Hotărârea nr. 611/2022

privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție (D.A.L.I.) Reconfigurare sistem de canalizare - Stadion Francisc Neuman, Arad”

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 611 din 8 noiembrie 2022 privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție (D.A.L.I.)

Reconfigurare sistem de canalizare - Stadion Francisc Neuman, Arad”

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 85.599/03.11.2022

Analizând Raportul Direcției Tehnice, Serviciul Investiții, înregistrat cu nr. 85.600/03.11.2022,

Văzând Avizul nr. 22/02.11.2022 al Consiliului Tehnico-Economic al Municipiului Arad;

Luând în considerare prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

Având în vedere art. 44 alin. (1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 consilieri prezenți din totalul de 23),

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. f), lit. k), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E:

Art. 1. Se aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul ”Reconfigurare sistem de canalizare - Stadion Francisc Neuman, Arad” cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexele 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Finanțarea obiectivului de investiție se realizează din fonduri ale bugetului local.

Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad și se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate p. SECRETAR GENERAL Xxxxx Xxxxxxx


Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Investiții

  • 1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 8.11.2022

Cod PMA-S4-02


Anexa 1 la Hotărârea nr. 611/8.11.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI:

”Reconfigurare sistem de canalizare - Stadion Francisc Neuman, Arad”

FAZA: Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (D.A.L.I.)

Titular: MUNICIPIUL ARAD

BENEFICIAR: MUNICIPIUL ARAD

INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:

Varianta 1

  • A.    Valoarea totală a investiției = 685.626,37 lei (cu TVA)

576.500,07 lei (fără TVA)

din care:

C+M = 287.407,42 lei (cu TVA)

241.518,84 lei (fără TVA)

  • B.    Capacități:

S totală = 30.976 mp

Terenul de joc și zonele conexe: 9840 mp

S construită (tribune și amenajări) = 8.560,23 mp

S construită desfășurată (tribune și amenajări) = 14.247,39 mp

S desfășurată (betonată) a zonei de intervenție = 684 mp

Stație pompare ape pluviale, Pn= 10 kW

Stație de pompare ape menajere, Pn= 6,6 kW

  • C.    Durata de realizare a investiției: 12 luni

  • D.    Eșalonarea investiției: conform graficului de realizare a investiției

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

    Xxxxxx Xxxxx


    Contrasemnează pentru legalitate p. SECRETAR GENERAL Xxxxx Xxxxxxx


    ROMÂNIA

    JUDEȚUL ARAD

    MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL


    PROIECT

    Nr. 575/4.11.2022


    AVIZAT

    SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


H O T Ă R Â R E A nr._____ din _________________2022

privind aprobarea D.A.L.I. a obiectivul de investiție publică Reconfigurare sistem de canalizare - Stadion Francisc Neuman, Arad”

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 85.599/03.11.2022

Analizând Raportul Direcției Tehnice, Serviciul Investiții, înregistrat cu nr. 85.600/03.11.2022,

Văzând Avizul nr. 22/02.11.2022 al Consiliului Tehnico-Economic al Municipiului Arad;

Luând în considerare prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

Având în vedere art. 44 alin. (1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. f), lit. k), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E:

Art. 1. Se aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul ”Reconfigurare sistem de canalizare - Stadion Francisc Neuman, Arad” cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexele 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Finanțarea obiectivului de investiție se realizează din fonduri ale bugetului local.

Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad și se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                  SECRETAR GENERAL,

PD/GL

Serviciul Investiții Cod :PMA-S4-01

Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.........din.........................

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI:

"Reconfigurare sistem de canalizare - Stadion Francisc Neuman, Arad”

FAZA: Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (D.A.L.I.)

Titular: MUNICIPIUL ARAD

BENEFICIAR: MUNICIPIUL ARAD

INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:

Varianta 1

  • A.    Valoarea totală a investiției = 685.626,37 lei (cu TVA)

576.500,07 lei (fără TVA)

din care:

C+M = 287.407,42 lei (cu TVA)

241.518,84 lei (fără TVA)

  • B.    Capacități:

S totală = 30.976 mp

Terenul de joc și zonele conexe: 9840 mp

S construită (tribune și amenajări) = 8.560,23 mp

S construită desfășurată (tribune și amenajări) = 14.247,39 mp

S desfășurată (betonată) a zonei de intervenție = 684 mp

Stație pompare ape pluviale, Pn= 10 kW

Stație de pompare ape menajere, Pn= 6,6 kW

  • C.    Durata de realizare a investiției: 12 luni

  • D.    Eșalonarea investiției: conform graficului de realizare a investiției

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,


    SECRETAR GENERAL,


PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD nr. 85.599 din 03.11.2022

Primarul Municipiului Arad

În temeiul prevederilor art. 136, alin (1) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 - privind Codul administrativ îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:

aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție - D.A.L.I., privind obiectivul de investiție ”Reconfigurare sistem de canalizare - Stadionul Francisc Neuman, Arad”, în susținerea căreia formulez următorul,

REFERAT DE APROBARE

Stadionul Francisc Neuman, cunoscut ca și Stadionul UTA, ce face obiectul prezentei documentații este situat în municipiul Arad, str. Frații Neumann nr.2. Zona supusă intervenției are destinația de bază sportivă, respectiv stadion de categoria IV într-un clasament UEFA și este cuprinsă între acces carosabil sportivi (intrare) dinspre C-lea Aurel Vlaicu - zona demisol acces sportivi - zona acces carosabil sportivi (ieșire) dinspre Str. Frații Neumann.

Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (D.A.L.I.) - ”Reconfigurare sistem de canalizare - Stadion Francisc Neuman, Arad”, cuprinde documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici pentru optimizarea sistemului de canalizare pluvială existent în incinta stadionului UTA.

Obiectivul investiției îl constituie asigurarea protecției împotriva inundării demisolului, a zonei băncilor de rezervă și a accesului jucătorilor pe teren, situate în imediata vecinătate a Tribunei I (principale), în cazul unor precipitații abundente.

Lucrările propuse nu vor afecta rezistența și stabilitatea construcțiilor existente și se vor executa cu materiale specifice acestei categorii de lucrări.

În urma implementării măsurilor pentru reconfigurarea sistemului de canalizare pluvială, se vor asigura condițiile optime de îmbunătățire funcțională pentru activitatea sportivilor, precum și a personalului de deservire a stadionului.

Pentru aceste motive

Consider oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea D.A.L.I. privind obiectivul de investiție Reconfigurare sistem de canalizare - Stadionul Francisc Neuman, Arad”.

APROBAT, p. PRIMAR, Xxxxxx Xxxxx VICEPRIMAR, Xxxxx Xxxx

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA TEHNICĂ

Serviciul Investiții

Nr. 85.600/03.11.2022

RAPORT al serviciului de specialitate

Referitor la : referatul de aprobare înregistrat cu nr. 85.599/03.11.2022, al d-lui Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad

Obiectiv: propunerea de aprobare a proiectului de hotărâre privind ” D.A.L.I. -Reconfigurare

sistem de canalizare - Stadionul Francisc Neuman, Arad”

Situația actuală

S.C. RECONS S.A. Arad, în calitate de administrator al Arenei Francisc Neuman, dorește îmbunătățirea funcțională a sistemului de preluare a apei pluviale, prin reconfigurarea sistemului de canalizare din zona de demisol acces sportivi, zonele carosabile de acces și ieșire pentru sportivi, precum și din zona de ieșire a sportivilor către zona de joc și zona băncilor de rezervă.

Necesitatea investiției apare ca urmare a faptului că sistemul de preluare a apelor meteorice existent în zona de demisol acces sportivi a fost realizat deficitar (pentru condiții de precipitații abundente în timp scurt), prin intermediul a trei rigole dispuse transversal. Totodată, o parte din cantitatea de apă pluvială captată de pe acoperișul ”Corp VIP, hotel și presă” este preluată prin intermediul burlanelor de coborâre, care au limita suprafața betonată din zona demisolului, de aici apele deplasându-se gravitațional pe suprafața betonată, o parte fiind preluată de rigole, iar o altă parte îndreptându-se către accesul accesurile din clădirea ”Corp VIP, hotel, presă”, fapt ce provoacă pătrunderea apei meteorice prin ușile de acces pietonale și implicit, inundarea zonei de demisol.

În plus, la ieșirea sportivilor din clădire prin holul mare către zona de joc, apa pluvială se infiltrează prin pereții exteriori ai clădirii.

Situația propusă:

Scenariul 1

Obiectul 1 Amenajare zona de acces demisol

  •    preluarea apelor meteorice de pe terasă

  •    preluarea apei pluviale de pe pardoseala parcajului cu o rigolă amplasată de-a lungul căii de circulație din zona de demisol;

  •    montarea de noi rigole la partea de sus a rampelor de acces;

  •    tratarea apelor ce spală parcarea cu un separator de hidrocarburi;

  • •  pomparea apelor din zona de demisol la căminul de suprafață prin pompare;

  • •  dirijarea apelor din căminul amplasat în zona de piațetă parcare (VIP) către căminul

stradal de canalizare pluvială Preluarea canalizării menajere

  •    sistemul de evacuare a apelor uzate menajere va fi prevăzut cu o stație de pompare, amplasată în incintă, lângă stația de pompare ape pluviale;

  •    apele uzate menajere vor fi dirijate apoi către căminul de racord al rețelei stradale printr-o stație de pompare;

  •    realizarea alimentării cu energie electrică a celor două pompe.

Obiectul 2 Amenajare zonă de ieșire spre terenul de joc și băncile de rezervă

  •    realizarea unei borduri betonate perimetrale pentru treptele aferente Tribunei 1, în zona tunelului de ieșire jucători pe teren;

  • •  dirijarea apelor din zona de tribună către canalizarea perimetrală a terenului de fotbal;

  •    modificarea pardoselii prevăzute cu gazon artificial din zona băncilor de rezervă, prin montarea unor guri de scurgere suplimentare și modificarea pantei de scugere ape pluviale, spre rigola existentă;

  •    refacerea rebordului;

  •    amplasarea unei rigole care să preia și să dirijeze apele meteorice către colectorul rigolei perimetrale a terenului de fotbal.

Scenariul 2

Obiect 1 Amenajare zona de acces demisol

  • -    similar cu descrierea de la Scenariul 1

Preluarea canalizării menajere

Nu se intervine la canalizarea menajeră.

Obiectul 2 Amenajare zonă de ieșire spre terenul de joc și băncile de rezervă

  • -    similar cu descrierea de la Scenariul 1

Propunem implementarea investiției conform Scenariului 1, deoarece:

  • -    din punct de vedere financiar, Scenariul 2 are un cost de realizare mai mic decât Scenariul 1, însă din punct de vedere al riscurilor, Scenariul 2 prezintă riscuri mai mari, deoarece nu sunt prevăzute intervenții asupra canalizării menajere, care, la ora actuală, se realizează doar în sistem gravitațional

  • -    Scenariul/soluția de intervenție:

Măsurile pentru intervenția conform Scenariului 1, propus spre aprobare și prezentate în cadrul prezentului Raport, constau în:

o Obiect 1 Amenajarea zonă de acces demisol

  • -    preluarea apei meteorice de pe terasele etajelor 2 și 3, ape care nu sunt impurificate cu hidrocarburi sau uleiuri și evacuarea lor,după separatorul de hidrocarburi aferent apelor pluviale din parcare, într-un cămin amplasat în demisol.

  • -    preluarea apelor meteorice de pe pardoseala parcajului se va face cu rigolele existente, completate cu rigole noi, amplasate de-a lungul căii de circulație. Apele colectate prin rigole vor fi trecute printr-un separator de hidrocarburi și se vor vărsa în căminul din demisol, amplasat în parcaj, unde se colectează apa de ploaie din burlane. Apele meteorice vor fi colectate apoi la o stație de pompare subterană, amplasată în incintă, iar de acaolo, vor fi dirijate la căminul de racord aferent rețelei stradale de canalizare pluvială.

  • -    separatorul de hidrocarburi este de tipul cu coalescență, cu bypass.

  • -    stația de pompare subterană este amplasată într-un cămin din BA sau din PVC și este echipată cu pompe: o pompă activă și una de rezervă cu intrarea automată în funcțiune la avaria pompei active. Se va prevedea dublarea alimentării electrice.

La partea de sus a rampelor de acces în parcaj se vor monta rigole pentru preluarea apelor de ploaie provenite din incintă sau din stradă. Apele pluviale din aceste rigole vor fi dirijate către gurile de scurgere existente.

Intrarea din stradă se va reface astfel încât să nu permită pătrunderea apei pluviale din trama stradală în parcaj.

Preluarea canalizării menajere

  • -    sistemul de evacuare a apelor uzate menajere va fi prevăzut cu o stație de pompare, amplasată în incintă, lângă stația de pompare ape pluviale;

  • -    apele uzate menajere vor fi dirijate apoi către căminul de racord al rețelei de canalizare menajere stradale.

Lucrările propuse nu vor afecta rezistența și stabilitatea construcțiilor existente și

se vor executa

cu materiale specifice acestei categorii de lucrări.

PROPUNEM

Adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție - D.A.L.I., privind obiectivul de investiție publică Reconfigurare sistem de canalizare - Stadion Francisc Neuman, Arad”, conform Scenariului 1, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexa 1.

DIRECTOR EXECUTIV, Lucia Giurgiu

ȘEF SERVICIU,


Xxxxxx Xxxxxxxx


VIZAT JURIDIC,

ANEXA 1

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI

OBIECTIVULUI:

”D.A.L.I. - Reconfigurare sistem de canalizare - Stadion Francisc Neuman, Arad”

Titular: MUNICIPIUL ARAD

BENEFICIAR: MUNICIPIUL ARAD

INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:

Varianta 1

  • A.    Valoarea totală a investiției = 685.626,37 lei (cu TVA)

576.500,07 lei (fără TVA)

din care:

C+M = 287.407,42 lei (cu TVA)

241.518,84 lei (fără TVA)

  • B.    Capacități:

S totală = 30.976 mp

Terenul de joc și zonele conexe: 9840 mp

S construită (tribune și amenajări) = 8.560,23 mp

S construită desfășurată (tribune și amenajări) = 14.247,39 mp

S desfășurată (betonată) a zonei de intervenție = 684 mp

Stație pompare ape pluviale, Pi=10 kW

Stație de pompare ape menajere, Pi= 6,6 kW

  • C.    Durata de realizare a investiției: 12 luni

  • D.    Eșalonarea investiției: conform graficului de realizare a investiției

Anexa nr.4

MUNICIPIUL ARAD


CONSILIUL TEHNICO-ECONOMIC . ut


APROBAT

P. PRIMAR BIBARȚ CĂLIN VICEPRIMAR LAZĂR FAU


AVIZ

Nr. 22/02.11.2022



Consiliul Tehnico Economic al Primăriei Municipiului Arad, numit prin Dispoziția Primarului nr. 1264/03.06.2021, întrunit în ședința din data de 02.11.2022 ora 1300 a analizat (Temeiul legal) conform HGR 907/2016 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții.

Ca urmare a analizei documentației și a Referatului de Specialitate nr. 82185/24.10.2022 al Serviciului Investiții anexat, care face parte integrantă prin prezentul aviz CONSILIUL TEHNICO ECONOMIC.

AVIZEAZĂ FAVORABIL

Denumirea obiectivului de investiții: „Reconfigurare sistem de canalizare - Stadionul Frandsc Neuman, Arad”

Faza: D.A.L.I.

Ordonator de credite beneficiar: Municipiul Arad

Valoarea totală a investiției: 685.626,37 lei (inclusiv TVA)

Finanțare: Bugetul general al Municipiului Arad și alte surse atrase in condițiile legii.

Președinte CTE Xxxx Xxxxxx

04 NOV. 2022

Director Executiv - Serviciul Dezvoltare Urbana si Protejare Monumente - membru

Xxxxxxxxx Xxxxxx              K

Director Executiv- Direcția Tehnica -membru

Giurgiu Lucia

Șef Serviciu - Serviciul Juridic, Contencios -membru

Xxxxxxx Xxxxx

Șef Serviciu - Serviciul Autorizări Construcții -Direcția Arhitect Șef- membru

Xxxxx Xxxxxx

Șef Serviciu - Serviciul Financiar Contabilitate -Direcția Economică-membru

Xxxx Xxxxxx

Director executiv - Direcția Patrimoniu-membru

Xxxxxxxxxxx Xxxxxx ' '

întocmit

Secretariat CTE



"RECONFIGURARE SISTEM DE CANALIZARE -STADIONUL FRANCISC NEUMAN, ARAD"


Proiect Nr.:

Contract Nr.:

Faza de proiectare:

Data elaborării:


115/2022 4627/29.07.2022 D.A.L.I.

August - Septembrie 2022

Lista de semnături



"RECONFIGURARE SISTEM DE CANALIZARE -


STADIONUL FRANCISC NEUMAN, ARAD"


Proiect Nr.:


115/2022



Contract Nr.:


4627/29.07.2022


Faza de proiectare:

Data elaborării:


D.A.L.I.

August - Septembrie 2022


Șef proiect:


Ing. Xxxx Xxxxxxx


Colectiv de elaborare Arh. Xxxxxxxx Xxxxxx


Ing. Xxxxxxxx Xxxxxx


Arh.Xxxxxxxx Xxxxx


Ing.Xxxx Xxxxxx


Ing. Xxxx Xxxxxxx


Ing. Comandări Valeria



Borderou general

  • A. PIESE SCRISE

    Capitolul I - INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVEST^'lJ^'O


    • 1.1.    Denumirea obiectivului de investiții

    • 1.2.    Ordonator principal de credite/investitor

    • 1.3.    Ordonator de credite (secundar/terțiar)

    • 1.4.    Beneficiarul investiției...............................


    • 1.5.    Elaboratorul Documentației de Avizare a Lucrărilor de mte



    NR. 09234


    Capitolul II - SITUAȚIA EXISTENTĂ Șl NECESITATEA REALIZĂRII LUCI-          v

    2.1. Prezentarea contextului: politici, strategii, legislație, acordurt^1^^^


    rnr


    ENȚII


relevante, structuri instituționale și financiare

  • 2.2.    Analiza situației existente și identificarea necesităților și a deficiențelor

  • 2.3.    Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice

Capitolul III - DESCRIEREA CONSTRUCȚIEI EXISTENTE

  • 3.1.    Particularități ale amplasamentului

  • 3,1.1.    Descrierea amplasamentului

  • 3.1.2.    Relațiile cu zone învecinate, accesuri existente și/sau cai de acces posibile 15

  • 3.1.3.    Datele seismice și climatice

  • 3.1.4.    Studii de teren

  • 3.1.5. Situația utilităților tehnico-edilitare existente

  • 3.1.6.    Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali, inclusiv de schimbări climatice ce pot afecta investiția

  • 3.1.7. Informații privind posibile interferențe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată;

existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate 20

  • 3.2.    Regimul juridic

  • 3.2.1.    Natura proprietății sau titlul asupra construcției existente, inclusiv servituți, drept de preempțiune

  • 3.2.2.    Destinația construcției existente

  • 3.2.3.    Includerea construcției existente în listele monumentelor istorice, situri arheologice, arii naturale protejate, precum și zonele de

protecție ale acestora și în zone construite protejate, după caz

  • 3.2.4.    Informații/obligații/constrângeri extrase din documentațiile de urbanism, după caz

  • 3.3.    Caracteristici tehnice și parametri specifici

  • 3.3.1.    Categoria și clasa de importanță

  • 3.3.2. Cod în lista monumentelor istorice, după caz

  • 3.3.3. An/ani/perioade de construire pentru fiecare corp de construcție

  • 3.3.4. Suprafața construită


  • 3.3.5. Suprafața construită desfășurată....

  • 3.3.6. Valoarea de inventară construcției

  • 3.3.7.    Alți parametri, în funcție de specificul și nat

  • 3.4.    Analiza stării construcției, pe baza concluziilor ^Pprfizei tehnice și/sau ale auditului energetic, precum și ale sti ar^^ct^^^to^i în cazul imobilelor care beneficiază de regimul protecție de monum istoric și al imobilelor aflate în zonele de Istorice sau în zone construite protejate

  • 3.5.    Starea tehnică, inclusiv sistemul structural și analiza oșfâ:? netul de vedere al asigurării cerințelor fundamentale aplicabile, potrivit legii

  • 3.6.    Actul doveditor al forței majore, după caz................................................

Capitolul IV-CONCLUZIILE EXPERTIZEI TEHNICE Șl ALE AUDITULUI ENERGETIC, CONCLUZIILE

STUDIILOR DE DIAGNOSTICARE

  • 4.1.    Clasa de risc seismic

  • 4.2.    Prezentarea a minimum două soluții de intervenție

  • 4.3.    Soluțiile tehnice și măsurile propuse de către expertul tehnic și, după caz, auditorul energetic spre a fi dezvoltate în cadrul documentației de avizare a lucrărilor de intervenții

  • 4.4.    Recomandarea intervențiilor necesare pentru asigurarea funcționării conform cerințelor și conform exigențelor de calitate

Capitolul V - IDENTIFICAREA SCENARIILOR/OPȚIUNILORTEHNICO-ECONOMICE Șl ANALIZA

DETALIATĂ A ACESTORA..........................................................

  • 5.1.    Soluția tehnică, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcțional, arhitectural și economic

a.Descrierea principalelor lucrări de intervenție

b.Descrierea, după caz, și a altor categorii de lucrări incluse în soluția tehnică de intervenție propusă

  • c. Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali, inclusiv de schimbări climatice ce pot afecta investiția

d.Informații privind posibile interferențe cu monumente istorice/de

arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul

existenței unor zone protejate

e.Caracteristicile tehnice și parametrii specifici investiției rezultate

în urma realizării lucrărilor de intervenție

  • 5.2.    Necesarul de utilități rezultate, inclusiv estimări privind depășirea consumurilor inițiale de utilități și modul de asigurare a consumurilor suplimentare

  • 5.3.    Durata de realizare și etapele principale corelate cu datele prevăzute

în graficul orientativ de realizare a investiției

  • 5.4.    Costurile estimative ale investiției

  • 5.4.1. Costurile estimate pentru realizarea investiției, cu luarea

în considerare a costurilor unor investiții similare

  • 5.4.2. Costurile estimative de operare pe durata normată

de viață/amortizare a investiției

  • 5.5.    Sustenabilitatea realizării investiției

  • 5.5.1.I mpactul social și cultural

  • 5.5.2.E stimări privind forța de muncă ocupată prin realizarea investiției: în faza de realizare, în faza de operare

  • 5.5.3.l mpactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversității și a slturilor protejate, după caz

  • 5.6.    Analiza financiară și economică aferentă realizării lucrărilor de Intervenție 38

    • 5.6.1.    Prezentarea cadrului de analiză, inclusiv specificat ioadei de referință și prezentarea scenariului de refe^jS^aGH.


    • 5.6.2. Analiza cererii de bunuri și servicii care, dimensionarea investiției, inclusiv progi

    • 5.6.3.    Analiza financiară; sustenabilitatea fina

    • 5.6.4.    Analiza economică; analiza cost-eficacit

    • 5.6.5. Analiza de riscuri, masuri de prevenire/

Capitolul VI - SCENARIUL/OPȚIUNEATEHNICO-ECONOM)

  • 6.1.    Comparația scenariilor/opțiunilor propus(e), din pu

economic, financiar, al sustenabilității și riscurilor

  • 6.2.    Selectarea și justificarea scenariului/op ți unii op tim (e), recomanda t(e)

  • 6.3.    Principalii indicatori tehnico-economici aferenți investiției

  • 6.3.1 . Indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investiții,

exprimată în lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general

  • 6.3.2 .Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele,

normativele și reglementările tehnice în vigoare

  • 6.3.3 .Indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții

  • 6.3.4 . Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni

  • 6.4.    Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările

specifice funcțiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcției, conform gradului de

detaliere al propunerilor tehnice

  • 6.5.    Nominalizarea surselor de finanțare a investiției publice, ca urmare a analizei financiare și economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat/bugetu! local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite........................61

    Capitolul VII - URBANISM, ACORDURI Șl AVIZE CONFORME

    • 7.1.    Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire

    • 7.2.    Studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

    • 7.3.    Extras de carte funciară, cu excepția cazurilor speciale, expres prevăzute de lege...........

    • 7.4.    Avize privind asigurarea utilităților, în cazul suplimentării capacității existente ...............

    • 7.5.    Actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului,


    62

    62


    62


    62


măsuri de diminuare a impactului, măsuri de compensare,


de integrare a prevederilor acordului de mediu, de pri^fira^.

în documentația tehnico-economică

  • 7.6.    Avize, acorduri și studii specifice, după caz, care,

soluțiile tehnice

  • 7.6.1.S tudiu privind posibilitatea utilizării unorsis| țmț alțșppațj^d^ eficiență ridicată pentru creșterea performerei Energetice

  • 7.6.2.S tudiu de trafic și studiu de circulație, după c

  • 7.6.3.    Raport de diagnostic arheologic, în cazul inte

în situri arheologice

  • 7.6.4.    Studiu istoric, în cazul monumentelor istorice

  • 7.6.5.S tudii de specialitate necesare în funcție de specificul investiției

  • B. PIESE DESENATE

1. Construcția existentă

01

Plan de încadrare

A01

02

Plan de situație

A02

03

Plan parcaj demisol colectare ape pluviale si colectare canalizare menajera

IS 01-V1

04

Plan parcaj demisol colectare ape pluviale cu rigole scurgere si burlane

IS 02-V2

05

Plan zona banei rezerva - colectare ape pluviale cu rigole scurgere

IS03

06

Secțiune transversala parcaj - detaliu montaj rigole

IS04

07

Schema separator hidrocarburi

IS05

Capitolul I INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIȚII

Lucrarea este intocmită in conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor / proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, sectiunea a 4-a Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și secțiunea a 5-a Devizul general și devizul pe obiect.

Lucrarea respectă conținutul cadru al Documentației de Avizare al Lucrărilor de Intervenție prevăzută în HG 907/2016.

Proiectul respecta prescripțiile din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, Legea mediului nr. 137/1996, Legea apelor nr. 107/1996, precum și alte normative și reglementări în vigoare.

Prin prezenta lucrare se impune utilizarea în execuție a materialelor agrementate tehnic și certificate. Toate materialele de construcții utilizate în cadrul lucrărilor vor fi insoțite de documente de atestare a conformității, certificate de conformitate / declarație de performanță, în concordanță cu cerințele și nivelurile minimale de performanță prevăzute de actele normative în vigoare.

  • 1.1.    Denumirea obiectivului de investiții
Reconfigurare sistem de canalizare- Stadionul Francisc Neuman , Arad”.
  • 1.2.    Ordonator principal de credite/investitor
S.C.RECONS S.A.

Bd.Iuliu Maniu , FN , Municipiul Arad , Jud. Arad.

  • 1.3.    Ordonator de credite (secundar/terțiar)
Nu este cazul
  • 1.4.    Beneficiarul investiției
Ș.CRECONȘ Ș.A.

Bd.Iuliu Maniu, FN, Municipiul Arad , Jud. Arad.

  • 1.5.    Elaboratorul Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție

S.C. Electroproiect ADA S.R.L. Petroșani, Strada Viitorului, Nr. 35/18, județul Hunedoara.

Data elaborării: August - Septembrie 2022

Faza deproiectare:D.A.L.I.

Capitolul II

SITUAȚIA EXISTENTĂ ȘI NECESITATEA REALIZĂRII LUCRĂRILOR DE INTERVENȚII

  • 2.1.    Prezentarea contextului: politici, strategii, legislație, acorduri relevante, structuri instituționale și financiare

Stadionul reprezinta un mediu unde sportivii si mii de fani ai lor pot impartasi experiente memorabile. Desi partea de preluare a apelor pluviale si transportul acesteia catre reteaua orasului, este o componenta a stadionului care in mod normal nu constituie un punct de atractie a constructiei, totusi aceasta are un rol deosebit si lipsa sau problemele create de acestea pot fi observate atunci cand apar anumite situatii punctuale: inundarea anumitor zone ale stadionului/tribunelor, probleme in desfasurarea activitatii in anumite spatii, aparitia igrasiei, etc., asa cum se intampla si in cazul Stadionului Francisc Neuman din Arad.

Conform NP 066-2002 Normativ privind proiectarea terenurilor sportive si stadioanelor Unitatea functionala de baza) din punct de vedere al cerintelor Legii 10/1995, „canalizarea apelor meteorice se va face, de regula, la reteaua de canalizare publica din zona. Daca reteaua de canalizare publica nu are capacitatea de preluare instantanee a apelor, se va prevedea un bazin de retentie, din care apele vor fi trimise in canalizarea publica prin curgere naturala sau prin pompare, in cantitatile acceptate de reteaua publica.”

Stadionul Francisc Neuman din Arad este in proprietatea Municipiului Arad si este dat spre administrare societatii RECONS S.A.

