Hotărârea nr. 415/2022

pentru aprobarea modificării anexelor prevăzute în Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 415 din 9 august 2022

pentru aprobarea modificării anexelor prevăzute în Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 60.144/02.08.2022,

Analizând Raportul de specialitate al Direcției Edilitare - Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban, înregistrat sub nr. 60.151/Z2/02.08.2022,

Luând în considerare Avizul conform condiționat nr. 7.242/01.04.2022 privind măsurile de remediere dispuse de Agenția Națională pentru Achiziții Publice,

Ținând seama de Adresa Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 7.242/8.399/15.04.2022 privind implementarea măsurilor de remediere dispuse prin avizul conform condiționat nr. 7.242/01.04.2022,

Având în vedere Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad,

În temeiul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 186/2018, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând seama de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 419/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, precum și pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 și a Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2016, cu modificările și completările ulterioare,

Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

Având în vedere adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 de consilieri prezenți din totalul de 23),

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art. I. Anexa nr. 2 - Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021 pentru atribuirea Serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad la Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad se modifică și se înlocuiește cu Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. II. Anexa nr. 3 - Modelul de Acord-cadru de servicii pentru Serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad la Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad se modifică și se înlocuiește cu Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. III. Anexa nr. 4 - Modelul de Contract subsecvent de servicii pentru Serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad la Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad se modifică și se înlocuiește cu Anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. IV. Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad rămân neschimbate.

Art. V. Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului-Județul Arad, Serviciului Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban și Serviciului Achiziții Publice din cadrul Primăriei Municipiului Arad, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx

Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban

  • 1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 09.08.2022

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

P R O I E C T

Nr. 410/03.08.2022

Avizat, SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

H O T Ă R Â R E A nr. _____ din _________2022

pentru aprobarea modificării anexelor prevăzute în Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 60.144/02.08.2022,

Analizând Raportul de specialitate al Direcției Edilitare - Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban, înregistrat sub nr. 60.151/Z2/02.08.2022,

Luând în considerare Avizul conform condiționat nr. 7.242/01.04.2022 privind măsurile de remediere dispuse de Agenția Națională pentru Achiziții Publice,

Ținând seama de Adresa Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 7.242/8.399/15.04.2022 privind implementarea măsurilor de remediere dispuse prin avizul conform condiționat nr. 7.242/01.04.2022,

Având în vedere Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad,

În temeiul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 186/2018, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând seama de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 419/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, precum și pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 și a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2016, cu modificările și completările ulterioare,

Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E

Art. I. Anexa nr. 2 - Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021 pentru atribuirea Serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad la Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad se modifică și se înlocuiește cu Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. II. Anexa nr. 3 - Modelul de Acord-cadru de servicii pentru Serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad la Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad se modifică și se înlocuiește cu Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. III. Anexa nr. 4 - Modelul de Contract subsecvent de servicii pentru Serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad la Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad se modifică și se înlocuiește cu Anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. IV. Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad rămân neschimbate.

Art. V. Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului-Județul Arad, Serviciului Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban și Serviciului Achiziții Publice din cadrul Primăriei Municipiului Arad, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

________________ Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

D.E./S.E.D.M.U.

Red./Dact. A.B.C./

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 60.144 din 02.08.2022

Primarul Municipiului Arad,

În temeiul prevederilor art. 136 alin. (8) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: “ aprobarea modificării anexelor prevăzute în Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad ”, proiect în susținerea căruia formulez următorul

REFERAT DE APROBARE

Analizând Avizul conform condiționat nr. 7.242/01.04.2022 al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (A.N.A.P.), este necesară modificarea Documentației de Atribuire pentru procedura având ca obiect “Acord cadru de Servicii de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiu Arad” aferentă Anunțului de Participare CN1041496/14.04.2022, potrivit măsurilor de remediere și recomandărilor cu privire la Documentația de Atribuire a unui nou acord-cadru de servicii pentru Serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, respectiv:

  • (1)    Anexa nr. 2 - Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021 pentru atribuirea Serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad la Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad;

  • (2)    Anexa nr. 3 - Modelul de Acord-cadru de servicii pentru Serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad la Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad și

  • (3)    Anexa nr. 4 - Modelul de Contract subsecvent de servicii pentru serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad la Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad.

În temeiul celor de mai sus, precum și constatând necesitatea demarării procedurii de achiziție publică prin licitație deschisă în vederea asigurării continuității și permanenței serviciului supus atenției, consider necesară și oportună promovarea unui proiect de hotărâre pentru aprobarea modificării anexelor prevăzute în Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad.

P R I M A R

Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA EDILITARĂ
SERVICIUL EDILITAR ȘI DEZVOLTARE MEDIU URBAN
Nr. 60.151/Z2/02.08.2022
RAPORT DE SPECIALITATE

Referitor la: Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 60.144/02.08.2022 al domnului Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad, care are ca obiect aprobarea modificării anexelor prevăzute în Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad

Necesitatea proiectului

Prin Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 60.144/02.08.2022, domnul Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad, propune promovarea unui proiect de hotărâre pentru aprobarea modificării anexelor prevăzute în Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad.

Având în vedere faptul că actualul Acord-Cadru de servicii nr. 60.287/14.08.2018 având ca obiect aervicii de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad are o durată de până la 14.08.2022, se constată necesitatea continuării procedurii de achiziție în vederea încheierii unui nou acord-cadru pentru atribuirea Serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, în scopul asigurării respectării prevederilor legale în materia achizițiilor publice și a măsurilor dispuse de Agenția Națională pentru Achiziții Publice (A.N.A.P.).

Considerații de ordin general

Ca urmare a încărcării în Sistemul Informatic Colaborativ pentru Mediu Performant de Desfășurare al Achizițiilor Publice (S.I.C.A.P./S.E.A.P.) a Documentației de Atribuire DF1141169/17.03.2022 pentru procedura de achiziții publice având ca obiect “Acord cadru de Servicii de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiu Arad” aferentă Anunțului de Participare CN1041496/14.04.2022, A.N.A.P. a emis Avizul Conform Condiționat nr. 7.242/01.04.2022 pentru o serie de abateri identificate, respectiv aspecte de regularitate și calitate.

Precizăm faptul că măsurile de remediere impuse, conform avizului prezentat, prevăd modificarea prevederilor din Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021, precum și modelul de Acord-cadru de servicii respectiv modelul de Contract subsecvent de servicii.

Învederăm faptul că documentele anterior menționate, necesar a fi actualizate, au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 578 din 17 decembrie 2021 privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad, în forma inițială, încărcată în S.I.C.A.P.

În acest sens, ulterior implementării modificărilor solicitate, A.N.A.P. a comunicat Adresa nr. 7.242/8.399/15.04.2022 privind implementarea măsurilor de remediere dispuse prin Avizul Conform Condiționat nr. 7.242/01.04.2022. Din analiza acesteia, rezultă că au fost preluate toate observațiile comunicate de A.N.A.P., motiv pentru care se constată necesitatea actualizării documentației în cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad.

Considerații de ordin economic

Din punct de vedere economic, privitor la ncesitatea aprobării Proiectului de hotărâre privind actualizarea Documentației de Atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad sunt aplicabile prevederile:

  • -    Ordinului nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale, cu modificările și completările ulterioare,

  • -    Legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările și completările ulterioare,

  • -    Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

  • -    Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 93 din 14 februarie 2022 privind adoptarea bugetului General de Venituri si Cheltuieli al Municipiului Arad pentru anul 2022 - rectificat, cu modificările și completările ulterioare.

Considerații de ordin juridic

Susținerea din punct de vedere legal a Proiectului propus este fundamentată pe prevederile următoarelor acte normative:

  • a)    în domeniul achizițiilor publice:

  • -    Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,

  • -    Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare,

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare,

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 419/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2017 [...], cu modificările și completările ulterioare,

  • b)    în domeniul serviciilor publice:

  • -    art. 1 alin. (4) lit. j) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

  • -    Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciilor de salubrizare a localităților, actualizat, cu modificările și completările ulterioare,

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare,

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților,

  • -    Ordinul M.S. nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare,

  • -    Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare,

  • c)    în domeniul sănătății publice:
  • - art. 37 alin. (3) din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare,

  • d)    acte normative locale:

  • -    Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297 din 30 septembrie 2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad, cu modificările și completările ulterioare,

  • -    Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 578 din 17 decembrie 2021 privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad.

Având în vedere cele expuse mai sus, Proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării anexelor prevăzute în Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad îndeplinește condițiile de natură tehnică pentru a fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local al Municipiului Arad.

Față de cele prezentate,

P R O P U N E M

  • (1) . Aprobarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea anexelor prevăzute în Hotărârea nr. 587/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad.

  • (2) . Actualizarea în mod corespunzător a Documentației de Atribuire în cadrul procedurii de achiziție publică.

Atașăm prezentului următoarele documente:

  • 1.    Avizul Conform Condiționat nr. 7.242/01.04.2022 emis de A.N.A.P. (4 pagini),

  • 2.    Adresa nr. 7.242/8.399/15.04.2022 privind implementarea măsurilor de remediere dispuse prin Avizul Conform Condiționat nr. 7.242/01.04.2022 (5 pagini),

  • 3.    Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021 - revizia 5, care se constituie Anexa nr. 1 la Proiectul de hotărâre supus atenției,

  • 4.    Modelul de Acord-cadru de Servicii, care se constituie Anexa nr. 2 la Proiectul de hotărâre supus atenției,

  • 5.    Modelul de Contract Subsecvent de Servicii, care se constituie Anexa nr. 3 la Proiectul de hotărâre supus atenției.

Nume prenume

Funcția

Semnătura

Data

Xxxxxx Xxxxxxx

Director executiv

02.08.2022

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx

Șef serviciu

02.08.2022

Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxx

Consilier juridic

02.08.2022

1 ex. - S.G./ S.A.P.L.

1 ex. - S.E.D.M.U.

Catre:

MUNICIPIUL ARAD

  • domnului Xxxxx Xxxxxxx Xxxx; xxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxx;

xxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxx

Ca urmare a publicarii in SEAP a anuntului participare CN1041496/14.04.2022 si exercitarii controlului ex-ante asupra documentatiei de atribuire nr. DF1144020 transmisa in SEAP in data de 12.04.2022 pentru procedura avand ca obiect „Acord cadru de Servicii de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiul Arad”, va inaintam

Adresa nr 7242/ 8399 / 15.04.2022

privind implementarea măsurilor de remediere dispuse prin avizul conform conditionat nr. 7242/01.04.2022

Nr. crt

Documentul care a facut obiectul controlului ex-ante

Măsuri de remediere dispuse prin avizul conform conditionat

Mentiuni privind nepreluarea masurilor de remediere dispuse prin avizul conform conditionat

Alte observatii

1

2

3

4

5

A

Documentatia de atribuire nr DF1141169/ 17.03.2022

1)IN FAPT: caietul de sarcini contine cerinte de calificare, cerinte care fac obiectul fisei de date;

MASURA DE REMEDIERE: Autorizatia de la Protectia Mediului si licenta emisa de ANRSC se vor elimina din caietul de sarcini si se vor insera in sectiunea III.1.1.b a fisei de date deoarece vizeaza capacitatea de exercitare a activitatii profesionale a operatorului economic; pentru fiecare dintre aceste cerinte, veti preciza actele normative in vigoare care impun solicitarea acestor autorizatii; (Regularitate)

IN DREPT: art.154 din Legea 98/2016;

art.20, alin (2) din H.G 395/2016;

Observatie preluata -pag 45 din caietul de sarcini-

2)IN FAPT: modelul de contract nu include clauze contractuale cu privire la modul de realizare a modificarilor contractuale in perioada de executie a acestuia;

MASURA DE REMEDIERE: va rugam sa includeti, la nivelul clauzei 17 din modelul de contract subsecvent, clauze contractuale cu privire la modul de

Observatie preluata -clauzele 16+17 din modelul de contract subsecvent-

Str. Foișorului nr. 2, sector 3, București, 031178

Tel: +4 021 311 8090, Fax: +4 021 311 8095, E-mail: xxxxxxx@xxxxxxxxxxx

realizare a modificarilor contractuale in perioada de executie a acestuia (recomandam sa aveti in vedere cap. 2.4 din clauzele specifice aferente documentației de atribuire “Achiziția publica de Servicii de curatenie si/sau de igienizare si/sau de curatare si/sau de dezinfectie/ deparazitare/deratizare si/sau a oricaror altor servicii de intretinere in acest sens, dupa caz, pentru sediul(iile) la/si/sau locatia(iile)”; pentru consultare accesati urmatorul link: https:/ /achizitiipublice.gov.ro/matrix/ce ll/397/1); (Calitate)

IN DREPT: art. 9, alin. (3), lit. c) si d) din HG 395/2016; art. 20, alin. (1), lit. c) si alin. (2) din HG 395/2016; art. 154 din Legea 98/2016;

3)IN FAPT: autoritatea contractanta nu a precizat activitatile pe care personalul cheie le va derula pe perioada implementarii contractului;

MASURA DE REMEDIERE: art 18 din caietul de sarcini-pentru fiecare din personalul cheie precizat in cadrul acestui capitol, va rugam sa precizati activitatile pe care acestia le vor derula pe perioada implementarii contractului; (Calitate)

IN DREPT: art.154 din Legea 98/2016; art.20, alin (2) din H.G 395/2016;

Observatie preluata -art 18 din caietul de sarcini-

4)IN FAPT: calendarul de raspuns la solicitarile de clarificare ale operatorilor economici este neclar;

MASURA DE REMEDIERE: la II.1.4 din fisa de date - va rugam sa corectati precizarea “Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare adresate in termenul prevazut la sectiunea I.1 (cu 12 zile inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor) cu 10 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor” astfel incat sa se inteleaga ca autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare adresate in termenul prevazut la sectiunea I.1 (cu 18 zile inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor) in a 11- a zi inainte de data

Observatie preluata -sectiunea II.1.4 din fisa de date-

Str. Foișorului nr. 2, sector 3, București, 031178

Tel: +4 021 311 8090, Fax: +4 021 311 8095, E-mail: xxxxxxx@xxxxxxxxxxx

limita de depunere a ofertelor;

(Regularitate)

IN DREPT: art. 154 din Legea 98/2016;

art. 20, alin (2) si (3) din H.G 395/2016;

5)IN FAPT: modalitatea de constituire a garantiei de participare, cat si a garantiei de buna executie nu este in conformitate cu prevederile art 36 si 40 din HG 395/2016 modificata prin HG 375/2022; MASURA DE REMEDIERE: la III.1.6.a din fisa de date - va rugam sa reformulati modalitatea de constituire atat a garantiei de participare in conformitate cu prevederile art 36 din HG 395/2016 modificata prin HG 375/2022; totodata, va rugam sa precizati, in sectiunea III.1.6.b, modalitatea de constituire a garantiei de buna executie in conformitate cu prevederile art 39 din HG 395/2016 modificat; (Regularitate) IN DREPT: art 36 si art 40 din HG 395/2016 modificata prin HG 375/2022;

Observatie preluata -sectiunea III.1.6 din fisa de date-

6)IN FAPT: cerinta referitoare la experienta similara este neclara si potential restrictiva;

MASURA DE REMEDIERE: la III.1.3.a din fisa de date - va rugam sa reformulati cerinta “Ofertantilor li se solicita sa demonstreze prestari de servicii similare (de salubrizare stradala, menajera, igienizare, curatenie) efectuate in cel mult ultimii 3 ani pana la data limita de depunere a ofertei, in valoare de minim 10.000.000 lei fara TVA cumulata din unul pana la 5 contracte” astfel incat sa se inteleaga ca ofertantilor li se solicita sa demonstreze prestari de servicii similare (ex: Servicii de curatare si maturare a străzilor - asa cum ati precizat codul CPV principal) efectuate in cel mult ultimii 3 ani pana la data limita de depunere a ofertei, in valoare cumulata de minim 10.000.000 lei fara TVA la nivelul a maxim 5 contracte; (Calitate)

IN DREPT: art. 179, lit. b) din Legea 98/2016; art. 172, alin (5) din Legea 98/2016; art. 31, alin (1) H.G 395/2016;

Observatie preluata -sectiunea III.1.3.a din fisa de date-

7)IN FAPT: autoritatea contractanta a formulat, la nivelul caietului de sarcini,

Observatie preluata

Str. Foișorului nr. 2, sector 3, București, 031178

Tel: +4 021 311 8090, Fax: +4 021 311 8095, E-mail: xxxxxxx@xxxxxxxxxxx

cerinte de calificare, cerinte care fac obiectul fisei de date;

MASURA DE REMEDIERE: la III.1.3.a din fisa de date - va rugam sa eliminati cerintele referitoare la utilaje/echipamente avand in vedere ca la pag 17-18 din caietul de sarcini sunt formulate astfel de cerinte; mai mult decat atat, aceste utilaje sunt folosite ca factori de evaluare; recomandam sa aveti in vedere cap. 7.4.- Resurse materiale necesare contractantului pentru realizarea serviciilor din documentatia standard aferenta serviciilor de curatenie; totodata, pentru fiecare din utilaje, va rugam sa justificati, la nivelul strategiei de contractare, capacitatile impuse, precum si nr minim al acestora prin raportare la cantitatea celui mai mare contract subsecvent; (Calitate) IN DREPT: art. 179, lit. d) din Legea 98/2016; art. 172, alin (5) din Legea 98/2016; art. 31, alin (1) din H.G 395/2016;

-sectiunea III.1.3.a din fisa de date +art 19 din caietul de sarcini-

8)IN FAPT: autoritatea contractanta nu a atasat formularul aferent propunerii tehnice;

MASURA DE REMEDIERE: la IV.4.1 din fisa de date - va rugam sa specificati, in cadrul acestei sectiuni, formularul care trebuie completate de catre ofertanti in vederea depunerii propunerii tehnice; acest formular se va insera in fisierul “Formulare”; (Regularitate)

IN DREPT: art. 154 din Legea 98/2016; art. 20, alin (2) si (3) din H.G 395/2016;

Observatie preluata -formular atasat fisierului „formulare”-

9)IN FAPT: autoritatea contractanta a formulat informatii neclare referitoare la completarea formularului aferent propunerii financiare;

MASURA DE REMEDIERE: la IV.4.2 din fisa de date - va rugam sa eliminati informatiile referitoare la valoarea estimata maxima a procedurii de achizitie precizata in cadrul acestei sectiuni deoarece fiecare oferta va fi calculata raportat la tarifele fiecarui ofertant; aceasta observatie se va prelua si la nivelul formularului de oferta; (Calitate)

Observatie preluata -sectiunea IV.4.2 din fisa de date-

Str. Foișorului nr. 2, sector 3, București, 031178

Tel: +4 021 311 8090, Fax: +4 021 311 8095, E-mail: xxxxxxx@xxxxxxxxxxx

IN DREPT: art. 154 din Legea 98/2016; art. 20, alin (2) si (3) din H.G 395/2016;

10)IN FAPT: informatiile cuprinse in Formularul nr.3 pot conduce la aflarea valorii ofertei inainte de etapa de evaluare financiara;

MASURA DE REMEDIERE: Formular nr. 3 -va rugam sa reformulati precizarea “Art.3. Valoarea estimata a lucrarilor ce se vor executa de subcontractantul ............este de.............lei, reprezentand ......% din valoarea totala a lucrarilor ofertate” astfel incat sa eliminati fie valoarea subcontractarii, fie procentul deoarece precizarea ambelor informatii conduce la aflarea valorii ofertei inainte de etapa de evaluare financiara; (Calitate)

IN DREPT: art. 154 din Legea 98/2016; art. 20, alin (2) din H.G 395/2016.

Observatie preluata -formularul 3 modificat-

STRATEGIA DE CONTRACTARE SE VA MODIFICA  IN  CONFORMITATE  CU

OBSERVATIILE ANAP

Strategia de contractare a fost modifica

Avizat:

Intocmit:

Str. Foișorului nr. 2, sector 3, București, 031178

Tel: +4 021 311 8090, Fax: +4 021 311 8095, E-mail: xxxxxxx@xxxxxxxxxxx

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 587 din 17 decembrie 2021 privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 78.085/11.10.2021,

Analizând Raportul de specialitate al Direcției Edilitare - Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban, înregistrat sub nr. 78.086/Z2/11.10.2021,

Luând în considerare concluziile Studiului de oportunitate înregistrat cu nr. 78.080/11.10.2021, elaborat de Comisia de coordonare și supervizare pentru pregătirea Studiului de fundamentare a deciziei de atribuire a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, constituită în baza Dispoziției Primarului nr. 2.461 din 07 octombrie 2021,

Ținând cont de prevederile Caietului de sarcini pentru atribuirea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, înregistrat cu nr. 78.087/11.10.2021,

În considerarea prevederilor art. 1, art. 2, art. 6 alin. (1) lit. h), art. 8 alin. (1), art. 12 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (4) lit. j), art. 3 alin. (1), art. 8 alin. (1)-(2), alin. (3) lit. d)-dA1) și lit. i), art. 22 alin. (2)-(3), art. 29 alin. (2) și alin. (8) lit. b) și art. 32 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare,

În baza prevederilor art. 68 alin. (1) lit. a), art. 114 și art. 115 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de prevederile Hotărârii de Guvern nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice,

În conformitate cu prevederile art. 8 lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2002, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul prevederilor Secțiunii 6 și 7 din Capitolul II la Ordinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare,

Potrivit prevederilor Ordinului Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților,

Având în vedere prevederile art. 37 alin. (3) din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând seama de prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297/2015 privind aprobarea “Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din Municipiul Arad”, cu modificările și completările ulterioare,

Analizând Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad, cu modificările și completările ulterioare,

Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (23 de consilieri prezenți din totalul de 23),

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art. 1. Se aprobă Studiul de oportunitate înregistrat cu nr. 78.080/11.10.2021 pentru stabilirea soluției optime degestiune a unor activități componente ale serviciului de salubrizare în municipiul Arad, respectiv salubrizarea stradală (măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice, curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice) și deszăpezirea (menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț), conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se aprobă Caietul de sarcini înregistrat cu nr. 78.080/11.10.2021 pentru atribuirea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Se aprobă modelul de Acord-cadru de servicii pentru serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, conform Anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. Se aprobă modelul de Contract subsecvent de servicii pentru serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, conform Anexei nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. I.F.

1 ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

P R O I E C T

Nr. 485/14.10.2021

Avizat,

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

H O T Ă R Â R E A nr. _____ din _________2021 privind aprobarea documentației de atribuire

pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 78.085/11.10.2021,

Analizând Raportul de specialitate al Direcției Edilitare - Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban, înregistrat sub nr. 78.086/Z2/11.10.2021,

Luând în considerare concluziile Studiului de oportunitate înregistrat cu nr. 78.080/11.10.2021, elaborat de Comisia de coordonare și supervizare pentru pregătirea Studiului de fundamentare a deciziei de atribuire a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, constituită în baza Dispoziției Primarului nr. 2.461 din 07 octombrie 2021,

Ținând cont de prevederile Caietului de sarcini pentru atribuirea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, înregistrat cu nr. 78.087/11.10.2021,

În considerarea prevederilor art. 1, art. 2, art. 6 alin. (1) lit. h), art. 8 alin. (1), art. 12 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (4) lit. j), art. 3 alin. (1), art. 8 alin. (1)-(2), alin. (3) lit. d)-dA1) și lit. i), art. 22 alin. (2)-(3), art. 29 alin. (2) și alin. (8) lit. b) și art. 32 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare,

În baza prevederilor art. 68 alin. (1) lit. a), art. 114 și art. 115 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de prevederile Hotărârii de Guvern nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice,

În conformitate cu prevederile art. 8 lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2002, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul prevederilor Secțiunii 6 și 7 din Capitolul II la Ordinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare,

Potrivit prevederilor Ordinului Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților,

Având în vedere prevederile art. 37 alin. (3) din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând seama de prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297/2015 privind aprobarea “Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din Municipiul Arad”, cu modificările și completările ulterioare;

Analizând Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad, cu modificările și completările ulterioare.

Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

adoptă prezenta H O T Ă R Â R E

Art. 1. Se aprobă Studiul de oportunitate înregistrat cu nr. 78.080/11.10.2021 pentru stabilirea soluției optime de gestiune a unor activități componente ale serviciului de salubrizare în municipiul Arad, respectiv salubrizarea stradală (măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice; curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice) și deszăpezirea (menținerea înfuncțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț), conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se aprobă Caietul de sarcini înregistrat cu nr. 78.080/11.10.2021 pentru atribuirea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Se aprobă modelul de Acord-cadru de servicii pentru serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, conform Anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. Se aprobă modelul de Contract subsecvent de servicii pentru serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, conform Anexei nr. 4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban Red./Dact. H.M.

Cod: PMA-S4-02

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 78.085 din 11.10.2021

Primarul Municipiului Arad,

În temeiul prevederilor art. 136 alin. (8) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: “aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad ”, proiect în susținerea căruia formulez următorul

REFERAT DE APROBARE

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Serviciul public de salubrizare a localităților face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale [...], în scopul salubrizării localităților”.

În prezent, activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad este realizată de S.C. Salubritate S.A., în baza Acordului-cadru de servicii nr. 60.287/14.08.2018, încheiat în urma derulării procedurii de licitație deschisă inițiată prin publicarea anunțului de participare nr. 293.578/18.09.2017. Din analiza prevederilor contractului anterior menționat, se constată că durata acestuia este de patru ani, adică de la 14.08.2018 până la 14.08.2022.

Mergând mai departe, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Autoritățile administrației publice locale au competență exclusivă, în condițiile legii, în tot ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea și funcționarea serviciilor de utilități publice [...]”.

Aceeași concepție este reluată și în Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, la art. 6 alin. (1) lit. h) coroborate art. 8 alin. (1), prevede următoarele: “Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale au competențe exclusive în ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea, coordonarea și atribuirea serviciului de salubrizare a localităților, având următoarele atribuții în domeniu”: [...] h) elaborarea și aprobarea caietelor de sarcini și a regulamentelor serviciului, pe baza caietului de sarcini-cadru și a regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare, elaborate de A.N.R.S.C.;”.

În aceeași măsură, ținând cont de prevederile art. 8 alin. (3) lit. i) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “În exercitarea competențelor și atribuțiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilități publice, autoritățile deliberative ale administrației publice locale asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor de utilități publice și adoptă hotărâri în legătură cu:

  • i)    elaborarea și aprobarea regulamentelor serviciilor, a caietelor de sarcini, a contractelor de furnizare/prestare a serviciilor și a altor acte normative locale referitoare la serviciile de utilități publice, pe baza regulamentelor-cadru, a caietelor de sarcini-cadru și a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementări-cadru elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente;”.

În acest sens, în vederea inițierii procedurii de achiziție publică privind atribuirea Acordului-cadru de servicii pentru serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, este necesară aprobarea documentației de atribuire aferentă procedurii, care conține: (1) Studiul de oportunitate, (2) Caietul de sarcini și anexele 1-12 ale acestuia, (3) modelul de acord-cadru și (4) modelul de contract subsecvent.

Analizând cele de mai sus, precum și necesitatea absolută a demarării procedurii de achiziție publică prin licitație deschisă în vederea încheierii unui nou contract pentru atribuirea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, pentru o perioadă de patru ani, pentru asigurarea continuității și permanenței serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiul Arad.

Față de cele de mai sus, consider necesară și oportună promovarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad.

P R I M A R

Xxxxxxxxx Xxxxx Xxxxxx

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA EDILITARĂ

Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban

Nr. 78.086/Z2/11.10.2021

RAPORT DE SPECIALITATE

Referitor la: Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 78.085/11.10.2021 al domnului Xxxxxxxxx Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad, care are ca obiect aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad.

Necesitatea proiectului:

Prin Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 78.085/11.10.2021, domnul Xxxxxxxxx Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad, propune promovarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad.

Având în vedere faptul că actualul Acord-cadru de servicii având ca obiect servicii de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad are o durată de până la 14.08.2022, se constată necesitatea absolută a demarării procedurii de achiziție în vederea încheierii unui nou contract pentru atribuirea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, pentru o perioadă de patru ani, în scopul asigurării continuității și permanenței serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiul Arad.

Considerații de ordin general:

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Serviciul public de salubrizare a localităților face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale [...], în scopul salubrizării localităților”. În fapt, serviciul de salubrizare are ca obiectiv principal protecția sănătății oamenilor și a mediului împotriva efectelor dăunătoare generate de deșeurile stradale, reziduuri etc., inclusiv a deșeurilor urbane.

În prezent, activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad este realizată de S.C. Salubritate S.A., în baza Acordului-cadru de servicii nr. 60.287 încheiat în data de 14.08.2018, în urma derulării procedurii de licitație deschisă, inițiată prin publicarea anunțului de participare nr. 293.578/18.09.2017. Din analiza prevederilor contractului anterior menționat, se constată că durata acestuia este de patru ani, adică de la 14.08.2018 până la 14.08.2022.

Mergând mai departe, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Autoritățile administrației publice locale au competență exclusivă, în condițiile legii, în tot ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea și funcționarea serviciilor de utilități publice [...]”.

Aceeași concepție este reluată și în Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, la art. 6 alin. (1) lit. h) coroborate art. 8 alin. (1), prevede următoarele: “Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale au competențe exclusive în ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea, coordonarea și atribuirea serviciului de salubrizare a localităților, având următoarele atribuții în domeniu”: [.] h) elaborarea și aprobarea caietelor de sarcini și a regulamentelor serviciului, pe baza caietului de sarcini-cadru și a regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare, elaborate de A.N.R.S.C.;”.

În aceeași măsură, ținând cont de prevederile art. 8 alin. (3) lit. i) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “În exercitarea competențelor și atribuțiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilități publice, autoritățile deliberative ale administrației publice locale asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor de utilități publice și adoptă hotărâri în legătură cu:

  • i ) elaborarea și aprobarea regulamentelor serviciilor, a caietelor de sarcini, a contractelor de furnizare/prestare a serviciilor și a altor acte normative locale referitoare la serviciile de utilități publice, pe baza regulamentelor-cadru, a caietelor de sarcini-cadru și a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementări-cadru elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente;”.

Raportat la prevederile art. 1 alin. (4) lit. j) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “ Serviciile de utilități publice fac obiectul unor obligații specifice de serviciu public în scopul asigurării unui nivel ridicat al calității siguranței și accesibilității, egalității de tratament, promovării accesului universal și a drepturilor utilizatorilor și au următoarele particularități: [...] j) modalitatea de gestiune este stabilită prin hotărâri ale autorităților deliberative ale administrației publice locale; [...]”.

În acest sens, în vederea inițierii procedurii de achiziție publică privind atribuirea Acordului-cadru de servicii pentru serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, este necesară aprobarea documentației de atribuire aferentă procedurii, care conține: (1) Studiul de oportunitate, (2) Caietul de sarcini și anexele 1-12 ale acestuia, (3) modelul de acord-cadru și (4) modelul de contract subsecvent.

Din analiza prevederilor în materie, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare rezultă că “Gestiunea serviciului de salubrizare se realizează în condițiile Legii nr 51/2006, republicată, prin următoarele modalități: a) gestiune directă; b) gestiune delegată.”, aspect prevăzut și în conținutul art. 22 alin. (2) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În lumina prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare stipulează că “Alegerea modalității de gestiune a serviciului de salubrizare se face prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, în conformitate cu strategiile și programele de salubrizare adoptate la nivelul fiecărei localități, precum și în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată”.

Potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare “Raporturile juridice dintre autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale [...] și operatorii serviciului de salubrizare, după caz, sunt reglementate prin: [.] b) hotărâri privind atribuirea și încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciului, adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale [.], în cazul gestiunii delegate.

Analizând conținutul Studiului de oportunitate nr. 78.080/07.10.2021 elaborat de Comisia de coordonare și supervizare pentru pregătirea Studiului de fundamentare a deciziei de atribuire a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, constiuită prin Dispoziția Primarului nr. 2.461 din 07 octombrie 2021, se constată că modalitatea de gestiune aleasă și favorabilă Municipiului Arad este, potrivit prevederilor art. 29 alin. (8) lit. b) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, gestiunea delegată, respectiv prin intermediul unui contract de achiziție publică de servicii, în speță acord-cadru pentru o perioadă de patru ani.

Subliniem faptul că, în conformitate cu prevederile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, elaborarea și aprobarea studiului de oportunitate reprezintă o condiție necesară delegării gestiunii serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire, fiind prevăzut după cum urmează:

  • -    art. 22 alin. (3): Modalitatea de gestiune a serviciilor de utilități publice se stabilește prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, în baza unui studiu de oportunitate, în funcție de natura și starea serviciului, de necesitatea asigurării celui mai bun raport preț/calitate, de interesele actuale și de perspectivă ale unităților administrativ-teritoriale, precum și de mărimea și complexitatea sistemelor de utilități publice.”;

  • -    art. 29 alin. (2): Delegarea gestiunii serviciilor de utilități publice, respectiv operarea, administrarea și exploatarea sistemelor de utilități publice aferente, se poate face pentru toate sau numai pentru o parte dintre activitățile componente ale serviciilor, pe baza unor analize tehnico-economice și de eficiență a costurilor de operare, concretizate într-un studiu de oportunitate”;

  • -    art. 32 alin. (2): În vederea încheierii contractelor de delegare a gestiunii, autoritățile administrației publice locale [...] vor asigura elaborarea și vor aproba, în termen de 6 luni de la luarea deciziei privind delegarea gestiunii serviciilor ori de la primirea unei propuneri formulate de un investitor interesat, un studiu de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii serviciilor, precum și documentația de atribuire a contractului de delegare a gestiunii.

În conformitate cu prevederile art. 8 lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare, “Consiliile locale, [...] precum și primarii au obligația să asigure, în condițiile legii: [.] curățenia străzilor, piețelor și a celorlalte locuri publice, îndepărtarea zăpezii, a ghetii de pe străzi și trotuare, colectarea și depozitarea reziduurilor menajere și stradale, sortarea și valorificarea resurselor materiale rtfolosibile; [...]”.

Nu în ultimul rând, potrivit prevederilor art. 37 alin. (3) din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare, “Administrația publică locală va asigura colectarea, îndepărtarea și neutralizarea deșeurilor menajere și stradale. [...].”

Se vor respecta prevederile art. 3 lit. h) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare: “Serviciul de salubrizare se organizează și funcționează pe baza următoarelor principii: [.] transparența, consultarea și antrenarea în decizii a cetățenilor; [.].” coroborate cu cele prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. f) și art. 6 alin. (1) lit. e) din același text de lege. În același timp, principiul transparenței este reglementat și în Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la art. 7 alin. (1) lit. e), art. 9 alin. (4) lit. b), precum și în Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Considerații de ordin economic:

Din punct de vedere economic, privitor la aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad sunt aplicabile prevederile:

  • -    Ordinului nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 193 din 16 aprilie 2021 privind adoptarea bugetului General de Venituri si Cheltuieli al Municipiului Arad pentru anul 2021.

Considerații de ordin juridic:

Susținerea din punct de vedere legal a proiectului propus este fundamentată pe prevederile următoarelor acte normative:

  • a)      în domeniul achizițiilor publice:

  • -    Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Local de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • b)      în domeniul serviciilor publice:

  • -    art. 1 alin. (4) lit. j) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciilor de salubrizare a localităților, actualizat, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților;

  • -    Ordinul M.S. nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare

  • c)      în domeniul sănătății publice: art. 37 alin. (3) din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014 pentru

aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare;

  • d)     acte normative locale: Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297 din 30 septembrie

2015 privind aprobarea “Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad”, cu modificările și completările ulterioare aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 81 din 24 martie 2016 și prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128 din 12 martie 2019.

Având în vedere cele expuse mai sus, proiectul de hotărâre privind propunerea de

aprobare a proiectului de hotărâre privind aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad îndeplinește condițiile de natură tehnică pentru a fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local al Municipiului Arad.

Față de cele prezentate,

P R O P U N E M

Aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad.

DIRECTOR EXECUTIV

Xxxxxxx Xxxxxx

Nume prenume

Funcția

Semnătura

Data

Xxxxxx-Xxxxx Xxxxx

p. Șef serviciu

Xxxxxx Xxxxx

Consilier

11.10.2021

Vizat juridic,

Consilier juridic: Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx

Data: 11.10.2021

Semnătura: ______________

1 ex. - S.G./ S.A.P.L.

1 ex. - S.E.D.M.U.

Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 587/17.12.2021

a Consiliului Local al Municipiului Arad

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Comisia de coordonare și supervizare pentru pregătirea Studiului de fundamentare a deciziei de atribuire a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad numită prin Dispoziția Primarului nr. 2.461 din 07 octombrie 2021

Nr. 78.080/11.10.2021

S T U D I U D E O P O R T U N I T A T E

pentru stabilirea soluției optime de gestiune a unor activități componente ale serviciului de salubrizare în municipiul Arad, respectiv

salubrizarea stradală (măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice; curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice) și deszăpezirea (menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț)

Nume prenume

Calitatea/ Funcția în cadrul comisiei

Semnătura

Data

Verificat

Xxxxxxx Xxxxxx

Director executiv/

Președinte supleant

11.10.2021

Elaborat

Xxxxxx Xxxxx

Consilier/

Președinte

11.10.2021

Xxxxxx-Xxxxx Xxxxx

p. Șef serviciu/ Membru

11.10.2021

Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx

Consilier juridic/ Membru

11.10.2021

ARAD, OCTOMBRIE 2021

CUPRINS

  • 1. Introducere

  • 1.1    Autoritatea contractantă

  • 1.2    Scopul si Obiectul Studiului de Oportunitate

  • 1.3    Procesul de luare a deciziilor

  • 1.4    Prezentarea legislației. Cadrul legal

  • 1.5    Organizarea și funcționarea serviciului de salubrizare

  • 2.    Aspecte generale ale studiului

  • 2.1    Prestarea actuală a serviciului de salubrizare în municipiul Arad

  • 2.2    Analiza părților interesate și nevoilor acestora

  • 2.3    Operatorii serviciului de salubrizare

  • 2.4    Utilizatorii serviciilor publice

  • 2.5    Regulamentul-cadru al Serviciului de salubrizare a localităților - Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 82/2015

  • 2.6    Indicatorii de performanță și de evaluare

  • 2.7    Caietul de Sarcini cadru al Serviciului de salubrizare a localităților - Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 111/2007

  • 2.8    Relația proiectului cu politici publice relevante

  • 3.    Analiza și selecția alternativelor

  • 3.1    Alternativa 1. Gestiunea directă a serviciului

  • 3.2    Alternativa 2. Gestiunea delegată a serviciului

  • 3.3    Fundamentarea oportunității delegării serviciului

  • 4.    Analiza de risc

  • 4.1    Abordare metodologică cu privire la analiza riscurilor

  • 4.2    Etapa 1 - Identificarea riscurilor

  • 4.3    Etapa 2 - Stabilirea impactului și probabilității de apariție a riscurilor . . . . 38

  • 4.4    Etapa 3 - Formularea soluțiilor, a recomandărilor de minimizare/eliminare 38

  • 4.5    Etapa 4 - Monitorizarea riscului

  • 4.6    Matricea riscurilor

  • 5. Analiza economico-financiară

  • 5.1    Cadrul general de analiză

  • 5.2    Ipotezele de lucru

  • 5.3    Interpretarea rezultatelor

  • 6. Analiza SWOT

  • 6.1    Scenariul 1 - încheierea unui contract de concesiune de serviciului de salubrizare

  • 6.2    Scenariul 2 - încheierea unui contract achiziție publică de prestări servicii de salubrizare

  • 7.    Argumente care stau la baza deciziei de atribuire prin procedura de achiziție publică a serviciului desalubrizare

  • 8. Recomandări privind atribuirea serviciului

  • 8.1    Accesibilitatea atribuirii

  • 8.2    Motive de ordin economico-financiar, social și de mediu

  • 8.3    Durata atribuirii

  • 9. Concluzii

  • 1.     Introducere

Obiectul prezentei documentații îl constituie stabilirea oportunității gestiunii unor activități componente ale Serviciului de Salubrizare în municipiul Arad respectiv salubrizarea stradală (măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice; curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și deszăpezirea (menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț).

Prezentul Studiu de oportunitate face parte din etapa de pregătire a procedurii competitive de gestionare a unor activități componente ale serviciilor de salubrizare, așa cum este solicitat de prevederile legale în vigoare.

Analiza necesității și oportunității gestiunii unor activități componente ale Serviciului de Salubrizare în municipiul Arad s-a concentrat asupra societății comerciale responsabile în prezent cu asigurarea acestei utilități publice, și anume S.C. Salubritate S.A. Acest Operator/Prestator reprezintă elementul de legătură între Administrația municipiului Arad și cetățenii municipiului în sfera domeniului activităților din domeniul salubrizării stradale.

Elaborarea prezentului studiu de oportunitate reprezintă o cerință a Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, scopul acestuia fiind de a fundamenta și a stabili modalitatea optimă de gestionare a unor activități componente ale Serviciului de Salubrizare în Municipiul Arad.

Aspectele care impun realizarea studiului:

  • a) modificările legislative în domeniu care au fost corelate cu legislația Uniunii Europene; b) respectarea și aplicarea reglementărilor legislative în domeniu, Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare care, la art. 22 alin. (3), prevede “Modalitatea de gestiune a serviciilor de utilități publice se stabilește prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, în baza unui studiu de oportunitate, în funcție de natura și starea serviciului, de necesitatea asigurării celui mai bun raport preț/calitate, de interesele actuale și de perspectivă ale unităților administrativ-teritoriale, precum și de mărimea și complexitatea sistemelor de utilități publice”.

  • c)    expirarea perioadei de valabilitate a contractului actual de delegare la nivelul Municipiului Arad;

  • d)    necesitatea asigurării continuității serviciului public de salubrizare în Arad;

  • e)    necesitatea asigurării și gestionării eficiente și de calitate a activităților componente ale Serviciului de Salubrizare în Municipiul Arad;

  • f)    dezvoltarea durabilă a serviciilor, utilizarea eficientă a fondurilor publice;

  • g)  asigurarea accesului facil al cetățenilor la servicii de calitate;

  • h)  dorința autorității locale de a asigura un mediu de viață curat și sănătos locuitorilor

Municipiului Arad.

Având în vedere practica existentă la nivelul municipalității, decizia de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare în Municipiul Arad este fundamentată atât economic cât și social, așa cum rezultă și din analiza realizată în cadrul acestui studiu.

Identificarea tipului de contract rezultă din analiza modalității de repartizare a riscurilor. Astfel, având în vedere nevoia locală, acest studiu prezintă o analiză comparativă a celor două opțiuni pe care le are municipalitatea pentru a soluționa problema: încheierea unui contract de achiziție publică sau delegarea gestiunii prin încheierea unui contract de concesiune.

Pentru a realiza analiza comparativă s-au avut în vedere următoarele:

  • 1.    Situația de fapt cu privire la gestiunea activităților țintă din cadrul serviciului public de salubrizare;

  • 2.    Alocarea riscurilor asociate acestui contract, analiza riscurilor și formularea strategiei de diminuarea a impactului acestora asupra contractului;

  • 3.    Analiza SWOT;

  • 4.    Fiabilitatea financiară (analiză economico-financiară) a contractului;

  • 1.1    Autoritatea contractantă

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Primăria Municipiului Arad, în calitate de Autoritate a administrației publice locale are competențe exclusive “[...] în condițiile legii, în tot ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea și funcționarea serviciilor de utilități publice, precum și în ceea ce privește crearea, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea și exploatarea bunurilor proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale care compun sistemele de utilități publice”, precum și de coordonare, monitorizare și control a serviciului de salubrizare, de stabilire și aprobare a indicatorilor de performanță ai serviciului de salubrizare, după dezbaterea publica a acestora.

Autoritățile deliberative sunt obligate să respecte strategia locală cu privire la dezvoltarea pe termen mediu și lung a serviciului de salubrizare, aprobată.

După cum s-a precizat anterior, prezentul Studiu de oportunitate face parte din etapa de pregătire a procedurii competitive de gestionare a unor activități componente ale serviciilor de salubrizare, așa cum este solicitat de prevederile legale în vigoare - cerință a Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ca urmare a analizei riscurilor asociate prestării serviciului de utilitate publică realizată în cadrul acestui studiu de oportunitate, respectiv a modului de distribuire a acestora, este stabilit și tipul contractului.

Așa cum este menționat și în cadrul art. 8 din Legea 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, din conținutul studiului de oportunitate trebuie să rezulte cel puțin următoarele:

  • -    art. 8 alin. (1):“ Prin studiul de fundamentare prevăzut la art. 7 alin. (1)autoritatea/entitatea contractantă are obligația să analizeze dacă atribuirea contractului implică transferul unei părți semnificative a riscului de operare către operatorul economic.”

  • -    art. 8 alin. (2): “În cazul în care, ca urmare a analizei prevăzute la alin. (1),

autoritatea/entitatea contractantă constată că o parte semnificativă a riscului de operare, astfel cum este definit la art. 6, va fi transferată operatorului economic, contractul va fi considerat contract de concesiune, urmând a se aplica prevederile prezentei legi.

  • -    art. 8 alin. (3): “În cazul în care, ca urmare a analizei prevăzute la alin. (1), autoritatea/entitatea contractantă constată că o parte semnificativă a riscului de operare, astfel cum este definit la art. 6, nu va fi transferată operatorului economic, contractul respectiv va fi considerat contract de achiziție publică sau contract sectorial, după caz.”.

  • 1.2    Scopul si Obiectul Studiului de Oportunitate

Structura minimă și obligatorie a analizei realizată în acest studiu este detaliată și în Hotărârea Guvernului nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, text legal din care rezultă că tipul contractului este determinat de modalitatea de alocare a riscurilor operaționale și financiare asociate componentelor serviciului public:

  • -    art. 12 alin. (1): “Studiul de fundamentare prevăzut la art. 11 alin. (1) trebuie să se axeze pe analiza unor elemente relevante în care se includ: aspectele generale, fezabilitatea tehnică, fezabilitatea economică și financiară, aspectele de mediu, aspectele sociale și aspectele instituționale ale proiectului în cauză.”

  • -    art. 13 alin. (1): Studiul de fundamentare a deciziei de concesionare trebuie să cuprindă o analiză care să permită definirea și cuantificarea în termeni economici și financiari a riscurilor de proiect, luând în considerare, totodată, și variantele identificate de repartiție a riscurilor între părțile viitorului contract de concesiune, precum și analiza privind încadrarea contractului în categoria celor de concesiune.”

  • -    art. 14 alin. (1): “ În aplicarea art. 7 din Lege, entitatea contractantă determină, pe baza analizei economico-financiare prevăzute la art. 13, modul în care proiectul ar trebui realizat: fie printr-o concesiune, fie printr-un contract de achiziție publică”.

Prezentul studiu de oportunitate privind necesitatea și oportunitatea încheierii unui contract de delegare a gestiunii unor activități din cadrul serviciului de salubrizare este elaborat în vederea determinării modalității de atribuire a serviciului public și stabilire a tipului de contract care este cel mai oportun a se încheia.

Necesitatea realizării acestui studiu rezultă din textul prevederilor legale în vigoare în ceea ce privește delegarea unor activități ale serviciului de salubrizare în Municipiul Arad, în vederea încheierii unui acord cadru pentru o durată de patru ani, prin procedură competitivă (licitație deschisă).

Având în vedere că la data elaborării acestui studiu activitățile componente ale serviciului public de salubrizare la nivelul municipiului sunt atribuite prin acord cadru pe patru ani, fiind prestate de S.C. Salubritate S.A., în baza Acordului-cadru nr. 60.287/14.08.2018, intenția Autorității contractante este de a păstra aceeași practică, dar de a ridica standardele de prestare ale acestui serviciu, prin derularea unei proceduri competitive de atribuire.

Scenariul opus, de reintegrare a atribuțiilor legate de prestarea acestui serviciu în cadrul primăriei sau de a înființa o companie municipală cu acest obiect de activitate ar împovăra în mod semnificativ și nejustificat bugetul local, iar concesiunea serviciului ar trebui să cuprindă atât concesiunea serviciului cât și a bunurilor aferente prestării serviciului, bunuri care la data prezentei nu sunt deținute de Municipiul Arad.

În acest sens, așa cum s-a prevăzut mai sus, intenția Autorității contractante este de a atribui prestarea activităților componente ale acestui serviciu, fiind fundamentată atât social, cât și economic. Plecând de la această decizie, în cadrul acestui studiu se va realiza analiza mijlocului prin care se va face atribuirea: contract de achiziție publică sau contract de concesiune de servicii.

Este un fapt cunoscut că Serviciul de salubrizare se realizează prin intermediul unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice care formează sistemul public de salubrizare, respectiv printr-un ansamblu tehnologic și funcțional, care cuprinde construcții, instalații și echipamente specifice destinate prestării serviciilor.

Pe raza municipiului Arad se desfășoară fluent serviciile de salubrizare, contract aflat în derulare până în anul 2022, astfel încât este absolut necesară atribuirea serviciilor de Salubrizare ce se vor efectua pe raza municipiului Arad .

Având în vedere cerințele formulate în Caietul de Sarcini, de interes pentru acest Studiu de Oportunitate sunt exclusiv componentele: măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice respectiv curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț.

Analiza modalității de repartizare a riscurilor prezentată în secțiunile următoare ale acestui studiu (matricea riscurilor) determină tipul contractului în timp ce analiza SWOT (realizată în mod distinct pentru delegarea serviciului public prin contract de concesiune 3

respectiv prin contract de achiziție publică) este realizată în mod separat pentru cele două scenarii (prevăzute mai sus).

Necesitatea elaborării studiului de oportunitate rezultă în primul rând din obligația Autorității contractante de a se conforma cu prevederile legale în vigoare la data estimată pentru derularea procedurii de delegare a componentelor serviciului public de salubrizare.

În plus, în cadrul acestui studiu sunt integrate și principalele cerințe și ținte de mediu pentru serviciul de salubrizare ca aspecte care trebuie avute în vedere pentru conformarea cu strategiile și politicile publice care reglementează acest sector, atât la nivel național cât și european.

Elaborarea acestui studiu reprezintă în același timp o cerință a Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

  • -    art. 30 alin. (1): Organizarea și desfășurarea procedurilor de atribuire a contractului de delegare a gestiunii pentru serviciile de utilități publice prevăzute la art. 1 alin. (2) se fac în baza unei documentații de atribuire elaborate de delegatar, după caz, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 98/2016, Legii nr. 99/2016 și Legii nr. 100/2016.”

  • -    art. 22 alin. (3): Modalitatea de gestiune a serviciilor de utilități publice se stabilește prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, în baza unui studiu de oportunitate, în funcție de natura și starea serviciului, de necesitatea asigurării celui mai bun raport preț/calitate, de interesele actuale și de perspectivă ale unităților administrativ-teritoriale, precum și de mărimea și complexitatea sistemelor de utilități publice.”;

  • -    art. 29 alin. (2): Delegarea gestiunii serviciilor de utilități publice, respectiv operarea, administrarea și exploatarea sistemelor de utilități publice aferente, se poate face pentru toate sau numai pentru o parte dintre activitățile componente ale serviciilor, pe baza unor analize tehnico-economice și de eficiență a costurilor de operare, concretizate într-un studiu de oportunitate ”;

  • -    art. 32 alin. (1): În cazul gestiunii delegate, autoritățile administrației publice locale păstrează, în conformitate cu competențele ce le revin, potrivit legii, prerogativele și răspunderile privind adoptarea politicilor și strategiilor de dezvoltare a serviciilor, respectiv a programelor de dezvoltare a sistemelor de utilități publice, precum și obligația de a urmări, de a controla și de a supraveghea modul în care se realizează serviciile de utilități publice, respectiv:

  • a)    modul de respectare și de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de operatori, inclusiv în relația cu utilizatorii;

  • b)    calitatea serviciilor furnizate/prestate;

  • c)    indicatorii de performanță ai serviciilorfurnizate/prestate;

  • d)    modul de administrare, exploatare, conservare și menținere în funcțiune, dezvoltare sau modernizare a sistemelor de utilități publice;

  • e)    modul de formare, stabilire, modificare și ajustare a prețurilor și tarifelor pentru serviciile de utilități publice.

  • -    art. 32 alin. (2): În vederea încheierii contractelor de delegare a gestiunii, autoritățile administrației publice locale [_] vor asigura elaborarea și vor aproba, în termen de 6 luni de la luarea deciziei privind delegarea gestiunii serviciilor ori de la primirea unei propuneri formulate de un investitor interesat, un studiu de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii serviciilor, precum și documentația de atribuire a contractului de delegare a gestiunii.

  • -    art. 32 alin. (3): Durata contractelor de delegare a gestiunii este limitată. Pentru contractele de delegare a gestiunii a căror durată estimată este mai mare de 5 ani, aceasta se stabilește, după caz, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016, ale Legii nr. 99/2016 și ale Legii nr. 100/2016 și nu va depăși durata maximă necesară recuperării investițiilor prevăzute în sarcina operatorului/operatorului regional prin contractul de delegare. În cazul gestiunii directe, autoritățile administrației publice locale, cu excepția celor care sunt membre ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, sunt obligate ca, periodic, respectiv o dată la 5 ani, să facă analize privind eficiența economică a serviciului, respectiv să schimbe modalitatea de gestiune a serviciilor publice, după caz”.

În concluzie, obiectul acestui studiu este reprezentat de analiza oportunității și necesității de atribuire a unor componente ale serviciului de salubrizare la nivelul Primăriei Municipiului Arad, așa cum este acest serviciu detaliat la partea referitoare cu gestiunea actuală a serviciului în municipiul Arad unui operator autorizat, care dispune de experiență, expertiză și capacitatea tehnică și profesională necesară, în condiții de eficiență managerială și financiară.

Astfel, scopul acestui studiu este de a analiza atât necesitatea cât și oportunitatea prestării prin terți a unor componente ale serviciului de salubrizare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Tipul contractului va fi stabilit ca urmare a realizării analizei riscurilor operaționale și economico - financiare,în cadrul secțiunilor următoare.

În ceea ce privește pragul valoric și modul de calcul al valorii estimate a contractului de atribuire (conform scenariului specific), metodologia de calcul va fi detaliată în secțiunile următoare ale acestui studiu.

Prezentul studiu de oportunitate cuprinde o analiză care permite definirea și cuantificarea în termeni economici și financiari a riscurilor de proiect, luând în considerare, totodată, și variantele identificate de repartiție a riscurilor între părțile viitorului contract, precum și analiza privind încadrarea contractului.

Obiectivele specifice ale studiului sunt următoarele:

  • ^    analiza opțiunilor și justificarea soluției optime de gestiune — gestiunea direct vs gestiunea delegată;

  • ^    analiza fezabilității economico-financiare a operării investiției, inclusiv raportul cost beneficiu și analiza economico-financiară (Value for Money);

  • ^    analiza fezabilității tehnice pentru operarea în regim de concesiune/achiziție pentru activitățile vizate;

  • ^    analiza modului în care opțiunea răspunde cerințelor și politicilor Autorității contractante;

  • ^    analiza riscurilor și implicarea părților din contract.

Elaborarea Studiului de oportunitate privind gestiunea unor componente ale serviciului public de salubrizare în municipiul Arad are drept scopuri țintă:

  • ^    dimensionarea tehnică și umană a viitorului operator al componentelor serviciului de salubritate;

  • ^    dimensionarea parametrilor de performanță și costurile necesare pentru realizarea unui serviciu calitativ;

  • ^    stabilirea duratei contractului.

Componentele serviciului public care fac obiectul delegării de gestiune sunt:

  • I.    Activitatea de salubrizare stradală, cu următoarea structură de operații:

  • a)    măturatul manual al carosabilului, a trotuarelor, a locurilor de parcare;

  • b)    măturatul mecanizat al carosabilului, a trotuarelor, a locurilor de parcare;

  • c)    întreținerea curățeniei;

  • d)    golitul coșurilor de gunoi stradale;

  • e)    spălatul carosabilului și al trotuarelor;

  • f)    stropitul carosabilului;

  • g)    răzuitul rigolelor;

  • h)    colectarea, transportul și descărcarea deșeurilor stradale;

  • i)    dezafectarea depozitelor necontrolate de deșeuri.

  • II.    Activitatea de deszăpezire, cu următoarea structură a operațiilor:

  • a)    curățatul manual al zăpezii și gheții;

  • b)    curățatul mecanizat al zăpezii, pluguitul;

  • c)    încărcarea și transportul zăpezii;

  • d)    combaterea poleiului;

  • e)    curățarea de zăpadă și gheață a gurilor de scurgere.

Componentele serviciilor de salubrizare fiind supuse regimului juridic al serviciilor comunitare de utilitate publică, le sunt aplicabile obligațiile de serviciu public definite la art. 7 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit următoarelor exigențe fundamentale, și anume:

  • a)    universalitate;

  • b)    continuitate din punct de vedere calitativ și cantitativ;

  • c)    adaptabilitate la cerințele utilizatorilor;

  • d)    accesibilitate egală și nediscriminatorie la serviciul public;

  • e)    transparență decizională și protecția utilizatorilor.

Mergând mai departe, alin. (2) al aceluiași articol prevede că organizarea, furnizarea/prestarea și gestionarea serviciilor de utilități publice trebuie să asigure:

  • a)    satisfacerea cerințelor cantitative și calitative ale utilizatorilor;

  • b)    sănătatea populației și calitatea vieții;

  • c)    protecția utilizatorilor;

  • d)    funcționarea optimă, în condiții de siguranță a persoanelor și a serviciului, de rentabilitate și eficiență economică a construcțiilor, instalațiilor, echipamentelor și dotărilor, corespunzător parametrilor tehnologici proiectați și în conformitate cu caietele de sarcini, cu instrucțiunile de exploatare și cu regulamentele serviciilor;

  • e)    introducerea unor metode moderne de management;

  • f)    introducerea unor metode moderne de elaborare și implementare a strategiilor, politicilor, programelor și/sau proiectelor din sfera serviciilor de utilități publice;

  • g)    dezvoltarea durabilă, protejarea și valorificarea domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale și protecția și conservarea mediului, în conformitate cu reglementările specifice în vigoare;

  • h)    informarea și consultarea comunităților locale beneficiare ale acestor servicii;

  • i)    respectarea principiilor economiei de piață, asigurarea unui mediu concurențial, restrângerea și reglementarea ariilor de monopol.

Asigurarea curățeniei și igienei publice este o cerință indispensabilă impusă de normele europene și solicitată în permanență de către cetățeni. Din acest motiv, este necesar ca aceste componente ale serviciul de salubrizare să fie cât mai aproape de cetățean și să poată fi controlate îndeaproape de reprezentanții autorităților administrației publice locale, care au sarcina permanentă de a administra și de a monitoriza toate aspectele legate de activitatea desfășurată de operatori.

  • 1.3 Procesul de luare a deciziilor

Realizarea Studiului de oportunitate privind modalitatea de gestiune a unor componente ale serviciului public de salubrizare reprezintă o cerință obligatorie conform prevederilor legale. Acesta este un studiu cuprinzător care reprezintă baza pentru luarea deciziilor ulterioare ale Autorității contractante.

Conținutul cadru al Studiului este prezentat în legislație, așa cum s-a arătat mai sus.

Elaborarea acestui studiu reprezintă faza premergătoare lansării procedurilor pentru gestiunea directă către un operator al municipalității sau lansării procedurii de atribuire a 6

contractului de delegare prin achiziție publică/concesiune, în cazul gestiunii delegate.

Acest studiu este realizat în conformitate cu prevederile legale.

Conform prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, gestiunea serviciilor de utilități publice se organizează și se realizează în următoarele modalități: gestiune directă sau gestiune delegată.

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare “Indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, activitățile specifice serviciului de salubrizare se organizează și se desfășoară pe baza unui regulament al serviciului și a unui caiet de sarcini, aprobate prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau ale asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, întocmite în conformitate cu regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare și caietul de sarcini-cadru, elaborate și aprobate de A.N.R.S.C., prin ordin al președintelui acesteia”.

Bunurile și elementele componente ale sistemelor de salubritate aflate în domeniul public sau privat al administrației publice respective vor putea fi date în exploatare pentru prestarea serviciului de salubritate operatorilor autorizați cărora li s-a atribuit gestiunea serviciului, fie prin achiziție publică, fie prin concesiune.

Atribuirea bunurilor și a elementelor componente ale sistemelor de salubritate se poate face fie prin darea în administrare și exploatare a operatorilor, în baza hotărârii de dare în administrare, ori prin gestiune delegată, încheindu-se fie un contract de concesiune, fie un contract de servicii, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Gestiunea directă (art. 28 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare)

În cazul gestiunii directe, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “autoritățile deliberative și executive, în numele unităților administrativ-teritoriale pe care le reprezintă, își asumă și exercită nemijlocit toate competențele și responsabilitățile ce le revin potrivit legii cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, respectiv la administrarea, funcționarea și exploatarea sistemelor de utilități publice aferente acestora”.

Sarcina de a satisface nevoile locale ale cetățenilor poate fi efectuată de o autoritate locală, pe cont propriu, printr-un compartiment de resort, din cadrul aparatului propriual autorităților locale.

Gestiunea directă se realizează prin intermediul operatorilor care fac parte din structurile proprii ale autorității locale (sau ale unei Asociații care reprezintă Autoritățile Locale), create în conformitate cu Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare și care dețin o licență pentru prestarea serviciilor de salubritate.

Activitatea din cadrul compartimentului de specialitate este tratată ca o linie bugetară distinctă în cadrul autorității locale , cu contabilizarea separată a tuturor activităților legate de funcționarea serviciului public.

În fapt, sarcina de satisfacere a nevoilor de salubritate ale cetățenilor poate fi îndeplinită de o autoritate locală care acționează prin intermediul unei societăți cu răspundere limitată sau unei societăți pe acțiuni (denumită în continuare “companie municipală”).

Compania Municipală se înființează prin hotărâre adoptată de către autoritatea locală și este o societate de drept comun, care funcționează în conformitate cu Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la fel ca orice companie privată.

Sarcinile îndeplinite de Compania Municipală sunt finanțate din capitalurile sale proprii. Autoritatea locală poate furniza active companiei municipale, astfel încât compania să poată îndeplini sarcini municipale.

Activitatea din cadrul Companiei Municipale este contabilizată de către Compania Municipală. În cazul în care Compania Municipală efectuează și alte activități, care nu sunt legate de Obligația de Serviciu Public, acele alte activități trebuie contabilizate separat, astfel încât să fie excluse din calculul Compensației pentru serviciu public.

Companiile municipale sunt Operatori Interni. Un astfel de operator intern își va păstra statutul de operator intern atâta timp cât nu participă la proceduri competitive de atribuire privind prestarea de servicii de salubritate în afara teritoriului autorității sale contractante. Compania municipală care nu este operator intern poate participa la proceduri competitive pe raza teritorială a autorității sale contractante, precum și pe alte teritorii, în acest scop având același statut ca și o companie privată.

În prezent, la nivelul Municipiului Arad, nicio societate aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Arad nu este licențiat și nu desfășoară activități de salubrizare stradală și deszăpezire.

Gestiunea delegată (art. 29 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare)

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Gestiunea delegată este modalitatea de gestiune în care autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale ori, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte din competențele și responsabilitățile proprii privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, pe baza unui contract, denumit în continuare contract de delegare a gestiunii. Gestiunea delegată a serviciilor de utilități publice implică punerea la dispoziția operatorilor a sistemelor de utilități publice aferente serviciilor delegate, precum și dreptul și obligația acestora de a administra și de a exploata aceste sisteme”.

Referitor la acest tip de gestiune, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (8) din același text de lege, se disting două forme ale contractului de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice, respectiv: a) contract de concesiune de servicii și b) contract de achiziție publică de servicii.

O autoritate a administrației publice locale poate încredința îndeplinirea sarcinilor sale unei entități care nu are calitatea de Operator Intern. O astfel de entitate poate fi o companie privată sau o companie municipală care nu a făcut obiectul unei atribuiri directe în acea jurisdicție sau în orice altă jurisdicție, ci a fost selectată în urma unei proceduri de achiziție publică, sau a unei proceduri de concesionare.

Sarcinile se încredințează în baza unui contract de drept civil, executat în conformitate cu principiile generale. Un astfel de acord se numește Contract de delegare a gestiunii serviciului de salubritate, și este un contract de servicii publice. Sarcinile efectuate de un operator extern sunt finanțate din capitalurile proprii ale companiei respective. Autoritatea administrației publice locale poate furniza active operatorului extern, astfel încât societatea respectivă să poate îndeplini sarcinile municipale.

Între cele două situații - gestiune directă și gestiune delegată - există diferențe majore.

În cazul gestiunii directe, Autoritatea locală își asumă în mod direct prestarea 8

serviciului local de salubritate, precum și toate sarcinile și responsabilitățile ce incumbă în ceea ce privește organizarea, coordonarea, exploatarea, finanțarea, controlul și administrarea furnizării de servicii de salubritate.

Gestiunea directă se materializează prin hotărâri ale autorității locale. Cerințele obligațiilor de serviciu public impuse compartimentului specializat se stabilesc prin act de dispoziție internă al Autorității locale .

Actul intern al Autorității locale trebuie să definească în mod clar obligațiile deserviciu public pe care trebuie să le respecte operatorul de servicii publice, precum și zonele geografice în cauză, să stabilească în prealabil, în mod obiectiv și transparent, parametrii pe baza cărora urmează să se calculeze plata compensației, și natura și întinderea oricărui drept exclusiv acordat, într-un mod care să prevină compensarea în exces; să stabilească modalitățile de alocare a costurilor legate de prestarea de servicii; și să determine modalitățile de alocare a veniturilor încasate, venituri care pot fi reținute de operatorul de servicii publice, restituite autorității competente sau partajate de cele două entități.

Întreaga responsabilitate pentru furnizarea de servicii, în cazul gestiunii directe printr-un compartiment specializat, revine autorității locale , după cum rezultă din decizia internă și independentă a autorității locale respective. Ca atare, nu se organizează niciun proces de selecție a operatorului.

În cazul gestiunii delegate către o companie municipală, conform Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Contractul de servicii publice se atribuie unei societăți comerciale. Aceasta poate fi o societatea comercială nou înființată sau o societate comercială creată prin restructurarea unei regii autonome, al cărei capital social este deținut integral sau parțial de către autoritatea publică (Operator Intern).

Obligația de serviciu public, în cazul atribuirii directe, este impusă unei companii municipale prin contractul de servicii publice reprezentat de Contract. Atribuirea directă și Contractul se aprobă de către autoritatea locală .

Domeniul de aplicabilitate a obligațiilor de serviciu public impuse unei companii municipale este definit în detaliu în Contractul de servicii publice, reprezentat de Contractul de delegare de gestiune. Ca excepție, în baza art. 28 alin. (3) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “[...] serviciile de utilități publice pot fi furnizate/prestate și de regii autonome de interes local sau județean, reglementate de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările ulterioare, numai dacă acestea mai au în derulare proiecte de investiții cofinanțate din fonduri europene, până la finalizarea acestora”.

Contractele de servicii publice trebuie:

  • -    să stabilească în mod clar obligațiile de serviciu public și zonele geografice în cauză;

  • -    să stabilească, în mod obiectiv și transparent, parametrii pe baza cărora urmează să se calculeze plata compensației, dacă există, și natura și întinderea oricărui drept exclusiv acordat, într-un mod care să prevină compensarea în exces;

  • -    să stabilească modalitățile de alocare a costurilor legate de prestarea de servicii;

  • -    să determine modalitățile de alocare a veniturilor încasate, venituri care pot fi reținute de operatorul de servicii publice, restituite autorității competente sau partajate de cele două entități;

  • -    să stabilească standardele de calitate a serviciului;

  • -    să specifice dacă subcontractarea poate fi avută în vedere și, dacă da, în ce măsură; și - să indice proprietarul activelor utilizate pentru furnizarea serviciilor de salubritate, mai ales materialul rulant și infrastructura.

În cazul atribuirii directe, mecanismul de calculare a compensației care urmează a fi 9

plătită operatorului intern sau în baza unei norme generale este:

Efect financiar net = Costurile suportate în legătură cu o obligație de serviciu public — (Minus) eventualele efecte financiare pozitive generate în cadrul rețelei exploatate în temeiul obligației/obligațiilor de serviciu public în cauză — (Minus) sumele încasate din tarife sau orice alte venituri generate în îndeplinirea obligației/obligațiilor de serviciu public în cauză + (Plus) un profit rezonabil.

În cazul gestiunii delegate către un operator extern, acesta trebuie să își asume obligația de serviciu public în cadrul unui contract de servicii încheiat cu autoritatea locală, vizând îndeplinirea sarcinilor legate de satisfacerea nevoilor de salubrizare ale cetățenilor.

Un operator extern își asumă obligația de serviciu public, în schimbul veniturilor pe care urmează să le obțină și/sau în schimbul unei Compensații pentru serviciu public. Sfera de aplicare a obligației de serviciu public asumată de un operator extern este descrisă în detaliu în contractul de servicii publice, care este reprezentat de contractul de delegare de gestiune.

Astfel, se poate concluziona că în cazul gestiunii directe, realizată prin servicii specializate, localitatea își asumă în întregime, prin Consiliul local, politica, gestiunea și controlul serviciului public de salubrizare. Dar, în această situație pot apărea o serie de dezavantaje. Se au, în special, în vedere producerea unor mutații în centrul de greutate al preocupărilor Primăriei către problemele cotidiene ale gestiunii serviciilor organizate și gestionate sub această formă. Această formă exclude pentru o perioadă de timp orice modalitate și posibilitate de concurență și este influențată de mutațiile politice care se produc în cadrul organului local ales. Totodată, bugetele locale se amplifică cu toată gestiunea serviciilor, existând riscul fluctuației alocației bugetare în condițiile transferurilor posibile în cadrul aceluiași buget spre alte sectoare pe bază de evaluare a posibilităților.

În concluzie, se poate afirma că gestiunea directă, prin servicii specializate ale consiliilor locale este recomandată în special pentru comunitățile medii și mici, precum și în cazul unor servicii fără complexitate tehnică, care au un caracter administrativ-bugetar.

Gestiunea delegată este forma prin care, păstrându-se deplina responsabilitate publică, autoritatea apelează la o societate comercială pentru realizarea serviciului, pe bază contractuală.

În vederea delegării serviciului public sunt necesare următoarele etape: pregătirea elaborarea, negocierea și încheierea contractului. Acestea diferă în funcție de natura serviciului și de condițiile concrete existente în comunitatea respectivă. Indiferent care sunt acestea, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Contractul de delegare a gestiunii cuprinde în mod obligatoriu clauze referitoare la:

  • a)    denumirea părților contractante;

  • b)    obiectul contractului, cu indicarea activităților din sfera serviciului de utilități publice ce urmează a fi furnizate/prestate în baza contractului de delegare a gestiunii, astfel cum sunt prevăzute în legile speciale;

  • c)    durata contractului;

  • d)    aria teritorială pe care vor fi prestate serviciile;

  • e)    drepturile și obligațiile părților contractante cu privire la furnizarea/prestarea serviciului și la sistemul de utilități publice aferent, inclusiv conținutul și durata obligațiilor de serviciu public;

  • f)    modul de repartizare a riscurilor între părți, în cazul contractelor de concesiune;

  • g)    natura oricăror drepturi exclusive sau speciale acordate delegatului;

  • h)    sarcinile și responsabilitățile părților cu privire la investiții/programele de investiții, precum reabilitări, modernizări, obiective noi, extinderi, inclusiv modul de finanțare a acestora;

  • i)    indicatorii de performanță privind calitatea și cantitatea serviciului și modul de monitorizare și evaluare a îndeplinirii acestora;

  • j)    prețurile/tarifele pe care delegatul are dreptul să le practice la data începerii furnizării/prestării serviciului, precum și regulile, principiile și/sau formulele de ajustare și modificare a acestora;

  • k)    compensația pentru obligațiile de serviciu public în sarcina delegatului, dacă este cazul, cu indicarea parametrilor de calcul, control și revizuire a compensației, precum și modalitățile de evitare și recuperare a oricărei supracompensații;

  • l)    modul de facturare a contravalorii serviciilor furnizate/prestate direct utilizatorilor și/sau delegatarului, după caz;

  • m)    nivelul redevenței sau al altor obligații, după caz; la stabilirea nivelului redevenței, autoritatea publică locală va lua în considerare valoarea calculată similar amortizării pentru mijloacele fixe aflate în proprietate publică și puse la dispoziție operatorului odată cu încredințarea serviciului/activității de utilități publice și gradul de suportabilitate al populației. Nivelul redevenței se stabilește în mod transparent și nediscriminatoriu pentru toți potențialii operatori de servicii de utilități publice, utilizându-se aceeași metodologie de calcul;

  • n)    garanția de bună execuție a contractului, cu indicarea valorii, modului de constituire și de executare a acesteia;

  • o)    răspunderea contractuală;

  • p)    forța majoră;

  • q)    condițiile de revizuire a clauzelor contractuale;

  • r)    condițiile de restituire sau repartiție, după caz, a bunurilor, la încetarea din orice cauză a contractului de delegare a gestiunii, inclusiv a bunurilor rezultate din investițiile realizate;

  • s)    menținerea echilibrului contractual;

  • t)    cazurile de încetare și condițiile de reziliere a contractului de delegare a gestiunii;

  • u)    forța de muncă;

  • v)    alte clauze convenite de părți, după caz”.

Concesiunea trebuie delimitată de alte modalități de gestionare a domeniului public.

În lumina prevederilor art. 29 alin. (7) Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare “Contractul de delegare a gestiunii este un contract încheiat în formă scrisă, prin care unitățile administrativ-teritoriale, individual sau în asociere, după caz, în calitate de delegatar, atribuie, prin una dintre modalitățile prevăzute de lege, pe o perioadă determinată, unui operator, în calitate de delegat, care acționează pe riscul și răspunderea sa, dreptul și obligația de a furniza/presta integral un serviciu de utilități publice ori, după caz, numai unele activități specifice acestuia, inclusiv dreptul și obligația de a administra și de a exploata infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului/activității furnizate/prestate, în schimbul unei redevențe, după caz. Contractul de delegare a gestiunii poate fi încheiat de asociația de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, care au calitatea de delegatar. Contractul de delegare a gestiunii este asimilat actelor administrative și intră sub incidența prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”.

În ceea ce privește sublinierea diferențelor dintre cele două modalități, se poate afirma că acestea derivă în primul rând din efectele pe care le produc: Avantajele înființării de societăți comerciale și a gestiunii delegate a serviciilor publice se regăsesc în mai multe aspecte. Un prim avantaj este separarea funcțiilor de gestiune propriu-zisă a serviciilor de cele de stabilire a politicii și strategiei serviciilor, precum și controlul asupra modului de realizare a acestora, care revine autorităților publice locale. În al doilea rând se poate sublinia faptul că apar relații contractuale între consiliile locale și societățile comerciale prestatoare, ceea ce determină o 11

definire a raporturilor dintre părți și a standardului minim impus cu privire la calitatea și cantitatea serviciilor. Pe de altă parte se poate lua în discuție problema reorganizării și a redimensionării societăților comerciale, ținând cont atât de prevederile legii în ceea ce privește descentralizarea și autonomia locală, cât și de nevoile interne de restructurare a serviciilor. Nu în ultimul rând, un alt avantaj poate fi stimularea interesului de extindere a sferei serviciilor prestate.

Prin urmare, alegerea modalității de atribuire a serviciilor de salubrizare se face cu atingerea principalelor obiective urmărite de autoritățile administrației publice locale: a) asigurarea finanțării necesare dezvoltării componentelor sistemului de salubrizare, în condițiile în care acestea aparțin domeniului public sau privat al autorităților administrației publice locale;

  • b)    asigurarea transparentei în procedurile de achiziție publică/concesionare;

  • c)    informarea și consultarea periodică a populației asupra politicilor de dezvoltare durabilă din domeniul serviciului de salubrizare;

  • d)    asigurarea continuității serviciilor de salubrizare;

  • e)    atribuirea serviciilor de salubrizare operatorilor autorizați, în funcție de nivelul efortului investițional al acestora realizat în infrastructură.

Ceea ce se dorește de la prezentul studiu de oportunitate este (1) o analiză a situației existente în sistemul actual de salubrizare și (2) o sinteză a disponibilităților tehnice, logistice, umane și tehnologice care să stabilească premisele unei atribuiri prin procedură competitivă.

La modul general, gestiunea delegată se realizează prin intermediul unor operatori de servicii de utilități publice, care pot fi:

^ societăți comerciale reglementate Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital social integral al unităților administrativ-teritoriale, înființate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale respective, deținătoare de licențe / autorizații pentru prestarea serviciilor respective;

  • ^    societăți comerciale rezultate prin reorganizarea administrativă a regiilor autonome de interes local sau județean (reglementate de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare), sau a serviciilor publice de specialitate subordonate autorităților administrației publice locale, al căror capital social este deținut, în totalitate sau în parte de către unitățile administrației publice respective;

  • ^    societăți comerciale cu capital social privat;

  • ^    compartimente sau servicii specializate ca structuri proprii ale autorităților administrației publice locale sau ale asociațiilor de dezvoltare comunitară, cu sau fără personalitate juridică, deținătoare de licențe / autorizații pentru prestarea serviciilor respective.

Indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, activitățile specifice serviciului de salubrizare se organizează și se desfășoară pe baza unui regulament al serviciului și a unor caiete de sarcini, aprobate prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau ale asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz.

Regulamentul serviciului de salubrizare a localităților și caietele de sarcini ale serviciului se întocmesc în conformitate cu regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare și caietul de sarcini-cadru, elaborate și aprobate prin Ordinul nr. 82/2015 și respectiv Ordinul nr. 111/2007 ale președintelui A.N.R.S.C.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare “Raporturile juridice dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre

asociațiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice și operatori ori operatorii regionali, după caz, sunt reglementate prin:

  • a)    hotărâri privind darea în administrare a furnizării/prestării serviciilor de utilități publice către operatorii de drept public prevăzuți la art. 28 alin. (2) lit. a), respectiv contracte de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice către operatorii prevăzuți la art. 28 alin. (2) lit. b), în cazul gestiunii directe;

  • b)    contractele de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice, în cazul gestiunii delegate.

Mergând mai departe, potrivit art. 29 alin. (1) din același text, “Delegarea gestiunii serviciilor de utilități publice, respectiv operarea, administrarea și exploatarea sistemelor de utilități publice aferente, se poate face pentru toate sau numai pentru o parte dintre activitățile componente ale serviciilor, pe baza unor analize tehnico-economice și de eficiență a costurilor de operare, concretizate într-un studiu de oportunitate”.

Contractul de delegare a gestiunii este asimilat actelor administrative și intră sub incidența prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificărileși completările ulterioare.

Procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizarea localităților (pentru toate sau numai pentru o parte dintre activitățile componente ale serviciului) se stabilește în baza prevederilor legislației achizițiilor publice/ concesionare în vigoare.

În speța supusă atenției, procedura de atribuire aleasă este cea prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv “(1) Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de soluții cu o valoare estimată egală sau mai mare decât valorile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele: a) licitația deschisă; [...]”.

În fapt, potrivit art. 114 din același act normativ Autoritatea contractantă atribuie acordurile-cadru prin aplicarea procedurilor corespunzătoare prevăzute la art. 68”, iar în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (1) Durata unui acord-cadru nu poate depăși 4 ani, cu excepția cazurilor excepționale pe care autoritatea contractantă le justifică temeinic, în special prin obiectul acordului-cadru respectiv”.

  • 1.4 Prezentarea legislației. Cadrul legal

Consiliul Local al Municipiului Arad poate decide cu privire la organizarea si funcționarea serviciului de salubrizare din municipiu.

În acest sens, Consiliul Local al Municipiului Arad adoptă documentele care se impun cu privire la gestiunea serviciului de salubrizare, fie în modalitatea gestiunii directe, fie în modalitatea gestiunii delegate.

Organizarea serviciului de salubrizare din municipiul Arad trebuie să se realizeze în conformitate cu prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare si ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în scopul asigurării unui serviciu de salubrizare care să fie organizat și să funcționeze în mod eficient, prin intermediul unor structuri specializate, în scopul satisfacerii nevoilor populației, ale instituțiilor publice și ale operatorilor economici din municipiul Arad.

Realizarea Studiului de oportunitate privind modalitatea de delegare a gestiunii unor componente ale serviciului public de salubrizare reprezintă o cerință obligatorie conform prevederilor legale. Acesta este un studiu cuprinzător care reprezintă baza pentru luarea deciziilor ulterioare ale Autorității contractante.

Prezentul studiu de oportunitate s-a realizat în vederea analizării oportunității de atribuire prin procedură competitivă a unor componente ale serviciilor publice de salubrizare.

Actele normative ce stau la baza elaborării studiului și ulterior la organizarea procedurii sunt:

  • -  Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 942/2017 privind aprobarea Planului național de gestionare a deșeurilor;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 1.061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 745/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 246/2006 pentru aprobarea Strategiei Națională privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 19/2008, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, republicată prin Legea nr. 49/2006, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța Guvernului nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor;

  • -    Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2003, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2002, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată prin Legea nr. 82/1998, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților;

  • -    Ordinul M.S. nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul comun D.P.I.I.-M.D.R.A.P. nr. 289/2.170/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice “Normativ privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice” - indicativ AND nr. 525/2013, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul M.T.C.T. nr. 1.031/2004 pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ privind condițiile tehnice și metodologia de testare a materialelor antiderapante și a fondanților chimici, utilizate pentru întreținerea drumurilor pe timp de iarnă", indicativ NE-030-2004;

  • -    Ordinul comun M.T.-M.A.I nr. 1.576/161/2017 pentru aprobarea Regulamentului de gestionare a situațiilor de urgență specifice tipului de risc căderi masive de zăpadă și riscurile asociate acestora;

  • -    Decizia C.N.A.D.N.R. nr. 9/2009 - Ghid pentru prevenirea lunecușului și a înzăpezirii drumurilor public și Ghid privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice;

  • -    Ordinul M.M.P.S. nr. 89/1996 privind aprobarea Normelor specifice de securitate a muncii pentru gospodărie comunală și salubritate publică;

  • -    Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297/2015 privind aprobarea “Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad”, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Consiliului Local Municipal Arad nr. 162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad, cu modificările și completările ulterioare.

Legislația concretă, specifică, legată de managementul deșeurilor în Europa provine, în statele- membre, din anii 1970. Până la acel moment, doar legislația existentă la nivelul autorităților locale a reglementat activitățile orașelor și ale comunităților în ceea ce privește obligațiile de îndepărtare a deșeurilor și salubrizare a orașelor, care intrau în responsabilitatea lor. Odată cu creșterea importantei protecției mediului, s-a recunoscut necesitatea unei legislații speciale a sectorului privind managementul deșeurilor, concretizate în vederea implementării ei în orașe și comune. Prin Directiva 75/442 a Comunității Europene s-a început în 1975 pentru prima dată concret, armonizarea legislației referitoare la managementul deșeurilor în Comunitatea Europeană. Directiva, schimbată până astăzi de mai multe ori, emitea principalele linii directoare pentru colectarea, tratarea, valorificarea și îndepărtarea deșeurilor din locuințe. Cerința principală era reprezentată de protecția populației statelor membre și de gradul de suportabilitate a mediului față de activitățile legate de managementul deșeurilor. Directivele apărute recent conțin date de specialitate și tratează tematica evident mai detaliat.

În acest context, a fost elaborat cadrul general de management al deșeurilor, ce cuprinde reglementări referitoare la implementarea legislației în domeniul deșeurilor, cum ar fi; coordonarea managementului deșeurilor (Directiva nr. 75/442/CEE), gestionarea deșeurilor periculoase (Directiva nr. 91/689/CEE), a uleiurile uzate (Directiva nr. 75/439/CEE), a nămolurilor de epurare (Directiva nr. 86/278/CEE) sau prevenirea și reducerea efectelor negative ale depozitării deșeurilor (Directiva nr. 99/31/CE). Datele referitoare Ia deșeurile generate, recuperate și depozitate se colectează și analizează conform statisticii de management al deșeurilor (Directiva nr. 2150/2002/CE), iar controlul transporturilor de deșeuri în, între și în afara statelor membre se face conform Directivei nr. 259/93/CEE.

Conform Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, gestiunea serviciilor de utilități publice se 15

organizează și se realizează în următoarele 2 modalități posibile:

  • ^    gestiune directă - în baza hotărârii de dare în administrare; modalitatea de gestiune în care autoritățile deliberative și executive, în numele unităților administrativ-teritoriale pe care le reprezintă, își asumă și exercită nemijlocit toate competențele și responsabilitățile ce le revin potrivit legii cu privire la furnizarea/prestarea serviciului de salubrizare, respectiv la administrarea, funcționarea și exploatarea sistemelor publice de salubrizare aferente acestora;

  • ^    gestiune delegată - în baza hotărârii de atribuire și a contractului de delegarea gestiunii; modalitatea de gestiune în care autoritățile administrației publice locale de la nivelul unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte dincompetențele și responsabilitățile proprii privind furnizarea/prestarea serviciului de salubrizare, precum și delegarea sistemelor publice de salubrizare aferente serviciului, respectiv dreptul și obligația de administrare și de exploatare a acestora, pe baza unui contract de delegare a gestiunii.

Conform Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 28 alin. (1)-(7):

  • (1)    Gestiunea directă este modalitatea de gestiune în care autoritățile deliberative și executive, în numele unităților administrativ-teritoriale pe care le reprezintă, își asumă și exercită nemijlocit toate competențele și responsabilitățile ce le revin potrivit legii cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, respectiv la administrarea, funcționarea și exploatarea sistemelor de utilități publice aferente acestora.

  • (2)    Gestiunea directă se realizează prin intermediul unor operatori de drept public sau privat, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. g), respectiv lit. h), fără aplicarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, care pot fi:

  • a)    servicii publice de interes local sau județean, specializate, cu personalitate juridică, înființate și organizate în subordinea consiliilor locale sau consiliilor județene, după caz, prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale respective;

  • b)    societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital social integral al unităților administrativ-teritoriale, înființate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale respective.

(2^1) Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, în baza mandatului primit, pot încredința unui operator de drept privat gestiunea serviciilor de utilități publice sau a uneia ori mai multor activități din sfera acestor servicii prin atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii, cu respectarea următoarelor condiții cumulative ce trebuie îndeplinite atât la data atribuirii contractului de delegare a gestiunii, cât și pe toată durata acestui contract:

  • a)    unitățile administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, în calitate de acționari/asociați ai operatorului regional, prin intermediul asociației, sau, după caz, unitatea administrativ-teritorială, în calitate de acționar/asociat unic al operatorului, prin intermediul adunării generale a acționarilor și al consiliului de administrație, exercită un control direct și o influență dominantă asupra deciziilor strategice și/sau semnificative ale operatorului regional/operatorului în legătură cu serviciul furnizat/prestat, similar celui pe care îl exercită asupra structurilor proprii în cazul gestiunii directe;

  • b)    operatorul regional, respectiv operatorul, după caz, desfășoară exclusiv activități din sfera furnizării/prestării serviciilor de utilități publice destinate satisfacerii nevoilor de interes public general ale utilizatorilor de pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre ale asociației, respectiv a unității administrativ-teritoriale care i-a încredințat gestiunea serviciului;

  • c)    capitalul social al operatorului regional, respectiv al operatorului este deținut în totalitate de unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociației, respectiv de unitatea administrativ-teritorială; participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului regional/operatorului este exclusă.

  • (2A 2) În cazul serviciului de transport public local de călători, atribuirea directă a contractelor de delegare a gestiunii se face în condițiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului.

  • (3)    Prin excepție de la prevederile alin. (1), serviciile de utilități publice pot fi furnizate/prestate și de regii autonome de interes local sau județean, reglementate de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările ulterioare, numai dacă acestea mai au în derulare proiecte de investiții cofinanțate din fonduri europene, până la finalizarea acestora.

  • (4)    Operatorii organizați ca servicii publice de interes local sau județean, cu personalitate juridică, sunt subiecte juridice de drept fiscal, sunt titulari ai codului unic de înregistrare fiscală și ai conturilor deschise la unitățile teritoriale ale trezoreriei sau la unitățile bancare și întocmesc, în condițiile legii, buget de venituri și cheltuieli și situații financiare anuale.

  • (5)    Operatorii prevăzuți la alin. (2) lit. a) își desfășoară activitatea în baza unei hotărâri de dare în administrare care trebuie să conțină prevederi detaliate și complete privind atribuțiile și responsabilitățile acestora cu privire la furnizarea/prestarea serviciului și operarea sistemului de utilități publice aferent.

  • (6)    Operatorii care își desfășoară activitatea în regim de gestiune directă prevăzuți la alin. (2) lit. a) se organizează și funcționează pe baza unui regulament de organizare și funcționare aprobat de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, iar cei prevăzuți la alin. (2) lit. b), pe baza unui regulament de organizare și funcționare aprobat de către consiliul de administrație al acestora.

  • (7)    Excedentele anuale rezultate din execuția bugetelor serviciilor publice de interes local sau județean cu personalitate juridică, care gestionează servicii de utilități publice, se reportează în anul următor cu aceeași destinație. Disponibilitățile provenite din fonduri externe nerambursabile sau din împrumuturi destinate cofinanțării acestora se administrează și se utilizează potrivit acordurilor de finanțare încheiate.

Alegerea modalității de gestiune a serviciului de salubrizare se face prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz, în conformitate cu strategiile și programele de salubrizare adoptate la nivelul fiecărei localități, precum și în conformitate cu prevederile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 22 alin. (4) stipulează “Desfășurarea activităților specifice oricărui serviciu de utilități publice, indiferent de forma de gestiune aleasă, se realizează pe baza unui regulament al serviciului și a unui caiet de sarcini, elaborate și aprobate de autoritățile administrației publice locale, în conformitate cu regulamentul-cadru și cu caietul de sarcini-cadru ale serviciului. În cazul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, regulamentul serviciului și caietul de sarcini se elaborează în cadrul asociației se supun avizării 17

autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale membre, în condițiile mandatului prevăzut la art. 10 alin. (5), și se aprobă de adunarea generală a asociației.”

  • 1.5 Organizarea și funcționarea serviciului de salubrizare

În înțelesul prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “serviciile comunitare de utilități publice, denumite în continuare servicii de utilități publice, sunt definite ca totalitatea activităților reglementate prin prezenta lege și prin legi speciale, care asigură satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate și interes public general cu caracter social ale colectivităților locale, cu privire la: a) alimentarea cu apă;

  • b)    canalizarea și epurarea apelor uzate:

b^1) procesarea apelor uzate din cadrul unităților administrativ-teritorialeprintr-un serviciu public inteligent alternativ;

  • c)    colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale;

  • d)    alimentarea cu energie termică în sistem centralizat;

  • e)    salubrizarea localităților;

  • f)    iluminatul public;

f^1) alimentarea cu gaze naturale;

  • g)    Abrogată.

  • h)    transportul public local de călători.”

Serviciul de salubrizare este reglementat atât prin norme generale - Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cât și prin norme speciale - Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Participanții la realizarea serviciilor comunitare de utilități publice sunt: autoritățile administrației publice locale, utilizatorii serviciilor comunitare de utilități publice, operatorii serviciilor comunitare de utilități publice, A.N.R.S.C.

Serviciile comunitare de utilități publice implică procese industriale care au ca rezultat producerea de deșeuri și poluarea mediului cu un impact asupra mediului și larealizarea serviciilor trebuie controlat impactul asupra mediului în vederea protecției și conservării acestuia, pentru asigurarea unei dezvoltări durabile.

Ca urmare, Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și legislația secundară pune accent pe necesitatea protecției mediului înconjurător șiobținerea tuturor autorizațiilor, licențelor și avizelor de mediu cerute de lege.

Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare este legea fundamentală a serviciilor comunitare de utilități publice și reglementează activitatea în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice.

Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, cu modificările și completările ulterioare are ca obiect stabilirea cadrului juridic unitar privind înființarea, organizarea, gestionarea, exploatarea, finanțarea și controlul funcționării serviciului public de salubrizare a localităților și se aplică serviciului public de salubrizare a localităților, înființat și organizat la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, județelor și al sectoarelor municipiului București, precum și al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară având ca obiectiv serviciile de salubrizare.

Serviciile de utilități publice sunt în responsabilitatea autorităților administrației publice locale și se înființează, organizează și gestionează potrivit hotărârilor adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ teritoriale, în funcție de gradul de urbanizare, de importanță economico — socială a localităților, de mărimeași de gradul de dezvoltare a acestora și în raport cu infrastructura tehnico-edilitară existentă.

Prin salubrizare, în contextul regulamentului cadru al serviciului de salubrizare a localităților aprobat prin Ordinul președintelui ANRSC nr. 82/2015, se înțelege: totalitatea operațiunilor și activităților necesare pentru păstrarea unui aspect salubru al localităților, adică: Colectarea; Selectarea; Transportul; Depozitarea; Neutralizarea deșeurilor; Măturatul; Stropitul; Spălatul străzilor; Curățatul rigolelor; Colectarea deșeurilor stradale; Curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț.

Potrivit prevederilor art. 3 din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, cu modificările și completările ulterioare Serviciul de salubrizare se organizează și funcționează pe baza următoarelor principii: a) protecția sănătății populației;

  • b)    autonomia locală și descentralizarea serviciilor;

  • c)    responsabilitatea față de cetățeni;

  • d)    conservarea și protecția mediului înconjurător;

  • e)    asigurarea calității și continuității serviciului;

  • f)    tarifarea echitabilă, corelată cu calitatea și cantitatea serviciului prestat;

  • g)    nediscriminarea și egalitatea de tratament al utilizatorilor;

  • h)    transparența, consultarea și antrenarea în decizii a cetățenilor;

  • i)    administrarea corectă și eficientă a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale și a banilor publici;

  • j)    securitatea serviciului;

  • k)    dezvoltarea durabilă.

Acest Studiu de oportunitate analizează exclusiv componentele măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice; curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț.

Serviciile de salubrizare se organizează pentru satisfacerea nevoilor populației, ale instituțiilor publice și ale agenților economici și vor asigura: îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor; promovarea calității și eficienței activităților de salubrizare; dezvoltarea durabilă a serviciilor; protecția mediului înconjurător etc.

  • 2.     Aspecte generale ale studiului

Municipiul Arad este așezat în extremitatea vestică a României, în sudul Crișanei și în nordul Banatului, în șesul întins al Tisei, la 46°11' lat. N și 21°19' long. E, în câmpia aluvionară a Aradului, parte a Câmpiei de Vest. Este primul oraș important din România la intrarea dinspre Europa Centrală, fiind situat pe malul râului Mureș, în apropierea ieșirii acestuia din culoarul Deva-Lipova. Teritoriul administrativ al municipiului este de 252,85 kmp.

Orașul se află la o altitudine de 107 m, fiind amplasat la intersecția unor importante rețele de comunicații rutiere, respectiv Coridorul european rutier IV cu traseul șoselei rapide ce va lega Ucraina cu Serbia. Situarea la intersecția drumurilor europene E 68/60 la 594 km de București (E) și 275 km de Budapesta (V), precum și E 671 la 50 km de Timișoara (S) și 117 km de Oradea (N), constituie un factor favorizant pentru dezvoltarea sa economică și urbană.

Municipiul Arad este principala poartă de intrare în România, fiind cel mai important nod rutier și feroviar din vestul țării. Astfel, Aradul se află situat la 17 km de Curtici - cel mai mare punct vamal pe căi ferate din vestul țării. De asemenea, Aradul beneficiază de un acces extrem de facil în ceea ce privește punctele de frontieră pe cale rutieră și aeriană. Cele mai apropiate puncte de frontieră sunt pe cale rutieră, respectiv: localitatea Turnu la o distanță de 20,3 km, orașul Nădlac la o distanță de 54 km, precum și Vărșand la o distanță de 68 km. Un important punct de frontieră este cel pe cale aeriană este Aeroportul Internațional Arad, acesta având o pistă de 2.000 metri.

Municipiul Arad este:

  • a)    persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu;

  • b)    subiect juridic de drept fiscal;

  • c)    titular al drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat al acestuia, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.

Municipiul Arad are sediul social în Județul Arad, Municipiul Arad, la adresa: Bulevardul Revoluției, nr. 75, cod 310130, precum și codul de înregistrare fiscală 3519925.

Municipiul Arad se învecinează din punct de vedere cadastral cu următoarele UAT-uri: UAT Vladimirescu, UAT Livada, UAT Zimandu Nou, UAT Șofronea, UAT Iratoșu, UAT Pecica, UAT Zădăreni, UAT Vinga, UAT Șagu.

Municipiul Arad are o suprafață de 23.957 ha, din care:

  • a) 7.248,86 ha teren intravilan b) 16.708,14 ha teren extravilan.

Populația stabilă (rezidentă) din Municipiul Arad la recensământul din anul 2011 a fost de 159.074 locuitori. Populația după domiciliu la 1 ianuarie 2021 în Municipiul Arad este de 174.244 persoane.

  • 2.1    Prestarea actuală a serviciului de salubrizare în municipiul Arad

În prezent, serviciul de salubrizare la nivelul municipiului Arad face obiectul Acordului-cadru nr. 60.287/14.08.2018, încheiat între Municipiul Arad, și S.C. Salubritate S.A. Acordul-cadru a fost atribuit în urma unei proceduri de licitație publică.

Din punct de vedere juridic, obiectul Acordului-cadru este prestarea serviciilor de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiul Arad.

Serviciul public de salubrizare se realizează cu respectarea principiului poluatorul plătește coroborat cu principiul responsabilității producătorului și cel al responsabilității utilizatorului. Acest lucru înseamnă că pentru deșeurile generate de populația rezidentă în municipiu, Primăria (prin operatorul economic de salubrizare către care a delegat prestarea serviciului) este responsabilă decolectarea, transportul, depozitare și valorificarea (după caz) a deșeurilor.

Serviciul public de salubrizare este prestat pe baza unui cadru legislativ și economic local corespunzător astfel încât costurile pentru gestionarea deșeurilor să fie suportate de generatorul acestora (respectiv populație, persoane fizice, persoane juridice etc.). Astfel, serviciul public de salubrizare este prestat pe bază de tarif/ taxă, conform hotărârilor consiliului local. De asemenea, având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, Primăria Municipiului Arad trebuie să realizeze demersurile necesare în vederea implementării instrumentului economic “plătește pentru cât arunci”.

Fiind vorba de un serviciu public, garantat pentru toți locuitorii municipiului, serviciul de salubrizare este prestat având în vedere nivelul tarifelor practicate de municipalitate și aprobate prin Hotărâre a Consiliului Local.

Salubrizarea municipiului Arad este un serviciu comunitar de utilități publice, organizat, coordonat, reglementat, condus, monitorizat și controlat de autoritatea administrației publice locale. Serviciul public de salubrizare în Municipiul Arad funcționează si este organizat conform Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiu Arad - aprobat prin H.C.L.M. nr. 297/30.09.2015.

Regulamentul serviciului de salubrizare a municipiului Arad conține prevederi referitoare la organizarea și funcționarea serviciilor de salubrizare, pentru următoarele activități:

  • a)    precolectarea, colectarea separată și transportul separat a deșeurilor menajere și a celor similare provenite din activități comerciale, din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori;

  • b)    colectarea și transportul deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora;

  • c)    organizarea prelucrării, neutralizării si valorificării materiale si energetice a deșeurilor; d) operarea/administrarea stațiilor de transfer pentru deșeurile municipale și similare;

  • e)    sortarea deșeurilor municipale și a celor similare în stațiile de sortare;

  • f)    măturatul, spălatul stropirea și întreținerea căilor publice;

  • g)    curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț;

  • h)    organizarea tratării mecano-biologice a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare;

  • i)    administrarea depozitelor de deșeuri și/sau a instalațiilor de eliminare a deșeurilor municipale și a celor similare;

  • j)    dezinsecția, dezinfecția și deratizarea.

  • 2.2    Analiza părților interesate și nevoilor acestora

Grupurile interesate de realizarea serviciilor de salubrizare în municipiul Arad:

^ Utilizatori/Beneficiari ai serviciilor de salubrizare:

  • o Populație: persoane fizice și asociații de locatari sau proprietari, locuitori ai municipiului Arad;

  • o Agenți economici care își desfășoară activitatea pe teritoriul municipiului Arad;

  • o Instituții publice cu sedii sau filiale în municipiul Arad;

  • ^ Municipiul Arad - are ca obiectiv realizarea unor servicii de salubrizare de calitate de către operatorul de salubrizare, scop în care efectuează controlul și urmărirea activității de salubrizare executată de către operator.

  • ^ Prestatorii de servicii de salubrizare — au ca obiectiv obținerea unui profit câtmai mare în schimbul serviciilor oferite.

  • ^ Instituții ale statului care au ca scop protejarea mediului și a sănătății populației: o Garda de Mediu — printre atribuțiile căreia se numără urmărirea și controlul aplicării de către persoane fizice și juridice a reglementărilor privind gestionarea deșeurilor și recuperarea materialelor reciclabile, dar și aplicarea de sancțiuni contravenționale pentru încălcărileprevederilor actelor normative în domeniul protecției mediului.

o Agenția de Protecție a Mediului - printre atribuțiile căreia se regăsesc coordonarea și urmărirea stadiului de îndeplinire al obiectivelor din strategia națională de gestionare a deșeurilor, colaborând cu autoritățilepublice locale în vederea implementării Planului local de gestionare a deșeurilor. Totodată, realizează inspecții la agenții economici generatoride deșeuri și deținători de substanțe chimice periculoase.

o Direcția de Sănătate Publică — are ca scop realizarea controlului respectării condițiilor igienico-sanitare prevăzute de reglementările legale în domeniul sănătății publice.

o Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice

  • — ANRSC — atribuții: analiza pieței serviciilor publice de gospodărie comunală; promovarea concurenței și a unei privatizări controlate pe piața serviciilor publice comunitare.

În general, deșeurile urbane (stradale și menajere) și cele industriale se numără printre obiectivele recunoscute ca fiind cele mai mari generatoare de impact și risc pentru mediu și sănătatea publică. Principalele forme de impact și risc determinate de deșeurile urbane și industriale, în ordinea în care sunt percepute de populație, sunt:

  • a)    Modificări de peisaj și disconfort vizual

  • b)    Poluarea aerului

  • c)    Poluarea apelor de suprafață - în cazul depozitării deșeurilor în apropierea râurilor (pe malul acestora)

  • d)    Poluarea pânzei de ape freatice - prin infiltrații de substanțe dăunătoare rezultate din reacțiile chimice ce au loc în depozitele ilegale, mai ales la temperaturi ridicate

  • e)    Modificări ale fertilității solurilor și ale compoziției biocenozelor pe terenurile învecinate, în cazul depozitării neautorizate direct pe pământ.

Grupurile interesate în realizarea activităților de salubrizare în municipiul Arad au diverse nevoi, după cum urmează:

Nevoi ale utilizatorilor de servicii de salubrizare:

  • ^    să circule pe străzi curate;

  • ^    să se plimbe și să se recreeze în parcuri curate;

  • ^    să își poată desfășura activitatea de zi cu zi fără dificultăți de deplasare, chiar și în anotimpul de iarnă;

  • ^    să nu fie nevoiți să respire aer infestat datorită depozitărilor clandestine/ilegale de deșeuri.

Municipiul Arad are ca obiective/nevoi:

  • ^    îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor prin promovarea calității si eficienței serviciilor publice de salubrizare;

  • ^    creșterea calității vieții cetățenilor prin stimularea mecanismelor economiei de piață, realizarea unei infrastructuri edilitare moderne, atragerea investițiilor profitabile pentru comunitatea locală;

  • ^    dezvoltarea durabilă a unor servicii care să asigure protecția mediului înconjurător;

  • ^    organizarea serviciilor publice de salubrizare astfel încât să satisfacă nevoile populației, ale instituțiilor publice si agenților economici.

Prestatorul de Servicii de Salubrizare:

  • ^ prestarea serviciilor în condiții de calitate și de protecție a mediului înconjurător;

J creșterea volumului de activitate prin includerea unui număr cât mai mare de străzi în planul de salubrizare al orașului, astfel încât să se obțină o valoare ridicată a contractului de prestări servicii;

J realizarea unui profit cât mai mare în urma prestării serviciilor de salubrizare.

Instituții ale Statului: Garda de Mediu, Agenția de Protecție a Mediului, Direcția de Sănătate Publică, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C. sunt interesate de:

J îmbunătățirea calității vieții cetățenilor prin menținerea unui climat de igiena;

J protejarea mediului înconjurător;

J înlăturarea surselor de poluare a aerului și apelor provenite de la deșeurile clandestine;

J protecția stării de sănătate a locuitorilor.

  • 2.3    Operatorii serviciului de salubrizare

Calitatea de operator al serviciului de salubrizare se dobândește în condițiile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a altor acte incidente în materie.

Operatorii serviciului de salubrizare pot fi desemnați fie prin hotărâre de dare în administrare, în cazul gestiunii directe, fie prin hotărâre de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, ca urmare a unei proceduri de achiziție publică, în cazul gestiunii delegate.

Serviciul public de salubrizare poate fi asigurat, în condițiile legii, prin operatori furnizori/prestatori de servicii publice locale de gospodărire comunală specializați, care pot fi:

J compartimente de specialitate din aparatul propriu al consiliilor locale, autorizate în condițiile legii de către autoritățile naționale de reglementare sau de către autoritatea administrației publice locale;

J agenți economici atestați în condițiile legii de către autoritățile naționale de reglementare sau de către autoritatea administrației publice locale, pentru activitățile care nu intră în competența autorităților naționale de reglementare.

Operatorii serviciului de salubrizare care participă la procedurile organizate pentru delegarea gestiunii serviciului trebuie să facă dovada competenței tehnico- organizatorice, a celei privind calificarea personalului și a asigurării unei dotări tehnico-materiale adecvate, prin care să garanteze capacitatea de a presta serviciulla nivelul parametrilor cantitativi și calitativi prevăzuți în regulamentul serviciului de salubrizare și caietul de sarcini, pentru toate tipurile de activități contractate.

Operatorii care își desfășoară activitatea în modalitatea gestiunii delegate furnizează/prestează serviciul de salubrizare prin exploatarea și administrarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestui serviciu, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului, precum și în baza licenței eliberate de autoritatea de reglementare competentă. Operatorii cu statut de societăți comerciale al căror capitalsocial este deținut în totalitate de unități administrativ-teritoriale se organizează și își desfășoară activitatea pe baza unui regulament de organizare și funcționare aprobat de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, de adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice.

Operatorii serviciului de salubrizare beneficiază, în temeiul legii, de aceleași drepturi și obligații în raporturile cu autoritățile administrației publice locale sau cu utilizatorii, indiferent de modul de organizare, de forma de proprietate, de țara de origine din Uniunea Europeană ori de modalitatea de gestiune adoptată.

Drepturile și obligațiile ce revin operatorilor cu privire la prestarea serviciului de salubrizare, obiectivele si sarcinile acestora, precum si indicatorii de performanță ai serviciului de salubrizare se stabilesc prin contractul de delegare a gestiunii și se precizează in regulamentul serviciului de salubrizare.

Operatorii trebuie să presteze serviciul de salubrizare cu respectarea principiilor universalității, accesibilității, continuității și egalității de tratament intre utilizatori. Aceștia se obligă să pună în aplicare metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale prevăzute de normele legale în vigoare privind achizițiile publice, precum și să asigure totodată respectarea cerințelor specifice din legislația privind protecția mediului.

Operatorii își pot desfășura activitatea pe baza licenței eliberate de A.N.R.S.C. și a contractului de delegare a gestiunii. Pentru obținerea licenței, operatorii sunt obligați să dețină toate avizele, acordurile și autorizațiile necesare prestării activităților specifice serviciului de salubrizare, prevăzute de legislația în vigoare și să respecte normele și reglementările în vigoare cu privire la igiena si sănătatea populației,respectiv la protecția și conservarea mediului, emise de autorități competente în aceste domenii.

  • 2.4    Utilizatorii serviciilor publice

Utilizatorii serviciului de salubritate sunt comunitățile locale considerate în întregul lor și persoanele fizice ori juridice care beneficiază individual de una sau mai multe activități specifice serviciului de salubrizare, în cazul activităților a căror contractare se realizează pe baza unui contract de prestare a serviciului încheiat în nume propriu cu operatorul.

Dreptul utilizatorilor de a beneficia de serviciul de salubrizare se stabilește prin regulamentul serviciului, aprobat prin hotărâre a autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare elaborat de A.N.R.S.C. și aprobat prin ordin al președintelui acesteia.

Utilizatorii au drept de acces fără discriminare la informațiile publice referitoare la serviciul de salubrizare, atât operatorul cât și autoritățile administrației publice locale având obligația de a comunica informații cu privire la indicatorii de calitate ai serviciului, la structura tarifară și la clauzele contractuale.

Raporturile dintre operatorii serviciului de salubrizare și utilizatorii individuali se desfășoară pe baze contractuale, cu respectarea prevederilor regulamentului serviciului de salubrizare și ale contractului-cadru de prestare a serviciului, adoptate de autoritățile administrației publice locale pe baza legislației în vigoare, aplicabilă acestui serviciu.

Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, împreună cu primarii, în calitate de autorități executive și de semnatari ai contractelor de delegare a gestiunii, sunt responsabili de asigurarea serviciului de salubrizare a localității și urmăresc respectarea de către operator a indicatorilor de calitate a serviciului, a clauzelor contractuale și a prevederilor legislației în vigoare referitoare la serviciul de salubrizare.

Hotărârile autorităților administrației publice locale cu privire la serviciul de salubrizare vor fi aduse la cunoștința publică și orice utilizator din aria de prestare a serviciului are dreptul să conteste prevederile acestora, în condițiile legii.

  • 2.5    Regulamentul-cadru al Serviciului de salubrizare a localităților -Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 82/2015

Prin Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, aprobat prin Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 82/2015, se stabilește cadrul juridic unitar privind desfășurarea serviciului de salubrizare, definind modalitățile și condițiile-cadru ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea serviciului de salubrizare, indicatorii de performanță, condițiile 24

tehnice, raporturile dintre operator și utilizator. Fiecare din aceste activități este detaliată în Regulamentul-cadru.

Regulamentul-cadru stabilește documentația tehnică minimă pentru toți operatorii care asigură serviciul de salubrizare și precizează documentele necesare exploatării, precum și modul de întocmire, actualizare, păstrare și manipulare a acestora.

Regulamentul-cadru conține, de asemenea, prevederi referitoare la drepturile și obligațiile operatorilor.

  • 2.6    Indicatorii de performanță și de evaluare

Potrivit prevederilor art. 6 din Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare Operatorii serviciului de salubrizare trebuie să îndeplinească indicatorii de performanță, din caietul de sarcini al serviciului și contractul de delegare a gestiunii serviciului, aprobați de consiliile locale, de Consiliul General al Municipiului București sau, după caz, de asociațiile de dezvoltare intercomunitară”.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 125 din același act normativ, “Indicatorii de performanță stabilesc condițiile ce trebuie respectate de operatori pentru asigurarea serviciului de salubrizare a localităților cu privire la:

  • a)    continuitatea din punct de vedere cantitativ și calitativ;

  • b)    atingerea obiectivelor și țintelor pentru care autoritatea administrației publice locale/asociația de dezvoltare intercomunitară sunt responsabile;

  • c)    prestarea serviciului pentru toți utilizatorii din aria sa de responsabilitate;

  • d)    adaptarea permanentă la cerințele utilizatorilor;

  • e)    excluderea oricărei discriminări privind accesul la serviciile de salubrizare;

  • f)    respectarea reglementărilor specifice din domeniul protecției mediului și al sănătății populației;

  • g)    implementarea unor sisteme de management al calității, al mediului și al sănătății și securității muncii.

Mergând mai departe, art. 126 stabilește că “Indicatorii de performanță trebuie să asigure evaluarea continuă a operatorului cu privire la următoarele activități:

  • a)    contractarea serviciului de salubrizare;

  • b)    măsurarea, facturarea și încasarea contravalorii serviciilor efectuate;

  • c)    îndeplinirea prevederilor din contract cu privire la calitatea serviciilor efectuate;

  • d)    menținerea unor relații echitabile între operator și utilizator prin rezolvarea rapidă și obiectivă a problemelor, cu respectarea drepturilor și obligațiilor care revin fiecărei părți;

  • e)    soluționarea în timp util a reclamațiilor utilizatorilor referitoare la serviciile de salubrizare; f) prestarea serviciului de salubrizare pentru toți utilizatorii din raza unității administrativ-teritoriale pentru care are hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii;

  • g)    prestarea de servicii conexe serviciului de salubrizare - informare, consultanță;

  • h)    atingerea țintelor privind gestionarea deșeurilor”.

În aceeași manieră, art. 127 din Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare prevede că “În vederea urmăririi respectării indicatorilor de performanță, operatorul de salubrizare trebuie să asigure:

  • a)    gestiunea serviciului de salubrizare conform prevederilor contractuale;

  • b)    gradul asigurării colectării separate a deșeurilor menajere și similare;

  • c)    gradul asigurării cu recipiente de colectare a producătorilor de deșeuri;

  • d)    evidența clară și corectă a utilizatorilor;

  • e)    înregistrarea activităților privind măsurarea prestațiilor, facturarea și încasarea contravalorii serviciilor efectuate;

  • f)    înregistrarea reclamațiilor și sesizărilor utilizatorilor și modul de soluționare a acestora”.

Indicatorii de performanță și de evaluare a serviciului de salubrizare vor fi cuantificații cantitativ, adaptați la specificul fiecărei localități și vor fi prevăzuți ca anexă în regulamentul serviciului de salubrizare.

Indicatorii de performanță din anexa la Regulamentul-cadru au caracter minimal și pot fi suplimentați conform prevederilor legale.

  • 2.7    Caietul de Sarcini cadru al Serviciului de salubrizare a localităților -Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 111/2007

În lumina dispozițiilor art. 1 din Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare, Caietul de sarcini-cadru “stabilește condițiile de desfășurare a activităților specifice serviciului de salubrizare, stabilind nivelurile de calitate și condițiile tehnice necesare funcționării acestui serviciu în condiții de eficiență și siguranță”.

Totodată, potrivit art. 2 Caietul de sarcini-cadru “a fost elaborat spre a servi drept documentație tehnică și de referință în vederea stabilirii condițiilor specifice de desfășurare a serviciului de salubrizare indiferent de modul de gestiune adoptat”.

În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) Caietul de sarcini “conține specificațiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță, siguranța în exploatare, precum și sisteme de asigurare a calității, terminologia, condițiile pentru certificarea conformității cu standarde relevante sau altele asemenea”.

Alin. (2) al aceluiași articol stipulează că “Specificațiile tehnice se referă, de asemenea, la algoritmul executării activităților, la verificarea, inspecția și condițiile de recepție a lucrărilor, precum și la alte condiții ce derivă din actele normative și reglementările în legătură cu desfășurarea serviciului de salubrizare.

În fine, alin. (3) prevede Caietul de sarcini “precizează, totodată, reglementările obligatorii referitoare la protecția muncii, la prevenirea și stingerea incendiilor și la protecția mediului, care trebuie respectate pe parcursul prestării serviciului/activității specifice din cadrul serviciului de salubrizare și care sunt în vigoare”.

  • 2.8    Relația proiectului cu politici publice relevante

Obiectivul general al Strategiei de dezvoltare a Municipiului Arad este dezvoltarea și consolidarea unui centru economic puternic, stabil și diversificat, capabil să asigure creșterea calității vieții arădenilor.

Axele strategice de dezvoltare sunt: urbanism, amenajarea teritoriului, infrastructură de transport, transport public local, regenerare urbană, locuințe, spații verzi, utilități publice, sportul și turismul.

Studiul de Oportunitate în ansamblul său este în deplină concordanță cu obiectivele strategice ale Uniunii Europene, ale Planului Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 942/2017, a Planului Regional de Gestionare a Deșeurilor (PRGD), Master Planului de Gestionare a Deșeurilor la nivelul județului Arad, Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor (SNGD), aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 870/2013, și Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor elaborat la nivelul Județului Arad, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 178 din 25 iunie 2021.

Prin implementarea și operarea serviciului de salubritate propus s-ar asigura respectarea legislației interne privind protecția mediului și a sănătății populației, precum și legislația conexă prezentului Studiu de Oportunitate.

  • 3.     Analiza și selecția alternativelor

Conform art. 22 alin. (2) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu prevederile art. 12 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, gestiunea serviciilor de salubritate se realizează în următoarele modalități:

  • 1.    Gestiune directă; sau

  • 2.    Gestiune delegată.

În acest sens, au fost identificate două alternative privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de salubritate în municipiul Arad, astfel:

  • 3.1    Alternativa 1. Gestiunea directă a serviciului

În această variantă trebuie ca Primăria Arad să își organizeze un serviciu propriu de salubrizare.

În acest caz, Primăria Municipiului Arad va fi organizatoare de servicii și ordonator de credit, ca rezultat al descentralizării.

Conform prevederilor Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 28 alin. (2): “ Gestiunea directă se realizează prin intermediul unor operatori de drept public sau privat, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. g), respectiv lit. h), fără aplicarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, care pot fi:

  • a)    servicii publice de interes local sau județean, specializate, cu personalitate juridică, înființate și organizate în subordinea consiliilor locale sau consiliilor județene, după caz, prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale respective;

  • b)    societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital social integral al unităților administrativ-teritoriale, înființate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale respective”.

Acești operatori pot fi:

^ compartimente funcționale fără personalitate juridică, organizate în structura aparatului de specialitate al primarului sau, după caz, al consiliilor județene;

^ servicii publice de interes local sau județean, specializate, fără personalitate juridică, înființate si organizate în subordinea consiliilor locale sau consiliilor județene, după caz, prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unitățiloradministrative-teritoriale respective;

^ servicii publice de interes local sau județean, specializate, cu personalitate juridică, înființate si organizate în subordinea consiliilor locale sau consiliilor județene, după caz, prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrative-teritoriale respective.

În cazul în care s-ar opta pentru asigurarea serviciului printr-un compartiment funcțional organizat în structura aparatului de specialitate al primarului sau înființarea unui serviciu public de salubrizare specializat și autorizat conform legii, organizat sub autoritatea consiliului local, prezentăm următoarea analiză SWOT:

Avantaje

Dezavantaje

  • 1.    Asigurarea continuității prestării Serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire fără a fi nevoie de o procedură de achiziție publică pentru contractarea serviciului

  • 2.    Control direct asupra activității

  • 3.    Încasarea profitului din prestarea activității

  • 1.    Serviciul trebuie înființat și organizat, în

  • 2.    Condițiile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținându-se seama de mărimea, gradul de dezvoltare și de particularitățile economico-sociale ale municipiului Arad, în   raport cu posibilitățile

locale de finanțare a funcționării, exploatării și dezvoltării acestor servicii.

  • 3.    Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 745/2007 privind condițiile de obținere a licenței, cu modificările și completările ulterioare utilajele trebuie să se afle în dotarea serviciului la depunerea cererii de licențiere.

  • 4.    Asigurări și autorizații de funcționare. Nu pot fi obținute toate asigurările necesare de răspundere civilă pentru terți și pentru autovehiculele folosite (sau pot fi obținute cu condiționări neprevăzute).

  • 5.    Durata de achiziție a utilajelor, minim estimată este de 100 zile. Intrarea în posesie și recepții minim 90 zile.

  • 6.    Angajarea de personal specializat pentru prestarea serviciilor în condițiile plafonării numărului    de        angajați     în

structurile subordonate autorității publice locale - fonduri          locale       din

buget pentru următorul personal: jurist, personal protecția muncii (inclusiv PSI), personal protecția mediului, pază, conducători auto, muncitori necalificați, personal calificat pentru întreținere și reparații, magazioner, șef atelier reparații și întreținere auto, șef parc auto etc.

