Hotărârea nr. 77/2022

privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar din Municipiul Arad pentru anul școlar 2022-2023

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 77 din 14 februarie 2022 privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar din Municipiul Arad pentru anul școlar 2022-2023

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin referatul de aprobare înregistrat cu nr. 5508/25.01.2022,

Analizând Raportul de specialitate nr. 5511/25.01.2022 al Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public - Compartimentul Administrația Școlilor,

În baza prevederilor art. 61 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului Ministrului Educației nr. 5511/28.10.2021 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 6564/2011 privind aprobarea Procedurii de atribuire a denumirilor unităților de învățământ din sistemul național de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare,

În considerarea adresei nr. 82/17.09.2021 din partea Asociației "Grădina Speranței" Arad, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 72650/20.09.2021, cu privire la includerea în Rețeaua Școlară a Municipiului Arad, a unității de învățământ preuniversitar particular Școala Primară "Xxxx Xxxxxxxxxxx", Arad, Calea Timișorii, nr. 88 și Ordinul Ministrului Educației nr. 5071/ 26.08.2021 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Asociației "Grădina Speranței" din municipiul Arad pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară "Xxxx Xxxxxxxxxxx", Municipiul Arad, Calea Timișorii, nr. 88, pentru nivelul de învățământ. "primar", forma de învățământ "cu frecvență", limba de predare "română",

Ținând seama de prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 433/2021 cu privire la solicitarea de arondare a creșelor aflate în structura Direcției de Asistență Socială Arad la unitățile de învățământ preșcolar în cadrul cărora acestea funcționează,

Luând în considerare adoptarea hotărârii cu 16 voturi pentru și 6 abțineri (22 de consilieri prezenți din totalul de 23),

În conformitate cu Avizul conform al Inspectoratului Școlar Județean Arad, exprimat prin adresa nr. 2669/1/23.12.2021, înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 314/04.01.2022, cu anexele aferente,

În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. 7) lit. a), alin. (14), art. 136 alin. (1) și (8), art. 139 alin. (1) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanță de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E

Art. 1: Se aprobă Rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2022-2023, conform anexelor care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel:

Anexa nr. 1 - unități de învățământ preuniversitar de stat acreditate;

Anexa nr. 2 - unități de învățământ preuniversitar particular acreditate/autorizate;

Anexa nr. 3 - unități de învățământ pentru activități extrașcolare și cluburi sportive.

Art. 2: Prezenta hotărâre se comunică tuturor celor interesați prin Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx-Xxxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.

  • 1    ex. Compartimentul Administrația Școlilor

  • 1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 14.02.2022

Cod PMA -S4-02


ROMÂNIA

P R O I E C T Nr. 34/25.01.2022


Avizat

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr.______ din _________________2022

privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar din Municipiul Arad pentru anul școlar 2022-2023

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin referatul de aprobare înregistrat cu nr. 5508/25.01.2022,

Analizând Raportul de specialitate nr. 5511/25.01.2022 al Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public - Compartimentul Administrația Școlilor,

În baza prevederilor art. 61 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului Ministrului Educației nr. 5511/28.10.2021 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 6564/2011 privind aprobarea Procedurii de atribuire a denumirilor unităților de învățământ din sistemul național de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare,

În considerarea adresei nr. 82/17.09.2021 din partea Asociației "Grădina Speranței" Arad, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 72650/20.09.2021, cu privire la includerea în Rețeaua Școlară a Municipiului Arad, a unității de învățământ preuniversitar particular Școala Primară "Xxxx Xxxxxxxxxxx", Arad, Calea Timișorii, nr. 88 și Ordinul Ministrului Educației nr. 5071/ 26.08.2021 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Asociației "Grădina Speranței" din municipiul Arad pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară "Xxxx Xxxxxxxxxxx", Municipiul Arad, Calea Timișorii, nr. 88, pentru nivelul de învățământ. "primar", forma de învățământ "cu frecvență", limba de predare "română",

Ținând seama de prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 433/2021 cu privire la solicitarea de arondare a creșelor aflate în structura Direcției de Asistență Socială Arad la unitățile de învățământ preșcolar în cadrul cărora acestea funcționează,

În conformitate cu Avizul conform al Inspectoratului Școlar Județean Arad, exprimat prin adresa nr. 2669/1/23.12.2021, înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 314/04.01.2022, cu anexele aferente,

În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. 7) lit. a), alin. (14), art. 136 alin. (1) și (8), art. 139 alin. (1) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanță de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E

Art. 1: Se aprobă Rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2022-2023, conform anexelor care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel:

Anexa nr. 1 - unități de învățământ preuniversitar de stat acreditate;

Anexa nr. 2 - unități de învățământ preuniversitar particular acreditate/autorizate;

Anexa nr. 3 - unități de învățământ pentru activități extrașcolare și cluburi sportive.

Art. 2: Prezenta hotărâre se comunică tuturor celor interesați prin Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ 5                                                          5                            5

Compartimentul Administrația Școlilor Red./Dact. Xxxx Xxxxxx

SECRETAR GENERAL


Cod.PMA-S4-01


PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr. 5508 din 25.01.2022

Primarul Municipiului Arad

În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanță de urgență, nr. 57/2019 privind Codul administrativ, și cu aplicarea art. 37 din Regulamentul de organizare si funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 216/2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Arad pentru anul școlar 2022-2023, în susținerea căruia formulez prezentul

REFERAT DE APROBARE

În baza prevederilor art. 61 alin. 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului Ministerului Educației nr. 5511/28.10.2021 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2022-2023 și ale Ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 6564/13.12.2011 privind aprobarea Procedurii de atribuire a denumirilor unităților de învățământ din sistemul național de învățământ preuniversitar.

În conformitate cu Avizul conform al Inspectoratului Școlar Județean Arad, exprimat prin adresa nr. 2669/1/23.12.2021, înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 314/04.01.2022, cu anexele aferente.

P R O P U N

Aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2022-2023, în forma prezentată în anexele la proiectul de hotărâre.

P R I M A R, Xxxxx Xxxxxx

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA PATRIMONIU

SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI ADMINISTRARE DOMENIUL PUBLIC

COMPARTIMENTUL ADMINISTRAȚIA ȘCOLILOR

Nr. 5511/25.01.2022

RAPORT DE SPECIALITATE

Referitor la: referatul de aprobare înregistrat cu nr. 5508/25.01.2022 al domnului Xxxxx Xxxxxx Primarul Municipiului Arad, având ca

Obiect: aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Arad propusă pentru anul școlar 2022 - 2023,

Considerații juridice:

-Prevederile art. 19 și ale art. 61 alin. 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

-Prevederile Ordinului Ministerului Educației nr. 5511/28.10.2021, pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de, antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2022-2023.

-Prevederile Ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 6564/13.12.2011 al privind aprobarea Procedurii de atribuire a denumirilor unităților de învățământ din sistemul național de învățământ preuniversitar.

-Prevederile art. 24 alin. (3) lit d) din Ordinul Ministerului Educației nr. 5511/28.10.2021 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2022-2023, după acordarea avizului conform de către Inspectoratul Școlar Județean, se aprobă prin hotărâre a consiliului local rețeaua școlară pentru anul școlar 2022-2023.

Considerente tehnice și generale:

Luând în considerare adresa nr. 82/17.09.2021 din partea Asociației "Grădina Speranței" Arad, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 72650/20.09.2021, cu privire la includerea în Rețeaua Școlară a Municipiului Arad, a unității de învățământ preuniversitar particular Școala Primară "Xxxx Xxxxxxxxxxx", Arad, Calea Timișorii, nr. 88 și Ordinul Ministrului Educației nr. 5071/ 26.08.2021 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Asociației "Grădina Speranței" din municipiul Arad pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară "Xxxx Xxxxxxxxxxx", cu sediul în Municipiul Arad Calea Timișorii, nr. 88, pentru nivelul de învățământ. "primar", forma de învățământ "cu frecvență", limba de predare "română".

