Hotărârea nr. 9/2022
privind aprobarea documentației pentru elaborarea propunerilor de proiecte pentru acordarea de finantări nerambursabile, în baza Legii nr. 350/2005, în cadrul programului sportiv de utilitate publică Sportul pentru totiROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 9 din 18 ianuarie 2022 privind aprobarea documentației pentru elaborarea propunerilor de proiecte pentru acordarea de finanțări nerambursabile, în baza Legii nr. 350/2005, în cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Sportul pentru toți”
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 1262/07.01.2022,
Analizând raportul serviciului de specialitate nr. 36/07.01.2022 din partea Centrului Municipal de Cultură Arad,
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând seama de prevederile Anexelor 1-4 ale Ordinului nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (23 de consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. f), art. 139 alin. (1) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art.1. Se aprobă Documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerilor de proiecte în vederea acordării de finanțări nerambursabile pentru proiectele de sport, în cadrul programului de utilitate publică „Sportul pentru toți”, în anul 2022, în forma prezentată în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă demararea procedurilor de transparență în vederea organizării selecției de proiecte pentru acordarea de finanțări nerambursabile pentru proiectele de sport, în cadrul programului de utilitate publică „Sportul pentru toți”, pentru anul 2022.
Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Centrul Municipal de Cultură Arad și se comunică tuturor celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
-
1 ex. Centrul Municipal de Cultură Arad,
-
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 18.01.2022
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
PROIECT
Nr. 5/07.01.2022
Avizat
SECRETA7R GENERAL
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
H O T Ă R Â R E A nr.___ din _______________2022
privind aprobarea documentației pentru elaborarea propunerilor de proiecte pentru acordarea de finanțări nerambursabile, în baza Legii nr. 350/2005, în cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Sportul pentru toți”
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 1262/07.01.2022,
Analizând raportul serviciului de specialitate nr. 36/07.01.2022 din partea Centrului Municipal de Cultură Arad,
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând seama de prevederile Anexelor 1-4 ale Ordinului nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. f), art. 139 alin. (1) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E:
Art.1. Se aprobă Documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerilor de proiecte în vederea acordării de finanțări nerambursabile pentru proiectele de sport, în cadrul programului de utilitate publică „Sportul pentru toți”, în anul 2022, în forma prezentată în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă demararea procedurilor de transparență în vederea organizării selecției de proiecte pentru acordarea de finanțări nerambursabile pentru proiectele de sport, în cadrul programului de utilitate publică „Sportul pentru toți”, pentru anul 2022.
Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Centrul Municipal de Cultură Arad și se comunică tuturor celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ SECRETA R GENERAL
Centrul Municipal de Cultură Arad
Red./Dact. D.P.A
Cod: PMA -S4-01
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 1262/07.01.2022
RREFERAT DE APROBARE
Referitor la: aprobarea documentației pentru elaborarea propunerilor de proiecte, în vederea acordării de finanțări nerambursabile în cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Sportul pentru toți”, pentru anul 2022.
Având în vedere:
- prevederile art. 22 din Legea nr. 350/2005:
-
(1) Autoritatea finanțatoare are obligația de a asigura întocmirea documentației pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect, care trebuie să cuprindă cel puțin:
-
a) informații generale privind autoritatea finanțatoare;
-
b) cerințele minime de calificare solicitate de autoritatea finanțatoare și documentele care urmează să fie prezentate de solicitant pentru îndeplinirea cerințelor respective ;
-
c) termenii de referință;
-
d) instrucțiuni privind datele limită care trebuie respectate și formalitățile care trebuie îndeplinite;
-
e) instrucțiuni privind modul de elaborare și de prezentare a propunerii tehnice și financiare;
-
f) informații privind criteriile aplicate pentru atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă.
-
(2) Termenii de referință conțin caracteristici ale proiectului referitoare la scopul, obiectivele specifice, activitățile care urmează a fi desfășurate, criteriile de evaluare a rezultatelor.
-
- prevederile Anexelor 1,2,3 și 4 ale Ordinului nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive,
Consider oportună adoptarea unui hotărâri prin care să se aprobe documentația pentru acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2022, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, în cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Sportul pentru toți”.
PRIMAR
Călin Bibarț
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ ARAD
Nr. 36/07.01.2022
RAPORT al serviciului de specialitate
Referitor la: aprobarea Documentației pentru elaborarea propunerilor de proiecte, în vederea acordării de finanțări nerambursabile din bugetul Consiliului Local al Municipiului Arad, în anul 2022, în cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Sportul pentru toți”, în baza prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general și ale Ordinului nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive
Având în vedere:
- prevederile art. 22 din Legea nr. 350/2005:
-
(1) Autoritatea finanțatoare are obligația de a asigura întocmirea documentației pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect, care trebuie să cuprindă cel puțin:
-
a) informații generale privind autoritatea finanțatoare;
-
b) cerințele minime de calificare solicitate de autoritatea finanțatoare și documentele care urmează să fie prezentate de solicitant pentru îndeplinirea cerințelor respective ;
-
c) termenii de referință;
-
d) instrucțiuni privind datele limită care trebuie respectate și formalitățile care trebuie îndeplinite;
-
e) instrucțiuni privind modul de elaborare și de prezentare a propunerii tehnice și financiare;
-
f) informații privind criteriile aplicate pentru atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă.
-
(2) Termenii de referință conțin caracteristici ale proiectului referitoare la scopul, obiectivele specifice, activitățile care urmează a fi desfășurate, criteriile de evaluare a rezultatelor.” - importanța menținerii unei bune stări de sănătate și consolidarea socializării cetățenilor prin crearea unui cadru social și organizatoric favorizant,
-
- necesitatea susținerii disciplinelor și a probelor sportive, în funcție de tradiția și de gradul de dezvoltare a fiecăreia la nivel local, național și internațional,
-
- prevederile Anexelor 1,2,3 și 4 ale Ordinului nr. 664/2018,
P R O P U N E M:
Adoptarea unui hotărâri prin care să se aprobe documentația pentru acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2022, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, în cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Sportul pentru toți”.
Director executiv
Șef Serviciu
Xxxxxx Xxxx
Xxxxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxxxx
Consilier juridic
Xxxxxxx Xxxxxx
Consilier superior
Xxxxxxx Xxxxx
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD Anexa la Hotărârea nr. 9/18.01.2022
CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ ARAD a Consiliului Local al Municipiului Arad
DOCUMENTAȚIA
pentru elaborarea și prezentarea propunerilor de proiecte în vederea acordării de finanțări nerambursabile pentru proiectele sportive din cadrul programelor de utilitate publică ”Sportul pentru toți 2022” în Municipiul Arad
-
I. Cadrul legal general
Art.1. Cadrul legal al finanțării proiectelor pentru susținerea programului sportiv de utilitate publică Sportul pentru toți, în cadrul programelor Centrului Municipal de Cultură Arad, prevăzute în prezentele metodologii, este:
-
- Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
-
- Legea nr. 69/2000, Legea educației fizice și sportului cu modificările și completările ulterioare;
-
- Ordinul nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive, cu modificările și completările ulterioare.
-
II. Programul sportiv de utilitate publică pentru susținerea proiectelor de finanțare nerambursabilă ”Sportul pentru toți 2022”
Art.2. Scop: menținerea unei bune stări de sănătate și consolidarea socializării cetățenilor prin crearea unui cadru social și organizatoric favorizant.
Art.3. Obiective:
-
a) încurajarea practicării activităților fizice și sportive, în mod continuu și susținut, de cât mai mulți membri ai comunității locale;
-
b) atragerea și stimularea tuturor categoriilor de cetățeni, fără nici o discriminare, în mod liber și voluntar, independent sau în cadru organizat, pentru practicarea activităților fizice și sportive;
-
c) încurajarea structurilor sportive să dezvolte conceptul de fitness sub toate aspectele sale de practicare, ca formă de întreținere a stării generale de sănătate și dezvoltare a individului;
-
d) încurajarea practicării sporturilor de iarnă și a sporturilor/activităților denumite ”de agrement”: schi, patinaj, sanie/săniuș, sărituri cu schiurile etc.;
-
e) încurajarea practicării natației, sporturilor nautice și a sporturilor/activităților denumite ”de agrement”.
Art.4.
-
(1) . Finanțarea în cadrul programului de utilitate publică, în baza bugetului aprobat: Centrul Municipal de Cultură Arad finanțează proiectele pentru Sportul pentru toți:
-
a) finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înființate pe raza unității administrativ-teritoriale;
-
b) finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înființate pe raza unității administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă;
-
c) finanțarea programelor sportive organizate în raza unității administrativ-teritoriale de către asociațiile județene/municipiului București pe ramuri de sport, afiliate la federațiile sportive corespondente;
-
d) finanțarea programelor sportive desfășurate în raza unității administrativ-teritoriale de către federațiile sportive naționale, direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv a municipiului București, ori inspectoratele școlare județene, respectiv a municipiului București;
-
e) finanțarea programelor sportive derulate de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru înalta performanță sportivă;
-
f) premierea, în condițiile legii, a performanțelor deosebite obținute la competițiile sportive interne și internaționale oficiale.
