Hotărârea nr. 314/2023

privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad privind modificarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 314 din 31 mai 2023

privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad privind modificarea

Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare nr. 44.054/23.05.2023,

Analizând raportul nr.44.056/23.05.2023 al Compartimentului Transport Local, Autorizare Activități Economice,

Ținând seama de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

Luând în considerare Hotărârea nr. 156/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad,

Ținând cont de adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad nr. 483/23.05.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 43.597/23.05.2023,

Conform Legii nr. 51/2006, legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 92/2007 privind serviciul de transport public local, Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârea Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 293/2023 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice,

Luând în considerare adoptarea hotărârii cu 19 voturi pentru și 2 consilieri nu au participat la vot (21 consilieri prezenți din totalul de 23),

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) - e), alin. (7) lit. n), art. 132, art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. f) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H OT Ă R Â R E

Art. 1. Se aprobă modificarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad prin Actul Adițional nr. 15/2023 la Statutul Asociației, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se mandatează domnul Xxxxx-Xxxxxxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad, în calitate de reprezentant al Municipiului Arad și membru al Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, să voteze în Adunarea Generală, în numele și pe seama Municipiului Arad, Actul Adițional nr. 15/2023 la Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, în forma prevăzută în Anexa 1 la prezenta hotărâre și să exercite în numele și pe seama Municipiului Arad atribuțiile specifice mandatului general de reprezentare în cadrul Adunării Generale a Asociaților.

Art. 3. În absența persoanei împuternicite la art. 2, Municipiul Arad, respectiv Consiliul Local al Municipiului Arad, vor fi reprezentate în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad de persoana delegată pentru exercitarea atribuțiilor Primarului, pentru a vota în favoarea adoptării actului adițional la Statutul Asociației și a semna în numele și pe seama Municipiului Arad, Actul Adițional nr. 15/2023 la Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, în forma prevăzută în Anexa 1 la prezenta hotărâre și să exercite în numele și pe seama Municipiului Arad atribuțiile specifice mandatului general de reprezentare în cadrul Adunării Generale a Asociaților.

Art. 4. Se aprobă rescrierea Statutului Asociației, potrivit modificărilor aduse la acesta prin Actul Adițional nr. 15/2023, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5. - Se împuternicește dl. Xxxxxx Xxxx, director executiv în cadrul Aparatului Tehnic al Asociației să îndeplinească procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea modificărilor Statutului Asociației la Registrul asociațiilor și fundațiilor de pe lângă grefa Judecătoriei Arad. Art. 6. - În absența persoanei împuternicite la art. 5, procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea modificărilor Statutului Asociației la Registrul asociațiilor și fundațiilor de pe lângă grefa Judecătoriei Arad vor fi îndeplinite de un alt reprezentant al Aparatului Tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, împuternicit, în acest sens, de Președintele Asociației.

Art. 7. - Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului-Județul Arad și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M.

  • 1    ex. Compartimentul Transport Local, Autorizare Activități Economice

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 31.05.2023

Cod PMA-S4-02


ROMÂNIA

Nr. 293/23.05.2023


AVIZAT

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A Nr. ___ din __________________2023

privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad privind modificarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare nr. 44.054/23.05.2023,

Analizând raportul nr.44.056/23.05.2023 al Compartimentului Transport Local, Autorizare Activități Economice,

Ținând seama de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Luând în considerare Hotărârea nr. 156/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad,

Ținând cont de adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad nr. 483/23.05.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 43.597/23.05.2023,

Conform Legii nr. 51/2006, legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 92/2007 privind serviciul de transport public local, Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârea Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 293/2023 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice,

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) - e), alin. (7) lit. n), art. 132, art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. f) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H OT Ă R Â R E

Art. 1. Se aprobă modificarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad prin Actul Adițional nr. 15/2023 la Statutul Asociației, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se mandatează domnul Xxxxx-Xxxxxxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad, în calitate de reprezentant al Municipiului Arad și membru al Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, să voteze în Adunarea Generală, în numele și pe seama Municipiului Arad, Actul Adițional nr. 15/2023 la Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, în forma prevăzută în Anexa 1 la prezenta hotărâre și să exercite în numele și pe seama Municipiului Arad atribuțiile specifice mandatului general de reprezentare în cadrul Adunării Generale a Asociaților.

Art. 3. În absența persoanei împuternicite la art. 2, Municipiul Arad, respectiv Consiliul Local al Municipiului Arad, vor fi reprezentate în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad de persoana delegată pentru exercitarea atribuțiilor Primarului, pentru a vota în favoarea adoptării actului adițional la Statutul Asociației și a semna în numele și pe seama Municipiului Arad, Actul Adițional nr. 15/2023 la Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, în forma prevăzută în Anexa 1 la prezenta hotărâre și să exercite în numele și pe seama Municipiului Arad atribuțiile specifice mandatului general de reprezentare în cadrul Adunării Generale a Asociaților.

Art. 4. Se aprobă rescrierea Statutului Asociației, potrivit modificărilor aduse la acesta prin Actul Adițional nr. 15/2023, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5. - Se împuternicește dl. Xxxxxx Xxxx, director executiv în cadrul Aparatului Tehnic al Asociației să îndeplinească procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea modificărilor Statutului Asociației la Registrul asociațiilor și fundațiilor de pe lângă grefa Judecătoriei Arad. Art. 6. - În absența persoanei împuternicite la art. 5, procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea modificărilor Statutului Asociației la Registrul asociațiilor și fundațiilor de pe lângă grefa Judecătoriei Arad vor fi îndeplinite de un alt reprezentant al Aparatului Tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, împuternicit, în acest sens, de Președintele Asociației.

Art. 7. - Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului-Județul Arad și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

SECRETAR GENERAL

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Compartimentul Transport Local, Autorizare Activități Economice

NC/NC

Cod:PMA:S4-01

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD nr. 44054/23.05.2023

În temeiul prevederilor art. 136 alin. (8) lit. a), din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „acordarea unui mandat reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad pentru modificarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”, în susținerea căruia formulez următorul:

REFERAT DE APROBARE

Luând în considerare Hotărârea nr.156/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad,

Având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern nr. 293/2023 privind modificarea și completarea H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice,

Ținând seama de prevederile art. III din H.G. nr. 293/2023, potrivit cărora: ”Asociațiile de dezvoltare intercomunitară au obligația de a-și modifica statutul, în conformitate cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a acesteia”,

Luând în considerare prevederile Cap.V, art. 22 al. 1 din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, potrivit cărora Hotărârile adunării generale referitoare la aprobarea modificării Statutului Asociației nu pot fi votate de reprezentanții asociaților decât în baza unui mandat special, acordat expres, în prealabil, prin hotărâre a autorității deliberative a asociatului al cărui reprezentant este,

Ținând cont de adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad nr. _____/________, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. _____/________, prin care se solicită acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad pentru a vota modificarea Statutului Asociației, potrivit prevederilor de la punctele nr. 6-32 ale art. I din H.G. nr. 293/2023,

Având în vedere prevederile O.U.G nr. 57/2019 privind codul Administrativ, ale Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, ale Legii nr. 92/2007 privind serviciul de transport public local, O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații și H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice,

PROPUN

Aprobarea proiectului de hotărâre cu următorul obiect: „acordarea unui mandat reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad pentru modificarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”.

p. PRIMAR Călin Bibarț VicePRIMAR

Lazăr Faur

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA EDILITARĂ

Compartimentul Transport Local, Autorizare Activități Economice

Nr. 44.056/23.05.2023

RAPORT

Referitor la:

Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 44054/23.05.2023, a domnului Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad, prin care se propune,

Obiect: acordarea unui mandat reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad pentru modificarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad,

Luând în considerare Hotărârea nr.156/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad,

Având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern nr. 293/29.03.2023 privind modificarea și completarea H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice.

Ținând seama de prevederile art. III din H.G. nr. 293/2023, potrivit cărora: ”Asociațiile de dezvoltare intercomunitară au obligația de a-și modifica statutul, în conformitate cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a acesteia”,

Luând în considerare prevederile Cap.V, art. 22 al. 1 din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, potrivit cărora Hotărârile adunării generale referitoare la aprobarea modificării Statutului Asociației nu pot fi votate de reprezentanții asociaților decât în baza unui mandat special, acordat expres, în prealabil, prin hotărâre a autorității deliberative a asociatului al cărui reprezentant este;

Ținând cont de adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad nr. 483/23.05.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 43957/23.05.2023, prin care se solicită acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad pentru a vota modificarea Statutului Asociației, potrivit prevederilor de la punctele nr. 6-32 ale art. I din H.G. nr. 293/2023;

Având în vedere prevederile Legii nr. 51/2006, legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 92/2007 privind serviciul de transport public local, Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârea Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;

Față de cele prezentate mai sus,

PROPUNEM

  • 1.    Aprobarea modificării Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, conform prevederilor Actului Adițional nr. 15/2023;

  • 2.    Aprobarea rescrierii Statutului Asociației, potrivit modificărilor aduse la acesta prin Actul Adițional nr. 15/2023;

  • 3.    Acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad, în Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, să voteze, în numele și pe seama Municipiului Arad, următoarele:

  • a.    Aprobarea Actului Adițional nr. 15/2023 la Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad;

  • b.    Aprobarea rescrierii Statutului Asociației, potrivit modificărilor aduse la acesta prin Actul Adițional nr. 15/2023.

DIRECTOR EXECUTIV,

CONSILIER,


Xxxxxxx Xxxxxx


Xxxxxxxx Xxxxx

Viza Serviciului Juridic Contencios

Nume prenume Xxxxxx Xxxxx

Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 314/31.05.2023

ACT ADIȚIONAL NR. 15/2023 la STATUTUL ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DE TRANSPORT PUBLIC ARAD

---Asociații:--------------------------------------------------------------------------------------------------

  • —    1. Județul Arad, prin Consiliul Județean Arad, cu sediul în Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22, județul Arad, cod 310130, reprezentat de Iustin Marinei Xxxxxx-Xxxxxx, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad;------------------------------------------------------------------------------

  • - --2. Municipiul Arad, prin Consiliul Local al Municipiului Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, județul Arad, cod 310130, reprezentat de Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx, în calitate de primar; -------

  • — 3. Orașul Chișineu-Criș, prin Consiliul Local al Orașului Chișineu-Criș, cu sediul în Orașul Chișineu-Criș, str. Înfrățirii, nr. 97, județul Arad, cod 315100, reprezentată de Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar; -----------------------------------------------------------------------------

  • - --4. Orașul Curtici, prin Consiliul Local al Orașului Curtici, cu sediul în Orașul Curtici, str. Primăriei, nr. 47, județul Arad, cod 315200, reprezentată de Ban Xxxx Xxxxxx, în calitate de primar;-------------

  • - --5. Orașul Ineu, prin Consiliul Local al Orașului Ineu, cu sediul în Orașul Ineu, str. Republicii, nr. 5, județul Arad, cod 315300, reprezentată de Xxxxxxx Xxxxx Xxxx, în calitate de primar; -----

  • - --6. Orașul Pecica, prin Consiliul Local al Orașului Pecica, cu sediul în Orașul Pecica, str. 2, nr. 150, județul Arad, cod 317235, reprezentată de Xxxxx Xxxxx, în calitate de primar; -----------

  • - --7. Orașul Sântana, prin Consiliul Local al Orașului Sântana, cu sediul în Orașul Sântana, str. Muncii, nr. 120 A, județul Arad, cod 317280, reprezentată de Xxxxxx Xxxxxx Xxxxx, în calitate de primar; ----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --8. Comuna Apateu, prin Consiliul Local al Comunei Apateu, cu sediul în comuna Apateu, str. Principală, nr. 364, județul Arad, cod 317010, reprezentată de Xxxxxx Xxxx Xxxxx, în calitate de primar;

  • - --9. Comuna Archiș, prin Consiliul Local al Comunei Archiș, cu sediul în comuna Archiș, str. Principală, nr. 97, județul Arad, cod 317015, reprezentată de Valea Xxxxxxx Xxxxx, în calitate de primar; --------------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --10. Comuna Bata, prin Consiliul Local al Comunei Bata, cu sediul în comuna Bata, str. Principală, nr. 166, județul Arad, cod 317020, reprezentată de Xxxxxxxxx Xxxx, în calitate de primar; -------------

  • - --11. Comuna Bârzava, prin Consiliul Local al Comunei Bârzava, cu sediul în comuna Bârzava, str. Principală, nr. 314, județul Arad, cod 317030, reprezentată de Xxxx Xxxxxxx, în calitate de primar; -------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --12. Comuna Beliu, prin Consiliul Local al Comunei Beliu, cu sediul în comuna Beliu, nr. 632, județul Arad, cod 317040, reprezentată de Xxxxxx-Xxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar; -

  • - --13. Comuna Birchiș, prin Consiliul Local al Comunei Birchiș, cu sediul în comuna Birchiș, nr. 162, județul Arad, cod 317050, reprezentată de Xxxx Xxxx, în calitate de primar;--------------

  • - --14. Comuna Bocsig, prin Consiliul Local al Comunei Bocsig, cu sediul în comuna Bocsig, str. Principală, nr. 591, județul Arad, cod 317055, reprezentată de Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar; ----------------------------------------------------------------------------------------

  • - --15. Comuna Brazii, prin Consiliul Local al Comunei Brazii, cu sediul în comuna Brazii, nr. 26, județul Arad, cod 317060, reprezentată de Xxxx Xxxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar;------

  • - --16. Comuna Buteni, prin Consiliul Local al Comunei Buteni, cu sediul în comuna Buteni, str. Principală, nr. 78, județul Arad, cod 317065, reprezentată de Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx, în calitate de primar; -------------------------------------------------------------------------------------------

  • — 17. Comuna Cermei, prin Consiliul Local al Comunei Cermei, cu sediul în comuna Cermei, nr. 304, județul Arad, cod 317075, reprezentată de Xxxx Xxxx X- Xxxxxx, în calitate de primar;—

  • - --18. Comuna Craiva, prin Consiliul Local al Comunei Craiva, cu sediul în comuna Craiva, nr. 108, județul Arad, cod 317095, reprezentată de Xxxx Xxxx, în calitate de primar;------------------

  • - --19. Comuna Fântânele, prin Consiliul Local al Comunei Fântânele, cu sediul în comuna Fântânele, nr. 115, județul Arad, cod 317120, reprezentată de Xxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar;---------------

  • - --20. Comuna Felnac, prin Consiliul Local al Comunei Felnac, cu sediul în comuna Felnac, nr. 330, județul Arad, cod 317130, reprezentată de Xxxxxx Xxxx, în calitate de primar; ---------------

  • - --21. Comuna Frumușeni, prin Consiliul Local al Comunei Frumușeni, cu sediul în comuna Frumușeni, nr. 379, județul Arad, cod 317122, reprezentată de Xxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar; -------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --22. Comuna Ghioroc, prin Consiliul Local al Comunei Ghioroc, cu sediul în comuna Ghioroc, str. Principală, nr. 89, județul Arad, cod 317135, reprezentată de Xxxx-Xxxxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar; ----------------------------------------------------------------------------

  • - --23. Comuna Gurahonț, prin Consiliul Local al Comunei Gurahonț, cu sediul în comuna Gurahonț, str. Avram Iancu, nr. 29, județul Arad, cod 317145, reprezentată de Blaj Daniel, în calitate de primar;

-------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --24. Comuna Hășmaș, prin Consiliul Local al Comunei Hășmaș, cu sediul în comuna Hășmaș, nr. 216, județul Arad, cod 317185, reprezentată de Xxxx Xxxxxx, în calitate de primar; ----------

  • - --25. Comuna Livada, prin Consiliul Local al Comunei Livada, cu sediul în comuna Livada, nr. 355, județul Arad, cod 317205, reprezentată de Xxxxx Xxxxx, în calitate de primar; -----------

  • - --26. Comuna Mișca, prin Consiliul Local al Comunei Mișca, cu sediul în comuna Mișca, str. Principală, nr. 116, județul Arad, cod 317215, reprezentată de Xxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar;-

  • - --27. Comuna Olari, prin Consiliul Local al Comunei Olari, cu sediul în comuna Olari, str. Principală, nr. 315, județul Arad, cod 317225, reprezentată de Xxxx Xxxxx, în calitate de primar;-

  • - --28. Comuna Păuliș, prin Consiliul Local al Comunei Păuliș, cu sediul în comuna Păuliș, nr. 1 A, județul Arad, cod 317230, reprezentată de Xxxxxx Xxxx, în calitate de primar;----------------

  • - --29. Comuna Peregu Mare, prin Consiliul Local al Comunei Peregu Mare, cu sediul în comuna Peregu Mare, nr. 137, județul Arad, cod 317240, reprezentată de Xxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar;

  • - --30. Comuna Petriș, prin Consiliul Local al Comunei Petriș, cu sediul în comuna Petriș, str. Principală, nr. 253, județul Arad, cod 317245, reprezentată de Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar;-----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --31. Comuna Pleșcuța, prin Consiliul Local al Comunei Pleșcuța, cu sediul în comuna Pleșcuța, str. Primăriei, nr. 49, județul Arad, cod 317260, reprezentată de Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar; ----------------------------------------------------------------------------------------

  • — 32. Comuna Săvârșin, prin Consiliul Local al Comunei Săvârșin, cu sediul în comuna Săvârșin, Strada Principală nr. 37, județul Arad, cod 317270, reprezentată de Xxxxxxxx Xxxx, în calitate de primar; -------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --33. Comuna Secusigiu, prin Consiliul Local al Comunei Secusigiu, cu sediul în comuna Secusigiu, str. Principală, nr. 275, județul Arad, cod 317285, reprezentată de Grad Gheorghe, în calitate de primar; ----------------------------------------------------------------------------------------

  • - --34. Comuna Seleuș, prin Consiliul Local al Comunei Seleuș, cu sediul în comuna Seleuș, nr. 200, județul Arad, cod 317290, reprezentată de Xxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar;------------

  • - --35. Comuna Sintea Mare, prin Consiliul Local al Comunei Sintea Mare, cu sediul în comuna Sintea Mare, nr. 228, județul Arad, cod 317300, reprezentată de Ban Ciprian, în calitate de primar;----------

  • - --36. Comuna Șagu, prin Consiliul Local al Comunei Șagu, cu sediul în comuna Șagu, nr. 219, județul Arad, cod 317310, reprezentată de Xxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar;-------------------

  • - --37. Comuna Șepreuș, prin Consiliul Local al Comunei Șepreuș, cu sediul în comuna Șepreuș, str. Piața Rebeliunii, nr. 1, județul Arad, cod 317320, reprezentată de Xxxxxxx Xxxx, în calitate de primar;

----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --38. Comuna Șicula, prin Consiliul Local al Comunei Șicula, cu sediul în comuna Șicula, str. Principală, nr. 200, județul Arad, cod 317325, reprezentată de Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar; ----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --39. Comuna Șimand, prin Consiliul Local al Comunei Șimand, cu sediul în comuna Șimand, str. Principală, nr. 1119, județul Arad, cod 317335, reprezentată de Dema Xxxxxx-Xxxxx, în calitate de primar; -------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --40. Comuna Șofronea, prin Consiliul Local al Comunei Șofronea, cu sediul în comuna Șofronea, str. Principală, nr. 187, județul Arad, cod 317350, reprezentată de Xxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar; -------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --41. Comuna Târnova, prin Consiliul Local al Comunei Târnova, cu sediul în comuna Târnova, str. Principală, nr. 734, județul Arad, cod 317360, reprezentată de Xxxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar;

  • - --42. Comuna Vinga, prin Consiliul Local al Comunei Vinga, cu sediul în comuna Vinga, str. Principală, nr. 27, județul Arad, cod 317400, reprezentată de Xxxxxx Xxxx, în calitate de primar;-

  • - --43. Comuna Vladimirescu, prin Consiliul Local al Comunei Vladimirescu, cu sediul în comuna Vladimirescu, str. Revoluției, nr. 4, județul Arad, cod 317405, reprezentată de Xxx Xxxxx, în calitate de primar; -------------------------------------------------------------------------------

  • - --44. Comuna Zăbrani, prin Consiliul Local al Comunei Zăbrani, cu sediul în comuna Zăbrani, str. Principală, nr. 95, județul Arad, cod 317410, reprezentată de Xxxxxxx Xxxxx, în calitate de primar;-------------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --45. Comuna Zădăreni, prin Consiliul Local al Comunei Zădăreni, cu sediul în comuna Zădăreni, str. Principală, nr. 28, județul Arad, cod 317130, reprezentată de Xxxxxxxx Xxxxx, în calitate de primar; -------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --46. Comuna Zărand, prin Consiliul Local al Comunei Zărand, cu sediul în comuna Zărand, str. Principală, nr. 512, județul Arad, cod 317415, reprezentată de Xxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar, ----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • —-au hotărât modificarea STATUTULUI Asociației după cum urmează:--------------------- -----1. Preambulul Statutului se modifică și va avea următorul conținut:----------------------

  • - --Asociații:-------------------------------------------------------------------------------------------------

  • — 1. Județul Arad, prin Consiliul Județean Arad, cu sediul în Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22, județul Arad, cod 310130, reprezentat de drept prin Iustin Marinei Xxxxxx-Xxxxxx, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, potrivit prevederilor art. 175 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----

-----------------------------------------------------------------------------

  • - --2. Municipiul Arad, prin Consiliul Local al Municipiului Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, județul Arad, cod 310130, reprezentat de drept prin Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ----------------

  • —-3. Orașul Chișineu-Criș, prin Consiliul Local al Orașului Chișineu-Criș, cu sediul în Orașul Chișineu-Criș, str. Înfrățirii, nr. 97, județul Arad, cod 315100, reprezentat de drept prin Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;----- ----------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --4. Orașul Curtici, prin Consiliul Local al Orașului Curtici, cu sediul în Orașul Curtici, str. Primăriei, nr. 47, județul Arad, cod 315200, reprezentat de drept prin Ban Xxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------

  • - --5. Orașul Ineu, prin Consiliul Local al Orașului Ineu, cu sediul în Orașul Ineu, str. Republicii, nr. 5, județul Arad, cod 315300, reprezentat de drept prin Xxxxxxx Xxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ----------------

  • - --6. Orașul Pecica, prin Consiliul Local al Orașului Pecica, cu sediul în Orașul Pecica, str. 2, nr. 150, județul Arad, cod 317235, reprezentat de drept prin Xxxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ------------------------------------

  • - --7. Orașul Sântana, prin Consiliul Local al Orașului Sântana, cu sediul în Orașul Sântana, str. Muncii, nr. 120 A, județul Arad, cod 317280, reprezentat de drept prin Xxxxxx Xxxxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------------------------

-----------------------------------------------------------------

  • - --8. Comuna Apateu, prin Consiliul Local al Comunei Apateu, cu sediul în comuna Apateu, str. Principală, nr. 364, județul Arad, cod 317010, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------------------------

-----------------------------------------------------------------

  • - --9. Comuna Archiș, prin Consiliul Local al Comunei Archiș, cu sediul în comuna Archiș, str. Principală, nr. 97, județul Arad, cod 317015, reprezentată de drept prin Valea Xxxxxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ----------------

  • - --10. Comuna Bata, prin Consiliul Local al Comunei Bata, cu sediul în comuna Bata, str. Principală, nr. 166, județul Arad, cod 317020, reprezentată de drept prin Xxxxxxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ----------------

  • - --11. Comuna Bârzava, prin Consiliul Local al Comunei Bârzava, cu sediul în comuna Bârzava, str. Principală, nr. 314, județul Arad, cod 317030, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

  • - --12. Comuna Beliu, prin Consiliul Local al Comunei Beliu, cu sediul în comuna Beliu, nr. 632, județul Arad, cod 317040, reprezentată de drept prin Xxxxxx-Xxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ---------------------------

  • - --13. Comuna Birchiș, prin Consiliul Local al Comunei Birchiș, cu sediul în comuna Birchiș, nr. 162, județul Arad, cod 317050, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-------------------------------------

  • - --14. Comuna Bocsig, prin Consiliul Local al Comunei Bocsig, cu sediul în comuna Bocsig, str. Principală, nr. 591, județul Arad, cod 317055, reprezentată de drept prin Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;----------------------- ----------------------------------------------------------------------------

  • - --15. Comuna Brazii, prin Consiliul Local al Comunei Brazii, cu sediul în comuna Brazii, nr. 26, județul Arad, cod 317060, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ---------------------------

  • - --16. Comuna Buteni, prin Consiliul Local al Comunei Buteni, cu sediul în comuna Buteni, str. Principală, nr. 78, județul Arad, cod 317065, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

  • — 17. Comuna Cermei, prin Consiliul Local al Comunei Cermei, cu sediul în comuna Cermei, nr. 304, județul Arad, cod 317075, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxx X- Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;----------------------------

  • - --18. Comuna Craiva, prin Consiliul Local al Comunei Craiva, cu sediul în comuna Craiva, nr. 108, județul Arad, cod 317095, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-------------------------------------

  • - --19. Comuna Fântânele, prin Consiliul Local al Comunei Fântânele, cu sediul în comuna Fântânele, nr. 115, județul Arad, cod 317120, reprezentată drept prin de Xxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ----------------

  • - --20. Comuna Felnac, prin Consiliul Local al Comunei Felnac, cu sediul în comuna Felnac, nr. 330, județul Arad, cod 317130, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ------------------------------------

  • ----21. Comuna Frumușeni, prin Consiliul Local al Comunei Frumușeni, cu sediul în comuna Frumușeni, nr. 379, județul Arad, cod 317122, reprezentată de drept prin Xxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-------------------- --------------------------------------------------------------------------------

  • - --22. Comuna Ghioroc, prin Consiliul Local al Comunei Ghioroc, cu sediul în comuna Ghioroc, str. Principală, nr. 89, județul Arad, cod 317135, reprezentată de drept prin Xxxx-Xxxxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ----------------------------------

-----------------------------------------------------------------

  • ----23. Comuna Gurahonț, prin Consiliul Local al Comunei Gurahonț, cu sediul în comuna Gurahonț, str. Avram Iancu, nr. 29, județul Arad, cod 317145, reprezentată de drept prin Blaj Daniel, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-------------------------------------------- --------------------------------------------------------

  • - --24. Comuna Hășmaș, prin Consiliul Local al Comunei Hășmaș, cu sediul în comuna Hășmaș, nr. 216, județul Arad, cod 317185, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ---------------------------

  • - --25. Comuna Livada, prin Consiliul Local al Comunei Livada, cu sediul în comuna Livada, nr. 355, județul Arad, cod 317205, reprezentată de drept prin Xxxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;------------------------------------

  • - --26. Comuna Mișca, prin Consiliul Local al Comunei Mișca, cu sediul în comuna Mișca, str. Principală, nr. 116, județul Arad, cod 317215, reprezentată de drept prin Xxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ----------------

  • - --27. Comuna Olari, prin Consiliul Local al Comunei Olari, cu sediul în comuna Olari, str. Principală, nr. 315, județul Arad, cod 317225, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;----------------------------

  • - --28. Comuna Păuliș, prin Consiliul Local al Comunei Păuliș, cu sediul în comuna Păuliș, nr. 1 A, județul Arad, cod 317230, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-------------------------------------

  • - --29. Comuna Peregu Mare, prin Consiliul Local al Comunei Peregu Mare, cu sediul în comuna Peregu Mare, nr. 137, județul Arad, cod 31 7240, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

  • - --30. Comuna Petriș, prin Consiliul Local al Comunei Petriș, cu sediul în comuna Petriș, str. Principală, nr. 253, județul Arad, cod 317245, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------------------------

-----------------------------------------------------------------

  • - --31. Comuna Pleșcuța, prin Consiliul Local al Comunei Pleșcuța, cu sediul în comuna Pleșcuța, str. Primăriei, nr. 49, județul Arad, cod 317260, reprezentată de drept prin Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------------------------

-----------------------------------------------------------------

  • - --32. Comuna Săvârșin, prin Consiliul Local al Comunei Săvârșin, cu sediul în comuna Săvârșin, Strada Principală nr. 37, județul Arad, cod 317270, reprezentată de drept prin Xxxxxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ----------------------------------

-----------------------------------------------------------------

  • - --33. Comuna Secusigiu, prin Consiliul Local al Comunei Secusigiu, cu sediul în comuna Secusigiu, str. Principală, nr. 275, județul Arad, cod 317285, reprezentată de drept prin Grad Gheorghe, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------------------------

-----------------------------------------------------------------

  • - --34. Comuna Seleuș, prin Consiliul Local al Comunei Seleuș, cu sediul în comuna Seleuș, nr. 200, județul Arad, cod 317290, reprezentată de drept prin Xxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ------------------------------------

  • - --35. Comuna Sintea Mare, prin Consiliul Local al Comunei Sintea Mare, cu sediul în comuna Sintea Mare, nr. 228, județul Arad, cod 317300, reprezentată de drept prin Ban Ciprian, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------

  • - --36. Comuna Șagu, prin Consiliul Local al Comunei Șagu, cu sediul în comuna Șagu, nr. 219, județul Arad, cod 317310, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-------------------------------------

  • - --37. Comuna Șepreuș, prin Consiliul Local al Comunei Șepreuș, cu sediul în comuna Șepreuș, str. Piața Rebeliunii, nr. 1, județul Arad, cod 317320, reprezentată de drept prin Xxxxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ----------------

  • - --38. Comuna Șicula, prin Consiliul Local al Comunei Șicula, cu sediul în comuna Șicula, str. Principală, nr. 200, județul Arad, cod 317325, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------------------------

-----------------------------------------------------------------

  • - --39. Comuna Șimand, prin Consiliul Local al Comunei Șimand, cu sediul în comuna Șimand, str. Principală, nr. 1119, județul Arad, cod 317335, reprezentată de drept prin Dema Xxxxxx-Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------------------------

-----------------------------------------------------------------

  • - --40. Comuna Șofronea, prin Consiliul Local al Comunei Șofronea, cu sediul în comuna Șofronea, str. Principală, nr. 187, județul Arad, cod 317350, reprezentată de drept prin Xxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------------------------

-----------------------------------------------------------------

  • ----41. Comuna Târnova, prin Consiliul Local al Comunei Târnova, cu sediul în comuna Târnova, str. Principală, nr. 734, județul Arad, cod 317360, reprezentată de drept prin Xxxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-------------------------------------------- --------------------------------------------------------

  • - --42. Comuna Vinga, prin Consiliul Local al Comunei Vinga, cu sediul în comuna Vinga, str. Principală, nr. 27, județul Arad, cod 317400, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;----------------------------

  • ----43. Comuna Vladimirescu, prin Consiliul Local al Comunei Vladimirescu, cu sediul în comuna Vladimirescu, str. Revoluției, nr. 4, județul Arad, cod 317405, reprezentată de drept prin Xxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ----------------------- ----------------------------------------------------------------------------

  • - --44. Comuna Zăbrani, prin Consiliul Local al Comunei Zăbrani, cu sediul în comuna Zăbrani, str. Principală, nr. 95, județul Arad, cod 317410, reprezentată de drept prin Xxxxxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------

  • - --45. Comuna Zădăreni, prin Consiliul Local al Comunei Zădăreni, cu sediul în comuna Zădăreni, str. Principală, nr. 28, județul Arad, cod 317130, reprezentată de drept prin Xxxxxxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

  • - --46. Comuna Zărand, prin Consiliul Local al Comunei Zărand, cu sediul în comuna Zărand, str. Principală, nr. 512, județul Arad, cod 317415, reprezentată de drept prin Xxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, -----------------

-----denumiți colectiv asociații și individual asociatul,------------------------------------------------

  • — ne exprimăm voința de a coopera și de a ne asocia potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Asociației de dezvoltare intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public ”Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”, denumită în continuare Asociația, persoană juridică de drept privat, cu statut de utilitate publică, în scopurile prevăzute la art. 4 din prezentul statut.”--------------------------------------------------------------------------------------------

-----2. Articolul 4 alineatul (2), se modifică și va avea următorul cuprins:---------------------

  • - --”(2) Modalitatea de gestiune a serviciului/serviciilor va fi stabilită prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”---------------------

-----3. Articolul 5 alineatul (1), literele e)-g) se modifică și vor avea următorul cuprins:—

