Hotărârea nr. 304/2023
cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.) și a indicatorilor-tehnico-economici pentru obiectivul de investiție “Reparații capitale pista de atletism Stadion Gloria Arad”ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 304 din 31 mai 2023
cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.) și a indicatorilor-tehnico-economici pentru obiectivul de investiție “Reparații capitale pista de atletism Stadion Gloria Arad”
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 39943/19.05.2023,
Analizând Raportul Direcției Tehnice, Serviciului Investiții, înregistrat cu nr. 39945/09.05.2023,
Luând în considerare prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Văzând avizul nr. 16/28.10.2023 al Consiliului Tehnico-Economic al Municipiului Arad,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. f), lit. k), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă documentația tehnico-economică D.A.L.I. Reparații capitale pista de atletism Stadion Gloria Arad, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici, conform Anexelor nr. 1 și Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Finanțarea obiectivului de investiție se va realiza din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M.
-
1 ex. Serviciul Investiții
-
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședmțâ CLMA 31.05.2023
Cod PMA-S4-02
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI:
Reparații capitale pista de atletism Stadion Gloria Arad
Faza: Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții
TITULAR: MUNICIPIUL ARAD
BENEFICIAR: MUNICIPIUL ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI: Varianta propusă I
-
A) Valoarea totală a investiției conform Deviz General:
TOTAL GENERAL fără TVA: 10.748.795,79 Lei
TOTAL GENERAL cu TVA: 12.773.791,77 Lei
C+M fără TVA: 8.129.287,38 Lei
C+M cu TVA: 9.673.851,98 Lei
-
B) Suprafețe construite:
S teren = 23.449,00 mp
S tartan - activități atletice = 8.433,21 mp
Construcții mobile tip container + toalete + tribuna - S construita = S desfășurată = 639,17 mp
S spatii verzi 11.914,19 mp (din care S teren sport = 7.852,80 mp)
S pavaj = 1.178,15 mp
S asfaltata = 1.423,19 mp
-
C) Durata de realizare a investiției:
Graficul de realizare a investiției se va dimensiona pe durata a 15 luni, după cum urmează:
-
- proiectare - 2 luni
-
- proceduri achizitie - 1 luna
-
- executie - 12 luni
-
D) Esalonarea investitiei: Anul I, Anul II
-
E) Finanțarea investiției: Finanțarea investiției se realizează din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
PROIECT
Nr. 262/9.05.2023
AVIZAT
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr._____ din __________________2023
cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.) și a indicatorilor-tehnico-economici pentru obiectivul de investiție “Reparații capitale pista de atletism Stadion Gloria Arad”
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 39943/19.05.2023,
Analizând Raportul Direcției Tehnice, Serviciului Investiții, înregistrat cu nr. 39945/09.05.2023,
Luând în considerare prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Văzând avizul nr. 16/28.10.2023 al Consiliului Tehnico-Economic al Municipiului Arad, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. f), lit. k), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă D.A.L.I. Reparații capitale pista de atletism Stadion Gloria Arad, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici conform Anexelor nr. 1 și Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Finanțarea obiectivului de investiție se va realiza din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR GENERAL
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI:
Reparații capitale pista de atletism Stadion Gloria Arad
Faza: Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții
TITULAR: MUNICIPIUL ARAD
BENEFICIAR: MUNICIPIUL ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI: Varianta propusă I
-
B) Valoarea totală a investiției conform Deviz General:
TOTAL GENERAL fără TVA: 10.748.795,79 Lei
TOTAL GENERAL cu TVA: 12.773.791,77 Lei
C+M fără TVA: 8.129.287,38 Lei
C+M cu TVA: 9.673.851,98 Lei
-
B) Suprafețe construite:
S teren = 23.449,00 mp
S tartan - activități atletice = 8.433,21 mp
Construcții mobile tip container + toalete + tribuna - S construita = S desfășurată = 639,17 mp
S spatii verzi 11.914,19 mp (din care S teren sport = 7.852,80 mp)
S pavaj = 1.178,15 mp
S asfaltata = 1.423,19 mp
-
D) Durata de realizare a investiției:
Graficul de realizare a investiției se va dimensiona pe durata a 15 luni, după cum urmează:
-
- proiectare - 2 luni
-
- proceduri achizitie - 1 luna
-
- executie - 12 luni
-
D) Esalonarea investitiei: Anul I, Anul II
-
E) Finanțarea investiției: Finanțarea investiției se realizează din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 39.943/19.05.2023
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art. 136, alin (1) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 - privind Codul administrativ îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:
-
- aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție (D.A.L.I.) - Reparatii capitale pista de atletism Stadion Gloria Arad, în susținerea căruia formulez următorul,
REFERAT DE APROBARE
In zona centrala a municipiului Arad in perimetrul cuprins intre str. Dacilor si esplanade raului Mures este amplasata baza sportiva Gloria.
Prin implementarea acestei investitii se doreste realizarea de reparatii capitale la pista de atletism ”Gloria” din Arad, urmand ca acest obiectiv sportiv sa fie omologat dupa standardele World Athletics si inclus in circuitul competitional la nivel national si nu numai.
Totodata prin realizarea acestui obiectiv de investiții se va crea un adevarat pol cu caracter sportiv in Municipiul Arad si totodata vor beneficia in mod direct Clubul Gloria Arad precum si locuitorii acestui oras.
Având în vedere necesitatea intervențiilor, propun:
Aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. Reparatii capitale pista de atletism Stadion Gloria Arad
p. PRIMAR Bibarț Călin VICEPRIMAR
Lazăr Faur
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA TEHNICĂ
Serviciul Investiții
Nr. 39.943/19.05.2023
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 39.943/09.05.2023 a domnului Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad
Obiect: aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. Reparatii capitale pista de atletism Stadion Gloria Arad.
In zona centrala a municipiului Arad in perimetrul cuprins intre str. Dacilor si esplanade raului Mures este amplasata baza sportive Gloria.
Complexul sportiv este functional fiind utilizat cu dificultate pentru meciurile oficiale, antrenamentele si activitatile curente ale sportivilor afiliati clubului. Toate constructiile aflate pe teren sunt intr-o stare tehnica sub standardele actuale aplicabile. In amplasament se gasesc construite 5 Anexe cu regim de inaltime P, Tribuna cu regim de inaltime S+P si un Gard de imprejmuire.
Prin implementarea acestei investitii se doresc realizarea de reparatii capitale la pista de atletism „Gloria”din Arad, urmand ca acest obiectiv sportiv sa fie omologat dupa standardele World Athletics si inclus in circuitul competitional la nivel national si nu numai. Pentru realizarea obiectivului se urmaresc cateva puncte principale care sunt dezvoltate atat in partea scrisa a documentatiei cat si in partea desenata a acesteia.
Documentatia de avizare a lucrarilor de interventii a fost întocmita conform HG 907/2016 de către BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA Xxxxx Xxxxxxxx.
In cadrul D.A.L.I. sunt prezentate doua variante tehnico - economice iar acestea reflecta doua moduri diferite de interventie.
Varianta 1 propune o interventie ce presupune realizarea de reparatii capitale pentru elementele ce necesita obligatoriu a fi aduse la standard actual.
Varianta 2 este una invaziva, radicala si propune desfacerea si inlocuirea totala atat a elementelor ce necesita a fi aduse la standard actual cat si a infrastrucurii. Avand in vedere analiza amanuntita a existentului, starea buna in proportie de 90% a stratului suport si indicativele economice, se recomanda VARIANTA I care presupune urmatoarele reparatii capitale:
-
- Demolarea anexelor si a tribunei de beton
-
- Desfacerea tribunei metalice
-
- Refacerea imprejmuirii
-
- Desfacerea stratului de uzura si refacerea suprafetei pistei de atletism din tartan
culoare albastra (certificabila World Athletics) - pastrarea infrastructurii de asfalt si completarea acesteia dupa caz
-
- Refacere trotuar exterior piste
-
- Amplasare de tribune modulare
-
- Refacerea pavajului din fata tribunelor
-
- Realizarea unui sistem de irigat atat pentru terenul din interiorul pistei cat si
pentru restul zonelor verzi
-
- Refacerea gazonului
-
- Refacerea suprafeteleor plane cu rulouri de iarba
-
- Amenajarea unui nou spatiu verde la intrarea in stadion
-
- Toaletarea pomilor din interiorul stadionului
-
- Montarea unor jardiniere cu flori
-
- Refacerea sistemului de drenaj al apelor meteorice
-
- Modernizare sistem iluminat public
-
- Implementarea unui sistem de sonorizare
-
- Montarea unei sistem de supraveghere video
-
- Amplasarea de prize in zonele destinate disciplinelor de aruncare greutati, sarituri
-
- Implementarea unui sistem wi-fi
-
- Dotarea bazei sportive pentru diferite discipline si competitii
Dotarea cu accesorii specifice pistelor de atletism:
|
Dotari alergari |
U.M. |
Cant. | |
|
1 |
Blockstarturi competiție |
BUC |
10.00 |
|
2 |
Blockstarturi antrenament |
BUC |
10.00 |
|
3 |
Garduri competitie-ALU cu o singura rama, 762, 838, 914, 991 i 1067 [mm] |
BUC |
80.00 |
|
4 |
Garduri antrenament 60-91 cm |
BUC |
80.00 |
|
5 |
Carucior transport garduri, capacitate 20-40 |
BUC |
3.00 |
|
6 |
Bete ștafeta, diam. 40mm-8 buc/set |
SET |
2.00 |
|
7 |
Obstacole reglabile pentru pista 3.96 m L |
BUC |
3.00 |
|
8 |
Obstacole reglabile pentru pista 5 m L |
BUC |
1.00 |
|
9 |
Cuburi marcaj culoare cu indicator start fals-de la 1 la 8 - 8 buc./set |
SET |
3.00 |
|
10 |
Cuburi marcaj distante alergari |
BUC |
15.00 |
|
11 |
Dotari Aruncarea discului si ciocanului | ||
|
12 |
Suport cadru pe roti pt. transport ciocane, capacitate 20 buc. |
BUC |
3.00 |
|
13 |
Suport cadru pe roti pt. transport capacitate 30 discuri |
BUC |
3.00 |
|
14 |
Ciocane competitie diferite de 4kg, 5kg, 6kg si 7,260kg-seturi cu cate 4 buc, din fiecare greutate |
SET |
3.00 |
|
15 |
Discuri competitie de 1kg, 1,5kg, 1,750kg si 2kg, 4 buc./set |
SET |
3.00 |
|
16 |
Discuri antrenament 600gr, 750gr, 1kg, 1,5kg, 1,750kg si 2kg-6 buc./set |
SET |
3.00 |
|
17 |
Dotari Aruncarea greutatii | ||
|
18 |
Jgheab metalic returnare greutati |
BUC |
2.00 |
|
19 |
Suport cadru pe roti pt. transport, capacitate 20 buc. |
BUC |
3.00 |
|
20 |
Dispozitiv complex etalonare greutate, ciocan, disc, sulita |
BUC |
1.00 |
|
21 |
Greutati diferite competitie de 4kg, 5kg, 6kg, 7,260kg-4 buc./set |
SET |
3.00 |
|
22 |
Dotari Aruncarea sulitei | ||
|
23 |
Suport cadru pe roti pt. transport, capacitate 18 buc |
BUC |
2.00 |
|
24 |
Sulite competitie 600gr, 700gr si 800 gr, 3 buc./set |
SET |
3.00 |
|
25 |
Sulite antrenament 300gr, 400gr, 500gr, 600gr,700gr si 800gr, 6 buc./set |
SET |
3.00 |
|
26 |
Dotari Saritura cu prajina | ||
|
27 |
Suprafata aterizare |
BUC |
2.00 |
|
28 |
Prelata protectie |
BUC |
2.00 |
|
29 |
Grilaj metalic suport la sol |
BUC |
2.00 |
|
30 |
Stalpi sustinere stacheta cu carucior mobil si cutie ghidaj |
BUC |
2.00 |
|
31 |
Dispozitiv telescopic etalonare |
BUC |
2.00 |
|
32 |
Furcheti telescopici ridicare stacheta |
BUC |
2.00 |
|
33 |
Stacheta prajina 4,5 m |
BUC |
4.00 |
|
34 |
Dotari Saritura inaltime | ||
|
35 |
Suprafata aterizare |
BUC |
1.00 |
|
36 |
Prelata protectie |
BUC |
1.00 |
|
37 |
Grilaj metalic suport la sol |
BUC |
1.00 |
|
38 |
Stalp sustinere stacheta |
BUC |
1.00 |
|
39 |
Rigla telescopica etalonare inaltime |
BUC |
1.00 |
|
40 |
Stachete - 4m |
BUC |
4.00 |
|
41 |
Dotari Saritura in lungime si triplusalt | ||
|
42 |
Indicator distanta pentru lungime si triplusalt |
BUC |
2.00 |
|
52 |
Banci cu acoperitoare pentru antrenori 10 locuri |
BUC |
4.00 |
In urma interventiilor vor rezulta urmatoarele facilitati destinate atletismului:
o Pista cu 8 culoare - 400 m
o 4 puncte exterioare pentru aruncarea greutatilor (platforma betonata + accesorii)
o 2 custi pentru aruncarea greutatilor echipate complet (stalpi, plase protectie, praguri, accesorii, etc.)
o 1 culoar pentru saritura cu prajina - echipat complet (saltea, stalpi, stachete, etc)
o 1 culoar pentru saritura in inaltime - echipat complet (saltea, stalpi, stachete, etc)
o 1 groapa cu apa pentru cursa cu obstacole - echipata complet (praguri, borduri, etc)
o 2 piste pentru aruncarea sulitei - echipata complet (praguri, etc)
o 4 gropi de nisip pentru saritura in lungime si triplu salt amplasate in palalel pentru a se putea desfasura doua competitii simultan - echipate complet (borduri, praguri, etc.)
Valoarea totală a investiției conform Deviz General = 12.773.791,77 lei cu TVA
din care valoarea de C + M = 9.673.851,98 lei cu TVA
Durata estimată de realizare a investiției:
Graficul de realizare a investitiei se va dimensiona pe durata a 15 luni, dupa cum urmeaza:
-
- proiectare - 2 luni
-
- proceduri achizitie - 1 luna
-
- executie - 12 luni
Propunerea de aprobare a documentației tehnice a obiectivului de investitie Documentatia de avizare a lucrarilor de interventii Reparatii capitale pista de atletism Stadion Gloria Arad se face în conformitate cu: 1) HGR 907/2006, privind etapele de elaborare si continutul-cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice
-
2) Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 44, alin. (1), conform căruia ”documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și cele din împrumuturi interne și externe, contractate direct de autoritățile publice locale, se aprobă de către autorități deliberative.”
Față de cele de mai sus,
PROPUNEM,
Adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție Documentatia de avizare a lucrarilor de interventii Reparatii capitale pista de atletism Stadion Gloria Arad.
DIRECTOR EXECUTIV, Ing. Xxxxxx Xxxxx
ȘEF SERVICIU, Ing. Giurgiu Lucia
ÎNTOCMIT,
Xxxxxxxx Xxxxx
VIZAT JURIDIC, Xxxxx Xxx
Ministerul Culturii
DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ ARAD
310126 ARAD-ROMAN1A, str. Gheorghe Lazăr nr. 21, tel. 0257280982, e-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx
n7.268 727.03-2023
MUNICIPIUL ARAD
Primăria Municipiului Arad - Direcția Tehnică, Serviciul Investiții, mun. Arad, bd. Revoluției nr. 75
AVIZ NR. 77 / ZA / 27.03.2023
Privind: DALI - Reparații capitale pistă de atletism Gloria Arad
Statut LMI: Imobil situat in zona construită protejată "Ansamblul urban Arad", cod AR -
ll-a-B-00477 din LMI, actualizată 2015 prin OMC 2828/2015
Adresa: mun. Arad, str. Dacilor nr. 9
Nr. pr./faza/Den: 08/2023 / DALI - REPARAȚII CAPITALE PISTĂ DE ATLETISM
GLORIA ARAD
Proiectant: B1A arh. Xxxxx Xxxx Xxxxxxxx,
mun. Arad, spl. Gheorghe Magheru bloc 303/1, sc. B, ap. xx
Titular: MUNICIPIUL ARAD, Primăria Municipiului Arad - Direcția Tehnică,
Serviciul Investiții, mun. Arad, bd. Revoluției nr. 75
Documentația transmisă cu adresa înregistrată la Direcția Județeană pentru Cultură Arad (DJC Arad) nr. 268 / 22.03.2023 cuprinde extras CF, CU 926/2022, memoriu DALI, expertiză tehnică, plan de situație propus, planuri demolări/propuneri amplasare construcții tip container, vederi.
Se propun: Lucrări de intervenție pentru reabilitarea stadionului Gloria în vederea
aducerii pistei de atletism la standarde de funcționare omologate pentru circuitul competițional conf. standard World Athletics, prin demolări construcții existente parter (anexele parter I, 2, 3, 4 și 5, tribună beton, gard), demontări construcții metalice tip tribună, amplasare construcții tip container pentru funcțiunile aferente activităților sportive, construire gard, reamenajare pistă, amplasare echipamente, etc.
în baza Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial nr. 938/2006, Titl. III, Cap. II, Art. 34 alin. 5, în urma analizării documentației din punct de vedere a protejării monumentelor istorice, a zonelor de protecție a acestora și a zonelor construite protejate, se acordă:
AVIZ FAVORABIL,
pentru pr. nr. 08/2023, faza DALI - DALI - Reparații capitale pistă de atletism Gloria Arad, mun. Arad, str. Dacilor nr. 9, cu următoarele condiții:
-
- se avizează favorabil oricare din cele două variante prezentate.
Responsabil Patrimoniul Imobil DJC Arad OZAV
Taxa de avizare este în valoare de 0,00 lei (scutire/conf Ordin Prezentul aviz a fost transmis solicitantului direct in data de
Cod aviz: M - obiective monument istoric; U - documentații de urbanism; Z - zone construite protejate page sau zona de protecție a monumentelor istorice; ZA - zone construite protejate sau zona de I of 1
protecție a monumentelor istorice delimitate prin documentații de urbanism avizate de MC.
G-distribuție
Banat
E-DISTRIBUTIE BANAT S.A.
Strada Pestalozzi lohan Heinrich, nr. 3-5, TIMIȘOARA, TIMIȘ Telefon/fax: 0256929 / 0372876276
Nr. 15884112 din 23/02/2023
Către
MUNICIPIUL ARAD, domiciliul/sediul in județul ARAD, municipiul/ orașul/ sectorul/ comuna/ satul ARAD, Bulevardul Revoluției, nr. 75, bl. - , sc. - , et. - , ap.
Referitor la cererea de aviz de amplasament Înregistrata cu nr. 15884112 / 03/02/2023, pentru obiectivul D.A.L.I. - REPARAȚII CAPITALE PISTA DE ATLETISM GLORIA ARAD cu destinația D.A.L.I. situat in județul ARAD, municipiul/ orașul/ comuna/ sat/ sector ARAD, Strada Dacilor, nr. 9, bl. - , et. - , ap. - , CF 342504 Arad, nr. cad. 342504.
In urma analizării documentației pentru amplasamentul obiectivului menționat, se emite:
AVIZ DE AMPLASAMENT FAVORABIL Nr. 15884112 / 23/02/2023
-
• Utilizarea amplasamentului propus, pentru obiectivul d-voastra, se poate face cu respectarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale nr.123/2012, a Ordinului ANRE nr.49/2007 si nr. 25/2016, a prescripțiilor si normelor tehnice energetice PE 106/2003, SR 8591/97, NTE 003/04/00 si NTE 007/08/00.*
AVIZ FAVORABIL VALABIL NUMAI PENTRU FAZA DAL1 CU RESPECTAREA URMĂTOARELOR CONDIȚII: 1. PENTRU OBȚINEREA AVIZULUI IN FAZA PAC, DTAC, SE VA CERE UN NOU AVIZ DE AMPLASAMENT; 2. In zona exista LEA 0,4kV ce nu aparține E-Distributie Banat SA; 3. Se vor respecta Ordinul ANRE nr. 239/2019, PE 101A/85, NTE 003/04/00, NTE 007/08/00 si PE 106/2003 in ceea ce privește coexistenta PT, LEA, LES cu clădiri, drumuri, imprejmiuiri, utilitati (gaz, apa, canalizare, etc.), propuse a se construi; 4. Este interzisa executarea de săpături mecanizate la distante mai mici de l,5m fata de traseul LES ex. dar nu inainte de determinarea prin sondaje a traseului acestora; TOATE SĂPĂTURILE SE VOR EXECUTA MANUAL PE TRASEUL LES EXISTENT; 5. Distanta de siguranța masurata in plan orizontal intre traseul cablului electric existent LES 20 kV, LES 0,4 kV si cel mai apropiat element al fundațiilor propuse, va fi de minim 0,6 m cf. NTE 007/08/00; 6. Se va păstră o limita admisa corespunzătoare (distanta de vecinătate, 0,5m) pana la care se pot apropia, fara pericol, persoanele, utilajele, materialele sau uneltele pentru manevrare la construcția clădirii, fata de conductorul extrem al LEA 0,4 kV aflat sub tensiune in cf. cu IPSSM - 01/2015; 7. Se interzice executarea de săpături la distante mai mici de Im fata de fundațiile stâlpilor, ancore, prize de pamant, etc.; 8. Traversarea LEA peste terenurile de sport si peste zonele de agrement este interzisa cf. ord. 239/2019; 9. Distanta minima admisibila de apropiere, masurata in pian orizontal, intre cel mai apropiat element al clădirii (cat. C, D, E): balcon, fereastra (DESCHISA), terasa propusa a se construi si conductorul LEA 0,4 kV existenta, va fi de Im cf. PE 106/2003; 10. Distanta minima de apropiere masurata pe verticala intre partea superioara a împrejmuirii propuse a se construi (ingradiri metalice, spaliere) si conductorul inferior al LEA 0,4 kV la sageata maxima, va fi de 1,5 m cf. PE 106/2003; 11. Distanta masurata pe verticala in zona de acces, intre conductorul inferior al LEA 0,4 kV si partea carosabila sa fie de minim 6m cf. PE 106/2003;
-
• Traseele rețelelor electrice din planul anexat sunt figurate informativ. Pe baza de comanda data de solicitant (executant). Zona MT/JT Arad Municipal asigura asistenta tehnica suplimentara pentru LES si LEA existente in zonă;**
-
• Executarea lucrărilor de săpături din zona traseelor de cabluri se va face numai manual, cu asistenta tehnica suplimentara din partea Zonei MT/JT Arad Municipal cu respectarea normelor de protecția muncii specifice. In caz contrar solicitantul, respectiv executantul, va suporta consecințele pentru orice deteriorare a instalațiilor electrice existente si consecințele ce decurg din nealimentarea cu energie electrica a consumatorilor existenti precum si răspunderea in cazul accidentelor de natura electrica sau de alta natura aferente instalațiilor electrice existente in zona;**
-
• Distantele minime si masurile de protecție vor fi respectate pe tot parcursul execuției lucrărilor.
-
• In zonele de protecție ale LEA nu se vor depozita materiale, pământ prevăzut din săpături, echipamente, etc. care ar putea sa micșoreze gabaritele. Utilajle vor respecta distantele minime prescrise fata de elementele rețelelor electrice aflate sub tensiune si se va lucra cu utilaje cu gabarit redus in aceste zone.
-
• Executantii sunt obligati sa instruiască personalul asupra pericolelor pe care le prezintă execuția lucrărilor in apropierea instalațiilor electrice aflate sub tensiune si asupra consecințelor pe care le poate avea deteriorarea acestora. Pagubele provocate instalațiilor electrice si daunele provocate consumatorilor ca urmare a deteriorării instalațiilor vor fi suportate integral de cei ce se fac vinovati de nerespectarea condițiilor din prezentul aviz. Executantii sunt direct răspunzători de producerea oricăror accidente tehnice si de munca.
-
• Avizul de amplasament nu constituie aviz tehnic de racordare. Pentru alimentarea cu energie electrica a obiectivului sau, daca obiectivul exista si se dezvolta (cu creșterea puterii fata de cea aprobata inițial), veți solicita la operatorul de distribuție E-DISTRIBUTIE BANAT S.A. aviz tehnic de racordare**
-
*♦* In zona de apariție a noului obiectiv exista rețea electrica de distribuție DA 0 NU □
-
*** Noul obiectiv poate fi racordat la rețeaua existenta DA □ NU 0
Posibilitățile de racordare pentru puterea specificata in cererea de aviz de amplasament fiind prin: aceasta soluție este insa orientativa, urmând ca soluția exacta se se stabilească in cadrul Fisei de soluție sau a Studiului de Soluție, după depunerea la Operator a cererii de racordare.
Racordarea la rețeaua electrica de interes public presupune următoarele etape:
-
• depunerea de către viitorul utilizator a cererii de racordare si a documentației aferente pentru obținerea avizului tehnic de racordare;
-
• stabilirea soluției de racordare la rețeaua electrica si emiterea de către operatorul de rețea a avizului tehnic de racordare, sub forma de oferta de racordare; tarifele pentru emitere aviz tehnic de racordare conform Ordinului ANRE nr. 114/2014, si pentru tarifele de racordare conform Ordinului ANRE nr. 11/2014, Ordinului ANRE nr. 87/2014 si Ordinului ANRE nr. 141/2014.
-
• incheierea contractului de racordare intre operatorul de rețea si utilizator in termenul de valabilitate al ATR;
-
• incheierea contractului de execuție intre operatorul de rețea si un executant, realizarea lucrărilor de racordare la rețeaua electrica si punerea in funcțiune a instalației de racordare;
-
• punerea sub tensiune a instalației de utilizare pentru probe, etapa care nu este obligatorie pentru toate categoriile de utilizatori;
-
• emiterea de către operatorul de rețea a certificatului de racordare;
-
• punerea sub tensiune finala a instalației de utilizare;
In vederea racordării la rețeaua electrica de distribuție, solicitantul trebuie sa prezinte dosarul instalației de utilizare
-
• In cazul in care in zona mai sunt si alte instalatii electrice care nu aparțin E-DISTRIBUT1E BANAT S.A., solicitantul va obține obligatoriu avizul de amplasament si de la proprietarul acelor instalatii electrice (TRANSELECTRICA, HIDROELECTRICA, TERMOELECTRICA, alti deținători de instalatii, după caz).
-
* Prezentul avizul este valabil pe perioada valabilitatii Certificatului de Urbanism nr. 926 / 26/05/2022, respectiv pana la data de 26/05/2024.
-
• Prezentul aviz este valabil numai pentru amplasamentul pentru care a fost emis.
-
• Se anexeaza 1 planuri de situație vizate de Zona MT/JT Arad Municipal.
-
• Redactat in 2 (doua) exemplare, din care unul pentru solicitant.
Responsabil E-D1STR1BUTIE BANAT S.A.
Manager UT Arad Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx -
Verificat
Xxxx Xxxxxxx
Slgned by Xxxxxx Xxxxxxx Xxxx\ an 23/02/2023 at 15:81:32 CET
Întocmit
Xxxxxx Xxxxxxx
Slgned by Xxxxxxx Xxxx Xxxxxx on 23/02/2023 at 14:34:30 CET
Ca urmare a prelungirii valabilitatii Certificatului de Urbanism, se prelungește valabilitatea Avizului de amplasament pana la ...........................................
Responsabil
* pentru aviz favorabil fara condiții se va inscric "“"Nu este cazul” / pentru aviz favorabil cu condiții se vor inscrie distantele minime de apropiere si incrucisare intre obiectivul propus si rețelele electrice (LEA sau LES) exitente in zona, in conformitate cu prescripțiile energetice in vigoare.
** daca nu sunt condiții se va inscrie "Nu este cazul"
*** se bifeaza casuta corespunzătoare situației, se specifica tipul de branșament propus si întăririle de rețea (daca este cazul)
-
JUDLȚUL AL W PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
ANEXA LA CERTIFICATUL DE URBANISM
LEGENDA
- O - STÂLP
< STALP A HIDRANT O CĂMIN TELEFON O. STALP
STALP
RIGOLA
CĂMIN APA
CIȘMEA
CAPAC FONTA GAZE
AERISIRE GAZE
CĂMIN DE VIZITARE CANAL
Suprafața totala intreg imobil conf. măsuratori=26295 mp LIMITA PROPRIETĂȚII CONFORM FOLOSINȚEI
Moto Planul ilp siluo+ir rorvj * 11 uit* un o^lran din I urrorco dp introduucre a rada-jirului inobitior edilitar ni tatii 111 uirea bonrii du datp ui bonn in Hume ipiul Ai ud, lucrare rtccp • iono ta si a1 izola de lo *rp Jl.ty.I. A> o in anul 20D'i nasurota in nm I cn de proiec Iiu stereo 0 A 4 f?
|
ENECLIAM: - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD ARHITECT SEF S1 SERVICIU! DAU 1 RnANESISPATIAir, evident a consthi icni |
BENEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD - Serviciul lnvesli|ii - l-ue Arad |
PLANȘA 01 | |||
|
ACȚIUNEA |
NUMELE | SEMNĂTURĂ |
Scara 1:500 1:5000 |
PLAN DE S1TUAT1E al imobilului situat în municipiul Arad str. Dacilor, nr.9- Stadion Gloria (pl infonnore) ___________ _______PMA-A2-ID | ||
|
Maturat |
S.C.Tcrra International S.R.L. | ||||
|
întocmit Verificat |
II,LE D. JOLDEA ȘL | ||||
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Agenția Națională pentru Protecția Mediului
AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI ARAD
Nr. 4396/14.03.2023
CLASAREA NOTIFICĂRII
Ca urmare a solicitării depuse de către SERVICIUL INVESTIȚII pentru MUNICIPIUL ARAD, cu sediul în județul Arad, municipiul Arad, str. Bulevardul Revoluției, nr. 75, pentru proiectul „REPARAȚII CAPITALE PISTA DE ATLETISM GLORIA ARAD”, propus a fi amplasat în județul Arad, municipiul Arad, str. Dacilor, nr. 9, (conform Certificatului de Urbanism nr. 926/26.05.2022, eliberat de Primăria Municipiului Arad), înregistrată la APM Arad cu nr. 824/R/4314 din 13.03.2023,
-
- în urma analizării documentației depuse, a localizării amplasamentului în planul de urbanism și în raport cu poziția față de arii naturale protejate, zone-tampon, monumente ale naturii, monumente istorice sau arheologice, zone cu restricții de construit, zona costieră;
-
- având în vedere că:
-
• proiectul propus nu intră sub incidența Legii nr, 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
-
• proiectul propus nu intră sub incidența art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare;
-
• proiectul propus nu întră sub incidența art. 48 și 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare,
A.P.M. Arad decide:
Clasarea notificării, deoarece proiectul propus nu se supune procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.
AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI ARAD Arad, Splaiul Mureș FN, Cod 310132
E-mail: Office r/apmar.anpm.ro; Tel, 0257280996, 0257280331,0257281461;
Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD 310036-Arad, str. Andrei Șaguna, nr. 1-3 Tel. 0257. 254.438 ; Fax: 0257. 230. 010 web: www.dsparad.ro, e-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxx
Operator date cu caracter personal nr.34651
Nr. 157/31.03.2023
NOTIFICARE
de asistență de specialitate de sănătate publică
Date identificare solicitant și calitatea acestuia:
MUNICIPIUL ARAD
Localitatea: Arad, str. B-dul Revoluției, nr.75, jud. Arad
Date identificare obiectiv notificat:
Localitatea: Arad, str. Dacilor, nr. 9, CF nr. 342504, jud. Arad
Activitatca/activitățile pentru care este notificat obiectivul
REPARAȚII CAPITALE PISTA DE ATLETISM GLORIA ARAD
FAZA: D.A.L.I
Proiect: nr. 8/2023
Proiectant: BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA Xxxxx Xxxxxxxx
Numărul și data întocmirii referatului de evaluare, numele și prenumele specialistului 459/31.03.2023 Xxxxxx Xxxxxxxx medic primar igienă.
In urma evaluării documentației aferente proiectului propus, s-au constatat următoarele:
-
- proiectul este în concordanță cu legislația națională privind condițiile de igienă și sănătate publică
Notificarea este valabilă atât timp cât nu se modifică datele din memoriul tehnic și proiect.
ȘEF DEPARTAMENT SUPRAVEGHERE ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ
DR. Xxxx Xxxxxxxxx Xxxxxxx
Red. As. Xxxxxxxx Xxxxxxx
*
CET
S.C. CENTRALA ELECTRICĂ DE TERMOFICARE HIDROCARBURI S.A.
.ehbokos 201001120(0022
3101112005^3
icoeoci 31161930066»
310169 ARAD, Bld. luliu Mania nr. 65 - 71, CP 129, OP 10 TU
tei. 0257/307766,0257/307775 fax: 0257/270407,0257/280788 ,
S email: contact:@cetbarad.ro, email: xxx@xxxxxxxxxxx
ARAD. J02/1141/02.11.2009, RO 26176052 CONT IBAN RO56 INGB 0016 0000 3746 8911
f o. C. U iL. I
Proiectant B.I.A. „Xxxxx Xxxxxxxx”
FIȘĂ TEHNICĂ TERMOFICARE
în vederea emiterii AVIZULUI DE AMPLASAMENT
pentru obiectivul / lucrarea D.A.L.I. - REPARAȚII CAPITALE PISTĂ DE ATLETISM GLORIA ARAD
-
1. DATE GENERALE
-
1. Baza Legală:
-
- Legea 325/2006 „Legea energiei”;
-
- Legea nr. 10-1995 privind calitatea în construcții;
-
- Legea nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții;
-
- Ordinul 91/2007 ANRSC;
-
- HCLM Arad nr.59/2008;
-
- Normativ PE 207/80;
-
- Normativ I 13-2015;
-
- Normativ I 9-2015;
-
- Normativ NP-029-02;
-
- Normativ NP-059-02;
-
- Norma tehnică privind delimitarea zonelor de protecție și siguranță aferentă capacităților energetice prin Ordinul 4/2007 al AN RE.
-
2. Conținutul documentațiilor:
-
- Certificat de urbanism (copie);
-
- Extras din documentația tehnică al obiectivului / lucrării, care să cuprindă obligatoriu următoarele:
-
a. Memoriu tehnic privind scopul/descrierea obiectivului/ lucrării și condițiile de executare - 1 exemplar;
-
b. în cazul solicitării avizului de amplasament pentru extindere, modificare rețea și branșament gaze naturale la condominii unde se intenționează montarea unui alt sistem de încălzire și preparare a apei calde de consum, documentația va cuprinde în mod obligatoriu următoarele:
-
■ Acordul de acces la rețeaua de gaze naturale emis de distribuitor;
-
■ Acordul vecinilor de apartament atât pe orizontală cât și pe verticală cu privire la intenția de realizare a unui sistem individual de încălzire;
-
■ Acordul scris al Asociației de Proprietari exprimat prin Hotărârea Adunării Generale cu privire la intenția de realizare a altui sistem individual/condominial de încălzire;
■Documentația tehnică care reconsideră ansamblul instalației termice avizată de furnizor.
-
c. Planuri de încadrarea în zonă, anexă la CU - 2 exemplare;
-
d. Planuri de situație al imobilului, scara 1:500 - 2 exemplare.
-
3. Durata de emitere a avizului:
Se calculează la 15 zile lucrătoare de la data depunerii documentației complete la SC CET HIDROCARBURI SA. Avizul este valabil 1 an de la data emiterii.
-
4. Date de identificare beneficiar lucrare:
-
- Denumirea beneficiarului lucrării MUNICIPIUL ARAD____________ ______
-
- Persoana de contact Xxxxx Xxxxxxxx___________________________________
-
- Număr de telefon 0728 129 460_______________________________
-
- Nr. ordine de înregistrare la Oficiul Comerțului și anul (pentru firme)
-
- Codul fiscal (pentru firme) 3519925 ___. ____________________, ______________
-
- Contul (pentru firme) ___ _ __________________
-
- Banca (pentru firme) _ __ _
Sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform Regulamentului nr. 679/27,04.2016 adoptat de Parlamentul European si Consiliul Uniunii europene.
-
II. CONDIȚII TEHNICE SI RESPRICȚII SPECIFICE LUCRĂRILOR / OBIECTIVULUI
-
a) Amplasament mun. Arad, str. Dacilor nr, 9, lud. Arad__________________________________________________________________
-
b) Modificare Rețea/Branșament/racord (traseu, dimensiuni, cote)_________________________________________________________
-
c) Rețea/Branșament/racord nou (traseu, dimensiuni, cote)________________________________________________________________
-
d) Caracteristici tehnice care trebuiesc asigurate prin proiect_________________________________________________________________ PROIECTANT B.I.A.. Xxxxx Xxxxxxxx”____________________
Cod PS.10.00.0tE
Ed.l/Rev.4 /k/
S.C. CENTRALA ELECTRICA DE TERMOFICARE HIDROCARBURI S.A, 310169 ARAD, Bld. luliu Maniu nr. 65 - 71, CP 129, OP 10 tel. 0257/307766, 0257/307775 fax: 0257/270407,0257/280788 email: contact:@cetharad.ro, email: xxx@xxxxxxxxxxx
J02/1141/02.11.2009, RO 26176052 CONT IBAN RO56 INGB 0016 0000 3746 8911
TI 11/ enisobooi
l Ut »ioonx«a22
AtUTOli ENlSOUMt
AUSTXI* .johMIHOOSOM
■MMisow ri»H619MUS9
-
III. TAXA DE AVIZARE
-
- Temei legal - Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 330/21.08.2020.
-
- Modalitatea de plată: casieria SC CET HIDROCARBURI SA.
Văzând specificările prezentate în FIȘA TEHNICĂ privind modul de îndeplinire a cerințelor de avizare, precum și documentația depusă pentru avizare, se acordă:
AVIZ FAVORABIL de AMPLASAMENT
înaintea executării lucrării, beneficiarul are obligația de a anunța și solicita asistență tehnică din partea SC CET HIDROCARBURI SA la numărul de telefon 0257-231367.
Data 0,9 32. . 3
SC CET HIDROCARBURI SA
/ c.et. *
> Inginer Șef
întocmit tehnician Xxxx Xxxxxxx
Șef Serviciu Tehnic Proiectare ing. MețtefClaudia
Cod PS. 10.00.0IE
Ed.l / Rcv.4
JUDEȚUL ARAD PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
ANEXĂ LA CERTIFICATUL DE URBANISM
Arhitect șef,
iOCARBURI SA amplasamentul propus, dilii impuse.
LEGENDA
ULTEHNIC PROIECTARE
—o - STÂLP
STÂLP
0 HIDRANT
CD CĂMIN TELEFON
O_ STÂLP
Q STÂLP
RIGOLA
CĂMIN APA
CIȘMEA
CAPAC FONTA GAZE
AERISIRE GAZE
CĂMIN DE VIZITARE CANAL
Suprafața totala întreg imobil conf. măsuratori=26295 mp ------- LIMITA PROPRIETĂȚII CONFORM FOLOSINȚEI
ta Planul de siluatie constituie un extras din Lucrarea de introducere a cadastrului imobiliar edilitar si nstituirea băncii de date urbane în Municipiul Arad, lucrare recepționată si avirata de către D.CP.I. Arad anul 200b, masurata in sistem de proiecție stereo 70.
EXECUTANT:
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
ARHITECT SE^ ~ f)
lERVICTUL DATE URBANE SI SPAȚIALE, EVIDENTA CONS1RUCTR
|
CTIUNEA |
NUMfilM^tuJMMNA'nJRA |
Scara 1:500 1:5000 | |
|
fasurat |
S.C.Tcrra Internationa^^— S.R.L. | ||
|
itocmit |
II.LE D. |
Data MAI 2012 | |
|
ificat |
JOLDEA M. | ||
BENEFICIAR:
PR1MAR1A MUNICIPIULUI ARAD - Serviciul Investiții -
PLANȘA
Ol
Loc. Arad
PLAN DE SITUAȚIE al imobilului situat în municipiul Arad str. Dacilor, nr.9- Stadion Gloria (pl informare)
___PMA-A2-0J
FISA DE RESPONSABILITĂȚI
PROIECT: REPARATII CAPITALE PISTA DE ATLETISM GLORIA ARAD
AMPLASAMENT: jud. Arad, mun. Arad, str. Dacilor nr. 9
FAZA: D.A.L.I.
PROIECT NR. 8 / 2023
CONTRACT NR. 99731 din 28.12.2022
COLECTIV DE ELABORARE:
SEF PROIECT : arh. Xxxxx Xxxxxxxx
UCRU BINE FACUT s.r.l. - ing. Peri
EXPERTIZA TEHNICA: Prof. Dr. I
RAPORT ANALIZA RISCURILOR s.r.l. ing. Xxxxx Xxxxxxxxx
Lucrarea este intocmita in conformitate cu prevederile HG nr.907/2016 privind etapele de elaborare si continutul cadru al documentatiilor tehnico- economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice, sectiunea a 4-a Documentatia de avizare a lucrarilor de interventii si sectiunea a 5-a Devizul general si devizul pe obiect.
Lucrarea respecta continutul cadru al D.A.L.I. prevazut in HG 907/2016.
Subsemnatul Xxxxx Xxxxxxxx, declar ca imi asum datele si solutiile propuse in studiul de fezabilitate.
Intocmit,
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE a lucrărilor de intervenții
Reparatii spatii expozitionale, depozitare si birouri
Proiect nr. 8 - Martie 2023
PROIECTANT - BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA Xxxxxxxx Xxxxx
BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA Xxxxxxxx Xxxxx
(denumirea persoanei juridice și datele de identificare)
Nr. 36 /Martie/2023/
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE a lucrărilor de intervenții
-
A. PIESE SCRISE
-
1. Informații generale privind obiectivul de investiții
1.1. Denumirea obiectivului de investiții
D.A.L.I. Reparatii capitale pista de atletism Gloria Arad;
jud. Arad, Mun. Arad, str. Dacilor nr. 9
-
1.2. Ordonator principal de credite/investitor
Sursa de finantare: bugetul Municipiului Arad
-
1.3. Ordonator de credite (secundar/terțiar)
Nu este cazul.
-
1.4. Beneficiarul investiției
Municipiul Arad
-
1.5. Elaboratorul documentației de avizare a lucrărilor de intervenție
Birou Individual de Arhitectura Xxxxxxxx Xxxxx
-
2. Situația existentă și necesitatea realizării lucrărilor de intervenții
-
2.1. Prezentarea contextului: politici, strategii, legislație, acorduri relevante, structuri instituționale și financiare
-
Cadrul legislativ
Ordin nr. 24/N din 1994 - indicativ C 253/0-1994 si indicativ C 253/1-1994 - Ministerul
Lucrarilor Publice si Amenajarea Teritoriului
Legea nr.10(r2) din 18/01/1995
H.G. nr.907/2016
Legea nr.50/2016
Ordinul nr.839/2009
-
2.2. Analiza situației existente și identificarea necesităților și a deficiențelor
-
a) destinatie si functiuni
Destinatie si folosinta actuala: teren de sport.
Imobil intravilan, proprietate publica Municipiul Arad.
Imobil inclus in ansamblul urban al municipiului Arad conform anexei la Ordinul nr. 2314/2004 modif. Prin Ordinul nr. 2828/2015 al Ministerului Culturii si Cultelor privind aprobarea Listei monumentelor istorice.
Terenul este identificat prin C.F. nr. 342504 Arad, nr. TOP: 342504
-
b) caracteristici, parametrii si date tehnice specifice, preconizate:
Prin prezentul proiect se propun realizarea de reparatii capitale la stadionul Gloria si aducerea la standarde actuale a pistei de atletism - conform Certificatului de Urbanism nr. 926 din 26.05.2022 eliberat de catre Primaria Municipiului Arad.
-
c) nivel de echipare, de finisare si de dotare, exigente tehnice ale constructiei in conformitate cu cerintele functionale stabilite prin reglementari tehnice, de patrimoniu si de mediu in vigoare:
Se respecta cerintele normativele si reglementarile in vigoare.
Se va asigura un nivel de finisare superior, cu materiale care sa reziste la actiunile factorilor atmosferici.
-
d) numar estimat de utilizatori:
Obiectivul mai sus mentionat este utilizat anual de 174.000 de persoane.
-
e) durata minima de functionare, apreciata corespunzator destinatiei/functiunilor propuse Durata minima de functionare - 24-36 ani.
-
2.3. Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice Prin implementarea acestei investitii se doresc realizarea de reparatii capitale la pista de atletism „Gloria”din Arad, urmand ca acest obiectiv sportiv sa fie omologat dupa standardele World Athletics si inclus in circuitul competitional la nivel national si nu numai.
Pentru realizarea obiectivului se urmaresc cateva puncte principale care vor fi dezvoltate la capitolele urmatoare si in partea desenata:
Prin tema de proiectare se doresc urmatoarele interventii:
-
- Demolarea anexelor si a tribunei de beton
-
- Desfacerea tribunei metalice
-
- Refacerea imprejmuirii tip vechi cu una noua din boltari prefabricati de beton
-
- Refacerea portii de intrare
-
- Desfacerea stratului de uzura si refacerea suprafetei pistei de atletism din tartan culoare albastra (certificabila World Athletics)
o 400 m
o 8 culoare
o Zone specifice pentru diferite discipline (aruncari, sarituri)
-
- Refacere trotuar exterior pistei, din tartan culoare albastra (aceasta zona avand si destinatia de culoar pentru incalzire)
-
- Refacerea gropilor destinate sariturilor si realizarea a doua culoare pentru a avea posibilitatea de a folosi cele doua spatii competitionale
-
- Amplasare de tribune modulare
-
- Refacerea pavajului din fata tribunelor, separarea cu o imprejmuire de zona dedicata sportului
-
- Realizarea unui sistem de irigat atat pentru terenul din interiorul pistei cat si pentru restul zonelor verzi (sistemul de irigat va avea in vedere faptul ca pe terenul principal se arunca cu sulite si greutati)
-
- Refacerea gazonului
-
- Refacerea suprafeteleor plane cu rulouri de iarba
-
- Amenajarea unui nou spatiu verde la intrarea in stadion
-
- Toaletarea pomilor din interiorul stadionului
-
- Montarea unor jardiniere cu flori
-
- Refacerea sistemului de drenaj al apelor meteorice
-
- Modernizare sistem iluminat public
-
- Implementarea unui sistem de sonorizare
-
- Montarea unei sistem de supraveghere video
-
- Amplasarea de prize in zonele destinate disciplinelor de aruncare greutati, sarituri
-
- Implementarea unui sistem wi-fi
-
- Amplasarea unor constructii mobile, tip container care sa adaposteasca:
o Vestiar sportivi - Barbati
o Vestiar sportivi - Femei
o Vestiar antrenori / arbitrii B/F
o Cabinet medical
o Birou antidoping
-
o Birou administrativ
-
o Magazii
-
o Cabina poarta
-
- Amplasarea de toalete publice automate destinate si pentru persoanele cu dizabilitati
-
- Tencuirea gardului comun cu proprietatile invecinate; mascarea cu gard viu
-
- Suplimentarea si inlocuirea cosurilor de gunoi existente cu unele noi de tip ECO
-
- Montarea de rastele noi de biciclete, viu colorate
-
- Montarea unei statii de incarcare rapida pentru masini electrice si amenajarea unor locuri de parcare aferente
-
- Dotarea cu accesorii specifice pistelor de atletism (banci antrenori, custi aruncari, etc)
-
3. Descrierea construcției existente
3.1. Particularități ale amplasamentului:
-
a) descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/extravilan, suprafața terenului, dimensiuni în plan);
Destinatie si folosinta actuala: teren de sport.
Imobil intravilan, proprietate publica Municipiul Arad.
Imobil inclus in ansamblul urban al municipiului Arad conform anexei la Ordinul nr. 2314/2004 modif. prin Ordinul nr. 2828/2015 al Ministerului Culturii si Cultelor privind aprobarea Listei monumentelor istorice.
Terenul este identificat prin C.F. nr. 342504 Arad, nr.TOP: 342504
-
b) relațiile cu zone învecinate, accesuri existente și/sau căi de acces posibile;
Accesul la amplasament este asigurat pe cai rutiere și pietonale.
Atat accesul auto cat si cel pietonal se poate face de pe str. Dacilor unde se regaseste si o zona de parcari publice ce pot fi folosite de catre vizitatori.
-
c) datele seismice și climatice;
Din punct de vedere climatic si pluviometric, municipiul Arad este caracterizat printr-un climat temperat-continental moderat, cu influente mediteraneene si oceanice, specific zonelor de campie (cum este cea a Campiei de Vest).
Conditiile climatice din zona Campiei de Vest, luate in considerare cu caracter informativ, conform Atlasului Climatologic al Romaniei, se caracterizeaza prin urmatorii parametri:
-
- Temperatura aerului:
-
- Media lunara minima: - (1—2)°C, in ianuarie;
-
- Media lunara maxima: + (21-22)°C, in iulie-august;
-
- Temperatura minima absoluta: - 29,2°C, in 13.02.1935;
-
- Temperatura maxima absoluta: + 40,0°C, in 16.08.1952;
-
- Temperatura medie anuala: +10,9°C
-
- Precipitatii:
-
- Media lunara maxima: 70-80 mm, in iulie;
-
- Media anuala: 600-700 mm;
-
- Cantitatea maximal in 24 h: 100 mm.
-
- Vintul
-
- Directie predominanta Nord-Sud: 16%;
-
- Direciie predominanta EST-Vest: 13%.
Din punct de vedere al zonarii seismice a teritoriului Romaniei, amplasamentul se afla in zona de hazard seismic cu acceleratia de varf a terenului avand valoarea ag=0,20g si perioada de colt Tc=0,7sec
Adancimea de inghet-dezghet a zonei este 0,7+0,8 m
-
d) studii de teren:
Pentru aceasta investitie a fost realizat studiul geotehnic cu nr. 100/2023 de catre s.c. LUCRU BINE FACUT s.r.l.
-
(i) studiu geotehnic pentru soluția de consolidare a infrastructurii conform reglementărilor tehnice în vigoare;
Geologia și geomorfologia zonei
Amplasamentul este situat în Arad, str. Dacilor, nr. 9, CF 342504, jud. Arad.
Amplasamentul nu este afectat de fenomene fizico-mecanice care să-i pericliteze stabilitatea prin fenomene de alunecare.
Câmpia Aradului este situată între Munții Zarandului și albiile Ierului și Mureșului Mort, în continuarea Câmpiei Crișurilor la sud de linia localităților Pâncota, Caporal Alexa, Olari, Șimand și Sânmartin până în valea Mureșului între Păuliș și Pecica. Spre rama muntoasă are altitudini de aproape 120 m, iar în vest puțin peste 100 m. La poalele munților Zarandului se distinge o fâșie de câmpie piemontană care nu ajunge pană la Mureș și care trece treptat într-o
fâșie ceva mai joasă (puțin peste 100 m) cu caractere de câmpie de divagare vizibilă la Curtici. Ca urmare a extinderii conului de dejectie al Mureșului, Câmpia Aradului este formată din pietrișuri, nisipuri și argile.
La est de Arad apar loessuri și depozite loessoide, iar în împrejurimile localității Curtici, nisipuri eoliene cu relief de dune fixate.
Depozitele cuaternare, cele care constituie terenurile de fundare, sunt reprezentate, în general, prin trei tipuri genetice de formațiuni:
-
• aluvionare - aluviuni vechi și noi ale râurilor care străbat regiunea și intră în constituția teraselor și luncilor acestora;
-
• gravitaționale - reprezentate prin alunecări de teren și deluvii de pantă, ce se dezvoltă în zona de "ramă" a depresiunii;
-
• cu geneză mixtă (eoliană, deluvial-proluvială) - reprezentate
prin argile cu concrețiuni fero-manganoase și depozite de
piemont.
Rețeaua hidrografică
Mureșul este un râu, care curge în România și Ungaria, în lungime de 789 km și se varsă în Tisa. Mureșul izvorăște din Munții Hășmașu Mare, străbate Depresiunea Giurgeu și Defileul Deda - Toplița, traversează Transilvania separând Podișul Târnavelor de Câmpia Transilvaniei, străbate culoarul Alba-Iulia - Turda, în Carpații Occidentali separă Munții Apuseni de Munții Poiana Ruscă, străbate Dealurile de Vest, Câmpia de Vest trecând prin municipiul Arad spre Ungaria, unde se varsă în râul Tisa. Pentru 22,3 km râul marchează frontiera româno-ungară. Adâncimea de îngheț
Regimul eolian
Principalele vânturi care bat în județ sunt: Vântul de Vest și Austrul. Vântul de vest este determinat de anticiclonul Azorelor; vara bate de la nord-vest, iar iarna, de la sud-vest. Este un vânt călduț și umed care provoacă precipitații abundente în lunile mai și iunie. Austrul bate de la sud-vest, dinspre Marea Adriatică și se simte în toate anotimpurile. Vara este cald și uscat “Sărăcilă”, în vreme ce iarna aduce umezeală și moderează temperatura.
Seismicitatea zonei
Conform Codului de proiectare seismică P 100/1-2013, accelerația terenului pentru proiectare (pentru componenta orizontală a mișcării terenului) este ag = 0,20 g, iar perioada de colț este Tc = 0,70 sec, conform figurilor de mai sus.
CERCETĂRI GEOTEHNICE ȘI STRATIFICAȚIA TERENULUI
Pentru întocmirea Studiului Geotehnic pe amplasamentul cercetat s-a efectuat 1 (un) foraj geotehnic F 1 cu diametrul de 5”, până la adâncimea de -4,00 m de la suprafața terenului. Pe parcursul executării forajului s-au prelevat probe de pământ care au permis stabilirea coloanei stratigrafice a acestuia.
Programul de investigații geotehnice a urmărit stabilirea următoarelor elemente semnificative din punct de vedere geotehnic ale amplasamentului:
-
□ Identificarea succesiunii stratigrafice ale straturilor de pământ care alcătuiesc terenul de fundare din amplasament;
-
□ Determinarea poziției nivelului hidrostatic al apelor subterane;
-
□ Determinarea caracteristicilor fizico-mecanice ale straturilor de pământ care alcătuiesc terenul de fundare din amplasament, prin analize și încercări de laborator;
-
□ Concluzii și recomandări privind condițiile geotehnice ale terenului de fundare din amplasamentul cercetat.
Pentru atingerea acestor obiective a fost recoltată din foraj o probă de pământ tulburată.
Asupra probei de pământ recoltate din forajul geotehnic efectuat s-au efectuat următoarele analize și determinări de laborator:
-
□ Analiza granulometrică a pământurilor;
-
□ Determinarea umidităților naturale (w) și a umidităților limită de plasticitate (wL, wP);
-
□ Stabilirea consistenței pământurilor prin determinarea indicilor de consistență și de plasticitate (IC, IP);
Rezultatele tuturor determinărilor și analizelor efectuate în laborator sunt prezentate în Fișa de foraj F 1 și în buletinele de analiză prezentate în ANEXA 2.
Clasificarea tipurilor de pământ din amplasamentul investigat s-a efectuat conform normativului SR EN ISO 14688/1 și SR EN ISO 14688/2 intitulat CERCETĂRI ȘI ÎNCERCĂRI GEOTEHNICE - IDENTIFICAREA ȘI CLASIFICAREA PĂMÂNTURILOR și a standardelor geotehnice în vigoare.
Valorile parametrilor fizico-mecanici prezentați în fișa forajului pe un fond verde, sunt valori preluate din STAS 3300/1-85, Anexa C.
Stratificația terenului de fundare din amplasament este următoarea:
FORAJUL F 1
-
□ 0,00 m.. .-0.30 m - Umplutură;
-
- 0.30 m.-0.50 m - Argilă prăfoasă maronie;
-
- 0,50 m.-2,00 m - Nisip prăfos, gălbui;
-
- 2.00 m.-4.00 m - Nisip prăfos. gălbui cărămiziu;
-
- 4.00 m.în jos - Stratul continuă.
Terenul de fundare din amplasamentul cercetat este alcătuit din pachete de pământuri necoezive.
Pământurile necoezive din amplasament. sunt formate din nisipuri prăfoase. aflate în stare de îndesare medie.
Cota de fundare minimă recomandată este Df = -0.90 m de la suprafața actuală a terenului sistematizat.
Terenul de fundare format din pământuri necoezive se caracterizează prin următorii parametrii geotehnici medii determinați pe baza încercărilor efectuate și conform STAS 3300/1-85 -ANEXA C. tabelele 8 și 9:
|
□ |
Greutate volumică |
Y = 18.8 kN/m3 |
|
□ |
Indicele porilor |
e = 0.67 |
|
□ |
Porozitatea |
n = 40.0 % |
|
□ |
Umiditatea naturală |
w = 18.7 % |
|
□ |
Modul de deformație edometric |
M2-3 = 10000 kN/m2 |
□ Unghi de frecare interioară O = 23 o
APA SUBTERANĂ
Apa subterană nu a fost interceptată pe adâncimea forajului efectuat. Sunt posibile și acumulări de apă meteorică în zona superioară a terenului de fundare în perioadele cu ploi abundente sau de topire a zăpezilor. Acest nivel de apă din suprafața terenului prezintă caracter temporar.
Nivelul maxim absolut al apelor subterane poate fi stabilit numai în urma executării unor studii hidrogeologice complexe. realizate pe baza unor observații asupra fluctuațiilor nivelului apelor subterane. de-a lungul unei perioade îndelungate de timp (în funcție de anotimpuri. cantitatea de precipitații. etc).
Luând în considerare prescripțiile CP 012/1-2007, referitoare la clasa de expunere a construcțiilor în condițiile de mediu se consideră că betoanele utilizate la realizarea elementelor de infrastructură se încadrează în clasa de expunere XC 2 (umed, rareori uscat), conform Tabelul 1 din CP 012/1-2007 intitulat COD DE PRACTICĂ PENTRU PRODUCEREA BETONULUI pentru fundațiile situate în interiorul construcțiilor.
Pentru fundațiile perimetrale conform Tabelului 1a din CP 012/1-2007, betoanele din elevații sunt supuse înghețului și contactului cu ploaia, iar din aceste condiții clasa de expunere este XC4 + XF1. Acest neajuns de clasă superioară de beton poate fi înlăturat prin lucrări suplimentare de hidroizolații și termoizolații.
Prin adoptarea lucrărilor suplimentare de termoizolații și hidroizolații la fundațiile perimetrale, pentru realizarea elementelor de infrastructură, recomandăm o clasă minimă de beton C 16/20, corespunzătoare clasei de expunere XC 2, conform Tabelului F.1.1, din Normativul CP 012/1-2007.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
-
6.1 Totalul de 10 (zece) puncte acumulate Conform Normativului NP 074/2022 intitulat „NORMATIV PRIVIND PRINCIPIILE, EXIGENȚELE ȘI METODELE CERCETĂRII GEOTEHNICE A TERENULUI DE FUNDARE”, pentru stabilirea riscului geotehnic al lucrării încadrează terenul de fundare din amplasamentul cercetat în tipul de risc „MODERAT”, iar din punctul de vedere al categoriei geotehnice în „CATEGORIA GEOTEHNICĂ 2”.
Pentru întocmirea Studiului Geotehnic pe amplasamentul cercetat s-a efectuat un foraj geotehnic F 1 cu diametrul de 5”, până la adâncimea de -4,00 m de la suprafața terenului. Pe parcursul executării forajului s-au prelevat probe de pământ care au permis stabilirea coloanei stratigrafice a acestuia.
Terenul de fundare din amplasamentul cercetat este alcătuit din pachete de pământuri necoezive.
Pământurile necoezive din amplasament, sunt formate din nisipuri prăfoase, aflate în stare de îndesare medie.
Cota de fundare minimă recomandată este Df = -0,90 m de la suprafața actuală a terenului sistematizat
Terenul de fundare format din pământuri necoezive se caracterizează prin următorii parametrii geotehnici medii determinați pe baza încercărilor efectuate și conform STAS 3300/1-85 -ANEXA C, tabelele 8 și 9:
-
□ Greutate volumică y = 18,8 kN/m3
-
□ Indicele porilor e = 0,67
-
□ Porozitatea
n = 40,0 %
□ Umiditatea naturală
w = 18,7 %
-
□ Modul de deformație edometric M2-3 = 10000 kN/m2
-
□ Unghi de frecare interioară O = 23 o
Pentru alte dimensiuni ale tălpii fundațiilor, precum și în cazul unor încărcări aplicate excentric, se va reface calculul valorilor capacităților portante ale terenului de fundare conform paragrafului 3.3.1 și 4.2.1 din STAS 3300/2-85, respectiv ANEXA D din normativul NP 1122014.
Umpluturile de sub pardoseli, trotuare și platforme betonate se vor executa fie din pământuri lipsite de potențial de contracție-umflare, fie din PUCM stabilizate, sau dintr-un amestec de pământ local cu materiale granulare în proporție de 50 % ... 50 %.
Luând în considerare prescripțiile CP 012/1-2007, referitoare la clasa de expunere a construcțiilor în condițiile de mediu se consideră că betoanele utilizate la realizarea elementelor de infrastructură se încadrează în clasa de expunere XC 2 (umed, rareori uscat), conform Tabelul 1 din CP 012/1-2007 intitulat COD DE PRACTICĂ PENTRU PRODUCEREA BETONULUI pentru fundațiile situate în interiorul construcțiilor.
Pentru fundațiile perimetrale conform Tabelului 1a din CP 012/1-2007, betoanele din elevații sunt supuse înghețului și contactului cu ploaia, iar din aceste condiții clasa de expunere este XC4 + XF1. Acest neajuns de clasă superioară de beton poate fi înlăturat prin lucrări suplimentare de hidroizolații și termoizolații.
Prin adoptarea lucrărilor suplimentare de termoizolații și hidroizolații la fundațiile perimetrale, pentru realizarea elementelor de infrastructură, recomandăm o clasă minimă de beton C 16/20, corespunzătoare clasei de expunere XC 2, conform Tabelului F.1.1, din Normativul CP 012/1-2007.
Eventualele lucrări de săpături, sprijiniri, umpluturi sau epuismente se vor executa cu respectarea normativului C 169 - 88 intitulat „NORMATIV PRIVIND EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE TERASAMENTE PENTRU REALIZAREA FUNDAȚIILOR CONSTRUCȚIILOR CIVILE ȘI INDUSTRIALE”.
Din punctul de vedere al rezistenței la săpare, (Indicator de norme de Deviz TS/1981) pământurile se pot încadra astfel:
-
□ Săpătură manuală - teren tare
-
□ Săpătură mecanică - teren categoria II.
Se recomandă sistematizarea atentă a zonei din punct de vedere a colectării apelor meteorice, pentru ca infiltrația apelor meteorice în terenul de fundare să nu afecteze în timp caracteristicile fizico-mecanice ale acestuia.
Dacă la efectuarea săpăturilor se vor constata nepotriviri față de cele menționate în prezentul referat, acestea vor fi aduse în timp util la cunoștință proiectantului cât și elaboratorului studiului geotehnic.
Pe timpul executării săpăturilor și turnării betonului în fundații, se vor lua măsurile necesare pentru asigurarea stabilității pereților săpăturii prin folosirea unor sprijiniri adecvate, dacă este cazul.
-
(ii) studii de specialitate necesare, precum studii topografice, geologice, de stabilitate ale terenului, hidrologice, hidrogeotehnice, după caz;
Pentru aceasta investitie a fost realizat un studio topografic de catre s.c. Hexagon Topocad s.r.l. - ing. Xxxxxxxx Xxxxxx
-
e) situația utilităților tehnico-edilitare existente;
Amplasamentul este echipat cu principalele utilitati tehnico-edilitare: apa, canalizare menajera, si electricitate.
-
f) analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali, inclusiv de schimbări climatice ce pot afecta investiția;
Investitia se va realiza pe perioade climatice uscate.
Proiectul este adaptat normelor tehnologice si masurilor recomandate de Uniunea Europeana si legislatia nationala.
De asemenea au fost analizate si estimate riscurile de natura financiara, de administrare si management generate de proiect. Se considera ca acestea sunt reduse ca pondere. Beneficiarul obiectivului investitional, prezinta o capacitate de management si de implementare a proiectului corespunzatoare cu cerintele actuale.
Riscurile de natura financiara si politice dar si cele referitoare la forta majora au fost evaluate in cadrul estimarii costurilor investitionale. In interiorul Devizului General estimativ pentru acestea s-a prevazut o valoare procentuala de 10% din costul direct de investitie. In acest mod sunt asigurate conditiile normale de desfasurare a urmatoarelor faze de proiectare si mai ales de executie.
Riscurile asociate proiectului se pot clasifica astfel:
Tehnice:
-
> Proasta executie a lucrarii.
-
> Lipsa unei supervizari bune a desfasurarii lucrarii.
-
> Aparitia calamitatilor.
Financiare:
-
> Neaprobarea finantarii.
-
> Intarzierea platilor.
Legale:
-
> Nerespectarea procedurilor legale de contractare a firmei pentru execuția lucrarii.
-
> Nerespectarea legislatiei in vigoare pe perioada executiei.
Institutionale:
-
> Lipsa colaborarii institutionale.
-
> Lipsa capacitatii unei bune gestionari a resurselor umane si materiale.
-
> Riscurile legate de realizarea proiectului care pot aparea pot fi de natura interna si
extema.
-
> Interna — pot fi elemente tehnice legate de indeplinirea realista a obiectivelor si care se pot minimiza printr-o proiectare si planificare riguroasa a activitatilor
-
g) informații privind posibile interferențe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate.
Nu este cazul.
-
3.2. Regimul juridic:
-
a) natura proprietății sau titlul asupra construcției existente, inclusiv servituți, drept de preempțiune;
CF. Nr. 342504 Arad, nr. top. 342504 - Intabulare cu drept de proprietate publica dobandit prin lege cota actuala 1/1 - Municipiul Arad.
-
b) destinația construcției existente;
Destinatia si functiunea actuala: teren de sport.
-
c) includerea construcției existente în listele monumentelor istorice, situri arheologice, arii naturale protejate, precum și zonele de protecție ale acestora și în zone construite protejate, după caz;
Imobil inscris in ansamblul urban al municipiului Arad conform anexei la Ordinul nr. 2314/2004 modif. prin Ordinul nr. 2828/2015 al Ministerului Culturii si Cultelor privind aprobarea listei monumentelor istorice.
-
d) informații/obligații/constrângeri extrase din documentațiile de urbanism, după caz.
Pentru lucrarile propuse nu sunt mentionate constrangeri in documentatiile de urbanism.
-
3.3. Caracteristici tehnice și parametri specifici:
-
a) categoria și clasa de importanță;
In conformitate cu P 100-1-2013 clasa de importanta a obiectivului de investitii este IV.
In conformitate cu HG 766-1997 categoria de importanta a obiectivului de investitii este D.
-
b) cod în Lista monumentelor istorice, după caz;
Nu este cazul.
-
c) an/ani/perioade de construire pentru fiecare corp de construcție;
Stadionul Gloria a fost construit in jurul anilor 1960.
-
d) suprafața construită;
Suprafata construita C1 = 16.301,00 mp
-
e) suprafața construită desfășurată;
Suprafata desfasurata = 16.301,00 mp
-
f) valoarea de inventar a construcției:
18.582.458,00 lei
-
g) alți parametri, în funcție de specificul și natura construcției existente.
Stadionul Gloria este compus dintr-un ansamblu de elemente: pista de alergare, teren de sport acoperit cu gazon pentru diferite competitii, tribune si dependinte.
-
3.4. Analiza stării construcției, pe baza concluziilor expertizei tehnice și/sau ale auditului energetic, precum și ale studiului arhitecturalo-istoric în cazul imobilelor care beneficiază de regimul de protecție de monument istoric și al imobilelor aflate în zonele de protecție ale monumentelor istorice sau în zone construite protejate. Se vor evidenția degradările, precum și cauzele principale ale acestora, de exemplu: degradări produse de cutremure, acțiuni climatice, tehnologice, tasări diferențiate, cele rezultate din lipsa de întreținere a construcției, concepția structurală inițială greșită sau alte cauze identificate prin expertiza tehnică.
In urma vizitelor pe amplasament a fost constatata existenta unor cladiri in stadiu avansat de degradare (constructii neevidentiate in CF) ce necesita a fi desfiintate pentru a lasa loc noilor structuri ce urmeaza a fi montate.
RAPORT SINTETIC - SINTEZA RAPORTULUI DE EXPERTIZA
|
Denumirea lucrării: |
REPARAȚTII CAPITALE PISTA DE ATLETISM GLORIA ARAD | |||||||||
|
Scopul expertizei: |
Stabilirea condițiilor în care se pot desființa construcțiile | |||||||||
|
Data expertizei: |
MARTIE 2023 | |||||||||
|
Expert tehnic |
Prof.dr.ing. Xxxxxx Xxxxxxx |
Legitimație |
05493/A1/A2 | |||||||
|
Adresa obiectiv: |
ARAD, STR. DACILOR NR.9, JUD. ARAD | |||||||||
|
Categoria de importanta (HG 766/1997) |
D | |||||||||
|
Clasa de importanta si expunere cutremur(P100-1) |
IV | |||||||||
|
Anul construirii |
1960 | |||||||||
|
Funcțiunea clădirii |
Tribuna, anexe, gard | |||||||||
|
înălțimea supraterana totala (m): |
5,00 |
Număr de niveluri: |
P | |||||||
|
Suprafața construita (mp): |
55,0mp;48,38mp; 48,38mp;87,67ml |
Suprafața construita desfasurata (mp) |
151,76 | |||||||
|
Sistemul structural: |
Anexele nr.1, nr.2, nr,3, nr,4, nr,5 au regim de înălțime P. Structura de rezistenta a anexelor este cu pereți structurali de zidărie de cărămidă, fundatii continue de zidărie de cărămidă sub pereții structurali, acoperiș cu panta mica si structura de rezistenta de tip șarpanta de lemn, invelitoare de tabla metalica. Tribuna are regim de inaltime S+P. Structura de rezistenta a tribunei este cu pereți structurali de zidărie de cărămidă, gradene de beton armat. Gardul de imprejmuire are regim de inaltime P. Structura de rezistenta a gardului este cu pereți structurali de zidărie de cărămidă, fundatii de zidărie de cărămidă. | |||||||||
|
Componente nestructurale: |
Compartimentări realizate din zidărie de cărămidă. | |||||||||
|
Acțiunea seismica (pro |
□abilitatea de depășire in 50 de ani): |
SLS |
40% |
SLU |20% | ||||||
|
Verificarea la starea limita ultima: conf. Pct. 6.1.1 si cap 3 din P100/3 din 2019 | ||||||||||
|
Metodologia de evaluare prin calcul folosita (P100-3): |
1 |
2 |
3 | |||||||
|
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică. R1: |
- | |||||||||
|
Gradul de afectare structurală, R2: |
• | |||||||||
|
Gradul de asigurare structurală seismică, R3: |
- | |||||||||
|
Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcția: |
I |
II |
III |
IV | ||||||
|
Descrierea clasei de risc seismic: |
- | |||||||||
|
Verificarea la starea limită de serviciu: |
Vezi anexa Breviar de calcul | |||||||||
|
Concluzii: | ||||||||||
|
Necesitatea lucrărilor de intervenție: |
Da |
Nu | ||||||||
|
Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenție: |
I |
II |
III |
IV | ||||||
-
3.5. Starea tehnică, inclusiv sistemul structural și analiza diagnostic, din punctul de vedere al asigurării cerințelor fundamentale aplicabile, potrivit legii.
Date privind starea fizică a construcțiilor:
In amplasament se gasesc construite 5 Anexe cu regim de inaltime P, Tribuna cu regim de inaltime S+P si un Gard de imprejmuire.
Anexa nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4, nr. 5 au regim de înălțime P. Structura de rezistenta a anexelor este cu pereti structurali de zidarie de caramida, fundatii continue de zidarie de caramida sub peretii structurali, acoperis cu panta mica si structura de rezistenta de tip sarpanta de lemn, invelitoare de tabla metalica.
Tribuna are regim de inaltime S+P. Structura de rezistenta a tribunei este cu pereti structurali de zidarie de caramida, gradene de beton armat.
Gardul de imprejmuire are regim de inaltime P. Structura de rezistenta a gardului este cu pereti structurali de zidarie de caramida, fundatii de zidarie de caramida.
Descrierea sistemului structural
Anexele
-
- numărul de niveluri: P
-
- structura are forma neregulata in plan;
-
- regularitate în eleveție cu înălțimea nivelului de ~3.00 m;
-
- structura de tip pereti structurali de zidarie de caramida;
-
- acoperis cu structura de rezistenta de tip sarpanta de lemn cu invelitoare de tabla;
-
- inchideri cu pereti de zidarie de caramida;
-
- fundațiile sunt de tip fundații continue de zidarie de caramida;
-
- Clasa de importanță și de expunere la cutremur cf. P100-1/2013 - clasa IV pentru care factorul de importanță yI=0.8.
Tribuna
-
- numărul de niveluri: S+P
-
- structura are forma neregulata in plan;
-
- regularitate în eleveție cu înălțimea nivelului de ~5.00 m;
-
- structura de tip pereti structurali de zidarie de caramida;
-
- gradene de beton armat;
-
- inchideri cu pereti de zidarie de caramida;
-
- fundațiile sunt de tip fundații continue de zidarie de caramida;
-
- Clasa de importanță și de expunere la cutremur cf. P100-1/2013 - clasa IV pentru care factorul de importanță yI=0-8-
Gardul de împrejmuire
-
- regularitate în eleveție cu înălțimea nivelului de ~3.00 m;
-
- structura de tip pereti structurali de zidarie de caramida;
-
- fundațiile sunt de tip fundații continue de zidarie de caramida;
-
- Clasa de importanță și de expunere la cutremur cf. P100-1/2013 - clasa IV pentru care factorul
de importanță yI=0.8
Descrierea starii constructiilor la data evaluarii
Anexele prezintă degradări ale materialelor structurii datorită ascensiunii apei capilare. Efectele de îngheț - dezgheț sunt vizibile în exteriorul cladirii.
Elementele sarpantei prezinta degradari datorita invelitorii deteriorate si neintretinute corespunzator;
Constructiile nu prezintă degradări datorită cedării terenului de fundare (tasare uniformă/neuniformă);
Constructiile nu prezintă degradări datorită fenomenelor seismice anterioare.
Aprecieri privind nivelul de confort
In urma constatarilor vizuale se pot face urmatoarele aprecieri asupra nivelului de confort si uzura al cladirilor:
-
- Nivelul de confort este caracteristic perioadei in care a fost proiectata cladirea;
-
- In ceea ce priveste exigentele de confort termic, inchiderile exterioare nu asigura exigenta de izolatie termica si economie de energie, in conformitate cu Legea 10/95 si STAS 6472/3-89, necesitand o izolatie termica suplimentara. In acceasi situatie se afla si acoperisul incaperilor.
Conditii de amplasare
Constructiile sunt amplasate pe o platforma orizontala. Stabilitatea platformei este asigurata. Din informatiile culese rezulta ca in decursul timpului platforma nu a fost afectata.
Constructiile propuse spre demolare nu sunt alipite cu constructiile aflate in vecinatate. Demolarea constructiilor se va face numai pana la nivelul fundatiilor cu exceptia gardului adiacent Anexei nr. 5 pe o lungime de 6,63m care se va pastra. Astfel, prin lucrarile de demolare, nu se va afecta vecinatatea de la nr. 11 de pe strada Dacilor, Municipiul Arad.
Lucrari de interventii
Din inspectarea uzuala a constructiilor se poate concluziona ca asupra functionalitatii si asupra structurii de rezistenta nu s-au facut interventii, constructiile fiind afectate de lipsa unor reparatii curente. Efectele acestor neglijente sunt cuantificate in slabiri ale capacitatii de rezistenta ale structurii. In prezent cladirile au asigurata stabilitate generala.
-
3.6. Actul doveditor al forței majore, după caz.
In vederea realizarii investitiei a fost elaborata expertiza tehnica nr.04/2023 de catre s.c. ARHITIM s.r.l. - exp. Prof. Dr. Ing. Xxxxxx Xxxxxxx.
-
4. Concluziile expertizei tehnice și, după caz, ale auditului energetic, concluziile studiilor de diagnosticare2):
-
2) Studiile de diagnosticare pot fi: studii de identificare a alcătuirilor constructive ce utilizează substanțe nocive, studii specifice pentru monumente istorice, pentru monumente de for public, situri arheologice, analiza compatibilității conformării spațiale a clădirii existente cu normele specifice funcțiunii și a măsurii în care aceasta răspunde cerințelor de calitate, studiu peisagistic sau studii, stabilite prin tema de proiectare.
CONCLUZII. PROPUNERI. SOLUȚII DE DEMOLARE
Inspectarea cladirii din amplasament a relevat faptul ca in momentul de fata acestea au stabilitatea generala asigurata si nu exista pericolul iminent al prabusirii.
In acest context este recomandabil ca demolarea cladirii sa se faca in conformitate cu un proiect tehnic de demolare care sa contina fazele tehnologice ce trebuie parcurse pe perioada executiei lucrarilor de constructii.
Solutii de principiu de demolare
Pentru demolarea constructiilor din amplasament se recomanda urmatoarele faze tehnologice, avand in vedere necesitatea evitarii cedarii necontrolate a elementelor structurale sau nestructurale.
FAZE TEHNOLOGICE LA ACTIVITATEA DE CONSTRUCTII-MONTAJ - ANEXE SI GARD
|
Nr.crt. |
ACTIVITATEA |
OBSERVAȚII |
|
1 |
DESFACERE INVELITOARE DIN TABLA |
SE VOR UTILIZA UTILAJE SPECIFICE DE LUCRU LA ÎNĂLȚIME SI DISPOZITIVE DE EVACUARE |
|
2 |
DESFACERE ELEMENTELOR DE LEMN ALE STRUCTURII DE REZISTENTA ALE ACOPERIȘULUI |
DESFACERILE SE VOR EFECTUA FARA DISLOCAREA PEREȚILOR. SE VOR UTILIZA UTILAJE DE RIDICAT |
|
3 |
DEMONTAREA INSTALAȚIILOR SANITARE. ELECTRICE |
SE VOR EVACUA MATERIALELE REZULTATE DIN DEMOLARE |
|
4 |
DEMOLAREA PEREȚILOR DE ZIDĂRIE PANA LA NIVELUL TERENULUI NATURAL |
SE VA ASIGURA STABILITATEA PEREȚILOR PANA LA COMPLETA DESFACERE. SE VOR PREVEDEA SCHELE DE LUCRU DACA ESTE CAZUL |
|
5 |
RELUAREA FAZELOR TEHNOLOGICE 1 LA 4 DUPĂ CAZ | |
|
6 |
DESFACEREA PARDOSELILOR DE LA NIVELUL COTEI 0.00 | |
|
7 |
DESFACEREA INFRASTRUCTURII CLĂDIRII, CU EXCEPȚIA ZONEI DE ALIPIRE CU GARDUL DE LA NR.11 |
SE VOR PREVEDEA MASURI DE PROTECȚIE SPECIFICE |
|
8 |
COMPLETAREA ZONELOR DEMOLATE DE SUB NIVELUL TERENULUI NATURAL CU MATERIAL DE UMPLUTURA SI NIVELAREA SOLULUI | |
|
FAZE TEHNOLOGICE LA ACTIVITATEA DE CONSTRUCTII-MO |
NTAJ-TRIBUNA | |
|
Nr.crt. |
ACTIVITATEA |
OBSERVAȚII |
|
1 |
DEMONTAREA INSTALAȚIILOR SANITARE, ELECTRICE |
SE VOR EVACUA MATERIALELE REZULTATE DIN DEMOLARE |
|
2 |
DEMOLAREA GDADENELOR DE BETON ARMAT |
SE VOR UTILIZA ECHIPAMENTE DE LUCRU SPECIFICE |
|
3 |
DEMOLAREA PEREȚILOR DE ZIDĂRIE PANA LA NIVELUL TERENULUI NATURAL |
SE VA ASIGURA STABILITATEA PEREȚILOR PANA LA COMPLETA DESFACERE. SE VOR PREVEDEA SCHELE DE LUCRU DACA ESTE CAZUL |
|
4 |
RELUAREA FAZELOR TEHNOLOGICE 1 LA 4 DUPĂ CAZ | |
|
5 |
DESFACEREA INFRASTRUCTURII |
SE VOR PREVEDEA MASURI DE PROTECȚIE SPECIFICE |
|
6 |
COMPLETAREA ZONELOR DEMOLATE DE SUB NIVELUL TERENULUI NATURAL CU MATERIAL DE UMPLUTURA SI NIVELAREA SOLULUI | |
-
a) clasa de risc seismic;
Clasa Rs III
-
b) prezentarea a minimum două soluții de intervenție;
VARIANTA I
Reparatii capitale pista de atletism Gloria Arad
-
- Demolarea anexelor si a tribunei de beton
-
- Desfacerea tribunei metalice
-
- Refacerea imprejmuirii
-
- Desfacerea stratului de uzura si refacerea suprafetei pistei de atletism din tartan culoare albastra (certificabila World Athletics) - pastrarea infrastructurii de asfalt si completarea acesteia dupa caz
-
- Refacere trotuar exterior piste
-
- Amplasare de tribune modulare
-
- Refacerea pavajului din fata tribunelor
-
- Realizarea unui sistem de irigat atat pentru terenul din interiorul pistei cat si pentru restul zonelor verzi
-
- Refacerea gazonului
-
- Refacerea suprafeteleor plane cu rulouri de iarba
-
- Amenajarea unui nou spatiu verde la intrarea in stadion
-
- Toaletarea pomilor din interiorul stadionului
-
- Montarea unor jardiniere cu flori
-
- Refacerea sistemului de drenaj al apelor meteorice
-
- Modernizare sistem iluminat public
-
- Implementarea unui sistem de sonorizare
-
- Montarea unei sistem de supraveghere video
-
- Amplasarea de prize in zonele destinate disciplinelor de aruncare greutati, sarituri
-
- Implementarea unui sistem wi-fi
-
- Dotarea bazei sportive pentru diferite discipline si competitii
VARIANTA II - Interventie radicala prin:
Reparatii capitale pista de atletism Gloria Arad
-
- Demolarea anexelor si a tribunei de beton
-
- Desfacerea tribunei metalice
-
- Refacerea imprejmuirii
-
- Desfacerea stratului de uzura si refacerea suprafetei pistei de atletism din tartan culoare albastra (certificabila World Athletics) - Refacerea pistei presupune desfacerea si refacerea integrala a infrastructurii de asfalt.
-
- Refacere trotuar exterior piste
-
- Amplasare de tribune modulare
-
- Refacerea pavajului din fata tribunelor
-
- Realizarea unui sistem de irigat atat pentru terenul din interiorul pistei cat si pentru restul zonelor verzi
-
- Refacerea gazonului
-
- Refacerea suprafeteleor plane cu rulouri de iarba
-
- Amenajarea unui nou spatiu verde la intrarea in stadion
-
- Toaletarea pomilor din interiorul stadionului
-
- Montarea unor jardiniere cu flori
-
- Refacerea sistemului de drenaj al apelor meteorice
-
- Modernizare sistem iluminat public
-
- Implementarea unui sistem de sonorizare
-
- Montarea unei sistem de supraveghere video
-
- Amplasarea de prize in zonele destinate disciplinelor de aruncare greutati, sarituri
-
- Implementarea unui sistem wi-fi
-
- Dotarea bazei sportive pentru diferite discipline si competitii
-
c) soluțiile tehnice și măsurile propuse de către expertul tehnic și, după caz, auditorul energetic spre a fi dezvoltate în cadrul documentației de avizare a lucrărilor de intervenții;
Solutiile tehnice sunt prezentate in planse.
-
d) recomandarea intervențiilor necesare pentru asigurarea funcționării conform cerințelor și conform exigențelor de calitate.
Expertiza tehnică a fost elaborată, în vederea fundamentării tehnice ale deciziilor de intervenție propuse în cadrul fazei D.A.L.I. a proiectului „Reparatii capitale pista de atletism Gloria Arad.”
-
5. Identificarea variantelor/opțiunilor tehnico-economice (minimum două) și analiza detaliată a acestora
VARIANTA I
-
5.1. Soluția tehnică, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcțional-arhitectural și economic, cuprinzând:
-
a) descrierea principalelor lucrări de intervenție pentru:
-
- consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural;
-
- protejarea, repararea elementelor nestructurale și/sau restaurarea elementelor arhitecturale și a componentelor artistice, după caz;
-
- intervenții de protejare/conservare a elementelor naturale și antropice existente valoroase, după caz;
-
- demolarea parțială a unor elemente structurale/nestructurale, cu/fără modificarea configurației și/sau a funcțiunii existente a construcției;
-
- introducerea unor elemente structurale/nestructurale suplimentare;
-
- introducerea de dispozitive antiseismice pentru reducerea răspunsului seismic al construcției existente;
DESFACERI:
Avand in vedere caracterul precar, starea avansata de degradare si functiunile actuale ale corpurilor de cladire existente pe teren, se propune demolarea acestora.
Gardul aflat pe latura vestica a zonei studiate este partial modernizat, dar are in componenta si o zona veche, degradata, cu lungimea de 82 ml ce necesita a fi desfacuta pentru ca mai apoi sa fie reconstruita cu elemente prefabricate (boltari de beton).
ANEXA 1
|
Nr. crt. |
Funcțiune |
Suprafata (mp) |
|
1 |
Magazie 1 |
22,31 |
|
2 |
Magazie 2 |
22,53 |
|
S construita/desfasurata |
55,00 |
TRIBUNA BETON - Suprafața construita/ desfasurata = 245,90 mp
ANEXA 2, 3
|
Nr. crt. |
Functiune |
Suprafata (mp) |
|
1 |
Magazie 1 |
22,15 |
|
2 |
Magazie 2 |
18,45 |
|
S construita/desfasurata |
48,38 |
ANEXA 4, 5
|
Nr. crt. |
Functiune |
Suprafata (mp) |
|
1 |
Garaj 1 |
20,55 |
|
2 |
Garaj 2 |
20.55 |
|
S construita/desfasurata |
48,38 |
Anexele 4 si 5 sunt alipite de gardul ce desparte zona studiata de proprietatile invecinate, astfel ca in momentul demolarii se va avea in vedere pastrarea portiunii de gard cu lungimea de 6,63 m, actual parte integranta a constructiilor.
ARHITECTURA:
Reparatiile capitale la Stadionul Gloria din Arad, str. Dacilor nr. 9 au ca scop aducerea la standarde actuale a complexului sportiv, avand ulterior posibilitatea de a fi omologat World Athletics, putand astfel sa intre in circuitul competitional.
In urma studierii amplasamentului au fost constatate unele deficiente majore: degradarea stratului de uzura din tartan, neregularitati la lungimea pistelor si pozitionarea inexacta a marcajelor, incorectitudinea amplasarii structurilor de joc pentru anumite discipline sportive, si colmatarea rigolelor si a sistemului de drenaj de unde au rezultat infiltratii nedorite de ape meteorice.
Se propun urmatoarele interventii:
-
- eliminarea de pe stadion a tuturor dotarilor actuale: cum ar fi custi de aruncare cu greutati, tribuna metalica, copertine cu scaune pentru antrenori, toalete ecologice, etc.
-
- desfacerea trotuarelor din pavaj existente - 70 mp
-
- desfacerea stratului de uzura din tartan de pe pista de atletism si din cele doua zone dedicate aruncarilor si sariturilor in inaltime - 7840 mp
-
- desfacerea stratului de uzura si a infrastructurii de beton din zona trotuarului perimetral - 595 mp
-
- desfacere zona verde teren de joc - 7850 mp
-
- desfacere rigola drenaj pista atletism - 400 ml
-
- desfacere borduri pietonale - 1400 ml
-
- desfacere strat de uzura asfalt zona carosabila - 1000 mp
-
- rectificarea si completarea dupa caz cu asfalt (strat suport) in vederea asigurarii stratului suport pentru pista de atletism - 1500 mp
-
- montarea unei rigole specifice jocurilor atletice pentru realizarea drenajului atat de pe pista - 400 ml
-
- montarea de borduri pietonale exterioare pistei de atletism si a trotuarului perimetral -1400 ml
-
- turnarea stratului de uzura din tartan culoarea albastra RAL5005 pentru pista de atletism. Se vor realiza marcaje si zone pentru activitatile sportive conform standardelor World Athletics in vederea unei omologari ultrioare. - 7840,00 mp
o 8 culoare pentru alergare
o Culoarul 1 va avea pe centru 400,00 ml
-
- turnarea stratului de uzura din tartan culoarea albastra RAL5012 pentru trotuarul perimetral - 595,00 mp
-
- Se vor prevedea:
1
Sistem de rigole, prefabricat din beton , raza 36.5 m, inclusiv elemente de inspectie si camine, capace HDPE
set
1.00
2
Groapa prefabricata din beton cu polimeri, 9x3 m, inclusiv canale colectare nisip pe 3 laturi
BUC
4.00
3
Cutie metalica sustinere prag, reglabila cu tub dren, AL sau inox
BUC
3.00
4
Prag bataie-lemn (plastic)
BUC
3.00
5
Capac protectie prag sarituri cu 1 fata cauciucata (blanc mascare cu min 12 mm suprafata sintetica), AL sau inox
BUC
3.00
8
Cerc metalic diam. 2,50m , sector disc
BUC
2.00
9
Cerc conversie - ciocan in cercul de disc-diam. ext. 2,50m, diam. int. 2,135m, din fibra de sticla
BUC
2.00
10
Cusca protectie completa, ciocan-disc, stalpi ALU, cu set ancore si pahare fixare in sol , inclusiv plasa de protectie
BUC
2.00
11
Cerc metalic diametru 2,135 m , sector greutate
BUC
4.00
12
Prag aruncarea greutatii, rama metalica invelis lemn
BUC
4.00
13
Cutie metalica sector prajina, inox
BUC
4.00
14
Capac metalic AL sau inox protectie cutie prajina
BUC
4.00
Nota: montarea rigolei pentru drenaj va stabili si cota 0,00 a intregului ansamblu. Bordurile exterioare vor fi montate dupa trasarea topografica, fiind necesara respactarea riguroasa a dimensiunilor impuse de catre autoritatea de omologare.
Pistele vor avea o panta de 1% inspre rigola centrala
Pentru pista de atletism si trotuarul perimetral sunt necesare urmatoarele operatiuni:
Amorsare
Se aplica amorsa pe stratul de bază.
Strat de baza
Se amesteca granulele tip SBR sau similar cu un binder poliuretanic incolor folosind un mixer profesional. Se aplica amestecul format peste suprafata amorsata folosind o masina de turnare complet automata, formand astfel stratul de baza elastic. Se asteapta intarirea acestui strat de baza, acest proces depinzand de temperatura si umiditate.
Sigilare strat de baza
Se astupa porii cu un poliuretan special pentru sigilare. Se aplica poliuretanul peste stratul de baza utilizand o racleta sau o mistrie.
Ca si alternativa, sigilarea se poate realiza prin amestecul prafului tip EPDM sau similar cu un poliuretan autonivelant. Se amesteca praful tip EPDM sau similar cu poliuretanul autonivelant folosind un mixer profesional, iar amestecul rezultat se aplica peste stratul de baza utilizand o racleta sau o mistrie.
Strat de uzura
Dupa sigilare, se trece la aplicarea unui poliuretan autonivelant utilizand o racleta cu dinti. Inainte de a avea loc intarirea poliuretanului autonivelant se imprastie in exces granule tip EPDM sau similar. Dupa intarire, se indeparteaza granulele tip EPDM sau similar excedentare.
Trasaj
Trasarea terenului se face cu o vopsea speciala de exterior cu ajutorul unei masini speciale pentru trasaj.
-
- Montare rulouri de gazon teren de joc - 7.850,00 mp
-
- Amenajare spatii verzi incinta cu rulouri de gazon - 4070,00 mp
-
- Refacere gard imprejmuire latura vestica din boltari prefabricati de beton - 82 ml
-
- Montare poarta de acces auto si pietonal
-
- Delimitarea si realizarea unei zone pietonale cu pavaj pe latura vestica a incintei; realizarea a trei racorduri pietonale (trotuare) pe latura nordica, facandu-se astfel legatura cu sala de sport invecinata - 1180 mp
-
- Reasfaltarea zonei carosabile si amenajarea acesteia cu 5 locuri de parcare - 1430 mp
-
- Tencuire gard aflat pe mezuina pe latura sudica - 400,00 mp
In vederea bunei desfasurari a activitatilor sportive este necesara instalarea unor constructii mobile de tip container care sa adaposteasca urmatoarele functiuni dupa cum urmeaza:
Vestiar sportivi - barbati:
Structura: 3 containere 9,00 x 2,40 m
Dimensiune in plan: 9,00 m x 7,20 m
H = 2,70 m
|
Nr. crt. |
Functiune |
Suprafata (mp) |
|
1 |
Vestiar barbati |
39.18 |
|
2 |
G.S. |
11.16 |
|
3 |
Dusuri |
8.63 |
|
S construita/desfasurata |
64,80 |
Vestiar sportivi - femei:
Structura: 3 containere 9,00 x 2,40 m
Dimensiune in plan: 9,00 m x 7,20 m
H = 2,70 m
|
Nr. crt. |
Funcțiune |
Suprafata (mp) |
|
1 |
Vestiar femei |
39.18 |
|
2 |
G.S. |
11.16 |
|
3 |
Dusuri |
8.63 |
|
S construita/desfasurata |
64,80 |
Vestiar antrenori / arbitrii B/F:
Structura: 3 containere 9,00 x 2,40 m
Dimensiune in plan: 9,00 m x 7,20 m H = 2,70 m
|
Nr. crt. |
Functiune |
Suprafata (mp) |
|
1 |
Vestiar antrenori barbati |
19.36 |
|
2 |
G.S. |
5.34 |
|
3 |
Dusuri |
4.26 |
|
4 |
Vestiar antrenori femei |
19.36 |
|
5 |
Dusuri |
4.26 |
|
6 |
G.S. |
5.34 |
|
S construita/desfasurata |
64,80 |
Cabinet medical:
Structura: 2 containere 6,00 x 2,40 m
Dimensiune in plan: 6,00 m x 4,80 m
H = 2,70 m
|
Nr. crt. |
Functiune |
Suprafata (mp) |
|
1 |
Cabinet medical |
13,97 |
|
2 |
G.S. |
2,52 |
|
3 |
Sala tratament |
5,00 |
|
4 |
Deșeuri periculoase |
3,00 |
|
S construita/desfasurata |
28,80 |
Birou antidoping :
Structura: 2 containere 6,00 x 2,40 m
Dimensiune in plan: 6,00 m x 4,80 m
H = 2,70 m
|
Nr. crt. |
Functiune |
Suprafata (mp) |
|
1 |
Sala de asteptare |
7,57 |
|
2 |
Sala antidoping |
13,11 |
|
3 |
G.S. |
4,20 |
|
S construita/desfasurata |
28,80 |
Birou administrativ :
Structura: 2 containere 6,00 x 2,40 m
Dimensiune in plan: 6,00 m x 4,80 m
H = 2,70 m
|
Nr. crt. |
Functiune |
Suprafata (mp) |
|
1 |
Birou |
18,90 |
|
2 |
G.S. |
3,01 |
|
3 |
Depozitare/Tehnic |
3,01 |
|
S construita/desfasurata |
28,80 |
Magazie 1:
Structura: 3 containere 9,00 x 2,40 m
Dimensiune in plan: 9,00 m x 7,20 m
H = 2,70 m
|
Nr. crt. |
Functiune |
Suprafata (mp) |
|
1 |
Depozitare |
60,03 |
|
S construita/desfasurata |
64,80 |
Magazie 2:
Structura: 3 containere 9,00 x 2,40 m
Dimensiune in plan: 9,00 m x 7,20 m
H = 2,70 m
|
Nr. crt. |
Funcțiune |
Suprafata (mp) | |
|
1 |
Depozitare |
60,03 | |
|
S construita/desfasurata |
64,80 |
In interiorul acestei magazii se va regasi si un punct de vizitare foraj.
Cabina poarta:
Structura: 1 container 2,00 x 2,40 m
Dimensiune in plan: 2,00 m x 2,40 m
H = 2,70 m
|
Nr. crt. |
Functiune |
Suprafata (mp) |
|
1 |
Cabina poarta |
3.57 |
|
S construita/desfasurata |
64,80 |
Tribuna modulara:
Dimensiuni in plan 53,40 m x 3,90 m
H = 2,16 m
-
5 nivele pentru scaune
S - 209,27 mp
Toalete publice automate:
Dimensiuni in plan 3,00 x 2,45 m
H = 2,55 m
S = 7,35 mp x 2 = 14,70 mp
Containere + Tribuna + Toalete
S construita = Suprafata desfasurata = 639,17 mp
Constructiile mobile de tip container sunt alcătuite dintr-o structură metalică profilată la rece, cu materiale ce au grosimi cuprinse între 3 și 12 mm.
Modulele se pot monta si demonta usor fiind un produs ieftin, usor de transportat.
Atât planșeul cât și acoperișul sunt îmbinate în piese de colț, conform cu normele ISO de construcție a containerelor.
Planseul este format de jos in sus din: • patru piese de colț, sistem twist lock
-
• tablă zincată dublu făltuită (0,5 mm)
-
• structură metalică profilată la rece
-
• vată minerală de sticlă norma C1 de 100 mm
-
• OSB de exterior 18mm
-
• covor PVC trafic intens
Rezistența portantă este de 400 kg/m2
Acoperisul este format de sus in jos din:
-
• patru piese de colț, sistem twist lock
-
• structură metalică profilată la rece prevăzută cu canal de drenare a apei
-
• tablă zincată dublu făltuită (0,5 mm)
-
• membrană hidroizolatoare
-
• vată minerală 100 mm norma C1
-
• pal melaminat 18 mm
-
• instalație electrică
Rezistența portantă este de 250 kg/ m2.
Peretii sunt formati din: panou sandwich poliuretan tip C 1 30 mm
Instalatiile sanitare, termice, ventilatie si electrice sunt incorporate in modulele de containere si vin montate din fabrica.
Toaletele publice automate au urmatoarele caracteristici:
-
- Iluminare naturala prin dom transparent
-
- Tavan cu hidroizolatie bituminoasa
-
- Planseu de beton armat
-
- Finisaj interior - fainata
-
- Pardosea sistem integrat de dezinfectare dupa fiecare utilizare
-
- Finisaj exterior tencuiala structurata
-
- Wc ceramic
-
- Sistem integrat de dezinfectare a vasului de wc
-
- Chiuveta fibra de sticla
-
- Sistem de semnalizare in caz de urgenta
-
- Sistem de acces pe baza de fise
-
- Usa semi-automata
-
- Senzor infrarosu pentru detectarea pantei in cabina
-
- Instalarea de jardiniere cu plante perene pe latura vestica, urmand ca acestea sa delimiteze zona auto de cea pietonala - 15 buc
-
- Montare de panouri destinate vegetatiei cataratoare pentru a masca gardul sudic - 70 buc.
-
- Toaletarea pomilor din interiorul stadionului
-
- Instalarea de cosuri de gunoi ecologice unde deseurile vor fi aruncate separat - 20 buc
-
- Instalare rastel de bicilete culoarea galbena RAL1016 - 3 buc
Dotarea cu accesorii specifice pistelor de atletism:
|
Dotari alergari |
U.M. |
Cant. | |
|
1 |
Blockstarturi competiție |
BUC |
10.00 |
|
2 |
Blockstarturi antrenament |
BUC |
10.00 |
|
3 |
Garduri competitie-ALU cu o singura rama, 762, 838, 914, 991 i 1067 [mm] |
BUC |
80.00 |
|
4 |
Garduri antrenament 60-91 cm |
BUC |
80.00 |
|
5 |
Carucior transport garduri, capacitate 20-40 |
BUC |
3.00 |
|
6 |
Bete ștafeta, diam. 40mm-8 buc/set |
SET |
2.00 |
|
7 |
Obstacole reglabile pentru pista 3.96 m L |
BUC |
3.00 |
|
8 |
Obstacole reglabile pentru pista 5 m L |
BUC |
1.00 |
|
9 |
Cuburi marcaj culoare cu indicator start fals-de la 1 la 8 - 8 buc./set |
SET |
3.00 |
|
10 |
Cuburi marcaj distante alergari |
BUC |
15.00 |
|
11 |
Dotari Aruncarea discului si ciocanului | ||
|
12 |
Suport cadru pe roti pt. transport ciocane, capacitate 20 buc. |
BUC |
3.00 |
|
13 |
Suport cadru pe roti pt. transport capacitate 30 discuri |
BUC |
3.00 |
|
14 |
Ciocane competitie diferite de 4kg, 5kg, 6kg si 7,260kg-seturi cu cate 4 buc, din fiecare greutate |
SET |
3.00 |
|
15 |
Discuri competitie de 1kg, 1,5kg, 1,750kg si 2kg, 4 buc./set |
SET |
3.00 |
|
16 |
Discuri antrenament 600gr, 750gr, 1kg, 1,5kg, 1,750kg si 2kg-6 buc./set |
SET |
3.00 |
|
17 |
Dotari Aruncarea greutatii | ||
|
18 |
Jgheab metalic returnare greutati |
BUC |
2.00 |
|
19 |
Suport cadru pe roti pt. transport, capacitate 20 buc. |
BUC |
3.00 |
|
20 |
Dispozitiv complex etalonare greutate, ciocan, disc, sulita |
BUC |
1.00 |
|
21 |
Greutati diferite competitie de 4kg, 5kg, 6kg, 7,260kg-4 buc./set |
SET |
3.00 |
|
22 |
Dotari Aruncarea sulitei | ||
|
23 |
Suport cadru pe roti pt. transport, capacitate 18 buc |
BUC |
2.00 |
|
24 |
Sulite competitie 600gr, 700gr si 800 gr, 3 buc./set |
SET |
3.00 |
|
25 |
Sulite antrenament 300gr, 400gr, 500gr, 600gr,700gr si 800gr, 6 buc./set |
SET |
3.00 |
|
26 |
Dotari Saritura cu prajina | ||
|
27 |
Suprafata aterizare |
BUC |
2.00 |
|
28 |
Prelata protectie |
BUC |
2.00 |
|
29 |
Grilaj metalic suport la sol |
BUC |
2.00 |
|
30 |
Stalpi sustinere stacheta cu carucior mobil si cutie ghidaj |
BUC |
2.00 |
|
31 |
Dispozitiv telescopic etalonare |
BUC |
2.00 |
|
32 |
Furcheti telescopici ridicare stacheta |
BUC |
2.00 |
|
33 |
Stacheta prajina 4.5 m |
BUC |
4.00 |
|
34 |
Dotari Saritura inaltime | ||
|
35 |
Suprafata aterizare |
BUC |
1.00 |
|
36 |
Prelata protectie |
BUC |
1.00 |
|
37 |
Grilaj metalic suport la sol |
BUC |
1.00 |
|
38 |
Stalp sustinere stacheta |
BUC |
1.00 |
|
39 |
Rigla telescopica etalonare inaltime |
BUC |
1.00 |
|
40 |
Stachete - 4m |
BUC |
4.00 |
|
41 |
Dotari Saritura in lungime si triplusalt | ||
|
42 |
Indicator distanta pentru lungime si triplusalt |
BUC |
2.00 |
|
52 |
Banci cu acoperitoare pentru antrenori 10 locuri |
BUC |
4.00 |
In urma interventiilor vor rezulta urmatoarele facilitati destinate atletismului:
o Pista cu 8 culoare - 400 m
o 4 puncte exterioare pentru aruncarea greutatilor (platforma betonata + accesorii)
o 2 custi pentru aruncarea greutatilor echipate complet (stalpi, plase protectie, praguri, accesorii, etc.)
o 1 culoar pentru saritura cu prajina - echipat complet (saltea, stalpi, stachete, etc) o 1 culoar pentru saritura in inaltime - echipat complet (saltea, stalpi, stachete, etc) o 1 groapa cu apa pentru cursa cu obstacole - echipata complet (praguri, borduri, etc)
o 2 piste pentru aruncarea sulitei - echipata complet (praguri, etc)
o 4 gropi de nisip pentru saritura in lungime si triplu salt amplasate in palalel pentru a se putea desfasura doua competitii simultan - echipate complet (borduri, praguri, etc.)
INSTALAȚII:
1. INSTALAȚII SANITARE, DE CANALIZARE
Pentru acest obiectiv se vor realiza următoarele lucrări de instalații:
Se vor face noi racorduri de canal de pe latura vestica, din zona unde vor fi amplasate constructiile tip container, acestea se vor realiza din conducte de PVC DN 160 (sau DN 200 mm, după caz și se va respecta o pantă de 0.8-1^). iar apele uzate menajere de la la căminele de canalizare existente.
Pentru preluarea apelor pluviale din zona carosabila cat si din zona pietonala se vor monta rigole carosabile din beton acoperite. iar apele pluviale rezultate se vor scurge în căminele de canalizare existente.
Constructiile tip container se vor livra cu instalatiile interioare realizate in atelier.
Pe perioada execuției și a exploatării se vor respecta normele PSI și de protecția muncii în vigoare și normativul I9.
-
2. IRIGAȚII
Pe amplasament, str. Dacilor nr. 9 au fost realizate in trecut 2 foraje in vederea asigurarii apei necesare pentru irigatii:
Gloria 1:
Adancime foraj: 32 m
Diametru coloane de exploatare: 160
Data intrării în funcțiune
|
Î26 |
Adâncime -foraj (m) : | |
|
27 |
Diametru coloană de exploatare-$[mm) | |
|
130 |
STRAT ACVIFER CAPTAT. ÎNTRE AOANclMllE Im) : | |
|
32 |
StrcA I |
2 - 22. |
|
33 |
Strat II |
J-A - 3-*- |
|
34 |
strat HI | |
|
35 |
Strat IV | |
|
dio |
9 30 |
d40 |
d50 ' |
dB0 |
eeo/dia |
|
‘________________________________________________________________________________________________________ |
1 |
^Anul 1 2 ? 40 .Adâncime nivel hidrost.sau piezometric^ lm<
39 Durata pom pârii-total ore
|
42 |
I |
Nivel dlnamic-djlm |
48 |
II |
Nivel dinamic-d^m) |
54 |
Nivel dinamic-dslm) |
60 |
. E x P l polare _J |
Nivel dinamîc-d&pilmi | ||||
|
43 |
Denivelare-,s11m) |
49 |
Denivelare -S2 Im) |
Ș |
Denivelare-53 (ml |
61 |
Derv^are -Sexpl.(m) | |||||||
|
44 |
Debit-Qi (t/s) |
50 |
De bit-02 (l/s) |
56 |
Debl-Ojd^) |
62 |
Debit-Qexpl.ll/s) | |||||||
|
45 |
WJțtsp^tNj-^ |
51 |
Debit spec^^l^ |
... |
57 |
U Debit spec.^^li^m) |
63 |
Ceaț sp«c-a..p^:4r | ||||||
|
46 |
Raza (nftuentd-^fr |
52 |
Paza influențd-R^ |
58 59 |
Raza influențarR^ |
64 |
Raza influență. |
।.. | ||||||
|
47 |
Conductivitatea 1 hidraulica -Ki|m/zJ |
53 |
.ConductM latea , hidraulica- K? (m/zi) |
Conductivitatea _ -. NdKulicâ-KglnVzi) |
65 | |||||||||
|
1 |
H IM) Iml |
67 |
T-HIMI KexptWfcil |
58 |
Coet. cedare |
69 |
Qoe t inmagazinare -_S | |||||||
|
70 |
Pompd tip: SUftfn; |
& |
i ^pompi (nf/h| A-, r |
72 |
H pompă Im I 2-S |
73 |
.P pompa .IKw/h) | |||||||
Gloria 2:
Adancime foraj: 33 m
Diametru coloane de exploatare: 125
FIȘA TEHNICĂ A FORAJULUI HIDROGEOLOGIC
Schița de amplasare
Scara
Localitatea
Indicativ foraj
pelor
Bazin hidrogric
Sistem de gosp. apelorțSGAI j
Județ .
COORDONATE FORAJ
f LOCALIZARE HIDR0GE0LOG1CĂ
8
9
10
X longitudine
Y latitudine
X longitudine
Y latitudine
Gauss
Stereo’70
13
U
15
16
Z.altitudine—cota teren Slstem de referința Indicativ harta 1:100.000
fiarta N»nQt
Beneficiar
Anul execuției' ________________________
17
Dota irlrâru în funcțiune
Adâncime -foraj (ml :
!27 Diametru coloana de exploatare-0(mm)
G01
STRAT ACVIFER CAPTAT ÎNTRE ADÂNCIMILE Im);
32
StrA I
33
Strat 11
35
Strat IU
Strat IV
Pompări experimentale ta execuție
E nivel dlnamic-dilmț 3 p8 Denivelare -.Si (m J lj Debit-Qț (l/s) j?
,|45|1
50,
51
II
Debit -O^ (lîs^
46
Baza lnfluen(d-Rj|T Conduct ।vl tatea "F hidraulică -Kț | m/zij
Debil specTqg-1^
66
70
HIM)(ml
Pompă tip- ^0(1
52
53
Baza InHuentd-R^I ConduciivitâTea " 7 hidraulicii-K2tiM
67 T-H(M) KexpLlnfa)
10
19 ’
X
21
Corpul deapâ subt.lindlcativi Unilalea morfologica . Formațiunea geologica_________ Distanta fata de râul [lacul l(m) TIPUL FORAJULUI__
Acvifer cu nivel liber [freatic)
24
2S
711 Qpompd (nf/h) 2 , C
Acvifer cu nivel sub presiune [adâncime!
Executat în sistem
NC Aviz
Nr. Autorizație
Nr.Aviz
Nr.Autorizație
uscat (manual)
hidraulic
rr' circulau^' inverse
;c ntnmetnil coloanei filtrulPVC sau metal l-tylmml Z;J
_Cu.rba_gj£njjlometricâ strat acvifer captat .
|
d10 |
dso |
d40 |
dSO 1 |
d0O |
d5fl/d;o | |
|
I |
1 | ||||
140 Adâncime nivel hidrost.sau piezometric^
41 Cota niv. hidrost, sau piezometric
•/
57
| Nivel dincmic-d^mj Denivelare-S3lm] DebMbU^I
62 ■
58
59
58
Raza influențâ-R^' Conductivitatea . r hldroullcâ-KjlnYz'Q
Coet. cedare
Hpompâlml 2-A
65
Lj
73
Nivel dinamic-de^tmi
Denivelore -Sexpl.lml
Debit-Oexpl.ll/s)
--- t Etgza influența E^jln
Coe (I magazinere-S
,P pompa
Se doresc a fi irigate urmatoarele zone:
Teren de sport - gazon natural: 7.852,80 mp
Spatii verzi adiacente: 4.061,39 mp
TOTAL spatii verzi: 11.914,19 mp
In vederea realizarii corecte a irigatiilor va fi necesara constuirea unui bazin tampon de 50 mc pentru stocarea apei extrase din cele 2 foraje.
Pentru spatiile verzi adiacente se va folosi:
-
- conducte HDPE 63 mm si HDPE 32 mm
-
- furtune flexibile
-
- 67 buc x aspersoare rotative tip PGPADJ
-
- 39 buc x aspersoare rotative tip PGJ
-
- 171 x aspersoare statice
-
- 1 x sensor de ploaie
-
- 1 x programator
-
- 1 x modul tip EZDM
-
- 33 x modul tip EZ1
Pentru terenul de sport se va folosi:
-
- conducte HDPE 63 mm
-
- furtune flexibile
-
- 35 buc x aspersor escamotabil rotative
-
- 35 buc x capac montaj iarba aspersor
-
- 12 x electrovana
-
- 1 x sensor de ploaie
-
- 1 x programator
-
- 1 x modul de extindere
Pentru bazinul tampon se va folosi:
-
- 1 x pompa submersibila 4 kw
-
- 1 tablou de alimentare si protective pompa
-
- 1 x filtru pompa
-
- 1 x vas expansiune 24 L
-
3. INSTALAȚII ELECTRICE
Proiectul trateaza instalatii electrice pentru alimentare cu energie a stadionului Gloria situat in Arad CF 342504.
Stadionul Gloria are instalatia electrica functionala.
Alimentarea cu energie electrica se va face din tabloul electric si de la bransamentul existent.
Bilant energetic:
-
- putere instalată: Pi [kW] - 8kw
-
- puterea absorbită: Pa [kW] - 0.8 kw
-
- tensiunea nominală Un=230 V ~ 50Hz
INSTALAȚIA DE ALIMENTARE A STADIONULUI:
Baza de proiectare:
La baza intocmirii documentatiei au stat urmatoarele:
-
- Planurile de constructie
-
- Normative de proiectare si STAS-uri
-
- I7/11-Normativ privind proiectarea, executia si exploatarea instalatiilor electrice aferente cladirilor
-
- NT 07/08/00 Normativ pentru proiectarea si executarea retelelor de cabluri electrice
-
- C 56-Normativ pentru verificarea calitatii lucrarilor de constructii si a instalatiilor aferente
-
- STAS 4102-85 -piese pentru instalatii de legare la pamant de protecție
-
- STAS 6619-83 -privind legarea la pamant
Solutii tehnice adoptate:
Pentru circuitele de alimentare cu energie electrica:
Alimentarea se va face din tablou electric existent.
Circuitele vor fi alimentate separat din tablou general si se vor prevedea intrerupatoare cu functie de consum cu protectie diferentiala.
Instalații electrice de iluminat si forta:
Se are in vedere alimentarea cu energie electrica a:
-
- Sistemului de irigatie
-
- Sistemului Wi-FI
-
- Sistemului de supraveghere
-
- Corpurilor de iluminat din jurul pistei de atletism -Se vor folosi stalpii de iluminat existenti pe care vor fi schimbate corpurile de iluminat cu unele moderne cu LED -minim 50W, transformator IP65, luminozitate 5000 lumeni, unghi de lumina 120 grade. Va fi necesara relocarea a 3 dintre stalpii de iluminat, in speta cei aflati pe latura vestica.
-
- Constructiilor tip container (ce vin echipate din fabrica cu panouri de curent prize si corpuri de iluminat)
-
- Toaletele publice automate (ce vin echipate din fabrica cu panou de curent si corpuri de iluminat)
-
- Zonelor de sectoare interioare pistei
-
- Incarcatoarele de masini electrice
Pentru protectia împotriva electrocutarii:
Pentru protecția împotriva electrocutării prin atingere indirectă se va asigura legarea la nulul de protecție. În acest scop toate părțile metalice ale elementelor care în mod normal nu sunt sub tensiune, dar care în mod accidental, în urma unui defect, pot ajunge sub tensiune, se vor lega la nulul de protecție.
Conductorul de nul de protecție al instalației se va lega obligatoriu la pământ la tabloul de alimentare. Conductorul de nul de protecție va fi separat de conductorul de nul de lucru și va fi protejat pe tot parcursul lui până la carcasele receptoarelor electrice în aceleași condiții ca și conductoarele active de fază si nul de lucru.
Conductorul de nul de protecție al instalației se va lega la o priza de pământ artificială, fomată din electrozi din țeavă Ol-Zn cu D=2x1/2”, l=3m, montați îngropat la o adâncime de 0,8m, legați între ei prin intermediul unei platbande de OL-Zn40x4mm. Priza de pământ trebuie să aibă o rezistență de dispersie de cel mult 4 ohm.
Pentru măsurarea rezistenței de dispersie a prizei de pămînt, instalația de legare la pămînt de protecție a fost prevăzută cu o piesă de separație pentru măsurători.
După executarea prizei de pămînt se va proceda la măsurarea rezistenței de dispersie, care nu trebuie să depășească 4 ohmi. Dacă la măsurători se găsește o valoare mai mare se vor adăuga electrozi și platbandă până ce valoarea măsurată scade sub cea prescrisă.
Pentru asigurarea eficacității instalațiilor de protecție, periodic se vor înlătura deficiențele survenite.
Sistemul de supraveghere video
In vederea proiectarii sistemului de supraveghere video a fost intocmit Raportul de analiza a riscurilor la securitatea fizica, DOC nr. A00012/01.02.2023 de catre ing. Xxxxx Xxxxxxxxx.
În conformitate cu prevederile art. 3, alin. (3) din Anexa 1 la HG nr. 301/2012, cu modificările și completările ulterioare, sistemul de monitorizare video cu circuit închis este alcătuit dintr-un NVR (Network Video Recorder), un număr de 8 camere video și 1 UPS, iar stocarea imaginilor video se realizează pe un HDD de 4000 Gb. Toate echipamentele in afara de camerele video se vor monta in camera tehnica din Biroul administrativ.
Imaginile preluate permit observarea, recunoașterea si identificarea persoanelor din zonele funcționale stabilite în analiza de risc.
Camerele se vor monta la o înălțime suficient de mare pentru a împiedica un acces facil al persoanelor neautorizate, fiind montate astfel încât să corespundă normelor de montare în vigoare.
În conformitate cu prevederile art. 67, alin. (2) din Anexa 7 la H.G. nr. 301/2012, cu modificările și completările ulterioare, în unitate sunt afișate semne de avertizare cu privire la existența sistemului de supraveghere video.
Amplasarea camerelor video se va face în funcție de cadrul pe care vrem să-1 observăm.
|
Distanța focală Apertura |
2,8 mm F2 |
4 mm F2 |
6 mm F2 |
8 mm F2 |
12 mm F2 |
|
Câmp vizual orizontal (grade) |
101,19 |
76,16 |
51,38 |
42 |
28,16 |
|
Distanța minimă la obiect |
0,2 m |
0,2 m |
0,2 m |
0,2 m |
0,2 m |
|
Montura |
1/3" |
1/3" |
1/3" |
1/3" |
1/3" |
Camerele se vor monta pe stalpii pentru iluminat public existenti.
La dispunerea camerelor video se va ține cont de caracteristicile și de modul de funcționare ale acestora, astfel:
-
^ inălțime între 2 și 3 metri;
-
^ poziție optimă care să permită vizualizarea feței
-
^ se vor avea în vedere unghiurile din care vine lumina
Se vor monta camere fixe de mici dimensiuni dar de mare performanță pentru a putea acoperi mai multe unghiuri.
Toate camerele vor fi de rezoluție minim 4Mp, filmare la minim 30 de cadre pe secundă, cu captarea de imagini la iluminare 0 lux (alb și negru) și senzor infra-roșu integrat. Ele for fi echipate minim 266, cu transmisie prin cablu de rețea și posibilitatea de a fi alimentate prin acelasi cablu.
Imaginile captate cu sistemul de supraveghere video vor fi transmise catre centrul de comanda aflat in subordinea Politiei Locale.
Sistemul Wi-FI
Rețeaua locală fără fir de acces public la internet — se are în vedere configurarea unei rețele de acces internet prin tehnologia fără fir. Această rețea va fi formată din puncte de acces care vor trebui să facă legătura între rețea și utilizator. Este obligatorie alegerea echipamentelor astfel încât punctele de acces să aibă o acoperire optimă și o calitate a semnalului satisfăcătoare. Semnalul emis va fi de tipul IEEE 802.11, minim 802.11ac.
În funcție de specificațiile și amplasarea echipamentelor se va opta pentru cablare cu fire din cupru (standard) sau cablarea cu fibră optică. Alegerea va ține cont de diverși factori, precum distanța de transmitere a datelor sau necesitatea alimentării cu energie electrică a echipamentelor prin același cablu (tehnologia PoE).
Se dorește ca sistemul să aibă capabilitatea de a transmite informații personalizate, de preluare a datelor utilizatorilor și de eventuala separare a traficului gratuit de cel preplătit de mare viteză.
Întreg sistemul va fi conectat la o unitate centrală de comandă, cu conexiune directă la un furnizor de servicii de internet.
Antenele punctelor de acces vor fi de ultimă generație dar vor putea fi integrate în peisaj, fără a crea disconfort vizual.
Sistemul de sonorizare:
Se propune montarea unui sistem de incinte acustice de exterior, direcționabile, care să asigure confortul utilizatorilor stadionului Gloria dar care să poată și servi ca avertizare în caz de urgență.
Difuzoarele vor fi amplasate pe stalpii de iluminat public existenti, astfel încât acoperirea sonoră să fie uniformă, iar calitatea sunetului să fie constantă.
Sistemul propus va putea sa redea mesaje personalizate. Unitatile de control si amplificatoarele se vor amplasa in camera tehnica din biroul administrativ.
Masuri de protecția muncii si P.S.I. :
Măsuri pentru perioada de execuție :
Executarea și exploatarea lucrărilor prevăzute în prezenta documentație, nu crează pericole sau riscuri pentru persoanele participante la procesul de muncă și nu necesită dotarea cu mijloace suplimentare de protecție, respectând prevederile OH-SAS 18001:2004, încadrându-se în sistemul de management integrat de calitate - mediu - securitate și sănătate în muncă.
Starea de securitate și sănătate în muncă se va asigura prin echipamente tehnice moderne, tehnologii noi și echipament individual de protecție.
Executantul va respecta întocmai Instrucțiunile de manevrare, instalare, PIF, de comandă, de întreținere, specificațiile tehnice și fișele tehnologice de montaj (după caz) livrate de către furnizor odată cu echipamentul.
Lucrările se pot realiza respectându-se prevederile IPSSM-01/2007 „Instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă pentru instalații electrice în exploatare” și PE006/81 „Instrucțiuni generale de protecția muncii pentru centralele MEE”.
La începerea lucrărilor se va verifica dacă prevederile proiectului corespund cu situația de pe teren la data respectivă, în caz contrar se va lua legătura cu proiectantul pentru stabilirea soluției și completării măsurilor impuse de noua situație.
Se vor avea în vedere în mod special următoarele:
-
- scoaterea de sub tensiune, verificarea lipsei acesteia și legarea la pământ a instalațiilor la care se lucrează sau a celor aflate în apropiere.
-
- montarea de tăblițe avertizoare.
-
- îngrădiri de protecție.
-
- se va acorda o atenție deosebită delimitării zonelor de lucru și a celor protejate.
-
- se interzice admiterea la lucru a personalului dacă nu este echipat corespunzător.
-
- se va verifica valoarea rezistenței prizelor de punere la pământ; în cazul în care aceasta nu corespunde cu valoarea proiectată, se va cere proiectantului soluția de remediere.
-
- înainte de efectuarea tuturor lucrărilor de încercare, se va controla dacă toate lucrările au fost terminate și oamenii evacuați de la locul de muncă.
Pentru prevenirea accidentelor se vor respecta toate NPM-urile aflate în vigoare la data execuției lucrărilor.
Măsuri pentru perioada de punere în funcțiune și exploatare de probă:
Înainte de efectuarea tuturor lucrărilor de încercări se va controla dacă toate lucrările au fost terminate și oamenii evacuați de la locul de muncă.
În perioada de punere în funcțiune și exploatare de probă, răspund pentru aplicarea normelor de protecția muncii, comisiile indicate în regulamentul de exploatare.
PROTECȚIA MEDIULUI :
Echipamentele și materialele utilizate, precum și lucrările de construcții montaj se vor alege și se vor executa în așa fel încât să nu polueze mediul înconjurător și să nu degradeze zona pe care se amplasează instalația.
MĂSURI DE PAZĂ CONTRA INCENDIILOR :
Lucrările de instalații electrice (execuție, verificare, reparare, conectare, etc.) se vor executa numai de personal calificat și autorizat.
Instalațiile electrice se protejează prin dispozitive de protecție împotriva supracurenților datorați scurtcircuitelor sau suprasarcinilor.
Se interzice:
-
- folosirea în stare defectă a instalațiilor și echipamentelor electrice și consumatoarelor de energie electrică de orice fel precum și cele uzate sau improvizate;
-
- încărcarea instalațiilor electrice peste sarcina admisă;
-
- curățarea sau introducerea pe și în interiorul tablourilor electrice a obiectelor de orice fel; lăsarea neizolată a capetelor conductorilor electrici;
-
- folosirea dispozitivelor de protecție defecte sau improvizate.
În caz de incendiu la instalațiile electrice înainte de a se acționa pentru stingerea acestuia se vor scoate de sub tensiune instalațiile afectate și cele periclitate.
Pentru stingerea incendiului se va folosi după caz dioxidul de carbon, mase pulverizante ori alte materiale dielectrice.
Din punct de vedere al protecției contra incendiilor se vor respecta următoarele prescripții:
PE 009/93 - Norme de prevenire, stingere și dotare împotriva incendiilor în instalații pentru producerea, transportul și distribuția energiei electrice și termice;
P 118-1999- Norme tehnice de proiectare și realizare a construcțiilor privind protecția împotriva focului.
TESTE, VERIFICĂRI ȘI MĂSURĂTORI LA PIF:
În scopul de a descoperi eventualele defecte de materiale sau fabricație, încercările se execută de constructor pe fiecare produs în parte, după asamblare și echipare. În cadrul încercărilor individuale se vor face:
-
- Controlul gradului de protecție, conform SR EN 60529-1995;
-
- Verificarea aparatelor din componența echipamentului (conform pct.17.5.1 din PE116-94);
-
- Măsurarea rezistenței de izolație a circuitelor primare și barelor colectoare, conform pct.17.5.4. din PE 116-94;
-
- Încercarea cu tensiune mărită a circuitelor primare și barelor colectoare, conform pct.17.5.5. din PE 116-94;
-
- Verificarea conexiunilor, conform pct.17.5.8. din PE 116-94;
-
- Probe funcționale.
-
b) descrierea, după caz, și a altor categorii de lucrări incluse în soluția tehnică de intervenție propusă, respectiv hidroizolații, termoizolații, repararea/înlocuirea instalațiilor/echipamentelor aferente construcției, demontări/montări, debranșări/branșări, finisaje la interior/exterior, după caz, îmbunătățirea terenului de fundare, precum și lucrări strict necesare pentru asigurarea funcționalității construcției reabilitate;
Nu este cazul
-
c) analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali, inclusiv de schimbări climatice ce pot afecta investiția;
Varianta de referinta prezentata in capitolele anterioare poate fi modificata de diferiti factori care pot afecta durata de realizare preconizata, sau modul de desfasurare al investitiei; s-ar putea ca din momentul inceperii realizarii investitiei sa apara conditii climatice nefavorabile care ar putea avea influenta negativ in procesul de realizare a zonei noi de constructie.Tot schimbarile climaterice ar putea afecta si durata transportului de la furnizor la locatia curenta.
-
d) informații privind posibile interferențe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate;
Nu este cazul.
-
e) caracteristicile tehnice și parametrii specifici investiției rezultate în urma realizării lucrărilor de intervenție.
S teren = 23.449,00 mp
S tartan - activitati atletice = 8.433,21 mp
Constructii mobile tip container + toalete + tribuna - S construita = S desfasurata = 639,17 mp
S spatii verzi 11.914,19 mp (din care S teren sport = 7.852,80 mp)
S pavaj = 1.178,15 mp
S asfaltata = 1.423,19 mp
POT, C.U.T. - propus spre neschimbare
VARIANTA II
-
5.1. Soluția tehnică, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcțional-arhitectural și economic, cuprinzând:
-
a) descrierea principalelor lucrări de intervenție pentru:
-
- consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural;
-
- protejarea, repararea elementelor nestructurale și/sau restaurarea elementelor arhitecturale și a componentelor artistice, după caz;
-
- intervenții de protejare/conservare a elementelor naturale și antropice existente valoroase, după caz;
-
- demolarea parțială a unor elemente structurale/nestructurale, cu/fără modificarea configurației și/sau a funcțiunii existente a construcției;
-
- introducerea unor elemente structurale/nestructurale suplimentare;
-
- introducerea de dispozitive antiseismice pentru reducerea răspunsului seismic al construcției existente;
VARIANTA II este identica cu VARIANTA I mai putin in cazul abordarii mult mai radicale in ceea ce priveste desfacerea integrala a infrastructurii pistei si trotuarului perimetral.
Daca in VARIANTA I se propunea doar indepartarea stratului suport, in VARIANTA II se doreste desfacerea in totalitate a infrastructurii aferente suprafetei destinate atletismului.
-
b) descrierea, după caz, și a altor categorii de lucrări incluse în soluția tehnică de intervenție propusă, respectiv hidroizolații, termoizolații, repararea/înlocuirea instalațiilor/echipamentelor aferente construcției, demontări/montări, debranșări/branșări, finisaje la interior/exterior, după caz, îmbunătățirea terenului de fundare, precum și lucrări strict necesare pentru asigurarea funcționalității construcției reabilitate;
Nu este cazul
-
c) analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali, inclusiv de schimbări climatice ce pot afecta investiția;
Varianta de referinta prezentat in capitolele anterioare poate fi modificat de diferiti factori care pot afecta durata de realizare preconizata, sau modul de desfasurare al investitiei; s-ar putea ca din momentul inceperii realizarii investitiei sa apara conditii climatice nefavorabile care ar putea avea influenta negativa in procesul de realizare a zonei noi de constructive, a combaterii igrasiei si a reabilitarii fatadei. Tot schimbarile climaterice ar putea afecta si durata transportului de la furnizor la locatia curenta.
-
d) informații privind posibile interferențe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate;
Nu este cazul.
-
e) caracteristicile tehnice și parametrii specifici investiției rezultate în urma realizării lucrărilor de intervenție.
S teren = 23.449,00 mp
S tartan - activitati atletice = 8.433,21 mp
Constructii mobile tip container + toalete + tribuna - S construita = S desfasurata = 639,17 mp
S spatii verzi 11.914,19 mp (din care S teren sport = 7.852,80 mp)
S pavaj = 1.178,15 mp
S asfaltata = 1.423,19 mp
POT, C.U.T. - propus spre neschimbare
-
5.2. Necesarul de utilități rezultate, inclusiv estimări privind depășirea consumurilor inițiale de utilități și modul de asigurare a consumurilor suplimentare
Nu este cazul.
-
5.3. Durata de realizare și etapele principale corelate cu datele prevăzute în graficul orientativ de realizare a investiției, detaliat pe etape principale
Graficul de realizare a investitiei se va dimensiona pe durata a 15 luni, dupa cum urmeaza:
-
- proiectare - 2 luni
-
- proceduri achizitie - 1 luna
-
- executie - 12 luni
Nr.crt.
Capitole de lucrari
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
1
Obținerea terenului
2
Studii teren
3
Cheltuieli asigurare utilitati
4
Proiectare
x
x
5
Organizarea procedurilor de achizitie
x
6
Asistenta tehnica
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
7
Organizare de șantier
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
8
Lucrari de constructii
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
10
Comisioane, taxe cote legale
x
12
Cheltuieli cu diverse si neprevazute
x
x
x
-
5.4. Costurile estimative ale investiției:
-
- costurile estimate pentru realizarea investiției, cu luarea în considerare a costurilor unor investiții similare;
-
- costurile estimative de operare pe durata normată de viață/amortizare a investiției.
Costurile estimate pentru realizarea investitiei
Devizul general estimativ si devizele pe obiect, pentru prezentul obiectiv de investitii, a fost intocmit conform HGR 907/2016, privind cheltuielile necesare realizarii investitiei.
La baza estimarii cheltuielilor prevazute au stat devizele pe obiect, evaluarile cantitatilor de lucrari si a preturilor unitare, precum si estimarile pe baza de costuri pe obiecte de investitie a lucrărilor de construcții - montaj aferente implementării proiectului.
Acest capitol include:
-
- devizul general conform HGR 907/2016;
-
- devizul pe obiect conform HGR 907/2016.
Devizul pe obiect delimiteaza valoarea categoriilor de lucrari din cadrul obiectivului de investitie. Devizul pe obiect este sintetic, iar valorile lui s-au obtinut prin insumarea valorilor categoriilor de lucrari ce compun obiectul. Valoarea categoriilor de lucrari s-a stabilit estimativ, pe baza cantitatilor de lucrari si a pretului acestora in lei, exclusiv TVA. La valoarea totala s-a aplicat TVA 19 %, obtinandu-se astfel Total deviz pe obiect.
Devizul general este structurat pe capitole si subcapitole de cheltuieli. Costurile totale estimate in devizele pe obiect, sunt exprimate in devizul general lei fara TVA, valoarea TVA separat si inclusiv TVA. La TOTAL GENERAL din devizul general este precizata partea din cheltuieli care reprezinta constructii-montaj (C+M).
Devizul general si Documentatia de Avizare a Lucrarilor de Interventie se actualizeaza dupa incheierea contractelor de achizitie de lucrari, pe baza cheltuielilor legal efectuate pana la acea data si a valorilor rezultate in urma aplicarii procedurilor de achizitie de lucrari si servicii, rezultand valoarea de finantare a obiectivului de investitie.
Structura costurilor de realizarea ale proiectului, pe principalele capitole de deviz.
|
Total |
TOTAL | ||
|
LEI |
EURO | ||
|
1 |
Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului |
420.935 |
84.187 |
|
2 |
Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului |
0 |
0 |
|
3 |
Proiectare si asistenta tehnica |
368.940 |
73.788 |
|
4 |
Investita de baza |
9.307.099 |
1.861.419 |
|
5 |
Alte cheltuieli |
664.820 |
132.964 |
|
6 |
Cheltuieli probe tehnologice si teste |
7000 |
1400 |
|
Costul total investiției (A) |
10.748.795 |
2.156.959 | |
|
TVA |
2.024.995 |
404.999 | |
|
TOTAL |
12.773.791 |
2.554.758 | |
-
- costurile estimative de operare
Analiza s-a efectuat pentru varianta de investiție recomandată respectiv varianta 1.
Deși perioada de viață a obiectivului investițional este mai lungă, perioada de analiză luată în considerare este de 15 ani, întrucat s-a considerat ca la finele perioadei este necesara reevaluarea caracteristicile tehnico-funcționale și estetice inițiale.
Venituri si cheltuieli de exploatare in lei:
|
Anul |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
Total venituri |
0 |
20000 |
50000 |
52500 |
55125 |
57881 |
60775 |
|
Reparatii |
0 |
10000 |
10500 |
11025 |
11576 |
12155 | |
|
Cheltuieli intretinere |
20000 |
40000 |
42000 |
44100 |
46305 |
48620 | |
|
Total costuri de exploatare |
0 |
20000 |
50000 |
52500 |
55125 |
57881 |
60775 |
|
Anul |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
|
Total venituri |
63814 |
67005 |
70355 |
73873 |
77566 |
81445 |
85517 |
89793 |
|
Materiale pentru intretinere |
12763 |
13401 |
14071 |
14775 |
15513 |
16289 |
17103 |
17959 |
|
Reparatii |
51051 |
53604 |
56284 |
59098 |
62053 |
65156 |
68414 |
71834 |
|
Total costuri de exploatare |
63814 |
67005 |
70355 |
73873 |
77566 |
81445 |
85517 |
89793 |
-
5.5. Sustenabilitatea realizării investiției:
-
a) impactul social și cultural;
Pentru realizarea obiectivului se urmaresc cateva puncte principale care vor fi dezvoltate la capitolele urmatoare si in partea desenata:
-
- transformarea, renovarea si punerea in functiune a Stadionului Gloria, deschiderea acestuia catre publicul larg
-
- cresterea gradului de confort a utilizatorilor
-
- accesibilizare pentru pesoane cu dizabilitati
-
b) estimări privind forța de muncă ocupată prin realizarea investiției: în faza de realizare, în faza de operare;
Se estimeaza un numar de 4 locuri de munca in faza de proiectare si un numar de 10 locuri de munca in faza de executie.
-
c) impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversității și a siturilor protejate, după caz.
Investitia propusa nu va avea impact negativ asupra factorilor de mediu sau biodiversitatii. In zona nu exista situri protejate.
-
5.6. Analiza financiară și economică aferentă realizării lucrărilor de intervenție:
-
a) prezentarea cadrului de analiză, inclusiv specificarea perioadei de referință și prezentarea variantei de referință;
Importanta obiectivului de investitii deriva din necesitatea punerii la dispozitie a resurselor materiale necesare pentru asigurarea spatiilor adecvate deservirii populatiei.
Perioada de referinta.
Perioada de analiza sau orizontul de analiza, reprezinta numarul de ani pentru care sunt furnizate previziuni in analiza cost-eficacitate. Previziunile proiectelor ar trebui sa includa o perioada apropiata de durata de viata economica a acestora, si destul de indelungata pentru a cuprinde impactul pe termen lung. Durata de viata variaza in functie de natura investitiei.
In tabelul de mai jos este indicata perioada maxima de referinta pe sectoare
Perioada de referinta pe sector
|
Sector |
Perioada de referinta (ani) |
|
Energie |
15-25 |
|
Apa si mediu |
30 |
|
Cai ferate |
30 |
|
Porturi si aeroporturi |
30 |
|
Drumuri |
25-30 |
|
Industrie |
10 |
|
Alte servicii |
15 |
In aceste conditii, orizontul de timp luat in considerare pentru acest proiect este de 15 ani.
-
b) analiza cererii de bunuri și servicii care justifică necesitatea și dimensionarea investiției, inclusiv prognoze pe termen mediu și lung;
- nu este cazul
-
c) analiza financiară; sustenabilitatea financiară;
Deoarece se presupune că toate costurile de exploatare, se vor sustine de catre Solicitant / Beneficiar sustenabilitatea financiara a proiectului va fi asigurata pe toata durata sa de viata. Pe cale de consecinta totalul intrarilor, suportate din buget, va fi egal cu totalul costurilor de exploatare astfel incat fluxul de numerar pe perioada de exploatare va fi zero.
|
Anii |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 | |
|
1 |
Finantare din buget |
12773791 |
0 | |||||
|
Costuri de exploatare suportate din buget |
20000 |
50000 |
52500 |
55125 |
57881 |
60775 | ||
|
2 |
Total intrări |
12773791 |
20000 |
50000 |
52500 |
55125 |
57881 |
60775 |
|
3 |
Total investitii |
10748795 |
20000 |
50000 |
52500 |
55125 |
57881 |
60775 |
|
4 |
TVA |
2024995 |
0 | |||||
|
5 |
Total iesiri |
12773791 |
20000 |
50000 |
52500 |
55125 |
57881 |
60775 |
|
9 |
Total flux de numerar |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
10 |
Flux de numerar total cumulat |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
anii |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 | |
|
1 |
Finantare din buget | ||||||||
|
Costuri de exploatare suportate din buget |
63814 |
67005 |
70355 |
73873 |
77566 |
81445 |
85517 |
89793 | |
|
2 |
Total intrari |
63814 |
67005 |
70355 |
73873 |
77566 |
81445 |
85517 |
89793 |
|
3 |
Total investitii |
63814 |
67005 |
70355 |
73873 |
77566 |
81445 |
85517 |
89793 |
|
4 |
TVA | ||||||||
|
5 |
Total iesiri |
63814 |
67005 |
70355 |
73873 |
77566 |
81445 |
85517 |
89793 |
|
9 |
Total flux de numerar |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
10 |
Flux de numerar total cumulat |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
-
d) analiza economică; analiza cost-eficacitate;
Principali indicatori utilizati pentru analiza cost-eficacitate a proiectului investitional au fost:
-
- Sustenabilitatea financiara;
-
- Calcului Ratei Interne de rentabilitate financiare a investitiei RIR;
-
- Calculul valorii actualizate nete VAN;
-
- Indicatorii economici, estimarea beneficiilor și a costurilor economice.
Rata interna de rentabilitate financiara.
Rata interna de rentabilitate financiara este acea rata de actualizare la care valoarea fluxului net de numerar actualizat este zero, respectiv incasarile actualizate sunt egalate de platile actualizate.
Aceasta rata exprima capacitatea medie de valorificare a resurselor utilizate pe durata luata in considerare ca fiind perioada de viata a investitiei.
RIRF = e
daca:
VANF =--I^
(1 + e )°
FNt £(1 + e))
+ Vre,
(1 + e )20
= 0,
Pentru calculul operativ al RIRF se apeleaza la metoda interpolarii, formula de calcul
fiind urmatoarea:
RIRF=emin +(emax
emin )x
FN
emin
FNe + |FNe I emin emax
emin - rata mica de actualizare care face fluxul de numerar actualizat pozitiv, dar apropiat de zero;
emax - rata mare de actualizare care face fluxul de numerar actualizat negativ dar
aproape de zero;
FNemin ; FNemax - fluxul de numerar actualizat cu rata mica, respectiv rata mare de actualizare.
Veniturile si cheltuielile pentru analiza financiara, includ:
-
a) baza este investitia initiala, data de valoarea totala a bugetului investitional;
-
b) valoarea reziduala este valoarea finala (actualizata) a investitiei la sfarsitul perioadei de prognoza
-
c) fluxul de numerar:
-
- anual, reprezinta diferenta intre intrarile (incasari) si iesirile anuale de numerar;
-
- initial, este reprezentat de investitia initiala facuta, considerata ca o iesire de numerar ce are loc la nivelul anului 1;
-
- final, este reprezentat de valoarea finala (sau reziduala - dupa perioada de previzionare) a investitiei, valoarea actualizata a acestuia marind suma fluxurilor de numerar actualizate;
-
d) rata de actualizare realizeaza aducerea fluxurilor de numerar (initial, final si anuale) viitoare la valorile momentului de baza al investitiei, anul 0;
-
e) fluxul de numerar actualizat reprezinta corectarea fluxului de numerar prin coeficientul de actualizare, respectiv aducerea valorilor la momentul de baza al investitiei.
VANF (FNPV) este calculată prin metoda fluxurilor de numerar actualizate, cu aplicarea unui factor de actualizare determinat pe baza ratei de actualizare și a numărului de ani din perioada de referință, după formula generală de actualizare a fluxurilor de numerar in directa aplicare a principiului valorii in timp a banilor;
VAN = £ [(Bt - Ct) / (1 + r)At], unde Bt = beneficiile financiare din anul t, Ct = costurile
financiare din anul t, r = rata de actualizare financiară, t = numarul de ani (in intervalul
50
perioadei de referință stabilite pentru proiecte din domeniul analizat).
Determinarea ratei interne de rentabilitate financiara a investitiei este realizata pe baza datelor din tabelul de mai jos:
Valoarea actualizata netă financiară (VANF)
Valoarea actualizata netă financiară (VANF) se determină ca diferentă între fluxurile de numerar viitoare actualizate și capitalul investit.
Indicatorul, prin conținutul sau, caracterizează avantajul economic al unui proiect de investiții dat, prin compararea fluxului de numerar total actualizat degajat de acesta pe durata de viața economică cu efortul investițional total, generat de acest proiect, actualizat.
Relația de calcul a VANF este:
I
VANF = -
(1 + e)0
f FNt + Vrez.
E(1 + e) t (1 + e )20
unde: VANF - valoarea actualizata netă financiară;
I - efortul investițional;
-
FN - fluxul net de numerar degajat de investiție pe parcursul perioadei de exploatare previzionata de 15 ani, care include toate incasarile și toate platile operaționale;
-
e - rata de actualizare; în cazul investiției analizate, rata de actualizare selectata pentru calculul VANF este de 5 %.
-
t - numărul de ani ai perioadei de exploatare previzionate, luati în considerare pentru calculul VANF la valori de la 1 la 15 ani;
Vrez - valoarea reziduala, reprezentand valoarea investiției la sfarsitul perioadei de estimare (anul 15); a fost considerata ca fiind egala cu valoarea neamortizata a investitiei la sfârsitul anului 15.
Raportul beneficii /costuri
Raportul cost-beneficiu se determina ca raport intre costurile economice și veniturile economice generate de implementarea proiectului investițional propus, după relatia:
20
Raportul B / C =
E Vk k=1 20
ECk k=1
Unde:
Ck - costul economic aferent anului k
Vk - venitul economic aferent anului k
Scopul proiectului investițional este de a genera beneficii nemonetare la nivelul comunitatii, fapt pentru care aceste beneficii nu pot fi incluse în calculul indicatorilor economico - financiari
Determinarea ratei interne de rentabilitate financiara a investitiei , a valorii financiare nete si a raportului cost beneficiu este realizata pe baza datelor din tabelul de mai jos
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 | ||
|
1 |
Valoarea reziduala a investiției |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
2 |
Alocari din buget |
20.000 |
50.000 |
52.500 |
55.125 |
57.881 |
60.775 |
63.814 | |
|
3 |
Total venituri |
0 |
20.000 |
50.000 |
52.500 |
55.125 |
57.881 |
60.775 |
63.814 |
|
4 |
Total costuri de operare |
0 |
20.000 |
50.000 |
52.500 |
55.125 |
57.881 |
60.775 |
63.814 |
|
5 |
Total costuri de investitii |
11.476.667 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
6 |
Total cheltuieli |
11.476.667 |
20.000 |
50.000 |
52.500 |
55.125 |
57.881 |
60.775 |
63.814 |
|
7 |
Fluxul net de numerar) |
- 11.476.667 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 | ||
|
1 |
Valoarea reziduala a investitiei |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
5.109.516 |
|
2 |
Alocari din bugetul local |
67.005 |
70.355 |
73.873 |
77.566 |
81.445 |
85.517 |
89.793 |
|
3 |
Total venituri |
67.005 |
70.355 |
73.873 |
77.566 |
81.445 |
85.517 |
5.199.309 |
|
4 |
Total costuri de operare |
67.005 |
70.355 |
73.873 |
77.566 |
81.445 |
85.517 |
89.793 |
|
5 |
Total costuri de investitii |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
6 |
Total cheltuieli |
67.005 |
70.355 |
73.873 |
77.566 |
81.445 |
85.517 |
89.793 |
|
7 |
Fluxul net de numerar) |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
5.289.102 |
|
Rata de actualizare |
5% |
|
Financial internai rate of return (FRR/C) |
-6,34% |
|
Valoarea financiara neta actualizata a investitiei (FNPV/C) |
-8.721.969,73 |
|
Total costuri actualizate |
11.509.794,08 |
|
Total intrari actualizate |
2.787.824,35 |
|
Raport beneficii/costuri |
0,24 |
Valoarea FRR/C (Financial internai rate of return) rezultata din calcule este de - 6.34 %, reflectand o situatie necorespunzatoare din prisma fezabilitatii financiare.
Nivelul de rentabilitate este inferior ratei de actualizare ca rata minima de rentabilitate ceruta, Obtinerea unei rate interne de rentabilitate financiare inferioare ratei de actualizare conduce la obtinerea unei valori actualizate nete negative , respectiv valoarea financiara neta actualizata a investitiei (FNPV/C) este de negativa, respectiv -8.721.969,73
Obiectivul obtinerii unei rentabilitati financiare cat mai mari, peste rata de actualizare nu constituie o prioritate pentru un proiect de investitii de natura cheltuielilor publice, fara un scop al profitului, VANF(C) (FNPV(C)) măsoară performanța financiară a investiției independent de sursa sau metoda de finanțare a proiectului;
Intrucat proiectul nu este generator de venituri financiare Municipiul Arad acopera din buget nivelul cheltuielilor de exploatare, valoarea raportului B /C este pozitiv fiind de 0.24, valoare ce evidentiaza faptul ca activitatea operationala este sustenabila din punct de vedere financiar.
Asa cum s-a aratat scopul proiectului investițional este de a genera beneficii nemonetare la nivelul comunitatii, fapt pentru care aceste beneficii nu pot fi incluse în calculul indicatorilor economico - financiari
-
e) analiza de riscuri, măsuri de prevenire/diminuare a riscurilor.
Asemenea oricarui proiect si proiectul investitional analizat este supus amenintarii unor riscuri de natura tehnica, financiara, institutionala si legala. Descrierea acestor riscuri, consecintele si modalitatile de eliminare a acestora, precum si alocarea responsabilitatilor in gestionarea acestora sunt prezentate in tabelul urmator:
Matricea riscurilor ce afecteaza proiectul investitional
|
Categoria de risc |
Descriere |
Consecințe |
Eliminare |
Cine este responsabil de gestiunea riscului |
|
Riscuri tehnice | ||||
|
Construcție |
Riscul de apariție a unui eveniment pe durata realizării investiției, eveniment care conduce la imposibilitatea finalizarii acesteia in timp si la costul estimat |
Intarzierea in implementare si majorarea costurilor de executie a lucrarilor de reabilitare |
Investitorul, in general, va intra intr-un contract cu durata si valoare fixe, Constructorul trebuie sa aiba resursele si capacitatea tehnica de a se incadra in conditiile de executie |
Investitorul |
|
Recepție investiție |
Riscul este atat fizic cat si operational si se refera la intarzierea efectuarii receptiei investitiei |
Consecinte pentru ambele parti. Pentru executantii lucrarii venituri intarziate si profituri pierdute, Pentru beneficiari, intarzierea inceperii utilizarii scolii ,cu toate consecintele ce decurg din aceasta |
Investitorul nu va efectua plata intregii contravalori a lucrarii pana la receptia investitiei |
Investitorul |
|
Resurse la intrare |
Riscul ca resursele necesare reabilitarii stdionului Gloria sa coste mai mult decat s-a anticipat, sa nu aiba o calitate corespunzatoare sau sa fie indisponibile in |
Cresteri de cost si in unele cazuri efecte negative asupra calitatii lucrarilor |
Executantul poate gestiona riscul prin contracte de aprovizionare pe termen lung cu clauze specifice privind asigurarea calitatii materialelor, In parte aceasta poate fi rezolvata |
Executantul |
|
Categoria de risc |
Descriere |
Consecințe |
Eliminare |
Cine este responsabil de gestiunea riscului |
|
cantitatile necesare |
si din faza de proiectare | |||
|
întreținere si reparare |
Calitatea proiectării si/sau a lucrarilor sa fie necorespunzatoare avand ca rezultat cresterea peste anticipari a costurilor de intretinere si reparatii |
Efecte negative asupra utilizarii si esteticii imobilului |
Investitorul poate gestiona riscul prin clauze contractuale de garantie a lucrarilor efectuate de executant |
Investitorul |
|
Capacitate tehnica |
Executantul nu are capacitatea tehnica necesara pentru executarea lucrarilor de realizare a investitiei |
Imposibilitatea investitorului de a efectua reabilitarea |
Investitorul examineaza in detaliu capacitatea tehnica si financiara a executantului |
Executantul |
|
Soluții tehnice vechi sau inadecvate |
Solutiile tehnice propuse nu sunt corespunzatoare din punct de vedere tehnologic sau este imposibila aplicarea lor din motive obiective |
Toate beneficiile estimate sunt mult diminuate |
Investitorul poate gestiona riscul prin clauze contractuale referitoare la calitatea lucrarii |
Investitorul |
|
Riscuri financiare | ||||
|
Finantare indisponibila |
Riscul ca finantatorul sa nu poata asigura resursele financiare atunci cand trebuie si in cuantumuri suficiente |
Lipsa finantarii pentru continuarea sau finalizarea investitiei |
Investitorul va analiza cu mare atentie angajamentele financiare ale sale si concordanta cu programarea investitiei |
Investitorul |
|
Evaluare incorecta a valorii investitiei si a costurilor de operare |
Valoarea investitiei si costurile de operare sunt subevaluate |
Investitorul nu poate asigura finantarea investitiei si a lucrarilor de |
Investitorul poate sa isi utilizeze propriile resurse financiare (daca aceste sunt disponibile) |
Investitorul |
|
Categoria de risc |
Descriere |
Consecințe |
Eliminare |
Cine este responsabil de gestiunea riscului |
|
intretinere periodica |
pentru a acoperi costurile suplimentare, De asemenea, investitorul poate cauta si alte surse de finantare, | |||
|
Inflația |
Valoarea reala a platilor, in timp, este diminuata de inflație |
Diminuarea in termeni reali a veniturilor realizate de executant |
Executantul va cauta un mecanism corespunzator pentru compensarea inflatiei, Investitorul va accepta clauze de indexare in contract, |
Investitorul Executantul |
|
Riscuri instituționale | ||||
|
Modificarea cuantumului impozitelor si taxelor |
Riscul ca pe parcursul proiectului regimul de impozitare general sa se schimbe in defavoarea investitorului |
Impact negativ asupra veniturilor financiare ale investitorului |
Veniturile investitorului trebuie sa permita acoperirea diferentelor nefavorabile, pana la un cuantum stabilit intre parti prin contract, |
Investitorul |
|
Riscuri legale | ||||
|
Schimbari legislative/de politica |
Riscul schimbarilor legislative si al politicii autoritatilor guvernamentale care nu pot fi anticipate la semnarea contractului si care sunt adresate direct, specific si exclusiv |
O crestere semnificativa in costurile operationale ale investitorului si/sau necesitatea de a efectua cheltuieli de capital pentru a putea raspunde acestor schimbari |
Lobby politic pe langa autoritatile publice de la nivelurile superioare cu scopul ca actele normative cu impact asupra proiectului sa ramana neschimbate. |
Investitorul |
|
Categoria de risc |
Descriere |
Consecințe |
Eliminare |
Cine este responsabil de gestiunea riscului |
|
proiectului ceea ce conduce la costuri de capital sau operaționale suplimentare din partea investitorului |
-
6. Varianta/Opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă), recomandat(ă)
-
6.1. Comparația variantelor/opțiunilor propus(e), din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilității și riscurilor
-
Cele doua Variante propuse prin D.A.L.I. reflecta doua moduri diferite de interventie.
Varianta 1 propune o interventie ce presupune realizarea de reparatii capitale pentru elementele ce necesita obligatoriu a fi aduse la standard actual.
Varianta 2 este una invaziva, radicala si propune desfacerea si inlocuirea totala atat a elementelor ce necesita a fi aduse la standard actual cat si a infrastrucurii.
-
6.2. Selectarea și justificarea variantei/opțiunii optim(e), recomandat(e)
Avand in vedere analiza amanuntita a existentului, starea buna in proportie de 90% a stratului suport si indicativele economice, se recomanda VARIANTA I
-
6.3. Principalii indicatori tehnico-economici aferenți investiției:
-
a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investiții, exprimată în lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general;
TOTAL GENERAL fara TVA: 10.748.795,79 Lei
TOTAL GENERAL cu TVA: 12.773.791,77 Lei
C+M fara TVA: 8.129.287,38 Lei
C+M cu TVA: 9.673.851,98 Lei
-
b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare;+
Pista atletism + sectoare aruncari si sărituri - 8.433,21 mp
Construcții tip container, tribuna modulara si toalete - 693,17 mp
Spatii verzi - 11.914,19 mp
Zone pietonale pavate - 1.178,15 mp
Zone asfaltate - 1.423,19 mp
Dotari sportive aferente suprafetelor de joc.
-
c) indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții;
Teren de sport - atletism.
Numar de utilizatori - 174.000 / an
Valoare investitie: 12.773.791,77 lei
-
d) durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni.
-
- proiectare - 2 luni
-
- proceduri achizitie - 1 luna
-
- executie - 12 luni
Nr.crt.
Capitole de lucrari
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
1
Obtinerea terenului
2
Studii teren
3
Cheltuieli asigurare utilitati
4
Proiectare
x
x
5
Organizarea procedurilor de achizitie
x
6
Asistenta tehnica
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
7
Organizare de șantier
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
8
Lucrări de construcții
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
10
Comisioane, taxe cote legale
x
12
Cheltuieli cu diverse si neprevazute
x
x
x
-
6.4. Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcției, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice
Reparatile capitale la pista de atletism Gloria din Arad se vor realiza cu materiale sustenabile si respectand normativul de siguranta in exploatare. La faza de achizitie se vor solicita fise tehnice pentru a asigura conformarea cu reglementarile specifice.
-
6.5. Nominalizarea surselor de finanțare a investiției publice, ca urmare a analizei financiare și economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite
Beneficiarul este Municipiul ARAD
-
7. Urbanism, acorduri și avize conforme
-
7.1. Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire
-
Certificatul de urbanism nr. 926 din 26.05.2022
-
7.2. Studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Conform proces verbal de receptie OCPI Arad
-
7.3. Extras de carte funciară, cu excepția cazurilor speciale, expres prevăzute de lege
C.F. nr. 342504 Arad, Nr. cad: 342504
-
7.4. Avize privind asigurarea utilităților, în cazul suplimentării capacității existente
Nu este cazul.
-
7.5. Actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, măsuri de diminuare a impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu, de principiu, în documentația tehnico-economică
Acord Mediu.
-
7.6. Avize, acorduri și studii specifice, după caz, care pot condiționa soluțiile tehnice, precum:
-
a) studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficiență ridicată pentru creșterea performanței energetice;
Nu este cazul in cadrul acestei investitii.
-
b) studiu de trafic și studiu de circulație, după caz;
Nu este cazul in cadrul acestei investitii.
-
c) raport de diagnostic arheologic, în cazul intervențiilor în situri arheologice;
Nu este cazul in cadrul acestei investitii.
-
d) studiu istoric, în cazul monumentelor istorice;
-
e) studii de specialitate necesare în funcție de specificul investiției.
In vederea realizarii investitiei a fost elaborata expertiza tehnica nr. 04/2023 de catre s.c.
ARHITIM s.r.l. - exp. Prof. Dr. Ing. Xxxxxx Xxxxxxx.
Studiu geotehnic nr. 100/2023 - s.c. Lucrul Bine Facut s.r.l.
Evaluare risc securitate fizica Nr.doc: A00012/01.03.2023 - s.c. Alex Business Tech s.r.l.
Intocmit,
Arh.Xxxxx Xxxxxxxx
RAPORT ANALIZA RISCURILOR
LA SECURITATEA FIZICA
Confidențial
OBIECTIVUL:
STADIONUL GLORIA LOC. ARAD, STR. DACILOR, NR. 9, JUD. ARAD
Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD
Societate prestatoare: SC ALEX BUSINESS TECH SRL
Nr. Inreg. Doc.: A00012 / 01.03.2023
Evaluator risc securitate fizica:
Xxxxx Xxxxxxxxx
Reprezentant legal:
Xxxxx Xxxxxxxxx
Asumat beneficiar Nr. _____
Reprezentant: Xxxxxxxx Xxxxx
ARAD 2023
S.C. ALEX BUSINESS TECH S.R.L.
Nr. înregistrare J02/1434/2008 , CUI 24299016 Curtici, Str.M. Andrei Saguna, nr.8A , tel: 0723180004 e-mail: alex^b-tech.coni
CUPRINS
| ____Pagina
-
1. Raportul de evaluare și tratare a Riscurilor la securitatea fizică
; Capitolul 1 Premisele evoluării
-
1.1. Cadrul legislativ
-
1.2. Termeni și definiții
-
1.3. Perioada Evaluării
' Capitolul 2 Informații Generale
-
2.1. Nominalizarea unitatii _
-
2.2. Obiectul de activitate
-
2.3. Scopul evaluării
Capitolul 3 Descrierea situației actuale a obiectivului
-
3.1. Amplasarea geografica ।
-
3.2. Vecinătăți 1
-
3.3. Perimetrul obiectivului J
-
3.4. Cai de acces
-
3.5. Caracteristicile obiectivului
-
3.5.1. Elemente constructive
-
3.5.2. Alimentare cu energie electrica si iluminat
-
3.5.3. Alimentare cu energie termica
-
3.5.4. Alimentare cu apa si canalizare ___ ,
-
3.5.5. Comunicatii
-
3.5.6. factori externi cu impact asupra activității_____________ j
______3.6. Zonefuncționale _____ ___
___ 3.7. Zona spatiilor interioare destinate păstrării valorilor critice
Capitolul 4 Cadrul organizatumal
fii-ffilțpni^rapia unitatii si activitățile acesteia
-
4.2. Politici si responsabilități privind securitatea fizica a unitatii_____;
_______4.3. Analiza situației actuale a securității
i 4.4. Valor ile protejate
, Capitolul 5 Riscuri
-
5.1. Sursele de risc la securitatea fizica_____
-
5.2. Zonele de. impact
-
5.3. Evenimentele produse
; 5.4. Potențialele consecinU^asuprapersoanelor si activitatii
Capitolul 6 Analiza riscurilor identificate
-
6.1. Prezentarea metodeidpamiliza
-
6.2. Vulnerabilitățile identificate
Capitolul 7 Estimarea riscurilor la securitatea fizica__
-
: Capitolul 8 Stabilirea cerințelor, măsurilor și mecanismelor de securitate, pentru
sistemul ce urmează a fi implementat_____________ _____________ _________________, ___
-
! ____8.1. Măsuri de Securitate de tip fizico-arhitectural__
__8.2. Măsuri de Securitate de tip operațional
-
'_____8.3. Măsuri de Securitate de 1ip tehnic__
-
8.4. Masuri de Securitate de tipprtK'edural_______
Capitolul 9 Estimarea costurilor de securitate în funcție de măsurile de Securitate
propuse și nivelul de risc asumat
Capitolul 10 Concluziile raportului
, Capitolul 11 Bibliografie^___ _
-
2. Grila de evaluare specific obiectului de activitate al unității
beneficiare
-
3. Documente suport
-
1. RAPORTUL DE EVALUARE ȘI TRATARE A RISCURILOR LA SECURITATEA FIZICĂ
Capitolul l Premisele evoluării
-
1. 1. Cadrul legislativ
-
1.2. Sediul materiei: Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor șiprotecția persoanelor cu modificările și completările, ulterioare
-
1.3. Documentul este intocmit in baza prevederilor art. 2 alin (3) din Hotărârea nr. 301 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 17 mai 2012.
-
1.4. Conținutul documentului este conform Instrucțiunii nr. 9 din l martie 2013 privind efectuarea analizelor de risc la securitatea fizică a unităților ce fac obiectul Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare
-
1.5. Alte documente standardizate:
-
1.5.1. SR ISO 31000:2010 Managementul riscului Principii și linii directoare;
-
1.5.2. SR EN 31010:2010 Managementul riscului - Tehnici dc evaluare a riscului;
-
1.5.3. Seria de standarde Sisteme dc management al calității (SR EN ISO 9001:2008 & ISO 9001:2015);
-
1.5.4. Seria dc standarde SR EN 50131 - Sisteme de alarmă. Sisteme de alarmă împotriva efracției și jafului armat;
-
1.5.5. Seria de standarde SR EN 50132 - Sisteme de alarmă. Sisteme de supraveghere TVCI care se utilizează în aplicațiile de securitate;
-
1.5.6. Seria de standarde SR EN 50133 - Sisteme de alarmă. Sisteme de control al accesului pentru utilizare în aplicații de securitate;
-
1.5.7. Seria de standarde SR EN 50518 - Centru de monitorizare și recepție a alarmelor;
-
1.5.8. Standarde europene sau naționale de certificare a mijloacelor de protecție mecanofizică
-
-
(unități de depozitare dc securitate, vitraje, tâmplărie).
-
1.2. Termeni și definiții
Amenințare - factor intern sau extern ce arc capacitatea de a exploata vulnerabilitatea unui obiectiv prin acte sau fapte ce creează și generează stări dc pericol asupra vieții sau integrității persoanelor ori valorilor deținute
Analiza de risc la securitatea fizică - activitate desfășurată dc persoane cu competențe profesionale, prin care se identifică amenințările și vulnerabilitățile care pot pune în pericol viața, integritatea corporală ori libertatea persoanei sau pot afecta integritatea bunurilor și valorilor, în scopul determinării impactului și evaluării riscurilor de securitate și prin care se stabilesc măsurile necesare pentru limitarea sau eliminarea acestora
Atractivitate - element conjunctura! sau situațional de natură a favoriza tentația de a comite acte antisociale
Beneficiar - persoana juridică, persoana fizică autorizată sau persoana fizică care pentru asigurarea unor necesități de securitate a contractat servicii specializate de securitate privată prestate în condițiile legii Dosar de securitate - cuprinde toate documentele referitoare la asigurarea securității unui obiectiv: fișa obiectivului, evaluarea dc risc la securitate, planul de pază, planul dc intervenție, proiectul sistemului electronic de securitate, procedurile de securitate și agrementele tehnice, după caz.
Entități cu cerințe speciale de securitate - persoane fizice sau juridice care prin activitatea desfășurată și atractivitate sunt generatoare de riscuri de securitate semnificative
Evenimentul de securitate - situația generată de o acțiune intenționată care afectează negativ integritatea fizică a persoanelor, bunurile, valorile sau funcționarea proceselor și necesită o acțiune oportună pentru restabilirea stării de nonnalitate
Măsura de securitate - componentă de bază a unei soluții de securitate, corespunzătoare uneia sau mai multor vulnerabilități identificate conform analizei de risc sau a aplicării cerințelor minimale pentru un obiectiv de securitate
Obiectiv - denumire generică dată unei persoane juridice, a patrimoniului acesteia sau unui imobil ori mobil individualizat, protejat prin măsuri de securitate privată
Plan de pază - documentul de organizare a dispozitivului de pază
Procedura de securitate - tehnicile și modalitățile de executare a atribuțiilor profesionale de către personal, în cazul producerii sau pentru rezolvarea unor evenimente de securitate
Produs special - bunuri cu regim reglementat prin legi speciale, cum ar fi armele și munițiile, materialele radioactive etc.
Raport de evaluare și tratare a riscurilor de securitate - documentația elaborată de personalul abilitat, urmare a efectuării evaluării riscurilor de securitate
Risc - o pagubă (pierdere) potențială pentru organizație, în situația când o amenințare exploatează o vulnerabili ta te
Risc de securitate - posibilitatea înregistrării unor pierderi urmare a producerii unui incident de securitate Securitate - starea de nonnalitate dintr-un areal, în care viața, integritatea corporală sau libertatea persoanelor ori bunurilor deținute legal, nu sunt puse în pericol de producerea unui eveniment de securitate Securitate fizică - starea de nonnalitate generată de implementarea unor măsuri de securitate tangibile Sistem de securitate - ansamblu integrat de componente tehnice interdependente, care formează un tot organizat, implementat pentru a răspunde unor necesități de securitate
Societatea licențiată de securitate privată - persoana juridică, înființată potri vit legislației comerciale, al cărei obiect principal de activitate constă în furnizarea unuia sau mai multor servicii de securitate privată, autorizată prin licențiere pentru desfășurarea acestora
Soluție de securitate - modalitate de asigurare a securității, urmare a efectuării tuturor operațiunilor de evaluare și tratare a riscurilor, implementare și operaționali zare măsuri de securitate, cu rezultate concrete, măsurabile
Vulnerabilitate - caracteristică a arhitecturii, implementării sau operării activității unei entități prin care aceasta este expusă distrugerii, agresiunii ori disfuncționalității în fața unei amenințări.
13 Perioada evaluării: 27,02.2023 28.02.2023
Capitolul 2 Informații Generale
Obiectul de activitate:
UNITATE SPORTIVA
2.1. Nominalizarea unității
|
l Jnitatc beneficiară: |
MUNICIPIUL ARAD |
|
Sediu social/administraliv: |
LOC. ARAD , STR. DACILOR , NR. 9 , JUD. ARAD |
|
Cod de înregistrare fiscală: |
3519925 |
|
Obiectivul analizat |
STADIONUL GLORIA |
|
Persoană desemnată |
de către Beneficiar pentru furnizarea informațiilor pe baza cărora s-a realizat prezenta analiză: d-nul. P RED ESC U ALINA |
|
Anexe |
' Anexa l - Certificat înregistrare Fiscala Anexa 2 Certificat Constatator |
2.2. Obiectul de activitate
-
2.3. Scopul evaluării
Scopul evaluării îl reprezintă identificarea unui risc plauzibil la securitatea fizică la care este supusă unitatea, analiza riscului, estimarea riscului și tratarea acestuia, în conformitate cu reglementările cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 301 din 11 aprilie 2012 si HG 1002 din 23 decembrie 2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor,valorilor și protecția persoanelor și în Instrucțiunile ministrului afacerilor interne nr. 9 din 1 februarie 2013 privind efectuarea analizelor de risc la securitatea fizică a unităților ce fac obiectul I ,egii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Se vor identifica evenimentele generatoare de riscuri la securitatea fizică și aplicarea de măsuri organizatorice (procedurale), tehnice și de natură umană cu scopul gestionării corecte a efectelor acestor evenimente pentru MUNICIPIUL ARAD, jud ARAD.
Baza raportului de evaluare și tratare a riscurilor la securitatea fizică, constă în identificarea riscurilor potențiale specifice, precum și a procedurilor de răspuns în caz de urgență, în vederea asigurării nivelului dorit de securitate din obiectiv. Astfel, se vor lua în considerare următoarele direcții: - asigurarea zonelor cu potențial periculos de producere a unor evenimente nedorite;
-
- instruirea și pregătirea personalului în vederea conștientizării riscurilor la securitatea fizică;
-
- intervenția internă și externă în caz. de urgență, cu scopul prevenirii, limitării și înlăturării incidentelor și evenimentelor.
în conformitate cu prevederile art.25 din Instrucțiunile nr. 9 din 1 martie 2013 privind efectuarea analizelor de risc la securitatea fizică a unităților ce fac obiectul Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare: „Pentru obiectivele preexistente, evaluarea și cuantificarea factorilor din grilă se face prin aprecierea locală a stării de fapt și prin consultarea contractelor de servicii de pază, transport valori, monitorizare, instalare și mentenanță sisteme de alarmare, a documentelor de procurare, certificare, punere în funcție și prin verificări funcționale ale echipamentelor electronice și dotărilor de protecție mecanofizice."
Capitolul 3 Descrierea situației actuale a obiectivului
-
3.I. Amplasarea geografica
Vecinătăți
Nord
Est
Vest
SALA DE GIMNASTICA Xxxxxx Xxxxxx
CLUBUL DI: TENIS PRO + ZONA REZIDENȚIALA
FALEZA MUREȘ
STR. DACILOR + ZONA REZIDENȚIALA
In zona obiectivului nu exista un istoric privind conflicte interetnicc.
-
3.2. Perimetrul obiectivului
Perimetrul obiectivului este delimitat cu gard din beton si gard din plasa de sarma .
In zona de nord obiectivul nu este delimitai cu gard
Cai de acces
Obiectivul nu are amenajata parcare proprie pentru angajati si clienti.
In perimetrul obiectivului accesul se face pe poarta dubla pe stuctura de metal si tabla cu inchidere necertificata . Accesul se poate face si in dreptul sălii de gimnastica pe o poarta dubla cu bari din metal sudate , întrucât intre cele doua unitati nu exista gard despărțitor .
Disimulare/fuga
|
Rapida |
Daca pe o raza de 10 m fata de intrare se afla cai de acces care fac posibila parasirea zonei in cel puțin 3 directii diferite de deplasare |
|
Medie |
Daca pe o raza de 25 ni de ia intrare sunt identificate cai de acces care fac posibila parasirea zonei in cel puțin 3 directii diferite de deplasare |
|
Greoaie |
In celelalte cazuri |
-
3.3. Caracteristicile obiectivului
In perimetrul obiectivului vor ti amplasate spatii de depozitare , grupuri sanitare si vestiare modulare fabricate din structuri tip container metalic .
Acestea vor fi amplasate in zona de vest in locul tribunii vechi de beton si a anexei.
Obiectivul dispune de următoarele spatii funcționale:
Spațiul de joc
Groapa de nisip
Groapa obstacole
Tribuna metal
Containere metal
-
3.3.1. Alimentare cu energie electrica si iluminat
Obiectivul este alimentat cu energic electrică din rețeaua publica.
Obiectivul nu este dotat cu generator propriu pentru situațiile de Întrerupere a alimentarii cu energie electrica de la rețeaua publica.
Sistemul de Securitate si calculatoarele din unitate vor fi conectate la o sursa UPS .
-
3.3.2. Alimentare cu energie termica
Centrala proprie pe gaz .
-
3.3.3. Alimentare cu apa
Obiectivul este racordat la rețeaua publica de apa potabila .
-
3.3.4. Comunicații
Comunicațiile de tip telefonie fixa exista nu exista .
-
3.3.5. Factori externi cu impact asupra activitatii
Conform datelor publicate de 1GPR, pentru anul de referință 2022, coeficientul de criminalitate specifică județului este de 61,05 % reprezentând un nivel scăzut. La nivelul localității Arad acest
coeficient este RIDICAT 6329,14, conform Anexa.
în vecinătatea unității se desfășoară un trafic auto INTENS pe parcursul întregii zile .
Cu ocazia analizei privind impactul și a altor factori externi asupra mediului de securitate al unității, s-a constatat că relațiile cu părțile externe interesate sunt bune, atât cu vecinii, cât și cu furnizorii permanenți sau ocazionali și clicnții.
Nu au fost înregistrate cazuri de furt in cadrul obiectivului.
în istoricul obiectivului au fost înregistrate evenimente pe linia Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Nu au fost precedente de răpire, sechestrare de persoane sau luări de ostatici.
în vecinătatea unității nu există obiective care să poată constitui factori majori de risc pentru integritatea obiectivului.
-
3.4. Zone funcționale
Zonele funcționale pentru care este necesară adoptarea unor măsuri de Securitate conform Hotărârii 301/2012, Anexa nr. 1, Cap 1, Art. 1 al. 2 si Art 2 sunt:
|
Zone funcționale |
Descriere |
|
Zona de acces în unitate și zona perimetrală |
Accesul in obiectiv sc face prin poarta principala aflata la vest spre str. Dacilor. |
|
Zona de tranzacționare |
In unitate nu se tranzactioncaza valori monetare . |
|
Zona de depozitare |
In unitate nu se depozitează marfa . |
|
Zona de expunere |
Unitatea nu expune spre vânzare produse . |
|
Zona de transfer |
In unitare nu se lucrează cu valori monetare . |
|
Zona de procesare |
In unitate nu se procesează valori monetare . |
|
Zona echipamentelor dc securi tute |
Sunt dispuse in camera securizata mecanic . |
|
Zona dc tranzacții cu automate bancare |
Nu este cazul |
-
3.5. Zona spatiilor interioare destinate păstrării valorilor critice
Valorile critice identificate pentru unitatea beneficiară sunt documentele si alte bunuri păstrate in birou, calculatoare si medii de stocare a datelor, echipamente de tipărire precum si echipamentele tehnice de securitate.
Unitatea nu expune bunuri spre prezentare si comercializare.
Punctele și locurile cele mai importante din unitate sunt:
-
('amera echipamentelor de Securitate
Spațiul de depozitare
Tribunele si spațiul de joaca
Capitolul 4 Cadrul organizational
Conform SR ISO 31000 Managementul riscului- principii si linii directoare:
Introducerea managementului riscului si asigurarea eficacității sale continue necesita un angajament puternic si susținui, asumat de conducerea organizației precum si o planificare strategica si riguroasa pentru indeplinirea angajamentului la toate nivelurile. Conducerea se recomanda:
sa definească si sa aprobe politica referitoare la managementul riscului;
sa se asigure ca politica referitoare la managementul riscului si cultura organizationala sunt armonizate;
sa determine indicatorii de performanta a managementului riscului care sunt aliniati indicatorilor de performanta ai organizației;
sa se asigure de conformitatea cu cerințele legale si regulamentare;
sa atribuie răspunderi si responsabilități la nivelurile corespunzătoare ale organizației;
sa se asigure ca sunt alocate resursele necesare pentru managementul riscului;
sa comunice avantajele managementului riscului tuturor pârtilor interesate;
sa se asigure că, pentru gestionarea riscului, cadrul organizational continuă să fie corespunzător
-
4.1. Organigrama unității si activitățile acesteia
in cadrul Obiectivului își desfasoara activitatea un număr de aproximativ 3 angajați cu un program de munca cu orc inegale .
Se va acorda o atenție sporită minimizării riscurilor la securitatea fizică prin cunoașterea vulnerabilităților, aplicarea unor măsuri de diminuare a efectelor acestora și limitare a posibilelor amenințări.
Unitatea are implementate următoarele proceduri :
regulament de ordine interioara
plan de evacuare
proceduri de folosire a sistemului de alarmare
-
- contracte de confidențialitate
-
4.2. Politici si responsabilități privind securitatea fizica a unitarii
Potrivit art. 2 alin. (1) din LEGEA nr. 333 din 8 iulie 2003 (actualizată) privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor “Ministerele și celelalte organe, de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unități, sunt obligate sa asigure paza acestora.'"
Răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. (1).
Conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), în care funcționează sisteme de paza, potrivit prevederilor art. 52 din legea mai sus menționată au următoarele obligații:
-
a) răspund de organizarea și funcționarea pazei unităților, bunurilor și valorilor pe care le dețin, cu orice titlu;
-
h) analizează temeinic nevoile stricte de paza și stabilesc efectivele necesare, în raport cu natura, importanta, mărimea și vulnerabilitatea unităților respective, cu specificul producției și cu locul de dispunere a acestora; în obiectivele în care paza se executa cu efective de jandarmi, analiza și stabilirea măsurilor se realizează împreună cu comandantul unității de jandarmi care a aprobat planul de paza;
-
c) Asigura, pentru executarea serviciului de paza, selecționarea persoanelor cu profil moral corespunzător, cu aptitudini fizice și profesionale necesare acestei activități;
-
d) iau măsuri de instruire specifica a personalului de paza și controlează modul în care acesta isi executa atribuțiile de serviciu;
-
e) asigura executarea amenajărilor și a instalațiilor necesare desfășurării serviciului de paza, precum și introducerea, întreținerea și menținerea în stare de funcționare a sistemelor tehnice de legătură, de paza și de alarma împotriva efracției;
-
f) asigura echiparea personalului de paza cu uniforma și însemne distinctive, în condițiile legii;
-
g) asigura corp de garda sau încăpere de serviciu pentru efectivele de jandarmi, gardieni publici ori cele ale societăților specializate destinate serviciului de paza și fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare a acestuia;
-
h) încheie contracte de prestări de servicii în domeniul pazei, gărzii de corp, pentru instalarea sistemelor de alarma împotriva efracției, numai cu societățile sau persoanele ori prin corpurile gardienilor publici cărora li s-a acordat licența, după caz, de către Inspectoratul General al Poliției Romane;
-
i) asigura spațiile și amenajările necesare păstrării în deplina siguranța a armamentului și a muniției destinate serviciului de paza;
-
j) stabilesc reguli privind accesul și circulația în interiorul obiectivului păzit;
-
k) stabilesc responsabilități pentru șefii compartimentelor de munca, în ceea ce privește paza și siguranța utilajelor și instalațiilor.
în cazul producerii unui incident în unitate, angajatul trebuie să acționeze butonul ( pedala sau telecomanda de panica) amplasata sub biroul angajatului (sau aflate in imediata apropiere sau asupra sa) apoi anunță:
-
- dispeceratul firmei de paza care asigura monitorizarea sistemului de alarma si intervenția la obiectiv;
-
- politia, ambulanta sau LS.U. la nr. Unic de urgenta /12;
-
- personalul administrativ al societății.
4.3. Analiza situației actuale a securității fizice
|
Mijloace Mecanofizicc | ||
|
1 |
Gard Perimetrul |
da |
|
2 |
Poarta |
da |
|
3 |
Ziduri |
Nu |
|
4 |
Pitise |
Nu |
|
5 |
Grilaje |
Nu |
|
6 |
Case de lîer |
Nu |
|
7 |
Seifuri |
Nu |
|
8 |
Dulapuri metalice |
Nu |
|
9 |
Geamuri si folie de protecție |
Nu |
|
10 |
Suprafețe vitrate exterioare pana la o înălțime de 3 m rezistente la atacuri manuale cf standarde europene |
Nu |
|
11 |
Usi și încuietori |
Usi cu încuietori necertilicate |
|
Paza Umana | ||
|
1 |
Paza prin angajati proprii |
nu |
|
2 |
Transport Valori |
Nu |
|
Sublistemul de alarmare Cf. HG 301/2012, Anexa 1, Art 3, alin 1 Rolul funcțional al subsistemului este acela de a detecta pătrunderea în spațiile protejate a persoanelor neautorizate și de a sesiza stările de pericol în unitate | ||
|
1 |
Centrala |
Nu |
|
2 |
Elementele de detecție |
Nu |
|
3 |
Echipamentele de avertizare si semnalizare |
Nui |
|
4 |
Monitorizare și service |
Nu |
|
5 |
Dispecerat |
Nu |
|
Subsistemul de control acces Cf. HG 301/2012, Anexa 1, Art 3, alin 2 - arc rolul de restricționare a accesului neautorizat în spațiile protejate | ||
|
1 |
Sistem de control acces |
nu |
|
Subsistemul de televiziune cu circuit închis Cf. HG 301/2012, Anexa 1, Art 3, alin 3 în vederea observării/recunoașterii/identificării persoanelor | ||
|
1 |
Camere video |
Nu |
|
2 |
Stocare si posibilitate vizualizare a imaginilor |
Nu |
|
Cf. I1G 301 /2012, Anexa 1, ART. 4 Beneficiarii sistemelor avizate sunt obligați să încheie contracte de întreținere periodică cu societăți licențiate, care să ateste funcționarea sistemului conform parametrilor tehnici. Cf. HG 301/2012, Art 67 - (2) Deținătorul sistemelor de supraveghere are obligația afișării în unitate a unor semne de avertizare cu privire la existența acestora. | ||
|
Proceduri securitate | ||
|
1 |
Proceduri |
proceduri de securitate inexistente |
Ca entitate de sine stătătoare obiectivul se încadrează în categoria acelora care au impuse cerințe minime de securitate așa cum sunt ele definite în HG 301/2012 Anexa 1.
HG 301/2012 ART. 68 modificată prin HG nr 1002/23 dec 2015.
(l)Sunt supuse avizării poliției proiectele sistemelor de alarmare destinate următoarelor categorii de obiective:
-
a) unități de interes strategic și obiective aparținând infrastructurilor critice;
-
b) unități sau instituții de interes public;
-
c) instituții de creditare, unități poștale, puncte de schimb valutar, case de amanet, unități profilate pe activități cu bijuterii din metale sau pietre prețioase;
-
d) magazine de arme și muniții;
-
e) stații de comercializare a carburanților/combustibililor;
-
f) săli de exploatare a jocurilor de noroc;
-
g) centre de procesare;
-
h) casierii furnizori și servicii de utilități, puncte de colectare ori de depozitare numerar cu plafon de peste 10.000 euro sau echivalent;
-
i) obiective, industriale (abrogat prin HG 1002/23 dec 2015)
-
j) depozite în care se află bunuri cu o valoare mai mare de 10.000 euro sau echivalent
-
k) instalatii tehnologice (abrogat prin HG 1002/23 dec 2015)
-
4.4. Valorile protejate
-
- angajatii, colaboratorii, furnizorii;
-
- tehnica si sistemele de securitate;
-
- datele si informațiile confidențiale ale obiectivului;
-
- echipamentele informatice.
Capitolul 5 Riscuri
-
5.1. Surse de risc la securitatea fizică
Din punct de vedere al personalului care poate valorifica vulnerabilitățile obiectivului, aceștia sunt în ordinea gradului de periculozitate:
personalul propriu;
furnizorii și colaboratorii;
alte persoane care, deliberat, săvârșesc acțiuni infracționale.
-
5.2. Zonele de impact
Zonele de impact unde pot să apară evenimente nedorite sunt următoarele:
-
a) zona de acces în unitate și zona perimetrală;
-
b) zona de depozitare;
-
c) zona echipamentelor de securitate;
-
53. Evenimentele produse
în istoricul obiectivului nu au fost înregistrate frecvente evenimente pe linia Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
-
5.4 . Potențialele consecințe asupra persoanelor si activității
în funcție de natura lor amenințările se pot împărți în patru categorii:
-
- dezastre naturale
-
- infracțiuni sau evenimente de natură criminală,
-
- evenimente non-criminale,
-
- evenimente de natură informațională.
Având la dispoziție scala de cotare a probabilităților și a consecințelor acțiunii factorilor de risc, putem să asociem fiecărui factor de risc dintr-un sistem un cuplu de elemente caracteristice, impact -probabilitate, pentru fiecare cuplu stabilindu-se un nivel de expunere la risc.
|
Clase de probabilitate |
Frecvența probabilă de producere a consecințelor | |
|
1 |
Aproape imposibilă |
o dată la 10.000 de zile (30 ani) |
|
2 |
Puțin probabilă |
o dată la l .000 de zile (3 ani) |
|
3 |
Probabilă |
o dată la 100 de zile |
|
4 |
frecventă |
o dată la 10 zile |
|
5 |
Permanentă |
zilnic |
|
Consecințe (impact) |
Efecte |
Oameni |
Bunuri |
Mediu |
Reputație |
|
1 |
Implică modificări nesemnificative ale desfășurării procesului |
Efecte ușoare |
Insignifiante |
Efecte ușoare |
Impact ușor |
|
2 |
Determină modificări ale desfășurării procesului |
Efecte minore |
Pagube minore |
Efecte minore |
Impact limitat |
|
3 |
Impun modificări ale obiectivelor importante |
Efecte moderate |
Pagube moderate |
Efecte moderate |
Impact considerabil |
|
4 |
Reprezintă un pericol real pentru desfășurarea |
Efecte majore |
Pagube majore |
Efecte majore |
Impact național |
|
procesului sau a unor elemente fundamentale ale acestuia | |||||
|
5 |
Pun în pericol însăși existența procesului |
Catastrofa |
Catastrofa |
Catastrofa |
International |
Corespunzător celor 5 clase de impact s-au stabilit 5 niveluri de risc, în ordine crescătoare, respectiv 5 niveluri de securitate, dată fiind relația invers proporțională între cele două stări (risc -securitate):
-
- NI- nivel neglijabil de risc A - S5 - nivel maxim de securitate
-
- N2-nivel minor de risc A - S4 - nivel mare de securitate
-
- N3 - nivel mediu de risc A - S5 - nivel mediu de securitate
-
- N4 - nivel major de risc A - S4 - nivel mic de securitate
-
- N5 - dezastru A - S3 - nivel minim de securitate
Pentru analiza riscului se asociază valori discrete probabilității și consecințelor evenimentelor nedorite, definind riscul R:
R - PROBABILITATE n CONSECINȚE
Capitolul 6 - Analiza riscurilor identificate
-
6.I. Prezentarea metodei de analiza
în capitolul anterior au tbsl identificate evenimentele de risc plauzibile (amenințările) precum .și potențialele consecințe și impacul acestora asupra persoanelor și activității unității anali/.ate, ținând seama de profilul de activitate al acesteia, de factorii destabilizatori la care poate fi supusă, de observațiile și sugestiile venite din partea poliției, a propriilor angajați, precum și de nivelul criminaltății din mediul de existență al unității și a tendințelor de evoluție a acestuia.
Analiza se bazează pe informațiile obținute cu prilejul inspecției la fața locului, informații înregistrate în prezentul Raport, cîl și pe documentarea la sediul unității, constând în verificarea și analiza documentelor specifice activității prin care se asigură securitatea fizică a personalului și bunurilor. Metoda utilizată pentru evaluarea riscului este metoda modelului în cascadă ASIS, prezentata in Anexa 4 - DETERMINAREA RISCULUI DE SECURITATE, recunoscută pe plan internațional, împreună cu modificările solicitate de organizarea și structurarea informației conform prevederilor Instrucțiunii Nr. 9/2013 privind efectuarea analizelor de risc la securitatea fizică a unităților ce fac obiectul Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare.
-
6.2. Vulnerabilitățile identificate
Nr. cri.
Vulnerabilități
Mod de protecție/Vulnerabilitate
Func
ție de zonele funcționale
l
Zona de acces, locul amenajat cu elemente de închidere nestructuralc destinate intrării sau ieșirii persoanelor
Lasarea portii de acces deschisa după terminarea programului Protectie:Sistem video
2
Zona perimetrală, reprezintă limita fizică a imobilului, construită din clemente fixe sau mobile.
Propagarea incendiilor, sau producerea de incendii provocate de către persoane rau intenționale .
Prolectie:Sistem video
3
Zona de tranzacționare, spațiul în care operatorii manipulează bunurile în relația cu clienții
Nu se efectuarea transferuri de valori in unitate
4
Zona de depozitare, spațiul special amenajat pentru păstrarea în siguranță a bunurilor
Se depozitează bunuri cu valori minime
Prolectie:Sistem video
Sistem anii efracție
5
Zona de transfer, spațiile prin care se vehiculează valorile între locul de depozitare și alte zone interioare sau exterio:ire în cazul transportului
Nu se efectuarea transferuri de valori in imitate
6
Zona echipamentelor de securitate, spațiul restricționai accesului persoanelor neautorizate, destinat amplasării, funcționării sau monitorizării unor astfel de echipamente
Defectarea sistemului video
Protecție: contract de mentenanta periodica a acestuia
Sistem anii efracție
7
Zona birourilor
Sistem anti efracție.
Capitolul 7—Estimarea riscurilor la securitatea fizica
Pentru evaluarea nivelului de risc la securitatea fizică a unității se stabilesc două grupe ale riscului de securitate și anume:
/. risc de securitate acceptabil, asociat riscurilor de securitate cu valori estimate sub pragul critic de 60%
-
2. risc de securitate inacceptabil, asociat riscurilor de securitate cu valori estimate peste pragul critic de 60%
în cadrul procesului standardizat de determinare a valorii numerice a gradului de risc asociat unității, corespunzător obiectului său de activitate pentru codurile :
Activitati sportive , la Instrucțiunile M.A.I. nr. 9 din 01.02.2013 privind efectuarea analizelor de risc la securitatea fizica a unităților ce fac obiectul Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și puse Indispoziție pe site-ul I.G.P.R., s-au elaborat GRILEI,Ii DE EVALUARE SPECIFICE.
în situația de față pentru a stabili măsurile și mecanismele prin care să se procedeze la tratarea riscului se va utiliza ca metodă de determinare a nivelului de risc la securitatea fizică
"GRILĂ DE EVALUARE A NI VELULUI DE RISC - conform anexa
Capitolul 8 - Stabilirea cerințelor, măsurilor și mecanismelor de securitate pentru sistemul ce urmează a fi implemen tat
Subsistem de alarmare doar in cazul in care in unitate se vor depozita valori monetare.
Sistemul se bazează pe o centrală de alarmă cu tastatură de operare, clemente de detecție, echipamente de avertizare și semnalizare, precum și alte componente specifice. Rolul funcțional al subsistemului este de a detecta pătrunderea în spațiile protejate a persoanelor neautorizate și de a sesiza stările de pericol din unitate.
-
> Centrală de alarmă: reprezintă echipamentul prevăzut cu software de operare propriu care primește și analizează semnalele de stare transmise de detectori (senzori, contacte magnetice, ctc.) conectați Ia aceasta, decide starea de alarmare, declanșând avertizarea acustică și/sau luminoasă. Centrala de alarmă permite memorarea evenimentelor și le afișează corespunzător cu zonele și locațiile supravegheate. Pentru menținerea sistemului de alarma la efracție în stare de funcționare, în cazul decuplării accidentale sau intenționate a alimentării cu energie electrică, centrala se va echipa cu acumulator de I2V/7A11.
-
> Tastatură: reprezintă echipamentul folosit pentru comanda sistemului de alarma prin armarea/ dezarmarea întregului sistem, pentru programarea centralei și vizualizarea informațiilor de stare sau pentru cititirea evenimentelor petrecute într-o anumită perioadă de timp (pe tastaturi se afișează atât starea zonelor cât și problemele sistemului de alarmă).
-
> Detectori de mișcare: sunt folosiți pentru detecția la pătrunderea în perimetrul supus supravegherii. Ei analizează spectrul de radiații infraroșii din mediul protejat și transmit centralei informația culeasă.
-
> Contacte magnetice: sunt dispozitive ce se utilizează pentru supravegherea deschideri i/închidcrii ușilor și/sau ferestrelor.
-
> Sirene de avertizare: au rolul de a avertiza local (acustic și luminos) starea de alarmă la obiectivul supravegheat. Se va instala o sirenă de exterior, autoalimentată și autoprotejată împotriva actelor de sabotaj.
-
> Telecomenzi: sunt utilizate pentru comanda sistemului telmic de alarmă (armarea/dezarmarea și programarea anumitor funcții sau acționarea diverselor automatizări anexate sistemului) sau pot li folosite ca butoane de panică.
-
> Detectori de șoc: detectează unda de șoc produsă de lovirea sau perforarea (dislocarea) seifului.
-
> Dispozitive de semnalizare: butoane și pedale de panică pentru declanșarea discreta a unei alarme.
Subsistem de supraveghere video
Acest sistem arc în componență camerele video, echipamentele de multiplexare, stocare și posibilitatea de vizualizare a imaginilor peluate, în vederea observării/ recunoașterii/ identificării
-
> Camere video: sunt dc tip analogic sau digital, de înaltă rezoluție, dispun de compensarea automată a luminii, echipate cu IR. Obiectivul va fi de tip interschimbabil, cu lentilă varifocală pentru alegerea unei lărgimi și profunzimi adecvate a imaginilor, în funcție de zona supravegheată, urmărindu-se ca din imaginile înregistrate să se poată realiza identificarea persoanelor pe calea dc acces și cu lentilă fixă pentru protejarea zonei perimetrele.
-
> NVR: dispozitiv dc înregistrare video, echipat cu HDD pentru păstrarea imaginilor pentru o perioadă mai lungă de 20 de zile.
-
> Monitor TV: pentru vizualizarea imaginilor multiplexate cu diagonala mai mare de 20 inch.
8.1. Cerințe de securitate de tip fizico-arhitectural
|
Nr. crt |
Descriere măsură |
Observații |
|
1 |
Se va menține intr-o stare buna gardul perimetrul. |
Se recomanda, in partea dc nord, spre sala de gimnastica amenajarea unui gard despărțitor. |
/ ^7 C U î '
-
8.2. Cerințe de securitate de tip operațional __________24299016
Nr. crt
Descriere măsură
Observații
ALEXBUSIMFSR
TECH
1
Desemnarea prin decizie interna a unui responsabil cu securitatea.
Responsabilul cu securitatea gestionează documentația, pe linie de securitate, elaborează procedurile securitate, asigura instruirea personalului, planificași—^-'' verifica activitatea de inentenanta a sistemelor tehnice de securitate si întocmește analizele periodice ale evenimentelor. Va li interfața instituției in relația cu autoritatile.
2
Instruire periodica a personalului cu privire la modul de aplicare a procedurilor de securitate
Recomandare Evaluator
3
Afișarea în unitate a unor semne de avertizare cu privire la existența sistemelor de supraveghere video si anti-efractie
cf HG 301/2012 , CAP. V, Sisteme tehnice de protecție și de alarmare împotriva efracției , SECȚIUNEA 1, Mijloace de protecție și de alarmare împotriva efracției, Art. 67, Alin 2
4
încheierea unui contract de întreținere periodică pentru sistemele de protecție, care să ateste funcționarea conform parametrilor tehnici pentru subsistemul de supraveghere video si anti-efractie
cf HG 301/ 2012 Anexa 7, Art. 10, aln 5
(5) Reviziile tehnice periodice includ toate operațiunile necesare pentru menținerea în stare de funcționare a subsistemelor tehnice instalate ia parametrii proiectați, iar frecvența acestora se stabilește de beneficiar, în funcție de riscurile la adresa securității fizice și a mediului ambient, însă cel puțin 0 revizie pe semestru.
5
încheierea unui contract de intervenție cu 0 finna specializata.
8.3. Cerințe de securitate de tip tehnic
|
Nr. crt |
Descriere măsură |
Observații |
|
Sublistemul de alarmare | ||
|
l |
Se va instala un sistem anti-efractie cu buton de panica si sirena exterioara. |
Butonul de panica se va monta in camera din containerul ce va fi montat in perimetru care va avea destinația de birou, tot aici se va instala un rock pentru NVR si centrala de alarma. senzorii de mișcare vor fi instalati in toate punctele care permit intrarea prin efracție in containerele montate cu destinația de : birou , spațiu de depozitare , vestiare. Sirena va fi montata in asa fel încât va fi vizibila (in caz de intervenție) din str. Dacilor. |
|
Subsistemul de control acces | ||
|
- |
- | |
|
Subsistemul de televiziune cu circuit închis | ||
|
1 |
Se va instala un sistem de supraveghere IP cu camere avand 0 rezoluție de minim 4mp . |
Camerele trebuie sa acopere cele doua intrări in perimetru , containerele montate in perimetru , tribunele si spațiul de joc . In cazul in care se vor vinde bilete , zona casei de marcat trebuie sa fie supavegheata video . |
8.4. Cerințe de securitate de tip procedural
|
Nr. crt |
Descriere, măsură |
Observații |
|
2 |
Verificare periodică a înregistrărilor stocate pe înregistratoarele sistemului de supraveghere video |
Va fi desemnată 0 persoană care să fie instruită de instalatorul sistemului CC'l’V. |
-
- Echipamentele de televiziune cu circuit închis trebuie să asigure preluarea de imagini din zonele de casierie, de depozitare a valorilor și exteriorul intrării în unitate, asigurând stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară pentru recunoașterea persoanelor care acced în spațiul respectiv.
*NOTA
Recomandările evaluatorului prezentate mai sus sunt cerințe minimale, beneficiarul poate suplimenta echipamentele de securitate în vederea creșterii gradului de acoperire a perimetrului monitorizat.
In urma implementării măsurilor recomandate mai sus, grilele standardizate de evaluare a riscului au atins următoarele procentaje ponderate:
-
- de 59,43 % pentru Grila - nivel ACCEPTABIL, ACTIVHA TI SPORTIVE
Capitolul 9. Estimarea costurilor de securitate în funcție de masurile de secui propuse și nivelul de risc asumat p
c"< 2^99016 y
BUSINESS TECH, s jll
Principalul motiv pentru care o societate investește în măsuri de securitate este acela de evita costurile legate de pierderi prin accidente, erori sau atacuri, ('ostul direct al unui incident poate
include pierderea unor beneficii, pierderi sau deteriorări de bunuri sau pierderi economice.
Totalul acestor costuri poate fi considerat drept costul direct al evenimentului, la care se adaugă costurile legate de refacerea sistemului afectat de incident, la starea de dinaintea incidentului.
Unele incidente se pot solda cu pierderi de informații, de bunuri, dar și de vieți omenești.
Costul indirect al unui incident poate include deteriorarea imaginii publice a companiei, pierderea
unor clienți sau încrederea unor acționari, probleme cu fondurile derulate, întreruperea unor contracte în derulare sau a altor responsabilități legale, imposibilitatea de a îndeplini anumite obligații morale sau
sociale și alte costuri.
Pentru a se lua decizii adecvate privind nivelul investițiilor în sistemele de securitate, trebuiesc luate în calcul toate costurile generate de implementarea acestor măsuri. Astfel, se vor considera drept costuri de securitate, cheltuielile ocazionate de:
-
> monitorizare și intervenție
-
> echipamentele mecano-fizice de protecție
-
> sistemele tehnice de securitate
-
> servicii de proiectare, instalare și întreținere a sistemelor electronice de securitate
-
> asigurări de bunuri și persoane
Pentru încadrarea obiectivului în coeficientul de risc acceptabil conform grilei de risc la securitatea fizică - Anexa 12 sunt necesare măsurile descrise mai sus, ale căror costuri estimate sunt următoarele:
|
Mijloace Mecanofizice | |||||
|
UM |
Bucăți |
PU (EURO) |
Valoare (EURO) | ||
|
1 |
Ziduri |
- |
- |
- |
- |
|
2 |
Plase |
- |
- |
- |
- |
|
3 |
Blindaje |
- |
- |
- |
- |
|
4 |
Case de fier |
- |
- |
- |
- |
|
5 |
Seif |
- |
- |
- |
£ |
|
6 |
Dulapuri metalice |
- |
- |
- |
- |
|
7 |
Geamuri si folie de protecție |
- |
- |
- |
- |
|
8 |
Suprafețe vitrate exterioare pana la o înălțime de 3 m - rezistenta la atacuri manuale cf standarde europene |
- |
- |
- |
- |
|
A |
Ferestre cu gratii metal ice sau deschidere limitata 10 cm |
- |
- |
- |
- |
|
10 |
(îrilaje |
- |
- |
- |
- |
|
11 |
Usi și încuietori |
- |
- |
- |
- |
|
TOTAL |
300 EURO | ||||
|
Paza Umana | |||||
|
1 |
Paza proprie |
- |
- |
- |
- |
|
2 |
Paza prin societăți specializate |
- |
- |
- |
- |
|
TOTAL |
EURO | ||||
|
Sublistemul de alarmare | |||||
|
UM |
Bucăți |
PU (EURO) |
Valoare (EURO) | ||
|
1 |
Centrala de alarmare antiefractie |
buc |
1 |
200 |
200 |
|
2 |
Detectori |
buc |
4 |
70 |
280 |
|
3 |
Tastatura centrala antiefractie |
- | |||
|
4 |
Buton de panica |
buc |
1 |
50 |
50 |
|
5 |
Sirena exterior |
buc |
1 |
150 |
150 |
|
TOTAL |
680 EURO | ||||
|
Subsistemul de control acces | |||||
|
UM |
Bucali |
PU (EURO) |
Valoare (EURO) | ||
|
l |
Sistem de control acces, yala electromagnetica |
- |
- |
- |
- |
|
TOTAL |
EURO | ||||
|
Subsistemul de televiziune cu circuit închis | |||||
|
UM |
Bucăți |
PU (EURO) |
Valoare (EURO) | ||
|
ups |
buc |
1 |
100 |
100 | |
|
CAMERE IP |
buc |
8 |
80 |
640 | |
|
NVR |
buc |
1 |
200 |
200 | |
|
IIARD |
buc |
1 |
100 |
100 | |
|
CABLU CAT5E |
buc |
1 |
200 |
200 | |
|
RACK |
buc |
1 |
200 |
200 | |
|
Total 1440 EURO | |||||
|
TOTAL GENERAL |
2120 EURO | ||||
Nota:
Preturile sunt informative, ele pot varia in funcție de producătorul echipamentelor si caracteristicile tehnice.
Manopera aferenta montajului sistemelor nu este inclusa in prezenta estimare.
Capitolul 10 - Concluziile raportului
Funcție de specificul activităților realizate în cadrul unității, se vor implementa măsurile de securitate propuse în acest raport, considerate de către evaluator suficiente pentru acoperirea cerințelor minimale in materie de tratare a riscurilor la care este expusă unitatea.
Pentru implementarea unei politici de securitate adecvate unității trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
-
1. existența unei viziuni clare a managementului organizației asupra politicilor de securitate, cu o comunicare efectivă a acesteia către personalul organizației, aspect fundamental pentru asigurarea eficienței oricăror proceduri și măsuri de securitate specifice;
-
2. obligativitatea personalului de a lua act, a înțelege și a respecta politica de securitate și toate reglementările;
-
3. stabilirea și documentarea strategiei de securitate, identificarea proceselor de bază ale afacerii și a procedurilor relevante pentru managementul riscului;
-
4. implementarea și funcționarea strategici, a sistemelor de management proiectate, a proceselor și procedurilor pentru fiecare sistem în parte;
-
5. instalarea, monitorizarea și revizuirea sistemelor, prin evaluări și măsurări periodice ale performanței proceselor în raport cu politicile și obiectivele de securitate și experiența practică dobîndite;
-
6. menținerea și îmbunătățirea strategiei prin acțiuni corective și preventive, bazate pe rezultatele auditurilor interne și revizuirile managementului.
în cadrul politicilor de securitate un rol deosebit de importanții au procedurile operaționale, care se constituie ca un răspuns operativ la o situație anticipată și se vor adapta in funcție de specificul obiectivului evaluat. Cunoașterea lor de către personalul implicat diminuează riscurile unor reacții întârziate sau inadecvate.
Procedurile se vor întocmi respectând următoarele cerințe:
-
> scrise și formalizate pentru fiecare activitate principală în parte,
-
> simple și specifice,
-
> actualizate în mod permanent,
-
> aduse la cunoștința executanților, disponibile și accesibile managerului, salariaților, precum
și terților,
-
> bine înțelese și bine aplicate,
-
> să nu fie redundante.
Prin prezentul Raport unității beneficiare i se recomandă următoarele direcții de acțiune:
-
- redactarea documentelor interne (norme, proceduri, planuri dc acțiune) prin care se va realiza implementarea și aplicarea strategici de securitate;
-
- redactarea procedurilor care să reglementeze activitatea resursei umane în vederea utilizării sistemelor tehnice de securitate
-
- creșterea nivelului de protecție prin instalarea sistemelor electronice de securitate (conform măsurilor recomandate)
-
- monitorizarea permanentă a nivelului de securitate a unității
Deoarece scopul final al analizei de risc este acela dc a găsi un echilibru economic între impactul riscului asupra organizației și costurile dc punere în aplicare a măsurilor de prevenire și protecție, considerăm că măsurile propuse în prezentul raport sunt suficiente în condițiile actuale dc mediu, daptalc locației și tipului de activitate desfășurată în unitate.
Beneficiarul, conform normelor legale în vigoare, arc obligația să implementeze, în termen de 60 dc zile de la primirea documentației, măsurile menționate în Raport. Concluziile prezentate de către evaluator sunt valabile la data prezentată în raport și pe perioada în care condițiile specifice nu suferă modificări care pot afecta opiniile estimate.
Analiza de risc se va revizui în una din următoarele situații:
cel puțin odată la 3 ani, pentru corelarea cu dinamica parametrilor interni și externi care generează și/sau modifică riscurile hi securitatea fizică a unității;
în cel mult 60 de zile de la producerea unui incident de securitate la unitatea respectivă;
în cel mult 30 de zile de la modificarea caracteristicilor arhitecturale, funcționale sau a obiectului de activitate al unității.
Analiza de risc la securitatea fizică se înregistrează la unitatea beneficiară după asumarea de către conducătorul acesteia, urmând ca în termen de 60 de zile să se realizeze implementarea măsurilor stabilite.
Grila de evaluare, specifică obiectului de activitate este document distinct, prezentat alăturat. Aceasta este completata pentru situația în care riscul a fost tratat iar nivelul acestuia se încadrează în domeniul riscului acceptabil.
Opinia evaluatorului trebuie analizată în contextul extern și intern general când are loc operațiunea de evaluare și în scopul prezentului raport. Dacă acestea se modifică semnificativ în viitor, evaluatorul nu este responsabil decât în limita informațiilor valabile și cunoscute la data evaluării.
Afirmațiile susținute în prezentul raport sunt reale și corecte.
Acest raport nu se bazează pe solicitarea venită din partea Beneficiarului în vederea obținerii unei valori acceptabile a nivelului de risc la securitatea fizica a unității.
în deplină cunoștiință de cauză, analizele, opiniile și concluziile exprimate au fost realizate în conformitate cu reglementările cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 301 din 11 aprilie 2012 modificata si completata cu HG 1002/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. .333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și în Instrucțiunile ministrului afacerilor interne nr. 9 din 1 februarie 2013 privind efectuarea analizelor de risc la securitatea fizica a unităților ce fac obiectul Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Certificăm faptul că am efectuat personal inspecția locației unității care face obiectul prezentului raport, însoțit de reprezentantul Beneficiarului.
Acest raport este confidențial, destinat numai scopului precizat și numai pentru uzul Beneficiarului. Nu acceptăm nici o responsabilitate dacă este trimis altei persoane, fie pentru scopul declarat, fie pentru alt scop, în nici o circumstanță.
Capitolul li - Bibliografie
-
- Legea nr. 333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare;
-
- Hotărârea nr. 301 din 11 aprilie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor;
-
- Hotărâre Guvernului nr. 1002 din 23 decembrie 2015 (publicată în M.Of. al României nr. 984/30.12.2015) pentru modificarea și complekirea Hotărârii Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor
-
- Instrucțiuni M.A.I. nr. 9 din 01.02.2013 privind efectuarea analizelor de risc la securitatea fizică a unităților care fac obiectul I .egii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, vidorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare;
-
- SR ISO 31000:2010 Managementul riscului Principii și linii directoare;
-
- SR EN 31010:2010 Managementul riscului - Tehnici de evaluare a riscului;
-
- Seria de standarde Sisteme de management al calității (SR EN ISO 9001:2008);
-
- Seria de standarde SR EN 50131 - Sisteme de alarmă. Sisteme de alarmă împotriva efracției și jafului armat;
-
- Seria de standarde SR EN 50132 - Sisteme de alarmă. Sisteme de supraveghere TVC1 care se utilizează în aplicațiile de securitate;
-
- Seria de standarde SR EN 50133 - Sisteme de alarmă. Sisteme de control al accesului pentru utilizare în aplicații de securitate;
-
- Seria de standarde SR EN 50518 - Centru de monitorizare și recepție a alarmelor;
-
- Standarde europene sau naționale de certificare a mijloacelor de protecție mccanofizică (unități de depozitare de securitate, vitraje, tâmplăric);
-
- „Securitatea deplină", Editura UTI2001, Xxxx Xxxxxxxx; Xxxxxxxxx Xxxxxxx
-
- „Securitatea informațiilor", Editura Militară 1996, Xxxx Xxxxxxxx, Toian Ton, Xxxxxxxx Xxxxxx
-
- „Securitatea instituțiilor financiar-bancare", Editura UTI 1998, Xxxxxxxxx Xxxxxxx, Xxxx Xxxxxxxx, Xxxxx Xxxxxx
-
- „Ghid pentru managementul riscurilor majore din diverse activități socio-cconomicc", Autoritatea Națională pentru Cercetare Științi fică - București 2010
-
- „Facilities Physical Security Measurcs Guideline" - ASIS International 2009
-
3. DOCUMENTE SUPORT
Documentul
Anexa 1
Certificat înregistrare Fiscala
Anexa 2
Certificat Constatator ORC
Anexa 3
Coeficienți de criminalitate la nivelul iudetului ARAD
Anexa 4
Metoda de analiza riscurilor ASIS
Evaluator de risc la securitatea fizică
Anexa nr, 12- GRILA DE EVALUARE A NIVELULUI DE RISC PENTRU UNITĂȚI FARA CERINȚE MINIMALE
|
DENUMIRE UNITATE |
Municipiul Arad | ||||||
|
DENUMIRE OBIECTIV |
STADIONUL GLORIA | ||||||
|
ADRESA OBIECTIV |
ARAD , STR. DACILOR , NR 9 , JUD.ARAD | ||||||
|
OBIECTE DE ACTIVITATE |
ACTIVITATI SPORTIVE: | ||||||
|
CRITERII |
ELEMENTE DE EVALUARE |
VARIABILE |
Puncta] ponderat |
Procentaj ponderat |
Punctaj asociat | ||
|
1 |
CRITERII SPECIFICE |
75,00% |
25 | ||||
|
CARACTERISTICI UNITATE |
1.1 Criminalitate caracterisbcâ zonală |
H |
•O IO | ||||
|
1,2 Cnmmalrtalo caracteristică locală |
cap-a | ||||||
|
1,3 ; Accesibilitate |
6 | ||||||
|
1.4 Vecinătăți |
5 | ||||||
|
1.5 iCarectertatici locale viivnoaro |
5 | ||||||
|
2 |
CRITERII DE SECURITATE |
65 | |||||
|
2.1 |
zona do acces fi zona pcnmotrala |
2.1.1 ■Protecție supnrien vitrate |
_ |
1*5 | |||
|
2.1.2 |
1,5 | ||||||
|
2.2 2.3 | |||||||
|
21,3 |
Acces clienți |
intyvă dancii r*b&snfaz&it |
1,3 | ||||
|
2,14 |
Pereți exteriori și zone de Fixare tâmpiane |
1,5 | |||||
|
zona de tranzacționare» |
2,1.1 |
Compartlmenl operator |
2 3 | ||||
|
2.2.2 |
Dotare ghișeu de lucru cu cHcnpi | ||||||
|
zona de depozitar* |
2.3.1 |
Amplasare șl dotare |
3__ | ||||
|
Proiecție bunuri expuse pentru comerciaiizare/vtztonare | |||||||
|
2.4 2.5 2.5 2.7 24 |
zona do expunere 2.4.1 | ||||||
|
zona de transferuri |
2.51 |
Trasee de manipulare interioară numerar |
o m | ||||
|
2JL2 |
Puncte de transfer către exterior | ||||||
|
zona de proceure |
2A.1 |
Amplasare |
■ | ||||
|
zona echipamente de securitate |
2,7,1 |
Amplasare echipamente |
1 | ||||
|
zona de tranzacții cu automate bancare | |||||||
|
25 | |||||||
|
2,9 2.10 2.11 |
subsistem de detecție a efracției subsistem TVCJ |
2,9,1 2.9,2 2,9.3 2,9,4 2.19,1 2.10,2 |
Detecție pătrunderii prin efracție in zonele de acces, tranzacționare, depozitare, expunere, procesare și transfer _ ___________ Posttxlftato semnalizare stare de pericol personal Semnalizare forțare seif Conectară * dispecerat de mo ni ori zarn pi lanentă Supraveghere video zone acces, tranznet l । re, depozl e, fjțpunare, pfocesarc și transfer_______________________’____________ Stocare imagini video pentru 20 zile |
3 __3 __ 3 3 3 ”2“ | |||
|
2.10.3 |
Calitate imagini care permite recunoașterea ctienților |
9 3 | |||||
|
subsistem control acces |
2.11,1 |
Acces controlat In zonele de depozitare | |||||
|
2.11.2 |
Accm controlai ton* te CM |
2 | |||||
|
_ |
15 | ||||||
|
2.12 |
m4«uri asigura cu personal uman |
2.12.1 |
Paza |
------------------ ------------ |
5 | ||
|
2 12 2 I Intervenție pnn peiw.il specializai |
5 | ||||||
|
2,12,3 I Transporturi valon |
5 | ||||||
|
3 |
CRITERII FUNCȚIONALE |
10 | |||||
|
3,1,1 '.Depozitare numerar (noaptea |
2.5 1.5 . M | ||||||
|
3,1.2 I Nivel operațiuni cash | |||||||
|
3,1.3 Număr salariat! | |||||||
|
3,1,4 .Existența procedurilor de lucru de sec uniate |
2,5 | ||||||
|
3,1 5 întreruperi alimentare EE | |||||||
|
3,1,5 Întreruperi comunicatii |
1 | ||||||
|
4,1 |
Elemente de evaluare cu efect de creștere a riscului | ||||||
|
4,2 : Element» de evaluare cu efect de diminuare a riscului | |||||||
|
PUNCTAJ TOTAL |
i |
— |
100 | ||||
CONCLUZIE
NIVEL DE RISC ACCEPTABIL
Nota Cerinfele minimale generale (pct. 2,1,1 și 2,1,2) șl specifice sunt scrise cu caractere Italice.
|
DETALII ALTE CRITERII | Elemente de evaluere nenominalizate |
Comentarii evaluator |
r |
|
4.1 Elemente de evaluare cu e ict de creștere a riscului - punctaj total |
- | |
|
14.1.1 |________________________________________ |
STECH
|
SE DESCRIU AMENINȚĂRI SI VULNERABILITĂȚI SPECIFICE IDENTIFICATE DE EVALUATOR, CU EFECT DE CREȘTERE A RISCULUI |
4,1,2 | |||
|
4.1.3. | ||||
|
4,1.4 | ||||
|
4.1.5 | ||||
|
4,1,6 | ||||
|
4.1.7 | ||||
|
4.1.8 | ||||
|
4.1,9 | ||||
|
4.1 10 | ||||
|
4,2 Elemente de evaluare cu efect de diminuare a riscului • punctaj total | ||||
|
SE DESCRIU MASURI SUPLIMENTARE DE SECURITATE SAU SITUA TII/CARACTERISTICI SPECIALE CU EFECT DE DIMINUAREA RISCULUI |
42 1 |
Mjarea In unitate a unor semne ae evert-zare |
of HG 301/ 2012. CAP. V | |
|
4 2.2 |
încheierea unui contract de întreținere periodică pentru sistemele da orotec cf HG 30!; 2012 .Anexa 7, Art 10, aln 5 Desemnarea prin decizie interna a Unui responsabil cu securitatea Va fi interfața instituției in relația cu autoritatile. ) Verificare periodică a înregistrărilor stocate Va fi desemnată o persoană care să fie instruită de instalatorul sistemului CCTV | |||
|
4.2 3 | ||||
|
4.2 4 | ||||
|
42 5 | ||||
|
4.2 6 | ||||
|
42 7 | ||||
|
4 2.8 | ||||
|
4.2.S | ||||
|
4.2 10 | ||||
|
EVALUATOR |
DENUMIRE/NUME șl PRENUME |
ȘTAMPILA/SEMNATURĂ | |
|
PERSOANA JURIDICĂ/ FIZICĂ AUTORIZATĂ REPREZENTANT LEGAL SPECIALIST/EXPERT |
ViCST - |
ALEX BUSINESS TECH
Coeficienții de criminalitate specifică la nivel de municipiu/oraș/comună pentru județul Arad pentru anul 2022
|
Nr. crt |
Municipiul/Oraș/Comună |
Coeficient de criminalitate municipiu oraș/comună (%) |
Domeniu de încadrare a ratei de criminalitate |
|
Media criminalității județene |
4.27 | ||
|
1 |
Arad |
5996.40 |
RIDICAT |
|
2 |
Alinaș |
0.00 |
SCĂZUT |
|
3 |
Apatcu |
23.42 |
SCĂZUT |
|
4 |
Archiș |
0.00 |
SCĂZUT |
|
5 |
Bata |
0.00 |
SCĂZUT |
|
6 |
Bcliu |
0.00 |
SCĂZUT |
|
7 |
Birchiș |
0.00 |
SCĂZUT |
|
8 |
Bârsa |
0.00 |
SCĂZUT |
|
9 |
Bârzava |
0.00 |
SCĂZUT |
|
10 |
Bocsig |
0.00 |
SCĂZUT |
|
11 |
Brazii |
23.42 |
SCĂZUT |
|
12 |
Buteni |
46.X5 |
SCĂZUT |
|
13 |
Cărând |
0.00 |
SCĂZUT |
|
14 |
Cermei |
0.00 |
SCĂZUT |
|
15 |
Chisindia |
0.00 |
SCĂZUT |
|
16 |
Chișineu-Criș |
304.50 |
RIDICAT |
|
17 |
Conop |
0.00 |
SCĂZUT |
|
18 |
Covăsânț |
0.00 |
SCĂZUT |
|
19 |
Craiva |
0.00 |
SCĂZUT |
|
20 |
Curtici |
23.42 |
SCĂZUT |
|
21 |
Dezna |
0.00 |
SCĂZUT |
|
22 |
Dieci |
0.00 |
SCĂZUT |
|
23 |
Dorobanți |
0.00 |
SCĂZUT |
|
24 |
Fântînele |
0.00 |
SCĂZUT |
|
25 |
Felnac |
46.85 |
SCĂZUT |
|
26 |
Frumușeni |
23.42 |
SCĂZUT |
|
TI |
Ghioroc |
46.85 |
SCĂZUT |
|
28 |
Grăniceri |
0.00 |
SCĂZUT |
c.u.î.
24299016
ALEX BUSINESS TECH
S.BJ.
|
29 |
Gurahonț |
0.00 |
SCĂZUT |
|
30 |
Hăhnăgel |
0.00 |
SCĂZUT |
|
31 |
Uahnagiu |
0.00 |
SCĂZUT |
|
32 |
Hășmaș |
0.00 |
SCĂZUT |
|
33 |
Igneșli |
0.00 |
SCĂZUT |
|
34 |
Ineu |
46.85 |
SCĂZUT |
|
35 |
Iratoșu |
0.00 |
SCĂZUT |
|
36 |
Lipova |
117.12 |
RIDICAT |
|
37 |
Livada |
23.42 |
SCĂZUT |
|
38 |
Macea |
23.42 |
SCĂZUT |
|
39 |
Mișca |
46.85 |
SCĂZUT |
|
40 |
Moneasa |
0.00 |
SCĂZUT |
|
41 |
Nădlac |
23.42 |
SCĂZUT |
|
42 |
Olari |
0.00 |
SCĂZUT |
|
43 |
Păuliș |
46.85 |
SCĂZUT |
|
44 |
Pccica |
304.50 |
RIDICAT |
|
45 |
Peregu Mare |
0.00 |
SCĂZUT |
|
46 |
Petriș |
0.00 |
SCĂZUT |
|
47 |
Pilu |
93.69 |
MEDIU |
|
48 |
Pâncota |
70.27 |
SCĂZUT |
|
49 |
Pleșcuța |
0.00 |
SCĂZUT |
|
50 |
Șagu |
70.27 |
SCĂZUT |
|
51 |
Săvârșii! |
70.27 |
SCĂZUT |
|
52 |
Scbiș |
0.00 |
SCĂZUT |
|
53 |
Secusigiu |
23.42 |
SCĂZUT |
|
54 |
Șeitiu |
0.00 |
SCĂZUT |
|
55 |
Seleuș |
23.42 |
SCĂZUT |
|
56 |
Seinlac |
23.42 |
SCĂZUT |
|
57 |
Sepreuș |
23.42 |
SCĂZUT |
|
58 |
Șicula |
0.00 |
SCĂZUT |
|
59 |
Șilindia |
0.00 |
SCĂZUT |
|
60 |
Șiinand |
23.42 |
SCĂZUT |
|
61 |
Sântana |
46.85 |
SCĂZUT |
|
62 |
Sintea Mare |
0.00 |
SCĂZUT |
|
63 |
Siria |
0.00 |
SCĂZUT |
|
M |
Șiștarovăț |
0.00 |
SCĂZUT |
|
65 |
Socodor |
0.00 |
SCĂZUT |
|
66 |
Șofronea |
0.00 |
SCĂZUT |
|
67 |
Tauț |
0.00 |
SCĂZUT |
|
68 |
Târnova |
0.00 |
SCĂZUT |
|
69 |
Ususău |
0.00 |
SCĂZUT |
|
70 |
Vărădia |
0.00 |
SCĂZUT |
|
71 |
Vinga |
23.42 |
SCĂZUT |
|
72 |
Vârfurile |
0.00 |
SCĂZUT |
|
73 |
Vladimirescu |
93.69 |
MEDIU |
|
74 |
Zăbrani |
23.42 |
SCĂZUT |
|
75 |
Zădăreni |
0.00 |
SCĂZUT |
|
76 |
Zărand |
0.00 |
SCĂZUT |
|
77 |
Zorind |
0.00 |
SCĂZUT |
|
78 |
Zimandu Nou |
23.42 |
SCĂZUT |
cr oj.î.
24299016 6
AtEX BUSINESS TEC sm. /
DETERMINAREA RISCULUI DE SECURITATE - Adaptare după modelul în cascadă ASIS -
Conf. univ. dr. ing. Xxxxxxxx Xxxx
-
1. Referitor la metodele de evaluare a riscului
în asigurarea mediilor de securitate pentru fenomene, procese sau sisteme, o importanță deosebită o are determinarea riscului, ca variabilă esențială a procesului cibernetic de securitate.
Proces cu un înalt nivel de operaționalizare, securitatea este caracterizată, din punctul de vedere al performanțelor, cel mai adesea, de riscul asumat care reprezintă atât indicatorul de performanță a sistemului, cât și elementul de referință a comportamentului reactiv al acestuia.
La nivelurile de risc (neglijabil, minor, mediu, major sau dezastru) se raportează direct strategiile de securitate (limitele de siguranță și stabilitate minimale, suficiente, acoperitoare și sigure) și se evaluează, de regulă, și costurile necesar a fi suportate.
Dat fiind faptul că nivelul de risc (R) este o variabilă analitică, o diferență de utilitate, având drept factori amenințările (A= A' u A") și vulnerabilitățile (V), iar ca element de concretizare corespondența cu producerea evenimentelor nedorite (de securitate) pe care le caracterizează din punctele de vedere ale probabilității sau posibilității, precum și ale consecințelor de producere, evaluarea riscului este un proces complex, cu un nivel ridicat de subiectivism, de aceea, determinarea sa impune metodologii cât mai precise și mai laborioase, inclusiv procese de analiză comparatorie între rezultatele obținute (n) și valoarea standard impusă (rs) - (fig. 1), prin aplicarea a cât mai multe metode .
A' reprezintă amenințările de mediu
A" - amenințările care provin din exacerbarea unor vulnerabilități.
în lucrările noastre am prezentat mai multe metode de evaluare a riscului de securitate: metoda matricelor de risc, analiza cantitativă a riscului tehnic, determinarea zonelor de vulnerabilitate, metoda interdependențelor funcționale, metoda modelelor logico-funcționale, aplicarea metodei arborilor de defectări în securitate, metoda utilizării conceptului de element absolut sigur, metoda testării traseelor logice, metoda toleranței la erori etc., cu avantaje și dezavantaje, cu posibilități de implementare și cu exemple de aplicații (fig. 2).
Metoda modelului în cascadă ASIS vine să completeze cadrul evaluării riscului în securitate, constituind o metodă recunoscută pe plan internațional și relativ des
ASIS American Sociely for Industrial Securily
utilizată, având însă dezavantajul evaluării doar a riscului general și numai din punct de vedere calitativ.
Față de metoda în sine, noi prezentăm o variantă adaptată, integrată cognitiv și aplicativ în concepția UTI de securitate deplină, atât cu explicații suplimentare, cât și cu aprecieri și aplicații originale.
MATRICELOR DE RISC
M
E T
O D A
ANALIZEI CANITATIVE A RISCULUI TEHNIC DETERMINĂRII ZONELOR DE VULNERABILITATE
INTERDEPENDENȚELOR FUNCȚIONALE MODELELOR LOGICO-FUNCȚION ALE ARBORILOR DE DEFECTĂRI (APLICAȚIE) UTILIZĂRII CONCEPTULUI DE ELEMENT ABSOLUT SIGUR TESTĂRII TRASEELOR LOGICE TOLERANȚEI LA ERORI
Fig. 2. Metode de evaluare a riscului
-
2. Modelul în cascadă ASIS
Modelul de evaluare a riscului în cascadă ASIS (fig. 3) cuprinde următoarele șapte etape:
-
1) - identificarea valorilor protejate
-
2) - identificarea evenimentelor nedorite (de securitate)
-
3) -determinarea frecvenței de producere a evenimentelor nedorite (probabilități, posibilități)
-
4) - determinarea consecințelor producerii evenimentelor nedorite
-
5) — stabilirea soluțiilor pentru minimizarea riscului
-
6) - evaluarea eficienței implementării soluțiilor pentru minimizarea riscului
-
7) - determinarea raportului cost/nivel de securitate.
în funcție de mărimea raportului cost/nivel de securitate se ia decizia implementării soluțiilor de securitate sau reluării evaluării, până când se asigură un raport acceptat.
Reluarea evaluării se poate produce de la oricare etapă, în funcție de acceptarea sau neacceptarea rezultatului obținut în etapa respectivă.
Buclele succesive ale modelului asigură o mare flexibilitate de reacție, dar îngreunează desfășurarea procesului evaluării. De aceea, este necesară stabilirea unui compromis între acuratețea evaluării și timpul și forțele de evaluare.
-
3. Etapele desfășurării modelului în cascadă de evaluare
Având în vedere că esența metodei de evaluare este calitativă, fiecare etapă poate fi parcursă cu un nivel diferit de obiectivitate, iar reluările pot diferi ca număr de bucle. De asemenea, chiar și nivelul de performanțe poate diferi de la etapă la etapă, fiind greu de raportat rezultatul la o mărime universală.
Dacă toate aceste aprecieri subiective sunt real acceptate, singura regulă care se impune este parcurgerea modelului în întregime, etapă cu etapă, cu sau fără reluări, astfel încât să se determine un raport cost/nivel de securitate marcat de toate celelalte șase elemente analizate.
Parcurgerea repetată a tuturor etapelor poate aduce chiar îmbunătățiri de expresie a performanțelor analizate și evaluate, având în vedere reversibilitatea sensului de determinare, deoarece succesiunea etapelor este logică și nu determinativă.
C.u.î.
24299016 V jALEX BUSINESS TECI \ SK.L W.
-
3.1. Etapa identificării valorilor protejate
Identificarea valorilor protejate reprezintă o etapă de analiză complexă (fig. 4), care vizează:
-
- definirea organizației incluzând cultura, domeniul de activitate, mediul de afaceri, infrastructura critică, structura, strategia și tacticile utilizate, organizarea calității, sistemul de relații cu furnizorii și clienții, natura comportamentului (reactiv sau proactiv), adaptabilitatea și flexibilitatea, nivelul de informatizare, managementul riscului (modul de tratare și de tolerare a acestuia), politica de stocuri, categoriile de servicii sau bunuri furnizate, caracteristicile de operaționalitate a producției, categoriile de clienți, organizarea în grupuri de interese sau în rețele de afaceri, caracteristicile obiectivului de securitate, categoriile de informații și de surse de informații, complexitatea procesului de fabricație etc.
-
- stabilirea proprietății care se referă la imobile, terenuri, clădiri, facilități industriale sau comerciale, dar și la resursele materiale energetice, financiare și informatice, tehnologiile, patentele, mărcile, cu accent deosebit pe elementele periculoase (arme, explozivi, droguri etc.), cuprinzând, de fapt, tot ceea ce se poate fura, degrada sau afecta.
-
- identificarea informațiilor care se referă la informațiile, activitățile și materialele care sunt confidențiale sau constituie proprietatea intelectuală a organizației, dar și la informațiile operaționale sau structurate în baze documentare (informații clasificate, planuri de dezvoltare, planuri de marketing, planuri de producție, acorduri și convenții, informații cu caracter personal despre angajați, furnizori, clienți sau colaboratori); toate informațiile care au relevanță în activitatea organizației, precum și renumele, reputația și imaginea acesteia.
DEFINIREA ORGANIZAȚIEI
STABILIREA PROPRIETĂȚII
IDENTIFICAREA INFORMAȚIILOR
Fig. 4. Identificarea valorilor
Identificarea și evaluarea valorilor organizației care trebuie protejate reprezintă o activitate a unei echipe multiprofesionale, capabilă să (fig. 5):
-
- identifice valorile și să le categorisească
-
- stabilească caracteristicile de valoare de piață, relevanță operațională, perisabilitate, supremație și schimb
-
- ordoneze valorile după criterii de operaționalitate, relevanță și cost
-
- determine și să evalueze pierderile organizației (financiare și operaționale) în cazul furtului, degradării sau afectării valorilor
-
- stabilească pierderile (financiare și operaționale) adiacente furtului, degradării sau afectării valorilor (blocarea producției, restabiliri) operaționale, reluarea cu.t, r9 242990j§ 7’
activității după producerea unui eveniment nedorit, înlocuirea personalului, schimbarea tehnologiilor, refacerea sistemelor informatice etc.).
De regulă, valorile, pe categorii, se înscriu în liste (matrice) ca articole ordonate (după cost sau relevanță) descrise de atribute (caracteristici), astfel încât să se poată determina pagubele produse de evenimentele nedorite care afectează valorile.
în funcție de anumite caracteristici de operaționalitate se pot determina consecințele atacurilor maxime credibile sau cu frecvență mai mare de producere, precum și modul de afectare a zonelor sau infrastructurilor critice în cazul producerii anumitor tipuri de evenimente nedorite (atacuri).
-
3.2. Etapa identificării evenimentelor nedorite
în strânsă corelație cu identificarea, categorisirea, caracterizarea și evaluarea valorilor organizației care trebuie protejate, se identifică evenimentele nedorite (incidente, erori, greșeli, infracțiuni, catastrofe etc.) care pot afecta valorile.
Identificarea are la bază analize izomorfice și autoizomorfice ale evenimentelor, obiectivelor, organizațiilor, infrastructurii și mediului și se concretizează în evidențierea evenimentelor care se pot produce, frecvența de producere (probabilitatea, posibilitatea), gama de intensități, influențele nefaste asupra valorilor, precum și corelațiile dintre acestea, mediu și infrastructură.
în funcție de natura evenimentelor nedorite, acestea se pot împărți în trei categorii (fig. 6):
/S& ro\
b c.u.î.
242.99016 w
ALEX BUSINESS TECH,
V S.RL ]
infracțiuni sau evenimente de natură criminală, care pot pune în pericol existența valorilor prin acțiuni voite, orientate spre atingerea unui anumit scop.
dezastre naturale și evenimente non-criminale care pot degrada sau afecta valorile.
evenimente de natură informațională care pot aduce atingere renumelui, reputației sau imaginii unei organizații sau relațiilor acesteia cu alte organizații.
INFRACȚIUNI (DENATURĂ CRIMINALĂ)
DEZASTRE NATURALE ȘI
EVENIMEN TE NON-CRIMINALE
INFORMATICE
F/g. 6. Categoriile de evenimente nedorite
-
* Infracțiunile sau evenimentele de natură criminală se identifică în funcție de natura activității și structurii organizației, de categoriile și mărimea valorilor sale, de distribuția și circulația acestora și cuprind atât așa numitele aspecte ale criminalității tradiționale și organizate, cât și aspecte ale criminalității economice.
Identificarea infracțiunilor posibile a se produce asupra valorilor organizației este o problemă care necesită profesionalism deosebit și se poate realiza prin consultarea unui număr mare de surse care vizează (fig. 7)\
-
- starea de criminalitate a mediului în care își desfășoară activitatea organizația (de afaceri, de producție, financiar-bancar etc.)
-
- statisticile infracționale ale poliției, locale, zonale sau centrale, care se referă la categoria și frecvența infracțiunilor produse în zona (zonele) de amplasare a organizației
-
- statisticile și rapoartele internaționale vizând domeniile de activitate a organizației
-
- observațiile, propunerile și concluziile studiilor izomorfice sau autoizomorfice
-
- statisticile sociale și demografice vizând starea socială (sărăcia, rata șomerilor, densitatea populației etc.) a populației din zona (zonele) de amplasare și de colaborare ale organizației
-
- cauzele civile sau penale aflate în anchetă, în curs de judecată sau finalizate de justiție
-
- amenințările asupra mediului în care organizația își desfășoară activitatea și vulnerabilitățile acesteia
-
- existența grupurilor sociale paupere, de interese mafiote sau de crimă organizată.
fe C.U.L
24299016 >'
ALEX BUSINESS TECH,
\ S.R.L /
. ,V$'
STAREA DE CRIMINALITATE A MEDIULUI
STATISTICI INFRACȚIONALE
RAPOARTE INTERNAȚIONA1 ,E
STUDII IZOMORFICE
STATISTICI SOCIALE
CAUZE ÎN ANCHETĂ SAU JUDECATE
AMENINȚĂRI ȘI VULNERABILITĂȚI
GRUPURI DE INTERESE OBSCURE
Fig. 6. Surse pentru identificarea infracțiunilor
Infracțiunile identificate se grupează într-o matrice de amenințări criminale în care, pe lângă infracțiunile identificate, ierarhizate după diferite criterii (frecvență, intensitate, pagube etc.), se trec și caracteristicile acestora: frecvența producerii (posibilitatea, probabilitatea), intensitatea sau virulența, numărul de participanți, valorile vizate, pagubele produse direct, pagubele adiacente etc.
-
* Dezastrele naturale se referă la uragane, tornade, furtuni, cutremure, inundații (valuri uriașe), fulgere și incendii cauzate de natură, în timp ce evenimentele non-criminale produse de om se referă la accicentele tehnologice sau de muncă, epuizarea resurselor, întreruperile alimentării cu energie electrică sau a comunicațiilor, prăbușirile de avioane, coliziunile navale, deraierile trenurilor, accidentele auto, greșelile de operare cu consecințe de blocare a producției sau de nerespectare a rețelelor de fabricație ori a parametrilor de calitate, incendiile și inundațiile produse de om etc.
Deși atacurile teroriste se includ, de regulă, în categoria evenimentelor criminale, prin consecințele lor majore, pot fi evidențiate drept cauze ale unor dezastre și tratate, ca atare, și în această categorie de evenimente nedorite.
Matricea dezastrelor și a evenimentelor non-criminale se structurează după aceleași reguli ca și matricea infracțiunilor, evidențiindu-se, și de această dată, valorile afectate și amploarea pagubelor posibile.
-
* Evenimente de natură informațională cuprind acele evenimente care pot facilita accesul neautorizat la informațiile confidențiale ale organizației, blocarea activității informaționale, atacurile asupra integrității informațiilor, renumelui, reputației și imaginii organizației, dar și derularea unor relații cu colaboratori, clienți sau furnizori.
In această categorie de evenimente se mai înscriu și evenimentele determinate de corelații de mediu, de infrastructură sau de relații directe dintre organizații. Reflectarea imaginii negative a unei organizații asupra unei alte organizații colaboratoare sau din același grup de interese ori rețea este edificatoare în acest sens.
La fel ca și celelalte evenimente, și evenimentele informaționale se grupează într-o matrice de evenimente, descrise sau evaluate prin atribute, asociindu-le valorile afectate și valoarea pagubelor posibile.
03 24299016 y
UtEX BUSINESS TECH,
\ S.B.L /
-
3.3. Etapa determinării frecvenței de producere a evenimentelor nedorite
Determinarea frecvenței (posibilității, probabilității) de producere a evenimentelor nedorite se bazează pe studii izomorfice de evenimente sau autoizomorfice, în cazul repetării unor evenimente în organizație și presupune o analiză a statisticilor în domeniu, observații atente asupra modalităților de producere, analize de caz, discuții cu cei implicați, inclusiv cu făptuitorii, cu autoritățile competente (poliție, pompieri, primării, institute meteorologice și asociații nonguvernamentale, experți etc.).
O importanță majoră în stabilirea frecvenței de producere a evenimentelor nedorite o are studiul mediului în care se află organizația, vizând natura mediului, consistența infrastructurii, vecinătățile, schimbările de stare economică, precum și orice alt factor de mediu care ar putea influența activitatea organizației și favoriza producerea de evenimente nedorite (plasarea într-o zonă inundabilă sau de coastă - valuri și furtuni, ori seismică, într-un cartier rău famat etc.).
De asemenea, natura evenimentului determină, în mare măsură, frecvența sa de producere (inundațiile se pot produce în anumite perioade de timp, seismele au o anumită perioadă de repetabilitate, pe când jafurile sunt aleatorii, dar furturile din magazine sau din parcare au o repetabilitate dependentă de zona în care se produc).
Frecvența de producere a evenimentelor nedorite se materializează sub următoarele forme cantitative și/sau calitative:
-
- frecvența de producere:
o zilnic
o o dată la zece zile
o o dată la o sută de zile
o o dată la o mie de zile (3 ani)
o o dată la zece mii de zile (30 ani)
-
- probabilitatea:
o 80%-99%
o 60%-79%
o 40%-59%
o 20%-39%
o 01%-19%
-
- posibilitatea:
o 5-permanent
o 4-frecvent
o 3-posibil
o 2 — puțin posibil
o 1 - aproape imposibil,
sau sub oricare altă formă care exprimă frecvența, posibilitatea sau probabilitatea.
De regulă, se utilizează cinci niveluri de partajare, în strânsă corelație cu nivelurile de risc (5 - dezastru, 4 - major, 3 - mediu, 2 - minor și 1 - neglijabil).
Studiile privind frecvența de producere a evenimentelor nedorite se pot completa cu elementele care le determină sau le favorizează apariția, precum și cu grafice care prezintă diferite corelații.
în [1] este prezentată în detaliu, pentru mediul financiar bancar, astfel de corelații privind numărul atacatorilor și cel al atacurilor, numărul clienților prezenți în sediu în timpul atacurilor și numărul atacurilor, numărul angajaților prezenți și cel al atacurilor, precum și numărul atacurilor și prejudiciul produs de acestea. Corelațiile se
/g c.u.î.
' 0 242990l6 >
ALEX BUSINESS TECH
\ S.R.L I
prezintă sub formă de grafice (histograme, structuri etc.), care ilustrează și alte tipuri de dependențe sau de dinamică.
De determinarea frecvenței de producere a evenimentelor nedorite depind atât strategia de securitate adoptată, în special managementul de risc, cât și structura și operaționalitatea mecanismului de securitate implementat.
-
3.4. Etapa determinării consecințelor producerii evenimentelor nedorite
Etapa determinării consecințelor producerii evenimentelor nedorite este o etapă complexă de analiză și evaluare, având în vedere necesitatea prognozării posibilelor pagube atât directe, cât și adiacente (indirecte, colaterale, asociate).
Determinarea consecințelor trebuie realizată de o echipă de profesioniști (în securitate, tehnologie, finanțe, marketing, organizare etc.) care trebuie să analizeze fiecare eveniment nedorit posibil și, în funcție de intensitatea și frecvența sa de producere, să stabilească (f/g 7):
-
- pierderile (costurile) directe:
o pierderile financiare cauzate de producerea evenimentului (costul bunurilor furate sau degradate)
o creșterea primelor de asigurare pentru bunurile pentru care s-au plătit daune precum și a cheltuielilor deductibile cu acoperirea asigurării
o penalitățile contractuale cauzate de nerespectarea termenelor de livrare sau de prestare a serviciilor
o cheltuielile cauzate de înlăturarea efectelor producerii evenimentelor nedorite și de restabilire a stării de normalitate (înlăturarea elementelor degradate și restabilirea - repararea imobilelor sau echipamentelor degradate, costurile de spitalizare a personalului accidentat, costurile pentru repunerea în funcțiune a utilajelor ori a liniilor tehnologice de producție etc.)
o cheltuielile cauzate de modernizarea sau readaptarea măsurilor și mecanismelor de securitate și de protecția muncii (extinderea sau modernizarea mecanismelor de securitate, achiziționarea de noi echipamente de protecție, mărirea numărului personalului de pază sau de supraveghere)
o cheltuielile pentru operaționalizarea managementului general, de producție, de securitate și de normalizare a situației de funcționalitate a organizației după producerea evenimentului nedorit
o cheltuielile pentru restabilirea integrării în mediu, reluării legăturilor cu colaboratorii, furnizorii și clienții, precum și pentru refacerea climatului de comunicare.
-
- pierderile (costurile) indirecte:
o costurile cauzate de percepția negativă a imaginii organizației (insecuritate generală și /sau tehnologică, neîncadrare în capacitatea de respectare a angajamentelor contractuale)
o pierderile cauzate de micșorarea nivelului de operaționalitate a organizației, de scăderea potențialului reactiv și proactiv al acesteia
o costurile readaptării și ale recâștigării segmentului de piață, cel puțin, la performanțele dinaintea producerii evenimentului nedorit
o lipsa acoperirilor asigurării producerii altor evenimente nedorite cauzată de mărirea nivelului de risc al bunurilor asigurate
o costurile refacerii moralului angajaților, intensificării și lărgirii pregătirii acestora, ale exercițiilor de protecție, ale restricționării deplasărilor și chiar a inițiativei.
|
DIRECTE |
DEGRADĂRI |
|
ASIGURĂRI | |
|
REPARAȚII | |
|
MODERNIZĂRI | |
|
INDIRECTE |
RECEPȚIE NEGATIVĂ |
|
SCĂDI -REA OPERAȚIONALITĂ1II | |
|
READAPTĂRI |
Fig. 7 Pierderile cauzate de producerea evenimentelor nedorite
Pierderile se evidențiază în matricea evenimentelor nedorite sub formă de valori absolute sau relative (procente, diferențe) pentru fiecare intensitate sau frecvență de producere sau pentru diferite limite ale acestora.
Este de preferat ca mărimile pierderilor să fie exprimate în aceeași unitate de măsură, la fel și valorile de comparație, folosindu-se, pentru toată matricea, fie valori absolute, fie relative.
în cazul în care nu se pot determina costurile producerii unui eveniment nedorit, evenimentul se evidențiază în matrice și se asociază sau compară cu un alt eveniment căruia i s-au determinat consecințele producerii, specificându-se expres acest lucru.
-
3.5. Etapa stabilirii soluțiilor pentru minimizarea riscului
Deoarece riscul reprezintă o variabilă de securitate analitică, rezultată din conjuncția a doi factori (amenințări și vulnerabilități) sau exprimată printr-o diferență de utilitate (K = |m‘-w;|, u* utilitatea soluției optime și ui utilitatea soluției curente, adoptate), minimizarea riscului este un proces analitic și material complex, care nu presupune numai micșorarea maxim posibilă a valorii sale, ci și identificarea celor mai eficiente metode și soluții de tratare rațională a riscului (reducere, acoperire-asigurare, transfer, acceptare).
Acest proces se înscrie direct în managementul riscului și este guvernat în concordanță cu strategia de securitate a organizației, cu caracteristicile mediului și mecanismelor de securitate.
Opțiunile pentru soluțiile de securitate se subînscriu atât nivelurilor de risc determinate, cât și dinamicii acestora în timpul desfășurării activității organizației.
De aceea, în cadrul fundamentării analizei de risc este necesar să se realizeze o corespondență între valorile de risc și gradul de acceptabilitate a acestuia, element definitoriu în abordarea unei politici eficiente de securitate.
în esență, atitudinea față de risc se diferențiază în trei categorii: a tolera riscul, a acționa selectiv față de acesta sau a-l considera inacceptabil (fig. 8).
|
ATITUDINE |
TOLERARE |
|
TRATARE | |
|
ASIGURARE |
Fig. 8. Atitudinea față de risc
Atitudinea de tolerare (evitare) a riscului se referă la riscurile neglijabile, cu valori, a căror „realizare" produce pagube calificate suportabile. în funcție de costurile ce se pot suporta și de caracteristicile de evitare sau compensare ale mecanismelor de securitate, față de aceste riscuri se poate adopta o atitudine pasivă de ignorare, suportându-se pagubele produse fără măsuri de compensare funcțională, sau o atitudine activă de compensare funcțională (prin reglarea și intervenția mecanismelor de securitate), astfel încât pierderile suportate să fie cât mai mici posibile.
Atitudinea selectivă față de unele riscuri neglijabile, minore și medii, cu valori cuprinse între 0,5 și 3,05, presupune adoptarea unor măsuri preventive și tehnici de reducere a consecințelor „realizării" unor astfel de riscuri. Este o atitudine activă de anticipație, cu caracteristici de sistem cibernetic în regim dinamic pe timpul compensării efective sau post factum. Intră în funcțiune de la o anumită valoare de program de selecție (de prevenire a realizării evenimentelor nedorite cu o anumită valoare de risc), funcționează apoi după o anumită funcție de compensare, pe baza reacției negative de reglare a regimului dinamic și iese din funcțiune la o valoare minimă, considerată de siguranță sau de așteptare.
Trecerea de la programul de așteptare la cel de selecție poate fi făcută la diferiți stimuli: intervale de timp, prezența unor perioade sau evenimente nedorite, alarme, acționări manuale, intervenții ale echipelor de utilizatori, verificări, antrenări etc. .
Atitudinea de inacceptare (asigurare) se datorează faptului că sistemele de securitate nu pot acționa eficace pentru prevenirea ori reducerea consecințelor „realizării" riscurilor cu valoare mai mare de 3,05 majore sau dezastruoase. în aceste cazuri se adoptă soluții de asigurare a bunurilor, valorilor, serviciilor și informațiilor la astfel de evenimente nedorite și de intervenție post factum, oportună și eficace, pentru restabilirea funcționalității. în cadrul tratării unor astfel de riscuri, rămâne permanent activă componenta securității personalului și, în limita posibilităților, componenta securității informațiilor. Trebuie subliniat, însă, faptul că atitudinea de inacceptare nu presupune ascunderea în spatele asigurării, ci doar recunoașterea că mecanismele de securitate nu sunt suficient de performante pentru a face față unor astfel de dezastre. Atitudinea de inacceptare rămâne o atitudine activă, responsabilă și poate contribui mult la reducerea pagubelor produse de realizarea evenimentelor cu riscuri majore și dezastruoase, care nu pot fi prevenite. De asemenea, recunoașterea inacceptabilității este un act logic, subordonat de fapt principiului „logică în loc de panică".
Adoptarea uneia sau alteia dintre atitudini este condiționată atât de costul ce poate fi suportat pentru realizarea mediului și mecanismelor de securitate ale procesului, cât și de caracteristicile fizice, funcționale, informaționale și de personal ale procesului.
care presupun o anumită independență de acțiune ce nu trebuie să fie stingherită de praguri de selecție prea severe.
Alegerea unui compromis corespunzător între mediul de securitate și eficiența funcționalității procesului este una din consecințele majore ale unei analize formale de risc, corecte și complete, precum și a unei politici de securitate eficiente, condiționate de costul ce poate fi suportat.
O atitudine prea tolerantă poate prejudicia grav obiectivul, în timp ce o atitudine prea severă nu poate decât perturba funcționalitatea acestuia.
La fel ca în orice alt domeniu, și în securitate atitudinile sau manifestările extremiste nu dau rezultate pozitive.
în finalul acestei etape, matricea evenimentelor nedorite se reorganizează în funcție de nivelul de risc asociat, începând de la cel transferabil (prin asigurare) la cel neglijabil.
-
3.6. Etapa evaluării eficienței implementării soluțiilor pentru minimizarea
riscului
în funcție de natura evenimentelor nedorite și nivelurile pagubelor și ale riscurilor asociate, se stabilesc, în concordanță cu strategia de securitate și cu costurile posibile a fi suportate, soluțiile de securitate (mecanisme, reguli, măsuri, proceduri, atenționări etc.).
După stabilirea structurii întregului mecanism (integrat, sistem) de securitate, cu elemente dedicate evenimentelor nedorite (evidențiate, ca atare, în matricea evenimentelor nedorite), se definește mediul de securitate (evenimente, riscuri, urmări, măsuri de securitate, costuri) și se analizează funcționalitatea procesuală a organizației și costul măsurilor de securitate.
în funcție de flexibilitatea procesuală și de costurile de suportat, se analizează strategia de securitate eficientizând (cuplând mai strâns sau mai slab) măsurile de securitate astfel încât procesul să nu fie stingherit, ci îmbunătățit din punctul de vedere al stabilității și siguranței funcționale. Se realizează astfel un compromis operațional între securitatea procesului, permisibilitatea utilizatorilor, confortul funcțional și consecințele producerii evenimentelor nedorite.
în esența sa, etapa a șasea reprezintă procesul recursiv al determinării mediului de securitate, condiționat de riscurile asumate (tratate), de strategia de securitate și de costurile suportate. Acceptarea riscurilor evaluate (determinate) se face în concordanță cu caracteristicile de proces, de viabilitatea obiectivelor suport pentru proces, utilitățile stabilite și cu prevederile legale în materiale.
Evaluarea eficienței implementării soluțiilor de securitate se concretizează în raportul de risc (riscul final asumat/riscul inițial al procesului), cu condiția menținerii cel puțin a operaționalității de proces, sau cu rapoarte valori de risc/ costuri ori valori de risc / pierderi posibile (costuri de insecuritate).
-
3.7. Etapa determinării raportului cost/nivel de securitate
Din analiza matricei evenimentelor nedorite se însumează costurile și se raportează la beneficiul adus de securitate (costurile de insecuritate din care se scad costurile de realizare a mecanismelor de securitate):
Es = — = ț Cs—, unde
Ct-Cs
Es - este eficiența mediului de securitate
Cs - costurile realizării mediului de securitate
Bs - beneficiul securității
C| - costurile insecurității (pagubele posibile a se produce în lipsa mediului de securitate).
Tendința este ca acest raport să fie cât mai mic posibil, acesta fiind totuși acceptat dacă se înscrie în limitele următoare:
pentru securitatea minimală: 10-15%
pentru securitatea suficientă: 15-20% pentru securitatea acoperitoare: circa 30% pentru securitatea sigură: 35-40%.
în concluzie, pentru a se obține o protecție corespunzătoare, fondurile alocate pentru securitate trebuie să fie de 35-40% din cele alocate investiției pentru unitățile mari, iar pentru unitățile mijlocii și mici de circa 30%.
Devenirea strategiilor globale poate fi realizată fie printr-o abordare conceptuală unitară inițială, fie printr-o dezvoltare succesivă, adaptându-se mecanisme și măsuri de protecție pe elemente disparate,care apoi vor fi integrate conform concepției de securitate.
-
4. Concluzii
Metoda modelului în cascadă pentru determinarea riscului de securitate este, în esență, o metodă calitativă, având destul de multe elemente de interpretare subiective, dar se finalizează printr-un proces de optimizare a eficienței mediului de securitate, ca raport direct între costurile realizării mediului de securitate și beneficiul securității.
Din acest punct de vedere poate fi apreciată ca un exercițiu eficient de logică de securitate, recursivă, interactivă și reactivă, constituind o bună bază de fundamentare a structurii și operaționalității unui mediu de securitate.
Metoda, în sine, poate constitui un element atât de început al construcției de securitate, cât și de finalizare a acestuia și poate fi utilizată de sine stătătoare, ori în complementaritate cu alte metode.
-
5. Bibliografie
-
1. URDĂREANU, TIBERIU; ILIE, GHEORGHE; BLAHA, MIRCEA, Securitatea instituțiilor financiar-bancare. Editura UTI, București, 1998
-
2. ILIE, GHEORGHE; URDĂREANU, TIBERIU, Securitatea deplină. Editura UTI, București, 2001
-
3. General Security Risk Assessment, ASIS, 2004
-
4. www.asisonline.org
Proiectant:
D E V I Z G E N E R A L al obiectivului de investitii
Pag. 1
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
|
| Nr. |
| |
| Valoare | |
TVA | |
Valoare |
|
| Crt. |
| Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli |
| fara TVA | |
| |
cu TVA |
|
| |
| |
|----------------|-- | lei | |
lei || |
lei |
|
| 1 |
------------------------------------------------------------------------------------------ | 2 |
| 3 | |
4 | |
5 |
|
| | CAPITOLUL 1 |
|----------------|-- |
--------------|- | ||
|
| Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului | ||||
|
| 1.1 |
| Obtinerea terenului |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
------ | 1.2 |
------------------------------------------------------------------------------------------ | Amenajarea terenului |
|----------------|-- | 420935.00 | |
79977.65 | |
500912.65 |
|
------ | 1.3 |
------------------------------------------------------------------------------------------ | Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
------ | 1.4 |
------------------------------------------------------------------------------------------ | Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
------ | TOTAL |
------------------------------------------------------------------------------------------ CAPITOL 1 |
|----------------|-- | 420935.00 | |
79977.65 | |
500912.65 |
|
||| | CAPITOLUL 2 | ||||
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
|| | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
------ | TOTAL |
------------------------------------------------------------------------------------------ CAPITOL 2 |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
CAPITOLUL 3 |
|----------------|-- |
--------------|- | ||
|
| Cheltu |
ieli pentru proiectare si asistenta tehnica | |||
|
| 3.1 |
| Studii |
|----------------|-- | 6500.00 | |
1235.00 | |
7735.00 |
|
| |
| 3.1.1 Studii de teren |
|----------------|-- | 6500.00 | |
1235.00 | |
7735.00 |
|
| |
| 3.1.2 Raport privind impactul asupra mediului |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| |
| 3.1.3 Alte studii specifice |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| 3.2 |
| Documentatii-suport si cheltuieli pentru obtinerea de avize, acorduri si autorizatii |
|----------------|-- | 2500.00 | |
475.00 | |
2975.00 |
|
| 3.3 |
| Expertizare tehnica |
|----------------|-- | 10000.00 | |
1900.00 | |
11900.00 |
|
| 3.4 |
| Certificarea performantei energetice si auditul energetic al cladirilor |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| 3.5 |
| Proiectare |
|----------------|-- | 279940.00 | |
53188.60 | |
333128.60 |
|
| |
| 3.5.1 Tema de proiectare |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| |
| 3.5.2 Studiu de prefezabilitate |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
Proiectant:
D E V I Z G E N E R A L al obiectivului de investitii
Pag. 2
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
|
| Nr. | Crt. | | |
| | | Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli | | |-- | | |
Valoare | fara TVA | |
TVA | | |
Valoare cu TVA |
|
lei || |
lei || |
lei | ||
|
| 1 |
| 2 | |
3 | |
4 | |
5 |
|
||| 1 1 1 | ||||
|
| |
| | 3.5.3 Studiu de fezabilitate/documentatie de avizare a lucrarilor de interventii si de| 1 |
| 94940.00 | |
18038.60 | |
112978.60 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.5.4 Documentatiile tehnice necesare n vederea obtinerii avizelor/acordurilor/autori| 1 |
10000.00 | |
1900.00 | |
11900.00 | |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.5.5 Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliilor de executie| 1 |
--------------|--15000.00 | |
2850.00 | |
17850.00 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.5.6 Proiect tehnic si detalii de executie | 1 |
--------------|--160000.00 | |
30400.00 | |
190400.00 |
|
| 3.6 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Organizarea procedurilor de achizitie | 1 |
--------------|--0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| 3.7 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Consultanta | 1 |
--------------|--0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.7.1 Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii | 1 |
--------------|--0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.7.2 Auditul financiar | 1 |
--------------|--0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| 3.8 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Asistenta tehnica | 1 |
--------------|--70000.00 | |
13300.00 | |
83300.00 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.8.1 Asistenta tehnica din partea proiectantului | 1 |
--------------|--20000.00 | |
3800.00 | |
23800.00 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.8.1.1 pe perioada de executie a lucrarilor | 1 |
--------------|--15000.00 | |
2850.00 | |
17850.00 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.8.1.2 pentru participarea proiectantului la fazele incluse n programul de control al | 1 |
5000.00 | |
950.00 | |
5950.00 | |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.8.2 Dirigentie de santier | |
--------------|--50000.00 | |
9500.00 | |
59500.00 |
|
| TOTAL |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- CAPITOL 3 | 1 |
--------------|--368940.00 | |
70098.60 | |
439038.60 |
|
| CAPITOLUL 4 |
--------------|-- |
--------------|- | ||
|
| Cheltu |
ieli pentru investitia de baza 1 | |||
|
| 4.1 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Constructii si instalatii | 1 |
--------------|--7578352.38 | |
1439886.95 | |
9018239.33 |
|
| 4.2 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale | 1 |
--------------|--80000.00 | |
15200.00 | |
95200.00 |
|
| 4.3 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj | 1 |
--------------|-- 587787.50 | |
111679.62 | |
699467.12 |
|
| 4.4 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de| -------------------------------------------------------------------------------------------- |
--------------|--0.00 | ---------------- |
0.00 | --------------- |
0.00 |
Dotari
4.5
1060960.00
201582.40
1262542.40
Proiectant:
D E V I Z G E N E R A L al obiectivului de investitii
Pag. 3
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
|
| Nr. |
| | |
Valoare | |
TVA | |
Valoare | |
|
| Crt. |
| Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli | |
fara TVA | |
| |
cu TVA | |
|
| | |
| | |
lei || |
lei || |
lei | |
|
| 1 |
| 2 | |
3 | |
4 | |
5 | |
|
|||| 1 1 1 1 | ||||
|
| 4.6 |
| | Active necorporale | |
| 0.00 | |
0.00 | |
0.00 | |
|
| TOTAL |
------------------------------------------------------------------------------------------|- CAPITOL 4 | 1 |
---------------|--9307099.88 | |
1768348.98 | |
11075448.86 | |
|
|| | CAPITOLUL 5 |
---------------|-- |
--------------|- |
| | |
|
| Alte c |
heltuieli 1 |
| | ||
|
| 5.1 |
------------------------------------------------------------------------------------------|- | Organizare de santier | 1 |
---------------|--50000.00 | |
--------------|-9500.00 | |
59500.00 | |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|- | 5.1.1 Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de santier | 1 |
---------------|--50000.00 | |
--------------|-9500.00 | |
59500.00 | |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|- | 5.1.2 Cheltuieli conexe organizarii santierului | 1 |
---------------|--0.00 | |
--------------|-0.00 | |
0.00 | |
|
| 5.2 |
------------------------------------------------------------------------------------------|- | Comisioane, cote, taxe, costul creditului | 1 |
---------------|--90922.16 | |
--------------|-0.00 | |
90922.16 | |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|- | 5.2.1 Comisioanele si dobnzile aferente creditului bancii finantatoare | 1 |
---------------|--0.00 | |
--------------|-0.00 | |
0.00 | |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|- | 5.2.2 Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii lucrarilor de constructii | 1 |
---------------|--40646.44 | |
--------------|-0.00 | |
40646.44 | |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|- | 5.2.3 Cota aferenta ISC pentru controlul statului n amenajarea teritoriului,urbanism | 1 |
---------------|--8129.29 | |
--------------|-0.00 | |
8129.29 | |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|- | 5.2.4 Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor - CSC | 1 |
---------------|--40646.44 | |
0.00 | |
40646.44 | |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|- | 5.2.5 Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de construire/desfiintare | 1 |
---------------|--1500.00 | |
0.00 | |
1500.00 | |
|
| 5.3 |
------------------------------------------------------------------------------------------|- | Cheltuieli diverse si neprevazute | 1 |
---------------|--503898.74 | |
95740.76 | |
599639.51 | |
|
| 5.4 |
------------------------------------------------------------------------------------------|- | Cheltuieli pentru informare si publicitate | |
---------------|--0.00 | |
0.00 | |
0.00 | |
|
| TOTAL |
------------------------------------------------------------------------------------------|- CAPITOL 5 | 1 |
---------------|--644820.91 | |
105240.76 | |
750061.67 | |
|
|| | CAPITOLUL 6 |
---------------|-- |
--------------|- |
| | |
|
| Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste |
| | |||
|
| | 6.1 |
| | Pregatirea personalului de exploatare | |
---------------|--2000.00 | |
380.00 | |
2380.00 | |
|
|------ | 6.2 |
------------------------------------------------------------------------------------------|- | Probe tehnologice si teste | |
---------------|--5000.00 | |
950.00 | |
5950.00 | |
|
|------ | TOTAL |------- |
CAPITOL 6 | ------------------------------------------------------------------------------------------|- |
---------------|-- 7000.00 | ---------------|-- |
1330.00 | --------------|- |
8330.00 | ---------------| |
Proiectant:
D E V I Z G E N E R A L al obiectivului de investitii
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
Pag. 4
|
| Nr. | Crt. | | |
| | Denumirea capitolelor si subcapitolelor de | | |
cheltuieli |
| Valoare | fara TVA |
| TVA | |
| Valoare | | cu TVA | |
|
| lei |
|| lei |
----------------| | lei | | |||
|
| 1 |
| 2 |
| 3 |
| 4 |
----------------| | 5 | | |
|
|| | | TOTAL GENERAL |
| 10748795.79 |
| 2024995.99 |
----------------| | 12773791.77 | | ||
|
| |----- |
| din care: C + M (1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 + 4.1 |
+ 4.2 + 5.1.1) |
| 8129287.38 |
| 1544564.60 |
----------------| | 9673851.98 | ----------------| |
Responsabil CPC
Sef proiect
Ing.proiectant
Devizier
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiectiv
|
|Nr. cap./ |
| | |
Valoarea | |
Din care: | |
|
| subcap. |
| | |
cheltuielilor | |
C+M | |
|
| deviz |
| Denumirea capitolelor de cheltuieli | |
pe obiect | |
| |
|
| general |
| | |
(exclusiv TVA) | |
| |
|
| | |
| | |
lei || |
lei | |
|
| 1 |
| 2 | |
3 | |
4 | |
|
| 1.2 |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | Amenajarea terenului | |
---------------|-420935.00 | |
420935.00 | |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 1.2.001 Sistem irigatie | |
---------------|-420935.00 | |
420935.00 | |
|
| 1.3 |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala | |
---------------|-0.00 | |
0.00 | |
|
| 1.4 |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor | |
---------------|-0.00 | |
0.00 | |
|
| 2 |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | Realizarea utilitatilor necesare obiectivului | |
---------------|-0.00 | |
0.00 | |
|
| 3.5 |
|||| | Proiectare | | | 1 1 1 | ||
|
| 4 |
|| | Investitia de baza | 1 |
| 9307099.88 | |
7658352.38 | |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 4.1 Constructii si instalatiile aferente acestora | |
---------------|-7578352.38 | |
7578352.38 | |
|
| |
| 4.1.001 Demolari | |
680107.58 | |
680107.58 | |
|
| |
| 4.1.002 Arhitectura | |
6247244.80 | |
6247244.80 | |
|
| |
| 4.1.003 Instalatii sanitare / canalizare | |
75000.00 | |
75000.00 | |
|
| |
| 4.1.004 Electrice | 1 |
576000.00 | |
576000.00 | |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 4.2 Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale | |
---------------|-80000.00 | |
80000.00 | |
|
| |
| 4.2.001 Montaj echipamente | 1 |
80000.00 | |
80000.00 | |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 4.3 Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj | 1 |
---------------|-587787.50 | |
| |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 4.4 Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente | 1 |
---------------|-0.00 | |
| |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 4.5 Dotari | 1 |
---------------|-1060960.00 | |
| |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 4.6 Active necorporale | 1 |
---------------|-0.00 | |
| |
|
| 5.1 |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | Organizare de santier | 1 |
---------------|-50000.00 | |
50000.00 | |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 5.1.1 Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de santier | |
---------------|-50000.00 | |
50000.00 | |
|
| |
| 5.1.1.001 Organizare de santier | 1 |
50000.00 | |
50000.00 | |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 5.1.2 Cheltuieli conexe organizarii santierului | 1 |
---------------|-0.00 | |
0.00 | |
|
| 6.2 |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | Probe tehnologice si teste | |
---------------|-0.00 | |
0.00 | |
|
| |TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
9778034.88 | |
8129287.38 | | |
|
|---------------------------------------------------------------------------------------------------------- |Taxa pe valoarea adaugata | |
1857826.63 | |
1544564.60 | | |
|
|---------------------------------------------------------------------------------------------------------- |TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |---------------------------------------------------------------------------------------------------------- |
11635861.51 | |
9673851.98 | ---------------| | |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Demolari
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |
|
| lei | | ||
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 |
| Amenajarea terenului |
| | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.1 |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| | 4.1.1 |
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 680107.58 | |
|
| | |
| 998000 Demolari |
| 680107.58 | |
|
| | 4.1.2 |
| Rezistenta |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.3 |
| Arhitectura |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.4 |
| Instalatii |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 680107.58 | | | |
|
| 4.2 |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 0.00 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 0.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 5.1 |
| Organizare de santier |
| | |
|
| | |
| |
| | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 6.2 |------------- |
| Probe tehnologice si teste |
| | |----------------| |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Demolari
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 680107.58 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 129220.44 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 809328.02 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Arhitectura
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |
|
| lei | | ||
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 |
| Amenajarea terenului |
| | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.1 |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| | 4.1.1 |
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.2 |
| Rezistenta |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.3 |
| Arhitectura |
| 6247244.80 | |
|
| | |
| 998001 Arhitectura |
| 6247244.80 | |
|
| | 4.1.4 |
| Instalatii |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 6247244.80 | | | |
|
| 4.2 |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 587787.50 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 1060960.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 1648747.50 | | | |
|
| 5.1 |
| Organizare de santier |
| | |
|
| | |
| |
| | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 6.2 |------------- |
| Probe tehnologice si teste |
| | |----------------| |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Arhitectura
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 7895992.30 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 1500238.54 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 9396230.84 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL
cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari OBIECT: Instalatii sanitare / canalizare
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 |
| Amenajarea terenului |
| | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.1 |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| | 4.1.1 |
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.2 |
| Rezistenta |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.3 |
| Arhitectura |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.4 |
| Instalatii |
| 75000.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 75000.00 | |
|
| | |
| 998002 Instalatii sanitare / canalizare |
| 75000.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 75000.00 | | | |
|
| 4.2 |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 0.00 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 0.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 5.1 |
| Organizare de santier |
| | |
|
| | |
| |
| | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 6.2 |------------- |
| Probe tehnologice si teste |
| | |----------------| |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL
cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari OBIECT: Instalatii sanitare / canalizare
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 75000.00 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 14250.00 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 89250.00 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Electrice
Nr. cap./subcap. deviz general
Cheltuieli pe categoria de lucrari
Valoarea (exclusiv TVA)
lei
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 |
| Amenajarea terenului |
| | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.1 |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| | 4.1.1 |
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.2 |
| Rezistenta |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.3 |
| Arhitectura |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.4 |
| Instalatii |
| 576000.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 576000.00 | |
|
| | |
| 998003 Instalatii electrice |
| 576000.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 576000.00 | | | |
|
| 4.2 |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 0.00 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 0.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 5.1 |
| Organizare de santier |
| | |
|
| | |
| |
| | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 6.2 |
| Probe tehnologice si teste |
| | |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Electrice
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 576000.00 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 109440.00 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 685440.00 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Sistem irigatie
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |
|
| lei | | ||
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 | |
| Amenajarea terenului | 998004 Sistem irigatie |
| | | 420935.00 | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 420935.00 | | | |
|
| 4.1 | | 4.1.1 | | 4.1.2 | | 4.1.3 | | 4.1.4 | | | | | | |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 0.00 | | |
|
| Rezistenta |
| 0.00 | | |
|
| Arhitectura |
| 0.00 | | |
|
| Instalatii |
| 0.00 | | |
|
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 0.00 | | |
|
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 0.00 | | |
|
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.2 |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 0.00 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 0.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 5.1 | | |
| Organizare de santier |
| | |
|
| |
| | | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 6.2 |------------- |
| Probe tehnologice si teste |
| | |----------------| |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Sistem irigatie
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 420935.00 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 79977.65 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 500912.65 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Organizare de santier
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |
|
| lei | | ||
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 |
| Amenajarea terenului |
| | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.1 |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| | 4.1.1 |
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.2 |
| Rezistenta |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.3 |
| Arhitectura |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.4 |
| Instalatii |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.2 |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 0.00 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 0.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 5.1 |
| Organizare de santier |
| | |
|
| | | |
| | 998012 Organizare de santier |
| | | 50000.00 | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 50000.00 | | | |
|
| 6.2 |------------- |
| Probe tehnologice si teste |
| | |----------------| |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Organizare de santier
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 50000.00 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 9500.00 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 59500.00 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Montaj echipamente
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |
|
| lei | | ||
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 |
| Amenajarea terenului |
| | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.1 | | 4.1.1 | | 4.1.2 | | 4.1.3 | | 4.1.4 | | | | | | |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 0.00 | | |
|
| Rezistenta |
| 0.00 | | |
|
| Arhitectura |
| 0.00 | | |
|
| Instalatii |
| 0.00 | | |
|
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 0.00 | | |
|
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 0.00 | | |
|
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.2 | |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice | 998013 Montaj echipamente |
| | | 80000.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 80000.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 0.00 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 0.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 5.1 | | |
| Organizare de santier |
| | |
|
| |
| | | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 6.2 |------------- |
| Probe tehnologice si teste |
| | |----------------| |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Montaj echipamente
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 80000.00 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 15200.00 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 95200.00 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
Proiectant:
D E V I Z G E N E R A L al obiectivului de investitii
Pag. 1
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
|
| Nr. |
| |
| Valoare | |
TVA | |
Valoare |
|
| Crt. |
| Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli |
| fara TVA | |
| |
cu TVA |
|
| |
| |
|----------------|-- | lei | |
lei || |
lei |
|
| 1 |
------------------------------------------------------------------------------------------ | 2 |
| 3 | |
4 | |
5 |
|
| | CAPITOLUL 1 |
|----------------|-- |
--------------|- | ||
|
| Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului | ||||
|
| 1.1 |
| Obtinerea terenului |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
------ | 1.2 |
------------------------------------------------------------------------------------------ | Amenajarea terenului |
|----------------|-- | 420935.00 | |
79977.65 | |
500912.65 |
|
------ | 1.3 |
------------------------------------------------------------------------------------------ | Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
------ | 1.4 |
------------------------------------------------------------------------------------------ | Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
------ | TOTAL |
------------------------------------------------------------------------------------------ CAPITOL 1 |
|----------------|-- | 420935.00 | |
79977.65 | |
500912.65 |
|
||| | CAPITOLUL 2 | ||||
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
|| | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
------ | TOTAL |
------------------------------------------------------------------------------------------ CAPITOL 2 |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
CAPITOLUL 3 |
|----------------|-- |
--------------|- | ||
|
| Cheltu |
ieli pentru proiectare si asistenta tehnica | |||
|
| 3.1 |
| Studii |
|----------------|-- | 6500.00 | |
1235.00 | |
7735.00 |
|
| |
| 3.1.1 Studii de teren |
|----------------|-- | 6500.00 | |
1235.00 | |
7735.00 |
|
| |
| 3.1.2 Raport privind impactul asupra mediului |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| |
| 3.1.3 Alte studii specifice |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| 3.2 |
| Documentatii-suport si cheltuieli pentru obtinerea de avize, acorduri si autorizatii |
|----------------|-- | 2500.00 | |
475.00 | |
2975.00 |
|
| 3.3 |
| Expertizare tehnica |
|----------------|-- | 10000.00 | |
1900.00 | |
11900.00 |
|
| 3.4 |
| Certificarea performantei energetice si auditul energetic al cladirilor |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| 3.5 |
| Proiectare |
|----------------|-- | 279940.00 | |
53188.60 | |
333128.60 |
|
| |
| 3.5.1 Tema de proiectare |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| |
| 3.5.2 Studiu de prefezabilitate |
|----------------|-- | 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
Proiectant:
D E V I Z G E N E R A L al obiectivului de investitii
Pag. 2
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
|
| Nr. | Crt. | | |
| | | Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli | | |-- | | |
Valoare | fara TVA | |
TVA | | |
Valoare cu TVA |
|
lei || |
lei || |
lei | ||
|
| 1 |
| 2 | |
3 | |
4 | |
5 |
|
||| 1 1 1 | ||||
|
| |
| | 3.5.3 Studiu de fezabilitate/documentatie de avizare a lucrarilor de interventii si de| 1 |
| 94940.00 | |
18038.60 | |
112978.60 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.5.4 Documentatiile tehnice necesare n vederea obtinerii avizelor/acordurilor/autori| 1 |
10000.00 | |
1900.00 | |
11900.00 | |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.5.5 Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliilor de executie| 1 |
--------------|--15000.00 | |
2850.00 | |
17850.00 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.5.6 Proiect tehnic si detalii de executie | 1 |
--------------|--160000.00 | |
30400.00 | |
190400.00 |
|
| 3.6 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Organizarea procedurilor de achizitie | 1 |
--------------|--0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| 3.7 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Consultanta | 1 |
--------------|--0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.7.1 Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii | 1 |
--------------|--0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.7.2 Auditul financiar | 1 |
--------------|--0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| 3.8 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Asistenta tehnica | 1 |
--------------|--70000.00 | |
13300.00 | |
83300.00 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.8.1 Asistenta tehnica din partea proiectantului | 1 |
--------------|--20000.00 | |
3800.00 | |
23800.00 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.8.1.1 pe perioada de executie a lucrarilor | 1 |
--------------|--15000.00 | |
2850.00 | |
17850.00 |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.8.1.2 pentru participarea proiectantului la fazele incluse n programul de control al | 1 |
5000.00 | |
950.00 | |
5950.00 | |
|
| |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | 3.8.2 Dirigentie de santier | |
--------------|--50000.00 | |
9500.00 | |
59500.00 |
|
| TOTAL |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- CAPITOL 3 | 1 |
--------------|--368940.00 | |
70098.60 | |
439038.60 |
|
| CAPITOLUL 4 |
--------------|-- |
--------------|- | ||
|
| Cheltu |
ieli pentru investitia de baza 1 | |||
|
| 4.1 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Constructii si instalatii | 1 |
--------------|--9146232.38 | |
1737784.15 | |
10884016.53 |
|
| 4.2 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale | 1 |
--------------|--80000.00 | |
15200.00 | |
95200.00 |
|
| 4.3 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj | 1 |
--------------|-- 587787.50 | |
111679.62 | |
699467.12 |
|
| 4.4 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de| 1 |
--------------|--0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| 4.5 |
------------------------------------------------------------------------------------------|-- | Dotari | |
--------------|--1060960.00 | |
201582.40 | |
1262542.40 |
Proiectant:
D E V I Z G E N E R A L al obiectivului de investitii
Pag. 3
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
|
Nr. Crt. |
| | | Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli | | |-- | | |
Valoare | fara TVA | |
TVA |
| Valoare | cu TVA |
|
lei || |
lei |
-|---------------- | lei | ||
|
1 |
| 2 | |
3 | ______________________________i— |
4 |
-|---------------- | 5 _____________________________1_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
|| |
| 0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| TOTAL |
CAPITOL 4 |
-----------------------------------||- |
---------------|--10874979.88 | |
2066246.18 | |
12941226.06 |
|
| CAPITO | Alte c |
||| LUL 5 heltuieli | ||||
|
| 5.1 |
| Organizare de santier |
|| |
| 50000.00 | |
| 9500.00 | |
59500.00 |
|
| |
| 5.1.1 Lucrari de constructii si instalatii aferente |
-----------------------------------|-organizarii de santier | |
---------------|--50000.00 | |
--------------|-9500.00 | |
--------------- 59500.00 |
|
| |
| 5.1.2 Cheltuieli conexe organizarii santierului |
-----------------------------------||- |
---------------|--0.00 | |
--------------|-0.00 | |
--------------- 0.00 |
|
| 5.2 |
| Comisioane, cote, taxe, costul creditului |
-----------------------------------||- |
---------------|--108168.84 | |
--------------|-0.00 | |
--------------- 108168.84 |
|
| |
| 5.2.1 Comisioanele si dobnzile aferente creditului |
-----------------------------------|-bancii finantatoare | |
---------------|--0.00 | |
--------------|-0.00 | |
--------------- 0.00 | |
|
| |
| 5.2.2 Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii |
-----------------------------------|-lucrarilor de constructii | |
---------------|--48485.84 | |
--------------|-0.00 | |
--------------- 48485.84 |
|
| |
| 5.2.3 Cota aferenta ISC pentru controlul statului n |
-----------------------------------|-amenajarea teritoriului,urbanism | |
---------------|--9697.17 | |
--------------|-0.00 | |
--------------- 9697.17 | |
|
| |
| 5.2.4 Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor |
- CSC | |
---------------|--48485.84 | |
0.00 | |
48485.84 |
|
| |
| | 5.2.5 Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de construire/desfiintare | 1 |
---------------|--1500.00 | |
0.00 | |
1500.00 | |
|
| 5.3 |
| Cheltuieli diverse si neprevazute |
| |
---------------|--582292.74 | |
110635.62 | |
692928.37 |
|
| 5.4 |
| Cheltuieli pentru informare si publicitate |
-----------------------------------||- |
---------------|--0.00 | |
0.00 | |
0.00 |
|
| TOTAL |
CAPITOL 5 |
-----------------------------------||- |
---------------|--740461.59 | |
120135.62 | |
860597.21 |
|
||| | CAPITOLUL 6 | Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste | |||||
|
| 6.1 |
| Pregatirea personalului de exploatare |
|| |
| 2000.00 | |
380.00 | |
2380.00 |
|
------ | 6.2 |
| Probe tehnologice si teste |
-----------------------------------||- |
---------------|--5000.00 | |
950.00 | |
5950.00 |
|
------ | TOTAL |
CAPITOL 6 |
-----------------------------------||- |
---------------|-- 7000.00 | ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________1________________________________________________ |
1330.00 | _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________1____________________________________ |
8330.00 |
Proiectant:
D E V I Z G E N E R A L al obiectivului de investitii
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
Pag. 4
|
| Nr. | Crt. | | |
| | Denumirea capitolelor si subcapitolelor de | | |
cheltuieli |
| Valoare | fara TVA |
| TVA | |
| Valoare | | cu TVA | |
|
| lei |
|| lei |
----------------| | lei | | |||
|
| 1 |
| 2 |
| 3 |
| 4 |
----------------| | 5 | | |
|
|| | | TOTAL GENERAL |
| 12412316.47 |
| 2337788.05 |
----------------| | 14750104.51 | | ||
|
| |----- |
| din care: C + M (1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 + 4.1 |
+ 4.2 + 5.1.1) |
| 9697167.38 |
| 1842461.80 |
----------------| | 11539629.18 | ----------------| |
Responsabil CPC
Sef proiect
Ing.proiectant
Devizier
OBIECTIV
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiectiv
|
|Nr. cap./ |
| | |
Valoarea | |
Din care: | |
|
| subcap. |
| | |
cheltuielilor | |
C+M | |
|
| deviz |
| Denumirea capitolelor de cheltuieli | |
pe obiect | |
| |
|
| general |
| | |
(exclusiv TVA) | |
| |
|
| | |
| | |
lei || |
lei | |
|
| 1 |
| 2 | |
3 | |
4 | |
|
| 1.2 |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | Amenajarea terenului | |
---------------|-420935.00 | |
420935.00 | |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 1.2.001 Sistem irigatie | |
---------------|-420935.00 | |
420935.00 | |
|
| 1.3 |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala | |
---------------|-0.00 | |
0.00 | |
|
| 1.4 |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor | |
---------------|-0.00 | |
0.00 | |
|
| 2 |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | Realizarea utilitatilor necesare obiectivului | |
---------------|-0.00 | |
0.00 | |
|
| 3.5 |
|||| | Proiectare | | | 1 1 1 | ||
|
| 4 |
|| | Investitia de baza | 1 |
| 10874979.88 | |
9226232.38 | |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 4.1 Constructii si instalatiile aferente acestora | |
---------------|-9146232.38 | |
9146232.38 | |
|
| |
| 4.1.001 Demolari | |
680107.58 | |
680107.58 | |
|
| |
| 4.1.002 Arhitectura | |
7815124.80 | |
7815124.80 | |
|
| |
| 4.1.003 Instalatii sanitare / canalizare | |
75000.00 | |
75000.00 | |
|
| |
| 4.1.004 Electrice | 1 |
576000.00 | |
576000.00 | |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 4.2 Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale | |
---------------|-80000.00 | |
80000.00 | |
|
| |
| 4.2.001 Montaj echipamente | 1 |
80000.00 | |
80000.00 | |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 4.3 Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj | 1 |
---------------|-587787.50 | |
| |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 4.4 Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente | 1 |
---------------|-0.00 | |
| |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 4.5 Dotari | 1 |
---------------|-1060960.00 | |
| |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 4.6 Active necorporale | 1 |
---------------|-0.00 | |
| |
|
| 5.1 |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | Organizare de santier | 1 |
---------------|-50000.00 | |
50000.00 | |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 5.1.1 Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de santier | |
---------------|-50000.00 | |
50000.00 | |
|
| |
| 5.1.1.001 Organizare de santier | 1 |
50000.00 | |
50000.00 | |
|
| | |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | 5.1.2 Cheltuieli conexe organizarii santierului | 1 |
---------------|-0.00 | |
0.00 | |
|
| 6.2 |
|----------------------------------------------------------------------------------------------|- | Probe tehnologice si teste | |
---------------|-0.00 | |
0.00 | |
|
| |TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
11345914.88 | |
9697167.38 | | |
|
|---------------------------------------------------------------------------------------------------------- |Taxa pe valoarea adaugata | |
2155723.83 | |
1842461.80 | | |
|
|---------------------------------------------------------------------------------------------------------- |TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |---------------------------------------------------------------------------------------------------------- |
13501638.71 | |
11539629.18 | ---------------| | |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Demolari
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |
|
| lei | | ||
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 |
| Amenajarea terenului |
| | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.1 |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| | 4.1.1 |
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 680107.58 | |
|
| | |
| 998005 Demolari |
| 680107.58 | |
|
| | 4.1.2 |
| Rezistenta |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.3 |
| Arhitectura |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.4 |
| Instalatii |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 680107.58 | | | |
|
| 4.2 |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 0.00 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 0.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 5.1 |
| Organizare de santier |
| | |
|
| | |
| |
| | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 6.2 |------------- |
| Probe tehnologice si teste |
| | |----------------| |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Demolari
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 680107.58 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 129220.44 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 809328.02 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Arhitectura
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |
|
| lei | | ||
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 |
| Amenajarea terenului |
| | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.1 |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| | 4.1.1 |
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.2 |
| Rezistenta |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.3 |
| Arhitectura |
| 7815124.80 | |
|
| | |
| 998006 Arhitectura |
| 7815124.80 | |
|
| | 4.1.4 |
| Instalatii |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 7815124.80 | | | |
|
| 4.2 |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 587787.50 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 1060960.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 1648747.50 | | | |
|
| 5.1 |
| Organizare de santier |
| | |
|
| | |
| |
| | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 6.2 |------------- |
| Probe tehnologice si teste |
| | |----------------| |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Arhitectura
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 9463872.30 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 1798135.74 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 11262008.04 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL
cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari OBIECT: Instalatii sanitare / canalizare
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 |
| Amenajarea terenului |
| | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.1 |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| | 4.1.1 |
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.2 |
| Rezistenta |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.3 |
| Arhitectura |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.4 |
| Instalatii |
| 75000.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 75000.00 | |
|
| | |
| 998008 Instalatii sanitare / canalizare |
| 75000.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 75000.00 | | | |
|
| 4.2 |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 0.00 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 0.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 5.1 |
| Organizare de santier |
| | |
|
| | |
| |
| | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 6.2 |------------- |
| Probe tehnologice si teste |
| | |----------------| |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL
cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari OBIECT: Instalatii sanitare / canalizare
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 75000.00 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 14250.00 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 89250.00 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Electrice
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |
|
| lei | | ||
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 |
| Amenajarea terenului |
| | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.1 |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| | 4.1.1 |
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.2 |
| Rezistenta |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.3 |
| Arhitectura |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.4 |
| Instalatii |
| 576000.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 576000.00 | |
|
| | |
| 998009 Instalatii electrice |
| 576000.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 576000.00 | | | |
|
| 4.2 |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 0.00 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 0.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 5.1 |
| Organizare de santier |
| | |
|
| | |
| |
| | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 6.2 |------------- |
| Probe tehnologice si teste |
| | |----------------| |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Electrice
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 576000.00 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 109440.00 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 685440.00 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Sistem irigatie
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |
|
| lei | | ||
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 | |
| Amenajarea terenului | 998010 Sistem irigatie |
| | | 420935.00 | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 420935.00 | | | |
|
| 4.1 | | 4.1.1 | | 4.1.2 | | 4.1.3 | | 4.1.4 | | | | | | |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 0.00 | | |
|
| Rezistenta |
| 0.00 | | |
|
| Arhitectura |
| 0.00 | | |
|
| Instalatii |
| 0.00 | | |
|
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 0.00 | | |
|
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 0.00 | | |
|
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.2 |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 0.00 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 0.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 5.1 | | |
| Organizare de santier |
| | |
|
| |
| | | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 6.2 |------------- |
| Probe tehnologice si teste |
| | |----------------| |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Sistem irigatie
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 420935.00 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 79977.65 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 500912.65 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Organizare de santier
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |
|
| lei | | ||
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 |
| Amenajarea terenului |
| | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.1 |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| | 4.1.1 |
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.2 |
| Rezistenta |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.3 |
| Arhitectura |
| 0.00 | |
|
| | 4.1.4 |
| Instalatii |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 0.00 | |
|
| | |
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.2 |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 0.00 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 0.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 5.1 |
| Organizare de santier |
| | |
|
| | | |
| | 998011 Organizare de santier |
| | | 50000.00 | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 50000.00 | | | |
|
| 6.2 |------------- |
| Probe tehnologice si teste |
| | |----------------| |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Organizare de santier
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 50000.00 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 9500.00 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 59500.00 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Montaj echipamente
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |
|
| lei | | ||
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| 1.2 |
| Amenajarea terenului |
| | |
|
| 1.3 |
| Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala |
| | |
|
| 1.4 |
| Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor |
| | |
|
| 2 |
| Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.1 | | 4.1.1 | | 4.1.2 | | 4.1.3 | | 4.1.4 | | | | | | |
| Constructii si instalatiile aferente acestora |
| | |
|
| Terasamente,sistematizare pe verticala si amenajari exterioare |
| 0.00 | | |
|
| Rezistenta |
| 0.00 | | |
|
| Arhitectura |
| 0.00 | | |
|
| Instalatii |
| 0.00 | | |
|
| 4.1.4.1 Instalatii electrice |
| 0.00 | | |
|
| 4.1.4.2 Instalatii sanitare |
| 0.00 | | |
|
| 4.1.4.3 Instalatii termice |
| 0.00 | | |
|
| | | |
|| | TOTAL I | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 4.2 | |
| Montaj utilaje si echipamente tehnologice | 998014 Montaj echipamente |
| | | 80000.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL II | |
| | | 80000.00 | | | |
|
| | 4.3 |
| Procurare | Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj |
| | | 0.00 | |
|
| 4.4 |
| Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport |
| 0.00 | |
|
| 4.5 |
| Dotari |
| 0.00 | |
|
| 4.6 |
| Active necorporale |
| 0.00 | |
|
| | | |
|| | TOTAL III | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 5.1 | | |
| Organizare de santier |
| | |
|
| |
| | | |
|
| |
|| |
| | |
|
| | | |
|| | TOTAL Cap. 5.1 | |
| | | 0.00 | | | |
|
| 6.2 |------------- |
| Probe tehnologice si teste |
| | |----------------| |
OBIECTIV
PROIECTANT
Reparatii capitale Station Gloria - Arad
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari
OBIECT: Montaj echipamente
|
| Nr. |cap./subcap. |deviz general | | |
| | | Cheltuieli pe categoria de lucrari | | |
| | | Valoarea | | (exclusiv TVA) | |----------------| | lei | |
|
| 1 |
| 2 |
| 3 | |
|
| | | |
|| | TOTAL IV | |
| | | 0.00 | | | |
|
| | | |
|| | TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) | |
| | | 80000.00 | | | |
|
| | | |
|| | Taxa pe valoarea adaugata | |
| | | 15200.00 | | | |
|
| | | |------------- |
|| | TOTAL VALOARE (inclusiv TVA) | |
| | | 95200.00 | | | |----------------| |
Executant
Proiectant
f ȘSSit ¥ rt e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxx web: www.arhitim.ro J35/2893/1991 RO2803928
7 J f * 4 O !l i1 IBAN: RO53 RNCB 0249 0492 5490 0001 BCR TIMIȘOARA
EXPERTIZĂ TEHNICA
Nr. 04.03. 2023
OBIECTIV:
REPARAȚII CAPITALE PISTA DE ATLETISM GLORIA ARAD
AMPLASAMENT:
|
BENEFICIAR: |
MUNICIPIUL ARAD |
|
EXPERT TEHNIC: |
Prof. Dr. Ing. Xxxxxx Xxxxxxx Expert tehnic atestat al MLPTL - Nr. 5493 SC ARHITIM SRL |
f ȘSSit ¥ rt e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxx web: www.arhitim.ro J35/2893/1991 RO2803928
K..C 7 J f * 4 O !l i1 IBAN: RO53 RNCB 0249 0492 5490 0001 BCR TIMIȘOARA
COPIE DUPĂ ACTUL DE ATESTARE AL EXPERTULUI TEHNIC
MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI
MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE Șl ADMINISTRAȚIEI
Xxxxxx X. Xxxxxxx-Xxxxxxxx
Cod numeric personal: xxxxxxxxxxxxx
Valabilă de la:
Anca G1NAVAR
ATESTAT
EXPERT TEHNIC
■UNCROP
Prczentiwcgitimalie
.2001
f ȘSSit ¥ rt e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxx web: www.arhitim.ro J35/2893/1991 RO2803928
%.J' 7 J f * 4 O !l i1 IBAN: RO53 RNCB 0249 0492 5490 0001 BCR TIMIȘOARA
RAPORT SINTETIC - SINTEZA RAPORTULUI DE EXPERTIZA
|
Denumirea lucrării: |
REPARAȚTII CAPITALE PISTA DE ATLETISM GLORIA ARAD | |||||||||
|
Scopul expertizei: |
Stabilirea condițiilor în care se pot desființa construcțiile | |||||||||
|
Data expertizei: |
MARTIE 2023 | |||||||||
|
Expert tehnic |
Prof.dr.ing. Xxxxxx Xxxxxxx |
Legitimație |
05493/A1/A2 | |||||||
|
Adresa obiectiv: |
ARAD, STR. DACILOR NR.9, JUD. ARAD | |||||||||
|
Categoria de importanta (HG 766/1997) |
D | |||||||||
|
Clasa de importanta si expunere cutremur(P100-1) |
IV | |||||||||
|
Anul construirii |
1960 | |||||||||
|
Funcțiunea clădirii |
Tribuna, anexe, gard | |||||||||
|
Înălțimea supraterana totala (m): |
5,00 |
Număr de niveluri: |
P | |||||||
|
Suprafața construita (mp): |
55,0mp;48,38mp; 48,38mp;87,67ml |
Suprafața construita desfasurata (mp) ’ |
151,76 | |||||||
|
Sistemul structural: |
Anexele nr.1, nr.2, nr,3, nr,4, nr,5 au regim de înălțime P. Structura de rezistenta a anexelor este cu pereti structurali de zidarie de caramida, fundatii continue de zidarie de caramida sub peretii structurali, acoperis cu panta mica si structura de rezistenta de tip sarpanta de lemn, invelitoare de tabla metalica. Tribuna are regim de inaltime S+P. Structura de rezistenta a tribunei este cu pereti structurali de zidarie de caramida, gradene de beton armat. Gardul de imprejmuire are regim de inaltime P. Structura de rezistenta a gardului este cu pereti structurali de zidarie de caramida, fundatii de zidarie de caramida. | |||||||||
|
Componente nestructurale: |
Compartimentări realizate din zidarie de caramida. | |||||||||
|
Acțiunea seismica (probabilitatea de depășire in 50 de ani): |
SLS |
40% |
SLU |
20% | ||||||
|
Verificarea la starea limita ultima: conf. Pct. 6.1.1 si cap 3 din P100/3 din 2019 | ||||||||||
|
Metodologia de evaluare prin calcul folosita (P100-3): |
1 |
2 |
3 | |||||||
|
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1: |
- | |||||||||
|
Gradul de afectare structurală, R2 : |
- | |||||||||
|
Gradul de asigurare structurală seismică, R3: |
- | |||||||||
|
Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcția: |
I |
II |
III |
IV | ||||||
|
Descrierea clasei de risc seismic: |
- | |||||||||
|
Verificarea la starea limită de serviciu: |
Vezi anexa Breviar de calcul | |||||||||
|
Concluzii: | ||||||||||
|
Necesitatea lucrărilor de intervenție: |
Da |
Nu | ||||||||
|
Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenție: |
I |
II |
III |
IV | ||||||
f ȘSSit ¥ rt e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxx web: www.arhitim.ro J35/2893/1991 RO2803928
7 J f * 4 O !l i1 IBAN: RO53 RNCB 0249 0492 5490 0001 BCR TIMIȘOARA
Motivatia efectuării expertizei tehnice
La solicitarea beneficiarului MUNICIPIUL ARAD, s-a procedat la efectuarea prezentei expertize tehnice a anexelor, tribunei si gardului situate în ARAD, STR. DACILOR NR.9, JUD. ARAD, având în vedere că se dorește efectuarea unor demolări a constructilor existente cu regimul de înălțime P in vederea reabilitării pistei de atletism.
In amplasamentul indicat, se gasesc 5 Anexe cu regim de inaltime P, o Tribuna cu regim de inaltime S+P si un gard de imprejmuire.
Pentru autorizarea lucrarilor de construire s-a eliberat CU nr. 926/26.05.2022 in care se solicita efectuarea unei expertize tehnice, deoarece se intentioneaza desfiintarea constructiilor existente.
Propunerea de desfiițare este continută în proiectul de arhitectura nr. 09 /2023 elaborat de catre BIROUL INDIVIDUAL DE ARHITECTURA Xxxxx Xxxxxxxx (ARH. MIHAI MLDOVAN).
Expertiza de fata are ca scop analiza posibilității efectuarii modificarilor propuse la constructiile existente.
Documente normative de bază
|
CR 0 -2005 P 100-1/2013 P 100-3/2019 |
Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în construcții Cod de proiectare seismică.- Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri Cod de proiectare seismică.- Partea III - Prevederi privind evaluarea seismica a cladirilor existente |
|
NP 112-04 CR 6 - 2006 CR 2-1-1.1-2005 |
Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directă Cod de proiectare pentru structuri din zidărie Cod de proiectare a construcțiilor cu pereți structurali din beton armat |
Situatia existenta
In amplasament se gasesc construite 5 Anexe cu regim de inaltime P, Tribuna cu regim de inaltime S+P si un Gard de imprejmuire.
Anexa nr.1, nr.2, nr,3, nr,4, nr,5 au regim de înălțime P. Structura de rezistenta a anexelor este cu pereti structurali de zidarie de caramida, fundatii continue de zidarie de caramida sub peretii structurali, acoperis cu panta mica si structura de rezistenta de tip sarpanta de lemn, invelitoare de tabla metalica.
Tribuna are regim de inaltime S+P. Structura de rezistenta a tribunei este cu pereti structurali de zidarie de caramida, gradene de beton armat.
Gardul de imprejmuire are regim de inaltime P. Structura de rezistenta a gardului este cu pereti structurali de zidarie de caramida, fundatii de zidarie de caramida.
Propunerea de interventie
In propunerea de interventie sunt indicate urmatoarele modificari si anume:
-
- demolarea completa a Anexelor existente de zidarie nr.1, nr.2, nr.3, nr.4, nr.5 ;
-
- demolarea completa a Tribunei de beton armat;
-
- demolarea Gardului de imprejmuire de zidarie pe lungimea de 87,67m;
Se intentioneaza eliberarea amplasamentului in vederea reabilitarii pistei de atletism. Reabilitarea pistei se datoreaza starii grave de degradare a cconstructiilor existente ca urmare a lipsei lucrarilor de intretinere de-a lungul timpului, dar si datorita neconformarii structurale, corespunzatoare cu normativele actuale.
Cele de mai sus se constitue ca MOTIVATIE pentru elaborarea prezentei expertize, in conformitate cu Normativul P100-3/2019.
Desfiintarea constructiilor din amplasament s-a decis in urma evaluarii acestora si a constatarii ca lucrarile de interventie necesare pentru punerea in siguranta, depasesc valoarea de inlocuire a constructiilor existente.
Prezenta expertiza are in vedere exigenta de rezistenta mecanica si stabilitate la sarcini gravitationale si orizontale de tip seism.
Date generale despre conditiile seismice ale amplasamentului si sursele potentiale de hazard Amplasamentul se încadreaza conform normativului P100/2013 în zona cu valoarea de vârf a accelerație terenului ag=0.20g și perioada de colț Tc=0.7 sec.
Clasa de importanta a constructiilor: clasa a IV-a cu y =0.8 si categoria de importanta D -importanta redusa. Starea actuala a constructiilor: cu degradari structurale, degradari finisaje, degradari pardoseli, igrasie, lucrari de tinichigerie deteriorate.
Descrierea sistemului structural
Anexele
-
- numărul de niveluri: P
-
- structura are forma neregulata in plan;
-
- regularitate în eleveție cu înălțimea nivelului de ~3.00 m;
-
- structura de tip pereti structurali de zidarie de caramida;
-
- acoperis cu structura de rezistenta de tip sarpanta de lemn cu invelitoare de tabla;
-
- inchideri cu pereti de zidarie de caramida;
-
- fundațiile sunt de tip fundații continue de zidarie de caramida;
-
- Clasa de importanță și de expunere la cutremur cf. P100-1/2013 - clasa IV pentru care factorul de importanță yi=0.8.
f ȘSSit ¥ rt e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxx web: www.arhitim.ro J35/2893/1991 RO2803928
7 J f * 4 O !l i1 IBAN: RO53 RNCB 0249 0492 5490 0001 BCR TIMIȘOARA
Anexa nr.1
Anexa nr.2 si nr.3
f ȘSSit ¥ rt e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxx web: www.arhitim.ro J35/2893/1991 RO2803928
7 J f * 4 O !l i1 IBAN: RO53 RNCB 0249 0492 5490 0001 BCR TIMIȘOARA
-
- numărul de niveluri: S+P
-
- structura are forma neregulata in plan;
-
- regularitate în eleveție cu înălțimea nivelului de ~5.00 m;
-
- structura de tip pereti structurali de zidarie de caramida;
-
- gradene de beton armat;
-
- inchideri cu pereti de zidarie de caramida;
-
- fundațiile sunt de tip fundații continue de zidarie de caramida;
-
- Clasa de importanță și de expunere la cutremur cf. P100-1/2013 - clasa IV pentru care factorul de
Gardul de imprejmuire
-
- regularitate în eleveție cu înălțimea nivelului de ~3.00 m;
-
- structura de tip pereti structurali de zidarie de caramida;
-
- fundațiile sunt de tip fundații continue de zidarie de caramida;
-
- Clasa de importanță și de expunere la cutremur cf. P100-1/2013 - clasa IV pentru care factorul de importanță yi=0.8.
Se intentioneaza demolarea constructilor pentru eliberarea amplasamentului.
Descrierea starii constructiilor la data evaluarii
Anexele prezintă degradări ale materialelor structurii datorită ascensiunii apei capilare. Efectele de îngheț -dezgheț sunt vizibile în exteriorul cladirii.
Elementele sarpantei prezinta degradari datorita invelitorii deteriorate si neintretinute corespunzator; Constructiile nu prezintă degradări datorită cedării terenului de fundare (tasare uniformă/neuniformă);
Constructiile nu prezintă degradări datorită fenomenelor seismice anterioare.
Aprecieri privind nivelul de confort
In urma constatarilor vizuale se pot face urmatoarele aprecieri asupra nivelului de confort si uzura al cladirilor:
-
- Nivelul de confort este caracteristic perioadei in care a fost proiectata cladirea;
-
- In ceea ce priveste exigentele de confort termic, inchiderile exterioare nu asigura exigenta de
izolatie termica si economie de energie, in conformitate cu Legea 10/95 si STAS 6472/3-89, necesitand o izolatie termica suplimentara. In acceasi situatie se afla si acoperisul incaperilor.
Conditii de amplasare
Constructiile sunt amplasate pe o platforma orizontala. Stabilitatea platformei este asigurata. Din informatiile culese rezulta ca in decursul timpului platforma nu a fost afectata.
Constructiile propuse spre demolare nu sunt alipite cu constructiile aflate in vecinatate. Demolarea constructiilor se va face numai pana la nivelul fundatiilor cu exceptia gardului adiacent Anexei nr.5 pe o lungime de 6,63m care se va pastra. Astfel, prin lucrarile de demolare, nu se va afecta vecinatatea de la nr.11 de pe strada Dacilor, municipiul Arad.
Lucrari de interventii
Din inspectarea uzuala a constructiilr se poate concluziona ca asupra functionalitatii si asupra structurii de rezistenta nu s-au facut interventii, constructiile fiind afectate de lipsa unor reparatii curente. Efectele acestor neglijente sunt cuantificate in slabiri ale capacitatii de rezistenta ale structurii.
In prezent cladirile are asigurata stabilitate generala.
CONCLUZII. PROPUNERI. SOLUȚII DE DEMOLARE
Inspectarea cladirii din amplasament a relevat faptul ca in momentul de fata aceste^ asigurata si nu exista pericolul iminent al prabusirii.
In acest context este recomandabil ca demolarea cladirii sa se faca in confor demolare care sa contina fazele tehnologice ce trebuie parcurse pe perioad
Soluții de principiu de demolare
Pentru demolarea constructiilor din amplasament se recomanda urmatoarele necesitatea evitarii cedarii necontrolate a elementelor structurale sau nestruct
FAZE TEHNOLOGICE LA ACTIVITATEA DE CONSTRUCTII-MONTAJ - ANEXE SI GARD
|
Nr.crt. |
ACTIVITATEA |
OBSERVATII |
|
1 |
DESFACERE INVELITOARE DIN TABLA |
SE VOR UTILIZA UTILAJE SPECIFICE DE LUCRU LA INALTIME SI DISPOZITIVE DE EVACUARE |
|
2 |
DESFACERE ELEMENTELOR DE LEMN ALE STRUCTURII DE REZISTENTA ALE ACOPERISULUI |
DESFACERILE SE VOR EFECTUA FARA DISLOCAREA PERETILOR. SE VOR UTILIZA UTILAJE DE RIDICAT |
|
3 |
DEMONTAREA INSTALATIILOR SANITARE, ELECTRICE |
SE VOR EVACUA MATERIALELE REZULTATE DIN DEMOLARE |
|
4 |
DEMOLAREA PERETILOR DE ZIDARIE PANA LA NIVELUL TERENULUI NATURAL |
SE VA ASIGURA STABILITATEA PERETILOR PANA LA COMPLETA DESFACERE. SE VOR PREVEDEA SCHELE DE LUCRU DACA ESTE CAZUL |
|
5 |
RELUAREA FAZELOR TEHNOLOGICE 1 LA 4 DUPA CAZ | |
|
6 |
DESFACEREA PARDOSELILOR DE LA NIVELUL COTEI 0,00 | |
|
7 |
DESFACEREA INFRASTRUCTURII CLADIRII, CU EXCEPȚIA ZONEI DE ALIPIRE CU GARDUL DE LA NR.11 |
SE VOR PREVEDEA MASURI DE PROTECTIE SPECIFICE |
|
8 |
COMPLETAREA ZONELOR DEMOLATE DE SUB NIVELUL TERENULUI NATURAL CU MATERIAL DE UMPLUTURA SI NIVELAREA SOLULUI |
FAZE TEHNOLOGICE LA ACTIVITATEA DE CONSTRUCTII-MONTAJ - TRIBUNA
|
Nr.crt. |
ACTIVITATEA |
OBSERVATII |
|
1 |
DEMONTAREA INSTALATIILOR SANITARE, ELECTRICE |
SE VOR EVACUA MATERIALELE REZULTATE DIN DEMOLARE |
|
2 |
DEMOLAREA GDADENELOR DE BETON ARMAT |
SE VOR UTILIZA ECHIPAMENTE DE LUCRU SPECIFICE |
|
3 |
DEMOLAREA PERETILOR DE ZIDARIE PANA LA NIVELUL TERENULUI NATURAL |
SE VA ASIGURA STABILITATEA PERETILOR PANA LA COMPLETA DESFACERE. SE VOR PREVEDEA SCHELE DE LUCRU DACA ESTE CAZUL |
|
4 |
RELUAREA FAZELOR TEHNOLOGICE 1 LA 4 DUPA CAZ | |
|
5 |
DESFACEREA INFRASTRUCTURII |
SE VOR PREVEDEA MASURI DE PROTECTIE SPECIFICE |
|
6 |
COMPLETAREA ZONELOR DEMOLATE DE SUB NIVELUL TERENULUI NATURAL CU MATERIAL DE UMPLUTURA SI NIVELAREA SOLULUI |
______ |
f ȘSSit ¥ rt e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxx web: www.arhitim.ro J35/2893/1991 RO2803928
7 J f * 4 O !l i1 IBAN: RO53 RNCB 0249 0492 5490 0001 BCR TIMIȘOARA
Recomandări și obligații ce revin beneficiarului
Soluțiile de demolare indicate în lucrarea de față se vor aplica doar pe baza unui proiect de intervenție.
Proiectul de interventie va fi avizat obligatoriu de către expert, în conformitate cu prevederile normativelor in vigoare.
Execuția lucrărilor se va realiza pe baza unui proiect tehnic și a tuturor detaliilor de execuție cu descrierea amănunțită a tuturor fazelor tehnologice, a unui caiet de sarcini, a unui proces tehnologic întocmit de executant și aprobat de proiectant și cu respectarea fazelor determinante pentru calitatea lucrărilor executate stabilite de proiectant. La toate fazele se vor întocmi procese verbale de recepție parțială.
Beneficiarul are obligația de a asigura urmărirea execuției printr-o persoană cu calificare tehnică corespunzătoare și atestată de MLPAT desemnată înainte de începerea lucrărilor.
Pe tot parcursul execuției lucrărilor executantul va lua toate măsurile de protecție a muncii și pază contra incendiilor.
Toate documentele legate de realizarea lucrărilor (proiect, detalii de execuție, procese verbale, autorizații, memorii etc) vor fi incluse prin grija beneficiarului în cartea tehnică a construcției.
La realizarea lucrărilor se vor respecta întocmai prevederile Legii 10 privind calitatea construcțiilor.
Întocmit:
Prof.dr.ing. Xxxxxxx Xxxxxx
Expert tehnic MLPTL
ANEXA FOTO:
Vedere aeriana pista de atletism GLORIA
Planul de situatie existent
Anexa nr.1
Anexa nr.2 si nr.3
Anexa nr.4 si nr.5
f ȘSSit ¥ rt e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxx web: www.arhitim.ro J35/2893/1991 RO2803928
7 J f * 4 O !l i1 IBAN: RO53 RNCB 0249 0492 5490 0001 BCR TIMIȘOARA
Tribuna - fatada principala
Tribuna - fatada secundara
f ȘSSit ¥ rt e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxx web: www.arhitim.ro J35/2893/1991 RO2803928
7 J f * 4 O !l i1 IBAN: RO53 RNCB 0249 0492 5490 0001 BCR TIMIȘOARA
Gard de imprejmuire
S.C. "LUCRUBINE FĂCUT”S.R.L.
Arad. 310025. sin B-dul Revoluției, nr. 93. ap.x RIMP PATIT”
C. Ud. RO403575I8; O.R.C. J2/2233/2018 C. L UCKU HI INII FA C U1 N.K.L.
Tel.: 0747-467049
STUDIU GEOTEHNIC
pentru
„DALI-Reparații capitale pista de atletism Gloria Arad”
Arad, str. Dacilor, nr. 9, CF 342504, jud. Arad
NR 100/2023
BENEFICIAR:
MUNICIPIUL ARAD
PROIECTANT DE SPECIALITATE:
S.C. "LUCRU BINE FĂCUT” S.R.L.
STR. B-DUL REVOLUȚIEI, NR. 93, AP.x
Arad, 310025
Februarie
2023
STUDIU GEOTEHNIC
pentru
„DALI-Reparații capitale pista de atletism Gloria Arad”
Arad, str. Dacilor, nr. 9, CF 342504, jud. Arad
BENEFICIAR:
NR. 100/2023
MUNICIPIUL ARAD
PROIECTANT DE SPECIALITATE:
S.C. ”LUCRU BINE FĂCUT” S.R.L.
STR. B-DUL REVOLUȚIEI, NR. 93, AP.x Arad, 310025
2023
BORDEROU
-
A. PIESE SCRISE
-
1. Foaie de capăt
-
2. Colectiv de elaborare
-
3. Borderou
-
4. Studiu Geotehnic pentru „DALl-Reparații capitale pista de atletism Gloria Arad”, Arad, str. Dacilor, nr. 9, CF 342504, jud. Arad
-
5. REFERAT privind verificarea de calitate la cerința Af a proiectului, certificat de atestare tehnico-profesională pentru verificator proiecte Af.
-
B. PIESE ANEXE
-
1. ANEXA 1
-
2. ANEXA 2
-
Flan de situație cu amplasarea lucrărilor geotehnice efectuate, fișa forajului geotehnic.
Buletine de analiză privind
caracteristicile fizice și mecanice.
S.C "LUCRUBINE FĂCUT”S.R.L.
Arad, 310025, str. B-dul Revoluției, nr. 93, ap.x C.U1 36980428; O.R.C. J2/104/2017
TeL: 0747-467049
ÎLBF
STUDII GEOTEHHICE
COLECTIV DE ELABORARE
RESPONSABIL CONTRACT:
LUCRĂRI DE TEREN:
ÎNCERCĂRI ȘI ANALIZE DE LABORATOR:
PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR, TEHNOREDACTARE:
STUDIU GEOTEHNIC
pentru
„DALI-Reparații capitale pista
de atletism Gloria Arad”
Arad, str. Dacilor, nr.
-
1. INTRODUCERE
Prezentul Studiu Geotehnic a pentru întocmirea proiectului „DA LI
Arad”. Amplasamentul este situat în Arad, str. Dacilor, nr. 9, CF 342504, jud. Arad.
-
2. PREVEDERI TEHNICE SI CATEGORIA GEOTEHNICĂ A LUCRĂRII
Studiul geotehnic a fost întocmit conform următoarelor prevederi tehnice:
-
> Normativul NP 074/2022 - Normativ privind documentațiile gcotehnice pentru construcții;
-
> SR EN ISO 14688/1 - 2004 si SR EN ISO 14688/2-2005 Cercetări și încercări geotehnice. Identificarea și clasificarea pământurilor. Partea I: Identificare și descriere; Partea 2: Principii pentru o clasificare;
-
> Normativul NP 112-2014 - normativ privind proiectarea fundațiilor de suprafață;
-
> P 100/1-2013 - Cod de proiectare seismică. Prevederi de proiectare pentru clădiri;
-
> NORMATIV NP 126/2010 - Fundarea construcțiilor pe pământuri cu umflări si contracții mari;
-
■ » •
-
> NE 0001-96: Cod de proiectare și execuție pentru construcții fundate pe pământuri cu umflări și contracții mari;
-
> CP 012/1 -2007 - Cod de practică pentru producerea betonului;
-
> LEGE nr.575 din 22 octombrie 2001 privind aprobarea „Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a V-a - Zone de risc natural”;
Conform Normativului NP 074 / 2022 intitulat „NORMATIV PRIVIND PRINCIPIILE, EXIGENTELE SI METODELE CERCETĂRII GEOTEHNICE A TERENULUI DE FUNDARE”, se stabilește nivelul de risc geotehnic, pentru infrastructura construcțiilor, conform Tabelului 1:
Tabelul 1
|
Factori de influentă |
Caracteristici ale amplasamentului |
Punctaj |
|
Condiții de teren |
Terenuri medii |
3 |
|
Apa subterană |
Fără epuizmente |
1 |
|
Clasificarea construcției după categoria de importanță |
Normală |
3 |
|
Vecinătăți ■» |
Fără riscuri |
1 |
|
TOTAL PUNCTAJ |
8 |
La punctajul stabilit pe baza celor 4 (patru) factori se adaugă două puncte corespunzătoare zonei seismice de calcul a amplasamentului, deoarece pentru Arad accelerația terenului pentru proiectare este (pentru componenta orizontală a mișcării terenului) ag = 0,20 g.
Rezultă un total de 10 (zece) puncte, ceea ce încadrează lucrarea din punct de vedere al riscului geotehnic în tipul „MODERAT”, iar din punctul de vedere al categoriei geotehnice în „CATEGORIA GEOTEHNICĂ 2”.
-
3. DATE GENERALE PRIVIND AMPLASAMENTUL
-
3.1 . Geologia și geomorfologia zonei
Amplasamentul este situat în Arad, str. Dacilor, nr. 9, CF 342504, jud. Arad.
Amplasamentul nu este afectat de fenomene fizico-mecanice care să-i pericliteze stabilitatea prin fenomene de alunecare.
Câmpia Aradului este situată între Munții Zarandului și albiile Ierului și Mureșului Mort, în continuarea Câmpiei Crișurilor la sud de linia localităților Pâncota, Caporal Alexa, Olari, Șimand și Sânmartin până în valea Mureșului între Păuliș și Pecica. Spre rama muntoasă are altitudini de aproape 120 m, iar în vest puțin peste 100 m. La poalele munților Zarandului se distinge o fâșie de câmpie piemontană care nu ajunge pană la Mureș și care trece treptat într-o tâșie ceva mai joasă (puțin peste 100 m) cu caractere de câmpie de divagare vizibilă la Curtici. Ca urmare a extinderii conului de dejecție al Mureșului, Câmpia Aradului este formată din pietrișuri, nisipuri și argile.
La est de Arad apar loessuri și depozite loessoide, iar în împrejurimile localității Curtici, nisipuri eoliene cu relief de dune fixate.
Depozitele cuatemare, cele care constituie terenurile de fundare, sunt reprezentate, în general, prin trei tipuri genetice de formațiuni:
-
• aluvionare - aluviuni vechi și noi ale râurilor care străbat regiunea și intră în constituția teraselor și luncilor acestora;
-
• gravitaționale - reprezentate prin alunecări de teren și deluvii de pantă, ce se dezvoltă în zona de "ramă" a depresiunii;
-
• cu geneză mixtă (eoliană, deluvial-proluvială) - reprezentate prin argile cu concrețiuni tero-inanganoase și depozite de piemont.
-
3.2 . Rețeaua hidrografică
Mureșul este un râu, care curge în România și Ungaria, în lungime de 789 km și se varsă în Tisa. Mureșul izvorăște din Munții Hășmașu Marc, străbate Depresiunea Giurgeu și Defileul Deda - Toplița, traversează Transilvania separând Podișul Târnavelor de Câmpia Transilvaniei, străbate culoarul Alba-Iulia - Turda, în Carpații Occidentali separă Munții Apuseni de Munții Poiana Ruscă, străbate Dealurile de Vest, Câmpia de Vest trecând prin municipiul Arad spre Ungaria, unde se varsă în râul 'Fisa. Pentru 22,3 km râul marchează frontiera româno-ungară.
-
3.3 . Adâncimea de îngheț
Adâncimea de îngheț în zona cercetată este de 70 cm ... 80 cm, conform STAS 6054 - 77.
-
3.4 Clima și regimul pluviometric
Factorii climatici determină existența unui climat temperat continental moderat, cu influențe mediteraneene și oceanice, specific zonelor de câmpie.
Condițiile climatice din zonă pot fi sintetizate prin următorii parametrii:
-
> Temperatura aerului:
o Media lunară minimă: -1,2°C - Ianuarie;
o Media lunară maximă: +21,5 °C - Iulie, August;
o Temperatura minimă absolută: —35,53°C;
o Temperatura maximă absolută: +42,5°C;
o Temperatura medie anuală: +10,7°C;
-
> Precipitatii:
o Media anuală: 600...700 mm.
-
3.5 Regimul colian
Principalele vânturi care bat în județ sunt: Vântul de Vest și Austral. Vântul de vest este determinat de anticiclonul Azorelor; vara bate de la nord-vest, iar iarna, de la sud-vcst. Este un vânt călduț și umed care provoacă precipitații abundente în lunile mai și iunie. Austral bate de la sud-vest, dinspre Marea Adriatică și se simte în toate anotimpurile. Vara este cald și uscat “Sărăcilă”, în vreme ce iama aduce umezeală și moderează temperatura.
-
3.6 Seismicitatea zonei zonei
Conform Codului de proiectare seismică P 100/1-2013, accelerația terenului pentru proiectare (pentru componenta orizontală a mișcării terenului) este ag = 0,20 g, iar perioada de colț este Tc = 0,70 sec, conform figurilor de mai sus.
-
4. CERCETĂRI GEOTEHNICE ȘI STRATIFIC AȚI A TERENULUI
Pentru întocmirea Studiului Geotehnic pe amplasamentul cercetat s-a efectuat 1 (un) foraj geotehnic F 1 cu diametrul de 5”, până la adâncimea de -4,00 m de la suprafața terenului. Pe parcursul executării forajului s-au prelevat probe de pământ care au permis stabilirea coloanei stratigrafice a acestuia.
în ANEXA 1, pe planul de situație, sunt prezentate pozițiile în amplasament ale lucrărilor geotehnice efectuate pe teren.
Programul de investigații geotehnice a urmărit stabilirea următoarelor elemente semnificative din punct de vedere geotehnic ale amplasamentului:
-
> Identificarea succesiunii stratigrafice ale straturilor de pământ care alcătuiesc terenul de fundare din amplasament;
-
> Determinarea poziției nivelului hidrostatic al apelor subterane;
-
> Determinarea caracteristicilor fîzico-mecanice ale straturilor de pământ care alcătuiesc terenul de fundare din amplasament, prin analize și încercări de laborator;
-
> Concluzii și recomandări privind condițiile geotehnice ale terenului de fundare din amplasamentul cercetat.
Pentru atingerea acestor obiective a fost recoltată din foraj o probă de pământ tulburată.
Asupra probei de pământ recoltate din forajul geotehnic efectuat s-au efectuat următoarele analize si determinări de laborator:
-
> Analiza granulomctrică a pământurilor;
-
> Determinarea umidităților naturale (w) și a umidităților limită de plasticitate (wL, wp);
-
> Stabilirea consistenței pământurilor prin determinarea indicilor de consistență și de plasticitate (Ic, lp);
Rezultatele tuturor determinărilor si analizelor efectuate în laborator sunt prezentate în Fișa de foraj F 1 și în buletinele de analiză prezentate în ANEXA 2.
Clasificarea tipurilor de pământ din amplasamentul investigat s-a efectuat conform normativului SR EN ISO 14688/1 si SR EN ISO 14688/2 intitulat CERCETĂRI SI ÎNCERCĂRI GEOTEHNICE - IDENTIFICAREA SI ? * CLASIFICAREA PĂMÂNTURILOR și a standardelor geotehnice în vigoare.
Valorile parametrilor fizico-mecanici prezentați în fișA forajului pe un fond verde, sunt valori preluate din STAS 3300/1-85, Anexa C.
Stratificația terenului de fundare din amplasament este următoarea:
FORAJUL F 1
±0,00 m.. .-0,30 m - Umplutură;
-
- 0,30 m.. .-0,50 m - Argilă prăfoasă maronie;
-
- 0,50 m.. .-2,00 m - Nisip prăfos, gălbui;
-
- 2,00 m...-4,00 m - Nisip prăfos, gălbui cărămiziu;
-
- 4,00 m.. .în jos - Stratul continuă.
Terenul de fundare din amplasamentul cercetat este alcătuit din pachete de pământuri necoezive.
Pământurile necoezive din amplasament, sunt formate din nisipuri prăfoase, aliate în stare de îndesare medie.
Cota de fundare minimă recomandată este Dr = -0,90 m de la suprafața actuală a terenului sistematizat.
Terenul de fundare format din pământuri necoezive se caracterizează prin următorii parametrii geotehnici medii determinați pe baza încercărilor efectuate și conform STAS 3300/1-85 - ANEXA C, tabelele 8 si 9:
|
> Greutate volumică |
y= 18,8 kN/m3 |
|
> Indicele porilor > Porozitatea |
e = 0,67 n = 40,0 % |
|
> Umiditatea naturală |
w = 18,7% |
|
> Modul de deformație edometric > Unghi de frecare interioară |
M2.3 = 10000 kN/m2 0 = 23° |
-
5. APA SUBTERANĂ
Apa subterană nu a fost interceptată pe adâncimea forajului efectuat. Sunt posibile și acumulări de apă meteorică în zona superioară a terenului de fundare în perioadele cu ploi abundente sau de topire a zăpezilor. Acest nivel de apă din suprafața terenului prezintă caracter temporar.
Nivelul maxim absolut al apelor subterane poate fi stabilit numai în urma executării unor studii hidrogeologice complexe, realizate pe baza unor observații asupra fluctuațiilor nivelului apelor subterane, de-a lungul unei perioade îndelungate de timp (în funcție de anotimpuri, cantitatea de precipitații, etc).
Luând în considerare prescripțiile CP 012/1-2007, referitoare la clasa de expunere a construcțiilor în condițiile de mediu sc consideră că bctoanele utilizate la realizarea elementelor de infrastructură se încadrează în clasa de expunere XC 2 (umed, rareori uscat), conform Tabelul 1 din CP 012/1-2007 intitulat COD DE PRACTICĂ PENTRU PRODUCEREA BETONULUI pentru fundațiile situate în interiorul construcțiilor. 9 9
Pentru fundațiile perimetrele conform Tabelului la din CP 012/1-2007, betoanele din elevații sunt supuse înghețului și contactului cu ploaia, iar din aceste condiții clasa de expunere este XC4 + XF1. Acest neajuns de clasă superioară de beton poate fi înlăturat prin lucrări suplimentare de hidroizolatii si termoizolatii. 9 * 9
Prin adoptarea lucrărilor suplimentare de termoizolatii și hidroizolatii la fundațiile perimetrele, pentru realizarea elementelor de infrastructura, recomandăm o clasă minimă de beton C 16/20, corespunzătoare clasei de expunere XC 2, conform Tabelului F.l.l, din Normativul CP 012/1-2007.
-
6. CONCLUZII SI RECOMANDĂRI
-
6.1 Totalul de 10 (zece) puncte acumulate Conform Normativului NP 074/2022 intitulat „NORMATIV PRIVIND PRINCIPIILE, EXIGENȚELE Șl METODELE CERCETĂRII GEOTEHNICE A TERENULUI DE FUNDARE”, pentru stabilirea riscului geotehnic al lucrării încadrează terenul de fundare din amplasamentul cercetat în tipul de risc „MODERA I ”, iar din punctul de vedere al categoriei gcotehnice în „CATEGORIA GEOTEHNICĂ 2”.
-
6.2 Pentru întocmirea Studiului Geotehnic pe amplasamentul cercetat s-a efectuat un foraj geotehnic F 1 cu diametrul de 5”, până la adâncimea de -4,00 m de la suprafața terenului. Pe parcursul executării forajului s-au prelevat probe de pământ care au permis stabilirea coloanei stratigralice a acestuia.
-
6.3 Terenul de fundare din amplasamentul cercetat este alcătuit din pachete de pământuri necoezive.
-
Pământurile necoezive din amplasament, sunt formate din nisipuri prăfoase, aflate în stare de îndesare medie.
Cota de fundare minimă recomandată este Dr = -0,90 m de la suprafața actuală a terenului sistematizat.
-
6.4 Terenul de fundare format din pământuri necoezive se caracterizează prin următorii parametrii geotehnici medii determinati pe baza încercărilor efectuate si conform STAS 3300/1-85 - ANEXA C, tabelele 8 si 9: 9 " 9
> Greutate volumică
> Indicele porilor
> Porozitatea
y= 18,8 kN/m3 e = 0,67 n = 40,0%
> Umiditatea naturală
w = 18,7 %
> Modul de deformație edometric M2-j= 10000 kN/m2
> Unghi de frecare interioară
0 = 23°
-
6.5 Capacitatea portanta a terenului de fundare determinată conform NP 112-2014, pentru o fundație cu lațimea B=l,00 m și o cotă de fundare Df=-2,00 m este:
Pconv — 260,00 kPa;
Pentru alte dimensiuni ale tălpii fundațiilor, precum și în cazul unor încărcări aplicate excentric, se va reface calculul valorilor capacităților portante ale terenului de fundare conform paragrafului 33.1 și 4.2.1 din STAS 3300/2-85, respectiv ANEXA D din normativul NP 112-2014.
-
6.6 Umpluturile de sub pardoseli, trotuare și platforme betonate se vor executa fie din pământuri lipsite de potențial de contracțic-um fiare, fie din PUCM stabilizate, sau dintr-un amestec de pământ local cu materiale granulare în proporție de 50 % ... 50 %.
-
6.7 Luând în considerare prescripțiile CP 012/1-2007, referitoare la clasa de expunere a construcțiilor în condițiile de mediu se consideră că betoanele utilizate la realizarea elementelor de infrastructură se încadrează în clasa de expunere XC 2 (umed, rareori uscat), conform Tabelul 1 din CP 012/1-2007 intitulat COD DE PRACTICĂ PENTRU PRODUCEREA BETONULUI pentru fundațiile situate în interiorul construcțiilor. ■» *
Pentru fundațiile perimetraie conform Tabelului la din CP 012/1-2007, betoanele din elevații sunt supuse înghețului și contactului cu ploaia, iar din aceste condiții clasa de expunere este XC4 + XF1. Acest neajuns de clasă superioară de beton poate fi înlăturat prin lucrări suplimentare de hidroizolatii si termoizolatii.
9 9 9
Prin adoptarea lucrărilor suplimentare de termoizolatii și hidroizolatii la fundațiile perimetraie, pentru realizarea elementelor de infrastructură, recomandăm o clasă minimă de beton C 16/20, corespunzătoare clasei de expunere XC 2, conform Tabelului F.l.l, din Normativul CP 012/1-2007.
-
6.8 Eventualele lucrări de săpături, sprijiniri, umpluturi sau epuismente se vor executa cu respectarea normativului C 169 - 88 intitulat „NORMATIV PRIVIND EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE TERASAMENTE PENTRU REALIZAREA FUNDAȚIILOR CONSTRUCȚIILOR CIVILE SI 9 ? 7
INDUSTRIALE”.
Din punctul de vedere al rezistenței la săpare, (Indicator de norme de Deviz TS/1981) pământurile se pot încadra astfel:
-
> Săpătură manuală - teren tare
-
> Săpătură mecanică - teren categoria II.
Se recomandă sistematizarea atentă a zonei din punct de vedere a colectării apelor meteorice, pentru ca infiltrația apelor meteorice în terenul de fundare să nu afecteze în timp caracteristicile fizico-mecanice ale acestuia.
-
6.9 Dacă la efectuarea săpăturilor se vor constata nepotriviri față de cele menționate în prezentul referat, acestea vor fi aduse în timp util la cunoștință proiectantului cât și elaboratorului studiului geotehnic.
-
6.10 Pe timpul executării săpăturilor și turnării betonului în fundații, se vor lua măsurile necesare pentru asigurarea stabilității pereților săpăturii prin folosirea unor sprijiniri adecvate, dacă este cazul.
VERIFICAT Af
ÎNTOCMIT
Ing. PERI Xxxxxx Xxxxx
Dr. ing. Xxxxxx Xxx Xxxx.
Verificator Af: Dr. Ing. Xxxxxx Xxx Ales.
B-dul. Gen. 1. Dragați na, nr. 24 - Timișoara
Mobil: 0766-318 344
REFERAT
Privind verificarea de calitate la cerința Ara pr
STUDIU GEOTEHNIC pentru
„DALI-Rcparații capitale pista de atletism Glo
Arad, str. Dacilor, nr. 9, xx xxxxxx, jud. A
Faza DAL1
-
1. Date dc identificare
-
• Proiectant de specialitate: S.C. "LUCRU BINE FĂCUT” S.R.L.
-
• Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD
-
• Amplasament: Arad, str. Dacilor, nr. 9, CF 342504, jud. Arad
-
• Data prezentării proiectului pentru verificare££t,.02,2023
-
2. Caracteristici principale ale proiectului
STUDIUL GEOTEHNIC CUPRINDE:
-
• STUDIU GEOTEHNIC cu datele generale referitoare la amplasament lucrările de investigare geotehnică efectuate, BULETINE DE ANALIZĂ și interpretarea rezultatelor încercărilor de investigare geotehnică, concluzii și recomandări privind terenul de fundare;
-
• Anexe grafice și tabelare: Plan de situație cu amplasarea lucrărilor geotehnice efectuate, fișa forajului geotehnic, buletine de analiză privind caracteristicile fizice și mecanice.
-
3. Documente prezentate la verificare:
-
• Memoriu tehnic în care se prezintă soluția adoptată pentru respectarea cerinței verificate:
STUDIU GEOTEHNIC
-
• Caietele de sarcini:
-
• Breviar dc calcul:
-
• Planșele cu soluția proiectată:
-
• Alte documente: Plan de situație cu amplasarea lucrărilor geotehnice efectuate, fișa forajului geotehnic, buletine de analiză privind caracteristicile fizice și mecanice.
-
4. Observații și recomandări
STUDIUL GEOTEHNIC verificat corespunde din punct de vedere al exigențelor impuse dc legislația de specialitate în vigoare și îndeplinește condițiile tehnice și dc calitate necesare.
-
5. Concluzii finale
STUDIUL GEOTEHNIC verificat corespunde scopului soliei întocmirii documentației tehnice pentru: „DALI-1 Arad, str. Dacilor, nr. 9, CF 342504, jud. Arad.
Am primit, INVESTITOR
izând elementele geotehnice necesare atletism Gloria Arad”
ORAf Xxxx Xxx Xxxx.
MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI
Cod numeric personal:
Profesie
—..........x C^^/yZZc^^zZ... jfrdc;.. . ... Zr.........................
ATESTAT
In domeniile: ........................... ^.....^..\.........
.....................
Director.
STIMAT?*■£)£•
Data eliberării: ...........
Prezenta legitimație este valabilă însoțită de certificatul de atestare tel Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările uirer
LEGITIMAȚIE
5
Seria B. Nr? 07222
ANEXA 1
i ISA FORAJULUI F 1
B.O. "LUCRU BINE FĂCUT" B.R.L.
Arad. btr. B-dul revoluției, nr, 93, ap,2
Șantierul: Arad. str. Dacilor, nr. 9, CF 342504. jud. .Arad
Data începerii: 09.02.2023
Data finalizării: 09.02.2023
Poziția: CONFORM PLANULUI DE SITUAȚIE
Executant foraj: S.C. "LUCRU BINE FĂCUT" S.R.L.
Municipiul Arad
Beneficiar:
|
Caracterizarea pământului din snat conform SR EN ISO 14688-1 șiSRENISO 14688-2 |
Coloana Stratificatei |
Adâncimea forată, grosimea stratului |
Proba |
Pânze de apâși umiditatea pământului |
Granulozitate |
Greutatea volumul |
Indicele porilor |
Porozitatca |
Umiditatea naturală |
Limita superioară de plasticitate |
Limita inferioara de plasticitate |
Indice de plasticitate |
Indice de consistența |
(■rad de îndesa rc |
Modul cdometrîc |
Unghi de frecare int |
Coeziunea specifică |
Rezistența la penetrare con | |||||||
|
Pietriș mare 20...70 mm |
Pietriș mic 2...20 mm |
Nisip 0.05...2 mm |
Praf 0.005.0.05 |
Argilă < 0.005 mm | |||||||||||||||||||||
|
nr. probei |
adâncimea | ||||||||||||||||||||||||
|
adân cimea |
grosimea | ||||||||||||||||||||||||
|
borcan |
ștuț |
% |
% |
% |
% |
% |
7 kN/mc |
e |
n % |
W % |
WL % |
Wp % |
Ip % |
Ic |
Id |
M2.3 kPa |
0 grad |
C kPa |
Rpc daN/ cm" | ||||||
|
Umplutură |
-0.30 |
0.30 | |||||||||||||||||||||||
|
.Argilă prăfoasă maronie |
-5.00 |
0.20 | |||||||||||||||||||||||
|
Nisip prăfos. gălbui |
-2.00 |
1.50 |
1T |
■1.00 |
83 |
17 |
18.8 |
0.67 |
40.0 |
18.7 |
10000 |
23.0 |
- | ||||||||||||
|
Nisip prăfos, gălbui cărămiziu |
2.00 .Z 7% | ||||||||||||||||||||||||
Verificat
Pag. 1/1
FOR-01
ANEXA 2
SC. CARA SRL Arad, CF 308581
Str. Filaret Barbu nr. 2 Foraj nr./Boring no. F 1
300193 Timișoara
BULETIN DE ANALIZĂ nr. / ANALYSIS REPORT no.
VARIAȚIA UMIDITĂȚII Șl A LIMITELOR DE PLASTICITATE CU ADÂNCIMEA / MOISTURE CONTENT AND CONSISTENCY LIMITS VARIATION WITH DEPTH Conform/According to STAS 1913/1 - 82 - Laborator autorizat/Authorized laboratory - Aut. nr./Aut, No.2723/18.04.2013
****************************************************** ******
Adâncimea mi m2 m3 w
Depth [g] [g] [g] [%]
************************************************************
Pb 1 161.4 142.3 40.0 18.7
************************************************************
PO-101-01.03/3
Variația umidității și a limitelor de plasticitate cu adâncimea/Consistency limits variation with depth
Arad, CF 308581
Foraj nr./Boring no: F1
Proba 1
BULETIN DE ANALIZĂ nr. / ANALYSIS REPORT no. .....
DETERMINAREA GRANULOZITĂȚII PĂMÂNTURILOR PRIN METODA CERNERII/PARTICLE SIZE ANALYSIS OF SOILS BY SIEVING
Conform/According to SR EN ISO 14688-2 - Laborator autorizat/Authorized laboratory - Aut. nr/Aut. No.2723/18.04.2013
|
d ; |
m i |
3 5 I 1—‘ o o | |
|
[mm] |
[g] |
[%] |
[%] |
|
70.000 |
0.0 |
0.0 |
100.0 |
|
20.000 |
0.0 |
0.0 |
100.0 |
|
10.000 |
0.0 |
0.0 |
100.0 |
|
5.000 |
0.0 |
0.0 |
100.0 |
|
2.000 |
0.7 |
0.7 |
99.3 |
|
1.000 |
7.6 |
7.6 |
91.7 |
|
0.500 |
15.9 |
15.9 |
75.8 |
|
0.250 |
9.8 |
9.8 |
66.0 |
|
0.125 |
11.7 |
11.7 |
54.3 |
|
0.063 |
38.0 |
38.0 |
16.3 |
|
Talger |
16.3 |
16.3 |
0.0 |
|
Suma |
100.0 |
- masă totală material uscat total mass of dried material di - dimensiunile ochiurilor sitelor diameter of the sieves
mi - cantitate rămasă pe site quantity remained on sieves
md = 100.0 g
PO-101-01.07/13
Pag. 1/3
Diagrama distribuției granulometrice / Granulometric curve
Arad. CF 308581
Foraj nr./Boring no.: FI
Proba 1
<0
o Diametrul particulelor/Particle's diameter [mm]
Cl-
FSi -MSi-CSi-FSa-MSa-CSa-FGr-MGr-CGr-
Cl-Si-
Sa-Gr-
0 %
0 %
0 %
17 %
56 %
8 %
19 %
0 %
0 %
0 %
0 %
17 %
83 %
0 %
|
Pământuri |
Pământuri |
Pământuri | |||||
|
fine |
grosiere |
foarte | |||||
|
CI |
Argilă |
Sa |
Nisip |
grosiere | |||
|
Si |
Praf |
FSa |
Nisip fin |
Co |
Bolovăniș | ||
|
FSi |
Praf fin |
MSa |
Nisip mijlociu |
Bo |
Blocuri | ||
|
MSI |
Praf mijlociu |
CSa |
Nisip mare |
Lbo |
Blocuri mari | ||
|
CSI |
Praf mare |
Gr |
Pietriș | ||||
|
FGr |
Pietriș mic | ||||||
|
MGr |
Pietriș mijlociu | ||||||
|
CGr |
Pietriș mare |
Total 100 %
PO-101-01.07/13
Pag. 2/3
CLASIFICARE PĂMÂNTURI SR EN ISO 14688-2/2005
Părți fine d < 0.063 mm [%]
Arad. CF 308581
Foraj nr./Boring no.: FI
Proba 1
Nisip -0.063 mm...2 mm
Pietriș -2 mm...63 mm
Pământuri fine (praf și argilă)
Pământuri mixte (pietriș argilos sau prăfos și nisip)
PO-101-01.07/13
saSI sacISi sasiCI saCI
saGr
DENUMIRE PAMANT / SOIL TYPE
NISIP PRĂFOS / Xxxxx Xxxx - siSa
Pământuri granulare (pietriș și nisip)
s.c. STUDIO PLASTICA s.r.l. - str. Andrei Muresanu nr.43 ap.x ARAD
C.I.F. 24375954 J02/1529/2008 tel: 0722447190
Catre UVVG Arad,
oferta de proiectare
In urma solicitari dumneavoastra, revenim cu oferta de pret pentru realizarea documentatiei D.A.L.I. in vederea reabilitarii spatiilor din cladirea ZARANDUL, B-dul Revolutiei, Arad
|
Nr. Crt. |
Tip documentație |
Cost (euro) |
|
1 |
întocmire D.AL.I. si documentatii obținere avize |
2.000,00 |
|
2 |
Expertiza tehnica |
5.000,00 |
|
3 |
Proiect arhitectura |
5.000,00 |
|
4 |
Proiect rezistenta |
3.500,00 |
|
5 |
Proiect instalatii electrice |
3.000,00 |
|
6 |
Proiect instalatii sanitare, termice |
3.000,00 |
|
7 |
Proiect detectie incendiu |
2.000,00 |
|
8 |
Scenariu de Securitate la incendiu |
3.000,00 |
|
9 |
Analiza cost beneficu |
1.200,00 |
|
10 |
Documentatie economica |
1.500,00 |
|
11 |
Plan de situatie cu viza OCPI |
750,00 |
|
TOTAL |
29.950,00 | |
Termen de executie a lucrarilor : 90 de zile
Arad, 16.03.2023
Intocmit,
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD
Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad
Adresa BCPI: Localitate: Arad, Splaiul General Gheorghe Magheru, Nr. 13, Cod postal 310329
PROCES VERBAL DE RECEPȚIE 826 / 2023
Întocmit astăzi, 23/03/2023, privind cererea 48071 din 21/03/2023 având aviz de incepere a lucrărilor cu nr .... din .........
-
1. Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD
-
2. Executant: Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxx
-
3. Denumirea lucrărilor recepționate: RECEPTIE TEHNICA
-
4. Nominalizarea documentelor și a documentațiilor care se predau Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD conform avizului de incepere a lucrărilor:
|
Număr act |
Data act |
Tip act |
Emitent |
|
1 |
20.03.2023 |
inscris sub semnatura privata |
Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxx |
|
2 |
20.03.2023 |
inscris sub semnatura privata |
Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxx |
|
3 |
20.03.2023 |
inscris sub semnatura privata |
Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxx |
|
4 |
20.03.2023 |
inscris sub semnatura privata |
Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxx |
|
926 |
20.03.2023 |
act administrativ |
PRIMARIA MUN. ARAD |
Așa cum sunt atașate la cerere.
-
5. Concluzii:
Pentru procesul verbal 826 au fost recepționate 1 propuneri:
* PLAN TOPOGRAFIC NECESAR INTOCMIRII DOCUMENTATIEI: • ELABORARE D.A.L.I. conform certificatului de urbanism nr. 926/26.05.2022
Imobilul este situat în intravilanul localitatii Arad, str. Dacilor, nr. 9, județul Arad, identificat prin nr. cadastral 342504, în suprafață măsurată de 23449 mp, inscris in C.F. 342504 - Arad.
Masuratorile la teren respecta normele tehnice impuse lucrarilor de specialitate privind calitatea și corectitudinea operațiunilor, a măsurătorilor și a calculelor, corespondența conținutului produselor cartografice cu realitatea din teren, calitatea produselor și a documentelor finale, din punct de vedere al conținutului, al formei de prezentare și al gradului de precizie. Planul topografic respecta proiecția cartografică și sistemul național de referință.
Proprietarul răspunde pentru cunoașterea, indicarea limitelor imobilului și conservarea acestora, precum și pentru punerea la dispoziția persoanei autorizate a tuturor actelor/documentelor pe care Ie deține cu privire la imobil.
Persoana autorizată răspunde pentru măsurarea imobilului indicat de proprietar, pentru corectitudinea întocmirii documentației și corespondența acesteia cu realitatea din teren și cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispoziție de proprietar. Persoana autorizată este obligată să execute masurătorile la teren. În cazul trasărilor, persoana autorizată răspunde pentru materializarea limitelor imobilului în concordanță cu documentația cadastrală.
6. Erori topologice față de alte entități spațiale:
|
Identificator |
Tip eroare |
Mesaj suprapunere |
|
342504 |
Avertizare |
Receptia 1959273: Imobilul TR-707-1 se suprapune cu terenul 342504 din stratul permanent! |
|
^B |
Avertizare |
Receptia 1959273: Imobilul TR-707-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014! |
|
^B |
Avertizare |
Receptia 1959273: Imobilul TR-707-1 se afla intr-o zona reglementata prin L17/2014! |
Lucrarea este declarată Admisă
w
Xxxxx
Xxxxxx
Xxxxx CnRET IU
DN: c=RO, l=ARAD, o=Ofidul de Cadastru sl Publicitate Imobiliara, cn=Xxxxxx-Xxxxx Xxxxxx, serialNumber=CAF9, st=ARAD, givenName=Xxxxxx-Xxxxx, sn=Cretiu
Data: 2023.03.23 20:57:47 +02'00'
Documentul conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001.
Pagina 1 din 1
PLAN
-4.80 -4.80
FATADA 1
-4.80
-5.25
-7.50
FATADA 2
-4.80
-5.25
-7.50
-4.80
-4.80
-4.80
-4.80
PLAN INVELITOARE
FATADA 3
-7.50 __________
tata
FATADA 4
-7.50
2.40
-
- structură metalică profilată la rece prevăzută cu canal de drenare a apei
-
- tablă zincată dublu făltuită (0,5 mm)
-
- membrană hidroizolatoare
-
- vată minerală 100 mm norma C1
-
- instalație electrică
-
- pal melaminat 18 mm
-
- covor PVC SECTIUNEA A-A
-
- OSB de exterior 18mm
-
- vată minerală de sticlă norma C1 de 100 mm
-
- structură metalică profilată la rece
-
- tablă zincată dublu făltuită(0,5 mm)
-
- patru piese de colț, sistem twist lock
-
- tablă zincată dublu făltuită(0,5 mm)
Rezistența portantă este de 400 kg/m2.
Verificator / Expert Beneficiar:
Nume
Semnatura
MUNICIPIUL ARAD
Cerinta
Referat de verificare / Raport de expertiza tehnica (Titlu / Nr. )
Proiectant general: n,/| C.LR 26901400
BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA I I spl. Xx. Xxxxxxx bl. 303/1 sc. B ap. xx
Xxxxx Xxxxxxxx b ' tel: 0722447190
|
Proiectant de specialitate: BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA Xxxxx Xxxxxxxx C.I.F. 26901400 |
SPECIFICATIE |
NUME |
SEMNATURA |
|
Sef proiect: |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx | ||
|
Proiecta:t |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx | ||
|
Desena:t |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx |
Titlu proiect:
REPARATII CAPITALE PISTA DE ATLETISM GLORIA ARAD
jud.Arad, mun. ARAD, str.Dacilor nr.9
Titlu desen: CABINA POARTA
|
Scara: |
1:100, 1:50, 1:75 |
Proiect nr.: 08/2023 |
Faza : D.A.L.I. |
Specialitatea : ARHITECTURĂ |
Index: A |
Plansa nr: 10 |
|
Format: |
A3 | |||||
|
Data : |
2023 MAR |
MUNICIPIUL ARAD
Proiectant general:
BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA
Xxxxx Xxxxxxxx
C.I.F. 26901400
SPL. Xx. Xxxxxxx BL. 303/1 sc. B ap. xx tel: 0722447190
Proiectant de specialitate:
BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA
Xxxxx Xxxxxxxx
C.i.F. 26901400
Titlu proiect:
reparatii capitale pista de atletism gloria arad
jud.Arad, mun. ARAD, str.Dacilor nr.9
|
spECIFICATIE |
NUME |
sEMNATURA |
|
sef proiect: |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx | |
|
proiecta:t |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx | |
|
Desena:t |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx |
Titlu desen: RASTEL BICICLETE
|
scara: |
1:100, 1:200 |
|
Format: |
A3 |
|
Data : |
2023 MAR |
Proiect nr.:
08/2023
Faza :
D.A.L.i.
Specialitatea :
Index:
ARHITECTURĂ A
Plansa nr:
13
|
Proiectant de specialitate: |
spECIFICATIE |
NUME |
sEMNATURA |
|
BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA |
sef proiect: |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx | |
|
Xxxxx Xxxxxxxx |
proiecta:t |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx | |
|
C.I.F. 26901400 |
Desena:t |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx |
Specificatii tehnice :
-
- banca modulara minim 10 locuri
-
- capacul alcatuit din 2 module sudate complet si predispuse pentru ansamblare/montaj prin suruburi
-
- structura fabricata din aluminiu sau otel 50 x 30 cu traverse centrale 30 x 30
-
- acoperisul realizat din placi de policarbonat cu grosimea de 3 mm transparent si tratat contra razelor UV.
-
- protectie din spuma poliuretanica acoperita cu piele sintetica, cu prindere velcro
-
- partile laterale realizate din aluminiu sau otel 50 x 30 sunt sudate si predispuse pentru ansamblare prin suruburi/dibluri
-
- cadrul de susținere pentru scaune si suportul pentru picioare realizat din otel zincat 60*40
-
- placajul care acopera structura realizat din lemn acoperit cu material antiderapant culoare maro
-
- protectia bancii de rezerva - culoare neagra * se poate personaliza
-
- banca dispune de 6 roti pentru transport cu posibilitatea de blocare
-
- roti demontabile
-
- scaunele realizate din piele sintetica personalizabile cu logo si culori la alegere
Verificator / Expert
Beneficiar:
Nume
Semnatura
Cerinta
Referat de verificare / Raport de expertiza tehnica (Titlu / Nr. )
MUNICIPIUL ARAD
Proiectant general:
BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA
Xxxxx Xxxxxxxx
C.i.F. 26901400
spL. Xx. Xxxxxxx BL. 303/1 sc. B ap. xx tel: 0722447190
Titlu proiect:
reparatii capitale pista de atletism gloria arad
jud.Arad, mun. ARAD, str.Dacilor nr.9
Titlu desen: BANCA ANTRENORi
|
scara: |
1:100, 1:200 |
proiect nr.: |
Faza : |
specialitatea : |
Index: |
plansa nr |
|
Format: |
A3 |
08/2023 |
D.A.L.I. |
ARHITECTURĂ |
A |
14 |
|
Data : |
2023 MAR |
-
- cușcă de competiție din aluminiu, înălțime 5 m stâlpii din spate și 7 m stâlpii din față
-
- ușor de montat și demontat, funcționare simplă și fiabilitate - aprox 3 ore montaj
-
- stâlpi din aluminiu anodizați în culoarea argintie, înșurubați pe ancore speciale
-
- ancore plate fără spații care să acumuleze apă, dotați cu balamale pentru instalarea ușoară și sigură a cuștii
-
- ecran de siguranță durabil și elastic din plasă certificată, absorbție corespunzătoare a energiei de impact
-
- sistem special de strângere cu ajutorul sârmelor și cârligelor din oțel
-
- profilele stâlpilor închise cu capace superioare care asigură construcția coliviei împotriva pătrunderii apei
Verificator / Expert
Nume
semnatura
Cerinta
Referat de verificare / Raport de expertiza tehnica (Titlu / Nr . )
Beneficiar:
MUNICIPIUL ARAD
Proiectant general:
BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA
Xxxxx Xxxxxxxx
C.i.F. 26901400
spL. Xx. Xxxxxxx BL. 303/1 sc. B ap. xx tel: 0722447190
|
Proiectant de specialitate: |
spECIFICATIE |
NUME |
sEMNATURA |
|
BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA |
sef proiect: |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx | |
|
Xxxxx Xxxxxxxx |
proiecta:t |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx | |
|
C.I.F. 26901400 |
Desena:t |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx |
Titlu proiect:
reparatii capitale pista de atletism gloria arad
jud.Arad, mun. ARAD, str.Dacilor nr.9
Titlu desen: CUsCA ARUNCARi
|
scara: |
1:100, 1:200 |
proiect nr.: 08/2023 |
Faza : D.A.L.i. |
specialitatea : ARHiTECTURĂ |
index: A |
plansa nr: 15 |
|
Format: |
A3 | |||||
|
Data : |
2023 MAR |
BLOC START ATLETISM DIN ALUMINIU
GARD SARITURI ATLETISM DIN ALUMINIU Inaltimi reglabile 762, 838, 914, 991, 1067 mm
SALTEA ATLETISM PENTRU SARITURI
Compusa din mai multe blocuri de spuma poliuretanica cu densitatea de 30 Kg/mc si duritate de 40 KPascali. Husa este realizata din PVC, asigura o buna absorbtie a socului. Salteaua este compusa din doua saltele: una cu dimensiunile de 6 x 4 x 0.6 m iar cea de a doua cu dimensiunile de 6 x 4 x 0.1 m.
Prevazuta cu 4 manere pentru o manevrare usoara.
|
Verificator / Expert |
Nume |
semnatura |
Cerinta |
Referat de verificare / Raport de expertiza tehnica (Titlu / Nr. ) |
|
Beneficiar: |
MUNICIpIUL ARAD | |||
Proiectant general: k z C.i.f. 26901400
BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA I I spl. Xx. Xxxxxxx bl. 303/1 sc. b ap. xx
Xxxxx Xxxxxxxx b ' tel: 0722447190
|
Proiectant de specialitate: BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA Xxxxx Xxxxxxxx C.I.F. 26901400 |
spECIFICATIE |
NUME |
sEMNATURA |
|
sef proiect: |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx | ||
|
proiecta:t |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx | ||
|
Desena:t |
Arh. Xxxxx Xxxxxxxx |
Titlu proiect:
reparatii capitale pista de atletism gloria arad
jud.Arad, mun. ARAD, str.Dacilor nr.9
Titlu desen: BLOC sTART, GARD, sALTEA
|
scara: |
1:100, 1:200 |
proiect nr.: 08/2023 |
Faza : D.A.L.I. |
specialitatea : ARHITECTURĂ |
Index: A |
plansa nr: 16 |
|
Format: |
A3 | |||||
|
Data : |
2023 MAR |
