Hotărârea nr. 308/2023
privind aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție ”Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ”ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 308 din 31 mai 2023
privind aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție
”Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ”
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 43769 din 23.05.2023,
Analizând Raportul Direcției Tehnice, Serviciului Investiți, înregistrat cu nr. 43777 din 23.05.2023,
Văzând avizul nr. 8 din 26.01.2023 al Consiliului Tehnico-Economic al Municipiului Arad;
Ținând cont de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”,
Cu respectarea prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând cont de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. i) și k), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă documentația tehnico-economică în faza Studiu de Fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ”, conform anexelor 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Finanțarea obiectivului de investiție se va realiza în cadrul Programului național de investiții “Anghel Saligny”.
Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Investiții și se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 308 din 31.05.2023
«Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ»
TITULAR : MUNICIPIUL ARAD
BENEFICIAR: MUNICIPIUL ARAD
A. INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
|
1. INDICATORI MAXIMALI | |||
|
Valoarea investiției, total (fără TVA) |
Lei : |
6.524.550,95 | |
|
(inclusiv TVA) |
Lei : |
7.752.660,77 | |
|
din care: | |||
|
Construcții + Montaj (fără TVA) |
Lei : |
5.528.643,30 | |
|
(inclusiv TVA) |
Lei : |
6.579.085,88 | |
|
2. INDICATORI MINIMALI | |||
|
Lungime rețea nouă de canalizare ape uzate |
m |
1.520 | |
|
Lungime rețea nouă de canalizare pluviala |
m |
3.621 | |
|
Stații noi de pompare apă uzată |
buc : |
2 | |
|
Stații noi de pompare pluviale |
buc : |
2 | |
|
3. Durata de realizare a investiției, din care: Durata de execuție a lucrărilor |
Luni |
20 12 | |
|
4. Finanțarea investiției: obiectivul este finanțat în cadrul Programului național de investiții „Anghel Saligny” | |||
ROMÂNIA
JUDEȚULARAD
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
Nr.292 din 23.05.2023
H O T Ă R Â R E A nr._____ din _________________2023
privind aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție
”Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ”
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 43769 din 23.05.2023;
Analizând Raportul Direcției Tehnice, Serviciului Investiți, înregistrat cu nr. 43777 din 23.05.2023;
Văzând avizul nr. 8 din 26.01.2023 al Consiliului Tehnico-Economic al Municipiului Arad;
Ținând cont de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”;
Cu respectarea prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. i) și k), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit.g) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă documentația tehnico-economică în faza Studiu de Fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ”, conform anexelor 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Finanțarea obiectivului de investiție se va realiza în cadrul Programului național de investiții “Anghel Saligny”.
Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Investiții și se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad
Nr. ______ din __________
«Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ»
TITULAR : MUNICIPIUL ARAD
BENEFICIAR: MUNICIPIUL ARAD
A. INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:
|
1. INDICATORI MAXIMALI | |||
|
Valoarea investiției, total (fără TVA) |
Lei : |
6.524.550,95 | |
|
(inclusiv TVA) |
Lei : |
7.752.660,77 | |
|
din care: | |||
|
Construcții + Montaj (fără TVA) |
Lei : |
5.528.643,30 | |
|
(inclusiv TVA) |
Lei : |
6.579.085,88 | |
|
2. INDICATORI MINIMALI | |||
|
Lungime rețea nouă de canalizare ape uzate |
m |
1.520 | |
|
Lungime rețea nouă de canalizare pluviala |
m |
3.621 | |
|
Stații noi de pompare apă uzată |
buc : |
2 | |
|
Stații noi de pompare pluviale |
buc : |
2 | |
|
3. Durata de realizare a investiției, din care: Durata de execuție a lucrărilor |
Luni |
20 12 | |
|
4. Finanțarea investiției: obiectivul este finanțat în cadrul Programului național c „Anghel Saligny” |
e investiții | ||
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 43769 din 23.05.2023
Primarul Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 136, alin (1) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:
- aprobarea documentației tehnico-economice în faza SF și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ”, în susținerea căruia formulez următorul:
REFERAT DE APROBARE
Documentația tehnico-economică în faza Studiu de fezabilitate a fost întocmită în scopul fundamentării soluțiilor propuse pentru realizarea rețelelor de canalizare pentru străzile de pământ propuse și aprobate ca finanțare privind realizarea modernizării prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”.
Lucrările prevăzute se referă la realizarea unui sistem de canalizare de tip separativ în sistem gravitațional, cu lungime totală de 1.520 m, cu un număr de 82 de racorduri de canalizare pentru gospodării și a unui sistem pentru transportul gravitațional al apelor pluviale cu tubulatură din PVC pentru canalizare cu mufă și îmbinare cu inel de cauciuc, montaj subteran prin săpătură deschisă, cu o lungime totală de 3.621 m. Pe traseul rețelelor de canalizare și a celor de ape pluviale sunt prevăzute câte două stații de pompare care asigură transportul apelor colectate către colectoarele sistemelor existente de canalizare menajeră cât și pluvială.
Având în vedere cele de mai sus, propun:
Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice în faza Studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ”
p. PRIMAR,
Xxxxx Xxxxxx
VICEPRIMAR
Lazăr FAUR
MUNICIPIUL ARAD
DIRECȚIA TEHNICĂ SERVICIUL INVESTIȚII
Nr.43777/23.05.2023
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 43769 din 23.05.2023 al domnului Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad
Obiect: aprobarea documentației tehnico-economice în faza SF și a indicatorilor tehnico-
economici pentru obiectivul de investiție ”Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ”
Având în vedere:
Obiectivul general al proiectului de îmbunătățire a condițiilor igienico-sanitare, a calității mediului și diminuarea surselor de poluare la nivel local concretizat și prin extinderea rețelei de colectare ape uzate menajere, cu conectarea la actualul sistem de transport și epurare, pentru gospodăriile care nu au fost racordate prin proiectele anterioare.
Oportunitatea de finanțare a lucrărilor prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” (finanțare aprobată conform OMDLPA 1373/2022) ceea ce crează premisele de realizarea a acestora, urmate de reabilitarea completă a infrastructurii străzilor afectate.
Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice
Documentația tehnico-economică în faza SF, întocmită în scopul extinderii rețelei de canalizare ape uzate și canalizare pluvială pe străzile de pământ, documentație ce face obiectul prezentei aprobări.
Lucrările prevăzute prin acestea care se referă la:
Rețea de canalizare menajeră
Sistemul de canalizare propus este de tip separativ în sistem gravitațional, cu lungime totală de 1.520 m.
Rețeaua se va realiza din tubulatură PVC SN8 pentru canalizare, cu diametrul de DN250 mm. Va fi echipată cu 73 cămine de vizitare din elemente prefabricate din beton cu diametru de 1000 mm. Căminele vor fi prevăzute cu scară de acces și capac carosabil.
Centralizator extinderi rețea de canalizare ape uzate
|
Nr. Crt. |
Denumire strada |
Denumire tronson |
Lungime trasata |
Lungime pe diametre |
Cămine beton |
Racorduri |
|
250 mm |
D1000mm |
D400 | ||||
|
(m) |
PVC (m) |
(buc) |
(buc) | |||
|
Rețea canalizare ape uzate | ||||||
|
1 |
Digului |
Tr. M1 |
675,00 |
675,00 |
27 |
17 |
|
2 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxx |
Tr. M2 |
149,00 |
149,00 |
6 |
4 |
|
3 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx |
Tr. M3 |
243,00 |
243,00 |
15 |
20 |
|
4 |
Xxxxxx Xxxxxx |
Tr. M4 |
453,00 |
453,00 |
25 |
41 |
|
1.520,00 |
1.520,00 |
73 |
82 |
S-au prevăzut un număr de 82 de racorduri de canalizare pentru gospodării.
Racordul de canalizare va fi format dintr-un cămin de inspecție (racord) și conducta de racord la rețeaua de canalizare. S-au prevăzut cămine de inspecție din materiale plastice, amplasate la limita de proprietate, pe terenuri aparținând domeniului public și conducte de racord din PVC DN160 mm.
Racordarea căminelor de inspectie la rețeaua de canalizare se va realiza în camine de vizitare, iar unde nu este posibil, racordul se va realiza direct în conducta principală prin teu și cot la 45°.
Pe traseul rețelei de canalizare s-au prevăzut două stații de pompare (str. Digului și str. Gheorghe Șerban) care asigură transportul apelor uzate colectate către colectoarele sistemului existent de canalizare. Stațiile de pompare sunt construcții compacte, preasamblate în cămine din poliesteri ranforsați cu filamente continue din fibră de sticlă sau polietilenă, echipate cu electropompe submersibile. Funcționarea stațiilor va fi automată, în baza semnalelor primite de la senzorii de nivel minim-maxim.
Centralizator stații de pompare apă uzată
|
Nr. crt. |
Statie pompare |
Diametru cheson 0 [m] |
Adincime cheson aleasa H [m] |
Diametru conducta refulare 0 [mm] |
Lungime conducta refulare [m] |
Nr. Pompe [A+R] |
Q pompa [l/s] |
H pompa ales [m] |
|
1 |
SPM1 |
1.20 |
6.20 |
75 |
79.00 |
2.00 |
2.50 |
5.00 |
|
2 |
SPM2 |
1.20 |
6.80 |
75 |
18.00 |
2.00 |
2.50 |
5.00 |
Pentru transportul sub presiune a apelor uzate se propune tubulatură din PEID PN10 cu îmbinare cap la cap sau prin electrofuziune, în montaj subteran prin săpătură deschisă. Diametrul conductelor de refulare a fost determinat plecând de la viteza de curgere a apei în conductă: 1,0 - 1,1 m/s.
Conductele de refulare vor fi realizate din tubulatură PEID PN10 De75 mm și vor avea lungimea totală de 97 m.
Rețea de canalizare pluvială
Pentru transportul gravitațional al apelor pluviale se propune tubulatură din PVC pentru canalizare cu mufă și îmbinare cu inel de cauciuc, montaj subteran în săpătură deschisă. Îmbinarea tuburilor cu inel de cauciuc realizează o etanșare ridicată a conductelor.
Centralizator extinderi rețea de canalizare pluvială
|
Nr. Crt. |
Denumire strada |
Lungime trasata |
Lungime pe diametre |
Cămine beton |
Geigere | |
|
250 mm |
400 mm |
D1000 mm |
D400 mm | |||
|
(m) |
PVC (m) |
PVC (m) |
(buc) |
(buc) | ||
|
Retea canalizare ape pluviale | ||||||
|
1 |
Furnicii |
41,00 |
41,00 |
- |
2 |
4 |
|
2 |
Lucernei |
354,00 |
- |
354,00 |
15 |
16 |
|
3 |
Digului |
1.387,00 |
- |
1.387,00 |
34 |
57 |
|
4 |
Vulturilor |
264,00 |
- |
264,00 |
6 |
13 |
|
5 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxx |
104,00 |
- |
104,00 |
4 |
6 |
|
6 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx |
240,00 |
- |
240,00 |
6 |
12 |
|
7 |
Xxxxxxx Xxxxxxxx |
856,00 |
- |
856,00 |
19 |
36 |
|
8 |
Xxxxxx Xxxxxx |
375,00 |
- |
375,00 |
10 |
17 |
|| 3.621,00 | 41,00 | 3.580,00 | 96 | 161 |
Pe rețeaua de canalizare pluvială sunt necesare următoarele construcții accesorii care să asigure buna funcționare a rețelei:
-
- cămine de vizitare: 96 buc
S-au prevăzut cămine de vizitare cu diametrul de 1000 mm, cu una sau două intrări și o ieșire pentru conducte cu diametrul DN 250 mm, DN 400 mm.
-
- guri de scurgere, tip geiger: 161 buc
Gurile de scurgere tip geiger sunt formate din elemente de beton prefabricate, coș de reținere, placă beton și grătar metalic D400. Gurile de scurgere sunt echipate cu racord evacuare din PVC DN160 mm.
-
- stații de pompare pluviale: 2 buc.
Asigură transportul apelor uzate colectate către colectoarele sistemului existent de canalizare pluviala (str. Dumitru Bagdazar, str. Lucernei).
Centralizator stații de pompare canalizare pluvială
|
Nr. crt. |
Statie pompare |
Diametru cheson 0 [m] |
Adincime cheson aleasa H [m] |
Diametru conducta refulare 0 [mm] |
Lungime conducta refulare [m] |
Nr. Pompe [A+R] |
Q pompa [l/s] |
H pompa ales [m] |
|
1 |
SPP1 |
3.00 |
4.60 |
160 |
188.00 |
3.00 |
28.78 |
8.00 |
|
2 |
SPP2 |
4.00 |
5.00 |
250 |
17.00 |
3.00 |
69.60 |
5.00 |
-
- conducte de refulare de la stațiile de pompare
Pentru transportul sub presiune a apelor pluviale se propune tubulatură din PEID PN10 cu îmbinare cap la cap sau prin electrofuziune, în montaj subteran prin săpătură deschisă. Diametrul conductelor de refulare a fost determinat plecând de la viteza de curgere a apei în conductă de 1,0 - 1,1 m/s.
Conductele de refulare vor fi realizate din tubulatură PEID PN10 De160 mm și De250 mm și vor avea lungimea totală de 205 m.
Față de cele de mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre privind documentația tehnico-economică în faza SF și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ”, ca fiind oportun și legal, întrunind cerințele prevăzute de lege.
DIRECTOR EXECUTIV,
ȘEF SERVICIU, Lucia Giurgiu
ÎNTOCMIT,
Xxxxxx Xxxxxx
Xxxxx Xxxxxx
VIZAT JURIDIC
SF REȚELE DE CANALIZARE APE UZATE SI CANALIZARE PLUVIALA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT
STUDIU DE FEZABILITATE
Beneficiar
Municipiul Arad
Finalizare
August 2022
Foaie de capăt
|
Beneficiar Număr contract Tip contract Număr proiect Denumire proiect Faza de proiectare Proiectant Administrator Responsabil proiect |
Municipiul Arad 51128/28.06.2022 Servicii de proiectare XT159/2022 SF REȚELE DE CANALIZARE APE UZATE SI CANALIZARE PLUVIALA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT Studiu de fezabilitate S.C. XALLO TEHNIC S.R.L. Str. Victor Babes nr.15/4 430092 Baia Mare Tel: 0362.404.968 Xxxxxxxx Xxxxxx |op \*\ s r v ing. dipL Daniel Doroftees^-^x |
August 2022
Foaie de responsabilități
Administrator
Xxxxxxxx Xxxxxx
Responsabil proiect
Echipa de proiect
ing.dipl. Xxxxxx Xxxxxxx Moldova
Foaie de conformitate
Documentația tehnică este întocmită în conformitate cu standardele și prevederile legislative în vigoare referitoare la proiectele de infrastructură.
Lista cu principalele acte legislative care au stat la baza elaborării documentației se prezintă astfel:
|
Legea 10/1995 |
privind calitatea in construcții, cu modificările si completările ulterioare, inclusiv toate reglementările ce decurg din aceasta lege |
|
HGRnr. 766/1997 |
pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea in construcții |
|
Legea 50/1991 |
privind autorizarea executării construcțiilor si unele masuri pentru realizarea locuințelor cu modificările si completările ulterioare |
|
HGRnr.907/2016 |
privind etapele de elaborare si continutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investitii finanțate din fonduri publice |
|
Legea 319/2006 |
Legea securității si sanatatii in munca cu modificările si completările ulterioare |
|
HGRnr.1425/2006 |
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a pevederilor Legii nr. 319/2006 cu modificările si completările ulterioare |
|
HGR nr.300/2006 |
privind cerințele minime de securitate si sanatate pentru șantierele temporare sau mobile |
|
HGRnr.601/2007 |
pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul securității si sanatatii in munca |
|
OUG 195/2005 |
privind protecția mediului cu modificările si completările ulterioare |
|
Legea 265/2006 |
pentru aprobarea OUG 195/2005 privind protecția mediului |
|
Legea 107/1996 |
legea apelor cu modificările si completările ulterioare |
|
Ordin MS nr. 119/2014 |
pentru aprobarea Normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populației cu modificările si completările ulterioare |
|
Ordinul MT nr.1835/2017 |
pentru aprobarea Normelor tehnice privind condițiile de proiectare si amplasare a construcțiilor, instalațiilor si a mijloacelor de publicitate in zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte, in tuneluri rutiere, precum si amenajarea cailor de acces la drumurile publice |
|
NP133-2013 |
Normativ privind proiectarea, execuția si exploatarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare a localităților |
|
NTPA 002 |
Normativ privind condițiile de evacuare a apelor uzate în rețelele de canalizare ale localităților și direct în stațiile de epurare |
|
P100/1 -2013 |
Normativ pentru proiectarea antiseismica a construcțiilor |
|
STAS 6054-1977 |
Teren de fundare. Adâncimi maxime de inghet |
|
SR 11100/1-1993 |
Zonare seismica. Macrozonarea teritoriului României |
|
STAS 4273-1983 |
Construcții hidrotehnice - încadrarea in clase de importanta |
|
SR 8591-1997 |
Rețele edilitare subterane. Condiții de amplasare |
|
XALLOTEH |
SF Rețele de canalizare ape uzate si canalizare pluviala aferente străzilor de pamant |
|
STAS 9824/5-1975 |
Măsurători terestre. Trasarea pe teren a rețelelor de conducte, canale și cabluri |
|
SR 1343/1-2006 |
Alimentari cu apa. Determinare cantitatilor de apa potabila pentru localitati urbane si rurale |
|
SR 1846/1-2006 |
Canalizări exterioare. Prescripții de proiectate. Partea 1: Determinarea debitelor de ape uzate de canalizare |
|
SR EN 1610:2016 |
Execuția si incercarea racordurilor si rețelelor de canalizare |
|
STAS 3051-1991 |
Sisteme de canalizare. Canale ale rețelelor exterioare de canalizare. Prescripții fundamentale de proiectare |
|
STAS 2448-82 |
Canalizări. Cămine de vizitare. Prescripții de proiectare |
|
SR EN 1917:2003 |
Cămine de vizitare si cămine de racord din beton simplu, beton slab armat si beton armat |
|
SR EN 752:2017 |
Rețele de canalizare in exteriorul clădirilor - managementul rețelelor de canalizare |
|
SR EN 124/1-2015 |
Dispozitive de acoperire și de închidere pentru cămine de vizitare și guri de scurgere în zone carosabile și pietonale. Partea 1: Definiții, clasificare, principii generale de proiectare, cerințe de performanță și metode de încercare |
|
SR ISO 161-1:2008 |
Țevi din materiale termoplastice pentru transportul fluidelor. Diametre exterioare nominale și presiuni nominale. Partea 1: Serie metrică |
|
SR ISO 11922-1:1998 |
Țevi din materiale termoplastice pentru transportul fluidelor. Dimensiuni și toleranțe. Partea 1: Serie metrică |
|
SR EN 12201-2+A1: |
Sisteme de canalizare de materiale plastice pentru alimentarea cu apă, |
|
2014 |
branșamente și sisteme de evacuare sub presiune. Polietilenă (PE). Partea 2: Țevi |
|
STAS 9312-1987 |
Subtraversari de cai ferate si drumuri cu conducte. Prescripții de proiectare |
Responsabil proiect,
ing.dipl. Daniel D(
/o/O 3 %
S R L.
ifteese
X ALLOT EH NIC
Cuprins
Foaie de capăt
Foaie de responsabilități
Foaie de conformitate
Cuprins
-
I. Informații generale privind obiectivul de investitii
-
1.1. Denumirea obiectivului de investiții
-
1.2. Ordonatorul principal de credite / investitor
-
1.3. Beneficiarul investiției
-
1.4. Elaboratorul studiului de fezabilitate
-
II. Situația existenta si necesitatea realizării proiectului de investitii
-
2.1. Concluziile studiului de prefezabilitate privind situația actuală, necesitatea și oportunitatea promovării obiectivului de investiții și scenariile/opțiunile tehnico-economice identificate și propuse spre analiză
-
2.2. Prezentarea contextului: politici, strategii, legislație, acorduri relevante, structuri instituționale și financiare
-
2.3. Analiza situației existente și identificarea deficiențelor
-
2.4. Analiza cererii de bunuri si servicii, inclusiv prognoze pe termen mediu si lung privind evoluția cererii, in scopul justificării necesității obiectivului de investitii
-
2.5. Obiectivele preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice
-
III. Identificarea, propunerea si prezentarea opțiunilor tehnico - economice pentru
realizarea obiectivului de investitii
-
3.1. Particularități ale amplasamentului
-
3.2. Descriere din punct de vedere tehnic, constructiv, funcțional - arhitectural si tehnologic
-
3.3. Costuri estimative ale investiției
-
3.4. Studii de specialitate
-
3.5. Grafice orientative de realizare a investiției
-
IV. Analiza fiecărui scenariu/optiuni tehnico-economice propuse
-
4.1. Prezentarea cadrului de analiza, inclusiv specificarea perioadei de referința si prezentarea scenariului de referința
-
4.2. Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici si naturali, inclusiv de schimbări climatice, ce pot afecta investiția
-
4.3. Situația utilităților si analiza de consum
-
4.4. Sustenabilitatea realizării obiectivului de investitii
-
4.5. Analiza de cerere de bunuri si servicii, care justifica dimensionarea obiectivului de investitii
-
4.6. Analiza financiara, inclusiv calcularea indicatorilor de performanta financiara: fluxul cumulat, valoarea actualizata neta, rata interna de rentabilitate, sustenabilitatea
financiara
-
4.7. Analiza economica
-
4.8. Analiza de senzitivitate
-
4.9. Analiza de riscuri, masuri de prevenire / diminuare a riscurilor
-
V. Scenariu tehnico - economic recomandat
-
5.1. Principalii indicatori tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii
-
5.2. Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcției, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice 53
-
5.3. Nominalizarea surselor de finanțare a investiției publice, ca urmare a analizei financiare și economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat / bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe
nerambursabile, alte surse legal constituite
-
VI. Urbanism, acorduri si avize conforme
-
VII. Implementarea investiției
-
7.1. Informații despre entitatea responsabilă cu implementarea investiției
-
7.2. Strategia de implementare
-
7.3. Strategia de exploatare / operare și întreținere
-
7.4. Recomandări privind asigurarea capacitatii manageriale si instituționale
Concluzii și recomandări
Norme privind securitatea și sănătatea în muncă
Norme privind apărarea împotriva incendiilor
Anexe
Părți desenate
J
X A LLOTEHNK
MEMORIU TEHNIC STUDIU DE FEZABILITATE
-
I. Informații generale privind obiectivul de investitii
Municipiul Arad întreprinde demersurile necesare obținerii finanțării pentru realizarea proiectului: „SF rețele de canalizare ape uzate si canalizare pluviala aferente străzilor de pamant ”.
Studiul de fezabilitate a fost elaborat în conformitate cu HG nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, Anexa 4.
-
1.1. Denumirea obiectivului de investitii
SF REȚELE DE CANALIZARE APE UZATE SI CANALIZARE PLUVIALA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT.
-
1.2. Ordonatorul principal de credite / investitor
Municipiul Arad, județul Arad
Prin reprezentantul său: Primar Calin Bibart
B-dul Revoluției, nr.75, Municipiul Arad, județul Arad
Tel: 0257-281850; Fax: 0257-284744
-
1.3. Beneficiarul investiției J
Municipiul Arad
-
1.4. Elaboratorul studiului de fezabilitate
S.C. XALLO TEHNIC S.R.L
Str. Dr. Victor Babes nr.15/4
430092 Baia Mare
Tel: 0362.404.968
-
II. Situația existenta si necesitatea realizării proiectului de investitii
-
2.1. Concluziile studiului de prefezabîlitate privind situația actuală, necesitatea și oportunitatea promovării obiectivului de investiții și scenariile/opțiunile tehnico-economice identificate și propuse spre analiză
-
Pentru realizarea investiției nu a fost elaborat un studiu de prefezabîlitate. Investiția cuprinde lucrări de extindere a rețelei de canalizare menajera si nu se încadrează în categoria obiective/proiecte majore de investiții.
-
2.2. Prezentarea contextului: politici, strategii, legislație, acorduri relevante, structuri instituționale și financiare
Odata cu semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeana, Romania si-a asumat obligația de a-si alinia infrastructua si serviciile de apa si canalizare la standardele de calitate cerute de directivele europene relevante si de a asigura un nivel performant al serviciilor.
Implementarea Directivelor de apa si apa uzata in Romania se desfasoara etapizat, îndeplinirea obligațiilor de conformare impunând elaborarea unor strategii ample la nivel local si central, prin care au fost sprijinite crearea si finanțarea de proiecte care sa reducă decalajul de dezvoltare.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației derulează programe de infrastructură pentru atingerea condițiilor de locuire conform cerințelor europene pentru comunități care, din lipsa surselor de finanțare, nu au putut să se dezvolte în ritmul cerut de necesitățile reale ale locuitorilor.
Aceste programe vizează alimentarea cu apă a satelor în sistem centralizat, construcția de sisteme de canalizare și epurare a apei, tratarea apelor uzate, crearea, modernizarea, după caz, de platforme pentru deșeuri, îmbunătățirea drumurilor rutiere de acces prin pietruire, reabilitare, asfaltare, construirea, extinderea sau modernizarea de poduri, podețe sau punți pietonale și dezvoltarea unor baze sportive.
Prin Programul de guvernare, Guvernul României își asumă modernizarea comunităților locale prin realizarea de investiții în infrastructura locală, drumuri județene și locale, infrastructura de apă și canalizare, stații de epurare a apei, extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale etc.
Pana in acest moment, Guvernul României a inițiat o serie de programe menite să asigure dezvoltarea infrastructurii locale în scopul creșterii nivelului de trai al cetățenilor și reducerii decalajelor de dezvoltare dintre diferitele zone ale țării.
Conform estimărilor făcute la nivel național, 29% din unitățile administrativ-teritoriale sunt fără rețele de apă, iar 57 % din unitățile administrativ-teritoriale sunt fără canalizare.
în acest context, municipiul Arad își propune să întreprindă demersurile necesare pentru accesarea de fonduri prin care să asigure accesul la servicii esențiale pentru întreaga populație a comunei, creșterea calității vieții și evitarea riscului de depopulare în comunitățile subdezvoltate.
XALLOTEHNK
Municipiul Arad are experiență și deține personalul necesar derulării unei astfel de investiții. Realizarea prezentei investiției reprezintă o prioritate pentru municipiul Arad în contextul asigurării infrastructurii necesare unui trai decent - alimentare cu apa si canalizare menajera in sistem centralizat pentru toti locuitorii comunei asigurând astfel conformarea cu directivele europene in domeniul apei si apei uzate.
-
2.3. Analiza situației existente si identificarea deficientelor
9 9 9
Informații generale privind Municipiul Arad:
Municipiul Arad este municipiul reședința de județ al județului cu același nume. Se află pe ambele maluri ale râului Mureș în Crișana și Banat (cartierele Aradul Nou, Mureșel și Sânnicolaul Mic), România.
La recensământul din anul 2011 Aradul avea o populație de 159.074 locuitori, fiind al doisprezecelea cel mai mare centru urban al României din punct de vedere demografic. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria și este un nod important în transporturile feroviare și rutiere.
Situat in partea de vest a tarii, județul Arad, cu o suprafața de 775 409 ha (respectiv 3,3% din suprafața tarii, fiind al cincilea județ ca întindere) se învecinează la sud cu județul Timiș, la nord cu județul Bihor, la est cu județele Hunedoara si Alba, iar la vest cu Ungaria. Județul Arad este o unitate administrativa de hotar, fiind o poarta principala de intrare in Romania dinspre Europa centrala si de apus.
Județul Arad are o poziție favorabila, fiind situat la intersecția Coridorului European rutier IV si a drumului rapid care va lega Ucraina cu Serbia. Se afla, de asemenea, la distante relativ scurte de capitala României - București (603 km), a Ungariei - Budapesta (284 km), a Austriei - Viena (506 km) si a Iugoslaviei - Belgrad (215 km).
Municipiul Arad constituie centrul polarizator al județului si exercita o puternica influenta economica, culturala in teritoriu.
Situarea orașului Arad intr-o zona de câmpie, in apropierea ieșirii Mureșului din culoarul Deva -Lipova, la intersecția unor importante artere de circulație, a constituit un factor favorizant al dezvoltării economice si urbane si la constituirea sa ca un important centru polarizator de atracție zonala si regionala.
Sistemul de alimentare cu apă
Sistemul zonal de alimentare cu apa al municipiului Arad asigura in prezent alimentarea cu apa a rețelelor de distribuție din municipiu.
Deficientele sistemului de alimentare cu apă:
-
■ Nu prezintă deficiențe.
Sistemul de canalizare ape uzate
Sistemul de canalizare ape uzate, existent in municipiul Arad este de tip separativ cu dirijarea apelor uzate spre statția de epurare aferenta municipiului Arad.
Deficientele sistemului de canalizare ape uzate:
-
■ Rețeaua de canalizare menajeră nu are acoperire pentru toate zonele rezidențiale ale municipiului Arad.
Sistemul de canalizare pluviala
Sistemul de canalizare ape pluviale, existent in municipiul Arad este de tip separativ cu dirijarea apelor pluviale spre emisarul municipiului Arad, râul Mureș si afluientii acestuia.
Deficientele sistemului de canalizare pluviala:
-
■ Rețeaua de canalizare pluviala nu are acoperire pentru toate zonele rezidențiale ale municipiului Arad.
-
2.4. Analiza cererii de bunuri si servicii, inclusiv prognoze pe termen mediu si lung privind evoluția cererii, in scopul justificării necesității obiectivului de investitii
Dezvoltarea economică și socială durabilă a municipiului depinde în mare măsură de nivelul echipării edilitare a acesteia, de asigurarea tuturor utilităților necesare desfășurării activității potențialilor investitori sau consumatori, prin ridicarea standardului de viata.
Pana in acest moment, municipiul Arad a întreprins demersurile necesare înființării sistemelor centralizate de alimentare cu apa, canalizare ape uzate si canalizare pluviala. Necesitatea încadrării proiectelor in limite valorice, datorita constrângerilor programelor de finanțare, a restrâns aria acestora si astfel municipiul Arad a fost nevoit sa cuprindă in proiecte doar masurile de investitii prioritare.
Astfel se considera necesara si oportuna extinderea rețelelor de canalizare ape uzate, canalizare pluviala. Extinderea sistemului centralizat de canalizare asigură conformarea cu Directiva 91/271/CEE privind tratarea apelor urbane reziduale (articolul 3 privind echiparea localităților cu sisteme de colectare a apelor uzate menajere).
Accesul la apă curentă și canalizare, la electricitate, gaze naturale, servicii de salubritate, apropierea de furnizorii de servicii educaționale, medico-sanitare, comerciale și sociale, formează un tot unitar care dau o măsură a calității vieții.
în aceste condiții, administrația comunei trebuie să întreprindă toate demersurile necesare asigurării condițiilor dezvoltării socio-economice durabile a municipiului.
-
2.5. Obiectivele preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice
Obiectivul general al proiectului
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea condițiilor igienico-sanitare, a calității mediului și diminuarea surselor de poluare la nivel local.
Prin proiect se propune extinderea rețelei de canalizare ape uzate si canalizare pluviala.
Extinderile rețelei de canalizare ape uzate constau din colectoare de canalizare gravitaționale, stații de pompare si conducte de refulare care vor descărca apele uzate în rețeaua de canalizare existentă.
Extinderile rețelei de canalizare pluviala constau din colectoare de canalizare gravitaționale, stații de pompare si conducte de refulare care vor descărca apele uzate în rețelele pluviale existenta sau in emisari din zona diferitelor străzi tratate prin proiect
Realizarea proiectului va conduce la diminuarea impactului apelor uzate menajere asupra mediului prin minimizarea deversărilor de ape uzate menajere neepurate în emisari naturali.
Obiectivele specifice ale proiectului
-
• Implementarea Directivei UE 91/271/CEE amendată de Directiva 98/15/EC și de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003, transpuse în legislația națională de HG 352/2005, care amendează HG 188/2002, privind colectarea și epurarea apelor uzate menajere si evitarea evacuării apelor uzate menajere netratate, în receptori naturali;
-
• Creșterea gradului de acoperire cu servicii de canalizare menajeră după implementarea proiectului si a altor proiecte asumate;
-
• Protejarea mediului, a calitatii apelor de suprafața si subterane;
-
• Reducerea riscurilor pentru sănătatea populației.
Obiective operaționale ale proiectului
Prin proiect se propune extinderea rețelei de canalizare ape uzate în municipiul Arad .
Caractestisticile rețelei sunt următoarele:
-
• Rețea de canalizare în sistem separtiv;
-
• Rețeaua va fi formată din colectoare gravitaționale, stații de pompare si conducte de refulare;
-
• Pentru racordarea populației la rețeaua de canalizare vor fi realizate racorduri individuale;
-
• Colectoarele de canalizare propuse in proiect vor descărca apele uzate în rețeaua de canalizare existentă.
Prin proiect se propune extinderea rețelei de canalizare pluviala în municipiul Arad .
Caractestisticile rețelei sunt următoarele:
-
• Rețea de canalizare în sistem separtiv;
-
• Rețeaua va fi formată din colectoare gravitaționale, guri de scurgere tip geiger, stații de pompare si conducte de refulare;
-
• Colectoarele de canalizare propuse in proiect vor descărca apele pluviale în rețeaua de canalizare pluviala existentă sau in emisari amplasati in zonele străzilor tratate prin proiect.
Rezultate așteptate
Prin îndeplinirea obiectivelor stabilite se estimează că vor fi obținute următoarele rezultate:
-
• Racordarea la rețeaua de canalizare a gospodăriilor din municipiul Arad;
-
• Colectare apelor pluviale de pe străzile tratate in proiect si dirijarea lor către emisari;
-
• Scăderea riscului de îmbolnăvire a populației;
-
• Reducerea fenomenului de migrare a populației spre zonele urbane;
-
• Protejarea mediului, a calitatii apelor de suprafața si subterane;
-
• Dezvoltarea investițiilor în agricultură, turism sau de altă natură.
Potențialii beneficiari ai proiectului
Proiectul se adresează comunității locale, instituțiilor publice, agenților economici și potențialilor investitori. Astfel, de rezultatele proiectului vor beneficia:
-
• 387 locuitori direct deserviți de rețeaua de canalizare proiectată;
-
• Instituții și agenți economici existenți și potențiali.
-
III. Identificarea, propunerea si prezentarea opțiunilor tehnico -economice pentru realizarea obiectivului de investitii
Pentru realizarea obiectivului de investitii nu se impune realizarea unei analize de opțiuni privind colectarea, transportul si epurarea apei uzate, masurile de investitii propuse fiind de extindere a rețelei de canalizare in vederea conformării cu art.3 din Directiva 91/21/CEE.
Masurile propuse in cadrul obiectivului de investitii sunt:
-
• Realizare colectoare de canalizare ape uzate;
-
• Realizare colectoare de canalizare pluviala;
-
• Realizare racorduri pentru gospodăriile populației;
-
• Statii de pompare si conducte de refulare pentru transportul apelor uzate in rețeaua de canalizare existenta.
Rețeaua de canalizare proiectată va descărca apele uzate în rețeaua de canalizare existentă care asigură la ora actuală transportul apelor uzate în rețeaua de canalizare a municipiului Arad.
-
3.1. Particularități ale amplasamentului
-
a) Descrierea amplasamentului
Lucrările propuse pentru extinderea rețelei de canalizare se vor executa in intravilanul municipiului Arad din județul Arad.
Traseele rețelelor de canalizare ape uzate si canalizare pluviala urmăresc trama stradală din intravilanul municipiului
Pentru realizarea investiției este necesară ocuparea următoarelor suprafețe de teren:
-
• definitiv - se consideră ocupare definitivă suprafața ocupată efectiv de stațiiile de pompare de pe rețeaua de canalizare si plăcile capac ale căminelor de vizitare.
Tabel 1 Suprafețe de teren ocupate definitiv
|
Obiect |
Nr. buc |
Suprafață unitara afectată (m2) |
Suprafață totala afectată (m2) |
|
Stații de pompare |
4 |
18 |
72 |
|
Capacele căminelor de vizitare |
169 |
1,3 |
220 |
|
Cămine racord |
82 |
2 |
164 |
|
Geigere |
161 |
2 |
322 |
|
Total suprafață afectată |
778 | ||
-
• temporar - se ocupă suprafețe de teren din vecinătatea traseelor conductelor (spațiu afectat de pozarea conductelor) și spațiul afectat de organizarea de șantier.
Tabel 2 Suprafețe de teren ocupate temporar
Obiect | Lungime conducte (m) | Suprafață
|
afectată (m2) | ||
|
Rețea de canalizare |
5.443 |
7.076 |
|
Organizare de șantier |
2.500 |
Terenul pe care urmeaza să se realizeze obiectivul de investiții face parte din domeniul public al municipiului Arad.
Nu sunt necesare căi de acces noi, definitive sau temporare, accesul la obiectele sistemului de canalizare realizându-se pe drumuri existente.
-
c) Orientări propuse față de punctele cardinale și față de punctele de interes naturale sau construite
Străzile pe care urmează să se realizeze extinderile rețelei de canalizare se află pe teritoriul administrativ al municipiului Arad.
-
d) Surse de poluare existente in zona
La momentul actual singurele surse de poluare sunt reprezentate de apele uzate menajere care sunt colectate în bazine vidanjabile individuale sau sunt deversate direct în cursurile de apă.
-
e) Date climatice si particularitati de relief
Date climatice
Factorii climatici determină existența unui climat temperat continental moderat, cu influențe mediteraneene și oceanice, specific zonelor de câmpie din Câmpia Aradului.
Condițiile climatice din zonă pot fi sintetizate prin următorii parametrii:
-
- Temperatura aerului:
-
- media lunară minimă: -1 C - ianuarie;
-
- media lunară maximă: + 20 C...21 C - iulie-august;
-
- temperatura minimă absolută: -35,3 C;
-
- temperatura maximă absolută: +40,0 C;
-
- temperatura medie anuală: +10,9 C;
-
- Precipitații:
-
- media anuală: - 631 mm.
Un factor important care influențează formarea scurgerii îl constiuie și regimul termic care are un rol determinant în perioada caldă a anului prin evapotranspirație iar în perioada rece a anului prin fenomenele de îngheț de pe râuri și stocarea apei în stratul de zăpadă.
Particularități de relief f
Relieful județului Arad creste altitudinal de la vest la est, constituindu-se 3 mari unitati de relief: Campia de Vest (incluzând Campia înalta a Aradului si Campia Crisului Alb), Dealurile Vestice si Munții Apuseni, reprezentati de Munții Zarand, Munții Xxxxx-Xxxx si porțiuni din Masivul Gaina.
Intre culmile montane se intercalează Depresiunea Zarandului.
Unitățile montane ocupa 35% din suprafața județului Arad si se întind in E si NE acestuia sub forma literei “V”, cu deschiderea spre NV, imbratisand marele golf depresionar:
-
- Munții Xxxxx-Xxxx alcătuiesc treapta cea mai înalta din partea de nord-est a județului constituind cumpănă de ape dintre Crisul Negru si Crisul Alb. In partea centrala s-a format o mica depresiune intramontana de la Moneasa-Ranusa. Tot aici se afla: izbucul intermitent de la Călugări -monument al naturii care hidrografic aparține bazinului Crisului Alb; formele carstice de la Moneasa si platoul carstic suspendat de la Tinoasa. Suprafețe forestiere compacte acopera intreaga zona montana de unde si denumirea de “codru”, ceea ce da regiunii specificul de peisaj montan forestier, foarte puțin transformat. Cele mai înalte vârfuri din cadrul lor sunt: Plesu (1,112 m), Izoiu (1,097 m) si Momuta (930 m).
-
- Munții Zarandului fac parte din grupa Munților Mureșului, formeza o zona de cumpănă de ape, intre Crisul Alb si Mureș si sunt alcatuiti dintr-o suprafața aproape continua dela vest la est. Deși prin altitudine (in medie 500-600 m) se incadreaza in categoria dealurilor, prin aspectul formelor de relief (prezenta platformelor de eroziune), prin geologie (șisturile cristaline) si vegetație (păduri compacte), Munții Zarandului reprezintă o unitate muntoasa clara. In cadrul Munților Zarandului se deosebesc trei sectoare, despărțite de culoare depresionare, astfel: in partea de vest, un sector cuprins intre campia Aradului si culoarul Nadas- Barzava (cu Vârful Highis); in partea centrala, un sector cuprins intre culoarul anterior si culoarul structural dezvoltat pe roci cretacice intre Capruta si Gurahont (cu vârful Drocea);in est un alt sector ce tine pana in zona de interferența cu Munții Metaliferi (cu Măgură Ciungani si Breaza). Cele mai inalte vârfuri sunt: Măgură Ciungani (841 m), Highis (799 m), Ivanita (702 m) si Drocea (836 m).
-
- Muntele Gaina este individualizat de unii geografi ca o subunitate a Munților Metaliferi sau ca o parte componenta a Munților Bihor. Aici intalnim cele mai mari altitudini din județ: Vârful Gaina (1,486 m) si Vârful Piatra Aradului (1,429 m).
-
- Piemontul Codrului - este situat la marginea de vest a Munților Xxxxx-Xxxx si este reprezentat printr-o suprafața neteda, ușor inclinata dinspre munte spre câmpie, dezvoltata pe roci friabile panoniene. In cadrul piemontului eroziunea a scos la zi o serie de structuri vulcanice neogene (la Archis si Sebis, unde Valea Deznei formează un defileu epigenetic), in spatele carora s-au format mici depresiuni (Hasmas, Groseni, Buhani-Dezna).
-
- Piemontul Zarandului - situat la poala nordica a Munților Zarandului, are o structura mai complexa datorita prezentei acelorași elemente vulcanice (Mocrea, Pancota) si a continuării piemontului de eroziune cu suprafețe acumulative (piemonturi acumulative sau câmpii piemontane).
-
- Depresiunile cele mai importante sunt: Depresiunea Zarandului - inseamna in sens larg, intreaga arie depresionara dintre Munții Xxxxx-Xxxx si Zarand; Depresiunea Almas-Gurahont - poate fi considerata ca un sector al depresiunii Zarandului sau ca o subunitate naturala distincta si cuprinde terminațiile piemonturilor dinspre nord si sud si valea larga, terasata a Crisului Alb intre Gurahont si defileul epigenetic de la Joia Mare; Depresiunea Halmagiu - legata mai mult cu depresiunile Brad (pe Crisul Alb) si Beius (peste șaua de la Groși).
-
- Dealurile urmăresc in general rama vestica a masivelor montane, avand altitudinea cuprinsa intre 200-400 m. Sunt trei tipuri distincte de dealuri:Dealurile Crisene, Pedimentul Siriei si Dealurile Lipovei, care formează cea mai extinsa unitate a Dealurilor de Vest in cadrul județului Arad.
-
- Dealurile Lipovei, care reprezintă, in mare, tot un piemont de eroziune se afla situate la sud de Mureș. Genetic ele sunt legate de Munții Zarandului si de acțiunea Mureșului.
-
- Culoarul Mureșului (Petris-Lipova) - se remarca prin discontinuitatea mare ce o introduce in peisaj, de-a lungul a peste 60 km. Elementul predominant este dat de Valea Mureșului, cu relieful creat de ea la contactul dintre Munții Zarandului si Podișul Lipovei.
-
- Câmpiile alcătuiesc treapta cea mai coborâta ce se desfasoara intre altitudinea de 95 -200m.
-
- Câmpiile județului Arad ocupa o poziție centrala in Câmpiei de Vest avand totodată doua axe principie: cea nordica ce formează valea Crisului Alb si cea sudica Valea Mureșului. Câmpiile importante sunt:
-
- Campia Cermeiului - parte asa numitei “câmpii a glacisurilor”, se afla situata in continuarea piemontului Codrului si este mărginită la sud de valea Teuzului;
-
- Campia Crisului Alb - cuprinde relieful coborât, marcat de o subsidenta active dintre Teuz si Crisul Alb. Este o regiune joasa cu o dezvoltare larga a luncilor;
-
- Campia Aradului - cuprinsa intre Mureș si Crisul Alb reprezintă genetic o delta cuaternara a Mureșului, construita la ieșirea din defileul Soimos-Lipova.
-
- Campia Vingai - este situata la sud de Mureș, fiind o câmpie inalta, care reprezintă tot o veche delta continentala a Mureșului (anterioara insa deltei ce formează campia Aradului).
-
- Teritoriul județului este cuprins intre altitudinile absolute de 80 m la Zerind si 1,486 m la Vârful Gaina.
-
f) Alte informații legate de amplasament
Rețele edilitare
Pe amplasamentul proiectului nu au fost identificate rețele edilitare care să necesite relocare sau protejare.
înainte de începerea execuției, beneficiarul împreună cu executantul lucrării vor convoca pe șantier delegați de la toate unitățile deținătoare de gospodarii subterane și supraterane, cu ajutorul cărora se vor identifica și marca pe teren toate punctele de apropiere sau intersecție a traseului lucrărilor proiectate cu rețele sau construcții subterane existente în zonă și se vor stabili măsurile de siguranță necesare a fi luate pentru evitarea unor eventuale deranjamente sau accidente. Pentru depistarea gospodăriilor subterane a căror poziție nu se cunoaște cu exactitate se vor face sondaje manuale în prezenta delegatului unității deținătoare de gospodării subterane.
Patrimoniu cultural
Municipiul Arad nu are, pentru străzile tratate in proiect, obiective înscrise în Lista monumentelor istorice obiective de patrimoniu cultural imobil.
Arii naturale protejate
Lucrările proiectului nu se situează în vecinătatea ariilor naturale protejate.
ARAD
Figura 2 Amplasare Arad in raport cu siturile Natura2000 (sursa: http://atlas. anpm. ro/atlas#)
Alte informatii
Proiectul nu se realizează pe terenuri care aparțin unor instituții care fac parte din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
-
g) Caracteristici geofizice ale terenului din amplasament
Potențial seismic
Din punct de vedere seismic, conform normativului P100-1/2013, amplasamentul se afla situat in zona caracterizata prin valori de vârf ale accelerației terenului, pentru proiectare ag = 0,20 g si din punct de vedere al perioadei de control (colt), amplasamentul este caracterizat prin Tc = 0,7 sec pentru cutremure avand mediul de recurenta IMR = 225 ani.
Adâncime de îngheț
Adâncimea de îngheț conform STAS 6054-1977 „Teren de fundare - Adâncimi maxime de îngheț” este de -0,7-0,8 m față de cota terenului natural.
Natura terenului de fundare
în urma realizărilor prospecțiunilor de teren în forajul executat a fost identificată următoarea succesiune stratigrafică (cota 0,00 m fiind cota terenului natural din punctul de execuție al forajului):
*Forajul F1 - strada Vulturilor - Coordonate STEREO70
X 213854.252 Y 526974.08
-
* umplutură formată din praf argilos nisipos cu fragmente de cărămidă, cărbune, resturi de materiale de construcții, pietriș de 0,75 m grosime (0,00 m-0,75 m);
-
* argilă prăfoasă nisipoasă plastic consistentă cu concrețiuni feruginoase, cenușie-maronie de 0,25 m (0,75 m-1,00 m);
-
* argilă prăfoasă plastic consistentă cenușie-negricioasă de 0,70 m (1,00 m-1,70 m);
-
* nisip prăfos cu pietriș, umed, cenușiu-negricios de 0,30 m (1,70 m-2,00 m);
-
* argilă prăfoasă, plastic moale, limonitizată, cenușie-gălbuie (2,00 m-2,50 m);
-
* nisip cu pietriș, cenușiu-gălbui de 1,50 m (2,50 m-4,00 m); Strat neepuizat. NH -2,50 m.
-
* Forajul F2, strada dr. Lazăr Augustin - Coordonate STEREO70
X 215079.374 Y 522332.077
* 0,50 m - umplutură formată din argilă prăfoasă cu resturi de cărămidă, pietriș (0,00 m-0,50 m);
* 1,00 m - argilă prăfoasă, plastic vârtoasă, maronie (0,50 m-1,50 m);
* 2,50 m - argilă plastic tare cu concrețiuni carbonatice, maronie-gălbuie (1,50 m-4,00 m); Strat neepuizat. NH- 3,50 m.
-
* Forajul F3, strada dr. Mihail Mărcus - Coordonate STEREO70
X 215201.195 Y 521951.542
* 0,60 m - umputură formată din argilă prăfoasă cu resturi de materiale de construcții (0,00-0,60 m);
* 0,70 m - praf argilos plastic consistent, maroniu (0,60 m-1,30 m);
* 1,20 m - argilă plastic tare, maronie-negricioasă (1,30 m-2,50 m);
* 0,90 m - argilă plastic tare, maronie (2,50 m-3,40 m);
* 0,60 m - argilă plastic tare, maronie-gălbuie (3,40 m-4,00 m); Strat neepuizat.
-
* Forajul F4, strada Dumitru Bagdasar - Coordonate STEREO70
X 215490.3?? Y 521834.131
* 0,60 m - umplutură formată din argilă prăfoasă cu pietriș, piatră spartă, fragmente de materiale de construcții (0,00 m-0,60 m);
* 0,30 m - argilă tare cu rar pietriș, maronie (0,60 m-0,90 m);
* 1,10 m - argilă plastic tare, maronie (0,90 m-2,00 m);
* 2,00 m - argilă plastic tare cu concrețiuni carbonatice, maronie-gălbuie (2,00 m-4,00 m); Strat neepuizat. NH-3,20 m.
*Forajul F5, strada Digului - Coordonate STEREO70 X 219090.573 Y 524644.433
-
* 0,20 m - sol vegetal (0,00 m-0,20 m);
-
* 1,30 m - praf argilos nisipos plastic consistent cu limonitizări, concrețiuni carbonatice și resturi vegetale, maroniu (0,20 m-1,50 m).;
-
* 0,85 m - praf argilos nisipos plastic consistent, maroniu (1,50 m-2,35 m);
-
* 0,25 m - nisip prăfos, maroniu (2,35 m-2,60 m);
* 1,40 m - nisip prăfos cu pietriș, maroniu (2,60 m-4,00 m); Strat neepuizat.
*Forajul F6, strada Digului - Coordonate STEREO70
X 219264.576 Y 525322.987
-
* 0,20 m - umplutură din praf nisipos cu fragmente de cărămidă, pietriș, piatră spartă, resturi de materiale (0,00 m-0,20 m);
-
* 0,35 m - umplutură din argilă prăfoasă cu fragmente de cărămidă, pietriș (0,20 m-0,55 m).;
-
* 0,65 m - argilă plastic vârtoasă cu mici concrețiuni feruginoasă, cenușie-negricioasă (0,55 m-1,20 m);
-
* 0,60 m - argilă plastic vârtoasă, maronie (1,20 m-1,80 m);
-
* 1,80 m - argilă prăfoasă plastic vârtoasă, limonitizată, cu concrețiun feruginoase și carbonatice, maronie-gălbuie (1,80 m-3,60 m);
-
* 0,40 m - argilă prăfoasă plastic consistentă, limonitizată, cu concrețiuni feruginoase și carbonatice, maronie-gălbuie (3,60 m-4,00 m); Strat neepuizat.
Geologie
Partea sudica a Câmpiei de vest, in care este inclusa si zona Arad, corespunde din punct de vedere structural, cu extremitatea estica a depresiunii pannonice, care a constituit obiectul a numeroase cercetări geologice. Astfel, in zona de câmpie au fost executate cercetări geofizice si foraje, care in majoritatea cazurilor au traversat intreaga serie de depozite sedimentare si au interceptat fundamentul cristalin. Proiect pentru servicii municipale - Contract 2 Studiu de Fezabilitate Extinderea si modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata in județul Arad Pagina 37 In perioada 1969 - 1970, au fost executate cercetări hidrogeologice prin doua foraje (nr 4661 si 4662), situate in partea de nord - vest a cetatii Arad, pe partea stanga a râului Mureș. Din datele de cunoaștere existente, rezulta ca la alcătuirea geologica a zonei Arad, iau parte formațiuni apartinand Cuaternarului, Pliocenului si Miocenului, care stau peste fundamentul cristalin. Cuaternarul, reprezentat prin depozite loessoide in interfluvii si prin depozite aluvionare in sesul aluvionar al Mureșului, are o larga răspândire, acoperind la suprafața intreaga zona. Depozitele aluvionare sunt constituite din nisipuri, uneori cu pietriș, nisipuri argiloase si argile nisipoase. In zona Arad, o importanta deosebita o prezintă depozitele aluvionare ale conului de dejecție al Mureșului, care in forajul nr 4661 ajung pana la grosimea de 145 m fiind constituite dintr-o alternanta de argile si nisipuri cu elemente de pietriș. Pliocenul este reprezentat prin depozite care aparțin Levantinului, Dacianului si Pontianului. Prin forajele executate in zona Arad, limita Dacian - Pontian a fost considerata pe criterii! litologice, la 525 m adâncime si s-a ieșit din Pliocen la adancimea de 1,162. Miocenul este reprezentat orin depozite apartinand Sarmatianului, constituite din marne compacte si marne nisipoase, cu intercalatii de nisipuri si gresii slab cimentate si calcare albe-galbui, care stau peste fundamentul cristalin. Prin forajul hidrogeologic nr 4661, Sarmatianul a fost interceptat intre adâncimile 1,162 - 1,189 m, deci cu o grosime de 27 m. Cristalinul a fost deschis prin forajul hidrogeologic nr 461, pe intervalul 1,189 - 1,300 m, fiind constituit din sisturi sericitoase, cloritoase si talcoase, sisturi silicioase si filite. Formațiunile ce iau parte la alcătuirea geologica a zonei cercetate, se afunda de la est către vest, prezentând o serie de structuri anticlinale largi, asa cum este structura Zadareni la sud de Arad si structura Turnu la vest, zona Arad situandu-se pe flancul nordic al structurii Zadareni.
încadrarea în zone de risc (cutremur, alunecări de teren, inundatii)
Din punct de vedere geotehnic, conform NP074-2014, amplasamentul studiat se încadrează în Categoria geotehnică C1 - Risc geotehic redus.
Date hidrologice si hidroqeoloqice
Din punct de vedere hidrologic, principalul curs de apa care drenează regiunea este râul Mureș. Debitul mediu multianual al acestuia este de 177 m3 /s, iar debitul multianual de aluviuni in suspensie de 95 kg/s. De asemenea, trebuie remarcata prezenta unor rețele foarte dense de canale de desecare. Fara existenta acestora si a celorlalte amenajari (indiguiri, desecări, canalizări, ecluze) intreaga regiune s-ar inunda anual. Proiect pentru servicii municipale - Contract 2 Studiu de Fezabilitate Extinderea si modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata in județul Arad Pagina 61 Stratele acvifere freatice sunt situate in baza depozitelor aluvionare si sunt alimentate prin infiltrarea directa a precipitațiilor atmosferice, iar potențialul lor de debitare variaza, in funcție de constituția granulometrica a depozitelor in care sunt generate. Stratele acvifere de adâncime sunt generate in orizonturile permeabile mai profunde, ale formațiunilor cuaternare, pliocene si miocene, precum si in rețelele de fisuri, care afecteaza partea superioara a fundamentului cristalin. Apele de adâncime sunt de mai multe tipuri: termale, semitermale bicarbonate, carbogazoase, feruginoase, sulfatate clorurosodice, fiind utlizate in scopuri curative.
-
3.2. Descriere din punct de vedere tehnic, constructiv, funcțional -arhitectural si tehnologic
Prin proiect se propune extinderea rețelei de canalizare ape uzate în municipiul Arad .
Caractestisticile rețelei sunt următoarele:
-
• Rețea de canalizare în sistem separtiv;
-
• Rețeaua va fi formată din colectoare gravitaționale, stații de pompare si conducte de refulare;
-
• Pentru racordarea populației la rețeaua de canalizare vor fi realizate racorduri individuale;
-
• Colectoarele de canalizare propuse in proiect vor descărca apele uzate în rețeaua de canalizare existentă.
Prin proiect se propune extinderea rețelei de canalizare pluviala în municipiul Arad .
Caractestisticile rețelei sunt următoarele:
-
• Rețea de canalizare în sistem separtiv;
-
• Rețeaua va fi formată din colectoare gravitaționale, guri de scurgere tip geiger, stații de pompare si conducte de refulare;
-
• Colectoarele de canalizare propuse in proiect vor descărca apele pluviale în rețeaua de canalizare pluviala existentă sau in emisari amplasati in zonele străzilor tratate prin proiect.
-
a) Caracteristici tehnice si parametrii specifici obiectivului de investitii
Date de calcul și dimensionare
Pentru dimensionarea sistemului centralizat de canalizare menajeră s-au luat în considerare următoarele:
XALL07EIINIC
-
• Populația municipiului Arad pentru care a fost dimensionat sistemul existent de canalizare menajeră: 159.074 locuitori.;
-
• Populația municipiului Arad care nu beneficiază de servicii centralizate de canalizare menajeră și pentru care s-au dimensionat lucrările prezentului proiect: 387 locuitori.
-
• Debitele de apă uzată calculate conform normativelor și standardelor de proiectare.