Hotărârea nr. 433/27.09.2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad cu privire la solicitarea de arondare a creșelor aflate în structura Direcției de Asistență Socială Arad la unitățile de învățământ preșcolar în cadrul cărora acestea funcționează.

Inspectoratul Școlar Județean Arad, prin adresa nr. 2669/1/23.12.2021, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 314/04.01.2022, a emis avizul conform pentru Rețeaua Școlară a unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Arad, pentru anul școlar 2022-2023, conform anexelor.

În considerarea celor de mai sus,

P R O P U N E M

Aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Arad pentru anul școlar 2022-2023 conform anexelor la proiectul de hotărâre astfel:

  • - Anexa nr. 1 - unități de învățământ preuniversitar de stat acreditate;

  • - Anexa nr. 2 - unități de învățământ preuniversitar particular acreditate/autorizate;

  • - Anexa nr. 3 - unități de învățământ pentru activități extrașcolare și cluburi sportive.

    Director Executiv,


    Șef Serviciu,


    Xxxxxx Xxxxxxxxxxx


    Xxxxxxx Xxxxx


    Consilier, Xxxx Xxxxxx


Viza juridică

Nume și prenume __________________

Semnătura ________________________

Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 77/14.02.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad

Rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul școlar 2022- 2023

Nr. crt.

Denumirea unității de învățământ cu personalitate juridică-Niveluri de învățământ/ Adresa /Nr. telefon/fax/e-mail

Denumirea unității de învățământ fara personalitate juridică (arondată)-niveluri de învățământ /Adresa/ Nr. telefon/fax/e-mail/

Sedii Secundare

Observații

1

COLEGIUL NAȚIONAL "MOISE NICOARĂ" ARAD (GIM;LIC TEO;COL NAT)

Arad, Piața Margareta Bibici nr. 1, cod 310126

tel: 0257-280598; fax: 0257-214190; xxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxx;

xxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

2

COLEGIUL NAȚIONAL "ELENA GHIBA BIRTA" ARAD (PRI;GIM;LIC TEO;COL NAT)

Arad, B-dul Gen. Dragalina, nr. 6, cod 310132

tel:0257-280937; fax:0257-281785; xxxxxxxx@xxxxxxxxx

3

COLEGIUL NAȚIONAL "VASILE GOLDIȘ" ARAD (PRI;GIM;LIC TEO; COL NAT)

Arad, Calea Victoriei nr. 1-3, cod 310158

tel/fax: 0257-230335; tel/fax: 0257-270282 xxxxx@xxxxxxxx

Str. Șt. Augustin Doinaș '  nr. 33-37      '

4

COLEGIUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI" ARAD (PRI;GIM;LIC VOC;COL)

Arad, B-dul Revolutiei nr. 20/A, cod 310144

tel/fax: 0257-281645; xxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

5

COLEGIUL NAȚIONAL "PREPARANDIA-DIMITRIE ȚICHINDEAL" ARAD (PRI;GIM;LIC VOC;LIC TEO,COL NAT)

Arad, B-dul Gen. Dragalina, nr. 5-7, cod 310125

tel: 0357-426740; tel/fax:0257-281533; 0257/281428 xxxxxxxx@xxxxxxxxx

Str. Lucian Blaga nr. 9

6

LICEUL TEHNOLOGIC "AUREL VLAICU" ARAD (LIC TEH;PROF,POS,)

Arad, B-dul Decebal nr. 31/A, cod 310124

tel:0257-281437; fax: 0257-281773; licvlaicu @yahoo.com

7

LICEUL TEHNOLOGIC DE CONSTRUCȚII ȘI PROTECȚIA MEDIULUI ARAD (PRI;GIM;LIC TEH;PROF;POS)

