri pentru reparatii/reabilitare;
-
- Lipsa fondurilor operatorului pentru reparatii la retele si investitii in contoare inteligente cu citire la distanta;
-
- Slaba recrutare a personalului calificat;
-
- Pierderile de apa din sistemul de distributie;
-
- Exploatarea sistemelor cu putini utilizatori sau conditii tehnice deosebite (lungimi mari de retele), cu alocarea de resurse umane si financiare ce nu sunt acoperite din punct de vedere al costurilor;
-
- Pretul furnizarii serviciului de alimentare cu apa si canalizare rezultat din investitiile realizate, prin aplicarea Principiului Solidaritatii.
-
- Situatie financiara instabila datorata cresterii pretului la energie, materiale si servicii, indispensabile pentru activitatea operatorului.
Oportunitati:
-
- continuarea strategieid e dezvoltare a sectorului apă - canal prin atragerea de fonduri europene și implementarea de proiecte de extindere/modernizare/dezvoltare a infrastructurii de apă/canal în județul Arad;
-
- Identificarea si atragerea de noi resurse financiare prin intermediul instrumentelor financiare neramursabile in vederea extinderii, reabilitarii si modernizarii retelei, a montarii de apometre inteligente cu citire la distanta;
-
- Marirea Ariei de operare prin preluarea de noi sisteme de alimentare cu apa si canalizare, in special comune, care au realizate retele vechi dar functionale si retele noi sau care vor fi realizate prin Programele Nationale de Investitii - PNRR si Anghel Saligny, destinate modernizarii si dezvoltarii comunitatilor locale, asigurarii conditiilor decente de viată specific secolului XXI.
Amenintari:
-
- Reticenta populatiei in a se conecta la sistemele de alimentare cu apa si canalizare rezultate in urma investitiilor implementate la nivelul ariei de operare;
-
- Preluarea în concesiune de către Operator a retelelor de alimentare cu apă și de canalizare, ce nu sunt conforme exploatarii si care, prin preluare ar afecta sustenabilitatea acestuia;
-
- Riscul de neconformare la directivele UE;
-
- Utilizarea altor surse de alimentare cu apă ce nu îndeplinesc condițiile de potabilitatea și expunerea în acest fel riscului de îmbolnăvire și degradarea a stării de sănătate:
-
- Rationalizarea consumului de apa în contextul schimbării condițiilor climatice, caracterizate prin perioade de secetă îndelungate și capacitatea redusă a utilizatorilor de a achita c/val. serviciilor furnizate/prestate de operator;
-
- trendul descendent al indicelui privind natalitatea în aria de operare și îmbătrânirea accentuate a populației.
-
XVI. PRINCIPII, VIZIUNI SI MISIUNI
-
2. Principiile si viziunea ADI Apă Canal Județul Arad cu privire la serviciul de alimentare cu apa si canalizare sunt urmatoarele:
-
a) identificarea și propunerea oricărei acțiuni vizând realizarea obiectivelor Asociaților în legătură cu serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în județul Arad;
-
b) asigurarea unei politici tarifare echilibrate care să asigure, pe de o parte, sursele necesare pentru operare, dezvoltare, modernizare și/sau baza-suport a contractării de credite rambursabile ori parțial rambursabile, iar, pe de altă parte, să nu se depășească limitele de suportabilitate ale populației;
-
c) creșterea progresivă a nivelului de acoperire al serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în județul Arad;
-
d) implementarea și aplicarea permanentă a principiului "poluatorul plătește"
e)orientarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare către utilizatori;
-
f) asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunității la serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;
-
g) asigurarea calității serviciului la nivelul corespunzător normelor Uniunii Europene;
-
h) îmbunătățirea calității mediului, prin utilizarea rațională a resurselor naturale de apă și epurarea corespunzătoare a apelor uzate, în conformitate cu prevederile legislației de mediu și ale directivelor Uniunii Europene;
-
i) reducerea pierderilor de apă și a consumurilor energetice din sistemele de alimentare cu apă și de canalizare;
î) reducerea consumurilor specifice de apă potabilă la utilizator, inclusiv prin contorizarea branșamentelor și a consumurilor individuale;
-
j) promovarea programelor de investiții, în scopul dezvoltării și modernizării sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare;
-
k) adoptarea soluțiilor tehnice și tehnologice, cu costuri minime și în concordanță cu prognozele de dezvoltare edilitar-urbanistică și demografică a comunității;
-
l) promovarea mecanismelor specifice economiei de piață, crearea unui mediu concurențial, stimularea participării capitalului privat și promovarea formelor de gestiune delegată;
-
m) promovarea metodelor moderne de management;
-
n) promovarea profesionalismului, eticii profesionale și a formării profesionale continue a personalului ce lucrează în cadrul Companiei de Apă Arad S.A.
-
o) buna gestiune a resurselor umane;
-
2. MISIUNE
-
• Furnizarea serviciilor de apa-canal in regim permanent, continuu si nedescriminatoriu tuturor clientilor, respectand standardele de calitate nationala si europeana dar si eficienta operationala.
-
• Indeplinirea standardelor de sustenabilitate a mediului si a Operatorului Regional.
-
• Atingerea standardelor impuse de Uniunea Europeana privind calitatea/condițiile de mediu.
-
• Realizarea unei dezvoltari durabile, pentru realizarea unui viitor mai bun prin asigurarea unui nivel de trai mai ridicat, oferirea accesului nediscriminatoriu la apa curata si la canalizare, la preturi accesibile dar cu un consum si o folosire a Servicului in mod responsabil.
-
XVII. INVESTIȚII REALIZATE ȘI OBIECTIVE STRATEGICE
Investiții Realizate:
Lucrările de extindere și modernizare cad în sarcina de finanțare a autorităților publice locale. Ele se finanțează de la bugetele locale, alocații de la bugetul național, surse atrase din contribuția nerambursabilă sau credite contractate de autoritățile locale.
Proiectul ”Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Arad” - Axa prioritară 1 - POS MEDIU s-a finanțat prin grija autorităților locale și operator.
În prima fază a proiectului 2007 - 2013, a cărui finanțare a fost asigurată prin Contractul de Finanțare nr. 101709 din 20.05.2010, semnat între Ministerul Mediului și Pădurilor în calitate de Autoritate de Management pentru POS MEDIU și operatorul regional, Compania de Apă Arad S.A. au fost derulate un număr de 14 contracte de lucrări și trei contracte de servicii.
Cele 14 contracte de lucrări și 3 contracte de servicii sunt:
-
CL 1 Reabilitare rețele de apă în municipiul Arad și aducțiune în localitatea Fântânele;
-
CL 2 Extindere rețea de canalizare în municipiul Arad și Fântânele;
-
CL 3 Reabilitare rețea de canalizare în municipiul Arad și facilitate tratare nămol cu var la stația de epurare Arad;
-
CL 4 Extindere rețele de apă Curtici și reabilitare rețele de canalizare în Curtici, Macea și Sântana;
-
CL 5 Stații de epurare noi în Curtici și Sântana și colector de transfer ape uzate;
-
CL 6 Reabilitare, captare de apă, stație tratare apă și rezervoare de apă Ineu;
-
CL 7 Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în Ineu, Șiria și Pâncota;
-
CL 8 Stații de epurare noi în Pâncota și Păuliș - conducte de transfer;
-
CL 9 Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în Ghioroc, Cuvin, Miniș, și Lipova;
-
CL 10 Extindere rețele de apă și canalizare în Nădlac;
-
CL 11 Stație de Epurare nouă în Nădlac;
-
CL 12 Extindere rețele apă și canalizare Pecica;
-
CL 13 Stație de epurare Pecica;
-
CL 14 Modernizare Stație de epurare Șiria;
-
CS1 Asistență tehnică pentru managementul Proiectului;
-
CS2 Servicii pentru supervizare lucrări;
-
CS3 Audit;
Valoarea inițială a primei faze a proiectului, fără TVA, ce urma a se derula în perioada de implementare 2007 - 2013, a fost stabilită, conform art. 3 din Contractul de Finanțare nr. 101709/20.05.2010, la valoarea de 577.492.535 lei (echivalentul a 139.592.104,181 EURO la cursul de 1 euro =4,137 lei valabil la data emiterii de catre CE a deciziei de aprobare a finanțării) din care valoare eligibilă 519.627.782 lei (finanțare nerambursabilă și contribuție financiară a membrilor ADI de la bugetele locale) și valoarea proiectului alta decăt cea eligibilă, conform PS Mediu a fost de 57.864.753 lei.
Din cauza întârzierilor întâmpinate în implementare, programul proiectului a fost replanificat în 2 perioade de programare, 2007 -2013 și 2014 - 2020.
-
- Faza 1 care a durat din 2010 și până la sfârșitul anului 2015 și care are un cost eligibil alocat de 96.103.683 EURO (fără TVA), din care contribuția UE se ridică la valoarea de 76.235.561 Euro.
-
- Faza II care include perioada de la începutul anului 2016, până la finalizarea preconizată a cheltuielilor de investiții din cadrul proiectului și care are un cost eligibil alocat de 43.488.421 Euro (fără TVA) din care contribuția UE se ridică la 34.497.785 Euro.
Această replanificare a programului proiectului a fost aprobată de Comisia Europeană prin Decizia din 13.12.2016 de modificare a Deciziei C(2010)3055 privind proiectul major ”Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Arad”.
Obiective strategice:
-
6. Implementarea programelor de investitii
Demararea aplicatiei de finantare si a documentelor de atribuire pentru Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata pentru aria de operare a Companiei de Apa Arad in perioada 2022-2027, din cadrul POIM 2014 - 2020, obiectiv specific al Axei 3.2.
Cresterea nivelului de colectare si epurare a apelor uzate urbane, precum si gradului de asigurare a alimentarii cu apa potabila a populatiei, cu urmatoarele actiuni:
-
• Proiecte integrate de apa si apa uzata (noi si fazate), cu urmatoarele tipuri de subactiuni:
-
- construirea/reabilitarea retelelor de canalizare si a statiilor de epurare a apelor uzate care asigura colectarea si epurarea incarcarii organice biodegradabile in aglomerari mai mari de 2000 l.e., acordandu-se prioritate aglomerarilor cu peste 10000 l.e.;
-
- implementarea si eficientizarea managementului namolului rezultat in cadrul procesului de epurare a apelor uzate;
-
- reabilitarea si constructia de statii de tratare a apei potabile, impreuna cu masuri de crestere a sigurantei in alimentare si reducerea riscurilor de contaminare a apei potabile.
-
• Reabilitarea si extinderea sistemelor existente de transport si distributie a apei;
-
• Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii sistemelor centralizate de alimentare cu apa in localitatile urbane si rurale.
Potentialii beneficiari ai axei 3.2. sunt Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitara prin Operatorii Regionali de apa. Prin aceasta etapa de investitii operatotul va putea continua procesul de dezvoltare pentru a asigura si populatiei din mediul rural accesul la servicii de alimentare cu apa si canalizare conforme cu directivele europene privind calitatea acestor servicii.
Aglomerarile si localitatile propuse pentru finantarea infrastructurii de alimentare cu apa potabila si canalizare sunt prezentate în cele de mai jos:
Municipiul Arad
Masurile propuse in sistemul de alimentare cu apa respectiv in sistemul de canalizare Arad vor completa investitiile realizate recent (in special cele realizate prin POS Mediu) fara a se suprapune cu acestea.
In sistemul de alimentare cu apa Arad sunt propuse masuri de extindere, reconfigurare si reabilitare a obiectelor vechi cu probleme si de optimizare a functionarii. Scopul masurilor propuse il reprezinta asigurarea alimentarii cu apa potabila a intregii populatii din aria de operare extinsa in urma implementarii masurilor de propuse prin prezentul Studiu de Fezabilitate, reducerea pierderilor de apa si cresterea sigurantei in exploatare a sistemului de alimentare cu apa.
Pentru asigurarea colectarii apei uzate din aglomerarile Vladimirescu, Mindruloc-Cicir, Horia, Sanleani-Livada fara a supraincarca reteaua de canalizare existenta in Arad, este propus un traseu nou care sa ocoleasca municipiul Arad, precum si 3 statii noi de pompare apa uzata. De asemenea pentru a prelua apa uzata din zone nou dezvoltate in municipiu, este propusa extinderea retelei de canalizare menajera in aglomerarea Arad si realizarea de noi statii de pompare.
Pentru remedierea problemelor generate de o parte din colectoarele vechi, subdimensionate, colmatate, care traverseaza proprietati private, respectiv a celor care sunt conectate la reteaua de canalizare pluviala, apa uzata menajera ajungand astfel direct in emisari, este propusa reconfigurarea retelei de canalizare, care implica si realizarea unei noi statii de pompare apa uzata.
De asemenea este propusa reabilitarea si reechiparea statiilor de pompare vechi, care nu mai corespund cerintelor actuale, inclusiv realizare de conducte de refulare noi si reabilitarea colectorului general care transporta apa uzata in Statia de Epurare Arad.
Horia
Localitatea Horia nu au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa, iar in prezent locuitorii din Horia nu beneficiaza de sistem centralizat de colectare si epurare a apei uzate.
Livada si Sanleani
Localitatile Livada si Sanleani nu au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa, iar in prezent locuitorii celor 2 localitati nu beneficiaza de sistem centralizat de colectare si epurare a apei uzate.
Vladimirescu
Localitatea Vladimirescu nu a beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa si apa uzata. In prezent, toti locuitorii sunt conectati la sistemele de alimentare cu apa si canalizare.
Mandruloc si Cicir
Localitatile Mandruloc si Cicir nu au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa, iar in prezent, locuitorii celor 2 localitati nu beneficiaza de sistem centralizat de colectare si epurare a apei uzate.
Sambateni
Localitatea Sambateni beneficiaza de un sistem de alimentare cu apa realizat prin proiecte ale primariei Paulis, dar nu beneficiaza si de sistem centralizat de colectare si epurare a apei uzate.
Cuvin, Ghioroc si Minis
Localitatile Cuvin, Ghioroc, Minis si Paulis au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu, atat in sistemul de alimentare cu apa, cat si in sistemul de canalizare. Investitiile propuse prin POIM sunt o continuare a investitiilor propuse prin POS Mediu si nu se suprapun cu acestea.
Covasant
Localitatea beneficeiaza de sisteme de alimentare cu apa si canalizare cu un grad de acoperire redus, ambele fiind realizate prin proiecte ale primariei Covasant.
Paulis
Localitatea Paulis a beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu, atat in sistemul de alimentare cu apa, cat si in sistemul de canalizare. Investitiile propuse prin POIM sunt o continuare a investitiilor propuse prin POS Mediu si nu se suprapun cu acestea.
Baratca si Cladova
In prezent, in comuna Paulis exista un proiect aflat la stadiul de studiu de fezabilitate, privind extinderea retelelor de distributie si canalizare din localitatile Paulis, Baratca si Cladova.
Lipova, Radna si Soimos
Localitatile Lipova, Radna si Soimos au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu atat in sistemul de alimentare cu apa, cat si in sistemul de canalizare. Investitiile propuse prin POIM sunt o continuare a investitiilor propuse prin POS Mediu si nu se suprapun cu acestea.
Zabrani, Chesint si Neudorf
In prezent, localitatile Zabrani si Neudorf beneficiaza de sistem de alimentare cu apa, realizat prin proiecte ale primariei Zabrani. In localitatea Zabrani exista un sistem de canalizare cu un grad de acoperire de 100%, dar locuitorii nu pot beneficia de canalizare deoarece in proiectele primariei nu au fost incluse si racordurile.
In prezent, localitatea Chesint nu beneficiaza de sisteme de alimentare cu apa si canalizare.
Savarsin
Localitatea Savarsin nu a beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa si apa uzata. Lipsa investiilor este evidentiata de starea actuala a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare
Localitatile Valea Mare, Temesesti si Troas nu beneficiaza de sisteme de alimentare cu apa si canalizare, sunt amplasate in zona de munte si sunt caracterizate de o densitate redusa a gospodariilor.
Sofronea si Sanpaul
Alimentarea cu apa a celor doua localitati se realizeaza prin intermediul unei artere care este conectata la reteaua de distributie a mun. Arad. Situatia existenta si distanta apropiata de mun. Arad face ca investitiile propuse in localitatile Sofronea si Sanapaul sa fie legate in continuare de reteaua de distributie Arad. Una din deficientele sistemului de alimentare cu apa care deserveste localitatile Sofronea si Sanpaul o reprezinta lipsa presiuni disponibile in Sanpaul in cazul unui incendiu exterior. Pentru remedierea acestei deficiente se propune realizarea unei artere noi care sa conecteze reteaua de distributie a localitatii Sanapul la reteaua de distributie a mun. Arad.
Apa uzata colectata de pe teritoriul celor doua localitati este transportata in reteaua de canalizare a mun. Arad. Sistemul de canalizare existent in localitatile Sofronea si Sanpaul prezinta unele deficiente, datorita faptului ca acestea sunt incluse in aglomerari a caror dimensiune este mai mica de 2000 LE, sub limita de eligibilitate, acestea nu pot beneficia de investitii prin proiectul POIM.
Zimandu Nou, Andrei Saguna si Zimand Cuz
Alimentarea cu apa a localitatilor Zimandu Nou si Andrei Saguna se realizeaza din conducta de aductiune apa bruta care alimenteaza mun. Arad. Potabilizarea apei, inmagazinarea si transportul apei in reteaua de distributie se realizeaza prin complexul de inmagazinare, pompare Webasto.
Cele doua localitati fiind apropiate formeaza impreuna aglomerarea Zimandu Nou, in care exista un sistem de canalizare realizat prin PNDL. Reteaua de canalizare din aglomerarea Zimandu Nou nu este functionala, intrucat proiectul prin care a fost realizata nu a prevazut investitiile necesare pentru realizarea racordurilor la beneficiari. Dimensiunea aglomerari din care fac parte localitatile Zimandu Nou si Andrei Saguna este mai mica de 2000 LE, astfel aceasta nu poate beneficia de investitii prin proiectul POIM.
In prezent localitatea Zimand Cuz este alimentata cu apa netratata direct din forajele frontului de captare Arad Nord.Pentru alimentarea cu apa potabila a localitati Zimandu Cuz, prin POIM, se propune realizarea unie artere care va conecta reteaua de distributie a localitatii Zimand Cuz la reteaua de distributie a loc. Livada care la randul ei este conectata la reteaua de distributie a mun. Arad si la gospodaria de apa Uzina III Arad.
De asemenea pentru asigurarea unor presiuni uniforme si a cresterii sigurantei in exploatarea a subsistemului de alimentarea cu apa Sofronea, este propusa o artera care va conecta retelele de distributie a localitatilor Sofronea si Zimand Cuz, realizandu-se astfel.
Localitatea Zimand Cuz nu beneficiaza de colectarea si epurarea apelor uzate menajere. Dimensiunea aglomerari din care face parte localitatea Zimand Cuz este mai mica de 2000 LE, astfel aceasta nu poate beneficia de investitii prin proiectul POIM.
Curtici
Alimentarea cu apa potabila a orasului Curtici se realizeaza prin intermediul subsistemului de alimentare cu apa Curtici, care este alimentat din frontul de captare Arad Nord si care deserveste in prezent si localitatile Macea, Sanmartin, Dorobanti, Iratosu, Variasu Mic si Variasu Mare.
Colectarea apei uzate menejere se realizeaza prin intermediul sistemului de canalizare Curtici, extins si reabilitat integral prin POS Mediu, care deserveste si localitatea Macea. Epurarea apei uzate realizandu-se in statia de epurare Curtici.
Macea si Sanmartin
Alimentarea cu apa a localitatii Macea se realizeaza din subsistemul de alimentare cu apa Curtici iar apa uzata menajera colectata prin reteaua de cananlizare realizata prin POS Mediu este transportata in reteaua de canalizare a orasului Curtici.
Localitatea Sanmartin este situata la aproximativ 3 km de localitatea Macea, este traversata de DJ709B care face legatura cu localitatea Macea si Socodor; de DJ709J care face legatura cu localitatea Graniceri si DC115 care face legatura cu localitatea Simand.
In prezent localitatea Sanmartin este alimentata cu apa potabila din subsistemul de alimentare cu apa Curtici. In contextul propunerii unor conducte de aductiune pentru alimentarea cu apa a localitatilor Graniceri, Siclau, Pilu si Varsand al caror traseu traverseaza localitatea Sanmartin, prin POIM s-a propus alimentarea cu apa a localitatii Sanmartin utilizand sursa Simand si sa utlizeze ca rezerva conectarea la subsistemul Curtici.
Localitatea Sanmartin nu beneficiaza de colectarea si epurarea apelor uzate menajere. Dimensiunea aglomerari din care face parte localitatea Sanmartin este mai mica de 2000 LE, astfel aceasta nu poate beneficia de investitii prin proiectul POIM.
Dorobanti
Alimentarea cu apa potabila a localitatii se realizeaza din subsistemul de alimentare cu apa Curtici si nu detin infrastructura de apa uzata.
Localitatea Dorobanti nu beneficiaza de un sistem de colectare si epurare a apelor uzate menajere.
Iratosu, Variesu Mare si Variasu Mic
Alimentarea cu apa potabila a localitatilor se realizeaza din subsistemul de alimentare cu apa Curtici si nu detin infrastructura de apa uzata.
Dimensiunea aglomerarilor din care face parte cele trei localitati este mai mica de 2000 LE, astfel aceastea nu pot beneficia de investitii pentru infrastructura de apa uzata prin proiectul POIM.
Santana si Caporal Alexa
Alimentarea cu apa potabila a orasului Santana se realizeaza prin intermediul subsistemului de alimentare cu apa Santana, care este alimentat din frontul de captare Arad Nord si care deserveste si localitatea Olari.
Colectarea apei uzate menejere se realizeaza prin intermediul sistemului de canalizare Santana, extins si reabilitat integral prin POS Mediu, care include si statia de epurare Santana.
Localitatea Caporal Alexa este situata la aproximativ 4 km de localitatea Santana, legatura dintre cele doua localitati realizandu-se prin intermediul DJ792C.
In prezent localitatea Caporal Alexa nu dispune de infrastructura de apa si apa uzata.
Dimensiunea aglomerari din care face parte localitatea Caporal Alexa este mai mica de 2000 LE, astfel aceasta nu poate beneficia de investitii pentru infrastructura de apa uzata prin proiectul POIM.
Olari
Alimentarea cu apa a localitatii Olari se realizeaza din subsistemul de alimentare cu apa Santana.
Simand
Localitatea Simand nu este traversata de cursuri importante de apa, fiind in apropierea unor canale de desecare si irigatii (canalul Militar situat in partea de vest a localitatii).
In prezent localitatea dispune de sistem de alimentare cu apa potabila. In urma lucrarilor propuse prin POIM acesta va deservi si localitatile Sanmartin, Graniceri, Pilu, Varsand si Siclau.
Localitatea Simand nu beneficiaza de infrastructura de apa uzata. Prin POIM se propune o retea noua de canalizare care va deservi intreaga localitate si care va transporta apa uzata in sistemul de canalizare care deserveste localitatea Santana.
Zadareni
In prezent, comuna Zadareni beneficiaza de un sistem de alimentare cu apa. Sistemul de alimentare cu apa deserveste localitatiile Zadareni, Bodrogu Nou si Calugareni si are ca sursa de
apa reteaua de distributie a Municipiului Arad.
Calitatea apei potabile furnizate consumatorilor este conforma cu legea 458/2002.
Apa uzata colectata in aglomerarea Zadareni (constituita din localitatiile Zadareni si Bodrogu Nou) este gestionata prin intermediul sistemului de canalizare de tip divizor, care in prezent deserveste o mare parte din locuitorii localitatiilor Zadareni si Bodrogu Nou, si este pompata in reteaua de canalizare a Municipiului Arad.
Reteaua de canalizare din aglomerarea Zadareni a fost preluata in administrare si exploatare de catre S.C. CA Arad S.A. in anul 2017.
Felnac
In prezent, localitatea Felnac beneficiaza de infrastructura de apa, avand ca sursa cele doua foraje din localitate. Sistemul de alimentare cu apa asigura un grad de acoperire al localitatii de 78.5%.
Calitatea apei potabile furnizate consumatorilor este conforma cu legea 458/2002.
In localitatea Felnac nu exista in prezent un sistem centralizat de canalizare, deci nici statie de epurare a apelor uzate.
Primaria a demarat realizarea proiectarii pentru sistemul centralizat de canalizare astfel ca in prezent exista la nivel de studiu de fezabilitate, un proiect privind infiintarea unui sistem centralizat de canalizare, inclusiv statie de epurare: „Infiintare retea canalizare si statie de epurare in comuna Felnac, judetul Arad”.
Sagu
Localitatea Sagu beneficiaza de infrastructura de apa si apa uzata. Sistemul de alimentare cu apa asigura un grad de acoperire al localitatii de 65.8% iar cel de canalizare asigura un grad de acoperire al localitatii de aproximativ 46.1%.
Calitatea apei potabile furnizate consumatorilor nu este conforma cu legea 458/2002, apa contine azotati a caror concetratie depaseste valoarea admisa de lege.
Apa uzata colectata in aglomerarea Sagu (constituita din localitatiile Sagu si Cruceni) este gestionata prin intermediul sistemului de canalizare de tip divizor, care in prezent deserveste o mare parte din locuitorii localitatiilor Sagu si Cruceni, si este transportata printr-un colector gravitational in statia de epurare Sagu.
Vinga
In prezent, localitatea Vinga beneficiza de sistem de alimentare cu apa. Sistemul de alimentare cu apa deserveste localitatiile Vinga si Cruceni si are ca sursa de apa frontul de capate amplasat in localitatea Vinga.
Calitatea apei potabile furnizate consumatorilor nu este conforma cu legea 458/2002, aceasta prezinta depasiri ale concentratiilor de fier si mangan peste limite admise de lege.
In localitatea Vinga nu exista in prezent un sistem centralizat de canalizare, deci nici statie de epurare a apelor uzate.
Primaria are in derulare proiectul “Extindere retele de canalizare menajera si extindere statie de epurare in localitatea Vinga comuna Vinga judetul Arad” prin programul PNDL.
Tisa Noua
Localitatea Tisa Noua nu beneficiaza de un sistem centalizat de alimentae cu apa.
Pecica
In prezent, localitatea pecica beneficiaza de infrastructura de apa si apa uzata. Sistemul de alimentare cu apa deserveste exclusiv Pecica.
Calitatea apei potabile furnizate consumatorilor nu este conforma cu legea 458/2002, aceasta prezinta depasiri ale concentratiilor de mangan, arsen si clor rezidual peste limite admise de lege.
Peregu Mare
Comuna Peregu Mare este formata din satele Peregu Mare (resedinta) si Peregu Mic. Localitatea este situata in Campia Aradului, la o distanda de 38 km de Municipiul Arad.
Localitateata Peregu Mare beneficiaza de infrastructura de apa. Sistemul de alimentare cu apa deserveste localitatile Peregu Mic si Peregu Mare.
Nadlac
In prezent, orasul Nadlac beneficiaza de infrastructura de apa si apa uzata. Sistemul de alimentare cu apa deserveste localitatile Nadlac si Seitin, iar sistemul de canalizare deserveste exclusiv aglomerara Nadlac.
Calitatea apei potabile furnizate consumatorilor este conforma cu legea 458/2002.
Seitin
In prezent, localitatea Seitin beneficiaza de sistem de alimentare cu apa.
Zona Centru - Nord-Vest
Sistemele existente de alimentare cu apa din zona Centru-Nord Vest sunt: Apateu, Cermei, Sepreus, Zarand, Varsand, Ineu, Bocsig, Pancota, Zerind, Graniceri si SIclau. Aceste sisteme de alimentare cu apa au ca surse de apa sursele subterane de medie si mare adancime.
Din punct de vedere geomorfologic, zona Centru - Nord-Vest a județului Arad aparține Câmpiei Crișurilor. Zona Campiei Crisurilor este o zona complexa din punct de hidrogeologic cu influente puternice intre corpurile de apa adiacente (corpurile ROCR01 si ROCR07).
Corpul de apă subterană freatică ROCR01 a fost delimitat în zonă de luncă a râurilor Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb, Ier și Barcău, fiind dezvoltat în depozite aluvial-proluviale poros-permeabile, de vârstă cuaternară cu nivel liber.
Corpul ROCR01 se află în interdependență cu corpurile de apă de suprafață aferente râurilor Ier, Barcău, Crișul Mic, Crișul Repede, Alceu, Crișul Alb, Crișul Negru.
Corpul de apă subterană de adâncime ROCR07 se dezvoltă la adâncimi de 30-120 m în jumatatea nordică si de 30-150 m în cea sudică, este transfrontalier, fiind cantonat în depozite poros-permeabile de natură aluvionar-fluviatilă, de varstă cuaternar inferioară (pleistocen).
Depozitele unde se află cantonat corpul ROCR07 sunt depozite de con de dejecție îngemănate prin acțiunea de interferență a râului Mureș, a celor trei Crișuri si a râului Barcău. Stratul acoperitor il constituie corpurile freatice din regiune si anume corpul Oradea din bazinul hidrografic Crisuri, in partea centrala si de nord si corpul Arad din bazinul Mureș-Aranca, în sud, ambele de circa 30 m grosime.
Deoarece corpurile subterane sunt sunt in interdependenta cu corpurile de suprafata, iar raurile strabat zona muntilor metaliferi sau trec prin apropierea acestora, o poluare cu metale a corpurilor subterane este inevitabila.
Problema principala a zonei o constituie concentratiile de metale determinate in apa bruta utilizata ca sursa de apa.
Astfel s-au identificat urmatoarele metale in apa subterana :
-
• Fier - în concentrații care ajung la 4500 pg/l față de 200 pg/l, concentrația maxim admisă pentru apa potabilă conform Legii 458/2002;
-
• Mangan - în concentrații care ajung la 4600 pg/l față de 50 pg/l, concentrația maxim admisă pentru apa potabilă;
-
• Arsen - în concentrații care ajung la 160 pg/l față de 10 pg/l, concentrația maxim admisă pentru apa potabilă.
Pentru fiecare sursa din zona Centru - Nord-Vest valorile principalilor poluanti inregistrate intre anii 2015-2018 sunt prezentate in tabelul urmator.
Valorile principalilor poluanti inregistrate intre 2015-2018
|
Nr.crt. |
LOCALITATE |
INDICATORI NECONFORMI |
Fe (ng/l) |
Mn (^g/l) |
As (ng/i) |
Amoniu (mg/l) | |||||||
|
200 - 500 |
500-1000 |
>1000 |
50 - 200 |
200-500 |
>500 |
10^50 |
50-100 |
>100 |
0.5-3 |
3^5 | |||
|
1 |
VARSAND |
Fe, Mn, As, NH4+ |
42-511 |
40-511 |
48-160 |
1.29-4.36 | |||||||
|
2 |
ZERIND |
Fe, Mn, As |
32-45 |
1.42-2.63 | |||||||||
|
3 |
ZARAND |
Fe, Mn, NH4+ |
61-1,371 |
253-1,103 |
0-0.93 | ||||||||
|
4 |
PANCOTA |
Fe, Mn |
5-515 |
301-1,701 | |||||||||
|
5 |
SEPREUS |
Fe, Mn, As |
23-4,388 |
3-1,216 |
34-123 | ||||||||
|
6 |
CERMEI |
Fe, Mn, As |
272-2,024 |
246-2,610 |
24-138 | ||||||||
|
7 |
BOCSIG |
Fe, Mn, NH4+ |
48-4,496 |
7-4,663 |
0.2-0.69 | ||||||||
|
8 |
INEU |
Mn, Fe, NH4+ |
98-2,010 |
76-406 |
0.79-2.71 | ||||||||
|
9 |
APATEU |
Fe, Mn, As |
33-345 |
26-113 |
67-160 | ||||||||
Fierul și manganul sunt elemente care nu prezintă toxicitate ridicată în concentrațiile în care se găsesc în apă, însă în apa subterană se găsesc în stare de oxidare inferioară, iar în momentul în care vin în contact cu oxigenul atmosferic pot trece în stare de oxidare superioară, transformându-se în compuși insolubili de culoare brun-roșcata. Apa cu fier și mangan prezintă culoare și gust metalic, ceea ce creează probleme de acceptabilitate la consumatori.
Arsenul este un metal greu cu toxicitate ridicată. Expunerea pe termen lung la arsenul din apa potabilă a fost asociată cu cancer al plămânilor, rinichilor, pielii, ficatului. Alte efecte ale ingerării de arsen din apa potabilă sunt: afecțiuni neurologice, cardiologice, imunologice, endocrine. Aceste motive au stat la baza reducerii concentrației maxim admise a arsenului în apa potabilă, de la 50 |ag/l la 10 ^g/l în Statele Unite ale Americii.
O ușoară poluare cu amoniu a fost identificată în zona de NV a județului însă concentrația maximă înregistrată a fost de 5 mg/l
Datorita diversitatii elementelor poluante ale apei surselor si concentratiilor acestora se impun scheme de tratare specifice fiecarei surse, conforme cu calitatea acesteia.
Sistemele de canalizare din zona Centru-Nord-Vest sunt fie inexistente fie au un grad redus de dezvoltare.
Localitatile din aceste sisteme nu au beneficiat de investitii POS Mediu, exceptand statia de tratare Ineu si statia de epurare Siria.
Gurahont
Sistemul de alimentare cu apa Gurahont este format din localitatile Gurahont, Brazii, Secas, Iacobini, Buceava-Soimus, Madrigesti, Hontisor, Bontesti, Cil, Radesti, Almas, Dieci, Pescari, Crocna, Fenis si Iosas.
Localitatile componente ale sistemului de alimentare cu apa Gurahont nu au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa.
Sebis si Chisindia
In prezent, localitatile componente ale sistemului de alimentare cu apa Buteni fac parte din doua sisteme diferite, sistemul Sebis si sistemul Chisindia.
Sistemul Sebis este alcatuit din localitatile Sebis, Buteni, Barsa, Aldesti, Hodis, Cuied si Voivodeni. Sistemul de alimentare cu apa Chisindia deserveste localitatea Chisindia.
Localitatile Barsa, Aldesti si Voivodeni fac parte, din punct de vedere administrativ din UAT Barsa.
Comuna Chisindia este alcatuita din localitatile Chisindia, Paiuseni si Vasoaia. In prezent, localitatile Vasoaia si Paiuseni nu beneficiaza de infrastructura de apa.
Localitatile componente ale sitemelor de alimentare cu apa Chisindia si Sebis nu au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu.
Moneasa
In prezent, sistemul de alimentare cu apa Moneasa deserveste localitatile Moneasa, Ranusa, Dezna, Slatina de Cris Buhani si Neagra.
Dezna este satul de resedinta al comunei cu acelasi nume.
Localitatile nu au beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu sau alte surse de finantare majore pentru infrastructura de apa.
Halmagel
In prezent, sistemul de alimentare cu apa Halmagel este format din localitatile Halmagel, Halmagiu, Varfurile, Tarnavita, Tohesti, Vidra, Avram Iancu, Bodesti, Banesti, Tarmure si Ionesti.
Halamagel este satul de resedinta al comunei cu acelasi nume, formata din satele Halamagel Luncsoara, Sarbi, Tarnavita si Tohesti.
Localitatea beneficiaza de sisteme de alimentare cu apa si canalizare, extinse si reabilitare prin Programul national de dezvoltare rurala.
Varfurile este satul de resedinta al comunei cu acelasi nume. Localitatea nu a beneficiat de investitii prin programul de finantare POS Mediu.
-
7. Implementarea Programului National de Investitii ”Anghel Saligny” ce se va implementa prin intermediul Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor publice si Administratiei, prin care 38 de UAT-uri din judetul ARAD vor beneficia de finantare in sisteme de alimentare cu apa si canalizare, astfel:
Nr. crt.
ID
Tip U.A.T.
U.A.T.
Denumire obiectiv de investiții
Sume alocate de la bugetul de stat 2022-2028 (lei)
Total județ Arad
508.414.477,74
1
1350
comună
Almaș
Canalizare menajeră în comuna Almaș și stație de epurare Almaș, jud. Arad
15,000,000.00
2
11334
municipiu
Arad
Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ
7,493,392.38
3
12616
comună
Bata
Alimentare cu apă sate Bata,Tela ,Bulci si Bacăul de Mijloc județul Arad
6,496,218.75
4
3834
comună
Beliu
Extindere rețea de canalizare în satele Beliu, Tăgădău și Vasile Goldiș, comuna Beliu, județul Arad
8,605,364.59
5
12181
comună
Beliu
Extindere rețea de alimentare cu apă în comuna Beliu, județul Arad
6,311,056.02
6
2828
comună
Bocsig
Realizare rețea canalizare în sat Bocsig, comuna Bocsig, județul Arad
15,000,000.00
7
9706
comună
Chisindia
Canalizare menajeră pentru localitatea Chisindia, comuna
Chisindia, jud.Arad
6,952,987.31
8
12148
comună
Conop
Înființare rețea de apă în comuna Conop, județul Arad și înfiintare rețea de canalizare în comuna Conop, județul Arad
18,750,000.00
9
12220
comună
Covăsinț
Extindere rețea de apă și canalizare Comuna Covăsânț jud. Arad
14,590,446.38
10
12682
comună
Covăsinț
Introducere rețea de apă și canalizare în comuna Covăsânț jud. Arad
4,823,303.59
11
3477
oraș
Curtici
Rețea de canalizare cartier de locuințe, zona fostei bariere CFR
2,732,200.31
12
4156
comună
Dezna
Extindere canalizare menajeră în comuna Dezna , județul Arad
3,910,230.99
13
12544
comună
Dieci
Extindere rețea de alimentare cu apă potabila în sat.Revetiș,com.Dieci,jud.Arad
1,917,931.25
14
11659
comună
Fântânele
Extindere rețea de apă și canalizare în localitatea Fântânele și înființare rețea de apă și canalizare în localitatea Tisa Nouă, comuna Fântânele, județul Arad
15,406,334.41
15
9835
comună
Frumușeni
Extindere rețea de alimentare cu apă, cartier Aluniș, comuna Frumușeni, județul Arad
480,835.45
16
11850
comună
Gurahonț
Înființare rețele canalizare în localitățile Honțișor, Pescari, Iosas, dîn comuna Gurahonț, județ Arad
11,736,073.44
17
12336
comună
Hășmaș
Înființare sisteme de alimentare cu apă în localitățile Agrișu Mic, Botfei, Urvișu de Beliu, Clit și asigurare sursă de apă pentru localitățile Hășmaș și Comănești, comuna Hășmaș, județul Arad
7,500,000.00
18
13172
oraș
Lipova
Extindere rețea de apă și canal menajer în localitățile Lipova și Soimoș,orasul Lipova, județul Arad
28,192,546.33
19
10969
comună
Livada
Construire rețea de canalizare în comuna Livada, județul Arad
15,000,000.00
20
9903
comună
Macea
Extindere rețea de alimentare cu apă potabilă și de canalizare menajeră în localitatea Macea, comuna Macea, jud. Arad
18,750,000.00
21
9915
comună
Macea
Extindere rețea de alimentare cu apă potabilă în localitatea Sânmartin, comuna Macea, jud. Arad
16,109,833.94
22
12510
oraș
Nădlac
Extindere rețea de apă, rețea de canal și sisteme de captare a apelor pluviale în orașul Nădlac, județul Arad
14,141,875.12
23
11568
comună
Olari
Înființare rețea de canalizare și stație de epurare în comuna Olari, județul Arad
15,000,000.00
24
705
oraș
Pâncota
Extinderea rețea de canalizare în orașul Pâncota și înființare rețea de canalizare în sat Măderat, județul Arad
16,651,093.32
25
11353
comună
Păuliș
Înființare rețea de canalizare menajeră și extindere rețea de apă în sat Barațca și Sambăteni, com.
Păuliș, jud. Arad
12,696,856.47
26
11494
comună
Păuliș
Înființare și extindere rețele de apă și apă uzată- loc. Păuliș, Baratca, Cladova și Lipova, jud. Arad
18,750,000.00
27
12853
comună
Pilu
Înfiintare sistem de canalizare menajeră și stație de epurare, extindere sistem de alimentare cu apă în comuna Pilu, județul Arad
12,674,769.37
28
3612
comună
Șagu
Alimentare cu apă în localitățile Hunedoara Timișană, Firiteaz, Fiscuț, comuna Șagu, județul Arad
8,365,381.46
29
3620
comună
Șagu
Extindere rețele apă uzată menajeră Cruceni, retehnologizare și modernizare S.E.A.U, comuna Șagu, județul Arad
3,738,177.28
30
4715
oraș
Sântana
Extindere rețea de alimentare cu apă în oraș Sântana, sat Caporal Alexa, județul Arad
6,704,748.00
31
11080
comună
Săvârșin
Extindere rețea de canalizare în satele Săvârșin și Toc, comuna Săvârșin, județul Arad
8,384,666.35
32
9708
oraș
Sebiș
Extindere și reabilitare sistem de alimentare cu apă în localitatea Sebiș și localitățile aparținătoare U.AT. Sebiș, jud. Arad
16,500,000.00
33
12284
comună
Semlac
Extindere stație de tratare și sistem de alimentare cu apă în comuna Semlac, județul Arad
8,661,625.00
34
11461
comună
Șepreuș
Extindere rețea de apă uzată în comuna Șepreuș județul Arad
15,000,000.00
35
5352
comună
Șicula
Înființare sistem de canalizare și stație de epurare în comuna Șicula, județul Arad
10,420,435.59
36
9124
comună
Șilindia
Extindere rețea de alimentare cu apă pe străzi în comuna Șilindia,județul Arad
414,628.03
37
12934
comună
Șilindia
Înființare rețea de canalizare și stație de epurare în satele Șilindia,Satu-
Mic,Luguzău,Camna,comuna Șilindia.județul Arad
10,000,000.00
38
10950
comună
Sintea Mare
Înfiintare rețea de canalizare apă uzată în localitățile Adea și Țipar, comuna Sintea Mare, județul Arad
15,000,000.00
39
1095
comună
Șofronea
Extindere rețele de apă uzată în comuna Șofronea,județul Arad
13,504,211.94
40
4182
comună
Ususău
Alimentare cu apă in Ususău, Dorgoș si Zabalț, jud. Arad
7,500,000.00
41
1972
comună
Vladimirescu
Canalizare menajeră pentru localitatea Horia, comuna Vladimirescu, județul Arad
9,357,563.49
42
12286
comună
Vladimirescu
Conductă de aducțiune apă Arad-Vladimirescu, județul Arad
4,653,375.42
43
12391
comună
Zăbrani
Rețea de alimentare cu apă în localitatea Chesinț, comuna Zăbrani, județul Arad
11,250,000.00
44
12655
comună
Zădăreni
Extinderea rețelelor de apă și canalizare în Comuna Zădăreni Județul Arad
14,246,785.80
45
4714
comună
Zărand
Extindere rețea de canalizare în satele Zărand și Cintei, în comuna
Zărand, județul Arad
15,000,000.00
46
2193
comună
Zimandu Nou
Rețea de canalizare menajeră în localitatea Zimand Cuz,extindere canalizare în localitatea Zimandu Nou, racorduri,extindere capacitate stație de epurare, comuna Zimandu Nou, jud. Arad
14,039,529.96
-
8. Delegarea progresiva a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare catre membrii Asociatiei si largirea Ariei de delegare.
Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara „Apă Canalizare Județul Arad” are 62 de membrii asociati, din care 57 au delegat efectiv serviciul de apa si canalizare catre Operator, urmand ca, treptat, in perioada urmatoare, cat mai multi membrii asociati sa delege serviciul catre Operatorul Regional. Un caz aparte îl reprezintă localitățile Buteni, Mișca, Bârsa și Secusigiu care până la această data, cu toate că au delegate operatorului gestiunea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nu au pus la dispoziția acestuia bunurile aferente serviciului.
Asociatia face demersuri in acest sens pentru extinderea Ariei de operare, pentru realizarea rolului societății Compania de Apă Arad SA de operator regional.
-
9. Satisfacerea cerintelor clientilor prin cresterea calitatii serviciilor oferite.
Atat autoritatea deleganta prin Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara, cat si operatorul regional au ca deziderat furnizarea de servicii de calitate in scopul satisfacerii cerinței creșterii nivelului de trai.
Prin investitiile care se deruleaza din fonduri nerambursabile, se doreste cresterea gradului de satisfacere al populatiei din intreaga arie de operare.
Cresterea eficientei operationale si financiare Operatorul trebuie sa isi imbunatateasca eficienta financiara pentru a continua implementarea programelor cu finantare nerambursabila in scopul cresterii eficientei operationale, atat prin masuri de reducere a costurilor cat si prin dotarea cu mijloace moderne de operare a sistemului de alimentare cu apa si canalizare.
In acest sens, ADI a aprobat la propunerea Operatorului un Bilanț al apei care include o Strategie de reducere a pierderilor de apa din reteaua de distributie Cresterea calitatii generale a serviciilor din domeniu.
-
10. Proiecte viitoare:
-
- asistență tehnică pentru pregătirea și implementarea PROIECTULUI REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APA SI APA UZATA DIN JUDETUL ARAD IN PERIOADA 2014 - 2020, structurate după cum urmează:
-
a) Asistenta tehnica pentru actualizarea Aplicatiei de Finantare si elaborarea Documentatiilor de Atribuire;
-
b) Asistenta tehnica pentru Managementul Proiectului;
-
c) Asistenta Tehnica pentru Managementul Proiectului Supervizare
-
- Programul: „Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente”
-
- Programul „ Digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional în municipiul Arad - contorizare inteligentă”
-
- Programul „PANOURI FOTOVOLTAICE pentru producerea energiei din surse regenerabile la nivelului infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional Compania de Apă Arad”,
finanțate prin POIM și PNRR..
-
XVIII. INVESTIȚII PRIORITARE PENTRU DEZVOLTAREA SERVICIULUI PUBLIC DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI DE CANALIZARE ÎN ARIA DE OPERARE.
Pentru analizarea si identificarea necesarului de investitii care sa fie incluse in Lista de investitii pe termen scurt, au fost luate in considerare urmatoarele:
-
- Oligativitatea de a indeplini cerintele Tratatului de Aderare;
-
- Cerintele de implementare a masurilor obligatorii;
-
- Oligativitatea de a se asigura sustinerea economica a investitiei pe termen lung;
-
- Crearea unui concept modern de operare;
-
- Cresterea calitatii generale a serviciilor din domeniu.
Principalul obiectiv ce trebuie atins in urma realizarii investitiilor din POIM 2014-20202027 este reducerea deficientelor existente intre UE si Romania in cadrul infrastructurii apei potabile si apelor uzate. Realizarea acestor lucrari vor influenta direct conditiile de igiena si sanatate a populatiei. Investitiile propuse vor avea o contributie importanta asupra mediului, atat direct, prin modificarea calitatii apelor de suprafata, ca emisari ai sistemelor de canalizare, cat si indirect prin dezafectarea foselor septice, contibuind substantial la reducerea poluarii apelor subterane.
În anexa 1 la prezenta strategie se regăsește Lista investițiilor prioritare pentru dezvoltarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în aria de operare, prognozate a se realiza în perioada 2022- 2027, ce urmează a se finanța din surse de finanțare nerambursabilă (program INTERREG + POIM+PODD), respectiv din Fondul IID, investițiile vizând dezvoltarea/reabilitarea/moderinizarea infrastructurii de apă și apă uzată, și care sunt necesare atingerii țintelor de conformare asumate de România prin Tratatul de aderare la UE și/sau impuse de directivele europene transpuse in legislația națională, în corelare cu master-planul județean..
Această Listă poate suferi modificări în urma revizuirii și aprobării Studiului de Fezabilitate pentru „PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APA SI APA UZATA DIN JUDEȚUL ARAD IN PERIOADA 2014 - 2020” și a aprobării analizei cost beneficiu aferente proiectului.
Prezenta Strategie este perfectibila, in funcție de nevoile si necesitățile UAT -urilor membre ale Asociatiei de Dzvoltate Intercomunitara cat si ale Operatorului Regional.
PREȘEDINTE de ȘEDINȚĂ
Contrasemnează pentru legalitate, SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. _________ din ____.___.2023
În temeiul prevederilor art. 136 alin (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ -Teritoriale Municipiul Arad, în Adunarea Generală a Asociaților la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad, la care municipiul Arad este membru asociat, pentru aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027, în susținerea căruia formulez următorul:
REFERAT DE APROBARE
Având în vedere:
-
- Adresa “Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad” nr. 31/05.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 877/05.01.2023, prin care supune spre aprobare Strategia de Dezvoltare a Serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027,
-
- Proiectul Strategiei de Dezvoltare a Serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027 elaborat de Aparatul Tehnic al Asociației sub coordonarea Consiliului Director, în conformitate cu art. 23 din Statutul Asociației,
-
- Prevederilor Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare precum și ale Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Măsurile stabilite în Nota de control încheiată la 17.08.2022 de A.N.R.S.C. cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad,
PROPUN
-
1. Aprobarea Strategia de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027, în forma prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.
-
2. Acordarea unui mandat special reprezentantului legal al Unității Administrativ -Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Asociaților la “Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare județul Arad”, pentru a vota aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027, în forma prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.
p. PRIMAR Călin BIBARȚ VICEPRIMAR Lazăr FAUR
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA EDILITARĂ
SERVICIUL EDILITAR ȘI DEZVOLTARE MEDIU URBAN
Nr. __________/Z2/___.___.2023
RAPORT DE SPECIALITATE
Referitor la: Referatul de aprobare înregistrat sub nr. _______ din ___.___.2023 al
domnului Xxxxx Xxxxxx, primarul municipiului Arad, având ca obiect: acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ -Teritoriale Municipiul Arad, în Adunarea Generală a Asociaților la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad, la care municipiul Arad este membru asociat, pentru aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027.
-
I. Necesitatea Proiectului de hotărâre:
Prin adresa nr. 31/05.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 877/05.01.2023, “Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad”, supune spre aprobare Strategia de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027 2022.
În Nota de control încheiată la 17.08.2022 de A.N.R.S.C. cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad, se precizează la punctul 5.3 -Măsuri: “Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad va elabora și aproba strategia de dezvoltare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, conform prevederilor art. 11, alin. (1) din Legea nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
-
II. Considerații de ordin general:
Prin adresa precizată anterior, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad, prin Aparatul Tehnic, în aplicarea prevederilor art. 8, alin. (3), lit. a) coroborat cu prevederile art. 10, alin. 5) din Legea nr. 51/2006, privind serviciile comunitare de utilități publice, solicită a supune spre analiză și aprobare autorității deliberative Consiliul Local al Municipiului Arad, Strategia de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027.
Proiectul Strategiei de Dezvoltare și anexa la aceasta (Lista Investițiilor Prioritare 2022 -2027) este anexat prezentului proiect de hotărîre dar se regăsește și pe pagina de internet a Asociației în secțiunea Proiecte de Hotărâri.
Pentru finalizarea procedurii de adoptare a Hotărârii A.G.A. a Asociației cu privire la Strategia de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027, potrivit dispozițiilor art. 21, alin. 1) din Statutul Asociației, este necesar ca autoritățile deliberative ale membrilor asociați să acorde în prealabil reprezentanților în A.G.A. un mandat special -expres cu privire la opțiunea de vot.
Totodată, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad prin documentația transmisă, ne precizează că potrivit dispozițiilor art. 10, alin. (5A1) din Legea nr. 51/2006, în situația în care autoritățile deliberative ale unităților administrativ -teritoriale nu se pronunță asupra hotărârilor privind acordarea mandatelor speciale prevăzute în mod expres de lege, în speță mandatului reglementat la art. 8, alin. (3), lit. a) _elaborare și aprobare a strategiilor proprii privind dezvoltarea serviciilor_ în termen de 30 de zile de la primirea solicitării, se prezumă că unitățile administrativ -teritoriale au acceptat tacit delegarea atribuțiilor lor.
-
III. Considerații de ordin juridic:
Susținerea din punct de vedere legal a Proiectului propus: Strategia de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027, este fundamentată pe prevederile următoarelor acte normative:
-
- Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 122 din 03.06.2005 privind înființarea Societății Comerciale Compania de Apă Arad S.A.,
-
- Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 282 din 21.12.2007 privind constituirea “Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad”,
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.18 din 31 ianuarie 2008 privind asocierea ca membru activ al Municipiului Arad în cadrul ”Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad”,
-
- Legea nr. 31/1990 - Legea societăților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, - Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Față de cele prezentate mai sus,
PROPUNEM
-
1. Aprobarea Strategia de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027, în forma prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.
-
2. Acordarea unui mandat special reprezentantului legal al Unității Administrativ -Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Asociaților la “Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare județul Arad”, pentru a vota aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și de Canalizare în aria de operare județul Arad 2022 -2027, în forma prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.
Nume Prenume
Funcția
Semnătura
Data
Xxxxxx Xxxxxxx
Director executiv
_____.____.2023
Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx
Șef serviciu
_____.____.2023
Xxxx Xxxxxxxx
Consilier
12.01.2023
AVIZAT
Serviciul Juridic, Contencios
Nume Prenume: ___________________
Semnătura: _______
Data: __.__.2023
1 ex. S.A.P.L./Dosar de ședință
1 ex. S.E.D.M.U.
