Hotărârea nr. 261/2018

privind modificarea suprafeței de teren aferentă Punctului Termic Xxxxx Xxxxxxx, situat în Arad, str. Rodnei

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 261 din 13 iunie 2018 privind modificarea suprafeței de teren aferentă Punctului Termic Xxxxx Xxxxxxx, situat în Arad, str. Rodnei

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, d-nul Xxxxxxxx Xxxxx, exprimată în expunerea de motive nr. 42941/07.06.2018,

Analizând raportul cu nr. 42943/07.06.2018 al Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public,

Ținând cont de art. 1 alin. (5), art. 10, art. 11 alin. (24), art. 14 alin. (10), art. 23 lit. b) și art. 41 alin. (3) lit. a) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

În conformitate cu prevederile art. 110, art. 116 alin. (4) și anexa 1.30 din Ordinul nr. 700/2014 al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cu modificările și completările ulterioare,

Luând în considerare extrasul de carte funciară nr. 347791 - Arad, nr. top 7439/6684/1/b/4/2/1, Ținând seama de rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Având în vedere adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 prezenți din totalul de 23),

În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (9), art. 45 alin. (3) și art. 115 alin.

  • (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

H O T Ă R Ă Ș T E

ART. 1: Se aprobă modificarea suprafeței de teren aferentă Punctului Termic Xxxxx Xxxxxxx, situat în Arad, str. Rodnei, înscrisă în CF nr. 347791 Arad, cu nr. top. 7439/6684/1/b/4/2/1, conform măsurătorilor, de la 2576 mp, la 1733 mp, potrivit documentației cadastrale întocmită de către S.C. DATCAD S.R.L., ce constituie anexa la prezenta hotărâre.

ART. 2: Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Serviciul Evidență Domeniul Public și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxx Xxxxxxxx                   Contrasemnează pentru legalitate

SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. SML/SML Verif. CM

1 ex. Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public

1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 13.06.2018

Cod PMA -S4-02


ROMÂNIA

Avizat SECRETAR Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


JUDEȚUL ARAD

PROIECT

Nr.229/08.06.2018


MUNICIPIUL ARAD

CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr.

din 2018

privind modificarea suprafeței de teren aferentă Punctului Termic Xxxxx Xxxxxxx, situat în Arad, str. Rodnei

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, d-nul Xxxxxxxx Xxxxx, exprimată în expunerea de motive nr. 42941/07.06.2018,

Analizând raportul cu nr. 42943/07.06.2018 al Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public;

Ținând cont de art. 1 alin. (5), art. 10, art. 11 alin. (24), art. 14 alin. (10), art. 23 lit. b) și art. 41 alin. (3) lit. a) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile art. 110, art. 116 alin. (4) și anexa 1.30 din Ordinul nr. 700/2014 al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cu modificările și completările ulterioare;

Luând în considerare extrasul de carte funciară nr. 347791  - Arad, nr. top

7439/6684/1/b/4/2/1;

Ținând seama de rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (9), art. 45 alin. (3) și art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

H O T Ă R Ă Ș T E

ART.1: Se aprobă modificarea suprafeței de teren aferentă Punctului Termic Xxxxx Xxxxxxx, situat în Arad, str. Rodnei, înscrisă în CF nr. 347791 Arad, cu nr. top. 7439/6684/1/b/4/2/1, conform măsurătorilor, de la 2576 mp, la 1733 mp, potrivit documentației cadastrale întocmită de către S.C. DATCAD S.R.L., ce constituie anexa la prezenta hotărâre.

ART.2: Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Serviciul Evidență Domeniul Public și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                    SECRETAR

Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public

Cod:PMA-S4-01

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr. 42941 din 07.06.2018

Primarul Municipiului Arad

In temeiul prevederilor art. 45, alin. (6), din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „modificarea suprafeței de teren aferentă Punctului Termic Xxxxx Xxxxxxx, situat în Arad, str. Rodnei", proiect în susținerea căruia formulez următoarea

EXPUNERE DE MOTIVE

In vederea efectuării operațiunilor de publicitate imobiliară pentru terenul aferent Punctului Termic Xxxxx Xxxxxxx, situat în Arad, str. Rodnei, consider oportun adoptarea de către Consiliul Local Municipal a unei hotărâri, prin care să se aprobe modificarea suprafeței de teren, de la 2576 mp, la 1733 mp, ca urmare a realizării măsurătorilor cadastrale.

P R I M A R Xxxxxxxx Xxxxx

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA PATRIMONIU

SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI ADMINISTRARE DOMENIUL PUBLIC

Nr. 42943/07.06.2018

R A P O R T

Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr. 9102/07.02.2018 a domnului Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad;

Obiect: modificarea suprafeței de teren aferentă Punctului Termic Xxxxx Xxxxxxx, situat în Arad, str. Rodnei;

Considerații generale:

Având în vedere necesitatea efectuării operațiunilor de publicitate imobiliară pentru terenul aferent Punctului Termic Xxxxx Xxxxxxx, situat pe strada Rodnei, proprietatea Statului Român, este necesară adoptarea de către Consiliul Local Municipal a unei hotărâri, prin care să se aprobe modificarea suprafeței de teren, de la 2576 mp, la 1956 mp, ca urmare a realizării măsurătorilor cadastrale.

Considerații juridice:

Ținând cont de art. 1 alin.(5), art. 10, art.11 alin.(24), art.14 alin.(10), art. 23 lit.b) și art. 41 alin. (3) lit. a) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile art.110, art.116 alin. (4) și anexa 1.30 din Ordinul nr. 700/2014 al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cu modificările și completările ulterioare;

Luând în considerare extrasul de carte funciară nr. 347791 Arad, cu nr. top. 7439/6684/1/b/4/2/1.

Având în vedere documentația cadastrală întocmită de către S.C. DATCAD S.R.L.;

P R O P U N E M:

modificarea suprafeței de teren aferentă Punctului Termic Xxxxx Xxxxxxx, situat în Arad, str. Rodnei, înscrisă în CF nr. 347791 Arad, cu nr. top. 7439/6684/1/b/4/2/1, conform măsurătorilor, de la 2576 mp, la 1733 mp, potrivit documentației cadastrale întocmită de către S.C. DATCAD S.R.L.

Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului și a publicității imobiliare

Art.1

(5) Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege terenul, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, aparținând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic.

Art.10

(1) Înregistrarea sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se realizează pe baza măsurătorilor necesare realizării planului cadastral, în care sunt determinate poziția limitelor dintre imobilele învecinate, din oficiu, gratuit și în mod sistematic, pe baza realității din teren, identificată conform art. 11 alin. (2) lit. e) și f), indiferent de apartenența imobilului la domeniul public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale sau de calitatea de proprietar, posesor ori deținător legal sau detentor precar prevăzut la art. 918 din Codul civil. Lucrările de măsurători se execută prin orice metodă grafică, numerică, fotogrammetrică sau combinate, în îndeplinirea funcției tehnice a cadastrului.

  • (2) Documentațiile cadastrale determină suprafața terenurilor și construcțiilor, rezultată din măsurători.

  • (3) In cadrulfuncției economice a cadastrului se evidențiază elementele tehnice necesare stabilirii valorilor impozabile ale imobilelor sau, după caz, a impozitelor sau taxelor pentru aceste imobile.

  • (4) Funcția juridică a cadastrului se realizează prin identificarea proprietarilor, respectiv a posesorilor imobilelor și prin înscrierea acestora în documentele tehnice cadastrale, în scopul înscrierii imobilelor în cartea funciară.

#M3

  • (5) In scopul accelerării înregistrării sistematice, precum și al creșterii numărului imobilelor înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, Agenția Națională, prin oficiile teritoriale, poate deschide cărți funciare din oficiu, la nivelul unității administrativ-teritoriale, prin conversia în format electronic a informațiilor existente în evidențele oficiilor teritoriale referitoare la drepturile reale pentru care au fost îndeplinite formalitățile legale de publicitate, precum și a informațiilor grafice și textuale ale imobilelor.

  • (6) Ulterior finalizării înregistrării efectuate potrivit alin. (5), se vor afișa opisul alfabetic al proprietarilor, precum și registrul cadastral.

  • (7) Afișarea documentelor prevăzute la alin. (6) se face conform mijloacelor prevăzute pentru înregistrarea sistematică, respectiv prin publicarea și afișarea, la nivel central, pe pagina de internet special creată de către Agenția Națională în acest scop, iar contestarea acestora se poate face și electronic, inclusiv pe pagina de internet special creată de către Agenția Națională în acest scop, și se soluționează prin proces-verbal, care se contestă în condițiile art. 14 alin. (4).

  • (8)  Titularii drepturilor asupra imobilelor înscriși în cărțile funciare deschise potrivit prevederilor alin. (5) au la dispoziție un termen de un an de la data deschiderii din oficiu a cărților funciare, în care pot să solicite actualizarea gratuită a acestora.

  • (9) In cărțile funciare astfel înființate se vor face mențiunile corespunzătoare referitoare la deschiderea acestora din oficiu, prin convertirea informațiilor existente, precum și cu privire la posibilitatea îndreptării erorilor sau actualizării înscrierilor după caz, în termen de un an de la data deschiderii.

  • (10) Actualizarea evidențelor astfel convertite se poate efectua și prin deschiderea din oficiu a cărților funciare la finalizarea înregistrării sistematice, prin redarea realității din teren, potrivit dispozițiilor alin. (1), ca urmare a parcurgerii etapelor prevăzute la art. 11 alin. (2).

Art.11

(24) In cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică în cartea funciară se înscriu suprafețele rezultate din măsurători.

Art.14

(10) Descrierea imobilelor din documentele tehnice ale cadastrului constituie o modalitate de punere în concordanță a situației tehnice a imobilului cu situația juridică cuprinsă în actele juridice. In caz de discrepanță, prevalează situația tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate. De la data înființării din oficiu a cărților funciare orice evidențe cadastrale și de publicitate imobiliară anterioare realizării înregistrării sistematice își pierd valabilitatea.

Art.23

B. partea a II-a, referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate și alte drepturi reale, care cuprinde:

#M3

  • a) numele sau denumirea proprietarului și ale titularului dreptului real asupra imobilului, după caz;

#B

  • b) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum și menționarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept;

  • c) strămutările proprietății;

  • d) dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință cu titlu gratuit, corespunzătoare proprietății publice;

  • e) servituțile constituite în folosul imobilului;

  • f) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la proprietate;

  • g) recepția propunerii de dezmembrare ori de comasare și respingerea acesteia, respingerea cererii de recepție și/sau de înscriere, în cazul imobilelor cu carte funciară deschisă;

  • h) obligații de a nu face; interdicțiile de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, comasare, construire, demolare, restructurare și amenajare;

  • i) clauza de inalienabilitate a imobilului, potrivit art. 628 alin. (2) din Codul civil și clauza de insesizabilitate, potrivit art. 2.329 alin. (3) din Codul civil;

#M6

C1) comodatul constituit cu privire la imobil;

#B

  • j) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a Il-a a cărții funciare, cu privire la înscrierile făcute;

art.41

(3) În cazul lucrărilor de înregistrare în cadastru și în cartea funciară realizate la cererea persoanelor interesate, dacă suprafața din măsurători este diferită de suprafața înscrisă într-o carte funciară pe baza unei documentații cadastrale recepționate de oficiul teritorial sau suprafața din documentația cadastrală, recepționată de oficiul teritorial, pentru care nu s-a deschis carte funciară ori suprafața din actele de proprietate, cererea de recepție și înscriere în cartea funciară se soluționează astfel:

a) dacă suprafața din măsurători este mai mică, atunci această suprafață se înscrie în cartea funciară în baza documentației cadastrale și a acordului proprietarului privind înregistrarea acestei suprafețe;

Ordin 700/2014 - privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară

ART. 110

Pentru imobilele a căror suprafață rezultată din măsurători este mai mică decât suprafața înscrisă în cartea funciară, modificarea suprafeței se realizează în baza documentației cadastrale și a declarației autentice a proprietarului cu privire la acordul de diminuare a suprafeței.

ART. 116

(4) Dacă rectificarea coordonatelor imobilului implică modificarea suprafeței cu un procent care depășește +/- 2%, persoana autorizată întocmește documentația de actualizare informații tehnice.

DIRECTOR EXECUTIV Xxxx Xxxxx


ȘEF SERVICIU Xxxxxxx Xxxxx

ÎNTOCMIT

Xxxxxxx Xxxxxxxxx