Hotărârea nr. 495/2022

privind aprobarea proiectului „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”, a cheltuielilor aferente acestuia și a Notei de fundamentare privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, în vederea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Subinvestiția I1.a: Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 495 din 21 septembrie 2022 privind aprobarea proiectului „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”, a cheltuielilor aferente acestuia și a Notei de fundamentare privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, în vederea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Subinvestiția I1.a: Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 72544/19.09.2022;

Analizând Raportul de specialitate al Direcției Tehnice, Serviciul Programe Europene de Dezvoltare, înregistrat cu nr. 72545/19.09.2022;

Luând în considerare prevederile Ghidului specific - condiții de accesare a fondurilor europene aferente PNRR în cadrul Apelului de proiecte PNRR/2022/C3/S/I.1., Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Investiția I1. Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune, Subinvestiția I1.a: Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2.367/2022 și publicat în Monitorul Oficial al României Anul 190 (XXXIV) nr. 902 bis, Partea I, din data de 13 septembrie 2022.

Ținând seama de următoarele acte normative:

  • -    Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de Redresare și Reziliență al României;

  • -    Ordonanța de Urgență nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, precum și pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență;

  • -    Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1541/2022 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru compensarea costurilor de investiții necesare pentru dezvoltarea infrastructurii de management al deșeurilor municipale din România;

Luând în considerare prevederile art. 37 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad;

Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

Având în vedere adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 de consilieri prezenți din totalul de 23),

În temeiul drepturilor conferite de prevederile art. 129 alin (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), alin. (14), art. 136, alin (1), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Ă R E

Art. 1. Se aprobă proiectul „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”, în vederea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Subinvestiția I1.a: Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar.

Art. 2. Se aprobă Nota de fundamentare privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, prezentată în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”, în cuantum 21.214.242,10 lei cu TVA, adică 17.847.917,60 lei la care se adaugă TVA 3.366.267,50 lei, conform Bugetului proiectului, prezentat în Anexa 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. Se aprobă cofinanțarea proiectului, respectiv finanțarea cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico-economice/contractele de lucrări, dacă este cazul.

Art. 5. Se aprobă includerea în bugetul general de venituri și cheltuieli al Municipiului Arad a sumelor necesare lucrărilor pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării.

Art. 6. Se aprobă asigurarea cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți.

Art. 7. Se împuternicește Primarul Municipiului Arad, în calitate de reprezentant legal al Municipiului Arad pentru relația cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în derularea proiectului.

Art. 8. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate din aparatul propriu și se comunică celor interesați prin Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate p. SECRETAR GENERAL Xxxxx Xxxxxxx


Red./Dact. SML/SML Verif. F.S.

1 ex. Serviciul Programe Europene de Dezvoltare

1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 21.09.2022


Cod PMA -S4-02


ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL


AVIZAT: SECRETAR GENERAL, Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


PROIECT

Nr. 482 din 19.09.2022


HOTĂRÂREA nr._____ din                   2022 privind aprobarea proiectului „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”, a cheltuielilor aferente acestuia și a Notei de fundamentare privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, în vederea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Subinvestiția I1.a: Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 72544/19.09.2022;

Analizând Raportul de specialitate al Direcției Tehnice, Serviciul Programe Europene de Dezvoltare, înregistrat cu nr. 72545/19.09.2022;

Luând în considerare prevederile Ghidului specific - condiții de accesare a fondurilor europene aferente PNRR în cadrul Apelului de proiecte PNRR/2022/C3/S/I.1., Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Investiția I1. Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune, Subinvestiția I1.a: Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2.367/2022 și publicat în Monitorul Oficial al României Anul 190 (XXXIV) nr. 902 bis, Partea I, din data de 13 septembrie 2022.

Ținând seama de următoarele acte normative:

  • -    Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de Redresare și Reziliență al României;

  • -    Ordonanța de Urgență nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, precum și pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență;

  • -    Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1541/2022 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru compensarea costurilor de investiții necesare pentru dezvoltarea infrastructurii de management al deșeurilor municipale din România;

Luând în considerare prevederile art. 37 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad;

Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

În temeiul drepturilor conferite de prevederile art. 129 alin (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), alin. (14), art. 136, alin (1), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările

ulterioare,


CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Ă R E

Art. 1. Se aprobă proiectul „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”, în vederea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Subinvestiția I1.a: Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar.

Art. 2. Se aprobă Nota de fundamentare privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, prezentată în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”, în cuantum 21.214.242,10 lei cu TVA, adică 17.847.917,60 lei la care se adaugă TVA 3.366.267,50 lei, conform Bugetului proiectului, prezentat în Anexa 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. Se aprobă cofinanțarea proiectului, respectiv finanțarea cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico-economice/contractele de lucrări, dacă este cazul.

Art. 5. Se aprobă includerea în bugetul general de venituri și cheltuieli al Municipiului Arad a sumelor necesare lucrărilor pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării.

Art. 6. Se aprobă asigurarea cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți.

Art. 7. Se împuternicește Primarul Municipiului Arad, în calitate de reprezentant legal al Municipiului Arad pentru relația cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în derularea proiectului.

Art. 8. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate din aparatul propriu și se comunică celor interesați prin Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

SPED

Red./Dact. Xxxxx Xxxxxxxxx

SECRETAR GENERAL,


Cod PMA-S4-01


PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr. 72544 /19.09.2022

În temeiul prevederilor articolului 136, alin (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ și ale Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 149/2012, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea proiectului „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”, a cheltuielilor aferente acestuia și a Notei de fundamentare privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, în vederea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Subinvestiția I1.a: ,,Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar”, în susținerea căruia formulez următorul:

REFERAT DE APROBARE

În data de 13 septembrie 2022, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat Ghidul specific - condiții de accesare a fondurilor europene aferente PNRR în cadrul Apelului de proiecte PNRR/2022/C3/S/I.1., Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Investiția I1. Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune, Subinvestiția I1.a ,,Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar”.

Apelul de proiecte mai sus menționat se va deschide în data de 22 septembrie 2022 și este de tip necompetitiv, pe principiul ,,primul venit, primul servit”, în limita bugetului maxim alocat apelului, cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare 22 noiembrie 2022.

Municipiul Arad intenționează să depună în cadrul acestui apel cererea de finanțare pentru proiectul „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”, care vizează înființarea, dotarea și operaționalizarea a patru astfel de centre în următoarele zone: (1) Șoseaua de Centură FN, lângă stația de sortare existentă, (2) Strada Tarafului, (3) Zona 6 Vânători și (4) Zona Industrială Sud, pe terenuri aflate în proprietatea Municipiului Arad.

Centrele vor asigura colectarea separată a următoarelor tipuri de deșeuri: deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, deșeuri voluminoase, deșeuri textile, lemn, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de cadavre animale, deșeuri de gradină, deșeuri din construcții și demolări.

Achiziția bunurilor necesare dotării centrelor se va face în mod centralizat, pentru toți beneficiarii, de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, beneficiarii urmând să recepționeze bunurile, montajul și punerea în funcțiune a centrelor de colectare prin aport voluntar și, de asemenea, să realizeze procedurile de achiziție pentru lucrările necesare și a serviciilor aferente.

Valoarea maximă eligibilă a unui proiect corespunde unui cost de maxim 778.720 euro pentru un centru de colectare (echivalentul a 3.830.914 lei, fără TVA), în conformitate cu devizul general aferent proiectului-tip realizat de MMAP. Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.

Astfel, consider oportună promovarea în Consiliul Local al Municipiului Arad a unui proiect de hotărâre privind: aprobarea proiectului „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”, a cheltuielilor aferente acestuia și a Notei de fundamentare privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, în vederea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Subinvestiția I1.a:,,Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar” .

p.PRIMAR,

Xxxxx Xxxxxx VICEPRIMAR Lazăr FAUR

PRIMĂRIA MUNICIPIUL ARAD

DIRECȚIA TEHNICĂ

Serviciul Programe Europene de Dezvoltare

Nr. 72545 / 19.09.2022

RAPORT DE SPECIALITATE

Referitor la: Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 72544 /19.09.2022 al domnului Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad

Obiect: Propunerea privind aprobarea proiectului „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”, a cheltuielilor aferente acestuia și a Notei de fundamentare privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, în vederea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Subinvestiția I1.a: Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar

Date despre programul de finanțare

Planul Național de Redresare și Reziliență, prin Pilonul 1 - Tranziția verde, Componenta 3, Managementul deșeurilor, oferă oportunitatea finanțării unor investiții în domeniul gestionării deșeurilor municipale, care vizează îmbunătățirea implementării colectării separate și îmbunătățirea factorilor de mediu.

Obiectivul Componentei 3 este „accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor în România, cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la economie circulară”.

Prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2.367/2022 a fost aprobat Ghidul specific - condiții de accesare a fondurilor europene aferente PNRR în cadrul Apelului de proiecte PNRR/2022/C3/S/I.1., Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Investiția I1. Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune, Subinvestiția I1.a: Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar. Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial al României Anul 190 (XXXIV) nr. 902 bis, Partea I, din data de 13 septembrie 2022.

Subinvestiția I.1.a: Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar are ca obiectiv general: „accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor în România cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la economia circulară.”

Obiectivul specific al I.1.a este „dezvoltarea unui management al deșeurilor eficient, prin suplimentarea capacităților de colectare separată, pregătire pentru reutilizare și valorificare a deșeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice și a tranziției la economia circulară.”

Activitățile sprijinite în cadrul acestei subinvestiții sunt cele care vizează activități/acțiuni specifice înființării și dotării centrelor de colectare prin aport voluntar (CAV). Conform Ghidului specific, aceste centre vor asigura „colectarea separată a deșeurilor care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri - deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de cadavre animale, deșeuri de grădină, deșeuri din construcții și demolări”.

Solicitanții eligibili sunt:

  • -    Unitățile Administrativ-Teritoriale (inclusiv subdiviziunile/sectoarele acestora) organizate la nivel de municipiu, oraș, comună și județ și asocieri ale acestora (ADI);

  • -    Alte Asocieri legale de UAT-uri constituite pentru aplicarea la Planul Național de Redresare și Reziliență precum și în scopul dezvoltării, modernizării și completării sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de municipii/orașe/comune care dețin infrastructura necesară prestării serviciului public de gestionare a deșeurilor.

Un beneficiar poate să depună mai multe cereri de finanțare în cadrul Componentei 3, dar cuantumul total cumulat al finanțării acordat în cadrul Investiției 1, Subinvestițiile 1.a, 1.b, 1.c nu poate depăși pragul maxim de 15 milioane de euro per beneficiar. Menționăm că Municipiul Arad a mai depus, la data de 15 septembrie un proiect în cadrul Componentei 3 - proiectul „Insule ecologice digitalizate”, aprobat prin Hotărârea nr. 487/14.09.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad.

Un centru de colectare cu aport voluntar poate deservi o comunitate cu până la 50.000 de locuitori și va fi amplasat pe raza administrativă a unității administrativ teritoriale respectând revederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare.

O cerere de finanțare poate include una până la maximum 5 platforme, corelat cu prevederile din Planurile Județene de Gestionare a Deșeurilor (PJGD)/Planul Municipal de Gestionare a Deșeurilor pentru București aprobat/în curs de revizuire, dar și cu numărul comunităților de până la 50.000 de locuitori care compun UAT-ul, Asociația de UAT-uri sau ADI-ul, conform legii 51/2005 privind serviciile comunitare de utilități publice și prevederilor art .6 din Legea nr.101/2006 privind salubrizarea localităților ținând cont de datele INS privind populația după domiciliu la 1 ianuarie 2021.

Achiziția de containere pentru dotarea centrelor de colectare prin aport voluntar se va realiza centralizat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, urmând ca la momentul semnării contractului de finanțare, MMAP și beneficiarii să semneze un Acord de Asociere de Autorități Contractante, acord în cadrul căruia vor fi prevăzute următoarele:

  • -    MMAP, prin Direcțiile de specialitate competente va realiza achiziția bunurilor (containere pentru dotarea centrelor de colectare prin aport voluntar) în numele beneficiarilor;

  • -    Beneficiarii vor recepționa bunurile, montajul și punerea în funcțiune, vor solicita sumele de plată către MMAP, vor efectua plata către furnizor și vor înregistra bunurile în inventar și contabilitate;

  • -    Beneficiarii vor realiza procedurile de achiziție publică pentru lucrările necesare realizării CAVului, precum și a serviciilor aferente

Suprafața aferentă unui centru ce trebuie asigurată conform planului de situație din proiectul - tip, terenul trebuind să îndeplinească următoarele condiții:

  • -    Să fie liber de sarcini sau interdicții ce afectează implementarea proiectului;

  • -    Să nu facă obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale sau dreptului comun;

  • -    Să se afle în proprietatea beneficiarului sau beneficiarul deține un drept real asupra imobilului-teren cel puțin până la 31.12.2035.

Alocarea financiară totală acordată prin PNRR pentru înființarea centrelor de colectare prin aport voluntar este de 587.860.000 Euro, distribuită astfel:

  • -    Alocare financiară din PNRR: 452.200.000 Euro

  • -    Alocare financiară suplimentară, pe lângă finanțarea din PNRR, conform art. 24 alin (1) din Ordonanță de urgență nr. 124/2021: 135.660.000 Euro.

Valoarea maximă eligibilă a unui proiect corespunde unui cost de cel mult 778.720 euro/CAV, echivalentul a 3.830.914 lei, fără TVA, în conformitate cu devizul general aferent proiectului-tip, din care costul aferent dotării centrului de colectare prin aport voluntar cu utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări și active necorporale este de aproximativ 280.000 euro, echivalentul a 1.377.460 lei, fără TVA.

Cursul valutar utilizat este cursul InforEuro aferent lunii mai 2021 de 1 euro = 4.9195 lei, valabil la data de 31.05.2021.

Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.

În cazul proiectelor depuse în cadrul PNRR, valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile va fi suportată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru Componenta 3 - Managementul Deșeurilor - Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în conformitate cu legislația în vigoare. În condițiile în care cheltuiala aferentă TVA a fost solicitată, ea este eligibilă doar dacă nu este recuperabilă, rambursabilă sau compensată prin orice alte mijloace potrivit prevederilor legale. În afara valorii eligibile a proiectului, orice altă cheltuială constituie cheltuială neeligibilă și va fi suportată de beneficiar.

Indicatorii apelului de proiecte sunt:

  • -    Număr centre de colectare cu aport voluntar înființate și operaționale;

  • -    Cantitatea de deșeuri colectată separat, exprimată în tone/an pentru fiecare centru cu aport voluntar;

  • -    Rata de reciclare exprimată în procent din deșeurile colectate separat pentru fiecare centru cu aport voluntar.

Perioada de implementare a proiectului nu poate depăși data de 30.09.2024.

Descrierea proiectului propus

Titlul proiectului: „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”

Prin proiect se propune înființarea și dotarea a patru centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, fiind identificate în acest scop următoarele amplasamente aflate în proprietatea UAT Municipiului Arad:

  • 1    Șoseaua de Centură FN - 2 terenuri adiacente Stației de sortare, cu o suprafață totală de 16.730 mp, astfel:

  • -    Terenul intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 356799, în suprafață de 14.730 mp

  • -    Terenul intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral356800, în suprafață de 2.000 mp.

  • 2.    Strada Tarafului - 2 terenuri adiacente cu o suprafață totală de 5612 mp, astfel:

  • -    Terenul intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 357140. în suprafață de 5012 mp.

  • -    Terenul intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 356678, în suprafață de 600 mp.

  • 3.    Zona 6 Vânători - teren intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 356813, cu o suprafață de 153,589 mp.

  • 4.    Zona Industrială Sud - teren intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 357282, cu o suprafață de 33,576 mp.

Terenurile identificate corespund amplasării unui centru de colectare prin aport voluntar, conform proiectului-tip așa cum este acesta descris în Ghidul solicitantului PNRR/2022/C3/S/I.1.

Pentru realizarea investițiilor propuse prin proiect, vor fi realizate lucrări cadastrale de lotizare a terenurilor conform suprafeței din proiectul-tip.

Conform Ghidului specific PNRR/2022/C3/S/I.1, achiziția containerelor va fi făcută centralizat de MMAP, așa cum am arătat mai sus, Municipiul Arad urmând să realizeze achizițiile de lucrări și servicii necesare realizării centrelor de colectare prin aport voluntar.

Nota de fundamentare privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției se regăsește în Anexa 1 la prezentul raport.

Bugetul proiectului

Valoarea totală a proiectului „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad” este de 21.214.242,10 lei cu TVA, adică 17.847.917,60 lei la care se adaugă TVA 3.366.267,50 lei, repartizată astfel:

Valoarea cheltuielilor eligibile 17.650.840,96 TVA inclus

Valoarea cheltuielilor neeligibile: 3.563.401,14 TVA inclus

Bugetul proiectului se regăsește în Anexa 2 la prezentul raport.

Perioada de implementare a proiectului nu poate depăși data de 30.09.2024, Conform Ghidului specific, punctul 4.3.3., dosarul cererii de finanțare trebuie să cuprindă, la momentul depunerii, printre alte documente anexe și hotărârea Consiliului Local pentru implementarea proiectului, cu referire la următoarele puncte obligatorii:

  • -    necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției;

  • -    lucrările vor fi prevăzute în bugetul/bugetele solicitantului pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării;

  • -    angajamentul de a suporta cheltuielile de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți;

  • -    angajamentul că va asigura cofinanțarea proiectului, respectiv finanțarea cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico -economice/contractul de lucrări, dacă este cazul;

  • -    numărul de locuitori deserviți de proiect;

  • -    caracteristici tehnice (lungimi, arii, volume, capacități etc);

  • -    nominalizarea reprezentantului solicitantului pentru relația cu MMAP în derularea proiectului.

Având în vedere cele prezentate mai sus,

PROPUNEM

adoptarea unei hotărâri de consiliu cu următorul obiect: aprobarea proiectului „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”, a cheltuielilor aferente acestuia și a Notei de fundamentare privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, în vederea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Subinvestiția I1.a: Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar

Director executiv                                                        Șef serviciu

Xxxxx Xxxxxxx                                                   Xxxxx Xxxxxxxxx

Viza Serviciului Juridic-Contencios

Nume prenume________________

Semnătura__________________

SPED

Red./Dact. L.B./L.B

Cod PMA-S4-01


Anexa 1

la Hotărârea nr. 495/21.09.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad

Notă de fundamentare privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”

BENEFICIAR: UAT Municipiul Arad

SURSA DE FINANȚARE: Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Componenta 3  - Managementul deșeurilor, Investiția I1. Dezvoltarea, modernizarea și

completarea de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune, Subinvestiția I1.a: ,,Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar”,

TITLU PROIECT: Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad

DECRIEREA INVESTIȚIEI

Amplasamente

Investiția propusă prin proiect constă în înființarea și dotarea a patru centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar (CAV) pe următoarele amplasamente aflate în proprietatea UAT Municipiul Arad:

  • 1.    Șoseaua de Centură FN - 2 terenuri adiacente Stației de sortare, teren intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 356799, în suprafață de 14.730 mp și teren intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 356800, în suprafață de 2.000 mp .

  • 2.    Strada Tarafului - 2 terenuri adiacente: teren intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 357140, în suprafață de 5012 mp + teren intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. 356678, în suprafață de 600 mp.

  • 3.    Zona 6 Vânători - teren intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 356813, în suprafață de 153,589 mp;

  • 4.    Zona Industrială Sud - teren intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 357282, în suprafață de 33,576 mp.

Numărul de locuitori deserviți de proiect:

Cele patru centre vor deservi populația municipiului Arad (beneficiarii proiectului) -174.244 locuitori.

Caracteristici tehnice (lungimi, arii, volume, capacități etc.)

CAV.1 Șoseaua de Centură FN - 2 terenuri adiacente Stației de sortare, cu o suprafață totală de 16.730 mp, astfel:

  • -    Terenul intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 356799, în suprafață de 14.730 mp

  • -    Terenul intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral356800, în suprafață de 2.000 mp.

Terenurile identificate corespund amplasării unui centru de colectare prin aport voluntar, conform proiectului-tip așa cum este acesta descris în Ghidul solicitantului PNRR/2022/C3/S/I.1.

Pentru realizarea investițiilor propuse prin proiect, vor fi realizate lucrări cadastrale de lotizare a terenurilor conform suprafeței din proiectul-tip.

CAV 2. Strada Tarafului - 2 terenuri adiacente cu o suprafață totală de 5612 mp, astfel:

  • -    Terenul intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 357140, în suprafață de 5012 mp.

  • -    Terenul intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 356678, în suprafață de 600 mp.

Terenurile identificate corespund amplasării unui centru de colectare prin aport voluntar, conform proiectului-tip așa cum este acesta descris în Ghidul solicitantului PNRR/2022/C3/S/I.1.

Pentru realizarea investițiilor propuse prin proiect, vor fi realizate lucrări cadastrale de lotizare a terenurilor conform suprafeței din proiectul-tip.

CAV 3. Zona 6 Vânători - teren intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 356813, cu o suprafață de 153,589 mp.

Terenul identificat corespunde amplasării unui centru de colectare prin aport voluntar, conform proiectului-tip așa cum este acesta descris în Ghidul solicitantului PNRR/2022/C3/S/I.1 .

Pentru realizarea investițiilor propuse prin proiect, vor fi realizate lucrări cadastrale de lotizare a terenului conform suprafeței din proiectul-tip.

CAV 4. Zona Industrială Sud - teren intravilan înscris în Cartea funciară cu nr. cadastral 357282, cu o suprafață de 33,576 mp.

Terenul identificat corespunde amplasării unui centru de colectare prin aport voluntar, conform proiectului-tip așa cum este acesta descris în Ghidul solicitantului PNRR/2022/C3/S/I.1.

Pentru realizarea investițiilor propuse prin proiect, vor fi realizate lucrări cadastrale de lotizare a terenului conform suprafeței din proiectul-tip.

Pe fiecare din cele patru terenuri descrise mai sus se vor realiza următoarele lucrări, conform proiectului-tip „Construire centre de colectare deșeuri prin aport voluntar” pus la dispoziție de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Lucrări de amenajare:

  • -    Platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, respectiv a camioanelor (cap tractor) care aduc/ridică containerele de mai sus;

  • -    Platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă;

  • -    Canalizare pentru colectarea apelor pluviale;

  • -    Zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție;

  • -    Copertină pe structură metalică ușoară (conform proiect de rezistență) pentru protecția containerelor deschise;

  • -    Împrejmuire a amplasamentului cu gard din panouri bordurate prinse pe stâlpi rectangulari din oțel, cu poartă de acces culisată - acționare manuală;

  • -    În zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane (cap-tractor).

Fiecare platformă va fi prevăzută cu următoarele dotări:

  • -    Un container de tip baracă pentru administrație-supraveghere, prevăzut cu un mic depozit de scule și două grupuri sanitare, unul pentru angajatul platformei, altul pentru cetățenii care aduc deșeuri

  • -    Un container de tip baracă, frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă (pisici, câini, păsări);

  • -    Un container de tip baracă pentru colectarea de deșeuri periculoase (vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii)

  • -    Trei containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile;

  • -    Trei containere închise și acoperite de tip  walk-in,  pentru colectarea deșeurilor

electrice/electronice, a celor de uz casnic (electrice mari - frigidere, televizoare, etc.) și a celor de mobilier din lemn;

  • -    Două containere de tip SKIP deschise, pentru deșeuri de sticlă - geam, respectiv sticle/borcane/recipiente;

  • -    Trei containere deschise, înalte, de tip ab-roll pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/grădină (crengi, frunze, etc);

  • -    Trei containere deschise, joase, de tip ab-roll pentru deșeuri din construcții, moloz;

  • -    Separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă;

  • -    Două scări mobile metalice (oțel zincat) pentru descărcarea deșeurilor în containerele deschise înalte;

  • -    Stâlpi de iluminat și camere supraveghere (8 bucăți).

Suplimentar proiectului-tip, investiția propusă prin proiectul Municipiului Arad „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad” cuprinde și soluții de energie regenerabilă (panouri fotovoltaice), respectându-se limita de 5% din totalul cheltuielilor eligibile, prevăzută în Ghidul specific.

Achiziția containerelor pentru dotarea centrelor de colectare prin aport voluntar) se va realiza centralizat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în numele beneficiarilor.

La momentul semnării contractului de finanțare, Municipiul Arad, în calitate de beneficiar, va semna cu MMAP un Acord de Asociere de Autorități Contractante și va avea următoarele obligații:

  • -    va recepționa bunurile, montajul și punerea în funcțiune, va solicita sumele de plată către MMAP, va efectua plata către furnizor și va înregistra bunurile în inventar și contabilitate;

  • -    va realiza procedurile de achiziție publică pentru lucrările necesare realizării CAV-ului, precum și a serviciilor aferente.

Necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției

Din anul 2018, când s-a înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, Municipiul Arad face parte din Zona 1 de gestiune a deșeurilor din județ. În zona 1, colectarea deșeurilor este asigurată de S.C. Retim Ecologic Service S.A. Colectarea se face selectiv, atât în zonele de case cât și în zonele de blocuri.

Municipiul Arad joacă un rol important pentru UAT-urile Zonei I din care face parte în cadrul ADI Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, deoarece deține infrastructura principală de gestiune a deșeurilor, precum depozitul ecologic, instalațiile de sterilizare și incinerare, stația de compostare în tunel, stația de sortare a deșeurilor.

Stația de sortare a deșeurilor se află în proprietatea Municipiului Arad și este operată, începând cu anul 2019, de SC Recons SA. În anul 2020 Municipiul Arad și SC Recons SA Arad au încheiat în 2021 contract de concesiune pe 5 ani. Amplasamentul stației de sortare se află în intravilanul municipiului Arad și are o suprafață construită desfășurată de 1.058mp. Stația de sortare are o capacitate de 4.500 tone/lună, respectiv 9 tone/oră/schimb.

Stația de compostare în tunel Arad este operată în cadrul Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activităților componente de operare a stațiilor care fac parte din sistemul integrat de management al deșeurilor la nivelul județului Arad.

Eliminarea finală a deșeurilor se face la depozitul conform FCC Environment România SRL. Suprafața depozitului este de 134.457 mp, din care suprafața de depozitare este de 96.383 mp. Aria de depozitare este formată din 15 sectoare de depozitare.

Depozitul se încadrează în clasa b - depozit de deșeuri nepericuloase, conform clasificării din HG nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor (art. 4). Aici sunt depozitate deșeurile care nu pot fi reciclate. Depozitul este compus din 15 sectoare, are o suprafață totală de 9,6383 ha și o capacitate totală de 1.723.311,8 m3. Sectoarele 1-13 ocupă o suprafață de 85.073 m2 și un volum de 1.573.185,1 m3. Sectoarele viitoare de depozitare a deșeurilor, 14 - 15, vor ocupa o suprafață de 11.309 m2 și vor avea un volum de cca 150.126,7 m3.

Acest depozit este compus și din instalații de recuperare și captare a biogazului. Are și o stație de pre-epurare a levigatului colectat de pe celule de depozitare. În ceea ce privește electricitatea generată, aceasta este introdusă în rețeaua națională de energie electrică; iar energia termică generată de stația de cogenerare este utilizată pentru încălzirea clădirii administrative a depozitului.

Pentru colectarea și tratarea deșeurilor, există 124 de operatori avizați, conform datelor furnizate de Agenția pentru Protecția Mediului Arad pentru anul 2020. Din total, 52 de operatori se ocupă de ambele procese, iar restul de 72 de operatori se ocupă numai de colectare.

De asemenea, Zona 1 de gestiune a deșeurilor din județul Arad dispune și de două instalații localizate în municipiul Arad, astfel:

  • -    o instalație de sterilizare autorizată, care are capacitatea maximă de 300 kg/h și este alcătuită dintr-un tocător de deșeuri periculoase, utilizat înainte de procesul de sterilizare;

  • -    o instalație de incinerare a deșeurilor de origine animală, care are capacitatea maximă de 500 kg/h.

Se remarcă, în perioada 2015 - 2021, o creștere constantă a cantității de deșeuri colectate la nivelul municipiului Arad, de circa 40 %, ceea ce reflectă o performanță îmbunătățită a sistemului de gestiune a deșeurilor. În același timp, începând cu anul 2018 asistăm la o creștere progresivă a cantității de deșeuri valorificate prin reciclare. În anul 2019 circa 35 % din deșeurile colectate erau reciclate. Majoritatea deșeurilor sunt valorificate de către operatori economici autorizați conform Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și deșeurilor de ambalaje.

Deși creșterea înregistrată este un element pozitiv, este nevoie de eforturi suplimentare pentru ca municipiul Arad să atingă ținta privind ponderea deșeurilor valorificate din total deșeuri colectate, stabilită la nivelul Uniunii Europene.

În ceea ce privește compoziția deșeurilor municipale, ponderea cea mai mare, din cantitatea totală de deșeuri municipale, este cea a deșeurilor menajere, de aproximativ 31%.

O problemă importantă la nivelul sistemului de gestiune a deșeurilor este lipsa unui depozit pentru deșeurile din construcții (eventual cu instalație de concasare pentru valorificarea acestora). Astfel, în prezent, există zone în care deșeurile din construcții sunt depozitate ilegal.

Legea nr. 101/2006, Legea serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare, stabilește obligațiile autorităților publice locale privind gestionarea deșeurilor.

Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu și pentru modificarea și completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje prevede, în Anexa 6, ținte clare privind reciclarea deșeurilor. Obiectivul anual de reducere a cantităților de deșeuri municipale eliminate prin depozitare este de 60%, din care minimum 50% prin reciclare și 10% prin alte forme de valorificare.

Pentru a atinge aceste ținte, se impune simplificarea procesului de colectare selectivă și a procesului de reciclare și implicit scăderea cantității de deșeuri care intră în depozitele ecologice pentru eliminare.

Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) pentru Municipiul Arad - 2021 - 2027 și post 2027, aprobată prin Hotărârea CLM nr. 18/2022, prin Obiectivul O5.2. Infrastructură de mediu modernă, are în vedere modernizarea sistemului de gestiune a deșeurilor, care să conducă la „o scădere cu 60 % a cantității de deșeuri municipale depozitate, majoritatea deșeurilor colectate fiind reciclate și valorificate”.

Una din direcțiile de acțiune aferente acestui obiectiv este D5.2.2. Creșterea gradului de valorificare și reciclare a deșeurilor. Strategia prevede, în lista de proiecte, printre măsuri menite să îmbunătățească managementul deșeurilor, crearea unui centru de colectare a deșeurilor voluminoase. În plus, conform SIDU, este necesară sprijinirea demersului de colectare selectivă prin informarea populației, inclusiv cu privire la posibilitățile de colectare și valorificare a diferitelor categorii de deșeuri (deșeuri menajere, deșeuri biodegradabile, deșeuri de echipamente electronice și electrocasnice)”.(SIDU, pag. 275).

Aceste măsuri vin să sprijine viziunea Municipiului Arad, descrisă în SIDU: „... un oraș care tinde spre neutralitate din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon mizând totodată pe integrarea conceptului de economie circulară. Sistemul modern de gestiune a deșeurilor asigură un grad ridicat de reciclare și valorificare minimizând totodată cantitățile de deșeuri municipale depozitate”,

Investiția propusă este prevăzută în Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor (PJGD) prin:

  • I.    Categoria A. Gestionarea deșeurilor municipale:

  • -    Obiectivul 2: Creșterea etapizată a gradului de pregătire pentru reutilizare și reciclare prin aplicarea ierarhiei de gestionare a deșeurilor, Măsura 1.2.6. Înființarea de centre de colectare prin

aport voluntar a fluxurilor speciale de deșeuri (inclusiv colectare și tratare DCD-uri);

  • -    Obiectivul 12. Colectarea separată, pregătirea pentru reutilizare sau, după caz, tratarea corespunzătoare a deșeurilor voluminoase; Măsura 1.12.2. Asigurarea colectării deșeurilor voluminoase prin centrele de colectare prin aport voluntar a fluxurilor speciale de deșeuri și/sau prin campanii de colectare perioade;

  • -    Obiectivul 13. Colectarea separată (atât de la populație, cât și de la operatorii economici) și valorificarea corespunzătoare a uleiurilor uzate alimentare; Măsura -1.13.2. Asigurarea colectării uleiului uzat alimentar de la populație prin centrele de colectare prin aport voluntar a fluxurilor speciale de deșeuri și/sau prin campanii de colectare periodice;

  • -    Obiectivul 14. Colectarea separată a deșeurilor textile de la populație; Măsura 1.14.1. Asigurarea colectării deșeurilor textile de la populație prin centrele de colectare prin aport voluntar a fluxurilor speciale de deșeuri și/sau prin campanii de colectare periodice

  • II.    Categoria B. Deșeuri de echipamente electrice și electronice:

  • - Obiectivul 1: Creșterea ratei de colectare separată a DEEE; Măsura 2.1.1. Asigurarea colectării DEEE prin centrele de colectare prin aport voluntar a fluxurilor speciale de deșeuri și/sau prin campanii de colectare periodice;

  • III.    Categoria C. Deșeuri din construcții și desființări:

  • -    Obiectivul 1. Colectarea separată și tratarea corespunzătoare a deșeurilor provenite din activități de construcții și desființări; Măsura 3.1.1. Înființarea de centre de colectare și tratare deșeuri provenite din construcții și desființări (comune cu cele pentru colectarea prin aport voluntar a fluxurilor speciale de deșeuri).

Printre avantajele înființării centrelor de colectare a deșeurilor prin aport voluntar se numără:

  • -    Calitatea și funcționalitatea serviciilor: Asigurarea unor servicii moderne, prin echipamentele și tehnologiile utilizate;

  • -    Eficiența: Creșterea gradului de colectare separată și a calității deșeurilor colectate, cu potențial sporit de revalorificare.

  • -    Accesibilitatea: Amplasarea centrelor în zone ușor accesibile tuturor categoriilor de cetățeni.

  • -    Siguranța și sănătatea: Eliminarea pericolelor legate de acte de vandalism, incendiere etc., cât și a problemelor de sănătate și igienă legate de depozitarea ilegală a unor deșeuri pe domeniul public.

  • -    Contribuția la economia circulară: Creșterea potențialului de revalorificare a materialelor reciclabile.

Îmbunătățirea implementării colectării separate a deșeurilor contribuie la îmbunătățirea condițiilor de mediu și a calității vieții.

Investiția în realizarea unor centre de colectare separată prin aport voluntar are un potențial economic pe termen lung, prin diversele posibilități de revalorificare a materialelor reciclabile colectate separat pe categorii, contribuind la dezvoltarea economiei circulare.

Rolul reciclării în economia verde și contribuția acesteia la nivel european sunt evidențiate în numeroase rapoarte care se concentrează asupra beneficiilor economice pe care le oferă reciclarea, în corelație cu beneficiile de mediu.

Obiectivul Componentei 3 a PNRR este accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor în România, cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la economie circulară.

NUME SI PRENUME

Xxxxxxx Xxxxx ,

Director executiv, Direcția Tehnică

DATA

SEMNĂTURA

19.09.2022

NUME SI PRENUME

Xxxxxxxxx Xxxxx

Șef serviciu, Serviciul Programe Europene de Dezvoltare

DATA

SEMNĂTURA

19.09.2022

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate p. SECRETAR GENERAL Xxxxx Xxxxxxx

BUGETUL PROIECTULUI

„Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”

CAV.1 Șoseaua de Centură FN

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate p. SECRETAR GENERAL Xxxxx Xxxxxxx


-lei-

Nr.crt.

Cheltuieli

Cheltuieli eligibile fără TVA

Cheltuieli neeligibile fără TVA

Total

1.

Cheltuieli cu investiția de bază

3.363.817,66

920.802,54

4.284.620,20

2.

Cheltuieli suport pentru realizarea investiției

356.827,91

22.081,72

378.909,63

3.

Total General

3.720.645,57

942.884,26

4.663.529,83

4.

TVA

692.064,67

187.794,08

879.858.75

5.

TOTAL GENERAL

INCLUSIV TVA

4.412.710,24

1.130.678,34

5.543.388,58

1 EURO=4,9195 LEI

LEI

EURO

VALOARE TOTALĂ CU TVA INCLUS

5.543.388,58

1.126.819,51

VALOAREA ELIGIBILĂ

CU TVA INCLUS

4.412.710,24

896.983,48

VALOAREA

NEELIGIBILĂ CU TVA

INCLUS

1.130.678,34

229.836,03

BUGETUL PROIECTULUI „Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”

CAV 2. Strada Tarafului

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate p. SECRETAR GENERAL Xxxxx Xxxxxxx


-lei-

Nr.crt.

Cheltuieli

Cheltuieli eligibile fără TVA

Cheltuieli neeligibile fără TVA

Total

1.

Cheltuieli cu investiția de bază

3.363.817,66

517.730,18

3.881.547,84

2.

Cheltuieli suport pentru realizarea investiției

356.827,91

17.446,38

374.274,29

3.

Total General

3.720.645,57

535.176,56

4.255.822,13

4.

TVA

696.700,00

111.210,34

807.910,34

5.

TOTAL GENERAL

INCLUSIV TVA

4.417.345,57

646.386,90

5.063.732,47

1 EURO=4,9195 LEI

LEI

EURO

VALOARE TOTALĂ CU TVA INCLUS

5.063.732,47

1.029.318,52

VALOAREA ELIGIBILĂ

CU TVAINCLUS

4.417.345,57

897.925,72

VALOAREA

NEELIGIBILĂ CU TVA

INCLUS

646.386,90

131.392,80

BUGETUL PROIECTULUI

„Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”

CAV 3. Zona 6 Vânători

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate p. SECRETAR GENERAL Xxxxx Xxxxxxx


-lei-

Nr.crt.

Cheltuieli

Cheltuieli eligibile fără TVA

Cheltuieli neeligibile fără TVA

Total

1.

Cheltuieli cu investiția de bază

3.363.817,66

920.802,54

4.284.620,20

2.

Cheltuieli suport pentru realizarea investiției

356.827,91

22.081,72

378.909,63

3.

Total General

3.720.645,57

942.884,26

4.663.529,83

4.

TVA

692.064,67

187.794,08

879.858.75

5.

TOTAL GENERAL

INCLUSIV TVA

4.412.710,24

1.130.678,34

5.543.388,58

1 EURO=4,9195 LEI

LEI

EURO

VALOARE TOTALĂ CU TVA INCLUS

5.543.388,58

1.126.819,51

VALOAREA ELIGIBILĂ

CU TVAINCLUS

4.412.710,24

896.983,48

VALOAREA

NEELIGIBILĂ CU TVA

INCLUS

1.130.678,34

229.836,03

BUGETUL PROIECTULUI

„Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”

CAV 4. Zona Industrială Sud

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate p. SECRETAR GENERAL Xxxxx Xxxxxxx


-lei-

Nr.crt.

Cheltuieli

Cheltuieli eligibile fără TVA

Cheltuieli neeligibile fără TVA

Total

1.

Cheltuieli cu investiția de bază

3.363.817,66

517.730,18

3.881.547,84

2.

Cheltuieli suport pentru realizarea investiției

356.827,91

17.446,38

374.274,29

3.

Total General

3.720.645,57

535.176,56

4.255.822,13

4.

TVA

696.700,00

111.210,34

807.910,34

5.

TOTAL GENERAL

INCLUSIV TVA

4.417.345,57

646.386,90

5.063.732,47

1 EURO=4,9195 LEI

LEI

EURO

VALOARE TOTALĂ CU TVA INCLUS

5.063.732,47

1.029.318,52

VALOAREA ELIGIBILĂ

CU TVAINCLUS

4.417.345,57

897.925,72

VALOAREA

NEELIGIBILĂ CU TVA

INCLUS

646.386,90

131.392,80

BUGETUL PROIECTULUI

„Centre de colectare prin aport voluntar în municipiul Arad”

C ENTRALIZATOR

-lei-

Nr.crt.

Cheltuieli

Cheltuieli eligibile fără TVA

Cheltuieli neeligibile fără TVA

Total

1.

Cheltuieli cu investiția de bază

13.455.270,64

2.877.065,44

16.332.336,08

2.

Cheltuieli suport pentru realizarea investiției

1.427.311,64

79.056,20

1.506.367,84

3.

Total General

14.882.582,28

2.956.121,64

17.838.703.92

4.

TVA

2.777.529,34

598.008,84

3.375.538,18

5.

TOTAL GENERAL

INCLUSIV TVA

17.660.111,62

3.554.130,48

21.214.242,10

1 EURO=4,9195 LEI

LEI

EURO

VALOARE TOTALĂ CU TVA INCLUS

21.214.242,10

4.312.276,07

VALOAREA ELIGIBILĂ

CU TVAINCLUS

17.660.111,62

3.589.818,40

VALOAREA

NEELIGIBILĂ CU TVA

INCLUS

3.554.130,48

722.457,66

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate p. SECRETAR GENERAL Xxxxx Xxxxxxx