EURO
|
Nr crt |
Descriere investiție |
Stadiu fizic si valoric |
Plati anuale | ||||||||||||||||
|
UAT |
Denumire investiție |
Valoare indicator fizic de monitorizare/ progres |
U.M. |
Valoare investiție (euro) |
Descriere impact* |
Sursa de finanțare |
An finalizare |
Stadiu fizic (%) |
An finalizar e lucrari fizice |
Stadiu Valoric (%) |
An finalizar e dpdv financiar |
Observati |
2022 |
2023 |
2024 |
2025 |
2026 |
2027 | |
|
1 |
Arad |
Reabilitare statii de pompare Arad: Hatman Arbore, Clopotului, Baba Novac, Agricultorilor, Fagului, Fantanii, Independentei, Panselei |
8 |
buc |
90,000 |
Reducerea numarului de blocari in sistemul de |
IID |
2023 |
25% |
2023 |
17% |
2023 |
80,000 |
10,000 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
2 |
Contorizare Asociatii de Proprietari |
3000 |
buc |
344,000 |
1 Reducerea erorilor de |
IID |
2023 |
33% |
2023 |
33% |
2023 |
344,000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
3 |
Reabilitare SP2 |
1 |
buc |
25,000 |
Reducerea numarului de |
IID |
2023 |
70% |
2025 |
70% |
2025 |
20,000 |
5,000 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
4 |
Reabilitare SP10 |
1 |
buc |
1,000 |
Reducerea numarului de |
IID |
2022 |
100% |
2022 |
100% |
2022 |
1,000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
5 |
Reablitare gard beton si consolidare sistem fixare conducta gaz la Statia de Epurare |
1 |
buc |
50,000 |
IID |
2023 |
80% |
2022 |
80% |
2023 |
48,000 |
2,000 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
6 |
Dotari independente |
- |
buc |
2,370,000 |
cresterea eficientei |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
200,000 |
200,000 |
1,030,000 |
280,000 |
330,000 |
330,000 | ||
|
7 |
Contorizare zonală municipiul Arad (Sectorizare DMA-Debitmetre,Gai, Uzina 2, Uzina 3) |
5 |
buc |
243,000 |
reducerea pierderilor |
IID |
2027 |
30% |
2027 |
30% |
2027 |
43,000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
200,000 | ||
|
8 |
Reabilitare spatii administrative |
4 |
buc |
220,000 |
Creare conditii lucru optime |
IID |
2027 |
20% |
2027 |
20% |
2027 |
10,000 |
5,000 |
50,000 |
55,000 |
50,000 |
50,000 | ||
|
9 |
Ineu |
Relocare rețea canalizare menajeră str. 1 Mai, loc. Ineu, jud. Arad |
0.5 |
km |
26,000 |
cresterea grad acces servicii |
IID |
2022 |
98% |
2022 |
98% |
2022 |
26,000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
10 |
Reabilitare retea de distributie: inchidere inele retea apa intre str. Crișului și Ardealului; Crișana și Bihorului; Argeșului cu Trandafirilor; Narciselor cu Mureșului |
0.3 |
km |
30,000 |
cresterea grad acces servicii |
IID |
2023 |
50% |
2022 |
25% |
2022 |
29,000 |
1,000 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
11 |
Reabilitare statii de pompare: Ineu (SPAU 3 + SPAU2) |
2 |
buc |
20,000 |
Reducerea numarului de blocari in sistemul de canalizare |
IID |
2023 |
60% |
2023 |
50% |
2023 |
19,000 |
1,000 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
12 |
Lipova |
Reabilitare statii de pompare: Lipova (Calea Timisorii) |
3 |
buc |
10,000 |
Reducerea numarului de blocari in sistemul de canalizare |
IID |
2023 |
60% |
2023 |
50% |
2023 |
9,000 |
1,000 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
13 |
Siria |
Reabilitare statii de pompare: Siria (Eminescu SPAU1) |

Reabilitare Uzina si Statie de Pompare localitate Felnac |
1 |
buc |
20,000 |
Cresterea calitatii serviciului prestat |
IID |
2023 |
90% |
2022 |
90% |
2022 |
15,000 |
5,000 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
15 |
înlocuire contoare neconforme |
5000 |
buc |
1,260,000 |
Cresterea calitatii serviciului prestat, Reducerea erorilor de masura |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
200,000 |
10,000 |
350,000 |
300,000 |
200,000 |
200,000 | ||
|
16 |
înlocuit branșament deteriorare |
100 |
buc |
300,000 |
Cresterea calitatii serviciului prestat |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
50,000 |
50,000 |
50,000 |
50,000 |
50,000 |
50,000 | ||
|
17 |
Montare sigilii VIPAK |
5000 |
buc |
12,000 |
Cresterea calitatii serviciului prestat |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
2,000 |
2,000 |
2,000 |
2,000 |
2,000 |
2,000 | ||
|
18 |
CJA |
Reabilitare racorduri canalizare |
100 |
buc |
60,000 |
Cresterea calitatii serviciului prestat |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
10,000 |
10,000 |
10,000 |
10,000 |
10,000 |
10,000 | |
|
19 |
Monitorizare obiective CAA |
- |
- |
75,000 |
Cresterea calitatii serviciului prestat |
IID |
2024 |
50% |
2024 |
50% |
2024 |
5,000 |
35,000 |
35,000 |
0 |
0 |
0 | ||
|
20 |
Lucrări întreținere planificate sistem alimentare cu apa-canalizare |
- |
- |
1,960,911 |
Cresterea calitatii apei furnizate |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
400,000 |
0 |
377,631 |
399,640 |
395,640 |
388,000 | ||
|
21 |
Lucrari întreținere periodice sistem alimentare cu apa-canalizare |
- |
- |
530,000 |
cresterea eficientei |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
100,000 |
0 |
100,000 |
130,000 |
100,000 |
100,000 | ||
|
22 |
Cofinantare Intereg RO-HU |
- |
- |
1,034,000 |
conformare |
IID |
2023 |
34,000 |
1,000,000 | ||||||||||
|
23 |
Cheltuieli neeligibile Intereg RO-HU |
200,000 |
conformare |
IID |
2023 |
100,000 |
100,000 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||||||||
|
24 |
Cheltuieli neeligibile POIM |
2,160,000 |
cresterea eficientei |
IID |
2027 |
360,000 |
360,000 |
360,000 |
360,000 |
360,000 |
360,000 | ||||||||
|
25 |
Cofinantare AT - POIM |
- |
- |
1,220,000 |
cresterea eficientei |
IID |
2027 |
- |
- |
- |
2027 |
300,000 |
300,000 |
300,000 |
300,000 |
10,000 |
10,000 | ||
|
26 |
Cofinantare Digitalizare Infrastructura |
- |
- |
197,155 |
cresterea eficientei |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
197,155 | |||||||
|
27 |
SF Fonduri de modernizare - Noi capacitati de producere a energiei electrice din surse regenerabile |
6,000 |
cresterea eficientei |
IID |
2023 |
nu e cazul |
nu e cazul |
nu e cazul |
nu e cazul |
nu e cazul |
0 |
6,000 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
28 |
Cofinantare utilizare energie regenerabila |
- |
- |
87,917 |
cresterea eficientei |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
87,917 | |||||||
|
29 |
Santana |
Închidere inel rețea apă str. Bujorului, între str. M. Sadoveanu și str. Romanilor, 300 ml, PE HD 125 mm -SÂNTANA |
0.2 |
km |
17,000 |
Cresterea grad de acces la servicii cu 40 locuitori |
IID |
2022 |
70% |
2022 |
70% |
2022 |
17,000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
30 |
Pecica |
Executie retea si bransamente in localitatea Pecica |
1 |
km |
11,000 |
Cresterea grad de acces la servicii cu 300 locuitori |
IID |
2025 |
75% |
2025 |
75% |
2025 |
0 |
0 |
7,000 |
4,000 |
0 |
0 | |
|
31 |
Zadareni |
Reabilitare rețele apă Zădăreni, Călugăreni |
1 |
km |
75,000 |
cresterea grad acces servicii 200 loc |
IID |
2024 |
80% |
2024 |
80% |
2024 |
25,000 |
0 |
50,000 |
0 |
0 |
0 | |
|
32 |
Gurahont |
Reabilitare conducta aductiune PE 225 Bontesti |
2 |
km |
25,000 |
reducerea pierderilor, inlocuire |
IID |
2022 |
95% |
2022 |
95% |
2022 |
25,000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
33 |
Marirea capacitatii de captare apa foraje - microsistem Gurahont |
1 |
buc |
40,000 |
cresterea calitatii serviciului prestat |
IID |
2023 |
60% |
2023 |
60% |
2023 |
30,000 |
10,000 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
34 |
Bocsig |
Marirea capacitatii de captare apa apa foraje -microsistem Bocsig |

TOTALANUAL |
2,541,000 |
2,409,072 |
2,721,631 |
1,890,640 |
1,507,640 |
1,700,000 | |||||||||||||
|
TOTAL 2023 - 2027 |
10,228,983 | ||||||||||||||||||
Planul de investiții de conformare
1.
Lista investițiilor prioritare pentru dezvoltarea/modernizarea sistemului de alimentare cu apă si de canalizare incluse in SF
|
Nr crt |
Descriere investiție | ||||||
|
UAT |
Denumire investiție |
Valoare indicator fizic de monitorizar e/ progres |
U.M. |
Valoare investiție (euro) |
Descriere impact* |
Sursa de finanțare | |
|
Reabilitare captare sursa subterana Front Arad Nord -foraje SAA Arad |
1 |
buc |
1,577,130.00 |
Imbunatatirea calitatii apei |
PODD | ||
|
Reabilitare conducte de aductiune apa bruta - SAA Arad |
12962 |
m |
6,647,698.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Statie de tratare Front Arad Nord (noua) |
1 |
buc |
7,526,100.00 |
Imbunatatirea calitatii apei |
PODD | ||
|
Aductiune apa tratata Front Nord - SSAA Simand (noua) |
2460 |
m |
168,722.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Reabilitare Uzina III Arad (dezinfectie, inmagazinare, pompare, SCADA) |
1 |
buc |
1,868,700.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
Investii in derulare
Arad
|
Reabilitare Uzina II Arad (dezinfectie, inmagazinare, pompare, SCADA) |
1 |
buc |
2,521,440.50 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Reabilitare Uzina I Arad (dezinfectie, inmagazinare, pompare, SCADA regional) |
1 |
buc |
4,094,500.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Aductiune apa tratata Uzina II- Ghioroc - Lipova (noua) |
40205 |
m |
8,684,828.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Rețea de distribuție apă potabilă si artere catre subsisteme (noua) |
13853 |
m |
1,454,124.30 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Conducte de bransament (noi) |
4938 |
m |
351,347.70 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Bransamente (noi) |
822 |
buc |
639,300.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Rețea de distribuție apă potabilă (înlocuiri + reconfigurari) |
69767 |
m |
20,975,084.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Conducte de bransament (inlocuiri) |
17947 |
m |
1,275,698.50 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Branșamente (înlocuiri) |
3491 |
buc |
2,582,714.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Sectorizare retea - DMA-uri, monitorizare si control presuni |
1 |
ans |
881,250.00 |
Imbunatatirea monitorizarii si transmiterii datelor din sistemele de alimentare cu apa |
PODD | ||
|
Statii noi de pompare apa potabila |
21 |
buc |
1,263,650.00 |
Cresterea calitatii serviciului prestat |
PODD | ||
|
Statii existente de pompare apa potabila - completare |
10 |
buc |
88,600.00 |
Cresterea calitatii serviciului prestat |
PODD | ||
|
TOTAL UAT |
62,600,887.00 |
PODD | |||||
|
2 |
Sofronea |
Artera noua apa potabila Sofronea-Zimand Cuz (Sofronea) |
4039 |
m |
258,324.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Artera noua apa potabila Arad-Sanpaul (Sanpaul) |
4351 |
m |
441,311.90 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
înlocuire tronson artera apa potabila Xxxxxxxx-Xxxxxxx |
676 |
m |
64,852.30 |
Cresterea calitatii serviciului prestat |
PODD | ||
|
TOTAL UAT |
764,488.20 |
PODD |
|
3 |
Zimandu Nou |
Artera noua apa potabila Livada-Zimand Cuz (Zimand Cuz) |
3226 |
m |
229,782.10 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
TOTAL UAT |
229,782.10 |
PODD | |||||
|
4 |
Lipova |
Complex de înmagazinare-pompare (extindere) inclusiv statie de clor (nouă) |
1 |
buc |
603,000.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Stație de pompare apa potabila (noua) |
1 |
buc |
121,900.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) - Lipova |
4660 |
m |
266,663.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Conducte de bransament (noi) - Lipova |
1036 |
m |
51,489.20 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Bransamente (noi) - Lipova |
148 |
buc |
88,800.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) - Radna |
547 |
m |
58,778.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Conducte de bransament (noi) - Radna |
119 |
m |
5,914.30 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Branșamente (noi) - Radna |
17 |
buc |
10,200.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) - Soimos |
9382 |
m |
894,748.10 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Conducte de branșament (noi) - Soimos |
2072 |
m |
102,978.40 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Branșamente (noi) - Soimos |
341 |
buc |
204,600.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
7,000.00 |
Imbunatatirea monitorizarii si transmiterii datelor din sistemele de alimentare cu apa |
PODD | ||
|
TOTAL UAT |
2,416,071.00 |
PODD | |||||
|
Artera apa potabila (nouă) (UAT Sagu) |
4644 |
m |
312,069.60 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Stație de pompare apa potabila (nouă) |
2 |
buc |
223,350.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
5 |
Sagu |
Rezervor înmagazinare (nou) inclusiv statie de re-clorare (nouă) |
1 |
buc |
277,100.00 |
Creșterea calitatii serviciului prestat |
PODD |
|
Aductiune apa tratata Sagu-Cruceni (noua) (UAT Sagu) |
3181 |
m |
204,364.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Rezervor înmagazinare (nou) inclusiv statie de re-clorare (nouă) |
1 |
buc |
198,600.00 |
Creșterea calitatii serviciului prestat |
PODD | ||
|
Stație de pompare apa potabila (noua) |
1 |
buc |
114,800.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Aductiune apa tratata Cruceni-Firiteaz (noua) (UAT Sagu) |
6851 |
m |
401,680.80 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
TOTAL UAT |
1,731,964.40 |
PODD | |||||
|
6 |
Vinga |
Aductiune apa tratata (noua) (UAT Sagu) |
139 |
m |
28,977.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Castel de apa (modernizare) |
1 |
buc |
269,100.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Rezervor înmagazinare (nou) inclusiv statie de re-clorare (nouă) |
1 |
buc |
261,400.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Stație de pompare apa potabila (reabilitare) |
1 |
buc |
77,400.00 |
Creșterea calitatii serviciului prestat |
PODD | ||
|
TOTAL UAT |
636,877.00 |
PODD | |||||
|
7 |
Savarsin |
Sursă de apă din subteran (modernizare) |
1 |
buc |
242,770.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Stație tratare apă (noua) inclusiv statie de clor (noua) |
1 |
buc |
2,060,800.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Rezervor (nou) |
1 |
buc |
313,200.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) |
8580 |
m |
556,200.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Conducte de branșament (noi) |
1610 |
m |
80,017.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD | ||
|
Branșamente (noi) |
230 |
buc |
138,000.00 |
Conformare cu Directiva Europeana 98/83/CE |
PODD |
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
7,000.00 |
Imbunatatirea monitorizării si transmiterii datelor din sistemele de alimentare cu apa |
PODD | ||
|
TOTAL UAT |
3,397,987.00 |
PODD | |||||
|
8 |
Pecica |
Front de captare (foraje - reabilitare) |
2 |
buc |
72,600.00 |
PODD | |
|
Front de captare (foraje - noi) |
2 |
buc |
130,400.00 |
PODD | |||
|
Stație tratare apă (nouă) |
1 |
buc |
3,037,500.00 |
PODD | |||
|
Rezervor înmagazinare (nou) |
1 |
buc |
156,250.00 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apa potabila (noua) |
1 |
buc |
87,700.00 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apa potabila (reabilitare) |
1 |
buc |
64,500.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) |
14889 |
m |
588,903.70 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
2802 |
m |
73,132.20 |
PODD | |||
|
Camine de bransament (noi) |
467 |
buc |
280,200.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
148 |
buc |
71,040.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
79 |
buc |
256,750.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (inlocuiri) |
1970 |
m |
89,373.00 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (inlocuiri) |
78 |
m |
2,036.00 |
PODD | |||
|
Bransamente (inlocuiri) |
13 |
buc |
7,800.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
21 |
buc |
10,080.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
18 |
buc |
58,500.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
