Hotărârea nr. 197/2023

privind atribuirea denumirii Aleea Jupiter unei străzi din cartierul Gai

ROMÂNIA JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A Nr. 197 din 30 martie 2023 privind atribuirea denumirii Aleea Jupiter unei străzi din cartierul Gai

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de aprobare al inițiatorului nr. 4860 din 20.01.2023,

Analizând Raportul Serviciului Date Urbane și Spațiale, Evidență Construcții, din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 4861 din 20.01.2023,

Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. d) și ale art. 6 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată prin Legea nr. 48/2003, cu modificările și completările ulterioare,

Îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (23 consilieri prezenți din totalul de 23),

În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. d), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. e) și art. 196 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E:

Art. 1. Se aprobă atribuirea denumirii Aleea Jupiter unei străzi din cartierul Gai, teren proprietate a Municipiului Arad - Domeniul Public, identificat conform C.F. nr. 321028 Arad, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se aprobă completarea Nomenclatorului stradal aprobat prin Hotărârea nr. 273/2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu denumirea nouă, conform art.1.

Art. 3. Se aprobă introducerea străzii la care se face referire în prezenta hotărâre în zona de impozitare corespunzătoare, zona ,,D’’.

Art. 4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate și se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală, din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxx Xxxxx                          Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Date Urbane și Spațiale, Evidență Construcții

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 30.03.2023

Anexa la Hotărârea nr. 197/30.03.2023 a Consiliului Local al Municipiului Arad


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


ROMANIA

Avizat

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


JUDETUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

Nr. 44/25.01.2023

H O T Ă R Â R E A Nr._____ din __________________2023

privind atribuirea denumirii Aleea Jupiter unei străzi din cartierul Gai

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de aprobare al inițiatorului nr. 4860 din 20.01.2023,

Analizând Raportul Serviciului Date Urbane și Spațiale, Evidență Construcții, din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 4861 din 20.01.2023,

Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. d) și ale art. 6 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată prin Legea nr. 48/2003, cu modificările și completările ulterioare,

Îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. d), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. e) și art. 196 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E:

Art. 1. Se aprobă atribuirea denumirii Aleea Jupiter unei străzi din cartierul Gai, teren proprietate a Municipiului Arad - Domeniul Public, identificat conform C.F. nr. 321028 Arad, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se aprobă completarea Nomenclatorului stradal aprobat prin Hotărârea nr. 273/2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu denumirea nouă, conform art.1.

Art. 3. Se aprobă introducerea străzii la care se face referire în prezenta hotărâre în zona de impozitare corespunzătoare, zona ,,D’’.

Art. 4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate și se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală, din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,               SECRETAR GENERAL,

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Serviciul Date Urbane și Spațiale,

Evidență Construcții

Red./Dact. Xxxxxx Xxxx


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ


Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 4860 din 20.01.2023

Primarul Municipiului Arad,

Având în vedere:

  • -    Cererea înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 866 din 05.01.2023 a Direcției Patrimoniu-Biroul Cadastru Intravilan și Carte Funciară și a acordului dat de către Direcția Patrimoniu - Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public, înregistrat cu nr.3552 din 17.01.2023, în vederea atribuirii de denumire de stradă în cartierul Gai ;

  • -    Prevederile O.G. nr. 63/2002, privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 48/2003;

În temeiul prevederilor art. 139 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ și a prevederilor Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Arad nr. 216/2016, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: atribuirea de denumire de stradă imobilului înscris în C.F. nr. 321028 Arad, cu nr. cadastral 321028 având categoria de folosință drum, aflat în proprietatea Municipiului Arad - Domeniul Public, cartier Gai , în susținerea căruia formulez următorul :

REFERAT DE APROBARE

Față de cele de mai sus, propun promovarea unui proiect de hotărâre pentru atribuirea de denumire de stradă, imobilului situat în municipiul Arad, cartier Gai, conform anexă:

- Aleea JUPITER -

P R I M A R

Xxxxx Xxxxxx

PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD

ARHITECT SEF

SERVICIUL DATE URBANE ȘI SPAȚIALE,

EVIDENȚĂ CONSTRUCȚII

Nr. 4861/A2/20.01.2023

Referitor la:    Referatul de aprobare al inițiatorului înregistrat   cu nr. 4860

din 20.01.2023 a domnului Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad:

Obiect : propunerea referitoare la promovarea unui proiect de hotărâre privind atribuirea de denumire nouă de stradă, în interiorul cartierului GAI, pentru imobilul, având categoria de folosință drum, înscris în CF nr. 321028 Arad, cu nr. cadastral: 321028.

Menționăm că terenul pe care este amplasată strada, este proprietatea Municipiului Arad - Domeniu Public.

Având în vedere faptul că amplasamentul străzii este situat într-o zonă în care mai multe societăți comerciale își desfășoară activitatea, este necesară notarea adresei administrative            pentru            întocmirea            actelor            și

a contractelor cu deținătorii de rețele, etc.

Față de cele de mai sus, propunem promovarea unui proiect de hotărâre pentru atribuirea de denumire de stradă, în municipiul Arad, în interiorul cartierului Gai, conform anexă:

- ALEEA JUPITER - C.F. nr. 321028 Arad

ARHITECT ȘEF, arh. Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx


ȘEF SERVICIU,

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxxxx


Serviciul Date Urbane și Spațiale, Evidență Construcții

Red./Dact. Xxxx Xxxxxx