Hotărârea nr. 368/2023

cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție – ”Rețele de apă aferente străzilor de pământ”

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 368 din 21 iulie 2023

cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție -

”Rețele de apă aferente străzilor de pământ”

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 56376/06.07.2023,

Analizând Raportul Direcției Tehnice, Serviciul Investiții, înregistrat cu nr. 56377/06.07.2023,

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

Având în vedere avizul nr. 37/22.06.2023 al Consiliului Tehnico-Economic al Municipiului Arad,

Luând în considerare prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 consilieri prezenți din totalul de 23),

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. k), lit. m), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E:

Art. 1. Se aprobă documentația tehnico-economică Studiu de Fezabilitate - ”Rețele de apă aferente străzilor de pământ” cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici, conform Anexelor nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Finanțarea obiectivului de investiție se va realiza din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.

Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

REȘEDINȚE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI:

Obiectiv: Rețele de apă aferente străzilor de pământ Faza: Studiu de Fezabilitate

TITULAR:            MUNICIPIUL ARAD

BENEFICIAR:         MUNICIPIUL ARAD

INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI: Varianta propusă: Scenariul 2

  • A.    Valoarea totală a investiției:                5.423.157,01 lei (inclusiv TVA)

din care C + M :                            4.566.507,82 lei (inclusiv TVA)

  • - din care Valoarea str. Ticu Dumitrescu total - 2.036.155,95 lei cu TVA

  • B.    Principalele caracteristici tehnice ale investiției

Capacități (în unități fizice):

  • -    Xxxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxxxx cu conducta PEHD, PN10, De 315 mm - 1495 ml,

  • -    Dr Xxxxx Xxxxxxxx cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm - 41 ml,

  • -    Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm - 285 ml,

  • -    Xxxxxx Xxxxxx, cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm - 257 ml,

  • -    Digului, cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm - 773 ml,

  • -    Xxxxxxx Xxxxxxxx, cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm - 81 ml.

TOTAL - lungime totală rețea - 2.932 ml;

  • C.    Durata de realizare a investiției: 12 luni.

  • D.    Eșalonarea investiției: Conform graficului de realizare a investiției.

  • E.    Finanțarea investiției se realizează din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.

REȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxx                         Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

ROMÂNIA

PROIECT

Nr. 367/17.07.2023

AVIZAT, SECRETAR GENERAL, Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr._____ din __________________2023

cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție -”Rețele de apă aferente străzilor de pământ”

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 56376/06.07.2023,

Analizând  Raportul Direcției Tehnice, Serviciul Investiții, înregistrat cu nr.

56377/06.07.2023,

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

Având în vedere avizul nr. 37/22.06.2023 al Consiliului Tehnico-Economic al Municipiului Arad,

Luând în considerare prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. k), lit. m), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E:

Art. 1. Se aprobă documentația tehnico-economică Studiu de Fezabilitate - ”Rețele de apă aferente străzilor de pământ” cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici, conform Anexelor nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Finanțarea obiectivului de investiție se va realiza din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.

Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

SECRETAR GENERAL,

Anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al

Municipiului Arad nr. ______din _________2023

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI:

Obiectiv: Rețele de apă aferente străzilor de pământ Faza: Studiu de Fezabilitate

TITULAR:           MUNICIPIUL ARAD

BENEFICIAR:         MUNICIPIUL ARAD

INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI: Varianta propusă: Scenariul 2

  • A.    Valoarea totală a investiției:                5.423.157,01 lei (inclusiv TVA)

din care C + M :                        4.566.507,82 lei (inclusiv TVA)

  • - din care Valoarea str. Ticu Dumitrescu total - 2.036.155,95 lei cu TVA

  • B.    Principalele caracteristici tehnice ale investiției

Capacități (în unități fizice):

  • -    Xxxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxxxx cu conducta PEHD, PN10, De 315 mm - 1495 ml,

  • -    Dr Xxxxx Xxxxxxxxxx cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm - 41 ml,

  • -    Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm - 285 ml,

  • -    Xxxxxx Xxxxxx, cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm - 257 ml,

  • -    Digului, cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm - 773 ml,

  • -    Xxxxxxx Xxxxxxxx, cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm - 81 ml.

TOTAL - lungime totală rețea - 2.932 ml;

  • C.    Durata de realizare a investiției: 12 luni.

  • D.    Eșalonarea investiției: Conform graficului de realizare a investiției.

  • E.    Finanțarea investiției se realizează din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 57.376/06.07.2023

Primarul Municipiului Arad,

În temeiul prevederilor art. 136, alin (1) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 -privind Codul administrativ îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:

  • -    aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție SF - ”Rețele de apă aferente străzilor de pământ”, în susținerea căruia formulez următorul,

REFERAT DE APROBARE

Având în vedere faptul că dezvoltarea economico-socială durabilă a unei comunități depinde în mare măsură de nivelul echipării edilitare a acestuia, de asigurarea tuturor utilităților necesare desfășurării în condiții optime a activităților de zi cu zi, inclusiv atrageri de noi membrii în comunitate, potențiali investitori sau consumatori, prin ridicarea standardului de viață.

Astfel, asigurarea unei rețele de apă potabilă curentă pentru comunitate reprezintă o problemă majoră ce condiționează calitatea vieții și dezvoltarea de noi oportunități

Problema asigurării rețelelor de apă în zonele Municipiului Arad în care există o puternică expansiune a zonelor de locuințe, este în ultima perioadă tot mai des dezbătută, în vederea găsirii unor soluții tehnice care să asigure pentru locuitori posibilitatea de branșare la rețeaua de apă potabilă.

Prin proiect se urmărește asigurarea unei rețele de distribuție a apei potabile pe 6 (șase) străzi ale Municipiului Arad: Digului, Dr. Xxxxx Xxxxxxxx, Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx și Xxxx Xxxxxxxxxx.

Necesitatea și oportunitatea realizării rețelei de apă este evidentă pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu, influențând nivelul de trai al locuitorilor.

Având în vedere necesitatea intervențiilor, propun:

Aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție SF - ”Rețele de apă aferente străzilor de pământ”.

p.PRIMAR, Xxxxxx Xxxxx VICEPRIMAR, Xxxxx Xxxx

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA TEHNICĂ

Serviciul Investiții

Nr. 56.377/06.07.2023

RAPORT

al serviciului de specialitate

Referitor la: Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 57.376/06.07.2023 a  domnului Xxxxx

Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad

Obiect: aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție (S.F.) - ” Rețele de apă aferente străzilor de pământ”.

Principalul obiectiv al investiției îl constituie:

  • -    realizarea unei sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă care să deservească întreaga populatie a strazilor anterior mentionate, reprezinta un pas important în modernizarea infrastructurii publice în municipiul Arad reprezentând pentru Primăria Arad, o țintă importantă în scopul atingerii performanței serviciului public, precum și pentru respectarea de către aceasta a celor doua responsabilități majore asumate: sănătatea și confortul locuitorilor prin ridicarea standardului de viață a populației și crearea premiselor pentru dezvoltarea urbanistică și economică.

Documentația Studiu de Fezabilitate prezentată a fost întocmită conform HG 907/2016 de către Proiectant S.C. INTERCAD PROIECT S.R.L., proiect nr. 058/2023, și respectă deplin prevederile actului normativ menționat și ale Certificatului de Urbanism nr. 329/06.03.2023.

Scenariile propuse:

La baza Studiului de Fezabilitate au stat 2 scenarii tehnico-economice de realizare a obiectivelor propuse:

Scenariul 1 - Descriere:

se propune ca material pentru realizarea retelei de alimentare cu apa, fonta ductila. Fonta ductila este o fonta speciala in compozitia careia s-a introdus magneziu, rezultand un material cu o rezistenta exceptionala. Acest tip de fonta prezinta o rezistenta foarte buna la coroziune, ceea ce o recomanda pentru montarea subterana. Fonta gri este un tip special de fonta care contine si siliciu. Tuburile din fonta se imbina uzual cu mufe si garnituri de cauciuc.

Avantaje: rezista la sarcini exterioare moderate, are o buna rezistenta la foc.

Dezavantaje: fonta este casanta si are greutate mare ceea ce inseamna ca pentru pozarea conductelor in transee este nevoie de troliu. De asemenea se poate preciza ca timpul de executie este mai mare ceea ce inseamna, costuri mai mari. La livrare chiar si pentru diametre mici lungimile conductei sunt mici ceea ce insemna imbinari foarte dese care si acestea duc la marirea costului investitiei..

Scenariul 2 - Descriere:

  • -    se propune ca material pentru realizarea retelei de alimentare cu apa, polietilena de inalta densitate;

  • -    conductele din PEID sunt considerate o alternativa de succes la materialele clasice utilizate in instala tii intrucat prezinta urmatoarele avantaje:

  • •    rezistenta sporita la coroziune;

  • •    greutate specifica redusa;

  • •    exploatare avantajoasa (rata defectiunilor redusa);

  • •    elasticitate deosebita;

  • •    durata de serviciu ridicata (in functie de temperatura si solicitare);

  • •    rugozitatea peretilor redusa si constanta in timp;

  • •    tehnici de imbinari multiple - pentru rezolvarea diverselor probleme tehnice;

  • •    tehnologie relativ simpla de montaj;

  • •    productivitate mare de montaj, cu consum redus de forta de munca.

Avand in vedere ca pentru diametre mici pana in 110mm(inclusiv) conducta vine pe tambur si are o lungime mai mare, ceea ce inseamna imbinari mai putine rezultand astfel costuri mai scazute la montarea acesteia.

Dezavantaje: Nu are dezavantaje.

Scenariul recomandat de proiectant este Scenariul 2 -

Scenariul 2, amintit anterior este varianta optimă recomandată.

Valoarea investiției :       5.423.157,01 lei (inclusiv TVA)

din care C + M :    4.566.507,82 lei (inclusiv TVA)

  • -    din care Valoarea str. Ticu Dumitrescu total - 2.036.155,95 lei cu TVA

Utilitati:

Nu e cazul. Pentru lucrările prevăzute în prezenta documentație nu se estimează un necesar suplimentar de utilități.

Durata de realizare a investiției: 24 luni

Propunerea de aprobare a documentației tehnice a obiectivului de Rețele de apă aferente străzilor de pământse face în conformitate cu:

Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 44, alin. (1), conform căruia ”documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și cele din împrumuturi interne și externe, contractate direct de autoritățile publice locale, se aprobă de către autorități deliberative”.

Față de cele de mai sus,

PROPUNEM,

Adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție SF - Rețele de apă aferente străzilor de pământ”.

DIRECTOR EXECUTIV,

Xxxxxx Xxxxx

ȘEF SERVICIU,           ÎNTOCMIT,

Giurgiu Xxxxx

Xxxx Xxxx

VIZAT JURIDIC, Xxxxxx Xxxxxx

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Nr. 14387 din 23.02.2023

CERTIFICAT DE URBANISM Nr.^g din 8 6 MM. 3)23

în scopul:

Alte scopuri: întocmire SF - "Rețele de apa aferente străzilor de pamant"

Ca urmare a cererii adresate de MUNICIPIUL ARAD PRIN SERVICIUL INVESTIȚII pers, juridica cu sediul în județul ARAD, municipiul ARAD, satul, sectorul, cod poștal, B-dul. REVOLUȚIEI , nr. 75, bloc , sc. , etaj , ap., telefon, e-mail, înregistrata la nr. 14387 din 23.02.2023

pentru imobilul - teren și/sau construcții - situat in județul ARAD, municipiul ARAD, satul, sectorul, cod poștal, Str. DIGULUI, DR. Xxxxx Xxxxxxxx, DR. Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, DR.Xxxxxx Xxxxxx, C-T1N Xxxx Xxxxxxxxxx, nr., bloc , sc., etaj , ap. sau identificat prin CF 358587; 355965; 356193; 355996; 355287; 359874; 362983 Arad

TOP: 358587; 355965; 356193; 355996; 355287; 359874; 362983.

în temeiul reglementărilor documentației de urbanism nr. / faza PUG, aprobată cu hotărârea Consiliului Local ARAD nr. 502/ 2018 .

în conformitate cu prevederile Legii nr. 50 / 1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare,

SE CERTIFICĂ:

  • 1.    REGIMUL JURIDIC

Teren intravilan, domeniu public

  • 2.    REGIMUL ECONOMIC

Folosința actuala - prospect stradal

Se solicita întocmire SF - "Rețele de apa aferente străzilor de pamant"

  • 3.    REGIMUL TEHNIC

Teren situat in intravilanul Municipiului Arad, conform PUG.

Documentația tehnica faza Studiu de Fezabilitate se va intocmi in conformitate cu HGR nr. 907/2016.

Pentru SF se vor obține următoarele avize: SC Compania de Apa Arad SA, Delgaz Grid SA, Enel Distribuție Banat SA, Direcția de Sanatate Publica a Județului Arad, Politia Rutiera - Serviciul Circulație, Administrator drum. Orange Romania Communication , Serviciul de Telecomunicații Speciale (UM 0783 Arad), Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Vasile Goldis" al Jud. Arad, Compania Naționala de Cai Ferate CFR S.A. București - Sucursala Regionala de Cai Ferate Timișoara

Avizele au fost stabilite in cadrul ședinței Comisiei de Acord Unic din data de 28.02.2023

Prezentul certificat de urbanism POATE fi utilizat, in scopul declarat pentru întocmire SF - 11 Rețele de apa aferente străzilor de pamant"

Certificatul de urbanism nu ține loc de autorizație de construire/desființare și nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții

  • 4.    OBLIGAȚII ALE TITULARULUI CERTIFICATULUI DE URBANISM:

în scopul elaborării documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții - dc construire/de desființare - solicitantul se va adresa autorității competente pentru protecția mediului: Agenția pentru Protecția Mediului ARAD, Splaiul Mureșului F.N.

în aplicarea Directivei Consiliului 85/337/CEE (Directiva EIA) privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, modificată prin Directiva Consiliului 97/11/CE și prin Directiva Consiliului și Parlamentului European 2003/35/CE privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri și programe în legătură cu mediul și modificarea, cu privire la participarea publicului și accesul la justiție, a Directivei 85/337/CEE și a Directivei 96/61/CE, prin certificatul de urbanism se comunică solicitantului obligația de a contacta autoritatea teritorială de mediu pentru ca aceasta să analizeze și să decidă, după caz, încadrarea / neîncadrarea proiectului investiției publice/private în lista proiectelor supuse evaluării impactului asupra mediului.

în aplicarea prevederilor Directivei Consiliului 85/337/CEE, procedura de emitere a acordului de mediu se desfășoară după emiterea Certificatului de urbanism, anterior depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente.

în vederea satisfacerii cerințelor cu privire la procedura de emitere a acordului de mediu autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește mecanismul asigurării consultării publice, centralizării opțiunilor publicului și formulării unui punct de vedere oficial cu privire la realizarea investiției în acord cu rezultatele consultării publice.

______în aceste condiții:__________________________________________________________________________________________________________

După primirea prezentului Certificat de urbanism, TITULARUL are obligația de a se prezenta la autoritatea competenta pentru protecția mediului în vederea evaluării inițiale a investiției și stabilirii necesității evaluării efectelor acesteia asupra mediului. în urma evaluării inițiale a investiției se va emite actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului.

In situația în care autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește necesitatea evaluării efectelor investiției asupra mediului, solicitantul are obligația de a notifica acest fapt autorității administrației publice competente cu privire la menținerea cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții.

In situația în care, după emiterea Certificatului de urbanism ori pe parcursul derulării procedurii de evaluare a efectelor investiției asupra mediului solicitantul renunță la intenția de realizare a investiției, acesta are obligația de a notifica acest fapt autorității administrației publice competente.

  • 5.    CEREREA DE EMITERE A AUTORIZAȚIEI DE CONSTRUIRE/DESFINȚARE va fi însoțită de următoarele documente:

  • a)    certificatul de urbanism;

  • b)    dovada titlului asupra imobilului, teren și/sau construcții, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi și extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel (copie legalizată);

La autorizare se va prezenta extras de Carte Funciara, original, actualizat

  • c)    documentația tehnică - D.T., după caz:

□ D.T.A.C.                      □ D.T.O.E.                     □ D.T.A.D.

  • d)    Avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism.

  • d. 1. Avize și acorduri privind utilitățile urbane și infrastructura:

  • □    alimentare cu apa

    □ gaze naturale

    □ telefonie

    □ salubritate

    □ transport urban

  • □    canalizare

  • □    alimentare cu energie electrica

  • □    alimentare cu energie termica

d.2. Avize și acorduri privind:

□ securitatea la incendiu

□ protecția civilă

□ sănătatea populației

d.3. avizele/acordurilc specifice ale administrației publice centrale și/sau ale serviciilor descentralizate ale acestora: d.4. Studii de specialitate:

  • e)    Actul administrativ al autoritatii competente pentru protecția mediului;

  • f)    Dovada privind achitarea taxelor legale.

Documentele de plata ale următoarelor taxe (copie):

Prezentul certificat de urbanism are valabilitate de 24 luni de la data emiterii.

p. PRIMAR, Xxxxx Xxxxxx VICEPRIMAR,

■^ARHITECT ȘEF,

ArH. EmilihntSorin Ciurariu

NALZm

Achitat taxa de — lei, conform chitanței seria nr. din , taxă de urgență - RON și taxă pentru avizarea Certificatului de urbanism de către Comisia de Urbanism si Amenajare a Teritoriului în valoare de RON, conform chitanței seria nr. din . Prezentul certificat de urbanism a fost transmis solicitantului direct/ prin poștă la data de . 0 ? Oj

I SEF SERVICIU,

ing. Xxxxxx Xxxxx

CONSILIERUL RIDIC,

Liliana PJa^alău

ÎNTOCMIT,

Nasui

în conformitate cu prevederile legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare

SE PRELUNGEȘTE VALABILITATEA CERTIFICATULUI DE URBANISM

de la data de pana la data de

După aceasta data, o noua prelungire a valabilitatii nu este posibila, solicitantul urmând sa obțină, în condițiile legii, un alt certificat de urbanism.

PRIMAR,

SECRETAR GENERAL,

ARHITECT ȘEF,

Data prelungirii valabilității_________________________

Achitat taxa de ________________________lei, conform chitanței nr.________________________din

Transmis solicitantului la data de direct/ prin poștă.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad

Nr. cerere

99447

Ziua

04

Luna

07

Anul

2023

Cod verificare

■fiiha

^ANCPI                 EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ

lîT/irîVîn'                           PENTRU INFORMARE

Carte Funciară Nr. 359874 Arad

A. Partea I. Descrierea imobilului

TEREN intravilan

Adresa: Loc. Arad, Cartier Muresel, Str Dr. Mlhail Marcus, Jud. Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

Al

359874

7.437

Teren nelmprejmuit;

B. Partea II. Proprietari șl acte

înscrieri privitoare la dreptul de proprietate șl alte drepturi reale

Referințe

181267 /14/12/2021

Act Normativ nr. HG 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;

Bl

Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1

Al

1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925, domeniul public

C. Partea III, SARCINI.

înscrieri privind dezmembrâmlntele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție șl sarcini

Referințe

NU SUNT

Anexa Nr. 1 La Partea I

Teren

Nr cadastral

Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

359874

7.437

* Suprafața este determinată in planul de proiecție Stereo 70.

Date referitoare

a teren

Nr Crt

Categorie folosință

Intra vilan

Suprafața (mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

drum

DA

7.437

-

-

-

strada in intravilan

Lungime Segmente

1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

25

26

14.925

26

27

5.259

27

28

7.356

28

29

39.405

29

30

12.671

30

31

18.303

31

32

9.193

32

33

26.367

33

34

110.818

34

35

8.715

35

36

10.751

36

37

2.681

37

38

13.294

38

39

18.556

39

40

18.263

40

41

17.694

41

42

17.386

42

43

17.061

43

44

16.703

44

45

16.338

45

46

15.88

46

47

0.004

47

48

15.754

48

49

15.361

49

50

15.184

50

51

14.984

51

52

14.548

52

53

14.501

53

54

14.362

54

55

6.408

55

56

1.068

56

57

2.765

57

58

3.967

58

59

13.911

59

60

13.207

60

61

13.609

61

62

13.37

62

63

13.321

63

64

13.117

64

65

12.988

65

66

12.4

66

67

12.883

** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.

*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mal mici decât valoarea 1 milimetru.

Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități șl procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verlficare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.

Data șl ora generării, 04/07/2023, 10:06

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

1

2

12.462

4

5

12.488

7

8

12.424

10

11

12.535

13

14

12.547

16

17

16.375

19

20

14.674

22

23

12.471

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

2

3

12.547

5

6

12.5

8

9

12.588

11

12

12.503

14

15

13.07

17

18

10.497

20

21

14.267

23

24

19.269

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

3

4

12.503

6

7

12.491

9

10

12.498

12

13

12.326

15

16

13.995

18

19

13.265

21

22

33.592

24

25

16.636

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD

Biroul de Cadastru șl Publicitate Imobiliară Arad

.ANCEI.                EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ

PENTRU INFORMARE

nnimin moaui iha

Carte Funciară Nr. 362983 Arad

A. Partea I. Descrierea imobilului

TEREN Intravilan

Adresa; Loc. Arad, Cartier Aradul Nou, StrC-Tin Xxxx Xxxxxxxxxx, jud. Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

xx

xxxxxx

18.518

Teren neimprejmult;

B. Partea II. Proprietari șl acte

înscrieri privitoare la dreptul de proprietate $1 alte drepturi reale

Referințe

119448 /10/10/2022

Act Administrativ nr. 504, din 28/09/2022 emis de MUNICIPIUL ARAD;

Bl

Se infiinteaza cf. 362983 a imobilului cu nr. cad. 362983/Arad ca urmare a alipirii următoarelor 2 imobile:

— nr.cad.350541\cf,350541;

— nr.cad.351810\cf.351810;

Al

Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de HGR; Act Administrativ nr. 22024, din 21/03/2019 emis de MUNICIPIUL ARAD;

B7

Intabulare, drept de PROPRIETATE- domeniu public, dobândit prin Leqe, cota actuala 1/1

Al

1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925

OBSERVAȚII; poziție transcrisa din CF 351810/Arad, înscrisa prin încheierea nr. 30312 din 26/03/2019; poziție transcrisa din CF 350541/Arad, inscrisa prin încheierea nr. 24336 din 28/02/2018:

C. Partea III. SARCINI.

înscrieri privind dezmembrămlntele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție șl sarcini

Referințe

NU SUNT

Anexa Nr. 1 La Partea I

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

1

2

7.412

4

5

15.05

7

8

0.831

10

11

7.8

13

14

5.994

16

17

2.789

19

20

4.258

22

23

1.104

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

2

3

14.829

5

6

14.261

8

9

7.186

11

12

0.799

14

15

3.536

17

18

6.239

20

21

0.754

23

24

5.518

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

3

4

28.619

6

7

6.715

9

10

5.5

12

13

14.533

15

16

2.879

18

19

2.624

21

22

15.525

24

25

7.305

Teren

Nr cadastral

Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

362983

18.518

Dai

te referitoare

a teren

Nr Crt

Categorie folosință

Intra vilan

Suprafața (mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

drum

DA

18.518

-

-

-

Str. C-tln Xxxx Xxxxxxxxxx

Lungime Segmente

1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție tn plan.

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

25

26

14.426

26

27

14.404

27

28

14.456

28

29

14.207

29

30

13.962

30

31

0.776

31

32

28,539

32

33

15.59

33

34

60.686

34

35

29.571

35

36

3.199

36

37

5.577

37

38

2.389

38

39

6.052

39

40

34.939

40

41

29.04

41

42

47.673

42

43

4.998

43

44

44.139

44

45

0.564

45

46

26.101

46

47

1.638

47

48

7.0

48

49

0.995

49

50

25.912

50

51

61.203

51

52

4.214

52

53

3.998

53

54

3.017

54

55

9.21

55

56

38.902

56

57

8.452

57

58

8.266

58

59

17.733

59

60

11.433

60

61

6.467

61

62

6.5

62

63

0.875

63

64

4.685

64

65

42.498

65

66

12.921

66

67

13.5

67

68

16.166

68

69

6.116

69

70

35.439

70

71

22.097

71

72

0.329

72

73

12.33

73

74

5.235

74

75

1.058

75

76

30.133

76

77

34.658

77

78

8.777

78

79

15.153

79

80

9.221

80

81

17.184

81

82

6.331

82

83

24.408

83

84

37.883

84

85

9.951

85

86

8.43

86

87

11.121

87

88

9.968

88

89

12.872

89

90

27.513

90

91

11.938

91

92

15.201

92

93

30.054

93

94

2.873

94

95

23.381

95

96

6.689

96

97

21.987

97

98

21.923

98

99

30.24

99

100

6.051

100

101

5.045

101

102

31.279

102

103

11.44

103

104

19.966

104

105

19.598

105

106

2.787

106

107

5,354

107

108

16.232

108

109

3.636

109

110

0.959

110

111

0.743

111

112

14.715

112

113

26.875

113

114

13.002

114

115

6.638

115

116

5.077

116

117

65.359

117

118

32.837

118

119

31.431

119

120

26.308

120

121

19.751

121

122

3.578

122

123

9.216

123

124

15.454

124

125

5.397

125

126

30.611

126

127

17.486

127

128

6.28

128

129

0.602

129

130

4.047

130

131

5.262

131

132

41.06

132

133

7.041

133

134

15.877

134

135

0.928

135

136

2.335

136

137

2.806

137

138

4.786

138

139

13.331

139

140

12.0

140

141

36.476

141

142

44.019

142

143

4.554

143

144

64.53

144

145

107.504

145

146

9.39

146

147

7.922

147

148

19.003

148

149

4.715

149

150

23.292

150

151

18.2

151

152

8.396

152

153

4.905

153

154

4.436

154

155

1.055

155

156

3.833

156

157

2.249

157

158

8.68

158

159

13.812

159

160

22.061

160

161

26.894

161

162

4.467

162

163

88.95

163

164

2.016

164

165

110.051

165

166

15.91

166

167

6.038

167

168

2.297

168

169

13.84

169

170

8.118

170

171

8.61

171

172

8.709

172

173

8.435

173

174

23.174

174

175

7.5

175

176

4.493

176

177

35.023

177

178

35.023

178

179

13.992

179

180

17.408

180

181

42.592

181

182

0.004

182

183

53.33

183

184

0.638

184

185

41.905

185

186

20.41

186

187

0.553

187

188

8.349

188

189

25.199

189

190

11.493

190

191

328.773

191

192

9.858

192

193

6.391

Punct

Punct

Lungime

Punct

Punct

Lungime

Punct

Punct

Lungime

început

sfârșit

segment

început

sfârșit

segment

început

sfârșit

segment

193

194

3.743

194

195

6.251

195

1

7.1

** Lungimile segmentelor sunt determinate fn planul de proiecție Stereo 70 $1 sunt rotunjite la 1 milimetru.

*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mal mici decât valoarea 1 milimetru.

Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpl.ro/verlflcare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.

Data șl ora generării,

04/07/2023, 09:59

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD

Nr. cerere

99429

Ziua

04

Luna

07

Anul

2023

Cod verificare

■iiiHi

Biroul de Cadastru șl Publicitate Imobiliară Arad

EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ

PENTRU INFORMARE

Carte Funciară Nr. 359078 Arad

A. Partea I. Descrierea imobilului

TEREN Intravilan

Adresa: Loc. Arad, Str Lucernel, Jud. Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

Al

359078

6.116

Teren nelmprejmuit;

B. Partea II. Proprietari și acte

înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale

Referințe

127077 /10/08/2021

Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI; Act Normativ nr. 56485, din 18/07/2019 emis de PRIMĂRIA ARAD;

Bl

Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1

Al

1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925, domeniul public

170578 /18/11/2021

Act Normativ nr. 700, din 09/07/2014 emis de ANCPI;

B2

se noteaza repozitionare imobilului

Al

C. Partea III. SARCINI.

înscrieri privind dezmembrSmlntele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție șl sarcini

Referințe

NU SUNT

Anexa Nr. 1 La Partea I

Teren

Nr cadastral

Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

359078

6.116

* Suprafața este determinată in planul de proiecție Stereo 70.

Date referitoare

a teren

Nr

Crt

Categorie folosință

Intra vllan

Suprafața (mp)

Taria

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

drum

DA

6.116

-

-

-

STRADA IN INTRAVILAN

Lungime Segmente

1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție tn plan.

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

1

2

10.252

4

5

15.13

7

8

3.387

10

11

1.862

î?

14

19.101

16

17

25.086

19

20

13.621

22

23

45.654

Punct Început

Punct sfârșit

Lungime segment

2

3

7.656

5

6

3.744

8

9

4.168

11

12

23.587

14

15

39.037

17

18

21.932

20

21

7.462

23

24

13.435

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

3

4

1.167

6

7

8.684

9

10

4.467

12

13

35.174

15

16

15.437

18

19

10.515

21

22

0.072

24

25

13.083

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

25

26

12.49

26

27

0.107

27

28

9.176

28

29

4.697

29

30

50.065

30

31

26.886

31

32

23.749

32

33

12.313

33

34

3.131

34

35

22.522

35

36

1.066

36

37

15.876

37

38

5.526

38

39

15.214

39

40

21.07

40

41

10.011

41

42

10.081

42

43

41.785

43

44

6,761

44

45

7.163

45

46

13.436

46

47

9.343

47

48

10.375

48

49

25.665

49

50

13.956

50

51

18.07

51

52

8.0

52

53

10.313

53

54

10.476

54

55

9.999

55

56

10.527

56

57

13.576

57

58

7.407

58

59

10.323

59

60

11.087

60

1

16.61

*• Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 șl sunt rotunjite la 1 milimetru. *** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mal mld decât valoarea 1 milimetru.

Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Verificarea corectitudinii și realității Informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare Online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.

Data șl ora generării, 04/07/2023, 10:00

Pagina 3 din 3

~ jF Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD

Nr. cerere

99430

Ziua

04

Luna

07

Anul

2023

Cod verificare nriiliH

Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad

ANCPI                 EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ

PENTRU INFORMARE

Carte Funciară Nr. 358849 Arad

A. Partea I. Descrierea imobilului

TEREN Intravilan

Adresa: Loc. Arad, Str Furnicii, Jud. Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

Al

358849

1.037

Teren neimprejmuit;

B. Partea II. Proprietari și acte

înscrieri privitoare la dreptul de proprietate $1 alte drepturi reale

Referințe

127105 /10/08/2021

Act Normativ nr. 976, din 19/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;

Bl

Intabulate, drept de PROPRIETATE, PUBLICA, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1

Al

1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925

C. Partea III. SARCINI.

înscrieri privind dezmembrămlntele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție șl sarcini

Referințe

NU SUNT

Anexa Nr. 1 La Partea I

Teren

Nr cadastral |Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

358849    |    1.037

Date referitoare

a teren

Nr Crt

Categorie folosință

Intra vllan

Suprafața (mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații i Referințe

1

drum

DA

1.037

-

-

*

STRADA

Lungime Segmente

1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

<-(m)

1

2

13.637

2

3

12.803

3

4

15.157

4

5

11.125

5

6

12.089

6

7

17.747

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment r (m)

7

8

4.301

8

9

18.187

9

10

2.405

10

11

22.322

11

12

9.268

12

13

22.569

13

14

7.746

14

15

11.838

15

16

11.657

16

17

9.956

17

1

12.976

** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 șl sunt rotunjite la 1 milimetru.

*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mal mici decât valoarea 1 milimetru.

Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpl.ra/verlflcare, folosind codul de verificare online disponibil in antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.

Data și ora generării,

04/07/2023. 10:01

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD Biroul de Cadastru șl Publicitate Imobiliară Arad

EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ

PENTRU INFORMARE

Carte Funciară Nr. 355563 Arad

A. Partea I. Descrierea imobilului

TEREN Intravilan

Adresa: Loc. Arad, Str Vulturilor, Jud. Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

Al

355563

1.660

Teren neimprejmult;

B. Partea II. Proprietari și acte

Înscrieri privitoare la dreptul de proprietate șl alte drepturi reale

Referințe

77914 /12/08/2020

Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI; înscris Sub Semnătură Privata nr. 44319, din 04/06/2019 emis de PRIMĂRIA ARAD;

Bl

Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1

Al

1) MUNICIPIUL ARAD, domeniu public

1804

146 /13/12/2021

Inscr 7791

s Sub Semnătură Privata nr. PAD, din 10/12/2021 emis de SC PROCAD SRL; Act Administrativ nr. 4, din 12/08/2020 emis de OCPl ARAD;

B2

se noteaza repozitionarea imobilului

Al

C. Partea III. SARCINI.

înscrieri privind dezmembrămlntele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție șl sarcini

Referințe

NU SUNT

Anexa Nr. 1 La Partea I

Lungime Segmente

1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție Tn plan.

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

<-(m)

1

2

11.846

3

4

15.326

5

6

4.117

7

8

11.5

9

10

16.509

11

12

13.709

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment r(m)

2

3

15.158

4

5

15.026

6

7

11.014

8

9

3.696

10

11

43.631

12

13

2.415

Teren

Nr cadastral

Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

355563

1.660

Dai

te referitoare

a teren

Nr Crt

Categorie folosință

Intra vllan

Suprafața (mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

drum

DA

1.660

-

-

-

LOT 3 STRADA IN INTRAVILAN

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment r(m)

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment c~(m)

13

14

17.885

14

15

9.28

15

16

3.634

16

17

3.288

17

18

2.45

18

19

0.386

19

20

16.09

20

21

15.407

21

22

16.564

22

23

14.312

23

24

15.444

24

25

15.091

25

1

15.095

** Lungimile segmentelor sunt determinate In planul de proiecție Stereo 70 $1 sunt rotunjite la 1 milimetru. *** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.

Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpl.ro/ver1flcare, folosind codul de verificare online disponibil în antet Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.

Data și ora generării, 04/07/2023, 10:01

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD Biroul de Cadastru șl Publicitate Imobiliară Arad

Nr. cerere

99435

Ziua

04

Luna

07

Anul

2023

Cod verificare

■■■■

EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ PENTRU INFORMARE

Carte Funciară Nr, 355268 Arad

A. Partea I. Descrierea imobilului

TEREN Intravilan

Adresa: Loc. Arad, Str Vulturilor, Jud. Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

Al

355268

150

Teren neimprejmuit;

B. Partea II. Proprietari și acte

înscrieri privitoare la dreptul de proprietate șl alte drepturi reale

Referințe

77913 /12/08/2020

Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;

Bl

Intabulate, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1

Al

1) MUNICIPIUL ARAD, domeniul public

C. Partea III. SARCINI.

înscrieri privind dezmembrămlntele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție șl sarcini

Referințe

NU SUNT_________________________________________________________________________

Anexa Nr. 1 La Partea I

Teren

Nr cadastral

Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

355268

150

Da

te referitoare

a teren

Nr Cit

Categorie folosință

Intra vilan

Suprafața (mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

drum

DA

150

*

-

-

LOT 2 - intersecție str. Vulturilor - str.

Lunqa

Lungime Segmente

1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție Tn plan.

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment r(m)

1

2

13.337

2

3

12.042

3

4

11.846

4

1

11.829

** Lungimile segmentelor sunt determinate tn planul de proiecție Stereo 70 $1 sunt rotunjite la 1 milimetru. *** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mal mici decât valoarea 1 milimetru.

________________________________________________Carte Funciară Nr. 355268 Comuna/Oraș/Municipiu: Arad Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic Integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil in condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr, 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al Instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpl.ro/veriflcare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.

Data șl ora generării,

04/07/2023, 10:02

Pagina 3 din 3

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD

Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad

'ancel               extras de carte funciară

PENTRU INFORMARE

Carte Funciară Nr. 355255 Arad

A. Partea I. Descrierea Imobilului

TEREN Intravilan

Adresa: Loc. Arad, Str Vulturilor, Jud. Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

Al

355255

1.619

Teren nelmprejmuit;

B. Partea II. Proprietari șl acte

înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale

Referințe

77912 /12/08/2020

Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;

Bl

Intabulate, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1

Al

1) MUNICIPIUL ARAD, domeniul public

C. Partea III. SARCINI.

înscrieri privind dezmembrămlntele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție șl sarcini

Referințe

NU SUNT

Anexa Nr. 1 La Partea I

Date referitoare

a teren

Nr Crt

Categorie folosință

Intra vllan

Suprafața (mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

drum

DA

1.619

-

LOT1

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

<-(m)

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment r(m)

13

14

0.987

14

15

13.337

15

16

8.967

16

17

19.892

17

18

0.175

18

19

2.65

19

20

3.606

20

21

0.847

21

22

9.638

22

23

14.499

23

24

15.923

24

25

15.043

25

26

12.066

26

27

9.134

27

28

8.7

28

1

30.843

** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de pro

ecțle Stereo 70 ș

sunt rotunj

te la 1 milimetru.

* Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.

Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține Informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpl.ro/veriflcare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.

Data șl ora generării,

04/07/2023, 10:02

Lungime Segmente

1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție Tn plan.

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment r (m)

1

2

21.783

3

4

13.779

5

6

15.248

7

8

5.992

9

10

15.301

11

12

13.708

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment t-(m)

2

3

9.877

4

5

13.864

6

7

14.833

8

9

8.652

10

11

14.796

12

13

1.137

-ANCRL

MANTIA ■ ț 1 a 11 < r ii M «Mmm    I »1A

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD

Biroul de Cadastru șl Publicitate Imobiliară Arad

EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ

PENTRU INFORMARE

Carte Funciară Nr. 358587 Arad

Nr cerere 99439

Ziua__04

Luna__07

Anul 2023 i

Cod verificare

■ii'ii i

  • A. Partea I. Descrierea imobilului

TEREN Intravilan

Adresa: Loc. Arad, Str Digului, Jud. Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

Al

358587

6.147

Teren neimprejmuit:

B. Partea II. Proprietari și acte

înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale

Referințe

122904 / 02/08/2021

Act Normativ nr. HG 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;

Bl

Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1

Al

1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925, domeniul public

C. Partea III. SARCINI.

înscrieri privind dezmembrămlntele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini

Referințe

NU SUNT

Anexa Nr. 1 La Partea I

Teren

Nr cadastral

Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

358587

6.147

Date referitoare

a teren

Nr Crt

Categorie folosință

Intra vilan

Suprafața (mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

drum

DA

6.147

-

-

-

STRADA IN INTRAVILAN LOT 1

Lungime Segmente

  • 1)    Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.

    Punct început

    Punct sfârșit

    Lungime segment

    1

    2

    19.012

    4

    5

    12,623

    7

    8

    7.717

    10

    11

    4.704

    13

    14

    4.406

    16

    17

    1.522

    19

    20

    4.122

    22

    23

    5.45

    Punct început

    Punct sfârșit

    Lungime segment

    2

    3

    9.769

    5

    6

    11.411

    8

    9

    6.687

    11

    12

    1.561

    14

    15

    16.376

    17

    18

    10.735

    20

    21

    16.987

    23

    24

    10.219

    Punct început

    Punct sfârșit

    Lungime segment

    3

    4

    0.927

    6

    7

    0.183

    9

    10

    12.704

    12

    13

    6.346

    15

    16

    11.49

    18

    19

    27.49

    21

    22

    9.861

    24

    25

    2.199

    Punct început

    Punct sfârșit

    Lungime segment

    25

    26

    8.876

    28

    29

    1.536

    31

    32

    28.234

    34

    35

    30.205

    37

    38

    9.849

    40

    41

    24.033

    43

    44

    36.83

    46

    47

    17.315

    49

    50

    18.02

    52

    53

    6.708

    55

    56

    46.581

    58

    59

    43.775

    61

    62

    41.65

    64

    65

    36.446

    67

    68

    29.773

    70

    71

    36.246

    73

    74

    37.815

    Punct început

    Punct sfârșit

    Lungime segment

    26

    27

    6.73

    29

    30

    13.183

    32

    33

    6,017

    35

    36

    19.766

    38

    39

    11.013

    41

    42

    55.864

    44

    45

    14.912

    47

    48

    47.468

    50

    51

    28.115

    53

    54

    23.984

    56

    57

    20.676

    59

    60

    23.566

    62

    63

    104.548

    65

    66

    24.53

    68

    69

    14.543

    71

    72

    27.02

    74

    75

    35.832

    Stereo 70 $1 sun:

    Punct început

    Punct sfârșit

    Lungime segment

    27

    28

    1.231

    30

    31

    0.02

    33

    34

    39.38

    36

    37

    6.917

    39

    40

    12.7

    42

    43

    29.184

    45

    46

    0.984

    48

    49

    15.898

    51

    52

    6.01

    54

    55

    15.635

    57

    58

    31.956

    60

    61

    12.195

    63

    64

    27.958

    66

    67

    47.038

    69

    70

    23.578

    72

    73

    37.208

    75

    1

    23.932

    lai

    *** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.

Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpl.ro/veriflcare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.

Data șl ora generării, 04/07/2023, 10:03

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD Biroul de Cadastru șl Publicitate Imobiliară Arad

EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ PENTRU INFORMARE

Carte Funciară Nr. 355287 Arad

Nr. cerere

99440

Ziua

04

Luna

07

Anul

2023

Cod verificare

■■■■

  • A. Partea I. Descrierea imobilului

TEREN Intravilan

Adresa; Loc. Arad, Str Dumitru Bagdazar, Jud, Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

Al

355287

13.449

Teren neimprejmuit;

B. Partea II. Proprietari și acte

înscrieri privitoare la dreptul de proprietate șl alte drepturi reale

Referințe

95302/21/09/2020

Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI; Act Administrativ nr. 44600, din 05/06/2019 emis de PRIMĂRIA ARAD;

Bl

Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1

Al

1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925, DOMENIU PUBLIC

C. Partea III. SARCINI.

înscrieri privind dezmembrămlntele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție șl sarcini

Referințe

NU SUNT

Anexa Nr. 1 La Partea I

Teren

Nr cadastral

Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

355287

13.449

Date referitoare

a teren

Nr Crt

Categorie folosință

Intra vllan

Suprafața (mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

drum

DA

13.449

-

-

STRADA IN INTRAVILAN LOT 1

Lungime Segmente

  • 1)    Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.

    Punct început

    Punct sfârșit

    Lungime segment

    1

    2

    12.09

    4

    5

    14.903

    7

    8

    15.843

    10

    11

    4.344

    13

    14

    0.387

    16

    17

    15.098

    19

    20

    14.506

    22

    23

    15.216

    Punct început

    Punct sfârșit

    Lungime segment

    2

    3

    12.179

    5

    6

    12.054

    8

    9

    14.569

    11

    12

    4.97

    14

    15

    15.189

    17

    18

    15.126

    20

    21

    15.701

    23

    24

    15.177

    Punct început

    Punct sfârșit

    Lungime segment

    3

    4

    8.956

    6

    7

    15.507

    9

    10

    0.331

    12

    13

    5.322

    15

    16

    14.97

    18

    19

    15.813

    21

    22

    14.907

    24

    25

    15.072

    Punct început

    Punct sfârșit

    Lungime segment

    Punct început

    Punct sfârșit

    Lungime segment

    Punct început

    Punct sfârșit

    Lungime segment

    25

    26

    15.365

    26

    27

    15.621

    27

    28

    14.56

    28

    29

    15.235

    29

    30

    14.979

    30

    31

    11.15

    31

    32

    3.906

    32

    33

    15.99

    33

    34

    29.774

    34

    35

    14.879

    35

    36

    16.415

    36

    37

    26.893

    37

    38

    25.079

    38

    39

    25.96

    39

    40

    8.346

    40

    41

    2.127

    41

    42

    11.378

    42

    43

    58.506

    43

    44

    8.873

    44

    45

    7.969

    45

    46

    16.029

    46

    47

    24.585

    47

    48

    15.062

    48

    49

    11.972

    49

    50

    73.536

    50

    51

    118.946

    51

    52

    16.386

    52

    53

    16.835

    53

    54

    3.401

    54

    55

    12.147

    55

    56

    12.716

    56

    57

    13.376

    57

    58

    7.92

    58

    59

    8.88

    59

    60

    0.342

    60

    61

    15.964

    61

    62

    16.376

    62

    63

    6.728

    63

    64

    9.1

    64

    65

    0.198

    65

    66

    16.264

    66

    67

    15.931

    67

    68

    16.052

    68

    69

    16.28

    69

    70

    16.055

    70

    71

    13.344

    71

    72

    0.592

    72

    73

    12.518

    73

    74

    11.268

    74

    75

    11.935

    75

    76

    15.585

    76

    77

    16.219

    77

    78

    4.128

    78

    79

    1.799

    79

    80

    1.145

    80

    81

    2.317

    81

    82

    3.195

    82

    83

    2.687

    83

    84

    16.246

    84

    85

    2.641

    85

    86

    4.339

    86

    87

    9.099

    87

    88

    0.81

    88

    89

    15.419

    89

    90

    4.542

    90

    91

    11.781

    91

    92

    3.466

    92

    93

    3.152

    93

    94

    4.725

    94

    95

    5.282

    95

    96

    16.06

    96

    97

    23.484

    97

    98

    1.189

    98

    99

    3.301

    99

    100

    6.423

    100

    101

    19.463

    101

    102

    11.057

    102

    103

    3.319

    103

    104

    20.72

    104

    105

    0.572

    105

    1

    22.14

    ** Lungimile segmentelor sunt determlr te tn planul de proi cț>e Stereo 70 $1 sun *** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mal mici

    rotunjite la 1 milimetru.

    iecât valoarea 1 milimetru.

Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Verificarea corectitudinii șl realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpl.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.

Data șl ora generării, 04/07/2023, 10:04

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad

ANCEI

EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ PENTRU INFORMARE

Nr. cerere

99443

Ziua

04

Luna

07

Anul

2023

Cod verile nr

Carte Funciară Nr. 356193 Arad

■■Htai

  • A. Partea I. Descrierea imobilului

TEREN Intravilan

Adresa: Loc. Arad, Str Dr.Gheorghe Serban, Jud. Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observați) / Referințe

Al

356193

3.358

Teren neimprejmuit;

B. Partea II. Proprietari șl acte

înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale

Referințe

116680 /10/11/2020

Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;

Bl

Intabulare, drept de PROPRIETATEdomeniu public, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1

Al

1) MUNICIPIUL ARAD

C. Partea III. SARCINI.

înscrieri privind dezmembrămlntele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini

Referințe

NU SUNT

Anexa Nr. 1 La Partea I                                ~

Teren

Nr cadastral

Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

356193

3.358

Date referitoare

a teren

Nr

Crt

Categorie folosință

Intra vilan

Suprafața (mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

drum

DA

3.358

-

-

-

STRADA IN INTRAVILAN LOT 2

Lungime Segmente

1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție tn plan.

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment t-(m)

1

2

11.502

2

3

126.528

3

4

18.438

4

5

27.953

5

6

15.92

6

7

18.103

*

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment r*(m)

7

8

11.9

8

9

27.121

9

10

17.503

10

11

53.408

11

12

59.736

12

13

17.961

13

1

119.366

Lungimile segmentelor sunt determinate tn planul de proiecție Stereo 70 șl sunt rotunjite la 1 milimetru. *** Distanța dintre puncte este formata din segmente cumulate ce sunt mal mici decât valoarea 1 milimetru.

Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic Integrat al ANCPI conține Informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpl.ro/veriflcare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.

Data șl ora generării, 04/07/2023, 10:04

Pagina 3 din 3

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD

Nr. cerere

99445

Ziua

04

Luna

07

Anul

2023

Cod verificare

■Miinn

Biroul de Cadastru șl Publicitate Imobiliară Arad

Cancel               extras de carte funciară

PENTRU INFORMARE

r< umim iMnatM ut

Carte Funciară Nr. 355996 Arad

A. Partea I. Descrierea Imobilului

TEREN Intravilan

Adresa: Loc. Arad, Str Dr.Gheorghe Serban, Jud. Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

Al

355996

2.762

Teren nelmprejmuit;

B. Partea II. Proprietari și acte

înscrieri privitoare la dreptul de proprietate șl alte drepturi reale

Referințe

116672 /10/11/2020

Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;

Bl

Intabulate, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1

Al

1) MUNICIPIUL ARAD, domeniul public

C. Partea III. SARCINI.

înscrieri privind dezmembrămlntele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini

Referințe

NU SUNT

Anexa Nr. 1 La Partea I

Teren

Nr cadastral

Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

355996

2.762

* Suprafața este determinată in planul de proiecție Stereo 70.

Date referitoare

a teren

Nr Crt

Categorie folosință

Intra vllan

Suprafața (mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

drum

DA

2.762

-

-

*

STRADA IN INTRAVILAN LOT 1

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

<-(m)

13

14

12.607

15

16

12.569

17

18

12.5

19

20

12.436

21

22

12.496

23

24

12.503

25

26

12.51

27

28

1.813

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment (m)

14

15

12.5

16

17

12.774

18

19

12.5

20

21

12.551

22

23

12.503

24

25

12.503

26

27

10.687

28

1

16.035

** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 $i sunt rotunjite la 1 milimetru.

*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.

Extrasul de carte funciară generat prin sistemul Informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/veriflcare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.

Data și ora generării, 04/07/2023, 10:05

Pagina 3 din 3

Lungime Segmente

1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment r (m)

1

2

25.266

3

4

12.437

5

6

0.17

7

8

16.987

9

10

18.205

11

12

33.783

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

<-(m)

2

3

12.5

4

5

12.391

6

7

14.516

8

9

15.47

10

11

22.234

12

13

14.925

f Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD

Nr. cerere

99446

Ziua

04

Luna

07

Anul

2023

Cod verificare iriiiii i

Biroul de Cadastru $1 Publicitate Imobiliară Arad

^ANCPI                 EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ

K*WJΫW                       PENTRU INFORMARE

Carte Funciară Nr. 355965 Arad

A. Partea I. Descrierea imobilului

TEREN Intravilan

Adresa: Loc. Arad, Str Dr. Lazar Augustin, Jud. Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

Al

355965

1.069

Teren neimprejmuit;

B. Partea II. Proprietari și acte

înscrieri privitoare la dreptul de proprietate șl alte drepturi reale

Referințe

116700 /10/11/2020

Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;

Bl

Intabulate, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1

Al

1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925, domeniu public

C. Partea III. SARCINI.

înscrieri privind dezmembrămlntele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini

Referințe

NU SUNT

Anexa Nr. 1 La Partea I

Teren

Nr cadastral

Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

3S5965

1.069

Date referitoare

a teren

Nr Crt

Categorie folosință

Intra vilan

Suprafața (mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

drum

DA

1.069

-

-

strada in Intravilan

Lungime Segmente

1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție In plan.

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment t" (m)

1

2

3.692

2

3

62.109

3

4

5.323

4

5

11.408

5

6

12.083

6

7

7.787

Pagina 2 din 3

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment c-(m)

lecție Stereo 70 șl sunt rotunjite la 1 milimetru.

7

8

38.638

8

9

10.703

9

10

1.799

10

1

15.92

** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de pro

*•* Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mal mici decât valoarea 1 milimetru.

Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități șl procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face 1a adresa www.ancpl.ro/verlflcare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.

Data șl ora generări!, 04/07/2023, 10:05

Anexa nr.4

M UNICIP1UL ARAD

CONSILIUL TEHNICO-ECONOM1C

AVIZ

Nr. 37/22.06.2023

APROBAT

P. PP'M

BIBAI V

VICI

la;

. 17. IUL 2023

Consiliul Tehnico Economic al Primăriei Municipiului Arad, numit prin Dispoziția Primarului nr. 2^81/3 9.12.2022. întrunit în ședința din data de 22.06.2023 ora 1000 a analizat (Temeiul legal) conform HGR 907/2016 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor piublice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții.

Ca urmare a analizei documentației și a Referatului de Specialitate nr. 51895/22,06.2023 al Serviciului Investiții anexat, care face parte integrantă prin prezentul aviz CONSILIUL TEHNICO ECONOMIC.

AVIZEAZĂ FAVORABIL

Denumirea obiectivului de investiții: Studiu de fezabilitate - Rețele de apă aferente străzilor de pământ

Faza: SF

Ordonator de credite beneficiar: Municipiul Arad

Valoarea totală a investiției: 5.423.157,01 lei (inclusiv TVA)

Finanțare: Bugetul general al Municipiului Arad și alte surse atrase in condițiile legii.

Președinte CTE Xxxx Xxxxxx

Director Executiv - Direcția Tehnică - S. Investiți -VicePresedinte

Xxxxxx Xxxxx

Sef Serviciu - Serviciul Dezvoltare Urbana si Protejare Monumente - membru

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Șef Serviciu- Direcția Tehnica -membru

Giurgiu Lucia

Șef Serviciu - Serviciul Juridic. Contencios -membru

Xxxxxxx Xxxxx

Șef Serviciu — Serviciul Autorizări Construcții -Direcția Arhitect Șef- membru

Xxxxx Xxxxxx

Șef Serviciu — Serviciul Financiar Contabilitate -Direcția Economică-membru

Xxxx Xxxxxx

Director executiv - Direcția Patrimoniu-membru

Szuchanszki Ste

Expert cooptat - membru.

____________Xxxxxx Xxxxx <

întocmit

Secretariat C I’E

Predes'*1 ;na

Petreus A^^an

MUNICIPIUL ARAD

310130 Arad - România - Bd. Revoluției, nr. 75

Tel.+40-257-281850    Fax.+40-257-284744
www.primariaarad.ro

COMISIA DE ELIBERARE AUTORIZAȚIEI DE ACCES LA DRUMUL PUBLIC

I ISCT

9001

( Nr certificatUIG-1014-EO-1038   )

Nr. ad.35417/Zl/25.05.2023

Către,

MUNICIPIUL ARAD PRIN

SERVICIUL INVESTIȚII

Referitor la lucrarea „ÎNTOCMIRE SF-REȚELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT” str. DIGULUI, DR.Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx, DR. Xxxxxxxx Xxxxxx” identificatprinCF 358587, 355963, 356193, 355996, 355287, 359874, 362983, ARAD, beneficiar: MUNICIPIUL ARAD.

Urmare a adresei dumneavoastră înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr.35417/26.04.2023, vă comunicăm AVIZUL de PRINCIPIU pentru lucrarea sus amintită amintită cu respectarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 100/2020 și a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 136/2020 cu modificările și completările ulterioare și a următoarelor condiții suplimentare

  • 1    .Pe toată perioada execuției lucrărilor este interzisă depozitarea oricăror materiale pe carosabilul străzilor afectate de lucrări;

  • 2 .Lucrările propuse se pot executa numai după obținerea Autorizației de Construire;

  • 3 .Pe toată perioada execuției lucrărilor se va semnaliza corespunzător punctul de lucru;        4.Pe toată

durata lucrărilor se va asigura accesul în zonă a autovehiculelor, a pietonilor și a persoanelor cu handicap, 5 Domeniul public aparținând Municipiului Arad afectat de lucrări, va fi readus la forma inițială de către beneficiarul lucrărilor pe cheltuiala sa, iar refacerea va fi executată de către unități agreate de către Primăria Municipiului Arad;

  • 6 . Să respecte Documentația PUG.aprobata cu hotararea Consiliului Local Arad nr.5O2/2O18,cât și avizele și acordurile stabilite prin C.U. nr.329 din 06.03 2023,

  • 7 . Perioada de garanție a lucrărilor de refacere este de 2 am, beneficiarul lucrărilor urmând să execute pe cheltuială proprie toate remedierile necesare apărute pe parcursul perioadei de garanție;

  • 8 .Lucrările proiectate vor respecta.prevederile conținute în O.G.nr .43/1997cu modificările și completările ulterioare,privind regimul drumurilor,

  • 9 .în cazul în care până la finalizarea lucrărilor Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 136/2020 se va modifica sau abroga.vor fi respectate prevederile referitoare la refacerea drumurilor, spațiilor verzi conform noilor reglementări;

  • 10    In conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 114/2007,se va asigura un

minim de 26 mp/locuitor de spațiu verde comun.

PREȘ Lilia

Nume prenume

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxx Xxxxxx

formular C.A.A., anexă la Fișa tehnică definitivată - F.8.1 Ord. MTCT 1430/05 Nr. 8906 data 31.05.2023

pag- 1

ANEXA (*3’ ‘5>

la FIȘA TEHNICĂ în vederea emiterii Acordului unic: AVIZ pentru AMPLASAMENT

  • 1.1    Denumire obiectiv: întocmire SF-rețele de apă aferente străzilor de pământ

  • 2.1    Amplasament obiectiv: loc. Arad, str. C-tin Xxxx Xxxxxxxxxx, Xxxxx Xxxxxxxxxx, D. Xx.

Xxxxxx, Mihai Mărcii ș, Dumitru Bagdazar, Digului

  • 3.1    Beneficiar: Municipiul Arad

Adresa: loc, AradA ș.tr. Revoluții

4.1 Proiect nr.: 58/2023

Elaborator: SC Intercad Proiect SRL

5.1 Certificat de Urbanism nr.: 329/06.03.2023

Emis de: Primăria Arad

CONDIȚII:

  • 1.    Pozițiile în plan ale gospodăriilor subterane și ale instalațiilor speciale de apă-canal existente (hidranți, concesii, vane, cămine) vor fi materializate pe teren de reprezentanții autorizați ai Companiei Apă Arad - Direcția Exploatare Producție, convocați pe șantier de beneficiar la data predării amplasamentului; acolo unde va fi necesar, poziția și cotele exacte de pozare vor fi identificate prin săpături manuale de sondare, cu asistență din partea C.A.A.;

  • 2.    Față de rețelele publice de apă-canal vor fi păstrate distanțele normate, măsurate în plan orizontal;

  • 3.    în cazul lucrărilor în vecinătate a utilităților de apă-canal, vor fi respectate prescripțiile tehnice privitoare la protecția rețelelor edilitare îngropate, iar lucrările de terasamente vor fi executate numai cu mijloace manuale;

  • 4.    Eventualele consolidări necesare, sau refaceri de gospodării de apă și canalizare în funcțiune, vor fi executate numai în conformitate cu soluțiile tehnice de detaliu propuse de proiectant și însușite de Compania Apă Arad, pe cheltuiala beneficiarului;

  • 5.    Intervențiile de orice fel la instalațiile de apă și canalizare existente sunt permise doar personalului autorizat al C.A.A.!

  • 6.    Capacele căminelor (de vizitare, de vane), gurile de scurgere, cutiile de concesie (vane îngropate, hidranți subterani), atat la rețelele de apa cât și la rețelele de canalizare, vor fi ridicate la cota finită a terenului sistematizat (nu vor ramane acoperite de pământ/asfalt).

  • 7.    Prezentul aviz nu line loc de aviz de branșare - racordare la utilitățile publice avă canal.

  • 8.    Termen de valabilitate aviz: prezentul aviz este valabil pe toată perioada de valabilitate a Certificatului de Urbanism, nr. 329/06,03,2023, inclusiv ; erioada de prelungire a acestuia. Rămâne în sarcina titularului de Fișă tehnică de a transmite tuturor celor interesați, spre știință,

    Wl *4e257 J/eM-Mii 257 276 94 ?

    fa.* +*« 257 270951 apdcaMkgXMfad m wwwwatad io

    program Intre 8<ițl 16 W

    DA; 3.    2021_—

    2 5, APR. 2023

    CERERE în vederea emiterii AVIZULUI PENTRU AMPLASAMENT faza D.T.A.C.

    • 1.    DATE DE IDEN TIFICARE A OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII (Obiectiv, Beneficiar, Proiect și Proiectant):

      • 1.1.    Denumire obiecti v(* 1) "ÎNTOCMIRE SF-RETELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT”

    • 1.2.    Amplasament obiectiv(* 1) Municipiul Arad, Str Ctin Ticu Dumitrescu, Xxxxx Xxxxxxxxx,Dr Xx Xxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, Digului

    • 1.3.    Beneficiari* 1) Municipiul Arad

    Adresa(*4) Arad, Bulevardul Revoluției, nr 75 Tel. 0732672722

    Identitate pers. fizică(*4): B.I./C.I. seria MZ nr. 361163 CNP .xxxxxxxxxxxxx

    Identitate agent ec (*4): C.F./C.U.1.3519925 cont .RO45TREZ24A840303710101X banca Trezoreria Arad

    • 1.4.    Proiect nr.(*l) 58/2023 Elaboratorul) SC INTERCAD PROIECT SRL.

    • 1.5.    Certificat de Urbanism nr. (*1)329/ 06.03.2023 Emis de..Municipiul Arad

    • 2.    CARACTERISTICILE TEHNICE SPECIFICE ALE INVESTIȚIEI/* 1)

      • 2.1.    AMPLASAMENT(*1}:

    Municipiul Arad, Str Ctin Ticu Dumitrescu, Xxxxx Xxxxxxxxx,Dr Xx Xxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, Digului

    2.2.a. BRANȘAMENT DE APĂ / RACORD DE CANAL(*1):

    2.2.b. ASIGURARE UTILITĂȚI DE APĂ-CANAL LA OBIECTIV(*1):J sistem public /[__ J sistem individual / privat 2.2.b.l. Branșament de apă(*l):

    2.2.b.2. Racord de canalizare(*l):

    2.3. CARACTERISTICILE TEHNICE CARE TREBUIE ASIGURATE PRIN PROIECT/*!)

    3. MODUL DE ÎNDEPLINIRE A CERINȚELOR AVIZATORULUI(*1}:

    4. MODUL DE ÎNDEPLINIRE A CONDIȚIILOR ȘI RESTRICȚIILOR IMPUSE(*1):

    5. Văzând specificările prezentate în FIȘA TEHNICĂ și în do cerințelor de avizare, precum și documentația depusă pentru autori

    AVIZ FAVORABIL

    ivind modul de îndeplinire a acordă:

    în vederea emiterii Autorizației de Construire,:.....*: fără condiții /     ■ cu următoarele condiții (*3*5):

    ..............................................................................................................

Precizări privind COMPLETAREA FORMULARULUI FIȘA TEHNICĂ - C.A. ARAD în vederea emiterii

AVIZULUI PENTRU AMPLASAMENT ȘI / SAU BRANȘAMENT / RACORD pentru ALIMENTARE CU APĂ POTABILĂ / INDUSTRIALĂ ȘI/SAU CANALIZARE MENAJERĂ / PLUVIALĂ

  • I.    DATE GENERALEI*)

  • 1.    Baza legală

L. 213/17.11.1998-actualizată, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia

L. 51/8.03.2006 (R) 5.03.2013, a serviciilor comunitare de utilități publice

L. 241/22.06.2006 (R) 7.09.2015 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare

  • L. 199/25.05.2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

OTU 13/26.02.2008 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciilor publice de apă-canal

  • 2.    Conținutul documentației tehnice anexă la Fișa tehnică:

utilități apă-canal

  • a) . Certificatul de Urbanism (copie), .....Nr.

  • b) . Aviz CAA - asigurare servicii (copie) Nr. c). Aviz CÂÂ - soluție tehnică (copie).... Nr..

din din din

  • d) . Memoriu general, importanța, perioada de execuție planificată e). Memorii specialitate apă, canal, exigențe minime de calitate f). Plan de încadrare în teritoriu (anexa la CU)

  • g) . Plan (planuri) topografic(e) se. 1:500   1:1000

  • h) . Planuri rețele, lucrări subterane (după caz), sc. 1:200   1:1000

  • g) . Planșe caracteristice obiecte tehnologice apă-canal (după caz) h). Scheme tehnologice, scheme de montaj, profile caracteristice jX k).

rețele X

branșare

alte lucrări exterioare

utilități

civile

industrie

X

X

X X X

X X

X

X X

X

X

X X

Avizele de specialitate C.A. Arad necesare în dosarul tehnic se solicită și se obțin de proiectant direct de la operator. Dosarul tehnic va fi depus în 2 exemplare pentru fiecare utilitate publică ce face obiectul Fișei (APĂ, respectiv CANAL)

3. Durata de emitere a avizului:

(30 zile calendaristice de la data depunerii documentației complete)

  • n. CONDIȚII SI RESTRICȚII SPECIFICE INVESTIȚIEI IMPUSE DE AVIZATOR(*):

  • 2.1.    AMPLASAMENT:

Pe traseul și în zona de protecție sanitară a rețelelor, instalațiilor și construcțiilor specifice aparținând sistemelor publice de apă-canal este interzisă amplasarea de construcții provizorii sau definitive (HG 930/05, OTU 13/08, Ord. MS 536/97).

  • 2.2.    BRANȘAMENTE DE APĂ / RACORDURI DE CANALIZARE:

Pentru branșarea/racordarea Ia utilitățile publice de apă-canal se întocmesc proiecte de specialitate, la solicitarea utilizatorului de apă, ori a operatorului de servicii de apă-canal, dacă sunt îndeplinite condițiile tehnice de funcționare ale sistemelor publice existente și se avizează separat, pentru fiecare obiectiv/imobil în parte.

  • 2.3.    CARACTERISTICILE TEHNICE CARE TREBUIE ASIGURATE PRIN PROIECT

Condițiile generale de branșare/racordare, parametrii hidraulici (debite, presiuni) și condițiile de calitate în punctul de delimitare a instalațiilor publice/private se stabilesc prin Avizele de principiu C.A. Arad pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, solicitate și obținute de proiectatnt în baza unei documentații de specialitate.

Soluțiile tehnico-economice pentru utilitățile noi de apă-canal și racordarea lor la sistemele publice existente se avizează de C.A. Arad la fazele de proiectare SF și PT

  • III.    INDICAȚII PRIVIND TAXA DE AVIZARE(*):

  • a)    Temei: Hot.Cons.Adm. C.A. Arad nr./din

  • b)    Valoarea taxei de avizare a Fișei tehnice C.A. Arad este de *)lei.

  • c)    Banca: Trezoreria Arad cont RO85TREZ021 5069XXX008141; B.C.R. Arad cont RO93 RNCB1200 000000280001

Taxa pentru avize de specialitate nu este inclusă în taxa de avizare a Fișei tehnice și se va încasa de C.A. Arad, separat.

  • IV.    ALTE DATE FURNIZATE DE AVIZATOR(*):

  • - trasare (informativă) gospodării edilitare de apă-canal existente, pe planuri topografice prezentate de proiectant, restituite.

și conform anexei C.A. Arad (*3*5)la prezenta Fișă Tehnică.

NOTA:

Rubricile numerotate ale formularului de Fișă tehnică se completează după cum urmează:

  • (*1) De către proiectant - cu datele rezultate din documentație conform cerințelor avizatorului.

  • (*2) De către proiectant - cu numele, prenumele și titlul profesional al acestuia (cu drept de semnătură, abilitat/autorizat în domeniu, potrivit legii).

  • (*3) De către avizator, ca urmare a analizei documentației și a FIȘEI TEHNICE depuse.

  • ( *) Rubricile marcate cu asterisc se completează de avizator la faza C.U. în funcție de caracteristicile lucrărilor și de condițiile de amplasament.

  • (*4) De către titular/beneficiar - cu datele solicitate de avizator pentru completarea facturii fiscale..

  • (*5) Date ori cerințe specifice lucrării, formulate de C.A. Arad la C.U., la fază SF, PT+CS, ori în procesul de analiză a dosarului tehnic în anexa la Fișă

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Nr. 14387 din 23.02.2023

CERTIFICAT DE URBANISM

Nr. j23 din ne na283

în scopul:

Alte scopuri: întocmire SF - "Rețele de apa aferente străzilor de pamant"

Ca urmare a cererii adresate de MUNICIPIUL ARAD PRIN SERVICIUL INVESTIȚII pers, juridica cu sediul în județul ARAD, municipiul ARAD, satul, sectorul, cod poștal, B-dul. REVOLUȚIEI , nr. 75, bloc , sc. , etaj , ap., telefon, e-mail, înregistrată la nr. 14387 din 23.02.2023

pentru imobilul - teren și/sau construcții - situat in județul ARAD, municipiul ARAD, satul, sectorul, cod poștal, Str, DIGULUI, DR Xxxxx Xxxxxxxx, DR Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx DRMIHAIL MARCUS, C-TIN Xxxx Xxxxxxxxxx, nr., bloc , sc., etaj , ap. sau identificat prin CF 358587; 355965; 356193; 355996; 355287; 359874; 362983 Arad

TOP; 358587; 355965; 356193;355996; 355287; 359874; 362983.

în temeiul reglementărilor documentației de urbanism nr. / faza PUG, aprobată cu hotărârea Consiliului Local ARAD nr. 502/2018.

în conformitate cu prevederile Legii nr. 50 / 1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare,

SE CERTIFICĂ:

  • 1.    REGIMUL JURIDIC

Teren intravilan, domeniu public

  • 2.    REGIMUL ECONOMIC

Folosința actuala - prospect stradal

Se solicita intocmire SF - "Rețele de apa aferente străzilor de pamant"

  • 3.    REGIMUL TEHNIC

Teren situat in intravilanul Municipiului Arad, conform PUG.

Documentația tehnica faza Studiu de Fezabilitate se va intocmi in conformitate cu HGR nr. 907/2016.

Pentru SF se vor obține următoarele avize: SC Compania de Apa Arad SA, Delgaz Grid SA, Enel Distribuție Banat SA, Direcția de Sanatate Publica a Județului Arad, Politia Rutiera - Serviciul Circulație, Administrator drum, Orange Romania Communication , Serviciul de Telecomunicații Speciale (UM 0783 Arad), Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Vasile Goldis" al Jud. Arad, Compania Naționala de Cai Ferate CFR S.A. București - Sucursala Regionala de Cai Ferate Timișoara

Avizele au fost stabilite in cadrul ședinței Comisiei de Acord Unic din data de 28.02.2023

Prezentul certificat de urbanism POATE fi utilizat, in scopul declarat pentru Întocmire SF • "Rețele de apa aferente străzilor de pamant"

Certificatul de urbanism nu ține loc de autorizație de construire/desființare și nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții

  • 4.    OBLIGAȚII ALE TITULARULUI CERTIFICATULUI DE URBANISM:

în scopul elaborării documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții - de construire/de desființare - solicitantul se va adresa autorității competente pentru protecția mediului: Agenția pentru Protecția Mediului ARAD, Splaiul Mureșului F.N.

în aplicarea Directivei Consiliului 85/337/CEE (Directiva EIA) privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, modificată prin Directiva Consiliului 97/11/CE și prin Directiva Consiliului și Parlamentului European 2003/35/CE privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri și programe în legătură cu mediul și modificarea, cu privire la participarea publicului și accesul la justiție, a Directivei 85/337/CEE și a Directivei 96/61/CE, prin certificatul de urbanism se comunică solicitantului obligația de a contacta autoritatea teritorială de mediu pentru ca aceasta să analizeze și să decidă, după caz, încadrarea / neîncadrarea proiectului investiției publice/private în lista proiectelor supuse evaluării impactului asupra mediului.

în aplicarea prevederilor Directivei Consiliului 85/337/CEE, procedura de emitere a acordului de mediu se desfășoară după emiterea Certificatului de urbanism, anterior depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente.

în vederea satisfacerii cerințelor cu privire Ia procedura de emitere a acordului de mediu autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește mecanismul asigurării consultării publice, centralizării opțiunilor publicului și formulării unui punct de vedere oficial cu privire la realizarea investiției în acord cu rezultatele consultării publice.

în aceste condiții:_____________________________________________________________________________________________________

După primirea prezentului Certificat de urbanism, TITULARUL are obligația de a se prezenta la autoritatea competentă pentru protecția mediului în vederea evaluării inițiale a investiției și stabilirii necesității evaluării efectelor acesteia asupra mediului. în urma evaluării inițiale a investiției se va emite actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului.

In situația în care autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește necesitatea evaluării efectelor investiției asupra mediului, solicitantul are obligația de a notifica acest fapt autorității administrației publice competente cu privire la menținerea cererii pentru autorizarea executării lucrănlor de construcții.

In situația în care, după emiterea Certificatului de urbanism ori pe parcursul derulării procedurii de evaluare a efectelor investiției asupra mediului solicitantul renunță la intenția de realizare a investiției, acesta are obligația de a notifica acest fapt autorității administrației publice competente.

  • 5.    CEREREA DE EMITERE A AUTORIZAȚIEI DE CONSTRUIRE/DESFLNȚARE va fi însoțită de următoarele ' documente:

  • a)    certificatul de urbanism;

  • b)    dovada titlului asupra imobilului, teren și/sau construcții, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi și extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel (copie legalizată);

La autorizare se va prezenta extras de Carte Funciara, original, actualizat

  • c)    documentația tehnică - D.T., după caz:

    DD.T.A.C.

    O D.T.O.E.

    □ D.T.A.D.

  • d)    Avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism.

d.l. Avize și acorduri privind utilitățile urbane și infrastructura:

C alimentare cu apa

□ □ □ □

gaze naturale telefonie salubritate transport urban

□ canalizare

□ alimentare cu energie electrica

□ alimentare cu energie termica

d.2. Avize și acorduri privind: □ securitatea Ia incendiu

D protecția civilă

□ sănătatea populației

d.3. avizele/acordurile specifice ale administrației publice centrale și/sau ale serviciilor descentralizate ale acestora: d.4. Studii de specialitate:

  • e)    Actul administrativ al autoritatii competente pentru protecția mediului;

  • f)    Dovada privind achitarea taxelor legale.

Documentele de plata ale următoarelor taxe (copie):

Prezentul certificat de urbanism are valabilitate de 24 luni de la data emiterii.

p. PRIMAR, Xxxxx Xxxxxx VICEPRIMAR,

SECRETAR GENERAL,

Cons. Jur. Xxxxx

Xxxxxx

-^ARHITECT ȘEF, Arh. EmilipncSorin Ciurariu

MALW

Achitat taxa de ~ lei, conform chitanței seria nr. din , taxă de urgență - RON și taxă pentru avizarea Certificatului de urbanism de către Comisia de Urbanism si Amenajare a Teritoriului în valoare de RON, conform chitanței seria nr. din . Prezentul certificat de urbanism a fost transmis solicitantului direct/prin poștă la data de . d 7 03 ZU’j

*

SEF SERVICIU,

ing. Xxxxxx Xxxxx

CONSILIER JURIDIC, Liliana Haspalău

ÎNTOCMIT, Nasui Marinei

în conformitate cu prevederile legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare

SE PRELUNGEȘTE VALABILITATEA CERTIFICATULUI DE URBANISM de la data de pana la data de

După aceasta data, o noua prelungire a valabilitatii nu este posibila, solicitantul urmând sa obțină, în condițiile legii, un alt certificat de urbanism.

PRIMAR,

SECRETAR GENERAL,

ARHITECT ȘEF,

Data prelungirii valabilității________________________

Achitat taxa de_______________________lei, conform chitanței nr._______________________din

Transmis solicitantului la data de direct/ prin poștă.

“ÎNTOCMIRE SF -REȚELE DE APA AFERENTE

STRĂZILOR DE PAMANT “

Documentație Tehnica pentru obținerea avizului APA-CANAL

Proiect nr. 058/2023

Beneficiar:Municipiul Arad

S.C. INTERCAD PROIECT SRL.

Foaie de capăt

Investiție:         "ÎNTOCMIRE SF-RETELE DE

APA AFERENTE

STRĂZILOR DE PAMANT"

Faza:                   S.F.

Contract nr.:

26740 din 29.03.2023

Proiect nr.:           058/2023

Elaborator:

Adresa:

Email:

Tel: CUI:

S.C. INTERCAD PROIECT S.R.L., Iași str. Basarabi nr. 5, bl. Al, sc. A, Iași xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxx 0732672722

RO42645436

Cod CAEN - 7112 - Activități de arhitectura, inginerie si servicii de consultanta tehnica legate de acestea

COLECTIV ELABORARE

ȘEF PROIECT

Drd.Ing. Xxxxxx Xxxxxx

PROIECTANT! DE SPECIALITATE

Drd. ing. Xxxxxx Xxxxxx

Ing. Xxxxxxxxx Xxxxx

  • A. PIESE SCRISE

  • 1,    Informații generale privind obiectivul de investitii

    • 1.1.    Denumirea obiectivului de investiții „ÎNTOCMIRE SF-RETELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT"

    • 1.2.    Ordonator principat de credite/investitor

MUNICIPIUL ARAD

Arad, Bulevardul Revoluției, nr 75 Tel: 0257281850

Reprezentant legal: primar Calin Bibart

  • 1.3.    Ordonator secundar/tertiar

MUNICIPIUL ARAD

Arad, Bulevardul Revoluției, nr 75 Tel: 0257281850

Reprezentant legal: primar Calin Bibart

  • 1.4.    Beneficiarul investiției

MUNICIPIUL ARAD

Arad,Bulevardul Revoluției, nr 75, Tel: 0257281850

Reprezentant legal: primar Calin Bibart

  • 1.5.    Elaboratorul documentației de avizare a lucrărilor de intervenție

S.C. INTERCAD PROIECT S.R.L.

Adresa: str. Basarabi nr. 5, bl. Al, sc. A Iași

Email: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxx

Tel: 0732.672.722

CUI:RO 42645436

Colectiv de elaborare

Proiectanți: Drd. Ing.Xxxxxx Xxxxxx - Inginer Cai Ferate, Drumuri si Poduri

Ing.Xxxxxxxxx Xxxxx - Inginer instalatii pentru costructii

Amplasament

Obiectul prezentei documentatii il reprezintă Studiu de Fezabilitate-Retele de apa aferente străzilor de pamant in orașul Arad jud. Arad".

Amplasamentul este situat in intravilanul municipiului Arad,străzi neasfaltate din cartierul Aradul Nou,Micalaca si Confecții.

NECESITATEA INVESTIȚIEI

Străzile Digului,Dr.Xxxxx Xxxxxxxx, Dr.Xxxxxxxx Xxxxxx,Xxxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx si Xxxx Xxxxxxxxxx sunt străzi din Municipiul Arad care au cunoscut o dezvoltare continua prin construcția de locuințe familiale, ele nu au beneficiat de modernizare a sistemului de distribuție a apei potabile.

CLIMA

Clima orașului este continental-moderată, cu slabe influențe mediteraneene, vara înregistrându-se o temperatură medie de 21 °C și iarna o temperatura medie de -1 °C.

Cantitatea medie multianuală de precipitații este de 582 mm. Cele mai mari cantități de precipitații se înregistrează în luna iunie (88,6 mm), în general sezonul cald înregistrând 58% din cantitatea totală ca o consecință directă a dominației vânturilor din vest. Se mai înregistrează un maxim secundar în lunile de toamnă (24% din cantitatea medie anuală). între cele două maxime se intercalează un minim principal: februarie, martie, cu cea mai scăzută valoare de 30 mm și un alt minim în septembrie de 36,5 mm.

Datorită poziției în câmpie a Aradului, zona este supusă tot timpul anului advecției aerului umed din vest și ascensiunea sa în contact cu rama muntoasă a Apusenilor, de aici și explicația frecvenței ridicate a zilelor cu precipitații de 120.

Valoarea medie anuală a umidității relative este de 76%.

Frecvența medie a circulației maselor de aer este cea sud-estică, frecvența maximă fiind atinsă în luna octombrie (22,6%), urmată de cea sudică în noiembrie (18,9%), de cea nord-estică în mai (17,8%) și cea nord-vestică în iulie (15,0%).

RELIEF

Este o localitate in câmpia Aradului situată între Munții Zarandului și albiile Ierului și Mureșului Mort, în continuarea Câmpiei Crișurilor la sud de linia localităților Pâncota, Caporal Alexa, Olari, Șimand și Sânmartin până în valea Mureșului între Păuliș și Pecica. Spre rama muntoasă are altitudini de aproape 120 m, iar în vest puțin peste 100 m. La poalele munților Zarandului se distinge o fâșie de câmpie piemontană care nu ajunge pană la Mureș și care trece treptat într-o fâșie ceva mai joasă (puțin peste 100 m) cu caractere de câmpie de divagare vizibilă la Curtici. Ca urmare a extinderii conului de dejecție al Mureșului, Câmpia Aradului este formată din pietrișuri, nisipuri și argile. La est de Arad apar loessuri și depozite loessoide, iar în împrejurimile localității Curtici, nisipuri eoliene cu relief de dune fixate. în cuprinsul câmpiei de divagare sunt frecvente albii și meandre părăsite, grinduri, lăcoviști și săraturi.[14] Repere geografice în țară:

Obiectul SF-ului va consta in tratarea principalelor categorii de lucrări:

  • > Extindere rețea de apa;

  • 4- Extindere rețea de apa

Lucrările pentru extinderea rețelei de apa consta in pozarea unor conducte din polietilena PE-HD SDR 17 PN 10 bar pe următoarele străzi din municipiul Arad:

  • A.    pe strada Ticu Dumitrescu

  • •    lungimea rețelei de apa propusa 1.495,00 ml

  • •    realizata din polietilena PE-HD 0 315 SDR 17 PN 10 bar;

  • •    se va racorda la reteau de apa existenta PE-HD DN 400 de pe str.Constitutiei prin intermediul unui cămin de vane;

  • •    se vor realiza un număr de 39 de branșamente cu diametrul cuprins intre PE-HD 0 32 SDR 17 PN 10 bar- PE-HD 0 90 SDR 17 PN 10 bar;

  • •    pe rețeaua nou proiectata se vor monta un număr de 11 bucăți hidranti supraterani Dn 100;

  • •    se va executa o supratraversare de vale respectiv o subtraversare la intersecția str.Ticu Dumitrescu cu breteaua de acces a drumului DJ 682 in care rețeaua de apa nou proiectata va fi protejata in tub de otel Dn 508 mm x 10 mm cu lungimea de 18.00 ml.La capetele subtraversarii se vor monta 2 cămine de vane Dn 1000.

  • B.    pe strada Lazar Constantin

  • •    lungimea rețelei de apa propusa 41,00 ml

  • •    realizata din polietilena PE-HD 0 125 SDR 17 PN 10 bar;

  • •    se va racorda la reteau de apa existenta PE-HD DN 160 de pe str.Lazar Costantin prin intermediul unui cămin de vane proiectat;

  • •    se vor realiza un număr de 4 de branșamente cu diametrul de PE-HD 0 32 SDR 17 PN 10 bar;

  • •    pe rețeaua nou proiectata se vor monta un număr de 1 bucata hidrant suprateran Dn 80;

  • C.    pe strada Gheorghe Serban

  • •    lungimea rețelei de apa propusa 285,00 ml

  • •    realizata din polietilena PE-HD 0 125 SDR 17 PN 10 bar;

  • •    se va racorda la reteau de apa existenta PE-HD DN 160 de pe str.Gheorghe Seban prin intermediul unui cămin de vane proiectat;

  • •    se vor realiza un număr de 18 de branșamente cu diametrul de PE-HD 0 32 SDR 17 PN 10 bar;

  • •    pe rețeaua nou proiectata se vor monta un număr de 2 bucăți hidranti supraterani Dn 80;

  • •    se va executa o subtraversare la intersecția str.Gheorghe Serban cu str.Mihail Marcus in care rețeaua de apa nou proiectata va fi protejata in tub de otel Dn 273 mm x 8 mm cu lungimea de 7.50 ml.La capetele subtraversarii se vor monta 2 cămine de vane Dn 1000.

  • D.    pe strada Mihail Marcus

  • •    lungimea rețelei de apa propusa 257,00 ml

  • •    realizata din polietilena PE-HD 0 125 SDR 17 PN 10 bar;

  • •    se va racorda la reteau de apa existenta PE-HD DN 160 de pe str.Gheorghe Seban prin intermediul unui cămin de vane proiectat;

  • •    se vor realiza un număr de 32 de branșamente cu diametrul de PE-HD 0 32 SDR 17 PN 10 bar;

  • •    pe rețeaua nou proiectata se vor monta un număr de 3 bucăți hidranti supraterani Dn 80;

  • E.    pe strada Digului

  • •    lungimea rețelei de apa propusa 773,00 ml

  • •    realizata din polietilena PE-HD 0 125 SDR 17 PN 10 bar;

  • •    se va racorda la reteau de apa existenta PE-HD DN 280 de pe str.Voinicilor prin intermediul unui cămin de vane proiectat;

  • •    se vor realiza un număr de 18 de branșamente cu diametrul de PE-HD 0 32 SDR 17 PN 10 bar;

  • •    pe rețeaua nou proiectata se vor monta un număr de 5 bucăți hidranti supraterani Dn 80;

  • •    se vor executa 3 subtraversari la intersecția dintre

-str.Digului cu str.Ciobanului in care rețeaua de apa nou proiectata va fi protejata in tub de otel Dn 273 mm x 8 mm cu lungimea de 16.00 ml.La capetele subtraversarii se vor monta 2 cămine de vane Dn 1000

-str.Digului cu str.Dreptatii in care rețeaua de apa nou proiectata va fi protejata in tub de otel Dn 273 mm x 8 mm cu lungimea de 18.50 ml.La capetele subtraversarii se vor monta 2 cămine de vane Dn 1000

-str.Digului cu str.Fratiei in care rețeaua de apa nou proiectata va fi protejata in tub de otel Dn 273 mm x 8 mm cu lungimea de 16.00 ml.La capetele subtraversarii se vor monta 2 cămine de vane Dn 1000

  • F.    pe strada Dumitru Bagdazar

  • •    lungimea rețelei de apa propusa 81,00 ml

  • •    realizata din polietilena PE-HD 0 125 SDR 17 PN 10 bar;

  • •    se va racorda la reteau de apa existenta PE-HD DN 125 de pe str.Dumitru Bagdazar prin intermediul unui cămin de vane proiectat;

  • •    se vor realiza un număr de 5 de branșamente cu diametrul de PE-HD 0 32 SDR 17 PN 10 bar;

  • •    pe rețeaua nou proiectata se vor monta un număr de 1 bucata hidrant suprateran Dn 80;

Finanțarea investiției va fi asigurata de Primăria Municipiului Arad.

întocmit,

Drd.Ing. Xxxxxx Xxxxxx

INFORMARE PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. în calitate de operator de date cu caracter personal, cu sediul în Arad, str. Sabin Drăgoi, nr^MJudetul Arad, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J02/110/1991, având Cod Unic de înregistrare ^^J^^^^prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, prin mijloace automatizate și manuale, în scopul încheierii și executării contractului de fumizare/prestare a serviciului public de alimentare cu apă și canalizare, potrivit Legii nr. 241/2006 a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.

Temeiul prelucrării datelor furnizate de către dumneavoastră este reprezentat de prev. art. 6 alin. 1 lit b, c, e și f din Regulamentul UE 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date respectiv executarea contractului, îndeplinirea obligațiilor legale ce ne revin în calitate de operator, protejarea intereselor legitime ale operatorului și îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public.

Informațiile înregistrate sunt destinate utilizării de către Compania noastră și împuterniciți (precum furnizori servicii IT, furnizori servicii plăți identificați în cuprinsul facturilor de consum, instituții bancare prin intermediul cărora alegeți să achitați facturile de consum etc) numai în scopul mai sus menționat respectiv pentru facilitarea activităților desfășurate în legătură cu contractul, executarea contractului, în vederea îndeplinirii obligațiilor legale ale Companiei, a îndeplinirii unei sarcini în interes public și/sau pentru protejarea intereselor legitime ale operatorului în legătură cu executarea contractului. Datele dumneavoastră cu caracter personal pot fi comunicate numai autorităților și instituțiilor publice în cazul necesității respectării obligațiilor legale ce ne revin, respectiv: organelor fiscale, Curții de Conturi, instanțelor judecătorești, executorilor judecătorești, altor organe judiciare sau instituții competente de control, dacă este cazul.

în ceea ce privește prelucrarea datelor de către împutemiciți/parteneri contractuali, Compania de Apă Arad S.A. se asigură că încheie cu fiecare dintre aceștia Acorduri privind prelucrarea datelor cu caracter personal în care sunt specificate în mod expres obligațiile părților cu privire la măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru asigurarea securității prelucrării datelor cu caracter personal.

In vederea îndeplinirii scopurilor mai sus menționate, vă informăm că prelucrăm următoarele date cu caracter personal:

  • •    în cazul contractanților persoane fizice: nume, prenume, domiciliu, seria și numărul cărții de identitate, codul numeric personal, cetățenia, locul nașterii, adresa de corespondență, date privind proprietatea, imaginea, date privind membri familiei și date privind sănătatea (numai în cazul deducerilor/eșalonărilor), semnătura.

  • •    în cazul contractanților persoane juridice: datele reprezentantului legal - numele și prenumele, calitatea (asociat/administrator/administrator împuternicit/ delegat/reprezentant legal, etc), seria și numărul C.I., datele celorlalți asociați /administratori, copie CI administrator, semnătura.

în conformitate cu art. 13 alin. 2 lit. e din Regulamentul UE 2016/679, furnizarea acestor date reprezintă o obligație contractuală, fără de care încheierea sau executarea contractului nu este posibilă.

Durata prelucrării datelor cu caracter personal este limitată la perioada contractuală, până la încetarea obligațiilor contractuale și a termenelor legale de arhivare, stabilite conform Nomenclatorului Arhivistic aprobat la nivelul Companiei.

Conform Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și a prevederilor legislației interne privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date beneficiați de următoarele drepturi: dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție, dreptul la ștergere/dreptul de a fi uitat, dreptul la restricționarea prelucrării.

Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteți adresa cu o cerere scrisă, datată și semnată, transmisă operatorului de date Compania de Apă Arad S.A., prin:

  • -    poștă sau registratură la adresa din Arad; str. Sabin Drăgoi, nr. 2-4, cod poștal 310178, județul Arad

  • -    email la-, apacanal@ caarad. ro

    De asemenea, pentru orice întrebări sau nemulțumiri vă putet^d^ș^esponsabilului nostru pentru prelucrarea datelor prin email la                    telefonic la numărul ^^^^^^^interior 120, în zilele lucrătoare, de luni

    până vineri, între orelwSM^^opJu) iar dacă sunteți de părere că vi s-a încălcat vreun drept privind acest subiect, vă puteți adresa Autorității de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (www.dataprotection.ro).

    Ne angajăm să aplicăm toate măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru asigurarea securității datelor dumneavoastră personale, a protejării acestora împotriva distrugerii, modificării, dezvăluirii ori accesului neautorizat

    asupra lor.

    Am luat la cunoștință: Numele și prenumele Xxxxxx Xxxxxx Calitatea PROIECTANT Semnătura.................

    Data 25.04.2023

    ACORD PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR SUPLIMENTARE

    Suplimentar față de datele identificate mai sus, în scopul asigurării unei comunicări rapide și eficiente în ceea ce privește respectarea obligațiilor contractuale este posibilă prelucrarea numărului dumneavoastră de telefon și a adresei de email. Aceste date pot fi prelucrate de Compania noastră numai cu acordul dumneavoastră expres, serviciile prestate nefiind condiționate de furnizarea acestor date. în măsura în care sunteți de acord cu furnizarea acestor date, vă informăm că beneficiați de toate drepturile menționate mai sus, având totodată dreptul de a vă retrage oricând consimțământul acordat printr-o simplă cerere adresată Companiei noastre.

    Categorii date prelucrate

    - adresă e-mail office@intercad proiect.ro/ xxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxx

    Sunt de acord cu prelucrarea lor

    □*

    - nr. de telefon:

    Nu sunt de acord cu prelucrarea lor

    * Notă:rugăm să marcați cu X căsuța corespunzătoare acordului/dezacordului privind prelucrarea acestor date cu caracter personal.

    Numele și prenumele

    Semnătura.................

    Data.....................

    COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR" -S.A. BUCUREȘTI, ROMÂNIA

    SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE TIMIȘOARA Registrul Comerțului J/35/1842/12.08.2003, CUI: 15662430 Timișoara, Str. Gării, nr.2, Cod postai: 300166 Tel:0256212233, Fax:0256493804

    DIVIZIA TEHNICĂ Serviciul O.T.N.

    Biroul Avize C.F.R.

    Tel./ fax:00-40-0256226603, CFR: 133081, 133082

    ; 7

    Nr............ fi2!a 10 IUL

    >rxD

    Referitor la solicitarea D-voastră privind obținerea avizului Sucursalei Regionale C.F. oara pentru realizarea obiectivului „întocmire SF - Rețele de apă aferente străzilor de ământ” mun. Arad, jud. Arad, - C.U. nr. 329 din 06,03.2023, conform adresei Serviciului Tehnic e Evidență Cadastru nr. 3/6/3/348/2023 și a planșei nr. IS-23 (vizată spre neschimbate de Serviciul Tehnic de Evidență Cadastru) din proiect nr. C-058/2023, întocmit de S.C. Intercad S.R.L, amplasamentul propus este situat la o distanță mai mare de lOOm față de calea ferată aparținând C.N.C.F. ”C.F.R.” - S.A. CF 220 Aradul Nou - Glogovăț și în consecință, nu afectează zona de protecție a infrastructurii feroviare publice aflate în concesiunea/administrarea C.N.C.F. ”C.F.R.” - S.A.

    în concluzie, NU ESTE NEVOIE de avizul Sucursalei Regionale C.F. Timișoara pentru obiectivul de investiții analizat deoarece nu afectează zona de protecție a infrastructurii feroviare deținute de C.N.C.F. "C.F.R.”- S.A. și nu întră sub incidența Ordinului M.T.I.C, nr.2031/2O20, respectiv a Ordonanței Guvernului nr. 12/1998 cu completările și modificările ulterioare.

    î PREȘEDINTE C.T.E DIRECTOR

    SECRETAR C.T.E.

    ȘEF SERVICIU O.T.N.

    Adriana MJ^N U

    ȘEF BIROU AVIZE C.F.R.

    Xxxxxx Xxxxxx

    Exur

    Ândrrl PUS

COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR"-S.A BUCUREȘTI, ROMÂNIA SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE TIMIȘOARA Registrul Comarțului:J/35/1842/12.03.2003, CUI: 15662430 Strada Gării, Nr. 2, Cod poștal: 300166 Județul Timiș Tel:00-40-02512233, Fax:00-40-0256493804, CFR:133OO1

Divizia Tehnică

Serviciul Tehnic de Evidență Cadastru

Nr. 3/6/3/348/14.06.2023

Tel / Fax:0256292798, CFR:123158

Către

Serviciul O.T.N Biroul Avize C.F.R.

Referat

Referitor la documentația: “întocmire SF - rețele de apă aferente străzilor de pământ, Municipiul Arad, CF nr. 358587,355965,356193, 355996,355287, 359874,362983 Arad”

C.U.nr.3654 din 29.12.2022

Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD

Documentație întocmită de: S.C. INTERCAD S.R.L.

Obiectivele propuse se vor realiza la o distanță minimă de 109m față de axul liniei CF 220, varianta Aradul Nou - Glogovăț în afara zonei cadastrale CFR, în afara zonei de siguranță CFR și în afara zonei de protecție CFR.

Obiectivele propuse se vor realiza la o distanță minimă de 134m față de axul liniei CF 223 Arad -Nădlac în afara zonei cadastrale CFR, în afara zonei de siguranță CFR și în afara zonei de protecție CFR.

ȘEF SERVICIU TEHNIC DE EVIDENȚĂ CADASTRU Xxx Xxxxxx

DELGAZ

grid

Delgaz Grid SA, ACCES LA RETEA

MUNICIPIUL ARAD

AVIZ DE PRINCIPIU

214197010/27.04.2023

Stimate domnule/doamnă MUNICIPIUL ARAD,

Urmare a solicitării dumneavoastră 214195768 din 26.04.2023 , vă comunicăm avizul de princiu, necesar întocmirii documentației pentru faza PUZ, denumire lucrare ”INTOCMIRE SF-RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT” din localitatea Arad, strada Digului, numarul FN județ AR

  • 1.    Prezentul aviz nu autorizează executarea construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor.

    Delgaz GRID SA

    Departament Acces la Rețea

    ACCES LA RETEA

    www.delgaz.ro

    Xxxxxx Xxxx

    0748282383

    xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxx

    Abreviere: TIMISOARA

    Președintele Consiliului de Administrație

    Xxxxxx Xxxxxxx

  • 2.    În zona supusă analizei există obiective ale sistemului de distribuție a gazelor naturale, marcate orientativ pe planul de situație anexat.

    Directori Generali

    Xxxxxxxx Xxxxxxx

  • 3.    Prezentul aviz este valabil 12 luni pana la 27.04.2024 .

    Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx (Adjunct/Deputy)

    Xxxx Xxxxx Xxxxx

    (Adjunct/Deputy)

    Xxxxx Xxxxxx (Adjunct/Deputy)

    Cu respect,

    Xxxxxxx Xxxxxx

    Coordonator Echipa Acces Rețea Gaz Timișoara

    Sediul Central: Târgu Mureș CUI: 10976687

    Atribut fiscal: RO

    J26/326/08.06.2000

    Manager Racordare

    Xxxxxx Xxxx

    Banca BRD Târgu Mureș

    IBAN:

    RO11BRDE270SV27540412700

    Capital Social Subscris și Vărsat: 773.257.777,5 RON

    Prezentul olan de situație însoțește axizul

    - 214192773

    Delgaz Grid S.A.

    dildata 24.04.2023

24.04.2023

DELGAZ

Coord. Echipa Acces,

întocmit

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

Valabilitatea avizului se prelungește până la data de:

grid

Imobil ce face scopul avizului

—Retea in lucru

—Retea Presiune Joasa

Imobile

—Retea Presiune Medie

—Retea Presiune Redusa

Prezentul plan însotește avizul nr. 214197010/27.04.2024

Xxxxxx Xxxx

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD 310036-Arad, str. Andrei Șaguna, nr. 1-3 Tel. 0257. 254. 438 ; Fax: 0257. 230. 010 web: www.dsparad.ro, e-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxx

Operator date cu caracter personal nr.34651

Nr. 215/05.05.2023 NOTIFICARE

de asistență de specialitate de sănătate publică

Date identificare solicitant și calitatea acestuia;

MUNICIPIUL ARAD

Localitatea: Arad, str. B-dul Revoluției, nr. 75, jud. Arad

Date identificare obiectiv notificat:

Localitatea: Arad, str. Digului, Dr. Xxxxx Xxxxxxxx, Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, Dr. Xxxxxx Xxxxxx, C-tin. Xxxx Xxxxxxxxxx, CF nr. 358587, 355965, 356193, 355996, 355287, 359874,362983, jud. Arad

Activitatea/activitățilc pentru care este notificat obiectivul

REȚELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT

FAZA: S.F

Proiect nr: 058/2023

Proiectant: SC INTERCAD PROIECT SRL

Numărul și data întocmirii referatului de evaluare, numele și prenumele specialistului 613/05.05.2023

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx, medic specialist igienă.

în urma evaluării documentației aferente proiectului propus, s-au constatat următoarele:

  • - proiectul este în concordanță cu legislația națională privind condițiile de igienă și sănătate publică

  • 1.    Respectarea prevederilor art. 31, art. 32 și art. 34 din HG nr. 930/2005.

Notificarea este valabilă atât timp cât nu se modifică datele din memoriul tehnic și proiect.

ȘEF DEPARTAMENT SUPRAVEGHERE ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ

DR. Xxxx Xxxxxxxxx Xxxxxxx

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Agenția Națională pentru Protecția Mediului

AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI ARAD

Nr. 7246/02.05.2023

CLASAREA NOTIFICĂRII

Ca urmare a solicitării depuse de către MUNICIPIUL ARAD prin SERVICIUL INFORMAȚII cu sediul în Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, jud. Arad, pentru proiectul: “întocmire SF - Rețele de apă aferente străzilor de pământ”, propus a fi amplasat în Arad, străzile: Digului, Dr Xxxxx Xxxxxxxx, Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, Dr. Xxxxxx Xxxxxx, C-tin Xxxx Xxxxxxxxxx, jud. Arad, (conform Certificatului de urbanism nr. 329 din 06.03.2023 - emis de către Primăria Municipiului Arad, înregistrată la A.P.M. Arad cu nr. 6876 din data 25.04.2023,

  • -    în urma analizării documentației depuse, a localizării amplasamentului în planul de urbanispm și în raport cu poziția față de arii naturale protejate, zone-tampon, monumente ale naturii, monumente istorice sau arheologice, zone cu restricții de construit, zona costieră;

  • -    având în vedere că:

  • •    proiectul propus nu intră sub incidența Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;

  • •    proiectul propus nu intră sub incidența art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare;

  • •    proiectul propus nu intră sub incidența art. 48 și 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare,

A.P.M. Arad decide:

Clasarea notificării, deoarece proiectul propus nu se supune procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.

Orange Romania Communications S.A.

Direcția Executivă Tehnologie și Informație Romania

Divizia Rețea Acces Romania

Departamentul Proiectare & Implementare Rețea Pasivă

Compartimentul Inventar de Rețea

Data: 17.05.2023

Aviz nr: 133

Către: Municipiul Arad

AVIZ CONDIȚIONAT

Ca urmare documentației dvs. depusă la S.C. Orange Romania Communications S.A. înregistrată sub nr. 133 /data 17.05.2023, privind lucrarea „ Întocmire SF- Rețele de apă aferente străzilor de pamânt ”, vă comunicăm următoarele:

În zona identificată prin planurile de situație atașate la CU nr. 329/16.03.2023, S.C. Orange Romania Communications S.A. are amplasate/pozate instalații de telecomunicații atlate în exploatare.

Având în vedere importanța deosebită a rețelei de telecomunicații proprietatea S.C. Orange Romania Communications S.A., cât și faptul că acestea vor fi afectate de lucrările proiectate conform documentației prezentate, S.C. Orange Romania Communications S.A. este de acord cu această lucrare numai în condițiile îndeplinirii următoarelor măsuri de protejare a rețelelor de telecomunicații subterane și/sau aeriene:

  •    Lucrările pentru care s-a solicitat avizul, efectuate în zona instalațiilor de telecomunicatii, se vor executa numai sub asistența tehnică a S.C. Orange Romania Communications S.A.. Pentru aceasta înainte de începerea lucrărilor beneficiarul /constructorul va solicita acordarea de asistență tehnică la dl. Xxxxxxx Xxxx tel. 0257 204699/ 0760 246191 xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxx) sau prin fax la nr. 0257 215600

Se vor respecta distanțele minime impuse de SR8591/1997

  •    Predarea amplasamentului, privind rețeaua de telecomunicații existentă, se va concretiza prin semnarea unui Proces Verbal de predare / primire amplasament, ce va constitui anexa a unei Minute/Conventii, semnate de ambele părți, beneficiar / constructor respectiv S.C. Orange Romania Communications S.A. .

  •    Dacă la predarea de amplasament se constată că nu pot fi respectate distanțele minime față de instalațiile de telecomunicații de pe amplasament, beneficiarul va solicita la o unitate de specialitate întocmirea unei documentații tehnice pentru devierea/protecția instalațiilor proprietate S.C. Orange Romania Communications S.A. care sa reglementeze această situație.

  •    În cazul lucrarilor de reabilitare drumuri vor fi incluse și fondurile necesare ridicării sau coborârii gurilor de cămine telefonice la noul nivel al carosabilului, în cazul în care nivelul acestuia se va modifica față de cel existent, în urma lucrărilor de modernizare proiectate.

Orange Romania Communications S.A. J40/8926/1997 Cod Unic de Înregistare: 427320 Capital social subscris și vărsat : 318.464.490 Lei

Confidentiality

  •    Toate lucrările proiectate prin această documentație în zona cablurilor de telecomunicații subterane, vor fi prevăzute a se executa obligatoriu manual și în prezența delegaților S.C. Orange Romania Communications S.A..

  •    În cazul în care sunt produse avarii ale instalațiilor de telecomunicații, ca urmare a nerespectării prevederilor prezentului aviz, contravaloarea lucrărilor de remediere a instalațiilor avariate, precum și daunele solicitate de clienții S.C. Orange Romania Communications S.A. datorită întreruperii furnizării serviciilor, vor fi suportate de cel care a produs avaria.

Prezentul aviz este valabil pe toată perioada implementării investițiilor cu condiția începerii execuției lucrărilor în termenul prevăzut de lege, cu excepția cazurilor în care pe parcursul execuției lucrărilor sunt identificate elemente noi care să impună reluarea procedurilor de avizare prevăzute de lege, necunoscute la data emiterii avizelor/acordurilor, precum și/sau modificări ale condițiilor care au stat la baza emiterii acestora, după caz.

Se interzice folosirea informațiilor referitoare la instalațiile de telecomunicații din prezentul aviz, în alte scopuri decât cele pentru care au fost furnizate, ca și transmiterea lor unor terți.

Taxa emitere aviz: achitat.

Cu stimă,

Responsabil Avize Tehnice

Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxxxx semnat digital 2023.05.17 14:42:07 +03'00'

Orange Romania Communications S.A. J40/8926/1997 Cod Unic de Înregistare: 427320 Capital social subscris și vărsat : 318.464.490 Lei

Confidentiality

ROMÂNIA

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE

Nesecret

Arad

Nr. 134 183 din 05.05.2023.

Ex. nr. 1

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ARAD SERVICIUL RUTIER

Către,

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Urmare a analizării documentației prezentate de dumneavoastră pentru „întocmire SF - rețele de apă aferente străzilor de pamant”, în intravilanul mun. Arad, pe străzile Ticu Dumitrescu, Xxxxx Xxxxxxxxxx, Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxx Xxxxxx, Digului, Xxxxxxx Xxxxxxxx, conform certificatului de urbanism nr. 329 din 06.03.2023 emis de Primăria Municipiului Arad, vă comunicăm

avizul nostru de principiu favorabil

cu respectarea umătoarelor condiții:

Obligativitatea prezentării înainte de începerea lucrărilor ce fac obiectul avizării Poliției Rutiere a documentației privind începerea acestora, care va include memoriu de prezentare a categoriei lucrărilor și a tehnologiei de execuție, autorizația de construire, demunirea societății care va executa lucrarea precum și fotocopia certificatului unic de înregistrare al acesteia, perioada de execuție, persoana responsabilă cu datele de identificare și contact, planul de management al traficului, conform „Normelor Metodologice Comune M.A.I./M.T. nr. 1112/411/2000 privind condițiile de închidere sau de instituire a restricțiilor de circulație în vederea executării de lucrări în zona drumului public și/sau pentru protejarea drumului”, precum și taxa de avizare conform OG 128/2000 și o copie a prezentului aviz.

Prezentul aviz nu acordă dreptul de începere a lucrărilor, este valabil 12 luni, de la data emiterii și doar împreună cu acordul emis de către administratorul drumului public/comisia de specialitate din cadrul Administrației Publice Locale, iar nerespectarea uneia, sau după caz, a mai multor condiții dintre cele impuse prin prezentul aviz, atrage nulitatea de drept a acestuia.

Taxa de avizare a fost achitată conform orinului de plata nr. 318 din 05.05.2023, în valoare de 100 de lei.

Cu stimă,

ȘEFUL SERVICIULUI RUT

Comisar -

Xxxxx Xxxxxx-^

Arad. str. Andrei Șaguna. nr 103 Telefon: 0257/207100, interior 21101. lan: 0257/21 email: xxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxți.ro

..Confidențial1 Date cu caracter personal, prelucrate conform prevederilor HGi’D 2016'679

O-distribuție

Banat

E-DISTRIBUTIE BANAT S.A.

Strada Pestalozzi Iohan Heinrich, nr. 3-5, TIMISOARA, TIMIS Telefon/fax: 0256929 / 0372876276

Nr. 17414778 din 15/06/2023

Catre

MUNICIPIUL ARAD, domiciliul/sediul in judetul ARAD, municipiul/ orasul/ sectorul/ comuna/ satul ARAD, Bulevardul Revolutiei, nr. 75, bl.    - , sc. - , et. - , ap. - .

Referitor la cererea de aviz de amplasament inregistrata cu nr. 17414778 / 25/04/2023, pentru obiectivul Studiu de Fezabilitate - Retele de apa aferente străzilor de pamant cu destinația Documentație S.F. -alimentare cu apa situat in judetul ARAD, municipiul/ orasul/ comuna/ sat/ sector ARAD, Strada Constantin Ticu Dumitrescu, nr. FN, bl. - , et. - , ap. - , CF - , nr. cad. - .

In urma analizarii documentatiei pentru amplasamentul obiectivului mentionat, se emite:

AVIZ DE AMPLASAMENT FAVORABIL Nr. 17414778 / 15/06/2023

  • •    Utilizarea amplasamentului propus, pentru obiectivul d-voastra, se poate face cu respectarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale nr.123/2012, a Ordinului ANRE nr.49/2007 si nr. 25/2016, a prescriptiilor si normelor tehnice energetice PE 106/2003, SR 8591/97, NTE 003/04/00 si NTE 007/08/00.*

AVIZ FAVORABIL VALABIL NUMAI PENTRU FAZA STUDIU DE FEZABILITATE CU RESPECTAREA URMATOARELOR CONDITII: 1. In zona exista LEA 0,4kV, LES 0,4kV ce nu apartin E-Distributie Banat SA; 2. PENTRU OBTINEREA AVIZULUI IN FAZA DTAC, SE VA CERE UN NOU AVIZ DE AMPLASAMENT; 3. Se vor respecta Ordinul ANRE nr. 239/2019, PE 101A/85, NTE 003/04/00, NTE 007/08/00 si PE 106/2003 in ceea ce priveste coexistenta PT, LEA, LES cu cladiri, drumuri, imprejmiuiri, utilitati (gaz, apa, canalizare, etc.), propuse a se construi; 4. Este interzisa exec. de sapaturi mecanizate la dist. mai mici de 1,5m fata de traseul LES ex. dar nu inainte de det. prin sondaje a traseului acestora si 1m fata de fundatiile stalpilor, ancore, prize de pamant, etc.; TOATE SAPATURILE SE VOR EXECUTA MANUAL PE TRASEUL LES EXISTENT; 5. Dist. de sig. mas. in plan orizontal, (APROPIERE) intre conducta subterana de apa si fundatiile propuse fata de LES 20kV, LES 0,4kV ex. va fi min. 0,6m iar in plan vertical, (INTERSECTIE) intre conducta si LES dist. va fi min. 0,25m, cf. NTE 007/08/00; 6. Dist. mas. pe oriz. (APROPIERE, TRAVERSARE) intre peretele conductei subterane de apa propusa si fundatia celui mai apropiat stalp LEA 0,4 kV, LEA 20 kV sau orice element al prizei de pamant sa fie min. 2m, cf. NTE 003/04/00, PE 106/2003; 7. Dist. mas. pe oriz. (APROPIERE, TRAVERSARE) intre peretele conductei subterane de apa propusa si fundatia celui mai apropiat stalp LEA 110 kV sau orice element al prizei de pamant sa fie min. 5m, cf. ord. ANRE 239/2019; 8. Dist. min. de APROPIERE mas. pe oriz. intre armaturile metalice supraterane ale conductei de apa, robinete, refulatoare, vane, etc. si axul LEA 0,4 kV ex., va fi egala cu inaltimea deasupra solului a celui mai inalt stalp din zona de apropiere, respectiv plus 3m pt. LEA 110kV (aprox. 34m), LEA 20 kV(aprox. 15m) cf. ord. ANRE 239/2019; 9. Dist. mas.

pe oriz. intre armaturile metalice supraterane ale conductei de apa si fundatia stalpului LEA 0,4 kV, LEA 20 kV, LEA 110kV (TRAVERSARE) va fi egala cu inaltimea stalpului, respectiv inaltimea stalpului plus 3 m; Dist. intre priza de pamant de 10 ohmi a conductei (armaturii, etc.) si cea mai apropiata fundatie sau priza de pamant a LEA 110kV, LEA 20 kV ex. va fi min. 20 m, cf. NTE 003/04/00, PE 106/2003; 10. In zonele aflate sub LEA plus 10 m de o parte si de alta fata de fazele extreme nu se admit instalatii supraterane pe conducte (hidranti, dispozitive antisoc, vane, supape de dezaerisire, gura de vizitare etc.)cf. Ordinul ANRE nr. 239/2019;

  • •    Traseele rețelelor electrice din planul anexat sunt figurate informativ. Pe baza de comanda data de solicitant (executant). Zona MT/JT Arad Municipal asigura asistenta tehnica suplimentara nu e cazul la faza SF;**

  • •    Executarea lucrarilor de sapaturi din zona traseelor de cabluri se va face numai manual, cu asistenta tehnica suplimentara din partea Zonei MT/JT Arad Municipal cu respectarea normelor de protectia muncii specifice. In caz contrar solicitantul, respectiv executantul, va suporta consecintele pentru orice deteriorare a instalatiilor electrice existente si consecintele ce decurg din nealimentarea cu energie electrica a consumatorilor existenti precum si raspunderea in cazul accidentelor de natura electrica sau de alta natura nu e cazul la faza SF;**

  • •    Distantele minime si masurile de protectie vor fi respectate pe tot parcursul executiei lucrarilor.

  • •    In zonele de protectie ale LEA nu se vor depozita materiale, pamânt prevazut din sapaturi, echipamente, etc. care ar putea sa micsoreze gabaritele. Utilajle vor respecta distantele minime prescrise fata de elementele retelelor electrice aflate sub tensiune si se va lucra cu utilaje cu gabarit redus in aceste zone.

  • •    Executantii sunt obligati sa instruiasca personalul asupra pericolelor pe care le prezinta executia lucrarilor in apropierea instalatiilor electrice aflate sub tensiune si asupra consecintelor pe care le poate avea deteriorarea acestora. Pagubele provocate instalatiilor electrice si daunele provocate consumatorilor ca urmare a deteriorarii instalatiilor vor fi suportate integral de cei ce se fac vinovati de nerespectarea conditiilor din prezentul aviz. Executantii sunt direct raspunzatori de producerea oricaror accidente tehnice si de munca.

  • •    Avizul de amplasament nu constituie aviz tehnic de racordare. Pentru alimentarea cu energie electrica a obiectivului sau, daca obiectivul exista si se dezvolta (cu cresterea puterii fata de cea aprobata initial), veti solicita la operatorul de distributie E-DISTRIBUTIE BANAT S.A. aviz tehnic de racordare**

  • * ** In zona de aparitie a noului obiectiv exista retea electrica de distributie DA 0 NU □

  • * ** Noul obiectiv poate fi racordat la reteaua existenta                      DA □ NU 0

Posibilitatile de racordare pentru puterea specificata in cererea de aviz de amplasament fiind prin: -, aceasta solutie este insa orientativa, urmand ca solutia exacta se se stabileasca in cadrul Fisei de solutie sau a Studiului de Solutie, dupa depunerea la Operator a cererii de racordare.

Racordarea la reteaua electrica de interes public presupune urmatoarele etape:

  • •    depunerea de catre viitorul utilizator a cererii de racordare si a documentatiei aferente pentru obtinerea avizului tehnic de racordare;

  • •    stabilirea solutiei de racordare la reteaua electrica si emiterea de catre operatorul de retea a avizului tehnic de racordare, sub forma de oferta de racordare; tarifele pentru emitere aviz tehnic de racordare conform Ordinului ANRE nr. 114/2014, si pentru tarifele de racordare conform Ordinului ANRE nr. 11/2014, Ordinului ANRE nr. 87/2014 si Ordinului ANRE nr. 141/2014.

  • •    incheierea contractului de racordare intre operatorul de retea si utilizator in termenul de valabilitate al ATR;

  • •    incheierea contractului de executie intre operatorul de retea si un executant, realizarea lucrarilor de racordare la reteaua electrica si punerea in functiune a instalatiei de racordare;

  • •    punerea sub tensiune a instalatiei de utilizare pentru probe, etapa care nu este obligatorie pentru toate categoriile de utilizatori;

    • *    emiterea de catre operatorul de retea a certificatului de racordare;

    • •    punerea sub tensiune finala a instalatiei de utilizare;

    In vederea racordarii la reteaua electrica de distributie, solicitantul trebuie sa prezinte dosarul instalatiei de utilizare

    • •    In cazul in care in zona mai sunt si alte instalatii electrice care nu apartin E-DISTRIBUTIE BANAT S.A., solicitantul va obtine obligatoriu avizul de amplasament si de la proprietarul acelor instalatii electrice (TRANSELECTRICA, HIDROELECTRICA, TERMOELECTRICA, alti detinatori de instalatii, dupa caz).

    • •    Prezentul avizul este valabil pe perioada valabilitatii Certificatului de Urbanism nr. 329 / 06/03/2023, respectiv pana la data de 06/03/2025.

    • •    Prezentul aviz este valabil numai pentru amplasamentul pentru care a fost emis.

    • •    Se anexeaza 23 planuri de situatie vizate de Zona MT/JT Arad Municipal.

    • •    Redactat in 2 (doua) exemplare, din care unul pentru solicitant.

    Responsabil E-DISTRIBUTIE BANAT S.A.

    Manager UT Arad

    Xxxxxx Xxxxxxxx Ma-:

    Signed by Xxxxxxxx

    Xxxxx Xxxxxx on 15/06/2023 at 16:23:41 CEST

    Verificat

    Intocmit

    Xxxx Xxxxxxx

    Xxxxxx Xxxxxxx

    Signed by Xxxxxxx Xxxx Xxxxxx on 15/06/2023 at 15:03:03 CEST

    Ca urmare a prelungirii valabilitatii Certificatului de Urbanism, se prelungeste valabilitatea Avizului de amplasament pana la ...........................................

    Responsabil _____________________

    * pentru aviz favorabil fara conditii se va inscrie "“"Nu este cazul" / pentru aviz favorabil cu conditii se vor inscrie distantele minime de apropiere si incrucisare intre obiectivul propus si retelele electrice (LEA sau LES) exitente in zona, in conformitate cu prescriptiile energetice in vigoare.

    ** daca nu sunt conditii se va inscrie "Nu este cazul"

    *** se bifeaza casuta corespunzatoare situatiei, se specifica tipul de bransament propus si intaririle de retea (daca este cazul)

SERVICIUL DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE

UNITATEA MILITARĂ 0500 BUCUREȘTI

Splaiul Independenței nr. 323A, Sector 6. 060044, București, România Tel. 021.202.25.91, Fax 021.313.13.84, xxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

Nr.                 din

Neclasificat

Ex. nr. 1

Domnului Primar BIBART CĂLIN

MUNICIPIUL ARAD, JUDEȚUL ARAD

  • 7                       V

Stimate Domnule Primar,

Ca urmare a solicitării de aviz, însoțită de documentația aferentă, înregistrată la instituția noastră cu nr. 18105 din 27.04.2023 (AR-6102), a completării din 04.05.2023, precum și a documentației transmise în format fizic, înregistrată la instituția noastră cu nr. 18167 din 03.05.2023 (AR-6360), adresate de Primăria Municipiului Arad, în calitate de beneficiar, cu sediul în localitatea Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, județul Arad, identificat prin C.LF. 3519925;

în baza Documentației tehnice - proiect nr. 058/2023 (Contract nr. 26740/29.03.2023) elaborată de societatea Intercad Proiect S.R.L., cu sediul în municipiul lași, strada Basarabi, nr. 5, bl. A1, sc. A, județul lași;

Având în vedere prevederile Certificatului de urbanism nr. 329 din 06.03.2023, cu valabilitatea de 24 de luni, emis de Primăria Municipiului Arad, județul Arad;

Ținând cont de faptul că, Serviciul de Telecomunicații Speciale (denumit în continuare „STS”) deține rețele de telecomunicații speciale, în zona de interes;

în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Serviciul de Telecomunicații Speciale emite următorul:

AVIZ FAVORABIL

privind aprobarea Studiului de Fezabilitate - Rețele de apă aferente străzilor de pământ - amplasament situat în municipiul Arad, străzile: Digului, Dr. Xxxxx Xxxxxxxx, Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, Dr. Xxxxxx Xxxxxx, C-tin Xxxx Xxxxxxxxxx, județul Arad, înscris în C.F. Arad: nr. 358587, nr. 355965, nr. 356193, nr. 355996, nr. 355287, nr. 359874 și nr. 362983, identificat prin nr. cad. 358587, nr. cad. 355965, nr. cad. 356193, nr. cad. 355996, nr. cad. 355287, nr. cad. 359874, respectiv nr. cad. 362983.

cu respectarea următoarelor cerințe:

  • 1.    Solicitarea unui nou aviz de la instituția noastră pentru faza următoare (D.T.A.C.+D.T.O.E.), însoțită de documentația specifică, întrucât în zona studiată orice lucrare de săpătură ar putea afecta integritatea rețelelor de telecomunicații speciale;

Neclasificat

  • 2.    încheierea unei Convenții între STS și Municipiul Arad, pentru eliberarea avizului instituției noastre, în vederea obținerii autorizației de construire (faza D.T.A.C.+D.T.O.E.), care să cuprindă clauzele necesare pentru asigurarea integrității rețelelor de telecomunicații speciale, printre care:

  • a)    Asigurarea protecției rețelelor de telecomunicații speciale și disponibilitatea serviciilor de telecomunicații furnizate de STS pentru beneficiarii săi, definite prin Legea nr. 92/1996 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Telecomunicații Speciale, cu modificările și completările ulterioare, existente în zona amplasamentului investiției;

  • b)    Solicitarea de către beneficiar a întocmirii unui proiect tehnic de către o firmă care să aibă cuprins în obiectul de activitate proiectare/execuție lucrări de telecomunicații pe suport de fibră optică și/sau cupru, dacă prin lucrările propuse se impune protecția și/sau după caz, relocarea rețelelor de telecomunicații speciale, înainte de începerea lucrărilor de construcții aferente investiției publice; Soluțiile tehnice privind protecția și/sau relocarea rețelelor de telecomunicații speciale vor fi discutate cu reprezentanții STS - Unitatea Militară 0783 Arad;

  • c)    Suportarea în integralitate de către beneficiar a costurilor de proiectare și a celor aferente lucrărilor de protecție și/sau relocare a rețelelor de telecomunicații speciale. Executarea acestora se efectuează doar în baza proiectului tehnic menționat la lit. b), avizat de STS, după întocmire.

Asistența tehnică privind protecția rețelelor de telecomunicații speciale se solicită de la STS - Unitatea Militară 0783 Arad, telefon nr. 0257/256.614, fax nr. 0257/214.100, email: xxxxxx@xxxxxxxxx.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii sale pe toată durata de valabilitate a Certificatului de urbanism nr. 329 din 06.03.2023 emis de Primăria Municipiului Arad, județul Arad și poate fi folosit doar pentru aprobarea studiului de fezabilitate.

Nerespectarea cerințelor de mai sus atrage nulitatea avizului și suportarea de către cei vinovați a tuturor consecințelor ce decurg din aceasta.

Eventualele modificări ale soluției prezentate impun solicitarea unui nou aviz de la Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Totodată, vă restituim un exemplar al documentației transmise (37 file, neclasificat).

Pentru alte informații puteți accesa www.sts.ro sau ne puteți contacta la telefon nr. 021/20.22.590 sau nr. 021/20.22.591, fax nr. 021/31.31.384 și email: xxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx.

De asemenea, precizăm că începând cu data de 24.10.2022 noile solicitări privind emiterea avizelor se transmit prin completarea formularului afișat pe site-ul www.sts.ro în Secțiunea Reglementări - Avize - Avize de urbanism (https://formulare.sts.ro/avize-reqlementari/).

Numele si prenumele verificatorului atestat:

Ing. Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

Adresa, telefon: Botoșani, Calea National 101 0745026686

REFERAT PRIVIND VERIFICAREA DE PROIECTE LA EXIGENTA Af

Nr. 310     /22.05.2023

PROIECT: REȚELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT

FAZA: STUDIU GEOTEHNIC (SG)

PROIECTANT DE SPECIALITATE: ENGGEO NORTH SRL

BENEFICIAR: MUNICIPIUL ARAD

AMPLASAMENT: MUNICIPIUL ARAD, JUDEȚUL ARAD

Data prezentării la verificare: 22.05.2023

Data eliberării proiectului: 22.05.2023

2.CARACTERISTICI PRINCIPALE ALE PROIECTULUI SI CONSTRUCȚIILOR

Studiul geotehnic prezentat urmărește identificarea stratigrafica si caracteristicile geotehnice si fizice, mecanice ale stratelor pe zona activa, prezentat referiri la structura geologica si stratificatia de suprafața a terenului, hidrologia si seismicitatea zonei.

  • 3.    DOCUMENTE CE SE PREZINTĂ LA VERIFICARE

Piese scrise:

  • -    referat geotehnic:

  • -    geologia;

  • -    stratificatia;

  • -    concluzii;

Piese desenate:

  • -    plan încadrare in zona;

  • -    plan cu amplasarea a forajelor geotehnice;

  • -    fise de foraj.

CONCLUZII ASUPRA VERIFICĂRII

Studiul geotehnic este intocmit in condițiile respectării cerințelor de proiectare si conține date necesare pentru faza preliminară a proiectului.

Se vor respecta indicațiile studiului geotehnic.

Se avizeaza favorabil pentru faza - STUDIU GEOTEHNIC

Am primit                                                Am predat _ . 4,^^.

dr. ing. Zah^^ Constantin

PROIECT

NR. 84/2023

LUCRAREA: FAZA: BENEFICIAR: AMPLASAMENT: EXECUTANT:

REȚELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT

STUDIU GEOTEHNIC (S.G.)

MUNICIPIUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD, JUDEȚUL ARAD

ENGGEO NORTH SRL

Pr.sp.geoțșhnică, Ing. geoLCighi^flihai

  • 1.    DA TE GENERALE

DENUMIREA SI AMPLASAREA LUCRĂRII: REȚELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT

Amplasamentul studiat este situat pe strada Ștefan Tenetchi, în municipiul Arad, județul

Arad.

Din punct de vedere geomorfologic, municipiul Arad este situat în unitatea strcturală Câmpia Aradului.

PROIECTANT DE SPECIALITATE PENTRU STUDIU GEOTEHNIC - ENGGEO NROTH

SRL;

NUMELE SI ADRESA TUTUROR UNITĂȚILOR CARE AU PARTICIPAT LA INVESTIGAREA TERENULUI DE FUNDARE;

  • -    ENGGEO NORTH SRL - execuție foraje geotehnice, încercări de penetrare dinamică medie (DPM);

  • -    ENGGEO NORTH SRL - elaborare studiu;

  • 2.    DATE PRIVIND TERENUL DIN AMPLASAMENT

    • 2.1.    TECTONICA Șl SEISMICA ZONEI

Conform normativului P100/1-2013 (intrat in vigoare de la 01.01.2014) valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare este ag = 0.20g pentru cutremure avand intervalul mediu de recurenta IMR = 225 ani si 20 % probabilitate de depășire. Valoarea perioadei de control (colt) Tc a spectrului de răspuns este 0,7 s.

Conform STAS 11100/1-93, din punctul de vedere al macrozonarii seismice, zona se incadreaza in gradul 7i pe scara MSK corespunzătoare unei perioade de revenire de 50 ani.

  • 2.2.    CARACTERIZAREA GEOLOGICĂ A ZONE

Din punct de vedere geologic, zona aparține Bazinului Panonic, coloana litologică a acestui cuprinzând un etaj inferior afectat tectonic și o covertură posttectonică.

Depozitele cuaternale, cele care reprezintă terenul de fundare, sunt reprezentate în general de trei tipuri genetice de formațiuni:

  • -    aluvionare - aluviuni vechi și noi ale râurilor care străbat regiunea și întră în constituția teraselor și luncilor acestora;

  • -    gravitataționale - reprezentate prin alunecări de teren și deluvii de pantă; 'M

  • -    cu geneză mixtă (eolieană, deluvial - proluvială) - reprezentate prin argile c£concrețiuni fero-manganoase și depozite de piemont.

  • 2.3.    CARACTERIZAREA GEOMORFOLOGICĂ A ZONEI

Din punct de vedere geomorfologic amplasamnetul studiat se găsește într-o zonă de câmpie joasă, având suprafața relativ plană, cu altitudini cuprinse între 80-90 m.

  • 2.4.    CARACTERIZAREA CLIMATICĂ A ZONEI

Prin poziția sa, amplasamnetul studiat se încadrează în sectorul cu clima continentală moderată, caracteristic regiunilor vestice și nord-vestice ale țării și este supus unei circulații vestice predominante, în timpul iernii predomină invaziile de natură maritim-polară dinspre nord-vestul continentului, iar vara, aerul cald dinspre sud-vest, în cadrul activității ciclonice nord-mediteraneene deplasate spre nord.

  • 2.6.    DATE GEOTEHNICE

Amplasamentele studiate, situate în municipiul Arad, județul Arad (conform planului de încadrare anexat) a fost cercetate prin 6 încercări de penetrare dinamică și 2 foraje geotehnice, (notate cu F1-F2 și respectiv DP1-DP6), localizate în teren conform cu planul de încadrare anexat (anexele grafice nr. 1.1).

Prezentul studiu geotehnic a fost întocmit în baza prevederilor conținute în:

  • -    NP 074-2014 - „Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții”;

  • -    NP 125-2010 - „Normativ privind fundarea construcțiilor pe pământuri sensibile la umezire"

  • -    SR EN 1997-1 - „Eurocode 7 - Proiectarea geotehnică. Anexa națională”;

  • -    SR EN 1997-2 - „Eurocode 7 - Investigarea și cercetarea terenului";

  • -    EN ISO 14688-1,2 - Cercetări și încercări geotehnice. Identificarea și clasificarea pământurilor. Principii pentru clasificare”;

  • -    STAS 1243-88 - Clasificare și identificarea pământurilor.

  • -    EN ISO 22476-2 - Cercetări și încercări de teren. încercarea de penetrare dinamică.

Conform NP074/2014 prezentul studiu geotehnic are ca scop:

  • -    consultarea și utilizarea profilurilor unitare de stratificație cu indici geotehnici aferenți întocmiți la studiile geotehnice aferente din zonă și vecinătăți cât și din execuția forajelor realizate pentru verificarea stratificației pe zona activă a fundațiilor în amplasamentul analizat;

  • -    stabilirea naturii de bază și a materialelor care vor alcătui corpul terasamentelor;

  • -    stabilirea zonei dificile (pământuri sensibile la umezire, lucrări amplasate pe versanți);

  • -    stabilirea celei mai favorabile variante de fundare în funcție de caracteristicile și stabilitatea terenului de bază;

  • -    identificarea tipului stării și caracteristicilor fizico - mecanice ale terenului de fundare;

  • -    stabilitatea nivelului freatic și influența acestuia asupra terenului de fundare;

  • -    încadrarea terenurilor naturale în clasele prevăzute de normele de deviz pentru lucrări de săpături și terasamente.

  • 2.7.    ISTORICUL AMPLASAMENTULUI SI SITUAȚIA ACTUALA

Amplasamentul studiat este situat în municipiul Arad, județul Arad și este încadrat într-o zonă cu stabilitatea locală asigurată.

  • 2.8.    CONDIȚII REFERITOARE LA VECINĂTĂȚILE LUCRĂRII

Amplasamentul sunt situate într-o zonă dens populată, cu imobile cu regim de înălțimne mic si mediu.

1

  • 2.9.    ÎNCADRAREA OBIECTIVULUI ÎN “ZONE DE RISC”

    CRITERIU

    LITOLOGIC

    GEOMORFOLOGICA

    STRUCTURAL

    HIDROLOGIC SI CLIMATIC

    HIDROGEOLOGIC

    SEISMIC

    SILVIC

    ANTROPOGEN

    PROBABILITATEA

    • -    REDUSĂ

    • -    REDUSĂ

    • -    REDUSĂ

    -MEDIE

    • -    MEDIE

    • -    REDUSĂ

    -MARE

    • -    REDUSĂ

Concluzia: Potențial de alunecare redus, probabilitatea de producere a alunecărilor de teren, redusă.

  • 3) PREZENTAREA INFORMAȚIILOR GEOTEHNICE

Pentru determinarea stratului de fundare al obiectivelor propuse, și studierea stratificației nivelului apei subterane și stabilității versantului au fost efectuate 8 puncte de investigație: 2 foraje geotehnic și 6 încercări de penetrare dinamică medie, măsurători conform legislației în vigoare, cu aparatura adecvată si cu indici de precizie determinați.

In urma cartărilor s-a stabilit următoarea succesiune de strate:

  • -    system rutier existent (asphalt)

  • -    argilă, argilă prăfoasă, plastic consistentă;

  • -    argilă marnoasă, plastic tare;

  • 3.1.    METODELE, UTILAJELE SI APARATURA FOLOSITE

Pentru determinarea stratului de umpluturi și sol vegetal, studierea stratificației nivelului apei subterane și calculul stabilității versantului au fost efectuate foraje geotehnice și încercări de penetrare dinamică medie (DPM) cu penetrometrul dinamic PAGANI DPM 20-30 (echipament conform standardului EN ISO 22476-2), cu ajutorul căruia s-au obținut date „în situ” și recoltat probe tulburate.

Pentru determinarea grosimii sistemului rutier existent s-a folosit carotiera cu motor pe benzină Hildi DD 160.

Pentru recoltarea, etichetarea și ambalarea probelor s-au aplica prescripțiile SR EN 1997 -2:2008 EUROCODE 7. Probele recoltate s-au ambalat și asigurat în vederea păstrării integrității lor pe parcursul transportului și depozitării lor.

Poziția prospecțiunilor este reprezentată în planul de situație anexat iar rezultatele determinărilor au fost interpretate cu ajutorul soft-ului specializat Dynamic Probing (GEOSTRU SOFTWARE SRL), și sunt centralizate pe fișele încercărilor de penetrare dinamică.

  • 3.2.    DATELE CALENDARISTICE

Faza de teren a studiului geotehnic, analizele de laborator si faza de elaborare a studiului geotehnic au fost efectuate in perioada mai 2023.

  • 3.3.    STRATIFICATIA PUSĂ ÎN EVIDENTĂ

9                                                                                     9

ÎNCERCARE DE PENETRARE DINAMICA 1 (DP1-STRADA DIGULUI)

Adânc, strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2 )

Tip

Greutate volumic ă (t/m3)

Greutate volumic ă saturată (t/m3)

Tensiun e efectivă (Kg/cm2 )

Coeficie nt de corelație cu Nspt

NSPT

Descriere

0.4

18.75

70.83

Coeziv

2.06

2.27

0.04

0.76

14.34

umplutura antropica

1.2

4.5

16.64

Coeziv

1.66

1.86

0.15

0.76

3.44

argila, plastic consistenta

3

14.72

51.38

Coeziv

2.01

2.21

0.4

0.8

11.75

argilă mămoasă cu intercalatii nisipoase, plastic tare

ÎNCERCARE DE PENETRARE DINAMICA 2 (DP2 ■ STRADA DUMITRU BAGDAZAR)

Adânc, strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2 )

Tip

Greutate volumic ă (t/m3)

Greutate volumic ă saturată (t/m3)

Tensiun e efectivă (Kg/cm2 )

Coeficie nt de corelație cu Nspt

NSPT

Descriere

0.4

4

15.11

Coeziv

1.64

1.86

0.03

0.76

3.06

umplutura antropica

3

6.85

24.26

Coeziv

1.78

1.88

0.3

0.78

5.36

argila prăfoasa, plastic consistenta

ÎNCERCARE DE PENETRARE DINAMICA 3 (DP3 - STRADA MIHAI MARCUS)

Adânc, strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2 )

Tip

Greutate volumic ă (t/m3)

Greutate volumic ă saturată (t/m3)

Tensiun e efectivă (Kg/cm2 )

Coeficie nt de corelație cu Nspt

NSPT

Descriere

0.3

4.33

16.37

Coeziv

1.66

1.86

0.02

0.76

3.31

umplutura antropica

3

6.37

22.55

Coeziv

1.76

1.88

0.29

0.78

4.99

argila, plastic consistenta

ÎNCERCARE de penetr

ARE DINAMICA 4 (DP4 - STRADA DR GH

EORGHE SERMAN)

Adânc, strat (m)

NPDM

Rd

(Kg/cm2 )

Tip

Greutate volumic ă (t/m3)

Greutate volumic ă saturată (t/m3)

Tensiun e efectivă (Kg/cm2 )

Coeficie nt de corelație cu Nspt

NSPT

Descriere

0.9

4.11

15.47

Coeziv

1.64

1.86

0.07

0.76

3.14

umplutura antropica

3

5.67

19.75

Coeziv

1.73

1.87

0.33

0.78

4.44

argila, plastic consistenta

ÎNCERCARE DE PENETRARE DINAMICA 5 (DP5 ■ STRADA LAZAR AUGUSTIN)

Adânc, strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2 )

Tip

Greutate volumic ă (t/m3)

Greutate volumic ă saturată (t/m3)

Tensiun e efectivă (Kg/cm2 )

Coeficie nt de corelație cu Nspt

NSPT

Descriere

0.4

5.75

21.72

Coeziv

1.72

1.87

0.03

0.76

4.4

umplutura

3

5

17.57

Coeziv

1.69

1.87

0.29

0.78

3.91

argila, plastic consistenta

INCERCAREDEPENETRARE; DINAMICA 6 (DP6 - STRADA TICU DUMITRESCU)

Adânc, strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2 )

Tip

Greutate volumic ă (t/m3)

Greutate volumic ă saturată (t/m3)

Tensiun e efectivă (Kg/cm2 )

Coeficie nt de corelație cu Nspt

NSPT

Descriere

0.3

6

22.67

Coeziv

1.74

1.87

0.03

0.76

4.59

umplutura antropica

3

4.96

17.39

Coeziv

1.69

1.87

0.28

0.78

3.88

argila prăfoasa, plastic consistenta

FORAJ GEOTEHNIC 1 (F1 - STRADA DIGULUI)

  • -    0,00 - 0,40 m - umplutura antropica;

    -    0,40 -1,40 m - argilă, plastic consistentă;
    -    1,40 - 3,00 m - argilă mărnoasă, cu intercalați! nisipoase, plastic tare.

FORAJ GEOTEHNIC 2 (F2):

  • -    0,00 - 0,40 m - umplutura antropica;

  • -    0,40 - 3,00 m - argilă, plastic consistentă - moale;

  • 3.4.    NIVELUL APEI SUBTERANE

Nivelul freatic nu a fost interceptat în forajele executate.

  • 3.5.    CONDIȚII SPECIFICE AMPLASAMENTULUI

Conform „Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii zăpezii asupra construcțiilor” - CR 1-1-3-2012 amplasamentul este caracterizat de o încărcare la sol So,k= 1,5 kN/m2 cu un IMR = 50 ani din punct de vedere al calcului greutății stratului de zăpadă.

Conform „Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii vântului asupra construcțiilor” - CR 1-1-4-2012 amplasamentul este caracterizat de o presiunea de referință a vântului, mediată pe 10 min. la 10 m înălțime de la sol pentru o perioadă de recurență de 50 ani, de qret = 0,5 kPa.

Conform STAS 6054 - 77 adâncimea de îngheț este 0.70 4- 0.80 cm.

  • 4. EVALUAREA INFORMAȚIILOR GEOTEHNICE 9

Prezentul studiu geotehnic se referă la condițiile geotehnice de pe amplasamentul analizat în municipiul Arad, județul Arad.

4.1.STABILIREA CATEGORIEI GEOTEHNICE

Conform normativului NP074/2014, lucrarea proiectată se încadrează în categoria geotehnică 1, având risc geotehnic scăzut (9 puncte).

Stabilirea categoriei geotehnice, conform Normativului NP 074-2014, s-a făcut astfel:

Condiții de teren

Terenuri medii

3p

Apa subterană

Fără epuizmente

1 P

Clasificarea construcției

după categoria de importanță

Normală

3p

Vecinătăți

Fără riscuri

1 P

Accelerația terenului ag = 0,20

2p

Total

9p

  • 4.2.    STABILITATEA GENERALĂ A ZONEI

Amplasamentul analizat are stabilitatea locală asigurată și nu este inundabil.

  • 4.3.    ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

•REȚELE

  • -    amplasamentele studiate au la data întocmirii prezentei documentații, stabilitatea locală asigurată, nefiind supus inundațiilor sau viiturilor de apă din precipitații;

  • -    terenul de fundare/ pozare al conductelor va fi formată dintr-o argilă/ argilă prăfoasă/ argilă mărnoasă, cu grad de plasticitate diferit, de la tare - consistent;

Conductele din cadrul rețelei de distribuție și aducțiune se vor monta /îngropa sub adâncimea de îngheț (în zona fiind de - 0.70 - 0.80 m).

Lățimea fundului șanțului de pozare va fi astfel dimensionată încât să existe minim 20 cm liberi pe marginea fiecărei părți a conductei.

înainte de pozare, se va așterne pe fundul șanțului nisip, care constituie patul de fundare al conductei.

în zonele în care la fundul tranșeii se găsește un strat de pământ cu consistență plastic moale, pentru stabilizarea terenului se va utiliza un strat de piatră spartă de cca 0,30 m, după care stratul de nisip;

Conform prevederilor din Indicatorul Ts/1981, pământurile în care se vor executa săpături, se încadrează în următoarele categorii de teren:

  • -    argilă/argilă prăfoasă/ argilă mărnoasă, teren mediu, categoria ll-a;

La proiectare și execuție se vor respecta normele de protecția muncii în vigoare și în mod deosebit cele din „Regulamentul privind protecția și igiena muncii, aprobat de MLPAT cu ordinul 9/N/15.03.1993.

începerea activităților se va face numai după obținerea tuturor acordurilor privind disponibilizarea amplasamentului de utilitățile subterane ale acestuia.

Se va solicita prezența pe teren a executantului prezentului studiu în următoarele situații:

  • -    în cazul apariției unor neconcordanțe între situația de pe teren și cea descrisă în prezentul studiu;

  • -    după executarea săpăturilor la cota de fundare pentru verificarea naturii terenului;

  • -    la fazele determinate cerute de ISC.

ÎNTOCMIT,

Pr. spec/wotehnică,

ing. geo^dj^Mihai

Client: MUNICIPIUL ARAD

Descriere : REȚELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT

Locație: MUN. ARAD, JUD. ARAD

Scaral:16

Interpretare statigrafică

r i

E ’o

f i

umplutura antropica

—2-

.           ^08      ■■■ ’ -

argila, plastic consistenta

---- ______________ _____ ____ 180 cm

argilă marnoasă cu intercalatii nisipoase, plastic tare

Client: MUNICIPIUL ARAD

Descriere : REȚELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT Locație: MUN. ARAD, JUD. ARAD

_______________________Scara 1:16

Interpretare statigrafică

ÎNCERCARE DE PENETRARE DINAMICă Nr.3 Instrument folosit... DMP 3020 PĂGÂNI

Client: MUNICIPIUL ARAD

Descriere : REȚELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT

Locație: MUN. ARAD, JUD. ARAD

Număr de lovitui penetrare vârf

_______________________Scara1:16

Interpretare statigrafică

5

; E

! o

umplutura antropica

T                                           |                                            i

I.IIHIImlI.IIIIIIHII

r_________________________________________   . _ . _       270 cm                      ..................

argila, plastic consistenta

Client: MUNICIPIUL ARAD

Descriere : REȚELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT

Locație: MUN. ARAD, JUD. ARAD

_________________________Scaral :16

Interpretare statigrafică

Client: MUNICIPIUL ARAD

Descriere : REȚELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT

Locație: MUN. ARAD, JUD. ARAD

_______________________Scara1:16

Interpretare statigrafică

Client: MUNICIPIUL ARAD

Descriere : REȚELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT

Locație: MUN. ARAD, JUD. ARAD

________________________Scara 1:16

Interpretare statigrafică

ÎNCERCARE DE PENETRARE DINAMICă

Client: MUNICIPIUL ARAD Descriere : REȚELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE P AMANT Locație: MUN. ARAD, JUD. ARAD

Caracteristici tehnice instrumente Sonda: DMP 3020 PAGANI

Referință normă          DIN 4094

Greutate masă pentru lovituri înălțime cădere liberă Greutate sistem de lovire Diametru vârf con

Suprafață cu bază ascuțită Lungimea prăjinilor Gicuiaic piăjiui pc mciiu Lungime prima prăjină Penetrare la vârf

Număr de lovituri pe vârf Cămăsuire/noroi bentonitic Unchi vârf de con

30 Kg 0.20 m

15.25 Kg

35.68 mm

10 cm2

1 m

2.4 Kg/m 0.80 m O.lOm

N(10)

Nu

60°

ÎNCERCĂRI DE PENERTOMETRIE DINAMICE CONTINUE (DYNAMIC PROBING) DPL-DPM-DPH-DPSH

Moțe ilustrative - Diverse tipologii de penetrometre dinamice

încercarea de penetrometrie dinamică constă în introducerea în teren a unui vârf conic (înaintări progresive 8) măsurând numărul de lovituri N necesar.

încercările de Penetrometrie Dinamice sunt foarte răspândite și utilizate de către geologi și geotehniști, datorită simplității executive, rentabilității și vitezei de execuție.

Elaborarea, interpretarea și vizualizarea grafică a acestora permite "catalogarea și parametnzarea” soiului parcurs cu ajutorul unei imagini continue, care permite o comparație între consistența diverselor nivele traversate și o corelație directă cu sondajele geognostice pentru caracterizarea stratigrafică.Sonda penetrometrică permite de asemenea recunoașterea destul de precisă a grosimii păturilor din substrat, cota eventualelor nivele freatice, suprafețe de ruptură în taluzuri și consistența generală a terenului.

Utilizând datele deduse din corelațiile indirecte și făcând referire la diverși autori, trebuie să fie tratată cu precauția corespunzătoare și, dacă este posibil, după experiența geologică dobândită pe teren.

Elemente caracteristice ale penetrometrului dinamic sunt următoarele:

  • -    greutate ciocan M:

  • -    înălțime liberă cădere H;

  • -    vârf conic: diametru bază con D, suprafața bazei A (unghi de deschidere a);

  • -    avansare (penetrare) 8;

  • -    prezența/absența cămășuirii externe (noroi bentonitic).

In ceea ce privește clasificarea ISSMFE (1988) diverselor tipuri de penetrometre dinamice (vezi tabelul de mai jos) există o subdiviziune inițială în patru clase (pe baza greutății M a ciocanului):

  • -    tip UȘOR (DPL);

  • -    tip MEDIU (DPM);

  • -    tip GREU (DPH);

  • -    tip SUPERGREU (DPSH);

Clasificarea ISSMFE a penetrometrelor dinamice:

Tip

Acronime

Greutate ciocan M

(kg)

Adâncime maximă probă (m)

Ușor

DPL (Ușor)

M< 10

8

Mediu

DPM (Mediu)

10<M<40

20-25

Greu

DPH (Greu)

40 < M < 60

25

Super-greu(Super Heavy)

DPSH

M > 60

25

  • 1    în funcție de tipul probei, și alegerea caracterizării naturii terenurilor investigate (necoezive/coezive, coezive/necoezive - teren cu un comportament intermediar, care nu poate fi încadrat în mod cert), ste tăcută sub îndrumarea profesionistului (geologului) desemnat în funcție de competența și de experiența în zonă.

PENETROMETRE UTILIZATE ÎN ITALIA

în Italia sunt utilizate următoarele tipuri de penetrometre dinamice (care însă nu au intrat în standardul ISSMFE):

  • •    DINAMIC UȘOR (DL-30) (MEDIU conform clasificării ISSMFE)

ciocan M = 30 kg, înălțime de cădere H = 0.20 m, penetrare 5=10 cm, vârf conic (a=60-90°), diametru D 35.7 mm, aria bazei conului A=10 cm2 cămășuire /noroi bentonitic: prevăzut;

  • •    DINAMIC UȘOR (DL-20) (MEDIU conform clasificării ISSMFE)

ciocan M = 20 kg, înălțime de cădere H=0.20 m, penetrare 5=10 cm, vârf conic (a= 60-90°), diametru D 35.7 mm, aria bazei conului A=10 cm2 cămășuire /noroi bentonitic: prevăzut;

  • •    DINAMIC GREU (SUPERGREU conform clasificării ISSMFE)

ciocan M = 73 kg, înălțime de cădere H=0.75 m, penetrare 5=30 cm, vârf conic (a = 60u), diametru D = 50.8 mm, aria bazei conului A=20.27 cm2 cămășuire: prevăzută în funcție de indicații precise;

  • •    DINAMIC SUPERGREU (Tip EMILIA)

ciocan M=63.5 kg, înălțime de cădere H=0.75 m, penetrare 5=20-30 cm, vârf conic (a = 60°-90°) diametru D = 50.5 mm, aria bazei conului A = 20 cm2, cămășuire /noroi bentonitic: prevăzut.

CORELAȚIE CU NSPT

Deși încercarea de penetrometrie standard (SPT) reprezintă azi unul dintre mijloacele cele mai răspândite și economice pentru obținerea de informații din subsol, marea parte a corelațiilor existente privesc numărul de lovituri iNbFl obținut cu ajutorul încercării, este necesară raportarea numărului de lovituri al unei încercări dinamice cu NSPT. Transformarea este dată de:

NSPT = fi- N

Unde:

Qspt

în care Q reprezintă energia specifică pentru lovitură și QSPT reprezintă energia care se referă la încercarea SPT.

Energia specifică pentru lovitură se calculează în acest mod:

m2-h

A-S(M + M’)

în care:

M     greutate ciocan:

M’     greutate prăjini;

H      înălțime cădere;

A      suprafața laterală a conului;

  • 5       intervalul de penetrare.

EVALUAREA REZISTENȚEI DINAMICE A CONULUI RPD

Formula Olandeză

- M2 H          N

pc - JT7ȚĂ7+7j] ~ [as\m+ p)]

Rpd rezistența dinamică a conului (arie A).

e penetrare medie pe lovitură (pas instrument împărțit la număr lovituri) (0/N).

M greutatea ciocanului (înălțimea de cădere H).

P greutate totală prăjini și sistem de lovire/batere.

CALCULUL UW60

(N1 )60 este numărul de lovituri normalizat definit ca:

(^i)60 =CN-N60 con CN =x/(Pa7^j CN < 1.7 Pa = 101.32kPa(Zwo e Whitman 1986)

^60 = ^r(ER/60)Cs-Cr-Cd

ER/60 Randament sistem de foraj normalizat la 60%

Cs Parametru funcție de tub foraj (1.2 dacă lipsește).

Cj     Funcție de diametrul forajului (1 dacă este cuprins între 65-115mm).

Cr     Parametru de corecție funcție de lungimea prăjinilor.

nrir t»fbitt F’r’Fs 4 fbt?

Prelucrările au fost efectuate printr-un program de calcul automat Dynamic Probing produs de GeoStru. Programul calculează raportul energiilor transmise (coeficientul de corelație cu SPT) prin elaborările propuse de către Pasqualini (1983) - Meyerhof (1956) - Desai (1968) - Borowczyk-Frankowsky (1981).

Permite de asemenea utilizarea datelor obținute din efectuarea încercărilor de penetrometrie pentru CAUdpuîaiva nu vi mauiicn ^wlvuiiiw și          uuL.

O vastă experiență dobândită, împreuna cu buna interpretare și corelare, permit obținerea datelor utile pentru proiectare, de multe ori date mai fiabile decât din alte surse bibliografice, aspra litologiilor precum și date geotehnice determinate asupra verticalelor litologice din puține încercări de laborator realizate ca și reprezentare generală a unei verticale eterogene neuniformă și/sau complexă.

în particular se obțin informații privind :

  • •    evoluția vertical și orizontal al intervalelor stratigrafice;

  • •    caracterizarea litologică a unităților stratigraîice;

  • •    parametrii geotehnici sugerați de diverși autori în funcție de valorile numărului de lovituri și de rezistența pe con.

EVALUĂRI STATISTICE ȘI CORELAȚII

Prelucrarea Statistica

Permite prelucrarea statistică a datelor numerice din Dynamic Probing, utilizând în calcul valori reprezentative ale stratului, considerând o valoare inferioară sau superioară mediei aritmetice a stratului (valoare des utilizată);

valorile ce se pot introduce sunt:

Media

Media aritmetică a valorilor numărului de lovituri pe stratul considerat.

Media minima

Valoarea statistică inferioară mediei aritmetice a valorilor numărului de lovituri pe stratul considerat.

Maxim

Valoarea maximă a valorilor numărului de lovituri pe stratul considerat.

Minim

Valoarea minimă a valorilor numărului de lovituri pe stratul considerat.

Deviația standard medie

Deviație standard medie a valorilor numărului de lovituri pe stratul considerat.

Media deviată

Valoarea statistică a mediei deviate a valorilor numărului de lovituri pe stratul considerat.

Media (+) deviație

Media + deviația (valoarea statistică) a valorilor numărului de lovituri pe stratul considerat.

Media (-) deviație

Media - deviația (valoarea statistică) a valorilor numărului de lovituri pe stratul considerat.

Distribuție normala x.u.

Valoarea lui Nspt,^ este calculată pe baza unei distribuții normale sau gausiene, fixând o probabilitate de a nu depășii de 5%, conform relației de mai jos:

Nspt,k - Nspt, medio -1.645 • (cr Nspi )

unde <TNSpt este deviația standard a lui Nspt.

Distribuție normală R.N.C.

Valoarea lui Nspt,^ este calculată pe baza unei distribuții normale sau gausiene, tixand o probabilitate de

a nu depășii de 5%, tratând valorile medii ale lui Nspt distribuite normal:

Nspt,k = Nspt,medio -1.645 • (aNspt)/ y n

unde n este numărul de citiri.

Presiunea admisibilă

Presiunea admisibilă specifică pe interstrat (cu sau fără efect de reducere a energiei pentru mișcarea laterală a prăjinilor) calculată după cunoscutele elaborări propuse de Herminier, aplicând un coeficient de siguranță (în general = 20-22) care corespunde unui coeficient de siguranță standard pentru fundații egal cu 4, cu o geometrie standard cu lățime egală cu 1 m și adâncime d = 1 m.

CORELA 111 GW1EH1MCE lERENURl AELWEZJVE

LICHEFIERE

Permite calculul potențialului de lichefiere al solurilor (în principal nisipoase) utilizând date NSPT.

Prin relația lui SHI-MING (1982), aplicabilă pentru terenuri nisipoase, lichefierea este posibilă numai dacă NSPT-ul stratului avut în vedere este interior NSPT-ului critic conform prelucrării lui SHI-MING.

CORELA ȚIE NSPT ÎN PREZENȚA PÂNZEI FREA TICE

Nspt corretto =15 + 0.5- (Nspt - 15)NSPT este valoarea medie în strat

Corelația este aplicată în prezența pânzei freatice dacă numărul de lovituri este mai mare de 15 (corecția este realizată dacă pânza freatică se regăsește în întreg stratul).

UNGHI DE FUKFECAKE

  • •    Peck-Hanson-Thornburn-Meyerhof (1956) - corelație validă pentru terenuri solide la adâncime < 5 m; corelația validă pentru nisipuri și pietrișuri reprezintă valori medii, corelație istorică foarte utilizată, valabilă pentru adâncime < 5 m pentru terenuri uscate și < 8 m pentru terenuri cu strat freatic (tensiuni <8-10 t/mp).

  • •    Meyerhof (1956) - corelație valabilă pentru terenuri argiloase și argiloase-mamoase fisurate, terenuri moi și paturi detritice din moditicarea experimentala a datelor).

  • •    Sowers (1961) - Unghi de frecare în grade valid pentru nisipuri în general (cond. optime pentru adâncime < 4 m pentru terenuri uscate și < 7 m pentru terenuri cu strat freatic ) a >5 t/mp.

  • •    De Mello - corelație valabilă pentru terenuri predominant nisipoase și nisipoase-pietroase (din modificarea experimentală a datelor) cu unghiul de frecare < 38°.

  • •    Malcev (1964) - Unghiul de frecare în grade valabil pentru nisipuri în general (cond. optime pentru adâncime > 2 m și pentru valorile unghiului de frecare < 38°).

  • •    Schmertmann (1977) - Unghiul de frecare în grade pentru diversele tipuri litologice (valori maxime). N.B. valori de obicei prea optimiste, deduse din corelațiile indirecte din Dr (%).

  • •    Shioi-Fukuni (1982) (ROAD BRIDGE SPECIFICATION) - Unghi de frecare în grade valabil pentru nisipuri - nisipuri tine sau prătoase și pratun (cond. optime pentru adâncimea încercăm > 8 m terenuri uscate și > 15 m pentru terenuri cu strat freatic) 015 t/mp.

  • •    Shioi-Fukuni (1982) (JAPANESE NAȚIONALE RA1LWAY) - Unghi de frecare (grade) valabil pentru nisipuri medii, groșiere și cu pietriș.

  • •    Owasaki & Iwasaki - Unghi de frecare în grade valabil pentru nisipuri - nisipuri medii, groșiere și cu pietriș (cond. optime pentru adancimea > 8 m pentru terenuri uscate și > 15 m pentru terenuri cu strat freatic) a >15 t/mp.

  • •    Meyerhof (1965) - corelație valabilă pentru terenuri nisipoase cu % de praf < 5% cu o adâncime <5 m și cu % de praf > 5% cu o adâncime < 3 m.

  • •    Mitchell și Katti (1965) - corelație validă pentru nisipuri și pietrișuri.

DENSITATEA RELATIVĂ (%)

  • •    Gibbs & Holtz (1957) - corelație valabilă pentru orice presiune efectivă, pentru pietriș Dr este supraestimat, iar pentru prafuri subestimat.

  • •    Skempton (1986) - elaborare valabilă pentru prafuri și nisipuri și nisipuri fine până la grosiere NC pentru orice presiune efectivă, pentru pietrișuri de valoarea Dr % este supraestimat, pentru prafuri este subestimat.

  • •    Schultze & Menzenbach (1961) - pentru nisipuri fine și cu pietriș NC ,metodă valabilă pentru orice valoare de presiune efectivă în depozitele NC, pentru pietrișuri valoarea lui Dr % este supraestimată, pentru prafuri este subestimată.

MODULUL LUI YOUNG /EY (KG/CMP)]

  • •    Terzaghi - elaborare validă pentru nisip curat și pentru nisip cu pietriș fără să luăm în considerare presiunea efectivă.

  • •    Schmertmann (1978) - elaborare valabilă pentru diferite tipuri litologice.

  • •    Xxxxxxxx-Xxxxxxxxxx - elaborare valabilă pentru diferite tipuri litologice.

  • •    D’AppoIlonia și alții (1970) - corelație validă pentru nisip, nisip SC, nisip NC și pietriș.

  • •    Bowles (1982) - corelație validă pentru nisip argilos, nisip prăfos, nisip mediu, nisip, praf nisipos și pietriș.

MODUL EDOME1K1U (MO (EED) (KG/CMP))

  • •    Begemann (1974) - elaborarea densității rezultată din încercări în Grecia corelație validă pentru praf cu nisip, nisip și pietriș.

  • •    Xxxxxxxx-Xxxxxxxxx - corelație valabilă pentru nisip și nisip argilos

  • •    Farrent (1963) - corelație valabilă pentru nisip, nisip cu pietriș (din modificarea experimentală a datelor).

  • •    Menzenbach și Malcev - corelație validă pentru nisipuri fine, nisipuri cu pietriș, nisip și pietriș.

STA RE DE CONSISTENȚĂ

  • •    Clasificarea A.G.I. (1977)

GREUTATEA VOLUMICĂ (T/MC)

  • •    Meyerhof și alții, validă pentru nisipuri, pietrișuri, praf, praf nisipos.

Greutate Volumică Saturată

  • •    Terzaghi-Peck (1948-1967)

MODULUL LUI POISSON

  • •    Clasificare A.G.I.

POTENȚIAL DE LICHEFIERE (STRESS RA TIO)

  • •    Seed-Idriss (1978-1981) - Această corelație este validă numai pentru nisipuri, pietriș și prafuri nisipoase, reprezintă raportul dintre efortul dinamic mediu și tensiunea verticală de consolidare pentru calcularea potențialului de lichefiere a nisipurilor și terenurilor nisipoase cu pietriș prin intermediul graficelor autorilor.

VITEZA UNDELOR DE FORFECARE VS (M/S)

  • •    Această corelație este validă numai pentru terenuri necoezive nisipoase și pietroase.

MODUL DINAMIC DE DEFORMA ȚIE (G)

  • •    Ohsaki & Iwasaki - elaborare valabilă pentru nisipuri plastice și nisipuri curate.

  • •    Robertson și Campanella (1983) și Imai & Tonouchi (1982) - elaborare validă mai ales pentru nisipuri și pentru tensiuni litostatice care se încadrează între 0,5 - 4,0 kg/cmp.

MODUL DE REACȚIE (KO)

  • •    Navfac (1971-1982) - elaborarea validă pentru nisipuri, pietrișuri, praf, praf nisipos.

REZISTEȚĂ LA VÂRF A PENETROMETRULUI STATIC ( QC (KG/CMP))

• Robertson (1983) - Qc

CORELA 111 GEU1EHMCE PEMUU 1EKEINUK1 CUEZ1VE

COEZIUNE NEDRENATĂ [CU (KG/CMP)]

  • •    Benasși & Vannelli - corelații deduse din experiența firmei constructoare Penetrometre SUNDA 1983.

  • •    Terzaghi-Peck (1948-1967) - corelație validă pentru argile nisipoase-prăfoase NC cu Nspt < 8. argile prăfoase cu plasticate medie, argile mamoase fisurate.

  • •    Terzaghi-Peck (1948) - Cu (min-max).

  • •    Sanglerat - din date Penetr. Static pentru terenuri coezive saturate, această de corelație nu este valabilă pentru argilele senzitive cu o sensibilitate > 5, pentru argile supraconsolidate fisurate și pentru prafuri cu plasticitate scăzută.

  • •    Sanglerat - pentru argile prăfoase-nisipoase puțin coezive, valori valide pentru rezistențe penetrometrice < 10 lovituri, pentru rezistențe penetrometrice > 10 prelucrarea validă este aceea a "argilelor plastice" a lui Sanglerat.

  • •    (U.S.D.M.S.M.) U.S. Design Manual Soil Mechanics - Coeziune nedrenată pentru argile prăfoase și argile cu nlasticate medie si ridicată. (Cu-Nsnt-grad de nlasticitatef

  • •    Schmertmann (1975) - (valori medii), valid pentru argile și nisipuri argiloase cu Nc=20 și Qc/Nspt=2.

  • •    Schmertmann (1975) - (valori minime), validă pentru argile NC .

  • •    Fletcher (1965) - (Argila de Chicago) Coeziune nedrenată, coloană valori valide pentru argile cu plasticitate medie-scăzută.

  • •    Shioi-Fukuni (1982) , validă pentru terenuri puțin coezive și plastice, argilă cu plasticitate medie-ridicată.

  • •    Begemann.

  • •    De Beer.

REZISTENȚA LA VÂRF PENETROMETRU STATIC [QC (KG/CMP)]

  • •    Robertson (1983) Qc.

MODUL EDOMETRIC [MO (EED) (KG/CMP)]

  • •    Stroud si Butler (1975) - pentru litotipi cu plasticitate medie, valid pentru litotipi arsilosi cu plasticitate medie - crescută - din experiențe pe argilele glaciare.

  • •    Stroud și Butler (1975) - pentru litotipi cu plasticitate medie-scăzută (IP < 20), validă pentru litotipi argiloși cu plasticitate medie-scăzută (IP < 20) - din experiențe pe argilele glaciare.

  • •    Veșic (1970) - corelație validă pentru argile moi (valori minime și maxime).

« Trnficnenknv H974x. Msfchcl! si Cardnr.r - validă nentrn litntini arpilosi si nrăfosi-arpilnsi (ranart Qc/Nspt=l.5-2.0).

  • •    Xxxxxxxx-Xxxxxxxxx - valid pentru argile compacte ( Nspt <30) medii și moi ( Nspt <4) și argile nisipoase (Nspt=6-12).

MODULUL LUI YOUNG [EY (KG/CMP)]

  • •    Xxxxxxxx-Xxxxxxxxxx (Min. și Max.), corelație valabilă pentru prafuri coezive și prafuri argiloase cu

l.P> 15

  • •    D'Appollonia și alții (1983) - corelație validă pentru argile saturate-argile fisurate.

STAREA DE CONSISTENȚĂ

  • •    Clasificare A.G.I. (1977)

greutate votumica (t/mc)

  • •    Meyerhof și alții - validă pentru argile, argile nisipoase și prăfoase prevalent coezive.

Greutate Volumică saturată

  • •    Meyerhof și alții.

ÎNCERCARE Nr.l

Instrument folosit... DMP 3020 PAGANI încercare efectuată în data de...

Auaiitiinu mucicaic               3.00 mi

Nivelul freatic nu a fost identificat

Tip prelucrare: Mediu

Adâncime (m)

Nr. de lovitutri

Calcularea coef. reducere Sonda Chi

Rezistentă dinamică redusă (Kg/cm2)

Rezistentă dinamică (Kg/cm2)

Presiune admisibilă redusă Herminier -Olandesi (Kg/cm2)

Presiune admisibilă (Kg/cm2)

0.10

18

0.807

54.85

68.00

2.74

3.40

0.20

26

0.755

74.12

98.22

3.71

4.91

0.30

20

0.803

60.64

75.55

3.03

3.78

G.4C

t « 1 1

1

35.3 j

"T 1 .5 J

JL. / /

f\C! vo

0.50

6

0.849

19.24

22.67

0.96

1.13

0.60

5

0.847

16.00

18.89

0.80

0.94

0.70

5

0.845

15.96

18.89

0.80

0.94

0.80

4

0.843

12.74

15.11

0.64

0.76

0.90

3

0.842

9.08

10.79

0.45

0.54

1.00

4

0.840

12.08

14.39

0.60

0.72

1.10

4

0.838

12.06

14.39

0.60

0.72

iu -

1.20

5

0.836

15.04

17.98

0.75

0.90

1.30

14

0.785

39.50

50.35

1.98

2.52

1.40

19

0.783

53.49

68.33

2.67

3.42

i .50

20

0.781

56.19

71.93

2.8 î

3.60

1.60

20

0.780

56.07

71.93

2.80

3.60

1.70

20

0.778

55.95

71.93

2.80

3.60

1.80

19

0.776

53.05

68.33

2.65

3.42

1.90

18

0.775

47.86

61.77

2.39

3.09

9 00

îs

0 77^

^9 «0

S1 48

1 09

7 S7

2.10

16

0.772

42.37

54.91

2.12

2.75

2.20

14

0.770

37.00

48.05

1.85

2.40

2.30

13

0.769

34.29

44.61

1.71

2.23

2.40

12

0.817

33.65

41.18

1.68

2.06

2.50

12

0.816

33.59

41.18

1.68

2.06

2.60

12

0.814

33.53

41.18

1.68

2.06

2.70

12

0.813

33.47

41.18

1.67

2.06

2.80

9

0.811

25.06

30.89

1.25

1.54

2.90

10

0.810

26.58

32.82

1.33

1.64

3.00

10

0.809

26.54

32.82

1.33

1.64

Adânc, strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2 )

Tip

Clay Fraction (%)

Greutate volumic ă (t/m3)

Greutate volumic ă saturata (t/m3)

Tensiun e efectivă (Kg/cm2 )

Coeficie nt de corelație cu Nspt

NSPT

Descrier e

0.4

18.75

70.83

Coeziv

0

2.06

2.27

0.04

0.76

14.34

umplutu ra antropic a

1.2

4.5

16.64

Coeziv

0

1.66

1.86

0.15

0.76

3.44

argila, plastic consiste nta

3

14.72

51.38

Coeziv

0

2.01

2.21

0.4

0.8

11.75

argilă mâmoas

â cu intercala tii nisipoas

plastic tare

CALCUL PARAMETRU GEOTEHNICI ÎNCERCARE NrJ

SOLURI COEZIVE

Coeziune nedrenată (Kg/cm2)

NSPT

Adânc ;. strat (m)

Terza ghi-Pe ck

Sangl erat

Terza ghi-Pe ck (1948)

U.S.D .M.S. M

i Schm ertma nn 1975

SUN

DA (1983) Benas si e Vanne

IU

F'letch er (1965) Argila de

Chica go

Houst on (1960)

Shioi

Fukui 1982

Xxxx Xxxx

De

Beer

[1]-umplu tura antrop ica

14.34

0.40

0.97

1.79

0.50-

1.00

0.57

1.41

2.13

1.25

1.57

0.72

2.50

1.79

[2]-argila, plastic consis

3.44

1.20

0.22

0.43

0.15-

0.25

0.14

0.33

0.50

0.31

0.69

0.17

0.47

0.43

[3]-argilă mârno asă cu intere alatii nisipo ase, plastic

tare

11.75

3.00

0.79

1.47

0.50-

1.00

0.47

1.16

1.54

1.03

1.35

0.59

1.67

1.47

Qc Rezistentă pe con Penetrometru Static

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Qc (Kg/cm2)

[1] - umplutura antropica

14.34

0.40

Robertson (1983)

28.68

t

- aigna, piasuv consistenta

1 .Z.V

1WUU LOW11 ^198^ )

nn v.oo

[3] - argilă mâmoasă cu intercalatii nisipoase, plastic tare

11.75

3.00

Robertson (1983)

23.50

Modul Edometric (Kg/cm2)

NSPT

Adânc, strat

Stroud e

Vesic(1970)

Trofîmenkov

Xxxxxxx-Xxx

(m)

Butler(1975)

(1974), Mitchell e Gardner

glerat

[1]-umplutura antropica

14.34

0.40

65.79

148.05

143.40

L~J

plastic consistenta

3 44

1.20

1 HQ

51.60

36.88

43 nn

[3] - argila mâmoasâ cu intercalatii nisipoase, plastic tare

11.75

3.00

53.91

121.64

117.50

Modulul lui Young (Kg/c_m2)

NSPT

Adânc, strat (m)

Xxxxxxxx

Xxxxxxxxx

[1] - umplutura antropica

14.34

0.40

144.51

143.40

[2] - argila, plastic rnncicfpntn

3.44

1.20

19.16

34.40

[3] - argila mâmoasâ cu intercalatii nisipoase, plastic tare

11.75

3.00

114.73

117.50

Clasificarea AGI (Asociația Geologilor Italieni)

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Clasificare

[1] - umplutura antropica

14.34

0.40

A.G.I. (1977)

CONSISTENTE

- cugua, picusuv consistenta

3.44

1 .Z.V

A.G.I. (1977)

CONSISTENTE

[3] - argila mâmoasâ cu intercalatii nisipoase, plastic tare

11.75

3.00

A.G.I. (1977)

CONSISTENTE

Greutate volumică

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Greutate volumică (t/m3)

[1] - umplutura antropica

14.34

0.40

Meyerhof

2.06 _

[2] - argila, plastic consistenta

3.44

1.20

Meyerhof

1.66

[3] - argila înăriiuasa cu intercalatii nisipoase, plastic tare

11.75

3.00

Meyerhof

2.01

Greutate volumică saturată

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Greutate volumică saturată (t/m3)

[ 1 ] - umplutura antropica

14.34

0.40

Meyerhof

2.27

[2] - argila, plastic

3.44

1.20

Meyerhof

1.86

[3] - argilă mămoasă cu intercalatii nisipoase, plastic tare

11.75

3.00

Meyerhof

2.21

Viteza undei de forfecare

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Viteza undei de forfecare (m/s)

[ 1 ] - umplutura antropica

14.34

0.40

0

[2] - argila, plastic

3.44

1.20

0

[3] - argilă marnoasă cu intercalatii nisipoase, plastic tare

11.75

3.00

0

ÎNCERCARE Nr.2

Instrument folosit... DMP 3020 PAG ANI încercare efectuată în data de...

Adâncime încercare               3.00 nu

Nivelul freatic nu a fost identificat

Tip prelucrare: Mediu

Adâncime

Nr. de

Calcularea

Rezistentă

Rezistentă

Presiune

Presiune

(m)

lovitutri

coef. reducere Sonda Chi

dinamică redusă (Kg/cm2)

dinamică

(Kg/cm2)

admisibilă redusă Herminier -Olandesi (Kg/cm2)

admisibilă (Kg/cm2)

0.10

3

0.857

9.71

11.33

0.49

0.57

0.20

5

0.855

16.14

18.89

0.81

0.94

0.30

5

0.853

16.11

18.89

0.81

0.94

0 40

3

0 851

9 64

11 33

0 48

0 57

0.50

4

0.849

12.83

15.11

0.64

0.76

0.60

7

0.847

22.40

26.44

1.12

1.32

0.70

7

0.845

22.35

26.44

1.12

1.32

0.80

6

0.843

19.11

22.67

0.96

1.13

0.90

6

0.842

18.16

21.58

0.91

1.08

1.00

6

0.840

18.12

21.58

0.91

1.08

1.10

6

0.838

18.08

21.58

0.90

1.08

1.20

7

0.836

21.05

25.17

1.05

1.26

1.30

7

0.835

21.01

25.17

1.05

1.26

1.40

9

0.833

26.96

32.37

1.35

1.62

i 50

1 1

1 1

A O*> i

o o

30.50

1 A O i. y o

1.60

11

0.830

32.82

39.56

1.64

1.98

1.70

11

0.828

32.75

39.56

1.64

1.98

1.80

8

0.826

23.77

28.77

1.19

1.44

1.90

7

0.825

19.81

24.02

0.99

1.20

2.00

6

0.823

16.95

20.59

0.85

1.03

2.10

5

0.822

14.10

17.16

0.70

0.86

2.20

4

0.820

11.26

13.73

0.56

0.69

2.30

5

0.819

14.05

17.16

0.70

0.86

2.40

7

0.817

19.63

24.02

0.98

1.20

2.50

6

0.816

16.80

20.59

0.84

1.03

2.0U

0

U.814

16.//

U.84

1.U3

2.70

7

0.813

19.53

24.02

0.98

1.20

2.80

7

0.811

19.49

24.02

0.97

1.20

2.90

6

0.810

15.95

19.69

0.80

0.98

3.00

6

0.809

15.92

19.69

0.80

0.98

Adânc, strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2 )

Tip

Clay Fraction (%)

Greutate volumic ă (t/m3)

Greutate volumic ă saturată (t/m3)

Tensiun e efectivă (Kg/cm2 )

Coeficie nt de corelație cu Nspt

NSPT

Descrier e

0.4

4

15.11

Coeziv

0

1.64

1.86

0.03

0.76

3.06

umplutu ra antropic a

3

6.85

24.26

Coeziv

0

1.78

1.88

0.3

0.78

5.36

argila

prăfoasa , plastic consiste

ina

CALCUL PARAMETRU GEOTEHNICI ÎNCERCARE Nr.2

SOLURI COEZIVE

Coeziune nedrenată (Kg/cm2)

NSPT

Adânc . strat (m)

Terza ghi-Pe ck

Sangl erat

Terza ghi-Pe ck (1948)

U.S.D .M.S. M

Schm ertma nn 1975

SUN DA (1983) Benas si e Vanne

Iii

Fletch er (1965) Argila de Chica

Houst on (1960)

Shioi

Fukui 1982

Xxxx Xxxx

De Beer

[1]-umplu tura antrop ica

3.06

0.40

0.19

0.38

0.15-

0.25

0.13

0.30

0.45

0.28

0.66

0.15

0.50

0.38

[2]-argila prăfoa sa, piasuc consis

tenta

5.36

3.00

0.34

0.67

0.25 -

0.50

0.22

0.52

0.73

0.48

0.83

0.27

0.58

0.67

Qc Rezistentă pe con Penetrometru Static

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Qc (Kg/cm2)

[1] - umplutura antropica

3.06

0.40

Robertson (1983)

6.12

[2] - argila prăfoasa, plastic consistenta

5.36

3.00

Robertson (1983)

10.72

Modul Edometric (Kg/cm2)

NSPT

Adânc, strat (m)

Stroud e Butler(1975)

Vesic(1970)

Trofimenkov (1974), Mitchell e Gardner

Xxxxxxx-Xxx glerat

[1]-

3.06

0.40

14.04

45.90

33.00

38.25

umplutura antropica

[2] - argila prăfoasa, plastic consistenta

5.36

3.00

24.59

80.40

56.46

67.00

Modulul lui Young (Kg/cm2)

NSPT

Adânc, strat (m)

Xxxxxxxx

Xxxxxxxxx

[1] - umplutura antropica

3.06

0.40

14.79

30.60

[2] - argila prăfoasa, plastic consistenta

5.36

3.00

41.24

53.60

Clasificarea AGI (Asociația Geologilor Italieni)

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Clasificare

[1] - umplutura antropica

3.06

0.40

A.G.I. (1977)

POCO

CONSISTENTE

[2] - argila nrăfoasa nlastic consistenta

5.36

3.00

A.G.I. (1977)

MODERAT. CONSISTENTE

Greutate volumică

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Greutate volumică (t/m3)

[1] - umplutura antropica

3.06

0.40

Meyerhof

1.64

[2] - argila prăfoasa, plastic consistenta

5.36

3.00

Meyerhoi

1.78

Greutate volumică saturată

1.............

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Greutate volumică saturată (t/m3)

[1] - umplutura antropica

3.06

0.40

Meyerhof

1.86

[2] - argila prăfoasa, plastic consistenta

5.36

3.00

Meyerhof

1.88

Viteza undei de forfecare

NSPT

Adânc, strat

Corelație

Viteza undei de

(m)

forfecare (m/s)

[ 1 ] - umplutura antropica

3.06

0.40

0

[2] - cugiia prăfoasa, plastic consistenta

U.JV

3.00

0

ÎNCERCARE Nr.3

instrument toiosit... DMf 3U2U fauam încercare efectuată în data de...

Adâncime încercare               3.00 mt

Nivelul freatic nu a fost identificat

Tip prelucrare: Mediu

Adâncime (m)

Nr. de lovitutri

Calcularea coef. reducere Sonda Chi

Rezistentă dinamică redusă (Kg/cm2)

Rezistentă dinamică (Kg/cm2)

Presiune admisibilă redusă Herminier -Olandesi (Kg/cm2)

Presiune admisibilă (Kg/cm2)

0.10

4

0.857

12.94

15.11

0.65

0.76

0.20

4

0.855

12.91

15.11

0.65

0.76

0 30

5

0 853

16 11

18 89

081

0 94

0.40

4

0.851

12.86

15.11

0.64

0.76

0.50

3

0.849

9.62

11.33

0.48

0.57

0.60

4

0.847

12.80

15.11

0.64

0.76

0.70

5

0.845

15.96

18.89

0.80

0.94

0.80

6

0.843

19.11

22.67

0.96

1.13

0.90

7

0.842

21.19

25.17

1.06

1.26

1.00

6

0.840

18.12

21.58

0.91

1.08

1.10

7

0.838

21.10

25.17

1.05

1.26

1.20

7

0.836

21.05

25.17

1.05

1.26

1.30

6

0.835

18.01

21.58

0.90

1.08

1.50

8

0.831

23.91

28.77

1.20

1.44

1.60

9

0.830

26.85

32.37

1.34

1.62

1.70

9

0.828

26.80

32.37

1.34

1.62

1.80

9

0.826

26.75

32.37

1.34

1.62

1.90

10

0.825

28.30

34.32

1.42

1.72

2.00

8

0.823

22.60

27.45

1.13

1.37

2.10

7

0.822

19.74

24.02

0.99

1.20

2.20

6

0.820

16.89

20.59

0.84

1.03

2.30

6

0.819

16.86

20.59

0.84

1.03

2.40

5

0.817

14.02

17.16

0.70

0.86

2.50

5

0.816

14.00

17.16

0.70

0.86

2.60

6

0.814

16.77

20.59

0.84

1.03

2.70

6

0.813

16.74

20.59

0.84

1.03

2.80

6

0.811

16.71

20.59

0.84

1.03

2.90

5

0.810

13.29

16.41

0.66

0.82

3.00

5

0.809

13.27

16.41

0.66

0.82

Adânc, strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2 )

Tip

Clay Fraction (%)

Greutate volumic ă (t/m3)

Greutate volumic ă saturată (t/m3)

Tensiun e efectivă (Kg/cm2 )

Coeficie nt de corelație cu Nspt

NSPT

Descrier

e

0.3

4.33

16.37

Coeziv

0

1.66

1.86

0.02

0.76

3.31

umplutu ra

antropic

a

3

6.37

22.55

Coeziv

0

1.76

1.88

0.29

0.78

4.99

argila, plastic consiste

nta

CALCUL PARAMETRU GEOTEHNICI ÎNCERCARE Nr.3

SOLURI COEZIVE

Coeziune nedrenată

,2'

NSPT

Adânc . strat (m)

Terza ghi-Pe ck

Sangl erat

Terza ghi-Pe ck (1948)

U.S.D .M.S. M

Schm ertma nn 1975

SUN

DA (1983) Benas si e Vanne lli

Fletch er (1965) Argila de Chica

Houst on (1960)

Shioi

Fukui 1982

Xxxx Xxxx

De Beer

[1]-umplu tura antrop ica

3.31

0.30

0.21

0.41

0.15 -

0.25

0.14

0.32

0.49

0.30

0.68

0.17

0.56

0.41

[2]-argila, plastic consis

4.99

3.00

0.31

0.62

0.25-

0.50

0.20

0.49

0.68

0.45

0.81

0.25

0.51

0.62

Qc Rezistentă pe con Penetrometru Static

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Qc (K.g/cm2)

[1] - umplutura antropica

3.31

0.30

Robertson (1983)

6.62

[2] - argila, plastic consistenta

4.99

3.00

Robertson (1983)

9.98

Modul Edometric (Kg/cm2)

NSPT

Adânc, strat (m)

Stroud e Butler(1975)

Vesic(1970)

Trofimenkov (1974), Mitchell e Gardner

Xxxxxxx-Xxx glerat

[1]-umplutura antropice

3.31

0.30

15.19

49.65

35.55

41.38

[2] - argila, plastic consistenta

4.99

3.00

22.89

74.85

52.69

62.38

Modulul lui Young (Kg/cm2)

NSPT

Adânc, strat (m)

Xxxxxxxx

Xxxxxxxxx

[1] - umplutura antropica

3.31

0.30

17.67

33.10

[2] - aigua, piaanv consistenta

4.99

3.VV

s r\r\

Clasificarea AGI_( Asociația Geologilor Italieni)

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Clasificare

[1] - umplutura antropica

3.31

0.30

A.G.I. (1977)

POCO

CONSISTENTE

[2] - argila, plastic consistenta

4.99

3.00

A.G.I. (1977)

MODERAT.

CONSISTENTE

Greutate volumică

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Greutate volumică (t/m3)

[1] - umplutura antropica

3.31

0.30

Meyerhof

1.66

____:i_

- 0.1 £1 IU., picxotiv consistenta

4 nn

3 00

A <_____1- _

i '"7 Z'

Greutate volumică saturată

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Greutate volumică saturată (t/m3)

[ 1 ] - umplutura antropica

3.31

0.30

Meyerhof

1.86

[2] - argila, plastic consistenta

4.99

3.00

Meyerhof

1.88

Viteza undei de forfecare

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Viteza undei de forfecare (m/s)

[1] - umplutura antropica

3.31

0.30

0

[2] - argila, plastic nnnrwtonfo

4.99

3.00

0

ÎNCERCARE Nr.4

Instrument folosit... DMP 3020 PAGANI încercare efectuată în data de...

Adâncime încercare               3.00 mt

Nivelul freatic nu a fost identificat

Tip prelucrare: Mediu

Adâncime (m)

Nr. de lovitutri

Calcularea coef. reducere Sonda Chi

Rezistentă dinamică redusă (Kg/cm2)

Rezistentă dinamică (Kg/cm2)

Presiune admisibilă redusă Herminier -Olandesi (Kg/cm2)

Presiune admisibilă (Kg/cm2)

0.10

7

0.857

22.65

26.44

1.13

1.32

0.20

5

0.855

16.14

18.89

0.81

0.94

0.30

4

0.853

12.88

15.11

0.64

0.76

U.4U

3

U.8M

9.64

11.33

U.48

U.5Z

0.50

4

0.849

12.83

15.11

0.64

0.76

0.60

3

0.847

9.60

11.33

0.48

0.57

0.70

4

0.845

12.77

15.11

0.64

0.76

0.80

4

0.843

12.74

15.11

0.64

0.76

a na

a

n 040

9 OS

1 A OA

A 4 C

A £4

1.00

4

0.840

12.08

14.39

0.60

0.72

1.10

5

0.838

15.07

17.98

0.75

0.90

1.20

5

0.836

15.04

17.98

0.75

0.90

1.30

6

0.835

18.01

21.58

0.90

1.08

1.40

7

0.833

20.97

25.17

1.05

1.26

1.50

6

0.831

17.94

21.58

0.90

1.08

1.60

6

0.830

17.90

21.58

0.90

1.08

1.70

5

0.828

14.89

17.98

0.74

0.90

1.80

5

0.826

14.86

i 7.98

0.74

0.90

1.90

5

0.825

14.15

17.16

0.71

0.86

2.00

6

0.823

16.95

20.59

0.85

1.03

2.10

6

0.822

16.92

20.59

0.85

1.03

2.20

7

0.820

19.70

24.02

0.99

1.20

7 70

7

0 810

19 67

74 n?

n or

1 70

2.40

7

0.817

19.63

24.02

0.98

1.20

2.50

6

0.816

16.80

20.59

0.84

1.03

2.60

5

0.814

13.97

17.16

0.70

0.86

2.70

5

0.813

13.95

17.16

0.70

0.86

2.80

5

0.811

13.92

17.16

0.70

0.86

2.90

6

0.810

15.95

19.69

0.80

0.98

3.00

5

0.809

13.27

16.41

0.66

0.82

Adânc, strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2 )

Tip

Clay Fraction (%)

Greutate voîumic ă (tW)

Greutate volumic ă saturată (t/m3)

Tensiun e efectivă (Kg/cm2 )

Coeficie nt de corelație cu Nspt

NSPT

Descrier e

0.9

4.11

15.47

Coeziv

0

1.64

1.86

0.07

0.76

3.14

umpiutu ra

antropic

a

3

5.67

19.75

Coeziv

0

1.73

1.87

0.33

0.78

4.44

argila, plastic consiste

nta

CALCUL PARAMETRU GEOTEHNICI ÎNCERCARE Nr.4

SOLURI COEZIVE

Coeziune nedrenată (Kg/cm2)

NSPT

Adânc . strat (m)

Terza ghi-Pe ck

Sangl erat

Terza ghi-Pe ck (1948)

U.S.D .M.S. M

Schm ertma nn 1975

SUN DA (1983) Benas si e Vanne

Ui

Fletch er (1965) Argila de Chica go

Houst on (1960)

Shioi

Fukui 1982

Xxxx Xxxx

De Beer

[1]-

3.14

0.90

0.20

0.39

0.15-

0.13

0.30

0.46

0.29

0.67

0.16

0.46

0.39

umplu tura

antrop ica

[2] -

4.44

3.00

0.28

0.56

0.25 -

0.18

0.43

0.59

0.40

0.76

0.22

0.42

0.56

argila,

0.50

plastic

consis

tenta

Qc Rezistentă pe con Penetrometru Static

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Qc (Kg/cm2)

[ 1 ] - umplutura antropica

3.14

0.90

Robertson (1983)

6.28

[2] - ai glia, piabiic consistenta

3.00

Robei ibun (1983;

8.38

Modul Edometric (Kg/cm2)

NSPT

Adânc, strat (m)

Stroud e Butler(1975)

Vesic(1970)

Trofimenkov (1974), Mitchell e Gardner

Xxxxxxx-Xxx glerat

[1]-umplutura antropica

3.14

0.90

14.41

47.10

33.82

39.25

[2] - argila, plastic consistenta

4.44

3.00

20.37

66.60

47.08

55.50

Modulul lui Young (Kg/cm2)

NSPT

Adânc, strat (m)

Xxxxxxxx

Xxxxxxxxx

[1] - umplutura antropica

3.14

0.90

15.71

31.40

[2] - argila, plastic consistenta

4.44

3.00

30.66

44.40

Clasificarea AGI (Asociația Geologilor Italieni)

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Clasificare

[ 1 ] - umplutura antropica

3.14

0.90

A.G.I. (1977)

POCO CONSISTENTE

[2] - aigila, piasut consistenta

A 4 4

J.W

A.G.I. (1977)

MODERAT. CONSISTENTE

Greutate volumică

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Greutate volumică (t/m3)

[1] - umplutura antropica

3.14

0.90

Meyerhof

1.64

[2j - ai giiu, piasuc consistenta

4.44

3.00

Mcycihuf

1.73

Greutate volumică saturată

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Greutate volumică saturată (t/m3)

[1] - umplutura antropica

3.14

0.90

Meyerhof

1.86

[2] - argila, plastic consistenta

4.44

3.00

Meyerhof

1.87

Viteza undei de forfecare

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Viteza undei de forfecare (m/s)

[1] - umplutura antropica

3.14

0.90

0

[2] - argila, plastic

4.44

3.00

0

ÎNCERCARE Nr.5

Instrument folosit... DMP 3020 PAGANI încercare efectuată în data de...

Adâncime încercare              J.UUmt

Nivelul freatic nu a fost identificat

Tip prelucrare: Mediu

Adâncime (m)

Nr. de lovitutri

Calcularea coef. reducere Sonda Chi

Rezistentă dinamică redusă (Kg/cm2)

Rezistentă dinamică (Kg/cm2)

Presiune admisibilă redusă Herminier -

Olandesi (Kg/cm2)

Presiune admisibilă (Kg/cm2)

0.10

12

0.857

38.83

45.33

1.94

2.27

0.20

6

0.855

19.37

22.67

0.97

1.13

0.30

3

0.853

9.66

11.33

0.48

0.57

U.4U

2

U.801

0.43

/.3b

U.32

U.38

0.50

3

0.849

9.62

11.33

0.48

0.57

0.60

3

0.847

9.60

11.33

0.48

0.57

0.70

4

0.845

12.77

15.11

0.64

0.76

0.80

3

0.843

9.56

11.33

0.48

0.57

0.90

3

0.842

9.08

i0.79

0.45

0.54

1.00

2

0.840

6.04

7.19

0.30

0.36

1.10

3

0.838

9.04

10.79

0.45

0.54

1.20

5

0.836

15.04

17.98

0.75

0.90

1.30

5

0.835

15.01

17.98

0.75

0.90

1 40

s

o

14 98

17 98

n 75

0 99

1.50

6

0.831

17.94

21.58

0.90

1.08

1.60

7

0.830

20.88

25.17

1.04

1.26

1.70

6

0.828

17.87

21.58

0.89

1.08

1.80

6

0.826

17.83

21.58

0.89

1.08

1.90

6

0.825

16.98

20.59

0.85

1.03

2.00

7

0.823

19.78

24.02

0.99

1.20

2.10

7

0.822

19.74

24.02

0.99

1.20

2.20

6

0.820

16.89

20.59

0.84

1.03

2.30

5

0.819

14.05

17.16

0.70

0.86

2.40

5

0.817

14.02

17.16

0.70

0.86

z.,50

r

A o i r

V.O 1 u

1 / .IU

0 70

O.ov

2.60

5

0.814

13.97

17.16

0.70

0.86

2.70

5

0.813

13.95

17.16

0.70

0.86

2.80

6

0.811

16.71

20.59

0.84

1.03

2.90

6

0.810

15.95

19.69

0.80

0.98

3.00

6

0.809

15.92

19.69[

0.80

0.98

Adânc, strat (m)

NPDM

Rd

(Kg/cm2 )

Tip

Clay Fraction (%)

Greutate volumic ă (t/m3)

Greutate volumic ă saturată (t/m3)

Tensiun e efectivă (Kg/cm2 )

Coeficie nt de corelație cu Nspt

NSPT

Descrier e

0.4

5.75

21.72

Coeziv

0

1.72

1.87

0.03

0.76

4.4

umplutu

ra

3

5

17.57

Coeziv

0

1.69

1.87

0.29

0.78

3.91

argila, nUstir

consiste nta

CALCUL PARAMETRU GEOTEHNICI ÎNCERCARE Nr.5

SOLURI COEZIVE

Coeziune nedrenată (Kg/cm2)

NSPT Adânc Terza | Sangl | Terza | U.S.D Schm SUN Fletch | Houst Shioi Bege De

. strat (m)

ghi-Pe ck

erat

ghi-Pe ck (1948)

.M.S. M

ertma nn 1975

DA (1983) Benas si e Vanne lli

er (1965) Argila de Chica go

on (1960)

Fukui

1982

mann

Beer

[1]-umplu tura

4.4

0.40

0.28

0.55

0.25-

0.50

0.18

0.43

0.65

0.40

0.76

0.22

0.74

0.55

[2]-argila, plastic consis

tenta

3.91

3.00

0.24

0.49

0.15 -

0.25

0.16

0.38

0.53

0.36

0.73

0.20

0.34

0.49

Qc Rezistentă pe con Penetrometru Static

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Qc (Kg/cm2)

[1] - umplutura

4.4

0.40

Robertson (1983)

8.80

[2] - argila, plastic consistenta

3.91

3.00

Robertson (1983)

7.82

Modul Edometric (Kg/cm2)

NSPT

Adânc, strat (m)

Stroud e Butler(1975)

Vesic(1970)

Trofimenkov (1974), Mitchell e Gardner

Xxxxxxx-Xxx glerat

[1]-umplutura

4.4

0.40

20.19

66.00

46.67

55.00

L“J

plastic consistenta

o ni

na

1 *7 C\A A / . J 1

co rc

4 1 r-7

40 OO

Modulul lui Young (Kg/cm2)

NSPT

Adânc, strat (m)

Xxxxxxxx

Xxxxxxxxx

[l] - umplutura

4.4

0.40

30.20

44.00

[2] - argila, plastic consistenta

3.91

3.00

24.57

39.10

Clasificarea AGI (Asociația Geologilor Italieni)

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Clasificare

[ l ] - umplutura

4.4

0.40

A.G.I. (1977)

MODERAT. CONSISTENTE

[2j - aigna, piaotiv

3.31

r\f\

A.G.I. (1977)

O Q O

Ch

Greutate volumică

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Greutate volumică (t/m3)

[1 ] - umplutura

4.4

0.40

Meyerhof

1.72

[2] - argila, plastic consistenta

3.91

3.00

Meyerhof

1.69

Greutate volumică saturată

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Greutate volumică saturată (t/m3)

[1] - umplutura

4.4

0.40

Meyerhof

1.87

[2] - argila, plastic consistenta

3.91

3.00

Meyerhof

1.87

Viteza undei de forfecare

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Viteza undei de forfecare (m/s)

[1] - umplutura

4.4

0.40

0

[2] - argila, plastic consistenta

3.91

3.00

0

consistenta

CONSISTENTE

Instrument folosit... DMP 3020 PAGANI încercare efectuată în data de...

Adâncime încercare               3.00 mt

Nivelul freatic nu a tost identiticat

Tip prelucrare: Mediu

Adâncime (m)

Nr. de lovitutri

Calcularea coef. reducere Sonda Chi

Rezistentă dinamică redusă (Kg/cm2)

Rezistentă dinamică (Kg/cm2)

Presiune admisibilă redusă Herminier -Olandesi (Kg/cm2)

Presiune admisibilă (Kg/cm2)

0.10

8

0.857

25.89

30.22

1.29

1.51

0.20

6

0.855

19.37

22.67

0.97

1.13

0.30

4

0.853

12.88

15.11

0.64

0.76

0.40

3

0.851

9.64

11.33

0.48

0.57

U.3U

3

y.oz

11.33

U.48

U.3/

0.60

3

0.847

9.60

11.33

0.48

0.57

0.70

4

0.845

12.77

15.11

0.64

0.76

0.80

3

0.843

9.56

11.33

0.48

0.57

0.90

4

0.842

12.11

14.39

0.61

0.72

i.oo

4

0.840

12.08

14.39

0.60

0.72

1.10

3

0.838

9.04

10.79

0.45

0.54

1.20

2

0.836

6.02

7.19

0.30

0.36

1.30

4

0.835

12.01

14.39

0.60

0.72

1.40

5

0.833

14.98

17.98

0.75

0.90

1 50

5

0 8^1

14 05

17 98

n 75

0 09

1.60

3

0.830

8.95

10.79

0.45

0.54

1.70

4

0.828

11.91

14.39

0.60

0.72

1.80

4

0.826

11.89

14.39

0.59

0.72

1.90

5

0.825

14.15

17.16

0.71

0.86

2.00

6

0.823

16.95

20.59

0.85

1.03

2.10

7

0.822

19.74

24.02

0.99

1.20

2.20

7

0.820

19.70

24.02

0.99

1.20

2.30

8

0.819

22.48

27.45

1.12

1.37

2.40

7

0.817

19.63

24.02

0.98

1.20

2.50

6

0.816

16.80

20.59

0.84

1.03

2.00

/

1 A V.O 1 -T

10.50

4*

O

I

2.70

7

0.813

19.53

24.02

0.98

1.20

2.80

6

0.811

16.71

20.59

0.84

1.03

2.90

7

0.810

18.61

22.97

0.93

1.15

3.00

7

0.809

18.58

22.97

0.93

1.15

Adânc, strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2 )

Tip

Clay Fraction (%)

Greutate volumic ă (t/m3)

Greutate volumic ă saturată (t/m3)

Tensiun e efectivă (Kg/cm2 )

Coeficie nt de corelație cu Nspt

NSPT

Descrier e

0.3

6

22.67

Coeziv

0

1.74

1.87

0.03

0.76

4.59

umplutu ra

antropic a

3

4.96

17.39

Coeziv

0

1.69

1.87

0.28

0.78

3.88

argila prăfoasa , plastic consiste

nta

CALCUL PARAMETRIi GEOTEHNICI ÎNCERCARE Nr.6

SOLURI COEZIVE

Coeziune nedrenată (Kg/cm2)

NSPT

Adânc . strat (m)

Terza ghi-Pe ck

Sangl erat

Terza ghi-Pe ck (1948)

U.S.D .M.S. M

Schm ertma nn 1975

SUN DA (1983) Benas si e Vanne

Hi

Fletch er (1965) Argila de Chica go

Houst on (1960)

Shioi

Fukui 1982

Xxxx Xxxx

De Beer

[1]-umplu tura antrop ica

4.59

0.30

0.29

0.57

0.25-

0.50

0.19

0.45

0.68

0.42

0.78

0.23

0.78

0.57

[2]-argila prâfoa

sa, piasiic consis

tenta

3.88

3.00

0.24

0.49

0.15 -

0.25

0.16

0.38

0.52

0.35

0.72

0.19

0.33

0.49

Qc Rezistentă pe con Penetrometru Static

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Qc (Kg/cm2)

[1] - umplutura antropica

4.59

0.30

Robertson (1983)

9.18

[2] - argila prăfoasa, plastic consistenta

3.88

3.00

Robertson (1983)

7.76

Modul Edometric (Kg/cm2)

NSPT

Adânc, strat (m)

Stroud e Butler(1975)

Vesic(1970)

Trofimenkov (1974), Mitchell e Gardner

Xxxxxxx-Xxx glerat

[1]-umplutura antropica

4.59

0.30

21.06

68.85

48.61

57.38

[2] - argila prăfoasa, plastic consistenta

3.88

3.00

17.80

58.20

41.37

48.50

Modulul lui Young (Kg/cm2)

NSPT

Adânc, strat (m)

Xxxxxxxx

Xxxxxxxxx

[1] - umplutura

4.59

0.30

32.39

45.90

antropica

[2] - argila prăfoasa, plastic consistenta

3.88

3.00

24.22

38.80

Clasificarea AGI (Asociația Geologilor Italieni)

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Clasificare

[1] - umplutura antropica

4.59

0.30

A.G.I. (1977)

MODERAT. CONSISTENTE

[2j - ui giiu prăfoasa, plastic consistenta

J.OO

3.00

/A.ki.i. y / /)

rGCG

CONSISTENTE

Greutate volumică

NSPT

Adânc, strat

(m)

Corelație

Greutate volumică (t/m3)

[1] - umplutura antropica

4.59

0.30

Meyerhof

1.74

[2] - argila prăfoasa, plastic consistenta

3.88

3.00

Meyerhof

1.69

Greutate volumică saturată

NSPT

Adânc, strat

(m)

Corelație

Greutate volumică saturată (t/m3)

[1] - umplutura antropica

4.59

0.30

Meyerhof

1.87

[2] - argila prăfoasa, plastic consistenta

3 «8

3 00

Meverhnf

1 87

Viteza undei de forfecare

NSPT

Adânc, strat (m)

Corelație

Viteza undei de forfecare (m/s)

[1] - umplutura antropica

4.59

0.30

0

L^J '

prăfoasa, plastic consistenta

oo

A

Index

ÎNCERC ARE Nr. 1

ÎNCERCARE Nr.2

ÎNCERCARE Nr.3

a r*r? v_ x

ÎNCERCARE Nr.5

ÎNCERCARE Nr.6

Index

0.25

“RETELE DE APA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT”

Proiect nr. 058/2023

Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD

S.C. INTERCAD PROIECT S.R.L.

MAI 2023

Foaie de capăt

Investitie:

”RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT”

Faza:

S.F.

Contract nr.:

26740 din 29.03.2023

Proiect nr.:

058/2023

Elaborator:          S.C. INTERCAD PROIECT S.R.L., Iași

Adresa: str. Basarabi nr. 5, bl. A1, sc. A, Iași

Email: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxx

Tel: 0732672722

CUI: RO42645436

Cod CAEN - 7112 - Activitati de arhitectura, inginerie si servicii de consultanta tehnica legate de acestea

COLECTIV ELABORARE

ȘEF PROIECT

Drd.Ing. Xxxxxx Xxxxxx

PROIECTANȚI DE SPECIALITATE

Drd. ing. Xxxxxx Xxxxxx

Ing. Xxxxxxxxx Xxxxx

STUDIU DE FEZABILITATE

(conform H.G. 907/2016)

CUPRINS

  • 1.    Informații generale privind obiectivul de investiții

  • 1.1. Denumirea obiectivului de investiții

  • 1.2. Ordonator principal de credite/investitor

  • 1.3. Ordonator de credite (secundar/terțiar)

  • 1.4. Beneficiarul investiției

  • 1.5. Elaboratorul studiului de fezabilitate

  • 2.    Situația existentă și necesitatea realizării obiectivului/proiectului de investiții ..9

    • 2.1.    Concluziile studiului de prefezabilitate (în cazul în care a fost elaborat în prealabil) privind situația actuală, necesitatea și oportunitatea promovării obiectivului de investiții și scenariile/opțiunile tehnico-economice identificate și propuse spre analiză..................................9

  • 2.2.    Prezentarea contextului: politici, strategii, legislație, acorduri relevante, structuri instituționale și financiare

  • 2.3.    Analiza situației existente și identificarea deficiențelor

  • 2.4.    Analiza cererii de bunuri și servicii, inclusiv prognoze pe termen mediu și lung privind evoluția cererii, în scopul justificării necesității obiectivului de investiții

  • 2.5.    Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice

  • 3.    Identificarea, propunerea și prezentarea a minimum două scenarii/opțiuni tehnico-economice pentru realizarea obiectivului de investiții

  • 3.1.    Particularități ale amplasamentului:

  • 3.2.    Descrierea din punct de vedere tehnic, constructiv, funcțional-arhitectural și tehnologic:-caracteristici tehnice și parametri specifici obiectivului de investiții;- varianta constructivă de realizare a investiției, cu justificarea alegerii acesteia;- echiparea și dotarea specifică funcțiunii

propuse

  • 3.3.    Costurile estimative ale investiției

  • 3.4.    Studii de specialitate

  • 3.5.    Grafice orientative de realizare a investiției

  • 4.    Analiza fiecărui/fiecărei scenariu/opțiuni tehnico-economic(e) propus(e)

  • 4.1.    Prezentarea cadrului de analiză, inclusiv specificarea perioadei de referință și prezentarea scenariului de referință

  • 4.2.    Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali, inclusiv de

schimbări climatice, ce pot afecta investiția

  • 4.3.    Situația utilităților și analiza de consum:- necesarul de utilități și de relocare/protejare, după caz;- soluții pentru asigurarea utilităților necesare................................................................30

  • 4.4.    Sustenabilitatea realizării obiectivului de investiții:a) impactul social și cultural, egalitatea de șanse;b) estimări privind forța de muncă ocupată prin realizarea investiției: în faza de realizare, în faza de operare;c) impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversității și a siturilor protejate, după caz;d) impactul obiectivului de investiție raportat la contextul natural și antropic în care acesta se integrează, după caz............................................30

  • 4.5.    Analiza cererii de bunuri și servicii, care justifică dimensionarea obiectivului de investiții 35 4.6. Analiza financiară, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță financiară: fluxul cumulat, valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate; sustenabilitatea financiară ..36 4.7. Analiza economică, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță economică: valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate și raportul cost-beneficiu sau, după caz, analiza cost-eficacitate .......................................................................................................................................40

  • 4.9.    Analiza de riscuri, măsuri de prevenire/diminuare a riscurilor

  • 5.    Scenariul/Opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă), recomandat(ă)

  • 5.1.    Comparația scenariilor/opțiunilor propuse, din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilității și riscurilor

  • 5.2.    Selectarea și justificarea scenariului/opțiunii optim(e) recomandat(e)

  • 5.3.    Descrierea scenariului/opțiunii optim(e) recomandat(e) privind: a) obținerea și amenajarea terenului;b) asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivului;c) soluția tehnică, cuprinzând descrierea, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcțional-arhitectural și economic, a principalelor lucrări pentru investiția de bază, corelată cu nivelul calitativ, tehnic și de performanță ce rezultă din indicatorii tehnico-economici propuși;d) probe tehnologice și teste.................................................................................................48

  • 5.4.    Principalii indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții:a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiții, exprimată în lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general;b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare;c) indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții;d) durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni................................................................................................ EROARE! MARCAJ ÎN DOCUMENT NEDEFINIT.

  • 5.5.    Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcției, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnic .............................................. 100

  • 5.6.    Nominalizarea surselor de finanțare a investiției publice, ca urmare a analizei financiare și economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite....................................................................................................................................101

  • 6.    Urbanism, acorduri și avize conforme

  • 6.1.    Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire

  • 6.2.    Avize si acorduri

  • 7.    Implementarea investiției

  • 7.1.    Informații despre entitatea responsabilă cu implementarea investiției

  • 7.2.    Strategia de implementare, cuprinzând: durata de implementare a obiectivului de investiții (în luni calendaristice), durata de execuție, graficul de implementare a investiției, eșalonarea investiției pe ani, resurse necesare

  • 7.3.    Strategia de exploatare/operare și întreținere: etape, metode și resurse necesare

  • B.    PIESE DESENATE

  • I.Specialitate instalatii: alimentare cu apa

  • Is.1.1- Plan de incadrare in zona- scara 1:5000;

  • Is.1.2- Plan de incadrare in zona- scara 1:5000;

  • Is.2- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.3- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.4- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.5- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;;

  • Is.6- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.7- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.8- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.9- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.10- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.11- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.12- Plan de situatie apa strada Lazar Constantin- scara 1:500;

  • Is.13- Plan de situatie apa strada Dr. Gheorghe Serban- scara 1:500;

  • Is.14- Plan de situatie apa strada Dr. Gheorghe Serban - scara 1:500;

  • Is.15- Plan de situatie apa strada Dr. Gheorghe Serban - scara 1:500;

  • Is.16- Plan de situatie apa strada Dr. Gheorghe Serban - scara 1:500;

  • Is.17- Plan de situatie apa strada Mihail Marcus- scara 1:500;

  • Is.18- Plan de situatie apa strada Mihail Marcus - scara 1:500;

  • Is.19- Plan de situatie apa strada Digului- scara 1:500;

  • Is.20- Plan de situatie apa strada Digului scara 1:500;

  • Is.21- Plan de situatie apa strada Digului - scara 1:500;

  • Is.22- Plan de situatie apa strada Digului - scara 1:500;

  • Is.23- Plan de situatie apa strada Digului - scara 1:500;

  • Is.24- Plan de situatie apa strada Dumitru Bagdazar 1:500;

  • Is.25- Profil longitudinal strada Lazar Constantin si Xxxxxxx Xxxxxxxx- scara 1:500;

  • Is.26- Profil longitudinal apa Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx- scara 1:500;

  • Is.27- Profil longitudinal apa strada Dr.Gheorghe Serban si Xxxxxx Xxxxxx- scara 1:500;

  • Is.28- Profil longitudinal apa strada Digului - scara 1:500;

  • Is.29- Profil longitudinal apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.30- Detaliu camin bransament strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:20;

  • Is.31- Detaliu camin bransament strada Digului, Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxx Xxxxxxxxxx, Xxxxxxx

Xxxxxxxx, Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx- scara 1:20;

  • Is.32- Detaliu hidrant suprateren DN80- scara 1:20;

  • Is.33- Detaliu hidrant suprateren DN100- scara 1:20;

  • Is.34- Detaliu camin de vane CV1- scara 1:20;

  • Is.35- Detaliu camin de vane CV2- scara 1:20;

  • Is.36- Detaliu camin de vane CV3-CV4-CV7- scara 1:20;

  • Is.37- Detaliu camin de vane CV6-CV8- scara 1:20;

  • Is.38- Detaliu camin de vane CV9- scara 1:20;

  • Is.39- Detaliu camin de vane CV10-CV11- scara 1:20;

  • Is.40- Detaliu camin de vane CV5-CV12-CV18- scara 1:20;

Întocmit,

Drd.ing Xxxxxx Xxxxxx

  • A. PIESE SCRISE

  • 1.    Informații generale privind obiectivul de investiții

    • 1.1.    Denumirea obiectivului de investiții

„RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT”

  • 1.2.    Ordonator principal de credite/investitor

MUNICIPIUL ARAD

Arad, Bulevardul Revolutiei, nr 75

Tel: 0257281850

Reprezentant legal: primar Calin Bibart

  • 1.3.    Ordonator de credite(secundar/tertiar)

MUNICIPIUL ARAD

Arad, Bulevardul Revolutiei, nr 75

Tel: 0257281850

Reprezentant legal: primar Calin Bibart

  • 1.4.    Beneficiarul investiției

MUNICIPIUL ARAD

Arad, Bulevardul Revolutiei, nr 75

Tel: 0257281850

Reprezentant legal: primar Calin Bibart

  • 1.5.    Elaboratorul studiului de fezabilitate

S.C. INTERCAD PROIECT S.R.L.

Adresa: str. Basarabi nr. 5, bl. A1, sc. A Iași

Email: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxx

Tel: 0732.672.722

CUI:RO42645436

Colectiv de elaborare

Proiectanți: Drd. Ing.Xxxxxx Xxxxxx - Inginer Cai Ferate, Drumuri si Poduri

Ing.Xxxxxxxxx Xxxxx - Inginer instalatii pentru costructii

  • 2.    Situația existentă și necesitatea realizării obiectivului/proiectului de investiții

    • 2.1.    Concluziile studiului de prefezabilitate (în cazul în care a fost elaborat în prealabil) privind situația actuală, necesitatea și oportunitatea promovării obiectivului de investiții și scenariile/opțiunile tehnico-economice identificate și propuse spre analiză

Pentru investitia de fata nu a fost elaborat in prealabil un studiu de prefezabilitate.

  • 2.2.    Prezentarea contextului: politici, strategii, legislație, acorduri relevante, structuri instituționale și financiare

Obiectivele nationale in conformitate cu Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana.

Potrivit Articolului 20 “MASURI TRANZITORII” din PROTOCOLUL PRIVIND CONDIȚIILE ȘI ARANJAMENTELE REFERITOARE LA ADMITEREA REPUBLICII BULGARIA ȘI ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ (Protocol ce face parte integranta din Tratatul de Aderare), Romaniei i se aplica masurile din Anexa VII la protocolul mentionat.

Astfel, in cadrul Anexei VII punctul 9 “Mediul” litera C “Calitatea apei” punctul (4), se prezinta masurile tranzitorii ce privesc tratarea apelor urbane reziduale iar la punctul (5) masurile tranzitorii care se refera la calitatea apei destinate consumului uman.

Obiectul SF-ului va consta in tratarea principalelor categorii de lucrari: Extindere retea de apa;

Prin executarea lucrarilor nu se produc modificari ale mediului inconjurator ci se asigura desfasurarea circulatiei autio si pietonale in conditii de siguranta si confort.

Oportunitatea investitiei este permanenta, data fiind importanta retelei de cai de transport (auto si pietonal) in cadrul strazilor analizate, precum si dorinta de crestere a nivelului de trai al locuitorilor.

Investitia se incadreaza in strategiile de dezvoltare locala a municipiului Arad.

Municipiul Arad a descis sa rezolve aceasta problema prin demararea unui studiu de fezabilitate care sa ofere solutii viabile.

Strazile Digului, Dr Xxxxx Xxxxxxxx, Dr Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx si Xxxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxxxx sunt strazi in municipiul Arad care au cunoscut o dezvoltare continua prin constructia de locuinte familiale, ele nebeneficiind de modernizarea sistemului de distributie a apei posibile.

Amplasamentul investitiei este situat in intravilanul municipiului Arad, strazi neasfaltate din cartierele Aradul Nou, Micalaca si Confectii.

  • 2.3.    Analiza situației existente și identificarea deficiențelor

NECESITATEA INVESTITIEI vine din cauza faptului ca Strazile Digului, Dr Xxxxx Xxxxxxxx, Dr Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx si Xxxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxxxx strazi in municipiul Arad au cunoscut o dezvoltare continua prin constructia de locuinte familiale, ele nebeneficiind de modernizarea sistemului de distributie a apei posibile.

Realizarea unei sistem centralizat de alimentare cu apa potabila care sa deserveasca intreaga populatie a strailor anterior mentionate reprezinta un pas important în modernizarea infrastructurii publice in municipiul Arad reprezentand pentru Primaria Arad, o tinta importanta în scopul atingerii performantei serviciului public, precum si pentru respectarea de catre aceasta a celor doua responsabilitati majore asumate: sanatatea si confortul locuitorilor prin ridicarea standardului de viata a populatiei si crearea premiselor pentru dezvoltarea urbanistica si economica.

Pentru atingerea tintelor mentionate mai sus se propune infiintarea unui sistem centralizat de alimentare cu apa potabila, care sa deserveasca Strazile Digului, Dr Xxxxx Xxxxxxxx, Dr Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx si Xxxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxxxx, fiind creata posibilitatea de bransare a tuturor locuitorilor, institutiilor si agentilor economici la o retea de distributie apa potabila care sa faca parte dintr-un sistem centralizat de alimentare cu apa.

Elaborarea solutiei de realizare a lucrarilor fundamentate în prezenta documentatie se va face cu respectarea legislatiei si a reglementarilor tehnice în vigoare.

Reteaua de alimentare cu apa potabila propusa pe strazile de mai sus presupune:

- ridicarea standardului de viata a populatiei prin crearea premiselor pentru dezvoltarea urbanistica si economica a zonei. Pentru aceasta, s-a creat posibilitatea reala de bransare a tuturor locuitorilor, institutiilor si agentilor economici la reteaua de distributie proiectata.

Prin acest proiect se propun urmatoarele:

  • >    Construirea unei retele de distribuție a apei potabile;

  • >    Construirea de camine de vane corespunzator necesitatilor sistemului precum si camine de bransament;

  • >    Dotarea cu hidranti.

Dupa evaluarea alternativelor pentru proiect se va selecta soluția optima - in general solutia optima ar fi probabil solutia care are costul general si costurile de operare pe durata vietii proiectului cele mai mici. Nu sunt de neglijat nici factorii sociali si de mediu care in anumite situatii pot fi deosebiti de important. Analizele financiare si economice care vor include si proiectiile indicatorilor financiari pentru utilitate.

Analiza institutionala, care va fi necesara pentru a asigura ca:

  • •      proiectul este construit conform planificarii si in concordanta cu regulile agentiei

sau agentilor de finantare implicate. Aceasta poate presupune stabilirea in cadrul utilitatii a unei unitati de conucere a implementarii si dezvoltarii unui plan pentru asigurarea supravegherii adecvate si a controlului financiar.

  • •      proiectul este exploatat in mod eficient dupa incheierea sa pentru a oferi

beneficiile asteptate de consumatori.

Studiul de fezabilitate include un program de investigatii pentru a stabili paramentrii esentiali de proiectare. Nesesarul de investigatii pe teren depinde de natura proiectului si de cantitatea de informatii sigure existente. Proiectul este identificat pe baza cererii estimate pentru infrastructura auto si pietonala. Aspectele tehnice au in vedere in principal stabilirea lucrarilor necesare care sa asigure o baza pentru urmatoarele etape de proiectare si inlesnirea unei estimari realiste a costului alternativei selectate.

Lucrarile tehnice vor fi facute pentru a respecta necesitatile unui estimari realiste a dezvoltarii infrastructurii si pentru respectarea reglementarilor romanesti si ale UE. Lucrarile de investitie vor fi realizate in exclusivitate pe domeniul public si nu implica exproprieri sau despagubiri.

Fotografii ale situatiei existente pe strazile analizate

Fotografii ale situatiei existente pe strazile analizate

Fotografii ale situatiei existente pe strazile analizate

Fotografii ale situatiei existente pe strazile analizate

  • 2.4.    Analiza cererii de bunuri și servicii, inclusiv prognoze pe termen mediu și lung privind evoluția cererii, în scopul justificării necesității obiectivului de investiții

Investițiile de mediu reprezintă o contribuție importanta la rezolvarea problemelor economice si sociale în Romania: la protectia sanatatii, îmbunatatirea calitatii vietii si stimularea dezvoltarii economice. Pentru a contribui la dezvoltarea regiunilor, Romania trebuie sa faca investiții semnificative în infrastructura de mediu, în special în sectoarele apa, deseuri si calitatea aerului.

  • 2.5.    Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice

Prin realizarea acestei investitii publice se vor atinge urmatoarele obiective:

  • •  cresterea gradului de conectare la sistemele de alimentare cu apa prin extinderea

retelelor de distributie existente;

  • •  Protectia  populatiei si imbunatatirea starii  de  sanatate prin prevenirea riscului

imbolnavirilor;

  •    Sporinirea gradului de dotare edilitara a localitatilor, acesta contribuind la cresterea nivelului de confort si implicit a conditiilor de viata si de munca a populatiei;

  •    Stimularea initiativelor private, prin reactivarea si diversificarea activitatilor economice si in domeniul serviciilor;

  •    Dezvoltarea si modernizarea zonelor periferice ale marilor orase.

In concluzie - se propune infiintarea unui sistem centralizat de alimentare cu apa pe strazile Digului, Dr Xxxxx Xxxxxxxx, Dr Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx si Xxxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxxxx, din municipiul Arad, sistem care sa deserveasca integral populatia de pe strazile de mai sus.

  • 3.    Identificarea, propunerea și prezentarea a minimum două scenarii/opțiuni tehnico-economice pentru realizarea obiectivului de investiții

    • 3.1.    Particularități ale amplasamentului:

  • a)    descrierea amplasamentului

Strazile apartin retelei stradale a orasului Arad.

  • b)    relații cu zone învecinate, accesuri existente și/sau căi de acces posibile;

Municipiul Arad este situat în partea de sud-vest a județului cu același nume și este unul dintre marile orașe ce constituie axa urbană a Câmpiei de Vest. Este unul dintre cele mai mari noduri de circulație ale țării, atribut completat cu un terminal cargo pentru încurajarea și fluidizarea traficului de mărfuri pe rute aeriene interne și internaționale. Teritoriul administrativ al municipiului are o suprafață de 300,89 km2 și se desfășoară în câmpia aluvionară a Mureșului. Vecinii orașului Nădlac sunt următorii:

Nord - comuna Livada

Est - comuna Vladimirescu

Sud - comuna Sagu

Vest - comuna Zadareni

  • c)    orientări propuse față de punctele cardinale și față de punctele de interes naturale sau construite;

Reteaua de distributie urmareste trama stradala, pozata sub adancimea minima de inghet conform STAS 6054/77.

  • d)    surse de poluare existente în zonă;

Traficul rutier - emisiile autoturismelor contribuie la poluarea aerului;

  • e)    date climatice și particularități de relief;

Regiunea Vest se caracterizează printr-un relief variat și armonios distribuit în zone de câmpie, deal și munte, care urcă în trepte de la vest spre est.Relieful judetului Arad creste altitudinal de la vest la est, constituindu-se 3 mari unitati de relief: Campia de Vest (incluzand Campia inalta a Aradului si Campia Crisului Alb), Dealurile Vestice si Muntii Apuseni, reprezentati de Muntii Zarand, Muntii Xxxxx-Xxxx si portiuni din Masivul Gaina. Intre culmile montane se intercaleaza Depresiunea Zarandului. Unitatile montane ocupa 35% din suprafata judetului Arad si se intind in E si NE acestuia sub forma literei “V”, cu deschiderea spre NV, imbratisand marele golf depresionar:

Muntii Xxxxx-Xxxx alcatuiesc treapta cea mai inalta din partea de nord-est a judetului constituind cumpana de ape dintre Crisul Negru si Crisul Alb. In partea centrala s-a format o

mica depresiune intramontana de la Moneasa-Ranusa. Tot aici se afla: izbucul intermitent de la Calugari - monument al naturii care hidrografic apartine bazinului Crisului Alb; formele carstice de la Moneasa si platoul carstic suspendat de la Tinoasa. Suprafete forestiere compacte acopera intreaga zona montana de unde si denumirea de “codru”, ceea ce da regiunii specificul de peisaj montan forestier, foarte putin transformat. Cele mai inalte varfuri din cadrul lor sunt: Plesu (1,112 m), Izoiu (1,097 m) si Momuta (930 m). - Muntii Zarandului fac parte din grupa Muntilor Muresului, formeza o zona de cumpana de ape, intre Crisul Alb si Mures si sunt alcatuiti dintr-o suprafata aproape continua dela vest la est. Desi prin altitudine (in medie 500-600 m) se incadreaza in categoria dealurilor, prin aspectul formelor de relief (prezenta platformelor de eroziune), prin geologie (sisturile cristaline) si vegetatie (paduri compacte), Muntii Zarandului reprezinta o unitate muntoasa clara. In cadrul Muntilor Zarandului se deosebesc trei sectoare, despartite de culoare depresionare, astfel: in partea de vest, un sector cuprins intre campia Aradului si culoarul Nadas- Barzava (cu Varful Highis); in partea centrala, un sector cuprins intre culoarul anterior si culoarul structural dezvoltat pe roci cretacice intre Capruta si Gurahont (cu varful Drocea);in est un alt sector ce tine pana in zona de interferenta cu Muntii Metaliferi (cu Magura Ciungani si Breaza). Cele mai inalte varfuri sunt: Magura Ciungani (841 m), Highis (799 m), Ivanita (702 m) si Drocea (836 m). -Muntele Gaina este individualizat de unii geografi ca o subunitate a Muntilor Metaliferi sau ca o parte componenta a Muntilor Bihor. Aici intalnim cele mai mari altitudini din judet: Varful Gaina (1,486 m) si Varful Piatra Aradului (1,429 m).

Piemontul Codrului - este situat la marginea de vest a Muntilor Xxxxx-Xxxx si este reprezentat printr-o suprafata neteda, usor inclinata dinspre munte spre campie, dezvoltata pe roci friabile panoniene. In cadrul piemontului eroziunea a scos la zi o serie de structuri vulcanice neogene (la Archis si Sebis, unde Valea Deznei formeaza un defileu epigenetic), in spatele carora s-au format mici depresiuni (Hasmas, Groseni, BuhaniDezna). - Piemontul Zarandului - situat la poala nordica a Muntilor Zarandului, are o structura mai complexa datorita prezentei acelorasi elemente vulcanice (Mocrea, Pancota) si a continuarii piemontului de eroziune cu suprafete acumulative (piemonturi acumulative sau campii piemontane). Depresiunile cele mai importante sunt: Depresiunea Zarandului - inseamna in sens larg, intreaga arie depresionara dintre Muntii Xxxxx-Xxxx si Zarand; Depresiunea Almas-Gurahont - poate fi considerata ca un sector al depresiunii Zarandului sau ca o subunitate naturala distincta si cuprinde terminatiile piemonturilor dinspre nord si sud si valea larga, terasata a Crisului Alb intre Gurahont si defileul epigenetic de la Joia Mare; Depresiunea Halmagiu -legata mai mult cu depresiunile Brad (pe Crisul Alb) si Beius (peste saua de la Grosi). Dealurile urmaresc in general rama vestica a masivelor montane, avand altitudinea cuprinsa intre 200400 m. Sunt trei tipuri distincte de dealuri:Dealurile Crisene, Pedimentul Siriei si Dealurile Lipovei , care formeaza cea mai extinsa unitate a Dealurilor de Vest in cadrul judetului Arad. Dealurile Lipovei, care reprezinta, in mare, tot un piemont de eroziune se afla situate la sud de

Mures. Genetic ele sunt legate de Muntii Zarandului si de acțiunea Mureșului. Culoarul Mureșului (Petris-Lipova) - se remarca prin discontinuitatea mare ce o introduce in peisaj, de-a lungul a peste 60 km. Elementul predominant este dat de Valea Muresului, cu relieful creat de ea la contactul dintre Muntii Zarandului si Podisul Lipovei. Campiile alcatuiesc treapta cea mai coborata ce se desfasoara intre altitudinea de 95 -200m. Campiile judetului Arad ocupa o pozitie centrala in Campiei de Vest avand totodata doua axe principle: cea nordica ce formeaza valea Crisului Alb si cea sudica Valea Muresului. Campiile importante sunt: - Campia Cermeiului - parte asa numitei “campii a glacisurilor”, se afla situata in continuarea piemontului Codrului si este marginita la sud de valea Teuzului; - Campia Crisului Alb -cuprinde relieful coborat, marcat de o subsidenta active dintre Teuz si Crisul Alb. Este o regiune joasa cu o dezvoltare larga a luncilor; - Campia Aradului - cuprinsa intre Mures si Crisul Alb reprezinta genetic o delta cuaternara a Muresului, construita la iesirea din defileul Soimos-Lipova. - Campia Vingai - este situata la sud de Mures, fiind o campie inalta, care reprezinta tot o veche delta continentala a Muresului (anterioara insa deltei ce formeaza campia Aradului). Teritoriul judetului este cuprins intre altitudinile absolute de 80 m la Zerind si 1,486 m la Varful Gaina. Municipiul Arad este așezat în extremitatea vestică a României, în sudul Crișanei și în nordul Banatului în șesul întins al Tisei, la 46°11' lat. N și 21°19' long. E, în câmpia aluvionară a Aradului, parte a Câmpiei de Vest. Este primul oraș important din România la intrarea dinspre Europa Centrală, fiind situat pe malul râului Mureș, în apropierea ieșirii acestuia din culoarul Deva-Lipova. Teritoriul administrativ al municipiului este de 252,85 kmp.Orașul se află la o altitudine de 107 m, fiind amplasat la intersecția unor importante rețele de comunicații rutiere, respectiv Coridorul european rutier IV cu traseul șoselei rapide ce va lega Ucraina cu Serbia. Situarea la intersecția drumurilor europene E 68/60 la 594 km de București (E) și 275 km de Budapesta (V), precum și E 671 la 50 km de Timișoara (S) și 117 km de Oradea (N), constituie un factor favorizant pentru dezvoltarea sa economică și urbană.Municipiul Arad este principala poartă de intrare în România, fiind cel mai important nod rutier și feroviar din vestul țării. Astfel, Aradul se află situat la 17 km de Curtici - cel mai mare punct vamal pe căi ferate din vestul țării. De asemenea, Aradul beneficiază de un acces extrem de facil în ceea ce privește punctele de frontieră pe cale rutieră și aeriană. Cele mai apropiate puncte de frontieră sunt pe cale rutieră, respectiv: localitatea Turnu la o distanță de 20,3 km, orașul Nădlac la o distanță de 54 km, precum și Vărșand la o distanță de 68 km. Un important punct de frontieră este cel pe cale aeriană este Aeroportul Internațional Arad, acesta având o pistă de 2.000 metri.

Câmpia Aradului este situată între Munții Zarandului și albiile Ierului și Mureșului Mort, în continuarea Câmpiei Crișurilor la sud de linia localităților Pâncota, Caporal Alexa, Olari, Șimand și Sânmartin până în valea Mureșului între Păuliș și Pecica. Spre rama muntoasă are altitudini de aproape 120 m, iar în vest puțin peste 100 m. La poalele munților

Zarandului se distinge o fâșie de câmpie piemontană care nu ajunge pană la Mureș și care trece treptat într-o fâșie ceva mai joasă (puțin peste 100 m) cu caractere de câmpie de divagare vizibilă la Curtici. Ca urmare a extinderii conului de dejecție al Mureșului, Câmpia Aradului este formată din pietrișuri, nisipuri și argile. La est de Arad apar loessuri și depozite loessoide, iar în împrejurimile localității Curtici, nisipuri eoliene cu relief de dune fixate. În cuprinsul câmpiei de divagare sunt frecvente albii și meandre părăsite, grinduri, lăcoviști și sărături.

  • f)    existența unor:- rețele edilitare în amplasament care ar necesita relocare/protejare, în măsura în care pot fi identificate;- posibile interferențe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate sau de protecție;- terenuri care aparțin unor instituții care fac parte din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională;

  • -  rețele edilitare în amplasament care ar necesita relocare/protejare, în măsura în

care pot fi identificate

Nu este cazul.

  • -    posibile interferențe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate sau de protecție;

Nu este cazul.

  • -    terenuri care aparțin unor instituții care fac parte din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională;

Nu este cazul.

  • g)    caracteristici geofizice ale terenului din amplasament- extras din studiul geotehnic elaborat conform normativelor în vigoare, cuprinzând:

  • (i)    date privind zonarea seismică;

Conform prevederilor normativului  P100/1-2013, amplasamentul se încadrează la

următoarele categorii:

  •    accelerația terenului.............................................................ag = 0,20;

  •    perioada de colț....................................................................Tc = 0,7 sec.

  • (ii)    date geotehnice obținute din: planuri cu amplasamentul forajelor, fișe complexe cu rezultatele determinărilor de laborator, analiza apei subterane, raportul geotehnic cu recomandările pentru fundare și Pentru determinarea stratului de umpluturi și sol vegetal, studierea stratificației nivelului apei subterane și calculul stabilității versantului au fost efectuate foraje geotehnice și încercari de penetrare dinamică medie (DPM) cu penetrometrul dinamic PAGANI DPM 20-30 (echipament conform standardului EN ISO 22476-2), cu ajutorul căruia s-au obținut date „în situ”.

Pentru determinarea stratului de fundare, studierea stratificației și nivelului apei subterane au fost efectuate:

  • -    încercări de penetrare dinamică (DP) cu penetrometrul dinamic PAGANI DPM 20-30 (echipament conform standardului EN ISO 22476-2), cu ajutorul căruia s-au obținut date „în situ”;

  • -    foraj geotehnic, din care s-au recoltat probe tulburate, ale cărei analize au fost efectuate in cadrul laboratorului autorizat SC MALG PROIECT SRL SUCEAVA.

Pentru recoltarea, etichetarea și ambalarea probelor s-au aplica prescripțiile SR EN 1997 -2:2008 EUROCODE 7. Probele recoltate s-au ambalat și asigurat în vederea păstrării integrității lor pe parcursul transportului și depozitării lor.

Poziția prospecțiunilor este reprezentată în planul de situație anexat iar rezultatele determinărilor în situ și de laborator, sunt centralizate pe fișele de foraj/ încercare penetrare dinamică.

Stratificatia pusa in evidenta:

ÎNCERCARE DE PENETRARE DINAMICA 1 (DPI - STRADA DIGULUI)

Adânc. strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2)

Tip

Greutate volumică (t/m3)

Greutate volumică saturată (t/m3)

Tensiune efectivă (Kg/cm2)

Coeficien t de corelatie cu Nspt

NSPT

Descriere

0.4

18.75

70.83

Coeziv

2.06

2.27

0.04

0.76

14.34

umplutura antropica

1.2

4.5

16.64

Coeziv

1.66

1.86

0.15

0.76

3.44

argila, plastic consistenta

3

14.72

51.38

Coeziv

2.01

2.21

0.4

0.8

11.75

argila mărnoasă cu intercalatii nisipoase, plastic tare

INCERCARE DE PENETRARE DINAMICA 2 (DP2 - STRADA DUMITRU BAGDAZAR)

Adânc. strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2)

Tip

Greutate volumică (t/m3)

Greutate volumică saturată (t/m3)

Tensiune efectivă (Kg/cm2)

Coeficien t de corelatie cu Nspt

NSPT

Descriere

0.4

4

15.11

Coeziv

1.64

1.86

0.03

0.76

3.06

umplutura antropica

3

6.85

24.26

Coeziv

1.78

1.88

0.3

0.78

5.36

argila prăfoasa, plastic consistenta

INCERCARE DE PENETRARE DINAMICA 3 (DP3 - STRADA MIHAI MARCUS)

Adânc. strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2)

Tip

Greutate volumică (t/m3)

Greutate volumică saturată (t/m3)

Tensiune efectivă (Kg/cm2)

Coeficien t de corelatie cu Nspt

NSPT

Descriere

0.3

4.33

16.37

Coeziv

1.66

1.86

0.02

0.76

3.31

umplutura antropica

3

6.37

22.55

Coeziv

1.76

1.88

0.29

0.78

4.99

argila, plastic consistenta

INCERCARE DE PENETRARE DINAMICA 4 (DP4 - STRADA DR GHEORGHE SERMAN)

Adânc. strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2)

Tip

Greutate volumică (t/m3)

Greutate volumică saturată (t/m3)

Tensiune efectivă (Kg/cm2)

Coeficien t de corelatie cu Nspt

NSPT

Descriere

0.9

4.11

15.47

Coeziv

1.64

1.86

0.07

0.76

3.14

umplutura antropica

3

5.67

19.75

Coeziv

1.73

1.87

0.33

0.78

4.44

argila, plastic consistenta

INCERCARE DE PENETRARE DINAMICA 5 (DP5 - STRADA LAZAR AUGUSTIN)

Adânc. strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2)

Tip

Greutate volumică (t/m3)

Greutate volumică saturată (t/m3)

Tensiune efectivă (Kg/cm2)

Coeficien t de corelatie cu Nspt

NSPT

Descriere

0.4

5.75

21.72

Coeziv

1.72

1.87

0.03

0.76

4.4

umplutura

3

5

17.57

Coeziv

1.69

1.87

0.29

0.78

3.91

argila, plastic consistenta

INCERCARE DE PENETRARE DINAMICA 6 (DP6 - STRADA TICU DUMITRESCU)

Adânc. strat (m)

NPDM

Rd (Kg/cm2)

Tip

Greutate volumică (t/m3)

Greutate volumică saturată (t/m3)

Tensiune efectivă (Kg/cm2)

Coeficien t de corelatie cu Nspt

NSPT

Descriere

0.3

6

22.67

Coeziv

1.74

1.87

0.03

0.76

4.59

umplutura antropica

3

4.96

17.39

Coeziv

1.69

1.87

0.28

0.78

3.88

argila prăfoasa, plastic consistenta

FORAJ GEOTEHNIC 1 (F1 - STRADA DIGULUI)

  • -  0,00 - 0,40 m - umplutura antropica;

  • -  0,40 - 1,40 m - argilă, plastic consistentă;

  • -  1,40 - 3,00 m - argilă mărnoasă, cu intercalații nisipoase, plastic tare.

Nivelul freatic nu a fost interceptat în forajele executate.

Litologia terenului din zona amplasamentului se poate urmări și prin studierea fișei de stratificație, a anexelor scrise și grafice din studiul geotehnic.

  • (iii)    încadrarea în zone de risc (cutremur, alunecări de teren, inundații) în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare;

Date geotehnice detaliate sunt cuprinse in volumul Studiul geotehnic.

Terenul studiat este stabil din punct de vedere al alunecarilor de teren și nu este inundabil.

  • (iv)    caracteristici din punct de vedere hidrologic stabilite în baza studiilor existente, a documentărilor, cu indicarea surselor de informare enunțate bibliografic;

  • 3.2.    Descrierea din punct de vedere tehnic, constructiv, funcțional-arhitectural și tehnologic:- caracteristici tehnice și parametri specifici obiectivului de investiții; -varianta constructivă de realizare a investiției, cu justificarea alegerii acesteia;-echiparea și dotarea specifică funcțiunii propuse.

Investitia se va realiza în conditiile de autorizare prevazute de Legea 50/1991 modificata si completata ulterior, respectiv cu parcurgerea în continuare a urmatoarelor etape:

  • -    obtinerea Certificatului de Urbanism la faza D.T.A.C;

  • -    întocmirea proiectului tehnic si elaborarea detaliilor de executie;

  • -    întocmirea Documentatiei Tehnice pentru obtinerea Autorizatiei de Construire;

  • -    obtinerea avizelor si acordurilor cerute prin Certificatul de Urbanism;

  • -    obtinerea Autorizatiei de Construire.

Scenarii propuse - minim doua scenarii

Scenariu I-Retea de alimentare cu apa

Pentru identificarea solutiei tehnico-economice optima in vederea infiintarii sistemului centralizat de alimentare cu apa, care sa deserveasca Strazile Digului, Dr Xxxxx Xxxxxxxx, Dr Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx si Xxxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxxxx, au fost analizate 2 scenarii dupa cum sunt detaliate in continuare.

In scenariul I, se propune ca material pentru realizarea retelei de alimentare cu apa, fonta ductila.Fonta ductila este o fonta speciala in compozitia careia s-a introdus magneziu, rezultand un material cu o rezistenta exceptionala. Acest tip de fonta prezinta o rezistenta foarte buna la coroziune, ceea ce o recomanda pentru montarea subterana. Fonta gri este un tip special de fonta care contine si siliciu. Tuburile din fonta se imbina uzual cu mufe si garnituri de cauciuc.

Avantaje: rezista la sarcini exterioare moderate, are o buna rezistenta la foc.

Dezavantaje: fonta este casanta si are greutate mare ceea ce inseamna ca pentru pozarea conductelor in transee este nevoie de troliu. De asemenea se poate preciza ca timpul de executie este mai mare ceea ce inseamna, costuri mai mari. La livrare chiar si pentru diametre mici lungimile conductei sunt mici ceea ce insemna imbinari foarte dese care si acestea duc la marirea costului investitiei.

Scenariu II- Retea de alimentare cu apa

In scenariul II, se propune ca material pentru realizarea retelei de alimentare cu apa, polietilena de inalta densitate;

Conductele din PEID sunt considerate o alternativa de succes la materialele clasice utilizate in instalatii intrucat prezinta urmatoarele avantaje:

  • •       rezistenta sporita la coroziune;

  • •      greutate specifica redusa;

  • •      exploatare avantajoasa (rata defectiunilor redusa);

  • •      elasticitate deosebita;

  • •      durata de serviciu ridicata (in functie de temperatura si solicitare);

  • •       rugozitatea peretilor redusa si constanta in timp;

  • •      tehnici de imbinari multiple - pentru rezolvarea diverselor probleme tehnice;

  • •      tehnologie relativ simpla de montaj;

  • •      productivitate mare de montaj, cu consum redus de forta de munca.

Avand in vedere ca pentru diametre mici pana in 110mm(inclusiv) conducta vine pe tambur si are o lungime mai mare, ceea ce inseamna imbinari mai putine rezultand astfel costuri mai scazute la montarea acesteia.

Dezavantaje:

  • -    Nu are dezavantaje.

Astfel ca, scenariu recomandat in cazul in infiintarii sistemului centralizat de alimentare cu apa, care sa deserveasca Strazile Digului, Dr Xxxxx Xxxxxxxx, Dr Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx si Xxxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxxxx este SCENARIUL II.

Lucrarile se vor desfasura sub supravegherea unui responsabil tehnic cu executia, atestat conform normelor legale în vigoare. La executarea si predarea lucrarii se vor respecta reglementările din Legea nr.10 -1995 privind calitatea în construcții si H.G. nr. 273-1994 privind receptia lucrarilor de constructii si instalatii aferente acestora. În conformitate cu prevederile legale, cele trei parti implicate, respectiv beneficiarul, proiectantul si constructorul se vor îngriji de întocmirea Cartii Tehnice a constructiei.

Solutiile tehnice adoptate pentru realizarea investitiei propuse sunt detaliate în cele ce urmeaza.

Conform HGR 766/1997 - pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în constructii (Anexa 3 - Regulament privind stabilirea categoriei de importanta a constructiilor): categoria de importanta a lucrarilor este C.

In vederea optimizarii costurilor si a functionarii sistemelor este necesara infiintarea unui sistem centralizat de apa, pentru a da posibilitatea tuturor locuitorilor sa fie conectati la sistemul centralizat de alimentare cu apa.

Pentru asigurarea unei functionalitati optime a sistemului de alimentare cu apa in comuna Scortoasa, se propun urmatoarele masuri de investitie:

Indicatorii principali ai investitiei sunt dupa cum urmeaza:

  • •  3.2.3.In cadrul obiectului de investitii se vor realiza lucrări de:

^ Construirea unei retele de distribuție a apei potabile;

^ Construirea de camine de vane corespunzator necesitatilor sistemului precum si camine de bransament;

^ Dotarea cu hidranti.

  • 3.3.    Costurile estimative ale investiției

  • •     costurile estimate pentru realizarea obiectivului de investitii, cu luarea

in considerare a costurilor unor investitii similare, ori a unor standarde de cost pentru investitii similare corelativ cu caracteristicile tehnice si parametrii specifici obiectivului de investitii:

Principalii indicatori tehnico - economici ai investiției

Componente majore ale proiectului

  • 1.    Valoarea totala / C+M

4.566.507,82 lei (inclusiv TVA) / 3.837.401,53 exclusiv TVA.

  • costurile estimative de operare pe durata normata de viata/ de amortizare a investitiei publice:

Evoluția prezumata a costurilor de operare

Costurile de operare sunt costuri aditionale generate de utilizarea investitie dupa terminarea proiectului. In cazul prezentat aceste costuri de operare constau in:

  • -    intretinerea caminelor de vizitare;

  • -    costul muncii vii pentru asigurarea unor conditii optime de exploatare;

  • -    alte costuri de operare ale proiectului (ex: administrative).

Preturile unitare adoptate coincid cu “preturile pietei” corespunzatoare momentului redactarii lucrarii de fata, respectiv mai 2023. Intretinerea anuala propusa va reduce pericolul degradarii suprafetei carosabile in timpul anului. Pe durata economica de viata a proiectului, aceasta valoare va creste conform scenariului adoptat de evolutia ratei inflatiei sau a cresterii preturilor de consum.

  • 3.4. Studii de specialitate, in functie de categoria si clasa de importanta a constructiilor, dupa caz:

  •    Clasa de importanta a constructiilor, stabila conform normativului P100/1-2013 este III, iar categoria de importanta a costructiilor, stabila conform ordinului M.L.P.A.T. nr 31/N/Oct. 1995 este C - normala.

  •    Din puct de vedere al apararii impotriva inundatiilor s-au incadrat in clasa a IV-a de importanta, categoria 4 (alimentari cu apa si canalizari in localitatile rurale) cu dimensionarea de debite maxime de % probabilitate de depasire. Terenurile pe care se amplaseaza lucrarile nu sunt in zone inundabile.

  • •     studiu topografic;

Studiul topografic este anexat la prezenta documentatie si s-a realizat conform cerintelor Oficiilor de Cadastru, ridicarile topografice s-au executat in proiectia STEREOGRAFICA 1970, plan de referinta MAREA NEAGRA 1975.

Lucrarile topografice s-au executat pe baza unei retele de sprijin care sa raspunda atat necesitatilor de intocmire a documentatiei topografice, cat si trasarii solutiilor proiectate. Punctele retelei de sprijin (statiile de drumuire) vor fi marcate cu borne de beton cu cap metallic, amplasate in afara amprizei viitoarelor lurari proiectate, ingropate la rasul pamantului si bine stabilizate, astfel incat sa existe vizibilitate intre 2 borne successive, sa permita conservarea lor in timp si totodata sa permita ridicarea eficienta a detaliilor de teren suplimentare, necesare redarii cat mai fidele a configuratiei terenului de-a lungul axei proiectate, cum ar fi:

  • -    toate punctele necesare redarii marginilor existente ale drumului (muchia platformei) si amprizei drumurilor intersectate;

  • -    toate punctele necesare redarii digurilor, canalelor si lacurilor, inclusiv nivelul existent al apei;

Profilele transversale se vor executa mai dese in zone cu teren mai variat sau accidentat, dar in toate secțiunile caracteristice ale terenului, in sensul de creștere a kilometrajului de la stânga la dreapta, pe o latime minima de 15m de o parte si 15m de cealaltă parte a axei drumului sau pana la garduri in traversarea localităților.