34,000.00 |
PODD | |||
|
Aducțiune apa tratata Pecica-Sederhat (nouă) (UAT Pecica) |
7251 |
m |
489,132.40 |
PODD | |||
|
Rezervor înmagazinare (nou) inclusiv statie de re-clorare (nouă) |
1 |
buc |
260,370.00 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apa potabila (noua) |
2 |
buc |
236,760.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) |
3103 |
m |
108,605.00 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
920 |
m |
24,012.00 |
PODD | |||
|
Camine de bransament (noi) |
92 |
buc |
55,200.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
15 |
buc |
48,750.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
10,500.00 |
PODD |
|
Aducțiune apa tratata Sederhat-Turnu (nouă) (UAT Turnu) |
7928 |
m |
513,467.20 |
PODD | |||
|
Rezervor înmagazinare (nou) inclusiv statie de re-clorare (nouă) |
1 |
buc |
254,800.00 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apa potabila (noua) |
1 |
buc |
118,400.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) |
14201 |
m |
555,526.00 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
3960 |
m |
103,356.00 |
PODD | |||
|
Camine de bransament (noi) |
396 |
buc |
237,600.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
9 |
buc |
4,320.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
75 |
buc |
243,750.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
10,500.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
8,295,813.50 |
PODD | |||||
|
9 |
Nadlac |
Front de captare (foraje - reabilitare) |
7 |
buc |
383,800.00 |
PODD | |
|
Stație tratare apă (reabilitată) |
1 |
buc |
2,447,000.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) |
4510 |
m |
157,850.00 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
1990 |
m |
52,131.00 |
PODD | |||
|
Camine de bransament (noi) |
199 |
buc |
121,400.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
42 |
buc |
20,160.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
60 |
buc |
195,000.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
9,000.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
3,386,341.00 |
PODD | |||||
|
10 |
Buteni |
Front de captare Buteni |
1 |
buc |
180,100.00 |
PODD | |
|
Aductiuni apa bruta |
1901 |
m |
249,682.60 |
PODD | |||
|
Statie de tratare noua |
1 |
buc |
2,155,300.00 |
PODD | |||
|
Statie de pompare apa potabila catre GA Buteni |
1 |
buc |
117,600.00 |
PODD | |||
|
Aductiune apa potabila noua STAP Buteni- GA Buteni |
1927 |
m |
434,488.20 |
PODD | |||
|
Aductiune apa potabila noua STAP Buteni- GA Chisindia |
5208 |
m |
581,898.40 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa Buteni |
1 |
buc |
365,800.00 |
PODD | |||
|
Statii de pompare apa potabila catre GA Barsa si GA Chisindia |
2 |
buc |
200,900.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
4,285,769.20 |
PODD | |||||
|
11 |
Barsa |
Aductiune apa potabila noua GA Buteni - GA Barsa |
8226 |
m |
922,034.80 |
PODD | |
|
TOTAL UAT |
922,034.80 |
PODD | |||||
|
Reabilitare si extindere front de captare |
1 |
buc |
800,438.60 |
PODD | |||
|
Reabilitare conducte de aductiune apa bruta |
3866 |
m |
398,103.80 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa Gurahont |
1 |
buc |
259,300.00 |
PODD |
|
12 |
Gurahont |
Statii de pompare apa tratata |
3 |
buc |
311,000.00 |
PODD | |
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
1325 |
m |
128,275.00 |
PODD | |||
|
Conducte de branșament (noi) |
520 |
m |
25,844.00 |
PODD | |||
|
Branșamente (noi) |
65 |
buc |
39,000.00 |
PODD | |||
|
Artera apa potabila Gurahont - Bontesti (inlocuire) |
3436 |
m |
501,005.00 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa losas |
1 |
buc |
24,500.00 |
PODD | |||
|
Conducte de aductiune apa potabila (noi) |
1384 |
m |
138,807.60 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
2,626,274.00 |
PODD | |||||
|
13 |
Brazii |
Gospodarie de apa Brazii |
1 |
buc |
548,300.00 |
PODD | |
|
Statii de pompare apa potabila |
3 |
buc |
241,400.00 |
PODD | |||
|
Conducte de aductiune apa potabila (noi) |
340 |
m |
24,106.00 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa Buceava-Soimus |
1 |
buc |
26,500.00 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa Iacobini |
1 |
buc |
257,200.00 |
PODD | |||
|
Statii de pompare apa potabila |
2 |
buc |
155,600.00 |
PODD | |||
|
Conducte de aductiune apa potabila (noi) |
900 |
m |
52,830.00 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa Secas |
1 |
m |
152,800.00 |
PODD | |||
|
Conducte de aductiune apa potabila (noi) |
340 |
m |
22,406.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
1,481,142.00 |
PODD | |||||
|
14 |
Halmagel |
Captare noua Halmagel |
1 |
buc |
141,400.00 |
PODD | |
|
Reabilitare statie de tratare Halmagel |
1 |
buc |
2,304,300.00 |
PODD | |||
|
Reabilitare Gospodarie de apa Halmagel |
1 |
buc |
109,700.00 |
PODD | |||
|
SCADA |
1 |
ans |
100,000.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
686 |
m |
73,203.80 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
160 |
m |
7,952.00 |
PODD | |||
|
Bransamente (noi) |
20 |
buc |
12,000.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (înlocuiri) |
2624 |
m |
276,036.90 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (inlocuiri) |
280 |
m |
13,916.00 |
PODD | |||
|
Bransamente (inlocuiri) |
35 |
buc |
21,000.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
3,059,508.70 |
PODD | |||||
|
15 |
Halmagiu |
Reabilitare statie de pompare catre Varfuri (GA Bodesti) |
1 |
buc |
131,200.00 |
PODD | |
|
Gospodarie noua de apa GA Bodesti |
1 |
buc |
391,600.00 |
PODD | |||
|
Reabilitare aductiune apa potabila SP Varfuri - GA Bodesti |
2233 |
m |
392,383.60 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
915,183.60 |
PODD | |||||
|
Reabilitare si extindere captare Moneasa |
1 |
buc |
114,200.00 |
PODD |
|
16 |
Moneasa |
Reabilitare conducta de aductiune apa bruta |
113 |
m |
5,909.90 |
PODD | |
|
Reabilitare statie de tratare Moneasa |
1 |
buc |
2,433,900.00 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa Moneasa |
1 |
buc |
291,700.00 |
PODD | |||
|
SCADA |
1 |
ans |
35,000.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
459 |
m |
39,714.90 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
24 |
m |
1,192.80 |
PODD | |||
|
Bransamente (noi) |
3 |
buc |
1,800.00 |
PODD | |||
|
SCADA - Statie de pompare cartier Delani |
1 |
buc |
6,000.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (înlocuiri) |
960 |
m |
122,827.10 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (inlocuiri) |
120 |
m |
5,964.00 |
PODD | |||
|
Bransamente (inlocuiri) |
15 |
buc |
9,000.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
3,067,208.70 |
PODD | |||||
|
17 |
Simand |
Gospodarie de apa (rezervor, statie de pompare, electroclorare) |
1 |
buc |
691,300.00 |
PODD | |
|
Aductiune apa tratata Simand - Sanmartin (UAT Simand) |
7603 |
m |
652,968.70 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
14784 |
m |
622,651.60 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
7296 |
m |
190,425.60 |
PODD | |||
|
Bransamente (noi) |
608 |
buc |
364,800.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
480 |
buc |
24,960.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
84 |
buc |
273,000.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
34,000.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
2,854,105.90 |
PODD | |||||
|
18 |
Grăniceri |
Gospodarie de apa (statie de pompare) |
1 |
buc |
172,900.00 |
PODD | |
|
Aductiune apa tratata Sanmartin - Graniceri (UAT Graniceri) |
7525 |
m |
579,072.50 |
PODD | |||
|
Aductiune apa tratata Graniceri - Pilu (UAT Graniceri) |
3980 |
m |
245,450.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
1000 |
m |
35,000.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
3 |
buc |
1,440.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
4 |
buc |
13,000.00 |
PODD | |||
|
Aductiune apa tratata Graniceri - Siclau (UAT Graniceri) |
4740 |
m |
250,208.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
980 |
m |
34,300.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
1 |
buc |
480.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
6 |
buc |
19,500.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
1,351,350.50 |
PODD | |||||
|
Gospodarie de apa (rezervor, statie de pompare, electroclorare) |
1 |
buc |
837,200.00 |
PODD |
|
19 |
Pilu |
Aductiune apa tratata Grăniceri - Pilu (UAT Pilu) |
5440 |
m |
347,000.00 |
PODD | |
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
6898 |
m |
418,438.00 |
PODD | |||
|
Conducte de branșament (noi) |
4910 |
m |
128,151.00 |
PODD | |||
|
Branșamente (noi) |
491 |
buc |
294,600.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
68 |
buc |
32,640.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
21 |
buc |
68,250.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (înlocuiri) |
1522.34 |
m |
120,722.00 |
PODD | |||
|
Conducte de branșament (inlocuiri) |
320 |
m |
16,000.00 |
PODD | |||
|
Branșamente (inlocuiri) |
64 |
buc |
38,400.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
15 |
buc |
7,200.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
8 |
buc |
26,000.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
34,900.00 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa (rezervor, statie de pompare, electroclorare) |
1 |
buc |
325,800.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
7344.33 |
m |
433,085.20 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
4200 |
m |
109,620.00 |
PODD | |||
|
Bransamente (noi) |
421 |
buc |
252,600.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
105 |
buc |
50,400.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
21 |
buc |
68,250.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (inlocuiri) |
2092.78 |
m |
165,958.00 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (inlocuiri) |
835 |
m |
41,750.00 |
PODD | |||
|
Bransamente (inlocuiri) |
167 |
buc |
100,200.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
20 |
buc |
9,600.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
6 |
buc |
19,500.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
82,600.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
4,028,864.20 |
PODD | |||||
|
20 |
Zerind |
Front de captare |
1 |
buc |
60,000.00 |
PODD | |
|
Statie de tratare |
1 |
buc |
1,672,370.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
1,732,370.00 |
PODD | |||||
|
Captare apa bruta |
1 |
buc |
294,550.00 |
PODD | |||
|
Statie de tratare |
1 |
buc |
3,171,300.00 |
PODD | |||
|
Aductiune apa tratata Apateu - Sepreus (UAT Apateu) |
4644 |
m |
302,261.60 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
5601.75 |
m |
241,652.80 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
4050 |
m |
202,500.00 |
PODD | |||
|
Bransamente (noi) |
405 |
buc |
243,000.00 |
PODD |
|
21 |
Apateu |
Hidranti |
56 |
buc |
26,880.00 |
PODD | |
|
Camine de vane |
25 |
buc |
81,250.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
34,000.00 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa (rezervor, statie de pompare, electroclor; |
1 |
buc |
471,600.00 |
PODD | |||
|
Aductiune apa tratata Apateu - Berechiu (UAT Apateu) |
4610 |
m |
283,375.00 |
PODD | |||
|
Aductiune apa tratata Berechiu - Somosches (UAT Apateu) |
4014 |
m |
226,299.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
11425.49 |
m |
497,630.10 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
2836.47 |
m |
74,031.90 |
PODD | |||
|
Bransamente (noi) |
273 |
buc |
163,800.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
115 |
buc |
55,200.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
21 |
buc |
68,250.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
34,000.00 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa (rezervor, statie de pompare) |
1 |
buc |
231,800.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
5601.6 |
m |
218,892.00 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
1345 |
m |
35,104.50 |
PODD | |||
|
Bransamente (noi) |
134.5 |
buc |
80,700.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
15 |
buc |
48,750.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
25,000.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
7,111,826.90 |
PODD | |||||
|
22 |
Sepreus |
Gospodarie de apa (rezervor, statie de pompare, electroclor; |
1 |
buc |
234,900.00 |
PODD | |
|
Aductiune apa tratata Apateu - Sepreus (UAT Apateu) |
3556 |
m |
203,618.40 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
1941.42 |
m |
75,510.70 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
810.42 |
m |
40,521.00 |
PODD | |||
|
Bransamente (noi) |
78 |
buc |
46,800.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
20 |
buc |
9,600.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
12 |
buc |
39,000.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
34,000.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
683,950.10 |
PODD | |||||
|
23 |
Cermei |
Gospodarie de apa (rezervor, statie de pompare) |
1 |
buc |
364,256.40 |
PODD | |
|
Aductiune apa tratata Berechiu - Somosches (UAT Cermei) |
1966 |
m |
113,592.40 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
2692.98 |
m |
94,254.50 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
6848 |
m |
178,732.80 |
PODD | |||
|
Bransamente (noi) |
214 |
buc |
128,400.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
55 |
buc |
26,400.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
14 |
buc |
45,500.00 |
PODD |
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
34,000.00 |
PODD | |||
|
Gospodărie de apa (rezervor, statie de pompare, electroclor; |
1 |
buc |
228,600.00 |
PODD | |||
|
Aductiune apa tratata Xxxxxxxxx X- Xxxxxx (UAT Cermei) |
4876 |
m |
274,266.40 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
34,000.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
1,522,002.50 |
PODD | |||||
|
24 |
Sicula |
Gospodarie de apa (rezervor, statie de pompare) |
1 |
buc |
459,000.00 |
PODD | |
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
1109 |
m |
59,259.80 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
1080 |
m |
28,188.00 |
PODD | |||
|
Bransamente (noi) |
216 |
buc |
129,600.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
11 |
buc |
5,280.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
8 |
buc |
26,000.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
34,000.00 |
PODD | |||
|
Reabilitare rezervor existent |
1 |
buc |
102,000.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
843,327.80 |
PODD | |||||
|
25 |
Bocsig |
Captare apa bruta |
1 |
buc |
194,000.00 |
PODD | |
|
Statie de tratare |
1 |
buc |
3,151,800.00 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa (rezervor, statii de pompare) |
1 |
buc |
408,200.00 |
PODD | |||
|
Aductiuni apa tratata Beliu (UAT Bocsig) |
5200 |
m |
540,980.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
1663 |
m |
101,443.00 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
290 |
m |
14,500.00 |
PODD | |||
|
Bransamente (noi) |
58 |
buc |
34,800.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
10 |
buc |
4,800.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
12 |
buc |
39,000.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
59,000.00 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa (rezervor, statie de pompare) |
1 |
buc |
144,300.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
4,692,823.00 |
PODD | |||||
|
26 |
Beliu |
Statie de repompare |
1 |
buc |
135,500.00 |
PODD | |
|
Rezervor nou |
1 |
buc |
206,800.00 |
PODD | |||
|
Statie de pompare |
1 |
buc |
206,500.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
548,800.00 |
PODD | |||||
|
Captare apa bruta |
1 |
buc |
243,500.00 |
PODD | |||
|
Statie de tratare |
1 |
buc |
4,290,800.00 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa (statie de pompare) |
1 |
buc |
175,900.00 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
1166 |
m |
40,810.00 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
1600 |
m |
41,760.00 |
PODD |
|
27 |
Pancota |
Branșamente (noi) |
320 |
buc |
192,000.00 |
PODD | |
|
Hidranti |
11 |
buc |
5,280.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
3 |
buc |
9,750.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
34,000.00 |
PODD | |||
|
Statie de pompare |
1 |
buc |
194,300.00 |
PODD | |||
|
Gospodarie de apa |
1 |
buc |
275,700.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
5,503,800.00 |
PODD | |||||
|
28 |
Siria |
Gospodarie de apa |
1 |
buc |
319,100.00 |
PODD | |
|
Aductiune apa tratata Pancota - Siria (UAT Siria) |
6344 |
m |
696,728.80 |
PODD | |||
|
Rețea de distribuție apă potabilă (noua) |
4727 |
m |
165,445.00 |
PODD | |||
|
Conducte de bransament (noi) |
11572.5 |
m |
302,042.25 |
PODD | |||
|
Bransamente (noi) |
1162 |
buc |
697,200.00 |
PODD | |||
|
Hidranti |
38 |
buc |
18,240.00 |
PODD | |||
|
Camine de vane |
18 |
buc |
58,500.00 |
PODD | |||
|
Sisteme de control si operare retele |
- |
- |
59,000.00 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
2,316,256.05 |
PODD | |||||
|
29 |
Tarnova |
Gospodaria de apa Dud (rezervor, electroclorare) |
1 |
buc |
342,300.00 |
PODD | |
|
Aductiune apa tratata Maderat - Dud (UAT Tarnova) |
2500 |
m |
228,263.20 |
PODD | |||
|
TOTAL UAT |
570,563.20 |
PODD | |||||
|
Total investitii in sisteme alimentare cu apa |
133,577,372.35 | ||||||
|
Nr crt |
Descriere investitie | ||||||
|
UAT / Aglomerare umană |
Denumire investiție |
Valoare indicator fizic de monitorizar e/ progres |
U.M. |
Valoare investiție (euro) |
Descriere impact* |
Sursa de finanțare | |
|
30 |
Arad / Arad |
Rețea canalizare (nouă) |
16075 |
m |
2,901,883.80 |
PODD | |
|
Conducte de racord (noi) |
9186 |
m |
859,994.00 |
PODD | |||
|
Camine de racord (noi) |
1531 |
buc |
552,109.20 |
PODD | |||
|
Rețea canalizare (inlocuiri) |
58951 |
m |
21,683,907.00 |
PODD | |||
|
Conducte de racord (inlocuiri) |
30512 |
m |
3,712,240.00 |
PODD | |||
|
Camine de racord (inlocuiri) |
5628.8 |
buc |
2,029,857.90 |
PODD | |||
|
Refulare ape uzate menajere (nouă) |
23479 |
m |
5,286,128.40 |
PODD | |||
|
Refulare ape uzate menajere (inlocuiri) |
1908 |
m |
333,283.00 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată (nouă) |
8 |
buc |
1,199,280.00 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată (reabilitata, modernizata) |
20 |
buc |
4,938,725.00 |
PODD | |||
|
Reabilitare SP6 si colector general (pt tot clusterul) |
1920 |
m |
10,455,120.00 |
PODD | |||
|
SEAU 224,800 p.e. (retehnologizare, completare, inclusiv instalatie regionala valorificare energetica namol) |
1 |
buc |
19,556,590.00 |
PODD | |||
|
TOTAL AGLOMERARE |
73,509,118.30 |
PODD | |||||
|
31 |
Vladimirescu / Vladimirescu |
Rețea canalizare (înlocuiri) |
1401 |
m |
297,562.10 |
PODD | |
|
Conducte de racord (inlocuri) |
420 |
m |
32,541.60 |
PODD | |||
|
Camine de racord (inlocuiri) |
60 |
buc |
23,400.00 |
PODD | |||
|
Refulare ape uzate menajere (inlocuiri) |
938 |
m |
115,871.50 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată (reabilitare) |
3 |
buc |
303,100.00 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată (modernizare SCADA) |
3 |
buc |
20,400.00 |
PODD | |||
|
TOTAL AGLOMERARE |
792,875.20 |
PODD | |||||
|
32 |
Vladimirescu / Xxxxxxxxx-Xxxxx |
Rețea canalizare Mandruloc (nouă) |
13307 |
m |
2,255,034.60 |
PODD | |
|
Conducte de racord Mandruloc (noi) |
3213 |
m |
191,494.80 |
PODD | |||
|
Camine de racord Mandruloc (noi) |
459 |
buc |
179,010.00 |
PODD | |||
|
Refulare ape uzate menajere Mandruloc (nouă) |
6534 |
m |
481,367.60 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată Mandruloc (nouă) |
3 |
buc |
222,750.00 |
PODD | |||
|
Rețea canalizare Cicir (nouă) |
8575 |
m |
1,464,885.00 |
PODD | |||
|
Conducte de racord Cicir (noi) |
3213 |
m |
191,494.80 |
PODD | |||
|
Camine de racord Cicir (noi) |
459 |
buc |
179,010.00 |
PODD | |||
|
Refulare ape uzate menajere Cicir (nouă) |
1101 |
m |
82,631.00 |
PODD | |||
|
Refulare ape uzate menajere Vladimirescu (nouă) |
462 |
m |
29,383.20 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată Cicir (nouă) |
2 |
buc |
135,600.00 |
PODD | |||
|
TOTAL AGLOMERARE |
5,412,661.00 |
PODD | |||||
|
Total cluster Arad |
79,714,654.50 |
PODD | |||||
|
33 |
Simand / Simand |
Rețea canalizare (nouă) |
34569 |
m |
5,389,134.20 |
PODD | |
|
Conducte de racord (noi) |
15350 |
m |
1,361,545.00 |
PODD | |||
|
Camine de racord (noi) |
1535 |
buc |
598,650.00 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată (nouă) |
7 |
buc |
524,100.00 |
PODD | |||
|
Echipamente electrice |
1 |
ans |
7,000.00 |
PODD | |||
|
Refulare ape uzate menajere (nouă) |
16946 |
m |
1,029,856.80 |
PODD | |||
|
TOTAL AGLOMERARE |
8,910,286.00 |
PODD | |||||
|
Total cluster Santana |
8,910,286.00 |
PODD | |||||
|
34 |
Seitin / Seitin |
Rețea canalizare (nouă) |
23071 |
m |
3,267,163.30 |
PODD | |
|
Conducte de racord (noi) |
9830 |
m |
341,202.00 |
PODD | |||
|
Camine de racord (noi) |
983 |
buc |
383,370.00 |
PODD | |||
|
Refulare ape uzate menajere (nouă) (UAT Nadlac) |
7069 |
m |
421,783.10 |
PODD | |||
|
Refulare ape uzate menajere (nouă) |
8461 |
m |
508,029.20 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată (nouă) |
7 |
buc |
491,300.00 |
PODD | |||
|
TOTAL AGLOMERARE |
5,412,847.60 |
PODD | |||||
|
Total cluster Nadlac |
5,412,847.60 |
PODD | |||||
|
35 |
Pecica / Pecica |
Rețea canalizare (nouă) |
10177 |
m |
1,465,422.10 |
PODD | |
|
Conducte de racord (noi) |
2505 |
m |
150,300.00 |
PODD | |||
|
Camine de racord (noi) |
501 |
buc |
195,390.00 |
PODD | |||
|
Rețea canalizare (inlocuiri) |
4486 |
m |
952,880.10 |
PODD | |||
|
Conducte de racord (inlocuiri) |
3250 |
m |
194,624.00 |
PODD | |||
|
Camine de racord (inlocuiri) |
246 |
buc |
95,940.00 |
PODD | |||
|
Refulare ape uzate menajere (nouă) |
558 |
m |
21,873.60 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată (nouă) |
9 |
buc |
596,400.00 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată (reabilitata) |
1 |
buc |
107,200.00 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată (moderniz. SCADA ) |
6 |
buc |
36,000.00 |
PODD | |||
|
SEAU 14000 p.e. (extinsa) |
1 |
buc |
12,400.00 |
PODD | |||
|
TOTAL AGLOMERARE |
3,828,429.80 |
PODD | |||||
|
36 |
Secusigiu / Secusigiu |
Rețea canalizare (nouă) |
16430 |
m |
2,269,421.60 |
PODD | |
|
Conducte de racord (noi) |
10380 |
m |
329,526.00 |
PODD | |||
|
Camine de racord (noi) |
692 |
buc |
269,880.00 |
PODD | |||
|
Refulare ape uzate menajere (nouă) |
7006 |
m |
347,288.20 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată (nouă) |
7 |
buc |
485,300.00 |
PODD | |||
|
TOTAL AGLOMERARE |
3,701,415.80 |
PODD | |||||
|
Total cluster Pecica |
7,529,845.60 |
PODD | |||||
|
37 |
Ineu / Ineu |
SEAU 12,919 p.e. (reab. si ext. treapta biologica) |
1 |
buc |
1,969,862.50 |
PODD | |
|
TOTAL AGLOMERARE |
1,969,862.50 |
PODD | |||||
|
38 |
Bocsig / Bocsig |
Rețea canalizare (nouă) |
12469.48 |
m |
2,317,815.60 |
PODD | |
|
Conducte de racord (noi) |
6712.5 |
m |
595,398.80 |
PODD | |||
|
Camine de racord (noi) |
895 |
buc |
349,050.00 |
PODD | |||
|
Refulare ape uzate menajere (nouă) |
8531 |
m |
333,831.10 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată (nouă) |
5 |
buc |
343,400.00 |
PODD | |||
|
TOTAL AGLOMERARE |
3,939,495.50 |
PODD | |||||
|
Total cluster Ineu |
5,909,358.00 |
PODD | |||||
|
39 |
Sepreus/ Sepreus |
Rețea canalizare (nouă) |
19395.05 |
m |
4,170,817.80 |
PODD | |
|
Conducte de racord (noi) |
6797 |
m |
602,893.90 |
PODD | |||
|
Camine de racord (noi) |
850 |
buc |
331,500.00 |
PODD | |||
|
Rețea canalizare (inlocuiri) |
0 |
m |
0.00 |
PODD | |||
|
Conducte de racord (inlocuiri) |
0 |
m |
0.00 |
PODD | |||
|
Camine de racord (inlocuiri) |
0 |
buc |
0.00 |
PODD | |||
|
Refulare ape uzate menajere (nouă) |
1637.04 |
m |
106,754.00 |
PODD | |||
|
Stație de pompare apă uzată (2 noi si 3 reabilitate) |
5 |
buc |
348,788.00 |
PODD | |||
|
SEAU 6,300 p.e. (noua) |
1 |
buc |
2,046,973.00 |
PODD | |||
|
TOTAL AGLOMERARE |
7,607,726.70 |
PODD | |||||
|
Total cluster Sepreus |
7,607,726.70 |
PODD | |||||
|
40 |
Moneasa / Moneasa |
Rețea canalizare (inlocuiri) |
516 |
m |
347,394.40 |
PODD | |
|
Reabilitare si extindere SEAU Moneasa 2,175 p.e. |
1 |
buc |
1,216,323.00 |
PODD | |||
|
TOTAL AGLOMERARE |
1,563,717.40 |
PODD | |||||
|
Total investitii in sisteme canalizare si statii de epurare PODD |
116,648,435.80 |
0.00 | |||||
2. Lista investițiilor pentru dezvoltarea/modernizarea sistemului de alimentare cu apă si de canalizare POIM
|
Nr crt |
Descriere investitie | |||||
|
UAT |
Denumire investiție |
Valoare investiție (euro) |
Descriere impact |
Sursa de finanțare |
An finalizare | |
|
1 |
ARAD |
Panouri fotovoltaice pentru producerea energiei din surse regenerabile la nivelul infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional |
########## |
stimularea investitiilor realizate de operatorii economici in vederea reducerii consumului de energie si cresterii eficientei energetice a activitatii economice;Productia energiei din surse |
POIM ,Buget de stat , Buget Local , CAA |
2023 |
|
2 |
Arad |
Digitalizarea infrastructurii de apa si apă uzata a operatorului regional în municipiul Arad-contorizare inteligentă |
########## |
inteligentă la nivelul Microsistemului ARAD, precum și optimizarea consumului de apă, utilizarea rațională a resurselor de |
POIM ,Buget de stat , Buget Local , CAA |
2023 |
|
73 List |
a investițiilor pentru dezvoltarea/modernizarea sistemului de alimentare cu apă si de canalizare PNRR | |||||
Descriere investitie
|
Nr crt |
UAT |
Denumire investiție |
Valoare investiție (euro) |
Descriere impact |
Sursa de finanțare |
An finalizare |
|
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de |
1069700.00 |
2026 | ||||
|
1 |
Municipiul Arad |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
68400.00 |
19 gospodării de racordat la rețeaua publică de canalizare 17 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și racordare la rețeaua publică de canalizare |
PNRR |
2026 |
|
2 |
Comuna Dorobanți |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
28500.00 |
15 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă |
PNRR |
2026 |
|
3 |
Comuna Ghioroc |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
7600.00 |
1 gospodărie de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă 3 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și racordare la rețeaua publică de canalizare |
PNRR |
2026 |
|
4 |
Comuna Macea |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
24700.00 |
2 gospodării de racordat la reteaua publică de canalizare, 8 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și 3 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și racordare la canalizare |
PNRR |
2026 |
|
5 |
Orașul Nădlac |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
138700.00 |
73 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă |
PNRR |
2026 |
|
6 |
Oraș Pecica |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
125400.00 |
13 gospodării de racordat la reteaua publică de canalizare, 30 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și 23 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și racordare la canalizare |
PNRR |
2026 |
|
7 |
Oraș Pâncota |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
66500.00 |
4 gospodării de racordat la reteaua publică de canalizare, 24 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și 7gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și racordare la canalizare |
PNRR |
2026 |
|
8 |
Oraș Sântana |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
13300.00 |
1 gospodărie de racordat la reteaua publică de canalizare și 6 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă |
PNRR |
2026 |
|
9 |
Comuna Șiria |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
68400.00 |
36 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă |
PNRR |
2026 |
|
10 |
Comuna Șofronea |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
43700.00 |
14 gospodării de racordat la reteaua publică de canalizare, 4 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și 5 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și racordare la canalizare |
PNRR |
2026 |
|
11 |
Comuna Vladimiresc u |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
3800.00 |
1 gospodărie de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și 1 gospodărie de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și racordare la canalizare |
PNRR |
2026 |
|
12 |
Comuna Zerind |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
294500.00 |
155 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă |
PNRR |
2026 |
|
13 |
Comuna Zădăreni |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
136800.00 |
37 gospodării de racordat la reteaua publică de canalizare, 25 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și 10 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă și racordare la |
PNRR |
2026 |
|
14 |
Comuna Zărand |
Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și /sau de canalizare |
49400.00 |
26 gospodării de bransare la rețeaua publică de alimentare cu apă |
PNRR |
2026 |
in anul 2021 propuse prin PODD
|
Etape (data finalizare - an) | ||||||
|
An finalizare |
Observații |
Realizarea si aprobarea studiilor de fezabilitate |
Realizarea proiectelor tehnice de executie |
Obtinerea avizelor si autorizatiilor necesare executarii lucrarilor |
Realizarea documentatiilor de atribuire a contractelor |
Desfasurarea licitatiilor |
|
2027 |
2023 |
2023 |
2023-2024 |
2024 | ||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 |
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 |
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 |
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 |
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 |
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 |
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 |
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 |
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2023 |
2024 | |||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 |
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 |
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 |
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
2024 | ||||
|
2027 |
2023 |
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 |
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
Etape (data finalizare - an) | ||||||
|
An finalizare |
Observații |
Realizarea si aprobarea studiilor de fezabilitate |
Realizarea proiectelor tehnice de executie |
Obtinerea avizelor si autorizatiilor necesare executarii lucrarilor |
Realizarea documentatiilor de atribuire a contractelor |
Desfasurarea licitatiilor |
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 |
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 |
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
|
2027 |
2023 | |||||
Etape (data finalizare - an)
|
Observații |
Realizarea si aprobarea studiilor de fezabilitate |
Realizarea proiectelor tehnice de executie |
Obtinerea avizelor si autorizatiilor necesare executarii lucrarilor |
Realizarea documentatiilor de atribuire a contractelor |
Desfasurarea licitatiilor | |

Plati anuale | ||||
|
2023 |
2024 |
2025 |
2026 |
2027 |
|
315,426.00 |
315,426.00 |
315,426.00 |
315,426.00 |
315,426.00 |
|
1,329,539.60 |
1,329,539.60 |
1,329,539.60 |
1,329,539.60 |
1,329,539.60 |
|
1,505,220.00 |
1,505,220.00 |
1,505,220.00 |
1,505,220.00 |
1,505,220.00 |
|
33,744.40 |
33,744.40 |
33,744.40 |
33,744.40 |
33,744.40 |
|
373,740.00 |
373,740.00 |
373,740.00 |
373,740.00 |
373,740.00 |
|
504,288.10 |
504,288.10 |
504,288.10 |
504,288.10 |
504,288.10 |
|
818,900.00 |
818,900.00 |
818,900.00 |
818,900.00 |
818,900.00 |
|
1,736,965.60 |
1,736,965.60 |
1,736,965.60 |
1,736,965.60 |
1,736,965.60 |
|
290,824.86 |
290,824.86 |
290,824.86 |
290,824.86 |
290,824.86 |
|
70,269.54 |
70,269.54 |
70,269.54 |
70,269.54 |
70,269.54 |
|
127,860.00 |
127,860.00 |
127,860.00 |
127,860.00 |
127,860.00 |
|
4,195,016.80 |
4,195,016.80 |
4,195,016.80 |
4,195,016.80 |
4,195,016.80 |
|
255,139.70 |
255,139.70 |
255,139.70 |
255,139.70 |
255,139.70 |
|
516,542.80 |
516,542.80 |
516,542.80 |
516,542.80 |
516,542.80 |
|
176,250.00 |
176,250.00 |
176,250.00 |
176,250.00 |
176,250.00 |
|
252,730.00 |
252,730.00 |
252,730.00 |
252,730.00 |
252,730.00 |
|
17,720.00 |
17,720.00 |
17,720.00 |
17,720.00 |
17,720.00 |
|
12,520,177.40 |
12,520,177.40 |
12,520,177.40 |
12,520,177.40 |
12,520,177.40 |
|
51,664.80 |
51,664.80 |
51,664.80 |
51,664.80 |
51,664.80 |
|
88,262.38 |
88,262.38 |
88,262.38 |
88,262.38 |
88,262.38 |
|
12,970.46 |
12,970.46 |
12,970.46 |
12,970.46 |
12,970.46 |
|
152,897.64 |
152,897.64 |
152,897.64 |
152,897.64 |
152,897.64 |
|
45,956.42 |
45,956.42 |
45,956.42 |
45,956.42 |
45,956.42 |
|
45,956.42 |
45,956.42 |
45,956.42 |
45,956.42 |
45,956.42 |
|
120,600.00 |
120,600.00 |
120,600.00 |
120,600.00 |
120,600.00 |
|
24,380.00 |
24,380.00 |
24,380.00 |
24,380.00 |
24,380.00 |
|
53,332.60 |
53,332.60 |
53,332.60 |
53,332.60 |
53,332.60 |
|
10,297.84 |
10,297.84 |
10,297.84 |
10,297.84 |
10,297.84 |
|
17,760.00 |
17,760.00 |
17,760.00 |
17,760.00 |
17,760.00 |
|
11,755.60 |
11,755.60 |
11,755.60 |
11,755.60 |
11,755.60 |
|
1,182.86 |
1,182.86 |
1,182.86 |
1,182.86 |
1,182.86 |
|
2,040.00 |
2,040.00 |
2,040.00 |
2,040.00 |
2,040.00 |
|
178,949.62 |
178,949.62 |
178,949.62 |
178,949.62 |
178,949.62 |
|
20,595.68 |
20,595.68 |
20,595.68 |
20,595.68 |
20,595.68 |
|
40,920.00 |
40,920.00 |
40,920.00 |
40,920.00 |
40,920.00 |
|
1,400.00 |
1,400.00 |
1,400.00 |
1,400.00 |
1,400.00 |
|
483,214.20 |
483,214.20 |
483,214.20 |
483,214.20 |
483,214.20 |
|
62,413.92 |
62,413.92 |
62,413.92 |
62,413.92 |
62,413.92 |
|
44,670.00 |
44,670.00 |
44,670.00 |
44,670.00 |
44,670.00 |
|
55,420.00 |
55,420.00 |
55,420.00 |
55,420.00 |
55,420.00 |
|
40,872.80 |
40,872.80 |
40,872.80 |
40,872.80 |
40,872.80 |
|
39,720.00 |
39,720.00 |
39,720.00 |
39,720.00 |
39,720.00 |
|
22,960.00 |
22,960.00 |
22,960.00 |
22,960.00 |
22,960.00 |
|
80,336.16 |
80,336.16 |
80,336.16 |
80,336.16 |
80,336.16 |
|
346,392.88 |
346,392.88 |
346,392.88 |
346,392.88 |
346,392.88 |
|
5,795.40 |
5,795.40 |
5,795.40 |
5,795.40 |
5,795.40 |
|
53,820.00 |
53,820.00 |
53,820.00 |
53,820.00 |
53,820.00 |
|
52,280.00 |
52,280.00 |
52,280.00 |
52,280.00 |
52,280.00 |
|
15,480.00 |
15,480.00 |
15,480.00 |
15,480.00 |
15,480.00 |
|
127,375.40 |
127,375.40 |
127,375.40 |
127,375.40 |
127,375.40 |
|
48,554.00 |
48,554.00 |
48,554.00 |
48,554.00 |
48,554.00 |
|
412,160.00 |
412,160.00 |
412,160.00 |
412,160.00 |
412,160.00 |
|
62,640.00 |
62,640.00 |
62,640.00 |
62,640.00 |
62,640.00 |
|
111,240.00 |
111,240.00 |
111,240.00 |
111,240.00 |
111,240.00 |
|
16,003.40 |
16,003.40 |
16,003.40 |
16,003.40 |
16,003.40 |
|
27,600.00 |
27,600.00 |
27,600.00 |
27,600.00 |
27,600.00 |
|
1,400.00 |
1,400.00 |
1,400.00 |
1,400.00 |
1,400.00 |
|
679,597.40 |
679,597.40 |
679,597.40 |
679,597.40 |
679,597.40 |
|
14,520.00 |
14,520.00 |
14,520.00 |
14,520.00 |
14,520.00 |
|
26,080.00 |
26,080.00 |
26,080.00 |
26,080.00 |
26,080.00 |
|
607,500.00 |
607,500.00 |
607,500.00 |
607,500.00 |
607,500.00 |
|
31,250.00 |
31,250.00 |
31,250.00 |
31,250.00 |
31,250.00 |
|
17,540.00 |
17,540.00 |
17,540.00 |
17,540.00 |
17,540.00 |
|
12,900.00 |
12,900.00 |
12,900.00 |
12,900.00 |
12,900.00 |
|
117,780.74 |
117,780.74 |
117,780.74 |
117,780.74 |
117,780.74 |
|
14,626.44 |
14,626.44 |
14,626.44 |
14,626.44 |
14,626.44 |
|
56,040.00 |
56,040.00 |
56,040.00 |
56,040.00 |
56,040.00 |
|
14,208.00 |
14,208.00 |
14,208.00 |
14,208.00 |
14,208.00 |
|
51,350.00 |
51,350.00 |
51,350.00 |
51,350.00 |
51,350.00 |
|
17,874.60 |
17,874.60 |
17,874.60 |
17,874.60 |
17,874.60 |
|
407.20 |
407.20 |
407.20 |
407.20 |
407.20 |
|
1,560.00 |
1,560.00 |
1,560.00 |
1,560.00 |
1,560.00 |
|
2,016.00 |
2,016.00 |
2,016.00 |
2,016.00 |
2,016.00 |
|
11,700.00 |
11,700.00 |
11,700.00 |
11,700.00 |
11,700.00 |
|
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
|
97,826.48 |
97,826.48 |
97,826.48 |
97,826.48 |
97,826.48 |
|
52,074.00 |
52,074.00 |
52,074.00 |
52,074.00 |
52,074.00 |
|
47,352.00 |
47,352.00 |
47,352.00 |
47,352.00 |
47,352.00 |
|
21,721.00 |
21,721.00 |
21,721.00 |
21,721.00 |
21,721.00 |
|
4,802.40 |
4,802.40 |
4,802.40 |
4,802.40 |
4,802.40 |
|
11,040.00 |
11,040.00 |
11,040.00 |
11,040.00 |
11,040.00 |
|
9,750.00 |
9,750.00 |
9,750.00 |
9,750.00 |
9,750.00 |
|
2,100.00 |
2,100.00 |
2,100.00 |
2,100.00 |
2,100.00 |
|
102,693.44 |
102,693.44 |
102,693.44 |
102,693.44 |
102,693.44 |
|
50,960.00 |
50,960.00 |
50,960.00 |
50,960.00 |
50,960.00 |
|
23,680.00 |
23,680.00 |
23,680.00 |
23,680.00 |
23,680.00 |
|
111,105.20 |
111,105.20 |
111,105.20 |
111,105.20 |
111,105.20 |
|
20,671.20 |
20,671.20 |
20,671.20 |
20,671.20 |
20,671.20 |
|
47,520.00 |
47,520.00 |
47,520.00 |
47,520.00 |
47,520.00 |
|
864.00 |
864.00 |
864.00 |
864.00 |
864.00 |
|
48,750.00 |
48,750.00 |
48,750.00 |
48,750.00 |
48,750.00 |
|
2,100.00 |
2,100.00 |
2,100.00 |
2,100.00 |
2,100.00 |
|
1,659,162.70 |
1,659,162.70 |
1,659,162.70 |
1,659,162.70 |
1,659,162.70 |
|
76,760.00 |
76,760.00 |
76,760.00 |
76,760.00 |
76,760.00 |
|
489,400.00 |
489,400.00 |
489,400.00 |
489,400.00 |
489,400.00 |
|
31,570.00 |
31,570.00 |
31,570.00 |
31,570.00 |
31,570.00 |
|
10,426.20 |
10,426.20 |
10,426.20 |
10,426.20 |
10,426.20 |
|
24,280.00 |
24,280.00 |
24,280.00 |
24,280.00 |
24,280.00 |
|
4,032.00 |
4,032.00 |
4,032.00 |
4,032.00 |
4,032.00 |
|
39,000.00 |
39,000.00 |
39,000.00 |
39,000.00 |
39,000.00 |
|
1,800.00 |
1,800.00 |
1,800.00 |
1,800.00 |
1,800.00 |
|
677,268.20 |
677,268.20 |
677,268.20 |
677,268.20 |
677,268.20 |
|
36,020.00 |
36,020.00 |
36,020.00 |
36,020.00 |
36,020.00 |
|
49,936.52 |
49,936.52 |
49,936.52 |
49,936.52 |
49,936.52 |
|
431,060.00 |
431,060.00 |
431,060.00 |
431,060.00 |
431,060.00 |
|
23,520.00 |
23,520.00 |
23,520.00 |
23,520.00 |
23,520.00 |
|
86,897.64 |
86,897.64 |
86,897.64 |
86,897.64 |
86,897.64 |
|
116,379.68 |
116,379.68 |
116,379.68 |
116,379.68 |
116,379.68 |
|
73,160.00 |
73,160.00 |
73,160.00 |
73,160.00 |
73,160.00 |
|
40,180.00 |
40,180.00 |
40,180.00 |
40,180.00 |
40,180.00 |
|
857,153.84 |
857,153.84 |
857,153.84 |
857,153.84 |
857,153.84 |
|
184,406.96 |
184,406.96 |
184,406.96 |
184,406.96 |
184,406.96 |
|
184,406.96 |
184,406.96 |
184,406.96 |
184,406.96 |
184,406.96 |
|
160,087.72 |
160,087.72 |
160,087.72 |
160,087.72 |
160,087.72 |
|
79,620.76 |
79,620.76 |
79,620.76 |
79,620.76 |
79,620.76 |
|
51,860.00 |
51,860.00 |
51,860.00 |
51,860.00 |
51,860.00 |
|
62,200.00 |
62,200.00 |
62,200.00 |
62,200.00 |
62,200.00 |
|
25,655.00 |
25,655.00 |
25,655.00 |
25,655.00 |
25,655.00 |
|
5,168.80 |
5,168.80 |
5,168.80 |
5,168.80 |
5,168.80 |
|
7,800.00 |
7,800.00 |
7,800.00 |
7,800.00 |
7,800.00 |
|
100,201.00 |
100,201.00 |
100,201.00 |
100,201.00 |
100,201.00 |
|
4,900.00 |
4,900.00 |
4,900.00 |
4,900.00 |
4,900.00 |
|
27,761.52 |
27,761.52 |
27,761.52 |
27,761.52 |
27,761.52 |
|
525,254.80 |
525,254.80 |
525,254.80 |
525,254.80 |
525,254.80 |
|
109,660.00 |
109,660.00 |
109,660.00 |
109,660.00 |
109,660.00 |
|
48,280.00 |
48,280.00 |
48,280.00 |
48,280.00 |
48,280.00 |
|
4,821.20 |
4,821.20 |
4,821.20 |
4,821.20 |
4,821.20 |
|
5,300.00 |
5,300.00 |
5,300.00 |
5,300.00 |
5,300.00 |
|
51,440.00 |
51,440.00 |
51,440.00 |
51,440.00 |
51,440.00 |
|
31,120.00 |
31,120.00 |
31,120.00 |
31,120.00 |
31,120.00 |
|
10,566.00 |
10,566.00 |
10,566.00 |
10,566.00 |
10,566.00 |
|
30,560.00 |
30,560.00 |
30,560.00 |
30,560.00 |
30,560.00 |
|
4,481.20 |
4,481.20 |
4,481.20 |
4,481.20 |
4,481.20 |
|
296,228.40 |
296,228.40 |
296,228.40 |
296,228.40 |
296,228.40 |
|
28,280.00 |
28,280.00 |
28,280.00 |
28,280.00 |
28,280.00 |
|
460,860.00 |
460,860.00 |
460,860.00 |
460,860.00 |
460,860.00 |
|
21,940.00 |
21,940.00 |
21,940.00 |
21,940.00 |
21,940.00 |
|
20,000.00 |
20,000.00 |
20,000.00 |
20,000.00 |
20,000.00 |
|
14,640.76 |
14,640.76 |
14,640.76 |
14,640.76 |
14,640.76 |
|
1,590.40 |
1,590.40 |
1,590.40 |
1,590.40 |
1,590.40 |
|
2,400.00 |
2,400.00 |
2,400.00 |
2,400.00 |
2,400.00 |
|
55,207.38 |
55,207.38 |
55,207.38 |
55,207.38 |
55,207.38 |
|
2,783.20 |
2,783.20 |
2,783.20 |
2,783.20 |
2,783.20 |
|
4,200.00 |
4,200.00 |
4,200.00 |
4,200.00 |
4,200.00 |
|
611,901.74 |
611,901.74 |
611,901.74 |
611,901.74 |
611,901.74 |
|
26,240.00 |
26,240.00 |
26,240.00 |
26,240.00 |
26,240.00 |
|
78,320.00 |
78,320.00 |
78,320.00 |
78,320.00 |
78,320.00 |
|
78,476.72 |
78,476.72 |
78,476.72 |
78,476.72 |
78,476.72 |
|
183,036.72 |
183,036.72 |
183,036.72 |
183,036.72 |
183,036.72 |
|
22,840.00 |
22,840.00 |
22,840.00 |
22,840.00 |
22,840.00 |
|
1,181.98 |
1,181.98 |
1,181.98 |
1,181.98 |
1,181.98 |
|
486,780.00 |
486,780.00 |
486,780.00 |
486,780.00 |
486,780.00 |
|
58,340.00 |
58,340.00 |
58,340.00 |
58,340.00 |
58,340.00 |
|
7,000.00 |
7,000.00 |
7,000.00 |
7,000.00 |
7,000.00 |
|
7,942.98 |
7,942.98 |
7,942.98 |
7,942.98 |
7,942.98 |
|
238.56 |
238.56 |
238.56 |
238.56 |
238.56 |
|
360.00 |
360.00 |
360.00 |
360.00 |
360.00 |
|
1,200.00 |
1,200.00 |
1,200.00 |
1,200.00 |
1,200.00 |
|
24,565.42 |
24,565.42 |
24,565.42 |
24,565.42 |
24,565.42 |
|
1,192.80 |
1,192.80 |
1,192.80 |
1,192.80 |
1,192.80 |
|
1,800.00 |
1,800.00 |
1,800.00 |
1,800.00 |
1,800.00 |
|
613,441.74 |
613,441.74 |
613,441.74 |
613,441.74 |
613,441.74 |
|
138,260.00 |
138,260.00 |
138,260.00 |
138,260.00 |
138,260.00 |
|
130,593.74 |
130,593.74 |
130,593.74 |
130,593.74 |
130,593.74 |
|
124,530.32 |
124,530.32 |
124,530.32 |
124,530.32 |
124,530.32 |
|
38,085.12 |
38,085.12 |
38,085.12 |
38,085.12 |
38,085.12 |
|
72,960.00 |
72,960.00 |
72,960.00 |
72,960.00 |
72,960.00 |
|
4,992.00 |
4,992.00 |
4,992.00 |
4,992.00 |
4,992.00 |
|
54,600.00 |
54,600.00 |
54,600.00 |
54,600.00 |
54,600.00 |
|
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
|
570,821.18 |
570,821.18 |
570,821.18 |
570,821.18 |
570,821.18 |
|
34,580.00 |
34,580.00 |
34,580.00 |
34,580.00 |
34,580.00 |
|
115,814.50 |
115,814.50 |
115,814.50 |
115,814.50 |
115,814.50 |
|
49,090.00 |
49,090.00 |
49,090.00 |
49,090.00 |
49,090.00 |
|
7,000.00 |
7,000.00 |
7,000.00 |
7,000.00 |
7,000.00 |
|
288.00 |
288.00 |
288.00 |
288.00 |
288.00 |
|
2,600.00 |
2,600.00 |
2,600.00 |
2,600.00 |
2,600.00 |
|
50,041.60 |
50,041.60 |
50,041.60 |
50,041.60 |
50,041.60 |
|
6,860.00 |
6,860.00 |
6,860.00 |
6,860.00 |
6,860.00 |
|
96.00 |
96.00 |
96.00 |
96.00 |
96.00 |
|
3,900.00 |
3,900.00 |
3,900.00 |
3,900.00 |
3,900.00 |
|
270,270.10 |
270,270.10 |
270,270.10 |
270,270.10 |
270,270.10 |
|
167,440.00 |
167,440.00 |
167,440.00 |
167,440.00 |
167,440.00 |
|
69,400.00 |
69,400.00 |
69,400.00 |
69,400.00 |
69,400.00 |
|
83,687.60 |
83,687.60 |
83,687.60 |
83,687.60 |
83,687.60 |
|
25,630.20 |
25,630.20 |
25,630.20 |
25,630.20 |
25,630.20 |
|
58,920.00 |
58,920.00 |
58,920.00 |
58,920.00 |
58,920.00 |
|
6,528.00 |
6,528.00 |
6,528.00 |
6,528.00 |
6,528.00 |
|
13,650.00 |
13,650.00 |
13,650.00 |
13,650.00 |
13,650.00 |
|
24,144.40 |
24,144.40 |
24,144.40 |
24,144.40 |
24,144.40 |
|
3,200.00 |
3,200.00 |
3,200.00 |
3,200.00 |
3,200.00 |
|
7,680.00 |
7,680.00 |
7,680.00 |
7,680.00 |
7,680.00 |
|
1,440.00 |
1,440.00 |
1,440.00 |
1,440.00 |
1,440.00 |
|
5,200.00 |
5,200.00 |
5,200.00 |
5,200.00 |
5,200.00 |
|
6,980.00 |
6,980.00 |
6,980.00 |
6,980.00 |
6,980.00 |
|
65,160.00 |
65,160.00 |
65,160.00 |
65,160.00 |
65,160.00 |
|
86,617.04 |
86,617.04 |
86,617.04 |
86,617.04 |
86,617.04 |
|
21,924.00 |
21,924.00 |
21,924.00 |
21,924.00 |
21,924.00 |
|
50,520.00 |
50,520.00 |
50,520.00 |
50,520.00 |
50,520.00 |
|
10,080.00 |
10,080.00 |
10,080.00 |
10,080.00 |
10,080.00 |
|
13,650.00 |
13,650.00 |
13,650.00 |
13,650.00 |
13,650.00 |
|
33,191.60 |
33,191.60 |
33,191.60 |
33,191.60 |
33,191.60 |
|
8,350.00 |
8,350.00 |
8,350.00 |
8,350.00 |
8,350.00 |
|
20,040.00 |
20,040.00 |
20,040.00 |
20,040.00 |
20,040.00 |
|
1,920.00 |
1,920.00 |
1,920.00 |
1,920.00 |
1,920.00 |
|
3,900.00 |
3,900.00 |
3,900.00 |
3,900.00 |
3,900.00 |
|
16,520.00 |
16,520.00 |
16,520.00 |
16,520.00 |
16,520.00 |
|
805,772.84 |
805,772.84 |
805,772.84 |
805,772.84 |
805,772.84 |
|
12,000.00 |
12,000.00 |
12,000.00 |
12,000.00 |
12,000.00 |
|
334,474.00 |
334,474.00 |
334,474.00 |
334,474.00 |
334,474.00 |
|
346,474.00 |
346,474.00 |
346,474.00 |
346,474.00 |
346,474.00 |
|
58,910.00 |
58,910.00 |
58,910.00 |
58,910.00 |
58,910.00 |
|
634,260.00 |
634,260.00 |
634,260.00 |
634,260.00 |
634,260.00 |
|
60,452.32 |
60,452.32 |
60,452.32 |
60,452.32 |
60,452.32 |
|
48,330.56 |
48,330.56 |
48,330.56 |
48,330.56 |
48,330.56 |
|
40,500.00 |
40,500.00 |
40,500.00 |
40,500.00 |
40,500.00 |
|
48,600.00 |
48,600.00 |
48,600.00 |
48,600.00 |
48,600.00 |
|
5,376.00 |
5,376.00 |
5,376.00 |
5,376.00 |
5,376.00 |
|
16,250.00 |
16,250.00 |
16,250.00 |
16,250.00 |
16,250.00 |
|
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
|
94,320.00 |
94,320.00 |
94,320.00 |
94,320.00 |
94,320.00 |
|
56,675.00 |
56,675.00 |
56,675.00 |
56,675.00 |
56,675.00 |
|
45,259.80 |
45,259.80 |
45,259.80 |
45,259.80 |
45,259.80 |
|
99,526.02 |
99,526.02 |
99,526.02 |
99,526.02 |
99,526.02 |
|
14,806.38 |
14,806.38 |
14,806.38 |
14,806.38 |
14,806.38 |
|
32,760.00 |
32,760.00 |
32,760.00 |
32,760.00 |
32,760.00 |
|
11,040.00 |
11,040.00 |
11,040.00 |
11,040.00 |
11,040.00 |
|
13,650.00 |
13,650.00 |
13,650.00 |
13,650.00 |
13,650.00 |
|
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
|
46,360.00 |
46,360.00 |
46,360.00 |
46,360.00 |
46,360.00 |
|
43,778.40 |
43,778.40 |
43,778.40 |
43,778.40 |
43,778.40 |
|
7,020.90 |
7,020.90 |
7,020.90 |
7,020.90 |
7,020.90 |
|
16,140.00 |
16,140.00 |
16,140.00 |
16,140.00 |
16,140.00 |
|
9,750.00 |
9,750.00 |
9,750.00 |
9,750.00 |
9,750.00 |
|
5,000.00 |
5,000.00 |
5,000.00 |
5,000.00 |
5,000.00 |
|
1,422,365.38 |
1,422,365.38 |
1,422,365.38 |
1,422,365.38 |
1,422,365.38 |
|
46,980.00 |
46,980.00 |
46,980.00 |
46,980.00 |
46,980.00 |
|
40,723.68 |
40,723.68 |
40,723.68 |
40,723.68 |
40,723.68 |
|
15,102.14 |
15,102.14 |
15,102.14 |
15,102.14 |
15,102.14 |
|
8,104.20 |
8,104.20 |
8,104.20 |
8,104.20 |
8,104.20 |
|
9,360.00 |
9,360.00 |
9,360.00 |
9,360.00 |
9,360.00 |
|
1,920.00 |
1,920.00 |
1,920.00 |
1,920.00 |
1,920.00 |
|
7,800.00 |
7,800.00 |
7,800.00 |
7,800.00 |
7,800.00 |
|
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
|
136,790.02 |
136,790.02 |
136,790.02 |
136,790.02 |
136,790.02 |
|
72,851.28 |
72,851.28 |
72,851.28 |
72,851.28 |
72,851.28 |
|
22,718.48 |
22,718.48 |
22,718.48 |
22,718.48 |
22,718.48 |
|
18,850.90 |
18,850.90 |
18,850.90 |
18,850.90 |
18,850.90 |
|
35,746.56 |
35,746.56 |
35,746.56 |
35,746.56 |
35,746.56 |
|
25,680.00 |
25,680.00 |
25,680.00 |
25,680.00 |
25,680.00 |
|
5,280.00 |
5,280.00 |
5,280.00 |
5,280.00 |
5,280.00 |
|
9,100.00 |
9,100.00 |
9,100.00 |
9,100.00 |
9,100.00 |
|
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
|
45,720.00 |
45,720.00 |
45,720.00 |
45,720.00 |
45,720.00 |
|
54,853.28 |
54,853.28 |
54,853.28 |
54,853.28 |
54,853.28 |
|
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
|
304,400.50 |
304,400.50 |
304,400.50 |
304,400.50 |
304,400.50 |
|
91,800.00 |
91,800.00 |
91,800.00 |
91,800.00 |
91,800.00 |
|
11,851.96 |
11,851.96 |
11,851.96 |
11,851.96 |
11,851.96 |
|
5,637.60 |
5,637.60 |
5,637.60 |
5,637.60 |
5,637.60 |
|
25,920.00 |
25,920.00 |
25,920.00 |
25,920.00 |
25,920.00 |
|
1,056.00 |
1,056.00 |
1,056.00 |
1,056.00 |
1,056.00 |
|
5,200.00 |
5,200.00 |
5,200.00 |
5,200.00 |