-
g) finanțarea programelor sportive ale unităților și instituțiilor de învățământ, înființate pe raza autorității administrativ-teritoriale, derulate prin asociațiile sportive școlare și universitare;
-
III. Definiții
Art.5. În sensul prezentei metodologii, următorii termeni se definesc după cum urmează:
-
a) autoritate finanțatoare - autoritate publică centrală sau locală care acordă o finanțare pentru proiecte/programe sportive, în condițiile legii;
-
b) beneficiar - solicitantul căruia i se atribuie contractul de finanțare în urma aplicării procedurii selecției publice de proiecte de finanțare a programelor sportive;
-
c) activitate generatoare de profit - activitate care produce profit în mod direct pentru o persoană fizică sau juridică;
-
d) cheltuieli eligibile - cheltuieli care pot fi luate în considerare pentru finanțare în cadrul unui proiect/program sportiv;
-
e) contract de finanțare - contract încheiat, în condițiile legii, între o autoritate publică, denumită în continuare autoritate finanțatoare, și un beneficiar structură sportivă de drept public sau de drept privat cu personalitate juridică sau alte instituții și organizații conform legislației în vigoare;
-
f) contract de activitate sportivă - contract încheiat, în condițiile legii, între structura sportivă și o persoană fizică independentă (PIF) care poate fi: sportiv, antrenor, kinetoterapeut, maseur, doctor sportiv, asistent medical sportiv, manager sportiv, director tehnic, statistician, operator video, organizator de competiții, personal auxiliar, alte persoane care contribuie la realizarea acțiunilor sportive dintr-un program sportiv de utilitate publică;
-
g) structură sportivă - structură sportivă cu personalitate juridică, de drept public sau privat, deținătoare a certificatului de identitate sportivă, căruia i-a fost atribuit un număr de înregistrare în Registrul sportiv;
-
h) unitate de învățământ - unitate de învățământ cu personalitate juridică care are înființată, în condițiile legii, o asociație sportivă școlară fără personalitate juridică, deținătoare a certificatului de identitate sportivă, căruia i-a fost atribuit un număr de înregistrare în Registrul sportiv și care solicită finanțarea unui proiect/program sportiv, în condițiile legii;
-
i) instituție de învățământ - instituție de învățământ superior cu personalitate juridică, care are înființată, în condițiile legii, o asociație sportivă universitară fără personalitate juridică, deținătoare a certificatului de identitate sportivă, căruia i-a fost atribuit un număr de înregistrare în Registrul sportiv, care solicită finanțarea unui proiect/program sportiv, în condițiile legii;
-
j) finanțare - alocare financiară din fonduri publice pentru implementarea proiectelor/programelor sportive inițiate de către structurile sportive, unitățile și instituțiile de învățământ pentru asociațiile sportive școlare și universitare, alte organizații și instituții pentru proiecte și programe sportive, așa cum sunt enumerate la art. 18A1 alin. (2) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, de către autoritățile deliberative, coroborate cu dispozițiile Ordinului ministrului tineretului și sportului nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive și cu celelalte dispoziții legale în materie pentru programele sportive de utilitate publică;
-
k) finanțare nerambursabilă - alocare financiară din fonduri publice pentru materializarea proiectelor/programelor structurilor sportive de drept privat și ale asociațiilor pe ramură de sport județene și ale municipiului București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu dispozițiile ordinului și cu celelalte dispoziții legale în materie pentru programele sportive de utilitate publică;
-
l) fonduri publice - sume alocate din bugetul autorităților centrale sau locale pentru finanțarea proiectelor/programelor sportive, în condițiile legii;
-
m) solicitant - structură sportivă înființată în condițiile legislației în vigoare, instituție sau organizație îndreptățită să solicite finanțarea și să depună o cerere de finanțare pentru un proiect/program sportiv;
-
n) proiect sportiv - plan sau intenție de a întreprinde/ organiza un complex de activități cu caracter sportiv ce vizează testarea, selecția, inițierea, pregătirea de sportivi într-o anumită ramură sau disciplină sportivă, eveniment sportiv secvențial din cadrul unui program/calendar al unei structuri sportive;
-
o) program sportiv - complex de acțiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective de performanță cu caracter sportiv pentru un eveniment sportiv secvențial sau un sezon competițional, cu caracter administrativ (de implementare, întreținere și modernizare) în cazul programului de dezvoltare a infrastructurii sportive. Categoriile de acțiuni care constituie activitatea sportivă din cadrul unui program sportiv sunt: acțiunile de pregătire sportivă, competițiile sportive și alte acțiuni sportive, denumite împreună acțiuni sportive. Categoriile de acțiuni care stau la baza materializării unui program de construire, modernizare, întreținere de infrastructură sportivă sunt: studiul de fezabilitate, actul de proprietate al terenului și bazei sportive, dacă este cazul, schița cadastrală, procesul-verbal de predare/primire, dacă este cazul, devizul, caietul de sarcini, proiectul arhitectural, avizele și autorizațiile de construcție, dovada cofinanțării lucrărilor, în ordinea etapizată stabilită de legislația în vigoare, și autoritatea finanțatoare. Programele sportive aprobate de către autoritatea deliberativă sunt denumite „programe sportive de utilitate publică“;
-
p) sezon competițional - complex de acțiuni sportive însumate în cadrul unui program sportiv, organizat de către o structură sportivă înființată în condițiile legislației în vigoare la sporturi individuale sau jocuri sportive, însemnând: acțiuni pregătitoare, cantonamente de pregătire, competiții sportive amicale și oficiale, turnee de pregătire și calificare, alte acțiuni specifice de pregătire, promovare și închidere a unui program sportiv (festivitate/eveniment de premiere);
-
q) acțiune de pregătire sportivă - acțiune sportivă desfășurată în țară sau în străinătate, realizată în baza unui program stabilit, sub supravegherea uneia sau mai multor persoane calificate, având ca scop dezvoltarea psihomotrică a individului și participarea la competiții sportive;
-
r) competiție sportivă - acțiune sportivă organizată de structuri sportive și/sau de alte entități competente, în baza unui regulament, care are ca obiective ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri și/sau obținerea victoriei;
-
s) competiție sportivă internă - competiție sportivă la care, conform regulamentului de desfășurare, pot participa numai sportivi din cadrul structurilor sportive din România;
-
- competiție sportivă internă de nivel național - competiție sportivă internă care are ca obiectiv stabilit prin regulamentul acesteia desemnarea unui câștigător la nivel național;
-
- competiție sportivă internă de nivel zonal sau interjudețean - competiție sportivă internă care are ca obiectiv stabilit prin regulamentul acesteia desemnarea unui câștigător la nivel zonal ori interjudețean sau promovarea în eșalonul valoric superior;
-
- competiție sportivă internă de nivel județean - competiție sportivă internă care are ca obiectiv stabilit prin regulamentul acesteia desemnarea unui câștigător la nivel județean sau promovarea în eșalonul valoric superior;
-
- competiție sportivă internă de nivel comunal, orășenesc sau municipal - competiție sportivă internă care are ca obiectiv stabilit prin regulamentul acesteia desemnarea unui câștigător la nivel comunal, orășenesc sau municipal;
-
- competiție sportivă internațională - competiție sportivă la care, conform regulamentelor de desfășurare, pot participa sportivi din cadrul unor organizații sportive din mai multe țări;
ș) alte acțiuni sportive - acțiuni care prezintă interes pentru activitatea sportivă, altele decât competițiile sportive și cele de pregătire sportivă, desfășurate în țară sau în străinătate, cum ar fi: congrese, conferințe, simpozioane, seminare, colocvii ori alte reuniuni, întâlniri de lucru, schimburi de experiență, gale, expoziții, cursuri și stagii de practică și specializare sau perfecționare și altele asemenea, precum și acțiuni de cercetare, documentare, informare, promovare, consultanță și altele asemenea;
-
t) organizații sportive - structuri sportive, persoane juridice de drept public ori privat, asociații sportive școlare și universitare fără personalitate juridică care, potrivit actului de înființare sau statutului, pot organiza, participa și/sau finanța, după caz, acțiuni sportive;
ț) perioada precompetițională - perioada de pregătire a sezonului competițional intern și internațional;
-
u) perioada competițională - perioada în care Federația Română și Federația Internațională pe ramură de sport organizează competiții.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Anexa la Hotărârea nr. 9/18.01.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad
METODOLOGIA PENTRU
SELECȚIA DE PROIECTE PENTRU PROGRAMUL SPORTIV DE UTILITATE PUBLICĂ SPORTUL PENTRU TOȚI 2022
CAPITOLUL I
Condiții și criterii de eligibilitate pentru proiectele depuse în vederea finanțării
Art.1. - Sunt eligibile proiectele structurilor care:
-
a) se înscriu în tema și prioritățile concursului;
-
b) asigură contribuția proprie și atrasă de minim 10% din valoarea proiectului de sportiv;
-
c) realizează cel puțin punctajul minim de apreciere (50 puncte);
-
d) se încadrează în perioada de derulare stabilită pentru concurs, perioadă precizată în Anunțul de participare publicat în Monitorul Oficial și pe site-ul CMCA;
-
e) sunt depuse de structuri care au respectat, în ultimii doi ani, prevederile contractelor de finanțare nerambursabilă acordate și/sau parteneriatele semnate cu finanțatorul, după caz.
-
f) sunt însoțite de declarația pe propria răspundere prin care proiectul depus nu beneficiază de atribuirea mai multor contracte de finanțare nerambursabilă de la CMCA.
-
g) sunt depuse de structuri în al căror statut/actul constitutiv sunt prevăzute tipurile de activități pentru care se solicită finanțare.
Art.2. Sunt eligibile structurile care respectă criteriile și condițiile de acces la fondurile publice care trebuie îndeplinite de către structurile sportive, unitățile și instituțiile de învățământ pentru asociațiile sportive școlare și universitare, alte organizații și instituții pentru proiecte și programe sportive, așa cum sunt enumerate la art. 18'1 alin. (2) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare.
-
(1) .Conform Ordinului 664/2018, acestea trebuie:
-
a) să fie o structură sportivă recunoscută în condițiile legii sau o instituție/organizație îndreptățită să solicite finanțarea, în condițiile legii (copie după Certificatul de identitate sportivă, Avizul de constituire, Certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial, în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor);
-
b) să aibă sediul și să își desfășoare activitatea de bază în Municipiul Arad;
-
c) să facă, dacă este cazul, dovada afilierii la federația sportivă națională de specialitate și/sau la asociația pe ramură de sport județeană/a municipiului București, după caz (Adeverința emisă de către Direcția pentru Sport care să certifice acest lucru);
-
d) să facă dovada depunerii situației financiare la data de 31 decembrie a anului precedent la organul fiscal competent (31.12.2021);
-
e) să nu aibă obligații de plată exigibile din anul anterior la instituția publică căreia îi solicită atribuirea unui contract de finanțare (Certificat Fiscal din care să reiasă că nu are obligații de plată exigibile către bugetul local al Municipiului Arad);
-
f) să nu aibă obligații de plată exigibile privind impozitele și taxele către stat, precum și contribuțiile către asigurările sociale de stat (Certificat Fiscal din care să reiasă că nu are obligații de plată exigibile, privind taxele și impozitele către stat);
-
g) să nu se afle în litigiu cu instituția publică (implicit cu Municipiul Arad) căreia îi solicită atribuirea unui contract de finanțare (Declarație pe propria răspundere, semnată și parafată de către Președintele structurii sportive);
-
h) să nu furnizeze informații false în documentele care însoțesc cererea de finanțare (Declarație pe propria răspundere, semnată și parafată de către Președintele structurii sportive);
-
i) să nu se afle în situația de nerespectare a dispozițiilor statutare, a actelor constitutive, a regulamentelor proprii, precum și a legii (Declarație pe propria răspundere, semnată și parafată de către Președintele structurii sportive);
-
j) să participe cu o contribuție financiară de minimum 10% din valoarea totală a finanțării (Angajament pe propria răspundere prin care președintele structurii sportive se obligă la o cofinanțare de min. 10% din valoarea proiectului);
-
k) să nu facă obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare ori să nu se afle deja în stare de dizolvare sau de lichidare în conformitate cu prevederile legale în vigoare (Declarație pe propria răspundere, semnată și parafată de către Președintele structurii sportive);
-
l) să depună cererea de finanțare completă în termenul stabilit de autoritatea finanțatoare.
CAPITOLUL II
Organizarea selecției de proiecte pentru ”Sportul pentru toți 2022”
Art.3. (1) Anunțarea publică a Concursursului local de proiecte pentru ”Sportul pentru toți” - 2022 respectiv intenția de atribuire a contractelor de finanțare, se face de către CMCA prin:
-
a) anunț în Monitorul Oficial, Partea a - VI - a;
-
b) anunț în două cotidiane locale;
-
c) site-ul CMCA.
-
(2) Anunțul poate fi făcut și prin alte mijloace de informare.
-
(3) Data apariției anunțurilor și afișarea pe site-ul CMCA trebuie să fie cu minimum 30 de zile calendaristice înainte de data limită de depunere a proiectelor.
-
(4) Anunțul de intenție va cuprinde perioada de organizare și locul desfășurării concursurilor, termenele limită și locul de depunere a proiectelor pentru ”Sportul pentru toți”, precum și locul de unde se pot obține informații cu privire la metodologia de finanțare.
-
(5) Metodologia de finanțare se poate obține de la sediul CMCA sau descărca de pe site-ul CMCA (www.cmcarad.ro.)
-
(6) solicitanții au dreptul să ceară în scris, inclusiv prin poșta electronică, clarificări privind documentația de finanțare, cu cel puțin 6 zile înainte de data limită de depunere a proiectelor.
-
(7) CMCA are obligația de a răspunde în scris, inclusiv prin poșta electronică, solicitărilor de clarificări, cu cel puțin 4 zile înainte de data limită de depunere a proiectelor.
-
(8) În situația în care la data limită de depunere, există un singur solicitant înscris, CMCA are obligația să repete concursul.
-
(9) Dacă și în situația prevăzută la alin. (8) se va înscrie la concurs tot un singur solicitant, concursul se va desfășura conform prevederilor prezentului regulament.
Art.4. (1) Perioada de depunere a proiectelor pentru ”Sportul pentru toți” este cea precizată în anunț, de luni până joi între orele 8,00-17,00 și vineri între orele 8,00-14,00.
-
(2) Proiectul pentru ”Sportul pentru toți”, redactat pe formularul de finanțare (în două exemplare), însoțit de documentele prezentate la Art. 5, se depune în plic sigilat și ștampilat la sediul CMCA din Arad, Bd. Revoluției nr. 97, ap.x, Secretariat - Registratură, sau se transmite prin Poștă la adresa de mai sus;
-
a) pe plicul care conține proiectul de finanțare se va preciza, pe lângă adresă, „Linia bugetară - Sportul pentru toți - 2022”;
-
(3) Dacă într-un plic se transmit mai multe proiecte, se va menționa pe plic numărul proiectelor.
-
(4) Se vor lua în considerare proiectele de ”Sportul pentru toți” înregistrate la CMCA până la data limită de depunere, dată precizată în anunțul de participare. Proiectele care, din diferite motive, ajung după termenul de depunere stabilit, sunt descalificate.
Art.5 Pentru selecția de proiecte pentru ”Sportul pentru toți” - 2022, solicitanții trebuie să prezinte următoarele documente:
-
a. copie după: Certificatul de identitate sportivă, Avizul de constituire, Certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor;
-
b. adeverința emisă care să certifice dovada afilierii la federația sportivă națională de specialitate și/sau la asociația pe ramură de sport județeană/a municipiului București;
-
c. copie după Bilanțul anului anterior înregistrat la Administrația Finanțelor Publice (31.12.2021);
-
d. Certificat Fiscal din care să reiasă că nu are obligații de plată exigibile către bugetul local al Municipiului Arad;
-
e. Certificat Fiscal din care să reiasă că nu are obligații de plată exigibile, privind taxele și impozitele către stat;
-
f. cererea de finanțare completă în termenul stabilit de autoritatea finanțatoare;
-
g. declarație pe propria răspundere, semnată și parafată de către Președintele structurii sportive-Anexa nr. 2;
-
h. declarația de imparțialitate, conform Anexa nr. 6;
-
i. Angajament pe propria răspundere prin care președintele structurii sportive se obligă la o cofinanțare de min. 10% din valoarea proiectului.
Art.6. (1)- Selecția proiectelor pentru ”Sportul pentru toți” se realizează de către Comisiile de selecție, constituite în acest scop la nivelul Centrului Municipal de Cultură Arad;
-
(2) Comisiile de selecție și atribuțiile acestora se vor stabili prin Decizie a directorului Centrului Municipal de Cultură Arad;
-
(3) Selecția se realizează în două etape:
-
a) etapa eliminatorie, fără punctaj, în care sunt verificate dosarele depuse de către solicitanți;
-
b) etapa de evaluare, pe bază de punctaj, care se realizează doar pentru acele proiecte care au promovat etapa eliminatorie.
Art.7. - Etapa de selecție, eliminatorie, fără punctaj, a proiectelor pentru ”Sportul pentru toți”
-
(1) Condiții și criterii de selecție:
-
a) proiectele pentru ”Sportul pentru toți” trebuie să conțină toate documentele prevăzute la Art. 5;
-
b) proiectele pentru ”Sportul pentru toți” trebuie să respecte prevederile Art. 10, alin. (4) din prezenta metodologie.
-
(2) Proiectele pentru ”Sportul pentru toți” care nu îndeplinesc condițiile și criteriile de selecție, fără punctaj, prevăzute la art. 2 și art. 5 sunt eliminate din concurs.
Art. 8.
-
(1) Etapa de selecție fără punctaj a proiectelor pentru ”Sportul pentru toți” se realizează de membrii comisiilor de selecție constituite la nivelul autorității finanțatoare;
-
(2) După încheierea etapei de selecție fără punctaj a proiectelor pentru ”Sportul pentru toți”, membrii comisiilor de selecție au obligația de a întocmi un proces verbal cu rezultatele evaluării.
