Hotărârea nr. 30/2023
privind delegarea prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad de către Operatorul regional SC Recons SAROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 30 din 30 ianuarie 2023 privind delegarea prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad de către Operatorul regional SC Recons SA
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare Nr. 6.213/27.01.2023,
Analizând Raportul de specialitate Nr. 6.214/Z2/27.01.2023 elaborat de Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban din cadrul Direcției Edilitare,
Ținând seama de Adresa Nr. 447/25.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 5.510/26.01.2023, emisă de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, prin care este transmis spre dezbatere în ședința Consiliului Local al Municipiului Arad proiectul de hotărâre privind Studiului de fundamentare/oportunitate, a Documentației de atribuire a Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad,
Analizând Adresa Nr. 141606/24.11.2022, înregistrată la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad sub Nr. 4.329/25.11.2022, emisă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Program de Dezvoltare Durabilă,
Luând în considerare Adresa Nr. 968.055/23.11.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 91.350/24.11.2022, emisă de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, prin care se solicită efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea conformării cu prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și respectiv cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 133/2022,
În considerarea Adresei Nr. 148/11.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 2.198/11.01.2023, emisă de Direcția Județeană de Statistică Arad, prin care s-a răspuns la Adresa Nr. 1.269/Z2/06.01.2023 privind solicitarea de informații relevante în vederea stabilirii nivelului redevenței, respectiv armonizarea clauzelor contractuale cu legislația în vigoare,
Ținând cont de Adresa Nr. 165/06.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 1.378/09.01.2023, emisă de SC Recons SA, prin care s-a răspuns la Adresa Nr. 1.335/06.01.2023 privind solicitarea de informații din care să rezulte contribuția activităților prestate către UAT Municipiul Arad în ultimii trei ani,
Analizând prevederile Contractului de Concesiune Nr. 9.848/10.02.2020, cu modificările și completările ulterioare, încheiat între UAT Municipiul Arad, în calitate de Concedent, și SC Recons SA, în calitate de Concesionar, având ca obiect dreptul și obligația de operare a Stației de Sortare Arad și de prestare a activității de sortare a deșeurilor reciclabile din zonele arondate: Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova,
Luând în considerare Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad Nr. 351/11.01.2023 prin care s-a aprobat ca Aparatul Tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să elaboreze documentația pentru delegarea serviciului de operare a Stației de Sortare Arad,
Ținând cont de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 740 din 22 decembrie 2022 privind majorarea capitalului social al SC Recons SA și Hotărârea Consiliului Local al Comunei Zimandu Nou nr. 143/2022 privind participarea UAT Comuna Zimandu Nou la majorarea capitalului social la SC Recons SA Arad, prin aport în numerar echivalentul unei acțiuni,
Luând în considerare pct. II din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 165 din 24.04.2018 privind modificarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Arad,
Văzând Extrasele de Carte Funciară pentru Informare Nr. CF 339017 Arad nr. cad. 339017, în suprafață de 10.000 mp, teren intravilan, teren împrejmuit, imobil înscris în CF sporadic 325835, și Nr. CF 339019 Arad nr. cad. 339019, în suprafață de 10.000 mp, teren intravilan, imobil înscris în CF sporadic 302807,
Ținând seama de prevederile art. II pct. 2, pct. 16, pct. 24, art. IV, art. V alin. (2)-(4) și art. VII alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006,
Cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) lit. e), alin. (4) lit. d), lit. h), art. 6 lit. g)-h) și art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Analizând prevederile art. 2 alin. (1)-(2), alin. (3) lit. d) și art. 4 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând seama de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 90 din 08 mai 2008 privind asocierea Municipiului Arad în scopul realizării proiectului Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad și constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad,
Luând în considerare prevederile art. 4 alin. (1)-(3), art. 5 pct. 4-7, pct. 11, pct. 14, art. 16 alin. (4) lit. b) și lit. d) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând cont de Contractul de Finanțare Nr. 1.263/22.02.2010, încheiat între UAT Județul Arad prin Consiliul Județean Arad și Ministerul Mediului și Pădurilor, privind implementarea Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad (SMIDS),
Cu respectarea prevederilor art. 2 lit. o) din Preambul, art. 1-2 și art. 10 alin. (1) din Acordul - Document de poziție privind modul de implementare a Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad încheiat la data de 02.10.2009, cu modificările și completările ulterioare,
Analizând prevederile art. 17 alin. (5) lit. a) și lit. g) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul Ordinului Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare, Ordinului Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 112/2007 privind aprobarea Contractului-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare, Ordinului Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 82/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Având în vedere adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 12, art. 92 alin. (1) și alin. (2) lit. c), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și lit. e), alin. (7) lit. c), lit. i) și lit. n), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. h), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 307 alin. (1) și art. 580 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E :
Art. 1. Se mandatează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să inițieze, să organizeze și să finalizeze procedura de delegare prin gestiune directă a serviciului public de salubrizare din cadrul Stației de Sortare Arad privind sortarea deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad, în numele și pe seama UAT Municipiul Arad și a tuturor celorlalte unități administrativ-teritoriale membre din Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova.
Art. 2. Se aprobă darea în administrare către Operatorul regional SC Recons SA a bunurilor aparținând UAT Municipiul Arad, prezentate în Anexa Nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea asigurării continuității prestării activității de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Stației de Sortare Arad.
Art. 3. (1) Redevența anuală stabilită în urma exploatării Stației de Sortare Arad, indiferent de locul de proveniență al deșeurilor reciclabile (respectiv Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova) se va încasa în contul UAT Municipiul Arad, făcându-se venit la bugetul local al UAT Municipiul Arad.
-
(2) Pentru anul 2023, nivelul redevenței se stabilește în cuantum de 180.850,24 lei.
Art. 4. Se avizează Studiul de fundamentare/oportunitate privind modalitatea de gestiune a activității de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în Stația de Sortare Arad, prezentat în Anexa Nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. Se aprobă gestiunea directă ca modalitate de organizare și realizare a activității de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în Stația de Sortare Arad.
Art. 6. Se aprobă încredințarea prin atribuire directă, începând cu data de 01.02.2023, a Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad, către Operatorul regional SC Recons SA, având ca acționari UAT Municipiul Arad și UAT Comuna Zimandu Nou.
Art. 7. Se aprobă Caietul de sarcini pentru atribuirea Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad, prezentat în Anexa Nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 8. Se aprobă Modelul de Contract de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad, către SC Recons SA, prezentat în Anexa Nr. 4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 9. (1) Se mandatează Primarul Municipiului Arad, domnul Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx, să voteze, în Adunarea Generală a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, în numele și pe seama UAT Municipiul Arad, conform mandatului primit prin prezenta hotărâre, Studiul de fundamentare/oportunitate, caietul de sarcini, modelul de contract, modalitatea de gestiune și atribuire a Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad.
-
(2) În absența domnului Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx, Primarul Municipiului Arad, atribuțiile de reprezentare a UAT Municipiul Arad în Adunarea Generală a Asociaților la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, vor fi îndeplinite de persoana desemnată pentru exercitarea atribuțiilor Primarului în ziua ședinței Adunării Generale a Asociaților.
Art. 10. Se împuternicește Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, să semneze în numele și pe seama membrilor Contractul de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad.
Art. 11. Se aprobă ca, la data încheierii Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad, să se rezilieze Contractul de Concesiune Nr. 9.848/10.02.2020, cu modificările și completările ulterioare, încheiat între UAT Municipiul Arad, în calitate de Concedent, și SC Recons SA, în calitate de Concesionar, având ca obiect dreptul și obligația de operare a Stației de Sortare Arad și de prestare a activității de sortare a deșeurilor reciclabile din zonele arondate: Zona 1 - Arad, Zona 2 -Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova.
Art. 12. Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului-Județul Arad, SC Recons SA, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, Direcției Venituri, Direcției Patrimoniu și Serviciului Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban din cadrul Direcției Edilitare a Primăriei Municipiului Arad, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red./Dact. SML/SML Verif. S.F.
1 ex. Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 30.01.2023
Cod PMA-S4-02
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
PROIECT
Nr. 61/27.01.2023
Avizat
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx
H O T Ă R Â R E A nr. ___ din ____ ianuarie 2023
privind delegarea prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad
de către Operatorul regional SC Recons SA
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare Nr. 6.213/27.01.2023,
Analizând Raportul de specialitate Nr. 6.214/Z2/27.01.2023 elaborat de Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban din cadrul Direcției Edilitare,
Ținând seama de Adresa Nr. 447/25.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 5.510/26.01.2023, emisă de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, prin care este transmis spre dezbatere în ședința Consiliului Local al Municipiului Arad proiectul de hotărâre privind Studiului de fundamentare/oportunitate, a Documentației de atribuire a Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad,
Analizând Adresa Nr. 141606/24.11.2022, înregistrată la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad sub Nr. 4.329/25.11.2022, emisă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Program de Dezvoltare Durabilă,
Luând în considerare Adresa Nr. 968.055/23.11.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 91.350/24.11.2022, emisă de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, prin care se solicită efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea conformării cu prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și respectiv cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 133/2022,
În considerarea Adresei Nr. 148/11.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 2.198/11.01.2023, emisă de Direcția Județeană de Statistică Arad, prin care s-a răspuns la Adresa Nr. 1.269/Z2/06.01.2023 privind solicitarea de informații relevante în vederea stabilirii nivelului redevenței, respectiv armonizarea clauzelor contractuale cu legislația în vigoare,
Ținând cont de Adresa Nr. 165/06.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 1.378/09.01.2023, emisă de SC Recons SA, prin care s-a răspuns la Adresa Nr. 1.335/06.01.2023 privind solicitarea de informații din care să rezulte contribuția activităților prestate către UAT Municipiul Arad în ultimii trei ani,
Analizând prevederile Contractului de Concesiune Nr. 9.848/10.02.2020, cu modificările și completările ulterioare, încheiat între UAT Municipiul Arad, în calitate de Concedent, și SC Recons SA, în calitate de Concesionar, având ca obiect dreptul și obligația de operare a Stației de Sortare Arad și de prestare a activității de sortare a deșeurilor reciclabile din zonele arondate: Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova,
Luând în considerare Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad Nr. 351/11.01.2023 prin care s-a aprobat ca Aparatul Tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să elaboreze documentația pentru delegarea serviciului de operare a Stației de Sortare Arad,
Ținând cont de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 740 din 22 decembrie 2022 privind majorarea capitalului social al SC Recons SA și Hotărârea Consiliului Local al Comunei Zimandu Nou nr. 143/2022 privind participarea UAT Comuna Zimandu Nou la majorarea capitalului social la SC Recons SA Arad, prin aport în numerar echivalentul unei acțiuni,
Luând în considerare pct. II din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 165 din 24.04.2018 privind modificarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Arad,
Văzând Extrasele de Carte Funciară pentru Informare Nr. CF 339017 Arad nr. cad. 339017, în suprafață de 10.000 mp, teren intravilan, teren împrejmuit, imobil înscris în CF sporadic 325835, și Nr. CF 339019 Arad nr. cad. 339019, în suprafață de 10.000 mp, teren intravilan, imobil înscris în CF sporadic 302807,
Ținând seama de prevederile art. II pct. 2, pct. 16, pct. 24, art. IV, art. V alin. (2)-(4) și art. VII alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006,
Cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) lit. e), alin. (4) lit. d), lit. h), art. 6 lit. g)-h) și art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Analizând prevederile art. 2 alin. (1)-(2), alin. (3) lit. d) și art. 4 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând seama de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 90 din 08 mai 2008 privind asocierea Municipiului Arad în scopul realizării proiectului Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad și constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad,
Luând în considerare prevederile art. 4 alin. (1)-(3), art. 5 pct. 4-7, pct. 11, pct. 14, art. 16 alin. (4) lit. b) și lit. d) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând cont de Contractul de Finanțare Nr. 1.263/22.02.2010, încheiat între UAT Județul Arad prin Consiliul Județean Arad și Ministerul Mediului și Pădurilor, privind implementarea Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad (SMIDS),
Cu respectarea prevederilor art. 2 lit. o) din Preambul, art. 1-2 și art. 10 alin. (1) din Acordul - Document de poziție privind modul de implementare a Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad încheiat la data de 02.10.2009, cu modificările și completările ulterioare,
Analizând prevederile art. 17 alin. (5) lit. a) și lit. g) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul Ordinului Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare, Ordinului Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 112/2007 privind aprobarea Contractului-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare, Ordinului Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 82/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 12, art. 92 alin. (1) și alin. (2) lit. c), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și lit. e), alin. (7) lit. c), lit. i) și lit. n), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. h), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 307 alin. (1) și art. 580 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E :
Art. 1. Se mandatează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să inițieze, să organizeze și să finalizeze procedura de delegare prin gestiune directă a serviciului public de salubrizare din cadrul Stației de Sortare Arad privind sortarea deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad, în numele și pe seama UAT Municipiul Arad și a tuturor celorlalte unități administrativ-teritoriale membre din Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova.
Art. 2. Se aprobă darea în administrare către Operatorul regional SC Recons SA a bunurilor aparținând UAT Municipiul Arad, prezentate în Anexa Nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea asigurării continuității prestării activității de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Stației de Sortare Arad.
Art. 3. (1) Redevența anuală stabilită în urma exploatării Stației de Sortare Arad, indiferent de locul de proveniență al deșeurilor reciclabile (respectiv Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova) se va încasa în contul UAT Municipiul Arad, făcându-se venit la bugetul local al UAT Municipiul Arad.
-
(2) Pentru anul 2023, nivelul redevenței se stabilește în cuantum de 180.850,24 lei.
Art. 4. Se avizează Studiul de fundamentare/oportunitate privind modalitatea de gestiune a activității de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în Stația de Sortare Arad, prezentat în Anexa Nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. Se aprobă gestiunea directă ca modalitate de organizare și realizare a activității de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în Stația de Sortare Arad.
Art. 6. Se aprobă încredințarea prin atribuire directă, începând cu data de 01.02.2023, a Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad, către Operatorul regional SC Recons SA, având ca acționari UAT Municipiul Arad și UAT Comuna Zimandu Nou.
Art. 7. Se aprobă Caietul de sarcini pentru atribuirea Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad, prezentat în Anexa Nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 8. Se aprobă Modelul de Contract de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad, către SC Recons SA, prezentat în Anexa Nr. 4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 9. (1) Se mandatează Primarul Municipiului Arad, domnul Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx, să voteze, în Adunarea Generală a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, în numele și pe seama UAT Municipiul Arad, conform mandatului primit prin prezenta hotărâre, Studiul de fundamentare/oportunitate, caietul de sarcini, modelul de contract, modalitatea de gestiune și atribuire a Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad.
-
(2) În absența domnului Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx, Primarul Municipiului Arad, atribuțiile de reprezentare a UAT Municipiul Arad în Adunarea Generală a Asociaților la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, vor fi îndeplinite de persoana desemnată pentru exercitarea atribuțiilor Primarului în ziua ședinței Adunării Generale a Asociaților.
Art. 10. Se împuternicește Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, să semneze în numele și pe seama membrilor Contractul de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad.
Art. 11. Se aprobă ca, la data încheierii Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad, să se rezilieze Contractul de Concesiune Nr. 9.848/10.02.2020, cu modificările și completările ulterioare, încheiat între UAT Municipiul Arad, în calitate de Concedent, și SC Recons SA, în calitate de Concesionar, având ca obiect dreptul și obligația de operare a Stației de Sortare Arad și de prestare a activității de sortare a deșeurilor reciclabile din zonele arondate: Zona 1 - Arad, Zona 2 -Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova.
Art. 12. Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului-Județul Arad, SC Recons SA, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, Direcției Venituri, Direcției Patrimoniu și Serviciului Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban din cadrul Direcției Edilitare a Primăriei Municipiului Arad, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Contrasemnează pentru legalitate, SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
D.E./S.E.D.M.U.
Red./Dact. M.A.B.
Cod PMA-S4-02
2 ex. 1 ex. - S.G./S.A.P.L.
1 ex. - D.E./S.E.D.M.U.
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 6.213 din 27.01.2023
Primarul Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 136 alin. (8) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, îmi exprim inițiativa de promovare a unui Proiect de hotărâre privind delegarea prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad de către Operatorul regional SC Recons SA, în susținerea căruia formulez următorul
REFERAT DE APROBARE
Prin Adresa Nr. 447/25.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 5.510/26.01.2023, emisă de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, prin care este transmis spre dezbatere în ședința Consiliului Local al Municipiului Arad proiectul de hotărâre privind Studiului de fundamentare/oportunitate, a Documentației de atribuire a Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad. Aceasta se fundamentează pe Adresa Nr. 141606/24.11.2022, înregistrată la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad sub Nr. 4.329/25.11.2022, emisă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Program de Dezvoltare Durabilă, prin care se răspunde la Adresa Nr. 3.915/28.10.2022 emisă de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad referitoare la solicitarea unui punct de vedere în ceea ce privește modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 14A4 din Legea nr. 101/2006 astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022.
În același sens, prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad Nr. 351/11.01.2023 s-a aprobat ca Aparatul Tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să elaboreze documentația pentru delegarea serviciului de operare a Stației de Sortare Arad.
Totodată, necesitatea Proiectului de hotărâre supus atenției rezultă și din analiza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 958 din 30 septembrie 2022. În temeiul acestor prevederi, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice a emis Adresa Nr. 968.055/23.11.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 91.350/24.11.2022, prin care se solicită efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea conformării cu prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și respectiv cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 133/2022.
În aceeași ordine de idei, la fundamentarea Proiectului de hotărâre în atenție se are în vedere și Adresa Nr. 165/06.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 1.378/09.01.2023, emisă de SC Recons SA, prin care s-a răspuns la Adresa Nr. 1.335/06.01.2023 privind solicitarea de informații din care să rezulte contribuția activităților prestate către UAT Municipiul Arad în ultimii trei ani, conform prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare.
Ținând seama de necesitatea respectării cadrului legislativ prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, inclusiv calitatea UAT Municipiul Arad de membru în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, este necesară mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să organizeze procedura de delegare a gestiunii activității serviciului public de salubrizare din cadrul Stației de Sortare Arad, în numele și pe seama UAT Municipiul Arad și a celorlalte unități administrativ-teritoriale membre din Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova, respectiv încheierea unui nou raport contractual vizând prestarea activității în cadrul Stației de Sortare Arad. În fapt, aprobarea încheierii Actului Adițional Nr. 22/2023 la Contractul de Concesiune Nr. 6.863/25.07.2002 este o etapă preliminară respectării cadrului legislativ prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, cu atât mai mult cu cât aceasta trebuie adusă la îndeplinire până la data de 01.02.2023.
Față de cele prezentate, consider necesară și oportună promovarea unui Proiect de hotărâre privind delegarea prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad de către Operatorul regional SC Recons SA.
PRIMAR
BIBARȚ Laurențiu-Călin
2 ex. 1 ex. - S.G./S.A.P.L.
1 ex. - D.E./S.E.D.M.U.
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA EDILITARĂ
SERVICIUL EDILITAR ȘI DEZVOLTARE MEDIU URBAN
Nr. 6.214/Z2/27.01.2023
RAPORT DE SPECIALITATE
Referitor la: Referatul de aprobare înregistrat cu Nr. 6.213/27.01.2023 al domnului Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad, care are ca obiect delegarea prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad de către SC Recons SA;
-
I. Necesitatea proiectului
Prin Referatul de aprobare înregistrat cu Nr. 6.213/27.01.2023, domnul Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad, propune promovarea unui Proiect de hotărâre privind delegarea prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad de către SC Recons SA.
De asemenea, prin Adresa Nr. 447/25.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 5.510/26.01.2023, emisă de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, prin care este transmis spre dezbatere în ședința Consiliului Local al Municipiului Arad proiectul de hotărâre privind Studiului de fundamentare/oportunitate, a Documentației de atribuire a Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad. Aceasta se fundamentează pe Adresa Nr. 141606/24.11.2022, înregistrată la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad sub Nr. 4.329/25.11.2022, emisă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Program de Dezvoltare Durabilă, prin care se răspunde la Adresa Nr. 3.915/28.10.2022 emisă de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad referitoare la solicitarea unui punct de vedere în ceea ce privește modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 14A4 din Legea nr. 101/2006 astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022.
În același sens, prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad Nr. 351/11.01.2023 s-a aprobat ca Aparatul Tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să elaboreze documentația pentru delegarea serviciului de operare a Stației de Sortare Arad.
Totodată, necesitatea Proiectului de hotărâre supus atenției rezultă și din analiza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 958 din 30 septembrie 2022. În temeiul acestor prevederi, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice a emis Adresa Nr. 968.055/23.11.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 91.350/24.11.2022, prin care se solicită efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea conformării cu prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și respectiv cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 133/2022.
În aceeași ordine de idei, la fundamentarea Proiectului de hotărâre în atenție se are în vedere și Adresa Nr. 165/06.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 1.378/09.01.2023, emisă de SC Recons SA, prin care s-a răspuns la Adresa Nr. 1.335/06.01.2023 privind solicitarea de informații din care să rezulte contribuția activităților prestate către UAT Municipiul Arad în ultimii trei ani, conform prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens, în temeiul atribuțiilor specifice în domeniu prevăzute la art. 129 alin. (1)1 și art. 136 alin. (8) lit. b)1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se solicită Consiliului Local al Municipiului Arad analizarea și aprobarea Proiectului de hotărâre privind delegarea prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad de către SC Recons SA, a căror oportunitate și necesitate sunt analizate de compartimentul de specialitate al Primăriei Municipiului Arad în cele ce urmează.
-
II. Considerații de ordin general
Cu titlu preliminar, arătăm că activitatea prevăzută la art. 2 alin. (3) lit. d) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se desfășoară în cadrul Stației de Sortare Arad, situată în municipiul Arad, Șoseaua de Centură Nord, FN, județul Arad, fiind delegată în temeiul Contractului de Concesiune Nr. 9.848/10.02.2020, cu modificările și completările ulterioare, încheiat între UAT Municipiul Arad, în calitate de Concedent, și SC Recons SA, în calitate de Concesionar.
Stația de Sortare Arad a fost construită în baza Proiectului Tehnic Nr. 14/2006 și a Autorizației de Construire Nr. 1.529/24.10.2006, fiind bun de retur care a fost inclus în domeniul public al Municipiului Arad conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 165 din 24.04.2018 privind modificarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Arad2. Stația de Sortare Arad a fost reparată în cursul anului 2020, potrivit următoarelor acte normative adoptate la nivel local:
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 643 din 16 decembrie 2019 cu privire la aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție „Reparație capitală Stație sortare, reabilitarea și modernizarea instalațiilor, dotărilor și spațiilor aferente”3, modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului
Arad nr. 342 din 21 august 2020 privind aprobarea îndreptării erorii materiale privind imobilul aferent obiectivului de investiție din „Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții” pentru - „Reparație capitală Stație sortare, reabilitarea și modernizarea instalațiilor, dotărilor și spațiilor aferente”, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 643/2019 - Anexa 14,
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 322 din 11 iunie 2019 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad (*abrogată* de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 39 din 31 ianuarie 2020 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad),
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 641 din 16 decembrie 2019 pentru aprobarea modificării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 322/2019 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad5,
Contractul anterior menționat are ca obiect, potrivit art. 1, “dreptul și obligația de operare a Stației de Sortare Arad și de prestare a activității de sortare a deșeurilor reciclabile din zonele arondate: Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova [...]” și a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 39 din 31 ianuarie 2020 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad6, fiind ulterior modificat prin următoarele trei acte adiționale:
-
- Actul Adițional Nr. 1/15.01.2021, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului
Arad nr. 498 din 26 noiembrie 2020 privind rectificarea art. 2 și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 39/2020 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad7, - Actul Adițional Nr. 2/09.02.2021, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului
Arad nr. 40 din 21 ianuarie 2021 pentru aprobarea rectificării art. 5 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.39/2020 și a încheierii actului adițional nr. 2 la contractul nr. 9848/10.02.2020 de concesiune a activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de sortare Arad8,
-
- Actul Adițional Nr. 3/04.03.2021, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 75 din 22 februarie 2021 pentru aprobarea modificării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 39/2020, cu modificările și completările ulterioare, și a încheierii actului adițional nr. 3 la contractul nr. 9848/10.02.2020 de concesiune a activității de
sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de sortare Arad9.
În considerarea prevederilor art. 8 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 39 din 31 ianuarie 2020 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad, “Se mandatează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de gestionare a Deșeurilor Județul Arad să urmărească și să monitorizeze executarea contractului care va fi încheiat cu S.C. RECONS S.A. Arad”, respectiv Contractul nr. 9.848/10.02.2020 de delegare a activității de sortare a deșeurilor reciclabile la Stația de Sortare Arad.
Cu privire la durata contractului în discuție, arătăm faptul că potrivit clauzei prevăzută la art. 6 alin. (1), “Durata gestiunii directe este de cinci ani de la data semnării contractului de servicii în baza hotărârii adoptate de Consiliul Local al Municipiului Arad”, sens în care încetarea contractului ar ajunge la termen la data de 10.02.2025.
În acest sens, precizăm că Stația de Sortare Arad deservește utilizatorii serviciului de salubrizare din trei zone de colectare din totalul de cinci care au fost organizate la nivelul județului Arad și a fost inclusă în Proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad (SMIDS). În fapt, sortarea deșeurilor generate de utilizatorii din Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova se realizează în cadrul Stației de Sortare Arad, cu atât mai mult cu cât costurile pentru transportarea deșeurilor către altă instalație de sortare din județul Arad (de exemplu, Stația de Transfer Bârzava, Stația de Transfer Sebiș etc.) s-ar reflecta în creșterea costurilor stabilite în sarcina utilizatorilor serviciului de salubrizare (cetățeni).
În ceea ce privește utilizatorii serviciului de salubrizare deserviți de activitatea Stației de Sortare Arad, menționăm că deșeurile reciclabile sortate în cadrul instalației provin din cele trei zone de colectare anterior menționate, respectiv din 49 de unități administrativ-teritoriale de pe raza județului Arad10, după cum urmează:
|
Nr. crt. |
Zona 1 - Arad |
Zona 2 - Chișineu-Criș |
Zona 5 - Lipova |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
|
1. |
Arad |
Chișineu-Criș |
Lipova |
|
2. |
Curtici |
Grăniceri |
Bata |
|
3. |
Nădlac |
Mișca |
Bârzava |
|
4. |
Pâncota |
Xxxxx |
Xxxxxxx |
|
5. |
Pecica |
Pilu |
Conop |
|
6. |
Sântana |
Șepreuș |
Ghioroc |
|
7. |
Covăsânț |
Șimand |
Păuliș |
|
8. |
Dorobanți |
Sintea Mare |
Petriș |
|
9. |
Fântânele |
Socodor |
Săvârșin |
|
Nr. crt. |
Zona 1 - Arad |
Zona 2 - Chișineu-Criș |
Zona 5 - Lipova |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
|
10. |
Felnac |
Zărand |
Șiștarovăț |
|
11. |
Frumușeni |
Zerind |
Ususău |
|
12. |
Iratoșu |
Vărădia de Mureș | |
|
13. |
Livada |
Zăbrani | |
|
14. |
Macea | ||
|
15. |
Peregu Mare | ||
|
16. |
Secusigiu | ||
|
17. |
Semlac | ||
|
18. |
Șagu | ||
|
19. |
Șeitin | ||
|
20. |
Șiria | ||
|
21. |
Șofronea | ||
|
22. |
Vinga | ||
|
23. |
Vladimirescu | ||
|
24. |
Zădăreni | ||
|
25. |
Zimandu Nou |
Notă: Unitățile administrativ-teritoriale îngroșate (Bold) sunt Municipiul Arad și Orașe, iar celelalte sunt Comune.
Astfel cum s-a învederat, activitatea desfășurată în cadrul Stației de Sortare Arad, care presupune “sortarea deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale în stații de sortare [...]”, este prevăzută la art. 2 alin. (3) lit. d) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și este urmărită și de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, prin Aparatul Tehnic al acesteia.
Fiind activitate din sfera serviciului public de salubrizare, este fundamentată intenția privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să organizeze procedura de delegare a gestiunii activității serviciului public de salubrizare din cadrul Stației de Sortare Arad, în numele și pe seama UAT Municipiul Arad și a celorlalte unități administrativ-teritoriale membre din Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova. În fapt, mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad cu privire la activitatea de organizare, delegare, monitorizare a acestei componente a serviciului public de salubrizare este un fapt firesc, care rezultă din însuși scopul și obiectivele Asociației în ceea ce privește serviciul de salubrizare.
Amintim faptul că delegarea gestiunii activității din cadrul Stației de Sortare Arad către Asociația de Dezvoltare Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad a fost inițiată încă din anul 2018, însă proiectele de hotărâri în acest sens au fost respinse prin neîndeplinirea prin vot a majorității necesare de voturi prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 -
Legea administrației publice locale (*abrogată*) sau au fost adoptate hotărâri care ulterior au fost abrogate de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 39 din 31 ianuarie 2020 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad (în vigoare). Cu privire la acest aspect, sunt relevante următoarele:
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 234 din 22 mai 2018 privind transmiterea Stației de sortare a deșeurilor către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad11 (*abrogată*),
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 290 din 03 iulie 2018 privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să organizeze pe seama și în numele Municipiului Arad procedura de delegare a gestiunii Stației de sortare a deșeurilor prin concesiune către un operator și să încheie contractul de concesiune12 (*abrogată*),
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 283 din 29 iunie 2018 privind respingerea proiectului de hotărâre nr. 247/2018 referitor la mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să organizeze pe seama și în numele Municipiului Arad procedura de delegare a gestiunii Stației de sortare a deșeurilor prin concesiune către un operator și să încheie contractul de concesiune13,
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 986 din 21 decembrie 2018 referitoare la respingerea Proiectului de hotărâre nr. 954/2018 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad14,
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 6 din 7 ianuarie 2019 referitoare la respingerea Proiectului de hotărâre nr. 954/2018 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad15,
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 9 din 09 ianuarie 2019 privind respingerea proiectului de hotărâre nr. 954/2018 referitor la aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad16,
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 37 din 29 ianuarie 2019 privind respingerea proiectului de hotărâre nr. 954/2018 referitor la aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad17,
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 50 din 15 februarie 2019 privind respingerea proiectului de hotărâre nr. 954/2018 referitor la aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad18,
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 111 din 28 februarie 2019 privind
respingerea proiectului de hotărâre nr. 954/2018 referitor la aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad19,
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 200 din 16 aprilie 2019 privind respingerea proiectului de hotărâre nr. 954/2018 referitor la aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad20,
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 322 din 11 iunie 2019 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad21 (*abrogată* de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 39 din 31 ianuarie 2020 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad),
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 189 din 28 martie 2019 privind aprobarea Studiului de fundamentare privind decizia de concesionare a activității de sortare a deșeurilor reciclabile și exploatarea Stației de Sortare Arad, din cadrul Sistemului Integrat de Gestiune a Deșeurilor din Județul Arad22.
-
III. Considerații cu privire la necesitatea elaborării și aprobării Documentației de Atribuire, respectiv a documentelor Proiectului
Necesitatea elaborării, de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, respectiv aprobării, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a documentelor Proiectului este prevăzută de o serie de acte normative, analizate în cele ce urmează.
În lumina dispozițiilor art. 29 alin. (10) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Contractul de delegare a gestiunii va fi însoțit în mod obligatoriu de următoarele anexe:
-
a) caietul de sarcini privind furnizarea/prestarea serviciului; (respectiv Anexa nr. 3 la Proiect) b) regulamentul serviciului;
-
c) inventarul bunurilor mobile și imobile, proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, aferente serviciului; (respectiv Anexa nr. 4a la Proiect)
-
d) procesul-verbal de predare-preluare a bunurilor prevăzute la lit. c);
-
e) indicatori tehnici corelați cu țintele/obiectivele asumate la nivel național” (respectiv Anexa nr. 4b la Proiect).
Documentele Proiectului supus atenției sunt cele înaintate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad prin Adresa Nr. 447/25.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 5.510/26.01.2023, respectiv: 1. Studiul de fundamentare/oportunitate privind modalitatea de gestiune a activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad (28 pagini) - format editabil - Anexa nr. 2 la Proiect,
-
2. Caietul de sarcini pentru atribuirea Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad (29 pagini) - format editabil - Anexa nr. 3 la Proiect,
-
3. Modelul de Contract de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad, către SC Recons SA (34 pagini) - format editabil - Anexa nr. 4 la Proiect,
-
4. Bunuri concesionate, de retur - Anexa 4 la Contract (1 pagină) - format editabil - Anexa nr. 4a la Proiect,
-
5. Indicatori de performanță - Anexa 8 la Contract (2 pagini) - format editabil - Anexa nr. 4b la Proiect.
-
IV. Considerații cu privire la necesitatea aprobării Proiectului
În fapt, necesitatea privind aprobarea Proiectului de hotărâre privind delegarea prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad de către SC Recons SA este prevăzută de o serie de acte și fapte juridice incidente în speța analizată, precum și la nivelul UAT Municipiul Arad, prezentate în continuare:
-
a) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006:
Ca urmare a apariției Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, se constată că este necesară implementarea de modificări asupra contractului încheiat de UAT Municipiul Arad care are ca obiect prestarea de activități din cadrul serviciului public de salubrizare, respectiv Contractul de Concesiune Nr. 9.848/10.02.2020, cu modificările și completările ulterioare.
În altă ordine de idei, suplimentar mențiunilor tratate mai sus, potrivit prevederilor art. II pct. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, “La articolul 2, după alineatul (8) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 se introduce un nou alineat, alin. (8*1), cu următorul cuprins: (8A1) Este interzisă prestarea de către operatori a activităților de transfer, sortare, tratare și/sau de eliminare, prin depozitare, a deșeurilor municipale fără contract de delegare încheiat cu unitatea administrativ-teritorială/sectorul municipiului București de pe raza căreia/căruia provin deșeurile”. În fapt, contractul avut în vedere va fi încheiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale din zonele de colectare Zona 1 - Arad, Zona 2 -Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova, de pe raza cărora provin deșeurile ce fac obiectul prestării activității în cadrul Stației de Sortare Arad.
În continuare, prevederile art. II pct. 16 din același act normativ, introduce nouă noi articole după art. 14 din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, cu modificările și completările ulterioare, fiind relevante prevederile art. 14A1: “În cazul proiectelor de investiții în sistemele județene de management integrat al deșeurilor finanțate din fonduri europene nerambursabile, delegarea activităților de salubrizare prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. a) și c)-i) se realizează numai de către asociațiile de dezvoltare intercomunitară, inclusiv pentru activitățile de salubrizare care se prestează prin intermediul stațiilor și instalațiilor de tratare a deșeurilor înregistrate în domeniul public al județului, dacă județul este membru în asociația de dezvoltare intercomunitară ”. Amintim astfel că UAT Municipiul Arad este parte a Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad (SMIDS), gestionat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor în județul Arad, însă delegarea activității din cadrul Stației de Sortare Arad a fost realizată de UAT Municipiul Arad, în temeiul cadrului legislativ și a hotărârii adoptate de Consiliul Local al Municipiului Arad la nivelul anului 2019-2020.
În aceeași ordine de idei, potrivit art. II pct. 24 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, este prevăzut faptul că “La articolul 24, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, împreună cu primarii și președinții consiliilor județene, după caz, în calitate de autorități executive și de semnatari ai contractelor de delegare a gestiunii, precum și adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară împreună cu președintele asociației sunt responsabili de asigurarea serviciului de salubrizare a localităților și urmăresc respectarea de către operator a indicatorilor de calitate a serviciului, a clauzelor contractuale și a legislației în vigoare referitoare la serviciul de salubrizare ”.
În sensul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 sunt relevante și prevederile art. IV care stabilește faptul că “În termen de maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, operatorii care prestează activitatea de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă, colectate separat din deșeurile municipale, au obligația să solicite și să obțină de la A.N.R.S. C. licența pentru activitatea de sortare a deșeurilor municipale colectate separat ”.
În lumina prevederilor art. V alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 “În termen de maximum 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, autoritățile administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, pe baza mandatului special primit de la unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale membre, au obligația ca pentru activitățile de sortare, tratare și/sau depozitare, prin eliminare, a deșeurilor municipale prestate de operatori numai pe baza autorizației de mediu să atribuie contractele de delegare a gestiunii activității/activităților respective, în vederea conformării cu prevederile art. II pct. 16 și pct. 33, referitor la prevederile art. 14^4 și art. 32^1 ”.
Tot astfel, în conformitate cu art. V alin. (3) din actul normativ în atenție, este stabilit faptul că “În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, autoritățile administrației publice locale ale unității/subdiviziunii adminișțraflv-țerițoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară au obligația, în aplicarea dispozițiilor art. 17 alin. (5) lit. g) și l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările și completările ulterioare, să aprobe modificarea hotărârii de dare în administrare sau, după caz, încheierea unui act adițional la contractele de delegare existente, în vederea includerii tuturor indicatorilor de performanță aferenți activităților prestate de operator pe fluxul deșeurilor municipale, inclusiv pentru includerea penalităților suportate de către operator în caz de neîndeplinire a acestora, stabilite la nivelul cheltuielilor cu contribuția pentru economia circulară și al cheltuielilor cu depozitarea deșeurilor pentru cantitățile de deșeuri municipale care depășesc cantitățile destinate a fi depozitate corespunzătoare indicatorilor de performanță”. Alin. (4) al aceluiași articol stipulează faptul că “În situația în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială nu adoptă, individual sau în asociere, în termenul prevăzut la alin. (3), măsurile administrative necesare includerii în actele de atribuire a indicatorilor de performanță aferenți activității/activităților prestate de operator, inclusiv a penalităților în caz de neîndeplinire a acestora, Garda Națională de Mediu aplică sancțiunile prevăzute la art. 62 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările și completările ulterioare”.
În orice caz, potrivit prevederilor art. VII alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 “Contractele de delegare a gestiunii aflate în derulare se pot finaliza în conformitate cu clauzele contractuale și cu normele aplicabile până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.
Arătăm faptul că obligațiile stabilite de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 ajung la termen în data de 01.02.2023.
În susținerea Proiectului de hotărâre privind delegarea prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad de către SC Recons SA, subliniem faptul că acesta reprezintă o etapă preliminară respectării cadrului legislativ prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006.
-
b) Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
În considerarea prevederilor art. 1 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “În înțelesul prezentei legi, serviciile comunitare de utilități publice, denumite în continuare servicii de utilități publice, sunt definite ca totalitatea activităților reglementate prin prezenta lege și prin legi speciale, care asigură satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate și interes public general cu caracter social ale colectivităților locale, cu privire la: [...] e) salubrizarea localităților; [...]”.
Totodată, potrivit alin. (4) lit. d) și lit. h) al aceluiași articol, “Serviciile de utilități publice fac obiectul unor obligații specifice de serviciu public în scopul asigurării unui nivel ridicat al calității siguranței și accesibilității, egalității de tratament, promovării accesului universal și a drepturilor utilizatorilor și au următoarele particularități: [...] d) au caracter permanent și regim de funcționare continuu; [.] h) sunt în responsabilitatea autorităților administrației publice locale; [...]”.
Mergând mai departe, potrivit art. 6 lit. g)-h) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Serviciile de utilități publice se organizează și funcționează cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind administrația publică locală, descentralizarea administrativă și financiară, dezvoltarea regională, _finanțele publice locale și cu respectarea principiilor: [.] g) _protecției și conservării mediului natural și construit;
h) asigurării igienei și sănătății populației; [...]”.
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) lit. b) din același act normativ “Organizarea și funcționarea serviciilor de utilități publice trebuie să asigure îndeplinirea obligațiilor de serviciu public definite potrivit următoarelor exigențe/cerințe fundamentale, și anume: [...] b) continuitate din punct de vedere calitativ și cantitativ; [...]”.
Cu privire la stabilirea nivelului redevenței anuale care se va încasa în contul UAT Municipiul Arad în urma exploatării Stației de Sortare Arad, indiferent de locul de proveniență al deșeurilor reciclabile (respectiv Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova) este necesar a se lua în considerare legislația specifică în vigoare. În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (11) lit. m) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează următoarele “Contractul de delegare a gestiunii cuprinde în mod obligatoriu clauze referitoare la: [...] m) nivelul redevenței sau al altor obligații, după caz; la stabilirea nivelului redevenței, autoritatea publică locală va lua în considerare valoarea calculată similar amortizării pentru mijloacele fixe aflate în proprietate publică și puse la dispoziție operatorului odată cu încredințarea serviciului/activității de utilități publice și gradul de suportabilitate al populației. Nivelul redevenței se stabilește în mod transparent și nediscriminatoriu pentru toți potențialii operatori de servicii de utilități publice, utilizându-se aceeași metodologie de calcul; [...]”.
Referitor la primul element avut în vedere la stabilirea nivelului redevenței, respectiv valoarea calculată similar amortizării, anume valoarea bunurilor concesionate la Stația de Sortare Arad, precizăm că aceasta este în cuantum de 5.288.018,71 lei, potrivit următorului tabel:
|
Nr. crt. |
Denumire bun |
U.M. (buc.) |
Valoare unitară (lei) |
Valoare totală (lei) |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
|
1. |
Stație sortare materiale reciclabile din masa de deșeuri urbane, inclusiv instalație și utilaje |
1 |
3.988.083,27 |
4.235.618,71 |
|
2. |
Basculă de 30 to cu cântar cu afișare electronică a greutății |
1 |
81.990,28 | |
|
3. |
Presă de balotat xx xxxxx |
1 |
113.910,16 | |
|
4. |
Motostivuitor 2 to |
1 |
51.635,00 | |
|
5. |
Teren CF 339017 Arad |
1 |
526.200,00 |
1.052.618,71 |
|
6. |
Teren CF 339019 Arad |
1 |
526.200,00 | |
|
Total valoare bunuri (lei) |
5.288.018,71 |
5.288.018,71 | ||
În fapt, arătăm că primele patru bunuri din tabelul anterior menționat sunt prevăzute la pct.
II din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 165 din 24.04.2018 privind modificarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Arad23 respectiv la Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 39 din 31 ianuarie 2020 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad, cu modificările și completările ulterioare.
Cu privire la al doilea element avut în vedere la stabilirea nivelului redevenței, respectiv gradul de suportabilitate al populației, arătăm că potrivit Bazei de date statistice TEMPO (“TEMPO Online”) pentru Capitolul A. Statistică socială, pct. A.5. Nivel de trai, publicat de Institutul Național de Statistică, sunt constatate următoarele:
-
a) Subpct. 10. Bugete de familie - BUF103K - ABF Numărul mediu de membri componenți ai unei gospodării pe principalele categorii sociale, pe macroregiuni și regiuni de dezvoltare24 pentru Regiunea VEST, anul 2021 (ultima valoare disponibilă), valoarea este de 2.512 număr de persoane,
-
b) Subpct. 11. Venituri - BUF104J - ABF Veniturile totale medii lunare pe o gospodărie, pe categorii de venituri și principalele categorii sociale, pe macroregiuni și regiuni de dezvoltare25, pentru Regiunea VEST, anul 2022 (ultima valoare disponibilă) valoarea este de 5.434,34 lei.
Valorile anterior prevăzute sunt susținute și prin Adresa Nr. 148/11.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 2.198/11.01.2023, emisă de Direcția Județeană de Statistică Arad, prin care s-a răspuns la Adresa Nr. 1.269/Z2/06.01.2023 privind solicitarea de informații relevante în vederea stabilirii nivelului redevenței datorată de Concesionarul Depozitului ecologic conform din municipiul Arad, respectiv armonizarea clauzelor contractuale cu legislația în vigoare.
Aplicând relația celor două elemente (5.434,34 lei / 2.512 persoane), rezultă că venitul mediu al populației este 2.163,35 lei/persoană.
Având în vedere faptul că tariful de sortare a deșeurilor reciclabile în cadrul Stației de Sortare Arad, stabilit prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 39 din 31 ianuarie 2020 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad26, cu modificările și completările ulterioare, este de 81,53 lei fără TVA/tonă27, respectiv 97,02 lei cu TVA/tonă, la care se adaugă contribuția pentru economia circulară (CEC) în valoare de 25% din valoarea contribuției pentru economia circulară (care este de 80 lei/tonă). Cuantumul contribuției pentru economia circulară (CEC) este de 20 lei/tonă, potrivit următorului calcul:
80 Zei/tonă x 25%
= 80 lei/tonă x 0,25 = 20 lei/tonă.
Valoarea totală a tarifului, incluzând CEC, este de 101,53 lei fără TVA/tonă, respectiv 117,02 lei cu TVA/tonă, întrucât:
81,53 ei fără TVA/ton& + 20 ei (CEC)
= 101,53 ei fără TVA/tonă
respectiv
9702 ei cu TVA/tonă + 20 ei (CEC) = 117,02 ei fără TVA/tonă
Luând în considerare un consum mediu de 2 mc/familie, rezultă o valoare de 0,73 tone/familie, potrivit următorului calcul: 0,365 (densitatea deșeurilor) x 2 mc/persoană = 0,73 tone/familie.
Ținând seama de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 246/2006 pentru aprobarea Strategiei naționale privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice, “Rata de suportabilitate va fi calculată de autoritățile administrației publice locale, municipale sau județene implicate luând în considerare următoarea formula:
Rata de suportabilitate (%) = Total factura pe luna/ Venitul mediu x 100
Rata de suportabilitate va fi calculată pentru fiecare județ, separat pentru zona urbana și separat pentru zona rurală. Dacă birourile statistice teritoriale sau autoritățile administrației publice locale pot furniza date mai detaliate privind veniturile gospodăriei pentru fiecare județ (ex. pentru zonele urbane mari), rata suportabilității va fi calculată pentru fiecare zona separată în care exista date oficiale statistice privind veniturile gospodăriilor”.
Redevența pentru anul curent = gradul de suportabilitate al populației (exprimat în %) înmulțit cu valoarea totală a amortizării mijloacelor fixe aparținând patrimoniului concesionat, calculată la luna decembrie a anului precedent înmulțită cu 12 luni.
tarif x consumul mediu
aradul de suportabilitate al populației (%) =---:— --------;-----;—— x 100
venitul mediu al populației
Astfel, rata/gradul de suportabilitate este 0,0342, adică 3,42%, aplicând relația:
101,53 ei fără TVA/ tonă x 0/73 tone/ persoană
2.163,35 lei/persoană
74,11 ei fără TVAătonăSparsoană
x 100
2.163,35 lei/persoană
= 0,0342 x 100 = 3,42% respectiv 3,42 % %
Concluzionând, nivelul redevenței datorată către UAT Municipiul Arad în urma exploatării Stației de Sortare Arad se stabilește pentru anul 2023 la valoarea de 180.850,24 lei, după cum urmează:
Nivelul redevenței = valoarea bunurilor concesionate (lei) x gradul de suportabilitate al populației (%)
= 5.288.018,71 3,42 %
= 5.288.018,71 0,0342
= 180.850,24 Zei
Prin raportare la prevederile Contractului de Concesiune Nr. 9.848/10.02.2020, cu modificările și completările ulterioare, a fost prevăzut un nivel al redevenței de 3% din valoarea rezultată din valorificarea deșeurilor reciclabile, dar nu mai puțin de 100.000 lei, potrivit clauzei de la art. 7, modificată prin Actul Adițional Nr. 3/04.03.2021, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 75 din 22 februarie 2021 pentru aprobarea modificării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 39/2020, cu modificările și completările ulterioare, și a încheierii actului adițional nr. 3 la contractul nr. 9848/10.02.2020 de concesiune a activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de sortare Arad.
Referitor la bunurile aparținând UAT Municipiul Arad din cadrul Stației de Sortare Arad, menționate în tabelul de mai sus, precizăm că în vederea asigurării continuității prestării activității de sortare a deșeurilor reciclabile în cadrul Stației de Sortare Arad este necesar ca acestea să fie date în administrarea SC Recons SA. Aceasta deoarece actul inițial prin care acestea sunt administrate de SC Recons SA, respectiv Contractul de Concesiune Nr. 9.848/10.02.2020, cu modificările și completările ulterioare, se intenționează a fi reziliat, astfel că art. 3 și Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 39 din 31 ianuarie 2020 privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad, cu modificările și completările ulterioare, vor fi lipsite de eficiență.
-
c) Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
În același sens, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare (legea specială), “Serviciul public de salubrizare a localităților face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale ori ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, în scopul salubrizării localităților”. Totodată, în conformitate cu alin. (2) “Serviciul public de salubrizare a localităților, denumit în continuare serviciu de salubrizare, se organizează pentru satisfacerea nevoilor comunităților locale ale unităților administrativ-teritoriale”.
În fapt, din analiza prevederilor art. 2 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Serviciul de salubrizare cuprinde următoarele activități: [...] d) sortarea deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale în stații de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică; [...]”.
În lumina prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Serviciul de salubrizare se realizează prin intermediul unui sistem de salubrizare, alcătuit din bunuri aflate în domeniul public și privat al unităților administrativ-teritoriale și/sau din bunurile aflate în proprietatea privată a operatorilor, care sunt cuprinse în planurile județene de gestionare a deșeurilor, inclusiv în planul de gestionare a deșeurilor pentru municipiul București”. De asemenea, potrivit alin. (2) lit. f) “În sensul prezentei legi, sistemul de salubrizare este alcătuit dintr-un ansamblu tehnologic și funcțional, care cuprinde construcții, instalații și echipamente specifice destinate prestării serviciului de salubrizare, precum: [...] f) instalații de sortare”.
-
d) Calitatea de membru al UAT Municipiul Arad în cadrul Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad:
Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 90 din 08 mai 2008 privind asocierea în scopul realizării Proiectului Sistem integrat de gestionare a deșeurilor în județul Arad și constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor în județul Arad28 a fost aprobată asocierea UAT Municipiul Arad în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad. Astfel, UAT Municipiul Arad a dobândit calitatea de membru în cadrul zonei de colectare Zona 1 - Arad.
-
e) Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a
Deșeurilor Județul Arad, cu modificările și completările ulterioare:
În fapt, potrivit art. 4 alin. (1) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, cu modificările și completările ulterioare29, “Asociația se constituie în scopul înființării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de salubrizare (denumit în continuare Serviciul) pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre,.precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente Serviciului, pe baza strategiei de dezvoltare a Serviciului (denumită în continuare Strategia de dezvoltare)”. În orice caz, potrivit prevederilor alin. (2) “Forma de gestiune a Serviciului va fi gestiunea delegată, care se va realiza, în baza mai multor contracte de delegare a gestiunii denumite în continuare contracte de delegare atribuite operatorilor conform prevederilor Legii nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale legilor speciale aplicabile”.
În aceeași ordine de idei, potrivit art. 5 pct. 4-7, pct. 11, pct. 14 din Statut, “Obiectivele Asociației sunt următoarele: [...]
-
4. să elaboreze și să aprobe caietele de sarcini și regulamentele Serviciului;
-
5. să elaboreze și să aprobe documentațiile de atribuire a contractelor de delegare și să stabilească condițiile de participare și criteriile de selecție a operatorilor,
-
6. să încheie contractele de delegare cu operatorii, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre implicate, care vor avea împreună calitatea de delegatar, (delegatar pot fi toți membrii Asociației pentru toate activitățile sau numai o parte din aceștia pentru anumite activități);
-
7. să monitorizeze executarea contractelor de delegare și să informeze regulat membrii săi despre aceasta, să urmărească îndeplinirea obligațiilor asumate de operator (îndeosebi în ceea ce privește realizarea indicatorilor de performanță, executarea lucrărilor încredințate operatorilor și calitatea Serviciului furnizat utilizatorilor) și, în conformitate cu mandatul primit și cu prevederile contractuale, să aplice penalitățile contractuale; [...]
-
11. să aprobe documentația de atribuire, care va include obligatoriu proiectul contractului de delegare a gestiunii ce urmează a fi atribuit și anexele obligatorii la acestea - în cazul gestiunii delegate; [...]
-
14. să aprobe regulamentele serviciilor, caietele de sarcini, contractele de furnizare/prestare a serviciului, pe baza regulamentelor-cadru, caietele de sarcini-cadru și contractele-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementări-cadru elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente, aceste documente se supun avizării autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale membre, în condițiile mandatului dat. Elaborarea acestor documente este în sarcina Consiliului Director [...]”.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 16 alin. (4) lit. b) și lit. d) din Statut, “Competențele care pot fi exercitate doar în baza mandatului special dat de Parte prin hotărâre a Consiliului local/județean sunt: [...] b) aprobarea documentației de atribuire, care va include obligatoriu proiectul contractului de delegare a gestiunii ce urmează a fi atribuit și anexele obligatorii la acestea - în cazul gestiunii delegate; [...] d) aprobarea regulamentelor serviciilor, a caietelor de sarcini, a contractelor de furnizare/prestare a serviciului, pe baza regulamentelor-cadru, a caietelor de sarcini-cadru și a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementări-cadru elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente, aceste documente se supun avizării autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale membre, în condițiile mandatului prevăzut la art. 10 alin. (5); Elaborarea acestor documente este în sarcina Consiliului Director [...]”.
-
f) Proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad
(SMIDS):
În contextul constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, în cursul anului 2009, Consiliul Județean Arad a depus o Aplicație în vederea accesării unor fonduri de dezvoltare regională/fonduri de coeziune, pentru modernizarea și extinderea sistemului de gestiune al deșeurilor solide la nivel județean.
Astfel, în anul următor (2010), a fost semnată Decizia de Finanțare C(2010)820/04.02.2010 emisă de Comisia Europeană, fondurile de coeziune fiind aprobate prin Proiectul CCI No 2009 RO 161 PR 033. Astfel, prin Contractul de Finanțare Nr. 1.263/22.02.2010, încheiat între UAT Județul Arad prin Consiliul Județean Arad și Ministerul Mediului și Pădurilor, a fost aprobată implementarea Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad (SMIDS), prin intermediul Programului Operațional Sectorial Mediu, Axa Prioritară 2 -Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor și reabilitarea siturilor contaminate istoric.
În Studiul de Fezabilitate, parte a Aplicației de Finanțare aferentă contractului de finanțare anterior menționat se precizează că Stația de Sortare Arad va fi integrată în Proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad (SMIDS) și că în această stație se vor trata cantitățile de deșeuri reciclabile colectate separat din zonele de colectare Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova. Studiul de Fezabilitate aferent Aplicației de Finanțare a fost elaborat în anul 2009, pornind de la datele existente la nivelul anului 2008.
-
g) Acordul - Document de poziție privind modul de implementare a Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad:
În același sens, sunt relevante și prevederile din Acordul - Document de poziție privind modul de implementare a Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad încheiat la data de 02.10.2009, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 351 din 30 septembrie 2009 privind aprobarea acordului referitor la modul de implementare a proiectului “Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad”30, cu modificările și completările ulterioare materializate prin Actul Adițional nr. 1/24.02.2017, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 4 din 09 ianuarie 2017 privind aprobarea modificării prin act adițional a Acordului Document de Poziție privind Modul de Implementare a Proiectului ”Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor, Județul Arad”31.
Prevederile art. 2 lit. o) din Preambulul Acordului stipulează faptul că “În vederea implementării Proiectului sunt necesare: [...]
-
o) de asemenea va fi utilizată și stația de sortare existentă în municipiul Arad construită printr-un contract de concesiune [...]”. Contractul amintit este Contractul de Concesiune Nr. 22/30.04.2004, încheiat între UAT Municipiul Arad, în calitate de Concedent, și SC Polaris M Holding SRL, în calitate de Concesionar, având ca obiect concesionarea serviciului public de salubrizare menajeră a municipiului Arad și de dezinsecție, dezinfecție, deratizare, încetat prin ajungere la termen.
Astfel cum rezultă de la art. 1 din actul anterior menționat, “Scopul Acordului îl constituie detalierea asocierii dintre Părți în cadrul ADI în vederea:
-
a) Realizării Proiectului
-
b) Gestionării serviciilor de colectare, transport, tratare și depozitare a deșeurilor municipale (denumite în continuare „Serviciile”)”.
Potrivit art. 2 din același document, “ Obiectul prezentului Acord îl constituie realizarea unui acord între părți în ceea ce privește:
a) activitățile legate de Proiect și finanțarea acestuia, [_]
-
c) delegarea gestiunii serviciilor de salubrizare,
-
d) taxele ce vor fi plătite pentru colectarea deșeurilor, transportul deșeurilor la stațiile de transfer/sortare/compostare, operarea stațiilor de transfer/sortare/compostare, transportul deșeurilor la depozitul conform [...]”.
Arătăm faptul că prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 758 din 28 decembrie 2022 privind aprobarea Actului Adițional Nr. 2 la Acordul - Document de poziție privind modul de implementare a Proiectului “Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad”, care prevede modificarea art. 10 alin. (1) din Acord prin includerea UAT Municipiul Arad în categoria Autorităților Contractante, în vederea asigurării încheierii contractelor de delegare a gestiunii privind activitățile de exploatare și operare a Stației de Sortare Arad și a Depozitului ecologic conform din municipiul Arad, respectiv pentru respectarea cadrului legislativ prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006.
Precizăm faptul că prin Adresa Nr. ad. 94.852/Z2/29.12.2022, înregistrată la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad sub Nr. 4.785/29.12.2022, a fost comunicat actul normativ anterior menționat, în vederea încheierii acestuia, iar prin Adresa Nr. 388/18.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 4.103/18.01.2023, emisă de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, prin care este înaintat Actul Adițional Nr. 2/11.01.2023 la Acordul -Document de poziție privind modul de implementare a Proiectului “Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad”.
-
h) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
În susținerea Proiectului de hotărâre în discuție, învederăm prevederile art. 89 alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc faptul că “Unitățile administrativ-teritoriale cooperează pentru organizarea și exercitarea unor activități în scopul realizării unor atribuții stabilite prin lege autorităților administrației publice locale, cu precădere în domeniile ce privesc activitățile de control, audit, inspecție, urbanism și amenajarea teritoriului, cadastru, precum și în orice alte domenii în care hotărăsc consiliile locale respective, pe principii de eficiență, eficacitate și economicitate, la nivelul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ai căror membri sunt sau la nivelul structurilor județene cu personalitate juridică ale structurilor asociative ori la nivelul structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale recunoscute ca fiind de utilitate publică, potrivit legii”.
În același sens, potrivit art. 92 alin. (2) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, “În accepțiunea prezentului cod, în categoria organismelor prestatoare de servicii publice sau de utilitate publică în unitățile administrativ-teritoriale se includ: [...] c) asociații de dezvoltare intercomunitară; [...]”.
Învederăm faptul că asigurarea continuității serviciului de salubrizare este o obligație prevăzută și la art. 580 alin. (4)32 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, fiind totodată necesară preîntâmpinarea unei eventuale situații de urgență, astfel cum este aceasta prevăzută la art. 2 lit. a)33 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare.
-
i) Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad Nr. 351/11.01.2023 prin care s-a aprobat ca Aparatul Tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să elaboreze documentația pentru delegarea serviciului de operare a Stației de Sortare Arad:
Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad Nr. 351/11.01.2023 s-a aprobat ca Aparatul Tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să elaboreze documentația pentru delegarea serviciului de operare a Stației de Sortare Arad, în vederea respectării prevederilor din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006.
Astfel cum s-a învederat, activitatea desfășurată în cadrul Stației de Sortare Arad, care presupune “sortarea deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale în stații de sortare [...]”, este prevăzută la art. 2 alin. (3) lit. d) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Fiind activitate din sfera serviciului public de salubrizare, este fundamentată decizia privind delegarea prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad de către SC Recons SA, a căror deșeuri reciclabile sunt necesare a se sorta în cadrul instalației amintite.
-
V . Considerații privind componenta economico-financiară
Din punct de vedere economic, Proiectul de hotărâre propus nu produce efecte economice în sarcina UAT Municipiul Arad.
Mai mult, susținerea din punct de vedere economic a Proiectului de hotărâre propus este fundamentată pe faptul că, în temeiul prevederilor art. 307 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, “Redevența obținută prin concesionare se constituie venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz”.
-
V I. Considerații de ordin juridic
Susținerea Proiectului propus din punct de vedere al legalității este fundamentată pe următoarele:
-
- Adresa Nr. 968.055/23.11.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 91.350/24.11.2022, emisă de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, prin care se solicită efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea conformării cu prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și respectiv cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 133/2022,
-
- Adresa Nr. 148/11.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 2.198/11.01.2023, emisă de Direcția Județeană de Statistică Arad, prin care s-a răspuns la Adresa Nr. 1.269/Z2/06.01.2023 privind solicitarea de informații relevante în vederea stabilirii nivelului redevenței, respectiv armonizarea clauzelor contractuale cu legislația în vigoare,
-
- Adresa Nr. 165/06.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 1.378/09.01.2023, emisă de SC Recons SA, prin care s-a răspuns la Adresa Nr. 1.335/06.01.2023 privind solicitarea de informații din care să rezulte contribuția activităților prestate către UAT Municipiul Arad în ultimii trei ani,
-
- Contractul de Concesiune Nr. 9.848/10.02.2020, cu modificările și completările ulterioare, încheiat între UAT Municipiul Arad, în calitate de Concedent, și SC Recons SA, în calitate de Concesionar,
-
- Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad Nr. 351/11.01.2023 s-a aprobat ca Aparatul Tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să elaboreze documentația pentru delegarea serviciului de operare a Stației de Sortare Arad,
-
- art. II pct. 2, pct. 16, pct. 24, art. IV, art. V alin. (2)-(4) și art. VII alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006,
-
- art. 1 alin. (2) lit. e), alin. (4) lit. d), lit. h), art. 6 lit. g)-h) și art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
-
- art. 2 alin. (1)-(2), alin. (3) lit. d) și art. 4 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 90 din 08 mai 2008 privind asocierea Municipiului Arad în scopul realizării proiectului Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad și constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad,
-
- art. 4 alin. (1)-(2), art. 5 pct. 4-7, pct. 11, pct. 14 și art. 16 alin. (4) lit. b) și lit. d) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Contractul de Finanțare Nr. 1.263/22.02.2010, încheiat între UAT Județul Arad prin Consiliul Județean Arad și Ministerul Mediului și Pădurilor, privind implementarea Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad (SMIDS),
-
- art. 2 lit. o) din Preambul, art. 1-2 și art. 10 alin. (1) din Acordul - Document de poziție privind modul de implementare a Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad încheiat la data de 02.10.2009, cu modificările și completările ulterioare,
-
- art. 89 alin. (1)-(3), art. 92 alin. (2) lit. c), 129 alin. (1), art. 136 alin. (8) lit. b) și art. 307 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
-
- art. 34 privind Dreptul la ocrotirea sănătății și art. 35 privind Dreptul la un mediu sănătos din Constituția României, republicată.
-
V II. Concluzii
Ținând seama de necesitatea armonizării cadrului legislativ incident cu privire la delegarea gestiunii Stației de Sortare Arad, precum și de considerațiile expuse mai sus, inclusiv calitatea UAT Municipiul Arad de membru în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, apreciem oportunitatea promovării Proiectului de hotărâre supus atenției în Consiliul Local al Municipiului Arad.
În fapt, mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să organizeze procedura de delegare a gestiunii activității serviciului public de salubrizare din cadrul Stației de Sortare Arad, în numele și pe seama UAT Municipiul Arad și a celorlalte unități administrativ-teritoriale membre din Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova este o etapă preliminară respectării cadrului legislativ prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, cu atât mai mult cu cât aceasta trebuie adusă la îndeplinire până la data de 01.02.2023. Arătăm faptul că obligațiile stabilite de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 ajung la termen la data anterior prevăzută.
Tot astfel, întrucât Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad asigură gestiunea Serviciului Public de Salubrizare, respectiv colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare, provenite din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori, din județul Arad, respectiv pentru cele trei zone de colectare din județul Arad, anterior menționate, considerăm că este oportună delegarea gestiunii Stației de Sortare Arad către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad.
Mergând mai departe, considerăm că este un aspect evident că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad trebuie să devină Autoritate Contractantă în legătură cu delegarea gestiunii Stației de Sortare Arad pentru prestarea activității pentru cele trei zone de colectare, aspect condiționat de faptul că redevența aferentă se va încasa exclusiv în contul UAT Municipiul Arad. Aceasta având în vedere faptul că Stația de Sortare Arad, bun aparținând UAT Municipiul Arad este inclusă în Proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad (SMIDS) și are în vedere preluarea, spre sortare, a deșeurilor din cele trei zone de colectare din județul Arad.
În aceeași manieră, arătăm faptul că, întrucât Stația de Sortare Arad se află evidențiată în patrimoniul UAT Municipiul Arad, redevența stabilită în urma exploatării acesteia, indiferent de locul de proveniență al deșeurilor reciclabile (respectiv Zona 1 - Arad, Zona 2 - Chișineu-Criș și Zona 5 - Lipova) se va încasa în contul UAT Municipiul Arad. Valoarea redevenței anuală încasată de UAT Municipiul Arad pentru anul 2023 s-a stabilit în cuantum de 180.850,24 lei, astfel cum s-a arătat la pag. 11-14 din prezentul Raport.
Tot astfel, întrucât Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad asigură gestiunea Serviciului Public de Salubrizare, respectiv colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare, provenite din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori, din județul Arad, respectiv pentru toate cele cinci zone de colectare din județul Arad, apreciem că este oportună delegarea gestiunii Stației de Sortare Arad către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad.
În acest sens, prin mandatul primit de membrii unităților administrativ-teritoriale membre, cât și din partea Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, Aparatul Tehnic al acesteia din urmă va proceda la elaborarea/pregătirea documentației pentru delegarea gestiunii activității serviciului public de salubrizare din cadrul Stației de Sortare Arad, cu luarea în considerare a cadrului legislativ privind achizițiile publice, concesiunile de servicii, serviciul de salubrizare, protecția mediului etc. coroborat cu starea de fapt și de drept a Stației de Sortare Arad.
Cadrul legislativ necesar a fi avut în vedere de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad la elaborarea Documentației de Atribuire a gestiunii Stației de Sortare Arad este prevăzut în cele ce urmează și are caracter exhaustiv, ci nu limitativ:
-
- Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de
achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificărileși completările ulterioare,
-
- Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificărileși completările ulterioare,
-
- Hotărârea Guvernului nr. 942/2017 privind aprobarea Planului național de gestionare a deșeurilor,
-
- Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Hotărârea Guvernului nr. 1.061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României,
-
- Hotărârea Guvernului nr. 745/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Hotărârea Guvernului nr. 246/2006 pentru aprobarea Strategiei Națională privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a
Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor,
-
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu
modificările și completările ulterioare,
-
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Ordonanța Guvernului nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor,
-
- Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificărileși completările ulterioare,
-
- Ordinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Ordinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciuluide salubrizare a localităților,
-
- Ordinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum și de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare,
-
- Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare,
-
- Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 89/1996 privind aprobarea Normelor specifice de securitate a muncii pentru gospodărire comunală și salubrizare a localităților,
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297 din 30 septembrie 2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad, cu modificările și completările ulterioare.
Pe cale de consecință, apreciem că în urma finalizării procedurii de atribuire organizată de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, materializată prin încheierea unui nou raport contractual care are ca obiect prestarea serviciului de salubrizare în cadrul Stației de Sortare Arad, Contractul de Concesiune Nr. 9.848/10.02.2020, cu modificările și completările ulterioare, își va înceta aplicabilitatea, respectiv va fi reziliat.
În lumina prevederilor Proiectului, SC Recons SA va avea calitatea de Operator Regional, luând în considerare prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 740 din 22 decembrie 2022 privind majorarea capitalului social al SC Recons SA34 și Hotărârea Consiliului Local al Comunei Zimandu Nou nr. 143/2022 privind participarea UAT Comuna Zimandu Nou la majorarea capitalului social la SC Recons SA Arad, prin aport în numerar echivalentul unei acțiuni.
Față de cele prezentate, propunem aprobarea Proiectului de hotărâre privind delegarea prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad de către SC Recons SA.
-
V III. Documente atașate. Anexe
Atașăm prezentului Raport de specialitate următoarele documente propuse a fi analizate în Consiliul Local al Municipiului Arad:
-
- Adresa Nr. 447/25.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 5.510/26.01.2023, emisă de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, prin care este transmis spre dezbatere în ședința Consiliului Local al Municipiului Arad proiectul de hotărâre privind Studiului de fundamentare/oportunitate, a Documentației de atribuire a Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad,
-
- Adresa Nr. 141606/24.11.2022, înregistrată la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad sub Nr. 4.329/25.11.2022, emisă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Program de Dezvoltare Durabilă,
-
- Adresa Nr. 968.055/23.11.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 91.350/24.11.2022, emisă de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, prin care se solicită efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea conformării cu prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și respectiv cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 133/2022,
-
- Adresa Nr. 148/11.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 2.198/11.01.2023, emisă de Direcția Județeană de Statistică Arad, prin care s-a răspuns la Adresa Nr. 1.269/Z2/06.01.2023 privind solicitarea de informații relevante în vederea stabilirii nivelului redevenței, respectiv armonizarea clauzelor contractuale cu legislația în vigoare,
-
- Adresa Nr. 165/06.01.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub Nr. 1.378/09.01.2023, emisă de SC Recons SA, prin care s-a răspuns la Adresa Nr. 1.335/06.01.2023 privind solicitarea de informații din care să rezulte contribuția activităților prestate către UAT Municipiul Arad în ultimii trei ani,
-
- Contractul de Concesiune Nr. 9.848/10.02.2020, cu modificările și completările ulterioare, încheiat între UAT Municipiul Arad, în calitate de Concedent, și SC Recons SA, în calitate de Concesionar,
-
- Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad Nr. 351/11.01.2023 s-a aprobat ca Aparatul Tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad să elaboreze documentația pentru delegarea serviciului de operare a Stației de Sortare Arad,
-
- Anexa Nr. 1 la Proiect - Bunurile din componența Stației de Sortare Arad,
-
- Anexa nr. 2 la Proiect - Studiul de fundamentare/oportunitate privind modalitatea de gestiune a activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad (28 pagini) - format editabil -,
-
- Anexa nr. 3 la Proiect Caietul de sarcini pentru atribuirea Contractului de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad (29 pagini) - format editabil,
-
- Anexa nr. 4 la Proiect - Modelul de Contract de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile în cadrul Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv Operarea Stației de Sortare Arad, către SC
Recons SA (34 pagini) - format editabil,
- Anexa nr. 4a la Proiect - Bunuri concesionate, de retur - Anexa 4 la Contract (1 pagină) - format editabil,
- Anexa nr. 4b la Proiect Indicatori de performanță - Anexa 8 la Contract (2 pagini) -format editabil.
|
Nume Prenume |
Funcția |
Semnătura |
Data |
|
Xxxxxx Xxxxxxx |
Director executiv |
27.01.2023 | |
|
Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx |
Șef serviciu |
27.01.2023 | |
|
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Consilier juridic |
27.01.2023 |
-
2 ex. 1 ex. - S.G./S.A.P.L.
1 ex. - D.E./S.E.D.M.U.
Anexa Nr. 1 la
Hotărârea nr. 30/30.01.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad
BUNURI DIN COMPONENȚA STAȚIEI DE SORTARE ARAD
|
Nr. crt. |
Denumire bun |
U.M. (buc.) |
Valoare unitară (lei) |
Valoare totală (lei) |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
|
1. |
Stație sortare materiale reciclabile din masa de deșeuri urbane, inclusiv instalație și utilaje |
1 |
3.988.083,27 |
4.235.618,71 |
|
2. |
Basculă de 30 to cu cântar cu afișare electronică a greutății |
1 |
81.990,28 | |
|
3. |
Presă de balotat xx xxxxx |
1 |
113.910,16 | |
|
4. |
Motostivuitor 2 to |
1 |
51.635,00 | |
|
5. |
Teren CF 339017 Arad nr. cad. 339017, în suprafață de 10.000 mp, teren intravilan, teren împrejmuit, imobil înscris în CF sporadic 325835 |
1 |
526.200,00 |
1.052.618,71 |
|
6. |
Teren CF 339019 Arad nr. cad. 339019, în suprafață de 10.000 mp, teren intravilan, imobil înscris în CF sporadic 302807 |
1 |
526.200,00 | |
|
Total valoare bunuri (lei) |
5.288.018,71 |
5.288.018,71 | ||
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Anexa Nr. 2 la
Hotărârea nr. 30/30.01.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad
Studiu de oportunitate/fundamentare
a deciziei de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad
Abrevieri
|
AC Xxxx Xxx AM AM POS Mediu ANAR ANPM ANRSC |
Autoritate contractanta Autoritatea pentru Coordonare a Instrumentelor Structurale Asociație de Dezvoltare Intercomunitara Autoritate de Management Autoritatea de Management pentru POS Mediu Administrația Naționala “Apele Romane” Agenția Naționala pentru Protecția Mediului Autoritatea Naționala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice |
|
APM AT CE CE DG Regia CE DG Environment CJ CS CSNR DTAC EIM FEDR FIDIC GNM ICP IFI IID IP MAI MFP MMP MS OI O&M (O&I) ONG OR PA PND POS Mediu PR SF SGA |
Agenția pentru Protecția Mediului Asistenta tehnica Comisia Europeana Direcția Generala Politica Regionala, Comisia Europeana Direcția Generala Mediu, Comisia Europeana Consiliul Județean Caiet de sarcini Cadru Strategic National de Referința Documentație tehnica pentru obținerea autorizației de construcție Evaluarea impactului asupra mediului Fondul European de Dezvoltare Regionala Federation Internationale Des Ingenieurs Conseils Garda Naționala de Mediu Indicatori cheie de performanta Instituții Financiare Internaționale Întreținere, înlocuire și dezvoltare Indicatori de performanta Ministerul Administrației și Internelor Ministerul Finanțelor Publice Ministerul Mediului și Pădurilor Ministerul Sănătății Organism intermediar Operare și Menținuta Organizație non-guvernamentala Operator Regional Plan de Acțiune Planul National de Dezvoltare Programul Operațional Sectorial de Mediu 2007-2013 Relații Publice Studiu de fezabilitate Sistemul de gospodărire a apelor |
|
SMID SIGD SSM UAT UE UIP (PIU) |
Arad Operarea Stației de Sortare Arad Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Sistem de Gestiune Integrata a Deșeurilor Sănătate și securitate în munca Unitate administrativ-teritoriala Uniunea Europeana Unitate de Implementare a Proiectelor |
-
1. Date generale
-
1.1 Autoritate contractanta
-
Autoritatea contractanta pentru delegarea gestiunii serviciului de depozitare și neutralizare a deșeurilor municipale in județul Arad este Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) “Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad (A.D.I. S.I.G.D.)”.
Denumire: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad
Adresă: Arad, B-dul Revoluției, nr. 81 jud. Arad, 310130
Telefon/fax: +40 257 230 188
E-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx
-
1.2 Obiectul studiului de oportunitate/fundamentare
In conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitate publică delegarea gestiunii se poate face doar pe baza unor analize tehnico-economice și de eficientă a costurilor de operare, concretizate într-un studiu de oportunitate.
Obiectul prezentului Studiu de Oportunitate îl reprezintă fundamentarea necesității și oportunității de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor municipale în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad .
Activitatea de sortare a deșeurilor reciclabile din Aria Delegării din județul Arad este în conformitate cu prevederile Legii 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților (republicată, cu modificările și completările ulterioare), respectiv. art. 2, alin. 3. punctul d)
-
d) sortarea deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale în stații de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică;
-
1.3 Scopul studiului de oportunitate/fundamentare
Studiul are drept scop:
-
• fundamentarea modalității de gestiune a serviciilor publice pentru activitatea prezentată mai sus
-
• identificarea și repartiția intre parți a riscurilor si/sau eliminarea acestora.
Studiului de Oportunitate privind fundamentarea modalității de gestiune a serviciilor de sortare a deșeurilor reciclabile din județul Arad se bazează pe datele cuprinse în documentele tehnico- economice și instituționale care au stat la baza aprobării proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Arad”, coroborate cu:
-
• Informațiile relevante cuprinse în Planul Național de Gestiune a Deșeurilor, aprobat prin H.G. nr.942/2017;
-
• Modificările legislației specifice privind desfășurarea serviciilor comunitare de utilități publice, în special cele din:
o Legea nr. 51/2006 (republicată) a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare aduse de: Legea nr. 313/2015, Legea nr. 225/2016, Legea nr. 174/2017, Legea nr. 131/2018, O.U.G. nr 114/2018, O.U.G. nr. 53/2019, O.U.G. nr. 172/2020 și Legea nr. 121/2021;
o Legea nr. 101/2006 (republicată) a serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare aduse de O.U.G. nr. 58/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra domeniului achizițiilor publice, aprobată prin Legea nr. 174/2017, O.U.G. nr. 172/2020, O.U.G. nr. 38/2022 și de O.U.G. nr. 133/2022
-
• Modificările legislative majore în legislația privind gestiunea deșeurilor. Este vorba despre următoarele acte normative modificate:
o Ordonanța de urgenta nr. 92/2021;
o Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și deșeurilor de ambalaje;
o O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu,
o Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților
-
1.4 Serviciile care fac obiectul delelgării
Serviciul presupune desfășurarea activitatii de sortare a deșeurilor reciclabile la Stația de Sortare Arad, provenite din Aria Delegării din județul Arad, respectiv Zonele 1, 2 și 5.
Prestarea activității se va executa astfel încât să se realizeze:
-
a) continuitatea si permanenta activității, indiferent de anotimp și condițiile meteo, cu respectarea prevederilor contractuale;
-
b) corectarea și adaptarea regimului de prestare a activității la cerințele utilizatorului;
-
c) controlul calității serviciului prestat;
-
d) respectarea instrucțiunilor/procedurilor interne de prestare a activității;
Studiu de oportunitate/ fundamentare a deciziei de atribuire prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor municipale în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad Operarea Stației de Sortare Arad e) ținerea la zi a documentelor cu privire la prestarea serviciului;
-
f) respectarea regulamentului serviciului de salubrizare aprobat de autoritățile administrației publice locale în condițiile legii;
-
g) prestarea activității pe baza principiilor de eficiență economică, având ca obiectiv reducerea costurilor de prestare a serviciului;
-
h) îndeplinirea indicatorilor de calitate a prestării activității, specificați în Regulamentul serviciului de salubrizare;
-
i) asigurarea, pe toată durata de executare a serviciului, de personal calificat și în număr suficient.
-
1.5 Prezentarea SMID Arad și a județului Arad
Prezentarea Județului Arad
Acoperirea geografică a prezentului Studiu este reprezentată de suprafața Județului Arad, cuprinzând un număr de 9 orașe, 1 municipiu, 68 de comune și 270 de sate. Situat în vestul României, în regiunile istorice Crișana și Banat, Județul Arad face parte din Regiunea de Dezvoltare Vest, poziționat între coordonatele 45-46° latitudine nordică și între 22-20° longitudine estică.
Întins pe o suprafață de aproximativ 7.754 km2, județul se află la granița de Vest a României cu Ungaria, având ca vecini Județul Bihor la Nord și Nord-Est, Județul Hunedoara la Sud-Est, Județul Alba la Est și Județul Timiș la Sud.
Dată fiind suprafața județului, acesta constituie o pondere de 3,65% din suprafața totală a României de 238.391 km2 fiind al 6-lea județ ca mărime la nivel național. La nivelul Regiunii Vest, Județul Arad constituie o pondere de aproximativ 24,2% din suprafața totală de 32.028, încadrându-se printre județele de mărime mijlocie
ale țării.
Date demografice
Tabel 1-1 Populație după domiciliu
|
Populație după domiciliu |
Anul 2023 |
Anul 2024 |
Anul 2025 |
Anul 2026 |
Anul 2027 |
|
Urban |
219.832 |
219.832 |
219.832 |
219.832 |
219.832 |
|
Rural |
117.926 |
117.926 |
117.926 |
117.926 |
117.926 |
|
Total |
337.758 |
337.758 |
337.758 |
337.758 |
337.758 |
Numărul mediu de persoane per gospodărie
Numărul mediu de persoane per gospodărie a fost calculat la nivelul anului 2011, conform datelor culese în cadrul ultimului recensământ al populației și al locuințelor.
La nivelul Județului Arad a fost înregistrată cea mai ridicată valoare comparativ cu Regiunea Vest, respectiv cu valoarea înregistrată la nivel național. În acest context, se concluzionează faptul că Județul Arad înregistrează cel mai ridicat număr de persoane care compun o gospodărie, comparativ cu celelalte regiuni analizate, respectiv 2,72 persoane comparativ cu media națională de 2,67.
Reprezentarea evoluției veniturilor/persoană pe categorii sociale, precum și evoluția veniturilor pe gospodărie, în perioada 2020-2021, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Vest, se regăsește în tabelul de mai jos:
Tabel 1-3 Veniturile totale medii lunare pe o gospodărie, pe categorii de venituri si principalele categorii sociale, pe macroregiuni si regiuni de dezvoltare Sursa: Tempo Online BUF104J
|
Perioade | ||||||||
|
ABF - Categorii de venituri, intrări de bani si |
ABF -Principalel e categorii |
Macroregiun i si regiuni de dezvoltare |
Trimestru l I 2020 |
Trimestru l II 2020 |
Trimestru l III 2020 |
Trimestru l IV 2020 |
Trimestru l I 2021 |
Trimestrul II 2021 |
|
in natura |
sociale |
UM: Lei, lei RON (incepand cu 2005) | ||||||
|
Lei |
Lei |
Lei |
Lei |
Lei |
Lei | |||
|
Venituri totale |
Total |
Regiunea VEST |
5025,44 |
4774,69 |
4985 |
5128,3 |
5248,01 |
5486,24 |
|
Venituri banesti |
Total |
Regiunea VEST |
4687,77 |
4499,48 |
4693,96 |
4843,78 |
4904,54 |
5170,81 |
|
Salarii brute si alte drepturi salariale |
Total |
Regiunea VEST |
3569,29 |
3414,93 |
3437,32 |
3524,06 |
3539,88 |
3885,56 |
|
Venituri din agricultura |
Total |
Regiunea VEST |
32,38 |
23,77 |
20,54 |
54,68 |
48,27 |
33,29 |
|
Venituri din vanzari de produse agroalimentare , animale si pasari |
Total |
Regiunea VEST |
25,44 |
3,79 |
3,36 |
54,3 |
44,1 |
29,56 |
|
Venituri din activitati neagricole independente |
Total |
Regiunea VEST |
15,94 |
9 |
45,06 |
31,14 |
54,4 |
33,54 |
|
Venituri din prestatii sociale |
Total |
Regiunea VEST |
1028,5 |
940,1 |
1089,74 |
1095,21 |
1108,5 |
1149,41 |
|
Pensii |
Total |
Regiunea VEST |
915,76 |
854,73 |
940,14 |
1001,35 |
936,29 |
1013,2 |
|
ABF - Categorii de venituri, intrări de bani si |
ABF -Principalel e categorii |
Macroregiun i si regiuni de dezvoltare |
Perioade | |||||
|
Trimestru l I 2020 |
Trimestru l II 2020 |
Trimestru l III 2020 |
Trimestru l IV 2020 |
Trimestru l I 2021 |
Trimestrul II 2021 | |||
|
in natura |
sociale |
UM: Lei, lei RON (incepand cu 2005) | ||||||
|
Lei |
Lei |
Lei |
Lei |
Lei |
Lei | |||
|
Prestatii din fondul de somaj |
Total |
Regiunea VEST |
0,27 |
5,81 |
15,02 |
2,06 |
14,64 | |
|
Prestatii familiale |
Total |
Regiunea VEST |
73,82 |
75,8 |
77,45 |
91,63 |
100,79 |
86,17 |
|
Venituri din proprietate |
Total |
Regiunea VEST |
0,21 |
12,74 |
27,47 |
: |
1,13 | |
|
Venituri din vanzarea de active din patrimoniul gospodariei |
Total |
Regiunea VEST |
2,72 |
34,56 |
54,65 |
37,71 |
40,64 |
38,18 |
|
Alte venituri |
Total |
Regiunea VEST |
38,73 |
77,13 |
33,92 |
73,51 |
112,85 |
29,7 |
|
Venituri in natura |
Total |
Regiunea VEST |
337,67 |
275,21 |
291,04 |
284,52 |
343,47 |
315,43 |
|
Contravaloarea veniturilor in natura obtinute de salariati si beneficiarii de prestatii sociale |
Total |
Regiunea VEST |
84,8 |
54,78 |
75,98 |
57,65 |
101,22 |
81,93 |
|
Contravaloarea consumului din |
Total |
Regiunea VEST |
252,87 |
220,43 |
215,07 |
226,87 |
242,25 | |
|
Perioade | ||||||||
|
ABF - Categorii de venituri, intrări de bani si |
ABF -Principalel e categorii |
Macroregiun i si regiuni de dezvoltare |
Trimestru l I 2020 |
Trimestru l II 2020 |
Trimestru l III 2020 |
Trimestru l IV 2020 |
Trimestru l I 2021 |
Trimestrul II 2021 |
|
in natura |
sociale |
UM: Lei, lei RON (incepand cu 2005) | ||||||
|
Lei |
Lei |
Lei |
Lei |
Lei |
Lei | |||
|
resurse proprii | ||||||||
|
împrumuturi si credite luate, sume retrase de la CEC bank, alte banci si institutii similare |
Total |
Regiunea VEST |
8,83 |
7,98 |
31,43 |
67,26 |
2,26 |
21,07 |
|
Sold in numerar la inceputul perioadei |
Total |
Regiunea VEST |
343,78 |
386,3 |
358,33 |
370,85 |
382,98 |
375,18 |
Descrierea generala a proiectului: “ Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor in Județul Arad”
În anul 2009 Consiliul Județean Arad a depus o aplicație în vederea accesării unor Fonduri de Dezvoltare Regională/Fonduri de Coeziune, pentru modernizarea și extinderea sistemului de gestiune al deșeurilor solide la nivel județean. Prin semnarea în anul 2010 a Deciziei de Finanțare C(2010)820/04.02.2010 emisă de Comisia Europeană, fondurile de coeziune au fost aprobate prin proiectul CCI No 2009RO161PR033, iar prin Contractul de finanțare nr.1263/22.02.2010 a fost aprobată implementarea proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Arad”. Urmare a planului de achiziție aprobat, s-a contractat, prin proceduri de achiziție publică, asistența tehnică pentru implementarea proiectului, supervizarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de construire a noilor obiective de investiții și de închidere a depozitelor neconforme din județ, cât și achiziția de bunuri: containere, pubele, compostoare individuale, echipamente de colectare și transport pentru deșeuri, vehicule și un concasor mobil.
Principalele obiective ale proiectului sunt:
-
a) Protejarea mediului înconjurător și a sănătății populației;
-
b) Utilizarea judicioasă a resurselor prin facilitarea sortării și reciclării deșeurilor municipale.
Căile de realizare a acestor obiective sunt:
-
• Închiderea depozitelor neconforme de deșeuri din județul Arad;
-
• Construirea a 3 stații de transfer pe amplasamentele de la Bârzava, Chișineu Criș și Sebiș;
-
• Construirea unei stații de compostare a deșeurilor în tunel în municipiul Arad;
-
• Construirea unei stații de transfer, sortare și compostare în localitatea Ineu-Mocrea;
-
• Introducerea unui sistem județean de colectare și transport a deșeurilor menajere solide în baza unui contract de concesiune de servicii cu operatori selectați pe zone de arondare prestabilite, prin proceduri de achiziție publică;
-
• Operarea stațiilor de transfer, a stației de compostare în tunel și a complexului de tratare a deșeurilor de la Ineu-Mocrea prin atribuirea a 3 contracte de concesiune de servicii de operare încheiate cu:
o un prestator de servicii selectat printr-o procedură de achiziție publică, pentru operarea celor 3 stații de transfer și transportul
Studiu de oportunitate/ fundamentare a deciziei de atribuire prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor municipale în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad Operarea Stației de Sortare Arad
deșeurilor reziduale colectate și depozitate temporar, de la aceste stații până la depozitul conform existent;
o un prestator de servicii selectat printr-o procedură de achiziție publică, pentru operarea stației de compostare în tunel de la Arad și transportul reziduurilor de la compostare la depozitul conform;
o un prestator de servicii selectat printr-o procedură de achiziție publică pentru operarea stației de transfer, sortare și compostare (Complexul de tratare a deșeurilor) de la Ineu- Mocrea, inclusiv transportul reziduurilor de la acestea la depozitul conform.
În anul 2010 a fost organizată procedura de atribuire prin licitației publică deschisă a Contractului de furnizare de servicii de Asistență Tehnică în sprijinul Consiliului Județean Arad în vederea implementării Proiectului SMISD în județul Arad. De asemenea, s-au organizat proceduri de achiziție pentru atribuirea:
-
• Un contract de proiectare și execuție de lucrări pentru realizarea noilor investiții menționate anterior, închiderea depozitelor conforme existente în municipii și orașe
-
• Furnizarea de bunuri (containere, pubele și unități de compostare)
-
• Furnizarea de echipamente de concasare a deșeurilor din construcții și demolări
-
• Pentru servicii de audit
Consiliul Județean Arad a pregătit, cu sprijinul Consultantului, documentațiile de atribuire pentru cele patru contracte de concesiune de servicii, după cum urmează:
-
• Un contract de concesiune pentru activitățile de colectare separată și transport separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare celor municipale, provenite din colectarea separată de la populație, din alte activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv a fracțiilor colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori, din județul Arad, proiect gestionat de Xxx-Xxxx Arad pentru fiecare dintre cele 5 zone de arondare, așa cum au fost acestea definite în Studiul de Fezabilitate al Aplicației de Finanțare aprobate;
-
• Trei contracte de concesiune a activităților de operare:
o 3 stații de transfer independente (Bârzava, Chișineu-Criș și Sebiș) o O stație de compostare în tunel la Arad
o O stație de transfer, sortare și compostare la Ineu-Mocrea.
În cadrul proiectului SMID Arad au fost efectuate următoarele investiții:
Studiu de oportunitate/ fundamentare a deciziei de atribuire prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor municipale în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad Operarea Stației de Sortare Arad
-
• 4 stații de transfer (Chișineu Criș, Mocrea, Sebiș, Bârzava)
-
• 1 stație de sortare (Mocrea)
-
• 2 stații de compostare o Arad, va deservi Zonele 1, 2 și 5. Este proiectată
în spațiu închis; faza de compostare intensivă se va realiza în tuneluri. Capacitatea 19.000 t/an
-
• Mocrea, va deservi Zonele 3 și 4 având fazele de compostare și de maturare deschise. Capacitatea 700 t/an
-
• Închiderea a 10 depozite de deșeuri urbane: Arad (2), Nădlac, Pecica, Curtici, Pâncota, Sântana, Chișineu Criș, Ineu, Sebiș.
Tabel 1-4 Investiții SMID - Sursa: PJGD Arad
|
Investiții |
UM |
Cantitate Conform Deciziei de Finanțare | |
|
Construcții stații de transfer |
Chișineu Criș |
buc |
1 |
|
Ineu - Mocrea |
buc |
1 | |
|
Sebiș |
buc |
1 | |
|
Bârzava |
buc |
1 | |
|
Stații de sortare |
Ineu - Mocrea |
buc |
1 |
|
Arad35 |
buc |
1 | |
|
Stație de compostare |
Arad |
buc |
1 |
|
Ineu - Mocrea |
buc |
1 | |
|
Furnizare euro containere, a unităților de compostare și a containerelor pentru refuzuri |
Eurocontainere 1201 |
buc |
46.500 |
|
Eurocontainere 240l |
buc |
58.000 | |
|
Unități de compostare individuală |
buc |
50.000 | |
|
containere din plastic 1100l |
buc |
5.300 | |
|
containere metalice 1100l |
buc |
3.200 | |
|
Furnizare vehicule de colectare și transfer |
Vehicule de 16 mc |
buc |
10 |
|
Vehicule de 10 mc |
buc |
7 | |
|
concasor |
buc |
1 | |
|
vehicul pick-up |
buc |
1 | |
Pentru o operare eficienta a sistemului integrat de management al deșeurilor, județul Arad a fost împărțit în 5 zone de colectare și transport, aferente stațiilor de transfer, respectiv Depozitului ecologic, astfel:
Stațiile de transfer
Tabel 1-5 Stații de transfer in județul Arad Sursa: PJGD Arad
|
Localizare |
Suprafață - mp |
Capacitate proiectată (tone/an) |
Destinația deșeurilor |
Codul operațiunii de valorificare* |
|
Ineu Mocrea |
31576 |
4.875 |
Depozitul conform pentru menajere și reziduale din stația de compost și de sortare Stația de sortare pentru reciclabile Stația de compost pentru biodegradabile |
D5,R12,R3 |
|
Chișineu Cris |
14688 |
7.075 |
Depozitul conform pentru menajere Stație de sortare pentru reciclabile Stația de compost pentru biodegradabile |
D5,R12,R3 |
|
Sebiș |
10292 |
8.375 |
Depozitul conform pentru menajere Stație de sortare pentru reciclabile |
D5,R12,R3 |
|
Bârzava |
8481 |
6.250 |
Depozitul conform pentru menajere Stație de sortare pentru reciclabile Stația de compost pentru biodegradabile |
D5,R12,R3 |
Sortarea deșeurilor municipale
Tratarea deșeurilor municipale poate fi realizată în cadrul a 2 stații de sortare.
|
Instalație de sortare/localitate |
Capacitate proiectată (t/an) |
Autorizație de mediu (număr și valabilitate) |
Tipuri de deșeuri sortate |
Codul operațiunii de valorificare* |
|
Stație de sortare/Arad |
Capacitate proiectată anuala nedeclarată 4.500 t/lună |
15 01 01, 15 01 02, 15 01 04, 20 03 01 |
R12 | |
|
Stație de sortare/Mocrea Ineu |
6100 |
36/16.04.2019 |
15 01 01, 15 01 02, 15 01 04, 15 01 06, 20 01 01, 20 01 39, 20 01 40, |
R12 |
Tratarea biodeșeurilor colectate separat
|
Instalație de tratare biologică/localitate |
Capacitate proiectată (tone/an) |
Autorizație de mediu (număr și valabilitate) |
Tip deșeuri tratate |
Codul operațiunii de valorificare |
|
Stație compost/Arad |
22.000 |
76/19.11.2 018 |
20 03 01, 02 01 03, 20 02 01, 20 03 02, 20 01 08 |
R3 |
|
Stația Ineu-Mocrea |
700 |
20.03.02, 20.02.01, 20.01.08 |
R3 |
-
1.6 Analiza legislației
In prezent activitatea de salubrizare din Romania se desfășoară în conformitate cu prevederile actelor normative prezentate în continuare.
Realizarea Studiului de oportunitate privind fundamentarea delegării operării infrastructurii de gestiune a deșeurilor reprezintă o cerință obligatorie conform prevederilor legale. Acesta este un studiu cuprinzător care reprezintă baza pentru luarea deciziilor ulterioare ale Autorității contractante. Calitatea studiului are un impact direct asupra șanselor de realizare ale unui proiect de succes.
Baza legală pentru delegarea serviciilor de salubrizare este următoarea:
-
• Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-
• Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare ;
Studiul are ca obiective:
-
1. Conformarea cu prevederile legale privitoare la analiza opțiunilor și fundamentarea modalității de gestiune a serviciului, în condițiile art 22 al. 2 din Legea 51/2006 actualizată.
-
2. Stabilirea obiectivelor entității contractante cu privire la delegare din punctul de vedere al:
-
• Respectării cerințelor de mediu, în special ale celor privind gestiunea deșeurilor;
-
• Respectării unor cerințe sociale;
-
• Asigurării unui serviciu eficient și de calitate;
-
• Asigurarea unui cadru de funcționare pe termen mediu a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Arad.
-
3. Corelarea cu modificările legale și de reglementare intervenite în timp față de momentul proiectării Sistemului, in special:
-
• Modificarea PNGD;
-
• Evoluția populației și a indicelui de generare;
-
• Modificările legislative semnificative survenite de la data elaborării versiunii anterioare a studiului, în special cele privind gestiunea deșeurilor.
Baza legală a serviciilor de salubrizare este următoarea:
-
• Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată
-
• Acest act asigură cadrul legislativ și instituțional unitar în domeniul serviciilor publice din România cu privire la obiectivele, competențele, atribuțiile și instrumentele specifice necesare pentru înființarea, organizarea, gestionarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și controlul furnizării/prestării reglementate a serviciilor comunitare de utilități publice
-
• Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, actualizata
2022
-
• Aceste act stabilește cadrul juridic unitar privind înființarea, organizarea, gestionarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și controlul funcționarii serviciului public de salubrizare al localităților; se aplica serviciului public de salubrizare al comunelor, orașelor și municipiilor, județelor și al sectoarelor municipiului București, precum și al asociațiilor de dezvoltare intercomunitara având ca obiectiv serviciile de salubrizare;
-
• Ordin nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului - cadru al serviciului de salubrizare al localităților
-
• Ordin nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de Sarcini-cadru al serviciului de salubrizare al localităților
-
• Ordin nr. 640/2022 de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților.
-
• Hotărârea de Guvern 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltarea intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare.
-
• Ordonanța de Urgență 196/2005 privind Fondul pentru mediu actualizată.
-
• Ordonanța de urgenta nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor actualizată.
Serviciile comunitare de utilități publice sunt definite ca totalitatea acțiunilor și activităților reglementate prin care se asigura satisfacerea nevoilor de utilitate și interes public general ale colectivităților locale cu privire la:
-
• alimentarea cu apa;
-
• canalizarea și epurarea apelor uzate;
-
• colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale;
-
• producția, transportul, distribuția și furnizarea de energie termica în sistem centralizat;
-
• salubrizarea localităților;
-
• iluminatul public;
-
• administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale, precum și altele asemenea;
-
• transportul public local.
Participanții la realizarea serviciilor comunitare de utilități publice sunt :
-
• autoritățile administrației publice locale;
-
• Xxx-Xxxx Arad
-
• utilizatorii serviciilor comunitare de utilități publice;
-
• operatorii serviciilor comunitare de utilități publice;
-
• A.N.R.S.C.
Serviciile comunitare de utilități publice implică procese care au ca rezultat producerea de deșeuri și poluarea mediului, cu un impact asupra mediului; la realizarea serviciilor trebuie controlat impactul asupra mediului în vederea protecției și conservării acestuia, pentru asigurarea unei dezvoltări durabile.
Ca urmare, Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice și legislația secundară pune accent pe necesitatea protecției mediului înconjurător și obținerea tuturor autorizațiilor, licențelor și avizelor de mediu cerute de lege.
Legea nr. 51/2006 este legea fundamentala a serviciilor comunitare de utilități publice și reglementează activitatea în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice.
Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților are ca obiect stabilirea cadrului juridic unitar privind înființarea, organizarea, gestionarea, exploatarea, finanțarea și controlul funcționarii serviciului public de salubrizare a localităților și se aplica serviciului public de salubrizare a localităților, înființat și organizat la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, județelor și al sectoarelor municipiului București, precum și al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară având ca obiectiv serviciile de salubrizare.
-
2. Situația actuala privind sortarea deșeurilor în județul Arad
-
2.1 Scurt istoric al Stației de sortare Arad
-
În anul 2009, prin Acordul document de poziție, Municipiul Arad s-a obligat să introducă în SMID Stația de Sortare Arad, cu scopul de a deservi Zonele 1, 2 și 5 ale Județului Arad. Stația de sortare a fost atribuită prin modalitatea de gestiune directă de către Municipiul Arad către RECONS SA, ÎN BAZA Contractului nr. 9848/10.02.2020, încheiat pe o perioadă de 5 ani.
În septembrie 2022 a intrat în vigoare OUG 1333/2022, care a modificat cadrul legislativ privind modalitatea de prestare a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile. Astfel, s-a impus încheierea, de către Xxx-Xxxx Arad, în numele și pe seama UAT-urilor membre ale zonelor deservite a unui contract distinct cu operatorul Stației.
Pentru a îndeplini condițiile legale, RECONS SA a devenit operator regional, astfel încât să poată fi încheiat un singur contract pentru toate zonele deservite, contract încheiat prin Xxx-Xxxx Arad în numele și pe seama UAT-urilor membre ale Zonelor 1, 2 și 5.
În acest sens, pentru a avea certitudinea conformării atât cu prevederile legale cât și cu Contractul de finanțare, Consiliul Județean Arad, în calitate de titular al Proiectului de finanțare, a solicitat un punct de vedere al finanțatoorului proiectului, Ministerul Fondurilor Europene, care a răspuns prin Adresa nr. 141606/24.11.2022.
Astfel, în urma adresi antemenționate, am am modificat Acordul document de poziție în sensul schimbării Art. 10 al. 4, cu mențiunea încheierii unui contract de delegare pentru operarea Staței de sortare Arad prin intermediul ADI.
Având în vedere că prin Acordul document de poziție Municipiul Arad s-a obligat să introducă Stația de sortare în sistem cu tot cu operator, că Stația de sortare este operată în prezent de către RECONS SA, că municipiul Arad este proprietarul stației, fiind îndreptățit a dispune aspupra modalității de gestionare a acesteia, s-a considerat că, pentru a menține continuitatea și predictibilitatea serviciului, modalitatea optimă de încheiere a contractului este gestiunea directă.
-
2.2 . Descrierea situatiei actuale
În prezent, Stația de Sortare este operată de RECONS ARAD SA, în baza Contractului de concesiune nr 9848/10.02.2020, încheiat cu Municipiul Arad.
Societatea Comercială “RECONS” SA ARAD cu sediul în Arad B-dul luliu Maniu FN a fost înființată în anul 1996 prin reorganizarea Regiei Autonome de Locuințe și Localuri de sub autoritatea Consiliului Local Municipal Arad în baza Hotărârii nr. 114/27.11.1995 a CLM Arad.
Societatea are ca obiect principal de activitate Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. 5 S 5
S.C. RECONS S.A. a evoluat pe parcursul timpului, diversificându-și obiectul de activitate și aria de acoperire a nevoilor consumatorilor prin serviciile pe care le oferă persoanelor fizice și juridice din Municipiul și județul Arad.
S.C. RECONS S.A. este certificată privind sistemul de managemnt al calității din anul 2013, de către United Registrar of Systems Certification (URS Certificări România). S.C. RECONS S.A. a stabilit un sistem integrat de managemnt al calității, mediului, securității și sănătății ocupaționale în conformitate cu cerințele standardelor SR EN ISO 9001:2008, SR EN ISO 14001:2005 ȘI SR OHSAS 18001:2008.
În anul 2014 prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 146/30 mai, S.C. RECONS S.A. i-a fost delegată gestiunea prin atribuire directă a concesiunii serviciului comunitar de utilitate publică pentru administrarea, amenajarea, întreținerea și exploatarea zonelor de agrement - Ștrandul Neptun și Patinoarul Municipal Arad.
Tot în anul 2014 prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 278/30 septembrie, S.C. RECONS S.A. a devenit operatorul serviciului comunitar de utilitatea publică pentru administrarea, întreținerea și exploatarea zonelor de parcare cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reședință și a activității de ridicare a vehiculelor, prin concesiune.
Prin HCL a CLM Arad nr. 39/31.01.2020 Stația de Sortare Arad a fost atribuită prin gestiune directă de către Municipiul Arad către RECONS ARAD SA.
-
4. Modalitățile de gestiune a serviciilor de salubrizare
Serviciile de salubrizare sunt reglementate în principal prin două legi care stabilesc cadrul de funcționare a serviciului:
-
• Legea nr. 101/2006 republicată în 2014 - Legea serviciului de salubrizare a localităților;
-
• Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată.
-
4.1 Activități de salubrizare și gestiunea serviciilor
Proiectul SMID cu finanțare prin POS Mediu a avut în vedere investiții în bunuri de infrastructură aferente activităților componente ale serviciului de salubrizare prevăzute la art. 2 alin. 3 lit. a), c), d), e) și j) din Legea nr. 101/2006, republicată (2014).
Astfel, din aria de cuprindere a Legii nr. 101/2006 distingem două categorii de activități, în funcție de aplicabilitatea în cadrul Proiectului SMID
|
Activități pentru care au fost realizate investiții in cadrul SMID | |
|
(lit. a) Colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori |
Activitate ce nu face obiectul prezentului studiu |
|
(lit. c) organizarea prelucrării, neutralizării și alorificării materiale și energetice a deșeurilor |
Activitate ce nu face obiectul prezentului studiu |
|
(lit. d) operarea/administrarea stațiilor de transfer pentru deșeurile municipale și deșeurile similare |
Activitate ce nu face obiectul prezentului studiu |
|
(lit. e) sortarea deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în stațiile de sortare |
Activitate ce nu face obiectul prezentului studiu |
|
i) organizarea tratării mecano-biologice a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare; Componenta de tratare a deseuirlor biodegradabile in statii de compostare |
Activitate ce nu face obiectul prezentului studiu |
|
(lit j) administrarea depozitelor de deșeuri și/sau a instalațiilor de eliminare a deșeurilor municipale și a |
Activitate ce face obiectul prezentului |
|
deșeurilor similare |
studiu |
|
Activități pentru care nu au fost realizate investiții in cadrul SMID Fără impact asupra implementării acestuia | |
|
(lit. g) curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț |
Activitate ce nu face obiectul prezentului studiu |
|
(lit. h) colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public și predarea acestora unităților de ecarisaj sau către instalațiile de neutralizare |
Activitate ce nu face obiectul prezentului studiu |
|
(lit. i) organizarea tratării mecano-biologice a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare |
Activitate ce nu face obiectul prezentului studiu |
|
(lit. k) dezinsecția, dezinfecția și deratizarea |
Activitate ce nu face obiectul prezentului studiu |
|
Activități pentru care nu au fost realizate investiții in cadrul SMID Cu potențial impact asupra implementării acestuia | |
|
(lit. f) măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice |
Activitate ce nu face obiectul prezentului studiu |
|
(lit. b) colectarea și transportul deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora |
Activitate ce nu face obiectul prezentului studiu |
Gestiunea serviciului
Conform Legii nr. 51/2006 republicată în 2013, art. 22 alin (4) teza 2 „În cazul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, regulamentul serviciului și caietul de sarcini se elaborează în cadrul asociației se supun avizării autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale membre, în condițiile mandatului prevăzut la art. 10 alin. (5), și se aprobă de adunarea generală a asociației”.
Conform „(3) Unitățile administrativ-teritoriale pot forma asociații de dezvoltare intercomunitară, în condițiile stabilite de Legea nr. 51/2006, republicată, în vederea înființării, organizării și exploatării în interes comun a serviciului de salubrizare sau pentru realizarea unor obiective de investiții comune, specifice infrastructurii acestui serviciu. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară astfel înființate vor acționa în numele și pe seama unităților administrativteritoriale membre, conform mandatului încredințat de acestea prin documentele constitutive ale asociației”.
Gestiunea serviciilor comunitare de utilități publice privește organizarea, funcționarea și controlul furnizării/prestării serviciilor comunitare de utilități publice conform condițiilor stabilite de autoritățile administrației publice locale.
Gestiunea serviciului de salubrizare poate fi organizată în două modalități (Art. 22, alin (2) din Legea nr. 51/2006 republicată, cu modificările ulterioare), alegerea fiind făcută printr-o decizie a autorităților administrației publice locale:
-
• Gestiune directă
-
• Gestiune delegată
Gestiunea directă reprezintă acea modalitate prin care „autoritățile deliberative și executive, în numele unităților administrativ teritoriale pe care le reprezintă, își asumă și exercită nemijlocit toate competențele și responsabilitățile ce le revin potrivit legii cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, respectiv la administrarea, funcționarea și exploatarea sistemelor de utilități publice aferente acestora”, conform art. 28 (1) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare.
Gestiunea delegată reprezintă „modalitatea de gestiune prin care autoritățile deliberative ale unităților administrativ teritoriale ori, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, în numele și pe seama unităților administrativ teritoriale membre, atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte din competențele și responsabilitățile propriiprivind furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, pe baza unui contract, denumit în continuare contract de delegare a gestiunii” — conform Legii nr. 51, art. 29 (1).
-
4.2 Cadrul instituțional
Competențele specifice ale autorităților administrației publice locale privind serviciile publice locale, care includ și serviciul de salubrizare, sunt reglementate de Codul administrativ, care definește cadrul legal general al autonomiei locale, precum și organizarea și funcționarea administrației publice locale.
Una din condițiile aprobării finanțării prin POS Mediu a fost realizarea unui montaj instituțional în vederea implementării proiectului de dezvoltare a sistemului de management integrat al deșeurilor în județul Arad. În aceste condiții, sistemul de management integrat al deșeurilor în județul Arad poate funcționa în condițiile organizării și colaborării următorilor actori instituționali importanți:
-
• UAT urile din Judet asociate in cadrul ADI
-
• Consiliul Judetean Arad
De aceea, crearea unui montaj instituțional reglementat de lege și impus prin contractul de finanțare care să asigure implicarea actorilor susmenționați este una din condițiile necesare pentru organizarea și funcționarea sistemului.
Montajul instituțional este format din:
-
• Toate unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului, membre ADI. Acestea sunt asociate pentru gestionarea în comun a serviciului de salubrizare pe raza județului.
-
• Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) - care este ”asociația de dezvoltare intercomunitară definită potrivit prevederilor Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiectiv înființarea, organizarea, reglementarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciilor de utilități publice furnizate/prestate pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal ori regional destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente acestor servicii” art. 2 lit.a din Legea nr. 51/2006, republicată.
Astfel, toate unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului, inclusiv județul Arad, au înființat
„Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad (A.D.I. S.I.G.D.)” (denumită în continuare ADI) constituită în scopul înființării, organizării, reglementării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de gestionare a deșeurilor pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal ori regional destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente serviciului de gestionare a deșeurilor pe baza strategiei de dezvoltare a acestui serviciu.
-
• Contractul de asociere — contract/acord încheiat de unitățile administrative în vederea implementării proiectului de management integrat al deșeurilor finanțat prin POS Mediu.
Astfel, pentru implementarea proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Arad” între unitățile administrative membri ADI a intervenit Acordul privind modul de implementare a proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Arad” conform căruia în vederea implementării Proiectului se impune:
-
• utilizarea STAȚIEI DE SORTARE Arad, având capacitatea pentru
Studiu de oportunitate/ fundamentare a deciziei de delegare a gestiunii serviciului de colectare și transport al deșeurilor municipale în județul Arad
deservirea Zonelor 1, 2 și 5
De asemenea prin proiect se impune ca instalațiile de deșeuri realizate prin proiecte să rămână în funcțiune în condițiile stabilite prin acestea, iar deșeurile colectate din zonele deservite de această instalație să fie sortate în Stația de Sortare Arad.
În concluzie, ADI în numele și pe seama UAT membre va atribui, prin modalitatea gestiunii directe a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din Zonele deservite, în calitate de Delegatar.
Cadrul instituțional menționat mai sus se completează cu:
Operatorul - persoana juridică de drept public sau de drept privat cu capital public, privat sau mixt, înregistrată în România, într-un stat membru al Uniunii Europene ori în alt stat, care are competența și capacitatea, recunoscute prin licența emisă de autoritatea națională de reglementare competentă din România, de a asigura nemijlocit furnizarea/prestarea, în condițiile reglementărilor în vigoare, a un serviciu de utilități publice sau a uneia sau mai multor activități din sfera serviciilor de utilități publice. În cazul gestiunii delegate operatorul are calitatea de Delegat.
Contractul de delegare a gestiunii directe — raportul juridic dintre Delegatar și Delegat (operator) în baza căruia Delegatarul atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte din competențele și responsabilitățile proprii privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, respectiv de gestionare a deșeurilor.
Utilizatori - persoane fizice sau juridice care beneficiază, direct ori indirect, individual sau colectiv, de serviciile de utilități publice, în condițiile legii.
Contractul de furnizare sau de prestare a serviciului - constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilități publice.
UAT-urile, în calitate de debitori ai obligației de plată a contravalorii serviciului, atunci când modalitatea de plată este taxa.
Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C. este autoritatea de reglementare competentă care acordă licența de operare, emite autorizații și avizează prețurile și tarifele.
-
4.4 Procedura de delegare a serviciului
Având în vedere conținutul Acordului document de poziție și Adresa Ministerului Fondurilor europene 141606/24.11.2022, precum șmotivarea anterioară din prezentul studiu, opțiunea pentru delegarea directă a serviciului este cea mai potrivită în
contextul SMID Arad. UAT-urile membre ale Zonelor 1, 2și 5 vor decide în acest sens prin hotărâri de consiliu local.
Conform prevederilor art 28 al. 2 indice 1 ”Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, în baza mandatului primit, pot încredința unui operator de drept privat gestiunea serviciilor de utilități publice sau a uneia ori mai multor activități din sfera acestor servicii prin atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii, cu respectarea următoarelor condiții cumulative ce trebuie îndeplinite atât la data atribuirii contractului de delegare a gestiunii, cât și pe toată durata acestui contract:
-
a) unitățile administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, în calitate de acționari/asociați ai operatorului regional, prin intermediul asociației, sau, după caz, unitatea administrativ-teritorială, în calitate de acționar/asociat unic al operatorului, prin intermediul adunării generale a acționarilor și al consiliului de administrație, exercită un control direct și o influență dominantă asupra deciziilor strategice și/sau semnificative ale operatorului regional/operatorului în legătură cu serviciul furnizat/prestat, similar celui pe care îl exercită asupra structurilor proprii în cazul gestiunii directe;
-
b) operatorul regional, respectiv operatorul, după caz, desfășoară exclusiv activități din sfera furnizării/prestării serviciilor de utilități publice destinate satisfacerii nevoilor de interes public general ale utilizatorilor de pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre ale asociației, respectiv a unității administrativ-teritoriale care i-a încredințat gestiunea serviciului;
-
c) capitalul social al operatorului regional, respectiv al operatorului este deținut în totalitate de unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociației, respectiv de unitatea administrativ-teritorială; participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului regional/operatorului este exclusă.
Este oportună alegerea gestiunii directe către societatea la care Municipiul Arad și comuna Zimandu Nou.
-
6. Oportunitate gestiune directă
Gestiunea directă a serviciului de salubrizare prezintă următoarele avantaje:
-
a) dezvoltarea capacității tehnice și manageriale în domeniul gestionării deșeurilor în Zonele deservite;
-
b) îmbunătățirea și adaptarea sistemului de management al deșeurilor la
Studiu de oportunitate/ fundamentare a deciziei de delegare a gestiunii serviciului de colectare și transport al deșeurilor municipale în județul Arad
particularitățile și nevoile Zonelor deservite;
-
c) asigurarea continuității prestării serviciului de salubrizare fără a fi nevoie de o procedură de achiziție publică pentru contractarea serviciului;
-
d) menținerea responsabilității Xxx-Xxxx Arad față de populația deservită;
-
e) controlul direct asupra activității;
-
f) dotări tehnice moderne în domeniul salubrizării, cu mijloacele necesare desfășurării activității de salubrizare;
-
g) suplimentarea investițiilor, ulterior dării în gestiune;
-
h) angajarea de forță de muncă și scăderea șomajului;
-
i) îndeplinirea indicatorilor de performanță care fac referire la activitatea prestată.
Prin gestiunea directă se va obține un raport optim între prețul tarifelor și calitatea serviciilor prestate, în corelare cu nevoile urbane și cu dezvoltarea economică-socială a localității, fiind o modalitate de deținere a controlului direct asupra activităților specifice serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile. De asemenea, dotarea societății RECONS ARAD SA. cu utilaje performante duce la realizarea unui nivel scăzut de poluare a orașului.
-
7. Durata gestiunii directe
Durata gestiunii directe este de maxim 5 ani de la data semnării contractului de servicii în baza hotărârii adoptate de Consiliul Local al Municipiului Arad și încetează de drept în momentul în care va începe activitatea operatorului desemnat câștigator al contractului de delegare prin concesiune ( gestiune operatoră) urmare a organizării unei proceduri competitive.
-
8. Valoarea contractului
Valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit va fi de maxim 15.817.390,71 lei fără TVA, raportat la cantitățile generate.
-
9. Sistemul de plăți și aspecte economice
Contravaloarea serviciului de sortare prestat va fi plătită de către operatorii de colectare și transport a deșeurilor din zonele de colectare 1, 2 și 5 selectați în urma organizării procedurilor de licitație de către Xxx-Xxxx, în cazul în care plata serviciului se realizează prin tarif. Operatorii de colectare și transport având raporturi contractuale cu utilizatorii, facturează toți utilizatorii cu contravaloarea fiecărei activități de salubrizare desfășurate de operatori pe fluxul deșeurilor municipale, calculată pe baza tarifului aprobat pentru fiecare operator în parte, precum și cu contravaloarea aferentă Studiu de oportunitate/ fundamentare a deciziei de delegare a gestiunii serviciului de colectare și transport al deșeurilor municipale în județul Arad
contribuției pentru economia circulară, calculată pe baza indicatorului de performanță al fiecărei activități de salubrizare.
În modalitatea de plată prin taxă, Operatorul Stației de Sortare facturează autoritățile administrației publice locale implicate, conform fluxului financiar stabilit prin contractul de delegare, numai cu contravaloarea activității prestate, calculată pe baza tarifului aprobat.
Operatorul activității de sortare va achita depozitului conform contravaloarea depozitării deșeurilor reziduale rezultate din activitatea de sortare, respectiv contravaloarea coincinerării către operatorii autorizați.
Operatorul va ține evidențe distincte pe fiecare activitate sau tip de serviciu, având contabilitate separată pentru fiecare tip de activitate și serviciu.
Finanțarea cheltuielilor curente pentru furnizarea/prestarea serviciului de sortare a deșeurilor, precum și pentru întreținerea, exploatarea și funcționarea sistemelor aferente se realizează pe criterii economice și comerciale; mijloacele materiale și financiare necesare desfășurării activităților specifice fiecărui serviciu se asigură prin bugetul de venituri și cheltuieli al operatorului.
-
10. Concluzii
Din analiza prezentată, rezultă că soluția care prezintă cel mai mare grad de rentabilitate și cele mai puține costuri și riscuri pentru Zonele deservite, respectiv Zonele 1, 2 și o reprezintă gestiunea direct a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile către RECONS SA.
Anexa 1 la Caietul de Sarcini
Cantități de deșeuri reciclabile prognozate a fi primite în stația de sortare Arad
ZONA 1
|
An |
2023 |
2024 |
2025 |
2026 |
2027 |
|
Deșeuri Menajere | |||||
|
Hârtie/Carton |
9626 |
9548 |
9484 |
9411 |
9340 |
|
Sticlă |
3480 |
3445 |
3422 |
3391 |
3362 |
|
Plastic |
7701 |
7636 |
7585 |
7525 |
7467 |
|
Metal |
2221 |
2195 |
2180 |
2158 |
2137 |
|
Total (to) |
23028 |
22824 |
22671 |
22484 |
22306 |
|
Deșeuri Similare | |||||
|
Hârtie/ Carton |
4886 |
4851 |
4818 |
4784 |
4750 |
|
Sticlă |
1766 |
1748 |
1737 |
1721 |
1707 |
|
Plastic |
3908 |
3876 |
3850 |
3820 |
3791 |
|
Metal |
1127 |
1114 |
1106 |
1095 |
1084 |
|
Total (to) |
11687 |
11589 |
11511 |
11420 |
11332 |
|
Total deșeuri reciclabile la nivelul zonei (to) |
34715 |
34413 |
34182 |
33904 |
33637 |
ZONA 2
|
An |
2023 |
2024 |
2025 |
2026 |
2027 |
|
Deșeuri Menajere | |||||
|
Hârtie/Carton |
577 |
573 |
568 |
564 |
559 |
|
Sticlă |
209 |
207 |
206 |
204 |
203 |
|
Plastic |
462 |
459 |
455 |
452 |
448 |
|
Metal |
133 |
132 |
131 |
130 |
129 |
|
Total (to) |
1381 |
1371 |
1360 |
1350 |
1339 |
|
Deșeuri Similare | |||||
|
Hârtie/ Carton |
288 |
286 |
284 |
282 |
280 |
|
Sticlă |
104 |
103 |
103 |
102 |
102 |
|
Plastic |
231 |
229 |
228 |
226 |
225 |
|
Metal |
67 |
66 |
66 |
65 |
65 |
|
Total (to) |
690 |
684 |
681 |
676 |
672 |
|
Total deșeuri reciclabile la nivelul zonei (to) |
2071 |
2055 |
2041 |
2026 |
2011 |
ZONA 5
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
|
An |
2023 |
2024 |
2025 2026 |
2027 | |
|
Deșeuri Menajere | |||||
|
Hârtie/Carton |
872 |
864 |
858 |
851 |
844 |
|
Sticlă |
327 |
324 |
322 |
319 |
317 |
|
Plastic |
708 |
701 |
694 |
687 |
680 |
|
Metal |
204 |
201 |
200 |
198 |
196 |
|
Total (to) |
2111 |
2090 |
2074 |
2055 |
2036 |
|
Deșeuri Similare | |||||
|
Hârtie/ Carton |
218 |
216 |
214 |
212 |
210 |
|
Sticlă |
82 |
81 |
80 |
79 |
78 |
|
Plastic |
177 |
175 |
174 |
172 |
171 |
|
Metal |
51 |
50 |
50 |
49 |
49 |
|
Total (to) |
528 |
522 |
518 |
513 |
508 |
|
Total deșeuri reciclabile la nivelul zonei (to) |
2639 |
2612 |
2592 |
2567 |
2544 |
Anexa Nr. 3 la
Hotărârea nr. 30/30.01.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad
CAIET DE SARCINI
PENTRU ATRIBUIREA PRIN GESTIUNE DIRECTĂ A ACTIVITĂȚII DE SORTARE A DEȘEURILOR RECICLABILE ÎN STAȚIA DE SORTARE ARAD
CAPITOLUL 1
Obiectul caietului de sarcini
Art.1. Prezentul caiet de sarcini stabilește condițiile de desfășurare a activității de operare a Stației de sortare și a activității de sortare a deșeurilor reciclabile în stația de sortare Arad, activitate ce face parte din serviciul public de salubrizare, stabilind nivelurile de calitate și condițiile tehnice necesare funcționării acestei activități în condiții de eficiență și siguranță.
Art.2. Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația necesară desfășurării activității de sortare a deșeurilor reciclabile provenite din zonele arondate, Zona 1, Zona 2, Zona 5, în Stația de sortare Arad. Art.3. (1) Caietul de sarcini conține specificațiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță, siguranța în exploatare precum și sisteme de asigurare a calității.
-
(2) Specificațiile tehnice se referă la algoritmul executării activităților, la verificarea, inspecția și condițiile de recepție a lucrărilor, precum și la alte condiții ce derivă din actele normative și reglementările în legătură cu desfășurarea serviciului de salubrizare.
-
(3) Caietul de sarcini precizează reglementările obligatorii referitoare la protecția muncii, la prevenirea și stingerea incendiilor și la protecția mediului, care trebuie respectate pe parcursul prestării activității, și care sunt în vigoare.
Art.4. Termenii, expresiile și abrevierile utilizate sunt cele din regulamentul serviciului de salubrizare.
CAPITOLUL 2
Cerințe organizatorice minimale
Art.5. Operatorul regional activității de operare a stației și de sortare a deșeurilor reciclabile în stația de sortare Arad va asigura:
-
1 .-respectarea legislației, normelor, prescripțiilor și regulamentelor privind igiena muncii, protecția muncii, gospodărirea apelor, protecția mediului, prevenirea și combaterea incendiilor;
-
2 .-respectarea indicatorilor de performanță și calitate stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii;
-
3 . exploatarea, întreținerea și reparația instalațiilor și utilajelor cu personal autorizat
-
4 .-furnizarea către autoritatea administrației publice locale/Xxx Xxxx, respectiv A.N.R.S.C., a informațiilor solicitate și accesul la documentațiile și actele pe baza cărora prestează serviciul;
-
5 .-respectarea angajamentelor luate prin contractele de prestare a serviciului;
-
6 .-aplicarea de metode performante de management, care să conducă la reducerea costurilor de operare; 7.-realizarea unui sistem de evidență a sesizărilor și reclamațiilor și de rezolvare operativă a acestora;
-
8 .-ținerea unei evidențe a gestiunii deșeurilor și raportarea situației periodic, autorităților competente, conform reglementărilor în vigoare și a cerințelor contractuale. Operatorul regional va comunica lunar Autorității Contractante cantitățile de deșeuri reciclabile intrate în stația de sortare, cantitățile de deșeuri valorificate, pe fracțiuni, precum și, cantitățile de deșeuri transportate și depozitate la depozitul conform; 9.-personalul necesar pentru prestarea activităților asumate prin contract;
-
10 .-o dotare proprie cu instalații și echipamente specifice necesare pentru prestarea activităților în condițiile stabilite prin contract;
-
11 .- dezinfecția periodică a platformelor amenajate în incinta stației de sortare;
Art.6. Obligațiile și răspunderile personalului operativ al Operatorului regional sunt cuprinse în regulamentul serviciului.
Art.7. (1) Operatorul regional își va angaja propriul personal și va fi responsabil de comportamentul acestuia pe timpul desfășurării activității. Personalul angajat trebuie să dețină calificări relevante și vor fi instruiți în mod corespunzător și calificați pentru sarcinile lor, astfel încât instalațiile echipamentele, vehiculele utilizate să fie exploatate și întreținute conform cerințelor tehnice și contractuale.
-
(2) Operatorul regional va face cunoscut Autorității Contractante persoana/persoanele din conducere desemnate să gestioneze și supravegheze prestarea serviciului în numele său. În absența, din orice motiv, a persoanei/persoanelor din conducere, trebuie nominalizat un înlocuitorul/înlocuitorii.
-
(3) Operatorul regional va deține o listă cu toate resursele umane angajate în scopul furnizării de servicii. Lista va cuprinde numele tuturor angajaților și categoria lor de muncă. Pentru personalul de conducere se va preciza calificarea profesională și istoria locurilor de muncă deținute anterior.
Art.8. Operatorul regional va obține și va menține valabile pe toată perioada prestării activității:
-
-licențele necesare pentru prestarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în stația de sortare Arad eliberate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru a Serviciile Comunitare de Utilități Publice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
-
-orice alte permise, aprobări sau autorizații, inclusiv autorizația de mediu și/sau de gospodărire a apelor.
Art.9. Operatorul regional este responsabil de asigurarea echipamentului de protecție și siguranță și de desfășurarea tuturor operațiunilor și activităților în conformitate cu prevederile legale și normele privind sănătatea și siguranța în muncă.
Art.10. Prevenirea incendiilor și măsurile de protecție vor fi asigurate și menținute conform prevederilor legale în vigoare.
Art.11. (1) Operatorul regional va implementa un sistem de management integrat calitate - mediu -sănătate și securitate ocupațională, conform cerințelor standardelor ISO 9001, ISO 14001 și OHSAS 18001.
-
(2) Fiecare sistem de management va acoperi în mod obligatoriu toate activitățile desfășurate de Operator.
-
(3) Operatorul regional trebuie să pună la dispoziția Autorității Contractante, la cerere, toate procedurile, instrucțiunile de lucru, auditurile și rapoartele de evaluare, certificările și auditurile de supraveghere și rectificare aferente sistemului.
Art.12. Operatorul regional va avea în vedere la proiectarea sistemelor de management cerințele Autorității Contractante privind raportarea.
Art.13. Operatorul regional trebuie să se asigure că toate activitățile le desfășoară în condițiile respectării standardelor și să ia măsuri pentru înlăturarea neconformităților.
Art.14. Operatorul regional va informa operativ Autoritatea Contractantă cu privire la orice problemă care afectează prestarea activității. Problemele vor fi prezentate în scris, împreună cu propunerile de rezolvare a situației.
Art.15. Dispozițiile scrise transmise de Autoritatea Contractantă Operatorului regional sunt obligatorii. Art.16. (1) Operatorul regional are obligația de a înregistra toate cererile și reclamațiile primite cu privire la activitatea desfășurată.
-
( 2) La sfârșitul fiecărei perioade de raportare, Operatorul regional are obligația să informeze Autoritatea Contractantă cu privire la numărul cererilor și /sau reclamațiilor privind prestarea activității și modul de rezolvare a acestora.
Art.17. Operatorul regional este pe deplin răspunzător de toate situațiile care cad sub incidența Directivei nr.2004/35/CE privind răspunderea pentru mediul înconjurător transpusă prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului.
Art.18. Operatorul regional va monitoriza și respecta cerințele privind respectarea condițiilor de protecție a mediului stabilite prin autorizații și orice altă cerință suplimentară impusă de o autoritate competentă privind exploatarea în regim normal a obiectivelor.
Art.19. Operatorul regional va coopera pe deplin cu Autoritatea Contractantă pentru a monitoriza și controla activitatea prestată și va permite permanent Autorității Contractante să inspecteze toate documentele și înregistrările păstrate privind serviciile și să inspecteze toate facilitățile de pe amplasament ( instalații, echipamente, etc.).
Art.20. (1) Operatorul regional este pe deplin responsabil cu asigurarea pazei și a integrității protecției perimetrale pentru stația de sortare Arad.
-
( 2) Orice incident neobișnuit privind securitatea va fi notificat autorităților competente de ordine publică și va fi înregistrat în baza de date a Operatorul regional ui. Acesta va raporta autorității contractante orice incident semnificativ legat de pătrunderi, stricăciuni, sau pierderi. Incidentele semnificative vor fi analizate periodic și împreună, de comun acord, se vor stabili măsurile de securitate ce trebuiesc luate pentru evitarea apariției unor evenimente asemănătoare pe viitor.
Art. 21. Operatorul regional va pregăti și implementa un plan de intervenții în caz de evenimente neprevăzute și va instrui personalul referitor la conținutul acestui plan, pentru a fi pregătit în cazul urgențelor cum ar fi incendii, fum și scurgeri de materiale periculoase.
CAPITOLUL 3
Activitate de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de sortare Arad
Art.22. (1) Operatorul regional are obligația de a desfășura activitatea de sortare a deșeurilor reciclabile, în condițiile legii, în unitățile administrativ- teritoriale arondate, după cum urmează:
-
❖ Zona 1: Municipiul Arad, Oraș Curtici, Oraș Nădlac, Oraș Pâncota, Oraș Pecica, Oraș Sântana, comunele: Covăsânț, Dorobanți, Fântânele, Felnac, Frumușeni, Iratoșu, Livada, Macea, Peregu Mare, Șagu, Secusigiu, Șeitin, Semlac, Șiria, Șofronea, Vinga, Vladimirescu, Zădăreni, Zimandu Nou.
-
❖ Zona 2: Oraș Chișineu Criș, comunele: Grăniceri, Mișca, Olari, Pilu, Sintea Mare, Socodor, Șepreuși, Șimand, Zărand, Zerind.
-
❖ Zona 5: Oraș Lipova, comunele: Bata, Birchiș, Bârzava, Conop, Ghioroc, Păuliș, Petriș, Săvârșin, Șiștarovăț, Ususău, Vărădia de Mureș, Zăbrani.
-
(2) În acest scop, Operatorul regional are obligația de a opera stația de sortare Arad, cu o capacitate de 3.300 tone/lună. (capacitate dată de cantățile luate în considerare din cele trei zone parte în contract)
Art.23. (1) Populația deservită anual de stația de sortare este de 337.758 locuitori, din care, în medie anuală 219.832 locuitori din mediul urban și 117.926 locuitori din mediul rural, împărțite pe zone astfel:
ZONA 1
|
Nr. |
Zona |
TIP |
UAT |
POPULAȚIE DESERVITĂ |
|
1 |
Zona 1 |
Urban |
ARAD |
172,145 |
|
2 |
Zona 1 |
Urban |
CURTICI |
4,900 |
|
3 |
Zona 1 |
Urban |
NADLAC |
4,978 |
|
4 |
Zona 1 |
Urban |
PANCOTA |
4,522 |
|
5 |
Zona 1 |
Urban |
PECICA |
8,832 |
|
6 |
Zona 1 |
Urban |
SANTANA |
7,494 |
|
7 |
Zona 1 |
Rural |
COVASINT |
1,965 |
|
8 |
Zona 1 |
Rural |
dorobanți |
1,130 |
|
9 |
Zona 1 |
Rural |
FELNAC |
2,041 |
|
10 |
Zona 1 |
Rural |
FANTANELE |
2,308 |
|
11 |
Zona 1 |
Rural |
FRUMUSENI |
1,791 |
|
12 |
Zona 1 |
Rural |
IRATOSU |
2,048 |
|
13 |
Zona 1 |
Rural |
LIVADA |
3,014 |
|
14 |
Zona 1 |
Rural |
MACEA |
4,719 |
|
15 |
Zona 1 |
Rural |
PEREGU MARE |
1,485 |
|
16 |
Zona 1 |
Rural |
SECUSIGIU |
4,041 |
|
17 |
Zona 1 |
Rural |
SEMLAC |
2,678 |
|
18 |
Zona 1 |
Rural |
SAGU |
2,954 |
|
19 |
Zona 1 |
Rural |
SEITIN |
2,263 |
|
20 |
Zona 1 |
Rural |
SIRIA |
6,022 |
|
21 |
Zona 1 |
Rural |
SOFRONEA |
2,266 |
|
22 |
Zona 1 |
Rural |
VINGA |
7,099 |
|
23 |
Zona 1 |
Rural |
VLADIMIRESCU |
14,278 |
|
24 |
Zona 1 |
Rural |
ZADARENI |
1,967 |
|
25 |
Zona 1 |
Rural |
ZIMANDU NOU |
3,877 |
ZONA 2
|
Nr. |
Zona |
TIP |
UAT |
POPULAȚIE DESERVITĂ |
|
1 |
Zona 2 |
Urban |
CHISINEU-CRIS |
7,321 |
|
2 |
Zona 2 |
Rural |
MISCA |
3,813 |
|
3 |
Zona 2 |
Rural |
SEPREUS |
1,869 |
|
4 |
Zona 2 |
Rural |
SINTEA MARE |
3,092 |
|
5 |
Zona 2 |
Rural |
ZERIND |
1,138 |
|
6 |
Zona 2 |
Rural |
PILU |
2,049 |
|
7 |
Zona 2 |
Rural |
SOCODOR |
2,355 |
|
8 |
Zona 2 |
Rural |
grăniceri |
2,124 |
|
9 |
Zona 2 |
Rural |
OLARI |
1,985 |
|
10 |
Zona 2 |
Rural |
ZARAND |
2,855 |
|
11 |
Zona 2 |
Rural |
SIMAND |
3,936 |
ZONA 5
|
Nr. |
Zona |
TIP |
UAT |
POPULAȚIE DESERVITĂ |
|
1 |
Zona 5 |
Urban |
LIPOVA |
9,640 |
|
2 |
Zona 5 |
Rural |
BARZAVA |
2,356 |
|
3 |
Zona 5 |
Rural |
BATA |
813 |
|
4 |
Zona 5 |
Rural |
BIRCHIS |
1,146 |
|
5 |
Zona 5 |
Rural |
CONOP |
1,514 |
|
6 |
Zona 5 |
Rural |
GHIOROC |
3,420 |
|
7 |
Zona 5 |
Rural |
PAULIS |
4,064 |
|
8 |
Zona 5 |
Rural |
PETRIS |
1,294 |
|
9 |
Zona 5 |
Rural |
SAVARSIN |
2,826 |
|
10 |
Zona 5 |
Rural |
SISTAROVAT |
382 |
|
11 |
Zona 5 |
Rural |
USUSAU |
1,416 |
|
12 |
Zona 5 |
Rural |
VARADIA DE MURES |
1,575 |
|
13 |
Zona 5 |
Rural |
ZABRANI |
3,958 |
-
(2) Datele cuprinse în tabelele de la alin. (1) se vor actualiza conform datelor oficiale ale INS.
Art.24. (1) Amplasamentul stației de sortare se află în intravilanul municipiului Arad, str. Șoseaua de centură, FN și are o suprafață construită desfășurată de 1058 mp la care trebuie să se adauge platfornele betonate, curte , accese etc aproximativ 10.000-10.500 mp.
-
(2) Vecinătățile stației de sortare sunt:
-
❖ la Nord cu halda de steril a SC CET Lignit Arad și stația de compostare
-
❖ la Vest cu SC C CET Lignit Arad
-
❖ la Sud cu DN 7
-
❖ la Est cu depozitul ecologic administrat de SC FCC Environment România S.R.L
-
(3) Stația de sortare a deșeurilor din municipiul Arad realizată în baza Proiectului Tehnic nr.14/2006 și conform Autorizației de Construire nr. 1529/24.10.2006 are următoarele caracteristici:
-regim de înălțime P+ etaj parțial
-înălțime 10,45 m
-laturile sunt de 82x14,54 m
-suprafața construită la sol 938,41 mp
-suprafața construită la etaj xxx,50 mp
-suprafață copertine 492,24 mp
Parterul stației de sortare cuprinde hala de sortare, atelier mecanic, magazie, hala de reciclare.
La etaj sunt prevăzute vestiarele și grupurile sanitare pentru bărbați și femei și o sală de mese.
-
(4) În stația de sortare se asigură colectarea selectivă a următoarelor tipuri de deșeuri: PET, HDPE (polietilenă de înaltă densitate), LDPE (polietilenă de joasă densitate), hârtie-carton, deșeuri metalice feroase și metale neferoase (doze de aluminiu).
-
(5) Utilitățile existente la stația de sortare:
-alimentarea cu apă a Stației de sortare se face de la rețeaua de apă potabilă a municipiului. Acest racord de apă potabilă este comun, alimentând și restul contrucțiilor edificate pe amplasament, cum ar fi :sediul administrativ, atelierul mecanic, spălătoria auto, vestiare. Contorizarea consumului se face pentru toată incinta, căminul fiind situat lângă pavilionul administrativ (între pavilion și cabina portarului).
-
- apele menajere sunt colectate într-un rezervor vidanjabil, de 25 mc, neexistând în zonă rețele de canalizare menajeră aflate în administrarea SC Compania de Apă Arad SA. În acest bazin se colectează apa uzată de la grupurile sanitare (pavilion administrativ, stația de sortare, atelierul mecanic).
-
- apele uzate provenite de la igienizarea halei și a stației de sortare sunt trecute printr-un sistem dc preepurare compus dintr-un separator de grăsimi prevăzut cu filtru de reținere, decantor după care cu ajutorul unei pompe submersibile sunt colectate într-un bazin vidanjabil betonat cu capacitatea de 10 mc;
-
- apele meteorice/pluviale provenite de pe platforma de descărcare a deșeurilor din autovehicule și alimentarea stației de sortare sunt colectate în rigole de captare, dirijate către un sistem de preepurare compus dintr-un separator de grăsimi și sunt deversate în bazinul vidanjabil betonat cu capacitatea de 25 mc, împreună cu apele menajere;
-
- apele pluviale rezultate de pe platformele betonate ale incintei sunt dirijate către zonele verzi prin pantele de înclinare ale acestora sau prin rigola de colectare către bazinul de colectare de 40 mc, după o preepurare prealabilă într-un sistem compus din decantor/deznisipator și separator de hidrocarburi;
-
- încălzirea spațiului administrativ, birouri, atelier, etc și a apei se obține cu ajutorul unei centrale termice electrice proprii;
-
- energia termică: încălzirea halei de sortare se poate asigura cu două termosuflante care funcționează cu combustibil lichid (motorină) stocată în rezervoarele suflantelor. Consumul lunar în perioada rece a anului este de 800 litri. Aprovizionarea cu motorină se face pe măsură ce se consumă de către distribuitori autorizați.
-
- alimentare cu energie electrică -există post de transformare care deservește toată incinta. Lângă acesta este amplasat postul de transformare care deservește stația de compostare.
-
- apă pentru incendiu : pe amplasament există un rezervor de apă incendiu, betonat, care deservește toată incinta, se alimentează cu apă cu cisterna, cu apă meteorică precum și cu apă potabilă de la rețea (alimentarea de la rețea durează foarte mult).
-
(6) Proprietarul terenului, în suprafață de 10.000 mp, pe care este construită stația de sortare este în prezent SC MM Reciclyng SRL. Terenul în suprafață de 20.000 mp a fost cumpărat de SC Polaris M Holding de la Municipiul Arad, conform contractului de vânzare-cumpărare (încheiere autentificare nr. 861/16.02.2006) încheiat urmare a finalizării licitației organizată de Municipiul Arad.
Prin contractul de concesiune SC Polaris M Holding s-a obligat la realizarea următoarelor construcții: împrejmuire incintă, cabină poartă, cântar bascul, pavilion administrativ și vestiare, platformă betonată pentru circulații, platformă presortare deșeuri, cuvă dezinfecție/spălare, hală cu instalație de sortare a deșeurilor reciclabile, platformă depozitare PET, hală reciclare PET, atelier de reparații și întreținere, spații de depozitare fulgi de polietilenă, gospodărie apă, separator de uleiuri minerale, separator de grăsimi, deznisipator.
La finalizarea contractului de concesiune a serviciului de salubrizare menajeră, dezinsecție, dezinfecție și deratizare nr. 22/2004, construcțiile și utilitățile realizate au fost predate în proprietatea municipiului Arad, fără plată. În ceea ce privește terenul în suprafață de 20.000 mp, acesta a trecut în proprietatea Municipiului Arad în urma unui proces.
Art.25. Cantitățile de deșeuri procesate prin stația de sortare Arad sunt prezentate în anexa 1 la prezentul caiet de sarcini pentru cele trei zone arondate.
Art.26. Deșeurile reziduale rezultate din procesul de sortare vor fi eliminate prin depozitare la depozitul conform Arad.
Art.27. Parametri funcționali ai stației de sortare Arad sunt:
-
❖ numărul total de zile de funcționare a stației de sortare 305 zile/an
-
❖ nivelul mediu de încărcare a stației 80%
-
❖ capacitatea medie anuală a stației 4.500 tone /lună respectiv
54.000 tone/an
-
❖ capacitatea medie zilnică a stației 9 tone/oră ( pe un schimb)
Art.28. Procesul tehnologic al stației de sortare se desfășoară după cum urmează:
-
(1) Toate livrările de deșeuri/materiale reciclabile vor fi verificate vizual de personalul responsabil cu recepția materialelor colectate pentru a se asigura că deșeurile prezentate de colectatorul de deșeuri sunt conform cu prevederile legale. Deșeurile astfel recepționate vor fi transferate în vederea sortării.
-
(2) Deșeurile sunt livrate cu vehiculele Operatorilor serviciilor de colectare și transport din Zona 1, respectiv de către Operatorul regional Stațiilor de Transfer pentru Zona 2 și Zona 5. Deșeurile sunt cântărite la intrarea în amplasament cu încărcătură dar și la ieșire după predarea/golirea deșeurilor. Vehiculele de transport vor descărca deșeurile pe platforma betonată, acoperită, destinată depozitării temporare a deșeurilor reciclabile în vederea sortării. Fracțiile de deșeuri colectate separat vor fi stocate separat pe platforma de recepție, conform fluxului.
-
(3) Având în vedere faptul că modalitatea de precolectare deșeurilor reciclabile diferă de la zona urbană la cea rurală deșeurile reciclabile se vor stoca în vederea sortării separat după cum urmează:
-
- deșeuri reciclabile colectate separat din Municipiul Arad, unde aproximativ 25% din cantitate este colectată din containere de 1.1mc, iar restul din pubela galbenă, respectiv saci albaștri;
-
- deșeuri reciclabile colectate din celelalte UAT-uri.
-
(4) De pe această platformă betonată deșeurile vor fi încărcate cu ajutorul unui încărcător frontal pe banda rulantă care va trece prin desfăcătorul de saci. De aici, deșeurile vor trece prin ciur pentru reținerea deșeurilor agabaritice și va descărca restul din nou pe banda rulantă care va intra în cabina de selectare unde se face sortarea manuală a materialelor reciclabile ( PET, folii, doze, pahare etc.) funcție de obiectivele și materialul supus sortării.
-
(5) La capătul benzii este amplasat un dispozitivul cu electromagneți pentru reținerea obiectelor din metale feroase
-
(6) După alegerea de pe bandă sortatorii vor arunca deșeurile sortate prin jgheaburile așezate la fiecare post. Prin aceste jgeaburi deșeurile de un anumit sort ajung în compartimente diferite aflate sub fiecare gură de jgheab.
-
(7) Golirea acestor compartimente se efectuează automat, deșeurile sunt împinse pe o bandă transportoare care duce deșeurile direct la presa de balotat. Deșeul recuperat va fi compactat și legat în baloți de aproximativ 1 mc, care vor fi transportați în zona de stocare temporară de unde vor fi încărcați în mijloacele auto și transportați la reciclatori.
Art.29. Operatorul regional are obligația de a prelucra și comercializa deșeurile reciclabile recuperate. Având în vedere faptul că conform Ordinului 640/2022 veniturile realizate din vănzarea deșeurilor reciclabile vor fi luate în considerare la reducerea facturilor către utilizatorii serviciului, Operatorul regional are obligația de a comercializa deșeurile la cele mai bune prețuri.
Art.30. Deșeurile nereciclabile sunt transportate pe banda rulantă spre dispozitivul de separare a deșeurilor grele de cele ușoare prin suflare. Ambele fracții de deșeuri ajung în containere de 25-30 mc de unde deșeurile grele vor fi transportate la depozitul ecologic, iar deșeurile ușoare (folii, hârtii de dimensiuni mici, etc.) sunt transportate spre valorificare energetică.
Art.31. (1) Deșeurile reziduale vor fi transportate la depozitul conform doar cu vehicule autorizate special destinate acestui scop.
-
(2) Vehiculele de transport a deșeurilor reziduale vor avea marcaje de identificare obligatorii specifice companiei, aplicate în locuri vizibile.
-
(3) Vehiculele folosite pentru transportul deșeurilor reziduale vor fi spălate după efectuarea transferului la depozitul conform.
CAPITOLUL 4
Metode de operare și întreținere a stației de sortare
Art.32. Operatorul regional va păstra instalațiile, echipamentele și mijloacele de transport în stare bună, curată și sigură și în condiții sanitare corespunzătoare. Operatorul regional va pune la dispoziție suficiente piese de rezervă și consumabile pentru a asigura funcționarea neîntreruptă a serviciului.
Art.33. (1) Operatorul regional va asigura inspecții regulate ale obiectivelor și va acționa imediat pentru reparare în cazul în care sunt identificate deteriorări și va reabilita imediat instalațiile sau orice echipament sau componentă sau orice vehicul necesar pentru operare pe propria cheltuială, în baza unei notificări către Autoritatea Contractantă.
-
(2) În baza de date a operațiunilor se va completa un registru electronic pentru toate problemele legate de inspecții și întreținere. Atunci când este necesară o reparație sau o operațiune de întreținere neplanificată, Operatorul regional are obligația să o înregistreze în registru.
Art.34. (1) Operatorul regional are obligația de a realiza operarea, întreținerea și repararea cântarului și a sistemelor de înregistrare electronică precum și, a stației de sortare și echipamentelor și instalațiilor aferente.
-
(2) Operatorul regional are obligația de a asigura verificarea cântarului de către un laborator de metrologie autorizat în conformitate cu prevederile legale. Toate recalibrările trebuie să fie efectuate și certificate de către entități autorizate.
Art.35. Operatorul regional va fi responsabil de întreținerea și curățarea drumurilor din incinta stației, a căilor de acces la obiective și a împrejmuirilor. Frecvența acestora va fi corelată cu condițiile meteorologice.
Art.36. Operatorul regional va fi responsabil de plata tuturor cheltuielilor și costurilor asociate întreținerii și utilizării clădirilor, instalațiilor, echipamentelor și a utilităților necesare desfășurării activității concesionate.
Art.37. (1) Materialele respinse de la activitatea de sortare, în cazul în care îndeplinesc criteriile de depozitare, vor fi transportate de către Operator la depozitul conform, pentru a preveni degradarea, mirosurile, formarea de levigat și atragerea rozătoarelor.
-
(2) Operatorul regional va lua toate măsurile necesare pentru prevenirea atragerii paraziților, insectelor și a păsărilor, rozătoare, pentru prevenirea răspândirii bolilor respectiv pentru a controla formarea prafului. Se va avea în vedere limitarea vitezei de deplasare a vehiculelor, curățarea regulată a drumurilor, sptropirea acestora în timpul sezonului călduros, după caz.
-
(3) Operatorul regional are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a se evita împrăștierea deșeurilor în exteriorul incintei.
Art.38. Operatorul regional va admite în stația de sortare numai deșeurile specificate în autorizația de mediu.
Art.39. Compoziția și cantitatea deșeurilor estimate a fi primite poate varia pe parcursul unui an sau de la an la an. Cantitatea lunară poate varia din cauza schimbărilor sezoniere. Operatorul regional are obligația să gestioneze cantitățile de deșeuri independent de fluctuațiile lunare, anuale și trebuie să poată face față valorilor de vârf.
Art.40.Operatorul regional va ține un jurnal zilnic al activităților, în cadrul bazei de date a operațiunilor, care va cuprinde cel puțin următoarele date:
-
1.- cantitățile de deșeuri primite în stația de sortare de la fiecare operator de colectare și transport/operatorii stațiilor de transfer de pe zonele arondate stației și de la fiecare generator de deșeuri;
-
2.- cantitățile de deșeuri reciclabile rezultate din stația de sortare, pe materiale ( hârtie și carton, metal, plastic, sticlă, etc.);
-
3.- cantitățile de deșeuri reziduale rezultate din stația de sortare;
-
4. -cantitățile de deșeuri nereciclabile rezultate, urmând a fi trimisă spre coincinerare;
-
4.- cantitățile de deșeuri reciclabile valorificate, pe categorii;
-
5.- incidente, înregistrări ale problemelor, întreruperi programate și neprogramate, defecțiuni si accidente, activități de întreținere sau reparații și timpii de oprire a serviciilor, înlocuirea echipamentelor sau personalului;
-
6.- registre ale lucrărilor de reparații și întreținere;
-
7.- plângeri și notificări primite precum și răspunsurile aferente;
-
8.- problemele apărute și soluțiile folosite;
-
9.- tipurile și cantitățile de deșeuri neconforme, neacceptate în stație și originea acestora;
-
10.- orice alte date înregistrate solicitate de Autoritatea Contractantă.
Art.41. (1) Operatorul regional are obligația de a instala, utiliza și întreține un sistem informatic computerizat, în care vor fi stocate și procesate datele legate de funcționare.
-
(2) În cadrul sistemului informatic Operatorul regional va implementa și menține o bază electronică de date a operațiunilor.
-
(3) Sistemul informatic trebuie să permită generarea de rapoarte zilnice, lunare, trimestriale și anuale.
-
(4) Operatorul regional este liber să aleagă soluțiile hardware și software pentru realizarea sistemului informatic, cu respectarea cerințelor minime privind raportarea.
Art.42. (1) La cererea Autorității Contractante, Operatorul regional va prezenta un raport privind serviciile prestate pentru operatorii economici care nu fac parte din sistemul integrat de gestionare a deșeurilor și persoanele fizice, dacă este cazul.
-
(2) Raportul va cuprinde pentru fiecare agent economic și /sau persoană fizică cantitatea de deșeuri acceptată și contravaloarea serviciilor prestate.
CAPITOLUL 5
Monitorizarea, verificarea, inspecția și recepția serviciului
Art.43. (1) Autoritatea Contractantă va monitoriza și va verifica modul de îndeplinire al serviciului, conform procedurii de monitorizare a Stațiilor de Sortare, anexă la contract.
-
(2) Personalul de specialitate al Autorității Contractante întocmește procese-verbale de constatare ori de câte ori este necesar, dar nu mai puțin de o dată pe lună , privind calitatea serviciului prestat.
-
(3) Autoritatea Contractantă va monitoriza prestarea serviciului urmărind:
-
- numărul de reclamații scrise;
-
- numărul de încălcări ale termenilor și condițiilor contractului, dacă este cazul;
-
- numărul de reclamații oficiale din partea unor insituții;
-
- timpul de răspuns la reclamațiile scrise;
-
- intervalul de timp în care au fost soluționate reclamațiile.
-
- cantitățile de deșeuri reciclabile colectate selectiv primite în stația de sortare;
-
- cantitățile de deșeuri sortate în stație;
-
- cantitățile de deșeuri valorificate de către Operator;
-
- destinația deșeurilor reciclabile valorificate, inclusiv prețul de vănzare a acestora;
-
- cantitățile de deșeuri nereciclabile rezultate, urmând a fi trimisă spre coincinerare;
-
- cantitățile de deșeuri reziduale transportate spre depozitare în depozitul conform.
-
(4) Operatorul regional va informa operativ Autoritatea Contractantă cu privire la orice problemă ce afectează prestarea serviciului. Asemenea probleme vor fi prezentate în scris, împreună cu propunerile de rezolvare a situației.
Art.44.(1) Operatorul regional are obligația să informeze persoanele care efectuează transporturi de deșeuri neacceptabile la stația de sortare asupra modului în care trebuie să procedeze la eliminarea deșeurilor neacceptate.
Art.45. (1) Operatorul regional va presta serviciul și va respecta cu strictețe un program regulat de lucru, care va fi adus la cunoștința utilizatorilor.
-
(2) Primirea deșeurilor reciclabile colectate separat în incinta stației de sortare se va face în zilele de luni-sâmbătă în intervalul 6-18, și nu se va face în afara acestui interval decât în cazuri excepționale.
-
(3) Pentru clienții cu transporturi individuale primirea deșeurilor în stație va avea loc numai în anumite zile, după un program stabilit de operator și afișat la poarta stației.
-
(4) Deșeurile reziduale vor fi transportate pentru eliminare la depozitul conform, în timpul programului de lucru al depozitului.
Art.46. (1) Operatorul regional va instala și va păstra operațională o linie telefonică în vederea înregistrării reclamaților și sesizărilor utilizatorilor.
-
(2) Operatorul regional va înregistra toate reclamațiile primite precum și acțiunile întreprinse în vederea rezolvării acestor cazuri. Aceste înregistrări vor fi puse la dispoziția Autorității Contractante pentru verificare, ori de câte ori va fi nevoie.
-
(3) Operatorul regional va informa, în scris și din proprie inițiativă Autoritatea Contractantă, în decurs de douăzeci și patru (24) de ore, cu privire la toate reclamațiile primite și la acțiunile întreprinse sau planificate pentru a rezolva respectivele reclamații.
-
(4) Operatorul regional va înregistra și păstra reclamațiile și în format electronic .
-
(5) Operatorul regional răspunde pentru toate deteriorările aduse proprietății private sau publice din neglijența personalului angajat de operator pe întreaga durată a contractului.
-
(6) Operatorul regional va înlocui sau readuce în starea inițială, într-un termen rezonabil, orice proprietate deteriorată de operator, angajați sau sub contractori ai acestuia.
CAPITOLUL 6
Protecția mediului și a muncii
Art.47. (1) Operatorul regional este responsabil de asigurarea echipamentului de protecție și siguranță și de desfășurarea tuturor operațiunilor și activităților în conformitate cu prevederile legale și normele privind sănatatea și securitatea în muncă.
-
(2) Operatorul regional va lua toate măsurile necesare pentru protejarea sănătății și integrității angajaților-personal deservent, conducători auto, etc și se va asigura că operațiunile sunt desfășurate în condiții de siguranță, în conformitate cu prevederile legale precum și ale prevederilor planului propriu privind protecția muncii.
-
(3) Manualul de Operare și întreținere propriu Operatorul regional ui, va conține ca parte integrantă și un set de proceduri proprii privind protecția și securitatea muncii, politica și procedurile care trebuie respectate de către orice persoană care intră în incinta obiectivului.
-
(4) Operatorul regional va furniza echipament de protecție adecvat activității desfășurate și anotimpului, tuturor muncitorilor.
-
(5) Operatorul regional este răspunzător pentru verificarea periodică a stării de sănătate a personalului conform legilor române, și cel puțin o dată pe an, pentru organizarea unui program de vaccinare adecvat, după ce s-a obținut mai întâi avizul medicului de medicina muncii.
-
(6) Operatorul regional va asigura echipamentul de prim-ajutor și va avea în stoc permanent materiale pentru spălare și decontaminare de urgență, disponibile în cazul în care personalul intră în contact cu materiale periculoase;
Art.48. (1) Operatorul regional va monitoriza și respecta cerințele privind respectarea condițiilor de protecție a mediului stabilite prin autorizații și orice altă cerință suplimentară impusă de o autoritate competentă privind prestarea in regim normal a serviciului.
-
(2) Pe toată perioada contractului de concesiune, Operatorul regional va implementa condiționările ce se stabilesc prin acte normative emise de autoritățile de mediu competente.
CAPITOLUL 7
Riscuri contractuale
Art. 49. (1) Alocarea responsabilităților contractuale sunt redate în tabelul de mai jos:
|
Nr. crt. |
Descrierea Riscurilor |
Concendent |
Comun |
Operator |
|
Riscuri referitoare la locație | ||||
|
1. |
Structura existentă Este necesară modernizarea/reabilitarea structurii existente fiind inadecvată adaptării dezvoltării, ceea ce conduce la |
X |
|
majorarea costurilor și creșterea timpului necesar pentru realizarea activității | ||||
|
2. |
Avize Nu se pot obține toate avizele necesare funcționării sau aceste sunt condiționate. Acest lucru conduce la întârzieri în începerea operării, neândeplinirea indicatorilor de reciclare, recuperare |
X | ||
|
3. |
Titlul de proprietate Creșterea costurilor și a perioadei necesare achiziționării de la proprietari și/sau acordarea dreptului de utilizare a terenului respectiv |
UAT Municipiul Arad. | ||
|
4. |
Mediu Pe parcursul operării se pot produce contaminări ale proprietăților adiacente care conduc la apariția costurilor suplimentare de decontaminare |
X | ||
|
Riscuri de Operare: | ||||
|
1. |
Fluctuații ale populației Modificarea semnificativă a numărului de locuitori, cu impact asupra cantităților de deșeuri reciclabile estimate / prognozate a intra în stația de sortare |
X | ||
|
2. |
Resurse la intrare Resursele necesare pentru operare sunt mai mari decât cele estimate initial, nu au calitatea necesară și/sau sunt indisponibile în numărul solicitat. Pot conduce la creșteri de cost iar în unele cazuri la au efecte negative asupra calității prestării serviciului |
X | ||
|
3. |
întreținerea Costuri suplimentare de întreținere rezultând din estimarea eronată, abuzuri în utilizare sau ciclul redus de viață generat de proceduri necorespunzatoare de întretinere Vor crește costurile cu efecte negative asupra prestării calității serviciului |
X | ||
|
4. |
Funcționalitatea sistemului 1 Stația de sortare nu primește o cantitate suficientă de materiale reciclabile, astfel instalațiile de sortare nu funcționează la capacitatea necesară ceea ce va conduce la creșterea costurilor de tratare pe tonă |
X | ||
|
5. |
Funcționalitatea sistemului 2 Materialele selectate nu pot fi vândute datorită calității slabe/necorespunzătoare a acestora |
X | ||
|
7. |
Lipsa Personalului Lipsa unui personal calificat instruit în mod corespunzător duce la scăderea performanțelor și disponibilității serviciilor. |
X |
|
8. |
Variații întârzieri si costuri suplimentare rezultate din schimbări in:-cerințele Concendentului -cerințe din acte normative -standardele privind protecția mediului |
X | ||
|
9. |
Performanțe de Mediu întârzieri și costuri suplimentare rezultate din neîndeplinirea standardelor de mediu |
X | ||
|
10. |
Inflație 1 Costurile de operare cresc mai mult decât se preconiza sau este permis în aranjamentele contractuale de indexare a prețurilor |
X | ||
|
11. |
Inflație 2 Veniturile autorității publice scad prin faptul că valoarea plăților este diminuată de inflație |
X | ||
|
Riscuri Financiare: | ||||
|
1. |
Sustenabilitate Câștigurile obținute din prestarea serviciului sunt insuficiente pentru a acoperi toate cheltuielile Operatorul regional ui |
X | ||
|
2. |
Taxa pe Valoarea Adaugată Schimbări de TVA |
X | ||
|
3. |
Obiectul Asigurării Riscuri majore devin neasigurabile în timpul derulării Contractului |
X | ||
|
4. |
Costul Asigurării Costul asigurarii creste mai rapid decât a preconizat Operatorul regional . |
X | ||
|
Riscuri Legislative: | ||||
|
1. |
Schimbări Specifice în Legislație Schimbări în legislație care se aplică specific numai la : -acest Contract -Operatorul regional care prestează aceste servicii |
X |
|
2. |
Schimbări Generale în Legislație Schimbări legislative sau în sistemul de reglementari care determina creșterea costurilor de operare sau de cheltuieli de capital |
X | ||
|
3. |
Forța Majoră Urmările financiare ale oricărei lichidări determinate de o situație de forță majoră |
X | ||
|
5. |
Schimbări politice Schimbări ce nu au putut fi prevăzute la semnarea contractului pot conduce la creșterea cheltuielilor de capital |
X |
-
(2) Conform principiului valabil în cazul contractelor de concesiune de servicii, eficiența maximă a utilizării banilor poate fi atinsă când riscul este transferat părții capabile să îl controleze.
CAPITOLUL 8.
Investiții
Art.50. (1) Operatorul regional va efectua toate investițiile din Bugetul Local al Municipiului Arad sau din fonduri proprii, astfel încât să asigure tot ceea ce e necesar funcționării sistemului în vederea atingerii obiectivelor și țintelor prevăzute pentru activitatea de sortare a deșeurilor reciclabile sortate în stația de sortare Arad.
-
(2) Operatorul regional este obligat să efectueze pe cheltuiala proprie întreținerea, reparațiile curente și accidentale, precum și cele capitale ce se impun la bunurile din patrimoniul public utilizate pentru îndeplinirea serviciului.
CAPITOLUL 9
Durata contractului
Art.51. Durata gestiunii directe este de maxim 5 ani de la data semnării contractului de servicii în baza hotărârii adoptate de AGA Xxx Xxxx și încetează de drept în momentul în care va începe activitatea Operatorului desemnat câștigator al contractului de delegare urmare a organizării unei proceduri competitive.
CAPITOLUL 10
Redevență și garanții
Art.52. (1) Redevența anuală este în cuantum de 167.306,93 lei, conform adresei numărul
5310/25.01.2023 Primăriei Municipiului Arad. Această sumă se va indexa anual cu rata inflației de la capitolul prestări servicii (conform valorii acesteia comunicată de către Institutul Național de Statistică)
-
(2) Redevența se va plăti în fiecare an până la data de 31 ianuarie, pentru anul precedent.
-
(3) Plata redevenței se face prin ordin de plată în contul nr. RO24TREZ021502205X023130 deschis la Trezoreria Municipiului Arad, C.F. RO28631478.
-
(4) Executarea cu întârziere a plății redevenței atrage după sine penalități de 0,2%/zi de întârziere
-
(5) Neplata redevenței sau executarea cu întârziere a acestei obligații conduce la reținerea sumelor datorate, inclusiv a penalităților, din garanția depusă de Operator după semnarea contractului de concesiune.
CAPITOLUL 11
Tarife
Art.53. (1) Prin desfășurarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în stația de sortare, componentă a serviciului public de salubrizare se va urmări să se realizeze un raport calitate/cost cât mai bun pentru perioada de derulare a contractului de concesiune și un echilibru între riscurile și beneficiile asumate prin contract.
(2)Tarifele se stabilesc conform prevederilor Ordinului nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților.
-
(3) Cuantumul și regimul tarifelor aprobate se stabilesc, se ajustează sau se modifică de către AGA al Xxx Xxxx, în baza HCL-urilor emise de membrii zonelor 1, 2 și 5, la solicitarea Operatorului regional, în baza fișelor de fundamentare pe elemente de cheltuieli, întocmite de către acesta în conformitate cu normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor penru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, elaborate de către A.N.R.S.C. conform Ord. 640/2022.
-
(5) Structura și nivelul tarifelor vor fi stabilite astfel încât:
-
a) să acopere costul efectiv al prestării serviciului de salubrizare;
-
b) să acopere cheltuielile curente de întreținere și exploatare a serviciului de salubrizare;
-
c) să încurajeze investițiile de capital;
-
d) să respecte și să asigure autonomia financiară a Operatorului regional.
CAPITOLUL 12
Plata serviciului
Art.54. (1) Contravaloarea serviciului de sortare prestat va fi plătită de către operatorii de colectare și transport a deșeurilor din zonele de colectare 1, 2 și 5 selectați în urma organizării procedurilor de licitație de către Xxx-Xxxx, în cazul în care plata serviciului se realizează prin tarif. Operatorii de colectare și transport având raporturi contractuale cu utilizatorii, facturează toți utilizatorii cu contravaloarea fiecărei activități de salubrizare desfășurate de operatori pe fluxul deșeurilor municipale, calculată pe baza tarifului aprobat pentru fiecare operator în parte, precum și cu contravaloarea aferentă contribuției pentru economia circulară, calculată pe baza indicatorului de performanță al fiecărei activități de salubrizare.
În modalitatea de plată prin taxă, Operatorul regional al Stației de Sortare facturează autorităților administrației publice locale implicate, conform fluxului financiar stabilit prin contractul de gestiune directă, numai cu contravaloarea activității prestate, calculată pe baza tarifului aprobat.
-
(2) Operatorul regional al activității de sortare va achita depozitului conform contravaloarea depozitării deșeurilor reziduale rezultate din activitatea de sortare, respectiv contravaloarea coincinerării către operatorii autorizați.
-
(3) Operatorul regional va ține evidențe distincte pe fiecare activitate sau tip de serviciu, având contabilitate separată pentru fiecare tip de activitate și serviciu.
-
(4) Finanțarea cheltuielilor curente pentru furnizarea/prestarea serviciului de sortare a deșeurilor, precum și pentru întreținerea, exploatarea și funcționarea sistemelor aferente se realizează pe criterii economice și comerciale; mijloacele materiale și financiare necesare desfășurării activităților specifice fiecărui serviciu se asigură prin bugetul de venituri și cheltuieli al Operatorul regional ui.
CAPITOLUL 13
Art. 55. Indicatorii de performanță
|
Nr. crt. |
Indicatori de performanță |
U.M. |
Valoarea |
Penalitate |
|
1 |
INDICATORI DE PERFORMANȚĂ GENERALI | |||
|
1.1. |
Cantitatea totală de deșeuri trimisă la reciclare ca procentaj din cantitatea totală de deșeuri acceptate la stația de sortare |
% |
75 |
Între 0% și 30% - 30000 lei Între 30% și 60% - 20000 lei Între 60% și 75% - 10000 lei |
|
2 |
SORTAREA DEȘEURILOR | |||
|
2.1 |
Deșeuri de hârtie/carton reciclate (cantitatea totală de deșeu de hârtie și carton, inclusiv deșeu de ambalaj, transmise la reciclare, raport la cantitatea totală de deșeuri hârtie și carton primite la Stația de Sortare ) |
% |
85% |
Sub 85% - 10000 lei (monitorizarea se efectuează lunar) |
|
2.2 |
Deșeuri de plastic și metal reciclate (cantitatea totală de deșeu de plastic și metal, inclusiv deșeu de ambalaj, transmise la reciclare, raport la cantitatea totală de deșeuri plastic și metal primite la Stația de Sortare ) |
% |
75% |
Sub 75% - 10000 lei (monitorizarea se efectuează lunar) |
|
3 |
RECLAMAȚII ȘI SESIZĂRI | |||
|
3.1. |
Numărul de sesizări scrise privind nerespectarea autorizației de mediu |
Nr. |
0 | |
|
3.2. |
Numărul de încălcări a obligațiilor Operatorul regional ui stației de sortare rezultate din analizele și controalele organismelor abilitate |
Nr. |
0 | |
CAPITOLUL 14
Art. 56.
-
(1) Prezentul Contract încetează în următoarele situații:
-
a) la expirarea duratei pentru care a fost încheiat;
-
b) în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către Delegatar, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina Delegatarului;
-
c) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către Părți, prin reziliere, cu plata unei despăgubiri în sarcina Părții în culpă;
-
d) în cazul imposibilității obiective a Delegatului de a presta Serviciul, ca urmare a intervenției unui eveniment de Forță Majorăfără plata unei despăgubiri;
-
e) în situația în care, în urma parcurgerii procedurilor speciale privind menținerea echilibrului contractual, este permisă încetarea Contractului;
-
f) în cazul falimentului Delegatului;
-
g) în cazul lipsei, retragerii sau încetării valabilității licenței de operare a Delegatului;
-
h) dacă Părțile convin încetarea Contractului, prin act Adițional la acesta, respectând Legea aplicabilă, în vigoare la acea dată.
-
(2) În cazul încetării Contractului înainte de termen, se va acorda un preaviz de 30 (treizeci) de zile, în condițiile Articolului 29 (Menținerea Echilibrului Contractual) excepția cazurilor în care sunt prevăzute în mod expres în cuprinsul Contractului alte termene pentru preaviz.
-
(3) Delegatul va coopera deplin pentru preluarea gestiunii Serviciului cu noul operator căruia i se va delega gestiunea Serviciului sau cu Xxx-Xxxx ARAD, după caz, în sensul următoarelor:
-
a) să mențină legătură cu Xxx-Xxxx ARAD și/sau noul operator, să furnizeze asistență și sprijin privind Serviciul și transferul lor către Delegatar sau noul operator;
-
b) în timpul Contractului sau după încetarea acestuia, să nu acționeze în niciun fel, direct sau indirect, care să prejudicieze, să împiedice sau să facă dificil transferul Serviciului.
-
(4) În situația în care o singură unitate administrativ-teritorială se retrage din prezentul Contract, din orice motive (exclusiv prin reziliere din culpa Delegatului), va fi obligată să plătească, Delegatului sau delegatarilor despăgubiri care să acopere prejudiciile create prin retragere (daunele efective suferite și valoarea beneficiului nerealizat de către Delegatar în timpul rămas până la expirarea Contractului).
-
(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul incetării Contractului prin ajungere la termen (în cazul refuzului prelungirii sale de către o unitate administrativ-teritorială), prin reziliere din culpa Delegatului sau din cauze de Forță Majoră.
-
(6) La încetarea, din orice cauză, a contractului de concesiune, bunurile ce au fost utilizate de Operator în derularea concesiunii vor fi repartizate după cum urmează:
-
a) bunuri de retur sunt bunurile publice transmise cu titlu gratuit în administrarea Operatorului regional, inclusiv cele realizate pe durata contractului de Operare în scopul îndeplinirii obiectivelor concesionării și care la încetarea contractului revin de plin drept gratuit, în bună stare, exploatabile și libere de orice sarcini sau obligații UAT Municipiul Arad. În cazul încetării contractului înainte de termen, UAT Municipiul Arad este îndreptățită să primească valoarea neamortizată a bunurilor realizate din fondurile sale.
Bunurile de retur aflate în proprietatea municipiului Arad, care se vor preda la încheierea contractului de delegare pe bază de proces verbal de predare-primire, sunt:
|
Nr. crt. |
Denumire si adresa |
Caracteristici tehnice si bucăți |
Valoare -lei- |
|
1 |
Teren CF 339017 |
1 buc |
526.200,00 |
|
2 |
Teren CF 339019 |
1 buc |
526.200,00 |
|
3 |
Stație sortare materiale reciclabile din masa de deșeuri urbane, inclusiv instalație și utilaje |
1 buc |
3.988.083,27 |
|
4 |
Basculă de 30 to cu cântar cu afișare electronică a greutății |
1 buc |
81.990,28 |
|
5 |
Presă de balotat xx xxxxx |
1 buc |
113.910,16 |
|
6 |
Motostivuitor 2 to |
1 buc |
51.635,00 |
5.288.018,71
-
b) bunuri de preluare - sunt bunurile care la încetarea contractului de Concesiune pot reveni Autorității Contractante în măsura în care acesta din urmă își manifestă intenția de a prelua bunurile respective în schimbul plății unei compensații, în condițiile legii, dacă nu au fost amortizate pe durata contractului.
-
c) bunuri proprii - sunt acele bunuri care la încetarea contractului rămân în proprietatea Operatorul regional ui.
Anexa 1 la Caietul de Sarcini
Cantități de deșeuri reciclabile prognozate a fi primate în stația de sortare Arad
ZONA 1
|
An |
2023 |
2024 |
2025 |
2026 |
2027 |
|
Deșeuri Menajere | |||||
|
Hârtie/Carton |
9626 |
9548 |
9484 |
9411 |
9340 |
|
Sticlă |
3480 |
3445 |
3422 |
3391 |
3362 |
|
Plastic |
7701 |
7636 |
7585 |
7525 |
7467 |
|
Metal |
2221 |
2195 |
2180 |
2158 |
2137 |
|
Total (to) |
23028 |
22824 |
22671 |
22484 |
22306 |
|
Deșeuri Similare | |||||
|
Hârtie/ Carton |
4886 |
4851 |
4818 |
4784 |
4750 |
|
Sticlă |
1766 |
1748 |
1737 |
1721 |
1707 |
|
Plastic |
3908 |
3876 |
3850 |
3820 |
3791 |
|
Metal |
1127 |
1114 |
1106 |
1095 |
1084 |
|
Total (to) |
11687 |
11589 |
11511 |
11420 |
11332 |
|
Total deșeuri reciclabile la nivelul zonei (to) |
34715 |
34413 |
34182 |
33904 |
33637 |
ZONA 2
|
An |
2023 |
2024 |
2025 |
2026 |
2027 |
|
Deșeuri Menajere | |||||
|
Hârtie/Carton |
577 |
573 |
568 |
564 |
559 |
|
Sticlă |
209 |
207 |
206 |
204 |
203 |
|
Plastic |
462 |
459 |
455 |
452 |
448 |
|
Metal |
133 |
132 |
131 |
130 |
129 |
|
Total (to) |
1381 |
1371 |
1360 |
1350 |
1339 |
|
Deșeuri Similare | |||||
|
Hârtie/ Carton |
288 |
286 |
284 |
282 |
280 |
|
Sticlă |
104 |
103 |
103 |
102 |
102 |
|
Plastic |
231 |
229 |
228 |
226 |
225 |
|
Metal |
67 |
66 |
66 |
65 |
65 |
|
Total (to) |
690 |
684 |
681 |
676 |
672 |
|
Total deșeuri reciclabile la nivelul zonei (to) |
2071 |
2055 |
2041 |
2026 |
2011 |
ZONA 5
|
An |
2023 |
2024 |
2025 2026 |
2027 | |
|
Deșeuri Menajere | |||||
|
Hârtie/Carton |
872 |
864 |
858 |
851 |
844 |
|
Sticlă |
327 |
324 |
322 |
319 |
317 |
|
Plastic |
708 |
701 |
694 |
687 |
680 |
|
Metal |
204 |
201 |
200 |
198 |
196 |
|
Total (to) |
2111 |
2090 |
2074 |
2055 |
2036 |
|
Deșeuri Similare | |||||
|
Hârtie/ Carton |
218 |
216 |
214 |
212 |
210 |
|
Sticlă |
82 |
81 |
80 |
79 |
78 |
|
Plastic |
177 |
175 |
174 |
172 |
171 |
|
Metal |
51 |
50 |
50 |
49 |
49 |
|
Total (to) |
528 |
522 |
518 |
513 |
508 |
|
Total deșeuri reciclabile la nivelul zonei (to) |
2639 |
2612 |
2592 |
2567 |
2544 |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
27
Anexa Nr. 4 la
Hotărârea nr. 30/30.01.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad
Contractul de gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile din deșeuri municipale în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad
Operarea Stației de Sortare Arad
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară
Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județului Arad
Adresa: Bulevardul Revoluției nr. 81
Localitate: Arad Cod postal: 310130 Țara: România
Telefon: +40257/230188; Fax: +40257230188
E-mail: xxxxxxx@xxxxxxxxx
www.deseuri-arad.ro
Părțile,
-
1 . Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad, înscrisă prin Certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr. 44/28.07.2008, dosar nr. 5129/55/2008 cu Încheierea nr. 5005/03.07.2008 a judecătoriei Arad, Cod de identificare fiscală nr. RO 24975720, (denumită în continuare „Xxx-Xxxx Arad” sau „Asociația”), cu sediul în, Adresa: Bulevardul Revoluției nr. 81, Localitate: Arad Cod poștal: 310130, Telefon: +40257/230188; Fax: +40257230188, E-mail: xxxxxxx@xxxxxxxxx, www.deseuri-arad.ro, reprezentată prin Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx având funcția de Președinte, în numele și pe seama următoarelor unități administrativ-teritoriale membre:
-
1 .Municipiul Arad, prin Consiliul Local Municipal Arad, cu sediul în bd. Revoluției nr. 75, Arad, reprezentat prin Primar;
-
2 .Orașul Chișineu Criș, prin Consiliul Local Municipal Chișineu Criș, cu sediul în str. Înfrățirii nr. 97, reprezentat prin Primar;
-
3 .Orașul Curtici, prin Consiliul Local Municipal Curtici, cu sediul în str. Primăriei nr. 47, reprezentat prin Primar;
-
4 .Orașul Lipova, prin Consiliul Local Lipova, cu sediul în str. Nicolae Bălcescu nr. 26, reprezentat prin Primar;
-
5 .Orașul Nădlac, prin Consiliul Local Nădlac, cu sediul în str. 1 Decembrie nr. 24, reprezentat prin Primar;
-
6 .Orașul Pecica, prin Consiliul Local Pecica, cu sediul în str. 2 nr. 150, reprezentat prin Primar;
-
7 .Orașul Pâncota, prin Consiliul Local Pâncota, cu sediul în str. T. Vladimirescu nr. 68, reprezentat Primar;
-
8 .Orașul Sântana, prin Consiliul Local Sîntana, cu sediul în str. Ghioceilor nr. 42, reprezentat de Primar;
-
9 . Comuna Bata, prin Consiliul Local Bata, cu sediul în Bata nr. 166 reprezentat de Primar;
-
10 .Comuna Birchiș, prin Consiliul Local Birchiș cu sediul în Birchiș, nr. 162, reprezentat de Primar;
-
11 . Comuna Bârzava, prin Consiliul Local Bârzava, cu sediul în Bârzava nr. 314, reprezentat de Primar;
-
12 .Comuna Conop, prin Consiliul Local Conop cu sediul în Conop nr. 4, reprezentat de Primar;
-
13 .Comuna Covăsînț, prin Consiliul Local Covăsînț, cu sediul în Covăsînț, nr. 319, reprezentat de Primar;
-
14 .Comuna Dorobanți, prin Consiliul Local Dorobanți, cu sediul în Dorobanți, nr. 410, reprezentat de Primar;
-
15 . Comuna Fântânele, prin Consiliul Local Fântânele, cu sediul în Fântânele nr. 115, reprezentat de Primar;
-
16 .Comuna Felnac, prin Consiliul Local Felnac, cu sediul în Felnac, nr. 330, reprezentat de Primar;
-
17 .Comuna Frumușeni, prin Consiliul Local Frumușeni, cu sediul în Frumușeni, nr. 423, reprezentat de Primar;
-
18 .Comuna Ghioroc, prin Consiliul Local Ghioroc, cu sediul în Ghioroc, nr. 89, reprezentat de Primar;
-
19 .Comuna Grăniceri, prin Consiliul Local Grăniceri, cu sediul în Grăniceri nr. 10, reprezentat de Primar;
-
20 .Comuna Iratoșu, prin Consiliul Local Iratoșu, cu sediul în Iratoșu, nr. 1, reprezentat de Primar;
-
21 .Comuna Livada, prin Consiliul Local Livada, cu sediul în Livada, nr.106, reprezentat de Primar;
-
22 .Comuna Macea, prin Consiliul Local Macea, cu sediul în Macea, nr. 262, reprezentat de Primar;
-
23 .Comuna Mișca, prin Consiliul Local Mișca, cu sediul în Mișca, nr. 116, reprezentat de Primar;
-
24 .Comuna Olari, prin Consiliul Local Olari, cu sediul în Olari nr. 315, reprezentat de Primar;
-
25 .Comuna Păuliș, prin Consiliul Local Păuliș, cu sediul în Păuliș, nr.1, reprezentat de Primar;
-
26 .Comuna Peregu Mare, prin Consiliul Local Peregu Mare cu sediul în Peregu Mare, nr. 137, reprezentat de Primar;
-
27 .Comuna Petriș, prin Consiliul Local Petriș, cu sediul în Petriș, nr. 253, reprezentat de Primar;
-
28 .Comuna Pilu, prin Consiliul Local Pilu, cu sediul în Pilu, nr. 69, reprezentat de Primar;
-
29 .Comuna Săvârșin, prin Consiliul Local Savîrșin, cu sediul în Săvîrșin, nr. 37, reprezentat de Primar;
-
30 .Comuna Secusigiu, prin Consiliul Local Secusigiu, cu sediul în Secusigiu, nr. 275, reprezentat calitate de Primar;
-
31 .Comuna Semlac, prin Consiliul Local Semlac, cu sediul în Semlac, nr. 656, reprezentat de Primar;
-
32 .Comuna Sintea Mare, prin Consiliul Local Sintea Mare cu sediul în Sintea Mare, nr 228, reprezentat de Primar;
-
33 .Comuna Socodor, prin Consiliul Local Socodor cu sediul în Socodor, nr. 1, jud. Arad reprezentat de Primar
-
34 .Comuna Șagu, prin Consiliul Local Șagu, cu sediul în Șagu nr. 219, reprezentat de Primar;
-
35 .Comuna Șeitin, prin Consiliul Local Șeitin, cu sediul în Șeitin, str. Revoluției nr. 47, reprezentat de Primar;
-
36 .Comuna Șepreuș, prin Consiliul Local Șepreuș cu sediul în Șepreuș, nr. 298, reprezentat de Primar;
-
37 .Comuna Șimand, prin Consiliul Local Șimand, cu sediul în Șimand nr .1119, reprezentat de Primar;
-
38 .Comuna Șiria, prin Consiliul Local Șiria, cu sediul în str. Regiment 85 nr. 184, reprezentat de Primar;
-
39 .Comuna Șiștarovăț, prin Consiliul Local Șiștarovăț, cu sediul în Șiștarovăț nr. 116, reprezentat de Primar;
-
40 .Comuna Șofronea, prin Consiliul Local Șofronea, cu sediul în Șofronea, nr. 187, reprezentat de Primar;
-
41 .Comuna Ususău, prin Consiliul Local Ususău, cu sediul în Ususău, nr 87 A, reprezentat de Primar, legal împuternicit în acest scop prin Hotărâre a Consiliului Local Ususău;
-
42 .Comuna Vărădia de Mureș, prin Consiliul Local Vărădia de Mureș, cu sediul în Vărădia de Mureș, nr. 126, reprezentat de Primar;
-
43 .Comuna Vinga, prin Consiliul Local Vinga, cu sediul în Vinga nr. 27, reprezentat de Primar;
-
44 . Comuna Vladimirescu, prin Consiliul Local Vladimirecu, cu sediul în str. Revoluției nr.4, reprezentat de Primar;
-
45 . Comuna Zăbrani, prin Consiliul Local Zăbrani, cu sediul în Zăbrani nr. 95, reprezentat de Primar;
-
46 . Comuna Zădăreni, prin Consiliul Local Zădăreni cu sediul în Zădăreni nr. 28, reprezentat de Primar;
-
47 . Comuna Zărand, prin Consiliul Local Zărand, cu sediul în Zărand nr. 512, reprezentat de Primar;
-
48 .Comuna Zerind, prin Consiliul Local Zerind, cu sediul în Zerind nr. 1, reprezentat de Primar;
-
49 .Comuna Zimandu Nou, prin Consiliul Local Zimandu Nou cu sediul în Zimandu Nou, nr 248, reprezentat de Primar;
Și
-
2. RECONS SA, cu sediul în Arad, B-dul luliu Maniu FN, având CUI -—, REPREZENTATĂ PRIN DIRECTOR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx, în calitate de delegat, denumită în cele ce urmează „Delegat”, pe de altă parte,
Denumite în continuare împreună „Părțile” și separat „Partea”,
AVÂND ÎN VEDERE CĂ:
-
• Județul Arad este beneficiarul Proiectului CCI No 2009R0161PR033 - SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEȘEURILOR SOLIDE ÎN JUDEȚUL ARAD -(“Proiectul SMIDS”) finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu (“POS Mediu”),
-
• prevederile art. 2 alin. (3) lit. d), art. 14A4 din Lg. nr. 101/2006, republicată cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu articolul V alin. (2) din O.U.G. nr. 133/2022,
-
• Adresa nr. 141606/24.11.2022 înregistrată la subscrisa sub nr. 4329/25.11.2022 eminsă de către Ministerului Fondurilor Europene Europene, Direcția Generală Programe Europene, Infrastructură Mare,
-
• Adresa nr. 93044 și 9574/Z2/04.01.2023 înregistrată la subscrisa sub nr. 63/05.01.2023, transmisă de către Primăria Municipiului Arad,
-
• art. 4 din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor,
-
• pct. 2 lit. o), din preambul, art. 1 lit. b), art. 8 alin (2) din Acordul document de poziție privind modul de implementare a proiectului “Sistem integrat de gestionare a deșeurilor județul Arad" și art. 10 alin. (1) cA1) din Actul Adițional nr. 2 la Acord,
au convenit încheierea prezentului Contract de delegare prin gestiune direct a serviciului de sortare a deșeurilor municipale în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad
după cum urmează:
Operarea Stației de Sortare Arad (activități de sortare a deșeurilor municipale).
CAPITOLUL I. DEFINIȚII ȘI INTERPRETARE
ARTICOLUL 1 - DEFINIȚII ȘI INTERPRETARE
(1) În sensul prezentului Contract, termenii și expresiile scrise cu majusculă vor avea, cu excepția situației în care contextul reclamă altfel, sensul stabilit în prezentul Articol:
|
„Activitate Componentă” |
înseamnă activitățile componente ale serviciului de salubrizare al Delegatarului ce fac obiectul prezentului Contract, astfel cum sunt prevăzute la definiția „Serviciului” |
|
„An Contractual” |
înseamnă o perioadă de timp începând la Data Începerii și terminându-se la aceeași dată a anilor următori, până la data încetării Duratei Contractului |
|
”An Calendaristic” |
înseamnă perioada de 365 sau 366 de zile, după caz, socotită de la 1 ianuarie până la 31 decembrie. Pentru primul an de prestare a serviciului, Anul Calendaristic va reprezenta perioada socotită de la Data Începerii până la 31 decembrie a respectivului an. |
|
„Aria Delegării” |
înseamnă raza teritorială a a unităților administrative din Zonele 1, 2 și 5 care formează împreună Delegatarul, respectiv:
Oraș Nădlac, Oraș Pâncota, Oraș Pecica, Oraș Sântana, comunele: Covăsânț, Dorobanți, Fântânele, Felnac, Frumușeni, Iratoșu, Livada, Macea, Peregu Mare, Șagu, Secusigiu, Șeitin, Semlac, Șiria, Șofronea, Vinga, Vladimirescu, Zădăreni, Zimandu Nou.
Grăniceri, Mișca, Olari, Pilu, Sintea Mare, Socodor, Șepreuși, Șimand, Zărand, Zerind.
Birchiș, Bârzava, Conop, Ghioroc, Păuliș, Petriș, Săvârșin, Șiștarovăț, Ususău, Vărădia de Mureș, Zăbrani. |
|
„Autoritatea Competentă” |
înseamnă orice instanță judecătorească competentă și orice autoritate locală, națională sau organizație internațională, inspectorat, agenție, ministru, minister, persoană oficială sau funcționar public din cadrul Guvernului României, instituție publică, inclusiv, dar nelimitându-se la, Autoritatea de Reglementare |
|
„Autoritatea de Reglementare” |
înseamnă Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) sau orice altă instituție similară care poate fi autorizată și împuternicită conform Legii în vigoare la un moment dat să monitorizeze și să reglementeze regimul tarifelor și/sau al Serviciului |
|
„Autorizații” |
înseamnă toate autorizațiile, licențele, permisele, certificatele, avizele, aprobările etc., emise de Autoritatea de Reglementarea sau altă Autoritate Competentă, în scopul furnizării/prestării și gestiunii Serviciului înseamnă orice document elaborat de Delegatar prin care |
|
„Avize de Rectificare” |
înștiințează Delegatul de identificarea unor deficiențe în prestarea Serviciului, care se pot remedia în 24 de ore înseamnă orice document elaborat de Delegatar prin care |
|
„Avize de Rectificare Majoră” „Bune Practici Comerciale” |
înștiințează Delegatul de identificarea unor deficiențe în prestarea Serviciului, care se pot remedia în 48 de ore înseamnă toate acțiunile, faptele, metodele și practicile relevante aplicabile în general în vederea gestionării Deșeurilor care, la un anumit moment dat, în termeni rezonabili și în condițiile Legii, pot asigura rezultatul dorit pentru gestiunea Serviciului. Pentru scopul Serviciului care face obiectul prezentului Contract, Bunele Practici Comerciale includ:
5 |
|
recomandările fabricantului; de asemenea, operațiunile de întreținere și reparații ante-menționate vor fi executate de personal instruit și cu experiență, care deține know-how-ul, tehnica, uneltele și echipamentele adecvate;
echipamentelor și utilajelor folosite în gestiunea Serviciului conform, atât în condiții normale, cât și în condiții neobișnuite (ce pot fi prevăzute în limite rezonabile); și
| |
|
Bunuri de Preluare” |
înseamnă acele bunuri care la Data Încetării Contractului pot reveni Delegatarului, în măsura în care acesta din urmă își manifestă intenția de a prelua bunurile respective în schimbul plății unei compensații, în condițiile Legii și ale prezentului Contract |
|
Bunuri de Retur” |
înseamnă acele bunuri care, la Data Încetării Contractului, revin sau intră în proprietatea Delegatarului, de plin drept, în principiu gratuit (cu excepția cazurilor prevăzute de prezentul Contract), în bună stare, exploatabile și libere de orice sarcini, ipoteci, gajuri sau garanții ori obligații similare |
|
Bunuri Proprii” |
înseamnă acele bunuri care aparțin Delegatului și care rămân în proprietatea sa după Data Încetării Contractului |
|
Caietul de Sarcini” |
înseamnă Caietul de Sarcini al Serviciului, anexat prezentului Contract |
|
Colectarea Separată” |
înseamnă colectarea în cadrul căreia un flux de deșeuri este păstrat separat în funcție de tipul și natura deșeurilor, cu scopul de a facilita tratarea specifică a acestora |
|
Contract” |
înseamnă prezentul Contract de delegare prin gestiune directă a serviciului de sortare a deșeurilor în Zonele 1, 2 și 5 din județul Arad, împreună cu toate Anexele sale, așa cum pot fi modificate toate aceste documente, la un moment dat, cu acordul Părților |
|
Data Începerii” |
prin acte adiționale înseamnă data indicată de Delegatar în Ordinul de Începere, la care Delegatul trebuie să înceapă prestarea Serviciului; |
Data Intrării în Vigoare” înseamnă data semnării Contractului de către reprezentanții
|
Delegatului și ai Delegatarului sau de către ultimul dintre aceștia în cazul în care Contractul nu este semnat în aceeași zi de către ambele Părți | |
|
Data Încetării” |
înseamnă data la care Contractul își încetează efectele între Părți, fără a aduce atingere excepțiilor stipulate la Articolul 50 (“Menținerea unor prevederi după Data Încetării”) din prezentul Contract |
|
Daună” |
înseamnă orice prejudiciu, direct sau indirect, constând în pierderea efectivă suferită de creditorul obligației neîndeplinite de către cealaltă Parte și beneficiul de care acesta este lipsit, la stabilirea prejudiciului ținându-se cont și de cheltuielile pe care 6 |
|
Partea prejudiciată le-a realizat pentru limitarea sau evitarea prejudiciului și orice alte costuri și cheltuieli de orice natură și tip, angajate în vederea restabilirii situației care ar fi trebuit să existe în lipsa respectivului prejudiciu | |
|
Delegat” |
înseamnă societatea RECONS ARAD SA, căreia îi este delegată gestiunea Serviciului, în baza și în conformitate cu prezentul Contract |
|
Delegatar” |
înseamnă ADISIGD Arad, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale din Zona 1, 2 și 5 a județului Arad, membre ale ADISIGD, care au atribuit prezentul Contract prin intermediul ADISIGD, Municipiul Arad, prin Consiliul Local Arad, în cazul clauzelor referitoare la Bunuri de preluare, Bunuri de retur, recuperarea prejudiciilor (daune, roviniete, asigurări, etc.) cauzate Bunurilor de retur, redevență, penalități aferente neplății redevenței, recuperarea de penalități contractuale care constituie Fondul IID și orice alt venit la acest Fond |
|
Depozit” |
înseamnă un amplasament pentru eliminarea finală a Deșeurilor, prin depozitare pe sol sau în subteran, pentru scopul prezentului Contract, acesta referindu-se la depozitul conform situat în municipiul Arad. Depozitul conform județean/regional situat în localitatea Arad, Șoseaua Centura Nord FN, județul Arad |
|
, Deșeu(uri)” |
orice substanță sau obiect pe care deținătorul îl aruncă ori are intenția sau obligația să îl arunce; |
|
Deșeuri Municipale” |
înseamnă:
Deșeurile municipale nu includ deșeurile de producție, agricultură, silvicultură, pescuit, fose septice și rețeaua de canalizare și tratare, inclusiv nămolul de epurare, vehiculele scoase din uz și deșeurile provenite din activități de construcție și desființări. |
|
Deșeuri Menajere” |
înseamnă Deșeurile provenite din gospodării/locuințe, inclusiv fracțiile colectate separat, și care fac parte din categoriile 20 și 15.01 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, cu completările ulterioare, ce includ Deșeuri Reciclabile, Biodeșeuri, Deșeuri Reziduale, Deșeuri Voluminoase, Deșeuri Periculoase din Deșeurile Menajere, Deșeurile Textile |
|
Deșeuri Similare” |
înseamnă Deșeuri care din punctul de vedere al naturii și al |
compoziției sunt comparabile cu Deșeurile Menajere, exclusiv deșeurile din producție, din agricultură și din activități forestiere; pot include, după caz și deșeurile din coșurile de gunoi stradale,
„Deșeuri Reciclabile”
înseamnă orice Deșeu Municipal care poate constitui materie primă într-un proces de producție pentru obținerea produsului inițial sau pentru alte scopuri, inclusiv Deșeuri din ambalaje municipale
„Documentația de Atribuire”
„Durata Gestiunii Serviciului”
„Durata Contractului”
„Garanția de Bună
Execuție”
înseamnă documentația ce cuprinde toate informațiile legate de obiectul Contractului și de procedura de atribuire a acestuia, conform procedurii aplicabile potrivit Legii
Perioada de timp în care Gestiunea Serviciului este atribuită prin gestiune directă de Delegatar către Delegat
perioada ce include Durata Gestiunii Serviciului, plus intervalul de timp dintre Data Intrării în Vigoare și Data Începerii cu excepția cazurilor de încetare înainte de termen
înseamnă garanția de bună execuție a Contractului, constituită legal de Delegat, prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o instituție de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări, în condițiile legii, executabilă la prima cerere a Delegatarului, cuprinzând angajamentul irevocabil și necondiționat al emitentului de a plăti orice sumă de bani solicitată de Delegatar dar în limita valorii Garanției de Bună Execuție, pentru a garanta:
-
a) plata oricăror penalități care se pot înregistra în favoarea Delegatarului;
„Gestiunea Serviciului”
„Informații Confidențiale”
-
b) plata oricăror sume către Delegatar conform prezentului Contract, inclusiv ca urmare a neîndeplinirii de către Delegat a obligațiilor asumate prin prezentul Contract înseamnă dreptul acordat Delegatului de către Delegatar, pe Durata Gestiunii, precum și obligația de a furniza/presta Serviciul în Aria Delegării în condițiile prevăzute de prezentul Contract, inclusiv dreptul și obligația de a exploata Bunurile de Retur prevăzute în Anexa nr. 4 la Contract înseamnă:
-
(i) toate evidențele, rapoartele, conturile și alte documente și informații transmise sau puse la dispoziție (și marcate drept confidențiale) de o Parte celeilalte în legătură cu obiectul prezentului Contract (transmise în orice mod și indiferent de suportul pe care sunt stocate), inclusiv toate datele cu caracter personal în sensul Legii privind protecția datelor cu caracter personal; și/sau
-
(ii) informațiile sensibile din punct de vedere comercial care reprezintă acele informații a căror dezvăluire ar prejudicia sau ar putea prejudicia interesele
comerciale ale oricărei persoane, secretele
comerciale, drepturile de proprietate intelectuală și elementele de know-how ale oricărei Părți și care sunt exceptate de la liberul acces la informații conform Legii
„Lege”
înseamnă orice norme de drept aplicabile în România
„Modificare Legislativă”
„Notificare de încălcare”
„Oferta”
„OIREP”
”Ordinul de Începere”
„Perioada de Remediere”
„Perioada de Monitorizare”
incluzând, dar fără a se limita la acestea: tratate, legi, ordonanțe, hotărâri, regulamente, coduri, norme metodologice, ordine, decizii, decrete, directive, principii generale de drept și hotărâri judecătorești obligatorii erga omnes, precum și reglementările obligatorii emise la nivelul Uniunii Europene, precum și orice cerință sau recomandare a Autorități de Reglementare, a unei Autorități Competente din România sau la nivelul Uniunii Europene, sau interpretare sau aplicare a oricăreia dintre cele de mai sus de către o Autoritate Competentă din România sau la nivelul Uniunii Europene. În sensul prezentei definiții „ hotărârile judecătorești obligatorii erga omnes ” reprezintă:
-
(i) hotărârile judecătorești definitive pronunțate în materia contenciosului administrativ prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ,
-
(ii) deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unui act normativ,
-
(iii) recursurile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele de judecată precum și
-
(iv) hotărârile judecătorești pronunțate în acțiunile colective introduse de către o categorie anume de cetățeni si care beneficiază de efectele acesteia înseamnă orice intrare în vigoare, modificare, completare, suspendare, abrogare (totală sau parțială) a oricărei Legi astfel cum este definită mai sus sau orice alt eveniment cu efect similar, intervenit după Data Intrării în Vigoare a Contractului înseamnă un document transmis de Delegatar către Delegat prin care acesta este înștiințat de neîndeplinirea unei obligații contractuale care poate conduce la rezilierea contractului înseamnă oferta depusă de Delegat în cadrul procedurii de atribuire a prezentului Contract; oferta cuprinde:
-
- documentele de calificare,
-
- propunerea financiară,
-
- propunerea tehnică și este atașată ca Anexa nr. 3 la prezentul Contract
înseamnă operatorul economic autorizat, legal constituit, care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorilor, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (5) litera (b) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare
înseamnă documentul prin care Delegatul este notificat de Delegatar cu privire la data la care va începe efectiv prestarea Serviciului, conform prevederilor Art. 4 din prezentul Contract înseamnă durata de 10 zile de la data primirii Notificării de încălcare până la finalizarea remedierii
înseamnă o perioadă specifică (respectiv o lună, un trimestru sau un an) pe parcursul căreia Delegatarul monitorizează modul de prestare a Serviciului de către Delegat sau orice perioadă de timp pe parcursul căreia Delegatarul a decis să monitorizeze
|
performanțele Delegatului prin inspecții inopinate | |
|
”Plan tarifar” |
Document aprobat de toate unitățile administrativ-teritoriale membre ADISIGD în vederea obținerii finanțării europene nerambursabile pentru proiectul SMIDS. Planul tarifar face parte integrantă din Contractul de finanțare și conține tarifele maxime anuale ale utilizatorilor casnici și non-casnici, care trebuie respectate pe parcursul operării proiectului SMIDS. Planul tarifar poate fi actualizat în condițiile legii, cu acordul/avizul Autorităților compertente. |
|
„Program de Investiții” |
înseamnă investițiile asumate de Delegat prin Ofertă, cu respectarea cerințelor prevăzute în Caietul de Sarcini |
„Programul de Operare” înseamnă frecvența cu care Delegatul trebuie să își
|
„Reciclare” |
îndeplinească obligațiile specifice de furnizare/prestare a Serviciului orice operațiune de valorificare prin care Deșeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanțe pentru a-și îndeplini funcția inițială ori pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor organice, dar nu include valorificarea |
|
„Regulamentul Serviciului” |
energetică și conversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operațiunile de umplere înseamnă Regulamentul serviciului de salubrizare (Anexa nr. 1 la prezentul Contract), aprobat de Delegatar conform regulamentului-cadru la nivel național adoptat de Autoritatea de Reglementare; în scopul prezentului Contract vor fi aplicate |
|
„Salubrizare” |
doar prevederile din Regulament care privesc Activitățile Componente înseamnă totalitatea operațiunilor și activităților necesare |
|
„Serviciul” |
pentru păstrarea unui aspect salubru al localităților înseamnă următoarele activități componente ale Serviciului de salubrizare al Delegatarului, conform Legii, cu excluderea celorlalte activități componente care nu fac obiectul prezentului Contract: |
|
„Tariful” |
a) sortarea deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în stațiile de sortare; înseamnă, în funcție de context, împreună sau oricare dintre |
|
”Taxa” „Tariful/Taxa Distinct/ă Activitate Componentă Deșeuri Reciclabile” „Componentă Deșeuri Reciclabile” |
Tariful Activității Componente și Tariful Utilizatorilor înseamnă Taxa Activității Componente și Taxa Utilizatorilor înseamnă tariful/taxa pentru sortarea Deșeurilor Reciclabile din Deșeurile Menajare, exprimat în lei/tonă înseamnă componenta tarifului/taxei Utilizatorilor Casnici pentru sortarea Deșeurilor Reciclabile din Deșeurile Menajare, |
|
”Tariful Utilizatorilor Non-Casnici” „Tariful Distinct Deșeuri Reciclabile” |
exprimată în lei/pers./lună înseamnă tarifele facturate Utilizatorilor Non-casnici, respectiv Tariful Distinct Deșeuri Reciclabile. înseamnă tariful Utilizatorilor Non-Casnici pentru sortarea deșeurilor Reciclabile din Deșeurile Similare, exprimat în lei/tonă sau lei/m3, după caz |
|
„Utilizator(i)” |
înseamnă: persoanele fizice sau juridice, altele decât Delegatarul, pentru care Delegatul prestează în mod direct Activitățile Componente prevăzute la litera a) din definiția Serviciului |
|
„Utilizator(i) Casnic(i)” |
înseamnă Utilizatorii care sunt persoane fizice sau asociații de proprietari/locatari ai apartamentelor din condominii, după caz |
|
„Utilizator(i) Non-Casnic(i)” |
înseamnă Utilizatorii, alții decât Utilizatorii Casnici, în special persoanele juridice precum: agenți economici, instituții publice, asociații altele decât asociațiile de proprietare/locatari, fundații etc. |
|
„Valorificare” |
orice operațiune care are drept rezultat principal faptul că Deșeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop sau faptul că Deșeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv în întreprinderi ori în economie în general. Anexa nr. 3 la Ordonanța de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o listă a operațiunilor de valorificare, listă care nu este exhaustivă |
|
„Zi” |
înseamnă orice zi calendaristică, atunci când nu se face referire expresă la „Zi Lucrătoare” |
|
„Zi Lucrătoare” |
înseamnă orice zi în afara:
oricărei zile în care băncile sunt închise pentru |
tranzacții, în conformitate cu Legea în vigoare
-
(2) În cuprinsul prezentului Contract și/sau în Anexele sale, termenii folosiți cu majuscule își vor păstra, indiferent de locul în care sunt folosiți în cuprinsul acestora, înțelesul dat în definiția aferentă. Formele cuvintelor la singular subînțeleg formele de plural și invers.
-
(3) Împărțirea pe capitole și articole, precum și titlurile din Contract sunt introduse numai pentru a ușura sistematizarea și nu va afecta interpretarea prezentului Contract și nu va servi interpretării intențiilor Părților.
-
(4) Orice referire la articole sau numere de articole va însemna, dacă nu este altfel specificat, o referire la articolele prezentului Contract. Referirile la anexe vor fi considerate referiri la anexele prezentului Contract.
-
(5) Referirile la „acest contract/prezentul Contract” vor fi interpretate ca referiri la acest document după cum este revizuit, modificat sau completat și în vigoare la anumite intervale de timp și va include referiri la orice document care îl revizuiește, modifică sau completează sau intră în vigoare, este încheiat ținând cont de sau în conformitate cu prevederile acestuia.
-
(6) Referirile la “Părți” desemnează părțile prezentului Contract, iar referirile la “Parte” desemnează una dintre părțile prezentului Contract.
-
(7) Termenii utilizați și nedefiniți în prezentul Contract și care sunt definiți de actele normative aplicabile vor avea înțelesul prevăzut în definiția corespunzătoare din Lege. În contextul prezentului contract referirile la Delegatar, vor fi interpretate
-
• Xxx Xxxx Arad, în cazul clauzelor referitoare la parte contractantă (în numele și pe seama autorităților publice membre), obligațiile referitoare la monitorizarea activităților, stabilirea, aprobarea, ajustarea, modificarea tarifelor, stabilirea penalităților pentru neîndeplinirea obligațiilor ale Delegatului, orice altă obligație legală care îi revine în conformitate cu prevederile actelor constitutive, Legea nr. 101/2007, Legea nr. 51/2007 și alte norme și reglementări conexe, incidente serviciului de salubrizare, precum și în temeiul prezentului contract.
-
• Municipiul Arad, prin Consiliul Local Arad, în cazul clauzelor referitoare la Bunuri de preluare, Bunuri de retur, recuperarea prejudiciilor (daune, roviniete, asigurări, etc.) cauzate Bunurilor de retur, redevență, penalități aferente neplății redevenței, recuperarea de penalități contractuale care se încasează în contul Municipiului Arad.
CAPITOLUL II OBIECTUL, DURATA ȘI DOCUMENTELE CONTRACTULUI
ARTICOLUL 2 - OBIECTUL CONTRACTULUI
-
(1) Obiectul prezentului Contract este gestiunea directă a serviciului de sortare a deșeurilor municipale în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în Județul Arad, respectiv activitatea de sortare a deșeurilor reciclabile municipale provenite din Aria Delegării, respectiv Zonele 1, 2 și 5 la Stația de Sortare Arad;
-
(2) Prin prezentul Contract, Delegatarul atribuie Delegatului, pentru perioada de timp menționată la Articolul 3 (“Durata Contractului și Data de începere"), dreptul și obligația de a presta Serviciul în Aria Delegării, respectiv Zonele 1, 2 și 5 la Stația de Sortare Arad.
-
(3) Obiectivele Delegatarului sunt:
-
a) îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației;
-
b) susținerea dezvoltării economico-sociale a localităților;
-
c) promovarea calității și eficienței Serviciului;
-
d) dezvoltarea durabilă a Serviciului;
-
e) gestionarea Serviciului pe criterii de transparență, competitivitate și eficiență;
-
f) protecția și conservarea mediului înconjurător și a sănătății populației;
-
g) respectarea cerințelor din legislația privind protecția mediului referitoare la salubrizarea localităților.
ARTICOLUL 3 - DURATA CONTRACTULUI, PERIOADA DE MOBILIZARE ȘI DATA DE ÎNCEPERE
-
(1) Durata prezentului Contract este de 5 ani, respectiv 60 luni, de la Data de începere a Contractului.
-
(2) Data de începere coincide cu Data Intrării în Vigoare, astfel cum sunt definite ambele la Articolul 1 („Definiții și interpretare") din prezentul Contract.
ARTICOLUL 4 - CONTRACTUL ȘI DOCUMENTELE CONTRACTUALE
-
(1) Prezentul Contract reprezintă întreaga înțelegere contractuală a părților cu privire la obiectul acestuia.
-
(2) Se consideră că documentele care alcătuiesc Contractul se explică reciproc și se interpretează împreună. În eventualitatea oricăror neconcordanțe între cuvinte, termeni, fraze sau abrevieri scrise cu majusculă și definite în cadrul unei Anexe, înțelesul stabilit de Articolul 1 („Definiții și interpretare”) al Contractului va prevala asupra înțelesului din Anexă, dacă contextul acestui Contract permite.
-
(3) Prezentul Contract are următoarele anexe:
-
a) Caietul de Sarcini inclusiv clarificările și/sau măsurile de remediere aduse până la depunerea ofertelor ce privesc aspectele tehnice și financiare (Anexa nr. 1);
-
b) Oferta Delegatului, respectiv propunerea tehnică și propunerea financiară, inclusiv clarificările din perioada de evaluare (Anexa nr. 2);
-
c) Regulamentul serviciului (Anexa nr. 3);
-
d) Angajamentul ferm de susținere din partea unui terț, dacă este cazul;
-
e) Acordul de asociere, dacă este cazul.
-
f) Procedura de monitorizare a Stației de Sortare.
-
(4) În cazul oricărui conflict sau neconcordanțe între corpul principal al Contractului și orice Anexă, clauza din cuprinsul Contractului va prevala, cu excepția situației în care se specifică altfel în prezentul Contract.
CAPITOLUL III DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
ARTICOLUL 5 - DREPTURILE DELEGATARULUI
-
(1) Delegatarul, Xxx-Xxxx ARAD, are următoarele drepturi, pe care le va exercita însă în corelare cu regulamentele, politicile tarifare și programele și strategiile de dezvoltare adoptate în cadrul Xxx-Xxxx Arad pentru Aria Delegării și cu raportare strictă la activitatea delegată, respectiv aceea de sortare a deșeurilor reciclabile municipale din Aria Delegării în Stația de Sortare Arad.
-
a) să monitorizeze îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de Delegat;
-
b) să aplice penalități în caz de executare cu întârziere sau neexecutare a obligațiilor contractuale de către Delegat; penalitățile vor fi încasate în contul Municipiului Arad;
-
c) să modifice unilateral partea reglementară a Contractului (respectiv Caietul de Sarcini al Serviciului și Regulamentul Serviciului, Anexa nr. 1 și nr. 3 la Contract) pentru motive ce țin de interesul național sau local și/sau în caz de modificare legislativă, cu posibilitatea pentru Delegat de a primi o compensație în cazul în care echilibrul contractual este afectat în mod semnificativ ca urmare a acestor modificări și nu poate fi reglat după modificarea/ajustarea tarifului;
-
d) să rezilieze Contractul dacă Delegatul nu își respectă obligațiile asumate prin Contract;
-
e) alte drepturi prevăzute de prezentul Contract sau de Lege.
-
(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) urmează a fi exercitate în numele și pe seama UAT-urilor membre de către Xxx-Xxxx ARAD, (cu excepția celor atribuite Municipiului Arad) în baza mandatului primit.
ARTICOLUL 6 - DREPTURILE DELEGATULUI
Delegatul are următoarele drepturi:
-
a) să încaseze contravaloarea Serviciului prestat de la operatorii de colectare și transport din zona 1, 2 și 5 în cazul în care plata serviciului se realizează prin tarif. Operatorii de colectare și transport având raporturi contractuale cu utilizatorii, facturează toți utilizatorii cu contravaloarea activității de sortare, precum și cu contravaloarea aferentă contribuției pentru economia circulară, calculată pe baza indicatorului de performanță al fiecărei activități de salubrizare, susceptibile, în baza legii, de a avea indicatori de performanță.
În modalitatea de plată prin taxă, operatorul Stației de Sortare Arad facturează autorităților administrației publice locale contravaloarea activității prestate, calculată pe baza tarifului aprobat.
Contravaloarea serviciului prestat corespunde cu valoarea prețului ofertei înaintate de către delegat în cadrul procedurii de delegare prin gestiune directă a activității de operare a Stației de Sortare Arad pentru deșeurile reciclabile provenite din Aria Delegării.
-
b) să solicite ajustarea tarifului existent în raport cu evoluția generală a prețurilor și tarifelor din economie, în cazul în care această posibilitate nu contravine Contractului de finanțare;
-
c) să propună modificarea tarifului, cu privire la activitatea de sortare, în situațiile prevăzute de lege;
-
d) să beneficieze de exclusivitatea prestării Serviciului în Aria Delegării, acordată în baza prezentului Contract de Delegare. Nicio altă entitate (societate comercială, consorțiu, serviciu public) nu va putea presta activitățile care fac obiectul prezentului Contract, în Aria Delegării;
-
e) să solicite recuperarea debitelor în instanță, dacă debitorii nu efectuează plata activităților de sortare a deșeurilor reciclabile menajere și similare.
ARTICOLUL 7 - OBLIGAȚIILE DELEGATARULUI
Delegatarul, Xxx-Xxxx ARAD, are următoarele obligații, pe care le va exercita însă în corelare cu regulamentele, politicile tarifare și programele și strategiile de dezvoltare adoptate în cadrul Xxx-Xxxx ARAD pentru Aria Delegării și, după caz, prin intermediul Xxx-Xxxx ARAD conform mandatului acordat acesteia:
-
a) să actualizeze și să aprobe modificările la Regulamentul Serviciului, în baza regulamentelor cadru, conform legilor în vigoare;
-
b) să aprobe (inclusiv ajustările și modificările) Tarifele propuse de Delegat conform legii în vigoare, Legea nr. 101/2006 și a Ordinului nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, obligație care se va exercita prin intermediul Xxx-Xxxx ARAD; Tarifele se ajustează sau se modifică anual, potrivit prevederilor legale în vigoare (Ordinul nr. 640/2022 al ANRSC privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, Legea 101/2006), în cazul în care nu contravine prevederilor Contractului de finanțare;
-
c) să verifice periodic:
-
l .calitatea Serviciului prestat;
-
2 .menținerea echilibrului contractual;
-
3 .asigurarea unor relații echidistante și echilibrate între Delegat și ceilalți Operatori de Salubrizare;
-
d) să nu-1 tulbure pe Delegat în exercițiul drepturilor sale ce rezultă din prezentul Contract;
-
g) să medieze eventualele divergențe, sesizări, plângeri etc. care apar între Delegat și Operatorii de Salubrizare, respectiv UAT-uri;
-
h) să asigure un mediu de afaceri concurențial și transparent;
-
i) să păstreze, în condițiile Legii, confidențialitatea datelor și informațiilor economico-financiare privind activitatea Delegatului, altele decât cele de interes public.
ARTICOLUL 8 - OBLIGAȚIILE DELEGATULUI
Delegatul are următoarele obligații generale:
-
a) să asigure furnizarea Serviciului/activității atribuite direct de operare a Stației de Sortare Arad în conformitate cu prevederile contractuale și cu respectarea Caietului de Sarcini a Serviciului (Anexa nr. 1 la Contract), a prescripțiilor, normelor și normativelor tehnice în vigoare, într-o manieră eficientă, în conformitate cu Legea și Bunele Practici Comerciale.
-
b) să respecte fluxul Deșeurilor prevăzut la Articolul 12 (“Fluxul Deșeurilor”) din prezentul Contract;
-
c) să accepte modificarea Programului de Operare a Stației de Sortare Arad și a cerințelor tehnice, așa cum sunt acestea detaliate în Caietul de Sarcini al Serviciului, ori de câte ori va fi necesar din cauza modificării Regulamentului Serviciului, pentru deșeurile sortate provenite din Aria Delegării.
-
d) să plătească despăgubiri pentru întreruperea nejustificată a prestării Serviciului/activității delegate;
-
e) să transmită Delegatarului modificările de patrimoniu apărute în cursul anului, precum și situația patrimoniului public (cantitativ și valoric) la data de 31 decembrie a fiecărui an pentru înregistrarea în contabilitatea proprietarului acestuia (UAT Municipiul Arad);
-
f) să dețină toate Autorizațiile necesare prestării Serviciului, prevăzute de legislația în vigoare, să obțină și să mențină valabile, pe cheltuiala sa proprie, toate aceste Autorizații; Delegatul va trebui să poată furniza în orice moment documente care să ateste că Autorizațiile necesare au fost eliberate pentru Stația de Sortare Arad și că instalațiile sunt operate în conformitate cu aceste Autorizări (în special autorizațiile de mediu). De asemenea, Delegatul va informa Xxx-Xxxx ARAD în cazul în care intervin modificări la condițiile atașate Autorizațiilor, schimbări în ceea ce privește deținerea Autorizațiilor sau elemente care pot afecta prezentul Contract;
-
g) să îmbunătățească în mod continuu calitatea Serviciului prestat;
-
h) să aplice metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare;
-
i) să înregistreze toate reclamațiile și sesizările care îi sunt adresate, într-un registru și să ia măsurile de rezolvare ce se impun. În registru se vor consemna numele persoanei/societății care a reclamat, adresa reclamantului, data și ora reclamației, data și ora rezolvării, numărul de ordine al reclamației care va fi comunicat petentului. La sesizările scrise Delegatul are obligația să răspundă în termen de maximum 5 de zile de la înregistrarea acestora;
-
j) să furnizeze Autorităților Competente și Xxx-Xxxx ARAD toate informațiile solicitate și să asigure accesul la documentele și documentațiile pe baza cărora prestează Serviciul, în condițiile Legii și ale prezentului Contract;
-
k) să țină evidența gestiunii Deșeurilor și să raporteze periodic către Delegatarul Xxx-Xxxx ARAD și oricăror alte Autorități Competente, inclusiv prin transmiterea către Autoritatea de Competență în domeniul protecției mediului, date și informații despre activitatea specifică conform chestionarului din anchetele statistice naționale, după caz, conform Legii în vigoare;
-
l) să nu cesioneze sau transfere în vreun mod prezentul Contract sau orice parte din drepturile și obligațiile sale derivate din prezentul Contract, orice operație realizată în alte condiții fiind nulă de drept;
-
m) să asigure existența personalului necesar pentru prestarea Serviciului și să asigure conducerea operativă, mijloacele tehnice și personalul, de intervenție în situații de urgență;
-
n) dacă este cazul și specificul dotărilor deținute de către Stația de Sortare Arad permite, să pună la dispoziția organizatorilor unor acțiuni de salubrizare, igienizare, inițiate de către Delegatar sau organizații neguvernamentale, mijloace tehnice, utilaje specifice și mijloace de transport aflate în dotare;
-
o) să plătească penalitățile contractuale în cuantumul prevăzut de prezentul Contract și Anexele corespunzătoare, în caz de nerespectare a obligațiilor sale contractuale;
-
p) Să transmită Xxx-Xxxx de îndată toate documentele necesare pentru asigurarea trasabilității deșeurilor, necesare conform contractelor cu OIREP-urile;
-
q) orice alte obligații prevăzute de prezentul Contract.
CAPITOLUL IV EXECUTAREA CONTRACTULUI
ARTICOLUL 9 -TARIFE
-
(1) Reprezintă contravaloarea prestării Serviciului care face obiectul prezentului Contract;
Tarifele contractului de delegare vor include toate costurile aferente gestiunii activității de operare a Stației de Sortare Arad aferente deșeurilor reciclabile municipale primite din Aria Delegării și este de Lei/tonă, plus TVA, respectiv lei/persoană/lună în cazul
utilizatorilor casnici și lei/mc în cazul utilizatorilor non-casnici.
Valoarea totală a contractului pentru prestarea serviciului de sortare a deșeurilor reciclabile municipale din Aria Delegării este de lei, fără TVA, conform ofertei înaintate
de către delegat.
Valoarea contractului și tariful (lei/tonă) prevăzute în prezentul contract au fost identificate conform Ofertei financiare, Formularului de ofertă și anexelor la aceasta, părți componente ale prezentului contract.
-
(2) Contravaloarea Serviciului furnizat, activitatea de sortare a deșeurilor reciclabile municipale din Aria Delegării este facturată de Delegat direct operatorilor economici de colectare și transport din zonele 1, 2 și 5, în cazul în care plata serviciului se realizează prin tarif. Operatorii de colectare și transport având raporturi contractuale cu utilizatorii, facturează toți utilizatorii cu contravaloarea activității de sortare.
-
(3) În modalitatea de plată prin taxă, Operatorul Stației de Sortare Arad facturează autorităților administrației publice locale implicate, numai cu contravaloarea activității prestate, calculată pe baza tarifului aprobat, iar facturile vor fi plătite în maxim 30 de Zile de la data facturii în contul _______________________________________________deschis la_________________________________.
În caz de neplată a facturii de către cei anterior nominalizați, aceștia vor plăti penalități de întârziere de 0,01 % din suma datorată.
-
(4) Tarifele vor fi modificate sau ajustate numai cu aprobarea AGA a Xxx-Xxxx Arad, în funcție de influențele intervenite în costurile de operare. Ajustarea tarifelor unitare se poate propune anual, fără să depășească tarifele maxime aprobate atât prin Contractul de Finanțare, Studiul de Fundamentare/Oportunitate, aprobate prin Hotărârile de Consiliu Local. Modificarea/Ajustarea se va face în conformitate cu prevederile Ordinului ANRSC nr. 640/2022.
-
(5) Modificarea și ajustarea tarifelor se aprobă de AGA al Xxx-Xxxx ARAD în baza mandatului special prealabil acordat în acest sens de către UAT-urile membre.
-
(6) Tarifele aprobate trebuie să conducă la atingerea următoarelor obiective:
-
a) asigurarea furnizării Serviciului la nivelurile de calitate stabiliți prin Caietul de Sarcini și prin prezentul Contract;
-
b) realizarea unui raport calitate-cost cât mai bun pentru Serviciul furnizat pe Durata Contractului și asigurarea unui echilibru între riscurile și beneficiile asumate de Părți;
-
c) asigurarea funcționării eficiente a Serviciului, precum și asigurarea protecției mediului.
-
(7) Soluționarea oricăror dispute legate de tarife se face conform prevederilor Articolului 51 („Legea aplicabilă și soluționarea litigiilor”) din prezentul Contract, cu respectarea legislației în vigoare. Până la soluționare vor fi aplicate tarifele în vigoare, iar în urma soluționării disputei noile tarife aprobate conform Legii, vor intra în vigoare în luna imediat următoare.
ARTICOLUL 10 - REDEVENȚA
-
(1) Pentru fiecare An Contractual de la Data Începerii Delegatul va plăti Municipiului Arad prin Consiliul Local Arad, având calitatea de Delegatar o Redevență în suma de 180.850,24 lei/an în contul Municipiului Arad.
-
(2) Redeventa devine exigibilă de la Data de începere a Contractului și va fi plătită în transe trimestriale egale în contul notificat de Delegatar, până la data de 15 ale primei luni următoare trimestrului pentru care trebuie efectuată plata. Plata redevenței pentru primul trimestru va fi efectuată înainte de data de 15 a celei de-a patra luni calculate de la Data de începere a Contractului și așa mai departe.
-
(3) În cazul în care Delegatul nu efectuează plata redevenței datorată Delegatarului în termenul prevăzut la alin. (2), Delegatul va plăti penalități de întârziere în cuantum de 0,01% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere.
-
(4) Prin prezentul Contract nu sunt acceptate plăți parțiale. În cazul efectuării unei astfel de plăți parțiale, Delegatarul va fi îndreptățit să considere plata ca fiind neefectuată, devenind astfel incidente prevederile alin. (3) și (4) ale prezentului Articol.
-
(5) Momentul efectuării plății se considera a fi ziua în care contul Delegatarului este creditat cu suma reprezentând transa trimestrială de plată.
-
(6) Cuantumul redevenței se va actualiza anual. Redevența se plătește în contul Municipiului Arad.
ARTICOLUL 11 - MONITORIZAREA CONTRACTULUI
-
(1) Respectarea și îndeplinirea de către Delegat a tuturor obligațiilor stabilite prin prezentul Contract vor fi monitorizate de Xxx-Xxxx ARAD în baza mandatului acordat acesteia și conform termenilor și condițiilor stipulate de prezentul Articol.
-
(2) Monitorizarea se va efectua de către Aparatul Tehnic al Xxx-Xxxx conform procedurii de monitorizare a Stațiilor de Sortare Arad, anexă la contract.
-
(3) Delegatarul/Xxx-Xxxx ARAD va informa în prealabil Delegatul asupra intenției de a verifica respectarea obligațiilor contractuale și va stabili data cea mai bună pentru efectuarea verificărilor. Aceasta nu va fi totuși înțeleasă însă ca o limitare a drepturilor și capacității Delegatarului Xxx-Xxxx ARAD de a-și aduce la îndeplinire îndatoririle și în particular dreptul său de a efectua, oricând, inspecții aleatorii și/sau inopinate privind orice aspecte legate de Serviciu.
-
(4) La sfârșitul fiecărei Perioade de Monitorizare, Delegatarul/Xxx-Xxxx ARAD va întocmi un “Raport de monitorizare” pe care îl va transmite Delegatului, în termen de 10 zile de la încheierea Perioadei de Monitorizare. Acest raport va stabili măsurile de conformare pe care Delegatul trebuie să le adopte, într-un termen care nu poate fi mai mare de 30 de zile. Lipsa unui răspuns din partea Delegatului, după 10 zile de la data primirii Raportului de monitorizare de către Delegat va însemna asumarea realizării măsurilor de conformare în termenul stabilit de Raportul de monitorizare.
-
(5) După primirea Raportului de monitorizare, Delegatul poate prezenta Xxx-Xxxx ARAD propunerile sale de îmbunătățire a activității pentru a se conforma Contractului, transmițând aceste propuneri în termen de 10 zile de la data primirii Raportului de monitorizare. Propunerile de îmbunătățire a activității vor:
-
a) explica măsurile pe care Delegatul intenționează să le ia pentru a-și îmbunătăți activitatea în scopul conformării cu Contractul și cu indicatorii de performanță stabiliți;
-
b) prevedea o dată până la care nivelul acestor obligații va fi atins.
-
(6) Delegatul va ține și va păstra în bună stare toate înregistrările rezultatelor, evenimentelor și incidentelor, în detaliu, care au legătură sau sunt necesare a fi colectate.
-
(7) Toate bazele de date și tabelele centralizatoare trebuie păstrate în format electronic și actualizate periodic. Copii în format electronic trebuie furnizate către Delegatarul Xxx-Xxxx ARAD la cerere.
-
(8) Delegatul va raporta lunar Delegatarului/Xxx-Xxxx ARAD următoarele:
-
a) Cantități de deșeuri reciclabile recepționate.
Operatorul prezintă un tabel centralizator privind cantitățile de deșeuri recepționate de la operatorul de colectare și transport, respectiv operatorii stațiilor de transfer, separat pe fiecare UAT, defalcate pe surse dacă este posibil (beneficiari casnici și non-casnici) și pe categorii de deșeuri;
-
b) Cantități de deșeuri reciclabile neconforme, separat pe fiecare UAT, defalcate pe surse dacă este posibil (beneficiari casnici și non-casnici) și pe categorii de deșeuri;
Operatorul prezintă un tabel centralizator privind cantitățile de deșeuri neconforme (care au fost refuzate la recepție), defalcate pe surse dacă este posibil (beneficiari casnici și non-casnici) și pe categorie deșeuri;
-
b) Probleme întâmpinate în prestarea serviciului
-
c) Întreruperea activității de sortare.
În situația în care apar întreruperi ale activității de operare a Stației de Sortare Arad, Operatorul anexează următoarele:
-
> Înregistrări ale problemelor întâmpinate în ziua respectivă:
-
■ întreruperi programate și/sau neprogramate;
-
■ defecțiuni și accidente;
-
■ timpul de oprire al echipamentelor sau unor subansamble ale acesteia;
-
■ natura fiecărei defecțiuni;
-
■ activitățile de reparație/întreținere;
-
■ înlocuiri ale vehiculelor, utilajelor sau personalului;
-
> Înregistrări ale lucrărilor de întreținere și reparații la autospeciale sau alte vehicule;
-
> Rapoarte ale personalului desemnat pentru supervizare și monitorizare;
-
> Rapoarte ale conducătorilor de autovehicule și operatorilor de pe autovehicule:
-
■ vehicule utilizate/neutilizate;
-
■ motive pentru scoaterea din uz a vehiculelor;
-
■ media sarcinilor utile;
-
■ distanța parcursă etc;
-
d) Reclamații
În situația în care se primesc reclamații privind activitatea de sortare, Operatorul include în raport înregistrări ale acestora.
-
e) Alte probleme:
-
> înregistrări accidente de muncă, situații de urgență;
-
> servicii neprogramate suplimentare;
-
> orice alte rapoarte și procese verbale solicitate de ADI.
-
f) Înregistrarea activității zilnice pentru toate transporturile de Deșeuri primite la Stația de Sortare Arad din Aria Delegării.
În sensul prezentului alineat “lunar” va fi interpretat prin aceea că Delegatul trebuie să furnizeze înainte de sfârșitul primei săptămâni din lună informațiile referitoare la luna precedentă.
-
(9) Delegatul va raporta trimestrial către ADI un raport, care va avea o structură similară cu ce a Raportului lunar, la care se adaugă capitolul privind consumul de resurse și materiale de mai jos. Raportarea se face pe trimestru prin cumularea cantităților celor 3 luni aferente perioadei.
-
(10) Delegatul va raporta anual Delegatarului/Xxx-Xxxx ARAD următoarele:
Raportul anual consolidat va cuprinde toate datele așa cum sunt solicitate în rapoartele trimestriale centralizate la nivelul unui an. În plus față de centralizatorul cantităților de deșeuri recepționate, Delegatul va raporta anual Delegatarului (ADI) și următoarele informații:
-
> determinarea compoziției deșeurilor, după caz;
-
> numărul total de personal angajat;
-
> numărul total al zilelor lucrate;
-
> consumul total de combustibil pe vehicul pe lună; numărul total de kilometri/vehicul pe lună;
-
> situația respectării Indicatorilor de Performanță stabiliți, după caz;
-
> o analiză a costurilor unitare pentru operarea stației de sortare;
-
> orice modificări ale planului de operare și mentenanță aprobat, cu justificări.
Raportul anual va cuprinde și următoarele dovezi:
-
> autorizarea activității Operatorului pe amplasamente;
-
> posesia permiselor/avizelor care condiționează desfășurarea activității;
-
> suma anuală cheltuită cu lucrările de întreținere, reparații, renovări și înlocuiri;
-
> dovezi de deținere a tuturor Autorizațiilor valabile.
În sensul prezentului alineat “anual” va fi interpretat prin aceea ca Delegatul trebuie să furnizeze înainte de sfârșitul primei luni a unui An Contractual informațiile referitoare la Anul Contractual precedent.
-
(11) Delegatul va raporta date și informații Autorității Competente de protecție a mediului (datele și informațiile specifice activității, inclusiv chestionarele din anchetele statistice naționale) și va raporta Autorității de Reglementare cantitatea de Deșeuri primită de la operatorul de colectare, respectiv stațiile de transfer.
ARTICOLUL 12 - FLUXUL DEȘEURILOR
-
(1) Delegatul va furniza Serviciul în întreaga Arie a Delegării, desfășurând activitatea de sortare a deșeurilor reciclabile menajere și similare, zilnic, în timpul programului indicat de delegat în ofertă și acceptat de Xxx-Xxxx Arad.
Operatorul Stației de Sortare Arad va recepționa deșeurile reciclabile menajere și cele similare din cele 3 zone de colectare după cum urmează:
-
- Zona 1 - deșeurile vor fi transportate direct de către operatorul de colectare și transport din Zona 1;
-
- Zona 2 - deșeurile vor fi transportate de către operatorul Stației de Transfer Chișineu-Criș;
-
- Zona 5 - deșeurile vor fi transportate de către operatorul Stației de Transfer Bârzava.
ARTICOLUL 13 - PROCEDURILE DE ACCEPTARE A DEȘEURILOR
-
(1) Delegatul va asigura implementarea procedurilor corespunzătoare de acceptare a Deșeurilor, inclusiv următoarele:
-
a) Operatorii de Salubrizare/ Stațiile de transfer, care aduc Deșeuri reciclabile și trebuie să fie în prealabil înregistrați;
-
b) Toate Deșeurile care ajung la Stația de Sortare Arad trebuie să facă obiectul unei inspecții vizuale;
-
c) Toate Deșeurile care nu îndeplinesc criteriile de acceptare și sunt considerate ca necorespunzătoare pentru sortare vor fi respinse, doar cu aprobarea prealabilă a delegatarului (ADISIGD);
-
d) Fiecare transport de Deșeuri acceptat la sortare va fi înregistrat (greutate, caracteristici și sursa, data și producătorul/deținătorul, datele de identificare ale vehiculului care efectuează transportul și șoferul său).
ARTICOLUL 14 - PRESTAREA SERVICIULUI ȘI GRAFICUL DE OPERARE
-
(1) Delegatul se obligă să execute Serviciul în conformitate cu termenele/intervalele stabilite în Programul de Operare din Caietul de Sarcini al Serviciului (Anexa nr. 1 la prezentul Contract).
-
(2) Delegatul va asigura capacitatea suficientă, în funcție de modul în care au fost distribuite/alocate riscurile, pentru Stația de Sortare Arad, pe care o gestionează, pe întreaga Durată a Contractului, pe baza estimărilor de Deșeuri generate, care îi este pusă la dispoziție de Xxx-Xxxx ARAD.
Delegatul se obligă să execute furnizarea Serviciului, să asigure resursele umane, materialele, instalațiile, echipamentele și alte resurse, fie de natură provizorie, fie definitivă, cerute pentru îndeplinirea Contractului, în măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în în Caietul de Sarcini sau se poate deduce în mod rezonabil din acestea.
-
(3) Delegatarul are dreptul de a verifica modul de furnizare a Serviciului pentru a stabili conformitatea acestuia cu prevederile din propunerea tehnică inclusă în Oferta din Documentația de Atribuire, cu Caietul de Sarcini și/sau cu Regulamentul Serviciului.
-
(4) Verificările vor fi efectuate de către Delegatar prin reprezentanții săi împuterniciți din cadrul Xxx-Xxxx ARAD. Xxx-Xxxx ARAD are obligația de a notifica în scris Delegatului identitatea persoanelor împuternicite pentru acest scop.
-
(5) Programul de Operare care constă în graficul pentru primirea Deșeurilor (orele de funcționare) la Stația de Sortare Arad va fi corelat cu graficul de colectare pentru Deșeurile care sunt aduse la respectiva Instalație. Orarul este stabilit in Ofertă și poate fi modificat doar prin hotărâre AGA al Xxx-Xxxx ARAD cu o notificare prealabilă scrisă către Delegat cu 30 (treizeci) de Zile înainte ca modificarea să devină efectivă.
-
(6) În cazul unei defecțiuni la un utilaj, un echipament sau un vehicul, Delegatul va asigura imediat reparația/înlocuirea acestuia.
-
(7) Delegatul va menține permanent în stare bună de funcționare cântarul pentru recepția Deșeurilor, care va fi calibrat anual sau în funcție de prevederile documentației tehnice de un prestator autorizat.
-
(8) Delegatul va elabora și va implementa planuri anuale (respectiv pentru fiecare An Contractual) de revizii și reparații pentru clădiri, utilaje, echipamente și vehicule, executate cu forțe proprii și cu terți.
-
(9) Delegatul va ține evidența orelor de funcționare a utilajelor, echipamentelor și vehiculelor. (10) Delegatul va deține toate documentele necesare de însoțire a Deșeurilor recepționate.
ARTICOLUL 15 - GESTIUNEA SERVICIULUI ÎN RELAȚIE CU ALȚI OPERATORI DE SALUBRIZARE
-
(1) Delegatul va încheia contracte cu fiecare Operator de Salubrizare pentru colectarea și transportul deșeurilor, precum și cu operatorii Stațiilor de Transfer din Aria Delegării pentru a putea primi Deșeurile care îndeplinesc criteriile de acceptare și sunt generate în Aria Delegării, spre sortare. Totodată operatorul are obligația de a încheia un contract cu operatorul depozitului conform pentru a putea preda deșeurile reziduale rezultate în urma sortării și un contract cu un operator autorizat pentru a putea preda deșeurile nereciclabile rezultate care se pot valorifica energetic. Mecanismul contractual la nivelul Ariei Delegării va respecta fluxul Deșeurilor prevăzut la Articolul 12 (“Fluxul Deșeurilor”) din prezentul Contract. Necesitatea încheierii acestor contracte sunt obligatorie în vederea asigurării funcționării Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor la nivelul județului Arad.
ARTICOLUL 16 INDICATORII DE PERFORMANȚĂ
-
(1) Delegatul va presta Serviciul astfel încât să asigure îndeplinirea Indicatorilor de Performanță, Eroare! Fără sursă de referință. („Indicatorii de Performanță”) la Contract.
-
(2) Indicatorii de Performanță stabilesc, printre altele, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească Serviciul, având printre obiective:
-
a) continuitatea Serviciului din punct de vedere cantitativ și calitativ;
-
b) adaptarea permanentă la cerințele rezonabile ale Utilizatorilor;
-
c) excluderea oricărei discriminări privind accesul la Serviciu;
-
d) respectarea reglementărilor specifice din domeniu.
-
(3) Indicatorii de Performanță includ, fără însă a se limita la acestea, următoarele cerințe:
-
a) Eficiența privind procentul de deșeuri trimise spre valorificare din cantitatea totală de deșeuri acceptate în Stație;
-
b) Eficiența privind procentul de deșeuri de hârtie și carton reciclate din cantitatea totală de deșeuri de hârtie și carton acceptate în Stație;
-
c) Eficiența privind procentul de deșeuri de plastic și metal reciclate din cantitatea totală de deșeuri de plastic și metal acceptate în Stație;
-
d) Reactivitatea Delegatului, la plângerile Utilizatorilor;
ARTICOLUL 17 PRESTAREA SERVICIULUI, PROGRAMUL DE OPERARE ȘI ÎNTREȚINEREA BUNURILOR
-
(1) Delegatul se obligă să furnizeze Serviciul în conformitate cu condițiile stabilite în Regulamentul Serviciului (Anexa nr. 1 la prezentul Contract), precum și în Programul de Operare/Graficul de colectare.
-
(2) Delegatul se obligă să supravegheze prestarea Serviciului, să asigure resursele umane, materialele, instalațiile, echipamentele și alte resurse, fie de natură provizorie, fie definitivă, cerute pentru îndeplinirea Contractului.
-
(3) Delegatarul are dreptul de a verifica modul de prestare a Serviciului. Verificările vor fi efectuate de către Delegatar.
-
(4) Delegatul va verifica starea tehnică a echipamentelor de sortare și le va înlocui/repara pe cele care prezintă defecțiuni în intervalul de timp minim necesar pentru efectuarea înlocuirii/reparației.
-
(5) Delegatul va elabora și va implementa planuri anuale de revizii și reparații pentru utilajele folosite în procesul de sortare, executate cu forțe proprii și cu terți.
-
(6) Delegatul va ține evidența orelor de funcționare a instalațiilor utilizate pentru prestarea Serviciului.
-
(7) Delegatul va asigura un sistem de evidentă a sesizărilor și reclamațiilor, respectiv de rezolvare operativă a acestora.
ARTICOLUL 18 BUNURILE UTILIZATE ÎN DERULAREA CONTRACTULUI
Categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de către Delegat în derularea Contractului sunt următoarele:
-
18.1. Bunurile de Retur
-
18.1.1. Acestea sunt:
-
-
a) bunurile Delegatarului (ale Municipiului Arad prin Consiliul Local Arad) pe care acesta le-a concesionat prin prezentul Contract Delegatului (cuprinse în Anexa nr. 4 a prezentului Contract), care rămân proprietatea Delegatarului, precum și
-
b) bunurile rezultate din investițiile în sarcina Delegatului. Acestea rămân proprietatea Delegatului pe întreaga Durată a Contractului.
-
18.1.2. Toate Bunurile de Retur revin de drept Delegatarului la încetarea Contractului din orice cauză, libere de orice sarcini și gratuit.
-
18.1.3. Delegatul se va asigura că toate Bunurile de Retur sunt exploatate, întreținute și asigurate în conformitate cu instrucțiunile de fabricație și că sunt folosite conform destinației și a normelor de siguranță.
-
18.1.4 Investițiile realizate de Delegat din fonduri proprii pentru reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea Bunurilor de Retur (dacă acestea vor deveni incidente), se vor amortiza de către acesta pe Durata Contractului.
-
18.1.5 Pentru casarea Bunurilor de Retur din categoria celor descrise la Art. 18.1.1 lit. a) - mijloace fixe sau bunuri de inventar, pe care Delegatarul le-a concesionat Delegatului, Părțile au obligația de a aplica la timp procedurile legale pentru casarea bunurilor publice.
-
18.1.6 Delegatul nu va folosi nicio parte a unui bun sau a spațiilor de lucru pentru care a fost acordat dreptul de administrare, în alt scop decât prestarea Serviciului, fără aprobarea scrisă și prealabilă a Delegatarului, respectiv a Municipiului Arad prin Consiliul Local Arad, care este proprietarul respectivului bun/spațiu.
-
18.1.7. Delegatul nu poate închiria sau ceda, sub nicio formă juridică, folosința Bunurilor de Retur și elementelor lor componente.
-
18.1.8. Delegatul este obligat să exploateze și să întrețină Bunurile de Retur cu diligența unui bun proprietar.
-
18.1.9. Delegatul va permite accesul reprezentanților Delegatarului în spațiile/clădirile utilizate în executarea prezentului Contract, pentru a-și putea exercita drepturile de monitorizare în conformitate cu prevederile Contractului.
-
18.1.10. Delegatul îl va notifica pe Delegatar în situația în care Bunuri de Retur care i-au fost concesionate și sunt proprietatea Delegatarului trebuie casate, astfel încât Delegatarul să aprobe scoaterea acestora din concesiune. Anexa nr. 4 se va modifica corespunzător prin eliminarea acestor bunuri din Inventarul Bunurilor de Retur concesionate.
-
18.2. Bunuri de Preluare (daca este cazul), a căror listă indicativă (generică) este prevăzută în Anexa nr. 6 la prezentul Contract.
Aceste Bunuri de Preluare sunt reprezentate de acele bunuri constând în elemente de infrastructură aferente Serviciului pe care Delegatul le-a prezentat ca echipamente disponibile în oferta cu care a câștigat delegarea prin gestiune directă a prezentului Contract, și care nu fac parte din investițiile obligatorii conform prezentului Contract pentru a se califica drept Bunuri de Retur conform prezentului articol. Anexa nr. 6 va fi elaborată și semnată de Părți la încheierea contractului, fiind atașată prezentului Contract la data semnării ei de către Părți. În cazul unor bunuri viitoare de natura Bunurilor de Preluare, acestea vor fi introduse în Anexa nr. 6 pe parcursul executării prezentului Contract, atunci când vor fi efectiv disponibile și date în funcțiune.
-
18.2.1. La încetarea prezentul Contract din orice cauză, Delegatarul are dreptul de a dobândi Bunurile de Preluare, cu plata unei sume de bani egală cu valoarea neamortizată.
-
18.2.2. În termen de cel mult 15 (cincisprezece) Zile de la Data Încetării, Delegatarul, respectiv Municipiul Arad prin Consiliul Local Arad, va notifica Delegatului care sunt Bunurile de Preluare pe care dorește să le dobândească.
-
18.2.3. Delegatul va transfera proprietatea și posesia asupra Bunurilor de Preluare către Delegatar după primirea plății valorii acestora stabilită conform Art. 18.2.1 de mai sus.
-
18.3. Bunuri Proprii care aparțin Delegatului și nu vor fi transferate Delegatarului la încetarea Contractului.
Delegatul are drepturi depline de a dobândi, înstrăina, greva cu sarcini sau de a dispune în orice alt mod de Bunurile Proprii.
ARTICOLUL 19 - MĂSURILE DE SĂNĂTATE ȘI SECURITATE ÎN MUNCĂ
-
(1) Delegatul va revizui planul său intern de sănătate și securitate în muncă, ori de câte ori va fi necesar și ori de câte ori se vor face schimbări ale practicilor de exploatare, se vor introduce utilaje și echipamente noi, etc. și va prezenta Xxx-Xxxx ARAD documentul revizuit.
-
(2) Delegatul va avea în vedere sănătatea și securitatea în muncă pentru toate persoanele implicate în prestarea Serviciului și va menține toate amplasamentele, clădirile, instalațiile, vehiculele și utilajele (în măsura în care acestea se află sub controlul său) într-o stare de funcționare corespunzătoare pentru evitarea pericolului, va întreține, pe cheltuială proprie, instalația de iluminare, elementele de protecție, semnele de avertizare și va urmări amplasarea și instalarea acestora ori de câte ori va fi necesar, sau la solicitarea Xxx-Xxxx ARAD sau la solicitarea oricărei Autorități Competente, în domeniul protecției, securității și sănătății populației.
-
(3) Delegatul va fi responsabil de securitatea permanentă a sitului, în perimetrul Stației de Sortare Arad și va lua toate măsurile corespunzătoare în acest sens. Delegatul va interzice accesul persoanelor neautorizate în sit și va asigura că nici un fel de Deșeuri nu sunt extrase de la Stația de Sortare Arad pe care le gestionează, de către persoane neautorizate sau prin proceduri neînregistrate.
ARTICOLUL 20 - ASPECTE DE PROTECȚIA MEDIULUI, ÎMPĂRȚIREA
RESPONSABILITĂȚILOR DE MEDIU ÎNTRE PĂRȚI
De la Data de începere a Contractului, Delegatul va fi răspunzător de orice încălcare a prevederilor oricărei Legi referitoare la mediul înconjurător, care apare sau a avut loc după această dată.
ARTICOLUL 21 - REGISTRE, EVIDENȚE CONTABILE ȘI AUDIT
-
(1) Delegatul va respecta standardele și principiile contabile și va menține registrele și înregistrările contabile necesare conform Legii aplicabile.
-
(2) Delegatul va evidenția în contabilitate în mod separat, clar și distinct toate intrările și ieșirile contabile în legătură cu prezentul Contract, în conformitate cu dispozițiile legale. În măsura în care Delegatul nu va evidenția aceste intrări și ieșiri contabile în mod separat, atunci Delegatarul va putea rezilia Contractul în condițiile Articolului 37 (“Rezilierea Contractului”).
-
(3) Xxx-Xxxx ARAD poate, suportând costurile și cheltuielile, să efectueze un audit al evidențelor și registrelor contabile și al altor documente relevante pentru Contract ținute în condițiile prezentului Articol, inclusiv asupra evidențelor și registrelor lucrărilor și echipamentelor și a oricăror informații, înregistrări și documente contabile care pot fi solicitate de Xxx-Xxxx ARAD. Delegatul are obligația de a permite Xxx-Xxxx ARAD și altor persoane autorizate să verifice și să auditeze aceste documente, inclusiv să obțină copii de pe acestea, în orice moment pe Durata Contractului.
-
(4) Toate registrele, evidențele, înregistrările și documente contabile la care se face referire în prezentul Articol vor fi păstrate de Delegat pe o perioadă de timp cerută de Lege. La expirarea acestei perioade, Delegatul nu va arunca sau distruge registrele, evidențele, înregistrările și documentele contabile fără a cere aprobarea Delegatarului printr-o adresă scrisă trimisă cu cel puțin 30 (treizeci) de Zile înainte. În urma primirii adresei Delegatarul poate prelua pe cheltuială proprie registrele, evidențele, înregistrările și documentele contabile, notificând intenția sa printr-o adresă trimisă Delegatului cu cel puțin 10 (zece) Zile înainte de expirarea perioadei de 30 (treizeci) de Zile.
ARTICOLUL 22 - CLAUZA DE PREVENIRE A CORUPȚIEI
-
(1) Delegatul, nu va acorda și nu va solicita nici unei persoane angajate de Delegatar sau de subcontractanții sau mandatarii acestuia (inclusiv Xxx-Xxxx ARAD) niciun fel de cadou sau plată sub orice formă, ca stimulare sau recompensă pentru a acționa, pentru că a acționat sau că s-a abținut să acționeze într-un anume fel, pentru că s-a arătat în favoarea sau s-a abținut să se arate în defavoarea oricărei persoane, în legătură cu acest Contract. Orice nerespectare a prezentului articol va fi considerată o încălcare gravă a Contractului ce poate duce la rezilierea acestuia conform Articolului 37 (“Rezilierea Contractului”).
-
(2) Delegatarul poate rezilia prezentul Contract, conform Articolului 37 (“Rezilierea Contractului”), în cazul în care Delegatul sau orice persoană angajată de acesta sau acționând în numele său:
-
a) a oferit, a dat sau a fost de acord să ofere oricărei persoane orice cadou sau comision de orice natură drept stimulent sau recompensă pentru că a realizat sau realizează ori s-a abținut sau se abține de la vreo faptă legată de prezentul Contract ori de orice altă relație contractuală cu Xxx-Xxxx ARAD;
-
b) a realizat sau s-a abținut de la o acțiune pentru favorizarea sau defavorizarea oricărei persoane în relație cu prezentul Contract sau cu orice alt contract cu Xxx-Xxxx ARAD;
-
c) a comis orice infracțiune de dare și/ sau luare de mită ori corupție, potrivit Legii, privitor la prezentul Contract sau orice alt contract cu Xxx-Xxxx ARAD;
-
d) a oferit orice onorariu sau recompensă, alta decât salariul, unui salariat al Xxx-Xxxx ARAD, la care acesta, în virtutea funcției sau poziției ocupate, nu avea dreptul.
ARTICOLUL 23 - CONTRACTELE ÎNCHEIATE DE DELEGAT
-
(1) Delegatarul va fi notificat de către Delegat despre toate contractele a căror valoare depășește suma de 250.000 lei încheiate în vederea executării obligațiilor care rezultă din prezentul contract și va furniza copii ale acestor contracte imediat după semnarea acestora de către Delegat.
Articolul 24 - COMPENSAȚIE PENTRU OBLIGAȚIA DE SERVICIU PUBLIC
Delegatarul nu acordă Delegatului vreo compensație pentru obligațiile de serviciu public prevăzute în Contract, toate costurile fiind incluse în Tarif.
CAPITOLUL V RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
ARTICOLUL 25 - RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
-
(1) Nerespectarea dovedită de către oricare dintre Părțile contractante a obligațiilor contractuale ce-i incumbă în temeiul prezentului Contract atrage răspunderea contractuală a Părții în culpă.
-
(2) În situația rezilierii Contractului din vina unei Părți, această Parte va datora despăgubiri celeilalte Părți, în cuantumul stabilit de Părți, de un expert independent, desemnat de acestea sau de către instanța judecătorească competentă.
-
(3) Încetarea prezentului Contract nu va avea ca efect degrevarea de obligații a Părților în cazul în care, prin natura lor, obligațiile respective rămân în vigoare și după Data Încetării Contractului. De asemenea, Părțile rămân răspunzătoare pentru orice fapte/acte întreprinse de către o Parte pe perioada desfășurării Contractului ale căror rezultate care s-ar ivi după încetarea efectelor Contractului și care ar avea efecte prejudiciabile pentru cealalta Parte.
ARTICOLUL 26 - RĂSPUNDEREA, PENALITĂȚI ȘI DESPĂGUBIRI ÎN SARCINA DELEGATULUI
-
(1) Delegatul declară și garantează că accepta și încheie prezentul Contract pe propriul său risc tehnic, economic și financiar și că este răspunzător atât în fața Delegatarului cât și, în unele situații, față de Autoritățile Competente pentru obligațiile asumate și furnizarea Serviciului conform prevederilor prezentului Contract. Nici Delegatarul, nici Autoritățile Competente nu vor fi răspunzători în niciun fel fata de terți pentru îndeplinirea de către Delegat a obligațiilor asumate în baza prezentului Contract și pentru prestarea de către acesta a Serviciului. Delegatul confirmă în special că a luat în considerare, în conformitate cu și bazându-se pe termenii și condițiile prezentului Contract, înaintea încheierii prezentului Contract, obligațiile, riscurile și/sau pericolele de orice fel care pot exista sau pot apărea în legătură cu prestarea Serviciului și, în general, în legătură cu obligațiile asumate prin prezentul Contract.
-
(2) Delegatul este obligat la plata penalităților contractuale în caz de neîndeplinire a obligațiilor sale, inclusiv pentru următoarele obligații, în cuantumul stipulat în continuare:
-
a) Acceptarea la Instalație a unui tip de Deșeu care nu face parte din categoria de Deșeuri care pot fi acceptate la respectiva instalație - 5000 lei/eveniment;
-
b) Acceptarea la Instalație a unor Deșeuri cu nerespectarea procedurii de acceptare stabilite de Articolul 13 (“Procedura de acceptare a Deșeurilor”) - 3.000 lei/eveniment.
-
c) nerespectarea obligației de transmitere a informațiilor solicitate către Xxx-Xxxx ARAD sau altor entități în conformitate cu prezentul Contract - 3.000 lei/eveniment.
Prin venituri anuale se înțeleg doar veniturile aferente prezentului contract.
-
(3) Anexa nr. 8 (“Indicatorii de Performanță”) la prezentul Contract stipulează cuantumul penalităților pentru fiecare Indicator de Performanță care a fost încălcat sau nu a fost atins conform termenilor și condițiilor stabilite de anexa menționată.
-
(4) Următoarele deficiente grave în prestarea serviciilor vor avea ca rezultat emiterea direct de către Delegatar, de Notificări de penalizare care vor cuprinde obligația de plată a penalității contractuale de 5.000 de lei/deficiență:
-
a) Defectarea instalațiilor sau echipamentelor gestionate din cauza nerespectării cerințelor de întreținere stabilite în documentele puse la dispoziție de furnizor prin intermediul Delegatarului înaintea predării;
-
b) Nefuncționarea sau funcționarea defectuoasă, din vina Delegatului (cum ar fi lipsa de personal, nerespectarea programului de mentenanță), a echipamentelor, utilajelor sau orice bun dat în concesiune, mai mult decât timpul rezonabil necesar pentru intervenții în vederea remedierii defecțiunilor.
-
c) Neînștiințarea în timp util (în 3 ore) a Autorității Contractante apariția oricărui defecțiuni la instalațiile Stației de Sortare ( înștiințarea se poate realiza și prin mijloace electronice);
-
d) Sistarea utilităților din vina Delegatului precum alimentarea cu apă sau energie electrică, dar fără a se limita la acestea, pentru o perioadă care împiedică desfășurarea normală a activității;
-
e) Gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor reciclate, altele decât cele nepericuloase;
-
f) Netrimiterea în termenul stabilit a rapoartelor prevăzute în prezentul Contract;
-
g) Neglijența în utilizarea vehiculelor și/sau a utilajelor în conformitate cu Contractul;
-
h) Neasigurarea în spațiile de stocare temporară, a unor proceduri de recepție, control sau a unor capacități de primire și stocare suficiente și în concordanță cu tipul deșeurilor ori nerespectarea programului de funcționare stabilit - în mod nejustificat;
-
i) Utilaje, echipamente, instalații concesionate și/sau puse la dispoziție de Delegatar, utilizate pentru alte activități decât cele care compun Serviciul - la fiecare caz;
-
j) Lipsa de cooperare sau chiar împiedicarea activității sau accesului Responsabilului de contract - la fiecare caz;
-
k) Recepția deșeurilor în Stația de Sortare fără aplicarea proceduriilor de recepție (de exemplu căntărire)
-
l) Nemenținerea în stare salubră a drumurilor din incinta stației, a căilor de acces la obiective și a împrejmuirilor.
-
(5) În plus față de orice alte despăgubiri, penalități sau sancțiuni prevăzute în acest Contract, Delegatul va despăgubi Delegatarul și pe mandatarii sau prepușii acestuia în legătură cu orice pretenții sau prejudicii invocate de orice altă persoană decât Delegatarul, care pot fi generate de, sau în cursul, sau în legătură cu neîndeplinirea de către Delegat a oricăror obligații în baza prezentului Contract.
-
(6) Sumele primite de către Delegatar ca penalități se încasează în contul Municipiului Arad.
ARTICOLUL 27 - RĂSPUNDEREA DELEGATARULUI
-
(1) Delegatarul declară că înainte de atribuirea prezentului Contract a depus toate eforturile pentru a se asigura că informațiile furnizate conțin toate datele cunoscute lui și pe care le consideră relevante sau importante în prestarea Serviciului, iar Delegatul declară că a luat act și a confirmat că a analizat și verificat toate informațiile furnizate și condițiile privind prestarea adecvată a Serviciului.
-
(2) Delegatarul nu îl va tulbura pe Delegat în exercițiul drepturilor rezultate din prezentul Contract.
-
(3) În niciun caz Delegatarul nu va fi răspunzător față de Delegat de vreo Daună ori Daună indirectă sau cheltuială de orice natură pe care Delegatul le-ar putea suporta sau înregistra datorită producerii unui eveniment de Forță Majoră, cu menținerea alocării riscurilor din caietul de sarcini.
ARTICOLUL 28 EXONERAREA DE RĂSPUNDERE A DELEGATULUI
-
(1) Fără a aduce atingere prevederilor Articolului 27 (“Răspunderea, penalități și despăgubiri în sarcina Delegatului”) de mai sus privind răspunderea Delegatului, acesta nu va putea fi ținut răspunzător pentru neîndeplinirea vreunei obligații ce-i revine în baza prezentului Contract dacă neîndeplinirea respectivei obligații este o consecință directă a situațiilor prevăzute la alineatele de mai jos din prezentul Articol.
-
(2) Delegatul nu va fi obligat să îndeplinească obligațiile sale contractuale în măsura în care acesta nu poate, în mod rezonabil, fie
-
i. să respecte termenele de îndeplinire a obligațiilor contractuale în perioadele de timp prevăzute, fie
-
ii. să continue să îndeplinească obligațiile contractuale, ca o consecință directă a:
-
a) apariției unui Eveniment de Forță Majoră;
-
b) nerespectării de către Delegatar a propriilor sale obligații asumate prin prezentul Contract, iar Delegatul va informa Xxx-Xxxx ARAD despre această nerespectare în termen de cel mult 5 (cinci) Zile Lucrătoare în vederea îndeplinirii obligației de către Xxx-Xxxx ARAD. Nerespectarea de către Delegat a acestei obligații de informare a Xxx-Xxxx ARAD va duce la neaplicarea exonerării sale de răspundere prevăzute în prezentul alineat;
-
c) acțiunii, inacțiunii sau faptelor unor terțe persoane pentru care Delegatul nu este responsabil.
-
(3) În cazul în care Delegatul se află în imposibilitatea de a presta Serviciul, total sau parțial, din orice motiv, atunci Delegatul va notifica imediat Delegatarul/Xxx Xxxx Arad, în condițiile prevăzute de prezentul Contract oferind în scris detalii cuprinzătoare asupra circumstanțelor, motivelor, durata posibilă a întreruperii și acțiunile avute în vedere pentru remedierea situației, precum și orice alte detalii pe care Xxx X- Xxxx Arad le solicită în mod rezonabil. Invocarea oricărui motiv care ar putea împiedica în mod substanțial furnizarea Serviciului nu va atrage nicio modificare a vreunei clauze a acestui Contract și nu va elibera sau exonera în niciun fel Delegatul de obligația de a furniza Serviciul conform Contractului.
ARTICOLUL 29 - RECUPERAREA DEBITELOR
-
(1) Xxx Xxxx ARAD în numele și pe seama autorităților publice membre arondate Stației de Sortare Arad ori Autoritățile publice membre, în limita prejudiului creat, sunt îndreptățite să recupereze de la Delegat și orice prejudicii suferite din vina Delegatului, care sunt descoperite după Data încetării Contractului, în conformitate cu Legea aplicabilă.
-
(2) Părțile pot conveni compensarea între sumele astfel datorate de Delegat și orice sume datorate de către Delegatar, în numele și pe seama autorităților publice membre, ori acestea separat/împreună în limita prejudiului creat Delegatului, precum și asupra metodei de plată, chiar și în mai multe tranșe.
-
(3) Eventualele penalități, daune, despăgubiri ca urmare a executării necorespunzatoare a prestațiilor sau ca urmare a nerespectarii clauzelor contractuale, vor intra direct în contul Municipiului Arad.
-
(4) Comisioanele bancare și alte sume similare rezultate din operațiunile legate de plata sumelor datorate de Delegat Delegatarului cad în integralitate în sarcina Delegatului.
CAPITOLUL VI EVENIMENTE NEPREVĂZUTE
ARTICOLUL 30 - FORȚA MAJORĂ
-
(1) „Forța Majoră” înseamnă un eveniment mai presus de voința Părților, care nu se datorează greșelii sau vinei acestora, imprevizibil și care face imposibilă executarea și respectiv îndeplinirea Contractului. Evenimentele de forță majoră vor include următoarele, fără a se limita la acestea:
-
a) Evenimente naturale de forță majoră cum ar fi:
-
i. trăsnete, cutremure, uragane și alte condiții climaterice extraordinare ca de exemplu temperaturi anormal de scăzute;
-
ii. explozii, foc sau inundații (dacă nu sunt cauzate de Partea respectivă sau orice altă persoană pentru care aceasta este responsabilă);
-
iii. contaminări nucleare, chimice sau biologice (dacă nu sunt cauzate de Partea respectivă sau orice altă persoană pentru care aceasta este responsabilă);
-
iv. bombe sau alte muniții neexplodate sau descoperiri de fosile sau relicve arheologice.
-
b) Evenimente politice de forță majoră cum ar fi:
-
i. război sau război civil (declarat sau nu) sau conflict armat, invazii sau acte ale inamicilor externi, blocade și embargouri;
-
ii. acțiuni violente de stradă sau rebeliuni civile;
-
iii. orice act sau amenințare de terorism credibilă în mod rezonabil la adresa Părții respective sau privind bunurile de infrastructura aferente Serviciului;
-
iv. greve sau alte mișcări revendicative la scară națională și motivate predominant politic. c) Evenimente nefavorabile de forță majoră cum ar fi:
-
i. refuzul, fără un motiv justificat, oricărei Autorități Competente de a elibera orice aviz, permis, licență sau a oricăror autorizații necesare executării obligațiilor contractuale, retragerea acestora sau refuzul de a reînnoi aceste avize, permise, licențe sau autorizații sau orice acte sau omisiuni ale oricărei Autorități Competente având efecte similare;
-
ii. orice acțiune reglementară neîntemeiată sau nerezonabilă dispusă de oricare Autoritate Competentă împotriva Delegatului (care poate include orice anulare sau revocare a oricăror permise, licențe sau autorizații existente, fără un motiv întemeiat);
-
iii. orice rechiziționare, expropriere, naționalizare sau confiscare de facto a oricărui bun sau drept semnificativ al Delegatului de către Guvernul României sau de către oricare Autoritate Competentă (alta decât ca rezultat al încălcării de către Delegat a permiselor, licențelor, autorizațiilor sau a Legii);
-
iv. orice acte ilegale din partea unor terți inclusiv poluarea ilegală, în mod intenționat sau accidental.
Forța Majoră nu va include: probleme financiare ale Părților, livrarea cu întârziere a materialelor sau executare cu întârziere/neexecutarea de către contractanții acestora a obligațiilor lor contractuale, condiții meteorologice posibile în condițiile climatice din Aria Delegării circumscrisă Stației de Sortare Arad, insuficiența forței de muncă sau a echipamentelor sau a materialelor (dacă nu se datoreaza Forței Majore).
-
(2) În situația în care un eveniment de Forță Majoră (condiție care va include consecințele acestuia) împiedică una dintre Părți să își respecte sau întârzie respectarea obligațiilor decurgând din prezentul Contract, se vor aplica următoarele măsuri:
-
a) Partea va fi scutită de respectarea și de răspunderea pentru nerespectarea acelor obligații pe care nu le poate îndeplini ca o consecință a unui eveniment de Forță Majoră, fără a aduce prejudicii obligațiilor de încheiere a asigurărilor corespunzătoare, astfel cum este prevăzut în prezentul Contract
-
b) Orice perioadă de timp acordată sau permisă în baza prezentului Contract pentru îndeplinirea oricărei obligații (inclusiv obligațiile legate de Indicatorii de Performanță și durata Contractului dacă Forța Majoră a afectat integral executarea acestuia) va fi prelungită cu perioada de timp cât durează evenimentul de Forță Majoră; cu condiția, totuși, ca Partea afectată să-și fi respectat obligațiile ce-i revin în baza alin. (4) și (5) ale prezentului articol.
-
(3) O Parte afectată de un eveniment de Forță Majoră va informa cealaltă Parte cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 (trei) Zile Lucrătoare după ce ia cunoștință de apariția unui eveniment de Forță Majoră, furnizând detalii complete despre durata și efectele estimate ale acestuia. Dacă evenimentul de Forță Majoră durează mai mult de o săptămână, Partea afectată va informa periodic cealaltă Parte și Xxx-Xxxx ARAD, dar nu mai rar de o dată la două săptămâni despre derularea evenimentelor.
-
(4) O Parte afectată de un eveniment de Forță Majoră va depune toate eforturile pentru a-și relua îndeplinirea obligațiilor cât mai curând posibil, iar între timp să diminueze efectele acestui eveniment, pentru a-și îndeplini obligațiile contractuale neafectate de Forța Majoră și va informa complet cealaltă Parte în legătură cu măsurile luate în acest sens, cu condiția ca acest lucru să nu presupună costuri nerezonabile pentru Partea afectată de evenimentul de Forță Majoră.
-
(5) Dacă la expirarea unei perioade de cel puțin 30 (treizeci) de Zile de la apariția unui eveniment de Forță Majoră, acest eveniment de Forță Majoră (sau consecințele acestuia) continuă și afectează în mod semnificativ furnizarea Serviciului sau executarea obligațiilor contractuale, astfel încât majoritatea obligațiilor încă nu poate fi îndeplinită și/sau majoritatea acelor obligații nu poate fi menținută ca urmare a acelui eveniment de Forță Majoră, atunci oricare dintre Părți va avea dreptul să notifice celeilalte Părți încetarea prezentul Contract, fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese, în orice moment după expirarea acestei perioade, cu condiția ca evenimentul de Forță Majoră să continue încă în momentul acestei notificări și cu un preaviz de 10 (zece) Zile.
ARTICOLUL 31 - MENȚINEREA ECHILIBRULUI CONTRACTUAL
-
(1) Părțile vor urmări în permanență menținerea echilibrului contractual/financiar al Contractului. (2) Delegatul nu va fi obligat să suporte creșterea sarcinilor legate de execuția/prestarea obligațiilor sale, dacă această creștere rezultă în urma unui eveniment de Forță Majoră, astfel cum este descris la Articolul 32 (“Forța Majoră”).
-
(3) În situația în care, independent de Delegat și de voința sa, Modificări Legislative, constrângeri tehnice, economice, financiare sau, în general, evenimente neprevăzute care nu constituie evenimente de Forță Majoră astfel cum sunt acestea definite de prezentul Contract, datorate sau nu Delegatarului, alterează echilibrul economico-financiar al prezentului Contract și dacă dezechilibrul rezultat nu poate fi remediat prin modificările / ajustările de tarife, Părțile se obligă să renegocieze termenii și condițiile prezentului Contract, în scopul restabilirii echilibrului economico-financiar al Contractului.
-
(4) Dacă, la expirarea unei perioade de cel puțin 60 (șaizeci) de Zile sau alt termen stabilit de Părți, de la începerea negocierilor prevăzute la alineatul precedent, acestea eșuează, atunci oricare dintre Părți va avea dreptul să notifice celeilalte Părți încetarea prezentului Contract, fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese. Delegatul va avea obligația de a presta Serviciului în continuare pe o durată de cel mult 90 (nouăzeci) de Zile, în vederea asigurării continuității
Serviciului.
CAPITOLUL VII MODIFICAREA CONTRACTULUI
ARTICOLUL 32 - MODIFICAREA CONTRACTULUI PRIN ACORDUL PĂRȚILOR
-
(1) Modificarea prezentului Contract se face numai prin act Adițional încheiat în scris între Părțile contractante.
-
(2) Contractul nu poate fi modificat în sensul introducerii în obiectul acestuia a unei activități care nu a făcut obiectul delegării gestiunii, conform Legii.
ARTICOLUL 33 - MODIFICAREA UNILATERALĂ A PĂRȚII
REGLEMENTARE A CONTRACTULUI DE CĂTRE DELEGATAR
Delegatarul poate modifica unilateral cerințele legate de modul de gestiune și de prestare a Serviciului care sunt prevăzute în Regulamentul Serviciului sau Caietul de Sarcini al Serviciului, atașat ca Anexa nr. 1 la prezentul Contract, prin modificarea acestor documente și înlocuirea respectivelor anexe, prin act Adițional la Contract, cu noul Regulament al Serviciului și/sau noul Caiet de Sarcini al Serviciului după caz. În cazul în care aceste modificări afectează echilibrul contractual se vor aplica prevederile Articolului 49 (“Menținerea echilibrului contractual”).
CAPITOLUL VIII ÎNCETAREA CONTRACTULUI
ARTICOLUL 34 - CAUZELE DE ÎNCETARE A CONTRACTULUI
-
(1) Prezentul Contract încetează în următoarele situații:
-
a) la expirarea duratei pentru care a fost încheiat;
-
b) în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către Delegatar, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina Delegatarului;
-
c) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către Părți, prin reziliere, conform Articolului 37 (“Rezilierea Contractului”), prin reziliere cu plata unei despăgubiri în sarcina Părții în culpă;
-
d) în cazul imposibilității obiective a Delegatului de a presta Serviciul, ca urmare a intervenției unui eveniment de Forță Majoră, în condițiile prevăzute la Articolul 32 (“Forța Majoră”), fără plata unei despăgubiri;
-
e) în situația în care, în urma parcurgerii procedurilor speciale prevăzute la Articolul 49 (“Menținerea echilibrului contractual”), este permisă încetarea Contractului;
-
f) în cazul falimentului Delegatului;
-
g) în cazul lipsei, retragerii sau încetării valabilității licenței de operare a Delegatului;
-
h) dacă Părțile convin încetarea Contractului, prin act Adițional la acesta, respectând Legea aplicabilă, în vigoare la acea dată.
-
(2) În cazul încetării Contractului înainte de termen, se va acorda un preaviz de 30 (treizeci) de Zile, în condițiile Articolului 49 (Menținerea Echilibrului Contractual) excepția cazurilor în care sunt prevăzute în mod expres în cuprinsul Contractului, alte termene pentru preaviz.
(3)Delegatul va coopera deplin pentru preluarea gestiunii Serviciului cu noul operator căruia i se va delega gestiunea Serviciului sau cu Xxx-Xxxx ARAD, după caz, în sensul următoarelor:
-
a) să mențină legătură cu Xxx-Xxxx ARAD și/sau noul operator, să furnizeze asistență și sprijin privind Serviciul și transferul lor către Delegatar sau noul operator;
-
b) în timpul Contractului sau după încetarea acestuia, să nu acționeze în niciun fel, direct sau indirect, care să prejudicieze, să împiedice sau să facă dificil transferul Serviciului.
-
(4) În situația în care o singură unitate administrativ-teritorială se retrage din prezentul Contract, din orice motive (exclusiv prin reziliere din culpa Delegatului), va fi obligată să plătească, Delegatului sau delegatarilor despăgubiri care să acopere prejudiciile create prin retragere (daunele efective suferite și valoarea beneficiului nerealizat de către Delegatar în timpul rămas până la expirarea Contractului).
-
(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul incetării Contractului prin ajungere la termen (în cazul refuzului prelungirii sale de către o unitate administrativ-teritorială), prin reziliere din culpa
Delegatului sau din cauze de Forță Majoră.
ARTICOLUL 35 - REZILIEREA CONTRACTULUI
-
35.1 . Rezilierea Contractului din culpa Delegatului
-
35.1.1 Delegatarul va avea dreptul (dar nu și obligația) să rezilieze prezentul Contract, în momentul survenirii oricăruia dintre următoarele evenimente („Obligații încălcate”):
-
-
a) o încălcare semnificativă, de către Delegat, a oricăreia dintre obligațiile sale, asumate în baza prezentului Contract, care are un efect negativ semnificativ asupra drepturilor sau obligațiilor Delegatarului sau asupra capacității Delegatarului de a respecta orice prevedere legală în vigoare și a cărei încălcare nu a fost remediată de către Delegat, în conformitate cu Art. 35.1.2;
-
b) nerespectarea repetată și nejustificată a obligațiilor contractuale;
-
c) renunțarea la sau abandonarea culpabilă a Serviciului, de către Delegat;
-
d) nefurnizarea sau ascunderea de informații semnificative, ce trebuie furnizate Xxx-Xxxx ARAD sau împiedicarea Xxx Xxxx ARAD de a-și exercita drepturile de monitorizare în legătură cu executarea prezentului Contract, astfel cum sunt acestea stabilite de clauzele contractuale;
-
e) practici corupte ale Delegatului în conformitate cu Articolul 22 (“Clauza de prevenire a corupției”);
-
35.1.2 . În cazul în care Delegatarul devine îndreptățit să rezilieze prezentul Contract în baza Art. 35.1.1:
-
a) Delegatarul poate trimite Delegatului, în scris, o notificare, menționând felul și întinderea respectivei neîndepliniri a obligațiilor („Notificare de încălcare”). Dacă o astfel de notificare este transmisă, Delegatul va fi îndreptățit să remedieze această încălcare în termen de 30 (trezeci) de Zile de la data primirii de către Delegat a acestei notificări ("Perioada de Remediere").
-
b) În cazul în care Delegatarul a transmis Notificarea de încălcare și dacă încălcarea nu este remediată în Perioada de Remediere, Delegatarul poate rezilia prezentul Contract, în conformitate cu prevederile literei (d) a prezentului Articol 35.1.2.
-
c) Atunci când o Obligație Încălcată nu poate fi remediata în mod rezonabil în Perioada de Remediere menționată, Delegatul va lua toate măsurile necesare pentru remedierea încălcării respective în cea mai mare măsură posibilă în timpul Perioadei de Remediere și va face propuneri Delegatarului, anterior expirării respectivei perioade, privind finalizarea remedierii respectivei Obligații încălcate.
-
d) În cazul în care Delegatarul nu acceptă propunerile rezonabile de remediere ale Delegatului sau dacă, după acceptarea propunerilor respective, Delegatul nu remediază Obligația Încălcată, în conformitate cu aceste propuneri, Delegatarul poate, printr-o notificare scrisă, adresată Delegatului, să rezilieze Contractul, iar Contractul va înceta începând cu data prevăzută în această notificare.
-
e) Notificările prevăzute de prezentul articol vor fi comunicate de către și către Xxx-Xxxx ARAD.
-
f) Delegatarul își rezervă dreptul de a denunța unilateral contractul, printr-o notificare scrisă adresată Delegatului, fără nicio compensație, dacă acesta din urmă dă faliment, cu condiția ca această denunțare să nu prejudicieze sau să afecteze dreptul la acțiune sau despăgubire pentru Delegatar. În acest caz, Delegatul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzătoare pentm partea din Contract îndeplinită până la data denunțării unilaterale a contractului.
-
35.2 Rezilierea Contractului din culpa Delegatarului
-
35.2.1 . Delegatul va avea dreptul (dar nu și obligația) să rezilieze prezentul Contract în caz de încălcare importantă, de către Delegatar a oricăreia din obligațiile asumate în baza prezentului Contract, care are un efect negativ semnificativ asupra drepturilor sau obligațiilor Delegatului, în baza prezentului Contract.
-
35.2.1 În cazul în care Delegatul are dreptul să rezilieze prezentul Contract în baza Art. 35.2.1, se va aplica mutatis mutandis procedura prevăzută la Art. 35.1.1.
-
CAPITOLUL IX ALTE CLAUZE
ARTICOLUL 36 - POLITICA PRIVIND FORȚA DE MUNCĂ
-
(1) Delegatul va asigura forța de muncă necesară pentru furnizarea Serviciului, precum și formarea profesională a salariaților. Delegatul este răspunzător de angajarea în prestarea Serviciului a unui număr suficient de persoane cu abilitățile, îndemânările, cunoștințele, instruirea, calificările și experiența necesare și adecvate unei bune desfășurări a Serviciului și se va asigura că are suficient personal de rezervă pentru prestarea în bune condiții a Serviciului, pe toată Durata Contractului.
-
(2) Delegatul se va asigura că toți angajații săi implicați în prestarea Serviciului vor fi instruiți corespunzător cu:
-
a) sarcina sau sarcinile pe care angajatul le va executa;
-
b) toate prevederile importante ale Contractului, inclusiv Caietul de Sarcini al Serviciului, anexe la prezentul Contract;
-
c) toate procedurile și standardele convenite între Părți la anumite intervale de timp;
-
d) toate procedurile, regulile, regulamentele și legile aplicabile pentru prestarea Serviciului, inclusiv regulile de sănătate și securitate în muncă, riscul de incendiu și prevederile în caz de incendiu;
-
(3) Delegatul va furniza mijloace de identificare a personalului angajat, în condițiile stabilite cu Xxx-Xxxx ARAD în cadrul misiunii acesteia de monitorizare a executării prezentului Contract și va solicita personalului să poarte și să aibă la vedere însemnele de identificare pe toată durata furnizării/prestării Serviciului.
-
(4) Delegatul se va asigura că personalul propriu este permanent supervizat și își îndeplinește îndatoririle în conformitate cu prezentul Contract.
-
(5) Pe perioada executării prezentului Contract, Delegatul se va conforma politicilor referitoare la conduita personalului (inclusiv cele referitoare la măsurile de siguranță) existente în Regulamentul intern al său. Xxx-Xxxx ARAD va avea dreptul să solicite Delegatului comunicarea Regulamentului intern și modificarea Regulamentului intern în măsura în care solicitarea de modificare este rezonabilă, în legătură cu dispoziții ale Regulamentului care afectează modul de prestare a Serviciului și în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. După aprobarea Regulamentului intern, Delegatul îl va afișa la loc vizibil și îl va aduce la cunoștința tuturor angajaților, făcând dovada acestei formalități către Xxx-Xxxx ARAD prin prezentarea semnăturilor de luare la cunoștință. Delegatul va lua măsuri disciplinare corespunzătoare împotriva oricărei persoane angajate de acesta care nu respectă prevederile Regulamentului intern.
-
(6) Delegatul este răspunzător în intregime de angajarea și de condițiile de lucru ale angajaților săi.
-
(7) Delegatul este răspunzător și va suporta toate costurile și cheltuielile legate de angajarea personalului, de transportul acestuia și achitarea la timp a salariilor.
-
(8) În cazul încetării prezentului Contract, Delegatul este de acord, iar Delegatarul se angajează să preia direct sau să asigure preluarea de către noul operator al Serviciului, în măsura în care va fi posibil, a salariaților Delegatului, care sunt afectați de către acesta furnizării/prestării Serviciului. (9) Personalul angajat al Delegatului beneficiază de toate drepturile prevăzute în contractul colectiv sau individual de muncă. Delegatul va întocmi planuri anuale (respectiv pentru fiecare an calendaristic/An Contractual), pe categorii profesionale de angajați, în vederea perfecționării acestora, prin participarea lor la cursuri, seminarii, instruiri.
-
(10) Numărul angajaților Delegatului va fi stabilit de acesta, în funcție de politicile proprii, dar să fie suficient pentru furnizarea/prestarea Serviciului, iar pentru personalul cheie, în conformitate cu cerințele din Caietul de Sarcini. Persoanele disponibilizate au dreptul la compensații prevăzute de Lege sau contracte colective din partea Delegatului.
-
(11) Delegatul, va lua toate măsurile necesare privind igiena, sănătatea, securitatea la locul de muncă și normele de protecție a muncii, în conformitate cu Legea. Delegatul va aplica metode sigure de lucru pentru toate activitățile prestate în sensul Contractului sau orice alte activități care au legătură cu acesta, pentru a asigura securitatea și sănătatea propriilor angajați, precum și a reprezentanților Xxx-Xxxx ARAD și a oricărei alte persoane care intră în incintele Delegatului. Principiile și metodele privind sănătatea și securitatea în muncă aplicate de Delegat vor fi în conformitate cu Legea.
ARTICOLUL 37 - CONFIDENȚIALITATE
-
(1) Părțile convin că prevederile prezentului Contract nu vor fi tratate ca Informații Confidențiale și pot fi dezvăluite fără restricții. În înțelesul prezentului articol prin Parte se va înțelege toate părțile contractante identificate.
-
(2) Fiecare Parte va păstra confidențiale toate Informațiile Confidențiale primite de la cealaltă Parte în legătură cu prezentul Contract și va face toate eforturile pentru a împiedica salariații și alte persoane aflate în relații de subordonare să dezvăluie astfel de Informații Confidențiale vreunei persoane.
-
(3) Alineatul (2) de mai sus nu se va aplica:
-
a) Nici unei dezvăluiri de informații care este solicitată de către orice persoană care își îndeplinește obligațiile conform prezentului Contract, în scopul îndeplinirii acelor obligații;
-
b) oricărei informații cu privire la care o Parte poate demonstra că este deja sau devine general disponibilă și în domeniul, public, altfel decât în urma încălcării prezentului
Articol;
-
c) oricărei dezvăluiri cu scopul de a permite luarea unei decizii de către o Autoritate Competentă sau de către o instanță judecătorească ori tribunal arbitral;
-
d) oricărei dezvăluiri care este solicitată în temeiul oricărei cerințe prevăzute de Lege care are efecte asupra Părții care face dezvăluirea sau al regulilor oricărei burse de valori sau Autorități Competente, care are forța juridică obligatorie sau, dacă nu are forța juridică obligatorie, conformarea față de aceasta constituie o practică generală a persoanelor supuse reglementărilor bursei de valori sau ale Autorității Competente respective;
-
e) oricărei dezvăluiri de informații care sunt deja în mod legal în posesia Părții ca destinatar, înainte de dezvăluirea acestora de către Partea care face dezvăluirea;
-
f) oricărei furnizări de informații către consultanții profesionali ai Părților;
-
g) oricărei dezvăluiri de către Delegatar a unor informații legate de Serviciu și oricărei alte informații care pot fi solicitate în scopul efectuării unui proces de audit, către un delegat ulterior cu privire la Serviciu, inclusiv către consultanții săi, în cazul în care Delegatarul decide organizarea unei noi proceduri pentru atribuirea gestiunii Serviciului;
-
h) oricărei înregistrări sau evidențe a Autorizațiilor și înregistrări de proprietate necesare; sau i) oricărei dezvăluiri făcute în scopul examinării și certificării conturilor uneia dintre Părți.
-
(4) Când dezvăluirea este permisă în baza alineatului de mai sus, altfel decât conform literelor b), d), e), g) și h) de mai sus, Partea care furnizează informațiile se va asigura că destinatarul informațiilor este supus acelorași obligații de confidențialitate ca și cele cuprinse în prezentul Contract.
-
(5) Delegatul nu va utiliza prezentul Contract sau orice informații emise sau furnizate de sau în numele Delegatarului în legătură cu prezentul Contract altfel decât pentru scopurile prezentului Contract, decât cu acordul scris al Delegatarului.
-
(6) La sau înainte de Data încetării, Delegatul se va asigura că toate documentele sau evidențele computerizate aflate în posesia, detenția sau sub controlul său, care conțin informații referitoare la Serviciu sunt transmise Delegatarului.
ARTICOLUL 38 - PROPRIETATE INTELECTUALĂ ȘI DREPTURI DE AUTOR
-
(1) Desenele, planurile, specificațiile, instrucțiunile, manualele și alte documente create, produse sau comandate de către Delegat și care se raportează la furnizarea/prestarea Serviciulu și drepturile de autor care sunt legate de acesta, precum și toate drepturile de proprietate intelectuală ale Delegatului sunt și vor rămâne proprietatea acestuia. Cu toate acestea, Delegatul se obligă ca, la solicitarea rezonabilă a Delegatarului și în măsura posibilului, să acorde Delegatarului drepturi de utilizare asupra acestora corespunzătoare scopului solicitării, pe baza unui acord scris în acest sens, precizând toate condițiile tehnice, economice, juridice și durata folosirii lor.
-
(2) De asemenea, metodele și know-how-ul dezvoltate de Delegat sunt și vor rămâne proprietatea exclusivă a Delegatului. Delegatarul se angajează expres să nu divulge acest know~how, în totalitate sau în parte, către terți, oricine ar fi aceștia.
ARTICOLUL 39 - TAXE
Toate obligațiile fiscale (taxe, impozite etc.) decurgând din prestarea Serviciului sau din activitatea proprie vor fi suportate de către Partea căreia, în conformitate cu Legea, îi incumbă respectiva obligație fiscală, în conformitate cu Legea 227/2015-Codul Fiscal, art. 455, alin. 2.
ARTICOLUL 40 - CHELTUIELI
Doar dacă nu este altfel stipulat în mod expres în acest Contract, fiecare Parte își va plăti propriile costuri și cheltuieli (inclusiv onorariile și cheltuielile agenților săi, reprezentanților, consilierilor și contabililor) necesare pentru pregătirea, semnarea, îndeplinirea și respectarea termenilor acestui Contract.
ARTICOLUL 41 - CONFLICTUL DE INTERESE
-
(1) Delegatul va lua toate măsurile necesare pentru a preveni sau îndepărta orice situație care are sau poate avea ca efect compromiterea executării prezentului Contract în mod obiectiv și imparțial. Astfel de situații pot apărea ca rezultat al intereselor economice, afinităților politice sau naționale, legăturilor de familie sau emoționale ori al altor legături sau interese comune Oricare ar fi situația, apariția unui conflict de interese trebuie notificata de către Delegat imediat Delegatarului, în scris. (2) Delegatul va garanta că personalul său, inclusiv cel de conducere, nu se află într- o situație care poate da naștere unui conflict de interese. Delegatul va înlocui, imediat și fără nici un fel de compensație din partea Delegatarului, orice membru al personalului său care se află într-o astfel de situație.
-
(3) Delegatarul își rezervă dreptul de a verifica dacă măsurile luate de Delegat în conformitate cu prevederile prezentului Articol sunt adecvate și de a solicita luarea de măsuri suplimentare dacă va considera acest lucru ca fiind necesar.
-
(4) Delegatul se va abține de la orice legături și relații, comerciale sau de altă natură, care au sau pot avea ca efect compromiterea independenței sale sau a personalului său. În cazul în care Delegatul nu poate menține această independență, Delegatarul are dreptul de a rezilia Contractul, conform procedurii prevăzute de Articolul 37 (“Rezilierea Contractului”) fără a aduce atingere dreptului Delegatarului de a solicita despăgubiri pentru orice daune suferite ca unitare a acestei situații.
ARTICOLUL 42 - REPREZENTANȚII PĂRȚILOR
-
(1) Pentru executarea prezentului Contract, în relația sa cu Delegatarul, Delegatul va numi o persoană ca „Manager de Contract”, care va asigura comunicarea corespunzătoare cu partenerii contractuali.
-
(2) Delegatarul va numi de asemenea reprezentanții săi care vor asigura comunicarea cu Delegatul.
-
(3) Fiecare Parte este îndreptățită să înlocuiască persoanele de contact, coordonatele și adresele menționate în prezentul Contract, cu condiția de a notifica în prealabil cealaltă Parte /celelalte Părți, după caz. Notificarea se va face în scris și va fi comunicată cu cel puțin 3 (trei) Zile Lucrătoare înainte ca modificarea să devină efectivă. Orice comunicare trimisă la vechile adrese, coordonate sau persoane de contact va fi considerată valabil efectuată dacă Partea care a modificat aceste elemente nu a comunicat corespunzător notificarea prevăzută în prezentul alineat.
ARTICOLUL 43 - COMUNICĂRI
-
(1) Orice comunicare între Părți, referitoare la îndeplinirea prezentului Contract, trebuie să fie transmisă în scris, în limba română, la următoarele adrese și în atenția următoarelor persoane:
-
a) Pentru Delegat
În atenția: Manager de Contract,
-
b) Pentru Delegatar
În atenția: Dl. Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxx
Adresa: Arad, Bd. Revoluției nr. 81
Fax: 0257. 230.188
E-mail: : xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx
-
(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii.
-
(3) Comunicările între părți se pot face și prin, fax sau e-mail sub condiția confirmării de primire. (4) Dacă notificarea este transmisă prin poștă, aceasta se va face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și este considerată ca fiind primită de destinatar la data menționată de oficiul poștal de destinație pe confirmarea de primire.
-
(5) Dacă notificarea este transmisă prin fax sau e-mail, ea va considerata primită în prima Zi Lucrătoare după data transmiterii.
-
(6) Notificările orale nu vor fi luate în considerare drept comunicări de vreuna dintre Părți dacă nu sunt confirmate prin una dintre metodele prevăzute în alineatele de mai sus.
ARTICOLUL 44 - DREPTURILE TERȚILOR
-
(1) Nici un element din prezentul Contract, fie expres, fie implicit, nu va conferi drepturi sau compensații conform sau în temeiul prezentului Contract vreunei alte persoane, alta decât Părțile și succesorii lor respectivi, nici nu va elibera sau exonera de obligații sau răspundere vreo altă persoană, terță față de vreuna dintre Părți, nici nu va conferi vreun drept de subrogare sau vreun drept de acțiune împotriva vreunei Părți din prezentul Contract.
-
(2) Fără a aduce atingere prevederilor alineatului precedent, Xxx-Xxxx ARAD va avea dreptul să exercite în numele și pe seama autorităților publice membre drepturi contractuale ale acestora atunci când prezentul Contract stipulează expres aceasta, în temeiul acestei stipulații și pe baza mandatului acordat prin statutul Asociației. Delegatul recunoaște competența Xxx-Xxxx ARAD de a exercita aceste drepturi astfel cum se stipulează în prezentul Contract.
ARTICOLUL 45 - RENUNȚARE
-
(1) Nicio renunțare nu va avea vreun efect juridic decât dacă este expres indicată ca fiind o renunțare și comunicată în scris celeilalte Părți, conform regulilor de comunicare dintre Părți stipulate la Articolul 43 („Comunicări”) din Contract și nicio altă acțiune, fapt sau omisiune nu va putea fi interpretată ca renunțare la vreun drept, termen sau prevedere din prezentul Contract de către vreuna dintre Părți.
-
(2) Nici o renunțare făcută de o Parte la orice termen sau condiție din prezentul Contract, o dată sau de mai multe ori, nu va fi considerată sau interpretată ca o renunțare viitoare la același sau la alte termene sau condiții din Contract.
-
(3) Renunțarea unei Părți de a invoca încălcarea unei clauze contractuale sau a unei obligații de către cealaltă Parte nu va fi interpretată în nicio circumstanță ca renunțare la invocarea viitoarelor încălcări ale aceleași sau ale altor clauze contractuale ori ale aceleași sau ale altor obligații ce către aceeași Parte. Dacă oricare dintre Părți încalcă o obligație contractuală, renunțarea din partea Părții prejudiciate de a invoca dreptul sau de a cere executarea obligației contractuale nu va fi interpretată ca o renunțare la dreptul însuși. Neexercitarea sau exercitarea cu întârziere de către una dintre Părți a unui drept conferit de prezentul Contract nu poate fi interpretat ca o renunțare la dreptul respectiv.
ARTICOLUL 46 NULITATEA CONTRACTULUI ȘI DIVIZIBILITATEA
PREVEDERILOR SALE
-
(1) Dacă în orice moment ulterior Datei Semnării, orice articol sau prevedere a prezentului Contract sunt declarate de orice instanță de judecată competentă ca fiind nelegale, nule sau ca inaplicabile, conform Legii, respectivul articol sau prevedere nu va avea forță juridică și efect juridic, dar nelegalitatea sau inaplicabilitatea lor nu va avea vreun efect asupra validității și aplicabilității oricăror alte prevederi ale prezentului Contract, care vor rămâne în continuare valide și aplicabile în măsura permisă de Lege.
-
(2) Nulitatea sau inaplicabilitate oricărui articol sau oricărei prevederi din prezentul Contract va fi stabilită în conformitate cu Articolul 51 („Legea aplicabilă și soluționarea litigiilor”) din prezentul
Contract Părțile convin să depună toate eforturile pentru a negocia o modificare echitabilă a articolelor sau prevederilor acestui Contract care sunt anulate sau inaplicabile, iar validitatea sau aplicabilitatea celorlalte prevederi ale Contractului nu vor fi afectate prin aceasta.
ARTICOLUL 47 - MENȚINEREA UNOR PREVEDERI DUPĂ DATA ÎNCETĂRII
Părțile convin ca la încetarea din orice cauze a Contractului, prevederile privind obligațiile Delegatului de menținere a continuității Serviciului pentru o perioadă de maxim 90 (nouăzeci) de Zile, precum și Articolul 51 (“Legea aplicabilă și soluționarea litigiilor”), Articolul 27 (“Răspunderea, penalități și despăgubiri în sarcina Delegatului”), Articolul 31 (“Recuperarea debitelor”), Articolul 39 (“Confidențialitate”), Articolul 41 (“Taxe”), Articolul 50 (“Declarații și garanții”) vor rămâne în vigoare și ăși vor produce efectele în legătură cu toate aspectele contractuale care pot aparea sau se pot menține în continuare după Data încetării Contractului.
ARTICOLUL 48 - DECLARAȚII ȘI GARANȚII
-
(1) Fără a aduce atingere oricăror garanții sau condiții prevăzute de Lege și în plus față de orice alte declarații și garanții acordate prin clauzele prezentului Contract, Delegatul declară și garantează Delegatarului că cele stipulate în prezentul Articol sunt declarații corecte și complete la Data Semnării și că vor fi corecte și complete la Data începerii Contractului, precum și pe toată Durata Contractului și vor rămâne astfel după Data încetării:
-
a) Delegatul este o societate legal constituită, conform Legii din România.
-
b) Delegatul are puteri depline, autoritatea și capacitatea necesare să semneze și să ducă la îndeplinire prezentul Contract, precum și fiecare dintre celelalte documente care urmează să fie furnizate de către Delegat ulterior Datei Semnării. Prezentul Contract a fost legal autorizat conform tuturor procedurilor interne societare din cadrul Delegatului. Prezentul Contract este, iar celelalte documente și acte ce vor fi furnizate de către Delegat ulterior Datei Semnării vor fi legal și valabil semnate și executate de către Delegat, constituind convenții valide și opozabile Delegatului, ce pot face obiectul executării integrale de către Delegat, conform termenilor acestora.
-
c) Pe Durata Contractului actul constitutiv al Delegatul nu va fi modificat sau completat în vreun mod care ar face executarea prezentului Contract nelegală sau în contradicție cu actul constitutiv sau alt document statutar al Delegatului.
-
d) Delegatul are capacitatea organizațională și financiară pentru a executa Contractul, pentru a gestiona Serviciul și pentru a-și îndeplini obligațiile sale contractuale și va avea deplină autoritate pentru efectuarea plăților și va plăti toate sumele datorate în baza prezentului Contract, conform prevederilor acestuia.
-
e) Prezentul Contract instituie obligații care pot face obiectul executării, acceptate în totalitate de către Delegat.
-
f) Nu există nicio acțiune în justiție, în arbitraj, nicio procedură sau proces sau investigație fie judiciară, fie extra-judiciară, pe rol sau iminentă împotriva Delegatului, nici sentințe judecătorești, hotărâri arbitrale nefavorabile, nici alte proceduri care ar putea avea ca efect împiedicarea Delegatului de a executa obligațiile sale asumate prin prezentul Contract sau care ar putea afecta executarea Contractului, conform obiectivelor stabilite de către Delegatar.
-
g) Nu s-a produs și nu se va produce niciun eveniment care ar putea constitui o încălcare a obligațiilor Delegatului și care ar putea duce la încetarea prezentului Contract.
-
h) încheierea de către Delegat a prezentului Contract și executarea obligațiilor rezultate din prezentul Contract de către Delegat nu contrariu, nu vor duce la o încălcare sau neîndeplinire a obligațiilor sale din partea Delegatului conform:
-
(i) vreunei Legi aplicabile Delegatului;
-
(ii) actului constitutiv sau oricărui document statutar al Delegatului;
-
(iii) vreunui contract sau alt document la care Delegatul este parte sau la care Delegatul este obligat sau al cărui obiect sunt orice active, venituri sau garanții ale Delegatului.
-
i) Toate garanțiile, declarațiile, recunoașterile Delegatului privind obligațiile și responsabilitatea lui în baza prezentului Contract au efect cumulativ și niciuna nu va fi interpretată în mod separat de celelalte.
-
(2) Fără a aduce atingere oricăror garanții sau condiții prevăzute de Lege și în plus față de orice alte declarații și garanții acordate prin clauzele prezentului Contract, Delegatarul declară și garantează Delegatului că cele stipulate în prezentul Articol sunt declarații corecte și complete la Data Semnării și că vor fi corecte și complete la Data începerii Contractului, precum și pe toată Durata Contractului și vor rămâne astfel după Data încetării:
-
a) Delegatarul are puteri depline, autoritatea și capacitatea necesare să semneze și să ducă la îndeplinire prezentul Contract, precum și fiecare dintre celelalte documente care urmează să fie furnizate de către Delegatar ulterior Datei Semnării.
-
b) încheierea prezentului Contract a fost legal aprobată prin hotârâri ale autorităților deliberative ale Delegatarului/tuturor unităților administrativ-teritoriale care constituie Delegatarul și prin hotărâre a adunării generale a Xxx-Xxxx ARAD, nicio altă aprobare sau formalitate administrativă suplimentară nefiind necesară.
-
c) încheierea de către Delegatar a prezentului Contract și executarea obligațiilor rezultate din prezentul Contract de către Delegatar nu contravin, nu vor duce la o încălcare sau neîndeplinire a obligațiilor sale din partea Delegatarului conform:
-
i. vreunei Legi aplicabile Delegatarului;
-
ii. vreunui act administrativ sau decizii judecătorești aplicabile Delegatarului;
-
iii. vreunui contract sau alt document la care Delegatarul / orice unitate administrativ-teritorială ce constituie Delegatarul este parte sau la care este obligat sau al cărui obiect sunt orice active, venituri sau garanții ale Delegatarului/ vreunei unități administrativ-teritoriale ce constituie Delegatarul.
-
d) Obligațiile asumate de către Delegatar prin Contract sunt obligații asumate în conformitate cu prevederile legale, valabile, având caracter obligatoriu în baza Legii.
ARTICOLUL 49 - LEGEA APLICABILĂ ȘI SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
(1) Părțile convin că acest Contract va fi interpretat și executat conform legilor din România. (2) În cazul unei dispute sau neînțelegeri privind interpretarea sau executarea Contractului, Părțile vor face toate eforturile necesare pentru a soluționa pe cale amiabilă orice dispută în termen de 30 (treizeci) de Zile (sau o perioadă mai lungă dacă Părțile convin astfel) din momentul în care una dintre Părți a comunicat în scris celeilalte Părți existența unei dispute și obiectul acesteia. Dacă disputa nu poate fi soluționată pe cale amiabilă, atunci oricare dintre Părți poate notifica în scris despre imposibilitatea ajungerii la o soluție și în urma acestei notificări fie Partea care a trimis notificarea, fie Partea notificată poate supune spre soluționare disputa în fața instanțelor judecătorești competente din România.
Prezentul Contract este încheiat în limba română, în data de, în 3 (trei) exemplare originale, două exemplare pentru Delegatar și un exemplar pentru Delegat.
DELEGATAR
DELEGAT
Anexele prezentului contract
Anexa nr. 1 - Caietul de Sarcini pentru concesiunea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în stația de sortare arad
Anexa nr. 2 - Oferta Delegatului, inclusiv clarificările date de acesta, după deschiderea ofertelor — anexa incidentă la semnarea contractului;
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Anexa Nr. 4a la
Hotărârea nr. 30/30.01.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad
ANEXA 4 - Bunuri concesionate
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
|
Nr. crt. |
Denumire si adresa |
Caracteristici tehnice si bucăți |
Valoare -lei- |
|
1. |
Stație sortare materiale reciclabile din masa de deșeuri urbane, inclusiv instalație și utilaje |
1 buc |
3,988,083.27 |
|
2. |
Basculă de 30 to cu cântar cu afișare electronică a greutății |
1 buc |
81,990.28 |
|
3. |
Presă de balotat xx xxxxx |
1 buc |
113,910.16 |
|
4. |
Motostivuitor 2 to |
1 buc |
51.635,00 |
|
5. |
Teren CF 339017 Arad nr. cad. 339017, în suprafață de 10.000 mp, teren intravilan, teren împrejmuit, imobil înscris în CF sporadic 325835 |
1 buc. |
526.200,00 |
|
6. |
Teren CF 339019 Arad nr. cad. 339019, în suprafață de 10.000 mp, teren intravilan, imobil înscris în CF sporadic 302807 |
1 buc. |
526.200,00 |
|
Total valoare bunuri (lei) |
5.288.018,71 | ||
Anexa Nr. 4b la
Hotărârea nr. 30/30.01.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad
ANEXA 8 - Indicatori de performanță
|
Nr. crt. |
Indicatori de performanță |
U.M. |
Valoarea |
Penalitate |
|
1 |
INDICATORI DE PERFORMANȚĂ GENERALI | |||
|
1.1. |
Cantitatea totală de deșeuri trimisă la reciclare ca procentaj din cantitatea totală de deșeuri acceptate la stația de sortare |
% |
75 |
Între 0% și 30% - 30000 lei Între 30% și 60% -20000 lei Între 60% și 75% -10000 lei |
|
2 |
SORTAREA DEȘEURILOR | |||
|
2.1 |
Deșeuri de hârtie/carton reciclate (cantitatea totală de deșeu de hârtie și carton, inclusiv deșeu de ambalaj, transmise la reciclare, raport la cantitatea totală de deșeuri hârtie și carton primite la Stația de Sortare ) |
% |
85% |
Sub 85% -10000 lei (monitorizarea se efectuează lunar) |
|
2.2 |
Deșeuri de plastic și metal reciclate (cantitatea totală de deșeu de plastic și metal, inclusiv deșeu de ambalaj, transmise la reciclare, raport la cantitatea totală de deșeuri plastic și metal primite la Stația de Sortare ) |
% |
75% |
Sub 75% -10000 lei (monitorizarea se efectuează lunar) |
|
3 |
RECLAMAȚII ȘI SESIZĂRI | |||
|
3.1. |
Numărul de sesizări scrise privind nerespectarea autorizației de mediu |
Nr. |
0 | |
|
3.2. |
Numărul de încălcări a obligațiilor operatorului stației de sortare rezultate din analizele și controalele organismelor abilitate |
Nr. |
0 | |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
1
Fiecare proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi a ședinței consiliului local este supus dezbaterii numai dacă este însoțit de: [...]
b) rapoartele compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului; [...]
2
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2018/hotarari.nsf/3701890DC34465CAC2258773003CD4BB/$FILE/h9034. pdf?Open.
3
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2019/hotarari.nsf/2C821F33ECE74886C225877300309545/$FILE/h10543.
pdf?Open.
4
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2020/hotarari.nsf/0189E31F1903028DC22587730029D4C7/$FILE/h10984. pdf?Open.
5
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2019/hotarari.nsf/99D3CA995EDF4880C225877300309F3F/$FILE/h10541.
pdf?Open.
6
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2020/hotarari.nsf/DCDD23F919C7C41DC2258773002D7B07/$FILE/h10668 .pdf?Open.
7
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2020/hotarari.nsf/B0061F34515CDC22C225877300281861/$FILE/h11154. pdf?Open.
8
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2021/hotarari.nsf/76E5462CC1743DC7C2258773002FAA6B/$FILE/h11306. pdf?Open.
9
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2021/hotarari.nsf/F0C9851C7602C982C2258773002F607E/$FILE/h11344.
pdf?Open.
10
A se vedea
https://adideseuriarad.ro/zone-de-colectare/.
11
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2018/hotarari.nsf/9B99FDC161EFE255C2258773003BECE9/$FILE/h9145.p df?Open.
12
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2018/hotarari.nsf/1311EBAA4D6B3B15C2258773003B6447/$FILE/h9160.
pdf?Open.
13
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2018/hotarari.nsf/145BB39AFC0C43CDC2258773003B71F8/$FILE/h9153.p df?Open.
14
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2018/hotarari.nsf/7738AA240940744CC22587730030D91F/$FILE/h9868.p df?Open.
15
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2019/hotarari.nsf/4C8B0C8F02B5D5DCC2258773003D63D1/$FILE/h9881.
pdf?Open.
16
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2019/hotarari.nsf/A8102834A1760483C2258773003D5F2F/$FILE/h9884.p df?Open.
17
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2019/hotarari.nsf/8EDCC9FE92BC730CC2258773003D0ADC/$FILE/h9915. pdf?Open.
18
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2019/hotarari.nsf/C4C8C7029E4091F1C2258773003CB5F5/$FILE/h9927.p df?Open.
19
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2019/hotarari.nsf/81F4F00944705721C2258773003BEDC1/$FILE/h9984.p df?Open.
20
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2019/hotarari.nsf/564EB007B77C8970C2258773003ADBAB/$FILE/h10077 .pdf?Open.
21
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2019/hotarari.nsf/B48AE62B9CB487A6C22587730034F55E/$FILE/h10201.
pdf?Open.
22
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2019/hotarari.nsf/A009521BC1A915E4C2258773003B0374/$FILE/h10064. pdf?Open.
23
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2018/hotarari.nsf/3701890DC34465CAC2258773003CD4BB/$FILE/h9034. pdf?Open.
24
A se vedea
http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table.
25
A se vedea
http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=BUF104J.
26
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2020/hotarari.nsf/DCDD23F919C7C41DC2258773002D7B07/$FILE/h10668 .pdf?Open.
27
A se vedea Actul Adițional Nr. 2/09.02.2021, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 40 din 21 ianuarie 2021 pentru aprobarea rectificării art. 5 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.39/2020 și a încheierii actului adițional nr. 2 la contractul nr. 9848/10.02.2020 de concesiune a activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de sortare Arad
(https://www.primariaarad.ro/dm arad/2021/hotarari.nsf/76E5462CC1743DC7C2258773002FAA6B/$FILE/h11306 .pdf?Open.).
28
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2008/Hotarari.nsf/0B9735FE9E0F0A44C2258774005CD5BA/$FILE/h3000.p df?Open.
29
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2020/hotarari.nsf/B54DF47C67B45201C22587730027C249/$FILE/h11192. pdf?Open.
30
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2009/hotarari.nsf/6897A91123617F9AC225877400487A35/$FILE/h3679.p df?Open.
31
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2017/Hotarari.nsf/D23ED7D82591956AC225877300454F20/$FILE/h8352.
pdf?Open.
32
În prestarea serviciilor publice, autoritățile administrației publice și instituțiile publice, precum și organismele prestatoare de servicii publice au obligația de a asigura continuitatea, în condițiile prevăzute la art. 12.
33
situația de urgență - evenimente excepționale, cu caracter non-militar, care amenință viața sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse specializate și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate.
34
A se vedea
https://www.primariaarad.ro/dm arad/2022/hotarari.nsf/523511BD7F27E09CC225893300321EB7/$FILE/740%20
H%20din%2022%2012%202022%20nr.%20718.pdf?0pen.
Pagina 33 din 35
35
Statia de sortare Arad este operationala dar nu face parte din investitia efectuata prin SMID