5,200.00 |
|
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
|
20,400.00 |
20,400.00 |
20,400.00 |
20,400.00 |
20,400.00 |
|
168,665.56 |
168,665.56 |
168,665.56 |
168,665.56 |
168,665.56 |
|
38,800.00 |
38,800.00 |
38,800.00 |
38,800.00 |
38,800.00 |
|
630,360.00 |
630,360.00 |
630,360.00 |
630,360.00 |
630,360.00 |
|
81,640.00 |
81,640.00 |
81,640.00 |
81,640.00 |
81,640.00 |
|
108,196.00 |
108,196.00 |
108,196.00 |
108,196.00 |
108,196.00 |
|
20,288.60 |
20,288.60 |
20,288.60 |
20,288.60 |
20,288.60 |
|
2,900.00 |
2,900.00 |
2,900.00 |
2,900.00 |
2,900.00 |
|
6,960.00 |
6,960.00 |
6,960.00 |
6,960.00 |
6,960.00 |
|
960.00 |
960.00 |
960.00 |
960.00 |
960.00 |
|
7,800.00 |
7,800.00 |
7,800.00 |
7,800.00 |
7,800.00 |
|
11,800.00 |
11,800.00 |
11,800.00 |
11,800.00 |
11,800.00 |
|
28,860.00 |
28,860.00 |
28,860.00 |
28,860.00 |
28,860.00 |
|
938,564.60 |
938,564.60 |
938,564.60 |
938,564.60 |
938,564.60 |
|
27,100.00 |
27,100.00 |
27,100.00 |
27,100.00 |
27,100.00 |
|
41,360.00 |
41,360.00 |
41,360.00 |
41,360.00 |
41,360.00 |
|
41,300.00 |
41,300.00 |
41,300.00 |
41,300.00 |
41,300.00 |
|
109,760.00 |
109,760.00 |
109,760.00 |
109,760.00 |
109,760.00 |
|
48,700.00 |
48,700.00 |
48,700.00 |
48,700.00 |
48,700.00 |
|
858,160.00 |
858,160.00 |
858,160.00 |
858,160.00 |
858,160.00 |
|
35,180.00 |
35,180.00 |
35,180.00 |
35,180.00 |
35,180.00 |
|
8,162.00 |
8,162.00 |
8,162.00 |
8,162.00 |
8,162.00 |
|
8,352.00 |
8,352.00 |
8,352.00 |
8,352.00 |
8,352.00 |
|
38,400.00 |
38,400.00 |
38,400.00 |
38,400.00 |
38,400.00 |
|
1,056.00 |
1,056.00 |
1,056.00 |
1,056.00 |
1,056.00 |
|
1,950.00 |
1,950.00 |
1,950.00 |
1,950.00 |
1,950.00 |
|
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
6,800.00 |
|
38,860.00 |
38,860.00 |
38,860.00 |
38,860.00 |
38,860.00 |
|
55,140.00 |
55,140.00 |
55,140.00 |
55,140.00 |
55,140.00 |
|
1,100,760.00 |
1,100,760.00 |
1,100,760.00 |
1,100,760.00 |
1,100,760.00 |
|
63,820.00 |
63,820.00 |
63,820.00 |
63,820.00 |
63,820.00 |
|
139,345.76 |
139,345.76 |
139,345.76 |
139,345.76 |
139,345.76 |
|
33,089.00 |
33,089.00 |
33,089.00 |
33,089.00 |
33,089.00 |
|
60,408.45 |
60,408.45 |
60,408.45 |
60,408.45 |
60,408.45 |
|
139,440.00 |
139,440.00 |
139,440.00 |
139,440.00 |
139,440.00 |
|
3,648.00 |
3,648.00 |
3,648.00 |
3,648.00 |
3,648.00 |
|
11,700.00 |
11,700.00 |
11,700.00 |
11,700.00 |
11,700.00 |
|
11,800.00 |
11,800.00 |
11,800.00 |
11,800.00 |
11,800.00 |
|
463,251.21 |
463,251.21 |
463,251.21 |
463,251.21 |
463,251.21 |
|
68,460.00 |
68,460.00 |
68,460.00 |
68,460.00 |
68,460.00 |
|
45,652.64 |
45,652.64 |
45,652.64 |
45,652.64 |
45,652.64 |
|
114,112.64 |
114,112.64 |
114,112.64 |
114,112.64 |
114,112.64 |
|
26,715,474.47 |
26,715,474.47 |
26,715,474.47 |
26,715,474.47 |
26,715,474.47 |
|
Plati anuale | ||||
|
2023 |
2024 |
2025 |
2026 |
2027 |
|
580376.76 |
580376.76 |
580376.76 |
580376.76 |
580376.76 |
|
171998.8 |
171998.8 |
171998.8 |
171998.8 |
171998.8 |
|
110421.84 |
110421.84 |
110421.84 |
110421.84 |
110421.84 |
|
4336781.4 |
4336781.4 |
4336781.4 |
4336781.4 |
4336781.4 |
|
742448.00 |
742448.00 |
742448.00 |
742448.00 |
742448.00 |
|
405971.58 |
405971.58 |
405971.58 |
405971.58 |
405971.58 |
|
1057225.68 |
1057225.68 |
1057225.68 |
1057225.68 |
1057225.68 |
|
66656.6 |
66656.6 |
66656.6 |
66656.6 |
66656.6 |
|
239856.00 |
239856 |
239856 |
239856 |
239856 |
|
987745.00 |
987745.00 |
987745 |
987745 |
987745 |
|
2091024.00 |
2091024.00 |
2091024 |
2091024 |
2091024 |
|
3911318 |
3911318 |
3911318 |
3911318 |
3911318 |
|
14701823.66 |
14701823.66 |
14701823.66 |
14701823.66 |
14701823.66 |
|
59512.42 |
59512.42 |
59512.42 |
59512.42 |
59512.42 |
|
6508.32 |
6508.32 |
6508.32 |
6508.32 |
6508.32 |
|
4680 |
4680 |
4680 |
4680 |
4680 |
|
23174.3 |
23174.3 |
23174.3 |
23174.3 |
23174.3 |
|
60620 |
60620 |
60620 |
60620 |
60620 |
|
4080.00 |
4080 |
4080 |
4080 |
4080 |
|
158575.04 |
158575.04 |
158575.04 |
158575.04 |
158575.04 |
|
451006.92 |
451006.92 |
451006.92 |
451006.92 |
451006.92 |
|
38298.96 |
38298.96 |
38298.96 |
38298.96 |
38298.96 |
|
35802 |
35802 |
35802 |
35802 |
35802 |
|
96273.52 |
96273.52 |
96273.52 |
96273.52 |
96273.52 |
|
44550 |
44550 |
44550 |
44550 |
44550 |
|
292977 |
292977 |
292977 |
292977 |
292977 |
|
38298.96 |
38298.96 |
38298.96 |
38298.96 |
38298.96 |
|
35802 |
35802 |
35802 |
35802 |
35802 |
|
16526.2 |
16526.2 |
16526.2 |
16526.2 |
16526.2 |
|
5876.64 |
5876.64 |
5876.64 |
5876.64 |
5876.64 |
|
27120 |
27120 |
27120 |
27120 |
27120 |
|
1082532.2 |
1082532.2 |
1082532.2 |
1082532.2 |
1082532.2 |
|
15942930.9 |
15942930.9 |
15942930.9 |
15942930.9 |
15942930.9 |
|
1077826.84 |
1077826.84 |
1077826.84 |
1077826.84 |
1077826.84 |
|
272309 |
272309 |
272309 |
272309 |
272309 |
|
119730 |
119730 |
119730 |
119730 |
119730 |
|
104820 |
104820 |
104820 |
104820 |
104820 |
|
1400 |
1400 |
1400 |
1400 |
1400 |
|
205971.36 |
205971.36 |
205971.36 |
205971.36 |
205971.36 |
|
1782057.2 |
1782057.2 |
1782057.2 |
1782057.2 |
1782057.2 |
|
1782057.2 |
1782057.2 |
1782057.2 |
1782057.2 |
1782057.2 |
|
653432.66 |
653432.66 |
653432.66 |
653432.66 |
653432.66 |
|
68240.4 |
68240.4 |
68240.4 |
68240.4 |
68240.4 |
|
76674 |
76674 |
76674 |
76674 |
76674 |
|
84356.62 |
84356.62 |
84356.62 |
84356.62 |
84356.62 |
|
101605.84 |
101605.84 |
101605.84 |
101605.84 |
101605.84 |
|
98260 |
98260 |
98260 |
98260 |
98260 |
|
1082569.52 |
1082569.52 |
1082569.52 |
1082569.52 |
1082569.52 |
|
1082569.52 |
1082569.52 |
1082569.52 |
1082569.52 |
1082569.52 |
|
293084.42 |
293084.42 |
293084.42 |
293084.42 |
293084.42 |
|
30060 |
30060 |
30060 |
30060 |
30060 |
|
39078 |
39078 |
39078 |
39078 |
39078 |
|
190576.02 |
190576.02 |
190576.02 |
190576.02 |
190576.02 |
|
38924.8 |
38924.8 |
38924.8 |
38924.8 |
38924.8 |
|
19188 |
19188 |
19188 |
19188 |
19188 |
|
4374.72 |
4374.72 |
4374.72 |
4374.72 |
4374.72 |
|
119280 |
119280 |
119280 |
119280 |
119280 |
|
21440 |
21440 |
21440 |
21440 |
21440 |
|
7200 |
7200 |
7200 |
7200 |
7200 |
|
2480 |
2480 |
2480 |
2480 |
2480 |
|
765685.96 |
765685.96 |
765685.96 |
765685.96 |
765685.96 |
|
453884.32 |
453884.32 |
453884.32 |
453884.32 |
453884.32 |
|
65905.2 |
65905.2 |
65905.2 |
65905.2 |
65905.2 |
|
53976 |
53976 |
53976 |
53976 |
53976 |
|
69457.64 |
69457.64 |
69457.64 |
69457.64 |
69457.64 |
|
97060 |
97060 |
97060 |
97060 |
97060 |
|
740283.16 |
740283.16 |
740283.16 |
740283.16 |
740283.16 |
|
1505969.12 |
1505969.12 |
1505969.12 |
1505969.12 |
1505969.12 |
|
393972.5 |
393972.5 |
393972.5 |
393972.5 |
393972.5 |
|
393972.5 |
393972.5 |
393972.5 |
393972.5 |
393972.5 |
|
463563.12 |
463563.12 |
463563.12 |
463563.12 |
463563.12 |
|
119079.76 |
119079.76 |
119079.76 |
119079.76 |
119079.76 |
|
69810 |
69810 |
69810 |
69810 |
69810 |
|
66766.22 |
66766.22 |
66766.22 |
66766.22 |
66766.22 |
|
68680 |
68680 |
68680 |
68680 |
68680 |
|
787899.1 |
787899.1 |
787899.1 |
787899.1 |
787899.1 |
|
1181871.6 |
1181871.6 |
1181871.6 |
1181871.6 |
1181871.6 |
|
834163.56 |
834163.56 |
834163.56 |
834163.56 |
834163.56 |
|
120578.78 |
120578.78 |
120578.78 |
120578.78 |
120578.78 |
|
66300 |
66300 |
66300 |
66300 |
66300 |
|
0 | ||||
|
0 | ||||
|
0 | ||||
|
21350.8 |
21350.8 |
21350.8 |
21350.8 |
21350.8 |
|
69757.6 |
69757.6 |
69757.6 |
69757.6 |
69757.6 |
|
409394.6 |
409394.6 |
409394.6 |
409394.6 |
409394.6 |
|
1521545.34 |
1521545.34 |
1521545.34 |
1521545.34 |
1521545.34 |
|
1521545.34 |
1521545.34 |
1521545.34 |
1521545.34 |
1521545.34 |
|
69478.88 |
69478.88 |
69478.88 |
69478.88 |
69478.88 |
|
243264.6 |
243264.6 |
243264.6 |
243264.6 |
243264.6 |
|
312743.48 |
312743.48 |
312743.48 |
312743.48 |
312743.48 |
|
23,329,687.16 |
23,329,687.16 |
23,329,687.16 |
23,329,687.16 |
23,329,687.16 |
|
Plati anuale | ||||
|
2023 |
2024 |
2025 |
2026 |
2027 |
Plati anuale
|
2023 |
2024 |
2025 |
2026 |
2027 |
EURO
|
Nr crt |
Descriere investiție |
Stadiu fizic si valoric |
Plati anuale | ||||||||||||||||
|
UAT |
Denumire investiție |
Valoare indicator fizic de monitorizare/ progres |
U.M. |
Valoare investiție (euro) |
Descriere impact* |
Sursa de finanțare |
An finalizare |
Stadiu fizic (%) |
An finalizar e lucrari fizice |
Stadiu Valoric (%) |
An finalizar e dpdv financiar |
Observatii |
2022 |
2023 |
2024 |
2025 |
2026 |
2027 | |
|
1 |
Arad |
Reabilitare statii de pompare Arad: Hatman Arbore, Clopotului, Baba Novac, Agricultorilor, Fagului, Fantanii, Independentei, Panselei |
8 |
buc |
90.000 |
Reducerea numarului de blocari in sistpmul dp |
IID |
2023 |
25% |
2023 |
17% |
2023 |
80.000 |
10.000 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
2 |
Contorizare Asociatii de Proprietari |
3000 |
buc |
344.000 |
1 Reducerea erorilor de |
IID |
2023 |
33% |
2023 |
33% |
2023 |
344.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
3 |
Reabilitare SP2 |
1 |
buc |
25.000 |
Reducerea numarului de |
IID |
2023 |
70% |
2025 |
70% |
2025 |
20.000 |
5.000 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
4 |
Reabilitare SP10 |
1 |
buc |
1.000 |
Reducerea numarului de |
IID |
2022 |
100% |
2022 |
100% |
2022 |
1.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
5 |
Reablitare gard beton si consolidare sistem fixare conducta gaz la Statia de Epurare |
1 |
buc |
50.000 |
IID |
2023 |
80% |
2022 |
80% |
2023 |
48.000 |
2.000 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
6 |
Dotari independente |
- |
buc |
2.370.000 |
cresterea eficientei |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
200.000 |
200.000 |
1.030.000 |
280.000 |
330.000 |
330.000 | ||
|
7 |
Contorizare zonală municipiul Arad (Sectorizare DMA-Debitmetre,Gai, Uzina 2, Uzina 3) |
5 |
buc |
243.000 |
reducerea pierderilor |
IID |
2027 |
30% |
2027 |
30% |
2027 |
43.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
200.000 | ||
|
8 |
Reabilitare spatii administrative |
4 |
buc |
220.000 |
Creare conditii lucru optime |
IID |
2027 |
20% |
2027 |
20% |
2027 |
10.000 |
5.000 |
50.000 |
55.000 |
50.000 |
50.000 | ||
|
9 |
Ineu |
Relocare rețea canalizare menajeră str. 1 Mai, loc. Ineu, jud. Arad |
0,5 |
km |
26.000 |
cresterea grad acces servicii |
IID |
2022 |
98% |
2022 |
98% |
2022 |
26.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
10 |
Reabilitare retea de distributie: inchidere inele retea apa intre str. Crișului și Ardealului; Crișana și Bihorului; Argeșului cu Trandafirilor; Narciselor cu Mureșului |
0,3 |
km |
30.000 |
cresterea grad acces servicii |
IID |
2023 |
50% |
2022 |
25% |
2022 |
29.000 |
1.000 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
11 |
Reabilitare statii de pompare: Ineu (SPAU 3 + SPAU2) |
2 |
buc |
20.000 |
Reducerea numarului de blocari in sistemul de canalizare |
IID |
2023 |
60% |
2023 |
50% |
2023 |
19.000 |
1.000 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
12 |
Lipova |
Reabilitare statii de pompare: Lipova (Calea Timisorii) |
3 |
buc |
10.000 |
Reducerea numarului de blocari in sistemul de canalizare |
IID |
2023 |
60% |
2023 |
50% |
2023 |
9.000 |
1.000 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
13 |
Siria |
Reabilitare statii de pompare: Siria (Eminescu SPAU1) |
3 |
buc |
10.000 |
Reducerea numarului de blocari in sistemul de canalizare |
IID |
2023 |
60% |
2023 |
50% |
2023 |
9.000 |
1.000 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
14 |
Felnac |
Reabilitare Uzina si Statie de Pompare localitate Felnac |
1 |
buc |
20.000 |
Cresterea calitatii serviciului prestat |
IID |
2023 |
90% |
2022 |
90% |
2022 |
15.000 |
5.000 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
15 |
înlocuire contoare neconforme |
5000 |
buc |
1.260.000 |
Cresterea calitatii serviciului prestat, Reducerea erorilor de masura |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
200.000 |
10.000 |
350.000 |
300.000 |
200.000 |
200.000 | ||
|
16 |
înlocuit branșament deteriorare |
100 |
buc |
300.000 |
Cresterea calitatii serviciului prestat |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
50.000 |
50.000 |
50.000 |
50.000 |
50.000 |
50.000 | ||
|
17 |
Montare sigilii VIPAK |
5000 |
buc |
12.000 |
Cresterea calitatii serviciului prestat |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
2.000 |
2.000 |
2.000 |
2.000 |
2.000 |
2.000 | ||
|
18 |
CJA |
Reabilitare racorduri canalizare |
100 |
buc |
60.000 |
Cresterea calitatii serviciului prestat |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
10.000 |
10.000 |
10.000 |
10.000 |
10.000 |
10.000 | |
|
19 |
Monitorizare obiective CAA |
- |
- |
75.000 |
Cresterea calitatii serviciului prestat |
IID |
2024 |
50% |
2024 |
50% |
2024 |
5.000 |
35.000 |
35.000 |
0 |
0 |
0 | ||
|
20 |
Lucrări întreținere planificate sistem alimentare cu apa-canalizare |
- |
- |
1.960.911 |
Cresterea calitatii apei furnizate |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
400.000 |
0 |
377.631 |
399.640 |
395.640 |
388.000 | ||
|
21 |
Lucrari întreținere periodice sistem alimentare cu apa-canalizare |
- |
- |
530.000 |
cresterea eficientei |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
100.000 |
0 |
100.000 |
130.000 |
100.000 |
100.000 | ||
|
22 |
Cofinantare Intereg RO-HU |
- |
- |
1.034.000 |
conformare |
IID |
2023 |
34.000 |
1.000.000 | ||||||||||
|
23 |
Cheltuieli neeligibile Intereg RO-HU |
200.000 |
conformare |
IID |
2023 |
100.000 |
100.000 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||||||||
|
24 |
Cheltuieli neeligibile POIM |
2.160.000 |
cresterea eficientei |
IID |
2027 |
360.000 |
360.000 |
360.000 |
360.000 |
360.000 |
360.000 | ||||||||
|
25 |
Cofinantare AT - POIM |
- |
- |
1.220.000 |
cresterea eficientei |
IID |
2027 |
- |
- |
- |
2027 |
300.000 |
300.000 |
300.000 |
300.000 |
10.000 |
10.000 | ||
|
26 |
Cofinantare Digitalizare Infrastructura |
- |
- |
197.155 |
cresterea eficientei |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
197.155 | |||||||
|
27 |
SF Fonduri de modernizare - Noi capacitati de producere a energiei electrice din surse regenerabile |
6.000 |
cresterea eficientei |
IID |
2023 |
nu e cazul |
nu e cazul |
nu e cazul |
nu e cazul |
nu e cazul |
0 |
6.000 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
28 |
Cofinantare utilizare energie regenerabila |
- |
- |
87.917 |
cresterea eficientei |
IID |
anual |
- |
- |
- |
anual |
87.917 | |||||||
|
29 |
Santana |
Închidere inel rețea apă str. Bujorului, între str. M. Sadoveanu și str. Romanilor, 300 ml, PE HD 125 mm -SÂNTANA |
0,2 |
km |
17.000 |
Cresterea grad de acces la servicii cu 40 locuitori |
IID |
2022 |
70% |
2022 |
70% |
2022 |
17.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
30 |
Pecica |
Executie retea si bransamente in localitatea Pecica |
1 |
km |
11.000 |
Cresterea grad de acces la servicii cu 300 locuitori |
IID |
2025 |
75% |
2025 |
75% |
2025 |
0 |
0 |
7.000 |
4.000 |
0 |
0 | |
|
31 |
Zadareni |
Reabilitare rețele apă Zădăreni, Călugăreni |
1 |
km |
75.000 |
cresterea grad acces servicii 200 loc |
IID |
2024 |
80% |
2024 |
80% |
2024 |
25.000 |
0 |
50.000 |
0 |
0 |
0 | |
|
32 |
Gurahont |
Reabilitare conducta aductiune PE 225 Bontesti |
2 |
km |
25.000 |
reducerea pierderilor, inlocuire |
IID |
2022 |
95% |
2022 |
95% |
2022 |
25.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
33 |
Marirea capacitatii de captare apa foraje - microsistem Gurahont |
1 |
buc |
40.000 |
cresterea calitatii serviciului prestat |
IID |
2023 |
60% |
2023 |
60% |
2023 |
30.000 |
10.000 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
34 |
Bocsig |
Marirea capacitatii de captare apa apa foraje -microsistem Bocsig |
1 |
buc |
40.000 |
cresterea calitatii serviciului prestat |
IID |
2023 |
60% |
2023 |
60% |
2023 |
30.000 |
10.000 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
TOTALANUAL |
2.541.000 |
2.409.072 |
2.721.631 |
1.890.640 |
1.507.640 |
1.700.000 | |||||||||||||
|
TOTAL 2023 - 2027 |
10.228.983 | ||||||||||||||||||
Investii in derulare