-
(3) Centralizatoarele cu rezultatele evaluării, se vor publica pe site-ul www.cmcarad.ro la data prevăzută în anunțul de participare.
Art.9. Selecția pe bază de punctaj.
Proiectele care îndeplinesc condițiile și criteriile de selecție fără punctaj vor fi evaluate din punct de vedere tehnic de Comisia de selecție.
Art.10. Selecția pe bază de punctaj:
-
(1) Etapa de selecție pe bază de punctaj a proiectelor pentru ”Sportul pentru toți” se realizează de membrii comisiilor de selecție constituite la nivelul autorității finanțatoare .
-
(2) Membrii comisiei de selecție acordă pe formularul de apreciere prevăzut în Anexa 4 un punctaj care se calculează prin însumarea calificativelor cuantificate.
-
(3) Membrii comisiei de selecție au dreptul de a opera modificări în bugetul proiectului pentru ”Sportul pentru toți”.
-
(4) Pentru a fi selectat în vederea finanțării, proiectul pentru ”Sportul pentru toți” trebuie să obțină minimum 50 puncte, nerealizarea acestui punctaj descalificând proiectul.
-
(5) Proiectele selectate primesc finanțare în ordine descrescătoare a punctajului obținut, în limita sumei alocate pentru selecția de proiecte pentru ”Sportul pentru toți” 2022.
Art.11. - Rezultatele concursului se afișează la data prevăzută în anunțul de participare, pe site-ul CMCA
Art.12. - Contestații
-
(1) Rezultatele concursului pot fi contestate în termen de 2 zile lucrătoare de la data afișării.
-
(2) Contestațiile se depun la sediul CMCA din Arad, Bd. Revoluției, nr. 97, ap. x, la Registratură. Contestațiile depuse după termenul limită și transmise prin alte modalități, în afara celor menționate, nu vor fi luate în considerare.
-
(3) Contestațiile sunt analizate de comisiile de contestații, constituite în acest scop la nivelul autorității finanțatoare.
-
(4) Răspunsul la contestații se afișează în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii, pe site-ul CMCA.
CAPITOLUL III
Finanțarea proiectelor pentru ”Sportul pentru toți” selecționate
Art.13
-
(1) Proiectele pentru ”Sportul pentru toți” selectate vor face obiectul unui contract de finanțare nerambursabilă conform modelului prezentat în Anexa nr. 5, încheiat între beneficiar și CMCA. Termenul limita de semnare a contractelor de finantare nerambursabilă nu poate fi mai mare de 10 zile lucrătoare față de data depunerii cererii de încheiere a contractului și anexelor acestuia.
-
(2) Contractul cadru prevăzut la Anexa nr. 5 este orientativ.
-
(3) Orice modificare la proiectul ”Sportul pentru toți” trebuie adusă la cunoștință CMCA în scris, cu cel puțin 7 zile lucrătoare înainte de producerea acesteia și, în cazul aprobării, se consemnează într-un act adițional la contractul de finanțare
-
(4) Cheltuieli eligibile:
-
1. cheltuieli de transport;
-
2. cheltuieli de cazare;
-
3. cheltuieli de masă;
-
4. cheltuieli privind plata arbitrilor, medicilor și a altor persoane;
-
5. cheltuieli pentru achiziționarea de materiale și echipament sportiv;
-
6. cheltuieli cu premiile (doar în obiecte);
-
(5) Pentru organizarea, participarea, respectiv desfășurarea acțiunilor sportive, beneficiarii pot efectua, după caz, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate și alocate prin contractul de finanțare, cheltuieli și pentru:
-
a) închiriere de locuințe pentru cazare sportivi și personal tehnic participant la acțiunile de pregătire și participare la competiții, la prețul pieței libere. Pentru participarea la acțiuni de pregătire (cantonamente, turnee, alte acțiuni) sau acțiuni sportive din calendarul oficial pe ramură de sport se vor deconta doar cazări în locații cotate cu maximum 3 stele;
-
b) cheltuieli de transport ocazionate de prezentarea/sosirea și plecarea, sportivilor, precum și a membrilor staffului tehnic din localitatea/țara de domiciliu la locația stabilită pentru pregătire și retur, în conformitate cu prevederile contractului de activitate sportivă dintre părți;
-
c) servicii de închiriere de baze sportive, săli de conferință, spații, aparatură birotică și alte bunuri necesare organizării acțiunilor;
-
d) asigurarea serviciilor medicale, a ordinii publice și a respectării normelor de pază și protecție contra incendiilor, la locul de desfășurare a acțiunilor sportive;
-
e) achiziționarea de panouri și materiale publicitare, materiale pentru pavoazare, rechizite și alte materiale consumabile, aranjamente florale;
-
f) cheltuieli de închiriere domenii website, întreținere și promovare a acțiunilor sportive în mediul online;
-
g) taxe de înscriere și/sau de participare la acțiunile sportive, taxe de organizare a acțiunilor, în condițiile stabilite de organizatori;
-
h) activități culturale;
-
i) plata lectorilor și a translatorilor;
CAPITOLUL IV
Derularea proiectelor selecționate
Art.14 Proiectele pentru ”Sportul pentru toți” selectate se vor desfășura în perioada precizată în prezenta documentație. Perioada de desfășurare a unui proiect cuprinde pregătirea, derularea și evaluarea.
Art.15 CMCA are dreptul de a verifica modul de derulare a proiectelor pentru ”Sportul pentru toți”.
CAPITOLUL V
Contractul de finanțare
Art. 16.
-
(1) Solicitanții ale căror propuneri de proiect au fost declarate câștigătoare vor semna un contract de finanțare, în conformitate cu contractul-cadru de finanțare nerambursabilă.
-
(2) Contractul se încheie între Centrul Municipal de Cultură Arad și beneficiarul finanțării. Din partea solicitantului persoană juridică, contractul va fi semnat și ștampilat de către reprezentantul legal sau de către un împuternicit al acestuia.
-
(3) Contractul de finanțare nerambursabilă se întocmește în trei exemplare originale, un exemplar pentru beneficiar și două pentru autoritatea contractantă.
Art. 17.
-
(1) Contractul se va semna în maxim 30 zile de la data depunerii de către beneficiar a cererii de încheiere a contractului și anexelor privind perioada de desfășurare, bugetul proiectului și indicatorii proiectului.
-
(2) Data de încheiere a contractului de finanțare nu poate fi ulterioară datei de începere a proiectului.
-
(3) Orice contract/comandă încheiat de către beneficiar în cadrul proiectului, anterior datei de încheiere a contractului de finanțare atrage sancțiunea excluderii acelei cheltuieli de la decont, excepție făcând doar contractele de sponsorizare prezentare drept contribuție proprie.
-
(4) Contractele de sponsorizare de bunuri sau alte servicii vor putea acoperi doar contribuția proprie. Finanțatorul nu va deconta contravaloarea unui bun sau serviciu pe care beneficiarul l-a primit cu titlu gratuit.
Art. 18. Obligațiile beneficiarului:
-
(1) Prin semnarea contractului de finanțare, beneficiarul acceptă termenii și condițiile în care va primi finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze pe propria răspundere proiectul pentru care primește finanțare cu respectarea legislației naționale.
-
(2) Beneficiarul are obligația de a implementa proiectul pentru care s-a semnat un contract de finanțare în conformitate cu prevederile din cererea de finanțare aprobată.
-
(3) Dacă beneficiarul nu reușește să pună în aplicare proiectul în condițiile asumate și stipulate în contractul de finanțare, acesta trebuie să își asume eșecul parțial sau total în realizarea obligațiilor. În acest caz, autoritatea finanțatoare are dreptul de a întrerupe plățile, de drept fără punere în întârziere sau judecată, fiind exonerat de plata oricărei despăgubiri de orice fel.
-
(4) Contribuția din fondurile publice poate fi redusă și/sau Autoritatea finanțatoare poate cere restituirea, în totalitate sau parțial, a sumelor deja plătite, dacă beneficiarul nu respectă termenii contractuali, de drept, fără somație, fără punere în întârziere sau judecată, autoritatea finanțatoare fiind exonerată de plata oricăror despăgubiri de orice fel.
-
(5) Să notifice Centrul Municipal de Cultură Arad cu privire la orice modificare pe care intenționează să o aducă informațiilor cuprinse în cererea de finanțare, în cel mai scurt timp posibil, pentru aprobarea acesteia de către finanțator, în caz contrar asumându-și riscurile nerespectării obligațiilor contractuale. În cazul unei modificări survenite din cauze independente de voința solicitantului, această situație trebuie anunțată Centrului Municipal de Cultură Arad de îndată; în această situație, autoritatea finanțatoare prin reprezentanții săi legali poate decide continuarea sau rezilierea contractului.
-
(6) Să furnizeze Centrului Municipal de Cultură Arad, în maxim două zile, orice informație cu privire la derularea proiectului, pe care acesta o poate solicita;
-
(7) Să păstreze pentru Autoritatea finanțatoare câte un exemplar/o mostră din materialele publicitare, de promovare sau de orice altă natură realizate - acolo unde nu este posibil (de ex. există un singur exemplar, ca în cazul bannerelor) beneficiarul trebuie să obțină o dovadă foto/video/audio a realizării acestora;
-
(8) Să documenteze foto/video/audio activitățile/evenimentele proiectului într-un mod din care să rezulte data și locul desfășurării lor, participanții, publicul, prezența logo-ului de finanțare și orice alte elemente care au presupus cheltuieli ce urmează să fie propuse pentru decont și/sau ar putea contribui la validarea raportului narativ.
-
(9) Obligația de a promova denumirea autorității finanțatoare, Municipiul Arad, în cadrul activităților finanțate prin:
-
a. imprimarea numelui finanțatorului, a Municipiului Arad, pe toate materialele de promovare pe care le produce și utilizează beneficiarul în mediul online și print;
-
b. imprimarea numelui autorității finanțatoare, a Municipiului Arad, pe bunurile rezultate din finanțarea proiectului.
-
(10) Obligația de a permite persoanelor delegate de autoritatea finanțatoare să efectueze controlul privind modul de utilizare a fondurilor nerambursabile.
Art. 19. Sancțiuni
În cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute prin contractul de finanțare nerambursabilă, beneficiarii vor fi notificați în scris. Contractul de finanțare nerambursabilă poate fi reziliat pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, în condițiile stipulate în cuprinsul acestuia, de drept fără somație, punere în întârziere sau judecată, autoritatea finanțatoare fiind exonerată de plata oricăror despăgubiri de orice fel.
CAPITOLUL VI
Decontarea cheltuielilor pentru proiecte sportive aprobate
Art.20 Decontarea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor pentru programul de utilitate publică Sportul pentru toți, aprobate în urma selecției de proiecte - 2022, se face în conformitate cu prevederile Anexei 3.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
ANUNȚ DE PARTICIPARE
-
1. . Denumirea autorității contractante: Centrul Municipal de Cultură Arad
Cod fiscal : 33708527
Adresa : Arad, B-dul Revoluției, nr.97, ap. x
Număr de telefon, fax, e-mail : 0371501072
0371501075 - fax
xxxxxxx@xxxxxxxx
-
2. Obiectul: finanțarea nerambursabilă a unor proiecte din cadrul programului sportiv de utilitate publică „Sportul pentru toți”, proiecte înaintate de către structuri sportive fără scop patrimonial din municipiul Arad, pentru anul 2022;
-
3. Procedura aplicată:
-
• Selecție de publică de proiecte - organizată în baza prevederilor:
-
• Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
-
• Legii nr. 69/2000, Legea educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare;
-
• Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. _____/2022 privind aprobarea bugetului general de venituri și chletuieli a municipiului Arad pe anul 2022.
-
4. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte:.2022
-
5. Data la care se desfășoară selecția de proiecte, verificarea eligibilității, înregistrării, a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică și financiară și evaluarea propunerilor de proiecte este __________.2022 ora 9.00, la sediul autorității contractante.
-
6. Data publicării rezultatelor etapei I a selecției de proiecte _________.2022
-
7. Data publicării rezultatelor etapei a II- a selecției de proiecte _______.2022
-
8. Depunerea contestațiilor : în termen de 2 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor.
-
9. Răspunsul la contestații : în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii contestațiilor
-
10. Durata finanțării: anul 2022
-
11. Criteriile și condițiile de acces la fondurile publice pentru finanțarea cluburilor sportive de drept privat sunt prevăzute în Anexa 2 din Ordinul nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive, cu modificările și completările ulterioare, iar Criteriile specifice de evaluare sunt cuprinse în Documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect, care se poate obține de pe site-ul Centrului Municipal de Cultură Arad ( www.cmcarad.ro).
Atribuirea contractelor de finanțare se va face în ordinea punctajului total obținut de către fiecare solicitant și în limita bugetului alocat în vederea derulării Programului anual de acordare de finanțări nerambursabile, pentru Programul „Sportul pentru toți”.
-
12. Data transmiterii anunțului de participare către Regia Autonomă Monitorul Oficial al României, partea a VI-a este ________
DIRECTOR EXECUTIV
Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
-
a). FORMULARUL DE ÎNSCRIERE
Structura Sportivă ...........................
Nr.............din .........................
CERERE DE FINANȚARE-CADRU
pentru finanțarea proiectelor/programelor sportive
-
A. Date privind structura sportivă
-
1. Denumirea structurii sportive ......................................................
-
2. Adresa ....................................................................................
-
3. Certificat de identitate sportivă nr................................................
-
4. Cont nr........................., deschis la ..........................................
-
5. Cod fiscal ...............................................................................
-
6. Alte date de identificare: Telefon ............................................ E-mail .............................................. Fax .................................................. Web .................................................
-
7. Echipa responsabilă de derularea proiectului (numele și prenumele, funcția în cadrul structurii sportive, telefon)
-
7.1. Coordonator ............................................................................
-
7.2. Responsabil financiar .................................................................
-
7.3. Responsabil cu probleme tehnice .................................................
-
7.4. Alți membri, după caz ................................................................
-
-
B. Date privind proiectul/programul
-
1. Denumirea proiectului/programului ................................................
-
2. Scopul ...................................................................................
-
3. Obiective specifice ...................................................................
-
4. Activități/Acțiuni din cadrul proiectului/programului ..........................
-
5. Perioada de derulare/acțiune/activitate ........................................
-
6. Locul de desfășurare/acțiune/activitate ........................................
-
7. Participanți (numărul și structura)/acțiune/activitate ......................
-
8. Costurile estimate ale proiectului/programului (Se va detalia pe acțiuni/activități, categorii de cheltuieli și surse de finanțare.), conform tabelului de mai jos:
Nr.
Crt.
Proiectul/Programul, acțiunea/activitatea, categoriile de cheltuieli A1
Valoarea totală
Din care:
Sumă solicitată din fonduri publice
Venituri proprii ale structurii sportive
I. Programul/Proiectul..............
Total............................................
1. Acțiunea/Activitatea............. Total.................
Din care: ----(se detaliază pe categorii de cheltuieli) 1.2 Acțiunea/Activitatea............................. Total........................................
Din care: ----
Sumă solicitată din fonduri publice
Venituri proprii ale structurii sportive
A1 Categoriile de cheltuieli ce se pot finanța din fonduri publice pentru proiecte/programe sunt cele prevăzute în documentație la Capitolul III, Art. 13, alin. (4) și (5).
-
C. Resurse umane și financiare ale structurii sportive, angrenate în realizarea acțiunilor/activităților din cadrul proiectului/programului
-
1. Resurse umane
-
1.1. Număr de personal salariat - total ................, din care antrenori (pentru cluburile
-
sportive) ..................................................
-
1.2. Număr de secții pe ramură de sport (pentru cluburile sportive) .............
-
1.3. Număr de sportivi legitimați pe secții ..............................................
-
1.4. Număr de cluburi sportive afiliate la asociația pe ramură de sport județeană/a municipiului București .......................................
-
1.5. Număr de asociații fără personalitate juridică afiliate la asociația pe ramură de sport județeană/a municipiului București ........................
-
2. Resurse financiare
-
2.1. Venituri proprii realizate în anul precedent - total ............lei, din care:
-
-
- donații, sponsorizări
-
- venituri din activități economice (închirieri, prestări de servicii, reclamă, publicitate etc.)
-
- cotizații, taxe, penalități etc
-
- alte venituri
-
2.2. Venituri proprii estimate a se realiza în anul curent - total ........................lei, din care:
-
- donații, sponsorizări
-
- venituri din activități economice (prestări de servicii, închirieri, reclamă, publicitate
etc.)
-
- cotizații, taxe, penalități etc
-
- alte venituri
-
D. La prezenta cerere de finanțare se anexează în mod obligatoriu următoarele documente:
-
1. raport de activitate, cuprinzând datele relevante pentru susținerea cererii de finanțare;
-
2. declarația de imparțialitate, în conformitate cu anexa la Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
-
3. declarație conform modelului de mai jos.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
DECLARAȚIE
Subsemnatii, ......................................................., reprezentanți legali ai structurii
sportive ......................................................, declarăm pe propria răspundere, cunoscând
prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, că structura sportivă pe care o reprezentăm îndeplinește condițiile prevăzute de Ordinul ministrului tineretului și sportului nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive, respectiv:
-
a) este structură sportivă recunoscută în condițiile legii;
-
b) a publicat, în extras, raportul de activitate și situația financiară pe anul ........... în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a, nr..............; a înregistrat raportul de activitate în Registrul național
al persoanelor juridice fără scop patrimonial cu nr...........;
-
c) nu are obligații de plată exigibile și nu este în litigiu cu instituția finanțatoare;
-
d) nu are obligații de plată exigibile privind impozitele și taxele către stat, precum și contribuțiile către asigurările sociale de stat;
-
e) informațiile furnizate instituției finanțatoare în vederea obținerii finanțării sunt veridice;
-
f) nu se află în situația de nerespectare a dispozițiilor statutare, a actelor constitutive și a regulamentelor proprii;
-
g) se obligă să participe cu o contribuție financiară de minimum 10% din valoarea totală a finanțării;
-
h) nu face obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare și nu se află în stare de dizolvare ori de lichidare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
-
i) nu beneficiază de un alt contract de finanțare din fonduri publice pentru același proiect de la aceeași autoritate finanțatoare în cursul anului fiscal curent;
-
j) nu a beneficiat/a beneficiat în anul fiscal în curs de finanțare nerambursabilă de la instituția .........................., în sumă de ..........................lei.
Data ............................
Reprezentanți legali: (numele, prenumele, funcția, semnătura și ștampila structurii sportive)
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
DECONTAREA CHELTUIELILOR
Art.1. Pentru realizarea proiectului se pot face decontări parțiale, în baza documentelor justificative legal întocmite.
Art.2. Pentru justificarea cheltuielilor în cadrul proiectelor pentru ”Sportul pentru toți” structura sportivă trebuie să prezinte următoarele documente:
-
(1) adresa de înaintare a decontului de cheltuieli care se completează conform Anexei 3.1;
-
(2) Cererea de plată în original, în care se va preciza „cheltuieli pentru proiectul ....... conform
contractului de finanțare nr..........încheiat între CMCA și structura sportivă „;
-
(3) Documentele justificative, în copie (facturi, facturi fiscale și/sau bonuri fiscale), care au stat la baza emiterii facturii. Copiile la decont trebuie să fie ștampilate și certificate de către președintele structurii sportive cu mențiunea „Copie conform cu originalul”;
-
(4) Documente privind achiziții publice;
-
(5) Lista de participanți este obligatorie pentru toate categoriile de activități precum și pentru alte activități care includ cheltuieli cu privire la masă și/sau cazare și/sau transport și/sau premii și se întocmește conform Anexelor 3.2; 3.3; 3.4; 3.5;
-
(6) Împuternicirea responsabilului de proiect al structurii sportive pentru decontarea cheltuielilor, în situația în care acesta nu este președintele structurii sportive;
-
(7) Raportul de evaluare, semnat de către responsabilul de proiect;
Art.3. (1) Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor privind alocația de masă (masă servită sau alimente) sunt:
-
a) factura fiscală detaliată, conform contractului/notei de comandă, semnată și ștampilată de unitatea prestatoare, pentru masă servită;
-
b) facturi, chitanțe și bonuri fiscale, pentru alimente;
-
c) pontajul de masă, se întocmește conform Anexei 3.5;
-
(2) Alocația de masă pe durata unei zile se acoperă în limita a 50 de lei/persoană/zi.
Art.4. Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor privind cazarea participanților:
-
a) factura fiscală detaliată, conform contractului/notei de comandă, semnată și ștampilată de unitatea prestatoare;
-
b) diagrama de cazare, conform modelului prezentat în Anexa 3.4;
Art.5. Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor privind transportul:
-
a) bilete de tren pentru transportul pe calea ferată, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale, fără a putea depăși drepturile de această natură care se pot acorda salariaților instituțiilor publice și tabel cu participanții care au beneficiat de contravaloarea biletelor de transport, semnat și ștampilat, întocmit conform Anexei 3.3;
-
b) bilete pentru transportul cu mijloace de transport auto în comun, la tarifele stabilite pentru aceste mijloace și tabel cu participanții care au beneficiat de contravaloarea biletelor de transport, semnat și ștampilat, întocmit conform Anexei 3.3;
-
c) bonuri fiscale de combustibil, pentru transportul cu autoturisme proprietate personală, cu aprobarea în prealabil a ordonatorului de credite, în condiții similare celor prevăzute de dispozițiile legale pentru salariații instituțiilor publice și tabel cu participanții care au beneficiat de contravaloarea transportului, semnat și ștampilat, întocmit conform Anexei 3.3 (ordin de deplasare și estimarea cheltuielilor se face în baza consumului de 7,5 litri de carburant la 100 km);
-
d) bilete și tichete de îmbarcare pentru transportul cu avionul1 (clasa economică) și bilete pentru transportul pe căile de navigație fluvială, transport efectuat cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, potrivit dispozițiilor legale și tabel cu participanții care au beneficiat de contravaloarea biletelor de transport, semnat și ștampilat, întocmit conform Anexei 3.3;
-
e) factura fiscală detaliata și foaia de parcurs/scrisoarea de transport în copie (cu mențiunea „copie conform cu originalul”) pentru transportul cu mijloace de transport auto închiriate, potrivit dispozițiilor legale.
Art.6. Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor privind închirierea de bunuri și prestarea de servicii sunt:
-
a) contract de închiriere de bunuri și de prestări servicii/notă de comandă;
-
b) factura fiscală;
-
c) proces verbal de recepție.
Art.7. Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor pentru achiziții bunuri / servicii (altele decât serviciile de cazare, masă, PFA/ PJ) sunt:
-
a) factura fiscală, chitanță sau bon fiscal, conform contractului/notei de comandă;
-
c) nota de recepție și constatare de diferențe, a bunurilor intrate în gestiunea structurii sportive/ instituției, după caz;
-
d) bonul de consum cu explicația destinației pentru proiectul decontat, după caz.
Art.8. Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor pentru prestări de servicii efectuate în cadrul proiectelor (persoană fizică autorizată sau persoană juridică) sunt:
-
a) contract de prestări de servicii/notă de comandă;
-
b) factură fiscală;
-
c) proces verbal de recepție a serviciului.
Art.9. Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor pentru realizarea de tipărituri, multiplicări, inscripționări și altele asemenea sunt:
-
a) factura fiscală, chitanță sau bon fiscal, până la valoarea stabilită de lege, conform contractului/notei de comandă;
-
c) notă de recepție și constatare de diferențe, a bunurilor intrate în gestiunea structurii sportive;
-
d) bonul de consum cu explicația destinației pentru proiectul decontat;
-
e) proces verbal de recepție a serviciilor;
-
f) un exemplar din materialul multiplicat/imprimat, dacă este posibil. În caz contrar se vor atașa imagini cu acesta.
Art.10. Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor sunt: factura fiscală, factură sau alte formulare sau documente cu regim special, aprobate potrivit legii.
Art.11. Documentele justificative pentru decontarea premiilor acordate, sunt:
-
(1) pentru premii în obiecte:
-
a) factura fiscală, chitanță sau bon fiscal, conform contractului/notei de comandă;
-
b) avizul de însoțire a mărfii, după caz;
-
c) nota de recepție și constatare de diferențe, a bunurilor intrate în gestiune avand confirmarea responsabilului de proiect;
-
d) bonul de consum cu explicația destinației pentru proiectul decontat;
-
e) proces verbal de acordare a premiilor.
Art.12. Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor privind studii: documentare, cercetare științifică, sondarea opiniei publice, realizarea materialelor audio-video, licențe soft, traduceri oficiale sunt:
-
a) contract de prestări servicii/notă de comandă;
-
b) factura fiscală, semnată și ștampilată de unitatea prestatoare;
-
c) proces verbal de recepție a studiilor/ lucrărilor.
Art.13. Documentele justificative pentru contribuția proprie și/sau atrasă (sponsorizări și donații) prezentate de structura sportivă:
-
a) factură/ bon fiscal/ chitanță, în copie, semnate și ștampilate cu mențiunea „conform cu originalul”;
-
b) protocol/contract de sponsorizare/contract de colaborare, în copie, semnate și ștampilate cu mențiunea „conform cu originalul”, din care să reiasă cu claritate în ce constă obiectul sponsorizării făcute către structura sportivă, cât și destinația sumei respective;
-
c) contract de voluntariat/stat de plată, în copie, semnate și ștampilate cu mențiunea „conform cu originalul”
-
d) declarație pe proprie raspundere cu privire la aparatura proprie/ obiecte de inventar/spații -utilizate in timpul proiectului.
Art.14. Achizițiile publice se efectuează în condițiile legii, respectiv Legea nr.98/2016 cu modificările și completările ulterioare;
Art.15. Documentele pentru decontarea cheltuielilor se transmit finanțatorului de către structura sportivă în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la terminarea proiectului . Pentru proiectele care se desfășoară in luna decembrie, documentele pentru decontare se transmit cel mai târziu în data de 9 decembrie 2022, data limită până la care se pot desfășura activități în cadrul proiectului fiind 5 decembrie 2022.
Art.16. Se acceptă spre decontare numai cheltuielile efectuate în perioada stabilită prin contractul de finanțare, ca perioadă de derulare a proiectului ”Sportul pentru toți”.
Art.17. CMCA poate dispune nedecontarea finanțării pentru proiectele structurii sportive care nu respectă prevederile contractului de finanțare.
Cheltuieli eligibile
-
1. cheltuieli de transport;
-
2. cheltuieli de cazare;
-
3. cheltuieli de masă;
-
4. cheltuieli privind plata arbitrilor, medicilor și a altor persoane;
-
5. cheltuieli pentru achiziționarea de materiale și echipament sportiv;
-
6. cheltuieli cu premiile (doar în obiecte).
