Hotărârea nr. 145/2021
privind aprobarea Actului Aditional nr. 3 la Contractul de Administrare nr. 3509/2017 încheiat între Municipiul Arad si Spitalul Clinic Judetean de Urgentă AradROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 145 din 31 martie 2021 privind aprobarea Actului Adițional nr. 3 la Contractul de Administrare nr. 3509/2017 încheiat între Municipiul Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 19.326/11.03.2021,
Analizând raportul nr. 19.327/11.03.2021 al Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public,
Văzând Hotărârea nr. 26/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad,
În baza Hotărârii nr. 63/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind modificarea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Arad,
Ținând seama de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Având în vedere adoptarea hotărârii cu 22 voturi pentru și 1 consilier nu a participat la vot (dl Korodi, 23 consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. c), art. 139 alin (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 286 alin. (4), art. 333 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă Actul Adițional nr. 3 la Contractul de Administrare nr. 3509/2017 încheiat între Municipiul Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se împuternicește Primarul Municipiului Arad, domnul Xxxxx Xxxxxx, să semneze Actul Adițional nr. 3 la Contractul de Administrare nr. 3509/2017.
Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxx Xxxxx-Xxxxx Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 31.03.2021
Anexa la Hotărârea nr. 145/31 martie 2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad
Actul adițional nr. 3 la Contractul de Administrare nr. 3509/2017
I.PĂRȚILE CONTRACTANTE
Municipiul Arad, prin Consiliul Local al Municipiului Arad cu sediul în Arad,
B-dul Revoluției, nr. 75, având codul fiscal 3519925, cont IBAN RO 47TREZ02121360205XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Primar, Xxxxx Xxxxxx, în calitate de PROPRIETAR și
Spitalul Clinic Județean de Urgență, cu sediul în Arad, str. Andreny Karoly nr. 2-4, având cod fiscal nr. 3519879, cont nr. RO45TREZ247660601200130X deschis la Trezoreria Arad, reprezentat prin Manager ________________________________, identificat prin B.I./C.I., seria _____, nr.
_______________, emis(ă) de SPCLEP Arad, la data de ___________________, în calitate de ADMINISTRATOR, au convenit următoarele modificări:
Contractul de Administrare nr. 3509/2017 se modifică în conformitate cu Hotărârea nr. 63/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind modificarea și completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniului public al Municipiului Arad.
În urma efectuării modificărilor la Contractul de administrare, bunurile date în administrarea unității spitalicești sunt evidențiate mai jos, astfel:
Construcții
__________1_
|
adresa |
Nr. construcții/destinația |
Valoare de inventar (lei) |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 5-8 |
C1 Administrativ |
593.457,11 |
|
C2 Reumatologie, Interne și Cardiologie |
9.311.052 | |
|
C3 Laborator și ordinul asistenților medicali |
719.265,86 | |
|
C4 Sala curs si bucătărie |
962.036,13 | |
|
C5 Chirurgie, ATI, Urologie |
4.616.247,91 | |
|
C6 Recuperare medicală |
2.548.163,27 | |
|
C7 Radiologie |
1.949.380,95 | |
|
C9 Morga |
136.294,93 | |
|
C2 Spălătorie |
497.214,20 | |
|
Împrejmuire spital |
161.378,45 | |
|
Canalizare menajeră |
301.511,74 | |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 10 |
Clădire Secția Clinica Dermatovenerologie |
1.485.384,62 |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 11-12 |
Clădire Secția ORL-Oftalmologie, |
1.919.147,45 |
|
Calea Victoriei nr. 39-41 |
Clădire Dispensar TBC/Radiologie |
895.421,64 |
|
B-dul Revoluției nr. 45 |
Ap. x - parter 3 spații, et. II 1 spațiu, et. III 2 spații (cu părți comune 274,19 mp) |
310.353,51 |
Terenuri
|
adresa |
Valoare de inventar (lei) |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 5-8 |
14.434.721 |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 10 |
655.664 |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 11-12 |
2.082.316 |
|
Calea Victoriei nr. 39-41 |
875.116 |
|
B-dul Revoluției nr. 45 - cota parte aferentă ap. x |
82.469,83 |
Alte mijloace fixe
|
adresa |
denumire |
Valoare de inventar (lei) |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 5-8 |
Aparat de ventilație mecanică - 2 buc. |
134.998,80 |
|
Laser Holmin |
231.322 |
Prezentul act adițional se încheie în 4 (patru) exemplare originale, câte două exemplare originale pentru fiecare par
PROPRIETAR
ADMINISTRATOR
MUNICIPIUL ARAD PRIMAR,
Xxxxx Xxxxxx
DIRECTOR,
DIRECȚIA ECONOMICĂ
DIRECTOR EXECUTIV,
CONTABIL ȘEF/
ADMINISTRATOR PATRIMONIU
VIZAT JURIDIC
VIZAT JURIDIC
DIRECȚIA PATRIMONIU
DIRECTOR EXECUTIV Xxxxxx Xxxxxxxxxxx
DIRECȚIA GESTIONARE PATRIMONIU ȘI ACHIZIȚII PUBLICE
ȘEF SERVICIU EVIDENȚĂ și ADMINISTRARE DOMENIUL PUBLIC
VIZA CFP
Xxxxxxx Xxxxx
CONSILIER
Ruxanda MOTREA
VIZA CFP
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxx Xxxxx-Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
ROMÂNIA
Avizat
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
JUDEȚUL ARAD
PROIECT
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
Nr. 127/15.03.2021
HOTĂRÂREA nr._______ din _______________2021
privind aprobarea Actului Adițional nr. 3 la Contractul de Administrare nr. 3509/2017 încheiat între Municipiul Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 19.326/11.03.2021,
Analizând raportul nr. 19.327/11.03.2021 al Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public,
Văzând Hotărârea nr. 26/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad,
În baza Hotărârii nr. 63/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind modificarea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Arad,
Ținând seama de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. c), art. 139 alin (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 286 alin. (4), art. 333 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă Actul Adițional nr. 3 la Contractul de Administrare nr. 3509/2017 încheiat între Municipiul Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se împuternicește Primarul Municipiului Arad, domnul Xxxxx Xxxxxx, să semneze Actul Adițional nr. 3 la Contractul de Administrare nr. 3509/2017.
Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ SECRETAR GENERAL
Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public Red./Dact. M.B./M.B.
Anexa la Hotărârea nr.
2021
a Consiliului Local al Municipiului Arad
Actul adițional nr. 3 la Contractul de Administrare nr. 3509/2017
I.PĂRȚILE CONTRACTANTE
Municipiul Arad, prin Consiliul Local al Municipiului Arad cu sediul în Arad,
B-dul Revoluției, nr. 75, având codul fiscal 3519925, cont IBAN RO 47TREZ02121360205XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Primar, Xxxxx Xxxxxx, în calitate de PROPRIETAR și
Spitalul Clinic Județean de Urgență, cu sediul în Arad, str. Andreny Karoly nr. 2-4, având cod fiscal nr. 3519879, cont nr. RO45TREZ247660601200130X deschis la Trezoreria Arad, reprezentat prin Manager ________________________________, identificat prin B.I./C.I., seria _____, nr.
_______________, emis(ă) de SPCLEP Arad, la data de ___________________, în calitate de ADMINISTRATOR, au convenit următoarele modificări:
Contractul de Administrare nr. 3509/2017 se modifică în conformitate cu Hotărârea nr. 63/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind modificarea și completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniului public al Municipiului Arad.
În urma efectuării modificărilor la Contractul de administrare, bunurile date în administrarea unității spitalicești sunt evidențiate mai jos, astfel:
Construcții
__________1_
|
adresa |
Nr. construcții/destinația |
Valoare de inventar (lei) |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 5-8 |
C1 Administrativ |
593.457,11 |
|
C2 Reumatologie, Interne și Cardiologie |
9.311.052 | |
|
C3 Laborator și ordinul asistenților medicali |
719.265,86 | |
|
C4 Sala curs si bucătărie |
962.036,13 | |
|
C5 Chirurgie, ATI, Urologie |
4.616.247,91 | |
|
C6 Recuperare medicală |
2.548.163,27 | |
|
C7 Radiologie |
1.949.380,95 | |
|
C9 Morga |
136.294,93 | |
|
C2 Spălătorie |
497.214,20 | |
|
Împrejmuire spital |
161.378,45 | |
|
Canalizare menajeră |
301.511,74 | |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 10 ’ |
Clădire Secția Clinica Dermatovenerologie |
1.485.384,62 |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 11-12 |
Clădire Secția ORL-Oftalmologie, |
1.919.147,45 |
|
Calea Victoriei nr. 39-41 |
Clădire Dispensar TBC/Radiologie |
895.421,64 |
|
B-dul Revoluției nr. 45 |
Ap. x - parter 3 spații, et. II 1 spațiu, et. III 2 spații (cu părți comune 274,19 mp) |
310.353,51 |
Terenuri
|
adresa |
Valoare de inventar (lei) |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 5-8 |
14.434.721 |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 10 |
655.664 |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 11-12 |
2.082.316 |
|
Calea Victoriei nr. 39-41 |
875.116 |
|
B-dul Revoluției nr. 45 - cota parte aferentă ap. x |
82.469,83 |
Alte mijloace fixe
|
adresa |
denumire |
Valoare de inventar (lei) |
|
Piața Mihai Viteazul nr. 5- |
Aparat de ventilație mecanică - 2 buc. |
134.998,80 |
|
8 |
Laser Holmin |
231.322 |
Prezentul act adițional se încheie în 4 (patru) exemplare originale, câte două exemplare originale pentru fiecare parte.
PROPRIETAR
MUNICIPIUL ARAD PRIMAR,
ADMINISTRATOR DIRECTOR,
Xxxxx Xxxxxx
DIRECȚIA ECONOMICĂ
DIRECTOR EXECUTIV,
CONTABIL ȘEF/
ADMINISTRATOR PATRIMONIU
VIZAT JURIDIC
VIZAT JURIDIC
DIRECȚIA PATRIMONIU
DIRECTOR EXECUTIV Xxxxxx Xxxxxxxxxxx
DIRECȚIA GESTIONARE PATRIMONIU ȘI ACHIZIȚII PUBLICE
ȘEF SERVICIU EVIDENȚĂ și ADMINISTRARE DOMENIUL PUBLIC Xxxxxxx Xxxxx
VIZA CFP
CONSILIER
Ruxanda MOTREA
VIZA CFP
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 19.326 din 11.03.2021
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art. 136 alin. (8) lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și cu aplicarea art. 137 din Hotărârea nr. 216/2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea regulamentului de organizare si funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „aprobarea Actului Adițional nr. 3 la Contractul de Administrare nr. 3509/2017 încheiat între Municipiul Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad”, proiect în susținerea căruia formulez următorul
REFERAT DE APROBARE
Având în vedere:
-
- Hotărârea nr. 63/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind modificarea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Arad;
-
- necesitatea desființării prin demolare a unor construcții aflate în incinta fostului Spital Clinic Municipal Arad, situat în Piața Mihai Viteazul nr. 5-8, ca fiind grav avariate, incompatibile cu o stare de exploatare în limite acceptabile conform Raportului de expertiză tehnică nr. 11/2021 întocmit de către SC ARCON - CZISTER SRL;
-
- faptul că edificatele în cauză fac obiectul Contractului de administrare nr.3509/14.02.2017 încheiat între Municipiul Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în baza Hotărârii nr.26/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad.
Față de cele prezentate, consider necesar și oportun promovarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adițional nr. 3 la Contractul de Administrare nr. 3509/2017 încheiat între Municipiul Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
P R I M A R
Xxxxx Xxxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA PATRIMONIU
SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI ADMINISTRARE DOMENIUL PUBLIC
Nr. 19327/11.03.2021
privind aprobarea Actului Adițional nr. 3 la Contractul de Administrare nr. 3509/2017 încheiat între Municipiul Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad,
Având în vedere:
-
- faptul că, prin Hotărârea nr. 63/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind modificarea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Arad, au trecut din proprietatea publică a Municipiului Arad, în proprietatea privată a acestuia, cinci construcții (centrală termică, 3 ateliere și un șopron) pentru a fi demolate, datorită faptului că sunt grav avariate;
-
- necesitatea modificării Contractului de administrare nr.3509/2017 încheiat între Municipiul Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad
P R O P U N E M:
promovarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adițional nr. 3 la Contractul de Administrare nr. 3509/2017 încheiat între Municipiul Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
Director Executiv
Șef Serviciu
Xxxxxxx Xxxxx
Consilier
Ruxanda MOTREA
Ștefan SZUCHANSZKI