  • •      studiu geotehnic și/sau studii de analiză și de stabilitate a terenului;

Studiul geotehnic este anexat la prezenta documentatie iar acesta a fost intocmit în baza prevederilor conținute în:

  • -    NP 074-2014 -„Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții”;

  • -    NP 125-2010 -„Normativ privind fundarea constructiilor pe pământuri sensibile la umezire"

  • -    SR EN 1997-1 - „Eurocode 7 - Proiectarea geotehnică. Anexa națională”;

  • -    SR EN 1997-2 - „Eurocode 7 - Investigarea și cercetarea terenului”;

  • -    EN ISO 14688-1,2 - Cercetări și încercări geotehnice. Identificarea și clasificarea pământurilor. Principii pentru clasificare”;

  • -    STAS 1243-88 - Clasificare și identificarea pământurilor.

  • -    EN ISO 22476-2 - Cercetări și încercări de teren. Încercarea de penetrare dinamică.

Conform NP074/2014 prezentul studiu geotehnic are ca scop:

  • -    consultarea și utilizarea profilurilor unitare de stratificație cu indici geotehnici aferenți întocmiți la studiile geotehnice aferente din zonă și vecinătăți cât și din execuția forajelor realizate pentru verificarea stratificației pe zona activă a fundațiilor în amplasamentul analizat;

  • -    stabilirea naturii de bază și a materialelor care vor alcătui corpul terasamentelor;

  • -  stabilirea zonei dificile (pământuri sensibile la umezire, lucrări amplasate pe versanți);

  • -  stabilirea celei mai favorabile variante de fundare în funcție de caracteristicile și

stabilitatea terenului de bază;

  • -   identificarea tipului stării și caracteristicilor fizico - mecanice ale terenului de fundare;

  • -  stabilitatea nivelului freatic și influența acestuia asupra terenului de fundare;

  • -    încadrarea terenurilor naturale în clasele prevăzute de normele de deviz pentru lucrări de săpături și terasamente.

  • •     studiu hidrologic, hidrogeologic;

Nu este cazul.

  • •     studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de

eficiență ridicată pentru creșterea performanței energetice;

Nu este cazul.

  • •     studiu de trafic și studiu de circulație;

Nu este cazul.

  • •     raport de diagnostic arheologic preliminar în vederea exproprierii,

pentru obiectivele de investiții ale căror amplasamente urmează a fi expropriate pentru cauză de utilitate publică;

Nu este cazul.

  • •     studiu peisagistic în cazul obiectivelor de investiții care se referă la

amenajări spații verzi și peisajere;

Nu este cazul.

  • •     studiu privind valoarea resursei culturale;

Nu este cazul.

  • •     studii de specialitate necesare în funcție de specificul investiției.

Nu este cazul

  • 3.5. Grafice orientative de realizare a investiției

    Nr.

    Denumirea

    U.M.

    Cantita te

    Perioada de desfasurare

    0

    1

    2

    3

    4

    Anul 2023 - 2024

    Perioada Afisata

    Anul I

    1

    2

    3

    4

    5

    6

    1

    Retea alimentare cu apa

    buc

    1

    1.1

    Terasamente

    1.2

    Retea alimentare cu apa

    1.3

    Camine prefabricate din beton

    1.4

    Refacere structura rutiera strazi

  • 4. Analiza fiecărui/fiecărei scenariu/opțiuni tehnico-economic(e) propus(e)

  • 4.1.    Prezentarea cadrului de analiză, inclusiv specificarea perioadei de referință și prezentarea scenariului de referință

Identificarea investitiei si definirea obiectivelor, inclusiv specificarea perioadei de referinta

In conformitate cu devizul general al proiectului costul total al investitiei se ridica la 4.564.653,10 lei care nu include TVA si 5.423.157,01 lei cu TVA. Investitia este estimata pe o durata de realizare de maxim 6 luni de la data contractarii cu contractantul declarat castigator conf. prevederilor Legii 212/2002 cu modificarile si completarile ulterioare.

Orizontul de timp ales pentru realizarea analizei financiare este de 21 de ani conform recomandărilor (minim 20 ani) din Documentul de lucru nr. 4 - „Orientări Privind Metodologia De Realizare A Analizei Cost- Beneficiu”, elaborate de Comisia Europeana.

PERIOADA DE REFERINȚĂ

Perioada de referință reprezintă numărul de ani pentru care sunt furnizate previziuni în analiza costuri-beneficii. Previziunile proiectelor ar trebui să includă o perioadă apropiată de durata de viață economică a acestora și destul de îndelungată pentru a cuprinde impacturile pe termenul cel mai lung. Durata de viață variază în funcție de natura investiției. Intervalele de referință pe sector - în baza practicilor acceptate la nivel internațional și recomandate de Comisie - este furnizat mai jos:

Sector

Interval de referința

Sector

Interval de referința

Energie

15 - 25

Drumuri

25 - 30

Apa si mediul

30

Industrie

10

Cai ferate

30

Alte servicii

15

Porturi si aeroporturi

25

Perioada de referinta pentru investitia aferenta acestui proiect este de 30 de ani pentru ambele scenarii propuse prin proiectul in speta.

  • 4.2.    Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali, inclusiv de schimbări climatice, ce pot afecta investiția

Avand in vedere ca doar reteaua de distributie difera la cele doua scenarii, analiza factorilor de risc, antropici și naturali, inclusiv de schimbări climatice sunt la fel pentru ambele solutii.

Amplasarea, constructia si intretinerea lucrarilor de aparare au un impact asupra mediului concretizat prin ocuparea unor suprafete de teren, consumarea de materiale de

constructii din litosfera si folosirea unor tehnologii poluante care au efecte asupra omului cit si asupra atmosferei, faunei, vegetatiei, apei si solului.

Se va avea in vedere ca resturile rămase in urma lucrarilor de intretinere să nu afecteze cadrul natural.

Tinând seama de natura geologică si pedologică a zonei, clima, hidrologia vegetatiei locale, beneficiarul va urmări in permanentă curățirea cursurilor de apă afluente si adiacente de resturi de exploatare, curațirea șanțurilor si gurilor de scurgere, reapariția vegetației prin lucrări silvice sau inierbari.

  • 4.3.    Situația utilităților și analiza de consum:- necesarul de utilități și de relocare/protejare, după caz;- soluții pentru asigurarea utilităților necesare.

Pentru realizarea investiției nu sunt necesare, mutarea rețelelor electrice, gaze, beneficiarul avand obligatia de a elibera terenul de sarcini inaintea executiei lucrarilor.

  • 4.4.    Sustenabilitatea realizării obiectivului de investiții:a) impactul social și cultural, egalitatea de șanse;b) estimări privind forța de muncă ocupată prin realizarea investiției: în faza de realizare, în faza de operare;c) impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversității și a siturilor protejate, după caz;d) impactul obiectivului de investiție raportat la contextul natural și antropic în care acesta se integrează, după caz.

  • a)    impactul social și cultural, egalitatea de șanse:

Avand in vedere ca doar stratul de fundarie difera la cele doua scenarii impactul social cultural si egalitatea de sanse este aceasi pentru ambele solutii.

Prin realizarea investitiei se vor obtine urmatoarele avantaje:

  • •      îmbunătățirea infrastructurii fizice de baza in spațiul urban;

  • •     îmbunătățirea accesului la servicii de baza pentru populația urbana;

  • •     creșterea numărului de obiective de patrimoniu din spațiu urban, de sprijinire a

activității culturale și naționale în vederea unei dezvoltări durabile.

  • b)    numar de locuri de munca create in faza de executie;

În faza de execuție a lucrării, care va dura în totalitate 6 luni, forța de muncă utilizată se prezintă în următoarea compunere:

  • -   1 inginer spec. instalatii pe toată durata lucrărilor;

  • -   1 inginer (control tehnic de calitate) pe toată durata lucrărilor în special în fazele de

predare-primire a diferitelor faze de execuție;

  • -   1 responsabil tehnic cu excutia pe toată durata lucrărilor;

  • -   1 responsabil CQ cu excutia pe toată durata lucrărilor;

  • -   1 topograf pe toată durata lucrărilor;

  • -   1 responsabil tehnic producție PM și PSI;

  • -   10 muncitori calificati (grădinari, constructii instalatii, soferi) timp de 6 luni;

  • -   10 muncitori necalificati, timp de 12 luni;

Total personal de executie - 26 persoane.

Număr de locuri de munca create in faza de operare: 0 persoane

Forța de muncă necalificata, necesara pentru unele activitati de intretinere, va fi asigurată de către locuitorii municipiului, beneficiari de ajutor social. Nu se va creea nici un loc de munca deoarece toate activitatile de intretinere specializata vor fi efectuate cu furnizori specializati.

  • c)    impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversității și a siturilor protejate, după caz

Potrivit Ordinului Ministrului Apelor și Protecției Mediului nr.135/2010 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, construirea instalatiilor de apa sunt activități cu impact redus asupra mediului care nu se supun procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.

La elaborarea proiectului se vor lua in considerare si se vor respecta urmatoarele norme : Legea 137/1995 Legea privind protectia mediului Legea 294/2003 cu completari la Legea 137/1995 H.G 321/2005 Evaluarea si gestionarea zgomotului ambiental

Executantul va obtine autorizatia de mediu de la Agentia de Protectia Mediului pentru organizarea de santier si va lua toate masurile pentru reducerea la minim a impactului negativ asupra mediului. In timpul lucrarilor de constructie se vor inregistra unele cresteri ale poluarii aerului, mai ales in zona santierului si a gropilor de imprumut. Se va acorda o atentie prioritara aspectelor de mediu, se vor analiza datele existente de evaluare a efectelor asupra mediului si se va verifica daca acestea respecta legislatia Romaniei.     Identificarea posibilelor conflicte

de mediu generate de solutiile tehnice adoptate vor fi transpuse in masuri de protectia mediului care sa nu genereze constrangeri de mediu prin aplicarea lor.

De asemenea, se va avea in vedere si respectarea procedurilor normelor acceptate pe plan european, Directivele Consiliului europei 85/337/EEC din 27 iunie 1985 si 97/11/EC din 3 martie 1997 in domeniul protectiei mediului, care in cea mai mare parte se regasesc si in legislatia romana. Protectia la zgomot este stipulata ca cerinta (exigenta) esentiala in Directiva Consiliului Europei nr.89/106/CEE si este definita astfel: ”Constructia trebuie proiectata si executata astfel incat zgomotul perceput de utilizatori sau persoanele aflate in apropiere sa fie mentinut la un nivel care sa nu afecteze sanatatea acestora si sa le permita sa doarma, sa se odihneasca sau sa lucreze in conditii satisfacatoare”. “Protectia la zgomot” este in acelasi timp cerinta de calitate in constructii in contextul Legii 10/1995.

  •    Statutul actual al mediului

In prezent, in tara noastra, poluarea atmosferica datorata traficului rutier este relativ

scazuta, in comparatie cu celelalte tari.

Se estimeaza ca traficul din Romania contribuie la poluare cu 10-15 %, in timp ce in alte tari acesta poate depasi 50 %.

  •    Impactul investitiei asupra mediului

Efectele trebuie analizate atât pentru perioada de executie când acestea sunt negative, cat si pentru perioada de functionare, când efectele sunt favorabile mediului, in special atmosferei.

  •    Impactul pe timpul perioadei de executie a lucrarilor

Asa cum se arata in descrierea proiectului, lucrarile se desfasoara fara intreruperea traficului. Pe timpul executiei, impactul asupra componentilor mediului se manifesta prin:

Scoaterea temporara din circuitul economic a unor zone cu terenuri necesare santierului de constructii, statii de asfalt si de beton, cariere, drumuri temporare, etc;

Circulatia intensa a echipamentului de constructii in zonele de lucru pentru transportul materialelor si a prefabricatelor, executia rambleelor, turnarea asfaltului si a betonului, refacerea sistemului de drenare si de deversare a apelor pluviale;

Suspendarea si devierea temporara a traficului;

Cresterea poluarii fonice, continutul de particule in suspensie (praf) si noxe, erodarea si degradarea terenului, in general in zonele unde functioneaza santierele de constnuctii;

Impactul lucrarilor de modernizare pe perioada de executie, depinde in principal de marimea lucrarilor de constructii si de modul in care acestea sunt conduse.

  •    Masuri de protectie a mediului

La realizarea constructiilor se vor utiliza terhnologii de executie care sa nu afecteze mediul inconjurator. Se evita depozitarea materialelor toxice direct pe sol. Resturile de materiale (moloz) se vor depozita corespunzator si transportate in locul special recomandat de administratia locala. La efectuarea lucrarilor de sapaturi se va acorda o atentie deosebita respectarii legislatiei privind protectia mediului.Dupa finalizarea constructiilor se vor efectua lucrari de aducere in starea initiala a zonelor afectate de organizarea de santier, de depozitele de materiale si de folosirea utilajelor si mijloacelor de transport.

Executantul va lua toate masurile necesare privind prevenirea si stingerea incendiilor pe durata executiei lucrarilor. Organizarea de santier va avea in vedere dotarea corespunzatoare prevazuta de normele generale de protectie impotriva incendiilor la proiectarea si realizarea constructiilor si instalatiilor - Decret 290/97 , de Normele tehnice de proiectare si realizarea constructiilor privind protectia la actiunea focului - P118/83, de Normele generale de prevenire si stingere a incediilor aprobate prin ordinul comun MI/MLPAT nr. 381/7/N/1993, de Normativul de prevenire si stingere a incendiilor pe durata executiei lucrarilor de constructii si instalatiile aferente acestora - C300/94, de normele de Siguranta la foc si Normele tehnice pentru ignifugarea materialelor si produselor combustibile din lemn si textile utilizate la constructii -C58/96.

In timpul executiei lucrarilor se vor urmari si respecta toate normele specifice privind protectia muncii, tehnica securitatii , sanatatea si igiena muncii (Regulamentul privind protectia si igiena muncii, aprobat de Ordinul MLPAT nr. 9/N/1993). Executantul va adopta si asigura masurile si echipamentele necesare protejarii personalului tehnic si muncitor, va respecta normele corespunzatoare tehnologiilor de lucru, materialelor utilizate si conditiile de executie, va dota corespunzator toate punctele de lucru si va asigura incinta santierului.

  •    Emisii de poluanti in aer si protectia calitatii aerului

In perioada de realizare a investitiei se poate produce poluarea aerului datorita activitatii parcului de utilaje , organizarii sediului de santier, bazelor de utilaje, depozitelor de materiale, statiilor de asfalt si de betoane, traficului pe amplasamentul lucrarii precum si traficului pe strazile de acces la amplasament.

Dat fiind specificul lucrarilor , poluarea aerului va fi cauzata mai ales in perioada de excavatie ca urmare a functiilor utilajelor si traficului pentru transportul pamantului si a balastului.

Poluarea atmosferica in cazul traficului rutier este rezultat arderii carburantilor in motoare, pe de o parte, iar pe de alta parte este rezultatul uzurii prin frecare a materialelor diferitelor suprafete de contact. Acest tip se manifesta ca urmare a :

  • -    Evacuarii in atmosfera a produsilor de ardere.

  • -    Producerii de pulberi de diferite naturi din cauza uzurii caii de rulare si a pneurilor, a dispozitivelor de franare si de ambreaj, precum si a elementelor de caroserie.

La motoarele cu benzina poluantii, rezultati ca urmare a combustiei amestecului carburant, sunt: CO2, CO, oxid de azot (NOx), hidrocarburi arse si nearse (HC)si SO2. Proportiile acestora depind de raportul aer/carburant. In cazul vehiculelor cu motor diesel emisiile sunt mai mici de circa 10 ori pentru CO, de 3-4 ori pentru HC, de 2-3 ori pentru NOx.

Gazele de esapament contin in functie de tipul carburantului: particule de plumb in cazul benzinei (cu aditivi) si particule de fum in cazul motorinei.

  •    Emisii de zgomote la vibratii

In functie de amplasament si de distanta fata de zonele locuite se vor lua masurile pentru reducerea la minim a zgomotelor si vibratiilor produse de santier astfel incat acestea sa nu afecteze populatia.

  •    Emisii de radiatii

In cazul in care se lucreaza cu diverse aparate, acestea pot avea diferite emanatii periculoase. Pentru a se evita acest lucru se vor lua toate masurile necesare de verificare/reparare a aparatelor astfel incat nivelul radiatiilor emise sa nu depaseasca limitele admise de normele in vigoare.

  •    Gospodarirea deseurilor

Deseurile produse in timpul executarii lucrarilor de constructii pot fi:

  • -    menajere sau asimilabile:

  • -    materiale de constructii: moloz, resturile de la descarcarea betoanelor;

  • -    slamuri petroliere rezultate de la spalarea rezervoarelor de carburant;

  • -    deseuri de lemn inclusiv ambalaje;

  • -    acumulatori, anvelope si uleiuri (lubrefianti) uzate;

  • -    hartie si deseuri specifice activitatii de birou in cadrul organizarii de santier.

In conformitate cu reglementarile in vigoare , aceste deseuri vor fi colectate, transportate si depuse la rampa de depozitare in vederea neutralizarii lor. Colectarea/evacuarea acestor deseuri se va face astfel:

In conformitate cu H.G nr. 162/2002 privind depozitarea deseurilor, deseurile menajere si cele asimilabile acestora vor fi colectate in interiorul organizarii de santier in puncte de colectare prevazute cu containere tip pubela. Periodic vor fi transportate in conditii de siguranta la o rampa de gunoi stabillita de comun acord cu Inspectoratul de Protectia a Mediului.

Se va tine o stricta evidenta privind datele calendaristice, cantitatile eliminate si identificatorii mijloacelor de transport utilizate.

In baza H.G. nr.662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, acestea vor fi colectate si predate la punctele de colectare.deseurile metalice vor fi colectate si depozitate temporar in amplasamentelor si vor fi valorificate obligatoriu la unitatile specializate.

Deseurile materialelor de costructii (resturi de beton, mortar,mixturi asfaltice, etc.) nu ridica probleme deosebite din punct de vedere al potentialului de contaminare.

De aceea se propun urmatoarele variante de valorificare/eliminare: valorificare locala in pavimentul drumurilor de exploatare , acoperirea intermediara in cadrul depozitelor de deseuri menajere din zona sau depunerea in gropile de imprumut ajunse la cota de exploatare.

Deseuri lemnoase vor fi selectate si eliminate functie de dimensiuni.

Acumulatori uzati, materiale cu potential toxic deosebit de ridicat , vor fi stocati si depozitati corespunzator, urmand sa fie stocati si valorificati in unitati specializate.anvelopele uzate reprezinta una din principalele probleme ale unui santier.

In baza H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, vor fi depozitate in locuri special amenajate iar antreprenorul va gasi o solutie pentru eliminarea lor. Se interzice arderea lor.

Deseurile de hartie si cele specifice activitatii de birou vor fi colectate si depozitate separat, in vederea valorificarii.

Vopselele, diluantii precum si celelalte substante periculoase vor fi depozitate, manipulate in conditii de maxima siguranta.

  • d) impactul obiectivului de investiție raportat la contextul natural și antropic în care acesta se integrează, după caz.

Realizarea retelei de distributie a apei, care prin definiție reprezintă sisteme suport esențiale pentru o comunitate umană, fiind proiectate având în vedere mai multe functii, fiind puse în legătură cu contextul larg de mediu, social sau economic. Eficiența infrastructurilor de transport, reprezintă un element central al durabilității așezărilor umane

Elementele de planificare urbană și amenajare a teritoriului, țin din ce în ce mai des cont de valoarea serviciilor ecosistemice pentru calitatea vieții, mai ales în noile condiții ale spațiului urban: complexitate ridicată, fragmentare accentuată și lipsa structurării concentrice, amestec funcțional și folosesc infrastructurile rutiere, sau tehnici caracteristice acestora, drept un instrument de armonizare a legăturii dintre comunitățile umane și mediul în care trăiesc.

Nivelul local necesită dezvoltarea unui echilibru între componentele de mediu, sociale și economice, prin care vor determina pentru infrastructurile rutiere capacitatea de a atinge obiectivele stabilite.

  • 4.5.    Analiza cererii de bunuri și servicii, care justifică dimensionarea obiectivului de investiții

Analiza optiunilor

Au fost avute in vedere pentru analiza optiunilor trei alternative:

J Alternativa 1: Numita si varianta zero sau varianta fara investiție

J Alternativa 2: Realizarea sistemului rutier din imbracaminte asfaltica

J Alternativa 3: Realizarea sistemului rutier din imbracaminte beton rutier Analiza SWOT a alternativelor este prezentata in continuare:

Alternativa 2

Puncte tari

Puncte slabe

Soluție tehnica cu implicatii tehnologice reduse

Durata de executie mai scurta

Externalitati negative pe durata executiei mai reduse

Rezistenta in timp crescuta Solutie adaptata pentru trafic greu

Fluidizarea traficului este mai redusa Siguranta in circulatie este mai slaba Timp crescut pentru darea in folosinta

(peste 28 zile pentru beton de ciment)

Oportunitati

Riscuri

Configuratia terenului permite adoptarea solutiei fara lucrari suplimentare majore

Externalitati negative in perioada de exploatare

Alternativa 3

Puncte tari

Puncte slabe

Fluidizarea substantiala a traficului Siguranta in circulatie crescuta Confort crecut in trafic

Solutie tehnica cu implicatii tehnologice complexe

Durata de executie mai lunga Externalitati negative pe durata executiei

Oportunitati

Riscuri

Configuratia terenului permite adoptarea solutiei fara lucrari suplimentare majore

Traficul prognozat nu se va realiza

  • 4.6.    Analiza financiară, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță financiară: fluxul cumulat, valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate; sustenabilitatea financiară

Analiza financiară, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță financiară: fluxul cumulat, valoarea actuală netă, rata internă de rentabilitate și raportul cost-beneficiu.

Efectuarea analizei economico-financiare se bazeaza pe urmatoarele ipoteze:

Numarul de autoturisme va avea o crestere de cca. 2% pe an, pana in anul 2041, Valoare reziduala

Se ia in considerare pentru a se calcula rata interna de rentabilitate financiara a investitiei si a capitalului. Se calculeaza cu formula:

Vr = Vi x (1-Gu/100)

Unde, Vr= valoarea reziduala

Vi= valoarea investitiei

Gu= gradul de uzura a mijlocului fix estimat peste orizontul de timp propus

Considerand ca dupa 30 de ani uzura retelei (100%), raportat la orizontul de timp pentru care se face analiza minus perioada de realizare a investitiei de 2 ani, vom obtine valoarea Gu = 60, deci valoarea reziduala va avea valoarea de:

Vr = 1674538 Lei

In repartizarea costurilor de operare in varianta de exploatare preventive, in care o pondere mai mare se aloca pentru costurile de intretinere curenta, experienta arata ca acest model de exploatare va induce reducerea costurilor cu intretinerea periodica cu cca. 10%, iar cele cu reparatiile capitale cca. 15%.

Rata inflatiei luata in calcul are o evolutie pe orizontul de timp considerat prezentata in tabelul de mai jos:

An

2019

2020

2021

2022

2023

2024

2025

2026

Rata inflatiei(%)

7,93

3,00

2,50

2,40

2,30

2,20

2,00

2,00

index

(an1=100)

100,00

103,60

106,70

109,48

112,10

114,69

116,97

119,31

An

2027

2028

2029

2030

2031

2032

2033

2034

Rata inflatiei(%)

2,00

2,00

2,00

2,00

2,00

2,00

2,00

2,00

index (an1=100)

121,70

124,13

126,62

129,15

131,74

134,37

137,06

139,80

An

2035

2036

2037

2038

2039

2040

2041

Rata inflatiei(%)

2,00

2,00

2,00

2,00

2,00

2,00

2,00

index

(an1=100)

142,60

145,45

148,36

151,33

154,36

157.41

160.52

In analiza proiectului se vor folosi preturile constante, acele preturi ajustate tinand cont de rata inflatiei si fixate la un an de baza.

Rata de actualizare utilizata pentru analiza finaciara (pentru determinarea indicatorilor de performanta ai proiectului, adica valoarea neta actualizata financiara -VNAF si a ratei interne de rentabilitate financiara RIRF) este de 5% in conformitate cu Documentul de lucru nr. 4 -ORIENTARI PRIVIND METODOLOGIA DE REALIZARE A ANALIZEI COST- BENEFICIU, elaborate

de Comisia Europeana si GHIDUL PENTRU ANALIZA COST -BENEFICII A PROIECTELOR DE INVESTITII” elaborat de Profesor Xxxxxxx Xxxxxx al Universitatiide Studii din Milano.

Evolutia costurilor de operare

Costurile de operare sunt date de costurile de intretinere a strazii pentru mentinerea acesteia in parametrii proiectati, pe toata durata de utilizare, precum si de costurile administrative.

In analiza economico-financiara se vor lua in calcul urmatoarele costuri de intretinere:

Cheltuieli cu intretinerea curenta, pe perioada de vara si respectiv cea de iarna, cum ar fi spalatul si stropitul carosabilului, maturatul manual sau mecanizat, incarcatul si transportul deseurilor, curatatul manual sau mecanizat al zapezii, imprastierera materialului antiderapant, curatarea santurilor, plombare, decolmatare etc.

Cheltuieli cu lucrari de reparatii capitale (reasfaltarea, dupa 20 ani de la darea in

folosinta) aceste cheltuieli nu se efectueaza in orizontul de timp al analizei economico-

financiare.

Tinand cont de modelul ales pentru calculul costurilor de operare, precum si de rata de aducere in preturi constante ale anului 2023, aceste costuri se prezinta astfel:

COSTURI DE OPERARE

Ani

Costuri cu întreținerea curenta

Costuri cu întreținerea periodica

2023

0.00

0.00

2024

500.00

0.00

2025

518.00

0.00

2026

533.54

0.00

2027

547.41

0.00

2028

560.55

0.00

2029

573.44

0.00

2030

584.91

0.00

2031

596.61

0.00

2032

608.54

0.00

2033

620.71

0.00

2034

633.13

50,000.00

2035

645.79

0.00

2036

658.71

0.00

2037

671.88

0.00

2038

685.32

0.00

2039

699.02

0.00

2040

713.00

0.00

2041

727.26

0.00

2042

741.81

0.00

2043

756.65

0.00

TOTAL

12,576.28

50,000.00

Sunt incluse in aceste costuri si cheltuielile de administrare, adica cele legate de salariile personalului din directia tehnica a primariei, precum si costurile administrative aferente, care se va ocupa de gestionarea acestei platforme.

COSTURI SI CHELTUIELI ADMINISTRATIVE

Ani

Nr.angajati

Cost/angajat

Salariul anual

Cheltuieli administrative

2023

2

9,600.00

19200

0.00

2024

2

9,945.60

19,891.20

10,622.75

2025

2

10,243.97

20,487.94

10,941.43

2026

2

10,510.31

21,020.62

11,225.91

2027

2

10,762.56

21,525.12

11,495.33

2028

2

11,010.10

22,020.19

11,759.72

2029

2

11,230.30

22,460.60

11,994.92

2030

2

11,454.91

22,909.81

12,234.82

2031

2

11,684.00

23,368.01

12,479.51

2032

2

11,917.68

23,835.37

12,729.10

2033

2

12,156.04

24,312.07

12,983.69

2034

2

12,399.16

24,798.32

13,243.36

2035

2

12,647.14

25,294.28

13,508.23

2036

2

12,900.08

25,800.17

13,778.39

2037

2

13,158.09

26,316.17

14,053.96

2038

2

13,421.25

26,842.49

14,335.04

2039

2

13,689.67

27,379.34

14,621.74

2040

2

13,963.47

27,926.93

14,914.17

2041

2

14,242.74

28,485.47

15,212.46

2042

2

14,527.59

29,055.18

15,516.71

2043

2

14,818.14

29,636.28

15,827.04

Aceasta investitie nu produce beneficii directe. Sustenabilitatea proiectului s-a analizat luand in considerare doar valoarea investitiei, sursele de finatare si costurile de operare. Din analiza rezulta ca proiectul se poate autosustine in conditiile in care costurile de operare vor fi acoperite prin alocari anuale de la bugetul local.

Indicatori financiari ca Rata Interna de Rentabilitate Financiara (RIRF), Valorea Neta Actualizata Financiara (VNAF) si Raportul Beneficiu-Cost (B/C) sunt relevante pentru analiza eficientei investitiei si se vor calcula pentru varianta in care se realizeaza investitia.

Variabilele de lucru utilizate in analiza financiara sunt:

Orizontul de timp

Pentru proiectul “Amenajare strazi in zonele noi de locuinte, municipiul Bistrita, etapa IV - str. Noua din localitatea componenta Viisoara", orizontul de timp este de 21 ani, acesta fiind ales conform recomandarii privind elaborarea analizei cost-beneficiu din „Ghidul pentru analiza cost -beneficii a proiectelor de investitii".

Rata de actualizare folosita in analiza financiara este calculată conform Capitolului 2 al ghidului mai sus precizat

Valorea reziduala

Se ia in considerare pentru a se calcula rata interna de rentabilitate financiara a investitiei si a capitalului. Se calculeaza cu formula:

Vr = Vi x (1-Gu/100)

Unde, Vr= valoarea reziduala

Vi= valoarea de inventar a mijlocului fix

Gu= gradul de uzura a mijlocului fix estimat peste orizontul de timp propus

Considerand ca dupa 30 de ani uzura strazii este totala (100%), raportat la orizontul de timp pentru care se face analiza minus perioada de realizare a investitiei de 2 ani, vom obtine valoarea Gu = 60, deci valoarea reziduala va avea valoarea de:

Vr = 1200289 Lei

Pe baza acestor variabile de lucru si luand in considerare valoarea totala a investitiei, care include suma costurilor eligibile si neeligibile din bugetul proiectului, s-au calculate:

VNAF/C = valorea neta financiara actualizata, calculate la total valoare investitie RIRF/C = rata rentabilitatii interne financiare calculate la total valoare investitie, Ale carei valori sunt prezentate in tabelele urmatoare:

Rata de actualizare : 8,00%

Rezultatele obtinute in urma analizei financiare arata ca investitia nu este profitabila din puct de vedere financiar, ca proiectul necesita finantare.

Considerand doar contributia proprie la costurile de capital ale proiectului s-au calculat:

VNA A VENITURILOR NETE

VNA A COSTURILOR NETE DE CAPITAL

VNA TOTALA A BENEFICIILOR

VNA TOTALA A COSTURILOR

VNAF/C

(7)

(8)

(9)

(10)

(11)

424,782.39

4,349,055.24

611,151.44

4,535,424.29

-3,924,272.85

RIRF/C =

-5.52%

COSTURI EXPLOATARE

326,054.56

= --------------

C/B =

0.53

VNA TOTALA A BENFICIILOR

611,151.44

VNAF/K = valorea neta financiara actualizata, calculate la total valoare investitie RIRF/K = rata rentabilitatii interne financiare calculate la total valoare investitie, Ale carei valori sunt prezentate in tabelele urmatoare:

Ani

Venituri

Contributia

Costul de capital

Costuri de operare

Valoarea reziduala

Fluxul net de numerar

Venituri nete

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)=(1)+(2)-(3)-(4)+(5)

(7)=(1)+(2)+(5)-(4)

2023

65,000.00

4,566,508

4,566,508

65,000

4,631,508

2024

65,000.00

0.00

0.00

11,122.75

53,877.25

53,877.25

2025

65,000.00

11,459.43

53,540.57

53,540.57

2026

65,000.00

11,759.45

53,240.55

53,240.55

2027

65,000.00

12,042.74

52,957.26

52,957.26

2028

65,000.00

12,320.27

52,679.73

52,679.73

2029

65,000.00

12,568.36

52,431.64

52,431.64

2030

65,000.00

12,819.73

52,180.27

52,180.27

2031

65,000.00

13,076.12

51,923.88

51,923.88

2032

65,000.00

13,337.65

51,662.35

51,662.35

2033

65,000.00

13,604.40

51,395.60

51,395.60

2034

65,000.00

63,876.49

1,123.51

1,123.51

2035

65,000.00

14,154.02

50,845.98

50,845.98

2036

65,000.00

14,437.10

50,562.90

50,562.90

2037

65,000.00

14,725.84

50,274.16

50,274.16

2038

65,000.00

15,020.36

49,979.64

49,979.64

2039

65,000.00

15,320.76

49,679.24

49,679.24

2040

65,000.00

15,627.18

49,372.82

49,372.82

2041

65,000.00

15,939.72

49,060.28

49,060.28

2042

65,000.00

16,258.52

48,741.48

48,741.48

2043

65,000.00

16,583.69

1,674,538.42

1,722,954.73

1,722,954.73

TOTAL

1,365,000.00

4,566,508

4,566,508

326,055

1,674,538

2,713,484

7,279,992

VNA A VENITURILOR NETE

VNA A COSTURILOR NETE DE CAPITAL

VNA TOTALA A BENEFICIILOR

VNA TOTALA A COSTURILOR

VNAF/K

(7)

(8)

(9)

(10)

(11)

5,597,123.89

4,349,055.24

5,783,492.94

4,535,424.29

1,248,068.65

VNA TOTALA A COSTURILOR n/R =

4,535,424.29

0 78

VNA TOTALA A BENFICIILOR

5,783,492.94

w . 1 \J

RIRF/K =

27.56%

Contributia financiara, imbunatateste indicatorii de performanta a proiectului, insa este necesara previzionarea fluxului de numerar (cash-flow), care trebuie sa demonstreze sustenabilitatea financiara a proiectului. La determinarea fluxului de numerar net cumulate s-au luat in considerare costurile (eligibile si neeligibile) si toate sursele de finantare atat pentru investitie cat si pentru operare si functionare.

Se observa ca este necesar ca fluxul de numerar sa fie sustinut prin alocari bugetare anuale de la bugetul local, pentru susutinerea financiara a costurilor operationale. Pentru a determina daca proiectul trebuie realizat, este necesar sa se tina cont de impactul sau social si economic

  • 4.7.    Analiza economică, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță economică: valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate și raportul cost-beneficiu sau, după caz, analiza cost-eficacitate

Având în vedere că investiția publică are un cost mai mic de 50 milioane euro, nu a fost realizată. Beneficiile socio-economice ale proiectului sunt mai mari decât costurile, acesta fiind un proiect de utilitate publică.

  • 4.8.    Analiza de senzitivitate

Aceasta analiza are ca scop selectarea variabilelor critice ale caror variatii au cel mai mare efect asupra ratei interne a rentabilitatii sau valorii nete actualizate.

Variabilele critice sunt acei parametric pentru care variatia pozitiva sau negative de 1% provoaca crestera cu 1% a ratei interne a rentabilitatii sau cu 8% a valorii nete actualizate. In analiza de senzitivitate se apreciaza gradul de risc, se sugereaza masurile c ear trebui luate pentru reducerea riscurilor proiectului si se face o evaluare generala a eficientei proiectului.

Se aplica pentru ambele scenarii.

  • 4.9.    Analiza de riscuri, măsuri de prevenire/diminuare a riscurilor

Analiza de risc este aceasi pentru ambele scenarii si ea constă în studierea probabilității ca un proiect să dobândească o performanță satisfăcătoare în termenii ratei interne a rentabilității sau a valorii actuale nete, precum și studierea variabilității rezultatelor comparativ cu cea mai bună estimare anterioară.

Procedura recomandată pentru evaluarea riscurilor este ca în primul rând să se efectueze o analiza a senzitivității, adică a impactului pe care schimbările prevăzute în variabilele ce determină costurile și beneficiile îl pot avea asupra indicatorilor financiari și economici calculați, iar în al doilea rând studiul distribuțiilor probabile ale variabilelor selectate și calcularea valorii prevăzute a indicatorilor de performanță ai proiectului.

Modul cel mai adecvat de prezentare a rezultatului este exprimarea în termenii distribuției probabile sau probabilității cumulate a ratei interne a rentabilității și a valorii nete actualizate în intervalul rezultat de valori.

Există proiecte cu riscuri înalte dar cu beneficii sociale ridicate, dar și proiecte cu riscuri mici însă cu beneficii sociale reduse.

În cazul acestei investiții, deoarece scopul realizării ei nu este obținerea de profit, analiza de risc și sensitivitate a investiției nu identifică riscuri majore și probabilitatea de producere a lor este redusă și apropiată valorii de referință.

Fiecare proiect are riscuri în implementare și operare, mai mari sau mai mici, importanță acestora evidențiindu-se funcție de impactul produs.

Proiectul este adaptat normelor tehnologice si masurilor recomandate de Uniunea Europeana si legislatia nationala. In vedera prevenirii riscurilor s-au efectuat o serie de studii geologice, geofizice, hidrogeologice studii referitoare la clima zonala, adancimea de inghet si seismologice.

De asemenea au fost analizate si estimate riscurile de natura financiara, de administrare si management generate de proiect. Se considera ca acestea sunt reduse ca pondere. Beneficiarul si proprietarul terenului analizat, Judetul Mures prezinta o capacitate de management si de implementare a proiectului, corespunzatoare cu cerintele prevazute de legislatia in vigoare.

Din punct de vedere al realizarii efective a investitiei de reabilitare, reprezentantul proiectantului va fi pe santier ori de cate ori este necesara modificarea solutiei prevazute initial

in documentatia tehnica a lucrarii pentru a se verifica necesitatea modificarii solicitate si adaptarea la conditiile de amplasament a lucrarilor noi de executat.

Inspectia de Constructii este institutia de control din fiecare judet care are are dreptul si obligatia de a verifica stadiul de executie al lucrarilor si modul in care se respecta conditiile de calitate a acestora.

Constructorul are obligatia de a numi pentru fiecare lucrare un specialist, responsabil tehnic cu executia lucrarilor-autorizat, care va avea sarcina sa asigure conditiile necesare ca fiecare etapa de executie sa se faca cu respectarea conditiilor de calitate a lucrarilor dar si respectarea graficului de executie al lucrarilor contractate implicit cu respectarea termenelor de excutie.

Au fost identificate urmatoarele riscuri posibile pe parcursul derularii proiectului si desfasurarii activitatii asupra utilizarii platformei:

Categoria de risc

Descriere

Consecințe

Eliminare

Cine este responsabil de gestiunea riscului

Riscuri tehnice si tehnologice

Recepție investiție

Riscul  este  atât

fizic      cât      și

operațional și se referă            la

întârzierea executării recepției investiției

Consecințe pentru ambele părți.   Pentru

executanții lucrării venituri realizate     și

profituri pierdute.

Pentru beneficiari întârziarea începerii utilizării drumurilor, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Beneficiarul nu va efectua       plata

întregii contravalori a lucrării până la recepția investiției

Investitorul

Resurse necesare implementării

Riscul ca resursele necesare implementării proiectului      să

Creșteri    de

cost    și    în

unele   cazuri

efecte

Executantul  poate

gestiona riscul prin contracte       cu

specificații   ferme,

Executantul

coste  mai  mult

decât          s-a

anticipat,  să  nu

aibe   o   calitate

corespunzătoare sau     să     fie

indisponibile     în

cantitățile necesare

negative asupra calității servicilor furnizate

cu clauze specifice privind  asigurarea

calității materialelor.     În

parte      aceasta

poate fi rezolvată și în     faza     de

proiectare

Întreținere  și

reparare

Calitatea proiectării și/sau a lucrărilor   să   fie

necorespunzătoare având ca rezultat creșterea    peste

anticipări         a

costurilor       de

întreținere        și

reparații

Creșterea costului     cu

efecte negative asupra utilizării retelei de distributie apa

Investitorul   poate

gestiona riscul prin clauze contractuale de   garanție   a

lucrărilor efectuate de executant

Investitorul

Capacitate tehnică

Executantul nu are capacitatea tehnica  necesară

pentru executarea lucrărilor        de

realizare          a

investiției

Imposibilitatea beneficiarului de a realiza construirea retelei de apa

Investitorul examinează     în

detaliu capacitatea tehnică            și

financiară         a

executantului

Executantul

Soluții tehnice vechi     sau

inadecvate

Soluțiile    tehnice

propuse nu sunt corespunzătoare din   punct   de

vedere tehnologic

Toate beneficiile estimate sunt mult diminuate

Investitorul   poate

gestiona riscul prin clauze contractuale referitoare        la

calitatea lucrării

Investitorul

Faza      de

recepție finala a lucrarii

Risc            de

neaprobare     a

receptiei finale

Intarzieri    în

darea       în

exploatare  a

retelei de apa

Verificarea permanenta    pe

faze a personalului de executie.

Verificarea tuturor fazelor          de

constructie

Resposabilul cu darea în uz a retelei de apa

Faza de exploatare

Risc de intretinere

Riscul      de

aparitie a unui eveniment care genereaza

Verificarea tuturor fazelor          de

constructie

Investitorul

costuri suplimentare de intretinere datorita executiei lucrarilor

Faza      de

exploatare

Risc de calamitati

Aparitia   unui

eveniment ce va     genera

costuri suplimentare de intretinere si       pentru

aducerea   la

starea initiala retelei.

Investitorul      va

analiza      situatia

aparuta  impreuna

cu        organele

abilitate din cadrul guvernului sau ISU

Investitorul

Riscuri financiare

Finanțare indisponibilă

Riscul          ca

finanțatorul    să

nu poată asigura resursele financiare atunci când trebuie și în cuantumuri suficiente

Lipsa finanțării pentru continuarea sau finalizarea investiției

Investitorul      va

analiza  cu  mare

atenție angajamentele financiare ale sale si concordanța cu programarea investiției

Investitorul

Evaluarea incorectă    a

valorii investiției și a costurilor  de

operare

Valoare investiției și   costurile de

operare     sunt

subevaluate

Investitorul nu poate   asigura

finanțarea investiției      și

funcționarea sistemului

Investitorul      va

utiliza       propriile

resurse  financiare

pentru a se acoperi costurile suplimentare.

Investitorul

Inflația

Valoarea reală a plăților, în timp, este   diminuată

de inflație

Diminuarea  în

termeni reali a veniturilor realizate     de

executant

Executantul     va

căuta un mecanism corespunzător pentru compensarea inflației.

Investitorul      va

accepta clauze de indexare         în

contract

Investitorul

Executantul

Riscuri instituționale

Modificarea

Riscul   ca   pe

Impact negativ

Veniturile

Investitorul

cuantumului impozitelor și taxelor

parcursul proiectului

regimul       de

impozitare general  să  se

schimbe      în

defavoarea investitorului

asupra veniturilor financiare   ale

investitorului

investitorului trebuie să permită acoperirea diferențelor nefavorabile, până la   un   cuantum

stabilit între părți prin contract.

Retragerea sprijinului guvernamental

Dacă   facilitatea

se bazează pe un sprijin complementar autoritatea guvernamentală va retrage acest sprijin   afectând

negativ proiectul (în cazul activării clauzei        de

salvgardare   de

către UE)

Consecințe asupra surselor de finanțare a proiectului

Investitorul      va

încerca          să

redreseze financiar proiectul din surse proprii        după

schimbările      ce

afectează în mod discriminatoriu proiectul

Investitorul și       ceilalți

beneficiari ai proiectului

Riscuri legale

Schimbări legislative/de politică

Riscul schimbărilor legislative și a politicii autorităților guvernamentale care nu pot fi anticipate      la

semnarea contractului    și

care        sunt

adresate  direct,

specific          și

exclusiv proiectului  ceea

ce  conduce  la

costuri de capital sau operaționale suplimentare din partea investitorului

O      creștere

semnificativă în costuri operaționale ale investitorului și/sau necesitatea de a       efectua

cheltuieli     de

capital pentru a putea răspunde acestor schimbări

Lobby  politic  pe

lângă    autoritățile

publice    de    la

nivelurile superioare      cu

scopul  ca  actele

normative      cu

impact     asupra

proiectului        să

rămână neschimbate

Investitorul

  • 5. Scenariul/Opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă), recomandat(ă)

  • 5.1.    Comparația scenariilor/opțiunilor propuse, din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilității și riscurilor

Nu este cazul.

  • 5.2.    Selectarea șijustificarea scenariului/opțiunii optim(e) recomandat(e)

Singura optiune posibila din punct de vedere tehnic, economic si social pentru functionarea sistemului este varianta II.

  • 5.3.    Descrierea scenariului/opțiunii optim(e) recomandat(e) privind: a) obținerea și amenajarea terenului;b) asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivului;c) soluția tehnică, cuprinzând descrierea, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcțional-arhitectural și economic, a principalelor lucrări pentru investiția de bază, corelată cu nivelul calitativ, tehnic și de performanță ce rezultă din indicatorii tehnico-economici propuși;d) probe tehnologice și teste.

  • a)    obținerea și amenajarea terenului;

Lucrarile de realizare a retelei de apa potabile prezente in documentatie tehnica se afla pe raza orasului Arad, apartinand domeniului public, aflat in administrarea primariei.

  • b)    asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivului

Nu este cazul.

  • c)    soluția tehnică, cuprinzând descrierea, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcțional-arhitectural și economic, a principalelor lucrări pentru investiția de bază, corelată cu nivelul calitativ, tehnic și de performanță ce rezultă din indicatorii tehnico-economici propuși;

Prin documentatia analizata sunt necesare a se executa urmatoarele lucrari:

  • - I- Extindere retea de apa

Lucrările pentru extinderea rețelei de apa consta in pozarea unor conducte din polietilena PE-HD SDR 17 PN 10 bar.

In vederea distributiei apei potabile catre populatie se propune extinderea retelei de distributie avand urmatoarele caracteristici tehnice:

  •    Rețeaua de distribuție va fi realizata din conducte de polietilena de inalta densitate cu PN 10 bar, pozate subteran sub limita de inghet, pe pat de nisip, cu diametrul de 125 SI 315 mm avand lungimea retelei L=2868 ml. Imbinarile se vor realiza in camp prin sudura cap la cap prin polifuziune, iar acolo unde se vor intercala fitinguri (teuri de ramificatie, vane, bransamente) se vor utiliza fie imbinari mecanice cu piese zincate speciale, fie imbinari prin electrofuziune cu racorduri electrosudabile.

  •    Retelele de distributie vor fi de tip ramificat realizate din conducte de polietilena PE 125/315-(PN 10 bar) imbinate prin sudura cap la cap si imbinare cu electrofitinguri sudate la ramificatii agrementate tehnic pentru apa potabila cu durata de exploatare garantata pentru 50 de ani.

  •    Tabel 1 - Lista de strazi investitii propuse

    NR. CRT.

    Denumire strada

    Lungime [m]

    EXTINDERE RETEA DE DISTRIBUTIE - COMUNA SCORȚOASA

    1

    Infiintare retea de distributie apa potabila pe strada Constantin Ticu Dumitrescu, cu conducta PEHD, PN10, De 315 mm, adancimea medie de pozare H=1.5 m, inclusiv refacere structura rutiera drum

    1495

    2

    Infiintare retea de distributie apa potabila pe strada Dr Lazar Constantin, cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm, adancimea medie de pozare H=1.5 m

    41

    3

    Infiintare retea de distributie apa potabila pe strada Dr Gheorghe Serban, cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm, adancimea medie de pozare H=1.5 m,

    285

    4

    Infiintare retea de distributie apa potabila pe strada Mihail Marcus, cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm, adancimea medie de pozare H=1.5 m

    257

    5

    Infiintare retea de distributie apa potabila pe strada Digului, cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm, adancimea medie de pozare H=1.5 m

    709

    6

    Infiintare retea de distributie apa potabila pe strada Dumitru Bagdazar, cu conducta PEHD, PN10, De 125 mm, adancimea medie de pozare H=1.5 m

    81

Conductele vor fi pozate exclusiv pe domeniul public. Se va avea in vedere respectarea cu strictete a tuturor conditiilor si restrictiilor impuse de emitentii avizelor obtinute in ceea ce priveste executia lucrarilor de investitie.

Conductele se vor realiza in sapatura deschisa sprijinita, cu respectarea tuturor indicatiilor si recomandarilor producatorului de conducte privind depozitarea si montajul acestora. Executia se va realiza cu personal calificat in lucrari de executie de acest tip dar si cu calificare in procedurile adecvate de imbinare a tronsoanelor de conducta din polietilena tip PE-HD (PN 10 bar; SDR17), precum si a fitingurilor prevazute prin proiect.

Dupa realizarea montajului conductelor, se va efectua proba de presiune conform prevederilor standardelor aplicabile in vigoare (SR EN 805:2000) si numai daca rezultatele probei sunt satisfacatoare se va proceda la umplerea transeelor si finisarea terenului la suprafata. Inainte de punerea in functiune a conductelor executate se vor efectua operatiunile de spalare si dezinfectare a acestora, operatiuni care se vor desfasura conform cerintelor incluse in reglementarile aplicabile in vigoare.

Pe toata lungimea acestora, conductele se vor gasi sub adâncimea de îngheț.

Dupa finalizarea lucrarilor terenul va fi adus la cotele din situatia existenta in teren inainte de inceperea executiei. Daca pentru realizarea lucrarilor de investitie au fost afectate structura rutiera a partii carosabile si trotuarele de acces pietonal, acestea vor fi refacute la starea lor initiala, anterioara inceperii lucrarilor de executie.

Constructii accesorii in reteaua de distributie

Caminele de vane si hidrantii se vor monta tot in sapatura deschisa sprijinita, lucrarile de montaj ale acestora urmand indeaproape recomandarile si instructiunile producatorilor.

Pentru prevenirea eventualelor accidentari se va avea in vedere semnalizarea corespunzatoare a sapaturilor lasate deschise perioada mai indelungata, cu benzi si lumini avertizoare atat pe timp de zi cat si pe timp de noapte. Pentru a facilita accesul riveranilor in zonele in care se vor efectua lucrarile de executie la conducte, se vor monta pasarele de acces asigurate contra alunecarii si prevazute cu balustrade de protectie.

Pe retelele de distributie s-au prevazut hidrati de incendiu supraterani Dn 80 mm si Dn 100 mm(conform SR EN 14384/2006),

Conform SR 4163-1 si NP133/1-2013 pentru a permite limitarea intreruperii distributiei apei, in caz de avarie, precum si pentru a permite anumite manevre necesare in exploatare, pe traseul retelei de distributie se vor monta vane de inchidere amplasate in camine de vane din beton armat. Caminele de vane se vor echipa cu vane sertar din fonta cu diametrele Dn100 si piese de legatura si vor fi prevazute cu rama si capac carosabil.

Toate vanele sertar vor fi dimensionate pentru o presiune PN10 bar.

Clasa de importantă a lucrărilor de alimentare cu apă conform STAS 4273 este IV astfel:

  • -    lucrări de alimentare cu apă în localități rurale - categoria 4;

  • -    durata de exploatare - definitivă;

rol functional: constructie principală.

Detalierea lucrărilor:

  • A.    pe strada Constantin Ticu Dumitrescu

  •    lungimea retelei de apa propusa 1.495,00 ml

  •    realizata din polietilena PE-HD 0 315 SDR 17 PN 10 bar;

  •    se va racorda la reteau de apa existenta PE-HD DN 400 de pe str.Constitutiei prin intermediul unui camin de vane;

  •    se vor realiza un numar de 39 de bransamente cu diametrul cuprins intre PE-HD 0 32 SDR 17 PN 10 bar- PE-HD 0 90 SDR 17 PN 10 bar;

  •    pe reteaua nou proiectata se vor monta un numar de 11 bucati hidranti supraterani Dn 100;

  •    se va executa o supratraversare de vale respectiv o subtraversare la intersectia str.Ticu Dumitrescu cu breteaua de acces a drumului DJ 682 in care reteaua de apa nou proiectata va fi protejata in tub de otel Dn 508 mm x 10 mm cu lungimea de 18.00 ml.La capetele subtraversarii se vor monta 2 camine de vane Dn 1000.

  • B.    pe strada Dr Lazar Augustin

  •    lungimea retelei de apa propusa 41,00 ml

  •    realizata din polietilena PE-HD 0 125 SDR 17 PN 10 bar;

  •    se va racorda la reteau de apa existenta PE-HD DN 160 de pe str.Lazar Costantin prin intermediul unui camin de vane proiectat;

  •    se vor realiza un numar de 4 de bransamente cu diametrul de PE-HD 0 32 SDR 17 PN 10 bar;

  •    pe reteaua nou proiectata se vor monta un numar de 1 bucata hidrant suprateran Dn 80;

  • C.    pe strada Dr Gheorghe Serban

  •    lungimea retelei de apa propusa 285,00 ml

  • •  realizata din polietilena PE-HD 0 125 SDR 17 PN 10 bar;

  • •  se va racorda la reteau de apa existenta PE-HD DN 160 de pe str.Gheorghe Seban

prin intermediul unui camin de vane proiectat;

  •    se vor realiza un numar de 18 de bransamente cu diametrul de PE-HD 0 32 SDR 17 PN 10 bar;

  •    pe rețeaua nou proiectata se vor monta un numar de 2 bucati hidranti supraterani Dn 80;

  •    se va executa o subtraversare la intersectia str.Gheorghe Serban cu str.Mihail Marcus in care reteaua de apa nou proiectata va fi protejata in tub de otel Dn 273 mm x 8 mm cu lungimea de 7.50 ml.La capetele subtraversarii se vor monta 2 camine de vane Dn 1000.

  • D.    pe strada Mihail Marcus

  •    lungimea retelei de apa propusa 257,00 ml

  • •  realizata din polietilena PE-HD 0 125 SDR 17 PN 10 bar;

  • •  se va racorda la reteau de apa existenta PE-HD DN 160 de pe str.Gheorghe Seban

prin intermediul unui camin de vane proiectat;

  •    se vor realiza un numar de 32 de bransamente cu diametrul de PE-HD 0 32 SDR 17 PN 10 bar;

  •    pe reteaua nou proiectata se vor monta un numar de 3 bucati hidranti supraterani Dn 80;

  • E.    pe strada Digului

  •    lungimea retelei de apa propusa 709,00 ml

  •    realizata din polietilena PE-HD 0 125 SDR 17 PN 10 bar;

  •    se va racorda la reteau de apa existenta PE-HD DN 280 de pe str.Voinicilor prin intermediul unui camin de vane proiectat;

  •    se vor realiza un numar de 16 de bransamente cu diametrul de PE-HD 0 32 SDR 17 PN 10 bar;

  •    pe reteaua nou proiectata se vor monta un numar de 5 bucati hidranti supraterani Dn 80;

  •    se vor executa 3 subtraversari la intersectia dintre

-str.Digului cu str.Ciobanului in care reteaua de apa nou proiectata va fi protejata in tub de otel Dn 273 mm x 8 mm cu lungimea de 16.00 ml.La capetele subtraversarii se vor monta 2 camine de vane Dn 1000

-str.Digului cu str.Dreptatii in care reteaua de apa nou proiectata va fi protejata in tub de otel Dn 273 mm x 8 mm cu lungimea de 18.50 ml.La capetele subtraversarii se vor monta 2 camine de vane Dn 1000

-str.Digului cu str.Fratiei in care reteaua de apa nou proiectata va fi protejata in tub de otel   Dn 273 mm x 8 mm cu lungimea de 16.00 ml.La capetele

subtraversarii se vor monta 2 camine de vane Dn 1000

  • F.    pe strada Dumitru Bagdazar

  •    lungimea rețelei de apa propusa 81,00 ml

  •    realizata din polietilena PE-HD 0 125 SDR 17 PN 10 bar;

  •    se va racorda la reteau de apa existenta PE-HD DN 125 de pe str.Dumitru Bagdazar prin intermediul unui camin de vane proiectat;

  •    se vor realiza un numar de 5 de bransamente cu diametrul de PE-HD 0 32 SDR 17 PN 10 bar;

  •    pe reteaua nou proiectata se vor monta un numar de 1 bucata hidrant suprateran Dn 80;

Tehnologia de execuție a rețelei de distribuție a apei potabile

Tehnologia de execuție a rețelelor de alimentare cu apa este următoarea:

  • -    trasarea axului conductei și fixarea reperilor de nivelment, necesari în perioada de execuție a lucrărilor;

  • -    desfacerea pavajului existent din ampriza rețelelor (dacă este cazul);

  • -    executarea săpăturilor și a sprijinirilor (daca este cazul) - excavațiile rezultate urmând a se depozita pe aceeași parte a străzii și parțial transportate în depozite intermediare;

  • -    execuția patului din nisip pentru pozarea conductelor;

  • -    lansarea și montarea conductelor și branșamentelor;

  • -    execuția căminelor CV, CA conform proiectului;

  • -    execuția hidranților de incendiu conform proiectului;

  • -    executia umpluturii partiale a transeei, lasand libere imbinarile intre conducte;

  • -    realizarea probei de presiune si remedierea eventuala a defectiunilor;

  • -    execuția umpluturii tranșeii cu material excavat și compactarea acestuia;

  • -    montarea grilei de semnalizare albastre;

  • -    transportul excedentului de pământ;

  • -    refacerea pavajului carosabilului (dacă este cazul).

  • -    recepția și punerea în funcțiune.

Pe toată durata execuției lucrărilor, constructorul va monta indicatoare pentru dirijarea circulației, parapeți de-a lungul tranșeei, podețe pietonale.

Pe timpul nopții, zona de lucru va fi semnalizată luminos.

înaintea inceperii lucrărilor, antreprenorul va consulta planul cu rețele al amplasamentului in vederea stabilirii poziției exacte a utilităților, a cunoașterii tuturor rețelelor aflate in ampriza de lucru, pentru a se putea lua măsurile de susținere, deviere sau consolidare a acestora, după caz.

Proiectantul va fi chemat pe șantier pentru verificarea cotei de fundare și a naturii terenului de fundare.

Pe măsura executării săpăturii, contractorul va observa concordanța intre datele geotehnice avute in vedere la proiectare și stratificația intâlnită in săpătură, anunțând proiectantul in cazul in care apar discrepanțe.

Lucrarile de intretinere si mentenanta a echipamentelor si retelelor proiectate pentru sistemele de alimentare cu apa potabila vor fi asigurate de catre operatorul care le va gestiona.

  • 5.4. Principalii indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții:a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiții, exprimată în lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general;b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare;c) indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții;d) durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni.

    DEVIZ GENERAL CONFORM HG 907/2016 al obiectivului de investiții :

    SF-"RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT"

    Nr.

    Crt.

    Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli

    Valoare (fără TVA)

    TVA

    Valoare cu TVA

    lei

    lei

    lei

    1

    2

    3

    4

    5

    CAPITOLUL 1

    Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului

    1.1

    Obținerea terenului

    0.00

    0.00

    1.2

    Amenajarea terenului

    0.00

    0.00

    1.3

    Amenajări pentru protecția mediului și aducerea terenului la starea inițială

    0.00

    0.00

    1.4

    Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităților

    10000.00

    1900.00

    11900.00

    Total capitol 1

    10000.00

    1900.00

    11900.00

    CAPITOLUL 2

    Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții

    Total capitol 2

    0.00

    0.00

    0.00

    CAPITOLUL 3

    Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică

    3.1

    Studii

    25,000.00

    4,750.00

    29,750.00

    3.1.1. Studii de teren

    10,000.00

    1,900.00

    11,900.00

    3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului

    0.00

    0.00

    0.00

    3.1.3. Alte studii specifice

    15,000.00

    2,850.00

    17,850.00

    3.2

    Documentații suport și cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri și autorizații

    4,000.00

    0.00

    4,000.00

    3.3

    Expertizare tehnică

    0.00

    0.00

    0.00

    3.4

    Certificarea performanței energetice și auditul energetic al clădirilor

    0.00

    0.00

    0.00

    3.5

    Proiectare

    183,000.00

    34,770.00

    217,770.00

    3.5.1. Temă de proiectare

    0.00

    0.00

    0.00

    3.5.2. Studiu de prefezabilitate

    0.00

    0.00

    0.00

    3.5.3. Studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții și deviz general

    21,000.00

    3,990.00

    24,990.00

    3.5.4. Documentațiile tehnice necesare în vederea obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor

    2,000.00

    380.00

    2,380.00

    3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție

    10,000.00

    1,900.00

    11,900.00

    3.5.6. Proiect tehnic și detalii de execuție

    150,000.00

    28,500.00

    178,500.00

    3.6

    Organizarea procedurilor de achiziție

    0.00

    0.00

    0.00

    3.7

    Consultanță

    10,000.00

    1,900.00

    11,900.00

    3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiții

    0.00

    0.00

    0.00

    3.7.2. Auditul financiar

    0.00

    0.00

    0.00

    3.8

    Asistență tehnică

    50,000.00

    9,500.00

    59,500.00

    3.8.1. Asistență tehnică din partea proiectantului

    30,000.00

    5,700.00

    35,700.00

    3.8.1.1. pe perioada de execuție a lucrărilor

    25,000.00

    2,850.00

    17,850.00

    3.8.1.2. pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de Inspectoratul de Stat în Construcție

    5,000.00

    2,850.00

    17,850.00

    3.8.2. Dirigenție de șantier

    20,000.00

    3,800.00

    23,800.00

    Total capitol 3

    272,000.00

    50,920.00

    322,920.00

    CAPITOLUL 4

    Cheltuieli pentru investiția de bază

    4.1.

    Construcții și utilaje

    3,737,401.53 | 710,106.29 | 4,447,507.82

4.1.1.

Cheltuieli pentru investiția de bază

3,737,401.53

710,106.29

4,447,507.82

4.1.1.1

Strada Constantin Ticu Dumitrescu

1,711,055.42

325,100.53

2,036,155.95

4.1.1.2

Strada Digului

923,240.42

175,415.68

1,098,656.09

4.1.1.3

Strada Dr. Gheorghe Ser ban

398,543.84

75,723.33

474,267.16

4.1.1.4

Strada Mihail Marcus

422,028.77

80,185.47

502,214.23

4.1.1.5

Strada Dr. Lazar Augustin

146,613.79

27,856.62

174,470.41

4.1.1.6

Strada Dumitru Bagdazar

135,919.30

25,824.67

161,743.96

4.2.

Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale

0.00

0.00

0.00

4.3.

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale

0.00

0.00

0.00

4.4.

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5.

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6.

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

Total capitol 4

3,737,401.53

710,106.29

4,447,507.82

CAPITOLUL 5

Alte cheltuieli

5.1.

Organizare de șantier

100000.00

19000.00

119000.00

5.1.1. Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier

90000.00

17100.00

107100.00

5.1.2. Cheltuieli conexe organizării șantierului

10000.00

1900.00

11900.00

5.2.

Comisioane, cote, taxe, costul creditului

42211.42

0.00

42211.42

5.2.1. Comisioanele și dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare

0.00

0.00

0.00

5.2.2. Cota aferentă ISC pentru controlul calității lucrărilor de construcții

19187.01

0.00

19187.01

5.2.3. Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și pentru autorizarea lucrărilor de construcții

3837.40

0.00

3837.40

5.2.4. Cota aferentă Casei sociale a Constructorilor- CSC

19187.01

0.00

19187.01

5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/ desființare

0.00

0.00

0.00

5.3.

Cheltuieli diverse și neprevăzute

398040.15

75627.63

473667.78

5.4.

Cheltuieli pentru informare și publicitate

0.00

0.00

0.00

Total capitol 5

540251.57

94627.63

634879.20

CAPITOLUL 6

Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste

6.1.

Pregătirea personalului de exploatare

0.00

0.00

0.00

6.2.

Probe tehnologice și teste

5000.00

950.00

5950.00

Total capitol 6

5000.00

950.00

5950.00

TOTAL GENERAL

4564653.10

858503.92

5423157.01

din care C+M (1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 + 4.1 + 4.2 + 5.1.1)

3837401.53

729106.29

4566507.82

Întocmit,

Beneficiar/ Investitor, MUNICIPIUL ARAD

Drd.ing Xxxxxx Xxxxxx S.C. INTERCAD PROIECT SRL

"RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT"

Deviz pe obiect:"1. STRADA C-TIN Xxxx Xxxxxxxxxx"

Nr.

Crt.

Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fără TVA)

TVA

Valoare cu TVA

lei

lei

lei

1

2

3

4

5

Cap. 4- Cheltuieli pentru investiția de bază

4.1.

Construcții și instalații

1,711,055.42

325,100.53

2,036,155.95

4.1.1.

Terasamente

523,617.85

99,487.39

623,105.24

4.1.2.

Construcții

1,187,437.57

225,613.14

1,413,050.71

4.1.2.1

Retea alimentare cu apa

809,187.14

153,745.56

962,932.69

4.1.2.2

Camine prefabricate

301,834.10

57,348.48

359,182.58

4.1.2.3

Refacere structura rutiera

76,416.33

14,519.10

90,935.43

TOTAL I- subcap. 4.1

1,711,055.42

325,100.53

2,036,155.95

4.2.

Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale

0.00

0.00

0.00

TOTAL II- subcap. 4.2

0.00

0.00

0.00

4.3.

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj

0.00

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL II

I- subcap. 4.3 +4.4 + 4.5 + 4.6

0.00

0.00

0.00

Total deviz pe obiect (Total I + Total II + Total III)

1,711,055.42

325,100.53

2,036,155.95

Beneficiar/ Investitor, MUNICIPIUL ARAD

Întocmit, Drd.ing Xxxxxx Xxxxxx S.C. INTERCAD PROIECT SRL

"RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT"

Deviz pe obiect: "2. STRADA DIGULUI"

Nr.

Crt.

Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fără TVA)

TVA

Valoare cu TVA

lei

lei

lei

1

2

3

4

5

Cap. 4- Cheltuieli pentru investiția de bază

4.1.

Construcții și instalații

923,240.42

175,415.68

1,098,656.09

4.1.1.

Terasamente

338,316.49

64,280.13

402,596.62

4.1.2.

Construcții

584,923.93

111,135.55

696,059.47

4.1.2.1

Retea alimentare cu apa

196,440.51

37,323.70

233,764.21

4.1.2.2

Camine prefabricate

388,483.42

73,811.85

462,295.27

TOTAL I- subcap. 4.1

923,240.42

175,415.68

1,098,656.09

4.2.

Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale

0.00

0.00

0.00

TOTAL II- subcap. 4.2

0.00

0.00

0.00

4.3.

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj

0.00

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL III

- subcap. 4.3 +4.4 + 4.5 + 4.6

0.00

0.00

0.00

Total deviz pe obiect (Total I + Total II + Total III)

923,240.42

175,415.68

1,098,656.09

Beneficiar/ Investitor, MUNICIPIUL ARAD

Întocmit, Drd.ing Xxxxxx Xxxxxx S.C. INTERCAD PROIECT SRL

"RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT"

Deviz pe obiect: "3. STRADA DR. GHEOGRHE SERBAN"

Nr.

Crt.

Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fără TVA)

TVA

Valoare cu TVA

lei

lei

lei

1

2

3

4

5

Cap. 4- Cheltuieli pentru investiția de bază

4.1.

Construcții și instalații

398,543.84

75,723.33

474,267.16

4.1.1.

Terasamente

195,814.49

37,204.75

233,019.25

4.1.2.

Construcții

202,729.34

38,518.58

241,247.92

4.1.2.1

Retea alimentare cu apa

73,884.66

14,038.09

87,922.75

4.1.2.2

Camine prefabricate

128,844.68

24,480.49

153,325.17

TOTAL I- subcap. 4.1

398,543.84

75,723.33

474,267.16

4.2.

Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale

0.00

0.00

0.00

TOTAL II- subcap. 4.2

0.00

0.00

0.00

4.3.

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj

0.00

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL III- subcap. 4.3 +4.4 + 4.5 + 4.6

0.00

0.00

0.00

Total deviz pe obiect (Total I + Total II + Total III)

398,543.84

75,723.33

474,267.16

Beneficiar/ Investitor, MUNICIPIUL ARAD

Întocmit, Drd.ing Xxxxxx Xxxxxx S.C. INTERCAD PROIECT SRL

"RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT"

Deviz pe obiect: "4. STRADA MIHAIL MARCUS"

Nr.

Crt.

Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fără TVA)

TVA

Valoare cu TVA

lei

lei

lei

1

2

3

4

5

Cap. 4- Cheltuieli pentru investiția de bază

4.1.

Construcții și instalații

422,028.77

80,185.47

502,214.23

4.1.1.

Terasamente

157,616.90

29,947.21

187,564.11

4.1.2.

Construcții

264,411.87

50,238.25

314,650.12

4.1.2.1

Retea alimentare cu apa

92,075.82

17,494.41

109,570.23

4.1.2.2

Camine prefabricate

172,336.05

32,743.85

205,079.90

TOTAL I- subcap. 4.1

422,028.77

80,185.47

502,214.23

4.2.

Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale

0.00

0.00

0.00

TOTAL II- subcap. 4.2

0.00

0.00

0.00

4.3.

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj

0.00

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL III- subcap. 4.3 +4.4 + 4.5 + 4.6

0.00

0.00

0.00

Total deviz pe obiect (Total I + Total II + Total III)

422,028.77

80,185.47

502,214.23

Beneficiar/ Investitor, MUNICIPIUL ARAD

Întocmit, Drd.ing Xxxxxx Xxxxxx S.C. INTERCAD PROIECT SRL

"RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT"

Deviz pe obiect: "5 .STRADA DR. LAZAR AUGUSTIN"

Nr.

Crt.

Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fără TVA)

TVA

Valoare cu TVA

lei

lei

lei

1

2

3

4

5

Cap. 4- Cheltuieli pentru investiția de bază

4.1.

Construcții și instalații

146,613.79

27,856.62

174,470.41

4.1.1.

Terasamente

69,690.49

13,241.19

82,931.68

4.1.2.

Construcții

76,923.30

14,615.43

91,538.73

4.1.2.1

Retea alimentare cu apa

27,125.00

5,153.75

32,278.75

4.1.2.2

Camine prefabricate

49,798.31

9,461.68

59,259.99

TOTAL I- subcap. 4.1

146,613.79

27,856.62

174,470.41

4.2.

Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale

0.00

0.00

0.00

TOTAL II- subcap. 4.2

0.00

0.00

0.00

4.3.

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj

0.00

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL III- subcap. 4.3 +4.4 + 4.5 + 4.6

0.00

0.00

0.00

Total deviz pe obiect (Total I + Total II + Total III)

146,613.79

27,856.62

174,470.41

Beneficiar/ Investitor, MUNICIPIUL ARAD

Întocmit, Drd.ing Xxxxxx Xxxxxx S.C. INTERCAD PROIECT SRL

"RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT"

Deviz pe obiect: "6 .STRADA DUMITRU BAGDAZAR"

Nr.

Crt.

Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fără TVA)

TVA

Valoare cu TVA

lei

lei

lei

1

2

3

4

5

Cap. 4- Cheltuieli pentru investiția de bază

4.1.

Construcții și instalații

135,919.30

25,824.67

161,743.96

4.1.1.

Terasamente

59,855.17

11,372.48

71,227.65

4.1.2.

Construcții

76,064.13

14,452.18

90,516.31

4.1.2.1

Retea alimentare cu apa

23,165.17

4,401.38

27,566.55

4.1.2.2

Camine prefabricate

52,898.96

10,050.80

62,949.76

TOTAL I- subcap. 4.1

135,919.30

25,824.67

161,743.96

4.2.

Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale

0.00

0.00

0.00

TOTAL II- subcap. 4.2

0.00

0.00

0.00

4.3.

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj

0.00

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL III- subcap. 4.3 +4.4 + 4.5 + 4.6

0.00

0.00

0.00

Total deviz pe obiect (Total I + Total II + Total III)

135,919.30

25,824.67

161,743.96

Beneficiar/ Investitor, MUNICIPIUL ARAD

Întocmit, Drd.ing Xxxxxx Xxxxxx S.C. INTERCAD PROIECT SRL

  •    indicatori minimali, respectiv  indicatori  de performanță - elemente

fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții -și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare;

Obiectul 1: Retea alimentare cu apa STRADA CONSTANTIN TICU DUMITRESCU

Devizul: Terasamente

secțiunea TEHNICA

secțiunea FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

DF24A1

Semnalizarea rutiera pentru asigurarea continuitatii circulației in timpul executarii lucrarilor, cu indicatoare metalice

ps

16.00

965.08

15,441.22

2

TSC03D1

Sapatura mecanica cu excavatorul de 0.40-0.70 mc,cu motor cu ardere interna si comanda hidraulica,in : pamant cu umiditate naturala,descarcare in depozit teren catg 4

100 mc

18.44

460.20

8,483.79

3

TSA14C1

Sap.man. In gropi cu larg.1,5-6 m cu sprij.evac.man. in pam. cu umid.nat.adanc.0,0-2 m, t. tare

mc

100.00

132.00

13,200.00

4

TSA04D1

Sapatura manuala de pamant in spatii limitate,avand sub 1 m latime si maximum 4.50 m adancime,executata cu sprijiniri,cu evacuare manuala,la fundatii,canale,drumuri etc in pamant cu umiditate naturala adancimea sapaturii 0-1,5 m teren foarte tare

mc

100.00

100.75

10,075.20

5

TSE03D1

Finisarea manuala a taluzurilor,in t. teren foarte tare

100 mp

19.44

757.79

14,731.40

6

TSF05A1

Sprijiniri de maluri,cu dulapi metalici asezati orizontal,la sapaturi executate in spatii limitate,avand latimea de pana la 1.50 m intre maluri adancimea sapaturii pana la 4 m interspatii intre dulapi de 0.00-0.20 m

mp

23.20

54.00

1252.80

7

TSC35A3

Incarc.auto cu incarc.pe pneuri cupa 2,6-3,9 mc teren categ 1 la dist.<l0 m

100 mc

20.44

163.84

3348.81

8

TRA01A15P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=15 km

tona

3,679.20

32.40

119206.08

9

TSD02XB

Imprastiere pamant afanat din ter. cat. III-IV cu buldozer 65-80CP, strat gros. 21-30cm

100 metri cubi

20.44

156.24

3,193.55

10

TSD05B1

Compactarea cu maiul mecanic de 150-200 Kg a umpluturilor in straturi succesive de 20-30 cm grosime,exclusiv udarea fiecarui strat in parte,umpluturile executandu-se din : pamant coeziv

100 mc

19.44

471.36

9,163.24

11

TSD04B1

Compactarea cu maiul de mana a umpluturilor executate in sapaturi orizontale sau inclinate la 1/4,inclusiv udarea fiecarui strat de pamant in parte,avand : 10 cm grosime pamant coeziv

mc

100.00

23.09

2308.80

12

TSA24A1

Epuizarea mecanica a apelor din sapaturi,in teren cu infiltratii puternice de apa,executate cu: motopompa de apa 6.6-12 Kw (9-16 CP)

ora

10.00

13.80

138.00

13

TRA01A20P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=20 km NISIP

tona

1,495.00

41.40

61,893.00

14

TRA01A20P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=20 km BALAST

tona

2,631.00

41.40

108,923.40

15

ACE08A1

Umplutura in sant. la cond. de alim. cu apa si canalizare cu: nisip

mc

747.50

73.86

55,210.35

16

ACE08E1

Umplutura in sant la cond. de alim. cu apa si canalizare cu balast

1,196.00

81.14

97,048.22

Obiectul: Retea alimentare cu apa

Devizul: Retea alimentare cu apa

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

ACA10A%

Montarea in pamant a țevilor din polietilena de presiune, de inalta densitatae, densitate alimentarilor cu apa, asamblate prin sudura cap la cap, conform normativului I-6-PE, avand diametrul de 110-140mm

ml

1875.00

48.49

90,922.50

2

2185061

Teava polietilena apa PE100 SDR17 PN10 DN 315 la bara

m

1495.00

336.00

502,320.00

3

2185061

Teava polietilena apa PE100 SDR17 PN10 DN 63 colac

m

100.00

19.20

1,920.00

4

2185061

Teava polietilena apa PE100 SDR17 PN10 DN 32 colac

m

290.00

15.60

4,524.00

5

20019538

Banda avertizoare inscriptionata APA 100mm latime

m

1885.00

1.48

2,782.26

6

TFC01F%

Spălarea hidraulica a conductelor, având diametrul nominal de: 63 mm;

m

1885.00

3.76

7,080.06

7

SF04B#

Efectuare proba etans,funct,Instalatie canal din tub fonta sc,tevi pvc(u),pe,pp,pp-r fonta duct. d>100mm

10 m

188.50

3.04

572.29

8

ACE09C1

Montarea fitingurilor si elemente de legatura la retea

buc

157.00

18.00

2826.00

9

20024023

Sa bransament 0-11 grade 315x63

buc

39.00

823.20

32104.80

10

20054070

COT polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-63 mm

buc

59.00

49.80

2,938.20

11

20054071

Teu polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-63 mm

buc

10.00

66.48

664.80

12

20054072

Reductie polietilena PEHD SDR 17 DN 10 Dn-63-32 mm

buc

49.00

35.40

1,734.60

13

SD16I1 [1]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=32 mm

buc

49.00

18.00

882.00

14

20054073

Robinet cu sertar Dn=32 mm

buc

49.00

266.52

13,059.48

15

SD16I1 [4]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=400 mm

buc

2.00

120.00

240.00

16

20054076

Robinet sertar cu flanse Dn=400mm

buc

2.00

10,197.60

20,395.20

15

SD16I1 [3]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=300 mm

buc

4.00

120.00

480.00

16

20054074

Robinet sertar cu flanse Dn=300mm

buc

4.00

4,290.00

17,160.00

17

SD16I1 [5]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=100 mm

buc

1.00

120.00

120.00

18

20054077

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=100 mm

buc

1.00

1,092.00

1,092.00

17

GA09A1[1] M

Sapare tunel si introd concom a tevii de prot pe sub drum sau cf cu ajut frezei teava avand Dn=508 mm

m

18.00

900.00

16,200.00

18

20054075

Teava din otel laminata dn 508 mm x10 mm

m

18.00

2,190.00

39,420.00

19

IC37C1

Suporti conducte intre 11kg-30kg

kg

40.00

6.00

240.00

20

6309874

Confectii metalice in rame simple din otel U<50 kg/mp

kg

40.00

6.00

240.00

21

20054070

Hidrant exterior suprateran complet echipat Dn100

buc

12.00

3,852.00

46,224.00

22

TRA01A20

Transportul rutier al materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 20 km.

tona

30.00

101.50

3,044.95

Obiectul: Retea alimentare cu apa

Devizul: Camine prefabricate din beton DN 1000 mm

secțiunea TEHNICA

secțiunea financiara

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

ACD01L1

Capac si rama stas 2308-81 pentru camine cu piesa suport carosabil iv

buc

39

892.54

34,808.90

2

ACE09A%

Montarea treptelor din otel-beton izolat cu elastomeri cu D=20 mm la caminele de vizitare si canal, executate: din zidarie,beton sau boltari

buc

183

14.66

2,683.51

3

20010134

Ciment metalurgic cu adaosuri m 30 saci s 1500

kg

456

14.48

6,604.70

4

AcD101A07+

Camine prefabricate din beton pentru apa - element de baza (radier)avand: d=150;cm, H=100cm, g=15cm, pentru imbinare cu garnitura

buc

10

1,100.22

11,002.20

5

AcD101A06+

Camine prefabricate din beton pentru apa - element de baza (radier)avand: d=100;cm, H=100cm, g=15cm, pentru imbinare cu garnitura

buc

15

860.22

12,903.30

6

AcD102B03+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element drept (tip inel), avand: d=100cm, H=50cm, g=15cm, imbinare fara garnitura

buc

14

258.95

3,625.27

7

AcD104A01+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element de ajustare (inel de aducere la cota), avand diametrul de 62,5cm si : H=5cm

buc

14

64.58

904.18

8

AcD104B01+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element de ajustare (inel de aducere la cota), avand diametrul de 62,5cm si : H=10cm

buc

25

81.42

2,035.50

9

AcD105A01+

Camine prefabricate din beton pentru APA - placa de acoperire si reductie, avand: d=62,5cm

buc

39

183.04

7,138.40

10

20024570

Placa de acoperire pentru camine dim (d x d x h) mm= 2300 x 1800 x 200 execuție mufă g= 338 kg

buc

10

900.00

9,000.00

11

20024571

Placa de acoperire pentru camine dim (d x d x h) mm= 1300 x 1300 x 200 execuție mufă g= 338 kg

buc

29

420.00

12,180.00

12

ACD104B01 +

Montare camine de vane

3300x3100x3.00(complet echipate)

buc

1

42,000.00

42,000.00

13

ACD104B02+

Montare camine de vane

2900x2500x2650(complet echipate)

buc

2

71,354.40

142,708.80

14

AUT1119A1

Ora pr automacara cu brat telescopic 30,0-39,9 tf 1 schimb

ora

5

192.00

960.00

15

TRA01A20

Transportul rutier al materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 20 km.

tona

110

120.72

13,279.33

Obiectul: Retea alimentare cu apa

Devizul: Refacere structura rutiera

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

DA12A1

Strat fund reprof P sparta pt drum cu asternere mecanica exec cu impanare si innoroire

mc

45

180.00

8,100.00

2

TRA01A50

Transportul rutier al materialelor, semifabricatelor cu autobasculanta pe distanta de 50km

-PIATRA-45.5x1.63*1.5t/mc

tone

110

30.00

3,300.00

3

TRA05A04

Transport apa cu cistema la distanta de 4 km

-45.5*0.25

tone

11.25

5.00

56.25

4

DB02D1

Amorsarea suprafetei strat de baza

smp

2.8

400.00

1,120.00

5

TRA05A50

Transportul rutier al materialelor 2.8 x 0.045t

tone

0.126

40.00

5.04

6

TRA01A50

Transportul rutier al materialelor, semifabricate

tone

40.2

30.00

1,206.00

7

DB13B1

Strat de legatura (binder) executat la cald cu asternere mecanica

tone

40.5

450.00

18,225.00

8

DB01A1

Curatirea pt. aplicarea imbracamintii sau tratam. bitum a strat. Suport

mp

280

1.00

280.00

9

DB02D1

Amorsarea suprafetei strat de baza

smp

2.8

400.00

1,120.00

10

TRA05A50

Transportul rutier al materialelor 2.8 x 0.045t

tone

0.126

40.00

5.04

11

TRA01A50

Transportul rutier al materialelor, semifabricate

tone

27

30.00

810.00

12

DB16H1

Imbracaminte bet. asf. cu agregat marunt-4cm

mp

280

55.00

15,400.00

13

DC04A1

Taiere cu masina cu discuri diamantate asfalt

ml

560

40.00

22,400.00

14

DG06B1

Spargerea si desfacarea asfaltului

mc

28

140.00

3,920.00

15

TRA01A10

Transport moloz

tone

67

7.00

469.00

Obiectul 2: Retea alimentare cu apa STRADA DIGULUI

Devizul: Terasamente

secțiunea TEHNICA

secțiunea FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

DF24A1

Semnalizarea rutiera pentru asigurarea continuitatii circulației in timpul executarii lucrarilor, cu indicatoare metalice

ps

10.00

965.08

9,650.76

2

TSC03D1

Sapatura mecanica cu excavatorul de 0.40-0.70 mc,cu motor cu ardere interna si comanda hidraulica,in : pamant cu umiditate naturala,descarcare in depozit teren catg 4

100 mc

10.68

460.20

4,914.94

3

TSA14C1

Sap.man. In gropi cu larg.1,5-6 m cu sprij.evac.man. in pam. cu umid.nat.adanc.0,0-2 m, t. tare

mc

147.00

132.00

19,404.00

4

TSA04D1

Sapatura manuala de pamant in spatii limitate,avand sub 1 m latime si maximum 4.50 m adancime,executata cu sprijiniri,cu evacuare manuala,la fundatii,canale,drumuri etc in pamant cu umiditate naturala adancimea sapaturii 0-1,5 m teren foarte tare

mc

100.00

100.75

10,075.20

5

TSE03D1

Finisarea manuala a taluzurilor,in t. teren foarte tare

100 mp

11.68

757.79

8,850.96

6

TSF05A1

Sprijiniri de maluri,cu dulapi metalici asezati orizontal,la sapaturi executate in spatii limitate,avand latimea de pana la 1.50 m intre maluri adancimea sapaturii pana la 4 m interspatii intre dulapi de 0.00-0.20 m

mp

40.00

54.00

2160.00

7

TSC35A3

Incarc.auto cu incarc.pe pneuri cupa 2,6-3,9 mc teren categ 1 la dist.<l0 m

100 mc

13.15

163.84

2154.44

8

TRA01A15P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=15 km

tona

2,367.00

32.40

76690.80

9

TSD02XB

Imprastiere pamant afanat din ter. cat.

100

13.15

156.24

2,054.56

III-IV cu buldozer 65-80CP, strat gros. 21-30cm

metri cubi

10

TSD05B1

Compactarea cu maiul mecanic de 150-200 Kg a umpluturilor in straturi succesive de 20-30 cm grosime,exclusiv udarea fiecarui strat in parte,umpluturile executandu-se din : pamant coeziv

100 mc

12.15

471.36

5,727.02

11

TSD04B1

Compactarea cu maiul de mana a umpluturilor executate in sapaturi orizontale sau inclinate la 1/4,inclusiv udarea fiecarui strat de pamant in parte,avand : 10 cm grosime pamant coeziv

mc

100.00

23.09

2308.80

12

TSA24A1

Epuizarea mecanica a apelor din sapaturi,in teren cu infiltratii puternice de apa,executate cu: motopompa de apa 6.6-12 Kw (9-16 CP)

ora

5.00

13.80

69.00

13

TRA01A20P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=20 km NISIP

tona

899.00

41.40

37,218.60

14

TRA01A20P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=20 km BALAST

tona

1,582.00

41.40

65,494.80

15

ACE08A1

Umplutura in sant. la cond. de alim. cu apa si canalizare cu: nisip

mc

449.50

73.86

33,200.07

16

ACE08E1

Umplutura in sant la cond. de alim. cu apa si canalizare cu balast

mc

719.00

81.14

58,342.54

Obiectul: Retea alimentare cu apa

Devizul: Retea alimentare cu apa

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

ACA10A%

Montarea in pamant a țevilor din polietilena de presiune, de inalta densitatae, densitate alimentarilor cu apa, asamblate prin sudura cap la cap, conform normativului I-6-PE, avand diametrul de 110-140mm

ml

899.00

48.49

43,594.31

2

20024572

Teava polietilena apa PE100 SDR17 PN10 DN 125 la bara

m

773.00

60.92

47,094.25

3

2185061

Teava polietilena apa PE100 SDR17 PN10 DN 32 colac

m

126.00

15.60

1,965.60

4

20019538

Banda avertizoare inscriptionata APA 100mm latime

m

899.00

1.48

1,326.92

5

TFC01F%

Spălarea hidraulica a conductelor, având diametrul nominal de: 63 mm;

m

899.00

3.76

3,376.64

6

SF04B#

Efectuare proba etans,funct,Instalatie canal din tub fonta sc,tevi pvc(u),pe,pp,pp-r fonta duct. d>100mm

10 m

89.90

3.04

272.94

7

ACE09C1

Montarea fitingurilor si elemente de legatura la retea

buc

118.00

18.00

2124.00

8

20024573

Sa bransament 0-11 grade 125x32

buc

18.00

158.40

2851.20

9

20024574

COT polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

36.00

11.46

412.56

10

20024575

Teu polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

10.00

16.80

168.00

11

20024576

Mufa polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

54.00

11.48

620.14

12

SD16I1 [1]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=32 mm

buc

27.00

18.00

486.00

13

20054073

Robinet cu sertar Dn=32 mm

buc

27.00

266.52

7,196.04

14

SD16I1 [6]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=250 mm

buc

2.00

120.00

240.00

15

20024577

Robinet sertar cu flanse Dn=250mm

buc

2.00

3,477.60

6,955.20

16

SD16I1 [2]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=125 mm

buc

8.00

120.00

960.00

17

20024578

Robinet sertar cu flanse Dn=125mm

buc

8.00

1,352.40

10,819.20

18

SD16I1 [5]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=100 mm

buc

1.00

120.00

120.00

19

20054077

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=100 mm

buc

1.00

1,092.00

1,092.00

20

GA09A1[2] M

Sapare tunel si introd concom a tevii de prot pe sub drum sau cf cu ajut frezei teava avand Dn=273 mm

m

50.60

540.00

27,324.00

21

20024578

Teava din otel laminata dn 273 mm x8 mm

m

50.60

488.40

24,713.04

22

20054070

Hidrant exterior suprateran complet echipat Dn80

buc

6.00

1,800.00

10,800.00

23

TRA01A20

Transportul rutier al materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 20 km.

tona

19.00

101.50

1,928.47

Obiectul: Retea alimentare cu apa

Devizul: Camine prefabricate din beton DN 1000 mm

secțiunea TEHNICA

secțiunea FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

ACD01L1

Capac si rama stas 2308-81 pentru camine cu piesa suport carosabil iv

buc

18

892.54

16,065.65

2

ACE09A%

Montarea treptelor din otel-beton izolat cu elastomeri cu D=20 mm la caminele de vizitare si canal, executate: din zidarie,beton sau boltari

buc

85

14.66

1,246.44

3

20010134

Ciment metalurgic cu adaosuri m 30 saci s 1500

kg

210

14.48

3,041.64

4

AcD101A06+

Camine prefabricate din beton pentru apa - element de baza (radier)avand: d=100;cm, H=100cm, g=15cm, pentru imbinare cu garnitura

buc

18

860.22

15,483.96

5

AcD102B03+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element drept (tip inel), avand: d=100cm, H=50cm, g=15cm, imbinare fara garnitura

buc

18

258.95

4,661.06

6

AcD104A01+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element de ajustare (inel de aducere la cota), avand diametrul de 62,5cm si : H=5cm

buc

9

64.58

581.26

7

AcD104B01+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element de ajustare (inel de aducere la cota), avand diametrul de 62,5cm si : H=10cm

buc

9

81.42

732.78

8

AcD105A01+

Camine prefabricate din beton pentru APA - placa de acoperire si reductie, avand: d=62,5cm

buc

18

183.04

3,294.65

9

20024571

Placa de acoperire pentru camine dim (d x d x h) mm= 1300 x 1300 x 200

buc

18

420.00

7,560.00

execuție mufă g= 338 kg

10

ACD104B01 +

Montare camine de vane

2500x2500x2000(complet echipate)

buc

9

35,194.20

316,747.80

11

AUT1119A1

Ora pr automacara cu brat telescopic 30,0-39,9 tf 1 schimb

ora

5

192.00

960.00

12

TRA01A20

Transportul rutier al materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 20 km.

tona

150

120.72

18,108.18

Obiectul 3: Retea alimentare cu apa STRADA DR. GHEORGHE SERBAN

Devizul: Terasamente

secțiunea TEHNICA

secțiunea FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

DF24A1

Semnalizarea rutiera pentru asigurarea continuitatii circulației in timpul executarii lucrarilor, cu indicatoare metalice

ps

8.00

965.08

7,720.61

2

TSC03D1

Sapatura mecanica cu excavatorul de 0.40-0.70 mc,cu motor cu ardere interna si comanda hidraulica,in : pamant cu umiditate naturala,descarcare in depozit teren catg 4

100 mc

4.46

460.20

2,052.49

3

TSA14C1

Sap.man. In gropi cu larg.1,5-6 m cu sprij.evac.man. in pam. cu umid.nat.adanc.0,0-2 m, t. tare

mc

77.00

132.00

10,164.00

4

TSA04D1

Sapatura manuala de pamant in spatii limitate,avand sub 1 m latime si maximum 4.50 m adancime,executata cu sprijiniri,cu evacuare manuala,la fundatii,canale,drumuri etc in pamant cu umiditate naturala adancimea sapaturii 0-1,5 m teren foarte tare

mc

100.00

100.75

10,075.20

5

TSE03D1

Finisarea manuala a taluzurilor,in t. teren foarte tare

100 mp

5.46

757.79

4,137.52

6

TSF05A1

Sprijiniri de maluri,cu dulapi metalici asezati orizontal,la sapaturi executate in spatii limitate,avand latimea de pana la 1.50 m intre maluri adancimea sapaturii pana la 4 m interspatii intre dulapi de 0.00-0.20 m

mp

10.00

54.00

540.00

7

TSC35A3

Incarc.auto cu incarc.pe pneuri cupa 2,6-3,9 mc teren categ 1 la dist.<l0 m

100 mc

6.23

163.84

1020.70

8

TRA01A15P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=15 km

tona

1,121.40

32.40

36333.36

9

TSD02XB

Imprastiere pamant afanat din ter. cat.

100

6.23

156.24

973.38

III-IV cu buldozer 65-80CP, strat gros. 21-30cm

metri cubi

10

TSD05B1

Compactarea cu maiul mecanic de 150-200 Kg a umpluturilor in straturi succesive de 20-30 cm grosime,exclusiv udarea fiecarui strat in parte,umpluturile executandu-se din : pamant coeziv

100 mc

5.23

471.36

2,465.21

11

TSD04B1

Compactarea cu maiul de mana a umpluturilor executate in sapaturi orizontale sau inclinate la 1/4,inclusiv udarea fiecarui strat de pamant in parte,avand : 10 cm grosime pamant coeziv

mc

100.00

23.09

2308.80

12

TSA24A1

Epuizarea mecanica a apelor din sapaturi,in teren cu infiltratii puternice de apa,executate cu: motopompa de apa 6.6-12 Kw (9-16 CP)

ora

2.00

13.80

27.60

13

TRA01A20P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=20 km NISIP

tona

546.00

41.40

22,604.40

14

TRA01A20P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=20 km BALAST

tona

960.96

41.40

39,783.74

15

ACE08A1

Umplutura in sant. la cond. de alim. cu apa si canalizare cu: nisip

mc

273.00

73.86

20,163.78

16

ACE08E1

Umplutura in sant la cond. de alim. cu apa si canalizare cu balast

mc

436.80

81.14

35,443.70

Obiectul: Retea alimentare cu apa

Devizul: Retea alimentare cu apa

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

ACA10A%

Montarea in pamant a țevilor din polietilena de presiune, de inalta densitatae, densitate alimentarilor cu apa, asamblate prin sudura cap la cap, conform normativului I-6-PE, avand diametrul de 110-140mm

ml

420.00

48.49

20,366.64

2

20024572

Teava polietilena apa PE100 SDR17 PN10 DN 125 la bara

m

285.00

60.92

17,363.34

3

2185061

Teava polietilena apa PE100 SDR17 PN10 DN 32 colac

m

135.00

15.60

2,106.00

4

20019538

Banda avertizoare inscriptionata APA 100mm latime

m

420.00

1.48

619.92

5

TFC01F%

Spălarea hidraulica a conductelor, având diametrul nominal de: 63 mm;

m

420.00

3.76

1,577.52

6

SF04B#

Efectuare proba etans,funct,Instalatie canal din tub fonta sc,tevi pvc(u),pe,pp,pp-r fonta duct. d>100mm

10 m

42.00

3.04

127.51

7

ACE09C1

Montarea fitingurilor si elemente de legatura la retea

buc

100.00

18.00

1800.00

8

20024573

Sa bransament 0-11 grade 125x32

buc

18.00

158.40

2851.20

9

20024574

COT polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

36.00

11.46

412.56

10

20024575

Teu polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

10.00

16.80

168.00

11

20024576

Mufa polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

36.00

11.48

413.42

12

SD16I1 [1]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte

buc

18.00

18.00

324.00

presiune, cu D=32 mm

13

20054073

Robinet cu sertar Dn=32 mm

buc

18.00

266.52

4,797.36

14

SD16I1 [7]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=150 mm

buc

2.00

120.00

240.00

15

20024579

Robinet sertar cu flanse Dn=15mm

buc

2.00

1,380.00

2,760.00

16

SD16I1 [2]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=125 mm

buc

3.00

120.00

360.00

17

20024578

Robinet sertar cu flanse Dn=125mm

buc

3.00

1,352.40

4,057.20

18

SD16I1 [5]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=100 mm

buc

1.00

120.00

120.00

19

20054077

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=100 mm

buc

1.00

1,092.00

1,092.00

20

GA09A1[2] M

Sapare tunel si introd concom a tevii de prot pe sub drum sau cf cu ajut frezei teava avand Dn=273 mm

m

7.50

540.00

4,050.00

21

20024578

Teava din otel laminata dn 273 mm x8 mm

m

7.50

488.40

3,663.00

22

20054070

Hidrant exterior suprateran complet echipat Dn80

buc

2.00

1,800.00

3,600.00

23

TRA01A20

Transportul rutier al materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 20 km.

tona

10.00

101.50

1,014.98

Obiectul: Retea alimentare cu apa

Devizul: Camine prefabricate din beton DN 1000 mm

secțiunea TEHNICA

secțiunea FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

ACD01L1

Capac si rama stas 2308-81 pentru camine cu piesa suport carosabil iv

buc

18

892.54

16,065.65

2

ACE09A%

Montarea treptelor din otel-beton izolat cu elastomeri cu D=20 mm la caminele de vizitare si canal, executate: din zidarie,beton sau boltari

buc

85

14.66

1,246.44

3

20010134

Ciment metalurgic cu adaosuri m 30 saci s 1500

kg

210

14.48

3,041.64

4

AcD101A06+

Camine prefabricate din beton pentru apa - element de baza (radier)avand: d=100;cm, H=100cm, g=15cm, pentru imbinare cu garnitura

buc

18

860.22

15,483.96

5

AcD102B03+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element drept (tip inel), avand: d=100cm, H=50cm, g=15cm, imbinare fara garnitura

buc

18

258.95

4,661.06

6

AcD104A01+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element de ajustare (inel de aducere la cota), avand diametrul de 62,5cm si : H=5cm

buc

9

64.58

581.26

7

AcD104B01+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element de ajustare (inel de aducere la cota), avand diametrul de 62,5cm si : H=10cm

buc

9

81.42

732.78

8

AcD105A01+

Camine prefabricate din beton pentru APA - placa de acoperire si reductie, avand: d=62,5cm

buc

18

183.04

3,294.65

9

20024571

Placa de acoperire pentru camine dim (d x d x h) mm= 1300 x 1300 x 200 execuție mufă g= 338 kg

buc

18

420.00

7,560.00

10

ACD104B01 +

Montare camine de vane

buc

2

35,194.20

70,388.40

2500x2500x2000(complet echipate)

11

AUT1119A1

Ora pr automacara cu brat telescopic 30,0-39,9 tf 1 schimb

ora

5

192.00

960.00

12

TRA01A20

Transportul rutier al materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 20 km.

tona

40

120.72

4,828.85

Obiectul 4: Retea alimentare cu apa STRADA MIHAIL MARCUS

Devizul: Terasamente

secțiunea TEHNICA

secțiunea FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

DF24A1

Semnalizarea rutiera pentru asigurarea continuitatii circulației in timpul executarii lucrarilor, cu indicatoare metalice

ps

8.00

965.08

7,720.61

2

TSC03D1

Sapatura mecanica cu excavatorul de 0.40-0.70 mc,cu motor cu ardere interna si comanda hidraulica,in : pamant cu umiditate naturala,descarcare in depozit teren catg 4

100 mc

3.83

460.20

1,762.57

3

TSA14C1

Sap.man. In gropi cu larg.1,5-6 m cu sprij.evac.man. in pam. cu umid.nat.adanc.0,0-2 m, t. tare

mc

131.20

132.00

17,318.40

4

TSA04D1

Sapatura manuala de pamant in spatii limitate,avand sub 1 m latime si maximum 4.50 m adancime,executata cu sprijiniri,cu evacuare manuala,la fundatii,canale,drumuri etc in pamant cu umiditate naturala adancimea sapaturii 0-1,5 m teren foarte tare

mc

100.00

100.75

10,075.20

5

TSE03D1

Finisarea manuala a taluzurilor,in t. teren foarte tare

100 mp

4.83

757.79

3,660.12

6

TSF05A1

Sprijiniri de maluri,cu dulapi metalici asezati orizontal,la sapaturi executate in spatii limitate,avand latimea de pana la 1.50 m intre maluri adancimea sapaturii pana la 4 m interspatii intre dulapi de 0.00-0.20 m

mp

25.00

54.00

1350.00

7

TSC35A3

Incarc.auto cu incarc.pe pneuri cupa 2,6-3,9 mc teren categ 1 la dist.<l0 m

100 mc

5.08

163.84

832.29

8

TRA01A15P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=15 km

tona

914.40

32.40

29626.56

9

TSD02XB

Imprastiere pamant afanat din ter. cat.

100

5.08

156.24

793.70

III-IV cu buldozer 65-80CP, strat gros. 21-30cm

metri cubi

10

TSD05B1

Compactarea cu maiul mecanic de 150-200 Kg a umpluturilor in straturi succesive de 20-30 cm grosime,exclusiv udarea fiecarui strat in parte,umpluturile executandu-se din : pamant coeziv

100 mc

4.08

471.36

1,923.15

11

TSD04B1

Compactarea cu maiul de mana a umpluturilor executate in sapaturi orizontale sau inclinate la 1/4,inclusiv udarea fiecarui strat de pamant in parte,avand : 10 cm grosime pamant coeziv

mc

100.00

23.09

2308.80

12

TSA24A1

Epuizarea mecanica a apelor din sapaturi,in teren cu infiltratii puternice de apa,executate cu: motopompa de apa 6.6-12 Kw (9-16 CP)

ora

5.00

13.80

69.00

13

TRA01A20P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=20 km NISIP

tona

371.00

41.40

15,359.40

14

TRA01A20P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=20 km BALAST

tona

652.96

41.40

27,032.54

15

ACE08A1

Umplutura in sant. la cond. de alim. cu apa si canalizare cu: nisip

mc

185.50

73.86

13,701.03

16

ACE08E1

Umplutura in sant la cond. de alim. cu apa si canalizare cu balast

mc

296.80

81.14

24,083.54

Obiectul: Retea alimentare cu apa

Devizul: Retea alimentare cu apa

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

ACA10A%

Montarea in pamant a țevilor din polietilena de presiune, de inalta densitatae, densitate alimentarilor cu apa, asamblate prin sudura cap la cap, conform normativului I-6-PE, avand diametrul de 110-140mm

ml

627.00

48.49

30,404.48

2

20024572

Teava polietilena apa PE100 SDR17 PN10 DN 125 la bara

m

371.00

60.92

22,602.80

3

2185061

Teava polietilena apa PE100 SDR17 PN10 DN 32 colac

m

256.00

15.60

3,993.60

4

20019538

Banda avertizoare inscriptionata APA 100mm latime

m

627.00

1.48

925.45

5

TFC01F%

Spălarea hidraulica a conductelor, având diametrul nominal de: 63 mm;

m

627.00

3.76

2,355.01

6

SF04B#

Efectuare proba etans,funct,Instalatie canal din tub fonta sc,tevi pvc(u),pe,pp,pp-r fonta duct. d>100mm

10 m

62.70

3.04

190.36

7

ACE09C1

Montarea fitingurilor si elemente de legatura la retea

buc

136.00

18.00

2448.00

8

20024573

Sa bransament 0-11 grade 125x32

buc

32.00

158.40

5068.80

9

20024574

COT polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

52.00

11.46

595.92

10

20024575

Teu polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

10.00

16.80

168.00

11

20024576

Mufa polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

52.00

11.48

597.17

12

SD16I1 [1]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte

buc

27.00

18.00

486.00

presiune, cu D=32 mm

13

20054073

Robinet cu sertar Dn=32 mm

buc

27.00

266.52

7,196.04

14

SD16I1 [7

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=150 mm

buc

2.00

120.00

240.00

15

20024579

Robinet sertar cu flanse Dn=150mm

buc

2.00

1,380.00

2,760.00

16

SD16I1 [2]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=125 mm

buc

3.00

120.00

360.00

17

20024578

Robinet sertar cu flanse Dn=125mm

buc

3.00

1,352.40

4,057.20

18

SD16I1 [5]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=100 mm

buc

1.00

120.00

120.00

19

20054077

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=100 mm

buc

1.00

1,092.00

1,092.00

20

20054070

Hidrant exterior suprateran complet echipat Dn80

buc

3.00

1,800.00

5,400.00

21

TRA01A20

Transportul rutier al materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 20 km.

tona

10.00

101.50

1,014.98

Obiectul: Retea alimentare cu apa

Devizul: Camine prefabricate din beton DN 1000 mm

secțiunea TEHNICA

secțiunea FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretultotal (Lei)

1

ACD01L1

Capac si rama stas 2308-81 pentru camine cu piesa suport carosabil iv

buc

32

892.54

28,561.15

2

ACE09A%

Montarea treptelor din otel-beton izolat cu elastomeri cu D=20 mm la caminele de vizitare si canal, executate: din zidarie,beton sau boltari

buc

151

14.66

2,214.26

3

20010134

Ciment metalurgic cu adaosuri m 30 saci s 1500

kg

268

14.48

3,881.71

4

AcD101A06+

Camine prefabricate din beton pentru apa - element de baza (radier)avand: d=100;cm, H=100cm, g=15cm, pentru imbinare cu garnitura

buc

32

860.22

27,527.04

5

AcD102B03+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element drept (tip inel), avand: d=100cm, H=50cm, g=15cm, imbinare fara garnitura

buc

32

258.95

8,286.34

6

AcD104A01+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element de ajustare (inel de aducere la cota), avand diametrul de 62,5cm si : H=5cm

buc

16

64.58

1,033.34

7

AcD104B01+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element de ajustare (inel de aducere la cota), avand diametrul de 62,5cm si : H=10cm

buc

16

81.42

1,302.72

8

AcD105A01+

Camine prefabricate din beton pentru APA - placa de acoperire si reductie, avand: d=62,5cm

buc

32

183.04

5,857.15

9

20024571

Placa de acoperire pentru camine dim (d x d x h) mm= 1300 x 1300 x 200 execuție mufă g= 338 kg

buc

32

420.00

13,440.00

10

ACD104B01 +

Montare camine de vane

2500x2500x2000(complet echipate)

buc

2

35,194.20

70,388.40

11

AUT1119A1

Ora pr automacara cu brat telescopic 30,0-39,9 tf 1 schimb

ora

6

192.00

1,152.00

12

TRA01A20

Transportul rutier al materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 20 km.

tona

72

120.72

8,691.93

Obiectul 5: Retea alimentare cu apa STRADA DR. LAZAR AUGUSTIN

Devizul: Terasamente

secțiunea TEHNICA

secțiunea FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

DF24A1

Semnalizarea rutiera pentru asigurarea continuitatii circulației in timpul executarii lucrarilor, cu indicatoare metalice

ps

4.00

965.08

3,860.30

2

TSC03D1

Sapatura mecanica cu excavatorul de 0.40-0.70 mc,cu motor cu ardere interna si comanda hidraulica,in : pamant cu umiditate naturala,descarcare in depozit teren catg 4

100 mc

1.14

460.20

524.63

3

TSA14C1

Sap.man. In gropi cu larg.1,5-6 m cu sprij.evac.man. in pam. cu umid.nat.adanc.0,0-2 m, t. tare

mc

12.54

132.00

1,655.28

4

TSA04D1

Sapatura manuala de pamant in spatii limitate,avand sub 1 m latime si maximum 4.50 m adancime,executata cu sprijiniri,cu evacuare manuala,la fundatii,canale,drumuri etc in pamant cu umiditate naturala adancimea sapaturii 0-1,5 m teren foarte tare

mc

100.00

100.75

10,075.20

5

TSE03D1

Finisarea manuala a taluzurilor,in t. teren foarte tare

100 mp

2.14

757.79

1,621.67

6

TSF05A1

Sprijiniri de maluri,cu dulapi metalici asezati orizontal,la sapaturi executate in spatii limitate,avand latimea de pana la 1.50 m intre maluri adancimea sapaturii pana la 4 m interspatii intre dulapi de 0.00-0.20 m

mp

5.00

54.00

270.00

7

TSC35A3

Incarc.auto cu incarc.pe pneuri cupa 2,6-3,9 mc teren categ 1 la dist.<l0 m

100 mc

2.14

163.84

350.61

8

TRA01A15P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=15 km

tona

385.20

32.40

12480.48

9

TSD02XB

Imprastiere pamant afanat din ter. cat.

100

2.14

156.24

334.35

III-IV cu buldozer 65-80CP, strat gros. 21-30cm

metri cubi

10

TSD05B1

Compactarea cu maiul mecanic de 150-200 Kg a umpluturilor in straturi succesive de 20-30 cm grosime,exclusiv udarea fiecarui strat in parte,umpluturile executandu-se din : pamant coeziv

100 mc

1.14

471.36

537.35

11

TSD04B1

Compactarea cu maiul de mana a umpluturilor executate in sapaturi orizontale sau inclinate la 1/4,inclusiv udarea fiecarui strat de pamant in parte,avand : 10 cm grosime pamant coeziv

mc

100.00

23.09

2308.80

12

TSA24A1

Epuizarea mecanica a apelor din sapaturi,in teren cu infiltratii puternice de apa,executate cu: motopompa de apa 6.6-12 Kw (9-16 CP)

ora

1.00

13.80

13.80

13

TRA01A20P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=20 km NISIP

tona

165.00

41.40

6,831.00

14

TRA01A20P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=20 km BALAST

tona

290.40

41.40

12,022.56

15

ACE08A1

Umplutura in sant. la cond. de alim. cu apa si canalizare cu: nisip

mc

82.50

73.86

6,093.45

16

ACE08E1

Umplutura in sant la cond. de alim. cu apa si canalizare cu balast

mc

132.00

81.14

10,711.01

Obiectul: Retea alimentare cu apa

Devizul: Retea alimentare cu apa

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

ACA10A%

Montarea in pamant a țevilor din polietilena de presiune, de inalta densitatae, densitate alimentarilor cu apa, asamblate prin sudura cap la cap, conform normativului I-6-PE, avand diametrul de 110-140mm

ml

165.00

48.49

8,001.18

2

20024572

Teava polietilena apa PE100 SDR17 PN10 DN 125 la bara

m

125.00

60.92

7,615.50

3

2185061

Teava polietilena apa PE100 SDR17 PN10 DN 32 colac

m

40.00

15.60

624.00

4

20019538

Banda avertizoare inscriptionata APA 100mm latime

m

165.00

1.48

243.54

5

TFC01F%

Spălarea hidraulica a conductelor, având diametrul nominal de: 63 mm;

m

165.00

3.76

619.74

6

SF04B#

Efectuare proba etans,funct,Instalatie canal din tub fonta sc,tevi pvc(u),pe,pp,pp-r fonta duct. d>100mm

10 m

16.57

3.04

50.31

7

ACE09C1

Montarea fitingurilor si elemente de legatura la retea

buc

22.00

18.00

396.00

8

20024573

Sa bransament 0-11 grade 125x32

buc

4.00

158.40

633.60

9

20024574

COT polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

8.00

11.46

91.68

10

20024575

Teu polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

2.00

16.80

33.60

11

20024576

Mufa polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

8.00

11.48

91.87

12

SD16I1 [1]

Robinet cu sertar cu corp plat sau

buc

4.00

18.00

72.00

oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=32 mm

13

20054073

Robinet cu sertar Dn=32 mm

buc

4.00

266.52

1,066.08

14

SD16I1 [7

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=150 mm

buc

2.00

120.00

240.00

15

20024579

Robinet sertar cu flanse Dn=150mm

buc

2.00

1,380.00

2,760.00

16

SD16I1 [2]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=125 mm

buc

1.00

120.00

120.00

17

20024578

Robinet sertar cu flanse Dn=125mm

buc

1.00

1,352.40

1,352.40

18

SD16I1 [5]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=100 mm

buc

1.00

120.00

120.00

19

20054077

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=100 mm

buc

1.00

1,092.00

1,092.00

20

20054070

Hidrant exterior suprateran complet echipat Dn80

buc

1.00

1,800.00

1,800.00

21

TRA01A20

Transportul rutier al materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 20 km.

tona

1.00

101.50

101.50

Obiectul: Retea alimentare cu apa

Devizul: Camine prefabricate din beton DN 1000 mm

secțiunea TEHNICA

secțiunea financiara

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

ACD01L1

Capac si rama stas 2308-81 pentru camine cu piesa suport carosabil iv

buc

4

892.54

3,570.14

2

ACE09A%

Montarea treptelor din otel-beton izolat cu elastomeri cu D=20 mm la caminele de vizitare si canal, executate: din zidarie,beton sau boltari

buc

19

14.66

278.62

3

20010134

Ciment metalurgic cu adaosuri m 30 saci s 1500

kg

33.5

14.48

485.21

4

AcD101A06+

Camine prefabricate din beton pentru apa - element de baza (radier)avand: d=100;cm, H=100cm, g=15cm, pentru imbinare cu garnitura

buc

4

860.22

3,440.88

5

AcD102B03+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element drept (tip inel), avand: d=100cm, H=50cm, g=15cm, imbinare fara garnitura

buc

4

258.95

1,035.79

6

AcD104A01+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element de ajustare (inel de aducere la cota), avand diametrul de 62,5cm si : H=5cm

buc

2

64.58

129.17

7

AcD104B01+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element de ajustare (inel de aducere la cota), avand diametrul de 62,5cm si : H=10cm

buc

2

81.42

162.84

8

AcD105A01+

Camine prefabricate din beton pentru APA - placa de acoperire si reductie, avand: d=62,5cm

buc

4

183.04

732.14

9

20024571

Placa de acoperire pentru camine dim (d x d x h) mm= 1300 x 1300 x 200 execuție mufă g= 338 kg

buc

4

420.00

1,680.00

10

ACD104B01 +

Montare camine de vane

buc

1

35,194.20

35,194.20

2500x2500x2000(complet echipate)

11

AUT1119A1

Ora pr automacara cu brat telescopic 30,0-39,9 tf 1 schimb

ora

1

192.00

192.00

12

TRA01A20

Transportul rutier al materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 20 km.

tona

24

120.72

2,897.31

Obiectul 6: Retea alimentare cu apa STRADA DUMITRU BAGDAZAR

Devizul: Terasamente

secțiunea TEHNICA

secțiunea FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

DF24A1

Semnalizarea rutiera pentru asigurarea continuitatii circulației in timpul executarii lucrarilor, cu indicatoare metalice

ps

4.00

965.08

3,860.30

2

TSC03D1

Sapatura mecanica cu excavatorul de 0.40-0.70 mc,cu motor cu ardere interna si comanda hidraulica,in : pamant cu umiditate naturala,descarcare in depozit teren catg 4

100 mc

0.70

460.20

322.14

3

TSA14C1

Sap.man. In gropi cu larg.1,5-6 m cu sprij.evac.man. in pam. cu umid.nat.adanc.0,0-2 m, t. tare

mc

12.67

132.00

1,672.44

4

TSA04D1

Sapatura manuala de pamant in spatii limitate,avand sub 1 m latime si maximum 4.50 m adancime,executata cu sprijiniri,cu evacuare manuala,la fundatii,canale,drumuri etc in pamant cu umiditate naturala adancimea sapaturii 0-1,5 m teren foarte tare

mc

100.00

100.75

10,075.20

5

TSE03D1

Finisarea manuala a taluzurilor,in t. teren foarte tare

100 mp

1.70

757.79

1,288.24

6

TSF05A1

Sprijiniri de maluri,cu dulapi metalici asezati orizontal,la sapaturi executate in spatii limitate,avand latimea de pana la 1.50 m intre maluri adancimea sapaturii pana la 4 m interspatii intre dulapi de 0.00-0.20 m

mp

5.00

54.00

270.00

7

TSC35A3

Incarc.auto cu incarc.pe pneuri cupa 2,6-3,9 mc teren categ 1 la dist.<l0 m

100 mc

1.82

163.84

298.18

8

TRA01A15P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=15 km

tona

329.34

32.40

10670.62

9

TSD02XB

Imprastiere pamant afanat din ter. cat.

100

1.82

156.24

284.36

III-IV cu buldozer 65-80CP, strat gros. 21-30cm

metri cubi

10

TSD05B1

Compactarea cu maiul mecanic de 150-200 Kg a umpluturilor in straturi succesive de 20-30 cm grosime,exclusiv udarea fiecarui strat in parte,umpluturile executandu-se din : pamant coeziv

100 mc

1.02

471.36

480.79

11

TSD04B1

Compactarea cu maiul de mana a umpluturilor executate in sapaturi orizontale sau inclinate la 1/4,inclusiv udarea fiecarui strat de pamant in parte,avand : 10 cm grosime pamant coeziv

mc

100.00

23.09

2308.80

12

TSA24A1

Epuizarea mecanica a apelor din sapaturi,in teren cu infiltratii puternice de apa,executate cu: motopompa de apa 6.6-12 Kw (9-16 CP)

ora

1.00

13.80

13.80

13

TRA01A20P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=20 km NISIP

tona

131.00

41.40

5,423.40

14

TRA01A20P

Transportul rutier al pamantului sau molozului cu autobasculanta dist.=20 km BALAST

tona

230.56

41.40

9,545.18

15

ACE08A1

Umplutura in sant. la cond. de alim. cu apa si canalizare cu: nisip

mc

65.50

73.86

4,837.83

16

ACE08E1

Umplutura in sant la cond. de alim. cu apa si canalizare cu balast

mc

104.80

81.14

8,503.89

Obiectul: Retea alimentare cu apa

Devizul: Retea alimentare cu apa

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

ACA10A%

Montarea in pamant a țevilor din polietilena de presiune, de inalta densitatae, densitate alimentarilor cu apa, asamblate prin sudura cap la cap, conform normativului I-6-PE, avand diametrul de 110-140mm

ml

131.00

48.49

6,352.45

2

20024572

Teava polietilena apa PE100 SDR17 PN10 DN 125 la bara

m

81.00

60.92

4,934.84

3

2185061

Teava polietilena apa PE100 SDR17 PN10 DN 32 colac

m

50.00

15.60

780.00

4

20019538

Banda avertizoare inscriptionata APA 100mm latime

m

131.00

1.48

193.36

5

TFC01F%

Spălarea hidraulica a conductelor, având diametrul nominal de: 63 mm;

m

131.00

3.76

492.04

6

SF04B#

Efectuare proba etans,funct,Instalatie canal din tub fonta sc,tevi pvc(u),pe,pp,pp-r fonta duct. d>100mm

10 m

13.10

3.04

39.77

7

ACE09C1

Montarea fitingurilor si elemente de legatura la retea

buc

21.00

18.00

378.00

8

20024573

Sa bransament 0-11 grade 125x32

buc

5.00

158.40

792.00

9

20024574

COT polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

7.00

11.46

80.22

10

20024575

Teu polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

2.00

16.80

33.60

11

20024576

Mufa polietilena PEHD SDR 17 DN 10

Dn-32 mm

buc

7.00

11.48

80.39

12

SD16I1 [1]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte

buc

5.00

18.00

90.00

presiune, cu D=32 mm

13

20054073

Robinet cu sertar Dn=32 mm

buc

5.00

266.52

1,332.60

14

SD16I1 [7

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=150 mm

buc

2.00

120.00

240.00

15

20024579

Robinet sertar cu flanse Dn=150mm

buc

2.00

1,380.00

2,760.00

16

SD16I1 [2]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=125 mm

buc

1.00

120.00

120.00

17

20024578

Robinet sertar cu flanse Dn=125mm

buc

1.00

1,352.40

1,352.40

18

SD16I1 [5]

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=100 mm

buc

1.00

120.00

120.00

19

20054077

Robinet cu sertar cu corp plat sau oval,din fonta, cu flanse pt.conducte presiune, cu D=100 mm

buc

1.00

1,092.00

1,092.00

20

20054070

Hidrant exterior suprateran complet echipat Dn80

buc

1.00

1,800.00

1,800.00

21

TRA01A20

Transportul rutier al materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 20 km.

tona

1.00

101.50

101.50

Obiectul: Retea alimentare cu apa

Devizul: Camine prefabricate din beton DN 1000 mm

secțiunea TEHNICA

secțiunea financiara

Nr

Simbol

Capitolul de lucrari

UM

Cantitatea

Pretul unitar (Lei)

Pretul total (Lei)

1

ACD01L1

Capac si rama stas 2308-81 pentru camine cu piesa suport carosabil iv

buc

5

892.54

4,462.68

2

ACE09A%

Montarea treptelor din otel-beton izolat cu elastomeri cu D=20 mm la caminele de vizitare si canal, executate: din zidarie,beton sau boltari

buc

23

14.66

337.27

3

20010134

Ciment metalurgic cu adaosuri m 30 saci s 1500

kg

41.87

14.48

606.45

4

AcD101A06+

Camine prefabricate din beton pentru apa - element de baza (radier)avand: d=100;cm, H=100cm, g=15cm, pentru imbinare cu garnitura

buc

5

860.22

4,301.10

5

AcD102B03+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element drept (tip inel), avand: d=100cm, H=50cm, g=15cm, imbinare fara garnitura

buc

5

258.95

1,294.74

6

AcD104A01+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element de ajustare (inel de aducere la cota), avand diametrul de 62,5cm si : H=5cm

buc

3

64.58

193.75

7

AcD104B01+

Camine prefabricate din beton pentru apa- element de ajustare (inel de aducere la cota), avand diametrul de 62,5cm si : H=10cm

buc

2

81.42

162.84

8

AcD105A01+

Camine prefabricate din beton pentru APA - placa de acoperire si reductie, avand: d=62,5cm

buc

5

183.04

915.18

9

20024571

Placa de acoperire pentru camine dim (d x d x h) mm= 1300 x 1300 x 200 execuție mufă g= 338 kg

buc

5

420.00

2,100.00

10

ACD104B01 +

Montare camine de vane 2500x2500x2000(complet echipate)

buc

1

35,194.20

35,194.20

11

AUT1119A1

Ora pr automacara cu brat telescopic 30,0-39,9 tf 1 schimb

ora

1

192.00

192.00

12

TRA01A20

Transportul rutier al materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 20 km.

tona

26

120.72

3,138.75

  •    indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții;

Principalii indicatori calitativi sunt:

  • -    creșterea calității vieții, a gradului de confort pentru populație;

  • -    îmbunătățirea aspectului estetic;

  • -    reducerea poluării prin praf;

  • -    creșterea gradului de mobilitate;

  • -    interventia mult mai rapida a serviciilor de asistența medicala, veterinare, etc.

  • durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni.

Durata estimata de realizare a investitiei este de 6 luni calendaristice.

  • 5.5.    Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcției, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnic

La elaborarea documentației au fost avute în vedere prescripțiile legislației generale și a legislației de proiectare, hotărâri guvernamentale si ordonanțe dupa cum urmează:

  • -    legea 10/1995 - privind calitatea în construcții;

  • -    legea 50/1991 - privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor.

  • -    legea 125/1996 - privind modificarea și completarea Legii 50/1991;

  • -    legea 137 /1995 - privind protecția mediului.

  • -    HGR 112/1993 - privind componența, organizarea și funcționarea consiliului de avizare lucrări publice de interes național și locuințe sociale.

  • -    HGR 51/1992 republicată în 1996 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea activității de prevenire și stingere a incendiilor.

  • -    Ordin MLPAT 91/1991 pentru aprobarea formularelor, a procedurii de autorizare și a conținutului documentațiilor prevazute de legea 50/1991.

  • -    Ordin MAPPM 125/1996 pentru aprobarea procedurii de reglementare a activităților economice și sociale cu impact asupra mediului înconjurator

  • -    HGR 525 / 1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism

  • -    HGR 925 / 1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare si expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;

  • -    Ordin MLPAT 77/N/1996 - privind aprobarea îndrumatorului pentru aplicarea

Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;

  • -    HGR 273/1994-privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora;

  • -    HGR 261/1994 pentru aprobarea regulamentului privind conducerea și asigurarea calității în construcții, Regulamentului privind stabilirea categoriei de importanță a construcției, Regulamentului privind urmărirea comportării în exploatare, intervenție in timp și post utilizare a construcțiilor.

  • -    Ordonanta 60/2001 - privind achizițiile publice;

  • -    HG 461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a OG 60/2001 ;

  • -    Ordin MF 1013/873 - privind aprobarea structurii, conținutului și modului de utilizare a documentației standard pentru elaborarea și prezentarea ofertei pentru achiziția publică de servicii;

  • -    Ordin al MF si MLPAT 1014/874 - privind aprobarea structurii, conținutului și modului de utilizare a documentației standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru achiziția publică de lucrări;

  • -    Legea 106/1996 - privind protecția civilă;

  • -    H.G. nr. 907/2016, privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

  • -    Legea nr. 98/2016, privind achizitiile publice;

  • -    Regulamentul privind controlul de stat al calitatii in constructii, aprobat prin HG nr. 272/1994;

  • -    H.G. 766/1997 - pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea in construcții;

  • -    Normativ pentru dimensionarea straturilor rutiere suple si semirigide (metoda analitica) - indicativ PD 177 - 2001;

  • -    Normativ pentru dimensionarea straturilor bituminoase de ranforsare a sistemelor rutiere suple si semirigide, indicativ AND 550 -1999;

  • -    Normativ privind alcatuirea structurilor rutiere rigide si suple pentru strazi, indicativ NP 116/2004;

Ordinul M.T. nr. 1296/2017, “Norme tehnice privind proiectarea, construirea si reabilitarea drumurilor “;

  • -    Ordinul M.T. nr. 49/1998 “Norme tehnice privind proiectarea, si realizarea strazilor in localitatile urbane“;

  • -    NP 074/2014 Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții;

  • -    Normativ AND,indicativ 605-2016, privind mixturile asfaltice executate la cald. Conditii tehnice privind proiectarea,prepararea si punerea in opera.

  • -    SR EN ISO 14688-2:2005 “Cercetari si incercari geotehnice. Identificarea si clasificarea pamanturilor. Partea 2. Principiu pentru o clasificare;

  • -    SR EN 13242:2008 “Agregate din materiale nelegate sau legate hidraulic pentru utilizare in inginerie civila si in constructii de drumuri “;

  • -    STAS 10144/1-6 / 90, “Proiectarea strazilor“;

  • -    Norme generale de protectia muncii - Ministerul Muncii si Protectiei Sociale 2002;

  • -    Legea Nr. 319 din 14 iulie 2006 - Legea securitatii si sanatatii in munca;

  • -    Norme generale de protectie impotriva incendiilor la proiectarea si realizarea constructiilor si instalatiilor aprobate prin Decret nr. 290/1997;

  • -    Norme generale de prevenire si stingere a incendiilor, aprobate prin ordin comun M.I. -M.L.P.A.T. nr. 381/1219/M.C./03.03.1994;

  • -    P118/1999 Norme tehnice de proiectare si realizare a constructiilor privind protectia la actiunea focului;

  • -    STAS 12604/87 (conflict SR EN 61140:2002, SR xx xxxxx:2004) Protectia impotriva electrocutarii. Prescriptii generale;

  • 5.6.    Nominalizarea surselor de finanțare a investiției publice, ca urmare a analizei financiare și economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite.

Sursele de finanțare a investiției se constituie în conformitate cu legislația în vigoare și constau în fonduri de la bugetul local.

  • 6.    Urbanism, acorduri și avize conforme

    • 6.1.    Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire

Certificatul de urbanism cu nr. 329 din 06.03.2023 emis de catre Primaria Municipiului Arad.

  • 6.2.    Avize si acorduri și studii specifice, după caz, în funcție de specificul obiectivului de investiții și care pot condiționa soluțiile tehnice:

  • Avizele conform precizarilor din certificatul de urbanism.

  • 7.    Implementarea investiției

    • 7.1.    Informații despre entitatea responsabilă cu implementarea investiției

ORASUL ARAD, JUDETUL ARAD

Forma de proprietate: capital public

Forma juridica: institutie publica

Telefon: 0257281850

Email: xxx@xxxxxxxxxxxxxxx

Web: https://www.primariaarad.ro

Adresa: Arad, Bulevardul Revolutiei, nr 75, judetul Arad

Acesta va fi direct responsabil pentru implementarea proiectului, de realizarea obiectivelor stabilite în cadrul proiectului si atingerea rezultatelor asteptate

  • 7.2.    Strategia de implementare, cuprinzând: durata de implementare a obiectivului de investiții (în luni calendaristice), durata de execuție, graficul de implementare a investiției, eșalonarea investiției pe ani, resurse necesare

Durata de implementare maxima a obiectivului de investitii este de 12 luni si este influentata de posibilitatea finantarii acestuia.

Durata de executie a obiectivului de investitii este de 6 luni.

Denumire activitate

Graficul de implementare a investiției (luni)

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

Procedura achiziție Proiect Tehnic si execuție lucrări

Proiect Tehnic, Detalii de Executie, Caiete de Sarcini +PAC

Obtinere autorizatie de construire

Executie lucrari + Asistenta tehnica

  • 7.3.    Strategia de exploatare/operare și întreținere: etape, metode și resurse necesare

Instrucțiuni privind exploatarea si întreținerea obiectivului de investitii

Pentru buna functionare a sitemului sunt necesare controale periodice. Controlul periodic al retelei consta in efectuarea de verificari interioare si exterioare a retelei.

Controlul exterior consta in verificarea caminelor de vizitare, pavajelor si vizualizarea traseului.

Controlul interior consta de asemenea in verificare caminelor de vizitare stabilindu-se totodata si necesitatea unor reparatii.

  • 7.4. Recomandări privind asigurarea capacității manageriale și instituționale

  • -  conducerea instituției formulează politica de asigurare a calității și obiectivele în

conformitate cu necesitatea de a atinge obiectivele propuse prin acest proiect;

  • -    implicarea tuturor membrilor administratiei publice locale;

  • -    abordarea sistemului calității ca proces pe mai multe nivele și stabilirea responsabilităților în funcție de nivel. Stabilirea activităților și identificarea interacțiunilor complexe;

  • -    abordarea sistemului calității ca proces managerial. Analiza periodică a situației implementării sistemului prin sondaje, rapoarte, ședințe și alte acțiuni din care să rezulte situația îndeplinirii obiectivelor;

  • -    îmbunătățirea continuă ca obiectiv permanent;

  • -    evaluarea interna și evaluarea externă;

  • -    fundamentarea deciziilor pe baza de fapte, analize și informații complete;

  • -    relația reciproc avantajoasă cu beneficiarii obiectivului de investitii;

  • -    transparența informațiilor.

  • 8.    Concluzii si recomandări

  • Clasele de betoane utilizate la lucrarile de executie a caminelor respecta conditiile SR EN 206, anexa F privind clasele de expunere;

  • B.    PIESE DESENATE

În funcție de categoria și clasa de importanță a obiectivului de investiții, piesele desenate sunt prezentate la scări relevante în raport cu caracteristicile acestuia, regăsite în documentația tehnică anexă:

  • I.Specialitate instalatii: alimentare cu apa

  • Is.1.1- Plan de incadrare in zona- scara 1:5000;

  • Is.1.2- Plan de incadrare in zona- scara 1:5000;

  • Is.2- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.3- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.4- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.5- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;;

  • Is.6- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.7- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.8- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.9- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.10- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.11- Plan de situatie apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.12- Plan de situatie apa strada Lazar Constantin- scara 1:500;

  • Is.13- Plan de situatie apa strada Dr. Gheorghe Serban- scara 1:500;

  • Is.14- Plan de situatie apa strada Dr. Gheorghe Serban - scara 1:500;

  • Is.15- Plan de situatie apa strada Dr. Gheorghe Serban - scara 1:500;

  • Is.16- Plan de situatie apa strada Dr. Gheorghe Serban - scara 1:500;

  • Is.17- Plan de situatie apa strada Mihail Marcus- scara 1:500;

  • Is.18- Plan de situatie apa strada Mihail Marcus - scara 1:500;

  • Is.19- Plan de situatie apa strada Digului- scara 1:500;

  • Is.20- Plan de situatie apa strada Digului scara 1:500;

  • Is.21- Plan de situatie apa strada Digului - scara 1:500;

  • Is.22- Plan de situatie apa strada Digului - scara 1:500;

  • Is.23- Plan de situatie apa strada Digului - scara 1:500;

  • Is.24- Plan de situatie apa strada Dumitru Bagdazar 1:500;

  • Is.25- Profil longitudinal strada Lazar Constantin si Xxxxxxx Xxxxxxxx- scara 1:500;

  • Is.26- Profil longitudinal apa Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx- scara 1:500;

  • Is.27- Profil longitudinal apa strada Dr.Gheorghe Serban si Xxxxxx Xxxxxx- scara 1:500;

  • Is.28- Profil longitudinal apa strada Digului - scara 1:500;

  • Is.29- Profil longitudinal apa strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:500;

  • Is.30- Detaliu camin bransament strada Constantin Ticu Dumitrescu- scara 1:20;

  • Is.31- Detaliu camin bransament strada Digului, Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxx Xxxxxxxxxx, Xxxxxxx

Xxxxxxxx, Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx- scara 1:20;

  • Is.32- Detaliu hidrant suprateren DN80- scara 1:20;

  • Is.33- Detaliu hidrant suprateren DN100- scara 1:20;

  • Is.34- Detaliu camin de vane CV1- scara 1:20;

  • Is.35- Detaliu camin de vane CV2- scara 1:20;

  • Is.36- Detaliu camin de vane CV3-CV4-CV7- scara 1:20;

  • Is.37- Detaliu camin de vane CV6-CV8- scara 1:20;

  • Is.38- Detaliu camin de vane CV9- scara 1:20;

  • Is.39- Detaliu camin de vane CV10-CV11- scara 1:20;

  • Is.40- Detaliu camin de vane CV5-CV12-CV18- scara 1:20;

Întocmit,

Drd.ing. Xxxxxx Xxxxxx

Adresa BCPI: Localitate: Arad, Splaiul General Gheorghe Magheru, Nr. 13, Cod postal 310329

PROCES VERBAL DE RECEPȚIE 1459 / 2023

Întocmit astăzi, 22/05/2023, privind cererea 73918 din 12/05/2023 având aviz de incepere a lucrărilor cu nr .... din .........

  • 1.    Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD

  • 2.    Executant: BAGRIN DANIEL

  • 3.    Denumirea lucrărilor recepționate: PLAN TOPOGRAFIC ANALOGIC NECESAR LA OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE IN SCOPUL:INTOCMIRE SF "RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT"

  • 4.    Nominalizarea documentelor și a documentațiilor care se predau Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD conform avizului de incepere a lucrărilor:

    Număr act

    Data act

    Tip act

    Emitent

    1

    12.05.2023

    act administrativ

    SC MASTERCAD METRIC

    356193

    12.05.2023

    act administrativ

    BCPI ARAD

    5

    12.05.2023

    act administrativ

    SC MASTERCAD METRIC

    355965

    12.05.2023

    act administrativ

    BCPI ARAD

    2

    12.05.2023

    act administrativ

    SC MASTERCAD METRIC

    329

    06.03.2023

    act administrativ

    PRIMARIA MUNICIPIULUI

Așa cum sunt atașate la cerere.

  • 5.    Concluzii:

Pentru procesul verbal 1459 au fost recepționate 1 propuneri:

* PLAN TOPOGRAFIC, NECESAR INTOCMIRII DOCUMENTATIEI DE AUTORIZARE A LUCRARILOR DE STUDIU DE FEZABILITATE- RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT IN MUNICIPIUL ARAD, JUD. ARAD”-

Amplasamentul este situat în intravilanul municipiul Arad-str. Dr. Gheorghe Serban, masuratorile topografice necesare pentru realizarea investitiei fiind efectuate pe suprafata de 4427mp .

Masuratorile la teren respecta normele tehnice impuse lucrarilor de specialitate privind calitatea și corectitudinea operațiunilor, a măsurătorilor și a calculelor, corespondența conținutului produselor cartografice cu realitatea din teren, calitatea produselor și a documentelor finale, din punct de vedere al conținutului, al formei de prezentare și al gradului de precizie. Planul topografic respecta proiecția cartografică și sistemul național de referință.

Proprietarul răspunde pentru cunoașterea, indicarea limitelor imobilului și conservarea acestora, precum și pentru punerea la dispoziția persoanei autorizate a tuturor actelor/documentelor pe care Ie deține cu privire la imobil.

Persoana autorizata raspunde pentru masurarea imobilului indicat de proprietar, pentru corectitudinea intocmirii documentatiei si corespondenta acesteia cu realitatea din teren si cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispozitie de proprietar. Persoana autorizată este obligată să execute masurătorile la teren.

  • 6.    Erori topologice față de alte entități spațiale:

    Identificator

    Tip eroare

    Mesaj suprapunere

    356193

    Avertizare

    Receptia 2025414: Imobilul TR-1221-1 se suprapune cu terenul 356193 din stratul permanent!

    355965

    Avertizare

    Receptia 2025414: Imobilul TR-1221-1 se suprapune cu terenul 355965 din stratul permanent!

    ^—

    Avertizare

    Receptia 2025414: Imobilul TR-1221-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!

    ^—

    Avertizare

    Receptia 2025414: Imobilul TR-1221-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!

Lucrarea este declarată Admisă

Semnat digital de Xxxxx Xxxxxx

DN: c=RO, l=Arad, o=Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, cn=Xxxxx

Xxxxxx, serialNumber=CM177, st=Arad, givenName=Marta, sn=Costan Data: 2023.05.22 10:48:28 +03'00'

Adresa BCPI: Localitate: Arad, Splaiul General Gheorghe Magheru, Nr. 13, Cod postal 310329

PROCES VERBAL DE RECEPȚIE 1458 / 2023

Întocmit astăzi, 22/05/2023, privind cererea 74008 din 12/05/2023 având aviz de incepere a lucrărilor cu nr .... din .........

  • 1.    Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD

  • 2.    Executant: BAGRIN DANIEL

  • 3.    Denumirea lucrărilor recepționate: PLAN TOPOGRAFIC ANALOGIC NECESAR LA OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE IN SCOPUL:INTOCMIRE SF "RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT"

  • 4.    Nominalizarea documentelor și a documentațiilor care se predau Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD conform avizului de incepere a lucrărilor:

    Număr act

    Data act

    Tip act

    Emitent

    1

    12.05.2023

    act administrativ

    SC MASTERCAD METRIC

    2

    12.05.2023

    act administrativ

    SC MASTERCAD METRIC

    5

    12.05.2023

    act administrativ

    SC MASTERCAD METRIC

    362983

    12.05.2023

    act administrativ

    BCPI ARAD

    329

    06.03.2023

    act administrativ

    PRIMARIA MUNICIPIULUI

Așa cum sunt atașate la cerere.

  • 5.    Concluzii:

Pentru procesul verbal 1458 au fost recepționate 1 propuneri:

  • * PLAN TOPOGRAFIC, NECESAR INTOCMIRII DOCUMENTATIEI DE AUTORIZARE A LUCRARILOR DE STUDIU DE FEZABILITATE- RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT IN MUNICIPIUL ARAD, JUD. ARAD”-

Amplasamentul este situat în intravilanul municipiul Arad-str. C-tin Xxxx Xxxxxxxxxx, masuratorile topografice necesare pentru realizarea investitiei fiind efectuate pe suprafata de 13742mp .

Masuratorile la teren respecta normele tehnice impuse lucrarilor de specialitate privind calitatea și corectitudinea operațiunilor, a măsurătorilor și a calculelor, corespondența conținutului produselor cartografice cu realitatea din teren, calitatea produselor și a documentelor finale, din punct de vedere al conținutului, al formei de prezentare și al gradului de precizie. Planul topografic respecta proiecția cartografică și sistemul național de referință.

Proprietarul răspunde pentru cunoașterea, indicarea limitelor imobilului și conservarea acestora, precum și pentru punerea la dispoziția persoanei autorizate a tuturor actelor/documentelor pe care Ie deține cu privire la imobil.

Persoana autorizata raspunde pentru masurarea imobilului indicat de proprietar, pentru corectitudinea intocmirii documentatiei si corespondenta acesteia cu realitatea din teren si cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispozitie de proprietar. Persoana autorizată este obligată să execute masurătorile la teren.

  • 6.    Erori topologice față de alte entități spațiale:

    Identificator

    Tip eroare

    Mesaj suprapunere

    362983

    Avertizare

    Receptia 2025443: Imobilul TR-1223-1 se suprapune cu terenul 362983 din stratul permanent!

    ^—

    Avertizare

    Receptia 2025443: Imobilul TR-1223-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!

    ^—

    Avertizare

    Receptia 2025443: Imobilul TR-1223-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!

Lucrarea este declarată Admisă

Inspector

Semnat digital de Xxxxx Xxxxxx

DN: c=RO, l=Arad, o=Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, cn=Xxxxx Xxxxxx, serialNumber=CM177, st=Arad, givenName=Marta, sn=Costan

Data: 2023.05.22 1037.18 +03'00'

Xxxxx XxxxxxXxxxx Xxxxxx

PROCES VERBAL DE RECEPȚIE 1456 / 2023

Întocmit astăzi, 22/05/2023, privind cererea 74314 din 12/05/2023 având aviz de incepere a lucrărilor cu nr .... din .........

Pentru procesul verbal 1456 au fost recepționate 1 propuneri:

* PLAN TOPOGRAFIC, NECESAR INTOCMIRII DOCUMENTATIEI DE AUTORIZARE A LUCRARILOR DE STUDIU DE FEZABILITATE- RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT IN MUNICIPIUL ARAD, JUD. ARAD”-

Amplasamentul este situat în intravilanul municipiul Arad-str. Dumitru Bagdazar, masuratorile topografice necesare pentru realizarea investitiei fiind efectuate pe suprafata de 886mp .

    Receptia 2025555: Imobilul TR-1226-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!

Lucrarea este declarată Admisă

Inspector

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxx Xxxxxx

Semnat digital de Xxxxx Xxxxxx

DN: c=RO, l=Arad, o=Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara,

cn=Xxxxx Xxxxxx, serialNumber=CM177, st=Arad,

givenName=Marta sn=Costan

Data: 2023.05.22 09:4520 +03T00

PROCES VERBAL DE RECEPȚIE 1475 / 2023

Întocmit astăzi, 24/05/2023, privind cererea 73953 din 12/05/2023 având aviz de incepere a lucrărilor cu nr .... din .........

    PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

    5

    12.05.2023

    act administrativ

    SC MASTERCAD METRIC

    2

    12.05.2023

    act administrativ

    SC MASTERCAD METRIC

    358587

    12.05.2023

    act administrativ

    BCPI ARAD

    1

    12.05.2023

    act administrativ

    SC MASTERCAD METRIC

Așa cum sunt atașate la cerere.

  • 5.    Concluzii:

Pentru procesul verbal 1475 au fost recepționate 1 propuneri:

* PLAN TOPOGRAFIC, NECESAR INTOCMIRII DOCUMENTATIEI DE AUTORIZARE A LUCRARILOR DE STUDIU DE FEZABILITATE- RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT IN MUNICIPIUL ARAD, JUD. ARAD”-

Amplasamentul este situat în intravilanul municipiul Arad-str. Digului, masuratorile topografice necesare pentru realizarea investitiei fiind efectuate pe suprafata de 6147mp .

    Receptia 2025424: Imobilul TR-1222-1 se suprapune cu terenul 358587 din stratul permanent!

    ^—

    Avertizare

    Receptia 2025424: Imobilul TR-1222-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!

Lucrarea este declarată Admisă

Inspector

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxx Xxxxxx

Semnat digital de Xxxxx Xxxxxx

DN: c=RO, l=Arad, o=OfCiul de Cadastru sl Pubtciate Imobiliara, cn=Xxxxx Xxxxxx, serialNumber=CM177, st=Arad givenName=Marta sn=Costan

Dala: 20230504 12:49:20 +03’00'

PROCES VERBAL DE RECEPȚIE 1460 / 2023

Întocmit astăzi, 22/05/2023, privind cererea 73888 din 12/05/2023 având aviz de incepere a lucrărilor cu nr .... din .........

Pentru procesul verbal 1460 au fost recepționate 1 propuneri:

* PLAN TOPOGRAFIC, NECESAR INTOCMIRII DOCUMENTATIEI DE AUTORIZARE A LUCRARILOR DE STUDIU DE FEZABILITATE- RETELE DE APA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT IN MUNICIPIUL ARAD, JUD. ARAD”-

Amplasamentul este situat în intravilanul municipiul Arad-str. Dr. Mihail Marcus, masuratorile topografice necesare pentru realizarea investitiei fiind efectuate pe suprafata de 10199mp .

Masuratorile la teren respecta normele tehnice impuse lucrarilor de specialitate privind calitatea și corectitudinea operațiunilor, a măsurătorilor și a calculelor, corespondența conținutului produselor cartografice cu realitatea din teren, calitatea produselor și a documentelor finale, din punct de vedere al conținutului, al formei de prezentare și al gradului de precizie. Planul topografic respecta proiecția cartografică și sistemul național de referință.

Proprietarul răspunde pentru cunoașterea, indicarea limitelor imobilului și conservarea acestora, precum și pentru punerea la dispoziția persoanei autorizate a tuturor actelor/documentelor pe care Ie deține cu privire la imobil.

Persoana autorizata raspunde pentru masurarea imobilului indicat de proprietar, pentru corectitudinea intocmirii documentatiei si corespondenta acesteia cu realitatea din teren si cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispozitie de proprietar. Persoana autorizată este obligată să execute masurătorile la teren.

  • 6.    Erori topologice față de alte entități spațiale:

    Identificator

    Tip eroare

    Mesaj suprapunere

    355996

    Avertizare

    Receptia 2025404: Imobilul TR-1220-1 se suprapune cu terenul 355996 din stratul permanent!

    359874

    Avertizare

    Receptia 2025404: Imobilul TR-1220-1 se suprapune cu terenul 359874 din stratul permanent!

    ^—

    Avertizare

    Receptia 2025404: Imobilul TR-1220-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!

Lucrarea este declarată Admisă

Inspector

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxx Xxxxxx

Semnat digital de Xxxxx Xxxxxx

DN: c=RO, l=Arad, o=Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, cn=Xxxxx Xxxxxx, serialNumber=CM177, st=Arad, givenName=Marta, sn=Costan

Data: 2023.05.22 11:17:13 +03'00'