Hotărârea nr. 92/2022
privind repartizarea excedentului anului 2021ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 92 din 14 februarie 2022 privind repartizarea excedentului anului 2021
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare nr.6414 din 28 ianuarie 2022,
Luând în considerare Raportul nr. 6417 din 28 ianuarie 2022 al Direcției Economice,
Având în vedere Nota de fundamentare nr. 5700 din 26 ianuarie 2022 a Serviciului Investiții,
Ținând cont de Referatul nr. 93356 din 09 decembrie 2021 al Unității de implementare a Proiectului ''Revitalizarea zonei strada Mărului și amenajarea ca zonă de agrement'',
Având în vedere Referatul nr.5517 din 25 ianuarie 2022 al Unității de implementare a Proiectului ’’Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare’’,
Analizând Referatul nr.5925 din 26 ianuarie 2022 din partea Serviciului Contabilitatea Bugetului General, Datorie Publică,
Analizând disponibilul înregistrat din excedentul bugetului local la 31 decembrie 2021,
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (6), art. 14 alin. (4), art. 23 alin. (1) alin. (2) lit. c), art. 58 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în cu 16 voturi pentru și 6 abțineri (22 de consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul drepturilor conferite prin art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă Excedentul bugetar al Municipiului Arad, în sumă de 45.672.035,26 lei.
Art. 2. Suma invocată la articolul 1 se va utiliza conform destinațiilor din Anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă repartizarea pe obiective și cheltuieli de investiții a disponibilului existent la 31 decembrie 2021, destinat pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, conform Anexelor 2, 3, 4 și 5, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Prezenta se duce la îndeplinire de către Direcția Economică și se comunică tuturor celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red./Dact. IF/IF Verif. C.M.
-
1 ex. Direcția Economică
-
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 14.02.2022
R O M Â N I A JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
Nr. 48 /28.01.2022
AVIZAT
SECRETAR GENERAL, Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
H O T Ă R Â R E A Nr.
Din 2022
privind repartizarea excedentului anului 2021
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare nr.6414 din 28 ianuarie 2022,
Luând în considerare Raportul nr.6417 din 28 ianuarie 2022 al Direcției Economice,
Având în vedere Nota de fundamentare nr.5700 din 26 ianuarie 2022 a Serviciului Investiții,
Ținând cont de Referatul nr.93356 din 09 decembrie 2021 al Unității de implementare a Proiectului ''Revitalizarea zonei strada Mărului și amenajarea ca zonă de agrement'',
Având în vedere Referatul nr.5517 din 25 ianuarie 2022 al Unității de implementare a Proiectului ’’Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare’’,
Analizând Referatul nr.5925 din 26 ianuarie 2022 din partea Serviciului Contabilitatea Bugetului General, Datorie Publică,
Analizând disponibilul înregistrat din excedentul bugetului local la 31 decembrie 2021,
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (6), art. 14 alin. (4), art. 23 alin. (1) alin. (2) lit. c), art. 58 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul drepturilor conferite prin art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă Excedentul bugetar al Municipiului Arad, în sumă de 45.672.035,26 lei.
Art. 2. Suma invocată la articolul 1 se va utiliza conform destinațiilor din Anexa 1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă repartizarea pe obiective și cheltuieli de investiții a disponibilului existent la 31 decembrie 2021, destinat pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, conform Anexelor 2, 3, 4 și 5, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Prezenta se duce la îndeplinire de către Direcția Economică și se comunică tuturor celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL,
Direcția Economică
Serviciul Buget
Red./Dact. J.M.
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.6414 din 28 ianuarie 2022
R E F E R A T DE A P R O B A R E
Având în vedere:
-
❖ Disponibilul înregistrat din excedentul bugetului local la finele anului 2021 în sumă de 45.672.035,26 lei;
-
❖ Necesitatea efectuării unor obiective de investiții cu finanțare din excedentul bugetar al municipiului Arad rezultat la finele anului 2021;
-
❖ Prevederile art.2 alin.(1), art.4 alin.(6), art.14 alin.(4), art.23 alin.(1) alin (2) lit.c) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare,
-
❖ Legislația în vigoare privind utilizarea excedentului anual al bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar;
P R O P U N:
Aprobarea repartizării pe destinații, obiective și cheltuieli de investiții a excedentului bugetar al municipiului Arad existent la 31 decembrie 2021, pentru finanțarea unor cheltuieli conform legislației în vigoare, referatelor serviciilor de specialitate și anexelor 1, 2, 3, 4 și 5 la proiectul de hotărâre.
P R I M A R, Xxxxx Xxxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA ECONOMICĂ
Serviciul Buget
Nr.6417/28 ianuarie 2022
RAPORTUL SERVICIULUI DE SPECIALITATE
privind repartizarea excedentului bugetar al municipiului Arad
Având în vedere:
-
- Disponibilul înregistrat din excedentul bugetului local la 31 decembrie 2021, în sumă de 45.672.035,26 lei;
-Prevederile art.2 alin.(1), art.4 alin.(6), art.14 alin.(4), art.23 alin.(1) alin (2) lit.c) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare,
-Prevederile din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, „Excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar, pe cele două secțiuni, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și a transferurilor din bugetul de stat sau din alte bugete, precum și după achitarea plăților restante, se reportează în exercițiul financiar următor și se utilizează, în baza hotărârilor autorităților deliberative, astfel:
-
a) ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare;
-
b) pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile și cheltuielile secțiunilor de funcționare și dezvoltare în anul curent, în limita disponibilului rezultat în urma aplicării prevederilor lit. a);
-
c) pentru acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secțiunilor de funcționare și dezvoltare, după caz, la sfârșitul exercițiului bugetar."
P R O P U N E M:
-
1. Aprobarea repartizării pe destinații, obiective și cheltuieli de investiții a disponibilului existent la 31.12.2021 în sumă de 45.672.035,26 lei, pentru finanțarea unor cheltuieli, conform legislației în vigoare, referatelor serviciilor de specialitate și anexelor 1, 2, 3, 4 și 5.
Sumele repartizate se utilizează pentru:
-
a) investiții publice (Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020) : 14.000.000 lei;
-
b) investiții publice (Cheltuieli de capital): 14.779.546,48 lei;
-
c) cheltuieli de dezvoltare din disponibilul taxelor speciale la 31.12.2021: 1.773.302,41 lei;
-
d) acoperirea unor goluri temporare de casă din taxe speciale la secțiunea de funcționare: 1.059.145,76 lei;
-
e) prefinanțare din Alte facilități și instrumente postaderare pentru Proiectul ”Orașe Europene Tinere, Accesibile și Sustenabile II (acronim EASY TOWNS II)”: 13.764 lei;
-
f) prefinanțare din Alte facilități și instrumente postaderare pentru Proiectul ”SPROUT-Răspuns Politic Durabil pentru Tranziția la Mobilitate Urbană”: 110.066,73 lei;
-
g) prefinanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru Proiectul
''Revitalizarea zonei strada Mărului și amenajarea ca zonă de agrement'': 1.000.000 lei;
-
h) prefinanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru Proiectul
''Reconversia funcțională și revitalizarea terenului din zona Micălaca 300 și transformarea lui în zonă de agrement și petrecere a timpului liber'': 967.000 lei;
-
i) prefinanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru Proiectul ''Construire Centru multifuncțional pentru persoane din zone urbane marginalizate: Zona Tarafului'': 500.000 lei;
-
j) prefinanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru Proiectul ''Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Municipiul Arad (cererea nr. 1)'': 1.177.142,30 lei;
-
k) prefinanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru Proiectul ''Modernizare Sistem de Transport Public cu Tramvaiul în Municipiul Arad - Traseu strada Pădurii, între strada Abatorului și strada Condurașilor'': 10.145.000 lei;
-
l) prefinanțare din Fondul Social European (FSE) pentru Proiectul ''Stagii de practică pentru elevii liceelor tehnologice din Arad'' (Liceul Tehnologic "IULIU MOLDOVAN" Arad): 36.835,88 lei;
-
m) prefinanțare din Fondul Social European (FSE) pentru Proiectul ''Stagii de practică pentru elevii liceelor tehnologice din Arad'' (Liceul Tehnologic de CONSTRUCȚII și PROTECȚIA MEDIULUI Arad): 36.360,33 lei;
-
n) prefinanțare din Fondul Social European (FSE) pentru Proiectul ''Stagii de practică pentru elevii liceelor tehnologice din Arad'' (Liceul Tehnologic de INDUSTRIE ALIMENTARĂ Arad): 37.181,08 lei;
-
o) prefinanțare din Fondul Social European (FSE) pentru Proiectul ''Stagii de practică pentru elevii liceelor tehnologice din Arad'' (Liceul Tehnologic "FRANCISC NEUMAN" Arad): 36.690,29 lei.
DIRECTOR EXECUTIV, Xxxxxxx Xxxxxxx
ȘEF SERVICIU,
Xxxxxxx Xxxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Unitatea de implementare proiect: “Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare
Nr. 5517 /25.01.2022 APROBAT
PRIMAR Călin Bibarț
R E F E R A T
privind aprobarea bugetului pe anul 2022 pentru proiectul Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare , finanțat prin POR 2014 - 2020
Având în vedere:
-
- Contractul de finanțare nr. 4896 / 20.11.2019, POR 2014 - 2020, pentru obiectivul de investiție “ Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare “, cod SMIS 127811;
-
- Actul adițional nr.1 la Contractul de finanțare nr. 4896 / 20.11.2019;
-
- Contractele încheiate până în prezent și cele care se vor încheia în cursul anului 2022 în cadrul proiectului complex care conține mai multe obiective specifice;
-
- Contractul de credit nr. 20050 / 06.12.2021 încheiat cu Raiffeisen Bank S.A. în valoare de 100 mil lei pentru finanțarea parțială a proiectului de investiție;
-
- Estimarea cheltuielilor bugetare ce se vor efectua în anul 2022 în baza contractelor încheiate și cele care se vor încheia,
P R O P U N E M
1.Aprobarea creditelor de angajament și a creditelor bugetare pe anul 2022 pentru proiectul “ Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare “ la capitolul bugetar 84.02 Transporturi, subcapitolul 84.02.03 Transport rutier , paragraful 84.02.03.01 Drumuri și poduri si includerea în Lista programului de investiții din anul 2022 cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, după cum urmează:
mii lei
|
Articol/Alineat |
Credite de angajament 2022 |
Credite bugetare 2022 |
|
Titlul de cheltuieli 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” | ||
|
Articolul bugetar 58.01 „Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională” ( FEDR) - TOTAL |
145.180 |
47.862 |
|
58.01.01 - Finanțare națională ( 15%) |
4.450 |
5.823 |
|
58.01.02 - Finanțare externă nerambursabilă (85%) |
25.217 |
33.000 |
|
58.01.03 - Cheltuieli neeligibile |
115.513 |
9.039 |
-
2. Aprobarea veniturilor aferente proiectului “Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare “, după cum urmează:
mii
lei
|
TOTAL VENITURI |
36.990 | |
|
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din FEN 2014 - 2020 |
42.02.69 |
3.888 |
|
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) |
48.02.01 |
33.102 |
|
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.01.01 |
30.000 |
|
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.01.02 |
102 |
|
Prefinanțare |
48.02.01.03 |
3.000 |
-
3. Aprobarea creditelor de angajament și a creditelor bugetare pe anul 2022 în Bugetul creditelor interne pentru proiectul “ Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare “ la capitolul bugetar 84.07 Transporturi, subcapitolul 84.07.03 Transport rutier , paragraful 84.07.03.01 Drumuri și poduri și includerea în lista Programului de investiții din anul 2022 cu finanțare din credite interne, după cum urmează:
mii
lei
|
Articol/Alineat |
Credite de angajament 2022 |
Credite bugetare 2022 |
|
Titlul de cheltuieli 84.07.03.01 ( cheltuieli neeligibile ) |
40.000 |
40.000 |
-
4. Aprobarea Sumelor aferente creditelor interne: cod 41.07.02.01 în valoare de 40.000 mii lei reprezentând Tragerile din creditul intern ce se vor efectua în anul 2022 pentru asigurarea finanțării obiectivului de investiții “ Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare “.
Manager proiect
Lucia Giurgiu
Responsabil financiar Xxxxx Xxxxxx
Primaria Municipiului Arad
DE ACORD PRIMAR
Călin Bibarț
Unitatea de implementare a proiectului
“Revitalizarea Zonei Strada Mărului și Amenajarea ca Zonă de Agrement”
Nr. 93356/09.12.2021
REFERAT
privind aprobarea creditelor de angajament și bugetare pe anul 2022 pentru proiectul “Revitalizarea Zonei Strada Mărului și Amenajarea ca Zonă de Agrement”
Având în vedere:
-
- contractul de finanțare nr.4530/23.07.2019 încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Municipiul Arad pentru implementarea proiectului “Revitalizarea Zonei Strada Mărului și Amenajarea ca Zonă de Agrement”, cod SMIS 2014+: 127360, proiect în valoare totală de 22.826.565,62 lei, din care valoare totală eligibilă 17.940.342,65 lei și valoare neeligibilă de 4.886.222,97 lei;
-
- faptul că în anul 2021 s-a incheiat actul aditional de prelungire a perioadei de implementare a proiectului si încheierea contractelor se va realiza parțial în anul 2022
PROPUNEM:
-
1. Aprobarea creditelor de angajament pe anul 2022 pentru proiectul ”Revitalizarea Zonei Strada Mărului și Amenajarea ca Zonă de Agrement ” la capitolul 67.02 “ Cultură Recreere și Religie”, subcapitolul 05 “Întreținere grădini publice,parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement”, titlul 58 “Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului finaciar 2014-2020”, art.58.01 “Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională”, dupa cum urmează: mii lei
Articol/ Alineat
Credite de angajament
58.01.01 - Finanțarea națională
158
58.01.02 - Finanțarea externă
nerambursabilă
894
58.01.03 - Cheltuieli neeligibile
69
TOTAL
1.121
-
2. Aprobarea creditelor bugetare pe anul 2022 pentru proiectul ”Revitalizarea Zonei Strada Mărului și Amenajarea ca Zonă de Agrement ” la capitolul 67.02 “Cultură Recreere și Religie”, subcapitolul 05 “Întreținere grădini publice,parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement”, titlul 58 “Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului finaciar 2014-2020”, art.58.01 “Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională”, dupa cum urmează:
mii lei
|
Articol/alineat |
Credite bugetare |
Trim. I |
Trim. II |
Trim.III |
Trim. IV |
|
58.01.01 - Finanțarea națională |
1.740 |
522 |
522 |
348 |
348 |
|
58.01.02 - Finanțarea externă nerambursabilă |
9.862 |
2.958 |
2.958 |
1.973 |
1.973 |
|
58.01.03 - Cheltuieli neeligibile |
5.012 |
2.000 |
1.000 |
2.000 |
12 |
|
TOTAL |
16.614 |
5.480 |
4.480 |
4.321 |
2.333 |
-
3. Includerea în lista programului de investiții pe anul 2022 cu finanțare din titlul 58 “Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului finaciar 2014-2020”, la capitolul 67.02.05 “ Cultură, Recreere și Religie ”, a creditelor de
angajament și bugetare aferente proiectului “Revitalizarea Zonei Strada Mărului și
Amenajarea ca Zonă de Agrement” , astfel: mii lei
|
Articol/ Alineat |
Credite de angajament |
|
58.01.01 - Finanțarea națională |
158 |
|
58.01.02 - Finanțarea externă nerambursabilă |
894 |
|
58.01.03 - Cheltuieli neeligibile |
69 |
|
TOTAL |
1.121 |
mii lei
|
Articol/ Alineat |
Credite bugetare |
|
58.01.01 - Finanțarea națională |
1.740 |
|
58.01.02 - Finanțarea externă nerambursabilă |
9.862 |
|
58.01.03 - Cheltuieli neeligibile |
5.012 |
|
TOTAL |
16.614 |
4. Aprobarea următoarelor categorii de venituri:
|
Categorie venit |
Total an, din care |
Trim. I |
Trim. II |
Trim. III |
Trim. IV |
|
21.A.48.01.01 -Fondul european de dezvoltare Regională- sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
9.607 |
1.922 |
1.922 |
3.842 |
1.921 |
|
21.A.48.01.02 -Fondul european de dezvoltare Regională- sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
255 |
255 |
0 |
0 |
0 |
|
21.A.42.69.00 -Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020 |
1.508 |
302 |
302 |
603 |
301 |
|
TOTAL |
11.370 |
2.479 |
2.224 |
4.445 |
2.222 |
Manager Responsabil financiar, Lucia Giurgiu
proiect,
Xxxxxxx
Xxxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
APROBAT
PRIMAR, Xxxxxx Xxxxx
DIRECȚIA TEHNICĂ
Serviciul Investiții,
Nr. 5700/26.01.2022
NOTĂ FUNDAMENTARE
cu privire la propunerea de aprobare a unor cheltuieli de capital cuprinse în „Lista programului de investiții pe anul 2022” cu finanțare din Disponibilul bugetului local la data de 31.12.2021
În vederea realizării obiectivelor de investiții propuse pentru anul 2022, finanțarea acestora se asigură din mai multe surse, dintre care o bună parte din alocare este din disponibilul bugetului local la data de 31.12.2021.
Pentru cheltuieli de capital suma alocată din total disponibilul bugetului local este de 14.779.546,48 lei.
Defalcarea valorii de disponibil la 31.12.2021 pe capitole bugetare cuprinse în Lista programului de investiții pe anul 2022 se prezintă după cum urmează:
CAP.67.02 CULTURĂ, RECREERE, RELIGIE
Paragraful 67.02.05.03 Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement
Piața Catedralei are un potențial care necesită o atenție deosebită, iar oportunitatea de a interveni este dată de faptul că zona pieței este parte integrantă a centrului istoric al Aradului, ansamblu urbanistic și arhitectural care are statut de monument istoric. Autoritatea publică locală, a aprobat indicatorii pentru obiectivul de investiție , iar lucrările au fost contractate. Pentru asigurarea execuției, solicităm ca o parte a sumei necesară finanțării, adică 2.777.546,48 lei să fie repartizată din excedentul existent la 31.12.2021, pentru "Regenerare urbană zona Piața Catedralei din Municipiul Arad”.
CAP.70.02 LOCUINȚE, SERVICII DE DEZVOLTARE PUBLICĂ
Paragraful 70.02.03.01 Dezvoltarea sistemului de locuințe
În acest an începe execuția lucrărilor ”Utilități zona de locuințe strada Tarafului”, iar suma de 2.100.000 lei, se propune a fi repartizată din excedentul existent la 31.12.2021.
Subcapitolul 70.02.50 Alte servicii în domeniul locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale
În acest an se efectuează ultimele plăți aferente execuției lucrărilor” Regenerare urbană a spațiilor din zona blocurilor de locuințe din cartierele Alfa, Faleza Mureș, Confecții, Micălaca, Vlaicu și Centru, inclusiv zona protejată din Municipiul Arad ”. Suma de 5.902.000 lei propusă pentru a asigura necesarul de finanțare se asigură din disponibilul bugetului local existent la 31.12.2021.
CAP.84.02 TRANSPORTURI
Paragraful 84.02.03.01 Drumuri și poduri
Având în vedere Parteneriatul de Implementare (înreg. la CNAIR cu nr. 76695 din 16.11.2020) dintre CNAIR, Mun. Oradea, CJ Bihor, Mun. Arad și CJ Arad, privind depunerea spre finanțare în cadrul POIM 2014-2020 a investiției DRUM EXPRES ORADEA-ARAD și Acordul de Asociere pentru achiziția comună dintre Mun. Oradea, CJ Bihor, Mun. Arad și CJ Arad pentru achiziția publică comună a serviciilor de actualizare a S.F.-ului pentru investiția DRUM EXPRES
ORADEA-ARAD,în vederea asigurării sumelor necesare plății, se propune ca finanțarea în sumă de 4.000.000 lei pentru ”Actualizare SF - Drum expres Oradea- Arad” să se asigure din disponibilul bugetului local existent la 31.12.2021.
Având în vedere cele prezentate,
PROPUNEM
Aprobarea repartizării pe capitole bugetare a disponibilului la 31.12.2021 în sumă totală de 14.779.546,48 lei.
DIRECTOR EXECUTIV, ing. Xxxxx Xxxxxxx
ȘEF SERVICIU, ing. Lucia Giurgiu
Municipiul Arad
LISTA DE DOTĂRI PE ANUL 2022 CU FINANȚARE
DIN EXCEDENTUL BUGETAR la 31.12.2021 AL MUNICIPIULUI ARAD
Capitolul 54.02 "Alte servicii publice generale"
Ordonator: Municipiul Arad
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
lei
|
Nr. crt. |
Denumire indicator |
Nr. buc. |
Preț unitar |
Valoare |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4=2x3 |
|
1 |
Subcapitolul 54.02.10 Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor |
80,000 | ||
|
2 |
Taxe speciale pentru emiterea de către Serviciul de Evidență a Persoanei a unor documente și prestarea unor servicii |
80,000 | ||
|
3 |
Din excedent la 31.12.2021: |
80,000 | ||
|
4 |
71.01.02 Mașini, echipamente și mijloace de transport |
35,000 | ||
|
5 |
Imprimantă cu funcții multiple, de rețea, laser color A 3 /A 4 |
1 |
35,000.00 |
35,000 |
|
6 |
71.01.03 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale |
45,000 | ||
|
7 |
Echipament preluare imagini în vederea eliberării CI |
1 |
15,000.00 |
15,000 |
|
8 |
Extinderea Echipamentului de supraveghere (Sistem de supraveghere video și alarmă la efracție și semnalizare incendiu) |
1 |
30,000.00 |
30,000 |
|
9 |
T O T A L |
80,000 | ||
MUNICPIUL ARAD
ANEXA 1 la Hotărârea nr. 92/14.02.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad
Repartizarea pe destinatii a excedentului bugetar al municipiului Arad rezultat la 31.12.2021
lei
|
Nr. crt. |
DENUMIRE INDICATORI |
Excedent bugetar la 31.12.2021 |
|
0 |
1 |
2 |
|
1 |
Excedentul bugetar al municipiului Arad |
45,672,035.26 |
|
2 |
Investiții publice (Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020) |
14,000,000.00 |
|
3 |
Investiții publice (Cheltuieli de capital) |
14,779,546.48 |
|
4 |
Cheltuieli de dezvoltare din disponibilul taxelor speciale la 31.12.2021 |
1,773,302.41 |
|
5 |
Acoperirea unor goluri temporare de casă din taxe speciale la secțiunea de funcționare |
1,059,145.76 |
|
6 |
Prefinanțare din Alte facilități și instrumente postaderare pentru Proiectul ”Orașe Europene Tinere, Accesibile și Sustenabile II (acronim EASY TOWNSII”) |
13,764.00 |
|
7 |
Prefinanțare din Alte facilități și instrumente postaderare pentru Proiectul ”SPROUT- Răspuns Politic Durabil pentru Tranziția la Mobilitate Urbană” |
110,066.73 |
|
8 |
Prefinanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru Proiectul "Revitalizarea zonei strada Mărului și amenajarea ca zonă de agrement" |
1,000,000.00 |
|
9 |
Prefinanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru Proiectul "Reconversia funcțională și revitalizarea terenului din zona Micălaca 300 și transformarea lui în zonă de agrement și petrecere a timpului liber” |
967,000.00 |
|
10 |
Prefinanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru Proiectul "Construire Centru multifuncțional pentru persoane din zone urbane marginalizate: Zona Tarafului” |
500,000.00 |
|
11 |
Prefinanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru Proiectul ''Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Municipiul Arad (cererea nr. 1)” |
1,177,142.30 |
|
12 |
Prefinanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru Proiectul "Modernizare Sistem de Transport Public cu Tramvaiul în Municipiul Arad - Traseu strada Pădurii, între strada Abatorului și strada Condurașilor" |
10,145,000.00 |
lei
|
Nr. crt. |
DENUMIRE INDICATORI |
Excedent bugetar la 31.12.2021 |
|
0 |
1 |
2 |
|
13 |
Prefinanțare din Fondul Social European (FSE) pentru Proiectul "Stagii de practică pentru elevii liceelor tehnologice din Arad” (Liceul Tehnologic "IULIUMOLDOVAN" Arad) |
36,835.88 |
|
14 |
Prefinanțare din Fondul Social European (FSE) pentru Proiectul "Stagii de practică pentru elevii liceelor tehnologice din Arad” (Liceul Tehnologic de CONSTRUCȚII și PROTECȚIA MEDIULUI Arad) |
36,360.33 |
|
15 |
Prefinanțare din Fondul Social European (FSE) pentru Proiectul "Stagii de practică pentru elevii liceelor tehnologice din Arad” (Liceul Tehnologic de INDUSTRIE ALIMENTARĂ Arad) |
37,181.08 |
|
16 |
Prefinanțare din Fondul Social European (FSE) pentru Proiectul "Stagii de practică pentru elevii liceelor tehnologice din Arad” (Liceul Tehnologic "FRANCISC NEUMAN" Arad) |
36,690.29 |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
ANEXA 2 la Hotărârea nr. 92/14.02.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad
REPARTIZAREA PE PROIECTE ȘI CHELTUIELI DE INVESTIȚII DIN "PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020" A DISPONIBILULUI EXISTENT
LA 31.12.2021
lei
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor bugetare, denumirea obiectivelor de investiții sau a cheltuielilor |
TOTAL Credite bugetare 2022 din care: |
Disponibil la 31.12.2021 | ||
|
Finanțarea națională |
Finanțarea externă nerambursabilă |
Cheltuieli neeligibile | |||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
1 |
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD, total din care: |
14,000,000 |
0 |
0 |
14,000,000 |
|
2 |
Ordonator de credite: MUNICIPIUL ARAD, total din care: |
14,000,000 |
0 |
0 |
14,000,000 |
|
3 |
Titlul 58 ”Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” |
14,000,000 |
0 |
0 |
14,000,000 |
|
4 |
Capitolul 67.02 Cultură, recreere și religie, total din care: |
5,000,000 |
0 |
0 |
5,000,000 |
|
5 |
Paragraful 67.02.05.03 Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement |
5,000,000 |
0 |
0 |
5,000,000 |
|
6 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
5,000,000 |
0 |
0 |
5,000,000 |
|
7 |
1. Revitalizarea zonei strada Mărului și amenajarea ca zonă de agrement |
5,000,000 |
0 |
0 |
5,000,000 |
|
8 |
Capitolul 84.02 Transporturi, total din care: |
9,000,000 |
0 |
0 |
9,000,000 |
|
9 |
Paragraful 84.02.03.01 Drumuri și poduri |
9,000,000 |
0 |
0 |
9,000,000 |
|
10 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
9,000,000 |
0 |
0 |
9,000,000 |
|
11 |
1. Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ște fan cel Mare |
9,000,000 |
0 |
0 |
9,000,000 |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
LISTA PROGRAMULUI DE INVESTIȚII PE ANUL 2022 CU FINANȚARE DIN EXCEDENTUL BUGETAR la 31.12.2021 AL MUNICIPIULUI ARAD
CHELTUIELI DE CAPITAL
I credite de angajament
II credite bugetare
lei
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor bugetare, denumirea obiectivelor de investiții sau a cheltuielilor |
Titlu, articol, alineat bugetar |
Credite de angajament / Credite bugetare |
Buget 2022, din care: |
Din excedentul la 31.12.2021 | |
|
Buget local |
Taxe speciale | |||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1 |
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD, total din care: |
* |
I |
1,773,302.41 |
0.00 |
1,773,302.41 |
|
II |
16,552,848.89 |
14,779,546.48 |
1,773,302.41 | |||
|
2 3 |
Ordonator de credite: Municipiul Arad, total din care: |
* |
I II |
1,773,302.41 16,552,848.89 |
0.00 14,779,546.48 |
1,773,302.41 1,773,302.41 |
|
51.02 Autorități publice și acțiuni externe, total din care: |
* |
I |
1,693,302.41 |
0.00 |
1,693,302.41 | |
|
II |
1,693,302.41 |
0.00 |
1,693,302.41 | |||
|
4 |
Paragraful 51.02.01.03 Autorități executive |
* |
I |
1,693,302.41 |
0.00 |
1,693,302.41 |
|
II |
1,693,302.41 |
0.00 |
1,693,302.41 | |||
|
5 |
C. ACHIZIȚII DE BUNURI ȘI ALTE CHELTUIELI |
* |
I |
1,693,302.41 |
0.00 |
1,693,302.41 |
|
II |
1,693,302.41 |
0.00 |
1,693,302.41 | |||
|
6 |
l.Dotări ale Serviciului Stare civilă cu mobilier, aparatură birotică și alte active corporale (din taxe speciale) |
71.01.03 |
I |
100,000.00 |
0.00 |
100,000.00 |
|
II |
100,000.00 |
0.00 |
100,000.00 | |||
|
7 |
2.Dotări ale Compartimentului Transport local, autorizare activități economice cu mașini, echipamente și mjloace de transport (din taxe speciale) |
71.01.02 |
I |
145,000.00 |
0.00 |
145,000.00 |
|
II |
145,000.00 |
0.00 |
145,000.00 | |||
|
8 |
3.Dotări ale Direcției. Venituri cu mașini, echipamente și mjloace de transport (din taxe speciale) |
71.01.02 |
I |
1,131,676.92 |
0.00 |
1,131,676.92 |
|
II |
1,131,676.92 |
0.00 |
1,131,676.92 | |||
|
9 |
4.Dotări ale Direcției. Venituri cu mobilier, aparatură birotică și alte active corporale (din taxe speciale) |
71.01.03 |
I |
90,000.00 |
0.00 |
90,000.00 |
|
II |
90,000.00 |
0.00 |
90,000.00 | |||
|
10 |
5.Dotări ale Serviciului Autorizări. construcții cu mașini, echipamente și mjloace de transport (din taxe speciale) |
71.01.02 |
I |
71,000.00 |
0.00 |
71,000.00 |
|
II |
71,000.00 |
0.00 |
71,000.00 | |||
|
11 |
6.Dotări ale Serviciului Autorizări. construcții cu mobilier, aparatură birotică și alte active corporale (din taxe speciale) |
71.01.03 |
I |
25,000.00 |
0.00 |
25,000.00 |
|
II |
25,000.00 |
0.00 |
25,000.00 | |||
|
12 |
7.Dotări ale Serviciului Dezvoltare urbană și protejare monumente cu mașini, echipamente și mjloace de transport (din taxe speciale) |
71.01.02 |
I |
31,000.00 |
0.00 |
31,000.00 |
|
II |
31,000.00 |
0.00 |
31,000.00 | |||
|
13 |
8.Dotări ale Serviciului Dezvoltare urbană și protejare monumente cu mobilier, aparatură birotică și. alte active corporale (din taxe speciale) |
71.01.03 |
I |
6,000.00 |
0.00 |
6,000.00 |
|
II |
6,000.00 |
0.00 |
6,000.00 | |||
|
14 |
9.Dotări ale Serviciului Dezvoltare urbană și protejare monumente cu alte active fixe (din taxe speciale) |
71.01.30 |
I |
27,000.00 |
0.00 |
27,000.00 |
|
II |
27,000.00 |
0.00 |
27,000.00 | |||
|
15 |
10.Dotări ale Serviciului Date urbane și spațiale, evidență construcții cu mașini, echipamente și mjloace de transport (din taxe speciale) |
71.01.02 |
I |
8,000.00 |
0.00 |
8,000.00 |
|
II |
8,000.00 |
0.00 |
8,000.00 | |||
|
16 |
11 .Dotări, ale Compartimentului Amenajare și întreținere spații verzi, mediu cu mașini, echipamente și mjloace de transport (din taxe speciale) |
71.01.02 |
I |
58,625.49 |
0.00 |
58,625.49 |
|
II |
58,625.49 |
0.00 |
58,625.49 | |||
|
17 |
54.02 Alte servicii publice generale, total din care: |
* |
I |
80,000.00 |
0.00 |
80,000.00 |
|
II |
80,000.00 |
0.00 |
80,000.00 | |||
|
18 |
Subcapitolul 54.02.10 Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor |
* |
I |
80,000.00 |
0.00 |
80,000.00 |
|
II |
80,000.00 |
0.00 |
80,000.00 | |||
|
19 |
C. ACHIZIȚII DE BUNURI ȘI ALTE CHELTUIELI |
* |
I |
80,000.00 |
0.00 |
80,000.00 |
|
II |
80,000.00 |
0.00 |
80,000.00 | |||
lei
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor bugetare, denumirea obiectivelor de investiții sau a cheltuielilor |
Titlu, articol, alineat bugetar |
Credite de angajament / Credite bugetare |
Buget 2022, din care: |
Din excedentul la 31.12.2021 | |
|
Buget local |
Taxe speciale | |||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
20 |
l.Dotări ale Serviciului de Evidență a persoanei cu mașini, echipamente și mjloace de transport (din taxe speciale) |
71.01.02 |
I |
35,000.00 |
0.00 |
35,000.00 |
|
II |
35,000.00 |
0.00 |
35,000.00 | |||
|
21 |
2.Dotări ale Serviciului de Evidență a persoanei cu mobilier, aparatură birotică și alte active corporale (din taxe speciale) |
71.01.03 |
I |
45,000.00 |
0.00 |
45,000.00 |
|
II |
45,000.00 |
0.00 |
45,000.00 | |||
|
22 |
67.02 Cultură, recreere și religie, total din care: |
* |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
2,777,546.48 |
2,777,546.48 |
0.00 | |||
|
23 |
Paragraful 67.02.05.03 Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement |
* |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
2,777,546.48 |
2,777,546.48 |
0.00 | |||
|
24 |
Amenajări terenuri de sport, parcuri Și zone de agrement |
* |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
2,777,546.48 |
2,777,546.48 |
0.00 | |||
|
25 |
B. LUCRĂRI NOI |
* |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
2,777,546.48 |
2,777,546.48 |
0.00 | |||
|
26 |
l.Regenerare urbană zona Piața. Catedralei din municipiul Arad (HCLM Arad nr. 351/2021) |
71.01.01 |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
2,777,546.48 |
2,777,546.48 |
0.00 | |||
|
27 |
70.02 Locuințe, servicii și dezvoltare publică, total din care: |
* |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
8,002,000.00 |
8,002,000.00 |
0.00 | |||
|
28 |
Paragraful 70.02.03.01 Dezvoltarea sistemului de locuințe |
* |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
2,100,000.00 |
2,100,000.00 |
0.00 | |||
|
29 |
B. LUCRĂRI NOI |
* |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
2,100,000.00 |
2,100,000.00 |
0.00 | |||
|
30 |
l.Utilități zona de locuințe Tarafului |
71.01.01 |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
2,100,000.00 |
2,100,000.00 |
0.00 | |||
|
31 |
Subcapitolul 70.02.50 Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale |
* |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
5,902,000.00 |
5,902,000.00 |
0.00 | |||
|
32 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
5,902,000.00 |
5,902,000.00 |
0.00 | |||
|
33 |
l.Regenerarea urbană a spațiilor din zona blocurilor de locuințe din cartierele Alfa, Faleza Mureș, Confecții, Micălaca, Vlaicu și Centru, inclusiv zona protejată din municipiul Arad (HCLM Arad nr. 378/2014) |
71.01.01 |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
5,902,000.00 |
5,902,000.00 |
0.00 | |||
|
34 |
84.02 Transporturi, total din care: |
* |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
4,000,000.00 |
4,000,000.00 |
0.00 | |||
|
35 |
Paragraful 84.02.03.01 Drumuri și poduri |
* |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
4,000,000.00 |
4,000,000.00 |
0.00 | |||
|
36 |
C. ACHIZIȚII DE BUNURI ȘI ALTE CHELTUIELI |
* |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
4,000,000.00 |
4,000,000.00 |
0.00 | |||
|
37 |
l.Actualizare SF - Drum expres Arad-Oradea |
71.01.01 |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
4,000,000.00 |
4,000,000.00 |
0.00 | |||
|
38 |
TOTAL PE TITLURI, ARTICOLE ȘI ALINEATE BUGETARE: | |||||
|
39 |
TITLUL XIII ACTIVE |
71 |
I 1,773,302.41 |
0.00 |
1,773,302.41 | |
|
NEFINANCIARE |
II |
16,552,848.89 |
14,779,546.48 |
1,773,302.41 | ||
|
40 |
Active fixe |
71.01 |
I |
1,773,302.41 |
0.00 |
1,773,302.41 |
|
II |
16,552,848.89 |
14,779,546.48 |
1,773,302.41 | |||
|
41 |
Construcții |
71.01.01 |
I |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
II |
14,779,546.48 |
14,779,546.48 |
0.00 | |||
|
42 |
Mașini, echipamente și mijloace de transport |
71.01.02 |
I |
1,480,302.41 |
0.00 |
1,480,302.41 |
|
II |
1,480,302.41 |
0.00 |
1,480,302.41 | |||
|
43 |
Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale |
71.01.03 |
I |
266,000.00 |
0.00 |
266,000.00 |
|
II |
266,000.00 |
0.00 |
266,000.00 | |||
|
44 |
Alte active fixe |
71.01.30 |
I |
27,000.00 |
0.00 |
27,000.00 |
|
II |
27,000.00 |
0.00 |
27,000.00 | |||
I credite de angajament
II credite bugetare
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Municipiul Arad
LISTA DE DOTĂRI PE ANUL 2022 CU FINANȚARE DIN EXCEDENTUL BUGETAR la 31.12.2021 AL MUNICIPIULUI ARAD
Capitolul 51.02 "Autorități publice și acțiuni externe"
Paragraful 51.02.01.03 "Autorități executive"
Ordonator: Municipiul Arad
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx
lei
|
Nr. crt. |
Denumire indicator |
Nr. buc. |
Preț unitar |
Valoare |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4=2x3 |
|
1 |
Dotări din taxe speciale |
1,693,302.41 | ||
|
2 |
Dotări Serviciul Stare civilă (taxe speciale) |
100,000.00 | ||
|
3 |
Din excedent la 31.12.2021: |
100,000.00 | ||
|
4 |
71.01.03 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale |
100,000.00 | ||
|
5 |
Sistem de supraveghere video și alarmă la efracție și semnalizare incendiu |
1 |
65,000.00 |
65,000.00 |
|
6 |
Sistem audio profesional complet pentru oficierea căsătoriilor |
1 |
35,000.00 |
35,000.00 |
|
7 |
Dotări Compartimentul Transport local, autorizare activități economice (taxe speciale) |
145,000.00 | ||
|
8 |
Din excedent la 31.12.2021: |
145,000.00 | ||
|
9 |
71.01.02 Mașini, echipamente și mijloace de transport |
145,000.00 | ||
|
10 |
Autoutilitară |
1 |
85,000.00 |
85,000.00 |
|
11 |
Scanner |
1 |
35,000.00 |
35,000.00 |
|
12 |
Stație de calcul cu sistem de operare și utilitar Office |
5 |
5,000.00 |
25,000.00 |
|
13 |
Dotări Direcția Venituri (taxe speciale) |
1,221,676.92 | ||
|
14 |
Din excedent la 31.12.2021: |
1,221,676.92 | ||
|
15 |
71.01.02 Mașini, echipamente și mijloace de transport |
1,131,676.92 | ||
|
16 |
Autoutilitară |
1 |
110,000.00 |
110,000.00 |
|
17 |
Rack cameră servere cu senzori interni pentru umiditate, temperatură și tensiune electrică, sistem de răcire și sistem de detecție și stingere a incendiilor |
3 |
150,000.00 |
450,000.00 |
|
18 |
Notebook cu utilitar Office |
14 |
5,000.00 |
70,000.00 |
|
19 |
Stație de calcul cu sistem de operare și utilitar Office |
20 |
5,000.00 |
100,000.00 |
|
20 |
Infrastructură de rețea la Direcția Venituri (cofinanțarea poziției Infrastructură de rețea la Direcția Venituri, din buget local) |
1 |
401,676.92 | |
|
21 |
71.01.03 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale |
90,000.00 | ||
|
22 |
Mașină de numărat bancnote |
8 |
10,000.00 |
80,000.00 |
|
23 |
Mașină de sortat și numărat monede |
2 |
5,000.00 |
10,000.00 |
|
24 |
Dotări Serviciul Autorizări construcții (taxe speciale) |
96,000.00 | ||
|
25 |
Din excedent la 31.12.2021: |
96,000.00 | ||
|
26 |
71.01.02 Mașini, echipamente și mijloace de transport |
71,000.00 | ||
|
27 |
Imprimantă cu funcții multiple, de rețea, laser color A p'A4 |
1 |
35,000.00 |
35,000.00 |
|
28 |
Laptop cu sistem de operare și utilitar Office |
3 |
5,000.00 |
15,000.00 |
|
29 |
Tabletă |
3 |
7,000.00 |
21,000.00 |
|
30 |
71.01.03 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale |
25,000.00 | ||
|
31 |
Display LED TOUCH min. 75 inch |
1 |
25,000.00 |
25,000.00 |
|
32 |
Dotări Serviciul Dezvoltare urbană și protejare monumente (taxe speciale |
) |
64,000.00 | |
|
33 |
Din excedent la 31.12.2021: |
64,000.00 | ||
|
34 |
71.01.02 Mașini, echipamente și mijloace de transport |
31,000.00 | ||
|
35 |
Stație grafică cu dual monitor |
1 |
26,000.00 |
26,000.00 |
|
36 |
Laptop cu sistem de operare și utilitar Office |
1 |
5,000.00 |
5,000.00 |
|
37 |
71.01.03 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale |
6,000.00 | ||
|
38 |
Videoproiector |
1 |
6,000.00 |
6,000.00 |
|
39 |
71.01.30 Alte active fixe |
27,000.00 | ||
|
40 |
Licență (3 ani) Adobe Photoshop/CorelDRAW |
1 |
9,000.00 |
9,000.00 |
|
41 |
Licență (3 ani) program randare 3D |
1 |
9,000.00 |
9,000.00 |
|
42 |
Licență ArchiCAD (3 ani) |
1 |
9,000.00 |
9,000.00 |
|
43 |
Dotări Serviciul Date urbane și spațiale, evidență construcții (taxe speciale |
) |
8,000.00 | |
|
44 |
Din excedent la 31.12.2021: |
8,000.00 | ||
|
45 |
71.01.02 Mașini, echipamente și mijloace de transport |
8,000.00 | ||
|
46 |
Imprimantă cu funcții multiple, de rețea, laser color A 3/A4 |
1 |
8,000.00 |
8,000.00 |
|
47 |
Dotări Direcția Edilitară: Compartimentul Amenajare și întreținere spații verzi (taxe speciale) |
58,625.49 | ||
|
48 |
71.01.02 Mașini, echipamente și mijloace de transport |
58,625.49 | ||
|
49 |
Autoutilitară |
1 |
58,625.49 | |
|
50 |
Din excedent la 31.12.2021: |
58,625.49 | ||
|
51 |
T O T A L |
1,693,302.41 | ||
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
