Hotărârea nr. 400/2019
cu privire la modificarea obiectului unor contracte de închiriere cu destinatia de locuinteROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 400
din 1 august 2019
cu privire la modificarea obiectului unor contracte de închiriere cu destinația de locuințe
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 56747/19.07.2019,
Analizând raportul de specialitate al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcției Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 56752/19.07.2019,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Ținând seama de constatarea reprezentanților din cadrul Biroului Reparații Imobile privind starea tehnică a imobilului care a fost repartizat doamnei Xxxxx Xxxxxx,
Având în vedere Hotărârea nr. 272/2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad, privind repartizarea unor locuințe situate în municipiul Arad, persoanelor care au depus dosare în vederea obținerii unei locuințe sociale,
Având în vedere prevederile art. 1777, art. 1778 alin. (1), art. 1779, art. 1780, art. 1781 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 de consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), lit. d), alin. (6) lit. b), alin. (7) lit. q), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. Se aprobă modificarea obiectului contractului de închiriere încheiat cu Xxxxxxxx Xxxxxxx pentru locuința situată în Arad, str. Tarafului, bloc 7, ap. xx, în sensul înlocuirii obiectului contractului, conform anexei, care face parte din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă modificarea obiectului contractului de închiriere încheiat cu Xxxxx Xxxxxx pentru locuința situată în Arad, str. Predeal, bloc G1, ap. xx, în sensul înlocuirii obiectului contractului, conform anexei, care face parte din prezenta hotărâre.
Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad și se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxx Xxxxx-Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Fond Locativ
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
Cod PMA -S4-02
1 ex. Dosar ședință CLMA 1.08.2019
Anexa la Hotărârea nr. 400/1.08.2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxx Xxxxx-Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
|
Nr. crt. |
Chiriaș |
Obiectul noului contract |
|
1. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
str. Vicențiu Babeș, nr.10, ap.x |
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
str. Tarafului, bl.2, ap.x |
|
ROMÂNIA JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL |
PROIECT |
AVIZAT: SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx |
|
Nr. 366/22.07.2019 | ||
|
H O T Ă R Â R E A NR.____ din ______________2019 |
cu privire la modificarea obiectului unor contracte de închiriere cu destinația de locuințe
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat la Primăria Municipiului Arad cu nr. 56747/19.07.2019,
Analizând raportul de specialitate al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcției Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 56752/19.07.2019,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Ținând seama de constatarea reprezentanților din cadrul Biroului Reparații Imobile privind starea tehnică a imobilului care a fost repartizat doamnei Xxxxx Xxxxxx,
Având în vedere Hotărârea nr. 272/2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad, privind repartizarea unor locuințe situate în municipiul Arad, persoanelor care au depus dosare în vederea obținerii unei locuințe sociale,
Având în vedere prevederile art. 1777, art. 1778 alin. (1), art. 1779, art. 1780, art. 1781 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), lit. d), alin. (6) lit. b), alin. (7) lit. q), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. Se aprobă modificarea obiectului contractului de închiriere încheiat cu Xxxxxxxx Xxxxxxx pentru locuința situată în Arad, str. Tarafului, bloc 7, ap. xx, în sensul înlocuirii obiectului contractului, conform anexei, care face parte din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă modificarea obiectului contractului de închiriere încheiat cu Xxxxx Xxxxxx pentru locuința situată în Arad, str. Predeal, bloc G1, ap. xx, în sensul înlocuirii obiectului contractului, conform anexei, care face parte din prezenta hotărâre.
Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primăria Municipiului Arad și se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
SECRETAR GENERAL,
Serviciul Fond Locativ Xxxxxx Xxxxxx / Xxxxxx Xxxxxx
Cod: PMA -S4-02
Anexa la Hotărârea nr._________/______
a Consiliului Local al Municipiului Arad
|
Nr. crt. |
Chiriaș |
Obiectul noului contract |
|
1. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
str. Vicențiu Babeș, nr.10, ap.x |
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
str. Tarafului, bl.2, ap.x |
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
REFERAT DE APROBARE
Nr. 56747 din 19.07.2019
Întrucât, la această oră există constituit un fond de locuințe destinate închirierii persoanelor și/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate în natură foștilor proprietari, în blocurile sociale din strada Tarafului, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.74/2007 privind asigurarea fondului de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, această categorie nefiind prejudiciată prin repartizarea acestor locuințe,
Având în vedere:
Faptul că locuința situată în imobilul din Arad, str. Predeal, bloc G1, ap.xx nu corespund din punct de vedere tehnic, așa cum rezultă din adresa Biroului Reparații Imobile, precum și situația deosebită în care se află unele familii de chiriași aflați în locuințele administrate de Consiliul Local al Municipiului Arad care au în familie persoane cu boli, care locuiesc la etaje superioare ale imobilelor,
Consider oportună aprobarea modificării obiectului contractelor de închiriere, conform anexei care face parte din prezenta hotărâre.
PRIMAR,
Xxxxx Xxxxxx
9
NR. 56752/19.07.2019
R A P O R T al Serviciului Fond Locativ
Referitor la: referatul de aprobare înregistrat cu nr. 56747/19.07.2019, a domnului Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad,
Obiect:
Propunere de modificare a obiectului contractului de închiriere încheiat cu Xxxxxxxx Xxxxxxx pentru locuința situată în Arad, str. Tarafului, bloc 7, ap.xx, în sensul înlocuirii obiectului contractului, conform anexei care face parte din prezenta hotărâre.
Propunere de modificare a obiectului contractului de închiriere încheiat cu Xxxxx Xxxxxx pentru locuința situată în Arad, str. Predeal, bloc G1, ap.xx, în sensul înlocuirii obiectului contractului, conform anexei care face parte din prezenta hotărâre.
Considerații de ordin general:
Faptul că locuința situată în imobilul din Arad, str. Predeal, bloc G1, ap.xx nu corespund din punct de vedere tehnic, așa cum rezultă din adresa Biroului Reparații Imobile, precum și situația deosebită în care se află unele familii de chiriași aflați în locuințele administrate de Consiliul Local al Municipiului Arad care au în familie persoane cu boli, care locuiesc la etaje superioare ale imobilelor
P R O P U N E M:
Aprobarea modificării obiectului contractului de închiriere încheiat cu Xxxxxxxx Xxxxxxx pentru locuința situată în Arad, str. Tarafului, bloc 7, ap.xx, în sensul înlocuirii obiectului contractului, conform anexei care face parte din prezenta hotărâre.
Aprobarea modificării obiectului contractului de închiriere încheiat cu Xxxxx Xxxxxx pentru locuința situată în Arad, str. Predeal, bloc G1, ap.xx, în sensul înlocuirii obiectului contractului, conform anexei care face parte din prezenta hotărâre.
DIRECTOR EXECUTIV
ȘEF SERVICIU,
C.j. Xxxxxx Xxxxxx
X.X. Xxxxxx Xxxxxxxxxxx
9