Sportul este vital in viata omului. Reprezinta un vector eficient in promovarea sanatatii corporale si mentale , a unui stil de viata capabil sa combata bolile civilizatiei moderne. Indiferent de varsta , activitatea este necesara pentru sanatate , cu o multime de beneficii.

Strategia Nationala de Dezvoltare a domeniilor Educatie Fizica , Sport si a Politicilor pentru Tineret in Romania pentru perioada 2016-2032 prevede principalele puncte ale acestei stragetegii, ce sunt orientate spre:

  • Cresterea gradului de participare activa a populatiei de toate varstele la activitati sportive cu caracter permanent , in interesul pastrarii si ridicarii nivelului de sanatate individuala , al ridicarii nivelului de coeziune , integrare si incredere sociala a membrilor societatii , etc;

  • S.C. Electroproiect ADA S.R.L. Petroșani, Jud. Hunedoara                                                9

  •    Cresterea gradului de practicare a activitatilor sportive , cu precadere in randul copiilor si tinerilor, in scopul formarii si dezvoltarii lor pentru a deveni cetateni activi , educati si responsabili;

  •    Cresterea gradului de implicare a factorului uman generator de plus valoare si dezvoltare economica , prin initiativa privata si incurajarea investitiilor in sport , pentru creearea de noi locuri de munca si dezvoltarea acestui sector ca unul din motoarele relansarii economice a tarii;

  •    Cresterea nivelului si calitatii reprezintarii Romaniei ca generatoare de excelenta si in sport de performanta la cele mai inalte cote ale competitiilor sportive desfasurate pe plan mondial.

Legea nr.69 din 28 aprilie 2000 - Legea educației fizice si sport prevede următoarele:

Art.2.- (1) Educatia fizica si sportul sunt activitati de interes national sprijinite de Stat.

  • - (2) Statul recunoaste si stimuleaza actiunile organizatorice si de promovare a educatiei fizice si sportului, desfasurate de autoritatile administratiei publice si, dupa caz, de organismele neguvernamentale, in structuri ale apararii nationale, ordinii publice, sigurantei nationale , in sanatate, in societate comerciale, precum si in altele sectoare ale vietii sociale, potrivit reglementarilor legale.

La baza intocmirii proiectului au stat :

  • - planurile de arhitectura si instalatii puse la dispozitie de catre beneficiar;

  • - Legea 10-95 privind calitatea in constructii;

  • - P118-99-Normativ de siguranta la foc a constructiilor;

  • - I 9-2015 - Normativ pentru proiectarea, executia si exploatarea instalatiilor sanitare aferente cladirilor;

  • - SR 1846 - Canalizari exterioare. Prescriptii de proiectare;

  • - NP 126 - Normativ privind fundarea constructiilor pe pamanturi cu umflari si contractii mari;

  • - P 96-2015 -Ghid pentru proiectarea si executarea instalatiilor de canalizare a apelor meteorice in cladiri civile, social-culturale si industriale;

  • - STAS 1795/87 -Canalizare interioara. Prescriptii fundamentale de proeictare;

  • - GP 043-99 - Ghid privind proiectarea, executia si exploatarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare utilizind conducte din PVC, polietilena si polipropilena;

  • - NP 084-03 - Normativ pentru proiectarea, executia si exploatarea instalatiilor sanitare si a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare utilizind conducte din materiale plastice;

Reconfigurare sistem de canalizare - Stadionul Francisc Neuman, Arad                                      Faza:

D.A.L.I.

  • - Ghid privind criteriile de performanta ale cerintelor de calitate conform legii 10/1955 privind calitatea in constructii, pentru instalatii sanitare -GT - 063 -04;

  • - Norme generale de protectie a muncii;

  • - Carti tehnice, prospecte, instructiuni de utilizare pentru materiale si echipamente de la furnizori.

Cadrul legislativ aplicabil și impunerile ce rezultă din aplicarea acestuia sunt:

  •    HG 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

  •    Legea 10/1995 republicată privind calitatea lucrărilor în construcții;

  •    Legea 50/1991 actualizată privind autorizarea executării lucrărilor în construcții;

  •    Legea apelor 107/1996;

  •    Legea mediului 137/1996;

  •    NP 066-2002 Normativ privind proiectarea terenurilor sportive si stadioanelor (unitatea functionala de baza) din punct de vedere al cerintelor Legii 10/1995

Legislația prezentată mai sus nu are caracter limitativ.

Lucrarea va respecta normativele și reglementările în vigoare și va impune folosirea în execuție a materialelor agrementate și certificate

  • 2.2.    Analiza situației existente și identificarea necesităților și a deficiențelor

Analiza situatiei existente:

Stadionul de joaca situat la adresa str.Calea Aurel Vlaicu , Jud. Arad, contine urmatoarele :

  •    Terenul de joc si zonele conexe: 9840 mp;

  •    Suprafata construita (tribune si amenajari): 8.560,23 mp;

  •    Suprafata construita desfasurata (tribune si amenajari): 14.247,39 mp;

Obiectul prezentei documentatii il constituie reconfigurarea sistemului de canalizare din zona Acces carosabil sportivi intrare (din Calea Aurel Vlaicu) - zona carosabila demisol - Acces carosabil sportivi iesire (in strada Fratii Neumann).

Identificarea necesitatilor

S.C.RECONS S.A. doreste imbunatirea functionala a sistemului de preluare ape pluviale prin reconfigurarea sistemului de canalizare din zona demisol acces sportivi, zonele carosabile de

acces si iesire pentru sportivi, precum si din zona de iesire a sportivilor catre zona de joc si zona bancilor de rezerva.

Necesitatea investitiei apare ca urmare a faptului ca sistemul de preluare a apelor meteorice realizat in zona demisol acces sportivi este realizat deficitar, prin intermediul a trei rigole dispuse tranversal. Totodata, o parte din apa pluviala captata de pe acoperisul „Corp vip, hotel si presa” este preluata prin intermediul burlanelor de coborare care se opresc la suprafata platformei betonate din zona demisolului, de aici apele se deplaseaza gravitational pe suprafata betonata, o parte fiind preluata de rigole, iar o alta parte se indreapta catre accesurile in cladirea „corp vip, hotel si presa”, patruzand astfel prin usile de acces pietonale, astfel zona de demisol fiind inundata. Totodata, la iesirea sportivilor din cladire, prin holul mare, catre zona de joc, apa se infiltreaza prin peretii exteriori ai cladiri.

In perioadele cu ploi abundente, unele incaperi de la demisolul cladirii corp vip, hotel si presa sunt inundate: zona de vestiar, pe culoare si holul mare ce duce catre teren, sala de conferinte, sala de forta.

Deficiente sesizate:

  •    Sistemul de preluare a apelor meteorice din zona demisol nu este dimensionat pentru preluarea intregii cantitati de ape meteorice ce pot ajunge in aceasta zona;

  •    Datorita turnarii unui strat nou de asfalt pe strada Fratii Neumann, aceasta s-a suprainaltat cu cca. 10 cm, iar in lipsa rigolelor stradale, apa meteorica provenita din precipitatii atmosferice (ploaie, zapada), prin siroire, patrunde prin zona „acces carosabil sportivi - iesire”, in incinta stadionului, deplasandu-se gravitațional catre zona de acces din demisol, de unde sistemul de canalizare nu o poate prelua integral, astfel o mare parte producand inundatii in zona de demisol a corpului cladire VIP, hotel si presa.

  •    O alta deficienta constata provin din faptul ca accesul carosabil sportivi din Calea Aurel Vlaicu nu este prevazut cu o rigola de preluare a apelor, astfel in cazul perioadelor cu ploaie, apele meteorice sunt antrenate de autovehicule ce patrund prin zona de acces a sportivilor, fiind conduse in zona de demisol acces sportivi.

  •    Apele meteorice preluate din zona acoperisului si care sunt transportate prin burlane in zona de demisol nu sunt preluate in camine si canalizare, ci sunt deversate direct pe suprafata betonata, astfel producand inundatii in zona de demisol.

  • •  Accesurile in cladirea „corp vip, hotel si presa” nu sunt prevazute cu rigole pentru

preluarea apelor ce pot ajunge accidental in aceste zone;

  •    Canalizarea menajera si canalizarea pluviala sunt directionate din zona de demisol catre canalizarea stradala prin intermediul conductelor montate ingropat si un camin prevazut cu clapete de sens. Racordarea conductelor in caminul de canalizare strada s-a realizat in partea de jos a acestuia, la cca 0.15m fata de limita inferioara, astfel incat, in perioadele cu ploi abundente, creste nivelul apelor din caminul stradal, apa patruzand pe conductele retelei de canalizare menajera si pluviala aferente

stadionului, fapt ce duce la inchiderea clapetelor de sens, astfel incat apa din zona demisolului nu mai poate fi evacuata.



  •    Apa provenita din precipitatiile abundende ce patrunde in tribuna in zona iesire a sportivilor catre gazon nu este preluata corespunzator si directionata spre reteaua de canalizare;

  •    Zona bancilor de rezerva nu este prevazuta cu sistem functional de preluare a apelor pluviale, astfel apa provenita din precipitatii se aduna in aceste zone.

  • 2.3.    Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice

Principalele obiective preconizate a fi a atinse in urma realizării investiției constau in:

  •    Reconfigurarea integrala a sistemului de canalizare meteorica din zona de demisol acces sportivi;

  •    Evitarea patrunderii apei in spatiile cladirii „corp vip, hotel si presa”;

  •    Preluarea directa apelor meteorice ce pot proveni de pe strazile adiacente (str. Fratii Neumann si Calea Aurel Vlaicu) si transportarea lor spre canalizarea orasului fara a mai ajunge in zona de demisol;

  •    Evitarea dezvoltarii igrasiei in zona de demisol a cladirii „corp vip, hotel si presa”;

  •    Asigurarea ecavuarii apelor din zona bancilor de rezerva.

In urma implementării măsurilor pentru reconfigurarea sistemului de canalizare, se vor asigura condițiile optime de imbunatatirea functionala pentru sportivi si a desfasurarii activitatilor de catre personalul ce deserveste stadionul.

Capitolul III

DESCRIEREA CONSTRUCȚIEI EXISTENTE

  • 3.1.    Particularități ale amplasamentului

Stadionul ce face obiectul prezentei documentatii este situat in orasul Arad, in nord-est a Romaniei.Orasul se afla la o altitudine de 107m , fiind amplasat la intersectia unor importante retele de comunicatii rutiere , respectiv Coridorul european rutier IV cu traseul soselei rapide ce va lega Ucraina cu Serbia. Situarea la intersectia drumurilor europene E68/60 la 594 km de Bucuresti(E) si 275 km de Budapesta(V) , si E671 la 50km de Timisoara(S) si 117km de Oradea(N) .

Stadionul ce face obiectul prezentei documentatii este amplasata în intravilanul orasului Arad, str.Calea Aurel Vlaicu, jud. Arad. Zona de demisol se afla la cota -1.50m fata de nivelul zonei de acces carosabil hotel/VIP.

  • 3.1.1.    Descrierea amplasamentului

Stadionul Francisc Neuman, cunoscut ca si Stadionul UTA este situat la adresa str. Fratii Neumann, nr. 2, municipiul Arad, jud Arad , este un stadion de categoria a patra in clasamentul Stadioanelor UEFA si este unul dintre cele mai moderne stadioane din tara . Terenul de joc este prevazut cu gazon natural tip rulou , are o suprafata de 8030 mp si o capacitate de peste 12.000 de locuri , reparizate pe patru tribune neconectate.

Imobilul a fost o arena sportiva din orasul in Orasul Arad, construita incepand cu anul 1940 si inaugurata pe 1 septmbrie 1946 cu ocazia meciului UTA Arad- Ciocanul 1-0. In anul 2014 incepe constructia pe locul fostului Stadion Francisc von Neuman , fiind deschis stadionul pe 28 august 2020 , ce serveste in prezent drept casa pentru UTA Arad din Liga 1.

Stadionul Francisc von Neuman impartaseste elemente de desing de la Stadionul Kirklees din Huddersfield . De asemenea , mai include birouri , un club de presa , un centru de presa , ospitalitate Vip , un restaurant si un hotel.

Zona supusa investitiei este cuprinsa intre: acces carosabil sportivi (intrare) din Calea Aurel Vlaicu - zona demisol acces sportivi - zona acces carosabil sportivi (iesire) din str. Fratii Neumann.

Categoria de folosinta a terenului: curti constructii, conform extrasului de CF

Folosinta actuala: Stadionul Francisc Neuman Arad.

  • 3.1.2.    Relațiile cu zone învecinate, accesuri existente și/sau căi de acces posibile

Conform PUG, aprobat cu HCL Arad nr. 502/2018, imobilul este situt in UTR nr. 41 -subzona ISsp41 - subzona constructii si amenajari sportive.

Terenul se afla in intravilanul localitaii Arad, avand categoria de folosinta curti constructii, in suprafata de 30.976 mp conform extrasului de carte funciara si masuratori.

Vecinatati ale stadionului:

  • -    Cartier Red 1 - la nord;

  • -    Strada Fratii Neumann - la vest;

  • -    Calea ferata - la est;

  • -    Calea Aurel Vlaicu - la sud.

Obiectivul de interventie - reconfigurare sistem de canalizare - este delimitat de:

  • -    cladirea „corp VIP, hotel si presa” pe latura de nord-est;

  • -    Calea Aurel Vlaicu in sud;

  • -    rezervor incendiu si camera tehnica pe latura sud-vestica;

  • -    acces carosabil sportivi (iesire) in nord.

Accesele auto si pietonal: intrarea se face din DN7E Calea Aurel Vlaicu si iesirea in strada Fratii Neumann.

  • 3.1.3.    Datele seismice și climatice

Date seismice

Zona seismică, in conformitate cu Normativ P100-1/2013 - Cod de proiectare seismica. Partea I - prevederi de proiectare pentru cladiri - pentru cutremure avand intervalul mediu de recurenta IMR=225 ani:

  •    coeficient de seismicitate Ks (valori de varf a acceleratiei terenului ag), corespunzandu-i o valoare ag=0,20g,

  •    perioada de colt (control) al spectrului de raspuns Tc=0,7 s;

Conform SR 11100/1-93 - „Zonarea seismica - macrozonarea teritoriului Romaniei”, perimetrul se incadreaza in macrozona de intensitate seismica 8 grade.

Date climatice

Prin poziția sa, localitatea Arad, se încadrează în condițiile climatului continental-moderata de tranziție cu predominarea maselor de aer maritim și a celor continentale de origine estică la care se adaugă masele de aer cald ce traversează Marea Mediterană și a unor mase de aer rece polar. Circulația vestică persistă atât în perioada rece cât și în perioada caldă a anului și se caracterizează prin ierni blânde cu precipitații lichide. Circulația polară este determinată de ciclonii din nordul Oceanului Atlantic și se caracterizează prin scăderi de temperatură, nebulozitate accentuată și precipitații sub formă de averse, iar iarna ninsorile sunt însoțite de intensificări ale vântului. Circulația tropicală determină ierni blânde și cantități însemnate de precipitații, iar vara o vreme instabilă cu averse și descărcări electrice.

Temperaturile medii anuale se încadrează în intervalul 10-12°C. Se observă diferențe între partea nordică (9-10°C) și partea sudică (10-11°C). Precipitațiile medii anuale sunt între 550-600 mm.

Caracteristici climaterice:

  • -    Conform Anexa D la partea a 3-a din reglementarea tehnica - Zonarea Climatica a Romaniei, obiectivul de investitii se incadreaza in zona I climaterica;

  • -    Conform CR114-2012 - Cod de proiectare. Bazele proiectării si acțiunii asupra construcțiilor. Acțiunea vantului - zona se caracterizeaza prin : presiunea de referința a vantului de 0.7 kPa;

  • -    Conform indicativ CR113-2012 - Cod de proiectare. Evaluarea actiunii zapezii asupra constructiilor - zona se caracterizeaza prin So.K=1.5 kN/m2;

Presiunea de referinta a vantului conform NP-082-04, se va lua in considerare valoarea de 0,7 kPa, mediata pe 10 min, la 10 m, avand 50 de ani intervalul de recurenta si o viteza a acestuia de 33 m/s la 50 de ani intervalul mediu de recurenta.

  • 3.1.4.    Studii de teren

Studiul topografic intocmit de topograf autorizat ANCPI - Xxxxx Xxxx Xxxxx - atasat.

Studiu geotehnic și geofizic a fost intocmit de S.C. GEOSOND S.R.L. si pus la dispozitie de beneficiar. Nu a putut fi realizat un nou studiu geotehnic deoarece acest lucru ar fi impus lucrari (sapaturi) ce ar fi afectat zona de acces sportivi de la demisol.

  • 3.1.5.    Situația utilităților tehnico-edilitare existente

Imobilul, beneficiază de racorduri la următoarele rețele de utilități:

  • -    retea de apa si canalizare;

  • -    rețea de energie electrică ;

  • -    retea de gaze naturale;

  • -    retea de telefonie;

  • -    retea de energie termica.

Realizarea prezentului proiect impune racordarea la reteaua de canalizare oraseneasca existenta in zona.

  • 3.1.6.    Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali, inclusiv de schimbări climatice ce pot afecta investiția

Riscul natural este o funcție a probabilității apariției unei pagube și a consecințelor probabile, ca urmare a unui eveniment. Riscul este in funcție de hazard și vulnerabilitatea elementelor de risc, in condițiile expunerii lor.

Hazardul este un eveniment amenințător și reprezintă probabilitatea de apariție intr-o anumita perioadă a unui potențial factor daunător pentru om, proprietăți și mediu.

Vulnerabilitatea reprezintă măsura in care un sistem poate fi afectat in urma impactului cu un hazard și cuprinde totalitatea condițiilor fizice, sociale, economice și de mediu care măresc susceptibilitatea sistemului respectiv.

Vulnerabilitatea poate fi voluntară sau involuntară. Ea depinde de infrastructura și de condițiile socio-economice dintr-un spațiu. Reducerea expunerii la hazard conduce implicit la scăderea vulnerabilității.

Conform prevederilor HGR 642/2005 riscurile care se iau in consideratie pentru clasificarea unitătilor administrativ teritoriale și instituțiilor publice din punct de vedere al protecției civile sunt:

  • > Riscuri naturale:

  •    Cutremure;

  •    Alunecări și prăbusiri de teren;

  • •  Inundații;

  •    Fenomene meteorologice periculoase;

  • •  Avalanșe;

  •    Incendii de pădure;

  • > Riscuri tehnologice:

  • •  Accidente chimice;

  • •  Accidente nucleare;

  •    Incendii in masa;

  •    Accidente grave pe căi de transport;

  •    Esecul utilitătilor publice;

  • > Riscuri biologice:

  •    Epidemii;

  •    Epizootii/zoonoze.

Riscul poate fi exprimat matematic, ca fiind produsul dintre hazard, elementele de risc si vulnerabilitate (R=HxExV).

Conform definițiilor de mai sus, investiția propusă nu este vulnerabilă la factori de risc naturali de genul: cutremurelor, alunecărilor și prăbusirilor de teren, inundațiilor, a fenomenelor meteorologice periculoase, avalanselor, incendiilor de pădure, a epidemiilor și a epizootiilor/zoonoze, deoarece zona in care se află amplasat imobilul supus investitiei nu este periclitată de acești factori.

In conformitate cu harta unitătilor industriale tehnologice in concordanță cu Directiva SEVESO II, in zona imobilului studiat se regăseste o unitate industrială incadrată in categoria de risc minor.

Amenajarea nu este vulnerabilă la factorul de risc al căderilor de obiecte cosmice, accidente majore. De asemenea, investitia nu va fi vulnerabilă și la factorul de risc al avariilor mari la rețelele de instalații și telecomunicații.

Schimbările climatice, ale incălzirii globale și ale extremizării meteorologice nu vor influența investiția propusă. Ea va ramane funcțională, nefiind vulnerabilă la acest factor de risc.

Practica la nivel global, a demonstrat ca evenimentele generatoare de situații de urgență nu pot fi evitate, insă, uneori, acestea pot fi gestionate, iar efectele lor pot fi reduse printr-un proces sistematic ce implică stabilirea de măsuri și acțiuni menite să contribuie la diminuarea riscului asociat acestor fenomene.

  • 3.1.7. Informații privind posibile interferențe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate

In conformitate cu Certificatul de Urbanism nr. 1392 din 11.08.2022, imobilul nu este cuprins in Lista Monumentelor Istorice 2015, redactata de Institutul national al Monumentelor Istorice al Ministerului Culturii si Cultelor si nu este situat la mai putin de 100 m fata de imobilele inscrise in Lista.

  • 3.2.    Regimul juridic
    • 3.2.1.    Natura proprietății sau titlul asupra construcției existente, inclusiv servituți, drept de preempțiune

Imobilul este întabulat în Cartea Funciară a localității Arad sub numarul cadastral 316036 Arad și, conform Certificatului de urbanism, terenul se afla in intravilanul municipiului Arad,, categoria de folosinta: curti constructii si se constituie drept proprietate publica a Municipiului Arad.

  • 3.2.2.    Destinația construcției existente

Destinatia constructiei existente este: Stadion Francisc Neuman, Arad.

Zona supusa intervenției are destinația de acces carosabil sportivi (intrare - garare - iesire), precum si zona iesire sportivi teren joc si banci de rezerva.

  • 3.2.3.    Includerea construcției existente în listele monumentelor istorice, situri arheologice, arii naturale protejate, precum și zonele de protecție ale acestora și în zone construite protejate, după caz

Stadionul Fratii Neumann situat in str. Fratii Neumann, nr. 2, loc. Arad, jud. Arad, nu se află în lista monumentelor istorice, a siturilor arheologice, a ariilor naturale protejate, precum nici în zonele de protecție ale acestora și în zonele construite protejate.

  • 3.2.4.    Informații/obligații/constrângeri extrase din documentațiile de urbanism, după caz

Prin certificatul de urbanism nr. 1392 din 11.08.2022 si in conformitate cu reglementarile documentatiei de urbanism, faza PUG Arad, aprobata cu H.C.L. nr. 65/30.09.2008, prelungit cu H.C.L. nr. 502/2018, sunt certificate urmatoarele:

  • >    Regimul juridic:

Teren intravilan, categoria de folosinta curti constructii, proprietate publica a municipiului Arad.

Se vor nota constructiile existente in Cartea Funciara

  • >    Regimul economic:

Destinati si folosinta actuala: Stadionul Francisc Neuman, Arad.

  • >    Regimul tehnic:

Imobil situat in UTR nr. 41 - subzona ISsp41 - subzona construcții si amenajari sportive conform PUG Aprobat.

Teren intravilan, categoria de folosinta curti constructii, in suprafata de 30.976 mp, conform extras CF nr. 316036 Arad si masuratori.

Echiparea cu utilitati in zona: apa, canalizare, energie electrica, gaz, telefonie, energie termica.

Se va prezenta planul de situatie pe suport topografic intocmit in conformitate cu Legea nr. 50/1991 rep., Anexa nr. 1, Continutul cadru, vizat de catre OCPI Arad.

Lucrarile propuse nu vor afecta rezistenta si stabilitatea constructiilor existente si se vor executa cu materiale specifice acestei categorii de lucrari.

Se vor utiliza materiale agrementate tehnic care sa indeplineasca toate exigentele esentiale de calitate in ceea ce priveste: siguranta la foc, siguranta in exploatare sanatatea oamenilor, economia de energie, protectia mediului, protectia impotriva zgomotului.

In vederea promovarii spre aprobare a D.A.L.I. se va solicita un certificat de urbanism pentru construire, conform anexei 4, lit. a, pct 6.1 din HG nr. 907/2016.

  • 3.3.    Caracteristici tehnice și parametri specifici
    • 3.3.1.    Categoria și clasa de importanță

Categoria de importanță a constructiilor, conform H.G.R.766/1997, este B.

Clasa de importanță a constructiei este, conform P100-1/2013, clasa II - cladiri a caror rezistenta seismica este importanta sub aspectul consecintelor asociate cu prabusirea sau avarierea grava - Sali de conferinte, spectacole sau expozitii, cu o capacitate de peste 200 de persoane in aria total expusa, tribune de stadioane sau sali de sport.

Grad de rezistenta la foc: II.

  • 3.3.2.    Cod în lista monumentelor istorice, după caz

Nu este cazul, intrucât imobilul nu se află pe lista monumentelor istorice.

  • 3.3.3.    An/ani/perioade de construire pentru fiecare corp de construcție

Constructia din cadrul imobilului identificat prin CF 316036 a fost o arena sportiva din orasul Arad, construita

  •    Incepand cu anul 1940 si inaugurata pe 1 septmbrie 1946

  •    In anul 2014 incepe constructia pe locul fostului Stadion Francisc von Neuman , fiind deschis stadionul pe 28 august 2020 , ce serveste in prezent drept casa pentru UTA Arad din SuperLiga Romaniei.

  • 3.3.4.    Suprafața construită

Suprafata totala teren: 30.976 mp;

Suprafata construita totala: 8.560,23 mp;

Suprafata betonata zona de interventie: 684 mp.

  • 3.3.5.    Suprafața construită desfășurată

Suprafata construita desfasurata totala existenta: 14.247,39 mp;

Suprafata desfasurata zona de interventie: 684 mp.

  • 3.3.6.    Valoarea de inventar a construcției

Obiectivul de investitii, canalizare zona acces sportivi, nu are o valoare de inventar proprie, acesta fiind inclus in valoarea de inventar a intregului stadion. Valoarea de inventar a racordului la canalizare este de 4.719,61 lei, conform datelor puse la dispozitie de beneficiar.

  • 3.3.7.    Alți parametrii, în funcție de specificul și natura construcției existente Numarul de rigole transversale existente pe amplasamentul studiat: 3 buc;

  • 3.4.    Analiza stării construcției, pe baza concluziilor expertizei tehnice și/sau ale auditului energetic, precum și ale studiului arhitecturalo-istoric în cazul imobilelor care beneficiază de regimul de protecție de monument
istoric și al imobilelor aflate în zonele de protecție ale monumentelor istorice sau în zone construite protejate

Intrucat beneficiarul constructiei nu a putut pune la dispozitie documentatia faza as-built (cum s-a construit) de realizare a sistemului de canalizare si intreaga retea de canalizare se desfasoara subteran (lucrari ascunse) nu a putut fi stabilit cu exactitate modul de construire a retelei de canalizare din zona acces sportivi. Tocmai din acest motiv a fost solicitata reconfigurarea intregului sistem de canalizare din zona acces sportivi.

Reteaua de canalizare este efectuata defectuos si subdimensionata pentru intreaga cantitate de ape meteorice ce ajunge in aceasta zona in perioadele cu ploi abundente.

O problema identificata vizual consta in faptul ca burlanele ce transporta apa pluviala preluata de la nivelul acoperisului devarsa direct pe placa de beton din zona demisol, fara a fi preluate direct in reteaua de canalizare prin intermediul caminelor colectoare si conductelor de canalizare asa cum ar fi normal.

Probleme identificate:

Obiect 1 - zona parcaj demisol

  •    prin proiect inițial:

  • - cota pardoselii parcajului este aceeasi cu cota pardoselii incaperilor adiacente - vestiare, muzeu U.T.A., birouri etc.

  • - nu s-au prevazut pante pentru scurgerea apelor pluviale;

  • - in dreptul usilor de acces in incaperi sunt prevazute rigole;

-burlanele care preiau apele pluviale de pe terasele etajelor 3 - „presa” si 2 - „hotel” deverseaza in parcaj;

  • - nu sunt prevazute rigole la baza rampelor parcajului;

  • - nu este asigurata trecerea apelor de pe pardoseala parcajului printr-un separator de hidrocarburi;

  • - apele de pe pardoseala parcajului sunt preluate de caminele aferente canalizarii menajere din demisol.

  •    la punerea in opera a proiectului,

  • - rigolele prevazute in dreptul usilor de acces in incaperi nu s-au realizat;

  • - sunt realizate rigole transversale pe calea de circulatie, care nu asigura preluarea integrala a apelor de ploaie;

  • - pe la partea superioara a rampelor patrund ape pluviale din incinta sau chiar din strada;

  • - in aceste conditii, incaperile din demisol sunt inundate frecvent in timpul ploilor.

Obiect 2 - zona băncilor de rezerva si zona accesului jucătorilor pe teren

  •    prin proiect inițial:

  • - zona bancilor de rezerva este situata mai jos decat cota terenului;

  • - s-a prevazut preluarea apelor pluviale printr-o gura de scurgere racordata la colectorul

PEHD 016Omm al rigolei perimetrale a terenului de fotbal;

-spatiul bancilor de rezerva si zona accesului jucatorilor pe teren au un rebord pentru a impiedica inundarea.

  •    la punerea in opera a proiectului, rebordul si gura de scurgere au fost acoperite cu gazon artificial sau nici nu s-au mai realizat, astfel incat apele de ploaie provoaca inundatii in cele doua zone.

Partea carosabila betonata se prezinta intr-o stare buna de functionare.