  • 7.    Minimum investițiilor în utilaje, mașini și dotări,   în   condițiile neexploatării   la

capacitatea maximă a utilajelor (zile în care acestea nu se utilizează)

  • 8.    Necesitatea obținerii licenței de operare de la ANRSC     ’         ’

  • 9.    Asigurarea spațiilor necesare pentru birouri, garare utilaje, platformă, birotică,  soluții

informatice etc

  • 10.    Asigurarea de spații acoperite pentru depozitarea materialului antiderapant

  • 11.    Asumarea tuturor riscurilor de cătreserviciul public înființat, respectiv de către autoritatea publică locală

12. Necesitatea obținerii licențelor de operare în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, a numeroaselor avize și aprobări necesare, în special cele referitoare la îndeplinirea cerințelor de calitate și de mediu

Oportunități

Riscuri

  • 1.    Dotări tehnice proprii în domeniul salubrizării stradale și deszăpezirii

  • 2.    Angajarea de forță de muncă și scăderea șomajului

  • 3.    Suplimentarea investițiilor conform oricăror norme care apar ulterior dării în gestiune, prin aplicarea în cadrul unor linii de finanțare externă

  • 1.    Pe parcursul derulării serviciului de salubrizare regimul de impozitare se poate schimba

  • 2   Perioada lungă de obținere a autorizărilor

  • 3.    Datorită schimbărilor de legislație, de politică sau de altă natură, sunt necesare finanțări suplimentare      pentru     retehnologizare,

construcție, reechipare, modificare etc.

  • 4.    Implicarea redusă a cetățenilor în problemele de întreținere a curățeniei străzilor și trotuarelor pe timp friguros.

  • 5.    O schimbare demografică sau socio-economică afectează cererea pentru prestații

  • 6.    Riscul principal este asumarea tuturor riscurilor de către serviciul public înființat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Arad

În aceste condiții, se constată că gestiunea directă nu este o soluție oportună deoarece prezintă numeroase dezavantaje comparativ cu avantajele identificate și implică cheltuieli suplimentare suportate din bugetul local pentru:

  • 1.    dotarea cu utilaje specifice activității din cadrul serviciului;

  • 2.    suplimentarea investițiilor pe parcursul derulării contractului pentru înnoirea parcului de utilaje, conform oricăror norme care ar putea apărea ulterior

  • 3.    asigurarea și amenajarea unui sediu, garaj, depozit material, în care să se desfășoare activitatea specifică

  • 4.    costuri de personal mari pentru realizarea activităților de salubrizare

  • 5.    necesitatea obținerii licenței A.N.R.S.C. - clasa 2, pentru efectuarea activităților de salubrizare - conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 745/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice

  • 6.    numărul minim de personal este limitat prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, la un număr de 31 de angajați, dar fundamentând necesarul minim de personal pentru asigurarea desfășurării activităților în conformitate cu normativele tehnice pentru activitatea de salubrizare, ar rezulta un număr de minim 160 angajați.

Numărul optim minim de utilaje, plecând de la prevederile Anexei 7 - Breviarul de calcul nr. 5 - Determinarea necesarului minim de mijloace de transport pentru colectarea și transportul deșeurilor stradale din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, pentru activitățile de salubrizare, ar fi de (totalizând un cost estimativ minim total de cca 3.069.000 euro) după cum urmează:

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Valoare estimată/buc.

(Euro cu TVA)

Valoare estimată/dotare minimă necesară (Euro cu TVA)

0

1

2

3

4

1.

Autoperii/Automăturători cu sistem de aspirație pentru salubrizarea carosabilului

minimum 7 buc.

110.000

770.000

2.

Autoperii/Automăturători cu sistem de aspirație pentru salubrizarea spațiilor înguste (trotuare, alei), de dimensiuni gabaritice corespunzătoare

minimum 3 buc.

41.000

123.000

3.

Autocisterne cu capacitatea de 8-12 mc pentru spălat și stropit

minimum 3 buc.

45.000

135.000

4.

Autocisterne cu capacitatea de 4-8 mc pentru spălat și stropit spații înguste (trotuare, alei)

minimum 3 buc.

90.000

270.000

5.

Încărcător frontal pentru colectarea deșeurilor cu capacitate de încărcare de 0,52 mc;

minimum 1 buc.

38.000

38.000

6.

Încărcător frontal pentru colectarea deșeurilor cu capacitate de încărcare de 2-4 mc

minimum 1 buc.

90.000

90.000

7.

Autobasculantă cu capacitate de 5-7,5 t pentru transportul deșeurilor și eliminarea în cel mai scurt timp posibil a zonelor de deșeuri abandonate;

minimum 1 buc.

30.000

30.000

8.

Autobasculantă tip tracker 8x4 cu graifer pentru transportul deșeurilor și eliminarea în cel mai scurt timp posibil a zonelor de deșeuri abandonate, respectiv:

minimum 1 buc.

138.000

138.000

9.

Cap tractor cu cârlig tip Abroll + 3 buc. Containere metalice tip Abroll (2 buc. containere cu capacitate de 20-25 mc și 1 buc. Container cu capacitate de peste 30 mc) compatibile, care să opereze împreună;

minimum 1 buc.

Cap tractor + minimum 3 buc. containere metalice

128.000+

20.000

148.000

10.

Autoutilitare (Autocompactoare gunoiere) cu funcție de basculare și capacitate mică, de până la 5 tone, pentru încărcarea și transportarea deșeurilor stradale și deșeurilor abandonate de pe domeniul public al municipiului Arad

minimum 3 buc.

40.000

120.000

11.

Autoturisme pentru controlul activităților cu 5 locuri

minimum 2 buc.

28.000

56.000

12.

Utilaj multifuncțional pentru spălat mobilier stradal și coșuri stradale

minimum 2 buc.

2.000

4.000

13.

Aspiratoare de deșeuri stradale pentru spații înguste (trotuare, alei) și parcări, platouri pavate - minimum 8 buc. din care: a) minimum 2 buc. Aspiratoare de deșeuri stradale autopropulsate cu containere standard și transmisie electrică;

b) minimum 6 buc. Aspiratoare de deșeuri stradale tip pubelă;

minimum 8 buc.

67.000

67.000

TOTAL Dotare minimă necesară pentru activitatea de salubrizare stradală (Euro)

1.989.000

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de DESZĂPEZIRE

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Valoare estimată/buc. (Euro cu TVA)

Valoare estimată/dotare minimă necesară (Euro cu TVA)

0

1

2

3

1.

Autospeciale multifuncționale cu lamă/plug, cu echipamente pentru împrăștiat material antiderapant solid și capacitatea de transport material antiderapant între 5-10 mc

minimum 11 buc.

110.000

121.000

2.

Freze pentru îndepărtarea zăpezii și a gheții din spațiile înguste (trotuare, alei)

minimum 2 buc.

20.000

40.000

3.

Autocisterne pentru împrăștierea soluției antiderapante lichide (pentru activitatea de combatere a poleiului)

minimum 2 buc.

120.000

24.000

4.

Încărcătoare frontale pentru încărcat material antiderapant și/sau zăpadă

minimum 3 buc.

85.000

255.000

5.

Autobasculante pentru transportul zăpezii și gheții de capacitate de minimum 20 mc

minimum 5 buc.

128.000

640.000

TOTAL Dotare minimă necesară pentru activitatea de deszăpezire (Euro)

1.080.000

Cheltuielile cu personalul

S Cheltuieli cu forța de muncă; (salarii și contribuții la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale) pentru personalul minim angajat

S Echipament de lucru

S Cheltuieli cu protecția muncii

S Materiale igienico-sanitare

S-a luat în calcul grila de salarizare pentru personalul contractual din cadrul primăriei municipiului pentru stat de funcții cu încadrare de: director, șef serviciu, inspectori (personal, protecția mediului, protecția muncii, contabilitate, șef de sector, șef parc auto, jurist), pază, conducători auto, magazioneri și muncitori necalificați minim 250.00 euro/lună (3.000.000 euro anual).

Cheltuieli aferente mijloacelor auto

S Combustibil și lubrifianți

S Asigurarea CASCO

S Asigurarea obligatorie

S Revizii obligatorii

S Rovigneta

S Licență emisă de Ministerul Transporturilor

S Anvelope și alte piese de schimb

S Reparații și revizii etc

Cheltuieli obligatorii privind asigurarea serviciului:

S Spațiile necesare pentru birouri, garaje, atelier reparații, platformă pentru utilaje

S Spații acoperite pentru depozitarea materialului antiderapant

S Dotările necesare pentru funcționare: birouri, tehnică de calcul, birotică, scule și dispozitive pentru reparații mașini și utilaje, softuri, etc.

În ceea ce privește examinarea serviciului având în vedere costurile anterior estimate, se constată că varianta ca Primăria Municipiului Arad să execute prin forțe proprii activitățile de salubrizare, necesită investiții umane și materiale majore, pentru care aceasta nu are surse de finanțare imediate.

  • 3.2 Alternativa 2. Gestiunea delegată a serviciului

În această variantă, gestiunea serviciului de salubrizare va fi delegată către un operator de salubritate selectat prin organizarea unei proceduri în conformitate cu dispozițiile legislației achizițiilor publice, sau cele ale legislației concesiunilor.

Delegarea serviciului se face în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv:

  • -    Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Local de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciilor de salubrizare a localităților, actualizat, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților;

  • -    Ordinul M.S. nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare

  • -    Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297 din 30 septembrie 2015 privind aprobarea “Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad”, cu modificările și completările ulterioare aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 81 din 24 martie 2016 și prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128 din 12 martie 2019.

Analiza SWOT - gestiunea delegată

Avantaje

Dezavantaje

  • 1.    Angajarea de forță de muncă locală și scăderea șomajului

  • 2.    Transferul riscurilor în mare parte cătreoperator

  • 3.    Posibilitatea de control a tarifelor

  • 4.    Micșorarea cheltuielilor

  • 5.    Existența unui cadru competitiv, operator cu licență și dotări tehnice moderne în domeniul salubrizării stradale și deszăpezirii

  • 6.    Dotarea operatorului cu toate mijloacele

  • 1.    Control mai scăzut asupra prestării serviciilor decât în cazul delegării directe, aspect ce poate fi îmbunătățit la nivelul documentației  de  atribuire  și  a

contractului.

  • 2.    Dificultate în estimarea cât mai exactă a posibilității investițiilor.

  • 3.    Măsurile pentru combaterea întârzierilor. Serviciile prestate trebuie plătite. Aceste plăți nu se pot efectua decât din bugetul local.

necesare îndeplinirii în bune condiții a serviciului

  • 7.    Contractul de delegare prevede obligativitatea îndeplinirii indicatorilor de performanță care fac referire la activitățile prestate.

  • 8.    Indicatorii minimali de performanță ai serviciului pot fi modificați prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Arad, pe baza unor studii de specialitate

  • 9.    Suplimentarea investițiilor pe parcursul derulării contractului conform oricăror norme care apar ulterior contractării

  • 10.    Se poate urmări situația financiară și operatorul va răspunde din punct de vedere economic

  • 11.    Se constituie o garanție de bună execuție pentru serviciile prestate

4. Valoarea plăților în timp este diminuată de inflație.

Oportunități

Riscuri

  • 1.    Bază legală stabilă și sistem de raportare corect

  • 2.    Prin procedura de achiziție se va obține selectarea unui operator care să ofere raportul optim între preț (mic) al tarifelor

și calitate (ridicată) a serviciilor.

  • 3.    Colectarea impozitului aferent prestării de servicii de către Municipiul Arad contribuie astfel la creșterea bugetului local.

  • 1.    Există posibilitatea ca societatea privată să intre în insolvență, din incapacitate temporară de plată sau definitivă, fapt care ar periclita buna desfășurare a activităților de salubrizare.

  • 2.    Criza economic-financiară internațională

  • 3.    Modificări ale legislației achizițiilor publice și în domeniul tarifarii unice după atribuirea contractului

În cazul gestiunii delegate a serviciului, costurile aferente municipalității devin

infime.

3 .3 Fundamentarea oportunității delegării serviciului

Prezentul studiu de oportunitate s-a realizat în vederea analizării oportunității de delegare a unor componente ale serviciilor publice de salubrizare.

Principalele aspecte care au impus realizarea studiului:

^ respectarea și aplicarea reglementărilor legislative în domeniu, care au fostarmonizate cu legislația Uniunii Europene;

^ necesitatea asigurării unor servicii publice de salubrizare eficiente și de calitate, modernizarea infrastructurii și sistemului logistic existent;

^ necesitatea modernizării sistemului de salubritate;

^ dorința autorității locale de a asigura un mediu de viață curat și sănătos locuitorilor municipiului Arad.

În urma analizării situației actuale, s-a constatat că modul actual de prestare al serviciului public de salubrizare este departe de a fi satisfăcător, operatorul aflându-se în prezent în procedură de insolvență.

Argumentele care stau la baza delegării gestiunii componentelor serviciului public de salubrizare:

J Prin realizarea unei proceduri de licitație publică deschisă / proceduri de concesiune se va putea obține selectarea unui operator care să ofere raportul optim intre prețul mic al prestației și calitatea ridicată a serviciilor.

J Asigurarea unui serviciu de calitate la standarde europene și care să corespundă normelor naționale și ale Uniunii Europene referitoare la mediu, este posibilă numai cu investiții adecvate în dotări performante corespunzătoare și cu asigurarea de personal suficient și adecvat pregătit din punct de vedere profesional.

J Valoarea investițiilor necesare pentru asigurarea unor dotări adecvate pentru prestarea la standardele cerute de către legislația în vigoare a acestor servicii este foarte mare, iar municipalitatea nu deține resursele necesare de finanțare imediată.

J Dotarea cu utilaje noi și performante impusă de criteriile de selecție a ofertelor va duce la realizarea unui nivel scăzut de poluare a orașului.

Astfel, viitorul operator de salubrizare va trebui să facă dovada deținerii unui număr suficient de mașini și utilaje performante, cu care se vor putea realiza servicii de salubrizare de calitate ridicată. De asemenea, Caietul de sarcini va stipula obligativitatea folosirii întregului parc de mașini și utilaje ofertat, doar pentru nevoile de salubrizare ale municipiului Arad.

Prin creșterea nivelului calitativ al serviciilor, comunitatea locală va beneficia de o îmbunătățire a calității mediului și implicit a sănătății populației.

De asemenea, prezentul Studiu propune indicatori de performanță și de evaluare care să fie prevăzuți în contractul de delegare pentru serviciile încredințate spre administrare operatorilor.

Acești indicatori asigură condițiile pe care trebuie să le îndeplinească serviciile de salubrizare, avându-se în vedere:

J continuitatea din punct de vedere cantitativ și calitativ;

J adaptarea permanentă la cerințele utilizatorilor;

J excluderea oricărei discriminări privind accesul la serviciile de salubrizare;

J respectarea reglementărilor specifice din domeniul protecției mediului și al sănătății populației;

J implementarea unor sisteme de management al calității, al mediului și alsănătății și securității muncii

Indicatorii de performanță pentru serviciul de salubrizare se referă la următoarele activități:

J contractarea serviciilor de salubrizare;

J măsurarea, facturarea și încasarea contravalorii serviciilor efectuate;

J îndeplinirea prevederilor din contract cu privire la calitatea serviciilor efectuate;

J menținerea unor relații echitabile între operator și utilizator prin rezolvarea rapidă și obiectivă a problemelor, cu respectarea drepturilor și obligațiilor care revin fiecărei părți;

J soluționarea în timp util a reclamațiilor utilizatorilor referitoare la serviciile de salubrizare;

J prestarea de servicii conexe serviciului de salubrizare - informare, consultanță.

În vederea urmăririi respectării indicatorilor de performanță, operatorul trebuie să asigure:

J gestiunea serviciilor de salubrizare conform prevederilor contractuale;

J evidența clară și corectă a utilizatorilor;

J înregistrarea activităților privind măsurarea prestațiilor, facturarea și încasarea contravalorii serviciilor efectuate;

J înregistrarea reclamațiilor si sesizărilor utilizatorilor si modul de soluționare.

În conformitate cu competențele și atribuțiile legale ce îi revin, Primăria Arad trebuie să aibă acces neîngrădit la informații necesare stabilirii:

J modului de respectare și îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate;

J calității și eficienței serviciilor prestate la nivelul indicatorilor de performanță stabiliți în contractul de delegare a gestiunii pentru toate activitățile care fac obiectul acestuia;

J modului de administrare, exploatare, conservare și menținere în funcțiune, dezvoltare și/sau modernizare a sistemelor publice din infrastructura edilitar- urbană încredințată prin contractul de delegare a gestiunii;

J modului de formare și stabilire a tarifelor pentru activitățile prestate;

J respectării parametrilor ceruți prin prescripțiile tehnice și a normelor metodologice.

Evaluarea și monitorizarea serviciului de salubrizare și deszăpezire în municipiul Arad se va realiza în baza indicatorilor de performanță ai serviciului.

Autoritatea locală monitorizează realizarea de către Operator a indicatorilor de performanță ai serviciului.

Indicatorii de performanță stabilesc condițiile ce trebuie respectate de Operator pentru asigurarea serviciilor de salubrizare.

În vederea urmăririi respectării indicatorilor de performanță, Operatorul trebuie să asigure următoarele:

  • a)    gestiunea serviciului de salubrizare conform prevederilor contractuale;

  • b)    înregistrarea corectă și conformă cu realitatea a tuturor activităților privind măsurarea cantitativă a prestațiilor, facturării și încasării contravalorii serviciilor efectuate;

  • c)    înregistrarea reclamațiilor și sesizărilor utilizatorilor, precum și a informațiilor privind modul de soluționare a acestora.

Se propun următorii indicatori minimi de performanță si evaluare pentru serviciul de salubrizare de pe raza Municipiului Arad:

1. INDICATORI DE PERFORMANȚĂ GENERALI

Realizați în anul

202___

1.1. Contractarea serviciilor de salubrizare stradală și deszăpezire

a) numărul de solicitări din partea Autorității Contractante de îmbunătățire a parametrilor de calitate ai activității prestate, rezolvate, raportat la numărul total de cereri de îmbunătățire a activității, pe categorii de activități

100%

1.2. Măsurarea prestațiilor

1.2.1. Activitatea de curățenie căi publice

a) suprafața realizată pentru activitatea de măturat manual raportată la suprafața propusă/comandată

>85%

b) suprafața realizată pentru activitatea de măturat mecanizat raportată la suprafața propusă/comandată

>85%

c) suprafața realizată pentru activitatea de spălat carosabil raportată la suprafața propusă/comandată

>85%

d) suprafața realizată pentru activitatea de curățat rigole raportată la suprafața propusă/comandată

100%

e) Număr total de sesizări fondate rezolvate, privind activitatea de curățenie căi publice raportat la numărul total de sesizări fondate primite

100%

1.2.2. Activitatea de deszăpezire

a) suprafața realizată pentru activitatea de curățat zăpada și gheața raportată la suprafața propusă

>85%

b) Număr total de sesizări fondate rezolvate, privind activitatea de

100%

curățenie căi publice raportat la numărul total de sesizări fondate primite

1.2.3. Îndeplinirea prevederilor din contract cu privire la calitatea serviciilor prestate

a) Număr total de sesizări fondate rezolvate, privind calitatea serviciilor prestate de operator, ca urmare a culpei acestuia, raportat la numărul total de sesizări fondate primite

100%

b) Respectarea legislației în domeniu privind îndeplinirea obligațiilor de mediu

100%

2. INDICATORI DE PERFORMANȚĂ GARANTAȚI

a) numărul de încălcări ale obligațiilor operatorului, rezultate din analizele și controalele organismelor abilitate de mediu

0

b) numărul de amenzi date de autoritatea centrală sau locală pentru neexecutarea corespunzătoare a activității

<3

Indicatorii de performanță menționați la punctul 1 al tabelului de mai sus se calculează ca raport dintre cantitatea valorică de operațiuni efectiv realizată și cantitatea valorică de operațiuni comandată de către Autoritatea locală.

Autoritatea locală va aplica penalități contractuale Operatorului serviciului în cazul în care acesta nu prestează Serviciul la parametrii de eficiență și de calitate la care s-a angajat potrivit prevederilor prezentului caiet de sarcini, ori în situația în care acesta nu respectă indicatorii de performanță ai Serviciului. Perceperea penalităților contractuale nu exclude pretinderea și aplicarea daunelor compensatorii/interese/cominatorii în cazul în care Operatorul se face vinovat în mod culpabil și repetat de încălcarea prevederilor contractuale.

Operațiunile neefectuate din vina exclusivă a Operatorului, precizate în procesul verbal de recepție nu se vor plăti. Suplimentar, se va aplica Operatorului o sancțiune de 1,5% din valoarea operațiunilor neexecutate din vina exclusivă a sa.

Pentru indicatorii de performanță menționați la punctul 1-2 al tabelului de mai sus se vor putea aplica penalități astfel:

  • a)    pentru nerezolvarea în termen de o zi a reclamațiilor scrise, justificate, privind calitatea operațiunilor executate se va calcula Operatorului o sancțiune de 0,03% din valoarea comenzii lunare.

  • b)    orice nerespectare a obligațiilor prevăzute în licența de operare constatate de organele abilitate, atrage după sine rezilierea contractului de achiziție servicii.

  • c)    pentru fiecare neconformitate constatată de Autoritatea locală și neremediată imediat de Operator se va aplica o penalitate de 0,03% din valoarea comenzii lunare.

Indicatorii de performanță ai serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire se precizează în contract.

Astfel, Primăria Arad se va asigura că gestionarea activității de salubritate se va face respectând principiile unei dezvoltări durabile, conform cu normele legale.

  • 4.     Analiza de risc

    4.1    Abordare metodologică cu privire la analiza riscurilor

Implementarea oricărui contract este condiționată de apariția sau materializarea unor riscuri, care pot avea un impact mai mare sau mai mic asupra acestuia. Aceeași vulnerabilitate în fața riscurilor este prezentă și în cazul în care autoritatea contractantă decide să presteze serviciul prin gestiune directă. Orice activitate are asociate o serie de riscuri, cele mai multe fiind identificate bineînțeles în situația în care serviciul este prestat de către terți.

În cazul prezentului studiu apariția, materializarea și implicit alocarea riscurilor determină tipul contractului de servicii, respectiv contract de achiziție publică sau contract de concesiune servicii. Așa cum este menționat și la art. 6 alin. (1) din Legea 100/ 2016, “Atribuirea unei concesiuni de lucrări sau de servicii implică întotdeauna transferul către concesionar a unei părți semnificative a riscului de operare de natură economică, în legătură cu exploatarea lucrărilor și/sau a serviciilor respective”.

Riscurile sunt definite în accepțiunea teoriei clasice a deciziei, ca evenimente cu apariții posibile în procesele social-umane, dar incerte, ale căror efecte sunt dăunătoare, păguboase și cu efect ireversibil. În accepțiunea teoriilor statistice riscurile reflectă variațiile posibile ale distribuirii rezultatelor, probabilitate și valorile lor subiective. Riscurile mai pot fi definite ca: șansa sau probabilitatea de a pierde sau dispersia preconizată a rezultatelor ce se vor obține ca urmare a implementării contractului.

În ceea ce privește implementarea contractului pentru asigurarea unor componente ale serviciilor de salubrizare la nivelul Municipiului Arad, am identificat o serie de riscuri, atât generale, care se referă la acele riscuri orizontale sau care pot avea efecte orizontale asupra implementării contractului, cât și specifice, cu influență limitată asupra rezultatelor contractului.

Toate riscurile identificate sunt prezentate și analizate, în formă tabelară (în secțiunea următoare a acestui studiu), efectele negative substanțiale asupra rezultatelor proiectului, în conformitate cu structura următoare:

^ Riscuri generale și riscuri specifice

^ Identificare

^ Alocare/ entitate responsabilă

^ Impact

^ Probabilitate

^ Soluție/ recomandare de minimizare/eliminare

Matricea de management al riscurilor are ca și rezultat o prezentare cuprinzătoare a caracteristicilor riscurilor identificate, a parametrilor acestora, precum și a acțiunilor care trebuie efectuate înainte, în timpul și pe durata manifestării unui risc.

Principalul obiectiv avut în vedere la elaborarea matricei de riscuri a fost protejarea scopului și obiectivelor contractului (și implicit a autorității contractante) în eventualitatea în care totalitatea sau parte a activităților acestuia nu se mai pot desfășura conform planului. Elaborarea și planificarea unor măsuri de acțiune în cazul în care se materializează o serie de riscuri în perioada de implementarea a contractului, încă din etapa de pregătire a documentației de atribuire, este importantă pentru informarea corectă a tuturor părților implicate în execuția acestuia. Fiind vorba de un serviciu public care trebuie asigurat în mod continuu pentru locuitorii Municipiului Arad, etapa de pregătire și anticipare a riscurilor care pot apărea în timpul implementării este cu atât mai importantă pentru Autoritatea contractantă.

Astfel, practica dovedește necesitatea atât a unei pregătiri teoretice, cât și practice a unor scenarii de manifestare a riscurilor relevante pentru proiect.

Prin identificarea riscurilor relevante pentru contractul necesar a fi încheiat pentru prestarea unor componente ale serviciului public de salubrizare și a măsurilor de minimizare/ eliminare ale acestora, se urmăresc:

J garantarea existenței unui personal bine pregătit, atât la nivelul autoritățiicontractante, cât și la nivelul operatorului economic, care să poată face față condițiilor de criză și care să poată gestiona corespunzător activitățile din cadrul contractului;

J reducerea la minimum a gradului de întrerupere a prestării serviciului public;

J limitarea pierderilor;

J garantarea unor reacții corespunzătoare și rapide atât din partea autorității contractante cât și din partea operatorului economic;

J definirea alternativelor pentru îndeplinirea activităților/sub-activităților critice din cadrul contractului;

J definirea strategiilor care reduc la minimum timpul de recuperare și costul asociat;

  • 4.2    Etapa 1 - Identificarea riscurilor

Niciun risc nu poate fi tratat corespunzător dacă nu este identificat în prealabil. Analiza riscurilor este demarată încă din etapa de pregătire a documentației de atribuire a contractului, prin identificarea riscurilor, o etapă deosebit de importantă în cadrul căreia au fost stabilite expunerile proiectului într-un mediu incert. Această etapă presupune o cunoaștere detaliată a activităților din cadrul contractului, a mediului extern în care aceasta va fi implementat, precum și o înțelegere a obiectivelor sale. În acest sens, s-a definit în cadrul acestui studiu specificul contractului necesar a fi încheiat pentru asigurarea a componentelor serviciului public de salubrizare pentru Municipiul Arad cu scopul de a crea o listă de expuneri la risc indiferent de severitatea lor. Totodată, s-a ținut cont de tendințele sectorului și a domeniului de activitate, precum și de schimbările din sectorul public care pot determina noi tipuri de expuneri riscante pentru toate părțile implicate.

Activitatea de identificare a riscurilor a dus la un inventar al principalelor riscuri ale contractului detaliate în matricea de riscuri prezentată în cele ce urmează, inventar ce cuprinde și o descriere elocventă a fiecărei poziții — elemente cu ajutorul cărora s- a putut stabili relevanța conform criteriilor descrise mai jos.

  • 4.3    Etapa 2 - Stabilirea impactului și probabilității de apariție a riscurilor

Fiecare risc identificat și descris în matricea de riscuri a fost gradat într-o manieră directă și calitativă în ceea ce privește impactul și probabilitatea.

Instrumentul de gradare a riscurilor utilizat a fost matricea de gradare prezentată mai jos, matrice care ține cont de impactul și probabilitatea de apariție a riscurilor pentrua determina relevanța acestora în cadrul proiectului. _________________________________

"■■■■-... „^          Impact

Frecvență

Scăzut

Mediu

Ridicat

Ridicată

Medie

Ridicat

Ridicat

Medie

Scăzută

Medie

Ridicat

Scăzută

Scăzută

Scăzută

Medie

  • 4.4    Etapa 3 - Formularea soluțiilor, a recomandărilor deminimizare/eliminare

În cadrul acestei etape, s-a optat pentru cea mai favorabilă combinație de instrumente care să îi permită atât autorității contractante cât și operatorului economic înlăturarea efectelor riscurilor identificate fără costuri ridicate.

  • 4.5    Etapa 4 - Monitorizarea riscului

Monitorizarea și controlul riscurilor identificate reprezintă urmărirea acestora și identificarea riscurilor nou apărute, asigurând punerea în aplicare a recomandărilor de minimizare/eliminare identificate anterior. Monitorizarea riscurilor este un proces ce se va desfășura pe întreaga durată de viață a proiectului

Există trei tipuri de riscuri în fața cărora proiectul este vulnerabil: riscuri naturale, riscuri a căror apariție a fost cauzată în mod intenționat și riscuri a căror apariție este accidentală. Pentru a reduce la minimum consecințele negative asupra contractului într-una din situațiile expuse au fost parcurse etapele anterioare. În ceea ce privește însă componentele acestui plan de minimizare a riscurilor, s-a identificat nu doar procedurile de reducere a riscurilor, ci și entitatea responsabilă cu implementarea acestora.

Fezabilitatea acestui contract, în termeni de obținere a rezultatelor așteptate, va depinde nu doar de factori interni, aflați sub controlul entităților semnatare, ci și de un număr de factori externi, a căror influență trebuie anticipată pentru a minimiza riscurile care ar putea apărea pe parcursul fazei de implementare. O bună cunoaștere a naturii factorilor, precum și a condițiilor de apariție a acestora se va dovedi o condiție importantă pentru menținerea sub control a riscurilor asociate.

  • 4.6    Matricea riscurilor

Din analiza realizată în primele capitole ale acestui studiu rezultă o serie de riscuri care condiționează buna execuție a contractului. Analiza modalității de materializare a riscurilor și implicit alocarea acestora este în principal relevantă pentru stabilirea tipului de contract de servicii în vederea delegării gestiunii unor componente ale serviciului de salubrizare din municipiul Arad .

Astfel, în cele ce urmează este prezentată matricea preliminară de repartiție a riscurilor de contract - lista generală de referință ariscurilor pentru un proiect de prestare servicii, elaborată în conformitate cu Anexa 1 la Hotărârea Guvernului nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.

Principalele categorii de riscuri identificate sunt:

^ riscul îndeplinirii cerințelor specifice impuse proiectului;

^ riscul ca cererea de utilizare să fie mai mică decât estimările;

^ riscul financiar;

^ riscul de apariție a unei situații de forță majoră;

^ riscul operațional și al asigurării nivelului de performanță;

^ riscul exploatării infrastructurii;

^ riscul legal;

^ riscul uzurii morale și al necesității modernizării serviciului;

^ riscul asociat protecției mediului;

Riscul transferabil - Riscul în exploatarea concesiunii este transferat in mare parte concesionarului, în timp ce acesta este împărțitîn cazul încheierii unui contract de achiziție publică de servicii ca urmare a parcurgerii unei proceduri de achiziție publică.

Categoria de risc

Descriere

Consecințe

Eliminare

Capacitatea de exercitare a serviciului

Resurse tehnice

Resursele necesare pentru operare costa mai mult decât estimările inițiale, nu au calitatea corespunzătoare sau sunt indisponibile in cantitățile necesare

Creșteri de cost și, in unele cazuri, efecte negative asupra calității prestațiilor efectuate

Operatorul poate gestiona riscul prin contracte de furnizare pe termen lung cu clauze specifice privind asigurarea calității produselor utilizate, precum si a cantităților necesare prestării serviciilor.

Deprecierea tehnica sa fie mai mare decât cea prevăzută serviciului.

Calitatea lucrărilor de salubritate este necorespunzătoare având ca rezultat cresterea peste anticipări a costurilor de intreținere si reparații echipamentelor folosite

Cresterea costului cu efectenegative asupra prestațiilor efectuate

Operatorul poate elimina riscul prin contracte pe termen lung cu operatori corespunzător calificați si având capacități materiale si resurse suficiente.

Resurse umane

Efectuarea serviciului necesită, mărirea numărului de personal

Majorare de costuri, întârziere în Implementarea serviciului

Operatorul are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea cu personal de specialitate.

Asigurări si autorizații de funcționare

Nu pot fi obținute toate asigurările necesare (răspundere civilă pentru terți și pentru autovehiculele folosite)sau pot fi obținute cu condiționări neprevăzute

Creșterea costurilor aferente realizării

serviciului și întârzieri în începerea acestuia

Înainte de începerea serviciului, Operatorul are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru obținerea asigurărilor de răspundere civilă.

Situații neprevăzute

Situații create de accidente datorate timpului nefavorabil, in timpul prestării serviciilor.

Creșterea costului cu efecte negative asupra prestațiilor efectuate

și diminuarea veniturilor

Municipalitatea transferă riscul Operatorului care se obligă înainte de începerea serviciului să preia responsabilitatea eventualelor pagube produse unor terțe persoane

Soluțiile tehnice sunt vechi sau învechite

Solutiile tehnice propuse nu sunt corespunzătoare din punct de vedere tehnologic pentru a asigura realizarea proiectului

Venitul Operatorului scade subdatele de închidere financiară a proiectului având ca rezultat pierderi.

Municipalitatea nu primește prestațiile solicitate.

In faza de ofertare, viitorul concesionar poate propune condiții contractuale care sa prevadă constituirea un or resurse de rezerva pentru acoperirea eventualelor dezvoltări tehnologice. Concendentul va lua măsurile necesare încă de la faza de ofertare pentru a se prevedea resurse de rezerva pentru acoperirea eventualelor dezvoltări tehnologice.

Risc asociat protecției mediului

Riscul ca pe parcursul implementării proiectului sa se producă contaminări ale proprietăților adiacente

Pe parcursul implementării proiectului se produc contaminări ale factorilor de mediu, este afectata stare a de sănătate a populației si animalelor, din cauza folosirii de produse neadecvate în concentrații prea mari

Costuri pentru decontaminare.

Operatorul este obligat sa-si ia toate masurile necesare pentru a nu afecta factorii de mediu si sănătatea populației.

Se vor folosi numai produse cuprinse in registrul national al produselor, respectandu-se norma de consum specificată pe ambalaje.

Efecte asupra aerului

Calitatea prestării serviciului poate fi necorespunzătoare, având ca rezultat producerea de contaminări ale aeruluidin cauza emisiilor de gaze de la utilajele si echipamentele folosite, iar aceasta va trebui evitata sau minimizata, ceea ce poate necesita diverse masuri.

Creșterea costului cu efecte negative asupra prestațiilor efectuate

Operatorul poate gestiona riscul prin contracte pe termen lung cu operatori corespunzător calificați și având capacități materiale și resurse suficiente.

Municipalitatea răspunde de activitățile desfășurate pe terenurile sale si controlează procesul de supraveghere a poluării si de penalizare a poluatorului

Efecte ale zgomotului, vibrației,luminilor

Calitatea prestării serviciului poate fi necorespunzătoare, având ca rezultat producerea de efecte negative ale zgomotului, vibrației si luminii asupra mediului, ceea ce ar putea implica tehnici de construcție specifice si restricții de folosire a anumitor echipamente.

Creșterea costului cu efecte negative asupra prestațiilor efectuate

Operatorul poate gestiona riscul prin contracte pe termen lung cu operatori corespunzător calificați și având capacități materiale și resurse suficiente

Finanțator si finanțare

Finanțator incapabil

Operatorul nu mai are posibilitatea sa platească forța de munca sau efectuarea serviciului necesita o finanțare mai mare decât cea estimatăde către Operator.

Nerealizarea serviciului de salubrizare, ceea ce pune in pericol sănătatea populației si integritatea factorilor de mediu

O corectă și aprofundată analiză a resurselor financiare prezentate în oferta depusa de către viitorul Operator (angajamentele fnanțatorului)

Garantarea realizării investiției de către Operator (Garanție bancară de bună execuție).

Dobânzi pe parcursul investiției

Dobanzile aplicabile se schimba, modificând parametrii financiari ai ofertei

Creșterea/scăderea costurilor contractului de concesiune.

Contractul de concesiune poate include prevederi cu privire la acest risc.

Modificări de taxe

Pe parcursul derulării serviciului de salubrizare regimul de impozitare general se schimbă în defavoarea Delegatului.

Impact negativ asupra veniturilor financiare ale Delegatului.

Veniturile Delegatului trebuie să permită acoperirea diferențelor nefavorabile, până la un cuantum stabilit între părți prin contract.

Peste acest cuantum, diferența vafi suportată de către Primărie, din surse legal constituite cu această destinație.

Finanțare suplimentară

Datorită schimbărilor de legislație, de politică sau de altă natură, sunt necesare finanțări suplimentare pentru retehnologizare, construcție, re-echipare, modificare etc.

Delegatul nu poate suporta financiar consecințele schimbărilor.

Delegatul poate acoperi o parte din refinanțare în limita resurselor disponibile.

Partea rămasă neacoperită se suportă de către Primărie.

Operare

Amplasament

Soluția pentru amplasarea noilor platforme de colectare cu containere îngropate întâmpină probleme de amplasament, precum existenta unor rețele in zonele identificate

Costuri suplimentare de investiție

Obținerea de avize si autorizații de la deținătorii de rețele înainte de inceperea oricaror lucrari deexecutie.

Resurse la intrare

Operatorul nu dispune de toate echipamentele, utilajele si/ sau dotările necesare desfășurării serviciului de salubrizare.

Creșterea cheltuielilor de investiții si nerealizarea tuturor activităților din cadrul serviciului de salubrizare stradală.

Operatorul poate elimina riscul prin evaluarea corecta a ofertei,respectiv prin respectarea Caietului de sarcini.

Activități concesionate

Colectarea deseurilor. Operatori diferiti pentru colectarea/transportul deseului mixt din puncte de precolectare si respectiv pentru deseul rezultat din colectare selectiva in puncte stradale

Cresterea costurilor

Dubla taxare a cetateanului Imposibilitatea realizarii tintelor asumate pentru colectarea selectiva

Neimplicarea populatiei, care din

Primăria trebuie sa definească clar activitatea de colectare selectiva ca fiind inclusa in activitatea de colectare/transport a deseurilor de la populatie / agenti economici / autorități publice.

cauza distantei nu va elimina fractiunile reciclabile generate in gospodărie in punctele stradale Nerespectarea strategiilor de colectare selectiva care recomanda intensificarea colectării selective la sursa (in puncte de precolectare)

întreținere si reparare

Utilajele, echipamentele si/sau dotările Operatorului sunt deteriorate atat fizic, cat si moral, având ca rezultat cresterea costurilor de intretinere si reparatii.

Venitul Operatorului scade sub valoarea estimata, ceea ce are ca rezultat pierderi. Calitatea serviciului de salubrizare scade.

În faza de ofertare, viitorul Operator poate propune condiții contractuale care să prevadă constituirea unor resurse de rezervă pentru acoperirea eventualelor dezvoltări tehnologice.

Schimbarea cerințelor Primăriei în afara limitelor agreate prin contract

Primăria schimbă cerințele după semnarea contractului.

Schimbarea cerințelor pe timpul desfasurării serviciului conduce   la

creșterea costurilor de operare.

Primăria trebuie sa definească cat mai exact cerintele sale incă din faza de organizare a licitatiei.

Piața

Neincasarea tarifului pentru serviciul prestat

Venituri sub predictiile financiare

Imposibilitatea de a efectua servicii de calitate.

Primăria trebuie sa se implice in incasarea tarifelor de la populatie si sa impună tuturor cetățenilor sa platească serviciul de salubritate.

Schimbări competitive

O altă societate, deja existentă, isi extinde aria de servicii, acestea fiind lao calitate si un pret mai bune, astfel încât competiția în domeniul serviciilor

Venituri sub proiecțiile financiare anterioare ca urmare a reducerii prețurilor și/sau a reducerii cererii, datorită concurenței.

Operatorul va încerca să se redreseze financiar împotriva schimbărilor ce afectează în mod discriminatoriu serviciul,

efectuate conform contractului crește.

determinate de competiție.

Primăria trebuie să se abțină de la măsuri care afectează serviciul în mod discriminatoriu.

Competiție

Apariția pe piață a concurenților în domeniul serviciilor efectuate, conform contractului, de către Operator

Venituri sub proiecțiile financiare anterioare ca urmare a reducerii prețurilor și/sau a reducerii cererii, datorită concurenței

Operatorul trebuie să analizeze cu atenție condițiile de piață. Primăria trebuie să se abțină de la măsuri care afectează piața.

Schimbări demografice

O schimbare demografică sau socio-economică afectează cererea pentru prestațiile contractate.

Venituri sub proiecțiile financiare anterioare.

Operatorul are obligația să prevadă în calculele sale eventuale modificări de venituri.

Inflația

Valoarea plăților în timp este diminuată de inflație.

Diminuarea în termeni reali a veniturilor din proiect.

Operatorul poate propune un mecanism corespunzător pentru compensarea inflației, prin ajustări ale prețurilor.

Primăria trebuie să evite ca

Operatorul să beneficieze de supra-compensări sau să beneficieze de plăți duble.

Risc legal si de politica a Primăriei

Reglementarea (1)

Existența unui cadru statutar de reglementări care vor afecta Operatorul.

Efect asupra costurilor și veniturilor

Operatorul    evaluează sistemul de

reglementări    și   ia    măsurile

necesare.

Reglementarea (2)

Activitățile aferente serviciului de salubrizare care fac obiectulconcesionarii

Operatorul nu este autorizat de

ANRSC

Operatori care nu au contract de

concesiune cu Primăria prestează servicii de salubrizare neautorizat Primăria nu încasează redevența

Primăria trebuie sa    concesioneze

exclusiv    acele    activități    ale

serviciului de salubrizare prevăzute

la art. 2 din Legea nr. 101/2006

de la operatorii neautorizați

Schimbări legislative/depolitică (1)

Schimbare legislativă și/sau a politicii Primăriei, care nu poate fi anticipată la semnarea contractului și care este adresată direct, specific și exclusiv proiectului, ceea ce conduce la costuri de capital sau operaționale suplimentare din partea Delegatului.

O creștere semnificativă în costurile operaționale ale Operatorului   și/sau necesitatea dea

efectua cheltuieli de capital pentru a putea răspunde acestor schimbări.

Operatorul    poate   să    reducă

răspunderea pentru astfel de schimbări prin monitorizarea și limitarea schimbărilor care ar putea avea astfel de consecințe asupra proiectului.

Operatorul va realiza schimbările în așa manieră încât efectul financiar asupra

Operatorului să fie minimizat.

Schimbări legislative/depolitică (2)

Schimbare legislativă și/sau a politicii Primăriei, care nu poate fi anticipată la semnarea contractului și care este generală în aplicarea sa (nu specifică proiectului), ceea ce conduce la costuri suplimentare din partea Operatorului

O   creștere   semnificativă în

costurile operaționale aleOperatorului și/sau necesitatea de a efectua cheltuieli de capital pentru a putea răspunde acestor schimbări.

Primăria poate diminua riscurile prin excluderea schimbărilor ca cele legate de taxe sau cele pentru care Operatorul este compensat pe baza unei ajustări cu indicele Prețurilor de Consum și numai în baza unei "sume semnificative" pre-agreate.

Retragerea sprijinului complementar

Primăria își retrage sprijinul complementar, proiectul fiind afectat negativ.

Consecințe asupra veniturilor

Operatorul va încerca să redreseze financiar proiectul după schimbările ce afectează în mod discriminatoriu proiectul, în special în cazul proiectelor în care utilizatorul terț este cel care plătește.

Activele Delegatului

Deprecierea tehnică

Deprecierea tehnica este mai mare decat cea prevăzută

Creșterea costurilor de retehnologizare

Operatorul poate lua masurile necesare pentru eliminarea unei astfel de situații.

Forța majoră

Forța majoră

Forta majoră, așa cum este definită prin lege, împiedică realizarea contractului

Pierderea sau avarierea utilajelor, echipamentelor si/sau dotărilor și pierderea/diminuarea posibilității de obținere a veniturilor preconizate

Operatorul poate lua măsuri de asigurare a utilajelor,echipamentelor si/sau dotărilor și urmărește repararea sau înlocuirea acestora în cel mai scurt timp posibil

Profitabilitatea proiectului

Prestarea serviciului de salubrizare se dovedește maiprofitabila

Balanța de venituri/cheltuieli diferă semnificativ față de previziuni

Supraprofit în favoarea Operatorului

Primăria trebuie să includă mecanisme de repartizare echitabilă a profiturilor obținute peste limita luată în calcul la stabilirea proiecțiilor financiare

Raport de evaluare a riscurilor

Probabilitatea producerii riscului

Puțin probabil

Probabil

Foarte probabil

0,1 - 0,4

0,4 - 0,7

0,7 - 1,0

Gradul de risc

1 - 4

4 - 7

7 - 10

Mic

Mare

Foarte mare

Categoria de risc

Probabilitate

Grad risc

Efect

Capacitatea de exercitare a serviciului

Resurse tehnice

1

6

6

Deprecierea tehnică să fie mai mare decât cea prevăzută serviciului.

1

6

6

Resurse umane

1

6

6

Asigurări și autorizații de funcționare

0,2

4

0,8

Situații neprevăzute

0,8

8

6,4

Soluțiile tehnice sunt vechi sau învechite

0,8

6

4,8

Total Capacitatea de exercitare a serviciului

30

Risc asociat protecției mediului

Riscul ca pe parcursul implementării contractului să se producă contaminări ale proprietăților adiacente

0,4

3

0,6

Efecte asupra aerului

0,4

4

1,6

Efecte ale zgomotului, vibrației, luminilor

0,4

4

1,6

Total Risc asociat protecției mediului

4

Finanțator si finanțare

Finanțator incapabil

0,6

8

4,8

Dobânzi pe parcursul investiției

0,6

8

4,8

Modificări de taxe

0,4

2

0,8

Finanțare suplimentară

0,2

2

0,4

Total Finanțator și finanțare

10,8

Operare

Amplasament

0,2

2

0,4

Resurse la intrare

0,6

5

3

Activități delegate

0,7

6

4,2

Întreținere și reparare

0,7

7

4,9

Schimbarea cerințelor Primăriei în afara limiteloragreate prin contract

0,2

2

0,4

Total Operare

12,9

Piața

Neîncasarea tarifului pentru serviciul prestat

0,1

1

0,1

Schimbări competitive

0,4

4

1,6

Competiție

0,4

4

1,6

Schimbări demografice

0,1

1

0,1

Inflația

0,1

1

0,1

Total Piața

3,5

Risc legal și de politică a Primăriei

Reglementarea (1)

0,4

4

1,6

Reglementarea (2)

0,4

4

1,6

Schimbări legislative/de politică (1)

0,4

2

0,8

Schimbări legislative/de politică (2)

0,4

2

0,8

Retragerea sprijinului complementar

0,1

1

0,1

Total Risc legal si de politică a Primăriei

4,9

Activele Delegatului

Deprecierea tehnică

0,7

8

5,6

Total Activele Delegatului

5,6

Forța majoră

Forța majoră

0,1

2

0,2

Total Forța majoră

0,2

Profitabilitatea proiectului

Prestare salubrizare profitabile

0,7

8

5,6

Total Profitabilitatea proiectului

5,6

Total riscuri

77,50

Procent riscuri 77,50 %

Se poate observa concentrarea riscurilor în zona celor cu impact mare, dar cu probabilitate mica sau mijlocie.

În urma raportului de evaluare a riscurilor rezultă următoarea ordine de ierarhizare a acestora:

  • 1.    Capacitatea de exercitare a serviciului 30%, care periclitează major toate obiectivele propuse în desfășurarea și funcționalitatea proiectului.

  • 2.    Riscul apariției necesității finanțării suplimentare 10,8%, care ar influența tarifele practicate, afectând prin puterea de suportabilitate a cetățenilor însuși eficiența serviciului, generând probabil probleme sociale.

  • 3    Riscul fluctuației de piață 3,5%, prin foarte probabila disciplinare forțată a locuitorilor poate duce la o contradicție majoră între obiectivele propuse și suportarea costurilor de menținere artificială a serviciului.

  • 4.    Risc legal și de politică a municipalității 4,9% generat de operare directă a unor bunuri proprietate privată (garantată prin Constituție) poate duce la blocarea imediatăa serviciului și la alte forme de constrângere legal instituite.

Din matricea de riscuri prezentată mai sus, rezultă că riscurile asociate contractului derivă în principal prin prestarea serviciului de salubrizare la o calitate inferioară față de cea asumată prin ofertă/ contract respectiv din posibile întârzieri în prestarea serviciului public. Ca regulă generală, orice întârziere în prestarea serviciului publicde salubrizare de către concesionar generează costuri suplimentare pentru acesta deoarece implică acțiuni suplimentare care trebuie realizate față de planificarea inițială. Fiind riscuri operaționale care sunt direct legate de modalitatea de prestare a serviciilor, de calitate acestora și de capacitatea operatorului economic de a gestiona un astfel de contract, rezultă în mod clar că cele mai multe riscuri asociate contractului sunt transferate operatorului economic.

Astfel, dintr-un total de 39 riscuri identificate pentru implementarea acestui contract 28 sunt asociate operatorului economic (în calitate de concesionar), 3 riscuri sunt partajate intre operatorul economic și autoritatea contractantă iar 7 riscuri cad în sarcina autorității contractante (în calitate de concedent).

Având în vedere aceste argumente, precum și distribuirea riscurilor de operare dar și economico - financiare într-o mare măsură către operatorul economic, rezultă că tipul contractului care poate fi încheiat de autoritatea contractantă pentru asigurarea unor componente ale serviciului de salubrizare este prin contract de achiziție publică de servicii.

De asemenea, din analiza riscurilor rezultă că cele mai multe riscuri cu privirea la prestarea contractului de servicii sunt transferate către operator, acesta fiind responsabil în mod direct de prestarea serviciului public de salubrizare la calitatea asumată în cadrul ofertei, respectiv în graficul de timp și bugetul ofertat. Astfel, pierderea potențială estimată a fi suportată de operator în situația materializării riscurilor detaliate mai sus este semnificativă. Modelul de afaceri care stă la baza prestării serviciului public de salubrizare poate deveni astfel neprofitabil pentru operator.

  • 5.    Analiza economico-financiară

    5.1    Cadrul general de analiză

În conformitate cu legislația aplicabilă, respectiv Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare și normele de aplicare din Hotărârea Guvernului nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, studiul de oportunitate a deciziei de delegare trebuie să cuprindă o analiză care să permită definirea și cuantificarea în termeni economici și financiari a riscurilor de contract.

Astfel, în scopul realizării analizeia fost elaborată mai întâi analiza riscurilor prin matricea riscurilor conform anexei recomandate la normele de aplicare.

Din analiza riscurilor se disting o serie de elemente caracteristice fiecărei alternative posibile de derulare a serviciilor de salubrizare:

  • 1.    Realizarea serviciilor de salubrizare prin gestiune directă de către autoritatea contractantă:

  • ^ riscul este integral al autorității: riscurile de finanțare, riscurile de piață, riscuri de execuție, riscuri politice, riscuri de operare și întreținere;

^ singurul plus în acest scenariu ar fi al costurilor operaționale mai reduse, în contextul propriei gestiuni evitându-se costul cu eventualul profit al operatorului vizibil doar în cazul delegării/concesionării. Acest avantaj financiar este însă compensat cu necesitatea realizării de investiții semnificative pentru asigurarea dotărilor tehnice minimale;

^ impactul social (prin crearea de noi locuri de muncă) și economic (prin reducerea cheltuielilor realizate cu terții) sunt semnificative.

  • 2.    Contract de achiziție publică

^ Riscurile sunt împărțite între achizitor și prestator în mod echilibrat;

^ Costurile de operare suportate de prestator sunt mai ridicate, fiind necesară organizarea operațională pe un termen mai scurt. Implicit, costurile suportate de achizitor vor fi mai ridicate;

^ Achizitorul (Autoritatea contractantă) păstrează majoritatea riscurilor legate de execuția contractului, iar prestarea acestora se realizează pe o perioadă scurtă de timp, asigurarea serviciului de salubrizare putând deci să fie fragmentată sau întreruptă, în funcție de momentul încheierii noilor contracte de achiziție. Managementul contractului implică responsabilități comune, mai dificil de gestionat decât în cazul concesiunii.

  • 3.    Contract de concesiune

^ Riscurile sunt transferate aproape în totalitate către operator: riscul de operare/execuție, riscuri financiare, legislative. Concedentul păstrează atribuții în monitorizare și supervizare și riscurile asociate acestora.

^ Perioada contractuală poate fi mai ridicată, fapt ce oferă operatorului o flexibilitate mai ridicată în managementul financiar și operațional; amortizarea investițiilor poate fi planificată pe un orizont mai mare de timp, utilizarea investiției specifice este pe o perioadă mai mare, rezultând în costuri operaționale mai mici. Implicit, costurile suportate de autoritatea locală sunt mai reduse decât în cazul contractului cadru.

^ Prin concesiune se poate impune un nivel de referință cu privire la parcul de echipamente specifice și la investițiile solicitante operatorului.

^ Contractul de concesiune implică plata unei redevențe către autoritatea publică.

Complementar analizei de riscuri este necesară realizarea unei analize economico-financiare din care să rezulte necesitatea și oportunitatea concesionării serviciilor sau externalizării lor printr-un contract de achiziție publică. In conformitate cu art. 14 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.

Analiza economico -financiara presupune derularea următoarelor etape:

S întocmirea costului comparativ de referință;

S determinarea structurii preliminare a concesiunii;

S realizarea analizei economico-financiare.

Alte aspecte specifice, relevante pentru analiza economico-financiară, pot fi:

S taxa pe valoarea adăugată;

S costuri suplimentare asociate finalizării lucrărilor înainte de termenul....contractual;

S costul reluării procedurii de atribuire a contractului de concesiune;

S venituri din refinanțarea proiectului;

S costuri de monitorizare și administrare a proiectului;

S asigurări;

S rata de discontare.

De asemenea, conform art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, rezultatele studiului de oportunitate a deciziei de concesionare trebuie să justifice necesitatea și oportunitatea concesiunii și să demonstreze că:

  • a)    proiectul este realizabil;

  • b)    proiectul răspunde cerințelor și politicilor entității contractante;

  • c)    au fost luate în considerare diverse alternative de realizare a proiectului;

  • d)    varianta de realizare a proiectului prin atribuirea unui contract de concesiune este mai avantajoasă în raport cu varianta prin care proiectul este prevăzut a fi realizat prin atribuirea unui contract de achiziție publică;

  • e)    proiectul beneficiază de susținere financiară, menționând, dacă este cazul, care este contribuția entității contractante.

Suplimentar, analiza financiară are rolul de a fundamenta perioada de contractare a contractului; în conformitate cu Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, art. 16 alin (1)-(2):

  • ( 1) Durata contractelor de concesiune este limitată, în scopul evitării denaturării concurenței. Autoritatea/entitatea contractantă estimează durata concesiunii pe baza lucrărilor sau a serviciilor solicitate.

  • (2 ) Pentru concesiunile de lucrări sau concesiunile de servicii a căror durată estimată este mai mare de 5 ani, durata maximă a concesiunii nu poate depăși timpul estimat în mod rezonabil necesar concesionarului pentru a obține un venit minim care să permită recuperarea costurilor investițiilor efectuate, a costurilor în legătură cu exploatarea lucrărilor sau a serviciilor, precum și a unui profit rezonabil.

În speța supusă atenției, procedura de atribuire aleasă este cea prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv “(1) Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de soluții cu o valoare estimată egală sau mai mare decât valorile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele: a) licitația deschisă; [...]”.

În fapt, potrivit art. 114 din același act normativ Autoritatea contractantă atribuie acordurile-cadru prin aplicarea procedurilor corespunzătoare prevăzute la art. 68”, iar în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (1) Durata unui acord-cadru nu poate depăși 4 ani, cu excepția cazurilor excepționale pe care autoritatea contractantă le justifică temeinic, în special prin obiectul acordului-cadru respectiv”.

În secțiunile următoare, cu respectarea recomandărilor legislative și a metodologiilor practice în realizarea analizei financiare, este prezentată justificarea financiară a oportunității si necesității atribuirii serviciilor publice de salubrizare.

Modelarea financiară a situației propuse spre analiză urmărește etapele specifice recomandate de lege precum și metodologii uzuale în realizarea proiecțiilor financiare.

  • 5.2    Ipotezele de lucru

Ipotezele care fundamentează analiza financiară urmăresc prezentarea cât mai clară a parametrilor care stau la baza proiecției fluxurilor financiare, a situațiilor previzionate respectiv a calculului indicatorilor de performanță.

În realizarea proiecțiilor financiare s-au făcut următoarele categorii de ipoteze:

^ abordarea strategică a modelului financiar

^ ipoteze generale, specifice întregii analize

^ ipoteze specifice, specifice fiecărei categorii de proiecții (proiecția veniturilor, a cheltuielilor, a fluxului de numerar sau a indicatorilor de performanță financiară)

  • a) abordarea strategică a modelului financiar:

Modelarea financiară urmărește calculul indicatorilor de performanță financiară aferenți serviciilor prestate, din perspectiva unui operator tip. Astfel, ținându-se cont că nu este cunoscut/identificat operatorul economic ce va presta serviciile, s-au identificat prin modelare statistică parametrii de funcționare specifici ai unui operator tip, din perspectiva profitabilității activității, a capitalurilor proprii utilizate, a eficienței capitalului de lucru.

În vederea identificării parametrilor financiari specifici activității au fost analizați parametrii financiari de activitate pentru o perioadă de patru ani, începând cu anul 2017 până în anul 2021 (la momentul elaborării prezentului):

ANUL

Cheltuieli operațiuni salubrizare stradală

Cheltuieli operațiuni de deszăpezire

Cheltuieli totale

2017

8.115.371,53

144.278,68

8.259.650,21

2018

10.403.591,88

1.532.892,51

11.936.484,39

2019

12.598.368,35

1.830.808,57

14.429.176.92

2020

11.632.938,14

247.737,11

11.880.675,25

2021 (ianuarie-septembrie)

9.306.065,80

746.017,97

10.052.083,77

TOTAL

52.056.335,70

4.501.734,84

56.558.070,54

b) Ipoteze generale aferente proiecțiilor financiare:

^ Proiecțiile se raportează la date certe înregistrate în perioada trecută, actualizate pe baza datelor statistice existente

^ Cea mai importantă ipoteza, care sta la baza tuturor proiecțiilor este prezumția de caeteris paribus. Aceasta semnifică „toate celelalte variabile rămân constante". La proiectul prezentat se transpune prin a considera că pe perioada analizată nu se vor manifesta variații semnificative de stare, legislative sau macroeconomice care sa influențeze în mod semnificativ analiza realizată. De asemenea, nu se iau în considerare alte eventuale activități desfășurate de operatorul economic, ci exclusiv activitățile ce fac obiectul prezentului studiu

  • — activități specifice de salubrizare

^ Preturile/tarifele considerate în proiect sunt menținute constante pe tot orizontul prognozat. Ele sunt actualizate conform metodologiei de analiza cu rata inflației de 3%, prognozata de BNR.

^ În vederea calculului indicatorilor de performanta bazați pe fluxuri de numerar (VAN, RIR) s-a utilizat rata de scont / actualizare de 5%

^ Toate sumele prezentate sunt in lei;

^ Cursul valutar este de 5 lei/euro

^ Cota de TVA folosită în proiecții este 19%

^ Cota de impozitare folosită de operator se consideră 16% aplicată profitului

CANTITĂȚILE MINIME-MAXIME ALE ACORDULUI-CADRU PENTRU O DURATĂ DE 4 ANI, RESPECTIV

CANTITĂȚILE MINIME-MAXIME CARE POT SĂ APARĂ PE DURATA UNUI CONTRACT SUBSECVENT

Nr. crt.

Denumire operație

U.M.

Cant. lunară estimată

Cant. min. estimată S

Cant.

MAX. estimată

S

Cant. min. estimată AC

Cant.

MAX. estimată AC

Tarif estimat (lei)

Valoare min. estimată S (lei)

Valoare MAX. estimată S (lei)

Valoare min. estimată AC (lei)

Valoare MAX. estimată AC(lei)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

I. SALUBRIZARE STRADALĂ

1

Măturat manual

1.000 mp

14.814

133.326

177.768

533.304

711.072

18

2.399.868

3.199.824

9.599.472

12.799.296

2

Măturat mecanic

1.000 mp

45.287

407.583

543.444

1.630.332

2.173.776

15

6.113.745

8.151.660

24.454.980

32.606.640

3

Măturat mecanic trotuare

1.000 mp

2.570

23.130

30.840

92.520

123.360

9

208.170

277.560

832.680

1.110.240

4

Întreținere curățenie

1.000mp

8.153

73.377

97.836

293.508

391.344

9

660.393

880.524

2.641.572

3.522.096

5

Golit coșuri stradale pt. gunoi

buc

26.892

322.704

322.704

1.290.816

1.290.816

1

322.704

322.704

1.290.816

1.290.816

6

Răzuit rigole

1.000 mp

443

3.987

5.316

15.948

21.264

252

1.004.724

1.339.632

4.018.896

5.358.528

7

Transport deșeuri stradale

tona

600

5.400

7.200

21.600

28.800

36

194.400

259.200

777.600

1.036.800

8

Dezafectare depozite necontrolate de deșeuri

tona

300

2.700

3.600

10.800

14.400

96

259.200

345.600

1.036.800

1.382.400

9

Spălat stradal

1.000 mp

2.094

10.470

16.752

41.880

67.008

13

136.110

217.776

544.440

871.104

10

Spălat stradal cu soluție

1.000 mp

891

4.455

7.128

17.820

28.512

16

71.280

114.048

285.120

456.192

11

Spălat manual străzi și trotuare

1.000 mp

891

4.455

7.128

17.820

28.512

169

752.895

1.204.632

3.011.580

4.818.528

12

Stropit stradal

1.000 mp

35.634

106.902

178.170

427.608

712.680

10

1.069.020

1.781.700

4.276.080

7.126.800

Total operații de salubrizare stradală

13.192.509

18.094.860

52.770.036

72.379.440

Nr. crt.

Denumire operație

U.M.

Cant. lunară estimată

Cant. min. estimată S

Cant.

MAX. estimată

S

Cant. min. estimată AC

Cant.

MAX. estimată AC

Tarif estimat (lei)

Valoare min. estimată S (lei)

Valoare MAX. estimată S (lei)

Valoare min. estimată AC (lei)

Valoare MAX. estimată AC (lei)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

II. DESZĂPEZIRE

13

Curățat mecanic zăpada, pluguit

1.000 mp

26.181

2.618

78.543

10.472

314.172

5

13.090

392.715

52.360

1.570.860

14

Combatere polei cu clorură de calciu soluție

1.000 mp

1.000

50

3.000

200

12.000

259

12.950

777.000

51.800

3.108.000

15

Combatere polei cu clorură de sodiu

1.000 mp

26.181

2.618

78.543

10.472

314.172

41

107.338

3.220.263

429.352

12.881.052

16

Combatere polei cu amestec de clorură de sodiu și nisip

1.000 mp

26.181

2.618

78.543

10.472

314.172

40

104.720

3.141.720

418.880

12.566.880

17

Combatere manuală a poleiului cu clorură de sodiu

1.000 mp

1.080

108

3.240

432

12.960

127

13.716

411.480

54.864

1.645.920

18

Încărcat, transportat zăpadă și gheață

mc

8.000

100

16.000

400

64.000

12

1.200

192.000

4.800

768.000

19

Curățare manuală a zăpezii

1.000 mp

1.080

108

3.240

432

12.960

54

5.832

174.960

23.328

699.840

20

Curățat de gheață și zăpadă gurile de scurgere

buc

9.500

100

19.000

400

76.000

5

500

95.000

2.000

380.000

Total operații deszăpezire

259.346

8.405.138

1.037.384

33.620.552

TOTAL GENERAL

13.451.855

26.499.998

53.807.420

105.999.992

unde:

S - contract subsecvent

AC - acord cadru

lei - lei fără TVA

  • c) Ipoteze specifice

Parametrii de venit

Principalele categorii de venituri fundamentate sunt următoarele:

S măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice;

S curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune aacestora pe timp de polei sau de îngheț;

Salubrizare UAT:

Cuantificarea veniturilor potențiale din serviciile de salubrizare publice, prestate către autoritatea locală este fundamentată pe baza parametrilor istorici înregistrați în aceeași zonă de desfășurare a activității în condiții contractuale similare.

Subliniem faptul că anul 2018 a reprezentat din punct de vedere fiscal un an atipic, modificându-se în mod semnificativ anumiți parametri fiscali — nivelul salariului minim (cu impact ridicat asupra industriei), nivelul contribuțiilor sociale etc. Astfel, din perspectiva nivelului statistic, reprezentativă este valoarea veniturilor din servicii înregistrată în anul 2018.

Pe baza datelor avute la dispoziție, pentru componenta de salubrizare stradală (cuprinzând măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice, valoarea serviciilor achitate de municipalitate în ultimii 4 ani (2017-2021 ianuarie-septembrie) este de 52.056.335,70 lei (cu o estimare pentru ultimele luni din anul 2022), de unde ar reiesi o medie anuala de 13.014.083,925 lei.

Pe baza datelor avute la dispoziție, pentru componenta de deszăpezire (curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț), valoarea serviciilor achitate de municipalitate în ultimii 4 ani (2017-2021 ianuarie-septembrie) este de 4.501.734,84 lei, de unde rezultă o medie anuala de 1.125.433,71 lei.

Prin aplicarea unui indice mediu de inflație de 3%, valorile estimate ale serviciilor pentru următorii ani de derulare a contractului sunt cele prevăzute în tabelul de mai sus.

Valoarea estimată totală a tuturor componentelor ar fi de minim 53.807.420 lei și maxim 105.999.992 lei.

Avem așadar estimate veniturile operaționale generate de prestarea serviciilor ce fac obiectul prezentului studiu. Subliniem faptul că estimarea de venituri este asociată unui operator tip, și a fost estimată pe baza datelor statistice înregistrate în anii anteriori, tarifelor practicate, evoluției estimate a unor parametri de stare precum rata inflației, trendul populației, etc. În mod real, fiecare operator în funcție de structura sa organizatorică, strategia de operare și funcționare etc — va putea avea randamente mai ridicate sau mai scăzute în cazul veniturilor înregistrate. Aceeași situație este aplicabilă și nivelului de cheltuieli, unde particularitatea fiecărui operator poate genera niveluri diferite de eficiență a costurilor de operare

  • 5.3    Interpretarea rezultatelor

Având imaginea de ansamblu a fiecărui scenariu analizat, se poate trage cu ușurință concluzia că orizontul de timp plauzibil pentru atribuirea eficientă a componentelor serviciilor de salubrizare este de 4 (patru) ani.

O activitate operațională eficientă pentru agentul economic se va reflecta și în performanțe mai ridicate, precum și într-un nivel de costuri operaționale unitare mai redus, însemnând și pentru operator costuri mai mici aferente serviciului de salubrizare.

O eficiență mai ridicată în operare are influență directă și asupra reducerii riscurilor financiare sau de operare care guvernează proiectul.

Nivelul de profitabilitate este necesar însă să fie menținut, conform legii, la un nivel rezonabil.

Concluzii ale analizei economico-financiare:

Z Durata optimă din punct de vedere, operațional, economic și financiar este de 4 ani.

Z Valoare estimată a contractului (acordului-cadru) pentru o perioadă de 4 ani este 53.807.420 lei fără TVA (valoarea minimă) și 105.999.992 lei fără TVA (valoarea maximă).

Z

  • 6.    Analiza SWOT

Având în vedere concluziile secțiunilor anterioare în ceea ce privește analiza riscurilor asociate contractului de servicii de salubrizare, precum și analiza economic-financiară, ambele converg către opțiunea concesionării, în prezenta secțiune vom realiza analiza SWOT pentru scenariul de atribuire a unui contract de concesiune a serviciului public de salubrizare (scenariul 1) și pentru scenariul de atribuire a unui contract de achiziție publică de servicii de salubrizare (scenariul 2).

În acest caz, analiza SWOT funcționează ca o radiografie a modelului de afaceri generat și elaborat de Primăria Municipiului Arad pentru atribuirea contractului și evaluează în același timp factorii de influență interni și externi, cu scopul de a pune în lumină punctele tari și slabe ale unei companii, în relație cu oportunitățile și amenințările existente la momentul realizării acestui studiu (respectiv în etapa de pregătire a documentației de atribuire a delegării).

Având în vedere că din analiza realizată în secțiunile anterioare ale acestui studiu rezultă ca fiind oportună și fundamentată decizi de atribuire a serviciului public de salubrizare, prezenta analiză SWOT are în vedere doar modelul de business generat de scenariul atribuirii serviciului prin acord cadru pe o perioadă de 4 ani.

Cu scopul de a contribui la oportunitatea deciziei de atribuire a serviciului prin achiziție publică și de a justifica necesitatea, prezentăm pentru comparație și analiză SWOT asociată unui contract de concesiune a serviciului de salubrizare.

Pentru realizarea ambelor analize SWOT am ținut cont de faptul că:

Z Punctele tari și punctele slabe sunt concepte „statice”, bazate pe parametrii descriptivi ai activității, într-o perioadă determinată de timp. Ele reprezintă ceea ce există.

Z Oportunitățile și amenințările au în vedere viitorul, și se referă la alegerile pe care le au de făcut părțile semnatare ale contractului de concesiune. Ele reprezintă ceea ce va fi.

  • 6.1    Scenariul 1 - încheierea unui contract de concesiune de serviciul de salubrizare
Avantaje
  • 1.    Transferul riscurilor de operarea în cea mai mare parte către concesionar, spre deosebire de contractul de achiziție publică unde fezabilitatea financiară a acestui serviciu este condiționată permanent de materializarea riscurilor;

  • 2.    Posibilitatea de control a tarifelor aferente activităților de salubrizare;

  • 3.    Prestarea în mod unitar a serviciului de salubrizare, cu toate cele 2 componente ale sale ce fac obiectul actualei proceduri;

  • 4.    Stabilitate și continuitate în prestarea serviciului de salubrizare ca urmare a faptului că se va încheia un contract de concesiune pe termen lung;

Oportunități
  • 1.    Bază legală stabilă și sistem de raportare corect. Prin realizarea achiziției prin licitație deschisa se poate alege un operator cu un raport optim intre preț și calitate.

  • 2.    Crearea unui model de business sustenabil pe termen mediu și lung, acest fiind profitabil     atât     pentru operatorul

economic cât și pentru autoritatea contractantă.

  • 3.    Generarea de venituri la nivel local prin încasarea redevenței.

  • 4.    Promovarea unui plan de dezvoltare și de investiții pe baza unui mecanism de planificare multianuală a investițiilor care vor fi realizate de concesionar.

Dezavantaje
  • 1.    Control mai scăzut asupra prestării serviciilor decât în cazul operării directe de către Municipalitate, aspect ce poate fi îmbunătățit la nivelul documentației de atribuire și a contractului.

  • 2.    Dificultate în estimarea cât mai exactă a posibilității investițiilor.

  • 3.    Lipsa bunurilor care să facă obiectul concesiunii (utilaje, echipamente etc.);

  • 4.    Autoritatea contractantă trebuie să asigure resursele tehnice necesare pentru prestarea serviciului, fapt care presupune realizarea de investiții susținute în utilaje specifice care trebuie să corespundă din punct de vedere calitativ cerințelor legale în vigoare;

Riscuri
  • 1.    Exista posibilitatea ca societatea privată să intre în insolvență, din incapacitate temporară de plata, fapt care ar periclita buna desfășurare a activităților municipiului.

  • 2.    Modificări ale prevederilor legale în vigoare pentru încheierea contractelor de concesionare.

  • 3.    Modificarea legislației după atribuirea contractului de concesiune.

  • 4.    Modificări fiscale cu impact semnificativ asupra costurilor necesare implementării contractului de concesiune.

  • 5.    Actualizarea frecventă a tarifelor ca urmare a modificărilor legislative, fiscale etc., care pot avea impact negativ asupra contractului.

TOTAL:

5 avantaje - 4 dezavantaje

4 oportunități - 5 riscuri

6.2 Scenariul 2 - încheierea unui contract achiziție publică de prestări servicii de salubrizare

Avantaje

Dezavantaje

  • 1.    Resursa umană necesară pentruprestarea serviciului public va fi alocată de prestator;

  • 2.    Se constituie o garanție de bună execuție pentru serviciile prestate;

  • 3.    Prestarea serviciului de salubrizare se face pe perioade scurte de timp fapt care dă posibilitatea autorității contractante să schimbe prestatorul dacă acesta nu respectă standardele de calitate impuse;

  • 4.    Respectarea prevederilor legale în vigoare în ceea ce privește utilizarea de echipamente  performante  (operatorul

economic își poate recupera investiția realizată având în vedere durata a contractului de concesiune).

  • 5.    Indicatorii minimali de performanta ai serviciului pot fi modificați prin hotărâre a autorității contractante, pe baza unor studii de specialitate.

  • 6.    Acordul cadru prevede îndeplinirea indicatorilor de performanta care fac referire la calitatea activităților prestate.

  • 7.    Micșorarea cheltuielilor municipalității pentru prestarea acestui serviciu public prin intermediul   structurilor proprii   (deși

autoritatea contractantă va plăti serviciile prestate de concesionar, efortul financiar este redus semnificativ față de scenariul gestionării directe a acestui serviciu);

  • 1.    Control mai scăzut asupra prestării serviciilor decât în cazul operării directe de către Municipalitate, aspect ce poate fi îmbunătățit la nivelul documentației de atribuire și a contractului.

  • 2.    Imposibilitate de realizare a investițiilor având în vedere durata relativ scurtă a contractului de achiziție publică;

  • 3.    Costurile municipalității cu prestarea serviciului rămân semnificative;

Oportunități

Riscuri

  • 1.    Bază legală stabilă și sistem de raportare corect. Prin realizarea achiziției prin licitație deschisa se poate alege un operator cu un raport optim intre preț și calitate.

  • 2.    Măsurarea rezultatelor proiectului prin impunerea în documentația de achiziție a unor indicatori de performanță.

  • 3.    Creșterea calității vieții pentru locuitorii din Municipiul Arad ca urmare a prestării serviciilor de salubrizare la un nivel ridicat de calitate.

  • 1.    Exista posibilitatea ca societatea privata sa intre in insolventa, din incapacitate temporara de plata sau definitiva, fapt care ar periclita buna desfășurare aactivităților municipiului.

  • 2.    Lipsa unui prestator în perioadele de tranziție, finalizarea unui contract și atribuirea următorului contract.

TOTAL:

  • 7    avantaje - 3 dezavantaje

  • 3    oportunități - 2 riscuri

Rezultă din analiza SWOT realizată mai sus că:

^ Spre deosebire de încheierea unui contract de concesiune, încheierea unui contract de achiziție publică asigură un nivel adecvat de calitate, contribuind astfel la creșterea calității vieții locuitorilor din Municipiul Arad.

^ Calitatea serviciului prestat este un element esențial care va putea fi obținut de către municipalitate ca urmare a încheierii unui contract de achiziție publică.

^ Municipalitatea generează beneficii substanțiale pentru comunitatea locală prin achiziționarea serviciului public de salubrizare.

^ Riscurile și dezavantajele asociate modelului de business prin achiziționarea serviciului nu sunt semnificative și pot fi gestionate într-o manieră eficientă de către autoritatea contractantă.

  • 7.    Argumente care stau la baza deciziei de atribuire prin procedura de achiziție publică a serviciului desalubrizare

În completarea concluziilor extrase din analiza riscurilor, analiza economic-financiară și analiza SWOT, prezentate în secțiunile anterioare, pentru claritate enunțăm în cele de urmează o serie de argumente care fundamentează decizia Municipalității de a achiziționa componentele serviciului public de salubrizare:

^ În conformitate cu prevederile legale în vigoare Municipalitatea trebuie să organizeze o procedură de achiziție competitivă pentru a selecta operatorul economic care va gestiona serviciul de salubrizare la nivel local. Astfel, autoritatea contractantă va putea selecta un operator care să ofere raportul optim între prețul (mic) prestației și calitatea (ridicată) a serviciilor, în virtutea principiului “value for money”.

^ Asigurarea unui serviciu de calitate la standarde europene și care să corespunda normelor naționale și ale Uniunii Europene referitoare la mediu, este posibilă numai cu investiții adecvate în dotări performante corespunzătoare și cu asigurarea de personal suficient și adecvat pregătit din punct de vedere profesional.

^ Valoarea investițiilor necesare pentru asigurarea unor dotări adecvate pentru prestarea la standardele cerute de către legislația în vigoare a acestor servicii este foarte mare, iar Municipiul Arad nu deține sursele financiare necesare pentru realizarea acestei investiții. Mai mult, experiența anterioară a autorității contractante în implementarea unui contract de concesiune a serviciului de salubrizare demonstrează că acest format nu funcționează.

^ Parcul tehnologic pe care va trebui să îl folosească operatorul economic pentru prestarea serviciului de salubrizare, ca cerință minimă a Municipalității va duce la reducerea amprentei de carbon pe toată durata de prestare a serviciului. Astfel, viitorul operator de salubrizare va trebui să facă dovada deținerii de mașini și utilaje performante, cu care se vor putea realiza servicii de salubrizare de calitate ridicată. Parcul tehnologic va respecta în totalitate normele de autorizare ale ANRSC. De asemenea, Caietul de sarcini va stipula obligativitatea folosirii întregului parc de mașini și utilaje ofertat, exclusiv pentru nevoile de salubrizare ale municipiului.

^ Criteriile de selecție vor favoriza ofertanții care dețin certificarea sistemului de management al calității conform ISO 9001, conform ISO 14001, ceea ce se va traduce printr-o garanție a calității serviciilor oferite și a protejării mediului.

^ Prin creșterea nivelului calitativ al serviciilor comunitatea locală va beneficia de o îmbunătățire a calității mediului și implicit a sănătății populației.

^ Serviciul public de salubrizare va urmări să se realizeze un raport calitate/cost cât mai bun pentru perioada de derulare a contractului și un echilibru între riscurile și beneficiile asumate prin contract.

^ Structura și nivelul tarifelor practicate vor reflecta costul efectiv al prestației și vor fi în conformitate cu prevederile legale.

^ Tarifele aprobate vor conduce la atingerea următoarelor obiective:

  • a)    asigurarea prestării serviciului de salubrizare la nivelurile de calitate și indicatorii de performanță stabiliți de Municipalitate prin regulamentul serviciului și prin contractele încheiate;

  • b)    realizarea unui raport calitate-cost cât mai bun pentru serviciul de salubrizare prestat pe perioada angajată și asigurarea unui echilibru întreriscurile și beneficiile asumate de părțile contractante.

  • c)    asigurarea funcționării eficiente a serviciului de salubrizare, precum și asigurarea protecției mediului.

Sunt evidențiate în cele ce urmează o serie de motive economico-financiare și de mediu care fundamentează decizia municipalității de a delega prin procedura de achiziție

publică acest serviciu către un operator economic:
  • a)    Degrevarea Municipiului Arad de necesitatea unui capital de investiție necesar pentru dotarea operațională necesară pentru prestarea acestui serviciu, precum și de efortul de organizare presupus de acesta. Prestarea serviciului public de salubrizare implică dezvoltarea unei infrastructuri complexe și extinse, care necesită angajarea de personal specializat și nespecializat.

  • b)    Parametrii de performanță a prestării serviciului de salubrizare de către operator vor putea fi clar stabiliți în cadrul contractului și apoi măsurați prin intermediul rapoartelor de activitate periodice. Municipiul Arad va obține astfel cel mai bun raport calitate-preț pentru serviciul public de salubrizare.

  • c)    Municipalitatea va putea percepe penalități de întârzieri sau pentru serviciile prestate necorespunzător, în conformitate cu prevederile contractului.

  • d)    Asigurarea accesului facil al cetățenilor la servicii publice de calitate și implicit creșterea calității vieții acestora.

  • e)    Riscul de exploatare fiind transferat la operator, acesta va fi nevoit să dezvolte instrumente de management și bună guvernanță pentru a se asigura că implementarea contractului este profitabilă.

  • f)    Atât în cadrul documentației de atribuire dar și în cadrul contractului, Municipalitatea va putea impune indicatori de performanță pentru a se asigura că obține cea mai mare valoare pentru suma cheltuită (conform principiului “value for money”).

Reținând dispozițiile art. 29 alin. (8) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementate prin O.U.G. nr. 58/2016, acestea vin să clarifice faptul că un astfel de contract de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice poate fi a) contract de concesiune de servicii sau b) contract de achiziție publică de servicii.

Prin urmare, în vederea atribuirii unui contract de delegare a gestiunii având ca obiect serviciile de utilități publice, autoritatea contractantă avea obligația în primul rând de a stabili tipul contractului prin analiza tuturor elementelor pe care le implică delegarea gestiunii serviciilor în cauză.

Pe de o parte, contractul de achiziție publică este contractul, asimilat, potrivit legii actului administrativ, care include și categoria contractului sectorial, cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul ori mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii;

Pe de altă parte, contractul de concesiune de servicii este contractul care are aceleași caracteristicică și contractul de servicii, cu deosebirea că în contrapartida serviciilor prestate contractantul, în calitate de concesionar, primește din partea autorității contractante dreptul de a exploata serviciile pe o perioadă determinată sau acest drept însoțit de plata unei sume de bani prestabilite.

Distincția dintre contractul de concesiune și contractul de achiziție publică se realizează în funcție de distribuția riscurilor, după cum urmează:

  • a)    contractul prin intermediul căruia contractantul, în calitate de concesionar, primește dreptul de a exploata serviciile, preluând astfel și cea mai mare parte din riscurile aferente exploatării acestora, este considerat a fi contract de concesiune de servicii, în caz contrar fiind considerat contract de achiziție publică de servicii”.

  • b)    contractul prin intermediul căruia contractantul, în calitate de concesionar, primește dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor executate, preluând astfel și cea mai mare parte din riscurile aferente realizării și exploatării lucrărilor respective, este considerat a fi contract de concesiune de lucrări publice, în caz contrar fiind considerat contract de achiziție publică de lucrări;

Prin urmare, având în vedere informațiile prezentate, se observă că în acest caz contractul în discuție este un contract de achiziție publică de servicii.

  • 8.    Recomandări privind atribuirea serviciului

Din analiza prezentată anterior, modul recomandat pentru gestionarea unor componente ale serviciului de salubrizare în Municipiul Arad este atribuirea prin contract de achiziții publice.

Conform Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, gestiunea indirectă sau delegată “este modalitatea de gestiune în care autoritățile administrației publice locale de la nivelul autorităților administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte din competențele și responsabilitățile proprii privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, precum și delegarea sistemelor de utilități publice aferente serviciilor, respectiv dreptul și obligația de administrare și exploatare a acestora, pe baza unui contract, denumit contract de delegare a gestiunii.”

În cazul gestiunii delegate, după întocmirea studiului de oportunitate pentru oportunitatea și stabilirea soluției optime de delegare a gestiunii unor componente ale serviciilor de salubrizare, se vor parcurg următorii pași:

^ Adoptarea de către autoritatea deliberativă a administrației publice locale a unei hotărâri privind stabilirea procedurii de atribuire a gestiunii unor componente ale serviciului de salubrizare;

^ Întocmirea și aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare a localității întocmit în conformitate cu dispozițiile Ordinului A.N.R.S.C. nr. 82/2015 pentru aprobarea regulamentului - cadru al serviciului de salubrizare a localităților;

^ Întocmirea și aprobarea Caietului de sarcini al serviciului de salubrizare a localității întocmit în conformitate cu dispozițiile Ordinului A.N.R.S.C. nr. 111/2007 pentru aprobarea caietului de sarcini - cadru al serviciului de salubrizare a localităților;

^ Organizarea procedurii de concesionare, atribuirea și semnarea contractului de servicii pentru activități componente ale serviciului de salubrizare a Municipiului Arad, împreună cu anexele acestuia.

Conform Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, operatorii serviciului de salubrizare care participă la procedurile organizate pentru atribuirea gestiunii serviciului trebuie să facă dovada competențelor tehnico-organizatorice, a celei privind calificarea personalului și a asigurării unei dotări tehnico-materiale adecvate, prin care să garanteze capacitatea de a presta serviciul la nivelul parametrilor cantitativi și calitativi prevăzuți în regulamentul serviciului de salubrizare pentru toate tipurile de activități contractate.

Operatorii își pot desfășura activitatea numai pe baza licenței emise de A.N.R.S.C., prestarea activităților specifice serviciului de salubrizare fără licență sau cu licență expirată, indiferent de tipul de gestiune adoptat, fiind interzisă.

  • 8.1    Accesibilitatea atribuirii

Este în sarcina operatorului să suporte pe termen mediu (4 ani) buna desfășurare a contractului din punct de vedere al reînnoirii mijloacelor fixe.

  • 8.2    Motive de ordin economico-financiar, social și de mediu

Argumentele de ordin economico-financiar care stau la baza atribuirii unor componente ale serviciului de salubrizare constau în:

S Primăria Municipiului Arad nu dispune de baza materială necesară pentru desfășurarea activităților de salubrizare (utilaje, echipamente, mijloace de transport, ateliere de întreținere și reparații, stație de carburanți și personal calificat);

S Serviciul public de salubrizare va urmări să se realizeze un raport calitate/cost cât mai bun pentru perioada de derulare a contractului și un echilibru între riscurile și beneficiile asumate prin contract.

S Structura și nivelul tarifelor practicate vor reflecta costul efectiv al prestației și vor fi în conformitate cu prevederile legale. Modificarea tarifului se va face în situații de schimbare semnificativă a echilibrului contractului și va fi supusă aprobării Consiliului Local.

Argumentele de mediu care stau la baza atribuirii serviciului de salubrizare constau în:

S Dotarea cu utilaje noi și performante impusă de criteriile de selecție a ofertelor va duce la realizarea unui nivel scăzut de poluare a orașului. Astfel, viitorul operator de salubrizare va trebui să facă dovada deținerii unui număr suficient de mașini și utilaje performante, cu care va putea realiza servicii de salubrizare de calitate ridicată.

S Asigurarea unui serviciu de calitate la standarde europene și care să corespundă normelor naționale și ale Uniunii Europene referitoare la mediu, este posibilă numai cu investiții adecvate în dotări performante corespunzătoare și cu asigurarea de personal suficient și adecvat pregătit din punct de vedere profesional. Îmbunătățirea calității factorilor de mediu prin utilizarea unei infrastructuri noi si prietenoase cu mediul. Datorită măsurilor de protecție a atmosferei (tipuri de autovehicule, tipul de containere și utilizarea de motoare cu catalizator), emisiile surselor de poluanți din zona de impact a activităților trebuie sa se încadreze in valorile limită stipulate în Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările și completările ulterioare.

S Valoarea investițiilor necesare pentru asigurarea unor dotări adecvate pentru prestarea la standardele cerute de către legislația în vigoare a acestui serviciu este foarte mare. Dotarea cu utilaje noi și performante va duce la scăderea nivelului de poluare a orașului. În plus, operatorii vor trebui sa asigure întreținerea echipamentelor în stare bună de funcționare pe întreaga durată a contractelor, astfel încât să nu existe scurgeri de fluide.

S Pe parcursul contractului operatorul trebuie să își modernizeze parcul de mașini - utilaje. S Pentru a evita sau minimiza orice efecte negative asupra florei și faunei, solului cât și efectele negative ale zgomotului, vibrației și luminii vor fi necesare măsuri de protecție ce ar putea implica tehnici specifice și restricții de folosire a anumitor echipamente.

Argumentele de ordin social care stau la baza atribuirii unor componente ale serviciului de salubrizare constau în:

S Desfășurarea serviciului de salubrizare în condițiile descrise în studiul de oportunitate va contribui la îmbunătățirea semnificativă a aspectului urbanistic și peisagistic, precum și la diminuarea sau chiar eliminarea pericolelor potențiale privind sănătatea oamenilor. În plus, prin implementarea tuturor obiectivelor sistemului de salubrizare vor fi create noi locuri de muncă pentru populația din zonă.

S Operatorul de servicii este încurajat să angajeze personal calificat și necalificat existent pe plan local, ceea ce va duce la scăderea numărului de șomeri și implicit, la o creștere a puterii de cumpărare în rândul populației municipiului.

S Primăria Municipiului Arad va monitoriza modul de constituire al tarifelor și modificările acestora prin aprobarea lor.

S Operatorul va avea obligația efectuării serviciilor de salubritate la un nivel superior calitativ și cantitativ, fără a fi afectați factorii de mediu.

S Prin creșterea nivelului calitativ al serviciilor comunitatea locală va beneficia de o îmbunătățire a calității mediului și implicit a sănătății populației.

J În perioada operațională, impactul asupra mediului social și economic va fi semnificativ pozitiv datorită creării de noi locuri de muncă, J Creșterea nivelului de trai și a calității vieții.

J În special problemele de igienă publică, sociale și economice vor fi ameliorate semnificativ printr-un sistem centralizat de gestionare a serviciilor in municipiului Arad, împreună cu Garda de Mediu și Agenția de Protecția Mediului se vor putea monitoriza sistemul centralizat de gestionare a serviciilor de salubrizare și aplicarea legislației în vigoare:

o Ordinul nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației;

o Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor;

o Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare;

o Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare;

o Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului.

  • 8.3    Durata atribuirii

Durata unui acord-cadru este de patru ani, potrivit art. 114 din același act normativ Autoritatea contractantă atribuie acordurile-cadru prin aplicarea procedurilor corespunzătoare prevăzute la art. 68”, iar în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (1) Durata unui acord-cadru nu poate depăși 4 ani, cu excepția cazurilor excepționale pe care autoritatea contractantă le justifică temeinic, în special prin obiectul acordului-cadru respectiv”.

Ținând cont de prevederile legale care specifică faptul că trebuie identificată acea perioadă care în mod rezonabil este necesară pentru a obține un venit minim care să permită recuperarea costurilor de investiție efectuate, a costurilor în legătură cu exploatarea serviciilor și a unui profit rezonabil, considerăm că perioada care corespunde acestor deziderate este perioada de 4 ani.

Pentru orizonturi mai mari de 4 ani poate fi considerat ca nivelul profitului este mai mare decât „rezonabil” aceasta putând fi asimilat unei lipsa de eficienta din perspectiva consumatorilor sau a beneficiarilor direcți ai serviciilor prestate.

Concluzia analizei economico-financiare: Durata optimă din punct de vedere, operațional, economic și financiar este de 4 ani.

Durata de 4 ani a acordului-cadru s-a stabilit astfel încât să se evite restricționarea artificială a accesului la competiție, să se asigure un nivel de profit ca urmare a exploatării într-o perioada dată, să se asigure un nivel rezonabil al prețurilor pentru prestațiile care vor fi efectuate pe durata contractului a altor costuri ce urmează a fi suportate, respectându-se îndrumările Consiliului Concurenței vis-â-vis de o durată contractuală prea lungă care ar putea crea premisele instaurării monopolului.

Operatorii economici trebuie să posede capacitatea tehnică și organizatorică, dotarea și experiența managerială, bonitatea și capacitatea financiară necesare prestării serviciului încredințat.

Durata va fi stipulată în cadrul acordului-cadru și reprezintă perioada în care Municipiul Arad va atribui componentele serviciului de salubrizare, componente ce fac obiectul studiului de oportunitate.

  • 9.     Concluzii

Studiul de oportunitate pentru stabilirea soluției optime de gestiune a unor componente ale Serviciului de salubrizare în Municipiul Arad a fost efectuat în scopul analizării oportunității deciziei de atribuire.

Analizele efectuate în cadrul Studiului au plecat de la datele și informațiile avute la dispoziție de Municipiul Arad.

Analiza realizată în cadrul acestui studiu a relevat impactul, contextul și implicațiile principalelor riscuri asociate celor 2 scenarii care au făcut obiectul analizei:

  • a)    scenariul atribuirii serviciului public;

  • b)    scenariul gestiunii directe a serviciului public.

Principalele măsuri de asigurare a Autorității Contractante cu privire la modalitatea de prestare a serviciului public, precum și la calitatea acestuia vor rezulta în principal din prevederile documentației de achiziție care va fi întocmită în vederea atribuirii contractului de achiziții publice. Mai mult, Autoritatea Contractantă poate introduce în clauzele contractuale prevederi clare cu privire la prestarea serviciului public de către operator.

Rezultă astfel că Autoritatea Contractantă are la îndemână o serie de instrumente prin care se poate asigura de bună prestare a serviciului public.

Dreptul de exploatare a rezultatului serviciilor prestate se acordă operatorului care, în același timp, preia majoritatea riscurilor aferente administrării serviciilor. Mai exact, operatorul va prelua riscurile aferente Contractului care sunt formate din:

  • ^ Riscurile privind Capacitatea de exercitare a serviciului,

^ Risc asociat protecției mediului,

^ Risc privind Finanțator și finanțare,

^ Risc de Operare,

^ Riscul fluctuației de piață,

^ Risc legal și politica municipalității,

^ Activele proiectului,

^ Forța majoră.

Municipalitatea preluând astfel o mică parte din riscuri și luându-și toate măsurile necesare pentru a le diminua:

^ Riscul ca finanțatorul să fie incapabil de plată, astfel operatorul devine insolvabil sau efectuarea unor prestații ce necesită o finanțare mai mare decât cea estimată, astfel încât municipalitatea să nu primească prestațiile solicitate. O corectă și aprofundată analiză a resurselor financiare prezentate în cadrul ofertei depuse de operator, precum și angajamentul municipalității privind plata serviciilor de salubrizare sunt măsuri de diminuare a riscului, ce se poate contrabalansa și prin garantarea de către operator a realizării investiției (Garanția de bună execuție).

^ Riscul fluctuației de piață — inflația, astfel încât valoarea plăților în timp să fie diminuată de creșterea inflației. Municipalitatea va diminua acest risc prin evitarea ca operatorul să beneficieze de supra-compensări sau să beneficieze de plăți duble. Municipalitatea va aplica ajustarea prețurilor în conformitate cu art. 16 al din Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 109/2007.

Având imaginea de ansamblu a fiecărui scenariu analizat se poate trage cu ușurință concluzia că singurul orizont de timp plauzibil pentru atribuirea eficientă a unor componente ale serviciilor de salubrizare este de 4 ani.

O activitate operațională eficientă pentru agentul economic se va reflecta și în performanțe mai ridicate, precum și într-un nivel de costuri operaționale unitare mai redus, însemnând și pentru operator costuri mai mici aferente serviciului de salubrizare. O eficiență mai ridicată în operare are influență directă și asupra reducerii riscurilor financiare sau de operare care guvernează contractul.

Raționamentul economico-financiar este susținut de o serie de argumente sociale și de mediu care favorizează încheierea unui contract de atribuire prin procedură de achiziție publică (acord cadru pentru o perioadă de 4 ani).

Astfel, principalele argumente care fundamentează prestarea serviciului public de salubrizare prin încheierea unui contract de achiziții publice sunt:

^ Posibilitatea autorității contractante de a presta componente ale serviciului public de salubrizare prin atribuire, fără a deține efectiv la data semnării acordului-cadru a resurselor tehnice, materiale și umane, urmând ca acestea să fie asigurate de operator.

^ Asigurarea funcționării eficiente a serviciului de salubrizare, precum și asigurarea protecției mediului.

^ Modelul de business este profitabil pentru operatorii economici pe termen mediu (4 ani), fapt care va asigura o concurență adecvată, asigurând astfel pentru autoritatea contractă premisele optime care vor garanta selectarea operatorului economic care prezintă cel mai bun raport calitate — preț pentru prestarea serviciului de salubrizare.

^ Asigurarea continuității serviciului de salubrizare stradală la nivelul municipiului, inclusiv a serviciului de deszăpezire pe timp de iarnă.

În concluzie, rezultatele acestui studiu evidențiază că atribuirea unor componente ale serviciului public de salubrizare a Municipiului Arad (măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice; curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț) prin încheierea unui acord cadru pe o perioadă de 4 ani, este fundamentată, justificată și realizabilă, această alternativă fiind cea mai avantajoasă, atât pentru operator cât și pentru autoritatea contractantă.

Municipiul Arad va putea astfel să obțină un raport calitate-preț optim și o degrevare de riscuri asociate acestui serviciu public.

În concluzie, în ceea ce privește scenariul atribuirii, rezultă că acesta este profitabil pentru toate părțile implicate în situația în care serviciul este achiziționat pentru o perioadă de 4 ani, așa cum rezultă din analiza prezentată în acest studiu.

Mai mult, din analiza economico-financiară rezultă fiabilitatea modelului economico-financiar pentru operator, existând astfel și premisele necesare pentru a asigura un nivel adecvat de concurență de piață. Beneficiile sociale și de mediu asociate contractului de atribuire sunt enunțate de asemenea în conținutul acestui studiu și contribuie la fundamentarea necesității și a oportunității de încheiere a unui contract de atribuire a serviciului de salubrizare de către Municipalitate.

Din analiza economico - financiară rezultă și parametrii orientativi ai contractului de concesiune, precum și perioada fezabilă de atribuire a serviciului: 4 ani.

Rezultă astfel, din analiza realizată în prezentul studiu, în manieră comparativă, faptul că prestarea serviciului public de salubrizare (măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice; respectiv curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț) prin atribuire respectiv prin încheierea unui contract de achiziții publice (acord cadru) pentru o perioadă de 4 ani, reprezintă scenariul recomandat, favorabil și cel mai avantajos pentru Municipiul Arad.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

  • 1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

Anexa nr. 4 la Hotărârea nr. 587/17.12.2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad - model -

CONTRACT SUBSECVENT DE SERVICII nr.___________/ data_______________

Preambul

În temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, conform Raportului procedurii nr. ________/data ___________, prin procedura de Licitație

deschisă s-a încheiat prezentul contract subsecvent de servicii la Acordul cadru nr. ________/data ___________ între:

  • 1.    Părțile contractului subsecvent
    • 1.1.    Autoritatea contractantă MUNICIPIUL ARAD, cu sediul în Arad, Bulevardul Revoluției, nr. 75, județul Arad, cod poștal 310130, cod fiscal R3519925, telefon 0257-281-850, fax 0257284-744, e-mail xxx@xxxxxxxxxxxxxxx, cont  deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentată prin domnul Xxxxx Xxxxxx - Primar, și doamna Xxxxxxx Xxxxxxx - Director Economic, în calitate de Achizitor, pe de o parte,

și

  • 1.2.    _____________________________, cu sediul în _______________________________, cod

fiscal _______________, telefon ___________________, fax _______________________, email ____________________, număr de înmatriculare _______________, cont

______________________ deschis la _________________________________, reprezentată prin ____________________________________, funcția _________________________, în

calitate de Executant, pe de altă parte, a intervenit prezentul contract subsecvent de servicii

  • 2.    Definiții
    • 2.1.    În prezentul contract următorii termeni vor fi interpretați astfel:

  • a)    contract - prezentul contract și toate anexele sale;

  • b)    achizitor și prestator - părțile contractante, așa cum sunt acestea numite în prezentul contract; c) prețul contractului - prețul plătibil prestatorului de către achizitor, în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală și corespunzătoare a tuturor obligațiilor asumate prin contract;

  • d)    servicii - activitățile a căror prestare face obiectul contractului;

  • e)    produse - echipamentele, mașinile, utilajele, piesele de schimb și orice alte bunuri cuprinse în anexa/anexele la prezentul contract și pe care prestatorul are obligația de a le furniza în legătură cu serviciile prestate conform contractului;

  • f)    forța majoră - orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, care nu putea fi prevăzut la momentul încheierii contractului și care face imposibilă executarea și, respectiv îndeplinirea contractului; sunt considerate asemenea evenimente: războaie, revoluții, incendii, inundații sau orice alte catastrofe naturale, restricții apărute ca urmare a unei carantine, embargou, enumerarea nefiind exhaustivă, ci enunțiativă. Nu este considerat forță majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligațiilor uneia din părți;

  • g)    zi - zi calendaristică; an - 365 de zile.

  • 3.    Interpretare
    • 3.1.    În prezentul contract, cu excepția unei prevederi contrare, cuvintele la forma singular vor include forma de plural și viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context.

    • 3.2.    Termenul "zi" ori "zile" sau orice referire la zile reprezintă zile calendaristice dacă nu se specifică în mod diferit.

Clauze generale

  • 4.    Obiectul principal al contractului
    • 4.1.    Prestatorul se obligă să presteze servicii de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiul Arad, în conformitate cu documentația de atribuire (propunerea financiară, propunerea tehnică) respectiv Caietul de sarcini care constituie anexe la prezentul contract.

  • 5.    Prețul contractului
    • 5.1.    Prețul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil prestatorului de către achizitor, este de până în suma de _____________ lei la care se adaugă TVA în valoare de _____________ ,

conform propunerii financiare anexă la prezentul contract.

  • 5.2.    Plata se va face din bugetul local astfel:

  • a)    pentru Salubrizare stradală (operațiile de măturat, spălat, stropit și întreținerea căilor publice) - de la capitolul 74.02 subcap. 74.02.05.01 și 74.02.05.02

  • b)    pentru Deszăpezire (operațiile de curățare și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune pe timp de polei sau îngheț) - de la Cap.70.02 alin. 70.02.50

  • 6.    Durata contractului
    • 6.1.    Durata prestării serviciilor din prezentul contract este cu începere de la data de ____________ până la data de___________________ inclusiv.

  • 7.    Documentele care însoțesc prezentul contract subsecvent
    • 7.1.    Documentele prezentului contract subsecvent de servicii sunt:

  • a)    Acordul cadru de servicii nr. __________/ data ______________ și documentele acestuia,

prevăzute la pct. 11.1.;

  • b)    Cantitățile minime și maxime ale prezentului contract subsecvent;

  • c)    Actele adiționale, dacă este cazul;

  • d)    Alte documente-anexe, după caz.

  • 7.2.    În cazul în care, pe parcursul executării contractului subsecvent, se constată că anumite elemente ale propunerii tehnice sunt inferioare sau nu corespund cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, prevalează prevederile caietului de sarcini.

  • 7.3.    În cazul oricărei contradicții între documentele prevăzute la pct. 7.1., prevederile acestora vor fi aplicate în ordinea de precedență stabilită conform succesiunii documentelor enumerate mai sus.

  • 8.    Caracterul confidențial al contractului
    • 8.1.    O parte contractantă nu are dreptul, fără acordul scris al celeilalte părți:

  • a)    de a face cunoscut contractul sau orice prevedere a acestuia unei terțe părți, în afara acelor persoane implicate în îndeplinirea contractului;

  • b)    de a utiliza informațiile și documentele obținute sau la care are acces în perioada de derulare a contractului, în alt scop decât acela de a-și îndeplini obligațiile contractuale.

  • 8.2.    Dezvăluirea oricărei informații față de persoanele implicate în îndeplinirea contractului se va face confidențial și se va extinde numai asupra acelor informații necesare în vederea îndeplinirii contractului.

  • 8.3.    O parte contractantă va fi exonerată de răspunderea pentru dezvăluirea de informații referitoare la contract dacă:

  • a)    informația era cunoscută părții contractante înainte ca ea să fi fost primită de la cealaltă parte contractantă; sau

  • b)    informația a fost dezvăluită după ce a fost obținut acordul scris al celeilalte părți contractante pentru asemenea dezvăluire; sau

  • c)    partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informația.

  • 9.    Obligațiile principale ale prestatorului

    • 9.1.    Prestatorul se obligă să respecte prevederile contractului și a Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare a Municipiului Arad;

    • 9.2.    Prestatorul se obligă să presteze serviciile la standardele din contract și să respecte indicatorii de performanță ai serviciului.

    • 9.3.    Prestatorul se obligă să obțină de la autoritățile competente avizele, acordurile și autorizațiile necesare prestării activității;

    • 9.4.    Prestatorul se obligă să furnizeze achizitorului și A.N.R.S.C. informațiile solicitate și să asigure accesul la toate informațiile necesare în vederea verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în conformitate cu clauzele contractului de delegare a gestiunii serviciului, a regulamentului serviciului de salubrizare și ale acordului și autorizației de mediu;

    • 9.5.    Prestatorul trebuie să aplice metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale oferite de normele legale în vigoare;

    • 9.6.    Prestatorul trebuie să efectueze serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire conform prevederilor caietului de sarcini, în condiții de calitate și eficiență;

    • 9.7.    Prestatorul trebuie să fundamenteze și să supună aprobării tarifele ce vor fi utilizate în activitatea de salubrizare;

    • 9.8.    Prestatorul se obligă să se prezinte pentru prestarea serviciilor în maxim 2 zile de la sesizarea făcută de către achizitor.

    • 9.9.    Prestatorul se obligă să despăgubească achizitorul împotriva oricăror:

  • a)    reclamații și acțiuni în justiție, ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.), legate de echipamentele, materialele, instalațiile sau utilajele folosite pentru sau în legătură cu produsele achiziționate; și

  • b)    daune-interese, costuri, taxe și cheltuieli de orice natură, aferente, cu excepția situației în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini întocmit de către achizitor.

  • 9.10.    Prestatorul este pe deplin responsabil pentru prestarea serviciilor convenite. Totodată, este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de calificarea personalului folosit pe toată durata contractului.

  • 10.    Obligațiile principale ale achizitorului
    • 10.1.    Achizitorul se obligă să recepționeze serviciile prestate în termenul convenit, respectiv 10 zile de la emiterea situațiilor de plată și să plătească prețul convenit în prezentul contract.

    • 10.2.    Achizitorul se obligă să plătească prețul serviciilor către prestator în termen de 30 zile de la data înregistrării facturilor la registratura autorității contractante.

    • 10.3.    Dacă achizitorul nu onorează facturile în termen de 60 zile de la data primirii acestora, prestatorul are dreptul de a sista prestarea serviciilor sau de a diminua ritmul prestării serviciilor. Imediat ce achizitorul onorează factura, prestatorul va relua prestarea serviciilor în cel mai scurt timp posibil.

  • 11.    Sancțiuni pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor
    • 11.1.    Pentru încălcări ale condițiilor de execuție și calitate a operațiilor de salubrizare stradală și deszăpezire prevăzute în contract, Prestatorul va fi penalizat după cum urmează:

  • a)    Neefectuarea salubrizării sau deszăpezirii pe o stradă din vina exclusivă a Prestatorului va duce la refuzarea la plată a serviciilor de salubrizare stradală sau deszăpezire aferente străzii respective.

  • b)    Suplimentar prevederilor stipulate la lit. a), Prestatorului i se vor adăuga penalități în cuantum de 1,5%/zi aplicată la valoarea operațiunilor neexecutate din cadrul comenzii lunare, până la data prestării conforme a operațiunilor aferente străzii respective.

  • 11.2.    Pentru nerezolvarea în termen de o zi a reclamațiilor scrise justificate privind calitatea lucrărilor executate se va calcula Prestatorului o sancțiune de 0,03% din valoarea operațiunilor neexecutate din cadrul comenzii lunare până la data prestării conforme a operațiunilor.

  • 11.3.    Constatarea situațiilor prevăzute la art. 11 se face de către personalul serviciului de specialitate al achizitorului, cu atribuții în urmărirea contractului, care solicită prezența pe teren a responsabilului cu verificarea efectuării lucrărilor din partea prestatorului.

  • 11.4.    Prestatorul se obligă să numească înlocuitori ai responsabililor de lucrări pentru situația în care responsabilii nu pot participa la verificări, indiferent de motivul neparticipării; Prestatorul se obligă să comunice Achizitorului numele și numerele de telefon ale persoanelor respective.

  • 11.5.    Responsabilul menționat la art. 11.3 are obligația de a răspunde solicitării în termen de 30 minute de la momentul solicitării. În cazul nerespectării acestui termen, personalul achizitorului încheie documentul constatator (Notă de constatare), care este opozabil prestatorului.

  • 11.6.    În cazul în care Achizitorul nu își onorează facturile în termen de 30 zile de la data primirii acestora, atunci acestuia îi revine obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu 0,03% din plată neefectuată pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.

  • 11.7.    Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți, în mod culpabil și repetat, dă dreptul părții lezate de a considera contractul de drept reziliat și de a pretinde plata de daune-interese.

  • 11.8.    Achizitorul își rezervă dreptul de a renunța la contract, printr-o notificare scrisă adresată prestatorului, fără nici o compensație, dacă acesta din urmă dă faliment, cu condiția ca această anulare să nu prejudicieze sau să afecteze dreptul la acțiune sau despăgubire pentru prestator. În acest caz, prestatorul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzătoare pentru partea din contract îndeplinită până la data denunțării unilaterale a contractului.

  • 11.9.    Autoritatea contractantă are dreptul de a denunța unilateral prezentul contract în perioada de valabilitate a acestuia dacă contractantul încalcă grav obligațiile care rezultă din legislația europeană relevantă și această încălcare a fost constatată printr-o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Clauze specifice

  • 12.    Alte responsabilități ale prestatorului
    • 12.1.    Prestatorul are obligația de a presta serviciile prevăzute în contract cu profesionalismul și promptitudinea cuvenite conform angajamentului asumat și în conformitate cu oferta sa.

    • 12.2.    Prestatorul se obligă să supravegheze prestarea serviciilor, să asigure resursele umane, materialele, echipamentele și orice alte asemenea, fie de natură provizorie, fie definitivă, cerute de și pentru contract, în măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.

    • 12.3.    Prestatorul este pe deplin responsabil pentru execuția serviciilor în perioada de timp convenită. Totodată, este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de calificarea personalului folosit pe toată durata contractului.

    • 12.4.    Prestatorul se obligă să asigure reprezentanților serviciului de specialitate ai achizitorului un autoturism pentru verificarea și recepția activităților operatorului, în teren.

    • 12.5.    La încetarea contractului din alte motive decât termenul, forța majoră și înțelegerea părților, prestatorul este obligat să asigure continuitatea prestării activității în condițiile prevăzute de lege;

    • 12.6.    În cazul în care prestatorul sesizează existența sau posibilitatea existenței unei cauze de natură să conducă la imposibilitatea realizării activității ori serviciului public, va notifica de îndată acest fapt achizitorului, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuității activității sau serviciului public;

    • 12.7.    Prestatorul este obligat să ia măsurile necesare privind respectarea igienei, condițiilor de siguranță în exploatare și la locul de muncă, a normelor de protecție a muncii, respectiv de protecție a mediului;

  • 13.    Recepție și verificări
    • 13.1.    Achizitorul are dreptul de a verifica modul de prestare a serviciilor pentru a stabili conformitatea cu oferta depusă.

    • 13.2.    Verificările vor fi efectuate în conformitate cu prevederile din prezentul contract. Achizitorul are obligația de a notifica, în scris, prestatorului identitatea reprezentanților săi împuterniciți pentru acest scop.

  • 14.    Începere, finalizare, întârzieri, sistare
    • 14.1.    Prestatorul are obligația de a începe executarea contractului imediat după semnarea acestuia.

    • 14.2.    Serviciile prestate în baza contractului sau, dacă este cazul, oricare fază a acestora prevăzută a fi terminată într-o perioadă stabilită, trebuie finalizate în termenul convenit de părți, termen care se calculează de la data începerii prestării serviciilor.

    • 14.3.    Dacă pe parcursul îndeplinirii contractului, din motive ce nu pot fi imputate acestuia, prestatorul nu respectă termenul de îndeplinire a contractului, atunci acesta are obligația de a notifica acest lucru în timp util achizitorului.

    • 14.4.    Nu se acceptă prelungirea duratei contractului, cu excepția cazurilor de forță majoră.

  • 15.    Garanția de buna execuție a contractului
    • 15.1.    Prestatorul se obligă să constituie garanția de bună execuție a contractului, în procent de 5% din valoarea fără TVA a contractului, respectiv ______lei.

    • 15.2.    Garanția se constituie în lei, în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului de achiziție publică/contractului subsecvent.

    • 15.3.    Garanția de bună execuție se constituie fie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o instituție de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări, în condițiile legii, și devine anexă la contract, prevederile art. 36 alin. (3) și (5) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 aplicându-se în mod corespunzător, sau prin rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale, prezentate spre plată achizitorului.

    • 15.4.    Achizitorul are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, în limita prejudiciului creat, dacă prestatorul nu își execută, execută cu întârziere sau execută necorespunzător obligațiile asumate prin prezentul contract. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție, achizitorul are obligația de a notifica acest lucru prestatorului, precizând totodată obligațiile care nu au fost respectate. Contul astfel deschis este purtător de dobândă în favoarea contractantului.

    • 15.5.    Achizitorul se obligă să restituie garanția de bună execuție în termen de 14 zile de la data îndeplinirii de către contractant a obligațiilor asumate prin prezentul contract, dacă achizitorul nu a emis pretenții asupra acestei garanții.

    • 15.6.    În eventualitatea în care garanția de bună execuție se constituie printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii (HG 395/2016), acesta va deveni anexa la prezentul contract.

  • 16.    Ajustarea prețului contractului
    • 16.1.    Tarifele se actualizează la cererea Prestatorului, cel mai devreme după primul an de activitate, dar nu mai mult de o dată pe an, conform Ordinului A.N.R.S.C. nr. 109/2007, utilizând parametrul de ajustare, indicele prețurilor de consum comunicat de INS (total) aferent anului trecut de activitate.

  • 17.    Amendamente
    • 17.1    Cu excepția clauzei 5 și 6, părțile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adițional, numai în cazul apariției unor circumstanțe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora și care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.

    • 17.2 . Orice modificare a legislației privind serviciile de utilități publice va conduce la modificarea de drept a prezentului contract.

  • 18.    Subcontractanți
    • 18.1.    Prestatorul are obligația, în cazul în care părți din contract le subcontractează, de a încheia contracte cu subcontractații desemnați, în concordanță cu oferta depusă.

    • 18.2.    Prestatorul are obligația de a prezenta la încheierea contractului, toate contractele încheiate cu subcontractanții desemnați, dacă sunt cunoscuți la momentul respectiv.

    • 18.3.    Lista subcontractanților, cu datele de recunoaștere ale acestora, partea/părțile din contract care urmează a fi îndeplinite, valoarea prestațiilor, cât și contractele încheiate cu aceștia se constituie în anexe la contract.

    • 18.4.    Prestatorul este pe deplin răspunzător față de achizitor de modul în care îndeplinește contractul.

    • 18.5.    Subcontractantul este pe deplin răspunzător față de prestator de modul în care își îndeplinește partea sa din contract.

    • 18.6.    Prestatorul are dreptul de a pretinde daune-interese subcontractanților dacă aceștia nu își îndeplinesc partea lor din contract.

    • 18.7. Eventualele plăți directe către subcontractanții declarați vor fi făcute conform prevederilor legale incidente.

  • 19.    Cesiunea
    • 19.1    Nu se acceptă cesionarea obligațiilor prevăzute în prezentul contract.

  • 20.    Forța majoră
    • 20.1.    Forța majoră este constatată de o autoritate competentă.

    • 20.2.    Forța majoră exonerează părțile contractante de îndeplinirea obligaților asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acționează.

    • 20.3.    Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia.

    • 20.4.    Partea contractantă care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți, imediat și în mod complet, producerea acesteia și să ia orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor.

    • 20.5.    Dacă forța majoră acționează sau se estimează că va acționa o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre părți să poată pretindă celeilalte daune - interese.

  • 21.    Soluționarea litigiilor
    • 21.1 . Achizitorul și Prestatorul vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.

    • 21.2    Dacă, după 15 zile de la începerea acestor tratative, Achizitorul și Prestatorul nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, disputa se va soluționa de către instanțele judecătorești din România.

  • 22.    Limba care guvernează contractul
    • 22.1.    Limba care guvernează contractul este limba română. Toate comunicările privitoare la executarea contractului vor fi redactate în limba română.

  • 23.    Comunicări
    • 23.1.    Orice comunicare între părți referitoare la îndeplinirea prezentului acord-cadru trebuie să fie transmisă în scris, în limba română, la adresele indicate în contract.

    • 23.2.    Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii.

    • 23.3.    Comunicările între părți se pot face și prin telefon, fax sau e-mail, cu condiția confirmării în scris a primirii comunicării. În situația în care comunicările dintre părți se fac prin intermediul poștei electronice sau a faxului și sunt dublate de transmiterea acelorași documente și prin poștă, data comunicării va fi considerată cea la care se înregistrează exemplarele transmise prin poștă.

  • 24.    Legea aplicabilă contractului
    • 24.1.    Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

      • 25.    Standarde
        • 25.1.    Serviciile prestate în baza contractului vor respecta standardele prezentate de achizitor în Caietul de sarcini și anexele la acesta, cerințele din contract și reglementările tehnice în vigoare.

      Părțile au convenit să încheie astăzi, _______________, prezentul acord-cadru, în 3 (trei)

      exemplare, dintre care două exemplare pentru Achizitor și unul pentru Executant.

      Achizitor, MUNICIPIUL ARAD

      Executant,

      PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

      Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

      Contrasemnează pentru legalitate

      SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

      Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

      1 ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

      1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

      1 ex. Dosar ședință CLMA 17.12.2021

      Cod PMA-S4-02

Anexa nr. 3 la Hotărârea nr. 587/17.12.2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad - model -

ACORD-CADRU DE SERVICII nr.             / data
Preambul

În temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, conform Raportului procedurii nr. ________/data ___________, prin procedura de Licitație

deschisă s-a încheiat prezentul acord-cadru

  • 1.    Părțile acordului-cadru
    • 1.1.    Autoritatea contractantă MUNICIPIUL ARAD, cu sediul în Arad, Bulevardul Revoluției, nr. 75, județul Arad, cod poștal 310130, cod fiscal R3519925, telefon 0257-281-850, fax 0257284-744, e-mail xxx@xxxxxxxxxxxxxxx, cont  deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentată prin domnul Xxxxx Xxxxxx - Primar, și doamna Xxxxxxx Xxxxxxx - Director Economic, în calitate de Promitent-achizitor, pe de o parte,

și

  • 1.2.    _____________________________, cu sediul în _______________________________, cod

fiscal _______________, telefon ___________________, fax _______________________, email ____________________, număr de înmatriculare _______________, cont

______________________ deschis la _________________________________, reprezentată prin ____________________________________, funcția _________________________, în

calitate de Promitent-executant, pe de altă parte,

a intervenit prezentul acord-cadru, în condițiile în care părțile promitente rămân neschimbate pe toată durata de desfășurare a acestuia.

  • 2.    Scopul și obiectul acordului-cadru
    • 2.1.    Scopul acordului-cadru îl reprezintă stabilirea elementelor/condițiilor esențiale care vor guverna contractele subsecvente de servicii aferente Serviciului Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad, ce urmează a fi atribuite pe durata derulării prezentului acord-cadru.

    • 2.2.    Contractele ce urmează a fi atribuite au ca obiect serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiul Arad, respectiv măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice; curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea înfuncțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț.

    • 2.3.    Pe baza datelor și documentelor furnizate de beneficiar, prestatorul se obligă să presteze servicii de salubrizare stradală și deszăpezire în conformitate cu propunerea financiară și tehnică care constituie anexe la prezentul acord-cadru.

  • 3.    Durata acordului- cadru
    • 3.1.    Durata prezentului acord-cadru este de 4 ani de la data semnării acestuia de către părți, adică de la __________________până la ________________.

  • 4.    Prețul acordului-cadru
    • 4.1.    Valoarea minimă este de ________________ lei, la care se adaugă _____________ lei TVA,

iar valoarea maximă este de ________ lei, la care se adaugă __________ lei TVA.

  • 4.2.    Tarifele serviciilor sunt cele incluse de Promitentul-prestator în propunerea financiară, Anexa nr. 1 la prezentul acord-cadru.

  • 5.    Ajustarea, modificarea tarifelor
    • 5.1.    Tarifele pot fi ajustate, modificate conform prevederilor Ordinului A.N.R.S.C. nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare.

  • 6.    Cantitatea previzionată
    • 6.1.    Cantitățile minime și maxime ale prezentului acord-cadru sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la prezentul acord-cadru și sunt estimative, menționate doar pentru a da o dimensiune asupra anvergurii acordului-cadru, autoritatea contractantă încheind contracte subsecvente în funcție de necesitățile beneficiarului și fondurile disponibile.

    • 6.2.    Serviciile se vor presta în urma încheierii unui contract subsecvent precum și a emiterii unei comenzi din partea Promitentului-achizitor, în funcție de necesitățile și prioritățile acestuia.

    • 6.3.    Promitentul-achizitor își rezervă dreptul de a încheia mai multe contracte subscvente într-un an, în funcție de necesitățile și de disponibilitățile financiare ale acestuia.

  • 7.    Obligațiile promitentului-prestator
    • 7.1.    Promitentul-prestator se obligă ca, în baza contractelor subsecvente încheiate cu promitentul achizitor, să presteze activități specifice serviciului de salubrizare stradală ;i deszăpezire în Municipiul Arad, stabilind nivelurile de calitate și condițiile tehnice necesare funcționării acestui serviciu în condiții de eficiență și siguranță.

    • 7.2.    Promitentul-prestator se obligă ca serviciile prestate să respecte toate clauzele prevăzute în prezentul acord-cadru și caietul de sarcini cu anexele sale care constituie parte integrantă a acordului-cadru.

    • 7.3.    Promitentul-prestator se obligă ca serviciile prestate să respecte cel puțin calitatea prevăzută în propunerea tehnică, anexă la prezentul acord-cadru.

    • 7.4.    Promitentul-prestator se obligă să presteze serviciile astfel cum au fost prevăzute în acordul-cadru, ori de câte ori autoritatea solicită acest lucru.

    • 7.5.    Promitentul-prestator este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de calificarea personalului folosit pe toată durata acordului cadru.

    • 7.6.    Promitentul-prestator se obligă să despăgubească Promitentul-achizitor împotriva oricăror:

  • a)    reclamații și acțiuni în justiție, ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.), legate de echipamentele, materialele, instalațiile sau utilajele folosite pentru sau în legatură cu lucrările executate, și

  • b)    daune-interese, costuri, taxe și cheltuieli de orice natură, aferente, cu excepția situației în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini întocmit de către achizitor.

  • 7.7.    Promitentul-prestator se obligă să nu transfere total sau parțial obligațiile asumate prin prezentul acord-cadru.

  • 7.8.    În cazul în care Promitentul-achizitor transmite o solicitare pentru încheierea unui contract subsecvent, promitentul prestator se obligă să restituie contractul semnat în termen de maximum 5 zile de la primirea acestuia.

  • 7.9.    În situația în care Promitentul-prestator din propria culpă, nu poate răspunde solicitării Promitentului-achizitor pentru încheierea unui contract subsecvent, promitentul prestator va fi obligat la plata de daune interese, egale cu 50% (din suma minimă contractantă).

  • 8.    Obligațiile promitentului-achizitor
    • 8.1.    Promitentul-achizitor se obligă ca, în baza contractelor subsecvente atribuite promitentului-prestator, să achiziționeze activități specifice serviciului de salubrizare stradală în Municipiul Arad.

    • 8.2.    Promitentul-achizitor se obligă să plătească valoarea serviciilor către prestator în termenul convenit.

    • 8.3.    Promitentul-achizitor se obligă să nu inițieze, pe durata prezentului acord-cadru, o nouă procedură de atribuire, atunci când intenționează să achiziționeze serviciile care fac obiectul prezentului acord-cadru, cu excepția cazului în care promitentul-prestator declară că nu mai are capacitatea de a răspunde solicitărilor.

    • 8.4.    Promitentul-achizitor este îndreptățit să inițieze o procedură de atribuire, atunci când valoarea estimată a contractului subsecvent pe care intenționează să îl atribuie, cumulată cu suma contractelor subsecvente atribuite anterior, depășește o valoare pentru care prevederile legale impun obligații în raport cu anumite praguri valorice.

  • 9.    Garanția de bună execuție
    • 9.1.    Prestatorul se obligă să constituie garanția de bună execuție a contractului, în procent de 5% din valoarea fără TVA a contractului, respectiv ______lei.

    • 9.2.    Garanția se constituie în lei, în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului de achiziție publică/contractului subsecvent.

    • 9.3.    Garanția de bună execuție se constituie fie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o instituție de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări, în condițiile legii, și devine anexă la contract, prevederile art. 36 alin. (3) și (5) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 aplicându-se în mod corespunzător, sau prin rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale, prezentate spre plată achizitorului.

    • 9.4.    Din contul de disponibil deschis la Trezoreria Municipiului _________ pe numele

contractantului, pot fi dispuse plăți atât de către contractant, cu avizul scris al autorității contractante care se prezintă unității Trezoreriei __________ cât și de unitatea Trezoreriei

__________ la solicitarea scrisă a autorității contractante în favoarea căreia este constituită garanția de bună execuție.

  • 9.5.    Achizitorul are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, în limita prejudiciului creat, dacă prestatorul nu își execută, execută cu întârziere sau execută necorespunzător obligațiile asumate prin prezentul contract. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție, achizitorul are obligația de a notifica acest lucru prestatorului, precizând totodată obligațiile care nu au fost respectate. Contul astfel deschis este purtător de dobândă în favoarea contractantului.

  • 9.6.    În cazul în care pe parcursul executării contractului de achiziție publică se suplimentează valoarea acestuia, Operatorul are obligația de a completa garanția de bună execuție în corelație cu noua valoare a contactului de achiziție publică.

  • 9.7.    Achizitorul se obligă să restituie garanția de bună execuție în termen de 14 zile de la data îndeplinirii de către contractant a obligațiilor asumate prin prezentul contract, dacă achizitorul nu a emis pretenții asupra acestei garanții.

  • 10.    Comunicări
    • 10.1.    Orice comunicare între părți referitoare la îndeplinirea prezentului acord-cadru trebuie să fie transmisă în scris, în limba română, la adresele indicate în acordul-cadru.

    • 10.2.    Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii cât și în momentul primirii.

    • 10.3.    Comunicările între părți se pot face și prin telefon, fax sau e-mail, cu condiția confirmării în scris a primirii comunicării. În situația în care comunicările dintre părți se fac prin intermediul poștei electronice sau a faxului și sunt dublate de transmiterea acelorași documente și prin poștă, data comunicării va fi considerată cea la care se înregistrează exemplarele transmise prin poștă.

  • 11.    Documentele care însoțesc prezentul acord cadru
    • 11.1.    Documentele prezentului acord cadru sunt:

  • a)    Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021 și anexele acestuia, inclusiv clarificările și/sau măsurile de remediere aduse până la depunerea ofertelor ce privesc aspectele tehnice și financiare; b) Oferta, respectiv Propunerea financiară nr.__________/ data _________________ (Tarifele

ofertate) - Anexa 1 și Propunerea tehnică nr./ data;

  • c)    Cantitățile minime și maxime ale prezentului acord-cadru - Anexa 2;

  • d)    Indicatorii de performanță ai serviciului - Anexa 3;

  • e)    Garanția de bună execuție;

  • f)    Angajamentul ferm de susținere din partea unui terț, dacă este cazul;

  • g)    Acordul de asociere, dacă este cazul;

  • h)    Contractele subsecvente încheiate în baza prezentului acord cadru;

  • i)    Actele adiționale la prezentul acord cadru, dacă este cazul

  • j)    Regulamentul serviciului de salubrizare al Municipiului Arad, actualizat, cu modificările și completările ulterioare;

  • k)    Alte documente-anexe, după caz.

  • 11.2.    În cazul în care, pe parcursul executării acordului cadru, se constată că anumite elemente ale propunerii tehnice sunt inferioare sau nu corespund cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, prevalează prevederile caietului de sarcini.

  • 11.3.    În cazul oricărei contradicții între documentele prevăzute la pct.11.1., prevederile acestora vor fi aplicate în ordinea de precedență stabilită conform succesiunii documentelor enumerate mai sus.

  • 12.    Încetarea acordului- cadru
    • 12.1.    Prezentul acord cadru încetează în următoarele situații:

  • a)    prin împlinirea/expirarea duratei pentru care a fost încheiat;

  • b)    prin acordul de voință al părților;

  • c)    în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către achizitor, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina achizitorului;

  • d)    în cazul constatării unor abateri grave ale operatorului de la îndeplinirea obligațiilor contractuale, prin rezilierea unilaterală de către achizitor și cu plata unei despăgubiri în sarcina operatorului;

  • e)    în cazuri de forță majoră sau caz fortuit, când operatorul se află în imposibilitatea de a continua contractul, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri;

  • f)    prin rezilierea de către o parte ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii în mod necorespunzător a obligațiilor asumate prin prezentul acord - cadru, de către cealaltă parte, cu notificare prealabilă de 5 zile a părții în culpă.

  • g)    alte cauze prevăzute de lege.

  • 13.    Forța majoră
    • 13.1.    Forța majoră este constatată de o autoritate competentă.

    • 13.2.    Forța majoră exonerează părțile contractante de îndeplinirea obligaților asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acționează.

    • 13.3.    Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia.

    • 13.4.    Partea contractantă care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți, imediat și în mod complet, producerea acesteia și să ia orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor.

    • 13.5.    Dacă forța majoră acționează sau se estimează că va acționa o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre părți să poată pretindă celeilalte daune - interese.

  • 14.    Soluționarea litigiilor
    • 14.1.    Promitentul-achizitor și Promitentul-executant vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea prezentului acord-cadru.

    • 14.2.    Dacă, după 5 de zile de la începerea acestor tratative, părțile nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, disputa se va soluționa de către instanțele judecătorești competente.

  • 15.    Amendamente
    • 15.1.    Părțile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adițional, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare și în conformitate cu art. 221 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.

    • 15.2.    Fără a aduce atingere dispozițiilor dreptului comun privind încetarea acordului-cadru sau dreptului autorității contractante de a solicita constatarea nulității absolute acestuia în conformitate cu dispozițiile dreptului comun, autoritatea contractantă are dreptul de a denunța unilateral acordul-cadru în perioada de valabilitate a acestuia, în cazul modificării contractului în alte condiții decât cele prevăzute de prevederile legale în vigoare.

Părțile au convenit să încheie astăzi, _______________, prezentul acord-cadru, în 3 (trei)

exemplare, dintre care două exemplare pentru Promitentul-achizitor și unul pentru Promitentul-executant.

Promitent-achizitor,                           Promitent-executant,

MUNICIPIUL ARAD

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

Anexa 3 la Acordul-cadru de servicii

Indicatorii de performanță ai serviciului sunt următorii:

1. INDICATORI DE PERFORMANȚĂ GENERALI

Realizați în anul

202___

1.1. Contractarea serviciilor de salubrizare stradală și deszăpezire

a) numărul de solicitări din partea Autorității Contractante de îmbunătățire a parametrilor de calitate ai activității prestate, rezolvate, raportat la numărul total de cereri de îmbunătățire a activității, pe categorii de activități

100%

1.2. Măsurarea prestațiilor

1.2.1. Activitatea de curățenie căi publice

a) suprafața realizată pentru activitatea de măturat manual raportată la suprafața propusă/comandată

>85%

b) suprafața realizată pentru activitatea de măturat mecanizat raportată la suprafața propusă/comandată

>85%

c) suprafața realizată pentru activitatea de spălat carosabil raportată la suprafața propusă/comandată

>85%

d) suprafața realizată pentru activitatea de curățat rigole raportată la suprafața propusă/comandată

100%

e) Număr total de sesizări fondate rezolvate, privind activitatea de curățenie căi publice raportat la numărul total de sesizări fondate primite

100%

1.2.2. Activitatea de deszăpezire

a) suprafața realizată pentru activitatea de curățat zăpada și gheața raportată la suprafața propusă

>85%

b) Număr total de sesizări fondate rezolvate, privind activitatea de curățenie căi publice raportat la numărul total de sesizări fondate primite

100%

1.2.3. Îndeplinirea prevederilor din contract cu privire la calitatea serviciilor prestate

a) Număr total de sesizări fondate rezolvate, privind calitatea serviciilor prestate de operator, ca urmare a culpei acestuia, raportat la numărul total de sesizări fondate primite

100%

b) Respectarea legislației în domeniu privind îndeplinirea obligațiilor de mediu

100%

2. INDICATORI DE PERFORMANȚĂ GARANTAȚI

a) numărul de încălcări ale obligațiilor operatorului, rezultate din analizele și controalele organismelor abilitate de mediu

0

b) numărul de amenzi date de autoritatea centrală sau locală pentru neexecutarea corespunzătoare a activității

<3

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședința CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

Anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 587/17.12.2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad

MUNICIPIUL ARAD

310130 Arad - România - Bd. Revoluției ni. 75

Tel.+40-257-2S1850 Fax.+40-257-284744

wwwpnmarlaaradro xxx@xxxxxxxxxxxxxxx

DIRECȚIA EDILITARĂ

SERVICIUL EDILITAR ȘI DEZVOLTARE MEDIU URBAN

Nr. 78.087/11.10.2021

SE APROBĂ, Primar Călin BIBARȚ

CAIET DE SARCINI

PENTRU ATRIBUIREA SERVICIULUI PUBLIC DE SALUBRIZARE STRADALĂ ȘI DESZĂPEZIRE ÎN MUNICIPIUL ARAD

Nume prenume

Funcția

Semnătura

Data

AVIZAT

Xxxxxxx Xxxxxx

Director executiv

VERIFICAT

Xxxxxx-Xxxxx Xxxxx

p. Șef serviciu

ELABORAT

Xxxxxx Xxxxx

Consilier

Alina-Bianca CHEPEȚAN

Consilier juridic

11.10.2021

ARAD,

OCTOMBRIE 2021

CUPRINS

CAPITOLUL I. Prevederi generale

CAPITOLUL II. Atribuții. Cerințe organizatorice minimale

CAPITOLUL III. Serviciul de salubrizare stradală. Condiții tehnice

Secțiunea 1. Măturatul manual al carosabilului, trotuarelor străzilor, aleilor și parcărilor asfaltate, pistelor de biciclete, platourilor și zonelor de agrement

Secțiunea 2. Măturatul mecanizat al carosabilului și al trotuarelor străzilor și platourilor asfaltate/pavate

Secțiunea 3. Spălatul stradal

Secțiunea 4. Întreținerea curățeniei stradale

Secțiunea 5. Colectarea, transportul și descărcarea deșeurilor

CAPITOLUL IV. Serviciul de deszăpezire. Condiții tehnice

CAPITOLUL V. Condiții pentru începerea operării

CAPITOLUL VI. Condiții de exploatare a serviciilor

CAPITOLUL VII. Obiectivele serviciilor de salubrizare

CAPITOLUL VIII. Dispoziții tranzitorii

ANEXE

ANEXA nr. 1 - Regulamentul serviciului de salubrizare

ANEXA nr. 2 - Lista străzilor pe care se execută activități de măturat manual și golit coșuri . ..........................................................................57 ANEXA nr. 3 - Lista pistelor de biciclete pe platformă proprie

ANEXA nr. 4 - Lista străzilor pe care se execută măturat mecanizat

ANEXA nr. 5 - Lista străzilor pe care se execută măturatul și spălatul mecanizat al trotuarelor ..........................................................................85 ANEXA nr. 6 - Lista străzilor pe care se efectuează întreținerea curățeniei

ANEXA nr. 7 - Lista străzilor pe care se execută răzuitul rigolelor

ANEXA nr. 8 - Lista străzilor pe care se execută operațiuni de stropit și spălat

ANEXA nr. 9 - Lista străzilor pe care se va interveni pentru deszăpezire (combaterea

poleiului, pluguit, curățarea gurilor de scurgere/preluare a apelor pluviale)

ANEXA nr. 10 - Lista locațiilor pentru operațiuni de curățat manual zăpada și gheața . . . . 119 ANEXA nr. 11 - Cantitățile minime-maxime ale Acordului-cadru pentru o durată de 4 ani, respectiv cantitățile minime-maxime care pot să apară pe durata unui contract subsecvent . 121

ANEXA nr. 12 - Îndreptarul tarifelor

C A P I T O L U L I.

PREVEDERI GENERALE

Art. 1. Municipiul Arad prin Primăria Municipiului Arad, cu sediul în Arad, Bulevardul Revoluției, nr. 75, în calitate de Autoritate Contractantă (Achizitor), reținând obligațiile care îi revin cu privire la serviciul public de salubrizare - activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire, raportat la legislația generală și specifică privind serviciile de salubrizare organizează, coordonează, reglementează, conduce, monitorizează și controlează activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire a municipiului Arad.

Art. 2. Serviciul public de salubrizare în municipiul Arad se desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare privind atribuțiile Consiliului Local al Municipiului Arad în asigurarea serviciilor de salubrizare a municipiului, scopul activității fiind de asigurare a curățeniei generale în municipiul Arad prin salubrizarea locurilor publice și a străzilor, prin colectarea, transportul și neutralizarea deșeurilor menajere, industriale și de altă proveniență, precum și luarea măsurilor necesare de prevenire, reducere și combatere a factorilor poluanți.

Art. 3. În cadrul serviciului de salubrizare a municipiului Arad sunt organizate și funcționează, pe lângă alte activități secundare, următoarele:

  • a)    Salubrizarea stradală, respectiv măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice - Cod CPV 90610000-6 Servicii de curățare și măturare a străzilor (Rev.2);

  • b)    Deszăpezirea, respectiv curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț - Cod CPV 90620000-9 - Servicii de deszăpezire (Rev.2).

Art. 4. Activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire se desfășoară pe arterele de circulație, străzi, trotuare, piețe și pasaje, zone care aparțin domeniului public al municipiului Arad, respectiv pe un număr de peste 700 de străzi.

Art. 5. Prezentul Caiet de sarcini stabilește condițiile de desfășurare a activităților specifice serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire pentru Municipiul Arad, stabilind nivelurile de calitate și condițiile tehnice necesare funcționării acestui serviciu în condiții de eficiență și siguranță.

Art. 6. Prezentul Caiet de sarcini a fost elaborat spre a servi drept documentație tehnică și de referință pentru stabilirea condițiilor specifice de desfășurare a serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire.

Art. 7. Activități desfășurate
  • (1 ) Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația necesară desfășurării serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire, care cuprinde următoarele două activități:

  • I.    Activitatea de salubrizare stradală, cu următoarea structură de operații:

  • a)    măturatul manual al carosabilului, a trotuarelor, a locurilor de parcare și a pistelor de biciclete;

  • b)    măturatul mecanizat al carosabilului, a trotuarelor, a locurilor de parcare și a pistelor de biciclete;

  • c)    întreținerea curățeniei;

  • d)    golitul coșurilor de gunoi stradale;

  • e)    spălatul carosabilului și al trotuarelor;

  • f)    stropitul carosabilului;

  • g)    răzuitul rigolelor;

  • h)    colectarea, transportul și descărcarea deșeurilor stradale;

  • i)    dezafectarea depozitelor necontrolate de deșeuri.

  • II.    Activitatea de deszăpezire, cu următoarea structură a operațiilor:

  • a)    curățatul manual al zăpezii și gheții;

  • b)    curățatul mecanizat al zăpezii, pluguitul;

  • c)    încărcarea și transportul zăpezii;

  • d)    combaterea poleiului;

  • e)    curățarea de zăpadă și gheață a gurilor de scurgere.

  • (2)    Caietul de sarcini constituie ansamblul cerințelor tehnice de bază pentru desfășurarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire.

Art. 8.
  • (1)    Prezentul Caiet de sarcini conține specificațiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță, siguranța în exploatare, precum și sisteme de asigurare a calității, terminologia, condițiile pentru certificarea conformității cu standarde relevante sau altele asemenea.

  • (2)    Specificațiile tehnice se referă, de asemenea, la algoritmul executării activităților, la verificarea, inspecția și condițiile de recepție a operațiilor, precum și condiții ce derivă din actele normative și reglementările în legătură cu desfășurarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire.

  • (3)    Caietul de sarcini precizează reglementările obligatorii referitoare la protecția muncii, la prevenirea și stingerea incendiilor și la protecția mediului, care trebuie respectate pe parcursul prestării serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire și care sunt în vigoare. Operatorii economici au obligația de a respecta normele legale în vigoare privind protecția muncii, prevenirea și stingerea incendiilor și a legislației privind protecția mediului, pe întreaga durată a contractului.

  • (4)    Prevederile prezentului caiet de sarcini sunt considerate minimale, acestea putând fi completate sau actualizate în funcție de actualizarea și modificarea legislației sau a reglementărilor din domeniu.

  • (5)    Pe toată durata prestării activității, Operatorul are obligația să respecte toate reglementările în vigoare referitoare la protecția muncii, prevenirea și stingerea incendiilor și la protecția mediului.

  • (6)    Prezentul caiet de sarcini se completează cu prevederile Regulamentului de salubrizare al municipiului Arad.

Art. 9. Durata contractului

  • (1)    Durata Contractului (acordului-cadru) ce se va încheia în urma procedurii de atribuire va fi de 4 (patru) ani de la data semnării acestuia, respectiv pentru perioada 2022-2026.

  • (2)    Contractele subsecvente Acordului-cadru se vor încheia o dată pe an sau ori de câte ori este nevoie, în funcție de necesitățile Autorității Contractante și de fondurile alocate.

  • (3)    Acordul-cadru ce se va încheia în urma procedurii de achiziție publică va intra în vigoare și va produce efecte între părți după încetarea acordului-cadru aflat în derulare.

Art. 10. Garanția de participare

Garanția de participare la procedura de achiziție publică este de 1% din valoarea estimată a contractului (fără TVA).

Art. 11. Legislația aplicabilă

  • ( 1) Prezentul Caiet de sarcini a fost întocmit în concordanță cu necesitățile obiective ale Municipiului Arad, pe baza legislației în vigoare și cu respectarea regulilor de bază precizate în caietul de sarcini-cadru și în regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare, în conformitate cu următoarele prevederi legislative, enumerarea acestora având caracter exhaustiv și nu limitativ:

  • -  Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Local de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 942/2017 privind aprobarea Planului național de gestionare a deșeurilor;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 1.061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 745/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 246/2006 pentru aprobarea Strategiei Națională privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța Guvernului nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor;

  • -    Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților;

  • -    Ordinul M.S. nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul comun D.P.I.I.-M.D.R.A.P. nr. 289/2.170/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice “Normativ privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice” - indicativ AND nr. 525/2013, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul M.T.C.T. nr. 1.031/2004 pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ privind condițiile tehnice și metodologia de testare a materialelor antiderapante și a fondanților chimici, utilizate pentru întreținerea drumurilor pe timp de iarnă", indicativ NE-030-2004;

  • -    Ordinul comun M.T.-M.A.I nr. 1.576/161/2017 pentru aprobarea Regulamentului de gestionare a situațiilor de urgență specifice tipului de risc căderi masive de zăpadă și riscurile asociate acestora;

  • -    Decizia C.N.A.D.N.R. nr. 9/2009 - Ghid pentru prevenirea lunecușului și a înzăpezirii drumurilor public și Ghid privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice;

  • -    Ordinul M.M.P.S. nr. 89/1996 privind aprobarea Normelor specifice de securitate a muncii pentru gospodărire comunală și salubrizare a localităților;

  • -    Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297 din 30 septembrie 2015 privind aprobarea “Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad”, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Consiliului Local Municipal Arad nr. 162 din 29 iunie 2006 privind gospodărirea municipiului Arad, cu modificările și completările ulterioare;

  • (2)    Operatorul trebuie să respecte toate prevederile legale aplicabile la nivel național. Pe perioada realizării Serviciului, Operatorul este responsabil pentru implementarea celor mai bune practici, în conformitate cu reglementările existente la nivel național. Operatorul trebuie să obțină și să mențină valabile pe toată durata contractului, pe costul și cheltuiala proprie, toate autorizațiile, permisele, licențele, certificările și orice alte documente necesare, dacă este cazul, pentru executarea serviciilor prevăzute în caietul de sarcini. În cazul apariției unor noi acte normative în domeniu, precum și în cazul oricăror modificări legislative, după semnare contractului și în timpul executării acestuia, Operatorul trebuie să se conformeze dispozițiilor legale obligatorii aplicabile la momentul efectuării Serviciului.

  • (3)    Pentru pregătirea Propunerii tehnice și pe parcursul derulării contractului trebuie avute în vedere prevederile legislative prevăzute la alin. (1), enumerarea acestora având caracter exhaustiv.

  • (4)    Referitor la asigurarea măsurilor privind sănătatea și securitatea muncii, Operatorul este responsabil pentru respectarea următoarelor acte normative, enumerarea acestora având caracter exhaustiv și nu limitativ:

  • -    Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare;

Art. 12. Definiții și abrevieri
  • (1)    Termenii, expresiile și abrevierile utilizate sunt cele din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din Municipiul Arad (Anexa nr. 1 -Regulamentul serviciului de salubrizare a municipiului Arad), aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297 din 30 septembrie 20151, cu modificările și completările ulterioare aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 81 din 24 martie 20162 și prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128 din 12 martie 20193.

  • (2)    Următoarele definiții sunt folosite pentru a oferi o înțelegere comună și corectă a cerințelor minime și pentru a evita neînțelegerile în timpul perioadei de licitație sau a perioadei de prestare a serviciilor:

  • a)    activități de deszăpezire - activitățile de curățare și transport a zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț;

  • b)    activități de salubrizare stradală - activitățile de măturat, spălat, stropirea și întreținerea căilor publice;

  • c)    A.N.R.S.C. - Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, autoritatea de reglementare competentă pentru serviciul de salubrizare;

  • d)    aria delegării - municipiul Arad;

  • e)    Autoritatea Contractantă/Achizitor - Municipiul Arad;

  • f)    bază de deszăpezire - unitate operativă de acțiune în timpul iernii, operativitatea constituind și principalul criteriu de organizare, pornind de la importanța economică și socială a tronsoanelor de drum pe care le deservește; dispune de personal de informare și intervenție, mijloace de intervenție, spații de garare, materiale antiderapante, mijloace de comunicare și informare; este condusă de un cadru tehnic de specialitate și cu experiență;

  • g)    căi publice - căile de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajate pentru traficul pietonal și rutier, deschise circulației publice;

  • h)    combaterea poleiului - acțiunea de răspândire de substanțe chimice în stare solidă sau lichidă ori în amestec optimal cu materiale antiderapante, pentru îndepărtarea poleiului;

  • i)    Operator sau Contractant/Contractor - ofertantul care va fi desemnat câștigător ca urmare a evaluării propunerilor și căruia îi va fi atribuit contractul;

  • j)    curățarea rigolelor - operațiunea de îndepărtare manuală sau mecanizată a depunerilor de noroi, nisip și praf (reziduuri) de pe o porțiune de 0,75 m de la bordură spre axul median al străzii, urmată de măturare și/sau stropire;

  • k)    depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor - depozitul situat în municipiul Arad, Șoseaua de Centură Nord FN, județul Arad, administrat în baza Contractului de Concesiune nr. 6.863/25.07.2002, actualizat, cu modificările și completările ulterioare, încheiat între Municipiul Arad, în calitate de Concedent, și S.C. FCC Environment România S.R.L., în calitate de Concesionar, al cărui obiect este neutralizarea deșeurilor urbane colectate de pe raza municipiului Arad, respectiv asigurarea serviciului de depozitare a deșeurilor solide nepericuloase;

  • l)    deszăpezire - curățarea ori degajarea zăpezii parțial sau pe toată lățimea părții carosabile ori a platformei drumului, atunci când stratul de zăpadă depășește 5 cm;

  • m)    deșeuri stradale - deșeuri specifice căilor de circulație publică, provenite din activitatea cotidiană a populației, de la spațiile verzi, de la animale, din depunerea de substanțe solide provenite din atmosferă;

  • n)    deșeuri abandonate - toate tipurile de deșeuri amestecate rezultate din reamenajare și reabilitarea locuințelor, din construcții și demolări, deșeuri vegetale, deșeuri menajere care provin din zonele aflate pe domeniul public și privat al Municipiului Arad, aflate pe teritoriul acestuia, precum și lângă platformele gospodărești, pe străzi, terenuri virane și nu sunt identificate persoanele care le abandonează;

  • o)    indicatori de performanță - parametri ai serviciului de salubrizare realizați de Operatorul de servicii, pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate, urmăriți la nivelul Operatorului; p) îndepărtarea zăpezii - acțiune de curățare a zăpezii de pe toată platforma drumului, inclusiv a cordoanelor de zăpadă care pot favoriza o altă înzăpezire;

  • q)    licență - actul tehnic și juridic emis de A.N.R.S.C. prin care se recunoaște calitatea de Operator al serviciului de salubrizare, precum și capacitatea și dreptul de a presta una sau mai multe activități ale acestuia;

  • r)    lucrări/operațiuni de deszăpezire sau serviciul de deszăpezire - ansamblu de lucrări/operațiuni specifice de îndepărtare a zăpezii sau gheții și de combatere a poleiului, în scopul asigurării circulației autovehiculelor și a pietonilor în condiții de siguranță;

  • s)    măturat - activitatea de salubrizare a localităților care, prin aplicarea unor procedee manuale sau mecanice, realizează un grad bine determinat de curățare a suprafețelor de circulație, de odihnă ori de agrement ale așezărilor urbane sau rurale;

  • t)    salubrizare - totalitatea operațiunilor și activităților necesare pentru păstrarea unui aspect salubru al localităților;

  • u)    salubrizare stradală - măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea curățeniei căilor publice, inclusiv răzuirea rigolelor;

  • v)    serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire/Serviciul/Serviciile - activitățile serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiul Arad, așa cum sunt acestea definite în prezentul Caiet de sarcini și în legislația în vigoare, respectiv:

  • -    măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice;

  • -    curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei și îngheț.

  • w)    sistem public de salubrizare - ansamblul instalațiilor tehnologice, echipamentelor funcționale și dotărilor specifice, construcțiilor și terenurilor aferente, prin care se realizează serviciul de salubrizare;

  • x)    spălarea străzilor - activitatea de salubrizare care se execută mecanizat, cu instalații speciale, folosindu-se apa, cu sau fără soluții speciale, în vederea îndepărtării deșeurilor, prafului și a petelor de pe străzi și trotuare, pasaje, scări etc;

y) stropitul străzilor - activitatea de salubrizare care constă în dispersarea apei pe suprafețele de circulație, indiferent de natura îmbrăcămintei acestora, pe spațiile de odihnă și de agrement, manual sau mecanizat, cu ajutorul unor instalații specializate, în scopul creării unui microclimat favorabil îmbunătățirii stării igienice a localităților și evitării formării prafului;

z) prevenirea producerii poleiului - măsura de răspândire preventivă a unor substanțe chimice, când se anunță condiții favorabile formării poleiului, cu scopul de a anihila sau de a îndepărta posibilitatea producerii lui;

aa) perioada de mobilizare - reprezintă intervalul de timp dintre data semnării Acordului-cadru și data începerii efective a activității - maxim 30 de zile.

Art. 13. Standarde tehnice aplicabile

  • (1)    În timpul perioadei de efectuare a activităților prevăzute în contract, Operatorul va respecta reglementările și standardele naționale care sunt recunoscute și aprobate, în completare cu prevederile legislației aplicabile, prevăzută la art. 11 - Legislația aplicabilă.

  • (2)    Dacă pe perioada de derulare a contractului vor apărea noi reglementări, modificări sau amendamente la reglementările existente sau noi standarde vor intra în vigoare, care permit criterii tehnice mai puțin servere și/sau termeni și criterii mai puțin restrictive decât cele din contract, Operatorul va continua să ia în considerare cerințele inițiale. Doar în cazul în care Autoritatea Contractantă aprobă în scris unele modificări totale sau parțiale vor fi agreate standardele și reglementările cel mai puțin restrictive.

Art. 14. Riscuri aferente implementării contractului
  • (1)    Ofertanții trebuie să aibă în vedere în pregătirea Propunerilor Tehnice și Financiare riscurile și ipotezele prezentate în continuare (lista este indicativă și nu limitativă), bazat pe capacitatea de anticipare la momentul lansării procedurii de atribuire. Astfel, în scopul îndeplinirii obiectivului contractului, Autoritatea Contractantă nu va accepta schimbări ale condițiilor din Propunerea Financiară sau Tehnică decât în condițiile specificate de legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice și/sau în domeniul salubrizării.

  • (2)    Ipotezele considerate în momentul începerii procedurii de atribuire a contractului sunt:

  • a)    nu se prevăd întârzieri în atribuirea contractului;

  • b)    nu se prevăd întârzieri în începerea prestării serviciilor și execuția efectivă a operațiunilor; c) Operatorul va presta serviciile conform condițiilor specificate în cuprinsul documentației de atribuire;

  • d)    buna cooperare între toate părțile implicate: Autoritatea Contractantă, Operator, utilizatori ai serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire, autorități competente și orice alte părți implicate.

  • (3)    Riscurile cele mai probabile în derularea contractului, identificate de Autoritatea Contractantă, precum și măsurile de gestionare a acestora sunt următoarele:_________________

    Nr. crt.

    Denumirea eventualelor riscuri identificate

    Măsuri de gestionare a eventualului risc identificat

    1

    Eventuale modificări/schimbări ale cadrului legislativ sau instituțional care pot afecta atât implementarea contractului, cât și obligațiile asumate prin acesta, transformându-le inclusiv în obligații mai oneroase în raport cu situația de la momentul semnării contractului, putând inclusiv să facă mai anevoioasă prestarea serviciilor

    Se vor comunica imediat Autorității Contractante în vederea identificării împreună a soluțiilor adecvate

    2

    Eventuale dificultăți de colaborare și comunicare între diferite părți implicate și anume: Operator, Autoritatea Contractantă, autoritățile competente, utilizatorii serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire, inclusiv - dar fără a se limita la - întârzieri în emiterea și transmiterea unor răspunsuri de și către autorități

    Se vor constitui grupuri de lucru/comisii la care să participe toate părțile implicate, în vederea soluționării problemelor

    3

    Condiții meteorologice nefavorabile prestării de servicii și/sau situații neprevăzute și/sau imprevizibile care pot împiedica sau întârzia prestarea serviciilor conform planificării inițiale și care duc la realizarea de venituri sub proiecțiile financiare

    Se vor lua toate măsurile specifice, conform prevederilor legale și ale acordului-cadru și/sau contractului subsecvent

4

Apariția oricăror factori care pot afecta prestarea serviciilor sau termenul de prestare

Se vor lua toate măsurile specifice, conform prevederilor legale și ale acordului-cadru și/sau contractului subsecvent

5

Eventuale solicitări suplimentare din partea autorităților competente. Dacă în derularea contractului este incidentă o astfel de situație, vor fi îndeplinite toate obligațiile, cu respectarea prevederilor legale aplicabile și ale contractului

Se vor îndeplini toate cerințele autorităților competente, cu respectarea prevederilor legale aplicabile și ale contractului

6

Situația în care indicatorii de performanță/parametrii de calitate stabiliți de autoritățile competente sunt mult mai stricți decât cei stabiliți de Autoritatea Contractantă

Se vor lua toate măsurile specifice pentru a fi respectați toți parametrii impuși

7

Eventualitatea existenței unor discrepanțe între situația din teren și cea descrisă în caietul de sarcini

Se va comunica imediat Autorității Contractante în vederea identificării împreună a soluțiilor adecvate, cu respectarea prevederilor legale și ale acordului-cadru și/sau contractului subsecvent

(4) Ofertanții vor avea în vedere ca planificarea resurselor necesare prestării serviciilor să se realizeze cu luare în considerare a necesității de flexibilitate și adaptabilitate în prestarea serviciilor.

  • (5)    În toate cazurile prezentate la alin. (3), precum și în altele în care pot apărea riscuri, acestea vor fi însușite, iar în fiecare caz în parte se vor lua toate măsurile legale și contractuale pentru diminuarea/eliminarea acestora.

  • (6)    Din Propunerea Tehnică trebuie să rezulte în mod explicit faptul că Ofertantul a luat în considerare toate riscurile identificate de Autoritatea Contractantă în prezentul Caiet de sarcini, precum și orice alte riscuri care pot să apară în derularea contractului de achiziție publică.

(7) Modul de alocare a riscurilor în cadrul contractului, între Achizitor (Autoritatea Contractantă) și Prestator (Operator) se va face conform . tabelului următor:___________________

Nr. crt.

Denumirea riscului

Descrierea riscului

Alocarea

Achizitor

Împărțită

Prestator

Riscul de întreținere și operare

1

Creșterea costului cu forța de muncă

Creșteri neprevăzute de costuri cu personalul

X

2

Costuri de întreținere mai mari

Depășirea costurilor de întreținere prognozate

X

3

Risc de disponibilitate

Evenimente neprevăzute împiedică funcționarea serviciului

X

Riscuri legate de cerere și venituri

4

Înrăutățirea condițiilor economice locale

Crize economice neprevăzute, la nivel economic local

X

5

Înrăutățirea condițiilor economice generale

Crize economice neprevăzute, la nivel economic internațional

X

6

Inflația

Inflația este mai mare decât cea prognozată

X

Riscuri legislative/politice

7

Schimbări legislative generale

Modificări legislative care nu vizează direct acest proiect dar care conduc la creșteri de prețuri

X

8

Schimbări legislative specifice

Modificări legislative care vizează direct acest proiect

X

9

Schimbări politice

Schimbări la nivel politic care pot duce la întârzieri sau costuri suplimentare

X

Riscuri financiare

10

Indisponibilitatea finanțării

Autoritatea Contractantă nu este capabilă să asigure resursele financiare necesare în timp util

X

11

Insolvabilitatea achizitorului

Achizitorul devine insolvabil

X

Riscuri naturale

12

Forța majoră

Evenimente de forță majoră, așa cum sunt definite în contract, împiedică sau amână executarea contractului

X

13

Alte riscuri naturale

Alte fenomene sau evenimente, necuprinse în clauzele de forță majoră, împiedică sau amână executarea contractului

X

Alte riscuri

14

Risc privind protecția mediului

Creșterea duratei sau costurilor datorată unor măsuri de protecție a mediului neprevăzute inițial

X

15

Furt sau distrugere

Furt de materiale sau distrugere de echipamente sau utilaje

X

16

Accidente de muncă

Accidente de muncă în desfășurarea activității

X

17

Probleme de personal

Litigii de muncă

X

18

Probleme de personal

Fluctuații de personal

X

19

Operațiuni necorespunzătoare

Operațiuni neefectuate, incomplete sau necorespunzătoare calitativ

X

C A P I T O L U L II.

ATRIBUȚII. CERINȚE ORGANIZATORICE MINIMALE

Art. 15. Atribuții, responsabilități și obligații ale părților contractului

(1)    Autoritatea Contractantă are următoarele atribuții și responsabilități:
  • a)    monitorizarea și exercitarea controlului cu privire la prestarea serviciilor și respectarea obligațiilor stabilite în sarcina Operatorului, precum și luarea măsurilor necesare în cazul în care Operatorul nu asigură indicatorii de performanță și continuitatea serviciului pentru care sa obligat;

  • b)    sancționarea Operatorului în cazul în care acesta nu operează la parametrii de eficiență și calitate la care s-a obligat ori nu respectă indicatorii de performanță ai serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire și nu asigură continuitatea serviciului;

  • c)    modificarea unilaterală a Regulamentului serviciului de salubrizare al Municipiului Arad pentru motive ce țin de interesul național sau local și/sau în cazul apariției unor modificări legislative;

  • d)    solicitarea, inclusiv prin intermediul structurilor organizatorice proprii, a prestării serviciilor de către Operator în conformitate cu prevederile contractuale și ale legislației în vigoare;

  • e)    solicitarea de informații cu privire la nivelul și calitatea serviciului prestat și cu privire la modul de întreținere, exploatare și administrare a bunurilor din proprietatea publică sau privată a Autorității Contractante, încredințate pentru realizarea serviciului;

  • f)    medierea și soluționarea conflictelor dintre utilizatori și Operator, la cerea uneia dintre părți, invitarea Operatorului pentru audieri în vederea concilierii diferendelor apărute;

  • g)    aprobarea ajustării sau, după caz, a modificării tarifelor propuse de Operator, în baza metodologiilor elaborate de autoritățile de reglementare potrivit competențelor acordate acestora prin legea specială, în condițiile și situațiile prevăzute în acordul-cadru și/sau contractele subsecvente;

  • h)    refuzarea, în condiții justificate, a aprobării tarifelor propuse de Operator;

  • i)    rezilierea acordului-cadru și/sau a contractului subsecvent de delegare a gestiunii, în condițiile și situațiile prevăzute în conținutul acestora;

  • j)    alte atribuții și responsabilități prevăzute de contractul încheiat sau de legislația în vigoare.

  • (2)    Operatorul are următoarele obligații și responsabilități:

  • a)    asigurarea prestării serviciilor conform prevederilor contractuale și cu respectarea Regulamentului serviciului de salubrizare al Municipiului Arad, a prescripțiilor, normelor și normativelor tehnice în vigoare și a solicitărilor Autorității Contractante;

  • b)    asigurarea plății de despăgubiri persoanelor fizice sau juridice pentru prejudiciile provocate din culpă, conform prevederilor legale în vigoare;

  • c)    furnizarea autorității administrației publice locale, respectiv A.N.R.S.C. a informațiilor solicitate și asigurarea accesului la documentele și documentațiile în baza cărora prestează serviciul, în condițiile legii și în conformitate cu prevederile contractului;

  • d)    încheierea contractelor de asigurare pentru pagube aduse la infrastructura exploatată în desfășurarea activităților;

  • e)    deținerea tuturor avizelor, acordurilor, autorizațiilor și licențelor necesare prestării activităților, prevăzute de legislația în vigoare;

  • f)    respectarea indicatorilor de performanță prevăzuți la prezentul Caiet de sarcini, îmbunătățirea în mod continuu a calității serviciilor prestate;

  • g)    aplicarea de metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor specifice de operare;

  • h)    facturarea serviciilor prestate în conformitate cu documentele de recepție, fără obiecțiuni, a serviciilor de către Autoritatea Contractantă;

  • i)    înființarea activității de dispecerat și de înregistrare a reclamațiilor, având un program de funcționare permanent;

  • j)    înregistrarea tuturor reclamațiilor și sesizărilor utilizatorilor într-un registru și luarea măsurilor de rezolvare ce se impun. În registru se vor consemna următoarele:

  • -    numele, prenumele, adresa și datele de contact ale persoanei care a reclamat (reclamant/petent);

  • -    numele și prenumele persoanei din partea Operatorului care a primit reclamația;

  • -    data și ora reclamației;

  • -   amplasamentul vizat/ activitatea, zona reclamată;

  • -   data și ora rezolvării;

  • -    numărul de ordine al reclamației care va fi comunicat petentului;

  • -    eventuale observații, dacă se impun.

La sesizările scrise, Operatorul are obligația să răspundă în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acestora.

  • k)    ținerea evidenței gestiunii deșeurilor și raportarea periodic către autoritățile competente a situației, conform reglementărilor în vigoare și a prevederilor contractului de delegare;

  • l)    numirea unui responsabil care va răspunde pentru securitatea și prevenirea accidentelor la locul de prestare, conform legislației în vigoare. Această persoană trebuie să fie calificată pentru o astfel de răspundere și să aibă autoritatea de a emite dispoziții și de a lua măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor.

  • m)    menținerea în stare bună de funcționare a utilajelor și echipamentelor utilizate pentru prestarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire. În acest sens, Operatorul va asigura din surse proprii realizarea oricăror investiții, reparații, precum și a altor cheltuieli în scopul funcționării corespunzătoare a serviciului de salubrizare - activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire;

  • n)    înlocuirea/repararea oricărui utilaj sau echipament defect în cel mult 24 de ore de la constatarea defecțiunii;

  • o)    inscripționarea tuturor utilajelor și echipamentelor de lucru și de protecția ale personalului angajat cu numele complet al Operatorului, precum și al Autorității Contractante, după caz;

  • p)    prezentarea către Autoritatea Contractantă a unei asigurări de răspundere civilă generală față de terți, conform clauzelor contractului încheiat;

  • q)    solicitarea și obținerea eliberării licenței A.N.R.S.C. în termen de 90 de zile de la data semnării contractului;

  • r)    respectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și depunerea lunară la Autoritatea Contractantă, odată cu factura emisă, a documentelor justificative privind modul de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea prestată;

  • s)    alte obligații prevăzute de contractul încheiat sau de legislația în vigoare.

  • (3)    Obligațiile și răspunderile Operatorului privind desfășurarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire se completează cu cele prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din Municipiul Arad, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297 din 30 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, ce constituie Anexa nr. 1 - Regulamentul serviciului de salubrizare a municipiului Arad la prezentul caiet de sarcini.

Art. 16. Cerințe organizatorice

(1)    Operatorul serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire va asigura:
  • a)    respectarea legislației, normelor, prescripțiilor și regulamentelor privind igiena muncii, protecția muncii, gospodărirea apelor, protecția mediului, urmărirea comportării în timp a construcțiilor, prevenirea și combaterea incendiilor;

  • b)    exploatarea, întreținerea și reparația instalațiilor și utilajelor cu personal autorizat, în funcție de complexitatea acestora și specificul locului de muncă;

  • c)    respectarea indicatorilor de performanță și calitate stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii serviciului și precizați în regulamentul serviciului de salubrizare;

  • d)    furnizarea către autoritatea administrației publice locale, A.N.R.S.C. și alte autorități competente, a informațiilor solicitate și accesul la documentațiile și la actele individuale pe baza cărora prestează serviciul de salubrizare stradală și deszăpezire, în condițiile legii;

  • e)    respectarea angajamentelor asumate prin contractul de delegare a serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire;

  • f)    prestarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire pe toată raza administrativ-teritorială a municipiului Arad;

  • g)    aplicarea de metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare;

  • h)    elaborarea planurilor anuale de revizii și reparații executate cu forțe proprii și cu terți;

  • i)    evidența orelor de funcționare a utilajelor;

  • j)    ținerea unei evidențe a gestiunii deșeurilor și raportarea periodică a situației autorităților competente, conform reglementărilor în vigoare;

  • k)    personalul necesar pentru prestarea activităților asumate prin contract;

  • l)    conducerea operativă prin dispecerat și asigurarea mijloacelor tehnice și a personalului de intervenție;

  • m)    o dotare proprie cu aparate, instalații, echipamente, utilaje și mijloace de transport specifice necesare pentru prestarea activităților în condițiile stabilite prin contract;

  • n)    dotarea/echiparea tuturor autovehiculelor și autoutilitarelor folosite în cadrul serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire cu sistem GPS, astfel încât să fie asigurat accesul Autorității Contractante la întreaga bază de date GPS transmise de utilaje și să permită monitorizarea/controlul detaliat al desfășurării activității pe zile/luni, individual și pe întreaga flotă;

  • o)    realizarea unei baze de date a obiectivelor din municipiul Arad unde să fie evidențiate, electronic, serviciile prestate, inclusiv sub formă de hărți. Achizitorul va avea acces la întreaga bază de date;

  • p)    realizarea unui sistem de evidență electronică a sesizărilor și reclamațiilor și de rezolvare operativă a acestora, cu obligația Operatorului de a transmite către Autoritatea Contractantă zilnic, atât sesizările primite de la terți cât și modul de rezolvare a acestora;

  • q)    exploatarea coșurilor de gunoi stradale existente, întreținerea (spălarea și dezinfectarea periodică, în baza programului stabilit de către Autoritatea Contractantă) coșurilor de gunoi amplasate pe domeniul public al municipiului Arad, precum și informarea Autorității Contractante cu privire la coșurile de gunoi stradale care prezintă defecțiuni sau neetanșeități (locație, tip etc.);

  • r)    îndepărtarea afișelor amplasate ilegal de pe dotările urbane din zona de activitate (stâlpi, coșuri de gunoi stradale etc);

  • s)    îndepărtarea vopselurilor, desenelor, înscrisurilor, petelor de graffitti din zona de activitate (suprafață carosabil, zonă trotuare, dotări urbane, alte suprafețe aparținând domeniului public din zona de delimitare);

  • t)    alte condiții specifice stabilite de Autoritatea Contractantă.

  • (2)    Domeniul public ce urmează a fi salubrizat și menținut în stare de curățenie, respectiv ce urmează a fi menținut în stare practicabilă pe timpul iernii, cuprinde toată suprafața carosabilului, a aliniamentelor stradale și a trotuarelor, aleilor, parcărilor, pasajelor pietonale, trecerilor de pietoni, specificate în anexele la prezentul Caiet de sarcini.

  • (3)    Operatorul are permisiunea și obligația de a desfășura activitățile de măturat, spălat, stropit și întreținere a căilor publice și activitățile de curățare și transport al zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț în condițiile legii, în aria administrativ-teritorială a Municipiului Arad.

Art. 17. Dotări minime necesare
  • (1)    La elaborarea Propunerii Tehnice a Ofertei, Ofertanții vor ține seama de cerințele și informațiile din prezentul caiet de sarcini și, în măsura în care Ofertantul apreciază că sunt anumite neclarități cu privire la cerințele prevăzute în acesta, va solicita, în termenul legal prevăzut de lege, toate informațiile/clarificările necesare Autorității Contractante, pentru a putea redacta o Propunere Tehnică corespunzătoare cerințelor și situației din teren.

  • (2)    Ofertantului i se cere să verifice toate informațiile prevăzute în prezentul caiet de sarcini (inclusiv Anexele acestuia) și să detalieze în Propunerea Tehnică modul de realizare a tuturor operațiunilor aferente activităților de salubrizare stradală și deszăpezire, așa cum acestea sunt prezentate în prezentul caiet de sarcini.

  • (3)    Propunerea Tehnică trebuie să conțină și toate datele solicitate în prezentul caiet de sarcini și va conține minimum următoarele elemente:

  • a)    Planul de operare pentru activitatea de salubrizare stradală;

  • b)    Programul de execuție inițial pentru activitatea de salubrizare stradală;

  • c)    Planul de Operare/Programul inițial pe timpul iernii pentru activitatea de deszăpezire;

  • d)    Organigrama aferentă contractului;

  • e)    Lista de utilaje, dimensionată în conformitate cu prevederile minimale din breviarul de calcul nr. 5, 6, 7 și 8 din Anexa la Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007, inclusiv dotările minime suplimentare cerute în caietul de sarcini;

  • f)    Lista personalului aferent contractului;

  • g)    Planul de implementare a sistemului informatic solicitat sau dovada deținerii acestuia;

  • h)    Planul de mobilizare.

  • (4)    Prevederile prezentului caiet de sarcini sunt obligatorii. Prezentarea unei Propuneri Tehnice din care lipsesc informațiile minim solicitate conduce la declararea ca neconformă a Propunerii Tehnice.

  • (5)    În timpul perioadei de pregătire a Ofertei, Operatorul este încurajat să solicite de la Autoritatea Contractantă orice informație pe care o consideră necesară pentru pregătirea Propunerilor Tehnice și Financiare.

Art. 18. Resursele umane minime necesare
  • (1)    Operatorul își va dimensiona personalul, parcul de autospeciale, utilajele și echipamentele pentru prestarea activităților, în funcție de tehnologiile aplicate, de volumul de operațiuni, având în vedere ca suprafețele domeniului public cuprinse în programul de prestații să fie zilnic în stare de curățenie prin executarea tuturor operațiunilor necesare (în funcție de anotimp) în scopul obținerii și menținerii calității cerute.

  • (2)    Operatorul trebuie să facă dovada competenței tehnico-organizatorice, a celei privind calificarea personalului și a asigurării unei dotări tehnico-materiale adecvate, prin care să garanteze capacitatea de a presta serviciul la nivelul parametrilor cantitativi și calitativi prevăzuți în Anexa nr. 1 și pentru toate tipurile de activități contractate.

  • (3)    Ofertanții vor prezenta în cadrul Propunerii Tehnice o listă cu toate resursele umane necesare, în scopul executării contractului. În cazul personalului-cheie se vor prezenta cel puțin competențele, experiența și calificările profesionale aferente.

  • (4)    Intră în responsabilitatea Ofertanților să propună spre mobilizare o echipă necesară și suficientă pentru realizarea tuturor activităților prevăzute în Caietul de sarcini, în condițiile respectării cerințelor de calitate și a termenelor stabilite, precum și cu încadrarea în bugetul prevăzut, formată din următoarele poziții:

  • a)    Manager de proiect;

  • b)    Responsabil de mediu;

  • c)    Responsabil cu securitatea și sănătatea muncii.

  • (5)    Operatorul va fi responsabil de comportamentul personalului implicat în execuția contractului. În mod particular, personalul va fi instruit corespunzător astfel încât echipamentele, instalațiile, mașinile și vehiculele necesare să poată fi exploatate și întreținute în mod corespunzător, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, astfel încât respectivul personal să fie în permanență la curent cu aspectele operaționale, de sănătate și securitate în muncă și de protecția mediului. În acest sens, ofertanții trebuie să facă dovada că dispun de cel puțin un responsabil de mediu și un responsabil cu securitatea și sănătatea muncii care vor presta activități necesare implementării politicilor de mediu și de securitate a muncii.

  • (6)    Intră în responsabilitatea Operatorului să asigure suficiente resurse umane, inclusiv înlocuirea/suplimentarea personalului în caz de concediu, boală sau alte indisponibilități.

  • (7)    Personalul de execuție al Operatorului va fi echipat și va purta în mod obligatoriu în timpul orelor de program îmbrăcămintea corespunzătoare desfășurării activităților aflate în responsabilitatea Operatorului și, după caz, va fi dotat cu toate mijloacele/echipamentele de protecție și siguranță necesare, acestea urmând să fie inscripționate, în mod vizibil, cel puțin cu denumirea Operatorului.

  • (8)    Întreg personalul Operatorului va fi dotat cu ecusoane conținând cel puțin numele și prenumele și numărul de identificare, care vor fi purtate permanent pe toată perioada prestării serviciului, astfel încât, în caz de nevoie, respectivele persoane să poată fi identificate în mod facil de către reprezentanții Autorității Contractante.

Art. 19. Utilajele/instalațiile/echipamentele/vehiculele minime necesare

  • (1)    Dotarea minimă necesară a categoriilor de utilaje/instalații/echipamente/vehicule pe care Operatorul le va pune la dispoziția Autorității Contractante în vederea desfășurării activităților specifice de salubrizare stradală este:

    Nr. crt.

    Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

    Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

    0

    1

    2

    1.

    Autoperii/Automăturători cu sistem de aspirație pentru salubrizarea carosabilului

    minimum 7 buc.

    2.

    Autoperii/Automăturători cu sistem de aspirație pentru salubrizarea spațiilor înguste (trotuare, alei), de dimensiuni gabaritice corespunzătoare

    minimum 3 buc.

    3.

    Autocisterne cu capacitatea de 8-12 mc pentru spălat și stropit

    minimum 3 buc.

    4.

    Autocisterne cu capacitatea de 4-8 mc pentru spălat și stropit spații înguste (trotuare, alei)

    minimum 3 buc.

    5.

    Încărcător frontal pentru colectarea deșeurilor cu capacitate de încărcare de 0,5-2 mc;

    minimum 1 buc.

    6.

    Încărcător frontal pentru colectarea deșeurilor cu capacitate de încărcare de 2-4 mc

    minimum 1 buc.

    7.

    Autobasculantă cu capacitate de 5-7,5 t pentru transportul deșeurilor și eliminarea în cel mai scurt timp posibil a zonelor de deșeuri abandonate;

    minimum 1 buc.

    8.

    Autobasculantă tip tracker 8x4 cu graifer pentru transportul deșeurilor și eliminarea în cel mai scurt timp posibil a zonelor de deșeuri abandonate

    minimum 1 buc.

    9.

    Cap tractor cu cârlig tip Abroll +

    • 3 buc. Containere metalice tip Abroll, dintre care:

    • a)    minimum 2 buc. containere cu capacitate de 20-25 mc și

    • b)    minimum 1 buc. Container cu capacitate de peste 30 mc Cele două echipamente trebuie să fie compatibile și să poată să opereze împreună

    minimum 1 buc.

    Cap tractor + minimum 3 buc. containere metalice

    10.

    Autoutilitare (Autocompactoare/Gunoiere) cu funcție de basculare și capacitate mică, de până la 5 tone, pentru încărcarea și transportarea deșeurilor stradale și deșeurilor abandonate de pe domeniul public al municipiului Arad

    minimum 3 buc.

    11.

    Autoturisme pentru controlul activităților cu 5 locuri

    minimum 2 buc.

    12.

    Utilaj multifuncțional pentru spălat mobilier stradal și coșuri stradale

    minimum 2 buc.

    13.

    Aspiratoare de deșeuri stradale pentru spații înguste (trotuare, alei) și parcări, platouri pavate - minimum 8 buc. dintre care:

    a) minimum 2 buc. Aspiratoare de deșeuri stradale autopropulsate cu containere standard și transmisie electrică; b) minimum 6 buc. Aspiratoare de deșeuri stradale tip pubelă;

    minimum 8 buc.

  • (2)    Utilajele/vehiculele prezentate în cadrul Propunerii tehnice și folosite pentru executarea activității de salubrizare stradală vor avea norma de poluare redusă (minimum Euro 5 - în cazul motoarelor termice). În cadrul Propunerii Tehnice vor fi prezentate copii ale documentelor care demonstrează caracteristicile tehnice solicitate ale mijloacelor mecanice.

  • (3)    Dotarea minimă necesară a categoriilor de utilaje/instalații/echipamente/vehicule pe care Operatorul le va pune la dispoziția Autorității Contractante în vederea desfășurării activităților specifice de deszăpezire este:__________________________________________________

    Nr. crt.

    Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de DESZĂPEZIRE

    Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

    0

    1

    2

    1.

    Autospeciale multifuncționale cu lamă/plug, cu echipamente pentru împrăștiat material antiderapant solid și capacitatea de transport material antiderapant între 5-10 mc

    minimum 11 buc.

    2.

    Freze pentru îndepărtarea zăpezii și a gheții din spațiile înguste (trotuare, alei)

    minimum 2 buc.

    3.

    Autocisterne pentru împrăștierea soluției antiderapante lichide (pentru activitatea de combatere a poleiului)

    minimum 2 buc.

    4.

    Încărcătoare frontale pentru încărcat material antiderapant și/sau zăpadă

    minimum 3 buc.

    5.

    Autobasculante pentru transportul zăpezii și gheții de capacitate de minimum 20 mc

    minimum 5 buc.

  • (4)    Utilajele/vehiculele prezentate în cadrul Propunerii tehnice și folosite pentru executarea activității de deszăpezire vor avea norma de poluare redusă (minimum Euro 5 - în cazul motoarelor termice) și inspecția tehnică periodică în termen. În cadrul Propunerii Tehnice vor fi prezentate copii ale documentelor care demonstrează caracteristicile tehnice solicitate ale mijloacelor mecanice.

  • (5)    De asemenea, Operatorul va trebui să fie dotat cu utilaje performante, care vor fi echipate cu mijloace moderne de comunicare (sistem GPS, stații de emisie-recepție sau telefoane mobile). GPS-ul va fi pus la dispoziția Autorității Contractante pentru urmărirea executării programului zilnic.

  • (6)    Prin Propunerea tehnică trebuie să se facă dovada dispunerii de dotarea minimă cu utilajele și echipamentele necesare prestării serviciului.

  • (7)    În caz de defecțiune/nefuncționare a unui utilaj/instalații/echipament/vehicul, este responsabilitatea Operatorului de a le înlocui cât de repede posibil, dar nu mai târziu de finalul următoarei zile de lucru după apariția defecțiunii/nefuncționării.

  • (8)    Operatorul răspunde de respectarea prevederilor legale referitoare la punerea în circulație pe drumurile publice a respectivelor utilaje/instalații/echipamente/ vehicule, astfel încât acestea sa fie disponibile și utilizabile la întreaga capacitatea pe toată durata derulării contractului.

Art. 20. Sigla

Operatorul își va desfășura activitatea sub propria denumire a societății comerciale, marcând toate utilajele/instalațiile/echipamentele/vehiculele, precum și toate materialele publicitare realizate în cadrul campaniilor de informare și conștientizare cu propriile elemente de identitate vizuală, alături de cele ale Municipiului Arad, după caz.

Art. 21. Dispeceratul
  • (1)    Operatorul are obligația de a informa toate categoriile de utilizatori ai serviciului prin intermediul campaniilor de informare organizate de acesta asupra faptului că orice cerere sau reclamație cu privire la serviciile de curățenie a căilor publice și deszăpezire vor fi adresate acestuia. În acest scop, Operatorul trebuie să dispună de un dispecerat funcțional în regim 24/7 (inclusiv în cazul sărbătorilor legale) pe toată durata contractului de delegare a gestiunii serviciului, care să asigure preluarea tuturor solicitărilor și reclamațiilor apărute și transmiterea spre rezolvare a acestora într-un timp cât mai scurt, ale cărui particularități vor fi prezentate în cadrul Propunerii Tehnice. Numărul de telefon folosit în acest scop trebuie făcut public pe site-ul Operatorului și, după caz, al Autorității Contractante.

  • (2)    La solicitarea expresă a Autorității Contractante, Operatorul are obligația să informeze reprezentanții acesteia din urmă cu privire la numărul și obiectul cererilor și/sau reclamațiilor privind prestarea serviciului și asupra modului de rezolvare a acestora.

  • (3)    Operatorul va implementa o procedură de gestionare (preluare, răspuns și acțiune corectivă) a reclamațiilor și sesizărilor. Operatorul va păstra pe timp de 4 (patru) ani înregistrări ale tuturor reclamațiilor primite și ale măsurilor luate legate de asemenea reclamații, înregistrări ce vor fi păstrate la dispoziția Autorității Contractante.

  • (4)    La sfârșitul fiecărei perioade de raportare stabilită prin contract și/sau la solicitarea expresă a Autorității Contractante, Operatorul are obligația să informeze reprezentanții acesteia din urmă cu privire la numărul cererilor și/sau reclamațiilor privind prestarea serviciului și asupra modului de rezolvare a acestora.

Art. 22. Baza de lucru

Operatorul este responsabil cu amenajarea și autorizarea unei baze de lucru operaționale potrivit prevederilor legale aplicabile, al cărui amplasament să fie pe raza municipiului Arad. În acest sens, Operatorul va prezenta în cadrul Propunerii Tehnice locația pentru baza de lucru operațională, care va trebui să permită organizarea într-o atare manieră încât să se asigure respectarea următoarelor cerințe:

  • a)    gararea în condiții optime a utilajelor/instalațiilor/echipamentelor/vehiculelor din dotarea Operatorului fără a crea un disconfort riveranilor acesteia;

  • b)    și/sau desfășurarea operațiilor de întreținere a utilajelor/instalațiilor/echipamentelor/ vehiculelor utilizate în vederea executării obligațiilor asumate prin contractul de delegare a gestiunii a serviciului de salubrizare, în conformitate cu normele tehnice/prescripțiile de utilizare ale producătorilor.

Art. 23. Sistemul informatic

  • (1)    În vederea executării contractului de delegare a gestiunii a serviciului de salubrizare, gestionării și managementului eficient al activităților aferente Serviciilor, Ofertantul trebuie să dispună și să asigure implementarea unui sistem informatic care sa dețină capabilități de stocare și procesare a datelor legate de prestarea activităților de salubrizare.

  • (2)    Operatorul acordă Autorității Contractante acces la respectivul sistem informatic în timp real, gratuit, complet (acces la toate informațiile conținute de acesta din/în legătură cu modul de executare a contractului de delegare a gestiunii a serviciului de salubrizare care face obiectul prezentului Caiet de sarcini), nelimitat (fără limitări geografice și/sau tehnice, ori de altă natură) și perpetuu (pe toată durata contractului privind Serviciul), în baza drepturilor de utilizare specifice/similare unei licențe (cesiuni) neexclusive, astfel încât reprezentanții Autorității Contractante să poată verifica în orice moment modalitatea de realizare a activităților specifice contractului încheiat cu Operatorul.

  • (3)    Sistemul informatic trebuie să dețină cel puțin următoarele funcționalități:

  • 1.    să fie accesibil on-line, prin intermediul unui browser web;

  • 2.    să permită prelucrarea și procesarea cel puțin a următoarelor date înregistrate zilnic (jurnal zilnic al activităților) și afișarea acestora în format informațional finit (sintetic/extins/grafic):

  • a)    monitorizarea și înregistrarea în timp real a poziției GPS, a rutelor, lungimilor traseelor pe care s-a acționat și a duratei de acțiune/deplasare a utilajelor/instalațiilor/echipamentelor/ vehiculelor alocate pentru desfășurarea activităților specifice potrivit contractului;

  • b)    informații referitoare la conducătorul autospecialei/autovehiculului;

  • c)    instalația la care au fost transportate deșeurile (ex.: depozitul de deșeuri conform);

  • d)    informații cu privire la operațiunile de măturat mecanizat, spălat, stropire, întreținerea căilor publice, deszăpezire, respectiv date cantitative privind tronsoanele de carosabil/trotuare pe care s-au efectuat activități specifice în ziua respectivă, precum și suprafețele acestora) cu utilaje mecanizate;

  • e)    incidente, înregistrări ale problemelor, indiferent de natura acestora (cum ar fi întreruperi programate și neprogramate, defecțiuni și accidente, activități de întreținere sau reparații și timpii de oprire a serviciilor, înlocuirea vehiculelor, echipamentelor sau personalului, condiții atmosferice etc.);

  • f)    registre ale operațiilor de inspecție, întreținere și reparații realizate la fiecare utilaj/instalație/echipament/vehicul;

  • g)    numărul vehiculelor alocate pentru desfășurarea activităților specifice potrivit contractului (cum ar fi vehicule utilizate/neutilizate, motivele neutilizării vehiculelor);

  • h)    sesizările și notificările primite și răspunsurile corespunzătoare;

  • i)    problemele apărute și soluțiile de rezolvare adoptate.

  • 3.    să permită generarea de rapoarte configurabile potrivit specificațiilor Autorității Contractante pentru diferite perioade de timp variabile (zilnic/săptămânal/lunar/trimestrial/ anual).

  • (4)    Operatorul este liber să aleagă soluțiile tehnice hardware și software adoptate pentru realizarea sistemului informatic mai sus menționat, ori a componentelor acestuia, cu condiția prezentării în cadrul Propunerii Tehnice a detaliilor de funcționare/implementare a acestora, prin raportare la cerințele mai sus enunțate, inclusiv a respectării cerințelor minime privind raportarea stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare.

Art. 24.

  • (1)    În vederea verificării îndeplinirii cerințelor Autorității Contractante, aceasta din urmă își rezervă dreptul de a solicita Operatorului, după încheierea acordului cadru, documente după cum urmează:

  • 1.    Certificarea sistemului de management al calității SR EN ISO 9001:2015 sau echivalent;

  • 2.    Certificarea sistemului de management al mediului SR EN ISO 14001:2015 sau echivalent;

  • 3.    Dovada înregistrării la Registrul Comerțului a sediului firmei sau a punctului/punctelor de lucru situate pe raza municipiului Arad și dovada luării lor în evidență, în termenul stabilit la art. 48 - Mobilizarea;

  • 4.    Dovada că, în termenul stabilit la art. 48 - Mobilizarea, deține spațiu necesar desfășurării activității situate pe raza municipiului Arad (contract de închiriere/vânzare-cumpărare sau altă formă legală de deținere);

  • 5.    Dovada personalului solicitat prin prezentul Caiet de sarcini, asumat de Operator prin propunerile depuse;

  • 6.    Autorizație de la Agenția pentru Protecția Mediului;

  • 7.    Licență A.N.R.S.C. pentru activitățile de salubrizare stradală și deszăpezire pe raza administrativ-teritorială a municipiului Arad, pe care Operatorul are obligația de a o solicita și de a o obține în termen de 90 de zile de la data delegării gestiunii serviciilor, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

  • (2)    Operatorul are obligația de a informa Autoritatea Contractantă în mod operativ cu privire la orice problemă care ar putea afecta desfășurarea activităților specifice în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, ori asupra oricăror decizii luate care ar putea afecta buna derulare a respectivului contract.

  • (3)    Dispozițiile Autorității Contractante sunt obligatorii, iar în cazul în care Operatorul consideră că respectivele dispoziții sunt netemeinice și/sau nelegale, acesta va transmite, în scris (adresă, e-mail, fax), Autorității Contractante argumentele de fapt și de drept necesare, în termen de 24 de ore de la data primirii respectivelor dispoziții.

  • (4)    Dotarea tehnică minimă impusă se va afla în dotarea Operatorului la data intrării în vigoare a contractului subsecvent și pe toată durată acordului-cadru. Utilajele vor fi în stare de funcționare.

  • (5)    Dotarea tehnică minimă prezentată ca fiind destinată activităților de salubrizare va fi folosită exclusiv acestui scop și va fi menținută în stare optimă de funcționare.

  • (6)    Operatorul se va dota cu utilaje corespunzătoare și accesorii, necesare prestării serviciului de salubrizare stradală (furtun pentru frunze, utilaje manuale pentru aspirat, sistem spălare cu înaltă presiune etc.) și deszăpezire, raportat la configurația/structura carosabilului și trotuarelor pe care urmează să se desfășoare activitatea.

  • (7)    Întreținerea parcului de mașini și utilaje specifice în vederea prestării serviciului la nivelul indicatorilor de performanță stabiliți, se va face ori de câte ori este necesar, cu încadrarea în normele europene.

  • (8)    Structura de personal și dotările cu autovehicule, echipamente, utilaje, materiale, solicitate prin caietul de sarcini sunt minimale. Operatorul are obligația de a se îngriji să dimensioneze atât structura de personal cât și baza materială astfel încât să asigure rezerva necesară prestării activității în regim de continuitate și permanență.

  • (9)    Dacă ofertanții vor prezenta utilaje multifuncționale pentru prestarea serviciilor de măturat mecanizat, spălat respectiv deszăpezire cu solnițe și plug, vor detalia modul în care își vor organiza activitatea astfel încât utilajele respective să poată fi utilizate în timpul iernii atât pentru activități de deszăpezire cât și pentru activități de măturat mecanizat și spălat în cazul în care condițiile meteo (temperaturi ridicate) impun efectuarea operațiunilor de măturat și spălat. Procedurile de adaptare a utilajelor și durata de adaptare vor fi descrise în ofertă.

C A P I T O L U L III. SERVICIUL DE SALUBRIZARE STRADALĂ.

CONDIȚII TEHNICE

Art. 25. Descrierea activităților
  • (1)    Operatorul desfășoară activitatea de salubrizare stradală, în condițiile legii, în aria administrativ-teritorială a Municipiului Arad.

  • (2)    Activitatea de salubrizare stradală a căilor publice se desfășoară în scopul aducerii domeniului public în stare de curățenie.

  • (3)    Această activitate are următoarea structură de operații și presupune următorul ciclu de operații:

  • a)    măturatul manual al carosabilului, trotuarelor, aleilor și parcărilor asfaltate, platouri și zone de agrement și a pistelor de biciclete;

  • b)    măturatul mecanizat al carosabilului;

  • c)    măturatul mecanizat al trotuarelor, platourilor asfaltate/pavate și a parcărilor asfaltate și pistelor de biciclete;

  • d)    spălatul carosabilului, trotuarelor, parcărilor, platourilor și mobilierului stradal;

  • e)    stropitul carosabilului;

  • f)    curățarea/răzuitul rigolelor;

  • g)    întreținerea căilor publice, respectiv a curățeniei carosabilului și trotuarelor străzilor asfaltate și balastate, aleilor și parcărilor asfaltate, platouri, zone de agrement;

  • h)    golirea coșurilor de gunoi stradale și înlocuirea sacilor de deșeuri;

  • i)    încărcat, transportat și descărcat deșeuri stradale și deșeuri abandonate pe domeniul public (dezafectarea depozitelor necontrolate de deșeuri).

Art. 26. Generalități
  • (1)    Deșeurile stradale ce trebuie colectate sunt de natura deșeurilor rezultate din: măturatul manual, măturatul mecanizat, curățatul/răzuitul la rigolă, golirea conținutului coșurilor de gunoi stradale, diferite obiecte/ambalaje aruncate pe stradă, inclusiv cele apărute în urma condițiilor meteo severe etc.

  • (2)    Colectarea deșeurilor stradale se va efectua de pe suprafețele domeniului public ale Municipiului Arad.

  • (3)    Domeniul public ce urmează a fi menținut în stare salubră cuprinde toată suprafața carosabilului, a trotuarelor, a aleilor, a parcărilor, a pistelor de biciclete, a pasajelor pietonale, stațiile mijloacelor de transport în comun amplasate pe carosabil, specificate în Anexele prezentului Caiet de sarcini.

  • (4)    Transportul și depozitarea deșeurilor stradale se va efectua la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor, cu respectarea legislației specifice depozitării deșeurilor.

  • (5)    Menținerea în stare salubră a domeniului public se realizează prin efectuarea adecvată a tuturor activităților specificate în prezentul Caiet de sarcini.

  • (6)    Orice modificare a frecvențelor sau a suprafețelor de lucru (străzi noi introduse în program sau actualizări de suprafețe etc.) se va face cu aprobarea Autorității Contractante, în funcție de necesitățile constatate în teren de către Autoritatea Contractantă, pentru asigurarea unui grad de curățenie corespunzător.

  • (7)    Operațiile de stropire și spălare nu se realizează în acele zile în care plouă pe toată perioada zilei.

  • (8)    Pentru evitarea formării prafului și pentru crearea unui climat citadin igienic, operația de măturare va fi precedată de stropirea carosabilului sau a trotuarelor cu apă, dacă praful nu este umectat ca urmare a condițiilor naturale sau dacă temperatura exterioară, în zona măturată, nu este mai mică decât cea de îngheț.

  • (9)    Confirmarea prestației se va realiza de către reprezentanții Autorității Contractante, împreună cu reprezentanții Operatorului, date ce vor fi consemnate în procesul-verbal săptămânal de recepție, document ce stă la baza operațiunii de facturare a activităților executate. Operatorul are obligația de a pune săptămânal la dispoziție minimum 1 autoturism pentru verificarea activităților efectuate.

  • (10)    Primele criterii după care va fi apreciata prestația, sunt:

  • a)    lipsa de deșeuri pe carosabilul sau trotuarul salubrizat;

  • b)    golirea coșurilor stradale;

  • c)    curățenia rigolei.

  • (11)    Recepția operațiunilor de salubrizare se face de comun acord între Operator și Autoritatea Contractantă, în jurul orei 10.00, pentru o vizualizare a zonei de lucru, respectiv începând cu orele 14.00-16.00 sau în intervalul 20.00 - 21.00, pentru finalizarea procesului de lucru.

  • (12)    Dacă la efectuarea recepției se constată existența întâmplătoare a unor bucăți de hârtie, ambalaje, frunze și dacă se vede în mod clar că suprafața în cauză a fost măturată, aceasta nu se refuză la recepție.

  • (13)    Prin recepția operațiunilor se va ține seama de gradul de curățenie existent la ora controlului.

  • (14)    În cazul unor executări incomplete a operațiunilor sau o execuție necorespunzătoare, operațiunea pentru suprafața respectivă nu se admite la plată.

  • (15)    În baza proceselor verbale de recepție săptămânale se va întocmi lunar o situație centralizată a realizărilor, ce stă la baza emiterii facturii.

  • (16)    Operatorul se va asigura că:

  • a)    coșurile stradale/dispozitivele speciale sunt corect manevrate pentru a evita orice deteriorare;

  • b)    coșurile stradale/dispozitivele speciale sunt complet golite în timpul operațiunii de descărcare;

  • c)    la finalizarea operațiunii de descărcare, coșurile stradale/dispozitivele speciale sunt readuse la starea inițială;

  • d)    Operatorul va prelua coșurile existente pe baza de proces verbal.

  • e)    Operatorul are obligația de a asigura serviciile de precolectare a deșeurilor și întreținerea acestor coșuri, inclusiv de a asigura sacii menajeri utilizați la precolectare. Coșurile au o capacitate cuprinsă între 32 și 120 litri.

  • (17)    Modalitatea de desfășurare a activităților specifice salubrizării stradale se va raporta la prioritățile stabilite de către Autoritatea Contractantă. Ori de câte ori Operatorul se va confrunta cu o situație în care este împiedicat în realizarea activităților solicitate, acesta are obligația de a informa de îndată Autoritatea Contractantă în vederea luării măsurilor care se impun.

  • (18)    În cazul în care pe trotuare/carosabil (pe o anumită strada/tronson de drum) sunt efectuate lucrări edilitare pentru care se întrerupe total/parțial circulația auto, Operatorul nu va efectua operațiile de salubrizare stradală pe perioada de realizare a respectivelor operațiuni și va scădea volumele de lucrări aferente operațiilor programate pentru respectiva stradă/tronson. Într-o atare situație, menținerea stării de salubritate a strazii/tronsonului de drum respectiv cade în sarcina constructorului/beneficiarului operațiunii.

  • (19)    Operatorul trebuie să asigure necesarul de utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru pentru măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice pe care le va utiliza pentru îndeplinirea în condiții optime a activității având în vedere programul, cantitățile estimate/suprafețele de lucru (centralizate în Anexele la prezentul Caiet de sarcini), precum și frecvența acestor activități solicitată prin prezentul Caiet de sarcini.

Secțiunea 1. Măturatul manual al carosabilului, trotuarelor străzilor, aleilor și parcărilor asfaltate, pistelor de biciclete, platourilor și zonelor de agrement

Art. 27. Condiții tehnice pentru activități

  • (1)    Măturatul manual se aplică pe carosabil, pe trotuare, pe alei, în parcările asfaltate, pe pistele de biciclete, pe platouri și zone de agrement.

  • (2)    Activitatea de măturat manual se efectuează pe arterele cuprinse în Anexa nr. 2 - Lista străzilor pe care se execută activități de măturat manual și golit coșuri, în suprafață de aproximativ 773.061,5 mp, la care se adaugă aproximativ 52.900 mp, suprafață ce reprezintă pistele de biciclete pe platformă proprie (Anexa nr. 3 - Lista pistelor de biciclete pe platformă proprie). Listele pot fi completate ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (3)    Suprafața totală (mp) a operațiilor de măturat manual va fi cea rezultată din înmulțirea suprafeței fiecărei străzi din Anexa nr. 2 cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora. Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp). Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (4)    Prin excepție de la prevederile alin. (2)-(3), măturatul manual se va executa și pe alte străzi de pe raza municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (5)    În funcție de necesități pot fi stabilite puncte fixe în care activitatea de măturat manual se realizează de minimum 2 ori pe schimb de 8 ore (zona centrală a municipiului). Punctul fix este delimitat de un perimetru în care se execută măturatul manual al carosabilului, trotuarului, pavajului, curățirea rigolelor, golirea coșurilor de deșeuri stradale, colectarea acestora în europubele. Europubelele se descarcă în saci/europubele/eurocontainere. Suprafața punctului fix trebuie să fie curată în permanență.

  • (6)    În zonele intens circulate (stabilite de către Autoritatea Contractantă) activitatea de măturat manual se va realiza și cu utilaje purtate (aspiratoare de deșeuri stradale) care vor fi manevrate de lucrătorii de salubritate.

  • (7)    Operațiunea de măturat manual se execută pe o lățime a străzii de minimum 2 m de la bordură sau de la rigola centrală spre mijlocul străzii unde este cazul, pe toată suprafața trotuarelor străzilor, aleilor și parcărilor asfaltate, platouri, zone de agrement.

  • (8)    Măturatul manual se va efectua continuu pe lungimea străzii, astfel încât să se evite formarea de praf care poate conduce la depășirea concentrației de pulberi admisă prin normele în vigoare.

  • (9)    Operațiunea de măturat manual se efectuează pe toată durata anului (respectiv pentru o perioadă de aproximativ 11 luni/an), atât ziua cât și noaptea, cu excepția perioadei în care se efectuează curățatul zăpezii sau în care temperatura exterioară este sub cea de îngheț ori atunci când plouă abundent.

  • (10)    Operațiunile de măturare nu se realizează atunci când plouă abundent, caz în care se vor efectua operațiunile prevăzute la art. 33 - Întreținerea curățeniei stradale.

  • (11)    Prin excepție față de prevederile alin. (9), operațiunea de măturat manual se poate efectua și la temperaturi sub 0 grade Celsius, atunci când nu există depuneri de zăpadă, gheață sau polei, pe baza comenzilor emise de către Autoritatea Contractantă, prin serviciul de specialitate. (12) Măturatul manual al carosabilului, trotuarelor străzilor, aleilor și parcărilor asfaltate, platouri, zone de agrement se execută de personalul angajat prin folosirea unor mături de nuiele, plastic, perii sau alte unelte mai moderne care pot colecta deșeurile stradale.

  • (13)    Măturatul se realizează pe suprafețe neîmbrăcate sau îmbrăcate cu asfalt, pavele cu rosturi bituminoase, macadam.

  • (14)    Pentru efectuarea operațiilor de măturat manual Operatorul își va dimensiona numărul de personal necesar.

  • (15)    Colectarea deșeurilor stradale rezultate din activitatea de măturat manual se va face în recipiente acoperite.

  • (16)    Se interzice depozitarea temporară a deșeurilor stradale, între momentul colectării și cel al transportului, direct pe sol sau pe spații verzi, scuaruri, precum și sacii sau recipientele care perturbă circulația pietonală sau auto. Deșeurile colectate vor fi transportate imediat, dar nu mai târziu de două ore de la colectare (exemplu: Deșeurile stradale colectate la ora 9.00 vor fi preluate și transportate de Operator de pe domeniul public până la maximum ora 11.00). (17) De regulă, intervalul orar recomandat pentru efectuarea operațiunilor de măturare va fi între orele 22.00-6.00 pe arterele care au sistem de iluminat public corespunzător și pe care se desfășoară un trafic pietonal și auto deosebit de intens.

  • (18)    Pentru evitarea formării prafului și pentru crearea unui climat citadin igienic, operația de măturare poate fi precedată de stropirea carosabilului sau a trotuarelor cu apă, dacă praful nu este umectat ca urmare a condițiilor naturale, sau temperatura exterioară, în zona măturată, nu este mai mică decât cea de îngheț.

  • (19)    Prestația constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

  • a)    măturatul propriu-zis al carosabilului și al trotuarelor, scuarurilor, parcărilor, pistelor de biciclete, poduri și pasaje, cu mături de nuiele sau de plastic, măturătoare manuale dotate cu sistem de aspirație etc. Urma măturii trebuie să fie uniformă și să nu ridice praf. Operatorul este încurajat să prezinte în Propunerea Tehnică dispozitive moderne cu randament ridicat, inclusiv utilaje multifuncționale de mici dimensiuni care să crească calitatea serviciilor prestate sau numărul de operațiuni realizate la o singură trecere;

  • b)    spălarea coșurilor pentru deșeuri stradale se va asigura cu utilaje specializate, conform unui program stabilit de comun acord cu Autoritatea Contractantă (cel puțin o dată pe lună), în vederea menținerii în stare salubră a acestora, cu mențiunea că programul poate fi modificat ori de câte ori este necesar. Ofertantul va prezenta în Propunerea Tehnică modalitatea concretă prin care va executa această operațiune. Toate cheltuielile vor fi incluse în tariful de măturat manual al carosabilului, trotuarelor străzilor, aleilor și parcărilor asfaltate, platouri, zone de agrement.

  • c)    Operatorul va prelua coșurile existente pe bază de proces-verbal. Operatorul are obligația de a asigura serviciile de precolectare a deșeurilor și întreținerea acestor coșuri, inclusiv de a asigura sacii menajeri utilizați la precolectare pentru coșurile stradale din metal/beton amplasate pe sol.

  • d)    colectarea deșeurilor stradale: hârtii, pungi, cutii, sticle plastic, resturi vegetale și a deșeurilor rezultate din măturatul propriu-zis în europubele;

  • e)    curățarea vegetației din trotuare și de la limita lor.

  • f)    încărcarea manuală a deșeurilor stradale în autocompactoare și transportul zilnic al acestora.

  • (20)    Odată cu această operațiune se adună toate deșeurile de pe carosabil, trotuar, străzi, alei, parcări asfaltate, platouri, zone de agrement și sunt golite coșurile de deșeuri stradale.

  • (21)    Tariful pentru activitatea de măturat manual al carosabilului, trotuarelor străzilor, aleilor, pistelor de biciclete și parcărilor asfaltate, platouri, zone de agrement se stabilește în lei fără TVA/1.000 mp și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități, inclusiv cele cu gestionarea conformă a deșeurilor rezultate din această activitate.

Secțiunea 2. Măturatul mecanizat al carosabilului și al trotuarelor străzilor și platourilor asfaltate/pavate

Art. 28. Măturatul mecanizat al carosabilului

  • (1)    Măturatul mecanizat este o activitate de salubrizare a localităților prin procedee mecanice, realizată pe suprafețele de circulație ale drumurilor publice (căilor publice).

  • (2)    Măturatul mecanizat al carosabilului se execută cu autoperii colectoare, echipate cu perii cilindrice și/sau circulare care acționează pe toată lățimea străzilor (carosabilului).

  • (3)    Porțiunea rămasă nemăturată mecanic lângă bordurile drumurilor, deoarece nu ajunge autoperia, va fi curățată prin măturat manual.

  • (4)    Operațiunea de măturat mecanizat trebuie să se desfășoare eficient, fără a lăsa urme sau resturi de nisip, pietriș, iarbă etc. pe carosabil. În cazul în care aceste resturi apar, se vor curăța imediat.

  • (5)    Activitatea de măturat mecanizat se desfășoară pe arterele cuprinse în Anexa nr. 4 - Lista străzilor pe care se execută măturat mecanizat, în suprafață de aproximativ 2.594.555,7 mp cu frecvența de lucru prevăzută în aceeași anexă. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (6)    Suprafața efectivă de măturat mecanizat străzi va fi cea rezultată din înmulțirea suprafeței fiecărei străzi din Anexa nr. 4 cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora. Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (7)    Prin excepție de la prevederile alin. (5)-(6), măturatul mecanizat se poate executa și pe alte străzi de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (8)    Operațiunea de măturat mecanizat se efectuează pe toată durata anului (respectiv pentru o perioadă de aproximativ 11 luni/an), atât ziua cât și noaptea, cu excepția perioadei în care se efectuează curățatul zăpezii (când carosabilul e acoperit cu zăpadă, gheață) sau în care temperatura exterioară este sub cea de îngheț ori atunci când plouă abundent pe toată perioada zilei.

  • (9)    Prin excepție față de prevederile alin. (8), temperatura atmosferică minimă pentru executarea operațiunii este de +2°C. În sezonul rece, pentru a se menține curățenia stradală se poate mătura mecanizat sub temperatura minimă stabilită, dacă situația permite, dar nu mai puțin de 0°C.

  • (10)    Suprafața zilnică ce se va mătura mecanizat este stabilită prin programul inițial de Autoritatea Contractantă, care se poate modifica în funcție de necesitățile acesteia.

  • (11)    Activitatea se realizează cu ajutorul unor dispozitive adaptate pe autovehicule (autoperii/automături) - utilaje specializate, care folosesc perii cilindrice și circulare, ce vin în contact cu suprafața pe care se execută operațiunea.

  • (12)    Viteza de lucru optimă de deplasare a autovehiculelor în timpul activității este de 15 km/oră, pe străzile asfaltate, în funcție de traficul pe timp de zi, respectiv noapte. În situația în care cantitatea de deșeuri existentă la rigolă nu poate fi colectată în totalitate, viteza de lucru va fi redusă astfel încât calitatea executării activității să fie corespunzătoare.

  • (13)    Lățimea de lucru pentru o Automăturătoare este de 2,5 m, luându-se în calcul între 0,5-0,7 m extensia periei laterale și de 1,8-2 m peria cilindrică.

  • (14)    Măturatul mecanizat poate fi efectuat atât ziua cât și noaptea, potrivit programului aprobat. (15) Recepția activității de măturat mecanizat se face imediat după executarea operațiunii sau în timpul execuției acesteia, pentru zona în care se afla utilajul, verificându-se ulterior și restul programului.

  • (16)    La recepția activității de măturat mecanizat se iau în calcul și următoarele aspecte:

  • a)    la constatarea existenței unei dâre de noroi (constituie o activitate neconformă și se scade din suprafața propusă), rezultată din motive obiective (înfundarea aspiratorului), șoferul utilajului este obligat să oprească automăturătoarea și să colecteze deșeurile: pietre, PET-uri, respectiv alte obiecte care pot înfunda sistemul de aspirare;

  • b)    dacă există mașini staționate în dreptul caselor sau magazinelor, pentru o durată scurtă de timp, iar la recepția operațiunii se observă o urmă șerpuită executată de autoperie, suprafața propusă se diminuează corespunzător; Acest lucru este vizibil, datorită atât sistemului de pre-umezire pe care îl deține Automăturătoarea cât și experienței personalului din cadrul serviciului de specialitate al Autorității Contractante care recepționează lucrarea - dobândită în timpul verificărilor zilnice, făcute de aceștia.

  • (17)    Se admit la licitație Automăturători cu instalație de pre-umezire și dotate cu sistem GPS, pus la dispoziția beneficiarului pentru urmărirea executării programului zilnic.

  • (18)    În cadrul acestei activități ofertanții vor prezenta și soluții de aspirare a frunzelor, care pot fi atât echipamente individuale, cât și dotări ale utilajelor de măturat mecanizat.

  • (19)    Activitatea de măturat mecanizat constă în:

  • a)    măturatul mecanic efectiv al suprafețelor de salubrizat;

  • b)    transportul și descărcarea deșeurilor stradale rezultate la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor;

  • c)    dotarea minimă cu mijloace de măturat mecanizat, calculată conform breviarului de calcul nr. 6, anexă la caietul de sarcini-cadru, aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007;

Determinarea necesarului minim de mijloace de măturat mecanic stradal este:

  • 6,5 x N(u) x V

L</=------------------------------

n

unde:

L - lungimea totală a străzilor pentru care se asigură serviciul (km)

N(u) - numărul de utilaje aferente serviciului

V - viteza de deplasare a utilajului (km/h)

n - numărul de treceri pe aceeași stradă/schimb

Aplicând relația, rezultă un număr minim de utilaje necesare desfășurării activității, respectiv: N(u)>/= 7 bucăți utilaje pentru măturat carosabil (Automăturătoare).

  • (20)    Tariful pentru măturatul mecanizat al carosabilului va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități, inclusiv cele cu gestionarea conformă a deșeurilor rezultate din această activitate.

Art. 29. Măturatul mecanizat al trotuarelor străzilor și platourilor asfaltate/pavate
  • (1)    Măturatul mecanizat al trotuarelor străzilor și platourilor asfaltate/pavate este operațiunea realizată cu utilaje specializate care folosesc perii cilindrice/circulare care vin în contact direct cu suprafața pe care se execută măturatul.

  • (2)    Măturatul mecanizat al trotuarelor străzilor și platourilor asfaltate/pavate se execută cu automăturători prevăzute cu sistem de aspirație pentru salubrizarea, după caz, a spațiilor înguste (cum ar fi trotuare, platouri asfaltate, alei), fiind de dimensiuni gabaritice corespunzătoare și care acționează pe toată lățimea trotuarelor.

  • (3)    Activitatea de măturat mecanizat se desfășoară cu utilaje specializate pe trotuarele de pe străzile și cu frecvențele de lucru cuprinse în Anexa nr. 5 - Lista străzilor pe care se execută măturatul și spălatul mecanizat al trotuarelor. Suprafața trotuarelor pe care se va mătura mecanizat este de aproximativ 113.963.5 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (4)    Suprafața efectivă de măturat mecanizat trotuare va fi cea rezultată din înmulțirea suprafeței fiecărui trotuar din Anexa nr. 5 cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora. Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (5)    Prin excepție față de prevederile alin. (3)-(4), măturatul mecanizat se poate executa și pe alte trotuare ale străzilor de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (6)    Suprafața zilnică ce se va mătura mecanizat este stabilită prin programul inițial de Autoritatea Contractantă, care se poate modifica în funcție de necesitățile acesteia.

  • (7)    Operațiunea de măturat mecanizat trebuie să se desfășoare eficient, fără a lăsa urme sau resturi de nisip, pietriș, iarbă etc. pe trotuare, platouri asfaltate/pavate, alei. În cazul în care aceste resturi apar, se vor curăța imediat.

  • (8)    Operațiunea de măturat mecanizat se efectuează pe toată durata anului (respectiv pentru o perioadă de aproximativ 11 luni/an), atât ziua cât și noaptea, cu excepția perioadei în care se efectuează curățatul zăpezii sau în care temperatura exterioară este sub cea de îngheț ori atunci când plouă abundent pe toată perioada zilei.

  • (9)    În desfășurarea activității, se va efectua numărul de treceri necesare pentru acoperirea suprafeței de lucru.

  • (10)    Viteza de lucru optimă de deplasare a autovehiculelor în timpul activității este de 7 km/oră pentru trotuar. În situația în care cantitatea de deșeuri existentă nu poate fi colectată în totalitate, viteza de lucru va fi redusă astfel încât calitatea executării activității să fie corespunzătoare.

  • (11)    Măturatul mecanizat poate fi efectuat atât ziua cât și noaptea, potrivit programului aprobat. (12) Recepția activității de măturat mecanizat se face imediat după executarea operațiunii sau în timpul execuției acesteia, pentru zona în care se afla utilajul, verificându-se ulterior și restul programului.

  • (13)    Se admit la licitație Automăturători cu instalație de pre-umezire și dotate cu sistem GPS, pus la dispoziția beneficiarului pentru urmărirea executării programului zilnic.

  • (14)    Activitatea de măturat mecanizat constă în:

6,5 x N(u) x V

L</=------------------------------

n unde:

Aplicând relația, rezultă un număr minim de utilaje necesare desfășurării activității, respectiv:

N(u)>/= 3 bucăți utilaje pentru măturat trotuare.

  • (15)    Tariful pentru măturatul mecanizat al trotuarelor, platourilor asfaltate/pavate, alei va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități, inclusiv cele cu gestionarea conformă a deșeurilor rezultate din această activitate.

Secțiunea 3. Spălatul stradal

Art. 30. Spălatul carosabilului, trotuarelor, parcărilor, platourilor și mobilierului stradal (1) Spălatul stradal este activitatea de salubrizare care se execută mecanizat, cu instalații speciale, folosindu-se apă și, după caz, apă în amestec cu soluție destinată acestui scop (cu respectarea normelor pentru protecția muncii și a celor ce vizează protecția mediului), în vederea îndepărtării prafului, petelor și reziduurilor de pe străzi și trotuare, parcări, platouri și mobilier stradal.

  • (2)    Spălatul se aplică pe suprafețe cu îmbrăcăminte asfaltică și pavele cu resturi bituminoase, precum și pe suprafața mobilierului urban aferent (bănci stradale pentru odihnă, coșuri de deșeuri stradale).

  • (3)    Operațiunea de spălare se execută atât pe partea carosabilă cât și pe trotuare, parcări, platouri, de regulă după terminarea operației de măturare și curățare a rigolelor, în baza comenzilor emise de Autoritatea Contractantă.

  • (4)    Activitatea de spălare a carosabilului se va realiza ocazional, la comanda Autorității Contractante.

  • (5)    Spălatul se realizează cu jet de apă cu presiune ridicată, fiind interzis spălatul cu furtunul racordat la hidranții stradali sau la autocisternele care nu sunt prevăzute cu instalațiile necesare să realizeze presiunea necesară.

  • (6)    Spălatul se face cu jet puternic, după executarea măturatului, respectiv golirea coșurilor de deșeuri stradale. Pentru a se obține o calitate cât mai bună a acestei prestații se vor folosi soluții speciale (cu respectarea normelor pentru protecția muncii și a celor care vizează protecția mediului) și utilaje dotate cu perii.

  • (7)    În considerarea aspectelor prevăzute la alin. (6), în apa pentru spălat se pot introduce detergenți ecologici, eco-friendly, cu acțiune de degresare a grăsimilor animale și vegetale și a murdăriei electrostatice provenită de la condițiile atmosferice, astfel ca, în momentul circulației pietonilor și a autovehiculelor, dimineața, să se simtă un aer plăcut de respirat.

  • (8)    Acolo unde spațiul nu permite (existența stâlpișorilor pentru delimitarea/împiedicarea parcării, existența unor obstacole pe carosabil etc.), spălatul stradal se poate realiza cu Autocisterne prevăzute cu furtunuri manevrate de către un lucrător, folosind apă cu presiune și jet, iar aceasta se execută în funcție de condițiile meteorologice concrete și la o temperatură exterioară de cel puțin 7° C. Pot fi folosite și alte tehnologii multifuncționale care sa realizeze această activitate, aprobate în prealabil de Autoritatea Contractantă.

  • (9)    Activitatea de spălat stradal se efectuează pe străzile și cu frecvențele cuprinse în Anexa nr. 8 - Lista străzilor pe care se execută operațiuni de stropit și spălat. Suprafața străzilor pe care se va efectua spălatul este de aproximativ 890.868 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (10)    De asemenea, activitatea de spălat se efectuează și pe trotuarele și cu frecvențele cuprinse în Anexa nr. 5 - Lista trotuarelor pe care se execută măturatul și spălatul mecanizat al trotuarelor. Suprafața trotuarelor pe care se va spăla mecanizat este de aproximativ 113.963,5 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (11)    Suprafața efectivă de spălat mecanizat va fi cea rezultată din înmulțirea suprafeței fiecărei străzi din Anexa nr. 8 și Anexa nr. 5 cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora. Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (12)    Prin excepție de la prevederile alin. (9)-(11), spălatul se poate executa și pe alte străzi sau trotuare de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (13)    Norma de spălare cu presiune va fi determinată din caracteristicile utilajului folosit de Operatorul de salubritate, iar consumul specific de apă pentru spălatul manual cu furtunul montat la cisternă va fi conform standardelor în vigoare (aproximativ 0,5 l/mp apă utilizată).

  • (14)    Spălatul stradal se execută în urma măturatului mecanizat sau manual, cu presiune ridicată, pe o lățime de aproximativ 2,5 m de la rigolă spre axul median al străzii, respectiv pe toată suprafața trotuarului.

  • (15)    Perioada în care se execută operațiunea de spălare este, de regulă, de la 1 aprilie până la 1 octombrie, intervalul putând fi modificat de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate, în funcție de condițiile meteorologice existente.

  • (16)    Este interzisă operația de spălare în anotimpul călduros în intervalul orar 13.00-17.00, dacă indicele de confort termic depășește pragul valoric de 75 de unități. De asemenea, este interzisă spălarea stradală, cu activitățile aferente, pe timp de ploaie.

  • (17)    Pentru asigurarea condițiilor prevăzute la alin. (14)-(15) și pentru planificarea operațiilor de spălare, Operatorul va întreprinde măsurile necesare pentru ca în perioada de vară să cunoască valoarea indicelui de confort la ora 12.00 și prognoza pentru perioada imediat următoare (la două zile) de la Administrația Națională de Meteorologie.

  • (18)    Operatorul are obligația să anunțe Autoritatea Contractantă în legătură cu toate situațiile în care este împiedicată realizarea operațiilor de spălare, stropire sau măturare.

  • (19)    Pentru realizarea operațiunii de spălare se utilizează numai apă luată din punctele indicate de Operatorul delegat al serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare al localității, respectiv S.C. Compania de Apă Arad S.A.

  • (20)    Se poate folosi și apă prelevată de la hidranții stradali, cu acordul Operatorului delegat al serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare al localității, respectiv S.C. Compania de Apă Arad S.A.

  • (21)    Alimentarea cu apă se realizează de la hidranți, conform contractului încheiat cu Operatorul delegat al serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare al localității, respectiv S.C. Compania de Apă Arad S.A.

  • (22)    Spălatul se realizează pe străzile/porțiunile/elementele de mobilier stradal care au fost în prealabil salubrizate.

  • (23)    Operatorul va solicita și obține avizul Comisiei de Sistematizare a Circulației din Municipiul Arad pentru activitatea de spălare a străzilor și trotuarelor în cazul în care sunt necesare devierea traficului și eliberarea carosabilului de autovehicule parcate.

  • (24)    Operatorul va lua măsurile ce se impun referitoare la asigurarea utilajelor specifice necesare, aflate în stare de funcționare, pentru efectuarea operațiunilor programate.

  • (25)    Operatorul va întocmi zilnic, pentru fiecare utilaj, foaia de parcurs, conform legislației în vigoare. La solicitarea Autorității Contractante va prezenta acest document.

  • (26)    Dotarea minimă cu mijloace de spălat stradal, este calculată conform breviarului de calcul nr. 7, anexa la caietul de sarcini-cadru, aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007;

Determinarea necesarului minim de mijloace de spălat/stropit mecanic stradal este: 5.500 x N(u) x V x l

S</=------------------------------ (mp)

n unde:

S - suprafața stradală deservită (mp)

N(u) - numărul de utilaje aferente serviciului

V - viteza de deplasare a utilajului (km/h) n - numărul de treceri pe aceeași stradă/schimb l - lățimea de acțiune a utilajului (m) Aplicând relația rezultă un număr minim de utilaje necesare desfășurării activității, respectiv: N(u)>/ = 6 bucăți utilaje mecanice pentru spălat/stropit străzi (Autocisterne).

  • (27)    În apa pentru spălat se pot introduce detergenți ecologici, eco-friendly, cu acțiune de degresare a grăsimilor animale și vegetale și a murdăriei electrostatice provenită de la condițiile atmosferice, astfel ca, în momentul circulației pietonilor și a autovehiculelor, dimineața, să se simtă un aer plăcut de respirat.

  • (28)    Apa pentru spălat se va aproviziona de la una din sursele posibile ale municipiului Arad (Apele Române, Operatorul serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare sau alte surse identificate de Operator avizate etc.).

  • (29)    În cadrul acestei activități Operatorul va prezenta soluții tehnice (metode și echipamente folosite) de spălare a tuturor suprafețelor (ex. scări, pasaje, alei etc.).

  • (30)    La executarea operației de spălare stradală se va avea în vedere să nu fie afectați pietonii, autovehiculele, vitrinele, mobilierul stradal, panourile publicitare din zona în care acționează utilajul ce realizează operațiunea.

  • (31)    Tariful pentru activitatea de spălat stradal se stabilește în lei/1.000 mp și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități, precum și costul materialelor folosite pentru realizarea activității.

Art. 31. Stropitul carosabilului
  • (1)    Stropitul străzilor este activitatea de salubrizare care constă în dispersarea apei pe suprafețele de circulație, indiferent de natura îmbrăcămintei acesteia, manual sau mecanizat, cu ajutorul unor instalații specializate, în scopul creării unui microclimat favorabil îmbunătățirii stării igienice a orașului și evitării formării prafului.

  • (2)    Perioada de realizare a stropitului este, de regulă, vara, pentru o perioadă de aproximativ 3 luni/an, perioadă ce poate fi modificată de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate, în funcție de condițiile meteorologice concrete.

  • (3)    Stropitul carosabilului se execută cu aceleași utilaje de la activitatea de spălat carosabil, când indicele de confort termic depășește 80 de unități; activitatea de spălat carosabil se sistează.

  • (4)    Dispersia apei se asigură pe întreaga suprafață a carosabilului.

  • (5)    Este interzis a se executa stropitul carosabilului în intervalul orar 13.00-17.00 sau efectuarea operațiilor de stropire și spălare pe timp de ploaie. Când condițiile meteo sunt nefavorabile (averse de ploaie), obligatoriu stropirea este oprită.

  • (6)    Prestația constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

  • a) încărcarea cisternei cu apă la punctele de alimentare avizate privind calitatea apei folosite; b) deplasare în zonele prevăzute în program și realizarea stropitului efectiv al carosabilului.

  • (7)    Viteza optimă de deplasare a autovehiculului în timpul efectuării activității este de 15 km/oră.

  • (8)    Stropitul constă în dispersarea apei pe toată suprafața carosabilului, pentru evitarea formării prafului și crearea unui climat favorabil îmbunătățirii gradului de confort și igienă urbană.

  • (9)    Lucrarea se efectuează numai cu utilaje specializate pentru stropit.

  • (10)    În timpul operației se va evita stânjenirea circulației pietonale sau stropirea pietonilor, autovehiculelor, clădirilor, vitrinelor, mobilierului stradal, panourilor publicitare, a altor dotări din zona în care acționează utilajul ce realizează operațiunea.

  • (11)    În vederea planificării activității de stropit, Operatorul are obligația de a se informa în perioadele călduroase asupra valorii indicelui de confort termic comunicat de către Administrația Națională de Meteorologie pentru ora 12.00, precum și de prognoza pentru următoarele 2 zile.

  • (12)    Norma de stropire carosabil va fi determinată din caracteristicile utilajului folosit de Operatorul de salubritate, consumul mediu de apă pe suprafața stropită este de 0,2 l/mp.

  • (13)    Activitatea de stropit se execută pe străzile cuprinse în Anexa nr. 8 - Lista străzilor pe care se execută operațiuni de stropit și spălat. Suprafața străzilor pe care se va efectua stropitul este de aproximativ 640.000 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (14)    Suprafața efectivă de stropit stradal va fi cea rezultată din înmulțirea suprafeței fiecărei străzi din Anexa nr. 8 cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora. Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (15)    Prin excepție de la prevederile alin. (13)-(14), stropitul se poate executa și pe alte străzi de pe raza Municipiului Arad, altele decât cele din anexă, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (16)    Dotarea minimă cu mijloace de spălat stradal, este calculată conform breviarului de calcul nr. 7, anexa la caietul de sarcini-cadru, aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007.

Determinarea necesarului minim de mijloace de spălat/stropit mecanic stradal este:

5.500 x N(u) x V x l S</=------------------------------ (mp)

n

S - suprafața stradală deservită (mp)

N(u) - numărul de utilaje aferente serviciului

V - viteza de deplasare a utilajului (km/h)

n - numărul de treceri pe aceeași stradă/schimb

l - lățimea de acțiune a utilajului (m)

Aplicând relația rezultă un număr minim de utilaje necesare desfășurării activității, respectiv: N(u)>/ = 6 bucăți utilaje mecanice pentru spălat/stropit străzi (Autocisterne).

  • (17)    Stropitul se realizează când temperatura depășește 25 grade Celsius, pe străzile care au fost în prealabil salubrizate.

  • (18)    Operatorul va lua măsurile ce se impun referitoare la asigurarea utilajelor specifice necesare, aflate în stare de funcționare, pentru efectuarea operațiunilor programate.

  • (19)    Alimentarea cu apă se realizează de la hidranți, conform contractului încheiat cu Operatorul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare

  • (20)    Operatorul va întocmi zilnic, pentru fiecare utilaj, foaia de parcurs, conform legislației în vigoare. La solicitarea Autorității Contractante va prezenta acest document.

  • (21)    Perioada de verificare a operațiunilor executate coincide cu perioada în care se efectuează stropirea.

  • (22)    Recepția cantitativă și calitativă a operațiunilor se va efectua de către reprezentanții serviciului de specialitate din cadrul Autorității Contractante împreună cu reprezentanți ai Operatorului care va asigura și mijloacele de transport necesare verificării, la data și ora solicitată.

  • (23)    Tariful pentru activitatea de stropit străzi se stabilește în lei/1.000 mp și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități, precum și costul materialelor folosite pentru realizarea activității.

Art. 32. Curățatul rigolelor
  • (1)    Curățatul (Răzuitul) rigolelor este o lucrare de necesitate determinată de cauze obiective sau cauze accidentale: ploi torențiale ce favorizează transport de aluviuni, avarii la rețelele subterane de apă, lucrări de construcții etc.

  • (2)    Curățatul rigolelor se face ori de câte ori s-au strâns cantități mari de praf și alte deșeuri, în special inerte.

  • (3)    Activitatea de răzuit rigole se execută pe toată durata anului, la comanda Autorității Contractante, exceptând sezonul rece, când carosabilul este acoperit cu zăpadă sau gheață

  • (4)    Activitatea de curățat al rigolelor se execută pe străzile cuprinse în Anexa nr. 7 - Lista străzilor pe care se execută răzuitul rigolelor cu o lungime de aproximativ 290 km, ținând seama de comanda Autorității Contractante (manual sau mecanizat, în funcție de tronsonul vizat). Suprafața pe care se vor răzui rigolele este de aproximativ 221.371,5 mp (295.162 m x 0,75 m). Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (5)    Suprafața efectivă de răzuit rigole va fi cea rezultată din înmulțirea lungimii rigolelor fiecărei străzi din Anexa nr. 7 cu 0,75 m și cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora.

  • (6)    Prin excepție de la prevederile alin. (4)-(5), răzuitul rigolelor se poate executa și pe alte străzi de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (7)    Curățatul rigolelor constă în îndepărtarea noroiului, nisipului, prafului, a deșeurilor vegetale și a deșeurilor de orice tip existente pe carosabil, în zona rigolelor, ca urmare a folosirii materialului antiderapant în activitatea de deszăpezire, pe o porțiune de aproximativ 0,75 metri lățime de la bordură spre axul median al străzii, cu peria laterală.

  • (8)    Prin activitatea de curățare a rigolelor, se elimina toată cantitatea de deșeuri existentă la rigolă.

  • (9)    Recepționarea activității se va face dacă este îndeplinită cerința prevăzută la alin. (7) și dacă se constată că în zona rigolei este curat. În caz contrar, activitatea va fi suportată pe cheltuiala Operatorului de salubritate.

  • (10)    Răzuitul rigolelor se realizează anterior sau concomitent cu operația de măturare.

  • (11)    Deșeurile rezultate din activitatea de răzuit rigole nu vor fi depozitate/abandonate pe domeniul public mai mult de 2 ore de la colectare, fiind ridicate și încărcate în ziua în care se efectuează lucrarea.

  • (12)    Tariful pentru activitatea de curățat rigole se exprimă în lei/1.000 metri liniari (ml) și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități.

Secțiunea 4. Întreținerea curățeniei stradale

Art. 33. Întreținerea curățeniei stradale

  • (1)    Activitatea de întreținere a curățeniei stradale constă în colectarea prin procedee manuale a depunerilor grosiere normale sau accidentale de pe suprafețele de circulație (carosabil și trotuare asfaltate și neasfaltate, parcări, alei, străzi, platouri etc.), salubrizate în prealabil. Aceasta nu include măturatul mecanic sau manual al străzilor și trotuarelor.

  • (2)    Străzile care fac obiectul întreținerii curățeniei sunt prevăzute în Anexa nr. 6 - Lista străzilor pe care se efectuează întreținerea curățeniei. Suprafața străzilor pe care se va întreține curățenia este de aproximativ 202.761,5 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (3)    Suprafața efectivă de întreținere a curățeniei va fi cea rezultată din înmulțirea suprafeței fiecărei străzi din Anexa nr. 6 cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora. Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (4)    Prin excepție de la prevederile alin. (2)-(3), întreținerea curățeniei se poate executa și pe alte străzi de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (5)    Întreținerea se execută de regulă în zonele care în prealabil au fost salubrizate prin măturat mecanizat și/sau manual.

  • (6)    Lucrarea se efectuează pe toată durata anului, conform comenzilor date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate, excepție făcând zilele când drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă sau când plouă pe întreaga durată a zilei.

  • (7)    Întreținerea curățeniei se execută atât pe trotuarele străzilor din Anexa nr. 6 cât și pe partea carosabilă a drumului, pe o lățime de 1 metru de la bordură spre axul drumului

  • (8)    Lucrarea se efectuează conform programului de salubrizare, excepție făcând timpul când carosabilul/trotuarul sunt acoperite de zăpadă/gheață.

  • (9)    Tronsoanele străzilor pe care se realizează întreținerea curățeniei și suprafețele care necesită întreținerea curățeniei se comunică prin comenzile emise de către Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (10)    Suprafețele care fac obiectul acestei activități sunt suprafețele carosabile și trotuarele, de regulă din dreptul stațiilor de transport în comun sau din zona unor importante intersecții din zonele cu trafic pietonal intens.

  • (11)    Întreținerea curățeniei se execută pe timp de zi.

  • (12)    Activitatea de întreținere a curățeniei stradale constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

  • a)    colectarea depunerilor grosiere, accidentale de deșeuri de pe trotuare, de la marginile părților carosabile ale drumurilor pe o lățime de 1 m în europubele sau saci de plastic, inclusiv îndepărtarea mucurilor de țigări;

  • b)    curățat vegetația de pe căile publice, din trotuare și de la limita lor;

  • c)    încărcarea deșeurilor în mijloace de transport și transportul zilnic al acestora la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor.

  • (13)    Operatorul se va dota cu aspiratoare cu colector, care vor executa operațiunea de aspirat deșeuri ușoare (frunze, hârtii, ambalaje ușoare de mici dimensiuni etc.).

  • (14)    Tariful pentru activitatea de întreținere a curățeniei stradale se stabilește în lei/1.000 mp și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități.

Art. 34. Golirea coșurilor stradale
  • (1)    Golirea coșurilor stradale este activitatea specifică de salubrizare care se realizează de regulă concomitent cu efectuarea măturatului manual și/sau mecanizat.

  • (2)    Unitatea de măsură este bucata (buc).

  • (3)    Numărul de coșuri stradale pentru deșeuri este de aproximativ 1.227 buc. cu un volum total de aproximativ 70 mc. Coșurile de gunoi se află amplasate pe străzile din Anexa nr. 2 -Lista străzilor pe care se execută activități de măturat manual și golit coșuri (1.142 buc.) și pe pistele de biciclete din Anexa nr. 3 - Lista pistelor de biciclete pe platformă proprie (85 buc.).

  • (4)    Frecvența de golire a coșurilor va fi dată de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate prin comanda lunară de operațiuni.

  • (5)    Golirea coșurilor se face manual, direct în saci de plastic sau europubele.

  • (6)    Sacii umpluți se leagă pentru a se evita răspândirea deșeurilor și se încarcă imediat, dar nu mai târziu de 2 ore de la colectare, pentru a fi transportați la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor.

  • (7)    În situația în care se constată deteriorarea unor coșuri, care nu se mai pot folosi, acestea se vor demonta de către Operator, pe cheltuiala sa, cu informarea prealabilă a Autorității Contractante.

  • (8)    Semestrial, respectiv de două ori pe an, Operatorul va inventaria toate coșurile de gunoi amplasate, având obligația de a raporta situația acestora Autorității Contractante.

  • (9)    Operatorul are obligația de a asigura serviciile de colectare a deșeurilor, iar pentru coșurile stradale amplasate pe sol, va asigura sacii menajeri utilizați la precolectare după fiecare golire.

  • (10)    Tariful pentru activitatea de golire a coșurilor stradale pentru deșeuri se stabilește în lei/buc. și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități, inclusiv sacii menajeri.

Secțiunea 5. Colectarea, transportul și descărcarea deșeurilor

Art. 35. Colectarea, transportul și descărcarea deșeurilor stradale

  • (1)    Activitatea de colectare, transport și descărcare a deșeurilor stradale se realizează cu forță umană (încărcători) și Autocamionete (Autocompactoare/Gunoiere) care vor colecta deșeurile stradale rezultate din activitățile de întreținere a curățeniei stradale și golire a coșurilor stradale.

  • (2)    Activitatea se va desfășura pe străzile care în prealabil au fost salubrizate.

  • (3)    Activitatea se efectuează pe baza comenzilor emise de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (4)    Unitatea de măsură este tona (to).

  • (5)    Activitatea de colectare, transport și descărcare a deșeurilor stradale presupune:

  • a)    Organizarea activității Operatorului conform prin asigurarea necesarului de Autocompactoare și forță umană;

  • b)    dotarea minimă cu mijloace de colectare și transport a deșeurilor stradale calculată conform breviarului de calcul nr. 5, anexa la caietul de sarcini-cadru, aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007;

Determinarea necesarului minim de mijloace de transport pentru colectarea și transportul deșeurilor stradale este:

S x I(s) i=n

---------< E a(i) x b(i) x c(i) x d(i) x e(i) ro i=1

unde:

S - suprafața stradală deservită; (mp)

I(s) - indicele mediu de producere a deșeurilor stradale luat în calcul de 175 kg/10.000 mp/zi, dacă la nivelul localității nu a fost stabilit prin măsurători și înregistrări statistice un alt indice;

a(i) - numărul de utilaje de aceeași capacitate și grad de compactare;

b(i) - capacitatea de transport a utilajului; (mc)

c(i) - gradul de compactare;

d(i) - numărul de curse efectuate/schimb;

e(i) - numărul de schimburi/zi.

Aplicând relația rezultă un număr minim de utilaje necesare desfășurării activității, respectiv: a_i>/= 3 bucăți mijloace de colectare și transport (Autocompactoare).

  • c)    asigurarea de minimum 1 buc. Autocompactor, cu personal aferent, care să se deplaseze pe toate străzile aflate în programul de salubrizare și să colecteze toate deșeurile stradale rezultate, în maximum 2 ore de la producerea lor;

  • d)    mijloacele de transport trebuie să fie închise sau prevăzute cu protecție care să împiedice împrăștierea deșeurilor pe traseu.

  • (6)    Realizarea acestei operații constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

  • a)    încărcarea deșeurilor stradale în autovehicule;

  • b)    transportul deșeurilor la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor;

  • c)    descărcarea mecanizată a deșeurilor în depozitul ecologic conform.

  • (7)    Este interzisă împrăștierea/abandonarea/depozitarea deșeurilor pe traseul parcurs.

  • (8)    Deșeurile rezultate în urma desfășurării activităților de măturat manual, golit coșuri stradale, răzuit rigole, întreținerea curățeniei, dezafectare depozite necontrolate se colectează și se transportă la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor.

  • (9)    Operatorul va întocmi zilnic, pentru fiecare utilaj, foaia de parcurs, conform legislației în vigoare. La solicitarea Autorității Contractante va prezenta acest document.

  • (10)    Programul de descărcare se va corela cu programul de funcționare al depozitului conform.

  • (11)    Tariful pentru activitatea de colectare, transport și descărcare a deșeurilor stradale se stabilește în lei/to și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități.

Art. 36. Încărcarea și transportarea deșeurilor abandonate pe domeniul public
  • (1)    Activitatea constă în încărcarea și transportarea la depozitul ecologic conform a deșeurilor abandonate pe domeniul public (străzi, lângă platformele gospodărești, trotuare, terenuri virane etc.) din Municipiul Arad, respectiv dezafectarea depozitelor necontrolate de deșeuri de pe domeniul public (rampe neorganizate) cu folosirea de încărcator frontal și camioane sau personal pentru încărcat.

  • (2)    Activitatea se efectuează pe baza comenzilor emise de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (3)    Identificarea locațiilor se va face în comun, de către reprezentantul Autorității Contractante și a Operatorului, consemnându-se într-un proces-verbal semnat de ambele părți.

  • (4)    Se intervine și la imobilele aflate în administrarea Autorității Contractante, prin colectarea deșeurilor existente abandonate.

  • (5)    De regulă, deșeurile abandonate pe domeniul public și aflate în punctele de pe domeniul public sunt deșeuri nepericuloase, de toate tipurile, constituite în principal din:

  • a)    deșeuri inerte: moloz, pământ, beton, deșeuri din construcții și demolări, nisip, pietriș;

  • b)    deșeuri municipale: deșeuri menajere;

  • c)    deșeuri vegetale;

  • d)    deșeuri voluminoase etc.

  • (6)    Activitatea constă în:

  • a)    organizarea activității Operatorului prin asigurarea necesarului de Autocompactoare și forță umană;

  • b)    asigurarea de minimum 1 buc. Autocompactor, cu personal aferent, care să se deplaseze pe toate străzile aflate în programul de salubrizare și să colecteze toate deșeurile stradale rezultate, în maximum 2 ore de la producerea lor;

  • c)    mijloacele de transport trebuie să fie închise sau prevăzute cu protecție care să împiedice împrăștierea deșeurilor pe traseu.

  • (7)    Realizarea acestei operații constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

  • a)    încărcarea deșeurilor abandonate pe domeniul public în autovehicule;

  • b)    transportul deșeurilor la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor;

  • c)    descărcarea mecanizată a deșeurilor în depozitul ecologic conform.

Este interzisă împrăștierea/abandonarea/depozitarea deșeurilor pe traseul parcurs.

  • (8)    Deșeurile rezultate se colectează și se transportă la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor.

  • (9)    Operatorul va întocmi zilnic, pentru fiecare utilaj, foaia de parcurs, conform legislației în vigoare. La solicitarea Autorității Contractante va prezenta acest document.

  • (10)    Programul de descărcare se va corela cu programul de funcționare al depozitului conform.

  • (11)    Tariful pentru activitatea de încărcare manuală și transportatul deșeurilor abandonate pe domeniul public se stabilește în lei/to și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități.

C A P I T O L U L IV.

SERVICIUL DE DESZĂPEZIRE. CONDIȚII TEHNICE

  • - Curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune pe timp de polei sau îngheț -

Art. 37. Generalități
  • (1)    Deszăpezirea constă în efectuarea unor operațiuni specifice de îndepărtare a zăpezii sau a gheții și de combatere a poleiului în scopul asigurării circulației autovehiculelor și pietonilor în condiții de siguranță.

  • (2)    Activitățile serviciului public de deszăpezire se execută în funcție de necesități, atât ziua cât și noaptea, și au ca scop menținerea în stare practicabilă a căilor publice, artere de circulație, cuprinzând următoarele operații:

  • a)    curățatul manual al zăpezii și gheții;

  • b)    curățatul mecanizat al zăpezii de pe carosabil și trotuare cu lama (pluguitul);

  • c)    combaterea poleiului, respectiv îndepărtat polei și zăpadă până la 5 cm prin împrăștiere de material antiderapant;

  • d)    curățatul zăpezii cu lama și împrăștiat material antiderapant concomitent;

  • e)    curățarea de zăpadă și gheață a gurilor de scurgere;

  • f)    încărcat și transportat zăpada și gheața.

  • g)    încărcatul zăpezii și gheții de pe carosabil cu utilaje speciale cu freze și benzi transportoare și descărcarea directa în autocamioane.

  • (3)    Operatorul are obligația de a desfășura activitatea de curățare și transport al zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț, în condițiile legii, în aria administrativ-teritorială a Municipiului Arad.

  • (4)    Activitățile de deszăpezire și combatere a poleiului se vor efectua pe toate arterele de circulație ale Municipiului Arad conform Anexelor nr. 9 și 10 la prezentul caiet de sarcini.

  • (5)    Operațiunile specifice se pot realiza atât ziua cât și noaptea, iar perioada în care se vor efectua operațiunile specifice activității de deszăpezire și/sau durata efectivă pentru acțiunea cu forța umană/mecanizată pot varia în funcție de intensitatea precipitațiilor, precum și luând în considerare necesitatea de menținere în stare practicabilă a tuturor arterelor de circulație și, după caz, a tuturor căilor de acces adiacente.

  • (6)    Operațiunile de curățare și transport al zăpezii și de acționare cu materiale antiderapante se realizează obligatoriu și cu prioritate: pe străzile sau tronsoanele de străzi în pantă, poduri/pasaje, pe străzile sau tronsoanele de străzi de legătură între arterele principale și situate de-a lungul cursurilor de apă, refugiilor pietonale și stațiilor de transport în comun, în intersecții.

  • (7)    În acest scop, Operatorul va prezenta în cadrul Propunerii Tehnice lista cel puțin a categoriilor de utilaje/instalații/echipamente/vehicule (dotarea minimă) prevăzute la art. 19 - Utilajele/instalațiile/echipamentele/vehiculele minime necesare alin. (3) și va indica numărul considerat necesar al acestora, stabilit în conformitate cu breviarul de calcul nr. 8 din Anexa la Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007 (mai puțin în cazul numărului fix de utilaje, respectiv al celor pentru care nu a fost stabilită o suprafață de lucru specifică de deservire).

Determinarea numărului minim de utilaje pentru activitățile de curățare și transport al zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț este:

7.500 x N(c) x V x l

S(c) <----------------------(mp)

n

5.500 x N(p) x V x l

s(p) <---------------------(mp)

n

i=n

S N(i) x b(i) x d(i) x e(i)

i=1

S(c) < ------------------------------- (mp)

2 x h(m)

unde:

S(c) - suprafața stradală de pe care se curăță zăpada; (mp)

S(p) - suprafața stradală pe care se asigură prevenirea poleiului; (mp)

N(c) - numărul de utilaje utilizate pentru curățarea zăpezii;

N(p) - numărul de utilaje utilizate pentru prevenirea poleiului;

N(i) - numărul de utilaje pentru transportul zăpezii;

h(m) - înălțimea medie multianuală a stratului de zăpadă conform datelor preluate de la

Administrația Națională de Meteorologie; (m)

b(i) - capacitatea de transport a utilajului; (mc)

d(i) - numărul de curse efectuate/schimb;

e(i) - numărul de schimburi/zi;

l - lățimea de acțiune a utilajului; (m)

V - viteza de deplasare a utilajului; (km/h)

n - numărul de treceri pe aceeași stradă/schimb.

Aplicând relația rezultă un număr minim de utilaje necesare desfășurării activității, respectiv: N-c >/= 10 bucăți utilaje utilizate pentru curățarea zăpezii (cu pluguri);

N-p >/= 11 bucăți utilaje utilizate pentru prevenirea poleiului (sărărițe);

N-i >/= 5 bucăți utilaje pentru transportul zăpezii de capacitate de minim 20 mc (Autobasculante).

Notă: Utilajele utilizate pentru curățarea zăpezii respectiv pentru prevenirea poleiului, pot fi multifuncționale, cu condiția îndeplinirii numărului minim de 11 bucăți.

  • (8)    Operațiunile de deszăpezire se efectuează cu utilaje/instalații/echipamente/vehicule care:

  • a)    sunt dotate pentru a realiza numai operațiunile corespunzătoare fiecărei categorii de utilaje în parte;

  • b)    sunt dotate în mod corespunzător pentru realizarea simultană a mai multor operațiuni (utilaje multifuncționale).

  • (9)    Numărul curselor va fi consemnat într-un proces-verbal semnat de ambele părți.

  • (10)    În situația în care se vor folosi mijloace moderne de deszăpezire ce execută concomitent operațiunile de curățat zăpada cu lama și împrăștiat material antiderapant, se va prezenta tarif unic.

  • (11)    Pentru fiecare tip mijloc de transport în parte se vor prezenta copii ale documentelor care să ateste veridicitatea parametrilor utilizați în formulă.

  • (12)    Amplasamentele spațiilor de depozitare a zăpezii rezultate din activitatea de deszăpezire se stabilesc în fiecare an în cadrul programelor anuale de deszăpezire, astfel încât distanța maximă de transport să fie de 15 km.

  • (13)    La stabilirea cantității totale transportate pe o cursă se va folosi capacitatea Autocamionului (mc) aplicându-se greutatea specifică, atât pentru zăpadă, cât și pentru gheață.

  • (14)    Tarifele se vor stabili pe fiecare activitate în parte (curățatul manual al zăpezii și gheții, curățatul mecanizat al zăpezii de pe carosabil și trotuare cu lama, îndepărtat polei și zăpadă până la 5 cm prin împrăștiere de material antiderapant, curățatul zăpezii cu lama și împrăștiat material antiderapant concomitent), vor fi exprimate în lei/1.000 mp și vor cuprinde și materialele folosite în activitatea de deszăpezire.

  • (15)    Tarifele pentru activitățile de încărcatul și transportatul zăpezii și gheții se vor stabili în lei/tonă.

Art. 38. Programul de pregătire și acțiune operativă pe timp de iarnă
  • (1)    Operatorul va întocmi anual propriul program de acțiuni necesare privind deszăpezirea, prevenirea și combaterea poleiului, respectiv un Program de pregătire și acțiune operativă pe timp de iarnă, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, program care trebuie sa fie redactat cu respectarea prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din Municipiul Arad, actualizat.

  • (2)    Programul va cuprinde măsuri:

  • a)    pregătitoare;

  • b)    de prevenire a înzăpezirii și măsuri de deszăpezire;

  • c)    de prevenire și combatere a poleiului.

  • (3)    Programul de pregătire și acțiune operativă în timpul iernii va cuprinde și:

  • a)    centralizatorul materialelor antiderapante, al carburanților și lubrifianților;

  • b)    centralizatorul utilajelor și mijloacelor de deszăpezire, combatere polei și încărcare a zăpezii;

  • c)    lista străzilor și a tronsoanelor de străzi pe care se va acționa;

  • d)    lista străzilor și a tronsoanelor de străzi pe care se va acționa cu prioritate;

  • e)    lista mijloacelor de comunicare;

  • f)    lista persoanelor responsabile de îndeplinirea programului, cu adresa și numerele de telefon de la serviciu și de acasă;

  • g)    dispunerea spațiilor pentru adunarea și odihna personalului.

  • (4)    Programul de pregătire și acțiune operativă pe timp de iarnă, întocmit de Operator, va fi transmis Autorității Contractante pentru aprobare până la data de 15 Octombrie a fiecărui an.

Art. 39. Descrierea activităților
  • (1)    Operatorul care prestează activitatea de curățare și de transport a zăpezii își va organiza sistemul de informare și control asupra stării drumurilor, precum și a modului de pregătire și acționare pe timp de iarnă.

  • (2)    Îndepărtarea zăpezii se va realiza atât manual, cât și mecanizat, în funcție de condițiile specifice din teren.

  • (3)    Îndepărtarea zăpezii manual se efectuează atât ziua, cât și noaptea, în funcție de necesități, cu respectarea instrucțiunilor de securitate și sănătate a muncii.

  • (4)    Operatorul serviciului de salubrizare se obligă să încheie contract/abonament cu Administrația Națională de Meteorologie începând cu luna noiembrie a fiecărui an pentru a cunoaște zilnic prognoza pentru următoarele 3 zile privind evoluția temperaturii nocturne și diurne și a cantităților de precipitații sub formă de zăpadă.

  • (5)    În funcție de prognoza meteorologică primită, Operatorul va acționa preventiv pentru preîntâmpinarea formării poleiului.

  • (6)    Străzile pe care Operatorul va interveni pentru combaterea poleiului, înghețului și îndepărtarea zăpezii sunt prezentate în Anexa nr. 9 - Lista străzilor pe care se va interveni pentru deszăpezire (combaterea poleiului, pluguit, curățarea gurilor de preluare a apelor pluviale).

  • (7)    Nivelele de prioritate a intervenției la deszăpezire sunt cele prezentate în Anexa nr. 9.

  • (8)    Primele acțiuni vor viza combaterea poleiului, zăpada pe poduri, pante și urmează principalele artere de circulație a mijloacelor de transport în comun (zonele din jurul spitalelor, instituțiilor publice, școlilor, grădinițelor etc.) apoi celelalte străzi din cartierele de locuințe. În paralel, se va acționa cu mijloace specifice pe trotuare, pentru a se crea condiții optime pietonale. În atenție va sta și eliberarea rigolelor și grătarelor de scurgere la canalizare a apei provenite din topirea zăpezii.

  • (9)    Pe arterele de circulație cu vegetație se vor folosi produse ecologice (clorură de calciu) în combinație cu nisip și sare, iar pe celelalte străzi se va folosi amestec antiderapant (sare cu nisip, în amestec optimal) și/sau soluție de sare.

  • (10)    Obligațiile și răspunderile personalului operativ al Operatorului sunt cuprinse în Anexa nr. 1.

Art. 40. Termene pentru intervențiile specifice
  • (1)    În cazul depunerii stratului de zăpadă și formării gheții, arterele de circulație a mijloacelor de transport în comun, spațiile destinate traversării pietonale a străzilor, trotuarele din dreptul stațiilor mijloacelor de transport în comun, căile de acces la instituțiile publice și unitățile de alimentație publică trebuie să fie practicabile în termen de maximum 4 ore de la încetarea ninsorii.

  • (2)    În cazul unor ninsori abundente sau care au o durată de timp mai mare de 12 ore se va interveni cu utilajele de deszăpezire pentru degajarea cu prioritate a străzilor pe care circulă mijloacele de transport în comun. Acțiunea de deszăpezire trebuie să continue până la degajarea tuturor străzilor din cadrul localității.

  • (3)    Odată cu îndepărtarea zăpezii de pe drumul public se vor degaja atât rigolele, cât și gurile de scurgere, astfel încât în urma topirii zăpezii apa rezultată să se scurgă în sistemul de canalizare, dacă este cazul.

  • (4)    În acest sens, în cadrul serviciului public de deszăpezire se execută următoarele operațiuni:

  • a)    îndepărtarea poleiului pe toate străzile din tot municipiul Arad, în maximum 6 ore, inclusiv pe trotuarele bulevardelor și străzilor principale;

  • b)    îndepărtarea zăpezii și crearea condițiilor optime de circulație în municipiul Arad, în cel mult 4 ore de la încetarea fenomenului meteo a principalelor artere de circulație, a traseelor mijloacelor de transport în comun, a centrului civic, spitale, școli, fabrici de pâine, lapte etc;

  • c)    îndepărtarea zăpezii și asigurarea condițiilor optime de circulație, pe toate străzile din municipiul Arad, în cel mult 12 de ore de la încetarea fenomenului meteo, inclusiv pe trotuarele bulevardelor;

  • (5)    Se va asigura funcționarea continuă a utilajelor de deszăpezire, pe schimburi (opțional de 8 ore sau 12 ore, cel mult), până la restabilirea circulației normale pe toate străzile din municipiul Arad.

Art. 41. Jurnalul de activitate pe timp de iarnă
  • (1)    Evidența activității privind combaterea poleiului și deszăpezirii străzilor din localitate pe timp de iarnă se va ține de către Operator într-un registru special întocmit pentru această activitate și denumit "Jurnal de activitate pe timp de iarnă".

  • (2)    Jurnalul de activitate pe timp de iarnă, semnat de reprezentantul împuternicit al Autorității Contractante constituie documentul primar de bază pentru verificarea activității și decontarea operațiunilor efectuate.

  • (3)    În cadrul jurnalului se vor trece cel puțin următoarele:

  • a)    numele și prenumele dispecerului;

  • b)    data și ora de începere a acțiunii pe fiecare utilaj/echipă în parte;

  • c)    data și ora de terminare a acțiunii pe fiecare utilaj/echipă în parte;

  • d)    străzile pe care s-a acționat;

  • e)    activitatea prestată;

  • f)    forța de muncă utilizată (echipele care au acționat);

  • g)    utilajele/echipele care au acționat;

  • h)    materialele utilizate și cantitatea acestora;

  • i)    temperatura exterioară;

  • j)    condițiile hidrometeorologice;

  • k)    grosimea stratului de zăpadă conform datelor primite de la Administrația Națională de Meteorologie;

  • l)    semnătura dispecerului;

  • m)    semnătura reprezentantului împuternicit al Autorității Contractante.

  • (4)    Confirmarea prestației de deszăpezire se va face în baza Planului de Operare aprobat și a proceselor verbale zilnice de lucru ce vor fi întocmite de Operator și confirmate de Autoritatea Contractantă.

  • (5)    Pentru asigurarea funcționării fără întrerupere a utilajelor de deszăpezire, activitatea acestora se va organiza pe schimburi, evidența activităților urmând să fie ținută pe schimburile respective, separat pentru acțiunea mecanizată și separat pentru acțiunea umană.

Art. 42. Depozitarea zăpezii
  • (1)    Depozitarea zăpezii și a gheții transportate de pe căile publice se face pe amplasamentele amenajate de Operator în locațiile ce se vor stabili de către Autoritatea Contractantă și vor fi comunicate Operatorului.

  • (2)    Locurile de depozitare a zăpezii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • a)    să nu permită infiltrarea apei rezultate din topire în sol;

  • b)    suprafața depozitului să fie suficient de mare pentru a permite depozitarea întregii cantități de zăpadă transportată;

  • c)    să fie prevăzute cu sistem de colectare a apei provenite din topire și de deversare a acesteia numai în rețeaua de canalizare a localității, în punctele avizate de Operatorul serviciului de alimentare cu apă și canalizare.

  • (3)    Se interzice depozitarea zăpezii pe trotuare, în intersecții, pe spații verzi sau terenuri virane. (4) Încărcarea, transportul, descărcarea și depozitarea zăpezii și a gheții acesteia se realizează la solicitarea Autorității Contractante, în maximum 12 ore de la terminarea activității de deszăpezire.

  • (5)    Autoritatea Contractantă poate stabili și alte intervale de timp în care Operatorul trebuie să asigure încărcarea, transportul, descărcarea și depozitarea zăpezii, în funcție de importanța străzilor, abundența cantității de zăpadă, dotarea cu mijloace tehnice și umane etc., dar nu mai mult de 24 de ore.

Art. 43.
  • (1)    La curățarea zăpezii și combaterea poleiului pe poduri și pasaje se interzice utilizarea substanțelor sau materialelor corozive.

  • (2)    Operatorul serviciului de deszăpezire trebuie să fie integral pregătit de intervenție directă (cu utilaje, materiale, forță de muncă, programe de lucru etc.) până cel târziu în data de 15 octombrie a fiecărui an. Dotarea cu utilaje trebuie să acopere întreaga gamă de operațiuni ce urmează a fi executate conform programului prevăzut la art. 39 - Programul de pregătire și acțiune operativă pe timp de iarnă, aprobat.

  • (3)    Operatorul serviciului va lua toate măsurile de a putea intra în acțiune în cel mult o oră de la anunțul apariției fenomenelor meteo specifice.

  • (4)    Operatorul va lua toate măsurile pentru a interveni în termen de maximum 20 minute de la începerea ninsorii, conform urgențelor stabilite în planul de deszăpezire.

  • (5)    La nevoie, va fi asigurată funcționarea fără întrerupere a utilajelor de deszăpezire prin organizarea activității pe schimburi.

  • (6)    Confirmarea prestației de deszăpezire se va face în baza planului de operațiuni aprobat și a fișelor zilnice de lucru ce vor fi întocmite de Operator și confirmate de Autoritatea Contractantă.

Art. 44. Curățatul manual al zăpezii și gheții
  • (1)    Activitatea de curățat manual a zăpezii și a gheții constă în strângerea zăpezii și gheții în grămezi, la distanțe de 10-20 m, fără stânjenirea circulației auto, pietonale și/sau utilitățile de pe domeniului public.

  • (2)    Activitatea de curățat manual a zăpezii și a gheții se efectuează în zonele care nu se pretează ca dimensiuni și/sau acces intervenției mecanizate (trotuare, borduri, guri de scurgere, treceri de pietoni, stațiile mijloacelor de transport în comun)

  • (3)    Activitatea se execută ziua și/sau noaptea, în funcție de necesitate.

  • (4)    Lista cu locațiile în care se va curăța zăpada și gheața este prezentată în Anexa nr. 10 -Lista locațiilor pentru operațiuni de curățat manual zăpada și gheața. Suprafața locațiilor pe care se va curăța zăpada și gheața este de aproximativ 107.518 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (5)    Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (6)    Prin excepție de la prevederile alin. (4), curățarea manuală a zăpezii și a gheții se poate executa și pe alte străzi de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (7)    Curățarea manuală a gheții se execută prin spargere sau tăiere, cu dispozitive, utilaje și/sau accesorii aferente acestora, instrumente speciale.

  • (8)    Întrucât frecvențele și cantitățile aferente acestui tip de serviciu sunt dependente de condițiile meteorologice, cantitatea medie anuală pentru efectuarea acestei operațiuni a fost estimată prin raportare la o perioadă medie de acțiune estimată de minimum 10 zile/an și maximum 20 zile/an, în cadrul căreia vor acționa aproximativ 200 persoane (distribuite pe schimburi).

  • (9)    Modalitatea de realizare a operațiunii de curățat manual al zăpezii este următoarea:

  • a)    curățarea manuală a zăpezii și a gheții se efectuează prin folosirea unor unelte individuale (cum ar fi lopeți, razuri, alte unelte specifice), prin îndepărtare și strângere în grămezi la distanțe de aproximativ. 10-15 m, spargere sau tăiere, fără să fie afectată starea carosabilului și a trotuarelor. În cazul deteriorării acestora din urmă, costurile pentru refacere vor fi suportate de către Operator;

  • b)    în cadrul acestei operații, se va asigura degajarea gurilor de scurgere, astfel încât apa rezultată în urma topirii zăpezii să poată să se scurgă în sistemul de canalizare, pentru evitarea băltirilor.

  • (10)    În cadrul aceleiași activități, Operatorul va curăța de zăpadă și de gheață gurile de preluare a apelor pluviale, amplasate pe partea carosabila în zona intersecțiilor și trecerilor de pietoni.

  • (11)    Numărul estimat al gurilor de scurgere amplasate pe străzile cuprinse în Anexa nr. 9 este de aproximativ 9.500 de bucăți.

  • (12)    Tarifele pentru activitățile de curățat manual zăpada și curățat manual gheața se stabilesc în lei/1.000mp și vor cuprinde și costurile materialelor folosite în realizarea activității.

Art. 45. Curățatul mecanizat al zăpezii, pluguitul
  • (1)    Curățatul mecanizat al zăpezii constă în periatul mecanic, pluguitul și/sau frezatul acesteia. (2) Activitatea constă în îndepărtarea zăpezii de pe carosabil cu ajutorul plugurilor montate pe autovehicule.

  • (3)    În general, pluguitul se aplică pe străzi când grosimea stratului de zăpadă depășește 7 cm.

  • (4)    Pluguitul nu se aplică pe străzi cu denivelări mari.

  • (5)    Plugurile vor fi prevăzute cu un cuțit elastic pentru protejarea infrastructurii stradale.

  • (6)    Activitatea se desfășoară pe străzile prevăzute în Anexa nr. 9 - Lista străzilor pe care se va interveni pentru deszăpezire (combaterea poleiului, pluguit, curățarea gurilor de preluare a apelor pluviale). Suprafața străzilor pe care se va combate poleiul este de aproximativ. 2.618.101,4 mp După finalizarea tuturor străzilor menționate în Anexa nr. 9, Operatorul va interveni și pe celelalte străzi ale municipiului.

  • (7)    Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (8)    În cazul situațiilor excepționale, care constau în zile cu temperaturi extrem de scăzute, viscol sau căderi masive de zăpadă, condițiile de executare a operațiunilor vor fi stabilite de Autoritatea Contractantă.

  • (9)    Tarifele pentru activitățile de curățat mecanizat zăpada și curățat mecanizat gheața se stabilesc în lei/1.000mp și vor cuprinde și costurile materialelor folosite în realizarea activității.

Art. 46. Prevenirea/combaterea poleiului prin împrăștierea de material antiderapant
  • (1)    Activitatea de prevenire/combatere a poleiului până la 5 cm prin împrăștiere de material antiderapant se face cu scopul măririi coeficientului de aderență al autovehiculelor față de drum prin îndepărtarea gheții sau zăpezii și pentru asigurarea siguranței cetățenilor, de pe suprafețele de circulație sau prevenirea formării gheții și a stratului de zăpadă.

  • (2)    Activitatea se desfășoară pe străzile prevăzute în Anexa nr. 9. Suprafața străzilor pe care se va combate poleiul este de aproximativ 2.618.101,4 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante. Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a solicita combaterea poleiului și pe străzi care nu sunt cuprinse în Anexa nr. 9, în funcție de condițiile meteo.

  • (3)    Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (4)    Prin excepție de la prevederile alin. (2), combaterea poleiului se poate executa și pe alte străzi de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (5)    Combaterea poleiului se poate face după cum urmează:

  • a)    cu clorură de sodiu (sare pură). Se va utiliza numai pe îmbrăcăminți bine etanșeizate doar cu avizul administratorului drumului public;

  • b)    cu soluție de clorură de calciu în stare solidă/lichidă;

  • c)    cu amestec optimal de sare și nisip (nisip sort 3-7 mm, sare sort 0-7 mm), proporție amestec aproximativ 15-30% sare. Se aplică pe suprafețe unde, din anumite motive tehnice sau economice, nu se poate îndepărta în totalitate stratul de zăpadă sau gheață.

  • (6)    Materialele antiderapante folosite vor fi în conformitate cu normativele în vigoare.

  • (7)    Împrăștierea substanțelor/materialelor antiderapante/de combatere a poleiului, în cazul în care prognoza meteorologică sau mijloacele de detectare locală indică posibilitatea apariției poleiului, a gheții și în perioada în care se înregistrează variații de temperatură care conduc la topirea zăpezii/gheții urmată în perioada imediat următoare de îngheț, se realizează în maximum 60 de minute de la avertizarea meteorologică și continuă până la acoperirea tuturor străzilor stabilite prin Programul de deszăpezire anual din Municipiul Arad.

  • (8)    Autoritatea Contractantă va aproba utilizarea substanțelor chimice/materialelor antiderapante, solide sau lichide după prezentarea documentelor care să certifice calitatea și performanța substanțelor/materialelor propuse.

  • (9)    În cadrul Propunerii Tehnice Operatorul va detalia modalitatea de utilizare a substanțelor chimice/materialelor antiderapante propuse, mijloacele tehnice utilizate pentru împrăștiere, amestecare, mixare, dozajul folosit, durata de acțiune sau perioada de remanență, intervalul de timp în care își produce efectul conform agrementelor tehnice și certificatelor de calitate sau conformitate emise de organisme acreditate. Va prezenta, de asemenea, modalitatea de stocare/depozitare a substanțelor/materialelor folosite, în conformitate cu normativele în vigoare.

  • (10)    Costurile de achiziționare a respectivelor materiale/substanțe se includ în tariful ofertat pentru prestarea activității. Dimensionarea stocurilor de materiale de deszăpezire și substanțe chimice solide sau lichide se realizează având în vedere suprafețele domeniului public care trebuie deszăpezite și conform prescripțiilor tehnice privind utilizarea acestora.

  • (11)    Operatorul are obligația de a solicita acceptul Autorității Contractante în vederea utilizării respectivelor materiale antiderapante/substanțe chimice.

  • (12)    Combaterea poleiului se face utilizând materiale antiderapante, împrăștierea acestora se realizează cât mai uniform pe suprafața părții carosabile.

  • (13)    Clorura de sodiu poate fi utilizată în amestec cu inhibitori de coroziune în cazul în care temperatura nu scade sub -10 °C. Pentru temperaturi mai scăzute se poate utiliza clorura de calciu sau alte substanțe chimice care au un grad de coroziune redusă.

  • (14)    Utilizarea clorurii de sodiu fără ca aceasta să fie amestecată cu inhibitori de coroziune sau împreună cu nisip sau alte materiale care prin acțiunea de împrăștiere pot produce deteriorări prin acțiunea abrazivă ori prin lovire și/sau înfundare a canalizării stradale este interzisă.

  • (15)    La alegerea soluției de deszăpezire se va ține cont de starea carosabilului, natura îmbrăcăminții carosabilului, condițiile meteorologice pentru asigurarea unui grad de aderență optim și o protecție adecvată a carosabilului. Materialele antiderapante vor fi împrăștiate cât mai uniform pe suprafața carosabilului.

  • (16)    În vederea întocmirii Programului de pregătire și acțiune operativă pe timp de iarnă Autoritatea Contractantă comunică Operatorului tipul de material antiderapant ce urmează a fi utilizat.

  • (17)    Operatorul se obligă să asigure până la data de 1 octombrie stocul minim necesar de materiale antiderapante pentru un sezon de iarnă, constând în 1.500 tone sare (NaCl), 100 mc clorură de calciu (CaCl2 ), 2.000 tone nisip și spațiu adecvat special amenajat depozitării acestora în condiții optime.

  • (18)    Operațiunea se efectuează cu utilaje speciale sau manual și se efectuează cu prioritate pe pante, poduri și pasaje, intersecții, stațiile mijloacelor de transport în comun, piețe, artere de circulație situate în apropierea instituțiilor publice, instituțiilor spitalicești, cursurilor de apă, lacuri.

  • (19)    Se vor respecta prevederile art. 41 - Termene pentru intervențiile specifice.

  • (20)    Operatorul va amplasa la capetele fiecărui pasaj și pod din municipiu, pe ambele trotuare, recipiente cu material antiderapant cu capacitate de 0,24 mc - 1 mc fiecare și va lua măsuri pentru combaterea manuală a poleiului pe trotuarele respective.

  • (21)    Tarifele pentru activitățile de prevenire/combatere a poleiului prin împrăștierea de material antiderapant se stabilesc în lei/1.000mp și vor cuprinde și costurile materialelor folosite în realizarea activității.

Art. 47. Încărcatul și transportatul zăpezii și gheții
  • (1)    Activitatea constă în evacuarea zăpezii și a gheții de pe căile de circulație și include ansamblul operațiunilor de încărcare, transport, descărcare/depozitare a acesteia prin umplerea manuală sau mecanizată a mijloacelor de transport din dotarea proprie cu zăpada și gheața rezultată din curățarea căilor publice, prin utilizarea mijloacelor mecanizate specifice, inclusiv îndepărtatul/eliminării acesteia (prin topire).

  • (2)    Modalitatea de realizare a operațiunii de evacuare a zăpezii: Evacuarea zăpezii/gheții se realizează cu utilaje/instalații/echipamente/vehicule adecvate, până la asigurarea condițiilor optime de circulație rutieră și pietonală.

  • (3)    În funcție de lățimea totală liberă a unui sens de circulație, mijloacele de transport aferente pot acționa în formație de 2-4 utilaje (dintre care minim 1 Încărcător frontal și restul Autobasculante), la care se va adăuga forța de muncă necesară (muncitorii care sprijină realizarea operațiunii), care se va deconta potrivit tarifelor stabilite pentru activitățile de încărcat și transportat zăpada și gheața.

  • (4)    Totodată, Operatorul poate folosi, dacă este fezabil pentru activitatea de încărcat zăpada, și utilaje speciale cu freze și benzi transportoare pentru colectarea acesteia și descărcarea directă în autocamioane, care se va deconta potrivit tarifului stabilit pentru activitățile de încărcat și transportat zăpada și gheața.

  • (5)    La stabilirea cantității totale transportate pe o cursă se va folosi capacitatea autocamionului (mc), aplicându-se greutatea specifică, atât pentru zăpadă cât și pentru gheață. Unitatea de măsură este metrul cub (mc).

  • (6)    Activitatea se va desfășura în locațiile ce vor fi transmise Operatorului de către Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (7)    În cazul ninsorilor abundente, Operatorul trebuie să aibă în vedere asigurarea unui utilaj adecvat (ex. Turbofreză pentru zăpadă) cu care să poată interveni în astfel de situații.

  • (8)    Depozitarea zăpezii și a gheții transportate de pe căile publice se face pe amplasamentele amenajate de Operator în locațiile ce se vor stabili de către Autoritatea Contractantă și vor fi comunicate Operatorului.

  • (9)    La terminarea sezonului rece, Operatorul va lua măsurile necesare astfel încât amplasamentele pentru depozitarea zăpezii și a gheții să fie aduse la starea inițială.

  • (10)    Costul operațiunii de încărcare (aferent Încărcătorului frontal) se consideră inclus în tarifele pentru activitățile de încărcat și transportat zăpada și gheața.

  • (11)    Tarifele pentru activitățile de încărcat și transportat zăpada și gheața se stabilesc în lei/tonă și vor cuprinde și costurile materialelor folosite în realizarea activității.

C A P I T O L U L V.

CONDIȚII PENTRU ÎNCEPEREA OPERĂRII

Art. 48. Mobilizarea
  • (1)    Condițiile necesare pentru începerea operării sunt:

  • a)    predarea tuturor anexelor și a programelor de execuție către Operator pe baza unui proces-verbal de predare-primire;

  • b)    finalizarea mobilizării (toate resursele și echipamentele pe locație);

  • c)    Operatorul va deține autorizația de mediu emisă de către autoritatea competentă în vederea prestării serviciilor prevăzute în contract.

  • (2)    În Propunerea Tehnică Ofertantul va întocmi un Plan de Mobilizare. Acesta va include o procedură și o listă cu serviciile pe care le va efectua, resursele și durata necesară. Astfel, Propunerea Tehnică va trebui să conțină o prezentare asupra rolurilor și a responsabilităților Operatorului, cât și informațiile specifice privind îndeplinirea cerințelor Autorității Contractante pentru faza de mobilizare.

  • (3)    Perioada de mobilizare este de până la 30 de zile și curge de la data intrării în vigoare a acordului-cadru. Perioada de mobilizare nu poate fi prelungită.

  • (4)    În perioada de mobilizare de până la 30 de zile, Operatorul are obligația să prezinte Autorității Contractante dovezile care confirmă:

  • a)    încheierea tuturor polițelor de asigurare solicitate conform acordului-cadru/contractului de achiziție publică;

  • b)    obținerea și prezentarea dovezii privind celelalte autorizații necesare conform legii pentru începerea prestării Serviciului;

  • c)    prezentarea contractelor de munca sau a altor forme legale doveditoare ale raporturilor de munca/prestării serviciilor, încheiate intre operator și personalul necesar derulării acordului-cadru și executării contractelor subsecvente;

  • d)    prezentarea dovezii deținerii utilajelor, echipamentelor și a tuturor dotărilor necesare prestării Serviciului și amplasarea lor în teritoriu, cu respectarea a cel puțin cerințelor minime ale caietului de sarcini;

  • e)    prezentarea sistemului informatic computerizat ofertat, unde vor fi stocate și procesate datele legate de funcționarea Serviciului, cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini. în cadrul sistemului informatic Operatorul va implementa și menține o bază de date a operațiunilor. Sistemul informațional trebuie să poată genera rapoarte zilnice, săptămânale, lunare, trimestriale și anuale, prin agregarea și procesarea numărului mare de înregistrări primite zilnic;

  • f)    îndeplinirea oricărei alte cerințe prevăzute în caietul de sarcini sau în altă parte a documentației de atribuire.

  • g)    existența punctului de lucru și autorizarea activităților în conformitate cu cerințele legale în vigoare;

  • h)    existența bazei de lucru amenajate conform cerințelor caietului de sarcini;

Art. 49. Programe inițiale. Planuri de operare
  • (1)    Operatorul va prezenta în cadrul Propunerii tehnice un Program inițial/ Plan de Operare pe timpul iernii pentru serviciul de deszăpezire, urmărindu-se în special măsurile concrete care vor conduce la îndeplinirea următoarelor obiective strategice referitoare la activitatea de deszăpezire:

  • a)    pregătire;

  • b)    prevenire a înzăpezirii și măsuri efective de deszăpezire;

  • c)    prevenire și combatere a poleiului.

  • (2)    Pe parcursul execuției contractului, planul se întocmește și se supune aprobării Autorității Contractante.
  • (3)    La solicitarea Autorității Contractante, Operatorul are obligația de a modifica/actualiza planul de operare. De asemenea, planul se poate modifica cu aprobarea Autorității

Contractante, de regulă la începutul fiecărui an sau ori de câte ori este necesar.

  • (4)    Planul de operare aferent serviciului de deszăpezire va cuprinde cel puțin

următoarele elemente:

  • 1.    centralizatorul substanțelor chimice/materialelor antiderapante, din care să reiasă cantitatea propusă a fi utilizată;

  • 2.    centralizatorul utilajelor și mijloacelor de deszăpezire și transport necesare;

  • 3.    lista străzilor și a tronsoanelor de străzi pe care se va acționa, inclusiv lungimea și suprafața;

  • 4.    lista străzilor și a tronsoanelor de străzi pe care se va acționa cu prioritate;

  • 5.    lista mijloacelor de comunicare;

  • 6.    resursele umane implicate în desfășurarea operațiunilor de deszăpezire;

  • 7.    lista persoanelor responsabile, cu adresa și numerele de telefon de la serviciu și de acasă.

  • (5)    Planul va cuprinde algoritmul operațiunilor de deszăpezire, care va trebui respectat cu strictețe. În prima urgență vor fi executate operațiuni de deszăpezire pe arterele care asigură transportul în comun, accesul la instituții publice, asigurând facilitarea activității operatorilor de servicii publice, instituții de învățământ etc. La nevoie, va fi asigurată funcționarea fără întrerupere a utilajelor de deszăpezire prin organizarea activității pe schimburi.

  • (6)    De asemenea, Operatorul va întocmi Planul de operare pentru activitatea de salubrizare stradală care va conține cel puțin:

  • 1.    Lista bazelor de lucru/bazei de lucru, cu adresa unității, șeful bazei și numerele de telefon;

  • 2.    Lista cu utilajele și dotările;

  • 3.    Centralizator cu personalul muncitor necesar;

  • 4.    Cerințe privind asigurarea calității, protecției mediului, controlului și monitorizării prestațiilor.

C A P I T O L U L VI.

CONDIȚII DE EXPLOATARE A SERVICIILOR

Art. 50. Condiții privind cantitățile de lucru și programul prestației
  • (1)    Operațiunile se execută pe străzile cuprinse în anexele prezentului caiet de sarcini.

  • (2)    Frecvența executării operațiunilor de salubrizare este cea prezentată în anexele caietului de sarcini.

  • (3)    Prin excepție față de anexele Caietului de sarcini, străzile pe care se execută operațiile de salubrizare și frecvența se pot modifica în baza comenzii emise de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (4)    Cantitățile din anexele prezentului caiet de sarcini sunt estimate și depind de condițiile climaterice pe următorii 4 ani de zile, de necesitățile Autorității Contractante și de intervențiile la infrastructura edilitară și rutieră pe parcursul aceleiași perioade.

  • (5)    În Anexa nr. 11 sunt estimate cantitățile minime-maxime ale Acord-cadru pentru o durată de 4 ani, respectiv cantitățile minime-maxime care pot să apară pe durata unui contract subsecvent.

  • (6)    Operatorul, pe baza comenzii lunare emise de Autoritatea Contractantă va reașeza și elabora programul de execuție a operațiilor comandate, în funcție de resursele umane și tehnice și de situația din teren.

  • (7)    Programul elaborat conform alin. (6) va respecta operațiunile și frecvența acestora, astfel încât suprafețele domeniului public cuprinse să fie zilnic în stare de curățenie.

Art. 51. Condiții de calitate
  • (1)    Calitatea prestației este dată de efectuarea corespunzătoare a cantităților de operațiuni comandate și respectarea frecvenței acestora.

  • (2)    Urmărirea efectuării corespunzătoare a operațiunilor se face de către personalul Operatorului și se verifică de către reprezentanții serviciului de specialitate al Autorității Contractante.

  • (3)    Prin documentația de ofertă Operatorul se obligă:

  • a)    să execute prestarea operațiilor componente ale serviciilor;

  • b)    să monitorizeze serviciile prin personalul propriu;

  • c)    să răspundă solicitărilor Autorității Contractante privind îmbunătățirea calității serviciilor;

  • d)    să își exercite inițiativa în identificarea depunerilor necontrolate de deșeuri.

  • (4)    În vederea verificării îndeplinirii acestor cerințe, Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a solicita Ofertantului/Operatorului toate procedurile, instrucțiunile de lucru, precum și, după caz, auditurile și rapoartele de evaluare.

Art. 52. Indicatorii de performanță ai serviciilor
  • (1)    Evaluarea și monitorizarea serviciului de salubrizare și deszăpezire în municipiul Arad se va realiza în baza indicatorilor de performanță ai serviciului.

  • (2)    Autoritatea Contractantă monitorizează realizarea de către Operator a indicatorilor de performanță ai serviciului.

  • (3)    Indicatorii de performanță stabilesc condițiile ce trebuie respectate de Operator pentru asigurarea serviciilor de salubrizare.

  • (4)    În vederea urmăririi respectării indicatorilor de performanță, Operatorul trebuie să asigure următoarele:

  • a)    gestiunea serviciului de salubrizare conform prevederilor contractuale;

  • b)    înregistrarea corectă și conformă cu realitatea a tuturor activităților privind măsurarea cantitativă a prestațiilor, facturării și încasării contravalorii serviciilor efectuate;

c) înregistrarea reclamațiilor și sesizărilor utilizatorilor, precum și a informațiilor privind modul de soluționare a acestora.

(5) Indicatorii de performanță ai serviciului sunt următorii:__________________________________

1. INDICATORI DE PERFORMANȚĂ GENERALI

Realizați în anul

202___

1.1. Contractarea serviciilor de salubrizare stradală și deszăpezire

a) numărul de solicitări din partea Autorității Contractante de îmbunătățire a parametrilor de calitate ai activității prestate, rezolvate, raportat la numărul total de cereri de îmbunătățire a activității, pe categorii de activități

100%

1.2. Măsurarea prestațiilor

1.2.1. Activitatea de curățenie căi publice

a) suprafața realizată pentru activitatea de măturat manual raportată la suprafața propusă/comandată

>85%

b) suprafața realizată pentru activitatea de măturat mecanizat raportată la suprafața propusă/comandată

>85%

c) suprafața realizată pentru activitatea de spălat carosabil raportată la suprafața propusă/comandată

>85%

d) suprafața realizată pentru activitatea de curățat rigole raportată la suprafața propusă/comandată

100%

e) Număr total de sesizări fondate rezolvate, privind activitatea de curățenie căi publice raportat la numărul total de sesizări fondate primite

100%

1.2.2. Activitatea de deszăpezire

a) suprafața realizată pentru activitatea de curățat zăpada și gheața raportată la suprafața propusă

>85%

b) Număr total de sesizări fondate rezolvate, privind activitatea de curățenie cai publice raportat la numărul total de sesizări fondate primite

100%

1.2.3. Îndeplinirea prevederilor din contract cu privire la calitatea serviciilor prestate

a) Număr total de sesizări fondate rezolvate, privind calitatea serviciilor prestate de operator, ca urmare a culpei acestuia, raportat la numărul total de sesizări fondate primite

100%

b) Respectarea legislației în domeniu privind îndeplinirea obligațiilor de mediu

100%

2. INDICATORI DE PERFORMANȚĂ GARANTAȚI

a) numărul de încălcări ale obligațiilor operatorului, rezultate din analizele și controalele organismelor abilitate de mediu

0

b) numărul de amenzi date de autoritatea centrală sau locală pentru neexecutarea corespunzătoare a activității

<3

(6) Indicatorii de performanță menționați la punctul 1 al tabelului de mai sus se calculează ca raport dintre cantitatea valorică de operațiuni efectiv realizată și cantitatea valorică de operațiuni comandată de către Autoritatea Contractantă.

(7) Autoritatea Contractantă va aplica penalități contractuale Operatorului serviciului în cazul în care acesta nu prestează Serviciul la parametrii de eficiență și de calitate la care s-a angajat

potrivit prevederilor prezentului caiet de sarcini, ori în situația în care acesta nu respectă indicatorii de performanță ai Serviciului. Perceperea penalităților contractuale nu exclude pretinderea și aplicarea daunelor compensatorii/interese/cominatorii în cazul în care Operatorul se face vinovat în mod culpabil și repetat de încălcarea prevederilor contractuale.

  • (8)    Operațiunile neefectuate din vina exclusivă a Operatorului, precizate în procesul verbal de recepție nu se vor plăti. Suplimentar, se va aplica Operatorului o sancțiune de 1,5% din valoarea operațiunilor neexecutate din vina exclusivă a sa.

  • (9)    Pentru indicatorii de performanță menționați la punctul 1-2 al tabelului de mai sus se vor putea aplica penalități astfel:

  • a)    pentru nerezolvarea în termen de o zi a reclamațiilor scrise, justificate, privind calitatea operațiunilor executate se va calcula Operatorului o sancțiune de 0,03% din valoarea comenzii lunare.

  • b)    orice nerespectare a obligațiilor prevăzute în licența de operare constatate de organele abilitate, atrage după sine rezilierea contractului de achiziție servicii.

  • c)    pentru fiecare neconformitate constatată de Autoritatea Contractantă și neremediată imediat de Operator se va aplica o penalitate de 0,03% din valoarea comenzii lunare.

  • (10)    Indicatorii de performanță ai serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire se precizează în contract.

Art. 53. Condiții tehnice generale
  • (1)    Serviciile publice de salubrizare stradală și deszăpezire a Municipiului Arad trebuie să asigure prestarea serviciului în regim de continuitate cu respectarea condițiilor tehnice specifice fiecărei activități.

  • (2)    Utilajele prezentate în ofertă trebuie menținute în starea tehnică optimă pentru a asigura desfășurarea continuă a activității și prestarea serviciilor la nivelul indicatorilor de performanță și a cerințelor din caietul de sarcini.

  • (3)    Operatorul va prezenta în documentația de ofertă concepția proprie privind modalitatea de organizare și funcționare a prestației de salubrizare a domeniului public și transport deșeuri stradale, cu referiri la utilajele din dotare, facilitățile oferite, dacă este cazul.

Art. 54. Condiții financiare de execuție a operațiunilor

Operatorul serviciilor va încasa lunar, în baza facturii emise, contravaloarea prestației comandate, efectuate și confirmate de către reprezentanții serviciului de specialitate al Autorității Contractante.

Art. 55. Verificări și recepții. Modalități de raportare
  • (1)    Autoritatea Contractantă are dreptul de a realiza acțiuni de monitorizare/control planificate, inopinate sau în urma sesizărilor privind situația din teren, dispunând, după caz, aplicarea măsurilor legale care se impun, potrivit propriilor competențe.

  • (2)    Confirmarea prestațiilor aferente Serviciului se va realiza de către reprezentanții Autorității Contractante pe baza următoarelor date/documente/ informații:

  • a)    procese verbale rezultate în urma controalelor efectuate împreună cu un reprezentant al Operatorului de salubrizare, care vor conține cel puțin informații referitoare la durata de acțiune a forței mecanizate și a forței de lucru umane, volumul/cantitatea de servicii real executată, pe tipurile de operațiuni/activități, căile publice pe care s-a acționat și schimburile în care au fost desfășurate respectivele operațiuni;

  • b)    rapoartele GPS ale utilajelor folosite pentru realizarea operațiilor, precum și datele disponibile în cadrul sistemului informatic, de îndată ce acesta va fi pus în funcțiune spre utilizare;

  • c)    procesele verbale zilnice de confirmare întocmite de către Operator și supuse avizării Autorității Contractante, care vor centraliza informațiile mai sus menționate.

  • (3)    Documentele menționate la alin. (1) se întocmesc cel puțin în două exemplare, unul pentru Autoritatea Contractantă și celălalt pentru Operatorul de salubrizare.

  • (4)    Totodată, Operatorul va prezenta Autorității Contractante, o dată pe lună, un raport de activitate conținând volumele de operațiuni efectuate (centralizarea proceselor verbale zilnice). Acest raport se aprobă de către Autoritatea Contractantă, în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data primirii, Operatorul putând proceda la facturarea serviciilor aferente în baza acestuia.

  • (5)    În cazul în care Autoritatea Contractantă are observații cu privire la conținutul documentelor menționate în cuprinsul prezentului articol, Operatorul are obligația de a prelua în mod corespunzător respectivele observații/de a rectifica conținutul acestora, urmând să procedeze la emiterea facturii numai după aprobarea în mod corespunzător' de către reprezentanții Autorității Contractante.

  • (6)    Prin serviciul de specialitate al Autorității Contractante se va verifica permanent modul de efectuare a prestației și se vor întocmi săptămânal procese-verbale de recepție a operațiunilor de salubrizare.

  • (7)    În cazul operațiilor de deszăpezire întocmirea proceselor-verbale de recepție se va face în fiecare zi când acestea se execută.

  • (8)    În procesele-verbale de recepție săptămânale se va consemna și modul de rezolvare de către Operator a sesizărilor primite.

  • (9)    Operatorul răspunde și garantează financiar buna desfășurare a operațiunilor, calitatea și cantitatea stabilită prin programul de prestație.

  • (10)    În cazul constatării unei operațiuni necorespunzătoare, Operatorul are obligația refacerii acesteia până la terminarea schimbului de lucru, în caz contrar considerându-se lucrare neefectuată.

  • (11)    Cantitățile de deșeuri stradale transportate pentru depozitare sunt cele care rezultă din bonurile de cântărire eliberate de depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor, pentru fiecare transport efectuat de către Operator.

  • (11)    La sfârșitul fiecărei luni, se întocmește un proces verbal de recepție, semnat de ambele părți, care cuprinde constatările din procesele-verbale săptămânale.

  • (12)    Recepția cantitativă și calitativă a operațiunilor se va efectua de către reprezentanții serviciului de specialitate din cadrul Autorității Contractante împreună cu reprezentanți ai Operatorului care se obligă să asigure și mijloacele de transport necesare verificării, în orice moment al solicitării.

  • (13)    Verificarea prestației Operatorului se realizează de către personalul de specialitate al Autorității Contractante, independent sau împreună cu reprezentantul Operatorului, în orice moment al zilei.

C A P I T O L U L VII.

OBIECTIVELE SERVICIILOR DE SALUBRIZARE

Art. 56. Obiective de exploatare
  • (1)    Obiectivele de exploatare avute în vedere în implementarea serviciilor de salubrizare stradală și deszăpezire sunt următoarele:

  • a)    continuitatea activităților de (1) măturat, spălat, stropit și întreținerea căilor publice indiferent de anotimp și de condițiile meteorologice și de (2) curățare și transport al zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț pe toată durata sezonului rece, indiferent de condițiile meteorologice, cu respectarea prevederilor contractuale;

  • b)    corectarea și adaptarea regimului de prestare a activităților la cerințele beneficiarilor;

  • c)    controlul calității serviciilor prestate;

  • d)    ținerea la zi a documentelor cu privire la prestarea serviciilor;

  • e)    respectarea instrucțiunilor/procedurilor interne de prestare a activității;

  • f)    respectarea Regulamentului serviciului de salubrizare aprobat de Autoritatea Contractantă (Anexa nr. 1), în condițiile legii;

  • g)    prestarea activităților pe baza principiilor de eficiență economică, având ca obiectiv reducerea costurilor de prestare a serviciilor;

  • h)    asigurarea capacității de transport al deșeurilor stradale, a mijloacelor pentru spălat și stropit și pentru măturatul mecanizat și asigurarea capacității de curățare manuală și mecanizată a tuturor căilor publice pentru prestarea serviciului în întreaga arie administrativ-teritorială încredințată;

  • i)    reînnoirea parcului auto, în vederea creșterii eficienței în exploatarea acestuia, încadrării în normele naționale privind emisiile poluante și asigurării unui serviciu de calitate;

  • j)    îndeplinirea indicatorilor de calitate a prestării activității prevăzuți în prezentul Caiet de sarcini și care pot fi completați cu indicatorii prevăzuți în regulamentul serviciului de salubrizare;

  • k)    asigurarea, pe toată durata de executare a serviciilor, de personal calificat și în număr suficient;

  • l)    asigurarea capacității de curățare manuală și mecanizată a tuturor căilor publice, pentru prestarea serviciului în întreaga arie administrativ-teritorială încredințată;

  • m)    asigurarea capacităților de încărcare și transport al zăpezii în vederea descărcării în locurile care au fost autorizate în acest scop;

  • n)    asigurarea utilajelor și a întregii cantități de material antiderapant/substanțe chimice necesare combaterii poleiului de pe căile publice;

  • o)    protecția mediului înconjurător, cu evidențierea măsurilor de protecție a mediului pe etape de dezvoltare, în concordanță cu programul de adaptare la normele Uniunii Europene;

  • p)    gestionarea serviciului pe criterii de transparență, competitivitate și eficiență.

  • q)    asigurarea degajării carosabilului pe toată durata de execuție a serviciului de salubrizare, în regim de urgență, în cazul producerii unui accident/incident (inclusiv în cazul fenomenelor meteo severe) în termen de maximum 30 de minute de la solicitarea Autorității Contractante sau instituțiilor abilitate (Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Municipiului Arad) și curățarea corespunzătoare a carosabilului.

  • (2)    Prestarea serviciilor se va face în regim de continuitate, cu respectarea condițiilor tehnice specifice fiecărei activități.

Art. 57. Obiective de ordin economic
  • (1)    Serviciile publice de salubrizare stradală va urmări să se realizeze un raport calitate/cost cât mai bun pentru perioada de derulare a contractului și un echilibru între riscurile și beneficiile asumate prin contract.

  • (2)    Structura și nivelul tarifelor practicate vor reflecta costul efectiv al prestației și vor fi în conformitate cu prevederile legale.

  • (3)    Tarifele prezentate în oferta financiară se stabilesc conform prevederilor Ordinului A.N.R.S.C. nr. 109/2007.

  • (4)    Odată cu fișa de fundamentare pentru stabilirea tarifelor la activitățile specifice tarifelor de salubrizare stradală Operatorul va prezenta memoriul tehnico-economic justificativ.

Art. 58. Obiective de mediu
  • (1)    Pe perioada derulării contractului se va respecta legislația în vigoare privind mediul și legislația specifică serviciilor publice de salubrizare.

  • (2)    Pe toată perioada contractului, Operatorul va implementa toate modificările apărute ulterior încheierii contractului de prestări în conformitate cu cerințele de mediu.

  • (3)    Obligațiile privind protecția mediului care decurg direct din prestarea serviciilor de curățenie căi publice și deszăpezire, precum și cele derivate din activitățile conexe serviciului, cum ar fi exploatarea utilajelor și a parcului auto sunt în sarcina exclusiv a Operatorului.

  • (4)    În cazul în care se încalcă prevederile privind protecția mediului se vor aplica sancțiuni corespunzătoare.

  • (5)    Operatorul are obligația de a asigura monitorizarea și respectarea tuturor cerințelor privind protecția mediului stabilite prin autorizații/licențe, precum și orice alte cerințe suplimentare impuse de o autoritate competentă privind prestarea serviciilor de salubrizare. Operatorul este pe deplin răspunzător în cazul apariției oricărei situații care cade sub incidența Directivei nr. 2004/35/CE privind răspunderea pentru mediul înconjurător, transpusă în legislația națională prin dispozițiile O.U.G. nr. 68/2007.

Art. 59. Obiective de securitate și sănătate

Operatorul poartă întreaga răspundere în cazul procedurii accidentelor de muncă, a evenimentelor și incidentelor periculoase, îmbolnăvirilor profesionale generate sau produse de echipamentele tehnice (utilaje, instalații etc.), procedeele tehnologice utilizate sau de către lucrătorii săi și cei aparținând societăților care desfășoară activități pentru acesta (subcontractanți), în conformitate cu prevederile Legii nr. 319/2006 și a Hotărârii Guvernului nr. 1.425/2006, precum și în conformitate cu orice prevederi legale în vigoare sau orice modificări legislative apărute pe timpul desfășurării contractului.

C A P I T O L U L VIII.

DISPOZIȚII TRANZITORII

Art. 60. Clauze pentru încetarea acordului-cadru

Acordul-cadru încetează în următoarele situații:

  • a)    la expirarea duratei;

  • b)    prin acordul de voință al părților;

  • c)    în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către achizitor, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina achizitorului;

  • d)    în cazul constatării unor abateri grave ale Operatorului de la îndeplinirea obligațiilor contractuale, prin rezilierea unilaterală de către achizitor și cu plata unei despăgubiri în sarcina Operatorului;

  • e)    în cazuri de forță majoră sau caz fortuit, când Operatorul se află în imposibilitatea de a continua contractul, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri;

  • f)    prin rezilierea de către o parte ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii în mod necorespunzător a obligațiilor asumate prin acordul-cadru, de către cealaltă parte, cu notificare prealabilă de 5 zile a părții în culpă;

  • g)    alte cauze prevăzute de lege.

Art. 61. Garanția de bună execuție

Garanția de bună execuție este de 5% din valoarea contractului (fără TVA).

Art. 62. Contractul subsecvent încheiat în urma desfășurării acestei proceduri intră în vigoare la data semnării acestuia de către ambele părți, data la care Operatorul trebuie să prezinte dovada realizării și operabilității dotărilor minime cu utilaje și personal, declarate/cuprinse în oferta depusă.

Art. 63. Caietul de sarcini împreună cu toate anexele se publică în S.I.C.A.P.

Art. 64. Condițiile prevăzute în caietul de sarcini sunt minimale pentru atribuirea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire a Municipiului Arad.

Art. 65. Anexele 1-11 fac parte integrantă din prezentul caiet de sarcini.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședmțâ CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

ANEXE

LA CAIETUL DE SARCINI

PENTRU ATRIBUIREA SERVICIULUI PUBLIC DE SALUBRIZARE

STRADALĂ și DESZĂPEZIRE ÎN MUNICIPIUL ARAD

Nr. 78.087/11.10.2021

Anexa nr. 1 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

REGULAMENTUL SERVICIULUI DE SALUBRIZARE A MUNICIPIULUI ARAD aprobat prin

Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297 din 30 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședmțâ CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

Anexa nr. 2 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE EXECUTĂ ACTIVITĂȚI DE MĂTURAT MANUAL și GOLIT COȘURI

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mp)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

0

1

2

3

4

5

6

1

1 Decembrie 1918

219

7,5

1642,5

7

1

2

6 Vânători (între Calea A. Vlaicu și linia CFR)      ’

1160

7,0

8120,0

5

8

3

A.D. Xenopol

110

7,5

825,0

7

7

4

Abatorului (Confecții)

375

7,0

2625,0

4

0

5

Abrud (între str. Imașului-str.

Pășunei)

850

6,0

5100,0

4

5

6

Academia Teologică

392

7,0

2744,0

5

3

7

Alba Iulia

871

6,5

5661,5

3

0

8

Alecu Russo

138

6,0

828,0

5

0

9

Aleea Agnita

163

7,0

1141,0

3

0

10

Aleea Albac

210

5,5

1155,0

5

0

11

Aleea Azuga

186

5,0

930,0

3

0

12

Aleea Borsec

150

30,0

4500,0

7

10

13

Aleea Călimănești

650

4,5

2925,0

4

3

14

Aleea Cenad

79

6,0

474,0

3

0

15

Aleea

Constructorilor

170

5,0

850,0

3

0

16

Aleea Dezna

921

3,5

3223,5

3

0

17

Aleea Făget

538

4,0

2152,0

4

0

18

Aleea Fluturilor

345

4,0

1380,0

3

0

19

Aleea Hațeg

377

4,5

1696,5

3

5

20

Aleea Hercule

246

5,0

1230,0

3

0

21

Aleea Hipocrat

300

4,0

1200,0

3

0

22

Aleea Muncii

269

4,0

1076,0

3

0

23

Aleea Neptun

331

5,0

1655,0

3

0

24

Aleea Postavului

185

5,0

925,0

3

0

25

Aleea Predeal

598

4,5

2691,0

3

3

26

Aleea Răsăritului

150

5,0

750,0

3

0

27

Aleea Romanței

426

4,0

1704,0

3

0

29

Aleea Tomis

419

6,0

2514,0

3

0

30

Aleea Ulise

505

4,0

2020,0

3

0

31

Aleea Zorelelor

145

5,5

797,5

3

0

32

Xxxxxxxxx Xxxxx

265

6,0

1590,0

3

0

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mp)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

0

1

2

3

4

5

6

33

Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

206

5,0

1030,0

3

0

34

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

323

7,0

2261,0

3

0

35

Xxxxxxxxx Xxxx

316

6,0

1896,0

3

1

36

Ana Ipătescu

351

6,5

2281,5

3

0

37

Andrei Șaguna

2405

7,0

16835,0

5

19

38

Xxxxxx Xxxxxxxx

690

6,0

4140,0

5

10

39

Xxxxxxxx Xxxxxx

297

7,0

2079,0

5

8

40

Aron Cotruș

147

7,5

1102,5

4

0

41

Xxxxx Xxxxx

185

7,0

1295,0

4

10

42

Aviator Georgescu

242

6,0

1452,0

5

0

43

Aviator Vuia

127

6,0

762,0

3

0

44

Avrig

347

7,0

2429,0

5

0

45

Baladei

300

5,0

1500,0

2

2

46

Banu Mărăcine

775

7,0

5425,0

7

12

47

Xxxxxxx Xxxxx

265

7,5

1987,5

5

0

48

Barbu Lăutarul (Str. Zorilor-str. A.

Ardelean)

360

7,0

2520,0

5

9

49

Bartok Bela

268

7,0

1876,0

5

0

50

Batistei

209

6,0

1254,0

3

0

51

Bârzava

161

6,0

966,0

3

0

52

B-dul General Dragalina

725

7,0

5075,0

6

13

53

B-dul General Praporgescu

964

4,0

3856,0

5

15

54

B-dul General

Traian Moșoiu

280

7,0

1960,0

5

7

55

B-dul General

Vasile Milea

851

7,0

5957,0

5

9

56

B-dul Iuliu Maniu

800

7,0

5600,0

5

48

57

B-dul N. Titulescu

2204

7,0

15428,0

5

17

58

B-dul Revoluției

2172

7,0

15204,0

7

117

59

Beiuș

279

6,0

1674,0

5

3

61

Blanduziei

463

5,0

2315,0

2

0

62

Bulevardul Decebal

744

8,0

5952,0

6

15

63

Bumbacului

178

7,0

1246,0

5

2

64

Byron

128

3,0

384,0

3

0

65

Xxxxx Xxxx

538

6,0

3228,0

3

0

66

Cale acces Palat Administrativ

75

4,0

300,0

7

0

67

Calea A. Vlaicu (gară-barieră CFR)

3100

7,0

21700,0

6

124

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mp)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

0

1

2

3

4

5

6

68

Calea Bodrogului I

1070

7,0

7490,0

3

1

69

Calea Radnei (Pod-Sens gir Selgros)

2000

7,0

14000,0

5

29

70

Calea Romanilor

683

7,0

4781,0

5

20

71

Calea Timișorii (pod-barieră CFR)

2705

7,0

18935,0

4

67

72

Calea Victoriei

868

7,0

6076,0

5

22

73

Calea Zimandului

1388

7,0

9716,0

5

0

74

Xxxxx Xxxxxxx

142

6,0

852,0

4

0

75

Călărașilor

290

5,5

1595,0

3

0

76

Călugăreni

80

7,5

600,0

2

0

77

Câmpul Liniștii I

1160

8,0

9280,0

3

0

78

Ceahlău

366

3,5

1281,0

3

0

79

Ceaikovski

437

6,0

2622,0

3

0

80

Cetății

1165

7,0

8155,0

4

7

81

Cetinei

240

6,0

1440,0

2

0

82

Ciprian Porumbescu

180

3,5

630,0

3

0

83

Cloșca

303

6,0

1818,0

6

0

84

Clujului

351

5,0

1755,0

5

7

85

Cocorilor

1553

7,0

10871,0

5

28

86

Condurașilor

889

7,0

6223,0

5

14

87

Constantin

Brâncoveanu

1384

7,0

9688,0

4

0

88

Constantin Brâncuși

928

7,0

6496,0

4

0

89

Corneliu Coposu

360

7,0

2520,0

5

9

90

Cozia

273

7,5

2047,5

3

0

91

Crișan

296

7,0

2072,0

7

5

93

Dacilor

514

7,0

3598,0

3

0

94

Dâmboviței

878

7,0

6146,0

4

0

95

Desseanu

149

7,0

1043,0

5

0

96

Xxxxxxxx

Xxxxxxxxxxxx

285

7,0

1995,0

5

0

97

Doctor Xxx Xxxxxxxxx

184

6,5

1196,0

5

0

98

Dorobanților

871

7,0

6097,0

4

10

99

Dorului

446

6,0

2676,0

3

0

100

Dr. Xxxxxx Xxxx

290

6,0

1740,0

3

0

101

Dr. Xxxx Xxxxx

237

7,5

1777,5

4

0

102

Dreptății

381

6,0

2286,0

5

5

103

Ecaterina

Teodoroiu

330

6,0

1980,0

5

0

104

Xxxxx Xxxxxx

220

7,0

1540,0

3

0

105

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

7,0

3129,0

5

12

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mp)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

0

1

2

3

4

5

6

106

Xxxxxxx Xxxxx

474

6,0

2844,0

4

0

107

Episcopiei

782

7,0

5474,0

5

11

108

Eroul Necunoscut

470

6,0

2820,0

3

0

109

Exterior

557

6,0

3342,0

3

0

110

Făt-Frumos

663

5,0

3315,0

3

0

111

Feleacului

215

7,5

1612,5

4

0

112

Felix

126

7,0

882,0

5

7

113

Foișor

335

5,0

1675,0

3

0

114

Fragilor

465

4,5

2092,5

3

0

115

Frații Neumann

292

7,5

2190,0

5

0

116

Frăției

199

5,0

995,0

3

0

117

Fulgerului

306

7,0

2142,0

4

0

118

George Coșbuc

703

6,0

4218,0

5

12

119

Gheorghe Lazăr

373

6,5

2424,5

5

0

120

Xxxxxxxx Xxxxxxx

461

5,5

2535,5

5

0

121

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

184

7,0

1288,0

4

0

122

Xxxxxxxx Xxxx de Teiuș

200

9,0

1800,0

5

4

123

Grigore Alexandrescu

637

6,0

3822,0

5

0

124

Haiducilor

100

5,0

500,0

3

0

126

I.C. Brătianu

282

7,0

1974,0

4

6

127

Xxxxxx Xxxxxx

157

5,5

863,5

2

0

128

Xxxx Xxxxxx

205

5,0

1025,0

3

0

129

Imașului

193

5,5

1061,5

2

0

130

Inului

208

5,0

1040,0

2

0

131

Xxxx Xxxxxxxxx

718

4,5

3231,0

4

0

132

Xxxx Xxxxxxxx

158

6,0

948,0

3

0

133

Xxxx Xxxx Xxxxxxx

546

6,0

3276,0

3

0

134

Xxxx Xxxx

260

7,0

1820,0

7

4

135

Xxxx Xxxx

121

6,0

726,0

3

0

136

Xxx Xxxxxxxxx

120

6,0

720,0

5

2

137

Ion Luca Caragiale

488

6,0

2928,0

3

0

138

Xxxxx Xxxxxxxxx

50

7,0

350,0

3

0

139

Xxxxx Xxxxxx

182

5,0

910,0

3

0

140

Xxxxxx Xxxxxxx

382

6,0

2292,0

4

3

141

Xxxxx Xxxxxx

118

7,0

826,0

3

0

142

Liviu Rebreanu

400

7,0

2800,0

4

8

143

Lt. Major Duma

93

7,0

651,0

3

3

144

Luceafărului

337

7,0

2359,0

3

5

145

Lucian Blaga

367

8,0

2936,0

5

9

146

Xxxxxxx Xxxxxxx

177

4,5

796,5

3

0

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mp)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

0

1

2

3

4

5

6

147

Xxxxxx Xxxxxxxx

96

7,0

672,0

3

0

148

Mărășești

744

7,0

5208,0

5

12

149

Mărțișor

190

7,0

1330,0

2

0

150

Mătăsari

263

6,0

1578,0

2

0

151

Mețianu

200

6,0

1200,0

7

0

152

Mihai Eminescu

817

7,5

6127,5

5

10

153

Mihail Kogălniceanu

667

7,0

4669,0

4

12

154

Militarilor

57

6,0

342,0

2

0

155

Milova

380

5,5

2090,0

3

0

156

Miorița

470

7,0

3290,0

5

5

157

Xxxxxx Xxxxxxxx

222

4,0

888,0

5

0

158

Miron Costin

620

7,0

4340,0

5

6

159

Xxxxx Xxxxxxxx

201

7,5

1507,5

3

0

160

Moților

47

6,0

282,0

1

0

162

Neculce

401

6,5

2606,5

1

0

163

Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx

486

7,0

3402,0

4

0

164

Nicolae Bălcescu

280

7,0

1960,0

5

4

165

Xxxxxxx Xxxxxxx

116

4,0

464,0

3

0

166

Nicolae Gogol

194

6,0

1164,0

3

0

167

Nicolae Grigorescu

234

7,0

1638,0

5

7

168

Xxxxxxx Xxxxx

245

7,0

1715,0

3

0

169

Nucet

274

6,5

1781,0

3

0

170

Obedenaru

388

7,0

2716,0

3

2

171

Octav Băncilă

251

4,5

1129,5

2

0

172

Octavian Goga

695

7,0

4865,0

4

6

173

Olimp

78

12,0

936,0

3

0

174

Onisifor Ghibu

132

7,0

924,0

3

0

175

Parc Reconcilierii

71

6,0

426,0

6

0

176

Parcare P-ța Sporturilor

60

15,0

900,0

4

0

177

Parcări Bulevard

900

7,0

6300,0

5

0

178

Parcări Lanțul

120

10,0

1200,0

4

0

179

Parcări Magheru

270

3,0

810,0

3

0

180

Parcări Moskea

250

10,0

2500,0

4

0

181

Parcări Patinoar

140

15,0

2100,0

2

0

182

Parcări Poetului

600

4,0

2400,0

5

0

183

Parcări P-ța Spitalului

60

12,0

720,0

4

0

184

Parcări Victoriei

600

2,0

1200,0

4

0

185

Paris

89

8,0

712,0

3

4

186

Pasaj Grădiște

530

7,0

3710,0

4

0

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mp)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

0

1

2

3

4

5

6

187

Pasaj luliu Maniu

560

7,0

3920,0

4

0

188

Pasaj Maranata

260

6,0

1560,0

4

0

189

Pasarela Aradul Nou

280

2,0

560,0

3

0

190

Patria

240

6,0

1440,0

3

0

191

Paul Chinezul

188

5,5

1034,0

3

0

192

Xxxxx Xxxxxx

104

4,5

468,0

3

0

193

Pășunei

634

6,5

4121,0

2

0

194

Pelinului

157

6,0

942,0

3

0

196

Piața 13 Martiri

100

3,5

350,0

3

1

197

Piața Acad. Caius lacob

76

7,0

532,0

6

0

198

Piața Agro-Vlaicu

300

7,0

2100,0

5

0

199

Piața Arenei

356

12,0

4272,0

5

16

200

Piața Avram lancu

194

12,0

2328,0

7

15

201

Piața Catedralei

58

6,0

348,0

7

9

202

Piața Eroilor

43

10,0

430,0

4

3

203

Piața George Enescu

111

6,0

666,0

6

0

204

Piața Plevnei

33

7,0

231,0

2

0

205

Piața Primăriei

30

15,0

450,0

7

0

206

Piața Sârbească

70

7,0

490,0

3

2

207

Piața Spitalului

243

10,5

2551,5

5

9

208

Piața Sporturilor

540

7,0

3780,0

4

9

209

Pionierilor

784

7,0

5488,0

2

8

210

Platou Palat Administrativ

30

18,0

540,0

7

0

211

Platou Poliție

Vlaicu

20

10,0

200,0

5

0

212

Pod Decebal

200

7,0

1400,0

4

0

213

Pod Rutier 300

600

7,0

4200,0

4

0

214

Pod Traian

200

7,0

1400,0

4

0

215

Poetului

2860

6,0

17160,0

5

7

216

Preparandiei

618

8,0

4944,0

4

5

217

Prieteniei

210

6,0

1260,0

3

0

218

Profesor Doctor

Xxxxx Xxxxxxxx I

1880

7,0

13160,0

5

13

219

Profesor Doctor Xxxxx Xxxxxxxx II

600

7,0

4200,0

4

4

220

Profesor Xxxxxxx Xxxx

285

5,5

1567,5

3

0

221

P-ța Heim Domocoș

150

9,0

1350,0

5

0

222

P-ța Luther

104

7,0

728,0

5

0

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mp)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

0

1

2

3

4

5

6

223

Rodnei

169

6,0

1014,0

2

2

224

Romaniței

412

5,0

2060,0

3

0

225

Românului

77

5,0

385,0

4

0

226

Romul Ladea

201

7,0

1407,0

3

0

228

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

57

6,5

370,5

3

0

229

Roșiorilor

260

6,0

1560,0

2

1

230

Sabin Drăgoi

136

7,0

952,0

4

0

231

Xxxx Xxxxxxxx

220

6,0

1320,0

3

0

232

Săvârșin

290

6,0

1740,0

2

0

233

Sighișoara

387

7,0

2709,0

5

4

234

Simfoniei

250

6,0

1500,0

4

0

235

Xxxxxx Xxxxxx

206

6,0

1236,0

5

4

236

Simion Bărnuțiu

299

6,0

1794,0

5

0

237

Xxxxxx Xxxx

995

5,5

5472,5

3

0

238

Sinagogei

57

4,5

256,5

4

0

239

Sinaia

161

5,5

885,5

2

0

240

Splai General

Gheorghe Magheru

1660

7,0

11620,0

4

15

241

Splai Xxxx Xxxxxx

750

7,5

5625,0

2

0

242

Stânjenel (Pășunei-bl212)       ’

200

4,0

800,0

2

0

243

Streiului

367

5,0

1835,0

3

0

244

Stupilor

370

5,0

1850,0

2

0

245

Xxxxxxx Xxxxx

109

5,5

599,5

4

0

246

Școalei

679

7,0

4753,0

4

0

247

Șiriei

430

6,0

2580,0

2

0

248

Ștefan Augustin Doinaș

554

7,0

3878,0

7

20

249

Xxxxxx Xxxxx Xxx

345

7,0

2415,0

5

3

250

Ștefan Luchian

330

5,0

1650,0

3

0

251

Târgului

210

6,0

1260,0

3

0

252

Xxxxxx Xxxxxxx

246

5,5

1353,0

2

0

253

Toamnei

260

6,0

1560,0

2

0

254

Transilvaniei

281

6,5

1826,5

4

0

255

Tribunul Dobra

293

7,0

2051,0

5

0

256

Triumfului

210

3,0

630,0

2

0

257

Trotuare Al. Saturn

1000

2,0

2000,0

2

0

258

Trotuare Palat Administrativ

140

2,0

280,0

7

0

259

Trotuare R. Veliciu

97

2,0

194,0

7

0

260

Trotuare Xenopol

98

2,0

196,0

7

0

262

Tunarilor

317

7,0

2219,0

3

7

263

Udrea

370

6,0

2220,0

3

0

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mp)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

0

1

2

3

4

5

6

264

Unirii

283

7,0

1981,0

5

3

265

Vasile Alecsandri

203

6,0

1218,0

5

4

266

Vasile Conta

261

6,0

1566,0

3

0

267

Vasile Goldiș

292

4,5

1314,0

4

2

268

Vasile Lucaciu

94

7,0

658,0

4

2

269

Vaslui

349

7,0

2443,0

3

0

270

Vârful cu Dor

603

7,0

4221,0

4

11

271

Xxxxxxxx Xxxxx

258

9,0

2322,0

5

0

272

Voinicilor

1070

7,0

7490,0

4

18

273

Voinicilor Parcări

100

4,0

400,0

3

0

274

Voluntarilor

345

7,0

2415,0

3

0

275

W.A. Mozart

104

7,0

728,0

2

0

276

Weitzer

160

2,0

320,0

2

0

277

Zalău

157

6,0

942,0

3

0

278

Zimbrului

1146

7,0

8022,0

2

0

279

Zona Ind. Est (străzile)

1000

6,0

6000,0

3

0

280

Zorilor

210

7,0

1470,0

3

2

TOTAL (mp)

773.061,5

TOTAL (buc.)

1.142

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

Anexa nr. 3 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

Notă: *

**

LISTA PISTELOR DE BICICLETE PE PLATFORMĂ PROPRIE

Nr. crt.

Amplasament pistă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață (mP)

dreapta

stânga

0

1

2

3

4

5

1.

Calea Aurel Vlaicu

0+000 - 0+397

397

2

794,0

4+034 + 5+328

1294

1,6

2070,4

2+400 - 2+599

199

2

398,0

2.

B-dul Revoluției

756

1,6

1,6

2419,2

1+092 - 1+334; 1+381 - 1+612

473

1,6

756,8

3.

Calea Radnei

2+796 - 3+089

293

2

586,0

4.

Strada Renașterii

688

1,6

1,6

2201,6

5.

Strada Calea Bodrogului

871

2

1742,0

6.

DJ 682F

2929

2

5858,0

7.

Strada Eftimie Murgu

896

1,6

1,6

2867,2

8.

Strada Aron Cotruș

157

1,6

1,6

502,4

9.

Strada Ion Rațiu

854

1,6

1,6

2732,8

10.

Strada Stefan cel Mare

998

2

1996,0

11.

Strada Steagului

1674

2

3348,0

12.

Strada Flacăra

482

2

964,0

13.

Strada Nicolaus Lenau

563

2

1126,0

14.

Strada Redutei

151

2

302,0

15.

Strada Clopotului

99

2

198,0

16.

Strada Cetății

368

2

736,0

17.

Strada Infanteriei

304

2

608,0

18.

Strada Calea Zimandului

1294

2

2588,0

19.

strada Poetului

928

1,6

1,6

2969,6

20.

Strada Tribunul Corcheș

848

2

2

3392,0

21.

Strada Stefan Tenetchi

997

2

2

3988,0

22.

Șoseaua de Centura Zona Industriala Vest

1406

2

2812,0

23.

Legătura CCIA

358

2

716,0

24.

Strada Gladiolelor

354

2

708,0

25.

Strada Troiei

222

2

444,0

26.

Strada Pompei

384

2

768,0

27.

Centura Subcetate

996

2

1992,0

28.

Strada Meșterul Manole

158

2

316,0

TOTAL (mp)

52.900,0

  • 2    operații pe săptămână 85 coșuri de gunoi

Anexa nr. 4 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE EXECUTĂ MĂTURAT MECANIZAT

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

1

1 Decembrie 1918

219

7,5

1642,5

7

2

9 Mai

257

6,5

1670,5

2

3

6 Vânători (între Calea A.

Vlaicu-linie C.F.R.)

1160

14

16240,0

7

4

6 Vânători (linie C.F.R.-Centura DN7)

1726

7

12082,0

5

5

A. D. Xenopol

110

7,5

825,0

7

6

A. Laurian

359

6

2154,0

2

7

Abatorului

1375

7

9625,0

4

8

Abrud

2066

6

12396,0

4

9

Academia Teologică

392

7

2744,0

7

10

Achile

481

6

2886,0

2

11

Xxxx Xxxxxx Xxxxxxxxxxx

1481

7,5

11107,5

5

12

Adrian

121

3,5

423,5

2

13

Xxx Xxxxx

1053

5,5

5791,5

2

14

Agricultorilor

745

7

5215,0

2

15

Alba Iulia

871

6,5

5661,5

4

16

Albinelor

136

5

680,0

2

17

Alecu Russo

138

6

828,0

5

18

Aleea Agnita

163

7

1141,0

2

19

Aleea Albac

210

5,5

1155,0

5

20

Aleea Amara

475

6

2850,0

2

21

Aleea Azuga

186

5

930,0

3

22

Aleea Călimănești

650

4,5

2925,0

4

23

Aleea Cenad

79

6

474,0

2

24

Aleea Constructorilor

170

5

850,0

2

25

Aleea Dej

356

3

1068,0

2

26

Aleea Dezna

921

3,5

3223,5

3

27

Aleea Făget

538

4

2152,0

4

28

Aleea Fluturilor

345

4

1380,0

3

29

Aleea Hațeg

377

4,5

1696,5

5

30

Aleea Hercule

246

5

1230,0

3

31

Aleea Hipocrat

300

4

1200,0

3

32

Aleea Muncii

269

4

1076,0

3

33

Aleea Neptun

331

5

1655,0

3

34

Aleea Postavului

185

5

925,0

3

35

Aleea Predeal

598

4,5

2691,0

3

36

Aleea Răsăritului

150

5

750,0

3

37

Aleea Romanței

426

4

1704,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

38

Aleea Saturn

267

4

1068,0

4

39

Aleea Tomis

419

6

2514,0

3

40

Aleea Ulise

505

4

2020,0

3

41

Aleea Zorelelor

145

5,5

797,5

3

42

Alexandru cel Bun

579

5,5

3184,5

2

43

Xxxxxxxxx Xxxxx

265

6

1590,0

2

44

Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

206

5

1030,0

3

45

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

323

7

2261,0

3

46

Xxxxxxxxx Xxxx

316

6

1896,0

3

47

Alexandru Volta

229

4

916,0

2

48

Xxxxxxx Xxxxxx

250

5,5

1375,0

2

49

Alunului

359

6

2154,0

2

50

Amurgului

116

3,5

406,0

2

51

Ana Ipătescu

351

6,5

2281,5

5

52

Xxxxxx Xxxxxxxx

690

6

4140,0

7

53

Andrei Șaguna

2405

14

33670,0

7

54

Xxxxxxxx Xxxxxx

297

7

2079,0

7

55

Antim Ivireanul

914

6

5484,0

2

56

Anton Cehov

255

4

1020,0

2

57

Anton Pann

908

6

5448,0

2

58

Xxxxxx Xxxxxx

754

6,5

4901,0

3

59

Arcașilor

324

4,5

1458,0

2

60

Ardealului

725

7

5075,0

3

61

Argeș

148

5

740,0

2

62

Arh. Xxxxx Xxxxxxxxxx

988

6

5928,0

5

63

Arieșului

136

4,5

612,0

2

64

Arinului

467

5

2335,0

2

65

Armoniei

1078

5,5

5929,0

2

66

Aron Cotruș

147

7,5

1102,5

4

67

Xxxx Xxxxx

1014

5,5

5577,0

2

68

Arțarului

79

5

395,0

2

69

Xxxxxxx Xxxxxx

202

3,5

707,0

2

70

Xxxxx Xxxxxx

600

6

3600,0

2

71

Xxxxx Xxxxx

185

7

1295,0

4

72

Aviator Georgescu

242

6

1452,0

3

73

Aviator Vuia

127

6

762,0

3

74

Aviației

442

4

1768,0

2

75

Avrig

347

7

2429,0

5

76

B.P.Hașdeu

165

5,5

907,5

2

77

Baba Novac

527

6

3162,0

3

78

Xxxxx Xxxxxxxx

258

9

2322,0

7

79

Badea Cârțan

300

6

1800,0

3

80

Baladei

300

5

1500,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

81

Xxxxxx Xxxxxx

206

6

1236,0

5

82

Banatului

291

4,5

1309,5

2

83

Banu Mărăcine

775

14

10850,0

7

84

Xxxxxxx Xxxxx

265

7,5

1987,5

5

85

Barbu Lăutaru I

360

14

5040,0

6

86

Barbu Lăutaru II

898

5

4490,0

2

87

Bartok Bela

268

7

1876,0

4

88

Basarab

199

4,5

895,5

2

89

Batiștei

209

6

1254,0

2

90

Bârsei

340

5,5

1870,0

2

91

Bârzava

161

6

966,0

3

92

B-dul Decebal

744

8

5952,0

7

93

B-dul General Dragalina

725

9

6525,0

7

94

B-dul G-ral Praporgescu

964

6

5784,0

7

95

B-dul G-ral Traian Moșoiu

280

7

1960,0

7

96

B-dul G-ral Vasile Milea

851

9

7659,0

7

97

B-dul Iuliu Maniu

800

18

14400,0

7

98

B-dul N. Titulescu

2204

21

46284,0

7

99

B-dul Revoluției

2172

21

45612,0

7

100

Beiuș

279

6

1674,0

5

101

Berzei

194

6

1164,0

2

102

Bicaz

110

6

660,0

2

103

Bihorului

580

5

2900,0

6

104

Biruinței

114

3,2

364,8

3

105

Bistriței

53

5

265,0

2

106

Blajului

50

6

300,0

7

107

Blanduziei

463

5

2315,0

4

108

Bobâlna

187

5

935,0

2

109

Bobocilor

320

6

1920,0

2

110

Boemiei

270

5

1350,0

2

111

Bogdan Voievod

1536

6,5

9984,0

2

112

Bradului

780

4,5

3510,0

2

113

Brândușei

582

4

2328,0

2

114

Brumărel

320

5

1600,0

3

115

Bucegi

182

6,5

1183,0

3

116

Buciumului

342

4,5

1539,0

2

117

Bucovinei

256

5

1280,0

2

118

București

629

6,5

4088,5

2

119

Bujor

289

4

1156,0

2

120

Bulgară

106

4,5

477,0

2

121

Bumbacului

178

7

1246,0

7

122

Busuioc

160

3,5

560,0

2

123

Buziaș

387

6

2322,0

2

124

Byron

128

3

384,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

125

C.D. Loga

170

3,5

595,0

2

126

Caisului

563

5,5

3096,5

2

127

Xxxxx Xxxx

538

6

3228,0

2

128

Calea A. Vlaicu(paralela cu Aviației)

450

5

2250,0

2

129

Calea Bodrogului I

1070

14

14980,0

7

130

Calea Bodrogului II

2203

5

11015,0

2

131

Calea Radnei (Pod- sens giratoriu Selgros)

2000

14

28000,0

7

132

Calea Radnei (sens giratoriu Selgros- linia CFR)

500

7

3500,0

5

133

Calea Romanilor(inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

683

14

9562,0

7

134

Calea Timișorii (Pod-bariera)

2705

17

45985,0

7

135

Calea Victoriei

868

16

13888,0

7

136

Calea Vlaicu Aurel (barieră CF-intersecție DN 7)

3600

14

50400,0

5

137

Calea Vlaicu Aurel (intre gară si barieră)

3100

21

65100,0

7

138

Calea Zimandului

1388

14

19432,0

6

139

Cameliei

261

5

1305,0

2

140

Caraiman

96

4

384,0

2

141

Caransebeș

261

6,5

1696,5

2

142

Castanilor

300

6

1800,0

2

143

Castor

468

5

2340,0

2

144

Călărașilor

290

5,5

1595,0

4

145

Călțunaș

292

4

1168,0

2

146

Călugăreni

80

6

480,0

2

147

Căminului

100

7,5

750,0

2

148

Xxxxxxx Xxxxx

1085

6

6510,0

3

149

Xxxxxxx Xxxx Xxxx

1687

6,5

10965,5

3

150

Căprioarei

329

3

987,0

2

151

Căpșunilor

140

3

420,0

2

152

Cărămidarilor

335

7

2345,0

3

153

Câmpeni

131

6

786,0

2

154

Câmpia Turzii

1100

5,5

6050,0

2

155

Câmpul Florilor

200

6

1200,0

2

156

Câmpul Liniștii I

1160

8

9280,0

6

157

Câmpul Liniștii II

1460

10

14600,0

3

158

Câmpurilor

1098

7

7686,0

3

159

Ceahlău

366

5,5

2013,0

4

160

Ceaikovski

437

6

2622,0

4

161

Cedrului

467

3

1401,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

162

Cerbului

326

4,5

1467,0

2

163

Cetății

1165

9

10485,0

6

164

Cetinei

240

6

1440,0

2

165

Cezar

555

6

3330,0

2

166

Cheia

200

4

800,0

2

167

Cibinului

323

6

1938,0

2

168

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

232

3,5

812,0

2

169

Ciobanului

303

7

2121,0

2

170

Ciocârliei

282

5,5

1551,0

2

171

Ciprian Porumbescu

180

6

1080,0

2

172

Cireșoaiei

119

3,5

416,5

2

173

Clopotului

1419

6

8514,0

2

174

Clopoțeilor

220

6

1320,0

2

175

Cloșca

303

6

1818,0

7

176

Clujului

1851

5

9255,0

4

177

Coasei

436

5

2180,0

2

178

Cobzei

158

3,5

553,0

2

179

Cocorilor(inclusiv spațiul cu linii tramvai)

1553

12

18636,0

6

180

Codrii Cosminului

69

3

207,0

2

181

Codrului

354

6

2124,0

2

182

Col. Xxxxx Xxxxxxxxx

201

6,5

1306,5

2

183

Col. Xxxx Xxx. Xxxxxxx

201

7

1407,0

2

184

Col. Xxxx Xxxxxxxxxx

176

5,5

968,0

2

185

Col. Xxxxxxxxx Xxxx

205

7

1435,0

2

186

Coloniștilor

780

5

3900,0

2

187

Colțișor

100

3,8

380,0

2

188

Cometei (până în sens gir.DN7)

1990

6

11940,0

2

189

Comunarzilor

315

4

1260,0

2

190

Concordiei

373

6

2238,0

2

191

Condurașilor (inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

889

12

10668,0

6

192

Constanta

394

4

1576,0

2

193

Constantin Brâncoveanu

1384

7

9688,0

4

194

Constantin Brâncuși

928

7

6496,0

4

195

Xxxxxxxxxx Xxxxxx

67

6

402,0

2

196

Constanța Hodoș

150

4,5

675,0

2

197

Constituției

2060

5

10300,0

3

198

Coposu Corneliu

360

14

5040,0

7

199

Corabiei

79

3

237,0

2

200

Corbului

384

3,5

1344,0

2

201

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

285

5

1425,0

4

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

202

Cornului

161

4

644,0

2

203

Cosânzeana

291

6

1746,0

2

204

Costache Negruzzi

836

5,5

4598,0

2

205

Cozia

273

7,5

2047,5

5

206

Craiovei

113

6

678,0

2

207

Crasna

536

7

3752,0

3

208

Crângului

296

4,5

1332,0

2

209

Crinului

254

3

762,0

2

210

Cristal

186

4

744,0

2

211

Crișan

296

11,5

3404,0

7

212

Crișului

673

4

2692,0

2

213

Crizantemelor

168

6

1008,0

2

214

Xxxxx Xxxxxxx

85

7

595,0

6

215

Cucului

230

6

1380,0

2

216

Cuptorului

103

3,5

360,5

2

217

Curcubeului

107

6

642,0

2

218

Curtici

70

6

420,0

2

219

Cuza Vodă

562

5,5

3091,0

2

220

Dacilor

514

7

3598,0

3

221

Xxxxxxx Xxxxx

142

6

852,0

3

222

Dâmbovitei

878

7

6146,0

3

223

Deltei

126

6

756,0

2

224

Desseanu

149

7

1043,0

6

225

Diaconul Coresi

441

3,5

1543,5

2

226

Diamant

44

5,5

242,0

2

227

Diana

761

6

4566,0

2

228

Digului

1400

6

8400,0

2

229

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxxxx

285

7

1995,0

3

230

Dimitrie Cantemir

293

4

1172,0

2

231

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

1179

6

7074,0

2

232

Diogene

313

5,5

1721,5

2

233

Dobrogea

730

3,5

2555,0

2

234

Doctor Xxx Xxxxxxxxx

184

8,5

1564,0

3

235

Dogarilor

190

5

950,0

2

236

Doinei

257

4,5

1156,5

2

237

Dorel Sibii

235

8

1880,0

3

238

Dornei(inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

469

6

2814,0

5

239

Dorobanților

871

13

11323,0

6

240

Dorului

446

6

2676,0

3

241

Dosoftei

192

4,5

864,0

2

242

Dr. Xxxxxx Xxxx

290

6

1740,0

4

243

Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx

375

4,5

1687,5

2

244

Dr. Ion Rațiu

798

9

7182,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

245

Dr. Xxxxx Xxxxxxxx

164

4

656,0

2

246

Dr. Xxxx Xxxxx

237

7,5

1777,5

4

247

Dragoș Vodă

306

6

1836,0

2

248

Xxxxxx Xxxxx

136

7

952,0

6

249

Dreptății

381

6

2286,0

4

250

Xxxxxx Xxxxxxxxxx

179

5

895,0

2

251

Dumbrava Roșie

103

5

515,0

2

252

Xxxxxxx Xxxxxxxx

1072

5

5360,0

2

253

Dunării

1876

6

11256,0

3

254

Ecaterina Teodoroiu

330

6

1980,0

5

255

Economului

330

4

1320,0

2

256

Eftimie Murgu

1526

8

12208,0

4

257

Egalității

443

6

2658,0

2

258

Xxxxx Xxxxxx

220

7

1540,0

3

259

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

11,5

5140,5

7

260

Emanoil Gojdu

474

6

2844,0

5

261

Emil Gârleanu

320

6

1920,0

2

262

Xxxx Xxxxxx

798

6

4788,0

2

263

Emilian

359

6

2154,0

2

264

Episcop Xxxxxxxxxx Xxxxx

1830

5,5

10065,0

4

265

Episcopiei

782

9

7038,0

7

266

Eroul Necunoscut

470

6

2820,0

2

267

Xxxxx Xxxx

800

14

11200,0

4

268

Exterior

557

6

3342,0

3

269

Fabius

233

5,5

1281,5

2

270

Fagului

591

7

4137,0

2

271

Faurilor

1811

5,5

9960,5

2

272

Făt- Frumos

663

5

3315,0

5

273

Fântânii

1740

6

10440,0

2

274

Fecioarei

530

6

3180,0

2

275

Feleacului

215

7,5

1612,5

5

276

Felix

126

9

1134,0

4

277

Ficusului

71

3

213,0

2

278

Filotei

289

3,5

1011,5

2

279

Flacăra

425

7

2975,0

5

280

Florilor

183

4

732,0

2

281

Fluierului

168

5

840,0

2

282

Foișor

335

5

1675,0

3

283

Fragilor

465

4,5

2092,5

2

284

Frații Neumann

292

7,5

2190,0

6

285

Frăției

499

5

2495,0

3

286

Frumoasă

694

6

4164,0

2

287

Frunzei

152

6

912,0

2

288

Fulgerului

306

7

2142,0

5

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

289

Furnicii

100

3

300,0

2

290

Gelu

733

4

2932,0

2

291

General Doda

570

6

3420,0

2

292

George Coșbuc

703

6

4218,0

7

293

Xxxxxxxx Xxxxxxx

461

5,5

2535,5

5

294

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

184

7

1288,0

3

295

Xxxxxxxx Xxxx

112

5

560,0

4

296

Gheorghe Doja

2161

5,5

11885,5

5

297

Xxxxxxxx Xxxxx

196

6

1176,0

2

298

Gheorghe Lazăr

373

6,5

2424,5

7

299

Xxxxxxxx Xxxx

360

6

2160,0

2

300

Gheorghe Șincai

229

5

1145,0

2

301

Gherghinei

168

3

504,0

2

302

Ghica Vodă

200

6

1200,0

2

303

Ghioceilor

1035

6

6210,0

2

304

Xxxxxxxx Xxxxx

372

6

2232,0

2

305

Gladiator

504

6

3024,0

2

306

Gladiolelor

400

4

1600,0

2

307

Gloriei

970

7

6790,0

2

308

Gorunului

721

6

4326,0

3

309

Graurului

104

4,5

468,0

2

310

Grădinarilor

552

6

3312,0

2

311

Grâului

202

3

606,0

2

312

Greierilor

109

5

545,0

2

313

Grigore Alexandrescu

637

6

3822,0

7

314

Grigore Tocilescu

366

6

2196,0

2

315

Grigore Ureche

490

5

2450,0

2

316

Griviței

1784

5

8920,0

4

317

Grozăvești

228

4,5

1026,0

2

318

Xxxxxx Xxxxxxxxx

209

3,5

731,5

2

319

Gutuilor

200

4,5

900,0

2

320

Xxxxx Xxxx

158

5

790,0

2

321

Haiducilor

100

4

400,0

2

322

Hatman Arbore

903

6

5418,0

2

323

Hector

493

5,5

2711,5

2

324

Henri Coandă

1172

7

8204,0

2

325

Herodot

357

6

2142,0

2

326

Horia

263

12

3156,0

7

327

Hortenzia

315

5,5

1732,5

2

328

Hunedoarei

1121

6

6726,0

2

329

I.C. Brătianu

282

14

3948,0

7

330

I. L. Caragiale

488

6

2928,0

5

331

Xxxxx Xxxxxx

380

6

2280,0

2

332

Xxxxx Xxxxxxx

543

4

2172,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

333

lalomiței

280

5

1400,0

2

334

Xxxxx Xxxxx

258

4

1032,0

2

335

Iasomiei

600

3,5

2100,0

2

336

lederei

86

4

344,0

2

337

Xxxxxx Xxxxxx

157

6,5

1020,5

6

338

Ilia

37

8,5

314,5

2

339

Xxxx Xxxxxx

205

5

1025,0

2

340

Xxxx Xxxxx

75

3,2

240,0

2

341

Imașului

193

5,5

1061,5

2

342

Independenței

1022

7,5

7665,0

3

343

Infanteriei

263

4

1052,0

2

344

Inului

208

5

1040,0

2

345

Xxxx Xxxxxxxxx

718

4,5

3231,0

4

346

Xxxx Xxxxxxxxx

405

6,5

2632,5

2

347

Xxxx Xxxxx Xxxxxxx

846

6

5076,0

5

348

Xxxx Xxxxxxxx

1124

6

6744,0

3

349

Xxxx Xxxxxxxx

158

6

948,0

2

350

Xxxx Xxxx Xxxxxx

472

4

1888,0

2

351

Xxxx Xxxx Xxxxxxx

546

6

3276,0

5

352

Xxxx Xxxx

260

7

1820,0

5

353

Ioan Slavici

204

4

816,0

2

354

Xxxx Xxxx

121

6

726,0

2

355

Ion Agârbiceanu

200

5

1000,0

2

356

Xxx Xxxxxxxxx

120

6

720,0

7

357

Ion Câmpineanu

580

6

3480,0

2

358

Ion Creangă

957

6,5

6220,5

2

359

Xxx Xxxxxxxxxxxx

302

3,5

1057,0

2

360

Ion Minulescu

275

5

1375,0

2

361

Xxxxx Xxxxxxx

530

6

3180,0

3

362

Xxxxx Xxxxxxx

203

5,5

1116,5

2

363

Xxxxx Xxxxxxxxxx

50

7

350,0

3

364

Xxxxxx Xxxxxxxx

146

5

730,0

2

365

Xxxxx Xxxxxx

182

5

910,0

2

366

Xxxxxx Xxxxxxx

382

6

2292,0

4

367

Izlazului

151

5

755,0

2

368

Izoi

105

4,5

472,5

2

369

Izvor

203

5

1015,0

2

370

Jiului

467

7

3269,0

2

371

Junilor

195

4

780,0

2

372

Xxxxx Xxxxxx

118

7

826,0

4

373

Labirint

140

6

840,0

2

374

Lalelelor

307

4

1228,0

2

375

Laptelui

95

5,5

522,5

2

376

Latină

87

4

348,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

377

Xxxxxxxxx Xxxx

210

4

840,0

2

378

Lăcrămioarelor

803

6

4818,0

2

379

Lămâiței

120

4

480,0

2

380

Leandrului

85

5

425,0

2

381

Letiția

234

3

702,0

2

382

Leului

173

6

1038,0

2

383

Libertății

1032

7

7224,0

2

384

Liliac

208

3,5

728,0

2

385

Lipovei

896

9

8064,0

2

386

Livezilor

916

4

3664,0

2

387

Liviu Rebreanu

1414

12

16968,0

6

388

Lt. Major Duma

93

7

651,0

3

389

Luceafărului

337

8

2696,0

2

390

Lucernei

399

3,5

1396,5

2

391

Lucian Blaga

367

8

2936,0

7

392

Lucreția

465

5

2325,0

2

393

Xxxxxxx Xxxxxxx

177

4,5

796,5

5

394

Lugojului

390

6

2340,0

2

395

Luminii

420

4,5

1890,0

2

396

Luncii

322

3,5

1127,0

2

397

Lungă

1081

5,5

5945,5

2

398

Lupeni

138

6

828,0

2

399

Macedoniei

564

6

3384,0

2

400

Macului

239

3,5

836,5

2

401

Magnoliei

38

3

114,0

2

402

Malul Mureșului

710

5

3550,0

2

403

Maramureș

103

6,5

669,5

2

404

Xxxxxx Xxxxxxxx

96

12

1152,0

2

405

Marginei

566

5

2830,0

2

406

Xxxxx Xxxxxx

191

3,5

668,5

2

407

Marnei

1310

6

7860,0

2

408

Marte

147

4

588,0

2

409

Maximilian

214

4

856,0

2

410

Măgheran

213

3,5

745,5

2

411

Măgurei

607

6

3642,0

2

412

Măgurele

371

5,5

2040,5

2

413

Mălin

608

5,5

3344,0

2

414

Mărășești

744

14

10416,0

7

415

Mărgăritar

195

6,4

1248,0

2

416

Mărțișor

190

7

1330,0

2

417

Mărului

2884

5

14420,0

2

418

Mătăsari

263

6

1578,0

3

419

Memorandului

293

6

1758,0

2

420

Merișor

681

6

4086,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

421

Meseriei

228

4

912,0

2

422

Meșterul Manole

1339

8,5

11381,5

2

423

Mețianu

200

6

1200,0

7

424

Micșunelelor

272

5,5

1496,0

2

425

Mierlei

1022

6

6132,0

2

426

Mihai Eminescu

817

7,5

6127,5

7

427

Mihail Kogălniceanu (inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

673

13,5

9085,5

7

428

Mihail Lermontov

202

3

606,0

2

429

Milcov

141

6

846,0

2

430

Militarilor

57

6

342,0

4

431

Milova

380

5,5

2090,0

2

432

Mimozei

358

6

2148,0

2

433

Minervei

419

5,5

2304,5

2

434

Miorița

470

7

3290,0

5

435

Miraj

133

4

532,0

2

436

Xxxxxx Xxxxxxxx

222

4

888,0

7

437

Xxxxxx Xxxx

1076

4

4304,0

2

438

Miron Costin

620

14

8680,0

7

439

Xxxxx Xxxxxxxx

201

7,5

1507,5

2

440

Moldovei

611

5,5

3360,5

2

441

Molidului

1051

5,5

5780,5

2

442

Moraviei

305

5

1525,0

2

443

Xxxxxx Xxxxxxxx

684

7

4788,0

2

444

Moșilor

80

4,5

360,0

2

445

Moților

47

6

282,0

2

446

Movilei

68

3

204,0

2

447

Mucius Scaevola

488

7

3416,0

5

448

Muncii

605

7

4235,0

2

449

Munteniei

561

5,5

3085,5

2

450

Mușcatei

81

3,5

283,5

2

451

Mușețel

665

5,5

3657,5

2

452

Nalbei

70

4

280,0

2

453

Năsăud

560

6,5

3640,0

2

454

Neculce

401

6,5

2606,5

3

455

Negoi

299

5

1495,0

2

456

Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx

486

7

3402,0

6

457

Nicolae Bălcescu

280

9,5

2660,0

7

458

Xxxxxxx Xxxxxxx

116

4

464,0

2

459

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

75

3,2

240,0

2

460

Nicolae Gogol

194

6

1164,0

2

461

Xxxxxxx Xxxxxxx

114

5

570,0

2

462

Nicolae Grigorescu

234

9,5

2223,0

7

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

463

Xxxxxxx Xxxxx

250

4

1000,0

2

464

Xxxxxxx Xxxxx

245

7

1715,0

5

465

Xxxxxxxx Xxxxx

456

7

3192,0

6

466

Nouă

1562

6,5

10153,0

2

467

Nucet

274

6,5

1781,0

3

468

Nucului

789

6

4734,0

2

469

Nufăr

254

6

1524,0

2

470

Obedenaru

388

7

2716,0

3

471

Oborului

725

7

5075,0

2

472

Octav Băncilă

251

4,5

1129,5

2

473

Octavian Goga

695

7

4865,0

7

474

Odobescu

394

7

2758,0

2

475

Ogorului I (între Calea

Timișorii și autostrada A1)

819

7

5733,0

5

476

Ogorului II (intre A1 și ieșire Zădăreni)

1200

14

16800,0

3

477

Oituz

2223

6

13338,0

2

478

Olimp

78

12

936,0

2

479

Olimpiadei

167

4,5

751,5

2

480

Olteniei

136

6

816,0

2

481

Oltului

441

7

3087,0

2

482

Onisifor Ghibu

132

8,5

1122,0

4

483

Oradea

86

6

516,0

2

484

Orăștie

48

6

288,0

2

485

Orfeu

349

6

2094,0

2

486

Orhideelor

80

5

400,0

2

487

Orient

820

5

4100,0

2

488

Orion

342

6

2052,0

2

489

Orizontului

1540

6

9240,0

2

490

Orșova

452

5,5

2486,0

2

491

Ostașului

254

3,5

889,0

2

492

Ovidiu

2580

8

20640,0

2

493

Paltinului

310

6

1860,0

2

494

Panait Cerna

64

2,5

160,0

2

495

Pandurilor

97

3

291,0

2

496

Panselei

339

4

1356,0

2

497

Parc Reconcilierii

71

6

426,0

6

498

Parcări Bulevard

900

7

6300,0

7

499

Parcări Lanțul

120

10

1200,0

4

500

Parcări Moskea

250

10

2500,0

4

501

Parcări Patinoar

140

15

2100,0

4

502

Parcări P-ta Spitalului

60

12

720,0

6

503

Parcări Victoriei

600

2

1200,0

6

504

Paris

89

8

712,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

505

Partizanilor

550

5

2750,0

2

506

Pasaj Grădiște (inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

530

14

7420,0

7

507

Pasaj luliu Maniu

560

14

7840,0

7

508

Pasaj Maranata

260

6

1560,0

7

509

Pașcani

739

7

5173,0

2

510

Patria

240

6

1440,0

2

511

Paul Chinezul

188

5,5

1034,0

3

512

Xxxxx Xxxxxx

104

4,5

468,0

2

513

Păcii

119

6,5

773,5

2

514

Păcurarilor

490

5,5

2695,0

2

515

Păltiniș

201

3,5

703,5

2

516

Păpădiei

217

6

1302,0

2

517

Părului

161

5

805,0

2

518

Păstorului

1280

8

10240,0

2

519

Pășunei

634

6,5

4121,0

4

520

Păuliș

140

3

420,0

2

521

Pelicanului

612

5

3060,0

2

522

Pelinului

157

6

942,0

2

523

Pescarilor

718

3

2154,0

2

524

Pescăruș

1321

6

7926,0

2

525

Petalelor

202

4

808,0

2

526

Petru Maior

1524

5,5

8382,0

2

527

Xxxxx Xxxxx

202

4,5

909,0

2

528

Petru Rareș

1558

14

21812,0

7

529

Petuniei

100

3,8

380,0

2

530

Piersicilor

360

2,5

900,0

2

531

Pinului

100

3,8

380,0

2

532

Pionierilor

784

7

5488,0

2

533

Plopilor

285

6,5

1852,5

2

534

Plugarilor

73

8

584,0

2

535

Pod Decebal

200

7

1400,0

7

536

Pod Rutier Micalaca 300

600

14

8400,0

7

537

Pod Traian( inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

200

7

1400,0

7

538

Podgoriei

120

4

480,0

2

539

Podului

433

6

2598,0

2

540

Poetului

2860

6

17160,0

7

541

Poiana

333

4,5

1498,5

2

542

Xxxx Xxxxxxxx de Teiuș

200

9

1800,0

7

543

Xxxx Xxxxxx

995

5,5

5472,5

2

544

Popa Șapcă

189

4,5

850,5

2

545

Porumbacului

312

5,5

1716,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

546

Porumbiței

558

5,5

3069,0

2

547

Porumbului

424

6

2544,0

2

548

Posada

1117

5

5585,0

2

549

Preparandiei( inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

618

8

4944,0

5

550

Prieteniei

210

6

1260,0

2

551

Primăverii

450

7

3150,0

2

552

Prislop

223

6

1338,0

2

553

Privighetorii

1344

5,5

7392,0

2

554

Prof. Dr. Xxxxxxx Xxxxx

826

6

4956,0

3

555

Prof. Dr. Xxxxx Xxxxxxxx I

1880

14

26320,0

7

556

Prof. Dr. Xxxxx Xxxxxxxx II (Alfa)

600

7

4200,0

5

557

Profesor Xxxxxxx Xxxx

285

5,5

1567,5

2

558

Progresului

1371

6,5

8911,5

2

559

Prometeu

115

5

575,0

2

560

Prunului

939

5,5

5164,5

2

561

Prutului

465

7

3255,0

2

562

P-ta 13 Martiri

100

3,5

350,0

3

563

P-ța Acad. Caius Iacob

76

7

532,0

7

564

P-ța Agro Vlaicu

300

7

2100,0

5

565

P-ța Arenei

356

12

4272,0

7

566

P-ța Avram lancu

194

12

2328,0

7

567

P-ța Carpați

171

6

1026,0

2

568

P-ța Catedralei

58

6

348,0

7

569

P-ța Drapelului (Podgoriei)

80

12

960,0

7

570

P-ța Eroilor

43

10

430,0

3

571

P-ța George Enescu

110

6

660,0

5

572

P-ța Heim Domokoș

150

9

1350,0

5

573

P-ța Luther

54

7

378,0

5

574

P-ța Mică

54

7

378,0

5

575

P-ța Olimp

153

7

1071,0

5

576

P-ța Plevnei

33

7

231,0

4

577

P-ța Primăriei

30

15

450,0

7

578

P-ța Sârbească

70

7

490,0

5

579

P-ța Spitalului

243

10,5

2551,5

7

580

P-ța Sporturilor

540

6

3240,0

5

581

Putnei

120

7

840,0

2

582

Radu de la Afumați

675

6

4050,0

2

583

Radu Negru

74

4,5

333,0

2

584

Xxxx Xxxxx

705

6

4230,0

2

585

Rahovei

295

5

1475,0

2

586

Rarău

287

4

1148,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

587

Războieni

977

7

6839,0

2

588

Răzvan

331

6

1986,0

2

589

Rândunicii

1396

5,5

7678,0

2

590

Râșnov

177

6

1062,0

2

591

Redutei

409

6

2454,0

2

592

Remus

674

5,5

3707,0

2

593

Renașterii (intre Radnei si

Voinicilor)

700

7

4900,0

5

594

Renașterii (intre Voinicilor si linia CFR)

673

8

5384,0

3

595

Reșitei

230

4

920,0

2

596

Retezat

483

5,5

2656,5

2

597

Robănești

71

3,3

234,3

2

598

Rodnei

169

6

1014,0

2

599

Romaniței

412

5

2060,0

2

600

Românului

77

5

385,0

2

601

Romei

56

3,5

196,0

2

602

Romul Ladea

201

7

1407,0

2

603

Romul Veliciu

98

8

784,0

7

604

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

57

6,5

370,5

2

605

Rosmarinului

207

4

828,0

2

606

Roșiorilor

260

6

1560,0

3

607

Rotarilor

164

6

984,0

2

608

Rozelor

1258

5,5

6919,0

2

609

Salcâmului

240

5

1200,0

2

610

Salciei

90

4,2

378,0

2

611

Salontei

362

5

1810,0

2

612

Santinelei

585

5,5

3217,5

2

613

Satelit

118

4,5

531,0

2

614

Xxxx Xxxxxxxx

220

6

1320,0

4

615

Savârșin

290

6

1740,0

2

616

Sălcuța

130

3

390,0

2

617

Sânzienelor

550

6

3300,0

2

618

Scurtă

66

5

330,0

2

619

Secerei

199

4,5

895,5

2

620

Semănătorilor

168

6

1008,0

2

621

Semenicului

387

5,5

2128,5

2

622

Septimiu

1012

6

6072,0

2

623

Xxxxx Xxxx

620

5,5

3410,0

2

624

Xxxxx Xxxxxx

113

5,5

621,5

2

625

Severin

114

4

456,0

2

626

Sibiului

230

6

1380,0

2

627

Sighișoara

387

7

2709,0

5

628

Xxxxxxxxx Xxxxxx

450

4,5

2025,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

629

Simfoniei

250

6

1500,0

5

630

Simion Bărnuțiu

299

6

1794,0

3

631

Sinagogei

57

4,5

256,5

3

632

Sinaia

161

5,5

885,5

2

633

Șiretului

102

6

612,0

2

634

Slatinei

146

3,5

511,0

2

635

Slănic

56

6

336,0

2

636

Smeurei

318

4

1272,0

2

637

Socului

442

6

2652,0

2

638

Solomon

563

6

3378,0

2

639

Someșului

594

5

2970,0

2

640

Spartacus

221

5

1105,0

2

641

Spătaru Preda

1046

7

7322,0

2

642

Spătarul Borcea

97

4,5

436,5

2

643

Spicului

545

4

2180,0

2

644

Splai Gen. Gheorghe Magheru

1660

7

11620,0

6

645

Splaiul Toth Sandor

750

7,5

5625,0

2

646

Sportului

520

5,5

2860,0

2

647

Xxxx Xxxxx

538

7

3766,0

2

648

Stânjenel

810

6

4860,0

2

649

Stânjenel (Pășunei-Bl. 212)

200

4

800,0

2

650

Steagului

1792

7

12544,0

6

651

Str. N. Titulescu

520

8

4160,0

5

652

Străzi Zona Industrială Sud

1000

6

6000,0

3

653

Streiului

367

5

1835,0

2

654

Stupilor

370

5

1850,0

2

655

Suceava

615

7

4305,0

2

656

Sulfinei

144

5,5

792,0

2

657

Sulina

216

3,5

756,0

2

658

Sunătoarei

55

3

165,0

2

659

Xxxxxxx Xxxxx

109

5,5

599,5

4

660

Școalei

679

7

4753,0

5

661

Șelari

176

5

880,0

2

662

Șelimbăr

120

4,5

540,0

2

663

Șezătorii

502

6,5

3263,0

3

664

Șiriei

430

6

2580,0

4

665

Șoimului

452

6

2712,0

3

666

Șosea Centură Micalaca-Subcetate (inclusiv sens giratoriu)

2800

7

19600,0

6

667

Xx. Xxxxxxxx Xxxxxx

554

12

6648,0

7

668

Xx. X. Xxxxx

418

6

2508,0

2

669

Ștefan Cel Mare

1548

9

13932,0

6

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

670

Xxxxxx Xxxxx Xxx

345

7

2415,0

5

671

Ștefan Luchian

330

5

1650,0

5

672

Xxxxxx Xxxxxxxx

754

7

5278,0

3

673

Xxxxxx Xxxxx

1543

6

9258,0

3

674

Tarafului

716

5

3580,0

4

675

Târgoviște

104

3

312,0

2

676

Târgului

210

6

1260,0

2

677

Xxxxxx Xxxxxxx

246

5,5

1353,0

3

678

Xxxxxx Xxxxx

141

4

564,0

2

679

Xxxxxx Xxxxxxxxx

1248

6,5

8112,0

2

680

Teuz

200

3,5

700,0

2

681

Tiberiu

298

6

1788,0

2

682

Tiberiu Brediceanu

268

5,5

1474,0

2

683

Timișului

136

4,5

612,0

2

684

Timotei Cipariu

315

3

945,0

3

685

Tismana

582

6

3492,0

2

686

Titan

285

3,5

997,5

2

687

Toamnei

260

6

1560,0

2

688

Toporaș

127

4,5

571,5

2

689

Toscana

350

5

1750,0

2

690

Xxxx Xxxxx

661

7

4627,0

2

691

Xxxxxx Xxxxxxxxxx

443

6

2658,0

2

692

Trandafirilor

139

5

695,0

2

693

Transilvaniei

281

6,5

1826,5

3

694

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe str. P. Rareș

544

6

3264,0

7

695

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe str. Prof. Dr. A. Ardelean (Pădurii)

793

8

6344,0

7

696

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe Calea Radnei

254

8

2032,0

7

697

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe str. Cocorilor

112

8

896,0

7

698

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe B-dul Titulescu

611

8

4888,0

7

699

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe Calea Zimandului

14

6

84,0

5

700

Trenului

1432

5

7160,0

2

701

Tribunul Andreica

170

5

850,0

2

702

Tribunul Axente

180

7

1260,0

2

703

Tribunul Buteanu

90

7

630,0

3

704

Tribunul Corcheș

920

7

6440,0

3

705

Tribunul Dobra

293

11

3223,0

7

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

706

Trifoiului

58

3,5

203,0

2

707

Triumfului

210

3

630,0

2

708

Trompetei

332

5

1660,0

2

709

Trotușului

1075

8

8600,0

2

710

Tudor Vladimirescu

560

6

3360,0

7

711

Tulnic

620

7

4340,0

2

712

Tunarilor

317

7

2219,0

2

713

Turdei

483

6,5

3139,5

2

714

Turturicii

504

5,5

2772,0

2

715

Tușnad

200

7

1400,0

2

716

Țebei

151

5

755,0

2

717

Țepeș Vodă

200

6,5

1300,0

2

718

Udrea

370

6

2220,0

2

719

Ulmului

996

6

5976,0

2

720

Ulpiu

359

6

2154,0

2

721

Unirii

283

7

1981,0

6

722

Universului

70

5

350,0

2

723

Ursului

270

6

1620,0

3

724

Vadului

207

4,5

931,5

2

725

Vasile Alecsandri

203

6

1218,0

7

726

Xxxxxx Xxxxxx

78

3

234,0

2

727

Xxxxxx Xxxxx

250

6

1500,0

2

728

Vasile Conta

261

6

1566,0

4

729

Vasile Goldiș

292

4,5

1314,0

5

730

Vasile Lucaciu

94

7

658,0

2

731

Xxxxxx Xxxxxx

157

6

942,0

2

732

Vasile Pârvan

204

3,4

693,6

2

733

Vaslui

349

7

2443,0

3

734

Vărădiei

254

6

1524,0

2

735

Vântului

539

7

3773,0

2

736

Vârful Cu Dor

603

13

7839,0

7

737

Veneția

267

5,5

1468,5

2

738

Venus

92

4

368,0

2

739

Xxxxxxxx Xxxxx

210

6

1260,0

2

740

Veseliei

320

4,5

1440,0

2

741

Vezuviu

544

6

3264,0

2

742

Xxxxxx Xxxxxxx

140

5

700,0

2

743

Victor Hugo

230

6

1380,0

2

744

Vidra

334

6

2004,0

2

745

Viilor

394

4

1576,0

2

746

Viitorului

200

5,5

1100,0

2

747

Viorelelor

201

4

804,0

2

748

Vișinului

916

7

6412,0

2

749

Voevod Moga

730

6

4380,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

750

Voinicilor (inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

1070

14

14980,0

6

751

Voltaire

110

5

550,0

3

752

Voluntarilor

345

7

2415,0

2

753

Vrabiei

178

4

712,0

2

754

Vrancei

810

6

4860,0

2

755

Vulturilor

284

3

852,0

2

756

W. A. Mozart

104

8

832,0

2

757

Weitzer

160

2

320,0

2

758

Zalău

157

6

942,0

3

759

Zambilelor

406

6

2436,0

2

760

Zărandului

782

5,5

4301,0

2

761

Zânelor

360

6,5

2340,0

2

762

Zefir

301

4

1204,0

2

763

Zimbrului

1146

7

8022,0

2

764

Zoe

400

4

1600,0

2

765

Zona Industrială Est-ANL (străzile)

1000

6

6000,0

3

766

Zona Industrială Vest (străzile)

4480

7

31360,0

6

767

Zorilor

210

7

1470,0

3

768

Zrejnanin

250

5,5

1375,0

2

TOTAL(m)

368.044

TOTAL (mP)

2.594.555,7

Observație:

Numărul străzilor pe care se execută măturatul mecanizat va fi suplimentat cu străzile care vor fi asfaltate/reabilitate și străzile introduse în domeniul public.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE EXECUTĂ MĂTURATUL ȘI SPĂLATUL MECANIZAT AL TROTUARELOR

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime trotuar (m)

Lățime trotuar (m)

Suprafață trotuar (mp)

Nr. trot uare

Suprafață trotuare (mp)

Nr. total lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

6

7

1

1 Decembrie 1918

219

1,5

328,5

2

657,0

7

2

6 Vânători (de la Calea A. Vlaicu până la linia CFR)

1160

2,2

2552

1

2552,0

2

3

Xxxxxx Xxxxxxxx

690

2,2

1518

2

3036,0

5

4

Banu Mărăcine

550

3

1650

2

3300,0

5

5

B-dul Gen Dragalina (str. N. Bălcescu -Palatul Cultural-partea dreaptă)

450

1,5

675

1

675,0

5

6

B-dul Gen Dragalina (str. N. Bălcescu-Palatul Cultural-partea stângă)

725

2,2

1595

1

1595,0

5

7

B-dul G-ral Praporgescu

725

1,5

1087,5

2

2175,0

5

8

B-dul G-ral Vasile Milea

650

2

1300

2

2600,0

7

9

B-dul I. Maniu

800

3

2400

2

4800,0

7

10

B-dul N. Titulescu

2204

3

6612

2

13224,0

5

11

B-dul Revoluției

2172

4,0

8688

2

17376,0

7

12

Bihorului

250

1,5

375

4

1500,0

5

13

Calea Aurel Vlaicu (gara-bariera CFR)

3100

4

12400

2

24800,0

5

14

Calea Romanilor

683

2,5

1707,5

2

3415,0

5

15

Cetății

1165

1,5

1747,5

1

1747,5

2

16

Cloșca

303

2

606

2

1212,0

5

17

Corneliu Coposu

360

2,5

900

2

1800,0

7

18

Crișan

296

1,5

444

2

888,0

7

19

Horia

263

2,5

657,5

2

1315,0

7

20

I.C. Brătianu

282

2,2

620,4

2

1240,8

5

21

Xxxxxx Xxxxxxxx

222

1,5

333

1

333,0

5

22

Nicolae Grigorescu

234

2

468

2

936,0

5

23

Calea Victoriei

868

2,2

1909,6

2

3819,2

5

24

Pasaj Grădiște

530

2

1060

2

2120,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime trotuar (m)

Lățime trotuar (m)

Suprafață trotuar (mp)

Nr. trot uare

Suprafață trotuare (mp)

Nr. total lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

6

7

25

Pasaj Grădiște-Biserica Ortodoxă Grădiște)

100

2,3

230

2

460,0

3

26

Pasaj luliu Maniu

560

2,2

1232

2

2464,0

3

27

Pasaj Maranata

260

1,5

390

1

390,0

3

28

Pod Decebal

200

2

400

2

800,0

3

29

Pod Rutier Micalaca 300

450

2,2

990

2

1980,0

2

30

Pod Traian

200

1

200

2

400,0

3

31

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

1,5

670,5

2

1341,0

5

32

Miron Costin

620

2

1240

2

2480,0

5

33

P-ța Avram lancu

194

2,5

485

2

970,0

7

34

Xx. Xxxxxxxx Xxxxxx

554

1,5

831

2

1662,0

5

35

Splai Gen.

Gheorghe Magheru

1300

1,5

1950

2

3900,0

3

TOTAL (m)

23.786

TOTAL (mp)

113.963,5

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE EFECTUEAZĂ ÎNTREȚINEREA CURĂȚENIEI

Nr. crt.

Denumire strada

Lungime (m)

Lățime pe care se întreține (m)

Suprafața de întreținut (mp)

Frecvență săptămânală

0

1

2

3

4

5

1

A. D. Xenopol

110

7,5

825,0

14

2

Aleea Borsec

156

30,0

4680,0

14

3

Aleea Romanței

426

4,0

1704,0

7

4

B-dul Decebal

744

8,0

5952,0

7

5

B-dul General Dragalina

725

7,0

5075,0

7

6

B-dul G-ral Vasile Milea

851

7,0

5957,0

7

7

B-dul Revoluției

2172

7,0

15204,0

14

8

Bihorului

580

5,0

2900,0

7

9

Bumbacului

178

7,0

1246,0

7

10

Cale acces Palat Administrativ

75

4,0

300,0

14

11

Calea A. Vlaicu (gara-bariera)

3100

7,0

21700,0

7

12

Calea Romanilor

683

7,0

4781,0

7

13

Calea Victoriei

868

7,0

6076,0

7

14

Cloșca

303

6,0

1818,0

14

15

Crișan

296

7,0

2072,0

14

16

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

7,0

3129,0

14

17

Feleacului

215

7,5

1612,5

7

18

Felix

126

9,0

1134,0

7

19

Horia

263

7,0

1841,0

7

20

I. C. Brătianu

282

7,0

1974,0

7

21

Xxxx Xxxx

260

7,0

1820,0

14

22

Xxxxxx Xxxxxxxx

297

7,0

2079,0

7

23

Lucian Blaga

367

8,0

2936,0

7

24

Mețianu

200

6,0

1200,0

14

25

Mihai Eminescu

817

7,0

5719,0

7

26

Miorița

470

7,0

3290,0

7

27

Mucius Scaevola

488

7,0

3416,0

7

28

Nicolae Bălcescu

280

7,0

1960,0

7

29

Nicolae Grigorescu

234

7,0

1638,0

7

30

Parcări Lanțul

120

10,0

1200,0

7

31

Parcări B-dul Revoluției

900

7,0

6300,0

14

32

Parcări P-ța Spitalului.

60

12,0

720,0

7

33

Piața Acad. Caius Iacob

76

7,0

532,0

7

34

Piața Agroalimentară - Vlaicu (Lebăda)

300

7,0

2100,0

14

Nr. crt.

Denumire strada

Lungime (m)

Lățime pe care se întreține (m)

Suprafața de întreținut (mp)

Frecvență săptămânală

0

1

2

3

4

5

35

Piața Arenei

356

7,0

2492,0

14

36

Piața Avram lancu

194

7,0

1358,0

14

37

Piața Catedralei

58

6,0

348,0

14

38

Piața Eroilor

43

10,0

430,0

7

39

Piața Sârbească

70

7,0

490,0

7

40

Piața Spitalului

243

7,0

1701,0

7

41

Piața Sporturilor

540

6,0

3240,0

7

42

Platou Palat Administrativ

30

18,0

540,0

14

43

Platou Poliție Secția Vlaicu

20

10,0

200,0

7

44

Xxxx Xxxxxxxx de Teiuș

200

7,0

1400,0

14

45

P-ța Drapelului (Podgoria)

80

12,0

960,0

14

46

P-ța George Enescu

110

6,0

660,0

7

47

P-ța Heim Domokoș

150

9,0

1350,0

7

48

P-ța Luther

54

7,0

378,0

7

49

Romul Veliciu

98

8,0

784,0

14

50

Sighișoara

387

7,0

2709,0

7

51

Ștefan Luchian

330

5,0

1650,0

7

52

Tribunul Dobra

293

7,0

2051,0

7

53

Trotuare B-dul I. Maniu (Podgoria-str. I. Alexandru)

900

3,0

2700,0

7

54

Trotuare B-dul Revoluției

4344

4,0

17376,0

14

55

Trotuare Calea A. Vlaicu (gara-bariera)

6200

4,0

24800,0

7

56

Trotuare str. A. D. Xenopol

196

2,0

392,0

7

57

Trotuare str. Crișan

592

1,5

888,0

7

58

Trotuare str. Corneliu Coposu

660

2,5

1650,0

7

59

Trotuare str. Horia

526

2,5

1315,0

7

60

Trotuare str. Romul Veliciu

194

2,0

388,0

7

61

Trotuare Palat Administrativ

140

2,0

280,0

14

62

Tudor Vladimirescu

560

6,0

3360,0

7

63

Unirii

283

7,0

1981,0

7

TOTAL (mp)

202.761,5

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

1 ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședmțâ CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE EXECUTĂ RĂZUITUL RIGOLELOR

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

0

1

2

3

4

5

1

1 Decembrie 1918

219

2

438

328,50

2

6 Vânători (între Calea A. Vlaicu-bariera CFR)

1160

2

2320

1740,00

3

A. D. Xenopol

110

2

220

165,00

4

Abrud (Pășunei-Imașului)

760

2

1520

1140,00

5

Academia Teologica

330

2

660

495,00

6

Alecu Russo

138

2

276

207,00

7

Aleea Agnita

163

2

326

244,50

8

Aleea Azuga

186

2

372

279,00

9

Aleea Făget

210

2

420

315,00

10

Aleea Fluturilor

345

2

690

517,50

11

Aleea Neptun

331

2

662

496,50

12

Aleea Predeal

230

2

460

345,00

13

Aleea Tomis

210

2

420

315,00

14

Xxxxxxxxx Xxxxx

265

2

530

397,50

15

Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

206

2

412

309,00

16

Ana Ipătescu

351

2

702

526,50

17

Andreescu

120

2

240

180,00

18

Xxxxxx Xxxxxxxx

690

2

1380

1035,00

19

Andrei Șaguna

2405

2

4810

3607,50

20

Xxxxxxxx Xxxxxx

297

2

594

445,50

21

Anton Pann

908

2

1816

1362,00

22

Ardealului

540

2

1080

810,00

23

Argeș

148

2

296

222,00

24

Arh. Xxxxx Xxxxxxxxxx

988

2

1976

1482,00

25

Aron Cotruș

147

2

294

220,50

26

Xxxxx Xxxxx

185

2

370

277,50

27

Aviator Georgescu

242

2

484

363,00

28

Avrig

347

2

694

520,50

29

Baba Novac

527

2

1054

790,50

30

Xxxxx Xxxxxxxx

258

2

516

387,00

31

Baladei

300

2

600

450,00

32

Banu Maracine

775

2

1550

1162,50

33

Banu Maracine - scuar

200

2

400

300,00

34

Xxxxxxx Xxxxx

265

2

530

397,50

35

Barbu Lautaru I

360

2

720

540,00

36

Bartok Bela

268

2

536

402,00

37

Bârzava

161

2

322

241,50

38

B-dul Decebal

744

2

1488

1116,00

39

B-dul Gen Traian Moșoiu

280

2

560

420,00

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

0

1

2

3

4

5

40

B-dul Gen Traian Moșoiu

280

2

560

420,00

41

B-dul General Dragalina

725

2

1450

1087,50

42

B-dul G-ral Praporgescu

964

2

1928

1446,00

43

B-dul luliu Maniu

800

4

3200

2400,00

44

B-dul N. Titulescu

2204

4

8816

6612,00

45

B-dul Revoluției

2172

4

8688

6516,00

46

Berzei

194

2

388

291,00

47

Bihorului

250

2

500

375,00

48

Bradului

780

2

1560

1170,00

49

Bucegi

182

2

364

273,00

50

Bumbacului

178

2

356

267,00

51

Xxxxx Xxxx

538

2

1076

807,00

52

Călărașilor

290

2

580

435,00

53

Calea A Vlaicu (linia CFR-str. M. Manole)

500

2

1000

750,00

54

Calea Aurel Vlaicu (gara CFR-linia CFR Nădlac)

3100

4

12400

9300,00

55

Calea Bodrogului I

1070

2

2140

1605,00

56

Calea Radnei (Pasaj- Str. Șiriei)

1810

4

7240

5430,00

57

Calea Romanilor

683

2

1366

1024,50

58

Calea Timișorii (Liceul German-trecere CFR)

1800

2

3600

2700,00

59

Calea Timișorii (P-ța Eroilor-Liceul German)

700

4

2800

2100,00

60

Calea Victoriei

868

2

1736

1302,00

61

Calea Vlaicu Aurel (între U.M. -Dedeman)

900

1

900

675,00

62

Calea Zimandului (între str. P. Rareș si Sens giratoriu)

1088

2

2176

1632,00

63

Caransebeș

261

2

522

391,50

64

Xxxxx Xxxxxxx

142

2

284

213,00

65

Xxxxxxx Xxxxx

1085

2

2170

1627,50

66

Cărămidarilor

335

2

670

502,50

67

Câmpul Liniștii I

910

2

1820

1365,00

68

Câmpul Liniștii II

1100

2

2200

1650,00

69

Ceahlău

366

2

732

549,00

70

Ceaikovski

437

2

874

655,50

71

Cetății

1165

1

1165

873,75

72

Cetinei

240

2

480

360,00

73

Cibinului

323

2

646

484,50

74

Ciobanului (între Beiuș -Renașterii)

150

2

300

225,00

75

Ciprian Porumbescu

180

2

360

270,00

76

Cloșca

303

2

606

454,50

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

0

1

2

3

4

5

77

Clujului

500

2

1000

750,00

78

Cocorilor

1553

2

3106

2329,50

79

Cometei

1990

2

3980

2985,00

80

Condurașilor

889

2

1778

1333,50

81

Constantin Brâncoveanu

1384

2

2768

2076,00

82

Constantin Brâncuși

928

2

1856

1392,00

83

Xxxxxxxxxx Xxxxxx

67

2

134

100,50

84

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

285

2

570

427,50

85

Corneliu Coposu

360

2

720

540,00

86

Cozia

273

2

546

409,50

87

Crișan

296

2

592

444,00

88

Csiky Gergely

85

2

170

127,50

89

Dacilor

514

2

1028

771,00

90

Deltei

126

2

252

189,00

91

Desseanu

149

2

298

223,50

92

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxxxx

285

2

570

427,50

93

Doinei

257

2

514

385,50

94

Dorobanților

871

2

1742

1306,50

95

Dorului

446

2

892

669,00

96

Dr. Xxxxxx Xxxx

290

2

580

435,00

97

Dr. Xxxx Xxxxx

237

2

474

355,50

98

Dreptății

381

2

762

571,50

99

Dunării

1876

2

3752

2814,00

100

Ecaterina Teodoroiu

330

2

660

495,00

101

Egalității

443

2

886

664,50

102

Xxxxx Xxxxxx

220

2

440

330,00

103

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

2

894

670,50

104

Emanoil Gojdu

474

2

948

711,00

105

Episcopiei

782

2

1564

1173,00

106

Eroul Necunoscut

470

2

940

705,00

107

Făt- Frumos

663

2

1326

994,50

108

Felix

126

2

252

189,00

109

Flacăra

425

2

850

637,50

110

Foișor

335

2

670

502,50

111

Fragilor

465

2

930

697,50

112

Frații Neumann

292

2

584

438,00

113

Fulgerului

306

2

612

459,00

114

George Coșbuc

703

2

1406

1054,50

115

Gheorghe Baritiu

461

2

922

691,50

116

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

184

2

368

276,00

117

Gheorghe Lazăr

373

2

746

559,50

118

Xxxxxxxx Xxxx de Teiuș

200

2

400

300,00

119

Gheorghe Șincai

229

2

458

343,50

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

0

1

2

3

4

5

120

Ghioceilor

1035

2

2070

1552,50

121

Grădinarilor

552

2

1104

828,00

122

Grigore Alexandrescu

637

2

1274

955,50

123

Griviței

550

2

1100

825,00

124

Haiducilor

100

1

100

75,00

125

Horia

263

2

526

394,50

126

I. C. Brătianu

282

2

564

423,00

127

I. L. Caragiale

488

2

976

732,00

128

Xxxxxx Xxxxxx

157

2

314

235,50

129

Xxxx Xxxxxx

205

2

410

307,50

130

Independenței

1022

2

2044

1533,00

131

Xxxx Xxxxxxxxx

718

2

1436

1077,00

132

Xxxx Xxxxxxxxx

405

2

810

607,50

133

Xxxx Xxxxxxxx

1124

2

2248

1686,00

134

Xxxx Xxxx Xxxxxxx

546

2

1092

819,00

135

Xxxx Xxxx

260

2

520

390,00

136

Xxxxx Xxxxxxxxxx

50

2

100

75,00

137

Xxxxxx Xxxxxxx

382

2

764

573,00

138

Xxxxx Xxxxxx

118

2

236

177,00

139

Labirint

140

2

280

210,00

140

Liviu Rebreanu

1414

2

2828

2121,00

141

Lt. Major Duma

93

2

186

139,50

142

Luceafărului

337

2

674

505,50

143

Lucian Blaga

367

2

734

550,50

144

Xxxxxxx Xxxxxxx

177

2

354

265,50

145

Lugojului

390

2

780

585,00

146

Xxxxxx Xxxxxxxx

96

2

192

144,00

147

Marnei

1310

2

2620

1965,00

148

Mărțișor

190

2

380

285,00

149

Mărășești

744

2

1488

1116,00

150

Memorandului

293

2

586

439,50

151

Merișor

681

2

1362

1021,50

152

Mihai Eminescu

817

2

1634

1225,50

153

Mihail Kogălniceanu

673

2

1346

1009,50

154

Milova

380

2

760

570,00

155

Miorița

470

2

940

705,00

156

Miron Costin

620

2

1240

930,00

157

Molidului

1051

2

2102

1576,50

158

Mucius Scaevola

488

2

976

732,00

159

Muncii

605

2

1210

907,50

160

Neculce

401

2

802

601,50

161

Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx

486

2

972

729,00

162

Nicolae Bălcescu

280

2

560

420,00

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

0

1

2

3

4

5

163

Xxxxxxx Xxxxxxx

116

2

232

174,00

164

Nicolae Grigorescu

234

2

468

351,00

165

Xxxxxxxx Xxxxx

456

2

912

684,00

166

Obedenaru

388

2

776

582,00

167

Octavian Goga

695

2

1390

1042,50

168

Ogorului I (Calea Timișorii-Autostrada A1)

819

2

1638

1228,50

169

Onisifor Ghibu

132

2

264

198,00

170

Orșova

452

2

904

678,00

171

Paltinului

310

2

620

465,00

172

Parc Reconcilierii

71

2

142

106,50

173

Parcare P-ța Sporturilor / Praporgescu

100

1

100

75,00

174

Parcări Bulevard

900

2

1800

1350,00

175

Parcări Lanțul

120

2

240

180,00

176

Parcări Moskea

250

2

500

375,00

177

Parcări P-ța Spitalului

90

2

180

135,00

178

Paris

89

2

178

133,50

179

Pasaj Gradiște

530

2

1060

795,00

180

Pasaj Iuliu Maniu

560

4

2240

1680,00

181

Pasaj Maranata

260

2

520

390,00

182

Patria

240

4

960

720,00

183

Paul Chinezul

188

2

376

282,00

184

Xxxxx Xxxxxx

104

2

208

156,00

185

Păstorului

1280

2

2560

1920,00

186

Pășunei

634

2

1268

951,00

187

Petru Rareș

1558

2

3116

2337,00

188

Piața Agro- Vlaicu

300

2

600

450,00

189

Pionierilor

420

2

840

630,00

190

Platou Poliție Vlaicu

30

2

60

45,00

191

Plopilor

285

2

570

427,50

192

Pod Decebal

200

2

400

300,00

193

Pod Rutier 300

600

2

1200

900,00

194

Pod Traian

200

2

400

300,00

195

Poetului

2860

2

5720

4290,00

196

Poiana

333

2

666

499,50

197

Posada

1117

2

2234

1675,50

198

Preparandiei

618

2

1236

927,00

199

Prof. Dr. Xxxxx Xxxxxxxx I

1880

2

3760

2820,00

200

Prof. Dr. Xxxxx Xxxxxxxx II

600

2

1200

900,00

201

Profesor Xxxxxxx Xxxx

285

2

570

427,50

202

Prutului

465

2

930

697,50

203

P-ta Acad. Caius Iacob

76

2

152

114,00

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

0

1

2

3

4

5

204

P-ta Arenei

356

2

712

534,00

205

P-ta Avram lancu

194

2

388

291,00

206

P-ta Carpați

171

1

171

128,25

207

P-ta Catedralei

58

1

58

43,50

208

P-ta Eroilor

96

1

96

72,00

209

P-ta Olimp

153

2

306

229,50

210

P-ta Spitalului

243

2

486

364,50

211

P-ța Luther (Blajului)

104

2

208

156,00

212

Renașterii (C.Radnei-Voinicilor)

700

2

1400

1050,00

213

Rodnei

169

2

338

253,50

214

Romul Ladea

201

2

402

301,50

215

Sabin Dragoi

136

2

272

204,00

216

Xxxxxx Xxxxx

109

2

218

163,50

217

Xxxx Xxxxx

158

2

316

237,00

218

SavaTekelija

220

2

440

330,00

219

Săvârșin

290

2

580

435,00

220

Scuar Calea Zimandului

200

4

800

600,00

221

Semănătorilor

168

2

336

252,00

222

Sens giratoriu capăt Calea Zimandului

100

1

100

75,00

223

Sens giratoriu Selgros

100

1

100

75,00

224

Sens Giratoriu UTA

50

2

100

75,00

225

Severin

114

2

228

171,00

226

Sighișoara

387

2

774

580,50

227

Simfoniei

250

2

500

375,00

228

Xxxxxx Xxxxxx

206

2

412

309,00

229

Simion Barnutiu

299

2

598

448,50

230

Xxxxxx Xxxx

995

2

1990

1492,50

231

Sinaia

161

2

322

241,50

232

Splai Gen.Gheorghe Magheru

1660

2

3320

2490,00

233

Streiului

367

2

734

550,50

234

Școalei

679

2

1358

1018,50

235

Șosea Centură Micalaca-Subcetate

2800

2

5600

4200,00

236

Ștefan Augustin Doinaș

554

2

1108

831,00

237

Xxxxxx Xxxxx Xxx

345

2

690

517,50

238

Ștefan Luchian

330

2

660

495,00

239

ȘtefaTenețchi

754

2

1508

1131,00

240

Târgului

210

2

420

315,00

241

Xxxxx Xxxx

200

2

400

300,00

242

Toamnei

260

2

520

390,00

243

Transilvaniei

281

2

562

421,50

244

Tribunul Andreica

170

2

340

255,00

245

Tribunul Corcheș

920

2

1840

1380,00

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

0

1

2

3

4

5

246

Tribunul Dobra

293

2

586

439,50

247

Tudor Vladimirescu

560

2

1120

840,00

248

Tunarilor

317

2

634

475,50

249

Udrea

370

2

740

555,00

250

Unirii

283

2

566

424,50

251

Ursului

270

2

540

405,00

252

Vârful Cu Dor

603

2

1206

904,50

253

Vasile Alecsandri

203

2

406

304,50

254

Vasile Conta

261

2

522

391,50

255

Vasile Goldiș

292

2

584

438,00

256

Vasile Lucaciu

94

2

188

141,00

257

Victor Hugo

230

2

460

345,00

258

Voinicilor

1070

2

2140

1605,00

259

W.A.Mozart

104

2

208

156,00

260

Zalău

157

2

314

235,50

261

Zona I.Est-ANL(străzile)

1000

2

2000

1500,00

262

Zona Industrială Vest (străzile)

4480

2

8960

6720,00

263

Zorilor

210

2

420

315,00

264

Zrejnanin

250

2

500

375,00

TOTAL(m)

221.371,50

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

Anexa nr. 8 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE EXECUTĂ OPERAȚIUNI DE SPĂLAT/STROPIT

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață (mP)

Nr. benzi

0

1

2

3

4

5

1

Ana Ipătescu

351

6,5

2281,5

2

2

1 Decembrie 1918

219

7,5

1642,5

2

3

6 Vânători (între Calea A.Vlaicu-linie CFR)

1160

14,0

16240,0

4

4

A. D. Xenopol

110

7,5

825,0

2

5

Abatorului

1375

7,0

9625,0

2

6

Abrud (Pășunei-Imașului)

760

6,0

4560,0

2

7

Xxxx Xxxxxx Xxxxxxxxxxx

1481

7,5

11107,5

2

8

Aleea Hațeg

377

4,5

1696,5

2

9

Xxxxxx Xxxxxxxx

690

6,0

4140,0

2

10

Andrei Șaguna

2405

14,0

33670,0

2

11

Arh. Xxxxx Xxxxxxxxxx

988

6,0

5928,0

2

12

Xxxxx Xxxxx

185

7,0

1295,0

2

13

Banu Mărăcine

775

14,0

10850,0

4

14

Barbu Lăutaru I

360

14,0

5040,0

4

15

Barbu Lăutaru I

360

7,0

2520,0

2

16

B-dul Decebal

744

8,0

5952,0

2

17

B-dul Gen Vasile Milea

851

9,0

7659,0

2

18

B-dul General Dragalina

725

9,0

6525,0

2

19

B-dul Iuliu Maniu

800

18,0

14400,0

6

20

B-dul N. Titulescu

2204

21,0

46284,0

6

21

B-dul Revoluției

2172

21,0

45612,0

6

22

Beiuș

279

6,0

1674,0

2

23

Bihorului

580

5,0

2900,0

2

24

Calea A. Vlaicu( de la gara CFR-bariera)

3100

21,0

65100,0

6

25

Calea Bodrogului I

1.070

14,0

14980,0

4

26

Calea Radnei( Pod -sens giratoriu Selgros)

2000

14,0

28000,0

6

27

Calea Romanilor

683

14,0

9562,0

4

28

Calea Timișorii

2705

17,0

45985,0

2

29

Calea Victoriei

868

16,0

13888,0

4

30

Calea Zimandului

1388

14,0

19432,0

4

32

Cetății

1165

9,0

10485,0

2

33

Cocorilor

1553

12,0

18636,0

4

34

Condurașilor

860

12,0

10320,0

2

35

Constantin Brâncoveanu

1384

7,0

9688,0

2

36

Constantin Brâncuși

928

7,0

6496,0

2

37

Corneliu Coposu

360

14,0

5040,0

4

38

Crișan

296

11,5

3404,0

4

39

Dâmboviței

878

7,0

6146,0

2

40

Dornei

469

6,0

2814,0

2

41

Dorobanților

871

13,0

11323,0

2

42

Dreptății

381

6,0

2286,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață (mP)

Nr. benzi

0

1

2

3

4

5

43

Dunării

1876

6,0

11256,0

2

44

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

11,5

5140,5

4

45

Episcopiei

782

9,0

7038,0

2

46

Xxxxx Xxxx

800

12,0

9600,0

4

47

Făt Frumos

663

5,0

3315,0

2

48

Felix

126

9,0

1134,0

2

49

Frații Neumann

292

7,5

2190,0

2

50

George Coșbuc

703

6,0

4218,0

2

51

Horia

263

12,0

3156,0

4

52

I. C. Brătianu

282

14,0

3948,0

4

53

Independenței

1022

7,5

7665,0

2

54

Libertății

1032

7,0

7224,0

2

55

Liviu Rebreanu

1414

12,0

16968,0

2

56

Lucian Blaga

367

8,0

2936,0

2

57

Mărășești

744

14,0

10416,0

4

58

Mihai Eminescu

817

7,5

6127,5

2

59

Mihail Kogălniceanu

673

13,5

9085,5

2

60

Miorița

470

7,0

3290,0

2

61

Miron Costin

620

14,0

8680,0

4

62

Mucius Scaevola

488

7,0

3416,0

2

63

Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx

486

7,0

3402,0

2

64

Nicolae Bălcescu

280

9,5

2660,0

4

65

Nicolae Grigorescu

234

9,5

2223,0

4

67

Ogorului I (Calea Timișorii-A1)

819

7,0

5733,0

2

68

Pasaj Grădiște

530

14,0

7420,0

4

69

Pasaj Iuliu Maniu

560

14,0

7840,0

4

70

Pasaj Maranata

260

6,0

1560,0

2

71

Petru Rareș

1558

14,0

21812,0

4

72

Pionierilor

784

7,0

5488,0

2

73

Pod Decebal

200

7,0

1400,0

2

74

Pod Rutier Micalaca 300

600

14,0

8400,0

4

75

Pod Traian

200

7,0

1400,0

2

76

Poetului

2860

6,0

17160,0

2

77

Preparandiei

618

8,0

4944,0

2

78

Prof. Dr. Xxxxx Xxxxxxxx I

1880

14,0

26320,0

4

79

Prof. Dr. Xxxxx Xxxxxxxx II(Alfa)

600

7,0

4200,0

2

80

P-ța Acad. Caius Iacob

76

7,0

532,0

2

81

P-ța Arenei

356

12,0

4272,0

2

82

P-ța Avram Iancu

194

12,0

2328,0

2

83

P-ța Spitalului

243

10,5

2551,5

3

84

Romul Veliciu

98

8,0

784,0

2

85

Sens giratoriu Calea Zimandului

100

10,0

1000,0

2

86

Sighișoara

387

7,0

2709,0

2

87

Simfoniei

250

6,0

1500,0

2

88

Simion Bărnuțiu

299

6,0

1794,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață (mP)

Nr. benzi

0

1

2

3

4

5

89

Splaiul Gen. Gheorghe Magheru

1660

7,0

11620,0

2

90

Steagului

1792

7,0

12544,0

2

91

Școalei

679

7,0

4753,0

2

92

Xx. X. Xxxxxx

554

12,0

6648,0

4

93

Ștefan cel Mare

1548

9,0

13932,0

2

94

Tribunul Dobra

293

11,0

3223,0

4

95

Tudor Vladimirescu

560

6,0

3360,0

2

96

Tunarilor

317

7,0

2219,0

2

97

Vârful cu Dor

603

13,0

7839,0

2

98

Voinicilor

1070

14,0

14980,0

4

99

Voluntarilor

345

7,0

2415,0

2

100

Zalău

157

6,0

942,0

2

TOTAL (mp)

890.868,0

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședmțâ CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

Anexa nr. 9 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE VA INTERVENI PENTRU DESZĂPEZIRE (combaterea poleiului, pluguit, curățarea gurilor de preluare a apelor pluviale)

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

1

Calea A. Vlaicu - între bariera CFR și intersecția cu DN 7 (inclusiv sensurile giratorii)

3600

14,0

50400,0

0

2

Xxxxx Xxxx

800

14,0

11200,0

0

3

Pasaj Grădiște (inclusiv zona de pantă- rampă)

530

14,0

7420,0

0

4

Pasaj Iuliu Maniu (inclusiv zona de pantă- rampă)

560

14,0

7840,0

0

5

Pasaj Maranata

260

6,0

1560,0

0

6

Pasaj Voinicilor

150

14,0

2100,0

0

7

Pod Decebal

200

7,0

1400,0

0

8

Pod Rutier Micălaca 300 (inclusiv zona de pantă-rampă)

600

14,0

8400,0

0

9

Pod Traian

200

7,0

1400,0

0

10

Sens giratoriu B-dul Titulescu

220

10,0

2200,0

0

11

Sens giratoriu Calea Bodrogului- Aeroport

125

7,0

875,0

0

12

Sens giratoriu Calea Radnei (Altex)

220

10,0

2200,0

0

13

Sens giratoriu Calea Timișorii - intersecția cu str. Ștefan cel Mare

125

10,0

1250,0

0

14

Sens giratoriu Calea Timișorii (intersecție cu DN 69)  ’                 ’

150

7,0

1050,0

0

15

Sens giratoriu Calea Zimandului( Metro)

100

10,0

1000,0

0

16

Sens giratoriu Cetății

100

9,0

900,0

0

17

Sens giratoriu Piața Spitalului

243

10,0

2430,0

0

18

Sens giratoriu Podgoria

300

14,5

4350,0

0

19

Sens giratoriu Sânicolaul Mic- str. Steagului

50

9,0

450,0

0

20

Sens giratoriu Șosea centură Subcetate

100

9,0

900,0

0

21

Sens giratoriu UTA

225

10,0

2250,0

0

22

Str. Karoly Andreny

297

7,0

2079,0

0

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

23

Strada Voinicilor - de la pasaj CFR până la intersecția cu str. Renașterii

700

14,0

9800,0

0

24

Strada Voinicilor - de la

Renașterii la sens giratoriu ANL ’

675

7,0

4725,0

0

25

Șosea centură Micalaca-Subcetate

2700

7,0

18900,0

0

26

Xxxxx Xxxxxx

600

6,0

3600,0

0

27

1 decembrie 1918

219

7,5

1642,5

1

28

6 Vânători (între Calea A.

Vlaicu-linie C.F.R.)

1.160

14,0

16240,0

1

29

6 Vânători (linie C.F.R.-Centura DN7)

1.726

7,0

12082,0

1

30

A. D. Xenopol

110

7,5

825,0

1

31

Abatorului

1.375

7,0

9625,0

1

32

Academia Teologică

392

7,0

2744,0

1

33

Xxxx Xxxxxx Gutterbrunn

1.481

7,5

11107,5

1

34

Ana Ipătescu

351

6,5

2281,5

1

35

Xxxxxx Xxxxxxxx

690

6,0

4140,0

1

36

Andrei Șaguna

2.405

14,0

33670,0

1

37

Arh. Xxxxx Xxxxxxxxxx

988

6,0

5928,0

1

38

Aviator Georgescu

242

6,0

1452,0

1

39

Xxxxxx Xxxxxx

206

6,0

1236,0

1

40

Banu Mărăcine

775

14,0

10850,0

1

41

Xxxxxxx Xxxxx

265

7,5

1987,5

1

42

B-dul Decebal

744

8,0

5952,0

1

43

B-dul General Dragalina

725

9,0

6525,0

1

44

B-dul G-ral Praporgescu

964

6,0

5784,0

1

45

B-dul G-ral Traian Moșoiu

280

7,0

1960,0

1

46

B-dul G-ral Vasile Milea

851

9,0

7659,0

1

47

B-dul Iuliu Maniu

800

18,0

14400,0

1

48

B-dul N.Titulescu

2.204

21,0

46284,0

1

49

B-dul Revoluției

2.172

21,0

45612,0

1

50

Bihorului

580

5,0

2900,0

1

51

Blajului

80

6,0

480,0

1

52

Bumbacului

178

7,0

1246,0

1

53

Calea Bodrogului I

1.070

14,0

14980,0

1

54

Calea Radnei (de la pasaj la sens giratoriu Selgros)

2.000

14,0

28000,0

1

55

Calea Radnei (de la sens giratoriu Selgros- la linia CFR)

500

7,0

3500,0

1

56

Calea Romanilor

683

14,0

9562,0

1

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

57

Calea Timișorii (de la Pod Traian la bariera)

2.705

17,0

45985,0

1

58

Calea Victoriei

868

16,0

13888,0

1

59

Calea Vlaicu Aurel(gară-barieră CFR)

3.100

21,0

65100,0

1

60

Calea Zimandului

1.388

14,0

19432,0

1

61

Călărașilor

290

6,0

1740,0

1

62

Câmpul Liniștii I

1.160

8,0

9280,0

1

63

Câmpul Liniștii II

1.460

10,0

14600,0

1

64

Câmpurilor

1.098

7,0

7686,0

1

65

Cetății

1.165

9,0

10485,0

1

66

Cloșca

303

6,0

1818,0

1

67

Cocorilor

1.553

12,0

18636,0

1

68

Condurașilor

889

12,0

10668,0

1

69

Constantin Brâncoveanu

1.384

7,0

9688,0

1

70

Constantin Brâncuși

928

7,0

6496,0

1

71

Xxxxxxxxxx Xxxxxx

67

6,0

402,0

1

72

Corneliu Coposu

360

14,0

5040,0

1

73

Crișan

296

11,5

3404,0

1

74

Dâmboviței

878

7,0

6146,0

1

75

Desseanu

149

7,0

1043,0

1

76

Doctor Xxx Xxxxxxxxx

184

8,5

1564,0

1

77

Dornei

469

6,0

2814,0

1

78

Dorobanților

871

13,0

11323,0

1

79

Dunării

1.876

6,0

11256,0

1

80

Ecaterina Teodoroiu

330

6,0

1980,0

1

81

Eftimie Murgu

1.526

8,0

12208,0

1

82

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

11,5

5140,5

1

83

Episcopiei

782

9,0

7038,0

1

84

Făt- Frumos

663

5,0

3315,0

1

85

Flacăra

425

7,0

2975,0

1

86

Frații Neumann

292

7,5

2190,0

1

87

Fulgerului

306

7,0

2142,0

1

88

George Coșbuc

703

6,0

4218,0

1

89

Xxxxxxxx Xxxxxxx

461

5,5

2535,5

1

90

Gheorghe Lazăr

373

6,5

2424,5

1

91

Xxxxxxxx Xxxx de Teiuș

200

9,0

1800,0

1

92

Grigore Alexandrescu

637

6,0

3822,0

1

93

Horia

263

12,0

3156,0

1

94

I.C. Brătianu

282

14,0

3948,0

1

95

Independenței

1.022

7,5

7665,0

1

96

Xxxx Xxxxx Xxxxxxx

846

6,0

5076,0

1

97

Xxxx Xxxx

260

7,0

1820,0

1

98

Xxx Xxxxxxxxx

120

6,0

720,0

1

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

99

Libertății

1.032

7,0

7224,0

1

100

Liviu Rebreanu

1.414

12,0

16968,0

1

101

Lucian Blaga

367

8,0

2936,0

1

102

Mărășești

744

14,0

10416,0

1

103

Mețianu

200

6,0

1200,0

1

104

Mihai Eminescu

817

7,5

6127,5

1

105

Mihail Kogălniceanu

673

13,5

9085,5

1

106

Xxxxxx Xxxxxxxx

222

4,0

888,0

1

107

Miron Costin

620

14,0

8680,0

1

108

Mucius Scaevola

488

7,0

3416,0

1

109

Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx

486

7,0

3402,0

1

110

Nicolae Bălcescu

280

9,5

2660,0

1

111

Nicolae Grigorescu

234

9,5

2223,0

1

112

Xxxxxxxx Xxxxx

1.050

7,0

7350,0

1

113

Octavian Goga

695

7,0

4865,0

1

114

Ogorului I (între Calea

Timișorii și A1)

819

7,0

5733,0

1

115

Ogorului II (între A1 și ieșire Zădăreni)

1.200

14,0

16800,0

1

116

Onisifor Ghibu

132

8,5

1122,0

1

117

Parcări Bulevard Revoluției

900

7,0

6300,0

1

118

Parcări P-ta Spitalului

60

12,0

720,0

1

119

Petru Rareș

1.558

14,0

21812,0

1

120

Poetului

2.860

6,0

17160,0

1

121

Preparandiei

618

8,0

4944,0

1

122

Prof. Dr. A. Ardelean I

1.880

14,0

26320,0

1

123

P-ța Acad. Caius Iacob

76

9,0

684,0

1

124

P-ța Agro Vlaicu

300

7,0

2100,0

1

125

P-ța Arenei

356

12,0

4272,0

1

126

P-ța Avram Iancu

194

12,0

2328,0

1

127

P-ța Catedralei

58

6,0

348,0

1

128

P-ța George Enescu

110

6,0

660,0

1

129

P-ța Luther (Blajului)

104

7,0

728,0

1

130

P-ța Primăriei

30

15,0

450,0

1

131

P-ța Sârbească

70

7,0

490,0

1

132

Războieni

977

7,0

6839,0

1

133

Renașterii (Calea Radnei-Voinicilor)

700

7,0

4900,0

1

134

Romul Veliciu

98

8,0

784,0

1

135

Simion Bărnuțiu

299

6,0

1794,0

1

136

Splai Gen. Gheorghe Magheru

1660

7,0

11620,0

1

137

Splaiul Gen. Gheorghe Magheru

1.660

7,0

11620,0

1

138

Steagului

1.792

7,0

12544,0

1

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

139

Ștefan Augustin Doinaș

554

12,0

6648,0

1

140

Ștefan Cel Mare

1.548

9,0

13932,0

1

141

Xxxxxx Xxxxx Xxx

345

7,0

2415,0

1

142

Xxxxxx Xxxxxxxx

754

7,0

5278,0

1

143

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe B-dul Titulescu

611

8,0

4888,0

1

144

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe Calea Radnei

254

8,0

2032,0

1

145

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe Calea Zimandului

14

6,0

84,0

1

146

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe str. Cocorilor

112

8,0

896,0

1

147

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe str. P. Rareș

544

6,0

3264,0

1

148

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe str. Prof A. Ardelean (Pădurii)

793

8,0

6344,0

1

149

Tribunul Corcheș

920

7,0

6440,0

1

150

Tribunul Dobra

293

11,0

3223,0

1

151

Tudor Vladimirescu

560

6,0

3360,0

1

152

Udrea

370

6,0

2220,0

1

153

Unirii

283

7,0

1981,0

1

154

Vasile Goldiș

292

4,5

1314,0

1

155

Vârful Cu Dor

603

13,0

7839,0

1

156

Xxxxxxxx Xxxxx

258

9,4

2425,2

1

157

Voluntarilor

345

7,0

2415,0

1

158

9 Mai

257

6,5

1670,5

2

159

Abrud

2.066

6,0

12396,0

2

160

Achile

481

6,0

2886,0

2

161

Xxx Xxxxx

1.053

5,5

5791,5

2

162

Xxxxxx Xxxxx

118

7,0

826,0

2

163

Alba lulia

871

6,5

5661,5

2

164

Alecu Russo

138

6,0

828,0

2

165

Aleea Agnita

163

7,0

1141,0

2

166

Aleea Albac

210

5,5

1155,0

2

167

Aleea Amara

475

6,0

2850,0

2

168

Aleea Azuga

186

5,0

930,0

2

169

Aleea Călimănești

650

4,5

2925,0

2

170

Aleea Cenad

170

7,0

1190,0

2

171

Aleea Dezna

921

3,5

3223,5

2

172

Aleea Făget

538

4,0

2152,0

2

173

Aleea Fluturilor

345

4,0

1380,0

2

174

Aleea Hațeg

377

4,5

1696,5

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

175

Aleea Hercule

246

5,0

1230,0

2

176

Aleea Hipocrat

300

4,0

1200,0

2

177

Aleea Muncii

269

4,0

1076,0

2

178

Aleea Neptun

331

5,0

1655,0

2

179

Aleea Postavului

185

5,0

925,0

2

180

Aleea Predeal

598

4,5

2691,0

2

181

Aleea Răsăritului

150

5,0

750,0

2

182

Aleea Romanței

426

4,0

1704,0

2

183

Aleea Saturn

267

4,0

1068,0

2

184

Aleea Tomis

419

6,0

2514,0

2

185

Aleea Ulise

505

4,0

2020,0

2

186

Aleea Zorelelor

145

5,5

797,5

2

187

Xxxxxxxxx Xxxxx

265

6,0

1590,0

2

188

Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

206

5,0

1030,0

2

189

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

323

7,0

2261,0

2

190

Xxxxxxxxx Xxxx

316

6,0

1896,0

2

191

Antim Ivireanul

914

6,0

5484,0

2

192

Anton Cehov

255

4,0

1020,0

2

193

Anton Pann

908

6,0

5448,0

2

194

Xxxxxx Xxxxxx

754

6,5

4901,0

2

195

Ardealului

725

7,0

5075,0

2

196

Armoniei

1078

5,5

5929,0

2

197

Aron Cotruș

147

7,5

1102,5

2

198

Xxxx Xxxxx

1014

5,5

5577,0

2

199

Xxxxx Xxxxx

185

7,0

1295,0

2

200

Avrig

347

7,0

2429,0

2

201

Baba Novac

527

6,0

3162,0

2

202

Baladei

300

5,0

1500,0

2

203

Barbu Lăutaru I

360

14,0

5040,0

2

204

Bartok Bela

268

7,0

1876,0

2

205

Batiștei

209

6,0

1254,0

2

206

Bârzava

161

6,0

966,0

2

207

Beiuș

279

6,0

1674,0

2

208

Blanduziei

463

5,0

2315,0

2

209

Boemiei

270

5,0

1350,0

2

210

Bogdan Voievod

1536

6,5

9984,0

2

211

Bucegi

182

6,5

1183,0

2

212

C. D. Loga

170

3,5

595,0

2

213

Caransebeș

261

6,5

1696,5

2

214

Caransebeș

261

6,5

1696,5

2

215

Xxxxx Xxxxxxx

142

6,0

852,0

2

216

Castor

468

5,0

2340,0

2

217

Xxxxxxx Xxxxx

1085

6,0

6510,0

2

218

Xxxxxxx Xxxx Xxxx

1687

6,5

10965,5

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

219

Cărămidarilor

335

7,0

2345,0

2

220

Câmpeni

131

6,0

786,0

2

221

Ceahlău

366

5,5

2013,0

2

222

Ceaikovski

437

6,0

2622,0

2

223

Cetinei

240

6,0

1440,0

2

224

Cezar

555

6,0

3330,0

2

225

Cibinului

323

6,0

1938,0

2

226

Ciobanului

303

7,0

2121,0

2

227

Ciprian Porumbescu

180

6,0

1080,0

2

228

Clopotului

1419

6,0

8514,0

2

229

Clujului

1851

5,0

9255,0

2

230

Codrului

354

6,0

2124,0

2

231

Cometei

1990

6,0

11940,0

2

232

Comunarzilor

315

4,0

1260,0

2

233

Constanța Hodoș

150

4,5

675,0

2

234

Constituției

2060

5,0

10300,0

2

235

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

285

5,0

1425,0

2

236

Costache Negruzzi

836

5,5

4598,0

2

237

Cozia

273

7,5

2047,5

2

238

Crasna

536

7,0

3752,0

2

239

Xxxxx Xxxxxxx

85

7,0

595,0

2

240

Cuza Vodă

562

5,5

3091,0

2

241

Dacilor

514

7,0

3598,0

2

242

Digului

1400

6,0

8400,0

2

243

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxxxx

285

7,0

1995,0

2

244

Dimitrie Cantemir

293

4,0

1172,0

2

245

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

1179

6,0

7074,0

2

246

Diogene

313

5,5

1721,5

2

247

Dorel Sibii

235

8,0

1880,0

2

248

Dorului

446

6,0

2676,0

2

249

Dr. Xxxxxx Xxxx

290

6,0

1740,0

2

250

Dr. Ion Rațiu

798

9,0

7182,0

2

251

Dr. Xxxx Xxxxx

237

7,5

1777,5

2

252

Dreptății

381

6,0

2286,0

2

253

Xxxxxxx Xxxxxxxx

1.072

5,0

5360,0

2

254

Xxxxx Xxxxxx

220

7,0

1540,0

2

255

Emanoil Gojdu

474

6,0

2844,0

2

256

Xxxx Xxxxxx

798

6,0

4788,0

2

257

Episcop Roman Ciorogariu

1830

5,5

10065,0

2

258

Eroul Necunoscut

470

6,0

2820,0

2

259

Exterior

557

6,0

3342,0

2

260

Fagului

591

7,0

4137,0

2

261

Faurilor

1811

5,5

9960,5

2

262

Fântânii

1740

6,0

10440,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

263

Feleacului

215

7,5

1612,5

2

264

Felix

126

9,0

1134,0

2

265

Foișor

335

5,0

1675,0

2

266

Fragilor

465

4,5

2092,5

2

267

Frăției

499

5,0

2495,0

2

268

Frumoasă

694

6,0

4164,0

2

269

Gelu

733

4,0

2932,0

2

270

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

184

7,0

1288,0

2

271

Xxxxxxxx Xxxx

112

5,0

560,0

2

272

Gheorghe Doja

2161

5,5

11885,5

2

273

Gheorghe Șincai

229

5,0

1145,0

2

274

Ghioceilor

1.035

6,0

6210,0

2

275

Gladiator

504

6,0

3024,0

2

276

Gloriei

970

7,0

6790,0

2

277

Gorunului

721

6,0

4326,0

2

278

Grădinarilor

552

6,0

3312,0

2

279

Griviței

1784

5,0

8920,0

2

280

Xxxxx Xxxx

158

5,0

790,0

2

281

Hatman Arbore

903

6,0

5418,0

2

282

Hector

493

5,5

2711,5

2

283

Henri Coandă

1.172

7,0

8204,0

2

284

Hunedoarei

1.121

6,0

6726,0

2

285

I. L. Caragiale

488

6,0

2928,0

2

286

Xxxxx Xxxxxxx

543

4,0

2172,0

2

287

Xxxxxx Xxxxxx

157

6,5

1020,5

2

288

Xxxx Xxxxxx

205

5,0

1025,0

2

289

Imașului

193

5,5

1061,5

2

290

Inului

208

5,0

1040,0

2

291

Xxxx Xxxxxxxxx

718

4,5

3231,0

2

292

Xxxx Xxxxxxxxx

405

6,5

2632,5

2

293

Xxxx Xxxxxxxx

1124

6,0

6744,0

2

294

Xxxx Xxxxxxxx

158

6,0

948,0

2

295

Xxxx Xxxxxx Xxxx

472

4,0

1888,0

2

296

Xxxx Xxxx Xxxxxxx

546

6,0

3276,0

2

297

Xxxx Xxxx

260

7,0

1820,0

2

298

Xxxx Xxxx

121

6,0

726,0

2

299

Xxx Xxxxxxxxx

120

6,0

720,0

2

300

Ion Creangă

957

6,5

6220,5

2

301

Xxxxx Xxxxxxx

530

6,0

3180,0

2

302

Xxxxx Xxxxxxxxxx

50

7,0

350,0

2

303

Xxxxxx Xxxxxxx

382

6,0

2292,0

2

304

Jiului

467

7,0

3269,0

2

305

Lăcrămioarelor

803

6,0

4818,0

2

306

Lipovei

896

9,0

8064,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

307

Lt. Major Duma

93

7,0

651,0

2

308

Luceafărului

337

8,0

2696,0

2

309

Xxxxxxx Xxxxxxx

177

4,5

796,5

2

310

Lugojului

390

6,0

2340,0

2

311

Luncii

322

3,5

1127,0

2

312

Lungă

1.081

5,5

5945,5

2

313

Malul Mureșului

710

5,0

3550,0

2

314

Maramureș

103

6,5

669,5

2

315

Xxxxxx Xxxxxxxx

96

12,0

1152,0

2

316

Marnei

1310

6,0

7860,0

2

317

Măgurei

607

6,0

3642,0

2

318

Măgurele

371

5,5

2040,5

2

319

Mălin

608

5,5

3344,0

2

320

Mărțișor

190

7,0

1330,0

2

321

Mătăsari

263

6,0

1578,0

2

322

Memorandului

293

6,0

1758,0

2

323

Meșterul Manole

1339

8,5

11381,5

2

324

Mierlei

1.022

6,0

6132,0

2

325

Mihail Lermontov

202

3,0

606,0

2

326

Militarilor

57

6,0

342,0

2

327

Milova

380

5,5

2090,0

2

328

Miorița

470

7,0

3290,0

2

329

Xxxxx Xxxxxxxx

201

7,5

1507,5

2

330

Moldovei

611

5,5

3360,5

2

331

Molidului

1051

5,5

5780,5

2

332

Moraviei

305

5,0

1525,0

2

333

Xxxxxx Xxxxxxxx

684

7,0

4788,0

2

334

Moților

47

6,0

282,0

2

335

Muncii

605

7,0

4235,0

2

336

Munteniei

561

5,5

3085,5

2

337

Năsăud

560

6,5

3640,0

2

338

Neculce

401

6,5

2606,5

2

339

Negoi

299

5,0

1495,0

2

340

Xxxxxxx Xxxxxxx

116

4,0

464,0

2

341

Nicolae Gogol

194

6,0

1164,0

2

342

Xxxxxxx Xxxxx

245

7,0

1715,0

2

343

Nouă

1.562

6,5

10153,0

2

344

Nucet

274

6,5

1781,0

2

345

Nucului

789

6,0

4734,0

2

346

Obedenaru

388

7,0

2716,0

2

347

Oborului

725

7,0

5075,0

2

348

Octav Băncilă

251

4,5

1129,5

2

349

Odobescu

394

7,0

2758,0

2

350

Oituz

2223

6,0

13338,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

351

Olimp

78

12,0

936,0

2

352

Olteniei

136

6,0

816,0

2

353

Oltului

441

7,0

3087,0

2

354

Orient

820

5,0

4100,0

2

355

Orion

342

6,0

2052,0

2

356

Orizontului

1540

6,0

9240,0

2

357

Orșova

452

5,5

2486,0

2

358

Paris

89

8,0

712,0

2

359

Pașcani

739

7,0

5173,0

2

360

Patria

240

6,0

1440,0

2

361

Paul Chinezul

188

5,5

1034,0

2

362

Xxxxx Xxxxxx

104

4,5

468,0

2

363

Păcii

119

6,5

773,5

2

364

Părului

161

5,0

805,0

2

365

Păstorului

1280

8,0

10240,0

2

366

Pășunei

634

6,5

4121,0

2

367

Pelicanului

612

5,0

3060,0

2

368

Pelinului

157

6,0

942,0

2

369

Pescăruș

1321

6,0

7926,0

2

370

Petru Maior

1524

5,5

8382,0

2

371

Xxxxx Xxxxx

202

4,5

909,0

2

372

Pionierilor

784

7,0

5488,0

2

373

Plopilor

285

6,5

1852,5

2

374

Porumbiței

558

5,5

3069,0

2

375

Posada

1117

5,0

5585,0

2

376

Prieteniei

210

6,0

1260,0

2

377

Prof. Dr. Xxxxxxx Xxxxx

826

6,0

4956,0

2

378

Prof. Dr. A. Ardelean II (Alfa)

600

7,0

4200,0

2

379

Profesor Xxxxxxx Xxxx

285

5,5

1567,5

2

380

Progresului

1371

6,5

8911,5

2

381

Prunului

939

5,5

5164,5

2

382

Prutului

465

7,0

3255,0

2

383

P-ța Carpați

171

6,0

1026,0

2

384

P-ța Eroilor

43

10,0

430,0

2

385

P-ța Heim Domokoș

150

9,0

1350,0

2

386

P-ța Mică

54

7,0

378,0

2

387

P-ța Sporturilor

540

6,0

3240,0

2

388

Radu de la Afumați

675

6,0

4050,0

2

389

Xxxx Xxxxx

705

6,0

4230,0

2

390

Rândunicii

1396

5,5

7678,0

2

391

Redutei

409

6,0

2454,0

2

392

Renașterii (Voinicilor-linia

CFR)

673

8,0

5384,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

393

Retezat

483

5,5

2656,5

2

394

Rodnei

169

6,0

1014,0

2

395

Romaniței

412

5,0

2060,0

2

396

Românului

77

5,0

385,0

2

397

Romul Ladea

201

7,0

1407,0

2

398

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

57

6,5

370,5

2

399

Roșiorilor

260

6,0

1560,0

2

400

Rotarilor

164

6,0

984,0

2

401

Sabin Drăgoi

136

7,0

952,0

2

402

Salontei

362

5,0

1810,0

2

403

Santinelei

585

5,5

3217,5

2

404

Xxxx Xxxxxxxx

220

6,0

1320,0

2

405

Savârșin

290

6,0

1740,0

2

406

Sânzienelor

550

6,0

3300,0

2

407

Semănătorilor

168

6,0

1008,0

2

408

Septimiu

1012

6,0

6072,0

2

409

Xxxxx Xxxx

620

5,5

3410,0

2

410

Sighișoara

387

7,0

2709,0

2

411

Simfoniei

250

6,0

1500,0

2

412

Xxxxxx Xxxx

995

5,5

5472,5

2

413

Sinaia

161

5,5

885,5

2

414

Spartacus

221

5,0

1105,0

2

415

Spătaru Preda

1046

7,0

7322,0

2

416

Splaiul Toth Șandor

750

7,5

5625,0

2

417

Stânjenel

810

6,0

4860,0

2

418

Str. N. Titulescu

520

8,0

4160,0

2

419

Streiului

367

5,0

1835,0

2

420

Stupilor

370

5,0

1850,0

2

421

Suceava

615

7,0

4305,0

2

422

Xxxxxxx Xxxxx

109

5,5

599,5

2

423

Școalei

679

7,0

4753,0

2

424

Șezătorii

502

6,5

3263,0

2

425

Șiriei

430

6,0

2580,0

2

426

Șoimului

452

6,0

2712,0

2

427

Xx. X. Xxxxx

418

6,0

2508,0

2

428

Xxxxxx Xxxxx Xxx

345

7,0

2415,0

2

429

Ștefan Luchian

330

5,0

1650,0

2

430

Xxxxxx Xxxxx

1543

6,0

9258,0

2

431

Târgului

210

6,0

1260,0

2

432

Xxxxxx Xxxxxxx

246

5,5

1353,0

2

433

Xxxxxx Xxxxxxxxx

1248

6,5

8112,0

2

434

Toamnei

260

6,0

1560,0

2

435

Xxxxxx Xxxxxxxxxx

443

6,0

2658,0

2

436

Transilvaniei

281

6,5

1826,5

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

437

Trenului

1432

5,0

7160,0

2

438

Tribunul Andreica

170

5,0

850,0

2

439

Trompetei

332

5,0

1660,0

2

440

Trotușului

1075

8,0

8600,0

2

441

Tulnic

620

7,0

4340,0

2

442

Tunarilor

317

7,0

2219,0

2

443

Turdei

483

6,5

3139,5

2

444

Turturicii

504

5,5

2772,0

2

445

Tușnad

200

7,0

1400,0

2

446

Țepeș Vodă

200

6,5

1300,0

2

447

Ursului

270

6,0

1620,0

2

448

Vasile Alecsandri

203

6,0

1218,0

2

449

Vasile Conta

261

6,0

1566,0

2

450

Vasile Lucaciu

94

7,0

658,0

2

451

Vaslui

349

7,0

2443,0

2

452

Vântului

539

7,0

3773,0

2

453

Vezuviu

544

6,0

3264,0

2

454

Victor Hugo

230

6,0

1380,0

2

455

Vișinului

916

7,0

6412,0

2

456

Voevod Moga

730

6,0

4380,0

2

457

Voltaire

110

5,0

550,0

2

458

Vrancei

810

6,0

4860,0

2

459

W. A. Mozart

104

8,0

832,0

2

460

Zalău

157

6,0

942,0

2

461

Zărandului

782

5,5

4301,0

2

462

Zimbrului

1146

7,0

8022,0

2

463

Zona Industrială Est-ANL (străzile)

1000

6,0

6000,0

2

464

Zona Industrială Vest (străzile)

4480

7,0

31360,0

2

465

Zorilor

210

7,0

1470,0

2

466

Zrejnanin

250

5,5

1375,0

2

467

Xxxxxxx Xxxxxx

250

5,5

1375,0

3

468

A. Laurian

359

6,0

2154,0

3

469

Adrian

121,00

3,5

423,5

3

470

Agricultorilor

745

7,0

5215,0

3

471

Albinelor

136

5,0

680,0

3

472

Aleea Constructorilor

170

5,0

850,0

3

473

Aleea Dej

356

3,0

1068,0

3

474

Alexandru cel Bun

579

5,5

3184,5

3

475

Alexandru Volta

229

4,0

916,0

3

476

Alunului

359

6,0

2154,0

3

477

Amurgului

116

3,5

406,0

3

478

Arcașilor

324

4,5

1458,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

479

Argeș

148

5,0

740,0

3

480

Arieșului

136

4,5

612,0

3

481

Arinului

467

5,0

2335,0

3

482

Arțarului

79

5,0

395,0

3

483

Xxxxxxx Xxxxxx

202

3,5

707,0

3

484

Aviator Vuia

127

6,0

762,0

3

485

Aviației

442

4,0

1768,0

3

486

B. P. Hașdeu

165

5,5

907,5

3

487

Badea Cârțan

300

6,0

1800,0

3

488

Banatului

291

4,5

1309,5

3

489

Banatului

291

4,5

1309,5

3

490

Barbu Lăutaru II

898

5,0

4490,0

3

491

Basarab

199

4,5

895,5

3

492

Bârsei

340

5,5

1870,0

3

493

Berzei

194

6,0

1164,0

3

494

Bicaz

110

6,0

660,0

3

495

Biruinței

114

3,2

364,8

3

496

Bistriței

53

5,0

265,0

3

497

Bobâlna

187

5,0

935,0

3

498

Bobocilor

320

6,0

1920,0

3

499

Bradului

780

4,5

3510,0

3

500

Brândușei

582

4,0

2328,0

3

501

Brumărel

320

5,0

1600,0

3

502

Buciumului

342

6,0

2052,0

3

503

Bucovinei

256

5,0

1280,0

3

504

București

629

6,5

4088,5

3

505

Bujor

289

4,0

1156,0

3

506

Bulgară

106

4,5

477,0

3

507

Busuioc

160

3,5

560,0

3

508

Buziaș

387

6,0

2322,0

3

509

Byron

128

3,0

384,0

3

510

Caisului

563

5,5

3096,5

3

511

Caisului

563

5,5

3096,5

3

512

Calea A. Vlaicu (paralela cu Aviației)

450

5,0

2250,0

3

513

Calea Bodrogului II

2.203

5,0

11015,0

3

514

Cameliei

261

5,0

1305,0

3

515

Caraiman

96

4,0

384,0

3

516

Castanilor

300

6,0

1800,0

3

517

Călțunaș

292

4,0

1168,0

3

518

Călugăreni

80

6,0

480,0

3

519

Căminului

100

7,5

750,0

3

520

Căprioarei

329

3,0

987,0

3

521

Căpșunilor

140

3,0

420,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

522

Câmpia Turzii

1100

5,5

6050,0

3

523

Câmpul Florilor

200

6,0

1200,0

3

524

Cedrului

467

3,0

1401,0

3

525

Cerbului

326

4,5

1467,0

3

526

Cheia

200

4,0

800,0

3

527

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

232

3,5

812,0

3

528

Ciocârliei

282

5,5

1551,0

3

529

Cireșoaiei

119

3,5

416,5

3

530

Clopoțeilor

220

6,0

1320,0

3

531

Coasei

436

5,0

2180,0

3

532

Cobzei

158

3,5

553,0

3

533

Codrii Cosminului

69

3,0

207,0

3

534

Col. Xxxx Xxx. Xxxxxxx

201

7,0

1407,0

3

535

Col. Xxxx Xxxxxxxxxx

176

5,5

968,0

3

536

Col. Xxxxxxxxx Xxxx

205

7,0

1435,0

3

537

Col. Xxxxx Xxxxxxxxx

201

6,5

1306,5

3

538

Coloniștilor

780

5,0

3900,0

3

539

Colțișor

100

3,8

380,0

3

540

Concordiei

373

6,0

2238,0

3

541

Constanta

394

4,0

1576,0

3

542

Corabiei

79

3,0

237,0

3

543

Corbului

384

3,5

1344,0

3

544

Cornului

161

4,0

644,0

3

545

Cosânzeana

291

6,0

1746,0

3

546

Craiovei

113

6,0

678,0

3

547

Crângului

296

4,5

1332,0

3

548

Crinului

254

3,0

762,0

3

549

Cristal

186

4,0

744,0

3

550

Crișului

673

4,0

2692,0

3

551

Crizantemelor

168

6,0

1008,0

3

552

Cucului

230

6,0

1380,0

3

553

Xxxxxx Xxxxx

191

3,5

668,5

3

554

Cuptorului

103

3,5

360,5

3

555

Curcubeului

107

6,0

642,0

3

556

Curtici

70

6,0

420,0

3

557

Deltei

126

6,0

756,0

3

558

Diaconul Coresi

441

3,5

1543,5

3

559

Diamant

44

3,5

154,0

3

560

Diana

761

6,0

4566,0

3

561

Dobrogea

730

3,5

2555,0

3

562

Dogarilor

190

5,0

950,0

3

563

Doinei

257

4,5

1156,5

3

564

Dosoftei

192

4,5

864,0

3

565

Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx

375

4,5

1687,5

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

566

Dr. Xxxxx Xxxxxxxx

164

4,0

656,0

3

567

Dragoș Vodă

306

6,0

1836,0

3

568

Xxxxxx Xxxxxxxxxx

179

5,0

895,0

3

569

Dumbrava Roșie

103

5,0

515,0

3

570

Economului

330

4,0

1320,0

3

571

Egalității

443

6,0

2658,0

3

572

Emil Gârleanu

320

6,0

1920,0

3

573

Emilian

359

6,0

2154,0

3

574

Fabius

233

5,5

1281,5

3

575

Fecioarei

530

6,0

3180,0

3

576

Ficusului

71

3,0

213,0

3

577

Filotei

289

3,5

1011,5

3

578

Florilor

183

4,0

732,0

3

579

Fluierului

168

5,0

840,0

3

580

Frunzei

152

6,0

912,0

3

581

Furnicii

100

3,0

300,0

3

582

General Doda

570

6,0

3420,0

3

583

Xxxxxxxx Xxxxx

196

6,0

1176,0

3

584

Xxxxxxxx Xxxx

360

6,0

2160,0

3

585

Gherghinei

168

3,0

504,0

3

586

Ghica Vodă

200

6,0

1200,0

3

587

Xxxxxxxx Xxxxx

372

6,0

2232,0

3

588

Gladiolelor

400

4,0

1600,0

3

589

Graurului

104

4,5

468,0

3

590

Grâului

202

3,0

606,0

3

591

Greierilor

109

5,0

545,0

3

592

Grigore Ureche

490

5,0

2450,0

3

593

Grigore Tocilescu

366

6,0

2196,0

3

594

Grozăvești

228

4,5

1026,0

3

595

Xxxxxx Xxxxxxxxx

209

3,5

731,5

3

596

Gutuilor

200

4,5

900,0

3

597

Herodot

357

6,0

2142,0

3

598

Hortenzia

315

5,5

1732,5

3

599

Xxxxx Xxxxxx

380

6,0

2280,0

3

600

Ialomiței

280

5,0

1400,0

3

601

Xxxxx Xxxxx

258

4,0

1032,0

3

602

Iasomiei

600

3,5

2100,0

3

603

Iederei

86

4,0

344,0

3

604

Ilia

37

8,5

314,5

3

605

Xxxx Xxxxx

75

3,2

240,0

3

606

Infanteriei

263

4,0

1052,0

3

607

Ioan Slavici

204

4,0

816,0

3

608

Ion Agârbiceanu

200

5,0

1000,0

3

609

Ion Câmpineanu

580

6,0

3480,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

610

Xxx Xxxxxxxxxxxx

302

3,5

1057,0

3

611

Ion Minulescu

275

5,0

1375,0

3

612

Xxxxx Xxxxxxx

203

5,5

1116,5

3

613

Xxxxxx Xxxxxxxx

146

5,0

730,0

3

614

lului Toader

182

5,0

910,0

3

615

Izlazului

151

5,0

755,0

3

616

Izoi

105

4,5

472,5

3

617

Izvor

203

5,0

1015,0

3

618

Junilor

195

4,0

780,0

3

619

Labirint

140

6,0

840,0

3

620

Lalelelor

307

4,0

1228,0

3

621

Laptelui

95

5,5

522,5

3

622

Latină

87

4,0

348,0

3

623

Xxxxxxxxx Xxxx

210

4,0

840,0

3

624

Lămâiței

120

4,0

480,0

3

625

Leandrului

85

5,0

425,0

3

626

Letiția

234

3,0

702,0

3

627

Leului

173

6,0

1038,0

3

628

Liliac

208

3,5

728,0

3

629

Livezilor

916

4,0

3664,0

3

630

Lucernei

399

3,5

1396,5

3

631

Lucreția

465

5,0

2325,0

3

632

Luminii

420

4,5

1890,0

3

633

Lupeni

138

6,0

828,0

3

634

Macedoniei

564

6,0

3384,0

3

635

Macului

239

3,5

836,5

3

636

Magnoliei

38

3,0

114,0

3

637

Marginei

566

5,0

2830,0

3

638

Xxxxx Xxxxxx

191

3,5

668,5

3

639

Marte

147

4,0

588,0

3

640

Maximilian

214

4,0

856,0

3

641

Măgheran

213

3,5

745,5

3

642

Mărgăritar

195

6,4

1248,0

3

643

Mărului

2.884

5,0

14420,0

3

644

Merișor

681

6,0

4086,0

3

645

Meseriei

228

4,0

912,0

3

646

Micșunelelor

272

5,5

1496,0

3

647

Milcov

141

6,0

846,0

3

648

Mimozei

358

6,0

2148,0

3

649

Minervei

419

5,5

2304,5

3

650

Miraj

133

4,0

532,0

3

651

Xxxxxx Xxxx

1.076

4,0

4304,0

3

652

Moșilor

80

4,5

360,0

3

653

Movilei

68

3,0

204,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

654

Mușcatei

81

3,5

283,5

3

655

Mușețel

665

5,5

3657,5

3

656

Nalbei

70

4,0

280,0

3

657

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

75

3,2

240,0

3

658

Xxxxxxx Xxxxxxx

114

5,0

570,0

3

659

Xxxxxxx Xxxxx

250

4,0

1000,0

3

660

Nufăr

254

6,0

1524,0

3

661

Olimpiadei

167

4,5

751,5

3

662

Oradea

86

6,0

516,0

3

663

Orăștie

48

6,0

288,0

3

664

Orfeu

349

6,0

2094,0

3

665

Orhideelor

80

5,0

400,0

3

666

Ostașului

254

3,5

889,0

3

667

Paltinului

310

6,0

1860,0

3

668

Panait Cerna

64

2,5

160,0

3

669

Pandurilor

97

3,0

291,0

3

670

Panselei

339

4,0

1356,0

3

671

Parc Reconcilierii

71

6,0

426,0

3

672

Parcări Lanțul

120

10,0

1200,0

3

673

Parcări Moskea

250

10,0

2500,0

3

674

Parcări Patinoar

140

15,0

2100,0

3

675

Parcări Victoriei

600

2,0

1200,0

3

676

Partizanilor

550

5,0

2750,0

3

677

Păcurarilor

490

5,5

2695,0

3

678

Păltiniș

201

3,5

703,5

3

679

Păpădiei

217

6,0

1302,0

3

680

Păuliș

140

3,0

420,0

3

681

Pescarilor

718

3,0

2154,0

3

682

Petalelor

202

4,0

808,0

3

683

Piersicilor

360

2,5

900,0

3

684

Pinului

100

3,8

380,0

3

685

Plugarilor

73

8,0

584,0

3

686

Podgoriei

120

4,0

480,0

3

687

Podului

433

6,0

2598,0

3

688

Poiana

333

4,5

1498,5

3

689

Popa Șapcă

189

4,5

850,5

3

690

Porumbacului

312

5,5

1716,0

3

691

Porumbului

424

6,0

2544,0

3

692

Primăverii

450

7,0

3150,0

3

693

Prislop

223

6,0

1338,0

3

694

Privighetorii

1.344

5,5

7392,0

3

695

Prometeu

115

5,0

575,0

3

696

P-ta 13 Martiri

100

3,5

350,0

3

697

P-ța Olimp

153

7,0

1071,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

698

P-ța Plevnei

33

7,0

231,0

3

699

Putnei

120

7,0

840,0

3

700

Radu Negru

74

4,5

333,0

3

701

Rahovei

295

5,0

1475,0

3

702

Rarău

287

4,0

1148,0

3

703

Răzvan

331

6,0

1986,0

3

704

Râșnov

177

6,0

1062,0

3

705

Remus

674

5,5

3707,0

3

706

Reșitei

230

4,0

920,0

3

707

Robănești

71

3,3

234,3

3

708

Romei

56

3,5

196,0

3

709

Rosmarinului

207

4,0

828,0

3

710

Rozelor

1.258

5,5

6919,0

3

711

Salcâmului

240

5,0

1200,0

3

712

Sălciei

90

4,2

378,0

3

713

Satelit

118

4,5

531,0

3

714

Sălcuța

130

3,0

390,0

3

715

Scurtă

66

5,0

330,0

3

716

Secerei

199

4,5

895,5

3

717

Semenicului

397

5,5

2183,5

3

718

Severin

114

4,0

456,0

3

719

Sibiului

230

6,0

1380,0

3

720

Xxxxxxxxx Xxxxxx

450

4,5

2025,0

3

721

Sinagogei

57

4,5

256,5

3

722

Siretului

102

6,0

612,0

3

723

Slatinei

146

6,0

876,0

3

724

Slănic

56

6,0

336,0

3

725

Smeurei

318

4,0

1272,0

3

726

Socului

442

6,0

2652,0

3

727

Solomon

563

6,0

3378,0

3

728

Someșului

594

5,0

2970,0

3

729

Spătarul Borcea

97

4,5

436,5

3

730

Spicului

545

4,0

2180,0

3

731

Sportului

520

5,5

2860,0

3

732

Xxxx Xxxxx

538

7,0

3766,0

3

733

Stânjenel (Pășunei-bl. 212)

200

4,0

800,0

3

734

Străzi Zona Industrială Sud

1.000

6,0

6000,0

3

735

Sulfinei

144

5,5

792,0

3

736

Sulina

216

3,5

756,0

3

737

Sunătoarei

55

3,0

165,0

3

738

Șelari

176

5,0

880,0

3

739

Șelimbăr

120

4,5

540,0

3

740

Tarafului

716

5,0

3580,0

3

741

Târgoviște

104

3,0

312,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

742

Xxxxxx Xxxxx

141

4,0

564,0

3

743

Teuz

200

3,5

700,0

3

744

Tiberiu

298

6,0

1788,0

3

745

Tiberiu Brediceanu

268

5,5

1474,0

3

746

Timișului

136

4,5

612,0

3

747

Timotei Cipariu

315

3,0

945,0

3

748

Tismana

582

6,0

3492,0

3

749

Titan

285

3,5

997,5

3

750

Toporași

127

4,5

571,5

3

751

Toscana

350

5,0

1750,0

3

752

Xxxx Xxxxx

661

7,0

4627,0

3

753

Trandafirilor

139

5,0

695,0

3

754

Tribunul Axente

180

7,0

1260,0

3

755

Tribunul Buteanu

90

7,0

630,0

3

756

Trifoiului

58

3,5

203,0

3

757

Triumfului

210

3,0

630,0

3

758

Țebei

151

5,0

755,0

3

759

Ulmului

996

6,0

5976,0

3

760

Ulpiu

359

6,0

2154,0

3

761

Universului

70

5,0

350,0

3

762

Vadului

207

4,5

931,5

3

763

Xxxxxx Xxxxxx

78

3,0

234,0

3

764

Xxxxxx Xxxxx

250,00

6,0

1500,0

3

765

Xxxxxx Xxxxxx

157

6,0

942,0

3

766

Vasile Pârvan

204

3,4

693,6

3

767

Vărădiei

254

6,0

1524,0

3

768

Veneția

267

5,5

1468,5

3

769

Venus

92

4,0

368,0

3

770

Xxxxxxxx Xxxxx

210

6,0

1260,0

3

771

Veseliei

320

4,5

1440,0

3

772

Xxxxxx Xxxxxxx

140

5,0

700,0

3

773

Vidra

334

6,0

2004,0

3

774

Viilor

394

4,0

1576,0

3

775

Viitorului

200

5,5

1100,0

3

776

Viorelelor

201

4,0

804,0

3

777

Vrabiei

178

4,0

712,0

3

778

Vulturilor

284

3,0

852,0

3

779

Weitzer

160

2,0

320,0

3

780

Zambilelor

406

6,0

2436,0

3

781

Zânelor

360

6,5

2340,0

3

782

Zefir

301

4,0

1204,0

3

783

Zoe

400

4,0

1600,0

3

TOTAL (mp)

2.618.101,4

NOTĂ la Anexa nr. 9:
  • 1.    Primele obiective pe care trebuie asigurată circulația (prin îndepărtarea zăpezii și așternerea de material antiderapant) sunt podurile, pasajele și sensurile giratorii din municipiu, care se încadrează la nivel de prioritate 0;

  • 2.    Ordinea de execuție a operațiunilor de deszăpezire va respecta nivelurile de prioritate prezentate în Anexa nr. 9.

  • 3.    Operatorul va curăța de zăpadă și gheață gurile de preluare a apelor pluviale în rețeaua de canalizare pentru a asigura scurgerea apei rezultate în urma topirii zăpezii ,de pe străzile cuprinse în tabel.

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

    Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

    Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

Anexa nr. 10 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA LOCAȚIILOR PENTRU OPERAȚIUNI DE CURĂȚAT MANUAL ZĂPADA

Nr. crt.

Categorie

Locație

Lungime (m)

Lățime pe care se curăță (m)

Nr. trotuare

Suprafața curățată (mP)

0

1

2

3

4

5

6

1

Aleea Borsec

150

40

6.000

2

Trotuare

Augustin Doinaș

554

1,5

2

1662

3

Trotuare

Xenopol

100

1,5

2

300

4

Trotuare

Romul Veliciu

100

1,5

2

300

5

Trotuare

Xxxxxx Xxxxxxxx

660

2,2

2

2904

6

Trotuare

B-dul Revoluției

2172

4

2

17.376

7

Trotuare

Banu Mărăcine

550

3

2

3.300

8

Trotuare

Bihorului

250

1,5

2

750

9

Trotuare

Calea Aurel Vlaicu

3100

4.0

2

24.800

10

Trotuare

Corneliu Coposu

360

2,5

2

1.800

11

Trotuare

Calea Romanilor

683

2,5

2

3.415

12

Trotuare

Cloșca

303

2.0

2

1212

13

Trotuare

Crișan

296

1,5

2

888

14

Trotuare

B-dul G-ral Dragalina (Bălcescu-Palatul Cultural-partea stângă)

725

2,2

1

1595

15

Trotuare

Horia

250

2,5

2

1.250

16

Trotuare

I.C. Brătianu

282

2,2

2

1240,8

17

Trotuare

B-dul Iuliu Maniu

800

3

2

4800

18

Trotuare

Miron Costin

620

2

2

1240

19

Trotuare

Nicolae Grigorescu

234

2

2

936

20

Trotuare

Nicolae Bălcescu

280

2

2

1120

21

Trotuare

Pasaj Iuliu Maniu

560

2,2

2

2464

22

Trotuare

Pod Decebal

200

2

2

800

23

Trotuare

Pasaj Grădiște

530

2

2

2120

24

Trotuare

Pasaj Grădiște - până la Biserica ortodoxă

100

2,3

2

460

25

Trotuare

Pod Rutier Micălaca 300

450

2,2

2

1980

26

Trotuare

Pod Traian

200

1

2

400

27

Trotuare

B-dul G-ral Praporgescu

725

1,5

2

2175

28

Trotuare

B-dul N. Titulescu

2204

3

1

6612

29

Trotuare

B-dul V. Milea (Primărie-Tribunal)

650

2

2

2600

30

Platou

Palat Administrativ (Primărie-platou, trotuare si cale acces auto între bariere)

1.600

31

Curtea

Palat Administrativ (Primărie)

267

Nr. crt.

Categorie

Locație

Lungime (m)

Lățime pe care se curăță (m)

Nr. trotuare

Suprafața curățată (mp)

0

1

2

3

4

5

6

32

Trotuare

Parc T. Arghezi

30

4

1

120

33

Trotuare

Piața Spitalului

240

2

1

480

34

Acces pietonal

Pasarela Aradul Nou

280

2

1

560

35

Acces pietonal

Mețianu

200

6

1200

36

Trotuare

Calea Victoriei

868

2,2

2

3819,2

37

Trotuare

Xxxxxxxx Xxxxxx

1,5

2

870

38

Trotuare

Xxx Xxxxxxxxx

140

2

1

280

39

Trotuare

Voluntarilor

345

2

1

690

40

Trotuare

Xxxxxx Xxxx

100

2

1

200

41

Trotuare

Xxxxxxxx Xxxxx

258

2

2

1032

TOTAL (mp)

107.518

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

1 ex. Serviciul Edilitar ;i Dezvoltare Mediu Urban

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

CANTITĂȚILE MINIME-MAXIME ALE ACORDULUI-CADRU PENTRU O DURATĂ DE 4 ANI, RESPECTIV CANTITĂȚILE MINIME-MAXIME CARE POT SĂ APARĂ PE DURATA UNUI CONTRACT SUBSECVENT

Nr. crt.

Denumire operație

U.M.

Cant. lunară estima tă

Cant. min. estimată S

Cant.

MAX. estimată

S

Cant. min. estimată AC

Cant.

MAX. estimată AC

Tarif estimat (lei)

Valoare min. estimată S (lei)

Valoare MAX. estimată S (lei)

Valoare min. estimată AC (lei)

Valoare MAX. estimată AC(lei)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

I. SALUBRIZARE STRADALĂ

1

Măturat manual

1.000 mp

14.814

133.326

177.768

533.304

711.072

18

2.399.868

3.199.824

9.599.472

12.799.296

2

Măturat mecanic

1.000 mp

45.287

407.583

543.444

1.630.332

2.173.776

15

6.113.745

8.151.660

24.454.980

32.606.640

3

Măturat mecanic trotuare

1.000 mp

2.570

23.130

30.840

92.520

123.360

9

208.170

277.560

832.680

1.110.240

4

Întreținere curățenie

1.000mp

8.153

73.377

97.836

293.508

391.344

9

660.393

880.524

2.641.572

3.522.096

5

Golit coșuri stradale pt. gunoi

buc

26.892

322.704

322.704

1.290.816

1.290.816

1

322.704

322.704

1.290.816

1.290.816

6

Răzuit rigole

1.000 mp

443

3.987

5.316

15.948

21.264

252

1.004.724

1.339.632

4.018.896

5.358.528

7

Transport deșeuri stradale

tona

600

5.400

7.200

21.600

28.800

36

194.400

259.200

777.600

1.036.800

8

Dezafectare depozite necontrolate de deșeuri

tona

300

2.700

3.600

10.800

14.400

96

259.200

345.600

1.036.800

1.382.400

9

Spălat stradal

1.000 mp

2.094

10.470

16.752

41.880

67.008

13

136.110

217.776

544.440

871.104

10

Spălat stradal cu soluție

1.000 mp

891

4.455

7.128

17.820

28.512

16

71.280

114.048

285.120

456.192

11

Spălat manual străzi și trotuare

1.000 mp

891

4.455

7.128

17.820

28.512

169

752.895

1.204.632

3.011.580

4.818.528

12

Stropit stradal

1.000 mp

35.634

106.902

178.170

427.608

712.680

10

1.069.020

1.781.700

4.276.080

7.126.800

Total operații de salubrizare stradală

13.192.509

18.094.860

52.770.036

72.379.440

Pagina 121 din 123

Nr. crt.

Denumire operație

U.M.

Cant. lunară estimată

Cant. min. estimată

Cant.

MAX. estimată

Cant. min. estimată AC

Cant.

MAX. estimată

Tarif estimat (lei)

Valoare min. estimată S

Valoare MAX. estimată

Valoare min. estimată

Valoare MAX. estimată AC

S

S

AC

(lei)

S (lei)

AC (lei)

(lei)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

II. DESZĂPEZIRE

13

Curățat mecanic zăpada, pluguit

1.000 mp

26.181

2.618

78.543

10.472

314.172

5

13.090

392.715

52.360

1.570.860

14

Combatere polei cu clorură de calciu soluție

1.000 mp

1.000

50

3.000

200

12.000

259

12.950

777.000

51.800

3.108.000

15

Combatere polei cu clorură de sodiu

1.000 mp

26.181

2.618

78.543

10.472

314.172

41

107.338

3.220.263

429.352

12.881.052

16

Combatere polei cu amestec de clorură de sodiu și nisip

1.000 mp

26.181

2.618

78.543

10.472

314.172

40

104.720

3.141.720

418.880

12.566.880

17

Combatere manuală a poleiului cu clorură de sodiu

1.000 mp

1.080

108

3.240

432

12.960

127

13.716

411.480

54.864

1.645.920

18

Încărcat, transportat zăpadă și gheață

mc

8.000

100

16.000

400

64.000

12

1.200

192.000

4.800

768.000

19

Curățare manuală a zăpezii

1.000 mp

1.080

108

3.240

432

12.960

54

5.832

174.960

23.328

699.840

20

Curățat de gheață și zăpadă gurile de scurgere

buc

9.500

100

19.000

400

76.000

5

500

95.000

2.000

380.000

Total operații deszăpezire

259.346

8.405.138

1.037.384

33.620.552

TOTAL GENERAL

13.451.855

26.499.998

53.807.420

105.999.992

unde:

S - contract subsecvent

AC - acord cadru

lei - lei fără TVA

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx                     Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședința CLMA 17.12.2021                                                                      Cod PMA-S4-02

Anexa nr. 12 la Caietul de sarcini

ÎNDREPTARUL TARIFELOR

Prezentul îndreptar al tarifelor va fi aplicat după adjudecarea acestora la procedura de licitație și aprobarea în Consiliul Local al Municipiului Arad.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. CM/CM Verif. C.M.

1 ex. Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban

1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 17.12.2021

Cod PMA-S4-02

NR. CRT.

DENUMIRE OPERAȚIUNE

U.M.

TARIF ofertat lei fără TVA

I.

SALUBRIZARE STRADALĂ (CURĂȚENIE CĂI PUBLICE)

1.

Măturat manual

1.000 mp

2.

Măturat mecanizat

1.000 mp

3.

Măturat mecanizat trotuare

1.000 mp

4.

Întreținerea curățeniei

1.000 mp

5.

Golit coșuri de deșeuri stradale

buc.

6.

Curățat/răzuit rigole

1.000 mp

7.

Încărcat manual și transportat deșeuri

tona

8.

Dezafectare depozite necontrolate de deșeuri abandonate pe domeniul public

tona

9.

Spălat stradal

1.000 mp

10.

Spălat stradal cu soluție

1.000 mp

11.

Spălat manual străzi și trotuare

1.000 mp

12.

Stropit stradal

1.000 mp

II.

DESZĂPEZIRE

13.

Curățat mecanic zăpada, pluguit

1.000 mp

14.

Combatere polei cu clorură de calciu soluție

1.000 mp

15.

Combatere polei cu clorură de sodiu

1.000 mp

16.

Combatere polei cu amestec de clorură de sodiu și nisip

1.000 mp

17.

Combatere manuală a poleiului cu clorură de sodiu

1.000 mp

18.

Încărcat și transportat zăpadă și gheață

mc

19.

Curățare manuală a zăpezii

1.000 mp

20.

Curățat de gheață și zăpadă gurile de scurgere

buc.

Anexa nr. 1

la Hotărârea nr. 415/09.08.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad

MUNICIPIUL ARAD

310130 Arad - România - Bd. Revoluției nr. 75

Tel.+40-257-281850 Fax. +40-257-284744

www.primariaarad.ro

DIRECȚIA EDILITARĂ

SERVICIUL EDILITAR ȘI DEZVOLTARE MEDIU URBAN

Nr. 78.087/11.10.2021

SE APROBĂ

Primar

BIBARȚ Călin

CAIET DE SARCINI pentru atribuirea Serviciului Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad

Nume prenume

Funcția

Semnătura

Data

AVIZAT

Xxxxxx Xxxxxxx

Director executiv

VERIFICAT

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx

Șef serviciu

ELABORAT

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx

Consilier

CHEPEȚAN Alina-Bianca

Consilier juridic

ARAD

APRILIE 2022

Revizia 54

CUPRINS

CAPITOLUL I. Prevederi generale

CAPITOLUL II. Atribuții. Cerințe organizatorice minimale

CAPITOLUL III. Serviciul de salubrizare stradală. Condiții tehnice

Secțiunea 1. Măturatul manual al carosabilului, trotuarelor străzilor, aleilor și parcărilor asfaltate, pistelor de biciclete, platourilor și zonelor de agrement

Secțiunea 2. Măturatul mecanizat al carosabilului și al trotuarelor străzilor și platourilor

asfaltate/pavate

Secțiunea 3. Spălatul stradal

Secțiunea 4. Întreținerea curățeniei stradale

  • 9                                   ’

Secțiunea 5. Colectarea, transportul și descărcarea deșeurilor

CAPITOLUL IV. Serviciul de deszăpezire. Condiții tehnice

CAPITOLUL V. Condiții pentru începerea operării

CAPITOLUL VI. Condiții de exploatare a serviciilor

CAPITOLUL VII. Obiectivele serviciilor de salubrizare

CAPITOLUL VIII. Dispoziții tranzitorii

ANEXE

ANEXA nr. 1 - Regulamentul serviciului de salubrizare

ANEXA nr. 2 - Lista străzilor pe care se execută activități de măturat manual și golit coșuri .

ANEXA nr. 3 - Lista pistelor de biciclete pe platformă proprie

ANEXA nr. 4 - Lista străzilor pe care se execută măturat mecanizat

ANEXA nr. 5 - Lista străzilor pe care se execută măturatul și spălatul mecanizat al trotuarelor

ANEXA nr. 6 - Lista străzilor pe care se efectuează întreținerea curățeniei

ANEXA nr. 7 - Lista străzilor pe care se execută răzuitul rigolelor

ANEXA nr. 8 - Lista străzilor pe care se execută operațiuni de stropit și spălat

ANEXA nr. 9 - Lista străzilor pe care se va interveni pentru deszăpezire (combaterea

poleiului, pluguit, curățarea gurilor de scurgere/preluare a apelor pluviale)

ANEXA nr. 10 - Lista locațiilor pentru operațiuni de curățat manual zăpada și gheața . . . . 148 ANEXA nr. 11 - Cantitățile minime-maxime ale Acordului cadru pentru o durată de 4 ani, respectiv cantitățile minime-maxime care pot să apară pe durata unui contract subsecvent . 150

ANEXA nr. 12 - Îndreptarul tarifelor

C A P I T O L U L I.

PREVEDERI GENERALE

Art. 1. Municipiul Arad prin Primarul Municipiului Arad, cu sediul în Arad, Bulevardul Revoluției, nr. 75, în calitate de Autoritate Contractantă (Achizitor), reținând obligațiile care îi revin cu privire la serviciul public de salubrizare - activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire, raportat la legislația generală și specifică privind serviciile de salubrizare organizează, coordonează, reglementează, conduce, monitorizează și controlează activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire a municipiului Arad.

Art. 2. Serviciul public de salubrizare în municipiul Arad se desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare privind atribuțiile Consiliului Local al Municipiului Arad în asigurarea serviciilor de salubrizare a municipiului, scopul activității fiind de asigurare a curățeniei generale în municipiul Arad prin salubrizarea locurilor publice și a străzilor, prin colectarea, transportul și neutralizarea deșeurilor menajere, industriale și de altă proveniență, precum și luarea măsurilor necesare de prevenire, reducere și combatere a factorilor poluanți.

Art. 3. În cadrul serviciului de salubrizare a municipiului Arad sunt organizate și funcționează, pe lângă alte activități secundare, următoarele:

  • a)    Salubrizarea stradală, respectiv măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice - Cod CPV 90610000-6 Servicii de curățare și măturare a străzilor (Rev. 2);

  • b)    Deszăpezirea, respectiv curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț - Cod CPV 90620000-9 - Servicii de deszăpezire (Rev. 2).

Art. 4. Activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire se desfășoară pe arterele de circulație, străzi, trotuare, piețe și pasaje, zone care aparțin domeniului public al municipiului Arad, respectiv pe un număr de peste 700 de străzi.

Art. 5. Prezentul Caiet de sarcini stabilește condițiile de desfășurare a activităților specifice serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire pentru Municipiul Arad, stabilind nivelurile de calitate și condițiile tehnice necesare funcționării acestui serviciu în condiții de eficiență și siguranță.

Art. 6. Prezentul Caiet de sarcini a fost elaborat spre a servi drept documentație tehnică și de referință pentru stabilirea condițiilor specifice de desfășurare a serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire.

Art. 7. Activități desfășurate
  • (1)    Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația necesară desfășurării serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire, care cuprinde următoarele două activități:

  • I.    Activitatea de salubrizare stradală, cu următoarea structură de operații:

  • a)    măturatul manual al carosabilului, a trotuarelor, a locurilor de parcare și a pistelor de biciclete;

  • b)    măturatul mecanizat al carosabilului, a trotuarelor, a locurilor de parcare și a pistelor de biciclete;

  • c)    întreținerea curățeniei;

  • d)   golitul coșurilor de gunoi stradale;

  • e)    spălatul carosabilului și al trotuarelor;

  • f)    stropitul carosabilului;

  • g)    răzuitul rigolelor;

  • h)   colectarea, transportul și descărcarea deșeurilor stradale;

  • i)    dezafectarea depozitelor necontrolate de deșeuri.

  • II.    Activitatea de deszăpezire, cu următoarea structură a operațiilor:

  • a)    curățatul manual al zăpezii și gheții;

  • b)   curățatul mecanizat al zăpezii, pluguitul;

  • c)    încărcarea și transportul zăpezii;

  • d)   combaterea poleiului;

  • e)    curățarea de zăpadă și gheață a gurilor de scurgere.

  • (2)    Caietul de sarcini constituie ansamblul cerințelor tehnice de bază pentru desfășurarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire.

Art. 8.
  • (1)    Prezentul Caiet de sarcini conține specificațiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță, siguranța în exploatare, precum și sisteme de asigurare a calității, terminologia, condițiile pentru certificarea conformității cu standarde relevante sau altele asemenea.

  • (2)    Specificațiile tehnice se referă, de asemenea, la algoritmul executării activităților, la verificarea, inspecția și condițiile de recepție a operațiilor, precum și condiții ce derivă din actele normative și reglementările în legătură cu desfășurarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire.

  • (3)    Caietul de sarcini precizează reglementările obligatorii referitoare la protecția muncii, la prevenirea și stingerea incendiilor și la protecția mediului, care trebuie respectate pe parcursul prestării serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire și care sunt în vigoare. Operatorii economici au obligația de a respecta normele legale în vigoare privind protecția muncii, prevenirea și stingerea incendiilor și a legislației privind protecția mediului, pe întreaga durată a contractului.

  • (4)    Prevederile prezentului caiet de sarcini sunt considerate minimale, acestea putând fi completate sau actualizate în funcție de actualizarea și modificarea legislației sau a reglementărilor din domeniu.

  • (5)    Pe toată durata prestării activității, Operatorul are obligația să respecte toate reglementările în vigoare referitoare la protecția muncii, prevenirea și stingerea incendiilor și la protecția mediului.

  • (6)    Intră în responsabilitatea Operatorului de a deține Certificarea sistemului de management al calității SR EN ISO 9001:2015 sau echivalent și Certificarea sistemului de management al mediului SR EN ISO 14001:2015 sau echivalent, valabile.

  • (7)    Prezentul caiet de sarcini se completează cu prevederile Regulamentului de salubrizare al municipiului Arad.

Art. 9. Durata contractului

  • (1)    Durata Contractului (acordului cadru) ce se va încheia în urma procedurii de atribuire va fi de 4 (patru) ani de la data semnării acestuia, respectiv pentru perioada 2022-2026.

  • (2)    Contractele subsecvente acordului cadru se vor încheia o dată pe an sau ori de câte ori este nevoie, în funcție de necesitățile Autorității Contractante și de fondurile alocate.

Art. 10.

Acordul cadru ce se va încheia în urma procedurii de achiziție publică va intra în vigoare și va produce efecte între părți după încetarea acordului cadru aflat în derulare.

Art. 11. Legislația aplicabilă
  • (1)    Prezentul Caiet de sarcini a fost întocmit în concordanță cu necesitățile obiective ale Municipiului Arad, pe baza legislației în vigoare și cu respectarea regulilor de bază precizate în caietul de sarcini-cadru și în regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare, în conformitate cu următoarele prevederi legislative, enumerarea acestora având caracter exhaustiv și nu limitativ:

  • -     Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -     Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor

de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Local de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 942/2017 privind aprobarea Planului național de gestionare a deșeurilor;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 1.061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 745/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 246/2006 pentru aprobarea Strategiei Națională privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța Guvernului nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor;

  • -    Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților;

  • -    Ordinul M.S. nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul comun D.P.I.I.-M.D.R.A.P. nr. 289/2.170/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice “Normativ privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice” -indicativ AND nr. 525/2013, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Ordinul M.T.C.T. nr. 1.031/2004 pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ privind condițiile tehnice și metodologia de testare a materialelor antiderapante și a fondanților chimici, utilizate pentru întreținerea drumurilor pe timp de iarnă", indicativ NE-030-2004;

  • -    Ordinul comun M.T.-M.A.I nr. 1.576/161/2017 pentru aprobarea Regulamentului de gestionare a situațiilor de urgență specifice tipului de risc căderi masive de zăpadă și riscurile asociate acestora;

  • -    Decizia C.N.A.D.N.R. nr. 9/2009 - Ghid pentru prevenirea lunecușului și a înzăpezirii drumurilor public și Ghid privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice;

  • -    Ordinul M.M.P.S. nr. 89/1996 privind aprobarea Normelor specifice de securitate a muncii pentru gospodărire comunală și salubrizare a localităților;

  • -    Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297 din 30 septembrie 2015 privind aprobarea “Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad”, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Consiliului Local Municipal Arad nr. 162 din 29 iunie 2006 privind gospodărirea municipiului Arad, cu modificările și completările ulterioare;

  • (2)    Operatorul trebuie să respecte toate prevederile legale aplicabile la nivel național. Pe perioada realizării Serviciului, Operatorul este responsabil pentru implementarea celor mai bune practici, în conformitate cu reglementările existente la nivel național. Operatorul trebuie să obțină și să mențină valabile pe toată durata contractului, pe costul și cheltuiala proprie, toate autorizațiile, permisele, licențele, certificările și orice alte documente necesare, dacă este cazul, pentru executarea serviciilor prevăzute în caietul de sarcini. În cazul apariției unor noi acte normative în domeniu, precum și în cazul oricăror modificări legislative, după semnare contractului și în timpul executării acestuia, Operatorul trebuie să se conformeze dispozițiilor legale obligatorii aplicabile la momentul efectuării Serviciului.

  • (3)    Pentru pregătirea Propunerii tehnice și pe parcursul derulării contractului trebuie avute în vedere prevederile legislative prevăzute la alin. (1), enumerarea acestora având caracter exhaustiv.

  • (4)    Referitor la asigurarea măsurilor privind sănătatea și securitatea muncii, Operatorul este responsabil pentru respectarea următoarelor acte normative, enumerarea acestora având caracter exhaustiv și nu limitativ:

  • -    Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare;

  • -    Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 12. Definiții și abrevieri
  • (1)    Termenii, expresiile și abrevierile utilizate sunt cele din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din Municipiul Arad (Anexa nr. 1 -Regulamentul serviciului de salubrizare a municipiului Arad), aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297 din 30 septembrie 20155, cu modificările și completările ulterioare aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 81 din 24 martie 20166 și prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128 din 12 martie 20197.

  • (2)    Următoarele definiții sunt folosite pentru a oferi o înțelegere comună și corectă a cerințelor minime și pentru a evita neînțelegerile în timpul perioadei de licitație sau a perioadei de prestare a serviciilor:

  • a)    activități de deszăpezire - activitățile de curățare și transport a zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț;

  • b)    activități de salubrizare stradală - activitățile de măturat, spălat, stropirea și întreținerea căilor publice;

  • c)    aria delegării - municipiul Arad;

  • d)    Autoritatea Contractantă/Achizitor - Municipiul Arad;

  • e)    bază de deszăpezire - unitate operativă de acțiune în timpul iernii, operativitatea constituind și principalul criteriu de organizare, pornind de la importanța economică și socială a tronsoanelor de drum pe care le deservește; dispune de personal de informare și intervenție, mijloace de intervenție, spații de garare, materiale antiderapante, mijloace de comunicare și informare; este condusă de un cadru tehnic de specialitate și cu experiență;

  • f)    căi publice - căile de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajate pentru traficul pietonal și rutier, deschise circulației publice;

  • g)    combaterea poleiului - acțiunea de răspândire de substanțe chimice în stare solidă sau lichidă ori în amestec optimal cu materiale antiderapante, pentru îndepărtarea poleiului;

  • h)    Operator sau Contractant/Contractor - ofertantul care va fi desemnat câștigător ca urmare a evaluării propunerilor și căruia îi va fi atribuit contractul;

  • i)    curățarea rigolelor - operațiunea de îndepărtare manuală sau mecanizată a depunerilor de noroi, nisip și praf (reziduuri) de pe o porțiune de 0,75 m de la bordură spre axul median al străzii, urmată de măturare și/sau stropire;

  • j)    depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor - depozitul situat în municipiul Arad, Șoseaua de Centură Nord FN, județul Arad, administrat în baza Contractului de Concesiune nr. 6.863/25.07.2002, actualizat, cu modificările și completările ulterioare, încheiat între Municipiul Arad, în calitate de Concedent, și S.C. FCC Environment România S.R.L., în calitate de Concesionar, al cărui obiect este neutralizarea deșeurilor urbane colectate de pe raza municipiului Arad, respectiv asigurarea serviciului de depozitare a deșeurilor solide nepericuloase;

  • k)    deszăpezire - curățarea ori degajarea zăpezii parțial sau pe toată lățimea părții carosabile ori a platformei drumului, atunci când stratul de zăpadă depășește 5 cm;

  • l)    deșeuri stradale - deșeuri specifice căilor de circulație publică, provenite din activitatea cotidiană a populației, de la spațiile verzi, de la animale, din depunerea de substanțe solide provenite din atmosferă;

  • m)    deșeuri abandonate - toate tipurile de deșeuri amestecate rezultate din reamenajare și reabilitarea locuințelor, din construcții și demolări, deșeuri vegetale, deșeuri menajere care provin din zonele aflate pe domeniul public și privat al Municipiului Arad, aflate pe teritoriul acestuia, precum și lângă platformele gospodărești, pe străzi, terenuri virane și nu sunt identificate persoanele care le abandonează;

  • n)    indicatori de performanță - parametri ai serviciului de salubrizare realizați de Operatorul de servicii, pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate, urmăriți la nivelul Operatorului;

  • o)    îndepărtarea zăpezii - acțiune de curățare a zăpezii de pe toată platforma drumului, inclusiv a cordoanelor de zăpadă care pot favoriza o altă înzăpezire;

  • p)    licență - actul tehnic și juridic emis de A.N.R.S.C. prin care se recunoaște calitatea de Operator al serviciului de salubrizare, precum și capacitatea și dreptul de a presta una sau mai multe activități ale acestuia;

  • q)    lucrări/operațiuni de deszăpezire sau serviciul de deszăpezire - ansamblu de lucrări/operațiuni specifice de îndepărtare a zăpezii sau gheții și de combatere a poleiului, în scopul asigurării circulației autovehiculelor și a pietonilor în condiții de siguranță;

  • r)    măturat - activitatea de salubrizare a localităților care, prin aplicarea unor procedee manuale sau mecanice, realizează un grad bine determinat de curățare a suprafețelor de circulație, de odihnă ori de agrement ale așezărilor urbane sau rurale;

  • s)    salubrizare - totalitatea operațiunilor și activităților necesare pentru păstrarea unui aspect salubru al localităților;

  • t)    salubrizare stradală - măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea curățeniei căilor publice, inclusiv răzuirea rigolelor;

  • u)    serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire/Serviciul/Serviciile - activitățile serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiul Arad, așa cum sunt acestea definite în prezentul Caiet de sarcini și în legislația în vigoare, respectiv:

  • -    măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice;

  • -    curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei și îngheț.

  • v)    sistem public de salubrizare - ansamblul instalațiilor tehnologice, echipamentelor funcționale și dotărilor specifice, construcțiilor și terenurilor aferente, prin care se realizează serviciul de salubrizare;

  • w)    spălarea străzilor - activitatea de salubrizare care se execută mecanizat, cu instalații speciale, folosindu-se apa, cu sau fără soluții speciale, în vederea îndepărtării deșeurilor, prafului și a petelor de pe străzi și trotuare, pasaje, scări etc;

  • x)    stropitul străzilor - activitatea de salubrizare care constă în dispersarea apei pe suprafețele de circulație, indiferent de natura îmbrăcămintei acestora, pe spațiile de odihnă și de agrement, manual sau mecanizat, cu ajutorul unor instalații specializate, în scopul creării unui microclimat favorabil îmbunătățirii stării igienice a localităților și evitării formării prafului;

y) prevenirea producerii poleiului - măsura de răspândire preventivă a unor substanțe chimice, când se anunță condiții favorabile formării poleiului, cu scopul de a anihila sau de a îndepărta posibilitatea producerii lui;

z) perioada de mobilizare - reprezintă intervalul de timp dintre data semnării Acordului-cadru și data începerii efective a activității - maxim 30 de zile.

Art. 13. Standarde tehnice aplicabile
  • (1)    În timpul perioadei de efectuare a activităților prevăzute în contract, Operatorul va respecta reglementările și standardele naționale care sunt recunoscute și aprobate, în completare cu prevederile legislației aplicabile, prevăzută la art. 11 - Legislația aplicabilă.

  • (2)    Dacă pe perioada de derulare a contractului vor apărea noi reglementări, modificări sau amendamente la reglementările existente sau noi standarde vor intra în vigoare, care permit criterii tehnice mai puțin servere și/sau termeni și criterii mai puțin restrictive decât cele din contract, Operatorul va continua să ia în considerare cerințele inițiale. Doar în cazul în care Autoritatea Contractantă aprobă în scris unele modificări totale sau parțiale vor fi agreate standardele și reglementările cel mai puțin restrictive.

Art. 14. Riscuri aferente implementării contractului
  • (1)    Ofertanții trebuie să aibă în vedere în pregătirea Propunerilor Tehnice și Financiare riscurile și ipotezele prezentate în continuare (lista este indicativă și nu limitativă), bazat pe capacitatea de anticipare la momentul lansării procedurii de atribuire. Astfel, în scopul îndeplinirii obiectivului contractului, Autoritatea Contractantă nu va accepta schimbări ale condițiilor din Propunerea Financiară sau Tehnică decât în condițiile specificate de legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice și/sau în domeniul salubrizării.

  • (2)    Ipotezele considerate în momentul începerii procedurii de atribuire a contractului sunt:

  • a)    nu se prevăd întârzieri în atribuirea contractului;

  • b)    nu se prevăd întârzieri în începerea prestării serviciilor și execuția efectivă a operațiunilor;

  • c)    Operatorul va presta serviciile conform condițiilor specificate în cuprinsul documentației de atribuire;

  • d)    buna cooperare între toate părțile implicate: Autoritatea Contractantă, Operator, utilizatori ai serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire, autorități competente și orice alte părți implicate.

  • (3)    Riscurile cele mai probabile în derularea contractului, identificate de Autoritatea Contractantă, precum și măsurile de gestionare a acestora sunt următoarele:

Nr. crt.

Denumirea eventualelor riscuri identificate

Măsuri de gestionare a eventualului risc identificat

1

Eventuale modificări/schimbări ale cadrului legislativ sau instituțional care pot afecta atât implementarea contractului, cât și obligațiile asumate prin acesta, transformându-le inclusiv în obligații mai oneroase în raport cu situația de la momentul semnării contractului, putând inclusiv să facă mai anevoioasă prestarea serviciilor

Se vor comunica imediat Autorității Contractante în vederea         identificării

împreună    a    soluțiilor

adecvate

2

Eventuale dificultăți de colaborare și comunicare între diferite părți implicate și anume: Operator, Autoritatea Contractantă,   autoritățile competente, utilizatorii

serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire, inclusiv - dar fără a se limita la - întârzieri în emiterea și transmiterea unor răspunsuri de și către autorități

Se vor constitui grupuri de lucru/comisii la care să participe    toate    părțile

implicate,    în    vederea

soluționării problemelor

3

Condiții meteorologice nefavorabile prestării de servicii și/sau situații neprevăzute și/sau imprevizibile care pot împiedica sau întârzia prestarea serviciilor conform planificării inițiale și care duc la realizarea de venituri sub proiecțiile financiare

Se vor lua toate măsurile specifice,         conform

prevederilor legale și ale acordului-cadru      și/sau

contractului subsecvent

4

Apariția oricăror factori care pot afecta prestarea serviciilor sau termenul de prestare

Se vor lua toate măsurile specifice,         conform

prevederilor legale și ale acordului-cadru      și/sau

contractului subsecvent

5

Eventuale solicitări suplimentare din partea autorităților competente. Dacă în derularea contractului este incidentă o astfel de situație, vor fi îndeplinite toate obligațiile, cu respectarea prevederilor legale aplicabile și ale contractului

Se vor îndeplini toate cerințele        autorităților

competente, cu respectarea prevederilor          legale

aplicabile și ale contractului

6

Situația în care indicatorii de performanță/parametrii de calitate stabiliți de autoritățile competente sunt mult mai stricți decât cei stabiliți de Autoritatea Contractantă

Se vor lua toate măsurile specifice pentru a fi respectați toți parametrii impuși

7

Eventualitatea existenței unor discrepanțe între situația din teren și cea descrisă în caietul de sarcini

Se va comunica imediat Autorității Contractante în vederea         identificării

împreună    a    soluțiilor

adecvate, cu respectarea prevederilor legale și ale acordului-cadru      și/sau

contractului subsecvent

(4) Ofertanții vor avea în vedere ca planificarea resurselor necesare prestării serviciilor să se realizeze cu luare în considerare a necesității de flexibilitate și adaptabilitate în prestarea serviciilor.

  • (5)    În toate cazurile prezentate la alin. (3), precum și în altele în care pot apărea riscuri, acestea vor fi însușite, iar în fiecare caz în parte se vor lua toate măsurile legale și contractuale pentru diminuarea/eliminarea acestora.

  • (6)    Din Propunerea Tehnică trebuie să rezulte în mod explicit faptul că Ofertantul a luat în considerare toate riscurile identificate de Autoritatea Contractantă în prezentul Caiet de sarcini, precum și orice alte riscuri care pot să apară în derularea contractului de achiziție publică.

(7) Modul de alocare a riscurilor în cadrul contractului, între Achizitor (Autoritatea

Contractantă) și Prestator (Operator) se va face conform _ tabelului următor:___________________

Nr. crt.

Denumirea riscului

Descrierea riscului

Alocarea

Achizitor

Împărțită

Prestator

Riscul de întreținere și operare

1

Creșterea costului cu forța de muncă

Creșteri neprevăzute de costuri cu personalul

X

2

Costuri de întreținere mai mari

Depășirea costurilor de întreținere prognozate

X

3

Risc             de

disponibilitate

Evenimente neprevăzute împiedică funcționarea serviciului

X

Riscuri legate de cerere și venituri

4

Înrăutățirea condițiilor economice locale

Crize       economice

neprevăzute, la nivel economic local

X

5

Înrăutățirea condițiilor economice generale

Crize       economice

neprevăzute, la nivel economic internațional

X

6

Inflația

Inflația este mai mare decât cea prognozată

X

Riscuri legislative/politice

7

Schimbări legislative generale

Modificări   legislative

care nu vizează direct acest proiect dar care conduc la creșteri de prețuri

X

8

Schimbări legislative specifice

Modificări   legislative

care vizează direct acest proiect

X

9

Schimbări politice

Schimbări   la   nivel

politic care pot duce la întârzieri sau costuri suplimentare

X

Riscuri financiare

10

Indisponibilitatea finanțării

Autoritatea Contractantă nu este capabilă să asigure        resursele

financiare necesare în timp util

X

11

Insolvabilitatea achizitorului

Achizitorul      devine

insolvabil

X

Riscuri naturale

Nr. crt.

Denumirea riscului

Descrierea riscului

Alocarea

Achizitor

Împărțită

Prestator

12

Forța majoră

Evenimente de forță majoră, așa cum sunt definite   în   contract,

împiedică sau amână executarea contractului

X

13

Alte riscuri naturale

Alte fenomene sau evenimente, necuprinse în clauzele de forță majoră, împiedică sau amână      executarea

contractului

X

Alte riscuri

14

Risc privind protecția mediului

Creșterea duratei sau costurilor datorată unor măsuri de protecție a mediului   neprevăzute

inițial

X

15

Furt sau distrugere

Furt de materiale sau distrugere            de

echipamente sau utilaje

X

16

Accidente de muncă

Accidente de muncă în desfășurarea activității

X

17

Probleme de personal

Litigii de muncă

X

18

Probleme de personal

Fluctuații de personal

X

19

Operațiuni necorespunzătoare

Operațiuni neefectuate, incomplete         sau

necorespunzătoare calitativ

X

C A P I T O L U L II.

ATRIBUȚII. CERINȚE ORGANIZATORICE MINIMALE
Art. 15. Atribuții, responsabilități și obligații ale părților contractului

(1)    Autoritatea Contractantă are următoarele atribuții și responsabilități:
  • a)    monitorizarea și exercitarea controlului cu privire la prestarea serviciilor și respectarea obligațiilor stabilite în sarcina Operatorului, precum și luarea măsurilor necesare în cazul în care Operatorul nu asigură indicatorii de performanță și continuitatea serviciului pentru care s-a obligat;

  • b)    sancționarea Operatorului în cazul în care acesta nu operează la parametrii de eficiență și calitate la care s-a obligat ori nu respectă indicatorii de performanță ai serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire și nu asigură continuitatea serviciului;

  • c)    modificarea unilaterală a Regulamentului serviciului de salubrizare al Municipiului Arad pentru motive ce țin de interesul național sau local și/sau în cazul apariției unor modificări legislative;

  • d)    solicitarea, inclusiv prin intermediul structurilor organizatorice proprii, a prestării serviciilor de către Operator în conformitate cu prevederile contractuale și ale legislației în vigoare;

  • e)    solicitarea de informații cu privire la nivelul și calitatea serviciului prestat și cu privire la modul de întreținere, exploatare și administrare a bunurilor din proprietatea publică sau privată a Autorității Contractante, încredințate pentru realizarea serviciului;

  • f)    medierea și soluționarea conflictelor dintre utilizatori și Operator, la cerea uneia dintre părți, invitarea Operatorului pentru audieri în vederea concilierii diferendelor apărute;

  • g)    aprobarea ajustării sau, după caz, a modificării tarifelor propuse de Operator, în baza metodologiilor elaborate de autoritățile de reglementare potrivit competențelor acordate acestora prin legea specială, în condițiile și situațiile prevăzute în acordul-cadru și/sau contractele subsecvente;

  • h)   refuzarea, în condiții justificate, a aprobării tarifelor propuse de Operator;

  • i)    rezilierea acordului-cadru și/sau a contractului subsecvent de delegare a gestiunii, în

condițiile și situațiile prevăzute în conținutul acestora;

  • j)    alte atribuții și responsabilități prevăzute de contractul încheiat sau de legislația în vigoare.

  • (2)    Operatorul are următoarele obligații și responsabilități:
  • a)    asigurarea prestării serviciilor conform prevederilor contractuale și cu respectarea Regulamentului serviciului de salubrizare al Municipiului Arad, a prescripțiilor, normelor și normativelor tehnice în vigoare și a solicitărilor Autorității Contractante;

  • b)    asigurarea plății de despăgubiri persoanelor fizice sau juridice pentru prejudiciile provocate din culpă, conform prevederilor legale în vigoare;

  • c)    furnizarea autorității administrației publice locale, respectiv A.N.R.S.C. a informațiilor solicitate și asigurarea accesului la documentele și documentațiile în baza cărora prestează serviciul, în condițiile legii și în conformitate cu prevederile contractului;

  • d)    încheierea contractelor de asigurare pentru pagube aduse la infrastructura exploatată în desfășurarea activităților;

  • e)    deținerea tuturor avizelor, acordurilor, autorizațiilor și licențelor necesare prestării

activităților, prevăzute de legislația în vigoare;

  • f)    respectarea indicatorilor de performanță prevăzuți la prezentul Caiet de sarcini,

îmbunătățirea în mod continuu a calității serviciilor prestate;

  • g)    aplicarea de metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor specifice de operare;

  • h)    facturarea serviciilor prestate în conformitate cu documentele de recepție, fără obiecțiuni, a serviciilor de către Autoritatea Contractantă;

  • i)    înființarea activității de dispecerat și de înregistrare a reclamațiilor, având un program de funcționare permanent;

  • j)    înregistrarea tuturor reclamațiilor și sesizărilor utilizatorilor într-un registru și luarea măsurilor de rezolvare ce se impun. În registru se vor consemna următoarele:

  • -    numele, prenumele, adresa și datele de contact ale persoanei care a reclamat (reclamant/petent);

  • -    numele și prenumele persoanei din partea Operatorului care a primit reclamația;

  • -     data și ora reclamației;

  • -     amplasamentul vizat/ activitatea, zona reclamată;

  • -     data și ora rezolvării;

  • -    numărul de ordine al reclamației care va fi comunicat petentului;

  • -     eventuale observații, dacă se impun.

La sesizările scrise, Operatorul are obligația să răspundă în scris, în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acestora.

  • k)    ținerea evidenței gestiunii deșeurilor și raportarea periodic către autoritățile competente a situației, conform reglementărilor în vigoare și a prevederilor contractului de delegare;

  • l)    numirea unui responsabil care va răspunde pentru securitatea și prevenirea accidentelor la locul de prestare, conform legislației în vigoare. Această persoană trebuie să fie calificată pentru o astfel de răspundere și să aibă autoritatea de a emite dispoziții și de a lua măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor.

  • m)    menținerea în stare bună de funcționare a utilajelor și echipamentelor utilizate pentru prestarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire. În acest sens, Operatorul va asigura din surse proprii realizarea oricăror investiții, reparații, precum și a altor cheltuieli în scopul funcționării corespunzătoare a serviciului de salubrizare - activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire;

  • n)    înlocuirea/repararea oricărui utilaj sau echipament defect în cel mult 24 de ore de la constatarea defecțiunii;

  • o)    inscripționarea tuturor utilajelor și echipamentelor de lucru și de protecția ale personalului angajat cu numele complet al Operatorului, precum și al Autorității Contractante, după caz;

  • p)    prezentarea către Autoritatea Contractantă a unei asigurări de răspundere civilă generală față de terți, conform clauzelor contractului încheiat;

  • q)    solicitarea și obținerea eliberării licenței A.N.R.S.C. în termen de 90 de zile de la data semnării contractului;

  • r)    respectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și depunerea lunară la Autoritatea Contractantă, odată cu factura emisă, a documentelor justificative privind modul de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea prestată;

  • s)    alte obligații prevăzute de contractul încheiat sau de legislația în vigoare.

  • (3)    Obligațiile și răspunderile Operatorului privind desfășurarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire se completează cu cele prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din Municipiul Arad, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297 din 30 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, ce constituie Anexa nr. 1 - Regulamentul serviciului de salubrizare a municipiului Arad la prezentul caiet de sarcini.

Art. 16. Cerințe organizatorice

(1)    Operatorul serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire va asigura:
  • a)    respectarea legislației, normelor, prescripțiilor și regulamentelor privind igiena muncii, protecția muncii, gospodărirea apelor, protecția mediului, urmărirea comportării în timp a construcțiilor, prevenirea și combaterea incendiilor;

  • b)    exploatarea, întreținerea și reparația instalațiilor și utilajelor cu personal autorizat, în funcție de complexitatea acestora și specificul locului de muncă;

  • c)    respectarea indicatorilor de performanță și calitate stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii serviciului și precizați în regulamentul serviciului de salubrizare;

  • d)    furnizarea către autoritatea administrației publice locale, A.N.R.S.C. și alte autorități competente, a informațiilor solicitate și accesul la documentațiile și la actele individuale pe baza cărora prestează serviciul de salubrizare stradală și deszăpezire, în condițiile legii;

  • e)    respectarea angajamentelor asumate prin contractul de delegare a serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire;

  • f)    prestarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire pe toată raza administrativ-teritorială a municipiului Arad;

  • g)    aplicarea de metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare;

  • h)    elaborarea planurilor anuale de revizii și reparații executate cu forțe proprii și cu terți;

  • i)    evidența orelor de funcționare a utilajelor;

  • j)    ținerea unei evidențe a gestiunii deșeurilor și raportarea periodică a situației autorităților competente, conform reglementărilor în vigoare;

  • k)    personalul necesar pentru prestarea activităților asumate prin contract;

  • l)    conducerea operativă prin dispecerat și asigurarea mijloacelor tehnice și a personalului de intervenție;

  • m)    o dotare cu aparate, instalații, echipamente, utilaje și mijloace de transport specifice necesare pentru prestarea activităților în condițiile stabilite prin contract;

  • n)    dotarea/echiparea tuturor autovehiculelor și autoutilitarelor folosite în cadrul serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire cu sistem GPS, astfel încât să fie asigurat accesul Autorității Contractante la întreaga bază de date GPS transmise de utilaje și să permită monitorizarea/controlul detaliat al desfășurării activității pe zile/luni, individual și pe întreaga flotă;

  • o)    realizarea unei baze de date a obiectivelor din municipiul Arad unde să fie evidențiate, electronic, serviciile prestate, inclusiv sub formă de hărți. Achizitorul va avea acces la întreaga bază de date;

  • p)    realizarea unui sistem de evidență electronică a sesizărilor și reclamațiilor și de rezolvare operativă a acestora, cu obligația Operatorului de a transmite către Autoritatea Contractantă zilnic, atât sesizările primite de la terți cât și modul de rezolvare a acestora;

  • q)    exploatarea coșurilor de gunoi stradale existente, întreținerea (spălarea și dezinfectarea periodică, în baza programului stabilit de către Autoritatea Contractantă) coșurilor de gunoi amplasate pe domeniul public al municipiului Arad, precum și informarea Autorității Contractante cu privire la coșurile de gunoi stradale care prezintă defecțiuni sau neetanșeități (locație, tip etc.);

  • r)    îndepărtarea afișelor amplasate ilegal de pe dotările urbane din zona de activitate (stâlpi, coșuri de gunoi stradale etc);

  • s)    îndepărtarea vopselurilor, desenelor, înscrisurilor, petelor de graffitti din zona de activitate (suprafață carosabil, zonă trotuare, dotări urbane, alte suprafețe aparținând domeniului public din zona de delimitare);

  • t)    alte condiții specifice stabilite de Autoritatea Contractantă.

  • (2)    Domeniul public ce urmează a fi salubrizat și menținut în stare de curățenie, respectiv ce urmează a fi menținut în stare practicabilă pe timpul iernii, cuprinde toată suprafața carosabilului, a aliniamentelor stradale și a trotuarelor, aleilor, parcărilor, pasajelor pietonale, trecerilor de pietoni, specificate în anexele la prezentul Caiet de sarcini.

  • (3)    Operatorul are permisiunea și obligația de a desfășura activitățile de măturat, spălat, stropit și întreținere a căilor publice și activitățile de curățare și transport al zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț în condițiile legii, în aria administrativ-teritorială a Municipiului Arad.

Art. 17. Dotări minime necesare
  • (1)    La elaborarea Propunerii Tehnice a Ofertei, Ofertanții vor ține seama de cerințele și informațiile din prezentul caiet de sarcini și, în măsura în care Ofertantul apreciază că sunt anumite neclarități cu privire la cerințele prevăzute în acesta, va solicita, în termenul legal prevăzut de lege, toate informațiile/clarificările necesare Autorității Contractante, pentru a putea redacta o Propunere Tehnică corespunzătoare cerințelor și situației din teren.

  • (2)    Ofertantului i se cere să verifice toate informațiile prevăzute în prezentul caiet de sarcini (inclusiv Anexele acestuia) și să detalieze în Propunerea Tehnică modul de realizare a tuturor operațiunilor aferente activităților de salubrizare stradală și deszăpezire, așa cum acestea sunt prezentate în prezentul caiet de sarcini.

  • (3)    Propunerea Tehnică trebuie să conțină și toate datele solicitate în prezentul caiet de sarcini și va conține minimum următoarele elemente:

  • a)    Planul de operare pentru activitatea de salubrizare stradală;

  • b)    Programul de execuție inițial pentru activitatea de salubrizare stradală;

  • c)    Planul de Operare/Programul inițial pe timpul iernii pentru activitatea de deszăpezire;

  • d)    Organigrama aferentă contractului;

  • e)    Lista de utilaje, dimensionată în conformitate cu prevederile minimale din breviarul de calcul nr. 5, 6, 7 și 8 din Anexa la Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007, inclusiv dotările minime suplimentare cerute în caietul de sarcini;

  • f)    Lista personalului care va fi implicat în serviciul aferent contractului;

  • g)   Planul de implementare a sistemului informatic solicitat sau dovada deținerii acestuia;

  • h)    Planul de mobilizare.

  • (4)    Prevederile prezentului caiet de sarcini sunt obligatorii. Prezentarea unei Propuneri Tehnice din care lipsesc informațiile minim solicitate conduce la declararea ca neconformă a Propunerii Tehnice.

  • (5)    În timpul perioadei de pregătire a Ofertei, Operatorul este încurajat să solicite de la Autoritatea Contractantă orice informație pe care o consideră necesară pentru pregătirea Propunerilor Tehnice și Financiare.

Art. 18. Resursele umane minime necesare
  • (1)    Operatorul își va dimensiona personalul, parcul de autospeciale, utilajele și echipamentele pentru prestarea activităților, în funcție de tehnologiile aplicate, de volumul de operațiuni, având în vedere ca suprafețele domeniului public cuprinse în programul de prestații să fie zilnic în stare de curățenie prin executarea tuturor operațiunilor necesare (în funcție de anotimp) în scopul obținerii și menținerii calității cerute.

  • (2)    Operatorul trebuie să facă dovada competenței tehnico-organizatorice, a celei privind calificarea personalului și a asigurării unei dotări tehnico-materiale adecvate, prin care să garanteze capacitatea de a presta serviciul la nivelul parametrilor cantitativi și calitativi prevăzuți în Anexa nr. 1 și pentru toate tipurile de activități contractate.

  • (3)    Ofertanții vor prezenta în cadrul Propunerii Tehnice o listă cu toate resursele umane necesare, în scopul executării contractului. În cazul personalului-cheie se vor prezenta cel puțin competențele, experiența și calificările profesionale aferente.

  • (4)    Intră în responsabilitatea Ofertanților să propună spre mobilizare o echipă necesară și suficientă pentru realizarea tuturor activităților prevăzute în Caietul de sarcini, în condițiile respectării cerințelor de calitate și a termenelor stabilite, precum și cu încadrarea în bugetul prevăzut, formată și din următorul personal-cheie/experți:

  • 1.    Manager de proiect/Manager (Responsabil) de contract/Șef/Coordonator, care va derula următoarele activități pe perioada implementării acordului-cadru:

  • a) . răspunde de controlul tehnic, cantitativ și calitativ al prestațiilor;

  • b) . răspunde de realizarea ritmică și integrală a comenzilor;

  • c) . organizarea, îndrumarea, controlarea activității prestate de personalul din subordine;

  • d) . elaborarea și implementarea fluxurilor operaționale de la nivelul organizației, funcție ce asigură desfășurarea în condiții de eficiență și performanță a activității curente;

  • e) . coordonarea implementării contractului și menținerea relației cu Autoritatea contractantă;

  • f) . asigurarea permanentă a corelației între resursele financiare, materiale, umane, necesare pentru implementarea respectivelor contracte, și calitatea rezultatelor obținute, în condițiile respectării termenelor asumate;

  • g) . conceperea și aplicarea de strategii pentru desfășurarea conformă a activităților contractate;

  • h) . luarea de măsuri pentru realizarea în termen a obligațiilor contractuale și pentru adaptarea unui sistem eficace de urmărire a realizării prestațiilor;

  • i) . deține experiența similară necesară ocupării postului;

  • j) .   îndeplinește orice alte sarcini ce îi revin potrivit fișei postului.

  • 2.   Responsabil de mediu, care va derula următoarele activități pe perioada implementării

acordului-cadru:

  • a) .   deține certificarea necesară privind ocuparea acestei funcții, luând în considerare

prevederile art. 23 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor;

  • b) . implementarea politicilor de mediu la nivelul organizației;

  • c) . gestionarea actelor normative de mediu;

  • d) . elaborarea programului de management de mediu;

  • e) . coordonarea procesului de instruire în domeniul mediului;

  • f) . elaborarea programului de monitorizare a factorilor de mediu;

  • g) . monitorizarea factorilor de mediu;

  • h) . supravegherea activității de pregătire pentru situațiile de urgență;

  • i) . întocmirea documentației de management de mediu;

  • j) .   raportarea activității de mediu;

  • k) . întocmește întreaga documentație cu privire la obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor de mediu;

  • l) . verificarea respectării prevederilor legale în domeniul protecției mediului;

  • m) . îndeplinește orice alte sarcini ce îi revin potrivit fișei postului.

  • 3.    Responsabil cu securitatea și sănătatea muncii (SSM), care va derula următoarele activități pe perioada implementării acordului-cadru:

  • a) . deține certificarea necesară privind ocuparea acestei funcții;

  • b) . implementarea politicilor de SSM;

  • c) . obținerea autorizației de funcționare din punctul de vedere al SSM;

  • d) . întocmirea planului de prevenire și protecție bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condițiilor de muncă specifice organizației;

  • e) . verificarea cunoașterii și a aplicării de către personal a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție, precum și a atribuțiilor și responsabilităților ce le revin în domeniul securității și sănătății în muncă, stabilite prin fișa postului;

  • f) . întocmirea programului anual de protecție a muncii;

  • g) . organizarea și amenajarea punctelor de prim-ajutor din interiorul întregii societăți;

  • h) . identificarea echipamentelor individuale de protecție necesare și întocmește necesarul de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecție;

  • i) . ținerea evidenței echipamentelor de muncă și urmărirea ca verificările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate de persoane competente.

  • j) .    realizarea activităților de prevenire și protecție;

  • k) . stabilirea mijloacelor materiale și tehnice necesare SSM;

  • l) . instruirea și informarea lucrătorilor în domeniul SSM;

  • m) . verificarea respectării prevederilor legale în domeniul SSM;

  • n) . îndeplinește orice alte sarcini ce îi revin potrivit fișei postului.

  • (5)    Operatorul va fi responsabil de comportamentul întregului personal implicat în execuția contractului. În mod particular, personalul va fi instruit corespunzător astfel încât echipamentele, instalațiile, mașinile și vehiculele necesare să poată fi exploatate și întreținute în mod corespunzător, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, astfel încât respectivul personal să fie în permanență la curent cu aspectele operaționale, de sănătate și securitate în muncă și de protecția mediului. În acest sens, ofertanții trebuie să facă dovada că dispun de cel puțin un responsabil de mediu și un responsabil cu securitatea și sănătatea muncii care vor presta activități necesare implementării politicilor de mediu și de securitate a muncii.

  • (6)    Intră în responsabilitatea Operatorului să asigure suficiente resurse umane, inclusiv înlocuirea/suplimentarea personalului în caz de concediu, boală sau alte indisponibilități.

  • (7)    Personalul de execuție al Operatorului va fi echipat și va purta în mod obligatoriu în timpul orelor de program îmbrăcămintea corespunzătoare desfășurării activităților aflate în responsabilitatea Operatorului și, după caz, va fi dotat cu toate mijloacele/echipamentele de protecție și siguranță necesare, acestea urmând să fie inscripționate, în mod vizibil, cel puțin cu denumirea Operatorului.

  • (8)    Întreg personalul Operatorului va fi dotat cu ecusoane conținând cel puțin numele și prenumele și numărul de identificare, care vor fi purtate permanent pe toată perioada prestării serviciului, astfel încât, în caz de nevoie, respectivele persoane să poată fi identificate în mod facil de către reprezentanții Autorității Contractante.

Art. 19. Utilajele/instalațiile/echipamentele/vehiculele minime necesare

(1) Ofertantul devenit Prestator/Operatorul trebuie să se asigure că personalul care își desfășoară activitatea în cadrul Contractului dispune de sprijinul material (echipamentele, instrumentele, materialele, consumabilele și substanțele, după caz) pentru a permite efectuarea activităților din cadrul Contractului.

(2) Dotarea minimă necesară a categoriilor de utilaje/instalații/echipamente/vehicule pe care Operatorul le va utiliza în vederea desfășurării activităților specifice de salubrizare stradală este potrivit următorului Tabel nr. 1:

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate nr. bucăți/utilaj

Normă de poluare

0

1

2

3

4

5

1.

Autoperii/Automăturători cu sistem de aspirație pentru salubrizarea carosabilului

minimum 7 buc.

Potrivit art. 28 alin. (19)   lit.    c)    din

prezentul caiet de sarcini,      respectiv

conform breviarului de calcul nr. 6, anexă la caietul   de   sarcini-

cadru, aprobat prin Ordinul   A.N.R.S.C.

nr. 111/2007.

Activitățile       care

prevăd    necesitatea

utilizării acestui număr de   utilaj   sunt   în

principiu     activități

săptămânale, repetitive,   prevăzute

pentru       întreaga

suprafață            a

municipiului.

Minimum Euro 5 -

factor de evaluare.

Cerința se demonstrează prin   prezentarea   ca

anexă la propunerea tehnică a Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) sau a oricărui alt document relevant din care sa rezulte norma de poluare.

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate nr. bucăți/utilaj

Normă de poluare

2.

Autoperii/Automăturători cu sistem de aspirație pentru  salubrizarea

spațiilor înguste (trotuare, alei), de dimensiuni gabaritice corespunzătoare

minimum 3 buc.

Potrivit art. 29 alin. (14)    lit.    c)    din

prezentul caiet de sarcini,      respectiv

conform breviarului de calcul nr. 6, anexă la caietul   de   sarcini-

cadru, aprobat prin Ordinul   A.N.R.S.C.

nr. 111/2007.

Activitățile       care

prevăd    necesitatea

utilizării acestui număr de utilaje sunt în principiu     activități

săptămânale, repetitive,   prevăzute

pentru       întreaga

suprafață            a

municipiului.

Minimum Euro 5 -

factor de evaluare. Cerința se demonstrează prin   prezentarea   ca

anexă la propunerea tehnică a Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) sau a oricărui alt document relevant din care sa rezulte norma de poluare.

3.

Autocisterne cu capacitatea de 8-12 mc pentru spălat și stropit

minimum 3 buc.

Din totalul de 3 bucăți utilaje solicitate, aceleași utilaje pot fi prezentate și pentru    activitatea    de

deszăpezire - Tabel nr. 2 -nr.    crt.    3.    Această

posibilitate nu se va reține și

Potrivit art. 30 alin.

(26)    -    Spălatul

carosabilului și art. 31 alin. (16) - Stropitul carosabilului      din

prezentul   caiet   de

sarcini,      respectiv

Minimum Euro 5 -

factor de evaluare.

Cerința se demonstrează prin   prezentarea   ca

anexă la propunerea tehnică a Cărții de Identitate a Vehiculului

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate nr. bucăți/utilaj

Normă de poluare

în cazul utilajelor de la nr. crt. 4. (Se va opta pentru una dintre cele două opțiuni).

Utilajele   “Autocisterne

prevăzute în Tabelul 1 (nr. crt. 3-4) și Tabel 2 (nr. crt. 3) pot fi prezentate și folosite atât pentru activitatea de salubrizare stradală cât și pentru    activitatea    de

deszăpezire. Ofertanții vor face mențiune de acest lucru   în   Propunerea

tehnică, dacă este cazul.

conform breviarului de calcul nr. 7, anexa la caietul   de   sarcini-

cadru, aprobat prin Ordinul   A.N.R.S.C.

nr. 111/2007.

Autoritatea contractantă consideră necesară stabilirea de capacități      diferite

pentru        utilajele

Autocisterne, respectiv 3 bucăți de 812 mc și 3 bucăți de 48 mc, rezultând un total de 6 bucăți utilaje de tip Autocisterne, în funcție             de

dimensiunile        și

caracteristicile tehnice ale străzilor pe care se va interveni.

De  asemenea,  atât

pentru spălat cât și pentru        stropitul

carosabilului, pot fi

(CIV) sau a oricărui alt document relevant din care sa rezulte norma de poluare.

4.

Autocisterne cu capacitatea de 4-8 mc pentru spălat și stropit spații înguste

(trotuare, alei)

minimum 3 buc.

Din totalul de 3 bucăți utilaje solicitate, aceleași utilaje pot fi prezentate și pentru    activitatea    de

deszăpezire - Tabel nr. 2 -nr.    crt.    3.    Această

posibilitate nu se va reține și în cazul bucăților de utilaje de la nr. crt. 3 (Se va opta pentru una dintre cele două opțiuni).

Minimum Euro 5 -

factor de evaluare

Cerința se demonstrează prin   prezentarea   ca

anexă la propunerea tehnică a Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) sau a oricărui alt document relevant din care sa rezulte norma de poluare.

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate nr. bucăți/utilaj

Normă de poluare

Utilajele   “Autocisterne

prevăzute în Tabelul 1 (nr. crt. 3-4) și Tabel 2 (nr. crt. 3) pot fi prezentate și folosite atât pentru activitatea de salubrizare stradală cât și pentru    activitatea    de

deszăpezire. Ofertanții vor face mențiune de acest lucru   în   Propunerea

tehnică, dacă este cazul.

folosite       aceleași

utilaje,         nefiind

necesară suplimentarea numărului total  de

utilaje pentru fiecare activitate, în vederea supradimensionării parcului auto necesar prestării activității.

Activitățile       care

prevăd    necesitatea

utilizării acestui număr de utilaje sunt în principiu     activități

săptămânale, repetitive,   prevăzute

pentru       întreaga

suprafață            a

municipiului.

5.

Încărcător frontal pentru colectarea deșeurilor cu capacitate de încărcare de 0,5-2 mc;

minimum 1 buc.

Din totalul de 1 bucată utilaj   solicitată, același

utilaj poate fi prezentat și folosit pentru activitatea de deszăpezire - Tabel nr. 2 -nr. crt. 4.

Utilajele     “Încărcătoare

frontale ”   prevăzute   în

Tabelul 1 (nr. crt. 5-6) și Tabel 2 (nr. crt. 4) pot fi prezentate și folosite atât pentru    activitatea    de

salubrizare stradală cât și pentru    activitatea    de

deszăpezire. Ofertanții vor face mențiune de acest lucru   în   Propunerea

tehnică, dacă este cazul.

Utilajul    Încărcător

frontal        pentru

colectarea deșeurilor cu   capacitate   de

încărcare de 0,5-2 mc (nr. crt. 5) este necesar pentru       ridicarea,

încărcarea deșeurilor depozitate  în  mod

necontrolat în spații înguste (alei, spații dintre   blocuri),   în

cantități mai reduse. În acest sens, în cadrul controalelor tematice lunare pe care le desfășoară pe raza administrativ-teritorială             a

Municipiului   Arad,

Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Arad aplică măsuri obligatorii de eliberare a domeniului public de depozitările de deșeuri, cu termene stabilite, motiv pentru care   este   necesară

diversificarea capacității de încărcare

Cerință minimă tehnică de exploatare -

Se va prezenta atestatul tehnic obținut de la Registrul Auto Român din care să rezulte faptul că utilajul se află în condiții         tehnice

corespunzătoare     de

utilizare/operare sau alte documente justificative echivalente   care   să

demonstreze     starea

tehnică optimă și norma de poluare redusă

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate nr. bucăți/utilaj

Normă de poluare

a utilajelor (0,5-2 mc sau  2-4  mc).   Se

constată de asemenea că,      în      urma

controalelor    și    a

sesizărilor,         este

necesar a se interveni simultan, în diferite locații din municipiul Arad.

Activitățile       care

prevăd    necesitatea

utilizării acestui număr de utilaje sunt în principiu     activități

săptămânale, repetitive,   prevăzute

pentru       întreaga

suprafață            a

municipiului.

Încărcător frontal pentru colectarea

Din totalul de 1 bucată utilaj solicitată, același utilaj poate fi prezentat și folosit pentru activitatea de deszăpezire - Tabel nr. 2 -nr. crt. 4.

Utilajele     “Încărcătoare

frontale ”   prevăzute   în

Utilajul    Încărcător

frontal        pentru

colectarea deșeurilor cu   capacitate   de

încărcare de 2-4 mc (nr. crt. 6) este necesar pentru   dezafectarea

rampelor neorganizate cu             cantități

considerabile, mari de deșeuri. În acest sens, în cadrul controalelor tematice lunare pe care le desfășoară pe raza administrative-

Cerință minimă tehnică de exploatare -

Se va prezenta atestatul tehnic obținut de la Registrul Auto Român din care să rezulte faptul că utilajul se află în condiții         tehnice

corespunzătoare     de

utilizare/operare sau alte documente justificative echivalente   care   să

6.

deșeurilor cu capacitate de încărcare

minimum 1 buc.

Tabelul 1 (nr. crt. 5-6) și

teritorială             a

de 2-4 mc

Tabel 2 (nr. crt. 4) pot fi prezentate și folosite atât pentru    activitatea    de

Municipiului   Arad,

Garda Națională de Mediu - Comisariatul

salubrizare stradală cât și

Județean Arad aplică

demonstreze     starea

pentru    activitatea    de

deszăpezire. Ofertanții vor

măsuri obligatorii de eliberare a domeniului

tehnică optimă și norma de poluare redusă

face mențiune de acest

public de depozitările

lucru   în   Propunerea

de deșeuri, cu termene

tehnică, dacă este cazul.

stabilite, motiv pentru care   este   necesară

diversificarea

capacității de încărcare a utilajelor (0,5-2 mc sau  2-4  mc).   Se

constată de asemenea

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate nr. bucăți/utilaj

Normă de poluare

că,      în      urma

controalelor    și    a

sesizărilor,         este

necesar a se interveni simultan, în diferite locații din municipiul Arad.

Activitățile       care

prevăd    necesitatea

utilizării acestui număr de utilaje sunt în principiu     activități

săptămânale, repetitive,   prevăzute

pentru       întreaga

suprafață            a

municipiului.

7.

Autobasculantă cu capacitate de 5-7,5 t pentru transportul deșeurilor și eliminarea în cel mai scurt timp posibil a zonelor de deșeuri abandonate;

minimum 1 buc.

Utilajul

Autobasculantă    cu

capacitate de 5-7,5 t pentru    transportul

deșeurilor          și

eliminarea în cel mai scurt timp posibil a zonelor de deșeuri abandonate (nr. crt. 7) este necesar pentru transportul deșeurilor din     locații     cu

dimensiuni restrânse, înguste (alei, trotuare etc.) și cantități mai reduse   de   deșeuri.

Acest tip de utilaj se va folosi                în

interdependență    cu

utilajul     Încărcător

frontal        pentru

colectarea deșeurilor cu   capacitate   de

încărcare de 0,5-2 mc (nr. crt. 5), respectiv încărcătorul    frontal

colectează/preia deșeurile și încarcă în autobasculanta     de

capacitate   conformă

cantității de deșeuri

Minimum Euro 5 -

factor de evaluare

Cerința se demonstrează prin   prezentarea   ca

anexă la propunerea tehnică a Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) sau a oricărui alt document relevant din care sa rezulte norma de poluare.

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate nr. bucăți/utilaj

Normă de poluare

preluate în vederea transportării acestora la depozitul ecologic conform în vederea eliminării finale.

Activitățile       care

prevăd    necesitatea

utilizării acestui număr de utilaje sunt în principiu     activități

săptămânale, repetitive,   prevăzute

pentru       întreaga

suprafață            a

municipiului.

8.

Autobasculantă tip tracker 8x4 cu graifer pentru transportul deșeurilor și eliminarea în cel mai scurt timp posibil a zonelor de deșeuri abandonate

minimum 1 buc.

Utilajul

Autobasculantă    tip

tracker 8x4 cu greifer pentru    transportul

deșeurilor          și

eliminarea în cel mai scurt timp posibil a zonelor de deșeuri abandonate (nr. crt. 8) este necesar pentru transportul deșeurilor ridicate   în   urma

Minimum Euro 5 -

cerință minimă tehnică de exploatare.

Cerința se demonstrează prin   prezentarea   ca

anexă la propunerea tehnică a Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) sau a oricărui alt document relevant din care sa rezulte norma de poluare.

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate nr. bucăți/utilaj

Normă de poluare

dezafectării rampelor neorganizate       cu

cantități considerabile, mari de deșeuri. Acest tip de utilaj se va folosi în interdependență cu utilajul     Încărcător

frontal        pentru

colectarea deșeurilor cu   capacitate   de

încărcare de 2-4 mc (nr. crt. 6), respectiv încărcătorul    frontal

colectează/preia deșeurile și încarcă în autobasculanta     de

capacitate   conformă

cantității de deșeuri preluate în vederea transportării acestora la depozitul ecologic conform în vederea eliminării finale.

Activitățile       care

prevăd    necesitatea

utilizării acestui număr de utilaje sunt în

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate nr. bucăți/utilaj

Normă de poluare

principiu     activități

săptămânale, repetitive,   prevăzute

pentru       întreaga

suprafață            a

municipiului.

9.

Cap tractor cu cârlig tip Abroll +

  • 3 buc. Containere metalice tip Abroll, dintre care:

  • a)    minimum 2 buc. containere cu capacitate de 20-25 mc și

  • b)    minimum 1 buc. container cu capacitate de peste 30 mc

Cele două tipuri de echipamente (Cap tractor + containere) trebuie să fie compatibile      și      să      aibă

capacitatea/posibilitatea de a (se) opera împreună

minimum 1 buc.

Cap tractor + minimum 3 buc. containere metalice

Utilajul Cap tractor cu cârlig tip Abroll și containere metalice tip Abroll,    compatibile

(nr. crt. 9) este necesar pentru       ridicarea

deșeurilor generate în urma acțiunilor de curățenie desfășurate bianual,       deșeuri

precum deșeuri din construcții și demolări, voluminoase abandonate       pe

domeniul public, în temeiul    obligațiilor

prevăzute de Legea nr. 101/2006.

Minimum Euro 5 -

cerință minimă tehnică de exploatare.

Cerința se demonstrează prin   prezentarea   ca

anexă la propunerea tehnică a Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) sau a oricărui alt document relevant din care sa rezulte norma de poluare.

- doar referitor la Cap tractor

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate nr. bucăți/utilaj

Normă de poluare

Activitățile       care

prevăd    necesitatea

utilizării acestui număr de utilaje sunt în principiu     activități

săptămânale, repetitive,   prevăzute

pentru       întreaga

suprafață            a

municipiului.

10.

Autoutilitare (Autocompactoare/Gunoiere)     cu

funcție de basculare și capacitate mică, de până la 5 tone, pentru încărcarea și transportarea deșeurilor stradale și deșeurilor abandonate de pe domeniul public al municipiului Arad

minimum 3 buc.

Potrivit art. 35 alin. (5) lit. b) din prezentul caiet    de    sarcini,

respectiv    conform

breviarului de calcul nr. 5, anexă la caietul de      sarcini-cadru,

aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C.        nr.

111/2007.

Activitățile       care

prevăd    necesitatea

utilizării acestui număr de utilaje sunt în principiu     activități

săptămânale, repetitive,   prevăzute

Minimum Euro 5 -

factor de evaluare.

Cerința se demonstrează prin   prezentarea   ca

anexă la propunerea tehnică a Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) sau a oricărui alt document relevant din care sa rezulte norma de poluare.

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate nr. bucăți/utilaj

Normă de poluare

pentru       întreaga

suprafață            a

municipiului.

11.

Autoturisme    pentru    controlul

activităților cu 5 locuri

minimum 2 buc.

Autoturismele pentru controlul activităților cu 5 locuri (nr. crt. 11) sunt necesare pentru asigurarea deplasării rapide în teren de către coordonatorii activităților, respectiv pentru monitorizarea și controlul calității serviciilor    prestate.

Acestea vor fi folosite pentru deplasarea în teren   în   vederea

verificării eventualelor sesizări.           Prin

intermediul prezentării acestor autovehicule, Autoritatea contractantă urmărește asigurarea    prestării

serviciilor la termenii și calitatea prevăzute.

Minimum Euro 5 -

cerință minimă tehnică de exploatare.

Cerința se demonstrează prin   prezentarea   ca

anexă la propunerea tehnică a Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) sau a oricărui alt document relevant din care sa rezulte norma de poluare.

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate nr. bucăți/utilaj

Normă de poluare

Activitățile       care

prevăd    necesitatea

utilizării acestui număr de utilaje sunt în principiu     activități

săptămânale, repetitive,   prevăzute

pentru       întreaga

suprafață            a

municipiului.

12.

Utilaj multifuncțional pentru spălat mobilier stradal și coșuri stradale

minimum 2 buc.

Utilajul

multifuncțional pentru spălat mobilier stradal și coșuri stradale (nr. crt. 12) este necesar pentru     igienizarea

mobilierului    urban

amplasat pe domeniul public al Municipiului Arad, respectiv bănci stradale pentru odihnă, coșuri         pentru

colectarea deșeurilor stradale   etc.   Acest

utilaj   este   necesar

pentru   o   activitate

integrată a salubrizării stradale.

Cerință minimă tehnică de exploatare

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de SALUBRIZARE STRADALĂ

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate nr. bucăți/utilaj

Normă de poluare

13.

Aspiratoare de deșeuri stradale pentru spații înguste (trotuare, alei) și parcări, platouri pavate - minimum 8 buc. dintre care:

  • a)    minimum 2 buc. Aspiratoare de deșeuri  stradale  autopropulsate   cu

containere   standard   și   transmisie

electrică;

  • b)    minimum 6 buc. Aspiratoare de deșeuri stradale tip pubelă;

minimum 8 buc.

Aspiratoarele      de

deșeuri      stradale

pentru spații înguste (trotuare,    alei)   și

parcări,      platouri

pavate (nr. crt. 13) sunt necesare       pentru

igienizarea   spațiilor

înguste din domeniul public al Municipiului Arad,       respectiv

trotuare, alei etc. sau a platourilor pavate, în vederea   îndepărtării

prafului și a deșeurilor de mici dimensiuni. Acest    utilaj    este

necesar   pentru   o

activitate integrată a salubrizării   stradale,

precum   și   pentru

menținerea        în

parametri optimi a nivelului de calitate a aerului.

Cerință minimă tehnică de exploatare

(3) Dotarea minimă necesară a categoriilor de utilaje/instalații/echipamente/vehicule pe care Operatorul le va pune la dispoziția

Autorității Contractante în vederea desfășurării activităților specifice de deszăpezire este potrivit următorului Tabel nr. 2:______________

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de DESZĂPEZIRE

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate

Normă de poluare

0

1

2

3

4

5

1.

Autospeciale   multifuncționale   cu

lamă/plug, cu echipamente pentru împrăștiat material antiderapant solid și capacitatea de transport material antiderapant între 5-10 mc

minimum 11 buc.

Utilajele sunt prevăzute a fi multifuncționale, în vederea         prestării

activității   atât   pentru

curățarea   zăpezii   (cu

pluguri) cât și pentru prevenirea      poleiului

(sărărițe),          nefiind

necesară   suplimentarea

numărului total de utilaje pentru fiecare activitate (11,    respectiv    10),

respectiv supradimensionarea parcului  auto  necesar

prestării activității

Potrivit art. 37 alin. (7) din prezentul caiet de sarcini,         respectiv

conform breviarului de calcul nr. 5, anexă la caietul de sarcini-cadru, aprobat prin  Ordinul

A.N.R.S.C. nr. 111/2007.

Activitățile care prevăd necesitatea      utilizării

acestui număr de utilaje sunt     în    principiu

activități       prevăzute

pentru întreaga suprafață a municipiului.

Minimum Euro 5 -

factor de evaluare.

Cerința se demonstrează prin   prezentarea   ca

anexă la propunerea tehnică a Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) sau a oricărui alt document relevant din care sa rezulte norma de poluare.

2.

Freze pentru îndepărtarea zăpezii și a gheții din spațiile înguste (trotuare, alei)

minimum 2 buc.

Utilajele Freze pentru îndepărtarea zăpezii și a gheții din spațiile înguste (trotuare, alei) (nr. crt. 2) sunt necesare  pentru

îndepărtarea     zăpezii

înghețate din zona aleilor și trotuarelor, în special din zona centrală a

Cerință minimă tehnică de exploatare

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de DESZĂPEZIRE

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate

Normă de poluare

municipiului, în vederea asigurării      circulației

pietonale   în   condiții

optime și de siguranță.

Activitățile care prevăd necesitatea      utilizării

acestui număr de utilaje sunt     în    principiu

activități       prevăzute

pentru întreaga suprafață a municipiului.

3.

Autocisterne  pentru  împrăștierea

soluției antiderapante lichide (pentru activitatea de combatere a poleiului)

minimum 2 buc.

Din totalul de 2 bucăți utilaje solicitate, pot fi prezentate   și   folosite

utilajele similare pentru activitatea de salubrizare stradală - Tabel nr. 1 - nr. crt. 3 sau nr. 4. (Se va opta pentru una dintre cele două opțiuni)

Utilajele   Autocisterne

pentru     împrăștierea

soluției   antiderapante

lichide           (pentru

activitatea de combatere a poleiului) (nr. crt. 3) sunt necesare pentru a acoperi        suprafața

estimată         pentru

intervenție cu soluție antiderapantă    lichidă.

Pentru această activitate, pot fi utilizate și utilajele pentru spălat și stropit carosabil de la activitatea de salubrizare stradală.

Minimum Euro 5 -

factor de evaluare.

Cerința se demonstrează prin   prezentarea   ca

anexă la propunerea tehnică a Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) sau a oricărui alt document relevant din care sa rezulte norma de poluare.

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de DESZĂPEZIRE

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate

Normă de poluare

Activitățile care prevăd necesitatea      utilizării

acestui număr de utilaje sunt     în    principiu

activități       prevăzute

pentru întreaga suprafață a municipiului.

4.

Încărcătoare frontale pentru încărcat material antiderapant și/sau zăpadă

minimum 3 buc.

Din totalul de 3 bucăți utilaje solicitate, pot fi prezentate   și   folosite

utilajele similare pentru activitatea de salubrizare stradală - Tabel nr. 1 - nr. crt. 5-6.

Utilajele   Încărcătoare

frontale pentru încărcat material   antiderapant

și/sau zăpadă (nr. crt. 4) sunt necesare  pentru

eliberarea carosabilului, trotuarelor, trecerilor de pietoni,           aleilor,

intersecțiilor   etc.   de

cantitatea   de   zăpadă

adunată. Pentru această activitate, pot fi utilizate și    utilajele    pentru

colectarea    deșeurilor,

menționate în Tabelul nr.

1 - nr. crt. 5 și 6. Din practica intervențiilor din anii    precedenti    s-a

constatat necesitatea a minimum 3 bucăți de astfel de utilaje deoarece, în cazul fenomenelor meteorologice   intense,

trebuie ca operatorul să intervină în ritm rapid, optim     și     eficient,

încărcarea utilajelor de împrăștiat       material

antiderapant    să    se

realizeze astfel în paralel (asupra a cel puțin 3

Cerință minimă tehnică de exploatare -

Se va prezenta atestatul tehnic obținut de la Registrul Auto Român din care să rezulte faptul că utilajul se află în condiții         tehnice

corespunzătoare     de

utilizare/operare sau alte documente justificative echivalente   care   să

demonstreze     starea

tehnică optimă și norma de poluare redusă

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru activitatea de DESZĂPEZIRE

Dotare minimă necesară/Cantitate (buc.)

Observații

Necesitate

Normă de poluare

utilaje   de   împrăștiat

material antiderapant), ci nu în mod individual (unul câte unul).

Activitățile care prevăd necesitatea      utilizării

acestui număr de utilaje sunt     în    principiu

activități       prevăzute

pentru întreaga suprafață a municipiului.

5.

Autobasculante pentru transportul zăpezii și gheții de capacitate de minimum 20 mc

minimum 5 buc.

Potrivit art. 37 alin. (7) din prezentul caiet de sarcini,         respectiv

conform breviarului de calcul nr. 5, anexă la caietul de sarcini-cadru, aprobat prin  Ordinul

A.N.R.S.C. nr. 111/2007.

Activitățile care prevăd necesitatea      utilizării

acestui număr de utilaje sunt     în    principiu

activități       prevăzute

pentru întreaga suprafață a municipiului.

Minimum Euro 5 -

cerință minimă tehnică de exploatare.

Cerința se demonstrează prin   prezentarea   ca

anexă la propunerea tehnică a Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) sau a oricărui alt document relevant din care sa rezulte norma de poluare.

(4) Totalul general al utilajelor necesare pentru activitatea de salubrizare stradală (Tabelul nr. 1) și deszăpezire (Tabelul nr. 2) este de minim 54 de bucăți utilaje.

(5) Totalul utilajelor punctate potrivit Factorului de evaluare Norma de poluare este de 31 de bucăți, potrivit următorului Tabel nr. 3

- Uti]

aje punctate:

Nr. crt.

Utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru care se aplică Factorul de evaluare 2 - Norma de poluare

Dotare minimă necesară/ Cantitate (buc.)

Observații

0

1

2

3

1.

Autoperii/Automăturători cu sistem de aspirație      pentru      salubrizarea

carosabilului

7

2.

Autoperii/Automăturători cu sistem de aspirație pentru salubrizarea spațiilor înguste (trotuare, alei), de dimensiuni gabaritice corespunzătoare

3

3.

Autocisterne cu capacitatea de 8-12 mc pentru spălat și stropit

3

Din totalul de 3 bucăți utilaje solicitate, pot fi prezentate 2 bucăți utilaje similare de la nr. crt. 8.

Această posibilitate nu se va reține și în cazul bucăților de utilaje de la nr. crt. 4

(Se va opta pentru una dintre cele două opțiuni)

Ofertanții vor face mențiuni despre acestea în Propunerea tehnică, dacă este cazul.

4.

Autocisterne cu capacitatea de 4-8 mc pentru spălat și stropit spații înguste (trotuare, alei)

3

Din totalul de 3 bucăți utilaje solicitate, pot fi prezentate 2 bucăți utilaje similare de la nr. crt. 8.

Această posibilitate nu se va reține și în cazul bucăților de utilaje de la nr. crt. 3

(Se va opta pentru una dintre cele două opțiuni)

Ofertanții vor face mențiuni despre acestea în Propunerea tehnică, dacă este cazul.

5.

Autobasculantă cu capacitate de 5-7,5 t pentru transportul deșeurilor și eliminarea în cel mai scurt timp posibil a zonelor de deșeuri abandonate;

1

6.

Autoutilitare (Autocompactoare/Gunoiere)     cu

funcție de basculare și capacitate mică, de până la 5 tone, pentru încărcarea și transportarea deșeurilor stradale și deșeurilor abandonate de pe domeniul public al municipiului Arad

3

TOTAL BUCĂȚI UTILAJE SALUBRIZARE STRADALĂ

20

7.

Autospeciale   multifuncționale   cu

lamă/plug, cu echipamente pentru împrăștiat material antiderapant solid și capacitatea de transport material antiderapant între 5-10 mc

11

TOTAL BUCĂȚI UTILAJE DESZĂPEZIRE

11

TOTAL GENERAL BUCĂȚI UTILAJE PUNCTATE

31

  • (6)    Operatorul trebuie să fie dotat cu utilaje performante, care vor fi echipate cu mijloace moderne de comunicare (sistem GPS, stații de emisie-recepție sau telefoane mobile). GPS-ul va fi pus la dispoziția Autorității Contractante pentru urmărirea executării programului zilnic.

  • (7)    Prin Propunerea tehnică, ofertanții trebuie să se facă dovada dispunerii de utilajele și echipamentele pentru care este prevăzut factorul de evaluare Norma de poluare, fie din dotarea proprie, fie având posibilități alternative prin care poate demonstra accesul la acestea (spre exemplu închiriere, comodat, leasing, contract de prestări servicii, contract de furnizare, prin terț susținător/subcontractant etc.). Documentele prin care se va demonstra accesul la dotarea minimă cu utilaje necesare pentru prestarea serviciului, prevăzute la art. 19 alin. (2) și (3) se vor prezenta de către Ofertantul clasat pe primul loc în urma evaluării ofertelor.

  • (8)    Echipamentele/Utilajele propuse spre utilizare și efectiv utilizate pentru realizarea serviciilor trebuie să fie de bună calitate, noi sau într-o stare foarte bună, atât funcțional, cât și din punct de vedere al siguranței, asigurând, în măsura posibilă, un consum energetic redus, facilitând o eficiență sporită de lucru și maximizarea utilizării substanțelor utilizate. Echipamentele propuse spre utilizare și efectiv utilizate, respectiv metodele utilizate în spațiile Autorității Contractante trebuie să respecte reglementările aplicabile în materie de siguranță și igienă naționale și ale UE.

  • (9)    În caz de defecțiune/nefuncționare a unui utilaj/instalații/echipament/vehicul, este responsabilitatea Operatorului de a le înlocui cât de repede posibil, dar nu mai târziu de finalul următoarei zile de lucru după apariția defecțiunii/nefuncționării.

  • (10)    Operatorul răspunde de respectarea prevederilor legale referitoare la punerea în circulație pe drumurile publice a respectivelor utilaje/instalații/echipamente/vehicule (inclusiv inspecția tehnică periodică în termen - valabilă la data intrării în operare/utilizare a utilajelor), astfel încât acestea sa fie disponibile și utilizabile la întreaga capacitatea pe toată durata derulării contractului.

Art. 20. Sigla

Operatorul își va desfășura activitatea sub propria denumire a societății comerciale, marcând toate utilajele/instalațiile/echipamentele/vehiculele, precum și toate materialele publicitare realizate în cadrul campaniilor de informare și conștientizare cu propriile elemente de identitate vizuală, alături de cele ale Municipiului Arad, după caz.

Art. 21. Dispeceratul
  • (1)    Operatorul are obligația de a informa toate categoriile de utilizatori ai serviciului prin intermediul campaniilor de informare organizate de acesta asupra faptului că orice cerere sau reclamație cu privire la serviciile de curățenie a căilor publice și deszăpezire vor fi adresate acestuia. În acest scop, Operatorul trebuie să dispună de un dispecerat funcțional în regim 24/7 (inclusiv în cazul sărbătorilor legale) pe toată durata contractului de delegare a gestiunii serviciului, care să asigure preluarea tuturor solicitărilor și reclamațiilor apărute și transmiterea spre rezolvare a acestora într-un timp cât mai scurt, ale cărui particularități vor fi prezentate în cadrul Propunerii Tehnice. Numărul de telefon folosit în acest scop trebuie făcut public pe site-ul Operatorului și, după caz, al Autorității Contractante.

  • (2)    La solicitarea expresă a Autorității Contractante, Operatorul are obligația să informeze reprezentanții acesteia din urmă cu privire la numărul și obiectul cererilor și/sau reclamațiilor privind prestarea serviciului și asupra modului de rezolvare a acestora.

  • (3)    Operatorul va implementa o procedură de gestionare (preluare, răspuns și acțiune corectivă) a reclamațiilor și sesizărilor. Operatorul va păstra pe timp de 4 (patru) ani înregistrări ale tuturor reclamațiilor primite și ale măsurilor luate legate de asemenea reclamații, înregistrări ce vor fi păstrate la dispoziția Autorității Contractante.

  • (4)    La sfârșitul fiecărei perioade de raportare stabilită prin contract și/sau la solicitarea expresă a Autorității Contractante, Operatorul are obligația să informeze reprezentanții acesteia din urmă cu privire la numărul cererilor și/sau reclamațiilor privind prestarea serviciului și asupra modului de rezolvare a acestora.

Art. 22. Baza de lucru

Operatorul este responsabil cu amenajarea și autorizarea unei baze de lucru operaționale potrivit prevederilor legale aplicabile, al cărui amplasament să fie pe raza municipiului Arad. În acest sens, Operatorul va prezenta în cadrul Propunerii Tehnice locația pentru baza de lucru operațională, care va trebui să permită organizarea într-o atare manieră încât să se asigure respectarea următoarelor cerințe:

  • a)    gararea în condiții optime a utilajelor/instalațiilor/echipamentelor/vehiculelor folosite pentru prestarea serviciilor fără a crea un disconfort riveranilor acesteia;

  • b)    și/sau desfășurarea operațiilor de întreținere a utilajelor/instalațiilor/echipamentelor/ vehiculelor utilizate în vederea executării obligațiilor asumate prin contractul de delegare a gestiunii a serviciului de salubrizare, în conformitate cu normele tehnice/prescripțiile de utilizare ale producătorilor.

Art. 23. Sistemul informatic

  • (1)    În vederea executării contractului de delegare a gestiunii a serviciului de salubrizare, gestionării și managementului eficient al activităților aferente Serviciilor, Ofertantul trebuie să dispună și să asigure implementarea unui sistem informatic care sa dețină capabilități de stocare și procesare a datelor legate de prestarea activităților de salubrizare.

  • (2)    Operatorul acordă Autorității Contractante acces la respectivul sistem informatic în timp real, gratuit, complet (acces la toate informațiile conținute de acesta din/în legătură cu modul de executare a contractului de delegare a gestiunii a serviciului de salubrizare care face obiectul prezentului Caiet de sarcini), nelimitat (fără limitări geografice și/sau tehnice, ori de altă natură) și perpetuu (pe toată durata contractului privind Serviciul), în baza drepturilor de utilizare specifice/similare unei licențe (cesiuni) neexclusive, astfel încât reprezentanții Autorității Contractante să poată verifica în orice moment modalitatea de realizare a activităților specifice contractului încheiat cu Operatorul.

  • (3)    Sistemul informatic trebuie să dețină cel puțin următoarele funcționalități:

  • 1.    să fie accesibil on-line, prin intermediul unui browser web;

  • 2.    să permită prelucrarea și procesarea cel puțin a următoarelor date înregistrate zilnic (jurnal zilnic al activităților) și afișarea acestora în format informațional finit (sintetic/extins/grafic):

  • a)    monitorizarea și înregistrarea în timp real a poziției GPS, a rutelor, lungimilor traseelor pe care s-a acționat și a duratei de acțiune/deplasare a utilajelor/instalațiilor/echipamentelor/ vehiculelor alocate pentru desfășurarea activităților specifice potrivit contractului;

  • b)    informații referitoare la conducătorul autospecialei/autovehiculului;

  • c)    instalația la care au fost transportate deșeurile (ex.: depozitul de deșeuri conform);

  • d)    informații cu privire la operațiunile de măturat mecanizat, spălat, stropire, întreținerea căilor publice, deszăpezire, respectiv date cantitative privind tronsoanele de carosabil/trotuare pe care s-au efectuat activități specifice în ziua respectivă, precum și suprafețele acestora) cu utilaje mecanizate;

  • e)    incidente, înregistrări ale problemelor, indiferent de natura acestora (cum ar fi întreruperi programate și neprogramate, defecțiuni și accidente, activități de întreținere sau reparații și timpii de oprire a serviciilor, înlocuirea vehiculelor, echipamentelor sau personalului, condiții atmosferice etc.);

  • f)    registre ale operațiilor de inspecție, întreținere și reparații realizate la fiecare

utilaj/instalație/echipament/ vehicul;

  • g)   numărul vehiculelor alocate pentru desfășurarea activităților specifice potrivit

contractului (cum ar fi vehicule utilizate/neutilizate, motivele neutilizării vehiculelor);

  • h)    sesizările și notificările primite și răspunsurile corespunzătoare;

  • i)    problemele apărute și soluțiile de rezolvare adoptate.

  • 3.    să permită generarea de rapoarte configurabile potrivit specificațiilor Autorității Contractante    pentru     diferite    perioade     de    timp     variabile

(zilnic/săptămânal/lunar/trimestrial/ anual).

  • (4)    Operatorul este liber să aleagă soluțiile tehnice hardware și software adoptate pentru realizarea sistemului informatic mai sus menționat, ori a componentelor acestuia, cu condiția prezentării în cadrul Propunerii Tehnice a detaliilor de funcționare/implementare a acestora, prin raportare la cerințele mai sus enunțate, inclusiv a respectării cerințelor minime privind raportarea stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare.

Art. 24.

  • (1)    În vederea verificării îndeplinirii cerințelor Autorității Contractante, aceasta din urmă solicită Ofertanților ca în Propunerea tehnică să depună documente, după cum urmează:

  • 1.    Dovada înregistrării la Registrul Comerțului a sediului firmei sau a punctului/punctelor de lucru situate pe raza municipiului Arad și dovada luării lor în evidență, în termenul stabilit la art. 48 - Mobilizarea - Dacă la momentul ofertării nu există, se va depune o declarație pe proprie răspundere în acest sens, prin care ofertantul își asumă îndeplinirea acestei obligații;

  • 2.    Dovada că, în termenul stabilit la art. 48 - Mobilizarea, deține spațiu necesar desfășurării activității (contract de închiriere/vânzare-cumpărare sau altă formă legală de deținere) pe raza municipiului Arad sau a localităților limitrofe municipiului Arad - Dacă la momentul ofertării nu există, se va depune o declarație pe proprie răspundere în acest sens, prin care ofertantul își asumă îndeplinirea acestei obligații;

  • 3.    Lista personalului solicitat prin prezentul Caiet de sarcini, asumat de Operator prin propunerile depuse - Dacă la momentul ofertării nu există, se va depune o declarație pe proprie răspundere în acest sens, prin care ofertantul își asumă îndeplinirea acestei obligații;

  • 4.    Autorizație de la Agenția pentru Protecția Mediului, pentru activitățile de salubrizare stradală și deszăpezire pe raza administrativ-teritorială a municipiului Arad, pe care Operatorul are obligația de a o solicita și de a o obține în termen de 90 de zile de la data delegării gestiunii serviciilor, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 195/2005 și Ordinului M.M.D.D. nr. 1.798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu - Se va depune o declarație pe proprie răspundere în acest sens;

  • 5.    Licență A.N.R.S.C. pentru activitățile de salubrizare stradală și deszăpezire pe raza administrativ-teritorială a municipiului Arad, pe care Operatorul are obligația de a o solicita și de a o obține în termen de 90 de zile de la data delegării gestiunii serviciilor, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare - Se va depune o declarație pe proprie răspundere în acest sens.

  • (2)    Operatorul are obligația de a informa Autoritatea Contractantă în mod operativ cu privire la orice problemă care ar putea afecta desfășurarea activităților specifice în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, ori asupra oricăror decizii luate care ar putea afecta buna derulare a respectivului contract.

  • (3)    Dispozițiile Autorității Contractante sunt obligatorii, iar în cazul în care Operatorul consideră că respectivele dispoziții sunt netemeinice și/sau nelegale, acesta va transmite, în scris (adresă, e-mail, fax), Autorității Contractante argumentele de fapt și de drept necesare, în termen de 24 de ore de la data primirii respectivelor dispoziții.

  • (4)    La data intrării în vigoare a contractului subsecvent și pe toată durată acordului-cadru, operatorul va avea acces la dotarea tehnică minimă prezentată pentru prestarea serviciilor. Utilajele vor fi în stare de funcționare.

  • (5)    Dotarea tehnică minimă prezentată ca fiind destinată activităților de salubrizare va fi folosită acestui scop și va fi menținută în stare optimă de funcționare.

  • (6)    Operatorul se va dota cu utilaje corespunzătoare și accesorii, necesare prestării serviciului de salubrizare stradală (furtun pentru frunze, utilaje manuale pentru aspirat, sistem spălare cu înaltă presiune etc.) și deszăpezire, raportat la configurația/structura carosabilului și trotuarelor pe care urmează să se desfășoare activitatea.

  • (7)    Întreținerea parcului de mașini și utilaje specifice în vederea prestării serviciului la nivelul indicatorilor de performanță stabiliți, se va face ori de câte ori este necesar, cu încadrarea în normele europene.

  • (8)    Structura de personal și dotările cu autovehicule, echipamente, utilaje, materiale, solicitate prin caietul de sarcini sunt minimale. Operatorul are obligația de a se îngriji să dimensioneze atât structura de personal cât și baza materială astfel încât să asigure rezerva necesară prestării activității în regim de continuitate și permanență.

  • (9)    Dacă ofertanții vor prezenta utilaje multifuncționale pentru prestarea serviciilor de măturat mecanizat, spălat respectiv deszăpezire cu solnițe și plug, vor detalia modul în care își vor organiza activitatea astfel încât utilajele respective să poată fi utilizate în timpul iernii atât pentru activități de deszăpezire cât și pentru activități de măturat mecanizat și spălat în cazul în care condițiile meteo (temperaturi ridicate) impun efectuarea operațiunilor de măturat și spălat. Procedurile de adaptare a utilajelor și durata de adaptare vor fi descrise în ofertă.

C A P I T O L U L III.

SERVICIUL DE SALUBRIZARE STRADALĂ.

CONDIȚII TEHNICE

Art. 25. Descrierea activităților
  • (1)    Operatorul desfășoară activitatea de salubrizare stradală, în condițiile legii, în aria administrativ-teritorială a Municipiului Arad.

  • (2)    Activitatea de salubrizare stradală a căilor publice se desfășoară în scopul aducerii domeniului public în stare de curățenie.

  • (3)    Această activitate are următoarea structură de operații și presupune următorul ciclu de operații:

  • a)    măturatul manual al carosabilului, trotuarelor, aleilor și parcărilor asfaltate, platouri și zone de agrement și a pistelor de biciclete;

  • b)    măturatul mecanizat al carosabilului;

  • c)    măturatul mecanizat al trotuarelor, platourilor asfaltate/pavate și a parcărilor asfaltate și pistelor de biciclete;

  • d)    spălatul carosabilului, trotuarelor, parcărilor, platourilor și mobilierului stradal;

  • e)    stropitul carosabilului;

  • f)    curățarea/răzuitul rigolelor;

  • g)    întreținerea căilor publice, respectiv a curățeniei carosabilului și trotuarelor străzilor

asfaltate și balastate, aleilor și parcărilor asfaltate, platouri, zone de agrement;

  • h)    golirea coșurilor de gunoi stradale și înlocuirea sacilor de deșeuri;

  • i)    încărcat, transportat și descărcat deșeuri stradale și deșeuri abandonate pe domeniul public (dezafectarea depozitelor necontrolate de deșeuri).

Art. 26. Generalități
  • (1)    Deșeurile stradale ce trebuie colectate sunt de natura deșeurilor rezultate din: măturatul manual, măturatul mecanizat, curățatul/răzuitul la rigolă, golirea conținutului coșurilor de gunoi stradale, diferite obiecte/ambalaje aruncate pe stradă, inclusiv cele apărute în urma condițiilor meteo severe etc.

  • (2)    Colectarea deșeurilor stradale se va efectua de pe suprafețele domeniului public ale Municipiului Arad.

  • (3)    Domeniul public ce urmează a fi menținut în stare salubră cuprinde toată suprafața carosabilului, a trotuarelor, a aleilor, a parcărilor, a pistelor de biciclete, a pasajelor pietonale, stațiile mijloacelor de transport în comun amplasate pe carosabil, specificate în Anexele prezentului Caiet de sarcini.

  • (4)    Transportul și depozitarea deșeurilor stradale se vor efectua la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor, cu respectarea legislației specifice depozitării deșeurilor.

  • (5)    Menținerea în stare salubră a domeniului public se realizează prin efectuarea adecvată a tuturor activităților specificate în prezentul Caiet de sarcini.

  • (6)    Orice modificare a frecvențelor sau a suprafețelor de lucru (străzi noi introduse în program sau actualizări de suprafețe etc.) se va face cu aprobarea Autorității Contractante, în funcție de necesitățile constatate în teren de către Autoritatea Contractantă, pentru asigurarea unui grad de curățenie corespunzător.

  • (7)    Operațiile de stropire și spălare nu se realizează în acele zile în care plouă pe toată perioada zilei.

  • (8)    Pentru evitarea formării prafului și pentru crearea unui climat citadin igienic, operația de măturare va fi precedată de stropirea carosabilului sau a trotuarelor cu apă, dacă praful nu este umectat ca urmare a condițiilor naturale sau dacă temperatura exterioară, în zona măturată, nu este mai mică decât cea de îngheț.

  • (9)    Confirmarea prestației se va realiza de către reprezentanții Autorității Contractante, împreună cu reprezentanții Operatorului, date ce vor fi consemnate în procesul-verbal săptămânal de recepție, document ce stă la baza operațiunii de facturare a activităților executate. Operatorul are obligația de a pune săptămânal la dispoziție minimum 1 autoturism pentru verificarea activităților efectuate.

  • (10)    Primele criterii după care va fi apreciata prestația, sunt:

  • a)    lipsa de deșeuri pe carosabilul sau trotuarul salubrizat;

  • b)   golirea coșurilor stradale;

  • c)    curățenia rigolei.

  • (11) Recepția operațiunilor de salubrizare se face de comun acord între Operator și Autoritatea

Contractantă, în jurul orei 10.00, pentru o vizualizare a zonei de lucru, respectiv începând cu orele 14.00-16.00 sau în intervalul 20.00 - 21.00, pentru finalizarea procesului de lucru.

  • (12)    Dacă la efectuarea recepției se constată existența întâmplătoare a unor bucăți de hârtie, ambalaje, frunze și dacă se vede în mod clar că suprafața în cauză a fost măturată, aceasta nu se refuză la recepție.

  • (13)    Prin recepția operațiunilor se va ține seama de gradul de curățenie existent la ora controlului.

  • (14)    În cazul unor executări incomplete a operațiunilor sau o execuție necorespunzătoare, operațiunea pentru suprafața respectivă nu se admite la plată.

  • (15)    În baza proceselor verbale de recepție săptămânale se va întocmi lunar o situație centralizată a realizărilor, ce stă la baza emiterii facturii.

  • (16)    Operatorul se va asigura că:

  • a)   coșurile stradale/dispozitivele speciale sunt corect manevrate pentru a evita orice

deteriorare;

  • b)   coșurile stradale/dispozitivele speciale sunt complet golite în timpul operațiunii de

descărcare;

  • c)    la finalizarea operațiunii de descărcare, coșurile stradale/dispozitivele speciale sunt readuse la starea inițială;

  • d)    Operatorul va prelua coșurile existente pe baza de proces verbal.

  • e)    Operatorul are obligația de a asigura serviciile de precolectare a deșeurilor și întreținerea acestor coșuri, inclusiv de a asigura sacii menajeri utilizați la precolectare. Coșurile au o capacitate cuprinsă între 32 și 120 litri.

  • (17)    Modalitatea de desfășurare a activităților specifice salubrizării stradale se va raporta la prioritățile stabilite de către Autoritatea Contractantă. Ori de câte ori Operatorul se va confrunta cu o situație în care este împiedicat în realizarea activităților solicitate, acesta are obligația de a informa de îndată Autoritatea Contractantă în vederea luării măsurilor care se impun.

  • (18)    În cazul în care pe trotuare/carosabil (pe o anumită strada/tronson de drum) sunt efectuate lucrări edilitare pentru care se întrerupe total/parțial circulația auto, Operatorul nu va efectua operațiile de salubrizare stradală pe perioada de realizare a respectivelor operațiuni și va scădea volumele de lucrări aferente operațiilor programate pentru respectiva stradă/tronson. Într-o atare situație, menținerea stării de salubritate a strazii/tronsonului de drum respectiv cade în sarcina constructorului/beneficiarului operațiunii.

  • (19)    Operatorul trebuie să asigure necesarul de utilaje/instalații/echipamente/vehicule pentru pentru măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice pe care le va utiliza pentru îndeplinirea în condiții optime a activității având în vedere programul, cantitățile estimate/suprafețele de lucru (centralizate în Anexele la prezentul Caiet de sarcini), precum și frecvența acestor activități solicitată prin prezentul Caiet de sarcini.

Secțiunea 1. Măturatul manual al carosabilului, trotuarelor străzilor, aleilor și parcărilor asfaltate, pistelor de biciclete, platourilor și zonelor de agrement

Art. 27. Condiții tehnice pentru activități

  • (1)    Măturatul manual se aplică pe carosabil, pe trotuare, pe alei, în parcările asfaltate, pe pistele de biciclete, pe platouri și zone de agrement.

  • (2)    Activitatea de măturat manual se efectuează pe arterele cuprinse în Anexa nr. 2 - Lista străzilor pe care se execută activități de măturat manual și golit coșuri, în suprafață de aproximativ 773.061,5 mp, la care se adaugă aproximativ 52.900 mp, suprafață ce reprezintă pistele de biciclete pe platformă proprie (Anexa nr. 3 - Lista pistelor de biciclete pe platformă proprie). Listele pot fi completate ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (3)    Suprafața totală (mp) a operațiilor de măturat manual va fi cea rezultată din înmulțirea suprafeței fiecărei străzi din Anexa nr. 2 cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora. Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp). Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (4)    Prin excepție de la prevederile alin. (2)-(3), măturatul manual se va executa și pe alte străzi de pe raza municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (5)    În funcție de necesități pot fi stabilite puncte fixe în care activitatea de măturat manual se realizează de minimum 2 ori pe schimb de 8 ore (zona centrală a municipiului). Punctul fix este delimitat de un perimetru în care se execută măturatul manual al carosabilului, trotuarului, pavajului, curățirea rigolelor, golirea coșurilor de deșeuri stradale, colectarea acestora în europubele. Europubelele se descarcă în saci/europubele/eurocontainere. Suprafața punctului fix trebuie să fie curată în permanență.

  • (6)    În zonele intens circulate (stabilite de către Autoritatea Contractantă) activitatea de măturat manual se va realiza și cu utilaje purtate (aspiratoare de deșeuri stradale) care vor fi manevrate de lucrătorii de salubritate.

  • (7)    Operațiunea de măturat manual se execută pe o lățime a străzii de minimum 2 m de la bordură sau de la rigola centrală spre mijlocul străzii unde este cazul, pe toată suprafața trotuarelor străzilor, aleilor și parcărilor asfaltate, platouri, zone de agrement.

  • (8)    Măturatul manual se va efectua continuu pe lungimea străzii, astfel încât să se evite formarea de praf care poate conduce la depășirea concentrației de pulberi admisă prin normele în vigoare.

  • (9)    Operațiunea de măturat manual se efectuează pe toată durata anului (respectiv pentru o perioadă de aproximativ 11 luni/an), atât ziua cât și noaptea, cu excepția perioadei în care se efectuează curățatul zăpezii sau în care temperatura exterioară este sub cea de îngheț ori atunci când plouă abundent.

  • (10)    Operațiunile de măturare nu se realizează atunci când plouă abundent, caz în care se vor efectua operațiunile prevăzute la art. 33 - Întreținerea curățeniei stradale.

  • (11)    Prin excepție față de prevederile alin. (9), operațiunea de măturat manual se poate efectua și la temperaturi sub 0 grade Celsius, atunci când nu există depuneri de zăpadă, gheață sau polei, pe baza comenzilor emise de către Autoritatea Contractantă, prin serviciul de specialitate. (12) Măturatul manual al carosabilului, trotuarelor străzilor, aleilor și parcărilor asfaltate, platouri, zone de agrement se execută de personalul angajat prin folosirea unor mături de nuiele, plastic, perii sau alte unelte mai moderne care pot colecta deșeurile stradale.

  • (13)    Măturatul se realizează pe suprafețe neîmbrăcate sau îmbrăcate cu asfalt, pavele cu rosturi bituminoase, macadam.

  • (14)    Pentru efectuarea operațiilor de măturat manual Operatorul își va dimensiona numărul de personal necesar.

  • (15)    Colectarea deșeurilor stradale rezultate din activitatea de măturat manual se va face în recipiente acoperite.

  • (16)    Se interzice depozitarea temporară a deșeurilor stradale, între momentul colectării și cel al transportului, direct pe sol sau pe spații verzi, scuaruri, precum și sacii sau recipientele care perturbă circulația pietonală sau auto. Deșeurile colectate vor fi transportate imediat, dar nu mai târziu de două ore de la colectare (exemplu: Deșeurile stradale colectate la ora 9.00 vor fi preluate și transportate de Operator de pe domeniul public până la maximum ora 11.00). (17) De regulă, intervalul orar recomandat pentru efectuarea operațiunilor de măturare va fi între orele 22.00-6.00 pe arterele care au sistem de iluminat public corespunzător și pe care se desfășoară un trafic pietonal și auto deosebit de intens.

  • (18)    Pentru evitarea formării prafului și pentru crearea unui climat citadin igienic, operația de măturare poate fi precedată de stropirea carosabilului sau a trotuarelor cu apă, dacă praful nu este umectat ca urmare a condițiilor naturale, sau temperatura exterioară, în zona măturată, nu este mai mică decât cea de îngheț.

  • (19)    Prestația constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

  • a)    măturatul propriu-zis al carosabilului și al trotuarelor, scuarurilor, parcărilor, pistelor de biciclete, poduri și pasaje, cu mături de nuiele sau de plastic, măturătoare manuale dotate cu sistem de aspirație etc. Urma măturii trebuie să fie uniformă și să nu ridice praf. Operatorul este încurajat să prezinte în Propunerea Tehnică dispozitive moderne cu randament ridicat, inclusiv utilaje multifuncționale de mici dimensiuni care să crească calitatea serviciilor prestate sau numărul de operațiuni realizate la o singură trecere;

  • b)    spălarea coșurilor pentru deșeuri stradale se va asigura cu utilaje specializate, conform unui program stabilit de comun acord cu Autoritatea Contractantă (cel puțin o dată pe lună), în vederea menținerii în stare salubră a acestora, cu mențiunea că programul poate fi modificat ori de câte ori este necesar. Ofertantul va prezenta în Propunerea Tehnică modalitatea concretă prin care va executa această operațiune. Toate cheltuielile vor fi incluse în tariful de măturat manual al carosabilului, trotuarelor străzilor, aleilor și parcărilor asfaltate, platouri, zone de agrement.

  • c)    Operatorul va prelua coșurile existente pe bază de proces-verbal. Operatorul are obligația de a asigura serviciile de precolectare a deșeurilor și întreținerea acestor coșuri, inclusiv de a asigura sacii menajeri utilizați la precolectare pentru coșurile stradale din metal/beton amplasate pe sol.

  • d)    colectarea deșeurilor stradale: hârtii, pungi, cutii, sticle plastic, resturi vegetale și a deșeurilor rezultate din măturatul propriu-zis în europubele;

  • e)    curățarea vegetației din trotuare și de la limita lor.

  • f)    încărcarea manuală a deșeurilor stradale în autocompactoare și transportul zilnic al acestora.

  • (20)    Odată cu această operațiune se adună toate deșeurile de pe carosabil, trotuar, străzi, alei, parcări asfaltate, platouri, zone de agrement și sunt golite coșurile de deșeuri stradale.

  • (21)    Tariful pentru activitatea de măturat manual al carosabilului, trotuarelor străzilor, aleilor, pistelor de biciclete și parcărilor asfaltate, platouri, zone de agrement se stabilește în lei fără TVA/1.000 mp și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități, inclusiv cele cu gestionarea conformă a deșeurilor rezultate din această activitate.

Secțiunea 2. Măturatul mecanizat al carosabilului și al trotuarelor străzilor și platourilor asfaltate/pavate

Art. 28. Măturatul mecanizat al carosabilului

  • (1)    Măturatul mecanizat este o activitate de salubrizare a localităților prin procedee mecanice, realizată pe suprafețele de circulație ale drumurilor publice (căilor publice).

  • (2)    Măturatul mecanizat al carosabilului se execută cu autoperii colectoare, echipate cu perii cilindrice și/sau circulare care acționează pe toată lățimea străzilor (carosabilului).

  • (3)    Porțiunea rămasă nemăturată mecanic lângă bordurile drumurilor, deoarece nu ajunge autoperia, va fi curățată prin măturat manual.

  • (4)    Operațiunea de măturat mecanizat trebuie să se desfășoare eficient, fără a lăsa urme sau resturi de nisip, pietriș, iarbă etc. pe carosabil. În cazul în care aceste resturi apar, se vor curăța imediat.

  • (5)    Activitatea de măturat mecanizat se desfășoară pe arterele cuprinse în Anexa nr. 4 - Lista străzilor pe care se execută măturat mecanizat, în suprafață de aproximativ 2.594.555,7 mp cu frecvența de lucru prevăzută în aceeași anexă. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (6)    Suprafața efectivă de măturat mecanizat străzi va fi cea rezultată din înmulțirea suprafeței fiecărei străzi din Anexa nr. 4 cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora. Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (7)    Prin excepție de la prevederile alin. (5)-(6), măturatul mecanizat se poate executa și pe alte străzi de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (8)    Operațiunea de măturat mecanizat se efectuează pe toată durata anului (respectiv pentru o perioadă de aproximativ 11 luni/an), atât ziua cât și noaptea, cu excepția perioadei în care se efectuează curățatul zăpezii (când carosabilul e acoperit cu zăpadă, gheață) sau în care temperatura exterioară este sub cea de îngheț ori atunci când plouă abundent pe toată perioada zilei.

  • (9)    Prin excepție față de prevederile alin. (8), temperatura atmosferică minimă pentru executarea operațiunii este de +2°C. În sezonul rece, pentru a se menține curățenia stradală se poate mătura mecanizat sub temperatura minimă stabilită, dacă situația permite, dar nu mai puțin de 0°C.

  • (10)    Suprafața zilnică ce se va mătura mecanizat este stabilită prin programul inițial de Autoritatea Contractantă, care se poate modifica în funcție de necesitățile acesteia.

  • (11)    Activitatea se realizează cu ajutorul unor dispozitive adaptate pe autovehicule (autoperii/automături) - utilaje specializate, care folosesc perii cilindrice și circulare, ce vin în contact cu suprafața pe care se execută operațiunea.

  • (12)    Viteza de lucru optimă de deplasare a autovehiculelor în timpul activității este de 15 km/oră, pe străzile asfaltate, în funcție de traficul pe timp de zi, respectiv noapte. În situația în care cantitatea de deșeuri existentă la rigolă nu poate fi colectată în totalitate, viteza de lucru va fi redusă astfel încât calitatea executării activității să fie corespunzătoare.

  • (13)    Lățimea de lucru pentru o Automăturătoare este de 2,5 m, luându-se în calcul între 0,50,7 m extensia periei laterale și de 1,8-2 m peria cilindrică.

  • (14)    Măturatul mecanizat poate fi efectuat atât ziua cât și noaptea, potrivit programului aprobat.

  • (15)    Recepția activității de măturat mecanizat se face imediat după executarea operațiunii sau în timpul execuției acesteia, pentru zona în care se afla utilajul, verificându-se ulterior și restul programului.

  • (16)    La recepția activității de măturat mecanizat se iau în calcul și următoarele aspecte:

  • a)    la constatarea existenței unei dâre de noroi (constituie o activitate neconformă și se scade din suprafața propusă), rezultată din motive obiective (înfundarea aspiratorului), șoferul utilajului este obligat să oprească automăturătoarea și să colecteze deșeurile: pietre, PET-uri, respectiv alte obiecte care pot înfunda sistemul de aspirare;

  • b)    dacă există mașini staționate în dreptul caselor sau magazinelor, pentru o durată scurtă de timp, iar la recepția operațiunii se observă o urmă șerpuită executată de autoperie, suprafața propusă se diminuează corespunzător; Acest lucru este vizibil, datorită atât sistemului de pre-umezire pe care îl deține Automăturătoarea cât și experienței personalului din cadrul serviciului de specialitate al Autorității Contractante care recepționează lucrarea - dobândită în timpul verificărilor zilnice, făcute de aceștia.

  • (17)    Se admit la licitație Automăturători cu instalație de pre-umezire și dotate cu sistem GPS, pus la dispoziția beneficiarului pentru urmărirea executării programului zilnic.

  • (18)    În cadrul acestei activități ofertanții vor prezenta și soluții de aspirare a frunzelor, care pot fi atât echipamente individuale, cât și dotări ale utilajelor de măturat mecanizat.

  • (19)    Activitatea de măturat mecanizat constă în:

  • a)    măturatul mecanic efectiv al suprafețelor de salubrizat;

  • b)    transportul și descărcarea deșeurilor stradale rezultate la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor;

  • c)    dotarea minimă cu mijloace de măturat mecanizat, calculată conform breviarului de calcul nr. 6, anexă la caietul de sarcini-cadru, aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007; Determinarea necesarului minim de mijloace de măturat mecanic stradal este:

  • 6,5 x N(u) x V

L</=------------------------------

n

unde:

L - lungimea totală a străzilor pentru care se asigură serviciul (km)

N(u) - numărul de utilaje aferente serviciului

V - viteza de deplasare a utilajului (km/h)

n - numărul de treceri pe aceeași stradă/schimb

Aplicând relația, rezultă un număr minim de utilaje necesare desfășurării activității, respectiv: N(u)>/= 7 bucăți utilaje pentru măturat carosabil (Automăturătoare).

  • (20)    Tariful pentru măturatul mecanizat al carosabilului va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități, inclusiv cele cu gestionarea conformă a deșeurilor rezultate din această activitate.

Art. 29. Măturatul mecanizat al trotuarelor străzilor și platourilor asfaltate/pavate
  • (1)    Măturatul mecanizat al trotuarelor străzilor și platourilor asfaltate/pavate este operațiunea realizată cu utilaje specializate care folosesc perii cilindrice/circulare care vin în contact direct cu suprafața pe care se execută măturatul.

  • (2)    Măturatul mecanizat al trotuarelor străzilor și platourilor asfaltate/pavate se execută cu automăturători prevăzute cu sistem de aspirație pentru salubrizarea, după caz, a spațiilor înguste (cum ar fi trotuare, platouri asfaltate, alei), fiind de dimensiuni gabaritice corespunzătoare și care acționează pe toată lățimea trotuarelor.

  • (3)    Activitatea de măturat mecanizat se desfășoară cu utilaje specializate pe trotuarele de pe străzile și cu frecvențele de lucru cuprinse în Anexa nr. 5 - Lista străzilor pe care se execută măturatul și spălatul mecanizat al trotuarelor. Suprafața trotuarelor pe care se va mătura mecanizat este de aproximativ 113.963.5 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (4)    Suprafața efectivă de măturat mecanizat trotuare va fi cea rezultată din înmulțirea suprafeței fiecărui trotuar din Anexa nr. 5 cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora. Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (5)    Prin excepție față de prevederile alin. (3)-(4), măturatul mecanizat se poate executa și pe alte trotuare ale străzilor de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (6)    Suprafața zilnică ce se va mătura mecanizat este stabilită prin programul inițial de Autoritatea Contractantă, care se poate modifica în funcție de necesitățile acesteia.

  • (7)    Operațiunea de măturat mecanizat trebuie să se desfășoare eficient, fără a lăsa urme sau resturi de nisip, pietriș, iarbă etc. pe trotuare, platouri asfaltate/pavate, alei. În cazul în care aceste resturi apar, se vor curăța imediat.

  • (8)    Operațiunea de măturat mecanizat se efectuează pe toată durata anului (respectiv pentru o perioadă de aproximativ 11 luni/an), atât ziua cât și noaptea, cu excepția perioadei în care se efectuează curățatul zăpezii sau în care temperatura exterioară este sub cea de îngheț ori atunci când plouă abundent pe toată perioada zilei.

  • (9)    În desfășurarea activității, se va efectua numărul de treceri necesare pentru acoperirea suprafeței de lucru.

  • (10)    Viteza de lucru optimă de deplasare a autovehiculelor în timpul activității este de 7 km/oră pentru trotuar. În situația în care cantitatea de deșeuri existentă nu poate fi colectată în totalitate, viteza de lucru va fi redusă astfel încât calitatea executării activității să fie corespunzătoare.

  • (11)    Măturatul mecanizat poate fi efectuat atât ziua cât și noaptea, potrivit programului aprobat. (12) Recepția activității de măturat mecanizat se face imediat după executarea operațiunii sau în timpul execuției acesteia, pentru zona în care se afla utilajul, verificându-se ulterior și restul programului.

  • (13)    Se admit la licitație Automăturători cu instalație de pre-umezire și dotate cu sistem GPS, pus la dispoziția beneficiarului pentru urmărirea executării programului zilnic.

  • (14)    Activitatea de măturat mecanizat constă în:

  • a)    măturatul mecanic efectiv al suprafețelor de salubrizat;

  • b)    transportul și descărcarea deșeurilor stradale rezultate la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor;

  • c)    dotarea minimă cu mijloace de măturat mecanizat, calculată conform breviarului de calcul nr. 6, anexă la caietul de sarcini-cadru, aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007; Determinarea necesarului minim de mijloace de măturat mecanic stradal este:

  • 6,5 x N(u) x V

L</=------------------------------

n

unde:

L - lungimea totală a străzilor pentru care se asigură serviciul (km)

N(u) - numărul de utilaje aferente serviciului

V - viteza de deplasare a utilajului (km/h)

n - numărul de treceri pe aceeași stradă/schimb

Aplicând relația, rezultă un număr minim de utilaje necesare desfășurării activității, respectiv: N(u)>/= 3 bucăți utilaje pentru măturat trotuare.

  • (15)    Tariful pentru măturatul mecanizat al trotuarelor, platourilor asfaltate/pavate, alei va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități, inclusiv cele cu gestionarea conformă a deșeurilor rezultate din această activitate.

Secțiunea 3. Spălatul stradal

Art. 30. Spălatul carosabilului, trotuarelor, parcărilor, platourilor și mobilierului stradal (1) Spălatul stradal este activitatea de salubrizare care se execută mecanizat, cu instalații speciale, folosindu-se apă și, după caz, apă în amestec cu soluție destinată acestui scop (cu respectarea normelor pentru protecția muncii și a celor ce vizează protecția mediului), în vederea îndepărtării prafului, petelor și reziduurilor de pe străzi și trotuare, parcări, platouri și mobilier stradal.

  • (2)    Spălatul se aplică pe suprafețe cu îmbrăcăminte asfaltică și pavele cu resturi bituminoase, precum și pe suprafața mobilierului urban aferent (bănci stradale pentru odihnă, coșuri de deșeuri stradale).

  • (3)    Operațiunea de spălare se execută atât pe partea carosabilă cât și pe trotuare, parcări, platouri, de regulă după terminarea operației de măturare și curățare a rigolelor, în baza comenzilor emise de Autoritatea Contractantă.

  • (4)    Activitatea de spălare a carosabilului se va realiza ocazional, la comanda Autorității Contractante.

  • (5)    Spălatul se realizează cu jet de apă cu presiune ridicată, fiind interzis spălatul cu furtunul racordat la hidranții stradali sau la autocisternele care nu sunt prevăzute cu instalațiile necesare să realizeze presiunea necesară.

  • (6)    Spălatul se face cu jet puternic, după executarea măturatului, respectiv golirea coșurilor de deșeuri stradale. Pentru a se obține o calitate cât mai bună a acestei prestații se vor folosi soluții speciale (cu respectarea normelor pentru protecția muncii și a celor care vizează protecția mediului) și utilaje dotate cu perii.

  • (7)    În considerarea aspectelor prevăzute la alin. (6), în apa pentru spălat se pot introduce detergenți ecologici, eco-friendly, cu acțiune de degresare a grăsimilor animale și vegetale și a murdăriei electrostatice provenită de la condițiile atmosferice, astfel ca, în momentul circulației pietonilor și a autovehiculelor, dimineața, să se simtă un aer plăcut de respirat.

  • (8)    Acolo unde spațiul nu permite (existența stâlpișorilor pentru delimitarea/împiedicarea parcării, existența unor obstacole pe carosabil etc.), spălatul stradal se poate realiza cu Autocisterne prevăzute cu furtunuri manevrate de către un lucrător, folosind apă cu presiune și jet, iar aceasta se execută în funcție de condițiile meteorologice concrete și la o temperatură exterioară de cel puțin 7° C. Pot fi folosite și alte tehnologii multifuncționale care sa realizeze această activitate, aprobate în prealabil de Autoritatea Contractantă.

  • (9)    Activitatea de spălat stradal se efectuează pe străzile și cu frecvențele cuprinse în Anexa nr. 8 - Lista străzilor pe care se execută operațiuni de stropit și spălat. Suprafața străzilor pe care se va efectua spălatul este de aproximativ 890.868 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (10)    De asemenea, activitatea de spălat se efectuează și pe trotuarele și cu frecvențele cuprinse în Anexa nr. 5 - Lista trotuarelor pe care se execută măturatul și spălatul mecanizat al trotuarelor. Suprafața trotuarelor pe care se va spăla mecanizat este de aproximativ 113.963,5 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (11)    Suprafața efectivă de spălat mecanizat va fi cea rezultată din înmulțirea suprafeței fiecărei străzi din Anexa nr. 8 și Anexa nr. 5 cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora. Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (12)    Prin excepție de la prevederile alin. (9)-(11), spălatul se poate executa și pe alte străzi sau trotuare de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (13)    Norma de spălare cu presiune va fi determinată din caracteristicile utilajului folosit de Operatorul de salubritate, iar consumul specific de apă pentru spălatul manual cu furtunul montat la cisternă va fi conform standardelor în vigoare (aproximativ 0,5 l/mp apă utilizată).

  • (14)    Spălatul stradal se execută în urma măturatului mecanizat sau manual, cu presiune ridicată, pe o lățime de aproximativ 2,5 m de la rigolă spre axul median al străzii, respectiv pe toată suprafața trotuarului.

  • (15)    Perioada în care se execută operațiunea de spălare este, de regulă, de la 1 aprilie până la 1 octombrie, intervalul putând fi modificat de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate, în funcție de condițiile meteorologice existente.

  • (16)    Este interzisă operația de spălare în anotimpul călduros în intervalul orar 13.00-17.00, dacă indicele de confort termic depășește pragul valoric de 75 de unități. De asemenea, este interzisă spălarea stradală, cu activitățile aferente, pe timp de ploaie.

  • (17)    Pentru asigurarea condițiilor prevăzute la alin. (14)-(15) și pentru planificarea operațiilor de spălare, Operatorul va întreprinde măsurile necesare pentru ca în perioada de vară să cunoască valoarea indicelui de confort la ora 12.00 și prognoza pentru perioada imediat următoare (la două zile) de la Administrația Națională de Meteorologie.

  • (18)    Operatorul are obligația să anunțe Autoritatea Contractantă în legătură cu toate situațiile în care este împiedicată realizarea operațiilor de spălare, stropire sau măturare.

  • (19)    Pentru realizarea operațiunii de spălare se utilizează numai apă luată din punctele indicate de Operatorul delegat al serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare al localității, respectiv S.C. Compania de Apă Arad S.A.

  • (20)    Se poate folosi și apă prelevată de la hidranții stradali, cu acordul Operatorului delegat al serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare al localității, respectiv S.C. Compania de Apă Arad S.A.

  • (21)    Alimentarea cu apă se realizează de la hidranți, conform contractului încheiat cu Operatorul delegat al serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare al localității, respectiv S.C. Compania de Apă Arad S.A.

  • (22)    Spălatul se realizează pe străzile/porțiunile/elementele de mobilier stradal care au fost în prealabil salubrizate.

  • (23)    Operatorul va solicita și obține avizul Comisiei de Sistematizare a Circulației din Municipiul Arad pentru activitatea de spălare a străzilor și trotuarelor în cazul în care sunt necesare devierea traficului și eliberarea carosabilului de autovehicule parcate.

  • (24)    Operatorul va lua măsurile ce se impun referitoare la asigurarea utilajelor specifice necesare, aflate în stare de funcționare, pentru efectuarea operațiunilor programate.

  • (25)    Operatorul va întocmi zilnic, pentru fiecare utilaj, foaia de parcurs, conform legislației în vigoare. La solicitarea Autorității Contractante va prezenta acest document.

  • (26)    Dotarea minimă cu mijloace de spălat stradal, este calculată conform breviarului de calcul nr. 7, anexa la caietul de sarcini-cadru, aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007; Determinarea necesarului minim de mijloace de spălat/stropit mecanic stradal este:

5.500 x N(u) x V x l

S</=------------------------------ (mp)

n unde:

S - suprafața stradală deservită (mp)

N(u) - numărul de utilaje aferente serviciului

V - viteza de deplasare a utilajului (km/h)

n - numărul de treceri pe aceeași stradă/schimb

l - lățimea de acțiune a utilajului (m)

Aplicând relația rezultă un număr minim de utilaje necesare desfășurării activității, respectiv: N(u)>/ = 6 bucăți utilaje mecanice pentru spălat/stropit străzi (Autocisterne). (27) În apa pentru spălat se pot introduce detergenți ecologici, eco-friendly, cu acțiune de degresare a grăsimilor animale și vegetale și a murdăriei electrostatice provenită de la condițiile atmosferice, astfel ca, în momentul circulației pietonilor și a autovehiculelor, dimineața, să se simtă un aer plăcut de respirat.

  • (28)    Apa pentru spălat se va aproviziona de la una din sursele posibile ale municipiului Arad (Apele Române, Operatorul serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare sau alte surse identificate de Operator avizate etc.).

  • (29)    În cadrul acestei activități Operatorul va prezenta soluții tehnice (metode și echipamente folosite) de spălare a tuturor suprafețelor (ex. scări, pasaje, alei etc.).

  • (30)    La executarea operației de spălare stradală se va avea în vedere să nu fie afectați pietonii, autovehiculele, vitrinele, mobilierul stradal, panourile publicitare din zona în care acționează utilajul ce realizează operațiunea.

  • (31)    Tariful pentru activitatea de spălat stradal se stabilește în lei/1.000 mp și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități, precum și costul materialelor folosite pentru realizarea activității.

Art. 31. Stropitul carosabilului
  • (1)    Stropitul străzilor este activitatea de salubrizare care constă în dispersarea apei pe suprafețele de circulație, indiferent de natura îmbrăcămintei acesteia, manual sau mecanizat, cu ajutorul unor instalații specializate, în scopul creării unui microclimat favorabil îmbunătățirii stării igienice a orașului și evitării formării prafului.

  • (2)    Perioada de realizare a stropitului este, de regulă, vara, pentru o perioadă de aproximativ 3 luni/an, perioadă ce poate fi modificată de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate, în funcție de condițiile meteorologice concrete.

  • (3)    Stropitul carosabilului se execută cu aceleași utilaje de la activitatea de spălat carosabil, când indicele de confort termic depășește 80 de unități; activitatea de spălat carosabil se sistează.

  • (4)    Dispersia apei se asigură pe întreaga suprafață a carosabilului.

  • (5)    Este interzis a se executa stropitul carosabilului în intervalul orar 13.00-17.00 sau efectuarea operațiilor de stropire și spălare pe timp de ploaie. Când condițiile meteo sunt nefavorabile (averse de ploaie), obligatoriu stropirea este oprită.

  • (6)    Prestația constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

  • a)    încărcarea cisternei cu apă la punctele de alimentare avizate privind calitatea apei folosite;

  • b)    deplasare în zonele prevăzute în program și realizarea stropitului efectiv al carosabilului. (7) Viteza optimă de deplasare a autovehiculului în timpul efectuării activității este de 15 km/oră.

  • (8)    Stropitul constă în dispersarea apei pe toată suprafața carosabilului, pentru evitarea formării prafului și crearea unui climat favorabil îmbunătățirii gradului de confort și igienă urbană.

  • (9)    Lucrarea se efectuează numai cu utilaje specializate pentru stropit.

  • (10)    În timpul operației se va evita stânjenirea circulației pietonale sau stropirea pietonilor, autovehiculelor, clădirilor, vitrinelor, mobilierului stradal, panourilor publicitare, a altor dotări din zona în care acționează utilajul ce realizează operațiunea.

  • (11)    În vederea planificării activității de stropit, Operatorul are obligația de a se informa în perioadele călduroase asupra valorii indicelui de confort termic comunicat de către Administrația Națională de Meteorologie pentru ora 12.00, precum și de prognoza pentru următoarele 2 zile.

  • (12)    Norma de stropire carosabil va fi determinată din caracteristicile utilajului folosit de Operatorul de salubritate, consumul mediu de apă pe suprafața stropită este de 0,2 l/mp.

  • (13)    Activitatea de stropit se execută pe străzile cuprinse în Anexa nr. 8 - Lista străzilor pe care se execută operațiuni de stropit și spălat. Suprafața străzilor pe care se va efectua stropitul este de aproximativ 640.000 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (14)    Suprafața efectivă de stropit stradal va fi cea rezultată din înmulțirea suprafeței fiecărei străzi din Anexa nr. 8 cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora. Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (15)    Prin excepție de la prevederile alin. (13)-(14), stropitul se poate executa și pe alte străzi de pe raza Municipiului Arad, altele decât cele din anexă, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (16)    Dotarea minimă cu mijloace de spălat stradal, este calculată conform breviarului de calcul nr. 7, anexa la caietul de sarcini-cadru, aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007. Determinarea necesarului minim de mijloace de spălat/stropit mecanic stradal este:

5.500 x N(u) x V x l S</=------------------------------ (mp)

n

unde:

S - suprafața stradală deservită (mp)

N(u) - numărul de utilaje aferente serviciului

  • V - viteza de deplasare a utilajului (km/h)

  • n - numărul de treceri pe aceeași stradă/schimb

l - lățimea de acțiune a utilajului (m)

Aplicând relația rezultă un număr minim de utilaje necesare desfășurării activității, respectiv: N(u)>/ = 6 bucăți utilaje mecanice pentru spălat/stropit străzi (Autocisterne). (17) Stropitul se realizează când temperatura depășește 25 grade Celsius, pe străzile care au fost în prealabil salubrizate.

  • (18)    Operatorul va lua măsurile ce se impun referitoare la asigurarea utilajelor specifice necesare, aflate în stare de funcționare, pentru efectuarea operațiunilor programate.

  • (19)    Alimentarea cu apă se realizează de la hidranți, conform contractului încheiat cu Operatorul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare

  • (20)    Operatorul va întocmi zilnic, pentru fiecare utilaj, foaia de parcurs, conform legislației în vigoare. La solicitarea Autorității Contractante va prezenta acest document.

  • (21)    Perioada de verificare a operațiunilor executate coincide cu perioada în care se efectuează stropirea.

  • (22)    Recepția cantitativă și calitativă a operațiunilor se va efectua de către reprezentanții serviciului de specialitate din cadrul Autorității Contractante împreună cu reprezentanți ai Operatorului care va asigura și mijloacele de transport necesare verificării, la data și ora solicitată.

  • (23)    Tariful pentru activitatea de stropit străzi se stabilește în lei/1.000 mp și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități, precum și costul materialelor folosite pentru realizarea activității.

Art. 32. Curățatul rigolelor
  • (1)    Curățatul (Răzuitul) rigolelor este o lucrare de necesitate determinată de cauze obiective sau cauze accidentale: ploi torențiale ce favorizează transport de aluviuni, avarii la rețelele subterane de apă, lucrări de construcții etc.

  • (2)    Curățatul rigolelor se face ori de câte ori s-au strâns cantități mari de praf și alte deșeuri, în special inerte.

  • (3)    Activitatea de răzuit rigole se execută pe toată durata anului, la comanda Autorității Contractante, exceptând sezonul rece, când carosabilul este acoperit cu zăpadă sau gheață

  • (4)    Activitatea de curățat al rigolelor se execută pe străzile cuprinse în Anexa nr. 7 - Lista străzilor pe care se execută răzuitul rigolelor cu o lungime de aproximativ 290 km, ținând seama de comanda Autorității Contractante (manual sau mecanizat, în funcție de tronsonul vizat). Suprafața pe care se vor răzui rigolele este de aproximativ 221.371,5 mp (295.162 m x 0,75 m). Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (5)    Suprafața efectivă de răzuit rigole va fi cea rezultată din înmulțirea lungimii rigolelor fiecărei străzi din Anexa nr. 7 cu 0,75 m și cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora.

  • (6)    Prin excepție de la prevederile alin. (4)-(5), răzuitul rigolelor se poate executa și pe alte străzi de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (7)    Curățatul rigolelor constă în îndepărtarea noroiului, nisipului, prafului, a deșeurilor vegetale și a deșeurilor de orice tip existente pe carosabil, în zona rigolelor, ca urmare a folosirii materialului antiderapant în activitatea de deszăpezire, pe o porțiune de aproximativ 0,75 metri lățime de la bordură spre axul median al străzii, cu peria laterală.

  • (8)    Prin activitatea de curățare a rigolelor, se elimina toată cantitatea de deșeuri existentă la rigolă.

  • (9)    Recepționarea activității se va face dacă este îndeplinită cerința prevăzută la alin. (7) și dacă se constată că în zona rigolei este curat. În caz contrar, activitatea va fi suportată pe cheltuiala Operatorului de salubritate.

  • (10)    Răzuitul rigolelor se realizează anterior sau concomitent cu operația de măturare.

  • (11)    Deșeurile rezultate din activitatea de răzuit rigole nu vor fi depozitate/abandonate pe domeniul public mai mult de 2 ore de la colectare, fiind ridicate și încărcate în ziua în care se efectuează lucrarea.

  • (12)    Tariful pentru activitatea de curățat rigole se exprimă în lei/1.000 metri liniari (ml) și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități.

Secțiunea 4. Întreținerea curățeniei stradale —--■ -------

Art. 33. Întreținerea curățeniei stradale

  • (1)    Activitatea de întreținere a curățeniei stradale constă în colectarea prin procedee manuale a depunerilor grosiere normale sau accidentale de pe suprafețele de circulație (carosabil și trotuare asfaltate și neasfaltate, parcări, alei, străzi, platouri etc.), salubrizate în prealabil. Aceasta nu include măturatul mecanic sau manual al străzilor și trotuarelor.

  • (2)    Străzile care fac obiectul întreținerii curățeniei sunt prevăzute în Anexa nr. 6 - Lista străzilor pe care se efectuează întreținerea curățeniei. Suprafața străzilor pe care se va întreține curățenia este de aproximativ 202.761,5 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (3)    Suprafața efectivă de întreținere a curățeniei va fi cea rezultată din înmulțirea suprafeței fiecărei străzi din Anexa nr. 6 cu frecvența de lucru corespunzătoare și însumarea acestora. Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (4)    Prin excepție de la prevederile alin. (2)-(3), întreținerea curățeniei se poate executa și pe alte străzi de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (5)    Întreținerea se execută de regulă în zonele care în prealabil au fost salubrizate prin măturat mecanizat și/sau manual.

  • (6)    Lucrarea se efectuează pe toată durata anului, conform comenzilor date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate, excepție făcând zilele când drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă sau când plouă pe întreaga durată a zilei.

  • (7)    Întreținerea curățeniei se execută atât pe trotuarele străzilor din Anexa nr. 6 cât și pe partea carosabilă a drumului, pe o lățime de 1 metru de la bordură spre axul drumului

  • (8)    Lucrarea se efectuează conform programului de salubrizare, excepție făcând timpul când carosabilul/trotuarul sunt acoperite de zăpadă/gheață.

  • (9)    Tronsoanele străzilor pe care se realizează întreținerea curățeniei și suprafețele care necesită întreținerea curățeniei se comunică prin comenzile emise de către Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (10)    Suprafețele care fac obiectul acestei activități sunt suprafețele carosabile și trotuarele, de regulă din dreptul stațiilor de transport în comun sau din zona unor importante intersecții din zonele cu trafic pietonal intens.

  • (11)    Întreținerea curățeniei se execută pe timp de zi.

  • (12)    Activitatea de întreținere a curățeniei stradale constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

  • a)    colectarea depunerilor grosiere, accidentale de deșeuri de pe trotuare, de la marginile părților carosabile ale drumurilor pe o lățime de 1 m în europubele sau saci de plastic, inclusiv îndepărtarea mucurilor de țigări;

  • b)    curățat vegetația de pe căile publice, din trotuare și de la limita lor;

  • c)    încărcarea deșeurilor în mijloace de transport și transportul zilnic al acestora la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor.

  • (13)    Operatorul se va dota cu aspiratoare cu colector, care vor executa operațiunea de aspirat deșeuri ușoare (frunze, hârtii, ambalaje ușoare de mici dimensiuni etc.).

  • (14)    Tariful pentru activitatea de întreținere a curățeniei stradale se stabilește în lei/1.000 mp și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități.

Art. 34. Golirea coșurilor stradale
  • (1)    Golirea coșurilor stradale este activitatea specifică de salubrizare care se realizează de regulă concomitent cu efectuarea măturatului manual și/sau mecanizat.

  • (2)    Unitatea de măsură este bucata (buc).

  • (3)    Numărul de coșuri stradale pentru deșeuri este de aproximativ 1.227 buc. cu un volum total de aproximativ 70 mc. Coșurile de gunoi se află amplasate pe străzile din Anexa nr. 2 -Lista străzilor pe care se execută activități de măturat manual și golit coșuri (1.142 buc.) și pe pistele de biciclete din Anexa nr. 3 - Lista pistelor de biciclete pe platformă proprie (85 buc.).

  • (4)    Frecvența de golire a coșurilor va fi dată de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate prin comanda lunară de operațiuni.

  • (5)    Golirea coșurilor se face manual, direct în saci de plastic sau europubele.

  • (6)    Sacii umpluți se leagă pentru a se evita răspândirea deșeurilor și se încarcă imediat, dar nu mai târziu de 2 ore de la colectare, pentru a fi transportați la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor.

  • (7)    În situația în care se constată deteriorarea unor coșuri, care nu se mai pot folosi, acestea se vor demonta de către Operator, pe cheltuiala sa, cu informarea prealabilă a Autorității Contractante.

  • (8)    Semestrial, respectiv de două ori pe an, Operatorul va inventaria toate coșurile de gunoi amplasate, având obligația de a raporta situația acestora Autorității Contractante.

  • (9)    Operatorul are obligația de a asigura serviciile de colectare a deșeurilor, iar pentru coșurile stradale amplasate pe sol, va asigura sacii menajeri utilizați la precolectare după fiecare golire.

  • (10)    Tariful pentru activitatea de golire a coșurilor stradale pentru deșeuri se stabilește în lei/buc. și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități, inclusiv sacii menajeri.

Secțiunea 5. Colectarea, transportul și descărcarea deșeurilor

Art. 35. Colectarea, transportul și descărcarea deșeurilor stradale

  • (1)    Activitatea de colectare, transport și descărcare a deșeurilor stradale se realizează cu forță umană (încărcători) și Autocamionete (Autocompactoare/Gunoiere) care vor colecta deșeurile stradale rezultate din activitățile de întreținere a curățeniei stradale și golire a coșurilor stradale.

  • (2)    Activitatea se va desfășura pe străzile care în prealabil au fost salubrizate.

  • (3)    Activitatea se efectuează pe baza comenzilor emise de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (4)    Unitatea de măsură este tona (to).

  • (5)    Activitatea de colectare, transport și descărcare a deșeurilor stradale presupune:

  • a)    Organizarea activității Operatorului conform prin asigurarea necesarului de Autocompactoare și forță umană;

  • b)    dotarea minimă cu mijloace de colectare și transport a deșeurilor stradale calculată conform breviarului de calcul nr. 5, anexa la caietul de sarcini-cadru, aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007; Determinarea necesarului minim de mijloace de transport pentru colectarea și transportul deșeurilor stradale este:

S x I(s) i=n

---------< L a(i) x b(i) x c(i) x d(i) x e(i)

ro i=1

unde:

S - suprafața stradală deservită; (mp)

I(s) - indicele mediu de producere a deșeurilor stradale luat în calcul de 175 kg/10.000 mp/zi, dacă la nivelul localității nu a fost stabilit prin măsurători și înregistrări statistice un alt indice;

a(i) - numărul de utilaje de aceeași capacitate și grad de compactare;

b(i) - capacitatea de transport a utilajului; (mc)

c(i) - gradul de compactare;

d(i) - numărul de curse efectuate/schimb;

e(i) - numărul de schimburi/zi.

Aplicând relația rezultă un număr minim de utilaje necesare desfășurării activității, respectiv: a_i>/= 3 bucăți mijloace de colectare și transport (Autocompactoare).

  • c)    asigurarea de minimum 1 buc. Autocompactor, cu personal aferent, care să se deplaseze pe toate străzile aflate în programul de salubrizare și să colecteze toate deșeurile stradale rezultate, în maximum 2 ore de la producerea lor;

  • d)    mijloacele de transport trebuie să fie închise sau prevăzute cu protecție care să împiedice împrăștierea deșeurilor pe traseu.

  • (6)    Realizarea acestei operații constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

  • a)    încărcarea deșeurilor stradale în autovehicule;

  • b)    transportul deșeurilor la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor;

  • c)    descărcarea mecanizată a deșeurilor în depozitul ecologic conform.

  • (7)    Este interzisă împrăștierea/abandonarea/depozitarea deșeurilor pe traseul parcurs.

  • (8)    Deșeurile rezultate în urma desfășurării activităților de măturat manual, golit coșuri stradale, răzuit rigole, întreținerea curățeniei, dezafectare depozite necontrolate se colectează și se transportă la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor.

  • (9)    Operatorul va întocmi zilnic, pentru fiecare utilaj, foaia de parcurs, conform legislației în vigoare. La solicitarea Autorității Contractante va prezenta acest document.

  • (10)    Programul de descărcare se va corela cu programul de funcționare al depozitului conform.

  • (11)    Tariful pentru activitatea de colectare, transport și descărcare a deșeurilor stradale se stabilește în lei/to și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități.

Art. 36. Încărcarea și transportarea deșeurilor abandonate pe domeniul public
  • (1)    Activitatea constă în încărcarea și transportarea la depozitul ecologic conform a deșeurilor abandonate pe domeniul public (străzi, lângă platformele gospodărești, trotuare, terenuri virane etc.) din Municipiul Arad, respectiv dezafectarea depozitelor necontrolate de deșeuri de pe domeniul public (rampe neorganizate) cu folosirea de încărcator frontal și camioane sau personal pentru încărcat.

  • (2)    Activitatea se efectuează pe baza comenzilor emise de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (3)    Identificarea locațiilor se va face în comun, de către reprezentantul Autorității Contractante și a Operatorului, consemnându-se într-un proces-verbal semnat de ambele părți.

  • (4)   Se intervine și la imobilele aflate în administrarea Autorității Contractante, prin

colectarea deșeurilor existente abandonate.

  • (5)    De regulă, deșeurile abandonate pe domeniul public și aflate în punctele de pe domeniul public sunt deșeuri nepericuloase, de toate tipurile, constituite în principal din:

  • a)    deșeuri inerte: moloz, pământ, beton, deșeuri din construcții și demolări, nisip, pietriș;

  • b)   deșeuri municipale: deșeuri menajere;

  • c)    deșeuri vegetale;

  • d)   deșeuri voluminoase etc.

  • (6)   Activitatea constă în:

  • a)   organizarea activității Operatorului prin asigurarea necesarului de Autocompactoare și

forță umană;

  • b)    asigurarea de minimum 1 buc. Autocompactor, cu personal aferent, care să se deplaseze pe toate străzile aflate în programul de salubrizare și să colecteze toate deșeurile stradale rezultate, în maximum 2 ore de la producerea lor;

  • c)    mijloacele de transport trebuie să fie închise sau prevăzute cu protecție care să împiedice împrăștierea deșeurilor pe traseu.

  • (7)    Realizarea acestei operații constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

  • a)    încărcarea deșeurilor abandonate pe domeniul public în autovehicule;

  • b)    transportul deșeurilor la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor;

  • c)    descărcarea mecanizată a deșeurilor în depozitul ecologic conform. Este interzisă împrăștierea/abandonarea/depozitarea deșeurilor pe traseul parcurs.

  • (8)    Deșeurile rezultate se colectează și se transportă la depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor.

  • (9)    Operatorul va întocmi zilnic, pentru fiecare utilaj, foaia de parcurs, conform legislației în vigoare. La solicitarea Autorității Contractante va prezenta acest document.

  • (10)    Programul de descărcare se va corela cu programul de funcționare al depozitului conform.

  • (11)    Tariful pentru activitatea de încărcare manuală și transportatul deșeurilor abandonate pe domeniul public se stabilește în lei/to și va cuprinde toate cheltuielile aferente acestei activități.

C A P I T O L U L IV.

SERVICIUL DE DESZĂPEZIRE. CONDIȚII TEHNICE

  • - Curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune pe timp de polei sau îngheț -

Art. 37. Generalități
  • (1)    Deszăpezirea constă în efectuarea unor operațiuni specifice de îndepărtare a zăpezii sau a gheții și de combatere a poleiului în scopul asigurării circulației autovehiculelor și pietonilor în condiții de siguranță.

  • (2)    Activitățile serviciului public de deszăpezire se execută în funcție de necesități, atât ziua cât și noaptea, și au ca scop menținerea în stare practicabilă a căilor publice, artere de circulație, cuprinzând următoarele operații:

  • a)    curățatul manual al zăpezii și gheții;

  • b)   curățatul mecanizat al zăpezii de pe carosabil și trotuare cu lama (pluguitul);

  • c)   combaterea poleiului, respectiv îndepărtat polei și zăpadă până la 5 cm prin împrăștiere

de material antiderapant;

  • d)    curățatul zăpezii cu lama și împrăștiat material antiderapant concomitent;

  • e)    curățarea de zăpadă și gheață a gurilor de scurgere;

  • f)    încărcat și transportat zăpada și gheața.

  • g)    încărcatul zăpezii și gheții de pe carosabil cu utilaje speciale cu freze și benzi transportoare și descărcarea directa în autocamioane.

  • (3)    Operatorul are obligația de a desfășura activitatea de curățare și transport al zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț, în condițiile legii, în aria administrativ-teritorială a Municipiului Arad.

  • (4)    Activitățile de deszăpezire și combatere a poleiului se vor efectua pe toate arterele de circulație ale Municipiului Arad conform Anexelor nr. 9 și 10 la prezentul caiet de sarcini.

  • (5)    Operațiunile specifice se pot realiza atât ziua cât și noaptea, iar perioada în care se vor efectua operațiunile specifice activității de deszăpezire și/sau durata efectivă pentru acțiunea cu forța umană/mecanizată pot varia în funcție de intensitatea precipitațiilor, precum și luând în considerare necesitatea de menținere în stare practicabilă a tuturor arterelor de circulație și, după caz, a tuturor căilor de acces adiacente.

  • (6)    Operațiunile de curățare și transport al zăpezii și de acționare cu materiale antiderapante se realizează obligatoriu și cu prioritate: pe străzile sau tronsoanele de străzi în pantă, poduri/pasaje, pe străzile sau tronsoanele de străzi de legătură între arterele principale și situate de-a lungul cursurilor de apă, refugiilor pietonale și stațiilor de transport în comun, în intersecții.

  • (7)    În acest scop, Operatorul va prezenta în cadrul Propunerii Tehnice lista cel puțin a categoriilor de utilaje/instalații/echipamente/vehicule (dotarea minimă) prevăzute la art. 19 - Utilajele/instalațiile/echipamentele/vehiculele minime necesare alin. (3) și va indica numărul considerat necesar al acestora, stabilit în conformitate cu breviarul de calcul nr. 8 din Anexa la Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007 (mai puțin în cazul numărului fix de utilaje, respectiv al celor pentru care nu a fost stabilită o suprafață de lucru specifică de deservire).

Determinarea numărului minim de utilaje pentru activitățile de curățare și transport al zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț este:

7.500 x N(c) x V x l

S(c) <----------------------(mp)

n

5.500 x N(p) x V x l

S(p) <---------------------(mp)

n

i=n

S N(i) x b(i) x d(i) x e(i)

i=1

S(c) < ------------------------------- (mp)

2 x h(m)

unde:

S(c) - suprafața stradală de pe care se curăță zăpada; (mp)

S(p) - suprafața stradală pe care se asigură prevenirea poleiului; (mp)

N(c) - numărul de utilaje utilizate pentru curățarea zăpezii;

N(p) - numărul de utilaje utilizate pentru prevenirea poleiului;

N(i) - numărul de utilaje pentru transportul zăpezii;

h(m) - înălțimea medie multianuală a stratului de zăpadă conform datelor preluate de la

Administrația Națională de Meteorologie; (m)

b(i) - capacitatea de transport a utilajului; (mc)

d(i) - numărul de curse efectuate/schimb;

e(i) - numărul de schimburi/zi;

l - lățimea de acțiune a utilajului; (m)

V - viteza de deplasare a utilajului; (km/h)

n - numărul de treceri pe aceeași stradă/schimb.

Aplicând relația rezultă un număr minim de utilaje necesare desfășurării activității, respectiv:

N-c >/= 10 bucăți utilaje utilizate pentru curățarea zăpezii (cu pluguri);

N-p >/= 11 bucăți utilaje utilizate pentru prevenirea poleiului (sărărițe);

N-i >/= 5 bucăți utilaje pentru transportul zăpezii de capacitate de minim 20 mc (Autobasculante).

Notă: Utilajele utilizate pentru curățarea zăpezii respectiv pentru prevenirea poleiului, pot fi multifuncționale, cu condiția îndeplinirii numărului minim de 11 bucăți.

  • (8)    Operațiunile de deszăpezire se efectuează cu utilaje/instalații/echipamente/vehicule care:

  • a)    sunt dotate pentru a realiza numai operațiunile corespunzătoare fiecărei categorii de utilaje în parte;

  • b)    sunt dotate în mod corespunzător pentru realizarea simultană a mai multor operațiuni (utilaje multifuncționale).

  • (9)    Numărul curselor va fi consemnat într-un proces-verbal semnat de ambele părți.

  • (10)    În situația în care se vor folosi mijloace moderne de deszăpezire ce execută concomitent operațiunile de curățat zăpada cu lama și împrăștiat material antiderapant, se va prezenta tarif unic.

  • (11)    Pentru fiecare tip mijloc de transport în parte se vor prezenta copii ale documentelor care să ateste veridicitatea parametrilor utilizați în formulă.

  • (12)    Amplasamentele spațiilor de depozitare a zăpezii rezultate din activitatea de deszăpezire se stabilesc în fiecare an în cadrul programelor anuale de deszăpezire, astfel încât distanța maximă de transport să fie de 15 km.

  • (13)    La stabilirea cantității totale transportate pe o cursă se va folosi capacitatea Autocamionului (mc) aplicându-se greutatea specifică, atât pentru zăpadă, cât și pentru gheață.

  • (14)    Tarifele se vor stabili pe fiecare activitate în parte (curățatul manual al zăpezii și gheții, curățatul mecanizat al zăpezii de pe carosabil și trotuare cu lama, îndepărtat polei și zăpadă până la 5 cm prin împrăștiere de material antiderapant, curățatul zăpezii cu lama și împrăștiat material antiderapant concomitent), vor fi exprimate în lei/1.000 mp și vor cuprinde și materialele folosite în activitatea de deszăpezire.

  • (15)    Tarifele pentru activitățile de încărcatul și transportatul zăpezii și gheții se vor stabili în lei/tonă.

Art. 38. Programul de pregătire și acțiune operativă pe timp de iarnă
  • (1)    Operatorul va întocmi anual propriul program de acțiuni necesare privind deszăpezirea, prevenirea și combaterea poleiului, respectiv un Program de pregătire și acțiune operativă pe timp de iarnă, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, program care trebuie sa fie redactat cu respectarea prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din Municipiul Arad, actualizat.

  • (2)    Programul va cuprinde măsuri:

  • a)    pregătitoare;

  • b)   de prevenire a înzăpezirii și măsuri de deszăpezire;

  • c)    de prevenire și combatere a poleiului.

  • (3)   Programul de pregătire și acțiune operativă în timpul iernii va cuprinde și:

  • a)    centralizatorul materialelor antiderapante, al carburanților și lubrifianților;

  • b)    centralizatorul utilajelor și mijloacelor de deszăpezire, combatere polei și încărcare a zăpezii;

  • c)    lista străzilor și a tronsoanelor de străzi pe care se va acționa;

  • d)   lista străzilor și a tronsoanelor de străzi pe care se va acționa cu prioritate;

  • e)    lista mijloacelor de comunicare;

  • f)    lista persoanelor responsabile de îndeplinirea programului, cu adresa și numerele de telefon de la serviciu și de acasă;

  • g)    dispunerea spațiilor pentru adunarea și odihna personalului.

  • (4)    Programul de pregătire și acțiune operativă pe timp de iarnă, întocmit de Operator, va fi transmis Autorității Contractante pentru aprobare până la data de 15 Octombrie a fiecărui an.

Art. 39. Descrierea activităților
  • (1)    Operatorul care prestează activitatea de curățare și de transport a zăpezii își va organiza sistemul de informare și control asupra stării drumurilor, precum și a modului de pregătire și acționare pe timp de iarnă.

  • (2)    Îndepărtarea zăpezii se va realiza atât manual, cât și mecanizat, în funcție de condițiile specifice din teren.

  • (3)    Îndepărtarea zăpezii manual se efectuează atât ziua, cât și noaptea, în funcție de necesități, cu respectarea instrucțiunilor de securitate și sănătate a muncii.

  • (4)    Operatorul serviciului de salubrizare se obligă să încheie contract/abonament cu Administrația Națională de Meteorologie începând cu luna noiembrie a fiecărui an pentru a cunoaște zilnic prognoza pentru următoarele 3 zile privind evoluția temperaturii nocturne și diurne și a cantităților de precipitații sub formă de zăpadă.

  • (5)    În funcție de prognoza meteorologică primită, Operatorul va acționa preventiv pentru preîntâmpinarea formării poleiului.

  • (6)    Străzile pe care Operatorul va interveni pentru combaterea poleiului, înghețului și îndepărtarea zăpezii sunt prezentate în Anexa nr. 9 - Lista străzilor pe care se va interveni pentru deszăpezire (combaterea poleiului, pluguit, curățarea gurilor de preluare a apelor pluviale).

  • (7)    Nivelele de prioritate a intervenției la deszăpezire sunt cele prezentate în Anexa nr. 9.

  • (8)    Primele acțiuni vor viza combaterea poleiului, zăpada pe poduri, pante și urmează principalele artere de circulație a mijloacelor de transport în comun (zonele din jurul spitalelor, instituțiilor publice, școlilor, grădinițelor etc.) apoi celelalte străzi din cartierele de locuințe. În paralel, se va acționa cu mijloace specifice pe trotuare, pentru a se crea condiții optime pietonale. În atenție va sta și eliberarea rigolelor și grătarelor de scurgere la canalizare a apei provenite din topirea zăpezii.

  • (9)    Pe arterele de circulație cu vegetație se vor folosi produse ecologice (clorură de calciu) în combinație cu nisip și sare, iar pe celelalte străzi se va folosi amestec antiderapant (sare cu nisip, în amestec optimal) și/sau soluție de sare.

  • (10)    Obligațiile și răspunderile personalului operativ al Operatorului sunt cuprinse în Anexa nr. 1.

Art. 40. Termene pentru intervențiile specifice
  • (1)    În cazul depunerii stratului de zăpadă și formării gheții, arterele de circulație a mijloacelor de transport în comun, spațiile destinate traversării pietonale a străzilor, trotuarele din dreptul stațiilor mijloacelor de transport în comun, căile de acces la instituțiile publice și unitățile de alimentație publică trebuie să fie practicabile în termen de maximum 4 ore de la încetarea ninsorii.

  • (2)    În cazul unor ninsori abundente sau care au o durată de timp mai mare de 12 ore se va interveni cu utilajele de deszăpezire pentru degajarea cu prioritate a străzilor pe care circulă mijloacele de transport în comun. Acțiunea de deszăpezire trebuie să continue până la degajarea tuturor străzilor din cadrul localității.

  • (3)    Odată cu îndepărtarea zăpezii de pe drumul public se vor degaja atât rigolele, cât și gurile de scurgere, astfel încât în urma topirii zăpezii apa rezultată să se scurgă în sistemul de canalizare, dacă este cazul.

  • (4)    În acest sens, în cadrul serviciului public de deszăpezire se execută următoarele operațiuni:

  • a)    îndepărtarea poleiului pe toate străzile din tot municipiul Arad, în maximum 6 ore, inclusiv pe trotuarele bulevardelor și străzilor principale;

  • b)    îndepărtarea zăpezii și crearea condițiilor optime de circulație în municipiul Arad, în cel mult 4 ore de la încetarea fenomenului meteo a principalelor artere de circulație, a traseelor mijloacelor de transport în comun, a centrului civic, spitale, școli, fabrici de pâine, lapte etc;

  • c)    îndepărtarea zăpezii și asigurarea condițiilor optime de circulație, pe toate străzile din municipiul Arad, în cel mult 12 de ore de la încetarea fenomenului meteo, inclusiv pe trotuarele bulevardelor;

  • (5)    Se va asigura funcționarea continuă a utilajelor de deszăpezire, pe schimburi (opțional de 8 ore sau 12 ore, cel mult), până la restabilirea circulației normale pe toate străzile din municipiul Arad.

Art. 41. Jurnalul de activitate pe timp de iarnă
  • (1)    Evidența activității privind combaterea poleiului și deszăpezirii străzilor din localitate pe timp de iarnă se va ține de către Operator într-un registru special întocmit pentru această activitate și denumit "Jurnal de activitate pe timp de iarnă".

  • (2)    Jurnalul de activitate pe timp de iarnă, semnat de reprezentantul împuternicit al Autorității Contractante constituie documentul primar de bază pentru verificarea activității și decontarea operațiunilor efectuate.

  • (3)    În cadrul jurnalului se vor trece cel puțin următoarele:

  • a)    numele și prenumele dispecerului;

  • b)    data și ora de începere a acțiunii pe fiecare utilaj/echipă în parte;

  • c)    data și ora de terminare a acțiunii pe fiecare utilaj/echipă în parte;

  • d)    străzile pe care s-a acționat;

  • e)    activitatea prestată;

  • f)    forța de muncă utilizată (echipele care au acționat);

  • g)    utilajele/echipele care au acționat;

  • h)   materialele utilizate și cantitatea acestora;

  • i)    temperatura exterioară;

  • j)    condițiile hidrometeorologice;

  • k)    grosimea stratului de zăpadă conform datelor primite de la Administrația Națională de Meteorologie;

  • l)    semnătura dispecerului;

  • m)   semnătura reprezentantului împuternicit al Autorității Contractante.

  • (4)    Confirmarea prestației de deszăpezire se va face în baza Planului de Operare aprobat și a proceselor verbale zilnice de lucru ce vor fi întocmite de Operator și confirmate de Autoritatea Contractantă.

  • (5)    Pentru asigurarea funcționării fără întrerupere a utilajelor de deszăpezire, activitatea acestora se va organiza pe schimburi, evidența activităților urmând să fie ținută pe schimburile respective, separat pentru acțiunea mecanizată și separat pentru acțiunea umană.

Art. 42. Depozitarea zăpezii
  • (1)    Depozitarea zăpezii și a gheții transportate de pe căile publice se face pe amplasamentele amenajate de Operator în locațiile ce se vor stabili de către Autoritatea Contractantă și vor fi comunicate Operatorului.

  • (2)    Locurile de depozitare a zăpezii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • a)    să nu permită infiltrarea apei rezultate din topire în sol;

  • b)    suprafața depozitului să fie suficient de mare pentru a permite depozitarea întregii cantități de zăpadă transportată;

  • c)    să fie prevăzute cu sistem de colectare a apei provenite din topire și de deversare a acesteia numai în rețeaua de canalizare a localității, în punctele avizate de Operatorul serviciului de alimentare cu apă și canalizare.

  • (3)    Se interzice depozitarea zăpezii pe trotuare, în intersecții, pe spații verzi sau terenuri virane.

  • (4)    Încărcarea, transportul, descărcarea și depozitarea zăpezii și a gheții acesteia se realizează la solicitarea Autorității Contractante, în maximum 12 ore de la terminarea activității de deszăpezire.

  • (5)    Autoritatea Contractantă poate stabili și alte intervale de timp în care Operatorul trebuie să asigure încărcarea, transportul, descărcarea și depozitarea zăpezii, în funcție de importanța străzilor, abundența cantității de zăpadă, dotarea cu mijloace tehnice și umane etc., dar nu mai mult de 24 de ore.

Art. 43.
  • (1)    La curățarea zăpezii și combaterea poleiului pe poduri și pasaje se interzice utilizarea substanțelor sau materialelor corozive.

  • (2)    Operatorul serviciului de deszăpezire trebuie să fie integral pregătit de intervenție directă (cu utilaje, materiale, forță de muncă, programe de lucru etc.) până cel târziu în data de 15 octombrie a fiecărui an. Dotarea cu utilaje trebuie să acopere întreaga gamă de operațiuni ce urmează a fi executate conform programului prevăzut la art. 39 - Programul de pregătire și acțiune operativă pe timp de iarnă, aprobat.

  • (3)    Operatorul serviciului va lua toate măsurile de a putea intra în acțiune în cel mult o oră de la anunțul apariției fenomenelor meteo specifice.

  • (4)    Operatorul va lua toate măsurile pentru a interveni în termen de maximum 20 minute de la începerea ninsorii, conform urgențelor stabilite în planul de deszăpezire.

  • (5)    La nevoie, va fi asigurată funcționarea fără întrerupere a utilajelor de deszăpezire prin organizarea activității pe schimburi.

  • (6)    Confirmarea prestației de deszăpezire se va face în baza planului de operațiuni aprobat și a fișelor zilnice de lucru ce vor fi întocmite de Operator și confirmate de Autoritatea Contractantă.

Art. 44. Curățatul manual al zăpezii și gheții
  • (1)    Activitatea de curățat manual a zăpezii și a gheții constă în strângerea zăpezii și gheții în grămezi, la distanțe de 10-20 m, fără stânjenirea circulației auto, pietonale și/sau utilitățile de pe domeniului public.

  • (2)    Activitatea de curățat manual a zăpezii și a gheții se efectuează în zonele care nu se pretează ca dimensiuni și/sau acces intervenției mecanizate (trotuare, borduri, guri de scurgere, treceri de pietoni, stațiile mijloacelor de transport în comun)

  • (3)    Activitatea se execută ziua și/sau noaptea, în funcție de necesitate.

  • (4)    Lista cu locațiile în care se va curăța zăpada și gheața este prezentată în Anexa nr. 10 -Lista locațiilor pentru operațiuni de curățat manual zăpada și gheața. Suprafața locațiilor pe care se va curăța zăpada și gheața este de aproximativ 107.518 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante.

  • (5)    Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (6)    Prin excepție de la prevederile alin. (4), curățarea manuală a zăpezii și a gheții se poate executa și pe alte străzi de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (7)    Curățarea manuală a gheții se execută prin spargere sau tăiere, cu dispozitive, utilaje și/sau accesorii aferente acestora, instrumente speciale.

  • (8)    Întrucât frecvențele și cantitățile aferente acestui tip de serviciu sunt dependente de condițiile meteorologice, cantitatea medie anuală pentru efectuarea acestei operațiuni a fost estimată prin raportare la o perioadă medie de acțiune estimată de minimum 10 zile/an și maximum 20 zile/an, în cadrul căreia vor acționa aproximativ 200 persoane (distribuite pe schimburi).

  • (9)    Modalitatea de realizare a operațiunii de curățat manual al zăpezii este următoarea:

  • a)    curățarea manuală a zăpezii și a gheții se efectuează prin folosirea unor unelte individuale (cum ar fi lopeți, razuri, alte unelte specifice), prin îndepărtare și strângere în grămezi la distanțe de aproximativ. 10-15 m, spargere sau tăiere, fără să fie afectată starea carosabilului și a trotuarelor. În cazul deteriorării acestora din urmă, costurile pentru refacere vor fi suportate de către Operator;

  • b)    în cadrul acestei operații, se va asigura degajarea gurilor de scurgere, astfel încât apa rezultată în urma topirii zăpezii să poată să se scurgă în sistemul de canalizare, pentru evitarea băltirilor.

  • (10)    În cadrul aceleiași activități, Operatorul va curăța de zăpadă și de gheață gurile de preluare a apelor pluviale, amplasate pe partea carosabila în zona intersecțiilor și trecerilor de pietoni.

  • (11)    Numărul estimat al gurilor de scurgere amplasate pe străzile cuprinse în Anexa nr. 9 este de aproximativ 9.500 de bucăți.

  • (12)    Tarifele pentru activitățile de curățat manual zăpada și curățat manual gheața se stabilesc în lei/1.000mp și vor cuprinde și costurile materialelor folosite în realizarea activității.

Art. 45. Curățatul mecanizat al zăpezii, pluguitul
  • (1)    Curățatul mecanizat al zăpezii constă în periatul mecanic, pluguitul și/sau frezatul acesteia.

  • (2)    Activitatea constă în îndepărtarea zăpezii de pe carosabil cu ajutorul plugurilor montate pe autovehicule.

  • (3)    În general, pluguitul se aplică pe străzi când grosimea stratului de zăpadă depășește 7 cm.

  • (4)   Pluguitul nu se aplică pe străzi cu denivelări mari.

  • (5)   Plugurile vor fi prevăzute cu un cuțit elastic pentru protejarea infrastructurii stradale.

  • (6)    Activitatea se desfășoară pe străzile prevăzute în Anexa nr. 9 - Lista străzilor pe care se va interveni pentru deszăpezire (combaterea poleiului, pluguit, curățarea gurilor de preluare a apelor pluviale). Suprafața străzilor pe care se va combate poleiul este de aproximativ. 2.618.101,4 mp După finalizarea tuturor străzilor menționate în Anexa nr. 9, Operatorul va interveni și pe celelalte străzi ale municipiului.

  • (7)    Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (8)    În cazul situațiilor excepționale, care constau în zile cu temperaturi extrem de scăzute, viscol sau căderi masive de zăpadă, condițiile de executare a operațiunilor vor fi stabilite de Autoritatea Contractantă.

  • (9)    Tarifele pentru activitățile de curățat mecanizat zăpada și curățat mecanizat gheața se stabilesc în lei/1.000mp și vor cuprinde și costurile materialelor folosite în realizarea activității.

Art. 46. Prevenirea/combaterea poleiului prin împrăștierea de material antiderapant
  • (1)    Activitatea de prevenire/combatere a poleiului până la 5 cm prin împrăștiere de material antiderapant se face cu scopul măririi coeficientului de aderență al autovehiculelor față de drum prin îndepărtarea gheții sau zăpezii și pentru asigurarea siguranței cetățenilor, de pe suprafețele de circulație sau prevenirea formării gheții și a stratului de zăpadă.

  • (2)    Activitatea se desfășoară pe străzile prevăzute în Anexa nr. 9. Suprafața străzilor pe care se va combate poleiul este de aproximativ 2.618.101,4 mp. Lista poate fi completată ocazional și cu alte locații, în funcție de necesitățile Autorității Contractante. Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a solicita combaterea poleiului și pe străzi care nu sunt cuprinse în Anexa nr. 9, în funcție de condițiile meteo.

  • (3)    Unitatea de măsură este de 1.000 metri pătrați (mp).

  • (4)    Prin excepție de la prevederile alin. (2), combaterea poleiului se poate executa și pe alte străzi de pe raza Municipiului Arad, în baza comenzii date de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (5)    Combaterea poleiului se poate face după cum urmează:

  • a)    cu clorură de sodiu (sare pură). Se va utiliza numai pe îmbrăcăminți bine etanșeizate doar cu avizul administratorului drumului public;

  • b)   cu soluție de clorură de calciu în stare solidă/lichidă;

  • c)   cu amestec optimal de sare și nisip (nisip sort 3-7 mm, sare sort 0-7 mm), proporție

amestec aproximativ 15-30% sare. Se aplică pe suprafețe unde, din anumite motive tehnice sau economice, nu se poate îndepărta în totalitate stratul de zăpadă sau gheață.

  • (6)    Materialele antiderapante folosite vor fi în conformitate cu normativele în vigoare.

  • (7)    Împrăștierea substanțelor/materialelor antiderapante/de combatere a poleiului, în cazul în care prognoza meteorologică sau mijloacele de detectare locală indică posibilitatea apariției poleiului, a gheții și în perioada în care se înregistrează variații de temperatură care conduc la topirea zăpezii/gheții urmată în perioada imediat următoare de îngheț, se realizează în maximum 60 de minute de la avertizarea meteorologică și continuă până la acoperirea tuturor străzilor stabilite prin Programul de deszăpezire anual din Municipiul Arad.

  • (8)    Autoritatea Contractantă va aproba utilizarea substanțelor chimice/materialelor antiderapante, solide sau lichide după prezentarea documentelor care să certifice calitatea și performanța substanțelor/materialelor propuse.

  • (9)    În cadrul Propunerii Tehnice Operatorul va detalia modalitatea de utilizare a substanțelor chimice/materialelor antiderapante propuse, mijloacele tehnice utilizate pentru împrăștiere, amestecare, mixare, dozajul folosit, durata de acțiune sau perioada de remanență, intervalul de timp în care își produce efectul conform agrementelor tehnice și certificatelor de calitate sau conformitate emise de organisme acreditate. Va prezenta, de asemenea, modalitatea de stocare/depozitare a substanțelor/materialelor folosite, în conformitate cu normativele în vigoare.

  • (10)    Costurile de achiziționare a respectivelor materiale/substanțe se includ în tariful ofertat pentru prestarea activității. Dimensionarea stocurilor de materiale de deszăpezire și substanțe chimice solide sau lichide se realizează având în vedere suprafețele domeniului public care trebuie deszăpezite și conform prescripțiilor tehnice privind utilizarea acestora.

  • (11)    Operatorul are obligația de a solicita acceptul Autorității Contractante în vederea utilizării respectivelor materiale antiderapante/substanțe chimice.

  • (12)    Combaterea poleiului se face utilizând materiale antiderapante, împrăștierea acestora se realizează cât mai uniform pe suprafața părții carosabile.

  • (13)    Clorura de sodiu poate fi utilizată în amestec cu inhibitori de coroziune în cazul în care temperatura nu scade sub -10 °C. Pentru temperaturi mai scăzute se poate utiliza clorura de calciu sau alte substanțe chimice care au un grad de coroziune redusă.

  • (14)    Utilizarea clorurii de sodiu fără ca aceasta să fie amestecată cu inhibitori de coroziune sau împreună cu nisip sau alte materiale care prin acțiunea de împrăștiere pot produce deteriorări prin acțiunea abrazivă ori prin lovire și/sau înfundare a canalizării stradale este interzisă.

  • (15)    La alegerea soluției de deszăpezire se va ține cont de starea carosabilului, natura îmbrăcăminții carosabilului, condițiile meteorologice pentru asigurarea unui grad de aderență optim și o protecție adecvată a carosabilului. Materialele antiderapante vor fi împrăștiate cât mai uniform pe suprafața carosabilului.

  • (16)    În vederea întocmirii Programului de pregătire și acțiune operativă pe timp de iarnă Autoritatea Contractantă comunică Operatorului tipul de material antiderapant ce urmează a fi utilizat.

  • (17)    Operatorul se obligă să asigure până la data de 1 octombrie stocul minim necesar de materiale antiderapante pentru un sezon de iarnă, constând în 1.500 tone sare (NaCl), 100 mc clorură de calciu (CaCl2 ), 2.000 tone nisip și spațiu adecvat special amenajat depozitării acestora în condiții optime.

  • (18)    Operațiunea se efectuează cu utilaje speciale sau manual și se efectuează cu prioritate pe pante, poduri și pasaje, intersecții, stațiile mijloacelor de transport în comun, piețe, artere de circulație situate în apropierea instituțiilor publice, instituțiilor spitalicești, cursurilor de apă, lacuri.

  • (19)    Se vor respecta prevederile art. 41 - Termene pentru intervențiile specifice.

  • (20)    Operatorul va amplasa la capetele fiecărui pasaj și pod din municipiu, pe ambele trotuare, recipiente cu material antiderapant cu capacitate de 0,24 mc - 1 mc fiecare și va lua măsuri pentru combaterea manuală a poleiului pe trotuarele respective.

  • (21)    Tarifele pentru activitățile de prevenire/combatere a poleiului prin împrăștierea de material antiderapant se stabilesc în lei/1.000mp și vor cuprinde și costurile materialelor folosite în realizarea activității.

Art. 47. Încărcatul și transportatul zăpezii și gheții
  • (1)    Activitatea constă în evacuarea zăpezii și a gheții de pe căile de circulație și include ansamblul operațiunilor de încărcare, transport, descărcare/depozitare a acesteia prin umplerea manuală sau mecanizată a mijloacelor de transport din dotare cu zăpada și gheața rezultată din curățarea căilor publice, prin utilizarea mijloacelor mecanizate specifice, inclusiv îndepărtatul/eliminării acesteia (prin topire).

  • (2)    Modalitatea de realizare a operațiunii de evacuare a zăpezii: Evacuarea zăpezii/gheții se realizează cu utilaje/instalații/echipamente/vehicule adecvate, până la asigurarea condițiilor optime de circulație rutieră și pietonală.

  • (3)    În funcție de lățimea totală liberă a unui sens de circulație, mijloacele de transport aferente pot acționa în formație de 2-4 utilaje (dintre care minim 1 Încărcător frontal și restul Autobasculante), la care se va adăuga forța de muncă necesară (muncitorii care sprijină realizarea operațiunii), care se va deconta potrivit tarifelor stabilite pentru activitățile de încărcat și transportat zăpada și gheața.

  • (4)    Totodată, Operatorul poate folosi, dacă este fezabil pentru activitatea de încărcat zăpada, și utilaje speciale cu freze și benzi transportoare pentru colectarea acesteia și descărcarea directă în autocamioane, care se va deconta potrivit tarifului stabilit pentru activitățile de încărcat și transportat zăpada și gheața.

  • (5)    La stabilirea cantității totale transportate pe o cursă se va folosi capacitatea autocamionului (mc), aplicându-se greutatea specifică, atât pentru zăpadă cât și pentru gheață. Unitatea de măsură este metrul cub (mc).

  • (6)    Activitatea se va desfășura în locațiile ce vor fi transmise Operatorului de către Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (7)    În cazul ninsorilor abundente, Operatorul trebuie să aibă în vedere asigurarea unui utilaj adecvat (ex. Turbofreză pentru zăpadă) cu care să poată interveni în astfel de situații.

  • (8)    Depozitarea zăpezii și a gheții transportate de pe căile publice se face pe amplasamentele amenajate de Operator în locațiile ce se vor stabili de către Autoritatea Contractantă și vor fi comunicate Operatorului.

  • (9)    La terminarea sezonului rece, Operatorul va lua măsurile necesare astfel încât amplasamentele pentru depozitarea zăpezii și a gheții să fie aduse la starea inițială.

  • (10)    Costul operațiunii de încărcare (aferent Încărcătorului frontal) se consideră inclus în tarifele pentru activitățile de încărcat și transportat zăpada și gheața.

  • (11)    Tarifele pentru activitățile de încărcat și transportat zăpada și gheața se stabilesc în lei/tonă și vor cuprinde și costurile materialelor folosite în realizarea activității.

C A P I T O L U L V.

CONDIȚII PENTRU ÎNCEPEREA OPERĂRII

Art. 48. Mobilizarea
  • (1)    Condițiile necesare pentru începerea operării sunt:

  • a)    predarea tuturor anexelor și a programelor de execuție către Operator pe baza unui proces-verbal de predare-primire;

  • b)    finalizarea mobilizării (toate resursele și echipamentele pe locație);

  • c)    Operatorul va deține autorizația de mediu emisă de către autoritatea competentă în vederea prestării serviciilor prevăzute în contract.

  • (2)    În Propunerea Tehnică Ofertantul va întocmi un Plan de Mobilizare. Acesta va include o procedură și o listă cu serviciile pe care le va efectua, resursele și durata necesară. Astfel, Propunerea Tehnică va trebui să conțină o prezentare asupra rolurilor și a responsabilităților Operatorului, cât și informațiile specifice privind îndeplinirea cerințelor Autorității Contractante pentru faza de mobilizare.

  • (3)    Perioada de mobilizare este de până la 30 de zile și curge de la data intrării în vigoare a acordului-cadru. Perioada de mobilizare nu poate fi prelungită.

  • (4)    În perioada de mobilizare de până la 30 de zile, Operatorul are obligația să prezinte Autorității Contractante dovezile care confirmă:

  • a)    încheierea tuturor polițelor de asigurare solicitate conform acordului cadru/contractului de achiziție publică;

  • b)    obținerea și prezentarea dovezii privind autorizațiile necesare conform legii pentru începerea prestării Serviciului;

  • c)    prezentarea sistemului informatic computerizat ofertat, unde vor fi stocate și procesate datele legate de funcționarea Serviciului, cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini. În cadrul sistemului informatic, Operatorul va implementa și menține o bază de date a operațiunilor efectuate. Sistemul informațional trebuie să poată genera rapoarte zilnice, săptămânale, lunare, trimestriale și anuale, prin agregarea și procesarea numărului mare de înregistrări primite zilnic;

  • d)    îndeplinirea oricărei alte cerințe prevăzute în caietul de sarcini sau în altă parte a documentației de atribuire.

  • e)    existența punctului de lucru pe raza municipiului Arad sau pe raza localităților limitrofe municipiului Arad și autorizarea activităților în conformitate cu cerințele legale în vigoare;

  • f)    existența bazei de lucru amenajate conform cerințelor caietului de sarcini.

Art. 49. Programe inițiale. Planuri de operare
  • (1)    Operatorul va prezenta în cadrul Propunerii tehnice un Program inițial/ Plan de Operare pe timpul iernii pentru serviciul de deszăpezire, urmărindu-se în special măsurile concrete care vor conduce la îndeplinirea următoarelor obiective strategice referitoare la activitatea de deszăpezire:

  • a)    pregătire;

  • b)    prevenire a înzăpezirii și măsuri efective de deszăpezire;

  • c)   prevenire și combatere a poleiului.

  • (2)    Pe parcursul execuției contractului, planul se întocmește și se supune aprobării Autorității Contractante.

  • (3)    La solicitarea Autorității Contractante, Operatorul are obligația de a modifica/actualiza planul de operare. De asemenea, planul se poate modifica cu aprobarea Autorității Contractante, de regulă la începutul fiecărui an sau ori de câte ori este necesar.

  • (4)    Planul de operare aferent serviciului de deszăpezire va cuprinde cel puțin următoarele elemente:

  • 1.    Centralizatorul substanțelor chimice/materialelor antiderapante, din care să reiasă cantitatea propusă a fi utilizată;

  • 2.    Centralizatorul utilajelor și mijloacelor de deszăpezire și transport necesare;

  • 3.    Lista străzilor și a tronsoanelor de străzi pe care se va acționa, inclusiv lungimea și

suprafața;

  • 4.    Lista străzilor și a tronsoanelor de străzi pe care se va acționa cu prioritate;

  • 5.    Lista mijloacelor de comunicare;

  • 6.    Resursele umane implicate în desfășurarea operațiunilor de deszăpezire;

  • 7.    Lista persoanelor responsabile, cu adresa și numerele de telefon de la serviciu și de acasă.

  • (5 ) Planul va cuprinde algoritmul operațiunilor de deszăpezire, care va trebui respectat cu strictețe. În prima urgență vor fi executate operațiuni de deszăpezire pe arterele care asigură transportul în comun, accesul la instituții publice, asigurând facilitarea activității operatorilor de servicii publice, instituții de învățământ etc. La nevoie, va fi asigurată funcționarea fără întrerupere a utilajelor de deszăpezire prin organizarea activității pe schimburi.

  • (6 ) De asemenea, Operatorul va întocmi Planul de operare pentru activitatea de salubrizare stradală care va conține cel puțin:

  • 1.    Lista bazelor de lucru/bazei de lucru, cu adresa unității, șeful bazei și numerele de telefon;

  • 2.    Lista cu utilajele și dotările;

  • 3.    Centralizator cu personalul muncitor necesar;

  • 4.    Cerințe privind asigurarea calității, protecției mediului, controlului și monitorizării prestațiilor.

C A P I T O L U L VI.

CONDIȚII DE EXPLOATARE A SERVICIILOR

Art. 50. Condiții privind cantitățile de lucru și programul prestației
  • (1)    Operațiunile se execută pe străzile cuprinse în anexele prezentului caiet de sarcini.

  • (2)    Frecvența executării operațiunilor de salubrizare este cea prezentată în anexele caietului de sarcini.

  • (3)    Prin excepție față de anexele Caietului de sarcini, străzile pe care se execută operațiile de salubrizare și frecvența se pot modifica în baza comenzii emise de Autoritatea Contractantă prin serviciul de specialitate.

  • (4)    Cantitățile din anexele prezentului caiet de sarcini sunt estimate și depind de condițiile climaterice pe următorii 4 ani de zile, de necesitățile Autorității Contractante și de intervențiile la infrastructura edilitară și rutieră pe parcursul aceleiași perioade.

  • (5)    În Anexa nr. 11 sunt estimate cantitățile minime-maxime ale Acordului cadru pentru o durată de 4 ani, respectiv cantitățile minime-maxime care pot să apară pe durata unui contract subsecvent.

  • (6)    Operatorul, pe baza comenzii lunare emise de Autoritatea Contractantă va reașeza și elabora programul de execuție a operațiilor comandate, în funcție de resursele umane și tehnice și de situația din teren.

  • (7)    Programul elaborat conform alin. (6) va respecta operațiunile și frecvența acestora, astfel încât suprafețele domeniului public cuprinse să fie zilnic în stare de curățenie.

Art. 51. Condiții de calitate
  • (1)    Calitatea prestației este dată de efectuarea corespunzătoare a cantităților de operațiuni comandate și respectarea frecvenței acestora.

  • (2)    Urmărirea efectuării corespunzătoare a operațiunilor se face de către personalul Operatorului și se verifică de către reprezentanții serviciului de specialitate al Autorității Contractante.

  • (3)    Prin documentația de ofertă Operatorul se obligă:

  • a)    să execute prestarea operațiilor componente ale serviciilor;

  • b)    să monitorizeze serviciile prin personalul propriu;

  • c)    să răspundă solicitărilor Autorității Contractante privind îmbunătățirea calității serviciilor;

  • d)    să își exercite inițiativa în identificarea depunerilor necontrolate de deșeuri.

  • (4)    În vederea verificării îndeplinirii acestor cerințe, Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a solicita Ofertantului/Operatorului toate procedurile, instrucțiunile de lucru, precum și, după caz, auditurile și rapoartele de evaluare.

Art. 52. Indicatorii de performanță ai serviciilor
  • (1)    Evaluarea și monitorizarea serviciului de salubrizare și deszăpezire în municipiul Arad se va realiza în baza indicatorilor de performanță ai serviciului.

  • (2)    Autoritatea Contractantă monitorizează realizarea de către Operator a indicatorilor de performanță ai serviciului.

  • (3)   Indicatorii de performanță stabilesc condițiile ce trebuie respectate de Operator pentru

asigurarea serviciilor de salubrizare.

  • (4)    În vederea urmăririi respectării indicatorilor de performanță, Operatorul trebuie să asigure următoarele:

  • a)   gestiunea serviciului de salubrizare conform prevederilor contractuale;

  • b)   înregistrarea corectă și conformă cu realitatea a tuturor activităților privind măsurarea

cantitativă a prestațiilor, facturării și încasării contravalorii serviciilor efectuate;

  • c)    înregistrarea reclamațiilor și sesizărilor utilizatorilor, precum și a informațiilor privind

modul de soluționare a acestora.

(5) Indicatorii de performanță ai serviciului sunt următorii:

1. INDICATORI DE PERFORMANȚĂ GENERALI

Realizați în anul

202___

1.1. Contractarea serviciilor de salubrizare stradală și deszăpezire

a) numărul de solicitări din partea Autorității Contractante de îmbunătățire a parametrilor de calitate ai activității prestate, rezolvate, raportat la numărul total de cereri de îmbunătățire a activității, pe categorii de activități

100%

1.2. Măsurarea prestațiilor

1.2.1. Activitatea de curățenie căi publice

a) suprafața realizată pentru activitatea de măturat manual raportată la suprafața propusă/comandată

>85%

b) suprafața realizată pentru activitatea de măturat mecanizat raportată la suprafața propusă/comandată

>85%

c) suprafața realizată pentru activitatea de spălat carosabil raportată la suprafața propusă/comandată

>85%

d) suprafața realizată pentru activitatea de curățat rigole raportată la suprafața propusă/comandată

100%

e) Număr total de sesizări fondate rezolvate, privind activitatea de curățenie căi publice raportat la numărul total de sesizări fondate primite

100%

1.2.2. Activitatea de deszăpezire

a) suprafața realizată pentru activitatea de curățat zăpada și gheața raportată la suprafața propusă

>90%

b) Număr total de sesizări fondate rezolvate, privind activitatea de curățenie cai publice raportat la numărul total de sesizări fondate primite

100%

1.2.3. Îndeplinirea prevederilor din contract cu privire la calitatea serviciilor prestate

a) Număr total de sesizări fondate rezolvate, privind calitatea serviciilor prestate de operator, ca urmare a culpei acestuia, raportat la numărul total de sesizări fondate primite

100%

b) Respectarea legislației în domeniu privind îndeplinirea obligațiilor de mediu

100%

2. INDICATORI DE PERFORMANȚĂ GARANTAȚI

a) numărul de încălcări ale obligațiilor operatorului, rezultate din analizele și controalele organismelor abilitate de mediu

0

  • (6)    Indicatorii de performanță menționați la punctul 1 al tabelului de mai sus se calculează ca raport dintre cantitatea valorică de operațiuni efectiv realizată și cantitatea valorică de operațiuni comandată de către Autoritatea Contractantă.

  • (7)    Autoritatea Contractantă va aplica penalități contractuale Operatorului serviciului în cazul în care acesta nu prestează Serviciul la parametrii de eficiență și de calitate la care s-a angajat potrivit prevederilor prezentului caiet de sarcini, ori în situația în care acesta nu respectă indicatorii de performanță ai Serviciului. Perceperea penalităților contractuale nu exclude pretinderea și aplicarea daunelor compensatorii/interese/cominatorii în cazul în care Operatorul se face vinovat în mod culpabil și repetat de încălcarea prevederilor contractuale.

  • (8)    Operațiunile neefectuate din vina exclusivă a Operatorului, precizate în procesul verbal de recepție nu se vor plăti. Suplimentar, se va aplica Operatorului o sancțiune de 1,5% din valoarea operațiunilor neexecutate din vina exclusivă a sa.

  • (9)    Pentru indicatorii de performanță menționați la punctul 1-2 al tabelului de mai sus se vor putea aplica penalități astfel:

  • a)    pentru nerezolvarea în termen de o zi a reclamațiilor scrise, justificate, privind calitatea operațiunilor executate se va calcula Operatorului o sancțiune de 0,03% din valoarea comenzii lunare.

  • b)    orice nerespectare a obligațiilor prevăzute în licența de operare constatate de organele abilitate, atrage după sine rezilierea contractului de achiziție servicii.

  • c)    pentru fiecare neconformitate constatată de Autoritatea Contractantă și neremediată imediat de Operator se va aplica o penalitate de 0,03% din valoarea comenzii lunare.

  • (10)    Indicatorii de performanță ai serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire se precizează în contract.

Art. 53. Condiții tehnice generale
  • (1)    Serviciile publice de salubrizare stradală și deszăpezire a Municipiului Arad trebuie să asigure prestarea serviciului în regim de continuitate cu respectarea condițiilor tehnice specifice fiecărei activități.

  • (2)    Utilajele prezentate în ofertă trebuie menținute în starea tehnică optimă pentru a asigura desfășurarea continuă a activității și prestarea serviciilor la nivelul indicatorilor de performanță și a cerințelor din caietul de sarcini.

  • (3)    Operatorul va prezenta în documentația de ofertă concepția proprie privind modalitatea de organizare și funcționare a prestației de salubrizare a domeniului public și transport deșeuri stradale, cu referiri la utilajele din dotare, facilitățile oferite (suplimentar, utilaj de îndepărtare graffiti, aparate de curățare profesională cu aburi etc.), dacă este cazul.

Art. 54. Condiții financiare de execuție a operațiunilor

Operatorul serviciilor va încasa lunar, în baza facturii emise, contravaloarea prestației comandate, efectuate și confirmate de către reprezentanții serviciului de specialitate al Autorității Contractante.

Art. 55. Verificări și recepții. Modalități de raportare
  • (1)    Autoritatea Contractantă are dreptul de a realiza acțiuni de monitorizare/control planificate, inopinate sau în urma sesizărilor privind situația din teren, dispunând, după caz, aplicarea măsurilor legale care se impun, potrivit propriilor competențe.

  • (2)    Confirmarea prestațiilor aferente Serviciului se va realiza de către reprezentanții Autorității Contractante pe baza următoarelor date/documente/ informații:

  • a)    procese verbale rezultate în urma controalelor efectuate împreună cu un reprezentant al Operatorului de salubrizare, care vor conține cel puțin informații referitoare la durata de acțiune a forței mecanizate și a forței de lucru umane, volumul/cantitatea de servicii real executată, pe tipurile de operațiuni/activități, căile publice pe care s-a acționat și schimburile în care au fost desfășurate respectivele operațiuni;

  • b)    rapoartele GPS ale utilajelor folosite pentru realizarea operațiilor, precum și datele disponibile în cadrul sistemului informatic, de îndată ce acesta va fi pus în funcțiune spre utilizare;

  • c)    procesele verbale zilnice de confirmare întocmite de către Operator și supuse avizării Autorității Contractante, care vor centraliza informațiile mai sus menționate.

  • (3)    Documentele menționate la alin. (1) se întocmesc cel puțin în două exemplare, unul pentru Autoritatea Contractantă și celălalt pentru Operatorul de salubrizare.

  • (4)    Totodată, Operatorul va prezenta Autorității Contractante, o dată pe lună, un raport de activitate conținând volumele de operațiuni efectuate (centralizarea proceselor verbale zilnice). Acest raport se aprobă de către Autoritatea Contractantă, în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data primirii, Operatorul putând proceda la facturarea serviciilor aferente în baza acestuia.

  • (5)    În cazul în care Autoritatea Contractantă are observații cu privire la conținutul documentelor menționate în cuprinsul prezentului articol, Operatorul are obligația de a prelua în mod corespunzător respectivele observații/de a rectifica conținutul acestora, urmând să procedeze la emiterea facturii numai după aprobarea în mod corespunzător' de către reprezentanții Autorității Contractante.

  • (6)    Prin serviciul de specialitate al Autorității Contractante se va verifica permanent modul de efectuare a prestației și se vor întocmi săptămânal procese-verbale de recepție a operațiunilor de salubrizare.

  • (7)    În cazul operațiilor de deszăpezire întocmirea proceselor-verbale de recepție se va face în fiecare zi când acestea se execută.

  • (8)    În procesele-verbale de recepție săptămânale se va consemna și modul de rezolvare de către Operator a sesizărilor primite.

  • (9)    Operatorul răspunde și garantează financiar buna desfășurare a operațiunilor, calitatea și cantitatea stabilită prin programul de prestație.

  • (10)    În cazul constatării unei operațiuni necorespunzătoare, Operatorul are obligația refacerii acesteia până la terminarea schimbului de lucru, în caz contrar considerându-se lucrare neefectuată.

  • (11)    Cantitățile de deșeuri stradale transportate pentru depozitare sunt cele care rezultă din bonurile de cântărire eliberate de depozitul ecologic conform de neutralizare a deșeurilor, pentru fiecare transport efectuat de către Operator.

  • (11)    La sfârșitul fiecărei luni, se întocmește un proces verbal de recepție, semnat de ambele părți, care cuprinde constatările din procesele-verbale săptămânale.

  • (12)    Recepția cantitativă și calitativă a operațiunilor se va efectua de către reprezentanții serviciului de specialitate din cadrul Autorității Contractante împreună cu reprezentanți ai Operatorului care se obligă să asigure și mijloacele de transport necesare verificării, în orice moment al solicitării.

  • (13)    Verificarea prestației Operatorului se realizează de către personalul de specialitate al Autorității Contractante, independent sau împreună cu reprezentantul Operatorului, în orice moment al zilei.

C A P I T O L U L VII.

OBIECTIVELE SERVICIILOR DE SALUBRIZARE

Art. 56. Obiective de exploatare
  • (1)    Obiectivele de exploatare avute în vedere în implementarea serviciilor de salubrizare stradală și deszăpezire sunt următoarele:

  • a)    continuitatea activităților de (1) măturat, spălat, stropit și întreținerea căilor publice indiferent de anotimp și de condițiile meteorologice și de (2) curățare și transport al zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț pe toată durata sezonului rece, indiferent de condițiile meteorologice, cu respectarea prevederilor contractuale;

  • b)    corectarea și adaptarea regimului de prestare a activităților la cerințele beneficiarilor;

  • c)    controlul calității serviciilor prestate;

  • d)    ținerea la zi a documentelor cu privire la prestarea serviciilor;

  • e)    respectarea instrucțiunilor/procedurilor interne de prestare a activității;

  • f)    respectarea Regulamentului serviciului de salubrizare aprobat de Autoritatea

Contractantă (Anexa nr. 1), în condițiile legii;

  • g)    prestarea activităților pe baza principiilor de eficiență economică, având ca obiectiv reducerea costurilor de prestare a serviciilor;

  • h)    asigurarea capacității de transport al deșeurilor stradale, a mijloacelor pentru spălat și stropit și pentru măturatul mecanizat și asigurarea capacității de curățare manuală și mecanizată a tuturor căilor publice pentru prestarea serviciului în întreaga arie administrativ-teritorială încredințată;

  • i)    reînnoirea parcului auto, în vederea creșterii eficienței în exploatarea acestuia, încadrării în normele naționale privind emisiile poluante și asigurării unui serviciu de calitate;

  • j)    îndeplinirea indicatorilor de calitate a prestării activității prevăzuți în prezentul Caiet de sarcini și care pot fi completați cu indicatorii prevăzuți în regulamentul serviciului de salubrizare;

  • k)    asigurarea, pe toată durata de executare a serviciilor, de personal calificat și în număr suficient;

  • l)    asigurarea capacității de curățare manuală și mecanizată a tuturor căilor publice, pentru prestarea serviciului în întreaga arie administrativ-teritorială încredințată;

  • m)    asigurarea capacităților de încărcare și transport al zăpezii în vederea descărcării în locurile care au fost autorizate în acest scop;

  • n)    asigurarea utilajelor și a întregii cantități de material antiderapant/substanțe chimice necesare combaterii poleiului de pe căile publice;

  • o)    protecția mediului înconjurător, cu evidențierea măsurilor de protecție a mediului pe etape de dezvoltare, în concordanță cu programul de adaptare la normele Uniunii Europene;

  • p)    gestionarea serviciului pe criterii de transparență, competitivitate și eficiență.

  • q)    asigurarea degajării carosabilului pe toată durata de execuție a serviciului de salubrizare, în regim de urgență, în cazul producerii unui accident/incident (inclusiv în cazul fenomenelor meteo severe) în termen de maximum 30 de minute de la solicitarea Autorității Contractante sau instituțiilor abilitate (Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Municipiului Arad) și curățarea corespunzătoare a carosabilului.

  • (2)    Prestarea serviciilor se va face în regim de continuitate, cu respectarea condițiilor tehnice specifice fiecărei activități.

Art. 57. Obiective de ordin economic
  • (1)    Prin prestarea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire se va urmări să se realizeze un raport calitate-cost cât mai bun pentru perioada de derulare a contractului și un echilibru între riscurile și beneficiile asumate prin contract.

  • (2)    Structura și nivelul tarifelor practicate vor reflecta costul efectiv al prestației și vor fi în conformitate cu prevederile legale.

  • (3)    Tarifele prezentate în oferta financiară se stabilesc conform prevederilor Ordinului A.N.R.S.C. nr. 109/2007.

  • (4)    Odată cu fișa de fundamentare pentru stabilirea tarifelor la activitățile specifice tarifelor de salubrizare stradală Operatorul va prezenta memoriul tehnico-economic justificativ.

Art. 58. Obiective de mediu
  • (1)    Pe perioada derulării contractului se va respecta legislația în vigoare privind mediul și legislația specifică serviciilor publice de salubrizare.

  • (2)    Pe toată perioada contractului, Operatorul va implementa toate modificările apărute ulterior încheierii contractului de prestări în conformitate cu cerințele de mediu.

  • (3)    Obligațiile privind protecția mediului care decurg direct din prestarea serviciilor de curățenie căi publice și deszăpezire, precum și cele derivate din activitățile conexe serviciului, cum ar fi exploatarea utilajelor și a parcului auto sunt în sarcina exclusiv a Operatorului.

  • (4)    În cazul în care se încalcă prevederile privind protecția mediului se vor aplica sancțiuni corespunzătoare.

  • (5)    Operatorul are obligația de a asigura monitorizarea și respectarea tuturor cerințelor privind protecția mediului stabilite prin autorizații/licențe, precum și orice alte cerințe suplimentare impuse de o autoritate competentă privind prestarea serviciilor de salubrizare. Operatorul este pe deplin răspunzător în cazul apariției oricărei situații care cade sub incidența Directivei nr. 2004/35/CE privind răspunderea pentru mediul înconjurător, transpusă în legislația națională prin dispozițiile O.U.G. nr. 68/2007.

Art. 59. Obiective de securitate și sănătate

Operatorul poartă întreaga răspundere în cazul procedurii accidentelor de muncă, a evenimentelor și incidentelor periculoase, îmbolnăvirilor profesionale generate sau produse de echipamentele tehnice (utilaje, instalații etc.), procedeele tehnologice utilizate sau de către lucrătorii săi și cei aparținând societăților care desfășoară activități pentru acesta (subcontractanți), în conformitate cu prevederile Legii nr. 319/2006 și a Hotărârii Guvernului nr. 1.425/2006, precum și în conformitate cu orice prevederi legale în vigoare sau orice modificări legislative apărute pe timpul desfășurării contractului.

C A P I T O L U L VIII.

DISPOZIȚII TRANZITORII

Art. 60. Clauze pentru încetarea acordului cadru

Acordul cadru încetează în următoarele situații:

  • a)    la expirarea duratei;

  • b)   prin acordul de voință al părților;

  • c)    în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către achizitor, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina achizitorului;

  • d)    în cazul constatării unor abateri grave ale Operatorului de la îndeplinirea obligațiilor contractuale, prin rezilierea unilaterală de către achizitor și cu plata unei despăgubiri în sarcina Operatorului;

  • e)    în cazuri de forță majoră sau caz fortuit, când Operatorul se află în imposibilitatea de a continua contractul, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri;

  • f)    prin rezilierea de către o parte ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii în mod necorespunzător a obligațiilor asumate prin acordul-cadru, de către cealaltă parte, cu notificare prealabilă de 5 zile a părții în culpă;

  • g)    alte cauze prevăzute de lege.

Art. 61.

Acordul cadru încheiat în urma desfășurării acestei proceduri intră în vigoare la data semnării acestuia de către ambele părți, data la care Operatorul trebuie să prezinte dovada realizării și operabilității dotărilor minime cu utilaje și personal, declarate/cuprinse în oferta depusă.

Art. 62.

Caietul de sarcini împreună cu toate anexele se publică în S.I.C.A.P.

Art. 63.

Condițiile prevăzute în caietul de sarcini sunt minimale pentru atribuirea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire a Municipiului Arad.

Art. 64. Anexele 1-11 fac parte integrantă din prezentul caiet de sarcini.

ANEXE

LA CAIETUL DE SARCINI nr. 78.087/11.10.2021 - Revizia 5 PENTRU ATRIBUIREA SERVICIULUI PUBLIC DE SALUBRIZARE STRADALĂ ȘI DESZĂPEZIRE ÎN MUNICIPIUL ARAD

(pag. 82-152)

Anexa nr. 1 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

REGULAMENTUL SERVICIULUI DE SALUBRIZARE A MUNICIPIULUI ARAD

aprobat prin

Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297 din 30 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare

Anexa nr. 2 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE EXECUTĂ ACTIVITĂȚI DE MĂTURAT MANUAL și GOLIT COȘURI

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mP)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

0

1

2

3

4

5

6

1

1 Decembrie 1918

219

7,5

1642,5

7

1

2

6 Vânători (între Calea A. Vlaicu și linia CFR)

1160

7,0

8120,0

5

8

3

A.D. Xenopol

110

7,5

825,0

7

7

4

Abatorului (Confecții)

375

7,0

2625,0

4

0

5

Abrud (între str. Imașului-str.

Pășunei)

850

6,0

5100,0

4

5

6

Academia Teologică

392

7,0

2744,0

5

3

7

Alba Iulia

871

6,5

5661,5

3

0

8

Alecu Russo

138

6,0

828,0

5

0

9

Aleea Agnita

163

7,0

1141,0

3

0

10

Aleea Albac

210

5,5

1155,0

5

0

11

Aleea Azuga

186

5,0

930,0

3

0

12

Aleea Borsec

150

30,0

4500,0

7

10

13

Aleea Călimănești

650

4,5

2925,0

4

3

14

Aleea Cenad

79

6,0

474,0

3

0

15

Aleea

Constructorilor

170

5,0

850,0

3

0

16

Aleea Dezna

921

3,5

3223,5

3

0

17

Aleea Făget

538

4,0

2152,0

4

0

18

Aleea Fluturilor

345

4,0

1380,0

3

0

19

Aleea Hațeg

377

4,5

1696,5

3

5

20

Aleea Hercule

246

5,0

1230,0

3

0

21

Aleea Hipocrat

300

4,0

1200,0

3

0

22

Aleea Muncii

269

4,0

1076,0

3

0

23

Aleea Neptun

331

5,0

1655,0

3

0

24

Aleea Postavului

185

5,0

925,0

3

0

25

Aleea Predeal

598

4,5

2691,0

3

3

26

Aleea Răsăritului

150

5,0

750,0

3

0

27

Aleea Romanței

426

4,0

1704,0

3

0

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mP)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

29

Aleea Tomis

419

6,0

2514,0

3

0

30

Aleea Ulise

505

4,0

2020,0

3

0

31

Aleea Zorelelor

145

5,5

797,5

3

0

32

Xxxxxxxxx Xxxxx

265

6,0

1590,0

3

0

33

Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

206

5,0

1030,0

3

0

34

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

323

7,0

2261,0

3

0

35

Xxxxxxxxx Xxxx

316

6,0

1896,0

3

1

36

Ana Ipătescu

351

6,5

2281,5

3

0

37

Andrei Șaguna

2405

7,0

16835,0

5

19

38

Xxxxxx Xxxxxxxx

690

6,0

4140,0

5

10

39

Xxxxxxxx Xxxxxx

297

7,0

2079,0

5

8

40

Aron Cotruș

147

7,5

1102,5

4

0

41

Xxxxx Xxxxx

185

7,0

1295,0

4

10

42

Aviator Georgescu

242

6,0

1452,0

5

0

43

Aviator Vuia

127

6,0

762,0

3

0

44

Avrig

347

7,0

2429,0

5

0

45

Baladei

300

5,0

1500,0

2

2

46

Banu Mărăcine

775

7,0

5425,0

7

12

47

Xxxxxxx Xxxxx

265

7,5

1987,5

5

0

48

Barbu Lăutarul (Str. Zorilor-str. A.

Ardelean)

360

7,0

2520,0

5

9

49

Bartok Bela

268

7,0

1876,0

5

0

50

Batistei

209

6,0

1254,0

3

0

51

Bârzava

161

6,0

966,0

3

0

52

B-dul General Dragalina

725

7,0

5075,0

6

13

53

B-dul General Praporgescu

964

4,0

3856,0

5

15

54

B-dul General

Traian Moșoiu

280

7,0

1960,0

5

7

55

B-dul General

Vasile Milea

851

7,0

5957,0

5

9

56

B-dul Iuliu Maniu

800

7,0

5600,0

5

48

57

B-dul N. Titulescu

2204

7,0

15428,0

5

17

58

B-dul Revoluției

2172

7,0

15204,0

7

117

59

Beiuș

279

6,0

1674,0

5

3

61

Blanduziei

463

5,0

2315,0

2

0

62

Bulevardul Decebal

744

8,0

5952,0

6

15

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mP)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

63

Bumbacului

178

7,0

1246,0

5

2

64

Byron

128

3,0

384,0

3

0

65

Xxxxx Xxxx

538

6,0

3228,0

3

0

66

Cale acces Palat Administrativ

75

4,0

300,0

7

0

67

Calea A. Vlaicu (gară-barieră CFR)

3100

7,0

21700,0

6

124

68

Calea Bodrogului I

1070

7,0

7490,0

3

1

69

Calea Radnei (Pod-Sens gir Selgros)

2000

7,0

14000,0

5

29

70

Calea Romanilor

683

7,0

4781,0

5

20

71

Calea Timișorii (pod-barieră CFR)

2705

7,0

18935,0

4

67

72

Calea Victoriei

868

7,0

6076,0

5

22

73

Calea Zimandului

1388

7,0

9716,0

5

0

74

Xxxxx Xxxxxxx

142

6,0

852,0

4

0

75

Călărașilor

290

5,5

1595,0

3

0

76

Călugăreni

80

7,5

600,0

2

0

77

Câmpul Liniștii I

1160

8,0

9280,0

3

0

78

Ceahlău

366

3,5

1281,0

3

0

79

Ceaikovski

437

6,0

2622,0

3

0

80

Cetății

1165

7,0

8155,0

4

7

81

Cetinei

240

6,0

1440,0

2

0

82

Ciprian Porumbescu

180

3,5

630,0

3

0

83

Cloșca

303

6,0

1818,0

6

0

84

Clujului

351

5,0

1755,0

5

7

85

Cocorilor

1553

7,0

10871,0

5

28

86

Condurașilor

889

7,0

6223,0

5

14

87

Constantin

Brâncoveanu

1384

7,0

9688,0

4

0

88

Constantin Brâncuși

928

7,0

6496,0

4

0

89

Corneliu Coposu

360

7,0

2520,0

5

9

90

Cozia

273

7,5

2047,5

3

0

91

Crișan

296

7,0

2072,0

7

5

93

Dacilor

514

7,0

3598,0

3

0

94

Dâmboviței

878

7,0

6146,0

4

0

95

Desseanu

149

7,0

1043,0

5

0

96

Xxxxxxxx

Xxxxxxxxxxxx

285

7,0

1995,0

5

0

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mP)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

97

Doctor Xxx Xxxxxxxxx

184

6,5

1196,0

5

0

98

Dorobanților

871

7,0

6097,0

4

10

99

Dorului

446

6,0

2676,0

3

0

100

Dr. Xxxxxx Xxxx

290

6,0

1740,0

3

0

101

Dr. Xxxx Xxxxx

237

7,5

1777,5

4

0

102

Dreptății

381

6,0

2286,0

5

5

103

Ecaterina

Teodoroiu

330

6,0

1980,0

5

0

104

Xxxxx Xxxxxx

220

7,0

1540,0

3

0

105

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

7,0

3129,0

5

12

106

Xxxxxxx Xxxxx

474

6,0

2844,0

4

0

107

Episcopiei

782

7,0

5474,0

5

11

108

Eroul Necunoscut

470

6,0

2820,0

3

0

109

Exterior

557

6,0

3342,0

3

0

110

Făt-Frumos

663

5,0

3315,0

3

0

111

Feleacului

215

7,5

1612,5

4

0

112

Felix

126

7,0

882,0

5

7

113

Foișor

335

5,0

1675,0

3

0

114

Fragilor

465

4,5

2092,5

3

0

115

Frații Neumann

292

7,5

2190,0

5

0

116

Frăției

199

5,0

995,0

3

0

117

Fulgerului

306

7,0

2142,0

4

0

118

George Coșbuc

703

6,0

4218,0

5

12

119

Gheorghe Lazăr

373

6,5

2424,5

5

0

120

Xxxxxxxx Xxxxxxx

461

5,5

2535,5

5

0

121

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

184

7,0

1288,0

4

0

122

Xxxxxxxx Xxxx de Teiuș

200

9,0

1800,0

5

4

123

Grigore Alexandrescu

637

6,0

3822,0

5

0

124

Haiducilor

100

5,0

500,0

3

0

126

I.C. Brătianu

282

7,0

1974,0

4

6

127

Xxxxxx Xxxxxx

157

5,5

863,5

2

0

128

Xxxx Xxxxxx

205

5,0

1025,0

3

0

129

Imașului

193

5,5

1061,5

2

0

130

Inului

208

5,0

1040,0

2

0

131

Xxxx Xxxxxxxxx

718

4,5

3231,0

4

0

132

Xxxx Xxxxxxxx

158

6,0

948,0

3

0

133

Xxxx Xxxx Xxxxxxx

546

6,0

3276,0

3

0

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mP)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

134

Xxxx Xxxx

260

7,0

1820,0

7

4

135

Xxxx Xxxx

121

6,0

726,0

3

0

136

Xxx Xxxxxxxxx

120

6,0

720,0

5

2

137

Ion Luca Caragiale

488

6,0

2928,0

3

0

138

Xxxxx Xxxxxxxxx

50

7,0

350,0

3

0

139

Xxxxx Xxxxxx

182

5,0

910,0

3

0

140

Xxxxxx Xxxxxxx

382

6,0

2292,0

4

3

141

Xxxxx Xxxxxx

118

7,0

826,0

3

0

142

Liviu Rebreanu

400

7,0

2800,0

4

8

143

Lt. Major Duma

93

7,0

651,0

3

3

144

Luceafărului

337

7,0

2359,0

3

5

145

Lucian Blaga

367

8,0

2936,0

5

9

146

Xxxxxxx Xxxxxxx

177

4,5

796,5

3

0

147

Xxxxxx Xxxxxxxx

96

7,0

672,0

3

0

148

Mărășești

744

7,0

5208,0

5

12

149

Mărțișor

190

7,0

1330,0

2

0

150

Mătăsari

263

6,0

1578,0

2

0

151

Mețianu

200

6,0

1200,0

7

0

152

Mihai Eminescu

817

7,5

6127,5

5

10

153

Mihail

Kogălniceanu

667

7,0

4669,0

4

12

154

Militarilor

57

6,0

342,0

2

0

155

Milova

380

5,5

2090,0

3

0

156

Miorița

470

7,0

3290,0

5

5

157

Xxxxxx Xxxxxxxx

222

4,0

888,0

5

0

158

Miron Costin

620

7,0

4340,0

5

6

159

Xxxxx Xxxxxxxx

201

7,5

1507,5

3

0

160

Moților

47

6,0

282,0

1

0

162

Neculce

401

6,5

2606,5

1

0

163

Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx

486

7,0

3402,0

4

0

164

Nicolae Bălcescu

280

7,0

1960,0

5

4

165

Xxxxxxx Xxxxxxx

116

4,0

464,0

3

0

166

Nicolae Gogol

194

6,0

1164,0

3

0

167

Nicolae Grigorescu

234

7,0

1638,0

5

7

168

Xxxxxxx Xxxxx

245

7,0

1715,0

3

0

169

Nucet

274

6,5

1781,0

3

0

170

Obedenaru

388

7,0

2716,0

3

2

171

Octav Băncilă

251

4,5

1129,5

2

0

172

Octavian Goga

695

7,0

4865,0

4

6

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mP)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

173

Olimp

78

12,0

936,0

3

0

174

Onisifor Ghibu

132

7,0

924,0

3

0

175

Parc Reconcilierii

71

6,0

426,0

6

0

176

Parcare P-ța Sporturilor

60

15,0

900,0

4

0

177

Parcări Bulevard

900

7,0

6300,0

5

0

178

Parcări Lanțul

120

10,0

1200,0

4

0

179

Parcări Magheru

270

3,0

810,0

3

0

180

Parcări Moskea

250

10,0

2500,0

4

0

181

Parcări Patinoar

140

15,0

2100,0

2

0

182

Parcări Poetului

600

4,0

2400,0

5

0

183

Parcări P-ța Spitalului

60

12,0

720,0

4

0

184

Parcări Victoriei

600

2,0

1200,0

4

0

185

Paris

89

8,0

712,0

3

4

186

Pasaj Grădiște

530

7,0

3710,0

4

0

187

Pasaj luliu Maniu

560

7,0

3920,0

4

0

188

Pasaj Maranata

260

6,0

1560,0

4

0

189

Pasarela Aradul

Nou

280

2,0

560,0

3

0

190

Patria

240

6,0

1440,0

3

0

191

Paul Chinezul

188

5,5

1034,0

3

0

192

Xxxxx Xxxxxx

104

4,5

468,0

3

0

193

Pășunei

634

6,5

4121,0

2

0

194

Pelinului

157

6,0

942,0

3

0

196

Piața 13 Martiri

100

3,5

350,0

3

1

197

Piața Acad. Caius Iacob

76

7,0

532,0

6

0

198

Piața Agro-Vlaicu

300

7,0

2100,0

5

0

199

Piața Arenei

356

12,0

4272,0

5

16

200

Piața Avram Iancu

194

12,0

2328,0

7

15

201

Piața Catedralei

58

6,0

348,0

7

9

202

Piața Eroilor

43

10,0

430,0

4

3

203

Piața George Enescu

111

6,0

666,0

6

0

204

Piața Plevnei

33

7,0

231,0

2

0

205

Piața Primăriei

30

15,0

450,0

7

0

206

Piața Sârbească

70

7,0

490,0

3

2

207

Piața Spitalului

243

10,5

2551,5

5

9

208

Piața Sporturilor

540

7,0

3780,0

4

9

209

Pionierilor

784

7,0

5488,0

2

8

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mP)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

210

Platou Palat Administrativ

30

18,0

540,0

7

0

211

Platou Poliție

Vlaicu

20

10,0

200,0

5

0

212

Pod Decebal

200

7,0

1400,0

4

0

213

Pod Rutier 300

600

7,0

4200,0

4

0

214

Pod Traian

200

7,0

1400,0

4

0

215

Poetului

2860

6,0

17160,0

5

7

216

Preparandiei

618

8,0

4944,0

4

5

217

Prieteniei

210

6,0

1260,0

3

0

218

Profesor Doctor

Xxxxx Xxxxxxxx I

1880

7,0

13160,0

5

13

219

Profesor Doctor Xxxxx Xxxxxxxx II

600

7,0

4200,0

4

4

220

Profesor Xxxxxxx Xxxx

285

5,5

1567,5

3

0

221

P-ța Heim Domocoș

150

9,0

1350,0

5

0

222

P-ța Luther

104

7,0

728,0

5

0

223

Rodnei

169

6,0

1014,0

2

2

224

Romaniței

412

5,0

2060,0

3

0

225

Românului

77

5,0

385,0

4

0

226

Romul Ladea

201

7,0

1407,0

3

0

228

Xxxxxxx

Xxxxxxxxxx

57

6,5

370,5

3

0

229

Roșiorilor

260

6,0

1560,0

2

1

230

Sabin Drăgoi

136

7,0

952,0

4

0

231

Xxxx Xxxxxxxx

220

6,0

1320,0

3

0

232

Săvârșin

290

6,0

1740,0

2

0

233

Sighișoara

387

7,0

2709,0

5

4

234

Simfoniei

250

6,0

1500,0

4

0

235

Xxxxxx Xxxxxx

206

6,0

1236,0

5

4

236

Simion Bărnuțiu

299

6,0

1794,0

5

0

237

Xxxxxx Xxxx

995

5,5

5472,5

3

0

238

Sinagogei

57

4,5

256,5

4

0

239

Sinaia

161

5,5

885,5

2

0

240

Splai General

Gheorghe Magheru

1660

7,0

11620,0

4

15

241

Splai Xxxx Xxxxxx

750

7,5

5625,0

2

0

242

Stânjenel (Pășunei-bl212)

200

4,0

800,0

2

0

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mP)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

243

Streiului

367

5,0

1835,0

3

0

244

Stupilor

370

5,0

1850,0

2

0

245

Xxxxxxx Xxxxx

109

5,5

599,5

4

0

246

Școalei

679

7,0

4753,0

4

0

247

Șiriei

430

6,0

2580,0

2

0

248

Ștefan Augustin Doinaș

554

7,0

3878,0

7

20

249

Xxxxxx Xxxxx Xxx

345

7,0

2415,0

5

3

250

Ștefan Luchian

330

5,0

1650,0

3

0

251

Târgului

210

6,0

1260,0

3

0

252

Xxxxxx Xxxxxxx

246

5,5

1353,0

2

0

253

Toamnei

260

6,0

1560,0

2

0

254

Transilvaniei

281

6,5

1826,5

4

0

255

Tribunul Dobra

293

7,0

2051,0

5

0

256

Triumfului

210

3,0

630,0

2

0

257

Trotuare Al. Saturn

1000

2,0

2000,0

2

0

258

Trotuare Palat Administrativ

140

2,0

280,0

7

0

259

Trotuare R. Veliciu

97

2,0

194,0

7

0

260

Trotuare Xenopol

98

2,0

196,0

7

0

262

Tunarilor

317

7,0

2219,0

3

7

263

Udrea

370

6,0

2220,0

3

0

264

Unirii

283

7,0

1981,0

5

3

265

Vasile Alecsandri

203

6,0

1218,0

5

4

266

Vasile Conta

261

6,0

1566,0

3

0

267

Vasile Goldiș

292

4,5

1314,0

4

2

268

Vasile Lucaciu

94

7,0

658,0

4

2

269

Vaslui

349

7,0

2443,0

3

0

270

Vârful cu Dor

603

7,0

4221,0

4

11

271

Xxxxxxxx Xxxxx

258

9,0

2322,0

5

0

272

Voinicilor

1070

7,0

7490,0

4

18

273

Voinicilor Parcări

100

4,0

400,0

3

0

274

Voluntarilor

345

7,0

2415,0

3

0

275

W.A. Mozart

104

7,0

728,0

2

0

276

Weitzer

160

2,0

320,0

2

0

277

Zalău

157

6,0

942,0

3

0

278

Zimbrului

1146

7,0

8022,0

2

0

279

Zona Ind. Est (străzile)

1000

6,0

6000,0

3

0

280

Zorilor

210

7,0

1470,0

3

2

Nr crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime de măturat (m)

Suprafață de măturat/stradă (mP)

Nr. de operațiuni/ săptămână

Nr coșuri/stradă (buc.)

TOTAL (mp)

773.061,5

TOTAL (buc.)

1.142

Anexa nr. 3 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA PISTELOR DE BICICLETE PE PLATFORMĂ PROPRIE

Nr. crt.

Amplasament pistă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață (mP)

dreapta

stânga

0

1

2

3

4

5

1.

Calea Aurel Vlaicu

0+000 - 0+397

397

2

794,0

4+034 + 5+328

1294

1,6

2070,4

2+400 - 2+599

199

2

398,0

2.

B-dul Revoluției

756

1,6

1,6

2419,2

1+092 - 1+334; 1+381 - 1+612

473

1,6

756,8

3.

Calea Radnei

2+796 - 3+089

293

2

586,0

4.

Strada Renașterii

688

1,6

1,6

2201,6

5.

Strada Calea Bodrogului

871

2

1742,0

6.

DJ 682F

2929

2

5858,0

7.

Strada Eftimie Murgu

896

1,6

1,6

2867,2

8.

Strada Aron Cotruș

157

1,6

1,6

502,4

9.

Strada Ion Rațiu

854

1,6

1,6

2732,8

10.

Strada Stefan cel Mare

998

2

1996,0

11.

Strada Steagului

1674

2

3348,0

12.

Strada Flacăra

482

2

964,0

13.

Strada Nicolaus Lenau

563

2

1126,0

14.

Strada Redutei

151

2

302,0

15.

Strada Clopotului

99

2

198,0

16.

Strada Cetății

368

2

736,0

17.

Strada Infanteriei

304

2

608,0

18.

Strada Calea Zimandului

1294

2

2588,0

19.

strada Poetului

928

1,6

1,6

2969,6

20.

Strada Tribunul Corcheș

848

2

2

3392,0

21.

Strada Stefan Tenetchi

997

2

2

3988,0

22.

Șoseaua de Centura Zona Industriala Vest

1406

2

2812,0

23.

Legătura CCIA

358

2

716,0

24.

Strada Gladiolelor

354

2

708,0

25.

Strada Troiei

222

2

444,0

26.

Strada Pompei

384

2

768,0

27.

Centura Subcetate

996

2

1992,0

28.

Strada Meșterul Manole

158

2

316,0

TOTAL (mp)

52.900,0

Notă:

2 operații pe săptămână

**

85 coșuri de gunoi

Anexa nr. 4 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE EXECUTĂ MĂTURAT MECANIZAT

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

1

1 Decembrie 1918

219

7,5

1642,5

7

2

9 Mai

257

6,5

1670,5

2

3

6 Vânători (între Calea A.

Vlaicu-linie C.F.R.)

1160

14

16240,0

7

4

6 Vânători (linie C.F.R.-Centura DN7)

1726

7

12082,0

5

5

A. D. Xenopol

110

7,5

825,0

7

6

A. Laurian

359

6

2154,0

2

7

Abatorului

1375

7

9625,0

4

8

Abrud

2066

6

12396,0

4

9

Academia Teologică

392

7

2744,0

7

10

Achile

481

6

2886,0

2

11

Xxxx Xxxxxx Xxxxxxxxxxx

1481

7,5

11107,5

5

12

Adrian

121

3,5

423,5

2

13

Xxx Xxxxx

1053

5,5

5791,5

2

14

Agricultorilor

745

7

5215,0

2

15

Alba Iulia

871

6,5

5661,5

4

16

Albinelor

136

5

680,0

2

17

Alecu Russo

138

6

828,0

5

18

Aleea Agnita

163

7

1141,0

2

19

Aleea Albac

210

5,5

1155,0

5

20

Aleea Amara

475

6

2850,0

2

21

Aleea Azuga

186

5

930,0

3

22

Aleea Călimănești

650

4,5

2925,0

4

23

Aleea Cenad

79

6

474,0

2

24

Aleea Constructorilor

170

5

850,0

2

25

Aleea Dej

356

3

1068,0

2

26

Aleea Dezna

921

3,5

3223,5

3

27

Aleea Făget

538

4

2152,0

4

28

Aleea Fluturilor

345

4

1380,0

3

29

Aleea Hațeg

377

4,5

1696,5

5

30

Aleea Hercule

246

5

1230,0

3

31

Aleea Hipocrat

300

4

1200,0

3

32

Aleea Muncii

269

4

1076,0

3

33

Aleea Neptun

331

5

1655,0

3

34

Aleea Postavului

185

5

925,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

35

Aleea Predeal

598

4,5

2691,0

3

36

Aleea Răsăritului

150

5

750,0

3

37

Aleea Romanței

426

4

1704,0

3

38

Aleea Saturn

267

4

1068,0

4

39

Aleea Tomis

419

6

2514,0

3

40

Aleea Ulise

505

4

2020,0

3

41

Aleea Zorelelor

145

5,5

797,5

3

42

Alexandru cel Bun

579

5,5

3184,5

2

43

Xxxxxxxxx Xxxxx

265

6

1590,0

2

44

Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

206

5

1030,0

3

45

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

323

7

2261,0

3

46

Xxxxxxxxx Xxxx

316

6

1896,0

3

47

Alexandru Volta

229

4

916,0

2

48

Xxxxxxx Xxxxxx

250

5,5

1375,0

2

49

Alunului

359

6

2154,0

2

50

Amurgului

116

3,5

406,0

2

51

Ana Ipătescu

351

6,5

2281,5

5

52

Xxxxxx Xxxxxxxx

690

6

4140,0

7

53

Andrei Șaguna

2405

14

33670,0

7

54

Xxxxxxxx Xxxxxx

297

7

2079,0

7

55

Antim Ivireanul

914

6

5484,0

2

56

Anton Cehov

255

4

1020,0

2

57

Anton Pann

908

6

5448,0

2

58

Xxxxxx Xxxxxx

754

6,5

4901,0

3

59

Arcașilor

324

4,5

1458,0

2

60

Ardealului

725

7

5075,0

3

61

Argeș

148

5

740,0

2

62

Arh. Xxxxx Xxxxxxxxxx

988

6

5928,0

5

63

Arieșului

136

4,5

612,0

2

64

Arinului

467

5

2335,0

2

65

Armoniei

1078

5,5

5929,0

2

66

Aron Cotruș

147

7,5

1102,5

4

67

Xxxx Xxxxx

1014

5,5

5577,0

2

68

Arțarului

79

5

395,0

2

69

Xxxxxxx Xxxxxx

202

3,5

707,0

2

70

Xxxxx Xxxxxx

600

6

3600,0

2

71

Xxxxx Xxxxx

185

7

1295,0

4

72

Aviator Georgescu

242

6

1452,0

3

73

Aviator Vuia

127

6

762,0

3

74

Aviației

442

4

1768,0

2

75

Avrig

347

7

2429,0

5

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

76

B.P.Hașdeu

165

5,5

907,5

2

77

Baba Novac

527

6

3162,0

3

78

Xxxxx Xxxxxxxx

258

9

2322,0

7

79

Badea Cârțan

300

6

1800,0

3

80

Baladei

300

5

1500,0

2

81

Xxxxxx Xxxxxx

206

6

1236,0

5

82

Banatului

291

4,5

1309,5

2

83

Banu Mărăcine

775

14

10850,0

7

84

Xxxxxxx Xxxxx

265

7,5

1987,5

5

85

Barbu Lăutaru I

360

14

5040,0

6

86

Barbu Lăutaru II

898

5

4490,0

2

87

Bartok Bela

268

7

1876,0

4

88

Basarab

199

4,5

895,5

2

89

Batiștei

209

6

1254,0

2

90

Bârsei

340

5,5

1870,0

2

91

Bârzava

161

6

966,0

3

92

B-dul Decebal

744

8

5952,0

7

93

B-dul General Dragalina

725

9

6525,0

7

94

B-dul G-ral Praporgescu

964

6

5784,0

7

95

B-dul G-ral Traian Moșoiu

280

7

1960,0

7

96

B-dul G-ral Vasile Milea

851

9

7659,0

7

97

B-dul Iuliu Maniu

800

18

14400,0

7

98

B-dul N. Titulescu

2204

21

46284,0

7

99

B-dul Revoluției

2172

21

45612,0

7

100

Beiuș

279

6

1674,0

5

101

Berzei

194

6

1164,0

2

102

Bicaz

110

6

660,0

2

103

Bihorului

580

5

2900,0

6

104

Biruinței

114

3,2

364,8

3

105

Bistriței

53

5

265,0

2

106

Blajului

50

6

300,0

7

107

Blanduziei

463

5

2315,0

4

108

Bobâlna

187

5

935,0

2

109

Bobocilor

320

6

1920,0

2

110

Boemiei

270

5

1350,0

2

111

Bogdan Voievod

1536

6,5

9984,0

2

112

Bradului

780

4,5

3510,0

2

113

Brândușei

582

4

2328,0

2

114

Brumărel

320

5

1600,0

3

115

Bucegi

182

6,5

1183,0

3

116

Buciumului

342

4,5

1539,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

117

Bucovinei

256

5

1280,0

2

118

București

629

6,5

4088,5

2

119

Bujor

289

4

1156,0

2

120

Bulgară

106

4,5

477,0

2

121

Bumbacului

178

7

1246,0

7

122

Busuioc

160

3,5

560,0

2

123

Buziaș

387

6

2322,0

2

124

Byron

128

3

384,0

2

125

C.D. Loga

170

3,5

595,0

2

126

Caisului

563

5,5

3096,5

2

127

Xxxxx Xxxx

538

6

3228,0

2

128

Calea A. Vlaicu(paralela cu Aviației)

450

5

2250,0

2

129

Calea Bodrogului I

1070

14

14980,0

7

130

Calea Bodrogului II

2203

5

11015,0

2

131

Calea Radnei (Pod- sens giratoriu Selgros)

2000

14

28000,0

7

132

Calea Radnei (sens giratoriu Selgros- linia CFR)

500

7

3500,0

5

133

Calea Romanilor(inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

683

14

9562,0

7

134

Calea Timișorii (Pod-bariera)

2705

17

45985,0

7

135

Calea Victoriei

868

16

13888,0

7

136

Calea Vlaicu Aurel (barieră CF-intersecție DN 7)

3600

14

50400,0

5

137

Calea Vlaicu Aurel (intre gară si barieră)

3100

21

65100,0

7

138

Calea Zimandului

1388

14

19432,0

6

139

Cameliei

261

5

1305,0

2

140

Caraiman

96

4

384,0

2

141

Caransebeș

261

6,5

1696,5

2

142

Castanilor

300

6

1800,0

2

143

Castor

468

5

2340,0

2

144

Călărașilor

290

5,5

1595,0

4

145

Călțunaș

292

4

1168,0

2

146

Călugăreni

80

6

480,0

2

147

Căminului

100

7,5

750,0

2

148

Xxxxxxx Xxxxx

1085

6

6510,0

3

149

Xxxxxxx Xxxx Xxxx

1687

6,5

10965,5

3

150

Căprioarei

329

3

987,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

151

Căpșunilor

140

3

420,0

2

152

Cărămidarilor

335

7

2345,0

3

153

Câmpeni

131

6

786,0

2

154

Câmpia Turzii

1100

5,5

6050,0

2

155

Câmpul Florilor

200

6

1200,0

2

156

Câmpul Liniștii I

1160

8

9280,0

6

157

Câmpul Liniștii II

1460

10

14600,0

3

158

Câmpurilor

1098

7

7686,0

3

159

Ceahlău

366

5,5

2013,0

4

160

Ceaikovski

437

6

2622,0

4

161

Cedrului

467

3

1401,0

2

162

Cerbului

326

4,5

1467,0

2

163

Cetății

1165

9

10485,0

6

164

Cetinei

240

6

1440,0

2

165

Cezar

555

6

3330,0

2

166

Cheia

200

4

800,0

2

167

Cibinului

323

6

1938,0

2

168

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

232

3,5

812,0

2

169

Ciobanului

303

7

2121,0

2

170

Ciocârliei

282

5,5

1551,0

2

171

Ciprian Porumbescu

180

6

1080,0

2

172

Cireșoaiei

119

3,5

416,5

2

173

Clopotului

1419

6

8514,0

2

174

Clopoțeilor

220

6

1320,0

2

175

Cloșca

303

6

1818,0

7

176

Clujului

1851

5

9255,0

4

177

Coasei

436

5

2180,0

2

178

Cobzei

158

3,5

553,0

2

179

Cocorilor(inclusiv spațiul cu linii tramvai)

1553

12

18636,0

6

180

Codrii Cosminului

69

3

207,0

2

181

Codrului

354

6

2124,0

2

182

Col. Xxxxx Xxxxxxxxx

201

6,5

1306,5

2

183

Col. Xxxx Xxx. Xxxxxxx

201

7

1407,0

2

184

Col. Xxxx Xxxxxxxxxx

176

5,5

968,0

2

185

Col. Xxxxxxxxx Xxxx

205

7

1435,0

2

186

Coloniștilor

780

5

3900,0

2

187

Colțișor

100

3,8

380,0

2

188

Cometei (până în sens gir. DN7)

1990

6

11940,0

2

189

Comunarzilor

315

4

1260,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

190

Concordiei

373

6

2238,0

2

191

Condurașilor (inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

889

12

10668,0

6

192

Constanta

394

4

1576,0

2

193

Constantin Brâncoveanu

1384

7

9688,0

4

194

Constantin Brâncuși

928

7

6496,0

4

195

Xxxxxxxxxx Xxxxxx

67

6

402,0

2

196

Constanța Hodoș

150

4,5

675,0

2

197

Constituției

2060

5

10300,0

3

198

Coposu Corneliu

360

14

5040,0

7

199

Corabiei

79

3

237,0

2

200

Corbului

384

3,5

1344,0

2

201

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

285

5

1425,0

4

202

Cornului

161

4

644,0

2

203

Cosânzeana

291

6

1746,0

2

204

Costache Negruzzi

836

5,5

4598,0

2

205

Cozia

273

7,5

2047,5

5

206

Craiovei

113

6

678,0

2

207

Crasna

536

7

3752,0

3

208

Crângului

296

4,5

1332,0

2

209

Crinului

254

3

762,0

2

210

Cristal

186

4

744,0

2

211

Crișan

296

11,5

3404,0

7

212

Crișului

673

4

2692,0

2

213

Crizantemelor

168

6

1008,0

2

214

Xxxxx Xxxxxxx

85

7

595,0

6

215

Cucului

230

6

1380,0

2

216

Cuptorului

103

3,5

360,5

2

217

Curcubeului

107

6

642,0

2

218

Curtici

70

6

420,0

2

219

Cuza Vodă

562

5,5

3091,0

2

220

Dacilor

514

7

3598,0

3

221

Xxxxxxx Xxxxx

142

6

852,0

3

222

Dâmbovitei

878

7

6146,0

3

223

Deltei

126

6

756,0

2

224

Desseanu

149

7

1043,0

6

225

Diaconul Coresi

441

3,5

1543,5

2

226

Diamant

44

5,5

242,0

2

227

Diana

761

6

4566,0

2

228

Digului

1400

6

8400,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

229

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxxxx

285

7

1995,0

3

230

Dimitrie Cantemir

293

4

1172,0

2

231

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

1179

6

7074,0

2

232

Diogene

313

5,5

1721,5

2

233

Dobrogea

730

3,5

2555,0

2

234

Doctor Xxx Xxxxxxxxx

184

8,5

1564,0

3

235

Dogarilor

190

5

950,0

2

236

Doinei

257

4,5

1156,5

2

237

Dorel Sibii

235

8

1880,0

3

238

Dornei(inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

469

6

2814,0

5

239

Dorobanților

871

13

11323,0

6

240

Dorului

446

6

2676,0

3

241

Dosoftei

192

4,5

864,0

2

242

Dr. Xxxxxx Xxxx

290

6

1740,0

4

243

Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx

375

4,5

1687,5

2

244

Dr. Ion Rațiu

798

9

7182,0

2

245

Dr. Xxxxx Xxxxxxxx

164

4

656,0

2

246

Dr. Xxxx Xxxxx

237

7,5

1777,5

4

247

Dragoș Vodă

306

6

1836,0

2

248

Xxxxxx Xxxxx

136

7

952,0

6

249

Dreptății

381

6

2286,0

4

250

Xxxxxx Xxxxxxxxxx

179

5

895,0

2

251

Dumbrava Roșie

103

5

515,0

2

252

Xxxxxxx Xxxxxxxx

1072

5

5360,0

2

253

Dunării

1876

6

11256,0

3

254

Ecaterina Teodoroiu

330

6

1980,0

5

255

Economului

330

4

1320,0

2

256

Eftimie Murgu

1526

8

12208,0

4

257

Egalității

443

6

2658,0

2

258

Xxxxx Xxxxxx

220

7

1540,0

3

259

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

11,5

5140,5

7

260

Emanoil Gojdu

474

6

2844,0

5

261

Emil Gârleanu

320

6

1920,0

2

262

Xxxx Xxxxxx

798

6

4788,0

2

263

Emilian

359

6

2154,0

2

264

Episcop Xxxxxxxxxx Xxxxx

1830

5,5

10065,0

4

265

Episcopiei

782

9

7038,0

7

266

Eroul Necunoscut

470

6

2820,0

2

267

Xxxxx Xxxx

800

14

11200,0

4

268

Exterior

557

6

3342,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

269

Fabius

233

5,5

1281,5

2

270

Fagului

591

7

4137,0

2

271

Faurilor

1811

5,5

9960,5

2

272

Făt- Frumos

663

5

3315,0

5

273

Fântânii

1740

6

10440,0

2

274

Fecioarei

530

6

3180,0

2

275

Feleacului

215

7,5

1612,5

5

276

Felix

126

9

1134,0

4

277

Ficusului

71

3

213,0

2

278

Filotei

289

3,5

1011,5

2

279

Flacăra

425

7

2975,0

5

280

Florilor

183

4

732,0

2

281

Fluierului

168

5

840,0

2

282

Foișor

335

5

1675,0

3

283

Fragilor

465

4,5

2092,5

2

284

Frații Neumann

292

7,5

2190,0

6

285

Frăției

499

5

2495,0

3

286

Frumoasă

694

6

4164,0

2

287

Frunzei

152

6

912,0

2

288

Fulgerului

306

7

2142,0

5

289

Furnicii

100

3

300,0

2

290

Gelu

733

4

2932,0

2

291

General Doda

570

6

3420,0

2

292

George Coșbuc

703

6

4218,0

7

293

Xxxxxxxx Xxxxxxx

461

5,5

2535,5

5

294

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

184

7

1288,0

3

295

Xxxxxxxx Xxxx

112

5

560,0

4

296

Gheorghe Doja

2161

5,5

11885,5

5

297

Xxxxxxxx Xxxxx

196

6

1176,0

2

298

Gheorghe Lazăr

373

6,5

2424,5

7

299

Xxxxxxxx Xxxx

360

6

2160,0

2

300

Gheorghe Șincai

229

5

1145,0

2

301

Gherghinei

168

3

504,0

2

302

Ghica Vodă

200

6

1200,0

2

303

Ghioceilor

1035

6

6210,0

2

304

Xxxxxxxx Xxxxx

372

6

2232,0

2

305

Gladiator

504

6

3024,0

2

306

Gladiolelor

400

4

1600,0

2

307

Gloriei

970

7

6790,0

2

308

Gorunului

721

6

4326,0

3

309

Graurului

104

4,5

468,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

310

Grădinarilor

552

6

3312,0

2

311

Grâului

202

3

606,0

2

312

Greierilor

109

5

545,0

2

313

Grigore Alexandrescu

637

6

3822,0

7

314

Grigore Tocilescu

366

6

2196,0

2

315

Grigore Ureche

490

5

2450,0

2

316

Griviței

1784

5

8920,0

4

317

Grozăvești

228

4,5

1026,0

2

318

Xxxxxx Xxxxxxxxx

209

3,5

731,5

2

319

Gutuilor

200

4,5

900,0

2

320

Xxxxx Xxxx

158

5

790,0

2

321

Haiducilor

100

4

400,0

2

322

Hatman Arbore

903

6

5418,0

2

323

Hector

493

5,5

2711,5

2

324

Henri Coandă

1172

7

8204,0

2

325

Herodot

357

6

2142,0

2

326

Horia

263

12

3156,0

7

327

Hortenzia

315

5,5

1732,5

2

328

Hunedoarei

1121

6

6726,0

2

329

I.C. Brătianu

282

14

3948,0

7

330

I. L. Caragiale

488

6

2928,0

5

331

Xxxxx Xxxxxx

380

6

2280,0

2

332

Xxxxx Xxxxxxx

543

4

2172,0

2

333

lalomiței

280

5

1400,0

2

334

Xxxxx Xxxxx

258

4

1032,0

2

335

Iasomiei

600

3,5

2100,0

2

336

Iederei

86

4

344,0

2

337

Xxxxxx Xxxxxx

157

6,5

1020,5

6

338

Ilia

37

8,5

314,5

2

339

Xxxx Xxxxxx

205

5

1025,0

2

340

Xxxx Xxxxx

75

3,2

240,0

2

341

Imașului

193

5,5

1061,5

2

342

Independenței

1022

7,5

7665,0

3

343

Infanteriei

263

4

1052,0

2

344

Inului

208

5

1040,0

2

345

Xxxx Xxxxxxxxx

718

4,5

3231,0

4

346

Xxxx Xxxxxxxxx

405

6,5

2632,5

2

347

Xxxx Xxxxx Xxxxxxx

846

6

5076,0

5

348

Xxxx Xxxxxxxx

1124

6

6744,0

3

349

Xxxx Xxxxxxxx

158

6

948,0

2

350

Xxxx Xxxx Xxxxxx

472

4

1888,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

351

Xxxx Xxxx Xxxxxxx

546

6

3276,0

5

352

Xxxx Xxxx

260

7

1820,0

5

353

loan Slavici

204

4

816,0

2

354

Xxxx Xxxx

121

6

726,0

2

355

Ion Agârbiceanu

200

5

1000,0

2

356

Xxx Xxxxxxxxx

120

6

720,0

7

357

Ion Câmpineanu

580

6

3480,0

2

358

Ion Creangă

957

6,5

6220,5

2

359

Xxx Xxxxxxxxxxxx

302

3,5

1057,0

2

360

Ion Minulescu

275

5

1375,0

2

361

Xxxxx Xxxxxxx

530

6

3180,0

3

362

Xxxxx Xxxxxxx

203

5,5

1116,5

2

363

Xxxxx Xxxxxxxxxx

50

7

350,0

3

364

Xxxxxx Xxxxxxxx

146

5

730,0

2

365

Xxxxx Xxxxxx

182

5

910,0

2

366

Xxxxxx Xxxxxxx

382

6

2292,0

4

367

Izlazului

151

5

755,0

2

368

Izoi

105

4,5

472,5

2

369

Izvor

203

5

1015,0

2

370

Jiului

467

7

3269,0

2

371

Junilor

195

4

780,0

2

372

Xxxxx Xxxxxx

118

7

826,0

4

373

Labirint

140

6

840,0

2

374

Lalelelor

307

4

1228,0

2

375

Laptelui

95

5,5

522,5

2

376

Latină

87

4

348,0

2

377

Xxxxxxxxx Xxxx

210

4

840,0

2

378

Lăcrămioarelor

803

6

4818,0

2

379

Lămâiței

120

4

480,0

2

380

Leandrului

85

5

425,0

2

381

Letiția

234

3

702,0

2

382

Leului

173

6

1038,0

2

383

Libertății

1032

7

7224,0

2

384

Liliac

208

3,5

728,0

2

385

Lipovei

896

9

8064,0

2

386

Livezilor

916

4

3664,0

2

387

Liviu Rebreanu

1414

12

16968,0

6

388

Lt. Major Duma

93

7

651,0

3

389

Luceafărului

337

8

2696,0

2

390

Lucernei

399

3,5

1396,5

2

391

Lucian Blaga

367

8

2936,0

7

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

392

Lucreția

465

5

2325,0

2

393

Xxxxxxx Xxxxxxx

177

4,5

796,5

5

394

Lugojului

390

6

2340,0

2

395

Luminii

420

4,5

1890,0

2

396

Luncii

322

3,5

1127,0

2

397

Lungă

1081

5,5

5945,5

2

398

Lupeni

138

6

828,0

2

399

Macedoniei

564

6

3384,0

2

400

Macului

239

3,5

836,5

2

401

Magnoliei

38

3

114,0

2

402

Malul Mureșului

710

5

3550,0

2

403

Maramureș

103

6,5

669,5

2

404

Xxxxxx Xxxxxxxx

96

12

1152,0

2

405

Marginei

566

5

2830,0

2

406

Xxxxx Xxxxxx

191

3,5

668,5

2

407

Marnei

1310

6

7860,0

2

408

Marte

147

4

588,0

2

409

Maximilian

214

4

856,0

2

410

Măgheran

213

3,5

745,5

2

411

Măgurei

607

6

3642,0

2

412

Măgurele

371

5,5

2040,5

2

413

Mălin

608

5,5

3344,0

2

414

Mărășești

744

14

10416,0

7

415

Mărgăritar

195

6,4

1248,0

2

416

Mărțișor

190

7

1330,0

2

417

Mărului

2884

5

14420,0

2

418

Mătăsari

263

6

1578,0

3

419

Memorandului

293

6

1758,0

2

420

Merișor

681

6

4086,0

2

421

Meseriei

228

4

912,0

2

422

Meșterul Manole

1339

8,5

11381,5

2

423

Mețianu

200

6

1200,0

7

424

Micșunelelor

272

5,5

1496,0

2

425

Mierlei

1022

6

6132,0

2

426

Mihai Eminescu

817

7,5

6127,5

7

427

Mihail Kogălniceanu (inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

673

13,5

9085,5

7

428

Mihail Lermontov

202

3

606,0

2

429

Milcov

141

6

846,0

2

430

Militarilor

57

6

342,0

4

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

431

Milova

380

5,5

2090,0

2

432

Mimozei

358

6

2148,0

2

433

Minervei

419

5,5

2304,5

2

434

Miorița

470

7

3290,0

5

435

Miraj

133

4

532,0

2

436

Xxxxxx Xxxxxxxx

222

4

888,0

7

437

Xxxxxx Xxxx

1076

4

4304,0

2

438

Miron Costin

620

14

8680,0

7

439

Xxxxx Xxxxxxxx

201

7,5

1507,5

2

440

Moldovei

611

5,5

3360,5

2

441

Molidului

1051

5,5

5780,5

2

442

Moraviei

305

5

1525,0

2

443

Xxxxxx Xxxxxxxx

684

7

4788,0

2

444

Moșilor

80

4,5

360,0

2

445

Moților

47

6

282,0

2

446

Movilei

68

3

204,0

2

447

Mucius Scaevola

488

7

3416,0

5

448

Muncii

605

7

4235,0

2

449

Munteniei

561

5,5

3085,5

2

450

Mușcatei

81

3,5

283,5

2

451

Mușețel

665

5,5

3657,5

2

452

Nalbei

70

4

280,0

2

453

Năsăud

560

6,5

3640,0

2

454

Neculce

401

6,5

2606,5

3

455

Negoi

299

5

1495,0

2

456

Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx

486

7

3402,0

6

457

Nicolae Bălcescu

280

9,5

2660,0

7

458

Xxxxxxx Xxxxxxx

116

4

464,0

2

459

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

75

3,2

240,0

2

460

Nicolae Gogol

194

6

1164,0

2

461

Xxxxxxx Xxxxxxx

114

5

570,0

2

462

Nicolae Grigorescu

234

9,5

2223,0

7

463

Xxxxxxx Xxxxx

250

4

1000,0

2

464

Xxxxxxx Xxxxx

245

7

1715,0

5

465

Xxxxxxxx Xxxxx

456

7

3192,0

6

466

Nouă

1562

6,5

10153,0

2

467

Nucet

274

6,5

1781,0

3

468

Nucului

789

6

4734,0

2

469

Nufăr

254

6

1524,0

2

470

Obedenaru

388

7

2716,0

3

471

Oborului

725

7

5075,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

472

Octav Băncilă

251

4,5

1129,5

2

473

Octavian Goga

695

7

4865,0

7

474

Odobescu

394

7

2758,0

2

475

Ogorului I (între Calea

Timișorii și autostrada A1)

819

7

5733,0

5

476

Ogorului II (intre A1 și ieșire Zădăreni)

1200

14

16800,0

3

477

Oituz

2223

6

13338,0

2

478

Olimp

78

12

936,0

2

479

Olimpiadei

167

4,5

751,5

2

480

Olteniei

136

6

816,0

2

481

Oltului

441

7

3087,0

2

482

Onisifor Ghibu

132

8,5

1122,0

4

483

Oradea

86

6

516,0

2

484

Orăștie

48

6

288,0

2

485

Orfeu

349

6

2094,0

2

486

Orhideelor

80

5

400,0

2

487

Orient

820

5

4100,0

2

488

Orion

342

6

2052,0

2

489

Orizontului

1540

6

9240,0

2

490

Orșova

452

5,5

2486,0

2

491

Ostașului

254

3,5

889,0

2

492

Ovidiu

2580

8

20640,0

2

493

Paltinului

310

6

1860,0

2

494

Panait Cerna

64

2,5

160,0

2

495

Pandurilor

97

3

291,0

2

496

Panselei

339

4

1356,0

2

497

Parc Reconcilierii

71

6

426,0

6

498

Parcări Bulevard

900

7

6300,0

7

499

Parcări Lanțul

120

10

1200,0

4

500

Parcări Moskea

250

10

2500,0

4

501

Parcări Patinoar

140

15

2100,0

4

502

Parcări P-ta Spitalului

60

12

720,0

6

503

Parcări Victoriei

600

2

1200,0

6

504

Paris

89

8

712,0

3

505

Partizanilor

550

5

2750,0

2

506

Pasaj Grădiște (inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

530

14

7420,0

7

507

Pasaj Iuliu Maniu

560

14

7840,0

7

508

Pasaj Maranata

260

6

1560,0

7

509

Pașcani

739

7

5173,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

510

Patria

240

6

1440,0

2

511

Paul Chinezul

188

5,5

1034,0

3

512

Xxxxx Xxxxxx

104

4,5

468,0

2

513

Păcii

119

6,5

773,5

2

514

Păcurarilor

490

5,5

2695,0

2

515

Păltiniș

201

3,5

703,5

2

516

Păpădiei

217

6

1302,0

2

517

Părului

161

5

805,0

2

518

Păstorului

1280

8

10240,0

2

519

Pășunei

634

6,5

4121,0

4

520

Păuliș

140

3

420,0

2

521

Pelicanului

612

5

3060,0

2

522

Pelinului

157

6

942,0

2

523

Pescarilor

718

3

2154,0

2

524

Pescăruș

1321

6

7926,0

2

525

Petalelor

202

4

808,0

2

526

Petru Maior

1524

5,5

8382,0

2

527

Xxxxx Xxxxx

202

4,5

909,0

2

528

Petru Rareș

1558

14

21812,0

7

529

Petuniei

100

3,8

380,0

2

530

Piersicilor

360

2,5

900,0

2

531

Pinului

100

3,8

380,0

2

532

Pionierilor

784

7

5488,0

2

533

Plopilor

285

6,5

1852,5

2

534

Plugarilor

73

8

584,0

2

535

Pod Decebal

200

7

1400,0

7

536

Pod Rutier Micalaca 300

600

14

8400,0

7

537

Pod Traian( inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

200

7

1400,0

7

538

Podgoriei

120

4

480,0

2

539

Podului

433

6

2598,0

2

540

Poetului

2860

6

17160,0

7

541

Poiana

333

4,5

1498,5

2

542

Xxxx Xxxxxxxx de Teiuș

200

9

1800,0

7

543

Xxxx Xxxxxx

995

5,5

5472,5

2

544

Popa Șapcă

189

4,5

850,5

2

545

Porumbacului

312

5,5

1716,0

2

546

Porumbiței

558

5,5

3069,0

2

547

Porumbului

424

6

2544,0

2

548

Posada

1117

5

5585,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

549

Preparandiei( inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

618

8

4944,0

5

550

Prieteniei

210

6

1260,0

2

551

Primăverii

450

7

3150,0

2

552

Prislop

223

6

1338,0

2

553

Privighetorii

1344

5,5

7392,0

2

554

Prof. Dr. Xxxxxxx Xxxxx

826

6

4956,0

3

555

Prof. Dr. Xxxxx Xxxxxxxx I

1880

14

26320,0

7

556

Prof. Dr. Xxxxx Xxxxxxxx II (Alfa)

600

7

4200,0

5

557

Profesor Xxxxxxx Xxxx

285

5,5

1567,5

2

558

Progresului

1371

6,5

8911,5

2

559

Prometeu

115

5

575,0

2

560

Prunului

939

5,5

5164,5

2

561

Prutului

465

7

3255,0

2

562

P-ta 13 Martiri

100

3,5

350,0

3

563

P-ța Acad. Caius lacob

76

7

532,0

7

564

P-ța Agro Vlaicu

300

7

2100,0

5

565

P-ța Arenei

356

12

4272,0

7

566

P-ța Avram Iancu

194

12

2328,0

7

567

P-ța Carpați

171

6

1026,0

2

568

P-ța Catedralei

58

6

348,0

7

569

P-ța Drapelului (Podgoriei)

80

12

960,0

7

570

P-ța Eroilor

43

10

430,0

3

571

P-ța George Enescu

110

6

660,0

5

572

P-ța Heim Domokoș

150

9

1350,0

5

573

P-ța Luther

54

7

378,0

5

574

P-ța Mică

54

7

378,0

5

575

P-ța Olimp

153

7

1071,0

5

576

P-ța Plevnei

33

7

231,0

4

577

P-ța Primăriei

30

15

450,0

7

578

P-ța Sârbească

70

7

490,0

5

579

P-ța Spitalului

243

10,5

2551,5

7

580

P-ța Sporturilor

540

6

3240,0

5

581

Putnei

120

7

840,0

2

582

Radu de la Afumați

675

6

4050,0

2

583

Radu Negru

74

4,5

333,0

2

584

Xxxx Xxxxx

705

6

4230,0

2

585

Rahovei

295

5

1475,0

2

586

Rarău

287

4

1148,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

587

Războieni

977

7

6839,0

2

588

Răzvan

331

6

1986,0

2

589

Rândunicii

1396

5,5

7678,0

2

590

Râșnov

177

6

1062,0

2

591

Redutei

409

6

2454,0

2

592

Remus

674

5,5

3707,0

2

593

Renașterii (intre Radnei si

Voinicilor)

700

7

4900,0

5

594

Renașterii (intre Voinicilor si linia CFR)

673

8

5384,0

3

595

Reșitei

230

4

920,0

2

596

Retezat

483

5,5

2656,5

2

597

Robănești

71

3,3

234,3

2

598

Rodnei

169

6

1014,0

2

599

Romaniței

412

5

2060,0

2

600

Românului

77

5

385,0

2

601

Romei

56

3,5

196,0

2

602

Romul Ladea

201

7

1407,0

2

603

Romul Veliciu

98

8

784,0

7

604

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

57

6,5

370,5

2

605

Rosmarinului

207

4

828,0

2

606

Roșiorilor

260

6

1560,0

3

607

Rotarilor

164

6

984,0

2

608

Rozelor

1258

5,5

6919,0

2

609

Salcâmului

240

5

1200,0

2

610

Salciei

90

4,2

378,0

2

611

Salontei

362

5

1810,0

2

612

Santinelei

585

5,5

3217,5

2

613

Satelit

118

4,5

531,0

2

614

Xxxx Xxxxxxxx

220

6

1320,0

4

615

Savârșin

290

6

1740,0

2

616

Sălcuța

130

3

390,0

2

617

Sânzienelor

550

6

3300,0

2

618

Scurtă

66

5

330,0

2

619

Secerei

199

4,5

895,5

2

620

Semănătorilor

168

6

1008,0

2

621

Semenicului

387

5,5

2128,5

2

622

Septimiu

1012

6

6072,0

2

623

Xxxxx Xxxx

620

5,5

3410,0

2

624

Xxxxx Xxxxxx

113

5,5

621,5

2

625

Severin

114

4

456,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

626

Sibiului

230

6

1380,0

2

627

Sighișoara

387

7

2709,0

5

628

Xxxxxxxxx Xxxxxx

450

4,5

2025,0

2

629

Simfoniei

250

6

1500,0

5

630

Simion Bărnuțiu

299

6

1794,0

3

631

Sinagogei

57

4,5

256,5

3

632

Sinaia

161

5,5

885,5

2

633

Siretului

102

6

612,0

2

634

Slatinei

146

3,5

511,0

2

635

Slănic

56

6

336,0

2

636

Smeurei

318

4

1272,0

2

637

Socului

442

6

2652,0

2

638

Solomon

563

6

3378,0

2

639

Someșului

594

5

2970,0

2

640

Spartacus

221

5

1105,0

2

641

Spătaru Preda

1046

7

7322,0

2

642

Spătarul Borcea

97

4,5

436,5

2

643

Spicului

545

4

2180,0

2

644

Splai Gen. Gheorghe Magheru

1660

7

11620,0

6

645

Splaiul Toth Sandor

750

7,5

5625,0

2

646

Sportului

520

5,5

2860,0

2

647

Xxxx Xxxxx

538

7

3766,0

2

648

Stânjenel

810

6

4860,0

2

649

Stânjenel (Pășunei-Bl. 212)

200

4

800,0

2

650

Steagului

1792

7

12544,0

6

651

Str. N. Titulescu

520

8

4160,0

5

652

Străzi Zona Industrială Sud

1000

6

6000,0

3

653

Streiului

367

5

1835,0

2

654

Stupilor

370

5

1850,0

2

655

Suceava

615

7

4305,0

2

656

Sulfinei

144

5,5

792,0

2

657

Sulina

216

3,5

756,0

2

658

Sunătoarei

55

3

165,0

2

659

Xxxxxxx Xxxxx

109

5,5

599,5

4

660

Școalei

679

7

4753,0

5

661

Șelari

176

5

880,0

2

662

Șelimbăr

120

4,5

540,0

2

663

Șezătorii

502

6,5

3263,0

3

664

Șiriei

430

6

2580,0

4

665

Șoimului

452

6

2712,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

666

Șosea Centură Micalaca-Subcetate (inclusiv sens giratoriu)

2800

7

19600,0

6

667

Xx. Xxxxxxxx Xxxxxx

554

12

6648,0

7

668

Xx. X. Xxxxx

418

6

2508,0

2

669

Ștefan Cel Mare

1548

9

13932,0

6

670

Xxxxxx Xxxxx Xxx

345

7

2415,0

5

671

Ștefan Luchian

330

5

1650,0

5

672

Xxxxxx Xxxxxxxx

754

7

5278,0

3

673

Xxxxxx Xxxxx

1543

6

9258,0

3

674

Tarafului

716

5

3580,0

4

675

Târgoviște

104

3

312,0

2

676

Târgului

210

6

1260,0

2

677

Xxxxxx Xxxxxxx

246

5,5

1353,0

3

678

Xxxxxx Xxxxx

141

4

564,0

2

679

Xxxxxx Xxxxxxxxx

1248

6,5

8112,0

2

680

Teuz

200

3,5

700,0

2

681

Tiberiu

298

6

1788,0

2

682

Tiberiu Brediceanu

268

5,5

1474,0

2

683

Timișului

136

4,5

612,0

2

684

Timotei Cipariu

315

3

945,0

3

685

Tismana

582

6

3492,0

2

686

Titan

285

3,5

997,5

2

687

Toamnei

260

6

1560,0

2

688

Toporaș

127

4,5

571,5

2

689

Toscana

350

5

1750,0

2

690

Xxxx Xxxxx

661

7

4627,0

2

691

Xxxxxx Xxxxxxxxxx

443

6

2658,0

2

692

Trandafirilor

139

5

695,0

2

693

Transilvaniei

281

6,5

1826,5

3

694

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe str. P. Rareș

544

6

3264,0

7

695

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe str. Prof. Dr. A. Ardelean (Pădurii)

793

8

6344,0

7

696

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe Calea Radnei

254

8

2032,0

7

697

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe str. Cocorilor

112

8

896,0

7

698

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe B-dul Titulescu

611

8

4888,0

7

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

699

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe Calea Zimandului

14

6

84,0

5

700

Trenului

1432

5

7160,0

2

701

Tribunul Andreica

170

5

850,0

2

702

Tribunul Axente

180

7

1260,0

2

703

Tribunul Buteanu

90

7

630,0

3

704

Tribunul Corcheș

920

7

6440,0

3

705

Tribunul Dobra

293

11

3223,0

7

706

Trifoiului

58

3,5

203,0

2

707

Triumfului

210

3

630,0

2

708

Trompetei

332

5

1660,0

2

709

Trotușului

1075

8

8600,0

2

710

Tudor Vladimirescu

560

6

3360,0

7

711

Tulnic

620

7

4340,0

2

712

Tunarilor

317

7

2219,0

2

713

Turdei

483

6,5

3139,5

2

714

Turturicii

504

5,5

2772,0

2

715

Tușnad

200

7

1400,0

2

716

Țebei

151

5

755,0

2

717

Țepeș Vodă

200

6,5

1300,0

2

718

Udrea

370

6

2220,0

2

719

Ulmului

996

6

5976,0

2

720

Ulpiu

359

6

2154,0

2

721

Unirii

283

7

1981,0

6

722

Universului

70

5

350,0

2

723

Ursului

270

6

1620,0

3

724

Vadului

207

4,5

931,5

2

725

Vasile Alecsandri

203

6

1218,0

7

726

Xxxxxx Xxxxxx

78

3

234,0

2

727

Xxxxxx Xxxxx

250

6

1500,0

2

728

Vasile Conta

261

6

1566,0

4

729

Vasile Goldiș

292

4,5

1314,0

5

730

Vasile Lucaciu

94

7

658,0

2

731

Xxxxxx Xxxxxx

157

6

942,0

2

732

Vasile Pârvan

204

3,4

693,6

2

733

Vaslui

349

7

2443,0

3

734

Vărădiei

254

6

1524,0

2

735

Vântului

539

7

3773,0

2

736

Vârful Cu Dor

603

13

7839,0

7

737

Veneția

267

5,5

1468,5

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nr. lucrări/ săptămână

738

Venus

92

4

368,0

2

739

Xxxxxxxx Xxxxx

210

6

1260,0

2

740

Veseliei

320

4,5

1440,0

2

741

Vezuviu

544

6

3264,0

2

742

Xxxxxx Xxxxxxx

140

5

700,0

2

743

Victor Hugo

230

6

1380,0

2

744

Vidra

334

6

2004,0

2

745

Viilor

394

4

1576,0

2

746

Viitorului

200

5,5

1100,0

2

747

Viorelelor

201

4

804,0

2

748

Vișinului

916

7

6412,0

2

749

Voevod Moga

730

6

4380,0

2

750

Voinicilor (inclusiv spațiul dintre liniile de tramvai)

1070

14

14980,0

6

751

Voltaire

110

5

550,0

3

752

Voluntarilor

345

7

2415,0

2

753

Vrabiei

178

4

712,0

2

754

Vrancei

810

6

4860,0

2

755

Vulturilor

284

3

852,0

2

756

W. A. Mozart

104

8

832,0

2

757

Weitzer

160

2

320,0

2

758

Zalău

157

6

942,0

3

759

Zambilelor

406

6

2436,0

2

760

Zărandului

782

5,5

4301,0

2

761

Zânelor

360

6,5

2340,0

2

762

Zefir

301

4

1204,0

2

763

Zimbrului

1146

7

8022,0

2

764

Zoe

400

4

1600,0

2

765

Zona Industrială Est-ANL (străzile)

1000

6

6000,0

3

766

Zona Industrială Vest (străzile)

4480

7

31360,0

6

767

Zorilor

210

7

1470,0

3

768

Zrejnanin

250

5,5

1375,0

2

TOTAL (m)

368.044

TOTA

L (mp)

2.594.555, 7

Observație:

Numărul străzilor pe care se execută măturatul mecanizat va fi suplimentat cu străzile care vor fi asfaltate/reabilitate și străzile introduse în domeniul public.

Anexa nr. 5 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE EXECUTĂ

MĂTURATUL ȘI SPĂLATUL MECANIZAT AL TROTUARELOR

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime trotuar (m)

Lățime trotuar (m)

Suprafață trotuar (mP)

Nr. trot uare

Suprafață trotuare (mP)

Nr. total lucrări/ săptămână

0

1

2

3

4

5

6

7

1

1 Decembrie 1918

219

1,5

328,5

2

657,0

7

2

6 Vânători (de la Calea A. Vlaicu până la linia CFR)

1160

2,2

2552

1

2552,0

2

3

Xxxxxx Xxxxxxxx

690

2,2

1518

2

3036,0

5

4

Banu Mărăcine

550

3

1650

2

3300,0

5

5

B-dul Gen Dragalina (str. N. Bălcescu -Palatul Cultural-partea dreaptă)

450

1,5

675

1

675,0

5

6

B-dul Gen Dragalina (str. N. Bălcescu-Palatul Cultural-partea stângă)

725

2,2

1595

1

1595,0

5

7

B-dul G-ral Praporgescu

725

1,5

1087,5

2

2175,0

5

8

B-dul G-ral Vasile Milea

650

2

1300

2

2600,0

7

9

B-dul I. Maniu

800

3

2400

2

4800,0

7

10

B-dul N. Titulescu

2204

3

6612

2

13224,0

5

11

B-dul Revoluției

2172

4,0

8688

2

17376,0

7

12

Bihorului

250

1,5

375

4

1500,0

5

13

Calea Aurel Vlaicu (gara-bariera CFR)

3100

4

12400

2

24800,0

5

14

Calea Romanilor

683

2,5

1707,5

2

3415,0

5

15

Cetății

1165

1,5

1747,5

1

1747,5

2

16

Cloșca

303

2

606

2

1212,0

5

17

Corneliu Coposu

360

2,5

900

2

1800,0

7

18

Crișan

296

1,5

444

2

888,0

7

19

Horia

263

2,5

657,5

2

1315,0

7

20

I.C. Brătianu

282

2,2

620,4

2

1240,8

5

21

Xxxxxx Xxxxxxxx

222

1,5

333

1

333,0

5

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime trotuar (m)

Lățime trotuar (m)

Suprafață trotuar (mp)

Nr. trot uare

Suprafață trotuare (mp)

Nr. total lucrări/ săptămână

22

Nicolae Grigorescu

234

2

468

2

936,0

5

23

Calea Victoriei

868

2,2

1909,6

2

3819,2

5

24

Pasaj Grădiște

530

2

1060

2

2120,0

3

25

Pasaj Grădiște-Biserica Ortodoxă Grădiște)

100

2,3

230

2

460,0

3

26

Pasaj luliu Maniu

560

2,2

1232

2

2464,0

3

27

Pasaj Maranata

260

1,5

390

1

390,0

3

28

Pod Decebal

200

2

400

2

800,0

3

29

Pod Rutier Micalaca 300

450

2,2

990

2

1980,0

2

30

Pod Traian

200

1

200

2

400,0

3

31

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

1,5

670,5

2

1341,0

5

32

Miron Costin

620

2

1240

2

2480,0

5

33

P-ța Avram lancu

194

2,5

485

2

970,0

7

34

Xx. Xxxxxxxx Xxxxxx

554

1,5

831

2

1662,0

5

35

Splai Gen.

Gheorghe Magheru

1300

1,5

1950

2

3900,0

3

TOTAL (m)

23.786

TOTAL (mp)

113.963,5

Anexa nr. 6 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE EFECTUEAZĂ ÎNTREȚINEREA CURĂȚENIEI

Nr. crt.

Denumire strada

Lungime (m)

Lățime pe care se întreține (m)

Suprafața de întreținut (mP)

Frecvență săptămânală

0

1

2

3

4

5

1

A. D. Xenopol

110

7,5

825,0

14

2

Aleea Borsec

156

30,0

4680,0

14

3

Aleea Romanței

426

4,0

1704,0

7

4

B-dul Decebal

744

8,0

5952,0

7

5

B-dul General Dragalina

725

7,0

5075,0

7

6

B-dul G-ral Vasile Milea

851

7,0

5957,0

7

7

B-dul Revoluției

2172

7,0

15204,0

14

8

Bihorului

580

5,0

2900,0

7

9

Bumbacului

178

7,0

1246,0

7

10

Cale acces Palat Administrativ

75

4,0

300,0

14

11

Calea A. Vlaicu (gara-bariera)

3100

7,0

21700,0

7

12

Calea Romanilor

683

7,0

4781,0

7

13

Calea Victoriei

868

7,0

6076,0

7

14

Cloșca

303

6,0

1818,0

14

15

Crișan

296

7,0

2072,0

14

16

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

7,0

3129,0

14

17

Feleacului

215

7,5

1612,5

7

18

Felix

126

9,0

1134,0

7

19

Horia

263

7,0

1841,0

7

20

I. C. Brătianu

282

7,0

1974,0

7

21

Xxxx Xxxx

260

7,0

1820,0

14

22

Xxxxxx Xxxxxxxx

297

7,0

2079,0

7

23

Lucian Blaga

367

8,0

2936,0

7

24

Mețianu

200

6,0

1200,0

14

25

Mihai Eminescu

817

7,0

5719,0

7

26

Miorița

470

7,0

3290,0

7

27

Mucius Scaevola

488

7,0

3416,0

7

28

Nicolae Bălcescu

280

7,0

1960,0

7

29

Nicolae Grigorescu

234

7,0

1638,0

7

30

Parcări Lanțul

120

10,0

1200,0

7

31

Parcări B-dul Revoluției

900

7,0

6300,0

14

Nr. crt.

Denumire strada

Lungime (m)

Lățime pe care se întreține (m)

Suprafața de întreținut (mP)

Frecvență săptămânală

32

Parcări P-ța Spitalului.

60

12,0

720,0

7

33

Piața Acad. Caius lacob

76

7,0

532,0

7

34

Piața Agroalimentară - Vlaicu (Lebăda)

300

7,0

2100,0

14

35

Piața Arenei

356

7,0

2492,0

14

36

Piața Avram Iancu

194

7,0

1358,0

14

37

Piața Catedralei

58

6,0

348,0

14

38

Piața Eroilor

43

10,0

430,0

7

39

Piața Sârbească

70

7,0

490,0

7

40

Piața Spitalului

243

7,0

1701,0

7

41

Piața Sporturilor

540

6,0

3240,0

7

42

Platou Palat Administrativ

30

18,0

540,0

14

43

Platou Poliție Secția Vlaicu

20

10,0

200,0

7

44

Xxxx Xxxxxxxx de Teiuș

200

7,0

1400,0

14

45

P-ța Drapelului (Podgoria)

80

12,0

960,0

14

46

P-ța George Enescu

110

6,0

660,0

7

47

P-ța Heim Domokoș

150

9,0

1350,0

7

48

P-ța Luther

54

7,0

378,0

7

49

Romul Veliciu

98

8,0

784,0

14

50

Sighișoara

387

7,0

2709,0

7

51

Ștefan Luchian

330

5,0

1650,0

7

52

Tribunul Dobra

293

7,0

2051,0

7

53

Trotuare B-dul I. Maniu (Podgoria-str. I. Alexandru)

900

3,0

2700,0

7

54

Trotuare B-dul Revoluției

4344

4,0

17376,0

14

55

Trotuare Calea A. Vlaicu (gara-bariera)

6200

4,0

24800,0

7

56

Trotuare str. A. D. Xenopol

196

2,0

392,0

7

57

Trotuare str. Crișan

592

1,5

888,0

7

58

Trotuare str. Corneliu Coposu

660

2,5

1650,0

7

59

Trotuare str. Horia

526

2,5

1315,0

7

60

Trotuare str. Romul Veliciu

194

2,0

388,0

7

61

Trotuare Palat Administrativ

140

2,0

280,0

14

62

Tudor Vladimirescu

560

6,0

3360,0

7

63

Unirii

283

7,0

1981,0

7

TOTAL (mp)

202.761,5

Anexa nr. 7 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE EXECUTĂ RĂZUITUL RIGOLELOR

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

0

1

2

3

4

5

1

1 Decembrie 1918

219

2

438

328,50

2

6 Vânători (între Calea A. Vlaicu-bariera CFR)

1160

2

2320

1740,00

3

A. D. Xenopol

110

2

220

165,00

4

Abrud (Pășunei-Imașului)

760

2

1520

1140,00

5

Academia Teologica

330

2

660

495,00

6

Alecu Russo

138

2

276

207,00

7

Aleea Agnita

163

2

326

244,50

8

Aleea Azuga

186

2

372

279,00

9

Aleea Făget

210

2

420

315,00

10

Aleea Fluturilor

345

2

690

517,50

11

Aleea Neptun

331

2

662

496,50

12

Aleea Predeal

230

2

460

345,00

13

Aleea Tomis

210

2

420

315,00

14

Xxxxxxxxx Xxxxx

265

2

530

397,50

15

Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

206

2

412

309,00

16

Ana Ipătescu

351

2

702

526,50

17

Andreescu

120

2

240

180,00

18

Xxxxxx Xxxxxxxx

690

2

1380

1035,00

19

Andrei Șaguna

2405

2

4810

3607,50

20

Xxxxxxxx Xxxxxx

297

2

594

445,50

21

Anton Pann

908

2

1816

1362,00

22

Ardealului

540

2

1080

810,00

23

Argeș

148

2

296

222,00

24

Arh. Xxxxx Xxxxxxxxxx

988

2

1976

1482,00

25

Aron Cotruș

147

2

294

220,50

26

Xxxxx Xxxxx

185

2

370

277,50

27

Aviator Georgescu

242

2

484

363,00

28

Avrig

347

2

694

520,50

29

Baba Novac

527

2

1054

790,50

30

Xxxxx Xxxxxxxx

258

2

516

387,00

31

Baladei

300

2

600

450,00

32

Banu Maracine

775

2

1550

1162,50

33

Banu Maracine - scuar

200

2

400

300,00

34

Xxxxxxx Xxxxx

265

2

530

397,50

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

35

Barbu Lautaru I

360

2

720

540,00

36

Bartok Bela

268

2

536

402,00

37

Bârzava

161

2

322

241,50

38

B-dul Decebal

744

2

1488

1116,00

39

B-dul Gen Traian Moșoiu

280

2

560

420,00

40

B-dul Gen Traian Moșoiu

280

2

560

420,00

41

B-dul General Dragalina

725

2

1450

1087,50

42

B-dul G-ral Praporgescu

964

2

1928

1446,00

43

B-dul luliu Maniu

800

4

3200

2400,00

44

B-dul N. Titulescu

2204

4

8816

6612,00

45

B-dul Revoluției

2172

4

8688

6516,00

46

Berzei

194

2

388

291,00

47

Bihorului

250

2

500

375,00

48

Bradului

780

2

1560

1170,00

49

Bucegi

182

2

364

273,00

50

Bumbacului

178

2

356

267,00

51

Xxxxx Xxxx

538

2

1076

807,00

52

Călărașilor

290

2

580

435,00

53

Calea A Vlaicu (linia CFR-str. M. Manole)

500

2

1000

750,00

54

Calea Aurel Vlaicu (gara CFR-linia CFR Nădlac)

3100

4

12400

9300,00

55

Calea Bodrogului I

1070

2

2140

1605,00

56

Calea Radnei (Pasaj- Str. Șiriei)

1810

4

7240

5430,00

57

Calea Romanilor

683

2

1366

1024,50

58

Calea Timișorii (Liceul German-trecere CFR)

1800

2

3600

2700,00

59

Calea Timișorii (P-ța Eroilor-Liceul German)

700

4

2800

2100,00

60

Calea Victoriei

868

2

1736

1302,00

61

Calea Vlaicu Aurel (între U.M. -Dedeman)

900

1

900

675,00

62

Calea Zimandului (între str. P. Rareș si Sens giratoriu)

1088

2

2176

1632,00

63

Caransebeș

261

2

522

391,50

64

Xxxxx Xxxxxxx

142

2

284

213,00

65

Xxxxxxx Xxxxx

1085

2

2170

1627,50

66

Cărămidarilor

335

2

670

502,50

67

Câmpul Liniștii I

910

2

1820

1365,00

68

Câmpul Liniștii II

1100

2

2200

1650,00

69

Ceahlău

366

2

732

549,00

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

70

Ceaikovski

437

2

874

655,50

71

Cetății

1165

1

1165

873,75

72

Cetinei

240

2

480

360,00

73

Cibinului

323

2

646

484,50

74

Ciobanului (între Beiuș -Renașterii)

150

2

300

225,00

75

Ciprian Porumbescu

180

2

360

270,00

76

Cloșca

303

2

606

454,50

77

Clujului

500

2

1000

750,00

78

Cocorilor

1553

2

3106

2329,50

79

Cometei

1990

2

3980

2985,00

80

Condurașilor

889

2

1778

1333,50

81

Constantin Brâncoveanu

1384

2

2768

2076,00

82

Constantin Brâncuși

928

2

1856

1392,00

83

Xxxxxxxxxx Xxxxxx

67

2

134

100,50

84

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

285

2

570

427,50

85

Corneliu Coposu

360

2

720

540,00

86

Cozia

273

2

546

409,50

87

Crișan

296

2

592

444,00

88

Csiky Gergely

85

2

170

127,50

89

Dacilor

514

2

1028

771,00

90

Deltei

126

2

252

189,00

91

Desseanu

149

2

298

223,50

92

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxxxx

285

2

570

427,50

93

Doinei

257

2

514

385,50

94

Dorobanților

871

2

1742

1306,50

95

Dorului

446

2

892

669,00

96

Dr. Xxxxxx Xxxx

290

2

580

435,00

97

Dr. Xxxx Xxxxx

237

2

474

355,50

98

Dreptății

381

2

762

571,50

99

Dunării

1876

2

3752

2814,00

100

Ecaterina Teodoroiu

330

2

660

495,00

101

Egalității

443

2

886

664,50

102

Xxxxx Xxxxxx

220

2

440

330,00

103

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

2

894

670,50

104

Emanoil Gojdu

474

2

948

711,00

105

Episcopiei

782

2

1564

1173,00

106

Eroul Necunoscut

470

2

940

705,00

107

Făt- Frumos

663

2

1326

994,50

108

Felix

126

2

252

189,00

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

109

Flacăra

425

2

850

637,50

110

Foișor

335

2

670

502,50

111

Fragilor

465

2

930

697,50

112

Frații Neumann

292

2

584

438,00

113

Fulgerului

306

2

612

459,00

114

George Coșbuc

703

2

1406

1054,50

115

Gheorghe Baritiu

461

2

922

691,50

116

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

184

2

368

276,00

117

Gheorghe Lazăr

373

2

746

559,50

118

Xxxxxxxx Xxxx de Teiuș

200

2

400

300,00

119

Gheorghe Șincai

229

2

458

343,50

120

Ghioceilor

1035

2

2070

1552,50

121

Grădinarilor

552

2

1104

828,00

122

Grigore Alexandrescu

637

2

1274

955,50

123

Griviței

550

2

1100

825,00

124

Haiducilor

100

1

100

75,00

125

Horia

263

2

526

394,50

126

I. C. Brătianu

282

2

564

423,00

127

I. L. Caragiale

488

2

976

732,00

128

Xxxxxx Xxxxxx

157

2

314

235,50

129

Xxxx Xxxxxx

205

2

410

307,50

130

Independenței

1022

2

2044

1533,00

131

Xxxx Xxxxxxxxx

718

2

1436

1077,00

132

Xxxx Xxxxxxxxx

405

2

810

607,50

133

Xxxx Xxxxxxxx

1124

2

2248

1686,00

134

Xxxx Xxxx Xxxxxxx

546

2

1092

819,00

135

Xxxx Xxxx

260

2

520

390,00

136

Xxxxx Xxxxxxxxxx

50

2

100

75,00

137

Xxxxxx Xxxxxxx

382

2

764

573,00

138

Xxxxx Xxxxxx

118

2

236

177,00

139

Labirint

140

2

280

210,00

140

Liviu Rebreanu

1414

2

2828

2121,00

141

Lt. Major Duma

93

2

186

139,50

142

Luceafărului

337

2

674

505,50

143

Lucian Blaga

367

2

734

550,50

144

Xxxxxxx Xxxxxxx

177

2

354

265,50

145

Lugojului

390

2

780

585,00

146

Xxxxxx Xxxxxxxx

96

2

192

144,00

147

Marnei

1310

2

2620

1965,00

148

Marțișor

190

2

380

285,00

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

149

Mărășești

744

2

1488

1116,00

150

Memorandului

293

2

586

439,50

151

Merișor

681

2

1362

1021,50

152

Mihai Eminescu

817

2

1634

1225,50

153

Mihail Kogălniceanu

673

2

1346

1009,50

154

Milova

380

2

760

570,00

155

Miorița

470

2

940

705,00

156

Miron Costin

620

2

1240

930,00

157

Molidului

1051

2

2102

1576,50

158

Mucius Scaevola

488

2

976

732,00

159

Muncii

605

2

1210

907,50

160

Neculce

401

2

802

601,50

161

Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx

486

2

972

729,00

162

Nicolae Bălcescu

280

2

560

420,00

163

Xxxxxxx Xxxxxxx

116

2

232

174,00

164

Nicolae Grigorescu

234

2

468

351,00

165

Xxxxxxxx Xxxxx

456

2

912

684,00

166

Obedenaru

388

2

776

582,00

167

Octavian Goga

695

2

1390

1042,50

168

Ogorului I (Calea Timișorii-Autostrada A1)

819

2

1638

1228,50

169

Onisifor Ghibu

132

2

264

198,00

170

Orșova

452

2

904

678,00

171

Paltinului

310

2

620

465,00

172

Parc Reconcilierii

71

2

142

106,50

173

Parcare P-ța Sporturilor / Praporgescu

100

1

100

75,00

174

Parcări Bulevard

900

2

1800

1350,00

175

Parcări Lanțul

120

2

240

180,00

176

Parcări Moskea

250

2

500

375,00

177

Parcări P-ța Spitalului

90

2

180

135,00

178

Paris

89

2

178

133,50

179

Pasaj Gradiște

530

2

1060

795,00

180

Pasaj Iuliu Maniu

560

4

2240

1680,00

181

Pasaj Maranata

260

2

520

390,00

182

Patria

240

4

960

720,00

183

Paul Chinezul

188

2

376

282,00

184

Xxxxx Xxxxxx

104

2

208

156,00

185

Păstorului

1280

2

2560

1920,00

186

Pășunei

634

2

1268

951,00

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

187

Petru Rareș

1558

2

3116

2337,00

188

Piața Agro- Vlaicu

300

2

600

450,00

189

Pionierilor

420

2

840

630,00

190

Platou Poliție Vlaicu

30

2

60

45,00

191

Plopilor

285

2

570

427,50

192

Pod Decebal

200

2

400

300,00

193

Pod Rutier 300

600

2

1200

900,00

194

Pod Traian

200

2

400

300,00

195

Poetului

2860

2

5720

4290,00

196

Poiana

333

2

666

499,50

197

Posada

1117

2

2234

1675,50

198

Preparandiei

618

2

1236

927,00

199

Prof. Dr. Xxxxx Xxxxxxxx I

1880

2

3760

2820,00

200

Prof. Dr. Xxxxx Xxxxxxxx II

600

2

1200

900,00

201

Profesor Xxxxxxx Xxxx

285

2

570

427,50

202

Prutului

465

2

930

697,50

203

P-ta Acad. Caius Iacob

76

2

152

114,00

204

P-ta Arenei

356

2

712

534,00

205

P-ta Avram Iancu

194

2

388

291,00

206

P-ta Carpați

171

1

171

128,25

207

P-ta Catedralei

58

1

58

43,50

208

P-ta Eroilor

96

1

96

72,00

209

P-ta Olimp

153

2

306

229,50

210

P-ta Spitalului

243

2

486

364,50

211

P-ța Luther (Blajului)

104

2

208

156,00

212

Renasterii (C.Radnei-Voinicilor)

700

2

1400

1050,00

213

Rodnei

169

2

338

253,50

214

Romul Ladea

201

2

402

301,50

215

Sabin Dragoi

136

2

272

204,00

216

Xxxxxx Xxxxx

109

2

218

163,50

217

Xxxx Xxxxx

158

2

316

237,00

218

SavaTekelija

220

2

440

330,00

219

Săvârșin

290

2

580

435,00

220

Scuar Calea Zimandului

200

4

800

600,00

221

Semănătorilor

168

2

336

252,00

222

Sens giratoriu capăt Calea Zimandului

100

1

100

75,00

223

Sens giratoriu Selgros

100

1

100

75,00

224

Sens Giratoriu UTA

50

2

100

75,00

225

Severin

114

2

228

171,00

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime stradă (m)

Număr rigole (buc.)

Lungime rigolă răzuită (m)

Suprafață răzuită (m)

226

Sighișoara

387

2

774

580,50

227

Simfoniei

250

2

500

375,00

228

Xxxxxx Xxxxxx

206

2

412

309,00

229

Simion Barnutiu

299

2

598

448,50

230

Xxxxxx Xxxx

995

2

1990

1492,50

231

Sinaia

161

2

322

241,50

232

Splai Gen.Gheorghe Magheru

1660

2

3320

2490,00

233

Streiului

367

2

734

550,50

234

Școalei

679

2

1358

1018,50

235

Șosea Centură Micalaca-Subcetate

2800

2

5600

4200,00

236

Ștefan Augustin Doinaș

554

2

1108

831,00

237

Xxxxxx Xxxxx Xxx

345

2

690

517,50

238

Ștefan Luchian

330

2

660

495,00

239

ȘtefaTenețchi

754

2

1508

1131,00

240

Târgului

210

2

420

315,00

241

Xxxxx Xxxx

200

2

400

300,00

242

Toamnei

260

2

520

390,00

243

Transilvaniei

281

2

562

421,50

244

Tribunul Andreica

170

2

340

255,00

245

Tribunul Corcheș

920

2

1840

1380,00

246

Tribunul Dobra

293

2

586

439,50

247

Tudor Vladimirescu

560

2

1120

840,00

248

Tunarilor

317

2

634

475,50

249

Udrea

370

2

740

555,00

250

Unirii

283

2

566

424,50

251

Ursului

270

2

540

405,00

252

Vârful Cu Dor

603

2

1206

904,50

253

Vasile Alecsandri

203

2

406

304,50

254

Vasile Conta

261

2

522

391,50

255

Vasile Goldiș

292

2

584

438,00

256

Vasile Lucaciu

94

2

188

141,00

257

Victor Hugo

230

2

460

345,00

258

Voinicilor

1070

2

2140

1605,00

259

W.A.Mozart

104

2

208

156,00

260

Zalău

157

2

314

235,50

261

Zona I.Est-ANL(străzile)

1000

2

2000

1500,00

262

Zona Industrială Vest (străzile)

4480

2

8960

6720,00

263

Zorilor

210

2

420

315,00

264

Zrejnanin

250

2

500

375,00

TOTAL (m)

221.371,50

Anexa nr. 8 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE EXECUTĂ OPERAȚIUNI DE SPĂLAT/STROPIT

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață (mP)

Nr. benzi

0

1

2

3

4

5

1

Ana Ipătescu

351

6,5

2281,5

2

2

1 Decembrie 1918

219

7,5

1642,5

2

3

6 Vânători (între Calea A.Vlaicu-linie CFR)

1160

14,0

16240,0

4

4

A. D. Xenopol

110

7,5

825,0

2

5

Abatorului

1375

7,0

9625,0

2

6

Abrud (Pășunei-Imașului)

760

6,0

4560,0

2

7

Xxxx Xxxxxx Xxxxxxxxxxx

1481

7,5

11107,5

2

8

Aleea Hațeg

377

4,5

1696,5

2

9

Xxxxxx Xxxxxxxx

690

6,0

4140,0

2

10

Andrei Șaguna

2405

14,0

33670,0

2

11

Arh. Xxxxx Xxxxxxxxxx

988

6,0

5928,0

2

12

Xxxxx Xxxxx

185

7,0

1295,0

2

13

Banu Mărăcine

775

14,0

10850,0

4

14

Barbu Lăutaru I

360

14,0

5040,0

4

15

Barbu Lăutaru I

360

7,0

2520,0

2

16

B-dul Decebal

744

8,0

5952,0

2

17

B-dul Gen Vasile Milea

851

9,0

7659,0

2

18

B-dul General Dragalina

725

9,0

6525,0

2

19

B-dul Iuliu Maniu

800

18,0

14400,0

6

20

B-dul N. Titulescu

2204

21,0

46284,0

6

21

B-dul Revoluției

2172

21,0

45612,0

6

22

Beiuș

279

6,0

1674,0

2

23

Bihorului

580

5,0

2900,0

2

24

Calea A. Vlaicu( de la gara CFR-bariera)

3100

21,0

65100,0

6

25

Calea Bodrogului I

1.070

14,0

14980,0

4

26

Calea Radnei( Pod -sens giratoriu Selgros)

2000

14,0

28000,0

6

27

Calea Romanilor

683

14,0

9562,0

4

28

Calea Timișorii

2705

17,0

45985,0

2

29

Calea Victoriei

868

16,0

13888,0

4

30

Calea Zimandului

1388

14,0

19432,0

4

32

Cetății

1165

9,0

10485,0

2

33

Cocorilor

1553

12,0

18636,0

4

34

Condurașilor

860

12,0

10320,0

2

35

Constantin Brâncoveanu

1384

7,0

9688,0

2

36

Constantin Brâncuși

928

7,0

6496,0

2

37

Corneliu Coposu

360

14,0

5040,0

4

38

Crișan

296

11,5

3404,0

4

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață (mP)

Nr. benzi

39

Dâmboviței

878

7,0

6146,0

2

40

Dornei

469

6,0

2814,0

2

41

Dorobanților

871

13,0

11323,0

2

42

Dreptății

381

6,0

2286,0

2

43

Dunării

1876

6,0

11256,0

2

44

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

11,5

5140,5

4

45

Episcopiei

782

9,0

7038,0

2

46

Xxxxx Xxxx

800

12,0

9600,0

4

47

Făt Frumos

663

5,0

3315,0

2

48

Felix

126

9,0

1134,0

2

49

Frații Neumann

292

7,5

2190,0

2

50

George Coșbuc

703

6,0

4218,0

2

51

Horia

263

12,0

3156,0

4

52

I. C. Brătianu

282

14,0

3948,0

4

53

Independenței

1022

7,5

7665,0

2

54

Libertății

1032

7,0

7224,0

2

55

Liviu Rebreanu

1414

12,0

16968,0

2

56

Lucian Blaga

367

8,0

2936,0

2

57

Mărășești

744

14,0

10416,0

4

58

Mihai Eminescu

817

7,5

6127,5

2

59

Mihail Kogălniceanu

673

13,5

9085,5

2

60

Miorița

470

7,0

3290,0

2

61

Miron Costin

620

14,0

8680,0

4

62

Mucius Scaevola

488

7,0

3416,0

2

63

Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx

486

7,0

3402,0

2

64

Nicolae Bălcescu

280

9,5

2660,0

4

65

Nicolae Grigorescu

234

9,5

2223,0

4

67

Ogorului I (Calea Timișorii-A1)

819

7,0

5733,0

2

68

Pasaj Grădiște

530

14,0

7420,0

4

69

Pasaj Iuliu Maniu

560

14,0

7840,0

4

70

Pasaj Maranata

260

6,0

1560,0

2

71

Petru Rareș

1558

14,0

21812,0

4

72

Pionierilor

784

7,0

5488,0

2

73

Pod Decebal

200

7,0

1400,0

2

74

Pod Rutier Micalaca 300

600

14,0

8400,0

4

75

Pod Traian

200

7,0

1400,0

2

76

Poetului

2860

6,0

17160,0

2

77

Preparandiei

618

8,0

4944,0

2

78

Prof. Dr. Xxxxx Xxxxxxxx I

1880

14,0

26320,0

4

79

Prof. Dr. Xxxxx Xxxxxxxx II(Alfa)

600

7,0

4200,0

2

80

P-ța Acad. Caius Iacob

76

7,0

532,0

2

81

P-ța Arenei

356

12,0

4272,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață (mP)

Nr. benzi

82

P-ța Avram lancu

194

12,0

2328,0

2

83

P-ța Spitalului

243

10,5

2551,5

3

84

Romul Veliciu

98

8,0

784,0

2

85

Sens giratoriu Calea Zimandului

100

10,0

1000,0

2

86

Sighișoara

387

7,0

2709,0

2

87

Simfoniei

250

6,0

1500,0

2

88

Simion Bărnuțiu

299

6,0

1794,0

2

89

Splaiul Gen. Gheorghe Magheru

1660

7,0

11620,0

2

90

Steagului

1792

7,0

12544,0

2

91

Școalei

679

7,0

4753,0

2

92

Xx. X. Xxxxxx

554

12,0

6648,0

4

93

Ștefan cel Mare

1548

9,0

13932,0

2

94

Tribunul Dobra

293

11,0

3223,0

4

95

Tudor Vladimirescu

560

6,0

3360,0

2

96

Tunarilor

317

7,0

2219,0

2

97

Vârful cu Dor

603

13,0

7839,0

2

98

Voinicilor

1070

14,0

14980,0

4

99

Voluntarilor

345

7,0

2415,0

2

100

Zalău

157

6,0

942,0

2

TOTAL (mp)

890.868,0

Anexa nr. 9 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA STRĂZILOR PE CARE SE VA INTERVENI PENTRU DESZĂPEZIRE (combaterea poleiului, pluguit, curățarea gurilor de preluare a apelor pluviale)

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

0

1

2

3

4

5

1

Calea A. Vlaicu - între bariera CFR și intersecția cu DN 7 (inclusiv sensurile giratorii)

3600

14,0

50400,0

0

2

Xxxxx Xxxx

800

14,0

11200,0

0

3

Pasaj Grădiște (inclusiv zona de pantă- rampă)

530

14,0

7420,0

0

4

Pasaj Iuliu Maniu (inclusiv zona de pantă- rampă)

560

14,0

7840,0

0

5

Pasaj Maranata

260

6,0

1560,0

0

6

Pasaj Voinicilor

150

14,0

2100,0

0

7

Pod Decebal

200

7,0

1400,0

0

8

Pod Rutier Micălaca 300 (inclusiv zona de pantă-rampă)

600

14,0

8400,0

0

9

Pod Traian

200

7,0

1400,0

0

10

Sens giratoriu B-dul Titulescu

220

10,0

2200,0

0

11

Sens giratoriu Calea Bodrogului- Aeroport

125

7,0

875,0

0

12

Sens giratoriu Calea Radnei (Altex)

220

10,0

2200,0

0

13

Sens giratoriu Calea Timișorii - intersecția cu str. Ștefan cel Mare

125

10,0

1250,0

0

14

Sens giratoriu Calea Timișorii (intersecție cu DN 69)  ’

150

7,0

1050,0

0

15

Sens giratoriu Calea Zimandului( Metro)

100

10,0

1000,0

0

16

Sens giratoriu Cetății

100

9,0

900,0

0

17

Sens giratoriu Piața Spitalului

243

10,0

2430,0

0

18

Sens giratoriu Podgoria

300

14,5

4350,0

0

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

19

Sens giratoriu Sânicolaul Mic- str. Steagului

50

9,0

450,0

0

20

Sens giratoriu Șosea centură Subcetate

100

9,0

900,0

0

21

Sens giratoriu UTA

225

10,0

2250,0

0

22

Str. Karoly Andreny

297

7,0

2079,0

0

23

Strada Voinicilor - de la pasaj CFR până la intersecția cu str. Renașterii

700

14,0

9800,0

0

24

Strada Voinicilor - de la Renașterii la sens giratoriu ANL

675

7,0

4725,0

0

25

Șosea centură Micalaca-Subcetate

2700

7,0

18900,0

0

26

Xxxxx Xxxxxx

600

6,0

3600,0

0

27

1 decembrie 1918

219

7,5

1642,5

1

28

6 Vânători (între Calea A.

Vlaicu-linie C.F.R.)

1.160

14,0

16240,0

1

29

6 Vânători (linie C.F.R.-Centura DN7)

1.726

7,0

12082,0

1

30

A. D. Xenopol

110

7,5

825,0

1

31

Abatorului

1.375

7,0

9625,0

1

32

Academia Teologică

392

7,0

2744,0

1

33

Xxxx Xxxxxx Gutterbrunn

1.481

7,5

11107,5

1

34

Ana Ipătescu

351

6,5

2281,5

1

35

Xxxxxx Xxxxxxxx

690

6,0

4140,0

1

36

Andrei Șaguna

2.405

14,0

33670,0

1

37

Arh. Xxxxx Xxxxxxxxxx

988

6,0

5928,0

1

38

Aviator Georgescu

242

6,0

1452,0

1

39

Xxxxxx Xxxxxx

206

6,0

1236,0

1

40

Banu Mărăcine

775

14,0

10850,0

1

41

Xxxxxxx Xxxxx

265

7,5

1987,5

1

42

B-dul Decebal

744

8,0

5952,0

1

43

B-dul General Dragalina

725

9,0

6525,0

1

44

B-dul G-ral Praporgescu

964

6,0

5784,0

1

45

B-dul G-ral Traian Moșoiu

280

7,0

1960,0

1

46

B-dul G-ral Vasile Milea

851

9,0

7659,0

1

47

B-dul Iuliu Maniu

800

18,0

14400,0

1

48

B-dul N. Titulescu

2.204

21,0

46284,0

1

49

B-dul Revoluției

2.172

21,0

45612,0

1

50

Bihorului

580

5,0

2900,0

1

51

Blajului

80

6,0

480,0

1

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

52

Bumbacului

178

7,0

1246,0

1

53

Calea Bodrogului I

1.070

14,0

14980,0

1

54

Calea Radnei (de la pasaj la sens giratoriu Selgros)

2.000

14,0

28000,0

1

55

Calea Radnei (de la sens giratoriu Selgros- la linia CFR)

500

7,0

3500,0

1

56

Calea Romanilor

683

14,0

9562,0

1

57

Calea Timișorii (de la Pod Traian la bariera)

2.705

17,0

45985,0

1

58

Calea Victoriei

868

16,0

13888,0

1

59

Calea Vlaicu Aurel(gară-barieră CFR)

3.100

21,0

65100,0

1

60

Calea Zimandului

1.388

14,0

19432,0

1

61

Călărașilor

290

6,0

1740,0

1

62

Câmpul Liniștii I

1.160

8,0

9280,0

1

63

Câmpul Liniștii II

1.460

10,0

14600,0

1

64

Câmpurilor

1.098

7,0

7686,0

1

65

Cetății

1.165

9,0

10485,0

1

66

Cloșca

303

6,0

1818,0

1

67

Cocorilor

1.553

12,0

18636,0

1

68

Condurașilor

889

12,0

10668,0

1

69

Constantin Brâncoveanu

1.384

7,0

9688,0

1

70

Constantin Brâncuși

928

7,0

6496,0

1

71

Xxxxxxxxxx Xxxxxx

67

6,0

402,0

1

72

Corneliu Coposu

360

14,0

5040,0

1

73

Crișan

296

11,5

3404,0

1

74

Dâmboviței

878

7,0

6146,0

1

75

Desseanu

149

7,0

1043,0

1

76

Doctor Xxx Xxxxxxxxx

184

8,5

1564,0

1

77

Dornei

469

6,0

2814,0

1

78

Dorobanților

871

13,0

11323,0

1

79

Dunării

1.876

6,0

11256,0

1

80

Ecaterina Teodoroiu

330

6,0

1980,0

1

81

Eftimie Murgu

1.526

8,0

12208,0

1

82

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

447

11,5

5140,5

1

83

Episcopiei

782

9,0

7038,0

1

84

Făt- Frumos

663

5,0

3315,0

1

85

Flacăra

425

7,0

2975,0

1

86

Frații Neumann

292

7,5

2190,0

1

87

Fulgerului

306

7,0

2142,0

1

88

George Coșbuc

703

6,0

4218,0

1

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

89

Xxxxxxxx Xxxxxxx

461

5,5

2535,5

1

90

Gheorghe Lazăr

373

6,5

2424,5

1

91

Xxxxxxxx Xxxx de Teiuș

200

9,0

1800,0

1

92

Grigore Alexandrescu

637

6,0

3822,0

1

93

Horia

263

12,0

3156,0

1

94

I.C. Brătianu

282

14,0

3948,0

1

95

Independenței

1.022

7,5

7665,0

1

96

Xxxx Xxxxx Xxxxxxx

846

6,0

5076,0

1

97

Xxxx Xxxx

260

7,0

1820,0

1

98

Xxx Xxxxxxxxx

120

6,0

720,0

1

99

Libertății

1.032

7,0

7224,0

1

100

Liviu Rebreanu

1.414

12,0

16968,0

1

101

Lucian Blaga

367

8,0

2936,0

1

102

Mărășești

744

14,0

10416,0

1

103

Mețianu

200

6,0

1200,0

1

104

Mihai Eminescu

817

7,5

6127,5

1

105

Mihail Kogălniceanu

673

13,5

9085,5

1

106

Xxxxxx Xxxxxxxx

222

4,0

888,0

1

107

Miron Costin

620

14,0

8680,0

1

108

Mucius Scaevola

488

7,0

3416,0

1

109

Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx

486

7,0

3402,0

1

110

Nicolae Bălcescu

280

9,5

2660,0

1

111

Nicolae Grigorescu

234

9,5

2223,0

1

112

Xxxxxxxx Xxxxx

1.050

7,0

7350,0

1

113

Octavian Goga

695

7,0

4865,0

1

114

Ogorului I (între Calea

Timișorii și A1)

819

7,0

5733,0

1

115

Ogorului II (între A1 și ieșire Zădăreni)

1.200

14,0

16800,0

1

116

Onisifor Ghibu

132

8,5

1122,0

1

117

Parcări Bulevard Revoluției

900

7,0

6300,0

1

118

Parcări P-ta Spitalului

60

12,0

720,0

1

119

Petru Rareș

1.558

14,0

21812,0

1

120

Poetului

2.860

6,0

17160,0

1

121

Preparandiei

618

8,0

4944,0

1

122

Prof. Dr. A. Ardelean I

1.880

14,0

26320,0

1

123

P-ța Acad. Caius Iacob

76

9,0

684,0

1

124

P-ța Agroalimentară Vlaicu

300

7,0

2100,0

1

125

P-ța Arenei

356

12,0

4272,0

1

126

P-ța Avram Iancu

194

12,0

2328,0

1

127

P-ța Catedralei

58

6,0

348,0

1

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

128

P-ța George Enescu

110

6,0

660,0

1

129

P-ța Luther (Blajului)

104

7,0

728,0

1

130

P-ța Primăriei

30

15,0

450,0

1

131

P-ța Sârbească

70

7,0

490,0

1

132

Războieni

977

7,0

6839,0

1

133

Renașterii (Calea Radnei-Voinicilor)

700

7,0

4900,0

1

134

Romul Veliciu

98

8,0

784,0

1

135

Simion Bărnuțiu

299

6,0

1794,0

1

136

Splai Gen. Gheorghe Magheru

1660

7,0

11620,0

1

137

Splaiul Gen. Gheorghe Magheru

1.660

7,0

11620,0

1

138

Steagului

1.792

7,0

12544,0

1

139

Ștefan Augustin Doinaș

554

12,0

6648,0

1

140

Ștefan Cel Mare

1.548

9,0

13932,0

1

141

Xxxxxx Xxxxx Xxx

345

7,0

2415,0

1

142

Xxxxxx Xxxxxxxx

754

7,0

5278,0

1

143

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe B-dul Titulescu

611

8,0

4888,0

1

144

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe Calea Radnei

254

8,0

2032,0

1

145

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe Calea Zimandului

14

6,0

84,0

1

146

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe str. Cocorilor

112

8,0

896,0

1

147

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe str. P. Rareș

544

6,0

3264,0

1

148

Treceri nivel cu liniile de tramvai de pe str. Prof A. Ardelean (Pădurii)

793

8,0

6344,0

1

149

Tribunul Corcheș

920

7,0

6440,0

1

150

Tribunul Dobra

293

11,0

3223,0

1

151

Tudor Vladimirescu

560

6,0

3360,0

1

152

Udrea

370

6,0

2220,0

1

153

Unirii

283

7,0

1981,0

1

154

Vasile Goldiș

292

4,5

1314,0

1

155

Vârful Cu Dor

603

13,0

7839,0

1

156

Xxxxxxxx Xxxxx

258

9,4

2425,2

1

157

Voluntarilor

345

7,0

2415,0

1

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

158

9 Mai

257

6,5

1670,5

2

159

Abrud

2.066

6,0

12396,0

2

160

Achile

481

6,0

2886,0

2

161

Xxx Xxxxx

1.053

5,5

5791,5

2

162

Xxxxxx Xxxxx

118

7,0

826,0

2

163

Alba lulia

871

6,5

5661,5

2

164

Alecu Russo

138

6,0

828,0

2

165

Aleea Agnita

163

7,0

1141,0

2

166

Aleea Albac

210

5,5

1155,0

2

167

Aleea Amara

475

6,0

2850,0

2

168

Aleea Azuga

186

5,0

930,0

2

169

Aleea Călimănești

650

4,5

2925,0

2

170

Aleea Cenad

170

7,0

1190,0

2

171

Aleea Dezna

921

3,5

3223,5

2

172

Aleea Făget

538

4,0

2152,0

2

173

Aleea Fluturilor

345

4,0

1380,0

2

174

Aleea Hațeg

377

4,5

1696,5

2

175

Aleea Hercule

246

5,0

1230,0

2

176

Aleea Hipocrat

300

4,0

1200,0

2

177

Aleea Muncii

269

4,0

1076,0

2

178

Aleea Neptun

331

5,0

1655,0

2

179

Aleea Postavului

185

5,0

925,0

2

180

Aleea Predeal

598

4,5

2691,0

2

181

Aleea Răsăritului

150

5,0

750,0

2

182

Aleea Romanței

426

4,0

1704,0

2

183

Aleea Saturn

267

4,0

1068,0

2

184

Aleea Tomis

419

6,0

2514,0

2

185

Aleea Ulise

505

4,0

2020,0

2

186

Aleea Zorelelor

145

5,5

797,5

2

187

Xxxxxxxxx Xxxxx

265

6,0

1590,0

2

188

Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

206

5,0

1030,0

2

189

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

323

7,0

2261,0

2

190

Xxxxxxxxx Xxxx

316

6,0

1896,0

2

191

Antim Ivireanul

914

6,0

5484,0

2

192

Anton Cehov

255

4,0

1020,0

2

193

Anton Pann

908

6,0

5448,0

2

194

Xxxxxx Xxxxxx

754

6,5

4901,0

2

195

Ardealului

725

7,0

5075,0

2

196

Armoniei

1078

5,5

5929,0

2

197

Aron Cotruș

147

7,5

1102,5

2

198

Xxxx Xxxxx

1014

5,5

5577,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

199

Xxxxx Xxxxx

185

7,0

1295,0

2

200

Avrig

347

7,0

2429,0

2

201

Baba Novac

527

6,0

3162,0

2

202

Baladei

300

5,0

1500,0

2

203

Barbu Lăutaru I

360

14,0

5040,0

2

204

Bartok Bela

268

7,0

1876,0

2

205

Batiștei

209

6,0

1254,0

2

206

Bârzava

161

6,0

966,0

2

207

Beiuș

279

6,0

1674,0

2

208

Blanduziei

463

5,0

2315,0

2

209

Boemiei

270

5,0

1350,0

2

210

Bogdan Voievod

1536

6,5

9984,0

2

211

Bucegi

182

6,5

1183,0

2

212

C. D. Loga

170

3,5

595,0

2

213

Caransebeș

261

6,5

1696,5

2

214

Caransebeș

261

6,5

1696,5

2

215

Xxxxx Xxxxxxx

142

6,0

852,0

2

216

Castor

468

5,0

2340,0

2

217

Xxxxxxx Xxxxx

1085

6,0

6510,0

2

218

Xxxxxxx Xxxx Xxxx

1687

6,5

10965,5

2

219

Cărămidarilor

335

7,0

2345,0

2

220

Câmpeni

131

6,0

786,0

2

221

Ceahlău

366

5,5

2013,0

2

222

Ceaikovski

437

6,0

2622,0

2

223

Cetinei

240

6,0

1440,0

2

224

Cezar

555

6,0

3330,0

2

225

Cibinului

323

6,0

1938,0

2

226

Ciobanului

303

7,0

2121,0

2

227

Ciprian Porumbescu

180

6,0

1080,0

2

228

Clopotului

1419

6,0

8514,0

2

229

Clujului

1851

5,0

9255,0

2

230

Codrului

354

6,0

2124,0

2

231

Cometei

1990

6,0

11940,0

2

232

Comunarzilor

315

4,0

1260,0

2

233

Constanța Hodoș

150

4,5

675,0

2

234

Constituției

2060

5,0

10300,0

2

235

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

285

5,0

1425,0

2

236

Costache Negruzzi

836

5,5

4598,0

2

237

Cozia

273

7,5

2047,5

2

238

Crasna

536

7,0

3752,0

2

239

Xxxxx Xxxxxxx

85

7,0

595,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

240

Cuza Vodă

562

5,5

3091,0

2

241

Dacilor

514

7,0

3598,0

2

242

Digului

1400

6,0

8400,0

2

243

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxxxx

285

7,0

1995,0

2

244

Dimitrie Cantemir

293

4,0

1172,0

2

245

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

1179

6,0

7074,0

2

246

Diogene

313

5,5

1721,5

2

247

Dorel Sibii

235

8,0

1880,0

2

248

Dorului

446

6,0

2676,0

2

249

Dr. Xxxxxx Xxxx

290

6,0

1740,0

2

250

Dr. Ion Rațiu

798

9,0

7182,0

2

251

Dr. Xxxx Xxxxx

237

7,5

1777,5

2

252

Dreptății

381

6,0

2286,0

2

253

Xxxxxxx Xxxxxxxx

1.072

5,0

5360,0

2

254

Xxxxx Xxxxxx

220

7,0

1540,0

2

255

Emanoil Gojdu

474

6,0

2844,0

2

256

Xxxx Xxxxxx

798

6,0

4788,0

2

257

Episcop Roman Ciorogariu

1830

5,5

10065,0

2

258

Eroul Necunoscut

470

6,0

2820,0

2

259

Exterior

557

6,0

3342,0

2

260

Fagului

591

7,0

4137,0

2

261

Faurilor

1811

5,5

9960,5

2

262

Fântânii

1740

6,0

10440,0

2

263

Feleacului

215

7,5

1612,5

2

264

Felix

126

9,0

1134,0

2

265

Foișor

335

5,0

1675,0

2

266

Fragilor

465

4,5

2092,5

2

267

Frăției

499

5,0

2495,0

2

268

Frumoasă

694

6,0

4164,0

2

269

Gelu

733

4,0

2932,0

2

270

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

184

7,0

1288,0

2

271

Xxxxxxxx Xxxx

112

5,0

560,0

2

272

Gheorghe Doja

2161

5,5

11885,5

2

273

Gheorghe Șincai

229

5,0

1145,0

2

274

Ghioceilor

1.035

6,0

6210,0

2

275

Gladiator

504

6,0

3024,0

2

276

Gloriei

970

7,0

6790,0

2

277

Gorunului

721

6,0

4326,0

2

278

Grădinarilor

552

6,0

3312,0

2

279

Griviței

1784

5,0

8920,0

2

280

Xxxxx Xxxx

158

5,0

790,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

281

Hatman Arbore

903

6,0

5418,0

2

282

Hector

493

5,5

2711,5

2

283

Henri Coandă

1.172

7,0

8204,0

2

284

Hunedoarei

1.121

6,0

6726,0

2

285

I. L. Caragiale

488

6,0

2928,0

2

286

Xxxxx Xxxxxxx

543

4,0

2172,0

2

287

Xxxxxx Xxxxxx

157

6,5

1020,5

2

288

Xxxx Xxxxxx

205

5,0

1025,0

2

289

Imașului

193

5,5

1061,5

2

290

Inului

208

5,0

1040,0

2

291

Xxxx Xxxxxxxxx

718

4,5

3231,0

2

292

Xxxx Xxxxxxxxx

405

6,5

2632,5

2

293

Xxxx Xxxxxxxx

1124

6,0

6744,0

2

294

Xxxx Xxxxxxxx

158

6,0

948,0

2

295

Xxxx Xxxxxx Xxxx

472

4,0

1888,0

2

296

Xxxx Xxxx Xxxxxxx

546

6,0

3276,0

2

297

Xxxx Xxxx

260

7,0

1820,0

2

298

Xxxx Xxxx

121

6,0

726,0

2

299

Xxx Xxxxxxxxx

120

6,0

720,0

2

300

Ion Creangă

957

6,5

6220,5

2

301

Xxxxx Xxxxxxx

530

6,0

3180,0

2

302

Xxxxx Xxxxxxxxxx

50

7,0

350,0

2

303

Xxxxxx Xxxxxxx

382

6,0

2292,0

2

304

Jiului

467

7,0

3269,0

2

305

Lăcrămioarelor

803

6,0

4818,0

2

306

Lipovei

896

9,0

8064,0

2

307

Lt. Major Duma

93

7,0

651,0

2

308

Luceafărului

337

8,0

2696,0

2

309

Xxxxxxx Xxxxxxx

177

4,5

796,5

2

310

Lugojului

390

6,0

2340,0

2

311

Luncii

322

3,5

1127,0

2

312

Lungă

1.081

5,5

5945,5

2

313

Malul Mureșului

710

5,0

3550,0

2

314

Maramureș

103

6,5

669,5

2

315

Xxxxxx Xxxxxxxx

96

12,0

1152,0

2

316

Marnei

1310

6,0

7860,0

2

317

Măgurei

607

6,0

3642,0

2

318

Măgurele

371

5,5

2040,5

2

319

Mălin

608

5,5

3344,0

2

320

Mărțișor

190

7,0

1330,0

2

321

Mătăsari

263

6,0

1578,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

322

Memorandului

293

6,0

1758,0

2

323

Meșterul Manole

1339

8,5

11381,5

2

324

Mierlei

1.022

6,0

6132,0

2

325

Mihail Lermontov

202

3,0

606,0

2

326

Militarilor

57

6,0

342,0

2

327

Milova

380

5,5

2090,0

2

328

Miorița

470

7,0

3290,0

2

329

Xxxxx Xxxxxxxx

201

7,5

1507,5

2

330

Moldovei

611

5,5

3360,5

2

331

Molidului

1051

5,5

5780,5

2

332

Moraviei

305

5,0

1525,0

2

333

Xxxxxx Xxxxxxxx

684

7,0

4788,0

2

334

Moților

47

6,0

282,0

2

335

Muncii

605

7,0

4235,0

2

336

Munteniei

561

5,5

3085,5

2

337

Năsăud

560

6,5

3640,0

2

338

Neculce

401

6,5

2606,5

2

339

Negoi

299

5,0

1495,0

2

340

Xxxxxxx Xxxxxxx

116

4,0

464,0

2

341

Nicolae Gogol

194

6,0

1164,0

2

342

Xxxxxxx Xxxxx

245

7,0

1715,0

2

343

Nouă

1.562

6,5

10153,0

2

344

Nucet

274

6,5

1781,0

2

345

Nucului

789

6,0

4734,0

2

346

Obedenaru

388

7,0

2716,0

2

347

Oborului

725

7,0

5075,0

2

348

Octav Băncilă

251

4,5

1129,5

2

349

Odobescu

394

7,0

2758,0

2

350

Oituz

2223

6,0

13338,0

2

351

Olimp

78

12,0

936,0

2

352

Olteniei

136

6,0

816,0

2

353

Oltului

441

7,0

3087,0

2

354

Orient

820

5,0

4100,0

2

355

Orion

342

6,0

2052,0

2

356

Orizontului

1540

6,0

9240,0

2

357

Orșova

452

5,5

2486,0

2

358

Paris

89

8,0

712,0

2

359

Pașcani

739

7,0

5173,0

2

360

Patria

240

6,0

1440,0

2

361

Paul Chinezul

188

5,5

1034,0

2

362

Xxxxx Xxxxxx

104

4,5

468,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

363

Păcii

119

6,5

773,5

2

364

Părului

161

5,0

805,0

2

365

Păstorului

1280

8,0

10240,0

2

366

Pășunei

634

6,5

4121,0

2

367

Pelicanului

612

5,0

3060,0

2

368

Pelinului

157

6,0

942,0

2

369

Pescăruș

1321

6,0

7926,0

2

370

Petru Maior

1524

5,5

8382,0

2

371

Xxxxx Xxxxx

202

4,5

909,0

2

372

Pionierilor

784

7,0

5488,0

2

373

Plopilor

285

6,5

1852,5

2

374

Porumbiței

558

5,5

3069,0

2

375

Posada

1117

5,0

5585,0

2

376

Prieteniei

210

6,0

1260,0

2

377

Prof. Dr. Xxxxxxx Xxxxx

826

6,0

4956,0

2

378

Prof. Dr. A. Ardelean II (Alfa)

600

7,0

4200,0

2

379

Profesor Xxxxxxx Xxxx

285

5,5

1567,5

2

380

Progresului

1371

6,5

8911,5

2

381

Prunului

939

5,5

5164,5

2

382

Prutului

465

7,0

3255,0

2

383

P-ța Carpați

171

6,0

1026,0

2

384

P-ța Eroilor

43

10,0

430,0

2

385

P-ța Heim Domokoș

150

9,0

1350,0

2

386

P-ța Mică

54

7,0

378,0

2

387

P-ța Sporturilor

540

6,0

3240,0

2

388

Radu de la Afumați

675

6,0

4050,0

2

389

Xxxx Xxxxx

705

6,0

4230,0

2

390

Rândunicii

1396

5,5

7678,0

2

391

Redutei

409

6,0

2454,0

2

392

Renașterii (Voinicilor-linia

CFR)

673

8,0

5384,0

2

393

Retezat

483

5,5

2656,5

2

394

Rodnei

169

6,0

1014,0

2

395

Romaniței

412

5,0

2060,0

2

396

Românului

77

5,0

385,0

2

397

Romul Ladea

201

7,0

1407,0

2

398

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

57

6,5

370,5

2

399

Roșiorilor

260

6,0

1560,0

2

400

Rotarilor

164

6,0

984,0

2

401

Sabin Drăgoi

136

7,0

952,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

402

Salontei

362

5,0

1810,0

2

403

Santinelei

585

5,5

3217,5

2

404

Xxxx Xxxxxxxx

220

6,0

1320,0

2

405

Savârșin

290

6,0

1740,0

2

406

Sânzienelor

550

6,0

3300,0

2

407

Semănătorilor

168

6,0

1008,0

2

408

Septimiu

1012

6,0

6072,0

2

409

Xxxxx Xxxx

620

5,5

3410,0

2

410

Sighișoara

387

7,0

2709,0

2

411

Simfoniei

250

6,0

1500,0

2

412

Xxxxxx Xxxx

995

5,5

5472,5

2

413

Sinaia

161

5,5

885,5

2

414

Spartacus

221

5,0

1105,0

2

415

Spătaru Preda

1046

7,0

7322,0

2

416

Splaiul Toth Șandor

750

7,5

5625,0

2

417

Stânjenel

810

6,0

4860,0

2

418

Str. N. Titulescu

520

8,0

4160,0

2

419

Streiului

367

5,0

1835,0

2

420

Stupilor

370

5,0

1850,0

2

421

Suceava

615

7,0

4305,0

2

422

Xxxxxxx Xxxxx

109

5,5

599,5

2

423

Școalei

679

7,0

4753,0

2

424

Șezătorii

502

6,5

3263,0

2

425

Șiriei

430

6,0

2580,0

2

426

Șoimului

452

6,0

2712,0

2

427

Xx. X. Xxxxx

418

6,0

2508,0

2

428

Xxxxxx Xxxxx Xxx

345

7,0

2415,0

2

429

Ștefan Luchian

330

5,0

1650,0

2

430

Xxxxxx Xxxxx

1543

6,0

9258,0

2

431

Târgului

210

6,0

1260,0

2

432

Xxxxxx Xxxxxxx

246

5,5

1353,0

2

433

Xxxxxx Xxxxxxxxx

1248

6,5

8112,0

2

434

Toamnei

260

6,0

1560,0

2

435

Xxxxxx Xxxxxxxxxx

443

6,0

2658,0

2

436

Transilvaniei

281

6,5

1826,5

2

437

Trenului

1432

5,0

7160,0

2

438

Tribunul Andreica

170

5,0

850,0

2

439

Trompetei

332

5,0

1660,0

2

440

Trotușului

1075

8,0

8600,0

2

441

Tulnic

620

7,0

4340,0

2

442

Tunarilor

317

7,0

2219,0

2

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

443

Turdei

483

6,5

3139,5

2

444

Turturicii

504

5,5

2772,0

2

445

Tușnad

200

7,0

1400,0

2

446

Țepeș Vodă

200

6,5

1300,0

2

447

Ursului

270

6,0

1620,0

2

448

Vasile Alecsandri

203

6,0

1218,0

2

449

Vasile Conta

261

6,0

1566,0

2

450

Vasile Lucaciu

94

7,0

658,0

2

451

Vaslui

349

7,0

2443,0

2

452

Vântului

539

7,0

3773,0

2

453

Vezuviu

544

6,0

3264,0

2

454

Victor Hugo

230

6,0

1380,0

2

455

Vișinului

916

7,0

6412,0

2

456

Voevod Moga

730

6,0

4380,0

2

457

Voltaire

110

5,0

550,0

2

458

Vrancei

810

6,0

4860,0

2

459

W. A. Mozart

104

8,0

832,0

2

460

Zalău

157

6,0

942,0

2

461

Zărandului

782

5,5

4301,0

2

462

Zimbrului

1146

7,0

8022,0

2

463

Zona Industrială Est-ANL (străzile)

1000

6,0

6000,0

2

464

Zona Industrială Vest (străzile)

4480

7,0

31360,0

2

465

Zorilor

210

7,0

1470,0

2

466

Zrejnanin

250

5,5

1375,0

2

467

Xxxxxxx Xxxxxx

250

5,5

1375,0

3

468

A. Laurian

359

6,0

2154,0

3

469

Adrian

121,00

3,5

423,5

3

470

Agricultorilor

745

7,0

5215,0

3

471

Albinelor

136

5,0

680,0

3

472

Aleea Constructorilor

170

5,0

850,0

3

473

Aleea Dej

356

3,0

1068,0

3

474

Alexandru cel Bun

579

5,5

3184,5

3

475

Alexandru Volta

229

4,0

916,0

3

476

Alunului

359

6,0

2154,0

3

477

Amurgului

116

3,5

406,0

3

478

Arcașilor

324

4,5

1458,0

3

479

Argeș

148

5,0

740,0

3

480

Arieșului

136

4,5

612,0

3

481

Arinului

467

5,0

2335,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

482

Arțarului

79

5,0

395,0

3

483

Xxxxxxx Xxxxxx

202

3,5

707,0

3

484

Aviator Vuia

127

6,0

762,0

3

485

Aviației

442

4,0

1768,0

3

486

B. P. Hașdeu

165

5,5

907,5

3

487

Badea Cârțan

300

6,0

1800,0

3

488

Banatului

291

4,5

1309,5

3

489

Banatului

291

4,5

1309,5

3

490

Barbu Lăutaru II

898

5,0

4490,0

3

491

Basarab

199

4,5

895,5

3

492

Bârsei

340

5,5

1870,0

3

493

Berzei

194

6,0

1164,0

3

494

Bicaz

110

6,0

660,0

3

495

Biruinței

114

3,2

364,8

3

496

Bistriței

53

5,0

265,0

3

497

Bobâlna

187

5,0

935,0

3

498

Bobocilor

320

6,0

1920,0

3

499

Bradului

780

4,5

3510,0

3

500

Brândușei

582

4,0

2328,0

3

501

Brumărel

320

5,0

1600,0

3

502

Buciumului

342

6,0

2052,0

3

503

Bucovinei

256

5,0

1280,0

3

504

București

629

6,5

4088,5

3

505

Bujor

289

4,0

1156,0

3

506

Bulgară

106

4,5

477,0

3

507

Busuioc

160

3,5

560,0

3

508

Buziaș

387

6,0

2322,0

3

509

Byron

128

3,0

384,0

3

510

Caisului

563

5,5

3096,5

3

511

Caisului

563

5,5

3096,5

3

512

Calea A. Vlaicu (paralela cu Aviației)

450

5,0

2250,0

3

513

Calea Bodrogului II

2.203

5,0

11015,0

3

514

Cameliei

261

5,0

1305,0

3

515

Caraiman

96

4,0

384,0

3

516

Castanilor

300

6,0

1800,0

3

517

Călțunaș

292

4,0

1168,0

3

518

Călugăreni

80

6,0

480,0

3

519

Căminului

100

7,5

750,0

3

520

Căprioarei

329

3,0

987,0

3

521

Căpșunilor

140

3,0

420,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

522

Câmpia Turzii

1100

5,5

6050,0

3

523

Câmpul Florilor

200

6,0

1200,0

3

524

Cedrului

467

3,0

1401,0

3

525

Cerbului

326

4,5

1467,0

3

526

Cheia

200

4,0

800,0

3

527

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

232

3,5

812,0

3

528

Ciocârliei

282

5,5

1551,0

3

529

Cireșoaiei

119

3,5

416,5

3

530

Clopoțeilor

220

6,0

1320,0

3

531

Coasei

436

5,0

2180,0

3

532

Cobzei

158

3,5

553,0

3

533

Codrii Cosminului

69

3,0

207,0

3

534

Col. Xxxx Xxx. Xxxxxxx

201

7,0

1407,0

3

535

Col. Xxxx Xxxxxxxxxx

176

5,5

968,0

3

536

Col. Xxxxxxxxx Xxxx

205

7,0

1435,0

3

537

Col. Xxxxx Xxxxxxxxx

201

6,5

1306,5

3

538

Coloniștilor

780

5,0

3900,0

3

539

Colțișor

100

3,8

380,0

3

540

Concordiei

373

6,0

2238,0

3

541

Constanta

394

4,0

1576,0

3

542

Corabiei

79

3,0

237,0

3

543

Corbului

384

3,5

1344,0

3

544

Cornului

161

4,0

644,0

3

545

Cosânzeana

291

6,0

1746,0

3

546

Craiovei

113

6,0

678,0

3

547

Crângului

296

4,5

1332,0

3

548

Crinului

254

3,0

762,0

3

549

Cristal

186

4,0

744,0

3

550

Crișului

673

4,0

2692,0

3

551

Crizantemelor

168

6,0

1008,0

3

552

Cucului

230

6,0

1380,0

3

553

Xxxxxx Xxxxx

191

3,5

668,5

3

554

Cuptorului

103

3,5

360,5

3

555

Curcubeului

107

6,0

642,0

3

556

Curtici

70

6,0

420,0

3

557

Deltei

126

6,0

756,0

3

558

Diaconul Coresi

441

3,5

1543,5

3

559

Diamant

44

3,5

154,0

3

560

Diana

761

6,0

4566,0

3

561

Dobrogea

730

3,5

2555,0

3

562

Dogarilor

190

5,0

950,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

563

Doinei

257

4,5

1156,5

3

564

Dosoftei

192

4,5

864,0

3

565

Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx

375

4,5

1687,5

3

566

Dr. Xxxxx Xxxxxxxx

164

4,0

656,0

3

567

Dragoș Vodă

306

6,0

1836,0

3

568

Xxxxxx Xxxxxxxxxx

179

5,0

895,0

3

569

Dumbrava Roșie

103

5,0

515,0

3

570

Economului

330

4,0

1320,0

3

571

Egalității

443

6,0

2658,0

3

572

Emil Gârleanu

320

6,0

1920,0

3

573

Emilian

359

6,0

2154,0

3

574

Fabius

233

5,5

1281,5

3

575

Fecioarei

530

6,0

3180,0

3

576

Ficusului

71

3,0

213,0

3

577

Filotei

289

3,5

1011,5

3

578

Florilor

183

4,0

732,0

3

579

Fluierului

168

5,0

840,0

3

580

Frunzei

152

6,0

912,0

3

581

Furnicii

100

3,0

300,0

3

582

General Doda

570

6,0

3420,0

3

583

Xxxxxxxx Xxxxx

196

6,0

1176,0

3

584

Xxxxxxxx Xxxx

360

6,0

2160,0

3

585

Gherghinei

168

3,0

504,0

3

586

Ghica Vodă

200

6,0

1200,0

3

587

Xxxxxxxx Xxxxx

372

6,0

2232,0

3

588

Gladiolelor

400

4,0

1600,0

3

589

Graurului

104

4,5

468,0

3

590

Grâului

202

3,0

606,0

3

591

Greierilor

109

5,0

545,0

3

592

Grigore Ureche

490

5,0

2450,0

3

593

Grigore Tocilescu

366

6,0

2196,0

3

594

Grozăvești

228

4,5

1026,0

3

595

Xxxxxx Xxxxxxxxx

209

3,5

731,5

3

596

Gutuilor

200

4,5

900,0

3

597

Herodot

357

6,0

2142,0

3

598

Hortenzia

315

5,5

1732,5

3

599

Xxxxx Xxxxxx

380

6,0

2280,0

3

600

Ialomiței

280

5,0

1400,0

3

601

Xxxxx Xxxxx

258

4,0

1032,0

3

602

Iasomiei

600

3,5

2100,0

3

603

Iederei

86

4,0

344,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

604

Ilia

37

8,5

314,5

3

605

Xxxx Xxxxx

75

3,2

240,0

3

606

Infanteriei

263

4,0

1052,0

3

607

loan Slavici

204

4,0

816,0

3

608

Ion Agârbiceanu

200

5,0

1000,0

3

609

Ion Câmpineanu

580

6,0

3480,0

3

610

Xxx Xxxxxxxxxxxx

302

3,5

1057,0

3

611

Ion Minulescu

275

5,0

1375,0

3

612

Xxxxx Xxxxxxx

203

5,5

1116,5

3

613

Xxxxxx Xxxxxxxx

146

5,0

730,0

3

614

Iului Toader

182

5,0

910,0

3

615

Izlazului

151

5,0

755,0

3

616

Izoi

105

4,5

472,5

3

617

Izvor

203

5,0

1015,0

3

618

Junilor

195

4,0

780,0

3

619

Labirint

140

6,0

840,0

3

620

Lalelelor

307

4,0

1228,0

3

621

Laptelui

95

5,5

522,5

3

622

Latină

87

4,0

348,0

3

623

Xxxxxxxxx Xxxx

210

4,0

840,0

3

624

Lămâiței

120

4,0

480,0

3

625

Leandrului

85

5,0

425,0

3

626

Letiția

234

3,0

702,0

3

627

Leului

173

6,0

1038,0

3

628

Liliac

208

3,5

728,0

3

629

Livezilor

916

4,0

3664,0

3

630

Lucernei

399

3,5

1396,5

3

631

Lucreția

465

5,0

2325,0

3

632

Luminii

420

4,5

1890,0

3

633

Lupeni

138

6,0

828,0

3

634

Macedoniei

564

6,0

3384,0

3

635

Macului

239

3,5

836,5

3

636

Magnoliei

38

3,0

114,0

3

637

Marginei

566

5,0

2830,0

3

638

Xxxxx Xxxxxx

191

3,5

668,5

3

639

Marte

147

4,0

588,0

3

640

Maximilian

214

4,0

856,0

3

641

Măgheran

213

3,5

745,5

3

642

Mărgăritar

195

6,4

1248,0

3

643

Mărului

2.884

5,0

14420,0

3

644

Merișor

681

6,0

4086,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

645

Meseriei

228

4,0

912,0

3

646

Micșunelelor

272

5,5

1496,0

3

647

Milcov

141

6,0

846,0

3

648

Mimozei

358

6,0

2148,0

3

649

Minervei

419

5,5

2304,5

3

650

Miraj

133

4,0

532,0

3

651

Xxxxxx Xxxx

1.076

4,0

4304,0

3

652

Moșilor

80

4,5

360,0

3

653

Movilei

68

3,0

204,0

3

654

Mușcatei

81

3,5

283,5

3

655

Mușețel

665

5,5

3657,5

3

656

Nalbei

70

4,0

280,0

3

657

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

75

3,2

240,0

3

658

Xxxxxxx Xxxxxxx

114

5,0

570,0

3

659

Xxxxxxx Xxxxx

250

4,0

1000,0

3

660

Nufăr

254

6,0

1524,0

3

661

Olimpiadei

167

4,5

751,5

3

662

Oradea

86

6,0

516,0

3

663

Orăștie

48

6,0

288,0

3

664

Orfeu

349

6,0

2094,0

3

665

Orhideelor

80

5,0

400,0

3

666

Ostașului

254

3,5

889,0

3

667

Paltinului

310

6,0

1860,0

3

668

Panait Cerna

64

2,5

160,0

3

669

Pandurilor

97

3,0

291,0

3

670

Panselei

339

4,0

1356,0

3

671

Parc Reconcilierii

71

6,0

426,0

3

672

Parcări Lanțul

120

10,0

1200,0

3

673

Parcări Moskea

250

10,0

2500,0

3

674

Parcări Patinoar

140

15,0

2100,0

3

675

Parcări Victoriei

600

2,0

1200,0

3

676

Partizanilor

550

5,0

2750,0

3

677

Păcurarilor

490

5,5

2695,0

3

678

Păltiniș

201

3,5

703,5

3

679

Păpădiei

217

6,0

1302,0

3

680

Păuliș

140

3,0

420,0

3

681

Pescarilor

718

3,0

2154,0

3

682

Petalelor

202

4,0

808,0

3

683

Piersicilor

360

2,5

900,0

3

684

Pinului

100

3,8

380,0

3

685

Plugarilor

73

8,0

584,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

686

Podgoriei

120

4,0

480,0

3

687

Podului

433

6,0

2598,0

3

688

Poiana

333

4,5

1498,5

3

689

Popa Șapcă

189

4,5

850,5

3

690

Porumbacului

312

5,5

1716,0

3

691

Porumbului

424

6,0

2544,0

3

692

Primăverii

450

7,0

3150,0

3

693

Prislop

223

6,0

1338,0

3

694

Privighetorii

1.344

5,5

7392,0

3

695

Prometeu

115

5,0

575,0

3

696

P-ta 13 Martiri

100

3,5

350,0

3

697

P-ța Olimp

153

7,0

1071,0

3

698

P-ța Plevnei

33

7,0

231,0

3

699

Putnei

120

7,0

840,0

3

700

Radu Negru

74

4,5

333,0

3

701

Rahovei

295

5,0

1475,0

3

702

Rarău

287

4,0

1148,0

3

703

Răzvan

331

6,0

1986,0

3

704

Râșnov

177

6,0

1062,0

3

705

Remus

674

5,5

3707,0

3

706

Reșitei

230

4,0

920,0

3

707

Robănești

71

3,3

234,3

3

708

Romei

56

3,5

196,0

3

709

Rosmarinului

207

4,0

828,0

3

710

Rozelor

1.258

5,5

6919,0

3

711

Salcâmului

240

5,0

1200,0

3

712

Salciei

90

4,2

378,0

3

713

Satelit

118

4,5

531,0

3

714

Sălcuța

130

3,0

390,0

3

715

Scurtă

66

5,0

330,0

3

716

Secerei

199

4,5

895,5

3

717

Semenicului

397

5,5

2183,5

3

718

Severin

114

4,0

456,0

3

719

Sibiului

230

6,0

1380,0

3

720

Xxxxxxxxx Xxxxxx

450

4,5

2025,0

3

721

Sinagogei

57

4,5

256,5

3

722

Siretului

102

6,0

612,0

3

723

Slatinei

146

6,0

876,0

3

724

Slănic

56

6,0

336,0

3

725

Smeurei

318

4,0

1272,0

3

726

Socului

442

6,0

2652,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

727

Solomon

563

6,0

3378,0

3

728

Someșului

594

5,0

2970,0

3

729

Spătarul Borcea

97

4,5

436,5

3

730

Spicului

545

4,0

2180,0

3

731

Sportului

520

5,5

2860,0

3

732

Xxxx Xxxxx

538

7,0

3766,0

3

733

Stânjenel (Pășunei-bl. 212)

200

4,0

800,0

3

734

Străzi Zona Industrială Sud

1.000

6,0

6000,0

3

735

Sulfinei

144

5,5

792,0

3

736

Sulina

216

3,5

756,0

3

737

Sunătoarei

55

3,0

165,0

3

738

Șelari

176

5,0

880,0

3

739

Șelimbăr

120

4,5

540,0

3

740

Tarafului

716

5,0

3580,0

3

741

Târgoviște

104

3,0

312,0

3

742

Xxxxxx Xxxxx

141

4,0

564,0

3

743

Teuz

200

3,5

700,0

3

744

Tiberiu

298

6,0

1788,0

3

745

Tiberiu Brediceanu

268

5,5

1474,0

3

746

Timișului

136

4,5

612,0

3

747

Timotei Cipariu

315

3,0

945,0

3

748

Tismana

582

6,0

3492,0

3

749

Titan

285

3,5

997,5

3

750

Toporași

127

4,5

571,5

3

751

Toscana

350

5,0

1750,0

3

752

Xxxx Xxxxx

661

7,0

4627,0

3

753

Trandafirilor

139

5,0

695,0

3

754

Tribunul Axente

180

7,0

1260,0

3

755

Tribunul Buteanu

90

7,0

630,0

3

756

Trifoiului

58

3,5

203,0

3

757

Triumfului

210

3,0

630,0

3

758

Țebei

151

5,0

755,0

3

759

Ulmului

996

6,0

5976,0

3

760

Ulpiu

359

6,0

2154,0

3

761

Universului

70

5,0

350,0

3

762

Vadului

207

4,5

931,5

3

763

Xxxxxx Xxxxxx

78

3,0

234,0

3

764

Xxxxxx Xxxxx

250,00

6,0

1500,0

3

765

Xxxxxx Xxxxxx

157

6,0

942,0

3

766

Vasile Pârvan

204

3,4

693,6

3

767

Vărădiei

254

6,0

1524,0

3

Nr. crt.

Denumire stradă

Lungime (m)

Lățime (m)

Suprafață stradă (mp)

Nivel de prioritate

768

Veneția

267

5,5

1468,5

3

769

Venus

92

4,0

368,0

3

770

Xxxxxxxx Xxxxx

210

6,0

1260,0

3

771

Veseliei

320

4,5

1440,0

3

772

Xxxxxx Xxxxxxx

140

5,0

700,0

3

773

Vidra

334

6,0

2004,0

3

774

Viilor

394

4,0

1576,0

3

775

Viitorului

200

5,5

1100,0

3

776

Viorelelor

201

4,0

804,0

3

777

Vrabiei

178

4,0

712,0

3

778

Vulturilor

284

3,0

852,0

3

779

Weitzer

160

2,0

320,0

3

780

Zambilelor

406

6,0

2436,0

3

781

Zânelor

360

6,5

2340,0

3

782

Zefir

301

4,0

1204,0

3

783

Zoe

400

4,0

1600,0

3

TOTAL (mp)

2.618.101,4

NOTĂ la Anexa nr. 9:
  • 1.    Primele obiective pe care trebuie asigurată circulația (prin îndepărtarea zăpezii și așternerea de material antiderapant) sunt podurile, pasajele și sensurile giratorii din municipiu, care se încadrează la nivel de prioritate 0;

  • 2.    Ordinea de execuție a operațiunilor de deszăpezire va respecta nivelurile de prioritate prezentate în Anexa nr. 9.

  • 3.    Operatorul va curăța de zăpadă și gheață gurile de preluare a apelor pluviale în rețeaua de canalizare pentru a asigura scurgerea apei rezultate în urma topirii zăpezii ,de pe străzile cuprinse în tabel.

Anexa nr. 10 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

LISTA LOCAȚIILOR PENTRU OPERAȚIUNI DE CURĂȚAT MANUAL ZĂPADA

Nr. crt.

Categorie

Locație

Lungime (m)

Lățime pe care se curăță (m)

Nr. trotuare

Suprafața curățată (mp)

0

1

2

3

4

5

6

1

Aleea Borsec

150

40

6.000

2

Trotuare

Augustin Doinaș

554

1,5

2

1662

3

Trotuare

Xenopol

100

1,5

2

300

4

Trotuare

Romul Veliciu

100

1,5

2

300

5

Trotuare

Xxxxxx Xxxxxxxx

660

2,2

2

2904

6

Trotuare

B-dul Revoluției

2172

4

2

17.376

7

Trotuare

Banu Mărăcine

550

3

2

3.300

8

Trotuare

Bihorului

250

1,5

2

750

9

Trotuare

Calea Aurel Vlaicu

3100

4.0

2

24.800

10

Trotuare

Corneliu Coposu

360

2,5

2

1.800

11

Trotuare

Calea Romanilor

683

2,5

2

3.415

12

Trotuare

Cloșca

303

2.0

2

1212

13

Trotuare

Crișan

296

1,5

2

888

14

Trotuare

B-dul G-ral Dragalina (Bălcescu-Palatul Cultural-partea stângă)

725

2,2

1

1595

15

Trotuare

Horia

250

2,5

2

1.250

16

Trotuare

I.C. Brătianu

282

2,2

2

1240,8

17

Trotuare

B-dul Iuliu Maniu

800

3

2

4800

18

Trotuare

Miron Costin

620

2

2

1240

19

Trotuare

Nicolae Grigorescu

234

2

2

936

20

Trotuare

Nicolae Bălcescu

280

2

2

1120

21

Trotuare

Pasaj Iuliu Maniu

560

2,2

2

2464

22

Trotuare

Pod Decebal

200

2

2

800

23

Trotuare

Pasaj Grădiște

530

2

2

2120

24

Trotuare

Pasaj Grădiște - până la Biserica ortodoxă

100

2,3

2

460

25

Trotuare

Pod Rutier Micălaca 300

450

2,2

2

1980

26

Trotuare

Pod Traian

200

1

2

400

27

Trotuare

B-dul G-ral Praporgescu

725

1,5

2

2175

28

Trotuare

B-dul N. Titulescu

2204

3

1

6612

29

Trotuare

B-dul V. Milea (Primărie-Tribunal)

650

2

2

2600

30

Platou

Palat Administrativ (Primărie-platou, trotuare

1.600

Nr. crt.

Categorie

Locație

Lungime (m)

Lățime pe care se curăță (m)

Nr. trotuare

Suprafața curățată (mp)

si cale acces auto între bariere)

31

Curtea

Palat Administrativ (Primărie)

267

32

Trotuare

Parc T. Arghezi

30

4

1

120

33

Trotuare

Piața Spitalului

240

2

1

480

34

Acces pietonal

Pasarela Aradul Nou

280

2

1

560

35

Acces pietonal

Mețianu

200

6

1200

36

Trotuare

Calea Victoriei

868

2,2

2

3819,2

37

Trotuare

Xxxxxxxx Xxxxxx

1,5

2

870

38

Trotuare

Xxx Xxxxxxxxx

140

2

1

280

39

Trotuare

Voluntarilor

345

2

1

690

40

Trotuare

Xxxxxx Xxxx

100

2

1

200

41

Trotuare

Xxxxxxxx Xxxxx

258

2

2

1032

TOTAL (mp)

107.518

ANEXA nr. 11 la Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021

CANTITĂȚILE MINIME-MAXIME ALE ACORDULUI CADRU PENTRU O DURATĂ DE 4 ANI, RESPECTIV CANTITĂȚILE MINIME-MAXIME CARE POT SĂ APARĂ PE DURATA UNUI CONTRACT SUBSECVENT

Nr. crt.

Denumire operație

U.M.

Cant. lunară estima tă

Cant. min. estimată S

Cant.

MAX. estimată

S

Cant. min. estimată AC

Cant.

MAX. estimată AC

Tarif estimat (lei)

Valoare min. estimată S (lei)

Valoare MAX. estimată

S (lei)

Valoare min. estimată AC (lei)

Valoare MAX. estimată AC(lei)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

I. SALUBRIZARE STRADALĂ

1

Măturat manual

1.000 mp

14.814

133.326

177.768

533.304

711.072

23,00

3.066.498

4.088.664

12.265.992

16.354.656

2

Măturat mecanic

1.000 mp

45.287

407.583

543.444

1.630.332

2.173.776

19,00

7.744.077

10.325.436

30.976.308

41.301.744

3

Măturat mecanic trotuare

1.000 mp

2.570

23.130

30.840

92.520

123.360

12,00

277.560

370.080

1.110.240

1.480.320

4

Întreținere curățenie

1.000mp

8.153

73.377

97.836

293.508

391.344

12,00

880.524

1.174.032

3.522.096

4.696.128

5

Golit coșuri stradale pt. gunoi

buc

26.892

295.812

322.704

1.183.248

1.290.816

1,50

443.718

484.056

1.774.872

1.936.224

6

Răzuit rigole

1.000 mp

443

3.987

5.316

15.948

21.264

328,00

1.307.736

1.743.648

5.230.944

6.974.592

7

Transport deșeuri stradale

tona

600

5.400

7.200

21.600

28.800

47,00

253.800

338.400

1.015.200

1.353.600

8

Dezafectare depozite necontrolate de deșeuri

tona

300

2.700

3.600

10.800

14.400

125,00

337.500

450.000

1.350.000

1.800.000

9

Spălat stradal

1.000 mp

2.094

10.470

16.752

41.880

67.008

17,00

177.990

284.784

711.960

1.139.136

10

Spălat stradal cu soluție

1.000 mp

891

4.455

7.128

17.820

28.512

21,00

93.555

149.688

374.220

598.752

11

Spălat manual străzi și trotuare

1.000 mp

891

4.455

7.128

17.820

28.512

220,00

980.100

1.568.160

3.920.400

6.272.640

12

Stropit stradal

1.000 mp

35.634

106.902

178.170

427.608

712.680

13,00

1.389.726

2.316.210

5.558.904

9.264.840

Total operații de salubrizare stradală

16.952.784

23.293.158

67.811.136

93.172.632

Nr. crt.

Denumire operație

U.M.

Cant. lunară estimată

Cant. min. estimată S

Cant.

MAX. estimată

S

Cant. min. estimată AC

Cant.

MAX. estimată AC

Tarif estimat (lei)

Valoare min. estimată S (lei)

Valoare MAX. estimată S (lei)

Valoare min. estimată AC (lei)

Valoare MAX. estimată AC (lei)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

II. DESZĂPEZIRE

13

Curățat mecanic zăpada, pluguit

1.000 mp

26.181

2.618

78.543

10.472

314.172

7,00

18.326

549.801

73.304

2.199.204

14

Combatere polei cu clorură de calciu soluție

1.000 mp

1.000

50

3.000

200

12.000

337,00

16.850

1.011.000

67.400

4.044.000

15

Combatere polei cu clorură de sodiu

1.000 mp

26.181

2.618

78.543

10.472

314.172

53,00

138.754

4.162.779

555.016

16.651.116

16

Combatere polei cu amestec de clorură de sodiu și nisip

1.000 mp

26.181

2.618

78.543

10.472

314.172

52,00

136.136

4.084.236

544.544

16.336.944

17

Combatere manuală a poleiului cu clorură de sodiu

1.000 mp

1.080

108

3.240

432

12.960

165,00

17.820

534.600

71.280

2.138.400

18

Încărcat, transportat zăpadă și gheață

mc

8.000

100

16.000

400

64.000

16,00

1.600

256.000

6.400

1.024.000

19

Curățare manuală a zăpezii

1.000 mp

1.080

108

3.240

432

12.960

70,00

7.560

226.800

30.240

907.200

20

Curățat de gheață și zăpadă gurile de scurgere

buc

9.500

100

19.000

400

76.000

7,00

700

133.000

2.800

532.000

Total operații deszăpezire

337.746

10.958.216

1.350.984

43.832.864

TOTAL GENERAL

17.290.530

34.251.374

69.162.120

137.005.496

unde:

S - contract subsecvent

AC - acord cadru

lei - lei fără TVA

Anexa nr. 12 la Caietul de sarcini nr. 78.087/3/11.10.2021

ÎNDREPTARUL TARIFELOR

Prezentul îndreptar al tarifelor va fi aplicat după adjudecarea acestora la procedura de licitație și aprobarea în Consiliul Local al Municipiului Arad.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx

Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

NR. CRT.

DENUMIRE OPERAȚIUNE

U.M.

TARIF ofertat lei fără TVA

I.

SALUBRIZARE STRADALĂ (CURĂȚENIE CĂI PUBLICE)

1.

Măturat manual

1.000 mp

2.

Măturat mecanizat

1.000 mp

3.

Măturat mecanizat trotuare

1.000 mp

4.

Întreținerea curățeniei

1.000 mp

5.

Golit coșuri de deșeuri stradale

buc

6.

Curățat/răzuit rigole

1.000 mp

7.

Încărcat manual și transportat deșeuri

tona

8.

Dezafectare depozite necontrolate de deșeuri abandonate pe domeniul public

tona

9.

Spălat stradal

1.000 mp

10.

Spălat stradal cu soluție

1.000 mp

11.

Spălat manual străzi și trotuare

1.000 mp

12.

Stropit stradal

1.000 mp

II.

DESZĂPEZIRE

13.

Curățat mecanic zăpada, pluguit

1.000 mp

14.

Combatere polei cu clorură de calciu soluție

1.000 mp

15.

Combatere polei cu clorură de sodiu

1.000 mp

16.

Combatere polei cu amestec de clorură de sodiu și nisip

1.000 mp

17.

Combatere manuală a poleiului cu clorură de sodiu

1.000 mp

18.

Încărcat și transportat zăpadă și gheață

mc

19.

Curățare manuală a zăpezii

1.000 mp

20.

Curățat de gheață și zăpadă gurile de scurgere

buc

Anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 415/09.08.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad

ACORD-CADRU DE SERVICII

Nr.___________/ data ____.____.202__

- model -

Preambul

În temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, conform Raportului procedurii nr. ________/data ___________, prin procedura de Licitație

deschisă s-a încheiat prezentul Acord-cadru,

Între:

  • 1.    Părțile Acordului-cadru
    • 1.1.    Autoritatea contractantă MUNICIPIUL ARAD, cu sediul în Arad, Bulevardul Revoluției, nr. 75, județul Arad, cod poștal 310130, cod fiscal R3519925, telefon 0257-281-850, fax 0257284-744, e-mail xxx@xxxxxxxxxxxxxxx, cont RO95TREZ24A705000200130X deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentată prin domnul Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx - Primar, și doamna Xxxxx Xxxxxxxx - Director Economic, în calitate de Promitent-Achizitor, pe de o parte,

și

  • 1.2.    _____________________________, cu sediul în _______________________________,

cod      fiscal      _______________,       telefon      ___________________,       fax

_______________________, e-mail ____________________, număr de înmatriculare

_______________,

cont       ___

______________,

___________________ deschis

la prin

reprezentată

,          având

funcția

de

_________________________, telefon ___________________________, în calitate de Promitent-Prestator, pe de altă parte,

A intervenit prezentul Acord-cadru, în condițiile în care părțile Promitente rămân neschimbate pe toată durata de desfășurare a acestuia.

  • 2.    Scopul și obiectul Acordului-cadru
    • 2.1.    Scopul prezentului Acord-cadru îl reprezintă stabilirea elementelor/condițiilor esențiale de care vor guverna contractele subsecvente de servicii aferente serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, ce urmează a fi atribuite pe durata derulării prezentului Acord-cadru.

    • 2.2.    Contractele ce urmează a fi atribuite au ca obiect prestarea serviciilor de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiul Arad, respectiv:

  • a)    măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice;

  • b)    curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea înfuncțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț.

  • 2.3.    Pe baza datelor și documentelor furnizate de Promitentul-Achizitor, Promitentul-Prestator se obligă să presteze servicii de salubrizare stradală și deszăpezire în conformitate cu propunerea financiară și propunerea tehnică, anexe la prezentul Acord-cadru.

  • 2.4.    Caietul de sarcini a fost elaborat pentru a servi drept documentație tehnică și de referință în vederea stabilirii condițiilor specifice de desfășurare a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad. Caietul de sarcini precizează reglementările obligatorii referitoare la protecția muncii, la prevenirea și stingerea incendiilor și la protecția mediului, care trebuie respectate pe parcursul prestării serviciului. Specificațiile tehnice se referă la algoritmul executării activităților, la verificarea, inspecția și condițiile de recepție a serviciilor, precum și la alte condiții ce derivă din actele normative și reglementările în legătură cu desfășurarea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad.

  • 3.    Durata Acordului-cadru
    • 3.1.    Durata prezentului Acord-cadru este de 4 (patru) ani de la data semnării acestuia de către părți, adică de la __________________până la ________________.

    • 3.2.    Acordul-cadru se consideră finalizat la epuizarea valorii Acordului-cadru sau la expirarea duratei acestuia, când va înceta să mai producă efecte.

    • 3.3.    Contractele subsecvente se vor încheia anual sau în funcție de necesitățile Promitentului-Achizitor și de fondurile alocate acestei destinații, pe toată perioada de valabilitate a Acordului-cadru.

  • 4.    Prețul Acordului-cadru. Ajustarea/Modificarea tarifelor Acordului-cadru

    Prețul unitar al serviciilor
  • 4.1.    (1) Prețul unitar a serviciilor este cel inclus de Promitentul-Prestator în Propunerea financiară nr. ___________/data_______________, Anexa nr. 1 la prezentul Acord-cadru.

  • (2)    Valoarea maximă a prezentului Acord-cadru este de ________________ lei, la care se

adaugă TVA în valoare de ________________ lei. Aceasta valoare se actualizeaza dupa

fiecare actualizare a tarifelor unitare, in functie de cantitatile maxime neexecutate.

  • Ajustarea tarifelor Acordului-cadru

  • 4.2.    Pentru serviciile prestate, plățile datorate de Promitentul-Achizitor Promitentului-Prestator se vor determina în conformitate cu prețurile unitare declarate în Propunerea financiară a acestuia, Anexa nr. 1 la prezentul Acord-cadru.

  • 4.3.    Tarifele prezentate în Propunerea financiară se pot ajusta potrivit prevederilor art. 13-14 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare.

  • 4.4.    (1) Tarifele pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare se pot ajusta, cu aprobarea autorității administrației publice locale, la solicitarea Promitentului-Prestator, în raport cu evoluția parametrului de ajustare, în baza cererilor de ajustare, însoțite de documentația de fundamentare a tarifelor, pe elemente de cheltuieli.

  • (2)    Nivelul tarifului rezultat nu poate depăși nivelul actual, ajustat cu indicele de creștere a parametrului de ajustare, respectiv indicele prețurilor de consum - IPC total comunicat de INS aferent anului trecut de activitate.

  • 4.5.    În cazul ajustării tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare, structura cheltuielilor și a veniturilor este prezentată în anexa nr. 2 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007.

  • 4.6.    (1) Ajustarea prețurilor unitare se va putea efectua la prețurile unitare ofertate în Propunerea financiară, începând cu luna a 13-a de derulare a Acordului-cadru, dar nu mai repede de 12 de luni de la ultima ajustare, potrivit formulei prevăzute la art. 14 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007, respectiv:

[Delta(ct) + Delta(ct) x r%]

Delta(t) =---------------------------------

Q

unde:

Delta(ct) - creșterea cheltuielilor totale determinate de influențele reale primite în costuri;

r% - cota de profit a operatorului;

Q - cantitatea programată în unități de măsură specifice, luată în calcul la nivelul avut în vedere la determinarea tarifului actual.

  • (2)    Ajustarea tarifelor ofertate se va face cu aprobarea Consiliului Local al Municipiului Arad, la solicitarea justificată a Promitentului-Prestator, în baza cererii de ajustare însoțită de documentația de fundamentare (memoriu tehnico-justificativ prezentat de Promitentul-Prestator) a tarifelor pe elemente de cheltuieli întocmită în conformitate cu Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007.

  • Modificarea tarifelor Acordului-cadru

  • 4.7.    Modificarea tarifelor se realizează conform prevederilor art. 15-16 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 și este posibilă ori de câte ori se constată apariția unei situații imprevizibile (inclusiv modificări legislative) apărute oricând pe perioada de îndeplinire a Acordului-cadru, în cazul apariției unor împrejurări care lezează interesele comerciale legitime ale Părților și care nu au putut fi prevăzute la data depunerii ofertei sau a încheierii Acordului-cadru.

  • 4.8.    Modificarea tarifelor se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 16 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007, respectiv:

T(1) = T(0) +Delta(t)

unde:

T(1) - tariful modificat;

T(0) - tariful actual;

Delta(t) - creșterea de tarif;

[Delta(ct) + Delta(ct) x r%]

Delta(t) =-----------------------------------

Q

unde:

Delta(ct) - creșterea cheltuielilor totale ca urmare a modificărilor intervenite în costuri;

r% - cota de profit a operatorului;

Q - cantitatea programată în unități de măsură specifice, determinată de condițiile concrete în care se prestează activitatea.

  • 4.9.    Modificarea (majorarea sau diminuarea) aplicată prețurilor unitare aferente Acordului-cadru va fi limitată strict la acoperirea efectelor situației imprevizibile și trebuie să evidențieze influența pe care o exercită modificarea în prețul unitar.

  • 5.    Amendamente. Clauze de revizuire
    • 5.1.    (1) Părțile Acordului-cadru au dreptul, pe durata îndeplinirii acestuia și a contractelor subsecvente ce vor fi atribuite în baza prezentului Acord-cadru, de a conveni modificarea clauzelor Acordului-cadru si a contractelor subsecvente prin act adițional, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare și în conformitate cu art. 221 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 164 din H.G. nr. 395/2016, inclusiv in cazul apariției unor circumstanțe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora si care nu au putut fi prevăzute la data încheierii Acordului-cadru.

  • (2)    Dacă solicitarea de modificare provine de la Promitentul-Prestator, acesta trebuie să înregistreze solicitarea la Promitentul-Achizitor cu cel puțin 30 de zile înainte de data preconizată pentru intrarea în vigoare a Actului Adițional.

  • 5.2.    Fără a aduce atingere dispozițiilor dreptului comun privind încetarea Acordului-cadru sau dreptului Promitentului-Achizitor de a solicita constatarea nulității absolute a acestuia în conformitate cu dispozițiile dreptului comun, Promitentul-Achizitor are dreptul de a denunța unilateral Acordul-cadru în perioada de valabilitate a acestuia, în cazul modificării Acordului-cadru în alte condiții decât cele prevăzute de prevederile legale în vigoare.

  • 5.3.    Actele Adiționale încheiate nu trebuie să conducă în niciun caz la alterarea rezultatului procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia contractantul a fost declarat câștigător în urma finalizării procedurii de atribuire.

  • 5.4.    Orice modificare a Acordului-cadru care nu respectă prevederile prezentului Acord-cadru și ale legislației în vigoare va fi considerată nulă de drept.

  • Clauze de revizuire/actualizare

  • 5.5.    Modificările Acordului-cadru și ale contractelor subsecvente atribuite în baza acestuia, indiferent daca sunt sau nu evaluabile în bani și indiferent de valoarea acestora, se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 si ale H.G. nr. 395/2016.

  • 5.6.    (1) Eventualele modificări care pot interveni în perioada de derulare a Acordului-cadru se referă la următoarele clauze contractuale:

  • a)    Părțile Acordului-cadru:

  • 1)    din punct de vedere al schimbării denumirii, al statutului, al acționariatului, al formei societății, ale sediului, care nu atrag crearea unei persoane juridice noi;

  • 2)    atunci când Promitentul-Prestator este înlocuit de un nou Prestator, în situația în care drepturile și obligațiile Promitentului-Prestator inițial, rezultate din Acordul-cadru, sunt preluate, ca urmare a unei succesiuni universale sau cu titlu universal în cadrul unui proces de reorganizare, inclusiv prin fuziune sau divizare, de către un alt operator economic care îndeplinește criteriile de calificare și selecție stabilite inițial, cu condiția ca această modificare să nu presupună alte modificări substanțiale ale contractului de achiziție publică și să nu se realizeze cu scopul de a eluda aplicarea procedurilor de atribuire prevăzute de Legea achizițiilor publice nr. 98/2016;

  • b)    Prețul unitar al serviciilor. Ajustarea/Modificarea prețurilor Acordului-cadru - pe parcursul derulării contractelor subsecvente încheiate în baza prezentului Acord-cadru, ajustarea prețurilor se poate face conform prevederilor pct. 4 din prezentul Acord-cadru.

  • (2 ) Prezentul Acord-cadru nu reprezintă baza legală pentru angajarea fondurilor publice. În baza acestui Acord-cadru se vor atribui contracte subsecvente care constituie temei legal pentru plată.

  • (3 ) Eventuale modificări, care pot interveni in perioada de derulare a contractelor subsecvente atribuite în baza prezentului Acord-cadru, vor face obiectul unor clauze de revizuire ce se vor regăsi în cuprinsul contractelor subsecvente.

  • 5.7.    Orice modificare a Acordului-cadru, generată de aplicarea clauzelor de revizuire de la art.

  • 5.6. , va face obiectul unui act adițional.

  • 5.8.    (1) Orice modificare a Acordului-cadru în cursul perioadei de valabilitate, altfel decât în cazurile și condițiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 se realizează prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 98/2016.

  • (2)    În situația nerespectării dispozițiilor alin. (1), Promitentul-Achizitor are dreptul de a denunța unilateral Acordul-cadru.

  • 6.    Cantitatea previzionată
    • 6.1.    Cantitățile minime și maxime ale prezentului Acord-cadru sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la prezentul Acord-cadru și sunt estimative, menționate doar pentru a da o dimensiune asupra anvergurii Acordului-cadru, Promitentul-Achizitor încheind contracte subsecvente în funcție de necesități și fondurile disponibile.

    • 6.2.    Serviciile se vor presta în urma încheierii unui contract subsecvent precum și a emiterii unei comenzi din partea Promitentului-Achizitor, în funcție de necesitățile și prioritățile acestuia.

    • 6.3.    Promitentul-Achizitor își rezervă dreptul de a încheia mai multe contracte subscvente într-un an, în funcție de necesitățile și de disponibilitățile financiare ale acestuia.

  • 7.    Obligațiile Promitentului-Prestator
    • 7.1.    Promitentul-Prestator se obligă ca, în baza contractelor subsecvente încheiate cu Promitentul-Achizitor, să presteze activități specifice serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în îunicipiul Arad, stabilind nivelurile de calitate și condițiile tehnice necesare funcționării acestui serviciu în condiții de eficiență și siguranță.

    • 7.2.    Promitentul-Prestator se obligă ca serviciile prestate să respecte toate clauzele prevăzute în prezentul Acord-cadru și în caietul de sarcini cu anexele sale, care constituie parte integrantă a Acordului-cadru.

    • 7.3.    Promitentul-Prestator se obligă ca serviciile prestate să respecte cel puțin calitatea prevăzută în propunerea tehnică, anexă la prezentul Acord-cadru.

    • 7.4.    Promitentul-Prestator se obligă să presteze serviciile astfel cum au fost prevăzute în Acordul-cadru și în caietul de sarcini aferent, ori de câte ori Promitentul-Achizitor solicită acest lucru.

    • 7.5.    Promitentul-Prestator este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de calificarea personalului folosit pe toată durata Acordului-cadru.

    • 7.6.    Promitentul-Prestator își asumă ca obligație principală față de Promitentul-Achizitor prestarea serviciilor astfel cum a fost prevăzut în Acordul-cadru respectiv caietul de sarcini cu anexele acestuia.

    • 7.7.    În cazul în care Promitentul-Prestator nu respectă obligațiile asumate prin prezentul Acord-cadru, Promitentul-Achizitor are dreptul de a considera că Promitentul-Prestator nu are capacitatea de a răspunde solicitărilor Promitentului-Achizitor.

    • 7.8.    Promitentul-Prestator se obligă să despăgubească Promitentul-Achizitor împotriva oricăror:

  • a)    reclamații și acțiuni în justiție, ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.), legate de echipamentele, materialele, instalațiile sau utilajele folosite pentru sau în legatură cu serviciile prestate, și

  • b)    daune-interese, costuri, taxe și cheltuieli de orice natură, aferente, cu excepția situației în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini întocmit de către Achizitor.

  • 7.9.    Promitentul-Prestator se obligă să nu transfere total sau parțial obligațiile asumate prin prezentul Acord-cadru.

  • 7.10.    În cazul în care Promitentul-Achizitor transmite o solicitare pentru încheierea unui contract subsecvent, Promitentul-Prestator se obligă să restituie contractul semnat în termen de maximum 5 (cinci) zile de la primirea acestuia.

  • 7.11.    În situația în care Promitentul-Prestator, din propria culpă, nu poate răspunde solicitării Promitentului-Achizitor pentru încheierea unui contract subsecvent, Promitentul-Prestator va fi obligat la plata de daune interese egale cu 50% din valoarea minimă a prezentului Acord-cadru.

  • 8.    Obligațiile Promitentului-Achizitor
    • 8.1.    Promitentul-Achizitor se obligă ca, în baza contractelor subsecvente atribuite Promitentului-Prestator, să achiziționeze activități specifice serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în îunicipiul Arad.

    • 8.2.    Promitentul-Achizitor se obligă să plătească către Promitentul-Prestator valoarea serviciilor prestate în termenul convenit.

    • 8.3.    Promitentul-Achizitor se obligă să nu inițieze, pe durata prezentului Acord-cadru, o nouă procedură de atribuire, atunci când intenționează să achiziționeze serviciile care fac obiectul prezentului Acord-cadru, cu excepția cazului în care Promitentul-Achizitor transmite Promitentului-Prestator o solicitare pentru încheierea unui contract subsecvent și acesta refuză semnarea contractului subsecvent sau declară că nu are capacitatea de a răspunde solicitării din propria sa culpă sau întrerupe prestarea acestora pe o perioadă mai mare de 30 de zile.

    • 8.4.    Promitentul-Achizitor este îndreptățit să inițieze o procedură de atribuire, atunci când valoarea estimată a contractului subsecvent pe care intenționează să îl atribuie, cumulată cu suma contractelor subsecvente atribuite anterior, depășește o valoare pentru care prevederile legale impun obligații în raport cu anumite praguri valorice.

  • 9.    Garanția de bună execuție
    • 9.1.    Promitentul-Prestator se obligă să constituie garanția de bună execuție pentru fiecare contract subsecvent, în procent de 5% din valoarea fără TVA a respectivului contract, respectiv ________________ lei.

    • 9.2.    Garanția se constituie conform prevederilor art. 36 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare.

  • 10.    Comunicări
    • 10.1.    Orice comunicare între părți referitoare la îndeplinirea prezentului Acord-cadru trebuie să fie transmisă în scris, în limba română, la adresele indicate în Acordul-cadru.

    • 10.2.    Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii cât și în momentul primirii.

    • 10.3.    Comunicările între părți se pot face și prin telefon, fax sau e-mail, cu condiția confirmării în scris a primirii comunicării. În situația în care comunicările dintre părți se fac prin intermediul poștei electronice sau a faxului și sunt dublate de transmiterea acelorași documente și prin poștă, data comunicării va fi considerată cea la care se înregistrează exemplarele transmise prin poștă.

  • 11.    Documentele care însoțesc prezentul Acord-cadru
    • 11.1.    Documentele prezentului Acord-cadru sunt:

  • a)    Caietul de sarcini nr. 78.087/11.10.2021 și anexele acestuia, inclusiv clarificările și/sau măsurile de remediere aduse până la depunerea ofertelor ce privesc aspectele tehnice și financiare;

  • b)    Oferta, respectiv Propunerea financiară nr.___________/ data _______________ (Tarifele

ofertate) - Anexa nr. 1 și Propunerea tehnică nr.___________/ data _______________;

  • c)    Cantitățile minime și maxime ale prezentului Acord-cadru - Anexa nr. 2;

  • d)    Indicatorii de performanță ai serviciului - Anexa nr. 3;

  • e)    Garanția de bună execuție;

  • f)    Actul juridic încheiat între contractant și terț (convenție, contract etc.) în care să se prevadă în mod expres obligațiile pe care terțul și le asumă cu privire la susținerea acordată, precum și drepturile ofertantului, dar și faptul că terțul își asumă răspunderea în fața autorității/entității contractante (în funcție de tipul de susținere acordată), dacă este cazul -potrivit Îndrumării privind instituția ”terțului susținător” așa cum este aceasta reglementată în art. 182 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și în art. 196 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale publicate în data de 25.01.2022;

  • g)    Acordul de asociere, dacă este cazul;

  • h)    Contractele subsecvente încheiate în baza prezentului Acord-cadru;

  • i)    Actele adiționale la prezentul Acord-cadru, dacă este cazul;

  • j)    Regulamentul serviciului de salubrizare al Municipiului Arad, actualizat, cu modificările și completările ulterioare;

  • k)    alte documente-anexe, după caz.

  • 11.2.    În cazul în care, pe parcursul executării Acordului-cadru, se constată că anumite elemente ale propunerii tehnice sunt inferioare sau nu corespund cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, prevalează prevederile caietului de sarcini.

  • 11.3.    În cazul oricărei contradicții între documentele prevăzute la pct. 11.1., prevederile acestora vor fi aplicate în ordinea de precedență stabilită conform succesiunii documentelor enumerate mai sus.

  • 12.    Încetarea Acordului-cadru
    • 12.1.    Prezentul Acord-cadru încetează în următoarele situații:

  • a)    în cazul in care Prestatorul nu obține avizele și autorizațiile necesare prestării serviciilor cu referire în special la licența A.N.R.S.C., conform legislației în vigoare și declarațiilor pe propria răspundere depuse în cadrul ofertei. Această sancțiune este aplicabilă și în cazul pierderii dreptului de a presta serviciile.

  • b)    prin împlinirea/expirarea duratei pentru care a fost încheiat, de drept;

  • c)    prin acordul de voință al părților;

  • d)    în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către Promitentul-Achizitor, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina Promitentului-Achizitor;

  • e)    în cazul constatării unor abateri grave ale Promitentului-Prestator de la îndeplinirea obligațiilor contractuale, prin rezilierea unilaterală de către Promitentul-Achizitor și cu plata unei despăgubiri în sarcina Promitentului-Prestator;

  • f)    în cazuri de forță majoră sau caz fortuit, când Promitentul-Prestator se află în imposibilitatea de a continua contractul, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri;

  • g)    prin rezilierea de către o parte ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii în mod necorespunzător a obligațiilor asumate prin prezentul Acord-cadru, de către cealaltă parte, cu notificare prealabilă de 5 (cinci) zile a părții în culpă.

  • h)    alte cauze prevăzute de lege.

  • 13.    Forța majoră
    • 13.1.    Forța majoră este constatată de o autoritate competentă.

    • 13.2.    Forța majoră exonerează părțile contractante de îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acționează.

    • 13.3.    Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia.

    • 13.4.    Partea contractantă care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți, imediat și în mod complet, producerea acesteia și să ia orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor.

    • 13.5.    Dacă forța majoră acționează sau se estimează că va acționa o perioadă mai mare de 6 (șase) luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre părți să poată pretindă celeilalte daune-interese.

  • 14.    Soluționarea litigiilor
    • 14.1.    Promitentul-Achizitor și Promitentul-Prestator vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea prezentului Acord-cadru.

    • 14.2.    Dacă, după 5 (cinci) de zile de la începerea acestor tratative, părțile nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, disputa se va soluționa de către instanțele judecătorești competente.

Părțile au convenit să încheie astăzi, ____.____.202__, prezentul Acord-cadru de

servicii, în 3 (trei) exemplare, dintre care 2 (două) exemplare pentru Promitentul-Achizitor și unul pentru Promitentul-Prestator.

PROMITENT-ACHIZITOR, MUNICIPIUL ARAD

PROMITENT-PRESTATOR,

PRIMAR

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Anexa nr. 3

la Hotărârea nr. 415/09.08.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad

CONTRACT SUBSECVENT DE SERVICII

Nr.___________/ data ____.____.202__

- model -

Preambul

În temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, conform Raportului procedurii nr. ________/data ___________, prin procedura de Licitație

deschisă s-a încheiat prezentul Contract Subsecvent de servicii (“Contractul”) la Acordul-cadru de servicii nr. ________/ data ____.____.202__

Între:

  • 1.    Părțile Contractului
    • 1.1.    Autoritatea contractantă MUNICIPIUL ARAD, cu sediul în Arad, Bulevardul Revoluției, nr. 75, județul Arad, cod poștal 310130, cod fiscal R3519925, telefon 0257-281-850, fax 0257284-744, e-mail xxx@xxxxxxxxxxxxxxx, cont RO95TREZ24A705000200130X deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentată prin domnul Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx - Primar, și doamna Xxxxx Xxxxxxxx - Director Economic, în calitate de Achizitor, pe de o parte, și

    • 1.2.    _____________________________, cu sediul în _______________________________,

cod      fiscal      _______________,       telefon      ___________________,       fax

_______________________, e-mail ____________________, număr de înmatriculare _______________,         cont        ______________________ deschis        la _________________________________,                  reprezentată                 prin ____________________________________,           având           funcția           de _________________________, telefon ___________________________, în calitate de Prestator, pe de altă parte,

  • 2.    Definiții
    • 2.1.    În prezentul Contract, următorii termeni vor fi interpretați astfel:

  • a)    contract - prezentul Contract și toate anexele sale;

  • b)    Achizitor și Prestator - părțile contractante, așa cum sunt acestea numite în prezentul contract;

  • c)    prețul Contractului - prețul plătibil Prestatorului de către Achizitor, în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală și corespunzătoare a tuturor obligațiilor asumate prin contract;

  • d)    servicii - activitățile a căror prestare face obiectul contractului;

  • e)    produse - echipamentele, mașinile, utilajele, piesele de schimb și orice alte bunuri cuprinse în anexa/anexele la prezentul Contract și pe care Prestatorul are obligația de a le furniza în legătură cu serviciile prestate conform Contractului;

  • f)    forța majoră - orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, care nu putea fi prevăzut la momentul încheierii Contractului și care face imposibilă executarea și, respectiv îndeplinirea Contractului; sunt considerate asemenea evenimente: războaie, revoluții, incendii, inundații sau orice alte catastrofe naturale, restricții apărute ca urmare a unei carantine, embargou, enumerarea nefiind exhaustivă, ci enunțiativă. Nu este considerat forță majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligațiilor uneia din părți;

  • g)    zi - zi calendaristică; an - 365 de zile.

  • 3.    Interpretare
    • 3.1.    În prezentul Contract, cu excepția unei prevederi contrare, cuvintele la forma singular vor include forma de plural și viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context.

    • 3.2.    Termenul "zi" ori "zile" sau orice referire la zile reprezintă zile calendaristice dacă nu se specifică în mod diferit.

CLAUZE GENERALE

  • 4.    Obiectul principal al Contractului
    • 4.1.    Prestatorul se obligă să presteze servicii de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiul Arad, în conformitate cu prevederile normativelor în vigoare, a cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, în condițiile calitative și cantitative prevăzute în acestea, în concordanță cu clauzele convenite în Acordul-cadru nr. ___________/ data_______________ și în prezentul Contract, în perioada convenită, în conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul Contract.

  • 5.    Prețul Contractului
    • 5.1.    Prețul convenit pentru îndeplinirea Contractului, plătibil Prestatorului de către Achizitor, este de până în suma de _____________ lei la care se adaugă TVA în valoare de

_____________ , conform propunerii financiare nr. ___________/ data_______________, ce se constiuie anexă la prezentul Contract.

  • 5.2.    Plata se va face din bugetul local astfel:

  • a)    pentru Salubrizare stradală (operațiile de măturat, spălat, stropit și întreținerea căilor publice) - de la Cap. 74.02 subcap. 74.02.05.01 și 74.02.05.02

  • b)    pentru Deszăpezire (operațiile de curățare și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune pe timp de polei sau îngheț) - de la Cap. 70.02 subcap. 70.02.50.

  • 5.3.    Prețul maxim pentru îndeplinirea prezentului Contract, plătibil Prestatorului de către Achizitor, se stabilește folosind prețurile unitare si tarifele din Propunerea financiară, document al prezentului Contract, aplicate la cantitățile comandate de Achizitor pentru îndeplinirea prezentului Contract și este de __________________ lei, la care se adaugă TVA conform

legislației în vigoare în sumă de ___________________.

  • 5.4.    Facturile vor fi decontate pe baza verificării și certificării de către reprezentanții Achizitorului a serviciilor prestate, avându-se în vedere serviciile efectiv (real) îndeplinite, calitatea acestora și alte elemente necesare.

  • 5.5.    Serviciile care fac obiectul prezentului Contract vor fi efectuate de către Prestator pe baza de comandă scrisă transmisă de Achizitor.

  • 5.6.    Prețurile unitare ale Contractului se ajustează, în condițiile prevăzute de art. 16 din prezentul Contract.

  • 6.    Durata Contractului
    • 6.1.    Durata prestării serviciilor din prezentul Contract Subsecvent de servicii este cu începere de la data de ____________până la data de___________________ inclusiv.

    • 6.2.    Contractul se consideră finalizat la epuizarea valorii Contractului sau la expirarea duratei Contractului.

  • 7.    Documentele care însoțesc prezentul Contract Subsecvent
    • 7.1.    Documentele prezentului Contract Subsecvent de servicii sunt:

  • a)    Acordul cadru de servicii nr. ___________/ data _______________ și documentele

acestuia, prevăzute la pct. 11.1;

  • b)    Cantitățile minime și maxime ale prezentului Contract Subsecvent;

  • c)    Actele adiționale, dacă este cazul;

  • d)    alte documente-anexe, după caz.

  • 7.2.    În cazul în care, pe parcursul executării Contractului Subsecvent, se constată că anumite elemente ale propunerii tehnice sunt inferioare sau nu corespund cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, prevalează prevederile caietului de sarcini.

  • 7.3.    În cazul oricărei contradicții între documentele prevăzute la pct. 7.1., prevederile acestora vor fi aplicate în ordinea de precedență stabilită conform succesiunii documentelor enumerate mai sus.

  • 8.    Caracterul confidențial al Contractului
    • 8.1.    O parte contractantă nu are dreptul, fără acordul scris al celeilalte părți:

  • a)    de a face cunoscut Contractul sau orice prevedere a acestuia unei terțe părți, în afara acelor persoane implicate în îndeplinirea Contractului;

  • b)    de a utiliza informațiile și documentele obținute sau la care are acces în perioada de derulare a Contractului, în alt scop decât acela de a-și îndeplini obligațiile contractuale.

  • 8.2.    Dezvăluirea oricărei informații față de persoanele implicate în îndeplinirea Contractului se va face confidențial și se va extinde numai asupra acelor informații necesare în vederea îndeplinirii Contractului.

  • 8.3.    O parte contractantă va fi exonerată de răspunderea pentru dezvăluirea de informații referitoare la Contract dacă:

  • a)    informația era cunoscută părții contractante înainte ca ea să fi fost primită de la cealaltă parte contractantă; sau

  • b)    informația a fost dezvăluită după ce a fost obținut acordul scris al celeilalte părți contractante pentru asemenea dezvăluire; sau

  • c)    partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informația.

  • 9.    Obligațiile principale ale Prestatorului
    • 9.1.    Prestatorul se obligă să respecte prevederile Contractului și Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare a Municipiului Arad, actualizat, cu modificările și completările ulterioare;

    • 9.2.    Prestatorul se obligă să presteze serviciile la standardele din Contract și să respecte indicatorii de performanță ai serviciului.

    • 9.3.    Prestatorul se obligă să obțină de la autoritățile competente avizele, acordurile și autorizațiile necesare prestării activității;

    • 9.4.    Prestatorul se obligă să furnizeze Achizitorului și A.N.R.S.C. informațiile solicitate și să asigure accesul la toate informațiile necesare în vederea verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în conformitate cu clauzele Acordului-cadru, a regulamentului serviciului de salubrizare, actualizat, și ale acordului și autorizației de mediu;

    • 9.5.    Prestatorul trebuie să aplice metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale oferite de normele legale în vigoare;

    • 9.6.    Prestatorul trebuie să efectueze serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad conform propunerilor tehnice și financiare și prevederilor caietului de sarcini, în condiții de calitate și eficiență;

    • 9.7.    Prestatorul trebuie să fundamenteze și să supună aprobării tarifele ce vor fi utilizate în activitatea de salubrizare;

    • 9.8.    Prestatorul se obligă să se prezinte pentru prestarea serviciilor în maxim 2 (două) zile de la sesizarea făcută de către Achizitor.

    • 9.9.    Prestatorul se obligă să despăgubească Achizitorul împotriva oricăror:

  • a)    reclamații și acțiuni în justiție, ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.), legate de echipamentele, materialele, instalațiile sau utilajele folosite pentru sau în legătură cu produsele achiziționate; și

  • b)    daune-interese, costuri, taxe și cheltuieli de orice natură, aferente, cu excepția situației în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini întocmit de către Achizitor. 9.10. Prestatorul este pe deplin responsabil pentru prestarea serviciilor convenite. Totodată, este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de calificarea personalului folosit pe toată durata Contractului.

  • 10.    Obligațiile principale ale Achizitorului
    • 10.1.    Achizitorul se obligă să recepționeze serviciile prestate în termenul convenit, respectiv 10 (zece) zile de la emiterea situațiilor de plată și să plătească prețul convenit în prezentul Contract.

    • 10.2.    Achizitorul se obligă să plătească prețul serviciilor către Prestator în termen de 30 zile de la data înregistrării facturilor la registratura Achizitorului.

    • 10.3.    Dacă Achizitorul nu onorează facturile în termen de 60 zile de la data primirii acestora, Prestatorul are dreptul de a sista prestarea serviciilor sau de a diminua ritmul prestării serviciilor. Imediat ce Achizitorul onorează factura, Prestatorul va relua prestarea serviciilor în cel mai scurt timp posibil.

  • 11.    Sancțiuni pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor
    • 11.1. (1) Prezentul Contract încetează de drept în cazul în care Prestatorul nu obține avizele și autorizațiile necesare prestării serviciilor, cu referire în special la licența A.N.R.S.C. conform legislației în vigoare și declarațiilor pe propria răspundere depuse în cadrul ofertei. Această sancțiune este aplicabilă și în cazul pierderii dreptului de a presta serviciile.

    • 11.1. (2) Pentru încălcări ale condițiilor de execuție și calitate a operațiilor de salubrizare stradală și deszăpezire prevăzute în Contract, respectiv pentru fiecare neconformitate constatată de Achizitor și neremediată imediat de Prestator, Prestatorul va fi sancționat după cum urmează:

  • a)    Neefectuarea salubrizării sau deszăpezirii pe o stradă din vina exclusivă a Prestatorului va duce la refuzarea la plată a serviciilor de salubrizare stradală sau deszăpezire aferente străzii respective.

  • b)    Suplimentar prevederilor stipulate la lit. a), Prestatorului i se vor adăuga penalități în cuantum de 1,5% / zi aplicată la valoarea operațiunilor neexecutate din cadrul comenzii lunare, până la data prestării conforme a operațiunilor aferente străzii respective.

  • 11.2.    Pentru nerezolvarea în termen de o zi a reclamațiilor scrise justificate privind calitatea serviciilor prestate se va calcula Prestatorului o sancțiune de 0,03% din valoarea operațiunilor neexecutate din cadrul comenzii lunare până la data prestării conforme a operațiunilor.

  • 11.3.    Constatarea situațiilor prevăzute la pct. 11 se face de către personalul serviciului de specialitate al Achizitorului, cu atribuții în urmărirea Contractului, care solicită prezența pe teren a Responsabilului cu verificarea efectuării serviciilor din partea Prestatorului.

  • 11.4.    Prestatorul se obligă să numească înlocuitori ai responsabililor de serviciu pentru situația în care responsabilii nu pot participa la verificări, indiferent de motivul neparticipării; Prestatorul se obligă să comunice Achizitorului numele și numerele de telefon ale persoanelor respective.

  • 11.5.    Responsabilul prevăzut la pct. 11.3 are obligația de a răspunde solicitării în termen de 30 minute de la momentul solicitării. În cazul nerespectării acestui termen, personalul Achizitorului încheie documentul constatator (Notă de constatare), care este opozabil Prestatorului.

  • 11.6.    În cazul în care Achizitorul nu își onorează facturile în termen de 30 zile de la data primirii acestora, atunci acestuia îi revine obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu 0,03% din plata neefectuată pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.

  • 11.7.    Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul Contract de către una dintre părți, în mod culpabil și repetat, dă dreptul părții lezate de a considera Contractul de drept reziliat și de a pretinde plata de daune-interese.

  • 11.8.    Achizitorul își rezervă dreptul de a renunța la Contract, printr-o notificare scrisă adresată Prestatorului, fără nici o compensație, dacă acesta din urmă dă faliment, cu condiția ca această anulare să nu prejudicieze sau să afecteze dreptul la acțiune sau despăgubire pentru Prestator. În acest caz, Prestatorul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzătoare pentru partea din Contract îndeplinită până la data denunțării unilaterale a Contractului.

  • 11.9.    Autoritatea Contractantă are dreptul de a denunța unilateral prezentul Contract în perioada de valabilitate a acestuia dacă Contractantul încalcă grav obligațiile care rezultă din legislația europeană relevantă și această încălcare a fost constatată printr-o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

CLAUZE SPECIFICE

  • 12.    Alte responsabilități ale Prestatorului
    • 12.1.    Prestatorul are obligația de a presta serviciile prevăzute în Contract cu profesionalismul și promptitudinea cuvenite conform angajamentului asumat și în conformitate cu oferta sa.

    • 12.2.    Prestatorul se obligă să supravegheze prestarea serviciilor, să asigure resursele umane, materialele, echipamentele și orice alte asemenea, fie de natură provizorie, fie definitivă, cerute de și pentru Contract, în măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în Contract sau se poate deduce în mod rezonabil din Contract.

    • 12.3.    Prestatorul este pe deplin responsabil pentru prestarea serviciilor în perioada de timp convenită. Totodată, este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de calificarea personalului folosit pe toată durata Contractului.

    • 12.4.    Prestatorul se obligă să asigure reprezentanților serviciului de specialitate ai Achizitorului un autoturism pentru verificarea și recepția activităților operatorului, în teren.

    • 12.5.    La încetarea Contractului din alte motive decât termenul, forța majoră și înțelegerea părților, Prestatorul este obligat să asigure continuitatea prestării activității în condițiile prevăzute de lege;

    • 12.6.    În cazul în care Prestatorul sesizează existența sau posibilitatea existenței unei cauze de natură să conducă la imposibilitatea realizării activității ori serviciului public, va notifica de îndată acest fapt Achizitorului, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuității activității sau serviciului public;

    • 12.7.    Prestatorul este obligat să ia măsurile necesare privind respectarea igienei, condițiilor de siguranță în exploatare și la locul de muncă, a normelor de protecție a muncii, respectiv de protecție a mediului;

  • 13.    Recepție și verificări
    • 13.1.    Achizitorul are dreptul de a verifica modul de prestare a serviciilor pentru a stabili conformitatea cu oferta depusă.

    • 13.2.    Verificările vor fi efectuate în conformitate cu prevederile din prezentul Contract.

    • 13.3.    Achizitorul are obligația de a notifica, în scris, Prestatorului identitatea reprezentanților săi împuterniciți pentru acest scop.

  • 14.    Începere, finalizare, întârzieri, sistare
    • 14.1.    Prestatorul are obligația de a începe executarea Contractului imediat după semnarea acestuia.

    • 14.2.    Serviciile prestate în baza Contractului sau, dacă este cazul, oricare fază a acestora prevăzută a fi terminată într-o perioadă stabilită, trebuie finalizate în termenul convenit de părți, termen care se calculează de la data începerii prestării serviciilor.

    • 14.3.    Dacă pe parcursul îndeplinirii Contractului, din motive ce nu pot fi imputate acestuia, Prestatorul nu respectă termenul de îndeplinire a Contractului, atunci acesta are obligația de a notifica acest lucru în timp util Achizitorului.

    • 14.4.    Nu se acceptă prelungirea duratei Contractului, cu excepția cazurilor de forță majoră.

  • 15.    Garanția de buna execuție a Contractului
    • 15.1.    Prestatorul se obligă să constituie garanția de bună execuție a Contractului, în procent de 5% din valoarea fără TVA a Contractului, respectiv ______lei.

    • 15.2.    Garanția se constituie în lei, în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data semnării Contractului de achiziție publică/Contractului Subsecvent.

    • 15.3.    Garanția de bună execuție se constituie fie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii, și devine anexă la Contract, prevederile art. 36 alin. (3) și (5) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 aplicându-se în mod corespunzător, sau prin rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale, prezentate spre plată Achizitorului.

    • 15.4.    Achizitorul are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, în limita prejudiciului creat, dacă Prestatorul nu își execută, execută cu întârziere sau execută necorespunzător obligațiile asumate prin prezentul Contract. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție, Achizitorul are obligația de a notifica acest lucru Prestatorului, precizând totodată obligațiile care nu au fost respectate. Contul astfel deschis este purtător de dobândă în favoarea Prestatorului.

    • 15.5.    Achizitorul se obligă să restituie garanția de bună execuție în termen de 14 zile de la data îndeplinirii de către Prestator a obligațiilor asumate prin prezentul Contract, dacă Achizitorul nu a emis pretenții asupra acestei garanții.

    • 15.6.    În eventualitatea în care garanția de bună execuție se constituie printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii (Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare), acesta va deveni anexa la prezentul Contract.

  • 16.    Ajustarea/Modificarea prețului Contractului
    • 16.1.    Pentru serviciile prestate, plățile datorate de Achizitor Prestatorului sunt cele declarate în Propunerea financiară, anexă la Contract.

    • 16.2.    Tarifele prezentate în Propunerea financiară, se pot ajusta, potrivit prevederilor art. 1314 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare.

  • Ajustarea tarifelor Contractului Subsecvent

  • 16.3.    (1) Tarifele pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare se pot ajusta, cu aprobarea Consiliului Local al Municipiului Arad, la solicitarea Prestatorului, în raport cu evoluția parametrului de ajustare, în baza cererilor de ajustare, însoțite de documentația de fundamentare a tarifelor, pe elemente de cheltuieli.

  • (2)    Nivelul tarifului rezultat nu poate depăși nivelul actual, ajustat cu indicele de creștere a parametrului de ajustare, respectiv indicele prețurilor de consum - IPC total comunicat de INS aferent anului trecut de activitate.

În cazul ajustării tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare, structura cheltuielilor și a veniturilor este prezentată în anexa nr. 2 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007.

  • 16.4.    (1) Ajustarea prețurilor unitare se va putea efectua la prețurile unitare ofertate în Propunerea financiară, începând cu luna a 13-a de derulare a Acordului-cadru, dar nu mai repede de 12 de luni de la ultima ajustare, potrivit formulei prevăzute la art. 14 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007, respectiv:

[Delta(ct) + Delta(ct) x r%]

Delta(t)--

Q

unde:

Delta(ct) - creșterea cheltuielilor totale determinate de influențele reale primite în costuri;

r% - cota de profit a operatorului;

Q - cantitatea programată în unități de măsură specifice, luată în calcul la nivelul avut în vedere la determinarea tarifului actual.

  • (2)    Ajustarea tarifelor ofertate se va face cu aprobarea Consiliului Local al Municipiului Arad, la solicitarea justificată a Prestatorului, în baza cererii de ajustare însoțită de documentația de fundamentare (memoriu tehnico- justificativ prezentat de Prestator) a tarifelor pe elemente de cheltuieli întocmită în conformitate cu Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007.

  • Modificarea tarifelor Contractului Subsecvent

  • 16.5.    Modificarea tarifelor se realizează conform prevederilor art. 15-16 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 și este posibilă ori de câte ori se constată apariția unei situații imprevizibile (inclusiv modificări legislative) apărute oricând pe perioada de îndeplinire a prezentului Contract, în cazul apariției unor împrejurări care lezează interesele comerciale legitime ale Părților și care nu au putut fi prevăzute la data depunerii ofertei sau a încheierii Acordului-cadru.

  • 16.5.    Modificarea tarifelor se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 16 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007, respectiv:

T(1) = T(0) +Delta(t)

unde:

T(1) - tariful modificat;

T(0) - tariful actual;

Delta(t) - creșterea de tarif;

[Delta(ct) + Delta(ct) x r%]

Delta(t) =-----------------------------------

Q

unde:

Delta(ct) - creșterea cheltuielilor totale ca urmare a modificărilor intervenite în costuri;

r% - cota de profit a operatorului;

Q - cantitatea programată în unități de măsură specifice, determinată de condițiile concrete în care se prestează activitatea.

  • 16.6.    Modificarea (majorarea sau diminuarea) aplicată prețurilor unitare va fi limitată strict la acoperirea efectelor situației imprevizibile și trebuie să evidențieze influența pe care o exercită modificarea în prețul unitar.

  • 17.    Amendamente
    • 17.1    Cu excepția clauzei 5 - Prețul Contractului și 6 - Durata Contractului, părțile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii Contractului, de a conveni modificarea clauzelor Contractului, prin act adițional, numai în cazul apariției unor circumstanțe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora și care nu au putut fi prevăzute la data încheierii Contractului.

    • 17.2 . Orice modificare a legislației privind serviciile de utilități publice va conduce la modificarea de drept a prezentului Contract.

  • 18.    Subcontractanți
    • 18.1.    Prestatorul are obligația, în cazul în care părți din Contract le subcontractează, de a încheia contracte cu subcontractații desemnați, în concordanță cu oferta depusă.

    • 18.2.    Prestatorul are obligația de a prezenta la încheierea prezentului Contract toate contractele încheiate cu subcontractanții desemnați, dacă sunt cunoscuți la momentul respectiv.

    • 18.3.    Lista subcontractanților, cu datele de recunoaștere ale acestora, partea/părțile din Contract care urmează a fi îndeplinite, valoarea prestațiilor, cât și contractele încheiate cu aceștia se constituie în anexe la Contract.

    • 18.4.    Prestatorul este pe deplin răspunzător față de Achizitor de modul în care îndeplinește Contractul.

    • 18.5.    Subcontractantul este pe deplin răspunzător față de Prestator de modul în care își îndeplinește partea sa din Contract.

    • 18.6.    Prestatorul are dreptul de a pretinde daune-interese subcontractanților dacă aceștia nu își îndeplinesc partea lor din Contract.

    • 18.7.    Eventualele plăți directe către subcontractanții declarați vor fi făcute conform prevederilor legale incidente.

  • 19.    Cesiunea
    • 19.1    Nu se acceptă cesionarea obligațiilor prevăzute în prezentul Contract.

  • 20.    Forța majoră
    • 20.1.    Forța majoră este constatată de o autoritate competentă.

    • 20.2.    Forța majoră exonerează părțile contractante de îndeplinirea obligaților asumate prin prezentul Contract, pe toată perioada în care aceasta acționează.

    • 20.3.    Îndeplinirea Contractului va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia.

    • 20.4.    Partea contractantă care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți, imediat și în mod complet, producerea acesteia și să ia orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor.

    • 20.5.    Dacă forța majoră acționează sau se estimează că va acționa o perioadă mai mare de 6 (șase) luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a prezentului Contract, fără ca vreuna dintre părți să poată pretindă celeilalte daune- interese.

  • 21.    Soluționarea litigiilor
    • 21.1 . Achizitorul și Prestatorul vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea Contractului.

    • 21.2    Dacă, după 15 zile de la începerea acestor tratative, Achizitorul și Prestatorul nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, disputa se va soluționa de către instanțele judecătorești din România.

  • 22.    Limba care guvernează Contractul
    • 22.1.    Limba care guvernează Contractul este limba română.

    • 22.2.    Toate comunicările privitoare la executarea Contractului vor fi redactate în limba română.

  • 23.    Comunicări
    • 23.1.    Orice comunicare între părți referitoare la îndeplinirea prezentului Contract trebuie să fie transmisă în scris, în limba română, la adresele indicate în Contract.

    • 23.2.    Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii.

    • 23.3.    Comunicările între părți se pot face și prin telefon, fax sau e-mail, cu condiția confirmării în scris a primirii comunicării. În situația în care comunicările dintre părți se fac prin intermediul poștei electronice sau a faxului și sunt dublate de transmiterea acelorași documente și prin poștă, data comunicării va fi considerată cea la care se înregistrează exemplarele transmise prin poștă.

  • 24.    Legea aplicabilă Contractului
    • 24.1.    Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

  • 25.    Standarde
    • 25.1.    Serviciile prestate în baza Contractului vor respecta standardele prezentate de Achizitor în Caietul de sarcini și anexele la acesta, cerințele din contract și reglementările tehnice în vigoare.

Părțile au convenit să încheie astăzi, ____.____.202__, prezentul Contract Subsecvent

de servicii, în 3 (trei) exemplare, dintre care 2 (două) exemplare pentru Achizitor și unul pentru Prestator.

ACHIZITOR, MUNICIPIUL ARAD

PRESTATOR,

PRIMAR

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx

Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Achiziții Publice

V1

AVIZ nr. 7242/01.04.2022

In temeiul prevederilor OUG nr. 98/2017 privind functia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achizitie publica, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale si a contractelor de concesiune de lucrari si concesiune de servicii si ale HG nr.419/2018 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr.98/2017,

Agentia Nationala pentru Achizitii Publice emite:

AViZ CONFORM CONDiTiONAT

Cu privire la documentatia de atribuire DF1141169/17.03.2022 pregatita de autoritatea contractanta MUNiCiPiUL ARAD, pentru procedura cu obiectul „Acord cadru de Servicii de salubrizare stradala si deszapezire in Municipiul Arad"

Abateri identificate - aspecte de regularitate si calitate:

1)iN FAPT: caietul de sarcini contine cerinte de calificare, cerinte care fac obiectul fisei de date; MASURA DE REMEDiERE: Autorizatia de la Protectia Mediului si licenta emisa de ANRSC se vor elimina din caietul de sarcini si se vor insera in sectiunea III.1.1.b a fisei de date deoarece vizeaza capacitatea de exercitare a activitatii profesionale a operatorului economic; pentru fiecare dintre aceste cerinte, veti preciza actele normative in vigoare care impun solicitarea acestor autorizatii; (Regularitate) iN DREPT: art.154 din Legea 98/2016; art.20, alin (2) din H.G 395/2016;

2)iN FAPT: modelul de contract nu include clauze contractuale cu privire la modul de realizare a modificarilor contractuale in perioada de executie a acestuia;

MASURA DE REMEDiERE: va rugam sa includeti, la nivelul clauzei 17 din modelul de contract subsecvent, clauze contractuale cu privire la modul de realizare a modificarilor contractuale in perioada de executie a acestuia (recomandam sa aveti in vedere cap. 2.4 din clauzele specifice aferente documentatiei de atribuire “Achizitia publica de Servicii de curatenie si/sau de igienizare si/sau de curatare si/sau de dezinfectie/ deparazitare/deratizare si/sau a oricaror altor servicii de intretinere in acest sens, dupa caz, pentru sediul(iile) la/si/sau locatia(iile)”; pentru consultare accesati urmatorul link: https://achizitiipublice.gov.ro/matrix/cell/397/1); (Calitate)

iN DREPT: art. 9, alin. (3), lit. c) si d) din HG 395/2016; art. 20, alin. (1), lit. c) si alin. (2) din HG 395/2016; art. 154 din Legea 98/2016;

Str. Foișorului nr. 2, sector 3, București, 031178

Achiziții Publice

3)iN FAPT: autoritatea contractanta nu a precizat activitatile pe care personalul cheie le va derula pe perioada implementarii contractului;

MASURA DE REMEDiERE: art 18 din caietul de sarcini-pentru fiecare din personalul cheie precizat in cadrul acestui capitol, va rugam sa precizati activitatile pe care acestia le vor derula pe perioada implementarii contractului; (Calitate)

iN DREPT: art.154 din Legea 98/2016; art.20, alin (2) din H.G 395/2016;

4)iN FAPT: calendarul de raspuns la solicitarile de clarificare ale operatorilor economici este neclar; MASURA DE REMEDiERE: la II.1.4 din fisa de date - va rugam sa corectati precizarea “Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare adresate in termenul prevazut la sectiunea I.1 (cu 12 zile inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor) cu 10 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor” astfel incat sa se inteleaga ca autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare adresate in termenul prevazut la sectiunea I.1 (cu 18 zile inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor) in a 11- a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor; (Regularitate)

iN DREPT: art. 154 din Legea 98/2016; art. 20, alin (2) si (3) din H.G 395/2016;

5)iN FAPT: modalitatea de constituire a garantiei de participare, cat si a garantiei de buna executie nu este in conformitate cu prevederile art 36 si 40 din HG 395/2016 modificata prin HG 375/2022; MASURA DE REMEDiERE: la III.1.6.a din fisa de date - va rugam sa reformulati modalitatea de constituire atat a garantiei de participare in conformitate cu prevederile art 36 din HG 395/2016 modificata prin HG 375/2022; totodata, va rugam sa precizati, in sectiunea III.1.6.b, modalitatea de constituire a garantiei de buna executie in conformitate cu prevederile art 39 din HG 395/2016 modificat; (Regularitate)

iN DREPT: art 36 si art 40 din HG 395/2016 modificata prin HG 375/2022;

6)iN FAPT: cerinta referitoare la experienta similara este neclara si potential restrictiva;

MASURA DE REMEDIERE: la III.1.3.a din fisa de date - va rugam sa reformulati cerința “Ofertantilor li se solicita sa demonstreze prestari de servicii similare (de salubrizare stradala, menajera, igienizare, curatenie) efectuate in cel mult ultimii 3 ani pana la data limita de depunere a ofertei, in valoare de minim 10.000.000 lei fara TVA cumulata din unul pana la 5 contracte” astfel incat sa se inteleaga ca ofertantilor li se solicita sa demonstreze prestari de servicii similare (ex: Servicii de curatare si maturare a strazilor - asa cum ati precizat codul CPV principal) efectuate in cel mult ultimii 3 ani pana la data limita de depunere a ofertei, in valoare cumulata de minim 10.000.000 lei fara TVA la nivelul a maxim 5 contracte; (Calitate)

iN DREPT: art. 179, lit. b) din Legea 98/2016; art. 172, alin (5) din Legea 98/2016; art. 31, alin (1) H.G 395/2016;

7)iN FAPT: autoritatea contractanta a formulat, la nivelul caietului de sarcini, cerinte de calificare, cerinte care fac obiectul fisei de date;

Str. Foișorului nr. 2, sector 3, București, 031178

Achiziții Publice

MASURA DE REMEDiERE: la III.1.3.a din fisa de date - va rugam sa eliminati cerintele referitoare la utilaje/echipamente avand in vedere ca la pag 17-18 din caietul de sarcini sunt formulate astfel de cerinte; mai mult decat atat, aceste utilaje sunt folosite ca factori de evaluare; recomandam sa aveti in vedere cap. 7.4.- Resurse materiale necesare contractantului pentru realizarea serviciilor din documentatia standard aferenta serviciilor de curatenie; totodata, pentru fiecare din utilaje, va rugam sa justificati, la nivelul strategiei de contractare, capacitatile impuse, precum si nr minim al acestora prin raportare la cantitatea celui mai mare contract subsecvent; (Calitate)

iN DREPT: art. 179, lit. d) din Legea 98/2016; art. 172, alin (5) din Legea 98/2016; art. 31, alin (1) din H.G 395/2016;

8)iN FAPT: autoritatea contractanta nu a atasat formularul aferent propunerii tehnice;

MASURA DE REMEDiERE: la IV.4.1 din fisa de date - va rugam sa specificati, in cadrul acestei sectiuni, formularul care trebuie completate de catre ofertanti in vederea depunerii propunerii tehnice; acest formular se va insera in fisierul “Formulare”; (Regularitate)

iN DREPT: art. 154 din Legea 98/2016; art. 20, alin (2) si (3) din H.G 395/2016;

9)iN FAPT: autoritatea contractanta a formulat informatii neclare referitoare la completarea formularului aferent propunerii financiare;

MASURA DE REMEDiERE: la IV.4.2 din fisa de date - va rugam sa eliminati informatiile referitoare la valoarea estimata maxima a procedurii de achizitie precizata in cadrul acestei sectiuni deoarece fiecare oferta va fi calculata raportat la tarifele fiecarui ofertant; aceasta observatie se va prelua si la nivelul formularului de oferta; (Calitate)

iN DREPT: art. 154 din Legea 98/2016; art. 20, alin (2) si (3) din H.G 395/2016;

10)iN FAPT: informatiile cuprinse in Formularul nr.3 pot conduce la aflarea valorii ofertei inainte de etapa de evaluare financiara;

MASURA DE REMEDIERE: Formular nr. 3 -va rugam sa reformulati precizarea “Art.3. Valoarea estimata a lucrarilor ce se vor executa de subcontractantul............este de.............lei, reprezentand......% din

valoarea totala a lucrarilor ofertate” astfel incat sa eliminati fie valoarea subcontractarii, fie procentul deoarece precizarea ambelor informatii conduce la aflarea valorii ofertei inainte de etapa de evaluare financiara; (Calitate)

iN DREPT: art. 154 din Legea 98/2016; art. 20, alin (2) din H.G 395/2016.

STRATEGIA DE CONTRACTARE SE VA MODIFICA IN CONFORMITATE CU OBSERVATIILE ANTERIOARE.

Conform prevederilor art.16 din OUG nr.98/2017 privind privind functia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achizitie publica, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale si a contractelor de concesiune de lucrari si concesiune de servicii, cu modificarile si completarile ulterioare in cazul in care entitatea contractanta are obiectii cu privire la constatarile si/sau masurile de remediere dispuse, identificate de catre ANAP ca urmare a activitatii de control ex ante asupra prezentei documentarii de atribuire, poate demara procedura de conciliere. Solutionarea cererii de conciliere este conditionata de nepublicarea anuntului de initiere a procedurii de atribuire.

Str. Foișorului nr. 2, sector 3, București, 031178

Achiziții Publice

In cazul in care entitatea contractanta decide publicarea anuntului de participare fara a remedia abaterile constatate de ANAP prin prezentul aviz conform conditionat, devin incidente preved art. 14 alin. (8) coroborat cu art. 25 din OUG nr. 98/2017, cu modificarile si completarile ulterioare.

Avizat:

Str. Foișorului nr. 2, sector 3, București, 031178

1

A se vedea http://www.primariaarad.ro/hotariri.php?action=part&sid=7739.

2

A se vedea http://www.primariaarad.ro/hotariri.php?action=part&sid=7939.

3

A se vedea http://www.primariaarad.ro/hotariri.php?action=part&sid=10002.

4

cu implementarea măsurilor de remediere dispuse prin Avizul Conform Condiționat al A.N.A.P. nr. 7.242/01.04.2022, aspect confirmat prin adresa A.N.A.P. nr. 7.242/8.399/15.04.2022