Hotărârea nr. 166/2018
pentru modificarea Hotărârii nr. 487/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului si al cuantumului burselor acordate în învătământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul scolar 2017 - 2018ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 166 din 24 aprilie 2018 pentru modificarea Hotărârii nr. 487/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2017 - 2018
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr. 30374 din 20.04.2018,
Analizând raportul de specialitate al Serviciului învățământ, Sănătate din cadrul Direcției Comunicare înregistrat cu nr. 30376 din 20.04.2018 și rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În considerarea prevederilor art. 82 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,
Conform prevederilor art. 4 din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, modificat prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3470/2012,
Ținând cont de solicitările primite din partea unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Arad pentru anul școlar 2017-2018, semestrul al II - lea și fondurile disponibile cu această destinație,
Având în vedere adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 prezenți din totalul de 23),
În temeiul art. 36 alin. (1), alin.(2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 1, alin. (9), art. 45 alin. (2) și art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. I: Se modifică numărul de burse stabilit la art. 2 din Hotărârea nr. 487/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind numărul burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad pentru anul școlar 2017 - 2018, astfel:
-
a) Burse de performanță: 26,
-
b) Burse de merit: 2642,
-
c) Burse de studiu: 128,
-
d) Burse de ajutor social: 1005.
Art. II: Se aprobă repartizarea burselor pe fiecare unitate de învățământ conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. III: Celelate prevederi ale Hotărârii nr. 487/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad rămân nemodificate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx-Xxxx Xxxx
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red./Dact. SML/SML Verif. CM
1 ex. Serviciul Învățământ, Sănătate
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședința CLMA 24.04.2018
Cod PMA -S4-02
Anexă la Hotărârea nr. 166/24.04.2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad
|
Nr. crt. |
UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT |
Burse de performanță |
Burse de merit |
Burse de studiu |
Burse de ajutor social |
Total lei |
|
1 |
COLEGIUL NAȚIONAL "MO1SE NICOARĂ" ARAD |
2 |
355 |
0 |
0 |
257.220,00 |
|
2 |
COLEGIUL NAȚIONAL "ELENA GH1BA BIRTA" ARAD |
0 |
210 |
0 |
10 |
158.400,00 |
|
3 |
COLEGIUL ECONOMIC ARAD |
4 |
130 |
3 |
205 |
246.330,00 |
|
4 |
COLEGIUL NAȚIONAL "PREPARANDIA-DIMITRIE ȚICH1NDEAL" ARAD |
5 |
348 |
0 |
2 |
256.050,00 |
|
5 |
LICEUL TEORETIC "ADAM MULLER GUTTENBRUNN" ARAD |
3 |
135 |
0 |
6 |
103.950,00 |
|
6 |
COLEGIUL NAȚIONAL "VASILE GOLDIȘ" ARAD |
1 |
241 |
5 |
13 |
186.840,00 |
|
7 |
COLEGIUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI" ARAD |
7 |
171 |
3 |
56 |
171.000,00 |
|
8 |
LICEUL TEOLOGIC BAPTIST "Xxxxx Xxxxxxxx" ARAD |
3 |
160 |
0 |
24 |
134.910,00 |
|
9 |
LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL ARAD |
0 |
37 |
10 |
6 |
37.260,00 |
|
10 |
SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ARAD |
0 |
14 |
0 |
43 |
41.040,00 |
|
11 |
LICEUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ ARAD |
1 |
170 |
7 |
11 |
135.540,00 |
|
12 |
LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ARAD |
0 |
54 |
21 |
58 |
93.870,00 |
|
13 |
COLEGIUL TEHNIC " AUREL VLAICU" ARAD |
0 |
7 |
3 |
1 |
7-650,00 |
|
14 |
LICEUL TEHNOLOGIC DE ELECTRONICĂ Șl AUTOMATIZĂRI "CAIUS IACOB" ARAD |
0 |
12 |
8 |
1 |
14.400,00 |
|
15 |
LICEUL TEHNOLOGIC "1 ULIU MOLDOVAN" ARAD |
0 |
3 |
0 |
6 |
6.480,00 |
|
16 |
COLEGIUL TEHNIC DE CONSTRUCȚII Șl PROTECȚIA MEDIULUI ARAD |
0 |
49 |
0 |
30 |
56.880,00 |
|
17 |
COLEGIUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARA |
0 |
15 |
10 |
10 |
24.300,00 |
|
18 |
LICEUL TEHNOLOGIC DE TRANSPORTURI AUTO "HENRI COANDĂ" ARAD |
0 |
2 |
1 |
0 |
2.070,00 |
|
19 |
COLEGIUL"CSIKY GERGELY" ARAD |
0 |
62 |
11 |
137 |
150.210,00 |
|
20 |
LICEUL TEHNOLOGIC "FRANCISC NEUMAN" ARAD |
0 |
17 |
6 |
35 |
41.220,00 |
|
21 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI EMINESCU" ARAD |
0 |
36 |
0 |
21 |
41.040,00 |
|
22 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ "IOSIF MOLDOVAN" ARAD |
0 |
16 |
0 |
22 |
27.360,00 |
|
23 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ADAM NICOLAE" ARAD |
0 |
0 |
15 |
57 |
50.490,00 |
|
24 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ILARION FELEA" ARAD |
0 |
0 |
0 |
103 |
74.160,00 |
|
25 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE BĂLCESCU" ARAD |
0 |
31 |
0 |
10 |
29.520,00 |
|
26 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ "REGINA MARIA" ARAD |
0 |
46 |
0 |
20 |
47.520,00 |
|
27 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ARON COTRUȘ" ARAD |
0 |
65 |
10 |
34 |
77.580,00 |
|
28 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ "AVRAM 1ANCU" ARAD |
0 |
52 |
0 |
29 |
58.320,00 |
|
29 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ "AUREL VLAICU" ARAD |
0 |
136 |
15 |
35 |
132.570,00 |
|
30 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ "CAIUS IACOB" ARAD |
0 |
68 |
0 |
20 |
63.360,00 |
|
TOTAL BURSE RqX |
26 |
2642 |
128 |
1005 |
2.727.540,00 |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚA Bogdan.-Xxxx Xxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD Lilioara STEPAKÎESdu
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
P R O I E C T
Nr. 154/20.04.2018
Avizat,
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
H O T Ă R Â R E A nr. din 2018
pentru modificarea Hotărârii nr. 487/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământulpreuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2017 - 2018
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr. 30374 din 20.04.2018
Analizând raportul de specialitate al Serviciului învățământ, Sănătate din cadrul Direcției Comunicare înregistrat cu nr. 30376 din 20.04.2018 și rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În considerarea prevederilor art. 82 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,
Conform prevederilor art. 4 din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, modificat prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3470/2012,
Ținând cont de solicitările primite din partea unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Arad pentru anul școlar 2017-2018, semestrul al II - lea și fondurile disponibile cu această destinație,
În temeiul art. 36 alin. (1), alin.(2) lit. d), alin. (6) lit. a), pct. 1, alin. (9), art. 45 alin. (2) și art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. I: Se modifică numărul de burse stabilit la art. 2 din Hotărârea nr. 487/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind numărul burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad pentru anul școlar 2017 - 2018, astfel:
-
a) Burse de performanță: 26
-
b) Burse de merit: 2642
-
c) Burse de studiu: 128
-
d) Burse de ajutor social: 1005.
Art. II:.Se aprobă repartizarea burselor pe fiecare unitate de învățământ conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. III: Celelate prevederi ale Hotărârii nr. 487/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad rămân nemodificate
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 30374 din 20.04.2018
În temeiul art. 45 alin (6) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală și al Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Municipal Arad, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre cu următorul obiect: modificarea Hotărârii nr. 487/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2017 - 2018 în susținerea căruia formulez prezenta
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere prevederile art. 4 din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, potrivit căruia numărul și cuantumul burselor se stabilesc anual prin hotărâre a Consiliului local, respectiv județean/ consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului București.
În considerarea prevederilor art. 105 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/05.01.2011 potrivit cărora: „Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru următoarele categorii de cheltuieli.. .d) cheltuieli cu bursele elevilor.”
Conform prevederilor art. 82 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Luând în considerare fondurile destinate acordării burselor elevilor pe anul 2018 și necesitatea soluționării solicitărilor primite din partea unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Arad cu privire la acordarea burselor pentru anul școlar 2017-2018,
P R O P U N
Modificarea Hotărârii nr. 487/12.12.2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2017 - 2018.
PRIMAR, Xxxxxxxx Xxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
De acord, Viceprimar, Xxxxxxx Xxxxxx
Direcția Comunicare Serviciul învățământ, Sănătate Nr. 30376/20.04.2018
Raport de Specialitate
Cu privire la Expunerea de motive înregistrată cu nr. 30374 din 20.04.2018 având ca obiect: modificarea Hotărârii nr. 487/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2017 - 2018
Considerente juridice
-
- Prevederile art. 82 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
-
- Prevederile art. 4 din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat.
-
- Prevederile art. 8, art. 10 respectiv art.12 din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat conform cărora bursele de merit și studiu se acordă începând cu semestrul al Il-lea, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional iar lista elevilor care beneficiază de bursele de merit și studiu este revizuită semestrial, în funcție de modificările intervenite în situația școlară a elevilor respectiv modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei.
Considerente tehnice
Elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat pot beneficia de burse de performanță, de burse de merit, de burse de studiu respectiv burse de ajutor social iar cuantumul și numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliulu i local.
Lista elevilor care beneficiază de burse de merit, de burse de studiu respectiv burse de ajutor social este modificată semestrial în funcție de modificările intervenite în situația școlară a elevilor respectiv în veniturile nete ale familiei(studiu și ajutor social).
Bursele se acordă în limita fondurilor aprobate cu această destinație.
Pentru anul școlar 2017-2018 semestrul II unitățile de învățământ preuniversitar au comunicat și solicitat Primăriei Municipiului Arad acoperirea necesarului de burse identificat la nivelul unității.
Având în vedere că fondurile destinate sunt limitate, se propune acordarea burselor cu respectarea prevederilor Hotărârii nr. 487/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad, respectiv menținerea numărului de burse de merit stabilit și modificarea numărului celorlalte categorii de burse, conform cerințelor unităților de învățământ.
În considerarea aspectelor de mai sus
PROPUNEM
-
1) Modificarea numărului de burse stabilit la art. 2 din Hotărârea nr. 487/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului și al cuantumului burselor acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, pentru anul școlar 2017 - 2018, astfel:
-
a) Burse de performanță: 26
-
b) Burse de merit: 2642
-
c) Burse de studiu: 128
-
d) Burse de ajutor social: 1005.
-
2) Repartizarea burselor pe fiecare unitate de învățământ este cea prevăzută în anexa la raportul de specialitate, conform solicitărilor fiecărei unități de învățământ și în funcție de fondurile alocate cu această destinație.
Director Executiv,
Șef Serviciu, Xxxx Xxxxxx
Xxxxx Xxxxxxx
Viza Serviciului Juridic, contencios Nume și prenume
Semnătura__________________