Debitul total de apă uzată pentru care se dimensionează extinderile rețelei de canalizare menajeră, corespunzător populației suplimentare (387 locuitori) este:
-
• Qc = Quz.h.max= 2,21 l/s = 7,95 m3/h.
-
b) Caracteristici tehnice, constructive și funcționale
Rețea de canalizare menajeră
Asigură colectarea și transportul apelor uzate de la gospodăriile populației, instituțiile publice și agenții economici din municipiul Arad care nu beneficiază in acest moment de servicii centralizate de canalizare menajeră.
Sistemul de canalizare propus este de tip separativ. Rețeaua de canalizare va colecta doar ape uzate menajere ai căror parametri de calitate se încadrează în prevederile NTPA002.
Propuneri proiect:
Rețea de canalizare ape uzate
-
• Rețea de canalizare gravitațională în lungime totală de 1.520 m, realizată din tubulatură PVC SN8 pentru canalizare cu diametrul DN250 mm;
-
• Echipată cu cămine de vizitare din elemente prefabricate din beton, $1000mm: 73 buc;
-
• Racorduri la rețeaua de canalizare pentru gospoariile din localitate: 82 buc;
Rețea de canalizare ape uzate sub presiune:
-
• Stații de pompare ape uzate echipate, complet echipate (din GRP) cu (1A+1R) pompe submersibile: 2 buc;
-
• Conducte de refulare de la stațiile de pompare în lungime de 97 m, realizate din tubulatură PEID PN10 De75 mm.
Lucrări speciale:
-
• Subtraversări drumuri: 1 buc, 11m cu foraj dirijat, in conducta de protecție metalica <t>219x8mm
Rețea de canalizare pluviala
-
• Rețea de canalizare gravitațională în lungime totală de 3.621 m, realizată din tubulatură PVC SN8 pentru canalizare, din care 41 m cu diametrul DN250 mm si 3.580m cu diametrul DN400 mm;
-
• Echipată cu cămine de vizitare din elemente prefabricate din beton, <D1000mm: 96 buc;
-
• Guri de scurgere tip Geiger: 161 buc;
Rețea de canalizare pluviala sub presiune:
-
• Stații de pompare ape uzate echipate, complet echipate (din GRP) cu pompe submersibile: 2 buc;
-
• Conducte de refulare de la stațiile de pompare în lungime de 188 m, realizate din tubulatură PEID PN10 De160 mm.
-
• Conducte de refulare de la stațiile de pompare în lungime de 17 m, realizate din tubulatură PEID PN10 De250 mm.
Descrierea lucrărilor
Rețea de canalizare ape uzate
-
• Colectoare canalizare
Pentru transportul gravitațional al apelor uzate se propune tubulatură din PVC pentru canalizare cu mufă și îmbinare cu inel de cauciuc, montaj subteran în săpătură deschisă. îmbinarea tuburilor cu inel de cauciuc realizează o etanșare ridicată a conductelor.
Centralizatorul rețelei de canalizare ape uzate se prezintă astfel:
Tabel 3 Centralizator extinderi rețea de canalizare ape uzate
|
Nr. Crt. |
Denumire strada |
Denumire tronson |
Lungime trasata |
Lungime pe diametre |
Cămine beton |
Racorduri |
|
250 mm |
DIOOOmm |
D400 | ||||
|
(m) |
PVC (m) |
(buc) |
(buc) | |||
|
Rețea canalizare ape uzate | ||||||
|
1 |
Digului |
Tr.M1 |
675.00 |
675.00 |
27.00 |
17.00 |
|
2 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxx |
Tr.M2 |
149.00 |
149.00 |
6.00 |
4.00 |
|
3 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx |
Tr.M3 |
243.00 |
243.00 |
15.00 |
20.00 |
|
4 |
Xxxxxx Xxxxxx |
Tr.M4 |
453.00 |
453.00 |
25.00 |
41.00 |
|
1,520.00 |
1,520.00 |
73.00 |
82.00 | |||
Tronsoanele de canalizare gravitațională respectă criteriile de dimensionare hidraulică:
-
• Grad de umplere: 60% (pentru conducte cu DN<300 mm);
-
• Viteza de autocurățire >0,7 m/s pentru evitarea depunerilor în colectoarele de canalizare;
-
• Viteza maximă de curgere <5,0 m/s pentru evitarea eroziunii colectoarelor de canalizare datorită frecării nisipurilor sau a altor materii cu duritate ridicată antrenate de apa uzată.
Se prevede înscrierea rețelei în secțiunea transversală a străzilor, cu respectarea distanțelor prescrise în SR 8591-1991.
Astfel se va tine seama de următoarele: I
XALLOTEHN1C
-
• poziția colectoarelor nu trebuie să pericliteze siguranța celorlalte rețele subterane și siguranța sanitară a utilizatorilor;
-
• asigurarea soluțiilor raționale pentru intervenții în rețea pentru reparații/reabilitări fără deteriorarea altor rețele;
-
• intervenția la rețele să se poată face în mod rațional.
Pe rețeaua de canalizare ape uzate sunt necesare următoarele construcții accesorii care să asigure buna funcționare a rețelei:
-
• Cămine de vizitare: 73 buc.
Sunt construcții verticale care asigură legătura între colectorul de canalizare și stradă. Permit accesul personalului de operare la colectoare și asigură ventilarea rețelei.
Pentru căminele de vizitare vor fi utilizate elemente de cămin prefabricate din beton îmbinate cu garnituri de cauciuc. Căminele vor fi prevăzute cu scară de acces și capac carosabil.
Amplasarea căminelor de vizitare se va face de preferință în afara zonei carosabile, la distanțe de maxim 60 m în aliniament, precum și la orice schimbare a direcției canalului în plan, la schimbarea diametrelor și în punctele de intersecție cu canalele locale, conform STAS 3051 -1991.
Adâncimea de pozare a căminelor de vizitare este funcție de adâncimea de pozare a conductelor de canalizare.
Se prevăd cămine de vizitare cu diametrul D1000 mm, cu una, două sau trei intrări și o ieșire pentru conducte cu diametrul DN250 mm.
-
• Racorduri canalizare: 82 buc.
Racordul de canalizare este format dintr-un cămin de inspecție (racord) și conducta de racord la rețeaua de canalizare. S-au prevăzut cămine de inspecție din materiale plastice, amplasate la limita de proprietate, pe terenuri aparținând domeniului public și conducte de racord din PVC DN160 mm.
Racordarea căminelor de inspecție la rețeaua de canalizare se va realiza in cămine de vizitare, iar unde nu este posibil, racordul se va realiza direct in conducta principala prin teu si cot la 45°.
Rețea de canalizare sub presiune:
-
• Stații de pompare apă uzată: 2 buc.
Asigură transportul apelor uzate colectate către colectoarele sistemului existent de canalizare.
Stațiile de pompare sunt construcții compacte, preasamblate în cămine din poliesteri ranforsați cu filamente continue din fibră de sticlă sau polietilena, echipate cu electropompe submersibile. Funcționarea stațiilor este automată în baza semnalelor primite de la senzorii de nivel minim-maxim.
Caracteristicile stațiilor de pompare se prezintă în tabelul următor.
Tabel 4 Centralizator stații de pompare apă uzata
|
Nr. crt. |
Statie pompare |
Diametru cheson 0 [m] |
Adincime cheson aleasa H [m] |
Diametru conducta refulare 0 [mm] |
Lungime conducta refulare [m] |
Nr. Pompe [A+R] |
Q pompa [l/s] |
H pompa ales [m] |
|
1 |
SPM1 |
1.20 |
6.20 |
75 |
79.00 |
2.00 |
2.50 |
5.00 |
|
2 |
SPM2 |
1.20 |
6.80 |
75 |
18.00 |
2.00 |
2.50 |
5.00 |
-
• Conducte de refulare de la stațiile de pompare
Pentru transportul sub presiune a apelor uzate se propune tubulatură din PEID PN10 cu îmbinare cap la cap sau prin electrofuziune, în montaj subteran prin săpătură deschisă.
Diametrul conductelor de refulare a fost determinat plecând de la viteza de curgere a apei în conductă: 1,04-1,1 m/s.
Conductele de refulare vor fi realizate din tubulatură PEID PN10 De75 mm și vor avea lungimea totala de 2.016 m.
Tabel 5 Centralizator conducte de refulare
|
Nr. crt. |
Conducta refulare |
Material |
Lungime [m] |
|
1 |
REF SPM 1 |
PEHD PE100 PN10 De75mm |
79 |
|
2 |
REF SPM 2 |
PEHD PE100 PN10 De75mm |
18 |
|
TOTAL |
97 | ||
Lucrări speciale:
-
• Subtraversări drumuri: 1 buc.
Pe rețeaua de canalizare gravitațională și sub presiune se vor realiza următoarele subtraversări.
Tabel 6 Caracteristici traversări
|
Nr. Crt. 1 |
Tip traversare Subtraversare drum |
Conducta de transport [mm] PEID De75 |
Conducta de protecție [mm] Tv. OL 0219x8 |
Lungime traversare [m] 11 |
Subtraversările se vor realiza cu respectarea prevederilor STAS 9312-1987. Pe porțiunea subtraversarii conducta de transport va fi introdusa intr-un tub de protecție din țeava de otel, etanșat la capete. Diametrul interior al tubului de protecție (Di) va fi cu cel puțin 100 mm mai mare decât diametrul exterior al conductei de transport (De). Adâncimea minima de pozare se determina in funcție de distanta intre axul drumului si generatoarea superioara a tubului de protecție, care trebuie sa fie >1,50 m.
Rețea de canalizare pluviala
-
• Colectoare canalizare
Pentru transportul gravitațional al apelor pluviale se propune tubulatură din PVC pentru canalizare cu mufă și îmbinare cu inel de cauciuc, montaj subteran în săpătură deschisă. îmbinarea tuburilor cu inel de cauciuc realizează o etanșare ridicată a conductelor.
Centralizatorul rețelei de canalizare ape uzate se prezintă astfel:
X A L L 0 TE'H N I (
Tabel 7 Centralizator extinderi rețea de canalizare pluviala
|
Nr. Crt. |
Denumire strada |
Denumire tronson |
Lungime trasata |
Lungime pe diametre |
Cămine beton |
Geigere | |
|
250 mm |
400 mm |
D1000 mm |
D400 mm | ||||
|
(m) |
PVC (m) |
PVC (m) |
(buc) |
(buc) | |||
|
Rețea canalizare ape pluviale | |||||||
|
1 |
Furnicii |
Tr.P1 |
41.00 |
41.00 |
- |
2.00 |
4.00 |
|
2 |
Lucernei |
Tr.P2 |
354.00 |
- |
354.00 |
15.00 |
16.00 |
|
3 |
Digului |
Tr.P3.1- Tr.P3.7 |
1,387.00 |
- |
1,387.00 |
34.00 |
57.00 |
|
4 |
Vulturilor |
Tr.P4 |
264.00 |
- |
264.00 |
6.00 |
13.00 |
|
5 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxx |
Tr.P5 |
104.00 |
- |
104.00 |
4.00 |
6.00 |
|
6 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx |
Tr.P6.1- Tr.P6.2 |
240.00 |
- |
240.00 |
6.00 |
12.00 |
|
7 |
Xxxxxxx Xxxxxxxx |
Tr.P7.1- Tr.P7.2 |
856.00 |
- |
856.00 |
19.00 |
36.00 |
|
8 |
Xxxxxx Xxxxxx |
Tr.P8.1- Tr.P8.2 |
375.00 |
- |
375.00 |
10.00 |
17.00 |
|
3,621.00 |
41.00 |
3,580.00 |
96.00 |
161.00 | |||
Se prevede înscrierea rețelei în secțiunea transversală a străzilor, cu respectarea distanțelor prescrise în SR 8591-1991.
Astfel se va ține seama de următoarele:
-
• poziția colectoarelor nu trebuie să pericliteze siguranța celorlalte rețele subterane și siguranța sanitară a utilizatorilor;
-
• asigurarea soluțiilor raționale pentru intervenții în rețea pentru reparații/reabilitări fără deteriorarea altor rețele;
-
• intervenția la rețele să se poată face în mod rațional.
Pe rețeaua de canalizare pluviala sunt necesare următoarele construcții accesorii care să asigure buna funcționare a rețelei:
-
• Cămine de vizitare: 96 buc.
Sunt construcții verticale care asigură legătura între colectorul de canalizare și stradă. Permit accesul personalului de operare la colectoare și asigură ventilarea rețelei.
Pentru căminele de vizitare vor fi utilizate elemente de cămin prefabricate din beton îmbinate cu garnituri de cauciuc. Căminele vor fi prevăzute cu scară de acces și capac carosabil.
Amplasarea căminelor de vizitare se va face de preferință în afara zonei carosabile, la distanțe de maxim 60 m în aliniament, precum și la orice schimbare a direcției canalului în plan, la schimbarea diametrelor și în punctele de intersecție cu canalele locale, conform STAS 3051-1991.
Adâncimea de pozare a căminelor de vizitare este funcție de adâncimea de pozare a conductelor de canalizare.
Se prevăd cămine de vizitare cu diametrul D1000 mm, cu una, două sau trei intrări și o ieșire pentru conducte cu diametrul DN250 mm, Dn400mm.
-
• Guri de scurgere, tip geiger: 161 buc.
Gurile de scurgere tip geiger sunt formate din elemente de beton prefabricate, cos de reținere, placa beton si gratar metalic D400. Gurile de scurgere sunt echipate cu racord evacuare din PVC DN160 mm.
Rețea de canalizare pluviala sub presiune:
-
• Stații de pompare pluviale: 2 buc.
Asigură transportul apelor uzate colectate către colectoarele sistemului existent de canalizare pluviala.
Stațiile de pompare sunt construcții compacte, preasamblate în cămine din poliesteri ranforsați cu filamente continue din fibră de sticlă sau polietilena, echipate cu electropompe submersibile. Funcționarea stațiilor este automată în baza semnalelor primite de la senzorii de nivel minim-maxim.
Caracteristicile stațiilor de pompare se prezintă în tabelul următor.
Tabel 8 Centralizator stații de pompare canalizare pluviala
|
Nr. crt. |
Statie pompare |
Diametru cheson 0 [m] |
Adincime cheson aleasa H [m] |
Diametru conducta refulare 0 [mm] |
Lungime conducta refulare [m] |
Nr. Pompe [A+R] |
Q pompa [l/s] |
H pompa ales [m] |
|
1 |
SPP1 |
3.00 |
4.60 |
160 |
188.00 |
3.00 |
28.78 |
8.00 |
|
2 |
SPP2 |
4.00 |
5.00 |
250 |
17.00 |
3.00 |
69.60 |
5.00 |
-
• Conducte de refulare de la stațiile de pompare
Pentru transportul sub presiune a apelor pluviale se propune tubulatură din PEID PN10 cu îmbinare cap la cap sau prin electrofuziune, în montaj subteran prin săpătură deschisă.
Diametrul conductelor de refulare a fost determinat plecând de la viteza de curgere a apei în conductă: 1,04-1,1 m/s.
Conductele de refulare vor fi realizate din tubulatură PEID PN10 Del 60 mm și De250 mm si vor avea lungimea totala de 2.016 m.
Tabel 9 Centralizator conducte de refulare
|
Nr. crt. |
Conducta refulare |
Material |
Lungime [m] |
|
1 |
REF SPP 1 |
PEHD PE100 PN10 De160mm |
188 |
|
2 |
REF SPP 2 |
PEHD PE100 PN10 De250mm |
17 |
|
TOTAL |
205 | ||
X △ L L 0 TEHNIC
-
3.3. Costuri estimative ale investiției
Evaluarea costurilor investiției s-a realizat pe baza costurilor unor investiții similare, a ofertelor primite de la furnizorii de materiale și echipamente și pe baza standardelor de cost pentru investiții similare corelativ cu caracteristicile tehnice și parametrii specifici ai obiectivului de investiții.
Devizul general al investiției este întocmit pe baza metodologiei privind elaborarea devizului general și a devizului pe obiect, conform Anexei nr. 6 din HG nr.907/2016.
-
a) Costurile estimate pentru realizarea obiectivului de investitii
Costurile estimate pentru realizarea obiectivului de investitii, conform devizului general (Anexa 2) sunt următoarele.
Tabel 10 Costuri de investiție
|
Nr. crt. |
Capitol |
Valoare [lei, fara TVA] |
|
1 |
CAPITOLUL 1- Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului |
0 |
|
2 |
CAPITOLUL 2- Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții |
59.052 |
|
3 |
CAPITOLUL 3- Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică |
304.835,711 |
|
4 |
CAPITOLUL 4- Cheltuieli pentru investiția de bază |
5.905.101,580 |
|
5 |
CAPITOLUL 5- Alte cheltuieli |
255.561,656 |
|
6 |
CAPITOLUL 6- Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste |
0 |
|
TOTAL VALOARE INVESTIȚIE |
6.524.550,947 | |
|
Din care construcții-montaj |
5.528.643,604 |
-
b) Costurile de operare
Costurile de operare pentru extinderile rețelei de canalizare sunt formate din costurile cu energia electrică și costurile de mentenanță a lucrărilor.
Costurile cu energia electrică s-au determinat pe baza normelor de consum și timpilor de utilizare a echipamentelor (stații de pompare apă uzată) stabilite de producători/furnizori.
Costurile cu mentenanța s-au considerat procent din investiția de bază.
Costurile de operare suplimentare rezultate din extinderile rețelei de canalizare se prezintă în tabelul următor.
Tabel 11 Costuri de operare suplimentare
|
Nr.crt. |
Categorie costuri |
UM |
Valoare |
|
1 |
Costuri cu energia electrică |
lei/an |
3.317,59 |
|
2 |
Costuri cu mentenanța |
lei/an |
64.815,97 |
|
Total costuri de operare suplimentare |
lei/an |
68.133,56 | |
|
Volum apă uzata epurată |
m3/an |
18.477 | |
|
Cost specific apă epurată |
lei/ m3 |
3,69 | |
XALL0 TEHNIC
Calculul costurile de operare se prezintă detaliat în Anexa 6.
-
3.4. Studii de specialitate
-
a) încadrare în categoria de importanță
în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 și a HG nr. 766/1997, lucrările proiectate sunt de categoria C de importanță (construcții de importanță normală).
în conformitate cu STAS 4273-83, Tabelul 9, pentru localități rurale, categoria construcții hidrotehnice aferente canalizării este 4, adică de importanță locală.
Din punct de vedere al duratei de exploatare, lucrarea este definitivă și secundară. în conformitate cu tabelul 13, construcțiile și instalațiile hidrotehnice definitive, secundare de categoria 4, se încadrează în clasa de importanță IV.
-
b) Studiu topografic
Studiul topografic necesar proiectării obiectivului de investiție a fost făcut de către un topograf autorizat, studiul este atașat
Măsurătorile s-au efectuat in sistem de proiecție stereografic 1970, iar din punct de vedere altimetric, in sistem de referința Marea Neagra:
-
c) Studiu geotehnic
Studiul geotehnic necesar proiectării obiectivului de investiție a fost făcut de către S.C. TERRATECHNICK S.R.L., ing. geol. Xxxxxx Xxxxxx
Studiul geotehnic respectă prevederile Normativului NP 074/2014- privind „Documentațiile geotehnice pentru construcții” și reprezintă o analiză complexă a condițiilor îndeplinite de teren și a capacității acestuia de a susține în condiții de siguranță un obiectiv. Studiul geotehnic este necesar pentru a preveni eventualele degradări în timp ale construcțiilor și pentru protejarea construcțiilor învecinate.
La elaborarea studiului geotehnic s-au luat în considerare o serie de factori din diverse domenii ale geologiei si geofizicii (geologie, stratigrafie, seismică, electrometrie etc), matematicii, statisticii și geografiei.
-
3.5. Grafice orientative de realizare a investiției
Durata estimativă de realizare a obiectivului in investiții este 56 de luni de la aprobarea investiției și deschiderea finanțării până la Recepția finală a proiectului (include perioada de notificare a defectelor).
Eșalonarea costurilor se prezintă în Anexa 5.
în tabelele următoare se prezintă activitățile proiectului și durata estimată a acestora.
Tabel 12 Graficul de realizare a investiției
X △ L L O r E H M (
|
Activitate |
Perioadă |
|
Etapa 1 Proceduri de licitație și servicii de proiectare |
8 luni |
|
Organizarea procedurilor de licitație pentru servicii de proiectare (Proiect tehnic de execuție (PTE), documentații pentru obținerea avizelor, acordurilor, autorizațiilor) si verificare tehnica |
2 luni |
|
Elaborare PTE, documentații pentru obținere avize, acorduri, DTAC; verificare tehnica proiect |
2 luni |
|
Obținerea Autorizației de construire |
1 luni |
|
Organizarea procedurilor de licitație pentru execuție lucrări și dirigenție de șantier |
3 luni |
|
Etapa II Execuție lucrări |
12 luni |
|
Organizare de șantier |
1 lună |
|
Execuție lucrări rețele de canalizare menajeră |
10 luni |
|
Contractare, furnizare și montare utilaje și echipamente tehnologice |
3 luni |
|
Asigurare utilități |
1 lună |
|
Recepție la terminarea lucrărilor | |
|
Etapa III Perioada de notificare a defectelor |
36 luni |
|
Recepție finală | |
|
Durata de realizare (implementare) a obiectivului de investiții |
56 luni |
Tabel 7 Defalcarea activităților proiectului
|
Activitate |
Anul 1 |
Anul 2 / Luna | ||||||||||||||||||
|
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 |
21 |
22 |
23 |
24 | |||||||||
|
Organizarea procedurilor de licitație pentru servicii de proiectare (proiect tehnic de execuție, documentații pentru avize, autorizatii); verificare tehnica proiect |
X |
X | ||||||||||||||||||
|
Elaborare PTE, documentații pentru obținere avize, acorduri, DTAC; verificare tehnica proiect |
X |
X | ||||||||||||||||||
|
Obținerea Autorizației de construire |
X | |||||||||||||||||||
|
Organizare procedurilor de licitație pentru execuție lucrări si dirigintie de șantier |
X |
X |
X | |||||||||||||||||
|
Organizare de șantier |
X | |||||||||||||||||||
|
Execuție lucrări rețea de canalizare menajeră |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X | ||||||||||
|
Furnizare utilaje, echipamente tehnologice (stații de pompare) |
X | |||||||||||||||||||
|
Montaj utilaje și echipamente pe șantier (stații de pompare) |
X | |||||||||||||||||||
|
Asigurare utilități (alimentare cu energie electrică) |
X | |||||||||||||||||||
|
Probe si teste |
X | |||||||||||||||||||
|
Pregătirea personalului pentru exploatare |
X | |||||||||||||||||||
|
Recepția la terminarea lucrării |
X | |||||||||||||||||||
Organizare proceduri de licitație Proiectare de detaliu Execuție lucrări
Note:
Activitatea de consultanță se desfășoară pe toată perioada de derulare a proiectului.
Asistența tehnică din partea proiectantului se desfășoară pe perioada de organizare a procedurii de licitație lucrări și pe toată perioada de execuție a lucrărilor până la recepția la terminarea lucrărilor.
Supervizarea lucrărilor prin dirigintele de șantier se desfășoară pe toată perioada de execuție a lucrărilor.
Proiectul se consideră finalizat după terminarea perioadei de notificare a defectelor (36 luni) și admiterea Recepției finale. Perioada de notificare a defectelor nu este figurată in grafic.
Pag. 31 din 66
-
IV. Analiza fiecărui scenariu/optiuni tehnico-economice propuse
Pentru realizarea obiectivului de investitii nu se impune realizarea unei analize de opțiuni privind colectarea, transportul si epurarea apei uzate, masurile de investitii propuse fiind de extindere a rețelei de canalizare in vederea conformării cu art.3 din Directiva 91/21/CEE.
-
4.1. Prezentarea cadrului de analiza, inclusiv specificarea perioadei de referința si prezentarea scenariului de referința
Municipiul Arad întreprinde demersurile necesare obținerii finanțării pentru realizarea proiectului: „SF rețele de canalizare ape uzate si canalizare pluviala aferente străzilor de pamant”.
Prin proiect se propune extinderea rețelei de canalizare ape uzate în municipiul Arad .
Caractestisticile rețelei sunt următoarele:
-
• Rețea de canalizare în sistem separtiv;
-
• Rețeaua va fi formată din colectoare gravitaționale, stații de pompare si conducte de refulare;
-
• Pentru racordarea populației la rețeaua de canalizare vor fi realizate racorduri individuale;
-
• Colectoarele de canalizare propuse in proiect vor descărca apele uzate în rețeaua de
canalizare existentă.
Prin proiect se propune extinderea rețelei de canalizare pluviala în municipiul Arad .
Caractestisticile rețelei sunt următoarele:
-
• Rețea de canalizare în sistem separtiv;
-
• Rețeaua va fi formată din colectoare gravitaționale, guri de scurgere tip geiger, stații de pompare si conducte de refulare;
-
• Colectoarele de canalizare propuse in proiect vor descărca apele pluviale în rețeaua de canalizare pluviala existentă sau in emisari amplasati in zonele străzilor tratate prin proiect.
Beneficiarii proiectului sunt:
-
• Populația domiciliată pe străzile pe care se propun extinderi ale rețelei de canalizare menajeră: 387 locuitori - beneficiari direcți;
-
• întreaga populație a municipiului Arad: 159.074 locuitori - beneficiari indirecți;
-
• Mediul social și economic al comunei - beneficiari indirecți.
De rezultatele proiectului vor beneficia in mod direct si imediat: 82 de gospodarii.
Lucrările propuse sunt in conformitate cu cerințele, reglementările românești și europene în domeniu.
Realizarea obiectivului propus va îmbunătăți condițiile de sănătate ale populației și va crește atractivitatea comunei pentru investiții în domeniul turismului sau agriculturii ecologice.
Perioada de referință considerată pentru realizarea obiectivului de investiție este de maxim 56 luni, respectiv 2022-2026.
în prima parte a anului 2022 municipiul Arad are pregătită documentația tehnico-economică necesară accesării unui program de finanțare în infrastructură. In a doua parte a anului 2022 se va derula procedura de licitație pentru atribuirea serviciilor de proiectare (PTE), se va elaborara Proiectului tehnic de execuție (PTE) și se vor demara procedurile de licitație pentru atribuirea contractului de lucrări.
Execuția lucrărilor se va desfășura în anul 2023, iar perioada de notificare a defectelor de 36 luni, se va finaliza în anul 2026.
Conform HG nr.2139/2004, durata normală de funcționare a conductelor pentru rețele de canalizare, inclusiv traversările, este cuprinsă între 32-48 ani. S-a apreciat că durata de funcționare a obiectivului de investiție va fi de 30 ani. Astfel, perioada de referință pentru analiza economico-financiară, conform Ghidului ACB -2014, s-a considerat 30 de ani (2022-2051).
-
4.2. Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici si naturali, inclusiv de schimbări climatice, ce pot afecta investiția
Proiectul „SF rețele de canalizare ape uzate si canalizare pluviala aferente străzilor de pamant”, poate fi vulnerabil la anumite fenomene naturale distructive de origine geologică sau meteorologică, dar și la anumite accidente cauzate de factorul uman.
Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, naturali și antropici, se prezintă în tabelul următor.
Tabel 8 Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc naturali și antropici
|
Categorie risc |
Tip risc |
Vulnerabilități proiect |
|
Hazarde naturale |
Cutremure de pământ |
Municipiul Arad nu se situează într-o zonă de risc seismic. |
|
Inundații |
Municipiul Arad nu se situează într-o zonă afectată de inundații. | |
|
Alunecări de teren |
Municipiul Arad prezintă un potențial ridicat de producere a alunecărilor de teren (Legea nr.575/2001). Proiectul va cuprinde instrucțiuni clare de execuție a rețelei de canalizare astfel încât să nu se producă deplasări ale conductelor și deteriorarea îmbinărilor. | |
|
Secetă |
Nu influențează negativ funcționarea sistemului de canalizare. | |
|
Hazarde antropice |
Poluare accidentală (in cazul colmatarii rețelei de canalizare) |
în rețeaua de canaliza pot ajunge accidental obiecte de dimensiuni mari. Exploatarea și mentenanța rețelei de canalizare sunt responsabilitatea operatorului de canalizare. Acesta trebuie să asigure personal adecvat de exploatare, să respecte programul de mentenanță și în plus că |
X △ L L 0 T E H N I (
|
Categorie risc |
Tip risc |
Vulnerabilități proiect |
|
organizeze campanii de informare pentru populația comunei. | ||
|
Poluare accidentală (in cazul nefurnizarii energiei electrice la stafiile de pompare) |
Bazinul de aspirație al pompelor poate asigura retenția apelor uzate pentru perioade scurte de întrerupere a furnizării energiei electrice. în cazul avariilor prelungite, Operatorul va asigura funcționarea stațiilor de pompare cu grupuri electrogene portabile. |
Cu privire la schimbările climatice, se cunoaște faptul că efectele lor directe se manifestă prin fenomene meteorologice extreme, modificările ale regimului precipitațiilor, vânturilor, temperaturii, radiațiilor solare.
Pentru sistemele de canalizare, efectele schimbărilor climatice pot avea următoarele impacturi:
-
• Posibile creșteri ale nivelului de infiltrații în rețeaua de canalizare cu impact asupra funcționării stațiilor de epurare si asupra receptorului în care se descarcă apele epurate;
-
• Posibile creșteri / scăderi ale încărcării cu poluanți a apelor uzate cu impact asupra eficienței stațiilor de epurare;
-
• Posibile avarii la sistemul de distribuție al energiei electrice cu impact asupra funcționării întregului sistem de canalizare (stații de pompare);
-
• Afectarea căilor de acces și condiții nefavorabile care îngreunează intervenția personalului de mentenanță în caz de avarii.
Analiza vulnerabilităților cauzate de schimbările climatice, se prezintă în tabelul următor.
Tabel 95 Analiza vulnerabilităților cauzate de schimbările climatice
|
Efecte primare ale schimbărilor climatice |
Efecte secundare ale schimbărilor climatice |
Vulnerabilitarea proiectului la schimbările climatice |
|
Temperatura medie anuală / sezonieră |
Reducerea cantităților de precipitații Trecerea rapida de la regimul de ape mari la regimul de ape mici |
• Topirea rapidă a zăpezii - creșterea nivelului de infiltrații în rețeaua de canalizare; |
|
Temperaturi extreme |
Perioade de secetă Perioade de îngheț |
• Rețeaua de canalizare menajeră nu este vulnerabilă la modificările de temperatura. Pozarea colectoarelor de canalizare se realizează sub adâncimea maximă de îngheț. |
|
Precipitații medii anuale / sezoniere |
Inundații Alunecări de teren |
|
X △ L L O î E H N I C
|
Efecte primare ale schimbărilor climatice |
Efecte secundare ale schimbărilor climatice |
Vulnerabilitarea proiectului la schimbările climatice |
|
Precipitații extreme |
Inundații, viituri Eroziunea albiilor cursurilor de apa Alunecări de teren |
|
|
Viteza medie a vântului |
Eroziunea solurilor |
Rețeaua de canalizare menajeră nu este vulnerabilă la modificări ale vitezei medii a vântului. |
|
Vânturi extreme |
Afectarea sistemului de distribuție energie electrică |
|
Din cele prezentate în cele 2 tabele rezultă că sistemul de canalizare este vulnerabil atât la acțiunile factorului uman cât și la schimbările climatice. Nivelul de senzitivitate este redus, impactul asupra componentelor proiectului fiind minim.
-
4.3. Situația utilităților si analiza de consum
Pentru realizarea proiectului este necesară alimentarea cu energie electrică a stațiilor de pompare de pe rețeaua de canalizare ape uzate si pluviale.
Necesarul de utilități:
-
• alimentare cu energie electrică la stațiilor de pompare
o puterea totala instalata: 20,8 kW
o energie consumata: 16.64 kW/an.
Soluții pentru asigurarea utilităților necesare
Alimentarea cu energie electrică a stațiiilor de pompare se va face din rețeaua de distribuție existentă în zonă, prin branșamente (conform studiului de soluție emis de furnizorul de energie electrică).
-
4.4. Sustenabilitatea realizării obiectivului de investitii
-
a) Impactul social si cultural, egalitatea de sanse
Implementarea proiectului are ca rezultat creșterea nivelului de confort al populației prin accesul la serviciul de canalizare.
Extinderea sistemului de canalizare si asigurarea facilităților de racordare face ca majoritatea locuitorilor sa beneficieze in mod direct de avantajele sociale aduse de aceasta investiție.
Proiectul contribuie direct la îmbunătățirea calității apelor de suprafața si a pânzei freatice prin reducerea poluării acestora cu apa uzate.
-
b) Estimări privind forța de munca ocupata prin realizarea investiției: in faza de realizare, in faza de operare
Număr de locuri de muncă create în faza de realizare a proiectului
Constructorul desemnat pentru execuția lucrării va decide numărul personalului necesar și dacă este cazul să creeze noi locuri de muncă pentru execuția acestei lucrări. Cu certitudine lucrările de execuție se vor executa cu personal din comună, ceea ce va produce un real beneficiu și o creștere a veniturilor.
Număr de locuri de muncă create în faza de operare
Sistemul de alimentare cu apă și de canalizare menajeră din municipiul Arad este administrat de operatorul regional.
Operator regional în domeniul infrastructurii de apă-canal, are ca profil de activitate distribuția apei potabile la consumatorii casnici și industriali, colectarea și epurarea apelor uzate menajere.
După implementarea proiectului, operatorul regional va decide dacă este necesară suplimentarea personalului de operare și întreținere.
-
c) Impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversitatii si a siturilor protejate, după caz
Realizarea extinderii rețelei de canalizare ape uzate si pluviale din municipiul Arad nu va avea impact negativ asupra componentelor de mediu și asupra factorului uman.
Prin realizarea investiției se elimină evacuările necontrolate de ape uzate în apele de suprafață și sol. Apele uzate menajere vor fi colectate și transportate prin sistemul centralizat de canalizare propus la rețeaua de canalizare și de aici la stația de epurare existentă a municipiului Arad.
Se disting două tipuri de poluanți:
-
• Pe perioada construirii, care ar putea crea efecte locale pe termen scurt (de natură temporară);
-
• în timpul perioadei de exploatare, care ar putea crea efecte pe termen lung (de natură permanentă).
Protecția calității apelor
în perioada de execuție
Lucrările care se execută în cadrul proiectului sunt lucrări normale de construcții (excavați!, umpluturi, construcții din beton și metalice, lucrări pentru rețele subterane, manipularea materialelor de construcție, traficul obișnuit de șantier, organizare de șantier).
Sursele de poluare si masurile de diminuare ale impactului asupra componentei de mediu APA se prezintă astfel:
Tabel 10 APA - Sursele de poluare si masurile de diminuare a impactului in perioada de execuție
|
Surse de poluare |
Masurile de diminuare a impactului |
|
Scurgeri accidentale de produse petroliere de la funcționarea utilajelor implicate in realizarea lucrărilor |
Amenajare parcare pentru vehicule si utilaje; Montare separator de produse petroliere; Utilizarea de vehicule si utilaje corespunzătoare din punct de vedere tehnic; Verificarea periodica si întreținerea corespunzătoare a vehiculelor si utilajelor de lucru; Pe amplasamentul lucrării, nu se vor realiza operatii de reparare a utilajelor, iar alimentarea cu carburani se va face doar la stațiile de carburanți; In cazul producerii incidentului se vor aplica metode organizatorice pe amplasament si utilizarea de materiale biodegradabile. |
|
Depozitarea si manipularea necorespunzatoare a materialelor utilizate in execuția lucrărilor |
Depozitarea materialelor necesare realizării proiectului se va realiza corespunzător, in funcție de starea fiecărui material in parte si de riscul de poluare asupra mediului ce poate fi generat de acesta; Zonele de depozitare a materialelor, materiilor prime si deșeurilor nu se vor amplasa in vecinătatea cursului de apa; Șantierul va fi prevăzut cu dotări pentru intervenție in caz de poluări accidentale. |
|
Stocarea si gestionarea necorespunzatoare a deșeurilor rezultate in urma lucrărilor |
Deseurile rezultate in urma lucrărilor de construcție se vor depozita temporar in locuri special amenajate, selectiv, astfel incat sa se evite orice risc de poluare generat de acestea. De asemenea, eliminarea deșeurilor de pe amplasament se va realiza doar de către societăți autorizate. |
|
Activitati igienico-sanitare ale personalului de execuție |
Echiparea Organizării de șantier cu toalete ecologice. |
Aceste surse de poluanti pot aparea in principal ca urmare a nerealizarii corespunzătoare a lucrărilor de execuție sau a unor poluări accidentale si pot conduce la alterarea calitatii apelor de suprafața si subterane, impactul fiind direct, local, temporar, de scurta durata, cu efecte reversibile.
Activitatea care se va desfasura in cadrul obiectivului nu presupune alimentarea cu apa industriala si in consecința nu vor rezulta ape uzate tehnologice. Pentru aprovizionarea cu apa potabila a personalului se va utiliza rețeaua de distribuție din localitate sau apă îmbuteliată.
XALL0TFHNI(
în perioada de exploatare
La ora actuala, principala sursa de poluare a apelor de suprafața si subterane o reprezintă apele uzate provenite de la gospodăriile populației evacuate direct sau indirect cursurile de apa din zona.
Exploatarea corectă a rețelei de canalizare elimină riscurile legate de poluarea apelor de suprafață și subterane cu ape uzate menajere. Sistemul de canalizare ape uzate menajere a fost conceput cu respectarea tuturor reglementărilor în domeniul protecției mediului, în particular a apelor.
Sursele de poluare si masurile de diminuare ale impactului asupra componentei de mediu APA se prezintă astfel:
Tabel 11 APA - Sursele de poluare si masurile de diminuare a impactului in perioada de exploatare
|
Surse de poluare |
Masurile de diminuare a impactului |
|
Exfiltratii de ape uzate din rețeaua de canalizare in sol, ape de suprafața sau rigole pluviale |
Utilizarea de materiale care sa asigure un grad ridicat de etanșeitate; Respectarea programului de revizii si reparatii; Personal de operare bine calificat si cu posibilitate de intervenție rapida. |
Impactul asupra apei este nesemnificativ, acceptabil atat in perioada de execuție cat si in perioada de exploatare.
Protecția aerului
în perioada de execuție
Poluantii pentru aer in timpul execuției sunt pulberile si gazele de eșapament produse de traficul auto si utilajele de pe șantier.
Pulberile prăfoase rezulta de la rularea mijloacelor de transport pe caile de acces ale municipiului Arad (asigurarea șantierului cu materii prime, transportul pământului, utilajelor etc).
Pulberile chimice (NOX, CO, pulberi metalice, etc) rezulta din operațiile de îmbinare prin sudura. Gazele de eșapament rezulta de la vehiculele si utilajele folosite in timpul execuției. Conțin: NOX, CO, pulberi, COV, SOX.
Sursele de poluare sunt mobile si uniforme. Mijloacele de transport se considera surse liniare de poluare. Utilajele pentru realizarea racordurilor isi modifica continuu poziția, chiar daca se deplasează pe distante scurte, in zona frontului de lucru. Astfel se poate aprecia ca unifoma repartizarea poluantilor de-a lungul șantierului. In afara perimetrului șantierului concentrațiile poluantilor scad in intensitate proporțional cu distanta fata de acesta. Alegerea mijloacelor de transport si a utilajelor intra in sarcina constructorului, fapt ce poate afecta concentrația anumitor poluanti in aer.
Poluarea aerului este de scurta durata si este limitata in timp (numai in perioada de execuție).
Sursele de poluare identificate si masurile de diminuare ale impactului acestora se prezintă astfel:
Tabel 128 AER - Sursele de poluare si masurile de diminuare a impactului in perioada de execuție
|
Surse de poluare |
Masurile de diminuare a impactului |
|
Pulberi prăfoase si gaze specifice arderii combustibililor in motoarele vehiculelor/utilajelor |
Utilizarea de vehicule si utilaje corespunzătoare din punct de vedere tehnic; Verificarea periodica si intretinerea corespunzătoare a vehiculelor si utilajelor de lucru; Alimentarea cu carburanți a mijloacelor de transport se va face în stații de alimentare centralizate; Evitarea efectuării activitatilor de incarcare/descarcare materiale de construcție atunci când viteza vântului este mai mare decât 3 m/s; Amplasarea de ecrane protectoare in jurul șantierului; Nivelarea si stropirea permanenta a platformelor de lucru; Folosirea prelatelor pentru acoperirea temporară a depozitelor de materiale în perioadele cu vânt; Acoperirea incarcaturii pentru a evita imprăștierea pe căile de rulare. |
Sursele de poluare sunt surse la sol sau in apropierea solului, deschise si mobile.
Natura temporara a lucrărilor de construcție si specificul diferitelor faze de execuție, diferențiază emisiile specifice acestor lucrări, atat in ceea ce privește estimarea, cat si controlul emisiilor.
O sursa suplimentara de praf este reprezentata de eroziunea vântului, fenomen care insoteste, in mod inerent, lucrările de construcție. Fenomenul apare datorita existentei, pentru un anumit interval de timp, a suprafețelor de teren neacoperite, expuse acțiunii vântului.
Praful generat de manevrarea materialelor si de eroziunea vântului este, in principal, de origine naturala (particule de sol, praf mineral).
în perioada de exploatare
Singurul disconfort al rețelei de canalizare este legat de apariția mirosului caracteristic fermentării, mai pregnant in perioadele calde care accelerează procesele de descompunere. Acesta apare la stagnarea apelor uzate in conducte, cămine de vizitare. Funcționarea rețelei de canalizare ape uzate la capacitatea proiectată asigura viteza de autocuratire, eliminandu-se astfel mirosurile si disconfortul populației.
Sursele de poluare identificate si masurile de diminuare ale impactului acestora se prezintă astfel:
Tabel 139 AER - Sursele de poluare si masurile de diminuare a impactului in perioada de exploatare
|
Surse de poluare |
Masurile de diminuare a impactului |
|
Miros si poluanti specifici fermentării substanțelor organice din componenta apelor uzate in colectoarele de canalizare |
Racordarea tuturor consumatorilor situați pe traseul rețelei de canalizare menajeră; Spălarea rețelei atunci când nu se asigură viteza de |
X △ L L O T E H N I C
|
Surse de poluare |
Masurile de diminuare a impactului |
|
autocurățire; Respectarea programului de revizii și reparații; Campanii de informare a populației cu privire la efectele negative ale introducerii accidentale sau cu bună știință a diferitelor materiale și deșeuri în rețeaua de canalizare; Deseurile rezultate din curatarea rețelei de canalizare vor fi transportate la statia de epurare Baia Mare. |
Impactul asupra aerului este minim, acceptabil, in perioada de execuție si nesemnificativ in perioada de exploatare.
Protecția împotriva zgomotului și vibrațiilor
în perioada de execuție
In condiții de activitate normală, nivelul de zgomot în zonele în care se vor desfășura lucrările proiectului și la limita acestora este mai mic decât nivelul de zgomot admisibil.
Sursele de zgomot si vibrații in perioada execuției, provin de la utilajele de manipulare-montaj si de la traficul auto. Nivelul de zgomot la sursa este cca. 85-^95 dBA, iar in unele cazuri 110 dBA. Caracterul zgomotului este de joasa frecventa si durata este cca. 8^-10 ore/zi.
Vibrațiile care se produc nu ajung sub nivelul de 20 Hz, nivel sub care este afectat organismul uman.
Rețeaua de canalizare se va executa de-a lungul căilor de comunicație și prin urmare lucrările vor cauza un disconfort considerabil populației.
Pentru diminuarea impactului zgomotului, în perioada de execuție se propun următoarele măsuri:
-
• Respectarea graficului de execuție;
-
• Utilizarea de vehicule si utilaje performate, cu nivel scăzut de zgomot;
-
• Organizarea de șantier va fi amenajată în afara zonelor sensibile;
-
• Respectarea programului de lucru (lucrările se vor executa doar pe timp de zi);
-
• Verificarea periodica si întreținerea corespunzătoare a vehiculelor si utilajelor de lucru;
-
• Traseele pe care se asigură aprovizionarea cu materiale de construcții vor fi scurte și vor evita zonele senzibile;
-
• Reducerea vitezei de circulație a vehiculelor grele pentru transportul materialelor;
-
• Reducerea perioadelor de activitate simultană a mai multor surse generatoare de zgomote cu intensitate ridicată;
-
• Oprirea motoarelor vehiculelor si utilajelor in perioadele in care nu sunt implicate in activitate;
-
• Monitorizarea acustică a amplasamentului și adoptarea măsurilor adecvate de reducere a impactului acustic, dacă este cazul.
în perioada de exploatare
XALL0TEHNIC
Funcționarea sistemului de canalizare nu produce zgomot și vibrații. Lucrările propuse nu produc și nu folosesc radiații în procesul tehnologic, deci nu necesită măsuri de protecție.
Impactul generat de zgomot este minim, acceptabil, in perioada de execuție. In perioada de exploatare nu produce impact.
Protecția împotriva radiațiilor
Lucrările propuse nu produc si nu folosesc radiatii in procesul tehnologic, deci nu necesita masuri de protecție.
Protecția solului si subsolului
în perioada de execuție
în zona proiectului nu s-au desfășurat activități industriale sau potențial contaminante care să afecteze calitatea solului și subsolului.
In perioada de execuție a investiției nu exista surse de impurificare a solului cu poluanti. Acestea pot aparea doar accidental; sunt nesemnificative cantitativ si pot fi inlaturate fara a afecta calitatea solului.
Sursele de poluare identificate si masurile de diminuare ale impactului acestora se prezintă astfel:
Tabel 20 SOL - Sursele de poluare si masurile de diminuare a impactului in perioada de execuție
|
Surse de poluare |
Masurile de diminuare a impactului |
|
Scurgeri accidentale de combustibili, lubrifiant! si alte substanțe chimice de la autovehiculele si utilajele implicate in execuția lucrărilor. Eventualele scurgeri directe pe sol de produse petroliere (carburanți) sau alte substanțe vor conduce la afectarea superficiala a stratului de sol. Depozitarea necorespunzatoare a materialelor de construcții si a deșeurilor; Gestionarea necorespunzatoare a apelor uzate generate in etapa de execuție a lucrărilor (ape uzate menajere); Traficul vehiculelor si utilajelor implicate in realizarea obiectivului. Odata cu impurificarea aerului, exista posibilitatea ca o anumita cantitate din poluantii atmosferici sa ajunga pe sol (depunere directă, vânt, ploaie) |
Utilizarea de vehicule si utilaje performate; Evitarea amplasării directe pe sol a materialelor de construcție si a deșeurilor rezultate in urma lucrărilor. Depozitarea acestora se va face astfel încât să nu fie antrenate de apele pluviale. Alimentarea cu carburanți se va realiza doar in stațiile de carburanți; Organizarea de șantier va cuprinde zone de depozitate adecvate pentru fiecare tip de material utilizat in șantier; Colectarea deserilor se va face selectiv, in containere etanșe si acoperite, amplasate in spatii special amenajate; Echiparea organizării de șantier cu toalete ecologice sau sisteme adecvate de colectare ape uzate; Organizarea de șantier va fi prevăzută cu dotări pentru intervenție in caz de poluări accidentale. In cazul unei contaminări a solului, porțiunea afectata va fi indepartata si tratata/eliminata in funcție de tipul de contaminare. Antreprenorul va elabora un Plan de prevenire si combatere a poluărilor accidentale si va instrui personalul implicat in lucrări pentru respectarea prevederilor acestuia. |
X △ L L 0 T E H N I C
|
Surse de poluare |
Masurile de diminuare a impactului |
|
Minimizarea suprafețelor afectate temporar de lucrările proiectului (excavații, spații de depozitare materiale); Realizarea lucrărilor de consolidare, acolo unde este necesar; Antreprenorul nu va utiliza suprafețele adiacente șantierului pentru staționarea utilajelor și vehiculelor, efectuarea reparațiilor, alimentarea cu carburant, depozitarea de matewriale și deșeuri; Refacerea la starea inițială a amplasamentelor afectate temporar de execuția lucrărilor. |
In perioada de exploatare
Sursele potențiale de poluanti pentru sol, subsol si ape subterane in perioada de exploatare sunt reprezentate de:
Tabel 21 SOL - Sursele de poluare si masurile de diminuare a impactului in perioada de exploatare
|
Surse de poluare |
Masurile de diminuare a impactului |
|
Exfiltratii de ape uzate din rețeaua de canalizare in sol, cursuri de apa, rigole pluviale |
Utilizarea de materiale care sa asigure un grad ridicat de etanșeitate; Respectarea programului de curatare a rețelei de canalizare; Gestionarea judicioasa a deșeurilor rezultate din exploatarea sistemului. |
Poluarea solului si subsolului se caracterizează ca fiind negativa moderata spre negliabil in perioada de execuție si nesemnificativa in perioada de exploatare.
Protecția ecosistemelor terestre și acvatice
Lucrările proiectate sunt amplasate in zona rezidențiala, de-a lungul cailor de circulație ale municipiului Arad, între trama stradală și limita de proprietate a gospodăriilor populației.
Amplasamentul proiectului nu se situează în apropierea ariilor naturale protejate.
In perioada de exploatare, masurile cuprinse in proiect nu produc efecte asupra biodiversitatii, monumentelor naturii si ariilor protejate.
Protecția așezărilor umane si altor obiective de interes public
Proiectul contribuie la dezvoltarea socio-economica a municipiului Arad prin asigurarea accesului populației la servicii de canalizare ape uzate si pluviale.
Lucrările propuse pentru extinderea rețelei de canalizare ape uzate si pluviale nu interferează cu monumentele și siturile arheologice din comună.
XALL0TEHNIC
In zona proiectului nu exista zone cu regim de restricție sau zone de interes tradițional.
Lucrările se vor executa in zona rezidențiala a municipiului Arad astfel că se impun masuri de protecție și siguranță pentru populație:
-
• Respectarea graficului de lucrări și a programului de lucru (lucrările se vor executa doar pe timp de zi);
-
• Informarea cetățenilor cu privire la programul lucrărilor;
-
• Protecția si semnalizarea zonelor de lucru, cu marcaje clare privind limita de siguranța in perimetrul lucrărilor;
-
• Asigurarea permanentă a accesului serviciilor de urgență;
-
• Curatarea zilnica a cailor de acces in vecinătatea zonelor de lucru si întreținerea acestor
drumuri;
-
• Pentru a facilita accesul riveranilor in zonele in care se vor efectua lucrările de execuție la conducte, se vor monta pasarele de acces asigurate contra alunecării si prevăzute cu balustrade de protecție;
-
• Respectarea tuturor măsurilor prevăzute anterior pentru vehiculele si utilajele șantierului;
-
• Optimizarea traseelor utilajelor de construcție și mijloacelor de transport astfel încât perturbarea activităților sociale și economice ale comunei să fie minimă.
Trebuie de asemenea menționat faptul ca, proiectul va avea un impact pozitiv pe termen lung asupra populației, prin imbunatatirea calitatii vieții umane.
Gospodărirea deșeurilor
în perioada de execuție
în perioada de execuție pot rezulta următoarele tipuri de deșeuri: pământ de descopertă, de excavație, materiale de construcții, resturi conducte, uleiuri uzate.
O parte dintre materiale (pământ de descopertă, de excavație, nisip, balast, pietriș, beton etc.) vor fi utilizate în șantier pentru lucrări de terasamente, umpluturi, lucrări provizorii, refacerea amplasamentelor etc.
Celelalte deșeuri rezultate din șantier, vor fi stocate temporar pe suprafețe impermeabilizate, in containere sau soproane special amenajate, până la ntransportul lor spre unităpțile de valorificare sau eliminare.
Evidența gestiunii deșeurilor generate în decursul desfășurării lucrărilor pe șantier, colectarea, transportul și depozitarea temporară sau definitivă a acestora se va face conform prevederilor HGR nr.856 din 16.08.2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase.
In Planul de management al mediului pe durata execuției lucrărilor, executantul va include si o componenta de gestionare a deșeurilor care va conține:
-
• Inventarul tipurilor si cantitatilor de deșeuri ce vor fi produse, inclusiv clasa lor de periculozitate;
-
• Programul de prevenire si reducere a cantitatilor de deșeuri generate;
-
• Determinarea modalității si a responsabilităților privind implementarea masurilor de gestionare a deșeurilor.
Executantul va asigura degajarea de orice resturi de materiale de construcție si deșeuri a amplasamentelor lucrărilor. La terminarea lucrărilor amplasamentele vor fi aduse la starea inițiala.
In perioada de exploatare
Deseurile tehnologice rezultate din curatarea rețelei de canalizare menajera au regim nepermanent de producere si vor fi transportate la statia de epurare a municipiului Arad.
Gospodărirea substanțelor si preparatelor chimice periculoase
In perioada de execuție
In perioada de execuție se vor utiliza materiale de construcție ce vor fi aprovizionate de Antreprenor in vederea execuției lucrărilor. Se vor utiliza carburanți si uleiuri necesare funcționarii vehiculelor si utilajelor implicate in execuția lucrărilor.
Alimentarea cu carburanți si schimburile de ulei ale vehiculelor se vor efectua in unitati specializate si autorizate pentru astfel de activitati.
Execuția lucrărilor nu implica producerea de substanțe si preparate chimice periculoase.
In perioada de exploatare
In perioada de exploatare nu se utilizează substanțe si preparate chimice periculoase.
Utilizarea resurselor naturale, in special a solului, a terenurilor, a apei si a biodiversitatii
Pentru realizarea lucrărilor nu este necesara utilizarea de resurse naturale. Investiția propusa consta in pozarea colectoarelor de canalizare gravitaționale și sub presiune, cu toate accesoriile necesare, montajul stațiilor de pompare apă uzată.
Colectoarele de canalizare se pozeaza ingropat, intre limita de proprietate a gospodăriilor si trama stradală, la finalul lucrărilor amplasamentul reluandu-si funcțiunea inițiala.
Stațiile de pompare se montează îngropat, în trama stradală. Construirea stațiilor de pompare implică ocuparea definitivă a unor suprafețe mici de teren care au ca destinație actuală, căi de circulație.
Impactul obiectivului de investiție raportat la contextul natural si antropic in care acesta se integrează, după caz
Realizarea proiectului nu va avea impact negativ asupra capitalului natural în care se încadrează.
Prin lucrările propuse influența proiectului asupra regimului acviferului va fi minimă.
Referitor la capitalul antropic, în secțiunile anterioare s-au prezentat avantajele realizării proiectului asupra mediului social și economic.
X ALLO TE H NIC
-
4.5. Analiza de cerere de bunuri si servicii, care justifica dimensionarea obiectivului de investitii
Prin proiect se propune extinderea sistemului de canalizare menajera. Rețeaua de canalizare proiectată va fi alcătuită din colectoare gravitaționale, stații de pompare si conducte de refulare.
Pentru realizarea investiției au fost analizate 2 alternative:
-
• Alternativa zero - “fără proiect”
-
• Alternativa maxima - “cu proiect”
Alternativa “fără proiect” presupune nerealizarea investiției. în aceste condiții o parte din locuitorii dinmunicipiul Arad, instituțiile publice și agenții economici ar rămâne fără acces la sistemul centralizat de canalizare menajeră, generând o serie de dezavantaje:
-
• Disconfort pentru populația rezidentă fără acces la serviciile de canalizare;
-
• Condiții de trai diferite pentru locuitorii aceleiași comune;
-
• Creșterea discrepanțelor socio-economice între diferite zone ale comunei;
-
• Scăderea interesului pentru zonele respective, atât din punct de vedere al locuințelor cât și din punct de vedere al potențialului turistic;
-
• Creșterea nivelului de poluare în zonele fără canalizare menajeră datorită evacuărilor necontrolate de ape uzate;
-
• Creșterea riscului pentru populație datorită poluării solului și pânzei freatice cu poluanți specifici apelor uzate.
Alternativa maxima - “cu proiect” este cea aleasă și propune extinderea rețelei de canalizare și asigurarea de racorduri individuale pentru toată populația municipiului Arad.
Realizarea investiției va conduce la îmbunătățirea nivelului de trai al populației și la creșterea potențialului economic, socio-cultural și turistic al comunei.
Pentru dimensionarea extinderilor rețelei de canalizare ape uzate s-au luat în considerare următoarele:
-
• Populația totală a municipiului Arad în vederea modelării hidraulice a întregului sistem de canalizare;
-
• Populația municipiului Arad care nu beneficiază la ora actuală de servicii centralizate de canalizare și pentru care se propun masurile de investiții în prezentul proiect;
-
• Instituțiile publice și agenții economici, amplasați pe traseul colectoarelor de canalizare prevăzute în prezentul proiect.
X AL
-
4.6. Analiza financiara, inclusiv calcularea indicatorilor de performanta financiara: fluxul cumulat, valoarea actualizata neta, rata interna de rentabilitate, sustenabilitatea financiara
Obiectivul analizei cost-beneficiu este de a identifica si măsura din punct de vedere financiar (monetar) si economic impactul realizării proiectului, si de a determina costurile si beneficiile aduse de acesta. Scopul realizării analizei cost-beneficiu este de a demonstra necesitatea realizării proiectului pentru a contribui la realizarea obiectivelor mai largi ale municipiului.
Calculul costurilor de exploatare suplimnetare este prezentat în Anexa 6.
Prezentul proiect generează venituri din facturare.
întrucât gestionarea serviciilor de apă și canalizare din municipiul Arad este asigurată de operatorul regionali, tarifele vor fi cele aprobate de acesta.
Rata internă de rentabilitate este acea valoare pentru care VNA este egală cu zero. Rata internă de rentabilitate este < 5%.
în cazul în care se obține o valoare netă actualizată mai mare decât zero, rata internă de rentabilitate va fi mai mare decât rata de actualizare, în caz contrar situația inversându-se. în cazul prezentului proiect valoarea netă actualizată la RIRF=5%, este negativă (VNAF<0).
Valoarea netă actualizată reprezintă ceea ce rămâne la dispoziția solicitantului la încheierea duratei de viață a proiectului. în cazul în care se urmărește și se poate recupera măcar întreaga investiție făcută inițial, la sfârșitul duratei de viață a proiectului, solicitantul va avea forța financiară necesară înlocuirii utilajelor și echipamentelor uzate moral și fizic asigurând astfel o continuitate dorită a prezentei investiții.
în cazul în care nu se poate recupera investiția făcută, la sfârșitul duratei de viață a proiectului, solicitantul se vede din nou nevoit să apeleze la diferite surse de finanțare sau să facă eforturi financiare considerabile (care pot avea efecte negative asupra acestuia sau asupra comunității) pentru a continua prezentul proiect.
Timpul de recuperare a investiției este de 30 de ani.
RCB este mai mic decât „1”, deci este un prim semnal că proiectul nu poate fi realizat fără ajutor financiar nerambursabil, cu toate că este o investiție care, din punct de vedere a parametrilor sociali, economici și de mediu, se impune a fi realizată.
-
4.7. Analiza economica
Datorită faptului că prezentul proiect nu reprezintă o investiție publică majoră (valoare proiect < 25.000.000 lei), nu este necesară calcularea indicatorilor de performanță economică.
-
4.8. Analiza de senzitivitate
Analiza de senzitivitate își propune sa stabilească cat de sensibilă va fi profitabilitatea, respectiv rentabilitatea viitorului proiect la unele modificări ale variabilelor cheie ce pot apărea in cursul
X A L LO TEH NIC
exploatării sale viitoare, sau la unele modificări ale estimărilor efectuate in scopul efectuării calculelor pentru VNA si RIR.
Elemetele care pot influența realizarea proiectului sunt:
-
• Modificări substanțiale ale prețurilor materialelor de construcții sau echipamentelor tehnologice ceea ce ar duce la creșterea costurilor investiției;
-
• Modificări substanțiale ale prețului energiei electrice care ar conduce la creșterea costurilor de operare și implicit al tarifelor;
-
• Modificări ale tarifelor sau scăderea nivelului de trai duc la creșterea gradului de neîncasare și deci la diminuarea veniturilor din încasări.
-
4.9. Analiza de riscuri, masuri de prevenire / diminuare a riscurilor
-
a) Ipoteze la diferite nivele
Fluxul de derulare a proiectului este compus dintr-o gamă largă de activități, care se finalizează cu obținerea unor rezultate necesare atingerii obiectivelor proiectului. Activitățile proiectului au la bază o serie de ipoteze sau prezumții care trebuiesc în prealabil soluționate pentru derularea în bune condiții a proiectului.
Ipotezele apar ca factori mai presus de controlul direct al proiectului și sunt necesare a se defini pentru succesul proiectului. Acești factori se definesc pozitiv și în termeni comensurabili. Incertitudinile apar ca modificări posibile a elementelor proiectului, dar a căror probabilitate de apariție nu este cunoscută.
Ipotezele formulate în legătură cu proiectul pot fi diferențiate pe trei faze:
-
• faza de pregătire și elaborare proiect;
-
• faza de implementare a proiectului și realizare efectivă a lucrărilor;
-
• faza de gestionare și monitorizare a proiectului.
Faza de pregătire și elaborare proiect
-
• resurse umane cu experiență în implementarea proiectului;
-
• performanța consultantului;
-
• asigurarea surselor de finanțare;
-
• natura proprietății este clarificată.
Faza de implementare a proiectului și realizarea efectivă a lucrărilor
-
• inflația este cea previzionată;
-
• creșterea economică este cea previzionată;
-
• planul de finanțare va fi respectat;
-
• personalul instruit este disponibil;
-
• nivelul de suportabilitate al consumatorilor este cel preconizat.
Faza de gestionare și monitorizare a proiectului
-
• management performant al operatorului;
-
• creșterea încrederii în calitatea serviciilor.
-
b) Identificarea, estimarea și evaluarea riscurilor
Evaluarea riscului implică estimarea (incluzând identificarea pericolelor, amploarea efectelor potențiale și probabilitatea unei manifestări periculoase) și calcularea riscului (incluzând cuantificarea importanței pericolelor și consecințelor pentru populația afectată).
Factorii evaluării riscului se încadrează în triada sursă-cale-receptor și sunt:
-
• Pericol/sursă (poluanți, toxicitate, efecte particulare);
-
• Calea de acționare (drumul de la sursă la țintă, în cazul de față prin ingerare);
-
• Țintă/receptor (obiectivele asupra cărora se acționează, în cazul de față asupra organismului uman).
Pentru a proteja rezultatele proiectului de acțiunea riscurilor, se impune parcurgerea următoarelor trei etape:
-
• Identificarea riscurilor pe baza surselor de risc;
-
• Estimarea și evaluarea riscurilor pe baza matricei impact/ probabilitate;
-
• Gestionarea riscului și îmbunătățirea conceptului proiectului.
Riscurile identificate pot fi de natură:
-
• Riscuri naturale: inundații, cutremure, alunecări de teren;
-
• Riscuri tehnice: nerespectarea prescripțiilor de proiectare, execuție, exploatare; dotare precară, personal insuficient pregătit;
-
• Riscuri economico-financiare: subevaluarea sau supraevaluarea lucrărilor, costurilor (inclusiv în perioada de exploatare), veniturilor;
-
• Riscuri instituționale și organizatorice: management neadecvat; lipsa de resurse și de planificare; neimplicarea comunității locale;
-
• Riscuri legale: modificări legislative care pot afecta implementarea proiectului, nerespectarea obligațiilor contractuale;
-
• Riscuri determinate de neaprobarea finanțării investiției.
Abordarea analizei riscurilor se bazează pe:
-
• Dimensionarea riscului - se determina impactul, marimea riscului
-
• Masurarea riscului - se determina probabilitatea producerii riscului.
Evaluarea riscurilor se face pe baza matricei Impact / Probabilitate.
Tabel 22 Matrice Impact / Probabilitate
|
Probabilitate |
Frecvență |
Punctaj |
Impact | ||||
|
Nesemnificativ |
Minor |
Moderat |
Major |
Catastrofal | |||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 | |||
|
Foarte mare |
1 /zi |
5 |
5 |
10 |
15 |
20 |
25 |
|
Mare |
1/7 zile |
4 |
4 |
8 |
12 |
16 |
20 |
|
Medie |
1/30 zile |
3 |
3 |
6 |
9 |
12 |
15 |
|
Mică |
1/an |
2 |
2 |
4 |
6 |
8 |
10 |
|
Foarte mică |
1/5 ani |
1 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
Evaluarea riscurilor pentru etapele de proietare, execuție și funcționare a obiectivului se prezintă în tabelul următor.
Tabel 14 Evaluarea riscurilor
|
Natura riscului |
Risc |
Probabilitate |
Impact |
Punctaj conform matrice de evaluare |
|
Etapa de proiectare | ||||
|
Riscuri tehnice |
nerespectarea reglementărilor de proiectare |
Mică |
Major |
8 |
|
personal insuficient calificat |
Foarte mică |
Major |
4 | |
|
Riscuri economico-financiare |
subevaluarea sau supraevaluarea lucrărilor |
Mică |
Moderat |
6 |
|
estimări eronate privind veniturile și cheltuielilor |
Mică |
Moderat |
6 | |
|
lipsa surselor interne/externe de finanțare |
Mică |
Major |
8 | |
|
Riscuri instituționale și organizatorice |
management neadecvat, lipsa de resurse și de planificare |
Foarte mică |
Major |
4 |
|
întârzieri în finalizarea proiectării |
Foarte mică |
Moderat |
3 | |
|
Riscuri legale |
modificări legislative care pot afecta implementarea proiectului |
Foarte mică |
Moderat |
3 |
|
nerespectarea obligațiilor contractuale |
Foarte mică |
Major |
4 | |
|
Riscuri determinate de neaprobarea finanțării investiției |
nerespectarea criteriilor particulare ale programului de inanțare |
Foarte mică |
Major |
4 |
|
amânarea implementării proiectului |
Mică |
Moderat |
6 | |
|
Etapa de execuție a proiectului | ||||
|
Riscuri datorate evenimentelor naturale |
alunecări de teren |
Medie |
Moderat |
9 |
|
incendii |
Foarte mică |
Major |
4 | |
|
inundații |
Foarte mică |
Major |
4 | |
|
Riscuri tehnice |
lipsa de personal specializat și calificat |
Foarte mică |
Moderat |
3 |
|
nerespectarea proiectului și a |
Mică |
Moderat |
6 | |
X A L L 0 T E H N 1 C
|
Natura riscului |
Risc |
Probabilitate |
Impact |
Punctaj conform matrice de evaluare |
|
documentației de licitație | ||||
|
depășirea costurilor alocate |
Mică |
Minor |
4 | |
|
evaluări geotehnice neadecvate |
Foarte mică |
Moderat |
3 | |
|
control defectuos al calității lucrărilor |
Foarte mică |
Major |
4 | |
|
disponibilitatea materialelor și echipamentelor |
Foarte mică |
Moderat |
3 | |
|
uilizarea materiale, echipamente și tehnologii neadecvate |
Medie |
Moderat |
9 | |
|
nerespectarea condițiilor de siguranță și sănătate |
Foarte mică |
Major |
4 | |
|
disconfortul populației |
Foarte mică |
Moderat |
3 | |
|
nerespectarea duratei de execuție |
Mică |
Moderat |
6 | |
|
Riscuri contractuale |
întârzieri ale procesului de licitație |
Mică |
Major |
8 |
|
incoerența caietelor de sarcini |
Foarte mică |
Major |
8 | |
|
erori în documentația de execuție |
Foarte mică |
Major |
8 | |
|
subiectivitate în selectarea contractorului |
Foarte mică |
Moderat |
3 | |
|
întârzieri la furnizarea materialelor și echipamentelor pe șantier |
Foarte mică |
Moderat |
3 | |
|
forța majoră |
Foarte mică |
Major |
4 | |
|
Riscuri determinate de factorul uman |
erori de estimare |
Foarte mică |
Moderat |
3 |
|
erori de execuție |
Foarte mică |
Major |
4 | |
|
sabotaj |
Foarte mică |
Moderat |
3 | |
|
vandalism |
Foarte mică |
Moderat |
3 | |
|
Riscuri instituționale și organizaționale |
management de proiect neadecvat |
Foarte mică |
Moderat |
3 |
|
retragerea sprijinului acordat de către Autoritățile publie |
Foarte mică |
Moderat |
3 | |
|
neimplicarea comunității locale |
Foarte mică |
Moderat |
3 | |
|
Riscuri operaționale și de sistem |
probleme de comunicare |
Foarte mică |
Minor |
2 |
|
lipsa de resurse și de planificare |
Foarte mică |
Moderat |
3 | |
|
Etapa de funcționare a obiectivului | ||||
|
Riscuri operaționale și de sistem |
defecțiuni echipamente, componente rețea |
Foarte mică |
Moderat |
3 |
|
întrerupere furnizare energie electrică |
Mică |
Moderat |
6 | |
|
nu poate fi plătită factura la energie electrică |
Foarte mică |
Moderat |
3 | |
|
erori de operare, mentenanță |
Mică |
Moderat |
6 | |
|
vandalism |
Foarte mică |
Moderat |
3 | |
|
ploi torențiale |
Medie |
Minor |
6 | |
X △ L L 0 T E H N I (
|
Natura riscului |
Risc |
Probabilitate |
Impact |
Punctaj conform matrice de evaluare |
|
alunecări de teren |
Medie |
Moderat |
9 | |
|
populația racordată este mai mică decât cea estimată |
Mică |
Moderat |
6 |
Ca și o concluzie generală a evaluării riscurilor, se pot afirma următoarele:
-
• riscurile care pot apărea în derularea proiectului au în general un impact mare la producere, dar o probabilitate redusă de apariție și declanșare;
-
• riscurile majore care pot afecta proiectul sunt riscurile financiare și economice;
-
• neaprobarea finanțării investiției este un risc major ce poate afecta mediul social și economic
al comunei;
-
• nerespectarea parametrilor tehnici ai proiectului și nerespectarea obligațiilor contractuale pot conduce la întârzieri în implementarea proiectului și la realizarea unei investiții nefuncționale;
-
• un risc important în realizarea investiției îl constituie desemnarea contractorului lucrării. Alegerea unui constructor necompetitiv poate duce la întârzieri ale execuției, creșterea costurilor de investiție și chiar afectarea funcționalității sistemului;
-
• riscurile identificate pentru etapa de proiectare au fost contrate prin constrângeri legate de personalul de proiectare.
-
c) Gestionarea riscurilor
In funcție de structura riscurilor se vor lua măsurile necesare unei gestionări eficiente și corecte a riscurilor. Gestionarea riscurilor se realizează pe baza a patru operațiuni distincte:
-
• Planificarea activităților proiectului;
-
• Monitorizarea atentă a fiecărei etape din derularea proiectului;
-
• Alocarea resurselor necesare prevenirii sau înlăturării efectelor riscurilor;
-
• Controlul riscurilor.
Pentru gestionarea riscurilor în perioada de implementare a proiectului se vor avea în vedere:
-
• desemnarea unui Manager de proiect din partea beneficiarului, cu experiență și abilități necesare implementării cu succes a proiectului;
-
• monitorizarea atentă a activităților proiectului începând din etapa de proiectare și până la finalizarea lucrărilor astfel încât să se asigure calitatea lucrărilor și încadrarea în termenele prestabilite;
-
• asigurarea legăturilor funcționale de comunicare între factorii implicați în proiect;
-
• stipularea clară în documentațiile de licitație a cerințelor privind structura organizatorică și capacitatea de proiectare/execuție a firmelor participante.
în perioada de exploatare, principalul risc care poate să apară este legat de capacitatea beneficiarului proiectului de a gestiona (exploata) în mod corespunzător obiectivul de investiție realizat. Ne referim aici la posibilitatea menținerii nivelului de performanță în limitele planificate.
XALL0TEHNIC
-
V. Scenariu tehnico - economic recomandat
Pentru realizarea obiectivului de investitii „SF rețele de canalizare ape uzate si canalizare pluviala aferente străzilor de pamant”nu se impune realizarea unei analize de opțiuni privind colectarea, transportul si epurarea apei uzate, masurile de investitii propuse fiind de extindere a rețelei de canalizare in vederea conformării cu art.3 din Directiva 91/21/CEE.
-
5.1. Principalii indicatori tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii
-
a) Valoarea totala a obiectului de investitii
Tabel 24 Valoarea totală a investiției
|
Fără TVA [lei] |
Cu TVA [lei] | |
|
Total valoare investiție |
6.524.550,947 |
7.752.660,762 |
|
Din care construcții-montaj |
5.528.643,304 |
6.579.085,888 |
-
b) Indicatori de performanta
Tabel 25 Indicatori de preformanță
|
Nr. Crt. |
Descriere indicator |
UM |
Cantitate |
|
1 |
Populația direct beneficiară |
Locuitori |
387 |
|
2 |
Total populație municipiul Arad |
Locuitori |
159.074 |
|
3 |
Lungime rețea nouă de canalizare ape uzate |
m |
1.520 |
|
4 |
Lungime rețea nouă de canalizare pluviala |
m |
3.621 |
|
4 |
Lungime conducte de refulare noi ape uzate |
m |
97 |
|
Lungime conducte de refulare noi pluviale |
m |
205 | |
|
5 |
Stații noi de pompare apă uzată |
Buc. |
2 |
|
Stații noi de pompare pluviale |
Buc. |
2 | |
|
6 |
Racorduri individuale pentru populație |
Buc. |
82 |
|
Guri de scurgere, tip geiger |
Buc. |
161 | |
|
7 |
Volum suplimentar apă uzată |
m3/an |
18.477 |
|
8 |
Consum mediu energie electrică suplimentară |
kW/an |
6.074 |
|
9 |
Consum specific energie electrică (extindere rețea de canalizare) |
kW/ m3 apă uzată colectată |
0,33 |
c) Indicatori financiari, socio-economici, de impact, de operare
XALLO TEHNIC
Indicatorii financiari ai obiectivului de investiție:
-
• Cost de operare suplimentar: 3,69 lei/m3;
-
• Proiectul generează venituri directe din colectare apă uzată;
-
• Rata de actualizare: 5%;
-
• Perioada de calcul: 30 ani.
De beneficiile prezentului proiect vor beneficia:
-
• 387 locuitori - beneficiari direcți - pentru care vor fi realizate 82 de racorduri noi.
Realizarea investiției crează premisele dezvoltării turismului rural și al agriculturii ecologice.
Realizarea proiectului nu va avea impact negativ asupra capitalului natural în care se încadrează. Asupra mediului social și economic al comunei, proiectul va avea un impact pozitiv.
-
d) Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții
-
• Perioada estimată de implementare a proiectului: 56 luni
-
• Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții: 12 luni.
-
5.2. Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcției, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice
La elaborarea proiectului s-au respectat toate reglementările aplicabile lucrărilor de construcții în general și sistemelor de alimentare cu apă și canalizare menajeră, în particular.
Lista privind standardele și prevederile legislative în vigoare aplicate se prezintă în Declarația de conformitate.
-
5.3. Nominalizarea surselor de finanțare a investiției publice, ca urmare a analizei financiare și economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat / bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite
Obiectivul de investiții poate fi supus finanțării în conformitate cu legislația românească în vigoare, din următoarele surse:
-
• Fonduri de la bugetul de stat;
-
• Fonduri externe nerambursabile;
Pentru cheltuielile neeligibile care nu sunt asigurate prin programul de finanțare, se vor utiliza fonduri din:
-
• Credite bancare;
-
• Alocații de la bugetul de stat/bugetul local;
XALL0TEHNIC
-
• Alte surse legal constituite.
-
VI. Urbanism, acorduri si avize conforme
Pentru obiectivul de investiții sunt necesare:
-
• Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire;
-
• Extras de carte funciară, cu excepția cazurilor speciale, expres prevăzute de lege;
-
• Actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, măsuri de diminuare a impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu în documentația tehnico-economică;
-
• Avize conforme privind asigurarea utilităților;
-
• Studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară;
-
• Avize, acorduri și studii specifice solicitate prin Certificatul de urbanism.
XALL0 TEHNIC
-
VII. Implementarea investiției
-
7.1. Informații despre entitatea responsabilă cu implementarea investiției
Entitatea responsabilă cu implementarea proiectului este municipiul Arad, județul Arad.
Unitatea administrativ teritorială a realizat o serie de investiții atât din fonduri proprii cât și din fonduri guvernamentale sau prin programe europene de finanțare.
Municipiul are experiență și deține personalul necesar derulării unei astfel de investiții. Realizarea prezentei investiției este o prioritate pentru municipiul Arad.
Pe perioada de implementare a proiectului, se va desemna un colectiv de lucru ce se va ocupa cu implementarea proiectului. Beneficiarul va facilita accesul colectivului de lucru la programe de instruire privind gestionarea proiectelor.
-
7.2. Strategia de implementare
Prin implementarea proiectului, se urmărește:
-
• Implementarea Directivei UE 91/271/CEE amendată de Directiva 98/15/EC și de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003, transpuse în legislația națională de HG 352/2005, care amendează HG 188/2002, privind colectarea și epurarea apelor uzate menajere si evitarea evacuării apelor uzate menajere netratate, în receptori naturali;
-
• Asigurarea calității și disponibilității serviciilor de canalizare menajeră conform principiilor bazate pe maximizarea eficienței costurilor și a suportabilității populației;
-
• Creșterea calității vieții și îmbunătățirea stării de sănătate a populației;
-
• îmbunătățirea condițiilor igienico-sanitare ale locuitorilor și a activităților din zonă;
-
• Creșterea gradului de acoperire cu servicii de canalizare după implementarea proiectului și a altor proiecte asumate;
-
• Reducerea riscurilor pentru sănătatea populației.
-
• Protejarea mediului, a calității apelor de suprafață și subterane;
-
• Motivarea investițiilor în comună și micro-regiune;
-
• Răspândirea agriculturii ecologice.
Durata de implementare a proiectului este de 56 luni și reprezintă perioada cuprinsă însă data semnării contractului de finanțare și data încheierii procesului-verbal privind admiterea recepției finale.
Perioada de implementare a proiectului se consideră: 2022+2026.
Durata de realizare a obiectivului de investiție este de 20 luni și reprezintă perioada cuprinsă între data aprobării indicatorilor tehnico-economici ai investiției și data încheierii procesului-verbal privind admiterea recepției la terminarea lucrărilor.
Perioada de realizare a proiectului se consideră: 2022+2023.
Durata de execuție a obiectivului de investiție este de 12 luni și reprezintă perioada cuprinsă între data de emitere a ordinului de începere a lucrărilor de execuție și data încheierii procesului-verbal privind admiterea recepției la terminarea lucrărilor.
Perioada de execuție a proiectului se consideră anul 2023.
Perioada de referință considerată pentru realizarea proiectului este de maxim 56 luni, respectiv 2022+2026, perioada 2024+2026 fiind perioada de notificare a defectelor cuprinsă între recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală a contractului (36 luni).
Tabel 26 Graficul de implementare al investiției
|
Etapă |
Activitate |
Perioadă |
|
Etapa 0 |
Elaborare studiu de fezabilitate și aprobarea indicatorilor tehnico-economici (realizându-se înainte de obținerea finanțării nu a fost inclusă în perioada de implementare a investiției) | |
|
Etapa 1 |
Proceduri de licitație și servicii de proiectare * |
8 luni |
|
Organizarea procedurilor de licitație pentru servicii de proiectare si verificare tehnica |
2 luni | |
|
Elaborare PTE, documentații pentru obținere avize, acorduri, DTAC; verificare tehnica documentații de proiectare |
2 luni | |
|
Obținerea Autorizației de executării lucrărilor de construire |
1 luni | |
|
Organizarea procedurilor de licitație pentru execuție lucrări și dirigenție de șantier |
3 luni | |
|
Etapa II |
Execuție lucrări |
12 luni |
|
Organizare de șantier |
1 lună | |
|
Execuție rețea de canalizare |
10 luni | |
|
Contractare, furnizare și montare utilaje și echipamente tehnologice |
3 luni | |
|
Asigurare utilități |
1 lună | |
|
Probe și teste |
1 lună | |
|
Pregătirea personalului pentru exploatare |
1 lună | |
|
Recepție la terminarea lucrărilor | ||
|
Etapa III |
Perioada de notificare a defectelor |
36 luni |
|
Recepție finală | ||
|
Durata de implementare a obiectivului de investiții |
56 luni |
*Nota: Anumite activitati se realizează simultan
La începutul anului 2022 municipiul Arad are pregătită documentația tehnico-economică necesară accesării unui program de finanțare în infrastructură, după care va derula procedura de licitație pentru atribuirea serviciilor de proiectare (PTE). în a doua parte a anulului 2022 se va elaborara Proiectului tehnic de execuție (PTE) și se vor demara procedurile de licitație pentru atribuirea contractului de lucrări.
Execuția lucrărilor se va desfășura în anul 2023, iar perioada de notificare a defectelor de 36 luni, în 2024-2026.
-
7.3. Strategia de exploatare / operare și întreținere
Exploatarea sistemului de canalizare cuprinde totalitatea operațiilor și activităților efectuate de către personalul angajat în vederea funcționării corecte a acestuia.
Pentru o operare corespunzătoare, la finalizarea lucrărilor vor fi elaborate Instrucțiunile de exploatare și întreținere.
Instrucțiunile de exploatare și întreținere vor fi elaborate de executantul lucrărilor și vor cuprinde:
-
• descrierea detailată a construcțiilor și instalațiilor cuprinse în lucrare, planurile acestora, schema funcțională;
-
• modul în care vor fi organizate activitățile de exploatare și întreținere;
-
• măsurile igienico-sanitare și de protecție a muncii, de pază și de prevenire a incendiilor;
-
• evidențele ce trebuie ținute de către personalul de exploatare;
-
• modul de conlucrare cu alte societăți colaboratoare etc.;
Instrucțiunile de exploatare și întreținere vor fi atașate Manualului de exploatare și întreținere al rețelei de canalizare.
Manualul de exploatare și întreținere va fi completat și reaprobat de fiecare dată când în sistem se produc modificări constructive și funcționale. Din 5 în 5 ani, Manualul va fi în orice caz actualizat pentru a se ține seama de experiența acumulată în decursul perioadei de exploatare.
Prevederile Manualului trebuie aplicate integral și în mod permanent de către personalul de exploatare și întreținere, acesta fiind examinat periodic, la intervale de cel mult un an.
Regulamentul de exploatare și întreținere se va întocmi având în vedere următoarele:
-
• proiectul construcțiilor și instalațiilor sistemului de canalizare precum și toate documentațiile și actele modificatoare;
-
• releveele construcțiilor după terminarea lucrărilor de execuție, care țin seama de toate modificările efectuate pe parcursul execuției;
-
• planurile de situație, schemele funcționale, dispozițiile generale ale construcțiilor și instalațiilor;
-
• instrucțiunile de exploatare ale construcțiilor și instalațiilor elaborate de către proiectant;
-
• fișele tehnice ale utilajelor și echipamentelor montate în sistem;
-
• avizele organelor abilitate privind realizarea și exploatarea lucrărilor de investiție;
-
• documentația referitoare la recepția de la terminarea lucrărilor și de la recepția finală;
-
• cartea tehnică a construcției;
-
• schema administrativă a personalului de exploatare.
Exploatarea sistemului canalizare cuprinde totalitatea operațiunilor care se efectuează de către personalul operatorului de apă-canal, astfel încât sistemul să funcționeze în permanență la parametrii stabiliți prin regulamentul de exploatare.
Prin operațiunile de exploatare trebuie să se asigure:
-
• curgerea continuă a apei uzate menajere;
-
• prevenirea fenomenelor de colmatare.
Supravegherea funcționării sistemului cuprinde:
XALLOTEHNIC
-
• verificarea circulației apei în conducte;
-
• controlul capacelor căminelor de vizitare și a celor de racord;
-
• verificarea terenului pe traseul conductelor pentru a nu apărea surpări.
întreținerea sistemului cuprinde următoarele operațiuni:
-
• supravegherea funcționării sistemului ca întreg;
-
• identificarea deficiențelor care implică intervenția echipelor de întreținere;
-
• revizia preventivă a canalizării, inclusiv spălarea acesteia în cazul tronsoanelor de canalizare la care nu se asigură viteza de autocurățire și au loc depuneri, este necesară curățirea și spălarea periodică;
-
• efectuarea tuturor manevrelor pentru remedierea defecțiunilor, pentru izolarea porțiunilor de rețea la care se execută lucrări de racordare a unor imobile etc.
Revizia sistemului se efectuează de două ori pe an, de regulă înaintea perioadei de îngheț și după aceasta.
Reparațiile curente constau în remedierea defecțiunilor constatate în timpul operațiunilor de verificare și revizie.
Reparațiile capitale se planifică în funcție de starea generală a sistemului și constă în înlocuirea unor tronsoane de rețea și/sau accesorii (capace, racorduri,tronsoane de conducta).
Reparațiile accidentale se fac ori de câte ori apare o defecțiune sau avarie în sistemul canalizare menajeră.
-
7.4. Recomandări privind asigurarea capacitatii manageriale si instituționale
Recomandări pentru perioada de implementare a proiectului
Pe perioada de implementare a proiectului, municipiul Arad va desemna un colectiv de lucru ce se va ocupa cu implementarea proiectului. Acest colectiv va fi format din: Manager proiect, Responsabil SSM, un responsabil tehnic, un responsabil economico-financiar, un secretar (corespondență, arhivare documentații, legături între finanțator, beneficiar, executant și proiectant). Beneficiarul va facilita accesul colectivului de lucru la programe de instruire privind gestionarea proiectelor.
Recomandări pentru perioada de exploatare a obiectivului
în județul Arad există un operator regional în domeniul infrastructurii de apă-canal, al cărui profil de activitate este distribuția apei potabile la consumatorii casnici și industriali, colectarea și epurarea apelor uzate menajere. La finalizarea lucrărilor, administrarea investiției va fi realizată de către operator.
Concluzii și recomandări
Realizarea obiectivului de investiție „SF rețele de canalizare ape uzate si canalizare pluviala aferente străzilor de pamant” este necesară și oportună pentru dezvoltarea economică, socială și culturală a municipiului Arad.
Extinderea rețelei de canalizare constituie un element important pentru dezvoltarea socio-economică a comunității. Posibilitatea colectării și transportului apelor uzate în sistem centralizat este o garanție pentru asigurarea condițiilor de sănătate a populației și pentru protecția mediului înconjurător.
Pentru realizarea obiectivului de investiție s-au propus materiale și echipamente performante, cu durată mare de viață, agreate pentru vehicularea apei uzate menajere.
Lucrările propuse asigură îndeplinirea obiectivelor specifice ale proiectului, respectiv:
-
• Asigurarea conformării la Directiva 91/271/CEE privind colectarea și epurarea apelor uzate menajere și evitarea evacuării apelor uzate menajere netratate, în receptori naturali;
-
• Asigurarea calității și disponibilității serviciilor de canalizare conform principiilor bazate pe maximizarea eficienței costurilor și a suportabilității populației;
-
• Creșterea calității vieții și îmbunătățirea stării de sănătate a populației;
-
• îmbunătățirea condițiilor igienico-sanitare ale locuitorilor și a activităților din zonă;
-
• Creșterea gradului de acoperire cu servicii de canalizare după implementarea proiectului și a altor proiecte asumate;
-
• Reducerea riscurilor pentru sănătatea populației.
-
• Protejarea mediului, a calității apelor de suprafață și subterane;
-
• Motivarea investițiilor în comună.
Lucrările propuse asigură îndeplinirea obiectivelor specifice ale programului de finanțare, respectiv:
-
• îmbunătățirea condițiilor igienico-sanitare, a calității mediului și diminuarea surselor de poluare la nivel local;
-
• reducerea gradului de izolare a localităților.
Principalele beneficii ale proiectului sunt:
-
• Asigurarea minimului de confort pentru populație;
-
• Asigurarea serviciilor de canalizare pentru instituțiile si agenții economici din localitate;
-
• Scăderea riscului de îmbolnăvire a populației;
-
• Reducerea fenomenului de migrare a populației spre zonele urbane;
-
• Dezvoltarea investițiilor în agricultură, turism sau de altă natură.
Realizarea proiectului va conduce la obținerea următorilor indicatori.
XALLOTEHNIC
Tabel 27 Indicatorii de preformanță ai proiectului
|
Nr. Crt. |
Descriere indicator |
UM |
Cantitate |
|
1 |
Populația direct beneficiară |
Locuitori |
387 |
|
2 |
Total populație municipiul Arad |
Locuitori |
159.074 |
|
3 |
Lungime rețea nouă de canalizare ape uzate |
m |
1.520 |
|
4 |
Lungime rețea nouă de canalizare pluviala |
m |
3.621 |
|
4 |
Lungime conducte de refulare noi ape uzate |
m |
97 |
|
Lungime conducte de refulare noi pluviale |
m |
205 | |
|
5 |
Stații noi de pompare apă uzată |
Buc. |
2 |
|
Stații noi de pompare pluviale |
Buc. |
2 | |
|
6 |
Racorduri individuale pentru populație |
Buc. |
82 |
|
Guri de scurgere, tip geiger |
Buc. |
161 | |
|
7 |
Volum suplimentar apă uzată |
m3/an |
18.477 |
|
8 |
Consum mediu energie electrică suplimentară |
kW/an |
6.074 |
|
9 |
Consum specific energie electrică (extindere rețea de canalizare) |
kW/ m3 apă uzată colectată |
0,33 |
|
Fără TVA [lei] |
Cu TVA [lei] | |
|
Total valoare investiție |
6.524.550,947 |
7.752.660,762 |
|
Din care construcții-montaj |
5.528.643,304 |
6.579.085,888 |
Norme privind securitatea și sănătatea în muncă
Studiul de fezabilitate s-a întocmit cu respectarea prevederilor legale (Legea securității și sănătății în muncă nr.319/2006) elaborate de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Muncii și Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Proiectantul atrage atenția executantului și beneficiarului asupra obligativității respectării normelor generale de protecție a muncii și a normelor specifice de protecție a muncii caracteristice activităților de construcții, precum și repectarea și aplicarea hotărârilor de guvern ce privesc transpunerea directivelor europene în domeniul securității și sănătății în muncă, în legislația românească:
-
• HGR nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare
-
• HGR nr. 971/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă.
Conform HGR nr.300/2006, coordonarea în materie de securitate și sănătate trebuie să fie organizată atât în faza de studiu, concepție și elaborare a proiectului, cât și pe perioada executării lucrărilor.
Coordonatorul în materie de securitate și sănătate trebuie:
-
• să participe la toate etapele de elaborare a proiectului și de realizare a lucrării;
-
• să fie invitat la toate întrunirile care privesc elaborarea proiectului și realizarea lucrării;
-
• să primească și, dacă este cazul, să solicite managerului de proiect și antreprenorului elementele necesare îndeplinirii sarcinilor sale;
Coordonatorul în materie de securitate și sănătate are în principal următoarele atribuții:
-
• elaborarea sau solicitarea de elaborare sub directa îndrumare a Planului de securitate și sănătate în funcție de specificul lucrării;
-
• pregătirea dosarului de intervenții ulterioare;
-
• adaptarea Planului de securitate și sănătate la fiecare modificare adusă proiectului;
-
• transmiterea elementelor planului de securitate și sănătate tuturor celor cu responsabilități în domeniu;
-
• întocmirea și ținerea la zi a registrului de coordonare.
Planul de securitate și sănătate trebuie să conțină cel puțin următoarele:
-
• informații de ordin administrativ care privesc șantierul;
-
• măsuri generale de organizare a șantierului;
-
• identificarea riscurilor și descrierea lucrărilor care pot prezenta riscuri pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor;
-
• măsuri specifice de securitate în muncă pentru lucrările care prezintă riscuri;
-
• măsuri de protecție colectivă și individuală;
-
• amenajarea și organizarea șantierului, inclusiv a obiectivelor edilitar-sanitare, modalități de depozitare a materialelor, amplasarea echipamentelor de muncă;
-
• măsuri de coordonare stabilite de coordonatorii în materie de securitate și sănătate și obligațiile ce decurg din acestea;
-
• obligații ce decurg din interferența activităților care se desfășoară în perimetrul șantierului și în vecinătatea acestuia;
-
• măsuri generale pentru asigurarea menținerii șantierului în ordine și în stare de curățenie;
-
• indicații practice privind acordarea primului ajutor, evacuarea persoanelor și măsurile de organizare luate în acest sens;
-
• modalități de colaborare între antreprenori, subantreprenori și lucrătorii independenți privind securitatea și sănătatea în muncă.
în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare (HGR nr. 971/2006) care reglementează prevederea de indicatoare, de marcaje, de mijloace de protecție adecvate sau alte atenționări speciale de protecție a locurilor de muncă ce prezintă pericole din punct de vedere al protecției muncii, al siguranței circulației, al prevenirii incendiilor sau al exploziilor, pe timpul execuției și al exploatării lucrărilor proiectate, executantul și beneficiarul lucrărilor vor instala toate indicatoarele și mijloacele de protecție sau de atenționare adecvate și vor executa toate marcajele necesare pentru protecție și avertizare precum și cele pentru identificarea în viitor a rețelelor subterane proiectate și executate.
Locurile periculoase vor fi semnalizate atât ziua cât și noaptea prin indicatoare de circulație sau tăblițe indicatoare de securitate, prin mijloace adecvate (împrejmuiri, balustrade, brățări colorate - în cazul cablurilor electrice subterane, bariere, etc.), prin marcaje realizate prin aplicarea de vopsele sau prin materializarea de elemente prefabricate sau prin orice alte atenționări speciale, reglementate prin prevederile dispozițiilor legale în vigoare sau apărute ca necesare în funcție de situația concretă din timpul execuției sau al exploatării lucrărilor proiectate.
Se va ține seama în acest sens anexele la HGR nr. 971/2006:
-
• Anexa 1 - Cerințe minime generale privind semnalizarea de securitate și/sau de sănătate la locul de muncă;
-
• Anexa 2 - Cerințe minime generale privind panourile de semnalizare;
-
• Anexa 3 - Cerințe minime privind semnalizarea pe recipiente și conducte;
-
• Anexa 4 - Cerințe minime privind identificarea și localizarea echipamentelor destinate prevenirii și stingerii incendiilor;
-
• Anexa 5 - Cerințe minime privind semnalizarea obstacolelor și a locurilor periculoase și pentru marcarea căilor de circulație;
-
• Anexa 6 - Cerințe minime privind semnalele luminoase.
La execuția lucrărilor tuturor muncitorilor li se va face instructajul corespunzător specificului locului de muncă.
Nu se vor folosi la execuție utilaje și scule defecte care pot provoca accidente prin folosirea lor. Personalul de execuție va fi instruit în mod special privind protecția muncii, prevenirea și stingerea unor eventuale incendii, conform normelor în vigoare. Constructorul va asigura echipamentul de protecție a muncii specific pe meserii și lucrări pe tot timpul execuției lucrării.
Pe timpul execuției se interzice accesul persoanelor străine în raza de acțiune a utilajelor sau sculelor cu care se execută lucrarea. Toate organele de mașini aflate în mișcare, care prezintă pericol de accidente, vor avea prevăzute apărători de protecție conform normativelor în vigoare.
Măsurile și indicațiile din normele de protecția muncii nu sunt limitative, executantul și beneficiarul urmând să ia în completare și orice alte măsuri de protecția muncii, de siguranța circulației și de PSI, pe care le vor considera necesare sau pe care le vor solicita autoritățile competente, ținând seama de situația concretă a lucrărilor din timpul execuției sau exploatării.
Executantul și Beneficiarul investiției rămân direct răspunzători de neaplicarea tuturor măsurilor de securitate a muncii care vor trebui să fie aduse la cunoștință, prin instructaje întocmite periodic, tuturor persoanelor implicate în execuția sau exploatarea lucrărilor proiectate.
Norme privind apărarea împotriva incendiilor
Pe întreaga perioadă de implementare a proiectului, se vor lua toate măsurile necesare de protecție împotriva posibilității izbucnirii unui eventual incendiu prin punerea în aplicare și respectarea prevederilor:
-
• Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările și completările
ulterioare;
-
• Ordinului nr. 163/2007 al MAI pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor;
-
• Ordinului nr. 712/2005 al MAI modificat prin Ordinul nr. 786/2005 pentru aprobarea Dispozițiilor generale privind instruirea salariaților în domeniul situațiilor de urgență;
-
• Ordinul 786/2005 al MAI privind modificarea și completarea Ordinului MAI nr. 712/2005 pentru aprobarea Dispozițiilor generale privind instruirea salariaților în domeniul situațiilor de urgență;
-
• Ordinului nr. 108/2001 al Ml pentru aprobarea Dispozițiilor generale privind reducerea riscurilor de incendiu generate de încărcări electrostatice - DGPSI-004;
-
• Ordinului nr. 349/2004 al MAI pentru abrogarea și modificarea unor acte normative interne care fac referire la standardele naționale;
-
• HG nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor.
Se vor elimina toate surse de foc, scântei, pe timpul execuției. Se vor monta plăcuțe de avertizare cu inscripția "FUMATUL OPRIT".
Toate materialele combustibile și inflamabile vor fi protejate și amplasate la distanțe corespunzătoare de construcțiile existente, în funcție de tipul materialelor.
La stingerea unui eventual incendiu se vor utiliza mijloacele proprii ale constructorului.
în timpul execuției și exploatării se vor lua toate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
XALL0TEHNIC
Anexe
Anexa 1. Breviar de calcul
Anexa 2. Deviz general
Anexa 3. Devizele obiectelor
Anexa 4. Evaluarea obiectelor
Anexa 5. Eșalonarea investiției
Anexa 6. Costuri de operare
Părți desenate
J
|
Nr. Crt. |
Denumire planșa |
Nr. planșa |
|
Planuri de situație | ||
|
1 |
Plan general, rețele de canalizare ape uzate si pluviala |
PS-00 |
|
2 |
Plan de situație Tronson Tr. P4 |
PS-1 |
|
3 |
Plan de situație Tronson Tr.P1, Tr.P2, Tr.RPI |
PS-2 |
|
4 |
Plan de situație Tronson Tr.M2, Tr.M3, Tr.M4, Tr.RMI, Tr.P5, Tr.P6.1, Tr.P6.2, Tr.P8.2 |
PS-3 |
|
5 |
Plan de situație Tronson Tr.M3, Tr.M4, Tr.P8.1, Tr.P8.2 |
PS-4 |
|
6 |
Plan de situație Tronson Tr.P7.1, Tr.P7.2, Pt.RP2 |
PS-5 |
|
7 |
Plan de situație Tronson Tr.P7.2 |
PS-6 |
|
8 |
Plan de situație Tronson Tr.P3.1, Tr.P3.2 |
PS-7 |
|
9 |
Plan de situație Tronson Tr.P3.2. Tr.P3.3, Tr.P3.4, Tr.P3.5, Tr.M1.Tr.RM2 |
PS-8 |
|
10 |
Plan de situație Tronson Tr.M1, Tr.P3.5, Tr.P3.6, Tr.P3.7 |
PS-9 |
|
Profile longitudinale | ||
|
11 |
Profile longitudinale: Tronson Tr.M1, Tr.M2, Tr.M3, Tr.M4.Tr.RM1.Tr.RM2 |
PL-1 |
|
12 |
Profile longitudinale: Tronson Tr.P1, Tr.P2, Tr.P3.1, Tr.P3.2, Tr.RP3.3, Tr.RP3.4, Tr.RP3.5, Tr.RP3.6, Tr.RP3.7 |
PL-2 |
|
13 |
Profile longitudinale: Tronson Tr.P4, Tr.P5, Tr.P6.1, Tr.P6.2, Tr.RP7.1, Tr.RP7.2, Tr.RP8.1, Tr.RP8.2 |
PL-3 |
ANEXA 1
Breviar de calcul debite apa uzata
Pentru modelarea hidraulica a rețelei de canalizare menajera au fost determinate debitele caracteristice pentru întregul sistem.
Debite caracteristice dimensionare / verificare rețea de canalizare extindere rețele municipiul Arad
populație: 387 locuitori
|
Debitul specific de apă pentru nevoi gospodărești |
qg= |
100 l/om,zi |
|
Coeficientul de variație zilnică |
Kzi = |
1.3 |
|
Coeficientul de variație orară |
Ko = |
2.90 |
|
Nevoi proprii ale sistemului |
Ks = |
1.03 |
|
Coeficient de pierderi in sistemul de alimentare cu |
KP = |
1.27 |
apa
|
Debitul mediu zilnic |
Qzi med “ |
50.62 |
mc/zi |
0.59 |
l/s |
|
Debitul mediu orar |
Qor med “ |
2.11 |
mc/h |
0.59 |
l/s |
|
Debitul maxim zilnic |
Qzi max “ |
65.81 |
mc/zi |
0.76 |
l/s |
|
Debitul maxim orar |
Qor max ” |
7.95 |
mc/h |
2.21 |
l/s |
Debite apa potabila
|
Debitul mediu zilnic |
Qzi med “ |
50.62 |
mc/zi |
0.59 |
l/s |
|
Debitul mediu orar |
Qor med ” |
2.11 |
mc/h |
0.59 |
l/s |
|
Debitul maxim zilnic |
Qzi max “ |
65.81 |
mc/zi |
0.76 |
l/s |
|
Debitul maxim orar |
Q„rma = ^or max |
7.95 |
mc/h |
2.21 |
l/s |
Debite apa uzata
Pentru calcularea debitelor de apa uzata menajera se considera factorul de restitutie egal cu 1 Debitele de apă de canalizare se determină conform SR1846-1/2006 și sunt egale cu cele preluate din sistemul centralizat de alimentare cu apă (coeficient de restituție, 1).
|
Debitul mediu zilnic apa uzata |
Qzi med “ |
50.62 |
mc/zi |
0.59 |
l/s |
|
Debitul mediu orar apa uzata |
Qor med ” |
2.11 |
mc/h |
0.59 |
l/s |
|
Debitul maxim zilnic apa uzata |
Qzi max " |
65.81 |
mc/zi |
0.76 |
l/s |
|
Debitul maxim orar apa uzata |
Qor max " |
7.95 |
mc/h |
2.21 |
l/s |
întocmit
ing.djpL-Xxxxxx Xxxxxxxxxx
/o/ o
*(XALLO TEHNIC)^
S.R.L.
DEBITUL DE CALCUL AL APELOR METEORICE - Bazin Bl Str, Furnicii
Calcului de debit pentru apele meteorice se face conform:
SR 1846-2/2007 - Determinarea debitelor de ape meteorice si
STAS 9470-73 - Ploi maxime, după următorul algoritm:
Qmet= m*Sc*l*Om — formula de calcul al debitului apelor meteorice
|
0.80 |
t ă 40 minute |
|
0.90 |
t > 40 minute |
Suprafața de pe care se colectează apele piuviaIe: | Sc | I Si | 0.02 | hă" :
t=interval de timp, se alege valoarea m=0.80
unde:
|
Qmet |
debitul de calcul al apelor meteorice |
l/s |
|
m |
coeficient adimensional care depinde de capacitatea sistemului de imagazinare a apei meteorice si de durata ploii |
0.80 |
|
Sc |
suprafața bazinului de canalizare aferent secțiunii de calcul |
ha |
|
1 |
intensitatea normata a ploii de calcul |
l/s*ha |
|
Om |
coeficientul mediu de curgere aferent suprafeței bazinului de calcul |
0.77 |
S3=suprafata de pe care se colectează apele pluviale
|
S | |
|
0.02 |
ha |
Str. Lucernei
Calcului de debit pentru apele meteorice se face conform:
SR 1846-2/2007 - Determinarea debitelor de ape meteorice si
STAS 9470-73 - Ploi maxime,
după următorul algoritm:
Qmet= m*Sc*r<Dm — formula de calcul al debitului apelor meteorice
|
m |
0.80 |
t £ 40 minute |
|
0.90 |
t > 40 minute | |
|
Suprafața de pe care se colectează apele p | ||
|
Sc |
ysi |
0.14 | ha |
t=interval de timp, se alege valoarea m=0.80
unde:
|
Qmet |
debitul de calcul al apelor meteorice |
l/s |
|
m |
coeficient adimensional care depinde de capacitatea sistemului de imagazinare a apei meteorice si de durata ploii |
0.80 |
|
Sc |
suprafața bazinului de canalizare aferent secțiunii de calcul |
ha |
|
I |
intensitatea normata a ploii de calcul |
l/s*ha |
|
Om |
coeficientul mediu de curgere aferent suprafeței bazinului de calcul |
0.77 |
S3=suprafata de pe care se colectează apele pluviale
|
S | |
|
0.14 |
ha |
Valoarea intensității normate a ploii se poate face utilizând diagramele conform SR 1846-2/2007 si STAS 9470-73, pentru frecventa 1/5 cu durata ploii de 10min.
