Hotărârea nr. 319/2022
privind unele măsuri în vederea asigurării gratuității cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina la transportul public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad și acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării modificării Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A NR. 319 din 10 iunie 2022
privind unele măsuri în vederea asigurării gratuității cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina la transportul public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare
Intercomunitară Transport Public Arad și acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării modificării Contractului de delegare a gestiunii
Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare nr. 40132/16.05.2022,
Analizând raportul nr. 40134/16.05.2022 al Compartimentului Transport Local, Autorizare Activități Economice,
Ținând seama de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Luând în considerare Hotărârea nr. 156/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind constituirea Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad,
Ținând cont de adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad nr. 561/13.05.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 39789/13.05.2022, prin care se solicită acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad pentru a vota modificarea, prin act adițional, a Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019,
Având în vedere prevederile art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 alin. (6), art. 2, art. 17 alin. (1) lit. i) și o), art. 35 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 31 punctul 8 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 972/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului,
Având în vedere Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. nr. 704/02.12.2019,
Luând în considerare adoptarea hotărârii cu 19 voturi pentru și 1 consilier nu a participat la (20 de consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) alin. (2) lit. d), e), alin. (6) lit. (a), alin. (7) lit. n), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. I. Străinii sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina beneficiază de gratuitate la transportul public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad.
Art. II. Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 551/2021 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de transport public Arad, în vederea aprobării modificării contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 704/2019, se modifică prin completarea Anexei nr. 2 reprezentând Metodologia privind aplicarea măsurilor de protecție socială la transportul public local pe raza Municipiului Arad după cum urmează:
Se introduce punctul 5A1, având următorul cuprins:
5A1 Gratuitate pentru Străinii sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina cu statut de refugiați luați în evidență pe raza administrativ-teritorială a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad
5*1.1. Străinii sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina pot circula cu mijloacele de transport în comun pe bază de legitimație/card, vizată/vizat semestrial, eliberată gratuit de către operatorul de transport.
5*1.2. Eliberarea legitimațiilor/cardurilor se va realiza în baza documentului care atestă statutul de refugiat.
5*1.3. În baza legitimațiilor/cardurilor eliberate, operatorul va întocmi un tabel care va cuprinde următoarele date:
-
a) numele și prenumele solicitantului;
-
b) locul luării în evidență;
-
c) seria și numărul documentului care atestă statutul de refugiat;
-
d) semnătura de primire a legitimației/cardului de călătorie.
5*1.4. Vizarea legitimației/cardului se realizează semestrial, cu prezentarea documentului care atestă statutul de refugiat, în perioada 8-24 ale primei luni din semestru, la punctele de eliberare a legitimațiilor/cardurilor.
Art. III. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 551/2021 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de transport public Arad, în vederea aprobării modificării contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 704/2019, rămân nemodificate.
Art. IV. Se aprobă Actul adițional nr. 5 la contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 704/2019, conform anexei, care face parte integrantă la prezenta hotărâre.
Art. V. (1) Se mandatează dl. Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad, în calitate de reprezentant al Municipiului Arad și membru al Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, să voteze în Adunarea Generală, în numele și pe seama Municipiului Arad, aprobarea Actului adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/2019, în forma prezentată în anexă la prezenta hotărâre.
-
(2) În absența persoanei împuternicite din alin. (1), Municipiul Arad, respectiv Consiliul Local al Municipiului Arad vor fi reprezentate în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad de persoana delegată pentru exercitarea atribuțiilor primarului, pentru a vota în favoarea adoptării Actului adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/2019, în forma prezentată în anexă la prezenta hotărâre.
Art. VI. Se mandatează Directorul executiv, dl. Xxxxxx Xxxx, să semneze Actul adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/2019, în forma prezentată în anexă la prezenta hotărâre.
Art. VII. Prezenta hotărâre se duce la cunoștință publică și se comunică Instituției Prefectului- Județul Arad, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad și tuturor celor interesați, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
-
1 ex. Compartimentul Transport Local, Autorizare Activități Economice
-
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 10.06.2022
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
P R O I E C T
Nr. 311/06.06.2022
H O T Ă R Â R E A NR.....
din _____________
AVIZAT
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
privind unele măsuri în vederea asigurării gratuității cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina la transportul public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad și acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării modificării Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare nr. 40132/16.05.2022,
Analizând raportul nr. 40134/16.05.2022 al Compartimentului Transport Local, Autorizare Activități Economice,
Ținând seama de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Luând în considerare Hotărârea nr. 156/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind constituirea Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad,
Ținând cont de adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad nr. 561/13.05.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 39789/13.05.2022, prin care se solicită acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad pentru a vota modificarea, prin act adițional, a Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019,
Având în vedere prevederile art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 alin. (6), art. 2, art. 17 alin. (1) lit. i) și o), art. 35 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 31 punctul 8 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 972/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului,
Având în vedere Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. nr. 704/02.12.2019,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) alin. (2) lit. d), e), alin. (6) lit. (a), alin. (7) lit. n), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 -privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. I. Străinii sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina beneficiază de gratuitate la transportul public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad.
Art. II. Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 551/2021 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de transport public Arad, în vederea aprobării modificării contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 704/2019, se modifică prin completarea Anexei nr. 2 reprezentând Metodologia privind aplicarea măsurilor de protecție socială la transportul public local pe raza Municipiului Arad după cum urmează:
Se introduce punctul 5A1, având următorul cuprins:
-
5A1 Gratuitate pentru Străinii sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina cu statut de refugiați luați în evidență pe raza administrativ-teritorială a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad
-
5*1.1. Străinii sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina pot circula cu mijloacele de transport în comun pe bază de legitimație/card, vizată/vizat semestrial, eliberată gratuit de către operatorul de transport.
-
5*1.2. Eliberarea legitimațiilor/cardurilor se va realiza în baza documentului care atestă statutul de refugiat.
-
5*1.3. În baza legitimațiilor/cardurilor eliberate, operatorul va întocmi un tabel care va cuprinde următoarele date:
-
a) numele și prenumele solicitantului;
-
b) locul luării în evidență;
-
c) seria și numărul documentului care atestă statutul de refugiat;
-
d) semnătura de primire a legitimației/cardului de călătorie.
5*1.4. Vizarea legitimației/cardului se realizează semestrial, cu prezentarea documentului care atestă statutul de refugiat, în perioada 8-24 ale primei luni din semestru, la punctele de eliberare a legitimațiilor/cardurilor.
Art. III. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 551/2021 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de transport public Arad, în vederea aprobării modificării contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 704/2019, rămân nemodificate.
Art. IV. Se aprobă Actul adițional nr. 5 la contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 704/2019, conform anexei, care face parte integrantă la prezenta hotărâre.
Art. V. (1) Se mandatează dl. Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad, în calitate de reprezentant al Municipiului Arad și membru al Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, să voteze în Adunarea Generală, în numele și pe seama Municipiului Arad, aprobarea Actului adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/2019, în forma prezentată în anexă la prezenta hotărâre.
-
(2) În absența persoanei împuternicite din alin. (1), Municipiul Arad, respectiv Consiliul Local al Municipiului Arad vor fi reprezentate în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad de persoana delegată pentru exercitarea atribuțiilor primarului, pentru a vota în favoarea adoptării Actului adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/2019, în forma prezentată în anexă la prezenta hotărâre.
Art. VI. Se mandatează Directorul executiv, dl. Xxxxxx Xxxx, să semneze Actul adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/2019, în forma prezentată în anexă la prezenta hotărâre.
Art. VII. Prezenta hotărâre se duce la cunoștință publică și se comunică Instituției Prefectului-Județul Arad, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad și tuturor celor interesați, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR GENERAL
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx Compartimentul Transport Local, Autorizare Activități Economice
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD nr. _________/_______________
În temeiul prevederilor art. 136 alin. (8) lit. a) din Ordonanța de urgență, nr. 57/2019- privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre privind unele măsuri în vederea asigurării gratuității străinilor sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, la transportul public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad și mandatarea reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociaților a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării modificării Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/2019.
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere situația generată de agresiunea militară rusă din Ucraina și implicațiile acesteia în plan politic și umanitar și demersurile necesare a fi întreprinse în vederea asigurării de sprijin și asistență umanitară pentru anumite categorii de cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din Ucraina,
Luând în considerare necesitatea asigurării unor condiții adecvate pentru cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina, ce impune adoptarea și implementarea celor mai bune variante de răspuns la provocările umanitare generate de această criză umanitară,
Având în vedere prevederile art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, astfel cum a fost modificată prin Ordonanță de Urgență a Guvernului nr. 20/2022, art. 1 alin. (6), art. 2, art. 17 alin. (1) lit. i) și o), art. 35 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 31 punctul 8 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 972/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului,
Apreciez ca fiind oportună adoptarea hotărârii privind: acordarea gratuității cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina la transportul public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad și mandatarea reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociaților a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării modificării Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019.
PRIMAR
CĂLIN BIBARȚ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Compartimentul Transport Local, Autorizare Activități Economice
Nr. __________/___________
RAPORT DE SPECIALITATE
Referitor la:
Referatul de aprobare înregistrat cu nr./, a domnului Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad, prin care se propune aprobarea acordării gratuității cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina la transportul public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad și mandatarea reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociaților a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării modificării Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019.
Considerente generale: Datorită faptului că Municipiul Arad este asociat în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad și ținând cont de prevederile art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 15 din 27 februarie 2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, astfel cum a fost modificată prin Ordonanță de Urgență a Guvernului nr. 20 din 7 martie 2022, art. 1 alin. (6), art. 2, art. 17, alin. (1) lit. i) și o), art. 35 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 31 punctul 8 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 972/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului.
Având în vedere situația generată de agresiunea militară rusă din Ucraina și implicațiile acesteia în plan politic și umanitar și demersurile necesare a fi întreprinse în vederea asigurării de sprijin și asistență umanitară pentru anumite categorii de cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din Ucraina,
Luând în considerare necesitatea asigurării unor condiții adecvate pentru cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina, ce impune adoptarea și implementarea celor mai bune variante de răspuns la provocările umanitare generate de această criză umanitară,
Considerente juridice:
-
- prevederile Hotărârii nr. 156/2018 a Consiliului Local al Municipiului privind constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad;
-
- art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 15 din 27 februarie 2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina
-
- prevederile art. 1 alin. (6), art. 2, art. 17, alin. (1) lit. i) și o), art. 35 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006 Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-
- prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului,
În considerarea aspectelor enumerate mai sus,
P R O P U N E M:
Aprobarea acordării gratuității cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina la transportul public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad.
Aprobarea Actului adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019.
Aprobarea modificării și completării Anexei nr. 7 - Diferențele de tarif la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019, astfel cum a fost modificată prin Actul adițional nr. 3/03.12.2021 la contract.
Aprobarea modificării Anexei nr. 2 - Metodologia privind aplicarea măsurilor de protecție socială la transportul public local, la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 551 din 23 noiembrie 2021 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării modificării Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019
Aprobarea încheierii Actului adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019.
Mandatarea Primarului Municipiului Arad, dl., Xxxxx Xxxxxx să voteze în Adunarea Generală a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, în numele și pe seama Municipiului Arad, aprobarea Actului adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019.
În absența persoanei împuternicite mai sus, Municipiul Arad, respectiv Consiliul Local al Municipiului Arad va fi reprezentat de persoana delegată pentru exercitarea atribuțiilor Primarului, pentru a vota în Adunarea Generală a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, în numele și pe seama Municipiului Arad, aprobarea Actului adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019.
Mandatarea Directorului executiv, dl. Xxxxxx Xxxx, să semneze Actul adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019.
Director executiv, Xxxxxxx Xxxxxx
Consilier, Xxxxxxxx Xxxxx
Viza Serviciului Juridic Contencios
Nume prenume _________________________
Semnătura
Anexa la Hotărârea Consiliului Județean/Local al Municipiului Arad nr. ___/______
ACT ADIȚIONAL nr. 5 din data de
la CONTRACTUL DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL nr. 704/02.12.2019
PĂRȚILE CONTRACTANTE:
-
(1) Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, persoană juridică de drept privat, cu statut de utilitate publică, cu sediul în Arad, Bulevardul Revoluției nr. 50, ap. x, județul Arad, cod 310009, România, înregistrată în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la grefa Judecătoriei Arad sub nr. 30/26.06.2018, Cod fiscal 39564331, cont RO32BTRLRONCRT0450666901, deschis la Banca Transilvania, reprezentată prin Xxxx Xxxxxx, având funcția de director executiv, împuternicit prin Hotărârea A.G.A. nr. ____/_________, în numele și pentru unitățile administrativ-teritoriale Județul Arad, Municipiul
Arad, Orașul Chișineu-Criș, Orașul Curtici, Orașul Ineu, Orașul Pecica, Orașul Sântana, Comuna Apateu, Comuna Archiș, Comuna Bata, Comuna Bârzava, Comuna Beliu, Comuna Birchiș, Comuna Bocsig, Comuna Brazii, Comuna Buteni, Comuna Cermei, Comuna Craiva, Comuna Fântânele, Comuna Felnac, Comuna Frumușeni, Comuna Ghioroc, Comuna Gurahonț, Comuna Hășmaș, Comuna Livada, Comuna Mișca, Comuna Olari, Comuna Păuliș, Comuna Peregu Mare, Comuna Petriș, Comuna Pleșcuța, Comuna Săvârșin, Comuna Secusigiu, Comuna Seleuș, Comuna Sintea Mare, Comuna Șagu, Comuna Șepreuș, Comuna Șicula, Comuna Șimand, Comuna Șofronea, Comuna Târnova, Comuna Vinga, Comuna Vladimirescu, Comuna Zăbrani, Comuna Zădăreni și Comuna Zărand în calitate de delegatar, pe de o parte,
și
-
(2) Operatorul de transport S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, cu sediul în Arad, Calea Victoriei, nr. 35b-37, înregistrată sub nr. J02/680/1995 la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, având contul RO57TREZ0215070XXX009371, deschis la Trezoreria Municipiului Arad, codul unic de înregistrare 1708600, reprezentat legal prin Xxxxx Xxxxxxx Xxxxx având funcția de Director general, în calitate de delegat, pe de altă parte.
Având în vedere Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019, părțile de comun acord convin la încheierea prezentului act adițional, după cum urmează:
Art.1. După alineatul (3) al punctului 10.5 al Cap. 10 - Compensația se introduce un nou alineat, respectiv alineatul (31), care vor avea următorul conținut:
-
”(3 1) În cazul diferențelor de tarif, constând în Reducerea de 100% pentru cetățenii străinii sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina cu statut de refugiat, gratuitățile pe raza teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, acestea se vor deconta de către UAT-ul de pe raza căruia sunt luați în evidență, dacă respectivul UAT este membru al Asociației, în caz contra aceștia urmând a achita tariful întreg pentru abonamentul solicitat”.
Art.2. Anexa nr. 7 - Diferențele de tarif la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019 se modifică și va avea forma prezentată în Anexa nr. 1 la prezentul act adițional.
Celelalte prevederi ale Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019 rămân neschimbate.
Prezentul act adițional face parte integrantă din Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019.
Încheiat azi ___________, în Arad, în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.
ENTITATEA CONTRACTANTĂ,
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad
Director Executiv
Xxxxxx Xxxx
OPERATOR,
S.C. Compania de Transport Public
S.A. Arad
Director General
Xxxxx Xxxxxxx Xxxxx
Vizat de legalitate, Contabil Șef
Lung-Xxxxx Xxxxx
Vizat de legalitate, Director Economic Xxxxxx Xxxxxxxx
Șef serviciu Autorizare, monitorizare, verificare și control Xxxxx Xxxxxx
Viză Juridică, Consilier Juridic Xxxxx Xxxx
Viză Juridică, Av. Xxxxx Xxxx Xxxxxx
Anexe la Actul Adițional nr. 5 din data de ___________ la Contractul de delegare a gestiunii
serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019
Următoarele anexe vor constitui parte integrantă a Actului adițional:
Anexa 1 - Diferențele de tarif, reprezentând Anexa nr. 7 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019.
Anexa 1 la Actul adițional nr. 5 din __________la Contractul de delegare a gestiunii serviciului
de transport public local nr. 704/02.12.2019
Anexa 7 - Diferențele de tarif
Anexa 7.1 - Categoriile de călători care beneficiază de gratuități și reduceri la Tarifele de călătorie
|
Nr. crt. |
Categoria socială/Tipul de protecție socială |
Modalitatea de acordare a protecției sociale (procentul de reducere) |
Nivelul protecției sociale acordate (lei/unitate) |
Legislația în vigoare care reglementează protecția socială |
|
1 |
Veterani de război, invalizi și văduve de război |
100% |
Începând de la 120 lei/abonament/ toate liniile/lună conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare |
|
2 |
Eroi, martiri au revoluției din decembrie 1989 |
100% |
Începând de la 120 lei/abonament/ toate liniile/lună conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Legea 341/2004 a recunoștinței fată de eroii martiri si luptătorii care au contribuit la victoria revoluției române din decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare |
|
3 |
Persoane cu handicap grav și accentuat, însoțitori și asistenți personali ai acestora |
100% |
Începând de la 120 lei/abonament/ toate liniile/lună conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Legea 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare |
|
4 |
Persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 |
100% |
Începând de la 120 lei/abonament/ toate liniile/lună conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Decret-Lege nr.118/1990, ***republicată privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, cu modificările și completările ulterioare |
|
5 |
Persoanele cu vârsta peste 70 de ani cu domiciliul sau reședința pe raza teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad |
100% |
Începând de la 120 lei/abonament/ toate liniile/lună conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Conform Hotărârii AGA nr. 77/02.12.2021 |
|
6 |
Pensionarii cu un venit lunar mai mic de 1200 lei, |
100% |
Începând de la 120 lei/abonament/toate liniile/lună conform |
Conform Hotărârii AGA nr. 77/02.12.2021 |
|
tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 | ||||
|
Nr. crt. |
Categoria socială/Tipul de protecție socială |
Modalitatea de acordare a protecției sociale (procentul de reducere) |
Nivelul protecției sociale acordate (lei/unitate) |
Legislația în vigoare care reglementează protecția socială |
|
7 |
Copiii preșcolari, elevii ciclului primar și gimnazial, elevii ciclului liceal și postliceal, elevii școlilor profesionale, cursuri de zi, care frecventează unitățile de învățământ de pe raza teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad |
100% |
Conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Legea educației naționale nr. 1/2011 |
|
8 |
Donatorii de sânge, cu domiciliul sau reședința pe raza teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad |
100% |
Începând de la 120 lei/abonament/toate liniile/lună conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Legea nr. 282/2005, republicată privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donarea de sânge și componente sanguine de origine umană, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 1364/2006 pentru aprobarea drepturilor și obligațiilor donatorilor de sânge și Hotărârea AGA nr. 77/02.12.2021 |
|
9 |
Pensionari cu venituri peste 1200 lei |
50% |
Începând de la 60 lei/abonament/toate liniile/lună conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Conform Hotărârii AGA nr. 77/02.12.2021 |
|
10 |
Studenții din învățământul superior acreditat/autorizat, cursuri de zi cu domiciliul sau reședința pe raza teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad |
50% |
Începând de la 60 lei/abonament/toate liniile/lună conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Conform Hotărârii AGA nr. 77/02.12.2021 |
|
11 |
Toate categoriile de populație pentru trenulețul turistic de agrement cu ocazia zilei de 1 iunie și de Zilele Aradului |
100% |
2 lei/bilet/copii 3 lei/bilet/adulți |
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 385/18.08.2021 |
|
12 |
Străinii sau apatrizii aflați în situații |
100% |
Începând de la 120 lei/abonament/ toate |
Conform Hotărârii AGA nr. |
|
deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina |
liniile/lună conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Anexa 7.2 - Modul de acordare a diferențelor de tarif
|
Nr. crt. |
Categoria socială/Tipul de protecție socială |
Perioada |
Număr de călătorii pe perioada selectată, utilizat pentru calcul |
Tarif |
Modalitatea de acordare a protecției sociale (procentul de reducere) | |
|
Tarif întreg |
Reducerea oferită | |||||
|
1 |
Veterani de război, invalizi și văduve de război |
Lunar |
30 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
100% |
|
2 |
Eroi, martiri au revoluției din decembrie 1989 |
Lunar |
75 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
100% |
|
3 |
Persoane cu handicap grav și accentuat, însoțitori și asistenți personali ai acestora |
Lunar |
75 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
100% |
|
4 |
Persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 |
Lunar |
75 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
100% |
|
5 |
Persoanele cu vârsta peste 70 de ani |
Lunar |
30 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
100% |
|
6 |
Pensionarii cu un venit lunar mai mic de 1200 lei, |
Lunar |
75 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
100% |
|
7 |
Donatorii de sânge |
Lunar |
75 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
100% |
|
8 |
Copiii preșcolari, elevii ciclului primar și gimnazial, elevii ciclului liceal și postliceal, elevii școlilor profesionale, cursuri de zi, care frecventează unitățile de învățământ de pe |
Lunar |
75 |
Conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Conform art. 84 din Legea nr. 1/2011 |
100% |
|
raza teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad | ||||||
|
9 |
Pensionari cu venituri peste 1200 lei |
Lunar |
75 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Începând de la 60 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
50% |
|
Nr. crt. |
Categoria socială/Tipul de protecție socială |
Perioada |
Număr de călătorii pe perioada selectată, utilizat pentru calcul |
Tarif |
Modalitatea de acordare a protecției sociale (procentul de reducere) | |
|
Tarif întreg |
Reducerea oferită | |||||
|
10 |
Studenții din învățământul superior acreditat/autorizat, cursuri de zi cu domiciliul sau reședința pe raza teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad |
Lunar |
75 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Începând de la 60 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
50% |
|
11 |
Toate categoriile de populație pentru trenulețul turistic de agrement cu ocazia zilei de 1 iunie și de Zilele Aradului |
Iunie August |
36* |
2 lei/bilet/ copii 3 lei/bilet/ adulți |
2 lei/bilet/ copii 3 lei/bilet/ adulți |
100% |
|
12 |
Străinii sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina |
Lunar |
75 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
Începând de la 120 lei conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
100% |
* Număr mediu estimat de călătorii per cursă, având în vedere faptul că, cu ocazia zilei de 1 iunie și de Zilele Aradului, programul de circulație al trenulețului turistic de agrement se stabilește prin Dispoziția Primarului Municipiului Arad
Operatorul va elibera titluri de călătorie pentru fiecare categorie care beneficiază de gratuități, în baza documentelor legale justificative pentru fiecare categorie.
Anexa 7.3 - Fundamentarea anuală a diferențelor de tarif pentru protecția socială
|
Nr. crt. |
Categoria socială/ Tipul de protecție socială |
Unități de calcul (abonamente/ călătorii vândute) |
Număr estimat de unități/lună |
Nivelul protecției sociale acordate (lei/unitate) |
Sume totale/lună (lei) |
Document justificativ necesar |
|
(1) |
(2) |
(3) |
(4) |
(5)=(3)x(4) |
(6) | |
|
1 |
Veterani de război, invalizi și văduve de război |
0 |
0 |
0 |
0 |
Sunt peste 70 de ani |
|
2 |
Eroi, martiri au revoluției din decembrie 1989 |
1 legitimație/ 75 de călătorii |
50 |
Începând de la 120 lei/ legitimație conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
În funcție de numărul de legitimații și distanța în km |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ. |
|
3 |
Persoane cu handicap grav și accentuat, însoțitori și asistenți personali ai acestora |
0 |
0 |
0 |
0 |
Circulă cu legitimații eliberate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Arad |
|
4 |
Persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 |
0 |
0 |
0 |
0 |
Circulă cu legitimații eliberate de Asociația foștilor deținuți Politici |
|
5 |
Persoanele cu vârsta peste 70 de ani |
1 legitimație/ 30 de călătorii |
10.205 |
Începând de la 120 lei/ legitimație conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
În funcție de numărul de legitimații și distanța în km |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ. |
|
6 |
Pensionarii cu un venit lunar mai mic de 1200 lei |
1 legitimație/ 75 de călătorii |
3.700 |
Începând de la 120 lei/ legitimație conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
În funcție de numărul de legitimații și distanța în km |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ. |
|
7 |
Donatorii de sânge |
1 legitimație/ 75 de călătorii |
10 |
Începând de la 120 lei/ legitimație conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
În funcție de numărul de legitimații și distanța în km |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ. |
|
Nr. crt. |
Categoria socială/ Tipul de protecție socială |
Unități de calcul (abonamente/ călătorii vândute) |
Număr estimat de unități/lună |
Nivelul protecției sociale acordate (lei/unitate) |
Sume totale/lună (lei) |
Document justificativ necesar |
|
(1) |
(2) |
(3) |
(4) |
(5)=(3)x(4) |
(6) | |
|
8 |
Copiii preșcolari, elevii ciclului primar și gimnazial, elevii ciclului liceal și postliceal, elevii școlilor profesionale, cursuri de zi |
1 legitimație/ 75 de calatorii |
13.000 |
Conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
În funcție de numărul de legitimații și distanța în km |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ. |
|
9 |
Pensionari cu venituri peste 1200 lei |
1 ab. lunar/75 călătorii 1 ab. săptămânal/ 17 călătorii |
3.200 abonamente lunare 350 abonamente săptămânale |
Începând de la 60 lei/ abonament lunar, conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 Începând de la 22 lei/ abonament săptămânal, conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
În funcție de numărul de legitimații și distanța în km |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ. |
|
10 |
Studenții din învățământul superior acreditat/autorizat cursuri de zi cu domiciliul sau reședința pe raza teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad |
1 legitimație/ 75 de călătorii |
350 |
Începând de la 60 lei/ legitimație conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
În funcție de numărul de legitimații și distanța în km |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ |
|
11 |
Toate categoriile de populație pentru trenulețul turistic de agrement cu ocazia zilei de 1 |
1 legitimație/ 1 călătorie |
18* 18* |
2 lei/bilet/ copii 3 lei/bilet/ adulți |
36* 54* |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ |
|
iunie și de Zilele Aradului | ||||||
|
Nr. crt. |
Categoria socială/ Tipul de protecție socială |
Unități de calcul (abonamente/ călătorii vândute) |
Număr estimat de unități/lună |
Nivelul protecției sociale acordate (lei/unitate) |
Sume totale/lună (lei) |
Document justificativ necesar |
|
12 |
Străinii sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina |
1 legitimație/ 75 de călătorii |
150** |
Începând de la 120 lei/ legitimație conform tarifelor aprobate în Anexa nr. 6.1 |
În funcție de numărul de legitimații și distanța în km |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ. |
* Număr mediu de călătorii și valori estimate per cursă, având în vedere faptul că, cu ocazia zilei de 1 iunie și de Zilele Aradului, programul de circulație al Trenulețului turistic de agrement se stabilește prin Dispoziția Primarului Municipiului Arad
** Număr mediu de călătorii și valori estimate per cursă, având în vedere faptul că nu există o situație a numărului de cetățeni străinii sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, care utilizează serviciul de transport public local
Anexa 7.4 - Modelul formularului de decont pentru diferențele de tarif
|
No. |
Categoria socială/ Tipul de protecție socială |
Unități de calcul (abonamente/ călătorii vândute) |
Număr estimat de unități |
Nivelul protecției sociale acordate (lei/unitate) |
Sume totale (lei) |
Document justificativ necesar |
|
(1) |
(2) |
(3) |
(4) |
(5)=(3)x(4) |
(6) | |