  • 3.5.    Starea tehnică, inclusiv sistemul structural și analiza diagnostic, din punctul de vedere al asigurării cerințelor fundamentale aplicabile, potrivit legii

Cele sase cerinte de calitate, obligatorii a fi mentinute pe intreaga durata de existenta a unei constructii, conform prevederilor Legii 10/1995 sunt: rezistenta si stabilitate; siguranta in exploatare; siguranta la foc; igiena, sanatatea oamenilor, refacerea si protectia mediului; izolare termica, hidrofuga si economia de energie; protectia impotriva zgomotului.

Avand in vedere ca obiectul prezentei documentatii il constituie reteaua de canalizare, cerintele corespunzatoare acesteia sunt doar o parte din cele sase cerinte de calitate si anume:

  •    Rezistenta si stabilitate;

  •    Siguranta in exploatare;

  •    Igiena, sanatatea oamenilor, refacerea si protectia mediului.

  • 3.6.    Actul doveditor al forței majore, după caz

Nu este cazul.

Capitolul IV CONCLUZIILE EXPERTIZEI TEHNICE ȘI ALE AUDITULUI ENERGETIC, CONCLUZIILE STUDIILOR DE DIAGNOSTICARE

Pentru prezenta lucrare nu au fost intocmite expertiza tehnica si nici audit energetic.

  • 4.1.    Clasa de risc seismic

Prezenta documentatie se refera la sistemul de canalizare, constructie ce nu poate fi incadrata din punct de vedere al riscului seismic.

  • 4.2.    Prezentarea a minimum două soluții de intervenție

Au fost propuse 2 variante de realizare a investitiei:

Soluția 1

Măsurile pentru interventia in varianta 1 prezentate in cadrul prezentei lucrări, constau in:

  • >    Obiect 1 Amenajare zona acces demisol

  • •      preluarea apelor de ploaie de pe terasele etajelor 2 si 3, ape care nu sunt impurificate

cu hidrocarburi sau uleiuri, si evacuarea lor, dupa separatorul de hidrocarburi aferent apelor pluviale din parcaj, intr-un camin amplasat in zona demisol;

  • •      preluarea apelor de ploaie de pe pardoseala parcajului se va face cu rigolele existente

completate cu rigole noi;

  • •      apele colectate prin rigole vor fi trecute printr-un separator de hidrocarburi si se vor

varsa in caminul din demisol, amplasat in parcaj, unde se colecteaza si apa de ploaie din burlane;

  • •      apele de ploaie vor fi conduse apoi la o statie de pompe subterana amplasata in

incinta - piateta (zona parcare VIP), iar de acolo vor fi trimise la caminul de racord la rețeaua stradala (amplasat in piateta).

  • •      apele tratate vor fi conduse apoi catre caminul de racord la reteaua stradala;

  • •      se prevede rezervarea pompei active si dublarea alimentarii electrice, astfel incat la

avaria pompei active, pompa de rezerva sa poata intra automat in functiune impiedicand inundarea parcajului si a incaperilor din demisol.

  • •      alimentarea cu energie electrica a celor doua pompe.

  • •      la partea de sus a rampelor de acces in parcaj se vor monta rigole pentru preluarea

apelor de ploaie provenite din incinta sau din strada. Apele de ploaie din aceste rigole se vor trimite catre gurile de scurgere existente.

Preluarea canalizarii menajere

  • •      sistemul de evacuare a apelor uzate menajere va fi prevazut cu o statie de pompare,

amplasata in incinta, langa statia de pompare aferenta apelor de ploaie.

  • •      apele uzate menajere vor fi conduse apoi catre caminul de racord la reteaua stradala;

  • •      se prevede rezervarea pompei active si dublarea alimentarii electrice, astfel incat la

avaria pompei active, pompa de rezerva sa poata intra automat in functiune impiedicand inundarea parcajului si a incaperilor din demisol.

  • •      alimentarea cu energie electrica a celor doua pompe.

> Obiectul 2 - Amenajare zona iesire spre teren si banci rezerva

  • •  se va realiza o bordura betonata perimetrala treptelor din tribuna in zona tunelului de

iesire jucatori spre teren;

  •    dirijarea apelor din zona de tribuna catre canalizarea perimetrala a terenului de fotbal;

  •    indepartarea gazonului artificial din zona bancilor de rezerva;

  •    refacerea rebordului;

  •    amplasarea unei rigole care sa preia apele de ploaie si sa le trimita in colectorul rigolei perimetrale a terenului de fotbal si inlocuirea caminelor deformate din reteaua de canalizare existenta;

  •    finisajul pardoselii zonei bancilor de rezerva se va realiza cu panta spre rigola si va permite scurgerea apelor de ploaie;

Soluția 2

Măsurile pentru interventia in varianta 2 prezentate in cadrul prezentei lucrări, constau in:

> Obiect 1 Amenajare zona acces demisol

  • •      preluarea apelor de ploaie de pe terasele etajelor 2 si 3, ape care nu sunt impurificate

cu hidrocarburi sau uleiuri, si evacuarea lor, dupa separatorul de hidrocarburi aferent apelor pluviale din parcaj, intr-un camin amplasat in zona demisol;

  • •      preluarea apelor de ploaie de pe pardoseala parcajului se va face cu rigolele existente

completate cu rigole noi;

  • •      apele colectate prin rigole vor fi trecute printr-un separator de hidrocarburi si se vor

varsa in caminul din demisol, amplasat in parcaj, unde se colecteaza si apa de ploaie din burlane;

  • •      apele de ploaie vor fi conduse apoi la o statie de pompe subterana amplasata in

incinta - piateta (zona parcare VIP), iar de acolo vor fi trimise la căminul de racord la rețeaua stradala (amplasat in piateta).

  • •      apele de ploaie vor fi conduse apoi catre caminul de racord la reteaua stradala;

  • •      se prevede rezervarea pompei active si dublarea alimentarii electrice, astfel incat la

avaria pompei active, pompa de rezerva sa poata intra automat in functiune impiedicand inundarea parcajului si a incaperilor din demisol.

  • •      alimentarea cu energie electrica a celor doua pompe.

  • •      la partea de sus a rampelor de acces in parcaj se vor monta rigole pentru preluarea

apelor de ploaie provenite din incinta sau din strada. Apele de ploaie din aceste rigole se vor trimite catre gurile de scurgere existente.

Canalizarii menajere

  • •      nu se intervine la canalizarea menajera, aceasta va ramane racordata la canalizarea

publica ca si in varianta actuala (prin intermediul unei clapete de sens montata in caminul din piateta).

> Obiectul 2 - Amenajare zona iesire spre teren si banci rezerva

  • •  se va realiza o bordura betonata perimetrala treptelor din tribuna in zona tunelului de

iesire jucatori spre teren;

  •    dirijarea apelor din zona de tribuna catre canalizarea perimetrala a terenului de fotbal;

  •    indepartarea gazonului artificial din zona bancilor de rezerva;

  •    refacerea rebordului;

  •    amplasarea unei rigole care sa preia apele de ploaie si sa le trimita in colectorul rigolei perimetrale a terenului de fotbal si inlocuirea caminelor deformate din reteaua de canalizare existenta;

  •    finisajul pardoselii zonei bancilor de rezerva se va realiza cu panta sprerigola si va permite scurgerea apelor de ploaie;

  • 4.3.    Soluțiile tehnice și măsurile propuse de către expertul tehnic și, după caz, auditorul energetic spre a fi dezvoltate în cadrul documentației de avizare a lucrărilor de intervenții

Pentru lucrarea in cauza nu a fost realizata o expertiza tehnica, constructiile si amenajarile fiind realizate recent in baza unui proiect tehnic verificat de verificatori de proiecte atestati.

  • 4.4.    Recomandarea intervențiilor necesare pentru asigurarea funcționării conform cerințelor și conform exigențelor de calitate

Interventiile necesare pentru asigurarea functionarii conform cerintelor si exigentelor de calitate constau in:

  •    refacerea integrala a sistemului de preluare a apelor pluviale din zona de demisol;

  •    preluarea apelor meteorice ce provin de pe strazile invecinate direct in zonele de patrundere ale acestora catre zona de demisol;

  •    preluarea apelor meteorice ce patrund in zona de demisol;

  •    tratarea apelor ce spala suprafata carosabila prin intermediul unui separator de hidrocarburi si pomparea acestora catre caminul de canalizare;

  •    preluarea apelor de ploaie de pe terasele etajelor 2 si 3, ape care nu sunt impurificate cu hidrocarburi sau uleiuri, si evacuarea lor, dupa separatorul de hidrocarburi aferent apelor pluviale din parcaj, intr-un camin amplasat in demisol.

  •    preluarea canalizarii menajere printr-un grup de pompare si directionarea acesteia catre caminul de suprafata din piateta;

  •    rezolvarea patrunderii apelor meteorice din zona de tribuna catre tunelul de iesire al jucatorilor catre terenul de joc si directionarea acestora catre canalizarea perimetrala a terenului de joc;

  •    preluarea si directionarea apelor meteorice din zona bancilor de rezerve.

Capitolul V

IDENTIFICAREA SCENARIILOR/OPȚIUNILOR TEHNICO-ECONOMICE (MINIM DOUA) ȘI ANALIZA DETALIATĂ A ACESTORA

Scenariul/Optiunea 1

Măsurile pentru interventia in scenariul 1 prezentate in cadrul prezentei lucrări, constau in:

  • >    Obiect 1 Amenajare zona acces demisol

  • •      preluarea apelor meteorice de pe terasa;

  • •      preluarea apelor de ploaie de pe pardoseala parcajului se va face cu o rigola

amplasata de-a lungul caii de circulatie din zona de demisol;

  • •      la partea de sus a rampelor de acces in parcaj se vor prevedea rigole;

  • •      tratarea apelor ce spala parcajul printr-un separator de hidrocarburi;

  • •     pomparea apelor din zona de demisol la caminul de suprafata prin intermediul

pompelor.

  • •      dirijarea apelor din caminul amplasat in zona piateta (parcare VIP) catre caminul

stradal de canalizare.

Preluarea canalizarii menajere

  • •      sistemul de evacuare a apelor uzate menajere va fi prevazut cu o statie de pompare,

amplasata in incinta, langa statia de pompare aferenta apelor de ploaie.

  • •      apele uzate menajere vor fi conduse apoi catre caminul de racord la reteaua stradala

printr-o statie de pompare;

  • •      alimentarea cu energie electrica a celor doua pompe.

  • >    Obiectul 2 - Amenajare zona iesire spre teren si banci rezerva

  • •  se va realiza o bordura betonata perimetrala treptelor din tribuna in zona tunelului de

iesire jucatori spre teren;

  •    dirijarea apelor din zona de tribuna catre canalizarea perimetrala a terenului de fotbal;

  •    indepartarea gazonului artificial din zona bancilor de rezerva;

  •    refacerea rebordului;

  •    amplasarea unei rigole care sa preia apele de ploaie si sa le trimita in colectorul rigolei perimetrale a terenului de fotbal si inlocuirea caminelor deformate din reteaua de canalizare existenta;

  •    finisajul pardoselii zonei bancilor de rezerva se va realiza cu panta spre rigola si va permite scurgerea apelor de ploaie;

Scenariul/Optiunea 2

Măsurile pentru interventia in scenariul 2 prezentate in cadrul prezentei lucrări, constau in:

  • >    Obiect 1 Amenajare zona acces demisol

  • •      preluarea apelor meteorice de pe terasa;

  • •      preluarea apelor de ploaie de pe pardoseala parcajului se va face cu o rigola

amplasata de-a lungul caii de circulatie din zona de demisol;

  • •      la partea de sus a rampelor de acces in parcaj se vor prevedea rigole;

  • •      tratarea apelor ce spala parcajul printr-un separator de hidrocarburi;

  • •     pomparea apelor din zona de demisol la caminul de suprafata prin intermediul

pompelor.

  • •      dirijarea apelor din caminul amplasat in zona piateta (parcare VIP) catre caminul

stradal de canalizare.

Preluarea canalizarii menajere - nu se intervine la canalizarea menajera.

> Obiectul 2 - Amenajare zona iesire spre teren si banci rezerva

  • •  se va realiza o bordura betonata perimetrala treptelor din tribuna in zona tunelului de

iesire jucatori spre teren;

  •    dirijarea apelor din zona de tribuna catre canalizarea perimetrala a terenului de fotbal;

  •    indepartarea gazonului artificial din zona bancilor de rezerva;

  •    refacerea rebordului;

  •    amplasarea unei rigole care sa preia apele de ploaie si sa le trimita in colectorul rigolei perimetrale a terenului de fotbal si inlocuirea caminelor deformate din reteaua de canalizare existenta;

  •    finisajul pardoselii zonei bancilor de rezerva se va realiza cu panta spre rigola si va permite scurgerea apelor de ploaie;

  • 5.1.    Soluția tehnică, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcțional, arhitectural și economic
  • a)        Descrierea principalelor lucrări de intervenție pentru

  • >    Consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural

  • >    Protejarea, repararea elementelor nestructurale si/sau restaurarea elementelor arhitecturale si a componentelor artistice, dupa caz - nu este cazul

  • >    Interventii de protejare/conservare a elementelor naturale si antropice existente valoroase, dupa caz - nu este cazul

  • >    Demolarea partiala a unor elemente structurale / nestructurale, cu/fara modificarea configuratiei si/sau a functiunii existente a constructiei - nu este cazul

  • >    Introducerea unor elemente structurale/nestructurale suplimentare:

Scenariul 1

Măsurile pentru interventia in varianta 1 prezentate in cadrul prezentei lucrări, constau in:

  • >    Obiect 1 Amenajare zona acces demisol

Preluarea apelor de ploaie de pe terasele etajelor 2 si 3, ape care nu sunt impurificate cu hidrocarburi sau uleiuri, si evacuarea lor, dupa separatorul de hidrocarburi aferent apelor pluviale din parcaj, intr-un camin amplasat in demisol.

Preluarea apelor de ploaie de pe pardoseala parcajului se va face cu rigolele existente completate cu rigole noi amplasate de-a lungul caii de circulatie.

Apele colectate prin rigole vor fi trecute printr-un separator de hidrocarburi si se vor varsa in caminul din demisol, amplasat in parcaj, unde se colecteaza si apa de ploaie din burlane.

Apele de ploaie vor fi conduse apoi la o statie de pompe subterana amplasata in incinta, iar de acolo vor fi trimise la caminul de racord la reteaua stradala.

Separatorul de hidrocarburi este de tipul cu coalescenta, cu bypass.

Statia de pompe subterana este amplasata intr-un camin din BA sau din plastic si este echipata cu pompe - o pompa activa si una de rezerva cu intrarea automata in functiune la avaria pompei active. Se va prevedea dublarea alimentarii electrice.

La partea de sus a rampelor de acces in parcaj se vor monta rigole pentru preluarea apelor de ploaie provenite din incinta sau din strada. Apele de ploaie din aceste rigole se vor trimite catre gurile de scurgere existente.

Intrarea din strada se va reface astfel incat sa nu permita patrunderea apelor de ploaie din strada in parcaj.

Preluarea canalizarii menajere

Sistemul de evacuare a apelor uzate menajere va fi prevazut cu o statie de pompare, amplasata in incinta, langa statia de pompare aferenta apelor de ploaie.

Apele uzate menajere vor fi conduse apoi catre caminul de racord la reteaua stradala.

Nota

Avand in vedere natura terenului, nivelul apelor freatice, datele disponibile puse la dispozitie de catre beneficiar, posibilitatile de realizare a canalizarii pluviale in demisol s-au ales soluții care sa respecte precizarile normativului NP 126 - Normativ privind fundarea construcțiilor pe pamanturi cu umflari si contractii mari:

  • - reteaua de colectare ape de ploaie, montata sub pardoseala parcajului, se va realiza din teava polietilena prin sudura;

  • - se va asigura si valida etanseitatea sistemului inainte de refacerea pardoselii;

  • - lucrarile care presupun interventii asupra structurii de rezistenta a cladirii se vor realiza doar cu acceptul proiectantului de rezistenta.

    nr. crt.

    denumire articol

    U.M.

    cantitate

    0

    1

    2

    3

    1

    Rigola carosabila, gratar fonta D400, 18.8 x 21cm, accesorii

    m

    62

    2

    Burlan tabla otel, culoare gri, 100x80mm, incl. accesorii

    m

    8

    3

    Kit camin preluare burlan, din polipropilena, culoare gri, racord 0110, cu sifon si cos frunze

    buc

    4

    4

    Teava PE, 0110mm, imbinare prin sudura

    m

    17

    5

    Idem, 0125mm

    m

    18

    6

    Idem, 0200mm

    m

    4

    7

    Cot PE, cu mufa, 0110 / 90°, sudura

    buc

    4

    8

    Idem, 0125 / 45°, sudura

    buc

    2

    9

    Reductie PE, excentrica, 0110 / 125mm, sudura

    buc

    2

    10

    Ramificatie 0125 / 45°, sudura

    buc

    1

    11

    Teava PVC KG, SN8, 0200

    m

    40

    12

    Idem, 0250

    m

    22

    13

    Teava PE, Pn10, 011Ox1Omm

    m

    4

    14

    Idem, 0160x14.6mm

    m

    6

    15

    Camin monobloc, din PE, inspecție, 063Omm, h1.30 m, capac D400, 1 in / 1 out dn 200mm

    buc

    1

    16

    Camin vizitare, 0800mm, h1.30 m, capac D400

    buc

    1

    17

    Separator hidrocarburi, din polietilena, cu bypass, 3/15 l/s, coalescenta, 01300mm, h 1.20 m, capac D400, flotor de siguranta, racord prelevare probe, racorduri 0200mm

    buc

    1

    18

    Statie pompe subterana, canalizare pluviala, -temperatura apa +3°+ +40°C

    -pompe 1a+1r:

    -presiune de lucru max 1.3bar

    -mod functionare S1(imersat)

    -debit = 24 l/s, inaltime de pompare = 6 mH2O,

    -alimentare electrica 3~400v/50Hz,

    Pabsorbita = 5.0kw, Pnominala = 3.9kw,

    -grad protectie motor IP68,

    -racord refulare Dn 100mm,

    -panou de comanda,

    -camin:

    -material BA sau plastic

    -diametru 1500 ^1800mm, inaltime 3.45m

    -capac D400

    -accesorii si optionale

    buc

    1

    19

    Statie pompe subterana, canalizare menajera

    -apa cu fecaloide

    -temperatura apa +3°^ +40°C

    -pompe 1a+1r:

    -presiune de lucru max 1.0bar

    -mod functionare S1(imersat)

    -debit = 15 l/s, inaltime de pompare = 6 mH2O,

    -alimentare electrica 3~400v/50Hz,

    Pabsorbita = 3.3kw, Pnominala = 2.9kw,

    -grad protectie motor IP68,

    -racord refulare Dn 80mm,

    -panou de comanda,

    -camin:

    -material BA sau plastic

    -diametru 1500 ^1800mm, inaltime 3.45m

    -capac D400                                      -

    accesorii si optionale

    buc

    1

    20

    Proba etanseitate

    m

    35

    21

    Spalarea instalatiei

    m

    35

    22

    Spargere si desfacere structura carosabil

    m2

    70

    23

    Sapatura

    m3

    90

Alimentarea cu energie electrica a stațiilor de pompare -

Fiecare statie de pompare va fi echipata cu doua pompe sumersibile, una activa si una de rezerva, complet automatizate, cu senzori de nivel minim si maxim.

Necesitati de consum statie pompare canalizare pluviala:

  • -  Puterea instalata Pi=10 kW;

  • -  Puterea ceruta Pc=7,80 kW;

  • -  Tensiune de alimentare: U=0.4 kV;

  • -  Curentul cerut: Ic=21,2A

Alimentarea cu energie electrica a tabloului electric ce echipeaza statia de pompare, se va face cu cablu de energie din cupru tip CYAbY 5x6 mm, din tabloul electric general.

Necesitati de consum statie pompare canalizare menajera:

  • -  Puterea instalata Pi=6.6 kW;

  • -  Puterea ceruta Pc=5,80 kW;

  • -    Tensiune de alimentare: U=0.4 kV;

  • -    Curentul cerut: Ic=15.8 A

Alimentarea cu energie electrica a tabloului electric ce echipeaza statia de pompare, se va face cu cablu de energie din cupru tip CYAbY 5x4 mm, din tabloul electric general.

  • >    Obiectul 2 - Amenajare zona iesire spre teren si banci rezerva

Se va realiza o bordura betonata perimetrala treptelor din tribuna in zona tunelului de iesire jucatori spre teren si se vor reface tecerile prin parapet, astfel incat apa ce ajunge in tribuna sa fie evacuata natural spre zona de rigole dispuse perimetral terenului de joc.

Lucrari propuse:

  • -    indepartarea gazonului artificial din spatiul respectiv;

  • - refacerea rebordului;

  • - amplasarea unei rigole care sa preia apele de ploaie si sa le trimita intr-un camin care se va racorda la colectorul rigolei perimetrale a terenului de fotbal;

  • - finisajul pardoselii zonei bancilor de rezerva se va realiza cu panta spre rigola si va permite scurgerea apelor de ploaie;

Conducta de legatura intre rigola si caminul de racord se va realiza din teava PVCKG.

Caminul de racord se va dota cu cos pentru retinerea frunzelor etc.

nr. crt.

Denumire

U.M

cantitate

0

1

2

3

1

Sistem evacuare ape pluviale - rigola PP 1000x125x100mm, gratar fonta A15

buc

23

2

Sistem evacuare ape pluviale - camin denisipator rigola, 509x250x133mm, PP, gratar fonta A15, racord 110mm, cos

buc

3

3

Camin inspectie, 0400mm, B125, h = 1.2 ^ 1.9m

buc

2

4

Teava PVC KG SN8 0110x3.4mm

m

8

5

Proba etanseitate

m

10

6

Sapatura

m3

7

Scenariul 2

Măsurile pentru interventia in varianta 2 prezentate in cadrul prezentei lucrări, constau in lucrari similare cu cele din Scenariul 1, cu diferenta ca nu se va intervenii la instalatia de canalizare menajera, aceasta ramanand cea din situatia actuala.

  • >    Introducerea de dispozitive antiseismice pentru reducerea răspunsului seismic al constructiei existente - nu este cazul

  • b)        Descrierea, dupa caz, si a altor categorii de lucrari incluse in solutia tehnica de

interventie propusa, respectiv hidroizolatii, termoizolatii, repararea/inlocuirea instalatiilor/echipamentelor aferente constructiei, demontari/montari, debransari/bransari, finisaje la interior/exterior, dupa caz, imbunatatirea terenului de fundare, precum si lucrari strict necesare pentru asigurarea functionalitatii constructiei reabilitate

  • c)        Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali,

inclusiv de schimbări climatice ce pot afecta investiția;

Vulnerabilitatea reprezintă masura in care un sistem poate fi afectat in urma impactului cu un hazard și cuprinde totalitatea condițiilor fizice, sociale, economice și de mediu care măresc susceptibilitatea sistemului respectiv.

Riscul natural este o funcție a probabilității apariției unei pagube și a consecințelor probabile, ca urmare a unui eveniment. Riscul este in funcție de hazard și vulnerabilitatea elementelor de risc, in condițiile expunerii lor.

Hazardul este un eveniment amenințător și reprezintă probabilitatea de apariție intr-o anumită perioadă a unui potențial factor daunător pentru om, proprietăți și mediu.

Vulnerabilitatea poate fi voluntară sau involuntară. Ea depinde de infrastructură și de conditiile socio-economice dintr-un spațiu. Reducerea expunerii la hazard conduce implicit la scaderea vulnerabilității.

Conform prevederilor HGR 642/2005 riscurile care se iau in considerație pentru clasificarea unităților administrativ teritoriale și instituțiilor publice din punct de vedere al protecției civile sunt:

> Riscuri naturale:

  •    Cutremure;

  •    Alunecări și prăbușiri de teren;

  • •  Inundații;

  •    Fenomene meteorologice periculoase;

  •    Avalanșe;

  •    Incendii de pădure;

  • > Riscuri tehnologice:

  • •  Accidente chimice;

  • •  Accidente nucleare;

  • •  Incendii in masa;

  • •  Accidente grave pe căi de transport;

  • •  Esecul utilităților publice;

  • > Riscuri biologice:

  • •  Epidemii;

  • •  Epizootii/zoonoze.

Riscul poate fi exprimat matematic, ca fiind produsul dintre hazard, elementele de risc și vulnerabilitate (R=HxExV).

Z Hazardul seismic

Din punct de vedere seismic, amplasamentul analizat se încadrează în macrozona de intensitate seismică “71” (Conform SR 11100/1-93 “Zonare seismică - Macrozonarea

Teritoriului României”). Această valoare reprezintă o intensitate cu valoarea de 7 pe scara MSK având o perioadă medie de revenire de 50 de ani (indicele 1).

Conform P100/1-2013, " Cod de proiectare seismica - partea 1", intensitatea pentru proiectare a hazardului seismic este descrisa de valoarea de vârf a accelerației terenului, ag (accelerația terenului pentru proiectare) determinata pentru intervalul mediu de recurenta de referință (IMR) de 225 ani, corespunzător stării limită ultime (SLU), are valoarea ag=0.20g. Valoarea perioadei de control (colț) a spectrului de răspuns este Tc=0,7sec.

Z Hazardul climatic

Vulnerabilitatea asociată hazardului hidrografic (ex. inundații) și hazardului climatic (ex. secetă/ger, schimbări climatice), este scăzută, eventualele pagube aduse obiectivului de investitii de acești factori fiind ușor de minimizat prin implementarea corectă a proiectului, care a avut în vedere soluții moderne pentru creșterea eficienței energetice și adaptarea obiectivelor la schimbările climatice.

Schimbările climatice ce se observă în sec. XXI nu prezintă un factor de risc pentru investiție deoarece degradările ce survin acestor schimbări climatice sunt cu caracter normal, iar accentuarea schimbărilor nu determină accentuări în degradările obiectivului analizat. Degradările vor fi normale din prisma utilizării / uzurii normale întâlnită în procesul de exploatare a obiectivului.

Z Hazardul antropic

Hazardul antropic este reprezentat de diversele acțiuni cu caracter individual sau social, general sau izolat, care pot afecta integritatea obiectivului de investiții, atât de ordin arhitectural, cât și de ordin structural sau al utilităților: modificări ale compartimentării interioare neautorizate, accidente, explozii, acte de vandalism, război civil etc. Este dificilă estimarea corectă a riscului asociat hazardului antropic. Prin urmărirea corectă în timp a obiectivului, hazardul antropic poate fi diminuat considerabil.

  • d)        Informații privind posibile interferențe cu monumente istorice/de arhitectură

sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate;

Ca urmare a studierii listei monumentelor istorice și altor documente a rezultat faptul că obiectivul de investitii ce face obiectul prezentei documentatii nu se afla pe lista monumentelor

istorice, nu este situat intr-un sit arheologic, nu face parte din arii protejate sau zone de protecție ale acestora.

  • e)         caracteristicile tehnice

Suprafata terasa si acoperis et. x si 2: 297 mp;

Suprafata demisol: 277 mp;

Suprafata zona de interventie: 684 mp;

Categoria de importanta a constructiei: „B”

Clasa de importanta a constructiei: „II”.

  • 5.2.    Necesarul de utilități rezultate, inclusiv estimări privind depășirea consumurilor inițiale de utilități și modul de asigurare a consumurilor suplimentare
  • •  Necesar incalzire

Nu este cazul

  •    Instalații sanitare

Necesar apa rece potabila: nu este cazul

Necesar apa calda consum: nu este cazul

Canalizarea pluviala

Pentru calculul debitului apelor de ploaie normativul I9-2015, Normativ pentru proiectarea, executia si exploatarea instalatiilor sanitare aferente cladirilor recomanda metodologia din STAS 1795.

Conform STAS 1795, relatia de calcul pentru debitul de calcul al apei meteorice QC este: Qc = 0.0001 x i x S (0 x Sc) in [l/s], unde:

  • - i = intensitatea ploii de calcul, in [l/s/ha];

  • - 0 = coeficient de scurgere a apei meteorice de pe suprafata respectiva;

  • - Sc = suprafata de calcul, in [m2].

Valoarea intensitatii ploii de calcul este in functie de f (frecventa normata a ploii) si de t (durata ploii de calcul).

conform SR 1846-2, pentru orase, zone comerciale cu control asupra inundatiilor, frecventa recomandata f este de 1/2. Avand in vedere:

  • - categoria de imprtanta a cladirii - B - construcție de importanta deosebita;

  • - inundatiile frecvente produse in timpul ploilor, cand nivelul apei in reteaua de canalizare

S.C. Electroproiect ADA S.R.L. Petroșani, Jud. Hunedoara                                              39

stradala depaseste cota demisolului;

  • - situatiile cand, in timpul ploilor torentiale, apa pluviala din strada a patruns in demisol;

  • - încăperile afectate de inundatii - muzeu U.T.A, administrație, sala conferința, vestiare, birouri, s-a ales frecventa de 1/5.

Durata ploii de calcul t se calculeaza cu relatia t = tCS + l / v in [min], unde;

tCS = timpul de concentrare superficiala, in [min.];

l = lungimea tronsonului de calcul, in [m];

v = viteza de curgere a apei in conducte orizontale, cu valoarea de 40 .. 60 m/min.

Cu datele:

terasa etajelor 2 si 3(burlane)

  • - SC = 297 m2

  • - 0 = 0.85 terasa circulabila

  • - f = 1/5

  • - t = 2.10 - 2.80 min

  • — i = 540 - 490 l/s/ha

demisol(parcaj)

  • - SC = 277 m2

  • - 0 = 0.85 terasa circulabila

  • - f = 1/5

  • - t = 2.10 - 2.80 min

  • - i = 540 - 490 l/s/ha

Rezulta debitul de apa pluviala QC = 24 l/s

Separator hidrocarburi

Apele pluviale din demisol(parcaj) trec printr-un separator hidrocarburi avand debitul QC = 3 /15 l/s

Statie pompe canalizare pluviala

Se alege o statie de pompe cu debitul de 24 l/s, in sistem o pompa activa si una de rezerva.

Canalizarea menajera

Pentru calculul debitului apelor uzate menajere VC s-a utilizat metodologia din normativul I9-2015.

VC = VCS + VSMAX                 in [l/s], unde:

VCS = debitul de calcul corespunzator valorii sumei debitelor specifice VS, in [l/s];

VSMAX = debitul specific VS cu valoarea cea mai mare, in [l/s].

Pentru obiectele sanitare existente:

  • S.C. Electroproiect ADA S.R.L. Petroșani, Jud. Hunedoara                                              40

-lavoare      83 buc VS = 0.17

-spalatoare    12 buc VS = 0.50

  • - dusuri 39 buc VS = 0.33 l/s

  • - W.C. uri     78 buc VS = VSMAX = 2.00 l/s

  • - pisoare      28 buc VS = 1.15

Cu relația de calcul Vcs = 0.80 (S Vs)1/2 rezulta Vcs = 11.90 l/s

Deci: VC = VCS + VSMAX = 11.90 + 2.00 = 13.90 l/s

Statie pompe canalizare menajera

se alege o staie de pompe cu debitul de 15 l/s, in sistem o pompa activa si una de rezerva.

  •    Necesar energie electrica:

Necesitati de consum statie pompare canalizare pluviala:

  • -  Puterea instalata Pi=10 kW;

  • -  Puterea ceruta Pc=7,80 kW;

  • -  Tensiune de alimentare: U=0.4 kV;

  • -  Curentul cerut: Ic=21,2A

Alimentarea cu energie electrica a tabloului electric ce echipeaza statia de pompare, se va face cu cablu de energie din cupru tip CYAbY 5x6 mm, din tabloul electric general.

Necesitati de consum statie pompare canalizare menajera:

  • -  Puterea instalata Pi=6.6 kW;

  • -  Puterea ceruta Pc=5,80 kW;

  • -    Tensiune de alimentare: U=0.4 kV;

  • -    Curentul cerut: Ic=15.8 A

Alimentarea cu energie electrica a tabloului electric ce echipeaza statia de pompare, se va face cu cablu de energie din cupru tip CYAbY 5x4 mm, din tabloul electric general.

Obiectivul va fi racordat la următoarele utilități:

  • -    Rețeaua de canalizare pluviala - la rețeaua oraseneasca;

  • -    Rețeaua de energie electrică - la TD din interiorul imobilului.

Reteaua de canalizare pluviala

In zona de interventie a fost prevazuta o retea de canalizare pluviala (conducte si camine) ce preiau apele meteorice de pe amplasament, ape ce sunt tratate printr-un separator de hidrocarburi si S.C. Electroproiect ADA S.R.L. Petroșani, Jud. Hunedoara                                                41

transportate spre reteaua de canalizare pluviala existenta in incinta prin intermediul unei statii de pompare.

Reteaua se va realiza din teava de scurgere PVCKG.

Diametrele tuburilor folosite vor fi stabilite pe baza calculului hidraulic, astfel incat sa fie asigurate respectarea conditiilor prevazute in STAS 3051/91. Reteaua de canalizare va avea prevazute camine de vizitare la distante conf. STAS 3051/91.

Reteaua de canalizare menajera

Lucrarile prevazute a se realiza in cadrul canalizarii menajere constau in montarea unei statii de pompare amplasata in piateta (in zona caminului cu clapete de sens existent), statie ce pompeaza apele uzate in caminul de suprafata, de unde sunt directionate gravitational catre caminul stradal.

Racordarea la energie electrica

Alimentarea cu energie electrica se face din reteaua de distributie din interiorul imobilului din tabloul de distributie TD. Alimentarea pompelor din cadrul statiei de pompe se va realiza cu cablu de cupru tip CYAbY. In zonele de traversare a drumurilor si aleilor, acesta se va poza in tub de protectie tip PVC-G.

  • 5.3.    Durata de realizare și etapele principale corelate cu datele prevăzute în graficul orientativ de realizare a investiției

    Denumire activitate

    Anul 1

    Anul 2

    Luni

    8

    9

    10

    11

    12

    1

    2

    3

    4

    5

    6

    7

    Realiza D.A.L.I., obtinere acorduri/avize

    Recepție D.A.L.I.

    Achiziție servicii de elaborare a documentației tehnice DTAC+DTOE, PT +DDE, documentații pentru avize și asistență tehnică din partea proiectantului si EXeCuTIE LUCRARI

    Achiziție servicii de dirigenție de șantier

    Intocmire documentatie PAC+POE, PT +DDE

    Verificarea tehnica a proiectarii

    Receptia documentației tehnice PAC+POE, PT +DDE          ’

    Dirigentie de santier

    Asistenta tehnica din partea proiectantului

    Lucrari de organizarea santierului si a executiei

    execuția lucrărilor

    Taiere, spargere beton, sapare santuri pentru reteaua de canalizare

    Montare sistem de canalizare: rigole, conducte, camine, separator de hidrocarburi si statii de pompare

    Refacere zone afectate de interventie si turnare beton

    LUCRARI FINALE

    Receptia la terminarea lucrarilor

  • 5.4Costurile estimative ale investiției
  • 5.4.1.    Costurile estimate pentru realizarea investiției, cu luarea în considerare a costurilor unor investiții similare

Devizul general și devizele pe obiect, pentru obiectul de investiții „Reconfigurare sistem de canalizare - Stadionul Francisc Neuman”, conf. H.G. 907/29.11.2016 si conform regulamentelor UE si normelor in vigoare.

Acest capitol include:

Devizul general, conf. H.G. 907/29.11.2016.

Devize pe obiect.

Devizul pe obiect delimitează valoarea categoriilor de lucrări din cadrul obiectivului de investiție. Devizul pe obiect este sintetic și valorile lui s-au obținut prin însumarea valorilor categoriilor de lucrări ce compun obiectul. Valoarea categoriilor de lucrări s-a stabilit estimativ, pe baza cantităților de lucrări și a prețului acestora în Lei, inclusiv TVA. La valoarea totală s-a aplicat TVA 19%, obținându-se astfel TOTAL DEVIZ PE OBIECT.

Costurile totale estimate în devizele pe obiect, sunt exprimate în devizul general în lei noi (RON), valori fără TVA și cu TVA.

La TOTAL și TOTAL CHELTUIELI din devizul general este precizată partea de cheltuieli care reprezintă construcții-montaj (C+M).

Devizul general întocmit la faza de proiect -pentru lucrări de intervenții, se actualizează după încheierea contractelor de achiziție de lucrări, pe baza cheltuielilor legal efectuate până la acea dată și a valorilor rezultate în urma aplicării procedurilor de achiziție de lucrări și servicii, rezultând valoarea de finanțare a obiectivului de investiție.

Pentru cele două variante analizate sunt diferențe de costuri datorate faptului ca in varianta II , nu este prinsa ca si costuri, statia de pompe pentru canalizarea menajera ,astfel devizul general a fost intocmit pentru fiecare varianta in parte.

  • 5.4.2.    Costurile estimative de operare pe durata normată de viață/amortizare a investiției

Var.I

Total 576.600,07 LEI

din care

C+M

Total 241.518,84 LEI

Var.II

Total 505.889,47 LEI

din care

C+M

Total 218.645,87 LEI


TVA 109.026,29 LEI

TVA 45.888,58 LEI

TVA 95.641,26 LEI

TVA 41.542,71 LEI


TOTAL CU TVA 685.626,37 LEI


TOTAL CU TVA 287.407,42 LEI

TOTAL CU TVA 601.530,72 LEI


TOTAL CU TVA 260.188,58 LEI


  • 5.5.Su stenabilitatea realizării investiției
  • 5.5.1.    Impactul social și cultural

Dreptul la egalitate de șanse este un drept fundamental în cadrul Uniunii Europene, fiind conceptul conform căruia toate ființele umane sunt libere să-și dezvolte capacitățile personale și să aleagă, fără limitări impuse de roluri stricte. Conceptul are la bază asigurarea participării depline a fiecărei persoane la viața economică și socială, fără deosebire de origine etnică, sex, religie, vârstă, dizabilități sau orientare sexuală.

Valorificarea diversității culturale, etnice și a diferențelor de gen, de vârstă, sunt permise pentru dezvoltarea societății și asigură un cadru în care relațiile sociale au la bază valori precum toleranța și egalitatea. La nivelul Uniunii Europene au fost emise de-a lungul timpului o serie de acte normative pentru implementarea principiului egalității de șanse pe piața muncii. Ariile în care se aplică principalul document, care reglementeaza punerea in aplicare a principiului egalității sunt: - accesul la încadrarea in munca ;

  • -    promovarea si formarea profesionala ;

  • -    conditiile de munca ;

  • -    securitate sociala.

În acest context, prin realizarea investiției propuse, se va realiza optimizarea retelei de canalizare pentru preluarea apelor pluviale pentru unele zone ale Stadionului Francisc Neuman, astfel asigurandu-se conditiile desfasurarii activitatiilor la nivelul intregului stadion. Totodata, in urma realizarii investittie vor scadea costurile cu intretinerea stadionului si impiedicarea aparitiei unor eventuale degradari ale constructiilor. Astfel, impactul social și cultural al investiției va fi unul pozitiv.

  • 5.5.2.    Estimări privind forța de muncă ocupată prin realizarea investiției: în faza de realizare, în faza de operare

În faza de realizare a investiției se vor crea circa 12 locuri de muncă noi, in functie de tehnologiile aplicate de prestator.

În faza de operare a investiției, nu se vor crea locuri de munca noi, stadionul urmand a fi deservit de acelasi personal ca si in prezent.

  • 5.5.3.    Impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversității și a siturilor protejate, după caz

Impactul setului de intervenții propuse asupra factorilor de mediu este minor. Prin intervențiile propuse, nu sunt propuse modificări pentru contextul natural existent. Pe amplasament nu vor rămâne materiale care să degradeze sau să polueze accidental mediul natural sau vecinătățile existente. Prin funcțiunea sa, obiectivul de investiții nu reprezintă un pericol de poluare pentru apă, aer, sol și subsol. Scenariul propus nu afectează nu afectează biodiversități locale sau situri protejate.

Impactul asupra factorilor de mediu în perioada de execuție este scăzut, iar în faza de operare conduce la inlaturarea efectelor cauzate de precipitatiile abundente. Proiectul respectă legislația de protecția mediului, cu precădere Legea 265/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, ale cărei principii și elemente strategice conduc la o dezvoltare durabilă. În perioada de execuție a lucrărilor, Constructorul va fi obligat să ia toate măsurile pentru respectarea acordului de mediu emis de Agenția pentru Protecția Mediului.

Perioadele caracteristice activității întregului proiect sunt:

  • A.    Etapa de construcție ;

  • B.    Etapa de funcționare .

Zgomot și vibrații

În desfășurarea proiectului vor exista două perioade distincte din punct de vedere al caracteristicilor emisiilor de zgomote și vibrații (perioada de realizare a lucrărilor și perioada de activitate normală de functionare).

Ca efecte generale (calitative) ale acestor potențiale emisii de zgomot și vibrații în arealul învecinat (depinzând firește însă și de intensitatea emisiilor), se pot reliefa cu precădere cele eventual resimțite asupra:

  • •    personalului de execuție ;

  • •    altor obiective din vecinătate ;

  • •    faunei din zonă - zona este caracterizată însă de existența unui echilibru deja creat din acest punct de vedere datorita existentei in prezent a constructiilor pe aceasta locatie.

În întreaga literatură de specialitate, pragul de zgomot considerat ca fiind admis de om fără a simți efecte negative este de 80dB. După trecerea acestui prag, în funcție de gradul de depășire (intensitate) dar și de frecvența și durata acestor depășiri, efectele ce pot să apară pornesc de la un nivel de indispoziție simplă, putând ajunge până la pierderi de auz.

Măsuri suplimentare recomandate pentru reducerea zgomotelor / vibrațiilor:

  • •    pentru activitățile desfășurate la distanță mică (de către personalul angrenat în lucrările de construire), se impune dotarea cu echipamente de protecție corespunzătoare (căști antifonate etc.).

  • •    pentru lucrările de construire propriu-zise, este recomandabilă reducerea pe cât posibil a întregii durate de realizare a lucrărilor, astfel încât să nu fie induse dezechilibre semnificative în punctele de intervenție.

Surse de radiație electromagnetică, radiație ionizantă, poluarea biologică generați de activitatea propusă

Radiațiile electromagnetice generate de utilajele si echipamentele folosite nu sunt semnificative, motiv pentru care mediul înconjurător și zonele locuite nu vor fi afectate de către acestea.

Activități de dezafectare

Se vor colecta și transporta deșeurile de construcții (moloz, mortare, alte materiale de construcție) rezultate după finalizarea lucrărilor, în locații stabilite de autoritatea publică locală, în scopul protecției calității mediului geologic.

Apa

Alimentarea cu apa

In ceea ce privește alimentarea cu apă în scop menajer pentru personalul care va deservi activitățile de șantier, în funcție de zona destinată acestei activități, antreprenorul va lua măsuri de asigurare a alimentării cu apă. Organizarea de șantier va fi prevăzută cu toalete ecologice.

In perioada de operare a investitiei nu este necesara alimentarea cu apa.

Investigații privind calitatea apei de alimentare

Asigurarea apei potabile in perioada de executie a obiectivului se va face prin grija antreprenorului, utilizand reteaua oraseneasca sau din surse proprii (apa imbuteliata).

Managementul apelor uzate

Sursele de generare a apelor uzate în timpul functionarii

Principala sursa de generare a apelor uzate în perioada de functionare a investitiei este data de apele pluviale care spală platforma parcarii si caii de acces. Pentru evitarea poluarii s-a prevazut un separator de hidrocarburi, care va trata aceste ape.

Aerul

Date generale

Calitatea atmosferei este consideră activitatea cea mai importantă în cadrul rețelei de monitorizare a factorilor de mediu, atmosfera fiind cel mai imprevizibil vector de propagare a poluanților, efectele făcându-se resimțite la distanțe mari, atât de către om cât și de către S.C. Electroproiect ADA S.R.L. Petroșani, Jud. Hunedoara                                              47

celelalte componente ale mediului.

Poluarea aerului este una dintre cele mai grave probleme, întrucât poate avea efecte atât pe termen scurt, dar mai ales pe termen mediu și lung.

Impactul asupra aerului în perioada de construcție

Impactul asupra aerului în perioada de construcție se manifestă în mod deosebit in zona frontului de lucru.

Impactul asupra aerului în perioada de operare

In perioada de exploatare nu exista surse de poluare si emisii de poluanti.

Solul si subsolul

Surse de poluare a solului și subsolului în perioada de construcție si functionare

In perioada de constructie, sursele de poluare a solului sunt reprezentate prin:

  • -    Defecțiuni tehnice ale utilajelor si echipamentelor, alimentare cu carburanți, reparații utilaje, accidente pot genera scurgeri de combustibili și ulei care se pot depune în sol, conducând de asemenea la modificări structurale ale solului.

  • -    Deșeurile rezultate atât în procesele tehnologice, cât și cele menajare prin depunerea pe suprafața solului pot conduce la contaminarea acestuia.

In perioada de functionare, apele pluviale care spala platforma parcajului si caile de acces auto sunt directionate catre separatorul de hidrocarburi.

Surse de poluare a solului și subsolului în perioada de operare

In perioada de operare a imobilului sursele de poluare a solului sunt neglijabile și pot fi reprezentate de deșeurile rezultate din exploatarea imobilului dacă nu sunt gestionate în mod corespunzător, prin depunerea acestora pe suprafața solului pot produce poluarea acestuia.

Impactul produs asupra solului și subsolului

Impactul produs asupra solului și subsolului în perioada de construcție

Lucrările de săpătură vor avea un impact moderat asupra factorului de mediu - sol și subsol, prin terasamentele executate (săpături și depuneri).

Impactul produs asupra solului și subsolului în perioada de operare

Impactul produs asupra solului și subsolului în perioada de operare a obiectivului de invetitii este nesemnificativ.

Impactul prognozat asupra peisajului

Factorii care modelează peisajul sunt: geologia, relieful, clima, hidrografia, biodiversitatea și omul.

Se considera că proiectul nu va avea impact asupra peisajului. Astfel, în urma lucrărilor nu vor rezulta fenomene de degradare a peisajului, de scădere a valorii estetice a acestuia prin perturbarea ordinei naturale existente.

Impactul produs asupra sănătății umane:

Pe perioada execuției există posibilitatea ca rezidenții aflați în imediata vecinătate a imobilului să fie afectați datorită:

  • >    creșterii concentrației poluanților gazoși în aerul ambiental;

  • >    creșterii nivelului de zgomot și vibrații;

  • >    modificarea temporară a peisajului.

Implementarea proiectului nu va influența starea de sănătate a comunităților rezidente în vecinătatea imobilului.

CONCLUZII FINALE

Se considera ca tipul de instalatie ales nu constituie un factor de poluare peste limitele admise de legislatia in vigoare.

Prin regulamentul privind urmărirea comportării în exploatare, intervențiile în timp și post-utilizarea construcțiilor nu permit afectarea în vreun mod a pânzei freatice.

Deversarea apelor uzate se face prin rețele din PEHD, PVC-KG, modul de îmbinare al conductelor făcându-se în mod controlat și cu verificarea etanșeității la terminarea lucrării.

Pentru a se evita poluarea solului, in perioada de executie se va face proba de etanseitate conform normelor in vigoare astfel incat sa nu poata exista exfiltratii.

Instalațiile ce fac obiectul prezentei documentații nu conțin surse care să influențeze ecosistemele terestre sau acvatice.

Instalațiile ce fac obiectul prezentei documentații nu infuențează așezările umane și alte obiective de interes public, aflate în imediata apropiere.

În instalațiile ce se vor executa nu se utilizează substanțe toxice sau periculoase.

  • 5.6. Analiza financiară și economică aferentă realizării lucrărilor de intervenție
    • 5.6.1.    Prezentarea cadrului de analiză, inclusiv specificarea perioadei de referință și prezentarea scenariului de referință

Documentatia tehnica a fost intocmita cu scopul de a identifica si de afurniza toate datele cu privire la solutiile constructive ale obiectivului investitional mentionat, conform cerintelor beneficiarului.

Premisele de la care s-a plecat:

  • -    in perioadele cu precipitatii abundente, apa meteorica patrunde in zon demisol a corpului de cladire VIP, hotel si presa;

  • -    apa preluata de pe terasa etajului 2 al corpului VIP, hotel si presa, este deversata in zona de demisol direct pe placa de beton nefiind directionata spre reteaua de canalizare;

  • -    apa meteorica colectata pe strada Fratii Neumann si Calea Aurel Vlaicu patrunde in zona de demisol prin rampa de intrare/iesire auto sportivi;

  • -    in zona bancilor de rezerva se aduna apa meteorica provenita din precipitatii;

  • -    respectarea cerintelor beneficiarului (formulate prin tema de proiectare);

Varianta de realizare a investitiei propusa in cadrul documentatiei DALI este necesara pentru asigurarea evitarii patrunderii apelor meteorice in zona de demisol a corpului de cladire VIP, hotel si presa.

  • 5.6.2.    Analiza cererii de bunuri și servicii care justifică necesitatea și dimensionarea investiției, inclusiv prognoze pe termen mediu și lung

Datorita faptului ca echipa de fotbal a orasului ce joaca pe Stadionul Francisc Neuman a promovat in SuperLiga Romaniei, este necesar ca stadionul sa fie la cel mai inalt nivel de calitate pentru partidele de fotbal profesioniste, cu atat mai mult constructiile trebuiesc protejate de actiunea factorilor de mediu (precipitatii, inundatii) pentru a se asigura durata de viata cat mai indelungata a acestora.

Dimensionarea retelei de canalizare pluviale s-a realizat in baza suprafetelor de pe care se preia apa.

  • 5.6.3.    Analiza financiară; sustenabilitatea financiară

Pentru estimarea necesarului de asistență financiară, a fost necesară construcția unui model financiar - in conformitate cu recomandările „Guidance on the Methodology for carrying out Cost-Benefit A nalysis- Working Document no.4”, pentru intreaga viață economică a proiectului- 15 ani, perioada ce a fost folosită ca bază pentru analiza fluxului de numerar.

Perioada de referință la care se raportează ACB este o perioadă de 15 ani. Durata de referință la care se raportează ACB este durata de viață a proiectului, astfel se consideră că investiția de față trebuie să aibă parametri optimi pe o durată de minim 15 ani. Ca și obiectiv principal ACB, regăsește ajutorul adoptării deciziilor sociale.

Pentru a se putea realiza o ACB cât mai la obiect se impune identificarea subiecților care vor primi beneficii și a celor care suportă costurile:

Beneficiari:

  • >    Beneficiarii direcți sunt proprietarul stadionului si administratorul stadionului;

  • >    UTA Arad;

  • >    Persoanele care sunt prezente la evenimentele de pe stadion ;

  • >    Persoanele aflate in vizită in oraș.

Cei ce suportă costurile:

  •    Costurile vor fi suportate de Municipiul Arad prin SC RECONS SA prin accesarea fondurilor de la bugetul local.

  •    Evoluția prezumată a costurilor de operare - costurile de operare și întreținere, atât în cazul scenariului inerțial („fără proiect”), cât și în cazul implementării proiectului propus, sunt exprimate în lei, exclusiv TVA.

Costurile de exploatare sunt acele costuri generate in cursul activitatii curente.

Consumurile de utilitati, in acest caz sunt costuri cu energia electrica , sunt estimate la 6.8kwh a cate 2 ore pe zi, 30 de zile timp de 12 luni , la un pret de 1 leu kw,rezultand un cost de 4896 lei/an . Mentenanta cu statiilor de pompare sunt estimate la 180lei/luna timp de un an, rezultand un cost de 2160lei/an, si schimbarea unor componente defecte la 5 ani sunt estimate la 36.000 lei la fiecare 5ani, in VAR I si 21.666,67 lei la fiecare 5 ani in VAR II.

VAR I

Anexa nr.2.1 COSTURI DE OPERARE

Lei

An

Costuri mentenanta

costuri de inlocuire echipamente si utilaje

costuri energie

Cheltuieli totale

1

2,160.00

4,896.00

7,056.00

2

2,268.00

5,140.80

7,408.80

3

2,381.40

5,397.84

7,779.24

4

2,500.47

5,667.73

8,168.20

5

2,625.49

36,000.00

5,951.12

44,576.61

6

2,756.77

6,248.67

9,005.44

7

2,894.61

6,561.11

9,455.71

8

3,039.34

6,889.16

9,928.50

9

3,191.30

7,233.62

10,424.93

10

3,350.87

36,000.00

7,595.30

46,946.17

11

3,518.41

7,975.07

11,493.48

12

3,694.33

8,373.82

12,068.15

13

3,879.05

8,792.51

12,671.56

14

4,073.00

9,232.14

13,305.14

15

4,276.65

36,000.00

9,693.75

49,970.40

VAR II

Anexa nr.2.1

COSTURI DE

OPERARE

Lei

An

Costuri mentenanta

costuri de inlocuire echipamente si utilaje

costuri energie

Cheltuieli totale

1

2,160.00

4,896.00

7,056.00

2

2,268.00

5,140.80

7,408.80

3

2,381.40

5,397.84

7,779.24

4

2,500.47

5,667.73

8,168.20

5

2,625.49

21,666.67

5,951.12

30,243.28

6

2,756.77

6,248.67

9,005.44

7

2,894.61

6,561.11

9,455.71

8

3,039.34

6,889.16

9,928.50

9

3,191.30

7,233.62

10,424.93

10

3,350.87

21,666.67

7,595.30

32,612.84

11

3,518.41

7,975.07

11,493.48

12

3,694.33

8,373.82

12,068.15

13

3,879.05

8,792.51

12,671.56

14

4,073.00

9,232.14

13,305.14

15

4,276.65

21,666.67

9,693.75

35,637.06

Pentru estimarea necesarului de finanțare este necesară construcția unui model financiar pentru 15 ani care poate fi folosit ca bază pentru analiza fluxului de numerar.

Analiza financiară se realizează pe baza unor previziuni care reprezintă evoluția prezumată a costurilor de operare și alte costuri care ar putea să influențeze investiția.

În evoluția costurilor se abordează scenariile propuse prin variantele tehnice descrise mai sus.

Înainte de a efectua analiza financiară - pe baza incrementală - trebuie mai întâi să prezentăm fundamentarea acestei analize, ținând cont de următoarele elemente:

  • >    Modelul financiar: această informație este necesară pentru a înțelege modul de formare a veniturilor și cheltuielilor, precum și a detaliilor tehnice ale analizei financiare.

  • >    Proiecțiile financiare: aceste proiecții vor prezenta costurile investiționale și operaționale aferente proiectului.

  • >    Sustenabilitatea proiectului: această analiză va indica performanțele financiare ale proiectului (VAN - Valoarea actualizată netă, RIR - rata internă de rentabilitate, BCR -raportul beneficiu/cost), va stabili în ce măsură proiectul necesită finanțare și în ce măsură se va susține după încetarea finanțării.

Scopul analizei financiare este acela de a identifica și cuantifica cheltuielile necesare pentru implementarea proiectului.

Valoarea actualizată netă (VAN) este un indicator ce permite cuantificarea diferenței între volumul total al încasărilor realizate pe întreaga perioadă de funcționare a obiectivului și costurile totale (cu investiția și cu operarea), cu ajutorul tehnicii actualizării (a discontării). Această tehnică, bazată pe concepte matematico-economice, permite aflarea valorii prezente a unor sume de bani ce se vor înregistra (încasări sau cheltuieli) într-o perioadă de timp viitoare.

Determinarea VAN - valorii actualizate nete

Reprezinta suma veniturilor nete actualizate (plati - cheltuieli) pe 10 ani consecutivi dupa implementarea proiectului, conform legislatiei in vigoare

Valoarea actualizată netă (VAN) a unui proiect de investiții se calculează astfel:

Unde : St= cash-flow-ul net anual al proiectului

at = factorul de actualizare

r = rata de actualizare

În practica evaluării proiectelor de investiții, valoarea actualizată netă aferentă trebuie să fie mai mare sau egală cu zero. Se acceptă valori negative ale VAN în cazul analizei financiare pentru proiectele a căror beneficii nu pot fi cuantificate imediat, implementarea acestora fiind un profit cuantificat la nivel zonal.

Rata internă de rentabilitate (RIR) reprezintă rata de actualizare la care VAN este egală cu zero. Altfel spus, aceasta este rata internă de rentabilitate minimă acceptată pentru proiect, o rată mai mică indicând faptul că veniturile nu vor acoperi cheltuielile. Cu toate acestea , o RIR negativă poate fi acceptată pentru anumite proiecte în cadrul programelor de finanțare ale UE - datorită faptului că acest tip de investiții reprezintă o necesitate stringentă, fără a avea însă capacitatea de a genera venituri (sau generează venituri foarte mici). Acceptarea unei RIR financiare negativ este totuși condiționată de existența unei RIR economice pozitive - același concept, dar de data aceasta aplicat asupra beneficiilor și costurilor socio-economice.

Raportul beneficiu/cost (BCR) este un indicator complementar al VAN, comparând valoarea actuală a beneficiilor viitoare cu cea a costurilor viitoare, inclusiv valoarea investiției.

VPI )0

BCR VpO)0

Unde: VP(i)0= valoarea actualizată a intrărilor de fluxuri financiare generate de proiect în perioada analizată( inclusiv valoarea reziduală).

VP(O)0=valoarea actualizată a ieșirilor de fluxuri financiare generate de proiect în perioada actualizată (inclusiv costurile investiționale).

Întrucât toți acești indicatori depind într-o foarte mare măsură de rata de actualizare, se impune prezentarea unei scurte justificări a valorii alese.

Rata de actualizare recomandată este de 5% pentru analiza financiară, respectiv de 5,5% pentru analiza economică.

Orizontul de timp reprezintă numărul maxim de ani pentru care se fac previziuni(15ani).