Arad, Str. Ioan Fluieraș nr. 10 C, cod 310426

tel/fax:0257-275126; tel/fax:0257-243066 xxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

Str. Hațeg nr. 3

8

LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ ARAD (LIC TEH LIC TEO; PROF)

Arad, Str. Lucian Blaga nr. 15, cod 310023

tel/fax: 0257-281547; xxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

Str. Steagului nr. 91

9

COLEGIUL "CSIKY GERGELY" ARAD (PRI;GIM;LIC TEH;LIC TEO;PROF;COL)

Arad, Str. Vârful cu Dor nr. 22, cod 310085

tel:0257-210002; fax:0257-210151; xxxxxx@xxxxxxxxx

Internat și cantină Str. Piotr Ilici Ceaikovski nr. 36-38 Proprietatea Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara

Nr. crt.

Denumirea unității de învățământ cu personalitate juridică-Niveluri de învățământ/ Adresa /Nr. telefon/fax/e-mail

Denumirea unității de învățământ fara personalitate juridică (arondată)-niveluri de învățământ /Adresa/ Nr. telefon/fax/e-mail/

Sedii Secundare

Observații

9.1

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "KINCSKERESO"/ PRE

Arad, Str. Andrei Șaguna, nr. 86

tel: 0257-280029; xxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

9.2

Creșa "KINCSKERESO"/APRE

Arad, Str. Piotr Ilici Ceaikovski, nr. 32-34

10

COLEGIUL ECONOMIC ARAD (LIC TEH;PROF;COL)

Arad, Str. A. D. Xenopol nr. 1, cod 310131 tel/fax:0257-281529; xxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

11

LICEUL TEOLOGIC BAPTIST "Xxxxx Xxxxxxxx" ARAD (PRE, PRI;GIM;LIC TEO;LIC VOC)

Arad, Str. Dr. Ioan Suciu nr. 3-19/a, cod 310177

tel: 0257-250751; fax: 0257-251896; xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxx, xxx@xxxxxxxx

Str. Dorobanți nr. 23-25

Str. Zimbrului nr. 65

Calea Iuliu Maniu nr. 20, ap. x

12

LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL ARAD (PRI; GIM;LIC VOC;LIC TEO)

Arad, Str. Petru Rareș, nr. 7, cod 310210

tel/fax: 0357-408317; xxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

13

SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ARAD (LIC VOC)

Arad, Str. Academia Teologică, nr. 11-13, cod 310096 tel/fax: 0257-285292; xxxxxxxx@xxxxxxxxx

14

LICEUL TEORETIC "ADAM MULLER GUTTENBRUNN" ARAD (PRI;GIM;LIC TEO)

Arad, Str. Posada nr. 19, cod 310245

tel/fax: 0257-286402; xxxxxxxxxxx@xxxxxxxx

Calea Timișorii nr. 29-31

Calea Timișorii nr. 67 Str. Spartacus nr. 1

14.1

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 15/PRE Arad, Str. Popa Șapcă, nr. 1, tel. 0257-278608

15

LICEUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ ARAD (PRI;PRI SP;GIM; LIC TEH;LIC TEO)

Arad, B-dul Iuliu Maniu nr. 39-41, cod 310169

tel/fax: 0257-253968; tel/fax: 0257-231474, tel/fax: 0257-228378

secretariat xxxxx@xxxxxxxxx; xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxx

Str. Udrea nr. 22

Str. Udrea nr. 20

16

LICEUL TEHNOLOGIC DE ELECTRONICĂ ȘI AUTOMATIZĂRI "CAIUS IACOB" ARAD (LIC TEH;PROF)

Arad, Piața Caius lacob nr.1, cod 310137

tel/fax: 0257-212383; xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

17

LICEUL TEHNOLOGIC "FRANCISC NEUMAN" ARAD (PRI;GIM LIC TEH;

PROF) Arad, Str. Sava Tekelija nr. 1, cod 310096

tel: 0257-281942; fax: 0257-280887; xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx,

xxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

Calea Timișorii, nr. 29-31

Calea Timișorii, nr. 20

Str. Ciocârliei, nr. 27

Internat Str. Labirint nr. 6

18

LICEUL TEHNOLOGIC DE TRANSPORTURI AUTO "HENRI COANDĂ"

ARAD (LIC TEH, PROF, POS)

Arad, Str. Mărășești, nr. 34, cod 310032, tel: 0257-280351,

fax: 0257-255257, xxxxxxxxx@xxxxxxxxx

Nr. crt.

Denumirea unității de învățământ cu personalitate juridică-Niveluri de învățământ/ Adresa /Nr. telefon/fax/e-mail

Denumirea unității de învățământ fara personalitate juridică (arondată)-niveluri de învățământ /Adresa/ Nr. telefon/fax/e-mail/

Sedii Secundare

Observații

19

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ARAD (PRI;GIM;SP;LIC VOC)

Arad, Str. Independenței, nr. 3, cod 310465 tel/fax: 0357-409916; xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

19.1

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 4/

PRE, Arad, Str. Independenței nr. 5

20

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI EMINESCU" ARAD (PRI;GIM)

Arad, Str. Episcopiei, nr. 40-42, cod 310023

tel: 0257-280916; fax: 0257-467280;

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

21

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "IOSIF MOLDOVAN" ARAD (PRI;GIM)

Arad, Str. Oituz, nr. 108-114, cod 310046

tel/fax: 0257-280091; xxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

Str. Condurașilor nr. 48-50 Str. Ep. R. Ciorogariu nr. 18/22

22

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "REGINA MARIA" ARAD (PRI;GIM)

Arad, Str. Mioriței, nr. 9/A, cod 310275

tel/fax: 0257-262762; xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

23

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ARON COTRUȘ" ARAD (PRI;GIM)

Arad, Str. Petru Rareș, nr. 20, cod 310206 tel/fax: 0257-212500; xxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

Str. Ardealului nr. 8

Str. Petru Rareș nr. 21

24

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ADAM NICOLAE" ARAD (PRI;GIM)

Arad, Str. Steagului, nr. 27, cod 310262

tel/fax: 0257-288090; xxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

24.1

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 21/ PRE Arad, Str. Frumoasă nr. 22 tel: 0357-412277

24.2

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 22/PRE Arad, Str. Pescăruș nr. 22 tel: 0357-439992

24.3

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "MĂMĂRUȚA" /PRE

Arad, Str. Frunzei nr.2/4 tel: 0357-802609

24.4

Creșa nr. 8/APRE

Arad, Str. Frunzei nr. 2/4

25

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ILARION FELEA" ARAD (PRI;GIM)

Arad, Str. Ilarion Felea, nr. 7-13, cod 310430 tel/fax: 0257-349716; tel: 0357/804948 xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

25.1

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 3/PRE Arad, Str. Ilarion Felea nr. 7-13

26

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE BĂLCESCU" ARAD (PRI;GIM)

Arad, Str. Poetului, nr. 89/A, cod 310369

tel/fax: 0257-349404; scoalanr11 xxxxxxxxx@xxxxxxxxx

27

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "AVRAM IANCU" ARAD (PRI;GIM; GIM SP)

Arad, Str. Vasile Conta, nr. 2B, cod 310422 tel/fax: 0357-407085; xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

Str. Vasile Conta, nr. 4/A

Nr. crt.

Denumirea unității de învățământ cu personalitate juridică-Niveluri de învățământ/ Adresa /Nr. telefon/fax/e-mail

Denumirea unității de învățământ fara personalitate juridică (arondată)-niveluri de învățământ /Adresa/ Nr. telefon/fax/e-mail/

Sedii Secundare

Observații

28

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "AUREL VLAICU" ARAD (PRI;GIM)

Arad, Str. Fulgerului, nr. 2-4, cod 3103469

tel/fax: 0357-442060; tel: 0357-413294; xxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

28.1

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "FRAȚII NEUMAN" ARAD PRI, GIM, Str. Grădinarilor nr. 7/9, 15 și 25

28.2

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 7/PRE

Arad, Str. Grădinarilor nr. 7/9, 15 și 25

28.3

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 8/PRE Arad, Str. Anton Pann, nr 32-34, tel. 0257-274847

29

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "CAIUS IACOB" ARAD (PRI, GIM)

Arad, Str. Nucet, nr.3, cod poștal: 310311, tel/fax: 0257-368888 xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx/

30

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ARAD (POS)

Arad, Calea Victoriei nr. 1-3, cod 310158 tel/fax: 0257-281497; xxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

31

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 14 ARAD (PRE)

Arad, Str. Patria, nr. 2-4, cod 310106 tel: 0257-281965; gradinita xxxx@xxxxxxxxx

31.1

Creșa nr. 14/APRE

Arad, Str. Patria, nr. 2-4

31.2

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 6/PRE Arad, Str. Ogorului, nr. 14, tel. 0257-287054

31.3

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 26/PRE

Arad, Str. Memorandului nr. 2

31.4

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 3/PRE Arad, Calea Timișorii, nr. 94, tel. 0257-286026

32

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 1 ARAD, (PRE)

Arad, Str. Tudor Vladimirescu, nr. 20-22, cod 310010

tel/fax: 0357/480420; 0357-428420; 0257-231752 xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

32.1

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.15/ PRE Arad, Str. Avrig nr. 21-23; tel: 0257-252562 xxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

32.2

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 22/ PRE, Arad, Str. Voluntarilor, nr. 2/B, tel. 0257/270541

33

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "ELEFĂNȚELUL ALFA" ARAD (PRE)

Arad, Str. Condurașilor, nr.13, cod 310070

tel/fax: 0257-281426; xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

33.1

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 2/PRE

Arad, Str. Grigore Alexandrescu nr. 14 tel. 0257-281426

Nr. crt.

Denumirea unității de învățământ cu personalitate juridică-Niveluri de învățământ/ Adresa /Nr. telefon/fax/e-mail

Denumirea unității de învățământ fara personalitate juridică (arondată)-niveluri de învățământ /Adresa/ Nr. telefon/fax/e-mail/

Sedii Secundare

Observații

33.2

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 2/ PRE Arad, Str. Academia Teologică nr. 8-10 tel/fax: 0257-281849 xxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

34

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "PITICOT" ARAD (PRE)

Arad, Str. Griviței, nr. 17, cod 310040

tel/fax: 0357-425020; xxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

34.1

Creșa nr. 19/APRE

Arad, Str. Griviței, nr. 17

34.2

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.12/PRE

Arad, Str. Rodnei nr. 3

34.3

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.24/PRE Arad, Str. Liviu Rebreanu, nr. 14-16, tel.0257-280926

34.4

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 29 /PRE

Arad, Calea Bodrogului, nr. 32

35

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "FURNICUȚA" ARAD (PRE)

Arad, Str. Constantin Brâncuși, nr. 60/A, cod 310389

tel: 0257-274448; fax: 0357-412940; xxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

35.1

Creșa nr.10/APRE

Arad, Str. Constantin Brâncuși, nr. 60/A

36

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT nr. 11 ARAD (PRE)

Arad, Str. Crasna, nr. 44, cod 310187 tel/fax: 0357-428490; xxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

36.1

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL "MUGUREL"/ PRE, Arad, Str. Petru Rares, nr. 20, tel/fax: 0357-801820

36.2

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 12/ PRE

Arad, Str. Ardealului, nr. 9-11, tel. 0257-235318

37

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "CURCUBEUL COPIILOR" ARAD (PRE)

Arad, Str. Simion Balint, nr. 7-9, cod 310019

tel: 0257-257486; fax: 0257-213272; xxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

37.1

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.13/PRE

Arad, Str. Dr. I. Georgescu nr. 7, tel: 0257-281205 xxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

38

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "GRĂDINIȚA PRIETENIEI" ARAD (PRE)

Arad, Str. Predeal, nr. 3, cod 310377

tel: 0257-349939; fax: 0357-425100; xxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

38.1

Creșa nr. 16/APRE

Arad, Str. Predeal, nr. 3

Nr. crt.

Denumirea unității de învățământ cu personalitate juridică-Niveluri de învățământ/ Adresa /Nr. telefon/fax/e-mail

Denumirea unității de învățământ fara personalitate juridică (arondată)-niveluri de învățământ /Adresa/ Nr. telefon/fax/e-mail/

Sedii Secundare

Observații

39

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "PALATUL FERMECAT" ARAD (PRE)Arad, Str. Poetului, Nr. 89/B cod 310369 tel/fax: 0257-349610; xxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

Grădinița cu program normal nr. 9, Arad, Calea 6 Vânători nr. 34 Activitate suspendată

39.1

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 8/PRE

Arad, Str. Poetului nr. 72

39.2

GRĂDINIȚA CU PROGRAM SĂPTĂMÂNAL NR. 2/ PRE Arad, Str. Izoi, nr.1, tel/fax:0257-270480 xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

39.3

Creșa nr. 1/APRE

Arad, Str. Izoi, nr. 1

40

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "CĂSUȚA PITICILOR" ARAD (PRE) Arad, Calea Radnei, nr. 248, cod 310292 tel/fax: 0257-219939; xxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

40.1

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.11/PRE Arad, Str. Renasterii nr. 9, tel: 035-803077

40.2

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 7/PRE Arad, Calea Radnei nr. 143, tel: 0257-262933

40.3

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "PRICHINDEL" /PRE

Arad, Str. Fabius, nr. 8, tel: 0357-427677 fax:

0357-805075, xxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

Calea Radnei, nr. 120

41

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI DE ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ

ARAD Arad, Str. Mucius Scaevola nr. 9, cod 310100 tel/fax: 0257/214570; xxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

42

CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ ARAD (PRE;PRI;GIM/SPE)

Arad, Str. Căpitan Ignat nr. 10, cod 310054

tel: 0257-280291; fax:0257-280301; xxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

învățământ special

43

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE PREGĂTIRE A AGENȚILOR DE PENITENCIARE TÎRGU OCNA (POS)

Tîrgu Ocna, Str. Tisești, nr. 137, Jud. Bacău, tel: 0234-344149, fax: 0234-344153, e-mail: xxxxxxxxxx@xxxxxxxxxx

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE PREGĂTIRE A AGENȚILOR DE PENITENCIARE-Secția Arad (POS) Arad, Str. Nicolae Grigorescu, nr. 8

44

UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD, B-dul Revoluției, nr. 77

ȘCOALA EPISCOP Xxxx Xxxxxxx /PRE; PRI; GIM Arad, Str. Academia Teologică, nr. 11-13, tel: 0745-074159; xxxxxxxx@xxxxxx

45

CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ ARAD

Arad, Str. Mucius Scaevola nr. 9

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx-Xxxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Pagină 7 din 7

Anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 77/14.02.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad

Rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar particular acreditate/autorizate pentru anul școlar 2022 - 2023

Nr.

crt.

Denumirea unității de învățământ cu personalitate juridică- Niveluri de învățământ/Adresa/ nr. telefon/fax/e-mail/

Denumirea unității de învățământ fara personalitate juridică (arondată)-Niveluri de învățământ/ Adresa/ nr. telefon/fax/e-mail/

Observații

1

Grădinița Gosen Arad, /PRE

Calea Aurel Vlaicu, nr. 121-125, tel: 0257- 272477, e-mail:xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

2

Grădinița cu program prelungit "Bambi" Arad, /PRE, Str. Ion Rațiu nr. 14, tel. 0257-257187 e-mail:xxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

3

Grădinița cu program prelungit "Little Star" Arad, /PRE, Str. Andrei Șaguna nr. 152, tel: 0724-467423

4

Școala Specială "Rază de Soare" Arad, /PRE, PRI, GIM / SPE

Str. Diogene nr. 12, tel: 0257-214805, e-mail:xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

5

Colegiul Particular "Vasile Goldiș" Arad, /COL, LIC TEO, LIC TEH, PROF, POS,

Str. Feleacului nr. 1, tel/fax: 0257-256394,

e-mail: xxxxxxxx@xxxxxxxxx

6

Liceul Tehnologic UCECOM "Spiru Haret" Arad, /PROF Str. Emil Gârleanu, nr. 1, tel: 0257-280967, fax: 0257-280995 e-mail:xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

7

Școala Posticeală FEG Arad,/POS

Str. Vrancei, nr. 60 B tel: 0760-663937 e-mail: scoala xxxxxxx@xxxxxxxxx

8

Școala Postliceală "Theos Speranța" Arad, /POS

Str. Măgurei, nr. 10, tel/fax: 0357-423080, e-mail:gh xxx@xxxxxxxxx

Nr.

crt.

Denumirea unității de învățământ cu personalitate juridică- Niveluri de învățământ/Adresa/ nr. telefon/fax/e-mail/

Denumirea unității de învățământ fara personalitate juridică (arondată)-Niveluri de învățământ/ Adresa/ nr. telefon/fax/e-mail/

Observații

9

Școala Profesională "Astra" Arad,/PROF, POS

Str. Petru Rareș nr. 1-3, tel: 0257-250041, fax: 0257-250043

10

Grădinița cu Program Prelungit "Licurici" Arad, /PRE

Str. Bucegi, nr. 1, tel: 0722-311040, e-mail: xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

11

Grădinița cu Program Prelungit "Toys Story" Arad, /PRE

Calea Timișorii nr. 6, tel: 0357-414136, 0749-146904

12

Școala "Sfântul Ierarh Nicolae" Arad, /PRI

Calea Timișorii nr. 77, tel: 0357-411411, 0770-151009 e-mail:xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

13

Grădinița Creștin Ortodoxă "Efremia" Arad, /PRE

Str. Inului, nr. 2, tel: 0736/050530

14

Grădinița cu program prelungit "Căsuța Copilăriei", Arad, /PRE,

Calea Timișorii, nr. 74, tel: 0735-616700, ’ fax:0357-410759,

e-mail: casuta. xxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

15

Asociația "Ringabell" Arad

Grădinița cu program prelungit "Ringabell" Arad,/PRE

Str. Busuioc, nr. 19, tel:0741-643983

e-mail:xxxxxxxxx@xxxxxxxxx

16

Asociația "Grădina Speranței" Arad

Școala "John Huenergardt" Arad, /PRI Calea Timișorii, nr. 88, tel: 0766-208521

email:xxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx-Xxxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Anexa nr. 3 la Hotărârea nr. 77/14.02.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad

Rețeaua școlară a unităților de învățământ pentru activități extrașcolare pentru anul școlar 2022-2023

Nr .crt.

Denumirea unității de învățământ cu personalitate juridică- Niveluri de învățământ/ Adresa/ Nr. telefon/fax/e-mail/

Denumirea unității de învățământ fara personalitate juridică (arondată)-niveluri de învățământ/ Adresa/ Nr. telefon/fax/e-mail

Observații

1

CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR „GLORIA” ARAD

Arad, Str. Ion Rusu Șirianu, nr.6, cod 310035, tel/fax: 0257-280250, e-mail: xxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx,

2

PALATUL COPIILOR ARAD

Arad, B-dul Revoluției, nr. 69, cod 310130, tel/fax: 0257-255508, e-mail: palatulcopiilor2001 @yahoo.com

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx-Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx