Hotărârea nr. 379/2020
privind acordarea unui mandat special reprezentantilor Municipiului Arad în adunarea generală a actionarilor de la SC Târguri Oboare si Piete SA AradROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 379 din 30 septembrie 2020 privind acordarea unui mandat special reprezentanților Municipiului Arad în adunarea generală a acționarilor de la SC Târguri Oboare și Piețe SA Arad
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr.65418 din 11.09.2020
Analizând raportul nr. 65417/11.09.2020 al Serviciului Societăți Comerciale, din cadrul Direcției de Autorizare și Guvernanță Corporativă,
Ținând seama de art. 3 alin. (1) lit. e), art. 5 pct. 3 lit. d), art. 10 alin. (1) lit. b), art. 13 din Ordonanța Guvernului României nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2003, cu modificările și completările ulterioare,
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 337/2020 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a Halei agroalimentare Miorița și a Pieței de lemne din municipiul Arad și ale Hotărârii nr. 338/2020 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea studiului de fundamentare și stabilirea formei de delegare a gestiunii serviciului public -Serviciului de administrare, întreținere și exploatare a Halei agroalimentare Miorița și a Pieței de lemne din municipiul Arad,
În baza adresei SC TOP SA Arad, nr. 1658/03.09.2020 înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 63103/03.09.2020,
Ținând cont de prevederile art. 6 lit. c) din Hotărârea nr. 313/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea contractului cadru pentru reprezentanții consiliului local mandatați să reprezinte interesele Municipiului Arad în Adunarea Generală a acționarilor la societățile comerciale aflate sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad,
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (3) din Actul Constitutiv al SC TOP SA Arad înregistrat la ORC de pe lângă Tribunalul Arad,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (19 consilieri prezenți din totalul de 21),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a), art. 139 alin. (1) alin. (3) lit. g) art. 196 alin. (1) lit. a), art. 286 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se mandatează reprezentanții Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor de la S.C. TOP SA Arad, să aprobe înființarea punctului de lucru ,,PIAȚA DE LEMNE DIN MUNICIPIUL ARAD” situată pe str. Poetului Nr. 118, identificat în CF 350049, din Municipiul Arad.
Art. 2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către reprezentanții Consiliului Local în Adunarea Generală de la SC Târguri Oboare și Piețe SA Arad și se comunică celor interesați prin intermediul Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxx Xxxxxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Societăți Comerciale
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 30.09.2020
Cod PMA -S4-02
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
Avizat
SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
CONSILIUL LOCAL
Nr. 337/11.09.2020
H O T Ă R Â R E A nr. ______
din _________________________
privind acordarea unui mandat special reprezentanților Municipiului Arad în adunarea generală a acționarilor de la SC Târguri Oboare și Piețe SA Arad
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr.65418 din 11.09.2020
Analizând raportul nr. 65417/11.09.2020 al Serviciului Societăți Comerciale, din cadrul Direcției de Autorizare și Guvernanță Corporativă,
Ținând seama de art. 3 alin. (1) lit. e), art. 5 pct. 3 lit. d), art. 10 alin. (1) lit. b), art. 13 din Ordonanța Guvernului României nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2003, cu modificările și completările ulterioare,
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 337/2020 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a Halei agroalimentare Miorița și a Pieței de lemne din municipiul Arad și ale Hotărârii nr. 338/2020 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea studiului de fundamentare și stabilirea formei de delegare a gestiunii serviciului public -Serviciului de administrare, întreținere și exploatare a Halei agroalimentare Miorița și a Pieței de lemne din municipiul Arad,
În baza adresei SC TOP SA Arad, nr. 1658/03.09.2020 înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 63103/03.09.2020,
Ținând cont de prevederile art. 6 lit. c) din Hotărârea nr. 313/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea contractului cadru pentru reprezentanții consiliului local mandatați să reprezinte interesele Municipiului Arad în Adunarea Generală a acționarilor de la societățile comerciale aflate sub autoritatea Consiliului Local al municipiului Arad,
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (3) din Actul Constitutiv al SC TOP SA Arad înregistrat la ORC de pe lângă Tribunalul Arad,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a), art. 139 alin. (1) alin. (3) lit. g) art. 196 alin. (1) lit. a), art. 286 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se mandatează reprezentanții Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor de la S.C. TOP SA Arad, să aprobe înființarea punctului de lucru ,,PIAȚA DE LEMNE DIN MUNICIPIUL ARAD” situată pe str. Poetului Nr. 118, identificat în CF 350049, din Municipiul Arad.
Art. 2. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către reprezentanții Consiliului Local în Adunarea Generală de la SC Târguri Oboare și Piețe SA Arad și se comunică celor interesați prin intermediul Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
Serviciul Societăți Comerciale Red./Dact. S.P.
Cod: PMA-S4-01
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 65418/11.09.2020
În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „aprobarea documentației de atribuire a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a Halei agroalimentare Miorița și a Pieței de lemne din municipiul Arad către SC TOP SA Arad”, în susținerea căruia formulez următorul
REFERAT DE APROBARE
Având în vedere:
> Prin adresa nr.1659/03.09.2020, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 63106/03.09.2020, SC TOP SA Arad solicită acordarea unui mandat special reprezentanților Municipiului Arad în A.G.A. de la SC TOP SA Arad, în vederea aprobării înființării punctului de lucru ,,PIAȚA DE LEMNE DIN MUNICIPIUL ARAD,, situată pe str. Poetului Nr. 118, CF 350049, din Municipiul Arad.
Apreciez ca fiind oportună adoptarea hotărârii privind acordarea unui mandat special, reprezentanțiilor Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor de la S.C. TOP SA Arad, pentru aprobarea înființării punctului de lucru ,,PIAȚA DE LEMNE DIN MUNICIPIUL ARAD,, situată pe str. Poetului Nr. 118, CF 350049, din Municipiul Arad.
PRIMAR
Călin BIBARȚ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA AUTORIZARE ȘI GUVERNANTĂ CORPORATIVĂ
SERVICIUL SOCIETĂȚI COMERCIALE
Nr.65417/11.09.2020
RAPORT DE SPECIALITATE
Având în vedere adresa nr.1659/03.09.2020, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 63106/03.09.2020, prin care SC TOP SA Arad solicită acordarea unui mandat special reprezentanților Municipiului Arad în AGA de la SC TOP SA Arad, în vederea aprobării înființării punctului de lucru ,,PIATA DE LEMNE DIN MUNICIPIUL ARAD,, situată pe str. Poetului nr. 118, CF 350049, din Municipiul Arad.
Tinând seama de prevederile Hotărârii nr. 337/21 august 2020 privind aprobarea documentației de atribuire a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a Halei agroalimentare Miorița și a Pieței de lemne din municipiul Arad si ale Hotărârii nr. 338/21 august 2020 privind aprobarea studiului de fundamentare și stabilirea formei de delegare a gestiunii serviciului public - Serviciului de administrare, întreținere și exploatare a Halei agroalimentare Miorița și a Pieței de lemne din municipiul Arad.
Având în vedere prevederile Actului constitutiv al SC TÂRGURI, OBOARE ȘI PIETE SA Arad, înregistrat la ORC de pe lângă Tribunalul Arad, art.3, alin. (3),
În baza prevederilor Contractelor - cadru pentru reprezentanții Consiliului Local, mandatați să reprezinte interesele Municipiului Arad în AGA la societățile comerciale de sub autoritatea Consiliului Local, aprobate prin Hotărârea nr. 313/16 iulie 2018, art.6 lit. c),
În considerarea aspectelor enumerate mai sus
P R O P U N E M
Acordarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unui mandat special pentru reprezentanții săi în Adunarea Generală a Acționarilor de la S.C. TOP SA Arad, pentru aprobarea înființării punctului de lucru ,,PIATA DE LEMNE DIN MUNICIPIUL ARAD,, situată pe str. Poetului Nr. 118, CF 350049, din Municipiul Arad.
Director executiv, Șef Serviciu, Consilier,
Xxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx Xxxx
Viza Serviciului Juridic Contencios
Nume prenume _________________________
Semnătura __________________________