  • - --”e) să elaboreze documentația aferentă procedurii de stabilire a modalității de gestiune a serviciilor de utilități publice;-----------------------------------------------------------------------------

  • ----f) să încheie contractul/contractele cu operatorii, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre implicate, care vor avea împreună calitatea de delegatar, astfel cum este prevăzut de art. 30 din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În funcție de specificul activităților care compun Serviciul, delegatar pot fi toți membrii Asociației pentru toate activitățile sau numai o parte din aceștia pentru anumite activități; --------------------------------------- ---------------------------------------------------

  • - --g)   să monitorizeze executarea contractului încheiat/contractelor încheiate cu

operatorul/operatorii și să informeze regulat membrii săi despre aceasta, să urmărească îndeplinirea obligațiilor asumate de operatori, îndeosebi în ceea ce privește realizarea indicatorilor de performanță, executarea lucrărilor încredințate operatorilor și calitatea Serviciului furnizat utilizatorilor, și, potrivit mandatului primit și în conformitate cu prevederile contractuale, să aplice penalitățile contractuale;”-----------------------------------------------------

-----4. La articolul 5 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, lit. eA1), cu următorul cuprins:-----------------------------------------------------------------------------------------

  • — ”eA7) să elaboreze și să aprobe documentația de atribuire, care va include obligatoriu proiectul contractului de delegare a gestiunii ce urmează a fi atribuit și anexele obligatorii la acesta - în cazul gestiunii delegate, respectiv documentația aferentă modalității de gestiune directă;”-------------------

-----5. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:--------------------------------------

  • - --”ART. 7-----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Asociația se finanțează prin contribuții din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale membre, precum și din alte surse, în condițiile art. 90 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.---------------------

  • - --(2) Finanțarea Asociației se realizează cu asigurarea, de către autoritatea publică finanțatoare, a respectării legislației naționale și europene în materia ajutorului de stat.”------

-----6. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:--------------------------------------

  • - --”ART. 8----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Asociația nu poate avea calitatea de operator în înțelesul art. 2 lit. g) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu desfășoară activități economice.-------

  • 7. Articolul 10 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: —”a) Consiliul director este organul executiv de conducere a asociației de dezvoltare intercomunitară și este format din președintele asociației de dezvoltare intercomunitară și încă cel puțin 4 membri aleși din rândul membrilor adunării generale a Asociației, desemnați prin vot secret. Prin statut, asociații pot să prevadă și un număr mai mare de membri, cu condiția ca numărul total de membri în consiliul director, inclusiv președintele, să fie impar. Durata mandatului este convenită de asociați, dar nu va fi mai mare de 4 ani. Componența consiliului director va asigura cât mai bine reprezentativitatea în cadrul acestui organ a tuturor membrilor Asociației, utilizând principiul reprezentării prin rotație.”------------------------------

-----8. Articolul 10 alineatul (3), teza I - a se modifică și va avea următorul cuprins:--------

  • - --”Controlul financiar intern al Asociației este asigurat de o comisie de cenzori formată din minimum 3 membri, desemnați de adunarea generală dintre membrii adunării sau aleși din cadrul altor categorii de personal, pentru o perioadă de patru ani, cu posibilitatea prelungirii.”

-----9. Articolul 13 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:-------------------

  • - --”(2) Retragerea din Asociație nu poate avea loc decât în situația în care asociatul respectiv se retrage unilateral din contractul de delegare la care este parte în calitate de delegatar. Dacă oricare dintre asociați dorește să se retragă din contractul de delegare și, respectiv, din Asociație, aceasta va notifica președintelui Asociației și celorlalți asociați intenția sa. Președintele Asociației va convoca adunarea generală a Asociației în cel mult 30 de zile de la data primirii unei astfel de notificări.”-------------------------------------------------------------------

-----10. La articolul 13, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2A1), cu următorul cuprins:-----------------------------------------------------------------------------------------

—”(2^1) Potrivit art. 10 alin. (11) din Legea nr. 51/4006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, care au delegat împreună gestiunea de utilități publice către același operator/operator regional, se pot retrage din Asociație înainte de data expirării contractelor de delegare a gestiunii serviciilor numai cu acordul majorității celorlalte unități administrativ-teritoriale membre, exprimat prin hotărâri ale autorităților deliberative ale acestora, precum și cu acordul scris al entităților finanțatoare, în situația în care beneficiază de proiecte de investiții cofinanțate din fonduri europene, și numai după plata despăgubirilor prevăzute în contractele de delegare a gestiunii serviciilor sau, după caz, în statutul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice.”---------------------------------------------- -------------------------------------------

-----11. La articolul 13, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:--------------

  • ----”(4) În cazul în care un asociat nu aprobă documentațiile de atribuire în vederea organizării procedurilor pentru delegarea serviciilor, inclusiv proiectul contractului de delegare a gestiunii ce urmează a fi încheiat cu operatorul desemnat și anexele obligatorii la acesta, sau se retrage unilateral din acest contract (indiferent că retragerea are loc înainte sau după intrarea în vigoare a respectivului contract de delegare), acesta va fi exclus din Asociație. Președintele Asociației va convoca adunarea generală în cel mult 30 de zile de la data la care s-a luat cunoștință despre respectiva situație. Adunarea generală va hotărî excluderea din Asociație, va analiza consecințele excluderii și modificările ce se impun la contractele de delegare (în special cu privire la investiții), potrivit prevederilor contractelor de delegare respective, și va hotărî modificarea corespunzătoare a prezentului statut al Asociației, precum și cuantumul despăgubirilor datorate.”----------------------- -------------------------------------------

-----12. La articolul 13, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4A1), cu următorul cuprins:-----------------------------------------------------------------------------------------

  • — ”(4'1) În situația în care mai multe unități administrativ-teritoriale membre ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară au delegat împreună gestiunea serviciilor de utilitate publică pentru două sau mai multe activități componente ale Serviciului prin intermediul unor contracte de delegare distincte, iar unitățile administrativ-teritoriale înțeleg să se retragă din oricare dintre aceste contracte sau să retragă mandatul acordat Asociației pentru o parte dintre activitățile delegate, adunarea generală va hotărî excluderea acestora din Asociație. Președintele Asociației va convoca adunarea generală în cel mult 30 de zile de la data la care s-a luat cunoștință despre respectiva situație. Adunarea generală va hotărî excluderea din Asociație, va analiza consecințele excluderii și modificările ce se impun la contractele de delegare, în special cu privire la investiții, potrivit prevederilor contractelor de delegare respective, și va hotărî modificarea corespunzătoare a prezentului statut al Asociației, precum și cuantumul despăgubirilor datorate.”-------------------------

-----------------------------------------

-----13. La articolul 13 alineatul (5), după litera c) se introduc două noi litere, lit. d) și e), cu următorul cuprins:-------------------------------------------------------------------------------------

  • ----”d) prejudiciul creat membrilor asociați generat de creșterea costurilor de operare în sarcina acestora prin retragere/excludere; modul de calcul al prejudiciului creat membrilor pentru creșterea costurilor de operare și durata pentru care se calculează sunt stabilite în baza unui audit;------------ ----------------------------------------------------------------------------------------

  • - --e) sumele impuse cu titlu de penalități/despăgubiri/daune/obligație de restituire de către entitățile finanțatoare, în situația în care beneficiază/au beneficiat de proiecte de investiții cofinanțate din fonduri europene.”------------------------------------------------------------------------

-----14. La articolul 15, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:--------------

  • - --”ART. 15---------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Adunarea generală este organul de conducere al Asociației, format din primarii de municipii, orașe și comune, respectiv președintele consiliului județean, care sunt reprezentanții de drept ai unităților administrativ-teritoriale membre.”----------------------------------------------

-----15. La articolul 15, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alin. (1A1)-(1A3), cu următorul cuprins:-------------------------------------------------------------------------------------

  • —-”(1'1) Primarii pot delega calitatea lor de reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale în adunările generale viceprimarului, secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, administratorului public, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes local, în funcție de competențele ce le revin în domeniile respective.------------------------------ ----------------------------------------------------------------------

  • — (1'2) Președintele consiliului județean poate delega calitatea sa de reprezentant de drept în adunările generale unuia dintre vicepreședinți, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, administratorului public, secretarului general aljudețului, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes județean.-------

  • — 13) Primarii și, respectiv, președinții consiliilor județene își pot delega calitatea de reprezentant în adunarea generală a Asociației, prin dispoziție.”------------------------------------

-----16. La articolul 15, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:--------------

  • - --”(3) Dispozițiile de delegare vor fi transmise, în copie, președintelui Asociației în termen de 3 (trei) zile lucrătoare de la data emiterii lor.”---------------------------------------------------------

-----17. La articolul 17, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:--------------

  • - --”(1) Adunarea generală a Asociației îndeplinește atribuțiile care îi revin potrivit art. 21 alin. (2) lit. a)-d) și f)-h) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și atribuțiile speciale prevăzute de prezentul statut în exercitarea competențelor privind Serviciul, potrivit mandatului încredințat Asociației de către membrii săi.”------------------------------------

-----18. La articolul 17 alineatul (2), după litera j) se introduce o nouă literă, lit. jA1), cu următorul cuprins:-----------------------------------------------------------------------------------------

—”j*1) cu scopul de a facilita fuziunea operatorilor regionali ai serviciilor de utilități publice, aprobarea fuziunii, în condițiile legii, cu alte asociații de dezvoltare intercomunitară, în baza hotărârilor autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv principiile autonomiei locale și descentralizării serviciilor publice f--------------- ---------------------------------------------------------------------------------------

-----19. La articolul 17, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:--------------

  • — ”(3) Atribuțiile adunării generale a Asociației cu privire la exercitarea mandatului acordat acesteia de asociați potrivit art. 5 alin. (2) sunt:--------------------------------------------------------

  • - --a) aprobarea strategiei de dezvoltare, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități publice existente, a programelor de înființare a unor noi sisteme, precum și a programelor de protecție a mediului, elaborate și prezentate de consiliul director al Asociației;------

-------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --b) aprobarea documentației de atribuire, care va include obligatoriu proiectul contractului de delegare a gestiunii ce urmează a fi atribuit și anexele obligatorii la acestea - în cazul gestiunii delegate;-------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --c) aprobarea modificării contractelor de delegare a gestiunii;------------------------------------

  • - --d) aprobarea caietului de sarcini și a regulamentului Serviciului, consolidat și armonizat pentru întreaga arie a Serviciului, elaborate și prezentate de consiliul director potrivit art. 24 alin. (3) lit. g), a contractelor de furnizare/prestare a serviciilor și a altor acte normative locale referitoare la serviciile de utilități publice, pe baza regulamentelor-cadru, a caietelor de sarcini-cadru și a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementări-cadru elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente;----------------------------------

  • - --e) avizarea studiilor de fezabilitate privind înființarea, reabilitarea, modernizarea și extinderea unei părți sau a întregului sistem de transport public local, aflat în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale ori în administrarea autorităților administrației publice locale, precum și a asociației de dezvoltare comunitară;------------------

  • - --f) concesionarea, precum și încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane și a infrastructurii tehnico-edilitare aferente din proprietatea publică sau privată a localităților;--------------------------------------------------------

  • - --g) aprobarea unei politici tarifare coerente la nivelul întregii arii a Serviciului prevăzute în contractul de delegare;-------------------------------------------------------------------------------------

  • - --h) aprobarea strategiei de tarifare aferente planului de afaceri, în condițiile legii speciale care reglementează serviciul respectiv;------------------------------------------------------------------

  • - --i) aprobarea stabilirii, ajustării și modificării prețurilor și tarifelor propuse de operator de la data la care asociații hotărăsc trecerea la un sistem de tarif unic;-------------------------------

  • - --j) să refuze, în condiții justificate, aprobarea prețurilor și tarifelor propuse de operator;----

  • - --k) stabilirea și aprobarea anuală a taxelor pentru finanțarea serviciilor comunitare de utilități publice, în situațiile prevăzute de legile speciale;---------------------------------------------

  • - --l) stabilirea, ajustarea, modificarea și aprobarea prețurilor, tarifelor și taxelor speciale, cu respectarea normelor metodologice elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente;--------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --m) stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor de călătorie pentru serviciul de transport public local de persoane, cu respectarea prevederilor legale privind modalitatea de gestionare a serviciului;-------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --n) aprobarea măsurilor propuse în rapoartele de monitorizare a executării contractului de delegare, elaborate și prezentate de consiliul director;------------------------------------------------

  • — o) adoptarea de hotărâri privind aplicarea măsurilor corective și a penalităților prevăzute de contractul încheiat între Asociație și operator, în situația în care acesta nu respectă nivelul indicatorilor de performanță.------------------------------------------------------------------------------

-----20. La articolul 20, alineatele (1), (2), (5), (6), (7) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:-----------------------------------------------------------------------------------------

  • - --”ART. 20---------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Adunarea generală a Asociației va fi convocată, ori de câte ori este necesar, în ședințe ordinare sau extraordinare, de către președintele Asociației sau de un număr de cel puțin 3 asociați.----------

---------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(2) Convocarea va fi transmisă prin scrisoare, fax sau e-mail cu cel puțin cinci zile calendaristice pentru ședințele ordinare sau trei zile calendaristice pentru ședințele extraordinare, înainte de data ședinței, și va cuprinde data, ora, locul și ordinea de zi ale ședinței. Pentru motive întemeiate care justifică urgența, convocarea poate fi transmisă cu cel puțin 48 de ore înainte de ședință.-------------

  • - --(5) Secretariatul ședințelor adunării generale va fi asigurat de un salariat din aparatul tehnic, care va redacta procesul-verbal al ședinței.----------------------------------------------------

  • - --(6) Procesul-verbal este semnat de președinte și de secretar și este supus aprobării membrilor adunării generale în ședința următoare. O copie a procesului-verbal va fi transmisă în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data ședinței.-------------------------------------

  • - --(7) Pe baza proceselor-verbale ale ședințelor, secretarul redactează hotărârile adunării generale, care vor fi semnate de președinte Asociației. Hotărârile adunării generale se înregistrează într-un registru distinct.--------------------------------------------------------------------

  • - --(8) Adunarea generală poate avea loc și prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță, iar hotărârile adunării generale pot fi semnate de asociați inclusiv cu semnătura electronică extinsă.”----------------------------------------------------------------------------------------

-----21. La articolul 20, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alin. (9), cu următorul cuprins:-----------------------------------------------------------------------------------------

  • - --”(9) Modalitatea de desfășurare a ședințelor adunării generale va fi menționată în convocator.”------------------------------------------------------------------------------------------------

-----22. La articolul 21, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:-----

  • - --”(3) Pentru a fi valabile, hotărârile adunării generale a Asociației adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. a)-h) și lit. j)-l) și alin. (3) se iau în prezența a jumătate plus unu din numărul asociaților și cu majoritatea voturilor asociaților prezenți. Dacă la prima convocare cvorumul nu este îndeplinit, adunarea generală a Asociației se convoacă pentru o dată ulterioară, care nu poate fi mai târziu de 15 zile calendaristice de la data stabilită pentru prima convocare, iar la a doua convocare adunarea generală a Asociației este valabil întrunită indiferent de numărul de membri prezenți, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor asociaților prezenți.------------------------------------------------------------------------------

  • - --(4) Pentru a fi valabile, hotărârile adunării generale a Asociației adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (3) se iau în prezența a jumătate plus unu din numărul asociaților și cu majoritatea voturilor asociaților prezenți. Dacă la prima convocare cvorumul nu este îndeplinit, adunarea generală a Asociației se convoacă pentru o dată ulterioară, care nu poate fi mai târziu de 15 zile calendaristice de la data stabilită pentru prima convocare, iar la a doua convocare adunarea generală a Asociației este valabil întrunită indiferent de numărul de membri prezenți, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor asociaților prezenți.”-----------------------------

  • 23.    La articolul 21, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins: —”(6) Potrivit art. 10 alin. (5*1) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale nu se pronunță asupra hotărârilor privind acordarea mandatelor speciale, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării, atunci se prezumă că unitățile administrativ-teritoriale au acceptat tacit delegarea atribuțiilor.”----------------------------------------------------------------

-----24. La articolul 21, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:--------------

  • ----”(7) În cazul în care reprezentantul de drept al unuia dintre asociați nu poate participa la ședința unei adunări generale a Asociației la care a fost convocat, acesta poate fi înlocuit de un alt reprezentant al unității administrativ-teritoriale, împuternicit în acest scop prin dispoziție.”---------- -----------------------------------------------------------------------------------------

-----25. La articolul 22, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:--------------

  • - --”(1) Hotărârile adunării generale luate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. h) - k) și art. 17 alin. (3) lit. a) - a) și f) - m), nu pot fi votate de reprezentanții asociaților în adunarea generală a Asociației decât în baza unui mandat special, acordat expres, în prealabil, prin hotărâre a autorității deliberative a asociatului al cărui reprezentant este.”----

-----26. La articolul 23, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:--------------

  • - --”ART. 23---------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Consiliul director este organul executiv de conducere a asociației de dezvoltare intercomunitară și este format din președintele asociației de dezvoltare intercomunitară și încă cel puțin 4 membri aleși din rândul membrilor adunării generale a Asociației, desemnați prin vot secret. Prin statut, asociații pot să prevadă și un număr mai mare de membri, cu condiția ca numărul total de membri în consiliul director, inclusiv președintele, să fie impar. Durata mandatului este convenită de asociați, dar nu va fi mai mare de 4 ani. Componența consiliului director va asigura cât mai bine reprezentativitatea în cadrul acestui organ a tuturor membrilor Asociației, utilizând principiul reprezentării prin rotație.”------------------------------

-----27. La articolul 25, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:--------------

  • ----”(2) Aparatul tehnic va fi condus de un director executiv numit de consiliul director ca urmare a promovării concursului de ocupare a funcției. Directorul executiv are drept de semnătură în numele Asociației în operațiunile bancare și de trezorerie, aprobă și semnează documentele financiar-contabile legate de activitatea curentă a Asociației, semnează în numele acesteia delegațiile de reprezentare în fața instanțelor judecătorești de orice grad și poate reprezenta Asociația în relațiile cu terții. Membrii aparatului tehnic vor avea statut de salariați ai Asociației.”--------------------------- ---------------------------------------------------------------------

-----28. La articolul 26, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:--------------

  • - --”(3) Consiliul director va alege dintre participanții la ședință un secretar care va redacta procesul-verbal al ședinței. Procesele-verbale se semnează de președinte și de secretar și se comunică tuturor membrilor consiliului director. Deciziile consiliului director se consemnează în registrul de procese-verbale, care se păstrează la sediul Asociației.”---------------------------

-----29. La articolul 26, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:--------------

  • —-(5) Ședințele consiliului director pot avea loc și prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță, iar deciziile consiliului director pot fi semnate de asociați inclusiv cu semnătura electronică extinsă. Modalitatea de desfășurare a ședințelor va fi menționată în convocator.”-------- -----------------------------------------------------------------------------------------

-----30. La articolul 27, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:--------------

  • - --(2) Comisia de cenzori își poate elabora un regulament intern de funcționare. Ședințele comisiei de cenzori pot avea loc și prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță, iar actele adoptate de comisia de cenzori potfi semnate de membri inclusiv cu semnătură electronică extinsă.”---------------------------------------------------------------------------------------

-----31. La articolul 33, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:--------------

  • - --”ART. 33---------------------------------------------------------------------------------------------------

  • — (1) Prezentul statut poate fi modificat doar prin acte adiționale, aprobate cu respectarea condițiilor de cvorum prevăzute la art. 21 alin. (3).”---------------------------------------------------

-----32. Celelalte prevederi ale Statutului rămân neschimbate.-----------------------------------

-----33. Pentru desfășurarea procedurilor de înregistrare a modificărilor Statutului Asociației prin

Actul Adițional nr. 15/2023, în Registrul asociațiilor și fundațiilor de pe lângă grefa Judecătoriei

Arad, se împuternicește Directorul executiv, dl. Xxxxxx Xxxx, ....------------------

-----34. Prezentul act adițional a fost redactat în 3 (trei) exemplare originale, astăzi, data autentificării.------------------------------------------------------------------------------------------------- ---ASOCIAȚII:

Județul Arad, Municipiul Arad, Orașul Chișineu-Criș, Orașul Curtici, Orașul Ineu, Orașul Pecica, Orașul Sântana, Comuna Apateu, Comuna Archiș, Comuna Bata, Comuna Bârzava, Comuna Beliu, Comuna Birchiș, Comuna Bocsig, Comuna Brazii, Comuna Buteni, Comuna Cermei, Comuna Craiva, Comuna Fântânele, Comuna Felnac, Comuna Frumușeni, Comuna Ghioroc, Comuna Gurahonț, Comuna Hășmaș, Comuna Livada, Comuna Mișca, Comuna Olari, Comuna Păuliș, Comuna Peregu Mare, Comuna Petriș, Comuna Pleșcuța, Comuna Săvârșin, Comuna Secusigiu, Comuna Seleuș, Comuna Sintea Mare, Comuna Șagu, Comuna Șepreuș, Comuna Șicula, Comuna Șimand, Comuna Șofronea, Comuna Târnova, Comuna Vinga, Comuna Vladimirescu, Comuna Zăbrani, Comuna Zădăreni și Comuna Zărand

prin Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în baza Hotărârii AGA nr. ___/_________

Semnătura ______________________

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


- Încheierea de autentificare pe pagina 15 -

Anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 314/31.05.2023

STATUTUL

Asociației de dezvoltare intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public "Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad"

---Asociații:--------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --1. Județul Arad, prin Consiliul Județean Arad, cu sediul în Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22, județul Arad, cod 310130, reprezentat de drept prin Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, potrivit prevederilor art. 175 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;--

  • - --2. Municipiul Arad, prin Consiliul Local al Municipiului Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, județul Arad, cod 310130, reprezentat de drept prin Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -----------------

  • — 3. Orașul Chișineu-Criș, prin Consiliul Local al Orașului Chișineu-Criș, cu sediul în Orașul Chișineu-Criș, str. Înfrățirii, nr. 97, județul Arad, cod 315100, reprezentat de drept prin Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;----4. Orașul Curtici, prin Consiliul Local al Orașului Curtici, cu sediul în Orașul Curtici, str. Primăriei, nr. 47, județul Arad, cod 315200, reprezentat de drept prin Ban Xxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;------------------

  • - --5. Orașul Ineu, prin Consiliul Local al Orașului Ineu, cu sediul în Orașul Ineu, str. Republicii, nr. 5, județul Arad, cod 315300, reprezentat de drept prin Xxxxxxx Xxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -------------------------------------

  • - --6. Orașul Pecica, prin Consiliul Local al Orașului Pecica, cu sediul în Orașul Pecica, str. 2, nr. 150, județul Arad, cod 317235, reprezentat de drept prin Xxxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ---------------------------------------------

  • - --7. Orașul Sântana, prin Consiliul Local al Orașului Sântana, cu sediul în Orașul Sântana, str. Muncii, nr. 120 A, județul Arad, cod 317280, reprezentat de drept prin Xxxxxx Xxxxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;------------------

  • - --8. Comuna Apateu, prin Consiliul Local al Comunei Apateu, cu sediul în comuna Apateu, str. Principală, nr. 364, județul Arad, cod 317010, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;------------------

  • - --9. Comuna Archiș, prin Consiliul Local al Comunei Archiș, cu sediul în comuna Archiș, str. Principală, nr. 97, județul Arad, cod 317015, reprezentată de drept prin Valea Xxxxxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -----------------

  • - --10. Comuna Bata, prin Consiliul Local al Comunei Bata, cu sediul în comuna Bata, str. Principală, nr. 166, județul Arad, cod 317020, reprezentată de drept prin Xxxxxxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -----------------

  • - --11. Comuna Bârzava, prin Consiliul Local al Comunei Bârzava, cu sediul în comuna Bârzava, str. Principală, nr. 314, județul Arad, cod 317030, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-

  • - --12. Comuna Beliu, prin Consiliul Local al Comunei Beliu, cu sediul în comuna Beliu, nr. 632, județul Arad, cod 317040, reprezentată de drept prin Xxxxxx-Xxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -------------------------------------

  • - --13. Comuna Birchiș, prin Consiliul Local al Comunei Birchiș, cu sediul în comuna Birchiș, nr. 162, județul Arad, cod 317050, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;---------------------------------------------- ---14. Comuna Bocsig, prin Consiliul Local al Comunei Bocsig, cu sediul în comuna Bocsig, str. Principală, nr. 591, județul Arad, cod 317055, reprezentată de drept prin Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-

  • - --15. Comuna Brazii, prin Consiliul Local al Comunei Brazii, cu sediul în comuna Brazii, nr. 26, județul Arad, cod 317060, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -------------------------------------

  • - --16. Comuna Buteni, prin Consiliul Local al Comunei Buteni, cu sediul în comuna Buteni, str. Principală, nr. 78, județul Arad, cod 317065, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-

  • — 17. Comuna Cermei, prin Consiliul Local al Comunei Cermei, cu sediul în comuna Cermei, nr. 304, județul Arad, cod 317075, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxx X- Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;--------------------------------------

  • - --18. Comuna Craiva, prin Consiliul Local al Comunei Craiva, cu sediul în comuna Craiva, nr. 108, județul Arad, cod 317095, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;---------------------------------------------- ---19. Comuna Fântânele, prin Consiliul Local al Comunei Fântânele, cu sediul în comuna Fântânele, nr. 115, județul Arad, cod 317120, reprezentată drept prin de Xxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -----------------

  • - --20. Comuna Felnac, prin Consiliul Local al Comunei Felnac, cu sediul în comuna Felnac, nr. 330, județul Arad, cod 317130, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ---------------------------------------------

  • - --21. Comuna Frumușeni, prin Consiliul Local al Comunei Frumușeni, cu sediul în comuna Frumușeni, nr. 379, județul Arad, cod 317122, reprezentată de drept prin Xxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;----22. Comuna Ghioroc, prin Consiliul Local al Comunei Ghioroc, cu sediul în comuna Ghioroc, str. Principală, nr. 89, județul Arad, cod 317135, reprezentată de drept prin Xxxx-Xxxxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; --

  • - --23. Comuna Gurahonț, prin Consiliul Local al Comunei Gurahonț, cu sediul în comuna Gurahonț, str. Avram Iancu, nr. 29, județul Arad, cod 317145, reprezentată de drept prin Blaj Daniel, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-

  • - --24. Comuna Hășmaș, prin Consiliul Local al Comunei Hășmaș, cu sediul în comuna Hășmaș, nr. 216, județul Arad, cod 317185, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;---------------------------------------------

  • - --25. Comuna Livada, prin Consiliul Local al Comunei Livada, cu sediul în comuna Livada, nr. 355, județul Arad, cod 317205, reprezentată de drept prin Xxxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ---------------------------------------------

  • - --26. Comuna Mișca, prin Consiliul Local al Comunei Mișca, cu sediul în comuna Mișca, str. Principală, nr. 116, județul Arad, cod 317215, reprezentată de drept prin Xxxxx Xxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -----------------

  • - --27. Comuna Olari, prin Consiliul Local al Comunei Olari, cu sediul în comuna Olari, str. Principală, nr. 315, județul Arad, cod 317225, reprezentată de drept prin Xxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------------------

  • - --28. Comuna Păuliș, prin Consiliul Local al Comunei Păuliș, cu sediul în comuna Păuliș, nr. 1 A, județul Arad, cod 317230, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;----------------------------------------------

  • - --29. Comuna Peregu Mare, prin Consiliul Local al Comunei Peregu Mare, cu sediul în comuna Peregu Mare, nr. 137, județul Arad, cod 317240, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;------------------

  • - --30. Comuna Petriș, prin Consiliul Local al Comunei Petriș, cu sediul în comuna Petriș, str. Principală, nr. 253, județul Arad, cod 317245, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;------------------

  • - --31. Comuna Pleșcuța, prin Consiliul Local al Comunei Pleșcuța, cu sediul în comuna Pleșcuța, str. Primăriei, nr. 49, județul Arad, cod 317260, reprezentată de drept prin Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-

  • - --32. Comuna Săvârșin, prin Consiliul Local al Comunei Săvârșin, cu sediul în comuna Săvârșin, Strada Principală nr. 37, județul Arad, cod 317270, reprezentată de drept prin Xxxxxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-

  • - --33. Comuna Secusigiu, prin Consiliul Local al Comunei Secusigiu, cu sediul în comuna Secusigiu, str. Principală, nr. 275, județul Arad, cod 317285, reprezentată de drept prin Grad Gheorghe, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;----34. Comuna Seleuș, prin Consiliul Local al Comunei Seleuș, cu sediul în comuna Seleuș, nr. 200, județul Arad, cod 317290, reprezentată de drept prin Xxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ---------------------------------------------

  • - --35. Comuna Sintea Mare, prin Consiliul Local al Comunei Sintea Mare, cu sediul în comuna Sintea Mare, nr. 228, județul Arad, cod 317300, reprezentată de drept prin Ban Ciprian, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;------------------

  • - --36. Comuna Șagu, prin Consiliul Local al Comunei Șagu, cu sediul în comuna Șagu, nr. 219, județul Arad, cod 317310, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;----------------------------------------------

  • - --37. Comuna Șepreuș, prin Consiliul Local al Comunei Șepreuș, cu sediul în comuna Șepreuș, str. Piața Rebeliunii, nr. 1, județul Arad, cod 317320, reprezentată de drept prin Xxxxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------

  • - --38. Comuna Șicula, prin Consiliul Local al Comunei Șicula, cu sediul în comuna Șicula, str. Principală, nr. 200, județul Arad, cod 317325, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;------------------

  • - --39. Comuna Șimand, prin Consiliul Local al Comunei Șimand, cu sediul în comuna Șimand, str. Principală, nr. 1119, județul Arad, cod 317335, reprezentată de drept prin Dema Xxxxxx-Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;--------------

  • - --40. Comuna Șofronea, prin Consiliul Local al Comunei Șofronea, cu sediul în comuna Șofronea, str. Principală, nr. 187, județul Arad, cod 317350, reprezentată de drept prin Xxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-

  • - --41. Comuna Târnova, prin Consiliul Local al Comunei Târnova, cu sediul în comuna Târnova, str. Principală, nr. 734, județul Arad, cod 317360, reprezentată de drept prin Xxxxxxx Xxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-

  • - --42. Comuna Vinga, prin Consiliul Local al Comunei Vinga, cu sediul în comuna Vinga, str. Principală, nr. 27, județul Arad, cod 317400, reprezentată de drept prin Xxxxxx Xxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-----------------------------

  • - --43. Comuna Vladimirescu, prin Consiliul Local al Comunei Vladimirescu, cu sediul în comuna Vladimirescu, str. Revoluției, nr. 4, județul Arad, cod 317405, reprezentată de drept prin Xxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;-

  • - --44. Comuna Zăbrani, prin Consiliul Local al Comunei Zăbrani, cu sediul în comuna Zăbrani, str. Principală, nr. 95, județul Arad, cod 317410, reprezentată de drept prin Xxxxxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;------------------

  • - --45. Comuna Zădăreni, prin Consiliul Local al Comunei Zădăreni, cu sediul în comuna Zădăreni, str. Principală, nr. 28, județul Arad, cod 317130, reprezentată de drept prin Xxxxxxxx Xxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;--------------

  • ----46. Comuna Zărand, prin Consiliul Local al Comunei Zărand, cu sediul în comuna Zărand, str. Principală, nr. 512, județul Arad, cod 317415, reprezentată de drept prin Xxxxx Xxxxxxxx, în calitate de primar, potrivit prevederilor art. 132 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ----------------- -----denumiți colectiv asociații și individual asociatul,-------------------------------------------------

  • - --ne exprimăm voința de a coopera și de a ne asocia potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Asociației de dezvoltare intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public ”Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”, denumită în continuare Asociația, persoană juridică de drept privat, cu statut de utilitate publică, în scopurile prevăzute la art. 4 din prezentul statut.--------------------------------

  • - --CAP. I-----------------------------------------------------------------------------------------------------

—Denumirea, sediul și durata Asociației-------------------------------------------------------------

  • - --ART. 1-----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • — Denumirea Asociației este "Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad", conform dovezii privind disponibilitatea denumirii nr. 167310 din 21.03.2018, eliberată de Ministerul Justiției. Asociația va avea ștampilă și însemne proprii.------------------------------

  • - --ART. 2-----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Sediul Asociației este în România, Arad, B-dul Revoluției, nr. 50, ap. x, județul Arad.---

  • - --(2) Sediul asociației va putea fi mutat în orice alt loc aflat pe raza unităților administrativ-teritoriale membre, în baza unei hotărâri a Adunării Generale a Asociației sau a Consiliului Director, conform prezentului statut, cu obligația declarării la grefa instanței competente a noului sediu, în scopul înregistrării acestei mențiuni în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.----

  • - --ART. 3-----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --Asociația este constituită pe o durată nedeterminată, începând cu data înscrierii sale în Registrul asociațiilor și fundațiilor.-----------------------------------------------------------------------

  • - --CAP. II----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • — Voința de asociere, scopul și obiectivele Asociației----------------------------------------------

  • - --ART. 4-----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Prin semnarea prezentului Statut, asociații își exprimă voința de a se asocia în cadrul Asociației "Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad" constituită în scopul înființării, organizării, reglementării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de transport public local (denumit în continuare Serviciul) pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional, destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente Serviciului pe baza strategiei de dezvoltare a acestuia.------------------------------------------------------------------------

  • - --(2) Modalitatea de gestiune a serviciului/serviciilor va fi stabilită prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.---------

  • ----(3) Asociații declară că interesul comun ce stă la baza constituirii Asociației este interesul general al locuitorilor de pe raza unităților administrativ-teritoriale membre pentru îmbunătățirea calității Serviciului, în condițiile unor tarife și/sau taxe care să respecte limitele de suportabilitate ale populației și principiul "poluatorul plătește", atingerea și respectarea standardelor europene privind protecția mediului, precum și creșterea capacității de atragere a fondurilor pentru finanțarea investițiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului.------------- --------------------------------------------------------------------------------------

  • - --ART. 5-----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Obiectivele Asociației sunt următoarele:---------------------------------------------------------

  • - --a) să elaboreze și să aprobe strategia de dezvoltare a Serviciului;---------------------------------

  • - --b) să monitorizeze derularea proiectelor de investiții în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului;-----------------------------------------------------------------------------------------

  • - --c) să constituie interfața pentru discuții și să fie un partener activ pentru autoritățile administrației publice locale în ceea ce privește aspectele de dezvoltare și de gestiune a Serviciului, în scopul de a coordona politicile și acțiunile de interes general;----------------------

  • - --d) să elaboreze și să aprobe caietele de sarcini și regulamentele Serviciului;-------------------- ---e) să elaboreze documentația aferentă procedurii de stabilire a modalității de gestiune a serviciilor de utilități publice;------------------------------------------------------------------------------

  • — eA1) să elaboreze și să aprobe documentația de atribuire, care va include obligatoriu proiectul contractului de delegare a gestiunii ce urmează a fi atribuit și anexele obligatorii la acesta - în cazul gestiunii delegate, respectiv documentația aferentă modalității de gestiune directă;-------- ---f) să încheie contractul/contractele cu operatorii, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre implicate, care vor avea împreună calitatea de delegatar, astfel cum este prevăzut de art. 30 din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În funcție de specificul activităților care compun Serviciul, delegatar pot fi toți membrii Asociației pentru toate activitățile sau numai o parte din aceștia pentru anumite activități;

  • - --g) să monitorizeze executarea contractului încheiat/contractelor încheiate cu operatorul/operatorii și să informeze regulat membrii săi despre aceasta, să urmărească îndeplinirea obligațiilor asumate de operatori, îndeosebi în ceea ce privește realizarea indicatorilor de performanță, executarea lucrărilor încredințate operatorilor și calitatea Serviciului furnizat utilizatorilor, și, potrivit mandatului primit și în conformitate cu prevederile contractuale, să aplice penalitățile contractuale;--------------------------------------------------------

  • - --h) să identifice și să propună orice acțiuni vizând creșterea oportunităților de finanțare a proiectelor de investiții în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului;--------------------

  • - --i) să îmbunătățească planificarea investițiilor în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului;---------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --j) să monitorizeze executarea contractului/contractelor de servicii publice și să informeze regulat membrii săi despre aceasta, să urmărească îndeplinirea obligațiilor asumate de operatori (îndeosebi în ceea ce privește realizarea indicatorilor de performanță, executarea lucrărilor încredințate operatorilor și calitatea serviciului public de transport local furnizat utilizatorilor) și în conformitate cu mandatul primit și cu prevederile contractuale, să aplice penalitățile contractuale;--------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --k) dezvoltarea și implementarea de activități și proiecte ce au ca scop protecția mediului înconjurător, reducerea efectelor negative produse de schimbările climatice și a impactului sectorului energetic asupra mediului;---------------------------------------------------------------------

  • - --l) să reducă impactul negativ social și de mediu în ceea ce privește proiectele de infrastructură de transport;--------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --m) alte activități desfășurate conform legislației în vigoare.---------------------------------------

  • - --(2) Pentru realizarea obiectivelor Asociației, prin prezentul statut asociații mandatează Asociația să exercite în numele și pe seama lor următoarele atribuții legate de Serviciu:--------

  • - --a) elaborarea și aprobarea strategiilor proprii privind dezvoltarea serviciilor, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități publice existente, precum și a programelor de înființare a unor noi sisteme, inclusiv cu consultarea operatorilor;---------------

  • - --b) evaluarea fluxurilor de transport de persoane și de mărfuri și determinarea pe baza studiilor de specialitate a cerințelor de transport public local, precum și anticiparea evoluției acestora;--

  • - --c) stabilirea traseelor principale și secundare și a programelor de transport privind transportul public de persoane prin curse regulate și atribuirea acestora odată cu atribuirea în gestiune a serviciului;----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --d) aprobarea documentației de atribuire, care va include obligatoriu proiectul contractului de delegare a gestiunii ce urmează a fi atribuit și anexele obligatorii la acestea - în cazul gestiunii delegate;------------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --e) aprobarea modificării contractelor de delegare a gestiunii;-------------------------------------

  • - --f) actualizarea periodică a traseelor și a programelor de transport în funcție de necesitățile de deplasare ale populației și în corelare cu transportul public interjudețean, internațional, feroviar, aerian sau naval de persoane existent, precum și corelarea între modalitățile de realizare a serviciului de transport public local de persoane cu autobuze, tramvaie și în regim de taxi, după caz;------------------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --g) întocmirea și urmărirea realizării programelor de înființare, reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de transport public local, în condițiile legii;------------------------------

  • - --h) avizarea studiilor de fezabilitate privind înființarea, reabilitarea, modernizarea și extinderea unei părți sau a întregului sistem de transport public local, aflat în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale ori în administrarea autorităților administrației publice locale, precum și a asociației de dezvoltare comunitară;--------------------

—i) concesionarea, precum și încheierea contractelor de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local de persoane și a infrastructurii tehnico-edilitare aferente din proprietatea publică sau privată a localităților;-------------------------------------------------------------------------

  • — j) urmărirea, monitorizarea și raportarea indicatorilor de performanță și aplicarea metodologiei de comparare a acestor indicatori, prin raportare la operatorul cu cele mai bune performanțe din domeniul serviciilor comunitare de utilități publice;-------------------------------

  • - --k) elaborarea și aprobarea regulamentului serviciului, a caietelor de sarcini, a contractelor de furnizare/prestare a serviciilor și a altor acte normative locale referitoare la serviciile de utilități publice, pe baza regulamentelor-cadru, a caietelor de sarcini-cadru și a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementări-cadru elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente;----------------------------------------------------------------------------------

  • - --l) stabilirea și aprobarea anuală a taxelor pentru finanțarea serviciilor comunitare de utilități publice, în situațiile prevăzute de legile speciale;-------------------------------------------------------

  • - --m) stabilirea, ajustarea, modificarea și aprobarea prețurilor, tarifelor și taxelor speciale, cu respectarea normelor metodologice elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente;--------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --n) elaborarea și aprobarea normelor locale și a regulamentului serviciului de transport public local desfășurat cu autobuze și tramvaie, cu consultarea asociațiilor reprezentative profesionale și patronale ale operatorilor de transport rutier și ale transportatorilor autorizați, precum și a organizațiilor sindicale teritoriale din domeniu;---------------------------------------------------------

  • - --o) stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor de călătorie pentru serviciul de transport public local de persoane, cu respectarea prevederilor legale privind modalitatea de gestionare a serviciului;----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --p) protecția și conservarea mediului natural și construit;-------------------------------------------

  • - --q) promovarea dezvoltării și/sau reabilitării infrastructurii tehnico-edilitare aferente sectorului transport public local și programe de protecție a mediului pentru activitățile și serviciile poluante;

-----------------------------------------------------------------------------------------

  • - --r) informarea periodică a utilizatorilor asupra stării serviciului de transport local și asupra politicilor de dezvoltare a acestuia;-----------------------------------------------------------------------

  • - --s) medierea și soluționarea conflictelor dintre utilizatori și operatori la cererea uneia dintre părți.-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --CAP. III---------------------------------------------------------------------------------------------------

—Patrimoniul Asociației---------------------------------------------------------------------------------

  • - --ART. 6-----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Patrimoniul Asociației este compus din bunurile și resursele proprii, necesare acoperirii cheltuielilor de organizare și funcționare și desfășurării activităților proprii, pe de o parte, și din dreptul de folosință gratuită asupra unor bunuri din domeniul public sau privat al asociaților, acordat sau ce va fi acordat Asociației de către asociați, pe de altă parte.---------------------------

  • - --(2) Patrimoniul Asociației este de 9.200 lei, constituit din contribuția în numerar și/sau în natură a asociaților, după cum urmează: ----------------------------------------------------------------

    Județul Arad

    - 200 lei; --

    Municipiul Arad

    - 200 lei; --

    Orașul Chișineu-Criș

    - 200 lei; --

    Orașul Curtici

    - 200 lei; --

    Orașul Ineu

    - 200 lei; --

    Orașul Pecica

    - 200 lei; -

    Orașul Sântana

    - 200 lei; -

    Comuna Apateu

    - 200 lei; -

    Comuna Archiș

    - 200 lei; -

    Comuna Bata

    - 200 lei;

    Comuna Bârzava

    - 200 lei;

    Comuna Beliu

    - 200 lei;

    Comuna Birchiș

    - 200 lei;

    Comuna Bocsig

    - 200 lei;

    Comuna Brazii

    - 200 lei;

    Comuna Buteni

    - 200 lei;

    - Comuna Cermei

    - 200 lei; —

    - Comuna Craiva

    - 200 lei; ---

    - Comuna Fântânele

    - 200 lei; ---

    - Comuna Felnac

    - 200 lei; --

    - Comuna Frumușeni

    - 200 lei; ---

    - Comuna Ghioroc

    - 200 lei; ---

    - Comuna Gurahonț

    - 200 lei; ---

    - Comuna Hășmaș

    - 200 lei; --

    - Comuna Livada

    - 200 lei; --

    - Comuna Mișca

    - 200 lei; -

    - Comuna Olari

    - 200 lei; --

    - Comuna Păuliș

    - 200 lei; --

    - Comuna Peregu Mare

    - 200 lei; --

    - Comuna Petriș

    - 200 lei; -

    - Comuna Pleșcuța

    - 200 lei; -

    - Comuna Săvârșin

    - 200 lei; --

    - Comuna Secusigiu

    - 200 lei; --

    - Comuna Seleuș

    - 200 lei; --

    - Comuna Sintea Mare

    - 200 lei; --

    - Comuna Șagu

    - 200 lei; -

    - Comuna Șepreuș

    - 200 lei; --

    - Comuna Șicula

    - 200 lei; -

    - Comuna Șimand

    - 200 lei; -

    - Comuna Șofronea

    - 200 lei; -

    - Comuna Târnova

    - 200 lei; -

    - Comuna Vinga

    - 200 lei; -

    - Comuna Vladimirescu

    - 200 lei; -

    - Comuna Zăbrani

    - 200 lei; -

    - Comuna Zădăreni

    - 200 lei; -

    - Comuna Zărand

    - 200 lei. -

  • — (3) Patrimoniul Asociației include și dreptul de folosință gratuită, pe toată durata desfășurării activității asociației, a următoarelor bunuri aparținând domeniului public și/sau privat al asociaților, altele decât bunurile ce compun sistemele publice aferente Serviciului:--------------

  • -    imobilul situat în Arad, B-dul Revoluției, nr. 50, apartament x, județul Arad, aparținând patrimoniului privat al Municipiului Arad, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 93 din 28.02.2019.-------------------------------------------------------------------------------- ---ART. 7----------------------------------------------------------------------------------------------------- ---(1) Asociația se finanțează prin contribuții din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale membre, precum și din alte surse, în condițiile art. 90 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.----------------------

  • ----(2) Finanțarea Asociației se realizează cu asigurarea, de către autoritatea publică finanțatoare, a respectării legislației naționale și europene în materia ajutorului de stat.-------------------------- ---ART. 8----------------------------------------------------------------------------------------------------- ---(1) Asociația nu poate avea calitatea de operator în înțelesul art. 2 lit. g) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu desfășoară activități economice.------ ---------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --ART. 9-----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --Asociația are un buget propriu de venituri și cheltuieli. Situațiile financiare se întocmesc și se publică în conformitate cu legislația în vigoare.-----------------------------------------------------

  • - --CAP. IV---------------------------------------------------------------------------------------------------

  • —    Organele de conducere, administrare și control------------------------------------------------ ---ART. 10----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • — (1) Conducerea Asociației-----------------------------------------------------------------------------

-----a) Adunarea generală este organul de conducere al Asociației, format din toți reprezentanții asociaților.-----------------------------------------------------------------------------------

-----b)Sunt numiți în calitate de membri ai adunării generale:---------------------------------------- ------domnul Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx, numit de Consiliul Județean Arad;------------------- ------domnul Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx, numit de Consiliul Local al Municipiului Arad;----------- ------domnul Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx, numit de Consiliul Local al Orașului Chișineu-Criș;------ ------domnul Ban Xxxx Xxxxxx, numit de Consiliul Local al Orașului Curtici;-------------------- ------domnul Xxxxxxx Xxxxx Xxxx, numit de Consiliul Local al Orașului Ineu;---------------------- ------domnul Xxxxx Xxxxx, numit de Consiliul Local al Orașului Pecica;---------------------------- ------domnul Xxxxxx Xxxxxx Xxxxx, numit de Consiliul Local al Orașului Sântana;--------------- ------domnul Xxxxxx Xxxx Xxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Apateu;------------------- ------domnul Valea Xxxxxxx Xxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Archiș;---------------- ------domnul Xxxxxxxxx Xxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Bata;------------------------- ------domnul Xxxx Xxxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Bârzava;------------------------ ------domnul Xxxxxx-Xxxxx Xxxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Beliu;--------------- ------domnul Xxxx Xxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Birchiș;---------------------------- ------doamna Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx, numită de Consiliul Local al Comunei Bocsig;------- ------domnul Xxxx Xxxxxxx Xxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Brazii;----------------- ------domnul Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Buteni;-------------- ------domnul Xxxx Xxxx X- Xxxxxx, reprezentantul Consiliului Local al Comunei Cermei;-------- ------domnul Xxxx Xxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Craiva;----------------------------- ------domnul Xxxxx Xxxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Fântânele;-------------------- ------domnul Xxxxxx Xxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Felnac;--------------------------- ------domnul Xxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Frumușeni;--------domnul Xxxx-Xxxxxxx Xxxxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Ghioroc;---------- ------domnul Blaj Daniel, reprezentantul Consiliului Local al Comunei Gurahonț;--------------- ------domnul Xxxx Xxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Hășmaș;------------------------- ------domnul Xxxxx Xxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Livada;-------------------------- ------domnul Xxxxx Xxxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Mișca;------------------------- ------domnul Xxxx Xxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Olari;------------------------------ ------domnul Xxxxxx Xxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Păuliș;---------------------------- ------domnul Xxxxxx Xxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Peregu Mare;--------------- ------domnul Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx, numită de Consiliul Local al Comunei Petriș;-------------- ------domnul Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Pleșcuța;-------------- ------domnul Xxxxxxxx Xxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Săvârșin;--------------------- ------domnul Grad Gheorghe, numit de Consiliul Local al Comunei Secusigiu;------------------- ------domnul Xxxxx Xxxxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Seleuș;------------------------ ------domnul Ban Ciprian, numit de Consiliul Local al Comunei Sintea Mare;-------------------- ------doamna Xxxxxx Xxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Șagu;-------------------------- ------domnul Xxxxxxx Xxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Șepreuș; ------------------------ ------domnul Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Șicula;-------------- ------domnul Dema Xxxxxx-Xxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Șimand;----------------- ------domnul Xxxxx Xxxxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Șofronea;-------------------- ------doamna Xxxxxxx Xxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Târnova;--------------------- ------domnul Xxxxxx Xxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Vinga;--------------------------- ------domnul Xxx Xxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Vladimirescu;------------------- ------domnul Xxxxxxx Xxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Zăbrani;--------------------- ------domnul Xxxxxxxx Xxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Zădăreni;--------------------- ------domnul Xxxxx Xxxxxxxx, numit de Consiliul Local al Comunei Zărand.-------------------- -----c) Adunarea generală alege dintre membrii săi președintele Asociației, care are atribuțiile prevăzute în statutul Asociației și care reprezintă Asociația în raporturile cu terții, cu excepția situațiilor în care se prevede expres altfel.---------------------------------------------------------------

  • — (2) Administrarea Asociației--------------------------------------------------------------------------

-----a) Consiliul director este organul executiv de conducere a asociației de dezvoltare intercomunitară și este format din președintele asociației de dezvoltare intercomunitară și încă cel puțin 4 membri aleși din rândul membrilor adunării generale a Asociației, desemnați prin vot secret. Prin statut, asociații pot să prevadă și un număr mai mare de membri, cu condiția ca numărul total de membri în consiliul director, inclusiv președintele, să fie impar. Durata mandatului este convenită de asociați, dar nu va fi mai mare de 4 ani. Componența consiliului director va asigura cât mai bine reprezentativitatea în cadrul acestui organ a tuturor membrilor Asociației, utilizând principiul reprezentării prin rotație.---------------------------------------------- -----b) Sunt numiți în calitate de membri ai consiliului director:-------------------------------------- - domnul Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx, președinte;------------------------------------------------------------ - domnul Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx, membru;------------------------------------------------------ - domnul Xxxx-Xxxxxxx Xxxxxxxx, membru;------------------------------------------------------------- - domnul Xxxxx Xxxxx, membru;---------------------------------------------------------------------------- - domnul Xxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx, membru.-------------------------------------------------------

  • — (3) Controlul financiar al Asociației-----------------------------------------------------------------

  • - --Controlul financiar intern al Asociației este asigurat de o comisie de cenzori formată din minimum 3 membri, desemnați de adunarea generală dintre membrii adunării sau aleși din cadrul altor categorii de personal, pentru o perioadă de patru ani, cu posibilitatea prelungirii.--

—Membri comisiei de cenzori a Asociației sunt:------------------------------------------------------- -----------domnul Xxxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxxxx, expert contabil;---------------------- -----------doamna Xxxx Xxxxxxxx, expert contabil;---------------------------------------------- -----------doamna Xxxxxxx Xxxxxxx - economist”.---------------------------------------------

  • - --Asociații --------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --ART. 11----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --Asociații au următoarele drepturi:------------------------------------------------------------------

  • - --a) să aleagă și să fie aleși în organele de conducere ale Asociației, prin reprezentanții lor în aceste organe;------------------------------------------------------------------------------------------------ ---b) să participe la luarea hotărârilor în cadrul Asociației, conform prevederilor prezentului statut;---------------------------------------------------------------------------------------------------------- ---c) să primească, la cerere, toate informațiile disponibile care privesc activitatea Asociației.-----ART. 12---------------------------------------------------------------------------------------------------- ---Asociații au următoarele obligații:--------------------------------------------------------------------- ---a) să respecte statutul și hotărârile organelor de conducere ale Asociației;----------------------- ---b) să plătească cotizația anuală, în cuantumul ce a fost aprobat de Adunarea Generală a Asociaților prin Bugetul de Venituri și Cheltuieli întocmit pentru exercițiul financiar al fiecărui an calendaristic, plata urmând să se facă în 4 (patru) rate egale/trimestriale, până în data de 15 a ultimei luni a fiecărui trimestru. În cazul asociatului Județul Arad, nivelul cotizației acestuia va fi cel mult egal cu valoarea diferenței dintre amortizarea anuală și valoarea redevenței prevăzută la art. 7.1, alin. (2) din Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019, dar nu mai mult de 10.000 lei.--------------------------------------

  • - --c) să promoveze și să participe activ la acțiunile desfășurate de Asociație;---------------------- ---d) să participe, prin reprezentanții lor, la ședințele adunării generale a Asociației;------------- ---e) să-și plătească obligațiile materiale și financiare potrivit angajamentelor pe care și le-au asumat (investiții necesare pentru susținerea activității astfel încât operatorul să își poată desfășura activitatea și compensația ce revine fiecăruia dintre asociați, conform Programului de Transport aprobat);--------------------------------------------------------------------------------------

  • - --ART. 13----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Calitatea de asociat încetează în cazul retragerii sau excluderii din Asociație, conform prevederilor prezentului articol.---------------------------------------------------------------------------

  • - --(2) Retragerea din Asociație nu poate avea loc decât în situația în care asociatul respectiv se retrage unilateral din contractul de delegare la care este parte în calitate de delegatar. Dacă oricare dintre asociați dorește să se retragă din contractul de delegare și, respectiv, din Asociație, aceasta va notifica președintelui Asociației și celorlalți asociați intenția sa. Președintele Asociației va convoca adunarea generală a Asociației în cel mult 30 de zile de la data primirii unei astfel de notificări.---------------------------------------------------------------------

—(2A1) Potrivit art. 10 alin. (11) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, care au delegat împreună gestiunea de utilități publice către același operator/operator regional, se pot retrage din Asociație înainte de data expirării contractelor de delegare a gestiunii serviciilor numai cu acordul majorității celorlalte unități administrativ-teritoriale membre, exprimat prin hotărâri ale autorităților deliberative ale acestora, precum și cu acordul scris al entităților finanțatoare, în situația în care beneficiază de proiecte de investiții cofinanțate din fonduri europene, și numai după plata despăgubirilor prevăzute în contractele de delegare a gestiunii serviciilor sau, după caz, în statutul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice.-

  • ----(3) Adunarea generală a Asociației va analiza consecințele retragerii și modificările ce se impun la contractele de delegare (în special în ceea ce privește investițiile), conform prevederilor fiecărui contract de delegare, și va hotărî modificarea corespunzătoare a prezentului statut al Asociației. Membrul sau membrii asociați care își exprimă intenția de retragere din asociație au obligația de a achita cheltuielile generate de modificarea statutului Asociației.-------------------------------------- --------------------------------------------------------------

  • ----(4) În cazul în care un asociat nu aprobă documentațiile de atribuire în vederea organizării procedurilor pentru delegarea serviciilor, inclusiv proiectul contractului de delegare a gestiunii ce urmează a fi încheiat cu operatorul desemnat și anexele obligatorii la acesta, sau se retrage unilateral din acest contract (indiferent că retragerea are loc înainte sau după intrarea în vigoare a respectivului contract de delegare), acesta va fi exclus din Asociație. Președintele Asociației va convoca adunarea generală în cel mult 30 de zile de la data la care s-a luat cunoștință despre respectiva situație. Adunarea generală va hotărî excluderea din Asociație, va analiza consecințele excluderii și modificările ce se impun la contractele de delegare (în special cu privire la investiții), potrivit prevederilor contractelor de delegare respective, și va hotărî modificarea corespunzătoare a prezentului statut al Asociației, precum și cuantumul despăgubirilor datorate.---------------------- ---------------------------------------------------------------

  • —-(4A1) În situația în care mai multe unități administrativ-teritoriale membre ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară au delegat împreună gestiunea serviciilor de utilitate publică pentru două sau mai multe activități componente ale Serviciului prin intermediul unor contracte de delegare distincte, iar unitățile administrativ-teritoriale înțeleg să se retragă din oricare dintre aceste contracte sau să retragă mandatul acordat Asociației pentru o parte dintre activitățile delegate, adunarea generală va hotărî excluderea acestora din Asociație. Președintele Asociației va convoca adunarea generală în cel mult 30 de zile de la data la care s-a luat cunoștință despre respectiva situație. Adunarea generală va hotărî excluderea din Asociație, va analiza consecințele excluderii și modificările ce se impun la contractele de delegare, în special cu privire la investiții, potrivit prevederilor contractelor de delegare respective, și va hotărî modificarea corespunzătoare a prezentului statut al Asociației, precum și cuantumul despăgubirilor datorate.---------------------- ---------------------------------------------------------------

  • - --(5) Orice membru care se retrage, sau este exclus din Asociație este obligat să plătească:----

  • - --a) sumele corespunzătoare rambursării de către operator a împrumuturilor contractate pentru finanțarea dezvoltării (modernizare, reabilitare, bunuri noi, indiferent dacă sunt extinderi sau înlocuiri) infrastructurii aferente Serviciului respectivului asociat, de care a beneficiat în perioada în care a fost membru al Asociației, plus cheltuielile aferente acestor împrumuturi;---

  • - --b) sumele corespunzătoare investițiilor (modernizare, reabilitare, bunuri noi, indiferent dacă sunt extinderi sau înlocuiri) în infrastructura aferentă Serviciului delegat, de care a beneficiat pe durata cât a fost membru al Asociației;---------------------------------------------------------------

  • - --c) sumele prevăzute ca despăgubiri în contractele de delegare.------------------------------------

  • - --d) prejudiciul creat membrilor asociați generat de creșterea costurilor de operare în sarcina acestora prin retragere/excludere; modul de calcul al prejudiciului creat membrilor pentru

creșterea costurilor de operare și durata pentru care se calculează sunt stabilite în baza unui audit;-

  • — e) sumele impuse cu titlu de penalități/despăgubiri/daune/obligație de restituire de către entitățile finanțatoare, în situația în care beneficiază/au beneficiat de proiecte de investiții cofinanțate din fonduri europene.-------------------------------------------------------------------------

  • - --ART. 14----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Asociația poate accepta, cu acordul asociaților, noi membri. Aceștia au dreptul și obligația să atribuie gestiunea Serviciului operatorului cu care Asociația a încheiat sau va încheia contractul de delegare în numele și pe seama asociaților, în condițiile legii. Pentru a vota o astfel de hotărâre, reprezentanții asociaților în adunarea generală a Asociației au nevoie de un mandat special, prealabil, din partea unităților administrativ-teritoriale, pe care le reprezintă, acordat prin hotărâre a consiliului local sau județean.-----------------------------------------------------------

  • - --(2) În urma adoptării hotărârii adunării generale a Asociației de a accepta un nou membru, se va încheia un act adițional la prezentul statut, prin care noul membru va fi menționat în preambulul statutului.---------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(3) Se consideră că orice nou membru al Asociației acceptă în totalitate prevederile statutului Asociației la data aderării sale.----------------------------------------------------------------------------

  • - --(4) În situația în care noul membru are dreptul, conform prevederilor legale, să atribuie direct gestiunea Serviciului său către operatorul cu care Asociația a încheiat contractul de delegare în numele și pe seama asociaților, acesta va delega gestiunea Serviciului său respectivului operator și se va încheia un act adițional la contractul de delegare, care va fi semnat de Asociație în numele și pe seama asociatului respectiv.----------------------------------------------------------------

  • - --CAP. V----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • —    Atribuțiile organelor de conducere, administrare și control----------------------------------

  • — Adunarea generală a Asociației---------------------------------------------------------------------- ---ART. 15----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Adunarea generală este organul de conducere al Asociației, format din primarii de municipii, orașe și comune, respectiv președintele consiliului județean, care sunt reprezentanții de drept ai unităților administrativ-teritoriale membre.------------------------------------------------

—(1A1) Primarii pot delega calitatea lor de reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale în adunările generale viceprimarului, secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, administratorului public, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes local, în funcție de competențele ce le revin în domeniile respective.-------------------

  • - --(1A2) Președintele consiliului județean poate delega calitatea sa de reprezentant de drept în adunările generale unuia dintre vicepreședinți, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, administratorului public, secretarului general al județului, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes județean.-------

  • - --(1A3) Primarii și, respectiv, președinții consiliilor județene își pot delega calitatea de reprezentant în adunarea generală a Asociației, prin dispoziție.-------------------------------------

  • - --(2) Fiecare asociat va depune toate diligențele pentru a-și asigura reprezentarea permanentă în cadrul adunării generale a Asociației.-----------------------------------------------------------------

  • - --(3) Dispozițiile de delegare vor fi transmise, în copie, președintelui Asociației în termen de 3 (trei) zile lucrătoare de la data emiterii lor.------------------------------------------------------------

  • - --ART. 16---------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --Adunarea generală alege dintre membrii săi președintele Asociației, care are atribuțiile prevăzute în prezentul statut și care reprezintă Asociația în raporturile cu terții, cu excepția situațiilor în care se prevede expres altfel.---------------------------------------------------------------

  • - --ART. 17----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Adunarea generală a Asociației îndeplinește atribuțiile care îi revin potrivit art. 21 alin. (2) lit. a)-d) și f)-h) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și atribuțiile speciale prevăzute de prezentul statut în exercitarea competențelor privind Serviciul, potrivit mandatului încredințat Asociației de către membrii săi.--------------------------------------------------------------

  • — (2) Atribuțiile Adunării generale a Asociației cu privire la activitatea proprie sunt:-----

  • — a) stabilirea strategiei și a obiectivelor generale ale Asociației;-----------------------------------

  • - --b) acordarea descărcării de gestiune a membrilor consiliului director pentru perioada încheiată, pe baza raportului de activitate prezentat adunării generale de consiliul director;-----

  • - --c) aprobarea situațiilor financiare ale Asociației pentru exercițiul financiar încheiat și a bugetului de venituri și cheltuieli al Asociației pentru următorul exercițiu financiar;------------- ---d) alegerea și revocarea membrilor consiliului director;--------------------------------------------

  • - --e) alegerea și revocarea membrilor comisiei de cenzori și stabilirea regulilor generale de organizare și funcționare a comisiei de cenzori;--------------------------------------------------------

  • - --f) aprobarea organigramei și a politicii de personal a Asociației, inclusiv a organizării aparatului tehnic al Asociației;----------------------------------------------------------------------------

  • - --g) aprobarea contractelor ce vor fi încheiate de Asociație în nume propriu, a căror valoare depășește echivalentul în lei al sumei de 30.000 euro;------------------------------------------------ ---h) modificarea statutului Asociației;-------------------------------------------------------------------

  • - --i) dizolvarea și lichidarea Asociației, precum și stabilirea destinației bunurilor rămase după lichidare;------------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --j) aprobarea primirii de noi membri în Asociație, a retragerii și excluderii unor membri din Asociație;-----------------------------------------------------------------------------------------------------

—jA1) cu scopul de a facilita fuziunea operatorilor regionali ai serviciilor de utilități publice, aprobarea fuziunii, în condițiile legii, cu alte asociații de dezvoltare intercomunitară, în baza hotărârilor autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv principiile autonomiei locale și descentralizării serviciilor publice; -------------

------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --k) aprobarea cotizației anuale;--------------------------------------------------------------------------

  • - --l) orice alte atribuții prevăzute în lege sau în statut.-------------------------------------------------

  • - --(3) Atribuțiile adunării generale a Asociației cu privire la exercitarea mandatului acordat acesteia de asociați potrivit art. 5 alin. (2) sunt:---------------------------------------------

  • - --a) aprobarea strategiei de dezvoltare, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități publice existente, a programelor de înființare a unor noi sisteme, precum și a programelor de protecție a mediului, elaborate și prezentate de consiliul director al Asociației;

---------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --b) aprobarea documentației de atribuire, care va include obligatoriu proiectul contractului de delegare a gestiunii ce urmează a fi atribuit și anexele obligatorii la acestea - în cazul gestiunii delegate;------------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --c) aprobarea modificării contractelor de delegare a gestiunii;-------------------------------------

  • - --d) aprobarea caietului de sarcini și a regulamentului Serviciului, consolidat și armonizat pentru întreaga arie a Serviciului, elaborate și prezentate de consiliul director potrivit art. 24 alin. (3) lit. g), a contractelor de furnizare/prestare a serviciilor și a altor acte normative locale referitoare la serviciile de utilități publice, pe baza regulamentelor-cadru, a caietelor de sarcini-cadru și a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementări-cadru elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente;--------------------------------------------------

  • - --e) avizarea studiilor de fezabilitate privind înființarea, reabilitarea, modernizarea și extinderea unei părți sau a întregului sistem de transport public local, aflat în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale ori în administrarea autorităților administrației publice locale, precum și a asociației de dezvoltare comunitară;--------------------

  • - --f) concesionarea, precum și încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane și a infrastructurii tehnico-edilitare aferente din proprietatea publică sau privată a localităților;-------------------------------------------------------------------------

  • - --g) aprobarea unei politici tarifare coerente la nivelul întregii arii a Serviciului prevăzute în contractul de delegare;--------------------------------------------------------------------------------------

  • — h) aprobarea strategiei de tarifare aferente planului de afaceri, în condițiile legii speciale care reglementează serviciul respectiv;------------------------------------------------------------------------

  • — i) aprobarea stabilirii, ajustării și modificării prețurilor și tarifelor propuse de operator de la data la care asociații hotărăsc trecerea la un sistem de tarif unic;-------------------------------------

  • - --j) să refuze, în condiții justificate, aprobarea prețurilor și tarifelor propuse de operator;------- ---k) stabilirea și aprobarea anuală a taxelor pentru finanțarea serviciilor comunitare de utilități publice, în situațiile prevăzute de legile speciale;-------------------------------------------------------

  • - --l) stabilirea, ajustarea, modificarea și aprobarea prețurilor, tarifelor și taxelor speciale, cu respectarea normelor metodologice elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente;--------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --m) stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor de călătorie pentru serviciul de transport public local de persoane, cu respectarea prevederilor legale privind modalitatea de gestionare a serviciului;----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --n) aprobarea măsurilor propuse în rapoartele de monitorizare a executării contractului de delegare, elaborate și prezentate de consiliul director;-------------------------------------------------

  • - --o) adoptarea de hotărâri privind aplicarea măsurilor corective și a penalităților prevăzute de contractul încheiat între Asociație și operator, în situația în care acesta nu respectă nivelul indicatorilor de performanță;-------------------------------------------------------------------------------

  • - --(4) Adunarea generală a Asociației adoptă, de asemenea, orice hotărâri în exercitarea drepturilor speciale de informare și de control asupra operatorului, acordate Asociației conform art. 18 alin. (2), pct. I din prezentul Statut.---------------------------------------------------------------

  • - --ART. 18----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) În temeiul art. 17 alin. (3), Adunarea generală a Asociației hotărăște asupra aspectelor legate de obiectivele Asociației, având în vedere interesul comun al asociaților, în special:-----

  • - --a) strategia de dezvoltare;-------------------------------------------------------------------------------

  • - --b) politica tarifară;----------------------------------------------------------------------------------------

  • - --c) contractele de delegare.-------------------------------------------------------------------------------

  • - --(2) În legătură cu acestea, asociații convin:-----------------------------------------------------------

---------I. În cazul gestiunii delegate prin atribuire directă:-----------------------------------------

  • - --1. Asociația va fi consultată cu privire la propunerile de modificare a actului constitutiv al operatorului înainte de aprobarea acestora, precum și cu privire la adoptarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli și a Planului de Achiziții Publice întocmite pentru exercițiul financiar al fiecărui an calendaristic. Autoritățile deliberative ale asociaților care sunt în același timp și acționari/asociați ai operatorului vor respecta avizul Asociației.-------------------------------------

  • ----2. În aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea exercitării de către Asociație a controlului direct și a influenței dominante asupra deciziilor strategice și/sau semnificative ale operatorului, asociații care sunt acționari/asociați ai operatorului acordă Asociației, potrivit prezentului statut, dreptul de a:------- ----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --a) să propună, în numele unităților administrativ-teritoriale acționare, candidați pentru funcțiile de membri ai consiliului de administrație; să inițieze procedura de selecție și să propună acționarilor declanșarea procedurii de selecție;-----------------------------------------------

  • - --b) să întocmească scrisoarea de așteptări și să o publice pe pagina proprie de internet pentru a fi luată la cunoștință de candidații la postul de administrator sau director înscriși pe lista scurtă;--------------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --c) să monitorizeze și să evalueze prin reprezentanții săi în adunarea generală a acționarilor performanța consiliului de administrație, pentru a se asigura, în numele unităților administrativ-teritoriale acționar, că sunt respectate principiile de eficiență economică și profitabilitate în funcționarea societății;--------------------------------------------------------------------------------------

  • - --d) să propună revocarea membrilor consiliului de administrație al operatorului;---------------

  • - --e) să propună introducerea unei acțiuni în justiție împotriva membrilor consiliului de administrație al operatorului pentru prejudiciile aduse acestuia;-------------------------------------

  • — f) să fie informată, în aceeași măsură ca oricare acționar/asociat al operatorului, despre activitatea acestuia;-----------------------------------------------------------------------------------------

  • - --g) alte atribuții prevăzute de lege.----------------------------------------------------------------------

  • - --3. Asociația exercită atribuțiile de autoritate tutelară în relația cu operatorul regional, în numele și pe seama unităților administrativ teritoriale asociate, condiționat de acordarea prealabilă a mandatului special din partea autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre ale asociației, prevăzut la art. 10, alin. (5) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice.----------------------------------------------------------------------------

---------II. În cazul gestiunii delegate atribuită prin procedură competitivă:---------------------

  • - --1. Gestiunea delegată prin procedură competitivă se realizează prin intermediul unor operatori de drept privat, care pot fi:---------------------------------------------------------------------

  • - --a) societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital social privat;------------------------------------------------------------------------

  • - --b) societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital social mixt.--------------------------------------------------------------------------

  • - --2. Societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital social integral public pot participa la procedurile de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice în zona teritorială de competență a unităților administrativ-teritoriale care exercită o influență dominantă asupra acestora sau în afara acestei zone dacă operatorul nu are încheiat un alt contract de delegare a gestiunii atribuit direct, conform art. 28 din Legea nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare.--------

  • - --3. Operatorii care își desfășoară activitatea în modalitatea gestiunii delegate furnizează/prestează serviciile de utilități publice prin exploatarea și administrarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestora, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului, precum și în baza licenței eliberate de autoritatea de reglementare competentă, în condițiile legii speciale.-----------------------------------------------------------------------------------

  • - --4. În cazul procedurii competitive, Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice poate fi:---------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --a) contract de concesiune de servicii;------------------------------------------------------------------

  • - --b) contract de achiziție publică de servicii.-----------------------------------------------------------

  • - --5. În acest caz, procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii se stabilește, după caz, în baza prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.-------------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --6. Organizarea și desfășurarea procedurilor de atribuire a contractului de delegare a gestiunii pentru serviciile de utilități publice se fac în baza unei documentații de atribuire elaborate de către asociație, după caz, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 98/2016, Legii nr. 99/2016 și Legii nr. 100/2016.------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --7. Criteriile principale pentru atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciului prin procedură competitivă vor cuprinde: existența garanțiilor profesionale și financiare ale operatorilor, precum și indicatorii de performanță și nivelul tarifelor aplicate privind furnizarea/prestarea serviciului în condiții de calitate și cantitate corespunzătoare constituie.---

  • - --8. Documentația de atribuire se elaborează în cadrul asociației și va cuprinde toate informațiile necesare pentru a asigura ofertantului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de organizare, desfășurare și aplicare a procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii și include în mod obligatoriu proiectul contractului de delegare a gestiunii și anexele obligatorii la acestea prevăzute de legislația în vigoare.------------------------

  • - --9. După elaborare documentația de atribuire se supune avizării autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre și se aprobă de adunarea generală a asociației, în calitatea acesteia de organ deliberativ, în baza mandatului primit.-----------------------------------

  • - --10. În cazul gestiunii delegate prin procedură competitivă, asociația păstrează, în conformitate cu competențele ce-i revin, potrivit legii, prerogativele și răspunderile privind adoptarea politicilor și strategiilor de dezvoltare a serviciilor, respectiv a programelor de dezvoltare a sistemelor de utilități publice, precum și obligația de a urmări, de a controla și de a supraveghea modul în care se realizează serviciile de utilități publice, respectiv:---------------

  • - --a) modul de respectare și de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de operatori, inclusiv în relația cu utilizatorii;--------------------------------------------------------------------------

  • - --b) calitatea serviciilor furnizate/prestate;-------------------------------------------------------------

  • - --c) indicatorii de performanță ai serviciilor furnizate/prestate;-------------------------------------

  • - --d) modul de administrare, exploatare, conservare și menținere în funcțiune, dezvoltare sau modernizare a sistemelor de utilități publice;-----------------------------------------------------------

  • - --e) modul de formare, stabilire, modificare și ajustare a prețurilor și tarifelor pentru serviciile de utilități publice.-------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --11. În vederea încheierii contractului/contractelor de delegare a gestiunii asociația de dezvoltare intercomunitară va asigura elaborarea și va aproba, în termen de 6 luni de la luarea deciziei privind delegarea gestiunii serviciilor ori de la primirea unei propuneri formulate de un investitor interesat, un studiu de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii serviciilor, precum și documentația de atribuire a contractului de delegare a gestiunii.----------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(3) Strategia de dezvoltare----------------------------------------------------------------------------

  • - --1. Asociația va asigura elaborarea și aprobarea strategiei de dezvoltare a Serviciului. Pe baza strategiei de dezvoltare vor fi stabilite investițiile necesare atingerii obiectivelor prevăzute de această strategie și prioritizarea acestora, precum și planul de implementare și analiza macrosuportabilității. Planurile de investiții vor fi actualizate periodic ținând seama de strategia de dezvoltare;------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --2. Sursele de finanțare a investițiilor pot fi fonduri nerambursabile acordate de Uniunea Europeană sau de instituții financiare, fonduri de la bugetul de stat, de la bugetele locale ale asociaților, fondurile proprii sau atrase ale operatorului/operatorilor;-------------------------------

  • - --3. Listele de investiții prioritare și planurile de finanțare a acestora vor fi discutate în ședințele adunării generale a Asociației și aprobate de autoritățile deliberative ale asociaților beneficiari ai investițiilor (proprietarii bunurilor rezultate în urma investițiilor), precum și ale asociaților deserviți de bunurile rezultate în urma investițiilor. În funcție de investițiile la care se referă, listele de investiții prioritare și planurile de finanțare vor fi anexate și vor face parte integrantă din contractele de delegare corespunzătoare;------------------------------------------------------------

  • - --4. Studiile de fezabilitate aferente listelor de investiții vor fi supuse avizului Asociației înainte de a fi aprobate de autoritățile deliberative ale asociaților beneficiari ai investițiilor (proprietarii bunurilor rezultate în urma investițiilor);-----------------------------------------------------------------

  • - --5. În funcție de specificul Serviciului, de activitățile componente ale acestuia aflate sub responsabilitatea fiecărui asociat și de strategia de dezvoltare, gestiunea Serviciului, respectiv a activităților componente ale Serviciului, după caz, precum și concesiunea sistemelor de utilități publice aferente Serviciului/activităților componente ale Serviciului vor fi încredințate unuia sau mai multor operatori în baza unui/unor contract/contracte de delegare;-----------------

  • - --6. Contractul/contractele de delegare a gestiunii Serviciului/activităților componente ale Serviciului va/vor fi atribuite conform prevederilor legale în vigoare și va/vor fi încheiat(e) cu operatorul de către Asociație, în numele și pe seama asociaților/acelor asociați care deleagă împreună prin același contract de delegare activitățile componente ale Serviciului aflate sub responsabilitatea acestora;---------------------------------------------------------------------------------

  • - --7. Operatorul va fi responsabil de implementarea programelor de investiții stabilite prin contractul/contractele de delegare, va întreține, va moderniza, va reabilita și va extinde infrastructura concesionată și va gestiona Serviciul/activitățile componente ale Serviciului pe riscul și răspunderea sa, conform clauzelor contractului de delegare;-------------------------------

  • - --8. Sistemele de utilități publice sau părțile componente ale acestora, realizate în comun prin programe de investiții noi realizate în cadrul asociației de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, aparțin proprietății publice a unităților administrativ-teritoriale membre și se înregistrează în patrimoniul acestora conform prevederilor Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, pe baza următoarelor criterii:----------------------------------------------------------------------------------

  • — a) bunurile situate exclusiv pe raza unei singure unități administrativ-teritoriale, pe care o și deservesc, aparțin domeniului public al acesteia;-------------------------------------------------------

  • - --b) bunurile situate pe raza mai multor unități administrativ-teritoriale și/sau care deservesc mai multe unități administrativ-teritoriale aparțin domeniului public al județului, dacă toate unitățile administrativ-teritoriale implicate sunt situate în județul Arad;----------------------------

  • - --9. Asociația va monitoriza îndeplinirea de către operator(i) a obligațiilor care îi/le incumbă în temeiul contractului de delegare;----------------------------------------------------------------------

  • - --10. Asociația va exercita, în numele și pe seama asociațiilor, drepturile și obligațiile pe care aceștia le au în calitate de delegatar, conform prevederilor prezentului statut.---------------------

  • - --ART. 19----------------------------------------------------------------------------------------------------

Reprezentanții asociaților în adunarea generală a Asociației sunt responsabili pentru activitatea lor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.--------------------------------------

  • - --ART. 20----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Adunarea generală a Asociației va fi convocată, ori de câte ori este necesar, în ședințe ordinare sau extraordinare, de către președintele Asociației sau de un număr de cel puțin 3 asociați.-------------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(2) Convocarea va fi transmisă prin scrisoare, fax sau e-mail cu cel puțin cinci zile calendaristice pentru ședințele ordinare sau trei zile calendaristice pentru ședințele extraordinare, înainte de data ședinței, și va cuprinde data, ora, locul și ordinea de zi ale ședinței. Pentru motive întemeiate care justifică urgența, convocarea poate fi transmisă cu cel puțin 48 de ore înainte de ședință.-----------------------------------------------------------------------------------

  • - --(3) În funcție de problemele înscrise pe ordinea de zi a ședinței, convocarea va fi trimisă numai reprezentanților asociaților care au dreptul să participe și să voteze cu privire la luarea respectivelor hotărâri conform prevederilor prezentului statut.---------------------------------------

  • — (4) Ședințele adunării generale a Asociației vor fi conduse de președintele Asociației sau, în absența acestuia, de persoana desemnată de acesta, împuternicită în acest scop.------------------

  • - --(5) Secretariatul ședințelor adunării generale va fi asigurat de un salariat din aparatul tehnic, care va redacta procesul-verbal al ședinței.--------------------------------------------------------------

  • - --(6) Procesul-verbal este semnat de președinte și de secretar și este supus aprobării membrilor adunării generale în ședința următoare. O copie a procesului-verbal va fi transmisă în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data ședinței.--------------------------------------------------

  • - --(7) Pe baza proceselor-verbale ale ședințelor, secretarul redactează hotărârile adunării generale, care vor fi semnate de președinte Asociației. Hotărârile adunării generale se înregistrează într-un registru distinct.--------------------------------------------------------------------

  • - --(8) Adunarea generală poate avea loc și prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță, iar hotărârile adunării generale pot fi semnate de asociați inclusiv cu semnătura electronică extinsă.------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(9) Modalitatea de desfășurare a ședințelor adunării generale va fi menționată în convocator.-

  • - --ART. 21----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Fiecare asociat, prin reprezentantul său, are un vot egal în adunarea generală a Asociației.----(2) Pentru luarea hotărârilor care privesc numai anumiți asociați, respectiv asociații în competența cărora este organizat și funcționează Serviciul la data ședinței adunării generale, asociații beneficiari ai investițiilor (proprietarii bunurilor rezultate în urma investițiilor), precum și asociații deserviți de bunurile rezultate în urma investițiilor, denumiți în prezentul statut asociați implicați, au dreptul de a participa și de a vota în cadrul ședinței adunării generale doar reprezentanții acestora.-------------------------------------------------------------------------------

  • - --(3) Pentru a fi valabile, hotărârile adunării generale a Asociației adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. a)-h) și lit. j)-l) și alin. (3) se iau în prezența a jumătate plus unu din numărul asociaților și cu majoritatea voturilor asociaților prezenți. Dacă la prima convocare cvorumul nu este îndeplinit, adunarea generală a Asociației se convoacă pentru o dată ulterioară, care nu poate fi mai târziu de 15 zile calendaristice de la data stabilită pentru prima convocare, iar la a doua convocare adunarea generală a Asociației este valabil întrunită indiferent de numărul de membri prezenți, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor asociaților prezenți.-

  • - --(4) Pentru a fi valabile, hotărârile adunării generale a Asociației adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (3) se iau în prezența a jumătate plus unu din numărul asociaților și cu majoritatea voturilor asociaților prezenți. Dacă la prima convocare cvorumul nu este îndeplinit, adunarea generală a Asociației se convoacă pentru o dată ulterioară, care nu poate fi mai târziu de 15 zile calendaristice de la data stabilită pentru prima convocare, iar la a doua convocare adunarea generală a Asociației este valabil întrunită indiferent de numărul de membri prezenți, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor asociaților prezenți.---------------

  • - --(5) Pentru a fi valabile, hotărârile adunării generale a Asociației adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. i) se iau în prezența și cu votul favorabil al tuturor asociaților, cvorum și majoritate obligatorii la oricare convocare.-----------------------------------

  • — (6) Potrivit art. 10 alin. (5A1) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale nu se pronunță asupra hotărârilor privind acordarea mandatelor speciale, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării, atunci se prezumă că unitățile administrativ-teritoriale au acceptat tacit delegarea atribuțiilor.-------------------------------------------------------------------

  • - --(7) În cazul în care reprezentantul de drept al unuia dintre asociați nu poate participa la ședința unei adunări generale a Asociației la care a fost convocat, acesta poate fi înlocuit de un alt reprezentant al unității administrativ-teritoriale, împuternicit în acest scop prin dispoziție.--

  • - --ART. 22----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Hotărârile adunării generale luate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. h) - k) și art. 17 alin. (3) lit. a) - d) și f) - m), nu pot fi votate de reprezentanții asociaților în adunarea generală a Asociației decât în baza unui mandat special, acordat expres, în prealabil, prin hotărâre a autorității deliberative a asociatului al cărui reprezentant este.---------------------

  • - --(2) Hotărârile luate de adunarea generală a Asociației trebuie aduse la cunoștința autorităților deliberative ale asociaților sau asociaților implicați, după caz, în termen de cel mult 5 (cinci) zile calendaristice de la data ședinței. De asemenea, Asociația este obligată să publice toate hotărârile adunării generale pe propria pagină de internet.--------------------------------------------

  • - --(3) Asociatul care se consideră vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-o hotărâre a adunării generale a Asociației dintre cele luate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (3) din prezentul statut poate iniția acțiune în justiție în conformitate cu prevederile legale în vigoare.------------------------------------------------------------------------------

  • - --(4) Adunarea generală a Asociației poate delega consiliului director, prin hotărâre adoptată în aceleași condiții ca cele prevăzute la art. 21 alin. (3), atribuția privind aprobarea schimbării sediului Asociației.------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --Consiliul director----------------------------------------------------------------------------------------

  • - --ART. 23----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Consiliul director este organul executiv de conducere a asociației de dezvoltare intercomunitară și este format din președintele asociației de dezvoltare intercomunitară și încă cel puțin 4 membri aleși din rândul membrilor adunării generale a Asociației, desemnați prin vot secret. Prin statut, asociații pot să prevadă și un număr mai mare de membri, cu condiția ca numărul total de membri în consiliul director, inclusiv președintele, să fie impar. Durata mandatului este convenită de asociați, dar nu va fi mai mare de 4 ani. Componența consiliului director va asigura cât mai bine reprezentativitatea în cadrul acestui organ a tuturor membrilor Asociației, utilizând principiul reprezentării prin rotație.----------------------------------------------

  • - --(2) Președintele Asociației este și președinte al consiliului director.------------------------------

  • - --(3) Membrii consiliului director sunt răspunzători pentru activitatea lor în conformitate cu legislația în vigoare.-----------------------------------------------------------------------------------------

  • - --ART. 24----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • — (1) Consiliul director asigură punerea în executare a hotărârilor adunării generale a Asociației și exercită atribuțiile prevăzute de prezentul statut și cele ce îi vor fi delegate de adunarea generală.------------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(2) Consiliul director exercită următoarele atribuții privind activitatea proprie a Asociației:-

  • - --a) prezintă adunării generale raportul de activitate pe perioada anterioară, execuția bugetului de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil, proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al exercițiului financiar viitor și proiectul programelor Asociației;-------------------------------------

  • - --b) propune cuantumul cotizației pentru anul următor, care se va include în proiectul de buget al Asociației, supus spre aprobare adunării generale;---------------------------------------------------

  • - --c) aprobă actele juridice ce vor fi încheiate de Asociație în nume propriu, cu excepția contractelor a căror valoare depășește echivalentul în lei al sumei de 30.000 euro;---------------

  • - --d) angajează personalul Asociației, inclusiv membrii aparatului tehnic, cu respectarea politicii de personal aprobate de adunarea generală a Asociației și ținând cont de bugetul aprobat de aceasta;----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --e) în relația cu asociații, monitorizează plata cotizației anuale de către aceștia la bugetul Asociației și decide măsurile care urmează să fie luate împotriva asociaților care nu și-au achitat cotizația datorată în termenul prevăzut de prezentul statut;-------------------------------------------

  • - --f) aprobă schimbarea sediului Asociației;-------------------------------------------------------------

  • - --g) orice alte atribuții prevăzute în statut sau stabilite de adunarea generală.---------------------

  • - --(3) Consiliul director are următoarele atribuții cu privire la exercitarea mandatului acordat de

Asociați conform art. 5 alin. (2):--------------------------------------------------------------------------

  • - --a) elaborarea strategiilor proprii privind dezvoltarea serviciilor, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități publice existente, precum și a programelor de înființare a unor noi sisteme, inclusiv cu consultarea operatorilor;-----------------------------------

  • - --b) evaluarea fluxurilor de transport de persoane și de mărfuri și determinarea pe baza studiilor de specialitate a cerințelor de transport public local, precum și anticiparea evoluției acestora;--

  • - --c) propune stabilirea traseelor principale și secundare și a programelor de transport privind transportul public de persoane prin curse regulate și atribuirea acestora odată cu atribuirea în gestiune a serviciului;---------------------------------------------------------------------------------------

  • - --d) propune actualizarea periodică a traseelor și a programelor de transport în funcție de solicitările UAT-urilor membre și de necesitățile de deplasare ale populației și în corelare cu transportul public interjudețean, internațional, feroviar, aerian sau naval de persoane existent, precum și corelarea între modalitățile de realizare a serviciului de transport public local de persoane cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou și în regim de taxi, după caz;-----------------

  • - --e) propune întocmirea și realizarea programelor de înființare, reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de transport public local, în condițiile legii;------------------------------

  • - --f) urmărirea, monitorizarea și raportarea indicatorilor de performanță și aplicarea metodologiei de comparare a acestor indicatori, prin raportare la operatorul cu cele mai bune performanțe din domeniul serviciilor comunitare de utilități publice;-------------------------------

  • - --g) elaborarea regulamentului serviciului, a caietelor de sarcini, a contractelor de furnizare/prestare a serviciilor și a altor acte normative locale referitoare la serviciile de utilități publice, pe baza regulamentelor-cadru, a caietelor de sarcini-cadru și a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementări-cadru elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente;----------------------------------------------------------------------------------

  • - --h) elaborarea normelor locale și a regulamentului serviciului de transport public local desfășurat cu autobuze și tramvaie, cu consultarea asociațiilor reprezentative profesionale și patronale ale operatorilor de transport rutier și ale transportatorilor autorizați, precum și a organizațiilor sindicale teritoriale din domeniu;--------------------------------------------------------

  • - --i) protecția și conservarea mediului natural și construit.--------------------------------------------

  • - --j) Avizează proiectul de Buget de Venituri și Cheltuieli și al Planului de Achiziții Publice, întocmite pentru exercițiul financiar al fiecărui an calendaristic, al operatorului căruia i-a fost delegat serviciul de transport public de persoane prin atribuire directă.-----------------------------

  • — (4) Consiliul director poate împuternici directorul executiv pentru a exercita atribuțiile prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. ”c” și ”d”.--------------------------------------------------------------- ---ART. 25----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • — (1) Pentru realizarea scopului și obiectivelor sale, Asociația va constitui un aparat tehnic propriu. -----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(2) Aparatul tehnic va fi condus de un director executiv numit de consiliul director ca urmare a promovării concursului de ocupare a funcției. Directorul executiv are drept de semnătură în numele Asociației în operațiunile bancare și de trezorerie, aprobă și semnează documentele financiar-contabile legate de activitatea curentă a Asociației, semnează în numele acesteia delegațiile de reprezentare în fața instanțelor judecătorești de orice grad și poate reprezenta Asociația în relațiile cu terții. Membrii aparatului tehnic vor avea statut de salariați ai Asociației.-

  • - --(3) Din aparatul tehnic vor face parte cel puțin următoarele persoane:---------------------------

  • - --a) un secretar;---------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --b) doi contabili;-------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --c) unul sau mai mulți consilieri juridici;---------------------------------------------------------------

  • - --d) patru specialiști pentru monitorizarea executării contractului/contractelor de delegare, conform mandatului acordat Asociației prin prezentul statut și investiții;---------------------------

  • - --e) o persoană pentru administrativ.--------------------------------------------------------------------

  • - --(4) La calculul cuantumului propus al cotizației anuale, consiliul director va lua în considerare sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare a aparatului tehnic al Asociației.--

  • - --ART. 26----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Consiliul director se întrunește în ședințe, cel puțin o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea președintelui Asociației.---------------------------------------------------------

  • - --(2) Deciziile consiliului director se iau în prezența și cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor consiliului director.-------------------------------------------------------------

  • - --(3) Consiliul director va alege dintre participanții la ședință un secretar care va redacta procesul-verbal al ședinței. Procesele-verbale se semnează de președinte și de secretar și se comunică tuturor membrilor consiliului director. Deciziile consiliului director se consemnează în registrul de procese- verbale, care se păstrează la sediul Asociației.------------------------------

  • - --(4) În cazul în care un membru al consiliului director nu poate participa la ședința consiliului, acesta are dreptul de a acorda un mandat de reprezentare unui alt membru al consiliului director.------------------------------------------------------------------------------------------------------

  • — (5) Ședințele consiliului director pot avea loc și prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță, iar deciziile consiliului director pot fi semnate de asociați inclusiv cu semnătura electronică extinsă. Modalitatea de desfășurare a ședințelor va fi menționată în convocator.-------

--------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --Controlul financiar al Asociației---------------------------------------------------------------------

  • - --ART. 27---------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Membrii consiliului director nu pot fi cenzori. Cel puțin unul dintre cenzori trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil, în condițiile legii.----------------------------------------------

  • - --(2) Comisia de cenzori își poate elabora un regulament intern de funcționare. Ședințele comisiei de cenzori pot avea loc și prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță, iar actele adoptate de comisia de cenzori pot fi semnate de membri inclusiv cu semnătură electronică extinsă.------------------------------------------------------------------------------------------

  • ----(3) Comisia de cenzori are următoarele atribuții:---------------------------------------------------- -------a) verifică modul în care este administrat patrimoniul asociației;----------------------------- -------b) întocmește rapoarte și le prezintă adunării generale;----------------------------------------- -------c) poate participa la ședințele consiliului director, fără drept de vot;------------------------- -------d) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în statut sau stabilite de adunarea generală.--

  • - --CAP. VI---------------------------------------------------------------------------------------------------

  • — Dizolvarea și lichidarea--------------------------------------------------------------------------------

  • - --ART. 28----------------------------------------------------------------------------------------------------

—Asociația se dizolvă:------------------------------------------------------------------------------------- -----a) de drept;----------------------------------------------------------------------------------------------- -----b) prin hotărârea instanței judecătorești competente;---------------------------------------------- -----c) prin hotărârea adunării generale.------------------------------------------------------------------

  • - --ART. 29----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --Asociația se dizolvă de drept prin:---------------------------------------------------------------------

  • - --a) imposibilitatea realizării scopului și obiectivelor pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 (trei) luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop;--------

---------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --b) imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director în conformitate cu prezentul statut, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care adunarea generală sau, după caz, consiliul director trebuia să se constituie;-----------------------------------

  • - --c) reducerea numărului de asociați sub limita de 3, dacă acesta nu a fost completat în termenul legal prevăzut în acest scop.--------------------------------------------------------------------------------

  • - --ART. 30----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • ----Asociația se dizolvă prin hotărârea instanței judecătorești competente, când:------------------- -----a) scopul sau activitatea sa a devenit ilicită, sau contrară ordinii publice;---------------------- -----b) realizarea scopului său este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;-------c) asociația urmărește un alt scop decât cel pentru care s-a constituit;-------------------------- -----d) asociația a devenit insolvabilă.--------------------------------------------------------------------

  • - --ART. 31----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Lichidarea Asociației se va face în condițiile prevăzute de legislația privind asociațiile.-----(2) Bunurile Asociației rămase în urma lichidării vor fi transmise către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător, conform hotărârii adunării generale sau a instanței judecătorești competente.------------------------------------------------------

  • - --ART. 32----------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea Asociației din Registrul asociațiilor și fundațiilor.-----------------------------------------------------------------------------------

  • - --(2) Asociația își încetează existența la data radierii ei din Registrul asociațiilor și fundațiilor.-

  • - --CAP. VII--------------------------------------------------------------------------------------------------

—Dispoziții finale------------------------------------------------------------------------------------------ ---ART. 33---------------------------------------------------------------------------------------------------

  • - --(1) Prezentul statut poate fi modificat doar prin acte adiționale, aprobate cu respectarea condițiilor de cvorum prevăzute la art. 21 alin. (3).-----------------------------------------------------

  • - --(2) Prezentul statut este guvernat de legea română. În situația în care intervin modificări ale legislației în domeniu, prezentul statut va fi modificat în conformitate cu noile prevederi.------

  • ----(3) Toate litigiile născute din sau în legătură cu acest statut, inclusiv orice problemă privind interpretarea, validitatea sau încetarea acestuia, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi deduse spre soluționare instanțelor judecătorești competente.---------------------------------------- -------- Prezentul statut a fost semnat în 3 (trei) exemplare originale, astăzi, data autentificării.-

  • - --ASOCIAȚII:----------------------------------------------------------------------------------------------

Județul Arad, Municipiul Arad, Orașul Chișineu-Criș, Orașul Curtici, Orașul Ineu, Orașul Pecica, Orașul Sântana, Comuna Apateu, Comuna Archiș, Comuna Bata, Comuna Bârzava, Comuna Beliu, Comuna Birchiș, Comuna Bocsig, Comuna Brazii, Comuna Buteni, Comuna Cermei, Comuna Craiva, Comuna Fântânele, Comuna Felnac, Comuna Frumușeni, Comuna Ghioroc, Comuna Gurahonț, Comuna Hășmaș, Comuna Livada, Comuna Mișca, Comuna Olari, Comuna Păuliș, Comuna Peregu Mare, Comuna Petriș, Comuna Pleșcuța, Comuna Săvârșin, Comuna Secusigiu, Comuna Seleuș, Comuna Sintea Mare, Comuna Șagu, Comuna Șepreuș, Comuna Șicula, Comuna Șimand, Comuna Șofronea, Comuna

Târnova, Comuna Vinga, Comuna Vladimirescu, Comuna Zăbrani, Comuna Zădăreni și Comuna Zărand

prin Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în baza Hotărârii AGA nr. ___/_________

Semnătura ______________________

- Încheierea de autentificare pe pagina 22 -

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx