Hotărârea nr. 120/2022

privind aprobarea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării unor bunuri publice concesionate către S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 120 din 11 martie 2022 privind aprobarea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării unor bunuri publice concesionate către S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare nr. 10393/10.02.2022,

Analizând Raportul comun al Direcției Tehnice și Direcției Patrimoniu, înregistrat cu nr. 10391/10.02.2022,

Văzând adresa nr. 2195/12.01.2022 a Serviciului Investiții din cadrul Direcției Tehnice, prin care solicită scoaterea de funcțiune și valorificarea unor bunuri în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 473/2019 precum și adresa S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad nr. 377/28.01.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 6341/27.01.2022, prin care solicită acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad,

Ținând seama de prevederile art. 2 din Decizia nr. 1/21.01.2022 a Consiliului de Administrație de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad privind aprobarea scoaterii din funcțiune și valorificarea prin procedura de casare a unor bunuri publice concesionate,

În baza prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 473/2019 privind aprobarea unor măsuri pentru implementarea proiectului “Termoficare în Arad - Reabilitarea rețelei de transport și distribuție a energiei termice și transformarea Punctului Termic din cartierul Aradul Nou”,

Potrivit prevederilor Contractului de lucrări nr. 82399/2018 privind proiectarea/execuția lucrărilor de reabilitare a rețelei de transport și distribuție a energiei termice pentru proiectul „Termoficare în Arad - Reabilitarea rețelei de transport și distribuție a energiei termice și transformarea Punctului Termic din cartierul Aradul Nou”,

Ținând seama de prevederile art. 8 alin. (1) lit. q) din Contractul nr. 77559/2018 de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiul Arad,

Având în vedere prevederile art. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, cu modificările și completările ulterioare,

În conformitate cu prevederile art. 125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, Legea societăților, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cele ale art. 2 alin. (7) lit. b) din Dispoziția Primarului Municipiului Arad nr. 147/2021,

Luând în considerare adoptarea hotărârii cu 21 de voturi pentru și 1 consilier nu a participat la vot (22 de consilieri prezenți din totalul de 23),

În temeiul art. art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), alin. (14), art. 132, art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 361 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E

Art. 1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Arad a bunurilor publice concesionate, în valoare totală de 838.734,96 lei, menționate în Anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării.

Art. 2. Se mandatează reprezentantul Unității Administrativ - Teritoriale Municipiul Arad, în adunarea generală de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad să aprobe scoaterea din funcțiune, valorificarea și casarea bunurilor publice concesionate, menționate la alin. (1).

Art. 3 (1) Bunurile prevăzute în Anexa 1 se valorifică de către operatorul de termoficare S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad, în condițiile prevăzute de lege.

  • (2)    Sumele ce urmează să fie încasate din valorificarea bunurilor prevăzute în Anexa 1 constituie venituri ale bugetului local.

Art. 4. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad va notifica executantul lucrărilor și va recupera de la acesta costul total al conductelor dezafectate, dar nepredate, în lungime totală de 414,52 metri liniari, prevăzute în Anexa 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, la prețurile unitare, pe tipodimensiuni, menționate în adresa S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad nr. 168/01.02.2021.

Art. 5. Se aprobă modificarea prin act adițional a Anexei nr. 3 - „Inventarul bunurilor mobile și imobile, proprietate publică a Municipiului Arad, aferente serviciului” la Contractul nr. 77559/2018 de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiul Arad în urma scoaterii din funcțiune, casării și valorificării bunurilor prevăzute în Anexa 1 la prezenta hotărâre.

Art. 6. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Direcția Patrimoniu, Direcția Tehnică, Direcția Economică și de către conducerea S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad și se comunică tuturor celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxxx


Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.

  • 1    ex. Compartimentul Guvernanțî Corporativă

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 11.03.2022

ROMÂNIA

Avizat

SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL Nr. 89/11.02.2022

H O T Ă R Â R E A nr. ______ din __________________ 2022

privind aprobarea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării unor bunuri publice concesionate către S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare nr. 10393/10.02.2022,

Analizând Raportul comun al Direcției Tehnice și Direcției Patrimoniu, înregistrat cu nr. 10391/10.02.2022,

Văzând adresa nr. 2195/12.01.2022 a Serviciului Investiții din cadrul Direcției Tehnice, prin care solicită scoaterea de funcțiune și valorificarea unor bunuri în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 473/2019 precum și adresa S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad nr. 377/28.01.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 6341/27.01.2022, prin care solicită acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad,

Ținând seama de prevederile art. 2 din Decizia nr. 1/21.01.2022 a Consiliului de Administrație de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad privind aprobarea scoaterii din funcțiune și valorificarea prin procedura de casare a unor bunuri publice concesionate,

În baza prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 473/2019 privind aprobarea unor măsuri pentru implementarea proiectului “Termoficare în Arad - Reabilitarea rețelei de transport și distribuție a energiei termice și transformarea Punctului Termic din cartierul Aradul Nou”,

Potrivit prevederilor Contractului de lucrări nr. 82399/2018 privind proiectarea/execuția lucrărilor de reabilitare a rețelei de transport și distribuție a energiei termice pentru proiectul „Termoficare în Arad - Reabilitarea rețelei de transport și distribuție a energiei termice și transformarea Punctului Termic din cartierul Aradul Nou”,

Ținând seama de prevederile art. 8 alin. (1) lit. q) din Contractul nr. 77559/2018 de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiul Arad,

Având în vedere prevederile art. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, cu modificările și completările ulterioare,

În conformitate cu prevederile art. 125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, Legea societăților, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cele ale art. 2 alin. (7) lit. b) din Dispoziția Primarului Municipiului Arad nr. 147/2021,

În temeiul art. art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), alin. (14), art. 132, art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 361 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E

Art. 1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Arad a bunurilor publice concesionate, în valoare totală de 838.734,96 lei, menționate în Anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării.

Art. 2. Se mandatează reprezentantul Unității Administrativ - Teritoriale Municipiul Arad, în adunarea generală de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad să aprobe scoaterea din funcțiune, valorificarea și casarea bunurilor publice concesionate, menționate la alin. (1).

Art. 3 (1) Bunurile prevăzute în Anexa 1 se valorifică de către operatorul de termoficare S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad, în condițiile prevăzute de lege.

  • (2)    Sumele ce urmează să fie încasate din valorificarea bunurilor prevăzute în Anexa 1 constituie venituri ale bugetului local.

Art. 4. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad va notifica executantul lucrărilor și va recupera de la acesta costul total al conductelor dezafectate, dar nepredate, în lungime totală de 414,52 metri liniari, prevăzute în Anexa 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, la prețurile unitare, pe tipodimensiuni, menționate în adresa S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad nr. 168/01.02.2021.

Art. 5. Se aprobă modificarea prin act adițional a Anexei nr. 3 - „Inventarul bunurilor mobile și imobile, proprietate publică a Municipiului Arad, aferente serviciului” la Contractul nr. 77559/2018 de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiul Arad în urma scoaterii din funcțiune, casării și valorificării bunurilor prevăzute în Anexa 1 la prezenta hotărâre.

Art. 6. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Direcția Patrimoniu, Direcția Tehnică, Direcția Economică și de către conducerea S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad și se comunică tuturor celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                 SECRETAR GENERAL

Direcția Patrimoniu

Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public Compartimentul Guvernanță Corporativă Red./Dact. M.C.

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 10393/10.02.2022

În temeiul art. 136 alin. (1) și alin. (8) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 37 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Municipal Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 216/2016, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre privind aprobarea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării unor bunuri publice concesionate către S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad, în susținerea căruia formulez prezentul

REFERAT DE APROBARE

Având în vedere adresa nr. 2195/12.01.2022 a Serviciului Investiții din cadrul Direcției Tehnice, prin care solicită scoaterea de funcțiune și valorificarea unor bunuri în conformitate cu HCLM Arad nr. 473/2019, precum și adresa S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad nr. 377/28.01.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 6341/27.01.2022, prin care solicită acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad,

Ținând seama de prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 473/11.09.2019 privind aprobarea unor măsuri pentru implementarea proiectului “Termoficare în Arad -Reabilitarea rețelei de transport și distribuție a energiei termice și transformarea Punctului Termic din cartierul Aradul Nou”,

PROPUN

  • 1.    Trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Arad a bunurilor publice concesionate, menționate în Anexa 1 la proiectul de hotărâre, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării.

  • 2.    Acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ - Teritoriale Municipiul Arad, în adunarea generală de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad să aprobe scoaterea din funcțiune, valorificarea și casarea bunurilor prevăzute la pct. 1.

  • 3.    Aprobarea modificării prin act aditional a Anexei nr. 3 - „Inventarul bunurilor mobile și imobile, proprietate publică a Municipiului Arad, aferente serviciului” la Contractul nr. 77559/2018 de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiul Arad, în urma scoaterii din funcțiune, casării și valorificării bunurilor prevăzute la pct. 1.

PRIMAR

Călin BIBARȚ

Primăria Municipiului Arad

Direcția Tehnică

Serviciul Investiții

Biroul Energetic

Direcția Patrimoniu

Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public

Compartimentul Guvernanță Corporativă

Nr. 10391/10.02.2022

RAPORT DE SPECIALITATE

Considerente tehnice și economice:

În cadrul proiectului “Termoficare în Arad - Reabilitarea rețelei de transport și distribuție a energiei termice și transformarea Punctului Termic din cartierul Aradul Nou” au avut loc lucrări de transformare a punctului termic în centrala termică individuală, respectiv montarea unor echipamente/surse noi, inclusiv reabilitarea/transformarea construcției existente pentru a satisface noua destinație, lucrări pentru înlocuirea parțială a rețelei de transport a energiei termice din Municipiul Arad și lucrări de înlocuire a rețelei de distribuție a energiei termice din cartierul Aradul Nou, respectiv înlocuirea rețelei existente cu țeavă preizolată cu fir de monitorizare a spargerilor.

Prin adresa nr. 2195/12.01.2022, Serviciul Investiții din cadrul Direcției Tehnice comunică Centralizatorul proceselor verbale de predare-primire, încheiate între S.C. ELSACO ELECTRONIC S.R.L. și S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad, pentru conducte, elemente de conductă și armături de rețea primar, înregistrat la operatorul de termoficare sub nr. 4014/08.12.2021, în vederea scoaterii din funcțiune și valorificării acestora, precum și adresa nr. A4633/18.11.2021 a S.C. ELSACO ELECTRONIC S.R.L., înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 88556/19.11.2021, prin care executantul lucrărilor își exprimă acordul de a compensa canitățile de conductă nerecuperată la prețurile unitare, pe tipodimensiuni, menționate în adresa S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad nr. 168/01.02.2021.

De asemenea, prin adresa nr. 377/28.01.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 6341/27.01.2022, S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad solicită, în baza prevederilor Deciziei nr. 1/21.01.2022 a Consiliului de Administrație, acordarea unui mandat special reprezentantului U.A.T. -Municipiul Arad în adunarea generală a acționarilor, pentru scoaterea din funcțiune, valorificarea și casarea mijloacelor fixe concesionate, prevăzute în Anexa 1 din documentația comunicată de operatorul de termoficare, care face parte integrantă din prezentul raport (decizie consiliu de administrație, anexă, centralizator, procese verbale de predare-primire, avize de însoțire a mărfii etc).

În urma analizei documentației transmise de către operatorul SC CET Hidrocarburi SA Arad, s-a constatat că sunt îndeplinite parțial condițiile prevăzute de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 473/2019, privind aprobarea unor măsuri pentru implementarea proiectului “Termoficare în Arad - Reabilitarea rețelei de transport și distribuție a energiei termice și transformarea Punctului Termic din cartierul Aradul Nou”, pentru mijloacele fixe menționate în Anexa 1, și anume:

  • -    între constructorul S.C. ELSACO ELECTRONIC S.R.L. și operatorul de termoficare S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad s-au încheiat procesele verbale de predare - primire nr. 878/15.03.2021, nr. 879/15.03.2021, nr. 881/15.03.2021, nr. 882/15.03.2021, nr. 1455/05.05.2021,                      nr.

1456/05.05.2021, nr. 1457/05.05.2021, nr. 1458/05.05.2021, nr. 2344/21.06.2021,                   nr.

3478/28.10.2021 și nr. 3479/28.10.2021,

  • -    conductele uzate și decopertate, menționate în procesele verbale de predare-primire mai înainte menționate, au fost predate pentru depozitare de către S.C. ELSACO ELECTRONIC S.R.L. operatorului de termoficare S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad.

  • -    potrivit informațiilor înscrise în “Centralizatorul la P.V. Predare-Primire conductă termoficare primar aflată în patrimoniul Primăriei Municipiului Arad”, înregistrat la S.C. CET Hidrocarburi S.A.

Arad sub nr. 4014/08.12.2021, parte integrantă din documentația transmisă de către operatorul de termoficare, 414,52 metri liniari din lungimea totală a conductei aferente traseului propus pentru reabilitare au fost dezafectați/decopertați, dar nu au fost predați operatorului de către S.C. ELSACO ELECTRONIC S.R.L., iar 265,94 ml de conductă au rămas nedecopertați.

Prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 6341/27.01.2022, S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad solicită acordarea unui mandat special pentru scoaterea de funcțiune și casarea conductei predate pe bază de procese verbale de predare-primire, a celei decopertată, dar nepredată de către executantul lucrărilor, și a celei nedecopertată (Anexa 1).

Atât prin adresa nr. A4633/18.11.2021, înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 88556/19.11.2021, cât și după cum rezultă din Centralizatorul mai înainte menționat, S.C. ELSACO ELECTRONIC S.R.L. își exprimă acordul să suporte contravaloarea conductei decopertată, în lungime totală de 414,52 ml, dar nepredată opertaorului de termoficare.

Valoarea (contabilă) totală a bunurilor pentru care s-a solicitat acordarea mandatului special în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării este de de 838.734,96 lei.

Precizăm că mijlocul fix “Alimentare cu căldură zona Micalaca II-III” - nr. inventar 36004533, menționat la poziția 4 din Centralizator, a fost deja trecut din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Arad, iar reprezentantul Unității Administrativ - Teritoriale Municipiul Arad, în adunarea generală de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad, a fost mandatat să aprobe scoaterea din funcțiune, valorificarea și casarea acestuia, prin Hotărârea nr. 532/23.11.2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad.

Considerente juridice:

  • -    art. 2 din Decizia nr. 1/21.01.2022 a Consiliului de Administrație de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad privind aprobarea scoaterii din funcțiune și valorificarea prin procedura de casare a unor bunuri publice concesionate

  • -    Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 473/2019 privind aprobarea unor măsuri pentru implementarea proiectului “Termoficare în Arad - Reabilitarea rețelei de transport și distribuție a energiei termice și transformarea Punctului Termic din cartierul Aradul Nou”

  • -    Contractul de lucrări nr. 82399/2018 privind proiectarea/execuția lucrărilor de reabilitare a rețelei de transport și distribuție a energiei termice pentru proiectul „Termoficare în Arad - Reabilitarea rețelei de transport și distribuție a energiei termice și transformarea Punctului Termic din cartierul Aradul Nou”

  • -    art. 8, alin. (1) lit. q, din Contractul nr. 77559/2018 de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiul Arad, potrivit căruia delegatul are obligația să propună delegatarului scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe aparținând patrimoniului public concesionat, în baza legislației în vigoare

  • -    art. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, cu modificările și completările ulterioare

  • -    art. 132 din din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

  • -    art. 125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăților, cu modificările și completările ulterioare

  • -    art. 2 alin. (7) lit. b) din Dispoziția Primarului Municipiului Arad nr. 147/2021,

Având în vedere considerentele expuse mai înainte,

PROPUNEM

  • 1.    Trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Arad a bunurilor publice concesionate, în valoare totală de 838.734,96 lei, conform documentației comunicată de operatorul de termoficare, care face parte integrantă din prezentul raport, menționate în Anexa 1 la proiectul de hotărâre, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării,

  • 2.    Acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ - Teritoriale Municipiul Arad, în adunarea generală de la S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad să aprobe scoaterea din funcțiune, valorificarea și casarea bunurilor publice concesionate, prevăzute la pct. 1.

  • 3.    Aprobarea valorificării bunurilor prevăzute la pct. 1 de către operatorul de termoficare S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad, în condițiile prevăzute de lege.

Sumele încasate din valorificarea bunurilor prevăzute la pct. 1 vor constitui venituri ale bugetului local.

  • 4.    În termen de 30 de zile de la adoptarea hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad, S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad va notifica executantul lucrărilor și va recupera de la acesta costul total al conductelor dezafectate, dar nepredate, în lungime totală de 414,52 metri liniari, menționate în Anexa 2 la proiectul de hotărâre, la prețurile unitare, pe tipodimensiuni, menționate în adresa S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad nr. 168/01.02.2021.

  • 5.    Modificarea prin act aditional a Anexei nr. 3 - „Inventarul bunurilor mobile și imobile, proprietate publică a Municipiului Arad, aferente serviciului” la Contractul nr. 77559/2018 de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiul Arad în urma scoaterii din funcțiune, casării și valorificării bunurilor prevăzute la pct. 1.

Director Executiv                 Șef Serviciu                  Șef Serviciu

Xxxxxxx Xxxxx


Giurgiu Xxxxx               Xxxxx Xxxxxx

Director Executiv


Șef Serviciu                  Consilier


Szuchanszki Ștefan


Balaș Mihaela


Mețcas Cristian


Vizat pentru legalitate

ANEXA NR. 1 la Hotararea nr. 120/11.03.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad

CASĂRI

BUNURI PUBLICE CONCESIONATE SC CET HIDROCARBURI SA ARAD

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxxx


NR CRT

DENUMIRE BUNURI

G R U P A

NUMARUL DE INVENTAR ACTUAL DIN 2018

U.M.

PRET UNITAR

VALOAREA CONTABILA

Lungime totala magistrala

Mi Liniari

Lungime magistrala propusa casare ML

Procent lungime magistrala propusa la casare (%)

Valoare Magistrala propusa la casare (LEI)

VECHI

VALOAREA

SECTIE (40100) ATELIER EXPLOATARE PRIMAR

1

MAGISTRALA I - APA FIERBINTE

1

36004517

100024

BUC

463726.01

463726.01

11484

2154.92

18.76%

86995

2

MAGISTRALA III

1

36004519

100043

BUC

2348507.12

2348507.12

12286

3510.98

28.57%

670968.48

3

ALIMENTARE CU CALDURA ZONA MICALACA

1

36004531

100072

BUC

126521.74

126521.74

370

236.23

63.84%

80771.48

TOTAL VALOARE

838734.96

Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

ANEXA NR. 2 la Hotararea nr. 120/11.03.2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad

Centralizator la Procesele Verbale de Predare - Primire conductă termoficare primar aflată în patrimoniul Municipiului Arad

Nr. crt.

Denumire Bunuri (Magistrala)

Nr. Inventar

P.V. (nr/data)

Caracteristici conductă

Lungime conducte aferente traseu propus pentru reabilitare (m.l.)

Conductă dezafectată cf. avize predate (m.l.)

Conductă dezafectată dar nepredată (m.l.)

Conductă nedezafectată (rămasă nedecopertată) (m.l.)

Explicații

1

MAGISTRALA I - APA FIERBINTE

36004517

881/15.03.'21

Apă fierbinte Dn 300

380.00

323.00

0.00

57.00

Cantitatea de 57.0 m.l. reprezintă conductă nedecopertată din motive tehnice (liră), avizată de Dirigente Șantier

1455/05.05.'21

Apă fierbinte Dn 500

566.04

355.80

210.24

0.00

Cantitatea de 210.24 m.l. reprezintă conductă dezafectată dar nepredată. Executantul - SC Elsaco Electronic SRL se face responsabil de nepredarea a 210.24 m.l. conductă, aceasta fiind dezafectată/decopertată conform aviz Diriginte Șantier

1456/05.05.'21

Apă fierbinte Dn 500/400

1,131.98

1,131.98

0.00

0.00

-

1457/05.05.'21

Apă fierbinte Dn 400

56.00

56.00

0.00

0.00

Reprezintă estacada peste str. Miron Costin

3478/28.10.'21

Apă fierbinte Dn 500

2.60

2.60

0.00

0.00

Reprezintă tronsoane de conducte predate ulterior, respectiv în data de 30.09.2021, cf. aviz nr. 112003, de pe str. Mărțișor și de pe str. Dragomir

Apă fierbinte Dn 400

2.90

2.90

0.00

0.00

Apă fierbinte Dn 300

3.00

3.00

0.00

0.00

Apă fierbinte Dn 80

12.40

12.40

0.00

0.00

TOTAL INTERMEDIAR 1:

2,154.92

1,887.68

210.24

57.00

2

MAGISTRALA III

36004519

1458/05.05.'21

Apă fierbinte Dn 300

302.78

158.70

144.08

0.00

Cantitatea de 144.08 m.l. reprezintă țeavă dezafectată dar nepredată. Executantul - SC Elsaco Electronic SRL se face responsabil de nepredarea a 144.08 m.l. conductă, aceasta fiind dezafectată/decopertată conform aviz Diriginte Șantier

878/15.03.'21

Apă fierbinte Dn 600

380.00

368.00

12.00

0.00

Cantitatea de 12.0 m.l. reprezintă conductă dezafectată dar nepredată. Executantul - SC Elsaco Electronic SRL se face responsabil de nepredarea a 12 m.l. conductă, aceasta fiind dezafectată/decopertată conform aviz Diriginte Șantier

882/15.03.'21

Apă fierbinte Dn 300

157.50

119.00

0.00

38.50

Tur (1x Dn 300) între CR1 și N5 (ieșire Grădinița PP) în lungime de 615,52 m.l. traseu abandonat (nedecopertat), avizat Diriginte Șantier.

Cantitate de 38.50 m.l. conductă reprezintă țeavă nedezafecatată/nedecopertată din motive tehnice, avizată de Dirigente Șantier

Apă fierbinte Dn200+DN250

1,932.80

1,862.60

48.20

22.00

Cantitatea de 22 m.l. reprezintă conductă nedezafectată/nedecopertată din motive tehnice (liră), avizată de Dirigente Șantier.

Cantitatea de 48.20 m.l. reprezintă conductă dezafectată dar nepredată. Executantul - SC Elsaco Electronic SRL se face responsabil de nepredarea a 48.20 m.l. conductă, aceasta fiind dezafectată/decopertată conform aviz Diriginte Șantier

2344/21.06.'21

Apă fierbinte Dn 600+Dn

500

708.00

592.75

0.00

115.25

Cantitatea de 115.25 m.l. reprezintă conductă nedezafectată/nedecopertată, avizată de Diriginte Șantier

3479/28.10.'21

Apă fierbinte Dn 50;Dn150;Dn250;Dn300;Dn 400

29.90

29.90

0.00

0.00

Reprezintă tronsoane de conducte predate ulterior, respectiv în data de 03.09.2021, cf. aviz nr. 112277, refacere cămin CR1 - Poetului, inclusiv subtraversare str. Poetului

TOTAL INTERMEDIAR 2:

3,510.98

3,130.95

204.28

175.75

3

ALIMENTARE CU CALDURA ZONA MICALACA

36004531

879/15.03.'21

Apă fierbinte Dn200

236.23

203.80

0.00

32.43

Cantitatea de 32.43 m.l. reprezintă conductă nedezafectată/nedecopertată, avizată de Diriginte Șantier

TOTAL INTERMEDIAR 3:

236.23

203.80

0.00

32.43

TOTAL GENERAL:

5,902.13

5,222.43

414.52

265.18

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxxx


Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx