Hotărârea nr. 55/2017
cu privire la modificarea obiectului unui contract de închiriere cu destinatia de locuinteROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD municIpiul ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 55 din 28 februarie 2017 cu privire la modificarea obiectului unui contract de închiriere cu destinația de locuințe
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 3859/25.01.2017,
Analizând raportul de specialitate al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcției Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 3863/25.01.2017,
Analizând rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Ținând seama de Nota de constatare nr. 1003/09.01.2017, întocmită de reprezentanții Serviciului Fond Locativ și cei ai Biroului Întreținere și Reparații Imobile,
Ținând seama de solicitarea chiriașei Tănase Crizantema, exprimată prin declarația notarială nr. 100/13.01.2017, prin care este de acord cu mutarea într-o altă locuință din același bloc,
Având în vedere prevederile art. 1777, art. 1778 alin. (1), art. 1779, art. 1780, art. 1781 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 2 și pct. 17, alin. (9), art. 45 alin. (3) și art. 115 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. Se aprobă modificarea obiectului contractului de închiriere încheiat cu Tănase Crizantema pentru locuința situată în Arad, str. Tarafului, bl. 3, ap. xx, în sensul înlocuirii obiectului contractului, cu o altă locuință având același regim juridic, conform anexei, care face parte din prezenta hotărâre.
Art. 2. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad și se va comunica celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxx Xxxxxxxx
Contrasemnează
p. SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD Xxxxx Xxxxxxx
Red./Dact. S.M.L./S.M.L. Verif. S.F.
1 ex. Serviciul Fond Locativ
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 28.02.2017
Anexa la Hotărârea nr. 55/28.02.2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxx Xxxxxxxx
|
Nr. crt. |
Chiriaș |
Obiectul noului contract |
|
1. |
TĂNASE CRIZANTEMA |
imobil Str. Tarafului, bl.3, ap.xx |
Contrasemnează
p. SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD Xxxxx Xxxxxxx
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
PROIECT
AVIZAT: p.SECRETAR, Xxxxx Xxxxxxx
Nr.27/26.01.2017
H O T Ă R Â R E A NR.
din 2017 cu privire la modificarea obiectului unui contract de închiriere cu destinația de locuințe
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 3859/25.01.2017,
Analizând raportul de specialitate al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcției Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr. 3863/25.01.2017,
Analizând rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Ținând seama de Nota de constatare nr. 1003/09.01.2017, întocmită de reprezentanții Serviciului Fond Locativ și cei ai Biroului Întreținere și Reparații Imobile,
Ținând seama de solicitarea chiriașei Tănase Crizantema, exprimată prin declarația notarială nr. 100/13.01.2017, prin care este de acord cu mutarea într-o altă locuință din același bloc,
Având în vedere prevederile art. 1777, art. 1778 alin. (1), art. 1779, art. 1780, art. 1781 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 2 și pct. 17, alin. (9), art. 45 alin. (3) și art. 115 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă modificarea obiectului contractului de închiriere încheiat cu Tănase Crizantema pentru locuința situată în Arad, str. Tarafului, bl. 3, ap. xx, în sensul înlocuirii obiectului contractului, cu o altă locuință având același regim juridic, conform anexei, care face parte din prezenta hotărâre.
Art. 2. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad și se va comunica celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
SECRETAR,
PMA -S1-01
Serviciul Fond Locativ Xxxxxx Xxxxxx / Xxxxxx Xxxxxx
Anexa la Hotărârea nr./
a Consiliului Local al Municipiului Arad
|
Nr. Crt |
Chiriaș |
Obiectul noului contract |
|
1. |
TĂNASE CRIZANTEMA |
imobil Str. Tarafului, bl.3, ap.xx |
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
EXPUNERE DE MOTIVE
Nr. 3859 din 25.01.2017
Întrucât, la această oră există constituit un fond de locuințe destinate închirierii persoanelor și/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate în natură foștilor proprietari, în blocurile sociale din strada Tarafului, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.74/2007 privind asigurarea fondului de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, această categorie nefiind prejudiciată prin repartizarea acestei locuințe,
Având în vedere faptul că locuința repartizată familiei Tănase Crizantema nu corespunde din punct de vedere tehnic, așa cum rezultă din constatările compartimentelor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad,
Consider oportună aprobarea modificării obiectului contractului de închiriere, conform anexei care face parte din prezenta hotărâre.
PRIMAR, Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
NR. 3863/25.01.2017
R A P O R T
al Serviciului Fond Locativ
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr. 3859/25.01.2017, a d-lui Ing. Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad,
Obiect: propunerea de aprobare a modificării obiectului contractelor de închiriere încheiate cu Tănase Crizantema pentru locuința situată în Arad, str. Tarafului, bl.3, ap.xx, în sensul înlocuirii obiectului contractului, conform anexei care face parte din prezenta hotărâre.
Considerații de ordin general:
Datorită temperaturilor extrem de scăzute din această perioadă, conducta de apă rece a blocului, care trece pe sub acoperișul din tablă, a înghețat, s-a spart și a inundat apartamentul nr.xx în care locuiește chiriașa. Planșeul din rigips din cameră, bucătărie și baie a căzut datorită infiltrării cu apă, iar pentru a se putea interveni eficient pentru repararea conductei și a apartamentului este necesară mutarea chiriașei într-un alt apartament din același bloc.
P R O P U N E M:
Aprobarea modificării contractului de închiriere încheiat cu Tănase Crizantema pentru locuința situată în Arad, str. Tarafului, bl.3, ap.xx, în sensul înlocuirii obiectului contractului, cu o altă locuință având același regim juridic, conform anexei care face parte din prezenta hotărâre.
DIRECTOR EXECUTIV,
ȘEF SERVICIU,
C.J. Xxxxxx Xxxxxx
Ing. Xxxx Xxxxx