Conceptul de „incremental”

Pentru ca un proiect să necesite intervenție financiară nerambursabilă, VAN trebuie să fie negativ, iar RIR mai mică decât rata de actualizare.

Analiza financiară, împreună cu analiza economică reprezintă cele mai puternice argumente în favoarea deciziei de investiție. În concluzie, nu ne putem aștepta ca un investitor să „plătească” pentru rezultatele care ar fi fost obținute oricum, fără investiția sa.

Metoda incrementală se bazează pe comparația dintre scenariile „cu proiect” și „fără proiect”. Această diferență dintre cele două cash flow-uri (cash flow incremental) se actualizează în fiecare an și este comparată cu valoarea prezentă a investiției, pentru a se stabili dacă valoarea actualizată netă (VAN) a proiectului are o valoare pozitivă sau negativă.

Prezenta documentație tratează varianta I , varianta recomandata , dar si varianta II .

Alternativa propusă înregistrează următorii indicatori de performanță (conform Anexa ).

Analiza financiară se realizează pe baza unor previziuni care reprezintă evoluția prezumată a costurilor de operare care însumează: costurile cu întreținerea și alte costuri care ar putea să influențeze investiția.

Având în vedere situațiile impuse pe baza scenariilor s-a ajuns la ACB financiară prezentată în Anexa , unde au fost preluate valorile de investiție din devizul general.

VAR I

Anexa nr.4.1

ANALIZA FINANCIARA

An

Costuri de investitii

Costuri de exploatare

Total intrări

Flux de numerar net

1

2

685,626.37

7,056.00

7,408.80

692,682.37

7,408.80

0.00

0.00

3

7,779.24

7,779.24

0.00

4

8,168.20

8,168.20

0.00

5

30,243.28

30,243.28

0.00

6

9,005.44

9,005.44

0.00

7

9,455.71

9,455.71

0.00

8

9,928.50

9,928.50

0.00

9

10,424.93

10,424.93

0.00

10

32,612.84

32,612.84

0.00

11

11,493.48

11,493.48

0.00

12

12,068.15

12,068.15

0.00

13

12,671.56

12,671.56

0.00

14

13,305.14

13,305.14

0.00

15

35,637.06 |    35,637.06 |

0.00

Rata de actualizare

5.00%

Rata interna a rentabilitatii financiare (RIR)

<1

valoarea financiara actuala a investitiei (VNA)

-453,428.12 lei

Raportul B/C

0.04

VAR II

Anexa nr.4.1

ANALIZA FINANCIARA

An

Costuri de investitii

Costuri de exploatare

Total intrări

Flux de numerar net

1

601,530.72

7,056.00

608,586.72

0.00

2

7,408.80

7,408.80

0.00

3

7,779.24

7,779.24

0.00

4

8,168.20

8,168.20

0.00

5

44,576.61

44,576.61

0.00

6

9,005.44

9,005.44

0.00

7

9,455.71

9,455.71

0.00

8

9,928.50

9,928.50

0.00

9

10,424.93

10,424.93

0.00

10

46,946.17

46,946.17

0.00

11

11,493.48

11,493.48

0.00

12

12,068.15

12,068.15

0.00

13

12,671.56

12,671.56

0.00

14

13,305.14

13,305.14

0.00

15

49,970.40

49,970.40

0.00

Rata de actualizare

5.00%

Rata interna a rentabilitatii financiare (RIR)

<1

valoarea financiara actuala a investitiei (VNA)

-539,428.12 lei

Raportul B/C

0.06

RIR - rata de este mai mica de 5% deci proiectul nu se poate susține singur. Necesita finantare.

VNA- este negativa aratand ca proiectul nu este fezabil din punct de vedere financiar, necesita finantare.

B/C-este subunitar deci necesita finantare.

Sustenabilitatea proiectului este evaluata prin flux de numerar cumulat care trebuie sa fie pozitiv pe intreaga perioada de analiza. Intrucat proiectul nu este generator de venituri acest indicator este negativ in permanenta atat in perioada de investitie cat si in perioada de operare. Beneficiarul trebuie sa asigure fonduri pentru intretinerea investitiei. Costurile operationale vor trebui sa fie suportate in intregime de catre beneficiar.

Sustenabilitatea financiara a proiectului
Din analiza fluxurilor de numerar înregistrate la sfârșitul fiecărui an- 0, reiese faptul ca proiectul este viabil prin disponibilitatea surselor de finanțare pentru acoperirea costurilor proiectului.

Practic, sumele generate ca venituri se regasesc in contrapartida in bugetul de cheltuieli, investitia neinregistrand in nici un an flux numerar negativ.

Profitabilitatea financiara a investiției

Profitabilitatea financiară a investiției se poate evalua prin estimarea valorii financiare nete actuale (VNA) și a ratei rentabilității financiare a investiției (RIR). Acești indicatori arată capacitatea veniturilor nete de a acoperi costurile de investiții, indiferent de modalitatea în care acestea sunt finanțate. Pentru ca un proiect să poată fi considerat eligibil pentru acordarea cofinanțării din Fonduri, VNA trebuie să fie negativ și RIR trebuie să fie mai mic decât rata de actualizare folosită pentru analiză.

Profitabilitatea financiara a investiției a fost determinata prin estimarea ratei financiare de rentabilitate a investiției (RIRFC) pe baza fluxului de numerar net actualizat cu rata de actualizare de 5% și prin calcularea venitului net actualizat al investiției .

Rata interna a rentabilității financiare a investiției este calculata luând în considerare costurile totale ale investiției ca o ieșire (împreuna cu costurile de exploatare), iar beneficiile (inclusiv valoarea reziduala) ca o intrare.

Indicatorii calculați în cadrul analizei financiare se încadrează în următoarele limite:

  • -    Valoarea actualizata neta (VAN) este < 0;
  • -    Rata interna de rentabilitate (RIR) este negativa insa nu poate fi determinata. Valoarea ei este sub -99%, in cazul in care este calculata strict financiar. Faptul ca VAN are o valoare mai mica decat 0, ne demonstreaza faptul ca RIR este mai mic decat rata de actualizare, pentru un VAN =0, RIR fiind egal cu rata de actualizare.
  • -    Fluxul de numerar cumulat este pozitiv în fiecare an al perioadei de referinta. Acest lucru este deoarece in fiecare an sumele prevazute conform legii in bugetul de cheltuieli vor avea acoperire in veniturile previzionate, suma care la finalul respectivului an urmand a fi redistribuita in alte scopuri, in cazul in care nu s-ar cheltui.

In concluzie cei 4 indicatori indeplinesc recomandarile de elaborare a analizei cost-beneficiu in sustinerea necesitatii unei interventii publice privind finantarea investitiei:

  • -    VNA negativ;

  • -    Rir < Rata de actualizare;

  • -  Flux financiar pozitiv;

  • -  Raport cost beneficiu- <=1

  • 5.6.4.    Analiza economică; analiza cost-eficacitate

La alternativa propusă de analiza cost/beneficiu financiară, s-a executat o analiză cost/beneficiu economică.

Proiectul nu este generator de venituri, dar este generator de venituri economico- sociale din faptul ca se reuseste sa nu se scada valoarea de piata a cladirii, datorita inundatiilor, cu cel putin 0.25% pe an din valoarea de inventar al imobilului -Tribuna 1, valoare de inventar care este de 28.216.096,53 lei.

ACB economică presupune determinarea impactului proiectului din punct economic, care este prezentă în Anexa .

Ca și costuri s-au luat în calcul costurile de exploatare și costurile de investiție.

Având în vedere că pe piață prețurile sunt distorsionate, prin prisma politicilor care se află pe piață, acestea trebuie aduse la prețurile lor real.

Pentru a se putea determina beneficiile și costurile sa recurs la determinarea factorului de conversie (Cf) pentru toate variabilele de intrare in analiză, prin factorul de conversie se ajunge de la prețurile contabile la prețurile economice și factorul de conversie standard (SCF).

Factor de conversie standard

Factorul de conversie standard este este definit conform următoarei formule și se bazează pe datele macroeconomice prevăzute mai jos(valori în milioane de euro):

Unde: M=valoare importurilor=2694

X=valoarea exporturilor=1856,9

TM=taxă de import=512

TX=taxă de export=0

Pe baza ACB economică s-a determinat fluxul de numerar net (cash flow-ul net). Folosind o rata de actualizare de 5,5% s-au determinat VAN economic, RIR si raportul B/C economic.

Prin această analiză se va demonstra ca investiția are o contributie pozitivă netă pentru beneficiar și, în consecință, aceasta merită să fie finanțată din fonduri publice.

VAR I

Anexa nr. 5

ANALIZA ECONOMICĂ

An

Costuri de investitii

Chelt. mentenanta

Costuri energie si schimbare componente defecte

Venituri

Venituri din economia cu scaderea valorii de piata a cladirii

Valoarea reziduala a investiției

Flux de numerar net

Cf.

0.910

1.000

0.899

0.899

0.899

0.899

1

623,920.00

1,098.00

4,401.50

0.00

81,826.68

-547,592.82

2

2,268.00

4,621.58

0.00

85,918.01

79,028.43

3

2,381.40

4,852.66

0.00

90,213.91

82,979.86

4

2,500.47

5,095.29

0.00

94,724.61

87,128.85

5

2,625.49

24,828.39

0.00

89,415.30

61,961.41

6

2,756.77

5,617.56

0.00

93,886.06

85,511.73

7

2,894.61

5,898.44

0.00

98,580.36

89,787.32

8

3,039.34

6,193.36

0.00

103,509.38

94,276.69

9

3,191.30

6,503.03

0.00

108,684.85

98,990.52

10

3,350.87

26,306.51

0.00

114,119.09

84,461.71

11

3,518.41

7,169.59

0.00

119,825.05

109,137.05

12

3,694.33

7,528.07

0.00

125,816.30

114,593.90

13

3,879.05

7,904.47

0.00

132,107.12

120,323.60

14

4,073.00

8,299.69

0.00

138,712.47

126,339.78

15

4,276.65

28,193.01

0.00

145,648.10

113,178.43

Rata de actualizare

5.50%

Rata internă a rentabilității economice(RIR)

13.56%

Valoarea economica neta (VNA)

327,346.90 lei

Raportul B/C

1.37

VAR II

Anexa nr. 5

ANALIZA ECONOMICĂ

An

Costuri de investitii

Chelt. mentenanta

Costuri energie si schimbare componente defecte

Venituri

Venituri din economia cu scaderea valorii de piata a cladirii

Valoarea reziduala a investiției

Flux de numerar net

Cf.

0.910

1.000

0.899

0.899

0.899

0.899

1

547,392.96

1,098.00

4,401.50

0.00

70,540.24

-482,352.22

2

2,268.00

4,621.58

0.00

74,067.25

67,177.67

3

2,381.40

4,852.66

0.00

77,770.62

70,536.56

4

2,500.47

5,095.29

0.00

81,659.15

74,063.39

5

2,625.49

37,714.06

0.00

77,082.15

36,742.60

6

2,756.77

5,617.56

0.00

80,936.26

72,561.93

7

2,894.61

5,898.44

0.00

84,983.07

76,190.03

8

3,039.34

6,193.36

0.00

89,232.23

79,999.53

9

3,191.30

6,503.03

0.00

93,693.84

83,999.51

10

3,350.87

39,192.18

0.00

98,378.53

55,835.48

11

3,518.41

7,169.59

0.00

103,297.46

92,609.46

12

3,694.33

7,528.07

0.00

108,462.33

97,239.93

13

3,879.05

7,904.47

0.00

113,885.44

102,101.93

14

4,073.00

8,299.69

0.00

119,579.72

107,207.02

15

4,276.65

41,078.68

0.00

125,558.70

80,203.37

Rata de actualizare

5.50%

Rata internă a rentabilității economice(RIR)

12.18%

Valoarea economica neta (VNA)

232,844.07 lei

Raportul B/C

1.28

RIR- Rata este mai mare de 5,5%, deci proiectul este viabil din punct de vedere economico-social.

VAN- Valoarea este pozitiva aratand ca proiectul este fezabil din punct de vedere economic.

Reconfigurare sistem de canalizare - Stadionul Francisc Neuman, Arad                                     Faza:

D.A.L.I.

B/C -este supraunitar aratand ca proiectul trebuie finantat deoarece are beneficii mai mari decat costurile.

  • 5.6.5.    Analiza de riscuri, măsuri de prevenire/diminuare a riscurilor

Managementul riscului presupune următoarele etape: identificarea riscului; analiza riscului ; reacția la risc.

Identificarea riscului - se realizeaza prin intocmirea unor liste de control.

Analiza riscului - utilizează metode cum sunt: determinarea valorii așteptate, simularea Monte Carlo și arborii decizionali.

Reacția la Risc - cuprinde masuri și actiuni pentru diminuarea, eliminarea sau repartizarea riscului. Numim risc nesiguranta asociata oricarui rezultat. Nesiguranta se poate referi la probabilitatea de aparitie a unui eveniment sau la influenta, la efectul unui eveniment în cazul în care acesta se produce. Riscul apare atunci cand un eveniment se produce sigur, dar rezultatul acestuia e nesigur efectul unui eveniment este cunoscut, dar aparitia evenimentului este nesigura atat evenimentul cat și efectul acestuia sunt incerte.

Identificarea riscului

Pentru identificarea riscului se va realiza matricea de evaluare a riscurilor.

Analiza riscului

Aceasta etapa este utila in determinarea prioritatilor in alocarea resurselor pentru controlul si finantarea riscurilor. Estimarea riscurilor presupune conceperea unor metode de masurare a importantei riscurilor precum si aplicarea lor pentru riscurile identificate. Pentru aceasta etapa, esentiala este matricea de evaluare a riscurilor, in functie de probabilitatea de aparitie si impactul produs.

Reacția la Risc

Tehnici de control a riscului recunoscute in literatura de specialitate se impart in urmatoarele categorii:

  • -    Evitarea riscului - implica schimbari ale planului de management cu scopul de a elimina aparitia riscului;

  • -    Transferul riscului - impartirea impactului negativ al riscului cu o terta parte (contracte de asigurare, garantii);

  • -    Reducerea riscului - tehnici care reduc probabilitatea si/sau impactul negativ al riscului;

  • -    Planuri de contingenta - planuri de rezerva care vor fi puse in aplicare in momentul aparitiei riscului.

S.C. Electroproiect ADA S.R.L. Petroșani, Jud. Hunedoara

Principalele riscuri ce pot interveni în derularea proiectului sunt:

  •    Riscuri interne: sunt cele direct legate de proiect și care pot apărea în timpul și/sau ulterior fazei de implementare:

  • -    executarea necorespunzătoare a unora dintre lucrările de construcții-montaj;

  • -    nerespectarea graficului de execuție;

  • -    organizarea deficitară a fluxului informațional între diferitele entități implicate în implementarea proiectului;

  • -    creșterea costurilor investiționale datorită lucrărilor de execuție;

  • -    lipsa capacității financiare a beneficiarului de a suporta costurile operaționale și/sau a ratei de cofinanțare.

În cazul materializării acestor riscuri în perioada de implementare a proiectului se impune identificarea și adoptarea de către promotorul proiectului și principalele entități implicate a unor soluții adecvate, atât din punct de vedere financiar, cât și din punctul de vedere al respectării termenelor prevăzute.

  •    Riscuri externe: sunt aflate în strânsă legătură cu mediul socio-economic și cel politic, având o influență considerabilă asupra proiectului:

  • -    Riscuri economice: creșterea inflației, deprecierea monedei naționale, creșterea prețurilor la materiile prime și energie, creșterea ratei dobânzii.

  • -    Riscuri sociale: creșterea costurilor forței de muncă, lipsa personalului calificat.

    Tip de risc

    Elementele riscului

    Tip Acțiune Corectiva

    Metoda Eliminare

    Riscul constructiei

    Riscul de aparitie a unui eveniment care conduce la imposibilitatea finalizarii acesteia la timp si la costul estimat

    Eliminare risc

    Semnarea unui contract cu termen de finalizare fix

    Riscul de intretinere

    Riscul de aparitie a unui eveniment care genereaza costuri suplimentare de intretinere datorita executiei lucrarilor

    Eliminare risc

    Semnarea unui contract cu clauze de garantii extinse astfel incat aceste costuri sa fie sustinute de executant

    Obtinerea finantarii

    Riscul ca beneficiarul sa nu obtina finanatarea

    Eliminare risc

    Beneficiarul impreuna cu consultantul vor studia amanuntit documentatia astfel incat sa nu apara o astfel de situatie

    Solutiile tehnice

    Riscul ca solutiile tehnice sa nu fie corespunzatoare din punct de vedere tehnologic

    Eliminare risc

    Beneficiarul impreuna cu proiectantul vor studia amanuntit documentatia astfel incat sa fie aleasa solutia tehnica cea mai buna.

    Nerealizarea reducerii de acte antisociale

    Riscul de implementare a proiectului fara un ajutor calificat privind importanta respectarii codului civil in zona respectiva

    Eliminare risc

    Sprijinirea si indrumarea imigrantilor de a se caza in centru.

    Preturile materialelor

    Riscul ca preturile materialelor sa creasca peste nivelul contractat

    Diminuare risc

    Semnarea unui contract de executie ferm cu durata mai mica de 6 luni si urmarirea realizarii programului conform grafic.

Dupa cum se poate observa riscurile de realizare a investiției sunt destul de reduse iar gradul lor de impact nu afecteaza eficacitatea si utilitatea investitiei.

Analiza de senzitivitate:

Analiza de sensitivitate este o tehnica prin care se investigheaza impactul modificarii unor factori asupra principalilor indicatori ai proiectului. In mod normal, se analizeaza numai variatiile nefavorabile ale acestor variabile critice. Scopul analizei de senzitivitate este de:

  • 1 .A contribui la identificarea variabilelor cheie cu influenta importanta asupra costurilor si beneficiilor generate de proiect.

  • 2 .A investiga consecintele unor modificari nefavorabile ale acestor variabile-critice.

  • 3 .A evalua daca deciziile ce vor fi luate in cadrul proiectului pot fi afectate de aceste schimbari.

  • 4 .A identifica actiunile de prevenire sau limitare a posibilelor efecte nefavorabile asupra proiectului.

Concluzia analizei cost-beneficiu se bazeaza pe un singur set de valori pentru fiecare factor sau variabila. Un numar de factori s-ar putea insa schimba pe parcursul proiectului si este necesar sa testam cat de sensibile sunt valorile de eficienta ai proiectului (VAN, RIR) la modificari ale valorilor acestor factori. Indicele de senzitivitate ne arata cu cate procente se modifica parametrul studiat in cazul modificarii cu un procent a variabilei cauza. Daca indicele este supraunitar respectiva variabila este purtatoare de risc. Indicele critic SV (Switching Value) este acea valoare cu care ar trebui sa se modifice variabila astfel incat valoarea prezenta actualizata sa devina 0. O valoare mica a indicelui critic ne arata ca acea variabila prezinta un risc mare, o abatere mica punand sa transforme investitia din rentabila in nerentabila. Pentru determinarea senzitivitatii rentabilitatii si riscului pentru proiect au fost luati in calcul urmatorii factori determinanti:

  • 1.    Nivelul investitiei ;

  • 2.    Costurile de operare anuale ;

  • 3.    Beneficiile economice.

Costurile cu investitia cresc cu 1%, costurile cu operare cresc cu 1% si beneficiile economice scad cu 1%.

VAR I

a)Evaluarea parametrului “costuri investitie” raportat la VAN, RIR si B/C Analiza de senzitivitate - variatia costurilor investitiei cu +1%

An

Costuri de investitii

Cheltuieli mentenanta

Costuri de exploatare

Venituri

Valoarea reziduala

Flux de numerar net

1

630,159.20

1,098.00

4,401.50

81,826.68

-553,832.02

2

2,268.00

4,621.58

85,058.83

78,169.25

3

2,381.40

4,852.66

90,213.91

82,979.86

4

2,500.47

5,095.29

94,724.61

87,128.85

5

2,625.49

24,828.39

89,415.30

61,961.41

6

2,756.77

5,617.56

93,886.06

85,511.73

7

2,894.61

5,898.44

98,580.36

89,787.32

8

3,039.34

6,193.36

103,509.38

94,276.69

9

3,191.30

6,503.03

108,684.85

98,990.52

10

3,350.87

26,306.51

114,119.09

84,461.71

11

3,518.41

7,169.59

119,825.05

109,137.05

12

3,694.33

7,528.07

125,816.30

114,593.90

13

3,879.05

7,904.47

132,107.12

120,323.60

14

4,073.00

8,299.69

138,712.47

126,339.78

15

4,276.65

28,193.01

145,648.10

113,178.43

Rata de actualizare

5.00%

Rata interna a rentabilitatii financiare (RIR)

13.32%

valoarea financiara actuala a investitiei (VNA)

352,127.69 lei

Raportul B/C

1.33

b)Evaluarea parametrului “costuri exploatare” raportat la VAN, RIR si B/C

Analiza de senzitivitate - variatia costurilor de exploatare cu +1%

An

Costuri de investitii

Cheltuieli mentenanta

Costuri de exploatare

Venituri

Valoarea reziduala

Flux de numerar net

1

623,920.00

1,098.00

4,445.52

81,826.68

-547,636.84

2

2,268.00

4,852.66

85,918.01

78,797.36

3

2,381.40

5,667.73

90,213.91

82,164.78

4

2,500.47

5,951.12

94,724.61

86,273.02

5

2,625.49

28,998.67

89,415.30

57,791.13

6

2,756.77

6,561.11

93,886.06

84,568.18

7

2,894.61

6,889.16

98,580.36

88,796.59

8

3,039.34

7,233.62

103,509.38

93,236.42

9

3,191.30

7,595.30

108,684.85

97,898.24

10

3,350.87

30,725.07

114,119.09

80,043.16

11

3,518.41

8,373.82

119,825.05

107,932.81

12

3,694.33

8,792.51

125,816.30

113,329.46

13

3,879.05

9,232.14

132,107.12

118,995.93

14

4,073.00

9,693.75

138,712.47

124,945.72

15

4,276.65

32,928.43

145,648.10

108,443.01

Rata de actualizare

5.00%

Rata interna a rentabilitatii financiare (RIR)

6.59%

valoarea financiara actuala a investitiei (VNA)

343,298.70 lei

Raportul B/C

1.31

c)Evaluarea parametrului “cheltuieli operationale” raportat la VAN, RIR si B/C

Analiza de senzitivitate - variatia veniturilor cu -1%

An

Costuri de investitii

Cheltuieli mentenanta

Costuri de exploatare

Venituri

Valoarea reziduala

Flux de numerar net

1

623,920.00

1,098.00

4,401.50

81,008.41

-547,636.84

2

2,268.00

4,621.58

81,622.11

74,732.53

3

2,381.40

4,852.66

85,703.22

78,469.16

4

2,500.47

5,095.29

89,988.38

82,392.62

5

2,625.49

24,828.39

84,944.53

57,490.65

6

2,756.77

5,617.56

89,191.76

80,817.43

7

2,894.61

5,898.44

93,651.35

84,858.30

8

3,039.34

6,193.36

98,333.91

89,101.22

9

3,191.30

6,503.03

103,250.61

93,556.28

10

3,350.87

26,306.51

108,413.14

78,755.76

11

3,518.41

7,169.59

113,833.80

103,145.80

12

3,694.33

7,528.07

119,525.49

108,303.09

13

3,879.05

7,904.47

125,501.76

113,718.24

14

4,073.00

8,299.69

131,776.85

119,404.15

15

4,276.65

28,193.01

138,365.69

105,896.03

Rata de actualizare

5.00%

Rata interna a rentabilitatii financiare (RIR)

5.68%

valoarea financiara actuala a investitiei (VNA)

308,585.07 lei

Raportul B/C

1.28

VAR II

a)Evaluarea parametrului “costuri investitie” raportat la VAN, RIR si B/C Analiza de senzitivitate - variatia costurilor investitiei cu +1%

An

Costuri de investitii

Cheltuieli mentenanta

Costuri de exploatare

Venituri

Valoarea reziduala

Flux de numerar net

1

552,866.88

1,098.00

4,401.50

70,540.24

-487,826.15

2

2,268.00

4,621.58

73,326.58

66,437.00

3

2,381.40

4,852.66

77,770.62

70,536.56

4

2,500.47

5,095.29

81,659.15

74,063.39

5

2,625.49

37,714.06

77,082.15

36,742.60

6

2,756.77

5,617.56

80,936.26

72,561.93

7

2,894.61

5,898.44

84,983.07

76,190.03

8

3,039.34

6,193.36

89,232.23

79,999.53

9

3,191.30

6,503.03

93,693.84

83,999.51

10

3,350.87

39,192.18

98,378.53

55,835.48

11

3,518.41

7,169.59

103,297.46

92,609.46

12

3,694.33

7,528.07

108,462.33

97,239.93

13

3,879.05

7,904.47

113,885.44

102,101.93

14

4,073.00

8,299.69

119,579.72

107,207.02

15

4,276.65

41,078.68

125,558.70

80,203.37

Rata de actualizare

5.00%

Rata interna a rentabilitatii financiare (RIR)

11.95%

valoarea financiara actuala a investitiei (VNA)

252,349.03 lei

Raportul B/C

1.23

b)Evaluarea parametrului “costuri exploatare” raportat la VAN, RIR si B/C

Analiza de senzitivitate - variatia costurilor de exploatare cu +1%

An

Costuri de investitii

Cheltuieli mentenanta

Costuri de exploatare

Venituri

Valoarea reziduala

Flux de numerar net

1

547,392.96

1,098.00

4,445.52

70,540.24

-482,396.23

2

2,268.00

4,852.66

74,067.25

66,946.60

3

2,381.40

5,667.73

77,770.62

69,721.48

4

2,500.47

5,951.12

81,659.15

73,207.56

5

2,625.49

44,048.67

77,082.15

30,407.98

6

2,756.77

6,561.11

80,936.26

71,618.38

7

2,894.61

6,889.16

84,983.07

75,199.30

8

3,039.34

7,233.62

89,232.23

78,959.27

9

3,191.30

7,595.30

93,693.84

82,907.23

10

3,350.87

45,775.07

98,378.53

49,252.59

11

3,518.41

8,373.82

103,297.46

91,405.22

12

3,694.33

8,792.51

108,462.33

95,975.48

13

3,879.05

9,232.14

113,885.44

100,774.26

14

4,073.00

9,693.75

119,579.72

105,812.97

15

4,276.65

47,978.43

125,558.70

73,303.62

Rata de actualizare

5.00%

Rata interna a rentabilitatii financiare (RIR)

4.49%

valoarea financiara actuala a investitiei (VNA)

238,618.11 lei

Raportul B/C

1.21

c)Evaluarea parametrului “cheltuieli operationale” raportat la VAN, RIR si B/C

Analiza de senzitivitate - variatia veniturilor cu -1%

An

Costuri de investitii

Cheltuieli mentenanta

Costuri de exploatare

Venituri

Valoarea reziduala

Flux de numerar net

1

547,392.96

1,098.00

4,401.50

69,834.84

-482,396.23

2

2,268.00

4,621.58

70,363.89

63,474.31

3

2,381.40

4,852.66

73,882.09

66,648.03

4

2,500.47

5,095.29

77,576.19

69,980.43

5

2,625.49

37,714.06

73,228.04

32,888.49

6

2,756.77

5,617.56

76,889.45

68,515.12

7

2,894.61

5,898.44

80,733.92

71,940.88

8

3,039.34

6,193.36

84,770.61

75,537.92

9

3,191.30

6,503.03

89,009.15

79,314.82

10

3,350.87

39,192.18

93,459.60

50,916.56

11

3,518.41

7,169.59

98,132.58

87,444.58

12

3,694.33

7,528.07

103,039.21

91,816.81

13

3,879.05

7,904.47

108,191.17

96,407.65

14

4,073.00

8,299.69

113,600.73

101,228.04

15

4,276.65

41,078.68

119,280.77

73,925.44

Rata de actualizare

5.00%

Rata interna a rentabilitatii financiare (RIR)

3.77%

valoarea financiara actuala a investitiei (VNA)

214,897.27 lei

Raportul B/C

1.18

Elementele critice in relevante de analiza de senzitivitate sunt: - daca costurile cu exploatarea investitiei cresc cu 1% atunci investitia ramane in parametrii normali, daca veniturile economice si costurile investitie scad, respectiv cresc cu 1% atunci se observa ca indicatorii de rentabilitate nu indeplinesc conditiile necesare.

VAR I


308,585.07



ANALIZA DE SENZITIVITATE

Alternative

VNA

RIR

B/C

Valori fără variații

327,346.90

13.56%

1.37

Venituri totale -1%

308,585.07

18,761.83

6.08%

5.68%

1.275

0,024

0.01%

Costuri de exploatare +1%

343,298.70

-15,951.80

-4.65%

6.59%

1.311

0,007

0.00%

Costuri investitie +1%

352,127.69

-24,780.79

-7.04%

13.32%

1.325

0.004

0.30%

Variația B/C


VAR II

ANALIZA DE SENZITIVITATE

Alternative

VNA

RIR

B/C

Valori fără variații

232,844.07

12.18%

1.28

Venituri totale -1%

214,897.27

17,946.80

8.35%

3.77%

1.183

0,024

0.01%

Costuri de exploatare +1%

238,618.11

-5,774.04

-2.42%

4.49%

1.207

0,007

0.00%

Costuri investitie +1%

252,349.03

-19,504.95

-7.73%

11.95%

1.230

0.004

0.33%

Variație VNA

260,000.00


190,000.00


250,000.00

240,000.00

230,000.00

220,000.00

210,000.00

200,000.00

252,349 03

238,618.11

Uf

91/1 QQ7 97

Valori fără variații

Venituri totale -1% Costuri de exploatare +1% Costuri investiție +1%


Pentru ca implementarea proiectului să poată demara se impune, pe fiecare nivel de implementare identificarea pre-condițiilor, ipotezelor, riscurilor dar și a unor măsuri de administrare. Având în vedere caracterul punctual și clar al proiectului nu sunt necesare anumite pre-condiții inainte de începerea activitățiilor, cu excepția asigurării resurselor necesare pentru implementarea proiectului și a obținerii avizelor și autorizațiilor necesare pentru desfăsurarea proiectului.

Cu privire la asigurarea resurselor umane enumerăm:

  • -    resurse umane: personal necesar executării lucrărilor de constructii;

  • -    resurse umane: personal necesar in faza de operare.

Riscuri asumate

Principalele riscuri ce pot interveni în derularea proiectului sunt:

  • -      Riscuri interne: sunt cele direct legate de proiect și care pot apărea în timpul și/sau

ulterior fazei de implementare:

  •    Executarea necorespunzătoare a unora dintre lucrările de construcții-montaj;

  •    Nerespectarea graficului de execuție;

  •    Organizarea deficitară a fluxului informațional între diferitele entități implicate în implementarea proiectului;

  •    Creșterea costurilor investiționale datorită lucrărilor de execuție;

  •    Lipsa capacității financiare a beneficiarului de a suporta costurile operaționale și/sau a ratei de cofinanțare.

În cazul materializării acestor riscuri în perioada de implementare a proiectului se impune identificarea și adoptarea de către promotorul proiectului și principalele entități implicate a unor soluții adecvate, atât din punct de vedere financiar, cât și din punctul de vedere al respectării termenelor prevăzute.

  • -      Riscuri externe: sunt aflate în strânsă legătură cu mediul socio-economic și cel

politic, având o influență considerabilă asupra proiectului:

  • >    Riscuri economice:

  • •        Creșterea inflației;

  • •       Deprecierea monedei naționale;

  • •       Creșterea prețurilor la materiile prime și energie;

  • •       Creșterea ratei dobânzii.

  • >    Riscuri sociale:

  • •       Creșterea costurilor forței de muncă;

  • •        Lipsa personalului calificat.

Capitolul VI

SCENARIUL/OPȚIUNEA TEHNICO-ECONOMIC(Ă) OPTIM(Ă), RECOMANDAT(Ă)

  • 6.1.    Comparația scenariilor/opțiunilor propus(e), din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilității și riscurilor

Cele două scenarii propuse sunt:

Scenariul 1, presupune realizarea următoarelor lucrari:

  • >    Obiect 1 Amenajare zona acces demisol

  • •      preluarea apelor de ploaie de pe terasele etajelor 2 si 3, ape care nu sunt impurificate

cu hidrocarburi sau uleiuri, si evacuarea lor, dupa separatorul de hidrocarburi aferent apelor pluviale din parcaj, intr-un camin amplasat in zona demisol;

  • •      preluarea apelor de ploaie de pe pardoseala parcajului se va face cu rigolele existente

completate cu rigole noi;

  • •      apele colectate prin rigole vor fi trecute printr-un separator de hidrocarburi si se vor

varsa in caminul din demisol, amplasat in parcaj, unde se colecteaza si apa de ploaie din burlane;

  • •      apele de ploaie vor fi conduse apoi la o statie de pompe subterana amplasata in

incinta - piateta (zona parcare VIP), iar de acolo vor fi trimise la caminul de racord la rețeaua stradala (amplasat in piateta).

  • •      apele tratate vor fi conduse apoi catre caminul de racord la reteaua stradala;

  • •      se prevede rezervarea pompei active si dublarea alimentarii electrice, astfel incat la

avaria pompei active, pompa de rezerva sa poata intra automat in functiune impiedicand inundarea parcajului si a incaperilor din demisol.

  • •      alimentarea cu energie electrica a celor doua pompe.

  • •      la partea de sus a rampelor de acces in parcaj se vor monta rigole pentru preluarea

apelor de ploaie provenite din incinta sau din strada. Apele de ploaie din aceste rigole se vor trimite catre gurile de scurgere existente.

Preluarea canalizarii menajere

  • •      sistemul de evacuare a apelor uzate menajere va fi prevazut cu o statie de pompare,

amplasata in incinta, langa statia de pompare aferenta apelor de ploaie.

  • •      apele uzate menajere vor fi conduse apoi catre caminul de racord la reteaua stradala;

  • •      se prevede rezervarea pompei active si dublarea alimentarii electrice, astfel incat la

avaria pompei active, pompa de rezerva sa poata intra automat in functiune impiedicand inundarea parcajului si a incaperilor din demisol.

  • •      alimentarea cu energie electrica a celor doua pompe.

> Obiectul 2 - Amenajare zona iesire spre teren si banci rezerva

  • •  se va realiza o bordura betonata perimetrala treptelor din tribuna in zona tunelului de

iesire jucatori spre teren;

  •    dirijarea apelor din zona de tribuna catre canalizarea perimetrala a terenului de fotbal;

  •    indepartarea gazonului artificial din zona bancilor de rezerva;

  •    refacerea rebordului;

  •    amplasarea unei rigole care sa preia apele de ploaie si sa le trimita in colectorul rigolei perimetrale a terenului de fotbal;

  •    finisajul pardoselii zonei bancilor de rezerva se va realiza cu panta sprerigola si va permite scurgerea apelor de ploaie;

Scenariul 2, presupune realizarea următoarelor lucrari:

Măsurile pentru interventia in varianta 2 prezentate in cadrul prezentei lucrări, constau in:

> Obiect 1 Amenajare zona acces demisol

  • •      preluarea apelor de ploaie de pe terasele etajelor 2 si 3, ape care nu sunt impurificate

cu hidrocarburi sau uleiuri, si evacuarea lor, dupa separatorul de hidrocarburi aferent apelor pluviale din parcaj, intr-un camin amplasat in zona demisol;

  • •      preluarea apelor de ploaie de pe pardoseala parcajului se va face cu rigolele existente

completate cu rigole noi;

  • •      apele colectate prin rigole vor fi trecute printr-un separator de hidrocarburi si se vor

varsa in caminul din demisol, amplasat in parcaj, unde se colecteaza si apa de ploaie din burlane;

  • •      apele de ploaie vor fi conduse apoi la o statie de pompe subterana amplasata in

incinta - piateta (zona parcare VIP), iar de acolo vor fi trimise la caminul de racord la reteaua stradala (amplasat in piateta).

  • •      apele de ploaie vor fi conduse apoi catre caminul de racord la reteaua stradala;

  • •      se prevede rezervarea pompei active si dublarea alimentarii electrice, astfel incat la

avaria pompei active, pompa de rezerva sa poata intra automat in functiune impiedicand inundarea parcajului si a incaperilor din demisol.

  • •      alimentarea cu energie electrica a celor doua pompe.

  • •      la partea de sus a rampelor de acces in parcaj se vor monta rigole pentru preluarea

apelor de ploaie provenite din incinta sau din strada. Apele de ploaie din aceste rigole se vor trimite catre gurile de scurgere existente.

Canalizarii menajere

  • •      nu se intervine la canalizarea menajera, aceasta va ramane racordata la canalizarea

publica ca si in varianta actuala (prin intermediul unei clapete de sens montata in caminul din piateta).

> Obiectul 2 - Amenajare zona iesire spre teren si banci rezerva

  • •  se va realiza o bordura betonata perimetrala treptelor din tribuna in zona tunelului de

iesire jucatori spre teren;

  •    dirijarea apelor din zona de tribuna catre canalizarea perimetrala a terenului de fotbal;

  •    indepartarea gazonului artificial din zona bancilor de rezerva;

  •    refacerea rebordului;

  •    amplasarea unei rigole care sa preia apele de ploaie si sa le trimita in colectorul rigolei perimetrale a terenului de fotbal;

  •    finisajul pardoselii zonei bancilor de rezerva se va realiza cu panta sprerigola si va permite scurgerea apelor de ploaie;

Scenariul 1: vizeaza lucrari de reconfigurare a sistemului de canalizare pluviala din zona de demisol a corpului cladire VIP, hotel si presa, tratarea apelor preluate de pe platforma carosabila si pomparea catre caminul comun cu canalizarea menajera amplasat in piateta, precum si preluarea canalizarii menajere printr-o statie de pompare pana in caminul comun si deversarea gravitationala in caminul canalizarii stradale.

Scenariul 2: vizeaza lucrari de interventie strict asupra sistemului de canalizare pluviale din zona de demisol, fara a se interveni la canalizarea menajera care va ramane ca in situatia existenta.

Din punct de vedere tehnic, ambele variante implica realizarea lucrarilor de spargere a suprafetelor, montare de camine, retea de conducte, montarea de rigole, montarea unui separator de hidrocarburi si montarea unor statii de pompare.

Din punct de vedere financiar, prima varianta implica un efort financiar mai mare, dar rezolva atat problema apelor meteorice din zona de demisol, cat si problema apelor menajere din cladire in perioadele cu precipitatii abundente.

Din punct de vedere al riscurilor, varianta 2 prezinta riscul ca in perioadele cu ploi abundente, reteaua de canalizare menajera sa refuleze in interiorul spatiului de demisol ca urmare a faptului ca se inchide clapeta de sens din reteaua de canalizare, astfel incat apele menajere nu mai pot fi evacuate in canalizarea oraseneasca. .

Varianta de reabilitare recomandata, este Scenariul 1.

Selectarea și justificarea scenariului/opțiunii optim(e), recomandat(e)

Puncte tari

Puncte slabe

Scenariul I - soluția 1

Asigura evacuarea apelor meteorice din zona de demisol;

Este evitata patrunderea apelor in zona de demisol a cladirii VIP, hotel si presa;

Prin montarea unei statii de pompare in reteaua de canalizare menajera se asigura evacuarea eficienta a apelor menajere in perioadele cu ploi abundente;

Se asigura preluarea apelor din zona bancilor de rezerve si evacuarea acesteia in reteaua de canalizare

Costuri investitionale ridicate;

Utilizarea zonei de demisol in perioada de realizare a lucrărilor va fi restrictionata.

Scenariul II - soluția 2

Asigura evacuarea apelor meteorice din zona de demisol;

Este evitata patrunderea apelor in zona de demisol a cladirii VIP, hotel si presa;

Se asigura preluarea apelor din zona bancilor de rezerve si evacuarea acesteia in reteaua de canalizare

Costuri investitionale ridicate;

Utilizarea zonei de demisol in perioada de realizare a lucrarilor va fi restrictionata.

Exista riscul ca in perioadele cu precipitatii abundente reteaua de canalizare menajera sa refuleze in zona de demisol a corpului de cladire VIP, hotel si presa.

  • 6.2.    Principalii indicatori tehnico-economici aferenți investiției
    • 6.3.1.    Indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investiții, exprimată în lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general

Var.I

Total 576.600,07 LEI TVA 109.026,29 LEI       TOTAL CU TVA 685.626,37 LEI

din care

C+M

Total 241.518,84 LEI TVA 45.888,58 LEI        TOTAL CU TVA 287.407,42 LEI

Var.II

Total 505.889,47 LEI TVA 95.641,26 LEI        TOTAL CU TVA 601.530,72 LEI

din care

C+M

Total 218.645,87 LEI TVA 41.542,71 LEI        TOTAL CU TVA 260.188,58 LEI

  • 6.3.2.    Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare

Total suprafață desfasurata imobil 905.75 mp, valoare totală 685.626,37lei , rezultă un preț de 756,97lei/mp in VAR I, respectiv 601.530.72lei, rezulta un pret de 664,12lei/mp in VAR II.

  • 6.3.3.    Indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții

Anul 1-
Var.I

Total 576.600,07 LEI TVA 109.026,29 LEI       TOTAL CU TVA 685.626,37 LEI

din care C+M Total 241.518,84 LEI TVA 45.888,58 LEI     TOTAL CU TVA

287.407,42 LEI

Var.II

Total 505.889,47 LEI TVA 95.641,26 LEI        TOTAL CU TVA 601.530,72 LEI

din care C+M Total 218.645,87 LEI TVA 41.542,71 LEI     TOTAL CU TVA

260.188,58 LEI

  • 6.3.4.    Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni

Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții este de 3 luni.

  • 6.3.    Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcției, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice

Cerința A - Rezistenta mecanica si stabilitate - este detaliata in memoriu tehnic.

In conformitate cu H.G. 766/1997 si Normativul P100-92, constructia se incadreaza in categoria „B” si clasa de importanta II. Rezistenta mecanica si stabilitatea sunt asigurate prin lucrarile ce se vor executa in cadrul proiectului.

Cerinta B - Securitate la incendiu

In proiect s-a urmarit prevederea de solutii tehnice care sa nu favorizeze declansarea sau extinderea incendiului pe timpul executiei si exploatarii.

La intocmirea prezentului proiect s-au respectat prevederile P.S.I. din legislatia tehnica in vigoare specifice lucrarilor proiectate, astfel:

  • - Legea nr. 10 / 1995, privind calitatea in constructii;

  • - Ordin M.I. nr 775 / 1998 pentru aprobarea Normelor generale de prevenire si stingere a incendiilor;

  • - Ordonanta G.R. privind apararea impotriva incendiilor nr. 60 / 1997;

  • - H.G.R. nr.51 / 1992 privind unele masuri pentru activitati de prevenire si stingere a incendiilor;

  • - P118 / 1999 - Normativ de siguranta la foc a constructiilor;

Cerinta C - Igiena, sanatate si mediu inconjurator

Prin activitatea sa, obiectivul propus nu elimina noxe si substante nocive in atmosfera sau in sol si nu constituie, prin functionalitatea sa, riscuri pentru sanatatea populatiei si nu creeaza disconfort. Nocivitatile fizice - zgomot, vibratii, radiatii ionizante neionizante - nu depasesc limitele maxime admisibile din standardele in vigoare. La proiectare si in exploatare se vor respecta prevederile de protectie a mediului prevazute de legislatia in vigoare pentru evitarea poluarii mediului prin degajari de substante nocive in aer, apa si sol.

Apele ce spala platforma carosabila din zona de demisol vor fi tratate printr-un separator de hidrocarburi inainte de a fi pompate catre reteaua de canalizare oraseneasca.

Cerința D - Siguranța si accesibilitate in exploatare

Se asigura conform “Normativului privind proiectarea cladirilor civile din punct de vedere al cerintei de siguranta in exploatare” indicativ NP 068-02 aprobat de M.L.P.T.L. cu ordinul nr. 1576 din 15.10.2002.

Prezenta reglementare se refera la cerinta de “Siguranta si accesibilitate in exploatare” corespunzatoare cladirilor civile, respectiv stabileste masurile ce trebuie avute în vedere la proiectarea unei cladiri astfel incat sa se asigure:

  • a.    Siguranta circulatiei

  • b.    Siguranța cu privire la instalatii și echipamentele aferente

  • c.    Siguranta cu privire la lucrari de intretinere

  • d.    Securitatea la intruziune si efractie

  • e.    Masuri pentru handicapatii motrici

  • f.    Siguranta contra leziunilor

  • a.     SIGURANȚA CIRCULAȚIEI - Lucrarile proiectate nu ingradesc deplasarile in zona

obiectivului de investitii. Toate retelele proiectate vor fi montate ingropat.

  • b.    SIGURANȚA CU PRIVIRE LA INSTALAȚII

Presupune asigurarea protectiei utilizatorilor impotriva riscului de accidentare sau stres provocat de posibila functionare defectuoasa a instalatilor electrice sau sanitare.

Conform NRMI 1975 STAS 12604 și I 7 toate elementele conductoare de curent care fac parte din circuitele curentilor de lucru, vor fi facute inaccesibile atingerii intamplatoare prin:

  • □    izolare electrica (cu diverse materiale izolante ale elementelor active);

  • □    introducerea echipamentelor in carcase de protectie

  • □    legarea la pamant

  • □    protectia prin legare la nul.

  • c.    SIGURANȚA CU PRIVIRE LA LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE

Siguranta in timpul lucrarilor de intretinere presupune protectia utilizatorilor in timpul activitatilor de curatire sau reparatii a unor parti din retea (camine colectoare, rigole, conducte, instalatie electrica) pe durata exploatarii acesteia.

Lucrarile d eintretinere se vor realiza cu personal autorizat, respectand normele de protectia muncii aferente tipului de lucrari executate.

  • d.    SIGURANȚA LA INTRUZIUNI ȘI EFRACȚIE

Nu este cazul

  • e.    MĂSURI PENTRU HANDICAPAȚI MOTRICI

Zonele afectate de sapaturi vor fi aduse la nivelul dinaintea inceperii lucrarilor.

  • f.    SIGURANȚA CONTRA LEZIUNILOR

Securitatea utilizatorilor este asigurata atat prin folosirea si punerea in opera a materialelor de calitate adecvate functiunilor, cat si prin respectarea stricta a normelor si normativelor in vigoare in ceea ce priveste realizarea instalatiilor aferente imobilului.

Cerința E - Protecție împotriva zgomotului

Protecția la zgomot este stipulată ca cerință esențială în Directiva Consiliului Europei nr.89/106/CEE și Documentele Interpretative.

Obiectivul de investitii, prin funcțiunea sa, nu este sursa de zgomot. Instalatiile trebuie realizata astfel încât zgomotul perceput de utilizatori sau persoanele aflate în apropiere să fie menținut la un nivel care să nu afecteze sănătatea acestora și să le permită să își desfășoare activitatea în condiții satisfăcătoare.

Cerința F - Economie de energie și izolare termică

S-au luat masuri pentru utilizarea rationala a energiei:

  • - proiectare ecologica;

  • - izolarea conductelor si a echipamentelor;

  • - automatizarea functionarii echipamentelor.

Cerința G - Utilizare sustenabilă a resurselor naturale

Utilizarea sustenabila a resurselor naturale presupune eficienta in folosirea materialelor in gestionarea apei si gestionarea energetica.

Documentația tehnică a fost întocmită cu respectarea prevederilor normelor tehnice în vigoare, din care menționăm:

  •    HG 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

  •    Legea 10/1995 republicată privind calitatea lucrărilor în construcții;

  •    Legea 50/1991 actualizată privind autorizarea executării lucrărilor în construcții;

  •    Legea apelor nr.107/1996;

  •    Legea mediului nr.137/1996;

  •    HG 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice, actualizată prin HG 717/2010, HG 250/2011 și HG 1061/2012;

  •    Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

  •    Legea 500/2002 privind finanțele publice, actualizată;

  •    Legea 98/2016 privind achizițiile publice;

  •    HG 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;

Legislația prezentată mai sus nu are caracter limitativ.

Toate materialele de constructii utilizate in cadrul proiectului vor fi insotite de documente de atestare a conformității - certificat de conformitate sau declarație de performanta, in concordanta cu cerintele si nivelurile minimale de performanta prevazute de actele normative si referintele tehnice in vigoare.

  • 6.4. Nominalizarea surselor de finanțare a investiției publice, ca urmare a analizei financiare și economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite

Sursa de finanțare a investiției va fi asigurată de la Bugetul local al Municipiului Arad.

Capitolul VII

URBANISM, ACORDURI ȘI AVIZE CONFORME

  • 7.1.    Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire - C.U. nr. 1392 din 11.08.2022

  • 7.2.    Studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

  • 7.3.    Extras de carte funciară, cu excepția cazurilor speciale, expres prevăzute de lege: nr. 95668/16.08.2022, pentru C.F. nr. 316036

  • 7.4.    Avize privind asigurarea utilităților, în cazul suplimentării capacității existente - se vor atasa avize

  • 7.5.    Actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, măsuri de diminuare a impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu, de principiu, în documentația tehnico-economică - Decizia etapei de evaluare initiala

  • 7.6.    Avize, acorduri și studii specifice, după caz, care pot condiționa soluțiile tehnice

    • 7.6.1.    Studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficiență ridicată pentru creșterea performanței energetice: Nu este cazul

    • 7.6.2.    Studiu de trafic și studiu de circulație, după caz - Nu este cazul

    • 7.6.3.    Raport de diagnostic arheologic, în cazul intervențiilor în situri arheologice -Nu este cazul

    • 7.6.4.    Studiu istoric, în cazul monumentelor istorice - Nu este cazul

    • 7.6.5.    Studii de specialitate necesare în funcție de specificul investiției - Nu este cazul

ROMÂNIA


JUDEȚUL ARAD

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Nr. 60169 din 02.08.2022

CERTIFICAT DE URBANISM

Nr.          _JLLâMZ.

în scopul:

Alte scopuri: întocmire DALI pentru "Reconfigurare sistem de canalizare - Stadionul Francisc Neuman, Arad".

Ca urmare a cererii adresate de RECONS SA pers, juridica cu sediul în județul ARAD, municipiul ARAD, satul , sectorul , cod poștal , B-dul, IULIU MANIU , nr. FN, bloc , sc. , etaj , ap. , telefon , e-mail 4 :x@xxxxxxxxxxxxx, înregistrată la nr. 60169 din 02.08.2022

pentru imobilul - teren și/sau construcții - situat in județul ARAD, municipiul ARAD, satul, sectorul, cod poștal, Str. FRAȚII NEUMANN , nr. 2, bloc , sc., etaj, ap. sau identificat prin CF NR.316036 ARAD

TOP: NR.CADASTRAL 316036.

în temeiul reglementărilor documentației de urbanism nr. / faza PUG, aprobată cu hotărârea Consiliului Local ARAD nr. 502/ 2018 .

în conformitate cu prevederile Legii nr. 50 / 1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare,

SE CERTIFICĂ:

  • 1.    REGIMUL JURIDIC

Teren intravilan,categoria de folosința curți construcții, proprietatea publica a Municipiului Arad.

Se vor nota construcțiile existente in Cartea Funciara.

/ .EGIMUL ECONOMIC

Destinație si folosința actuala : Stadionul Francisc Neuman , Arad.

Se solicita : întocmire DALI pentru "Reconfigurare sistem de canalizare -Stadionul Francisc Neuman, Arad".

  • 3.    REGIMUL TEHNIC

Imobil situat in UTR nr.41-subzona ISsp41 - subzona construcții si arnenajari sportive conform PUG aprobat.

Teren intravilan,categoria de folosința curți construcții,in suprafața de 30.976 mp conform extras C.F.nr.316036 Arad si măsurători.

Echiparea cu utilități in zona: apa, canalizare, energie electrică, gaze naturale,telefonie,energie termică.

Se propune : intocmire documentație DALI - "Reconfigurare sistem de canalizare -Stadionul Francisc Neuman, Arad". Documentația tehnica faza D.A.L.I. se va întocmi in conformitate cu HGR nr.907/2016.

Se va prezenta planul de situație pe suport topografic întocmit in conformitate cu Legea nr.50/1991 rep, Anexa nr.l, Conținutul Cadru (vecinătăți, distantele fata de proprietățile învecinate), vizat de către O.C.P.l. Arad.

Lucrările propuse nu vor afecta rezistenta si stabilitatea construcțiilor existente si se vor executa cu materiale specifice acestei categorii de lucrări.

Documentația faza DALI se va întocmi pe baza unei expertize tehnice întocmite de un expert tehnic atestat.

Se vor utiliza materiale agrementate tehnic care sa îndeplinească toate exigentele esențiale de calitate in ceea ce privește : siguranța Ia foc, siguranța in exploatare, sanatatea oamenilor, economia de energie, protecția mediului, protecția Împotriva zgomotului.

Pentru faza D.A.L.I. se vor obține următoarele avize : Enel Distribuție Banat SA, Compania de Apa,CET, Delgaz Grid,Agenția pentru Protecția Mediului,RDS .

In vederea promovării spre aprobare a D.A.L.I. se va solicita un certificat de urbanism pentru construire, conform anexei 4, lit.a, pct.6.1, din HG nr.907/2016.

Avizele solicitate au fost stabilite în cadrul Comisiei de Acord Unic întrunită in data de 04.08.2022.

Prezentul certificat de urbanism POATE fi utilizat, in scopul declarat pentru intocmire DALI pentru 'Reconfigurare sistem de canalizare -Stadionul Francisc Neuman, Arad".

Certificatul de urbanism nu ține Ioc de autorizație de construire/desființare și nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții

  • 4.    OBLIGAȚII ALE TITULARULUI CERTIFICATULUI DE URBANISM:

In scopul elaborării documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții - de construire/de desființare - solicitantul se va adresa autorității competente pentru protecția mediului: Agenția pentru Protecția Mediului ARAD, Splaiul Mureșului F.N. ■■

în aplicarea Directivei Consiliului 85/337/CEE (Directiva EIA) privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, modificată prin Directiva Consiliului 97/11/CE și prin Directiva Consiliului și Parlamentului European 2003/35/CE privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri și programe în legătură cu mediul și modificarea, cu privire la participarea publicului și accesul ia justiție, a Directivei 85/337/CEE și a Directivei 96/61/CE, prin certificatul de urbanism se comunică solicitantului obligația de a contacta autoritatea teritorială de mediu pentru ca aceasta să analizeze și să decidă, după caz, încadrarea / neîncadrarea proiectului investiției publice/private în lista proiectelor supuse evaluării impactului asupra mediului.

în aplicarea prevederilor Directivei Consiliului 85/337/CEE, procedura de emitere a acordului de mediu se desfășoară după emiterea Certificatului de urbanism, anterior depunerii documentației pentru autorizarea executării .ucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente.

în vederea satisfacerii cerințelor cu privire la procedura de emitere a acordului de mediu autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește mecanismul asigurării consultării publice, centralizării opțiunilor publicului și formulării unui punct de vedere oficial cu privire la realizarea investiției în acord cu rezultatele consultării publice, _______în aceste condiții:___________,____________________________________________________________________________________________________ După primirea prezentului Certificat de urbanism, TITULARUL are obligația de a se prezenta la autoritatea competentă pentru protecția mediului în vederea evaluării inițiale a investiției și stabilirii necesității

evaluării efectelor acesteia asupra mediului. în urma evaluării inițiale a investiției se va emite actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului.

In situația în care autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește necesitatea evaluării efectelor investiției asupra mediului, solicitantul are obligația de a notifica acest fapt autorității administrației publice competente cu privire la menținerea cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții.___________________________________ în situația în care, după emiterea Certificatului de urbanism ori pe parcursul derulării procedurii de evaluare a efectelor investiției asupra mediului solicitantul renunță la intenția de realizare a investiției, acesta are obligația de a notifica acest fapt autorității administrației publice competente.

  • 5.    CEREREA DE EMITERE A AUTORIZAȚIEI DE CONSTRUIRE/DESFINȚARE va fi însoțită de următoarele documente:

  • a)    certificatul de urbanism;

  • b)    dovada titlului asupra imobilului, teren și/sau construcții, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi și extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel (copie legalizată);

Se va prezenta extras de Carte Funciara, original, actualizat.Dovada unui drept real asupra imobilului inscris in favoarea solicitantului.

  • c)    documentația tehnică - D.T., după caz:

O D.T.A.C,                     □ D.T.O.E.                    □ D.T.A.D.

  • d)    Avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism.

d.l, Avize și acorduri privind utilitățile urbane și infrastructura: alimentare cu apa canalizare

gaze naturale

  • □    telefonie

  • □    salubritate

  • □    transport urban


alimentare cu energie electrica

alimentare cu energie termica

d.2. Avize și acorduri privind: securitatea Ia incendiu

I : protecția civilă


sănătatea populației


d.3. avizele/acordurile specifice ale administrației publice centrale și/sau ale serviciilor descentralizate ale acestora:

--Acordul Consiliului Local al Municipiului Arad exprimat prin Hotarare

d.4. Studii de specialitate:

  • e)    Actul administrativ al autoritatii competente pentru protecția mediului;

  • f)    Dovada privind achitarea taxelor legale.

Documentele de plata ale următoarelor taxe (copie):

Prezentul certificat de urbanism are valabilitate de 24 luni de Ia data emiterii. în conformitate cu prevederile legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare



ARHITECT ȘEF, Arh. Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx


Achitat taxa de lei, conform chitanței seria nr. din



, taxă de urgență - RON și taxă pentru avizarea Certificatului de


urbanism de către Comisia de Urbanism si Amenajare a Teritoriului în valoare de RON, conform chitanței seria nr. din .


Prezentul certificat de urbanism a fost transmis solicitantului direct/ prin poștă la data de .




î 0. OH. 2022

ÎNTOCMIT,

Ing. Xxxxxxx Xxxxxxx



SE PRELUNGEȘTE VALABILITATEA CERTIFICATULUI DE URBANISM

de la data de pana la data de

După aceasta data, o noua prelungire a valabilitatii nu este posibila, solicitantul urmând sa obțină, în condițiile legii, un alt certificat de urbanism.

PRIMAR,


SECRETAR GENERAL,

ARHITECT ȘEF,

Data prelungirii valabilității_________________________

Achitat taxa de ________________________lei, conform chitanței nr.din

Transmis solicitantului la data de direct/ prin poștă.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor Agenția Națională pentru Protecția Mediului


AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI ARAD

Nr. 12605/22.08.2022

CLASAREA NOTIFICĂRII

Ca urmare a solicitării depuse de către RECONS S.A., cu domiciliul în Arad, B-dul luliu Maniu, nr. FN, jud. Arad, pentru proiectul întocmire DALI pentru “Reconfigurare sistem de canalizare - Stadionul Francisc Neuman, Arad ” propus a fi amplasat în Arad, str. Frații Neumann, nr. 2, jud. Arad (conform Certificatului de urbanism nr. 1392 din 11.08.2022 - emis de către Primăria municipiului Arad), înregistrată la A.P.M. Arad cu nr. 2405R/12495 din data de 18.08.2022,

  • -    în urma analizării documentației depuse, a localizării amplasamentului în planul de urbanispm și în raport cu poziția față de arii naturale protejate, zone-tampon, monumente ale naturii, monumente istorice sau arheologice, zone cu restricții de construit, zona costieră;

  • -    având în vedere că:

  • •    proiectul propus nu intră sub incidența Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;

  • •    proiectul propus nu intră sub incidența art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare;

  • •    proiectul propus nu intră sub incidența art. 48 și 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare,

A.P.M. Arad decide:

Clasarea notificării, deoarece proiectul propus nu se supune procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.

Șef Serviciu A. A. A. Adina ORAȘ AN

întocmit, Daciai^lorentin IOSIF

/Sef serviciu C.F.M. Xxxxxxxx Xxxxxx


întocmit, Xxxxxxx Xxxx

AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI ARAD ' Arad, Splaiul Mureș FN, Cod 310132

E-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxx; Tel. 0257280996,0257280331, 0257281461

Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679

O-distribuție

Banal

E-DISTRIBUTIE BANAT S.A.

Strada Pestalozzi Tohan Heinricli, nr. 3-5, TIMIȘOARA, TIMIȘ Telefon/fax: 0256929 / 0372876276

Nr. 11447796 din 06/09/2022

Către

S.C. RECONS S.A., domiciliul/sediul in județul ARAD, municipiul/ orașul/ sectorul/ comuna/ satul ARAD, Bulevardul luliu Maniu, nr. FN, bl. - , sc. - , et. - , ap. - .

Referitor la cererea de aviz de amplasament Înregistrata cu nr. 11447796 / 22/08/2022, pentru obiectivul ÎNTOCMIRE DALI PENTRU "RECONFIGURARE SISTEM DE CANALIZARE -STADIONUL FRANCISC NEUMAN, ARAD" cu destinația ÎNTOCMIRE DALI PENTRU "RECONFIGURARE SISTEM DE CANALIZARE -STADIONUL FRANCISC NEUMAN, ARAD" situat in județul ARAD , municipiul/orașul/comuna/sat/sector ARAD, Strada Frații Neuniann, nr. 2, bl. - , et. - , ap.

  • -    , CF 316036, nr. cad. - .

In urma analizării documentației pentru amplasamentul obiectivului menționai, se emite:

AVIZ DE AMPLASAMENT FAVORABIL Nr. 11447796 / 06/09/2022

  • •    Utilizarea amplasamentului propus, pentru obiectivul d-voastra, sc poate face cu respectarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale nr.123/2012, a Ordinului ANRE nr.49/2007 si nr. 25/2016, a prescripțiilor si nomelor tehnice energetice PE 106/2003, SR 8591/97, NTE 003/04/00 si NTE 007/08/00.*

AVIZ FAVORABIL CU RESPECTAREA URMĂTOARELOR CONDIȚII: 1. Se vor respecta Ordinul ANRE nr. 239/2019, PE 101A/85, NTE 003/04/00, NTE 007/08/00 si PE 106/2003 in ceea ce privește coexistenta PT, LEA, LES cu clădiri, drumuri, imprejmiuiri, utilitati (gaz, apa, canalizare, etc.), propuse a se construi; 2. La predarea amplasamentului se va convoca in scris si delegatul autorizat al centrului UT ARAD; 3. Este interzisa executarea de săpături mecanizate la distante mai mici de l,5m fata de traseul cablurilor electrice subterane existente, dar nu inainte de determinarea prin sondaje a traseului acestora; 4. Distanta de siguranța masurata in plan orizontal, (APROPIERE) intre conducta subterana de apa propusa si LES 20kV existenta va fi minim 0,5m (0,6 m pt. adâncimi > l,5m de pozare a conductei de apa), cf. NTE 007/08/00; 5. Distanta de siguranța masurata in plan vertical, (INTERSECȚIE) intre conducta subterana de apa propusa si LES 20kV existenta va fi minim 0,25m, NTE 007/08/00; 6. Distanta de siguranța masurata in plan orizontal intre traseul cablului electric existent (LES 20kV) si cel mai apropiat element al fundațiilor propuse, va fi de minim 0,6 m cf. NTE 007/08/00; 7, Daca se constata ca nu pot fi respectate distantele minime stabilite de prescripțiile tehnice in vigoare si de prezentul aviz, se vor sista lucrările, se va convoca proiectantul si delegatul centrului gestionar al instalațiilor UT ARAD, str. I. Maniu, nr. 65-71, pentru a stabili noi masuri, acestea consemnandu-se in acte încheiate intre cei menționați;

  • •    Traseele rețelelor electrice din planul anexat sunt figurate informativ. Pe baza de comanda data de solicitant (executant). Zona MT/JT Arad Municipal asigura asistenta tehnica suplimentara nu c cazul la faza DALI;**

  • •    Executarea lucrărilor dc săpături din zona traseelor de cabluri se va face numai manual, cu asistenta tehnica suplimentara din partea Zonei MT/JT Arad Municipal cu respectarea normelor de proiecția muncii specifice. In caz contrar solicitantul, respectiv executantul, va suporta consecințele pentru orice deteriorare a instalațiilor electrice existente si consecințele ce decurg din ncalimcntarca cu energic electrica a consumatorilor existenti precum si răspunderea in cazul accidentelor dc natura electrica sau dc alta natura nu e cazul la faza DALI;**

  • •    Distantele minime si masurile de protecție vor fi respectate pe tot parcursul execuției lucrărilor.

  • •    In zonele de protecție ale LEA nu se vor depozita materiale, pământ prevăzut din săpături, echipamente, etc. care ar putea sa micșoreze gabaritele. Utilajle vor respecta distantele minime prescrise fata de elementele rețelelor electrice aflate sub tensiune si se va lucra cu utilaje cu gabarit redus in aceste zone.

  • •    Executantii sunt obligati sa instruiască personalul asupra pericolelor pe care Ic prezintă execuția lucrărilor in apropierea instalațiilor electrice aflate sub tensiune si asupra consecințelor pe care Ic poate avea deteriorarea acestora. Pagubele provocate instalațiilor electrice si daunele provocate consumatorilor ca urmare a deteriorării instalațiilor vor fi suportate integral dc cei cc sc fac vinovati dc nerespectarea condițiilor din prezentul aviz. Executantii sunt direct răspunzători dc producerea oricăror accidente tehnice si de munca.

  • •    Avizul de amplasament nu constituie aviz tehnic de racordare. Pentru alimentarea cu energic electrica a obiectivului sau, daca obiectivul exista si se dezvolta (cu creșterea puterii fata dc cea aprobata inițial), veți solicita la operatorul de distribuție E-DISTRIBUTIE BANAT S.A. aviz tehnic de racordare**

  • * ** In zona de apariție a noului obiectiv exista rețea electrica de distribuție     DA El NU □

  • * ** Noul obiectiv poate fi racordat la rețeaua existenta                       DA □ NU El

Posibilitățile de racordare pentru puterea specificata in cererea dc aviz de amplasament fiind prin: aceasta soluție este insa orientativa, urmând ca soluția exacta se se stabilească in cadrul Fisei de soluție sau a Studiului de Soluție, după depunerea la Operator a cererii de racordare.

Racordarea la rețeaua electrica de interes public presupune următoarele etape:

  • •    depunerea de către viitorul utilizator a cererii de racordare si a documentației aferente pentru obținerea avizului tehnic de racordare;

  • •    stabilirea soluției de racordare la rețeaua electrica si emiterea de către operatorul de rețea a avizului tehnic de racordare, sub forma de oferta de racordare; tarifele pentru emitere aviz tehnic de racordare conform Ordinului ANRE nr. 114/2014, si pentru tarifele dc racordare conform Ordinului ANRE nr. 11/2014, Ordinului ANRE nr. 87/2014 si Ordinului ANREnr. 141/2014.

  • •    încheierea contractului de racordare intre operatorul de rețea si utilizator iu termenul de valabilitate al ATR;

  • •    încheierea contractului de execuție intre operatorul de rețea si un executant, realizarea lucrărilor de racordare la rețeaua electrica si punerea in funcțiune a instalației de racordare;

  • •    punerea sub tensiune a instalației de utilizare pentru probe, etapa care nu este obligatorie pentru toate categoriile de utilizatori;

  • •    emiterea de către operatorul de rețea a certificatului de racordare;

  • •    punerea sub tensiune finala a instalației de utilizare;

In vederea racordării la rețeaua electrica de distribuție, solicitantul trebuie sa prezinte dosarul instalației dc utilizare

  • *    In cazul in care in zona mai sunt si alte instalații electrice care nu aparțin E-DISTRIBUTIE BANAT S.A., solicitantul va obține obligatoriu avizul de amplasament si de la proprietarul acelor instalații electrice (TRANSELECTRICA, HIDROELECTRICA, TERMOELECTRICA, alti deținători de instalatii, după caz),

  • •    Prezentul avizul este valabil pe perioada valabilitatii Certificatului de Urbanism nr. 1392 / 11/08/2022, respectiv pana la data de 11/08/2024.

  • •    Prezentul aviz este valabil numai pentru amplasamentul pentru care a fost emis.

  • •    Se anexeaza 2 planuri de situație vizate de Zona MT/JT Arad Municipal.

  • •    Redactat in 2 (doua) exemplare, din care unul pentru solicitant.



Întocmit

Xxxxxx Xxxxxxx

Signed by Xxxxxxx Xxxx Xxxxxx

on 06/09


CEST


Ca urmare a prelungirii valabilitatii Certificatului de Urbanism, se prelungește valabilitatea Avizului de amplasament pana la...........................................

Responsabil______________________

* pentru aviz favorabil fara condiții se va inscric "“"Nu este cazul" i pentru aviz favorabil cu condiții se vor înscrie distantele minime de apropiere si încrucișare intre obiectivul propus si rețelele electrice (LEA sau LES) exitente in zona, in conformitate cu prescripțiile energetice in vigoare.

** daca nu sunt condiții se va înscrie "Nu este cazul"

*** se bifcaz.a casuta corespunzătoare situației, se specifica tipul de branșament propus si inlaririlc de rețea (daca este cazul)



f 6.9^1


conducta canalizare


PVC KGSNB


Dochin


Verificator/ expert Sef proiect; Pioieelfll Desenat


VRRiHORe


Xxxxxx


Xxxx


jtmhdC digttal ci” HjkKhir* Mile#» Pjiu Djia:aoUCW47 ssapim+uioo


Jng Pana D

IM Jardafre A

Inrj lordîKhe A


612*02.


WLtnilS SA


ns/eoa;


H.C. ELECTWOPKOIECT At>A S RX PETROȘANI


Scara


itfOG


, DAL1

iPLin»a tț«


Data ua/?0?2


DELGAZ

grid


Ddga? Grid SA. Independenței 26-20,300207 Timișoara

RECONS S.A.


AVIZ FAVORABIL

213858017 din 8/23/2022


Delgaz Grid SA

Departament Acces ta Rețea Gaz

Timișoara

Independenței 26-20 300207 Timișoara www.delgaz.ro

Lezarea n Xxxxxxxx Xxxxxxx

T+40745164021 nicoleta;

daniela.lazarean@delRaz-

Rrid.ro

Abreviere: EATM

Stimate client,

RECONS S.A.,

Urmare a solicitării dumneavoastră 213847637 dm 8/18/2022, privind emiterea avizului de amplasament pentru lucrarea ÎNTOCMIRE DALI PENTRU "RECONF1G URARE SISTEM DE CANAL1ZARE-STADIONUL FRANCISC NEUMAN,ARAD" din localitatea ARAD , strada, Frații Neumann,NR.2, județ ARAD, în urma analizării documentației depuse vă comunicăm avizul favorabil,

Președintele Consiliului de

Administrație

Xxxxxx Xxxxxx

Directori Generali


CU ÎNDEPLINIREA OBLIGATORIE, DE CĂTRE BENEFICIAR, A CONDIȚIILOR DE MAI JOS:

Xxxxxxxx Xxxxxxx (Director General)

Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx (Adj.)

Xxxx Xxxxx Xxxxx (Adj.)

Xxxxx Xxxxxx (Adj.)


  • A.    Condiții tehnice:

  • 1.    Traseele și adâncimea exactă de pozare a conductelor si branșamentelor de gaze naturale se determină prin sondaje.

  • 2.    La execuția lucrărilor care fac obiectul documentației ce ne-ați înaintat, constructorul este obligat să asigure distanțele minime între rețelele de gaze naturale și alte instalații, construcții sau obstacole subterane conform tabelului 1 din Normele tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.R.E. nr.

    Sediul Central: Târgu Mureș

    CUI: 10976637

    Atribut fiscal: RO

    J26/326/O0.O6.2OOO

    Banca BRD Târgu Mureș

    1BAN:

    RO11BROE270SV2754O412700

    Capital social subscris 773.208.685 lei din care 777.168.994,25 lei vărsat


DELGAZ

grid

89/10.05.2018 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 462/05.06.2018.

Se vor respecta cu strictețe prevederile art. 93 alin (1) din Normele tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.R.E. nr. 89/10.05.2018 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1, Nr. 462/05.06.2018, privind conductele de încălzire, apă, canalizare și cabluri electrice pozate direct în pământ sau canale de protecție și se vor lua măsuri de etanșarc a acestora la intrarea în subsolurile clădirilor, chiar dacă acestea nu sunt racordate la gaz. Măsurile de protecție a rețelelor și branșamentelor se vor stabili de către proiectant cu consultarea în prealabil a S.C. Delgaz Grid S.A., Centru Operațiuni Rețea Gaz Timișoara, și vor fi incluse în documentația elaborată de acesta. Sc va respecta art. 190 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012 .

  • B.    Condiții generale:

  • 1.    Va suporta cheltuielile aferente realizării lucrărilor de la punctul A.

  • 2.    Având în vedere că rețelele de distribuție au fost trasate orientativ pe planul de situație anexat, înainte de începerea lucrărilor se va solicita în scris participarea unui reprezentant al S.C. Delgaz Grid S.A. la predarea de amplasament și asistență tehnică ori de câte ori este nevoie pe perioada derulării lucrărilor, din partea S.C. Delgaz Grid S.A., Centru Operațiuni Rețea Gaz Timișoara. Adâncimea de pozare a rețelelor subterane trasate este cuprinsă între 0,5-0,9 m.

  • 3.    în cazul în care s-a produs o deteriorare a rețelei de gaz, astfel încât, au apărut scurgeri de gaz, se va anunța imediat Dispeceratul de Urgență S.C. Delgaz Grid S.A., la telefon: 0800-800.928 și 0265-200.928, și vor fi luate, totodată, primele măsuri, pentru a împiedica producerea unui eveniment (incendiu, explozie), până la sosirea echipei de intervenție. Dacă prin săpătură a fost afectată izolația rețelei de gaz (atingere izolație, rupere izolație, rupere fir trasor, rupere bandă avertizoare etc.), respectiv rețeaua de gaz- prin atingere, lovire sau orice altă acțiune mecanică, se va opri imediat lucrarea și se va solicita prezența reprezentantului S.C. Delgaz Grid S.A., pentru remedierea defecțiunii provocate și/sau constatate. Deteriorarea izolației atrage după sine corodarea materialului tubular și apariția defectelor de coroziune, greu de depistat, care pot avea urmări grave (explozii); în

DELGAZ

grid

cazul în care se produce un asemenea eveniment, având ca ii cauză deteriorarea izolației in timpul execuției lucrării avizate de către S.C, Deleaz Grid S.A. izolație care n-a fost refăcută, datorită faptului că executantul nu a anunțat reprezentantul S.C. Delgaz Grid S.A., beneficiarul avizului va ți direct responsabil de producerea evenimentului. în cazul avarierii sau deteriorării conductelor și instalațiilor aflate în exploatarea S.C, Delgaz Grid S.A., Centru Operațiuni Rețea Gaz Timișoara, beneficiarul va suporta contravaloarea pagubelor produse, inclusiv cea a pierderilor de gaze naturale și dc restabilire a funcționalității clementelor afectate.

  • 4.    Săpătura din zona dc protecție a rețelelor de gaze naturale, așa cum este aceasta definită de legislația în vigoare, se va realiza în mod obligatoriu, manual, pentru a nu afecta izolația, materialul tubular, sau alte elemente de construcție a rețelei de gaz (fir trasor, bandă avertizoare etc.).

  • 5.    în mod obligatoriu, rețelele dc gaze naturale - a căror acoperire c afectată de lucrarea de construcție, vor fi așezate, respectiv acoperite cu un strat de nisip de granulație 0,3-0,8 mm, cu grosimea de minimum 10 cm, de la generatoarca inferioară și superioară a conductei și pc o lățime dc 20 cm, dc la generatoarele exterioare ale conductei.

  • 6.    în zona de protecție a rețelelor de gaze naturale, așa cum este aceasta definita dc legislația în vigoare, compactarea se va realiza obligatoriu manual, astfel încât să nu se deterioreze rețelele de gaz, pe o înălțime de minim 30 cm (inclusiv stratul de nisip), măsurată de la generatoarea superioară a conductei.

  • 7.    în cazul în care lucrarea de construcții afectează răsuflătorile și/sau căminele, atunci acestea vor fi reamplasate obligatoriu pe poziția inițială. Se impune, deasemenca, rcamplasarea capacelor de răsuflatori, a capacelor de cămine, a tijelor de acționare etc.

  • 8.    Cu minimum 5 zile înainte de recepția la terminarea lucrărilor, se va informa în scris S.C. Delgaz Grid S.A., Centru Operațiuni Rețea Gaz Timișoara asupra datei la care e programată recepția.

  • 9.    Prezentul aviz este valabil până la data de 8/16/2023(12 luni),cu posibilitatea prelungirii acestuia pc perioada dc valabilitate a certificatului de urbanism (sau document înlocuitor - se va preciza tipul și natura acestuia) Prelungirea avizului se va solicita cu minim 15 zile înainte de expirarea avizului inițial.

DELGAZ

grid

în cazul nerespectării condițiilor impuse mai sus, avizul își pierde valabilitatea.

Cu respect, Xxxxxxx Xxxxxx

Lazarcan Xxxxxxxx Xxxxxxx


Coordonator Echipa Acces Rețea Gaz Timișoara Manager Racordare



CLĂDIRE DE LOCUIT GRF / NSI = V risc mic de incendiu

INSTALAȚIE NOCTURNA

EXISTENTA S1 MENȚINUTĂ

ACCES 1 INTERVENȚIE IN INCINTA STADIONULUI

ACCES 1 - SPECTATORI

TRIBUNA 1 v

CLĂDIRE DE . LOCUIT GRF/NSI = V/-risc mic do r incendiu


ACCES CAROSABIL SPORTIVI (IEȘIRE) |


UT/


clădiri GRF/NSI =11 Risc de incendiu: mic


ACCES CAROSABIL / " HOTEL/ VIP (IEȘIRE) 74

PARCARE CAR /

MED1A/TV i /

TERASA /

EXTERIOARA E II

PARCARE VIP /

/ 1^

ZONA AGR EMH >5. COVOR PVC SÎN’ET

■0.90


AMPLASARI AUTOSPECIALA Dl INTERVENȚIE LOCUL SE VA PASTR/ LIBER lh ... PERMANENT/


/CLINICA AS


INSTALAȚIE NOCTURNA

EXISTENTA SI MENȚINUTĂ


/' Policlinica /GRF /NSI = 111


LIMITA DE PROPRIEI


CONTUR CAMERA /

TEHNICA REZERVOR

vi

rețea

7.™. .


ACCES CAROSABIL

SPORTIVI (INTRARE)


Veiilicotur/ expert


Seî prwyl. »np Pani banifol


cebinta ne

VeHIFICAHL.


Referat I Experta n> 7j>ațg


Pruied nr.


Puciodat: Desonal:


Arh All«cSi_M.\

Arh Pnenarut l ’


RECONS S A.


115/2022


S C. BLBCTROPROIECT ADA B.n.L. PEJROSAIn


Scara


PIAN UE SITUAȚIE


t 500


D£a 08/2022


R o configuram ©feîern de canalizare * Slavonul Frânate Neuman. Arad


Fața

DA LI

E122SJ1L

A 02



S.C. CENTRALA ELECTRICĂ DE TERMOFICARE HIDROCARBURI S.A.


ARAD.


roiectant


310169 ARAD, Bld. lulin Maniu nr. 65 - 71,4CP 129, OP 10 tel. 0257/307766, 0257/307775 fax: 0257/270407,0257/280788 email: contact:@cethamd.ro, email: xxx@xxxxxxxxxxx

J02/1141/02.11.2009, RO 26176052 CONT IBAN RO56 INGB 0016 0000 3746 8911


5- c. &LGC7AOPfi.oiecr a a 4 sțf


FIȘÂ TEHNICĂ TERMOFICARE

în vederea emiterii AVIZULUI DE AMPLASAMENT pentru obiectivul / lucrarea Q&eewFi&uftffiG Slsrffr/ MC crirMi-i triat!


tu/


ei cotai 30îwita»sffi


'EHISOMWt

xustru amuzase}


CCR1TO


lisoecoi

-atuuxaus


  • I.    DATE GENERALE

    s C OFT HIDROCARBURI S.A.

    IEȘIRE NR. _


  • I.    Baza Legală:

  • -    Legea 325/2006 „Legea energiei”;

  • -    Legea nr. 10-1995 privind calitatea în construcții;

  • -    Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții;

  • -    Ordinul 91'2007 ANRSC;

  • -    HCLM Arad nr.59/2008;

  • -    Normativ PE 207/80;

  • -    Normativ 113-2015;

  • -    Normativ 19-2015;

  • -    Normativ NP-029-02,

  • -    Normativ NP-059-02;

  • -    Norma tehnică privind delimitarea zonelor de protecție și siguranță aferentă capacităților energetice prin Ordinul 4'2007 al ANRE.

  • 2.    Conținutul documentațiilor:

  • -    Certificat de urbanism (copie);

  • -    Extras din documentația tehnică al obiectivului / lucrării, care să cuprindă obligatoriu următoarele;

    a.

    b.


Memoriu tehnic privind scopul/descrierea obiectivului/ lucrării și condițiile de executare - 1 exemplar, în cazul solicitării avizului de amplasament pentru extindere, modificare rețea și branșament gaze naturale la condominii unde se intenționează montarea unui alt sistem de încălzire și preparare a apei calde de consum, documentația va cuprinde în mod obligatoriu următoarele:

  • ■ Acordul de acces la rețeaua de gaze naturale emis de distribuitor;

  • ■ Acordul vecinilor de apartament atât pe orizontală cât și pe verticală cu privire la intenția de realizare a unui sistem individual de încălzire;

  • ■ Acordul scris al Asociației de Proprietari exprimat prin Hotărârea Adunării Generale cu privire la intenția de realizare a altui sistem individual'condominial de încălzire;

•Documentația tehnică care reconsideră ansamblul instalației termice avizată de furnizor.

  • c.    Planuri de încadrarea în zonă, anexă la CU - 2 exemplare;

  • d.    Planuri de situație al imobilului, scara 1 ;500 - 2 exemplare.

  • 3.    Durata de emitere a avizului:

Se calculează la 15 zile lucrătoare de la data depunerii documentației complete la SC CET HIDROCARBURI SA. Avizul este valabil I an de la data emiterii,

  • 4.    Date de identificare beneficiar lucrare:

  • - Denumirea beneficiarului lucrării RăCor/S" Z.'G. ,          ___________________________

  • -    Persoana de contacț^B

  • -    Număr de telefon                                           ________

  • -    Nr. ordine de înregistrare la Oficiul Comerțului și anul (pentru firme) JoZfâ / / Sfii

  • -    Codul fiscal (pentru firme) RO             

  • -    Contul (pentru firme) RO&2 02.1‘F XXâo fo/i

- Banca (pentru firme) TA&'^A.e'tZi'n Ffai^ieipilrc.vt flRAh

Sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform Regulamentului nr. 679/27.04.2016 adoptat de Parlamentul European si Consiliul Uniunii europene.

  • II. CONDIȚII TEHNICE ȘI RESPRICȚII SPECIFICE LUCRĂRILOR / OBIECTIVULUI

  • a)    Amplasament SFR. FUFti!_Meurj/lw , f/R, 2 ,         AAAtj _  

  • b)    Modificare Rețea/Branșament/racord (traseu, dimensiuni, cote) yy

  • c)    Rețea/Branșament/racord nou (traseu, dimensiuni, cote) d) Caracteristici tehnice care trebuiesc asigurate prin proiect

PROIECTANT f

Ft&i


\   CihIPS. 10.00.0 IE

țțltu ■ Ed.l / Rev.4

CET^


S.C. CENTRALA ELECTRICA DE TERMOFICARE HIDROCARBURI S.A.


ARAD.


310169 ARAD, Bld. luliu Maniu nr. 65 - 71, CP 129, OP 10 tel. 0257/307766,0257/307775 fax: 0257/270407, 0257/280788 email: contact:@cetharad.ro, email: r.pQcetharad.ro J02/1141/02.11.2009, RO 26176052 CONT IBAN RO56INGB 0016 0000 3746 8911


TI llZ

f UT .»ltBlt2M5IEt

AUSTH1W lawnaoaa


  • III.    TAXA DE AVIZARE

  • -    Temei legal - Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr, 330/21.08.2020.

  • -    Modalitatea de plată: casieria SC CET HIDROCARBURI SA.

Văzând specificările prezentate în FIȘA TEHNICĂ privind modul de îndeplinire a cerințelor de avizare, precum și documentația depusă pentru avizare, se acordă:

AVIZ FAVORABIL de AMPLASAMENT



înaintea executării lucrării, beneficiarul are obligația de a anunța și solicita asistență tehnică din partea SC CET HIDROCARBURI SA la numărul de telefon 0257-231367.

Data

SC CET HIDROCARBURI SA





RCS1RDS

SL Dt W.75

Forum 2000 BiiMng. Fim I Et x

SixJti 5 Bncitftțti

T <4O£t)4<nJUO

F ^o<3h400«;i

E

W


Către,

S.C. RECONS SM. ARAD

NR.80/30.08.2022

Aviz condiționat

Urmare a documentației prezentate de dvs. Privind lucrarea”Reconfigurare sistem de canalizare -Stadion Francisc Neuman Arad str. Frații Neuman nr,2 din municipiul Arad, inclusiv organizare de șantier” va comunicam următoarele:

Tnzona propusa pentru lucrări SC RCS&RDS SA are amplasate instalatii de comunicatii subterane.

Având in vedere importanta deosebita a rețelei de cabluri telefonice proprietate SC RCS&RDS SA, cat si faptul ca acestea vor fi afectate de lucrările proiectate conform documcnttiei prezentate, SC RCS&RDS SA este de accord cu aceasta lucarre numai in condițiile îndeplinirii următoarelor masuri de protejare a rețelelor telefonice:

Lucrările din zona instalațiilor de telecomunicații pentru care s-a solicitat avizul, se vor executa numai cu asistenta tehnica a reprezentantilor SC RCS&RDS SA. Pentru aceasta cu minim 48 de ore inainte de începerea lucrărilor beneficiarul/constructorul va solicita acordarea de asistenta tehnica, la fax 0357-400440 mail: xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxx, pentru pichetare si predare de amplasament. întreaga răspundere privind menținerea integrității instalațiilor tc. pana la finalizarea si recepția lucrărilor revine constructorului si beneficiarului de lucrare,

Predare de amplasament privind rețeaua tc, existenta se va concretiza prin semnarea unui Proces Verbal de predare/primire amplasament, ce se va constitui anexa unei minute/conventii, semnate dc ambele parii, beneficiar, constructor si SC RCS&RDS SA, la predarea amplasamentului.

Proiectantului ii revine sarcina completării documentației de executie(autorizare) cu instalațiile telefonice atenționând constructorul asupra acestora atat in memoriu cat si pe planurile de execuție, prin note: ATENTIE! Instalații telefonice de importanta deosebita.

Toate lucrările proiectate prin aceasta documentație in zona cablurilor telefonica subterane, vor fi prevăzute a se executa obligatoriu manual in prezenta delegatilor SC RCS&RDS SA.

In cazul in care sunt produse avarii ale instalațiilor de telecomunicații, ca urmare a nerespectarii prevederilor prezentului aviz, contravaloarea lucararilor de remediere a instalațiilor avariate, precum si daunele solicitate clientii SC RCS&RDS SA datorita întreruperii furnizării serviciilor, vor fi suportate de cel care a produs avaria.

Prezentul aviz este valabil pe durata valabilitatii Certificatului de Urbanism nr. 1392/11.08.2022 emis de Primăria Municipiului Arad.

Se interzice folosirea informațiilor referitoare la instalațiile telefonice din prezentul aviz, in alte scopuri decât cele pentru care au fost furnizate, cat si transmiterea lor unor terii.

Responsabil AAA


RCS&RDS SA.

Hr «a ordina In rognirul comulu'ur J40H2J7BMB34 1 C Jl RO5B8871B| Capii»! Social «ubKris ți vllrtal 42 206 417 I FI | Cod IBAN HO06 INGB (10(11 C0O1 8024 B913. ING Donk Bucuram



mi.*40 rn.w

*411 " UKW tax.ttiKSizNMi apar anal^x aurar) ro wwnttaiad.tb piogrjui Intre 3 00 tCUÎ

formular C. A A., anexă la Fița tehnica dcfini)ivata

Nr. .15702, din 26,08,2022

pag. 1

ANEXA <*3' *5)

la FIȘA TEHNICĂ: AVIZ pentru AMPLASAMENT

  • 1.1    Denumire obiectiv: Reconfigurare. sistem de, cniializarcstadionul. Fruncjsc Neumann

  • 2.1    Amplasament obiectiv: loc.. Arad, sțr. Frații.Ne

  • 3.1    Beneficiar: SC.Rccons ȘA

A dresaloc.. Arad, str. B-dul Iu 1 iu. Mani u „ nr. FN

4.1 Proiect nr.: 115/2022

Elaborator: SC Elecțroproiecț Adți SRL

5.1 Certificat de Urbanism nr.: 1392/11.08.2022

Emis de: Primăria Arad

CONDIȚII:..........*....... ........... ..........

  • I.    în cazul în care, cu ocazia săpăturilor, executantul găsește rețele subterane neidentificate, beneficiarul și executantul vor anunța SC Compania de Apă Arad SA oprind imediat toate lucrările în curs, până la stabilirea condițiilor de coexistență cu noul obiectiv.

  • 1.    Construcția poate ti realizată fără a fi afectate funcționalitatea și accesul neîngrădit la instalațiile și construcțiile auxiliare specifice utilităților de apă și canalizare;

  • 2    Pozițiile în plan ale gospodăriilor subterane de apă și canalizare existente vor li materializate pe teren de reprezentanții autorizați ai Companiei Apă Arad -Departament Mentenanță, convocați pe șantier de beneficiar înainte de începerea lucrărilor;

  • 3.    In zonele de incidență și de vecinătate cu utilitățile de apă și canalizare, vor fi respectate prescripțiile tehnice privitoare la protecția rețelelor edilitare îngropate.

  • 4.    Compania Apă Arad nu este răspunzătoare pentru daunele produse de eventualele avarii sau intervenții Ia utilitățile din zonă pe care le deține. Defecțiunile produse utilităților din vina beneficiarului se remediază pe cheltuiala acestuia.

  • 5.    Intervențiile de orice fel Ia rețelele și instalațiile de apă și canalizare sunt permise doar personalului autorizat al C.A.A.!

  • 6.    Prezentul aviz nu ține loc de aviz de braware - racordare la utililălile publice apa canal.

  • 7.    Termen de valabilitate aviz, 12 luni de la data emiterii acestuia

Rlbnâne în sarcina titularului de Fișă tehnică tic a transmite tuturor celor interesați, spre țtiint&. prezentul document



Beneficiar:    SC RECONS SA

Executant:

Proiectant:    SC Electroproiect Ada , J20/844/2010, RO27711706, Petroșani

Obiectivul:    Reconfigurare sistem canalizare -Stadion Francisc Neuman Arad VAR I

Obiectul:      1 Canalizare pluviala banci rezerve

DEVIZ OBIECT privind cheltuielile necesare realizării

eDevize


Nr cap. Deviz General

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (cu TVA)

Lei

Lei

Lei

1

2

3

4

5

Cheltuieli pentru investitia de baza

CAPITOL I

Constructii si instalatii

4.1.1

Terasamente, sistematizare pe verticala si amenajari exterioare

0.00

0.00

0.00

4.1.2

Rezistenta

2,624.76

498.70

3,123.47

4.1.2.1

2 Bordurare zona tribuna-tunel

2,624.76

498.70

3,123.47

4.1.3

Arhitectura

0.00

0.00

0.00

4.1.4

Instalatii

6,965.42

1,323.43

8,288.85

4.1.4.1

1 Canalizare pluviala

6,965.42

1,323.43

8,288.85

4.1.5

Alte categorii de constructii

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL I

9,590.18

1,822.14

11,412.32

CAPITOL II

Montaj

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL II

0.00

0.00

0.00

CAPITOL III

Procurare

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj

0.00

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotari

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL III

0.00

0.00

0.00

TOTAL 1 Canalizare pluviala banci rezerve

9,590.18

1,822.14

11,412.32

Antet stanga

Nr cap. Deviz General

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (cu TVA)

Lei

Lei

Lei

1

2

3

4

5

Beneficiar:    SC RECONS SA

Executant:

Proiectant:    SC Electroproiect Ada , J20/844/2010, RO27711706, Petroșani

Obiectivul:    Reconfigurare sistem canalizare -Stadion Francisc Neuman Arad VAR I

Obiectul:      2 Canalizare pluviala si menajera demisol

DEVIZ OBIECT privind cheltuielile necesare realizării

Nr cap. Deviz General

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (cu TVA)

Lei

Lei

Lei

1

2

3

4

5

Cheltuieli pentru investitia de baza

CAPITOL I

Constructii si instalatii

4.1.1

Terasamente, sistematizare pe verticala si amenajari exterioare

0.00

0.00

0.00

4.1.2

Rezistenta

0.00

0.00

0.00

4.1.3

Arhitectura

0.00

0.00

0.00

4.1.4

Instalatii

146,822.30

27,896.24

174,718.54

4.1.4.1

1 Canalizare pluviala si menajera

146,822.30

27,896.24

174,718.54

4.1.5

Alte categorii de constructii

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL I

146,822.30

27,896.24

174,718.54

CAPITOL II

Montaj

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL II

0.00

0.00

0.00

CAPITOL III

Procurare

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj

108,000.00

20,520.00

128,520.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotari

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL III

108,000.00

20,520.00

128,520.00

TOTAL 2 Canalizare pluviala si menajera demisol

254,822.30

48,416.24

303,238.54

Beneficiar:    SC RECONS SA

Executant:

Proiectant:    SC Electroproiect Ada , J20/844/2010, RO27711706, Petroșani

Obiectivul:    Reconfigurare sistem canalizare -Stadion Francisc Neuman Arad VAR I

Obiectul:       3 Instalatii electrice

DEVIZ OBIECT privind cheltuielile necesare realizării

Nr cap. Deviz General

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (cu TVA)

Lei

Lei

Lei

1

2

3

4

5

Cheltuieli pentru investitia de baza

CAPITOL I

Constructii si instalatii

4.1.1

Terasamente, sistematizare pe verticala si amenajari exterioare

0.00

0.00

0.00

4.1.2

Rezistenta

0.00

0.00

0.00

4.1.3

Arhitectura

0.00

0.00

0.00

4.1.4

Instalatii

40,778.73

7,747.96

48,526.69

4.1.4.1

1 Instalatii electrice

40,778.73

7,747.96

48,526.69

4.1.5

Alte categorii de constructii

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL I

40,778.73

7,747.96

48,526.69

CAPITOL II

Montaj

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL II

0.00

0.00

0.00

CAPITOL III

Procurare

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj

0.00

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotari

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL III

0.00

0.00

0.00

TOTAL 3 Instalatii electrice

40.778.73

7.747.96

48.526.69

Beneficiar:    SC RECONS SA

Executant:

Proiectant:    SC Electroproiect Ada , J20/844/2010, RO27711706, Petroșani

Obiectivul:    Reconfigurare sistem canalizare -Stadion Francisc Neuman Arad VAR I

Obiectul:      4 Amenajarea terenului

DEVIZ OBIECT privind cheltuielile necesare realizării

Nr cap. Deviz General

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (cu TVA)

Lei

Lei

Lei

1

2

3

4

5

Cheltuieli pentru investitia de baza

CAPITOL I

Constructii si instalatii

4.1.1

Terasamente, sistematizare pe verticala si amenajari exterioare

11,214.73

2,130.80

13,345.53

4.1.1.1

1 Amenajarea terenului

11,214.73

2,130.80

13,345.53

4.1.2

Rezistenta

0.00

0.00

0.00

4.1.3

Arhitectura

0.00

0.00

0.00

4.1.4

Instalatii

0.00

0.00

0.00

4.1.5

Alte categorii de constructii

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL I

11,214.73

2,130.80

13,345.53

CAPITOL II

Montaj

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL II

0.00

0.00

0.00

CAPITOL III

Procurare

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj

0.00

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotari

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL III

0.00

0.00

0.00

TOTAL 4 Amenajarea terenului

11,214.73

2,130.80

13,345.53

Beneficiar:    SC RECONS SA

Executant:

Proiectant:    SC Electroproiect Ada , J20/844/2010, RO27711706, Petroșani

Obiectivul:    Reconfigurare sistem canalizare -Stadion Francisc Neuman Arad VAR I

Obiectul:       5 Montaj utilaje

DEVIZ OBIECT privind cheltuielile necesare realizării

Nr cap. Deviz General

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (cu TVA)

Lei

Lei

Lei

1

2

3

4

5

Cheltuieli pentru investitia de baza

CAPITOL I

Constructii si instalatii

4.1.1

Terasamente, sistematizare pe verticala si amenajari exterioare

0.00

0.00

0.00

4.1.2

Rezistenta

0.00

0.00

0.00

4.1.3

Arhitectura

0.00

0.00

0.00

4.1.4

Instalatii

0.00

0.00

0.00

4.1.5

Alte categorii de constructii

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL I

0.00

0.00

0.00

CAPITOL II

Montaj

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale

1,093.25

207.72

1,300.97

4.2.1

1 Montaj utilaje

1,093.25

207.72

1,300.97

TOTAL CAPITOL II

1,093.25

207.72

1,300.97

CAPITOL III

Procurare

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj

0.00

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotari

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL III

0.00

0.00

0.00

TOTAL 5 Montaj utilaje

1,093.25

207.72

1,300.97

Beneficiar:    SC RECONS SA

Executant:

Proiectant:    SC Electroproiect Ada , J20/844/2010, RO27711706, Petroșani

Obiectivul:    Reconfigurare sistem canalizare -Stadion Francisc Neuman Arad VAR I

Obiectul:      6 Organizare de șantier

DEVIZ OBIECT privind cheltuielile necesare realizării

Nr cap. Deviz General

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (cu TVA)

Lei

Lei

Lei

1

2

3

4

5

Cheltuieli pentru investitia de baza

CAPITOL I

Constructii si instalatii

4.1.1

Terasamente, sistematizare pe verticala si amenajari exterioare

0.00

0.00

0.00

4.1.2

Rezistenta

0.00

0.00

0.00

4.1.3

Arhitectura

0.00

0.00

0.00

4.1.4

Instalatii

0.00

0.00

0.00

4.1.5

Alte categorii de constructii

32,019.64

6,083.73

38,103.37

4.1.5.1

1 Organizare de santier

32,019.64

6,083.73

38,103.37

TOTAL CAPITOL I

32,019.64

6,083.73

38,103.37

CAPITOL II

Montaj

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL II

0.00

0.00

0.00

CAPITOL III

Procurare

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj

0.00

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotari

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL III

0.00

0.00

0.00

TOTAL 6 Organizare de santier

32,019.64

6,083.73

38,103.37

Beneficiar:    SC RECONS SA

Executant:

Proiectant:    SC Electroproiect Ada , J20/844/2010, RO27711706, Petroșani

Obiectivul:    Reconfigurare sistem canalizare -Stadion Francisc Neuman Arad VAR I

DEVIZ GENERAL privind cheltuielile necesare realizării

eDevize


Nr.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (cu TVA)

Lei

Lei

Lei

1

2

3

4

5

CAPITOL 1

Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului

11

Obtinerea terenului

0 00

0 00

0 00

12

Amenajarea terenului

11 214 73

2 130 80

13 345 53

121

4 Amenajarea terenului

11 214 73

2 130 80

13 345 53

1.3

Amenajari pentru protectia mediului si ~'1-------.----------

0.00

0.00

0.00

14

Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor

0 00

0 00

0 00

TOTAL CAPITOL 1

11 214 73

2 130 80

13 345 53

CAPITOL 2

Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii

TOTAL CAPITOL 2

000

000

000

CAPITOL 3

Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica

31

Studii

0 00

0 00

0 00

311

Studii de teren

0 00

0 00

0 00

312

Raport privind impactul asupra mediului

0 00

0 00

0 00

313

Alte studii specifice

0 00

0 00

0 00

3.2

Documentatii-suport si cheltuieli pentru -u.:-----,----: _ -----,    ■   ■      .................

1,500.00

285.00

1,785.00

33

Expertizare tehnica

5 000 00

950 00

5 950 00

3.4

Certificarea performantei energetice si auditul

0.00

0.00

0.00

35

Proiectare

146 500 00

27 835 00

174 335 00

351

Tema de proiectare

0 00

0 00

0 00

352

Studiu de prefezabilitate

0 00

0 00

0 00

3.5.3

Studiu de fezabilitate/documentatie de avizare a lucrarilor de interventii si deviz

108,000.00

20,520.00

128,520.00

3.5.4

Documentatiile tehnice necesare in vederea obtinerii

0.00

0.00

0.00

3.5.5

Verificarea tehnica de calitate a proiectului

3,500.00

665.00

4,165.00

356

Proiect tehnic si detalii de executie

35 000 00

6 650 00

41 650 00

36

Organizarea procedurilor de achizitie

0 00

0 00

0 00

37

Consultanta

0 00

0 00

0 00

Investiție - DEVIZ GENERAL

Pagina 1 din 3

Antet stanga

Nr.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (cu TVA)

Lei

Lei

Lei

1

2

3

4

5

3.7.1

Managementul de proiect pentru obiectivul ■------

0.00

0.00

0.00

372

Auditul financiar

0 00

0 00

0 00

38

Asistenta tehnica

23 000 00

4 370 00

27 370 00

381

Asistenta tehnica din partea proiectantului

8 000 00

1 520 00

9 520 00

3811

pe perioada de executie a lucrarilor

7 000 00

1 330 00

8 330 00

3.8.1.2

pentru participarea proiectantului la fazele incluse in programul de control al lucrarilor de executie, avizat de cate

1,000.00

190.00

1,190.00

382

Dirigentie de santier

15 000 00

2 850 00

17 850 00

TOTAL CAPITOL 3

176 000 00

33 440 00

209 440 00

CAPITOL 4

Cheltuieli pentru investitia de baza

41

Constructii si instalatii

198 284 47

37 674 05

235 958 51

411

1 Canalizare pluviala banci rezerve

9 590 18

1 822 14

11 412 32

412

2 Canalizare pluviala si menajera demisol

146 822 30

27 896 24

174 718 54

413

5 Montaj utilaje

1 093 25

207 72

1 300 97

414

3 Instalatii electrice

40 778 73

7 747 96

48 526 69

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si

0.00

0.00

0.00

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice si

108,000.00

20,520.00

128,520.00

431

2 Canalizare pluviala si menajera demisol

108 000 00

20 520 00

128 520 00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si

0.00

0.00

0.00

45

Dotari

0 00

0 00

0 00

46

Active necorporale

0 00

0 00

0 00

TOTAL CAPITOL 4

306 284 47

58 194 05

364 478 51

CAPITOL 5

Alte cheltuieli

51

Organizare de santier

32 019 64

6 083 73

38 103 37

5.1.1

Lucrari de constructii si instalatii aferente ---------

32,019.64

6,083.73

38,103.37

5111

6 Organizare de santier

32 019 64

6 083 73

38 103 37

512

Cheltuieli conexe organizarii santierului

0 00

0 00

0 00

52

Comisioane cote taxe costul creditului

2 777 47

0 00

2 777 47

5.2.1

Comisioanele si dobanzile aferente

0.00

0.00

0.00

5.2.2

Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii

,------_i-----,r> coz _i;_ r- . m

1,207.59

0.00

1,207.59

5.2.3

Cota aferenta ISC pentru controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si pentru autorizarea lucrarilor de constructii

241.52

0.00

241.52

5.2.4

Cota aferenta Casei Sociale a ---1-----rc-r ( r\ roz _i:„    . r n \

1,207.59

0.00

1,207.59

Investiție - DEVIZ GENERAL

Formular generat cu programul Devize (www.eDevize.ro)

Pagina 2 din 3


Antet stanga

eDevize

Nr.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (cu TVA)

Lei

Lei

Lei

1

2

3

4

5

5.2.5

Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de construire/desfiintare (0.05%

120.76

0.00

120.76

5.3

Cheltuieli diverse si neprevazute (20.0% din

48,303.77

9,177.72

57,481.48

54

Cheltuieli pentru informare si publicitate

0 00

0 00

0 00

TOTAL CAPITOL 5

83 100 87

15 261 45

98 362 32

CAPITOL 6

Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste

6 1

Pregatirea personalului de exploatare

0 00

0 00

0 00

62

Probe tehnologice si teste

0 00

0 00

0 00

TOTAL CAPITOL 6

0 00

0 00

0 00

TOTAL Reconfigurare sistem canalizare -Stadion "----„------«—-■ ,

576,600.07

109,026.29

685,626.37

TOTAL Constructii + Montaj

241.518.84

45.888.58

287.407.42

Beneficiar/Investitor SC RECONS SA/Municipiul Arad

In preturi la data de 05.09.2022                Intocmit

1 euro=4.8215 lei                Dir.gen Xxxxxxx Xxxx

Data:..............

Investiție - DEVIZ GENERAL

Pagina 3 din 3


Formular generat cu programul Devize (www.eDevize.ro)

Beneficiar:    SC RECONS SA

Executant:

Proiectant:    SC Electroproiect Ada , J20/844/2010, RO27711706, Petroșani

Obiectivul:    Reconfigurare sistem canalizare -Stadion Francisc Neuman Arad VAR I

Formular F4 Lista cu cantitatiile de utilaje si echipamente tehnologice, inclusiv dotari

Nr.

Denumirea

U.M.

Cantitatea

Pretul unitar (fara TVA) - Lei -

Valoarea (fara TVA) - Lei -

Nr. fisa tehnica

0

1

2

3

4

5 = 3 X 4

6

2

Canalizare pluviala si menajera demisol

1

1 Statie pompe subterana , canalizare pluviala , debit 24l/s Dn=100mm , panou comanda, camin capac si accesorii

buc

1.00

65,000.00

65,000.00

1

2

2 Statie pompe subterana, canalizare menajera , debit 15l/s, Dn 80mm, panou comanda, camin,capac si accesorii

buc

1.00

43,000.00

43,000.00

2

TOTAL 2

108,000.00

TOTAL Echipamente in Reconfigurare sistem canalizare -Stadion Francisc Neuman Arad VAR I

108,000.00

Beneficiar:    SC RECONS SA

Executant:

Proiectant:    SC Electroproiect Ada , J20/844/2010, RO27711706, Petroșani

Obiectivul:    Reconfigurare sistem canalizare -Stadion Francisc Neuman Arad VAR I

CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiectiv

Nr.

Nr. cap.

Deviz General

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

Din care C + M

Lei

Lei

0

1

2

3

4

1

1.2

Amenajarea terenului

11.214.73

11.214.73

4 Amenajarea terenului

11,214.73

11,214.73

2

1.3

Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala

0.00

0.00

3

1.4

Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor

0.00

0.00

4

2

Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii

0.00

0.00

5

3.5

Proiectare

146,500.00

0.00

5.1

3.5.1

Tema de proiectare

0.00

0.00

5.2

3.5.2

Studiu de prefezabilitate

0.00

0.00

5.3

3.5.3

Studiu de fezabilitate/documentatie de avizare a lucrarilor de interventii si deviz general

108,000.00

0.00

5.4

3.5.4

Documentatiile tehnice necesare in vederea obtinerii avizelor/acordurilor/autorizatiilor

0.00

0.00

5.5

3.5.5

Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliilor de executie

3,500.00

0.00

5.6

3.5.6

Proiect tehnic si detalii de executie

35,000.00

0.00

6

4

Cheltuieli pentru investitia de baza

306,284.47

198,284.47

6.1

4.1

Constructii si instalatii

198,284.47

198,284.47

1 Canalizare pluviala banci rezerve

9,590.18

9,590.18

2 Canalizare pluviala si menajera demisol

146,822.30

146,822.30

5 Montaj utilaje

1,093.25

1,093.25

3 Instalatii electrice

40,778.73

40,778.73

6.2

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale

0.00

0.00

6.3

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj

108,000.00

0.00

2 Canalizare pluviala si menajera demisol

108,000.00

0.00

6.4

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu necesita montaj si echipamente de transport

0.00

0.00

6.5

4.5

Dotari

0.00

0.00

6.6

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

7

5.1

Organizare de santier

32,019.64

32,019.64

7.1

5.1.1

Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de santier

32,019.64

32,019.64

6 Organizare de santier

32,019.64

32,019.64

7.2

5.1.2

Cheltuieli conexe organizarii santierului

0.00

0.00

Investitie - CENTRALIZATORUL

Pagina 1 din 2

Formular generat cu programul Devize (www.eDevize.ro)

Antet stanga

eDevize

Nr.

Nr. cap. Deviz

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

Din care C + M

General

Lei

Lei

0

1

2

3

4

8

6.2

Probe tehnologice si teste

0.00

0.00

TOTAL (fara TVA)

496.018.84

241.518.84


Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ARAD

Nr. cerere

115596

Ziua

29

Luna

09

Anul

2022



Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad

EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ

PENTRU INFORMARE


Carte Funciară Nr. 316036 Arad

Semnat : cu semnatura electronica extinsa, cf. L 455/2001 si eIDAS

Nr. CF vechi:78689

Nr. cadastral vechi:14539


A. Partea I. Descrierea imobilului

TEREN Intravilan

Adresa: Loc. Arad, Str Fratii Neumann, Nr. 2, Jud. Arad

Nr. Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

A1

316036

30.976

Teren neimprejmuit;

Imobil intravilan partial imprjmuit cu gard de beton si metal.

Construcții

Crt

Nr cadastral Nr. topografic

Adresa

Observații / Referințe

A1.1

316036-C1

Loc. Arad, Str Fratii Neumann, Nr. 2, Jud. Arad

S. construita la sol:26 mp; ANTENA TV.

  • B.    Partea II. Proprietari și acte

    Înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale

    Referințe

    73155 / 19/09/2008

    Hotarare nr. nr.101, din 05/06/2008 emis de Consiliul Local al Municipiului Arad;

    B1

    Intabulare, drept de PROPRIETATEproprietate publica, in rangul inch. nr.59384/2008, dobandit prin Lege, cota actuala 1/1

    A1, A1.1

    1) MUNICIPIUL ARAD

    OBSERVATII: (provenita din conversia CF 78689)

    B2

    se noteaza respingerea cererii înaintate de Primăria mun.Arad prin mandatar Xxxxx Xxxxxx, privind recepția documentației cadastrale pentru alipire imobil, atribuire număr cadastral parcelelor de sub A.I.2, A.I.3, înch.nr. 54945/11.07.2008

    A1, A1.1

    OBSERVATII: (provenita din conversia CF 78689)

    B3

    se noteaza respingerea cererii înaintate de Primăria mun.Arad prin mandatar Xxxxx Xxxxxx, privind recepția documentației cadastrale pentru alipire imobil, atribuire număr cadastral parcelelor de sub A.I.1-7, înch.nr. 54945/11.07.2008

    A1, A1.1

    OBSERVATII: (provenita din conversia CF 78689)

    111570 / 29/11/2016

    Act Administrativ nr. 96444, din 29/09/2014 emis de BCPI ARAD;

    B7

    Se noteaza repozitionarea imobilului, conform documentatiilor cadastrale anexate

    A1, A1.1

  • C.    Partea III. SARCINI .

    Pagina 1 din3


    înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini

    Referințe

    NU SUNT

Document care conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001.

Anexa Nr. 1 La Partea I

Teren


Date referitoare


a teren


Nr cadastral

Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

316036

30.976

Imobil intravilan partial imprjmuit cu gard de beton si metal.

* Suprafața este determinată in planul de proiecție Stereo 70.

Nr

Crt

Categorie folosință

Intra vilan

Suprafața (mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

curti constructii

DA

30.976

-

-

-

Date referitoare la construcții

Crt

Număr

Destinație construcție

Supraf. (mp)

Situație juridică

Observații / Referințe

A1.1

316036-C1

constructii industriale si edilitare

26

Cu acte

S. construita la sol:26 mp; ANTENA TV.

A 1 7

A1.2

316036 C2

constructii administrative si social culturale

-

Cu acte

intrare principala stadion si casa bilete

A1.3

316036 C3

constructii administrative si social culturale

-

Cu acte

tribuna stadion

A 1 /l

A1.4

316036 C4

constructii administrative si social culturale

-

Cu acte

peluza

A1.5

316036-C5

constructii administrative si social culturale

-

Cu acte

hotel

A 1 fi

A1.6

316036-C6

constructii administrative si social culturale

-

Cu acte

tribuna si casa bilete

Pagina 2 din3

Document care conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001.

Crt

Număr

Destinație construcție

Supraf. (mp)

Situație juridică

Observații / Referințe

A1.7

316036-C7

constructii administrative si social culturale

-

Cu acte

vestiar

AIR

A1.8

316036 C8

constructii administrative si social culturale

-

Cu acte

peluza

Al Q

A1.9

316036 C9

constructii administrative si social culturale

-

Cu acte

magazie

Lungime Segmente

1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.

Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

1

2

15.964

4

5

5.422

7

8

8.224

10

11

7.156

13

14

10.415

16

17

7.287

19

20

10.566

22

23

8.388

25

26

13.128

28

29

7.209

31

32

3.561

34

35

31.492

37

38

10.703

40

41

25.073

43

44

3.071

46

47

130.38

49

50

30.124

52

53

11.93

55

56

2.699

58

59

0.931

61

62

4.428

64

65

4.589

67

68

3.875

70

71

3.93

73

74

3.315

76

77

2.461

79

80

1.496

82

83

50.272


Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

2

3

41.043

5

6

0.568

8

9

0.6

11

12

28.453

14

15

0.585

17

18

8.551

20

21

30.551

23

24

6.352

26

27

3.675

29

30

3.503

32

33

0.286

35

36

4.017

38

39

7.246

41

42

16.994

44

45

7.616

47

48

23.164

50

51

31.598

53

54

6.319

56

57

1.008

59

60

9.085

62

63

4.55

65

66

0.346

68

69

3.911

71

72

7.804

74

75

4.899

77

78

13.681

80

81

18.667

83

1

79.774


Punct început

Punct sfârșit

Lungime segment

3

4

8.548

6

7

2.238

9

10

28.424

12

13

0.583

15

16

5.407

18

19

68.437

21

22

0.616

24

25

14.353

27

28

1.529

30

31

6.24

33

34

6.276

36

37

12.934

39

40

10.566

42

43

15.803

45

46

5.825

48

49

24.498

51

52

2.892

54

55

2.203

57

58

1.318

60

61

6.001

63

64

5.005

66

67

5.501

69

70

3.931

72

73

2.694

75

76

31.493

78

79

46.617

81

82

7.48


** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 și sunt rotunjite la 1 milimetru.

*** Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.


Certific că prezentul extras corespunde cu pozițiile in vigoare din cartea funciară originală, păstrată de acest birou.

Prezentul extras de carte funciară este valabil la autentificarea de către notarul public a actelor juridice prin care se sting drepturile reale precum și pentru dezbaterea succesiunilor, iar informațiile prezentate sunt susceptibile de orice modificare, in conditiile legii.

S-a achitat tariful de 20 RON, -Online nr.3617493/29-09-2022 in suma de 20, pentru serviciul de publicitate imobiliară cu codul nr. 272.

Data soluționării, 30-09-2022

Data eliberării, __/___/____


Asistent Registrator, Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx

(parafa și semnătura)


Referent,


(parafa și semnătura)


Document care conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001.

Pagina 3 din3