Hotărârea nr. 614/2019
privind mandatarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local -Act Adițional la ContractROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 614
din 2 decembrie 2019
privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local -Act Adițional la Contract
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare nr. 92229/28.11.2019,
Luând în considerare raportul Direcției Edilitare, Serviciului Transport Public Local, Autorizare Activități Economice înregistrat cu nr. 92230/28.11.2019,
Luând în considerare Hotărârea nr. 156/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad,
Având în vedere prevederile Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare prevederile art. 5 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului,
Având în vedere adoptarea hotărârii cu 16 voturi pentru și 1 consilier nu a participat la vot (17 de consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. (d), (e), alin. (6) lit. (a), alin. (7) lit. (n), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. (g), art. 196 alin. (1) lit. (a), art. 286 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
H O T Ă R Ă Ș T E
Art. 1 Se aprobă Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local -Act Adițional la Contractul nr. 704/2.12.2019, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă încheierea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local - Act Adițional la Contractul nr. 704/2.12.23019, de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad și Compania de Transport Public S.A. Arad.
Art. 3 (1) Se mandatează Primarul Municipiului Arad, dl. Xxxxx Xxxxxx, să voteze în Adunarea Generală a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad, în numele și pe seama Municipiului Arad, aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local - Act Adițional la Contractul nr. 704/2.12.2019.
(2) În cazul absenței domnului Xxxxx-Xxxxxxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad, atribuțiile de reprezentare a Unității Administrativ-Teritoriale Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad vor fi îndeplinite de persoana desemnată pentru exercitarea atribuțiilor primarului în ziua/perioada respectivă.
Art. 4. Se mandatează Directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, dl. Xxxxxx Xxxx, să semneze Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local - Act Adițional la Contractul nr. 704/2.12.2019.
Art. 5. Se aprobă Tariful de acordare a licențelor de traseu, pentru prestarea serviciului public de transport persoane, la un cuantum de 50 lei/licență. Sumele colectate se constituie venituri la Bugetul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică tuturor celor interesați, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxx Xxxxx-Xxxxx Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Transport Public Local, Autorizare Activități Economice
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 2.12.2019
ROMÂNIA
Avizat
S E C R E T A R G E N E R A L Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
Nr. 566/28.11.2019
H O T Ă R Â R E A nr. din 2019
privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local -Act Adițional la Contract
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare nr. 92229/28.11.2019,
Luând în considerare raportul Direcției Edilitare, Serviciului Transport Public Local, Autorizare Activități Economice înregistrat cu nr. 92230/28.11.2019,
Luând în considerare Hotărârea nr. 156/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad,
Având în vedere prevederile Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare prevederile art. 5 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. (d), (e), alin. (6) lit. (a), alin. (7) lit. (n), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. (g), art. 196 alin. (1) lit. (a), art. 286 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
H O T Ă R Ă Ș T E
Art. 1 Se aprobă Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local -Act Adițional la Contractul nr. /, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă încheierea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local - Act Adițional la Contractul nr. /, de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad și Compania de Transport Public S.A. Arad.
Art. 3 (1) Se mandatează Primarul Municipiului Arad, dl. Xxxxx Xxxxxx, să voteze în Adunarea Generală a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad, în numele și pe seama Municipiului Arad, aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local - Act Adițional la Contractul nr. ____________________/______________________.
(2) În cazul absenței domnului Xxxxx-Xxxxxxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad, atribuțiile de reprezentare a Unității Administrativ-Teritoriale Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad vor fi îndeplinite de persoana desemnată pentru exercitarea atribuțiilor primarului în ziua/perioada respectivă.
Art. 4. Se mandatează Directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, dl. Xxxxxx Xxxx, să semneze Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local - Act Adițional la Contractul nr./.
Art. 5. Se aprobă Tariful de acordare a licențelor de traseu, pentru prestarea serviciului public de transport persoane, la un cuantum de 50 lei/licență. Sumele colectate se constituie venituri la Bugetul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică tuturor celor interesați, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 92229 din 28.11.2019
În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanță de urgență, nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 - privind Codul administrativ și al Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Municipal Arad, ale art. 37 din Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad aprobat prin HCLM 216/2016 îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre referitor la mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local-Act Adițional la Contractul nr.
/
REFERAT DE APROBARE
Având în vedere prevederile Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare prevederile art. 5, alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului,
Apreciez ca fiind oportună adoptarea hotărârii privind: privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local-Act Adițional la Contractul nr.
/
PRIMAR
Călin Bibarț
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA EDILITARĂ
Serviciul Transport Local, Autorizare Activități Economice Nr. 92230/28.11.2019
RAPORT
Referitor la:
Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 92229/28.11.2019, a domnului Xxxxx Xxxxxx Primarul Municipiului Arad, prin care se propune aprobarea mandatării Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea atribuirii gestiunii serviciului de transport public local de persoane, pe raza administrativ-teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
Considerente generale: Datorită faptului că mai multe unități administrativ teritoriale au aderat după depunerea contractului de delegare la Consiliul Concurenței și ANRSC pentru avizare, motiv pentru care traseele către acestea nu au putut fi parte din contractul avizat, se impune necesitatea încheierii unui Act Adițional la Contract încheiat în conformitate cu prevederile art. 5, alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului. Ținând cont de faptul că operatorul nu poate încheia mai multe contracte de delegare atribuite direct, iar entitatea contractantă este în ambele contracte aceeași, s-a considerat necesară utilizarea titulaturii de Contract de delegare a serviciului de transport -Act Adițional la Contract.
Considerente juridice:
- prevederile Legii nr. 92/2007 Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006 Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 5, alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului,
În considerarea aspectelor enumerate mai sus,
P R O P U N E M:
Aprobarea Planului tarifar al serviciului public de transport persoane, conform Anexei nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local- Act Adițional la Contractul nr. /, în forma prezentată în anexă la prezenta hotărâre.
Aprobarea Tarifului de acordare a licențelor de traseu, pentru prestarea serviciului public de transport persoane, la un cuantum de 50 lei/licență. Sumele colectate se constituie venituri la Bugetul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
Aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local- Act Adițional la Contractul nr./, conform anexei nr. 1 la prezenta Hotărâre.
Aprobarea încheierea Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local- Act Adițional la Contractul nr. /, încheiat între Asociație și Compania de Transport Public S.A. Arad.
Mandatarea Primarului Municipiului Arad, dl. Xxxxx Xxxxxx, să voteze în Adunarea Generală a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad, în numele și pe seama Municipiului Arad, aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local- Act Adițional la Contractul nr./.
În cazul în care domnul Xxxxx-Xxxxxxxxx Xxxxxx Primarul Municipiului Arad este în imposibilitatea îndeplinirii mandatului încredințat atribuțiile de reprezentare al Unității Administrativ-Teritoriale Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad vor fi îndeplinite de persoana desemnată pentru exercitarea atribuțiilor primarului.
Mandatarea directorului executiv, dl. Xxxxxx Xxxx, să semneze Actul Adițional la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat pe raza Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad încheiat cu Compania de Transport Public S.A. Arad.
Director executiv
Șef Serviciu
Xxxxxx Xxxxx
Xxxxxxx Xxxxxx
Viza Serviciului Juridic Contencios
Nume prenume_______________________
Semnătura __________________________
Anexă la Hotărârea nr. 614/2.12.2019
Consiliului Local al Municipiului Arad
PROIECT CONTRACT DE DELEGARE A GESTIUNII
SERVICIULUI DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL - ACT ADITIONAL LA CONTRACTUL NR./
Nr.din data
PREZENTUL CONTRACT DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI public de transport local de călători a fost încheiat la sediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, între:
-
(1) Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, persoană juridică, cu sediul în Arad, Bulevardul Revoluției nr. 50, județul Arad, cod 310009, România, înregistrată sub nr. 30/26.06.2018 la Registrul Fundațiilor și Asociațiilor de pe lângă Judecătoria Arad, cont
, deschis la Banca Transilvania, reprezentată prin Xxxx Xxxxxx, având funcția de director executiv, în numele și pentru unitățile administrativ-teritoriale Orașul Sântana, Orașul Curtici, Orașul Pecica, Orașul Ineu, Orașul Sebiș, Comuna Covăsânț, Comuna Hășmaș, Comuna Zădăreni, Comuna Șepreuș, Comuna Zăbrani, Comuna Sintea Mare, Comuna Peregu Mare, Comuna Fântânele, Comuna Frumușeni, Comuna Șimand, Comuna Zimandu Nou, Comuna Cărand, Comuna Dorobanți, Comuna Bârsa, Comuna Dieci, Comuna Bârzava, Comuna Hălmăgel, Comuna Archiș, Comuna Seleuș, Comuna Vinga, Comuna Chisindia, Comuna Pleșcuța, Comuna Almaș, Comuna Gurahonț, Comuna Birchiș, Comuna Livada, Comuna Zărand, Comuna Beliu, Comuna Ignești, Comuna Brazii, Comuna Buteni, Comuna Apateu, Comuna Bata, Comuna Olari, Comuna Păuliș, Comuna Șagu, Comuna Secusigiu, Comuna Macea, Comuna Felnac, în calitate de delegatar, pe de o parte, denumit în continuare Entitatea Contractantă;
și
-
(2) Operatorul de transport S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, cu sediul în Arad, Calea Victoriei, nr. 35b-37, înregistrată sub nr. J02/680/1995 la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, având contul RO57TREZ0215070XXX009371, deschis la Trezoreria Municipiului Arad, codul unic de înregistrare 1708600, reprezentat legal prin Xxxxx Xxxxxxx Xxxxx având funcția de Director general, în calitate de delegat, pe de altă parte, denumită în continuare Operator.
ÎNTRUCÂT:
-
A. Contractul a fost atribuit potrivit prevederilor art. 5 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, ca o măsură de urgență datorită faptului că prin punerea în aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, prin eliminarea transportului județean din sfera serviciilor de transport care pot fi subvenționate, dar și datorită intrării unităților administrativ teritoriale în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad s-a ajuns la necesitatea continuării serviciului de transport între localitățile membre ale asociației sub formă de transport local;
-
B. Prezentul Contract are ca scop furnizarea de servicii de transport public de interes economic general și stabilirea condițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de transport public de călători în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Arad;
PRIN URMARE, luând în considerare cele de mai sus, părțile convin să încheie prezentul Contract după cum urmează:
CAPITOLUL 1. DEFINIȚII
În măsura în care nu se prevede altfel, termenii și expresiile folosite în Contract vor avea următorul înțeles:______________________________________________________________________________________________________
|
„A.N.R.S.C.” |
Înseamnă Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. |
|
„Autoritate de autorizare” |
Înseamnă structură locală cu atribuții de reglementare, autorizare, monitorizare și control al serviciilor publice de transport călători, înființată în cadrul aparatului tehnic al asociației de dezvoltare intercomunitară. |
|
„Entitatea Contractantă” |
Înseamnă autoritatea locală competentă: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad („ADI”), care are competența legală de a delega gestiunea serviciului de transport public local de călători. Observație: În cadrul ADI, unitățile administrativ teritoriale membre asociate, au competențe pentru toate clauzele contractuale, iar Județul Arad are competențe numai în cazul clauzelor referitoare la redevență și penalități aferente pentru neplata redevenței și la clauzele referitoare la investiții |
|
„ Compensație” |
Reprezintă compensații de serviciu public, definite la art. 2 litera (g) din Regulamentul(CE) nr. 1370/2007 drept orice beneficii, în special financiare, acordate direct sau indirect de către o autoritate competentă din fonduri publice în perioada de punere în aplicare a unei obligații de serviciu public sau în legătură cu perioada respectivă. |
|
„ Continuitatea Serviciului de Transport Public” |
Înseamnă capacitatea de menținere și reconstituire a funcțiilor esențiale ale serviciului de transport public, respectiv activitățile sau sarcinile pe care un operator de transport public trebuie să le îndeplinească în siguranță pentru asigurarea limitată a serviciilor vitale pentru susținerea funcțiilor social/economice ale unei zone, în cazul unor situații perturbatoare previzionate sau de urgență |
|
„Contract” |
Înseamnă prezentul Contract de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane, inclusiv toate anexele la acesta. Contractul este un contract de servicii publice, definit la art. 2 litera i) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 drept actul obligatoriu din punct de vedere juridic care confirmă acordul încheiat între o autoritate competentă și un operator de serviciu public cu scopul de a încredința respectivului operator de serviciu public gestionarea și exploatarea serviciilor publice de transport de călători, sub rezerva unor obligații de serviciu public. |
|
„Diferențe de tarif” |
Înseamnă sumele acordate Operatorului de la bugetul de stat, din bugetele locale sau din bugetele altor instituții stabilite prin lege, care intră în calculul Compensației, în vederea acoperirii influențelor |
|
financiare rezultate din gratuitățile și reducerile de tarif la Titlurile de călătorie pentru anumite categorii de călători, potrivit Capitolului 9 din prezentul Contract și Anexei 7. | |
|
„Drept exclusiv” |
Înseamnă acel drept definit la art. 2 litera f) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 care permite Operatorului prestarea anumitor servicii publice de transport de călători pe un anumit traseu sau grupă de trasee ori într-o anumită zonă din aria teritorială de competență a Entității Contractante, cu excluderea oricărui alt asemenea operator. |
|
„DataIntrării în Vigoare” |
Înseamnă data semnării prezentului Contract. |
|
„Data începerii ” |
Înseamnă data începerii prestării Serviciului public de transport călători, respectiv la data semnării de către Părți a procesului verbal prevăzut în cuprinsul Capitolului 6 („Perioada de Mobilizară”) din prezentul Contract. |
|
„Efectulfinanciar net” |
Înseamnă totalitatea efectelor financiare, pozitive sau negative, ale conformării Operatorului cu Obligația de serviciu public. Efectul financiar net va fi calculat potrivit Anexei la Regulamentul CE nr. 1370/2007 și va ține seama de costurile efective cu prestarea Obligației de serviciu public suportate de Operator, reflectate în situațiile financiare anuale auditate ale acestuia, pe categoriile de costuri prevăzute în Anexa 8 |
|
„Licență de traseu” |
Înseamnă actul tehnic și juridic emis de Entitatea contractantă ca anexă la contractul de delegare a gestiunii, opozabilă față de organele cu atribuții de control în trafic, care atestă că Operatorul are dreptul să presteze serviciul local de transport călători, după caz, efectuat pe căi publice de transport rutier cu autobuze, pe un anumit traseu, conform modelului din Anexa nr. 16. |
|
„ Obligații de serviciu public ” |
Obligațiile de serviciu public sunt acele obligații definite de art. 2 litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, respectiv acele cerințe definite sau stabilite de către o autoritate competentă, pentru a asigura servicii publice de transport de călători de interes general, pe care un operator, dacă ar ține seama de propriile sale interese comerciale, nu și le-ar asuma sau nu și le-ar asuma în aceeași măsură sau în aceleași condiții fără a fi retribuit. |
|
„ Operator ” |
Înseamnă societatea comercială Compania de Transport Public S.A. Arad, care are competența și capacitatea recunoscute de a presta serviciile de transport public local care fac obiectul prezentului Contract, în condițiile reglementărilor în vigoare, și care asigură nemijlocit administrarea și exploatarea sistemului de transport aferent acestuia. Operatorul este un operator de serviciu public, definit la art. 2 litera d) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, drept orice întreprindere publică sau privată sau orice grup de astfel de întreprinderi care exploatează servicii publice de transport de călători. |
|
„Partea” |
Înseamnă Entitatea contractantă sau Operatorul. |
|
„Părți” |
Înseamnă Entitatea contractantă și Operatorul. |
|
„Program de circulație” |
Înseamnă documentul utilizat în transportul public local de persoane prin curse regulate, care conține în principal informații privind |
|
traseul, capetele de traseu, lungimea traseului, stațiile pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor, distanțele dintre stații și intervalele de succedare a curselor. Programele de circulație sunt aferente traseelor ce fac parte din Programul de transport asumat de Operator prin prezentul Contract, atașat la prezentul Contract ca Anexa 2.2. | |
|
„Programul anual de întreținere și reparare a infrastructurii de operare ” |
Înseamnă programul de întreținere și reparare a infrastructurii de transport, asumat de Operator și aprobat de Entitatea Contractantă în conformitate cu prevederile art. 13.1.4 din prezentul Contract. |
|
„Programulde transport” |
Înseamnă documentul întocmit și aprobat de Entitatea contractantă, prin care se stabilesc traseele, Programele de Circulație, numărul mijloacelor de transport necesare și capacitatea minimă de transport pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Entității Contractante. Programul de transport este atașat la prezentul Contract ca Anexa 2.1. |
|
„ Serviciu public de transport călători” |
Înseamnă acel serviciu definit la art. 2 litera a) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, ca fiind un serviciu de interes economic general, prestat către public în mod nediscriminatoriu și continuu pe raza teritorială de competență a Entității Contractante, potrivit Programului de transport. Serviciul public de transport este un serviciu integrat în sensul prevăzut de art. 2 litera m) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007. |
|
„Raportul lunar de constatare” |
Înseamnă documentul întocmit în conformitate cu Anexa 7.1 la prezentul Contract, în baza căruia Entitatea contractantă plătește lunar Operatorului Compensația. |
|
„ Tarif de călătorie” |
Înseamnă prețul perceput de către Operator de la călători în schimbul vânzării Titlurilor de călătorie, stabilit de către Entitatea contractantă, potrivit dispozițiilor legale și prezentului Contract. |
|
„ Titluri de călătorie” |
Înseamnă orice bilete, abonamente, taxe de călătorie, suprataxe, legitimații de călătorie, carduri magnetice sau contactless ce permit deplasarea călătorilor beneficiari ai Serviciului public de transport călători, emise conform prevederilor legale. |
CAPITOLUL 2. OBIECTUL CONTRACTULUI
-
2.1 Obiectul prezentului Contract îl constituie delegarea sarcinilor și responsabilităților către Operator cu privire la prestarea propriu-zisă a Serviciului public de transport pe raza administrativ-teritorială a Asociației de dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, inclusiv dreptul și obligația de a administra și de a exploata infrastructura de transport aferentă serviciului.
-
2.2. Operatorul va presta Serviciul public de transport local de persoane, efectuat cu tramvaiele și autobuzele, în conformitate cu Obligațiile de serviciu public prevăzute la Capitolul 3 din prezentul Contract, pe traseele cuprinse în Programul de transport atașat la prezentul Contract ca Anexa 2.1.
-
2.3 Entitatea contractantă își rezervă dreptul de a suplimenta, în condițiile legislației din materia achizițiilor sectoriale, cantitatea serviciilor, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, în situația în care devine necesară prelungirea de trasee, introducerea de curse suplimentare sau noi stații.
-
CAPITOLUL 3. OBLIGAȚIA DE SERVICIU PUBLIC
-
3.1 În conformitate cu termenii și condițiile prezentului Contract, Operatorul se obligă să îndeplinească Serviciul public de transport cu respectarea Obligațiilor de serviciu public stabilite mai jos:
-
i. Operatorul va aplica Tarifele de călătorie aprobate de Entitatea contractantă și va presta servicii de transport pentru categoriile sociale de călători care beneficiază de reduceri/gratuități în conformitate cu politicile naționale de transport și cu hotărârile adoptate de către Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad;
-
ii. Operatorul va presta Serviciul public de transport călători în conformitate cu principiile continuității, frecvenței, regularității și capacității prevăzute în Programul de transport;
-
iii. Operatorul va presta Serviciul public de transport călători în conformitate cu indicatorii de calitate prevăzuți în prezentul Contract;
-
iv. Operatorul va respecta standardele și cerințele de siguranță și securitate prevăzute în prezentul Contract și în legislația din domeniul transportului public de călători;
-
v. Operatorul va presta Serviciul public de transport călători cu vehiculele prevăzute în prezentul Contract, potrivit Anexei 5.2.
-
3.2 Operatorul va realiza Serviciul public de transport local de călători în conformitate cu Obligațiile de serviciu public prevăzute la art. 3.1.și va avea:
-
i. dreptul la plata Compensației, în termenii și condițiile prevăzute în prezentul Contract;
-
ii. dreptul la Diferențe de tarif, în termenii și condițiile prevăzute în prezentul Contract si conform prevederilor legale in vigoare;
-
iii. dreptul exclusiv de a presta Serviciul public de transport călători pe traseele atribuite;
-
iv. dreptul de a emite, vinde și controla Titlurile de călătorie, în condițiile prevăzute în prezentul Contract;
-
v. dreptul de exploatare a infrastructurii și/sau mijloacelor de transport necesare prestării Serviciului public de transport călători, descrise în Anexa 3.1.
-
3.3 Drepturile și obligațiile Operatorului de la pct. 3.1 și pct. 3.2 se completează cu cele prevăzute la Capitolul 14 din prezentul Contract.
-
3.4 Fiecare Parte va acționa cu bună credință și va face toate eforturile pentru a asigura respectarea prezentului Contract
CAPITOLUL 4. CATEGORII DE BUNURI FOLOSITE ÎN REALIZAREA CONTRACTULUI
Categoriile de bunuri utilizate de Operator în executarea Contractului sunt următoarele:
-
i. bunuri de retur, respectiv bunurile publice puse la dispoziție de către proprietar către Operator în scopul executării Contractului, prevăzute în Anexa 3.1, bunurile de natura domeniului public nou creat sau cele existente, dezvoltate și modernizate cu subvenții pentru investiții de la bugetul local sau central precum și cele realizate de Operator în conformitate cu Programul de investiții și care, la încetarea Contractului, revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini, proprietarului;
-
ii. bunuri de preluare, respectiv bunurile dobândite de către Operator cu acordul Entității Contractante, rezultate prin folosirea surselor de finanțare proprii ale Operatorului în condițiile legii, care aparțin Operatorului și care sunt, utilizate de acesta în scopul executării Contractului. Bunurile de preluare sunt prevăzute în Anexa 3.2. La încetarea Contractului, din orice cauză, Entitatea contractantă are dreptul de a dobândi bunurile de preluare în schimbul plății către Operator în termen de 90 de zile de la încetarea Contractului, a unei compensații egale cu valoarea neamortizată a bunurilor de preluare. Pe toată durata Contractului, Operatorul își asumă obligația de a nu înstrăina bunurile de preluare, fără consimțământul prealabil scris al Entității Contractante;
-
iii. bunuri proprii, respectiv bunurile care aparțin Operatorului și care sunt utilizate de către acesta în scopul executării Contractului, pe durata acestuia, cu excepția celor prevăzute la punctul (ii) de mai sus.
CAPITOLUL 5. DURATA CONTRACTULUI
-
5.1 Durata Actului Adițional la Contract este de maxim 2 ani de la data semnării contractului și va înceta de drept în momentul semnării Actului Adițional care respectă prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007.
CAPITOLUL 6. PERIOADA DE MOBILIZARE
-
6.1. Între Data Intrării în Vigoare și Data de Începere, se întinde Perioada de Mobilizare.
-
6.2. În Perioada de Mobilizare, care este de maximum 3 luni de la Data Intrării în Vigoare a prezentului Contract, dacă Părțile nu convin, în scris, prelungirea acestei perioade, Operatorul are obligația să prezinte Entității Contractante următoarele:
-
a) mijloacele de transport cu care s-a angajat prin Ofertă, în stare bună de funcționare și dotate conform cerințelor din Caietul de Sarcini;
-
b) copii după licențele/autorizațiile eliberate de autoritățile competente pentru toate mijloacele de transport cu care Operatorul s-a angajat prin Ofertă că va efectua Serviciul public de transport călători;
-
c) copii după actele doveditoare privind angajarea personalului necesar pentru prestarea serviciului, inclusiv personal cu atribuții pentru repararea și întreținerea mijloacelor de transport și manager de transport, însoțite de dovada calificării profesionale aferentă fiecărei activități prestate de personalul angajat;
f) copii după actele doveditoare privind infrastructura aflată la dispoziția operatorului, amenajată și dotată pentru parcarea, întreținerea, repararea și alimentarea cu energie electrică și combustibili a mijloacelor de transport pe raza teritorială de competență a Entității Contractante, conform cerințelor din Caietul de Sarcini, precum și prezentarea fizică, în teren, a respectivelor amenajări;
j) copii după contractele de asigurare a persoanelor transportate și a bagajelor acestora, inclusiv contractele de asigurare obligatorie RCA pentru fiecare autovehicul;
k) copii după actele doveditoare privind organizarea operațională a dispeceratului și a dotărilor speciale de urmărire și coordonare în trafic a mijloacelor de transport, de intervenție și de depanare;
n) copii după actele doveditoare privind stabilirea domiciliului fiscal și înființarea punctului de lucru/sucursalei/filialei în aria teritorială de competență a Entității Contractante;
o) copii după certificatele de înmatriculare/înregistrare, din care să rezulte că toate mijloacele de transport cu care s-a angajat în prestarea Serviciului public de transport călători au fost înmatriculate/înregistrate în județul sau, după caz, în localitatea de reședință a Entității Contractante, în cazul în care operatorul deține mijloacele de transport înmatriculate/înregistrate într-un alt județ sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene;
p) dovada punerii în funcțiune a sistemului de taxare inteligentă și a sistemului de numărare a călătorilor;
r) procedurile interne prevăzute în prezentul Contract;
s) dovada constituirii garanției de bună execuție a contractului, în cuantumul prevăzut în prezentul Contract.
-
6.3. În termen de maximum 2 (două) zile lucrătoare de la data îndeplinirii de către Operator a tuturor obligațiilor prevăzute la pct. 6.2. ori de la data expirării Perioadei de Mobilizare, Părțile vor încheia Procesul-verbal de constatare a îndeplinirii obligațiilor din Perioada de Mobilizare.
-
6.4. Dacă oricare dintre obligațiile prevăzute la pct. 6.2. de mai sus, inclusiv semnarea Procesului-verbal de constatare a îndeplinirii obligațiilor din Perioada de Mobilizare, nu a fost îndeplinită și nici nu s-a renunțat la ea în momentul sau înaintea expirării termenului prevăzut la pct. 6.2. de mai sus, atunci, cu excepția cazului în care Părțile convin altfel în scris, Entitatea Contractantă poate denunța unilateral acest Contract, prin notificarea celeilalte Părți, aceasta din urmă având obligația să plătească daune-interese în valoare de 5% din valoarea contractului, în termen de 60 de zile de la data expirării termenului prevăzut la pct. 6.2.
-
6.5. Pe durata Perioadei de Mobilizare, Părțile vor coopera în sensul că:
- își vor asuma toate obligațiile necesare și vor depune toate diligențele pentru ca efectuarea Serviciului să poată începe în termenul prevăzut la pct. 6.2. de mai sus, astfel cum a fost prelungit, dacă este cazul, și se vor informa reciproc cu privire la datele la care estimează că vor îndeplini obligațiile ce le revin, precum și cu privire la orice alte aspecte de interes în legătură cu stadiul îndeplinirii acestor obligații ori la activitățile întreprinse în vederea îndeplinirii acestora
CAPITOLUL 7. REDEVENȚA
-
7.1 (1) În schimbul dreptului și obligației de exploatare a bunurilor puse la dispoziție, prevăzute în Anexa 3.1, Operatorul se obligă să plătească redevența Entității Contractante, calculată, după următoarea formulă:
Redevența pentru anul curent = gradul de suportabilitate al populației (exprimat în %) înmulțit cu valoarea totală a amortizării mijloacelor fixe aparținând patrimoniului concesionat, calculată la luna decembrie a anului precedent înmulțită cu 12 luni.
(2)Redevența se plătește fiecărui UAT în parte, în funcție de valoarea mijloacelor fixe a bunurilor de retur cu care intră în contract.
-
7.2 Operatorul va achita trimestrial Entității Contractante valoarea redevenței anuale datorate, împărțită în tranșe egale, cel târziu până la data de [15] a primei luni a trimestrului următor celui pentru care redevența este datorată.
-
7.3 Plata redevenței se va face in contul [...] deschis la [...], codul de înregistrare fiscală al Entității Contractante este [...].
7.4. Pentru nerespectarea termenului de plată a redevenței, Operatorul datorează Entității Contractante penalități de întârziere, calculate prin aplicarea procentului de [0,03]%/zi de întârziere asupra sumei neachitate.
-
7.5 In caz de întârziere la plata a redevenței cu 90 de zile , Entitatea Contractanta va executa garanția constituita de Operator cu suma datorată de acesta.
-
7.6. În vederea calculării gradului de suportabilitate a populației s-a consultat baza de date a INS respectiv s-a raportat ABF - Numărul mediu de membrii componenți ai unei gospodării pe principalele categorii sociale și macroregiuni (=2,598) la ABF- Veniturile totale medii lunare pe o gospodarie, pe categorii de venituri si principalele categorii sociale, pe macroregiuni si regiuni de dezvoltare (=4005,04). Din cele două s-a obținut Venitul mediu al populației de 1541,585.
tarif x consumul mediu gradul de suportabilitate al populației =--------------------------x 100
‘ ' venitulmediu al populației
gradul de suportabilitate al populației (%)
3x20 154-1, 585
x 100 = 3, 89%
CAPITOLUL 8. VALOAREA CONTRACTULUI ȘI GARANȚIA DE BUNĂ EXECUȚIE
-
8.1 Valoarea contractului este de 13.001.332 lei.
-
8.2. În termen de 60 de zile de la Data Intrării în Vigoare A prezentului Contract, Operatorul este obligat să constituie, cu titlu de garanție de bună execuție, în contul Entității Contractante, o sumă de [13.001] lei, reprezentând [0,1%] % Valoarea Contractului .
-
8.3. Din garanție se rețin, dacă este cazul, penalitățile și orice alte sume datorate Entității Contractante și neachitate de către Operator, în baza Contractului , în condițiile prevăzute la art. 47 din Anexa la H.G. nr, 394/2016.
-
8.4. Garanția de bună execuție se restituie la sfârșitul prezentului Contract, cu respectarea prevederilor art. 48 alin. (2) din Anexa la H.G. nr, 394/2016.
CAPITOLUL 9. DIFERENȚELE DE TARIF
-
9.1 Operatorul este obligat să transporte toți călătorii care dețin un Titlu de călătorie valabil, inclusiv categoriile de călători care beneficiază de gratuitățile și reducerile la Titlurile de călătorie, prevăzute în Anexa 6.1, precum și de orice alte gratuități și reduceri ce vor fi stabilite după Data Intrării în Vigoare a Contractului prin acte normative și hotărâri ale adunării generale a asociației de dezvoltare intercomunitară. Modul de acordare a Diferențelor de tarif este cel prevăzut în Anexa 6.2.
-
9.2 Operatorul este obligat să emită Titluri de călătorie pentru toate categoriile de călători care beneficiază de reduceri și gratuități, potrivit prevederilor legale și hotărârilor adunării generale a asociației de dezvoltare intercomunitară.
9.3. Sumele aferente Diferențelor de tarif se fundamentează anual, potrivit Anexei 6.3, și se prevăd în bugetele autorităților competente.
-
9.4 Acoperirea Diferențelor de tarif acordate Operatorului se va face până la valoarea integrală a Titlurilor de călătorie, în baza numărului de Titluri de călătorie cu valoare redusă vândute și a numărului de Titluri de călătorie de care beneficiază gratuit fiecare categorie de călători, în luna respectivă, dovedite prin rapoartele lunare ale sistemului electronic de taxare și numărare a călătoriilor și a altor documente justificative stabilite prin acte normative. Până la implementarea sistemului electronic de taxare operatorul documentele justificative depuse vor fi borderourile aferente fiecăruit tip de titlu de călătorie vândut.
-
9.5 Plata Diferențelor de tarif către Operator se va face lunar de către Entitatea contractantă, în baza facturii emise de către Operator și a documentației justificative. Operatorul are obligația de a emite factura până la data de 10 a lunii următoare a celei pentru care se face decontarea, la care va atașa documentația justificativă care conține dovezile prevăzute la art. 9.4 pentru fiecare categorie de călători care beneficiază de reduceri și gratuități.
-
9.6 Entitatea contractantă are obligația să facă plata Diferențelor de tarif în termen de 15 zile de la emiterea facturii și a documentației justificative depusă de către Operator. Modelul de decont este prevăzut în Anexa 6.4.
-
9.7 Suma reprezentând Diferențele de tarif pentru luna respectivă facturată intră în calculul Compensației, indiferent de stadiul plății facturii pentru diferențele de tarif.
CAPITOLUL 10. COMPENSAȚIA
-
10.1 Entitatea contractantă va plăti Operatorului Compensația în cazul în care impune obligații tarifare privind practicarea unor tarife de călătorie sub nivelul tarifului mediu pe călătorie rezultat din aplicarea costului mediu pe călătorie ofertat/estimat și fundamentat de către Operator în conformitate cu structura pe elemente de cheltuieli prevăzută în anexa la Normele-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane aprobate prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 272/2007.
-
10.2 Sumele aferente Compensației se prevăd în bugetul local și se fundamentează anual de către Entitatea contractantă potrivit formulei:
C anuală = CE- V+ Pr
unde:
C anuală [lei]- reprezintă Compensația anuală estimată a fi plătită Operatorului;
CE [lei] - total costuri eligibile, la nivelul cheltuielilor de exploatare și cheltuielilor financiare suportate de Operator pentru îndeplinirea Obligațiilor de serviciu public, condițiilor de mediu impuse și a tuturor cerințelor prevăzute în prezentul Contract, fundamentate în conformitate cu structura pe elemente de cheltuieli prevăzută în anexa la Normele-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane aprobate prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 272/2007, prin aplicarea principiilor privind stabilirea cheilor de repartizare a cheltuielilor indirecte și cheltuielilor generale și administrative între activitățile desfășurate de Operator, potrivit anexei nr. 9 la prezentul Contract. Costurile eligibile CE sunt calculate cu includerea amortizării anuale a investițiilor realizate de Operator din fonduri proprii și a cheltuielilor financiare aferente rambursării creditelor de investiții. Amortizarea investițiilor realizate de Operator din fonduri de la bugetul local sau de la bugetul de stat nu este eligibilă;
Pr [lei] - reprezintă profitul rezonabil al Operatorului, reprezentând o rată de rentabilitate a capitalului normală pentru sectorul de activitate de transport public și care ține seama de nivelul de risc al serviciului public de transport suportat de Operator, aplicată la total costuri eligibile. Pe toată durata Contractului, nivelul profitului rezonabil nu poate depăși rata SWAP comunicată de Comisia Europeană, valabilă la data încheierii Contractului, corespunzătoare duratei acestuia, la care se adaugă 100 puncte de bază, cu excepția cazului în care profitul se va majora în urma aplicării mecanismului de stimulare a eficienței operatorului. În cazul de față, rata SWAP este de 3,53%, la care se pot adăuga 100 puncte procentuale, aplicată costurilor nete suportate pentru prestarea serviciului de interes economic general, pe toată durata contractului. Pentru primul an de contract profitul rezonabil nu va depăși valoarea de 3,53%+1% = 4,53%;
V [lei] - reprezintă totalitatea veniturilor generate în legătură cu prestarea serviciului public de transport de către Operator, pentru luna pentru care se acordă Compensația, respectiv venituri din vânzarea Titlurilor de călătorie la care Operatorul este îndreptățit, venituri din alte activități legate de prestarea serviciului public de transport
-
10.3 Compensația lunară plătită Operatorului se calculează după următoarea formulă:
C lunară = CE- V+ Pr unde:
C lunară [lei] - reprezintă Compensația lunară plătită Operatorului;
CE [lei] - total costuri eligibile, la nivelul cheltuielilor de exploatare și cheltuielilor financiare suportate de Operator pentru îndeplinirea Obligațiilor de serviciu public, condițiilor de mediu impuse și a tuturor cerințelor prevăzute în prezentul Contract, fundamentate în conformitate cu structura pe elemente de cheltuieli prevăzută în anexa la Normele-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane aprobate prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 272/2007, prin aplicarea principiilor privind stabilirea cheilor de repartizare a cheltuielilor indirecte și cheltuielilor generale și administrative între activitățile desfășurate de Operator, potrivit anexei nr. 9 la prezentul Contract. Costurile eligibile CE sunt calculate cu includerea amortizării lunare a investițiilor realizate de Operator din fonduri proprii și a cheltuielilor financiare aferente rambursării creditelor de investiții. Amortizarea investițiilor realizate de Operator din fonduri de la bugetul local sau de la bugetul de stat nu este eligibilă;
Pr [lei] - reprezintă profitul rezonabil al Operatorului, reprezentând o rată de rentabilitate a capitalului normală pentru sectorul de activitate de transport public și care ține seama de nivelul de risc al serviciului public de transport suportat de Operator, aplicată la total costuri eligibile. Pe toată durata Contractului, nivelul profitului rezonabil nu poate depăși rata SWAP comunicată de Comisia Europeană, valabilă la data încheierii Contractului, corespunzătoare duratei acestuia, la care se adaugă 100 puncte de bază, cu excepția cazului în care profitul se va majora în urma aplicării mecanismului de stimulare a eficienței operatorului. În cazul de față, rata SWAP este de 3,53%, la care se pot adăuga 100 puncte procentuale, aplicată costurilor nete suportate pentru prestarea serviciului de interes economic general, pe toată durata contractului. Pentru primul an de contract profitul rezonabil nu va depăși valoarea de 3,53%+1% = 4,53%;
V [lei] - reprezintă totalitatea veniturilor generate în legătură cu prestarea serviciului public de transport de către Operator, pentru luna pentru care se acordă Compensația, respectiv venituri din vânzarea Titlurilor de călătorie la care Operatorul este îndreptățit, venituri din alte activități legate de prestarea serviciului public de transport
-
10.4. Compensația se calculează și se plătește cumulat pentru toate obligațiile tarifare impuse și pentru serviciile publice de transport efectuate cu toate tipurile de mijloace de transport.
-
10.5 Decontarea compensației pentru acoperirea diferenței dintre costurile eligibile înregistrate de operatorul de transport și sumele efectiv încasate ca urmare a efectuării serviciului, precum și a cotei de profit de 4,53%, se va plăti Operatorului, în baza Raportului lunar de constatare și a facturii emise de Operator. Raportul lunar de constatare se întocmește de către operator pentru fiecare unitate-administrativ-teritorială membră a ADI, potrivit Anexei nr. 8.1., și se depune la registratura Entității Contractante, facturarea urmând a fi efectuală în 2 etape și anume:
-
a. la data de 1 ale lunii curente, pentru luna curentă, ca prezumare în cuantum de 70% din totalul estimate, însoțit de raportul justificativ estimate și se va deconta în 30 de zile calendaristice de la data depunerii la registratura Entității Contractante;
-
b. la data de 25 a lunii curente, pentru luna anterioară, odată cu închiderea lunii de lucru, ca regularizare, însoțită de raportul justificativ final și se va deconta în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii la registratura Entității Contractante.
(2) Compensația se va achita de către fiecare unitate administrative teritorială proportional în funcție de numărul de kilometri parcurși pe teritoriul fiecărei UAT și de numărul de călătorii efectuate.
-
10.6 În cazul în care sumele înscrise în Raportul lunar de constatare nu sunt agreate de către Entitatea contractantă, acest lucru va fi menționat în Raportul lunar de constatare, iar unitățile administrative-teritoriale vor plăti suma necontestată în termenul prevăzut la pct.
-
10.7 de mai jos, urmând ca pentru partea Compensației contestată, Părțile să acționeze potrivit Capitolului 22.
-
10.7 Operatorul are obligația de a întocmi și trimite factura pentru plata compensației în termen de 5 zile de la semnarea Raportului lunar de constatare. Unitățile administrative-teritoriale au obligația de a plăti compensația Operatorului în termen de [ 30 ] de zile de la emiterea facturii.
-
10.8 În vederea evitării efectului financiar negativ cât și a supracompensării, în termen de [45] de zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale, Operatorul va întocmi decontul anual pentru calculul Compensației anuale, potrivit Anexei 8.2.
-
10.9 În cazul în care Compensația acordată Operatorului pentru anul anterior este mai mare decât compensația anuală calculată potrivit pct. 10.8, Operatorul va vira în contul unităților administrative-teritoriale diferența rezultată, în termen de [ 15 ] zile calendaristice de la stabilirea compensației anuale. În mod corespunzător, în cazul în care compensația acordată Operatorului pentru anul anterior este mai mică decât Compensația calculate
potrivit pct. 10.8. unitățile administrativ-teritoriale vor vira în contul Operatorului diferența rezultată în termen de [ 15 ] zile calendaristice de la stabilirea compensației anuale, iar dacă suma necesară nu se încadrează în prevederile bugetare aprobate unitățile administrativ-teritoriale vor vira partea rămasă din compensația anuală în termen de [ 45 ] zile calendaristice de la rectificarea bugetului.
-
10.10 Părțile vor datora penalități de întârziere în cuantum de [ 0,03% pe zi ] din suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul în care nu virează la timp sumele datorate stabilite conform prezentului Capitol.
-
10.11 Operatorul poate solicita, în cursul anului, ajustarea/modificarea tarifului mediu pe călătorie [lei/călătorie], în conformitate cu prevederile din Ordinul președintelui
A.N.R.S.C. nr. 272/2007.
-
10.12 Sumele ce urmează a fi acordate anual Operatorului cu titlu de Compensație vor fi aprobate de către consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale implicate [ Arad și Ghioroc], membre a asociației de dezvoltare intercomunitară, în funcție de estimările inițiale și vor putea fi supuse rectificărilor ulterioare de buget, în vederea asigurării necesarului de sume până la sfârșitul anului.
10.13. Instituirea unui mecanism de eficientizare: În vederea eficientizării activității și a creșterii calității serviciului se instituie următorul mecanism de eficientizare:
În situația în care, în anul N, se vor înregistra reduceri de costuri unitare rezultate din creșterea eficienței activității operatorului, certificate ca atare de un auditor independent, față de anul N-1, acestea vor fi repartizate astfel: 50% din câștigurile de eficiență va rămâne la dispoziția operatorului, sub formă de profit majorat, iar restul la autoritatea publică. Precizăm că, verificările trebuie să demonstreze că reducerea costurilor nu va afecta calitatea serviciului prestat.
CAPITOLUL 11. TARIFE ȘI TITLURI DE CĂLĂTORIE
-
11.1 Entitatea contractantă va stabili și aproba Tarifele de călătorie, iar Operatorul va încasa veniturile din vânzarea Titlurilor de călătorie pentru Serviciile publice de transport călători prestate în baza prezentului Contract.
112 La Data Începerii prezentului Contract, Operatorul va aplica Tarifele de călătorie
prevăzute în Anexa 5.1.
-
11.3 Operatorul are obligația de a organiza și presta activitatea de vânzare a Titlurilor de călătorie. În acest sens, Operatorul se obligă să asigure emiterea Titlurilor de călătorie și distribuirea acestora în conformitate cu prevederile din Anexa 5.3.
-
11.4 Elementele de identificare ale Titlurilor de călătorie vor fi stabilite de Entitatea contractantă potrivit legii.
-
11.5 Transportul public de călători se va desfășura conform legislației în vigoare și a Regulamentului serviciului de transportul public de călători aprobat de către adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară ADI Arad.
-
11.6 Controlul titlurilor de călătorie pe raza teritorială de competență a Entității Contractante este realizat de către Operator în mijloacele de transport prin personal propriu.
-
11.7 Tarifele de călătorie sunt stabilite, ajustate și modificate de către Entitatea contractantă potrivit prevederilor din Anexa 5.2.
-
11.8 Operatorul are obligația să aplice Tarifele de călătorie aprobate începând cu data prevăzută în hotărârile adoptate de către adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară ADI Arad.
CAPITOLUL 12. INVESTIȚII
-
12.1 Operatorul are obligația de a realiza investițiile în legătură cu prestarea Serviciului public de transport călători în conformitate cu Programul de Investiții al Operatorului, prevăzut în Anexa 3.1, la Contractului nr./.
CAPITOLUL 13. SISTEMUL ȘI SERVICIUL PUBLIC DE TRANSPORT
-
13.1 Infrastructura de Transport
-
13.1.1 Infrastructura de transport este cea definită de art. 14 din Legea nr. 92/2007 ca fiind infrastructura tehnico-edilitară specifică care, împreuna cu mijloacele de transport formează sistemul de transport public.
-
13.1.2 Operatorul are dreptul și obligația de a administra sistemul de transport public, care reprezintă infrastructura de transport pusă la dispoziție de către unitățile administrativ-teritoriale din cadrul ADI Arad, în baza procesului-verbal de predare-preluare a bunurilor publice, anexă la prezentul Contract, împreună cu infrastructura de transport proprie a Operatorului utilizată pentru prestarea serviciului. Pentru fiecare unitate administrativ-teritorială se va întocmi câte un proces-verbal de predare-preluare a bunurilor publice.
-
13.1.3 Unitățile administrativ-teritoriale membre a asociației de dezvoltare intercomunitară au obligația de a administra și responsabilitatea de a întreține componentele infrastructurii de transport aferente infrastructurii tehnico- edilitare utilizate de Operator pentru efectuarea Serviciului public de transport călători care nu sunt puse la dispoziția acestuia, precum străzi, semafoare, indicatoare rutiere etc.
-
13.1.4 Operatorul va întocmi un Program anual de întreținere și reparare a infrastructurii de transport prevăzută la pct. 13.1.2, până la data de 31 octombrie a anului precedent celui pentru care se întocmește, cu scopul de a asigura menținerea infrastructurii de transport într-o condiție tehnică optimă, pe care îl va trimite spre aprobare Entității Contractante.
-
13.1.5 Independent de executarea Programului anual de întreținere și reparare a infrastructurii de transport întocmit și aprobat potrivit pct. 13.1.4 de mai sus, Operatorul va asigura lucrări de reparație ori de câte ori este necesar, în caz de accidente ori alte cazuri de avarie a infrastructurii, în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 3 zile de la producerea evenimentului, în vederea asigurării continuității și siguranței prestării Serviciului public de transport călători.
-
13.2 Condiții de exploatare a sistemului de transport
-
13.2.1 Exploatarea sistemului de transport public se va realiza de Operator în concordanță cu reglementările specifice și legislația aplicabilă în vigoare, în baza autorizării exercitării activității de transport acordată de către autoritățile competente, conform prevederilor legale.
-
13.2.2 Operatorul are obligația să exploateze sistemul de transport în condițiile prevăzute în Programul de transport și a celorlalte Obligații de serviciu public stabilite prin prezentul Contract.
-
13.3 Elaborarea Programului de Transport
-
13.3.1 Entitatea contractantă este responsabilă de întocmirea Programului de transport. In acest sens, Entitatea contractantă va trimite Operatorului în fiecare an, până la data de 1 octombrie, propunerea pentru Programul de transport pentru anul următor.
-
13.3.2 Până la data 15 octombrie a fiecărui an, Operatorul va prezenta Entității Contractante propuneri scrise cu privire la eventualele amendamente la Programul de transport și implicit la Programul de circulație pentru anul următor.
-
13.3.3 Entitatea contractantă va comunica Operatorului până la data de 1 noiembrie dacă propunerile de modificare a Programului de transport al Operatorului sunt acceptate, astfel încât Programul de transport să poată fi finalizat și aprobat de către Entitatea contractantă cel târziu până la de data de 20 decembrie a fiecărui an. In situația în care Entitatea contractantă nu aprobă Programul de transport final până la data de 20 decembrie a anului curent, Operatorul va continua să aplice Programul de transport existent.
-
13.3.4 Numărul total de kilometri din Programul de transport nu va putea varia de la un an la altul cu mai mult de 10 % în plus, sau 10% în minus, față de numărul de kilometri din anul anterior, decât cu acordul expres prealabil și scris al Operatorului.
-
13.3.5 Programul de transport va putea fi modificat oricând pe parcursul derulării Contractului, unilateral de către Entitatea contractantă, pe baza unor criterii obiective, având la bază studiul de mobilitate, studii de trafic, necesități generate de lucrări la infrastructura de transport, sau evenimente speciale. Operatorul are obligația de a implementa Programul de transport astfel modificat, în termen de maxim 15 zile de la primirea notificării în acest sens de la Entitatea contractantă.
-
13.4 Cerințele standard pentru mijloacele de transport
-
13.4.1 Operatorul va presta Serviciul public de transport călători cu mijloace de transport puse la dispoziție de către unitățile administrativ- teritoriale ale ADI Arad, potrivit proceselor-verbale de predare-preluare a bunurilor publice, anexe la prezentul Contract.
-
13.4.2 Operatorul poate folosi pentru prestarea Serviciului public de transport călători numai mijloace de transport care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
-
(i) respectă cerințele legale privind siguranța în trafic și protecția mediului;
-
(ii) dețin toate autorizațiile, licențele și celelalte documente cerute de lege în scopul prestării Serviciului public de transport călători;
-
(iii) respectă specificațiile tehnice din Anexa 4.1.
-
13.4.3 La Data Începerii prezentului Contract Operatorul îl va presta serviciul cu mijloacele de transport prevăzute în Anexa 4.2.
-
13.4.4 Pe parcursul executării Contractului, Operatorul poate achiziționa doar mijloace de transport cu o durată rămasă de funcționare de cel puțin 5 ani și care corespund cerințelor prevăzute în Programul de transport și în Anexa 4.1. Autobuzele astfel achiziționate vor fi conforme cel puțin cu standardul de emisii EURO 3.
-
13.5 Siguranța
-
13.5.1 Operatorul este singurul responsabil de siguranța călătorilor săi.
-
13.5.2 Călătorii și bunurile acestora vor fi asigurate de Operator pentru consecințele accidentelor de trafic. În acest sens, Operatorul are obligația de a încheia și menține valabile, pe toată durata Contractului, polițe de asigurare pentru asigurarea călătorilor și a bunurilor acestora. Entitatea contractantă are dreptul de a verifica în orice moment polițele de asigurare încheiate.
-
13.5.3 Mijloacele de transport și personalul folosit de Operator pentru prestarea Serviciului public de transport călători trebuie să respecte toate cerințele legale privind siguranța rutieră, siguranța călătorilor și a conducătorilor mijloacelor de transport.
-
13.6 Calitatea Serviciului, Reclamațiile Călătorilor
-
13.6.1 Indicatorii de performanță ce trebuie respectați de Operator și monitorizați de Entitatea contractantă sunt prezentați în Anexa 9 la prezentul Contract.
-
13.6.2 Abaterile justificate de la Programul de Transport sunt prezentate în Anexa 11.
-
13.6.3 Nerespectarea indicatorilor de performanță de către Operator duce la aplicarea de penalități, în conformitate cu Anexa 9 la prezentul Contract.
-
13.6.4 Penalitățile vor fi reținute din garanția constituită conform Capitolului 8 din prezentul Contract. În cazul în care garanția nu acoperă totalitatea penalităților, suma rămasă de plată va fi reținută din Compensația lunară datorată de Entitatea contractantă.
-
13.6.5 În cazul neîndeplinirii indicatorilor de performanță de către Operator, Entitatea contractantă va stabili în sarcina acestuia un plan de măsuri pentru îndeplinirea indicatorilor, în termen de 30 de zile.
-
13.6.6 Operatorul are obligația de a face disponibile detaliile cu privire la procedura de reclamație pe panouri de informare ori în alte locuri vizibile, amplasate pe traseele din Programul de transport.
-
13.6.7 Operatorul va înregistra toate reclamațiile călătorilor indiferent de calea de primire a acestora, direct prin telefon/fax, pe adresa poștală sau adresa electronică, într-un registru special pentru reclamații “Registrul de Reclamații”. Entitatea contractantă are dreptul să ceară în fiecare lună un raport cu privire la soluționarea reclamațiilor înregistrate în Registrul de Reclamații în luna anterioară.
-
13.6.8 Operatorul este obligat să răspundă reclamațiilor scrise ale călătorilor primite, în termen de 30 de zile de la înregistrarea lor, în conformitate cu legislația în vigoare.
-
13.6.9 Entitatea contractantă va transmite Operatorului petițiile cu privire la activitatea acestuia și la activitatea de transport public în general primite prin sistemele proprii de înregistrare a petițiilor pentru a-si exprima punctul de vedere asupra acestora și spre soluționare, după caz.
-
13.7 Măsuri de Control al Traficului
-
13.7.1 După achiziționare, Entitatea contractantă va menține pe toată durata Contractului, un sistem de management al traficului, pentru reglementarea priorității în intersecțiile cu trafic controlat, astfel încât să asigure:
-
(i) menținerea în grafic a vehiculelor Operatorului, conform Programului de circulație aprobat;
-
(ii) stabilirea priorităților de trafic;
-
(iii) transmisia, înregistrarea și stocarea imaginilor din trafic.
-
13.7.2 Durata de stocare a înregistrărilor va fi stabilită de Entitatea contractantă.
-
13.8 Sistemul de taxare
-
13.8.1 După achiziționare, gestiunea sistemului integrat de taxare electronică revine în sarcina Operatorului, pe întreaga durată a Contractului.
-
13.8.2 Operatorul are obligația de a asigura accesul în vederea montării pe mijloacele de transport folosite pentru realizarea Serviciului public de transport călători, validatoarele pentru Titlurile de călătorie și echipamentele de bord, potrivit specificațiilor din Anexa 4.1 și de a le menține în stare de funcționare pe toată durata efectuării curselor.
-
13.8.3 Pentru mijloacele de transport nou achiziționate pe parcursul derulării prezentului Contract Entitatea Contractantă are obligația de a achiziționa și instala validatoare și echipamente de bord care sa fie compatibile cu sistemul integrat de taxare electronică.
-
13.9 Controlul Titlurilor de călătorie
-
13.9.1 Controlul Titlurilor de călătorie se va realiza conform legislației în vigoare și a Regulamentului serviciului de transportul public de călători aprobat de Entitatea contractantă, care prevede obligațiile călătorilor și sancțiunile aplicate pentru încălcarea respectivelor obligații, inclusiv pentru călătorii care călătoresc fără bilet, abonament sau alt Titlu de călătorie valabil.
-
13.9.2 Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, în funcție de gravitatea faptei, se va face de către personalul propriu al Operatorului, în conformitate cu prevederile din Regulamentul serviciului de transportul public de călători aprobat de Entitatea contractantă.
CAPITOLUL 14. DREPTURILE Șl OBLIGAȚIILE OPERATORULUI
Fără a aduce atingere tuturor drepturilor și obligațiilor menționate în prezentul Contract și în legislația în vigoare, Operatorul va avea următoarele drepturi și obligații:
-
14.1 Autorizații și licențe
-
14.1.1 Operatorul are obligația să dețină pe durata prezentului Contract toate autorizările necesare pentru exercitarea serviciului public de transport călători eliberate de autoritățile competente, potrivit prevederilor legale în vigoare.
-
14.1.2 Operatorul are obligația să dețină pe durata prezentului Contract Licență de traseu valabilă pentru fiecare autobuz folosit în realizarea Serviciului public de transport călători.
-
14.2 Restricții teritoriale
-
14.2.1 Operatorul are dreptul de a presta Serviciul public de transport călători doar în aria teritorială de competență a Entității Contractante, fără a depăși limitele administrativ- teritoriale ale acesteia, cu excepția liniilor de ieșire sau altor elemente auxiliare activității respective care intră pe teritoriul localității învecinate.
-
14.2.2 Operatorul nu are dreptul de a participa la procedurile de atribuire a contractelor pentru prestarea de servicii publice de transport călători în afara ariei teritoriale de competență a Entității Contractante.
-
14.3 Separarea contabilității
-
14.3.1 Operatorul are obligația de a ține o evidență contabilă distinctă pentru activitățile și serviciile care fac obiectul prestării Serviciului public de transport călători din prezentul Contract sau sunt asociate acestuia, precum și pentru orice alte activități și servicii care generează costuri și venituri neasociate prestării Serviciului public de transport călători, în conformitate cu normele contabile și fiscale în vigoare, potrivit Anexei 9.
-
14.3.2 Separarea contabilității între activitățile Serviciului public de transport călători care fac obiectul prezentului Contract și celelalte activități/servicii prestate de către Operator trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
-
(i) conturile contabile corespunzătoare acestor activități trebuie să fie separate, iar proporția costurilor indirecte aferente trebuie să fie alocată în conformitate cu procedeele de repartizare a acestor costuri agreate de către Entitatea contractantă;
-
(ii) costurile Serviciului public de transport călători trebuie să fie echilibrate pe baza veniturilor din exploatare și a plăților din partea Entității Contractante, fără nici o posibilitate de transfer de venituri către un alt sector de activitate a Operatorului.
-
14.4 Întreținere, reparații și salubrizare
-
14.4.1 Operatorul are obligația exploatării, întreținerii, reparării și modernizării sistemului de transport public și a echipamentelor existente și viitoare aferente acestuia, potrivit prevederilor prezentului Contract.
-
14.4.2 Operatorul are obligația să asigure operațiile de întreținere și reparații necesare parcului de mijloace de transport, stabilit prin Contract, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare privind efectuarea acestor activități.
-
14.4.3 Operatorul are obligația să efectueze lucrările de întreținere, revizii și reparații, conform prescripțiilor și normativelor tehnice în vigoare, care se impun, la bunurile puse la dispoziție de către Entitatea contractantă. Cheltuielile aferente acestor activități vor fi luate în considerare pentru calculul costurilor eligibile CE aferente Obligațiilor de serviciu public, conform instrucțiunilor din Anexa 8.
-
14.4.4 Operatorul are obligația să asigure întreținerea și reparația infrastructurii de transport în conformitate cu Programul anual de întreținere și reparare aprobat de Entitatea contractantă, precum și lucrările accidentale care se impun potrivit prevederilor din prezentul Contract.
-
14.4.5 Operatorul are obligația să asigure fondurile pentru realizarea lucrărilor de întreținere și reparații la infrastructurii de transport, conform Programului anual de întreținere și reparare aprobat.
-
14.4.6 Operatorul are obligația să asigure menținerea stării tehnice corespunzătoare și curățenia mijloacelor de transport folosite în prestarea Serviciului public de transport călători și a instalațiilor auxiliare acestora.
-
14.4.7 Operatorul are obligația să asigure, zilnic și ori de câte ori este nevoie, salubrizarea, spălarea și dezinfectarea mijloacelor de transport, atât la interior, cât și la exterior.
-
14.4.8 Operatorul are obligația de a informa Entitatea contractantă, de îndată, în legătură cu efectuarea unor lucrări la infrastructura de transport care afectează prestarea Serviciului public de transport călători.
-
14.4.9 Entitatea contractantă are dreptul să solicite informații cu privire la modul de întreținere, exploatare și administrare a bunurilor puse la dispoziție pentru realizarea Serviciului public de transport călători.
14.5 Confortul călătorilor
-
14.5.1 Operatorul este singurul răspunzător pentru siguranța și confortul călătorilor.
-
14.5.2 Operatorul are obligația să asigure prestarea Serviciului public de transport călători cu respectarea reglementărilor și normativelor tehnice în vigoare.
-
14.5.3 Operatorul are obligația să presteze Serviciul public de transport călători cu vehicule prevăzute în prezentul Contract și care îndeplinesc condițiile prevăzute în Anexa 4.1.
-
14.5.4 Operatorul are obligația de a lua toate măsurile pentru a proteja călătorii împotriva infracțiunilor și accidentelor rutiere și feroviare, dar fără a se limita la:
-
(i) menținerea iluminării constante a mijloacelor de transport;
-
(ii) afișarea în locuri vizibile în mijloace de transport de informații despre cum trebuie acordată asistență în cazuri urgente;
-
(iii) luarea de măsuri imediate pentru remedierea unor defecțiuni, deraieri sau avarii apărute în funcționarea Serviciului public de transport călători.
-
14.5.5 Operatorul are obligația să asigure verificările necesare, înainte de plecare, a vehiculelor și șoferilor, pentru a asigura conformitatea cu cerințele prevăzute de legislația aplicabilă.
-
14.5.6 Operatorul are obligația să planifice efectuarea inspecțiilor tehnice periodice/reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport, astfel încât să asigure respectarea programului de circulație și a prevederilor reglementărilor legale în vigoare privind siguranța rutieră și feroviară.
-
14.5.7 Operatorul are obligația să se asigure că niciun călător nu are acces în interiorul cabinei șoferului, în situația în care mijlocul de transport este dotat cu cabină pentru șofer;
-
14.5.8 Operatorul are obligația să se asigure că vehiculele staționează numai în stațiile amenajate și că ușile vehiculelor nu se pot deschide în timpul mersului.
-
14.5.9 Operatorul are obligația să mențină în stare de funcționare toate echipamentele de siguranță, inclusiv, dar fără a se limita la mânere, balustrade, suporturi speciale.
-
14.5.10 Operatorul are obligația să se asigure că conducătorii mijloacelor de transport respectă întocmai prevederile legislative relevante și să implementeze măsuri de îmbunătățire a calificării acestora.
-
14.5.11 Operatorul are obligația să aplice normele de protecția muncii specifice Serviciului public de transport călători.
-
14.6 Proceduri interne
-
14.6.1 În cazul in care Operatorul nu deține proceduri interne referitoare la situațiile enumerate mai jos, acesta are obligația de a întocmi proceduri interne cu respectarea prevederilor legale aplicabile, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului Contract, care se vor referi cel puțin la:
-
(i) Actualizarea informațiilor de transport pe afișe și panouri de informare;
-
(ii) Administrarea și controlul bunurilor pierdute;
-
(iii) Administrarea reclamațiilor, întrebărilor și sugestiilor formulate de călători;
-
(iv) Codul de conduită al conducătorilor vehiculelor;
-
(v) Instrucțiuni privind prevenirea și combaterea săvârșirii de infracțiuni;
-
(vi) Instrucțiuni și planuri privind situațiile de urgență.
-
14.6.2 Procedurile interne menționate mai sus se trimit spre avizare Entității Contractante înainte de aprobarea lor de către conducerea Operatorului.
-
14.7 Activități conexe Serviciului public de transport călători
-
14.7.1 Operatorul are dreptul să presteze în regie proprie, în condițiile legii, și alte activități legate de transport sau activități conexe Serviciului public de transport, care nu fac obiectul prezentului Contract.
-
14.7.2 Activitățile legate de transport sau activități conexe Serviciului public de transport pot include prestarea pentru terțe persoane de servicii de transport turistic, servicii regulate speciale, servicii de inspecție tehnică periodică ITP, școală pentru conducătorii de vehicule, fără a se limita la acestea, cu respectarea reglementărilor specifice domeniului.
-
14.7.3 Costurile aferente acestor activități nu intră în calculul Compensației. Pentru aceste activități, Operatorul va ține o evidență contabilă separată, distinctă pentru fiecare serviciu prestat. Operatorul va implementa în realizarea evidențelor contabile, măsuri de restricționare și departajare a costurilor între Serviciul public de transport călători și activitățile comerciale, în conformitate cu Anexa 8.
-
14.7.4 Operatorul are dreptul să rețină toate veniturile rezultate din prestarea altor activități de transport și a activităților conexe Serviciului public de transport călători, care nu fac obiectul prezentului Contract.
-
14.8 Cesiunea
Operatorul are obligația de a nu cesiona Serviciul public de transport călători unei alte societăți decât în cazul în care această societate este rezultatul divizării, fuzionării sau înființării ca filială a societății Operatorului, cu aprobarea Entității Contractante și cu asumarea de către cesionar a condițiilor prezentului Contract.
-
14.9 Informarea publicului
-
14.9.1 Operatorul are obligația să informeze permanent călătorii cu privire la traseele, programele de circulație deservite, Tarifele de călătorie aplicate, precum și modificarea acestora.
-
14.9.2 Operatorul are obligația să producă și să distribuie materiale informative cu privire la traseele și programele de circulație, modificările acestora, Titlurile de călătorie și punctele de vânzare ale acestora, modul de cumpărare, Tarifele de călătorie practicate, obligațiile călătorilor și obligațiile Operatorului față de călători, precum și sancțiunile pentru încălcarea acestor obligații.
-
14.9.3 Afișarea informațiilor de mai sus se va face în stații, în mijloacele de transport, pe site-ul propriu al Operatorului și în mass-media. Informațiile publicate prin oricare din aceste mijloace vor fi permanent actualizate.
-
14.9.4 Operatorul are obligația să editeze, în colaborare cu Entitatea contractantă, hărți și pliante cu traseele mijloacelor de transport, și să afișeze în fiecare stație orele de circulație a mijloacelor de transport care trec prin stația respectivă.
-
14.9.5 Operatorul are obligația să realizeze declarații de presă și anunțuri cu privire la schimbările permanente sau temporare cu privire la Serviciul public de transport călători și va întocmi campanii promoționale pentru promovarea activității sale.
-
14.10 Alte drepturi și obligații aferente prestării Serviciului public de transport călători
-
14.10.1 Operatorul are obligația să exploateze în mod direct, pe riscul și pe răspunderea sa, bunurile puse la dispoziție și să presteze Serviciul public de transport călători care face obiectul prezentului Contract.
-
14.10.2 Operatorul are obligația să respecte obligațiile prevăzute în prezentul Contract, în regulamentul și caietul de sarcini al Serviciului public de transport călători și legile în vigoare.
-
14.10.3 Operatorul are obligația să pună la dispoziția Entității Contractante toată documentația solicitată pentru calculul lunar al Compensației și pentru regularizarea anuală.
-
14.10.4 Operatorul are obligația să plătească redevența la valoarea prevăzută și la termenul stabilit în prezentul Contract.
-
14.10.5 Operatorul are obligația să constituie garanția de bună execuție potrivit prevederilor Capitolului 8 din prezentul Contract.
-
14.10.6 Operatorul va presta Serviciul public de transport călători cu respectarea Programului de transport al Operatorului prevăzut în Anexa 2.1.
-
14.10.7 Operatorul are obligația să utilizeze bunurile de retur și bunurile de preluare prevăzute în prezentul Contract, numai pentru asigurarea Serviciului public de transport călători.
-
14.10.8 Operatorul are obligația să asigure continuitatea Serviciului public de transport călători prin curse regulate conform caietului de sarcini și Programului de transport.
-
14.10.9 Operatorul are obligația să asigure îndeplinirea tuturor obligațiilor de exploatare, a obligațiilor de transport și a obligațiilor tarifare.
14.10.10. Operatorul are obligația să aplice metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare.
-
14.10.11 Operatorul are obligația să plătească pentru întreaga durată a Contractului taxele și impozitele datorate statului, precum și cheltuielile ce se ivesc cu privire la asigurarea bunurilor puse la dispoziție.
-
14.10.12 Operatorul are obligația să permită accesul liber și nediscriminatoriu al călătorilor la Serviciul public de transport călători și să asigure respectarea drepturilor călătorilor prevăzute în legislația aplicabilă și în hotărârile adoptate de Entitatea contractantă.
-
14.10.13 Operatorul are obligația să asigure necesarul anual de fonduri pentru investiții din surse proprii, conform Programului de investiții prevăzut în Anexa. 3.
-
14.10.14 Operatorul are obligația ca, în cazul în care sesizează existența sau posibilitatea existenței unei cauze de natură să conducă la reducerea activității, să notifice de îndată acest fapt Entității Contractante, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuității Serviciului public de transport călători.
-
14.10.15 Operatorul are obligația să asigure accesul organelor de control ale Entității Contractante la informațiile privind executarea Serviciului public de transport călători și modul de exploatare a mijloacelor de transport, a infrastructurii aferente și a bunurilor puse la dispoziție.
-
14.10.16 Operatorul are obligația să plătească despăgubiri persoanelor fizice sau juridice pentru prejudiciile aduse din culpă, conform prevederilor legale și/sau contractuale, dacă acestea nu sunt acoperite prin polițe de asigurare.
-
14.10.17 Operatorul are obligația să asigure finanțarea pregătirii profesionale și efectuarea examinărilor medicale periodice ale propriilor angajați, conform prevederilor legale.
14.10.18Operatorul are obligația să preia de la Entitatea contractantă mijloacele de transport, infrastructura aferentă și orice alte bunuri puse la dispoziție, pe bază de proces- verbal de predare-primire anexă la prezentul Contract.
-
14.10.19 La încetarea Contractului, Operatorul are obligația să restituie Entității Contractante în deplină proprietate bunurile de retur, în mod gratuit și libere de orice sarcini, cu uzura normală proporțională cu durata utilizării.
-
14.10.20 La expirarea Contractului, Operatorul are obligația să predea Entității Contractante în deplină proprietate bunurile de preluare pe care aceasta le solicită, contra plății unei compensații egală cu valoarea contabilă rămasă neamortizată.
-
14.10.21 Operatorul are obligația ca, în cazul încetării Contractului din alte cauze decât prin ajungerea la termen ori forță majoră, să asigure continuitatea prestării Serviciului public de transport călători, în condițiile stipulate în Contract si cu respectarea prevederilor legale in vigoare, până la preluarea acesteia de către Entitatea contractantă sau de către un alt operator, dar nu mai mult de 90 de zile de la data notificării încetării contractului.
-
14.10.22 În vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilități, Operatorul are obligația ca în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, să adapteze atunci când este posibil din punct de vedere tehnic și constructiv toate mijloacele de transport în comun folosite în prestarea Serviciului public de transport călători pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilități locomotorii la transport si călătorie.
-
14.10.23 Operatorul are obligația să respecte condițiile impuse de natura bunurilor și a Serviciului public de transport călători, precum materiale cu regim special, condiții de siguranță în exploatare, protecția mediului, protecția muncii, condiții privind folosirea și protejarea patrimoniului.
-
14.10.24 Operatorul are obligația să respecte normele legale, privind atestarea, calificarea și autorizarea personalului pentru exercitarea profesiei.
-
14.10.25 Operatorul are obligația să dețină la sediul social documentele prevăzute de lege.
-
14.10.26 Operatorul are dreptul să ceară întreruperea executării Serviciului public de transport călători în cazul în care continuarea activității ar conduce la crearea de importante prejudicii bunurilor puse la dispoziție.
-
14.10.27 Operatorul are dreptul de a utiliza gratuit pentru transportul local de călători infrastructura rutieră publică, precum străzi, poduri, pasaje și instalațiile auxiliare aferente acestora.
-
14.10.28 Operatorul are dreptul să solicite în instanță daune-interese pentru încălcarea de către alți operatori de transport rutier/transportatori autorizați a Drepturilor exclusiv acordate prin prezentul Contract.
-
14.10.29 Operatorul are dreptul să solicite Entității Contractante schimbarea, anularea sau adăugarea de noi trasee sau schimbarea Programului de transport, iar Entitatea contractantă va iniția, dacă consideră necesar, aprobarea unui alt Program de Transport, modificat.
-
14.10.30 Operatorul are dreptul să efectueze, cu informarea și aprobarea Entității Contractante, modificări temporare, precum suspendări, limitări, micșorarea frecvenței de circulație, devieri de traseu etc., în deservirea unor trasee, atunci când aceste modificări sunt necesare în caz de avarii sau pentru executarea unor lucrări la infrastructura publică rutieră. În cazuri excepționale, Operatorul poate efectua imediat modificările necesare, astfel încât să se asigure continuitatea Serviciului public de transport călători, dar numai sub condiția informării ulterioare a Entității Contractante.
14.10.31Operatorul are dreptul să inițieze modificarea și/sau completarea prezentului Contract, în cazul modificării reglementărilor și/sau a condițiilor tehnico- economice care au stat la baza încheierii acestuia.
CAPITOLUL 15. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE ENTITĂȚII CONTRACTANTE
Fără a aduce atingere celorlalte drepturi și obligații ale Entității Contractante, prevăzute în prezentul Contract și în legislația în vigoare, Entitatea contractantă are următoarele drepturi și obligații:
-
15.1 Infrastructura publică rutieră
-
151.1 Entitatea contractantă are obligația să informeze Operatorul, cu 48 de ore înainte, în legătură cu efectuarea unor lucrări la infrastructura rutieră sau evenimentele ce au loc pe traseele cuprinse în Programul de transport.
-
1512 Entitatea contractantă are obligația să asigure condiții de siguranță în vederea prevenirii riscului de accidente rutiere și fluiditatea traficului printr-o rețea de drumuri bine întreținută, semnalizare corespunzătoare, drumuri iluminate și semafoare.
-
1513 După achiziționare, Entitatea contractantă are obligația să elaboreze măsuri pentru a asigura prioritatea și libera circulație a vehiculelor aferente prestării Serviciului public de transport călători, inclusiv benzi de autobuze și troleibuze, marcarea stațiilor, semafoare cu prioritizare pentru tramvaie și autobuze.
-
151.4 Entitatea contractantă are obligația să colaboreze activ cu Departamentul rutier din cadrul Poliției pentru a asigura prioritatea și libera circulație a vehiculelor aferente prestării Serviciului public de transport călători.
-
15.2 Controlul exercitat asupra Operatorului
-
15.2.1 Entitatea contractantă are obligația să verifice și să controleze periodic modul de realizare a Serviciului public de transport călători efectuat în baza prezentului Contract de către Operator, inclusiv a vehiculelor, echipamentelor și instalațiilor folosite de Operator, în prezența unui reprezentant al acestuia.
1522 În urma fiecărei verificări se va întocmi un proces-verbal în două exemplare, unul pentru fiecare Parte, semnate de către cele două Părți. În procesul-verbal se vor specifica timpul și locul inspecției, obiectul controlului, măsurile propuse, termenele de soluționare, precum și obiecțiile Operatorului, dacă este cazul. Entitatea contractantă va soluționa obiecțiile Operatorului în termen de 15 zile.
15.2.3 Înainte de data de 15 iunie a fiecărui an, Operatorul are obligația de a furniza Entității Contractante un raport anual pentru anul calendaristic anterior, inclusiv situațiile financiare aprobate de un Auditor certificat independent.
1524 La sfârșitul fiecărui an calendaristic, Operatorul are obligația de a prezenta, la solicitarea Entității Contractante un raport al vânzărilor de bilete și abonamente și al numărului de călătorii efectuate.
-
15.2.5 Operatorul are obligația de a prezenta lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, un raport cu informațiile pe baza cărora Entitatea contractantă poate evalua trimestrial respectarea indicatorilor prevăzuți în Anexa 9, și în conformitate cu metodologia descrisă la Anexa 11.
1526 Operatorul are obligația de a pune, de îndată, la dispoziția echipei de control a Entității Contractante orice date și informații solicitate și să asigure accesul la toate informațiile privind prestarea Serviciului public de transport călători și exploatarea bunurilor puse la dispoziție, inclusiv la cele contabile.
1527 Entitatea contractantă are dreptul de a emite instrucțiuni scrise pentru remedierea oricărei încălcări a obligațiilor Operatorului rezultate din prezentul Contract.
152.8 Entitatea contractantă are dreptul de a adopta programe de măsuri ca urmare a neîndeplinirii indicatorilor de performanță de către Operator și de a aplica sancțiunile prevăzute în prezentul Contract.
1529 Entitatea contractantă are dreptul de a efectua controale periodice cu privire la modul în care sunt gestionate reclamațiile călătorilor.
-
152.10 Evaluarea indicelui de satisfacție al călătorilor se va face în baza metodologiei prezentate în Anexa 10.
CAPITOLUL 16. RESURSELE UMANE ȘI PROTECȚIA SOCIALĂ A ANGAJAȚILOR OPERATORULUI
-
16.1 Operatorul are obligația asigura resursele umane necesare prestării Serviciului public de transport călători și va realiza protecția socială a angajaților va fi realizată potrivit Anexei 15.
CAPITOLUL 17. FORȚA MAJORĂ
17.1. Prin forța majora se înțelege orice eveniment extern ce se încadrează în prevederile art. 1351 Cod Civil, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, independent de voința părților, inclusiv, dar fără a se limita la inundații, cutremure, alte calamități naturale, și care, survenind după încheierea contractului, împiedică sau întârzie, total sau parțial, îndeplinirea obligațiilor izvorând din contract.
172. Niciuna dintre Părți nu răspunde de neexecutarea la termen și/sau de executarea în mod necorespunzător, total ori parțial, a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului Contractului, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective este cauzată de un eveniment de forță majoră.
-
17.3 Partea care invocă forța majoră va fi exonerată de răspundere numai în măsura și pentru perioada în care îndeplinirea obligațiilor este împiedicată sau întârziată de situația de forță majoră.
-
17.4 Apariția forței majore se va comunica celeilalte Părți de îndată, prin telefon, sau orice altă modalitate de realizare a comunicărilor potrivit prezentului Contract. În caz de forță majoră, comunicată și constatată în condițiile de mai sus, executarea obligațiilor Părților se decalează în consecință cu perioada corespunzătoare acesteia, cu mențiunea că nici una din Părți nu va solicita penalități pentru întârzierile în executarea Contractului. Partea care nu a îndeplinit obligația comunicării probei forței majore nu va fi exonerată de răspundere pentru prejudiciile cauzate de neexecutarea și/sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor ca urmare a evenimentului de forță majoră.
-
17.5 Partea afectată de un caz de forță majoră este obligată să întreprindă, fără întârziere și în limita posibilului, orice măsuri necesare în vederea minimizării efectelor negative produse de evenimentul de forță majoră și să reia îndeplinirea obligațiilor contractuale cu notificarea, în scris, a celeilalte Părți despre aceasta, de îndată ce evenimentul de forță majoră încetează.
-
17.6 Executarea Contractului va fi suspendată pe perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia. În cazul dispariției sau imposibilității obiective de exploatare a bunurilor de retur pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, datorată forței majore, Părțile vor conveni asupra continuității sau încetării Contractului.
-
17.7 Dacă forța majoră acționează sau se estimează că va acționa pe o perioadă mai mare de 3 luni, fiecare parte va avea dreptul sa notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a Contractului, fără ca vreuna dintre ele sa pretindă daune-interese.
CAPITOLUL 18. CLAUZE SPECIALE PRIVIND MENȚINEREA ECHILIBRULUI CONTRACTUAL
-
18.1 Raporturile contractuale dintre Entitatea contractantă și Operator se bazează pe principiul echilibrului financiar între drepturile care îi sunt acordate Operatorului și obligațiile care îi sunt impuse.
-
18.2 În vederea menținerii echilibrului contractual, Părțile pot proceda la modificarea prețului Contractului în condițiile Legii nr. 99/2016.
-
18.3 La solicitarea oricărei Părți se va proceda la renegocierea Contractului. Dacă renegocierea nu duce la restabilirea echilibrului contractual ori Părțile nu ajung la un acord într-un termen rezonabil, litigiul urmează să fie soluționat de instanțele judecătorești, care pot dispune încetarea contractului sau modificarea acestuia în sensul distribuirii în mod echitabil între Părți a pierderilor și beneficiilor ce rezultă din schimbarea circumstanțelor.
CAPITOLUL 19. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
-
19.1 Prezentul Contract încetează la expirarea duratei Contractului, cu excepția cazurilor de încetare înainte de ajungere la termen ca urmare a prevederilor Contractului. Părțile pot decide încetarea Contractului pe baza acordului lor de voință exprimat în scris.
-
19.2 Entitatea contractantă are dreptul să denunțe unilateral Contractul, cu un termen de preaviz de 30 de zile și cu plata unei despăgubiri juste și prealabile către Operator, în cazul în care interesul național sau local o impune.
-
19.3 Contractul va înceta în cazul dispariției, dintr-o cauză de forță majoră, a bunurilor de retur sau a unei părți importante din acestea ori în cazul imposibilității obiective a Operatorului de a le exploata pe o perioadă mai mare de 30 de zile, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri, sub rezerva dispozițiilor din prezentul Contract.
194 Următoarele acte, fapte sau omisiuni ale Operatorului dau dreptul Entității Contractante să rezilieze Contractul, cu respectarea procedurii menționate la pct. 19.7 de mai jos:
-
a) neplata de către Operator a redevenței stabilite potrivit Contractului pentru o perioadă de 3 luni;
-
b) încălcarea de 5 ori într-un an calendaristic a măsurilor stabilite de Entitatea contractantă potrivit prevederilor prezentului Contract;
-
c) Operatorul nu adoptă programe de măsuri care să respecte condițiile contractuale și care să asigure atingerea indicatorilor de performanță asumați prin Contract, atunci când acest lucru este necesar potrivit prevederilor Contractului;
-
d) Operatorul totalizează un număr de 5 încălcări majore ale indicatorilor de performanță, în decursul unui an, potrivit Anexei 10;
-
e) Operatorul nu asigură prestarea Serviciului public de transport călători în condiții de continuitate, potrivit Contractului, ori întrerupe efectuarea serviciului pentru o perioadă mai mare de 24 de ore, fără a fi incident vreun eveniment de forță majoră;
-
f) retragerea sau încetarea valabilității licenței sau autorizației pentru exercitarea ocupației de operator de transport persoane;
-
g) Operatorul încalcă interdicția de subdelegare ori de cesionare a drepturilor și obligațiilor izvorâte din prezentul Contract;
-
h) Operatorul nu asigură întreținerea corespunzătoare a bunurilor de retur ori a celor de preluare, provocându-le degradări semnificative sau încalcă restricția de înstrăinare a bunurilor de preluare pe durata Contractului;
-
i) Operatorul nu constituie garanția de bună execuție stabilită la Capitolul 8 din prezentul Contract.
-
19.5 Operatorul are dreptul să rezilieze Contractul cu respectarea procedurii menționate la pct.19.7 de
mai jos, în cazul în care Entitatea contractantă nu plătește Compensația sau Diferențele de tarif prevăzute în prezentul contract pentru o perioadă mai mare de 90 de zile.
-
196 Cu excepția cazului în care Contractul prevede altfel, orice notificare de încetare a Contractului va fi făcută de Partea care solicită încetarea prin transmiterea celeilalte Părți a unei notificări în acest scop “Notificarea de încetare”.
-
197 Înainte de transmiterea Notificării de încetare, Partea care se consideră prejudiciată va convoca cealaltă Parte la negocieri, prin transmiterea unei notificări “Notificarea de negociere”, în vederea încercării de soluționare a diferendului pe cale amiabilă. Notificarea de negociere va indica cel puțin următoarele elemente:
-
(i) Data și locul unde vor avea loc negocierile;
-
(ii) Obligațiile pretinse neîndeplinite;
-
(iii) Termenul în care se așteaptă remedierea obligațiilor încălcate, termen care nu poate fi mai mic decât termenul menționat în Contract, pentru fiecare situație de neîndeplinire în parte.
-
19.8 Dacă (i) Partea în culpă nu se prezintă la negociere, așa cum această întâlnire a fost convocată conform prezentului Contract, sau (ii) negocierea nu conduce la soluționarea diferendului, sau (iii) Partea în culpă nu își îndeplinește toate obligațiile pretinse a fi îndeplinite, conform celor decise în procesul de negociere, Partea prejudiciată are dreptul să transmită Părții în culpa Notificarea de încetare.
-
19.9 Dacă (i) Partea prejudiciată renunță la pretențiile din Notificarea de negociere, sau (ii) Partea prejudiciată nu se prezintă la negociere, Partea prejudiciată nu va avea dreptul să transmită o Notificare de încetare privind obligațiile menționate în Notificarea de negociere, cu excepția situației în care este reluată procedura de la pct. 19.7 de mai sus.
-
19.10 În situația în care în urma negocierilor pentru soluționarea diferendului pe cale amiabilă Părțile nu decid prin voință comună nici continuarea Contractului, nici încetarea Contractului, partea prejudiciată va transmite părții în culpa Notificarea de încetare și se va adresa instanței competente pentru constatarea rezilierii Contractului și stabilirea cuantumului prejudiciului.
-
19.11 La încetarea Contractului, indiferent de motiv:
-
a) Drepturile și obligațiile impuse Părților în baza Contractului vor înceta, cu excepția cazului în care Contractul prevede altfel;
-
b) Operatorul va transmite de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini, Entității Contractante bunurile de retur;
-
c) Entitatea contractantă va avea dreptul de a dobândi bunurile de preluare, în schimbul plății către Operator în termen de 90 de zile de la încetarea Contractului, a unei compensații egale cu valoarea rămasă de amortizat a bunurilor de preluare.
-
19.12 În cazul încetării Contractului din culpa Entității Contractante, înainte de termenul stabilit în Contract:
-
(i) Entitatea contractantă va prelua Bunurile de retur realizate de Operator în temeiul prezentului contract;
-
(ii) Entitatea contractantă va plăti Operatorului daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care Entitatea contractantă l-a cauzat în mod direct Operatorului.
-
19.13 Operatorul are obligația ca, la încetarea Contractului din alte cauze decât prin forță majoră, să asigure continuitatea prestării Serviciului public de transport călători, în condițiile stipulate în Contract, până la preluarea acestuia de către Entitatea contractantă sau de către un alt operator.
-
19.14 Entitatea contractantă are dreptul de a denunța unilateral Contractul în condițiile prevăzute de art. 244 din Legea nr. 99/2016.
CAPITOLUL 20. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
-
20.1 Nerespectarea dovedită de către Părți a obligațiilor contractuale prevăzute în Contract atrage răspunderea contractuală a Părții în culpă.
-
20.2 Entitatea contractantă are dreptul să sancționeze și să penalizeze Operatorul în cazul în care acesta nu prestează serviciul la parametrii de performanță, eficiență și calitate la care s-a obligat prin prezentul Contract și reglementările legale în vigoare, ori nu asigură continuitatea serviciului.
-
20.3 Operatorul este obligat la plata de despăgubiri către Entitatea contractantă pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul Contract, după cum urmează:
-
a) 500 lei pentru neîndeplinirea măsurilor de conformare impuse de către Entitatea contractantă în termenul prevăzut, ca urmare a controalelor efectuate privind modul de executare a Contractului sau evaluării modului de realizare a operării;
-
b) 500 lei pentru nerespectarea altor termenele prevăzute în Contract, altele decât cele de la lit. a) de mai sus;
-
c) 1000 lei pentru utilizarea altor mijloace auto de transport de călători decât cele stabilite prin Contractul și caietul de sarcini;
-
d) 200 lei pentru nerespectarea programului de vânzare a Titlurilor de călătorie prevăzut în Anexele 6.3.1., 6.3.2 si 6.3.3.
-
e) 200 lei pentru nerespectarea condițiilor de salubrizare a mijlocului de transport si a mediului (păstrarea curățeniei la capetele de traseu si in stațiile de îmbarcare/ debarcare).
-
20.4 Despăgubirile prevăzute la pct. 20.3 nu sunt cheltuieli eligibile pentru plata compensației.
-
20.4 Pentru orice alte prejudicii suplimentare dovedite, cauzate de încălcarea oricăror altor obligații stabilite în Contract, Partea în culpa este obligată la daune-interese, potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului.
CAPITOLUL 21. REDEFINIREA CLAUZELOR CONTRACTUALE
-
21.1 Orice modificare a Contractului este rezultatul acordului intervenit între Părți, exprimat într-un act adițional.
-
21.2 Entitatea contractantă poate modifica unilateral, în condițiile legii, orice parte a Contractului din motive excepționale legate de interesul public local, cu notificare prealabilă transmisă cu 60 zile înainte către Operator.
-
21.3 În cazul în care modificarea unilaterală a Contractului îi aduce un prejudiciu, Operatorul are dreptul să primească o justă despăgubire în termen de 90 de zile de la dovedirea prejudiciului. In cazul dezacordului între Părți cu privire la existența prejudiciului ori la valoarea despăgubirii, acestea vor fi stabilite de către instanța judecătorească competentă. Acest dezacord nu poate în nici un caz să permită Operatorului să suspende executarea obligațiilor stabilite în Contract.
-
21.4 Programul de transport poate fi modificat de Entitatea contractantă, dacă acest fapt este justificat din punct de vedere social, cu notificarea Operatorului cu cel puțin 60 de zile înainte de modificare. Operatorul nu poate refuza modificările solicitate de Entitatea contractantă, cu excepția cazului în care cererea depășește capacitatea de transport.
-
21.5 Schimbarea, anularea sau adăugarea de noi trasee sau schimbarea Programului de transport al Operatorului pot fi solicitate Entității Contractante de către Operator, care va iniția dacă consideră necesar aprobarea unui alt Program de Transport, modificat.
-
21.6 Operatorul are obligația de a transmite către Entitatea contractantă informațiile, sesizările și analizele proprii pentru modificările propuse, necesare reevaluării Programului de transport din punct de vedere social și al viabilității economice.
-
21.7 În cazul în care orice prevederi ale Contractului devin incompatibile cu legislația din România sau din Uniunea Europeană, Contractul va fi modificat de Părți. Acest lucru nu va afecta valabilitatea celorlalte clauze ale Contractului.
CAPITOLUL 22. LITIGII
-
22.1 Părțile vor depune toate eforturile rezonabile în scopul soluționării pe cale amiabilă a conflictelor dintre acestea, decurgând din executarea Contractului.
-
22.2 Dacă există vreo dispută, controversă sau pretenție care rezultă din sau în legătură cu prezentul Contract, încălcare, încetare, sau anulare a Contractului, Partea căzută în pretenții are obligația să notifice cealaltă Parte în legătură cu poziția sa împreună cu propunerea de conciliere directă.
-
22.3 În cazul apariției unei dispute, aceasta nu îndreptățește Operatorul să suspende prestarea Serviciului public de transport călători ori Entitatea contractantă să suspende executarea obligațiilor sale, potrivit prezentului Contract.
-
22.4 În cazul în care o dispută nu este soluționată în termen de 45 de zile din momentul în care Părțile au început negocierile pentru soluționarea disputei pe cale amiabilă, sau dacă asemenea negocieri nu sunt începute în termen de 45 de zile de la notificarea oficială a disputei de către una dintre Părți celeilalte Părți, acestea se vor adresa instanței judecătorești competente.
CAPITOLUL 23. LEGEA APLICABILĂ
-
23.1 Prezentul Contract, precum și orice dispute sau cereri rezultate din ori în legătură cu prezentul Contract ori cu încheierea acestuia sunt guvernate și interpretate în conformitate cu legea română.
-
23.2 Prezentul Contract se completează cu prevederile Codului civil și cu reglementările legale speciale în materia transportului public de călători.
CAPITOLUL 24. ALTE CLAUZE
-
24.1 Orice notificare, adresă, cerere făcută în legătură cu executarea Contractului va fi efectuată în scris, în limba română.
-
24.2 Toate notificările, cererile sau alte comunicări între Părți vor fi confirmate în mod prompt de primire de către Partea destinatară.
-
24.3 Data primirii de către destinatar a oricărei notificări sau comunicări transmise prin:
(i) scrisoare recomandată cu confirmare de primire, va fi data înscrisă pe confirmarea de primire; (ii) fax și/sau e-mail, va fi data expedierii. În situația în care faxul/e-mail nu a fost transmis într-o zi lucrătoare, sau a fost expediat în afara programului de lucru al destinatarului, data recepționării se consideră a fi următoarea zi lucrătoare.
-
24.4 Toate notificările și comunicările efectuate în legătură cu prezentul Contract vor fi considerate valabile numai dacă au fost efectuate la următoarele adrese:
Către Entitatea Contractantă la:
Către Operator la:
Adresa: Arad, B-dul Revoluției nr. 50, județul Arad, cod 310018, România
Adresa: Arad, Calea Victoriei, nr. 35b-37
În atenția: Domnului director Xxxx Xxxxxx
În atenția: Domnului director Xxxxx Xxxxxxx Xxxxx
Fax: [...]
Fax: 0257.253.685
Email:xxxxxxx@xxxxxxxxx
Email:....
CAPITOLUL 25. DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII
-
25.1 Limba care guvernează Contractul este limba română. În toate problemele care nu sunt prevăzute în prezentul Contract, Părțile se supun prevederilor legislației specifice în vigoare.
-
25.3 Anexele de la 1 la 18 fac parte integrantă din prezentul Contract.
-
25.4 Capitolele referitoare la drepturile și obligațiile părților se completează cu prevederile reglementărilor în vigoare referitoare la drepturile și obligațiile în raporturile dintre autoritățile administrației publice locale și operatorii de transport rutier/transportatorii autorizați care efectuează servicii de transport de călători.
Prezentul contract a fost semnat astăzi, [...], în [... ] exemplare originale, din care [... ] pentru Entitatea Contractantă și [...] pentru Operator.
ENTITATEA CONTRACTANTĂ,
OPERATOR,
Director
Vizat de legalitate,
Vizat de legalitate,
Viză Juridică,
Viză Juridică,
Anexe la Contract
Următoarele anexe vor constitui parte integrantă a Contractului:
Anexa 1 - Legislația cu privire la Transportul Public Local de Călători
Anexa 2 - Program de Transport
Anexa 2.1 Programul anual de transport
Anexa 2.2 - Program de Circulație
Anexa 3 - Bunuri Utilizate de Operator în Executarea Contractului
Anexa 3.1 - Bunuri de Retur
Anexa 3.2 - Bunuri de Preluare
Anexa 3.3 - Procesul-Verbal de Predare-Preluare a Bunurilor puse la dispoziție
Anexa 4 - Mijloace de Transport
Anexa 4.1 - Cerințe Standard Pentru Mijloace de Transport
Anexa 4.2 - Lista mijloacelor de transport utilizate la prestarea Serviciului public de transport
Anexa 5 - Tarife de călătorie
Anexa 5.1 - Tarife de călătorie practicate în momentul încheierii Contractului
Anexa 5.2 - Modalitatea de stabilire, modificare sau ajustare a tarifelor de călătorie
Anexa 6 - Diferențele de Tarif
Anexa 6.1 - Categoriile de călători care beneficiază de gratuități și reduceri la Tarifele de călătorie
Anexa 6.2 - Modul de acordare a Diferențelor de tarif
Anexa 6.3 - Fundamentarea anuala a Diferențelor de Tarif
Anexa 6.4 - Modelul Formularului de decont pentru Diferențele de tarif
Anexa 7 - Modelele Formularelor de decont pentru plata Compensației
Anexa 7.1 - Raport Lunar de Constatare
Anexa 7.2 - Raport Anual de Constatare
Anexa 8 - Costuri eligibile incluse în calculul Compensației și cerințele privind contabilitatea separată
Anexa 9 - Indicatori de performanță ai Serviciului și modalitatea de calcul al penalităților
Anexa 10 - Indicele de satisfacție a călătorilor
Anexa 11 - Metodologia de monitorizare și evaluare a Programului de Transport al Operatorului
Anexa 12 - Caiet de Sarcini al Serviciului public de transport persoane
Anexa 13 - Regulament Serviciului public de transport persoane
Anexa 14 -Resursele umane și protecția socială a angajaților Operatorului
Anexa 15 - Model de Licență de traseu
Anexa 1 - Legislația cu privire la transportul public local de călători
|
Nr. crt. |
TRANSPORTUL PUBLIC LOCAL |
|
1. LEGISLAȚIE ROMÂNEASCĂ | |
|
1. |
Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare; |
|
2. |
Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare; |
|
3. |
Ordonanță nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare; |
|
4. |
Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, |
|
5. |
Ordonanță nr. 19/1997 privind transporturile, cu modificările și completările ulterioare; |
|
6. |
Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; |
|
7. |
Ordonanță nr. 7/2012 privind implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru realizarea interfețelor cu alte moduri de transport; |
|
8. |
Ordonanță nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice subvenționate de transport rutier intern și de transport pe căile navigabile interioare, republicată; |
|
9. |
Ordonanță nr. 19/1999 privind acordarea unor facilități agenților economici din domeniul transporturilor, la scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe uzate fizic sau moral, neamortizate integral; |
|
10. |
Ordonanta nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, cu modificările și completările ulterioare; |
|
11. |
Ordonanță nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier; |
|
12. |
Ordin nr. 131/1401/2019 din 17 aprilie 2019 privind documentele standard și contractul-cadru care vor fi utilizate în cadrul procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public de transport de persoane în unitățile administrativ-teritoriale, realizat cu autobuze, troleibuze și/sau tramvaie |
|
13. |
Ordin nr. 972/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local; |
|
Nr. crt. |
TRANSPORTUL PUBLIC LOCAL |
|
14. |
Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 206/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de autorizare a autorităților de autorizare pentru serviciile de transport public local; |
|
15. |
Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 207/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de acordare a autorizațiilor de transport în domeniul serviciilor de transport public local; |
|
16. |
Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 272/2007 pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane; |
|
17. |
Hotararea Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de munca al persoanelor care efectueaza activitați mobile de transport rutier, cu modificările și completările ulterioare; |
|
18. |
Hotararea Guvernului nr. 625/1998 privind organizarea și funcționarea Autoritații Rutiere Romane, cu modificările și completările ulterioare; |
|
19. |
Ordinul nr. 22/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C. |
|
20. |
Regulament al Guvernului nr. 1088 din 2011 privind organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier; |
|
21. |
Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 2133/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța rutieră, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică - RNTR 1, cu modificările și completările ulterioare; |
|
22. |
Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, cu modificările și completările ulterioare; |
|
2. LEGISLAȚIE EUROPEANĂ | |
|
1. |
Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului; |
|
2. |
Comunicarea Comisiei 2014/C 92/01 referitoare la orientări pentru interpretarea Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători |
|
3. |
Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Comisiei de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier; |
|
4. |
Directiva 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport |
Nr. crt.
TRANSPORTUL PUBLIC LOCAL
|
5. |
Directiva 2009/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic |
|
6. |
Standardul EN 13816 pentru Transporturi - Logistică și Servicii - Transporturi Publice de Pasageri - definirea, urmărirea și măsurarea calității serviciilor |
Legislația enumerată mai sus este modificată și completată de toate actele modificatoare ale acestora.
Anexa 2.1 Programul de transport
Programul anual de transport
|
Linia |
Km. Planificați |
|
Autobuz |
1.534.594,70 |
|
Total Km planificati |
1.534.594,70 |
Anexa 2.1 Programul anual de transport
Programul anual de transport
|
Mijloc de transport |
Km. Planificați inclusiv dislocările spre garaj |
|
Autobuz | |
|
Program normal |
997.412,00 |
|
Program vacanță |
537.182,70 |
|
Programul de vară | |
|
Program de noapte | |
|
Program în zilele de sărbători legale |
LINIA
INTERVAL DE SUCCEDARE A CURSELOR:
Nr. Stații/ Sens Lungimea
zilele 1-5 ( 6,7)
Plecări de la capetele de traseu
Traseul
Numărul de Mijloace de Transport: zilele 1-5 (6,7)
5-6 6-10 10-13 13-19 19-21 21-23
Prima
Ultima
Dus
Xxxx
Xxxx
|
10 stații/ sens(dus) |
Bacau de Mijloc |
|
25 km | |
|
lungime (dus) |
Ostrov |
Virismort
Xxxxxxx
Xxxxxxxx
Valea Mare
Valea Mare ram.
(-) (-) (-) (-) (-) (-)
06:30 17:30
(-) (-)
001 Bata -Savarsin
Săvârșin
Întors
Săvârșin
Valea Mare ram.
Valea Mare
Xxxxxxxx
Xxxxxxx
27
(-)
10 stații/ sens(intors)
25 km
Virismort
lungime
(intors)
Ostrov
1
(-)
Bacau de Mijloc
Xxxx
Xxxx
3 stații/ sens(dus)
Dus
161
(-)
- - - - - - 07:00 07:25
(-) (-) (-) (-) (-) (-) (-) (-)
|
11 km lungime (dus) |
Arad (P.Romana) | |||||||||
|
Gara A Nou | ||||||||||
|
005 Fantanele -Arad |
Fantanele | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Fantanele |
- (-) | |||||||||
|
3 stații/ sens(intors) 11 km lungime (intors) |
Gara A Nou | |||||||||
|
Arad (P.Romana) | ||||||||||
|
4 stații/ sens(dus) 18 km lungime (dus) |
Dus |
161 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
06:20 (-) |
06:56 (-) |
|
Arad (P.Romana) | ||||||||||
|
Gara A Nou | ||||||||||
|
006 Frumuseni - Arad |
Fantanele | |||||||||
|
Frumuseni | ||||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Frumuseni |
- (-) | |||||||||
|
4 stații/ sens(intors) 18 km lungime (intors) |
Fantanele | |||||||||
|
Gara A Nou | ||||||||||
|
Arad (P.Romana) | ||||||||||
|
5 stații/ sens(dus) 21 km lungime (dus) |
Dus |
311 (159) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
05:20 (06:00) |
23:45 (16:00 |
|
Arad (P.Romana) | ||||||||||
|
Gara A Nou | ||||||||||
|
Fantanele | ||||||||||
|
Frumuseni | ||||||||||
|
007 Alunis -Arad |
Alunis | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Alunis |
2 (1) | |||||||||
|
5 stații/ sens(intors) 21 km lungime (intors) |
Frumuseni | |||||||||
|
Fantanele | ||||||||||
|
Gara A Nou | ||||||||||
|
Arad (P.Romana) | ||||||||||
|
6 stații/ sens(dus) 28 km lungime (dus) |
Dus |
159 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
08:00 (-) |
19:50 (-) |
|
Arad (P.Romana) | ||||||||||
|
Gara A Nou | ||||||||||
|
Fantanele | ||||||||||
|
Frumuseni | ||||||||||
|
Alunis | ||||||||||
|
008 Arad -Zabrani |
Zabrani | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Zabrani |
- (-) | |||||||||
|
Alunis | ||||||||||
|
6 stații/ sens(intors) 28 km lungime (intors) |
Frumuseni | |||||||||
|
Fantanele | ||||||||||
|
Gara A Nou | ||||||||||
|
Arad (P.Romana) | ||||||||||
|
4 stații/ sens(dus) 16 km lungime (dus) |
Dus |
313 (152) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
18:55 (16:00) |
05:10 (05:10) |
|
Arad (P.Romana) | ||||||||||
|
Gara A Nou | ||||||||||
|
Fantanele | ||||||||||
|
009 Tisa Noua - Arad |
Tisa Noua | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Tisa Noua |
2 (1) | |||||||||
|
4 stații/ sens(intors) 16 km lungime (intors) |
Fantanele | |||||||||
|
Gara A Nou | ||||||||||
|
Arad (P.Romana) | ||||||||||
|
2 stații/ sens(dus) 5 km lungime (dus) |
Dus |
152 (152) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
12:00 (09:00) |
00:05 (09:15) |
|
Fantanele | ||||||||||
|
010 Tisa Noua - Fantanele |
Tisa Noua | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Tisa Noua |
0 (0) | |||||||||
|
2stații/ sens(intors) | ||||||||||
|
5 km lungime (intors) |
Fantanele | |||||||||
|
4 stații/ sens(dus) 8,5 km lungime (dus) |
Dus |
304 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
05:15 (-) |
17:10 (-) |
|
Arad(Podg.) | ||||||||||
|
Sanleani ram | ||||||||||
|
Sanleani | ||||||||||
|
011 Arad -Livada |
Livada | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Livada |
2 (0) | |||||||||
|
4 stații/ sens(intors) 8,5km lungime (intors) |
Sanleani | |||||||||
|
Sanleani ram | ||||||||||
|
Arad(Podg.) | ||||||||||
|
5 stații/ sens(dus) 13 km lungime (dus) |
Dus |
463 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
05:10 (-) |
16:20 (-) |
|
Zimandu Nou | ||||||||||
|
Zimandcuz | ||||||||||
|
Livada Ram. | ||||||||||
|
Sânleani ram. | ||||||||||
|
012 Zimandu Nou - Arad |
Arad(Podg.) | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Arad(Podg.) |
3 (-) | |||||||||
|
5 stații/ sens(intors) 13 km lungime (intors) |
Sânleani ram. | |||||||||
|
Livada Ram. | ||||||||||
|
Zimandcuz | ||||||||||
|
Zimandu Nou | ||||||||||
|
7 stații/ sens(dus) 17 km lungime (dus) |
Dus |
463 (304) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
07:55 (05:30) |
08:30 (20:40) |
|
Zimandu Nou | ||||||||||
|
Zimandcuz | ||||||||||
|
Livada Ram. | ||||||||||
|
Livada | ||||||||||
|
Sanleani | ||||||||||
Sânleani ram.
|
013 Zimandu Nou -Livada-Arad |
Arad(Podg.) |
|
Întors | |
|
Arad(Podg.) | |
|
Sânleani ram. |
Sanleani
Livada
|
Livada Ram. | |
|
7 stații/ sens(intors) |
Zimandcuz |
|
17 km lungime (intors) |
Zimandu Nou |
|
7 stații/ sens(dus) |
Dus |
|
27,8 km lungime (dus) |
Pecica Moara |
|
Pecica Juncanu |
Sederhat ram.
Sederhat
|
Santorna ram. | |
|
Ceala | |
|
017 Pecica-Sederhat-Arad |
Arad |
|
Întors | |
|
Arad | |
|
Ceala | |
|
Santorna ram. |
Sederhat
16
(-)
(-)
|
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
06:40 (-) |
19:00 (-) |
1
(-)
Sederhat ram.
|
7 stații/ sens(intors) |
Pecica Juncanu |
|
17 km | |
|
lungime (intors) |
Pecica Moara |
|
5 stații/ sens(dus) 22 km lungime (dus) |
Dus |
|
Turnu Vamă | |
|
Turnu | |
|
Santorna ram. | |
|
Ceala | |
|
018 |
Arad |
80 (-)
|
- |
- |
- |
- |
- |
- |
05:45 |
19:00 |
|
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
Turnu
Vama -Arad
5 stații/ sens(intors)
22 km lungime (intors)
19 stații/ sens(dus)
75 km lungime
(dus)
019 Berechiu -Arad
19 stații/ sens(intors)
75 km lungime (intors)
Întors
Arad
Ceala
Santorna ram.
Turnu
1
(-)
Turnu Vamă
Dus
Berechiu
Apateu
Satu Nou
Vânători Zerindu Mic ram.
Xxxxx
Xxxxx ram.
Chișineu Criș
Pădureni
Nădab
Șimand
Sântana ram.
Scânteia IAS
Zimandu Nou
Zimandcuz
Livada Ram.
Sânleani ram.
Podgoria
Arad
Întors
Arad
Podgoria Sânleani ram. Livada Ram.
Zimandcuz
Zimandu Nou
Scânteia IAS
Sântana ram.
Șimand
|
45 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
1
(-)
05:30 (-)
15:35 (-)
Nădab
Pădureni
Chișineu Criș
Mișca ram.
Mișca______
Zerindu Mic ram.
Vânători
|
Satu Nou | |
|
Apateu | |
|
Berechiu | |
|
8 stații/ sens(dus) 32 km lungime (dus) |
Dus |
|
Fiscut |
Firiteaz
Cruceni
Șagu
Aradul Nou
IAS
Aradul Nou
|
Piata Romana | |
|
022 |
Arad |
|
Fiscut - |
Întors |
|
Arad |
Arad |
Piata Romana
53 (-)
|
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
04:35 (-) |
16:30 (-) |
8 stații/ sens(intors)
32 km lungime (intors)
Aradul Nou
Aradul Nou IAS
Șagu
Cruceni
Firiteaz
Fiscut
1
(-)
8 stații/ sens(dus)
39 km lungime (dus)
Dus
Mailat
Mănăștur
Xxxxx
Xxxx
Aradul Nou
IAS
Aradul Nou
80 (-)
|
- |
- |
- |
- |
- |
- |
06:30 |
15:00 |
|
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
Piata Romana
|
024 Mailat-Arad |
Arad |
|
Întors | |
|
Arad | |
|
8 stații/ sens(intors) 39 km lungime (intors) |
Piata Romana |
|
Aradul Nou | |
|
Aradul Nou IAS | |
|
Xxxx | |
|
Xxxxx | |
|
Mănăștur | |
|
Fiscut |
1
(-)
5 stații/ sens(dus)
15 km lungime (dus)
Dus
Sântana
026 Santana -Zarand
Xxxxx
Xxxxxx Mică Sintea Mică ram.
Zarand
Întors
Zarand
Sintea Mică ram.
Sintea Mică
26 (-)
|
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
06:35 (-) |
14:40 (-) |
5 stații/ sens(intors)
15 km lungime (dus)
2 stații/ sens(dus)
9 km lungime (dus)
Olari
0
(-)
Sântana
Dus
Sântana
025
Santana -Caporal Alexa
Caporal Alexa
Întors
Caporal Alexa
26 (-)
|
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
04:30 (-) |
20:00 (-) |
2 stații/ sens(intors)
1
(-)
9 km lungime (intors)
13 stații/ sens(dus)
64 km lungime (dus)
Santana
Dus
Șepreuș
Sintea Mare
Chișineu Criș
Pădureni
Nădab
Șimand
Sântana ram.
Scânteia IAS
Zimandu Nou
Zimandcuz
Livada Ram.
Sânleani ram.
027 Sepreus-Arad
Arad
întors
64 (-)
Arad
Sânleani ram.
Livada Ram.
Zimandcuz
Zimandu Nou
(-)
(-)
(-)
(-)
(-)
(-)
04:50 (-)
16:50 (-)
13 stații/ sens(intors)
64 km lungime (intors)
Scânteia IAS
Sântana ram.
2
(-)
Șimand
Nădab
Pădureni
Chișineu Criș
Sintea Mare
Șepreuș
8 stații/ sens(dus)
30 km lungime (dus)
Dus
Șimand
Sântana ram.
Scânteia IAS
Zimandu Nou
Zimandcuz
45 (-)
(-)
|
- |
- |
- |
- |
- |
05:40 |
16:05 |
|
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
|
Livada Ram. | ||||||||||
|
Sânleani ram. | ||||||||||
|
028 Simand -Arad |
Arad | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Arad |
1 (-) | |||||||||
|
8 stații/ sens(intors) 30 km lungime (intors) |
Sânleani ram. | |||||||||
|
Livada Ram. | ||||||||||
|
Zimandcuz | ||||||||||
|
Zimandu Nou | ||||||||||
|
Scânteia IAS | ||||||||||
|
Sântana ram. | ||||||||||
|
Șimand | ||||||||||
|
23 stații/ sens(dus) 100 km lungime (dus) |
Dus |
27 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
05:15 (-) |
12:00 (-) |
|
Urvișu de Xxxxx | ||||||||||
|
Xxxxxx | ||||||||||
|
Comănești | ||||||||||
|
Agrișu Mic | ||||||||||
|
Botfei | ||||||||||
|
Agrișu Mic | ||||||||||
|
Comănești | ||||||||||
|
Xxxxxxx | ||||||||||
|
Xxxxx | ||||||||||
|
Bocsig Gară | ||||||||||
|
Bocsig | ||||||||||
|
Ineu | ||||||||||
|
Xxxxxx Xxxxx | ||||||||||
|
Xxxxxxx ram. | ||||||||||
|
Seleuș | ||||||||||
|
Pâncota | ||||||||||
|
Mâsca | ||||||||||
|
Galșa | ||||||||||
|
Șiria II | ||||||||||
|
Șiria | ||||||||||
|
Horia | ||||||||||
|
Podgoria | ||||||||||
|
036 Urvisu de Beliu - Arad |
Arad | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Arad |
1 (-) | |||||||||
|
Podgoria | ||||||||||
Horia
|
Șiria | |
|
Șiria II | |
|
Galșa | |
|
23 stații/ sens(intors) |
Mâsca |
|
Pâncota | |
|
100 km lungime (intors) |
Xxxxxx |
Xxxxxxx ram.
Xxxxxx Xxxxx
Ineu
Bocsig
Bocsig Gară
Xxxxx
Xxxxxxx
Comănești
Agrișu Mic
Botfei
Agrișu Mic
Comănești
Hășmaș
Urvișu de Beliu
|
9 stații/ sens(dus) |
Dus |
|
40 km lungime (dus) |
Zărand |
|
Sintea Mică ram. |
Sintea Mică
|
Olari | |
|
Sântana | |
|
Zimandu Nou | |
|
Zimandcuz | |
|
Sanleani Ram. | |
|
039 Zarand -Arad |
Arad |
|
Întors | |
|
Arad | |
|
Sanleani Ram. | |
|
Zimandcuz | |
|
Zimandu Nou | |
|
Sântana |
90 (-)
|
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
05:20 (-) |
16:05 (-) |
|
2 (-) | |||||||
|
9 stații/ sens(intors) 40 km lungime (intors) |
Xxxxx | |||||||||
|
Xxxxxx Mică | ||||||||||
|
Sintea Mică ram. | ||||||||||
|
Zărand | ||||||||||
|
5 stații/ sens(dus) 21,5 km lungime (dus) |
Dus |
26 (45) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
07:15 (6:30) |
14:15 (12:00) |
|
Peregu Mare | ||||||||||
|
Peregu Mic | ||||||||||
|
Peregu Mic Sat | ||||||||||
|
Pecica | ||||||||||
|
040 Peregu Mare -Pecica |
Pecica Juncanu | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Pecica Juncanu |
1 (1) | |||||||||
|
5 stații/ sens(intors) 21,5 km lungime (intors) |
Pecica | |||||||||
|
Peregu Mic Sat | ||||||||||
|
Peregu Mic | ||||||||||
|
Peregu Mare | ||||||||||
|
9 stații/ sens(dus) 44 km lungime (dus) |
Dus |
45 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
06:30 (-) |
15:35 (-) |
|
Peregu Mare | ||||||||||
|
Peregu Mic | ||||||||||
|
Peregu Mic Sat | ||||||||||
|
Pecica | ||||||||||
|
Pecica Juncanu | ||||||||||
|
Sederhat ram. | ||||||||||
|
Santorna ram. | ||||||||||
|
Ceala | ||||||||||
|
041 Peregu Mare-Arad |
Arad | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Arad |
1 (-) | |||||||||
|
Ceala | ||||||||||
|
Santorna ram. | ||||||||||
|
Sederhat ram. | ||||||||||
|
Pecica Juncanu | ||||||||||
|
9 stații/ sens(intors) 44 km lungime (intors) |
Pecica | |||||||||
|
Peregu Mic Sat | ||||||||||
|
Peregu Mic | ||||||||||
|
Peregu Mare | ||||||||||
|
2 stații/ sens(dus) 5,5 km lungime (dus) |
Dus |
80 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
07:30 (-) |
10:45 (-) |
|
Ineu | ||||||||||
|
042 Ineu -Xxxxxx |
Xxxxxx | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Mocrea |
- (-) | |||||||||
|
2 stații/ sens(intors) 5,5 km lungime (intors) | ||||||||||
|
Ineu | ||||||||||
|
9 stații/ sens(dus) 44,1 km lungime (dus) |
Dus |
125 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
05:10 (-) |
15:45 (-) |
|
Apateu | ||||||||||
|
Berechiu | ||||||||||
|
Moțiori ram | ||||||||||
|
Moțiori | ||||||||||
|
Xxxxxxxxx | ||||||||||
|
Xxxxxx | ||||||||||
|
Xxxxx | ||||||||||
|
Șicula | ||||||||||
|
043 Apateu -Ineu |
Ineu | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Ineu |
2 (-) | |||||||||
|
Șicula | ||||||||||
|
Xxxxx | ||||||||||
|
Xxxxxx | ||||||||||
|
Xxxxxxxxx | ||||||||||
|
9 stații/ sens(intors) |
Moțiori | |||||||||
|
Moțiori ram | ||||||||||
44,1 km lungime (intors)
Berechiu
Apateu
8 stații/
Dus
|
50 km lungime (dus) |
Bârzești |
|
Merniș | |
|
Groșeni | |
|
Archiș | |
|
Beliu | |
|
Bocsig Gară | |
|
Bocsig | |
|
048 Barzesti -Ineu |
Ineu |
|
Întors | |
|
Ineu | |
|
8 stații/ sens(intors) |
Bocsig |
|
Bocsig Gară | |
|
Beliu | |
|
Archiș | |
|
Groșeni | |
|
Merniș |
Bârzești
50 km lungime (intors)
125 (-)
(-)
|
- |
- |
- |
- |
|
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-)
2
(-)
11 stații/ sens(dus)
42 km lungime (dus)
052 Urvis- Ineu
Dus
Urvisu de Beliu
Hâsmas
Comânesti
Botfei
Agrisu Mic Comânesti
Tâgâdâu
Beliu
Bocsig Garâ
Bocsig
Ineu
Întors
Ineu
80 (-)
(-)
|
- |
- |
- |
- |
|
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-)
05:20 (-)
06:45 (-)
15:45 (-)
15:45 (-)
11 stații/ sens(intors)
42 km lungime (intors)
3 stații/ sens(dus)
15 km lungime (dus)
055
Cuied -Sebis
3 stații/ sens(intors)
15 km lungime (intors)
7 stații/ sens(dus)
25 km lungime (dus)
056 Sebis- Ineu
7 stații/ sens(intors)
Bocsig Bocsig Gara Beliu Tâgâdâu Comanesti Agrisu Mic
Botfei
Comanesti
Hasmas
Urvisu de Beliu
Dus
Cuied
Buteni
Sebis
Întors
Sebis
Buteni
Cuied
Dus
Xxxxx
Xxxxx
Aldesti
Voivodeni
Manerau
Bocsig
Ineu
Întors
Ineu
Bocsig
Manerau
Voivodeni
Aldesti
(-)
80 (-)
45 (-)
|
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
06:15 (-) |
16:30 (-) |
1
(-)
|
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
05:30 (-) |
16:25 (-) |
1
(-)
|
25 km lungime (intors) |
Xxxxx | |||||||||
|
Xxxxx | ||||||||||
|
5 stații/ sens(dus) 14 km lungime (dus) |
Dus |
80 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
07:00 (-) |
14:24 (-) |
|
Xxxxx | ||||||||||
|
Xxxxx | ||||||||||
|
Xxxxx | ||||||||||
|
Aldesti | ||||||||||
|
057 Xxxxx X- Xxxxx -Voivodeni |
Voivodeni | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Voivodeni |
- (-) | |||||||||
|
5 stații/ sens(intors) 14 km lungime (intors) |
Aldesti | |||||||||
|
Xxxxx | ||||||||||
|
Xxxxx | ||||||||||
|
Xxxxx | ||||||||||
|
4 stații/ sens(dus) 16 km lungime (dus) |
Dus |
80 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
05:45 (-) |
16:30 (-) |
|
SELIȘTEA | ||||||||||
|
CĂRAND | ||||||||||
|
PRUNIȘOR | ||||||||||
|
058 Selistea-Sebis |
SEBIȘ | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
SEBIȘ |
1 (-) | |||||||||
|
4 stații/ sens(intors) 16 km lungime (intors) |
PRUNIȘOR | |||||||||
|
CĂRAND | ||||||||||
|
SELIȘTEA | ||||||||||
|
2 stații/ sens(dus) 8 km lungime (dus) |
Dus |
26 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
05:50 (-) |
16:55 (-) |
|
Sebis | ||||||||||
|
060 Sebis -Salajeni |
Salajeni | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Sebis |
1 | |||||||||
|
2 stații/ sens(intors) 8 km lungime (intors) |
(-) | |||||||||
|
Salajeni | ||||||||||
|
3 stații/ sens(dus) 10 km lungime (dus) |
Dus |
45 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
06:00 (-) |
17:50 (-) |
|
Chisindia | ||||||||||
|
Buteni | ||||||||||
|
061 Sebis -Chisindia |
Sebis | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Sebis |
1 (-) | |||||||||
|
3 stații/ sens(intors) 10 km lungime (intors) |
Buteni | |||||||||
|
Chisindia | ||||||||||
|
5 stații/ sens(dus) 20 km lungime (dus) |
Dus |
45 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
07:00 (-) |
17:10 (-) |
|
Paiuseni | ||||||||||
|
Paiuseni COOP | ||||||||||
|
Chisindia | ||||||||||
|
Buteni | ||||||||||
|
062 Sebis -Paiuseni |
Sebis | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Sebis |
- (-) | |||||||||
|
5 stații/ sens(intors) 20 km lungime (intors) |
Buteni | |||||||||
|
Chisindia | ||||||||||
|
Paiuseni COOP | ||||||||||
|
Paiuseni | ||||||||||
|
4 stații/ sens(dus) 15 km lungime (dus) |
Dus |
80 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
05:50 (-) |
16:30 (-) |
|
Sebis | ||||||||||
|
Ignesti | ||||||||||
|
Nadalbesti | ||||||||||
|
063 Xxxxxx X-Xxxxx |
Xxxxxx | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Susani |
1 | |||||||||
|
4 stații/ sens(intors) 15 km lungime (intors) |
Nadalbesti |
(-) | ||||||||
|
Ignesti | ||||||||||
|
Sebis | ||||||||||
|
5 stații/ sens(dus) 16,1 km lungime (dus) |
Dus |
80 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
06:35 (-) |
14:50 (-) |
|
SEBIȘ | ||||||||||
|
PĂULEAN | ||||||||||
|
BERINDIA | ||||||||||
|
REVETIS | ||||||||||
|
064 Xxxxx X-Xxxxx |
Xxxxx | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Sebis |
- (-) | |||||||||
|
5 stații/ sens(intors) 16,1 km lungime (intors) |
Buteni | |||||||||
|
Chisindia | ||||||||||
|
Paiuseni COOP | ||||||||||
|
Paiuseni | ||||||||||
|
10 stații/ sens(dus) 24 km lungime (dus) |
Dus |
26 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
07:00 (-) |
14:45 (-) |
|
Mădrigesti | ||||||||||
|
Buceava | ||||||||||
|
Xxxxxx | ||||||||||
|
Xxxxx Ram | ||||||||||
|
Xxxxx | ||||||||||
|
Xxxxxxxx | ||||||||||
|
Xxxxx Ram | ||||||||||
|
Brazi | ||||||||||
|
Hontisor | ||||||||||
|
066 Madrigesti -Gurahont |
Gurahont | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Gurahont |
1 (-) | |||||||||
|
Hontisor | ||||||||||
|
Brazi | ||||||||||
|
Secas Ram | ||||||||||
|
Xxxxxxxx | ||||||||||
|
Xxxxx | ||||||||||
Xxxxx Ram
10 stații/ sens(intors)
24 km lungime (intors)
Soimus
Buceava
Mădrigesti
5 stații/ sens(dus)
13 km lungime (dus)
Dus
Dulcele
Zimbru
Valea Mare
067
Dulcele -Gurahont
losășel
Gurahonț
Întors
Gurahonț
26 (-)
|
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
06:20 (-) |
14:45 (-) |
losășel
Valea Mare
5 stații/ sens(intors)
13 km lungime (intors)
8 stații/ sens(dus)
23 km lungime (dus)
Zimbru
Dulcele
Dus
Crocna
(-)
068 Crocna-Gurahont
Dieci
Crocna
Crocna ram.
Xxxxxxx Xxxxx ram. Iosaș Gurahonț
Întors
|
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) | |
|
80 (-) | ||||||
13:00 08:00
(-) (-)
8 stații/ sens(intors)
Gurahonț
Iosaș
Xxxxxxx
Xxxxxxx
Crocna ram.
(-)
Crocna
|
23 km lungime (intors) |
Dieci | |||||||||
|
Crocna | ||||||||||
|
8 stații/ sens(dus) 30 km lungime (dus) |
Dus |
99 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
05:50 (-) |
16:15 (-) |
|
Gurahonț | ||||||||||
|
Bonțești | ||||||||||
|
Cil | ||||||||||
|
Radesti | ||||||||||
|
Almaș | ||||||||||
|
Joia Mare | ||||||||||
|
Buteni | ||||||||||
|
069 Gurahont-Sebis |
Sebiș | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Sebiș |
2 (-) | |||||||||
|
Buteni | ||||||||||
|
8 stații/ sens(intors) 30 km lungime (intors) |
Joia Mare | |||||||||
|
Almaș | ||||||||||
|
Radesti | ||||||||||
|
Cil | ||||||||||
|
Bonțești | ||||||||||
|
Gurahonț | ||||||||||
|
5 stații/ sens(dus) 8 km lungime (dus) |
Dus |
26 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
14:30 (-) |
07:30 (-) |
|
Xxxxx | ||||||||||
|
Xxxxx ram | ||||||||||
|
Brazi | ||||||||||
|
Hontisor | ||||||||||
|
070 Gurahont- Secas |
Gurahont | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Gurahont |
- (-) | |||||||||
|
Hontisor | ||||||||||
|
5 stații/ sens(intors) 8 km lungime (intors) |
Brazi | |||||||||
|
Secas ram | ||||||||||
Secas
6 stații/ sens(dus)
17 km lungime (dus)
Dus
Gurahont
073 Gurahont-Talagiu
Baltele
Gura Văii
Plescuta
Aciuta
Talagiu
Întors
Talagiu
Aciuta
Plescuta
19
(-)
|
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
14:20 (-) |
07:10 (-) |
6 stații/ sens(intors)
17 km lungime (intors)
Gura Văii
1
(-)
Baltele
Gurahont
5 stații/ sens(dus) 6 km lungime (dus)
Dus
Ghioroc
CUVIN
HALTA 1
COVĂSÂNȚ
Covasant com
079
Covasant -Ghioroc
Întors
19
(19)
|
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
19:15 (16:45) |
04:55 (04:50) |
Covasant com
COVĂSÂNȚ
5 stații/ sens(intors)
6 km lungime (intors)
HALTA 1
1
(1)
CUVIN
Ghioroc
10 stații/ sens(dus)
25 km lungime (dus)
Dus
Bata
26 - - - - - - 06:30 17:30
(-) (-) (-) (-) (-) (-) (-) (-) (-)
|
Tela | |
|
Bacau de Mijloc | |
|
Ostrov | |
|
Virismort | |
|
Xxxxxxx | |
|
Xxxxxxxx | |
|
Valea Mare | |
|
Valea Mare ram. | |
|
002 Bata -Savarsin |
Săvârșin |
|
Întors | |
|
Săvârșin | |
|
Valea Mare ram. | |
|
Valea Mare | |
|
Xxxxxxxx | |
|
Xxxxxxx | |
|
Virismort | |
|
Ostrov | |
|
10 stații/ sens(intors) 25 km lungime (intors) |
Bacau de Mijloc |
|
Xxxx | |
|
Xxxx | |
|
6 stații/ sens(dus) 29 km lungime (dus) |
Dus |
|
Slatina de Mureș | |
|
Baia | |
|
Julița | |
|
Vărădia de Mureș | |
|
Hălăliș | |
|
086 Slatina de Mures -Savarsin |
Săvârșin |
|
Întors | |
|
Săvârșin | |
|
Hălăliș | |
|
Vărădia de Mureș | |
|
6 stații/ sens(intors) 29 km lungime (intors) |
Julița |
|
Baia |
19
(-)
1
(-)
(-)
|
- |
- |
- |
- |
|
(-) |
(-) |
(-) |
(-) |
(-)
1
(-)
06:45 (-)
14:30 (-)
|
Slatina de Mureș | ||||||||||
|
2 stații/ sens(dus) 11 km lungime (dus) |
Dus |
19 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
07:10 (-) |
14:20 (-) |
|
Parnesti | ||||||||||
|
084 Parnesti -Savarsin |
Savarsin | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Savarsin |
- (-) | |||||||||
|
2 stații/ sens(intors) 11km lungime (intors) | ||||||||||
|
Parnesti | ||||||||||
|
4 stații/ sens(dus) 15 km lungime (dus) |
Dus |
19 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
07:45 (-) |
14:20 (-) |
|
Săvârsin | ||||||||||
|
Sbeg | ||||||||||
|
Temesesti | ||||||||||
|
088 Troas-Savarsin |
Troas | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Troas |
- (-) | |||||||||
|
4 stații/ sens(intors) 15 km lungime (intors) |
Temesesti | |||||||||
|
Sbeg | ||||||||||
|
Săvârsin | ||||||||||
|
7 stații/ sens(dus) 14 km lungime (dus) |
Dus |
80 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
06:50 (-) |
14:45 (-) |
|
Ineu | ||||||||||
|
Xxxxxx Xxxxx | ||||||||||
|
Xxxxxx | ||||||||||
|
Xxxxxx Xxxxx | ||||||||||
|
Xxxxxxx ram. | ||||||||||
|
Iermata | ||||||||||
|
090 Ineu-Moroda |
Moroda | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Moroda |
- (-) | |||||||||
|
Xxxxxxx | ||||||||||
Xxxxxxx ram.
Xxxxxx Xxxxx
7 stații/ sens(intors)
14 km lungime (intors)
Xxxxxx
Xxxxxx Xxxxx
Ineu
3 stații/ sens(dus)
8 km lungime (dus)
Dus
Săvârșin
091 Savarsin-Căprioara
Valea Mare
Căprioara
Întors
19
(-)
|
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
07:20 (-) |
15:10 (-) |
Căprioara
3 stații/ sens(dus)
8 km lungime (intors)
5 stații/ sens(dus)
25 km lungime (dus)
Valea Mare
Săvârșin
Dus
Santana
(-)
090 Santana -Arad
Zimandu Nou
Zimandcuz
Sanleani Ram.
Arad
Întors
45 (-)
|
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
06:45 (-) |
19:00 (-) |
Arad
Sanleani Ram.
5 stații/ sens(intors)
25 km lungime (intors)
Zimandcuz
1
(-)
Zimandu Nou
Santana
10 stații/ sens(dus)
43km lungime (dus)
Dus
Satu Mare
106 - - - - - -
(-) (-) (-) (-) (-) (-) (-)
05:10 16:05
(-) (-)
Secusigiu
Munar
Sampetru
|
German | ||||||||||
|
Felnac | ||||||||||
|
Calugareni | ||||||||||
|
Bodrog | ||||||||||
|
Zadareni | ||||||||||
|
Aradul Nou | ||||||||||
|
102 Satu Mare - Arad |
ARAD | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
ARAD |
2 (-) | |||||||||
|
Aradul Nou | ||||||||||
|
Zadareni | ||||||||||
|
Bodrog | ||||||||||
|
Calugareni | ||||||||||
|
Felnac | ||||||||||
|
Sampetru German | ||||||||||
|
10 stații/ sens(intors) 43 km lungime (intors) |
Munar | |||||||||
|
Secusigiu | ||||||||||
|
Satu Mare | ||||||||||
|
6 stații/ sens(dus) 28 km lungime (dus) |
Dus |
53 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
06:50 (-) |
14:30 (-) |
|
Felnac | ||||||||||
|
Calugareni | ||||||||||
|
Bodrog | ||||||||||
|
Zadareni | ||||||||||
|
Aradul Nou | ||||||||||
|
102 Felnac -Arad |
ARAD | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
ARAD |
- (-) | |||||||||
|
6 stații/ sens(intors) 28 km lungime (intors) |
Aradul Nou | |||||||||
|
Zadareni | ||||||||||
|
Bodrog | ||||||||||
|
Calugareni | ||||||||||
|
Felnac | ||||||||||
|
4 stații/ sens(dus) |
Dus |
53 (53) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
05:30 (10:00) |
17:25 (17:25) |
|
25 km lungime (dus) |
Dorobanți | |||||||||
|
Curtici Ram. | ||||||||||
|
Sofronea | ||||||||||
|
109 Dorobanți - Arad |
Arad(Podg.) | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Arad(Podg.) |
1 (1) | |||||||||
|
4 stații/ sens(intors) 25 km lungime (intors) |
Sofronea | |||||||||
|
Curtici Ram. | ||||||||||
|
Dorobanți | ||||||||||
|
3 stații/ sens(dus) 9 km lungime (dus) |
Dus |
19 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
08:00 (-) |
11:47 (-) |
|
Gurahont | ||||||||||
|
Bontesti | ||||||||||
|
110 Gurahont-Musesti |
Mustesti | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Mustesti |
- (-) | |||||||||
|
3 stații/ sens(dus) 9 km lungime (intors) |
Bontesti | |||||||||
|
Gurahont | ||||||||||
|
4 stații/ sens(dus) 9,5 km lungime (dus) |
Dus |
(80) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
(07:00) |
(12:00) |
|
Hălmagiu | ||||||||||
|
Hălmăgel | ||||||||||
|
Sarbi | ||||||||||
|
111 Halmagiu-Luncani |
Luncani | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Luncani |
- (-) | |||||||||
|
Sarbi | ||||||||||
|
4 stații/ sens(dus) 9,5 km lungime (intors) |
Hălmăgel | |||||||||
|
Hălmagiu | ||||||||||
|
6 stații/ sens(dus) |
Dus |
26 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
07:10 (-) |
12:35 (-) |
|
16 km lungime (dus) |
Pecica | |||||||||
|
S.German | ||||||||||
|
Sanpetru ram | ||||||||||
|
Munar | ||||||||||
|
Secusigiu | ||||||||||
|
112 Pecica-Satu Mare |
Satu Mare | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Satu Mare |
- (-) | |||||||||
|
Secusigiu | ||||||||||
|
Munar | ||||||||||
|
6 stații/ sens(intors) 16 km lungime (intors) |
Sanpetru ram | |||||||||
|
S.German | ||||||||||
|
Pecica | ||||||||||
|
2 stații/ sens(dus) 6 km lungime (dus) |
Dus |
79 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
07:25 (-) |
14:55 (-) |
|
Beliu | ||||||||||
|
113 Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxx |
Xxxxxx Xxxxxx | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Vasile Goldis |
- (-) | |||||||||
|
2 stații/ sens(dus) 6 km lungime (intors) | ||||||||||
|
Beliu | ||||||||||
|
5 stații/ sens(dus) 11 km lungime (dus) |
Dus |
79 (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
- (-) |
06:50 (-) |
14:25 (-) |
|
Xxxxx | ||||||||||
|
Xxxxxxx | ||||||||||
|
Xxxxxxx | ||||||||||
|
Bochia | ||||||||||
|
114 Xxxxx-Xxxxxx |
Xxxxxx | |||||||||
|
Întors | ||||||||||
|
Secaci |
1 (-) | |||||||||
|
5 stații/ sens(intors) |
Bochia | |||||||||
|
Benesti | ||||||||||
11 km lungime (intors)
Xxxxxxx
Xxxxx
Anexa 2.2 - Program de circulație
|
Nr. Crt. |
Cod traseu |
A |
B |
C |
Km Pe sens |
Nr. curse planificate |
Nr. vehicule necesare |
Program circulație |
Zilele de circulație | ||||
|
Autog./ loc. |
Loc. intermed. |
Autog./ loc. |
Dus |
Intors | |||||||||
|
active |
rezerve |
Plecare |
Sosire |
Plecare |
Sosire | ||||||||
|
0 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
|
1 |
002 |
BATA |
SĂVÂRȘIN |
25 |
2 |
1 |
6:30 |
7:19 |
7:50 |
8:39 |
1,2,3,4,5 | ||
|
14:00 |
14:49 |
17:30 |
18:19 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
2 |
005 |
ARAD |
FÂNTÂNELE |
11 |
1 |
1 |
07:00 |
07:20 |
07:25 |
07:45 |
1,2,3,4,5 | ||
|
3 |
006 |
ARAD |
FRUMUȘENI |
18 |
1 |
1 |
06:20 |
06:54 |
06:56 |
07:30 |
1,2,3,4,5 | ||
|
4 |
007 |
ARAD |
ALUNIȘ |
21 |
12 |
2 |
06:15 |
06:55 |
06:55 |
07:35 |
1,2,3,4,5 | ||
|
07:05 |
07:45 |
07:55 |
08:35 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
12:00 |
12:40 |
12:50 |
13:30 |
1,2,3,4,5,6 | |||||||||
|
13:20 |
14:00 |
14:10 |
14:50 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
15:30 |
16:10 |
16:10 |
16:50 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
16:30 |
17:10 |
17:00 |
17:40 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
17:30 |
18:10 |
06:00 |
06:40 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
19:00 |
19:40 |
20:00 |
20:40 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
20:50 |
21:30 |
21:35 |
22:15 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
23:45 |
00:25 |
05:20 |
06:00 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
16:00 |
16:40 |
06:00 |
06:40 |
6,7 | |||||||||
|
08:00 |
08:40 |
08:40 |
09:20 |
6 | |||||||||
|
5 |
008 |
ARAD |
ZĂBRANI |
28 |
2 |
1 |
08:00 |
08:50 |
09:15 |
10:05 |
1,2,3,4,5 | ||
|
10:30 |
11:20 |
11:30 |
12:20 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
14:12 |
15:02 |
15:10 |
16:00 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
19:00 |
19:50 |
19:50 |
20:40 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
6 |
009 |
ARAD |
TISA NOUĂ |
16 |
12 |
2 |
05:50 |
06:25 |
06:30 |
07:05 |
1,2,3,4,5 | ||
|
07:50 |
08:25 |
08:30 |
09:05 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
12:50 |
13:25 |
13:35 |
14:10 |
1,2,3,4,5,6 | |||||||||
|
14:30 |
15:05 |
15:10 |
15:45 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
16:00 |
16:35 |
16:55 |
17:30 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
17:35 |
18:10 |
18:15 |
18:50 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
18:55 |
19:30 |
05:10 |
05:45 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
05:50 |
06:25 |
06:30 |
07:05 |
6 | |||||||||
|
16:00 |
16:35 |
16:45 |
17:20 |
6 | |||||||||
|
19:00 |
19:35 |
05:10 |
05:45 |
6 | |||||||||
|
08:15 |
08:50 |
08:55 |
09:30 |
7 | |||||||||
|
15:15 |
15:50 |
16:00 |
16:35 |
7 | |||||||||
|
7 |
010 |
TISA NOUĂ |
FÂNTÂNELE |
5 |
4 |
1 |
21:35 |
21:50 |
00:05 |
00:20 |
1,2,3,4,5 | ||
|
12:10 |
12:25 |
12:00 |
12:15 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
20:00 |
20:15 |
21:15 |
21:30 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
09:15 |
09:30 |
09:00 |
09:15 |
6 | |||||||||
|
8 |
011 |
ARAD* |
LIVADA |
8,5 |
12 |
2 |
05:15 |
05:34 |
05:40 |
05:59 |
1,2,3,4,5 | ||
|
05:45 |
06:04 |
06:10 |
06:29 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
06:15 |
06:34 |
06:40 |
06:59 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
06:45 |
07:04 |
07:10 |
07:29 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
07:15 |
07:34 |
07:40 |
07:59 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
13:15 |
13:34 |
13:40 |
13:59 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
14:15 |
14:34 |
14:40 |
14:59 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
14:45 |
15:04 |
15:10 |
15:29 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
15:15 |
15:34 |
15:40 |
15:59 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
15:45 |
16:04 |
16:10 |
16:29 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
16:15 |
16:34 |
16:40 |
16:59 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
16:45 |
17:04 |
17:10 |
17:29 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
9 |
012 |
ZIMAND |
ARAD* |
13 |
8 |
3 |
05:10 |
05:33 |
05:50 |
06:13 |
1,2,3,4,5 | ||
|
05:45 |
06:08 |
06:20 |
06:43 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
16:20 |
16:43 |
17:00 |
17:23 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
06:20 |
06:43 |
07:00 |
07:23 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
06:55 |
07:18 |
07:30 |
07:53 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
07:30 |
07:53 |
14:30 |
14:53 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
15:05 |
15:28 |
15:10 |
15:33 |
1,2,3,4,5 |
|
15:45 |
16:08 |
15:40 |
16:03 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
16:55 |
17:18 |
16:20 |
16:43 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
10 |
013 |
ZIMANDU NOU |
Livada |
ARAD* |
17 |
18 |
3 |
07:55 |
08:25 |
08:30 |
09:00 |
1,2,3,4,5 | |
|
09:15 |
09:45 |
10:00 |
10:30 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
11:00 |
11:30 |
12:20 |
12:50 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
13:00 |
13:30 |
17:30 |
18:00 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
14:05 |
14:35 |
13:30 |
14:00 |
1,2,3,4,5,6 | |||||||||
|
18:00 |
18:30 |
18:35 |
19:05 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
19:00 |
19:30 |
19:35 |
20:05 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
20:05 |
20:35 |
21:15 |
21:45 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
21:50 |
22:20 |
23:40 |
00:10 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
05:45 |
06:15 |
08:40 |
09:10 |
6 | |||||||||
|
09:15 |
09:45 |
16:00 |
16:30 |
6 | |||||||||
|
16:55 |
17:25 |
19:30 |
20:00 |
6 | |||||||||
|
20:05 |
20:35 |
20:40 |
21:20 |
6 | |||||||||
|
05:30 |
06:00 |
06:20 |
06:50 |
7 | |||||||||
|
07:30 |
08:00 |
08:05 |
08:35 |
7 | |||||||||
|
08:40 |
09:10 |
13:30 |
14:00 |
7 | |||||||||
|
14:05 |
14:35 |
16:00 |
16:30 |
7 | |||||||||
|
19:00 |
19:30 |
19:33 |
20:03 |
7 | |||||||||
|
11 |
017 |
PECICA |
Sederhat |
ARAD* |
27,8 |
1 |
1 |
06:40 |
07:30 |
15:15 |
16:05 |
1,2,3,4,5 | |
|
12:00 |
12:50 |
19:00 |
19:50 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
12 |
018 |
TURNU |
ARAD* |
22 |
4 |
1 |
05:45 |
06:20 |
06:25 |
07:00 |
1,2,3,4,5 | ||
|
07:00 |
07:35 |
14:20 |
14:55 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
15:00 |
15:35 |
15:50 |
16:25 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
16:40 |
17:15 |
19:00 |
19:35 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
13 |
019 |
BERECHIU |
ARAD* |
75 |
1 |
1 |
05:30 |
07:45 |
15:35 |
17:50 |
1,2,3,4,5 | ||
|
14 |
022 |
FISCUT |
ARAD* |
32 |
3 |
1 |
04:35 |
05:35 |
05:35 |
06:35 |
1,2,3,4,5 | ||
|
06:40 |
07:40 |
14:15 |
15:15 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
15:20 |
16:20 |
16:30 |
17:30 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
15 |
024 |
MAILAT |
ARAD* |
39 |
1 |
1 |
06:30 |
07:38 |
15:00 |
16:08 |
1,2,3,4,5 |
|
16 |
025 |
SÂNTANA |
CAPORAL ALEXA |
9 |
6 |
1 |
04:30 |
04:45 |
04:50 |
05:05 |
1,2,3,4,5 | ||
|
06:00 |
06:15 |
06:20 |
06:35 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
07:30 |
07:45 |
07:45 |
08:00 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
15:10 |
15:25 |
15:30 |
15:45 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
16:50 |
17:05 |
17:20 |
17:35 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
19:40 |
19:55 |
20:00 |
20:15 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
17 |
026 |
SÂNTANA |
Olari |
ZĂRAND |
15 |
2 |
1 |
06:35 |
06:59 |
07:05 |
07:29 |
1,2,3,4,5 | |
|
14:15 |
14:39 |
14:40 |
15:04 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
18 |
027 |
ȘEPREUȘ |
Ch.Criș |
ARAD* |
64 |
2 |
2 |
04:50 |
06:05 |
16:50 |
18:05 |
1,2,3,4,5 | |
|
07:00 |
08:15 |
13:20 |
14:35 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
28 |
028 |
ȘIMAND |
ARAD* |
30 |
1 |
1 |
05:40 |
06:30 |
16:05 |
16:55 |
1,2,3,4,5 | ||
|
19 |
036 |
URVIȘ |
Pâncota |
ARAD* |
100 |
1 |
1 |
05:15 |
08:31 |
12:00 |
15:31 |
1,2,3,4,5 | |
|
20 |
039 |
ZĂRAND |
ARAD* |
40 |
2 |
2 |
05:20 |
06:25 |
16:05 |
17:10 |
1,2,3,4,5 | ||
|
06:33 |
07:38 |
14:30 |
15:35 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
21 |
040 |
PEREGU MARE |
Peregu Mic |
PECICA |
21,5 |
3 |
1 |
07:15 |
07:45 |
06:45 |
07:15 |
1,2,3,4,5 | |
|
14:45 |
15:15 |
14:15 |
14:45 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
06:30 |
07:00 |
12:00 |
12:30 |
6 | |||||||||
|
22 |
041 |
PEREGU MARE |
Pecica |
ARAD* |
44 |
1 |
1 |
06:30 |
07:50 |
15:35 |
16:55 |
1,2,3,4,5 | |
|
23 |
042 |
INEU* |
MOCREA |
5,5 |
2 |
1 |
07:30 |
07:38 |
07:45 |
07:53 |
5 | ||
|
10:30 |
10:38 |
10:45 |
10:53 |
5 | |||||||||
|
24 |
043 |
APATEU |
Cermei |
INEU* |
44,1 |
2 |
2 |
05:10 |
06:26 |
15:45 |
17:01 |
1,2,3,4,5 | |
|
06:35 |
07:51 |
14:10 |
15:26 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
25 |
048 |
BÂRZEȘTI |
INEU* |
50 |
2 |
2 |
05:20 |
06:55 |
15:45 |
17:20 |
1,2,3,4,5 | ||
|
06:20 |
07:55 |
14:10 |
15:45 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
26 |
052 |
URVIȘ |
Botfei |
INEU* |
42 |
1 |
1 |
06:45 |
08:00 |
15:45 |
17:00 |
1,2,3,4,5 | |
|
27 |
055 |
CUIED |
SEBIȘ |
15 |
4 |
1 |
06:15 |
06:42 |
16:30 |
16:57 |
1,2,3,4,5 | ||
|
07:15 |
07:42 |
06:45 |
07:12 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
14:45 |
15:12 |
14:15 |
14:42 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
12:35 |
13:02 |
12:00 |
12:27 |
4 |
|
28 |
056 |
SEBIȘ |
Bârsa |
INEU* |
25 |
3 |
1 |
05:30 |
06:10 |
06:15 |
06:55 |
1,2,3,4,5 | |
|
07:00 |
07:40 |
14:10 |
14:50 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
15:40 |
16:20 |
16:25 |
17:05 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
29 |
057 |
SEBIȘ |
Hodiș |
VOIVODENI |
14 |
2 |
1 |
07:00 |
07:34 |
07:34 |
07:48 |
1,2,3,4,5 | |
|
14:10 |
14:24 |
14:24 |
14:58 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
30 |
058 |
SELIȘTEA |
SEBIȘ |
16 |
4 |
1 |
05:45 |
06:24 |
06:30 |
07:09 |
1,2,3,4,5 | ||
|
07:15 |
07:54 |
14:15 |
14:54 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
15:00 |
15:39 |
16:30 |
17:09 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
12:45 |
13:24 |
12:00 |
12:39 |
4 | |||||||||
|
31 |
060 |
SEBIȘ |
SĂLĂJENI |
8 |
2 |
1 |
05:50 |
06:10 |
06:15 |
06:35 |
1,2,3,4,5 | ||
|
16:30 |
16:50 |
16:55 |
17:15 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
32 |
061 |
SEBIȘ |
CHISINDIA |
10 |
4 |
1 |
17:50 |
18:15 |
06:00 |
06:25 |
1,2,3,4,5 | ||
|
12:00 |
12:25 |
12:35 |
13:00 |
4 | |||||||||
|
33 |
062 |
PĂIUȘENI |
SEBIȘ |
20 |
2 |
1 |
07:00 |
07:53 |
14:10 |
15:08 |
1,2,3,4,5 | ||
|
06:25 |
07:00 |
17:10 |
18:08 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
15:10 |
16:03 |
16:30 |
17:23 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
34 |
063 |
SUSANI |
SEBIȘ |
15 |
4 |
1 |
05:50 |
06:19 |
06:30 |
06:59 |
1,2,3,4,5 | ||
|
07:10 |
07:39 |
14:15 |
14:44 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
14:55 |
15:24 |
16:30 |
16:59 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
12:40 |
13:09 |
12:00 |
12:29 |
4 | |||||||||
|
35 |
064 |
SEBIȘ |
Păulian |
ROȘIA |
16,1 |
2 |
1 |
06:35 |
07:15 |
07:15 |
07:55 |
1,2,3,4,5 | |
|
14:10 |
14:50 |
14:50 |
15:30 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
36 |
066 |
MĂDRIGEȘTI |
Șoimuș |
GURAHONȚ |
24 |
2 |
1 |
07:00 |
07:46 |
14:45 |
15:31 |
1,2,3,4,5 | |
|
12:50 |
13:36 |
12:00 |
12:46 |
1 | |||||||||
|
37 |
067 |
DULCELE |
GURAHONȚ |
13 |
3 |
1 |
08:20 |
08:59 |
07:40 |
08:19 |
1 | ||
|
11:40 |
12:19 |
11:00 |
11:39 |
1 | |||||||||
|
38 |
068 |
CROCNA |
Dieci |
GURAHONȚ |
23 |
3 |
1 |
09:00 |
09:57 |
08:00 |
08:57 |
1 | |
|
13:00 |
13:57 |
12:00 |
12:57 |
1 | |||||||||
|
39 |
069 |
GURAHONȚ |
Rădești |
SEBIȘ |
30 |
3 |
2 |
06:00 |
06:50 |
06:50 |
07:50 |
1,2,3,4,5 | |
|
07:00 |
07:50 |
14:10 |
15:00 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
14:45 |
15:45 |
16:15 |
17:05 |
1,2,3,4,5 |
|
40 |
070 |
GURAHONȚ |
SECAȘ |
8 |
2 |
1 |
07:30 |
07:42 |
07:45 |
07:57 |
1,2,3,4,5 | ||
|
14:15 |
14:27 |
14:30 |
14:42 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
41 |
073 |
TĂLAGIU |
GURAHONȚ |
17 |
2 |
1 |
07:10 |
07:38 |
14:20 |
14:48 |
1,2,3,4,5 | ||
|
12:50 |
13:28 |
12:20 |
12:48 |
1 | |||||||||
|
43 |
079 |
COVĂSÂNȚ |
GHIOROC |
6 |
9 |
1 |
04:55 |
05:07 |
06:20 |
06:32 |
1,2,3,4,5 | ||
|
06:05 |
06:17 |
09:00 |
09:12 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
07:55 |
08:07 |
13:15 |
13:27 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
12:57 |
13:09 |
16:00 |
16:12 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
15:45 |
15:57 |
18:10 |
18:22 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
18:45 |
18:57 |
19:15 |
19:27 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
16:30 |
16:42 |
16:45 |
16:57 |
1,2,3,4,5,6,7 | |||||||||
|
08:45 |
08:57 |
09:00 |
09:12 |
6,7 | |||||||||
|
04:50 |
05:02 |
05:05 |
05:17 |
6 | |||||||||
|
44 |
086 |
SLATINA |
SĂVÂRȘIN |
29 |
1 |
1 |
07:00 |
07:45 |
14:30 |
15:15 |
1,2,3,4,5 | ||
|
45 |
087 |
PÂRNEȘTI |
SĂVÂRȘIN |
11 |
1 |
1 |
07:10 |
07:32 |
14:20 |
14:42 |
4 | ||
|
46 |
088 |
SĂVÂRȘIN |
TROAȘ |
15 |
2 |
1 |
07:45 |
08:30 |
08:30 |
09:15 |
4 | ||
|
12:50 |
13:35 |
13:35 |
14:20 |
4 | |||||||||
|
47 |
090 |
INEU* |
MORODA |
14 |
2 |
1 |
06:50 |
07:13 |
07:20 |
07:43 |
1,2,3,4,5 | ||
|
14:20 |
14:43 |
14:45 |
15:08 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
48 |
091 |
SĂVÂRȘIN |
CĂPRIOARA |
8 |
2 |
1 |
07:20 |
07:35 |
07:35 |
07:50 |
4 | ||
|
14:50 |
15:05 |
15:10 |
15:25 |
4 | |||||||||
|
49 |
094 |
SÂNTANA |
ARAD* |
25 |
1 |
1 |
06:55 |
07:46 |
14:15 |
15:06 |
1,2,3,4,5 | ||
|
12:00 |
12:51 |
19:00 |
19:51 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
50 |
102 |
SATU MARE |
Felnac |
ARAD* |
43 |
3 |
2 |
05:10 |
06:10 |
06:50 |
07:50 |
1,2,3,4,5 | |
|
06:15 |
07:15 |
14:30 |
15:30 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
13:50 |
14:50 |
16:05 |
17:05 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
51 |
108 |
FELNAC |
ARAD* |
28 |
1 |
1 |
06:50 |
07:30 |
14:30 |
15:10 |
1,2,3,4,5 | ||
|
52 |
109 |
DOROBANȚI |
Curtici |
ARAD* |
25 |
3 |
1 |
05:30 |
06:10 |
15:40 |
16:20 |
1,2,3,4,5 | |
|
10:00 |
10:40 |
08:45 |
09:25 |
1,2,3,4,5,6,7 | |||||||||
|
18:30 |
19:10 |
17:25 |
18:05 |
1,2,3,4,5,6,7 | |||||||||
|
53 |
110 |
GURAHONȚ |
MUSTEȘTI |
9 |
2 |
1 |
8:00 |
8:22 |
8:30 |
8:52 |
1 |
|
11:25 |
11:47 |
11:47 |
12:09 |
1 | |||||||||
|
54 |
111 |
HĂLMAGIU |
Sârbi |
LUNCANI |
9,5 |
2 |
1 |
7:00 |
7:30 |
7:30 |
8:00 |
6 | |
|
11:30 |
12:00 |
12:00 |
12:30 |
6 | |||||||||
|
55 |
112 |
PECICA |
SATU MARE |
16 |
2 |
1 |
07:10 |
07:44 |
07:45 |
08:19 |
3 | ||
|
12:00 |
12:34 |
12:35 |
13:09 |
3 | |||||||||
|
56 |
113 |
Xxxxx |
Xxxxxx Xxxxxx |
6 |
3 |
1 |
7:25 |
7:35 |
7:35 |
7:45 |
1,2,3,4,5 | ||
|
13:05 |
13:15 |
13:15 |
13:25 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
14:45 |
14:55 |
14:55 |
15:05 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
57 |
114 |
Xxxxx |
Xxxxxx |
11 |
4 |
1 |
6:50 |
7:10 |
7:10 |
7:30 |
1,2,3,4,5 | ||
|
7:45 |
8:05 |
8:05 |
8:25 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
12:10 |
12:30 |
12:30 |
12:50 |
1,2,3,4,5 | |||||||||
|
14:05 |
14:25 |
14:25 |
14:45 |
1,2,3,4,5 |
Anexa 3 - Bunuri utilizate de Operator în executarea Contractului
Anexa 3.1 - Bunuri de Retur
Bunuri de retur sunt bunurile puse la dispoziție de către Entitatea Contractantă către Operator în scopul executării Contractului, bunurile de natura domeniului public nou create sau existente și modernizate/dezvoltate cu subvenții pentru investiții de la bugetul local sau de stat, precum și cele realizate de Operator în conformitate cu Programul de investiții și care, la încetarea Contractului, revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini, Entității Contractante;
3.1.1 Bunuri puse la dispoziție - concesionate
Comuna Almaș
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
657080 |
2002395613 AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGS |
4-2018 |
90800,00 |
17024,94 |
73775,06 |
TOTAL 73775,06
Comuna Bârsa
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
657100 |
2002395615 AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGP |
4-2018 |
90800,00 |
17024,94 |
73775,06 |
TOTAL 73775,06
Comuna Birchiș
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN |
CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
656580 |
20023149 MICROBUZ M2 50C15V AR 10 AOK |
IRIBUS IVECO |
10-2009 |
148377,04 |
148377,04 |
0,00 |
Comuna Buteni
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
657070 |
2002395612 AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGT |
4-2018 |
90800,00 |
17024,94 |
73775,06 |
TOTAL
73775,06
Comuna Dieci
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
657190 |
AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR- 14-GCT |
12-2018 |
82350,00 |
8578,10 |
73771,90 |
TOTAL 73771,90
Comuna Fântânele
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
657090 |
2002395614 AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGO |
4-2018 |
90800,00 |
17024,94 |
73775,06 |
TOTAL
73775,06
Comuna Ghioroc
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
657140 |
2002395619 AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGW |
4-2018 |
90800,00 |
17024,94 |
73775,06 |
TOTAL
73775,06
Comuna Gurahonț
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
623050 |
20008477 AUTOBUZ ISUZU AR-03-RCH |
12-1997 |
68843,85 |
68843,85 |
0,00 |
|
2 |
624800 |
20022266 AUTO.INTER.MER. GRIVBUZ-COTA PARTE CJ AR-06-YUE |
8-2004 |
33300,80 |
33300,80 |
0,00 |
Comuna Livada
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
656250 |
20023013 AUTOB.MER.0405GN,NR.3601 AR-08-ZCN-COTA PARTE CJ |
3-2008 |
94351,20 |
94351,20 |
0,00 |
Comuna Olari
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE |
BUN |
CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
656620 |
20023155 AUTOBUZ AR-08-WTB |
M3 |
ISUSU TURQUOISE 27 |
10-2009 |
169795,81 |
169795,81 |
0,00 |
Comuna Șepreuș
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
656600 |
20023151 MICROBUZ M2 IRIBUS IVECO 50C15V AR 10 AOV |
10-2009 |
148377,04 |
148377,04 |
0,00 |
Comuna Vinga
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
657130 |
2002395618 AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGZ |
4-2018 |
90800,00 |
17024,94 |
73775,06 |
TOTAL
73775,06
Comuna Zăbrani
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
656170 |
20023000 AUTOB.MER.0405GN,NR.3606 AR-08-XXZ-COTA PARTE CJ |
3-2008 |
112326,89 |
112326,89 |
0,00 |
Comuna Zădăreni
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
624830 |
20022269 AUTO.INTER.MERCEDES BENZ AR-07-ASD-COTA PARTE CJ |
11-2004 |
33300,80 |
33300,80 |
0,00 |
|
2 |
623720 |
20021021 AUTOBUZ MAN SUE 240 AR-05-JWR |
12-2000 |
4539,84 |
4539,84 |
0,00 |
Comuna Zărand
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
2656700 |
20023421 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSH NR.GARAJ402 |
5-2011 |
591788,89 |
591788,89 |
0,00 |
Orașul Pecica
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
2656730 |
20023424 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSK NR.GARAJ404 |
5-2011 |
591788,90 |
591788,90 |
0,00 |
|
2 |
657160 |
2002395621 AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZWL |
4-2018 |
90800,00 |
17024,94 |
73775,06 |
|
3 |
656560 |
20023147 MICROBUZ M2 CL.B IRIBUS IVECO 50C18CV/P AR 10 AOT |
10-2009 |
190856,34 |
190856,34 |
0,00 |
TOTAL 73775,06
Orașul Sântana
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
2656690 |
20023420 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSB NR.GARAJ403 |
5-2011 |
591788,89 |
591788,89 |
0,00 |
|
2 |
2656740 |
20023425 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSD NR.GARAJ406 |
5-2011 |
591788,90 |
591788,90 |
0,00 |
Comuna Brazii
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
656650 |
20023158 AUTOBUZ BMC 750 FE/MIDILUX AR 10 CXX |
12-2009 |
297966,75 |
297966,75 |
0,00 |
Comuna Cărand
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
2656680 |
20023419 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSE NR.GARAJ405 |
5-2011 |
591788,89 |
591788,89 |
0,00 |
Comuna Chisindia
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
2656760 |
20023427 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSA NR.GARAJ408 |
5-2011 |
591788,90 |
591788,90 |
0,00 |
Comuna Frumușeni
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
656150 |
20022998 AUTOB.MER.0405N,NR.3237 AR- 08-XYB-COTA PARTE CJ |
3-2008 |
78691,67 |
78691,67 |
0,00 |
Comuna Hășmaș
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
657120 |
2002395617 AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGR |
4-2018 |
90800,00 |
17024,94 |
73775,06 |
|
2 |
656640 |
20023157 AUTOBUZ MIDILUX L 750 FE AR 10 CXY |
12-2009 |
297966,75 |
297966,75 |
0,00 |
TOTAL 73775,06
Comuna Ignești
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
657200 |
AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR- 14-GCV |
12-2018 |
82350,00 |
8578,10 |
73771,90 |
TOTAL
73771,90
Comuna Pleșcuța
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
656570 |
20023148 MICROBUZ M2 IRIBUS IVECO 50C15V AR 10 AOM |
10-2009 |
148377,04 |
148377,04 |
0,00 |
Comuna Șagu
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
656630 |
20023156 AUTOBUZ BMC 750 FE/MIDILUX L AR 10 CYB |
12-2009 |
298562,40 |
298562,40 |
0,00 |
Comuna Zimandul Nou
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
656160 |
20022999 AUTOB.MER.0405GN,NR.3603 AR-08-YIL-COTA PARTE CJ |
3-2008 |
112342,71 |
112342,71 |
0,00 |
Orașul Ineu
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
657090 |
2002395614 AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGO |
4-2018 |
90800,00 |
17024,94 |
73775,06 |
|
2 |
657150 |
2002395620 AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGY |
4-2018 |
90800,00 |
17024,94 |
73775,06 |
|
3 |
2656720 |
20023423 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZRZ NR.GARAJ409 |
5-2011 |
591788,89 |
591788,89 |
0,00 |
|
4 |
656220 |
20023010 AUTOBUZ DAF B96,NR.1210 AR-08-ZLO-COTA PARTE CJ |
3-2008 |
95164,00 |
95164,00 |
0,00 |
TOTAL 145.550,12
Orașul Sebiș
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
657110 |
2002395616 AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGX |
4-2018 |
90800,00 |
17024,94 |
73775,06 |
|
2 |
656590 |
20023150 MICROBUZ M2 IRIBUS IVECO 50C15V AR 10 AOJ |
10-2009 |
148377,04 |
148377,04 |
0,00 |
TOTAL
73775,06
Comuna Apateu
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
2656750 |
20023426 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSJ NR.GARAJ400 |
5-2011 |
591788,90 |
591788,90 |
0,00 |
Comuna Archiș
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
2656710 |
20023422 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSF NR.GARAJ401 |
5-2011 |
591788,89 |
591788,89 |
0,00 |
Comuna Bata
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
656660 |
20023159 AUTOBUZ BMC MIDILUX L 750 AR 10 CYA |
12-2009 |
297966,75 |
297966,75 |
0,00 |
Comuna Bârzava
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
657180 |
AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR- 14-GCU |
12-2018 |
82350,00 |
8578,10 |
73771,90 |
TOTAL 73775,06
Comuna Săvârșin
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN |
CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
656610 |
20023154 MICROBUZ M2 50C15V AR 10 AOU |
IRIBUS IVECO |
10-2009 |
148377,04 |
148377,04 |
0,00 |
Comuna Șimand
|
NR. CRT |
NUMĂR INVENTAR |
DENUMIRE BUN CONCESIONAT |
COD CLASIFICARE |
VALOARE DE INVENTAR |
VALOARE AMORTIZATĂ |
VALOARE NEAMORTIZATĂ |
|
1 |
2656670 |
20023418 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSC NR.GARAJ407 |
5-2011 |
591788,89 |
591788,89 |
0,00 |
Bunurile proprietate publică puse la dispoziție, așa cum sunt prezentate în această anexă și care sunt puse la dispoziția Operatorului spre a fi utilizate în cadrul prezentului Contract, sunt inventariate anual și sunt înregistrate distinct, în afara bilanțului de către Operator.
Anexa 3.2 - Bunuri de Preluare
|
Clasificare |
Denumire bunuri mobile si imobile |
Număr inventar la Operator |
Valoare de inventar |
Valoare amortizata |
Valoarea ramasa la data de .../.../... |
Bunuri de preluare sunt bunurile care aparțin Operatorului și care sunt utilizate de acesta în scopul executării Contractului. La încetarea Contractului, din orice cauză, Entitatea Contractantă are dreptul de a dobândi bunurile de preluare, în schimbul plății către Operator în termen de [...] zile de la încetarea Contractului, a unei compensații egale cu valoarea contabilă actualizată a bunurilor de preluare. Pe toată durata Contractului, Operatorul își asumă obligația de a nu înstrăina bunurile de preluare, fără consimțământul prealabil scris al Entității Contractante.
Bunurile realizate de Operator din surse proprii dar provenite prin subvenție de capital de la bugetul local sau de stat, fac parte din categoria bunurilor de preluare. Amortizarea acestei categorii de bunuri nu este eligibila pentru calculul costului/km. La încetarea Contractului, din orice cauză, Entitatea Contractantă va dobândi aceste bunurile de preluare fară plata vreunei compensații.
Anexa 3.3 - Procesul-verbal de predare-preluare a bunurilor puse la dispoziție
PROCES VERBAL DE PREDARE-PRIMIRE NR.
Încheiat azi cu ocazia predării primirii către Compania de Transport Public Arad a bunurilor aparținând domeniului public al, conform anexei la prezentul proces-verbal.
PREDATOR ORAȘUL/COMUNA PRIMAR
DIRECTOR EXECUTIV
PRIMITOR
COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC ARAD
DIRECTOR GENERAL
Xxxxxxx-Xxxxx Xxxxx
CONTABIL ȘEF Xxxxxxxx Xxxxxx
Procesul -verbal va cuprinde inventarul, fizic și valoric, al tuturor bunurilor publice puse la dispoziția Operatorului de către Entitatea Contractantă pentru prestarea Serviciului public de transport persoane.
Anexa 4 - Mijloace de transport
Anexa 4.1 - Cerințe standard pentru mijloace de transport
Principii Generale
Principalul obiectiv al prezentei Anexe este să stabilească cerințele comune specifice aferente vehiculelor de transport care vor fi utilizate pentru prestarea Serviciilor de Transport.
Toate Mijloacele de Transport care vor fi utilizate la prestarea Serviciilor de Transport trebuie să fie conforme cerințelor obligatorii stabilite pentru respectivele Mijloace de Transport în ceea ce privește “tipul” și “categoria”. Conformitatea Mijloacelor de Transport cu cerințele standard va fi verificată pe baza documentelor emise de autoritățile competente.
Pentru a asigura protecția mediului, emisiile poluante de noxe ale Mijloacelor de Transport utilizate la prestarea Serviciilor de Transport trebuie să fie în limitele stabilite de către lege pentru tipurile respective de motoare și carburanți.
Cerințele tehnice pentru Mijloacele de Transport prezentate în această anexă vor fi actualizate automat în situația apariției unor noi reglementări. În această situație, Părțile vor actualiza prezenta Anexă incluzând cerințele tehnice noi stabilite prin lege.
Cerințe Standard pentru Autobuze/Tramvaie
General
-
1. Condițiile interioare și exterioare ale mijloacelor de transport prin care se prestează servicii in temeiul prezentului Contract trebuie sa fie permanent în concordanță cu cerințele stabilite de legislație.
-
2. Toate dispozitivele și fiecare dintre acestea care sunt instalate în mijloacele de transport trebuie sa fie păstrate și reparate astfel încât toate vehiculele să poată fi utilizate în permanenta.
-
3. Fiecare mijloc de transport trebuie sa aibă cel puțin un validator mecanic, iar după implementarea sistemului de ticketing, electronic pentru fiecare ușa și alte echipamente îmbarcate aferente sistemului de taxare integrat.
-
4. Operatorul va avea dreptul ca, după cum hotărăște, să amenajeze zone publicitare atât în interiorul cât și în exteriorul autobuzelor. Publicitatea nu va afecta vizibilitatea sau lizibilitatea numerelor traseelor, semnele cu destinația, logo-ul Societății nu va acoperi nicio fereastră dacă acesta nu permite vizibilitatea spre exterior.
-
5. Înainte de plecarea pe traseu, vehiculele vor fi supuse unui control pentru a se asigura ca sunt curate în vederea utilizării de către pasageri, și nu au suprafețe alunecoase, deteriorate sau periculoase, inclusiv scaunele și armăturile vehiculelor.
-
6. In fiecare zi, înainte de plecarea pe traseu, se va asigura că scaunele pentru pasageri nu sunt avariate, defecte sau deteriorate in orice alt mod.
Cerințe pentru Autobuze/Tramvaie
Autobuzele/tramvaiele în exploatare vor îndeplini cerințele tehnice obligatorii cu privire la siguranța și protecția mediului stipulate în legislația în vigoare, precum și cerințele tehnice cu privire la compatibilitatea cu sistemul de taxare integrat.
Autobuzele utilizate de către Operator la prestarea serviciului vor fi de tip autobuz urban, potrivit legislației românești în vigoare. Autobuzele vor fi minim EURO 3, Conform Anexa 12, pct 1.2.4. din . “Reglementările privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnica periodica RNTR 1 din 12.08.2008” aprobat prin Ordin nr. 1002 din 12/08/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Anexa 4.2 - Lista mijloacelor de transport utilizate la prestarea Serviciului public de transport călători
|
Categoria |
Nr Vehicol |
Categ oria |
Nr Inmat ricula re |
Nr Inv |
CCP |
An fab |
Dutata de viata |
Marime /m |
Nr Axe |
Tip Motor |
Tip podea |
Grad confort /poluare |
Nr pasage ri |
Standar d Euro |
Nivel zgomot |
Nr usi acces |
Nr iesiri |
Adaptari pers handicap |
Dotari ale sistemului de taxare integrat |
Alte dotari |
|
20023418 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSC NR.GARAJ407 |
407 |
M3 |
AR 12 ZSC |
2656670 |
388306 |
2011 |
AMORTI ZAT |
11,48 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
45 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023419 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSE NR.GARAJ405 |
405 |
M3 |
AR 12 ZSE |
2656680 |
388295 |
2011 |
AMORTI ZAT |
11,48 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
45 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023420 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSB NR.GARAJ403 |
403 |
M3 |
AR 12 ZSB |
2656690 |
388310 |
2011 |
AMORTI ZAT |
11,48 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
45 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023421 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSH NR.GARAJ402 |
402 |
M3 |
AR 12 ZSH |
2656700 |
388304 |
2011 |
AMORTI ZAT |
11,48 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
45 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023422 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSF NR.GARAJ401 |
401 |
M3 |
AR 12 ZSF |
2656710 |
388294 |
2011 |
AMORTI ZAT |
11,48 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
45 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023423 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZRZ NR.GARAJ409 |
409 |
M3 |
AR 12 ZRZ |
2656720 |
388293 |
2011 |
AMORTI ZAT |
11,48 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
45 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023424 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSK NR.GARAJ404 |
404 |
M3 |
AR 12 ZSK |
2656730 |
388305 |
2011 |
AMORTI ZAT |
11,48 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
45 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023425 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSD NR.GARAJ406 |
406 |
M3 |
AR 12 ZSD |
2656740 |
388298 |
2011 |
AMORTI ZAT |
11,48 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
45 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023426 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSJ NR.GARAJ400 |
400 |
M3 |
AR 12 ZSJ |
2656750 |
388303 |
2011 |
AMORTI ZAT |
11,48 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
45 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023427 AUTOCAR KING LONG TIP XMQ611Y AR-12-ZSA NR.GARAJ408 |
408 |
M3 |
AR 12 ZSA |
2656760 |
388327 |
2011 |
AMORTI ZAT |
11,48 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
45 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20008477 AUTOBUZ ISUZU AR-03-RCH |
129 |
M3 |
AR 03 RCH |
623050 |
394442 |
1997 |
AMORTI ZAT |
6,92 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat IV |
27 |
Non Euro |
— |
2 |
2 |
— |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20021021 AUTOBUZ MAN SUE 240 AR-05-JWR |
81 |
M3 |
AR 05 JWR |
623720 |
394429 |
1986 |
AMORTI ZAT |
11,74 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat IV |
98 |
Non Euro |
— |
2 |
2 |
— |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20022266 AUTO.INTER.MER. GRIVBUZ-COTA PARTE CJ AR-06-YUE |
205 |
M3 |
AR 06 YUE |
624800 |
388334 |
2004 |
AMORTI ZAT |
6,92 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat IV |
26 |
Euro 3 |
— |
2 |
2 |
— |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20022269 AUTO.INTER.MERCEDES BENZ AR-07-ASD-COTA PARTE CJ |
384 |
M3 |
AR 07 ASD |
624830 |
394428 |
2004 |
AMORTI ZAT |
7,4 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat IV |
26 |
Euro 3 |
— |
2 |
2 |
— |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20022998 AUTOB.MER.0405N,NR.3237 AR-08-XYB-COTA PARTE CJ |
391 |
M3 |
AR 08 XYB |
656150 |
388337 |
1996 |
AMORTI ZAT |
12 m |
2 |
Diesel |
Coborat a |
Cat IV |
100 |
Euro 2 |
— |
2 |
2 |
Podea Coborata |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20022999 AUTOB.MER.0405GN,NR.3603 AR-08-YIL-COTA PARTE CJ |
319 |
M3 |
AR 08 YIL |
656160 |
388336 |
1997 |
AMORTI ZAT |
18 m |
3 |
Diesel |
Coborat a |
Cat IV |
102 |
Euro 2 |
— |
3 |
3 |
Podea Coborata |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023000 AUTOB.MER.0405GN,NR.3606 AR-08-XXZ-COTA PARTE CJ |
318 |
M3 |
AR 08 XXZ |
656170 |
394412 |
1997 |
AMORTI ZAT |
18 m |
3 |
Diesel |
Coborat a |
Cat IV |
152 |
Euro 2 |
— |
3 |
3 |
Podea Coborata |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023010 AUTOBUZ DAF B96,NR.1210 AR-08-ZLO-COTA PARTE CJ |
395 |
M3 |
AR 08 ZLO |
656220 |
394404 |
1996 |
AMORTI ZAT |
12 m |
2 |
Diesel |
Coborat a |
Cat IV |
89 |
Euro 2 |
— |
2 |
2 |
Podea Coborata |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023011 AUTOB.MER.0405N,NR.3224 AR-08-ZGO-COTA PARTE CJ |
398 |
M3 |
AR 08 ZGO |
656230 |
388338 |
1996 |
AMORTI ZAT |
12 m |
2 |
Diesel |
Coborat a |
Cat IV |
100 |
Euro 2 |
— |
2 |
2 |
Podea Coborata |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023013 AUTOB.MER.0405GN,NR.3601 AR-08-ZCN-COTA PARTE CJ |
320 |
M3 |
AR 08 ZCN |
656250 |
388302 |
1997 |
AMORTI ZAT |
18 m |
3 |
Diesel |
Coborat a |
Cat IV |
152 |
Euro 2 |
— |
3 |
3 |
Podea Coborata |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023147 MICROBUZ M2 CL.B IRIBUS IVECO 50C18CV/P AR 10 AOT |
221 |
M3 |
AR 10 AOT |
656560 |
388314 |
2008 |
AMORTI ZAT |
7 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
16 |
Euro 4 |
— |
2 |
2 |
Trapa manuala |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023148 MICROBUZ M2 IRIBUS IVECO 50C15V AR 10 AOM |
220 |
M3 |
AT 10 AOM |
656570 |
394470 |
2009 |
AMORTI ZAT |
7 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat IV |
19 |
Euro 4 |
— |
2 |
2 |
Trapa manuala |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023149 MICROBUZ M2 IRIBUS IVECO 50C15V AR 10 AOK |
219 |
M3 |
AR 10 AOK |
656580 |
394410 |
2009 |
AMORTI ZAT |
7 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat IV |
19 |
Euro 4 |
— |
2 |
2 |
Trapa manuala |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023150 MICROBUZ M2 IRIBUS IVECO 50C15V AR 10 AOJ |
216 |
M3 |
AR 10 AOJ |
656590 |
388328 |
2009 |
AMORTI ZAT |
7 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat IV |
19 |
Euro 4 |
— |
2 |
2 |
Trapa manuala |
— |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023151 MICROBUZ M2 IRIBUS IVECO 50C15V AR 10 AOV |
218 |
M3 |
AR 10 AOV |
656600 |
388320 |
2009 |
AMORTI ZAT |
7 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat IV |
19 |
Euro 4 |
-- |
2 |
2 |
Trapa manuala |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023154 MICROBUZ M2 IRIBUS IVECO 50C15V AR 10 AOU |
217 |
M3 |
AR 10 AOU |
656610 |
388313 |
2009 |
AMORTI ZAT |
7 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat IV |
19 |
Euro 4 |
-- |
2 |
2 |
Trapa manuala |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023155 AUTOBUZ M3 ISUSU TURQUOISE 27 AR-08-WTB |
232 |
M3 |
AR 08 WTB |
656620 |
Nu are |
2007 |
AMORTI ZAT |
7,4 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
26 |
Euro 3 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023156 AUTOBUZ BMC 750 FE/MIDILUX AR 10 CYB |
433 |
M3 |
AR 10 CYB |
656630 |
394409 |
2008 |
AMORTI ZAT |
7,4 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
27 |
Euro 4 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023157 AUTOBUZ BMC MIDILUX L 750 FE AR 10 CXY |
436 |
M3 |
AR 10 CXY |
656640 |
394411 |
2008 |
AMORTI ZAT |
7,4 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
27 |
Euro 4 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023158 AUTOBUZ BMC 750 FE/MIDILUX AR 10 CXX |
435 |
M3 |
AR 10 CXX |
656650 |
388299 |
2008 |
AMORTI ZAT |
7,4 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
27 |
Euro 4 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
20023159 AUTOBUZ BMC MIDILUX L 750 AR 10 CYA |
434 |
M3 |
AR 10 CYA |
656660 |
388329 |
2008 |
AMORTI ZAT |
7,4 m |
2 |
Diesel |
Ridicata |
Cat I |
27 |
Euro 4 |
-- |
2 |
2 |
-- |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGT |
436 |
M3 |
AR 10 ZGT |
657070 |
394480 |
2006 |
30-04 2026 |
12 m |
2 |
Diesel |
Coborat a |
Cat IV |
80 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
Podea Coborata |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGS |
437 |
M3 |
AR 13 ZGS |
657080 |
394481 |
2006 |
30-04 2026 |
12 m |
2 |
Diesel |
Coborat a |
Cat IV |
80 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
Podea Coborata |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGO |
440 |
M3 |
AR 13 ZGO |
657090 |
394482 |
2006 |
30-04 2026 |
12 m |
2 |
Diesel |
Coborat a |
Cat IV |
80 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
Podea Coborata |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGP |
443 |
M3 |
AR 13 ZGP |
657100 |
394483 |
2006 |
30-04 2026 |
12 m |
2 |
Diesel |
Coborat a |
Cat IV |
80 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
Podea Coborata |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGX |
433 |
M3 |
AR 13 ZGX |
657110 |
394484 |
2006 |
30-04 2026 |
12 m |
2 |
Diesel |
Coborat a |
Cat IV |
80 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
Podea Coborata |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGR |
438 |
M3 |
AR 13 ZGR |
657120 |
394485 |
2006 |
30-04 2026 |
12 m |
2 |
Diesel |
Coborat a |
Cat IV |
80 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
Podea Coborata |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGZ |
435 |
M3 |
AR 13 ZGZ |
657130 |
394486 |
2006 |
30-04 2026 |
12 m |
2 |
Diesel |
Coborat a |
Cat IV |
80 |
Euro 5 |
-- |
2 |
2 |
Podea Coborata |
-- |
GPS+Sonda rezervor |
|
AUTOBUZ VDLBERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGW |
441 |
M3 |
AR 13 ZGW |
657140 |
394487 |
2006 |
30-04- 2026 |
12 m |
2 |
|
AUTOBUZ VDLBERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZGY |
439 |
M3 |
AR 13 ZGY |
657150 |
394488 |
2006 |
30-04- 2026 |
12 m |
2 |
|
AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-13-ZWL |
442 |
M3 |
AR 13 ZWL |
657160 |
394500 |
2006 |
30-04- 2026 |
12 m |
2 |
|
AUTOBUZ VDLBERKHOF AMBASSADOR 200 AR-14-GCT |
446 |
M4 |
AR 14 GCT |
2006 |
12 m |
3 | |||
|
AUTOBUZ VDLBERKHOF AMBASSADOR 200 AR-14-GCU |
447 |
M5 |
AR 14 GCU |
2006 |
12 m |
4 | |||
|
AUTOBUZ VDL BERKHOF AMBASSADOR 200 AR-14-GCV |
448 |
M6 |
AR 14 GCV |
2007 |
12 m |
5 |
|
Diesel |
Coborât a |
Cat IV |
80 |
Euro 5 |
- |
2 |
2 |
Podea Coborâta |
- |
GPS+Sonda rezervor | |
|
Diesel |
Coborât a |
Cat IV |
80 |
Euro 5 |
— |
2 |
2 |
Podea Coborâta |
— |
GPS+Sonda rezervor | |
|
Diesel |
Coborât a |
Cat IV |
80 |
Euro 5 |
— |
2 |
2 |
Podea Coborâta |
— |
GPS+Sonda rezervor | |
|
Diesel |
Coborât a |
Cat IV |
80 |
Euro 5 |
— |
3 |
3 |
Podea Coborâta |
— |
GPS+Sonda rezervor | |
|
Diesel |
Coborât a |
Cat IV |
80 |
Euro 5 |
— |
4 |
4 |
Podea Coborâta |
— |
GPS+Sonda rezervor | |
|
Diesel |
Coborât a |
Cat IV |
80 |
Euro 5 |
— |
5 |
5 |
Podea Coborâta |
— |
GPS+Sonda rezervor |
Anexa 5 - Tarife de călătorie
Anexa 5.1 - Tarife de călătorie aplicabile la Data Începerii Contractului
|
Conform Hotărâri UAT |
Tip legitimație de călătorie |
Preț/ tarif aplicat (lei) |
|
Chioșcuri și în vehicul, de conducătorii auto Tarife compensate |
Bilet 1 călătorie, în interiorul localității Bilet pt. distanta : 0 - 5 km 5, 01 - 10 km 10,01 - 15 km 15,01 - 20 km 20,01 - 25 km 25,01 - 30 km 30,01 - 35 km 35,01 - 40 km 40,01 - 45 km 45,01 - 50 km 50,01 - 55 km 55,01 - 60 km 60,01 - 65 km 65,01 - 70 km 70,01 - 75 km 75,01 - 80 km 80,01 - 85 km 85,01 - 90 km 90,01 - 95 km 95,01 - 100 km Abonament lunar în interiorul localității/ luna Abonament lunar pt. distanta : 0 - 5 km 5, 01 - 10 km 10,01 - 15 km 15,01 - 20 km 20,01 - 25 km 25,01 - 30 km 30,01 - 35 km 35,01 - 40 km 40,01 - 45 km 45,01 - 50 km 50,01 - 55 km 55,01 - 60 km 60,01 - 65 km 65,01 - 70 km 70,01 - 75 km 75,01 - 80 km 80,01 - 85 km |
3,00 3,00 5,50 7,50 9,00 11,00 11,50 12,00 12,50 13,00 14,00 14,50 15,00 15,50 15,50 16,50 16,50 17,00 17,00 18,00 18,00 90 90 120 156 186 210 234 264 276 288 300 324 348 372 396 420 444 468 |
|
85,01 - 90 km |
480 | |
|
90,01 - 95 km |
492 | |
|
95,01 - 100 km |
504 | |
|
Abonament pentru o săptămână : 0 - 5 km |
23 | |
|
0,01 - 10 km |
40 | |
|
10,01 - 15 km |
53 | |
|
15,01 - 20 km |
64 | |
|
20,01 - 25 km |
73 | |
|
25,01 - 30 km |
84 | |
|
30,01 - 35 km |
94 | |
|
35,01 - 40 km |
101 | |
|
40,01 - 45 km |
107 | |
|
45,01 - 50 km |
110 | |
|
50,01 - 55 km |
114 | |
|
55,01 - 60 km |
117 | |
|
60,01 - 65 km |
120 | |
|
Abonament pentru două săptămâni : 0 - 5 km |
37 | |
|
0,01 - 10 km |
64 | |
|
10,01 - 15 km |
90 | |
|
15,01 - 20 km |
108 | |
|
20,01 - 25 km |
126 | |
|
25,01 - 30 km |
156 | |
|
30,01 - 35 km |
180 | |
|
35,01 - 40 km |
192 | |
|
40,01 - 45 km |
204 | |
|
45,01 - 50 km |
210 | |
|
50,01 - 55 km |
216 | |
|
55,01 - 60 km |
222 | |
|
60,01 - 65 km |
228 | |
|
Bilet 1 călătorie, în interiorul localității |
10,50 | |
|
Bilet pt. distanta : 0 - 5 km |
10,50 | |
|
5, 01 - 10 km |
16,50 | |
|
10,01 - 15 km |
22,50 | |
|
15,01 - 20 km |
27,00 | |
|
20,01 - 25 km |
33,00 | |
|
Chioșcuri și în |
25,01 - 30 km |
34,50 |
|
vehicul, de |
30,01 - 35 km |
36,00 |
|
conducătorii auto |
35,01 - 40 km |
37,50 |
|
Tarife |
40,01 - 45 km |
39,00 |
|
comerciale |
45,01 - 50 km |
42,00 |
|
50,01 - 55 km |
43,50 | |
|
55,01 - 60 km |
45,00 | |
|
60,01 - 65 km |
46,50 | |
|
65,01 - 70 km |
46,50 | |
|
70,01 - 75 km |
49,50 | |
|
75,01 - 80 km |
49,50 |
|
80,01 - 85 km |
51,00 | |
|
85,01 - 90 km |
51,00 | |
|
90,01 - 95 km |
54,00 | |
|
95,01 - 100 km |
54,00 | |
|
Abonament lunar în interiorul localității/ luna |
180 | |
|
Abonament lunar pt. distanta : 0 - 5 km |
180 | |
|
5, 01 - 10 km |
360 | |
|
10,01 - 15 km |
468 | |
|
15,01 - 20 km |
558 | |
|
20,01 - 25 km |
630 | |
|
25,01 - 30 km |
702 | |
|
30,01 - 35 km |
792 | |
|
35,01 - 40 km |
828 | |
|
40,01 - 45 km |
864 | |
|
45,01 - 50 km |
900 | |
|
50,01 - 55 km |
972 | |
|
55,01 - 60 km |
1044 | |
|
60,01 - 65 km |
1116 | |
|
65,01 - 70 km |
1188 | |
|
70,01 - 75 km |
1260 | |
|
75,01 - 80 km |
1332 | |
|
80,01 - 85 km |
1404 | |
|
85,01 - 90 km |
1440 | |
|
90,01 - 95 km |
1476 | |
|
95,01 - 100 km |
1512 | |
|
Abonament pentru o săptămână : 0 - 5 km |
69 | |
|
0,01 - 10 km |
120 | |
|
10,01 - 15 km |
159 | |
|
15,01 - 20 km |
192 | |
|
20,01 - 25 km |
219 | |
|
25,01 - 30 km |
252 | |
|
30,01 - 35 km |
282 | |
|
35,01 - 40 km |
303 | |
|
40,01 - 45 km |
321 | |
|
45,01 - 50 km |
330 | |
|
50,01 - 55 km |
342 | |
|
55,01 - 60 km |
351 | |
|
60,01 - 65 km |
360 | |
|
Abonament pentru două săptămâni : 0 - 5 km |
111 | |
|
0,01 - 10 km |
192 | |
|
10,01 - 15 km |
270 | |
|
15,01 - 20 km |
324 | |
|
20,01 - 25 km |
378 | |
|
25,01 - 30 km |
468 | |
|
30,01 - 35 km |
540 | |
|
35,01 - 40 km |
576 | |
|
40,01 - 45 km |
612 |
|
45,01 - 50 km |
630 | |
|
50,01 - 55 km |
648 | |
|
55,01 - 60 km |
666 | |
|
60,01 - 65 km |
684 | |
|
Suprataxa |
Bilet suprataxa |
50 lei |
Anexa 5.2 - Modalitatea de stabilire, modificare sau ajustare a Tarifelor de călătorie
Entitatea contractantă este liberă să stabilească tarifele de călătorie pentru serviciile publice de transport pe care Operatorul le va aplica călătorilor. Tarifele ce pot fi aplicate călătorilor sunt:
-
a) tarif de călătorie, numit în continuare, tarif comercial, stabilit la nivelul tarifului mediu pe călătorie ofertat/estimat și fundamentat de către Operator în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 272/ 2007, caz în care călătorii plătesc contravaloarea totală a serviciului de transport;
-
b) tarif de călătorie, stabilit și impus unilateral de către Entitatea contractantă pe criterii sociale, fără a fi necesară fundamentarea nivelului acestuia, caz în care călătorii plătesc un nivel sub costurile reale, iar operatorul este îndreptățit să încaseze Compensația și, după caz, Diferențele de tarif aferente gratuităților și tarifelor reduse stabilite pentru anumite categorii de persoane;
-
c) tarif de călătorie cu valoare redusă, stabilit de către autoritatea competentă pe criterii de protecție socială pentru anumite categorii de călători, fără a fi necesară fundamentarea nivelului acestuia, caz în care operatorul este îndreptățit să încaseze Diferențele de tarif până la nivelul tarifului de călătorie aplicat și, după caz, Compensațiile cuvenite dacă aplică tariful de călătorie prevăzut la lit. b).
Stabilirea, ajustarea și modificarea nivelului Tarifelor de călătorie pentru toate tipurile de Titluri de călătorie se aprobă prin hotărâre a Entității Contractate, în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 272/ 2007 pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane.
Anexa 6 - Diferențele de tarif
Anexa 6.1 - Categoriile de pasageri care beneficiază de gratuități și reduceri la transportul în comun
|
Categoria socială/ Tipul de protecție socială |
Modalitatea de acordare a protecției sociale (procentul de reducere) |
Nivelul protecției sociale acordate (lei/ unitate) |
Legislația în vigoare care reglementează protecția socială |
|
Veterani de război, invalizi și văduve de război |
100% |
90 lei/abonament/ toate liniile/lună |
Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare |
|
Eroi, martiri au revoluției din decembrie 1989 |
100% |
90 lei/abonament/ toate liniile/lună |
Legea 341/2004 a recunostintei fată de eroii martiri si luptătorii care au contribuit la victoria revolutiei române din decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare |
|
Persoane cu handicap grav și accentuat, însoțitori și asistenți personali ai acestora |
100% |
90 lei/abonament/ toate liniile/lună |
Legea 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare |
|
Persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 |
100% |
90 lei/abonament/ toate liniile/lună |
Decret-Lege nr.118/1990, ***republicată privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, cu modificările și completările ulterioare |
|
Persoanele cu vârsta peste 70 de ani cu domiciliul sau reședința în Municipiul Arad |
100% |
90 lei/abonament/ toate liniile/lună |
Conform Hotărârii AGA nr. / |
|
Pensionarii cu un venit lunar mai mic de 1200 lei, |
100% |
90 lei/abonament/ toate liniile/lună |
Conform Hotărârii AGA nr. ______/_______ |
|
Categoria socială/ Tipul de protecție socială |
Modalitatea de acordare a protecției sociale (procentul de reducere) |
Nivelul protecției sociale acordate (lei/ unitate) |
Legislația în vigoare care reglementează protecția socială |
|
Copiii preșcolari, elevii ciclului primar și gimnazial, elevii ciclului liceal și postliceal, elevii școlilor profesionale, cursuri de zi, care frecventează unitățile de învățământ de pe raza unității administrativ teritoriale |
100% |
90 lei/abonament/ toate liniile/lună |
Conform Hotărârii AGA nr. /_____ |
|
Donatorii de sânge, cu domiciliul sau reședința în municipiul Arad |
100% |
90 lei/abonament/ toate liniile/lună |
Conform Hotărârii AGA nr. ______/_______ |
|
Pensionari cu venituri peste 1200 lei |
50% |
45 lei/abonament/ toate liniile/lună |
Conform Hotărârii AGA nr. ______/_______ |
|
Studenții din învățământul superior acreditat/autorizat, cursuri de zi |
50% |
45 lei/abonament/ toate liniile/lună |
Conform Hotărârii AGA nr. ______/_______ |
Anexa 6.2 - Modul de acordare a diferențelor de tarif
|
Categoria socială/ Tipul de protecție socială |
Perioada |
Număr de călătorii pe perioada selectată, utilizat pentru calcul |
Tarif |
Modalitatea de acordare a protecției sociale (procentul de reducere) | |
|
Tarif întreg |
Reducerea oferita | ||||
|
Veterani de război, invalizi și văduve de război |
Lunar |
30 |
90 |
90 |
100% |
|
Eroi, martiri au revoluției din decembrie 1989 |
Lunar |
75 |
90 |
90 |
100% |
|
Persoane cu handicap grav și accentuat, însoțitori și asistenți personali ai acestora |
Lunar |
75 |
90 |
90 |
100% |
|
Persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 |
Lunar |
75 |
90 |
90 |
100% |
|
Persoanele cu vârsta peste 70 de ani |
Lunar |
30 |
90 |
90 |
100% |
|
Pensionarii cu un venit lunar mai mic de 1200 lei, |
Lunar |
75 |
90 |
90 |
100% |
|
Donatorii de sânge |
Lunar |
75 |
90 |
90 |
100% |
|
Copiii preșcolari, elevii ciclului primar și gimnazial, elevii ciclului liceal și postliceal, elevii școlilor profesionale, cursuri de zi, care frecventează unitățile de învățământ de pe raza municipiului Arad |
Lunar |
75 |
90 |
90 |
100% |
|
Pensionari cu venituri peste 1200 lei |
Lunar |
75 |
90 |
45 |
50% |
|
Studenții din învățământul superior acreditat/autorizat, cursuri de zi |
Lunar |
75 |
90 |
45 |
50% |
Operatorul va elibera titluri de călătorie pentru fiecare categorie care beneficiază de gratuități, în baza documentelor legale justificative pentru fiecare categorie.
Anexa 6.3 - Fundamentarea anuala a diferentelor de tarif pentru protecția socială
|
Nr. crt. |
Categoria socială/ Tipul de protecție socială |
Unități de calcul (abonament e/ călătorii vândute) |
Număr estimat de unități/ lună |
Nivelul protecției sociale acordate (lei/ unitate) |
Sume totale/ lună (lei) |
Document justificativ necesar |
|
(1) |
(2) |
(3) |
(4) |
(5)=(3)x(4) |
(6) | |
|
1 |
Veterani de război, invalizi și văduve de război |
0 |
0 |
0 |
0 |
Sunt peste 70 de ani |
|
2 |
Eroi, martiri au revoluției din decembrie 1989 |
1 legitimație/ 75 de călătorii |
0 |
0 |
0 |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ. |
|
3 |
Persoane cu handicap grav și accentuat, însoțitori și asistenți personali ai acestora |
0 |
0 |
0 |
0 |
Circulă cu legitimații eliberate de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Arad |
|
4 |
Persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 |
0 |
0 |
0 |
0 |
Circulă cu legitimații eliberate de Asociația foștilor deținuți Politici |
|
5 |
Persoanele cu vârsta peste 70 de ani |
1 legitimație/ 30 de călătorii |
2.000 |
150 lei/legitimație |
300.000 |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ. |
|
6 |
Pensionarii cu un venit lunar mai mic de 1200 lei |
1 legitimație/ 75 de călătorii |
1000 |
150 |
150.000 |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ. |
|
7 |
Donatorii de sânge |
1 legitimație/ 75 de călătorii |
0 |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ. |
|
Nr. crt. |
Categoria socială/ Tipul de protecție socială |
Unități de calcul (abonament e/ călătorii vândute) |
Număr estimat de unități/ lună |
Nivelul protecției sociale acordate (lei/ unitate) |
Sume totale/ lună (lei) |
Document justificativ necesar |
|
(1) |
(2) |
(3) |
(4) |
(5)=(3)x(4) |
(6) | |
|
8 |
Copiii preșcolari, elevii ciclului primar și gimnazial, elevii ciclului liceal și postliceal, elevii școlilor profesionale, cursuri de zi |
1 legitimatie/ 75 de calatorii |
3.000 |
150 |
450.000 |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ. |
|
9 |
Pensionari cu venituri peste 1200 lei |
1 ab. lunar/75 călătorii 1 ab. săptămânal /17 călătorii |
1.000 abonament e lunare 100 abonament e săptămânal e |
150 lei/ ab. Lunar 75 lei/ab. Săptămânal |
157.500 lei |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ. |
|
10 |
Studenții din învățământul superior acreditat/autorizat cursuri de zi |
1 legitimatie/ 75 de calatorii |
50 |
75 |
3.750 |
Legitimații eliberate de operator. Borderoul este documentul justificativ |
Anexa 6.4 - Modelul formularului de decont pentru diferențele de tarif
|
No. |
Categoria socială/ Tipul de protecție socială |
Unități de calcul (abonamente / călătorii vândute) |
Număr estimat de unități |
Nivelul protecției sociale acordate (lei/ unitate) |
Sume totale (lei) |
Document justificativ necesar |
|
(1) |
(2) |
(3) |
(4) |
(5)=(3)x(4) |
(6) | |
Anexa 7 - Modelele formularelor de decont pentru plata compensației
Anexa 7.1 - Raport Lunar de Constatare
|
Raport Lunar de Constatare Luna:...................Anul :.................... | ||
|
Nr. crt. |
Concept |
Specificație/Valoare * |
|
I |
Număr total de călătorii efectuate | |
|
II |
Cost mediu unitar pe călătorie ofertat/estimat | |
|
III |
Costuri totale CE (I x II) | |
|
IV |
Profit rezonabil Pr (...% din CE) | |
|
V |
Venituri totale V, din care: | |
|
Venituri din vânzări de Titluri de călătorie | ||
|
Alte venituri | ||
|
VI |
Compensația C lunară totală (III + IV - V) din care | |
|
VII |
Diferențele de tarif, inclusiv din gratuități | |
|
*Va |
.oarea în lei, fără TVA | |
Operatorul va anexa documente justificative detaliate pentru fiecare rând din Nota Lunară de Constatare.
Anexa 7.2 - Raport Anual de Constatare
Calculul compensației pentru prestarea Serviciilor publice de transport în anul.......
|
Nr. crt. |
Concept |
Specificație/ Valoare* |
|
I |
Număr total de călătorii efectuate | |
|
II |
TOTAL COMPENSAȚIE ANUALĂ PLĂTITĂ C1 ( pe baza Compensațiilor lunare calculate conform Anexei 8.1) | |
|
Venituri anuale din Serviciul public de transport, din care: | ||
|
Venituri din vânzări de Titluri de călătorie | ||
|
Venituri din alte activități | ||
|
III |
TOTAL VENITURI AUDITATE | |
|
Costuri anuale asociate Obligațiilor de serviciu public, din care: | ||
|
Cheltuieli directe asociate Serviciului public de transport | ||
|
Cheltuieli indirecte, generale și administrative asociate Serviciului public de transport | ||
|
Cheltuieli cu vânzarea Titlurilor de călătorie | ||
|
Cheltuieli financiare aferente implementăriiinvestițiilor solicitate de Entitatea contractantă | ||
|
IV |
TOTAL CHELTUIELI AUDITATE | |
|
V |
Profit rezonabil Pr |
|
VI |
COMPENSAȚIE ANUALĂ TOTALĂ (IV + V - III) (pe baza costurilor și veniturilor înregistrate în contabilitate și auditate) DIN CARE | |
|
VII |
DIFERENȚE DE TARIF rezultate din reducerile de tarif, inclusiv gratuitățile | |
|
DIFERENȚA CARE VA FI PLĂTITĂ DE CĂTRE OPERATOR Entității Contractante (II - VII) , în cazul în care C1 > C2 | ||
|
DIFERENȚA CARE VA FI PLĂTITĂ DE CĂTRE ENTITATEA CONTRACTANTĂ Operatorului (VII - II), în cazul în care C1 < C2 |
Anexa 8 - Costuri eligibile incluse în calculul decontării Obligației de serviciu public efective și cerințele privind contabilitatea separată
Operatorul poate desfășura și alte activități, servicii de transport sau activități conexe care au legătură cu Serviciul public de transport în următoarele condiții:
-
a) activitățile respectă legislația respectivului domeniu de activitate;
-
b) activitățile nu generează costuri asociate Serviciului public de transport călători și nu afectează în niciun fel prestarea acestuia;
-
c) activitățile conexe prestate către terți își acoperă în întregime costurile din veniturile colectate de la aceștia;
-
d) activitățile respectă mediul concurențial.
Operatorul va ține evidență contabilă separată pentru fiecare contract de delegare a gestiunii serviciului public de transport în parte, precum și pentru alte activități și servicii care generează costuri sau venituri indirecte și nu sunt asociate Serviciului public de transport, în funcție de normele contabile și fiscale în vigoare.
Principiile privind evidența contabilă separată pentru costurile eligibile înregistrate sunt:
-
1) principiul costului total alocat, în cazul în care costul poate fi atribuit total Serviciului public de transport, precum costurile directe cu personalul, amortizarea, materiale, servicii efectuate de terți, inclusiv serviciul datoriei societății care au legătura cu Serviciul public de transport;
-
2) principiul repartizării costului, în cazul în care un anumit cost nu poate fi atribuit total Serviciului public de transport, precum cheltuielile indirecte, cheltuielile generale și administrative ale societății sau alte cheltuieli aferente mai multor moduri de transport.
Defalcarea pe moduri de transport a unor cheltuieli pentru care înregistrarea contabilă primară diferențiată nu este posibilă se poate face prin utilizarea unei chei de repartizare în funcție de ponderea numărului de vehicule în exploatare aferent fiecărui mod de transport din total vehicule exploatate de Operator.
Defalcarea cheltuielilor indirecte, administrative și generale ale societății între Serviciul public de transport și alte servicii/activități desfășurate de Operator se poate face prin utilizarea unei chei de repartizare în funcție de ponderea cifrei de afaceri aferentă celor două categorii de activități desfășurate din total cifră de afaceri.
Costurile rezultate din ineficiența prestării Serviciului public de transport călători, precum penalități, amenzi, provizioane, avarieri ale mijloacelor de transport sau alte cheltuieli neprevăzute datorate neglijenței în exploatarea infrastructurii de transport sunt neeligibile și nu se recunosc în calculul Compensației.
Înainte de data de 30 iunie a fiecărui an, Operatorul va furniza Entității Contractante un raport anual pentru anul calendaristic anterior, inclusiv situațiile financiare certificate de un Auditor certificat independent.
Raportul anual trebuie sa conțină următoarele rapoarte specifice:
-
a) Bilanțul contabil și anexele la acesta
-
b) Raportul de gestiune al administratorilor
-
c) Raportul auditorului ce a efectuat auditul tehnico-economic
-
d) Raportul privind inventarierea patrimoniului
-
e) Raportul privind realizarea investițiilor prevăzute în anexele la contract
-
f) Situația veniturilor.
-
g) Situația amortizării.
-
h) Situația costurilor directe.
-
i) Situația costurilor indirecte.
-
j) Numărul angajaților și costurile de munca
Anexa 9 - Indicatori de performanță ai serviciului și modalitatea de calcul al penalităților Anul...........
|
Nr. Crt. |
Indicatori |
Descriere mod de calcul, pentru un trimestru |
Mod |
Parametru |
Pondere criteriu |
Valori ale parametrilor, calculate pe baza raportului operatorului |
Valori de calcul malus |
Incalcare majora |
Retinere din garantia pe trimestru (G) de: | |||
|
Garantie (G) | ||||||||||||
|
U.M. |
Nivel acceptat, fara penalizari |
Nivel maxim permis |
10,000.00 | |||||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9=8 sau 6 |
10 |
11 =(9/6)*7* G | |
|
1 |
Curse anulate sau neregulate |
(curse anulate sau neregulate/ total curse incluse in Programul de T ransport) x 100 |
tramvai |
% |
5 |
10 |
5.00% |
0 |
0 |
0.00 | ||
|
autobuz |
% |
5 |
10 |
5.00% |
0 |
0 |
0.00 | |||||
|
troleibuz |
% |
5 |
10 |
5.00% |
0 |
0 |
0.00 | |||||
|
2 |
Trasee anulate pentru o perioada de mai mult de 24 de ore |
£ (lungimea traseelor anulate x zile de anulare)/ lungimea totala a traseului x 365 |
tramvai |
% |
0.5 |
2 |
2.00% |
0 |
0 |
0.00 | ||
|
autobuz |
% |
0.2 |
1 |
2.00% |
0 |
0 |
0.00 | |||||
|
troleibuz |
% |
0.2 |
1 |
2.00% |
0 |
0 |
0.00 | |||||
|
3 |
Numarul de pasageri afectati de situatiile de la punctele 1 si 2 |
Numarul de pasageri afectati de situatiile de la punctele 1 si 2 |
tramvai |
Nr. |
3000 1000 1000 |
5000 2000 2000 |
8.00% 8.00% 8.00% |
0 0 0 |
0 |
0.00 | ||
|
autobuz |
Nr. |
0 |
0.00 | |||||||||
|
troleibuz |
Nr. |
0 |
0.00 | |||||||||
|
4 |
Respectarea Planului de Servicii |
(£ parc planificat - £ parc utilizat) / (£ parc planificat) x 100 |
tramvai |
% |
5 |
10 |
4.00% |
0 |
0 |
0.00 | ||
|
autobuz |
% |
5 |
10 |
4.00% |
0 |
0 |
0.00 | |||||
|
troleibuz |
% |
5 |
10 |
4.00% |
0 |
0 |
0.00 | |||||
|
5 |
Plangeri de la pasageri |
Plângeri fundamentate |
Nr. Plangeri fundamentate inregistrate |
toate |
Nr. |
5 |
100 |
1.00% |
0 |
0 |
0.00 | |
|
Plângeri rezolvate |
Nr. Plangeri fundamentate rezolvate in termen legal |
toate |
Nr. |
3 |
94 |
1.00% |
0 |
0 |
0.00 | |||
|
Plângeri nerezolvate |
Nr. Plangeri fundamentate nerezolvate in termen legal |
toate |
Nr. |
2 |
6 |
1.00% |
0 |
0 |
0.00 | |||
|
6 |
Protectia mediului |
Respectarea standardelor de poluare EURO 3 si EURO 4 |
Numar vehicule care nu respecta normele Euro 3 si Euro 4 raportat la numarul de vehicule impus in Programul de Transport |
autobuz |
% |
20 |
40 |
3.00% |
0 |
0 |
0.00 | |
|
7 |
Vehicule |
Vechimea medie a vehiculelor |
Vechimea medie a vehiculelor |
tramvai |
ani |
10 |
15 |
4.00% |
0 |
0 |
0.00 | |
|
autobuz |
ani |
5 |
8 |
4.00% |
0 |
0 |
0.00 | |||||
|
troleibuz |
ani |
5 |
8 |
4.00% |
0 |
0 |
0.00 | |||||
|
Cerinte de confort |
Numarul vehiculelor neincadrate in clasele I, II sau III de confort/ numarul total de vehicule incluse in Programul de Transport |
autobuz |
% |
10 |
50 |
4.00% |
0 |
0 |
0.00 | |||
|
8 |
Penalitati platite |
Cuantumul penalitatilor platite de catre operatorul de transport/ transportatorul autorizat, pentru nerespectarea standardelor de transport de calitate si mediu |
toate |
lei |
5000 |
10000 |
1.00% |
0 |
0 |
0.00 | ||
|
9 |
Respectarea prevederilor legale |
Numarul abaterilor constatate si sanctionate de personalul imputernicit |
toate |
No. |
20 |
100 |
10.00% |
0 |
0 |
0.00 | ||
|
10 |
Accidente de trafic |
Numarul accidentelor in trafic din vina personalului propriu al Operatorului |
toate |
No. |
5 |
30 |
4.00% |
0 |
0 |
0.00 | ||
|
11 |
Indicele de Satisfactie a Pasagerilor |
Respectarea nivelului minim impus |
toate |
No. |
7.50 |
7.00 |
6.00% |
6.00 |
0.00 | |||
|
Total pondere criterii |
100.00% |
TOTAL |
Incalcari majore |
0 | ||||||||
|
Retinere trimestriala din garantia anuala |
0.00 | |||||||||||
Total garanție reținută Lei.........................
Page 106 of 136
NOTĂ:
Pentru a verifica îndeplinirea primilor 4 indicatori și pentru a monitoriza executarea contractului, este necesar să se implementeze un sistem de control și management al traficului pe toate modurile de transport. Metodologia de monitorizare și evaluare a Programului de Transport al Operatorului este detaliată în Anexa 11. Un astfel de instrument de control și management al traficului va fi evidențiat ca fiind o prioritate în Planul de investiții. În lipsa unui astfel de sistem de control și management, indicatorii de mai sus vor putea fi evaluați de către Entitatea contractantă numai pe bază de sondaje trimestriale.
Pentru a evalua îndeplinirea ultimului indicator, Entitatea contractantă va respecta metodologia prezentată în Anexa 11, comparându-l cu nivelul minim impus în loc de cel maxim (așa cum se compară ceilalți indicatori).
Nivelurile maxime acceptate incluse în tabel sunt numai pentru referință; acestea vor trebui negociate la semnarea contractului, iar ponderile sunt bazate pe politica Entității Contractante în domeniul transportului public de călători. Cele ulterioare se vor stabili în baza indicatorilor realizați de către Operator în anul 2020.
Entitatea contractantă va stabili valoarea unei garanții de bună execuție in care se vor reține penalitățile aferente neîndeplinirii indicatorilor de performanță și alte sume datorate de Operator în baza prezentului contract. Aceasta Garanție anuală este baza de calcul pentru calculul penalităților pentru neîndeplinirea indicatorilor de performanță. Fiecărui indicator îi este alocat un coeficient, un prag sub care penalizarea nu se aplică, și, în funcție de acest coeficient, o valoare maximă a garanției aferentă indicatorului, calculată din valoarea totală a garanției. Deducerile din fiecare indicator vor fi calculate ca procent din deducerile maxime, proporțional cu punctele de penalizare, dacă acestea depășesc pragul maxim stipulat. În cazul în care punctele de penalizare ale unui indicator depășesc valoarea maximă stipulată, garanția reținută pentru acel indicator va fi limitată la valoarea sa maximă; însă, punctele care depășesc valoarea maximă vor fi înregistrate ca încălcări ale Contractului de către Operator și pot duce la rezilierea unilaterală a Contractului.
Indicele de satisfacție a călătorilor nu va fi considerat indicator de performanță pentru calculul penalităților în primul an al Contractului (nicio penalitate). Entitatea contractantă va desfășura un sondaj pentru evaluarea nivelului existent al Indicelui de satisfacție al călătorilor, în baza căruia se vor stabili nivelul minim acceptat fără penalizări și nivelul minim permis pentru al doilea an al Contractului.
Anexa 10 - Indicele de Satisfacție a Pasagerilor (ISP)
Bucla calității
2. Indicele de satisfacție a pasagerilor
-
a) Entitatea Contractantă organizează și finanțează evaluări anuale ale indicelui de satisfacție a Pasagerilor (ISP).
-
b) Această sarcină trebuie să revină unor terțe persoane independente (care nu sunt părți la Contract) care efectuează studii privind gradul de satisfacție al pasagerilor pe bază de chestionare și sondaje.
-
c) Metodologia pentru efectuarea studiului și calcularea indicilor privind gradul de satisfacție al pasagerilor se discută și se definește cu operatorul, după cum urmează:
-
i. Metodologia trebuie să fie conformă cu cerințele incluse în Standardul EN 13816.
-
ii. Indicatorii de calitate stabiliți în Anexa 9 se pot utiliza ca bază pentru chestionar pentru a efectua
studiul de evaluare a gradului de satisfacție a pasagerilor. Pot fi totodată adăugați și alți indicatori relevanți pentru evaluarea calitativă a serviciilor (curățenia vehiculului, comportamentul angajatilor Operatorului, siguranța percepută, etc.). Chestionarul are ca scop principal compararea indicatorilor de calitate oferiți și a indicatorilor de calitate percepuți de pasageri.
-
iii. Rezultatul final al studiului include un procent de pasageri mulțumiți datorită performanței indicatorilor cheie stabiliți în Anexa 9, și un număr de pasageri nemulțumiți prin compararea cărora se poate identifica gradul de satisfacție a așteptărilor acestora.
-
iv. După finalizarea analizei comparative a gradului de satisfacție al pasagerilor derivat din studiul efectuat și Indicatorii de Calitate de performanță oferiți, evaluați de către Entitatea Contractanta, aceasta împreună cu Operatorul trebuie să elaboreze planuri de măsuri pentru îmbunătățirea calității transportului public.
Noile planuri pentru îmbunătățirea calității transportului public pot viza schimbarea valorilor vizate ale indicatorilor cheie și revizuirea Programului Operatorului de Transport Public pentru anul următor.
Anexa 11 - Metodologia de monitorizare și evaluare a Programului de Transport
-
1. Principii
-
1) Prezenta metodologie definește principalii parametri care determină performanța Operatorului în cadrul Programului de Transport.
-
2) Municipalitatea va monitoriza, evalua și înregistra prestația Operatorului în cadrul Programului de Transport prin mecanismul următor:
-
a) Sistem Automat de Management și Control al Serviciilor de Transport.
-
b) Sondaje complete efectuate în mod regulat referitor la calitatea serviciilor. Entitatea Contractantă va elabora și implementa sondaje de control periodice privind serviciul de transport public, prin care se vor aduna informațiile necesare pentru monitorizarea și evaluarea Programului de Transport.
-
3) Baza de date SIT conține următoarele specificații privind liniile de transport public, prin care este controlată prestarea Programului de Transport:
-
a) Descrierea traseelor, cu stațiile de plecare, intermediare și terminus, pe fiecare direcție de circulație.
-
b) Toate vehiculele care circulă pe trasee.
-
c) Orarul fiecărui vehicul în stația de plecare, în stațiile intermediare și în stația terminus pe linia stabilită..
-
d) Conformitatea cu orarul traseului, incluzând toate indicațiile prin intermediul SIT, atunci când este funcțional, apariția unor anomalii în orarul vehiculului, în baza determinării prin GPS a locației sale de-a lungul traseului și confirmă faptul că poziția sa este în conformitate cu acest orar programat.
-
e) Vehicul*Kilometri realizat (zilnic, lunar sau anual).
-
4) Raportarea și evaluarea prestării Programului de Transport se face prin intermediul indicatorilor prevăzuți la punctul 6).
-
5) Indicatorii de raportare a prestării Programului de Transport
Indicatorii - cheie pentru raportarea prestării Programului de Transport sunt cursele și categoria parcursului în kilometri. Cursele sunt evaluate după cum urmează:
I. Curse regulate.
-
II. Curse neregulate din culpa Operatorului.
-
III. Curse neregulate fără culpa Operatorului.
-
IV. Curse neefectuate fără culpa Operatorului.
-
V. Curse efectuate parțial fără culpa Operatorului.
-
VI. Curse neefectuate din culpa Operatorului.
În baza evaluării călătoriei prin intermediul indicatorilor prevăzuți la punctul 6 din prezenta Anexă și criteriilor din cadrul acestei metode, se stabilește categoria traseului în kilometri.
Îi este permis Operatorului să parcurgă un kilometraj suplimentar care intră în categoria de traseu suplimentar, ce nu se încadrează în Programul de transport, atunci când se înlocuiesc alte Linii sau datorită prelungirii liniilor existente pentru motive obiective, sau curse ce sunt întreprinse în afara planului stabilit de-a lungul unei linii din cauza fluxului crescut de călători datorat unor evenimente speciale (dintr-un ordin operațional al municipalității).
Modul de evaluare a tipurilor de curse conform condițiilor prevăzute la punctul 6).
-
I. O cursă regulată este o cursă care:
-
a) Este prestată în mod regulat atunci când se inițiază de la o stație de plecare respectând orarul aprobat, circulația are loc de-a lungul unui traseu prestabilit, oprindu-se în toate stațiile de-a lungul traseului.
-
b) Sau, este considerată a fi regulată și este evaluată ca atare în oricare din următoarele cazuri:
-
i. în următoarele condiții, recunoscute de către municipalitate prin intermediul SIT, atunci când este funcțional:
-
(1) Circulația vehiculului se desfășoară conform rutei și programului stabilit, cu o abatere de până la 2 (două) minute pentru cel mult 50 (cincizeci) % din stații.
-
(2) Pentru restul de 50 (cincizeci) % din stații abaterea este de până la 4 (patru) minute.
Plecarea în avans dintr-o stație înainte de ora stabilită în orarul traseului nu este admisă.
-
ii. Din lipsa indicațiilor privind circulația pentru o parte a călătoriei ca urmare a intrării într-o zonă de tăcere radio și a unui element defect al echipamentului de la bord.
-
iii. Din cauza unei disfuncționalități a unui dispozitiv de la bord în timpul circulației și nici o indicație de circulație a vehiculului de-a lungul traseului de până la 120 de minute, dar nu mai mult de o tură pe linia respectivă. Când tura pe linie este de peste 120 de minute, vehiculul sau dispozitivul de la bord este schimbat la prima stație de destinație de pe traseu sau în depou.
-
iv. Plecare dintr-o stație sau un punct de schimb inițiale, cu o întârziere de până la 5 (cinci) minute pentru liniile urbane și până la 10 (zece) minute pentru liniile suburbane din programul aprobat, care este compensată până ajunge la jumătatea traseului.
-
v. Urmând instrucțiunile furnizate de o persoană desemnată de către municipalitate sau de către autorități cum ar fi Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, Poliția Circulație, etc. prin completarea formularului necesar sau într-un mod operațional (prin intermediul unui post de radio sau un dispozitiv de la bord).
-
vi. În cazul în care apare o abatere de la traseu printr-un ordin, coordonat cu Municipalitatea.
-
vii. În caz de defectare a serverului central al SIT, cu excepția cazurilor ce nu sunt controlate de către municipalitate.
-
II. O cursă neregulată din culpa Operatorului este o cursă care se efectuează, însă:
-
a) Nu respectă orarul traseului și se abate de la orele controlate din Orarul Traseului, cu abatere mai mare decât marja admisă în conformitate cu punctul b, i) 1,2,3 și 4.
-
b) Cu o abatere de la traseu, fără omiterea vreunei stații, dar fără un ordin coordonat cu municipalitatea sau cu o persoană desemnată de către municipalitate sau
-
c) Cu un interval de timp perturbat (stabilit la pct. b.4) între vehiculele de pe o linie (în circulația "Grupului"). Circulația simultană a mai mult de 2 (două) vehiculele pe una și aceeași linie de la plecarea la prima stație de pe traseu până la 1 (una) sau mai multe stații.
-
d) În toate celelalte cazuri datorate culpei Operatorului.
-
III. O cursă neregulată fără culpa Operatorului este considerată astfel în următoarele cazuri:
-
a) La încălcarea Orarului Traseului planificat și o abatere de la orarul controlat din Orarul Traseului peste limita admisă conform punctului b,i) 1,2,3 și 4 din prezenta anexă, datorită unuia dintre motivele indicate în clauza IVde la punctul a) la h) sau Clauza Vde la punctul o) la h).
-
b) La încălcarea Orarului Traseului la schimbarea vehiculului cu până la 6 (șase) minute în urmă față de orar de la ora de sosire a vehiculului ce îl înlocuiește. Introducerea unui vehicul pe o linie ce înregistrează o întârziere de mai mult de 6 (șase) minute se efectuează cu permisiunea acordată de către municipalitate sau de către o persoană desemnată de către municipalitate.
-
IV. O cursă neefectuată fără culpa Operatorului este o călătorie care nu a putut fi efectuată de către Operator pentru unul din următoarele motive enumerate în mod exhaustiv:
-
a) Impedimente în trafic datorate traficului intens, care au făcut imposibilă prestarea serviciului de transport planificat conform orarului.
-
b) Semafoare nefuncționale și semafoare cu regim special de funcționare.
-
c) Drumuri necurățate de zăpadă și/sau cu polei.
-
d) Suprafața drumului este într-o stare proastă, împiedicând circulația transportul public urban în condițiile tehnice, de siguranță și de confort stabilite.
-
e) Zone inundate.
-
f) Mitinguri, manifestări, precum și evenimente permise și/sau efectuate printr-un ordin al Municipiului.
-
g) Ca urmare a comunicării: pentru a asigura regularitatea, perioadele de standby pentru includerea în Orarul Itinerariului, dar fără a depăși durata călătoriei, pauze conform orarului, numai după informarea și sub coordonarea municipalității sau a unei persoane desemnate de către municipalitate.
V. O cursă efectuată parțial fără culpa Operatorului este o cursă care nu a putut fi executată în mod corect din cauza unuia din următoarele motive:
-
a) Accident de circulație rutier fără culpa Operatorului împiedicând astfel circulația.
-
b) Accidente de circulație rutiere, cu îngreunarea sau împiedicarea circulației.
-
c) Un vehicul oprit sau parcat în mod necorespunzător, pe traseul de deplasare alocat în mod normal transportului public urban, împiedicând astfel circulația.
-
d) Lucrări de reparații în regim de urgență fără ordin din partea municipalității.
-
e) Actele de vandalism într-un vehicul al Operatorului, în cazul în care Operatorul a informat persoana desemnată de către municipalitate în termen de 60 de minute.
-
f) Călători pentru care s-a solicitat intervenția echipajelor de urgență.
-
g) La evenimente aflate sub jurisdicția Ministerului de Interne - incendiu, obiecte suspecte, investigații, etc.
-
h) În circulația simultană într-un "Grup" de mai mult de 2 vehicule pe una și aceeași linie la plecarea din stația inițială de pe traseu, cu o diferență de până la 1 (un) minut, conform datelor furnizate de SIT, pentru al treilea vehiculului. Cursa fiecărui vehicul consecutiv este evaluată ca fiind o cursă neefectuată fără a se datora culpei Operatorului.
-
i) Impedimente în trafic datorate fluxului de trafic intens, ceea ce duce la nerespectarea orarului așa cum este indicat în Planul de Transport .
-
j) Semafoare nefuncționale de-a lungul traseelor .
-
k) Drumuri de-a lungul traseelor care nu au fost curățate de zăpadă și/sau cu polei.
-
l) Starea proastă a suprafeței drumului de-a lungul traseelor, care îngreunează sau face circulația vehiculelor imposibilă.
-
m) Zone inundate de-a lungul traseelor .
-
n) Mitingurile, marșurile, precum și evenimentele permise și/sau organizate printr-un ordin al municipalității.
VI. O cursă neefectuată din culpa Operatorului este o cursă în care cel puțin una din următoarele ipoteze este valabilă:
-
i. vehiculul a început să circule cu un dispozitiv de bord nefuncțional sau nu sunt luate măsuri de către Operator pentru asigurarea funcționării dispozitivului de bord al vehiculului.
-
ii. La o abatere completă de la traseu, fără a opri la mai multe stații decât cele desemnate deja, netransportarea călătorilor fără ordin din partea municipalității sau a unei persoane desemnate de către municipalitate, înregistrate de SIT sau prin rapoarte oficiale ale organismelor de control.
-
iii. La deteriorarea deliberată a dispozitivelor de la bord (atunci când s-au luat măsuri de împiedicare a intervenției șoferilor). După un accident de circulație rutier între două vehicule ale Operatorului în cazul vehiculului responsabil de accident.
2. Evaluarea curselor și sancțiunile aplicabile
|
Tipul călătoriei |
Plata către Operator |
Nr. de km |
Sancțiuni pentru Operator |
|
Curse regulate |
Plată de 100% din lungimea în kilometri relevanți ai cursei, în conformitate cu prețul unitar per km |
n.a. | |
|
Curse neregulate din culpa Operatorului. |
Plată de 100% din lungimea în kilometri relevanți ai cursei, în conformitate cu prețul unitar per km. Operator plătit numai până la nivelul maxim, prevăzut în Anexa 11, indicatorul 1. |
În funcție de nivel, penalizare calculată în conformitate cu anexa 11, indicatorul 1. | |
|
Curse neregulate fără a se datora culpei Operatorului |
Plată de 100% din lungimea în kilometri relevanți ai cursei, în conformitate cu prețul unitar per km |
n.a. | |
|
Curse neefectuate din culpa Operatorului |
Nu se plătește |
În funcție de nivel, penalizare calculată în conformitate cu anexa 11, indicatorul 1. | |
|
Curse neefectuate din culpa Operatorului, pe același traseu pentru mai mult de 24 de ore |
Nu se plătește |
În funcție de nivel, penalizare calculată în conformitate cu anexa 11, indicatorul 2. | |
|
Curse neefectuate fără a se datora culpei Operatorului |
Plată de 100% din lungimea în kilometri relevanți ai cursei, în conformitate cu prețul unitar per km |
n.a. | |
|
Curse efectuate parțial fără a se datora culpei Operatorului |
Plată de 50% din lungimea în kilometri relevanți ai cursei în conformitate cu prețul unitar per km |
n.a. | |
|
TOTAL |
Până la punerea în funcție a unui Sistem automat de management al traficului, evaluarea modului de realizare a Programului de Transport al Operatorului se va realiza în modul următor:
-
a. Verificarea prin sondaj a ieșirilor și intrărilor programate din /în depouri/autobaze, pentru conformitatea parcului circulant realizat cu cel programat și raportat.
-
b. Verificarea prin sondaj a modului de confirmare a curselor la capetele de linii.
-
c. Verificarea prin sondaj a plecărilor ritmice în traseu (evitarea circulației ”în pachete” de vehicule).
-
d. Verificarea prin sondaj a aderenței prestației efective la Programul de transport în stațiile de plecare, intermediare și terminus, în conformitate cu orarele afișate și asumate de către Operator.
-
e. Verificarea prin sondaj a ieșirilor neprogramate din traseu.
f Evaluarea și analiza incidentelor în trafic, pe teren și cât mai repede față de momentul producerii lor, pentru stabilirea responsabilităților și a consecințelor asupra formulelor de plată a Operatorului pentru prestația efectiv realizată.
-
g. Monitorizarea permanentă a funcționalității semafoarelor din intersecțiile străbătute de traseele transportului public, sau care sunt situate în afara traseelor, dar influențează relevant circulația în acele intersecții și realizarea de rapoarte lunare pentru confruntarea cu raportările Operatorului.
-
h. Monitorizarea permanentă a stării infrastructurii rutiere (zăpadă, polei, avarii la rețelele urbane, lucrări accidentale și neprevăzute, etc) utilizate de către transportul public și realizarea de rapoarte lunare pentru confruntarea cu raportările Operatorului.
-
i. Confruntarea și medierea rapoartelor Operatorului cu cele ale Entității Contractante se va realiza în primele 10 zile de la depunerea primelor. În cazul menținerii diferențelor, sumele în dispută vor fi depuse de către autoritate într-un cont separat și blocat până la primirea concluziilor unui audit independent realizat cel târziu odată la 6 luni.
Anexa 12 - Caiet de Sarcini al Serviciului public de transport persoane
CAP. 1
Obiectul caietului de sarcini
ART. 1
Prezentul caiet de sarcini stabilește condițiile de efectuare a serviciului de transport public local prin curse regulate, stabilind nivelurile de calitate și condițiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiții de eficiență și siguranță.
ART. 2
Prezentul caiet de sarcini a fost elaborat spre a servi drept documentație tehnică și de referință în vederea stabilirii condițiilor specifice de efectuare a serviciului de transport public local prin curse regulate, indiferent de tipul de gestiune.
ART. 3
Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația necesară efectuării activităților de realizare a serviciului de transport public local prin curse regulate și constituie ansamblul cerințelor tehnice de bază.
ART. 4
-
(1) Prezentul caiet de sarcini conține specificațiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță și siguranță în exploatare.
-
(2) Caietul de sarcini precizează reglementările obligatorii referitoare la protecția muncii, prevenirea și stingerea incendiilor și protecția mediului, care trebuie respectate pe parcursul efectuării serviciului de transport public local.
ART. 5
Terminologia utilizată este cea prevăzută în regulamentul serviciilor de transport public local, elaborat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad și aprobat prin hotărârea Adunării Generale a Asociaților, în baza mandatului special primit de la asociați.
CAP. 2
Cerințe organizatorice minimale
ART. 6
Operatorii serviciilor de transport public local vor asigura:
-
a) numărul și tipul corespunzător de mijloace de transport necesare realizării programului de circulație și care satisfac condițiile impuse privind siguranța circulației, confortul pasagerilor și protecția mediului;
-
b) numărul de mijloace de transport pentru înlocuirea celor care efectuează cursele cuprinse în programul de circulație, în cazul apariției unor defecțiuni ale acestora;
-
c) respectarea reglementărilor legale privind omologarea, înmatricularea/înregistrarea și efectuarea inspecțiilor tehnice periodice/reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport propuse pentru efectuarea serviciului;
-
d) operațiile de întreținere și reparații necesare parcului de mijloace de transport, stabilit prin contractul de atribuire a gestiunii, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare privind efectuarea acestor activități (autorizarea operatorului economic, baza tehnico-materială, personalul utilizat etc.);
-
e) menținerea stării tehnice corespunzătoare a mijloacelor de transport, a instalațiilor auxiliare și a curățeniei acestora;
-
f) condiții pentru spălarea, salubrizarea și dezinfectarea mijloacelor de transport;
-
g) spații în suprafață suficientă pentru parcarea mijloacelor de transport;
-
h) dispecerat și dotări speciale pentru urmărirea și coordonarea în trafic a mijloacelor de transport, de intervenție și de depanare;
-
i) personal calificat și vehicule de intervenție operativă;
-
j) respectarea prevederilor legale în vigoare privind angajarea, desemnarea, pregătirea profesională, examinarea medicală și psihologică a persoanelor cu funcții care concură la siguranța circulației;
-
k) asigurarea pasagerilor și a bagajelor acestora pentru riscurile ce cad în sarcina operatorului de transport/transportatorului autorizat;
-
l) respectarea capacităților de transport și a programelor de circulație impuse prin contractul de atribuire a gestiunii;
-
m) menținerea stării tehnice corespunzătoare a mijloacelor de transport, a instalațiilor auxiliare și a curățeniei acestora;
-
n) respectarea indicatorilor de performanță și de calitate stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii sau prin hotărârea de dare în administrare a serviciului și precizați în regulamentul serviciilor de transport public local elaborat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad și aprobat prin hotărârea Adunării Generale a Asociaților, în baza mandatului special primit de la asociați;
-
o) furnizarea Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, a informațiilor solicitate și accesul la toate informațiile necesare, în vederea verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului de transport public local;
-
p) realizarea unui sistem de evidență a sesizărilor și reclamațiilor și de rezolvare operativă a acestora;
-
q) statistica accidentelor și analiza acestora;
-
r) aplicarea de metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare;
-
s) respectarea reglementărilor legale în vigoare din domeniul transporturilor;
-
t) respectarea legislației în vigoare privind protecția muncii, protecția mediului, prevenirea și combaterea incendiilor;
-
u) planificarea inspecțiilor tehnice periodice astfel încât să fie asigurat în fiecare zi numărul de vehicule necesar pentru acoperirea curselor cuprinse în programul de circulație;
-
v) alte condiții specifice stabilite de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
ART. 7
Obligațiile și răspunderile personalului cu funcții care concură la siguranța circulației sunt cuprinse în regulamentul serviciului de transport public local.
ART. 8
În caietele de sarcini se vor preciza condițiile de realizare a investițiilor, precum și a altor cheltuieli pe care le va face operatorul serviciului de transport public local prin curse regulate, specificându-se modul de aprobare și decontare a acestora în cadrul relațiilor contractuale dintre autoritatea publică locală sau consiliul județean și operatorul serviciului de transport public local.
CAP. 3
Sistemul de transport public local de persoane
ART. 9
Operatorul de transport rutier are dreptul să efectueze, în condițiile legislației în vigoare, transport rutier public local prin curse regulate, în aria administrativ-teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
ART. 10
-
(1) Operatorul de transport are obligația să efectueze serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, cu respectarea programului de transport, care conține condițiile specifice privind traseele, perioadele și programul de circulație, capacitatea mijloacelor de transport, numărul mijloacelor de transport necesare, prezentat în anexa nr. 5.
ART. 11
Denumirea stațiilor și amplasarea lor pentru fiecare traseu sunt prezentate în anexa nr. 17.
ART. 12
În vederea realizării unui sistem de transport public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a localităților, care să asigure deplasarea călătorilor în condiții de siguranță a circulației rutiere și pietonale, confort, regularitate și continuitate, operatorul de transport/transportatorul autorizat trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
-
1. să asigure afișarea la părțile din față și laterală dreapta ale mijlocului de transport a indicativului și capetelor traseului; la partea din spate a mijlocului de transport se va afișa cel puțin indicativul traseului. Elementele de informare menționate anterior vor fi iluminate corespunzător pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate scăzută;
-
2. în salonul mijlocului de transport se va asigura informarea publicului călător prin mijloace vizuale și sonore cu privire la denumirea stației care urmează și la legăturile cu alte mijloace de transport public local de persoane;
-
3. să asigure afișarea în salonul mijlocului de transport a numelui conducătorului acestuia, a hărții schematice care să permită vizualizarea traseului și a rețelei de trasee, a instrucțiunilor privind modul de desfășurare a transportului, a obligațiilor publicului călător și a altor informații de utilitate publică privind transportul, stabilite prin reglementările în vigoare;
-
4. să asigure vânzarea legitimațiilor/abonamentelor de călătorie în toate stațiile stabilite de comun acord cu Asociația de Dezvoltare lintercomunitară de Transport Public Arad și nominalizate printr-o anexă la hotărârea de dare în administrare, respectiv la contractul de delegare a gestiunii aprobat prin hotărâre de atribuire;
-
5. în stațiile din programul de circulație, să asigure afișarea codului traseului, a intervalelor de succedare a curselor, precum și a hărților simplificate cu indicarea traseelor și stațiilor pentru informarea publicului călător;
-
6. să emită abonamente de călătorie cu respectarea reglementărilor în vigoare, inclusiv pentru categoriile sociale care beneficiază de reduceri ale costului abonamentului;
-
7. să asigure accesul liber și nediscriminatoriu la transport, în baza documentelor stabilite de reglementările legale în vigoare, al persoanelor care beneficiază de facilități/gratuități la transport;
-
8. să asigure transportul gratuit al copiilor sub 5 ani;
-
9. mijlocul de transport trebuie să aibă locuri rezervate pentru persoane cu handicap, bătrâni, femei însărcinate, persoane cu copii în brațe;
-
10. să supravegheze urcarea și coborârea călătorilor, mijlocul de transport să nu pornească din stații cu ușile deschise sau cu călători aflați pe scările acestuia, precum și cu călători agățați de exteriorul caroseriei;
-
11. să nu admită la transport în salonul mijlocului de transport materii mirositoare, inflamabile, butelii de aragaz, tuburi de oxigen sau alte gaze, butoaie cu carbid, materiale explozibile, produse caustice ori acide, alte materiale sau obiecte care, prin format ori dimensiune, pot produce daune, vătămări corporale sau, prin natura materialului, pot murdări ori alte obiecte sau mărfuri interzise la transportul public;
-
12. să nu îmbarce călători peste capacitatea maximă admisă a mijlocului de transport, exprimată prin număr de locuri pe scaune;
-
13. să asigure spațiile necesare pentru bagajele de mână ale călătorilor;
-
14. să îmbarce/debarce călători numai în stațiile special amenajate, prevăzute în programul de circulație;
-
15. să utilizeze numai legitimații/abonamente de călătorie cu regim special, agreate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad ;
-
16. să nu permită transportul călătorilor decât pe bază de legitimații/abonamente de călătorie valabile sau alte documente prevăzute de reglementările legale în vigoare;
-
17. să asigure călătorii și bagajele acestora pentru riscurile care cad în sarcina operatorului de transport;
-
18. să țină evidența curselor sosite și plecate, la fiecare capăt de linie;
-
19. să asigure informarea anticipată a publicului călător în legătură cu modificarea/suspendarea programului de circulație sau a unui traseu, în caz de forță majoră;
-
20. să asigure, zilnic și ori de câte ori este nevoie, salubrizarea, spălarea și dezinfectarea mijloacelor de transport;
-
21. să asigure condițiile de execuție a transportului în condiții de regularitate, siguranță și confort;
-
22. mijloacele de transport trebuie să fie echipate cu instalație de încălzire/condiționare a aerului în stare de funcționare;
-
23. mijloacele de transport trebuie să aibă un aspect estetic corespunzător;
-
24. pe părțile laterale ale mijlocului de transport va fi inscripționată denumirea executantului transportului;
-
25. la bordul mijlocului de transport trebuie să existe mijloace pentru prevenirea și combaterea incendiilor, precum și ciocan pentru spart geamurile în caz de necesitate;
-
26. mijloacele de transport trebuie să aibă inspecția tehnică periodică sau, după caz, revizia tehnică periodică efectuată la termen;
-
27. mijloacele de transport trebuie să îndeplinească condițiile impuse de legislația în vigoare privind siguranța circulației și protecția mediului;
-
28. să fundamenteze necesarul anual de fonduri pentru investiții din surse proprii, precum și diferența de tarif pentru protecție socială, conform legislației în vigoare, pentru a fi supuse aprobării consiliului local, respectiv Consiliului General al Municipiului București;
-
29. să elaboreze bugetul privind întreținerea curentă, reparațiile curente și accidentale la bunurile concesionate/închiriate de la concedent, conform programelor de întreținere, reparații, dotări și investiții aprobate de acesta;
-
30. să asigure informarea permanentă a călătorilor cu privire la traseele, programele de circulație deservite, tarifele aplicate, precum și modificarea acestora;
-
31. să aplice normele de protecție a muncii specifice activității desfășurate în cadrul serviciului contractat;
-
32. să asigure finanțarea pregătirii profesionale și efectuarea examinărilor medicale și psihologice ale propriilor angajați;
-
33. să elaboreze strategii de management care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale impuse de normele legale în vigoare privind achizițiile de lucrări sau bunuri, și la gestionarea serviciului public pe criterii de competitivitate și eficiență economică;
-
34. să prezinte programe pentru dezvoltarea, modernizarea și exploatarea eficientă a bazei tehnico-materiale aferente serviciului prestat;
-
35. alte condiții specifice stabilite de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
Anexa 13 -Regulamentul al Serviciului public de transport persoane
CAP. 1 DISPOZIȚII GENERALE
ART. 1. (1) Prezentul regulament stabilește cadrul juridic unitar privind efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate efectuat pe raza administrativ-teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, definind modalitățile și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru efectuarea serviciului, indicatorii de performanță, condițiile tehnice, precum și raporturile dintre operatorii de transport rutier și utilizatorii serviciilor.
-
(2) Prevederile prezentului regulament se aplică serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate efectuat cu autobuze și tramvaie;
-
(3) Serviciul de transport public local se poate efectua numai în condițiile respectării prevederilor prezentului regulament, ale Caietului de sarcini al serviciului de transport public local, ale reglementărilor în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
ART. 2. Organizarea și efectuarea activităților specifice serviciului de transport public local trebuie să asigure satisfacerea unor cerințe și nevoi de utilitate publică ale comunităților locale, și anume:
-
a) satisfacerea cu prioritate a nevoilor de transport persoane, ale populației și ale operatorilor economici, pe raza administrativ-teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad;
-
b) îmbunătățirea siguranței rutiere, protecției mediului și calității transportului public local;
-
c) deplasarea în condiții de siguranță și de confort, inclusiv prin asigurarea de risc a persoanelor transportate, precum și a bunurilor acestora prin polițe de asigurări;
-
d) accesul egal și nediscriminatoriu al operatorilor de transport, la piața transportului public local;
-
e) optimizarea funcționării pieței transportului public local prin asigurarea unui cadru concurențial normal, dinamic și loial;
-
f) protecția categoriilor sociale defavorizate.
ART. 3. În sensul prezentului regulament, termenii și noțiunile utilizate se definesc după cum urmează:
-
1. activitate de transport public local - suma operațiunilor de transport care asigură, nemijlocit, deplasarea persoanelor cu ajutorul vehiculelor sau al combinației de vehicule, pe distanțe și în condiții prestabilite;
-
2. autoritate de autorizare - compartimentul sau serviciul specializat de transport local din cadrul autorității administrației publice locale;
-
3. autorizație de transport - documentul eliberat de autoritatea de autorizare, prin care se atestă că transportatorul îndeplinește condițiile pentru accesul la efectuarea transportului public local;
-
4. autobuz - autovehicul cu cel puțin 4 roți și viteză mai mare de 25 km/h, conceput și construit pentru transportul de persoane si care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto;
-
5. caiet de sarcini al licenței de traseu - documentul care însoțește licența de traseu, care cuprinde în principal cerințele pentru asigurarea programului de circulație și realizarea unui transport în condiții de siguranță și confort;
-
6. certificat de competentă profesională - document care atestă pregătirea profesională a unei persoane în domeniul transporturilor rutiere;
-
7. copie conformă a autorizației de transport - documentul eliberat de autoritatea de autorizare, în baza autorizației de transport sau, după caz, a licenței de transport, pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere deținute conform legii, care atestă atribuirea unuia dintre serviciile de transport public local;
-
8. copie conformă a licenței de transport - documentul eliberat în baza licenței de transport de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 27/ 2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere utilizate de operatorul de transport rutier la operațiuni de transport rutier;
-
9. cursă - parcursul dus-întors realizat de un autobuz între capetele de traseu, în cadrul aceluiași serviciu regulat de transport de persoane;
-
10. inspecție tehnică periodică - operațiune de control periodic al vehiculelor aflate în exploatare, care privește în principal sistemele și componentele acestora ce contribuie la siguranța circulației, protecția mediului și încadrarea în categoria de folosință;
-
11. licență de transport - documentul eliberat de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în condițiile legii, care atestă ca deținătorul îndeplinește condițiile de onorabilitate, capacitate financiară și competentă profesională, aceasta având acces la transportul rutier public;
-
12. licență de traseu - documentul care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport public local de persoane prin curse regulate cu autobuze pe un anumit traseu, conform programului de transport;
-
13. persoană desemnată - persoana fizică care are calitatea de manager al activității de transport rutier, posesoare a unui certificat de competentă profesională și care este angajată pe bază de contract de muncă să conducă permanent și efectiv activitatea de transport a operatorului de transport/transportatorului autorizat; în cazul persoanelor fizice/asociațiilor familiale autorizate ca transportator, persoana desemnată trebuie să fie persoana fizică sau unul dintre membrii asociației familiale;
-
14. program de circulație - documentul utilizat în transportul public local de persoane prin curse regulate, care conține în principal informații privind traseul, capetele de traseu, lungimea traseului, stațiile pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor, distanțele dintre stații și intervalele de succedare a curselor;
-
15. program de transport public local - programul propus și aprobat de consiliul local prin care se stabilesc traseele pentru transportul public local de persoane prin curse regulate pe raza municipiului, programele de circulație, capetele de traseu, stațiile publice, numărul și capacitatea autobuzelor necesare;
-
16. stație publică - punctul de pe traseul unui serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate, amenajat corespunzător, semnalizat printr-un indicator rutier și care să aibă în dotare un panou suplimentar pe care este atașat orarul conform căruia opresc autobuzele pentru urcarea și coborârea persoanelor transportate;
-
17. traseu - parcursul care asigură legătura între mai multe localități și/sau obiective, cuprinse între două capete, pe care se efectuează transport public local de persoane prin curse regulate și curse regulate speciale. În funcție de amplasarea capetelor și de itinerarul dintre acestea, traseele pot fi locale;
-
18. utilizator al serviciului de transport public local - persoana fizică sau juridică beneficiară a unui serviciu de transport public local.
CAP. 2 EFECTUAREA TRANSPORTULUI PUBLIC LOCAL
SECȚIUNEA 1
Principiile și obiectivele efectuării transportului public local
ART. 4. Transportul public local se efectuează numai în condițiile respectării prevederilor Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, ale prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 27/ 2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, ale reglementărilor naționale și ale Uniunii Europene în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
ART. 5. (1) Transportul public local se poate efectua numai cu vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor specifice în vigoare, având inspecția tehnică periodică valabilă, acestea fiind clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.
-
(2) Pentru accesul la infrastructura rutieră, vehiculele rutiere fabricate în tara sau în străinătate, înmatriculate sau care urmează să fie înmatriculate în România, sunt supuse omologării în vederea înmatriculării ori înregistrării și/sau inspecției tehnice periodice, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
-
(3) Transportul public local de persoane se efectuează numai cu vehicule rutiere destinate prin construcție tipului respectiv de transport și, după caz, dotate cu tahografe și limitatoare de viteză, în conformitate cu reglementările în vigoare.
ART. 6. Transportul public local se efectuează cu respectarea ansamblului reglementărilor care contribuie la îmbunătățirea siguranței rutiere, referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească mijloacele de transport, infrastructura rutieră, persoanele cu atribuții care concură la siguranța circulației și ceilalți participanți la trafic.
ART. 7. Efectuarea serviciului de transport public local trebuie să asigure:
-
a) creșterea nivelului de calitate al serviciului și de confort al utilizatorilor serviciului public de transport de persoane prin curse regulate;
-
b) accesul la serviciile de transport public local și protecția categoriilor sociale defavorizate;
-
c) informarea publicului călător;
-
d) executarea transportului public local de persoane prin curse regulate în condiții de regularitate, siguranță și confort;
-
e) corelarea capacității de transport cu fluxurile de călători existente;
-
f) continuitatea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate.
SECȚIUNEA a 2-a
Licențe, autorizații și alte documente necesare pentru efectuarea transportului public local
Transportul public local de persoane prin curse regulate
ART. 8. Serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate se efectuează numai de către operatorii de transport rutier care dețin licență de traseu valabilă.
ART. 9. (1) Serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate se efectuează pe raza administrativ-teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad și se consideră transport public local.
(2) În cazul în care traseul transportului pe șină depășește limita municipiului Arad, acesta se consideră
transport public local.
ART. 10. Operatorii de transport/transportatorii autorizați au obligația de a deține la bordul mijlocului de transport în comun, pe toată durata transportului public de persoane prin curse regulate, următoarele documente:
-
a) licența de traseu și caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenței;
-
b) programul de circulație;
-
c) copia conformă a licenței de transport, în cazul autobuzelor;
-
d) legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport/transportatorului autorizat;
-
e) contractul de leasing în original ori o copie conformă cu originalul, în cazul în care autobuzul este utilizat în baza unui asemenea contract;
-
f) actul prin care se dovedește dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto străini;
-
g) asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport/transportatorului autorizat, în copie;
-
h) certificatul de competentă profesională al conducătorului auto pentru transportul rutier public de persoane, valabil, după caz.
ART. 11. Licența de traseu se eliberează cu o durată de 3 ani, pentru traseele cuprinse în programele de transport rutier de persoane prin curse regulate, însoțită de caietul de sarcini al acesteia și de programul de circulație. Cuantumul tarifului de eliberare a unei licențe de traseu este de lei.
ART. 12. Licența de traseu se eliberează în numărul de exemplare corespunzător numărului mijloacelor de transport în comun utilizat pentru efectuarea tuturor curselor prevăzute în programul de circulație.
SECȚIUNEA A 3-A SIGURANȚA RUTIERĂ
ART. 13. În scopul prevenirii cauzelor generatoare de evenimente rutiere, operatorul de transport care efectuează serviciul de transport public local are obligația să adopte măsurile necesare pentru cunoașterea, aplicarea și respectarea reglementărilor legale privind siguranța rutieră și a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească mijloacele de transport și persoanele cu atribuții care concură la siguranța circulației.
ART. 14. Operatorii de transport/transportatorii autorizați care efectuează serviciul public de transport local au următoarele îndatoriri:
-
1. să respecte reglementările legale privind omologarea, înmatricularea, efectuarea inspecțiilor tehnice periodice, repararea, întreținerea, reglarea, modificarea constructivă și reconstrucția mijloacelor de transport;
-
2. să utilizeze mijloace de transport a căror stare tehnică corespunde reglementărilor naționale de siguranță rutieră și de protecție a mediului înconjurător, cu inspecția tehnică periodică/revizia tehnică periodică valabilă și certificate/clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare;
-
3. în intervalul dintre două inspecții tehnice periodice/revizii tehnice periodice, să asigure menținerea mijloacelor de transport într-o stare tehnică corespunzătoare, în vederea încadrării în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, utilizând în acest scop numai sisteme, echipamente, componente, entități tehnice, piese de schimb, materiale de exploatare și dotări obligatorii de origine sau omologate/certificate conform legislației în vigoare;
-
4. să monteze, prin operatori economici autorizați, tahografe și limitatoare de viteză cu aprobare de model la vehiculele pentru care acestea sunt obligatorii;
-
5. să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor care au tahograful sau limitatorul de viteză defect, nesigilat ori fără suficiente foi de înregistrare pentru efectuarea întregului parcurs al transportului;
-
6. să informeze conducătorii mijloacelor de transport și lucrătorii mobili cu privire la regulamentele interne ale întreprinderii și prevederile relevante ale contractelor colective de muncă;
-
7. să verifice pe foile de înregistrare sau pe cartelele conducătorilor auto utilizate modul în care aceștia respectă prevederile legale în vigoare privind perioadele de conducere și de odihnă și să ia măsurile necesare pentru a împiedica repetarea unor nereguli în acest sens;
-
8. să verifice funcționarea tahografului și a limitatorului de viteză, inclusiv cu ocazia analizării diagramelor-tahograf sau a înregistrărilor stocate în memoria cardului conducătorului auto/tahografului digital, după caz;
-
9. să nu permită intervenția persoanelor neautorizate asupra tahografelor și a limitatoarelor de viteză;
-
10. să angajeze transporturile și să întocmească programul de executare a transporturilor, astfel încât conducătorii mijloacelor de transport și lucrătorii mobili să poată respecta prevederile legale privind timpul de lucru, de odihnă și de repaus;
-
11. să se asigure că conducătorii mijloacelor de transport respectă normele de protecție a muncii, protecție a mediului, prevenire și combatere a incendiilor, pe tot timpul efectuării transportului;
-
12. să permită efectuarea transporturilor numai cu respectarea maselor totale maxime autorizate de autoritatea competentă și/sau în limita numărului de locuri înscris în certificatul de înmatriculare; să se asigure spatii libere suficiente pentru transportul bagajelor pasagerilor și să permită transportul mărfurilor/coletelor doar în limita spațiilor disponibile;
-
13. să respecte procedurile ce trebuie urmate în caz de accident și să aplice procedurile corespunzătoare pentru a preveni producerea unor noi accidente sau a unor încălcări grave ale regulilor de circulație;
-
14. să respecte și să aplice reglementările legale în vigoare privind transportul rutier al mărfurilor periculoase;
-
15. să respecte întocmai legile și reglementările specifice fiecărei categorii de transport rutier pe care o execută.
ART. 15. Responsabilitățile ce revin persoanei desemnate să conducă permanent și efectiv activitatea de transport sunt cele stabilite prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1214/ 2015 privind aprobarea normelor privind pregătirea și atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 16. Sarcinile consilierului de siguranță sunt cele prevăzute în Regulamentul pentru desemnarea, pregătirea profesională și examinarea consilierilor de siguranță pentru transportul rutier, feroviar sau pe căile navigabile interioare al mărfurilor periculoase, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.044/2003, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 17. Operatorul de transport care efectuează serviciul de transport public local va întreprinde o investigație pe linie administrativă în toate cazurile de accidente de circulație în care au fost angajate vehiculele utilizate, indiferent de gravitatea accidentului.
ART. 18. Rezultatele cercetării administrative vor sta la baza adoptării măsurilor ce se impun pentru eliminarea repetării cauzelor generatoare de evenimente rutiere.
SECȚIUNEA A 4-A
CONDIȚII PRIVIND EFECTUAREA TRANSPORTULUI PUBLIC LOCAL DE PERSOANE
Transportul public local de persoane prin curse regulate efectuat pe raza administrativ-teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad
ART. 19. Operatorii de transport/transportatorii autorizați vor efectua serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate cu respectarea următoarelor obligații:
-
1. să asigure afișarea la pârțile din fată și laterală dreapta ale mijlocului de transport a indicativului și a capetelor traseului; la partea din spate a mijlocului de transport se va afișa cel puțin indicativul traseului. Elementele de informare menționate anterior vor fi iluminate corespunzător pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate scăzută;
-
2. în salonul mijlocului de transport va fi asigurată informarea publicului călător prin mijloace vizuale și sonore cu privire la denumirea stației care urmează și la legăturile cu alte mijloace de transport public local de persoane;
-
3. să asigure afișarea în salonul mijlocului de transport a numelui conducătorului acestuia, a hârții schematice care să permită vizualizarea traseului și a rețelei de trasee, a instrucțiunilor privind modul de desfășurare a transportului, a obligațiilor publicului călător și a altor informații de utilitate publică privind transportul, stabilite prin reglementările în vigoare;
-
4. să asigure vânzarea legitimațiilor/abonamentelor de călătorie;
-
5. în stațiile din programul de circulație, să asigure afișarea codului traseului, a intervalelor de succedare a curselor, precum și a hârților simplificate cu indicarea traseelor și stațiilor pentru informarea publicului călător;
-
6. să emită abonamente de călătorie cu respectarea reglementărilor în vigoare, inclusiv pentru categoriile sociale care beneficiază de reduceri ale costului abonamentului;
-
7. să asigure accesul liber și nediscriminatoriu la transport, în baza documentelor stabilite de reglementările legale în vigoare, al persoanelor care beneficiază de facilități/gratuități la transport;
-
8. să asigure transportul gratuit al copiilor sub 5 ani;
-
9. mijlocul de transport trebuie să aibă locuri rezervate pentru persoane cu handicap, bătrâni, femei însărcinate, persoane cu copii în brațe;
-
10. să supravegheze urcarea și coborârea călătorilor, să nu plece mijlocul de transport din stații cu ușile deschise sau cu călători aflați pe scările acestuia, precum și cu călători agățați de exteriorul caroseriei;
-
11. să nu admită la transport în salonul mijlocului de transport materii mirositoare, inflamabile, butelii de aragaz, tuburi de oxigen sau alte gaze, butoaie cu carbid, materiale explozibile, produse caustice ori acide, alte materiale sau obiecte care, prin format ori dimensiune, pot produce daune, vătămări corporale sau, prin natura materialului, pot murdări, ori alte obiecte sau mărfuri interzise la transportul public;
-
12. să nu îmbarce călători peste capacitatea maximă admisă a mijlocului de transport;
-
13. să asigure spațiile necesare pentru bagajele de mână ale călătorilor;
-
14. să îmbarce/debarce călători numai în stațiile special amenajate, prevăzute în programul de circulație;
-
15. să utilizeze numai legitimații/abonamente de călătorie cu regim special;
-
16. să nu permită transportul călătorilor decât pe bază de legitimații/abonamente de călătorie valabile sau alte documente prevăzute de reglementările legale în vigoare;
-
17. să asigure călătorii și bagajele acestora pentru riscurile ce cad în sarcina operatorului de transport;
-
18. să tina evidenta curselor sosite și plecate, la fiecare capăt de linie;
-
19. să asigure înlocuirea mijlocului de transport imobilizat pe traseu;
-
20. să asigure, prin dispecerate și dotări speciale, urmărirea și coordonarea în trafic a mijloacelor de transport, de intervenție și de depanare, precum și aplicarea cu operativitate a măsurilor ce se impun în caz de eveniment, incident, accident sau alte situații care pot afecta desfășurarea transportului, în vederea asigurării condițiilor asumate privind regularitatea, siguranța și confortul;
-
21. să dispună de echipaje de intervenție și depanare dotate corespunzător pentru degajarea drumului public sau a căii de rulare în cazul defectării mijlocului de transport, precum și pentru intervenții la rețeaua electrică de contact sau calea de rulare a tramvaielor etc.;
-
22. să asigure informarea anticipată a publicului călător în legătură cu modificarea/suspendarea programului de circulație sau a unui traseu în caz de forță majoră;
-
23. să asigure, zilnic și ori de câte ori este nevoie, salubrizarea, spălarea și dezinfectarea mijloacelor de transport;
-
24. să asigure condițiile de execuție a transportului în condiții de regularitate, siguranță și confort;
-
25. mijloacele de transport trebuie să fie echipate cu instalație de încălzire/condiționare a aerului în stare de funcționare;
-
26. să asigure aspectul estetic corespunzător al mijlocului de transport;
-
27. pe părțile laterale ale mijlocului de transport va fi inscripționată denumirea executantului transportului;
-
28. la bordul mijlocului de transport trebuie să existe mijloace de prevenire și combatere a incendiilor, precum și ciocan pentru spart geamurile în caz de necesitate;
Reguli ale transportului public efectuat pe raza localităților de tranzit, care sunt pe raza teritorială a traseelor efectuate de către Operator, dar nu sunt membre ale ADI
ART. 20. Transportul desfășurat pe traseele care au în componența lor și localități nemembre ale ADI
se va realiza după cum urmează:
-
1. Circulația autobuzelor se realizează fără oprirea în localitatea nemembră a asociației.
-
2. În caz excepțional, și numai la solicitarea unității administratriv teritoriale, ADI va putea aproba oprirea în maxim o stație amplasată pe teritoriul administrativ al UAT solicitante;
-
3. Tariful de călătorie aplicat din și până la stația unică aprobată, va fi tarif comercial, conform tarifelor aprobate prin anexa nr. 6.1.
CAP. 3 DREPTURI ȘI OBLIGAȚII
ART. 21. Drepturile și obligațiile operatorilor de transport/transportatorilor autorizați care desfășoară activități de transport public local se prevăd în regulamentele și caietele de sarcini ale serviciului de transport public local, aprobate de autoritățile administrației publice locale, anexate la hotărârile de dare în administrare, respectiv la contractele de delegare a gestiunii aprobate prin hotărâri de atribuire.
ART. 22. Operatorii de transport/transportatorii autorizați care desfășoară activități de transport public local au următoarele drepturi:
-
a) cei care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de delegare a gestiunii au dreptul să întrerupă prestarea serviciului de transport public local în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către autoritățile administrației publice locale, cu obligația de a notifica întreruperea prestării serviciului în termenul și în condițiile prevăzute în contractul de delegare a gestiunii;
-
b) să încaseze tarifele aferente transportului public local de persoane prin curse regulate;
-
c) să actualizeze semestrial tarifele aferente transportului public local de persoane prin curse regulate cu rata inflației;
-
d) să includă în tarifele de transport percepute călătorilor primele de asigurare pentru aceștia și pentru bagajele lor, precum și pentru riscurile ce pot decurge din efectuarea operațiunilor de transport, în cazul transportului public local de persoane prin curse regulate;
-
e) să utilizeze patrimoniul propriu sau concesionat pentru asigurarea serviciului public local de călători prin curse regulate;
-
f) să utilizeze infrastructura tehnica-edilitară a sistemului de transport public local de persoane, în condițiile stabilite conform hotărârii de dare în administrare sau contractului de delegare a gestiunii, după caz;
-
g) să beneficieze de o despăgubire adecvată și efectivă pentru prejudiciile aduse în caz de modificare unilaterală a contractului de delegare a gestiunii de către concedent, fără respectarea termenelor și condițiilor prevăzute în acesta;
-
h) să ceară întreruperea serviciului în cazul în care continuarea activității ar conduce la crearea de prejudicii importante patrimoniului încredințat spre administrare;
-
i) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent, conform legislației în vigoare, se pot adresa instanței competente.
ART. 23. Suplimentar fată de obligațiile ce decurg din prevederile secțiunilor a 3-a și a 4-a ale cap. II, operatorii de transport și, după caz, transportatorii autorizați au următoarele obligații:
-
a) să respecte întocmai legile și reglementările specifice fiecărei categorii de transport pe care o execută;
-
b) să asigure prestarea serviciului conform prevederilor contractuale sau ale hotărârii de dare în administrare, după caz;
-
c) să respecte sarcinile asumate potrivit hotărârii de dare în administrare, contractului de delegare a gestiunii serviciului;
-
d) să respecte indicatorii de performanta și de calitate stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii, prin hotărârea de dare în administrare;
-
e) să permită accesul liber și nediscriminatoriu al utilizatorilor la serviciul de transport public local;
-
f) să asigure respectarea drepturilor utilizatorilor în efectuarea serviciului de transport public local;
-
g) să efectueze transportul public de persoane prin curse regulate, conform prevederilor programului de circulație, în condiții de calitate, siguranță, regularitate și confort;
-
h) să asigure continuitatea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate;
-
i) să coreleze capacitatea de transport cu fluxurile de călători existente;
-
j) să fundamenteze și să supună concedentului tarifele ce vor fi utilizate în activitatea de transport public local de persoane prin curse regulate;
-
k) să nu încarce în mod artificial costurile de operare;
-
l) să pună la dispoziția publicului călător mijloace de transport care să îndeplinească condițiile impuse de legislația în vigoare privind siguranța circulației și protecția mediului;
-
m) să efectueze întreținerea curentă, reparațiile curente și accidentale care se impun, în limita bugetului aprobat, la bunurile concesionate/închiriate de la concedent, conform programelor de întreținere, reparații, dotări și investiții aprobate de acesta;
-
n) să fundamenteze necesarul anual de fonduri pentru investiții din surse proprii, precum și diferența
de tarif pentru protecție socială, conform legislației în vigoare;
-
o) în cazul în care sesizează existenta sau posibilitatea existenței unei cauze de natură să conducă la reducerea activității, să notifice de îndată acest fapt concedentului, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuității activității;
-
p) să încheie și să onoreze contractele de asigurări pentru mijloacele de transport deținute, precum și asigurarea călătorilor și bunurilor acestora, conform prevederilor legislației în vigoare privind asigurările;
-
q) să informeze permanent călătorii cu privire la traseele, programele de circulație, tarifele aplicate, precum și modificarea acestora;
-
r) să aplice normele de protecție a muncii specifice activității desfășurate în cadrul serviciului contractat;
-
s) să asigure accesul organelor de control ale concedentului la informațiile privind executarea serviciului concesionat și modul de exploatare a mijloacelor de transport, a infrastructurii aferente și a bunurilor concesionate/închiriate, după caz;
ș) să planifice efectuarea inspecțiilor tehnice periodice/reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport, astfel încât să se asigure respectarea programului de circulație și a prevederilor reglementărilor legale în vigoare privind siguranța rutieră;
-
t) să dețină la sediul social următoarele documente, în funcție de tipul de transport public local efectuat:
• asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina transportatorului;
-
• cărțile de identitate ale vehiculelor, în original pentru cele deținute în proprietate, respectiv în copie pentru cele deținute în baza unui contract de leasing;
-
• contractele de leasing pentru vehiculele utilizate;
-
• avizele medicale și psihologice valabile pentru persoana desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier, precum și pentru conducătorii auto;
-
• toate documentele care atestă menținerea condițiilor inițiale care au stat la baza eliberării licenței de transport/autorizației de transport și a delegării gestiunii, după caz;
-
• documentele doveditoare din care să rezulte angajarea în condiții legale a persoanelor cu funcții care concură la siguranța circulației;
-
• evidenta și planificarea inspecțiilor tehnice periodice/reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport;
-
• evidenta accidentelor de circulație, documentele de cercetare administrativă a accidentelor de circulație, precum și notele informative transmise consiliului județean în cazul accidentelor grave de circulație;
-
• alte documente prevăzute de reglementările legale în vigoare;
ț) să furnizeze autorității administrației publice locale, respectiv autorităților de reglementare competente conform legii, informațiile solicitate și să asigure accesul la documentațiile și la actele individuale pe baza cărora prestează serviciul, necesare verificării și evaluării modului de prestare a serviciului;
-
u) să plătească despăgubiri persoanelor fizice sau juridice pentru prejudiciile aduse din culpă, conform prevederilor legale și/sau contractuale, dacă acestea nu sunt acoperite prin polițe de asigurare;
-
v) să asigure finanțarea pregătirii profesionale și efectuarea examinărilor medicale și psihologice ale propriilor angajați;
-
w) să pună în aplicare metode performante de management, care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale impuse de normele legale în vigoare privind achizițiile de lucrări sau bunuri;
-
x) să gestioneze serviciul public pe criterii de competitivitate și eficientă economică;
-
y) să promoveze dezvoltarea, modernizarea și exploatarea eficientă a bazei tehnica-materiale aferente serviciului prestat.
ART. 24. Autoritățile administrației publice locale în raporturile cu operatorii de transport rutier care efectuează servicii de transport public local, au următoarele drepturi:
-
a) Să convoace pentru audieri operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați, în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru remedierea unor deficiențe apărute în executarea serviciilor respective;
-
b) Să analizeze, să verifice și să aprobe documentațiile justificative de ajustare a tarifelor de călătorie propusese operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați în corelare cu reglementările în vigoare vizând asigurarea ratei suportabilității costurilor pentru utilizatori;
-
c) Să verifice și să controleze periodic modul de realizare a serviciului de transport public local;
-
d) Să actualizeze programele de transport public de persoane prin curse regulate în conformitate cu cerințele de transport;
-
e) Să sancționeze operatorii de transport în cazul în care aceștia nu prestează serviciul la parametrii de performanță, eficiență și calitate la care s-au obligat prin contractul de atribuire a gestiunii și a caietului de sarcini.
ART. 25. Autoritățile administrației publice locale au următoarele obligații față de operatorii de transport rutier:
-
a) Să asigure un tratament egal și nediscriminatoriu pentru toți operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați;
-
b) Să asigure accesul operatorilor de transport rutier și transportatorilor autorizați pentru realizarea serviciului de transport public local într-un mediu concurențial și transparent;
-
c) Să reglementeze, prin norme locale, modul de organizare și funcționare a serviciului de transport public local;
-
d) Să păstreze confidențialitatea informațiilor, altele decât cele publice, cu privire la activitatea operatorilor de transport rutier și transportatorilor autorizați;
-
e) Să asigure finanțările convenite prin reglementările privind modalitatea de gestiune a serviciului, dacă este cazul;
-
f) Să respecte obligațiile pe care și le-au asumat prin contractul de atribuire a gestiunii, inclusiv pe cele referitoare la regimul investițiilor realizate de operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați.
ART. 26. Conducătorii mijloacelor de transport local de persoane prin curse regulate au următoarele atribuții și responsabilități
-
a) să se prezinte pentru efectuarea examinării medicale și psihologice, inițială și periodică și să respecte recomandările comisiilor medicale și psihologice
-
b) să respecte normele și regulile privind conducerea în condiții de siguranță rutieră și conduită preventivă
-
c) să cunoască și să respecte măsurile ce trebuie luate după un accident sau incident în ceea ce privește asigurarea vehiculului, protecția personală și acelorlalți participanți la trafic, protecția mediului, protecția bunurilor
-
d) să respecte întocmai legile și reglementările specifice categoriei de transport rutier pe care o execută
-
e) sa nu fumeze în interiorul mijloacelor de transport în comun
-
f) să aibă un comportament civilizat față de utilizatorii mijloacelor de transport comun
-
g) să oprească numai în stațiile publice stabilite și special amenajate pentru transportul public local
-
h) să respecte viteza de deplasare în trafic, să nu conducă agresiv și să nu circule cu ușile deschise
-
i) să nu deschidă ușile pentru urcarea și coborârea călătorilor între stații decât cu excepția cazurilor de necesitate
-
j) să nu pornească din stație înainte de urcarea și coborârea călătorilor și luarea măsurilor de precauție necesare pentru a evita orice situație periculoasă
-
k) să nu primească alte persoane în cabină
-
l) să prezinte organelor de control documentele solicitate
-
m) să folosească atunci când este nevoie instalațiile de încălzire/condiționare a aerului la mijloacele de transport care sunt dotate cu astfel de echipamente.
-
n) să respecte perioadele de conducere și perioadele de odihnă, conform reglementărilor legale în vigoare, și să utilizeze corect tahograful;
-
o) să nu intervină asupra tahografului sau a limitatorului de viteză pentru scoaterea acestora din uz sau modificarea caracteristicilor de funcționare.
ART. 27. Principalele obligații ale personalului de verificare și control a legitimațiilor de călătorie
-
a) să verifice valabilitatea și autenticitatea legitimațiilor de călătorie (bilete, abonamente, legitimații de călătorie);
-
b) în timpul controlului să poarte la vedere ecusonul cu numele și prenumele acestuia;
-
c) să aibă o ținută corespunzătoare;
-
d) să aibă un comportament civilizat fată de utilizatorii mijloacelor de transport în comun;
-
e) în cazul in care există proba faptică, concretă și reală a vinovăției călătorului contravenient, cazul va fi tratat izolat fără extinderea lui publică în mijlocul de transport, arătându-se în mod obiectiv și civilizat încadrarea faptei în actul normativ de constatare și stabilire a contravenției;
-
f) să intervină si să acționeze pentru aplanarea conflictelor apărute între călători.
ART. 28. Au calitatea de utilizatori beneficiarii serviciilor de transport public local, persoane fizice sau juridice.
ART. 29 (1) Principalele drepturi ale utilizatorilor sunt următoarele:
-
a) să beneficieze, liber și nediscriminatoriu, de serviciul de transport public local;
-
b) să aibă acces la informațiile publice cu privire la serviciul de transport public local;
-
c) să le fie aduse la cunoștință hotărârile consiliilor locale cu privire la transportul public local;
-
d) să conteste hotărârile consiliilor locale în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect provocat de acestea, în condițiile legii;
-
e) să solicite și să primească, în condițiile legii, despăgubiri sau compensații pentru daunele provocate lor de operatorii de transport rutier sau de transportatorii autorizați, prin nerespectarea obligațiilor asumate prin contractele de atribuire a gestiunii;
-
f) să sesizeze Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad orice deficiențe constatate în efectuarea serviciilor de transport public local și să facă propuneri vizând înlăturarea acestora;
-
g) să renunțe, în condițiile legii, la serviciile contractate;
-
h) să fie consultați, direct sau prin intermediul unor organizații neguvernamentale reprezentative, în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor, strategiilor și reglementărilor privind serviciul de transport public local;
-
(2) Anumite categorii de utilizatori, persoane fizice, beneficiază, în condițiile legii, de facilități pentru plata serviciului de transport public local.
ART. 30. Principalele obligații ale utilizatorilor sunt următoarele:
-
a) să dețină legitimații de călătorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin lege;
-
b) să prezinte organelor de control titlul de călătorie valabil
-
c) să achite costul legitimațiilor de călătorie valabile pentru călătoriile pe care le efectuează, conform tarifelor menționate lizibil pe acestea;
-
d) să achite, în termenele stabilite, contravaloarea serviciului furnizat/prestat pe baza contractelor;
-
e) să nu aducă prejudicii bunurilor sistemelor de transport din domeniul public sau privat;
-
f) să aibă un comportament civilizat în raport cu personalul prestatorilor de servicii, precum și cu ceilalți utilizatori.
-
g) să nu introducă în mijlocul de transport materii mirositoare, inflamabile, butelii de aragaz, tuburi de oxigen sau alte gaze, butoaie cu carbid, materiale explozibile, produse caustice ori acide, alte materiale sau obiecte care, prin format ori dimensiune, pot produce daune, vătămări corporale sau, prin natura materialului, pot murdări, ori alte obiecte sau mărfuri interzise la transportul public;
-
h) să nu consume băuturi alcoolice în mijloacele de transport în comun
-
i) să nu fumeze, să nu consume semințe, să nu arunce hârtii sau resturi de orice fel în mijloacele de transport în comun
-
j) să nu degradeze, prin orice mijloace, mobilierul și dotările vehiculelor de transport în comun și stațiilor de îmbarcare- debarcare
CAP. 4 INDICATORI DE PERFORMANȚĂ
ART. 31 (1) Indicatorii de performanță privind efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate sunt următorii:
-
1. numărul de curse, trasee pe care operatorul a suspendat sau a întârziat executarea transportului fată de programul de circulație;
-
2. numărul de trasee pe care operatorul nu a efectuat transportul public local de călători pe o perioadă mai mare de 24 de ore;
-
3. numărul de călători afectați de situațiile prevăzute la pct. 1 și 2;
-
4. numărul total de mijloace de transport utilizate zilnic comparativ cu numărul necesar pentru realizarea programului de circulație;
-
5. numărul de reclamații ale călătorilor privind calitatea transportului, dintre care:
-
a) numărul de reclamații justificate;
-
b) numărul de reclamații rezolvate;
-
c) numărul de reclamații la care călătorii nu au primit răspuns în termenele legale;
-
6. numărul autovehiculelor atestate Euro 3 sau Euro 4 raportat la numărul total de autovehicule necesar pentru realizarea programului de circulație;?.
-
7. vechimea mijloacelor de transport și dotările de confort pentru călători;
-
8. despăgubirile plătite de către operatorii de transport/transportatorii autorizați pentru nerespectarea condițiilor de calitate și de mediu privind desfășurarea transportului;9.
-
9. numărul abaterilor constatate și sancționate de personalul împuternicit privind nerespectarea prevederilor legale;
-
10. numărul de accidente de circulație produse din vina personalului propriu sau a operatorului de transport/transportatorului autorizat.
-
(2) În efectuarea serviciului de transport public local se vor respecta cel puțin indicatorii de performanta prevăzuți în prezentul regulament, aprobați prin prezenta hotărâre. Aceștia se vor definitiva în caietul de sarcini pe tipuri de transport.
-
(3) Consiliul director a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad poate aproba și alți indicatori de performanță în efectuarea serviciului de transport public local, pe baza unor studii de necesitate și oportunitate în care se va tine seama de necesitățile comunităților locale, nivelul de dezvoltare a infrastructurii tehnica-edilitare, precum și de cerințele reglementărilor legale în vigoare din domeniul transporturilor rutiere.
-
(4) Indicatorii de performanta se stabilesc cu respectarea prevederilor prezentului regulament și se comunică semestrial autorității de autorizare din cadrul a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
CAP. 5 RĂSPUNDERI ȘI SANCȚIUNI
ART.32. Încălcarea dispozițiilor prezentului Regulament constituie contravenție și se sancționează după cum urmează:
-
a) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, pentru nerespectarea dispozițiilor, art. 26, literele b, c art. 29, litera a, b
-
b) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru nerespectarea dispozițiilor art.25, literele e, f, k, art.
26, litera d, art. 29, litera f, h, i
-
c) cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 14 punctele 4, 5, 8, art. 19 punctele 1, 2, 3, 5, 13, 15, 27, art. 22, litera i, art. 25 literele b, c, g ,h ,i ,j , l
-
d) cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 10, art. 14 punctele 3, 7, 9, 10, 12, 13, art. 19 punctele 4, 6, 7, 8, 14, 16, 18, 21, 23, 25, 26, art. 22, literele d, f, g, h, j, k, m, n, o, q, v, w, x, y, art. 25 literele a, m, n , o
-
e) cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 8, art. 14 punctele 1, 2, 11, 14, 15, art. 19 punctele 9, 10, 11, 12, 17, 19, 20, 22, 24, 28, art. 22, literele a, b, c, e, l, p, r, s, ș, t, ț, u, art. 25 litera d, art. 29, literele d, e, g, j, art. 30, alineatul (4).
ART.33. Contravențiile se constată și se aplică de către agenții constatatori, funcționarii cu atribuții de control, agenții Poliției Locale a Municipiului Arad și lucrătorii Inspectoratului de Poliție al Județului Arad. Împotriva Procesului-verbal de contravenție precum și a altor măsuri dispuse, se poate depune plângere la Judecătoria Arad, în termen de 15 zile de la comunicare, aplicându-se în acest sens, prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Contravențiile prevăzute la art. 31 alin. (a) - (g) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor ale art. 28.
CAP.6 DISPOZIȚII FINALE
ART. 34. Încălcarea dispozițiilor prezentului regulament-cadru atrage răspunderea disciplinară, patrimonială, civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile Legii serviciilor publice de utilități publice nr. 51/2006, ale Legii nr. 92/2007, precum și ale actelor normative din domeniul transporturilor rutiere.
ART. 35. Prezentul regulament face parte integrantă din contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane efectuat în cadrul a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, încheiat între Compania de Transport Public Arad S.A. și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
Anexa 14 - Resursele umane și protecția socială a angajaților Operatorului
Operatorul va aplica propria sa politică de selecție, calificare, instruire, recalificare, concediere și salarizare, potrivit Contractului Colectiv de Muncă, Codului Muncii, și prevederilor legale în vigoare. Activitatea de planificare a resurselor umane urmează specificul activității societății și are scopul de a asigura personalul calificat necesar, cu instruire profesională și competențe adecvate pentru cerințele activității.
La data de 31.12.2018 operatorul are următoarea structură de personal
|
Categorie personal |
Număr |
Observații |
|
Personal administrativ |
72 |
Personal TESA, operativi |
|
Personal direct implicat în activitatea de Transport Public |
241 |
Vatmani,soferi,dispeceri |
|
Personal pentru alte activități |
274 |
Mentenanta,vanzare bilete,altii |
|
TOTAL PERSONAL |
587 |
Operatorul se obligă să respecte toate normele naționale și europene referitoare la protecția socială a angajaților, inclusiv cele referitoare la măsurile de proțecție socială luate în cazul concedierilor colective, ca urmare a planurilor de restructurare, precum și reglementările privind combaterea discriminării la locul de muncă.
Personalul cu atribuții în siguranța traficului va face periodic subiectul unei examinări psihologice și medicale, potrivit legislației în vigoare.
Personalul Operatorului este pe deplin conștient de obligația sa de a se conforma reglementărilor în vigoare, instrucțiunilor și altor documente din care reies sarcini și responsabilități, precum ședințe, discuții, panouri informative.
Pentru a atinge și menține competența necesară pentru activitățile prestate potrivit prezentului contract, se vor identifica, planifica și conduce activități de instruire pentru toate categoriile de angajați ai Operatorului. Cursurile de instruire vor fi ținute în domeniul profesional, al managementului calității și al siguranței la lucru.
Anexa 15 - Model licență de traseu
ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DE TRANSPORT PUBLIC ARAD LICENȚĂ DE TRASEU
Seria......Nr.......
pentru prestarea serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate efectuat cu autobuze
Prezenta licență de traseu s-a eliberat operatorului de transport rutier:
Valabilă de la data de..........................până la data de..............................
Eliberată în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători nr..........................din data....................................
Emitent: ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ
Data eliberării.................
Semnătura și ștampila
Operatorul de transport rutier poate efectua servicii publice de transport local de persoane pe următorul traseu:
