Hotărârea nr. 326/2023

cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad – Liceul de Arte Sabin Drăgoi”

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 326 din 13 iunie 2023 cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici

pentru obiectivul de investiție ”Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad - Liceul de Arte Sabin Drăgoi”

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 46484/31.05.2023,

Analizând Raportul Tehnic de specialitate, înregistrat cu nr.46602/31.05.2023,

Ținând cont de avizul nr. 33/24.05.2023 al Consiliului Tehnico-Economic al Municipiului Arad;

Văzând Ghidul Specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Programului Național de Redresare și Reziliență, operatiunea B.2, aprobat conform Ordinului Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 441/2022, precum și Hotărârea nr. 540/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea redepunerii proiectului ”Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad - Liceul de Arte Sabin Drăgoi”;

În considerarea contractului de finanțare nr. 24407/21.02.2023 în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 - Valul Renovării, Axa 2, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, Titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B2.1.A/1, Runda 2,

Cu respectarea art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 consilieri prezenți din totalul de 23),

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. a), k), alin. (14), art. 139 alin. (1) și (3), precum și art. 196 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E:

Art. 1. Se aprobă documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. ”Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad - Liceul de Arte Sabin Drăgoi”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexele nr.1 - 2, varianta cu proiect, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Finanțarea obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.

Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Red./Dact. IF/IF Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Investiții

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 13.06.2023

Cod PMA-S4-02


Anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 326 din 13.06.2023

a Consiliului Local al Municipiului Arad

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI:

”REABILITARE TERMICĂ ȘI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUNDAR SUPERIOR DIN MUNICIPIUL ARAD -LICEUL DE ARTE SABIN DRĂGOI”

Faza D.A.L.I.

Scenariul cu proiect

TITULAR:           MUNICIPIUL ARAD

BENEFICIAR:         MUNICIPIUL ARAD

INDICATORI TEHNICO-ECONIMICI:

  • A.    Valoare totală a investiției = 26.038.640,27 (lei cu TVA) din care:

C+M = 18.801.747,28 (lei cu TVA)

  • B.    Principalele caracteristici tehnice ale investiției:

Capacități și caracteristici principale ale construcției:

Suprafață construită C1 = 1.324,00 mp

-Suprafață construită desfășurată C1 = 5.734 mp

Clasa de importanta II

Clasa de risc seismic este III

C1- Clădire principala a Școlii

Regim de inaltime:S+P+3E parțial

Scd = 5.734 mp

H = 18,65 m

Suprafața construită încălzită = 4693,40mp

C2- Atelier sculptură

Regim de înăltime:P+1E parțial

Sc = 145 mp

Scd = 244 mp

C3- Sală sport

Regim de înălțime:P

Sc = 957 mp

Scd = 957 mp

Prin proiect se propun următoarele lucrări pentru creșterea eficienței energetice :

  • 1)    Reabilitare termică a părții opace a fațadelor:

  • -    izolarea termică a pereților exteriori cu termosistem cu vata minerala bazaltica, clasa de

reacție la foc A - s1, d0, de fațada, cu o grosime de 10 cm

  • -    spre exterior golurile ferestrelor se vor borda cu polistiren expandat, ignifugat, de fațada cu o grosime de 3cm.

  • -    la soclu se va prevedea termosistem cu polistiren extrudat ignifugat grosime de 12 cm - finisajul fațadelor se va realiza cu tencuiala decorativa de exterior

  • -    înlocuirea tâmplăriei exterioare existente inclusiv a celei aferente accesului în clădire, cu tâmplărie termoizolanta ( partea vitrata). Înlocuirea ușilor se va face cu uși din tâmplărie de aluminiu având o deschidere clasica

  • -    izolarea termica a planșeului peste ultimul nivel cu strat termoizolant din placi de polistiren extrudat ignifugat de înaltă densitate de 18cm grosime care se vor proteja cu o sapa armata de 4cm grosime

  • -    reparații acoperiș înlocuire tiglă ceramica. În pod s-a amenajat parțial o zona de mansarda de către școala care nu a fost definitivata si de aceea se solicita intervenții și în aceasta zona.

  • 2)    Reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum

  • -    refacerea instalației de distribuție a agentului termic pentru încălzire și apa calda menajera din centrala termica proprie si pana la grupurile sanitare respectiv încăperile interioare ale clădirii.

  • -    montarea robinetelor cu acționare electrică la radiatoare/ventiloconvertoare și a robinetelor de presiune diferențială la baza coloanelor de încălzire

  • -    repararea înlocuirea cazanului si/sau arzătorului din centrala termică de bloc/scara, fără schimbarea tipului de combustibil, în scopul creșterii randamentului și al reducerii emisiilor CO

  • -    înlocuirea/dotarea cu corpuri de încălzire cu radiatoare/ventiloconvectoare

  • -    montarea debitmetrelor pe racordurile de apa calda si apa rece și a contoarelor de energie termica

  • 3)    Sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie

  • -    sistem termosolar cu tuburi vidate pentru prepararea apei calde menajere

  • -    sistem fotovoltaic pentru producție energie electrica

  • 4)    Lucrările de instalare a sistemelor de climatizare, ventilare naturala si ventilare mecanica pentru asigurarea calității aerului in interior

  • 5)    Lucrări de reabilitare/modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii:

  • -    lucrări de reabilitare/modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii

  • -    înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent si incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienta energetica ridicata si durata mare de viața de tip LED

  • -    instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mișcare/prezenta

  • -    instalarea senzorilor de detecție a nivelului de iluminat

  • -    instalarea unui sistem de detectare semnalizare si avertizare în caz de incendiu

  • -    înlocuirea sau completarea instalației de iluminat de siguranță cu corpuri tip exist/ieșire/hidrant în locurile în care este cazul

  • -    completarea instalației de iluminat de siguranța cu iluminat de continuare lucru, de intervenție, de evacuare si de antipanică.

  • 6)    Lucrări de management energetic integrat pentru clădiri și alte activități care conduc la realizarea obiectivelor proiectului:

  • -    montarea unor sisteme inteligente de contorizare, urmărire și înregistrare a consumurilor energetice

  • -    montarea echipamentelor de măsurare a consumurilor de energie din clădire pentru încălzire și apa calda de consum

Clădirea C1 - Scd = 5734 mp (S + P + 3E)

Rezultate

Valoare la începutul implementării proiectului

Valoare la finalul implementării proiectului

Reducere procentuală

Consum anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/m2an)

256,66

114,07

55,55%

Consum de energie primară totală (kWh/m2an)

324,70

157,12

51,61%

Consum de energie primară totală utilizând    surse    convenționale

(kWh/m2an)

324,70

138,27

57,36%

Consum de energie primară totală utilizând     surse     regenerabile

(kWh/m2an)

0

18,85

-

Nivel anual estimat al gazelor cu efect de seră (echivalent (kgCO2/ m2an)

60,07

29,07

51,61%

Clădirea C2 - Scd = 244 mp (P+1E )

Rezultate

Valoare la începutul implementării proiectului

Valoare la finalul implementării proiectului

Reducere procentuală

Consum anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/m2an)

256,66

114,07

55,55%

Consum de energie primară totală (kWh/m2an)

324,70

157,12

51,61%

Consum de energie primară totală utilizând    surse    convenționale

(kWh/m2an)                ’

324,70

138,27

57,36%

Consum de energie primară totală utilizând     surse     regenerabile

(kWh/m2an)

0

18,85

-

Nivel anual estimat al gazelor cu efect de seră (echivalent (kgCO2/ m2an)

60,07

29,07

51,61%

  • C.    Durata de execuție a obiectivului de investiție: 12 luni

  • D.    Eșalonarea investiției: Conform graficului de realizare a investiției.

  • E.    Finanțarea investiției - Finanțarea obiectivului de investiție se va realiza din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

    Xxxxxx Xxxxx


    Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


    ROMÂNIA

    JUDEȚUL ARAD

    MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL


    Avizat

    SECRETAR GENERAL

    Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Nr.316/8.06.2023

P R O I E C T

H O T Ă R Â R E A nr._____ din __________________2023

cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. ”Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad - Liceul de Arte Sabin Drăgoi”

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 46484/31.05.2023,

Analizând Raportul Tehnic de specialitate, înregistrat cu nr.46602/31.05.2023,

Tinând cont de avizul nr. 33/24.05.2023 al Consiliului Tehnico-Economic al Municipiului Arad;

Văzând Ghidul Specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Programului Național de Redresare și Reziliență, operatiunea B.2, aprobat conform Ordinului M.D.L.P.A. nr. 441/2022, precum și Hotărârea nr. 540/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea redepunerii proiectului ”Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad - Liceul de Arte Sabin Drăgoi”;

În considerarea contractului de finanțare nr. 24407/21.02.2023 în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 - Valul Renovării, Axa 2, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, Titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B2.1.A/1, Runda 2,

Cu respectarea art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului

Arad,

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. a), k), alin. (14), art. 139 alin. (1) și (3), precum și art. 196 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E:

Art. 1. Se aprobă documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. ”Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad - Liceul de Arte Sabin Drăgoi”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexa nr.1 și anexa nr. 2, varianta cu proiect, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Finanțarea obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.

Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ


SECRETAR GENERAL


Serviciul Juridic Contencios Red./Dact. A.P.


PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr.46484/31.05.2023

Primarul Municipiului Arad,

În temeiul prevederilor art.136 alin.(1) din Ordonanța de urgență nr.57/2019 -

privind Codul administrativ îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:

- aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții DALI ”Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad - Liceul de Arte Sabin Drăgoi”, în susținerea căruia formulez următorul

REFERAT DE APROBARE

Liceul de Arte Sabin Drăgoi funcționează pe Bulevardul Revoluției nr.20, unde funcționează clasele de liceu, în mai multe corpuri de clădiri, care au destinația de școală, atelier de sculptură și sală de sport:

Corpul C1- clădirea principală a școlii cu regim de înălțime S+P+3E, Sc = 5734 mp cu funcțiunea școală;

Corpul C2 - clădire cu funcțiunea de atelier de sculptură cu regim de înălțime P=1E, Sc = 244 mp - nu face obiectul contractului de finanțare, lucrările se vor suporta din fonduri proprii;

Corpul C3 - clădire cu funcțiunea de sală de sport - nu face obiectul acestui proiect.

Până în prezent au fost efectuate doar mici intervenții pentru întreținerea și funcționarea în bune condiții a unității de învățământ, fără a realiza lucrări de reabilitare termică care să contribuie la reducerea consumului de energie și care să asigure un confort termic sporit.

Pentru îmbunătățirea fondului construit printr-o abordare integrată a eficienței energetice, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se finanțează proiecte începând cu acest an, motiv pentru care s-a depus cererea de finanțare.

Menționăm că pentru acest proiect s-a semnat contractul de finanțare nr.24407/28.22.2023 în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 -Valul Renovării, Operațiunea Renovarea energetică moderată sau aprobată a clădirilor publice, Titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B2.1.A/1, Runda 2, iar una dintre obligațiile beneficiarului finanțării este prezentarea hotărârii de aprobare a documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici.

Având în vedere necesitatea intervențiilor, propun:

Aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții DALI ”Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad - Liceul de Arte Sabin Drăgoi”

p.PRIMAR Călin BIBARȚ VICEPRIMAR

Ilie Cheșa

Anexa nr. 1 la

Hotărârea nr. ______din _________2023

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI:

”REABILITARE TERMICĂ ȘI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUNDAR SUPERIOR DIN MUNICIPIUL ARAD -LICEUL DE ARTE SABIN DRĂGOI”

Faza D.A.L.I.

Scenariul cu proiect

TITULAR:           MUNICIPIUL ARAD

BENEFICIAR:         MUNICIPIUL ARAD

INDICATORI TEHNICO-ECONIMICI:

  • F.    Valoare totală a investiției = 26.038.640,27 (lei cu TVA) din care:

C+M = 18.801.747,28 (lei cu TVA)

  • G.    Principalele caracteristici tehnice ale investiției:

Capacități și caracteristici principale ale construcției:

Suprafață construită C1 = 1.324,00 mp

-Suprafață construită desfășurată C1 = 5.734 mp

Clasa de importanta II

Clasa de risc seismic este III

C1- Clădire principala a Școlii

Regim de inaltime:S+P+3E partial

Scd = 5.734 mp

H = 18,65 m

Suprafata construita incalzita = 4693,40mp

C2- Atelier sculptură

Regim de inaltime:P+1E partial

Sc = 145 mp

Scd = 244 mp

C3- Sală sport

Regim de inaltime:P

Sc = 957 mp

Scd = 957 mp

Prin proiect se propun următoarele lucrări pentru creșterea eficienței energetice :

  • 1)    Reabilitare termică a partii opace a fatadelor:

  • -    izolarea termică a peretilor exteriori cu termosistem cu vata minerala bazaltica, clasa de reacție la foc A - s1, d0, de fatada, cu o grosime de 10cm

  • -    spre exterior golurile ferestrelor se vor borda cu polistiren expandat, ignifugat, de fatada cu o grosime de 3cm.

  • -    la soclu se va prevedea termosistem cu polistiren extrudat ignifugat grosime de 12cm

  • -    finisajul fatadelor se va realiza cu tencuiala decorativa de exterior

  • -    inlocuirea tamplariei exterioare existente inclusiv a celei aferente accesului in cladire, cu tamplarie termoizolanta ( partea vitrata). Inlocuirea usilor se va face cu usi din tamplarie de aluminiu avand o deschidere clasica

  • -    izolarea termica a planseului peste ultimul nivel cu strat termoizolant din placi de polistiren extrudat ignifugat de inalta densitate de 18cm grosime care se vor proteja cu o sapa armata de 4cm grosime

  • -    reparatii acoperis inlocuire tigla ceramica. In pod s-a amenajat partial o zona de mansarda de catre scoala care nu a fost definitivata si de aceea se solicita interventii si in aceasta

zona.

  • 2)    Reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum

  • -    refacerea instalației de distribuție a agentului termic pentru incalzire si apa calda menajera din centrala termica proprie si pana la grupurile sanitare respectiv incaperile interioare ale cladirii.

  • -    montarea robinetelor cu actionare electrica la radiatoare/ventiloconvertoare si a robinetelor de presiune diferentiala la baza coloanelor de incalzire

  • -    repararea inlocuirea cazanului si/sau arzatorului din centrala termica de bloc/scara, fara schimbarea tipului de combustibil, in scopul cresterii randamentului si al reducerii emisiilor CO

  • -    inlocuirea/dotarea cu corpuri de incalzire cu radiatoare/ventiloconvectoare

  • -    montarea debitmetrelor pe racordurile de apa calda si apa rece si a contoarelor de energie termica

  • 3)    Sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie

  • -    sistem termosolar cu tuburi vidate pentru prepararea apei calde menajere

  • -    sistem fotovoltaic pentru productie energie electrica

  • 4)    Lurarile de instalare a sistemelor de climatizare, ventilare naturala si ventilare mecanica pentru asigurarea calitatii aerului in interior

  • 5)    Lucrari de reabilitare/modernizare a instalatiei de iluminat aferente cladirii:

  • -    lucrari de reabilitare/modernizare a instalatiei de iluminat aferente cladirii

  • -    inlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent si incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienta energetica ridicata si durata mare de viata de tip LED

  • -    instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de miscare/prezenta

  • -    instalarea senzorilor de detectie a nivelului de iluminat

  • -    instalarea unui sistem de detectare semnalizare si avertizare in caz de incendiu

  • -    inlocuirea sau completarea instalatiei de iluminat de siguranta cu corpuri tip exist/iesire/hidrant in locurile in care este cazul

  • -    completarea instalatiei de iluminat de siguranta cu iluminat de continuare lucru, de interventie, de evacuare si de antipanica

  • 6)    Lucrari de management energetic integrat pentru cladiri si alte activitati care conduc la realizarea obiectivelor proiectului:

  • -    montarea unor sisteme inteligente de contorizare, urmarire si inregistrare a consumurilor energetice

  • -    montarea echipamentelor de masurare a consumurilor de energie din cladire pentru incalzire si apa calda de consum

Clădirea C1 - Scd = 5734 mp (S + P + 3E)

Rezultate

Valoare la începutul implementării proiectului

Valoare la finalul implementării proiectului

Reducere procentuală

Consum anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/m2an)

256,66

114,07

55,55%

Consum de energie primară totală (kWh/m2an)

324,70

157,12

51,61%

Consum de energie primară totală utilizând    surse    convenționale

(kWh/m2an)

324,70

138,27

57,36%

Consum de energie primară totală utilizând     surse     regenerabile

(kWh/m2an)

0

18,85

-

Nivel anual estimat al gazelor cu efect de seră (echivalent (kgCO2/ m2an)

60,07

29,07

51,61%

Clădirea C2 - Scd = 244 mp (P+1E )

Rezultate

Valoare la începutul implementării proiectului

Valoare la finalul implementării proiectului

Reducere procentuală

Consum anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/m2an)

256,66

114,07

55,55%

Consum de energie primară totală (kWh/m2an)

324,70

157,12

51,61%

Consum de energie primară totală utilizând    surse    convenționale

(kWh/m2an)                ’

324,70

138,27

57,36%

Consum de energie primară totală utilizând     surse     regenerabile

(kWh/m2an)

0

18,85

-

Nivel anual estimat al gazelor cu efect de seră (echivalent (kgCO2/ m2an)

60,07

29,07

51,61%

  • H.    Durata de execuție a obiectivului de investiție: 12 luni

  • I.    Eșalonarea investiției: Conform graficului de realizare a investiției.

  • J.    Finanțarea investiției - Finanțarea obiectivului de investiție se va realiza din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ


    SECRETAR GENERAL


PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA TEHNICĂ

Serviciul Investiții

Nr. 46602 /31.05.2023

RAPORT al serviciului de specialitate

Referitor la: Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 46484 din 31.05.2023 a domnului Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad

Obiect: aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții DALI ”Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad - Liceul de arte Sabin Drăgoi

Liceul de Arte Sabin Drăgoi funcționează într-o singură locație - situată pe B-dul Revoluției, nr. 20.

Investiția se va realiza la locația din B-dul Revoluției, nr. 20.

Pe amplasament și în conformitate cu extrasul ce carte financiară nr. 346227 Arad, sunt mai multe corpuri de clădiri, care au destinația de școală, cantină, clădire internat și sală multifuncțională, dispuse astfel:

  • -    Corpul C1- clădirea principală a școlii are un regim de înălțime S+P+3E, Sc = 1.324,0mp cu funcțiunea școală.

  • -    Corpul C2 - clădire atelier sculptură are un regim de înălțime P+1E, Sc = 145,0mp cu funcțiunea școală.

  • -    Corpul C3 - nu face obiectul temei de proiectare.

Structura de rezistență a clădirii este din fundații de beton, cadre de beton și închideri din zidărie. Acoperișul este de tip terasă, iar subsolul există doar ca și subsol tehnic, fără a avea un acces facil. De-a lungul timpului clădirile au fost modernizate foarte puțin în interior, în sensul că s-au reabilitat parțial unele săli de clasă, grupurile sanitare și holurile. Instalația termică interioară schimbată, agentul termic este asigurat de o singură centrală pe gaz. Fațadele clădirii au fost revopsite, dar fără a fi anvelopate termic, trotuarul de protecție este tasat pe alocuri. Nu toate clădirile sunt accesibilizate pentru persoane cu handicap. Terasele au fost reabilitate parțial, dar necesită reabilitare.

Pentru îmbunătățirea fondului construit printr-o abordare integrată a eficienței energetice, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se finanțează proiecte începând cu acest an, motiv pentru care s-a depus cererea de finanțare.

Menționăm că pentru acest proiect s-a semnat contractul de finanțare nr. 24407/28.02.2023 în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 - Valul Renovării, Operațiunea Renovarea energetică moderată sau aprobată a clădirilor publice, Titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B2.1 .a/1, runda 2, iar una dintre obligațiile beneficiarului finanțării este prezentarea hotărârii de aprobare a documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici.

Prin proiect se propun următoarele lucrări pentru creșterea eficienței energetice :

  • 1)    Reabilitare termică a partii opace a fatadelor:

  • -    izolarea termică a peretilor exteriori cu termosistem cu vata minerala bazaltica, clasa de reactie la foc A - s1, d0, de fatada, cu o grosime de 10cm

  • -    spre exterior golurile ferestrelor se vor borda cu polistiren expandat, ignifugat, de fatada cu o grosime de 3cm.

  • -    la soclu se va prevedea termosistem cu polistiren extrudat ignifugat grosime de 12cm

  • -    finisajul fatadelor se va realiza cu tencuiala decorativa de exterior

  • -    inlocuirea tamplariei exterioare existente inclusiv a celei aferente accesului in cladire, cu tamplarie termoizolanta ( partea vitrata). Inlocuirea usilor se va face cu usi din tamplarie de aluminiu avand o deschidere clasica

  • -    izolarea termica a planseului peste ultimul nivel cu strat termoizolant din placi de polistiren extrudat ignifugat de inalta densitate de 18cm grosime care se vor proteja cu o sapa armata de 4cm grosime

  • -    reparatii acoperis inlocuire tigla ceramica. In pod s-a amenajat partial o zona de mansarda de catre scoala care nu a fost definitivata si de aceea se solicita interventii si in aceasta zona.

  • 2)    Reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum

  • -    refacerea instalației de distribuție a agentului termic pentru incalzire si apa calda menajera din centrala termica proprie si pana la grupurile sanitare respectiv incaperile interioare ale cladirii.

  • -    montarea robinetelor cu actionare electrica la radiatoare/ventiloconvertoare si a robinetelor de presiune diferentiala la baza coloanelor de incalzire

  • -    repararea inlocuirea cazanului si/sau arzatorului din centrala termica de bloc/scara, fara schimbarea tipului de combustibil, in scopul cresterii randamentului si al reducerii emisiilor CO

  • -    inlocuirea/dotarea cu corpuri de incalzire cu radiatoare/ventiloconvectoare

  • -    montarea debitmetrelor pe racordurile de apa calda si apa rece si a contoarelor de energie termica

  • 3)    Sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie

  • -    sistem termosolar cu tuburi vidate pentru prepararea apei calde menajere

  • -    sistem fotovoltaic pentru productie energie electrica

  • 4)    Lurarile de instalare a sistemelor de climatizare, ventilare naturala si ventilare mecanica pentru asigurarea calitatii aerului in interior

  • 5)    Lucrari de reabilitare/modernizare a instalatiei de iluminat aferente cladirii:

  • -    lucrari de reabilitare/modernizare a instalatiei de iluminat aferente cladirii

  • -    inlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent si incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienta energetica ridicata si durata mare de viata de tip LED

  • -    instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de miscare/prezenta

  • -    instalarea senzorilor de detectie a nivelului de iluminat

  • -    instalarea unui sistem de detectare semnalizare si avertizare in caz de incendiu

  • -    inlocuirea sau completarea instalatiei de iluminat de siguranta cu corpuri tip exist/iesire/hidrant in locurile in care este cazul

  • -    completarea instalatiei de iluminat de siguranta cu iluminat de continuare lucru, de interventie, de evacuare si de antipanica

  • 6)    Lucrari de management energetic integrat pentru cladiri si alte activitati care conduc la realizarea obiectivelor proiectului:

  • -    montarea unor sisteme inteligente de contorizare, urmarire si inregistrare a consumurilor energetice

  • -    montarea echipamentelor de masurare a consumurilor de energie din cladire pentru incalzire si apa calda de consum

Clădirea C1 - Scd = 5.734 mp (S + P + 3E)

Rezultate

Valoare la începutul implementării proiectului

Valoare la finalul implementării proiectului

Reducere procentuală

Consum anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/m2an)

256,66

114,07

55,55%

Consum de energie primară totală (kWh/m2an)

324,70

157,12

51,61%

Consum de energie primară totală utilizând surse convenționale (kWh/m2an)

324,70

138,27

57,36%

Consum de energie primară totală utilizând surse regenerabile (kWh/m2an)

0

18,85

-

Nivel anual estimat al gazelor cu efect de seră (echivalent (kgCO2/ m2an)

60,07

29,07

51,61%

Clădirea C2 - Scd = 244 mp (P+1E )

Rezultate

Valoare la începutul implementării proiectului

Valoare     la     finalul

implementării proiectului

Reducere procentuală

Consum  anual  specific  de

energie finală pentru încălzire (kWh/m2an)

256,66

114,07

55,55%

Consum de energie primară totală (kWh/m2an)

324,70

157,12

51,61%

Consum de energie primară totală       utilizând       surse

convenționale (kWh/m2an)

324,70

138,27

57,36%

Consum de energie primară totală       utilizând       surse

regenerabile (kWh/m2an)

0

18,85

-

Nivel anual estimat al gazelor cu efect   de    seră   (echivalent

(kgCO2/ m2an)

60,07

29,07

51,61%

Față de cele de mai sus propunem ca oportună și legală aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție DALI ”Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad - Liceul de Arte Sabin Drăgoi”, varianta cu proiect.

MANAGER PROIEC,   ASISTENT MANAGER,

INTOCMIT: RESPONSABIL TEHNIC Xxxx Xxxxx Xxxxxx


Xxxxxxxx Xxxxx           Xxxxxxxxx Xxxxxx

VIZAT JURIDIC Xxxxx Xxx


ANC.PT

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD

Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad

EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ


Nr. cerere

118251

Ziua

05

Luna

10

Anul

2022


ACt.NTIA MAT1OS.M.A

H 1. «; fl I» A 1 T ® L-iPL’MIEITm^MrttțR» HA


PENTRU INFORMARE


Carte Funciară Nr. 346227 Arad



  • A.    Partea I. Descrierea imobilului

TEREN Intravilan

Adresa: Loc. Arad, Bdul Revolutiei, Nr. 20/A, Jud. Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

A1

346227

4.462

Construcții

Crt

Nr cadastral Nr. topografic

Adresa

Observații / Referințe

A1.1

346227-C1

Loc. Arad, Bdul Revolutiei, Nr. 20/A, Jud. Arad

Nr. niveluri:5; S. construita la sol:1324 mp; Colegiul de arte Sabin Dragoi Corp 1-Scoala , regimul de inaltime S+P+3 Partial , sc=1324mp, scd=5734mp, anul 1949

A1.2

346227-C2

Loc. Arad, Bdul Revolutiei, Nr. 20/A, Jud. Arad

Nr. niveluri:2; S. construita la sol:145 mp; Colegiul de arte Sabin Dragoi Corp 2 - Atelier sculptura, regimul de inaltime S+P+1 Partial ,sc=145mp, scd=244mp, anul 1949

A1.3

346227-C3

Loc. Arad, Bdul Revolutiei, Nr. 20/A, Jud. Arad

Nr. niveluri:1; S. construita la sol:957 mp; Colegiul de arte Sabin Dragoi Corp 3 - Sala sport , regimul de inaltime P, sc=957mp, scd=957mp, anul 2004, detine cert. energetic

  • B.    Partea II. Proprietari și acte

Înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale

Referințe

61022 / 28/06/2016

Act Administrativ nr. 131, din 27/04/2016 emis de CONSILIUL LOCAL ARAD (act administrativ nr. 45593/12-05-2016 emis de OCPI ARAD;);

B38

se noteaza interdictia de instrainare si grevare in favoarea: Primaria Municipiului Arad, in rangul inch.nr.2414/25.041939 si inch.nr. 12724/11.08.2003

A1

B40

Intabulare, drept de PROPRIETATEin baza H.G. nr. 976/2002 in rangul inch18112 din 17-12-2002, dobandit prin Lege, cota actuala 878/2231

A1

1) MUNICIPIUL ARAD, proprietate publica

B41

Intabulare, drept de ADMINISTRAREin rangul inch.nr. 47534 din 25-062013, cota actuala 878/2231

A1

1) COLEGIUL DE ARTE SABIN DRAGOI, CIF:3519984

66009 / 13/07/2016

Act Administrativ nr. 61022, din 28/06/2016 emis de OCPI ARAD;

B42

se noteaza repozitionarea imobilului

A1

79131 / 24/08/2016

Act Administrativ nr. 134473, din 15/07/2016 emis de PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD (act administrativ nr. 66009/13-07-2016 emis de OCPI ARAD; act administrativ nr. 72932/23-11-2015 emis de PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD; act administrativ nr. 63930/07-10-2014 emis de AE Xxxxxx Xxxxx ARAD;);

B44

Intabulare, drept de PROPRIETATEin baza art. 37 alin (2) din Legea 7/1996, dobandit prin Lege, cota actuala 1/1

A1.1, A1.2, A1.3

1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925

123624 / 12/11/2018

Act Administrativ nr. 81924, din 07/11/2018 emis de PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD; Act Normativ nr. HG 976, din 05/09/2002 emis de Guvernul Romaniei;

B47

Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Lege, cota actuala 1353/2231

A1

1) MUNICIPIULUI ARAD, CIF:3519925, - PROPRIETATE PUBLICA

Document care conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001.                     Pagina 1 din 4

Carte Funciară Nr. 346227 Comuna/Oraș/Municipiu: Arad C. Partea III. SARCINI .

Inscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini

Referințe

NU SUNT


Pagina 2 din4


Anexa Nr. 1 La Partea I

Teren

Nr cadastral

Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

346227

4.462

* Suprafața este determinată in planul de proiecție Stereo 70.


Date referitoare la teren

Nr

Crt

Categorie folosință

Intra vilan

Suprafața (mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

curti constructii

DA

4.462

-

-

-

Teren partial imp[rejmuit pe aliniamentul           pct.9,10,11,12;

13,14,15,16,17,18,19;   1,2,3,4,5 cu

gard de beton; 5,6     zidarie.

Date referitoare la construcții

Crt

Număr

Destinație construcție

Supraf. (mp)

Situație juridică

Observații / Referințe

A1.1

346227-C1

constructii administrative si social culturale

1.324

Cu acte

S. construita la sol:1324 mp; Colegiul de arte Sabin Dragoi Corp 1-Scoala , regimul de inaltime S+P+3 Partial ,   sc=1324mp,

scd=5734mp, anul 1949

A1.2

346227-C2

constructii administrative si social culturale

145

Cu acte

S. construita la sol:145 mp; Colegiul de arte Sabin Dragoi Corp 2 - Atelier sculptura, regimul de inaltime S+P+1 Partial ,sc=145mp, scd=244mp, anul 1949

A1.3

346227-C3

constructii administrative si social culturale

957

Cu acte

S. construita la sol:957 mp; Colegiul de arte Sabin Dragoi Corp 3 - Sala sport , regimul de inaltime P, sc=957mp, scd=957mp, anul 2004, detine cert.energetic

Pagina 3 din4

Lungime Segmente

1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

(** (m)

1

2

2.535

2

3

7.039

3

4

2.417

4

5

19.313

5

6

19.632

6

7

17.472

7

8

82.592

8

9

3.46

9

10

5.056

10

11

22.935

11

12

6.862

12

13

17.355

13

14

14.257

14

15

6.486

15

16

7.822

16

17

15.106

17

18

9.06

18

19

9.904

19

1

10.352


** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.

*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.


Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.

Data și ora generării, 05/10/2022, 13:43

Pagina 4 din4


S.C. CENTRALA ELECTRICĂ DE TERMOFICARE HIDROCARBURI S.A.

310169 ARAD, Dld. luliu Maniu nr. 65-71, CP 129, OP 10 teL 0257/307766, 0257/307775 fax: 0257/270407, 0257/280788 email: contact:^ cctharad.rn, email: r.pa cclliarad.ro


JOI 1141/02.) 1.2009, RO 26176052 CONT IBAN RO56 1NCB Qț)t6 QQOO 3746 89

“7^


1L_ TÂ.

S.C. CEF HIDRO,


I UT r.ausam

*UST»i* xjiizna) ; ,.j i < "li!’ - :T | si.rimai


Proiectant


r— .                                               ■ INTRARE NR 7//

£0 KlC- $                                   Iqata„07 FFfl yjM

FIȘĂ TEHNICĂ TERMOFICARE


în vedere^ țmitcriî AVIZULUI PE AMPLASAMENT , .     _ z

peniru obiectivul lucrarea.

I DATE GENERALE ^OINM^                  MW ^01 *

  • 1.    Baza LcrbIS:

  • -    Legea 325/2006 „Legea energiei”;

  • -    Legea nr. 10-1995 privind calitatea în construcții;

  • -    Legea nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții;

  • -    Ordinul 91/2007 ANRSC;

  • -    HCLM Arad nr.59/2008;

  • -    Normativ PE 207/80;

  • -    Normativ I 13-2015;

  • -    Normativ I 9-2015;

  • -    Normativ NP-029-02;

  • -    Normativ NP-059-02;

  • -    Norma tehnică privind delimitarea zonelor de protecție și siguranță aferentă capacităților energetice prin Ordinul 4/2007 al ANRE.

  • 2.    Conținutul documentațiilor:

  • -    Certificat de urbanism (copie);

  • -    Extras din documentația tehnică ni obiectivului / lucrării, care să cuprindă obligatoriu următoarele:

  • a.    Memoriu tehnic privind scopul/descricrea obiectivului/ lucrării ți condițiile de executare - I exemplar;

  • b.    în cazul solicitării avizului de amplasament peniru extindere, modificare rețea și branșament gaze naturale la condominii unde se intenționează montarea unui alt sistem de încălzire și preparare a apei calde de consum, documentația va cuprinde în mod obligatoriu următoarele:

  • ■ Acordul de acces la rețeaua de gaze naturale emis de distribuitor;

  • ■ Acordul vecinilor de apartament atât pe orizontală cât și pe verticală cu privire la intenția de realizare a unui sistem individual de încălzire;

  • • Acordul scris al Asociației de Proprietari exprimat prin Hotărârea Adunării Generale cu privire la intenția de realizare a altui sistem individual/condominial de încălzire;

  • ■    Documentația tehnică care reconsideră ansamblul instalației termice avizată de furnizor.

  • c.    Planuri de încadrarea în zonă, anexă la CU - 2 exemplare;

  • d.    Planuri de situație al imobilului, scara 1:500 - 2 exemplare.

  • 3.    Durata de emitere a avizului:

  • Se calculează la 15 zile lucrătoare de la dala depunerii documentației complete la SC CET HIDROCARBURI SA. Avizul este valabil 1 an de la dala emiterii.

  • 4.    Date ele identificare beneficiar lucrare: ।

  • -    Denumirea beneficiarului lucrării_____AMA_____________________________.

  • -    Persoana de contact                                _____________

O ' - - -' b 'O

  • -    Nr. ordine de înregistrare la Onau^omeriulu^rătiul (pentru firme)

  • -    Codul fiscal (pentru firme)_________357        ___________ ....___

  • -    Contul (pentru firme)______________________________________________________________________________________________

  • -    Banco (pentru firme)_______________________________________________________________________________________________

Sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform Regulamentului nr. 679/27.04.2016 adopta de Parlamentul European si Consiliul Uniunii europene.

  • 11.    CONDIȚII TEHNICE Șl RESPRICȚH SPECIFICELUCRĂR1LOR / OBIECTIVULUI

  • a)    Amplasament____

  • b)    Modificare Rețea/Branșament/racord (traseu, dimensiuni, cote)______

  • c)    Rcțca/Branșamcnt/racord nou (traseu, dimensiuni, cote)____________________________________________________________

  • d)    Caracteristici lehnice care trebuiesc asigurate prin proiect                         ,

PROIECTANT ȘC^^T^l f       ~__

CET^ S.C. CENTRALA ELECTRICĂ DE TERMOFICARE HIDROCARBURI S.A. /C                 310169 ARAD, Bld. Juliu Mnniu nr. 65 - 71, CP 129, OP 10

Tîin/ k1"»*

IUY uaianziasi

'SOiKI



' InJy                lei. 0257/307766, 0257/307775 Fax: 0257/270407, 0257/280788

S                      email: contacCfa ccthnrad.ro, email: r.p& cctiiaraiJ.ro

^ARAD. JO2/I141/Q2.11.2009, RO 26176052 CONT IRAN RO56 INGH 0016 0000 3746 8911

  • III.    TAXA DE AVIZARE

  • -    Temei lega) - Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 330/21.08.2020.

  • -    Modaliiaica de plată: casieria SC CET HIDROCARBURI SA.

Văzând specificările prezentate în FIȘA TEHNICĂ privind modul de îndeplinire a cerințelor de avizare, precum și documentația depusă pentru avizare, sc acordă:

AVIZ FAVORABIL de AMPLASAMENT      d. ^23


înaintea executării lucrării, beneficiarul are obligația de a anunțași solicita asistență tehnică din partea SC CET HIDROCARBURI SA la numărul de telefon 0257-231367.

Dala

SC CET HIDROCARBURI SA

.*L' ■ OLc** ( Directo^Gencfbl ing. Chilian l'~




Inginer Șef ing. Șandrtt Alajjti^Flarin


- nț RG'^73052^

Șef Serviciu Tehnic Proiectare ing. A fesier CI




întocmii

t clinician llca Camelia


O-distribuție

Banat

E-DISTRIBUTIE BANAT S.A.

Strada Pestalozzi lohan Heinrich, nr. 3-5, TIMIȘOARA, TIMIȘ

Telefon/fax: 0256929 / 0372876276

Nr. 15990691 din 06/03/2023

Către

MUNICIPIUL ARAD, domiciliul/sediul in județul ARAD, municipiul/ orașul/ sectorul/ comuna/ satul ARAD, Bulevardul Bulevardul Revoluției, nr. 75, bl. - , sc. - , et. - , ap. - .

Referitor la cererea de aviz de amplasament înregistrata cu nr. 15990691 / 07/02/2023, pentru obiectivul D.A.L.L - Reabilitare termica clădiri unitati de invatamant secundar superior - Liceul de Arte Sabin Dragoi cu destinația construcții situat in județul ARAD, municipiul/ orașul/ comuna/ sat/ sector ARAD, Bulevardul Revoluției, nr. 20, bl. - , et. - , ap. - , CF 346227, nr. cad. - .

In urma analizării documentației pentru amplasamentul obiectivului menționat, se emite:

AVIZ DE AMPLASAMENT FAVORABIL Nr. 15990691 / 06/03/2023

* Utilizarea amplasamentului propus, pentru obiectivul d-voastra, se poate face cu respectarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, a Ordinului ANRE nr.49/2007 si nr. 25/2016, a prescripțiilor si normelor tehnice energetice PE 106/2003, SR 8591/97, NTE 003/04/00 si NTE 007/08/00.*

AVIZ FAVORABIL VALABIL NUMAI PENTRU FAZA DALI CU RESPECTAREA URMĂTOARELOR CONDIȚII: 1. In zona exista LES 0,4kV ce nu aparține E-Distributie Banat SA; 2. PENTRU OBȚINEREA AVIZULUI IN FAZA PAC, DTAC, SE VA CERE UN NOU AVIZ DE AMPLASAMENT; 3. Se vor respecta: ord. ANRE nr. 239/2019, PE 101A/85, NTE 003/04/00, NTE 007/08/00 si PE 106/2003 in ceea ce privește coexistenta PT, LEA si LES cu clădiri, drumuri, imprejmiuiri, utilitari (gaz, apa, canalizare, etc.), propuse a se construi; 4. Conform Legii energiei nr. 123/2012 art. 49 pentru protejarea rețelelor electrice de distribuție, se interzice persoanelor fizice si juridice sa limiteze sau sa ingradeasca, prin execuția de împrejmuire, prin construcții ori prin orce alt mod, accesul la instalării al operatorului de distribuție. 5. La modernizarea, reabilitarea clădirii, se va avea in vedere ca sa nu fie afectata construcția si funcționalitatea firidei si conductorului electric pozat pe pereții si in pereții clădirii existente; 6. Este interzisa executarea de săpături mecanizate la distante mai mici de l,5m fata de traseul LES ex. dar nu înainte de determinarea prin sondaje a traseului acestora; TOATE SĂPĂTURILE SE VOR EXECUTA MANUAL PE TRASEUL LES EXISTENT; 7. Distanta de siguranța masurata in plan orizontal intre traseul cablului electric existent LES 0,4 kV si cel mai apropiat element al fundațiilor propuse, va fi de minim 0,6 m cf. NTE 007/08/00; 8. Se interzice executarea de săpături Ia distante mai mici de Im fata de fundațiile stâlpilor, ancore, prize de pamant sau alte elemente constructive ale instalațiilor electroenergetice;

  • • Traseele rețelelor electrice din planul anexat sunt figurate informativ. Pe baza de comanda data de solicitant (executant). Zona MT/JT Arad Municipal asigura asistenta tehnica suplimentara nu e cazul la faza DALI;**

  • * Executarea lucrărilor de săpături din zona traseelor de cabluri se va face numai manual, cu asistenta tehnica suplimentara din partea Zonei MT/JT Arad Municipal cu respectarea normelor de protecția muncii specifice. In caz contrar solicitantul, respectiv executantul, va suporta consecințele pentru orice deteriorare a instalațiilor electrice existente si consecințele ce decurg din nealimentarea cu energie electrica a consumatorilor existenti precum si răspunderea in cazul accidentelor de natura electrica sau de alta natura nu e cazul la faza DALI;**

  • *    Distantele minime si masurile de protecție vor fi respectate pe tot parcursul execuției lucrărilor.

  • •    In zonele de protecție ale LEA nu se vor depozita materiale, pământ prevăzut din săpături, echipamente, etc. care ar putea sa micșoreze gabaritele. Utilaj le vor respecta distantele minime prescrise fata de elementele rețelelor electrice aflate sub tensiune si se va lucra cu utilaje cu gabarit redus in aceste zone.

  • •    Executantii sunt obligati sa instruiască personalul asupra pericolelor pe care le prezintă execuția lucrărilor in apropierea instalațiilor electrice aflate sub tensiune si asupra consecințelor pe care le poate avea deteriorarea acestora. Pagubele provocate instalațiilor electrice si daunele provocate consumatorilor ca urmare a deteriorării instalațiilor vor fi suportate integral de cei ce se fac vinovati de nerespectarea condițiilor din prezentul aviz. Executantii sunt direct răspunzători de producerea oricăror accidente tehnice si de munca.

  • *    Avizul de amplasament nu constituie aviz tehnic de racordare. Pentru alimentarea cu energie electrica a obiectivului sau, daca obiectivul exista si se dezvolta (cu creșterea puterii fata de cea aprobata inițial), veți solicita la operatorul de distribuție E-DISTRIBUTIE BANAT S.A. aviz tehnic de racordare**

*** In zona de apariție a noului obiectiv exista rețea electrica de distribuție    DA El NU □

*** Noul obiectiv poate fi racordat la rețeaua existenta                      DAD NU El

Posibilitățile de racordare pentru puterea specificata in cererea de aviz de amplasament fiind prin: -, aceasta soluție este insa orientativa, urmând ca soluția exacta se se stabilească in cadrul Fisei de soluție sau a Studiului de Soluție, după depunerea la Operator a cererii de racordare.

Racordarea la rețeaua electrica de interes public presupune următoarele etape:

  • •    depunerea de către viitorul utilizator a cererii de racordare si a documentației aferente pentru obținerea avizului tehnic de racordare;

  • •    stabilirea soluției de racordare la rețeaua electrica si emiterea de către operatorul de rețea a avizului tehnic de racordare, sub forma de oferta de racordare; tarifele pentru emitere aviz tehnic de racordare conform Ordinului ANRE nr. 114/2014, si pentru tarifele de racordare conform Ordinului ANRE nr. 11/2014, Ordinului ANRE nr. 87/2014 si Ordinului ANRE nr. 141/2014.

  • •    incheierea contractului de racordare intre operatorul de rețea si utilizator in termenul de valabilitate al ATR;

  • *    incheierea contractului de execuție intre operatorul de rețea si un executant, realizarea lucrărilor de racordare la rețeaua electrica si punerea in funcțiune a instalației de racordare;

  • *    punerea sub tensiune a instalației de utilizare pentru probe, etapa care nu este obligatorie pentru toate categoriile de utilizatori;

  • •    emiterea de către operatorul de rețea a certificatului de racordare;

  • *    punerea sub tensiune finala a instalației de utilizare;

In vederea racordării la rețeaua electrica de distribuție, solicitantul trebuie sa prezinte dosarul instalației de utilizare

  • *    In cazul in care in zona mai sunt si alte instalatii electrice care nu aparțin E-DISTRIBUTIE BANAT S.A., solicitantul va obține obligatoriu avizul de amplasament si de la proprietarul acelor instalatii electrice (TRANSELECTRICA, HIDROELECTRICA, TERMOELECTRICA, alti deținători de instalatii, după caz).

    * Prezentul avizul este valabil pe perioada valabilitatii Certificatului de Urbanism nr. 1562 / 10/08/2021, respectiv pana la data de 09/08/2023.

    * Prezentul aviz este valabil numai pentru amplasamentul pentru care a fost emis.

    * Se anexeaza 1 planuri de situație vizate de Zona MT/JT Arad Municipal.

    * Redactat in 2 (doua) exemplare, din care unul pentru solicitant.


    Responsabil E-DISTRIBUTIE BANAT S.A.

    Manager UT Arad Xxxxxx Xxxxxxxx Marir       .          i


    Signed by Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxxx\ on 86/83/2923 at 14:55:22 CET


    Verificat

    Xxxx Xxxxxxx


    întocmit

    Xxxxxx Xxxxxxx


    Signed by Xxxxxx Xxxxxxx Xxxx on 06/03/2023 at 14:52:13 CET


    Signed by Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxx □n 86/83/2823 at 14:46:46 CET


    Ca urmare a prelungirii valabilitatii Certificatului de Urbanism, se prelungește valabilitatea Avizului de amplasament pana la...........................................


    Responsabil


    * pentru aviz favorabil fara condiții se va inscrie '"‘"Nu este cazul" / pentru aviz favorabil cu condiții se vor inscrie distantele minime de apropiere si incrucisare intre obiectivul propus si rețelele electrice (LEA sau LES) exitente in zona, in conformitate cu prescripțiile energetice in vigoare.

    ** daca nu sunt condiții se va inscrie "Nu este cazul"

    *** se bifeaza casuta corespunzătoare situației, se specifica tipul de branșament propus si intaririle de rețea (daca este cazul)


    j tr


    G-distribuție 1044

    Donat

    Banat Unitatea Teritorială Arad, Calea luliu Maniu nr. 65-71, Arad


    Insoteste avizul nr 15990691 dm data 06.03.2023


    tes


    95



    Nr.20/A Cod:346227 5=4462.00 mp


    HOM


    ^ = 5* U-’-D V-Ul

    Intravilan, Loc Arid, Bulrrifdul Jud Arad


    527100




tel:+40 257 270 849 +40257 270 843

fax +40 257 270981 apacanal@caarad tu www.caarad.ro

program Intre 8:00 -16:00

formular C.A. A., anexa ia Fișa tehnica deftnitivală

Nr. 2836, din 28.02.2023

pag. 1 ANEXA <‘3’ *5)

la FIȘA TEHNICĂ: AVIZ pentru AMPLASAMENT

  • 1.1    D cnumirc obiectiv: Reabi litare. termică.. și. modernizare „clădiri, unități., de.Invățăm^^ superior - Liceul de artăSabin Drăgoi” Arad

  • 2.1    Amplasament obiectiv: loc... Arad, sfr^

  • 3.1    Beneficiar: Municipiul Arad prin Sem

Adresa:_ loc.. Arad, ștr. B-dul Revoluției, nr,. 75

4.1 Proiect nr.: 1479/4/2021

Elaborator: SC Proiect AIC SRL Suceava

5.1 Certificat de Urbanism nr.: 1562/10.08.2021

Emis de: Primăria Arad

’ CONDIȚII:..............................................................................................................

  • 1.    în cazul în care, cu ocazia săpăturilor, executantul găsește rețele subterane neidentificate, beneficiarul și executantul vor anunța SC Compania de Apă Arad SA oprind imediat toate lucrările în curs, până la stabilirea condițiilor de coexistență cu noul obiectiv.

  • 2.    Construcția poate fi realizată fără a fi afectate funcționalitatea și accesul neîngrădit la instalațiile și construcțiile auxiliare specifice utilităților de apă și canalizare;

  • 3.    Pozițiile în plan ale gospodăriilor subterane de apă și canalizare existente vor fi materializate pe teren de reprezentanții autorizați ai Companiei Apă Arad -Departament Mentenanță, convocați pe șantier de beneficiar înainte de începerea lucrărilor;

  • 4.    în zonele de incidență și de vecinătate cu utilitățile de apă și canalizare, vor fi respectate prescripțiile tehnice privitoare la protecția rețelelor edilitare îngropate.

  • 5.    Compania Apă Arad nu este răspunzătoare pentru daunele produse de eventualele avarii sau intervenții la utilitățile din zonă pe care Ie deține. Defecțiunile produse utilităților din vina beneficiarului se remediază pe cheltuiala acestuia.

  • 6.    Capacele căminelor (de vizitare, de vane), gurile de scurgere, cutiile de concesie (vane îngropate, hidranți subterani), atat la rețelele de apa cât și la rețelele de canalizare, vor fi ridicate la cota finită a terenului sistematizat (nu vor ramane acoperite de pământ/asfalt).

  • 7.    Intervențiile de orice fel la rețelele și instalațiile de apă și canalizare sunt permise doar personalului autorizat al C.A.A.!

  • 8.    Prezentul aviz nu (ine loc de aviz de branșare - racordare la utilitățile publice apă canal.

  • 9.    Termen de valabilitate aviz: prezentul aviz este valabil pe toată perioada de valabilitate a Certificatului de Urbanism,.inclusiv perioada de prelungire a acestuia.

Rămâne în sarcina titularului de Fișă tehnică de a transmite tuturor celor interesați, spre știință, prezentul document


Secretar C.T.E.

ing. Xxxx Xxxxxx



tel: *40 257 270 849

*40257 270843 fax *40 257270981 xxxxxxxx@xxxxxxxxx www.caarad.ro program Intre 8:00 -16:00


faza D.T.A.C.

  • 1.    DATE DE IDENTIFICARE A OBIECTIVULUI DE INVEȘTIȚ1I (Obiectiv. Beneficiar, Proiect și Proiectant):

l.L Denumire obiectiv(*l) ..

.......

  • 1.2,    Amplasament obiectiv(*l)......... r.........M .-Za......................................

  • 1.3.    Beneficiar(*l)................................................................................

Adresa(*4)...............  Tel....................................

identitate pers. fizică(*4): B.IJC.I. seria..........nr...................  CNP...............................................................

  • 1.4.    Proiect nr.(*l) .\Y$Q/h/tQ0aJ........Elaboratori* 1)                                               ...................

  • 1,5.    Certificat de Urbanism nr. (*!)........Emis de.............................

  • 2.    CARACTERISTICILE TEHNICE SPECIFICE ALE INVESTITIEI(*1)

    • 2.1.    AMPLASAMENT!*!):        ( r _

........................................................................................ ...................................................(.............................................................................................

  • 2.2. a. BRANȘAMENT DE APÂ / RACORD DE CANAL(*1):

  • 2.2. b. ASIGURARE UTILITĂȚI DE APĂ-CANAL LA OBIECTIVI “ 1): ["j sistem public /l‘‘j sistem individual / privat

  • 2.2. b. 1. Branșament de apă(*l):

  • 2.2. b.2. Racord de canalizare(*l):

  • 2.3.    CARACTERISTICILE TEHNICE CARE TREBUIE ASIGURATE PRIN PRO1ECT(*1)

  • 3.    MODUL DE ÎNDEPLINIRE A CERINȚELOR AV1ZATORULUI(’ 1):

  • 4.    MODUL DE ÎNDEPLINIRE A CONDIȚIILOR ȘI RESTRICȚIILOR IMPUSE(*1):


  • 5.    Văzând specificările prezentate în FIȘA TEHNICĂ și în dosarul anexă privind cerințelor de avizare, precum și documentația depusă pentru autorizare, se acordă:

    dul de îndeplinire a


AVIZ FAVORABIL

în vederea emiterii Autorizației de Construire, f fără condiții /    '1 cu următoarele condiții (*3*5):

............................................._________________

♦) C.A. ARAD, Director general,

ing. Borha GheorgheVasile


Precizări privind COMPLETAREA FORMULARULUI FIȘA TEHNICĂ - C.A. ARAD în vederea emiterii AVIZULUI PENTRU AMPLASAMENT ȘI / SAU BRANȘAMENT / RACORD pentru ALIMENTARE CU APĂ POTABILĂ / INDUSTRIALĂ Șî/SAU CANALIZARE MENAJERĂ / PLUVIALĂ

  • I.    DATE GENERALE(*)

  • 1.    Baza legală

L. 213/17.11.1998-actualizată, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia

L. 51/8.03.2006 (R) 5.03.2013, a serviciilor comunitare de utilități publice

L. 241/22.06.2006 (R) 7.09.2015 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare

L. 199/25.05.2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

OTU 13/26.02.2008 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciilor publice de apă-canal

  • 2.    Conținutul documentației tehnice anexă la Fișa tehnică:


  • a) . Certificatul de Urbanism (copie), .....Nr.

  • b) . Aviz CAA - asigurare servicii (copie) Nr.

  • c) . Aviz CAA - soluție tehnică (copie).... Nr..

  • d) . Memoriu general, importanța, perioada de execuție planificată

  • e) . Memorii specialitate apă, canal, exigențe minime de calitate

  • f) . Plan de încadrare în teritoriu (anexa la CU)

  • g) . Plan(pîanuri) topografic'fej sc. 1:500 î :îo66

  • h) . Planuri rețele, lucrări subterane (după caz), sc. 1:200   1:1000

gj. Planșe caracteristice obiecte tehnologice apă-canal (după caz) h). Scheme tehnologice, scheme de montaj, profile caracteristice j)-............. ..

Avizele de specialitate C.A. Arad necesare în dosarul tehnic se solicită și se obțin de proiectant direct de la operator. Dosarul tehnic va fî depus în 2 exemplare pentru fiecare utilitate publică ce face obiectul Fisei (APĂ, respectiv CANAL)

  • 3.    Durata de emitere a avizului:(30 zile calendaristice de la data depunerii documentației complete)

H. CONDITH SI RESTRICȚII SPECIFICE INVESTIȚIEI IMPUSE DE AVIZATOR(*):

  • 2.1.    AMPLASAMENT:

Pe traseul și în zona de protecție sanitară a rețelelor, instalațiilor și construcțiilor specifice aparținând sistemelor publice de apă-canal este interzisă amplasarea de construcții provizorii sau definitive (HG 930/05, OTU 13/08, Ord. MS 536/97).

  • 2.2.    BRANȘAMENTE DE APĂ / RACORDURI DE CANALIZARE:

Pentru branșarea/racordarea la utilitățile publice de apă-canal se întocmesc proiecte de specialitate, la solicitarea utilizatorului de apă, ori a operatorului de servicii de apă-canal, dacă sunt îndeplinite condițiile tehnice de funcționare ale sistemelor publice existente și se avizează separat, pentru fiecare obiectiv/imobil în parte.

  • 2.3. CARACTERISTICILE TEHNICE CARE TREBUIE ASIGURATE PRIN PROIECT

Condițiile generale de branșare/racordare, parametrii hidraulici (debite, presiuni) și condițiile de calitate în punctul de delimitare a instalațiilor publice/private se stabilesc prin Avizele de principiu C.A. Arad pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, solicitate și obținute de proiectatnt în baza unei documentații de specialitate.

Soluțiile tehnico-economice pentru utilitățile noi de apă-canal și racordarea lor la sistemele publice existente se avizează de C.A. Arad la fazele de proiectare SF și PT

  • III.    INDICAȚII PRIVIND TAXA DE AVIZARE(*):

  • a)    Temei: Hot.Cons.Adm. C.A. Arad nr./din

  • b)    Valoarea taxei de avizare a Fișei tehnice C.A. Arad este de *)lei.

  • c)    Banca: Trezoreria Arad cont RO85TREZ021 5069XXX00814I; B.C.R. Arad cont RO93 RNCB1200 000000280001

Taxa pentru avize de specialitate nu este inclusă în taxa de avizare a Fișei tehnice și se va încasa de C.A. Arad, separat.

  • IV.    ALTE DATE FURNIZATE DE AVIZATOR(*):

  • - trasare (informativă) gospodării edilitare de apă-canal existente, pe planuri topografice prezentate de proiectant, restituite.

și conform anexei C.A. Arad (*3*5)_______________la prezenta Fișă Tehnică.__________________________________________

NOTA:

Rubricile numerotate ale formularului de Fișă tehnica sc completează după cum urmează:

  • (• 1) De către proiectant - cu datele rezultate din documentație conform cerințelor avizatorului.

  • (*2) De către proiectant - cu numele, prenumele și titlul profesional al acestuia (cu drept de semnătură, abilitat/autorizat în domeniu, potrivit legii).

  • (*3) De către avizalor, ca urmare a analizei documentației și a FIȘEI TEHNICE depuse.

  • ( *) Rubricile marcate cu asterisc se completează de avizator la fazaC.U. în funcție de caracteristicile lucrării or și de condițiile de amplasament.

  • ( *4) De către titular/beneficiar - cu dalele solicitate de avizator pentru completarea facturii Fiscale.

  • ( *5) Date ori cerințe specifice lucrării, formulate de C.A. Arad la C.U., la fază SF, PT+CS, ori in procesul de analiză a dosarului tehnic in anexa la Fișă.


Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Agenția Națională pentru Protecția Mediului

AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI ARAD

Nr. 2346/ 13.02.2023

CLASAREA NOTIFICĂRII

Ca urmare a solicitării depuse de către MUNICIPIUL ARAD , prin SERVICIUL INVESTIȚII, cu domiciliu in județul Arad, municipiul Arad, str. B-dul Revoluției, nr. 75 pentru proiectul „D.A.L.I. REABILITARE TERMICĂ ȘI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUNDAR SUPERIOR „Liceul de Artă Sabin Drăgoi Arad”, propus a fi amplasat în județul Arad, municipiul Arad, str. B-dul Revoluției, nr. 20 identificat prin C.F 346227 Arad (conform Certificatului de urbanism nr. 1562 din 10.08.2021, eliberat de Primăria Municipiului Arad), înregistrată la APM Arad cu nr. 415/R/2215 din 09.02.2023,

  • -    în urma analizării documentației depuse, a localizării amplasamentului în planul de urbanism și în raport cu poziția față de arii naturale protejate, zone-tampon, monumente ale naturii, monumente istorice sau arheologice, zone cu restricții de construit, zona costieră;

  • -    având în vedere că:

  • •    proiectul propus nu intră sub incidența Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;

  • •    proiectul propus nu intră sub incidența art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare;

  • •    proiectul propus nu intră sub incidența art. 48 și 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare,

A.P.M. Arad decide:

Clasarea notificării, deoarece proiectul propus nu se supune procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.

Șef Serviciu A-A,


ăsan Adina


întocmîf. Xxxxxxxx Xxxxxx /Șef Serviciu CȚ.M., Xxxxxx Xxxxxxxx întocmit, Câlb




AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI ARAD

Arad, Splaiul Mureș FN, Cod 310132

E-mail: pffice@,apmar.anpm.ro; Tel. 0257280996, 0257280331.0257281461;

Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016'679


MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD 310036-Arad, str. Andrei Șaguna, nr. 1 -3 Tel. 0257.254.438 ; Fax: 0257.230. 010 web: www.dsparad.ro, e-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxx

Operator date cu caracter personal nr.34651

Nr. 62/13.02.2023

NOTIFICARE de asistență de specialitate de sănătate publică

Date identificare solicitant și calitatea acestuia:

MUNICIPIUL ARAD

Localitatea: Arad, str. B-dul Revoluției, nr. 75, jud. Arad

Date identificare obiectiv notificat:

Localitatea: Arad, str. B-dul Revoluției, nr. 20/A, CF nr. 346227, Jud. Arad

Activitatea/activitățile pentru care este notificat obiectivul

DALI - REABILITARE TERMICĂ ȘI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUNDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTĂ “SABIN DRĂGOI “ ARAD

FAZA: D.T.A.C.

Proiect: 1479/4/2021

Proiectant: SC PROIECT A1C SRL

Numărul și data întocmirii referatului de evaluare, numele și prenumele specialistului 187/13.02.2023 Xxxxxx Xxxxxxxx medic primar igienă.

In urma evaluării documentației aferente proiectului propus, s-au constatat următoarele:

- proiectul este în concordanță cu legislația națională privind condițiile de igienă și sănătate publică

Notificarea este valabilă atât timp cât nu se modifică datele din memoriul tehnic și proiect.



Red. As. Xxxxxxxx Xxxxxxx


MINISTERUL AFACERILOR INTERNE DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „Vasile Goldis” AL JUDEȚULUI ARAD


NESECRET Nr. 322 682/1 din 29.05.2023

Exemplar nr.__H


Se transmite pe suport hârtie


Către,

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Urmare a solicitării dumneavoastră din data de 02.05.2023, referitoare la emiterea avizului de securitate la incendiu pentru lucrarea propusă a se realiza cu destinația de/pentru spațiul cu destinația de „REABILITARE TERMICĂ ȘI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÎNȚj SECUNDAR SUPERIOR - LICEUL DE yARTE SABIN DRĂGOI” (Aed = 14400 m.p.,), situată în Mun. Arad, Bd. Revoluției, nr. 20, jud. Arad, vă comunicăm următoarele^

  • 1.    Potrivit celor menționate de dumneavoastră, a legislației în vigoare și (după caz) a verificărilor în teren (art. 30, 30Al din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată și modificată cu completările ulterioare și ale art. 1, anexa nr. 1, și anexa nr. 2, din H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu, cu modificările și completările ulterioare), lucrarea propusă/construcția/spațiul situata/ă la adresa de mai sus, nu se încadrează în categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu -reabilitare termică.

  • 2.    De asemenea vă informăm că persoanele fizice și juridice trebuie să respecte reglementările tehnice și dispozițiile de apărare împotriva incendiilor și să nu primejduiască prin deciziile și faptele lor viața, bunurile și mediul.

Pentru ridicarea documentației depuse, vă rugăm să vă prezentați la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad, situat în mun. Arad, str. A. Șaguna, nr. 66-72, în zilele de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-16:00.


Cu stimă,


GARBAU CRlS'TON-NjCOLAE


NESECRET


Adresa mun Arad, slr Andrei Șaguna. nr 66-72.jud ARAD

Telefon 0257/25.12.12 Fax 0257 25..67 12

Email xxxxxx@xxxxxxxxxx



Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD

Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad

Adresa BCPI: Localitate: Arad, Splaiul General Gheorghe Magheru, Nr. 13, Cod postal 310329

PROCES VERBAL DE RECEPȚIE 558 / 2022

Întocmit astăzi, 04/03/2022, privind cererea 24858 din 01/03/2022 având aviz de incepere a lucrărilor cu nr .... din .........

  • 1.    Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD

  • 2.    Executant: BAGRIN DANIEL

  • 3.    Denumirea lucrărilor recepționate: PLAN TOPOGRAFIC ANALOGIC NECESAR LA OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE IN SCOPUL:D.A.L.I - REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLADIRI UNITATI DE INVATAMANT SECUNDAR SUPERIOR- Liceul de Arta ''Sabin Dragoi" Arad

  • 4.    Nominalizarea documentelor și a documentațiilor care se predau Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD conform avizului de incepere a lucrărilor:

Număr act

Data act

Tip act

Emitent

1

01.03.2022

act administrativ

SC MASTERCAD METRIC

1562

10.08.2021

act administrativ

PRIMARIA MUNICIPIULUI

2

01.03.2022

act administrativ

SC MASTERCAD METRIC

5

01.03.2022

act administrativ

SC MASTERCAD METRIC

346227

20.04.2021

act administrativ

BCPI ARAD

Așa cum sunt atașate la cerere.

  • 5.    Concluzii:

Pentru procesul verbal 558 au fost recepționate 1 propuneri:

* PLAN TOPOGRAFIC NECESAR ELABORĂRII D.A.L.I. - ‘‘REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITATI DE INVATAMANT SECUNDAR SUPERIOR- LICEUL DE ARTA SABIN DRAGOI ARAD”

Terenul afectat de lucrările de construire se afla in intravilanul UAT Arad, domeniul public in suprafata de 4462 mp. Sunt afectate de lucrarile de construire imobilulu inscris in CF 346227.

Planul topografic este intocmit in scopul prevazut in certificatul de urbanism nr. 1562/10.08.2021 Proprietarul răspunde pentru cunoașterea, indicarea limitelor imobilului și conservarea acestora, precum și pentru punerea la dispoziția persoanei autorizate a tuturor actelor/documentelor pe care Ie deține cu privire la imobil.

Persoana autorizata raspunde pentru masurarea imobilului indicat de proprietar, pentru corectitudinea intocmirii documentatiei si corespondenta acesteia cu realitatea din teren si cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispozitie de proprietar. Persoana autorizată este obligată să execute masurătorile la teren.

6. Erori topologice față de alte entități spațiale:

Identificator

Tip eroare

Mesaj suprapunere

346227

Avertizare

Receptia 1614805: Imobilul TR-428-1 se suprapune cu terenul 346227 din stratul permanent!

^B

Avertizare

Receptia 1614805: Imobilul TR-428-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!

^B

Avertizare

Receptia 1614805: Imobilul TR-428-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!

Lucrarea este declarată Admisă

Inspector

Xxxxx-Xxxxxxx Xxxxx

Xxxxx—      Digitally signed

by Xxxxx-Xxxxxxx

Xxxxxxx Xxxxx

Date: 2022.03.04

Safta // 13:15:36 +02'00'

Nr. Registru:

4368.1

Data:

22.04.2023

REFERAT

Privind verificarea documentațiilor de proiectare pentru cerința fundamentală:___________________ Bl - Siguranță și accesibilitate în exploatare ;

în domeniile: construcții civile, industriale, agrozootehnice, energetice, telecomunicații, miniere;

  • F - Protecția împotriva zgomotului in construcții;

In domeniile: toate domeniile.

PROIECT nr.:

1479/1/2022

Faza:

DALI

Date de identificare

Titlu proiect:

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITATI DE INVATAMANT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI" - B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Proiectant de specialitate:

SC PROIECT AICS.R.L.

Investitor:

MUNICIPIUL ARAD, JUDEȚUL ARAD

Amplasare:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Caracteristici ale construcției*: construcție existentă;

Tip construcție, conform P118: civilă / clădire obișnuită;

Regim de înălțime: Clțdădirea principală - scoală) - S+P+3E patțial;

C2(atelier de sculptură) - P+1E parțial, C3(sala se sport) - P;

Categorie/funcțiune clădire: Curți construcții/Clădire de învățământ;

Suprafața construită/desfășurată: CI- Sc = 1324,00 mp/Sd = 5734,00 mp;

C2- Sc = 145 mp/Sd = 244 mp ; C3- Sc = 957 mp/Sd = 957 mp ;

Clasa de importanta : III;

Categoria de importanta : C - normală;

Documente prezentate la verificare:**

Raport de expertiză tehnică:

Nu

Certificat de urbanism:

Da

Memoriu tehnic:

Da

Piese desenate:

Da

Scenariul de securitate la incendiu

-

Concluzii asupra verificării:

în urma verificării se consideră proiectul:

Corespunzător

Se respectă prevederile cu privire la siguranța și accesibilitatea în exploatare: siguranța circulației pietonale, siguranța circulației cu mijloace de transport mecanizat, siguranța în timpul lucrărilor de întreținere, siguranța la intruziuni și efracții, adaptarea construcțiilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap.

Se respecta condițiile minime de protecție împotriva zgomotului.

Se semnează și se ștampilează proiectul cu următoarele condiții obligatorii pentru a fi introduse în documentație de către proiectant, prin grija investitorului:

Nu este cazul

Se vor preciza:

* construcție nouă/modemizare/extindere/consolidare-condiții constructive, dimensiuni, funcția principală, condiții de amplasament și vecinătăți care au legătură cu cerința verificată (zona seismică, natură teren, zonă climatică, etc.);

** se înscriu numai documentele prezentate la verificare. _________________________________

Am primit,                                                                   R H

Investitor / Proiectant _____ZA/Adi

Am predat, W Verificator. K MarîusyA'rin

Nr. Registru:

251.1

Data:

22.04.2023

REFERAT

Privind verificarea documentațiilor de proiectare pentru cerința fundamentală:

Cc - Securitatea la Incendiu;

în domeniile: toate domeniile;_____________ ___________________

PROIECT nr.:           1479/1/2022         Faza:                  DALI

Date de identificare

Titlu proiect:

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITATI DE INVATAMANT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI" - B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Proiectant de specialitate:

SC PROIECT AICS.R.L

Investitor:

MUNICIPIUL ARAD, JUDEȚUL ARAD

Amplasare:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Caracteristici ale construcției*: construcție existentă;

Tip construcție, conform P118: civilă / clădire obișnuită;

Regim de înălțime: Cl(clădirea principală - scoală) - S+P+3E patțial;

C2(atelier de sculptură) - P+1E parțial, C3(sala se sport) - P;

Categorie/funcțiune clădire: Curți construcții/Clădire de învățământ;

Suprafața construită/desfășurată: CI- Sc = 1324,00 mp/Sd = 5734,00 mp ;

C2- Sc = 145 mp/Sd = 244 mp; C3- Sc = 957 mp/Sd = 957 mp;

Risc de incendiu : mic;

Grad de rezistenta la foc : II;

  • - Clasa de importanta : III;

Categoria de importanta : C - normală;

** se înscriu numai documentele

la verificare.

Se vor preciza:

* construcție nouă/modemizare/extindere/consolidare-condiții constructive, dimensiuni^                    ^iții de

amplasament și vecinătăți care au legătură cu cerința verificată (zona seismică, natur 1

Am primit, Investitor / Proiectant

i

IngU



rifitaterl


Documente prezentate la verificare:**

Raport de expertiză tehnică:

Da

Certificat de urbanism:

Da

Memoriu tehnic:

Da

Piese desenate:

Da

Scenariul de securitate la incendiu

Nu

Concluzii asupra verificării:

în urma verificării se consideră proiectul:

Corespunzător

Se respectă prevederile cu privire la asigurarea securității la incendiu a construcției, cu privire la: corelarea cu gradul de rezistență la foc și riscul de incendiu, caracteristicile elementelor de compartimentare, dimensiunile căilor de evacuare;

Se semnează și se ștampilează proiectul cu următoarele condiții obligatorii pentru a fi introduse în documentație de către proiectant, prin grija investitorului:

Nu este cazul

Nr. Registru:

1475.1

Data:

22.04.2023

REFERAT

Privind verificarea documentațiilor de proiectare pentru cerința fundamentală:____ D - Igienă, Sănătate și mediul înconjurător;

In domeniile: toate domeniile;

E- Economie si energie prin izolare termica corespunzătoare construcțiilor si instalațiilor din construcții; In domeniile: toate domeniile.

” PROIECT nr.:                 1479/1/2022           Faza:                        DĂLI

Date de identificare

Titlu proiect:

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITATI DE INVATAMANT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI" - B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Proiectant de specialitate:

SC PROIECT AICS.R.L

Investitor:

MUNICIPIUL ARAD, JUDEȚUL ARAD

Amplasare:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Caracteristici ale construcției*: construcție existentă;

Tip construcție, conform P118: civilă / clădire obișnuită;

Regim de înălțime: Clfclădirea principală - scoală) - S+P+3E patțial;

C2(atelier de sculptură) - P+1E parțial, C3(sala se sport) - P;

Categorie/funcțiune clădire: Curți construcții/Clădire de învățământ;

Suprafața construită/desfășurată: CI- Sc = 1324,00 mp/Sd = 5734,00 mp;

C2- Sc = 145 mp/Sd = 244 mp; C3- Sc = 957 mp/Sd = 957 mp ;

Clasa de importanta : III;

Categoria de importanta : C - normală;


Se vor preciza:

* construcție nouă/modemizare/extindere/consolidare-condiții constructive, dimensiuni, funcții amplasament și vecinătăți care au legătură cu cerința verificată (zona seismică, natură teren^o

** înscriu numai dncnmcntclp. nrp7p.ntatp. la verificare.                                  //

Am primit,

//^

Investitor / Proiectant

/   Veg^M


Documente prezentate la verificare:**

Raport de expertiză tehnică:

da

Certificat de urbanism:

da

Memoriu tehnic:

da

Piese desenate:

da

Scenariul de securitate la incendiu

-

în urma verificării se consideră proiectul:

Corespunzător

Se respecta prevederile cu privire la economie si energie prin izolare termica a construcțiilor si instalațiilor din construcții.

Se respectă prevederile cu privire la igiena, sănătatea și protecția mediului înconjurător: se asigură condițiile de igienă;

Se semnează și se ștampilează proiectul cu următoarele condiții obligatorii pentru a fi introduse în documentație de către proiectant, prin grija investitorului:

Nu este cazul

Număr referat: conform registru de evidenta

940/22.04.2023

Numele si prenumele verificatorului atestat

Ing. Xxxxxx Xxxx Verificator de proiecte: It, Is/Saac, Ci, Ie, Ig Expert tehnic Is/Saac, It


B-dul George Enescu, nr.16, mun. Suceava costelcucusv@gmail. com Telefon: 0739/612.512


REFERAT privind verificarea de calitate la

Specialitatea

proiect

It - instalatii termice

Is/Saac - instalatii sanitare si sisteme de alimentare cu apa si canalizare Ie - instalații electrice

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNIT ATI DE INVAT AMANT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI” - B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN.

ARAD, JUD. ARAD

Proiect nr:

1479/1/2022

Beneficiar:

MUNICIPIUL ARAD, JUDEȚUL ARAD

Faza de proiectare:

DALI

1. Date de identificare:

Proiectant:

SC PROIECT AIC S.R.L.

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

2. Caracteristicile principale ale proiectului ji ale construcției:

Instalații termice

  • -    Revizuire și schimbare în totalitate a instalațiilor privind mijloacele fixe și durata lor normală precum și cu raportare la starea tehnică a instalațiilor

  • -    Centrală termică, Instalații de încălzire cu radiatoare/ventiloconvectoare

  • -    Instalație de ventilare cu recuperare de de căldură

Instalații sanitare

- înlocuire coloane apa și canalizare - Canalizare pluvială

Instalații electrice

  • -    Reabilitare instalație de iluminat

  • -    Instalație de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu

  • -    Iluminat de siguranță

  • -    Instalare kit fotovoltaic

3. Documente ce se prezintă la verificare:

- Documentație tehnică de specialitate in care sunt prezentate soluțiile adoptate pentru respectarea cerințelor de verificare

- Planșe desenate conform borderou

4. Concluzii asupra verificării:

în urma verificării se consideră proiectul corespunzător fazei verificate , semnându-se si stampilându-se conform îndrumătorului aprobat prin Ordinul MLPAT nr.77/N/28.10.1996.                          _______

Am primit,

PROIECTANT/INVESTITOR

W VtP                  //

-----%WOR  ---

DEVIZ GENERAL____________'

privind cheltuielile necesare realizării REABILITARE TERMICA Șl MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUNDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE SABIN DRĂGOI ARAD, B-dui Revoluției nr. 20, mun. Arad, jud. Arad

Nr. crt.

Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli

Valoare fără TVA

TVA

Valoare cu TVA

lei

lei

lei

1

2

3

4

5

CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului

1.1

Obținerea terenului

0,00

0,00

0,00

1.2

Amenajarea terenului

0,00

0,00

0,00

1.3

Amenajări pentru protecția mediului și aducerea terenului la starea inițială

150.000,00

28.500,00

178.500,00

1.4

Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităților

0,00

0,00

0,00

Total capitol 1

150.000,00

28.500,00

178.500,00

CAPITOLUL 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții

2.1

0,00

0,00

0,00

Total capitol 2

0,00

0,00

0,00

CAP

ȚOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică

3.1

Studii

78.639,66

14.941,53

93.581,19

3.1.1. Studii de teren

78.639,66

14.941,53

93.581,19

3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului

0,00

0,00

0,00

3.1.3. Alte studii specifice

0,00

0,00

0,00

3.2

Documentații-suport și cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri și autorizații

4.500,00

855,00

5.355,00

3.3

Expertiza re tehnică

52.426,44

9.961,02

62.387,46

3.4

Certificarea performanței energetice și auditul energetic al clădirilor

52.426,44

9.961,02

62.387,46

3.5

Proiectare

1.363.087,40

258.986,61

1.622.074,00

3.5.1. Temă de proiectare

0,00

0,00

0,00

3.5.2. Studiu de prefezabilitate

0,00

0,00

0,00

3.5.3. Studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții și deviz general

524.264,38

99.610,23

623.874,62

3.5.4. Documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor

0,00

0,00

0,00

3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție

52.426,44

9.961,02

62.387,46

3.5.6. Proiect tehnic și detalii de execuție

786.396,58

149.415,35

935.811,93

3.6

Organizarea procedurilor de achiziție

0,00

0,00

0,00

3.7

Consultanță

152.792,45

29.030,56

181.823,01

3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiții

102.792,45

19.530,56

122.323,01

3.7.2. Auditul financiar

50.000,00

9.500,00

59.500,00

3.8

Asistență tehnică

235.918,97

44.824,60

280.743,58

3.8.1. Asistență tehnică din partea proiectantului

78.639,66

14.941,53

93.581,19

3.8.I.I. pe perioada de execuție a lucrărilor

39.319,83

7.470,77

46.790,60

3.8.1.2. pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către Inspectoratul de Stat în Construcții

39.319,83

7.470,77

46.790,60

3.8.2. Dirigenție de șantier

157.279,32

29.883,07

187.162,39

Total capitol 3

1.939.791,35

368.560,36

2.308.351,71

CAPITOLUL 4 Cheltuieli pentru investiția de bază

4.1

Construcții și instalații

15.302.508,31

2.907.476,58

18.209.984,89

Termosistem si tencuiala decorativa

3.531.348,07

670.956,13

4.202.304,21

Izolare planseu peste subsol si inlocuire instalatii

735.697,52

139.782,53

875.480,04

Schimbare tamplarie

3.384.208,57

642.999,63

4.027.208,20

Hidro izolație terasa si reparatii acoperiș

3.089.929,56

587.086,62

3.677.016,18

Instalații de stingere incendiu

1.618.534,53

307.521,56

1.926.056,09

Instalații electrice si termice

2.501.371,55

475.260,59

2.976.632,15

Alei, trotuare guri de ventilație

441.418,51

83.869,52

525.288,03

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale -statii electrice

190.000,00

36.100,00

226.100,00

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale - energie verde

235.423,20

44.730,41

280.153,61

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport

0,00

0,00

0,00

4.5

Dotări

0,00

0,00

0,00

4.6

Active necorporale

0,00

0,00

0,00

Total capitol 4

15.727.931,52

2.988.306,99

18.716.238,50

CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli

5.1

Organizare de șantier

157.279,32

29.883,07

187.162,39

5.1.1. Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier

157.279,32

29.883,07

187.162,39

5.1.2. Cheltuieli conexe organizării șantierului

0,00

0,00

0,00

5.2

Comisioane, cote, taxe, costul creditului

330.286,56

29.883,07

360.169,63

5.2.1. Comisioanele și dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare

0,00

0,00

0,00

5.2.2. Cota aferentă ISC pentru controlul calității lucrărilor de construcții

78.639,66

0,00

78.639,66

5.2.3. Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și pentru autorizarea lucrărilor de construcții

15.727,93

0,00

15.727,93

5.2.4. Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC

78.639,66

3,00

78.639,66

5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/desființare

157.279,32

29.883,07

187.162,39

5.3

Cheltuieli diverse și neprevăzute

3.563.544,57

677.073,47

4.240.618,04

5.4

Cheltuieli pentru informare și publicitate

40.000,00

7.600,00

47.600,00

Total capitol 5

4.091.110,45

744.439,61

4.835.550,06

CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste

6.1

Pregătirea personalului de exploatare

0,00

0,00

0,00

6.2

Probe tehnologice și teste

0,00

0,00

0,00

Total capitol 6

0,00

0,00

0,00

TOTAL GENERAL

21.908.833,32

4.129.806,95

26.038.640,27

din care: C + M (1.2 +1.3 +1.4 + 2 + 4.1 + 4.2 + 5.1.1)

15.799.787,63

3.001.959,65

18.801.747,28

STUDIU GEOTEHNIC

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE

CLĂDIRI UNITATI DE INVATAMANT SECUNDAR SUPERIOR- LICEUL DE ARTE „SABIN DRĂGOI” ARAD, B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUNICIPIUL ARAD, JUDEȚUL ARAD*

Beneficiar

Exemplar nr.


: MUNICIPIULUI ARAD : 1


LISTA DE SEMNATRURI

PROIECTANT


: SC PROIECT AIC SRL


IANUARIE 2022

BORDEROU DE PIESE SCRISE Șl DESENATE

  • A.    PIESE SCRISE

Pagina de față Lista de semnături Borderou de piese

04 CO


Studiu geotehnic

  • B.    PIESE DESENATE

Planșa 1 - Plan de încadrare în zonă scara 1: 500

J

și plan de situație scara 1: 500


INTRODUCERE

  • 1.    DATE GENERALE

    • 2.1    Lucrările care fac obiectul prezentei documentații sunt localizate în loc. Arad, b-dul Revoluției, nr.20, nr. C.F.346227

Situat îh partea de vest a țării, județul Arad se învecinează cu județele Bihor, Alba, Hunedoara și Timiș, și este principala poartă de intrare în România dinspre Europa centrală și de apus. Cu o suprafață totală de 7654 km2, județul cuprinde 78 de unități teritoriale și administrative din care un municipiu - Arad, municipiu reședință de județ, 9 orașe (Chișineu Criș, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pecica, Pâncota, Sebiș, Sântana) și 68 de comune.

Peisajul natural al județului este caracterizat de prezența unui relief etajat de la est la vest, bine distribuit, de o rețea hidrografică tributară în cea mai mare parte celor două râuri importante, Mureșul și Crișul Alb, de prezența unui climat temperat continental cu influențe oceanice și nu în ultimul rând de prezența unei flore și faune cu elemente de mare valoare. Relieful este grupat în proporții aproximativ egale fiintd reprezentat de treapta montană, treapta dealurilor, depresiunilor și culoarelor și de treapta câmpiilor, fiecare grupa în parte reprezentând cca. 1/3 din suprafața totală a județului.

Conform STAS 1709/1-90 traseul proiectat se situează în zona de tip climatic I, cu valori a indicelui de umiditate Im -20...0.

Conform STAS 10101/20-90 privind “încărcări date de vânt" amplasamentul se încadrează în zona A.

Conform STAS 10101/21-92 privind “încărcări date de zăpadă” amplasamentul se încadrează în zona A.

Geologia și seismicitatea

Din punct de vedere geomorfologic, amplasamentul cercetat șe găsește într-o zonă de câmpie relativ înaltă cu suprafața plană, Câmpia Aradului, care reprezintă genetic o deltă cuaternară a

Mureșului, constituită la ieșirea din defileul Șoimuș-Lipova.

Amplasamentul nu este afectat de fenomene fizico-mecanice care să-i pericliteze stabilitatea prin fenomene de alunecare.

Din punct de vedere geologic, zona aparține Bazinului Panonic, coloana litologică a acestui areal cuprinzând un etaj inferior afectat Depozitele cuaternare sunt cele care constituie terenul din zonă. Ele sunt reprezentate, în general prin trei tipuri sedimentare:

aluvionare - aluviuni vechi și noi ale râurilor care străbat regiunea și intră în constituția teraselor si luncilor acestora;

gravitațional ■ reprezentate prin alunecări de teren și deluvii de pantă, ce se dezvoltă în zona de „rama” a depresiunii; cu geneza mixtă (eoliană, deluvial-proluvială) reprezentată prin argile cu concrețiuni fero-manganoase și depozite de piemont.

P100-1/2013 încadrează amplasamentul în cauză într-o zonă seismică căreia îi corespunde: perioadă de control (colț), TC=0,7s, accelerația seismică Ag=0,20g.

  • 1.1.    Obiectul studiului

Prezentul studiu geotehnic a fost întocmit în conformitare cu prevederile și reglementările din “Normativ privind principiile, exigențele și metodele cercetării geotehnice a terenului de fundare-NP 074 - 2013 și prezintă analiza situației geologe - tehnice a terenului si a infrastructurii construcțiilor din incinta LICEUL DE ARTE „SABIN DRĂGOI” ARAD, B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20"

, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Studiul geotehnic reprezintă documentația geotehnică de bază si furnizează : >

  • -    rnformațile necesare unei proiectări corespunzătoare și economice;

  • -    informațiile necesare în vederea stabilirii metodei de execuție;

  • -    identifică dificultățile ce pot apărea pe parcursul execuției lucrărilor.

Liceul de Arfă Sabin Drăgoi funcționează în două corpuri de clădiri, care au destinația de școală, amplasate în aceeași locație - B-dul Revoluție nr.20. Ca amplasament, acest liceu este situat în zona Centrală a municipiului Arad( zona Podgoria).

Corpul C1 - clădirea principală a școlii are un regim de înălțime S+P+3E Parțial, Sc = 1.324 mp , Scd= 5.734 mp cu funcțiunea școală. Corpul C2 - clădirea secundară are un regim de înălțime S+P+1E Parțial, Sc=145 mp, Scd=244 mp cu funcțiunea de atelier sculptură. Suprafața totală construită a celor două corpuri (C1 si C2) este de Sc=1.469 mp și Sd= 5.978mp.

Menționăm că pe amplasament există și o sală de sport, dar aceasta nu face obiectul temei, privind izolarea termică, dar proiectantul va analiza sursa și instalația de încălzire precum și alimentarea cu apă caldă a băilor.

Corpul C1: are structura de rezistență din fundații de zidărie de cărămidă continuie, închideri exterioare din zidărie portantă, acoperișul este de tip șarpantă de lemn cu învelitoarele țiglă. De-a lungul timpului clădirea a fost modernizată în interior și exterior, în sensul că s-au reabilitat parțial unele săli de clasă, holurile și grupurile sanitare. Tâmplăria exterioară a fost parțial schimbată din tâmplărie din lemn cu tâmplărie din PVC, tâmplăria interioară este din lemn și este degradată parțial, instalația termică interioară este veche agentul termic este asigurat de către CET cu un schimbător de căldură în plăci, fațadele clădirii nu au degradări, dar nu au fost anvelopate termic. Clădirea nu este accesibilizată pentru persoane cu handicap. Acoperișul are învelitoarea de țiglă de la corpul C1 a fost schimbată în totalitate, este în stare bună. Streașină înfundată trebuie refăcută parțial După refacerea înyelitorii ș-a amenajat în pod, parțial o zonă de mansardă de către scoală, care nu a fost definitivată si de aceea se solicită intervenții si în această zonă.. ! J

Corpul C2: are fundațiile continue sub ziduri, structura de rezistență a clădirii este realizată din zidărie portantă de cărămidă cu acoperiș tip șarpantă de lemn cu învelitoare de țiglă. Tâmplăria exterioară este din PVC, fațada nu este anvelopată termic, instalația termică interioară este veche. Clădirea nu este accesibilizată pentru persoane cu handicap.

Conform Certificatului de urbanism Nr.1562/ 10.08.2021, folosința actuală a terenului este de teren curți construcții.

  • -    Fundațiile nu sunt vizibile. Având in vedere faptul ca nu s-au observant degradări sau efecte ale unor tasari diferențiate, duce la concluzia ca aceste fundatii s-au comportat bine in timp.

  • -    Conform P100- 1/2013 imobilul se incadreaza in clasa II de importanta

  • -    Conform HG 766/1997(anexa 3), imobilul se incadreaza in Categoria de importanta "C" normal;

  • 1.2.    Scopul lucrării

Cercetarea de proiectare a terenului de fundare urmărește să precizeze, conform normativului privind principiile, exigențele și metodele cercetării geotehnice, indicativ NP 074/2013, următoarele elemente:

materialul din care sunt executate fundațiile construcțiilor existente si adâncimea la care se situează talpa fundațiilor;

  • -    succesiunea straturilor geologice care alcătuiesc terenul de fundare în cuprinsul zonei active a fundațiilor existente;

  • -    determinarea efectelor posibile imediate și în timp ale apei asupra terenului de fundare și asupra fundațiilor;

  • -    stabilitatea generală și locală a amplasamentelor;

  • -    prezența pământurilor sensibile la umezire sau a pământurilor cu umflări și contracții mari;

  • -    încadrarea amplasamentului din punct de vedere al seismicității;

  • -    sensibilitatea la îngheț și adâncimea maximă de îngheț;

  • -    posibila agresivitate chimică a terenului;

  • -    posibilitățile de îmbunătăție a caracteristicilor geotehnice ale terenurilor;

  • -    încadrarea terenurilor naturale în categoriile prevăzute în reglementările tehnice specifice, privind lucrările de terasamente;

  • -    semnalarea unor condiții speciale ale amplasamentului și ale terenului de fundare care pot nfluenta desfășurarea normală a realizării lucrărilor de execuție a fundațiilor și a exploatării construcției;

  • -    alte condiții speciale.

  • 1.3.    Volumul lucrărilor

Pentru stabilirea elementelor de mai sus s-a efectuat:

  • -    prospecțiune geologică de mare detaliu;

  • -    s-au consultat documentațiile de specialitate elaborate anterior în zonă;

  • -    s-au executat 2 (doua) sondaje desopertă la fundațiile construcțiilor existente continuate cu 2 (doua) foraje geotehnice (planșa 1),

Perioada de execuție a lucrărilor de cercetare în faza de teren (ianuarie 2022) se poate considera normală din punct de vedere al precipitațiilor.

  • 2.    CADRUL NATURAL

Municipiul Arad se încadrează din punct de vedere morfologic unității majore de relief din Europa centrală - Câmpia Panonică.

în cadrul Câmpiei Panonice se individualizează la limita de sud est unitatea Câmpia Banatului cu subunitatea Câmpia Mureșului, diviziunile Câmpia înaltă a Aradului, Câmpia Nădlacului și Câmpia Vinga.

Câmpia înaltă a Aradului este situată între râurile Mureș la sud și Crișul Alb la nord și nord est.

Relieful acestei câmpii este specific zonelor de divagare în care râurile prezintă cursuri puternic mandrate cu brațe părăsite și suprafețe cu mlaștini.

Relieful nou acumulativ este reprezentat prin terasele Mureșului cu extindere mare în zona cercetată.

Campia Nădlacului situata la vest de Arad, este o câmpie tabulară cu dune de nisip.

Câmpia piemontană Vinga situată la sud de Mureș are caracterul unei câmpii înalte situată la contactul cu dealurile.

Din punct de vedere hidrografic, principala arteră reprezentată de râul Mureș este alohtonă, cu un caracter transversal de la est către vest.

Văile afluente Mureșului sunt pârâul Țiganca și valea Livezile Mici pe partea stângă, iar pe partea dreaptă pârâul Mureșul Mort și canalul Foișor.

Din punct de vedere geologic în zona studiată au fost identificate depozite ce aparțin pannonianului și cuaternarului.

Pannonianul (pn) este reprezentat printr-o succesiune de nisipuri, nisipuri argiloase, marne și argile cu intercalații de pietrișuri și gresii.

Nisipurile au o mare dezvoltare și prezintă culori variate de la gălbui roșcat la cenușiu albicioase.

Marnele situate în baza succesiunii depozitelor pannoniene, au o culoare cenușie - vineție.

J                                       J

Elementele pietrișurilor sunt reprezentate petrografic prin gnaise Oculare, micașisturi, cuarțite, banatite, calcare, gresii și bucăți rulate de minereu de fier.

Grosimea pannonianului variază între 800 - 1600 m.

Cuaternarul este reprezentat prin Pleistocen superior și Holocen Pleistocenuj superior este reprezentat prin:

  • -    depozitele proluviale ale conurilor de dejecție depuse de torenți în zonele de contact morfologic (qpa) reprezentate prin pietrișuri, nisipuri și argile;

  • -    depozitele loessoide reprezentate prin prafuri gălbui, macroporice și cu concrețiuni calcaroase.

Depozitele loessoide se repartizează la două nivele stratigrafice:

  • -    un nivel inferior reprezentat prin depozite loessoide mai vechi de vârstă Pleistocen superior;

  • -    un nivel superior reprezentat prin depozite loessoide noi (prafuri nisipoase, nisipuri prăfoase, prafuri argiloase, gălbui, cenușii, macroporice cu concrețiuni calcaroase) raportate unui interval ce corespunde ultimei părți a Pleistocenului superior și primei părți a Holocenului (qp3 - qhi).

Holocenul_inferior (qh-i) este reprezentat prin depozitele aluvionare ale terasei joase, constituite din pietrișuri și nisipuri cu o grosime ce variază între 5 - 15 m.

Holocenul superior (qh2) este reprezentat prin aluviunile recente ale luncilor constituite din pietrișuri și nisipuri.

Din punct de vedere hidrogeologic, nivelul hidrostatic al stratului acvifer freatic se situează la adâncimi de 3 - 5.00 m și prezintă oscilații funcție de precipitațiile căzute în zonă.

Clima orașului Arad este conținental-moderată, cu slabe influențe mediteraneene, vara înregistrându-se o temperatură medie de 21 °C și iarna o temperatura medie de -1°C.

Cantitatea medie mufflanuală de precipitații este de 582 mm.

Cele mai mari cantități de precipitații se înregistrează în luna iunie (88,6 mm), în general sezonul cald înregistrând 58% din cantitatea totală ca o consecință directă a dominației vânturilor din vest.

Se mai înregistrează un maxim secundar în lunile de toamnă (24% din cantitatea medie anuală). între cele două maxime se intercalează un minim principal: februarie, martie, cu cea mai scăzută valoare de 30 mm și un alt minim în septembrie de 36,5 mm.

Datorită poziției în câmpie a Aradului, zona este supusă tot timpul anului advenției aerului umed din vest și ascensiunea sa în contact cu rama muntoasă a Apusenilor, de aici și explicația frecvenței ridicate a zilelor cu precipitații de 120.

Valoarea medie anuală a umidității relative este de 76%.

Frecventa medie a circulației maselor de aer este cea sud-J                                                                                                     J

estică, frecvența maximă fiind atinsă în luna octombrie (22,6%), urmată de cea sudică în noiembrie (18,9%), de cea nord-estică în mai (17,8%) și cea nord-vestică în iulie (15,0%).

Conform SR EN 1991-1-4/NB : 2007, Acțiuni ale vântului, valoarea fundamentală a vitezei de referință a vântului este de 27 m/sec

Conform SR EN 1991-1-3/NB : 2005, -ncărcări date de zăpadă, pe harta de zonare a valorii caracteristice a încărcării date de zăpadă pe sol, amplasamentul cercetat se situează în zona 1 cu o valoare caracteristică a încărcării din zăpada pe sol de 1.5 kN/m2, cu intervalul mediu de recurență de 50 ani.

Adâncimea maximă de îngheț este de 0.70 - 0.80 m (STAS 6054/77)

Seismic municipiul Arad se situează în zona seismică de gradul 6, conform SR 11100/1 -93

Conform reglementării tehnice „Cod de proiectare seismică -Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri, indicativ P 100 / 1 -2013 zona are o valoare de vârf a accelerației terenului ag = 0.20 g la limita cu ag = 0.15 g pentru cutremure cu intervalul mediu de recurență IMR= 225 ani, cu 20 % probabilitate de depășire în 50 ani Perioada de control (colț) a spectrului de răspuns Tc = 0.7 sec.

  • 3.    INFORMAȚII GEOTEHNICE

Din punct de vedere morfologic, LICEUL DE ARTE „SABIN DRĂGOF ARAD, B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20", MUN. ARAD, JUD. ARAD este situată pe lunca de pe partea stângă a râului Mureș.

Relieful zonei este în general plan și stabil, fără potențial de risc de inundabilitate.

Din punct de vedere geologic \n zona apar formațiuni ce aparțin Holocenului superior.

Din punct de vedere geotehnic caracteristicile infrastructurii construcțiilor existente sunt prezentate în cele ce urmează.

Sondajul descopertă SD.1 executat la exteriorul fundației construcției C1 a evidențiat următoarele : 5                                                                   J

  • -    zidărie din cărămidă cu grosimea de 0.50 m îngropată pe o adâncime de 0.25 m;

  • -    trotuare din dale de beton cu dimensiunile 0.70 / 0.10 m;

  • -    fundatii continue din beton de calitate inferioară;

  • -    lățimea fundației B = 0.50 m;

  • -    adâncimea de fundare Dt = 1.20 m de la cota terenului amenajat;

Stratul de fundare este reprezentat prin argilă nisipoasă, cafeniu gălbuie, plastic vârtoasă.

Sondajul descopertă SD.2 executat la exteriorul fundației construcției C2 a evidențiat următoarele :

  • -    zidărie din cărămidă cu grosimea de 0.30 m îngropată pe o adâncime de 0.10 m;

  • -    trotuare din dale de beton cu dimensiunile 0.70 / 0.10 m;

  • -    fundații continue din beton ;

  • -    lățimea fundației B = 0.30 m;

  • -    adâncimea de fundare Df - 1.00 m de la cota terenului amenajat;

Stratul de fundare este reprezentat prin argilă nisipoasă, cafeniu gălbuie, plastic vârtoasă.

Stratul de fundare este reprezentat prin nisip mijlociu, gălbui, umed cu îndesare medie.

Forajele geotehnice executate în continuarea sondajelor geotehnice au evidențiat o stratificație corelabilă astfel:

  • -    în suprafață umpluturi cu grosimea de 0.65 - 1.20 m;

  • -    urmează până la adâncimi de 1.45 - 1.50 m, strat de argilă nisipoasă / praf nisipos, cafeniu gălbui, plastic vârtos;

  • -    în continuare este interceptat depozit aluvionar constituit din nisip fin - mijlociu, gălbui, umed, cu îndesare medie, cu rar pietriș și grosimea de 1.45 - 1.50 m;

  • -    de la 2.90 - 3.00 m este interceptat stratul de pietriș mic cu nisip cenușiu, umed, ce nu a fost epuizat până la adâncimea de 4.00 m.

Identificarea și caracterizarea pământurilor s-a făcut în faza de teren prin observații directe.

Pe baza observațiilor asupra probelor de pământ, pământurile interceptate de lucrările geotehnice executate, situate în zona activă a fundațiilor existente se încadrează conform NP 074 -2013 la:

  • -    teren bun de fundare - complex argilos - prăfos - nisipos, plastic vârtos;

r teren mediu de fundare - nisip fin - mediu cu îndesare medie.

Nivelul hidrostatic nu a fost nterceptat de lucrările geotehnice executate deoarece se situează la adâncimi mai mari de 4.00 m.

Riscul geotehnic

La încadrarea în categoria geotehnică a zonei cercetate s-au avut în vedere următoarele elemente:

Factori avuti in vedere

Categorii

Punctaj

Condițiile de teren

Terenuri bune - medii

2-3

Apa subterana

Lucrări fără epuismente

1

Clasificarea construcției după categoria de importantă

Redusă- deosebită

2-5

Vecinătăți

risc moderat

2____

Zona seismica de calcul

ag = 0.20g

2

TOTAL ijunețe

9-13

Categoria geotehnică rezultată din corelarea elementelor de mai sus este 1 - 2, cu risc geotehnic redus - moderat.

Presiunea convențională, conform STAS 3300/2 - 85, anexa B, tabelul 17, pentru stratul de fundare existent și lățimi ale fundației B = 1.00 m, este conform tabelului de mai jos:

Denumirea pământurilor

Construcția

J

Adâncimea de fundare

Presiunea conv. kPa

nisip fin - mijlociu

C1b

1.45

300

argilă nisipoasă plastic

C3b

1.00

190

vârtoasa

C2b

1.20

200

Conform STAS 7335 / 3 - 85 cu privire la agresivitatea terenului față de rețelele metalice îngropate se consideră:

  • -    agresivitate medie, umplutură, argilă nisipoasă, praf nisipos;

  • -    agresivitate mica, nisip, pietriș cu nisip.

Conform indicatorului de norme de deviz pentru terasamente Ts / 93, tabelul nr. 1 pământurile întâlnite in forajele geotehnice executate se incadreaza astfel:

Nr.

Crt.

Denumirea pământurilor

Poziția

Proprietăți coezive

Afânarea executarea săpăturii

după

1

umplutură

57

slabe

14- 28 %

2

argilă nisipoasă

5

mijlocii

26 - 32 %

3

praf nisipos

7

slab coezive

14-28 %

5

nisip mijlociu

11

necoezive

8-17%

6

pietriș cu nisip

18

slab coezive

14-28 %

  • 4.    CONCLUZII

Morfologic, terenul pe care sunt amplasate construcțiile liceului se situează pe lunca de pe partea stângă a râului Mureș, subunitate geomorfologică cu aspect tabular, fără a fi afectată de fenomene fizico - geologice de pierdere a stabilității și fără potențial de risc în ceea ce privește fenomenele de inundabilitate.

Din punct de vedere geologic în zonă apar depozite aluvionare de vârstă Holocen superior.

Din punct de vedere litologic succesiunea generală a depozitelor întâlnită în lucrările geotehnice executate pentru prezentul studiu a fost descrisă la capitolul 3 - INFORMAȚII GEOTEHNICE și prezentată la piesele desenate.

Nivelul hidrostatic nu a fost interceptat de lucrările geotehnice executate deoarece se situează la adâncimi mai mari de 4.00 m

Riscul geotehnic al execuției lucrărilor este de nivel redus -moderat.

Prezentul studiu este valabil numai pentru terenul din incinta LICEUL DE ARTE „SABIN DRAGOI” ARAD, B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUNICIPIUL ARAD, JUDEȚUL ARAD

Folosirea lui pentru alte locații scutește inginerul geolog de orice responsabilitate.

Reproducerea neautorizată a textelor și planșelor din acest studiu este interzisă.

Preluarea textelor se poate face numai cu respectarea dreptului de autor.

ÎNTOCMIT, SC. PROIECT Aic SRL

Proiect:

Amplasament:


REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI”

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD.ARAD

Faza de proiectare: DALI

Proiect nr:


1479/1 din: 2022


Pagina: 1 din 44


REABILITARE TERMICA SI MOD INVATAMANT SECUDAR SUPERIOR - L B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20,


CEUL DE ARJM /IUN. ARAD-O

JWTATI DE BIN DRĂGOI

64^ DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A L1 INTERVENȚII


tob


Beneficiar: Municipiul Arad



Proiect:

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂG01"

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare:

DALI

Proiect nr:

1479/1 din: 2022                                              Pagina: 2 din 44

ECHIPA DE ELABORARE A PROIECTULUI:

Nume

Specializare

Semnătură

Xxxxxxxxxxx Xxxxx

Inginer instalații

A

Xxxxxx Xxxx

Arhitect cu drept de semnătură - șef proiect v

Xxxxxx Xxxxxxx

1

Inginer rețele edilitare -devize și liste de cantități

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Inginer construcții construcții civile       '

Xxxxxxxxx

Xxxxxxxxx

Inginer proiectant

Xxxxxx Xxxxxx

Inginer proiectant instalații electrice

Xxxxxxxx Xxxxxx

Inginer instalații

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Inginer construcții construcții civile

Beneficiar

Municipiul ARAD

Proiect

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRAGO!”

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare;

DALI

Proiect nr:

1479/1 din: 2022                                              Pagina: 3 din      44

BORDEROU


A/ PIESE SCRISE
  • 1.     Foaie de capăt

  • 2.     Colectiv de elaborare

  • 3.     Borderou de piese scrise și desen

  • 4.    Memoriu tehnic

  • 5.     Grafic de eșalonare a investiției

  • 6.     Deviz general

    B/ PIESE DESENATE


1. Plan de încadrare în zonă - A00

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10

11

12

13


Planuri de situație -A01


Planuri subsol - A02;A13

Planuri parter-A03;A14

Planuri etaj x - A04;A15

Planuri etaj x - A05;A16

Planuri etaj x - A06;A17

Planuri învelitoare - A07;A18 Secțiunea A-A - A08; A19 Fațadă principală - A09;A20 Fațadă posterioară - A10;A21

Fațadă lateral stânga - A11 ;A22

Fațadă lateral dreapta - A12;A23



Beneficiar;

Municipiul ARAD

Proiect:

REABILITARE TERMICA Sî MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRÂGO1”

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare:

DALI

Proiect nr:

1479/1 din: 2022                                              Paginat 4 din      44

A. PIESE SCRISE

  • 1.    INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIȚII

    • 1.1.    Denumirea obiectivului de investitii

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITATI DE


INVATAMANT SECUDAR SUPERIOR ■ LICEUL DEA B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. A

  • 1.2.    Ordonator principal de credite/investitor

MUNICIPIUL ARAD                    |/o

  • 1.3.    Ordonator de credite (secundar/tertiar)

Nu este cazul.                                  v,

  • 1.4.    Beneficiarul investiției MUNICIPIUL ARAD



    Beneficiar:

    Proiect;

    Amplasament:

    Faza de proiectare:

    Proiect nr:


    DALI 1479/1 din: 2022


    Pagina: 5 din 44


    2. SITUAȚIA EXISTENTA SI NECESITATEA REALIZĂRII LUCRĂRILOR DE INTERVENȚII

    2.1. Prezentarea contextului: politici, strategic legislate, acorduri


    relevante, structuri instituționale si financiare

    Corpurile C1- clădire principala Liceu de Arte“SABIN DRĂ S+P+3E, Sc.=1324mp, Scd=5734mp, funcțiunea d secundara, regim de înălțime S+P+1E parțial - n proiect, C3 - sala de sport - nu face obiectul preze se afla situat in incita LICEU DE ARTE”!

    REVOLUȚIEI, NR^MQN. ARAD, JUD. ARAD.

    învederarăm*' serviciilor de'proi


    regim inaltime clădire entului


    2.2.

    An

    is

    ite si identificarea

    întrupat 1949, elfee sunt markf


    de irte "SABIN DRĂGOI



    arai/ acWzitia


    performanței


    Kă âxl^dj Iii este foarte scăzută iar costurile de întreținere Horderi majore Municipiului în fiecare an. ișToi0 jT^jore constatate cu influen ptul că școala are o vechim


    pregătirea unui plan realist și fezabil de măsuri și confortului interior în clădire, modernizarea unor i asigurarea performanței energetice și integrarea unui ap^rt d


    Pe baza expertizei tehnice si


    2.3.Obiective prec

    Obiectivele preconizate pr^ț condiții optime a de^fdsutapi



    roțetani aceșto



    3.DESCRIEREA CONST1

    Pentru aceasta investiție nu a



    investiției sunt asigurar


    fvitațgycurate precum si ' a^ț;^ a emisiilor d x


    In cadrul DALI se analizeaza doua scenarii: - Scenariul fara proiect

    Reprezintă varianta in care nu se realizează investiția.

    In acest scenariu situație in care nu se va face existenta se va utiliza in starea actuala. In aceasta varianta, ca C


    deterioarare destul de avansate a instalațiilor interioare, infrastructurali regimul de utilizare va fi afectata progresiv, ajungând la posibile situatii extreme de electrocutare, inundatii, implciti deteriorarea structurii de rezistenta.

    Municipiul va trebui sa acopere cheltuieli mari cu readucerea in stare normala de exploatare a clădirii si ar utiliza neratîonal fondurile, deoarece durata de viata a investiției ar fi mica raportat la suma investita, iar impactul asupra obiectivelor propuse ar fi aproape neglijabil. Se considera ca in aceasta varianta nu s-ar atinge scopul propus si ar avea un impact minor asupra segmentelor tinta.


■■■MMM

Beneficiar:

Municipiul ARAD

Proiect:

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOl”

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare:

DALI

Proiect nr:

1478/1 din: 2022                                              Pagina: 6 din      44

  • - Scenariul cu proiect

Reprezintă varianta in care se realizează investiția.

In scenariul cu proiect a fost analizata soluția analizata de auditul energetic si anume soluția conform recomandărilor din auditul energetic :

  • •    Izolarea suplimentară a pereților exteriori, cu polistiren expandat ignifugat de 10 cm;

  • •    termoizolare soclu cu polistiren extrudat de 12 cm grosime

  • •    termoizolare atice cu polistiren expandat de 10 cm grosime

  • •    înlocuirea tamplăriei existente cu tamplarie performanta energetic, dotate cu fante de circulație naturală controlată a aerului între exterior și interior si geam termoizolant dublu low-e;

  • •    înlocuirea ușilor de acces in imobil, existente, cu usi performante energetici, dotate cu fante de circulație naturală controlată a aerului între exterior și interior si geam termoizolant dublu low-e;

  • •    Izolarea suplimentară a planșeului peste ultimul nivel cu polistiren expandat ignifugat de 18 cm la clădirea C1 .

  • •    Izolarea suplimentară a planșeului peste subsol cu polistiren expandat ignifugat cu grosimea de 12 cm;

  • •    Reabilitarea rețelelor termice de distribuție agent termic încălzire si apa calda menajera, precum si a apei reci;

  • •    Lucrări de reabilitare termica a sistemului de încălzire/ a sistemului de furnizare a apei calde de consum, implicit infintarea de grupuri sanitare care sa deservească scopului de utilizare a clădirii

  • •    Se va încerca pe cat posibil schimbarea instalației electrice din conductor de aluminiu cu ajutorul conductorilor de cupru, de preferat N2XH sau NHXH, conform 17/2011 in care se specifica tipul conductorilor utilizati pentru scoli;

  • •    Se va complete/inlocui instalația de iluminat de siguranța;

  • •    Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice

  • •    Lucrări de instalare a sistemelor de climatizare, ventilare naturala si ventilare mecanica pentru asigurarea calitafii aerului interior

  • •    Lucrări de reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii

  • •    Lucrări de management energetic integrat pentru clădiri si alte activitati care conduc la realizarea obiectivelor proiectului

  • 3.1.     Pârtieularitati ale amplasamentului

    • 3.1.1.    Descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/extravilan, suprafața terenului, dimensiuni in plan, regim juridic - natura proprietății sau titlul de proprietate, servituti, drept de preemptiune, zona de utilitate publica, informatii / obligatii / constrângeri extrase din documentațiile de urbanism, după caz

Destinația conform PUG si RLU aferent :-LM- Zona rezidențiala cu clădiri de tip urban Lmu6a;

ISi6- Subzona construcții de invatamant;

Funcțiunea dominanta a zonei: locuire+ dotări aferente.

Funcțiunile complementare admise ale zonei: spatii comerciale, prestări servicii.

Construcțile aflate pe teren, se încadrează în categoria construcțiilor cu caracter civil, în care se desfășoară activități de învatamant și intabulare drept de

Municipiu! ARAD

Proiect:

Amplasament:

Faza de proiectare: Proiect nr:


REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI”

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

DALI

1479/1 din: 2022                                              Pagina: 7 din 44

PROPRIETATE DOMENIU PUBLIC, dobândit prin Convenție, cota actuala 1/1 ;

Intabulare drept de administrare Liceu de Arte „SABIN DRĂGOI’';

Suprafața de teren, conform CF nr. 346227, ARAD - S=4462,00 mp

  • 3.1.2.

Reiatii cu zone invecinate, accesuri existente si/sau cai de acces posibile

Calea de acces este din B-dul Revoluției, Nr.20

Dispunerea clădirii este pe direcția S-E.

Relațiile cu zonele invecinate:

Nord - strada acces.;

Sud - Cad: 345866;

Vest-Cad: 30626;

Est- B-dul Revoluției 20.

  • 3.1.3.    Date seismice si climatice

Clima este plăcută, de tip continental moderat, specified regiunilor de deal si depresiune cu influente oceanice de vest. Temperatura medie anuala din aer este de 7.5°C. Temperatura minima in anul 2011 a fost de -23.8°C , iar maxima in anul 2011, de +32.3°C. Media precipitatjiilor anuale atinge 502mm, cea mai ploioasa luna fiind iunie (60 mm), iar cea mai uscata februarie (30 mm). In ultimii ani, se observa faptul ca iernile devin din ce in ce mai blânde, cu temperaturi care rareori scad sub -14°C și cu zapada din ce In ce mai putina. Verile sunt din ce in ce mai calde, crescând numărul de zile tropicale (in care maxima depășește 30°C).

Din punct de vedere seismic, conform normativului P100-1 /2013, valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare ag = 0,20g, iar valoarea perioadei de control (colt) a spectrului de răspuns este Tc=0,7s.

Conform P100-3/2019 Clasa de risc seismic este Rs III

  • 3.1.4.1    Studiu topografic

Ridicările topografice au fost executate de către pesonal de specialitate. Acestea au permis evidențierea amplasamentului si a suprafețelor pe care trebuie realizate lucrările. Studiile topografice efectuate s-au realizat in sistemul național de coordonate STEREO 70 și cote cu plan de referința Marea Neagra.

  • 3.I.4.2 . Studiu geotehnic
  • -    Anexat.

  • 3.1.4.    Situația utilităților tehnico-edilitare existente:

Clădirea este racordata la următoarele utiiitati:

  • -    Rețea alimentare cu apa

  • -    Rețea canalizare

  • -    Rețea alimentare cu energie electrica

  • -    Rețea alimentare cu gaze naturale

  • 3.1.5.    Studii de teren:
  • - Rețea telefonie si internet

Racordurile la utiiitati se realizează direct de la rețelele de distribuție ale mun. Arad.

Beneficiar

Municipiul ARAD

Proiect:

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMĂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI"

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare:

DAU

Proiect nr:

1479/1 din; 2022                                              Pagina: 8 din      44

  • 3.1.6.    Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de rise, antropici și naturali, inclusiv de schimbări climatice ce pot afecta investifia

Conform analizei de la punctul 5.6.e)

  • 3.1.7.    Informații privind posibile interference cu monumente istorice/de arhitectura sau situri arheologice pe amplasament sau in zona imediat invecinata; existenta condiționărilor specifice in cazul existentei unor zone protejate.

Liceu de Arte “SABIN DRĂGOI” nu se regăsește in lista monumentelor istorice .

  • 3.2.     Regimul juridic:

    • 3.2.1.   Natura proprietății sau titlul asupra construcției existente,

inclusiv servituti, drept de preempfiune;

Clădirile existente se afla in proprietatea municipiului Arad si in administrarea Liceu de Arte “SABIN DRĂGOI"

  • 3.2.2.    Destinația construcției existente;

Corp C1- corp principal - Liceu de Arte“SABIN DRĂGOI”;

Corp C2 - corp sencundar liceu - nu face obiectul prezentului proiect si

Corp C3 - sala de sport - nu face obiectul prezentului proiect

se afla situat in incita LICEU DE ARTE “SABIN DRĂGOI” - B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD si au destiantia de săli de clasa si funcțiuni conexe (laboratoare, birouri, grupuri sanitare, etc.), sala de expoziții si respectiv ateliere

  • 3.2.3.    Includerea construcției existente in listele monumentelor istorice,situri arheologice, arii naturale protejate, precum și zonele de protecție ale acestora și in zone construite protejate, după caz;

Nu este cazul.

  • 3.2.4.    Informatii/obligatii/constrangeri extrase din documentația de urbanism, după caz.

Nu este cazul

  • 3.3. Caracteristici tehnice și parametri specifici:

    3.3.1.    Categoria și clasa de importanta;
  • -    Conform P100-1/2013 imobilul se incadreaza in clasa II de importanta

  • -    Conform HG 766/1997(anexa 3), imobilul se incadreaza in Categoria de importanta "C" normal;

  • -    Conform P118/1999, imobilul se incadreaza la gradul II de rezistenta la foc

  • 3.3.2.    Cod in Lista monumentelor istorice, după caz;

Nu este cazul.

  • 3.3.3.    An/ani/perioade de construire pentru fiecare corp de construcție;

Clădirea in studiu C1 a fost construita in anul 1949.

  • 3.3.4.    Suprafața construita;
  • ❖    Corpul C1- clădirea principală cu regim de înălțime S+P+3E parțial,

Sc = 1324 mp - cu funcțiunea școală;

  • ❖    Corpul C2 - clădirea are un regim de înălțime P+1E parțial,

Sc = 145 mp - cu funcțiunea de atelier sculptură,

  • ❖    Corpul C3 - clădirea are un regim de înălțime P,

Sc = 957 mp - cu funcțiunea de sală sport;

Beneficiar:

Municipiul ARAD

Proiect:

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI"

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare:

DALI

Proiect nr:

1478/1 din: 2022                                              Pagina 9 din      44

Suprafața construita totala clădirii analizate = 1324,00 mp - Corp C1

  • 3.3.5.    Suprafața construita desfasurata;

  • ❖    Corpul C1- clădirea principală cu regim de înălțime S+P+3E parțial, Sd = 5734 - cu funcțiunea școală;

  • ❖    Corpul C2 - clădirea are un regim de înălțime P+1E parțial,

Sd = 244 mp - cu funcțiunea de atelier sculptură,

  • ❖    Corpul C3 - clădirea are un regim de înălțime P, Sd = 957 mp - cu funcțiunea de sală sport;

Suprafața desfasurata totala clădirii analizate = 5734,00 mp - Corp C1

  • 3.3.6.    Valoarea de inventar a construcției;

Conform inventar municipiul Arad

  • 3.3.7.    Alti parametri, in functe de specificul și natura construcției existente. Nu este cazul.

  • 3.4.    Analiza stării construcției, pe baza concluziilor expertizei tehnice și/sau ale auditului energetic, precum și ale studiului arhitecturalo-istoric in cazul imobilelor care beneficiază de regimul de protecție de monument istoric și al imobilelor aflate in zonele de protecție ale monumentelor istorice sau in zone construite protejate. Se vor evidenția degradările, precum și cauzele principale ale acestora, de exemplu: degradări produse de cutremure, acțiuni climatice, tehnologice, tasari diferențiate, cele rezultate din lipsa de intretinere a construcției, concepția structurală inițiala greșita sau alte cauze identificate prin expertiza tehnica.

DATE TEHNICE:

Clădirea C1 - clădire principală Liceu de Arte“SABIN DRĂGOI”

Anul construirii:

1949

Regim de inaltime:

S+P+3E parțial

Aria utila la sol:

1324 mo

Aria construita desfasurata:

5734 mo

Suprafața utila totala:

4693.40 mo

Suprafața construita încălzită:

4693.40 mp

Inaltime clădire:

18.65 m

Tamolaria existenta

PVC

Tio acooeris

tio samantă

Tio ii velitoare

tială ceramică

Zona Climatica:

V

Proiect:

Amplasament:

Faza de proiectare: Proiect nr:


DAU 1470/1 din: 2022


Pagina: 10 din 44


ASIGURAREA CERINȚELOR ESENȚIALE

Clădirile a fost construita in anul 1949. Fațadele clădirilor nu au elemente arhitecturale deosebite, este realizata din zidărie de cărămidă.


Subsol

tehnic vizitabil - la corpul C1 canaljermic________

spatii cu alta destinație


Forma in plan:


Poziția in ansamblu:


asimetrica - la corpul C1

simetrica - la corpul C2 si C3


Terasa:


Izolata - la corpul C1

Izolata - la corpul C2, C3


circula bila _________________

Necirculabila - la corpul C1 acoperiș tip șarpanta


Structura anvelopei opace:


cărămidă plina 30 cm

cărămidă cu goluri 30 cm


_______panouri mari tristrat prefabricati

Structura de rezistenta: - verticala:_____



zidărie simpla

zidărie cu stalpisori si centuri de

grinzi si stâlpi din beton armat

cadre de beton armat_________

pereți structurali din beton armat monolit -panouri mari prefabricate structura mixta__________


- orizontala:


plansee din beton armat monolit planșgg din beton armat jrefabrii


Instalația interioara de incalzire:

centrală termica care utilizează:

  • -    gazmetan

  • -    combustibil lichid

  • -    lemn

sistem de incalzire districtuala; racordare lă



centrale de apartament (central murale cu gaz metan)


Proiect;

Amplasament:

Faza de proiectare: Proiect nr:


DALI 1479/1 din: 2022


Pagina: 11 din


ALCĂTUIREA GENERALA CONSTRUCTIVA SI DE ARHITECTURA

Pereții interior sunt tot din zidărie avand 25 si 30 cm grosime pentru pereții portanti si de 10,15 si 20 cm grosime pentru pereții despărțitori.

Din punct de vedere al regimului de inaltime, clădirea C1 are regim de inaltime


S+P+3E parțial.

Inaltimea parterului este de 3,1 m si etajelor cure la clădirile C3 si C4.

Circulația pe vertical la clădirea C1 se face


Rezistenta mecanica si stabilitatea

(a) Fundatii:

-Structura de rezistenta este alcatuita d monolit, fundatii avand tălpile din beton simp la partea superioara a tălpilor de fundare.


- Fundațiile nu sunt vizibile. Avand in vedere


sau efecte ale unor tasari diferențiate, duce la cd comportat bine in timp.

(b) Structura si anvelopa:

- Structura clădirilor este din cadre si plansee din b interiori sunt executati din zidărie cu cărămidă. Aco lemn la clădirea C1.



la clădirea C1 si 3.60


gl^vatii din beton ț^rmat poziționați


bservant degradau ca aceste fundatii s-au


Economia de energie si izolare termica

A se vedea "Raport Audit Energetic", respectiv ENERGETIC" pentru încadrarea construcției experti consumurile de energie.



kexteriori si


ARHITECTURA

- subsol tehnic - la corpul C1

- parterul cat si restul etajelor au funcțiune pentru salj conexe la corpul C1.

- Inaltimea parterului este de 3,6 m si etajelor curente - Circulația pe vertical la clădirea C1 se face pri? Închiderea exterioara este realizata cu zidărie de căra


cm. Pereții interiori sunt executati din zidărie grosir^^d^ despărțitori, neportanti sunt din zidari de 10,15 si 20


- Acoperișul este de tip șarpanta la clădirea C1 d este din țigla

- Tamplaria clădirilor este realizata din PVC si metal, prin usi cu tamplarie PVC si metal

Clădirea nu are elemente arhitecturale deosebite



Beneficiar

Municipiul ARAD

Proiect:

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI"

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare:

DAU

Proiect nr:

1479/1 din: 2022                                              Pagina: 12 din      44

Funcționalul existent CLĂDIRE C1:

Subsol:

Nr. zonă

Funcțiune încăpere

Sup. utilă

S01

DEPOZITARE

7.6

S02

HOL ACCES

19.79

S03

CASA SCĂRII

24.24

S04

Sk\J\ DE CLASA

38.33

S05

HOL

S06

SALA DE CLASA

l       \ £iVB8.93

S07

SALA DE CLASA f 1

| Sfl9-58

S08

HOL         |o\

1     / *5.58

S09

HOL      V

9   ZÎW8.97

S10

SALA DE CURS

06.69

S11

CORIDOR

34-45

S12

SALA DE CLASA

26.68

S13

SALA DE CLASA

26.68

S13.a

SAS

S14

SALA DE CLASA

jB ..^0^.68

S15

SALA DE CLASA

S16

HOL               /•

S17

hol__H

■x’i’0       . Al

14.4*4

S18

PERCUȚIE           \

S19

SALA DE CLASA

S20

CORIDOR

S21

PERCUȚIE

/X'VLK 0' 72ZC -30

S22

HOL

10.98

S23

PERCUȚIE

8.98

S24

SALA DE CURS        (

k Jb 37.26

S24.a

SAS

4.62

S25

CORIDOR

S26

CASA SCĂRII + ACCEpV .

^^5.6

S26.b

DEPO. _      //^/r

■ ■

S27

PERCUȚIE           *

\ 3_5.38_

S27.a

SAS           £

S27.b

DEPO,          \c \

S28

SALA DE CURS

O) a ■

S29

HOL ACCES

S30

SALA DE CURS

^*10^58.59

S31

CORIDOR

16.5

S32

DEPOZITARE

13.94

S33

SALA DE CURS

27.14

S34

DEPOZITARE

17.94

S35

HOL

25.68

Beneficiar

Proiect;

Amplasament:

Pagina: 13 din 44


Faza de proiectare:

Proiect nr:

DALI 1479/1 din: 2022

S36

SALA DE CURS

16.33

S37

SALA DE CURS

28.78

S38

HOL

24.9

S39

SALA DE CURS

22.79

S40

SALA DE CURS

17.58

S40

SALA DE CURS

19.06

S41

SALA DE CURS

22.66

S42

CASA SCĂRII + ACCES

26.44

1,131.75 m2

PARTER:

Nr. zonă

Funcțiune încăpere

Sup. utilă

P01

ACCES SEC.

9.5

P02

HOL ACCES SEC.

23.31

P03

CASA SCĂRII

6.78

P04

SALA EXPOZIȚII

53.18

P05

HOL

17.49

P05.a

DEPOZITARE

17.49

P06

BIBLIOTECA

49.66

P07

SALA FESTIVITĂȚI

151.39

P07.a

SCENA

38.76

P07.b

DEPOZITARE

11.27

P08

ACCES SEC.

10.12

P09

HOL

4.3

P09.a

G.S.

5.56

P09.a

G.S.F.

3.87

P09.b

G.S.B.

3.69

P10

CORIDOR ATELIERE

30.19

P11

ATELIER PICTURA

43

P12

ATELIER PICTURA

43

P13

DEPOZITARE ATELIER

22.02

P14

HOL

10.38

P15

CAB. INFO.

9.34

P15.a

SAS

9.34

P15.b

DEPOZITARE

3.98

P16

HOL

11.8

P17

ARHIVA

9.2

P18

ATELIER PICTURA

45.9

P19

ACCES

16.18

P20

CORIDOR ATELIERE

57.62

P21

CASA SCĂRII

6.63

P22

SAS

5.72

P22.a

DEPOZITARE

7.02

Beneficiar:

Proiect.

Amplasament:

Pagina: 14 din 44


Faza de proiectare: Proiect nr:

DALI 1470/1 din: 2022

P22.b

DEPOZITARE

12.84

P23

CANCELARIE

78.44

P24

SECRETARIAT l

16.09

P24.a

DEPO,

1.35

P25

SECRETARIAT II

16.7

P25.a

SAS

5.72

P26

HOL G.S.

5.54

P26.a

G.S.F.

5.57

P26.b

G.S.B.

10.84

P27

ACCES PROF.

14.71

P28

HOL

26.75

P29

SALA INTRUMENTE

19

P30

HOL

3.51

P31

HOL

8.98

P32

HOL

10.39

P33

CASA SCĂRII

1.75

P34

CABINET DIRECTOR

31.21

P35

CASA SCĂRII

25

P36

SALA INTRUMENTE

19.2

P37

CABINET MEDICAL

19.15

P38

ACCES SEC.

11.98

P39

CONTABILITATE

31.21

P39.a

SAS

1.94

P39.b

DEPO.

2

1,117.56 m2

ETAJ x:

Nr. zonă

Funcțiune încăpere

Sup. utilă

EI01

SALA DE CLASA

25.72

EI02

CASA SCĂRII

8.59

EI03

SALA DE CLASA

37.27

EI04

HOL

31.95

EI05

SALA DE CLASA

42.9

EI06

SALA DE CLASA

46.93

EI07

CORIDOR ETAJ I

150.18

EI07.a

INSTRUMENTE

6.57

EI07.b

INSTRUMENTE

6.57

EI07.C

INSTRUMENTE

6.57

EI07.d

INSTRUMENTE

6.57

EI08

LAVOAR B.

11.11

EI08.a

G.S.B.

10.96

EI09

SALA DE CLASA

46.93

EI10

SALA DE CLASA

46.93

Beneficiar:

Proiect:

Amplasament:

Pagina: 15 din 44


Faza de proiectare: DALI Proiect nr:          1470/1 din: 2022

EI11

SALA DE CLASA

53.38

EH 2

CABINET PROF.

53.38

E113

SALA DE CLASA

47.88

EI14

SALA DE CLASA

47.88

EH 5

SALA DE CLASA

47.88

EI16

LAVOAR F.

11.2

EI16.a

G.S.F.

11.26

EI17

SALA DE CLASA

47.88

EI18

HOL

35.5

EI19

SALA DE CLASA

18.29

EI20

SALA DE CLASA

26.36

EI21

CASA SCĂRII

7.45

EI22

HOL

23.69

EI23

SALA DE CLASA

26.36

EI24

SALA DE CLASA

18.19

EI25

SALA DE CLASA

25.46

EI26

CASA SCĂRII

7.45

995.24 m2

ETAJ x:

Nr. zonă

Funcțiune încăpere

Sup. utilă

EII01

SALA DE CLASA

25.72

EII02

CASA SCĂRII

8.59

EII03

SALA DE CLASA

37.27

EII04

HOL

31.95

EII05

SALA DE CLASA

42.9

EII06

SALA DE CLASA

46.93

EII07

CORIDOR ETAJ II

150.18

EII07.a

INSTRUMENTE

6.57

EII07.b

INSTRUMENTE

6.57

EII07.C

INSTRUMENTE

6.57

EII07.d

INSTRUMENTE

6.57

EII08

LAVOAR B.

11.11

EII08.a

G.S.B.

10.96

EII09

SALA DE CLASA

46.93

EII10

SALA DE CLASA

46.93

Eli 11

SALA DE CLASA

53.38

EH12

CABINET PROF.

53.38

EII13

SALA DE CLASA

47.88

EII14

SALA DE CLASA

47.88

EII15

SALA DE CLASA

47.88

EII16

LAVOAR F.

11.2

EII16.a

G.S.F.

11.26

Beneficiar:

Municipiul ARAD

Proiect:

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE INVĂȚĂMĂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI"

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare:

DALI

Proiect nr:

1479/1 din: 2022                                              Pagina; 16 din      44

EII17

SALA DE CLASA

44.64

EII18

HOL

35.5

EII19

SALA DE CLASA

18.29

EII20

CASA SCĂRII

7.45

EII21

HOL

23.69

EII22

SALA DE CLASA

26.36

EII23

SALA DE CLASA

18.19

El 124

SALA DE CLASA

25.46

EII25

CASA SCĂRII

7.45

965.64 m2

ETAJ x parțial:

Nr. zonă

Funcțiune încăpere

Sup. utilă

EIII01

ATELIER

27.41

EIII02

CASA SCĂRII

6.99

EIII03

ATELIER

44.45

EIH04

HOL

15.76

EIII05

CABINET PROF.

27.41

EIII06

SALA DE STUDIU

12.6

EIIJ07

ATELIER

30.08

EIII08

HOL

9.4

EUI09

SALA DE STUDIU

12.6

EIII10

SALA DE STUDIU

7.4

EIII11

SALA DE CLASA

31.59

EIII12

ACCES POD

31.59

EIII13

CABINET PROF.

8.45

EIII13.a

HOL

15.44

EIII14

G.S.

3.99

EIII14.a

SAS

8.85

EIII14.b

DEPO.

3.05

EIII15

SALA DE CLASA

31.59

EIII16

HOL

26.75

EIII17

CABINET PROF.

13.27

EIII17.a

DEPO.

3.15

El 1118

SALA DE CLASA

24.65

EIII19

CASA SCĂRII

7.95

EIII20

HOL

16.45

EIII21

SALA DE CLASA

17.44

EIII22

SALA DE CLASA

18.19

EIII23

SALA DE CLASA

25.46

EIII24

CASA SCĂRII

1.25

483.21 m2

Beneficiar:

Municipiul ARAD

Proiect;

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI”

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare:

□ALI

Proiect nr:

1479/1 din: 2022                                              Pagina. 17 din      44

REZISTENȚA

  • (a)    Fundații:

-Structura de rezistenta este alcatuita din fundatii continue si elevatii din beton monolit, fundatii avand tălpile din beton simplu, si cuzineți din beton armat poziționați la partea superioara a tălpilor de fundare.

  • - Fundațiile nu sunt vizibile. Avand in vedere faptul ca nu s-au observant degradări sau efecte ale unor tasari diferențiate, duce la concluzia ca aceste fundatii s-au comportat bine in timp.

  • (b)    Structura si anvelopa:

  • -    Structura clădirilor este din cadre si plansee din beton armat. Pereții exteriori si interiori sunt executati din zidărie cu caramida. Acoperișul este de tip șarpanta din lemn la clădirea CI.

INSTALAȚII SANITARE

Alimentarea cu apa rece a clădirii se face din rețeaua stradala . Distribuția apei este amplasata sub plafonul parterului . Alimentarea cu apa calda menajera se face din racordarea la sistemul centralizat al municipiului Arad. Apele uzate menajere colectate de la obiectele sanitare din grupurile sanitare sunt evacuate in canalizarea menajera exterioara

Nu exista conducta de recirculare apa calda menajera. Conductele de distribuție a apei calde din subsol, executate din țeava de otel zincat prezintă semne vizibile de coroziune, iar mare parte dintre armaturi prezintă pierderi de apa. De asemenea, izolația conductelor, executata cu saltele de vata minerala degradat aproape in totalitate.

In conformitate cu prevederile "Normativului privind executarea lucrărilor întreținere si reparatii la clădiri si construcții speciale" - indicativ GE-032-97 constata ca durata maxima de viata a elementelor de instalatii este depășită.

Evacuarea apelor pluviale de pe acoperișul de tip șarpantă, se realizează prin jgheaburi si burlane

INSTALAȚII TERMICE
  • -    Instalația de încălzire a clădirii se realizează cu corpuri de încălzire statice , montate sub parapetul ferestrelor.

  • -    Sistemul de alimentare a corpurilor de încălzire, este bitubular, conductele sunt montate aparent si vopsite.

  • -    Prepararea agentului termic pentru încălzire precum si pentru prepararea apei calde menajere se face cu ajutorul sustemului centralizat de încălzirea al municipiului. Instalațiile interioare de încălzire, avand depășită durata normata de funcționare, se caracterizează printr-o funcționare defectuoasa, cu un randament redus, datorat depunerilor de calcar in interiorul corpurilor de încălzire si al țevilor.

  • -    Conductele de distribute a agentului termic din subsol, executate din țeava de otel, prezintă o stare de uzura avansata, cu puncte de rugina si zone cu izolația termica deteriorate, dar sunt in stare funcționala. De asemenea unele armaturi prezintă pierderi de apa.

  • -    Lucrările de reabilitare pentru instalația de încălzire centrala se impun, cu atat mai mult, cu cat durata maxima de viata a multor elemente de instalatii este depășită.



    Beneficiar:

    Municipiul ARAD

    Proiect:

    REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI"

    Amplasament:

    B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

    Faza de proiectare:

    DALI

    Proiect nr:

    1479/1 din: 2022                                           Pagina 18 din      44

  • -    "Normativul privind executarea lucrărilor de întreținere si reparatii la clădiri si construcții speciale" Indicativ GE 032-97, Anexa 2 precizează ca pentru țevi de otel durata de viata este de 30 ani, iar pentru izolatii termice de 20 de ani, ambele depășite substanțial.

  • -    Centrala termica este prevăzută cu doua cazane pe gaz in stare de funcționare insa cu nivel redus de automatizare si durata de viata depășită.

INSTALAȚII ELECTRICE
  • -    Alimentarea cu energie electrica se face din rețeaua stradala pana la tabloul general al clădirii. Din tabloul general se aiimenteaza tablourile secundare montate la fiecare nivel. Din tablourile secundare sunt alimentate circuitele de iluminat si prize. Circuitele de iluminat si prize sunt realizate cu conductor de aluminiu iar protecția circuitelor se realizează cu siguranțe fuzibile de tip LF.

  • -    In incita clădiri nu exista sistem de detecție si semnalizare in caz de incendiu conform PI 18/3- 2015 si a tuturor prevederilor legale referitoare la sistemul de detector, semnalizare si larmare in caz de incendiu . In incita clădiri nu exista instalație de iluminare de siguranța la evacuare si iluminat de siguranța pentru marcare poziției hidrantilor interiori conform prevederilor art.7.23 din normativul 17-2011.

INSTALAȚII DE VENTILARE/CLIMATIZARE
  • -    Nu exista.

UTILITĂTI

Utilitățile asigurate in clădire sunt următoarele:

  • -    Alimentare cu energie electrica din rețeaua de joasa tensiune

  • -    Alimentare cu gaz din rețeaua municipala

  • -    Alimentare cu apa rece de la rețeaua municipal

Telefonie si internet

  • 3.5.    Starea tehnica, inclusiv sistemul structural și analiza diagnostic, din punctul de vedere al asigurării cerințelor fundamentale aplicabile, potrivit legii.

Clădirea se prezintă stare tehnica SATISFACATOARE, conform expertizei tehnice anexate.

  • 3.6. Actul doveditor al forței majore, după caz.

Nu este cazul.

  • 4. CONCLUZIILE EXPERTIZEI TEHNICE SI AUDITULUi ENERGETIC:

în urma întocmirii audituluî energetic al clădirii s-a evidențiat necesitatea luării de masuri de intervenție in vederea scăderii consumurilor energetice și creșterea performanței energetice a clădirii. In expertizarea si auditarea energetica s-a urmarit determinarea eficientei termice a fiecărui element de anvelopare al clădirii in ansamblu ei. în acest sens au fost luate in considerare mai multe soluții de reabilitare termica sau combinatii de soluții, recomandarea fiind conform capitolului de mai jos.

Alegerea soluției a tinut cont de următorii factori:

  • •    încadrarea in prevederile legislative actuale ;

  • •    încadrarea în bugetul stabilit;

  • •    Eficienta tehnico-economica a soluțiilor luate in considerare cu alegerea celei

    Beneficiar:

    Municipiul ARAD

    Proiect:

    REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLADIRi UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE "SABIN DRÂGOI”

    Amplasament:

    B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

    Faza de proiectare:

    DAU

    Proiect nr:

    1479/1 din: 2022                                            Pagina; 19 din      44

optime;

  • •    Asigurarea rezistentelor minime impuse pentru fiecare element de anvelopa;

  • •    Asigurarea indicatorilor globali specifici;

  • •    Scăderea consumurilor specifice sub cele maxime impuse prin lege;

  • •    consumul anual specific de energie pentru încălzire înainte de reabilitare este de 256,66 kWh/m2an

  • •    consumul anual specific de energie pentru încălzire după reabilitare va fi de 114,07 kWh/m2an

  • •    economia anuală a consumului de energie pentru încălzire rezultă prin diferența celor doua; astfel, economia de energie în valoare absolută este de 142.59 kWh/m2an, iar în procent aceasta reprezintă 55,55 % care este mai mare decît 40%.

în concluzie, prin măsurile propuse se va realiza reducerea cu minim 40% a consumului de energie pentru încălzire (reducerea va fi de 55,55 % > 40%), aspecte precizate în raportul de audit energetic.

256,66 kWh/m2an - 114.07 = 142.59 kWh/m2an

142.59 / 256.66 kWh/m2an*100 =55.55 %;

Recomandări:

în urma realizării auditului si expertizei energetice se recomanda adoptarea soluției sau combinației de soluții:

  • •    Izolarea suplimentară a pereților exteriori, cu polistiren expandat ignifugat de 10 cm;

  • •    Termoizolare soclu cu polistiren extrudat de 12 cm grosime

  • •    Termoizolare atice cu polistiren expandat de 10 cm grosime

  • •    înlocuirea tamplăriei existente cu tamplarie performanta energetic, dotate cu fante de circulație naturală controlată a aerului între exterior și interior si geam termoizolant dublu low-e;

  • •    înlocuirea ușilor de acces in imobil, existente, cu usi performante energetici, dotate cu fante de circulație naturală controlată a aerului între exterior și interior si geam termoizolant dublu low-e;

  • •    Izolarea suplimentară a planșeului peste ultimul nivel cu polistiren expandat ignifugat de 18 cm la clădirea C1

  • •    Izolarea suplimentară a planșeului peste subsol cu polistiren expandat ignifugat cu grosimea de 12 cm;

  • •    Reabilitarea rețelelor termice de distribuție agent termic încălzire si apa calda menajera, precum si a apei reci;

  • •    Lucrări de reabilitare termica a sistemului de incalzire/ a sistemului de furnizare a apei calde de consum, implicit infintarea de grupuri sanitare care sa deservească scopului de utilizare a clădirii

  • •    Se va încerca pe cat posibil schimbarea instalației electrice din conductor de aluminiu cu ajutorul conductorilor de cupru, de preferat N2XH sau NHXH, conform 17/2011 in care se specifica tipul conductorilor utilizati pentru scoli;

  • •    Se va complete/inlocui instalația de iluminat de siguranța;

  • •    Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice

    Beneficiar:

    Proiect:

    Amplasament

    Faza de proiectare: Proiect nr:


Municipiul ARAD

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMĂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE "SABIN DRÂGOI"

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD DAU

1479/1 din: 2022                                           Pagina 20 din 44

  • •    Lucrări de instalare a sistemelor de climatizare, ventilare naturala si ventilare mecanica pentru asigurarea calitafii aerului interior

  • •    Lucrări de reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii

  • •    Lucrări de management energetic integrat pentru clădiri si alte activitati care conduc la realizarea obiectivelor proiectului

  • 4.1.    Clasa de rise seismic;

Clasa de risc seimic este III, corespunzătoare construcțiilor la care răspunsul seismic așteptat este similar celui obtjinut la construcțiile proiectate pe baza prescripțiilor in vigoare.

  • 4.2.    Prezentarea a minimum doua soluții de intervenție

    In cadrul DALI se analizeaza doua scenarii:
    -    Scenariul fara proiect

Reprezintă varianta in care nu se realizează investiția.

In acest scenariu situație in care nu se va face proiectul iar clădirea existenta se va utiliza in starea actuala. In aceasta varianta, ca urmare a stării de deterioarare destul de avansate a instalațiilor interioare, infrastructura si regimul de utilizare va fi afectata progresiv, ajungând la posibile situatii extreme de electrocutare, inundatii, implciti deteriorarea structurii de rezistenta.

Municipiul va trebui sa acopere cheltuieli mari cu readucerea in stare normala de exploatare a clădirii si ar utiliza nerational fondurile, deoarece durata de viata a investiției ar fi mica raportat la suma investita, iar impactul asupra obiectivelor propuse ar fi aproape neglijabil. Se considera ca in aceasta varianta nu s-ar atinge scopul propus si ar avea un impact minor asupra segmentelor tinta.

  • -    Scenariul cu proiect

Reprezintă varianta in care se realizează investiția.

In scenariul cu proiect a fost analizata soluția analizata de auditul energetic si anume soluția conform recomandărilor din auditul energetic :

  • •    Izolarea suplimentară a pereților exteriori, cu polistiren expandat ignifugat de 10 cm;

  • •    termoizolare soclu cu polistiren extrudat de 12 cm grosime

  • •    termoizolare atice cu polistiren expandat de 10 cm grosime

  • •    înlocuirea tamplăriei existente cu tamplarie performanta energetic, dotate cu fante de circulație naturală controlată a aerului între exterior și interior si geam termoizolant dublu low-e;

  • •    înlocuirea ușilor de acces in imobil, existente, cu usi performante energetici, dotate cu fante de circulație naturală controlată a aerului între exterior și interior si geam termoizolant dublu low-e;

  • •    Izolarea suplimentară a planșeului peste ultimul nivel cu polistiren expandat ignifugat de 18 cm la clădirea C1 .

  • •    Izolarea suplimentară a planșeului peste subsol cu polistiren expandat ignifugat cu grosimea de 12 cm;

  • •    Reabilitarea rețelelor termice de distribuție agent termic încălzire si apa calda menajera, precum si a apei reci;

  • •    Lucrări de reabilitare termica a sistemului de încălzire/ a sistemului de furnizare a apei calde de consum, implicit infintarea de grupuri sanitare care sa deservească

Beneficiar:

Proiect

Amplasament:

Faza de proiectare: DALI Proiect nr:          1479/1 din: 2022

Pagina: 21 din 44


scopului de utilizare a clădirii

  • •    Se va încerca pe cat posibil schimbarea instalației electrice din conductor de aluminiu cu ajutorul conductorilor de cupru, de preferat N2XH sau NHXH, conform 17/2011 in care se specifica tipul conductorilor utilizati pentru scoli;

  • •    Se va complete/inlocui instalația de iluminat de siguranța;

  • •    Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice

  • ■    Lucrări de instalare a sistemelor de climatizare, ventilare naturala si ventilare mecanica pentru asigurarea calitafii aerului interior

  • •    Lucrări de reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii

  • •    Lucrări de management energetic integrat pentru clădiri si alte activitati care conduc la realizarea obiectivelor proiectului

Soluțiile tehnice și măsurile propuse de către expertul tehnic spre a fi dezvoltate in cadrul documentației de avizare a lucrărilor de intervenții lucrărilor de intervenții;

Soluția tehnica recomandata de către auditorul energetic corespunde scenariului CU PROIECT

  • 4.4.    Recomandarea intervențiilor necesare pentru asigurarea funcționarii conform cerințelor și conform exigențelor de calitate.

Pentru a putea sa fie exploatate clădirile in condiții optime din punct de vedere eneregetic si a costurilor de intretinere\operare, nivel de contort standard pentru activitatile desfășurate, intervențiile necesare sunt cele recomandate de către auditorul energetic.

Soluțiile tehnice și măsurile propuse de către expertul tehnic spre a fi dezvoltate in cadrul documentației de avizare a lucrărilor de intervenții lucrărilor de intervenții;

  • 4.5. Concluziile raportului de expertiză tehnică

Elaborator: Ing. Xxxxx X. Xxxxxxxx-Xxxx, Grad: I

Specializare: AE I CI, Seria: UA Număr: 01721

în urma intocmirii auditului energetic al clădirii s-a evidențiat necesitatea luării de masuri de intervenție in vederea scăderii consumurilor energetice și creșterea performanței energetice a clădirii. In expertîzarea si auditarea energetica s-a urmărit determinarea eficientei termice a fiecărui element de anvelopare al clădirii in ansamblu ei. în acest sens au fost luate in considerare mai multe soluții de reabilitare termica

sau combinatii de soluții, recomandarea fiind confq Alegerea soluției a tinut cont de următorii încadrarea in prevederile legislative act încadrarea în bugetul stabilit;

Eficienta tehnico-economica a solutiifbQ optime;

Asigurarea rezistentelor minime impuȘp’p

  • •    Asigurarea indicatorilor globali specific^

  • •    Scăderea consumurilor specifice sub c

  • •    consumul anual specific de energie pentr

256,66 kWh/m2an


lege;

de reabilitare este de


• consumul anual specific de energie pentru încălzire după reabilitare va fi de



Beneficiar:

Proiect;

Amplasament:

Faza de proiectare: DALI Proiect nr:          1479/1 din: 2022

Pagina: 22 din 44


114,07 kWh/m2an

  • • economia anuală a consumului de energie pentru încălzire rezultă prin diferența celor doua; astfel, economia de energie în valoare absolută este de 142,59 kWh/m2an, iar în procent aceasta reprezintă 55,55 % care este mai mare decît 40%.

în concluzie, prin măsurile propuse se va realiza reducerea cu minim 40% a consumului de energie pentru încălzire (reducerea va fi de 55,55 % > 40%), aspecte precizate în raportul de audit energetic.

256,66 kWh/m2an - 114.07 = 142.59 kWh/m2an

  • 142.59 / 256.66 kWh/m2an*100 =55.55 %;

Recomandări:

în urma realizării auditului si expertizei energetice se recomanda adoptarea soluției sau combinației de soluții:

  • •    Izolarea suplimentară a pereților exteriori, cu polistiren exp. ignifugat de 10 cm;

  • •    Termoizolare soclu cu polistiren extrudat de 12 cm grosime

  • •    Termoizolare atice cu polistiren expandat de 10 cm grosime

  • •    înlocuirea tamplăriei existente cu tamplarie performanta energetic, dotate cu fante de circulație naturală controlată a aerului între exterior și interior si geam termoizolant dublu low-e;

  • •    înlocuirea usilor de acces in imobil, existente, cu usi performante energetici, dotate cu fante de circulație naturală controlată a aerului între exterior și interior si geam termoizolant dublu low-e;

  • •    Izolarea suplimentară a planșeului peste ultimul nivel cu polistiren expandat ignifugat de 18 cm la clădirea C1.

  • •    Izolarea suplimentară a planșeului peste subsol cu polistiren expandat ignifugat cu grosimea de 12 cm;

  • •    Reabilitarea rețelelor termice de distribuție agent termic încălzire si apa calda menajera, precum si a apei reci;

  • •    Lucrări de reabilitare termica a sistemului de încălzire/ a sistemului de furnizare a apei calde de consum, implicit infintarea de grupuri sanitare care sa deservească scopului de utilizare a clădirii

  • •    Se va încerca pe cat posibil schimbarea instalației electrice din conductor de aluminiu cu ajutorul conductorilor de cupru, de preferat N2XH sau NHXH, conform 17/2011 in care se specifica tipul conductorilor utilizati pentru scoli;

  • •    Se va complete/inlocui instalația de iluminat de siguranța;

  • •    Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice

  • •    Lucrări de instalare a sistemelor de climatizare, ventilare naturala si ventilare mecanica pentru asigurarea calitafii aerului interior

  • •    Lucrări de reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii

  • •    Lucrări de management energetic integrat pentru clădiri si alte activitati care conduc la realizarea obiectivelor proiectului

Metode de investigare folosite la elaborarea expertizei

  • ■    Având in vedere scopul pentru care s-a elaborat prezentul raport de expertiza, consider ca este necesara si suficienta analiza prin metoda de evaluare

    Beneficiar:

    Municipiul ARAD

    Proiect:

    REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI"

    Amplasament:

    B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

    Faza de proiectare:

    DALI

    Proiect nr:

    1479/1 din: 2022                                              Pagina: 23 din      44

calitativa (conform normativului P100-3/2019) a structurii construcției existente. In acest scop au fost făcute constatări si evaluări calitative prin metode expeditive si vizualizări la fata locului.

  • -    Datorita modificărilor ce urmeaza a fi efectuate care nu au un caracter important din punct de vedere structura! sau de afectare a structurii de rezistenta s-a folosit la elaborarea expertizei doar metoda de evaluare calitativa amintita mai sus.

Metoda de evaluare calitativa urmărește stabilirea:

  • - daca si in ce măsură prin amenajarea efectuata se pot produce modificări semnificative asupra structurii de rezistenta si eventualele masuri ce se impun;

-daca si in ce măsură condițiile de execuție a lucrărilor de eficientizare condițiile de exploatare ale construcției corespund normelor actuate.

Evaluarea calitativa se face pe baza examinării la fata locului a clădirii existente în ansamblul sau, ca si o serie de elemente constructive a structura sondaj.

încadrarea construcției in clase si categorii

La intocmirea prezentei documentatii s-au avut in vedere din normativul P100-3/2019, "COD DE PROIECTARE SES1SMICA -PREVEDERI PENTRU EVALUAREA SEISMICA A CLĂDIRILOR EXISTENTE", precum si prescripțiile tehnice prevăzute de Normativul NP 007/97 "Cod de proiectare pentru structuri alcătuite din cadre si pereți structural din beton armat".

Încadrarea clădirii conform Codului de protecție seismica P 100-1/2013 este următoarea:

Din punct de vedere al evenimentelor seismice, avand intervalul mediu de recurenta (IMR) de referința de 100 de ani, amplasamentul se afla intr-o zona in care valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectarea seismica este ag=0.2 g valoarea perioadei de control (colt) a spectrului de răspuns pentru zona amplasamentului considerat, este Tc=0.7s.

Clasa de importanta si de expunere la cutremur este II.

Descrierea lucrărilor ce urmeaza a se efectua

In vederea îndeplinirii scopului urmărit si anume creșterea eficientei energetice a clădirii existente, Primăria Municipiului Arad dorește executarea lucrărilor de reabilitare termica, care presupun o intervenție asupra anvelopei imobilelor, lucrări care au un rol determinant in asigurarea confortului prin creșterea capacitatii de termoizolare, si economisirea resurselor energetice prin eliminarea pierderilor de căldură prin pereții exteriori.

Compartimentări propuse: nu se intervine la funcționalul existent.

Principalele lucrări de intervenție, care urmeaza a se efectua in cazul clădirilor studiate sunt:

-Izolarea termica a pereților exteriori;

-Izolarea termica a pianseului peste subsolul tehnic

  • - înlocuirea ferestrelor si ușilor exterioare cu tamplarie din aluminiu cu geam tripan;

    Beneficiar:

    Municipiul ARAD

    Proiect:

    REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI”

    Amplasament:

    B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

    Faza de proiectare:

    DALI

    Proiect nr:

    1479/1 din: 2022                                              Pagina: 24 din      44

-Termoizolarea planseului de la ultimul nivel la clădirea C;

-înlocuire inveîitorii existente la corpul C1 cu invelitoare din tabla profilata tip țigla -Termoizolare soclu fundație

-Reabilitare instalatii electrice si iluminat

-Reabilitare sistem încălzire

-Realizare sistem ventilație si climatizare

-Realizare sistem termosolar si fotovoltaic montat pe acoperiș

-Sistem de preluare și descărcare a apelor pluviale,inclusiv trotuare perimetrale

-Modernizarea grupurilor sanitare

-Zugrăveala exterioară a clădirii

Concluzii

Proiectantul precizează ca expertiza a avut ca scop analizarea structurii de rezistență a clădirii, din punct de vedere al asigurării cerinței esențiale "A1"- rezistenta mecanica si stabilitate" prin metoda calitative, in vederea posibilității reabilitării termice a pereților exteriori, înlocuirea tamplariei exterioare si refacerea termoizolatiei planseului peste ultimul nivel

în cazul reabilitării termice a clădirilor expertiza tehnică se efectuează în vederea realizării lucrării de intervenție la anvelopa clădirii Liceu de Arte - Sabin Drăgoi, municipiul Arad, județul Arad pentru clădirile C1.

Se fac următoarele mențiuni:

  • -    Este o clădire cu cel mult trei niveluri supraterane însă nu a fost proiectată conform P100-81 și nu au fost efectuate lucrări de intervenție, astfel cum sunt regelementate de Legea nr. 10/1995, cae să-i diminueze capacitatea de rezistență și stabilitate de ansamblu avută în vedere la proiectare

  • -    Nu a fost încadrată anterior, prin expertiză tehnică, în clasa de risc seismic Rsl conform normativului P100-92, respectiv Rs I conform codului P100-3/2008, și nu au fost executate sau se află în curs de execuție lucrări de intervenție pentru creșterea nivelului de siguranță la acțiuni seismice

  • -    Construcțiile nu sunt clasate și nu se găsesc în curs de clasare ca monument istoric

Având în vedere mențiunile de mai sus, conform C254 cap 3.4.1, expertizarea tehnică pentru cerința fundamentală “rezistență mecanică și stabilitate” se efectuează fără evaluarea seismică a clădirii existente.

Beneficiarului îi revine sarcina să întocmească documentațiile tehnice de execuție pentru lucrările de eficientizare energetică verificate de un verificator de proiecte atestat.

  • 4.6 Concluziile auditului energetic Date generale. Situația existenta

    Beneficiar:

    Municipiul ARAD

    Proiect;

    REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE "SABIN DRÂGOI"

    Amplasament:

    B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

    Faza de proiectare:

    □ALI

    Proiect nr:

    1479/1 din: 2022                                              Pagina. 25 din      44

CLĂDIRII ANALIZATE

Clădirea C1 - Scd = 5734 mp (S +P +3 E parțial)

Rezultate

Valoare la începutul implementării proiectului

Valoare la finalul implementării proiectului

Reducere procentuală

Consum anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/m2an)

256,66

114,07

55,55%

Consum de energie primară totală (kWh/m2an)

324,70

157,12

51,61%

Consum de energie primară totală utilizând surse convenționale (kWh/m2an)

324,70

138,27

57,36%

Consum de energie primară totală utilizând surse regenerabile (kWh/m2an)

0

18,85

Nivel anual estimat al gazelor cu efect de seră (echivalent (kgCO2/ mzan)

60,07

29,07

51,61%

Concluziile raportului de audit energetic

în urma întocmirii auditului energetic al clădirii s-a evidențiat necesitatea luării de masuri de intervenție in vederea scăderii consumurilor energetice și creșterea performanței energetice a clădirii. In expertizarea si auditarea energetica s-a urmărit determinarea eficientei termice a fiecărui element de anvelopare al clădirii in ansamblu ei . în acest sens au fost luate in considerare mai multe soluții de reabilitare termica sau combinatii de soluții, recomandarea fiind conform capitolului de mai jos.

Alegerea soluției a tinut cont de următorii factori :

  • •    încadrarea in prevederile legislative actuale ;

  • •    încadrarea în bugetul stabilit;

  • •    Eficienta tehnico-economica a soluțiilor luate in considerare cu alegerea celei optime;

  • •    Asigurarea rezistentelor minime impuse pentru fiecare element de anvelopa;

  • •    Asigurarea indicatorilor globali specifici;

  • •    Scăderea consumurilor specifice sub cele maxime impuse prin lege;

  • •    consumul anual specific de energie pentru încălzire înainte de reabilitare este de 256,66 kWh/m2an

  • •    consumul anual specific de energie pentru încălzire după reabilitare va fi de 114,07 kWh/m2an

  • •    economia anuală a consumului de energie pentru încălzire rezultă prin diferența celor doua; astfel, economia de energie în valoare absolută este de 142,59 kWh/m2an, iar în procent aceasta reprezintă 55,55 % care este mai mare decît 40%.

Beneficiar:         Municipiul ARAD

p .            REABILITARE TERMICA St MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR

‘ ®C '          SUPERIOR-LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI”

Amplasament:     B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD. JUD. ARAD

Faza de proiectare: DALI

Proiector:          1479/1 din: 2022                                              Pagina: 26 din 44

în concluzie, prin măsurile propuse se va realiza reducerea cu minim 40% a consumului de energie pentru încălzire (reducerea va fi de 55,55 % > 40%), aspecte precizate în raportul de audit energetic.

256,66 kWh/m2an -114.07 = 142.59 kWh/m2an

142.59/256.66 kWh/m2an*100 =55.55 %;

Recomandări:

în urma realizării auditului si expertizei energetice se recomanda adoptarea soluției sau combinației de soluții:

VARIANTA MINIMALA
  • •    Izolarea suplimentară a pereților exteriori, cu polistiren expandat ignifugat de 10 cm;

  • •    Termoizolare soclu cu polistiren extrudat de 12 cm grosime

  • •    Termoizolare atice cu polistiren expandat de 10 cm grosime

  • •    înlocuirea tamplăriei existente cu tamplarie performanta energetic, dotate cu fante de circulație naturală controlată a aerului între exterior și interior si geam termoizolant dublu low-e;

  • •    înlocuirea ușilor de acces in imobil, existente, cu usi performante energetici, dotate cu fante de circulație naturală controlată a aerului între exterior și interior si geam termoizolant dublu low-e;

  • •    Izolarea suplimentară a planșeului peste ultimul nivel cu polistiren expandat ignifugat de 18 cm la clădirea C1

  • •    Izolarea suplimentară a planșeului peste subsol cu polistiren expandat ignifugat cu grosimea de 12 cm;

  • •    Reabilitarea rețelelor termice de distribuție agent termic încălzire si apa calda menajera, precum si a apei reci;

  • •    Lucrări de reabilitare termica a sistemului de încălzire/ a sistemului de furnizare

a apei calde de consum, implicit înființarea de grupuri sanitare care sa deservească scopului de utilizare a clădirii

  • •    Se va încerca pe cat posibil schimbarea instalației electrice din conductor de aluminiu cu ajutorul conductorilor de cupru, de preferat N2XH sau NHXH, conform 17/2011 in care se specifica tipul conductorilor utilizati pentru scoli;

  • •    Se va complete/inlocui instalația de iluminat de siguranța;

  • •    Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice

  • •    Lucrări de instalare a sistemelor de climatizare, ventilare naturala si ventilare mecanica pentru asigurarea calitafii aerului interior

  • •    Lucrări de reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii

  • •    Lucrări de management energetic integrat pentru clădiri si alte activitati care conduc la realizarea obiectivelor proiectului

VARIANTA MAXIMALA
  • •    Izolarea suplimentară a pereților exteriori, cu vata bazaltica de 10 cm;

  • •    Termoizolare soclu cu polistiren extrudat de 12 cm grosime

  • •    Termoizolare atice cu vata bazaltica de 10 cm grosime

  • •    înlocuirea tamplăriei existente cu tamplarie performanta energetic, dotate cu fante de circulație naturală controlată a aerului între exterior și interior si geam

    Beneficiar:

    Proiect:

    Amplasament:

    Faza de proiectare: Proiect nr:


    Municipiul ARAD

    REABILITARE TERMICA Si MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE INVĂȚĂMĂNT SECUDAR

    SUPERIOR - LICEUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI"

    B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD


    DALI 1479/1 din: 2022


    Pagina 27 din 44


    termoizolant dublu low-e;

    • •    înlocuirea ușilor de acces in imobi dotate cu fante de circulație n interior si geam termoizolant d

    • •    Izolarea suplimentară a planșe ignifugat de 18 cm la clădirea o

    • •    Izolarea suplimentară a planșeul


    cu grosimea de 12 cm;

    Reabilitarea rețelelor termice de dis^rpj



    performante energetici, S^ului între exterior și


    £rr^n expandat ignifugat


    fc încălzire si apa calda


    menajera, precum si a apei reci;

    Lucrări de reabilitare termica a sistemului de încălzire/ a sistemului de furnizare a apei calde de consum, implicit infintarea de grupuri sanitare care sa


    deservească scopului de utilizare a clădirii Se va încerca pe cat posibil schimbarea instal aluminiu cu ajutorul conductorilor de cupn. conform 17/2011 in care se specifica tipul Se va complete/inlocui instalația de iluminat Instalarea unor sisteme alternative de prod Lucrări de instalare a sistemelor de climati mecanica pentru asigurarea calitafii aerulu Lucrări de reabilitare/ modernizare a instalație



    onductor de au NHXH, scoli;


    ladirii


    Lucrări de management energetic integrat                            care

    conduc la realizarea obiectivelor proiectului


    ANALIZA ALTERNATIVELOR


    ALTERNATIVE ANALIZATE

    ALTERNATIVA A -VATA BAZALTICA


    ALTERNATIVAB POLISTIREN EXPANDAT



    ignifug


    Cost mai mic



    ctivitate termica mai mare


    Rezistenta la compresiune si tractiunea mai crescută


    Clasa de rezistenta la foc mai scăzută


    Având in vedere cele de mai sus, întrucât economia de energie este estimata a fi comparabila, se recomanda a se pune in practica VARIANTA MINIMALA



    Beneficiar:

    Proiect:

    Amplasament: Faza de proiectare: Proiect nr:


DALI

1478/1 din- 2022                                           Pagina: 28 din 44

  • 4.    IDENTIFICAREA SCENARIILOR/OPTIUNILOR

TEHNICO-ECONOMICE (MINIMUM DOUA) Șl ANALIZA DETALIATA A ACESTORA

  • 5.1    SOLUȚIA SOLUȚIA TEHNICA, DIN PUNCT DE VEDERE TEHNOLOGIG CONSTRUCTIV, TEHNIC, FUNCTIONAL-ARHITECTURAL SI ECONOMIC

S-au luat in considerare doua alternative:

Alternativa zero sau varianta „fara proiect" reprezintă situația in care nu se va face proiectul iar clădirea existenta se va utiliza in starea actuala. In aceasta varianta, ca urmare a stării de deterioarare destul de avansate a instalațiilor interioare, infrastructure si regimul de utilizare va fi afectata progresiv, ajungând la posibile situatii extreme de electrocutare, inundatii, implcîti deteriorarea structurii de rezistenta.

Municipiul va trebui sa acopere cheltuieli mari cu readucerea in stare normala de exploatare a clădirii si ar utiliza nerational fondurile, deoarece durata de viata a investiției ar fi mica raportat la suma investita, iar impactul asupra obiectivelor propuse ar fi aproape neglijabil. Se considera ca in aceasta varianta nu s-ar atinge scopul propus si ar avea un impact minor asupra segmentelor tinta.

Alternativa maxima sau varianta „cu proiect" reprezintă varianta in care se vor realiza lucrările de reabilitare energetica a fațadei clădirii si instalațiilor interioare. Varianta recomandata de proiectant este „cu proiect"

Prin proiect se propune execuția următoarelor lucrări de intervenție DESCRIEREA LUCRĂRILOR

Realizarea lucrărilor de intervenție are ca scop creșterea performantei energetice a clădirii, astfel incat consumul anual specific de energie calculat sa scada sub 100 kWh/m2 arie utila, in condiții de eficienta economica.

  • A. Lucrări de reabilitare termica a anvelopei

  • a)    izolarea termica a pârtii opace a fațadelor;

VARIANTA MAXIMALA
  • •    Izolarea termica a pereților exteriori cu termosistem cu vata minerală bazaltica, clasa de reacție la foc A - s1, dO, de fațada, cu o grosime de 10 cm.

  • •    Spre exterior, golurile ferestrelor (glafuri si spaleti) se vor borda cu polistiren expandat, ignifugat, de fațada, cu o grosime de 3 cm.

  • •    La soclu se va prevedea termosistem cu polistiren extrudat ignifugat grosime de 12 cm.

  • •    Finisajul fațadelor se va realiza cu tencuiala decorativa de exterior.

VARIANTA MINIMALA
  • -    Izolarea termica a pereților exteriori cu termosistem cu polistiren expandat; clasa de reacție la foc B-s1, dO, de fațada, cu o grosime de 10 cm.

  • - Spre exterior, golurile ferestrelor (glafuri si spaleti) se vor borda cu polistiren expandat, ignifugat, de fațada, cu o grosime de 3 cm.

  • -    La soclu se va prevedea termosistem cu polistiren extrudat ignifugat grosime de 12 cm.

  • -    Finisajul fațadelor se va realiza cu tencuiala decorativa de exterior.

Municipiul ARAD

Proiect:

Amplasament:

Faza de proiectare: Proiect nr:


REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI"

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD DALI

1479/1 din: 2022                                              Pagina: 29 din 44

  • b)    înlocuirea tamplariei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului in clădire, cu tamplarie termoizolanta (partea vitrata); tamplaria trebuie dotata cu Dispozitive/fante/ grile pentru aerisirea controlata a spatiilor ocupate și evitarea apariției condensului pe elementele de anvelopa;

  • -    înlocuirea ferestrelor si ușilor exterioare existente, inclusiv a tamplariei acceselor in clădire, cu tamplarie din ALUMINIU si sticla triplustrat dotata cu fante de circulație naturala controlata a aerului intre exterior si interior si geam termoizolant low-e cu rezistenta termica corectata a ansamblului de minim R'min > = 0,77 m2K/W.

  • -    exista parțial tamplarie din PVC cu geam termopan insa aceasta nu corespunde cerințelor specific, astfel se recomanda înlocuirea integral a tamplariei exterioare

  • -    Se vor monta glafuri interioare si exterioare din aluminiu

  • c)    întrucât pierderile de energie termica in sezonul rece este semnificativ in zona ușilor exterioare, se propune înlocuirea cu uși din tâmplărie de aluminiu având deschidere clasică

  • d)    izolarea termica a planșeuiui peste ultimul nivel;

Termoizolarea planșeuiui peste ultimul nivel cu strat termoizolant din placi de polistiren extrudat ignifugat, de înalta densitatem de 18 cm grosime care se vor proteja cu o sapa armata de 4 cm grosime la clădirea C1.

Se va acorda o atentie deosebita aplicării soluțiilor de termoizolare al planșeuiui peste ultimul nivel.

  • d)    reparatii acoperiș înlocuire țigla ceramica
  • - in vederea asigurării unei etanseitati corespunzătoare este necesara refacerea parțiala a streasini înfundate Acoperișul are invelitoare din țiglă care a fost schimbat in totalitate, este in stare bună. După refacerea învelitorii s-a amenajat în pod, parțial o zonă de mansardă de către scoală, care nu a fost definitivată si de aceea se solicită intervenții și în această zonă.

  • B.    Lucrările de reabilitare termica a sistemului de incalzire/ a sistemului de furnizare a apei calde de consum, cuprind

  • a)    repararea/ refacerea instalației de distribute a agentului termic pentru incalzire si apa calda menajera din centrala termica proprie si pana la grupurile sanitare respectiv încăperile interioare ale clădiri;

In cadrul prezentului proiect se propune menținerea sursei de energie termica, respectiv centrala proprie amplasata la parterul clădirii, aripa sud-vestica.

-înlocuirea rețelei de distribute, cu conducte noi, cu adaptarea diametrelor si a poziției acestora in concordanta cu consum de energie a clădirii reabilitate dar si traseele optime din punct de vedere a pierderilor.

  • -    Prin efectuarea operațiunilor de înlocuire a rețelei de distribuție se obține o economie de energie termica si se poate asigura o mai buna echilibrare a instalației, in concordanta si cu necesarul scăzut de energie termica rezultat ca urmare a termoizolarii clădirii.

  • -    întrucât starea de degradare a distribuției de apa calda menajera este avansata si ținând cont de recomandările din auditul energetic, se recomanda masuri de reabilitare a distribuției de apa calda menajera si recirculatie a.c.m.

-înlocuirea distribuției de apa calda menajera din conducte metalice cu conducte de polipropilena random gri (PP-R) Pn 20 de la Centrala termica pe toata lungimea

Beneficiar:

Proiect:

Amplasament:

Faza de proiectare: Proiect nr:

DALI 1479/1 din: 2022


Pagina: 30 din 44


traseelor pana la bateriile de consum a grupurilor sanitare.

-înlocuirea armaturilor prevăzute pe conductele de apa calda (robineti sectorizare, robineti închidere la baza coloanelor, robineti golire, etc.)

-Realizarea unui racord la conducta de distanta pentru circulația apei calde si realizarea unei distribuții de conducte de circulație apa calda menajera pana la baza coloanelor in cazul in care exista conducta de distanta care asigura circulația a.c.m. de la sursa Ia consumator.

-Conductele de circulație vor fi executate cu același tip de țeava.

-Izolarea termica a conductelor de distribuție si circulație se va executa cu cochilii autoadezive din poliuretan avand grosimea de minim 19 mm de tip ARMAFLEX.

-Montarea unui contor pe conducta de circulație apa calda menajera si tur încălzire cu înregistrarea consumului de căldură.

-Soluțiile recomandate conduc la reabilitarea termică a instalațiilor prin reducerea pierderilor de căldură, sporirea confortului.reducerea consumului de apă și la micșorarea cheltuielilor la întreținere.

b)montarea robinetelor cu acționare electrică la radiatoare\ventiloconvertoare si a robinetelor de presiune diferențiala la baza coloanelor de incalzire;

Economia se va realiza atat prin eliminarea pierderilor directe de agent termic de incalzire, (distribuție deteriorata) precum si printr-o echilibrare hidraulica corespunzătoare a instalației interioare de incalzire, urmare a faptului ca prin realizarea protecției termice a blocului, necesarul de energie se reduce cu cca 40%.

In acest sens este absolut necesar sa se prevada montarea de robinete de Închidere, robinete de reglaj, robinete de golire si organe de măsură si control a temperaturilor si presiunilor.

Echilibrarea hidraulica a instalației se va face prin robin€^^prere§lf e debit, montate pe retur, la baza coloanelor.


  • b)    repararea/ înlocuirea cazanului si/sau arzatoru bloc/scara, fara schimbarea tipului de combu randamentului si al reducerii emisiilor de CO

Nivelul de uzura actuala a rețelei de transport ag de automatizare conduce la necesitatea debransarii

nt termic


US ie sbacclâdirrea


energie in cvartall si infintarea unei centrale termice car^sp ^e« studiata. Astfel a fost prevăzut un cazan cu randament ridicat,7


VUMWIMW, f WlIVI M 1V^     V MC-ML MII WW4.MI I W I UI IU UI I I I I L IIUK^U^                     O ÎTl i S i Î

reduse de noxe. Se va construii sistem de evacuare fum dar si sîstef^^pompare . Cazanul, grupurile de pompare dar si automatizarea vor fi prevăzute cu sisteme de comunicație moderne integrabile prin protocol KNX sau Modbus in sistemul de management integrat al clădirii

  • e)    inlocuirea/dotarea cu corpuri de încălzire cu radiatoare

/ ve nti I oconvectoa re

-pentru reducerea pierderilor pe distribute dar si pentru a reduce timpii de reacție a sistemului de încălzire la referințele de temperatura cu un reglaj mai dinamic, au fost prevăzute corpuri de încălzire noi.

-din considerente de protective mecanica a corpurilor de încălzire dar si datorita randamentului si nivelului de automatizare mai ridicat, acolo unde este posibil se prefera montarea echipamentelor de tip ventiloconvertor

Beneficiar

Municipiul ARAD

Proiect:

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI"

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUO. ARAD

Faza de proiectare:

DALI

Proiect nr:

1479/1 din: 2022                                              Pagina: 31 din      44

-termostatarea se va face individual pentru fiecare încăpere in parte. Termostatele prevăzute sunt cu interfața KNX, lucrur ce va permite creare unor scenarii de încălzire in funcție de programul activitatilor si nivelul de ocupare a încăperilor

  • f)    montarea debitmetrelor pe racordurile de apa calda §î apa rece și a contoarelor de energie termica, inclusiv cele dotate cu dispozitive de înregistrare si transmitere la distanta a datelor.

  • ■    pentru posibilitatea realizării unor analize amanuntite dar si pentru identificării in timp foarte scurt a eventualelor pierderi de agent termic, apa calda si rece de consum.recomandam instalarea unor debitmetre pentru apa calda si rece, precum si contoare de energie termica si gaz ia nivel de centrala termica. Toate aceste contoare se vor integra in sistemul de management integrat al clădirii

C.lnstalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice si/sau termice pentru consum propriu

instalarea, după caz, a unor sisteme alternative de producere a energiei:sisteme descentralizate de alimentare cu energie din surse de energie regenerabila, precum instalatii cu captatoare solare termice si instalatii cu panouri solare fotovoltaice, pompe de căldură și recuperatoare de căldură,in scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de sera etc.

  • ■    Pentru îndeplinirea cerințelor specific ca minim 10% din consumul energie primara sa fie asigurat din surse regenerabile au fost prevăzute doua sisteme bazate pe captarea energiei solare. Acestea sunt instalate pe acoperișul clădirii, aripa cu orientare Sud- Estica, conform plan anexat

Sistemul 1:

  • -    sistem termosolar cu tuburi vidate pentru prepararea apei ca - suprafața ocupata de colectoarele termosolare - 41 mp

  • -    producție estimata energie termica - 20996 KWh anua Sistemul 2:

Sistem fotovoltaic pentru producție energie electrica   P ।

  • -    Suprafața ocupa de panouri fotovoltaice 385 mp, putere ii^st KWpeak

  • -    producție estimata energie electrica- 65026 KWh anndal

D.Lucrarile de instalare a sistemelor de climatizare, vei ventilare mecanica pentru asigurarea calitatii aerului interior

Montarea sistemelor/echipamentelor de climatizare, de condiționare a aerului, a

instalațiilor de ventilare mecanica cu recuperare a căldurii, după caz, a sistemelor de climatizare de tip „numai aer" cu rol de ventilare și/sau de incazire/racire, umidificare/dezumificare a aerului, a sistemelor de climatizare de tip „aer-apa" cu ventiloconvectoare, a pompelor de căldură

-datorita izolării termice se inpune realizarea unui sistem de ventilare care sa asigure schimbul minim de aer necesar pentru a îndeplinii minimul de cerințe de confort si sanatate

-conform normativului C5/2010 se va asigura minim un schimb de aer pentru fiecare ora de utilizare a spatiilor.

Beneficiar:

Municipiul ARAD

Proiect;

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI”

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare;

DALI

Proiect nr:

1470/1 din: 2022                                           Pagina: 32 din      44

-pentru reducerea pierderilor de căldură ce pot surveni! ca urmare a ventilației a fost prevăzut un sistem de ventilație cu recuperare de căldură . Acesta este compus din agregate CTA instalate in exterior, la niveul solului in vecinătatea centralei termice si anemostate instalate in tavanul casetat. Dimensionarea anemostatelor se vor dimensiona sî regia in funcție regimul de utilizare a încăperilor. Pentru optimizare a consumurilor energetice centrale de tratare aer si reglajul clapetelor se vor integra in sistemul de management al clădirii. Controlul individual pe încăperi se va putea realiza in funcție de un program prestabilit sau in funcție de cantitatea de Co2 masurata in fiecare încăpere.

  • C. Lucrările de reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii:

  • a)    Lucrările de reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii

Instalațiile electrice de iluminat prezintă un grad avansat de deteriorare acestea fiind de aproximativ aceasi vechime cu clădirea.

In vederea armonizării cu reglementările in vigoare a fost prevăzută inlocurea instalațiilor electrice de iluminat atat din perspectiva cablajului cat si a aparatajului de comutație, tinandu-se cont de normativul 17/2011 in care se specifica tipul de cablu folosit pentru o instituție publica, in cazul nostru fiind vorba despre școala;

  • b)    înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent si incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienta energetica ridicata si durata mare de viata, de tip LED

  • - sistemul existent de iluminat nu corespunde din punct de vedere a nivelului minim de iluminat ce trebuie asigurat in timp ce consumul de energie electrica este semnificativ mai mare fata de tehnnologiile noi existente pe piața. Astfel a fost prevăzut înlocuirea tutor corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu LED de înalta eficienta, lămpi echipate cu drivere dimabile

  • c)    Instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de miscare/prezenta, acolo unde acestea se impun pentru economia de energie.

- pe holuri, cai acces si grupuri sanitare au f miscare/prezenta cu timp de acționare reglabil.


  • d)    Instalare senzori de detecție a nivelului de iluminat ' și compensării iluminatului natural

  • e)    Instalarea unui sistem de detectare, semnalate incendiu;

f)lnlocuirea sau completarea instalației de iluminat EXIT/IESIRE/HIDRANT in locurile in care este cazul; \ g) Completarea instalației de iluminat de sigurant* lucru, de intervenție, de evacuare si de antipanica;

  • F.    Lucrările de management energetic integrat pentru clădiri si alte activitati care conduc la realizarea obiectivelor proiectului:
  • a)    Montarea unor sisteme inteligente de contorizare, urmărire și înregistrare a consumurilor energetice, și instalarea unor sisteme de management energetic integrat, precum sisteme de automatizare, control și monitorizare, care vizeaza si fac posibila economia de energie la nivelul sistemelor tehnice ale clădirii;

  • b)    Montarea echipamentelor de măsurare a consumurilor de energie din clădire pentru încălzire și apa calda de consum;

  • c)    Implementarea sistemelor de management al consumurilor energetice:


Municipiul ARAD

Proiect:

Amplasament:

Faza de proiectare: Proiect nr:


REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI” B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

DALI

1479/1 din: 2022                                            Pagina: 33 din 44

achiziționarea si instalarea sistemelor inteligente pentru gestionarea energiei electrice/gazelor naturale

  • G.    Masurile conexe care contribuie la implementarea proiectului pentru care se solicita finantare(care nu conduc la creșterea eficientei energetice) includ lucrări de interventie/activitati aferente investiției de baza.

Construcțiile, instalațiile si dotările (utilaje, echipamente tehnologice §i funcționale cu si fara montaj, dotări, active necorporale) aferente masurilor conexe :

  • a)    repararea sistemului de colectare a apelor meteorice la nivelul invelitoarei tip șarpanta;

  • b)    refacerea finisajelor interioare in zonele de intervenție;

  • c)    repararea/inlocuirea instalației de distribuție a apei reci și/sau a colectoarelor de canalizare menajera și/sau pluviala din subsolul clădirii pana la căminul de branșament/de racord, după caz;

  • d)    crearea de facilitați/ adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilitați (rampe de acces) si alte masuri suplimentare de dezvoltare durabila;

  • e)    reabilitarea/ modernizarea instalației electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate;

  • 5.2.    Necesarul de utilități rezultate

  • 1,    Necesarul de utilități necesare pentru organizarea de șantier

Pentru realizarea lucrărilor de intervenție se vor consuma următoarele utilități: energie electrica: 1200.00 KW

apa potabila de la rețea: 40.00 MC


Necesarul de utilități in situația existenta si

c

upa reabilare

Nr.Crt

Varianta

Consumul anual de energie primara

Consumul anual specific de energie primara

Consumul anual specific de energie pentru încălzire

Consumul anual specific de energie pentru ACM

0

0

[kwh/an]

[kwh/mp/an]

[kwh/mp/

[kwh/

1

Clădirea

1,348,159.75

315.32

273.23

16,09

2

Clădirea

125,677.94

173,89

88,37

76,90

3

Diferența Clădirea rebilitata-Cladire a existenta

(1,222,481.81)

(141,43)

(184,86)

(-60.81)

Nr.Crt

Varianta

Consumul anual specific de energie electrica pentru Iluminat

Consumul anual specific de energie electrica pentru ventilare mecanica

Producție energie Electrica -sistem fotovoltaic

Producție energie Termica -sistem termosolar

0

0

[kwh/mp/an]

[kwh/mp/an]

[kwh/mp/

[kwh/

Beneficiar:

Municipiul ARAD

Proiect'

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE "SABIN DRÂGOI”

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare:

DAU

Proiect nr:

1479/1 din 2022                                              Pagina: 34 din      44

1

Clădirea

26,00

0

0

0

2

Cladirea

8,62

0,99

20,87

0

3

Diferența Cladirea rebilitata-Cladire a existenta

(17,38)

0,99

20,87

0

Economie energie

Clasa de energie

Procent

înainte

După

44,85%

C

B

Concluzionam astfel ca nu sunt necesare modificări ale racordurilor de utilități

  • 5.3.    Durata de realizare și etapele principale corelate cu datele prevăzute în graficul orientativ de realizare a investiției, detaliat pe etape principale

    Beneficiar:

    Proiect:


Municipiul ARAD

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI"

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD


f=« i          r


Al..


Amplasament:

Faza de proiectare: Proiect nr:

DALI 1479/1 din: 2022

Pagina: 35 din 44

Nr. ctr.

Denumire iucare

LUNI

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

1

1

12

13

1

4

1

5

16

1

Proiectare

2

Organizare șantier

3

Reabilitare termică a anvelopei

N

4

Lucrările de reabilitare termica a sistemului de încălzire/ a sistemului de furnizare a apei calde de consum

V

L fi.

5

Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice si/sau termice pentru consum propriu

1 .

11

V

*

6

Lucrările de instalare a sistemelor de climatizare, ventilare naturala si ventilare mecanica pentru asigurarea calitatii aerului interior

7

Lucrările de reabilitare/_____________

Beneficiar:

Proiect:

Amplasament:


Municipiul ARAD                                      .     . . .

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI"

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare: DALI

Proiect nr:

147911 din: 2022

Pagina: 36 din 44

modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii

8

Lucrările de management energetic integrat pentru clădiri si alte activitati care conduc la realizarea obiectivelor proiectului

9

Masurile conexe care contribuie la implementarea proiectului pentru care se solicita finanțare

10

Probe si teste finale, instruirea personalului


Municipiul ARAD

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI"

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

î, de proiect ru DALI

1479/1 din 2022                                           Pagina: 37 din 44

  • 5.4. Costurile estimative ale investiției - deviz general

Costurile estimate pentru realizarea obiectivului de investitii, cu luarea in considerare a costurilor unor investitii similare, ori a unor standarde de cost pentru investitii similare corelativ cu caracteristicile tehnice si parametrii specifici obiectivului de investitii

  • 26.038.640,27, cu TVA și, respectiv, 21.908.833,32 lei fără TVA, din care construcții-montaj 18.801.747,28 lei (C+M) cu TVA, în conformitate cu devizul general;

Costurile estimate de operare pe durata normata de vlata/de amortizare a investiției publice

Costurile de mentenanta anuala, estimate in procente din valoarea mijlocului fix, reprezintă cheltuielile cu întreținerea curenta reprezentând 3.0-3.5% din valoarea mijlocului fix si cu reparatiilecurente care se realizează o data la 3-5 ani: valoarea 6.3% -7,5% din valoarea mijlocului fix.

  • 5.5.    Sustenabilitatea realizării obiectivului de investitii

    a)    Impactul social si cultural, egalitatea de sanse

Finalizarea execuției investiției va avea ca rezultat sporirea nivelului de confort a locuitorilor clădirii dar si reducerea semnificativa ca consumului energetic, cel rezultat fiind in concordanta cu cele a clădirilor de tip „nZEB".

Având in vedere costul relativ ridicat al modernizării clădirii, care majoreaza in final valoarea clădirii studiate, se considera rațional si oportun ca modernizarea energetica sa se realizeze pe fondul unei structuri de rezistenta cu un grad ridicat de siguranță

Prin urmare, conform concluziilor expertizei tehnice lucrările de reabilitare, in vederea creșterii eficientei energetice, se pot executa întrucât nu sunt condiționate de efectuarea unor lucrări de consolidare a clădirii.

Este de dorit ca in timpul, dar mai ales după executarea lucrărilor de reabilitare termica, sa nu se producă evenimente nedorite, care sa compromită acțiunea de modernizare in vederea creșterii eficientei energetice. Pentru aceasta soluțiile propus, dar mai ales executarea lor trebuie sa se faca cu cea mai mare responsabilitate.

  • b)    Estimări privind forța de munca ocupata prin realizarea investiției:

In faza de realizare

Implementarea proiectului nu necesita crearea de noi locuri de munca la nivelul solicitantului, in faza de execuție a Investiției

Se estimează la 19 locuri de munca

personal tehnic de conducere:

  • 2    electricieni

  • 4    instalatori

  • 3    muncitori calificati finsaje interioare si exterioare

  • 4    muncitori necalificati

In faza de operare

Prin realizarea acestui proiect nu se creeaza locuri de munca. Lucrările de întreținere ulterioara sau urmărire in timp a comportării lucrărilor va fi realizat cu personalul propriu de întreținere. In cadrul bugetului proiectului a fost inclus costuri cu nstruirea personalului pentru exploatarea in mod corespunzător a clădirii reabilitate.

înainte de receptionarea lucrărilor, Contractorul va preda beneficairului Planul de mentenatanta si întreținere actualizat in funcție de specificațiile tehnice si recomandările producătorilor de echipamente furnizați. Tot odata acesta va asigura piese de schimb si

..irTrT^l A..

Beneficiar:

Municipiul ARAD

Proiect:

REABILITARE TERMICA St MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI"

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare:

DALI

Proiect nr:

1479/1 din; 2022                                              Pagina; 38 din      44

producătorilor de echipamente furnizati. Tot odata acesta va asigura piese de schimb si consumabile necesare pentru mentenanta echipamentelor pentru minim 60 luni de exploatare.

  • c)    Impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversitatii si a siturilor protejate, după caz

Lucrările proiectate au o influenta benefica asupra mediului.

Protecția solului, a subsolului si a ecosistemelor terestre, prin masuri adecvate de gospodărire, conservare, organizare si amenajare a teritoriului, este obligatorie pentru proiectarea lucrărilor de construcții.

Pe durata exploatării si întreținerii lucrărilor se vor respecta masurile de protecție a mediului in conformitate cu legislația in vigoare, se vor menține in buna stare de funcțional amenajările antipoluante si de protecție a mediului.

Protecția solului si subsolului potrivit specificului construcției:

Sursele posibile care ar putea influenta negativ indicatorii de calitate ai solului ca urmare a desfășurării activitatilor analizate pe amplasamentul investiției, sunt următoarele:

  • -    scurgerile accidentale de carburanți si lubrifianti de la utilajele si mijloacele de transport.

In concluzie, avand in vedere cele menționate anterior, impactul activitatii in ansamblu asupra solului si subsolului va fi nesemnificativ.

Nu sunt afectate construcțiile si așezările umane din vecinătate.

Prin natura si structura fluxurilor tehnologice de producție desfășurate in cadrul perimetrului ocupat de investiție, nu se întrevăd efecte negative asupra stării de sanatate a populației. De asemenea, in timpul procedeelor tehnologice nu sunt manipulate substanțe toxice sau periculoase, iar mașinile si utilajele care vor realiza investiția nu prezintă risc semnificativ de producere de accidente majore sau avarii in exploatare.

De asemenea, nivelul maxim admis de zgomot de 65 db stabilit in prevederile STAS 10009/1988 nu poate fi depășit in activitatea viitoare, deci consideram ca de la acest obiectiv de investitii nu va fi afectata prin zgomote populația din zona.

Pe langa acest obiectiv, nu exista alt obiectiv de interes public, monumente istorice si de arhitectura, zone de interes tradițional, diverse așezăminte etc. care sa fie afectate sau care sa necesite protecție.


  • 5.6.    Analiza financiara, inclusiv calcularea i financiara: fluxul cumulat, valoarea actualizata netă, î$t sustenabilitatea financiara

    rfo rmanta rentabilitate;


a)Prezentarea cadrului de analiza, inclusiv s prezentarea scenariului de referința;

Beneficiarul dorește sa realizeze investiti utilitățile si amenajarea interioara pentru sporirea' didactice.

Analiza opțiunilor pentru proiecte ia in considerare reali^ar^Sunurobiectiv specific prin mai multe alternative posibile, respectiv:

Varianta 1 - Alternativa de a reabilita clădirea identificata utilizând termosistem cu vata bazaltica

Varianta 2 - Alternativa de a reabilita clădirea identificata utilizând termosistem cu polistiren expandat


Beneficiar:

Municipiul ARAD

Proiect:

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI”

Amplasament:

Faza de proiectare:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD DAU

Proiect nr:

1479/1 din: 2022                                              Pagina: 39 din      44

Varianta 2 ar conduce la îndeplinirea obiectivelor detaliate anterior datorita costurilor reduse de execuție, timpul redus de execuție, tehnologiilor de execuție accesibile;

  • b ) Analiza cererii de bunuri și servicii care justifică necesitatea și dimensionarea investijiei, inclusiv prognoze pe termen mediu și lung;

Se preconizează efectuarea de reparatii capitale la un interval de 12-15 ani, respectiv o reparație capitală pe durata normal de funcționare, conform HG 2133/2004. Costul unei reparatii capitale este de 30% din valoarea investiției.

Costurile de mentenanta anuala, estimate in procente din valoarea mijlocului fix, reprezintă cheltuielile cu întreținerea curenta reprezentând 3.0-3.5%din valoarea mijlocului fix si cu reparațiile curente care se realizează o data la 3-5 ani: valoarea 6.3% -7,5% din valoarea mijlocului fix.

c)Analiza financiara

Principalul obiectiv al analizei financiare il reprezintă calcularea indicatorilor, performantei financiare a proiectului (profitabilitatea sa). Aceasta analiza este dezvoltata din punctul de vedere al proprietarului infrastructurii (sau al administratorului legal). Metoda analizei financiare consta din utilizarea previziunilor fluxului de numerar al proiectului pentru a calcula indicatorii de performanta financiara a proiectului.

Analiza financiara evalueaza:

  • - Profitabilitatea financiara a investiției determinata pe baza indicatorilor VNAF (valoarea neta actualizata financiara), RIRF (rata interna de rentabilitate financiara), raportul beneficii actualizate/costuri actualizate (B/C) si fluxul de trezorerie cumulat (FTC);

  • -    Sustenabilitatea financiara a proiectului.

Valoarea financiara neta prezenta (VNAF) reprezintă valoarea care rezulta deducând valoarea actualizata a costurilor previzionate ale unei investitii din valoarea actualizata a beneficiilor previzionate.

Rata rentabilității financiare (RIRF) reprezintă rata de actualizare la care un flux de costuri si beneficii exprimate in unitati monetare are valoarea actualizata zero. Rata interna de rentabilitate este corn pa rata cu rate de referința pentru a evalua performanta proiectului propus.

Raportul beneficiu-cost (R b/c) evidențiază măsură in care beneficiile proiectului acopera costurile acestuia. In cazul când are valori subunitare, proiectul nu generează suficiente beneficii si are nevoie de finanțare.

Fluxul de numerar cumulat reprezintă totalul monetar al rezultatelor de trezorerie anuale pe întreg orizontul de timp analizat.

Pentru evaluarea proiectului de investiție trebuie determinate fluxurile de trezorerie (CF - cash flow) generate. In acest scop se folosesc rezultatele determinării costurilor si ale veniturilor generate de proiect.

Valoarea neta financiara (VNAF) este negativa, deci proiectul nu este aducător de venituri, necesitând intervenția autoritatii. Rata interna de profitabilitate nu se poate calcula deoarece VNAF este negativa. Raportul beneficiu-cost (B/C) este subunitar.

d)Analiza economica; analiza cost eficacitate

Costul total al investiției, conform devizului generai anexat, cuprinde:

Cheltuielile pentru investiția de baza

  • -    Cheltuieli proiectare si asistenta tehnica (studii teren, avize acorduri,proiectare, consultanta)

  • -    Alte cheltuieli (organizare de șantier, taxez comisioane, cheltuieli neprevăzute

    Beneficiar.

    Municipiul ARAD

    Proiect:

    REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE "SABIN DRĂGO1"

    Amplasament:

    B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN ARAD, JUD. ARAD

    Faza de proiectare:

    DAU

    Proiect nr:

    1479/1 din: 2022                                           Pagina 40 din      44

Proiecția costurilor de operare

  • -    In costurile de operaționale se cuprind;

  • -    Costurile de intretnere si reparatii;

  • -    Costurile de mentenanta anuale.

e)Analiza de riscuri, masuri de prevenire/diminuare a riscurilor

Analiza de rise cuprinde următoarele etape principale:

  • 1.    Identificarea riscurilor.

Identificarea riscurilor se va realiza in cadrul ședințelor lunare de progres de către membrii echipei de project. Identificarea riscurilor trebuie sa includă riscuri care pot aparea pe parcursul întregului proiect: financiare, tehnice, organizationale, cu privire la resursele umane implicate, precum si riscuri externe (politice, de mediu, legislative). Identificarea riscurilor trebuie actualizata la fiecare ședința lunara.

  • 2.    Evaluarea probabilității de apariție a riscului.

Riscurile identificate vor fi caracterizate in funcție de probabilitatea lor de apariție si impactul acestora asupra proiectului.

  • 3.    Identificarea masurilor de reducere sau evitare a riscurilor

    Riscuri identificate

    Consecințe

    Masuri de administrare a riscurilor

    Riscuri de amplasament

    1. Condiții de amplasament-aparitia unor probleme din cauza calitatii terenului in zona de amplasament

    întârzieri in Începerea proiectului, in finalizarea lui sau creșterea costului proiectului

    Investitorul o va transfera constructorului care se poate baza pe rapoarte de expertiza tehnica in faza de proiect

    2. Aprobări nu pot fi obținute toate aprobările necesare sau pot fi obținute cu condiționări neașteptate

    Majorarea costurilor si a timpului necesar pentru realizarea proiectului

    înainte de începerea proiectului,autoritatea publica va face o investigare in detaliu a aprobărilor necesare

    3. Organizarea execuției pregătirea execuției

    anumitor lucrări are ca rezultat un cost mult mai mare si necesita un timp peste termenii contractuali

    Majorarea costurilor si a timpului necesar pentru realizarea proeictuui

    Utilizarea si mobilizarea resurselor pentru a acoperi costurile pentru condițiile dificile de execuție a lucrărilor, inclusiv de

    asigurare a utilităților

    Riscuri de proiectare, construcție si recepție lucrărilor proiectului

    4.Proiectare

    Riscul ca proiectul tehnic si detaliile de execuție sa nu poata permite asigurarea execuției lucrărilor la costul anticipat

    Creștere pe termen lung a costurilor suplimentare sau imposibilitatea aplicării

    unor soluții tehnice propuse

    Investitorul si proiectantul care poarta responsabilitatea proiectului decide asupra schimbării soluțiilor

    tehnice astfel incat costurile suplimentare sa se

    încadreze in capitolul "Diverse si neprevăzute" sau se va renunța la anumite lucrari mai puțin importante

    Beneficiar:

    Municipiul ARAD

    Proiect:

    REABILITARE TERMICA St MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI"

    Amplasament:

    B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

    Faza de proiectare:

    DAU

    Proiect nr:

    1479/1 din: 2022                                              Pagina: 41 din      44

    5. Construcție

    Riscul decoperirii in timpul execuției a necesității unor noi lucrări

    Riscul de apariție a unui

    întârziere in implementare si majorarea costurilor

    Costurile suplimentare vor fi acoperite din capitolul “diverse si neprevăzute”. De asemenea, beneficiarul va intra intr-un contract cu durata si valori fixe, astfel constructorul rebuie sa aiba resursele si capacitatea tehnica de a se încadra in condițiile de execuție.

    eveniment care conduce la imposibilitatea finalizării acesteia la termen si la costul estimat

    fixe, astfel constructorul rebuie sa aiba resursele si capacitatea tehnica de a se încadra in condițiile de execuție.

    Riscuri legate de finanțator si finanțare

    6.Modificări de taxe Riscul ca pe parcursul proiectului regimul de impozitare general sa se schimbe in defavoarea investitorului

    Impact negativ asupra veniturilor financiare ale beneficiarului

    Vor fi necesare fonduri suplimentare care vor fi asigurate fie din preluarea unor sume din capitolul de bugef'Diverse si neprevăzute”, fie prin economisirea altor capitole din buget si in ultima instanța vor fi asigurate fonduri noi de către beneficiarii proiectului

    7.Finanțare suplimentara datorita schimbărilor de legislație, de politica sau de alta natura proiectul necesita finanțare supliementarea

    Impact negativ asupra veniturilor beneficiarului

    Finanțarea va fi asigurata de beneficiarii proiectului

    8. întreținere si reparare- calitatea proiectării si/sau a lucrărilor sa fie necorespunzatoare ceea ce va conduce la creșterea peste anticipări a costurilor de întreținere si reparatii

    Creșterea costului si efecte negative asupra serviciilor furnizate

    Introducerea in contract a unor clauze de asumare

    Activele proiectului

    9.Deprecierea tehnica-riscul ca deprecierea tehnica sa fie mai mare decât cea prevăzută

    Creșterea costurilor de retehnologizare

    In cadrul analizei a fost considerata o varianta prudentiala aste incat riscul de depreciere tehnica mai

    mare este redus, in cazul in care acest lucru se va intampla costurile

    suplimentare vor fi suportate de beneficiar

^£I[TLA^ '

Beneficiar:

Municipiul ARAD

Proiect:

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI"

Amplasament:

B-DUL REVOLUȚIEI, NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD

Faza de proiectare:

DALI

Proiect nr:

1479/1 din; 2022                                              Pagina; 42 din      44

Forța majora

10. Forța majora-riscul ca forța majora precum este definita prin lege sa împiedice realizarea contractului

Pierderea sau avarierea activelor proiectului si pierderea posibilității ca beneficiarul sa obțină venituri

Se vor lua masuri de asigurare a activele si repararea acestora in cel mai scurt timp posibil

diminua



Printr-o pregătire corespunzătoare la timp a considerabil efectele negative produse de diferitji factori

Proiectul nu cunoaște riscuri majore care ar pute de investiție prezent. Planificarea corecta a proiectul acestuia, precum si monitorizarea continua pe parcu riscurilor care pot influenta major proiectul.

țj^igi)r?^itarea


  • 6.    SCENARIUL / OPȚIUNEA TEHNICO-ECONO RECOMANDAT

    • 6.1.    Comparația scenariîlor/optiunilor propuse, din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilitatii riscurilor


    In cadrul DALI se analizeaza


    Scenariul fara p

    Reprezintă varianta in^atj In acest scenariu situdfi

    utiliza in starea actuala. In avansate a instalațiilor int<




    progresiv, ajungând la po

    deteriorarea structurii de rez^nta.^^^


    l de^utihzarerY


    ntalbe va ul de ctata


    Municipiul va trebui sa a exploatare a clădirii si ar utiliza nera


    ar fi mica raportat la suma investita, iar impactul asupra obiectivelor pro neglijabil. Se considera ca in aceasta varianta nu s-ar atinge scop


    r fi aproape ea un


    impact minor asupra segmentelor tinta

    • - Scenariul cu proiect

    Reprezintă varianta in In acest scenariu se vl clădirea are o perioada de utilare  nerealizarea investiției va gerjera  avea ca rezultat final pUner0a> in neintervenția intr-o perioada m data respectiva cu un cost



    stitia.

    ■e^bilitare enftigfetjca reparat^ senini e ale in


    cohti

    a statijlitatii stru a ca efect o .5 ori mai mare




    • 6.2.    Selectarea si justifica rea scenariului / opțiunii optim(e) recomandat(e)

In cadrul DALI se recomanda promovarea investiției (scenariul cu proiect - Soluția A recomandata de Auditorul Energetic), conform masuri recomandate de către auditorul energetic,


147911 din 2022                                              Pafllnț: 43 din 44

157,12 kWh/mp/an

  • -    Reducerea indicelui de emisii echivalent CO2 specific de la 60,07 KgCO2/mp/an la 29,07 KgCO2/mp/an.

  • -    Implementarea unor soluții de producere energie din surse regenerabile, energie ce se va consuma intergral pentru necesitățile clădirii, avand astfel un aport la reducerea consumului specific cu 20,87 kWh/mp/an.

  • -    Implementarea unul sistem de managment a clădirii ce va permite utilizarea instalațiilor in mod eficeint dar si auditarea in timp real a consumurilor specifice după reabilitarea clădirii

Soluțiile implementate trebuie sa conducă la economii de energie astfel incat consumurile anuale specifice sa se încadreze astfel:

  • -    încălzire - 88,37 kWh/mp/an

  • -    Apa calda de consum - 76,90 kWh/mp/an

  • -    Ventilare mecanica - 0,99 kWh/mp/an

  • -    Iluminat artificial - 8,62 kWh/mp/an

  • 6.3. Principalii indicatori tehnlco-economici aferenți obiectivului

    • 6.3.1.    Indicatori maximali, respectiv valoarea totala a obiectului de investii, exprimata in lei, cu TVA și, respectiv, fara TVA, din care constructii-montaj (C+M), in conformitate cu devizul general

    • 6.3.2.

  • -    INV: 26.038.640,27 lei inclusiv TVA;

  • -    INV: 21.908.833,32 lei fara TVA;

Din care

  • -    C+M: 18.801.747,28 lei inclusiv TVA;

  • -    C+M: 15.799.787,63 lei fara TVA;

  • 6.3.3.    Durata estimata de execute a obiectivului de Investifil, exprimata in luni

Se estimează la 12 luni, fara proiectare.

  • 6.4. Prezentarea modului in care se asigura conformarea cu reglementările specifice functjiunli preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construite conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice

Conform certificatului de performanta energetica emis in baza legii 154/2016, clădirea reabilitata va avea eficienta energetica ridica, categoria B si nota 94,77.

NOTĂ: Principiul DNSH

Prezentul proiect este întocmit cu aplicarea principiului „a nu prejudicia în mod semnificativ" (DNSH - „Do No Significant Harm”) astfel cum este prevăzut la Art.17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile,pe toată perioada de implementare a proiectului.

  • 6.5. Nominalizarea surselor de finanțare a investiției publice, ca urmare a analizei financiare și economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetui de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite

6.3.2. Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanta - elemente

o«nvm:ian

Proiect:

Amplasament:

Faza de proiectare: Proiect nr:


mumciptui

REABILITARE TERMICA SI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUDAR SUPERIOR - LICEUL DE ARTE “SABIN DRĂGOI"

B-DUL REVOLUȚIE), NR.20, MUN. ARAD, JUD. ARAD


DALI 1479/1 din: 2022


Pagina; 44 din 44


6.3.2. Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanta - elemente fizice/capacitay fizice care sa indice atingerea yntei obiectivului de investiyi - si, după caz, calitativi, in conformitate cu standardele, normativele §i reglementările tehnice in vigoare

Reducerea consumului de energie primara specific de la 324,70 kWh/mp/an la 157,12 kWh/mp/an


Reducerea indicelui de emisii echivalent CO2 specific de la 6 29,07 KgCO2/mp/an.

Implementarea unor soluții de producere energie energie ce se va consuma intergral pentru necesitățile clădii reducerea consumului specific cu 20,87 kWh/mp/an.

Implementarea unui sistem de managment a cla


instalațiilor in mod eficeint dar si auditarea in timp real a S reabilitarea clădirii


7. URBANISM , ACORDURI Șl AVIZE CONFORME


7.1 Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii a


construire

-anexat




rtesutil


7.3 Actul administrativ             ^competente pentru protecția mediului,

măsuri de diminuare a impactului, masuri de compensare, modalitatea de


integrare a prevederilor acordului tehnico-economică

- conform legislației în vigo


de mediu


în documentația

  • 7.4    Avize conforme

- conform Certificat d^

  • 7.5    Studiu topografic,-jriaa Imobiliară
  • - anexat




7.6 Avize, acorduri și               e,

obiectivului de investitii și care^potcondiționa soluțiile teh


- conform Certificat de Urbanism...




Q,.