I=| 295 | l/s*ha |
Coeficient de curgere aferent suprafeței bazinului de calcul: Om| 0,7~ I
Debitul de calcul al apelor meteorice:
|
Qmet |
28.78 |
l/s |
|
103.62 |
m3/h |
întocmit,
ing.dipl. Xxxxxx Xxxxxxxxxx
Str. Digului
Calcului de debit pentru apele meteorice se face conform:
SR 1846-2/2007 - Determinarea debitelor de ape meteorice si
STAS 9470-73 - Ploi maxime, după următorul algoritm:
Qmet= m‘Sc*rOm — formula de calcul al debitului apelor meteorice
unde:
|
0.80 |
t £ 40 minute |
|
0.90 |
t > 40 minute |
Suprafața de pe care se colectează apele pluviale: | Sc | ISi | 0.19 | ha |
t=interval de timp, se alege valoarea m=0.80
|
Qmet |
debitul de calcul al apelor meteorice |
l/s |
|
m |
coeficient adimensional care depinde de capacitatea sistemului de imagazinare a apei meteorice si de durata ploii |
0.80 |
|
Sc |
suprafața bazinului de canalizare aferent secțiunii de calcul |
ha |
|
I |
intensitatea normata a ploii de calcul |
l/s*ha |
|
<Dm |
coeficientul mediu de curgere aferent suprafeței bazinului de calcul |
0.77 |
S3=suprafata de pe care se colectează apele pluviale
|
S | |
|
0.19 |
ha |
Valoarea intensității normate a ploii se poate face utilizând diagramele conform SR 1846-2/2007 si STAS 9470-73,
|
pentru frecventa |
1/5 |
cu durata ploii de |
10 min. |
|
I l=l |
295 |
l/s*ha | |
Coeficient de curgere aferent suprafeței bazinului de calcul: Om| 0,77 |
Debitul de calcul al apelor meteorice:
|
Qmet |
39.23 |
l/s |
|
141.23 |
m3/h |
Str. Vulturilor
Calcului de debit pentru apele meteorice se face conform:
SR 1846-2/2007 - Determinarea debitelor de ape meteorice si
STAS 9470-73 - Ploi maxime,
după următorul algoritm:
Qmet= m*Sc*T<î)m — formula de calcul al debitului apelor meteorice
m
Supra | Sc
|
0.80 |
t < 40 minute |
|
0.90 |
t > 40 minute |
:ata de pe care se colectează apele pluviaIe: ySi | 0.13 | ha |
t=interval de timp, se alege valoarea m=0.80
unde:
|
Qmet |
debitul de calcul al apelor meteorice |
l/s |
|
m |
coeficient adimensional care depinde de capacitatea sistemului de imagazinare a apei meteorice si de durata ploii |
0.80 |
|
Sc |
suprafața bazinului de canalizare aferent secțiunii de calcul |
ha |
|
I |
intensitatea normala a ploii de calcul |
l/s* ha |
|
<t>m |
coeficientul mediu de curgere aferent suprafeței bazinului de calcul |
0.77 |
S3=suprafata de pe care se colectează apele pluviale
|
S | |
|
0.13 |
ha |
Str. Dr. Augustin Lazar
Calcului de debit pentru apele meteorice se face conform:
SR 1846-2/2007 - Determinarea debitelor de ape meteorice si
STAS 9470-73 - Ploi maxime, după următorul algoritm:
Qmet= m*Sc*r<Dm — formula de calcul al debitului apelor meteorice
unde:
|
Qmet |
debitul de calcul al apelor meteorice |
l/s |
|
m |
coeficient adimensional care depinde de capacitatea sistemului de imagazinare a apei meteorice si de durata ploii |
0.80 |
|
Sc |
suprafața bazinului de canalizare aferent secțiunii de calcul |
ha |
|
I |
intensitatea normata a ploii de calcul |
l/s*ha |
|
Om |
coeficientul mediu de curgere aferent suprafeței bazinului de calcul |
0.77 |
|
m |
0.80 |
t < 40 minute | |
|
0.90 |
t > 40 minute | ||
|
Suprafața de pe care se colectează apele p | |||
|
Sc |
Z Si |
0.05 |
ha |
t=interval de timp, se alege valoarea
S3=suprafata de pe care se colectează apele pluviale
|
S | |
|
0.05 |
ha |
Valoarea intensității normate a ploii se poate face utilizând diagramele conform SR 1846-2/2007 si STAS 9470-73,
|
pentru frecventa |
1/5 |
cu durata ploii de |
10 min |
|
I H |
295 |
! l/s*ha | |
Coeficient de curgere aferent suprafeței bazinului de calcul: Om| 0.77 |
Debitul de calcul al apelor meteorice:
|
Qmet |
10.57 |
l/s |
|
38.05 |
m3/h |
Întocmit, ing.dipl. Xxxxxx Xxxxxxxxxx
*IXALLO TEHNIC) *
Str. Dr. Gheorghe Serban
Calcului de debit pentru apele meteorice se face conform:
SR 1846-2/2007 - Determinarea debitelor de ape meteorice si
STAS 9470-73 - Ploi maxime, după următorul algoritm:
Qmet= m*Sc*ra>m — formula de calcul al debitului apelor meteorice
|
0.80 |
t < 40 minute |
|
0.90 |
t > 40 minute |
Suprafața de pe care se colectează apele pluviale: | Sc "y Si | 0-12 | ha |
t=interval de timp, se alege valoarea m=0.80
unde:
|
Qmet |
debitul de calcul al apelor meteorice |
l/s |
|
m |
coeficient adimensional care depinde de capacitatea sistemului de imagazinare a apei meteorice si de durata ploii |
0.80 |
|
Sc |
suprafața bazinului de canalizare aferent secțiunii de calcul |
ha |
|
1 |
intensitatea normata a ploii de calcul |
i/s*ha |
|
Om |
coeficientul mediu de curgere aferent suprafeței bazinului de calcul |
0.77 |
S3-suprafata de pe care se colectează apele pluviale
|
S | |
|
0.12 |
ha |
întocmit, ing.dipl. Xxxxxx Xxxxxxxxxx
\cp\ S-R-L- ►"’/oV
Str. Dumitru Bagdazar
Calcului de debit pentru apele meteorice se face conform:
SR 1846-2/2007 - Determinarea debitelor de ape meteorice si
STAS 9470-73 - Ploi maxime,
după următorul algoritm:
Qmet= m*Sc*l*<t>m — formula de calcul al debitului apelor meteorice
|
m |
0.80 |
t < 40 minute | |
|
0.90 |
t > 40 minute | ||
|
Suprafața de pe care se colectează apele p | |||
|
Sc |
ISi |
0.34 |
ha |
t=interval de timp, se alege valoarea m=0.80
unde:
|
Qmet |
debitul de calcul al apelor meteorice |
l/s |
|
m |
coeficient adimensional care depinde de capacitatea sistemului de imagazinare a apei meteorice si de durata ploii |
0.80 |
|
Sc |
suprafața bazinului de canalizare aferent secțiunii de calcul |
ha |
|
I |
intensitatea normata a ploii de calcul |
l/s*ha |
|
Om |
coeficientul mediu de curgere aferent suprafeței bazinului de calcul |
0.77 |
S3=su
|
S | |
|
0.34 |
ha |
de pe care se colectează apele pluviale
Valoarea intensității normate a ploii se poate face utilizând diagramele conform SR 1846-2/2007 si STAS 9470-73,
|
pentru frecventa |
1/5 |
cu durata ploii de |
10 min |
|
I l=l |
295 |
l/s*ha | |
Coeficient de curgere aferent suprafeței bazinului de calcul: Om| 0.77 l
Debitul de calcul al apelor meteorice:
|
Qmet |
69.60 |
l/s |
|
250.56 |
m3/h |
Str. Mihail Marcus
Calcului de debit pentru apele meteorice se face conform:
SR 1846-2/2007 - Determinarea debitelor de ape meteorice si
STAS 9470-73 - Ploi maxime,
după următorul algoritm:
Qmet= m*Sc*l*<Dm — formula de calcul al debitului apelor meteorice
|
0.80 |
t s 40 minute |
|
0.90 |
t > 40 minute |
Suprafața de pe care se colectează apele pluviaIe: | Sc y Si I 0.19 I ha I
t=interval de timp, se alege valoarea m=0.80
unde:
|
Qmet |
debitul de calcul al apelor meteorice |
l/s |
|
m |
coeficient adimensional care depinde de capacitatea sistemului de imagazinare a apei meteorice si de durata ploii |
0.80 |
|
Sc |
suprafața bazinului de canalizare aferent secțiunii de calcul |
ha |
|
1 |
intensitatea normata a ploii de calcul |
l/s*ha |
|
Om |
coeficientul mediu de curgere aferent suprafeței bazinului de calcul |
0.77 |
S3=suprafata de pe care se colectează apele pluviale
|
S | |
|
0.19 |
ha |
Valoarea intensității normate a ploii se poate face utilizând diagramele conform SR 1846-2/2007 si STAS 9470-73,
|
pentru frecventa |
1/5 |
cu durata |
ploii de |
10 min. |
|
l=l |
295 |
l/s*ha |
Coeficient de curgere aferent suprafeței bazinului de calcul:
<Pm| 0.77 |
Debitul de calcul al apelor meteorice:______
|
Qmet |
38.22 |
l/s |
|
137.58 |
m3/h |
întocmit, ing.dipl. D
XALLO TEHNIC *
Centralizator statii de pompare apa uzata/pluviale
|
Centralizator SP-ri |
NR. CRT. |
SPAU |
Debit intrare SPAU [l/s] |
COTA TEREN [m] |
COTA AX CONDUCTA REFULARE [m] |
CHESON |
INTRARE |
IEȘIRE |
SPAU | ||||||||||
|
Diametru cheson 0 [m] |
Adincime cheson aleasa H [m] |
Adâncime cheson H [m] |
Volum util SPAU [mc] |
Diametru conducta intrare 0 [mm] |
Adâncime conducta intrare [m] |
Diametru conducta refulare 0 [mm] |
Lungime conducta refulare [m] |
Nr. Pompe [A+R] |
Q pompa [l/s] |
H pompa calcul [m] |
H pompa ales [m] |
Cota nivel minim in cheson [m] |
Cota nivel maxim in cheson [m] | ||||||
|
1 |
SPM1 |
2.50 |
113.36 |
111.70 |
1.20 |
6.20 |
6.16 |
1.35 |
250 |
3.77 |
75 |
79.00 |
2.00 |
2.50 |
4.32 |
5.00 |
108.20 |
109.39 | |
|
2 |
SPM2 |
2.50 |
111.71 |
110.59 |
1.20 |
6.80 |
6.71 |
1.35 |
250 |
4.32 |
75 |
18.00 |
2.00 |
2.50 |
4.94 |
5.00 |
106.00 |
107.19 | |
|
3 |
SPP1 |
28.78 |
108.77 |
107.60 |
3.00 |
4.60 |
4.53 |
8.63 |
400 |
2.11 |
160 |
188.00 |
3.00 |
14.39 |
6.08 |
8.00 |
105.24 |
106.46 | |
|
4 |
SPP2 |
69.60 |
112.64 |
111.62 |
3.00 |
5.00 |
4.93 |
8.35 |
400 |
2.55 |
250 |
17.00 |
3.00 |
34.80 |
4.00 |
5.00 |
108.71 |
109.89 | |
|
SPM SPP |
statie de pompare ape uzate menajere statie de pompare ape pluviale |
|
Breviar de calcul statie de pompare si conducta de refulare pentru: | ||
|
SPM 1 | ||
|
Debit statie de pompare Qc = Qo.max |
l/s |
2.5 |
|
Număr de pompe: |
buc |
2 |
|
Număr de pompe in funcțiune: |
buc |
1 |
|
Număr de pompe de rezerva (instalate): |
buc |
1 |
|
Debit necesar pe pompa in funcțiune (Q1p): |
l/s |
2.50 |
|
Debit necesar pe pompa in funcțiune (Q1p): |
m3/h |
9.00 |
|
Debit necesar total (Qtp): |
l/s |
2.50 |
|
Debit necesar total (Qtp): |
m3/h |
9.00 |
|
1.1.Pierderi liniare de presiune conducta refulare HDPE | ||
|
Debit de dimensionare al conductei (Q): |
m3/s |
0.0025 |
|
Tip conducta: |
- |
secțiune circulara |
|
Material conexiune: |
- |
PEID |
|
Clasa de presiune: |
bar |
10 |
|
Tip fuid vehiculat: |
apa uzata menajera | |
|
Lungime conducta (L): |
m |
79 |
|
Diametru exterior conducta (DeXr): |
mm |
75 |
|
Grosime perete conducta (t): |
mm |
4.5 |
|
Diametru interior conducta (Dint): |
mm |
66.0 |
|
Aria secțiunii transversale (As): |
m2 |
0.0034 |
|
Viteza medie pe secțiune (v): |
m/s |
0.731 |
|
Coeficient K |
- |
0.85 |
|
Coeficientul Hazen-Williams (CHW-j): |
- |
150 |
|
Pierdere de presiune liniara (hpdist): hpdist=Lx[(vxK-1xCHW-1)x(4xDint-1)0,63]1/0,54 |
mH20 |
0.670 |
|
1.2.Pierderi de presiune locale conducta refulare | ||
|
Coeficient pierdere locala de presiune - cot 90°(xc2): |
- |
0.25 |
|
Număr de coturi la 90°: |
buc |
1 |
|
Coeficient pierdere locala de presiune - robinet cu clapeta de reținere (xcr): |
- |
2.2 |
|
Număr de clapeti de reținere: |
buc |
2 |
|
Coeficient pierdere locala de presiune - vana cu cutit (xvc): |
- |
0.2 |
|
Număr vane cu cutit: |
buc |
3 |
|
Pierdere locala de presiune: hp|OC=S(niXXi)xv2/(2xg) |
mH20 |
0.143 |
|
Pierderea de presiune totala pe conducta de refulare: hpt0t=hpdist+hp|0C |
mH20 |
0.813 |
|
Cota teren la SP: |
m |
113.36 |
|
Diametru conducta de intrare |
mm |
250 |
|
Cota radier conducta intrare (Cr) |
m |
109.59 |
|
Adincime radier conducta intrare (hf): |
m |
3.77 |
|
Diferența de cota geodezica intre cota radier conducta si nivelul maxim (Dhrez): |
m |
0.2 |
|
Cota nivel max apa in (Cnivamax): CT-hr-Dhrez |
m |
109.39 |
|
Timp de retentie |
min |
9.00 |
|
Volum de retentie |
m |
1.35 |
|
Adâncime utila (hu): 10 minute |
m |
1.19 |
|
Adâncime imersare pompa (Dhimp): |
m |
1.0 |
|
Adâncime cheson (Hche): Hchs=hr+Dhrez+hu+Dhimp |
m |
6.16 |
|
Cota radier interior (CR): CT- Hche |
m |
107.20 |
|
Diametru cheson (Dche): |
m |
1.2 |
|
Volum util cheson (Vu): Vu = hu x tt x Dche /4 |
^3 m |
1.35 |
|
Cota nivel min apa (Cnivamin): Cnivartlin=CR+Dhimp |
m |
108.20 |
|
Timp de golire (Tg): T9=(Vu/Q1p)x60 |
min |
9.00 |
|
Durata maxima a unui ciclu (oprire-pornire) (Tcmax): Tcmax=4xTg |
min |
36.00 |
|
Număr minim de opriri-porniri/ora (Nmin): Nmin=60/Tcmax |
- |
2.00 |
|
Durata minima a unui ciclu (oprire-pornire) (Tcmin): Tcmin=2xTg |
min |
18.00 |
|
Număr maxim de opriri-porniri/ora (Nmax): Nmax=60/Tcmin |
- |
4.00 |
|
Cota ax conducta la intrare in cămin (in care refulează pompa din SP) (Cax): |
m |
111.7 |
|
Diferența maxima de cota geodezica (Hgmax): Cax-Cnivamin |
m |
3.50 |
|
înălțime de pompare necesara (Hp): Hp=Hgmax+hptot |
mea |
4.318 |
|
Debit necesar pe pompa - selectat (Q1p): |
m3/h |
9.00 |
|
Înălțime de pompare (Hp.nec), selectat: |
mea |
5.00 |
|
Verificare | ||
|
Cota piezometrica SP (Cp): Cp=Cnivamin+Hp nec |
mea |
113.20 |
|
Cp - Cax- hptot> 0 |
mea |
0.68 |
|
Breviar de calcul statie de pompare si conducta de refulare pentru: | ||
|
SPM 2 | ||
|
Debit statie de pompare Qc = Qo.max |
l/s |
2.5 |
|
Număr de pompe: |
buc |
2 |
|
Număr de pompe in funcțiune: |
buc |
1 |
|
Număr de pompe de rezerva (instalate): |
buc |
1 |
|
Debit necesar pe pompa in funcțiune (Q1p): |
l/s |
2.50 |
|
Debit necesar pe pompa in funcțiune (Q1p): |
m3/h |
9.00 |
|
Debit necesar total (Qtp): |
l/s |
2.50 |
|
Debit necesar total (Qtp): |
m3/h |
9.00 |
|
1.1.Pierderi liniare de presiune conducta refulare HDPE | ||
|
Debit de dimensionare al conductei (Q): |
m3/s |
0.0025 |
|
Tip conducta: |
- |
secțiune circulara |
|
Material conexiune: |
- |
PEID |
|
Clasa de presiune: |
bar |
10 |
|
Tip fuid vehiculat: |
apa uzata menajera | |
|
Lungime conducta (L): |
rn |
18 |
|
Diametru exterior conducta (DeXr): |
mm |
75 |
|
Grosime perete conducta (t): |
mm |
4.5 |
|
Diametru interior conducta (Dint): |
mm |
66.0 |
|
Aria secțiunii transversale (As): |
„2 m |
0.0034 |
|
Viteza medie pe secțiune (v): |
m/s |
0.731 |
|
Coeficient K |
- |
0.85 |
|
Coeficientul Hazen-Williams (CHW^: |
- |
150 |
|
Pierdere de presiune liniara (hpdist): hpdist=Lx[(vxK-1xCHW-1)x(4xDint-1)0,63]1/0,54 |
mH20 |
0.153 |
|
1.2.Pierderi de presiune locale conducta refulare | ||
|
Coeficient pierdere locala de presiune - cot 90°(xc2): |
- |
0.25 |
|
Număr de coturi la 90°: |
buc |
8 |
|
Coeficient pierdere locala de presiune - robinet cu clapeta de reținere (xcr): |
- |
2.2 |
|
Număr de clapeti de reținere: |
buc |
2 |
|
Coeficient pierdere locala de presiune - vana cu cutit (xvc): |
- |
0.2 |
|
Număr vane cu cutit: |
buc |
3 |
|
Pierdere locala de presiune: hp|OC=S(nixxi)xv2/(2xg) |
mH20 |
0.191 |
|
Pierderea de presiune totala pe conducta de refulare: hptot=hpdist+hpioc |
mH20 |
0.343 |
|
Cota teren ia SP: |
m |
111.71 |
|
Diametru conducta de intrare |
mm |
250 |
|
Cota radier conducta intrare (Cr) |
m |
107.39 |
|
Adincime radier conducta intrare (hr): |
m |
4.32 |
|
Diferența de cota geodezica intre cota radier conducta si nivelul maxim (Dhfez): |
m |
0.2 |
|
Cota nivel max apa in (Cnivamax): CT-hr-Dhrez |
m |
107.19 |
|
Timp de retentie |
min |
9.00 |
|
Volum de retentie |
3 m |
1.35 |
|
Adâncime utila (hu): 10 minute |
m |
1.19 |
|
Adâncime imersare pompa (Dhimp): |
m |
1.0 |
|
Adâncime cheson (Hche): Hche=hr+Dhfez+hu+Dhimp |
m |
6.71 |
|
Cota radier interior (CR): CT- Hche |
m |
105.00 |
|
Diametru cheson (Dche): |
m |
1.2 |
|
Volum util cheson (Vu): Vu=huxnx Dche2/4 |
m |
1.35 |
|
Cota nivel min apa (CnjVamjn). Cn;va mjn—CR+Dhjmp |
m |
106.00 |
|
Timp de golire (Tg): Tg=(Vu/Q1p)x60 |
min |
9.00 |
|
Durata maxima a unui ciclu (oprire-pornire) (Tcmax): Tcmax=4xTg |
min |
36.00 |
|
Număr minim de opriri-porniri/ora (Nmin): Nmjn=60/Tc max |
- |
2.00 |
|
Durata minima a unui ciclu (oprire-pornire) (Tcmin): Tcmin=2xTg |
min |
18.00 |
|
Număr maxim de opriri-porniri/ora (Nmax): Nmax=60/Tcmin |
- |
4.00 |
|
Cota ax conducta la intrare in cămin (in care refulează pompa din SP) (Cax): |
m |
110.59 |
|
Diferența maxima de cota geodezica (Hgmax): Cax-Cnivamin |
m |
4.59 |
|
înălțime de pompare necesara (Hp): Hp=Hgmax+hptot |
mea |
4.938 |
|
Debit necesar pe pompa - selectat (Q1p): |
m3/h |
9.00 |
|
înălțime de pompare (Hp.nec), selectat: |
mea |
5.00 |
|
Verificare | ||
|
Cota piezometrica SP (Cp): Cp=Cnivamin+Hpnec |
mea |
111.00 |
|
Cp * Cax - hptot > 0 |
mea |
0.06 |
|
Breviar de calcul statie de pompare si conducta de refulare pentru: | ||
|
SPP 1 | ||
|
Debit statie de pompare Qc = Qo.max |
l/s |
28.78 |
|
Număr de pompe: |
buc |
3 |
|
Număr de pompe in funcțiune: |
buc |
2 |
|
Număr de pompe de rezerva (instalate): |
buc |
1 |
|
Debit necesar pe pompa in funcțiune (Q1p): |
l/s |
14.39 |
|
Debit necesar pe pompa in funcțiune (Q1 p): |
m3/h |
51.80 |
|
Debit necesar total (Qtp): |
l/s |
28.78 |
|
Debit necesar total (Qtp): |
m3/h |
103.61 |
|
1.1.Pierderi liniare de presiune conducta refulare HDPE | ||
|
Debit de dimensionare al conductei (Q): |
m3/s |
0.02878 |
|
Tip conducta: |
- |
secțiune circulara |
|
Material conexiune: |
- |
PEID |
|
Clasa de presiune: |
bar |
10 |
|
Tip fuid vehiculat: |
apa uzata menajera | |
|
Lungime conducta (L): |
m |
188 |
|
Diametru exterior conducta (DeXT): |
mm |
160 |
|
Grosime perete conducta (t): |
rnm |
6.2 |
|
Diametru interior conducta (Dint): |
mm |
147.6 |
|
Aria secțiunii transversale (As): |
2 m |
0.0171 |
|
Viteza medie pe secțiune (v): |
m/s |
1.683 |
|
Coeficient K |
- |
0.85 |
|
Coeficientul Hazen-Williams (CHW^: |
- |
150 |
|
Pierdere de presiune liniara (hpdist): hpdist=Lx[(vxK-1xCHW-1)x(4xDint-1)0,63]1/0,54 |
mH20 |
2.921 |
|
1.2.Pierderi de presiune locale conducta refulare | ||
|
Coeficient pierdere locala de presiune - cot 90°(xc2): |
- |
0.25 |
|
Număr de coturi la 90°: |
buc |
2 |
|
Coeficient pierdere locala de presiune - robinet cu clapeta de reținere (xcr): |
- |
2.2 |
|
Număr de clapeti de reținere: |
buc |
2 |
|
Coeficient pierdere locala de presiune - vana cu cutit (xvc): |
- |
0.2 |
|
Număr vane cu cutit: |
buc |
3 |
|
Pierdere locala de presiune: hp|OC=S(nixxi)xv2/(2xg) |
mH20 |
0.794 |
|
Pierderea de presiune totala pe conducta de refulare: hpt0t=hpdist+hp|0C |
mH2O |
3.715 |
|
Cota teren la SP: |
m |
108.77 |
|
Diametru conducta de intrare |
mm |
400 |
|
Cota radier conducta intrare (Cr) |
m |
106.66 |
|
Adincime radier conducta intrare (hr): |
m |
2.11 |
|
Diferența de cota geodezica intre cota radier conducta si nivelul maxim (Dhr„): |
m |
0.2 |
|
Cota nivel max apa in (Cniva max): CT-hr-Dhrez |
m |
106.46 |
|
Timp de retentie |
min |
5.00 |
|
Volum de retentie |
^3 m |
8.63 |
|
Adâncime utila (hu): 10 minute |
m |
1.22 |
|
Adâncime imersare pompa (Dhimp): |
m |
1.0 |
|
Adâncime cheson <Hche): Hche=hr+Dhrez+hu+Dhimp |
m |
4.53 |
|
Cota radier interior (CR): CT- Hche |
m |
104.24 |
|
Diametru cheson (Dche): |
m |
3 |
|
Volum util cheson (Vu): Vu= hux nx Dche2/4 |
,3 m |
8.63 |
|
Cota nivel min apa (Cnivamin): Cnivamin=CR+Dhimp |
m |
105.24 |
|
Timp de golire (Tg): Tg=(Vu/Q1p)x60 |
min |
5.00 |
|
Durata maxima a unui ciclu (oprire-pornire) (Tcmax): Tcmax=4xTg |
min |
20.00 |
|
Număr minim de opriri-porniri/ora (Nmin): Nmîn=60/Tcmax |
- |
3.00 |
|
Durata minima a unui ciclu (oprire-pornire) (Tcmin): Tcrnin=2xTg |
min |
10.00 |
|
Număr maxim de opriri-porniri/ora (Nmax): Nmax=60/Tcmin |
- |
6.00 |
|
Cota ax conducta la intrare in cămin (in care refulează pompa din SPAU) (Cax): |
m |
107.6 |
|
Diferența maxima de cota geodezica (Hgmax): Cax-Cnivamin |
m |
2.36 |
|
înălțime de pompare necesara (Hp): Hp=Hgmax+hptot |
mea |
6.077 |
|
Debit necesar pe pompa - selectat (Qip): |
m3/h |
51.80 |
|
înălțime de pompare (Hp.nec), selectat: |
mea |
8.00 |
|
Verificare | ||
|
Cota piezometrica SP (Cp): Cp=Cnivamin+Hp nec |
mea |
113.24 |
|
Cp - Cax - hptol > 0 |
mea |
1.92 |
întocmit
|
Breviar de calcul statie de pompare si conducta de refulare pentru: | ||
|
SPP 2 | ||
|
Debit statie de pompare Qc = Qo.max |
l/s |
69.6 |
|
Număr de pompe: |
buc |
3 |
|
Număr de pompe in funcțiune: |
buc |
2 |
|
Număr de pompe de rezerva (instalate): |
buc |
1 |
|
Debit necesar pe pompa in funcțiune (Q1p): |
l/s |
34.80 |
|
Debit necesar pe pompa in funcțiune (Q1p): |
m3/h |
125.28 |
|
Debit necesar total (Qtp): |
l/s |
69.60 |
|
Debit necesar total (Qtp): |
m3/h |
250.56 |
|
1.1.Pierderi liniare de presiune conducta refulare HDPE | ||
|
Debit de dimensionare al conductei (Q): |
m3/s |
0.0696 |
|
Tip conducta: |
- |
secțiune circulara |
|
Material conexiune: |
- |
PEID |
|
Clasa de presiune: |
bar |
10 |
|
Tip fuid vehiculat: |
apa uzata menajera | |
|
Lungime conducta (L): |
m |
17 |
|
Diametru exterior conducta (DeXT): |
mm |
250 |
|
Grosime perete conducta (t): |
mm |
14.8 |
|
Diametru interior conducta (Dint): |
mm |
220.4 |
|
Aria secțiunii transversale (As): |
m2 |
0.0381 |
|
Viteza medie pe secțiune (v): |
m/s |
1.825 |
|
Coeficient K |
- |
0.85 |
|
Coeficientul Hazen-Williams (CHWJ: |
- |
150 |
|
Pierdere de presiune liniara (hpdist): hpdist=Lx[(vxK-1xCHW-1)x(4xDint-1)0,63]1/0,54 |
mH20 |
0.192 |
|
1.2.Pierderi de presiune locale conducta refulare | ||
|
Coeficient pierdere locala de presiune - cot 90°(xc2): |
- |
0.25 |
|
Număr de coturi la 90°: |
buc |
2 |
|
Coeficient pierdere locala de presiune - robinet cu clapeta de reținere (xcr): |
- |
2.2 |
|
Număr de clapeti de reținere: |
buc |
2 |
|
Coeficient pierdere locala de presiune - vana cu cutit (xvc): |
- |
0.2 |
|
Număr vane cu cutit: |
buc |
2 |
|
Pierdere locala de presiune: hp|OC=S(nixxi)xv2/(2xg) |
mH20 |
0.900 |
|
Pierderea de presiune totala pe conducta de refulare: hpt0t=hpdist+hp|0C |
mH20 |
1.092 |
|
Cota teren la SP: |
m |
112.64 |
|
Diametru conducta de intrare |
mm |
400 |
|
Cota radier conducta intrare (Cr) |
m |
110.09 |
|
Adincime radier conducta intrare (hr): |
m |
2.55 |
|
Diferența de cota geodezica intre cota radier conducta si nivelul maxim (Dhrez): |
m |
0.2 |
|
Cota nivel max apa in (Cnivamax): CT-hr-Dhrez |
m |
109.89 |
|
Timp de retentie |
min |
2.00 |
|
Volum de retentie |
m3 |
8.35 |
|
Adâncime utila (hu): 10 minute |
m |
1.18 |
|
Adâncime imersare pompa (Dhimp): |
m |
1.0 |
|
Adâncime cheson <Hche): Hche=hr+Dhrez+hu+Dhimp |
m |
4.93 |
|
Cota radier interior (CR): CT- Hche |
m |
107.71 |
|
Diametru cheson (Dche): |
m |
3 |
|
Volum util cheson (Vu): Vu=huxnx Dche2/4 |
—3 m |
8.35 |
|
Cota nivel min apa (Cnivamin): Cnivamin=CR+Dhimp |
m |
108.71 |
|
Timp de golire (Tg): Tg=(Vu/Q1p)x60 |
min |
2.00 |
|
Durata maxima a unui ciclu (oprire-pornire) (Tcmax): Tcmax=4xTg |
min |
8.00 |
|
Număr minim de opriri-porniri/ora (Nmin): Nmin=60/Tc max |
- |
8.00 |
|
Durata minima a unui ciclu (oprire-pornire) (Tcmin): Tcmin=2xTg |
min |
4.00 |
|
Număr maxim de opriri-porniri/ora (Nmax): Nmax=60/Tcmjn |
- |
15.00 |
|
Cota ax conducta la intrare in cămin (in care refulează pompa din SPAU) (Cax): |
m |
111.62 |
|
Diferența maxima de cota geodezica (Hgmax): Cax-Cniva mjn |
m |
2.91 |
|
înălțime de pompare necesara (Hp): Hp=Hgmax+hptot |
mea |
4.004 |
|
Debit necesar pe pompa - selectat (Q1p): |
m3/h |
125.28 |
|
înălțime de pompare (Hp.nec), selectat: |
mea |
5.00 |
|
Verificare | ||
|
Cota piezometrica SP (Cp): Cp=Cniva mln+Hpnec |
mea |
113.71 |
|
■ Cax - hptot > 0 |
mea |
1.00 |
întocmit
ANEXA 2
DEVIZ GENERAL
|
al obiectivului de investitii | ||||
|
SF REȚELE DE CANALIZARE APE UZATE SI CANALIZARE PLUVIALA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT | ||||
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare fără TVA |
TVA |
Valoare cu TVA |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
CAPITOLUL 1- Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului | ||||
|
1.1. |
Obținerea terenului |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
1.2. |
Amenajarea terenului |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
1.3. |
Amenajări pentru protecția mediului și aducera la starea inițială |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
1.4. |
Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităților |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
TOTAL CAPITOL 1 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
CAPITOLUL 2- Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții | ||||
|
TOTAL CAPITOL 2 |
59,052.000 |
11,219.880 |
70,271.880 | |
|
CAPITOLUL 3- Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică | ||||
|
3.1. |
Studii |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
3.1.1. |
Studii de teren |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
3.1.2. |
Raport privind impactul asupra mediului |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
3.1.3. |
Alte studii specifice |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
3.2. |
Documentații-suport și cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri și autorizații |
11,810.203 |
2,243.939 |
14,054.142 |
|
3.3. |
Expertizare tehnică |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
3.4. |
Certificarea performanței energetice și auditul energetic al clădirilor |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
3.5. |
Proiectare |
184,500.000 |
35,055.000 |
219,555.000 |
|
3.5.1. |
temă de proiectare |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
3.5.2. |
studiu de prefezabilitate |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
3.5.3. |
studiu de fezabilitate/documentatie de avizare a lucrărilor de intervenții și deviz general |
55,000.000 |
10,450.000 |
65,450.000 |
|
3.5.4. |
documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor |
10,000.000 |
1,900.000 |
11,900.000 |
|
3.5.5. |
verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție |
4,500.000 |
855.000 |
5,355.000 |
|
3.5.6. |
proiect tehnic si detalii de execuție |
115,000.000 |
21,850.000 |
136,850.000 |
|
3.6. |
Organizarea procedurilor de achiziție |
4,000.000 |
760.000 |
4,760.000 |
|
3.7. |
Consultanță |
65,000.000 |
12,350.000 |
77,350.000 |
|
3.7.1. |
managementul de proiect pentru obiectivul de investiții |
65,000.000 |
12,350.000 |
77,350.000 |
|
3.7.2. |
auditul financiar |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
3.8. |
Asistență tehnică |
39,525.508 |
7,509.847 |
47,035.354 |
|
3.8.1. |
asistență tehnică din partea proiectantului |
10,000.000 |
1,900.000 |
11,900.000 |
|
3.8.1.1 |
pe perioada de execuție a lucrărilor |
6,000.000 |
1,140.000 |
7,140.000 |
|
3.8.1.2 |
pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către Inspectoratul de Stat în Construcții |
4,000.000 |
760.000 |
4,760.000 |
|
3.8.2. |
dirigenție de șantier |
29,525.508 |
5,609.847 |
35,135.354 |
|
TOTAL CAPITOL 3 |
304,835.711 |
57,918.785 |
362,754.496 | |
întocmit
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare fără TVA |
TVA |
Valoare cu TVA |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
CAPITOLUL 4- Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1. |
Construcții și instalații |
5,328,606.430 |
1,012,435.222 |
6,341,041.652 |
|
4.2. |
Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
52,408.650 |
9,957.644 |
62,366.294 |
|
4.3. |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu montaj |
524,086.500 |
99,576.435 |
623,662.935 |
|
4.4. |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
4.5. |
Dotări |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
4.6. |
Active necorporale |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
TOTAL CAPITOL 4 |
5,905,101.580 |
1,121,969.300 |
7,027,070.880 | |
|
CAPITOLUL 5- Alte cheltuieli | ||||
|
5.1. |
Organizare de șantier |
132,864.786 |
25,244.309 |
158,109.095 |
|
5.1.1. |
Lucrări de construcții |
88,576.524 |
16,829.540 |
105,406.063 |
|
5.1.2. |
Cheltuieli conexe organizării șantierului |
44,288.262 |
8,414.770 |
52,703.032 |
|
5.2. |
Comisioane, cote, taxe, costul creditului |
60,815.080 |
0.000 |
60,815.080 |
|
5.2.1. |
Comisioanele și dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
5.2.2. |
Cota aferentă ISC pentru controlul calității lucrărilor de construcții |
27,643.218 |
0.000 |
27,643.218 |
|
5.2.3. |
Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și pentru autorizarea lucrărilor de construcții |
5,528.644 |
0.000 |
5,528.644 |
|
5.2.4. |
Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC |
27,643.218 |
0.000 |
27,643.218 |
|
5.2.5. |
Taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/desființare |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
5.3. |
Cheltuieli diverse și neprevăzute |
61,881.791 |
11,757.540 |
73,639.331 |
|
5.4. |
Cheltuieli pentru informare și publicitate |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
TOTAL CAPITOL 5 |
255,561.656 |
37,001.850 |
292,563.506 | |
|
CAPITOLUL 6- Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste | ||||
|
6.1. |
Pregătirea personalului de exploatare |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
6.2. |
Probe tehnologice și teste |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
TOTAL CAPITOL 6 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
TOTAL GENERAL |
6,524,550.947 |
1,228,109.815 |
7,752,660.762 | |
|
Din care C+M |
5,528,643.604 |
1,050,442.285 |
6,579,085.888 | |
In preturi la data de 08.08.2022; 1 Euro= 4,9210 Lei, curs BNR
Data 8/8/2022
Beneficiar/ Investitor
ing.dL
întocmit
iei Dorofteese
fo/ o 3
* XALLO TEHNIC]
S.R.L.
ANEXA 3.1
DEVIZUL OBIECTULUI NR.1
Rețea de canalizare ape uzate
XALLO TW
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare fără TVA |
TVA |
Valoare cu TVA |
|
lei |
Iei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap. 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1. |
CONSTRUCȚII SI INSTALAȚII | |||
|
4.1.1. |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
390,530.56 |
74,200.81 |
464,731.37 |
|
4.1.2. |
Rezistență |
248,018.40 |
47,123.50 |
295,141.90 |
|
4.1.3. |
Arhitectură |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.1.4. |
Instalații electrice |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.1.5. |
Instalații hidrotehnice |
844,911.10 |
160,533.11 |
1,005,444.20 |
|
4.1.6. |
instalații de încălzire, ventilație, climatizare, PSI, radio-tv, intranet |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.1.7. |
Instalații de alimentare cu gaze naturale |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.1.8. |
Instalații de telecomunicații |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
TOTAL I- subcapitol 4.1 |
1,483,460.06 |
281,857.41 |
1,765,317.47 | |
|
4.2. |
Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
22,636.60 |
4,300.95 |
26,937.55 |
|
TOTAL II- subcapitol 4.2 |
22,636.60 |
4,300.95 |
26,937.55 | |
|
4.3. |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj |
226,366.00 |
43,009.54 |
269,375.54 |
|
4.4. |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.5. |
Dotări |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.6. |
Active necorporale |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
TOTAL III- subcapitol 4.3+4.4+4.5+4.6 |
226,366.00 |
43,009.54 |
269,375.54 | |
|
TOTAL DEVIZ PE OBIECT (TOTAL l+ TOTAL 11+ TOTAL III) |
1,732,462.66 |
329,167.90 |
2,061,630.56 | |
ANEXA 3.2
DEVIZUL OBIECTULUI NR.2
Rețea de canalizare ape pluviale
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare fără TVA |
TVA |
Valoare cu TVA |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap. 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1. |
CONSTRUCȚII SI INSTALAȚII | |||
|
4.1.1. |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
1,523,246.34 |
289,416.80 |
1,812,663.14 |
|
4.1.2. |
Rezistență |
330,691.20 |
62,831.33 |
393,522.53 |
|
4.1.3. |
Arhitectură |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.1.4. |
Instalații electrice |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.1.5. |
Instalații hidrotehnice |
1,991,208.84 |
378,329.68 |
2,369,538.51 |
|
4.1.6. |
Instalații de încălzire, ventilație, climatizare, PSI, radio-tv, intranet |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.1.7. |
Instalații de alimentare cu gaze naturale |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.1.8. |
Instalații de telecomunicații |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
TOTAL I- subcapitol 4.1 |
3,845,146.38 |
730,577.81 |
4,575,724.19 | |
|
4.2. |
Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
29,772.05 |
5,656.69 |
35,428.74 |
|
TOTAL 11- subcapitol 4.2 |
29,772.05 |
5,656.69 |
35,428.74 | |
|
4.3. |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj |
297,720.50 |
56,566.90 |
354,287.40 |
|
4.4. |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.5. |
Dotări |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.6. |
Active necorporale |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
TOTAL III- subcapitol 4.3+4.4+4.5+4.6 |
297,720.50 |
56,566.90 |
354,287.40 | |
|
TOTAL DEVIZ PE OBIECT (TOTAL 1+ TOTAL 11+ TOTAL III) |
4,172,638.93 |
792,801.40 |
4,965,440.32 | |
întocmit
ing.dipl. Daniei Dorofteese
ANEXA 3.3
DEVIZUL OBIECTULUI NR.3
Alimentare cu energie electrica
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare fără TVA |
TVA |
Valoare cu TVA |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap. 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1. |
CONSTRUCȚII SI INSTALAȚII | |||
|
4.1.1. |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
4.1.2. |
Rezistență |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
4.1.3. |
Arhitectură |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
4.1.4. |
Instalații electrice |
59,052.000 |
11,219.880 |
70,271.880 |
|
4.1.5. |
Instalații hidrotehnice |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
4.1.6. |
Instalații de încălzire, ventilație, climatizare, PSI, radio-tv, intranet |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
4.1.7. |
Instalații de alimentare cu gaze naturale |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
4.1.8. |
Instalații de telecomunicații |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
TOTAL 1- subcapitol 4.1 |
59,052.000 |
11,219.880 |
70,271.880 | |
|
4.2. |
Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
0.000 |
0.000 |
0.001 |
|
TOTAL II- subcapitol 4.2 |
0.000 |
0.000 |
0.001 | |
|
4.3. |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
4.4. |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
4.5. |
Dotări |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
4.6. |
Active necorporale |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
TOTAL III- subcapitol 4.3+4.4+4.5+4.6 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
TOTAL DEVIZ PE OBIECT (TOTAL l+ TOTAL ll+ TOTAL III) |
59,052.000 |
11,219.880 |
70,271.881 | |
întocmit ing.dipkQaniel Dorofteese
Va sBL--cyW
ww
ANEXA 4.1.1
EVALUAREA OBIECTULUI NR.1.1
Rețea canalizare ape uzate strada Digului
|
Nr. |
Specificație |
Cant. |
UM |
Preț unitar [Euro] |
Preț total [Mii euro] |
Preț total [Mii lei] |
|
1. |
Lucrări de construcții și instalații | |||||
|
1.1 |
Lucrări terasamente | |||||
|
Lucrări terasamente pentru cămin stație de pompare |
1 |
lot |
700 |
0.700 |
3.445 | |
|
1.2 |
Conducte canalizare | |||||
|
Rețea de canalizare din tuburi de PVC, SN8 D250 mm |
675 |
m |
67 |
45.225 |
222.552 | |
|
Rețea de canalizare din tuburi de PEID, PN 10 D90 mm |
18 |
m |
42 |
0.756 |
3.720 | |
|
1.3 |
Cămine de vizitare | |||||
|
Cămine de vizitare DNIOOOmm |
27 |
buc |
700 |
18.900 |
93.007 | |
|
1.4 |
Racorduri | |||||
|
Conducta de racord PVC SN4 D160 mm |
102 |
m |
40 |
4.080 |
20.078 | |
|
Aprovizionarea si montarea căminelor de racord din plastic, DN400mm |
17 |
buc |
550 |
9.350 |
46.011 | |
|
1.4 |
Lucrări speciale | |||||
|
1.5 |
Refacere sisteme rutiere | |||||
|
Desfacere refacere drum - macadam |
777 |
m2 |
40 |
31.080 |
152.945 |
Total 110.091 541.758
|
2. |
Montaj echipament tehnologic | |||||
|
Statie de pompare canalizare SPM2 |
1 |
buc |
2,300 |
2.300 |
11.318 |
Total 2.300 11.318
|
3. |
Utilaje și echipamente tehnologice | |||||
|
Statie de pompare canalizare SPM2 |
1 |
buc |
23,000 |
23.000 |
113.183 |
Total 23.000 113.183
ANEXA 4.1.2
EVALUAREA OBIECTULUI NR.1.2
Rețea canalizare ape uzate strada Dr. Lazar Augustin
|
Nr. |
Specificație |
Cant. |
UM |
Preț unitar [Euro] |
Preț total [Mii euro] |
Preț total [Mii lei] |
|
1. |
Lucrări de construcții și instalații | |||||
|
1.1 |
Lucrări terasamente | |||||
|
1.2 |
Conducte canalizare | |||||
|
Rețea de canalizare din tuburi de PVC, SN8 D250 mm |
149 |
m |
67 |
9.983 |
49.126 | |
|
1.3 |
Cămine de vizitare | |||||
|
Cămine de vizitare DNIOOOmm |
6 |
buc |
700 |
4.200 |
20.668 | |
|
1.4 |
Racorduri | |||||
|
Conducta de racord PVC SN4 D160 mm |
24 |
m |
40 |
0.960 |
4.724 | |
|
Aprovizionarea si montarea căminelor de racord din plastic, DN400mm |
4 |
buc |
550 |
2.200 |
10.826 | |
|
1.4 |
Lucrări speciale | |||||
|
1.5 |
Refacere sisteme rutiere | |||||
|
Desfacere refacere drum - macadam |
173 |
m |
40 |
6.920 |
34.053 |
Total 24.263 119.398
|
2. |
Montaj echipament tehnologic |
Total 0.000 0.000
|
3. |
Utilaje și echipamente tehnologice |
Total 0.000 0.000
ANEXA 4.1.3
EVALUAREA OBIECTULUI NR.1.3
Rețea canalizare ape uzate strada Dr. Gheorghe Serban
|
Nr. |
Specificație |
Cant. |
UM |
Preț unitar [Euro] |
Preț total [Mii euro] |
Preț total [Mii lei] |
|
1. |
Lucrări de construcții și instalații | |||||
|
1.1 |
Lucrări terasamente | |||||
|
Lucrări terasamente pentru cămin stație de pompare |
1 |
lot |
700 |
0.700 |
3.445 | |
|
1.2 |
Conducte canalizare | |||||
|
Rețea de canalizare din tuburi de PVC, SN8 D250 mm |
232 |
m |
67 |
15.544 |
76.492 | |
|
Rețea de canalizare din tuburi de PEID, PN 6 D75 mm |
68 |
m |
42 |
2.856 |
14.054 | |
|
1.3 |
Cămine de vizitare | |||||
|
Cămine de vizitare DNIOOOmm |
15 |
buc |
700 |
10.500 |
51.671 | |
|
1.4 |
Racorduri | |||||
|
Conducta de racord PVC SN4 D160 mm |
120 |
m |
40 |
4.800 |
23.621 | |
|
Aprovizionarea si montarea căminelor de racord din plastic, DN400mm |
20 |
buc |
550 |
11.000 |
54.131 | |
|
1.4 |
Lucrări speciale | |||||
|
Subtraversare drum, foraj dirijat, conducta PEID PE100 D75 in tub de protecție metalic |
11 |
m |
200 |
2.200 |
10.826 | |
|
1.5 |
Refacere sisteme rutiere | |||||
|
Desfacere refacere drum - macadam |
300 |
m2 |
40 |
12.000 |
59.052 |
Total 59.600 293.292
|
2. |
Montaj echipament tehnologic | |||||
|
Statie de pompare canalizare SPM1 |
1 |
buc |
2,300 |
2.300 |
11.318 |
Total 2.300 11.318
|
3. |
Utilaje și echipamente tehnologice | |||||
|
Statie de pompare canalizare SPM1 |
1 |
buc |
23,000 |
23.000 |
113.183 |
Total 23.000 113.183
ANEXA 4.1.4
EVALUAREA OBIECTULUI NR.1.4
Rețea canalizare ape uzate strada Mihail Marcus
|
Nr. |
Specificație |
Cant. |
UM |
Preț unitar [Euro] |
Preț total [Mii euro] |
Preț total [Mii lei] |
|
1. |
Lucrări de construcții și instalații | |||||
|
1.1 |
Lucrări terasamente | |||||
|
1.2 |
Conducte canalizare | |||||
|
Rețea de canalizare din tuburi de PVC, SN8 D250 mm |
453 |
m |
67 |
30.351 |
149.357 | |
|
1.3 |
Cămine de vizitare | |||||
|
Cămine de vizitare DNIOOOmm |
24 |
buc |
700 |
16.800 |
82.673 | |
|
1.4 |
Racorduri | |||||
|
Conducta de racord PVC SN4 D160 mm |
246 |
m |
40 |
9.840 |
48.423 | |
|
Aprovizionarea si montarea căminelor de racord din plastic, DN400mm |
41 |
buc |
550 |
22.550 |
110.969 | |
|
1.4 |
Lucrări speciale | |||||
|
1.5 |
Refacere sisteme rutiere | |||||
|
Desfacere refacere drum - macadam |
699 |
„2 m |
40 |
27.960 |
137.591 |
Total 107.501 529.012
|
2. |
Montaj echipament tehnologic |
|
3. |
Utilaje și echipamente tehnologice |
Total
0.000
0.000
ANEXA 4.2.1
EVALUAREA OBIECTULUI NR.2.1
Rețea canalizare ape pluviale strada Furnicii
|
Nr. |
Specificație |
Cant. |
UM |
Preț unitar [Euro] |
Preț total [Mii euro] |
Preț total [Mii lei] |
|
1. |
Lucrări de construcții și instalații | |||||
|
1.1 |
Lucrări terasamente | |||||
|
1.2 |
Conducte canalizare | |||||
|
Rețea de canalizare din tuburi de PVC, SN8 D250 mm |
41 |
m |
67 |
2.747 |
13.518 | |
|
1.3 |
Cămine de vizitare | |||||
|
Cămine de vizitare DNIOOOmm |
2 |
buc |
700 |
1.400 |
6.889 | |
|
1.4 |
Geiqere | |||||
|
Conducta de PVC SN4 D160 mm |
60 |
m |
40 |
2.400 |
11.810 | |
|
Aprovizionarea si montarea geigere, DN400mm |
4 |
buc |
550 |
2.200 |
10.826 | |
|
1.4 |
Lucrări speciale | |||||
|
1.5 |
Refacere sisteme rutiere | |||||
|
Desfacere refacere drum - macadam |
101 |
m2 |
40 |
4.040 |
19.881 |
Total 12.787 62.925
|
2. |
Montaj echipament tehnologic |
Total
0.000 0.000
|
3. |
Utilaje și echipamente tehnologice |
Total 0.000 0.000
ANEXA 4.2.2
EVALUAREA OBIECTULUI NR.2.2
Rețea canalizare ape pluviale strada Lucernei
|
Nr. |
Specificație |
Cant. |
UM |
Preț unitar [Euro] |
Preț total [Mii euro] |
Preț total [Mii lei] |
|
1. |
Lucrări de construcții și instalații | |||||
|
1.1 |
Lucrări terasamente | |||||
|
Lucrări terasamente pentru cămin stație de pompare |
1 |
lot |
700 |
0.700 |
3.445 | |
|
1.2 |
Conducte canalizare | |||||
|
Rețea de canalizare din tuburi de PVC, SN8 D400 mm |
354 |
m |
59 |
20.886 |
102.780 | |
|
Rețea de canalizare din tuburi de PEID, PN 10 D160 mm |
188 |
m |
39 |
7.332 |
36.081 | |
|
1.3 |
Cămine de vizitare | |||||
|
Cămine de vizitare DNIOOOmm |
15 |
buc |
700 |
10.500 |
51.671 | |
|
1.4 |
Geiqere | |||||
|
Conducta de racord PVC SN4 D160 mm |
210 |
m |
40 |
8.400 |
41.336 | |
|
Aprovizionarea si montarea geigere, DN400mm |
14 |
buc |
550 |
7.700 |
37.892 | |
|
1.4 |
Lucrări speciale | |||||
|
1.5 |
Refacere sisteme rutiere | |||||
|
Desfacere refacere drum - macadam |
752 |
2 m |
40 |
30.080 |
148.024 |
Total 85.598 421.228
|
2. |
Montaj echipament tehnologic | |||||
|
Statie de pompare canalizare SPP 1 |
1 |
buc |
3,050 |
3.050 |
15.009 |
Total 3.050 15.009
|
3. |
Utilaje și echipamente tehnologice | |||||
|
Statie de pompare canalizare SPP 1 |
1 |
buc |
30,500 |
30.500 |
150.091 |
Total 30.500 150.091
ANEXA 4.2.3
EVALUAREA OBIECTULUI NR.2.3
Rețea canalizare ape pluviale strada Digului
|
Nr. |
Specificație |
Cant. |
UM |
Preț unitar [Euro] |
Preț total [Mii euro] |
Preț total [Mii lei] |
|
1. |
Lucrări de construcții și instalații | |||||
|
1.1 |
Lucrări terasamente | |||||
|
1.2 |
Conducte canalizare | |||||
|
Rețea de canalizare din tuburi de PVC, SN8 D400 mm |
1,384 |
m |
59 |
81.656 |
401.829 | |
|
1.3 |
Cămine de vizitare | |||||
|
Cămine de vizitare DNIOOOmm |
34 |
buc |
700 |
23.800 |
117.120 | |
|
1.4 |
Geiqere | |||||
|
Conducta de racord PVC SN4 D160 mm |
855 |
m |
40 |
34.200 |
168.298 | |
|
Aprovizionarea si montarea geigere, DN400mm |
57 |
buc |
550 |
31.350 |
154.273 | |
|
1.4 |
Lucrări speciale | |||||
|
1.5 |
Refacere sisteme rutiere | |||||
|
Desfacere refacere drum - asfalt |
671 |
m2 |
90 |
60.390 |
297.179 | |
|
Desfacere refacere drum - macadam |
1,568 |
m2 |
40 |
62.720 |
308.645 |
Total 294.116 1,447.345
|
2. |
Montaj echipament tehnologic | |||||
|
Statie de pompare canalizare SPAU 1 |
buc |
3,000 |
0.000 |
0.000 |
Total 0.000 0.000
|
3. |
Utilaje și echipamente tehnologice | |||||
|
Statie de pompare canalizare SPAU 1 |
buc |
30,000 |
0.000 |
0.000 |
Total
0.000
0.000
ANEXA 4.2.4
EVALUAREA OBIECTULUI NR.2.4
Rețea canalizare ape pluviale strada Vulturilor
|
Nr. |
Specificație |
Cant. |
UM |
Preț unitar [Euro] |
Preț total [Mii euro] |
Preț total [Mii lei] |
|
1. |
Lucrări de construcții și instalații | |||||
|
1.1 |
Lucrări terasamente | |||||
|
1.2 |
Conducte canalizare | |||||
|
Rețea de canalizare din tuburi de PVC, SN8 D400 mm |
264 |
m |
59 |
15.576 |
76.649 | |
|
1.3 |
Cămine de vizitare | |||||
|
Cămine de vizitare DNIOOOmm |
6 |
buc |
700 |
4.200 |
20.668 | |
|
1.4 |
Geiqere | |||||
|
Conducta de racord PVC SN4 D160 mm |
195 |
m |
40 |
7.800 |
38.384 | |
|
Aprovizionarea si montarea geigere, DN400mm |
13 |
buc |
550 |
7.150 |
35.185 | |
|
1.4 |
Lucrări speciale | |||||
|
1.5 |
Refacere sisteme rutiere | |||||
|
Desfacere refacere drum - asfalt |
459 |
m2 |
90 |
41.310 |
203.287 | |
|
Desfacere refacere drum - macadam |
100 |
m2 |
40 |
4.000 |
19.684 |
Total 80.036 393.857
|
2. |
Montaj echipament tehnologic |
Total 0.000 0.000
|
3. |
Utilaje și echipamente tehnologice |
Total
0.000
0.000
ANEXA 4.2.5
EVALUAREA OBIECTULUI NR.2.5
Rețea canalizare ape pluviale strada Dr. Augustin Lazar
|
Nr. |
Specificație |
Cant. |
UM |
Preț unitar [Euro] |
Preț total [Mii euro] |
Preț total [Mii lei] |
|
1. |
Lucrări de construcții și instalații | |||||
|
1.1 |
Lucrări terasamente | |||||
|
1.2 |
Conducte canalizare | |||||
|
Rețea de canalizare din tuburi de PVC, SN8 D400 mm |
104 |
m |
59 |
6.136 |
30.195 | |
|
1.3 |
Cămine de vizitare | |||||
|
Cămine de vizitare DNIOOOmm |
4 |
buc |
700 |
2.800 |
13.779 | |
|
1.4 |
Geiqere | |||||
|
Conducta de racord PVC SN4 D160 mm |
90 |
m |
40 |
3.600 |
17.716 | |
|
Aprovizionarea si montarea geigere, DN400mm |
6 |
buc |
550 |
3.300 |
16.239 | |
|
1.4 |
Lucrări speciale | |||||
|
1.5 |
Refacere sisteme rutiere | |||||
|
Desfacere refacere drum - macadam |
194 |
m2 |
40 |
7.760 |
38.187 |
Total 23.596 116.116
|
2. |
Montaj echipament tehnologic |
Total
0.000 0.000
|
3. |
Utilaje și echipamente tehnologice |
Total 0.000 0.000
ANEXA 4.2.6
EVALUAREA OBIECTULUI NR.2.6
Rețea canalizare ape pluviale strada Dr. Gheorghe Serban
|
Nr. |
Specificație |
Cant. |
UM |
Preț unitar [Euro] |
Preț total [Mii euro] |
Preț total [Mii lei] |
|
1. |
Lucrări de construcții și instalații | |||||
|
1.1 |
Lucrări terasamente | |||||
|
1.2 |
Conducte canalizare | |||||
|
Rețea de canalizare din tuburi de PVC, SN8 D400 mm |
240 |
m |
59 |
14.160 |
69.681 | |
|
1.3 |
Cămine de vizitare | |||||
|
Cămine de vizitare DNIOOOmm |
6 |
buc |
700 |
4.200 |
20.668 | |
|
1.4 |
Geiqere | |||||
|
Conducta de racord PVC SN4 D160 mm |
180 |
m |
40 |
7.200 |
35.431 | |
|
Aprovizionarea si montarea geigere, DN400mm |
12 |
buc |
550 |
6.600 |
32.479 | |
|
1.4 |
Lucrări speciale | |||||
|
1.5 |
Refacere sisteme rutiere | |||||
|
Desfacere refacere drum - macadam |
420 |
m2 |
40 |
16.800 |
82.673 |
Total 48.960 240.932
|
2. |
Montaj echipament tehnologic |
Total
0.000 0.000
|
3. |
Utilaje și echipamente tehnologice |
Total 0.000 0.000
ANEXA 4.2.7
EVALUAREA OBIECTULUI NR.2.7
Rețea canalizare ape pluviale strada Dumitru Bagdazar
|
Nr. |
Specificație |
Cant. |
UM |
Preț unitar [Euro] |
Preț total [Mii euro] |
Preț total [Mii lei] |
|
1. |
Lucrări de construcții și instalații | |||||
|
1.1 |
Lucrări terasamente | |||||
|
Lucrări terasamente pentru cămin stație de pompare |
1 |
lot |
700 |
0.700 |
3.445 | |
|
1.2 |
Conducte canalizare | |||||
|
Rețea de canalizare din tuburi de PVC, SN8 D400 mm |
856 |
m |
59 |
50.504 |
248.530 | |
|
Rețea de canalizare din tuburi de PEID, PN 10 D250 mm |
17 |
m |
39 |
0.663 |
3.263 | |
|
1.3 |
Cămine de vizitare | |||||
|
Cămine de vizitare DNIOOOmm |
19 |
buc |
700 |
13.300 |
65.449 | |
|
1.4 |
Geiqere | |||||
|
Conducta de racord PVC SN4 D160 mm |
540 |
m |
40 |
21.600 |
106.294 | |
|
Aprovizionarea si montarea geigere, DN400mm |
36 |
buc |
550 |
19.800 |
97.436 | |
|
1.4 |
Lucrări speciale | |||||
|
1.5 |
Refacere sisteme rutiere | |||||
|
Desfacere refacere drum - macadam |
1,396 |
m2 |
40 |
55.840 |
274.789 |
Total 162.407 799.205
|
2. |
Montaj echipament tehnologic | |||||
|
Statie de pompare canalizare SPP 2 |
1 |
buc |
3,000 |
3.000 |
14.763 |
Total 3.000 14.763
|
3. |
Utilaje și echipamente tehnologice | |||||
|
Statie de pompare canalizare SPP 2 |
1 |
buc |
30,000 |
30.000 |
147.630 |
Total 30.000 147.630
ANEXA 4.2.8
EVALUAREA OBIECTULUI NR.2.8
Rețea canalizare ape pluviale strada Mihail Marcus
|
Nr. |
Specificație |
Cant. |
UM |
Preț unitar [Euro] |
Preț total [Mii euro] |
Preț total [Mii lei] |
|
1. |
Lucrări de construcții și instalații | |||||
|
1.1 |
Lucrări terasamente | |||||
|
1.2 |
Conducte canalizare | |||||
|
Rețea de canalizare din tuburi de PVC, SN8 D400 mm |
375 |
m |
59 |
22.125 |
108.877 | |
|
1.3 |
Cămine de vizitare | |||||
|
Cămine de vizitare DNIOOOmm |
10 |
buc |
700 |
7.000 |
34.447 | |
|
1.4 |
Geiqere | |||||
|
Conducta de racord PVC SN4 D160 mm |
255 |
m |
40 |
10.200 |
50.194 | |
|
Aprovizionarea si montarea geigere, DN400mm |
17 |
buc |
550 |
9.350 |
46.011 | |
|
1.4 |
Lucrări speciale | |||||
|
1.5 |
Refacere sisteme rutiere | |||||
|
Desfacere refacere drum - macadam |
630 |
m2 |
40 |
25.200 |
124.009 |
Total 73.875 363.539
|
2. |
Montaj echipament tehnologic |
Total 0.000 0.000
|
3. |
Utilaje și echipamente tehnologice |
Total 0.000 0.000
ANEXA 4.3
EVALUAREA OBIECTULUI NR.3
Alimentare cu energie electrica
|
Nr. |
Specificație |
Cant. |
UM |
Preț unitar [Euro] |
Preț total [Mii euro] |
Preț total [Mii lei] |
|
1. |
Lucrări de construcții și instalații | |||||
|
Construcții și instalații pentru racord la rețeaua aeriană de distribuție energie electrică - stații de pompare |
4 |
lot |
3,000 |
12.000 |
59.052 |
Total 12.000 59.052
|
2. |
Montaj echipament tehnologic | |||||
|
0 |
buc |
0 |
0.000 |
0.000 |
Total 0.000 0.000
|
3. |
Utilaje și echipamente tehnologice | |||||
|
0 |
buc |
0 |
0.000 |
0.000 |
Total 0.000 0.000
XT 159/2022
ANEXA 5
EȘALONAREA COSTURILOR
|
Activitate |
Anul 1 (inainte de semnare contract de finanțare) |
Anul 1 (8 luni) |
Anul 2 |
Anul 3, 4 si 5 (36 luni) |
TOTAL | ||||||||||||
|
Luna | |||||||||||||||||
|
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 |
21 |
22 |
23 |
24 | ||||||
|
Studii de teren |
Euro |
0 |
0 | ||||||||||||||
|
Lei |
0 |
0 | |||||||||||||||
|
Studiu de fezabilitate |
Euro |
11,177 |
11,177 | ||||||||||||||
|
Lei |
55,000 |
55,000 | |||||||||||||||
|
Organizare licitație de proiectare si verificare tehnica |
Euro |
244 |
244 | ||||||||||||||
|
Lei |
1,200 |
1,200 | |||||||||||||||
|
Proiect tehnic, documentații pentru avize, autorizatii, verificare tehnica proiect |
Euro |
26,316 |
26,316 | ||||||||||||||
|
Lei |
129,500 |
129,500 | |||||||||||||||
|
Obținere avize, acorduri, |
Euro |
2,400 |
2,400 | ||||||||||||||
|
Autorizație de construire |
Lei |
11,810 |
11,810 | ||||||||||||||
|
Organizare licitație de execuție si dirigintie de șantier |
Euro |
569 |
569 | ||||||||||||||
|
Lei |
2,800 |
2,800 | |||||||||||||||
|
Consultanta |
Euro |
2,642 |
1,981 |
660 |
660 |
660 |
660 |
660 |
660 |
660 |
660 |
660 |
660 |
660 |
1,321 |
13,209 | |
|
Lei |
13,000 |
9,750 |
3,250 |
3,250 |
3,250 |
3,250 |
3,250 |
3.250 |
3,250 |
3,250 |
3,250 |
3,250 |
3,250 |
6,500 |
65,000 | ||
|
Organizare de șantier |
Euro |
31,258 |
8,100 |
39,358 | |||||||||||||
|
Lei |
153,820 |
39,859 |
193,680 | ||||||||||||||
|
Furnizare statii de pompare |
Euro |
106,500 |
106,500 | ||||||||||||||
|
apa uzata |
Lei |
524,087 |
524,087 | ||||||||||||||
|
Montare statii de pompare |
Euro |
10,650 |
10,650 | ||||||||||||||
|
Lei |
52,409 |
52,409 | |||||||||||||||
|
Alimentarea cu energie |
Euro |
12,000 |
12,000 | ||||||||||||||
|
electrica |
Lei |
59,052 |
59,052 | ||||||||||||||
|
Construcții si instalatii Rețea |
Euro |
108,283 |
108,283 |
108,283 |
108,283 |
108,283 |
108,283 |
108,283 |
108,283 |
108,283 |
108,283 |
1,082,830 | |||||
|
de canalizare |
Lei |
532,861 |
532,861 |
532,861 |
532,861 |
532,861 |
532,861 |
532,861 |
532,861 |
532,861 |
532,861 |
5,328,606 | |||||
|
Asistența tehnică din partea |
Euro |
2,032 |
2,032 | ||||||||||||||
|
proiectantului |
Lei |
10,000 |
10,000 | ||||||||||||||
|
Supervizarea lucrărilor prin |
Euro |
500 |
500 |
500 |
500 |
500 |
500 |
500 |
500 |
500 |
500 |
500 |
500 |
6,000 | |||
|
dirigintele de șantier |
Lei |
2,460 |
2,460 |
2,460 |
2,460 |
2,460 |
2,460 |
2,460 |
2,460 |
2,460 |
2,460 |
2,460 |
2,460 |
29,526 | |||
|
Recepția la terminarea |
Euro |
0 |
0 | ||||||||||||||
|
lucrărilor/ audit financiar |
Lei |
0 |
0 | ||||||||||||||
|
TOTAL / lună |
Euro |
13,818 |
31,510 |
32,418 |
109,443 |
109,443 |
109,443 |
109,443 |
215,943 |
120,093 |
121,443 |
109,443 |
109,443 |
109,443 |
11,953 |
0 |
1,313,284 |
|
Lei |
68,000 |
155,060 |
159,531 |
538,571 |
538,571 |
538,571 |
538,571 |
1,062,658 |
590,980 |
597,623 |
538,571 |
538,571 |
538,571 |
58,820 |
0 |
6,462,669 | |
Notă: Diferența față de total deviz sunt „Cheltuielile diverse și neprevăzute”.
ANEXA 6
CALCUL COSTURI DE OPERARE SUPLIMENTARE
Consum energetic
|
Nr. |
Denumire |
U.M. |
Cant |
Putere unitara instalata |
Putere instalata totala |
Putere consumata / unitate |
Nr ore functio nare |
Energie consumata |
|
[kW] |
[kW] |
[kW] |
[h/zi] |
[kWh/zi] | ||||
|
1 |
SPM 1 |
Buc. |
2 |
1.30 |
2.60 |
1.04 |
6 |
6.24 |
|
2 |
SPM2 |
Buc. |
2 |
1.30 |
2.60 |
1.04 |
6 |
6.24 |
|
3 |
SPP 1 |
Buc. |
3 |
2.20 |
6.60 |
1.76 |
1 |
1.76 |
|
4 |
SPP2 |
Buc. |
3 |
3.00 |
9.00 |
2.40 |
1 |
2.40 |
|
20.80 |
16.64 | |||||||
|
Bilanț energetic | ||
|
Energia totala consumata |
16.64 |
kWh/zi |
|
Costul energiei electrice |
0.11 |
euro/kWh |
|
Costul zilnic al energiei electrice |
1.85 |
euro/zi |
|
Costuri mentenanta | ||
|
Costuri de investiție construcții si instalatii |
1,082,830 |
euro |
|
Costuri de investiție echipamente si dotări Costuri mentenanta |
117,150 |
euro |
|
Cost anual (1%C+I +2%U) |
13,171 |
euro/an |
|
Cost zilnic |
36.09 |
euro/zi |
|
CENTRALIZATOR COSTURI DE OPERARE |
euro/zi |
euro/an |
lei/an |
|
1 Costuri cu energia |
1.85 |
674.2 |
3,317.59 |
|
2 Costuri mentenanta |
36.09 |
13,171.3 |
64,815.97 |
|
TOTAL COSTURI DE OPERARE |
37.93 |
13,845.47 |
68,133.56 |
Costuri suplimentare
|
37.93 186.67 |
euro/zi lei/zi |
|
50.62 |
mc/zi |
|
0.75 |
euro/mc |
|
3.69 |
lei/mc |
Volum suplimentar apa uzata
Cost specific pe mc de apa colectata
Nota: Costurile de operare nu includ TVA
DEVIZ GENERAL al obiectivului de investiție : "SF REȚELE DE CANALIZARE APE UZATE SI CANALIZARE PLUVIALA AFERENTE STRĂZILOR DE PAMANT"
Se completează doar câmpurile
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și a subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare (inclusiv T.V.A.) | ||
|
Valoare (fără T.V.A. ) |
TVA |
Valoare cu TVA | ||
|
LEI |
LEI |
LEI | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Capitolul 1 Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului | ||||
|
1.1 |
Obținerea terenului |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
1.2 |
Amenajarea terenului |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
1.3 |
Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
1.4 |
Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităților |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
TOTAL CAPITOL 1 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | |
|
Capitolul 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | ||||
|
2 |
Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului |
59,052.00 |
11,219.88 |
70,271.88 |
|
TOTAL CAPITOL 2 |
59,052.00 |
11,219.88 |
70,271.88 | |
|
Capitolul 3 Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică | ||||
|
3.1 |
Studii |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
3.2 |
Documentații-suport și cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri si autorizatii |
11,810.20 |
2,243.94 |
14,054.14 |
|
3.3 |
Expertizare tehnică |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
3.4 |
Certificarea performanței energetice și auditul energetic al clădirilor |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
3.5 |
Proiectare |
184,500.00 |
35,055.00 |
219,555.00 |
|
3.5.1 |
Temă de proiectare |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
3.5.2 |
Studiu de prefezabilitate |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
3.5.3 |
Studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții și deviz general |
55,000.00 |
10,450.00 |
65,450.00 |
|
3.5.4 |
Documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor |
10,000.00 |
1,900.00 |
11,900.00 |
|
3.5.5 |
Verificarea tehnică de calitate a D.T.A.C., proiectului tehnic și a detaliilor de execuție |
4,500.00 |
855.00 |
5,355.00 |
|
3.5.6 |
Proiect tehnic și detalii de execuție |
115,000.00 |
21,850.00 |
136,850.00 |
|
3.6 |
Organizarea procedurilor de achiziție |
4,000.00 |
760.00 |
4,760.00 |
|
3.7 |
Consultantă |
65,000.00 |
12,350.00 |
77,350.00 |
|
3.8 |
Asistență tehnică |
39,525.51 |
7,509.85 |
47,035.36 |
|
TOTAL CAPITOL 3 |
304,835.71 |
57,918.79 |
362,754.50 | |
|
Capitolul 4 Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
5,328,606.43 |
1,012,435.22 |
6,341,041.65 |
|
4.1.1 |
Pentru care exista standard de cost |
5,328,606.43 |
1,012,435.22 |
6,341,041.65 |
|
4.1.2 |
Pentru care nu exista standard de cost |
0.00 |
0.00 | |
|
4.2 |
Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale ---------2--- . ------- _ |
52,408.65 |
9,957.64 |
62,366.29 |
|
4.2.1 |
Pentru care exista standard de cost |
52,408.65 |
9,957.64 |
62,366.29 |
|
4.2.2 |
Pentru care nu exista standard de cost |
0.00 |
0.00 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj |
524,086.50 |
99,576.44 |
623,662.94 |
|
4.3.1 |
Pentru care exista standard de cost |
524,086.50 |
99,576.44 |
623,662.94 |
|
4.3.2 |
Pentru care nu exista standard de cost |
0.00 |
0.00 | |
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.4.1 |
Pentru care exista standard de cost |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.4.2 |
Pentru care nu exista standard de cost |
0.00 |
0.00 | |
|
4.5 |
Dotări |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.5.1 |
Pentru care exista standard de cost |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.5.2 |
Pentru care nu exista standard de cost |
0.00 |
0.00 | |
|
4.6 |
Active necorporale |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.6.1 |
Pentru care exista standard de cost |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.6.2 |
Pentru care nu exista standard de cost |
0.00 |
0.00 | |
|
TOTAL CAPITOL 4 |
5,905,101.58 |
1,121,969.30 |
7,027,070.88 | |
|
Capitolul 5 Alte cheltuieli | ||||
|
5.1 |
Organizare de șantier |
132,864.79 |
25,244.31 |
158,109.10 |
|
5.1.1 |
Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier |
88,576.52 |
16,829.54 |
105,406.06 |
|
5.1.2 |
Cheltuieli conexe organizării șantierului |
44,288.26 |
8,414.77 |
52,703.03 |
|
5.2 |
Comisioane, taxe, cote, costul creditului |
60,815.08 |
0.00 |
60,815.08 |
|
5.2.1 |
Comisioanele și dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
5.2.2 |
Cota aferentă ISC pentru controlul calității lucrărilor de construcții |
27,643.22 |
0.00 |
27,643.22 |
|
5.2.3 |
Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și pentru autorizarea lucrărilor de construcții |
5,528.64 |
0.00 |
5,528.64 |
|
5.2.4 |
Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC |
27,643.22 |
0.00 |
27,643.22 |
|
5.2.5 |
Taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/desființare |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
5.3 |
Cheltuieli diverse și neprevăzute |
61,881.79 |
11,757.54 |
73,639.33 |
|
5.4 |
Cheltuieli pentru informare și publicitate |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
TOTAL CAPITOL 5 |
255,561.66 |
37,001.85 |
292,563.51 | |
|
Capitolul 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste | ||||
|
6.1 |
Pregătirea personalului de exploatare |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
6.2 |
Probe tehnologice și teste |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
TOTAL CAPITOL 6 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | |
|
TOTAL GENERAL |
6,524,550.95 |
1,228,109.82 |
7,752,660.77 | |
|
Din care C + M (1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) |
5,528,643.60 |
1,050,442.28 |
6,579,085.88 | |
|
TOTAL GENERAL (cu TVA) din care: |
7,752,660.77 |
|
buget de stat |
7,491,308.23 |
|
buget local |
261,352.53 |
|
Preturi fără TVA |
Cu standard de cost |
Fara standard de cost |
|
Valoare CAP. 4 |
5,905,101.58 |
0.00 |
|
Valoare investiție |
6,524,550.95 |
0.00 |
|
Cost unitar aferent investiției |
16,859.30 |
0.00 |
|
Cost unitar aferent investiției (EURO) |
3,425.99 |
0.00 |
|
Data |
8/8/2022 |
|
Curs Euro |
4.9210 |
|
Valoare de referință standard de cost (locuitor, |
387 |
Beneficiar:
Verificator Af: Dr. Ing. Xxxxxx Xxx Xxxx.
Str. Gen. Dragalina nr. 24 - Timișoara
Mobil: 0766 318 344
REFERAT Af
privind verificareade calitate la cerința Af a prttfîecmffiJy *--tV
STUDIU GEOTEHNIC \ YsJl NR‘0 ‘
SF - REȚELE DE CANALIZARE APE UZATE ȘI CANALIZARE PLUVIAL AFERENTE STRĂZILOR DE PĂMÂNT, MUN. ARAD, STR. VULTURILOR DR. Xxxxx Xxxxxxxx, DR. Xxxxxx Xxxxxx, DUMITRU BAGDASAR
DIGULUI, JUD. ARAD, PR.2041/2022
FAZA: SF
-
1. Date de identificare
-
• Proiectant de specialitate: SC TERRATECHNIK SRL, oraș. Pecica, str. 401, nr.74, jud. Arad
-
• Amplasament :mun. Arad. str.Vulturilor, dr. Xxxxx Xxxxxxxx. dr. Xxxxxx Xxxxxx, Dumitru
Bagdasar, digului Jud. Arad
-
• Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD
-
• Data prezentării proiectului pentru verificare: 07.09.2022.
-
2. Caracteristici principale ale proiectului
-
• STUDIU GEOTEHNIC cu datele generale referitoare la amplasament, lucrările de investigare geotehnică efectuate, buletine de analiză și interpretarea rezultatelor încercărilor de investigare geotehnică, concluzii și recomandări privind terenul de fundare;
-
• Anexe grafice și tabelare: Plan de situație, plan de încadrare în zonă, fișele de stratificație a forajelor geotehice FHF6, efectuate până la adâncimi de - 4,00 m, s buletine de analiză ale încercărilor geotehnice de laborator efectuate, conf. Studiului geotehnic elaborat.
-
3. Documente prezentate Ia verificare:
-
• Memoriu tehnic în care se prezintă soluția adoptată pentru respectarea cerinței verificate: STUDIU GEOTEHNIC AL AMPLASAMENTULUI
-
• Caietele de sarcini:
-
• Breviar de calcul:
-
• Planșele cu soluția proiectată:
-
• Alte documente: Plan de situație, plan de încadrare în zonă, fișele de stratificație a forajelor geotehice FHF6, efectuate până la adâncimi de - 4.00 m, s buletine de analiză ale încercărilor geotehnice de laborator efectuate, conf. Studiului geotehnic elaborat.
-
4. Observații și recomandări
-
• STUDIUL GEOTEHNIC verificat corespunde din punct de vedere al exigențelor impuse de legislația de specialitate în vigoare și îndeplinește condițiile tehnice și de calitate necesare conf. Normativ NP 074/2014, Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții.
-
5. Concluzii finale
-
• STUDIUL GEOTEHNIC verificat corespunde scopuIuLsolicitat furnizând elementele geotehnice necesare întocmirii proiectului SF - REI^LNDț^ANA APE UZATE ȘI
CANALIZARE PLUVIALĂ AFERENTE VULTURILOR, DR. Xxxxx Xxxxxxx BAGDASAR, DIGULUI, JUD. ARAD, PH Am primit,
ANT, MUN. ARAD, STR. DUMITRU
INVESTITOR
■W0RA;
^Xxxxxx Xxx Xxxx.
MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI
Doflmaa /
Cod numeric personal: M|
Profesie.......
ATESTAT
în domeniile: ........................... ^.....^.a.
.............Z?7/4Z^. .
în specialitatea:
Semnătura titularul.
Data eliberării: ............
Prezenta legitimație este valabila însoțită de certificatul de atestare tel Legii nr. 10/i 995 privind calitatea în construcții, cu modificările ujtcr
lis în baza
LEGITIMAȚIE
5»
Seria B. Nr. 07222
Certificat seria C. nr. 7949 ISO 9001:2015
STUDIU GEOTEHNIC
Nr. 2041/2022
Arad, strada Vulturilor, dr. Xxxxx Xxxxxxxx, dr. Xxxxxx Xxxxxx, Dumitru Bagdasar, Digului, jud. Arad
S.C. Terratechnik S.R.L. PECICA, STR. 401,
NR. 72, JUD. ARAD
Managing Director
Dipl. Ing. geol.
IleanaJambor
xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx
Banca Transilvania
RO16BTRL00201202B98990
XX
Telefon: 0724 240059
Telefon: 0771 392758
www.terratechnik.ro
CIF 19142537
J02/1976/2006
TERRArecHN,K
FOAIE DE CAPĂT
Proiect:
Amplasament:
Beneficiar:
Nr. proiect:
Faza:
Proiectant de spec.:
de pământ
Municipiul Arad, strada Vulturilor, dr. Xxxxx Xxxxxxxx, dr. Xxxxxx Xxxxxx, Dumitru Bagdasar, Digului
Municipiul Arad
2041/2022
SF
S.C. TERRATECHNIK S.R.L.
BORDEROU
PIESE SCRISE:
-
1. Foaie de capăt
pag. 2 pag. 3 pag. 4
-
2. Borderou
-
3. Studiu geotehnic
ANEXE:
-
1. Plan de situație - Anexa la-lc
-
2. Fișa geotehnică a forajelor F1-F6 - Anexa 2a-2f
-
3. Buletine analize de laborator - Anexele 3a-3i
^ECHN.K
STUDIU GEOTEHN1
-
1. INTRODUCERE
-
1.1. Prezentul studiu geotehnic a fost întocmit la solicitarea beneficiarul vederea stabilirii stratificației, a caracteristicilor fizico-mecanice ale precum și a condițiilor de fundare pentru: SF-Rețele de canalizare ape uzate pluvială aferente străzilor de pământ în municipiul Arad.
-
1.2. Programul de investigații a cuprins lucrări specifice pentru:
-
-
• identificarea succesiunii stratigrafice;
-
• determinarea caracteristicilor fizico-mecanice ale terenului de fundare în secțiunea zonei active;
-
• precizarea poziției nivelului hidrostatic;
-
• cercetarea fundației clădirii existente;
-
• stabilirea condițiilor de proiectare și execuție a lucrărilor de fundații pe amplasamentul propus.
-
1.3. Pe parcursul cercetărilor s-a ținut cont și de harta geologică a zonei, Normativul NP-074/2014 privind exigențele și metodele cercetărilor geotehnice ale terenurilor de fundare în conformitate cu prevederile SR EN ISO 14688-2:2005/091:2007 , NP 112-2014,, P100-1/2013, STAS 1242/4-85, STAS 1242/3-87, STAS 1243-88, STAS 6054-85, STAS 3300/1-85, STAS 3300/2-85, STAS 1913/5-85, STAS 1913/4-89, STAS 1913/12-88, STAS 1913/1-82, STAS 2914-84.
Amplasamentul cercetat privind întocmirea și verificarea documentațiilor geotehnice:
-
• condiții de teren..........terenuri medii..............................3 puncte
-
• apa subterana..............fără epuismente ....................1 punct
■ clasificarea construcțiilor după importanță-redusă...........1 punct
-
• vecinătăți..................fără riscuri...............................1 punct
-
• încadrare conf. NormativP100-1/2013 ag=0,20g; Tc=0,7s....2 puncte
total.....................................................................8 puncte
RISCUL GEOTEHNIC - REDUS
CATEGORIA GEOTEHNICĂ1
Terratech NIK
-
2. DATE GENERALE
-
2.1. Amplasamentul cercetat se situează Arad, strada Vulturilor, dr. Xxxxx Xxxxxxxx, dr. Xxxxxx Xxxxxx, Dumitu Bagdasar, Digului, jud. Arad , jud. Arad. în Anexa 1 poate fi urmărită poziția lucrărilor de foraje manuale F1-F6, în raport cu limitele terenului prospectat.
-
2.2. Geomorfologic, amplasamentul prospectat aparține Câmpiei Mureșului. Terenul aproximativ plan se situează pe terasa superioară a râului Mureș și nu este afectat de fenomene fizico-mecanice care să-i pericliteze stabilitatea.
-
2.3. Din punct de vedere geologic amplasamentul este așezat pe formațiunile Depresiunii Pannonice, depresiune care a luat naștere prin scufundarea lentă a unui masiv hercinic, constituit din șisturi cristaline, granițe și gresii arcoziene. Peste cristalin, situat la cca. 1.000 m adâncime, stau discordant și transgresiv formațiunile sedimentare ale miocenului, pannonianului și cuaternarului.
-
Cuaternarul are o grosime de cca. 200—250 m și este alcătuit din formațiuni lacustre și fluviatile (pleistocen și holocen) prezentând o stratificație în suprafață de natură încrucișată, tipică formațiunilor aluvionare. Cuaternarul este constituit din pietrișuri și bolovănișuri în masa de nisipuri, cu intercalați! de argile și prafuri argiloase.
^^TlECHNIK
-
2.4. Cu ocazia lucrărilor efectuate în cazul de față, pe amplasament, au fost identificate depozite aluvionare, cuaternare acoperite cu sol vegetal, omogene, compactate, realizate neorganizat. Dată fiind stratificația înclinată și încrucișată caracteristică sistemului fluviatil, succesiunea stratigrafică întâlnită în astfel de depozite poate varia pe distanțe foarte mici.
-
2.5. Clima și regimul pluviometric
Factorii climatici determină existența unui climat temperat continental moderat, cu influențe mediteraneene și oceanice, specific zonelor de câmpie din Câmpia Aradului.
Condițiile climatice din zonă pot fi sintetizate prin următorii parametrii:
* Temperatura aerului:
-
- media lunară minimă: -IC- ianuarie;
-
- media lunară maximă; + 20 C.. .21 C — iulic-august;
-
- temperatura minimă absolută: -35,3 C;
-
- temperatura maximă absolută: +40,0 C;
-
- temperatura medie anuală: +10,9 C;
* Precipitații:
-
- media anuală: - 631 mm.
Conform hărții cu repartiția după indicele de umiditate (Im) Thornthwaite, arealul se încadrează la „tip I climatic”, cu Im = -20 -s- 0.
Conform STAS 1709/1-90 zona prezintă un indice de îngheț Imed3/30 cuprins între 450 500 (°C x zile) și un indice maxim de îngheț Imax30 cuprins între 500 + 550 (°C x zile).
Conform STAS 10101/21-92 privind “ încărăcări date de zăpadă” traseeel studiate se încadrează în zona A.
-
2.6. Regimul eolian
Regimul eolian indică o frecvență mai mare a vânturilor din sectorul vestic cu precipitații bogate și viteze medii ale acestora de 3m/s....4m/s. Vântul dominant bate din sectorul vestic (15%). Conform STAS 10101/20-90 privind “încărcări date de vânt”, amplasamentul se încadrează în zona A.
-
2.7. Conform zonării seismice după Normativul P-100-1/2013 amplasamentul se încadrează în zona cu o perioadă de colț Tc-0,7 sec. și un coeficient seismic ag -0,20g.
-
3. CERCETAREA TERENULUI, STRATIFICAȚIA, CARACTERISTICI FIZICO-MECANICE
-
3.1. Având în vedere scopul pentru care se elaborează prezentul studiu geotehnic: SF-Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ în municipiul Arad, geologia regiunii și prevederile SR EN ISO 146-2:2005/091:2007, SR EN ISO 22476-2:2006/Al:2012, STAS 1242/4-85, STAS 1242/3-87, s-a apreciat că sunt necesare șase foraje Fl-F6 - Anexa la-lf.
-
3.2. Forajele au fost realizate cu o foreză manuală cu diferite sape, marca Eijkelkamp, model 01.11. SO, recuperajul obținut fiind de 90-95%.
-
3.3. în urma realizărilor prospecțiunilor de teren în forajul executat a fost identificată următoarea succesiune stratigrafîcă (cota 0,00 m fiind cota terenului natural din punctul de execuție al forajului):
-
*Forajul FI - strada Vulturilor - Coordonate STEREO70
X 213854.252 Y 526974.08
-
* umplutură formată din praf argilos nisipos cu fragmente de cărămidă, cărbune, resturi de materiale de construcții, pietriș de 0,75 m grosime (0,00 m-0,75 m);
-
* argilă prăfoasă nisipoasă plastic consistentă cu concrețiuni feruginoase, cenușie-maronie de 0,25 m (0,75 m-1,00 m);
*
*
*
*
argilă prăfoasă plastic consistentă cenușie-negricioasă de 0,70 m (1,00 m-1,70 m);
nisip prăfos cu pietriș, umed, cenușiu-negricios de 0,30 m (1,70 m-2,00 m);
argilă prăfoasă, plastic moale, limonitizată, cenușie-gălbuie (2,00 m-2,50 m);
nisip cu pietriș, cenușiu-gălbui de 1,50 m (2,50 m-4,00 m); Strat neepuizat. NH -2,50 m.
*Forajul F2, strada dr. Lazăr Augustin - Coordonate STEREO70
X 215079.374 Y 522332.077
-
* 0,50 m - umplutură formată din argilă prăfoasă cu resturi de cărămidă, pietriș (0,00 m-0,50 m);
* 1,00 m - argilă prăfoasă, plastic vârtoasă, maronie (0,50 m-1,50 m);
* 2,50 m - argilă plastic tare cu concrețiuni carbonatice, maronie-gălbuie (1,50 m-4,00 m); Strat neepuizat. NH- 3,50 m.
*ForajuI F3, strada dr. Mihail Mărcuș - Coordonate STEREO70
X 215201.195 Y 521951.542
* 0,60 m - umputură formată din argilă prăfoasă cu resturi de materiale de construcții (0,00-0,60 m);
* 0,70 m - praf argilos plastic consistent, maroniu (0,60 m-1,30 m);
* 1,20 m - argilă plastic tare, maronie-negricioasă (1,30 m-2,50 m);
* 0,90 m - argilă plastic tare, maronie (2,50 m-3,40 m);
* 0,60 m - argilă plastic tare, maronie-gălbuie (3,40 m-4,00 m); Strat neepuizat.
*Forajul F4, strada Dumitru Bagdasar - Coordonate STEREO70
X 215490.3?? Y 521834.131
* 0,60 m - umplutură formată din argilă prăfoasă cu pietriș, piatră spartă, fragmente de materiale de construcții (0,00 m-0,60 m);
* 0,30 m - argilă tare cu rar pietriș, maronie (0,60 m-0,90 m);
* 1,10 m - argilă plastic tare, maronie (0,90 m-2,00 m);
* 2,00 m - argilă plastic tare cu concrețiuni carbonatice, maronie-gălbuie (2,00 m-4,00 m); Strat neepuizat. NH-3,20 m.
*Forajul F5, strada Digului - Coordonate STEREO70
X 219090.573 Y 524644.433
* 0,20 m - sol vegetal (0,00 m-0,20 m);
* 1,30 m - praf argilos nisipos plastic consistent cu limonitizări, concrețiuni carbonatice și resturi vegetale, maroniu (0,20 m-1,50 m).;
* 0,85 m - praf argilos nisipos plastic consistent, maroniu (1,50 m-2,35 m);
* 0,25 m - nisip prăfos, maroniu (2,35 m-2,60 m);
* 1,40 m - nisip prăfos cu pietriș, maroniu (2,60 m-4,00 m); Strat neepuizat.
*Forajul F6, strada Digului - Coordonate STEREO70
X 219264.576 Y 525322.987
-
* 0,20 m - umplutură din praf nisipos cu fragmente de cărămidă, pietriș, piatră spartă, resturi de materiale (0,00 m-0,20 m);
-
* 0,35 m - umplutură din argilă prăfoasă cu fragmente de cărămidă, pietriș (0,20 m-0,55 m).;
-
* 0,65 m - argilă plastic vârtoasă cu mici concrețiuni feruginoasă, cenușie-negricioasă (0,55 m-1,20 m);
-
* 0,60 m - argilă plastic vârtoasă, maronie (1,20 m-1,80 m);
-
* 1,80 m - argilă prăfoasă plastic vârtoasă, limonitizată, cu concrețiun feruginoase și carbonatice, maronie-gălbuie (1,80 m-3,60 m);
-
* 0,40 m - argilă prăfoasă plastic consistentă, limonitizată, cu concrețiuni feruginoase și carbonatice, maronie-gălbuie (3,60 m-4,00 m); Strat neepuizat.
-
4. APA SUBTERANĂ
-
4.1. Nivelul apei freatice pe străzile studiate a fost interceptat la adâncimea de -2,50 m (Fl)-3,20 m (F4) și 3,50 m (F2) față de CTN.
-
4.2. Variația nivelului apei subterane este legată de cantitățile de precipitații căzute în zonă, precum și de variația nivelului râului Mureș. Nivelul hidrostatic maxim absolut poate fi indicat doar în urma unor studii hidrogeologice complexe, realizate pe baza observațiilor asupra fluctuațiilor nivelului apei subterane, de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. Apreciem că nivelul superior maxim al acviferului freatic în condiții normale nu va depăși adâncimea de -3,00 m față de CTN.
-
-
5. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
-
5.1. Din datele prezentate mai sus, precum și din cele culese cu ocazia lucrărilor de teren, pot fi sintetizate următoarele particularități ale amplasamentelor prospectate:
-
-
- suprafața terenului nu este afectată de fenomene fizico-mecanice care să pericliteze stabilitatea drumurilor;
-
- stratifîcația interceptată în foraje este omogenă, fiind pământuri de natură coezivă până la -3,50 m față de CTN(strat neepuizat);
-
- apa subterană a fost interceptată la adâncimea de -2,50 m (FI) și s-a ridicat în timpul forajului la -2,20 m strada Vulturului, -3,20 m pe strada Dumitru Bagdazar și la -3,50 m pe strada dr. Lazăr Augustin față de CTN;
-
- apreciem că nivelul superior maxim al acviferului freatic nici în cazul precipitațiilor abundente nu va depăși adâncimea de -2,50 m față de CTN pe traseele studiate;
-
- conform clasificării pământurilor în funcție de plasticitate sunt pământuri cu plasticitate mijlocie și mare;
-
- conform clasificării pământurilor în funcție de indicele de consistență sunt pământuri plastic consistente și vârtoase;
............ ' ■ " —..........— " ................. IU
TERRATecHNIK
-
- conform STAS 1709/3-90 privind sensibilitatea la îngheț, aceste pământuri se încadrează în categoria pământurilor foarte sensibile;
-
5.2.1. Terenul de fundare este constituit din argilă prăfoasă/argilă nisipoasă de la -0,80 m față de CTN.
Adâncimea de fundare optimă pentru construcția proiectată va fi apreciată de proiectantul de rezistență, în funcție de caracteristicile constructive și funcționale ale drumului.
-
5.2.2. Analize de laborator
*F1/P1 - Adâncimea 1,00 m -1,40 m - Argilă prăfoasă plastic consistentă
|
- greutatea volumică |
y = 1800-2200 kg/cm3 după tabel |
|
- umiditatea naturală |
w=18,5% |
|
- limita de frământare |
wp=ll,6% |
|
- limita de curgere |
wc=37,4% |
|
- indice de plasticitate |
Ip = 25,8% |
|
- indice de consistență |
Ic = 0,7 |
*F5/P2 - Adâncimea 0,90 m-1,20 m - Praf argilos plastic consistent
|
- umiditatea naturală |
w = 26,2% |
|
- limita de frământare |
wp = 20,4% |
|
- limita de curgere |
wc=35,0% |
|
- indice de plasticitate |
Ip = 14,6% |
|
- indice de consistență |
Ic = 0,6 |
-
5.2.3. Aceste tipuri de pământuri, în funcție de rezultatele analizelor de laborator (granulometrie, indice de plasticitate, indice de consistență, umiditate, umflare liberă, etc.), conform nomogramei Cassagrande, se pot încadra în gruparea cu simboluri 4b, adică sunt anorganice cu compresibilitate mijlocie, umflare liberă mijlocie, foarte sensibile la îngheț -dezgheț (4a) - STAS 1709/2 - 90.
Ca material pentru terasamente, aceste pământuri sunt de calitate mediocră.
-
- conform clasificării pământurilor în funcție de plasticitate sunt pământuri cu plasticitate mijlocie și mare;
-
- conform clasificării pământurilor în funcție de indicele de consistență sunt pământuri plastic consistente și vârtoase;
- conform STAS 1709/3-90 privind sensibilitatea la îngheț, aceste pământuri se încadrează în categoria pământurilor foarte sensibile;
-
5.2.4. Aceste pământuri conform STAS 1913/12-88, privind clasificarea pământurilor cu umflări și contracții mari aparțin categoriei pământurilor foarte active.
-
5.2.5. Se recomandă îmbunătățire terenului de fundare cu blocaj din piatră spartă de minim 0,30 m grosime pe tot amplasamentul drumului.
-
5.2.6. Se recomandă sistematizare zonei din punct de vedere a colectării apelor meteorice, ca infiltrația acestora în terenul de fundare să nu afecteze caracterisiticile fizico-mecanice ale acestuia.
-
5.2.7. Confom STAS 1709/2-90 tipul pământului până la adâncimea de 3,00 m este de tip P4 și P5, strat neepuizat.
-
5.2.8. Modulul de elasticitate dinamic al pământurilor de fundare de tip P4 și P5 conform ghidului tehnic “ Structuri rutiere suple și semirigide” este Ep=75.
-
5.2.9. Coeficientul Poisson pentru pământurile tip P4 și P5 variază între n=0,3 (val. max.) și n=0,l (val. min.)
-
5.2.10. Din punctul de vedere al rezistenței (Indicator de norme de Deviz TS/1981 pământurile se pot încadra astfel:
-
- săpătură manuală: tare
-
- săpătură mecanică: teren categoria II
-
5.3. Având în vedere că suprafața studiată prezintă denivelări lucrările de săpături, sprijiniri, umpluturi, eventual epuismente etc. se vor executa cu respectarea normativelor în vigoare cu privire la aceste lucrări. (CI69-88)
-
5.4. După realizarea săpăturilor se va solicita prezența geotehnicianului pentru avizarea terenului de fundare.
-
5.5. în această documentație sunt prezentate interpretări și recomandări profesionale. Ele sunt bazate parțial pe evaluarea informațiilor de ordin tehnic, parțial pe alte documentații geotehnice, pentru amplasamente limitrofe și parțial pe experiența noastră generală asupra condițiilor geotehnice din zonă.
i pentru a evalua efectele asupra comportării terenului de fundare ‘le prezentate în această documentație sunt aplicabile doar nu pot fi folosite în alte scopuri sau pentru alte construcții.
Legendă
-
• FI - Foraj geotehmc
Legendă
• F5, F6 - Foraje geotehnlce
C.I.F.19142537
Sediul: oraș Pecica, str. 401, nr. 72, jud. Arad
Banca: Transilvania
Cont: RO 16 BTRL 0021 1202 B989 90XX
|
wta uc 0,00 foraj |
Grosimea stratului |
Cota apei subterane |
Stratificație |
Descrierea litoiogică cf. SFAS 1243/88 |
Cota proba |
Compoziție granulometrică |
Limita plasticitate inferioară Wp |
Umiditatea naturală W |
Limita plasticitate superioară W1 |
Indice de plasticitatea Ip |
Indice de consistență Ic |
Greutatea volumică |
Porozitatea |
Indicele porilor |
Gradul de umiditate |
Proba comp tasare |
, । ID |
Forfecare și zdrobire | |||||||||||
|
Nr. și felul probei |
0,00 foraj |
I |
Pietriș |
Nisip |
Praf |
Argilă |
curgător |
moale |
consistent |
vârtos |
Modul deformație |
Deformația specifică |
Grad de îndesare |
Unghiul de fiecare |
Coeziune | ||||||||||||||
|
),00 |
m |
m |
m |
% |
% |
% |
kN mc |
n % |
e |
Sr |
daN cmp |
cm m |
grad 0 |
daN cmp | |||||||||||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 |
21 |
22 |
23 |
24 |
25 |
26 |
27 |
28 |
29 |
|
i,75 ,00 |
0,75 |
Umplutură famată din praf argilos nisipos cu fragmente de cărămidă, cărbune, resturi de materiale de construcții, pietriș |
-0,75 -1,00 |
— |
— | ||||||||||||||||||||||||
|
0,25 |
Argilă prăfoasă nsipoasă plastic consisten -tă cu concrețiuni bruginoase, cenușie | ||||||||||||||||||||||||||||
|
,70 00 |
0,70 |
----77 |
Argilă prăfoasi plastic consistentă, gn - negricioasă |
P1 |
-1,70 -2,00 |
- |
0.0 |
17.5 |
31,8 |
50,7 |
11,6 |
18,5 |
37,4 |
25,8 |
- |
- |
0,7 |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- | ||
|
—--27 |
lllllllll | ||||||||||||||||||||||||||||
|
--2^— | |||||||||||||||||||||||||||||
|
0,30 |
Nisip prăfos ci pietriș, umed, gri -negricios | ||||||||||||||||||||||||||||
|
0,50 |
NH |
—=--=— |
Argilă prăfoasă plastic moale, li-monitizată, gn | ||||||||||||||||||||||||||
|
50 )0 |
-2,50 -4,00 | ||||||||||||||||||||||||||||
|
1,50 |
.VAV*V.V.V.1X |
Nisip cu pietri}, gri |
_ | ||||||||||||||||||||||||||
|
•.V.', V.Q/.V. AV | |||||||||||||||||||||||||||||
|
•V‘V<7^V??V/ | |||||||||||||||||||||||||||||
|
AVAa.v.v.-.T.-. •FTĂvâv^vă- | |||||||||||||||||||||||||||||
|
.V,?7A«.V.7,\9 | |||||||||||||||||||||||||||||
|
^077?^ | |||||||||||||||||||||||||||||
|
)TÂ : prezenta stratificație nu poale fi extinsă pentru întregul amplasament prospectat; ea este valabilă doar pentru forajul identificat. | |||||||||||||||||||||||||||||
|
,____, „ . ... întocmit: TA CZ) Probe analizate parțial . numi Probe analizate total S1D8- mg. j |
T^WECHNIK | ||||||||||||||||||||||||||||
C.I.F.19142537
Sediul: oraș Pecica, str. 401, nr. 72, jud. Arad Banca: Transilvania
Cont: RO16 BTRL 0021 1202 B989 90XX
|
vzvtd ue 0,00 forai |
Grosimea stratului |
Cota apei subterane |
Stratificație |
Descrierea litologică cf.SFAS 1243/88 |
Cota proba |
Compoziție granulometrică |
Limita plasticitate inferioară Wp |
Umiditatea naturală W |
Limita plasticitate superioară W1 |
Indice de plasticitatea Ip |
Indice de consistență Ic |
Greutatea volumică |
Porozitatea |
Indicele porilor |
Gradul de umiditate |
Proba comp tasare |
Id |
Forfecare și zdrobire | |||||||||||
|
Nr. și felul probei |
0,00 foraj |
Prundiș |
Pietriș |
Nisip |
Praf |
Argilă |
curgător |
moale |
consistent |
vârtos |
tare |
Modul deformație |
Deformația specifică |
Grad de îndesare |
Unghiul de frecare |
Coeziune | |||||||||||||
|
xoo |
m |
m |
m |
% |
% |
% |
kN mc |
n % |
e |
Sr |
daN cmp |
cm m |
grad 0 |
daN cmp | |||||||||||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 |
21 |
22 |
23 |
24 |
25 |
26 |
27 |
28 |
29 |
|
),50 ,50 00 |
0,50 |
Umplutură formată din argilă pră-foasă cu resturi de cărămidă, pietriș |
-0,50 -1,50 -4,00 |
— |
— | ||||||||||||||||||||||||
|
1,00 |
---3^-- |
Argilă prăfoasă plastic vârtoasă, maronie |
— | ||||||||||||||||||||||||||
|
--3^ | |||||||||||||||||||||||||||||
|
---3^-- | |||||||||||||||||||||||||||||
|
F--&- | |||||||||||||||||||||||||||||
|
— | |||||||||||||||||||||||||||||
|
r—ar - - | |||||||||||||||||||||||||||||
|
2,50 |
Argilă tare cu concrețiuni carbona-tice, maronie - gălbuie | ||||||||||||||||||||||||||||
|
— | |||||||||||||||||||||||||||||
Amplasament: mun. Arad, str. dr. Lazăr Augustin. jud. Arad
Beneficiar : Municipiul Arad
Data : 23.08.2022.
FIȘA GEOTEHNICĂ A FORAJULUI F2
ANEXA 2b
OTĂ: prezenta stratificație nu poate fi extinsă pentru întregul amplasament prospectat; ea este valabilă doar pentru forajul identificat.
'TĂ [=□ Probe analizate parțial imun Probe analizate total
întocmit: sing. Xxxxx Xxxxx
|
wiu xaya UC 0,00 foraj |
Grosimea stratului |
Cota apei subterane |
Stratificație |
Descrierea litologică cf. STAS 1243/88 |
Nr. și felul probei |
Cota proba |
Compoziție granulometrică |
Limita plasticitate inferioară Wp |
Umiditatea naturală W |
Limita plasticitate superioară W1 |
Indice de plasticitatea Ip |
Indice de consistență Ic |
Greutatea volumică |
Porozitatea |
Indicele porilor |
Gradul de umiditate |
Proba comp tasare |
Id |
Forfecare și zdrobire | ||||||||||
|
0,00 foraj |
I |
Pietriș |
Nisip |
Praf |
Argilă |
Modul deformație |
Deformația specifică |
Grad de îndes are |
Unghiul de frecare |
Coeziune | |||||||||||||||||||
|
curgător |
moale |
consistent |
vârtos |
tare | |||||||||||||||||||||||||
|
1,00 |
m |
m |
m |
% |
% |
% |
kN mc |
n % |
e |
Sr |
M daN emp |
cm m |
grad 0 |
o daN cmp. | |||||||||||||||
|
0 ,60 .30 50 10 •0 |
1 0,60 0,70 1,20 0,90 0,60 |
2 |
4 Umplutură famată din argilă pră-foasă cu resturi de materiale de construcții Praf argilos pustie consistent, maroniu Argilă tare, mironie - negricioasă Argilă tare, maronie Argilă tare cu emerețiuni carbona-tice, maronie - gălbuie |
6 |
6 -0,60 -1,30 -2,50 -3,40 -4,00 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 |
21 |
22 |
23 |
24 |
25 |
26 |
27 |
28 |
29 | |
|
„ — - | |||||||||||||||||||||||||||||
|
— | |||||||||||||||||||||||||||||
|
---— | |||||||||||||||||||||||||||||
|
_ | |||||||||||||||||||||||||||||
Amplasament: mun. Arad, str. dr. Mihail M ărcuș, jud. Arad
C.I.F.19142537
Sediul: oraș Pecica, str, 401, nr. 72, jud. Arad
Banca: Transilvania
Cont: RO16 BTRL 0021 1202 B989 90XX
Beneficiar Data
: Municipiul Arad : 23.08.2022.
FIȘA GEOTEHNICA A FORAJULUI F3
ANEXA 2c
)TĂ: prezenta stratificație nu poale fi extinsă pentru întregul amplasament prospectat; ea este valabilă doar pentru forajul identificat.
f CZ] Probe analizate parțial
□nmi Probe analizate total
întocmit: sing. Xxxxx Xxxxx
|
xuțo. U-V 0,00 forai |
Grosimea stratului |
Cota apei subterane |
Stratificație |
Descrierea litologică cf. STAS 1243/88 |
Nr. și felul probei |
Cota proba |
Compoziție granulometrică |
Limita plasticitate inferioară Wp |
Umiditatea naturală W |
Limita plasticitate superioară W1 |
Indice de plasticitatea Ip |
Indice de consistență Ic |
Greutatea volumică |
Porozitatea |
Indicele porilor |
Gradul de umiditate |
Proba comp tasare |
Id |
Forfecare și zdrobire | ||||||||||
|
0,00 foraj |
Prundiș |
Pietriș |
Nisip |
Praf |
Argilă |
Modul deformație |
Deformația specifică |
Grad de îndesare |
Unghiul de frecare |
Coeziune | |||||||||||||||||||
|
curgător |
moale |
consistent |
vârtos |
tare | |||||||||||||||||||||||||
|
),00 |
m |
m |
m |
% |
% |
% |
kN mc |
n % |
e |
Sr |
M daN cmp |
cm m |
grad 0 |
c daN cmp | |||||||||||||||
|
0 1,60 i,90 ,00 00 |
1 0,60 0,30 1,10 2,00 |
2 |
4 Umplutura formată din argilă pră-foasă cu pietriș, piatră spartă, frag-mente de materiale de construcții Argilă tare cu rar pietriș, maronie Argilă tare, maronie Argilă tare cu concrețiuni carbona-tice, maronie - gălbuie |
5 |
6 -0,60 -0,90 -2,00 -4,00 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 |
21 |
22 |
23 |
24 |
25 |
26 |
27 |
28 |
29 | |
|
u ‘ " O- c | |||||||||||||||||||||||||||||
|
o O Q- | |||||||||||||||||||||||||||||
|
— | |||||||||||||||||||||||||||||
|
— | |||||||||||||||||||||||||||||
|
__ | |||||||||||||||||||||||||||||
|
- -—- | |||||||||||||||||||||||||||||
|
— | |||||||||||||||||||||||||||||
S.C. TERRATECHNIK S.R.L.
Nr. ord. reg. com./an: JO2/1976/2006 C.I.F.19142537
Sediul: oraș Pedca, str. 401, nr. 72, jud. Arad Banca: Transilvania
Cont: RO 16 BTRL 0021 1202 B989 90XX
Amplasament: mun. Arad, str. Dumitru Bagdasar, jud. Arad Beneficiar : Municipiul Arad
Data : 23.08.2022.
FIȘA GEOTEHNICĂ A FORAJULUI F4
ANEXA 2d
OTĂ : prezenta stratificație nu poate fi extinsă pentru întregul amplasament prospectat; ea este valabilă doar pentru forajul identificat.
'TĂ CU Probe analizate parțial nunii Probe analizate total
întocmit:
sing. Xxxxx Xxxxx ing.
C.I.F.19142537
Sediul: oraș Pedca, str. 401» nf. 72, jud. Arad Banca: Transilvania
Cont: RO 16 BTRL0021 1202 B989 90XX
|
0,00 foraj |
Grosimea stratului |
Cota apei subterane |
Stratificație |
Descrierea litologică cf. STAS 1243/88 |
Nr. și felul probei |
Cota proba |
Compoziție granulometrică |
Limita plasticitate inferioară Wp |
Umiditatea naturală W |
Limita plasticitate superioară W1 |
Indice de plasticitatea Ip |
Indice de consistență Ic |
Greutatea volumică |
Porozitatea |
Indicele porilor |
Gradul de umiditate |
Proba comp tasare |
Id |
Forfecare și zdrobire | ||||||||||
|
0,00 foraj |
Prundiș |
Pietriș |
Nisip |
Praf |
Argilă |
Modul defonnație |
Deformația specifică |
Grad de îndes are |
Unghiul de frecare |
Coeziune | |||||||||||||||||||
|
curgător |
moale |
consistent |
vârtos |
tare | |||||||||||||||||||||||||
|
.00 |
m |
m |
m |
% |
% |
% |
kN mc |
n % |
e |
Sr |
daN cmp_ |
cm "m" |
grad 0 |
c daN cmp | |||||||||||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 |
21 |
22 |
23 |
24 |
25 |
26 |
27 |
28 |
29 |
|
1,20 .50 35 60 30 |
0,20 1,30 0,85 0,25 1,40 |
IX:*;*;*:/.'*: '.'WWW:*- |
Sol vegetal Praf argilos plastic consistent cu resturi vegetale și concrețiuni car-bonatice, maroniu Praf argilos nisipos plastic consistent, maroniu Nisip prăfos, maroniu Nisip prăfos cu pietriș, maroniu |
P2 uimii |
-0,20 -1,50 -2,35 -2,60 -4,00 |
- |
0,4 |
21,0 |
42,7 |
35,9 |
20,4 |
26,2 |
35,0 |
14,6 |
- |
- |
0,6 |
- |
- |
- |
- |
• |
- |
- |
- |
- |
- |
- | |
Amplasament: mun. Arad, str. Digului, jud. Arad
Beneficiar : Municipiul Arad
Data : 23.08.2022.
FIȘA GEOTEHNICĂ A FORAJULUI F5
ANEXA 2e
-
□TĂ : prezenta stratificație nu poate fi extinsă pentru întregul amplasament prospectat; ea este valabilă doar pentru forajul identificat.
TĂ l I Probe analizate parțial nTTTTTl Probe analizate total
C.I.F.19142537
Sediul: oraș Pecica, str. 401, nr. 72, jud. Arad Banca: Transilvania
Cont RO 16 BTRL 0021 1202 B989 90XX
|
v/uia xaja ue 0,00 forai |
Grosimea stratului |
Cota apei subterane |
Stratificație |
Descrierea litologică cf. STAS 1243/88 |
Nr. și felul probei |
Cota proba |
Compoziție granulometrică |
Limita plasticitate inferioară Wp |
Umiditatea naturală W |
Limita plasticitate superioară W1 |
Indice de plasticitatea Ip |
Indice de consisten ță Ic |
Greutatea volumică |
Porozitatea |
Indicele porilor |
Gradul de umiditate |
Proba comp tasare |
Id |
Forfecare și zdrobire | ||||||||||
|
0,00 foraj |
Prundiș |
Pietriș |
Nisip |
Praf |
Argilă |
Modul defoimație |
Deforma ți a specifică |
Grad de îndes are |
Unghiul de frecare |
Coeziune | |||||||||||||||||||
|
curgător |
moale |
consistent |
vârtos |
tare | |||||||||||||||||||||||||
|
3,00 |
m |
m |
m |
% |
% |
% |
kN mc |
n % |
e |
Sr |
M daN cmp |
cm m |
grad 0 |
C daN cmp | |||||||||||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 |
21 |
22 |
23 |
24 |
25 |
26 |
27 |
28 |
29 |
|
3,20 3,55 ,20 ,80 60 00 |
0,20 |
Umplutură din praf nisipos cu fragmente de cărămidă, pietriș, piară spartă, resturi materiale |
-0,20 | ||||||||||||||||||||||||||
|
0,35 |
Umplutură dh argilă prăfoasă cu fragmente de cărămidă, pietriș |
— | |||||||||||||||||||||||||||
|
0,65 |
Argilă plastic vârtoasă cu mici concrețiuni feniginoase, gri - negri-cioasă |
-0,00 -1,20 -1,80 -3,60 -4,00 | |||||||||||||||||||||||||||
|
0,60 |
— |
Argilă plastic vârtoasă, maronie | |||||||||||||||||||||||||||
|
1,80 |
- r- |
Argilă prăfoasă plastic vârtoasă, limonitizată, cu concrețiuni feru-ginoase și carbonatice, maronie -gălbuie | |||||||||||||||||||||||||||
|
0,40 |
: |
Argilă prăfoasă plastic consistentă, li-monitizată, cu concrețiuni feniginoase și carbonatice, maronie - gălbuie | |||||||||||||||||||||||||||
Amplasament: mun. Arad, str. Digului, Jud. Arad Beneficiar : Municipiul Arad
Data : 23.08.2022.
FIȘA GEOTEHNICĂ A FORAJULUI F6
ANEXA 2f
OTĂ : prezenta stratificație nu poate fi extinsă pentru întregul amplasament prospectat; ea este valabilă doar pentru forajul identificat.
iTĂ CZJ Probe analizate parțial
-
□MD Probe analizate total
weana
întocmit: sing. Csotijpâbor
Amplasament: mun. Arad, str. Vulturilor, jud. Arad
Beneficiar : Municipiul Arad
Data : 23.08.2022.
FIȘA GEOTEHNICĂ A FORAJULUI F1
ANEXA 2a
S.C. TERRATECHNIK S.R.L.
Nr. ord. rea. com^an: JO2/1975/2006
C.I.F.19142537
Sediul: oraș Pecica, str. 401, nr. 72, jud. Arad
Banca: Transilvania
Cont RO16 BTRL 0021 1202 B989 90XX AllCXH 3 a
Umiditatea naturală și limitele de plasticitate
axifcna STAS 1S13/4- 1986
Custom / Beneficiar: Municipiul Arad
Project / Lucrarea: 2041
Sample no. / Proba nr.: 1
Sampling date / Data recoltării: 23.08.2022.
Sampling place / Locul recoltării: mun. Arad, str. Vulturilor
Drillingno.; Depth/ Foraj nr.; Adâncime FI / PI l,00m - l,30m
Determinarea
Natural moisture/Umiditate naturală
W (%)
Plastic limit/Limita de frământare
W, (%)
Liquid limit/Limita de curgere
W.(%)
Nr. determinării
1
2
3
1
2
3
l
2
Lovituri (Casagrande)
26
25
Umed+tara(A)
79,73
75,98
78,82
15,07
14,62
14,50
37,14
38,87
Uscat+tara(B)
74,93
71,16
74,10
14,48
14,06
13,96
35,72
37,44
Tara(C)
49,31
45,29
48,32
9,52
9,23
9,21
31,93
33,59
Nr. Capsulă
15
8
6
10
9
5
13
4
A-B
4,80
4,82
4,72
0,59
0,56
0,54
1,42
1,43
B-C
25,62
25,87
25,78
4,96
4,83
4,75
3,79
3,85
w =(A - By(B - C)100
18,74
18,63
18,31
11,90
11,59
11,37
37,67
37,14
w % mediu
18,56
11,62
37,40
Natural moisture / Umiditatea naturală - W (%) Plastic limit / Limita de frământare - W p(%) Liquid limit / Limita de curgere - W c(%) Plasticity index/Indice de plasticitate -1/%) Consistency index/Indice de consistență -1 c(%)
IP=WC-WP i^tw^wyi.
18,56
11,62
37,40
25,78
0,73
Drafted / întocmit:
Verified / Verificat:
Name / Nume: sing. Xxxxx Xxxxx ing. geol. Xxxxxx Xxxxxx
C.I.F.19142537
Sediul: oraș Pedca, str. 401. nr 72. jud Arad Banca: Transilvania
Cont RO 16 BTRL 0021 1202 B989 90XX
|
Determinarea granulozității | |
|
Custom / Beneficiar: Project/Lucrarea: |
Municipiul Arad 2041 |
|
Sample no. / Proba nr.: |
1 |
|
Sampling date / Data recoltării: |
23.08.2022. |
|
Sampling place / Locul recoltării : |
mun. Arad, str. Vulturilor |
|
Drilling no.; Depth/ Foraj nr.; Adâncime |
FI / PI l,00m- l,30m |
1. Screening method (Dry material) / Metoda cernerii (material uscat): - conform STAS 1913/5 - 85
|
Masa material |
Dimensiune ochi sită sau ciur (mm) |
Cantitatea rămasă |
Treceri (%) | ||
|
g |
% pe ciur | ||||
|
Totală |
sita |
ciur | |||
|
M(g) |
40 |
0,00 |
0,00 |
100,00 | |
|
50 |
31 |
0,00 |
0,00 |
100,00 | |
|
20 |
0,00 |
0,00 |
100,00 | ||
|
16 |
0,00 |
0,00 |
100,00 | ||
|
7 |
0,00 |
0,00 |
100,00 | ||
|
5 |
0,00 |
0,00 |
100,00 | ||
|
3 |
0,00 |
0,00 |
100.00 | ||
|
2 |
0,00 |
0,00 |
100,00 | ||
|
1 |
0.00 |
0,00 |
100,00 | ||
|
50,00 | |||||
2. Screening method (washed material) / Metoda cernerii (material spălat)
|
Weight/ Masa |
g față de m |
% față de M |
Treceri (%) | |
|
m(g) | ||||
|
5,40 |
0,5 |
0,92 |
1,84 |
98,16 |
|
0,25 |
030 |
0,60 |
97,56 | |
|
03 |
0,55 |
1,10 |
96,46 | |
|
0,09 |
1,87 |
3,74 |
92,72 | |
|
0,063 |
1,76 |
3,52 |
89,20 | |
|
Trec prin |
0,063 |
44,60 | ||
Anexa 3b
Passing throught/ Trece pe 0,063 =
-
3. Sedimentation method/Metoda sedimentării:
Skeleton density/ Densitatea scheletului p s=
89,20 %
Areometrul nr. 1
2,68
AR HMF -1,0
|
Time of reading/ Ora citirii |
Timpul de sedim.(min) |
Temperatura citită (C*) |
Citire areometru R |
Citire corectată R’=R+AR „uf |
Diametru granulă d (mm) |
Corecția de temperatură ct |
k+ct |
mp |
|
9:50 |
0,5 |
20,0 |
28,4 |
27,4 |
0,0542 |
0,00 |
27,4 |
87,42 |
|
l |
20,0 |
26,8 |
25,8 |
0,0451 |
0,00 |
25,8 |
82,31 | |
|
2 |
20,0 |
23,6 |
22,6 |
0,0334 |
0,00 |
22,6 |
72,10 | |
|
5 |
20,0 |
19,4 |
18,4 |
0,0225 |
0,00 |
18,4 |
64,45 | |
|
10 |
203 |
17,4 |
15,8 |
0,0163 |
0,10 |
15,9 |
60,93 | |
|
20 |
20,5 |
15,0 |
14,0 |
0,0118 |
0,10 |
14,1 |
57,15 | |
|
40 |
21,0 |
13,4 |
12,4 |
0,0085 |
0,20 |
12,6 |
54,30 | |
|
90 |
22,0 |
12,4 |
11,4 |
0,0057 |
0,38 |
11,8 |
51,18 | |
|
120 |
22,5 |
11,4 |
10,8 |
0,0049 |
0,48 |
11,3 |
49,29 | |
|
14:50 |
300 |
23.0 |
10.6 |
9,6 |
0,0031 |
0,58 |
103 |
46,08 |
|
9:50 |
1440 |
23,5 |
83 |
7,2 |
0,0015 |
0,70 |
7.9 |
39,19 |
Name / Nume:
Drafted / întocmit: sing. Xxxxx Xxxxx
Verifîed / Verificat: ing. geol. Xxxxxx Xxxxxx
!!!!!!!!iiiiiiiiiiiiliiiiiiiiiillliiiiiiiiiiiinil
llllllllllllinillllllllllllllllllllllllllllllllll IIHIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII llllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllll iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiniiiiiiiiniiiiiiiiRiBiiii.
|
S.C. TERRATECHNIK S.R.L. " ' --------- Nr. ord. reg. comJan: JO2/1976Z2008 C.I.F.19142537 Sediul: oraș Pecica, str. 401 nr 72, jud, Arad Banca: Transilvania Cont RO 16 BTRL0021 1202 B989 90XX AllCXa 3d | ||||||||
|
Umiditatea naturală și limitele de plasticitate ^■nfora STAS 1913 4- 1934 Custom / Beneficiar: Municipiul Arad Project / Lucrarea: 2041 Sample no. / Proba nr.: 2 Sampling date / Data recoltării: 23.08.2022. Sampling place / Locul recoltării: mun. Arad, str. Digului Drilling no.; Depth/ Foraj nr.; Adâncime F5 / P2 0,90m - l,40m | ||||||||
|
Determinarea |
Natural moisture / Umiditate natural ă W(%) |
Plastic limit / Limita de frământare W»(%) |
Liquid limit/Limita de curgere Wc (%) | |||||
|
Nr. determinării |
1 |
2 |
3 |
1 |
2 |
3 |
1 |
2 |
|
Lovituri (Casagrande) |
22 |
20 | ||||||
|
Umed+tara(A) |
69,32 |
67,35 |
63,69 |
15,60 |
15,41 |
15,73 |
18,65 |
21,49 |
|
Uscat+tara(B) |
61,53 |
58,97 |
55,57 |
14,57 |
14,35 |
14,68 |
16,63 |
19,49 |
|
Tara(C) |
31,68 |
27,71 |
23,68 |
9,52 |
9,21 |
9,50 |
11,05 |
13,94 |
|
Nr. Capsulă |
11 |
9 |
5 |
10 |
8 |
4 |
7 |
6 |
|
A-B |
7,79 |
8,38 |
8,12 |
1,03 |
1,06 |
1,05 |
2,02 |
2,00 |
|
B-C |
29,85 |
31,26 |
31,69 |
5,05 |
5,14 |
5,18 |
5,58 |
5,55 |
|
w=(A-B)/(B- C)-100 |
26,10 |
26,81 |
25,62 |
20,40 |
20,62 |
20,27 |
35,40 |
34,64 |
|
w % mediu |
26,18 |
20,43 |
35,02 | |||||
Natural moisture / Umiditatea naturală - W (%) Plastic limit / Limita de frământare - W p(%) Liquid limit /Limita de curgere - W/%) Plasticity index/Indice de plasticitate -1/%) Consistency index/Indice de consistență -1 c(%)
IP=WC-WP ic=(wc-wyip
26,18
20,43 35,02 14,59
0,61
Name / Nume:
Drafted / întocmit: sing. Xxxxx Xxxxx
Verified / Verificat: ing. geol. Xxxxxx Xxxxxx
C.LF.19142537
Sediul: oraș Redea, str 401, nr. 72, jud. Arad Banca: Transilvania
Cont RQ16 BTRL 0021 1202 B989 90XX
Anexa 3e
Custom / Beneficiar:
Project / Lucrarea:
Sample no. / Proba nr.:
Sampling date / Data recoltării:
Sampling place / Locul recoltării :
Drilling no.; Depth / Foraj nr.; Adâncime
Determinarea granulozității
Municipiul Arad
2041
2
23.08.2022.
mun. Arad, str. Digului
F5/ P2 0,90m- l,40m
1. Screening method (Dry material) / Metoda cernerii (material uscat): - conform STAS 1913/5 - 85
|
Masa material |
Dimensiune ochi sită sau ciur (mm) |
Cantitatea rămasă |
Treceri (%) | ||
|
g |
% pe ciur | ||||
|
Totală |
sita |
ciur | |||
|
M(g) |
40 |
0,00 |
0,00 |
100,00 | |
|
50 |
31 |
0.00 |
0,00 |
100,00 | |
|
20 |
0.00 |
0,00 |
100,00 | ||
|
16 |
0.00 |
0,00 |
100,00 | ||
|
7 |
0,00 |
0,00 |
100,00 | ||
|
5 |
0,00 |
0,00 |
100,00 | ||
|
3 |
0,00 |
0,00 |
100,00 | ||
|
2 |
0,04 |
0,08 |
99,92 | ||
|
l |
0,08 |
0,16 |
99,76 | ||
|
49,88 | |||||
2. Screening method (washed material) / Metoda cernerii (material spălat)
|
Weight/ Masa |
g față de m |
% față de M |
Treceri (%) | |
|
m(g) | ||||
|
8,14 |
0,5 |
0,14 |
0,28 |
99,48 |
|
0,25 |
0,12 |
0,24 |
99,24 | |
|
0,2 |
0,25 |
0,50 |
98,74 | |
|
0,09 |
3,95 |
7,90 |
90,84 | |
|
0,063 |
3,56 |
7,12 |
83,72 | |
|
Trec prin |
0,063 |
41,86 | ||
Passing throught/ Trece pe 0,063 - 83,72 %
-
3. Sedimentation method/Metoda sedimentării: Areometrul nr. 1
△R HMF "0,8
Skeleton density/ Densitatea scheletului p s=
2,67
|
Time of reading/ Ora citirii |
Timpul de sedim.(mm) |
Temperatura citită (C) |
Citire areometru R |
Citire corectată k=R+AR |
Diametru granulă d (mm) |
Corecția de temperatură ct |
R’+Ct |
mp |
|
9:15 |
0,5 |
22,0 |
25,4 |
24,6 |
0,0527 |
0,38 |
25,0 |
79,88 |
|
1 |
22,0 |
24,4 |
23,6 |
0,0462 |
0,38 |
24,0 |
76,68 | |
|
2 |
22,0 |
22,0 |
21,2 |
0,0337 |
0,38 |
21,6 |
69,00 | |
|
5 |
22,0 |
18,6 |
17,8 |
0,0223 |
0,38 |
18,2 |
58,13 | |
|
10 |
22,0 |
16,0 |
15,2 |
0,0163 |
0,38 |
15,6 |
49,82 | |
|
20 |
22,5 |
13,6 |
12,8 |
0,0118 |
0,48 |
13,3 |
44,96 | |
|
40 |
22,5 |
11,6 |
10,8 |
0,0086 |
0,48 |
11,3 |
41,87 | |
|
90 |
23,0 |
9,0 |
8,2 |
0,0058 |
0,58 |
8,8 |
37,17 | |
|
120 |
23,0 |
8,4 |
7,6 |
0,0051 |
0,58 |
8,2 |
34,56 | |
|
14:15 |
300 |
24.5 |
6.4 |
5,6 |
O,OO32 |
1.06 |
6,7 |
30,58 |
|
9:15 |
1440 |
23,5 |
5,0 |
4,2 |
0,0015 |
0,70 |
4,9 |
24,75 |
Mame / Nume:
Drafted / întocmit: Șing- Xxxxx Xxxxx
Verifîed / Verificat: ing, geol. Xxxxxx Xxxxxx
că X O a
■■■■aannaaaaajanaaaaaaaaaaaaaaaaaaauauainâu inuiiinuiuiiinniiiiiuiiiniiniiiiiuniii !!!!inniiiiiiiiiininiiimiiiiiiiniiiiiiiiiii
■aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaiaaaa aaaaaiaaaa iiiiiiiiiiiiiiiiiniiiiiiiiiiiiiniiiii iiiiiiini .Ulllllllillllll llllllllllllllllllllll llllllllll llllllllllllllll llllllllllllllllllllll llllllllll HIIIHIIIIIIHI llllllllllllllllllllll llllllllll
L ■■■■■■ ■ ana w ■■■■■ MM
ilHlIIlilinilllilIIIHIlIHUIIHIIIHIllllllllll IIIII1IIIIIIIIIIIIIIIHIIII1IIIIIIIIIHIIHIIIIIII
1 f
â 2
AMCPI
•ti K c; ji. q a , A r » i
EXTRAS DE CARTE FUNCIARA
PENTRU INFORMARE
|
Nr. cerere |
171338 |
|
Ziua |
19 |
|
Luna |
11 |
|
Anul |
2021 |
Cod verificare
Carte Funciară Nr. 355287 Arad
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Str Dumitru Bagdazar, Jud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
355287 |
13.449 |
Teren neimprejmuit; |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
95302 / 21/09/2020
Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI; Act Administrativ nr. 44600, din 05/06/2019 emis de PRIMĂRIA ARAD;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1
Al
1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925, DOMENIU PUBLIC
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
DETALII LINIARE IMOBIL
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
355287 |
13.449 |
* Suprafața este determinată in planul de proiecție Stereo 70.
Date referitoare a teren
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
drum |
DA |
13.449 |
- |
- |
- |
STRADA IN INTRAVILAN LOT 1 |
Lungime Segmente
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
|
1 |
2 |
12.09 |
|
4 |
5 |
14.903 |
|
7 |
8 |
15.843 |
|
10 |
11 |
4.344 |
|
13 |
14 |
0.387 |
|
16 |
17 |
15.098 |
|
19 |
20 |
14.506 |
|
22 |
23 |
15.216 |
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
|
2 |
3 |
12.179 |
|
5 |
6 |
12.054 |
|
8 |
9 |
14.569 |
|
11 |
12 |
4.97 |
|
14 |
15 |
15.189 |
|
17 |
18 |
15.126 |
|
20 |
21 |
15.701 |
|
23 |
24 |
15.177 |
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
|
3 |
4 |
8.956 |
|
6 |
7 |
15.507 |
|
9 |
10 |
0.331 |
|
12 |
13 |
5.322 |
|
15 |
16 |
14.97 |
|
18 |
19 |
15.813 |
|
21 |
22 |
14.907 |
|
24 |
25 |
15.072 |
Pagina 2 din 3
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment | ||
|
25 |
26 |
15.365 |
26 |
27 |
15.621 |
27 |
28 |
14.56 | ||
|
28 |
29 |
15.235 |
29 |
30 |
14.979 |
30 |
31 |
11.15 | ||
|
31 |
32 |
3.906 |
32 |
33 |
15.99 |
33 |
34 |
29.774 | ||
|
34 |
35 |
14.879 |
35 |
36 |
16.415 |
36 |
37 |
26.893 | ||
|
37 |
38 |
25.079 |
38 |
39 |
25.96 |
39 |
40 |
8.346 | ||
|
40 |
41 |
2.127 |
41 |
42 |
11.378 |
42 |
43 |
58.506 | ||
|
43 |
44 |
8.873 |
44 |
45 |
7.969 |
45 |
46 |
16.029 | ||
|
46 |
47 |
24.585 |
47 |
48 |
15.062 |
48 |
49 |
11.972 | ||
|
49 |
50 |
73.536 |
50 |
51 |
118.946 |
51 |
52 |
16.386 | ||
|
52 |
53 |
16.835 |
53 |
54 |
3.401 |
54 |
55 |
12.147 | ||
|
55 |
56 |
12.716 |
56 |
57 |
13.376 |
57 |
58 |
7.92 | ||
|
58 |
59 |
8.88 |
59 |
60 |
0.342 |
60 |
61 |
15.964 | ||
|
61 |
62 |
16.376 |
62 |
63 |
6.728 |
63 |
64 |
9.1 | ||
|
64 |
65 |
0.198 |
65 |
66 |
16.264 |
66 |
67 |
15.931 | ||
|
67 |
68 |
16.052 |
68 |
69 |
16.28 |
69 |
70 |
16.055 | ||
|
70 |
71 |
13.344 |
71 |
72 |
0.592 |
72 |
73 |
12.518 | ||
|
73 |
74 |
11.268 |
74 |
75 |
11.935 |
75 |
76 |
15.585 | ||
|
76 |
77 |
16.219 |
77 |
78 |
4.128 |
78 |
79 |
1.799 | ||
|
79 |
80 |
1.145 |
80 |
81 |
2.317 |
81 |
82 |
3.195 | ||
|
82 |
83 |
2.687 |
83 |
84 |
16.246 |
84 |
85 |
2.641 | ||
|
85 |
86 |
4.339 |
86 |
87 |
9.099 |
87 |
88 |
0.81 | ||
|
88 |
89 |
15.419 |
89 |
90 |
4.542 |
90 |
91 |
11.781 | ||
|
91 |
92 |
3.466 |
92 |
93 |
3.152 |
93 |
94 |
4.725 | ||
|
94 |
95 |
5.282 |
95 |
96 |
16.06 |
96 |
97 |
23.484 | ||
|
97 |
98 |
1.189 |
98 |
99 |
3.301 |
99 |
100 |
6.423 | ||
|
100 |
101 |
19.463 |
101 |
102 |
11.057 |
102 |
103 |
3.319 | ||
|
103 |
104 |
20.72 |
104 |
105 |
0.572 |
105 |
1 |
22.14 |
** Lungimile segmentelor sunt determinate m planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării,
19/11/2021, 11:16
Pagina 3 din 3
EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 355329 Arad
|
Nr. cerere |
171345 |
|
Ziua |
19 |
|
Luna |
11 |
|
Anul |
2021 |
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Str Dumitru Bagdazar, Jud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
355329 |
6.616 |
Teren neimprejmuit; |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
95301 / 21/09/2020
Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, PUBLICA, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1
Al
1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT
Pagina 1 din 3
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
DETALII LINIARE IMOBIL
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
355329 |
6.616 |
* Suprafața este determinată in planul de proiecție Stereo 70.
|
Date referitoare |
a teren | ||||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
drum |
DA |
6.616 |
- |
- |
- |
STRADA IN INTRAVILAN LOT 2 |
Lungime Segmente
-
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
1
2
25.008
4
5
9.139
7
8
14.956
10
11
5.904
13
14
7.77
16
17
9.166
19
20
4.026
22
23
5.158
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
2
3
15.358
5
6
6.105
8
9
0.364
11
12
15.079
14
15
15.231
17
18
9.429
20
21
1.928
23
24
4.556
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
3
4
15.081
6
7
15.06
9
10
8.982
12
13
7.536
15
16
11.391
18
19
9.041
21
22
0.58
24
25
0.27
Pagina 2 din 3
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment | ||
|
25 |
26 |
1.23 |
26 |
27 |
3.5 |
27 |
28 |
15.627 | ||
|
28 |
29 |
15.128 |
29 |
30 |
14.921 |
30 |
31 |
27.838 | ||
|
31 |
32 |
17.728 |
32 |
33 |
22.37 |
33 |
34 |
0.108 | ||
|
34 |
35 |
4.656 |
35 |
36 |
13.062 |
36 |
37 |
5.081 | ||
|
37 |
38 |
21.444 |
38 |
39 |
12.805 |
39 |
40 |
31.656 | ||
|
40 |
41 |
0.112 |
41 |
42 |
3.187 |
42 |
43 |
8.655 | ||
|
43 |
44 |
0.447 |
44 |
45 |
7.059 |
45 |
46 |
5.445 | ||
|
46 |
47 |
7.562 |
47 |
48 |
15.767 |
48 |
49 |
16.574 | ||
|
49 |
50 |
16.161 |
50 |
51 |
16.133 |
51 |
52 |
16.051 | ||
|
52 |
53 |
16.17 |
53 |
54 |
15.777 |
54 |
55 |
11.159 | ||
|
55 |
56 |
5.146 |
56 |
57 |
16.346 |
57 |
58 |
15.599 | ||
|
58 |
1 |
16.338 |
** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării.
19/11/2021, 11:18
ANCEI
4» * C A * * * i fi r i »• n mmmmu
EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
PENTRU INFORMARE
|
Nr. cerere |
171348 |
|
Ziua |
19 |
|
Luna |
11 |
|
Anul |
2021 |
Cod verificare niînniiii
Carte Funciară Nr. 355363 Arad
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Str Dumitru Bagdazar, Jud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
355363 |
1.685 |
Teren neimprejmuit; |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
92968 /15/09/2020
Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROM AN 1 El;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1________________________________________________
Al
1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925, domeniul public
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrâmintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT
Pagina 1 din 3
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
355363 |
1.685 |
* Suprafața este determinată in planul de proiecție Stereo 70.
DETALII LINIARE IMOBIL
|
Dai |
te referitoare |
a teren | |||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
drum |
DA |
1.685 |
- |
- |
- |
strada in intravilan lot 3 |
Lungime Segmente
-
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment (m)
1
2
12.893
2
3
12.578
3
4
12.576
4
5
12.925
5
6
3.25
6
7
8.987
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment r* (m)
7
8
12.447
8
9
3.85
9
10
8.55
10
11
13.152
11
12
18.305
12
13
15.215
13
14
15.284
14
15
15.276
15
16
15.035
16
17
14.667
17
18
15.618
18
1
18.096
** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării,
19/11/2021, 11:18
Pagina 3 din 3
AN GEL
EXTRAS »E CARTE FUNCIARĂ
PENTRU INFORMARE
Nr cerere 154983
Ziua
luna
Anul
Căite Funciară Nr. 358587 Arad
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
dresa: Loc. A
i, Jud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr cadastral Nr topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
1 |
35 |
T |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
122904 / 02/08/2021
Act Normativ nr. HG 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI:
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1 _ ........ ...........
Ai
1) MUNICIPIUL ARAD. CIF:3519925, domeniul public
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție șl sarcini
Referințe
NU SUNT
arte u Ci r Nr n r /M c Ara
e ’ ia ’ ~ “
Nr
Crt
întră viîan
drum
DA
Suprafața (mp)
6.147
Tarla
Parcelă Nr. topo
Observații / Referințe
Lungime
|
Nr cadastra |
ața |
vații i |
m n t i ul de proiecție Stereo 70.
Cart Fu ra
r n r M ic i Arad
eput
sfârșit
_ung me segment
6
Punct
Punct sfân
27
30
Lungime segment
27
28 234
3
4 O'
43
41
44
^6.017^
55.8(
2
51
net irșit
40
43
segm
1
^g*
6 )1
23.984
62
46.581
6.2^6
14.543
57i
31.956
12. 9
66 67
72|
** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mal mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nn 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități si procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării, 04/11/2021, 11:38
EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 358665 Arad
|
Nr. cerere |
115078 |
|
Ziua |
29 |
|
Luna |
09 |
|
Anul |
2022 |
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Str Digului, Jud. Arad
|
Nr. Cit |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
358665 |
11.049 |
Teren neiîmprejmuit; |
B. Partea II. Proprietari și acte
|
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale |
Referințe | |
|
122941 / 02/08/2021 | ||
|
Act Normativ nr. 976, din 19/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI; | ||
|
Bl |
Intabulare, drept de PROPRIETATE, PUBLICA, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1 |
Al |
|
1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925 | ||
C. Partea III. SARCINI.
|
înscrieri privind dezmembrămlntele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție șl sarcini |
Referințe |
|
NU SUNT | |
Pagina 1 din 3
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
358665 |
11.049 |
* Suprafața este determinată in planul de proiecție Stereo 70.
|
Dai |
te referitoare |
a teren | |||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
drum |
DA |
11.049 |
- |
- |
- |
STRADA IN INTRAVILAN LOT 2 |
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment | ||
|
25 |
26 |
27.758 |
26 |
27 |
27.462 |
27 |
28 |
5.577 | ||
|
28 |
29 |
2.562 |
29 |
30 |
0.85 |
30 |
31 |
1.064 | ||
|
31 |
32 |
18.92 |
32 |
33 |
46.973 |
33 |
34 |
31.956 | ||
|
34 |
35 |
17.262 |
35 |
36 |
28.815 |
36 |
37 |
33.042 | ||
|
37 |
38 |
28.533 |
38 |
39 |
72.483 |
39 |
40 |
80.855 | ||
|
40 |
41 |
26.284 |
41 |
42 |
77.339 |
42 |
43 |
22.923 | ||
|
43 |
44 |
6.941 |
44 |
45 |
10.184 |
45 |
46 |
58.277 | ||
|
46 |
47 |
5.019 |
47 |
48 |
19.943 |
48 |
49 |
11.321 | ||
|
49 |
50 |
22.643 |
50 |
51 |
15.267 |
51 |
52 |
15.635 | ||
|
52 |
53 |
1.641 |
53 |
54 |
1.762 |
54 |
55 |
6.973 | ||
|
55 |
56 |
1.686 |
56 |
57 |
1.093 |
57 |
58 |
4.33 | ||
|
58 |
59 |
15.261 |
59 |
60 |
17.148 |
60 |
1 |
2.053 |
** Lungimile segmentelor sunt determinate Tn planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mal mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/veriflcare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data șl ora generării,
29/09/2022, 09:29
Lungime Segmente
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
|
1 |
2 |
21.863 |
|
4 |
5 |
21.662 |
|
7 |
8 |
1.486 |
|
10 |
11 |
66.53 |
|
13 |
14 |
10.095 |
|
16 |
17 |
75.457 |
|
19 |
20 |
28.849 |
|
22 |
23 |
12.284 |
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
|
2 |
3 |
12.499 |
|
5 |
6 |
15.37 |
|
8 |
9 |
38.524 |
|
11 |
12 |
23.13 |
|
14 |
15 |
12.542 |
|
17 |
18 |
19.159 |
|
20 |
21 |
35.127 |
|
23 |
24 |
14.911 |
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
|
3 |
4 |
8.129 |
|
6 |
7 |
17.707 |
|
9 |
10 |
27.237 |
|
12 |
13 |
20.29 |
|
15 |
16 |
26.153 |
|
18 |
19 |
58.37 |
|
21 |
22 |
21.126 |
|
24 |
25 |
12.548 |
.AN GEL
EXTRAS »E CARTE FUNCIARĂ
PENTRU INFIRMARE
Nr. cerere 154972
Ztua
Luna
Anul
Carte Funciară Nr. 358849 Arad
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Str Furnicii, Jud, Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
358849 |
| 1.037 |
Teren neimprejmuit; |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare ia dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
127105 /10/08/2021
Act Normativ nr. 976, din 19 09/2002 emis de GUVERNUL R MANIEI;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, PUBLICA, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1
Al
1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925
-
C. Partea III. SARCINI .
|
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție șl sarcini |
Referințe |
j NU SUNT
|
Nr cadastral |
a |
b i |
|
358849 |
1.037 |
S m n tâ în e e
|
Categorie folosință |
Intra vitan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe | |
|
1 |
drum |
DA |
1.037 |
- |
STRADA |
un e proiecție în plan.
|
P nc |
Punct sfârșit |
Lungime segment (m) |
|
1 |
2 |
13.637 |
|
2 |
3 |
12.803 |
|
3 |
4 |
15.157 |
|
4 |
5 |
11.125 |
|
5 |
6 |
12.089 |
|
6 |
I 7 |
17.747 |
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment _________________ ______<" (m) | ||
|
7 B 9 10 11 12 13 14 15 16 17 |
8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 1 |
4,301 18.187 2.405 22.322 9,268 22.569 7.746 11.838 11.657 9,956 12.976 | ||
** Lungimile segmentelor sunt determinate în pianul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic Integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare Online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de fa momentul generării documentului,
Data și ora generării, 04/11/2021, 11:32
ANCEI EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
Cod verificare iiiiiiiiH
"V PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 305793 Arad
CU
UC
Imobil aflat sub incidența art. 3 alin. (1) din Legea nr. 17/2014
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
Nr. CF vechi:66138
TEREN Extravilan
Adresa: Jud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
Top: 316.2460/1 |
12.907 |
strada 1 |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
15006 / 23/09/2003
Ordin nr. 427/2002 emis de Prefectul județului Arad;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1
Al
1) MUNICIPIUL ARAD
OBSERVAȚII: (provenita din conversia CF 66138)
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT
Pagina 1 din 2
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
Top: 316.2460/1 |
12.907 |
strada 1 |
* Suprafața este determinata in planul de proiecție Stereo 70.
DETALII LINIARE IMOBIL
|
Date referitoare |
a teren | ||||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
arabil |
NU |
12.907 |
- |
- |
316.2460/1 | |
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării,
11/11/2021, 10:14
ANCEI EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
Cod verificare iiiiiiiiH
"V PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 305793 Arad
CU
UC
Imobil aflat sub incidența art. 3 alin. (1) din Legea nr. 17/2014
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
Nr. CF vechi:66138
TEREN Extravilan
Adresa: Jud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
Top: 316.2460/1 |
12.907 |
strada 1 |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
15006 / 23/09/2003
Ordin nr. 427/2002 emis de Prefectul județului Arad;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1
Al
1) MUNICIPIUL ARAD
OBSERVAȚII: (provenita din conversia CF 66138)
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT
Pagina 1 din 2
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
Top: 316.2460/1 |
12.907 |
strada 1 |
* Suprafața este determinata in planul de proiecție Stereo 70.
DETALII LINIARE IMOBIL
|
Date referitoare |
a teren | ||||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
arabil |
NU |
12.907 |
- |
- |
316.2460/1 | |
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării,
11/11/2021, 10:14
ANCPt
AtKMIA XAȚlOXALA t ) C M t l »l ri ii k iun f^nam tu
EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 355965 Arad
|
Nr. cerere |
171350 |
|
Ziua |
19 |
|
Luna |
11 |
|
Anul |
2021 |
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Str Dr. Lazar Augustin, Jud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
355965 |
1.069 |
Teren neimprejmuit; |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
116700 /10/11/2020
Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1
Al
1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925, domeniu public
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrâmintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
355965 |
1.069 |
* Suprafața este determinata in planul de proiecție Stereo 70.
|
Dai |
te referitoare |
a teren | |||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
drum |
DA |
1.069 |
- |
- |
- |
strada in intravilan |
Lungime Segmente
-
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
<" (m)
1
2
3.692
2
3
62.109
3
4
5.323
4
5
11.408
5
6
12.083
6
7
7.787
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment p» (m)
7
8
38.638
8
9
10.703
9
10
1.799
10
1
15.92
** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării,
19/11/2021, 11:19
Pagina 3 din 3
ANCEI
ACLNîI V WIMM.A n t r. a b a .1 t a i >i /! WIK ITATl JMO»UU«A
EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
PENTRU INFORMARE
|
Nr. cerere |
171352 |
|
Ziua |
19 |
|
Luna |
11 |
|
Anul |
2021 |
Cod verificare
Carte Funciară Nr. 355996 Arad
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Str Dr.Gheorghe Serban, Jud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
355996 |
2.762 |
Teren neimprejmuit; |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
116672 /10/11/2020
Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1
Al
1) MUNICIPIUL ARAD, domeniul public
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
355996 |
2.762 |
* Suprafața este determinată in planul de proiecție Stereo 70.
DETALII LINIARE IMOBIL
330793
|
Dai |
te referitoare |
a teren | |||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
drum |
DA |
2.762 |
- |
- |
- |
STRADA IN INTRAVILAN LOT 1 |
Lungime Segmente
-
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
<-(m)
1
2
25.266
3
4
12.437
5
6
0.17
7
8
16.987
9
10
18.205
11
12
33.783
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment (~(m)
2
3
12.5
4
5
12.391
6
7
14.516
8
9
15.47
10
11
22.234
12
13
14.925
Pagina 2 din 3
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment (m) |
|
13 |
14 |
12.607 |
|
15 |
16 |
12.569 |
|
17 |
18 |
12.5 |
|
19 |
20 |
12.436 |
|
21 |
22 |
12.496 |
|
23 |
24 |
12.503 |
|
25 |
26 |
12.51 |
|
27 |
28 |
1.813 |
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment r» (m) |
|
14 |
15 |
12.5 |
|
16 |
17 |
12.774 |
|
18 |
19 |
12.5 |
|
20 |
21 |
12.551 |
|
22 |
23 |
12.503 |
|
24 |
25 |
12.503 |
|
26 |
27 |
10.687 |
|
28 |
1 |
16.035 |
** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării,
19/11/2021, 11:20
ANCEI
AGENT IA NAȚIONALA
M CAIUMtl >1 /f 14 KITATl IM4»UUbA
EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
Cod verificare iniMini
PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 356193 Arad
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Str Dr.Gheorghe Serban, Jud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
356193 |
3.358 |
Teren neimprejmuit; |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
116680 /10/11/2020
Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATEdomeniu public, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1
Al
1) MUNICIPIUL ARAD
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT
Pagina 1 din 3
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
356193 |
3.358 |
* Suprafața este determinată in planul de proiecție Stereo 70.
|
Date referitoare |
a teren | ||||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
drum |
DA |
3.358 |
- |
- |
- |
STRADA IN INTRAVILAN LOT 2 |
Lungime Segmente
-
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
(~ (m)
1
2
11.502
2
3
126.528
3
4
18.438
4
5
27.953
5
6
15.92
6
7
18.103
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
(~(m)
7
8
11.9
8
9
27.121
9
10
17.503
10
11
53.408
11
12
59.736
12
13
17.961
13
1
119.366
** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării,
19/11/2021, 11:20
ANCPI
t < fi, r> a a j » l ți *1 SfP HST1 »M<mE4 $A
EXTRAS DE CARTE FUNCIARA
PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 359874 Arad
A. Partea I. Descrierea imobilului
|
Nr. cerere |
181267 |
|
Ziua |
14 |
|
Luna |
12 |
|
Anul |
2021 |
Cod verificare
llllfllllllll
Semnat: cu semnătură electronica extinsa, cf. L 455/2001 si elDAS
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Cartier Muresel, Str Dr. Mihail Marcus, lud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
359874 |
7.437 |
Teren neimprejmuit; |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
181267 /14/12/2021
Act Normativ nr. HG 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1
Al
1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925, domeniul public
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
359874 |
7.437 |
* Suprafața este determinata in planul de proiecție Stereo 70.
DETALII LINIARE IMOBIL
|
Dai |
te referitoare |
a teren | |||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
drum |
DA |
7.437 |
- |
- |
- |
strada in intravilan |
Lungime Segmente
-
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
1
2
12.462
4
5
12.488
7
8
12.424
10
11
12.535
13
14
12.547
16
17
16.375
19
20
14.674
22
23
12.471
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
2
3
12.547
5
6
12.5
8
9
12.588
11
12
12.503
14
15
13.07
17
18
10.497
20
21
14.267
23
24
19.269
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
3
4
12.503
6
7
12.491
9
10
12.498
12
13
12.326
15
16
13.995
18
19
13.265
21
22
33.592
24
25
16.636
Pagina 2 din 3
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
|
25 |
26 |
14.925 |
|
28 |
29 |
39.405 |
|
31 |
32 |
9.193 |
|
34 |
35 |
8.715 |
|
37 |
38 |
13.294 |
|
40 |
41 |
17.694 |
|
43 |
44 |
16.703 |
|
46 |
47 |
0.004 |
|
49 |
50 |
15.184 |
|
52 |
53 |
14.501 |
|
55 |
56 |
1.068 |
|
58 |
59 |
13.911 |
|
61 |
62 |
13.37 |
|
64 |
65 |
12.988 |
|
67 |
1 |
16.159 |
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
|
26 |
27 |
5.259 |
|
29 |
30 |
12.671 |
|
32 |
33 |
26.367 |
|
35 |
36 |
10.751 |
|
38 |
39 |
18.556 |
|
41 |
42 |
17.386 |
|
44 |
45 |
16.338 |
|
47 |
48 |
15.754 |
|
50 |
51 |
14.984 |
|
53 |
54 |
14.362 |
|
56 |
57 |
2.765 |
|
59 |
60 |
13.207 |
|
62 |
63 |
13.321 |
|
65 |
66 |
12.4 |
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
|
27 |
28 |
7.356 |
|
30 |
31 |
18.303 |
|
33 |
34 |
110.818 |
|
36 |
37 |
2.681 |
|
39 |
40 |
18.263 |
|
42 |
43 |
17.061 |
|
45 |
46 |
15.88 |
|
48 |
49 |
15.361 |
|
51 |
52 |
14.548 |
|
54 |
55 |
6.408 |
|
57 |
58 |
3.967 |
|
60 |
61 |
13.609 |
|
63 |
64 |
13.117 |
|
66 |
67 |
12.883 |
** Lungimile segmentelor sunt determinate în pianul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Certific că prezentul extras corespunde cu pozițiile in vigoare din cartea funciară originală, păstrată de acest birou.
Prezentul extras de carte funciară este valabil la autentificarea de către notarul public a actelor juridice prin care se sting drepturile reale precum și pentru dezbaterea succesiunilor, iar informațiile prezentate sunt susceptibile de orice modificare, in condițiile legii.
S-a achitat tariful de 0 RON, -, pentru serviciul de publicitate imobiliară cu codul nr. 211.
Data soluționării, 17-12-2021
Data eliberării, / /
Asistent Registrator, Xxxxxxxx Xxxxxxx!
(parafa și semnătura)
Referent,
(parafa și semnătura)
IIIMIIIIIIIIII
_______100110513832_______
încheiere Nr. 181267/14-12-2021
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad
Dosarul nr. 181267 / 14-12-2021
ÎNCHEIERE Nr. 181267
Registrator: Xxxxxxx-Xxxxxxx Xxxxx
Asistent: Xxxxxxxx Xxxxxxx
Asupra cererii introduse de MUNICIPIUL ARAD domiciliat in Loc. Arad, Bdul Revoluției, Nr.
-
75, Jud. Arad privind Prima înregistrare a imobilelor/unitatilor individuale (u.i.) in cartea funciara, in baza:
-
- Act Normativ nr.HG 976/05-09-2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;
fiind Îndeplinite condițiile prevăzute la art. 29 din Legea cadastrului si a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicata, cu modificările si completările ulterioare, tariful achitat in suma de 0 lei, cu documentul de plata:
pentru serviciul avand codul 211
Vazand referatul asistentului registrator in sensul ca nu exista impedimente la înscriere
DISPUNE
Admiterea cererii cu privire la:
-
- imobilul cu nr. cadastral 359874
-
- se intabulează dreptul de PROPRIETATE mod dobândire lege in cota de 1/1 asupra A.l in favoarea MUNICIPIUL ARAD, domeniul public, sub B.l din cartea funciara 359874 UAT Arad;
Prezenta se va comunica părților:
S.C PROCAD S.R.L.
*) Cu drept de reexaminare in termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Arad, se inscrie in cartea funciara si se soluționează de către registratorul-sef
Data soluționării,
Registrator,
Asistent Registrator,
17-12-2021
Xxxxxxx-Xxxxxxx Xxxxx
Cod ruta-
Digitally signed by Xxxxxxx-Xxxxxxx Xxxxx DN: c=RO, l=Arad, o=Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, cn=Xxxxxxx-Xxxxxxx
Xxxxxxxx Xxxxxxx
Xxxxxxx Xxxxx
Xxxxx, serialNumber=ICD7, st=Arad, givenName=Xxxxxxx-Xxxxxxx, sn=lancu
Date: 2021.12.17 09:27:41 +02'00'
Xxxxxxxx-Xxxxxxx
Xxxxxxx
Semnat digital de Xxxxxxxx-Xxxxxxx Xxxxxxx
DN: c=R0, l-Arad, o- Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, cn=Xxxxxxxx-Xxxxxxx Xxxxxxx, serialNumber=MGD8, st^Arad, grvenName=Xxxxxxxx-Xxxxxxx, sn= Morariu
Data: 2021.12.17075851 +O2OO1
*) Cu excepția situațiilor prevăzute la Art. 62 alin. (1) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere in evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin ODG Nr. 700/2014.
Anexa 1.35 la regulament
Plan de amplasament si delimitare a imobilului
Scara 1:1000
|
Nr. cadastral |
Suprafața masurata a imobilului (mp) |
Adresa imobilului |
|
359874 |
7437 |
Intravilan, loc. ARAD, Str. Mihail Marcus |
Nr. Cartea Funciara
Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT):
ARAD
Suprafața din act = 7437 mp
BEUTURAbjSteed
Xxxxxx-
Xxxxx
2021.12.14
09:39:08 +02'00'
|
Executant: SC PROCAD SRL autorizație categoria I, serie RO-B-J, nr.1582 Prin persoana autorizata Ing. Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxx autorizat categoria B, serie RO-TM-F, nr.0193 Confirm executarea măsurătorilor in teren, corectitudinea întocmirii documentației cadastrale si corespondenta acesteia cu realitatea din teren. |
Inspector Confirm introducerea imobilului in baza de date integrata si atribuirea * numărului cadastr il Semnat digital de Adrian-FItom ^Cemnaîurali oaral ^:c=RO,l=ARAD,o=Ofldul Semnătură s parai . r . ; , - . „ x r de Cadastru si Pu blkltate 181267 [Z i | Imobiliara, cn=Xxxxxx-Xxxxx r 1 1 U I 1 Cretlu,serialNumber=CAF9, Data:....................... st=ARAD,givenName=Adrian“ f « • Filon, sn=Cretiu Data: 2021.12.16 19:43:14 _ _________±O2SQ!__________________ |
ANCPt
AtKMIA XAȚlOXALA t ) C M t l »l ri ii k iun f^nam tu
EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 355965 Arad
|
Nr. cerere |
171350 |
|
Ziua |
19 |
|
Luna |
11 |
|
Anul |
2021 |
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Str Dr. Lazar Augustin, Jud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
355965 |
1.069 |
Teren neimprejmuit; |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
116700 /10/11/2020
Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1
Al
1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925, domeniu public
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrâmintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
355965 |
1.069 |
* Suprafața este determinata in planul de proiecție Stereo 70.
|
Dai |
te referitoare |
a teren | |||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
drum |
DA |
1.069 |
- |
- |
- |
strada in intravilan |
Lungime Segmente
-
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
<" (m)
1
2
3.692
2
3
62.109
3
4
5.323
4
5
11.408
5
6
12.083
6
7
7.787
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment p» (m)
7
8
38.638
8
9
10.703
9
10
1.799
10
1
15.92
** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării,
19/11/2021, 11:19
Pagina 3 din 3
ANCEI
ACLNîI V WIMM.A n t r. a b a .1 t a i >i /! WIK ITATl JMO»UU«A
EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
PENTRU INFORMARE
|
Nr. cerere |
171352 |
|
Ziua |
19 |
|
Luna |
11 |
|
Anul |
2021 |
Cod verificare
Carte Funciară Nr. 355996 Arad
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Str Dr.Gheorghe Serban, Jud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
355996 |
2.762 |
Teren neimprejmuit; |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
116672 /10/11/2020
Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1
Al
1) MUNICIPIUL ARAD, domeniul public
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
355996 |
2.762 |
* Suprafața este determinată in planul de proiecție Stereo 70.
DETALII LINIARE IMOBIL
330793
|
Dai |
te referitoare |
a teren | |||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
drum |
DA |
2.762 |
- |
- |
- |
STRADA IN INTRAVILAN LOT 1 |
Lungime Segmente
-
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
<-(m)
1
2
25.266
3
4
12.437
5
6
0.17
7
8
16.987
9
10
18.205
11
12
33.783
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment (~(m)
2
3
12.5
4
5
12.391
6
7
14.516
8
9
15.47
10
11
22.234
12
13
14.925
Pagina 2 din 3
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment (m) |
|
13 |
14 |
12.607 |
|
15 |
16 |
12.569 |
|
17 |
18 |
12.5 |
|
19 |
20 |
12.436 |
|
21 |
22 |
12.496 |
|
23 |
24 |
12.503 |
|
25 |
26 |
12.51 |
|
27 |
28 |
1.813 |
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment r» (m) |
|
14 |
15 |
12.5 |
|
16 |
17 |
12.774 |
|
18 |
19 |
12.5 |
|
20 |
21 |
12.551 |
|
22 |
23 |
12.503 |
|
24 |
25 |
12.503 |
|
26 |
27 |
10.687 |
|
28 |
1 |
16.035 |
** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării,
19/11/2021, 11:20
ANCEI
AGENT IA NAȚIONALA
M CAIUMtl >1 /f 14 KITATl IM4»UUbA
EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
Cod verificare iniMini
PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 356193 Arad
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Str Dr.Gheorghe Serban, Jud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
356193 |
3.358 |
Teren neimprejmuit; |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
116680 /10/11/2020
Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATEdomeniu public, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1
Al
1) MUNICIPIUL ARAD
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT
Pagina 1 din 3
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
356193 |
3.358 |
* Suprafața este determinată in planul de proiecție Stereo 70.
|
Date referitoare |
a teren | ||||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
drum |
DA |
3.358 |
- |
- |
- |
STRADA IN INTRAVILAN LOT 2 |
Lungime Segmente
-
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
(~ (m)
1
2
11.502
2
3
126.528
3
4
18.438
4
5
27.953
5
6
15.92
6
7
18.103
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
(~(m)
7
8
11.9
8
9
27.121
9
10
17.503
10
11
53.408
11
12
59.736
12
13
17.961
13
1
119.366
** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării,
19/11/2021, 11:20
ANCPI
t < fi, r> a a j » l ți *1 SfP HST1 »M<mE4 $A
EXTRAS DE CARTE FUNCIARA
PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 359874 Arad
A. Partea I. Descrierea imobilului
|
Nr. cerere |
181267 |
|
Ziua |
14 |
|
Luna |
12 |
|
Anul |
2021 |
Cod verificare
llllfllllllll
Semnat: cu semnătură electronica extinsa, cf. L 455/2001 si elDAS
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Cartier Muresel, Str Dr. Mihail Marcus, lud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
359874 |
7.437 |
Teren neimprejmuit; |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
181267 /14/12/2021
Act Normativ nr. HG 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1
Al
1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925, domeniul public
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
359874 |
7.437 |
* Suprafața este determinata in planul de proiecție Stereo 70.
DETALII LINIARE IMOBIL
|
Dai |
te referitoare |
a teren | |||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
drum |
DA |
7.437 |
- |
- |
- |
strada in intravilan |
Lungime Segmente
-
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
1
2
12.462
4
5
12.488
7
8
12.424
10
11
12.535
13
14
12.547
16
17
16.375
19
20
14.674
22
23
12.471
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
2
3
12.547
5
6
12.5
8
9
12.588
11
12
12.503
14
15
13.07
17
18
10.497
20
21
14.267
23
24
19.269
Punct început
Punct sfârșit
Lungime segment
3
4
12.503
6
7
12.491
9
10
12.498
12
13
12.326
15
16
13.995
18
19
13.265
21
22
33.592
24
25
16.636
Pagina 2 din 3
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
|
25 |
26 |
14.925 |
|
28 |
29 |
39.405 |
|
31 |
32 |
9.193 |
|
34 |
35 |
8.715 |
|
37 |
38 |
13.294 |
|
40 |
41 |
17.694 |
|
43 |
44 |
16.703 |
|
46 |
47 |
0.004 |
|
49 |
50 |
15.184 |
|
52 |
53 |
14.501 |
|
55 |
56 |
1.068 |
|
58 |
59 |
13.911 |
|
61 |
62 |
13.37 |
|
64 |
65 |
12.988 |
|
67 |
1 |
16.159 |
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
|
26 |
27 |
5.259 |
|
29 |
30 |
12.671 |
|
32 |
33 |
26.367 |
|
35 |
36 |
10.751 |
|
38 |
39 |
18.556 |
|
41 |
42 |
17.386 |
|
44 |
45 |
16.338 |
|
47 |
48 |
15.754 |
|
50 |
51 |
14.984 |
|
53 |
54 |
14.362 |
|
56 |
57 |
2.765 |
|
59 |
60 |
13.207 |
|
62 |
63 |
13.321 |
|
65 |
66 |
12.4 |
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment |
|
27 |
28 |
7.356 |
|
30 |
31 |
18.303 |
|
33 |
34 |
110.818 |
|
36 |
37 |
2.681 |
|
39 |
40 |
18.263 |
|
42 |
43 |
17.061 |
|
45 |
46 |
15.88 |
|
48 |
49 |
15.361 |
|
51 |
52 |
14.548 |
|
54 |
55 |
6.408 |
|
57 |
58 |
3.967 |
|
60 |
61 |
13.609 |
|
63 |
64 |
13.117 |
|
66 |
67 |
12.883 |
** Lungimile segmentelor sunt determinate în pianul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Certific că prezentul extras corespunde cu pozițiile in vigoare din cartea funciară originală, păstrată de acest birou.
Prezentul extras de carte funciară este valabil la autentificarea de către notarul public a actelor juridice prin care se sting drepturile reale precum și pentru dezbaterea succesiunilor, iar informațiile prezentate sunt susceptibile de orice modificare, in condițiile legii.
S-a achitat tariful de 0 RON, -, pentru serviciul de publicitate imobiliară cu codul nr. 211.
Data soluționării, 17-12-2021
Data eliberării, / /
Asistent Registrator, Xxxxxxxx Xxxxxxx!
(parafa și semnătura)
Referent,
(parafa și semnătura)
IIIMIIIIIIIIII
_______100110513832_______
încheiere Nr. 181267/14-12-2021
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad
Dosarul nr. 181267 / 14-12-2021
ÎNCHEIERE Nr. 181267
Registrator: Xxxxxxx-Xxxxxxx Xxxxx
Asistent: Xxxxxxxx Xxxxxxx
Asupra cererii introduse de MUNICIPIUL ARAD domiciliat in Loc. Arad, Bdul Revoluției, Nr.
-
75, Jud. Arad privind Prima înregistrare a imobilelor/unitatilor individuale (u.i.) in cartea funciara, in baza:
-
- Act Normativ nr.HG 976/05-09-2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;
fiind Îndeplinite condițiile prevăzute la art. 29 din Legea cadastrului si a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicata, cu modificările si completările ulterioare, tariful achitat in suma de 0 lei, cu documentul de plata:
pentru serviciul avand codul 211
Vazand referatul asistentului registrator in sensul ca nu exista impedimente la înscriere
DISPUNE
Admiterea cererii cu privire la:
-
- imobilul cu nr. cadastral 359874
-
- se intabulează dreptul de PROPRIETATE mod dobândire lege in cota de 1/1 asupra A.l in favoarea MUNICIPIUL ARAD, domeniul public, sub B.l din cartea funciara 359874 UAT Arad;
Prezenta se va comunica părților:
S.C PROCAD S.R.L.
*) Cu drept de reexaminare in termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Arad, se inscrie in cartea funciara si se soluționează de către registratorul-sef
Data soluționării,
Registrator,
Asistent Registrator,
17-12-2021
Xxxxxxx-Xxxxxxx Xxxxx
Cod ruta-
Digitally signed by Xxxxxxx-Xxxxxxx Xxxxx DN: c=RO, l=Arad, o=Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, cn=Xxxxxxx-Xxxxxxx
Xxxxxxxx Xxxxxxx
Xxxxxxx Xxxxx
Xxxxx, serialNumber=ICD7, st=Arad, givenName=Xxxxxxx-Xxxxxxx, sn=lancu
Date: 2021.12.17 09:27:41 +02'00'
Xxxxxxxx-Xxxxxxx
Xxxxxxx
Semnat digital de Xxxxxxxx-Xxxxxxx Xxxxxxx
DN: c=R0, l-Arad, o- Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, cn=Xxxxxxxx-Xxxxxxx Xxxxxxx, serialNumber=MGD8, st^Arad, grvenName=Xxxxxxxx-Xxxxxxx, sn= Morariu
Data: 2021.12.17075851 +O2OO1
*) Cu excepția situațiilor prevăzute la Art. 62 alin. (1) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere in evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin ODG Nr. 700/2014.
Anexa 1.35 la regulament
Plan de amplasament si delimitare a imobilului
Scara 1:1000
|
Nr. cadastral |
Suprafața masurata a imobilului (mp) |
Adresa imobilului |
|
359874 |
7437 |
Intravilan, loc. ARAD, Str. Mihail Marcus |
Nr. Cartea Funciara
Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT):
ARAD
Suprafața din act = 7437 mp
BEUTURAbjSteed
Xxxxxx-
Xxxxx
2021.12.14
09:39:08 +02'00'
|
Executant: SC PROCAD SRL autorizație categoria I, serie RO-B-J, nr.1582 Prin persoana autorizata Ing. Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxx autorizat categoria B, serie RO-TM-F, nr.0193 Confirm executarea măsurătorilor in teren, corectitudinea întocmirii documentației cadastrale si corespondenta acesteia cu realitatea din teren. |
Inspector Confirm introducerea imobilului in baza de date integrata si atribuirea * numărului cadastr il Semnat digital de Adrian-FItom ^Cemnaîurali oaral ^:c=RO,l=ARAD,o=Ofldul Semnătură s parai . r . ; , - . „ x r de Cadastru si Pu blkltate 181267 [Z i | Imobiliara, cn=Xxxxxx-Xxxxx r 1 1 U I 1 Cretlu,serialNumber=CAF9, Data:....................... st=ARAD,givenName=Adrian“ f « • Filon, sn=Cretiu Data: 2021.12.16 19:43:14 _ _________±O2SQ!__________________ |
-ANCEI
EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 359078 Arad
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Str Lucernei, Jud. Arad
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al |
359078 |
6.153 |
Teren neimprejmuit, |
-
B. Partea II, Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
127077 / 10/08/2021
Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI; Act Normativ nr. 56485, din 18/07/2019 emis de PRIMĂRIA ARAD;
R1 Intabuîare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala
2/1_____________ ... _______________________________ ______
Al
____ 1) MUNICIPIUL ARAD, CIF:3519925, domeniul public_____________________________________
-
C. Partea III. SARCINI.
|
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale _____________________________de garanție și sarcini_____________________________ |
Referințe |
NU SUNT
Carte Funciara Nr. 359078 Comuna/Oraș/Munîcipiu: Arad
Anexa Nr. 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)* |
Observații / Referințe |
|
359078 |
6.153 |
* Suprafața este determinată în planul de proiecție Stereo 70.
DETALII LINIARE IMOBIL
358163
352185
33177S
331779
3317S0
331781 353849
359172 351638
Date referitoare
Nr Crt
Categorie intra
DA
Parcelă
Nr. topo
STRABA IN INTRAVILAN
21
45 2
Cart Fun i r N
omuna cipu a-7
Punct început
4
u rșit
3 '
5
me
egment
__1
Punct
g m se im nt
Punct
35
41
47
6 6 *
10.527
t
34
43
eg nt
11. 8
Lungimile segmente jr sunt determinate în planul d p* ecție Stere» 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare Online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Bata și ora generării, 04/11/2021, 11:33
ANCEI
EXTRAS BE CARTE FUNCIARĂ
PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr 355255 Arad
Nr cerere 164977
Ziua
Luna
Anul
Cod verificate
■llii
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
dresa: Loc. Arad, Str Vulturilor u
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al 1_______________ |
355255 |
1 61 |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
n
|
Nr Crt |
Categorie folosința |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo | |
|
1 |
drum |
DA |
1.619 |
|
ilo |
e m t I |
roie< |
n | |||
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment c- (m) |
Punct început |
Punct sfârșit |
Ljn | |
|
1 |
2 |
21.783 |
2 |
3 |
9 877 | |
|
3 |
4 |
13.779 |
4 |
5 |
13.864 | |
|
5 |
6 |
15.248 |
6 |
7 |
14.833 | |
|
7 |
8 |
5.992 |
8 |
9 |
8.652 | |
|
9 |
10 |
15.301 |
10 |
11 |
14.796 | |
|
11 |
12 |
13.708 |
12 |
13 |
1,137 |
Carte Funciară Nr. 355255 Comuna/Oraș/Municipiu: Arad
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment (m) |
lecție |
Punct început |
sfârșit |
Lungime segment |
|
13 15 |
14 16 |
0.987 _____ 8.967 |
14 16 |
15 17 |
13.337 ___________ 19.892 | |
|
ir |
18 |
0.175 |
18 |
19 |
2.65 | |
|
19 |
20 |
3 606 |
20 |
21 |
0.847 | |
|
21 |
22 |
9.638 |
22 |
23 |
14.499 | |
|
23 |
24 |
15.923 |
24 |
25 |
15.043 | |
|
25 |
26 |
12.066 |
26 |
27 9.134 | ||
|
27 ** Lungimile |
28 8.7 segmentelor sunt determinate în glânuT de pro |
28 »Stereo 7t ș |
1! 30.843 i sunt rotunjite lă 1 milimetru. | |||
“* Bistanța dintre puncte este fermată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active ia data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2tl6, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării, •4/11/2121, 11:33
-ANCEI
EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 355268 Arad
Nr cerere 164980
Ziua
Luna
Anul
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
|
Nr. Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
355268 I
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
77913 / 12/08/2020
Act Normativ nr. 976. din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuală 1/1 ______
Al
1) MUNICIPIUL ARAD, domeniul public
-
C. Partea III. SARCINI.
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție șl sarcini
Referințe
NU SUNT
Nr Crt
Categorie folosință
Intra vilan
a (
Tarla
Parcelă
Nr. topo
Observații / Referințe
1
drum
DA
150
OT ' c ui
Ll <1 - _________
|
Punct început |
Punct sfârșit |
m |
|
1 |
2 |
13.337 |
|
2 |
3 |
12.042 |
|
3 |
4 |
11.846 |
|
4 |
__________1 |
11.829 |
** Lungimile segmentelor sunt determinate în plănui de pr
*** Bistanța dintre puncte este formată din segmente cum
Carte Funciară Nr. 355263 C^muna/traș/Municipiu- Arad Extrasul de carte funciară generat pnn sistemul informatic integrat al ANCPi conține informațiile din cartea funciara active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2*01, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediu? electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documenta uu fără semnătură olografa, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/veriRcare, folosind codul de verificare onl ne disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data și ora generării, 04/11/2021, 11:34
'ancei
EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr 355563 Arad
-
A. Partea I. Descrierea imobilului
TEREN Intravilan
Adresa: Loc. Arad, Str Vulturilor. Jud. Arad
|
Nn Crt |
Nr. cadastral Nr. topografic |
Suprafața* (mp) |
Observații / Referințe |
|
Al ________l |
355563 |
1.654 |
Teren neimprejmuit |
-
B. Partea II. Proprietari și acte
înscrieri privitoare ta dreptul de proprietate și alte drepturi reale
Referințe
77914 /12/08/2020
Act Normativ nr. 976, din 05/09/2002 emis de GUVERNUL ROMÂNIEI; înscris Sub Semnătură Privata nr 44319, din 04/06/2019 emis de PRIMĂRIA ARAD;
Bl
Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin Lege, cota actuala 1/1_______________
Al
1) MUNICIPIUL ARAD, domeniu public
-
C. Partea III. SARCINI .
înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini
Referințe
NU SUNT______________ _____________ _________
Carte Funciara Nr. 355563 Comuna/Oraș/Municipiw Arad
Anexa Nn 1 La Partea I
Teren
|
Nr cadastral |
Suprafața (mp)' |
Observații / Referințe |
|
355563 |
1.654 |
Suprafața este determinata in pianul de proiecție Stereo 70.
|
Dai |
te referitoare |
a teren__ | |||||
|
Nr Crt |
Categorie folosință |
Intra vilan |
Suprafața (mp) |
Tarla |
Parcelă |
Nr. topo |
Observații / Referințe |
|
1 |
drum |
DA |
1.654 |
- |
LOT 3 STRADA IN INTRAVILAN | ||
Lungime Segmente
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.
|
Punct început |
Punct sfârșit |
Lungime segment (m) |
|
1 |
2 |
11.846 |
|
2 |
3 |
15.158 |
|
3 |
4 |
15 326 |
|
4 |
5 |
15,026 |
|
5 |
6 |
4.117 |
|
6 |
7 |
11 014 |
|
Punct! | ||
|
[________ 7 |
8 |
11.5 |
|
8 |
9 |
3.696 |
|
9 |
10 |
16.509 |
|
10 |
11 |
41.448 |
|
11 |
12 |
13.707 |
|
12 |
13 |
18.227 |
|
13 |
14 |
16.344 |
|
14 |
15 |
16.09 |
|
15 |
16 |
15.407 ——---J |
|
16 |
17 |
16.564 |
|
17 |
18 |
14.312 |
|
18 |
19 |
15.444 |
|
19 |
20 |
15.091 |
|
20 |
1 |
15.095 |
** Lungimifâsegmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru, ♦** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr, 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.
Verificarea corectitudinii și realității informațiilor conținute de document se poate face la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare onlme disponibil în antet. Codul de verificare este valabil 30 de zile calendaristice de la momentul generării documentului.
Data șl ora generării, 04/11/2021, 11:36
MUNICIPIUL ARAD
ARHITECT SEF
DIRECȚIA CONSTRUCTH SI DEZVOLTARE URBANA
SERVICIUL AUTORIZĂRI CONSTRUCȚII
Nr.ad.75048/05.10.2022
Către,
SERVICIUL INVESTIȚII
Datorita unei erori materiale in Certificatul de urbanism nr.2300/08.12.2021 emis pentru „ SF—Rețele de canalizare ape uzate si canalizare pluviala aferente străzilor de pamant” nu au fost inscrise cărțile funciare CF 358665, CF 351158, CF 349879, CF 359874.
Prin aceasta adresa se corectează aceasta eroare si se completează Certificatul de urbanism cu cărțile funciare enumerate mai sus.
ARHITECT SEF
arh. Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx
CONSILIE ing. Claudiu L
CI/CI
2 ex
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD
Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad
Adresa BCPI: Localitate: Arad, Splaiul General Gheorghe Magheru, Nr. 13, Cod postal 310329
PROCES VERBAL DE RECEPȚIE 2514 / 2022
Întocmit astăzi, 07/10/2022, privind cererea 107857 din 13/09/2022 având aviz de incepere a lucrărilor cu nr .... din .........
-
1. Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD
-
2. Executant: Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
-
3. Denumirea lucrărilor recepționate: Receptie tehnica - plan de situatie
-
4. Nominalizarea documentelor și a documentațiilor care se predau Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD conform avizului de incepere a lucrărilor:
Număr act
Data act
Tip act
Emitent
2300
08.12.2021
act administrativ
Primaria Mun. Arad
Documentatia
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
2300
08.12.2021
act administrativ
Primaria Mun. Arad
DXF si
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
Plan de
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
Plan de
06.10.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
75048
05.10.2022
act administrativ
Primaria Mun. Arad
Așa cum sunt atașate la cerere.
-
5. Concluzii:
Pentru procesul verbal 2514 au fost recepționate 1 propuneri:
* PLAN TOPOGRAFIC, SUPORT AL DOCUMENTAȚIEI NECESAR PENTRU ÎNTOCMIRE STUDIU DE FEZABILITATE „RETELE DE CANALIZARE APE UZATE SI CANALIZARE PLUVIALA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT.” Mun. Arad, judetul Arad, conform certificatului de urbanism cu nr. 2300/2021 emis de primaria mun. Arad.
Terenul în suprafață măsurată de 19738 mp, pe care urmează sa se realizeze „RETELE DE CANALIZARE APE UZATE SI CANALIZARE PLUVIALA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT.”, este inscris Carte Funciară Nr.
355287 Arad - Loc. Arad, Str Dumitru Bagdazar, Jud. Arad, Carte Funciară Nr. 355329 Arad - Loc. Arad, Str Dumitru Bagdazar, Jud. Arad, Carte Funciară Nr. 355363 Arad - Loc. Arad, Str Dumitru Bagdazar, Jud. Arad. Amplasamentul se suprapune cu imobilele înscris în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară Arad, cu Carte Funciară Nr. 355215 Arad si Carte Funciară Nr. 349860 Arad.
Proprietarul răspunde pentru cunoașterea, indicarea limitelor imobilului și conservarea acestora, precum și pentru punerea la dispoziția persoanei autorizate a tuturor actelor/documentelor pe care Ie deține cu privire la imobil.
Persoana autorizată răspunde pentru măsurarea imobilului indicat de proprietar, pentru corectitudinea întocmirii documentației și corespondența acesteia cu realitatea din teren și cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispoziție de proprietar. Persoana autorizată este obligată să execute masurătorile la teren.
-
6. Erori topologice față de alte entități spațiale:
Identificator
Tip eroare
Mesaj suprapunere
349860
Avertizare
Receptia 1737766: Imobilul TR-1987-1 se suprapune cu terenul 349860 din stratul permanent!
355329
Avertizare
Receptia 1737766: Imobilul TR-1987-1 se suprapune cu terenul 355329 din stratul permanent!
355215
Avertizare
Receptia 1737766: Imobilul TR-1987-1 se suprapune cu terenul 355215 din stratul permanent!
355363
Avertizare
Receptia 1737766: Imobilul TR-1987-1 se suprapune cu terenul 355363 din stratul permanent!
355287
Avertizare
Receptia 1737766: Imobilul TR-1987-1 se suprapune cu terenul 355287 din stratul permanent!
^—
Avertizare
Receptia 1737766: Imobilul TR-1987-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!
Inspector
Xxxxxx X- Xxxxxxxx Xxxxx
Xxxxxx ;
Xxxxxxxx Xxxxx
Semnat digital de Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx DN: c=RO, l=ARAD, o=Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, cn=Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx, serialNumber=SDA8, st=ARAD, givenName=Xxxxxx Xxxxxxxx, sn=Sicoe
Data: 2022.10.07 10:09:51 +03'00'
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD
Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad
Adresa BCPI: Localitate: Arad, Splaiul General Gheorghe Magheru, Nr. 13, Cod postal 310329
PROCES VERBAL DE RECEPȚIE 2543 / 2022
Întocmit astăzi, 10/10/2022, privind cererea 107856 din 13/09/2022 având aviz de incepere a lucrărilor cu nr .... din .........
-
1. Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD
-
2. Executant: Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
-
3. Denumirea lucrărilor recepționate: Receptie tehnica - Plan de situatie
-
4. Nominalizarea documentelor și a documentațiilor care se predau Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD conform avizului de incepere a lucrărilor:
Număr act
Data act
Tip act
Emitent
75048
05.10.2022
act administrativ
Primaria Mun. Arad
2300
08.12.2021
act administrativ
Primaria Mun. Arad
Memoriu
06.10.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
Documentatia
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
Plan de
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
2300
08.12.2021
act administrativ
Primaria Mun. Baia Mare
DXF si
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
Așa cum sunt atașate la cerere.
-
5. Concluzii:
Pentru procesul verbal 2543 au fost recepționate 1 propuneri:
-
* PLAN TOPOGRAFIC, NECESAR INTOCMIRII STUDIULUI DE FEZABILITATE PENTRU „RETELE E CANALIZARE APE UZATE SI CANALIZARE PLUVIALA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT”
Amplasamentul este situat în intravilanul municipiului Arad, UAT Arad, Jud. Arad, masuratorile topografice necesare pentru realizarea investitiei fiind realizate pe suprafata de 21339 mp identificata cu nr. cadastral 351158; 358665; 358587, inscris in cartea funciara nr. 351158; 358665; 358587Arad. Zona supusa investitiei, este domeniul public al municipiului Arad-Str. Digului.
Masuratorile la teren respecta normele tehnice impuse lucrarilor de specialitate privind calitatea și corectitudinea operațiunilor, a măsurătorilor și a calculelor, corespondența conținutului produselor cartografice cu realitatea din teren, calitatea produselor și a documentelor finale, din punct de vedere al conținutului, al formei de prezentare și al gradului de precizie. Planul topografic respecta proiecția cartografică și sistemul național de referință.
Beneficiarul răspunde pentru cunoașterea, indicarea limitelor imobilului și conservarea acestora, precum și pentru punerea la dispoziția persoanei autorizate a tuturor actelor/documentelor pe care Ie deține cu privire la imobil.
Persoana autorizată răspunde pentru măsurarea imobilului indicat de proprietar, pentru corectitudinea întocmirii documentației și corespondența acesteia cu realitatea din teren și cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispoziție de proprietar. Persoana autorizată este obligată să execute masurătorile la teren.
-
6. Erori topologice față de alte entități spațiale:
Identificator
Tip eroare
Mesaj suprapunere
358665
Avertizare
Receptia 1738033: Imobilul TR-1988-1 se suprapune cu terenul 358665 din stratul permanent!
351158
Avertizare
Receptia 1738033: Imobilul TR-1988-1 se suprapune cu terenul 351158 din stratul permanent!
358451
Avertizare
Receptia 1738033: Imobilul TR-1988-1 se suprapune cu terenul 358451 din stratul permanent!
358450
Avertizare
Receptia 1738033: Imobilul TR-1988-1 se suprapune cu terenul 358450 din stratul permanent!
358587
Avertizare
Receptia 1738033: Imobilul TR-1988-1 se suprapune cu terenul 358587 din stratul permanent!
^—
Avertizare
Receptia 1738033: Imobilul TR-1988-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!
Inspector
Xxxxx Xxxxxx
Xxxxx
Xxxxxx
Semnat digital de Xxxxx Xxxxxx
DN: c=RO, l=Arad, o=Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, cn=Xxxxx Xxxxxx, serialNumber=CM177, st=Arad, givenName=Marta, sn=Costan
Data: 2022.10.10 09:56:31 +03'00'
LEGENDA:
-
- Margine drum
-
- Platforma beton
-
- Limita gard
- Sânt beton sus
- Sânt beton jos
- Limita imobil intabulat din baza de date al OCPI ARAD
- Limita construcție intabulata din baza de date al OCPI ARAD
- Zona studiata
214950
---- - Construcție
524150
- Pod
- Acces
45__-
- Punct pe limita gard
14
1
107.60
J/107.50 007.51
W\56
524150
- Stâlp de beton
107.34
- Stâlp de lemn
- Lampadar
- Canal
- Cutie rețea electa
- Aerisire gaz
- Cutie de gaz
- Indicator
- Podeț
- Hidrant
\ '--- iiiFEL-ca \ 3411732 \
341732-13 \
- Gaiger
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD
107862 din 13/09/2022
Re7 O8țion3l
Prezentul document recepționat este valabil însoțit de procesul verbal de recepție nr. 2521/data ..^Z/.09/2022
Digitally signed by Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx
Date: 2022.09.26 16:03:45
+03'00' // ’
524100)
Nr.
Pct.
Lungimi laturi D(i,i+1)
1
12.976
2
9.956
3
11.657
4
11.838
5
7.746
6
22.568
7
9.268
8
22.323
9
2.405
10
18.188
11
4.301
12
17.747
13
12.090
14
11.124
VI - 15
15.158
16
12.803
17
13.637
Sistem de proiecție: Stereogratic 1970
Sistem de cote: Marea Neagra 1975
geocadex
lucrări ele topografie si cadastru
Scara
1:500
Data:
03.08.2022
107.
107.46
Planul servește la:"Retele de canalizare ape uzate si canalizare pluviala aferente străzilor de pamant"
BENEFICIAR: Municipiul Arad
Masurat:
Planșa nr.
1
Desenat:
Verificat:
-
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD
Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad
Adresa BCPI: Localitate: Arad, Splaiul General Gheorghe Magheru, Nr. 13, Cod postal 310329
PROCES VERBAL DE RECEPȚIE 2521 / 2022
Întocmit astăzi, 27/09/2022, privind cererea 107862 din 13/09/2022 având aviz de incepere a lucrărilor cu nr .... din .........
-
1. Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD
-
2. Executant: Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
-
3. Denumirea lucrărilor recepționate: Receptie tehnica - Plan de situatie
-
4. Nominalizarea documentelor și a documentațiilor care se predau Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD conform avizului de incepere a lucrărilor:
Număr act
Data act
Tip act
Emitent
Plan de
23.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
2300
08.12.2021
act administrativ
Primaria Mun. Arad
Documentatia
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
Plan de
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
DXF si
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
Așa cum sunt atașate la cerere.
-
5. Concluzii:
Pentru procesul verbal 2521 au fost recepționate 1 propuneri:
* PLAN TOPOGRAFIC SUPORT AL DOCUMENTATIEI PENTRU ELABORAREA STUDIULUI DE FEZABILITATE PENTRU RETELE DE CANALIZARE APE UZATE SI CANALIZARE PLUVIALA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT
Terenul afectat de lucrarile pentru retele de canalizare ape uzate si canalizare pluviala aferente strazilor de pamant , in suprafata masurata de 1037 mp, inscris in cartea funciara nr. 358849, se afla in Loc. Arad, Str Furnicii, Jud. Arad.
Beneficiarul lucrarii răspunde pentru cunoașterea si indicarea limitelor amplasamentului imobilului precum și pentru punerea la dispoziția persoanei autorizate a tuturor actelor/documentelor pe care Ie deține cu privire la amplasament.
Persoana autorizată răspunde pentru măsurarea amplasamentului imobilului indicat de beneficiar, pentru corectitudinea întocmirii documentației și corespondența acesteia cu realitatea din teren și cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispoziție de beneficiar. Persoana autorizată este obligată să execute masurătorile la teren.
-
6. Erori topologice față de alte entități spațiale:
Identificator
Tip eroare
Mesaj suprapunere
358849
Avertizare
Receptia 1737712: Imobilul TR-1982-1 se suprapune cu terenul 358849 din stratul permanent!
^B
Avertizare
Receptia 1737712: Imobilul TR-1982-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!
^B
Avertizare
Receptia 1737712: Imobilul TR-1982-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!
Lucrarea este declarată Admisă
Inspector
Xxxxx-Xxxxxxx Xxxxx
Digitally signed by Xxxxx-
Xxxxxxx Xxxxx
Date: 2022.09.27 08:53:21
+03'00' // ‘
110.26
31.76°
112.48
2 16.9100
30.33
3 2.47
112.40
1 10.09
110.72
111.74
112.62°
112.56
111.5
3/ii.57
LEGENDA:
- Margine drum Tajuz sus
-^fatuz jos
- Ax sânt
- Platforma beton
- Limita gard
- Sânt beton sus
- Sânt beton jos
Limita imobil intabulat din
.imita construcție intabulata din
irapet metalic
- Zid de sprijin
522350
111.78
drum asfaltat
59.74m
o 112.32
32.49 32.74°
, „ 0 112.48
Ne CAD 356193
3112.71 ^^2,72
13 2.79/112.58 \ 0112.57 ,
112
3 2.44
32.39 »» 112.45
3 2.49 1 2.53522350
3 3.05 113.07
113.30 1 8oMÎÎ618~mT?
7 1 2.50
113.12
113.02
112.37°
89 °111.97(
32.65
i 31.81
13 72 /
11 2.92c'
117
E
31431134
r 33.3
118
112.77
•112.53
11 2.56
112.50
> 111.92
/ .89
111.85
328
uonLo
52230C
3fS(
1 5.25m
- Cutie de gal
- Podeț
- Hidrant
- Gaiger
- Distanta intre 2 \ puncte de frângere - Punct de frângere
•111.67
^111.59
O T11.57
111|. 56
*31.561
31.541
119
----° 13.75
111.35
fi
Prezentul document recepționat este valabil însoțit de procesul verbal de recepție nr. 2.903./data 24110J.2022.
.50
.39
315237-01
315
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD
cererea 120783 din 12/10/2022
Dr.deîroeoisIrarBdb}
Reco8țion20
522250
Sistem de proiecție: Stereogratic 1970
Sistem de cote: Marea Neagra 1975
geccadex
lucrările topografie si cadastrul
Scara 1:500
Data: 03.08.2022
Masurat:
Desenat:
Verificat:
Digitally signed by Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx V------
\ 522250
Date: 2022.10.21 12:33:06\
+03'00' \
Planul servește la:"Retele de canalizare ape uzate si canalizare pluviala aferente străzilor de pamant"
BENEFICIAR: Municipiul Arad
Planșa nr.
2
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD
Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad
Adresa BCPI: Localitate: Arad, Splaiul General Gheorghe Magheru, Nr. 13, Cod postal 310329
PROCES VERBAL DE RECEPȚIE 2903 / 2022
Întocmit astăzi, 24/10/2022, privind cererea 120783 din 12/10/2022 având aviz de incepere a lucrărilor cu nr .... din .........
-
1. Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD
-
2. Executant: Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
-
3. Denumirea lucrărilor recepționate: Receptie tehnica - Plan de situatie
-
4. Nominalizarea documentelor și a documentațiilor care se predau Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD conform avizului de incepere a lucrărilor:
Număr act
Data act
Tip act
Emitent
PLAN DE
21.10.2022
inscris sub semnatura privata
SC GEOCADEX SRL
PLAN DE
21.10.2022
inscris sub semnatura privata
SC GEOCADEX SRL
75048
05.10.2022
act administrativ
Primaria Mun. Arad
Plan de
12.10.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
Documentatia
12.10.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
DXF si
12.10.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
2300
08.12.2021
act administrativ
Primaria Mun. Arad
Așa cum sunt atașate la cerere.
-
5. Concluzii:
Pentru procesul verbal 2903 au fost recepționate 1 propuneri:
* PLAN TOPOGRAFIC SUPORT AL DOCUMENTATIEI PENTRU ELABORAREA STUDIULUI DE FEZABILITATE PENTRU RETELE DE CANALIZARE PLUVIALA AFERENT STRAZILOR DE PAMANT
Terenul afectat de lucrarile pentru retele de canalizare pluviala aferent strazilor de pamant, in suprafata masurata de 18141 mp, este identificate in cu Nr. CAD 349879, Nr. CAD 356193, Nr. CAD 355996, Nr. CAD 355965si cu Nr. CAD 359874, se afla in intravilan Arad.
Beneficiarul lucrarii răspunde pentru cunoașterea si indicarea limitelor amplasamentului imobilului precum și pentru punerea la dispoziția persoanei autorizate a tuturor actelor/documentelor pe care Ie deține cu privire la amplasament.
Persoana autorizată răspunde pentru măsurarea amplasamentului imobilului indicat de beneficiar, pentru corectitudinea întocmirii documentației și corespondența acesteia cu realitatea din teren și cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispoziție de beneficiar. Persoana autorizată este obligată să execute masurătorile la teren.
-
6. Erori topologice față de alte entități spațiale:
Identificator
Tip eroare
Mesaj suprapunere
349879
Avertizare
Receptia 1788803: Imobilul TR-2260-1 se suprapune cu terenul 349879 din stratul permanent!
356193
Avertizare
Receptia 1788803: Imobilul TR-2260-1 se suprapune cu terenul 356193 din stratul permanent!
355996
Avertizare
Receptia 1788803: Imobilul TR-2260-1 se suprapune cu terenul 355996 din stratul permanent!
355965
Avertizare
Receptia 1788803: Imobilul TR-2260-1 se suprapune cu terenul 355965 din stratul permanent!
359874
Avertizare
Receptia 1788803: Imobilul TR-2260-1 se suprapune cu terenul 359874 din stratul permanent!
^—
Avertizare
Receptia 1788803: Imobilul TR-2260-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!
^—
Avertizare
Receptia 1788803: Imobilul TR-2260-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!
Inspector
Xxxxx-Xxxxxxx Xxxxx
Digitally signed by Xxxxx-
Xxxxxxx Xxxxx
Date: 2022.10.24 08:37:33
+03'00' // *
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD
Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad
Adresa BCPI: Localitate: Arad, Splaiul General Gheorghe Magheru, Nr. 13, Cod postal 310329
PROCES VERBAL DE RECEPȚIE 2542 / 2022
Întocmit astăzi, 22/09/2022, privind cererea 107864 din 13/09/2022 având aviz de incepere a lucrărilor cu nr .... din .........
-
1. Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD
-
2. Executant: Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
-
3. Denumirea lucrărilor recepționate: Receptie tehnica - Plan de situatie
-
4. Nominalizarea documentelor și a documentațiilor care se predau Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD conform avizului de incepere a lucrărilor:
Număr act
Data act
Tip act
Emitent
Documentatia
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C.GEOCADEX S.R.L.
DXF si
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C.GEOCADEX S.R.L.
Plan de
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C.GEOCADEX S.R.L.
2300
08.12.2021
act administrativ
Primaria Mun. Arad
Așa cum sunt atașate la cerere.
-
5. Concluzii:
Pentru procesul verbal 2542 au fost recepționate 1 propuneri:
* PLAN TOPOGRAFIC, NECESAR INTOCMIRII STUDIULUI DE FEZABILITATE PENTRU „RETELE E CANALIZARE APE UZATE SI CANALIZARE PLUVIALA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT”
Amplasamentul este situat în intravilanul municipiului Arad, UAT Arad, Jud. Arad, masuratorile topografice necesare pentru realizarea investitiei fiind realizate pe suprafata de 61169 mp identificata cu nr. cadastral 359078Arad, inscris in cartea funciara nr. 359078Arad. Zona supusa investitiei, este domeniul public al municipiului Arad-Str. Lucernei.
Masuratorile la teren respecta normele tehnice impuse lucrarilor de specialitate privind calitatea și corectitudinea operațiunilor, a măsurătorilor și a calculelor, corespondența conținutului produselor cartografice cu realitatea din teren, calitatea produselor și a documentelor finale, din punct de vedere al conținutului, al formei de prezentare și al gradului de precizie. Planul topografic respecta proiecția cartografică și sistemul național de referință.
Beneficiarul răspunde pentru cunoașterea, indicarea limitelor imobilului și conservarea acestora, precum și pentru punerea la dispoziția persoanei autorizate a tuturor actelor/documentelor pe care Ie deține cu privire la imobil.
Persoana autorizată răspunde pentru măsurarea imobilului indicat de proprietar, pentru corectitudinea întocmirii documentației și corespondența acesteia cu realitatea din teren și cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispoziție de proprietar. Persoana autorizată este obligată să execute masurătorile la teren.
-
6. Erori topologice față de alte entități spațiale:
Identificator
Tip eroare
Mesaj suprapunere
^—
Avertizare
Receptia 1737690: Imobilul TR-1980-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!
359078
Avertizare
Receptia 1737690: Imobilul TR-1980-1 se suprapune cu terenul 359078 din stratul permanent!
^—
Avertizare
Receptia 1737690: Imobilul TR-1980-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!
Lucrarea este declarată Admisă
IMnAspReTcAtoCrXxxxxXxxxx
Semnat digital de Xxxxx Xxxxxx
DN: c=RO, l=Arad, o=Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, cn=Xxxxx Xxxxxx, serialNumber=CM177, st=Arad, givenName=Marta, sn=Costan
Data: 2022.09.22 14:34:53 +03'00'
Costan
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD
Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad
Adresa BCPI: Localitate: Arad, Splaiul General Gheorghe Magheru, Nr. 13, Cod postal 310329
PROCES VERBAL DE RECEPȚIE 2541 / 2022
Întocmit astăzi, 22/09/2022, privind cererea 107860 din 13/09/2022 având aviz de incepere a lucrărilor cu nr .... din .........
-
1. Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD
-
2. Executant: Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
-
3. Denumirea lucrărilor recepționate: Receptie tehnica - Plan de situatie
-
4. Nominalizarea documentelor și a documentațiilor care se predau Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD conform avizului de incepere a lucrărilor:
Număr act
Data act
Tip act
Emitent
Documentatia
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
2300
08.12.2021
act administrativ
Primaria Mun. Arad
Plan de
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
DXF si
13.09.2022
inscris sub semnatura privata
S.C. GEOCADEX S.R.L.
Așa cum sunt atașate la cerere.
-
5. Concluzii:
Pentru procesul verbal 2541 au fost recepționate 1 propuneri:
* PLAN TOPOGRAFIC, NECESAR INTOCMIRII STUDIULUI DE FEZABILITATE PENTRU „RETELE E CANALIZARE APE UZATE SI CANALIZARE PLUVIALA AFERENTE STRAZILOR DE PAMANT”
Amplasamentul este situat în intravilanul municipiului Arad, UAT Arad, Jud. Arad, masuratorile topografice necesare pentru realizarea investitiei fiind realizate pe suprafata de 3429 mp identificata cu nr. cadastrale 355563 Arad, 355268Arad si 355255Arad, inscris in cartile funciare nr. 355563 Arad, 355268Arad si 355255Arad. Zona supusa investitiei, este domeniul public al municipiului Arad-Str. Vulturilor.
Masuratorile la teren respecta normele tehnice impuse lucrarilor de specialitate privind calitatea și corectitudinea operațiunilor, a măsurătorilor și a calculelor, corespondența conținutului produselor cartografice cu realitatea din teren, calitatea produselor și a documentelor finale, din punct de vedere al conținutului, al formei de prezentare și al gradului de precizie. Planul topografic respecta proiecția cartografică și sistemul național de referință.
Beneficiarul răspunde pentru cunoașterea, indicarea limitelor imobilului și conservarea acestora, precum și pentru punerea la dispoziția persoanei autorizate a tuturor actelor/documentelor pe care Ie deține cu privire la imobil.
Persoana autorizată răspunde pentru măsurarea imobilului indicat de proprietar, pentru corectitudinea întocmirii documentației și corespondența acesteia cu realitatea din teren și cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispoziție de proprietar. Persoana autorizată este obligată să execute masurătorile la teren.
-
6. Erori topologice față de alte entități spațiale:
Identificator
Tip eroare
Mesaj suprapunere
355563
Avertizare
Receptia 1737748: Imobilul TR-1985-1 se suprapune cu terenul 355563 din stratul permanent!
355268
Avertizare
Receptia 1737748: Imobilul TR-1985-1 se suprapune cu terenul 355268 din stratul permanent!
355255
Avertizare
Receptia 1737748: Imobilul TR-1985-1 se suprapune cu terenul 355255 din stratul permanent!
^—
Avertizare
Receptia 1737748: Imobilul TR-1985-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!
^—
Avertizare
Receptia 1737748: Imobilul TR-1985-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014!
Lucrarea este declarată Admisă
Inspector Xxxxx Xxxxxx Xxxxx Xxxxxx
Semnat digital de Xxxxx Xxxxxx
DN: c=RO, l=Arad, o=Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, cn=Xxxxx Xxxxxx, serialNumber=CM177, st=Arad, givenName=Marta, sn=Costan
Data: 2022.09.22 14:29:04 +03'00'
MUNICIPIUL ARAD
310130 Arad - România - Bd. Revoluției, nr. 75
Tel.+40-257-281850 Fax.+40-257-284744
www.primariaarad.ro
COMISIA DE ELIBERARE AUTORIZAȚIEI DE ACCES LA DRUMUL PUBLIC
Nr. ad.79570/Zl/ 08. NOV. 2022
Către,
MUNICIPIUL ARAD, SERVICIUL INVESTIȚII
Referitor la lucrarea ÎNTOCMIRE SF-„ REȚELE DE CANALIZARE APE UZATE ȘI CANALIZARE PLUVIALĂ AFERENTE STRĂZILOR DE PĂMÂNT” ARAD, DR.Xxxxxxxx Xxxxx, DR. Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, DIGULUI, LUCERNEI, FURNICII, VULTURILOR, Xxxxxx Xxxxxx CF355965, 355996, 356193, 355363, 355329, 355294,355287,358587,359078,358849,355563,355268,355255,305793,359672,359673 ARAD, beneficiar: MUNICIPIUL ARAD.
Urmare a adresei dumneavoastră înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr.79S70/13.10.2022, vă comunicăm AVIZUL de PRINCIPIU pentru lucrarea sus amintită amintită cu respectarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 100/2020 și a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 136/2020 cu modificările și completările ulterioare și a următoarelor condiții suplimentare:
-
l .Pe toată perioada execuției lucrărilor este interzisă depozitarea oricăror materiale pe carosabilul străzilor afectate de lucrări;
-
2 .Lucrările propuse se pol executa numai după obținerea Autorizației de Construire;
-
3 .Pe toată perioada execuției lucrărilor se va semnaliza corespunzător punctul de lucru;
-
4 .Pe toată durata lucrărilor se va asigura accesul în zonă a autovehiculelor, a pietonilor și a persoanelor cu handicap,
-
5 . Domeniul public aparținând Municipiului Arad afectat de lucrări, va fi readus la forma inițială de către beneficiarul lucrărilor pe cheltuiala sa, iar refacerea va fi executată de către unități agreate de către Primăria Municipiului Arad;
-
6 . Să respecte Documentația PUG,aprobata cu hotararea Consiliului Local Arad nr.502/2018,cât și avizele și acordurile stabilite prin C.U. nr.2300 din 08.12.2021;
-
7 . Perioada de garanție a lucrărilor de refacere este de 2 ani, beneficiarul lucrărilor urmând să execute pe cheltuială proprie toate remedierile necesare apărute pe parcursul perioadei de garanție;
8,Lucrările proiectate vor respecta,prevederile conținute în O.G.nr.43/I997cu modificările și completările ulterioare,privind regimul drumurilor;
-
9 .1n cazul în care până la finalizarea lucrărilor Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 136/2020 se va modifica sau abroga,vor fi respectate prevederile referitoare la refacerea drumurilor, spațiilor verzi conform noilor reglementări;
/1U1V111N131KM jlA 1NH. 1 lUlNMUft
APELE ROMÂNE
ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR ARAD
Nr. 6960/OM/29.12.2022.
F-AA-1
AVIZ DE GOSPODĂRIRE A AP Nr. xx/29.12.2022.
A.N. APHLE ROMÂNE IaORiISTRAȚIA BA7INALÂ DF. ApA MUtti SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR ARAD
privind investiția: „S.F. Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ”, municipiul Arad, județul Arad
-
1. DATE GENERALE
-
• Tituiar/Beneficiar:
-
• Domenii de activitate:
-
• Proiectant specialitate:
-
• Investiție:
-
• Forma de proprietate:
-
• Amplasament:
-
• Bazin hidrografic:
-
• Curs apă:
-
• Corp apă subteran:
-
• Corp de apă supraf.:
-
• Capacități:
-
• Regim fcț. folos, apă:
-
MUNICIPIUL ARAD, bld. Revoluției, nr. 75, județul Arad, CIF: 3519925, telefon 0257 281 850, fax 0257 284 744, e-mail xxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxx Servicii de administrație publică generală, cod CAEN 8411.
S.C. XALLO TEHNIC S.R.L. Baia Mare, str. Victor Babeș, nr. 15/4, 430092 Baia Mare, telefon 0362 404 968
Extinderea unei investiții existente.
Domeniul public al municipiului Arad.
Intravilanul municipiul Arad, străzile: Furnicii, Lucernei, Digului, Vulturilor, Dr. Xxxxxxxx Xxxxx, Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx, Dumitru Bagdasar, Xxxxxx Xxxxxx.
Bazin Hidrografic Mureș.
Râu Mureș, mal drept și stâng, cod cadastral IV-1.000.00.00.00.00.
ROMU20/ Conul Mureșului (Pleistocen superior-Holocen).
RORW4.1_B11/Mureș.
Locuitori deserviți direct de extinderea canalizării: 387 locuitori. Permanent: 24 ore/zi, 7 zile/săptămână, 365 zile/an.
-
2. NECESITATEA Șl OPORTUNITATEA LUCRĂRII:
-
2.1. Scopul investiției
-
Extinderea rețelelor existente de canalizare ape uzate și canalizare pluvială pe străzile de pământ aferente municipiului Arad, va asigura colectarea, transportul și epurarea apei uzate pentru toate gospodăriile municipiului, instituțiile publice și unități economice. De asemenea, extinderea acestor rețele de canalizare va asigura o creștere a calității vieții și protejarea mediului înconjurător.
-
2.2. Situația existentă
Sistemul zonal de alimentare cu apă al municipiului Arad asigură în prezent alimentarea cu apă a rețelelor de distribuție din municipiu.
Sistemul de canalizare ape uzate, existent în municipiul Arad este de tip separativ, cu dirijarea apelor uzate spre stația de epurare aferentă municipiului Arad.
Sistemul de canalizare ape pluviale, existent în municipiul Arad este de tip separativ cu dirijarea apelor pluviale spre emisarul municipiului Arad, râul Mureș.
-
2.3. încadrarea în clasa de importanță
în conformitate cu STAS 4273/83 clasa de importanță a construcției este IV (construcții de importanță secundară) și categoria de importanță 4.
Adresa de corespondență
Str. L viu Rebreanu Nr 101, Cod postai 3’0414. Arad
Centrala Tei.. 0257 / 280362. 281949
Dispecerat Tel: 0257 / 280355. 0745 534 875.
Fax: +40 257 280812
Email, xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx;
dispecer, xxxxx@xxxxxxxxx. rowater ro
Sediu:
Cod Fiscal: RO23719936
Cod IBAN' RO32TREZ476502201X014909
Trezoreria Târgu Mureș
-
3. ELEMENTE DE COORDONARE Șl DE COOPERARE
Investiția va crea cadrul ca activitățile viitoare preconizate să fie în concordanță cu prevederile legale privind amplasamentul, natura și amploarea investiției și condițiile concrete de funcționare, să nu prezinte nici un efect semnificativ, potențial negativ asupra mediului.
Proiectul analizat nu influențează schema directoare de amenajare și management al Bazinului Hidrografic Mureș.
Pentru această investiție există:
-
- Certificat de urbanism 2300 din 08.12.2021. emis de Primăria municipiului Arad, județul Arad;
-
- Decizia etapei de evaluare inițială nr. 16460/28.10.2022., emisă de A.P.M. Arad. ★
Urmare solicitării și documentației tehnice înaintate cu adresa FN din data de 23.11.2022., înregistrată la S.G.A. Arad sub Nr. 6960/23.11.2022, ținând seama de prevederile Schemei de amenajare a Bazinului Hidrografic Mureș, în conformitate cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996 și a Legii 310/2004 pentru modificarea și completarea Legii Apelor nr. 107/1996, a Ordonanței de Urgență nr. 73/29.07.2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr.107/2002 privind înființarea A.N. „Apele Române” și al Ordinului nr. 828/2019 al Ministrului Apelor și Pădurilor, privind procedura și competențele de emitere a avizelor de gospodărire a apelor, se emite
AVIZ DE GOSPODĂRIRE A APELOR
privind: „SF- Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ”,
municiiul Arad, județul Ara4
-
1. Capacități principale proiectate
Lungime tronsoane rețea canalizare menajerăț M1 + M2 + M3 + M4): 1520 ml.
Stații de pompare apă uzată menajeră (SPM1, SPM2): 2 buc.
Lungime tronsoane rețea canalizare pluvială: 3621 ml.
Stații de pompare apă pluvială (SPP1, SPP2): 2 buc.
2. Amplasament trasee de canalizare:
|
Nr. crt. |
Strada |
Extremitate 1 |
Extremitate 2 | ||
|
X: |
Y: |
X: |
Y: | ||
|
1 |
Furnicii |
214965,3671 |
522712,6639 |
214974,132 |
524086,986 |
|
2 |
Lu cern ei |
214652,3187 |
524283,8382 |
215057,9723 |
524097,0692 |
|
3 |
Digului |
219088,5158 |
524649,5188 |
219609,504 |
525903,4409 |
|
4 |
Vulturilor |
213638,3368 |
527116,9545 |
213858,2914 |
526971,2016 |
|
5 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxx |
215025,6464 |
522357,3839 |
215078,3049 |
522273,3258 |
|
6 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx |
215159,6954 |
522323,6681 |
215171,3723 |
522088,000 |
|
7 |
Dumitru Bagdasar |
215568,7086 |
522338,277 |
215496,3469 |
521833,6627 |
|
8 |
Xxxxxx Xxxxxx |
215226,9730 |
522338,277 |
215197,725 |
521942,5621 |
Traseele rețelelor de canalizare ape uzate si canalizare pluviala urmăresc trama stradală din intravilanul municipiului.
-
3. Descrierea lucrărilor de investiții
-
3.1. Extindere rețea de canalizare menajeră
-
-
• Colectoare canalizare:
Nr. crt.
Denumire stradă
Denumire tronson
...
Lungime trasată
<m.>
Lungime 0 250 mm, PVC <m.>
Cămine beton D1000 mm <buc>
Racorduri D400 < buc. >
Rețea canalizare ape uzate
1
Digului
Tr. M1
675,00
675,00
27,00
17,00
2
Dr. Xxxxxxxx Xxxxx
Tr. M2
149,00
149,00
6,00
4,00
3
Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx
Tr. M3
243,00
243,00
15,00
20,00
4
Xxxxxx Xxxxxx
Tr. M4
453,00
453,00
25,00
41,00
Total:
1520,00
1520,00
73,00
82,00
• Cămine de vizitare: 73 de bucăți, cu elemente prefabricate din beton
• Racorduri de canalizare: 82 de buc., cu conducte de racord PVC DN 160 mm
3.2. Rețeaua de canalizare menajere sub presiune
• Stații de pompare apă uzată:
|
Nr. crt. |
Stație pompare |
Diametru cheson 0 < m. > |
Adâncime cheson aleasa H <m> |
Diametru conducta refulare 0 <mm.> |
Lungime conducta refulare <m.> |
Nr. pompe A+R |
Q pompa <l/s> |
H pompa ales <m> |
|
1 |
SPM1 |
1,20 |
6,20 |
75 |
79,00 |
2,00 |
2,50 |
5,00 |
|
2 |
SPM2 |
1,20 |
6,80 |
75 |
18,00 |
2,00 |
2,50 |
5,00 |
• Conducte de refulare de la stațiile de pompare:
|
Nr. crt. |
Conducta refulare |
Material |
Lungime Im] |
|
1. |
REF SPM 1 |
PEHD PE100 PN10 De75 mm |
79 |
|
2. |
REF SPM 2 |
PEHD PE100 PN10 De75 mm |
18 |
|
TOTAL: |
97 | ||
3.3. Subtraversari drumuri
|
Nr. crt. |
Tip traversare |
Conductă de transport < mm > |
Conductă de protecție < mm. > |
Lungime traversare < m. > |
|
1 |
Subtraversare drum |
PEID De75 |
Tv. OL 0 219x8 |
11 |
-
3.4. Extindere rețea de canalizare pluvială • Colectoare canalizare:
Rețeaua de canalizare a apelor pluviale se prezinte astfetosTMȚjABAZfNALADFAp^ SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR ARAD
VIZAT SPRE NESCHIMBARE
|
Nr. crt. |
Denumire strada |
Denumire tronson |
Lung, trasată |
Lungime pe diametre |
Cămine beton |
Geigere | |
|
0 250 |
0 400 |
D 1000 |
D400 | ||||
|
< m. > |
PVC <m.> |
PVC <m.> |
< buc. > |
< buc. > | |||
|
Rețea canalizare ape pluviale | |||||||
|
1 |
Furnicii |
Tr. P1 |
41 |
41 |
- |
2 |
4 |
|
2 |
Lucernei |
Tr. P2 |
354 |
- |
354 |
15 |
16 |
|
3 |
Digului |
Tr. P3.1 - Tr. P3.7 |
1,387 |
- |
1387 |
34 |
57 |
|
4 |
Vulturilor |
Tr. P4 |
264 |
- |
264 |
6 |
13 |
|
5 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxx |
Tr. P5 |
104 |
- |
104 |
4 |
6 |
|
6 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx |
Tr. P6.1 - Tr. P6.2 |
240 |
- |
240 |
6 |
12 |
|
7 |
Dumitru Bagdasar |
Tr. P7.1 - Tr. P7.2 |
856 |
- |
856 |
19 |
36 |
|
8 |
Xxxxxx Xxxxxx |
Tr. P8.1 - Tr. P8.2 |
375 |
- |
375 |
10 |
17 |
|
TOTAL: |
3621 |
41 |
3580 |
96 |
161 | ||
• Cămine de vizitare: 96 buc., cu elemente de cămin prefabricate din beton, cu Dn 1000.
• Guri de scurgere, tip Geiger: 161 buc., formată din elemente prefabricate din beton, coă reținere, placă beton și grătar metalic D400.
3.5. Rețea de canalizare pluvială sub presiune
• Stații de pompare pluviale:
|
Nr. crt. |
Stație pompare |
Diametru cheson, 0 < m. > |
Adâncime cheson, H < m > |
Conductă refulare 0 < mm. > |
Lungime conducta refulare <m > |
Nr. pompe A+R |
Q pompă < L/S > |
H pompă < m. > |
|
1 |
SPP1 |
3,00 |
4,60 |
160 |
188 |
3 |
28,78 |
8,00 |
|
2 |
SPP2 |
4,00 |
5,00 |
250 |
17 |
3 |
69,60 |
5,00 |
• Conducte de refulare de la stațiile de pompare:
|
Nr. crt. |
Conductă refulare |
Material |
Lungime < m. > |
|
1 |
REF SPP 1 |
PEHD PE100 PN10 De160 mm |
188 |
|
2 |
REF SPP 2 |
PEHD PE100 PN10 De250 mm |
17 |
|
TOTAL: |
205 | ||
4. Alimentarea cu apă
-
• Sursa de apă:
-
- Front de captare nr.1;
-
• Front de captare Nord Arad;
-
- Front de captare Mândruloc.
Notă: în prezentul proiect nu sunt prevăzute lucrări la sursa de apă.
-
• Debite caracteristice apă potabilă:
Scop
Q zl med.
Q zi max.
Q o zi max.
<mc/zi>
<l/sec>
<mc/zi>
<l/sec>
<mc/h>
<l/sec>
Apă nevoi gospodărești:
50,62
0,59
65,81
0,76
7,95
2,21
-
5. Evacuarea apelor menajere
-
• Receptorul apelor uzate:
Punctele de descărcare a fiecărui tronson de canalizare pluvială, sunt.
|
Nr. crt. |
Strada |
Emisar |
|
1 |
Furnicii |
Cămin existent |
|
2 |
Lucernei |
Cămin existent |
|
3 |
Digului |
Canal pluvial |
|
4 |
Vulturilor |
Mureșul mort |
|
5 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxx |
Canal pluvial |
|
6 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx |
Canal pluvial |
|
7 |
Dumitru Bagdasar |
Cămin existent |
|
8 |
Xxxxxx Xxxxxx |
Canal pluvial |
A.N. APBLE ROMÂNE ADMINISTRAȚIA BAZINALA OH AM MUREȘ SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR ARAD
VIZAT SPRE NESCH1M8ARF
-
• Debite caracteristice de ape uzate evacuate
Scop
Q UZ zl med.
Q uz zi max. Q uz o zi max.
<mc/zi>
<l/sec>
<mc/zi>
<l/sec> ! <mc/h>
<l/sec>
Apă igienico-sanitare:
50,62
0,59
65,81
0,76
7,95
2,21
-
6. Evacuarea apelor pluviale
• Bazine colectare ape pluviale:
|
Nr. crt. |
Bazin |
Strada |
Suprafață de colectare < ha. > |
Debit de calcul ape meteorice | |
|
< l/s > |
< mc./h > | ||||
|
1 |
Bazin B1 |
Furnicii |
0,02 |
4,17 |
15,00 |
|
2 |
Bazin B2 |
Lucernei |
0,14 |
2,78 |
103,62 |
|
3 |
Bazin B3 |
Digului |
0,19 |
3,23 |
141,23 |
|
4 |
Bazin B4 |
Vulturilor |
0,13 |
2,83 |
96,0 |
|
5 |
Bazin B5 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxx |
0,05 |
10,57 |
38,05 |
|
6 |
Bazin B6 |
Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx |
0,12 |
24,39 |
87,81 |
|
7 |
Bazin B7 |
Dumitru Bagdasar |
0,34 |
69,90 |
250,56 |
|
8 |
Bazin B8 |
Xxxxxx Xxxxxx |
0,19 |
38,22 |
137,58 |
Obligații:
-
1 . începerea execuției lucrărilor se va notifica cu 10 zile înainte la S.G.A. Arad;
-
2 Respectarea proiectului prezentat și efectuarea lucrărilor propuse, avizate și acceptate prin prezentul act de reglementare;
-
3. După terminarea realizării lucrărilor de investiții, suprafețele de teren pe care s-au realizat lucrările, vor fi aduse la starea inițială.
-
4. La următoarea fază după implementarea proiectului se va solicita, în baza unei documentații tehnice de fundamentare, întocmită conform Ordinului nr. 891/2019 a Ministerului Mediului și Pădurilor, autorizație de gospodărire a apelor, pentru toate lucrările avizate și extinderile lor.
* *
Prezentul act nu scutește beneficiarul investiției de obținerea celorlalte avize / acorduri / autorizații legale, în vederea promovării lucrărilor de investiții / funcționării.
Avizul de gospodărire a apelor își menține valabilitatea pe toată durata de realizare a lucrărilor, dacă execuția acestora a început la cel mult 24 de luni de la data emiterii avizului și dacă au fost respectate prevederile înscrise în aviz, în caz contrar își pierde valabilitatea.
Un exemplar din documentație, ștampilat și semnat spre neschimbare, s-a transmis solicitantului, împreună cu un exemplar din actul de reglementare
INGINER ȘEF, ing. Xxxxxx Xxxxxx
ȘEF BIROU G.M.P.R.A.,
CONSILIUL TEHNICO - ECONOMIC
tei: +40 257 270849 +40 257270843
fax +40 257270 981 xxxxxxxx@xxxxxxxxx wwwcaarad.ro program Intre 000 -1600
Nr. 20308/
Către,
MUNICIPIUL ARAD
SERVICIUL INVESTIȚII
Mun. Arad, b-dul Revoluției, nr. 75 spre știință:
O S.C. XALLO TEHNIC SRL.
Referitor la documentația dumneavoastră, înregistrată la Compania de Apă Arad SA cu nr. 20308 din 05J.0.2022, prin care solicitați avizul tehnic pentru obiectivul: “REȚELE DE CANALIZARE APE UZATE ȘI CANALIZARE PLUVIALĂ AFERENTE STRĂZILOR DE PĂMÂNT", mun. Arad, faza: S.F. vă comunicăm:
Autoritatea Contractanta (Beneficiar):
Proiectant:
Faza:
Amplasament:
vă comunicăm:
MUNICIPIUL ARAD
S.C. XALLO TEHNIC SRL
S.F.
Mun. Arad,străzi Ie: Digului, Dr. Xxxxxxxx Xxxxx, Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx, Furnicii, Lucemei, Vulturilor, Xxxxxxx Xxxxxxxx
AVIZUL CTE FAVORABIL
cu următoarele condiții:
-
1. Canalizarea menajeră:
Se va realiza din conducte de PVC-KG SN4/SN 8 în funcție de adâncimea de pozare și zona de trafic. Căminele de vizitare și control vor avea secțiune circulară și diametrul minim 800 mm și se vor realiza cu radier din beton prefabricat. Se vor prevedea stații de pompare ape uzate din beton prefabricat (nu din GRP), cu instalația hidraulică din PE HD, piesele metalice care se vor monta în interiorul căminelor grătar și în camera pompelor vor fi confecționate din oțel inoxidabil AISI 304 L. Cnductele de refulare vor avea diametrul minim DN 110 mm.
Racordurile se vor realiza din conducte PVC Dnl60, cu cămine de racord limită de proprietate, care pot fi executate din beton prefabricat, PVC, PE cu secțiune circulară diametru interior minim 0 400mm. Racordurile se
vor conecta doar în căminele de vizitare aflate pe colectoarele menajere. Compania de Apă Arad SA nu agreează conectarea racordurilor direct in conducta de canalizare prin intermediul șeilor de conectare.
-
2. Rețeaua de apă potabilă și canalizare menajeră se va afla în întreținerea și exploatarea Compania de Apă Arad SA, doar daca va deveni de utilitate publică, indiferent care va fi sursa de finațare a acestora.
-
3. Condițiile generale privind asigurarea utilităților publice de apă/canal la obiective se precizează de către operator în Avizul de Soluție Tehnică,
-
4. Vor fi respectate condițiile de execuție în zone carosabile impuse de deținătorii de infrastructură publică (săpătură, refacere structuri stradale, condiții de circulație-semnalizare, condiții de vecinătate, grafice de execuție ș.a.a.);
-
5. Traseele rețelelor de apă-canal existente în zonă în teren vor fi materializate - după caz - de delegații operatorului, care vor fi convocați pe șantier, în scris, prin grija beneficiarului/investitorului;
-
6. Prezentul aviz nu ține loc de aviz de branșare/racordare la utilitățile publice apă/canal.
*Notă:
tel: *40 257 270 849 +40257 270 843
fax:+40 257 270 981
apaca xxx@xxxxxxxxx wwiv.caarad.ro
program Intre 8:00 -1600
formular C. A.A., anexă la Fișa tehnică definitivată - F.8.1 Ord. MTCT 1430/05
Nr. 20308 data 11.11.2022
. _____________________________________ , _____________________________________________pag-1
ANEXA L?‘ ’S) la FIȘA TEHNICĂ în vederea emiterii Acordului unic: AVIZ pentru AMPLASAMENT
-
1.1 Denumire obiectiv: Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ
-
2.1 Amplasament obiectiv: loc. Arad, str. Dr. L. Augustin, str. Dr, Xxx. Xxxxxx, str. D. Bagdazar, sțr: Dj-guluj., sțn Lucemei, sțr..Fur șțr.-..YulțurilorJ.șțr. M. Mărcuș
-
3.1 Beneficiar: Municipiul Arad
A dresa: loc. Arad, str. B-dul Revoluției, nr. 75
4.1 Proiect nr.: XT159/2022
Elaborator: ȘCXanp,Tehnic .SRL
5.1 Certificat de Urbanism nr.: 2300/08.12.2021
Emis de: Primăria Arad
CONDIȚII:
-
1. Pozițiile în plan ale gospodăriilor subterane și ale instalațiilor speciale de apă-canal existente (hidranți, concesii, vane, cămine) vor fi materializate pe teren de reprezentanții autorizați ai Companiei Apă Arad - Direcția Exploatare Producție, convocați pe șantier de beneficiar la data predării amplasamentului; acolo unde va fi necesar, poziția și cotele exacte de pozare vor fi identificate prin săpături manuale de sondare, cu asistență din partea C.A.A.;
-
2. Față de rețelele publice de apă-canal vor fi păstrate distanțele normate, măsurate în plan orizontal;
-
3. în cazul lucrărilor în vecinătate a utilităților de apă-canal, vor fi respectate prescripțiile tehnice privitoare la protecția rețelelor edilitare îngropate, iar lucrările de terasamente vor fi executate numai cu mijloace manuale;
-
4. Eventualele consolidări necesare, sau refaceri de gospodării de apă și canalizare în funcțiune, vor fi executate numai în conformitate cu soluțiile tehnice de detaliu propuse de proiectant și însușite de Compania Apă Arad, pe cheltuiala beneficiarului;
-
5. Intervențiile de orice fel la instalațiile de apă și canalizare existente sunt permise doar personalului autorizat al C.A.A.!
-
6, Capacele căminelor (de vizitare, de vane), gurile de scurgere, cutiile de concesie (vane îngropate, hidranți subterani), atat la rețelele de apa cât și la rețelele de canalizare, vor fi ridicate la cota finită a terenului sistematizat (nu vor ramane acoperite de pământ/asfalt).
-
7. Prezentul aviz nu (ine loc de avi: de bransare — racordare la utilitățile publice apă canal.
-
8. Termen de valabilitate aviz, 12 luni de la data emiterii acestuia
Rămâne în sarcina titularului de Fișă tehnică de a transmite tuturor celor interesați, spre știință, prezentul document.
PREȘEDINTE C.T.E. DIRECTOR GENERAL, ing. Xxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxx,
SECRETAR C.T.E ing. Xxxx Xxxxxx
caa
C; ir
tel. <40 257 270 849
<40257270843 fax +40 257270981 xxxxxxxx@xxxxxxxx www ca arad r o program Intre MO -163»
CERERE în vederea emiterii AVIZULUI PENTRU AMPLASAMENT faza D.T.A.C.
-
1. DATE DE IDENTIFICARE A OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII (Obiectiv. Beneficiar, ProiectjlProieqtanE: t
-
1.1. Denumire .obiectivi*!)...... .........................................................
-
1.2. Amplasament obiectiv(*l)........ ...............................................................
-
1.3. Beneficiar(*l) „......Mu m®iuL..fs£iro.........................................................
-
Adresa^)...................................................................... Tel....................................
Identitate pers. fizică(*4): B.L/C.I. seria ..........nr. .^.....................CNP .....................................
Identitate agent ec (*4): C^./C.VJ.....^^.^^.fjcont........ T..banca ......
-
1.4. Proiect nr.(*l) .... XE (* 1) ....SC..
-
1.5. Certificat de Urbanism nr. (*!).... ......Emis de...........wmw.........
-
2. CARACTERISTICILE TEHNICE SPECIFICE ALE INVESTITIEI(*1)
-
2.1. AMPLASAMENT(*1): ...............................................................
-
2.2.a. BRANȘAMENT DE APĂ / RACORD DE CANAL(*1):
2.2.b. ASIGURARE UTILITĂȚI DE APĂ-CANAL LA OBIECTIVAI): sistem public i sistem individual / privat
2.2.b.l. Branșament de apă(*l):
2.2.b.2. Racord de canalizare(*l):
2.3. CARACTERISTICILE TEHNICE CARE TREBUIE ASIGURATE PRIN PROIECT(*1)
3. MODUL DE ÎNDEPLINIRE A CERINȚELOR AVIZATORULUI(*1}:
4. MODUL DE ÎNDEPLINIRE A CONDIȚIILOR ȘI RESTRICȚIILOR IMPUSE(*1):
5. Văzând specificările prezentate în FIȘA TEHNICĂ și în dosarul anexă privind adul de îndeplinire a cerințelor de avizare, precum și documentația depusă pentru autorizare, se acordă:
AVIZ FAVORABIL
în vederea emiterii Autorizației de Construire, J fără condiții / ■ j cu următoarele condiții (*3*5):
*) C.A. ARAD, Director general,
tel: +40 257 270 849
+40257270843 fax- +40257 270981 apacanaLgcaarad ro wwwcaarad.ro program Intre 8.00 16.00
C0*‘
CERERE [N
in vederea emiterii
AVIZULUI PENTRU AMPLASAMENT |D
faza D.T.A.C.
& ml. lUÎ2 -
-
1. DATE DE IDENTIFICARE A OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII (Obiectiv, Beneficiar, Proiect și Proieqtant): r l.l.Danunuvobiectivt+l}......
....................................-......................
-
1.2. Amplasament obiectiv(*l) ....................................................................
-
1.3. Beneficiar(* 1) ...„.............lW...............................................................
Adresa(*4).......... TelL ...................................
Identitate pers. fizică(*4): B.1JC.I. seria............................CNP.....................................
Identitate agent ec (*4): C.F ....55V3 aL+..□cont...............„........... banca......
-
1.4. Proiect nr.(*
-
1.5. Certificat de ......Emis de..........wwjab.........
-
2. CARACTERISTICILE TEHNICE SPECIFICE ALE INVESTITIEI(*1)
-
2.1. AMPLASAMENT(*1}: .
-
...............................................................
2.2.a. BRANȘAMENT DE APĂ / RACORD DE CANAL(*1):
2.2.b. ASIGURARE UTILITĂȚI DE APĂ-CANAL LA OBIECTIVAI): C”jsistem public / sistem individual / privat
2.2.b.l. Branșament de apă(*l):
2.2.b.2. Racord de canalizare(*l):
2.3. CARACTERISTICILE TEHNICE CARE TREBUIE ASIGURATE PRIN PROIECT(*1)
3. MODUL DE ÎNDEPLINIRE A CERINȚELOR AVIZATORULUI(*1}:
4. MODUL DE ÎNDEPLINIRE A CONDIȚIILOR ȘI RESTRICȚIILOR IMPUSE(*1):
mocmhx^^
5. Văzând specificările prezentate în FIȘA TEHNICĂ și în dosarul anexă privind rriodul de îndeplinire a cerințelor de avizare, precum și documentația depusă pentru autorizare, se acordă:
AVIZ FAVORABIL
în vederea emiterii Autorizației de Construire, : fără condiții /; cu următoarele condiții (*3*5):
*) C.A. ARAD, Director general,
Precizări privind COMPLETAREA FORMULARULUI FIȘA TEHNICĂ - C.A. ARAD în vederea emiterii AVIZULUI PENTRU AMPLASAMENT ȘI / SAU BRANȘAMENT / RACORD
pentru ALIMENTARE CU APĂ POTABILĂ / INDUSTRIALĂ ȘI/SAU CANALIZARE MENAJERĂ / PLUVIALĂ
-
I. DATE GENERALEI)
-
1. Baza legală
L. 213/17.11.1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia
L. 51/8.03.2006 (R) 5.03.2013, a serviciilor comunitare de utilități publice
L. 241/22.06.2006 (R) 7.09.2015 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare
L. 199/25.05.2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții OTU 13/26.02.2008 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciilor publice de apă-canal
-
2. Conținutul documentației tehnice anexă la Fișa tehnică:
-
a) . Certificatul de Urbanism (copie), .....Nr.
-
b) . Aviz CAA - asigurare servicii (copie) Nr.
-
c) . Aviz CAA - soluție tehnică (copie).... Nr..
-
d) . Memoriu general, importanța, perioada de execuție planificată e). Memorii specialitate apă, canal, exigențe minime de calitate f). Plan de încadrare în teritoriu (anexa la CU) gj. Plan(pîanuri) topografic(e) sc. 1:500 1:1000
-
h) . Planuri rețele, lucrări subterane (după caz), sc. 1:200 1:1000
-
g) . Planșe caracteristice obiecte tehnologice apă-canal (după caz) h). Scheme tehnologice, scheme de montaj, profile caracteristice jY.......................................... ......................
kj.
Avizele de specialitate C.A. Arad necesare în dosarul tehnic se solicită și se obțin de proiectant direct de la operator. Dosarul tehnic va fi depus în 2 exemplare pentru fiecare utilitate publică ce face obiectul Fișei (APĂ, respectiv CANAL) 3. Durata de emitere a avizului:(30 zile calendaristice de la data depunerii documentației complete) n. CONDIȚII SI RESTRICȚII SPECIFICE INVESTIȚIEI IMPUSE DE AVIZATOR(*):
-
2.1. AMPLASAMENT:
Pe traseul și în zona de protecție sanitară a rețelelor, instalațiilor și construcțiilor specifice aparținând sistemelor publice de apă-canal este interzisă amplasarea de construcții provizorii sau definitive (HG 930/05, OTU 13/08, Ord. MS 536/97).
-
2.2. BRANȘAMENTE DE APĂ / RACORDURI DE CANALIZARE:
Pentru branșarea/racordarea la utilitățile publice de apă-canal se întocmesc proiecte de specialitate, la solicitarea utilizatorului de apă, ori a operatorului de servicii de apă-canal, dacă sunt îndeplinite condițiile tehnice de funcționare ale sistemelor publice existente și se avizează separat, pentru fiecare obiectiv/imobil în parte.
-
2.3. CARACTERISTICILE TEHNICE CARE TREBUIE ASIGURATE PRIN PROIECT
Condițiile generale de branșare/racordare, parametrii hidraulici (debite, presiuni) și condițiile de calitate în punctul de delimitare a instalațiilor publice/private se stabilesc prin Avizele de principiu CA. Arad pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, solicitate și obținute de proiectatnt în baza unei documentații de specialitate.
Soluțiile tehnico-economtce pentru utilitățile noi de apă-canal și racordarea lor la sistemele publice existente se avizează de C.A. Arad la fazele de proiectare SF și PT
IH. INDICAȚII PRIVIND TAXA DE AVIZARE/*):
-
a) Temei: Hot.Cons.Adm. C.A. Arad nr./din
-
b) Valoarea taxei de avizare a Fișei tehnice C.A. Arad este de *)lei.
-
c) Banca: Trezoreria Arad cont RO85TREZ021 5Q69XXX008141; B.C.R. Arad cont RO93 RNCB1200 000000280001
Taxa pentru avize de specialitate nu este inclusă în taxa de avizare a Fișei tehnice și se va încasa de C.A. Arad, separat.
-
IV. ALTE DATE FURNIZATE DE AVIZATOR(*):
-
- trasare (informativă} gospodării edilitare de apă-canal existente, pe planuri topografice prezentate de proiectant, restituite.
și conform anexei C.A. Arad (*3*5)la prezenta Fișă Tehnică.
NOTA:
Rubricile numerotate ale formularului de Fișă tehnică se completează după cum urmează:
-
(* 1) De către proiectant - cu datele rezultate din documentație conform cerințelor avizatorului.
-
(*2) De către proiectant - cu numele, prenumele și titlul profesional al acestuia (cu drept de semnătură, abilitat/autorizat în domeniu, potrivit legii).
-
(*3) De către avizator, ca urmare a analizei documentarei ți a FIȘEI TEHNICE depuse.
-
( *) Rubricile marcate cu asterisc se completează de avizator la faza C.U. în funcție de caracteristicile lucrărilor ți de condițiile de amplasament.
-
(*4) De către titular/beneficiar - cu datele solicitate de avizator pentru completarea facturii fiscale..
-
(*5) Date ori cerințe specifice lucrării, formulate de C.A. Arad la C.U., la fază SF, PT+CS, ori în procesul de analiză a dosarului tehnic în anexa la Fișă.
Anexa nr.4
MUNICIPIUL ARAD
APROBAT
CONSILIUL TEHNICO-ECONOMIC
P. PRIMAR BIBARȚ CĂLIN VICEPRIMAR LAZĂR WUR
C2 2223
Nr. /3o.ol - 2JO2X5
AVIZ Nr. 8/26.01.2023
Consiliul Tehnico Economic al Primăriei Municipiului Arad, numit prin Dispoziția Primarului nr. 2881/19.12.2022, întrunit în ședința din data de 26.01.2023 ora 1200a analizat (Temeiul legal) conform HGR 907/2016 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții.
Ca urmare a analizei documentației și a Referatului de Specialitate nr. 4056/18.01.2023 al Serviciului Investiții anexat, care face parte integrantă prin prezentul aviz CONSILIUL TEHNICO ECONOMIC.
AVIZEAZĂ FAVORABIL
Denumirea obiectivului de investiții: „Rețele de canalizare ape uzate si canalizare pluvială aferente străzilor de pământ”
Faza: SF
Ordonator de credite beneficiar: Municipiul Arad
Valoarea totală a investiției: 7.752.660,77 lei (inclusiv TVA)
Finanțare: Bugetul general al Municipiului Arad și alte surse atrase in condițiile legii.
Președinte CTE
Xxxx Xxxxxx
|
Director Executiv - Direcția Tehnică - S. Investiți -VicePresedinte |
Xxxxxx Xxxxx |
|
Director Executiv - Serviciul Dezvoltare Urbana si Protejare Monumente - membru |
Xxxxxxxxx Xxxxxx - ABS |
|
Șef Serviciu- Direcția Tehnica -membru | |
|
Șef Serviciu - Serviciul Juridic, Contencios -membru |
Xxxxxxx Xxxxx |
|
Șef Serviciu - Serviciul Autorizări Construcții -Direcția Arhitect Șef- membru |
Xxxxx Xxxxxx u |
|
Șef Serviciu - Serviciul Financiar Contabilitate -Direcția Economică-membru |
Xxxx Xxxxxx |
|
Director executiv - Direcția Patrimoniu-membru |
____________Xxxxxxxxxxx Xxxxxx | |
|
Expert cooptat - membru. |
____________Xxxxxx Xxxxx |
întocmit
Secretariat CTE
DELGAZ
grid
Ddgax Grid SA, Independenței 26 28 300207, Timișoara
MUNICIPIUL ARAD
AVIZ DE PRINCIPIU
2139222314, ÎW1^022 ___
Stimate domnule/doamnă MUNICIPIUL ARAD,
DelgazGridSA
Departament Acces (a Rețea Gaz Timișoara
Independenței 26-28 300207 Timițoara www.delgaz.ro
Xxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx
T+40-745-399-425 xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxx
Abreviere: EATM
Urmare a solicitării dumneavoastră, vă comunicăm avizul de principiu, necesar întocmirii documentației pentru faza SF - Rețele de canalizare ape uzate si canalizare pluviala afererente străzilor de pamant, din localitatea ARAD, strada Bagdazar,cf 355965 județ AR
-
1. Prezentul aviz nu autorizează executarea construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor.
-
2. în zona supusă analizei există obiective ale sistemului de distribuție a gazelor naturale, marcate orientativ pe planul de situație anexat.
Președintele Consiliului de
Administrație
Xxxxxxx Xxxxxx
-
3. Prezentul aviz este valabil 12 luni.
Directori Generali
Cu respect,
Xxxxxxx Xxxxxx
Coordonator Echipa Acces Rețea Gaz Timișoara
Marius B^Xxx-Xxxxxxx
Manager,1 ordare
Xxxxxx Xxxxxx (Director General) Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx (Adj.) Xxxx Xxxxx Xxxxx (Adj.) Xxxxx Xxxxxx (Adj.)
Sediul Central: Târgu Mureș CUI: 10976687
Atribut fiscal: RO
J26/326/08.06.2000
Banca BRD Târgu Mureș
IBAN:
R011BRDE270SV27540412700
Capital Social Subscris și Vărsat: 773.257.777,5 RON
1 / 1
DEGR P03-01-O2-F-08, ed2
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD 310036-Arad, str. Andrei Șaguna, nr. 1-3 Tel. 0257. 254. 438 ; Fax: 0257. 230. 010 web: www.dsparad.ro, e-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxx
Operator date cu caracter personal nr.34651
Nr. 447/13.10.2022
NOTIFICARE de asistență de specialitate de sănătate publică
Date identificare solicitant și calitatea acestuia:
MUNICIPIUL ARAD
Localitatea: Arad. str. B-dul Revoluției, nr. 75, jud. Arad.
Dale identificare obiectiv notificat:
Localitatea: Arad, str. Dr. L. Augustin, Dr. Xxx.Xxxxxx, D.Bagdazar, Digului, Lucemei, Furnicii, Vulturilor, M. Mărcuș, CF nr.355965, 355996, 356193, 355363, 355329, 355294, 355287, 358587, 359078, 358849, 355563, 355268,355255, 305793, 359672, 359673, Jud. Arad
Activitatca/activitățilc pentru care este notificat obiectivul
REȚELE DE CANALIZARE APE UZATE ȘI CANALIZARE PLUVIALĂ AFERENTE STRĂZILOR DE PĂMÂNT
FAZA: S.F
Proiect: nr. XT159/2022
Proiectant: SC XALLO TEHNIC SRL
Numărul și data întocmirii referatului de evaluare, numele și prenumele specialistului 1214/13.10.2022 Xxxxxxxxxx Xxxxx, medic primar igienă.
în urma evaluării documentației aferente proiectului propus, s-au constatat următoarele:
-
- proiectul este în concordanță cu legislația națională privind condițiile de igienă și sănătate publică
Proiectul este în concordanță cu legislația națională privind condițiile de igienă și sănătate publică, cu următoarele condiții:
-
1. Respectarea prevederilor art. 31. art. 32 și art. 34 din HG nr. 930/2005.
Notificarea este valabilă atât timp cât nu se modifică datele din memoriul tehnic și proiect.
ȘEF DEPARTAMENT SUPRAVEGHERE ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ
Xxxxx Xxxxxxx
O-distribuție
Banat
E-DISTRIBUTIE BANAT S.A.
Strada Pestalozzi Iohan Heinrich, nr. 3-5, TIMISOARA, TIMIS Telefon/fax: 0256929 / 0372876276
Nr. 12497668 din 22/12/2022
Catre
Primaria Municipiului Arad, domiciliul/sediul in judetul ARAD, municipiul/ orasul/ sectorul/ comuna/ satul ARAD, Bulevardul Revolutiei, nr. 75, bl. - , sc. - , et. - , ap. - .
Referitor la cererea de aviz de amplasament inregistrata cu nr. 12497668 / 04/10/2022, pentru obiectivul ”SF - Reabilitare strazi de pamant in Municipiul Arad” cu destinatia constructie situat in judetul ARAD, municipiul/ orasul/ comuna/ sat/ sector ARAD, Bulevardul Revolutiei, nr. FN, bl. - , et.
-
- , ap. - , CF - , nr. cad. - .
In urma analizarii documentatiei pentru amplasamentul obiectivului mentionat, se emite:
AVIZ DE AMPLASAMENT FAVORABIL Nr. 12497668 / 22/12/2022
-
• Utilizarea amplasamentului propus, pentru obiectivul d-voastra, se poate face cu respectarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale nr.123/2012, a Ordinului ANRE nr.49/2007 si nr. 25/2016, a prescriptiilor si normelor tehnice energetice PE 106/2003, SR 8591/97, NTE 003/04/00 si NTE 007/08/00.*
AVIZ FAVORABIL CU RESPECTAREA URMATOARELOR CONDITII: 1. Avizul de amplasament favorabil emis isi inceteaza valabilitatea daca solicitantul nu-si indeplineste obligatiile si termenele asumate prin contractul de angajament nr. 130578/20.10.2022 anexat; 2. In zona exista LES 0,4kV ce nu apartine E-Distributie Banat SA; 3. Se vor respecta conditiile impuse de ord. ANRE nr. 239/2019 si normativele PE 101A/85, NTE 003/04/00, NTE 007/08/00 si PE 106/2003 in ceea ce priveste coexistenta PT, LEA 20 kV, LES si LEA 0,4 kV cu cladiri, drumuri, imprejmiuiri, utilitati, etc. 4. Conform Legii energiei nr. 123/2012 art. 49 pentru protejarea retelelor electrice de distributie, se interzice persoanelor fizice si juridice sa limiteze sau sa ingradeasca, prin executia de imprejmuire, prin constructii ori prin orce alt mod, accesul la instalatii al operatorului de distributie. 5. Se va pastra o limita admisa coresp. (dist. de vecinatate, 2m) pana la care se pot apropia, fara pericol, persoanele, utilajele, fata de LEA aflata sub tensiune, cf. IPSSM-01/2015; 6. Este interzisa amplasarea de constructii, imprejmuiri, parcaje, zone de agrement ori depozitarea deseurilor, a materialelor de constructii sau a oricaror alte obiecte la o distanta mai mica de 18,5 metri fata de axul LEA 110kV, respectiv 12m in cazul LEA 20kV cf. ord. ANRE 239/2019; 7. La realizarea lucrarilor in zona LEA 110kV se va solicita in scris prezenta unui reprezentant MIT ARAD si se vor respecta conditiile prevazute in Ordinul ANRE nr. 239/2019; 8. La predarea amplasamentului se va convoca in scris delegatul autorizat al centrului MIT ARAD, UT ARAD; 9. Dist. mas. pe verticala intre cond. inferior la sageata max. a LEA 110kV, LEA 20 kV existenta si partea carosabila sa se mentina la min. 7m, respectiv 6m pt. LEA 0,4 kV cf. NTE 003/04/00, PE 106/2003; 10. SE VA EVITA CONSTRUIREA DE PARCARI AUTO SUB LEA 20 kVcf. NTE 003/04/00; 11. Distanta minima de apropiere intre delimitarea care marcheaza parcarea AUTO si proiectia pe orizontala a conductorului extrem al LEA 20 kV la deviatia maxima, sa fie mai mare de 1m (aproximativ 5m pana la axul stalpului) cf. NTE 003/04/00; 12. Este interzisa exec. de sapaturi mecanizate la dist. mai mici de 1,5m fata de LES 20kV, LES 0,4kVex., dar nu inainte de det. prin sondaje a traseului acestora.; 13. Se interzice executarea sapaturilor la distante mai mici de 1m fata de fundatiile stalpilor, ancore, prize de pamant sau alte elemente constructive ale instalatiilor electroenergetice cf. NTE 003/04/00, PE 106/2003, PE 101/85; 14. La reabilitarea drumului, stalpii LEA 110kV, LEA 20 kV in dreptul traversarilor sau apropierilor sa ramana in afara zonei de siguranta a drumului (NTE 003/04/00); 15. La reabilitarea drumului se va avea in vedere ca atat la traversare cat si la apropiere, LEA 0,4 kV, sa se mentina la minim 0,2 m fata de bordura in trotuar cf. PE 106/2003; 16. Dist. de sig. (apropiere) intre bordura drumului spre trotuar si LES 20kV, LES 0,4kV ex. sa se mentine la min. 0,5m iar la traversare dist. mas. in ax drum va fi min 1m; Tubul de protectie va depasi bordura cu cca. 0,5 m, cf. NTE 007/08/00; 17. Daca nu pot fi respectate dist. min. stabilite de prescriptiile tehnice in vigoare si de prezentul aviz, se vor sista lucrarile, se va convoca proi. si deleg. UT ARAD, MIT ARAD, str. I. Maniu, nr. 65-71, pt. a stabili noi mas., acestea consemnandu-se in acte incheiate intre cei mentionati;
-
• Traseele rețelelor electrice din planul anexat sunt figurate informativ. Pe baza de comanda data de solicitant (executant). Zona MT/JT Arad Municipal asigura asistenta tehnica suplimentara pentru LES si LEA existente in zona;**
-
• Executarea lucrarilor de sapaturi din zona traseelor de cabluri se va face numai manual, cu asistenta tehnica suplimentara din partea Zonei MT/JT Arad Municipal cu respectarea normelor de protectia muncii specifice. In caz contrar solicitantul, respectiv executantul, va suporta consecintele pentru orice deteriorare a instalatiilor electrice existente si consecintele ce decurg din nealimentarea cu energie electrica a consumatorilor existenti precum si raspunderea in cazul accidentelor de natura electrica sau de alta natura aferente instalatiilor electrice existente in zona;**
-
• Distantele minime si masurile de protectie vor fi respectate pe tot parcursul executiei lucrarilor.
-
• In zonele de protectie ale LEA nu se vor depozita materiale, pamânt prevazut din sapaturi, echipamente, etc. care ar putea sa micsoreze gabaritele. Utilajle vor respecta distantele minime prescrise fata de elementele retelelor electrice aflate sub tensiune si se va lucra cu utilaje cu gabarit redus in aceste zone.
-
• Executantii sunt obligati sa instruiasca personalul asupra pericolelor pe care le prezinta executia lucrarilor in apropierea instalatiilor electrice aflate sub tensiune si asupra consecintelor pe care le poate avea deteriorarea acestora. Pagubele provocate instalatiilor electrice si daunele provocate consumatorilor ca urmare a deteriorarii instalatiilor vor fi suportate integral de cei ce se fac vinovati de nerespectarea conditiilor din prezentul aviz. Executantii sunt direct raspunzatori de producerea oricaror accidente tehnice si de munca.
-
• Avizul de amplasament nu constituie aviz tehnic de racordare. Pentru alimentarea cu energie electrica a obiectivului sau, daca obiectivul exista si se dezvolta (cu cresterea puterii fata de cea aprobata initial), veti solicita la operatorul de distributie E-DISTRIBUTIE BANAT S.A. aviz tehnic de racordare**
-
* ** In zona de aparitie a noului obiectiv exista retea electrica de distributie DA 0 NU □
-
* ** Noul obiectiv poate fi racordat la reteaua existenta DA □ NU 0
Posibilitatile de racordare pentru puterea specificata in cererea de aviz de amplasament fiind prin: -, aceasta solutie este insa orientativa, urmand ca solutia exacta se se stabileasca in cadrul Fisei de solutie sau a Studiului de Solutie, dupa depunerea la Operator a cererii de racordare.
Racordarea la reteaua electrica de interes public presupune urmatoarele etape:
-
• depunerea de catre viitorul utilizator a cererii de racordare si a documentatiei aferente pentru obtinerea avizului tehnic de racordare;
-
* stabilirea soluției de racordare la rețeaua electrica si emiterea de catre operatorul de retea a avizului tehnic de racordare, sub forma de oferta de racordare; tarifele pentru emitere aviz tehnic de racordare conform Ordinului ANRE nr. 114/2014, si pentru tarifele de racordare conform Ordinului ANRE nr. 11/2014, Ordinului ANRE nr. 87/2014 si Ordinului ANRE nr. 141/2014.
-
• incheierea contractului de racordare intre operatorul de retea si utilizator in termenul de valabilitate al ATR;
-
• incheierea contractului de executie intre operatorul de retea si un executant, realizarea lucrarilor de racordare la reteaua electrica si punerea in functiune a instalatiei de racordare;
-
• punerea sub tensiune a instalatiei de utilizare pentru probe, etapa care nu este obligatorie pentru toate categoriile de utilizatori;
-
• emiterea de catre operatorul de retea a certificatului de racordare;
-
• punerea sub tensiune finala a instalatiei de utilizare;
In vederea racordarii la reteaua electrica de distributie, solicitantul trebuie sa prezinte dosarul instalatiei de utilizare
-
• In cazul in care in zona mai sunt si alte instalatii electrice care nu apartin E-DISTRIBUTIE BANAT S.A., solicitantul va obtine obligatoriu avizul de amplasament si de la proprietarul acelor instalatii electrice (TRANSELECTRICA, HIDROELECTRICA, TERMOELECTRICA, alti detinatori de instalatii, dupa caz).
-
• Prezentul avizul este valabil pe perioada valabilitatii Certificatului de Urbanism nr. 2339 / 21/12/2021, respectiv pana la data de 21/12/2023.
-
• Prezentul aviz este valabil numai pentru amplasamentul pentru care a fost emis.
-
• Se anexeaza 13 planuri de situatie vizate de Zona MT/JT Arad Municipal.
-
• Redactat in 2 (doua) exemplare, din care unul pentru solicitant.
Responsabil E-DISTRIBUTIE BANAT S.A.
Manager UT Arad
Signed by Xxxxxxxx
Xxxxx Xxxxxx\ on 22/12/2022 at 15:16:59 CET
Xxxxxx Xxxxxxxx Ma
Verificat Intocmit
Xxxx Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx
Signed by Xxxxxxx Xxxx Xxxxxx on 22/12/2022 at 14:51:30 CET
Ca urmare a prelungirii valabilitatii Certificatului de Urbanism, se prelungeste valabilitatea Avizului de amplasament pana la ...........................................
Responsabil _____________________
* pentru aviz favorabil fara conditii se va inscrie "“"Nu este cazul" / pentru aviz favorabil cu conditii se vor inscrie distantele minime de apropiere si incrucisare intre obiectivul propus si retelele electrice (LEA sau LES) exitente in zona, in conformitate cu prescriptiile energetice in vigoare.
** daca nu sunt conditii se va inscrie "Nu este cazul"
*** se bifeaza casuta corespunzatoare situatiei, se specifica tipul de bransament propus si intaririle de retea (daca este cazul)
CONTRACT ANGAJAMENT PENTRU REALIZAREA CONDIȚIILOR DE COEXISTENȚĂ A REȚELELOR ELECTRICE, IN VEDEREA ELIBERĂRII AVIZULUI FAVORABIL CONDIȚIONAT
Nr. 130578/20.10.2022
-
1. Părțile Contractului
între E-DISTRIBUTIE BANAT SA cu sediul în localitatea TIMIȘOARA, județul TIMIȘ, str. Pestalozzi, nr. 3-5, telefon nr. 0372-545702, fax nr. 0372857277, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu numărul. J35/274/04.03.2002, CUI nr. 14490379, cont nr. RO54CITI0000000700427005 deschis la Banca CITIBANK SUC. ROMANIA, reprezentată prin Xxxxx Xxxxxx având funcția de Director General, prin împuternicit Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx având funcția de Manager Unitate Teritoriala Arad, în calitate de operator de rețea, denumit în continuare operator, și
persoana juridică/persoana fizică Municipiul Arad cu sediul/domiciliul în localitatea Arad, județul/sectorul Arad, str Revoluției, nr. 75, telefon nr. 0257281850, fax nr..........., C.N.P. /înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu numărul................... CUI nr. 3519925, cont nr.
|a Banca7^^<2^.'^..^AA:eprezentat(ă) prin Xxxxxx Xxxxx având funcția de primar prin împuternicit ....................................................conform împuternicirii
nr...................... din data ................................,
telefon..........................email........................................................
titular al certificatului de urbanism și în calitate de solicitant al avizului de amplasament, denumit în continuare „Solicitant”,
denumite în continuare în mod individual „Partea” și în mod colectiv „Părțile”,
având în vedere:
-
i. prevederile Ordinului 25 din 22 iunie 2016 privind aprobarea Metodologiei pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de rețea, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum este în vigoare la data prezentului Contract (în continuare „Ordinul 25/2016”),
-
ii. neîndeplinirea condițiilor de coexistența a obiectivului cu rețele electrice ale OD, cu consecința emiterii unui aviz de amplasament favorabil condiționat,
-
iii. implicațiile emiterii unui aviz de amplasament favorabil condiționat,
au consimțit la încheierea prezentului contract pentru realizarea condițiilor de coexistență a rețelelor electrice cu obiectivul pentru care Solicitantul a cerut emiterea avizului de amplasament (în continuare „Contractul”).
-
2. Obiectul Contractului
-
2.1. Prezentul Contract are ca obiect angajamentul ferm al Solicitantului de a îndeplini modificările/lucrările/intervențiile sau alte demersuri necesare pentru asigurarea condițiilor de coexistență ale obiectivului pentru care s-a solicitat aviz de amplasament și pentru care se va elibera de către OD un aviz favorabil condiționat, lucrări ce constau din devierea/mutarea instalațiilor electrice ale Operatorului stabilite conform fișei de soluție / avizului CTE după caz, pentru obiectivul: „ ”SF - Reabilitare străzi de pământ în Municipiul Arad ” amplasat în județul Arad, localitate/sector/comuna/sat Arad, cerere aa 12497668 (în continuare denumite „Lucrările”).
-
-
3. Documentele Contractului
-
3.1. Fac parte integrantă din prezentul Contract, după caz, următoarele documente:
-
-
a. Cererea depusă de către Solicitant pentru emiterea avizului de amplasament;
-
b. Certificatul de urbanism
-
c. Planul de încadrare în teritoriu;
-
d. Planul de situație;
-
e. Planul privind construcțiile subterane;
Banat
-
f. Memoriul tehnic;
-
g. Studiul de eliberare amplasament/ Studiul de coexistență
-
4. Durata Contractului
-
4.1. Contractul intră în vigoare începând cu Data Semnării și se încheie pe perioada necesară realizării Lucrărilor/realizării condițiilor de coexistență.
-
4.2. Contractul rămâne valabil până la data prevăzută pentru recepționarea lucrărilor (inclusiv încheierea proceselor verbale de recepție la terminarea lucrărilor și punere în funcțiune - PIF), sub condiția îndeplinirii de către Solicitant a tuturor obligațiilor și termenelor prevăzute în prezentul Contract.
-
-
5. Condițiile Contractului de angajament (condiții suspensive)
-
5.1. Solicitantul își asumă întreaga responsabilitate și declară că va depune toate eforturile și toată diligența pentru realizarea condițiilor de coexistență a rețelelor electrice cu obiectivul pentru care a fost solicitat avizul de amplasament, potrivit termenilor și condițiilor din prezentul Contract și din avizul de amplasament favorabil condiționat.
-
5.2. în cazul neîndeplinirii de către Solicitant a condițiilor și obligațiilor prevăzute în prezentul Contract, acesta va fi obligat la plata de daune - interese către Operator, Operatorul având inclusiv dreptul de a anula, cu efect retroactiv, avizul de amplasament favorabil condiționat eliberat în temeiul prezentului Contract.
-
-
6. Obligațiile și responsabilitățile Operatorului
-
6.1. Să elibereze avizul favorabil condiționat în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data semnării prezentului Contract.
-
6.2. Să elaboreze studiul de eliberare amplasament/studiul de coexistență cu personal propriu/proiectant de specialitate selectat de Solicitant sau stabilit prin procedurile de atribuirea contractelor de achiziție publică, în cazul în care Solicitantul a optat pentru elaborarea studiului prin OD.
-
6.3. Să încheie contractul de eliberare amplasament cu Solicitantul ca urmare a depunerii cererii de către acesta din urmă și să soluționeze aspectele legate de eliberarea amplasamentului ce cad în sarcina sa.
-
6.4. Să informeze Solicitantul în legătură cu finalizarea realizării devierii rețelelor electrice de pe amplasamentul propus și/sau realizarea condițiilor de coexistență în termen de 10 (zece) zile de la încheierea procesului verbal de terminare a lucrărilor și punerea în funcțiune a instalațiilor electrice.
-
6.5. Să analizeze și să transmită acceptarea/neacceptarea propunerilor de modificare a poziției obiectivului față de amplasamentul propus în termen de max 15 zile de la depunerea planurilor modificate în cazul în care Solicitantul optează pentru modificarea poziției obiectivului față de amplasamentul propus.
-
6.6. Operatorul nu va emite avizul tehnic de racordare în situația în care nu se respectă normele tehnice privind delimitarea zonelor de protecție și de siguranță aferente capacităților energetice prevăzute în avizul de amplasament favorabil conditionat/studiu de coexistentă.
-
-
7. Obligațiile și responsabilitățile Solicitantului
-
7.1. Să depună planul de situație modificat în conformitate cu cerințele din avizul de amplasament favorabil condiționat in termen de max 15 zile (numai pentru cazul în care Solicitantul optează pentru modificarea poziției obiectivului față de amplasamentul propus).
-
7.2. Să depună solicitarea de elaborare a studiului de eliberare amplasament și/sau stabilirea condițiilor de coexistență in termen de max 15 zile (numai pentru cazul în care Solicitantul optează pentru eliberarea amplasamentului și/sau stabilirea condițiilor de coexistență a rețelelor electrice cu obiectivul propus.
-
7.3. Studiul pentru eliberarea amplasamentului și/sau stabilirea condițiilor de coexistență se elaborează la comandă și pe cheltuiala Solicitantului prin încheierea unui contract cu OD sau cu un proiectant de specialitate.
-
7.4. Să prezinte spre avizare OD, studiul pentru eliberarea amplasamentului, în cazul în care Solicitantul a optat pentru realizarea studiului de către un proiectant de specialitate.
-
7.5. Să transmită OD cererea pentru încheierea contractului de eliberare amplasament și/sau realizarea condițiilor de coexistență stabilite în studiu în termenul de valabilitate al studiului de coexistența, cerificatului de urbanism și avizului de amplasament favorabil condiționat
-
7.6. Să achite către OD costurile lucrărilor de deviere/coexistență în conformitate cu prevederile contractuale.
-
7.7. Să înceapă lucrările pentru construirea obiectivului pentru care s-a solicitat avizul de amplasament de la operatorul de rețea numai după realizarea lucrărilor de deviere rețele electrice și sau coexistență, dacă s-a optat pentru acestă varianta sau acceptarea de către operatorul de rețea a modificării poziției obiectivului față de amplasamentul propus.
-
7.8. Să respecte termenii și condițiile stabilite de Operator în baza fișei de coexistență/studiu pentru eliberarea amplasamentului realizat în conformitate cu prevederile Ordinului 25/2016.
-
-
8. Caracterul confidențial al Contractului
9
-
8.1. Pe durata derulării Contractului, o Parte contractantă nu are dreptul, fără acordul scris al celeilalte Părți:
-
a. de a face cunoscut Contractul sau orice prevedere a acestuia, unei terțe părți;
-
b. de a utiliza informațiile și documentele obținute sau la care are acces în perioada de derulare a Contractului, în alt scop decât acela de a-și îndeplini obligațiile contractuale.
-
8.2. Dezvăluirea oricărei informații față de persoanele implicate în îndeplinirea Contractului se va face confidențial și se va extinde numai asupra acelor informații necesare în vederea îndeplinirii Contractului.
-
8.3. O Parte contractantă va fi exonerată de răspunderea pentru dezvăluirea de informații referitoare la contract, după caz, dacă:
-
a. informația era cunoscută Părții înainte ca ea să fi fost primită de la cealaltă Parte;
-
b. informația a fost dezvăluită după ce a fost obținut acordul scris al celeilalte Părți pentru asemenea dezvăluire;
-
c. Partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informația.
-
9. COMUNICĂRI
-
9.1. Părțile iau act că orice comunicare, cerere, ofertă, propunere, instruire sau document ce se va efectua/încheia între sau de către Părți în legătură cu prezentul Contract va fi formulat(ă) în scris și transmis(ă) folosind următoarele coordonate:
-
-
a. în cazul unei comunicări către Operator:
-
Către: E-Distributie BANAT S.A., Unitate Teritoriala Arad;
Adresa: Arad, bd. luliu Maniu, nr. 65-71;
Telefon: 0257-205702;
Fax: 0372-875274;
-
E-mail: xxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxx;
în atenția: Xxxxx Xxxxx
-
b. în cazul unei comunicări către Solicitant:
Către: Primăria Municipiului Arad;
-
Adresa: localitatea Arad, județul/sectorul Arad, str. Revoluției, nr. 75, ;
Telefon:
Fax: [•]
E-mail:
în atenția:
-
9.2. Documentele/comunicările scrise trebuie înregistrate atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii.
-
9.3. Comunicările între Părți se pot face și prin poștă, fax sau e-mail, cu condiția confirmării în scris a primirii comunicării. Dacă o comunicare a fost transmisă prin poștă recomandată, aceasta va fi considerată ca fiind primită în data indicată pe confirmarea de primire. Dacă o comunicare este transmisă prin fax/e-mail, atunci aceasta va fi considerată ca primită în prima zi lucrătoare ulterioară datei la care a fost transmisă.
-
10. Dreptul de proprietate
-
10.1. Capacitățile energetice mutate/deviate ca urmare a realizării Lucrărilor sunt și rămân în proprietatea Operatorului.
-
-
11. încetarea Contractului
-
11.1. Prezentul Contract încetează:
-
-
a. la expirarea duratei de valabilitate a Contractului prevăzute la art. 4. de mai sus;
-
b. în caz de forță majoră, conform art. 12.3. de mai jos;
-
c. prin acordul Părților, materializat în scris, prin încheierea unui act adițional la prezentul Contract;
-
d. prin reziliere, de plin drept, fără intervenția instanței de judecată, fără punerea în întârziere (aceasta rezultând din simplul fapt al neexecutării) si fără nicio altă formalitate prealabilă, în următoarele cazuri:
-
i. atunci când Solicitantul nu respectă termenele prevăzute la art. 7.1. și 7.2.;
-
ii. în situația nerespectării de către Solicitant a obligațiilor stabilite la art. 5, 7.5., 7.6., 7.8,
7.9.
-
11.2. Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul Contract de către Partea în culpă dă dreptul Părții lezate de a pretinde plata de daune-interese. Partea în culpă este răspunzătoare pentru acoperirea întreg prejudiciului suferit de cealaltă Parte ca urmare a oricăror pretenții, daune, pierderi, prejudicii, costuri și cheltuieli rezultate din/declanșate de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către Partea în culpă a obligațiilor ce îi revin potrivit acestui Contract.
-
12. Forța majoră
-
12.1. Forța majoră, așa cum este ea definită si reglementată de lege reprezintă orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil care exonerează Părțile de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin prezentul Contract, pe toată perioada în care aceasta acționează.
-
12.2. Forța majoră va fi constatată de Camera de Comerț și Industrie a României si va fi probată cu un certificat emis de aceasta.
-
12.3. Partea care invocă forța majoră trebuie să notifice acest lucru în scris celeilalte Părți, complet, în decurs de 48 (patruzeci și opt) de ore de la apariția acesteia, apreciind și perioada în care urmările ei încetează. Partea care invocă forța majoră va lua toate măsurile care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor acesteia. îndeplinirea obligației de comunicare a forței majore nu înlătură efectul exonerator de răspundere al acesteia, dar antrenează obligația Părții care trebuia să o comunice de a repara pagubele cauzate celeilalte Părți prin faptul necomunicării.
-
12.4. Dacă forța majoră acționează sau se estimează în mod rezonabil că va acționa o perioada mai mare de 3 (trei) luni, fiecare Parte va avea dreptul să notifice celeilalte Părți încetarea de plin drept a prezentului Contract, fără ca vreuna din Părți să poată pretinde celeilalte daune-interese.
-
-
13. Soluționarea litigiilor și legea aplicabilă
-
13.1. Părțile vor face toate demersurile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ele în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea Contractului (inclusiv cu privire la execuția, interpretarea, punerea în aplicare și încetarea acestuia).
-
13.2. în cazul în care, după 15 (cincisprezece) zile de la începerea acestor tratative, Părțile nu reușesc să rezolve în mod amiabil repectiva divergență, atunci disputa care rezultă din sau este în legătură cu acest Contract va fi soluționată de către instanța judecătorească competentă din România.
-
13.3. Prezentul Contract este guvernat și se interpretează conform legilor din România.
-
-
14. Alte clauze
-
14.1. In aplicarea art. 3, documentația anexată va include și:
-
-
i. declarația unilaterală în formă autentică a proprietarului imobilului - teren și/sau construcție afectat de capacitățile ce urmează a fi deviate/mutate ca urmare a executării Lucrărilor, având ca obiect:
-
a) respectarea de către acesta a exercitării de către Operator a drepturilor legale de uz și servitute prevăzute de legislația în domeniu, în favoarea Operatorului, pe durata de existență a capacității energetice deviate/mutate ca urmare a executării Lucrărilor;
-
b) dacă este cazul, asumarea obligației ca până la data realizării documentației tehnice aferente autorizației de construire (DTAC) pentru edificarea capacităților energetice deviate/mutate ca urmare a executării Lucrărilor să prezinte contractul de superficie, încheiat în formă autentică, având ca obiect constituirea dreptului de superficie asupra terenului afectat în vederea edificării și amplasării postului de transformare, parte a capacităților energetice ce se vor devia/muta ca urmare a executării Lucrărilor, conform art. 693 si următoarele din Codul Civil, în favoarea Operatorului de către titularul dreptului de proprietate asupra terenului pe care se va amplasa postul de transformare, pe o durata de 99 (nouăzeci și nouă) de ani, cu obligația de reînnoire pe durata de viață a capacității energetice respective și a obligației de a respecta necondiționat acest drept, garantând pe Operator împotriva pierderii totale sau parțiale a acestui drept, precum și împotriva oricăror tulburări ale acestui drept, provenite din partea unor terți, alături de dovada intabulării contractului de superficie în cartea funciară; și
-
c) obligația de a coopera și prezenta orice documente (inclusiv contracte) ar fi solicitate ca fiind necesare de către autoritățile publice compentente pentru emiterea autorizației de construire pentru realizarea Lucrărilor, din perspectiva drepturilor reale necesare mutării/devierii capacității energetice ca urmare a executării Lucrării;
-
ii. după caz, actele care atestă dreptul de proprietate/folosinta (inclusiv dar fara a se limita la contract de vanzare, contract de inchiriere, contract de superficie) asupra terenurilor pe care urmeaza sa fie amplasate capacitatile energetice deviate/mutate ca urmare a executării Lucrărilor;
-
iii. după caz, convențiile pentru exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra terenurilor proprietate privată pe care urmează să fie amplasate capacitățile energetice deviate/mutate ca urmare a executării Lucrărilor;
-
iv. după caz,îimputernicirea dată de Operator Solicitantului pentru ca acesta din urmă să încheie actele de la punctele ii-iii de mai sus în numele și pe seama Operatorului.
-
14.2. în aplicarea art. 7 din prezentul Contract, Solicitantului îi incumbă îndeplinirea obligațiilor susmenționate până la data realizării documentației tehnice aferente autorizației de construire (DTAC) pentru Lucrări.
-
14.3. în aplicarea art. 7 din prezentul Contract, Solicitantului îi incumbă obligația de a prezenta orice documente (inclusiv contracte) ar fi solicitate ca fiind necesare de autoritățile publice compentente pentru emiterea autorizației de construire pentru realizarea Lucrărilor, din perspectiva drepturilor reale necesare mutării/devierii capacității energetice ca urmare a executării Lucrării, într-un termen rezonabil, dar nu mai târziu de 30 (treizeci) zile de la momentul solicitării autorității competente.
-
14.4. Până la soluționarea cererii autorităților competente conform articolelor de mai sus precum și până la constituirea și intabularea dreptului de superficie conform art. 15.1.i) b) de mai sus, toate termenele obligațiilor prevăzute la. art. 6 in sarcina Operatorului a căror îndeplinire depinde de emiterea autorizației de construire aferente Lucrărilor - precum încheierea contractului de execuție, executarea și recepția Lucrărilor, se decalează corespunzător raportat la data emiterii de către autoritățile competente a autorizației de construire aferente Lucrărilor. Neîndeplinirea de către Operator a obligațiilor sale din rațiuni ce țin de întârzierea/imposibilitatea emiterii autorizației de construire de către autoritățile competente nu este considerată o neîndeplinire culpabilă.
-
15. Dispoziții finale
-
15.1. Solicitantul nu va putea transfera sau cesiona acest Contract și nici drepturile și obligațiile decurgând din acesta fără acordul prealabil scris al Operatorului.
-
15.2. Toți termenii, prevederile și garanțiile Părților efectuate în conformitate cu termenii acestui Contract vor rămâne în vigoare conform legii aplicabile, cu excepția cazului în care contextul impune altfel.
-
UZ CONFIDENȚIAL
Banat
-
15.3. Dacă vreuna din clauzele prezentului Contract este sau devine nulă sau inaplicabilă, aceasta nu va afecta celelalte clauze ale Contractului. Orice asemenea clauză va fi înlocuită în cadrul unui acord încheiat în scris și semnat de către ambele Părți cu o altă clauză sau prevedere valabilă care va produce, în limitele legalității, un rezultat cât mai apropiat de înțelegerea inițială a Părților.
-
15.4. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, niciun amendament la prezentul Contract nu va fi valabil decât dacă este încheiat în scris și semnat de ambele Părți.
-
15.5. Nicio neexercitare sau întârziere în exercitarea de către o Parte a oricărui drept sau remediu în temeiul acestui Contract nu va constitui o renunțare la acestea, iar exercitarea individuală sau parțială a oricărui drept sau remediu nu va împiedica exercitarea ulterioară a respectivului drept sau remediu sau exercitarea oricărui alt drept sau remediu.
-
15.6. Prin semnarea prezentului Contract, Părțile confirmă că acceptă în mod expres atât clauzele standard, cât și clauzele neuzuale cuprinse în prezentul Contract, faptul că toate prevederile acestuia au fost negociate și acceptate ca atare (inclusiv dar fără a se limita la cele privind limitarea răspunderii, denunțarea unilaterală, dreptul aplicabil și soluționarea disputelor), semnarea Contractului în prezenta formă echivalând cu acceptul expres al Părților, prevăzut de art. 1.203 Cod Civil, privind toate și oricare dintre clauzele Contractului.
-
15.7. Părțile declară și garantează că sunt autorizate să încheie, să îndeplinească și să execute obligațiile asumate prin prezentul Contract și că persoanele care vor semna Contractul în numele lor au deplină autorizare pentru aceasta. Executarea Contractului și îndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta nu reprezintă o încălcare a niciunei prevederi legale și a niciunei decizii sau hotărâri aplicabile Părților și nu reprezintă o încălcare a niciunei prevederi ale actelor constitutive sau rezoluții ale organelor de conducere ale Părților.
-
15.8. Solicitantul ia la cunoștință și înțelege că Operatorul respectă principiile Codului Etic Enel în ceea ce privește administrarea afacerilor și regulile interne. Codul Etic Enel poate fi consultat la următoarea adresă de web http://www.enel.ro/ro/companie/profil/cod etic.pdf.
-
15.9. Solicitantul ia la cunoștință și înțelege că Operatorul a adoptat Planul Toleranță Zero împotriva Corupției („Planul”), angajații săi obligându-se la onestitate, transparență și corectitudine în privința prestării activităților profesionale și de asemenea, același angajament este solicitat și partenerilor de afaceri, fie persoane, grupuri și instituții care contribuie la implementrea misiunii sale, sau care sunt implicate în activitățile relevante. Solicitantul declară că aderă la angajamentul luat de Operator și se angajează să respecte legile privitoare la protecția în muncă a minorilor și femeilor, legea egalității de tratament, împotriva discriminării, abuzurilor, hărțuirilor, legea libertății de a înființa sau a adera la un sindicat, libertatea asocierii și reprezentării, interzicerea muncii forțate, respectarea măsurilor de protejare a mediului înconjurător, respectarea condițiilor igienice și sanitare și respectarea proviziilor, ratei salariilor, contribuțiilor, asigurărilor și condițiilor fiscale (plata obligatorie a impozitului pe venit din salarii) și se referă la toate categoriile de persoane angajate în urma punerii în aplicare a Contractului. în cazul încălcării prezentului articolul, Operatorul are dreptul de a denunța unilateral Contractul și a solicita daune dovedite de la Solicitant.
-
15.10. Solicitantul ia la cunoștință și înțelege că firmele din Grupul Enel respectă prevederile Global Compact și în conformitate cu articolul 10 al acestuia, urmărește să respecte angajamentul de a lupta împotriva oricărei forme de corupție. Prin urmare, Operatorul interzice recurgerea la orice tip de promisiune, ofertă sau cerere necuvenită cu plata în bani sau alte foloase, în scopul de a obține un avantaj în relația cu propriul mandatar și această interdicție este extinsă la toți angajații. Solicitantul declară că a luat la cunoștiință despre angajamentele asumate de Operator și se obligă să nu ofere sau să ceară o plată necuvenită în aplicarea acestui Contract în interesul Grupului Enel și/sau în beneficiul angajaților. în cazul încălcării prezentului articolul, Operatorul are dreptul de a denunța unilateral Contractul și a cere Solicitantului acoperirea daunelor suferite și dovedite de către Operator.
Banat
-
15.11. Solicitantul ia la cunoștință și înțelege faptul că falsul în declarații va acorda Operatorului dreptul de a denunța unilateral Contractul, oricând și fără nicio formalitate și de a cere acoperirea daunelor suferite și dovedite de către Operator.
-
15.12. Contractul reprezintă întreaga voință și singura înțelegere a Părților referitoare la aspectele reglementate prin prezentul Contract și anulează orice alte proiecte, înțelegeri anterioare, promisiuni, declarații, garanții sau acorduri de orice natură, scrise sau verbale, între Părți în legătură cu acesta.
Prezentul Contract s-a încheiat astăzi..................... (“Data Semnării”), în 2 (două) exemplare
originale, din care unul pentru Solicitant și unul pentru Operator.
E-Distributie Banat SA Municipiul Arad
Manager Unitate Teritoriala Arad r
Xxxxxx Xxxxxxxx toana 7
întocmit
Xxxxxx Xxxxxx
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Agenția Națională pentru Protecția Mediului
AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI ARAD
Nr. 7246/02.05.2023
CLASAREA NOTIFICĂRII
Ca urmare a solicitării depuse de către MUNICIPIUL ARAD prin SERVICIUL INFORMAȚII cu sediul în Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, jud. Arad, pentru proiectul: “întocmire SF - Rețele de apă aferente străzilor de pământ”, propus a fi amplasat în Arad, străzile: Digului, Dr Xxxxx Xxxxxxxx, Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx, Dr. Xxxxxx Xxxxxx, C-tin Xxxx Xxxxxxxxxx, jud. Arad, (conform Certificatului de urbanism nr. 329 din 06.03.2023 - emis de către Primăria Municipiului Arad, înregistrată la A.P.M. Arad cu nr. 6876 din data 25.04.2023,
-
- în urma analizării documentației depuse, a localizării amplasamentului în planul de urbanispm și în raport cu poziția față de arii naturale protejate, zone-tampon, monumente ale naturii, monumente istorice sau arheologice, zone cu restricții de construit, zona costieră;
-
- având în vedere că:
-
• proiectul propus nu intră sub incidența Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
-
• proiectul propus nu intră sub incidența art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare;
-
• proiectul propus nu intră sub incidența art. 48 și 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare,
A.P.M. Arad decide:
Clasarea notificării, deoarece proiectul propus nu se supune procedurii de
evaluare a impactului asupra mediului.
Șef Serviciu AA.A. Xxxxx Xxxxxx
Sef serviciu C.F.M. Xxxxxxxx Xxxxx
AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI ARAD
Arad, Splaiul Mureș FN, Cod 310132
E-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxx; Tel. 0257280996, 0257280331, 0257281461
Operator de date cu caracter personal, conform Reaulameptului (UE) 2016/679
orange I
Orange Remania Communications SA
Direcția Executivă Tehnologie și Informație Romania
Divizia Rețea Acces Romania
Departamentul Proiectare & Implementare Rețea Pasivă
Compartimentul Inventar de Rețea
Data: 26.10.2022
Aviz nr 146
Către: Municipiul Arad
AVIZ CONDIȚIONAT
Ca urmare documentației dvs. depusă la S.C. Orange Romania Communications S.A. înregistrată sub nr. 146 /data 26.10.2022, privind lucrarea „ Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ Municipiul Arad ”, vă comunicăm următoarele:
fn zona identificată prin planurile de situație atașate !a CU nr. 2300/8.12.2021, S.C. Orange Romania Communications S.A. are amplasate/pozate instalații de telecomunicații aflate în exploatare.
Având în vedere importanța deosebită a rețelei de telecomunicații proprietatea S.C. Orange Romania Communications S.A., cât și faptul că acestea vor fi afectate de lucrările proiectate conform documentației prezentate, S.C. Orange Romania Communications S.A. este de acord cu această lucrare numai în condițiile îndeplinirii următoarelor măsuri de protejare a rețelelor de telecomunicații subterane și/sau aeriene:
-
• Lucrările pentru care s-a solicitat avizul, efectuate în zona instalațiilor de telecomunicații, se vor executa numai sub asistența tehnică a S.C. Orange Romania Communications SA. Pentru aceasta înainte de începerea lucrărilor beneficiarul /constructorul va solicita acordarea de asistență tehnică la dl. Xxxxxxx Xxxx tel. 0257 204699/ 0760 246191 xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxx sau prin fax la nr. 0257 215600
-
• Se vor respecta distanțele minime impuse de SR8591/1997
-
• Amplasarea căminelor de vizitare se va face astfel încât să nu afecteze rețelele S.C. Orange Romania Communications S.A. subterane din zonă. Distanța minimă pe orizontală între cablul S.C. Orange Romania Communications S.A. și peretele căminului va fi de minim 0,5 m
-
• Distanța pe verticală (încrucișare) între cablul S.C. Orange Romania Communications SA și conducta de canalizare/ alimentare cu apă va fi de minim 0,5 m
-
• Distanța minimă pe orizontală între fundația stâlpilor proprietate S.C. Orange Romania Communications
S.A. și peretele conductei va fi mai mare de 1 m
-
• ÎN CAZUL IMPOSIBILITĂȚII DE A RESPECTA DISTANȚELE MINIME IMPUSE, SE VA PROCEDA DUPĂ CUM URMEAZĂ:
-
❖ Beneficiarul lucrării sau proiectantul generai va comanda întocmirea unei documentații tehnice de specialitate pentru devierea și protecția/protejarea cablurilor telefonice subterane și aeriene, afectate de lucrările proiectate prin această documentație. Documentația de specialitate privind devierea și protecția cablurilor telefonice afectate, va fi comandată la o unitate de specialitate.
Orange Romania Communications SA J40/B926/1997 Cod Unic de înreglstare: 427320 Capital sodal subscris și vărsat 318.464.490 Lei
CooMartlaBty
Tha Wormttton contained In thaaa documarria may b* fxMapad and cordldanU and b Intandad for tha «xduaba um of tha addreca datjgrwtad abeva. If you are not Iha «ddranaa. any dtadotura, raproduction, datribubon, or othar tfaaamlMfon or um of Wa communlcatton b atrtcfly prohiUtod. If yuu hava tacabad tfe* trarambafan tai arrer pliata contact im bnmadafaiy by tatophona ao Iftal wo can amanta for Ha refera.
TNa docuitafil ia Oranpa Rran- i CothfnunteadafM proparty and oamit ba faproJucad tMIhout parmltaioH
□ranga Group Raatridad
orange'
-
❖ Soluțiile tehnice privind devierea și protecția cablurilor telefonice, vor fi discutate cu reprezentați ai S.C. Orange Romania Communications S.A., iar documentația va fi avizată ofeS.C. Orange Romania Communications S.A..
-
❖ Contravaloarea lucrării de deviere și protecție a cablurilor telefonice (proiectare+execuție) va fi indusa în devizul general at investiției de bază in asa fel incat după finalizarea execuției Proiectului, partea din proiect privitoare la devierea si protecția instalațiilor telefonice sa poata fi transferata/preluata in patrimoniul S.C. Orange Romania Communications S.A. , in locul secțiunii inițiale, afectata de execuția proiectului,
-
❖ L ucrarea de protecție și deviere a cablurilor telefonice afectate de această lucrare, va fi executată prin grija beneficiarului cu un constructor de specialitate, numai sub asistenta tehnica S.C. Orange Romania Communications S.A. . Pentru aceasta inainte de inceperea lucrărilor beneficiarul / constructorul va solicita acordarea de asistenta tehnica la dl Xxxxxxx Xxxx tel. 0257 204699/ 0760 246191 xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxx sau prin fax la nr. 0257215600
-
• Predarea amplasamentului, privind rețeaua de telecomunicații existentă, se va concretiza prin semnarea unui Proces Verbal de predare / primire amplasament, ce va constitui anexa a unei Minute/Conventii, semnate de ambele părți, beneficiar / constructor respectiv S.C. Orange Romania Communications S.A. .
-
• în cazul lucrărilor de reabilitare drumuri vor fi incluse și fondurile necesare ridicării sau coborârii gurilor de cămine telefonice la noul nivel al carosabilului, în cazul în care nivelul acestuia se va modifica față de cel existent, în urma lucrărilor de modernizare proiectate.
-
• Toate lucrările proiectate prin această documentație în zona cablurilor de telecomunicații subterane, vor fi prevăzute a se executa obligatoriu manual și în prezența delegațiIor S.C. Orange Romania Communications S.A..
-
• în cazul în care sunt produse avarii ale instalațiilor de telecomunicații, ca urmare a nerespectării prevederilor prezentului aviz, contravaloarea lucrărilor de remediere a instalațiilor avariate, precum și daunele solicitate de clienții S.C. Orange Romania Communications S.A. datorită întreruperii furnizării serviciilor, vor fi suportate de cel care a produs avaria.
Prezentul aviz este valabil pe toată perioada implementării investițiilor cu condiția începerii execuției lucrărilor în termenul prevăzut de lege, cu excepția cazurilor în care pe parcursul execuției lucrărilor sunt identificate elemente noi care să impună reluarea procedurilor de avizare prevăzute de lege, necunoscute la data emiterii avizelor/acordurilor, precum și/sau modificări ale condițiilor care au stat la baza emiterii acestora, după caz.
Se interzice folosirea informațiilor referitoare la instalațiile de telecomunicații din prezentul aviz, în alte scopuri decât cele pentru care au fost furnizate, ca și transmiterea lor unor terți.
Taxa emitere aviz: achitat.
Cu stimă,
Responsabil Avize Tehnice
Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxxx
Xxxxx ETVA50E-ALEXANDRU semnat
MZ2.1OJ7 12£fr22 ♦OJW
Orange Romania Communications SA J40/B9Z6/1997 Cod Unic de Inreglslare: 4Z73Z0 Capital social subscris șl vânat; 31S.464.490 Lei
ConfldenCialty
The Information containod In hm documenta may be prMeged and conAdantiaf and ta Intanded for the exdudve ine of tha eddrecs botlgnatad ebova. tf you ere noi Ihe addrMsee, any dadocm, roproduction, (Mributfon, or otfter dlaseminsbon or um of Via ccnvnudcatian batricSy proiibtad. țf you have rocoivodWa transmtaaion In onor pline contact ua Immedtaîaiy by toieptane n thal vm can anwngo for ha retum
Thie document la Orange Romania Communicationi proporty and cannot ba raproducod wflhoul pairi eden
Orange Group Raatrictad
ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ARAD SERVICIUL RUTIER
Cod operator date cu caracter personal nr. 5293
Către, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
- mun. Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, jud. Arad -
Urmare a analizării documentației prezentate de dumneavoastră pentru „Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ, în Municipiul Arad - studiu de fezabilitate”, conform Certificatului de Urbanism nr. 2300 din 08.12.2021 emis de Primăria Municipiului Arad, vă comunicăm
avizul nostru de principiu favorabil
cu respectarea umătoarelor condiții:
Obligativitatea prezentării înainte de începerea lucrărilor ce fac obiectul avizării Poliției Rutiere a documentației privind începerea acestora, care va include memoriu de prezentare a categoriei lucrărilor și a tehnologiei de execuție, autorizația de construire, demunirea societății care va executa lucrarea precum și fotocopia certificatului unic de înregistrare al acesteia, perioada de execuție, persoana responsabilă cu datele de identificare și contact, planul de management al traficului, conform „Normelor Metodologice Comune M.A.I./M.T. nr. 1112/411/2000 privind condițiile de închidere sau de instituire a restricțiilor de circulație în vederea executării de lucrări în zona drumului public și/sau pentru protejarea drumului”, precum și taxa de avizare conform OG 128/2000 și o copie a prezentului aviz.
Prezentul aviz nu acordă dreptul de începere a lucrărilor, este valabil 12 luni, de la data emiterii și doar împreună cu acordul emis de către administratorul drumului public/comisia de specialitate din cadrul Administrației Publice Locale, iar nerespectarea uneia, sau după caz, a mai multor condiții dintre cele impuse prin prezentul aviz, atrage nulitatea de drept a acestuia.
Taxa de avizare a fost achitată conform Orindului de plată nr. 6399 din 21.10.2022, în valoare de 100 de lei.
Cu stimă,
ȘEFUL SERVICIULUITOTIER Comisar -
Xxxxx Xxxxxx^
Arad, str. Andrei Șaguna, nr. 103 Telefon : 0257/207100, intenor21101, fax 0257/206934, Cod poțtal 310053 email xxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxxx
„Confidențial! Date cu caracter personal, prelucrate conform prevederilor RGPD 2016/679 ”
SERVICIUL DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE
UNITATEA MILITARĂ 0500 BUCUREȘTI
Splaiul Independenței nr. 323A, Sector 6 060044, București, România Tel. 021 202 25 91, Fax 021 313.13 84, avize reglementari@stsnet ro
Nr. / 3^-1 din JO
Domnului Primar B1BART CĂLIN
MUNICIPIUL ARAD, JUDEȚUL ARAD
Neclasificat
Ex. nr. 1
PRIMĂRIA MUN'?i. UI.'
S IV
' 02. NOV 2022
Nr..................data.........
Stimate Domnule Primar,
W Ca urmare a cererii de aviz din 05.10.2022, însoțită de documentația aferentă, înregistrată la instituția noastră cu nr. 15321 din 10.10.2022, precum și a completării ulterioare, înregistrată cu nr. 15451 din 21.10.2022, adresate de Municipiul Arad, în calitate de beneficiar, cu sediul în localitatea Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, județul Arad, identificat prin C.I.F. 3519925;
în baza Memoriului tehnic - proiect nr. XT159/septembrie 2022 (Contract nr. 51128/28.06.2022) elaborat de societatea Xallo Tehnic S.R.L., cu sediul în municipiul Baia Mare, strada Victor Babeș, nr. 15/4, județul Maramureș;
Având în vedere prevederile Certificatului de urbanism nr. 2300 din 08.12.2021, cu valabilitatea de 24 de luni, emis de Primăria Municipiului Arad, județul Arad;
Ținând cont de faptul că, Serviciul de Telecomunicații Speciale (denumit în continuare „STS”) deține rețele de telecomunicații speciale, în zona de interes;
în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Serviciul de Telecomunicații Speciale emite următorul:
AVIZ FAVORABIL
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate - Rețele de canalizare ape uzate și canalizare pluvială aferente străzilor de pământ - amplasament situat în municipiul Arad, străzile: Dr. L. Augustin, Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx, D. Bagdazar, Digului, Lucernei, Furnicii, Vulturilor, M. Marcus, județul Arad, înscris în C.F. Arad: nr. 355965, nr. 355996, nr. 356193, nr. 355363, nr. 355329, nr. 355294,
nr. 355287, nr. 359078, nr. 358849, nr. 355563, nr. 355268, nr. 355255, nr. 305793,
nr. 359672, nr. 359673, identificat prin nr. cad. 355965, nr. cad. 355965, nr. cad.
356193, nr. cad. 355363, nr. cad. 355329, nr. cad. 355294, nr. cad. 355287, nr. cad.
359078, nr. cad. 358849, nr. cad. 355563, nr. cad. 355268, nr. cad. 355255, nr.
cad./nr. top. 316.2460/1, nr. cad./nr. top. 1911-1912/a/88/1, nr. cad./nr. top. 1911-
1912/a/87/9, faza D.T.A.C.+ D.T.O.E.,
cu respectarea următoarelor cerințe:
0 3 NOV, 2022
Neclasificat
-
1. Solicitarea unui nou aviz de la instituția noastră pentru faza următoare (D.T.A.C.+D.T.O.E.), însoțită de documentația specifică, întrucât în zona studiată orice lucrare de săpătură ar putea afecta integritatea rețelelor de telecomunicații speciale;
-
2. încheierea unei Convenții între STS și Municipiul Arad, pentru eliberarea avizului instituției noastre, în vederea obținerii autorizației de construire (faza D.T.A.C.+D.T.O.E.), care să cuprindă clauzele necesare pentru asigurarea integrității rețelelor de telecomunicații speciale, printre care:
-
a) Asigurarea protecției rețelelor de telecomunicații speciale și disponibilitatea serviciilor de telecomunicații furnizate de STS pentru beneficiarii săi, definite prin Legea nr. 92/1996 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Telecomunicații Speciale, cu modificările și completările ulterioare, existente în zona amplasamentului investiției;
-
b) Solicitarea de către beneficiar a întocmirii unui proiect tehnic de către o firmă care să aibă cuprins în obiectul de activitate proiectare/execuție lucrări de telecomunicații pe suport de fibră optică și/sau cupru, dacă prin lucrările propuse se impune protecția și/sau după caz, relocarea rețelelor de telecomunicații speciale, înainte de începerea lucrărilor de construcții aferente investiției publice; Soluțiile tehnice privind protecția și/sau relocarea rețelelor de telecomunicații speciale vor fi discutate cu reprezentanții STS - Unitatea Militară 0783 Arad;
-
c) Suportarea în integralitate de către beneficiar a costurilor de proiectare și a celor aferente lucrărilor de protecție și/sau relocare a rețelelor de telecomunicații speciale. Executarea acestora se efectuează doar în baza proiectului tehnic menționat la lit. b), avizat de STS, după întocmire.
Asistența tehnică privind protecția rețelelor de telecomunicații speciale se solicită de la STS - Unitatea Militară 0783 Arad, telefon nr. 0257/256.614, fax nr. 0257/214.100, email: xxxxxx@xxxxxxxxx.
Prezentul aviz este valabil de la data emiterii sale pe toată durata de valabilitate a Certificatului de urbanism nr. 2300 din 08.12.2021 emis de Primăria Municipiului Arad, județul Arad și poate fi folosit doar pentru aprobarea studiului de fezabilitate.
Nerespectarea cerințelor de mai sus atrage nulitatea avizului și suportarea de către cei vinovați a tuturor consecințelor ce decurg din aceasta.
Eventualele modificări ale soluției prezentate impun solicitarea unui nou aviz de la Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Pentru alte informații puteți accesa www.sts.ro sau ne puteți contacta la telefon nr. 021/20.22.590 sau nr. 021/20.22.591, fax nr. 021/31.31.384 și email: xxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx.