Pentru organizarea, participarea, respectiv desfășurarea acțiunilor sportive, beneficiarii pot efectua, după caz, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate și alocate prin contractul de finanțare, cheltuieli și pentru:
-
a) închiriere de locuințe pentru cazare sportivi și personal tehnic participant la acțiunile de pregătire și participare la competiții, la prețul pieței libere. Pentru participarea la acțiuni de pregătire (cantonamente, turnee, alte acțiuni) sau acțiuni sportive din calendarul oficial pe ramură de sport se vor deconta doar cazări în locații cotate cu maximum 3 stele);
-
b) cheltuieli de transport ocazionate de prezentarea/sosirea și plecarea, sportivilor, precum și a membrilor staffului tehnic din localitatea/țara de domiciliu la locația stabilită pentru pregătire și retur, în conformitate cu prevederile contractului de activitate sportivă dintre părți;
-
c) servicii de închiriere de baze sportive, săli de conferință, spații, aparatură birotică și alte bunuri necesare organizării acțiunilor;
-
d) asigurarea serviciilor medicale, a ordinii publice și a respectării normelor de pază și protecție contra incendiilor, la locul de desfășurare a acțiunilor sportive;
-
e) achiziționarea de panouri și materiale publicitare, materiale pentru pavoazare, rechizite și alte materiale consumabile, aranjamente florale;
-
f) cheltuieli de închiriere domenii website, întreținere și promovare a acțiunilor sportive în mediul online;
-
g) taxe de înscriere și/sau de participare la acțiunile sportive, taxe de organizare a acțiunilor, în condițiile stabilite de organizatori;
-
h) activități culturale;
-
i) plata lectorilor și a translatorilor;
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
-
- Antet structură sportivă-
DECONT DE CHELTUIELI
ADRESA DE ÎNAINTARE Nr. ________ din___________________
Către :
CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ ARAD
Vă înaintăm alăturat decontul de cheltuieli al proiectului.............................., care s-a desfășurat
în ................., în perioada .........., în valoare de ............. lei, reprezentând finanțarea
nerambursabilă de la CMCA...........și contribuția.................................., în baza contractului
nr........din.........., conform documentelor justificative de cheltuieli anexate:
Contribuția CMCA (fonduri publice):
|
Nr. crt. |
Tip, nr. /data document |
Emitent |
Denumire cheltuieli |
Valoare |
Contribuția structurii sportive și contribuții ale partenerilor (fonduri proprii):
|
Nr. crt. |
Tip, nr. /data document |
Emitent |
Denumire cheltuieli |
Valoare |
Decontul mai cuprinde:
Se vor preciza toate documentele care sunt anexate la decont (ex- raport de evaluare, NIR, lista participanți, CD/DVD imagini etc)
Semnătura conducătorului structurii sportive,
Ștampila
Semnătura contabilului/
directorului economic a structurii sportive
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Anexa 3.2.
- Antet structură sportivă-
LISTA DE PARTICIPANȚI
Proiectul __________________________________________________
Localitatea _________________________________________
Perioada _________________________________________
|
Nr. crt. |
Nume/ prenume |
Structura sportivă |
Data nașterii |
Seria și numărul CI 2 |
Semnătura |
Semnătura responsabilului de proiect a structurii sportive și ștampila
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Certificatului de naștere sau CNP.
Anexa 3.3.
- Antet structură sportivă-
TABEL
cu participanții care au beneficiat de contravaloarea transportului:
Proiectul_______________________________________________________
Localitatea _______________________________________________
Perioada _______________________________________________
|
Nr. crt. |
Nume/ prenume |
Ruta |
Seria bilet3 |
Suma |
Semnătura |
Semnătura responsabilului de proiect a structurii sportive și ștampila
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
-
13 În situația în care transportul se face cu mijloace auto personale coloana aferentă seriei biletului, se va înlocui
cu „7,5% x nr km x 2 x pret carburant/l”.
Anexa 3.3.1
- Antet structură sportivă-
TABEL
cu participanții care au beneficiat de transport:
Proiectul_______________________________________________________
Localitatea _______________________________________________
Perioada _______________________________________________
|
Nr. crt. |
Nume/ prenume |
Ruta |
Seria bilet4 |
Suma |
Semnătura |
Semnătura responsabilului de proiect a structurii sportive și ștampila
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
-
13 În situația în care transportul se face cu mijloace auto personale coloana aferentă seriei biletului, se va înlocui
cu „7,5% x nr km x 2 x pret carburant/l”.
Anexa 3.4.
- Antet structură sportivă-
Diagrama de cazare3
Proiectul______________________________________________________
Perioada ________________________________________________
Locul de desfășurare _______________________________________
Unitatea prestatoare de servicii _________________________
|
Nr. Crt. |
Nr. camerei |
Numele și prenumele participantului |
Tarif/ zi |
Nr. Zile |
Valoare serviciu |
Semnătura responsabilului de proiect a
structurii sportive
și ștampila
Unitatea prestatoare de servicii
Semnătură și ștampila
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
proiect certifică faptul că serviciul a fost prestat în condițiile solicitate.
Anexa 3.5.
- Antet structură sportivă-
PONTAJ DE MASA4
Proiectul ______________________________________________________
Perioada ___________________________________________________
Locul de desfășurare__________________________________________
Unitatea prestatoare de servicii5__________________________
|
Nr. Crt. |
Nume Prenume |
ZIUA ... |
ZIUA ... |
ZIUA ... |
ZIUA ... |
ZIUA ... |
Seria și numărul CI |
Semnătura participantilor | ||||||||||
|
M D |
D |
C |
M D |
D |
C |
M D |
D |
C |
M D |
D |
C |
M D |
D |
C | ||||
MD- mic dejun; D- dejun; C- Cina
Semnătura responsabilului de proiect a structurii sportive și ștampila
Unitatea prestatoare de servicii
Semnătură și ștampila
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
CRITERIILE SPECIFICE DE EVALUARE A PROIECTELOR STRUCTURILOR SPORTIVE
Pentru Programul sportiv de utilitate publică Sportul pentru toți
-
1. Relevanța proiectului;
-
2. Capacitatea financiară și operațională a solicitantului;
-
3. Importanța proiectului;
-
4. Asigurarea continuității proiectului;
-
5. Încadrarea proiectului în programul național de promovare a practicării și dezvoltării sportului pentru toți
GRILA DE EVALUARE
|
CRITERIUL |
Punctaj maxim |
|
1. RELEVANȚA PROIECTULUI |
20 |
|
Claritatea definirii obiectivelor proiectului |
5 |
|
Sunt clar definite nevoile grupurilor țintă propuse și beneficiarii finali? În ce măsură proiectul răspunde nevoilor și cerințelor grupului țintă? |
10 |
|
Impactul proiectului propus pentru comunitatea locală |
5 |
|
2. CAPACITATEA FINANCIARĂ ȘI OPERAȚIONALĂ A SOLICITANTULUI |
35 |
|
Contribuție proprie - minim 10% |
8 |
|
Estimarea realistă a bugetului în concordanță cu activitățile planificate |
7 |
|
Capacitatea stucturii sportive de a implementa proiectul |
10 |
|
Calificările și experiența personalului implicat în realizarea proiectului |
10 |
|
3. IMPORTANȚA PROIECTULUI |
20 |
|
Planificarea riguroasă și realistă a activităților |
5 |
|
Mediatizarea proiectului |
5 |
|
Ce cunoștințe și competențe noi vor dobândi participanții la proiect |
10 |
|
4. ASIGURAREA CONTINUITĂȚII PROIECTULUI |
10 |
|
Durabilitatea și efectul multiplicativ al proiectului |
10 |
|
5. ÎNCADRAREA PROIECTULUI ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE PROMOVARE A PRACTICĂRII ȘI DEZVOLTĂRII SPORTULUI PENTRU TOȚI |
15 |
|
Total maxim |
100 |
NOTĂ:
Fiecare membru al comisiei de evaluare acordă un punctaj pentru proiectul care se evaluează, în conformitate criteriile specifice menționate în tabelele de mai sus. Punctajul final al unui proiect va fi constituit din media aritmetică a punctajelor acordate de către fiecare membru al Comisiei de evaluare.
Atribuirea contractelor de finanțare se va face în ordinea punctajului total obținut de către fiecare solicitant și în limita bugetului alocat în vederea derulării Programului anual de acordare de finanțări nerambursabile, pentru Programul „Sportulpentru toți”.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
CONTRACT-CADRU
privind finanțarea acțiunilor/activităților din cadrul programului*)
în anul ..............................
-
A1 Se va menționa proiectul/programul în cadrul căruia se regăsesc acțiunile/activitățile finanțate.
CAP. I. Părțile
Instituția finanțatoare ............................., cu sediul în .................., str.................... nr
județul/sectorul ..................., codul fiscal ............................, cont ....................., deschis
la ..........................., reprezentată prin .............................................., în calitate de .......................
și............................., în calitate de.........................., denumită în continuare instituția finanțatoare, și
structura sportivă ................, cu sediul în localitatea ............................, str............... nr
județul/sectorul .................., telefon ..............., cont ...................., deschis la ..................., certificat de
identitate sportivă nr. .............., reprezentată prin ...................., în calitate de
și ..........................., în calitate de ................, denumită în continuare structură sportivă,
în baza dispozițiilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 și ale Ordinului ministrului tineretului și sportului nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive, cu modificările și completările ulterioare, au convenit încheierea prezentului contract.
CAP. II. Obiectul și valoarea contractului
ART. 1
Obiectul prezentului contract îl constituie finanțarea proiectului/programului, respectiv a acțiunilor/activităților din cadrul proiectului/programului sportiv ...................................., prevăzute în
anexa nr. 1.
ART. 2
Instituția finanțatoare repartizează structurii sportive suma de .................................... lei,
pentru finanțarea acțiunilor/activităților prevăzute la art. 1.
CAP. III. Durata contractului
ART. 3
Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către părți și este valabil până la data de ....................
CAP. IV. Drepturile și obligațiile părților
ART. 4
Structura sportivă are următoarele drepturi și obligații:
-
a) să utilizeze suma prevăzută la art. 2 exclusiv pentru finanțarea cheltuielilor aferente acțiunilor/activităților prevăzute în anexa nr. 1, potrivit destinației stabilite prin contract în anexa nr. 2 și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;
-
b) să realizeze acțiunile/activitățile prevăzute la art. 1, obiectivele și indicatorii prevăzuți în anexa nr. 3;
-
c) să promoveze denumirea instituției finanțatoare în cadrul acțiunilor/activităților finanțate prin modalitățile convenite între părți;
-
d) să permită persoanelor delegate de instituția finanțatoare să efectueze controlul privind modul de utilizare a fondurilor prevăzute la art. 2;
-
e) să contribuie cu minimum 10% din valoarea totală de finanțare a programului; f) să întocmească și să transmită instituției finanțatoare, în termen de .................. zile
calendaristice de la data încheierii acțiunilor/activităților, următoarele documente:
-
-r aport privind realizarea obiectivului/obiectivelor, după caz, și a indicatorilor prevăzuți în contract;
-
-r aport financiar însoțit de documentele justificative de cheltuieli;
-
g) să restituie, în situația nerespectării dispozițiilor legale și a prevederilor prezentului contract, în termen de 15 zile de la data comunicării somației de plată din partea organului de control, sumele primite, precum și penalitățile aferente acestora, calculate potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
-
h) să respecte prevederile actului constitutiv și ale statutului propriu, precum și statutul și regulamentele federației sportive naționale la care este afiliată;
-
i) să promoveze spiritul de fairplay, să întreprindă măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea violenței și dopajului în cadrul acțiunilor/activităților finanțate potrivit prezentului contract.
ART. 5. Instituția finanțatoare are următoarele drepturi și obligații:
-
a) să supravegheze și să controleze modul de utilizare a sumei repartizate, precum și modul de respectare a dispozițiilor legale;
-
b) să plătească suma prevăzută la art. 2, astfel:
-
-în avans, ......................, din valoarea contractului/acțiunii/ activității, după caz;
-
- în termen de ........ zile calendaristice de la prezentarea documentelor prevăzute la art. 4 lit.
f);
-
c) în cazul în care structura sportivă nu respectă prevederile prezentului contract, instituția finanțatoare are dreptul de a solicita restituirea sumelor acordate, precum și sistarea virării sau diminuarea sumei repartizate, după caz.
CAP. V. Răspunderea contractuală
ART. 6 (1) Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin prezentul contract, partea în culpă răspunde în condițiile prezentului contract și ale dispozițiilor legale în vigoare.
-
(2) Pentru nedepunerea în termenul convenit prin prezentul contract a documentelor prevăzute la art. 4 lit. f), instituțiile finanțatoare au dreptul să perceapă penalități de întârziere de ..........%
pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea avansului acordat sau la suma datorată, după caz.
ART. 7. Forța majoră exonerează de răspundere partea care o invocă, în condițiile legii.
CAP. VI. Litigii
ART. 8. Divergențele care pot apărea între părți pe parcursul derulării prezentului contract vor face obiectul unei concilieri pe cale amiabilă. În situația în care aceasta nu s-a realizat, partea nemulțumită se poate adresa instanței de judecată competente, în condițiile legii.
CAP. VII. Dispoziții finale
ART. 9. Regimul de gestionare a sumelor repartizate de instituția finanțatoare și controlul financiar se realizează în condițiile legii. Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata
cheltuielilor efectuate de structura sportivă în baza prezentului contract se fac potrivit normelor privind finanțele publice.
ART. 10. Prevederile prezentului contract au putere deplină pentru părți și se constituie în norme cu caracter tehnic, financiar și administrativ.
ART. 11.Modificarea clauzelor prezentului contract se face cu acordul părților numai pentru acțiuni viitoare și se consemnează într-un act adițional.
ART. 12. Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezentul contract.
ART. 13. Prezentul contract se încheie în 3 exemplare, dintre care două exemplare pentru instituția finanțatoare și un exemplar pentru structura sportivă.
Instituția finanțatoare
Conducătorul instituției,
Compartimentul financiar-contabil
Compartimentul de specialitate/Compartimentul juridic
Structura sportivă (reprezentanți legali)
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
30
la contractul-cadru
Structura sportivă ...........................
Acțiunile/Activitățile din cadrul proiectului/programului..............................
|
Nr. Crt. |
Denumirea acțiunii/activității |
Locul de desfășurare |
Perioada acțiunii |
Nr. De participanti |
Costul acțiunii |
Alte mențiuni |
Reprezentanți legali:
(numele, prenumele, funcția, semnătura și ștampila structurii sportive)
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
la contractul-cadru
Structura sportivă ............................
Bugetul acțiunii/activității din cadrul proiectului/programului..................................
|
Nr. Crt. |
Acțiunea/Activitatea/C ategoriile de cheltuieli |
Valoarea totală |
Din care: | |
|
din fonduri publice |
din venituri proprii ale structurii sportive | |||
|
1 |
Acțiunea/Activitatea.................................... Total................. Din care: a)A1....................................... b)A1....................................... Exemplu: a) cazare:10 persoane x 50 lei/zi x 5 zile = 2.500 lei |
Sumă solicitată din fonduri publice |
Venituri proprii ale structurii sportive | |
|
2 |
Acțiunea/Activitatea.................................... Total................. Din care:
| |||
|
TOTAL | ||||
A1 Categorii de cheltuieli. Reprezentanți legali:
(numele, prenumele, funcția, semnătura și ștampila structurii sportive)
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
la contractul-cadru
Structura sportivă ............................
Scopul, obiectivele și indicatorii de evaluare ai proiectului/programului
-
A. Scopul:
-
B. Obiective:
Obiectivul general: ....................................................................
Obiective specifice: ...................................................................
-
C. Indicatori
C1. Indicatori de eficiență (denumire, unitate de măsură):
-
a) ..............................................................................................
-
b) .............................................................................................
C2. Indicatori fizici (denumire, unitate de măsură):
-
a)...............................................................................................
-
b) .............................................................................................
C3. Indicatori de rezultat (denumire, unitate de măsură):
-
a) .............................................................................................
-
b) ..............................................................................................
Reprezentanți legali:
(numele, prenumele, funcția, semnătura și ștampila structurii sportive)
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
34
Anexa nr. 6
DECLARAȚIA DE IMPARȚIALITATE
Reprezintă conflict de interese orice situație care îl împiedică pe beneficiar în orice moment să acționeze în conformitate cu obiectivele autorității finanțatoare, precum și situația în care executarea obiectivă și imparțială a funcțiilor oricărei persoane implicate în implementarea proiectului poate fi compromisă din motive familiale, politice, economice sau orice alte interese comune cu o altă persoană.
Subsemnatul, ca persoană fizică sau ca persoană cu drept de reprezentare a organizației solicitante în ceea ce privește implementarea proiectului, mă oblig să iau toate măsurile preventive necesare pentru a evita orice conflict de interese, așa cum este acesta definit mai sus, și, de asemenea, mă oblig să informez autoritatea finanțatoare despre orice situație ce generează sau ar putea genera un asemenea conflict.
Numele și prenumele:
Funcția:
Semnătura și ștampila:
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Anexa 7
Raport Financiar Intermediar/Final
La proiectul: .............. conform contractului nr................
Linia bugetară.
|
Nr. crt |
Factura nr./data |
Furnizor |
Ce reprezintă |
Suma Totală/ lei |
Fonduri Publice/ lei |
Fonduri Proprii/ lei |
Mod de Plată Op./cht. Nr./data |
Rest de plată/ lei |
|
TOTAL |
Presedinte, Ștampila
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
36
1
În cazul efectuării deplasărilor internaționale cu avionul, participantul/participanții vor face deplasarea dus-întors, de la domiciliul propriu până la destinația menționată în invitație (sau în localitatea cea mai apropiată de locul de desfășurare al proiectului). Perioada deplasării trebuie să concorde cu perioada de desfășurare a proiectului (cu o marjă de timp rezonabilă în funcție de orarul de zbor sau distanța de la aeroport la locul de desfășurare al proiectului).
2
În situația în care există participanți care nu au împlinit vârsta de 14 ani, aceștia vor trece seria și numărul
3
Prezenta ține loc de proces-verbal de recepție a serviciului prestat. Semnarea ei de către responsabilul de
4
Prezentul ține loc de proces-verbal de recepție a serviciului prestat. Semnarea lui de către responsabilul de proiect cerifică faptul că serviciul a fost prestat în condițiile solicitate.
5
În situația mesei servite. În cazul achiziționării de alimente nu se va trece unitatea prestatoare de servicii, iar
pontajul va fi semnat și ștampilat doar de ONGT/ Instituție
