Hotărârea nr. 166/2016
privind modificarea patrimoniului concesionat al Consiliului Local al Municipiului Arad către SC Compania de Transport Public SA Arad și aprobarea Actului Adițional nr. 4 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune nr. 14685/10.03.2014ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREAnr.166 31 mai 2016 privind modificarea patrimoniului concesionat al Consiliului Local al Municipiului Arad către SC Compania de Transport Public SA Arad și aprobarea Actului Adițional nr. 4 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune nr. 14685/10.03.2014
Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Expunerea de motive nr. 24295/08.04.2016;
-
- raportul de specialitate comun al Serviciului Transport Public Local, Autorizare Activități Economice și al Serviciului Societăți Comerciale, Monitorizarea Serviciilor de Utilități Publice, înregistrat cu nr. 24296/08.04.2016;
-
- prevederile Legii nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;
• prevederile Hotărârii nr. 12/2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind modificarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al Municipiului Arad;
-
- prevederile Hotărârii nr. 48/2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea formei de delegare a serviciului de transport public local și a Contractului de delegare a serviciului de transport public local prin curse regulate efectuat cu autobuzele și tramvaiele pe raza municipiului Arad;
-prevederile Contractului de delegare a serviciilor de transport public local prin concesiune nr. 14685/10.03.2015;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată;
-
- adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi ( 19 prezenți din totalul de 22).
în temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2), lit. c), lit. d), alin. (6) lit. a), pct. 14, alin. (9), art. 45 alin. (3) și art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art.l. Se aprobă Actul Adițional nr. 4 la Contractul nr. 14685/10.03.2014 pentru delegarea serviciului de transport public local prin curse regulate efectuate cu autobuzele și tramvaiele pe raza municipiului Arad, în forma din anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Actul Adițional nr. 4 conține următoarele anexe:
-
1. Anexa nr. 1 - Caietul de sarcini - care cuprinde Anexele lași 1 b la contract;
-
2. Anexa nr. 2 - Bunuri cu care se completează Inventarul bunurilor mobile și imobile proprietatea publică a municipiului Arad, aferente serviciului din anexa 3 la contract;
-
3. Anexa nr. 3 -Bunuri cu care se diminuează Inventarul bunurilor mobile și imobile proprietatea publică a municipiului Arad, aferente serviciului din anexa 3 la contract;
-
4. Anexa nr. 4 -Indicele de Satisfacție a Pasagerilor (ISP) - anexa 12 la contract;
-
5. Anexa nr. 5 -Costuri eligibile incluse în calculul decontării PSO și cerințele privind contabilitatea separată - anexa 13 la contract.
Art. 2. Se modifică patrimoniul concesionat al Consiliului Loca) al Municipiului Arad către SC Compania de Transport Public SA Arad, în baza Contractului nr. 14685/10.03.2014 pentru delegarea serviciului de transport public local prin curse regulate efectuate cu autobuzele și tramvaiele pe raza Municipiului Arad, în sensul completării/diminuării acestuia cu mijloacele fixe menționate în anexele 2 și 3 la Actul Adițional nr. 4 astfel cum a fost aprobat conform art. I.
Art. 3. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștința tuturor celor interesați, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
Contrasemnează SECRETAR Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red/Dact I.F./I.F. Verif C.M.
1 ex. Sociei3{i Comerciale. Monitorizarea Serviciilor de UlililA|i Publice
1 ex. Instituția Prefectului-Judqul Arad
1 ex. Dosar țedin|5 CLMA 11 05.2016
CodPMA SI-02
Anexa la Hotărârea nr. 166/31.05.2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad
Act adițional nr. 4 din .................. la contractul nr. 14685 din 10.03.2014
-
1. Părți contractante
între
Autoritatea contractantă
-
(1) Municipiul Arad, persoană juridică, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, județul Arad, cod 310130, România, având cod fiscal nr. 3519925, cont nr R021TREZ02124840240XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Xxxxxxxx Xxxxx, având funcția de primar, în calitate de delegatar, pe de o parte, denumit în continuare MUNICIPIU;
Ș>
-
(2) Operatorul de transport S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, cu sediul în Arad, Calea Victoriei, nr. 35b-37, înregistrat sub nr. J02/680/1995 la Registrul comerțului Arad, având contul R057TREZ0215070XXX009371, deschis la Trezoreria Municipiului Arad, codul unic de înregistrare 1708600, reprezentat legal prin Xxxxx Xxxxxxx, având funcția de Director general, denumit în continuare OPERATOR, pe de altă parte au încheiat prezentul act adițional la contractul de delegare a gestiunii.
-
2. în partea de început a contractului se adaugă după litera E Uterele F fi G cu următorul conținut:
-
F. Contractul este atribuit direct, potrivit prevederilor Regulamentului C.E. 1370/2007 având în vedere calitatea Operatorului de operator intern conform hotărârii de atribuire nr. 48/2014;
-
G. Prezentul Contract are ca scop furnizarea de servicii de transport public de interes economic general ți stabilirea condițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea transportului public de călători în municipiul Arad.
-
3. în CAPITOLUL I. DEFINIȚII se elimină definiția Partenerului Strategic.
-
4. La Capitolul II OBIECTUL CONTRACTULUI se completează articolul 1 cu încă un aliniat fi va avea următorul conținut:
1 (1) Obiectul contractului de delegare a gestiunii prin concesiune, denumit în continuare contract de
delegare, constă în dreptul exclusiv, precum și obligația de a presta serviciul de transport public local prin curse regulate cu tramvaie (95,55%) și autobuze(4,45%)(PSO), conform Programului de transport (anexa nr.
-
1, la Caietul de sarcini), precum și dreptul și obligația de a administra, de a exploata și de a întreține infrastructura tehnico-edilitară, concesionată, aferentă serviciului, în aria administrativ-teritorială a municipiului Arad.
-
(2) Pe durata prezentului Contract, Operatorul beneficiază de Drept exclusiv pe traseele atribuite. în cazul în care pe același traseu vor opera și alți operatori de transport rutier/transportatori autorizați, Operatorul are dreptul să solicite daune-interese de la Autoritatea contractantă care a dat aprobarea, sau direct de la operatorul de transport rutier/transportatorul autorizat respectiv, în situația în care acesta operează fără aprobare.
-
5. La Capitolul II OBIECTUL CONTRACTULUI se adaugă un nou articol 4A1 cu următorul conținut:
4AL Operatorul va realiza Serviciul de transport public local în conformitate cu Obligațiile de serviciu public și:
-
i. Va avea dreptul la plata Compensației din partea Autorității Contractante, în termenii și condițiile prevăzute în prezentul Contract;
-
ii. Va avea dreptul la Diferențe de tarif, în termenii și condițiile prevăzute în prezentul Contract;
-
iii. Va avea Dreptul exclusiv de a desfășura Serviciul de transport public local pe traseele atribuite;
-
iv. Va avea dreptul de a emite, vinde și controla Titlurile de călătorie, în condițiile prevăzute în prezentul Contract;
-
v. Este titularul dreptului de exploatare a infrastructurii și/sau mijloacelor de transport necesare prestării Serviciului de transport public local, descrise în anexa nr. 3 numai cu aprobarea Autorității Locale.
Fiecare Parte va acționa cu bună credință și va face toate eforturile pentru a asigura respectarea prezentului Contract.
-
6. După Capitolul II OBIECTUL CONTRACTULUI se introduce un nou CAPITOL IIA1 OBLIGAȚIA DE SERVICIU PUBLIC) cu următorul conținut:
CAPITOLUL IIA1. OBLIGAȚIA DE SERVICIU PUBLIC
în conformitate cu termenii și condițiile prezentului Contract, Operatorul se obligă să îndeplinească Serviciul de transport public local cu respectarea Obligațiilor de serviciu public stabilite mai jos:
-
i. Operatorul va aplica Tarifele de călătorie aprobate de Autoritatea Contractantă și va furniza servicii de transport pentru grupuri sociale de călători care pot beneficia de reduceri / gratuități în conformitate cu politicile naționale de transport din România și cu cerințele și reglementările legale, precum și în conformitate cu Hotărârile Consiliului Local al municipiului Arad, potrivit prevederilor prezentului Contract;
-
ii. Operatorul va presta Serviciul de transport public local în conformitate cu pincipiile continuității, frecvenței, regularității și capacității prevăzute în Programul de transport;
-
iii. Operatorul va presta Serviciul de transport public local în conformitate cu indicatorii de calitate prevăzuți în prezentul Contract;
-
iv. Operatorul va respecta standardele și cerințele de siguranță și securitate prevăzute în prezentul Contract și în legislația Europeană și națională;
-
v. Operatorul va presta Serviciul de transport public local cu vehiculele prevăzute în prezentul Contract, potrivit anexei nr. 3.
-
7. La Capitolul IV. REDEVENȚA, TARIFELE ȘI SUBVENȚIILE articolul 7:
-
a) Punctul 7.1.1. Gratuități la transportul în comun litera b se modifică după cum urmează:
- acordate pe bază de hotărâri ale consiliului locali
-
- persoanele cu vârsta peste 70 de ani, cf. HCLM Arad nr. 223/2006 si HCLM Arad nr.l 19/2009 (fără subvenții acordate pe abonament-incluse în subvențiile pentru activitatea de exploatare );
-
- pensionarii cu un venit lunar mai mic de 800 lei, cf. HCLM Arad 339/2007 , HCLM Arad
nr.l 19/2009 și HCLM nr./2016 (fără subvenții acordate pe abonament - sumele aferente sunt incluse în subvențiile generale). Plafonul de venit invocat este valabil până la modificarea lui prin hotărâre de consiliu;
- beneficiarii de ajutor social, cf. HCLM Arad nr.23l din 31 mai 2004 (fără subvenții acordate pe abonament-incluse în subvențiile pentru activitatea de exploatare).
-
b) Punctul 7.1,2. Reduceri de tarif-subventionat 50% se modifică după cum urmează:
-
- donatorii de sânge - pentru perioada de o lună, cf. Legii 282/2005 privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donarea de sânge si componente sanguine de origine umană, cu modificările și completările ulterioare si HGR 1364/2006 pentru aprobarea drepturilor si obligațiilor donatorilor de sânge;
-
- pensionari cu venituri peste 800 lei, cf. HCLM Arad nr.339/2007 , HCLM Arad nr. 119/2009 și HCLM nr. 72016. Plafonul de venit este valabil până la modificarea acestuia prin hotărâre de consiliu.
-
8. La Capitolul VI MODALITĂȚILE DE PLATĂ se modifică articolele 13 și 18 după cum urmează:
13 întârzierile la plata redevenței se vor sancționa cu penalități de 0,03%/zi de întârziere calculate la suma datorată.
18 Municipiul va datora penalități în cuantum de 0,03% din suma constatata, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul în care nu plătește subvențiile și celelalte sume datorate potrivit prezentului Contract.
-
9, La Capitolul VIII OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR articolul 21 Obligațiile Operatorului se modifică punctul 43 și se completează cu punctul 44 după cum urmează:
-
43. Operatorul are obligația de a ține o contabilitate separată pentru activitățile și serviciile care fac obiectul prestării Serviciului de transport public local din prezentul contract sau sunt asociate acestuia, precum și pentru orice alte activități și servicii care generează costuri și venituri neasociate prestării Serviciului de transport public local, în conformitate cu normele contabile și fiscale în vigoare, potrivit Anexei 13.
-
44. Separarea contabilității pe activitățile Serviciul de Transport Public și pe alte activități prestate de către Operator trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
-
a. conturile corespunzătoare acestor activități trebuie să fie separate, iar proporția costurilor indirecte aferente trebuie să fie alocată în conformitate cu procedeele de repartizare a acestor costuri agreate de către autoritatea contractanta
-
b. costurile Serviciului de transport public local trebuie să fie echilibrate pe baza veniturilor din exploatare și a plăților din partea Autorității Contractante, fără nicio posibilitate de transfer de venituri către un alt sector de activitate a Operatorului.
10. La Capitolul IX. SERVICIUL DE TRANSPORT PUBLIC articolul 23 Condiții de exploatare a sistemului de transport se modifică subpunctul 23.2 și va avea următorul conținut:
-
23.2 Programul de transport (anexa 1 la Caietul de sarcini) va putea fi modificat de Municipiu, prin hotărârea Consiliului Local, pe baza analizelor rezultate din sondaje de opinie, dezbateri publice, studii de trafic etc. Indicele de satisfacție a pasagerilor se va evalua anual după metodologia prezentată în anexa nr. 12 la prezentul contract.
11. La Capitolul X. POLITICA PRIVIND RESURSELE UMANE ȘI PROTECȚIA SOCIALĂ articolul 33 și 34.5 se modifică și vor avea următorul conținut:
33 Politica privind resursele umane este cea stabilită de Operator, cu obligația de a menține un număr minim de 500 angajați care deservesc transportul urban, conform politicii de menținere, recalificare și protecție socială. în vederea utilizării acestei forțe de lucru minime, Operatorul va organiza cursuri de recalificare sau va susține din punct de vedere Financiar aceste cursuri. Numărul minim, prevăzut mai sus, va putea fi diminuat numai după efectuarea unor investiții care vor determina tehnologizarea serviciului și/sau în cazul implementării unor soluții de eficientizare a activității, dar nu mai puțin de 400 de angajați.
-
34.5. în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr 223/22.08.2006, modificată cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 339/18.12.2007 și HCLM nr.
/2016, beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport public local, cf. pct.7.1 și următoarele categorii de persoane:
-
a) pensionarii cu vârsta de peste 70 de ani;
-
b) pensionarii cu vârsta sub 70 de ani și cu un venit situat sub 800 lei.
72
13.
14
Anexele la fi 1b -Programul de transport se modifică fi vor avea conținutul cuprins în anexa nr. 7 la prezentul actaiBfionaL
Anexa nr. 3 din Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local se completează cu bunurile din anexa nr. 2 la prezentul act adițional fi se diminuează cu bunurile din anexa nr. 3 la prezentul act adițional.
Se completează anexele la contract cu anexa nr. 12 , prezentată în anexa nr. 4 la prezentul act adițional fi cu anexa nr. 13 prezentată în anexa nr. 5 la prezentul act adițional.
Celelalte clauze contractuale rămân neschimbate.
MUNICIPIUL, PRIMAR Gheorghe Falcă
OPERATOR,
Director Executiv,
Xxxxxxx Xxxxx
Director executiv, Xxxxxxx Xxxxx
Director economic, Xxxxxx Xxxxxx
Viză Juridică,
Vizat de legalitate,
Director executiv
Xxxxx Xxxxxxx
Șef serviciu,
Li liana Florea
Anexa nr. 2 la Actul Adițional nr. 4 la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Bunuri cu care se completează Inventarul bunurilor mobile și imobile proprietatea publică a municipiului Arad, aferente serviciului
Mijloace fixe ce se cuprind în patrimoniul public al Municipiului Arad
|
Nr. crt. |
Denumire |
Caracteristici |
Valoare totală cu TVA - Lei - |
|
1. |
Tramvai 5 |
xxxxxxx/IAR 005 |
5.878.840,26 |
|
2. |
Tramvai 6 |
xxxxxxx/IAR 006 |
5.883.947,29 |
|
TOTAL |
11.762.787,55 |
Elemente de accesibilitate urbană montate pe vagoanele de tramvai de mai jos ce se cuprind în patrimoniul public al Municipiului Arad
|
Nr. crt. |
Denumire vagon |
Nr. înregistrare vagon |
Nr si data Procesului verbal de montare al elementului de accesibilitate |
Valoare cu TVA -lei- |
|
1 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TATRA T4R nr. 140 |
xx xxxxx |
55/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
2 |
VAGON TRAMVAI TATRA MOTOR T4D NR. 903 |
xx xxxxx |
56/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
3 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1069 |
xx xxxxx |
57/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
4 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TATRA T4DNR. 1078 |
xx xxxxx |
58/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
5 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TATRA T4DNR. 1085 |
xx xxxxx |
59/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
6 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1087 |
xx xxxxx |
60/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
7 |
VAGON TRAMVAI TATRA MOTOR T4D NR. 1100 |
xx xxxxx |
61/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
8 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D NR. 1111 |
xx xxxxx |
62/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
9 |
VAGON TRAMVAI TATRA MOTOR T4DNR. 1115 |
xx xxxxx |
63/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
10 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1119 |
xx xxxxx |
64/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
11 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1124 |
xx xxxxx |
65/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
12 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D NR. 1127 |
xx xxxxx |
66/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
13 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D |
xx xxxxx |
67/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
NR. 1129 | ||||
|
14 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1165 |
xx xxxxx |
68/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
15 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D NR. 1170 |
xx xxxxx |
69/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
16 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D NR. 1179 |
xx xxxxx |
70/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
17 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D NR. 1180 |
xx xxxxx |
71/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
18 |
VAGON TRAMVAI GT8 NR 1852 |
xx xxxxx |
72/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
19 |
VAGON TRAMVAI GT8 NR 1857 |
xx xxxxx |
73/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
20 |
VAGON TRAMVAI GT8 NR 1859 |
xx xxxxx |
74/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
21 |
VAGON TRAMVAI GT8 NR 1860 |
xx xxxxx |
75/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
22 |
VAGON TRAMVAI MOTOR GT8 NR. 1861 ESSEN |
xx xxxxx |
76/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
23 |
VAGON TRAMVAI GT 8 NR. 1863 |
xx xxxxx |
77/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
24 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 132 |
xx xxxxx |
78/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
25 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 107 |
xx xxxxx |
79/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
26 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 108 |
xx xxxxx |
80/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
27 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 122 |
xx xxxxx |
81/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
28 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 130 |
xx xxxxx |
82/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
29 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 133 |
xx xxxxx |
83/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
30 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 138 |
xx xxxxx |
84/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
31 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TATRA T4DNR. 1046 |
xx xxxxx |
85/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
32 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TATRA T4DNR. 1122 |
xx xxxxx |
86/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
33 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D NR. 1126 |
xx xxxxx |
87/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
34 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1174 |
xx xxxxx |
88/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
35 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1189 |
xx xxxxx |
89/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
36 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 BOGESTRA NR. 35 |
xx xxxxx |
90/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
37 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 BOGESTRA NR. 43 |
xx xxxxx |
91/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
38 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 BOGESTRA NR. 44 |
xx xxxxx |
92/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
39 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 WURZBURG NR. 271 |
xx xxxxx |
93/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
40 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 WURZBURG NR. 274 |
xx xxxxx |
94/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
41 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP ZGT-8 ESSEN NR. 1751 |
xx xxxxx |
95/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
42 |
VAGON TRAMVAI ZGT-8 MOTOR NR. 1756 |
xx xxxxx |
96/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
43 |
VAGON TRAMVAI GT8 MOTOR NR. 1853 |
xx xxxxx |
97/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
44 |
VAGON TRAMVAI EGT8 MOTOR NR. 1854 |
xx xxxxx |
98/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
45 |
VAGON TRAMVAI MOTOR GT8 NR. 1856 ESSEN |
xx xxxxx |
99/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
46 |
VAGON TRAMVAI GT 8 NR. 1862 |
xx xxxxx |
100/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
47 |
VAGON TRAMVAI GT 8 NR. 1864 |
xx xxxxx |
101/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
48 |
VAGON TRAMVAI MOTOR GT8 NR. 1865 ESSEN |
xx xxxxx |
102/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
49 |
VAGON MOTOR TRAMVAI DUWAG GT-6 MEINZ NR 240 |
xx xxxxx |
103/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
50 |
VAGON TRAMVAI GT8 MOTOR NR. 263 |
xx xxxxx |
104/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
51 |
VAGON TRAMVAI GT8 MOTOR NR. 264 |
xx xxxxx |
105/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
52 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 WURZBURG NR. 276 |
xx xxxxx |
106/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
53 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TIP GT4 STUTTGART NR. 406 |
xx xxxxx |
107/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
54 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TIP GT4 STUTTGART NR. 407 |
xx xxxxx |
108/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
55 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TIP GT4 STUTTGART NR. 486 |
xx xxxxx |
109/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
56 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT4 STUTTGART NR. 493 |
xx xxxxx |
110/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
57 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TIP GT4 STUTTGART NR. 494 |
xx xxxxx |
111/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
58 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT4 STUTTGART NR. 561 |
xx xxxxx |
112/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
59 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT4 STUTTGART NR. 608 |
xx xxxxx |
113/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
60 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT4 STUTTGART NR. 625 |
xx xxxxx |
114/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
61 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT4 STUTTGART NR. 633 |
xx xxxxx |
115/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
62 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT4 STUTTGART NR. 697 |
xx xxxxx |
116/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
63 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 01 |
xx xxxxx |
117/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
64 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 03 |
xx xxxxx |
118/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
65 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 08 |
xx xxxxx |
119/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
66 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 09 |
xx xxxxx |
120/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
67 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 0Î1 |
xx xxxxx |
121/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
68 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 012 |
xx xxxxx |
122/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
69 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 014 |
xx xxxxx |
123/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
70 |
VAGON TRAMVAI NR. 31 BIELEFELD 6 OSII |
xx xxxxx |
124/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
71 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 33 BIELEFELD |
xx xxxxxx |
125/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
72 |
VAGON TRAMVAI NR. 35 BIELEFELD 6 OSII |
xx xxxxx |
126/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
73 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 36 BIELEFELD |
xx xxxxxx |
127/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
74 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 41 BIELEFELD |
xx xxxxxx |
128/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
75 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 042 BIELEFELD |
xx xxxxxx |
129/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
76 |
VAGON TRAMVAI GT8 NR. 51 BIELEFELD |
xx xxxxxx |
130/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
77 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 71 BOMBARDIER |
xx xxxxxx |
131/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
78 |
VAGON TRAMVAI NR. 74 BOMBARDIER 6 OSII |
xx xxxxx |
132/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
79 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 76 BOMBARDIER |
xx xxxxxx |
133/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
80 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 77 BOMBARDIER |
xx xxxxxx |
134/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
TOTAL |
92.256,00 |
Anexa nr. 4 la Actul Adițional nr. 4 la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Anexa 12 - Indicele de Satisfacție a Pasagerilor (ISP)
-
1. Generalități
Prezenta anexa are drept scop definirea cerințelor fundamentale privind metodologia referitoare la evaluarea anuală a indicelui de satisfacție a Pasagerilor (ISP), având în vedere prevederile standardelor naționale și europene referitoare la măsurarea calității sistemelor de transport public și a calității managementului contractelor.
PASAGERI
Bucla calității
-
2. Indicele de satisfacție a pasagerilor
-
a) Autoritatea Contractanta organizează și finanțează evaluări anuale ale indicelui de satisfacție a Pasagerilor (ISP).
-
b) Această sarcină trebuie să revină unor terțe persoane independente (care nu sunt părți la Contract) care efectuează studii privind gradul de satisfacție al pasagerilor pe bază de chestionare și sondaje.
-
c) Metodologia pentru efectuarea studiului și calcularea indicilor privind gradul de satisfacție al pasagerilor se discută și se definește cu operatorul, după cum urmează:
-
i. Metodologia trebuie să fie conformă cu cerințele incluse în Standardul EN 13816.
-
ii. Indicatorii de calitate stabiliți în Anexa 11 se pot utiliza ca bază pentru chestionar pentru a efectua studiul de evaluare a gradului de satisfacție a pasagerilor. Pot fi totodată adăugați și alți indicatori relevanți pentru evaluarea calitativă a serviciilor (curățenia vehiculului, comportamentul angajatilor Operatorului, siguranța percepută, etc.). Chestionarul are ca scop principal compararea indicatorilor de calitate oferiți și a indicatorilor de calitate percepuți de pasageri.
-
iii. Rezultatul final al studiului include un procent de pasageri mulțumiți datorită performanței indicatorilor cheie stabiliți în Anexa 11, și un număr de pasageri nemulțumiți prin compararea cărora se poate identifica gradul de satisfacție a așteptărilor acestora.
Anexa nr. 3 la Actul Adițional nr. 4 la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Bunuri cu care se diminuează Inventarul bunurilor mobile și imobile proprietatea publică a municipiului Arad, aferente serviciului
Contrasemnează
SECRETAR
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
1. Autobuze
|
Nr. Crt. |
Denumire imobilizări corporale |
Nr. inventar |
Nr. garaj |
An fabric |
AnPIF CTP |
Valoare inventar (lei) |
|
1 |
Autobuz M2 Volkswagen model KUTSENITS AR 09 ZMF |
656440 |
212 |
2000 |
2009 |
69327,46 |
|
2 |
Autobuz MERCEDES BENZ 0405 GN AR 08 CVL |
625740 |
308 |
1993 |
2006 |
80422,62 |
|
3 |
Autobuz EVOBUS MERCEDES 0404 GN AR 08 XKF - cota parte CLM |
656060 |
317 |
1997 |
2007 |
91046,59 |
|
4 |
Autobuz VOLVO SN 12 BIOL AR 08 CVT |
625710 |
383 |
1997 |
2006 |
103039,59 |
2. Tramvaie
|
Nr. crt |
Denumire imobilizări corporale |
Nr. inventar |
Nr. Înregistrare |
— An fabricație |
AnPIF CTP |
Val. inventar (lei) |
|
1 |
Vagon motor tramvai tip GT4 Stuttgart nr. 554 |
621670 |
xx xxxxx |
1960 |
1995 |
885,63 |
|
2 |
Vagon motor tramvai tip GT4 Stuttgart nr. 555 |
622610 |
xx xxxxx |
1960 |
1996 |
3042,97 |
|
3 |
Vagon tramvai motor TATRA T4D nr. 1099 |
624710 |
xx xxxxx |
1979 |
2004 |
9532,86 |
|
4 |
Vagon tramvai motor TATRA T4D nr. 1068 |
624660 ■ |
xx xxxxx |
1978 |
2004 |
9532,86 |
|
5 |
Vagon tramvai TATRA motor T4D nr. 1084 |
625270 |
xx xxxxx |
1979 |
2005 |
17996,79 |
|
6 |
Vagon tramvai TATRA motor T4D nr. 1080 |
625230 |
xx xxxxx |
1979 |
2005 |
17889,40 |
|
7 |
Vagon tramvai TATRA motor T4D nr. 1086 |
625190 |
xx xxxxx |
1979 |
2005 |
18052,26 |
|
8 |
Vagon tramvai ZGT8 motor nr. 1752 |
623650 |
xx xxxxx |
1966 |
2000 |
9867,63 |
-
iv. După finalizarea analizei comparative a gradului de satisfacție al pasagerilor derivat din studiul efectuat și Indicatorii de Calitate de performanță oferiți, evaluați de către Autoritatea Contractanta, aceasta împreună cu Operatorul trebuie să elaboreze planuri de măsuri pentru îmbunătățirea calității transportului public.
Noile planuri pentru îmbunătățirea calității transportului public pot viza schimbarea valorilor vizate ale indicatorilor cheie și revizuirea Programului Operatorului de Transport Public pentru anul următor.
Contrasemnează SECRETAR Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Anexa nr. 5 la Actul Adițional nr. 4 la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Anexa 13 - Costuri eligibile incluse în calculul decontării PSO și cerințele privind contabilitatea separată
-
• Fundamentarea costului unitar/km (lei/km) pentru serviciile de transport public local de calatori prin curse regulate, pe fiecare categorie de mijloc de transport se face pe baza consumurilor normate de combustibili, de lubrifianti, a cheltuielilor de intretinere-reparatii si cu piese de schimb, a cheltuielilor cu munca vie, precum si pe baza celorlalte elemente de cheltuieli prevăzute in Anexa la Normele Cadru ale A.N.R.S.C. ( Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 272/2007).
-
• In cazul in care operatorul desfasoara si alte activitati, cota de cheltuieli indirecte provenita din acestea, precum si cota de cheltuieli generale ale societarii se vor repartiza pe fiecare element de cheltuieli proporțional cu ponderea acestui element in total cheltuieli. Aceste cheltuieli vor fi evidențiate in anexe separate. Pentru aceste cheltuieli se precizează cheia de repartizare a acestora pe fiecare activitate.
-
• Metodologia de alocare a costurilor indirecte si administrative se va aproba de către autoritatea contractanta. Auditul anual tehnico-economic va face propuneri autoritarii contractante privind adoptarea unei metode de gestiune si alocare a costurilor mai potrivita, in vederea creșterii eficientei operatorului.
Operatorul poate desfasura și alte activitati de transport sau activitati care au legătură cu serviciul de transport public local in următoarele condiții:
-
i. Activitățile sunt aprobate de Autoritatea Contractanta
-
ii. Activitățile respecta legislația respectivului domeniu de activitate
-
iii. Activitățile respective își acopera in intregime costurile din veniturile colectate
-
iv. Activitățile nu afecteaza in niciun fel prestarea serviciului de transport public local
-
v. Activitățile respecta concurenta
Toate înregistrările contabile trebuie realizate în așa fel încât să se poată demonstra verificarea calculului cheltuelielor pe fiecare mod de transport si a compensației pentru obligația de serviciu public si condiția de la punctul iii pentru alte activitati.
Costurile privind ineficienta conducerii afacerii, precum deprecieri, provizioane, penalitati sau amenzi, precum si alte cheltuieli neprevăzute precum bonusuri acordate directorilor nu vor fi alocate serviciilor PSO.
-
• Operatorul va tine contabilitatea separata pentru activitatile si serviciile care fac obiectul desfășurării contractului de servicii de transport public local, pentru fiecare contract în parte, precum si pentru alte activitati si servicii care generează costuri sau venituri indirecte si nu sunt asociate serviciului de transport, in funcție de legile contabile si fiscale in vigoare.
•Principiile privind evidenta contabila separata pentru costurile eligibile inregistrate sunt:
-
a) Principiile privind conceptul costului total alocat, in care costul total aferent desfășurării unui anumit tip de serviciu sau realizării unui singur produs este atribuit acelui serviciu sau produs.
Astfel costurile totale alocate ale obligației de serviciu public a operatorului trebuie sa includă următoarele:
-
i) Costurile directe cu personalul, de amortizare, de resurse materiale si servicii efectuate de terti care au legătură cu Serviciul de transport public local, inclusiv serviciul datoriei societății, folosite exclusiv pentru îndeplinirea Obligației de serviciu public
-
ii) O cota proporționala din costurile indirecte, incluzând costurile tehnice si administrative cu personalul, de capital si resurse materiale.
Ca si exemple de chei de alocare, defalcarea pe moduri și pe activități TP/non TP a unor cheltuieli pentru care înregistrarea primară diferențiată nu este posibilă se poate face după următorul model:
-
• Consumul comun de energie electrică pentru tracțiune tramvaie/troleibuze se defalchează direct proporțional cu energia electrică efectiv consumată (produsul dintre puterea instalată medie, numărul mediu de vehicule în circulație și timpul mediu de circulație).
-
• Cheltuielile de exploatare (întreținere, amortismente, utilități) generate de elementele comune de infrastructură (substații electrice, depouri, etc) se repartizează pe moduri direct proporțional cu parcul de vehicule în exploatare,
-
• Cheltuielile administrative și cele pentru servicii-suport (structura de conducere, contabilitate, personal, IT, etc), proporțional cu produsul număr personal x parc de vehicule în exploatare.
-
• Defalcarea cheltuielilor administrative și a celor pentru servicii-suport între activitățile eligibile și cele ne-eligibile pentru compensații, direct proporțional cu cifrele de afaceri ale celor două categorii de activități.
-
b) Toate costurile legate de desfasurarea serviciilor din afara PSO vor fi alocate doar acelor servicii, precum si o cota proporționala din costurile fixe comune ale operatorului, astfel incat nicio subvenție incrucisata sau supracompensare sa nu fie produsa.
-
c) Toate costurile si veniturile provenind din si pentru activitatile comerciale de exploatare trebuie bazate pe rezultatele financiare oficiale ale operatorului si nicio reevaluare a activelor in scopul planificării afacerii nu va fi introdusa.
-
d) Modelul nu include deprecieri, amenzi, penalitati, provizioane , bonusuri acordate directorilor sau orice alte venituri si costuri neprevăzute, aparate in urma ineficientei sau eficientei conducerii Operatorului.
Evidenta contabila se va organiza pe analitice distincte ale conturilor pe fiecare mod de transport si pe alte activitati.
Toate veniturile, costurile, tarifele si preturile vor fi calculate in RON, fara TVA, cu excepția cazurilor unde se specifica altfel.
Operatorul va utiliza Metoda ABC (Activity Based Costing) pentru gestiunea costurilor pe activitati sau alta metoda agreata de către autoritatea contractanta. Metoda ABC vizeaza, pe de o parte, calculul si analiza costurilor, iar pe de cealalta parte, constituie un instrument de măsura a performantelor operatorului.
Cu 60 zile înainte de încheierea situațiilor financiare anuale, Operatorul va solicita aprobarea Autoritarii Contractante privind procedurile de alocare a costurilor indirecte pe activitati.
Raportare
înainte de data de 30 iunie a fiecărui an, Operatorul va furniza Autorității Contractante un raport anual pentru anul calendaristic anterior, inclusiv situațiile financiare certificate de un Auditor certificat independent.
Raportul anual trebuie sa conțină următoarele rapoarte specifice:
-
a) Bilanțul contabil si anexele la acesta
-
b) Raportul de gestiune al administratorilor
-
c) Raportul auditorului ce a efectuat auditul tehnico-economic
-
d) Raportul privind inventarierea patrimoniului
-
e) Raportul privind realizarea investițiilor prevăzute in anexele la contract
-
f) Situația veniturilor.
-
g) Situația amortizării.
-
h) Situația costurilor directe.
-
i) Situația costurilor indirecte.
-
j) Numărul angajatilor si costurile de munca
Investiții făcute de Operator in numele Autorității Contractante
In cazul efectuării de către Operator a operațiunilor aferente investițiilor care sunt in sarcina Autorității Contractante în conformitate cu anexa 3.2 și cele în care beneficiază de asistenta financiara nerambursabila din partea UE si din surse IF1, anexa va fi adaptata in baza prevederilor Acordului de Finanțare / împrumut / etc. si in baza Ordonanței Guvernului nr. 198/2005 privind crearea, furnizarea si utilizarea Fondului de întreținere, iniocuirea si dezvoltarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de finanțare din partea UE.
In cazul realizării investițiilor prin surse de la bugetul local, Autoritatea Contractantă va fi responsabilă de finanțarea cheltuielilor de implementare a investițiilor prin alocarea bugetară de capital.
Operatorul va ține o evidență distinctă a costurilor de investiții realizate și se va asigura transferarea către Autoritatea Contractanta a valorii investițiilor puse în funcțiune și recepționate pentru înregistrarea în evidența patrimoniului public și preluării acestora de către Operator ca bunuri concesionate.
Contrasemnează SECRETAR Li li oara STEPANESCU
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile lucratoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr/zi | |||
|
1 CTP 6,35 Km |
dus A |
7 x 0,37 km | |||||||
|
Fat Frumos |
1 x 0,34 km | ||||||||
|
UTA |
1 x 2,14 km | ||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana |
DN: 13.668 (20%dîn2C+S) | ||||||||
|
(6,5 km) | |||||||||
|
S+C |
Circula la are fixe | ||||||||
|
intors B | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx Frumos | |||||||||
|
(6,2 km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple ; C = vagoane cuplu; TOTAL=2xC+S+DN | ||||||||
|
0 curse A+2 curse B + 5 curse UTA -P.Romana2 (4,4 9k m) + 2 curse UTA -P.Romana3 (4.3k m)+1 P.Xxxxxx-Xxx(3.9) | |||||||||
|
+ 9 curse depou = 68,34 km (36,5 S + 15,92 C) + DN TOTAL = 82,008 Km | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile sarbatoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
ntervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr/a | |||
|
1 CTP 6,35 Km |
dus A |
1 x 0,34 km | |||||||
|
Fat Frumos | |||||||||
|
UTA | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana |
DN: 0.848 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
(6,5 km) | |||||||||
|
S |
Circula la ura fixa | ||||||||
|
intors B | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx Frumos | |||||||||
|
(6,2 km) | |||||||||
|
Obs. |
S= vagoane simple | ||||||||
|
0curse A + 0 curse B +1 P.Xxxxxx-Xxx(3,9) +1 cursa depou = 4.24 km + DN | |||||||||
|
TOTAL= 5,088 Km | |||||||||
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile lucratoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capi |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr/ri | |||
|
1b CTP 3,670 Km |
dus A | ||||||||
|
Fat Frumos | |||||||||
|
Băile Termale | |||||||||
|
RAR | |||||||||
|
UM | |||||||||
|
Zona Industriala |
DN: 4,404 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
(3,390 km) | |||||||||
|
S+C |
Circula la ore fixe | ||||||||
|
întors B | |||||||||
|
Zona Industriala | |||||||||
|
UM | |||||||||
|
RAR | |||||||||
|
Băile Termale | |||||||||
|
Fat Frumos | |||||||||
|
(3,950 km) | |||||||||
|
Obs. |
2 curse A+2 curse B = 22,02 km (7.34 S + 7,34 C) + DN TOTA |
L=26,424 Km | |||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile sarbatoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capt |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Didocan ncpnigrVa | |||
|
1b CTP 3,670 Km |
dus A | ||||||||
|
Fat Frumos | |||||||||
|
Băile Termale | |||||||||
|
RAR | |||||||||
|
UM | |||||||||
|
Zona Industriala | |||||||||
|
(3,390 km) | |||||||||
|
întors B | |||||||||
|
Zona Industriala | |||||||||
|
UM | |||||||||
|
RAR | |||||||||
|
Băile Termale | |||||||||
|
Fat Frumos | |||||||||
|
(3,950 km) | |||||||||
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări nsprogr/a | |||
|
3 CTP 10 Km |
dus A |
15’ |
15’ |
18’ |
18’ |
10x2,34 km | |||
|
Fat Frumos |
1 x 0,37 km | ||||||||
|
UTA |
2 x 0,34 km | ||||||||
|
Podgoria |
9x2,14 km | ||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Gara A.Nou |
DN: 275,42 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
(9,8 km) | |||||||||
|
S | |||||||||
|
întors B |
15’ |
15’ |
18’ |
18’ | |||||
|
Gara A.Nou | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx Frumos | |||||||||
|
(10,2 km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple ; C = vagoane cuplu; TOTAL=2xC+S+DN | ||||||||
|
66 curseA + 65 curseB +1 cursa UTA-Gara A.Nou (7.79km)+2Gara A.Nou-UTA(7.9km)+ | |||||||||
|
22 curse depou =1377,10 km (1377,10 S) + DN TOTAL=1.652,52 Km | |||||||||
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile lucratoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
rin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări nsprogr/a | |||
|
6 CTP 7,965 Km |
dus (A) |
30‘ |
30’ |
30' |
30' |
5x4,05 km | |||
|
Piața Gai |
5x3,66 km | ||||||||
|
UTA |
DN:125,592 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
(8,02 km) | |||||||||
|
S | |||||||||
|
întors (B) |
30' |
30* |
30' |
30’ | |||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
UTA | |||||||||
|
Piața Gai | |||||||||
|
(7,91 km) | |||||||||
|
Obs. |
37 curse A + 37 curse B + IO curse depou = B27.9B km + DN | ||||||||
|
TOTAL=753,552 Km | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile sarbatoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprcgr /a | |||
|
6 CTP 7,965 Km |
dus (A) |
30' |
30' |
36' |
36' |
6x4,05 km | |||
|
Piața Gai |
5x3,66 km | ||||||||
|
UTA |
DN: 117,324 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
(8,02 km) | |||||||||
|
S | |||||||||
|
întors (B) |
30' |
30' |
36' |
36' | |||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
UTA | |||||||||
|
Piața Gai | |||||||||
|
(7,91 km) | |||||||||
|
Obs. |
34 curse A + 34 curse B +1 cursa Gai-Fat Frumos (2,4 km) +11 curse depou = 586,62 km + DN | ||||||||
|
TOTAL=703,944 Km | |||||||||
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile lucratoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00*08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr/â | |||
|
7 CTP 7,64 Km |
dus (A) |
1T |
15* |
11* |
15* |
2 x 2,44 km | |||
|
Fat-Frumos |
13 x 3,57 km | ||||||||
|
UTA |
10 x 3,54 km | ||||||||
|
Gara CFR |
2 x 2,34 km | ||||||||
|
Podgoria |
5x2,14 km | ||||||||
|
Billa |
DN: 346,342 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
(8,47 km) | |||||||||
|
S+C | |||||||||
|
intors (B) Billa |
11* |
15* |
11* |
15* | |||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Gara CFR | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx-Frumos | |||||||||
|
(6,8 km) | |||||||||
|
Obs. |
S - vagoane simple ; C = vagoane cuplu; TOTAL=2xC+S+DN | ||||||||
|
69 curse A + 82 curse B +10 curse F.Frumos -Zona 1 l-lII (8,77km) + 2 curse F.Frumos -Vama Micalaca 2 (8,26km) + | |||||||||
|
32 curse depou= 1731,71 km (383,39 C si 964,93 S) + DN TOTAL=2078,052 Km | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile sarbatoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr/» | |||
|
7 CTP 7,64 Km |
dus (A) |
15* |
15* |
18* |
18* |
11 x3,57 km | |||
|
Fat-Frumos |
10x3,54 km | ||||||||
|
UTA |
1 x 2,44 km | ||||||||
|
Gara CFR | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Billa |
DN: 220,598 km (20%din2C+S) | ||||||||
|
(8,47 km) | |||||||||
|
S | |||||||||
|
intors (B) Billa |
15* |
15* |
18' |
18' | |||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Gara CFR | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx-Frumos | |||||||||
|
(6,8 km) | |||||||||
|
Obs. |
S= vagoane simp |
e ;TOTAL=S+DN | |||||||
|
56 curse A + 67 curse B +10 curse F.Frumos -Zona ll-lll (8,77km) +1 cursa F.Frumos -Vama | |||||||||
|
Micalaca 2 (8,26km) +22 curse depou = 1102,99 km (1102,99 S)+ DN TOTAL=1323,588 Km | |||||||||
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
|
p Zile lucrai |
rogramul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de..................... toare Tramvaie | ||||||||
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogrVa | |||
|
3 CTP 10 Km |
dus A |
11’ |
15’ |
11' |
15’ |
15x2,34 km | |||
|
Fat Frumos |
1 x 0,37 km | ||||||||
|
UTA |
2 x 0,34 km | ||||||||
|
Podgoria |
16x2,14 km | ||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Gara A.Nou |
DN: 453,664 km (20% dln2C+S) | ||||||||
|
(9,8 km) | |||||||||
|
S+C | |||||||||
|
întors B |
1T |
15’ |
11’ |
15’ | |||||
|
Gara A.Nou | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx Frumos | |||||||||
|
(10,2 km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple; C = vagoane cuplu; TOTAL=2xC+S+DN | ||||||||
|
85curse A+84 curse B+1 cursa UTA-Gara A.Nou(7.79km)+2Gara A.Nou-UTA(7.9km)+ | |||||||||
|
34 curse depou=2268,32 km (484,54 C si 1299,24 S)+DN TOTAL=2.721,984 Km | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de..................
Zile sarbatoare Tramvaie
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile lucratoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la ca |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
i. sau orele de trecere prin statie intre ore |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00’08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr./zi | |||
|
9 CTP 11,50 Km |
dus (A) |
2x0,71 km | |||||||
|
Fat-Frumos |
1 x 2,14 km | ||||||||
|
UTA |
1 x 2,34 km | ||||||||
|
Gara CFR |
DN: 59,356 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Vladimirescu | |||||||||
|
(11,43 km) | |||||||||
|
S+C |
Circula la ore fixe | ||||||||
|
întors (B) | |||||||||
|
Vladimirescu | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Gara CFR | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx-Frumos | |||||||||
|
(11,57 km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple ;C= vagoane cuplu; TOTAL=2xC+S+DN | ||||||||
|
2 curse A+4 curse B+6 curse F.F. -CCh(14,1 km)+ 2 curse Max-Vladi (5,82 km)+5 cursa CCh - | |||||||||
|
F.F.(13,9 km) + 4 curse depou = 296,78 km (56 C +184,78 S)+ DN TOTAL= 356,136 km | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori
valabil de la data de.......................
Zile sarbatoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la ca |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
i. sau orele de trecere prin statie intre ore |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprngr./zi | |||
|
9 CTP 11,50 Km |
dus (A) |
2x2,14 km | |||||||
|
Fat-Frumos |
4x2,34 km | ||||||||
|
UTA |
DN: 34,928 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
Gara CFR | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Vladimirescu | |||||||||
|
(11,43 km) | |||||||||
|
s |
Circula la ore fixe | ||||||||
|
întors (B) | |||||||||
|
Vladimirescu | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Gara CFR | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx-Frumos | |||||||||
|
(11,57 km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple ; TOTAL=S+DN | ||||||||
|
7 curse A + 7 curse B + 6 curse depou = 174,64 km + DN | |||||||||
|
TOTAL= 203,952 km | |||||||||
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori
valabil de la data de ... pe perioada cursurilor școlare...
Zile lucratoare Tramvaie
valabil de la data de.......................
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de fa capi |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări ntpmgr./a | |||
|
10 CTP 9,435 Km |
dus (A) | ||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Podgoria |
DN: 8.548 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
Vladimirescu | |||||||||
|
(9,4 km) | |||||||||
|
S |
Circula la ara fixa | ||||||||
|
întors (B) | |||||||||
|
Vladimirescu | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
(9,47 km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple ; TOTAL=2xC+S+DN | ||||||||
|
1 curse A+1 curse B+1 curseP.Romana-CCh(IZ07km)+1 cursa CCh-P.Romana(ll,8 km) | |||||||||
|
= 42.74 km (42.74 S)+ DN TOTAL= 51,288 km | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori
Zile sarbatoare
Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări ntprogr./a | |||
|
10 CTP 9,435 Km |
dus (A) | ||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Vladimirescu | |||||||||
|
(9,4 km) | |||||||||
|
S |
0 |
0 |
0 |
0 | |||||
|
întors (B) | |||||||||
|
Vladimirescu | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
(9,47 km) | |||||||||
|
Obs. | |||||||||
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile lucratoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Flecari de la cape |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprngr/zi | |||
|
11 CTP 26,60 Km |
dus (A) |
2x 2,14 km | |||||||
|
Fat-Frumos |
1 x 0,76 km | ||||||||
|
UTA |
1 x 12,13 km | ||||||||
|
Podgoria |
1 x 2,34 km | ||||||||
|
Vladimirescu |
2 x 7,00 km | ||||||||
|
Ghioroc | |||||||||
|
(26,53 km) |
DN:220,602 km | ||||||||
|
S+C |
Circula la ura fixe | ||||||||
|
intors (B) | |||||||||
|
Ghioroc Vladimirescu | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx-Frumos | |||||||||
|
(26,67 km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple;C = vagoane cuplu:*= circula de la UTA**= circula la b |
aximilian ,TDTAL=2xC+S+ |
DN | ||||||
|
10 curse A +11 curse B +1 cursa Ghioroc - Maximilian (20,77 km)+1 cursa Cicir-F. Frumos (17,17 km)+ | |||||||||
|
7 curse depou = 1103,01 km (472,89 km C si 157,23 km S)+DN TOT AL=1323,612km | |||||||||
|
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de....................... | |||||||||
Zile sarbatoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr./zi | |||
|
11 CTP 26,60 Km |
dus (A) |
1 x 2,34 km | |||||||
|
Fat-Frumos |
1 x 2,14 km | ||||||||
|
UTA |
DN: 96,656 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Vladimirescu | |||||||||
|
Ghioroc | |||||||||
|
(26,53 km) | |||||||||
|
S | |||||||||
|
intors (B) | |||||||||
|
Ghioroc Vladimirescu | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx-Frumos | |||||||||
|
(26,67 km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple; C = vagoane cuplu; TOTAL=2xC+S+DN | ||||||||
|
9 curse A + 9 curse B + 2 curs depou = 483,28 km (483,28 km S) + DN | |||||||||
|
TOTAL= 579,936 km | |||||||||
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de......
Zile lucratoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capi |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr Jâ | |||
|
12 CTP |
dus (A) |
1 x 8,67 km | |||||||
|
Piața Romana |
1 x 8,84 km | ||||||||
|
Podgoria |
Ix 23,59 km *C | ||||||||
|
Vladimirescu | |||||||||
|
Ghioroc |
DN: 44.864 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
(24,5 km) | |||||||||
|
S+C |
Circula la ore fixa | ||||||||
|
24,535 Km |
intors (B) | ||||||||
|
Ghioroc Vladimirescu | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
(24,57 km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple;C - vagoane cuplu;*C= circula pe perioai |
a cursurilor școlare,TOTAL-2xC+S+DN | |||||||
|
2 curse A +1 curse B +1 cursa Sambateni-P. Romana (18,57 km)[*C] + 3 curse depou = 182I6 km + 42,I6[* C] = | |||||||||
|
224,32 (91,08 km C + 42,16 km S[*C])+ DN TOTAL=269,184 km | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile sarbatoare Tramvaie
|
Linia |
Traseu |
Cap. |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capi |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
Autobaza |
(loc.) |
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | |||||
|
lungimea |
06:00-08:00 |
08:00-13.00 |
13:00-16:00 |
16.00-23:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr/â | ||
|
dus (A) | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Vladimirescu | |||||||||
|
Ghioroc | |||||||||
|
12 |
(24,5 km) | ||||||||
|
CTP | |||||||||
|
24,535 Krr |
intors (B) | ||||||||
|
Ghioroc | |||||||||
|
Vladimirescu | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
(24,57 km) | |||||||||
|
Obs. | |||||||||
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile lucratoare Tramvaie
|
Linia |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capi |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
Autobaza |
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | ||||||
|
lungimea |
04:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-24:00 |
Prima |
Ultima |
Idocari raprogrJzi | ||
|
14 CTP 15,03 Krr |
dus (A) |
DN: 3,006 km (20% din2C+S) | |||||||
|
Corn. Chimic | |||||||||
|
Xxxxxxxxx | |||||||||
|
Xxxxx | |||||||||
|
Sambatenl | |||||||||
|
Ghioroc | |||||||||
|
(15,03 km) | |||||||||
|
S |
Circula la ara fixe | ||||||||
|
întors | |||||||||
|
Ghioroc | |||||||||
|
Sambateni | |||||||||
|
Xxxxx | |||||||||
|
Xxxxxxxxx | |||||||||
|
Corn. Chimic | |||||||||
|
S - vagoane simple; TOTAL=S+DN | |||||||||
|
Obs. |
1 curse A = 15,03 km + DN TOTAL= 18,036 km | ||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile sarbatoare Tramvaie
|
Linia |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capi |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
Autobaza |
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | ||||||
|
lungimea |
04:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-24:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări nspragr/a | ||
|
14 CTP 15,03 Krr |
dus | ||||||||
|
Corn. Chimic | |||||||||
|
Xxxxxxxxx | |||||||||
|
Xxxxx | |||||||||
|
Sambateni | |||||||||
|
Ghioroc | |||||||||
|
întors | |||||||||
|
Ghioroc | |||||||||
|
Sambateni | |||||||||
|
Xxxxx | |||||||||
|
Xxxxxxxxx | |||||||||
|
Corn. Chimic | |||||||||
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de......................
|
Zile lucrai |
oare Tramvaie | ||||||||
|
Linia |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capi |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
Autobaza |
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | ||||||
|
lungimea |
04:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-24:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări nepragr/ji | ||
|
15 CTP 6,73 Km |
dus (A) |
30' |
30' |
40' |
40' |
4x2,14 km | |||
|
Fat-Frumos |
4 x 2,34 km | ||||||||
|
UTA |
1 x 0,34 km | ||||||||
|
Gara CFR |
1 x 0,37 km | ||||||||
|
Astra II |
DN: 79,562 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
Sere | |||||||||
|
(6,56 km) | |||||||||
|
S | |||||||||
|
întors (B) |
30' |
30' |
40' |
40' | |||||
|
Sere | |||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Gara CFR | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx-Frumos | |||||||||
|
(6,89km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple ;TOTAL=S+DN | ||||||||
|
27 curse A + 28 curse B +1 cursa Xxx X- Xxxx(4,55 km) + I cursa Xxxx X- Xxx (4,59 km) +l 0 curse depou = 397.BI km+DN | |||||||||
|
TOTAL=477,372 km | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de......................
Zile sarbatoare Tramvaie
|
Linia |
Traseu |
Cap. (ioc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
Autobaza |
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | ||||||
|
lungimea |
04:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-24:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr/â | ||
|
15 CTP 6,73 Km |
dus (A) |
30' |
30' |
40' |
40' |
4x2,14 km | |||
|
Fat-Frumos |
3x2,34 km | ||||||||
|
UTA |
1 x 10,94 km | ||||||||
|
Gara CFR |
4 x 0,37 km | ||||||||
|
Astra II |
DN: 82,666 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
Sere | |||||||||
|
(6,56 km) | |||||||||
|
S | |||||||||
|
întors (B) |
30' |
30' |
40' |
40' | |||||
|
Sere | |||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Gara CFR | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx-Frumos | |||||||||
|
(6,89km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple ;TOTAL=S+DN | ||||||||
|
28 curse A + 28 curse 8 + 2 curse Xxx X- Xxxx(4,55 km) +12 curse depou = 413,33 km+DN | |||||||||
|
TOTAL=495,996 km | |||||||||
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile lucratoare Tramvaie
|
Linia |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capi |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
Autobaza |
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | ||||||
|
lungimea |
04:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-24:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr /c | ||
|
15b CTP 9,62 Km |
dus (A) |
DN: 26,936 km (20% din2C+S) | |||||||
|
Fat-Frumos | |||||||||
|
UTA | |||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Sere CET | |||||||||
|
(9,5 km) | |||||||||
|
S |
Circula la ore fixe | ||||||||
|
întors (B) CET | |||||||||
|
Sere | |||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx-Frumos | |||||||||
|
(9,74km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple ; | ||||||||
7 curse A + 7 curse B = 134,68 km + DN TOTAL= 161,616 km
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile sarbatoare Tramvaie
|
Linia |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capt |
Nr Curse Gara|/zi | ||||
|
Autobaza |
iln. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | ||||||
|
lungimea |
04:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-24:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogrj'zi | ||
|
15b CTP 9,62 Km |
dus (A) |
DN: 23,088 km (20% din2C+S) | |||||||
|
Fat-Frumos | |||||||||
|
UTA | |||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Sere CET | |||||||||
|
(9,5 km) | |||||||||
|
3" |
Circula la ore fixe | ||||||||
|
întors (B) CET | |||||||||
|
Sere | |||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Xxx | |||||||||
|
Xxx-Frumos | |||||||||
|
(9,74km) | |||||||||
|
Obs. |
S - vagoane simple ; | ||||||||
|
6 curse A + 6 curse B = 115,44 km + DN TOTAL= 138,528 km | |||||||||
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori
valabil de la data de.......................
|
Zile lucrai |
toare Tramvaie | ||||||||
|
Linia |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
Autobaza |
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | ||||||
|
lungimea |
04:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-24:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr/ă | ||
|
16 CTP 5,25 Km |
dus |
25' |
25' |
40' |
40' |
1 x 9,24 km | |||
|
Piața Romana |
1 x 9,84 km | ||||||||
|
Podgoria |
2x8,84 km | ||||||||
|
Astra II |
2x8,67 km | ||||||||
|
Sere | |||||||||
|
DN:81,14km (20% dln2C+S) | |||||||||
|
(5,1 km) | |||||||||
|
S” | |||||||||
|
întors |
25’ |
25’ |
40’ |
40' | |||||
|
Sere | |||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
(5,4km) | |||||||||
|
Obs. |
S - vagoane simple ;TOTAL=S+DN | ||||||||
|
34 curse A + 33 curse B + 6 curse depou = 405,70 + DN | |||||||||
|
TOTALs 486,84 km | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile sarbatoare Tramvaie
|
Linia |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capt |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
Autobaza |
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | ||||||
|
lungimea |
04:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-24:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări nsprogrVzi | ||
|
16 CTP 5,25 Km |
dus" |
25' |
25’ |
40' |
40' |
1 x 9,24 km | |||
|
Piața Romana |
1 x 8,84 km | ||||||||
|
Podgoria |
1 x8,67 km | ||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Sere |
DN:73,63 km (20% din2C+S) | ||||||||
|
(5,1 km) | |||||||||
|
T" | |||||||||
|
întors |
25' |
25' |
40' |
40' | |||||
|
Sere | |||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
(5,4km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple ;TOTAL=( |
S+DN | |||||||
|
32 curse A + 33 curse B + 3 curse depou = 368,15 + DN | |||||||||
|
TOTALs 441,78 km | |||||||||
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile lucratoare Tramvaie
|
Linia |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capt |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
Autobaza |
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | ||||||
|
lungimea |
04:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-24:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr./zt | ||
|
16b CTP 8,145 Knr |
dus |
DN: 6,516 km (20% din2C+S) | |||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Sere | |||||||||
|
CET | |||||||||
|
(8,04 km) | |||||||||
|
5” |
Circula la are fixa | ||||||||
|
intors | |||||||||
|
CET | |||||||||
|
Sere | |||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
(8,25km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple ; | ||||||||
|
2 curse A + 2 curse B = 32,58 km + DN TOTAL= 39,096 km | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.......................
Zile sarbatoare Tramvaie
|
Linia |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capt |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
Autobaza |
rin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Dislocări | ||||||
|
lungimea |
04:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-24:00 |
Prima |
Ultima |
Dislocări nepragr./a | ||
|
16b CTP 8,145 Krr |
dus |
DN:6,516km (20% din2C+S) | |||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Sere | |||||||||
|
CET | |||||||||
|
(8,04 km) | |||||||||
|
S” |
Circula la are fixe | ||||||||
|
intors | |||||||||
|
CET | |||||||||
|
Sere | |||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
(8,25km) | |||||||||
|
Obs. |
S = vagoane simple ; | ||||||||
|
2 curse A + 2 curse B = 32,58 km + DN TOTAL= 39,096 km | |||||||||
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori
valabil de la data de....................
Zile lucratoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capelt |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
(min. sau orele de trecere prin statie intre orele:) |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:0O-08:0C |
08:00-13:0C |
13:00-16:0C |
16:00-23:0C |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr./zi | |||
|
18b CTP 12,965 kn |
dus (A) |
ir |
15’ |
11' |
15' |
5 x 3,87 km | |||
|
Fat-Frumos |
13x2,34 km | ||||||||
|
Piața UTA |
14 x 2,14 km | ||||||||
|
Alfa |
8 x 3,46 km | ||||||||
|
Piața Romana |
1 x 4,99 km | ||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Maranata | |||||||||
|
Billa | |||||||||
|
(12,260 km) |
DN: 561,292 km | ||||||||
|
s+c | |||||||||
|
întors (B) |
ir |
15’ |
11’ |
15’ | |||||
|
Billa | |||||||||
|
Renașterii | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Alfa | |||||||||
|
Piața UTA | |||||||||
|
Fat-Frumos | |||||||||
|
(13,670 km) | |||||||||
84 curse A + 77 curse B 4-1 cursa Piața UTA-P.Romana (5,50 km) + 3 curse P. Xxxxxx-Xxx Frumos (7,36 km) + Scurse Zonali III - F Frumoși 13.75 kmi +
41 curse depou x 2,806,46 km (1,775,56 S +515,45 C )+DN TOTAL=3.367,752 Km
Anexa IA la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori
valabil de la data de....................
Zile sarbatoare Tramvaie
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (loc.) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capek |
Nr Curse Garaj/zi | ||||
|
(min. sau orele de trecere prin stalte intre orele :) |
pe traseu |
Dislocări | |||||||
|
06:00-08:0C |
08:00-13:0C |
I3:OO-I6:OC |
16:00-23:0C |
Prima |
Ultima |
Dislocări neprogr./zi | |||
|
18b CTP 12,965 kn |
dus (A) |
15' |
15' |
18' |
18' |
6 x 3,87 km | |||
|
Fat-Frumos |
7 x 2,34 km | ||||||||
|
Piața UTA |
7x2,14 km | ||||||||
|
Alfa |
6 x 3,46 km | ||||||||
|
Piața Romana |
2 x 5,30 km | ||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Maranata | |||||||||
|
Billa | |||||||||
|
(12,260 km) |
DN: 369,238 km | ||||||||
|
s | |||||||||
|
întors (B) |
15' |
15' |
18' |
18' | |||||
|
Billa | |||||||||
|
Renașterii | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
Piața Romana | |||||||||
|
Alfa | |||||||||
|
Piața UTA | |||||||||
|
Fat-Frumos | |||||||||
|
(13,670 km) | |||||||||
69 curse A + 61 curse B + 6 cursa Zona H-III-Fat Frumos (13,72 km) + 28 curse depou = 1.846,19 km (1.846,19 S)+DN
TOTAL=2,215,428 Km
Contrasemnează
SECRETAR
Lilioara STEHAMESCU
Anexa 1B la contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloaelor de transport public de calatorii valabil de la data de..................
*C-> 19 curse A +18 curse B +1 cursa Real-Billa(cu intrare pe str. Felix)-5,2 km 4- 4 curse garaj = 189.1 km + DN Va-> 19 curse A +19 curse B + 4 curse garaj = 187.7 km + DN ___________________________________TOTAL: *C; 226,92 Km ; Va;225,24 Km________
Programul de circulație al mijloaelor de transport public de calatorii valabil de la data de..................
Zile lucratoare Microbuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri; |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Nr Curse | ||||
|
i. sau orele de trecere prin statie intre ore |
pe traseu |
Garaj/zi | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
docari neprogramate/ | |||
|
48 ANL CTP 4,45 Km |
dus A |
05:34 |
08:40 |
13:28 |
16:59 |
05:34 |
22:38 |
2 x 4,8 km | |
|
Billa |
06:28 |
09:28 |
14:01 |
17:59 |
2 x 4,5 km | ||||
|
ANL |
07:28 |
10:28 |
14:59 |
18:59 | |||||
|
Selgros |
11:28 |
15:59 |
19:59 | ||||||
|
Real |
12:28 |
20:59 | |||||||
|
21:59 |
DN-'C: 37,82 km | ||||||||
|
(5,1 km) |
22:38 |
DN-Va: 37,54 km | |||||||
|
M | |||||||||
|
intors B |
05:52 |
08:59 |
13:50 |
16:20 |
05:52 |
23:00 | |||
|
Real |
06:50 |
09:50 |
14:20 |
17:20 | |||||
|
Selgros |
07:45 |
10:50 |
15:20 |
18:20 | |||||
|
ANL |
11:50 |
19:20 | |||||||
|
Billa |
12:50 |
20:20 | |||||||
|
(3,8 km) |
21:20 | ||||||||
|
22:25 | |||||||||
|
23:00 | |||||||||
M = microbuz; *C- pe perioada cursurilor școlare; Va->vacanta școlara
Zile sarbatoare Microbuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri^ |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Nr Curse | ||||
|
i. sau orele de trecere prin statie intre orc |
pe traseu |
Garaj/zi | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
clacări neprogramate/ | |||
|
48 ANL CTP 4,45 Km |
dus A |
05:34 |
08:28 |
13:28 |
16:59 |
05:34 |
22:38 |
2 x 4,8 km | |
|
Billa |
06:28 |
09:28 |
14:01 |
17:59 |
2 x 4,5 km | ||||
|
ANL |
07:28 |
10:28 |
14:59 |
18:59 | |||||
|
Selgros |
11:28 |
15:59 |
19:59 | ||||||
|
Real |
12:28 |
20:59 | |||||||
|
(5,1 km) |
21:59 |
DN: 37,54 km (20% din total) | |||||||
|
22:38 | |||||||||
|
M | |||||||||
|
intors B |
05:52 |
08:50 |
13:50 |
16:20 |
05:52 |
23:00 | |||
|
Real |
06:50 |
09:50 |
14:20 |
17:20 | |||||
|
Selgros |
07:50 |
10:50 |
15:20 |
18:20 | |||||
|
ANL |
11:50 |
19:20 | |||||||
|
Billa |
12:50 |
20:20 | |||||||
|
(3,8 km) |
21:20 | ||||||||
|
22:25 | |||||||||
|
23:00 | |||||||||
|
Obs. |
M= microbuz; | ||||||||
|
19 curse A + 19 curse B + 4 curse garaj = 187.7 km + DN | |||||||||
|
TOTAL 225,24 Km | |||||||||
Anexa 1B la contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloaelor de transport public de calatorii valabil de la data de..................
Zile lucratoare
Microbuze
|
Linia |
Traseu |
Cap. |
Intervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse | ||||
|
Autobaza |
(locurijsau orele de trecere prin statie intre o |
pe traseu |
Garaj/zi | ||||||
|
lungimea |
06:00-08:0( |
)8:00-13:0( |
13:00-16:0( |
16:00-23:0( |
Prima |
Ultima |
locari neprogramate | ||
|
dus A |
06:03 |
15:45 |
2x2,5 km | ||||||
|
PODGORIA |
06:03 |
08:22 |
13:25 |
16:25 | |||||
|
Budai Deleanu |
06:43 |
12:20 |
14:25 |
17:05 | |||||
|
Mierlei |
07:22 |
15:05 | |||||||
|
52 |
Orient |
15:45 |
DN: 14,2 km | ||||||
|
Gelu | |||||||||
|
POD |
Vișinului | ||||||||
|
Grădiște |
Razboieni | ||||||||
|
POD |
PODGORIA | ||||||||
|
~ 6 Km | |||||||||
|
Obs. | |||||||||
|
11 curse A + 2 curse garaj = 71 km + DN | |||||||||
Anexa 1B la contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloaelor de transport public de calatorii valabil de la data de..................
SCU
Zile lucratoare
Microbuze
|
Linia |
Traseu |
Cap. |
Intervalul de succedare |
Plecări de la cape |
Nr Curse | ||||
|
Autobaza |
(locurijsau orele de trecere prin statie intre o |
pe traseu |
Garaj/zi | ||||||
|
lungimea |
06:00-08:0( |
J8:00-13:0( |
13:00-16:0( |
I6:OO-23:O( |
Prima |
Ultima |
locari neprogramate | ||
|
dus A |
05:30 |
08:10 |
13:10 |
16:10 |
05:30 |
16:10 |
2 x 5,8 km | ||
|
Caraimanul |
06:00 |
12:10 |
13:40 |
2 x 6,3 km | |||||
|
Posada |
06:30 |
12:40 |
14:10 | ||||||
|
Constituție |
II |
07:00 |
14:40 | ||||||
|
49 |
Campia Turzii |
07:30 |
15:10 | ||||||
|
Economu |
15:40 |
DN: 33,34 km | |||||||
|
Coloniștilor | |||||||||
|
Constituție |
II | ||||||||
|
Posada | |||||||||
|
Caraimanul | |||||||||
|
(' 5 km) | |||||||||
|
CTP |
M | ||||||||
|
-4,75 Knr |
intors B |
05:46 |
08:16 |
13:26 |
16:26 |
05:46 |
15:56 | ||
|
Caraimanul |
06:16 |
12:26 |
13:56 | ||||||
|
Calea Timisorii |
06:46 |
12:56 |
14:26 | ||||||
|
Ogorului |
07:16 |
14:56 | |||||||
|
Bagdazar |
07:46 |
15:26 | |||||||
|
Armoniei |
15:56 | ||||||||
|
Bagdazar | |||||||||
|
Ogorului | |||||||||
|
Caraimanu |
I | ||||||||
|
(~ 4,5 km) | |||||||||
|
Obs. |
M = microbuz; | ||||||||
|
15 curse A + 15 curse B + 4 curse garaj = 166.7 km + DN | |||||||||
Contrasemnează
SECRETAR
Anexa 1B la contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de..................
Zile lucratoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Curse Garaj pe ZI | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu | ||||||||
|
05:00-08:00108:00-13:00113:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima | ||||||
|
19 CTP 10,125 kn |
dus |
Plecări Poc |
goria | ||||||
|
Podgoria |
05:40 |
08:40 |
13:43 |
4 x 2,5 km | |||||
|
Biila |
06:30 |
09:40 |
14:51 |
DN: 50,95 km (20% din total km) | |||||
|
Infanteriei |
07:40 |
10:40 |
15:40 | ||||||
|
Gara A.Nou |
11:35 | ||||||||
|
Sanicolau Mic |
12:40 | ||||||||
|
(11.750 km) |
78 |
05:40 |
16:10 | ||||||
|
întors |
Plecări Sanicolau Mic | ||||||||
|
Sanicolau Mic |
06:02 |
09:05 |
13:05 | ||||||
|
Gara A.Nou |
07:00 |
10:05 |
14:05 | ||||||
|
Infanteriei |
08:02 |
11:05 |
15:15 | ||||||
|
Biila |
12:00 |
16:10 | |||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
(10,5 km) | |||||||||
|
Obs. |
DN - disocari neprogramate | ||||||||
|
11 curse A + 11 curse B + 4 curse garaj = 254,75 km +DN | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de..................
Zile sarbatoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Curse Garaj pe ZI | ||||
|
Hn. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu | ||||||||
|
05:00-08:00108:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima | |||||
|
19 CTP 10,125 kn |
dus |
P |
ecari Poc |
goria | |||||
|
Podgoria |
06:40 |
08:40 |
13:40 |
2 x 2,5 km | |||||
|
Biila |
07:40 |
09:40 |
14:40 |
DN: 45,5 km (20% din total km) | |||||
|
Infanteriei |
10:40 |
15:40 | |||||||
|
Gara A.Nou |
11:40 | ||||||||
|
Sanicolau Mic |
12:40 | ||||||||
|
(11.750 km) |
78 |
06:40 |
16:05 | ||||||
|
întors |
Plecări Sanicolau Mic | ||||||||
|
Sanicolau Mic |
07:05 |
09:05 |
13:05 | ||||||
|
Gara A.Nou |
08:05 |
10:05 |
14:05 | ||||||
|
Infanteriei |
11:05 |
15:05 | |||||||
|
Biila |
12:05 |
16:05 | |||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
(10,5 km) | |||||||||
|
Obs. |
DN = disocari neprogramate | ||||||||
|
10 curse A + 10 curse B + 2 curse garaj = 227,5 km +DN | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de..................
Zile lucratoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Curse Garaj pe zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu | ||||||||
|
06:00-08:00108:00-13:00113:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima | ||||||
|
20 CTP 5 km |
dus |
Plecări E |
rlla | ||||||
|
Billa |
05:45 |
14:50 |
4 x 0,5 km | ||||||
|
Maranata |
06:25 |
15:35 |
DN: 14,4 km (20% din total km) | ||||||
|
Banu Mărăcine |
07:05 |
16:20 | |||||||
|
Piața Spitalului |
07:41 | ||||||||
|
UTA | |||||||||
|
(5 km) |
35 |
05:45 |
16:20 | ||||||
|
intors |
Plecări li |
TA | |||||||
|
UTA |
05:25 |
14:30 | |||||||
|
Piața Spitalului |
06:05 |
15:15 | |||||||
|
Banu Mărăcine |
06:45 |
16:00 | |||||||
|
Maranata |
07:25 | ||||||||
|
Billa | |||||||||
|
(5 km) | |||||||||
|
Obs. |
DN = disocari neprogramate | ||||||||
|
7 curse A + 7curse B +4 curse garaj =72 km +DN | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de..................
Zile sarbatoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Curse Garaj pe zi | |
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu | |||||
|
06:00-08:00|08:00-13:00 13:00-16:00 16:00-23:00 |
Prima |
Ultima | ||||
|
20 CTP 5 km |
dus |
P ecari Podgoria | ||||
|
Billa | ||||||
|
Xxxxxxxx | ||||||
|
Xxxx Xxxxxxxx | ||||||
|
Piața Spitalului | ||||||
|
UTA | ||||||
|
intors |
Plecări Xxx | |||||
|
Xxx | ||||||
|
Piața Spitalului | ||||||
|
Banu Mărăcine | ||||||
|
Maranata | ||||||
|
Billa | ||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de..................
Zile lucratoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Nr Curse Garaj pe zi | ||||
|
in. sau ore |
e de trecere prin statie între orek |
pe traseu | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-18:00 |
18:00-23:00 |
Prima |
Ultima | ||||
|
21 CTP 5,5 km |
dus |
5:40 |
8:06 |
13:01 |
5:40 |
16:21 | |||
|
Faleza Sud |
6:30 |
8:56 |
13:51 |
3 x 2,5 km( C) | |||||
|
Confecții |
7:16 |
12:06 |
14:41 |
3x4km(C) | |||||
|
Piața Spitalului |
7:25C |
15:31 |
SAU | ||||||
|
Banu Mărăcine |
16:21 |
2 x 2,5 km | |||||||
|
Podgoria |
2 x 4 km | ||||||||
|
(5,2 km) |
DN:29,14 km(C) (20% din total km) | ||||||||
|
DN: 26,8 km (20% din total km) | |||||||||
|
55 | |||||||||
|
intors |
6:05 |
17:01 | |||||||
|
Podgoria |
6:05 |
08:31 |
13:26 | ||||||
|
Gara CFR |
6:51 |
11:31 |
14:16 | ||||||
|
Banu Mărăcine |
7:41 |
12:31 |
15:06 | ||||||
|
Piața Spitalului |
15:56 | ||||||||
|
Confecții |
17:01 | ||||||||
|
Faleza Sud | |||||||||
|
(5,8km) | |||||||||
|
Obs. |
cursa cu plecare la ora 7:25 din Faleza Sud se executa numai in perioada cursurilor școlare | ||||||||
|
DN = disocarl neprogramate | |||||||||
|
12/11 curse A + 11 curse B +10/8 curse garaj +DN =145,7 km (C) /134 km(Va) | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de..................
Zile sarbatoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri) |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Nr Curse Garaj pe zi | |
|
min. sau orele de trecere prin statie intre orele: |
pe traseu | |||||
|
06:00-08:00108:00-13:00113:00-16:00116:00-23:00 |
Prima |
Ultima | ||||
|
21 CTP 5,5 km |
dus | |||||
|
Faleza Sud | ||||||
|
Confecții | ||||||
|
Piața Spitalului | ||||||
|
Banu Mărăcine | ||||||
|
Podgoria | ||||||
|
Gara CFR | ||||||
|
____ | ||||||
|
intors | ||||||
|
Gara CFR | ||||||
|
Banu Mărăcine | ||||||
|
Piața Spitalului | ||||||
|
Confecții | ||||||
|
Faleza Sud | ||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de..................
Zile lucratoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Nr Curse Garaj pe zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu | ||||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-18:00 |
18:00-23:00 |
Prima |
Ultima | ||||
|
31 CTP 3,75 km |
dus |
5:40 |
12:50 |
13:30 |
19:30 |
05:50 |
23:30 6 x 2,5 km | ||
|
Podgoria |
6:30 |
14:10 |
21:30 |
DN: 25.5 km (20% din total km) | |||||
|
Astra II |
7:10 |
14:50 |
23:30 | ||||||
|
Gorunului |
7:50 |
15:30 | |||||||
|
Vezuviu |
16:10 | ||||||||
|
Trenului |
16:50 | ||||||||
|
(3,5 km) |
17:30 | ||||||||
|
27 |
40 |
40 |
0 |
06:10 |
23:50 | ||||
|
intors |
6:00 |
13:10 |
19:50 | ||||||
|
Trenului |
6:50 |
13:50 |
21:50 | ||||||
|
Vezuviu |
7:30 |
14:30 |
23:50 | ||||||
|
Gorunului |
8:10 |
15:10 | |||||||
|
Astra II |
15:50 | ||||||||
|
Podgoria |
16:30 | ||||||||
|
(4 km) |
17:10 | ||||||||
|
17:50 | |||||||||
|
Obs. |
DN = disocari neprogramate | ||||||||
|
15 curse A + 15 curse B + 6 curse garaj = 127,5 km + DN | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de..................
Zile sarbatoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Nr Curse | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu |
Garaj | |||||||
|
06:0008:00 |
08:00-13:00 |
13:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
pe zi | |||
|
31 CTP 3,75 km |
dus |
7:50 S |
13:00 D |
14:10 S |
18:00 S |
07:50 |
18:00 |
3 x 2,5 km | |
|
Podgoria |
8:30 D |
18:00 D |
2 x 2,4 km | ||||||
|
Astra II |
1 x 2,7 km | ||||||||
|
Gorunului | |||||||||
|
Vezuviu |
DN: 7.5 km | ||||||||
|
Trenului |
(20% din total km) | ||||||||
|
(3,5 km) | |||||||||
|
27 |
Circula la are fixe |
08:10 |
18:20 | ||||||
|
intors |
8:10 S |
13:20 D |
14:30 S |
18:20 S | |||||
|
Trenului |
8:50 D |
18:20 D | |||||||
|
Vezuviu | |||||||||
|
Gorunului | |||||||||
|
Astra II | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
(4 km) | |||||||||
|
Obs. |
DN = disocari neprogramate | ||||||||
|
3 curse A + 3 curse B + 6 curse garaj = 37,5 km + DN | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.............
Zile lucratoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. |
ntervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Nr Curse Garaj pe zi | ||||
|
(locuri |
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-13:00 |
13:00-18:00 |
18:00-23:00 |
Prima |
Ultima | ||||
|
39b CTP 3,9 km |
dus |
7:05 C |
09:00 |
13:20 |
07:05 |
17:20 |
6 x 2,5 km | ||
|
Podgoria |
10:00 |
14:30 V |
DN: 10.8 km (20% din total km) | ||||||
|
Gara CFR |
12:10 |
17:20 | |||||||
|
Autogara veche |
6 x 2,5 km V | ||||||||
|
str.6 Vanatori |
DN: 12,36 km V (20% din total km) | ||||||||
|
Arțarului | |||||||||
|
(3,9 km) | |||||||||
|
intors |
27 |
07:15 |
17:35 | ||||||
|
Arțarului |
7:15 C |
09:15 |
13:35 | ||||||
|
str.6 Vanatori |
10:15 |
14:45 V | |||||||
|
Autogara veche |
12:25 |
17:35 | |||||||
|
Gara CFR | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
(3,9 km) | |||||||||
|
Obs. |
V se executa numai in perioada vacantei școlare | ||||||||
|
C se executa numai pe perioada cursurilor școlare | |||||||||
|
DN = disocari neprogramate | |||||||||
|
6(6)curse A + 6(6)curse B +6(G) curse garaj +0N =GI.8 km + DN | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de.............
Zile sarbatoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri |
Intervalul de succedare |
Flecari de la capete |
Nr Curse Garaj pe zi | |
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu | |||||
|
06:00*08:00108:00-13:00113:00-16:001 16:00-23:00 |
Prima |
Ultima | ||||
|
39b CTP 3,9 km |
dus | |||||
|
Podgoria | ||||||
|
Gara CFR | ||||||
|
Autogara veche | ||||||
|
str.6 Vanatori | ||||||
|
Arțarului | ||||||
|
(3,9 km) | ||||||
|
0 0 0 0 | ||||||
|
intors | ||||||
|
Arțarului | ||||||
|
str.6 Vanatori | ||||||
|
Autogara veche | ||||||
|
Gara CFR | ||||||
|
Podgoria | ||||||
|
(3,9 km) | ||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de...................
Zile lucratoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Nr Curse Garaj pe zi | ||||
|
in. sau ore |
e de trecere prin statie intre oreh |
pe traseu | |||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-12:00 |
12:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima | ||||
|
41 CTP 8 km |
dus |
5:45 |
8:40 |
12:40 |
16:40 |
05:45 |
19:40 |
2 x 4.5 km | |
|
Bujac |
6:40 |
9:40 |
13:40 |
17:40 |
2 x 4.2 km | ||||
|
Trotusului |
7:20 *C |
10:40 |
14:40 |
18:40 |
4x 6km*C | ||||
|
Abatorului |
7:30 Va |
15:40 |
19:40 | ||||||
|
Biserica Sarbeasca | |||||||||
|
Piața Romana |
DN: 53,08 km (20% din total km) | ||||||||
|
(7,8 km) | |||||||||
|
143 |
60 |
60 |
60 |
60 | |||||
|
intors |
5:15 |
8:00 Va |
12:10 |
16:10 |
05:15 |
19:10 | |||
|
Piața Romana |
6:10 |
9:10 |
13:10 |
17:10 | |||||
|
Biserica Sarbeasca |
7:05 |
10:10 |
14:10 |
18:10 | |||||
|
Ion Ratiu |
7:45 *C |
15:10 |
19:10 | ||||||
|
Abatorului | |||||||||
|
Trotusului | |||||||||
|
Bujac | |||||||||
|
(8,2 km) | |||||||||
|
Obs. |
*C= circula pe perioada cursurilor școlare; Va = vacanta școlara | ||||||||
|
14 curse A +14 curse B 4- 8 curse garaj(4 curse garaj *C) = 265,4(*C); [241,4 Va] KM + DN | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de..................
Zile sarbatoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Nr Curse | ||||
|
in. sau ore |
e de trecere prin statie intre oreh |
pe traseu |
Garaj | ||||||
|
06:00-08:00 |
08:00-12:00 |
12:00-16:00 |
16:00-23:00 |
Prima |
Ultima |
pe zi | |||
|
41 CTP 8 km |
dus |
6:30 |
8:30 |
12:30 |
16:30 |
06:30 |
19:30 |
3 x 4.5 km | |
|
Bujac |
7:30 |
9:30 |
13:30 |
17:30 |
3 x 4.2 km | ||||
|
Trotusului |
14:30 |
19:30 | |||||||
|
Abatorului |
15:30 | ||||||||
|
Biserica Sarbeasca | |||||||||
|
Piața Romana |
DN: 40,402 km (20% din total km) | ||||||||
|
(7,8 km) | |||||||||
|
143 |
60 |
60 |
60 |
60 | |||||
|
intors |
6:00 |
8:00 |
12:00 |
16:00 |
06:00 |
19:00 | |||
|
Piața Romana |
7:00 |
9:00 |
13:00 |
17:00 | |||||
|
Biserica Sarbeasca |
14:00 |
19:00 | |||||||
|
Ion Ratiu |
15:00 | ||||||||
|
Abatorului | |||||||||
|
Trotusului | |||||||||
|
Bujac | |||||||||
|
(8,2 km) | |||||||||
|
Obs. |
DN = disocari neprogramate | ||||||||
|
11 curse A + 11 curse B + 6 curse garaj = 202,10 KM +DN | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de..................
Zile lucratoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (locuri |
intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Nr Curse Garaj pe zi | ||||
|
lin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu | ||||||||
|
06:00-08:00)08:00-13:00 |
13:00-18:00 |
18:00-23:00 |
Prima |
Ultima | |||||
|
54 CTP 8,75 km |
dus |
P |
ecari Poc |
goria |
4 x 2,5 km | ||||
|
Podgoria |
06:45 |
15:00 |
DN: 9 km (20% din total km) | ||||||
|
Banu Mărăcine | |||||||||
|
Piața Spitalului | |||||||||
|
Pomenirea | |||||||||
|
IAS Mursul | |||||||||
|
(8,9 km) |
78 |
06:45 |
15:00 | ||||||
|
intors |
Plecări IAS Mureșul | ||||||||
|
IAS Mursul |
07:15 |
15:30 |
07:15 |
15:30 | |||||
|
Pomenirea | |||||||||
|
Piața Spitalului | |||||||||
|
Banu Mărăcine | |||||||||
|
Podgoria | |||||||||
|
(8,6 km) | |||||||||
|
Obs. |
DN = disocari neprogramate | ||||||||
|
2 curse A + 2curse B +4 curse garaj = 45 km + DN | |||||||||
Programul de circulație al mijloacelor de transport public de calatori valabil de la data de..................
Zile sarbatoare Autobuze
|
Linia Autobaza lungimea |
Traseu |
Cap. (Jocuri |
Intervalul de succedare |
Plecări de la capete |
Nr Curse Garaj pe zi | |
|
tin. sau orele de trecere prin statie intre orele |
pe traseu | |||||
|
06:00-08:00108:00-13:00 13:00-16:00 16:00-23:00 |
Prima |
Ultima | ||||
|
54 CTP 8,75 |
dus |
P ecari Podgoria | ||||
|
Podgoria | ||||||
|
Banu Mărăcine | ||||||
|
Piața Spitalului | ||||||
|
Pomenirea | ||||||
|
IAS Mursul | ||||||
|
(8,9 km) |
78 | |||||
|
intors |
Plecări IAS Mureșul | |||||
|
IAS Mursul | ||||||
|
Pomenirea | ||||||
|
Piața Spitalului | ||||||
|
Banu Mărăcine | ||||||
|
Podgoria | ||||||
ESCU
ROMÂNIA
Avizat
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL Nr.118/08.04.2016
H O T Ă R Â R E A nr. din__________________
privind modificarea patrimoniului concesionat al Consiliului Local al Municipiului Arad către SC Compania de Transport Public SA Arad și aprobarea Actului Adițional nr. 4 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune nr. 14685/10.03.2014
Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Expunerea de motive nr. 24295/08.04.2016;
-
- raportul de specialitate comun al Serviciului Transport Public Local, Autorizare Activități Economice și al Serviciului Societăți Comerciale, Monitorizarea Serviciilor de Utilități Publice, înregistrat cu nr. 24296/08.04.2016;
-
- prevederile Legii nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;
-
- prevederile Hotărârii nr. 12/2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind modificarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al Municipiului Arad;
-
- prevederile Hotărârii nr. 48/2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea formei de delegare a serviciului de transport public local și a Contractului de delegare a serviciului de transport public local prin curse regulate efectuat cu autobuzele și tramvaiele pe raza municipiului Arad;
-prevederile Contractului de delegare a serviciilor de transport public local prin concesiune nr. 14685/10.03.2015;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată.
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2), lit. c), lit. d), alin. (6) lit. a), pct. 14, alin. (9), art. 45 alin. (3) și art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea administrației publice locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările si completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art.1. Se aprobă Actul Adițional nr. 4 la Contractul nr. 14685/10.03.2014 pentru delegarea serviciului de transport public local prin curse regulate efectuate cu autobuzele și tramvaiele pe raza municipiului Arad, în forma din anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Actul Adițional nr. 4 conține următoarele anexe:
-
1. Anexa nr. 1 - Caietul de sarcini - care cuprinde Anexele 1a și 1b la contract;
-
2. Anexa nr. 2 - Bunuri cu care se completează Inventarul bunurilor mobile și imobile proprietatea publică a municipiului Arad, aferente serviciului din anexa 3 la contract;
-
3. Anexa nr. 3 -Bunuri cu care se diminuează Inventarul bunurilor mobile și imobile proprietatea publică a municipiului Arad, aferente serviciului din anexa 3 la contract;
-
4. Anexa nr. 4 -Indicele de Satisfacție a Pasagerilor (ISP) - anexa 12 la contract;
-
5. Anexa nr. 5 -Costuri eligibile incluse în calculul decontării PSO și cerințele privind contabilitatea separată - anexa 13 la contract.
Art. 2. Se modifică patrimoniul concesionat al Consiliului Local al Municipiului Arad către SC Compania de Transport Public SA Arad, în baza Contractului nr. 14685/10.03.2014 pentru delegarea serviciului de transport public local prin curse regulate efectuate cu autobuzele și tramvaiele pe raza Municipiului Arad, în sensul completării/diminuării acestuia cu mijloacele fixe menționate în anexele 2 și 3 la Actul Adițional nr. 4 astfel cum a fost aprobat conform art. 1.
Art.3. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștința tuturor celor interesați, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ S E C R E T A R
STPLAAE
Red./Dact. Xxxxxxx Xxxxxx
Cod PMA-S1-01
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD nr. 24295/08.04.2016
În temeiul prevederilor art. 45 din Legea administrației publice locale, nr. 215/2001, republicata cu modificările și completările ulterioare și ale Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, îmi exprim inițiativa de promovare a proiectului de hotărâre privind modificarea patrimoniul concesionat al Consiliul Local al Municipiului Arad catre SC Compania de Transport Public SA Arad, în susținerea căruia formulez următoarea
EXPUNERE DE MOTIVE :
Având în vedere :
-
- prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 12/27.01.2016 privind modificarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al municipiului Arad;
- prevederile Contractului nr. 14685/10.03.2014 pentru delegarea serviciului de transport public local prin curse regulate efectuat cu autobuzele si tramvaiele pe raza Municipiului Arad,
-
- necesitatea modificării contractului de delegare a gestiunii serviciului pentru îndeplinirea criteriilor generale pentru accesarea de fornduri europene, criterii stabilite de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;
-
- necesitatea unor modificări ale programului de transport, pentru a satisface nevoia de transport a locuitorilor municipiului;
-necesitatea realizării unor modificări ca urmare a modificării patrimoniului concesionat în urma unor achiziții sau casări;
Propun aprobarea proiectului de hotărâre pentru modificarea patrimoniul concesionat al Consiliul Local al Municipiului Arad catre SC Compania de Transport Public SA Arad și aprobarea Actului Adițional nr. 4 la Contractul nr. 14685/10.03.2014 pentru delegarea serviciului de transport public local prin curse regulate efectuat cu autobuzele si tramvaiele pe raza Municipiului Arad.
PRIMAR, ing. Xxxxxxxx Xxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA COMUNICARE
Serviciul Transport Public Local, Autorizare Activități Economice
Serviciul Societăți comerciale, monitorizarea serviciilor de utilităti publice
Nr. 24296/08.04.2016
RAPORT al serviciului de specialitate
Referitor la: Expunerea de motive a domnului Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad, înregistrată sub nr.24295/08.04.2016
Considerente Generale:
-
- necesitatea modificării contractului de delegare a gestiunii serviciului pentru îndeplinirea criteriilor generale pentru accesarea de fornduri europene, criterii stabilite de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;
-
- necesitatea unor modificări ale programului de transport, pentru a satisface nevoia de transport a locuitorilor municipiului;
-necesitatea realizării unor modificări ca urmare a modificării patrimoniului concesionat în urma unor achiziții sau casări;
Considerente Juridice:
-
- prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 12/27.01.2016 privind modificarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al municipiului Arad;
-
- prevederile Contractului nr. 14685/10.03.2014 pentru delegarea serviciului de transport public local prin curse regulate efectuat cu autobuzele si tramvaiele pe raza Municipiului Arad,
Considerente economice:
-
- toate modificările prevăzute în proiectul de hotărâre se încadreaza în sumele alocate în Bugetul de Venituri și Cheltuieli al municipiului Arad;
Propunem aprobarea proiectului de hotărâre pentru modificarea patrimoniul concesionat al Consiliul Local al Municipiului Arad catre SC Compania de Transport Public SA Arad și aprobarea Actului Adițional nr. 4 la Contractul nr. 14685/10.03.2014 pentru delegarea serviciului de transport public local prin curse regulate efectuat cu autobuzele si tramvaiele pe raza Municipiului Arad.
Director executiv,
Xxxxx Xxxxxxx
Șef Serviciu Xxxxxxx Xxxxxx
Șef Serviciu Corneliu Neamțiu
STPLAAE
Red/Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Act adițional nr. 4 din ..................
la contractul nr. 14685 din 10.03.2014
-
1. Părți contractante
Între
Autoritatea contractantă
-
(1) Municipiul Arad, persoană juridică, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, județul Arad, cod 310130, România, având cod fiscal nr. 3519925, cont nr RO21TREZ02124840240XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Xxxxxxxx Xxxxx, având funcția de primar, în calitate de delegatar , pe de o parte, denumit în continuare MUNICIPIU;
Și
-
(2) Operatorul de transport S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, cu sediul în Arad, Calea Victoriei, nr. 35b-37, înregistrat sub nr. J02/680/1995 la Registrul comerțului Arad, având contul RO57TREZ0215070XXX009371, deschis la Trezoreria Municipiului Arad, codul unic de înregistrare 1708600, reprezentat legal prin Xxxxx Xxxxxxx, având funcția de Director general, denumit în continuare OPERATOR, pe de altă parte au încheiat prezentul act adițional la contractul de delegare a gestiunii.
-
2. În partea de început a contractului se adaugă după literaE literele F și G cu următorul conținut:
-
F. Contractul este atribuit direct, potrivit prevederilor Regulamentului C.E. 1370/2007 având în vedere calitatea Operatorului de operator intern conform hotararii de atribuire nr. 48/2014;
-
G. Prezentul Contract are ca scop furnizarea de servicii de transport public de interes economic general Și stabilirea condițiilor pentru modernizarea Și dezvoltarea transportului public de călători în municipiul Arad.
-
3. În CAPITOLUL I. DEFINIȚII se elimină definiția Partenerului Strategic.
-
4. La Capitolul II OBIECTUL CONTRACTULUI se completează articolul 1 cu încă un aliniat și va avea următorul conținut:
1 (1) Obiectul contractului de delegare a gestiunii prin concesiune, denumit în continuare contract de
delegare, constă în dreptul exclusiv, precum și obligația de a presta serviciul de transport public local prin curse regulate cu tramvaie (95,55%) și autobuze(4,45%)(PSO), conform Programului de transport (anexa nr. 1, la Caietul de sarcini), precum și dreptul și obligația de a administra, de a exploata și de a întreține infrastructura tehnico-edilitară, concesionată, aferentă serviciului, în aria administrativ-teritorială a municipiului Arad.
(2) Pe durata prezentului Contract, Operatorul beneficiază de Drept exclusiv pe traseele atribuite. În cazul în care pe același traseu vor opera și alți operatori de transport rutier/transportatori autorizați, Operatorul are dreptul să solicite daune-interese de la Autoritatea contractantă care a dat aprobarea, sau direct de la operatorul de transport rutier/transportatorul autorizat respectiv, în situația în care acesta operează fără aprobare.
-
5. La Capitolul II OBIECTUL CONTRACTULUI se adaugă un nou articol 4*1 cu următorul
conținut:
4A1. Operatorul va realiza Serviciul de transport public local în conformitate cu Obligațiile de serviciu public și:
-
i. Va avea dreptul la plata Compensației din partea Autorității Contractante, în termenii și condițiile prevăzute în prezentul Contract;
-
ii. Va avea dreptul la Diferențe de tarif, în termenii și condițiile prevăzute în prezentul Contract;
-
iii. Va avea Dreptul exclusiv de a desfășura Serviciul de transport public local pe traseele atribuite;
-
iv. Va avea dreptul de a emite, vinde și controla Titlurile de călătorie, în condițiile prevăzute în prezentul Contract;
-
v. Este titularul dreptului de exploatare a infrastructurii și/sau mijloacelor de transport necesare prestării Serviciului de transport public local, descrise în anexa nr. 3 numai cu aprobarea Autorității Locale.
Fiecare Parte va acționa cu bună credință și va face toate eforturile pentru a asigura respectarea prezentului Contract.
-
6. După Capitolul II OBIECTUL CONTRACTULUI se introduce un nou CAPITOL II*1 OBLIGAȚIA DE SERVICIU PUBLIC, cu următorul conținut:
CAPITOLUL IIA1. OBLIGAȚIA DE SERVICIU PUBLIC
În conformitate cu termenii și condițiile prezentului Contract, Operatorul se obligă să îndeplinească Serviciul de transport public local cu respectarea Obligațiilor de serviciu public stabilite mai jos:
-
i. Operatorul va aplica Tarifele de călătorie aprobate de Autoritatea Contractantă și va furniza servicii de transport pentru grupuri sociale de călători care pot beneficia de reduceri / gratuități în conformitate cu politicile naționale de transport din România și cu cerințele și reglementările legale, precum și în conformitate cu Hotarârile Consiliului Local al municipiului Arad, potrivit prevederilor prezentului Contract;
-
ii. Operatorul va presta Serviciul de transport public local în conformitate cu pincipiile continuității, frecvenței, regularității și capacității prevăzute în Programul de transport;
-
iii. Operatorul va presta Serviciul de transport public local în conformitate cu indicatorii de calitate prevăzuți în prezentul Contract;
-
iv. Operatorul va respecta standardele și cerințele de siguranță și securitate prevăzute în prezentul Contract și în legislația Europeană și națională;
-
v. Operatorul va presta Serviciul de transport public local cu vehiculele prevăzute în prezentul Contract,
potrivit anexei nr. 3.
-
7. La Capitolul IV. REDEVENȚA, TARIFELE ȘI SUBVENȚIILE articolul 7:
-
a) Punctul 7.1.1. Gratuităti la transportul în comun litera b se modifică după cum urmează:
- acordate pe bază de hotărâri ale consiliului local:
- persoanele cu vârsta peste 70 de ani, cf. HCLM Arad nr. 223/2006 si HCLM Arad nr.119/2009 (fără subventii acordate pe abonament-incluse în subventiile pentru activitatea de exploatare );
- pensionarii cu un venit lunar mai mic de 800 lei, cf. HCLM Arad 339/2007 , HCLM Arad nr.119/2009 și HCLM nr./2016 (fără subvenții acordate pe abonament - sumele aferente sunt incluse în subventiile generale). Plafonul de venit invocat este valabil până la modificarea lui prin hotărâre de consiliu;
- beneficiarii de ajutor social, cf. HCLM Arad nr.231 din 31 mai 2004 (fără subventii acordate pe abonament-incluse în subventiile pentru activitatea de exploatare).
-
b) Punctul 7.1.2. Reduceri de tarif-subventionat 50% se modifică după cum urmează:
-
- donatorii de sânge - pentru perioada de o lună, cf. Legii 282/2005 privind organizarea activitătii de transfuzie sanguină, donarea de sânge si componente sanguine de origine umană, cu modificările și completările ulterioare si HGR 1364/2006 pentru aprobarea drepturilor si obligatiilor donatorilor de sânge ;
-
- pensionari cu venituri peste 800 lei, cf. HCLM Arad nr.339/2007 , HCLM Arad nr.119/2009 și HCLM nr. /2016. Plafonul de venit este valabil până la modificarea acestuia prin hotărâre de consiliu.
-
8. La Capitolul VI MODALITĂȚILE DE PLATĂ se modifică articolele 13 și 18 după cum urmează:
13 Întârzierile la plata redevenței se vor sancționa cu penalități de 0,03%/zi de întârziere calculate la suma datorată.
18 Municipiul va datora penalități în cuantum de 0,03% din suma constatata, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul în care nu plătește subvențiile și celelalte sume datorate potrivit prezentului Contract.
-
9. La Capitolul VIII OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR articolul 21 Obligațiile Operatorului se modifică punctul 43 și se completează cu punctul 44 după cum urmează:
-
43. Operatorul are obligația de a ține o contabilitate separată pentru activitățile și serviciile care fac obiectul prestării Serviciului de transport public local din prezentul contract sau sunt asociate acestuia, precum și pentru orice alte activități și servicii care generează costuri și venituri neasociate prestarii Serviciului de transport public local, în conformitate cu normele contabile și fiscale în vigoare, potrivit Anexei 13.
-
44. Separarea contabilității pe activitățile Serviciul de Transport Public și pe alte activități prestate de către Operator trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
-
a. conturile corespunzătoare acestor activități trebuie să fie separate, iar proporția costurilor indirecte aferente trebuie să fie alocată în conformitate cu procedeele de repartizare a acestor costuri agreate de catre autoritatea contractanta
-
b. costurile Serviciului de transport public local trebuie să fie echilibrate pe baza veniturilor din exploatare și a plăților din partea Autorității Contractante, fără nicio posibilitate de transfer de venituri către un alt sector de activitate a Operatorului.
-
10. La Capitolul IX. SERVICIUL DE TRANSPORT PUBLIC articolul 23 Condiții de exploatare a sistemului de transport se modifică subpunctul 23.2 și va avea următorul conținut:
-
23.2 Programul de transport (anexa 1 la Caietul de sarcini) va putea fi modificat de Municipiu, prin hotărârea Consiliului Local, pe baza analizelor rezultate din sondaje de opinie, dezbateri publice, studii de trafic etc. Indicele de satisfacție a pasagerilor se va evalua anual după metodologia prezentată în anexa nr. 12 la prezentul contract.
-
11. La Capitolul X. POLITICA PRIVIND RESURSELE UMANE ȘI PROTECȚIA SOCIALĂ articolul 33 și 34.5 se modifică și vor avea următorul conținut:
33 Politica privind resursele umane este cea stabilită de Operator, cu obligația de a menține un număr minim de 500 angajați care deservesc transportul urban, conform politicii de menținere, recalificare și protecție socială. În vederea utilizării acestei forțe de lucru minime, Operatorul va organiza cursuri de recalificare sau va susține din punct de vedere financiar aceste cursuri. Numărul minim, prevăzut mai sus, va putea fi diminuat numai după efectuarea unor investiții care vor determina tehnologizarea serviciului și/sau în cazul implementării unor soluții de eficientizare a activității, dar nu mai puțin de 400 de angajați.
-
34.5. În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr 223/22.08.2006, modificată cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 339/18.12.2007 și HCLM nr./2016, beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport public local, cf. pct.7.1 și următoarele categorii de persoane:
-
a) pensionarii cu vârsta de peste 70 de ani;
-
b) pensionarii cu vârsta sub 70 de ani și cu un venit situat sub 800 lei.
-
12. Anexele 1a și 1b -Programul de transport se modifică și vor avea conținutul cuprins în anexa nr. 1 la prezentul act adițional.
-
13. Anexa nr. 3 din Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local se completează cu bunurile din anexa nr. 2 la prezentul act adițional și se diminuează cu bunurile din anexa nr. 3 la prezentul act adițional.
-
14. Se completează anexele la contract cu anexa nr. 12 , prezentată în anexa nr. 4 la prezentul act adițional și cu anexa nr. 13 prezentată în anexa nr. 5 la prezentul act adițional.
Celelalte clauze contractuale rămân neschimbate.
MUNICIPIUL, PRIMAR
Gheorghe Falcă
Director executiv, Xxxxxxx Xxxxx
OPERATOR,
Director Executiv,
Xxxxxxx Xxxxx
Director economic, Xxxxxx Xxxxxx
Vizat de legalitate,
Viză Juridică,
Director executiv
Xxxxx Xxxxxxx
Șef serviciu,
Xxxxxxx Xxxxxx
Anexa nr. 2 la Actul Adițional nr. 4 la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Bunuri cu care se completează Inventarul bunurilor mobile și imobile proprietatea publică a municipiului Arad, aferente serviciului
Mijloace fixe ce se cuprind în patrimoniul public al Municipiului Arad
|
Nr. crt. |
Denumire |
Caracteristici |
Valoare totală cu TVA - Lei - |
|
1. |
Tramvai 5 |
xx xxxxx/IAR 005 |
5.878.840,26 |
|
2. |
Tramvai 6 |
xx xxxxx/IAR 006 |
5.883.947,29 |
|
TOTAL |
11.762.787,55 |
Elemente de accesibilitate urbană montate pe vagoanele de tramvai de mai jos ce se cuprind în patrimoniul public al Municipiului Arad
|
Nr. crt. |
Denumire vagon |
Nr. inregistrare vagon |
Nr si data Procesului verbal de montare al elementului de accesibilitate |
Valoare cu TVA -lei- |
|
1 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TATRA T4R nr. 140 |
xx xxxxx |
55/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
2 |
VAGON TRAMVAI TATRA MOTOR T4D NR. 903 |
xx xxxxx |
56/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
3 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1069 |
xx xxxxx |
57/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
4 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TATRA T4D NR. 1078 |
xx xxxxx |
58/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
5 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TATRA T4D NR. 1085 |
xx xxxxx |
59/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
6 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1087 |
xx xxxxx |
60/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
7 |
VAGON TRAMVAI TATRA MOTOR T4D NR. 1100 |
xx xxxxx |
61/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
8 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D NR. 1111 |
xx xxxxx |
62/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
9 |
VAGON TRAMVAI TATRA MOTOR T4D NR. 1115 |
xx xxxxx |
63/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
10 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1119 |
xx xxxxx |
64/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
11 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1124 |
xx xxxxx |
65/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
12 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D NR. 1127 |
xx xxxxx |
66/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
13 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D |
xx xxxxx |
67/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
NR. 1129 | ||||
|
14 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1165 |
xx xxxxx |
68/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
15 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D NR. 1170 |
xx xxxxx |
69/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
16 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D NR. 1179 |
xx xxxxx |
70/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
17 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D NR. 1180 |
xx xxxxx |
71/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
18 |
VAGON TRAMVAI GT8 NR 1852 |
xx xxxxx |
72/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
19 |
VAGON TRAMVAI GT8 NR 1857 |
xx xxxxx |
73/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
20 |
VAGON TRAMVAI GT8 NR 1859 |
xx xxxxx |
74/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
21 |
VAGON TRAMVAI GT8 NR 1860 |
xx xxxxx |
75/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
22 |
VAGON TRAMVAI MOTOR GT8 NR. 1861 ESSEN |
xx xxxxx |
76/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
23 |
VAGON TRAMVAI GT 8 NR. 1863 |
xx xxxxx |
77/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
24 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 132 |
xx xxxxx |
78/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
25 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 107 |
xx xxxxx |
79/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
26 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 108 |
xx xxxxx |
80/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
27 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 122 |
xx xxxxx |
81/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
28 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 130 |
xx xxxxx |
82/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
29 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 133 |
xx xxxxx |
83/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
30 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 LUDWIGSH.NR. 138 |
xx xxxxx |
84/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
31 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TATRA T4D NR. 1046 |
xx xxxxx |
85/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
32 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TATRA T4D NR. 1122 |
xx xxxxx |
86/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
33 |
VAGON TRAMVAI TATRA T4D NR. 1126 |
xx xxxxx |
87/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
34 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1174 |
xx xxxxx |
88/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
35 |
VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1189 |
xx xxxxx |
89/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
36 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 BOGESTRA NR. 35 |
xx xxxxx |
90/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
37 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 BOGESTRA NR. 43 |
xx xxxxx |
91/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
38 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 BOGESTRA NR. 44 |
xx xxxxx |
92/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
39 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 WURZBURG NR. 271 |
xx xxxxx |
93/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
40 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 WURZBURG NR. 274 |
xx xxxxx |
94/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
41 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP ZGT-8 ESSEN NR. 1751 |
xx xxxxx |
95/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
42 |
VAGON TRAMVAI ZGT-8 MOTOR NR. 1756 |
xx xxxxx |
96/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
43 |
VAGON TRAMVAI GT8 MOTOR NR. 1853 |
xx xxxxx |
97/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
44 |
VAGON TRAMVAI EGT8 MOTOR NR. 1854 |
xx xxxxx |
98/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
45 |
VAGON TRAMVAI MOTOR GT8 NR. 1856 ESSEN |
xx xxxxx |
99/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
46 |
VAGON TRAMVAI GT 8 NR. 1862 |
xx xxxxx |
100/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
47 |
VAGON TRAMVAI GT 8 NR. 1864 |
xx xxxxx |
101/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
48 |
VAGON TRAMVAI MOTOR GT8 NR. 1865 ESSEN |
xx xxxxx |
102/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
49 |
VAGON MOTOR TRAMVAI DUWAG GT-6 MEINZ NR 240 |
xx xxxxx |
103/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
50 |
VAGON TRAMVAI GT8 MOTOR NR. 263 |
xx xxxxx |
104/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
51 |
VAGON TRAMVAI GT8 MOTOR NR. 264 |
xx xxxxx |
105/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
52 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT-6 WURZBURG NR. 276 |
xx xxxxx |
106/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
53 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TIP GT4 STUTTGART NR. 406 |
xx xxxxx |
107/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
54 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TIP GT4 STUTTGART NR. 407 |
xx xxxxx |
108/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
55 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TIP GT4 STUTTGART NR. 486 |
xx xxxxx |
109/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
56 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT4 STUTTGART NR. 493 |
xx xxxxx |
110/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
57 |
VAGON TRAMVAI MOTOR TIP GT4 STUTTGART NR. 494 |
xx xxxxx |
111/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
58 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT4 STUTTGART NR. 561 |
xx xxxxx |
112/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
59 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT4 STUTTGART NR. 608 |
xx xxxxx |
113/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
60 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT4 STUTTGART NR. 625 |
xx xxxxx |
114/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
61 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT4 STUTTGART NR. 633 |
xx xxxxx |
115/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
62 |
VAGON MOTOR TRAMVAI TIP GT4 STUTTGART NR. 697 |
xx xxxxx |
116/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
63 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 01 |
xx xxxxx |
117/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
64 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 03 |
xx xxxxx |
118/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
65 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 08 |
xx xxxxx |
119/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
66 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 09 |
xx xxxxx |
120/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
67 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 011 |
xx xxxxx |
121/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
68 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 012 |
xx xxxxx |
122/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
69 |
VAGON TRAMVAI GT4 NR. 014 |
xx xxxxx |
123/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
70 |
VAGON TRAMVAI NR. 31 BIELEFELD 6 OSII |
xx xxxxx |
124/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
71 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 33 BIELEFELD |
xx xxxxxx |
125/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
72 |
VAGON TRAMVAI NR. 35 BIELEFELD 6 OSII |
xx xxxxx |
126/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
73 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 36 BIELEFELD |
xx xxxxxx |
127/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
74 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 41 BIELEFELD |
xx xxxxxx |
128/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
75 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 042 BIELEFELD |
xx xxxxxx |
129/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
76 |
VAGON TRAMVAI GT8 NR. 51 BIELEFELD |
xx xxxxxx |
130/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
77 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 71 BOMBARDIER |
xx xxxxxx |
131/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
78 |
VAGON TRAMVAI NR. 74 BOMBARDIER 6 OSII |
xx xxxxx |
132/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
79 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 76 BOMBARDIER |
xx xxxxxx |
133/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
80 |
VAGON TRAMVAI GT6 NR. 77 BOMBARDIER |
xx xxxxxx |
134/10.11.2015 |
1.153,20 |
|
TOTAL |
92.256,00 |
Anexa nr. 3 la Actul Adițional nr. 4 la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Bunuri cu care se diminuează Inventarul bunurilor mobile și imobile proprietatea publică a municipiului Arad, aferente serviciului
1. Autobuze
|
Nr. Crt. |
Denumire imobilizări corporale |
Nr. inventar |
Nr. garaj |
An fabric |
An PIF CTP |
Valoare inventar (lei) |
|
1 |
Autobuz M2 Volkswagen model KUTSENITS AR 09 ZMF |
656440 |
212 |
2000 |
2009 |
69327,46 |
|
2 |
Autobuz MERCEDES BENZ 0405 GN AR 08 CVL |
625740 |
308 |
1993 |
2006 |
80422,62 |
|
3 |
Autobuz EVOBUS MERCEDES 0404 GN AR 08 XKF - cota parte CLM |
656060 |
317 |
1997 |
2007 |
91046,59 |
|
4 |
Autobuz VOLVO SN 12 B10L AR 08 CVT |
625710 |
383 |
1997 |
2006 |
103039,59 |
2. Tramvaie
|
Nr. crt |
Denumire imobilizari corporale |
Nr. inventar |
Nr. inregistrare |
An fabricație |
An PIF CTP |
Val. inventar (lei) |
|
1 |
Vagon motor tramvai tip GT4 Stuttgart nr. 554 |
621670 |
xx xxxxx |
1960 |
1995 |
885,63 |
|
2 |
Vagon motor tramvai tip GT4 Stuttgart nr. 555 |
622610 |
xx xxxxx |
1960 |
1996 |
3042,97 |
|
3 |
Vagon tramvai motor TATRA T4D nr. 1099 |
624710 |
xx xxxxx |
1979 |
2004 |
9532,86 |
|
4 |
Vagon tramvai motor TATRA T4D nr. 1068 |
624660 |
xx xxxxx |
1978 |
2004 |
9532,86 |
|
5 |
Vagon tramvai TATRA motor T4D nr. 1084 |
625270 |
xx xxxxx |
1979 |
2005 |
17996,79 |
|
6 |
Vagon tramvai TATRA motor T4D nr. 1080 |
625230 |
xx xxxxx |
1979 |
2005 |
17889,40 |
|
7 |
Vagon tramvai TATRA motor T4D nr. 1086 |
625190 |
xx xxxxx |
1979 |
2005 |
18052,26 |
|
8 |
Vagon tramvai ZGT8 motor nr. 1752 |
623650 |
xx xxxxx |
1966 |
2000 |
9867,63 |
Anexa nr. 4 la Actul Adițional nr. 4 la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Anexa 12 - Indicele de Satisfacție a Pasagerilor (ISP)
-
1. Generalități
-
2. Indicele de satisfacție a pasagerilor
-
a) Autoritatea Contractanta organizează și finanțează evaluări anuale ale indicelui de satisfacție a Pasagerilor (ISP).
-
b) Această sarcină trebuie să revină unor terțe persoane independente (care nu sunt părți la Contract) care efectuează studii privind gradul de satisfacție al pasagerilor pe bază de chestionare și sondaje.
-
c) Metodologia pentru efectuarea studiului și calcularea indicilor privind gradul de satisfacție al pasagerilor se discută și se definește cu operatorul, după cum urmează:
-
i. Metodologia trebuie să fie conformă cu cerințele incluse în Standardul EN 13816.
-
ii. Indicatorii de calitate stabiliți în Anexa 11 se pot utiliza ca bază pentru chestionar pentru a efectua studiul de evaluare a gradului de satisfacție a pasagerilor. Pot fi totodată adăugați și alți indicatori relevanți pentru evaluarea calitativă a serviciilor (curățenia vehiculului, comportamentul angajatilor Operatorului, siguranța percepută, etc.). Chestionarul are ca scop principal compararea indicatorilor de calitate oferiți și a indicatorilor de calitate percepuți de pasageri.
-
iii. Rezultatul final al studiului include un procent de pasageri mulțumiți datorită performanței indicatorilor cheie stabiliți în Anexa 11, și un număr de pasageri nemulțumiți prin compararea cărora se poate identifica gradul de satisfacție a așteptărilor acestora.
-
iv. După finalizarea analizei comparative a gradului de satisfacție al pasagerilor derivat din studiul efectuat și Indicatorii de Calitate de performanță oferiți, evaluați de către Autoritatea Contractanta, aceasta împreună cu Operatorul trebuie să elaboreze planuri de măsuri pentru îmbunătățirea calității transportului public.
Noile planuri pentru îmbunătățirea calității transportului public pot viza schimbarea valorilor vizate ale indicatorilor cheie și revizuirea Programului Operatorului de Transport Public pentru anul următor.
Anexa nr. 5 la Actul Adițional nr. 4 la Contractul de delegare nr. 14685/10.03.2014
Anexa 13 - Costuri eligibile incluse în calculul decontării PSO și cerințele privind contabilitatea separată
-
• Fundamentarea costului unitar/km (lei/km) pentru serviciile de transport public local de calatori prin curse regulate, pe fiecare categorie de mijloc de transport se face pe baza consumurilor normate de combustibili, de lubrifianti, a cheltuielilor de intretinere-reparatii si cu piese de schimb, a cheltuielilor cu munca vie, precum si pe baza celorlalte elemente de cheltuieli prevazute in Anexa la Normele Cadru ale A.N.R.S.C. ( Ordinul Presedintelui A.N.R.S.C. nr. 272/2007).
-
• In cazul in care operatorul desfasoara si alte activitati, cota de cheltuieli indirecte provenita din acestea, precum si cota de cheltuieli generale ale societatii se vor repartiza pe fiecare element de cheltuieli proportional cu ponderea acestui element in total cheltuieli. Aceste cheltuieli vor fi evidentiate in anexe separate. Pentru aceste cheltuieli se precizeaza cheia de repartizare a acestora pe fiecare activitate.
-
• Metodologia de alocare a costurilor indirecte si administrative se va aproba de catre autoritatea contractanta. Auditul anual tehnico-economic va face propuneri autoritatii contractante privind adoptarea unei metode de gestiune si alocare a costurilor mai potrivita, in vederea cresterii eficientei operatorului.
Operatorul poate desfasura și alte activitati de transport sau activitati care au legatura cu serviciul de transport public local in urmatoarele conditii:
-
i. Activitatile sunt aprobate de Autoritatea Contractanta
-
ii. Activitatile respecta legislatia respectivului domeniu de activitate
-
iii. Activitatile respective își acopera in intregime costurile din veniturile colectate
-
iv. Activitatile nu afecteaza in niciun fel prestarea serviciului de transport public local
-
v. Activitatile respecta concurenta
Toate inregistrarile contabile trebuie realizate în așa fel încât să se poată demonstra verificarea calculului cheltuelielor pe fiecare mod de transport si a compensatiei pentru obligatia de serviciu public si conditia de la punctul iii pentru alte activitati.
Costurile privind ineficienta conducerii afacerii, precum deprecieri, provizioane, penalitati sau amenzi, precum si alte cheltuieli neprevazute precum bonusuri acordate directorilor nu vor fi alocate serviciilor PSO.
-
• Operatorul va tine contabilitatea separata pentru activitatile si serviciile care fac obiectul desfasurarii contractului de servicii de transport public local, pentru fiecare contract în parte, precum si pentru alte activitati si servicii care genereaza costuri sau venituri indirecte si nu sunt asociate serviciului de transport, in functie de legile contabile si fiscale in vigoare.
-
• Principiile privind evidenta contabila separata pentru costurile eligibile inregistrate sunt:
-
a) Principiile privind conceptul costului total alocat, in care costul total aferent desfasurarii unui anumit tip de serviciu sau realizarii unui singur produs este atribuit acelui serviciu sau produs.
Astfel costurile totale alocate ale obligatiei de serviciu public a operatorului trebuie sa includa urmatoarele:
-
i) Costurile directe cu personalul, de amortizare, de resurse materiale si servicii efectuate de terti care au legatura cu Serviciul de transport public local, inclusiv serviciul datoriei societatii, folosite exclusiv pentru indeplinirea Obligatiei de serviciu public
-
ii) O cota proportionala din costurile indirecte, incluzand costurile tehnice si administrative cu personalul, de capital si resurse materiale.
Ca si exemple de chei de alocare, defalcarea pe moduri și pe activități TP/non TP a unor cheltuieli pentru care înregistrarea primară diferențiată nu este posibilă se poate face după următorul model :
-
• Consumul comun de energie electrică pentru tracțiune tramvaie/troleibuze se defalchează direct proporțional cu energia electrică efectiv consumată (produsul dintre puterea instalată medie, numărul mediu de vehicule în circulație și timpul mediu de circulație).
-
• Cheltuielile de exploatare (întreținere, amortismente, utilități) generate de elementele comune de infrastructură (substații electrice, depouri, etc) se repartizează pe moduri direct proporțional cu parcul de vehicule în exploatare.
-
• Cheltuielile administrative și cele pentru servicii-suport (structura de conducere, contabilitate, personal, IT, etc), proporțional cu produsul număr personal x parc de vehicule în exploatare.
-
• Defalcarea cheltuielilor administrative și a celor pentru servicii-suport între activitățile eligibile și cele ne-eligibile pentru compensații, direct proporțional cu cifrele de afaceri ale celor două categorii de activități.
-
b) Toate costurile legate de desfasurarea serviciilor din afara PSO vor fi alocate doar acelor servicii, precum si o cota proportionala din costurile fixe comune ale operatorului, astfel incat nicio subventie incrucisata sau supracompensare sa nu fie produsa.
-
c) Toate costurile si veniturile provenind din si pentru activitatile comerciale de exploatare trebuie bazate pe rezultatele financiare oficiale ale operatorului si nicio reevaluare a activelor in scopul planificarii afacerii nu va fi introdusa.
-
d) Modelul nu include deprecieri, amenzi, penalitati, provizioane , bonusuri acordate directorilor sau orice alte venituri si costuri neprevazute, aparute in urma ineficientei sau eficientei conducerii Operatorului.
Evidenta contabila se va organiza pe analitice distincte ale conturilor pe fiecare mod de transport si pe alte activitati.
Toate veniturile, costurile, tarifele si preturile vor fi calculate in RON, fara TVA, cu exceptia cazurilor unde se specifica altfel.
Operatorul va utiliza Metoda ABC (Activity Based Costing) pentru gestiunea costurilor pe activitati sau alta metoda agreata de catre autoritatea contractanta.
Metoda ABC vizeaza, pe de o parte, calculul si analiza costurilor, iar pe de cealalta parte, constituie un instrument de masura a performantelor operatorului.
Cu 60 zile inainte de incheierea situatiilor financiare anuale, Operatorul va solicita aprobarea Autoritatii Contractante privind procedurile de alocare a costurilor indirecte pe activitati.
Raportare
Înainte de data de 30 iunie a fiecărui an, Operatorul va furniza Autorității Contractante un raport anual pentru anul calendaristic anterior, inclusiv situațiile financiare certificate de un Auditor certificat independent.
Raportul anual trebuie sa contina urmatoarele rapoarte specifice:
-
a) Bilantul contabil si anexele la acesta
-
b) Raportul de gestiune al administratorilor
-
c) Raportul auditorului ce a efectuat auditul tehnico-economic
-
d) Raportul privind inventarierea patrimoniului
-
e) Raportul privind realizarea investitiilor prevazute in anexele la contract
-
f) Situatia veniturilor.
-
g) Situatia amortizarii.
-
h) Situatia costurilor directe.
-
i) Situatia costurilor indirecte.
-
j) Numărul angajatilor si costurile de munca
Investiții facute de Operator in numele Autoritatii Contractante
In cazul efectuarii de catre Operator a operatiunilor aferente investitiilor care sunt in sarcina Autoritatii Contractante în conformitate cu anexa 3.2 și cele în care beneficiază de asistenta financiara nerambursabila din partea UE si din surse IFI, anexa va fi adaptata in baza prevederilor Acordului de Finanțare / împrumut / etc. si in baza Ordonantei Guvernului nr. 198/2005 privind crearea, furnizarea si utilizarea Fondului de Intretinere, inlocuirea si dezvoltarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiaza de finantare din partea UE.
In cazul realizarii investitiilor prin surse de la bugetul local, Autoritatea Contractanta va fi responsabila de finantarea cheltuielilor de implementare a investitiilor prin alocarea bugetară de capital.
Operatorul va tine o evidenta distincta a costurilor de investitii realizate si se va asigura transferarea catre Autoritatea Contractanta a valorii investitiilor puse in functiune si receptionate pentru inregistrarea in evidenta patrimoniului public si preluarii acestora de catre Operator ca bunuri concesionate.
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 48 din 3 martie 2014 privind aprobarea formei de delegare a serviciului de transport public local și a Contractului de delegare a serviciului de transport public local prin curse regulate efectuat cu autobuzele și tramvaiele pe raza municipiului Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive cu nr. 2692/21.01.2014;
-raportul nr. 2696/21.01.2014 al Serviciului Transport Public Local, Autorizare Activități Economice;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-art. 27 și 30 din Legea nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local;
-art. 1 alin. (2) litera „h”, art. 28, art. 29 art. 30 din Legea nr. 51/2006 privind Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată;
-art. 4 lit. “d”, art. 7, art. 10 alin. (1), art. 41, art. 42 și ale 54 litera ”b” din Ordinul nr. 353/2007, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007;
-art. 1 din Ordinul nr. 972/2007, pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local;
-art. 8 litera „c” din Ordinul nr. 263/2007, privind aprobarea Normelor-cadru privind modalitatea de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public local;
-art. 4 din Ordinul nr. 272/2007, pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane;
-prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 106/2009, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de transport public local din municipiul Arad;
-adoptarea hotărârii cu 20 voturi pentru și o abținere (21 prezenți din totalul de 23).
În temeiul art. 36 alin. (2) lit.„d“, alin. (6) lit.„a“ pct.14 și art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art.1. Se aprobă forma de delegare a serviciului de transport public local, respectiv gestiune delegată prin atribuire directă operatorului S.C. Compania de Transport Public Arad. S.A., în condițiile art. 27 și 30 din Legea nr. 92/2007 și a art.8 litera „c” din Ordinul nr. 263/2007.
Art.2. Se aprobă Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin curse regulate efectuate cu autobuzele și tramvaiele pe raza municipiului Arad prin concesiune, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.3. Se mandatează Primarul Municipiului Arad să semneze contractul prevăzut la art. 2.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
CONTRASEMNEAZĂ S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red/Dact CM/CM Verif. SL
1 ex. Serviciul Transport Public Local, Autorizare Activități Economice
1 ex Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 03.03.2014
Cod: PMA-S1-02
Anexa la Hotărârea nr. 48/03.03.2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad
CONTRACT DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL PRIN CONCESIUNE Nr._________/___________
Prezentul contract de delegare a gestiunii serviciului a fost încheiat la data de, între următoarele părți:
-
(3) Municipiul Arad, persoană juridică, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, județul Arad, cod 310130, România, având cod fiscal nr. 3519925, cont nr RO21TREZ02124840240XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Xxxxxxxx Xxxxx, având funcția de primar, în calitate de delegatar, pe de o parte, denumit în continuare MUNICIPIU;
Și
-
(4) Operatorul de transport S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, cu sediul în Arad, Calea Victoriei, nr. 35b-37, înregistrat sub nr. J02/680/1995 la Registrul Comerțului Arad, având contul RO57TREZ0215070XXX009371, deschis la Trezoreria Municipiului Arad, codul unic de înregistrare 1708600, reprezentat legal prin Xxxxxxx Xxxxx, având funcția de Director general, în calitate de delegat, denumit în continuare Operator, pe de altă parte au încheiat prezentul contract de delegare a gestiunii, prin concesiune.
Întrucât
-
(A) Acest contract a fost încheiat în baza legislației specifice cu privire la serviciul de transport public local de călători, Și anume:
-Legea nr. 92/12007, Legea serviciilor de transport public local;
-Regulamentul C.E. 1370/2007 al Parlamentului și Consiliului European cu privire la căile ferate și la serviciile de transport public de călători;
-Ordinul nr. 353/2007, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007;
-Ordinul nr. 263/2007, privind aprobarea Normelor-cadru privind modalitatea de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public local.
-
(B) Prin operațiunea nr. 35664/2009, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a aprobat o acordare de împrumut către Municipiul Arad pentru obiectivul de investiție “Transport urban în Municipiul Arad”, iar Primăria Municipiului Arad s-a angajat la încheierea unui Contract de delegare a serviciului de transport public local prin concesiune în vederea eficientizării serviciului, conform art. IV Angajamente, Secțiunea 4.01, litera „p”.
-
(C) Prin operațiunea nr. 40337 din 16 mai 2009, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a aprobat o acordare de împrumut către Municipalitatea Arad pentru asistența reorganizării, reglementarea sectorului de transport public din municipiul Arad, iar Primăria Municipiului Arad s-a angajat la încheierea unui Contract de delegare a serviciului de transport public local în vederea eficientizării serviciului, conform articolului IV, Secțiunea 4.01, litera „p”.
-
(D) Prin operațiunea nr. 40337&42970 din 8 iunie 2012, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a aprobat o acordare de împrumut către Municipalitatea Arad pentru achiziționarea a maximum șase tramvaie moderne, eficiente energetic și modernizarea infrastructurii aferente depoului principal al Municipiului, iar Primăria Municipiului Arad s-a angajat să respecte toate obligațiile prevăzute în Contractul de delegare a serviciului de transport public local prin concesiune, conform articolului IV, secțiunea 4.01, litera „t”.
-
(E) Prin operațiunea nr. 35664 din 2005, a fost aprobat Contractul de asistență pentru proiect, încheiat între Municipiul și Județul Arad și Compania de Transport Public Arad S.A .și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
PRIN URMARE, luând în considerare cele de mai sus, părțile convin să încheie prezentul Contract, după cum urmează:
CAPITOLUL I. DEFINIȚII
1. 1. În măsura în care nu se prevede altfel, termenii și expresiile folosite în Contract vor avea următorul înțeles:
|
„Activitate de transport public local” |
Suma operațiunilor de transport care asigură, nemijlocit, deplasarea persoanelor cu ajutorul vehiculelor, pe distanțe și în condiții prestabilite, efectuate în cadrul serviciului de transport public local; |
|
A.N.R.S.C. |
Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice; |
|
A.R.R. |
Autoritatea Rutieră Română; |
|
„Atribuire directă” |
Modalitatea prin care Consiliul Local al Municipiului Arad deleagă gestiunea serviciilor de transport public local, fără licitație publică, societăților comerciale rezultate prin reorganizarea pe cale administrativă a fostelor regii autonome de interes local sau județean ori a direcțiilor sau serviciilor publice de specialitate subordonate autorităților administrației publice locale și care au avut în administrare bunuri, activități sau servicii de utilități publice, societăților comerciale de interes intercomunitar al căror capital este deținut în totalitate de autoritățile publice care formează asociațiile de dezvoltare comunitară, precum și în cazul societăților comerciale înființate de autoritățile administrației publice locale; |
|
„Autoritate de autorizare” |
Compartimentul de transport public local din cadrul autorității administrației publice locale, care evaluează îndeplinirea cerințelor în vederea acordării/respingerii, modificării, prelungirii, suspendării sau retragerii autorizațiilor de transport; |
|
„Autorizație de transport” |
Documentul eliberat de autoritatea de autorizare, prin care se atestă că transportatorul îndeplinește condițiile de acces pentru efectuarea unui serviciu de transport public local; |
|
“Delegat” |
Operator de transport, deținător al licenței de transport /autorizației de transport care îi conferă dreptul de operare în transportul public local, căruia i se deleagă gestiunea serviciului, denumit în continuare Operator; |
|
“Delegatar ” |
Municipiu - autoritatea care deleagă gestiunea serviciului de transport public local și care este proprietarul bunurilor de retur; |
|
“Delegare de gestiune” |
Procedura prin care Consiliul Local al Municipiului Arad atribuie unuia sau mai multor operatori titulari de licență sau autorizație de transport, după caz, în calitate de Operator, gestiunea serviciilor de transport public local, precum și exploatarea sistemului de utilități publice aferent; |
|
"Licență de transport" |
Documentul eliberat de A.R.R. prin care se atestă că transportatorul |
|
îndeplinește condițiile de onorabilitate, capacitate financiară și competență profesională, pentru prestarea unui serviciu de transport public local. | |
|
„Operator ” |
Persoana fizică sau juridică, română ori străină, care are competența și capacitatea recunoscute de a presta servicii de transport public local, în condițiile reglementărilor în vigoare, și care asigură nemijlocit administrarea și exploatarea sistemului de utilități publice aferent acestuia, în baza unui contract de delegare a gestiunii prin concesiune; |
|
„Program de circulație” |
Documentul utilizat în transportul public local de persoane prin curse regulate, care conține în principal informații privind traseul, capetele de traseu, lungimea traseului, stațiile pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor, distanțele dintre stații și intervalele de succedare a curselor; |
|
„Program de transport public local” |
Programul propus și aprobat de Consiliul Local al Municipiului Arad, prin care se stabilesc traseele pentru transportul public local de persoane prin curse regulate pe raza municipiului Arad, programele de circulație, capetele de traseu, stațiile publice, numărul și capacitatea tramvaielor/autobuzelor necesare; |
|
„Programul de investiții” |
Investiții aprobate și finalizate de Municipiu prin Consiliul Local al Municipiul Arad și realizate de Operator sau Municipiu |
|
„Partener Strategic” |
Compania care asigură servicii de consultanță managerială, Operatorului, în vederea implementării prezentului contract. |
|
„Stație publică” |
Punctul de pe traseul unui serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate, amenajat corespunzător, semnalizat printr-un indicator rutier și care să aibă în dotare un panou suplimentar pe care este atașat orarul conform căruia opresc tramvaiele/autobuzele pentru urcarea și coborârea persoanelor transportate; |
|
r~r__>> „Traseu |
Parcursul care asigură legătura între mai multe obiective, cuprinse între două capete, pe care se efectuează transport public local de persoane prin curse regulate; |
|
“Utilizator al serviciului de transport public local” |
Persoana fizică beneficiară a unui serviciu de transport public local; |
|
„Autobuze” |
Prin termenul de autobuze din contract se vor înțelege autobuzele/minibuzele/midibuzele/microbuzele care operează pe raza municipiului, conform Programului de transport, stabilit de Consiliul Local al Municipiului Arad Arad; |
|
„Subvenții direcționate” |
Subvenții acordate pentru reduceri și gratuități la transportul în comun la tramvaiele și autobuzele urbane, prevăzute de legi speciale și de hotărâri ale consiliului. |
CAPITOLUL II. OBIECTUL CONTRACTULUI
-
2.1. Obiectul contractului de delegare a gestiunii prin concesiune, denumit în continuare contract de delegare, constă în dreptul exclusiv, precum și obligația de a presta serviciul de transport public local prin curse regulate cu tramvaie (95,55%) și autobuze (4,45%), conform programului de transport (anexa nr. 1, la Caietul de sarcini), precum și dreptul și obligația de a administra, de a exploata și de a întreține infrastructura tehnico-edilitară concesionată, aferentă serviciului, în aria administrativ-teritorială a municipiului Arad.
-
2.2. Acest Contract este încheiat în conformitate cu legislația română. Pe lângă prevederile acestui contract, Operatorul și Municipiul au toate drepturile și obligațiile ce rezultă din legislația română. În cazul oricăror neconcordanțe între prevederile acestui contract și prevederile legale în vigoare, prevederile legale vor prevala și părțile vor modifica în mod corespunzător contractul.
-
2.3. Obiectivele Municipiului sunt:
-
a) îmbunătățirea serviciului de transport public local prin promovarea calității și eficienței serviciului;
-
b) dezvoltarea serviciului prin atragerea de fonduri europene și prin investiții ale Operatorului;
-
c) dezvoltarea sustenabilă a serviciilor de transport local fără degradarea mediului înconjurător.
-
2.4. Categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de Operator în derularea contractului sunt următoarele:
-
a) bunurile de retur sunt bunuri proprietate publică, exploatate de Operator pentru executarea serviciului, ce revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini, autorității publice, la încetarea contractului. Sunt bunuri de retur, bunurile care au făcut obiectul delegării, precum și cele realizate de operator în conformitate cu programele de investiții impuse prin contractul de delegare;
-
b) bunurile de preluare, la expirarea contractului, pot reveni autorității publice în măsura în care aceasta din urmă își manifestă intenția de a prelua bunurile respective în schimbul plății unei compensații egală cu valoarea contabilă actualizată. Sunt bunuri de preluare bunurile care au aparținut operatorului și au fost utilizate de către acesta pe durata delegării gestiunii;
-
c) bunurile proprii, care, la încetarea contractului de delegare, rămân în proprietatea operatorului.
-
2.5. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparținut operatorului și care au fost utilizate de către acesta pe durata contractului, cu excepția celor prevăzute la lit. b).
CAPITOLUL III. DURATA CONTRACTULUI
-
3.1. Durata contractului de delegare a gestiunii este de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii cu jumătate din durata inițială prin act adițional. În ipoteza încetării contractului la termen sau înainte de termen, Municipiul poate organiza licitație publică internațională pentru selectarea unui nou operator.
CAPITOLUL IV. REDEVENȚA, TARIFELE ȘI SUBVENȚIILE
-
4.1. Redevența
-
4.1.1. Bunurile concesionate sunt prezentate în anexa nr. 3. Valoarea bunurilor concesionate este de 33.300.853,79 lei.
-
1.1 4.1.2. Redevența aferentă anului 2014 este în sumă de 754.000 lei. Operatorul va achita trimestrial suma datorată.
-
1.2 4.1.3. În termen de 90 de zile de la data încheierii contractului de delegare, Operatorul este obligat să depună, cu titlu de garanție, 1% din suma datorată Municipiului pentru anul 2014 .
-
1.3 4.1.4. Începând cu anul 2010 redevența anuală se calculează prin aplicarea procentului de 5,5% asupra totalului veniturilor realizate din activitatea desfășurată cu tramvaie și autobuze urbane (mai puțin subvențiile încasate). Redevența de plată nu poate fi mai mică decât cea care rezultă din aplicarea procentului de 5,5% asupra totalului veniturilor din activitatea desfășurată cu tramvaie și autobuze urbane (mai puțin subvențiile) prevăzute în bugetul anual de venituri și cheltuieli al Operatorului. Bugetul anual de venituri și cheltuieli va conține o anexă cu repartizarea pe trimestre a veniturilor.
-
1.4 4.1.5. Garanția se actualizează anual, cu rata inflației și se reîntregește corespunzător. Astfel, diferența rezultată se va achita (dacă este cazul) până la data de 1 martie a anului următor celui pentru care se calculează influența inflației. Din garanție se rețin, dacă este cazul, penalitățile și alte sume datorate Municipiului de către Operator, în baza contractului de delegare a gestiunii.
-
4.1.6. Pentru nerespectarea termenului de plată a garanției, Operatorul datorează penalități de întârziere calculate prin aplicarea procentului de 0,05%/zi de întârziere asupra sumei neachitate.
4. 2. Subvenții
1.5 4.2.1. Subvenții pentru protecție socială:
Protectia socială se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare și conform hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Arad, după cum urmează:
4.2.2. Gratuități la transportul în comun
-
a. acordate pe baza unor legi speciale:
-Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare (subvenționate integral);
-Legea nr. 341/2004 a recunoștinței fată de eroii martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, cu modificările și completările ulterioare (subvenționat integral);
-Decretul-Lege nr.118/1990, republicat, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările și completările ulterioare (fără subvenționare pe abonament - sumele aferente sunt incluse în subvențiile pentru activitatea de expoatare);
-Legea nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare (fără subvenționare pe abonament - sumele aferente sunt incluse în subvențiile pentru activitatea de exploatare).
-
b. acordate pe bază de hotărâri ale consiliului local:
-persoanele cu vârsta peste 70 de ani, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 223/2006 și ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.119/2009 (fără subvenții acordate pe abonament-incluse în subvențiile pentru activitatea de exploatare);
-pensionarii cu un venit lunar mai mic de 620 lei, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 339/2007 și Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.119/2009 (fără subvenții acordate pe abonament - sumele aferente sunt incluse în subvențiile generale). Plafonul de venit invocat este valabil până la modificarea lui prin hotărâre a consiliului local..
- beneficiarii de ajutor social, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 231 din 31 mai 2004 (fără subvenții acordate pe abonament-incluse în subvențiile pentru activitatea de exploatare).
4.2.3. Reduceri de tarif-subvenționat 50%
-donatorii de sânge - pentru perioadă de o lună, conform Legii nr. 282/2005 privind organizarea activitătii de transfuzie sanguină, donarea de sânge și componente sanguine de origine umană, precum și asigurarea calității și securității sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârea Guvernului României nr. 1364/2006 pentru aprobarea drepturilor și obligațiilor donatorilor de sânge;
-pensionarii cu venituri peste 620 lei, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.339/2007 și ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.119/2009. Plafonul de venit este valabil până la modificarea acestuia prin hotărâre a consiliului local.
4.2.4. Subvenția pentru activitatea de exploatare
-
4.2.4.I. Municipiul va plăti Operatorului subvenții pentru activitatea de exploatare pentru transportul în comun cu tramvaiele și autobuzele urbane, după următoarea formula:
Subvenția pentru activitatea de exploatare = cheltuieli totale de exploatare (calculate în funcție de nivelul maxim de cheltuieli ale operatorului) - venituri din subvenții direcționate (gratuități și reduceri) - venituri din tarifele colectate.
(Formula se aplică pentru calculul subvențiilor separat pentru activitatea de transport în comun cu tramvaiele și separat pentru transportul în comun cu autobuzele urbane).
S = CE - VS - VT
S Subvenția pentru activitatea de exploatare (tramvaie și autobuze urbane);
CE Cheltuieli totale de exploatare (tramvaie si autobuze);
VS Subvenții direcționate, venituri încasate de Operator din gratuităti și reduceri;
VT Venituri încasate din tarifele colectate de Operator.
CE este cea mai mică valoare dintre CEact și CEmax, unde: CEact reprezintă cheltuielile reale ale Operatorului (cf.
Balanței de verificare) la care se aplică rata profitului și CEmax este nivelul maxim stabilit de cheltuieli ale Operatorului, calculat după următoarea formula:
(P tramvaie x Km tramvaie), pentru tramvaie și
(P autobuze urbane x Km autobuze urbane), pentru autobuze urbane, unde:
P tramvaie este prețul în lei stabilit per km pe traseele stabilite în Programul de transport, pentru tramvaie;
P autobuze urbane este prețul în lei stabilit per km pe traseele stabilite în Programul de transport, pentru autobuze urbane;
Km tramvaie este numărul de km utili realizati de Operator pe traseele stabilite în Programul de Tranport, excluzând cursele anulate;
Km autobuze urbane este numărul de km utili realizați de Operator pe traseele stabilite în Programul de Transport, excluzând cursele anulate.
Km - kilometri efectuați de Operator: vor fi calculati pe baza lui T, unde T1 - reprezintă numărul de curse efectuate pe fiecare traseu și pe fiecare direcție conform Programului de transport; T1n - reprezintă numărul de curse anulate (neefectuate); Li - reprezintă lungimea unei curse (dus-întors) corespunzătoare fiecărui traseu, după cum urmează:
Km = ((T1 - T1n) x L(1)) + ((T2-T2n) x L(2)) + ...
Prețul per km pentru serviciile de tramvaie și autobuze urbane în anul 2014 va fi:
P tramvaie/km 2014 = 6.6 lei/km, cu o rată a profitului de 5 %;
P autobuze urbane/km 2014 = 4.25 lei/km, cu o rată a profitului de 5%.
În anexele nr. 10 și 11 este prezentată Metodologia de calcul a prețului /kilometru atât pentru tramvaie, cât și pentru autobuze.
-
4.2.4.2. Subvențiile pentru activitatea de exploatare aferente transportului în comun cu tramvaiele și autobuzele urbane care vor fi plătite de câtre Municipiu Operatorului nu vor depăși cuantumul de 50% din cheltuielile totale de exploatare, calculate distinct pentru activitatea de transport în comun cu tramvaiele, respectiv cu autobuzele urbane.
-
4.2.4.3. Prețul/km aprobat prin contract se va revizui în termen de 12 luni de la finalizarea si recepționarea lucrărilor de reabilitare a liniilor de tramvai în cadrul proiectului “Transport urban în municipiul Arad”.
-
4.2.4.4. Fondurile acordate cu titlu de subvenții (de exploatare și direcționate) vor fi aprobate în bugetul Municipiului Arad în funcție de estimările inițiale și de resursele existente și vor putea fi supuse rectificărilor ulterioare de buget, în vederea asigurării necesarului de sume până la finele anului.
-
4.2.4.5. Formula de indexare a prețului:
P tram i este prețul în lei per km pentru tramvaie, aplicabil anului calendaristic 2014;
P tram i+1 - 2015;
P tram i+2 - 2016;
P bus i este prețul în lei per km pentru autobuze urbane, aplicabil anului calendaristic 2014;
P bus i+1 - 2015;
P bus i+2 - 2016;
P tram i +1,2,3... reprezintă prețul în lei per km pentru tramvaie, aplicabil anului calendaristic pentru care se face indexarea, calculat după următoarea formulă:
P tram i +1 = (P tram i - Dtram ) x I(i +1) + Dtram
Ptram i+2 = (Ptram (i+1) - Dtram) x I(i+2) +Dtram
P bus i +1,2,3... reprezintă prețul în lei per km pentru autobuze urbane, aplicabil anului calendaristic pentru care se face indexarea, calculat după următoarea formulă:
P bus i +1 = (P bus i - Dbus ) x I(i +1) + Dbus
Pbus i+2 = (Pbus (i+1) - Dbus) x I(i+2) +Dbus
Dtram reprezintă deprecierea (amortizarea lineară a mijloacelor fixe proprii) per kilometru și este egală
cu lei/km, calculată pentru activitatea de transport în comun cu tramvaiele;
Dbus reprezintă deprecierea (amortizarea lineară a mijloacelor fixe proprii) per kilometru și este egală cu
lei/km, calculată pentru activitatea de transport în comun cu autobuzele urbane.
Ii reprezintă indicele de inflațtie pentru 2014 și se consideră egal cu 1;
I i+1 reprezintă indicele de inflație aplicabil începând cu anul 2015 și se calculează anual conform următoarei formule:
I i+1 = (ponderea ch. cu forța de muncă * I forță de muncă i+1 + ponderea ch. materiale și servicii * I preț i+1 + ponderea ch. cu energia* I energie i+1) * Ei+1;
I i+2 = (ponderea ch. cu forța de muncă * I forță de muncă i+2 + ponderea ch. materiale și servicii * I pret i+2 + ponderea ch. cu energia* I energie i+2) * Ei+2;
unde:
I forța de munca, I preț și I energie reprezintă indicii de inflație prognozați pentru anul următor, comunicați anual de Comisia Națională de Prognoză.
E i+1, Ei+2, Ei+3... reprezintă indicii de eficientă propuși pentru următorii ani.
E2015 = 0,99
E2016 = 0,98
CAPITOLUL V. TARIFE
-
5.1. Municipiul, prin Consiliul Local, va analiza și hotărî asupra propunerilor
Operatorului privind tarifele practicate, precum și orice modificare a acestora.
-
5.2. Ulterior stabilirii tarifelor prin hotărâre a consiliului, Operatorul este obligat să le aplice.
-
5.3. Stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor se va efectua în conformitate cu procedura de stabilire, modificare sau ajustare a tarifelor specifică serviciului de transport public local, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Următoarele hotărâri de aprobare a tarifelor de către Consiliul Local vor constitui parte integrantă din Contract.
-
5.4. Tarifele la serviciile delegate la data semnării prezentului contract sunt stabilite prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 201/17.09.2013, privind modificarea Anexei 1 a la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 52847/11.09.2013.
-
5.5. Orice tarif privind transportul public local de persoane efectuat prin curse regulate se poate stabili, ajusta sau modifica de către municipiu, numai pe baza Normelor-cadru aprobate prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 272/2007, cu modificările și completările ulterioare.
CAPITOLUL VI. MODALITĂȚILE DE PLATĂ
-
6.1. Redevența va fi plătită trimestrial, până la finele lunii următoare trimestrului încheiat, cu respectarea prevederilor pct.
-
4.1.2. și 4.1.4. Plata se va face în contul Municipiului Arad nr. RO34TREZ0215033XXX006785 deschis la Trezoreria Municipiului Arad.
-
6.2. Întârzierile la plata redevenței se vor sancționa cu penalități de 0,05%/zi de întârziere calculate la suma datorată.
-
6.3. Suma prevăzută la 4.1.3. și 4.1.5. va fi plătită cu ordin de plată, în contul Municipiului Arad nr. RO40TREZ0215006XXX006669 deschis la Trezoreria Municipiului Arad .
-
6.4. Sumele acordate din bugetul local cu titlu de subvenții către Operatorul de transport, se virează în baza Notei de constatare lunare, întocmită cu ocazia verificării la sediul operatorului a documentației de solicitare depusă până cel târziu în data de 10 ale lunii, pentru luna anterioară aferent activității de transport în comun cu tramvaiele și până cel târziu în 25 ale lunii aferent activității de transport în comun cu autobuzele urbane. Nota de constatare se va semna de reprezentanții ambelor părți. Virarea subvențiilor către operator se face în maximum 5 zile lucrătoare de la constatarea necesarului de sume. În anexa nr. 9 este prezentată Structura Notei de constatare lunare.
-
6.5. Municipiul va plăti Operatorului subvențiile potrivit prezentului Contract, în termen de 14 zile calendaristice de la primirea documentației de subvenționare lunare. În cazul în care, în urma constatării lunare sumele înscrise în documentație sunt contestate, Municipiul va plăti partea necontestată în termenul indicat anterior și va începe negocierile, cu bună-credință, cu Operatorul pentru soluționarea părții contestate. Dacă, în urma negocierilor, Municipiul și Operatorul nu convin asupra sumei subvențiilor, părțile vor supune disputa instanței judecătorești competente. Partea contestată din subvenție se va plăti în termen de 7 zile calendaristice de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de soluționare a disputei.
-
6.6. În termen de 2 luni de la auditarea situațiilor financiare, Operatorul va întocmi decontul anual pentru calculul subvenției anuale. Subvenția anuală se calculează ținând cont de cea mai mică valoare dintre costul anual realizat și costul anual maxim, conform metodologiei prezentate la punctul 4.2.4. În cazul în care subvenția acordată pentru anul anterior este mai mică decât subvenția rezultată din decontul anual, Municipiul va vira în contul Operatorului diferența rezultată după verificarea decontului, în termen de 14 zile calendaristice de la depunerea documentației de subvenționare de către Operator. În cazul în care subvenția acordată pentru anul anterior este mai mare decât subvenția rezultată din decontul anual, Operatorul va vira în contul Municipiului diferența rezultată în termen de 14 zile calendaristice de la depunerea documentației de subvenționare.
-
6.7. Municipiul va datora penalități în cuantum de 0,05% din suma constatată, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul în care nu plătesc subvențiile și celelalte sume datorate potrivit prezentului contract.
CAPITOLUL VII. DREPTURILE PĂRȚILOR
7. 1. Drepturile Operatorului
Operatorul are următoarele drepturi:
-
a) să încaseze tarifele aferente transportului public local de persoane prin curse regulate;
-
b) să aplice tariful aprobat conform legislației în vigoare;
-
c) să propună ajustarea și modificarea tarifelor, conform legislației în vigoare;
-
d) să includă în tarifele de transport percepute călătorilor primele de asigurare pentru aceștia și pentru bagajele lor, precum și pentru riscurile ce pot decurge din efectuarea operațiunilor de transport, în cazul transportului public local de persoane prin curse regulate;
-
e) să utilizeze patrimoniul propriu sau concesionat pentru asigurarea serviciului public local de călători prin curse regulate;
-
f) să utilizeze infrastructura tehnico-edilitară a sistemului de transport public local de persoane, în condițiile stabilite conform prezentului contract;
-
g) să beneficieze de o despăgubire adecvată și efectivă pentru prejudiciile aduse în caz de modificare unilaterală a contractului de delegare a gestiunii de către Municipiu, fără respectarea termenelor și condițiilor prevăzute în acesta;
-
h) să ceară întreruperea serviciului în cazul în care continuarea activității ar conduce la crearea de prejudicii importante patrimoniului încredințat spre administrare;
-
i) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către Municipiu, conform legislației în vigoare, se poate adresa instanței competente;
-
j) să exploateze în mod direct, pe riscul și pe răspunderea sa, bunurile concesionate și serviciul public care face obiectul contractului de delegare a gestiunii. Pe aceeași rută pot opera și alți operatori de transport rutier/transportatori autorizați, alte tipuri de transport public local, așa cum sunt ele definite prin Legea nr. 92/2007, dar nu prin curse regulate;
-
k) să inițieze modificarea și/sau completarea prezentului contract, în cazul modificării reglementărilor și/sau a condițiil or tehnico-economice care au stat la baza încheierii acestuia;
-
l) să utilizeze pentru circulație infrastructura transportului public și instalațiile auxiliare aferente acesteia;
-
m) să efectueze, cu informarea și aprobarea prealabilă a Municipiului, modificări temporare (suspendări, limitări, micșorarea frecvenței de circulație, devieri de traseu etc.) în deservirea traseului, atunci când aceste modificări sunt necesare pentru executarea unor lucrări la infrastructura de transport. Acestea vor înceta în momentul la care nu vor mai fi necesare în scopul rezolvării situațiilor menționate mai sus. Astfel de modificări se vor putea face fără aprobarea Municipiului, cu obligația ca acesta să fie informat, în cazul deraierilor, accidentelor de circulație, defecțiunilor apărute la mijlocul de transport, la rețeaua electrică, la calea de rulare și alte asemenea, cu durată limitată în timp. Toate modificările de program datorate acestora vor fi comunicate în cel mai scurt timp Municipiului, care le va evidenția în rapo rtul pentru plata lunară a km efectuați;
-
n) să recupereze integral costurile de exploatare, reabilitare și dezvoltare prin tarife suportate de către beneficiarii direcți ai transportului și prin finanțarea de la bugetul local;
-
o) să întrerupă prestarea serviciului de transport public local în cazul nerespectării obligațiilor Municipiului prevăzute la art. 22, literele a, d, cu obligația de a notifica întreruperea prestării serviciului în termenul de 3 luni și în condițiile asigurării continuității serviciului pe o perioadă de 6 luni.
7.2. Drepturile Municipiului
Municipiul are următoarele drepturi:
-
a. de a stabili și de a aproba programele de reabilitare, extindere și modernizare a dotărilor existente, cu consultarea Operatorului;
-
b. de a corela cu programul de dezvoltare economico-socială a municipiului Arad și de amenajare a teritoriului efectuarea lucrărilor de investiții în scopul realizării acestora într-o concepție unitară;
-
c. de a aproba studiile de fezabilitate privind reabilitarea, extinderea și modernizarea dotărilor publice aferente serviciului de transport public local;
-
d. de a realiza investiții de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciilor publice delegate;
-
e. de a finanța realizarea de lucrări necesare serviciului de transport public local și de a încasa redevența datorată de Operator;
-
f. de a-și manifesta intenția de a dobândi bunurile de preluare și de a solicita Operatorului încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la aceste bunuri. În termenul dat de durata contractului, Municipiulul este obligat să își exercite dreptul de opțiune sub sancțiunea decăderii;
-
g. de a inspecta bunurile și serviciile publice delegate; de a verifica stadiul de implementare a investițiilor, precum și modul în care este satisfăcut interesul public; de a verifica respectarea obligațiilor asumate prin contract;
-
h. să analizeze, să verifice și să aprobe documentațiile justificative de ajustare a tarifelor de călătorie propuse de Operator în corelare cu reglementările în vigoare vizând asigurarea ratei suportabilității costurilor pentru utilizatori;
-
i. să refuze, în condiții justificate, aprobarea stabilirii, ajustării sau modificării prețurilor și tarifelor propuse de operator;
-
j. de a rezilia contractul, în condițiile legii, în cazul în care Operatorul nu respectă obligațiile asumate prin contractul de delegare;
-
k. să convoace pentru audieri Operatorul, în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru remedierea unor deficiențe apărute în executarea serviciului;
-
l. să verifice și să controleze periodic modul de realizare a serviciului de transport public local;
-
m. să actualizeze programele de transport public de persoane prin curse regulate, în conformitate cu cerințele de transport;
-
n. să sancționeze Operatorul în cazul în care acesta nu prestează serviciul la parametrii de performanță, eficiență și calitate conform prevederilor prezentului contract;
-
o. să încaseze redevența datorată de Operator;
-
p. să solicite informații cu privire la nivelul și calitatea serviciului prestat și cu privire la modul de întreținere, exploatare și administrare a bunurilor concesionate, încredințate pentru realizarea serviciului;
-
q. să invite operatorul pentru audieri, în vederea concilierii diferendelor apărute în relația cu utilizatorii serviciilor;
-
r. să solicite restituirea, după caz, a bunurilor de retur, la încetarea, din orice cauză, a contractului de delegare a
gestiunii, inclusiv a celor de preluare, cu respectarea condițiilor precizate de prezentul contract;
-
s. să solicite despăgubiri de la Operator, în condițiile precizate în prezentul contract;
-
t. să retragă sau să solicite motivat, în cazurile prevăzute de lege, retragerea licenței de traseu sau a autorizației de
transport eliberată Operatorului;
-
u. are dreptul de a supraveghea și controla modul de desfășurare a serviciului cu privire la:
-
1. respectarea și îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de operatorul de transport rutier;
-
2. derularea ritmică a serviciului, respectarea traseelor prevăzute și a orarelor zilnice și săptămânale;
-
3. dezvoltarea și modernizarea sistemului de transport public local, precum și modul de administrare, exploatare și menținere în funcțiune a acestuia;
-
4. respectarea procedurilor de formare, stabilire și ajustare periodică a tarifelor pentru serviciul de transport public local.
CAPITOLUL VIII. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
8.1. Obligațiile Operatorului
Operatorul are următoarele obligații:
-
2. să respecte obligațiile stabilite prin prezentul contract, prin caietul de sarcini, prin regulamentul de organizare și funcționare a serviciului, precum și prin prevederile legislației în vigoare;
-
3. să furnizeze Municipiului informațiile solicitate și să asigure accesul la toate informațiile necesare, în vederea verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului de transport public local;
-
4. să pună la dispoziția Municipiului toată documentația solicitată pentru calculul lunar al subvențiilor și pentru regularizarea anuală;
-
5. să asigure prestarea serviciului de transport public local cu respectarea prescripțiilor, normelor și normativelor tehnice în vigoare;
-
6. să ia măsuri imediate pentru remedierea unor defecțiuni, deraieri sau avarii apărute în funcționarea sistemului de transport public local și să limiteze durata intervențiilor;
-
7. să respecte indicatorii de performanță și calitate stabiliți prin prezentul contract;
-
8. să furnizeze cu regularitate Municipiului informații privind modul de realizare a indicatorilor de performanță, să aplice metodologia de comparare a acestor indicatori prin raportare la perioada cu cele mai bune performanțe și să asigure accesul la documentațiile și la actele individuale pe baza cărora prestează serviciul de transport public local, în condițiile legii;
-
9. să obțină avizele, licențele și autorizațiile necesare prestării serviciului delegat;
-
10. să aplice metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare;
-
11. să preia de la Municipiu, pe bază de proces-verbal de predare-preluare, inventarul bunurilor concesionate aferent realizării serviciului;
-
12. să efectueze serviciul public delegat conform prevederilor regulamentului serviciului și caietului de sarcini, în condiții de calitate și eficiență;
-
13. să fundamenteze și să supună aprobării tarifele ce vor fi utilizate pentru serviciul delegat, asigurând corelarea tarifelor de transport cu gradul de confort și siguranță al mijlocului de transport;
-
14. să nu subdelege serviciul și bunurile care fac obiectul delegării;
-
15. să plătească redevența la valoarea prevăzută și la termenul stabilit în prezentul contract;
-
16. să ia toate măsurile necesare privind bunurile de retur, astfel încât, la încheierea contractului de delegare, să nu fie afectată capacitatea delegatarului de a realiza serviciul;
-
17. să propună Municipiului scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe aparținând patrimoniului delegat în baza legislației în vigoare;
-
18. să transmită Municipiului modificările de patrimoniu apărute în cursul anului, precum și situația patrimoniului public (cantitativ și valoric) la data de 31 decembrie a fiecărui an pentru înregistrarea în contabilitate a acesteia;
-
19. să restituie bunurile de retur, în deplină proprietate, în mod gratuit și libere de orice sarcini, la încetarea contractului de delegare a gestiunii;
-
20. la încetarea Contractului în alte cazuri decât prin expirarea termenului sau din cauza Forței Majore, Operatorul va asigura continuitatea serviciului de transport public local, în condițiile stipulate în contract, până la încheierea unui alt contract de delegare a gestiunii serviciului, în condițiile capitolului III, punctul 5 și cu respectarea prevederilor art. 22 - Obligațiile Municipiului;
-
21. să notifice cauzele de natură să conducă la reducerea activității și măsurile ce se impun pentru asigurarea continuității activității;
-
22. să ia măsurile necesare privind igiena, siguranța la locul de muncă și normele de protecție a muncii;
-
23. să predea la încheierea contractului toată documentația tehnico-economică referitoare la serviciul gestionat pe ultimii 5 ani;
-
24. în cazul în care Operatorul sesizează existența sau posibilitatea existenței unei cauze de natură să conducă la imposibilitatea realizării serviciului, va notifica de îndată acest fapt Municipiului, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuității serviciului public;
-
25. să administreze, să exploateze și să întrețină obiectul contractului, pe cheltuiala sa, cu maximă eficiență, pentru a conserva și dezvolta valoarea bunurilor de retur pe toată durata contractului, și să despăgubească Municipiul pentru pagubele produse din culpa sa;
-
26. pe toată durata derulării contractului este interzis a se demonta instalații sau părți de instalații ori a se înlătura materiale și instrumente care servesc la exploatarea serviciului, fără acordul scris al Municipiului;
-
27. la terminarea contractului, la cererea Municipiului, Operatorul are obligația să predea, contra unei plăți compensatorii egale cu valoarea contabilă actualizată, bunurile de preluare care aparțin Operatorului și au fost folosite de acesta pe durata delegării;
-
28. să furnizeze fără discriminare serviciul de transport public local tuturor utilizatorilor;
-
29. să asigure călătorii și bunurile acestora pentru consecințele accidentelor de trafic în care sunt implicate mijloacele de transport ale acestuia, cel puțin în caz de deces, dizabilitate permanentă, cheltuieli medicale și pierderi materiale;
-
30. să nu cesioneze prezentul contract, sub sancțiunea nulității;
-
31. să asigure verificarea tehnică a mijloacelor de transport, conform normativelor în vigoare;
-
32. să respecte normele legale, privind atestarea, calificarea și licențierea personalului;
-
33. să realizeze și să implementeze investițiile, conform angajamentelor asumate în anexa 6 la contract;
-
34. să respecte condițiile impuse de natura bunurilor și serviciului de transport public local (materiale cu regim special, condiții de siguranță în exploatare, protecția mediului, protecția muncii, condiții privind folosirea și protejarea patrimoniului etc.);
-
35. să producă și să asigure distribuirea de materiale informative, afișarea în stații și pe site-ul operatorului a informațiilor cu privire la orare, tarife, obligațiile călătorilor și operatorului față de călători, precum și sancțiunile stabilite de legislația în vigoare pentru încălcarea acestor obligații;
-
36. să plătească pentru întreaga durată a delegării taxele și impozitele datorate statului, precum și cheltuielile ce se ivesc cu privire la asigurarea bunurilor concesionate;
-
37. să respecte condițiile de exploatare a sistemului de transport public de persoane precizate în contract și în anexele acestuia;
-
38. să despăgubească Municipiul împotriva oricăror:
i. reclamații și acțiuni în justiție, ce rezultă din încălcarea unor drepturi ale utilizatorilor serviciului de transport public local, prin curse regulate, în municipiul Arad;
ii. daune-interese, costuri, taxe și cheltuieli de orice natură, aferente;
-
39. să asigure protecția persoanelor cu dizabilități, potrivit prevederilor legale, pentru a facilita accesul la transportul public local ;
-
40. să sprijine integrarea sistemului de e-ticketing, după finalizarea investițiilor necesare pentru această operațiune;
-
41. să asigure dotarea tuturor mijloacelor de transport utilizate în executarea prezentului contract, proprii sau concesionate, cu instalațiile și inscripțiile prevăzute în caietul de sarcini;
-
42. să asigure mentenanța liniilor stațiilor și adăposturilor acestora, pe timp de vară și pe timp de iarnă;
-
43. să informeze Municipiul, cu 48 de ore înainte, în legătură cu efectuarea unor lucrări la infrastructură de transport pe traseul deservit de acesta;
-
44. are obligația să respecte prevederile contractului de consultanță managerială încheiat în condițiile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 239/2009.
8.2. Obligațiile Municipiului
Municipiul are următoarele obligații:
-
a) să predea Operatorului la data intrării în vigoare a contractului de delegare toate bunurile, instalațiile, echipamentele și dotările aferente întregii activități, ce se concesionează, conform inventarului existent, libere de orice sarcini, pe bază de proces-verbal de predare-preluare;
-
b) să notifice părților interesate, la cerere, informații referitoare la încheierea prezentului contract de delegare;
-
d) să își asume pe perioada derulării contractului de delegare toate responsabilitățile și obligațiile ce decurg din calitatea sa de proprietar;
-
e) să realizeze investiții de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico -edilitare aferente serviciului de transport public local;
-
f) să ia toate măsurile pentru înlocuirea bunurilor pe care le scoate din uz, în așa fel încât să se păstreze capacitatea de a realiza serviciul public delegat. Bunurile destinate înlocuirii vor fi dotate corespunzător pentru protejarea persoanelor cu dizabilități ;
-
g) să nu îl tulbure pe Operator în exercițiul drepturilor rezultate din prezentul contract de delegare;
-
h) să notifice Operatorului apariția oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor acestuia;
-
i) să verifice periodic următoarele: serviciile publice furnizate și nivelul de calitate al acestora; îndeplinirea indicatorilor de performanță și să aplice penalitățile pentru neîndeplinirea acestora; să verifice evidența reclamațiilor și modul de soluționare a acestora de către Operator; menținerea echilibrului contractual; asigurarea unor relații echidistante și echilibrate între Operator și utilizatori; clauzele de administrare, întreținere și predare a bunurilor publice;
-
k) să adopte politicile și strategiile proprii de dezvoltare a serviciului și a sistemului de transport public local;
-
l) să întrețină carosabilul utilizat de Operator astfel încât starea acestuia să fie potrivită pentru asigurarea serviciilor de transport public local;
-
m) să verifice în perioada derulării contractului de delegare modul în care sunt respectate clauzele acestuia de către Operator;
-
n) să informeze Operatorul, cu 48 de ore înainte, în legătură cu efectuarea unor lucrări la infrastructura de transport pe traseul deservit de acesta;
-
o) să transmită orice reclamație în legătură cu desfășurarea contractului către Operator și să urmărească modul de soluționare a acestora;
-
p) să acorde Operatorului, prin subvenții, finanțarea necesară de la bugetul local, conform prevederilor de la punctul 8;
-
q) să asigure resursele necesare finanțării infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciilor;
s) să păstreze, în condițiile legii, confidențialitatea datelor și informațiilor economico-financiare privind activitatea operatorilor, altele decât cele de interes public.
CAPITOLUL IX. SERVICIUL DE TRANSPORT PUBLIC
-
9.1. Condiții de exploatare a sistemului de transport
-
9.1.1. Condițiile de exploatare sunt cele prevăzute de Legea nr. 92/2007, în Normele de aplicare ale acesteia și orice acte normative în legătură cu aceasta și se vor modifica odată cu legislația aplicabilă.
-
1.6 9.1.2. Programul de transport (anexa 1 la Caietul de sarcini) va putea fi modificat de Municipiu, prin hotărâre a consiliului local, pe baza analizelor rezultate din sondaje de opinie, dezbateri publice, studii de trafic etc.
-
1.7 9.1.3. Modificarea programului de transport se realizează fără aprobarea consiliului local în cazul lucrărilor de intervenție la infrastructură cu notificarea prealabilă a utilizatorilor de către Primăria Municipiului Arad, prin mass-media și afișare în stațiile de tramvai sau autobuz din zona de intervenție.
-
9.2. Planificarea serviciului
-
1.8 9.2.1. Municipiul este responsabil de planificarea serviciului de transport public.
-
1.9 9.2.2. Anterior datei de 15 octombrie a fiecărui an, dacă este cazul Operatorul va prezenta Municipiului proiectul programului de transport pentru anul următor.
-
1.10 9.2.3. Municipiul va informa Operatorul până la data de 1 noiembrie daca are observații în privința Proiectului Programului de Transport astfel încât proiectul să poată fi finalizat și aprobat de către Consiliul Local nu mai târziu de data de 15 decembrie. În situația în care Consiliul Local nu aprobă proiectul Programului de Transport până la data de 15 decembrie a anului curent, Operatorul va continua să aplice Programul de Transport existent și Municipiul va continua să plătească subvenții pentru aceste servicii conform prevederilor articolului 7 (Subvenții), până când proiectul programului de transport este acceptat și aprobat de către consiliul local. Dacă proiectul programului de transport este contestat, Municipiul va începe negocieri cu Operatorul pentru a rezolva obiecțiile astfel încât să poată fi acceptat și aprobat în consiliul local.
-
1.11 9.2.4. Programele de transport aprobate în condițiile art. 9.2.2. și 9.2.3. se constituie parte integrantă a Contractului.
-
1.12 9.2.5. De la data intrării în vigoare a prezentului contract, Operatorul se angajează să asigure servicii de transport public conform programului de transport prevăzut în anexa nr. 1 la caietul de sarcini.
-
1.13 9.2.6. În scopul asigurării eficiente a serviciului de transport public, atât Operatorul cât și Municipiul vor organiza sondaje de opinie cel puțin o dată pe an. Sondajele vor aborda toate problemele de interes reciproc, cum ar fi: calitatea serviciului asigurat, cererea privind numărul de călători, indicatorii de calitate a serviciului, plângerile primite, planurile viitoare pentru transportul public, amplasarea stațiilor de autobuz și creșterea performanței. Informațiile obținute din sondajele respective vor fi evaluate și analizate și se vor face propuneri de eficientizare a serviciului.
-
9.2.7. Operatorul poate asigura și alte activități de transport sau activități legate de transport, în următoarele condiții:
-
(I) respectă toate reglementările privind domeniul de activitate respectiv;
-
(II) activitățile își acoperă integral costurile din veniturile încasate;
-
(III) nu diminuează în nici un mod furnizarea serviciului de transport potrivit programului de transport;
-
(IV) respectă mediul concurențial.
Activitățile respective legate de transport pot include publicitatea pe autobuze, tramvaie, microbuze, minibuze și în stațiile de autobuze și tramvaie, cu respectarea reglementărilor specifice domeniului. Costurile suplimentare aferente serviciilor suplimentare nu intră în calculul subvențiilor.
9.3. Cerințele standard pentru vehicule
-
9.3.1. Operatorul va opera serviciile de transport public folosind mijloacele de transport conform cerințelor legale privind siguranța în trafic și protecția mediului. Răspunderea Operatorului pentru respectarea acestor cerințe este limitată, raportat la starea parcului de autovehicule concesionat de către Municipiu.
-
9.3.2. Condițiile generale pentru vehicule:
-
a. condițiile interioare și exterioare ale vehiculelor de transport care asigură servicii de transport public local trebuie să fie întotdeauna conforme cerințelor stabilite prin legislație;
-
b. toate mijloacele de transport prevăzute cu dispozitive instalate trebuie să fie întreținute și reparate astfel încât mijloacele de transport să fie adecvate pentru scopul pe care îl deservesc și să fie întotdeauna operațional;
-
c. fiecare vehicul de transport trebuie să aibă cel puțin un compostor mecanic sau electronic la fiecare ușă, după caz (în funcție de sistemul de e-ticketing achiziționat, vehiculele vor fi adaptate corespunzător);
-
d. Operatorul are dreptul, exclusiv, să organizeze zonele de publicitate atât în exteriorul cât și în interiorul mijloacelor de transport. Publicitatea nu va afecta vizibilitatea sau lizibilitatea numărului de traseu, a semnelor de destinație, a logo-ului operatorului și nu va acoperi niciun geam;
-
e. înainte de începerea traseului mijloacele de transport trebuie verificate pentru a se asigura că sunt curate pentru utilizarea de către călători, fără suprafețe alunecoase, fără suprafețe deteriorate sau periculoase, inclusiv scaunele și montajele din vehicul;
-
f. în fiecare zi, înainte de începerea traseului, trebuie să se asigure că scaunele călătorilor nu sunt rupte sau deteriorate în niciun fel.
-
9.3.3. Tramvaiele și autobuzele care sunt în funcțiune trebuie să îndeplinească cerințele tehnice obligatorii cu privire la siguranța și protecția mediului, stabilite de legislația în vigoare.
-
9.4.1. Operatorul este considerat singurul responsabil de siguranța călătorilor săi.
-
9.4.2. Călătorii și proprietățile lor transportate la bordul vehiculelor sunt asigurate de Operator pentru consecințele accidentelor de trafic, în care sunt implicate mijloacele de transport ale Operatorului, cel puțin în caz de: deces, dizabilitate permanentă, cheltuieli medicale, pierderi materiale.
-
9.4.3. În fiecare an, compania de asigurare pentru protecția călătorilor față de consecințele accidentelor de trafic va fi aleasă conform prevederilor legale privind achizițiile publice.
9.5. Calitatea serviciului, reclamațiile călătorilor
-
1.14 9.5.1. Indicatorii de performanță ce trebuie respectați de Operator și monitorizați de Municipiu sunt
prezentați în anexa 5 la contract.
-
9.5.2. Următoarele situații vor fi considerate ca abateri justificate de la programul de transport:
-
a. un eveniment de forță majoră sau
-
b. imposibilitatea de a respecta viteza stabilită, datorită unor modificări ale reglementarilor referitoare la trafic pe un anumit traseu sau a unor condiții de trafic specifice sau
-
c. modificările temporare ale programului, deraierile, accidentele de circulație, defecțiuni ale autovehiculelor, liniei aeriene, căii de rulare și alte asemenea, cu imediata notificare a Municipiului. Cursele anulate din cauzele indicate mai sus se scad de la calculul subvenției. Pentru aceasta Operatorul are obligația de a prezenta săptămânal autorității de autorizare registrul de la dispeceratul societății, unde sunt consemnate toate notificările privind defecțiunile de pe traseu.
-
9.5.3. Operatorul va înregistra toate reclamațiile călătorilor într-un registru special pentru reclamații (“Registrul de Reclamații”). Municipiul are dreptul să ceară în fiecare lună un scurt raport cu privire la Registrul de Reclamații, adresate direct Operatorului sau indirect prin Municipiu, de-a lungul lunii anterioare. Detaliile cu privire la procedura de reclamare vor fi disponibile în locurile de informare cu privire la transportul public, amplasate pe traseele Operatorului.
-
9.5.4. Operatorul va răspunde întotdeauna în scris reclamațiilor scrise ale utilizatorilor primite direct, în 30 de zile de la primirea lor.
-
9.5.5. Municipiul va transmite, de îndată, Operatorului plângerile înregistrate la Municipiu, pentru ca Operatorul să le soluționeze, în termenul de mai sus.
-
9.5.6. Municipiul va examina rapoartele lunare privind reclamațiile călătorilor trimise de către Operator și reclamațiile călătorilor adresate direct și va lua toate măsurile necesare pentru remedierea lor, în timp util.
-
9.5.7. Autoritatea de autorizare, care operează în cadrul Municipiului, în numele acestuia are dreptul să supravegheze și să controleze modul cum sunt asigurate serviciile de transport public local în condiții de siguranță și calitate stabilite în prezentul contract.
-
9.5.8. Municipiul are dreptul să verifice performanța Operatorului în prezența unui reprezentant al acestuia. În urma fiecărei inspecții se va întocmi un proces-verbal în două exemplare, unul pentru fiecare parte, semnate de către cele două părți. În procesul-verbal se vor specifica timpul și locul inspecției, obiectul controlului, măsurile propuse, termenele de soluționare, precum și obiecțiile Operatorului, dacă este cazul. Municipiul va soluționa obiectivele Operatorului în termen de 15 zile.
-
9.5.9. În cazul în care Operatorul nu îndeplinește indicatorii de performanță, Municipiul efectuează o analiză și o evaluare, și solicită Operatorului stabilirea unui plan de măsuri pentru îndeplinirea indicatorilor în 10 zile lucrătoare de la solicitare.
1.15
-
9.6. Informarea publicului
1.16 9.6.1.Operatorul este responsabil de:
-
(i) Producerea și distribuirea de materiale informative cu privire la orare, tarife, obligațiile călătorilor și Operatorului față de călători, și sancțiunile pentru încălcarea obligațiilor respective;
-
(ii) Afișarea informațiilor de mai sus în stații, în mijloacele de transport, pe site-ul propriu, prin mass-media.
-
9.6.2. Operatorul va realiza declarații de presă și anunțuri cu privire la schimbările permanente sau periodice cu privire la serviciile de transport public și va întocmi campanii promoționale pentru transportul public al Municipiului.
-
9.7. Biletele și abonamentele
-
9.7.1. Sub controlul și supravegherea Municipiului, Operatorul este delegat și va avea responsabilitatea de a tipări toate titlurile de călătorie (bilete, abonamente și legitimații de călătorie) pentru utilizarea serviciului de transport public. Costurile tipăririi și furnizării imprimatelor vor fi suportate de către Operator.
-
9.7.2. Formatul titlurilor de călătorie va fi stabilit de Operator potrivit legii.
-
9.7.3. Operatorul este responsabil de vânzarea și distribuirea titlurilor de călătorie și de încasarea contravalorii acestora.
-
9.7.4. Operatorul va organiza vânzarea titlurilor de călătorie, în tonetele și automatele de bilete aflate pe domeniul public al municipiului Arad sau prin agenții economici cu care încheie contracte de difuzare în acest sens. La cererea motivată a Operatorului, Municipiul va stabili locații suplimentare pentru instalarea tonetelor sau a automatelor de bilete
-
9.7.5. Operatorul va păstra toate veniturile obținute din vânzarea titlurilor de călătorie.
1.17
-
9.8. Controlul utilizatorilor serviciului
-
1.18 9.8.1.Transportul public de călători se va desfășura conform legislației în vigoare și a regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de transportul public local aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 106/2009, care prevede obligațiile utilizatorilor serviciului și amenzile pentru încălcarea acestor obligații, inclusiv sancțiunile pentru călătorii care călătoresc fără bilet, abonament sau alt titlu de călătorie valabil.
-
1.19 9.8.2.Controlul utilizatorilor serviciului de transport public local este realizat de către Operator împreună cu Municipiu în condițiile Legii nr. 92/2007, art. 45, alin. (1) și (2) și art. 46.
-
1.20 9.8.3.Amenzile aferente contravențiilor din transportul public local se fac venituri la bugetul local.
1.21
-
9.9. Activități de marketing
-
1.22 9.9.1.Operatorul va întocmi un plan de marketing coerent pentru a promova utilizarea serviciului de transport public, cu scopul de a-și crește cota de piață.
-
1.23 9.9.2.Operatorul va fi responsabil de promovarea serviciului de transport public (marketing), conform planului său de afaceri și de marketing.
1.24
-
9.10. Măsuri de control al traficului
-
9.10.1. Municipiul va implementa un program de management al traficului pentru reglementarea priorității în intersecțiile cu trafic controlat, astfel încât să se asigure:
-
a. menținerea în grafic a vehiculelor Operatorului, conform Programului de transport ap robat;
-
b. stabilirea priorităților de trafic;
-
c. transmisia, înregistrarea și stocarea imaginilor din trafic.
1.25
CAPITOLUL X. POLITICA PRIVIND RESURSELE UMANE ȘI PROTECȚIA SOCIALĂ
-
10.1. Politica privind resursele umane este cea stabilită de Operator, cu obligația de a menține un număr minim de 500 angajați care deservesc transportul urban, conform politicii de menținere, recalificare și protecție socială. În vederea utilizării acestei forțe de lucru minime, Operatorul va organiza cursuri de recalificare sau va susține din punct de vedere financiar aceste cursuri. Numărul minim, prevăzut mai sus, va putea fi diminuat numai după efectuarea unor investiții care vor determina tehnologizarea serviciului și/sau în cazul implementării unor soluții de eficientizare furnizate de consultant, dar nu mai puțin de 400 de angajați.
-
10.2. Protecția socială se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare, după cum urmează:
-
10.3. Beneficiarii tarifelor reduse sunt donatorii onorifici, pensionarii și alte categorii în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
-
10.4. Acoperirea influențelor financiare rezultate din reduceri de tarif la legitimațiile de călătorie individuale pentru serviciul de transport public local de persoane, aprobate pentru anumite categorii de persoane de către municipiu, se asigură din bugetul municipiului, conform conform pct. 4.2
-
10.5. Potrivit prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de gratuitatea transportului următoarele categorii de persoane:
-
a) persoanele cu handicap grav și accentuat;
-
b) însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezența acestora;
-
c) însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezența acestora;
-
d) însoțitorii adulților cu handicap auditiv și mintal accentuat, în prezența acestora;
-
e) asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav;
-
f) asistenții personali profesioniști ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat.
-
10.6. Acoperirea financiară a costului călătoriilor efectuate de persoanele care beneficiază, potrivit legii, de gratuitatea transportului, se asigură din bugetul local, conform pct.4.2.
-
10.7. În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 223/2006, modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 339/2007, beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport public local, conform pct.4.2. și următoarele categorii de persoane:
-
a) pensionarii cu vârsta de peste 70 de ani;
-
b) pensionarii cu vârsta sub 70 de ani și cu un venit situat sub 620 lei.
-
10.8. Potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 231/2004, persoanele beneficiare ale
venitului minim garantat acordat în conformitate cu Legea nr. 416/2001 au gratuitate pe mijloacele de transport în comun, în timpul deplasării spre și dinspre locurile unde prestează acțiunile sau lucrările de interes local, conform pct.4.2.
1.26
-
10.9. Controlul obligațiilor legale și contractuale
Municipiul trebuie să asigure controlul și supravegherea respectării de către Operator a condițiilor din Contract și din reglementările naționale și locale privind transportul public și va interveni ferm, în caz de concurență neloială care afectează activitatea Operatorului.
-
10.10. Infrastructura de transport
-
1.27 10.10.1. Infrastructura de transport este formată din infrastructura rutieră și infrastructura de rulare.
-
1.28 10.10.2. Infrastructura rutieră este administrată de Municipiu și constă din carosabilul utilizat de Operator pentru efectuarea serviciului de transport public local prin curse regulate cu autobuze, precum și stațiile de autobuz.
-
1.29 10.10.3. Infrastructura de rulare este administrată de Operator și constă din calea de rulare (linii de tramvai, macaze, rețeaua de contact, substații de redresare etc.) pentru efectuarea serviciului de transport public local prin curse regulate cu tramvaie, precum și stațiile de tramvai, adăposturile din acestea.
-
1.30 10.10.4. Responsabilitatea întreținerii infrastructurii rutiere (deszăpezire, întreținere rigole, curățenie și salubrizare, etc.) revine Municipiului.
-
1.31 10.10.5. Responsabilitatea întreținerii infrastructurii de rulare (deszăpezire, întreținere rigole, curățenie și salubrizare, etc.) revine Operatorului.
-
1.32 10.10.6. Notificările reciproce pentru lucrările la infrastructură se fac conform prevederilor prezentului contract.
10.11. Informarea, controlul și auditul
-
1.33 10.11.1 .Operatorul va furniza Municipiului cel puțin următoarele informații:
-
1.34 10.11.2. Operatorul va prezenta Municipiului un proiect al Planului de afaceri actualizat, proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, precum și niveluri explicite ale indicatorilor de performanță a serviciului propus conform reglementărilor în vigoare, dar nu mai târziu de 31 martie a anului următor. Toate aceste documente se supun aprobării consiliului local.
-
1.35 10.11.3. Programul de investiții se prezintă Municipiului și se supune aprobării Consiliului Local după aprobarea bugetului general al Municipiului Arad.
-
10.11.4. Înainte de data de 30 iunie a fiecărui an, Operatorul va furniza Municipiului un raport anual pentru anul calendaristic anterior, inclusiv situațiile financiare auditate de un auditor certificat independent.
-
1.36 10.11.5. La sfârșitul fiecărui an calendaristic, Operatorul va prezenta, la solicitarea Municipiului un raport al vânzărilor de bilete și abonamente și al numărului de călătorii efectuate.
-
1.37 10.11.6.Operatorul va prezenta Municipiului, la solicitarea acestuia, rapoarte lunare privind activitatea operațională, care vor conține cel puțin următoarele date:
(i) Numărul de kilometri utili efectuați pe fiecare traseu (linie) și pe total;
(I) Numărul călătoriilor efectuate și al tuturor tipurilor de bilete și abonamente vândute;
-
(iii) Dificultățile întâmpinate în satisfacerea cererilor călătorilor;
-
(iv) Dificultățile întâmpinate în respectarea orarului, datorită congestionării traficului;
-
(v) Siguranța traficului: raportarea accidentelor, informații despre asigurările mijloacelor de transport;
-
(vi) Îndeplinirea indicatorilor de performanță (prezentați în Anexa nr. 5).
-
10.11.7. Municipiul este autorizat să precizeze nivelul calității serviciilor de transport public oferite de Operator și să monitorizeze îndeplinirea standardelor serviciilor oferite de acesta.
-
10.11.8. Operatorul va asigura accesul autorităților Municipiului la informațiile privind prestarea serviciului de tansport public și exploatarea bunurilor concesionate, potrivit prezentului Contract.
1.38
1.39 CAPITOLUL XI. FORȚA MAJORĂ
-
11.1. Prin forță majoră se înțeleg toate evenimentele și/sau împrejurările independente de voința părții care invocă forța majoră, imprevizibile și de neînlăturat, și care, survenind după încheierea Contractului, împiedică sau întaârzie, total sau parțial, îndeplinirea obligațiilor izvorând din acest contract. Forța majoră va include orice act normativ sau individual al administrației publice sau orice alt act cu putere obligatorie, inclusiv lege sau ordonanță a Guvernului României, ce ar avea ca efect imposibilitatea realizării obiectului prezentului Contract.
-
11.2. Partea care invocă forța majoră va fi exonerată de răspundere, dar numai în măsura și pentru perioada în care aceasta îndeplinire este împiedicată sau întârziată de situația de forță majoră.
-
11.3. Apariția și încetarea forței majore se va comunica celeilalte părți în termen de 3 zile prin telefon, fax etc. urmat de o scrisoare recomandată cu mențiunea constatării evenimentelor de acest gen, de către organele competente, în prezenta părților. În caz de forță majoră, comunicată și constatată în condițiile de mai sus, executarea obligațiilor părților se decalează în consecință cu perioada corespunzătoare acesteia, cu mențiunea că nici una din părți nu va solicita penalități pentru întârzierile în executarea contractului. Partea care nu a îndeplinit obligația comunicării probei forței majore, va suporta irevocabil consecințele și urmările cazului de forță majoră, cât și îndeplinirea celorlalte obligații.
-
11.4. În cazul dispariției sau imposibilității de exploatare a bunurilor de retur părțile vor conveni asupra continuității sau încetării Contractului. Îndeplinirea contractului va fi suspendată pe perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau parților până la apariția acesteia.
-
11.5. Dacă forța majoră acționează sau se estimează că va acționa pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a prezentului contract de delegare a gestiunii, fără ca vreuna dintre ele sa pretindă daune-interese.
-
11.6. Operatorul nu va fi obligat să suporte creșterea sarcinilor legate de execuția obligațiilor sale, dacă această creștere rezultă în urma unui caz de forță majoră.
1.40
CAPITOLUL XII. CLAUZE SPECIALE PRIVIND MENȚINEREA ECHILIBRULUI CONTRACTUAL
-
12.1. În vederea menținerii echilibrului contractual, în cazul în care pe parcursul executării contractului, se întâlnește una din situațiile următoare:
-
• schimbarea circumstanțelor existente la data încheierii prezentului contract care să determine agravarea obligațiilor asumate de una dintre părți;
-
• schimbarea circumstanțelor să nu fi putut fi, în mod rezonabil, avută în vedere la data încheierii prezentului contract;
-
• debitorul obligației devenite excesive să nu fi avut și obligația de a suporta riscul producerii unei schimbări a circumstanțelor care duc la crearea unui dezechilibru contractual major, la solicitarea uneia dintre părți se va putea realiza renegocierea prezentului contract.
-
12.2. Dacă renegocierea nu-și produce efectele dorite, iar părtile nu ajung la un acord într-un termen rezonabil, disputa urmează să fie soluționată de instanțele judecătorești, care pot dispune încetarea contractului sau modificarea acestuia în sensul distribuirii în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanțelor.
CAPITOLUL XIII. CLAUZE SUSPENSIVE DE INTRARE ÎN VIGOARE A CONTRACTULUI DE DELEGARE A GESTIUNII
-
13.1. Operatorul are obligația de a obține licențe de traseu pentru fiecare dintre autobuzele care operează pe trasele atribuite. Operatorul are obligația de a solicita și obține eliberarea licenței în termen de 2 luni de la data semnării contractului de delegare a gestiunii. În caz contrar, contractul de delegare a gestiunii este nul de drept.
-
13.2. Operatorul are obligația de a obține copiile conforme ale autorizației de transport pentru fiecare dintre tramvaiele care operează pe trasele atribuite. Operatorul are obligația de a solicita și obține eliberarea copiilor conforme în termen de 2 luni de la data semnării contractului de delegare a gestiunii. În caz contrar, contractul de delegare a gestiunii este nul de drept.
CAPITOLUL XIV. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
-
14.1. Prezentul contract de delegare a gestiunii încetează în următoarele situații:
-
a. -prin ajungere la termen;
-
b. -prin reziliere.
-
14.2. Rezilierea contractului se poate face în următoarele condiții:
-
a. în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către părți, prin reziliere, cu plata unei despăgubiri în sarcina părții în culpă;
-
b. la dispariția, dintr-o cauză de forță majoră, a sistemului sau în cazul imposibilității obiective a operatorului de a-l exploata, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri;
-
c. în caz de forță majoră, în condițiile capitolului XI;
-
d. în cazul reorganizării judiciare sau a falimentului operatorului.
-
14.3. Municipiul are dreptul să rezilieze unilateral contractul de delegare și să organizeze o nouă procedură pentru delegarea gestiunii serviciilor de transport public local, dacă constată și dovedește nerespectarea repetată de către Operator a obligațiilor contractuale și dacă Operatorul nu adoptă programe de măsuri care să respecte condițiile contractuale și să asigure atingerea indicatorilor de performanță asumați prin prezentul contract, într-un interval de 10 zile lucrătoare de la notificarea Municipiului cu privire la rezilierea contractului.
-
14.4. Prezentul contract este reziliat de plin drept, fără notificare, punere în întârziere sau îndeplinirea vreunei alte formalități prealabile, în cazul în care Operatorul:
-
a. nu se conformează măsurilor stabilite de Municipiu în urma verificărilor periodice referitoare la serviciile publice furnizate și nivelul de calitate al acestora;
-
b. nu se conformează programului de măsuri stabilit în urma neîndeplinirii indicatorilor de performanță;
-
c. este declarat în faliment;
-
d. licența de transport, autorizația de transport, una sau mai multe licențe de traseu sau una sau mai multe copii conforme ale autorizației de transport deținute de Operator au fost anulate;
-
e. în cazul în care prezentul contract nu permite îndeplinirea obligațiilor asumate prin Contractele de Credit încheiate între Municipiul Arad și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
-
14.5. La încetarea contractului în alte cazuri decât prin expirarea termenului sau din cauza forței majore, Operatorul va asigura continuitatea serviciului de transport public local, în condițiile stipulate în contract, până la încheierea unui alt contract de delegare a gestiunii serviciului, în condițiile capitolului III, punctul 3.1. și cu respectarea prevederilor capitolului VIII, pct. 8.2. - Obligațiile Municipiului.
CAPITOLUL XV. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
-
15.1. Nerespectarea dovedită de către părțile contractante a obligațiilor contractuale prevăzute în prezentul contract de delegare a gestiunii atrage răspunderea contractuală a părții în culpă.
-
15.2. Partea în culpă este obligată la plata penalităților prevăzute în contract sau în caietul de sarcini, iar dacă acestea nu acoperă paguba, pentru partea neacoperită este obligată suplimentar la daune -interese.
-
15.3. Penalitățile pentru neîndeplinirea fiecăreia dintre obligațiile asumate în prezentul contract sunt cele prevăzute în capitolul VI (Modalități de plată).
CAPITOLUL XVI. REDEFINIREA CLAUZELOR CONTRACTUALE
-
16.1. Modificări unilaterale efectuate de Municipiu
-
16.1.1. Municipiul poate modifica orice parte a contractului cu privire la efectuarea serviciilor de transport public doar din motive bine-întemeiate cu privire la interesul public local, cu notificare prealabilă transmisă cu 30 de zile înainte către Operator.
1.41 16.1.2. Programul de transport menționat în Anexa 1 la caietul de sarcini, poate fi modificat de Municipiu,
prin hotărârea consiliului local, dacă acest fapt este justificat din punct de vedere tehnic și comercial, cu notificarea Operatorului cu cel puțin 30 de zile înainte de modificare. Operatorul nu poate refuza modificările solicitate de Municipiu, cu excepția cazului în care cererea depășește capacitatea de transport.
-
16.1.3. Schimbarea, anularea sau adăugarea de noi trasee sau schimbarea programului de transport pot fi solicitate Municipiului de către Operator, care va iniția dacă consideră necesar aprobarea unui alt program de transport, modificat.
-
16.2. În cazul în care modificarea unilaterală a contractului îi aduce un prejudiciu, cealaltă parte are dreptul să primească fără întârziere o justă despăgubire.
-
16.3. În cazul dezacordului între părți cu privire la valoarea despăgubirii, aceasta va fi stabilită de către instanța judecătorească competentă. Acest dezacord nu poate în nici un caz să permită Operatorului să nu își execute obligațiile contractuale.
-
16.4. Modificări solicitate de Operator privind capacitatea serviciului
-
16.4.1. Operatorul poate cere aprobarea Municipiului pentru a reduce (temporar sau permanent) capacitatea serviciului dacă gradul de încărcare scade sub 50%, sau în situații de caz fortuit care afectează activitatea Operatorului. În astfel de situații solicitarea Operatorului dar și orice refuz al Municipiului trebuie să fie bine-fondat.
-
16.5. Alte modificări
-
16.5.1. În cazul în care orice prevederi ale prezentului Contract devin incompatibile cu legislația sau regulamentele din România sau din Uniunea Europeană, Contractul va fi modificat de părți. Acest lucru nu va afecta valabilitatea celorlalte clauze ale prezentului Contract. Părțile vor modifica clauzele contradictorii, în cel mai scurt timp posibil, în conformitate cu scopul prezentului contract.
-
16.5.2. Orice deficiențe ale prezentului contract pot fi rectificate în urma negocierii dintre părțile contractante.
-
16.5.3. Contractul de delegare a gestiunii nu poate fi modificat prin act adițional, în sensul introducerii în obiectul acestuia a unei activități care nu a făcut obiectul delegării gestiunii.
CAPITOLUL XVII. LITIGII
-
17.1. Părțile vor depune toate eforturile rezonabile în scopul soluționării pe cale amiabilă a conflictelor dintre acestea, decurgând din executarea contractului.
-
17.2. Dacă există vreo dispută, controversă sau pretenție care rezultă din sau în legătură cu prezentul contract, încălcare, încetare, sau anulare a contractului, partea căzută în pretenții are obligația să notifice cealaltă parte în legătură cu poziția sa împreună cu propunerea de conciliere directă.
-
17.3. În cazul apariției unei dispute, aceasta nu îndreptățește Operatorul să suspende furnizarea serviciului de transport public potrivit prezentului contract.
-
17.4. În cazul în care o dispută nu este soluționată în termen de 6 (șase) săptămâni din momentul în care părțile au început negocierile pentru soluționarea disputei pe cale amiabilă, sau dacă asemenea negocieri nu sunt începute în termen de 6 (șase) săptămâni de la notificarea oficială a disputei de către una dintre părți celeilalte părți, acestea se vor adresa instanței judecătorești competente.
-
17.5. Prezentul contract este guvernat de legea română.
CAPITOLUL XVIII. ALTE CLAUZE
-
18.1. Operatorul de transport poate asigura și alte activități de transport sau activități legate de transport, cu condiția ca :
-
a. să se conformeze pe deplin regulilor și regulamentelor specifice din domeniul respectiv de activitate
-
b. activitățile respective să genereze suficient venit pentru a se autofinanța.
-
18.2. Activitățile respective legate de transportul public pot include publicitatea pe autobuze, tramvaie, microbuze, minibuze și în stațiile de tramvai și autobuz amenajate (refugii, copertine etc.).
-
18.3. Orice aviz sau altă comunicare formală realizată sub acest contract se face în scris (inclusiv fax, dar nu email) și po ate fi trimisă personal sau prin poștă (cu confirmare de primire) sau fax, la adresa menționată mai jos, sau la altă adresă sau număr de fax, care a fost anterior comunicată către partea expeditoare.
Către Municipiu la: Către Operator la:
Adresa: Arad, B-dul Revoluției nr. 75 Adresa: Arad, Calea Victoriei nr. 35b-37
În atenția: Primarului Municipiului Arad În atenția: Directorului General al
S.C. Compania de Transport Public S.A.
Fax:+400257253842 Fax: +40 0257253685
CAPITOLUL XIX. DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII
-
19.1. Clauzele minime obligatorii ale prezentului contract, încheiat în condițiile Legii nr. 92/2007 și ale art. 25, alin.2 și art.30 din Legea nr. 51/2006 a Serviciilor comunitare de utilitate publică, sunt cele prevăzute la art.40 -48 din Ordinul nr. 263/2007 privind aprobarea Normelor-cadru privind modalitatea de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciului de transport public local.
-
19.2. Limba care guvernează contractul este limba română.
-
19.3. Raporturile contractuale dintre părțile contractului, se bazează pe principiul echilibrului financiar al delegării între drepturile care îi sunt acordate Operatorului și obligațiile care îi sunt impuse.
-
19.4. În toate problemele care nu sunt prevăzute în prezentul contract, părțile se supun prevederilor legislației specifice în vigoare.
-
19.5. Prezentul contract se poate modifica cu acordul părților, prin acte adiționale.
-
19.6. Anexele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9,10 și 11 fac parte integrantă din prezentul contract.
-
19.7. Capitolele referitoare la drepturile și obligațiile părților se completează cu prevederile reglementărilor în vigoare referitoare la drepturile și obligațiile în raporturile dintre autoritățile administrației publice locale și operatorii de transport rutier care efectuează servicii de transport public de persoane.
Prezentul contract a fost semnat astăzi,și s-a încheiat în 4 (patru) exemplare originale, 3 (trei) pentru Municipiu și 1 (unu) pentru Operator.
MUNICIPIUL ARAD
OPERATOR
Director General,
P R I M A R
Xxxxxxxx Xxxxx
Xxxxxxx Xxxxx
Director executiv
Xxxxx Xxxxx
Vizat de legalitate
PREȘEDINE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Red/Dact CM/CM Verif. SL
1 ex. Serviciul Transport Public Local, Autorizare Activități Economice
1 ex Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 03.03.2014
Director economic
Xxxxxx Xxxțoi
Viză Juridică
CONTRASEMNEAZĂ S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Cod: PMA-S1-02
Anexe la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune
Următoarele anexe vor constitui parte integrantă a Contractului:
-
• Anexa 1 - Caietul de sarcini
-
• Anexa 2 - Regulamentul serviciului
-
• Anexa 3 - Inventarul bunurilor mobile și imobile, proprietatea publică a Municipiului Arad, aferente
serviciului;
-
• Anexa 4 - Procesul-verbal de predare-preluare a bunurilor concesionate, prevăzute în anexa 3
-
• Anexa 5 - Indicatori de performanță
-
• Anexa 6 - Programul de investiții
-
• Anexa 7 - Bunurile proprii ale operatorului;
-
• Anexa 8 - Legislația aplicabilă pentru încheierea contractului de delegare a Serviciului de transport public local
-
• Anexa nr. 9 - Structura Notei de constatare lunare
-
• Anexa nr. 10 - Metodologia de calcul a prețului/ kilometru pentru tramvaie.
-
• Anexa nr. 11 - Metodologia de calcul a prețului/ kilometru pentru autobuze
CAIET DE SARCINI
al serviciilor de transport public local
CAPITOLUL 1. OBIECTUL CAIETULUI DE SARCINI
-
1. Prezentul caiet de sarcini stabilește condițiile de efectuare a serviciului de transport public local prin curse regulate, stabilind nivelurile de calitate și condițiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiții de eficiență și siguranță.
-
2. Prezentul caiet de sarcini a fost elaborat spre a servi drept documentație tehnică și de referință în vederea stabilirii condițiilor specifice de efectuare a serviciului de transport public local prin curse regulate, indiferent de tipul de gestiune.
-
3. Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația necesară efectuării activităților de realizare a serviciului de transport public local prin curse regulate și constituie ansamblul cerințelor tehnice de bază .
-
4. 4.1. Prezentul caiet de sarcini conține specificațiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță și siguranță în exploatare.
-
4.2. Caietul de sarcini precizează reglementările obligatorii referitoare la protecția muncii, prevenirea și stingerea incendiilor și protecția mediului, care trebuie respectate pe parcursul efectuării serviciului de transport public local.
-
-
5. Terminologia utilizată este cea prevăzută în regulamentul serviciilor de transport public local aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 107/2009.
CAPITOLUL II CERINȚE ORGANIZATORICE MINIMALE
-
6. Operatorul serviciilor de transport public local va asigura:
-
a) numărul și tipul corespunzător de mijloace de transport necesare realizării programului de circulație și care satisfac condițiile impuse privind siguranța circulației, confortul pasagerilor și protecția mediului;
-
b) numărul de mijloace de transport pentru înlocuirea celor care efectuează cursele cuprinse în programul de circulație, în cazul apariției unor defecțiuni ale acestora;
-
c) respectarea reglementărilor legale privind omologarea, înmatricularea/înregistrarea și efectuarea inspecțiilor tehnice periodice/reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport propuse pentru efectuarea serviciului;
-
d) operațiile de întreținere și reparații necesare parcului de mijloace de transport, stabilit prin contractul de atribuire a gestiunii, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare privind efectuarea acestor activități (autorizarea operatorului economic, baza tehnico-materială, personalul utilizat etc.);
-
e) menținerea stării tehnice corespunzătoare a mijloacelor de transport, a instalațiilor auxiliare și a curățeniei acestora;
-
f) condiții pentru spălarea, salubrizarea și dezinfectarea mijloacelor de transport;
-
g) spații în suprafață suficientă pentru parcarea mijloacelor de transport;
-
h) dispecerat și dotări speciale pentru urmărirea și coordonarea în trafic a mijloacelor de transport, de intervenție și de depanare;
-
i) personal calificat și vehicule de intervenție operativă;
-
j) respectarea prevederilor legale în vigoare privind angajarea, desemnarea, pregătirea profesională, examinarea medicală și psihologică a persoanelor cu funcții care concură la siguranța circulației;
-
k) asigurarea pasagerilor și a bagajelor acestora pentru riscurile ce cad în sarcina operatorului de transport/transportatorului autorizat;
-
l) respectarea capacităților de transport și a programelor de circulație impuse prin contractul de atribuire a gestiunii;
-
m) menținerea stării tehnice corespunzătoare a mijloacelor de transport, a instalațiilor auxiliare și a curățeniei acestora;
-
n) respectarea indicatorilor de performanță și de calitate anexă la contractul de delegare a gestiunii a serviciului;
-
o) furnizarea către autoritatea administrației publice locale a informațiilor solicitate și accesul la toate informațiile necesare, în vederea verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului de transport public local;
-
p) realizarea unui sistem de evidență a sesizărilor și reclamațiilor și de rezolvare operativă a acestora;
-
q) statistica accidentelor și analiza acestora;
-
r) aplicarea de metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare;
-
s) respectarea reglementărilor legale în vigoare din domeniul transporturilor;
-
t) respectarea legislației în vigoare privind protecția muncii, protecția mediului, prevenirea și combaterea incendiilor;
-
u) planificarea inspecțiilor tehnice periodice astfel încât să fie asigurat în fiecare zi numărul de vehicule necesar pentru acoperirea curselor cuprinse în programul de circulație;
-
v) alte condiții specifice stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Arad.
-
7. Obligațiile și răspunderile personalului cu funcții care concură la siguranța circulației sunt cuprinse în regulamentul serviciului de transport public local.
-
8. Condițiile de realizare a investițiilor, precum și a altor cheltuieli pe care le va face operatorul serviciului de transport public local prin curse regulate, sunt:
- investiții din surse proprii, fonduri europene pentru agenți economici sau credite;
-
- investiții din alocații bugetare, fonduri europene pentru administrațiile publice locale sau credite, care vizează infrastructura de transport si sunt aprobate de CLM Arad;
-
- investiții din alocații bugetare, fonduri europene pentru administrațiile publice locale sau credite, care vizează achiziția de mijloace de transport si sunt aprobate de CLM Arad.
CAPITOLUL III. SISTEMUL DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL DE PERSOANE
-
9. Operatorul de transport rutier are dreptul să efectueze, în condițiile legislației în vigoare, transport rutier public local prin curse regulate, în aria administrativ-teritorială a municipiului Arad. Delimitările acesteia sunt prezentate în următorul tabel:
Drumul național sau județean
Direcția de mers
Pozițiile kilometrice
Intrare Arad
Ieșire Arad
DJ 682
Lipova - Arad -
92+742
100+080
Zădăreni
(2,680 km față de DN 69)
DJ 682 F
DN 7-Arad-DJ 682
4+400
7+190
DJ 709
Arad - Șiria
0+000
0+800
DJ 709 B
Arad - Curtici
0+000
2+950
DJ 709 C
Arad - Variașul Mic
0+000
2+860
DN 7
Deva - Arad - Nădlac
539+300
539+700
DN 69
Timișoara - Arad
47+000
-
DN 79
Oradea + Arad
-
4+150
-
10. Operatorul de transport/transportatorul autorizat are obligația să efectueze serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, cu respectarea programului de transport, care conține condițiile specifice privind traseele, perioadele și programul de circulație, capacitatea mijloacelor de transport, numărul mijloacelor de transport necesare, prezentat în anexa nr. 1 la Caietul de sarcini.
Obs. Programul de transport prezentat în anexă cuprinde traseele în cazul operării în condițiile finalizării lucrărilor realizate prin contratul: „BERD - ARAD REABILITARE TRANSPORT URBAN”.
-
11. Denumirea stațiilor și amplasarea lor pentru fiecare traseu sunt prezentate în anexa nr. 2 la prezentul Caiet de sarcini.
-
12. În vederea realizării unui sistem de transport public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a localităților, care să asigure deplasarea călătorilor în condiții de siguranță a circulației rutiere și pietonale, confort, regularitate și continuitate, operatorul de transport/transportatorul autorizat trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
-
12.1. să asigure afișarea la părțile din față și laterală dreapta ale mijlocului de transport a indicativului și capetelor traseului; la partea din spate a mijlocului de transport se va afișa cel puțin indicativul traseului. Elementele de informare menționate anterior vor fi iluminate corespunzător pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate scăzută;
-
12.2. în salonul mijlocului de transport se va asigura informarea publicului călător prin mijloace vizuale și sonore cu privire la denumirea stației care urmează și la legăturile cu alte mijloace de transport public local de persoane;
-
12.3. să asigure afișarea în salonul mijlocului de transport a numelui conducătorului acestuia, a hărții schematice care să permită vizualizarea traseului și a rețelei de trasee, a instrucțiunilor privind modul de desfășurare a transportului, a obligațiilor publicului călător și a altor informații de utilitate publică privind transportul, stabilite prin reglementările în vigoare;
-
12.4. să asigure vânzarea legitimațiilor/abonamentelor de călătorie în toate stațiile stabilite de comun acord cu autoritatea administrației publice locale și nominalizate în anexa nr. 2 la prezentul caiet de sarcini;
-
12.5. în stațiile din programul de circulație, să asigure afișarea codului traseului, a intervalelor de succedare a curselor, precum și a hărților simplificate cu indicarea traseelor și stațiilor pentru informarea publicului călător;
-
12.6. să emită abonamente de călătorie cu respectarea reglementărilor în vigoare, inclusiv pentru categoriile sociale care beneficiază de reduceri ale costului abonamentului;
-
12.7. să asigure accesul liber și nediscriminatoriu la transport, în baza documentelor stabilite de reglementările legale în vigoare, al persoanelor care beneficiază de facilități/gratuități la transport;
-
12.8. să asigure transportul gratuit al copiilor sub 5 ani;
-
12.9. mijlocul de transport trebuie să aibă locuri rezervate pentru persoane cu handicap, bătrâni, femei însărcinate, persoane cu copii în brațe;
-
12.10. să supravegheze urcarea și coborârea călătorilor, mijlocul de transport să nu pornească din stații cu ușile deschise sau cu călători aflați pe scările acestuia, precum și cu călători agățați de exteriorul caroseriei;
-
12.11. să nu admită la transport în salonul mijlocului de transport materii mirositoare, inflamabile, butelii de aragaz, tuburi de oxigen sau alte gaze, butoaie cu carbid, materiale explozibile, produse caustice ori acide, alte materiale sau obiecte care, prin format ori dimensiune, pot produce daune, vătămări corporale sau, prin natura materialului, pot murdări ori alte obiecte sau mărfuri interzise la transportul public;
-
12.12. să nu îmbarce călători peste capacitatea maximă admisă a mijlocului de transport, exprimată prin număr de locuri pe scaune;
-
12.13. să asigure spațiile necesare pentru bagajele de mână ale călătorilor;
-
12.14. să îmbarce/debarce călători numai în stațiile special amenajate, prevăzute în programul de circulație;
-
12.15. să utilizeze numai legitimații/abonamente de călătorie cu regim special, agreate de Primăria Municipiului Arad;
-
12.16. să nu permită transportul călătorilor decât pe bază de legitimații/abonamente de călătorie valabile sau alte documente prevăzute de reglementările legale în vigoare;
-
12.17. să asigure călătorii și bagajele acestora pentru riscurile care cad în sarcina operatorului de transport;
-
12.18. să țină evidența curselor sosite și plecate, la fiecare capăt de linie;
-
12.19. să asigure informarea anticipată a publicului călător în legătură cu modificarea/suspendarea programului de circulație sau a unui traseu, în caz de forță majoră;
-
12.20. să asigure, zilnic și ori de câte ori este nevoie, salubrizarea, spălarea și dezinfectarea mijloacelor de transport;
-
12.21. să asigure condițiile de execuție a transportului în condiții de regularitate, siguranță și confort;
-
12.22. mijloacele de transport trebuie să fie echipate cu instalație de încălzire/condiționare a aerului în stare de funcționare și să se asigure că acestea sunt utilizate corespunzător în zilele friguroase sau caniculare, după caz ;
-
12.23. mijloacele de transport trebuie să aibă un aspect estetic corespunzător;
-
12.24. pe părțile laterale ale mijlocului de transport va fi inscripționată denumirea executantului transportului;
-
12.25. la bordul mijlocului de transport trebuie să existe mijloace pentru prevenirea și combaterea incendiilor, precum și ciocan pentru spart geamurile în caz de necesitate;
-
12.26. mijloacele de transport trebuie să aibă inspecția tehnică periodică sau, după caz, revizia tehnică periodică efectuată la termen;
-
12.27. mijloacele de transport trebuie să îndeplinească condițiile impuse de legislația în vigoare privind siguranța circulației și protecția mediului, Anexa nr. 3 la prezentul Caiet de sarcini, conține o lista autobuzelor și tramvaielor, inclusiv cu următoarele informații:
-
• numărul vehiculului, categoria, numărul de înmatriculare și numărul de înregistrare în inventar,
-
• anul fabricației, felul și locația fabricantului;
-
• durata de funcționare estimată în continuare;
-
• mărimea în metri, numărul de axe, tipul de podea, tipul de motor, clasa de poluare și comfort, capacitatea de pasageri (atât în scaune cât și în picioare);
-
12.28. să fundamenteze necesarul anual de fonduri pentru investiții din surse proprii, precum și diferența de tarif pentru protecție socială, conform legislației în vigoare, pentru a fi supuse aprobării consiliului local;
-
12.29. să elaboreze bugetul privind întreținerea curentă, reparațiile curente și accidentale la bunurile concesionate/închiriate de la concedent, conform programelor de întreținere, reparații, dotări și investiții aprobate de acesta;
-
12.30. să asigure informarea permanentă a călătorilor cu privire la traseele, programele de circulație deservite, tarifele aplicate, precum și modificarea acestora;
-
12.31. să aplice normele de protecție a muncii specifice activității desfășurate în cadrul serviciului contractat;
-
12.32. să asigure finanțarea pregătirii profesionale și efectuarea examinărilor medicale și psihologice ale propriilor angajați;
-
12.33. să elaboreze strategii de management care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale impuse de normele legale în vigoare privind achizițiile de lucrări sau bunuri, și la gestionarea serviciului public pe criterii de competitivitate și eficiență economică;
-
12.34. să prezinte programe pentru dezvoltarea, modernizarea și exploatarea eficientă a bazei tehnico -materiale aferente serviciului prestat;
-
12.35. să asigure în stațiile de îmbarcare/debarcare a călătorilor posibilitatea deplasării cărucioarelor pentru a facilita deplasarea cu mijloacele de transport în comun persoanelor cu dizabilități;
-
12.36. alte condiții specifice stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Arad.
REGULAMENTUL
de organizare și funcționare a serviciilor publice de transport public local din municipiul Arad
CAP.1. DISPOZIȚII GENERALE
ART.1.(1) Prezentul regulament stabilește cadrul juridic unitar privind efectuarea serviciilor de transport public local, cu excepția transportului în regim de taxi și în regim de închiriere, definind modalitățile și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru efectuarea serviciului, indicatorii de performanță, condițiile tehnice, precum și raporturile dintre operatorii de transport rutier/transportatorii autorizați și utilizatorii serviciilor.
-
(2) Prevederile prezentului regulament se aplică următoarelor servicii de transport public local:
-
a) servicii de transport public local de persoane prin curse regulate efectuat cu autobuze și tramvaie;
-
b) servicii de transport public local de persoane prin curse regulate speciale;
-
c) servicii de transport public local de mărfuri în regim contractual;
-
d) servicii de transport public local de mărfuri efectuat cu tractoare cu remorci;
-
e) servicii de transport public local efectuat cu vehicule speciale destinate serviciilor funerare.
-
(3) Serviciile de transport public local se pot efectua numai în condițiile respectării prevederilor p rezentului regulament, ale Caietului de sarcini al serviciilor de transport public local, ale reglementărilor în vigoare din domeniul transporturilo r rutiere, precum și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
ART. 2.Organizarea și efectuarea activităților specifice serviciilor de transport public local trebuie să asigure satisfacerea unor cerințe și nevoi de utilitate publică ale comunităților locale, și anume:
-
a) satisfacerea cu prioritate a nevoilor de transport ale populației și ale operatorilor economici pe raza municipiului Arad;
-
b) îmbunătățirea siguranței rutiere, protecției mediului și calității transportului public local;
-
c) deplasarea în condiții de siguranță și de confort, inclusiv prin asigurarea de risc a mărfurilor și a persoanelor transportate, precum și a bunurilor acestora prin polițe de asigurări;
-
d) accesul egal și nediscriminatoriu al operatorilor de transport, respectiv al transportatorilor autorizați, la piața transportului public local;
-
e) optimizarea funcționării pieței transportului public local prin asigurarea unui cadru concurențial normal, dinamic și loial.
ART. 3.În sensul prezentului regulament, termenii și noțiunile utilizate se definesc după cum urmează:
-
1. activitate de transport public local - suma operațiunilor de transport care asigură, nemijlocit, deplasarea mărfurilor sau a persoanelor cu ajutorul vehiculelor sau al combinației de vehicule, pe distanțe și în condiții prestabilite, efectuate în cadrul unuia dintre serviciile prevăzute la art. 1 alin. (2);
-
2. autoritate de autorizare - compartimentul sau serviciul specializat de transport local din subordinea Primăriei Municipiului Arad;
-
3. autorizație de transport - documentul eliberat de autoritatea de autorizare, prin care se atestă că transportatorul îndeplinește condițiile pentru accesul la efectuarea transportului public local;
-
4. caiet de sarcini al licenței de traseu - documentul care însoțește licența de traseu, care cuprinde în principal cerințele pentru asigurarea programului de circulație și realizarea unui transport în condiții de siguranță și confort;
-
5. copie conformă a autorizației de transport - documentul eliberat de autoritatea de autorizare, în baza autorizației de transport sau, după caz, a licenței de transport, pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere deținute conform legii, care atestă atribuirea unuia dintre serviciile de transport public local nominalizate la art. 1 alin. (2) lit. c) - e);
-
6. copie conformă a licenței de transport - documentul eliberat în baza licenței de transport de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere utilizate de operatorul de transport rutier la operațiuni de transport rutier;
-
7. licență de transport - documentul eliberat de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în condițiile legii, care atestă ca deținătorul îndeplinește condițiile de onorabilitate, capacitate financiară și competență profesională, aceasta având acces l a transportul rutier public;
-
8. licență de traseu - documentul care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport public local de persoane prin curse regulate sau curse regulate speciale cu autobuze pe un anumit traseu, conform programului de transport;
-
9. persoană desemnată - persoana fizică care are calitatea de manager al activității de transport rutier, posesoare a unui certificat de competență profesională și care este angajată pe bază de contract de muncă să conducă permanent și efectiv activitatea de transport a operatorului de transport/transportatorului autorizat; în cazul persoanelor fizice/asociațiilor
familiale autorizate ca transportator, persoana desemnată trebuie să fie persoana fizică sau unul dintre membrii asociației familiale;
-
10. program de circulație - documentul utilizat în transportul public local de persoane prin curse regulate, care conține în principal informații privind traseul, capetele de traseu, lungimea traseului, stațiile pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor, distanțele dintre stații și intervalele de succedare a curselor;
-
11. program de transport public județean - programul propus și aprobat de consiliile județene, prin care se stabilesc traseele pentru transportul public local de persoane prin curse regulate între localitățile județului, programele de circulație, capetele de traseu, stațiile publice, numărul și capacitatea autobuzelor necesare;
-
12. program de transport public local - programul propus și aprobat de Consiliul Local Arad prin care se stabilesc traseele pentru transportul public local de persoane prin curse regulate pe raza municipiului Arad, programele de circulație, capetele de traseu, stațiile publice, numărul și capacitatea autobuzelor necesare;
-
13. stație publică - punctul de pe traseul unui serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate, amenajat corespunzător, semnalizat printr-un indicator rutier și care să aibă în dotare un panou suplimentar pe care este atașat orarul conform căruia opresc autobuzele pentru urcarea și coborârea persoanelor transportate;
-
14. traseu - parcursul care asigură legătura între mai multe localități și/sau obiective, cuprinse între două capete, pe care se efectuează transport public local de persoane prin curse regulate și curse regulate speciale. În funcție de amplasarea capetelor și de itinerarul dintre acestea, traseele pot fi județene sau locale;
-
15. utilizator al serviciului de transport public local - persoana fizică sau juridică beneficiară a unui serviciu de transport public local.
ART. 4.Indiferent de forma de gestiune a serviciului de transport public local, Primăria Municipiului Arad va urmări prin exercitarea atribuțiilor, competențelor și drepturilor ce îi revin conform legii ca efectuarea serviciului de transport publi c local să se realizeze în condiții de siguranță rutieră, calitate și confort și în concordanță cu interesul general al comunității municipiului, în conformitate cu legislația în vigoare.
CAP. 2 EFECTUAREA TRANSPORTULUI PUBLIC LOCAL
SECȚIUNEA 1. Principiile și obiectivele efectuării transportului public local
ART. 5.Transportul public local se efectuează numai în condițiile respectării prevederilor Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.102/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale reglementărilor naționale și ale Uniunii Europene în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
ART. 6 (1) Transportul public local se poate efectua numai cu vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor specifice în vigoare, având inspecția tehnică periodică valabilă, acestea fiind clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.
-
(2) Pentru accesul la infrastructura rutieră, vehiculele rutiere fabricate în țară sau în străinătate, înmatriculate sau care urmează să fie înmatriculate în România, sunt supuse omologării în vederea înmatriculării ori înregistrării și/sau inspecției tehnice periodice, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
-
(3) Transportul public local de mărfuri și/sau de persoane se efectuează numai cu vehicule rutiere destinate prin construcție tipului respectiv de transport și, după caz, dotate cu tahografe și limitatoare de viteză, în conformitate cu reglementările în vigoare.
ART. 7.Transportul public local se efectuează cu respectarea ansamblului reglementărilor care contribuie la îmbunătățirea siguranței rutiere, referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească mijloacele de transport, infrastructura rutieră, persoanele cu atribuții care concură la siguranța circulației și ceilalți participanți la trafic.
ART. 8.Efectuarea serviciului de transport public local trebuie să asigure:
-
a) creșterea nivelului de calitate al serviciului și de confort al utilizatorilor serviciilor publice de transport public local de persoane prin curse regulate;
-
b) accesul la serviciile de transport public local și protecția categoriilor sociale defavorizate;
-
c) informarea publicului călător;
-
d) executarea transportului public local de persoane prin curse regulate în condiții de regularitate, siguranță și confort;
-
e) corelarea capacității de transport cu fluxurile de călători existente;
-
f) continuitatea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate.
SECȚIUNEA a 2-a.
Licențe, autorizații și alte documente necesare pentru efectuarea transportului public local
1. Transportul public local de persoane prin curse regulate
ART. 9. Serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate se efectuează numai de către operatorii de transport rutier/transportatorii autorizați care dețin licență de traseu valabilă.
ART. 10.(1) Serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate se efectuează pe raza municipiului Arad și se consideră transport public local.
(2) În cazul în care traseul transportului pe șină depășește limita municipiului Arad, acesta se consideră transport public local.
ART. ll.Operatorii de transport/transportatorii autorizați au obligația de a deține la bordul mijlocului de transport în comun, pe toată durata transportului public de persoane prin curse regulate, următoarele documente:
-
a) licența de traseu și caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenței;
-
b) programul de circulație;
-
c) copia conformă a licenței de transport, în cazul autobuzelor;
-
d) legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport/transportatorului autorizat;
-
e) contractul de leasing în original ori o copie conformă cu originalul, în cazul în care autobuzul este utilizat în baza unui asemenea contract;
-
f) actul prin care se dovedește dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto străini;
-
g) asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport/transportatorului autorizat, în copie;
-
h) certificatul de competență profesională al conducătorului auto pentru transportul rutier public de persoane, valabil, după caz.
ART. 12. (1) Licența de traseu se eliberează cu o durată de 3 ani, pentru traseele cuprinse în programele de transport rutier de persoane prin curse regulate, însoțită de caietul de sarcini al acesteia și de programul de circulație. Cuantumul tariful ui de eliberare a unei licențe de traseu este de 600 lei. Modelul licenței de traseu este prezentat în anexa 2 la prezentul proiect de hotărâre..
(2) Copia conformă a licenței de transport se eliberează pentru fiecare vehicul în parte, după achitarea cuantumului taxei de eliberare a acesteia.
ART. 13.Licența de traseu se eliberează în numărul de exemplare corespunzător numărului mijloacelor de transport în comun utilizat pentru efectuarea tuturor curselor prevăzute în programul de circulație.
2. Transportul public local de persoane prin curse regulate speciale
ART.14.Serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate se efectuează numai de către operatorii de transport rutier care dețin licență de traseu valabilă.
ART.15.Serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate speciale se efectuează pe teritoriul municipiului Arad sau între acesta și orice altă localitate din județul Arad.
ART.16.Operatorii de transport au obligația de a deține la bordul vehiculului, pe toată durata transportului public de persoane prin curse regulate, următoarele documente:
-
a) licența de traseu și caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenței;
-
b) contractul de transport încheiat între beneficiarul transportului sau persoana care a angajat transportul și operatorul de transport rutier;
-
c) lista persoanelor transportate, ca anexă la contractul de transport;
-
d) copia conformă a licenței de transport;
-
e) legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport;
-
f) contractul de leasing în original ori o copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este utilizat în baza unui asemenea contract;
-
g) actul prin care se dovedește dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto străini;
-
h) asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport, în copie;
-
i) certificatul de competență profesională al conducătorului auto pentru transportul rutier public de persoane, valabil;
-
j) legitimații de serviciu valabile, eliberate de beneficiarul transportului pentru persoanele transportate, în cazul transportului angajaților instituțiilor/operatorilor economici.
ART. 17.Licența de traseu se eliberează în numărul de exemplare corespunzător numărului de autobuze necesar efectuării traseului.
3. Transportul public local de mărfuri în regim contractual
ART. 18. (1) Serviciul de transport public local de mărfuri în regim contractual se realizează de către transportatorii autorizați de autoritatea de autorizare, pe bază de contract de transport încheiat cu utilizatorul transportului.
(2) Serviciul de transport public local de mărfuri în regim contractual se poate efectua în municipiul Arad sau între acesta și alte localități, în trafic județean, interjudețean sau internațional.
ART. 19.Transportatorii autorizați au obligația de a deține la bordul vehiculului, pe toată durata transportului public local de mărfuri în regim contractual, următoarele documente:
-
a) copia conformă a autorizației de transport;
-
b) contractul de transport;
-
c) actele de însoțire a mărfii, care dovedesc proveniența și destinatarul acesteia;
-
d) legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al transportatorului autorizat, cu excepția persoanelor fizice/asociațiilor familiale autorizate ca transportator, în cazul în care conducătorul auto este persoana fizică sau unul dintre membrii asociației familiale;
-
e) contractul de leasing în original ori o copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este utilizat în baza unui asemenea contract;
-
f) actul prin care se dovedește dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto străini;
-
g) documente specifice transporturilor de mărfuri perisabile, mărfuri periculoase, deșeuri, animale vii.
4. Transportul public local de mărfuri cu tractoare cu remorci
ART. 20. (1) Serviciul de transport public local de mărfuri cu tractoare cu remorci se realizează de către transportatorii autorizați de autoritatea de autorizare, pe bază de documente fiscale pentru contravaloarea transportului percepută și încasată de la utilizatorul transportului.
(2) Serviciul de transport public local de mărfuri cu tractoare cu remorci se realizează în municipiul Arad sau între acesta și alte localități din județ ori din județele limitrofe.
ART. 21.Transportatorii autorizați au obligația de a deține la bordul vehiculului, pe toată durata transportului public local de mărfuri cu tractoare cu remorci, următoarele documente:
-
a) copia conformă a autorizației de transport;
-
b) documentul fiscal care atestă că serviciul a fost plătit anticipat;
-
c) actele de însoțire a mărfii, care dovedesc proveniența și destinatarul acesteia, în condițiile în care marfa nu face obiectul bunurilor din gospodăria proprie a utilizatorului;
-
d) legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al transportatorului autorizat, cu excepția persoanelor fizice/asociațiilor familiale autorizate ca transportator, în cazul în care conducătorul auto este persoana fizică sau unul dintre membrii asociației familiale;
-
e) contractul de leasing în original ori o copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este utilizat în baza unui asemenea contract;
-
f) actul prin care se dovedește dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto străini;
-
g) certificatul de competență profesională al conducătorului auto pentru transportul rutier public de persoane, valabil, în cazul în care masa totală maximă autorizată a ansamblului de vehicule rutiere depășește 3,5 tone;
-
h) documente specifice transporturilor de mărfuri perisabile, mărfuri periculoase, deșeuri, animale vii.
5. Transportul public local efectuat cu vehicule speciale destinate serviciilor funerare
ART. 22. Serviciul se realizează de transportatorii autorizați de autoritatea de autorizare, în municipiul Arad sau între acesta și alte localități, pe bază de document fiscal pentru tariful perceput și încasat de la persoanele care au comandat serviciul.
ART. 23.Transportatorii autorizați au obligația de a deține la bordul vehiculului următoarele documente:
-
a) copia conformă a autorizației de transport;
-
b) documentul fiscal care atestă că serviciul a fost plătit anticipat;
-
c) legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al transportatorului autorizat, cu excepția persoanelor fizice/asociațiilor familiale autorizate ca transportator, în cazul în care conducătorul auto este persoana fizică sau unul dintre membrii asociației familiale;
-
d) actul prin care se dovedește dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto străini.
SECȚIUNEA A 3-A SIGURANȚA RUTIERĂ
ART.24. În scopul prevenirii cauzelor generatoare de evenimente rutiere, operatorii de transport/transportatorii autorizați care efectuează servicii de transport public local au obligația să adopte măsurile necesare pentru cunoașterea, aplicarea și respectarea reglementărilor legale privind siguranța rutieră și a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească mijloacele de transport și persoanele cu atribuții care concură la siguranța circulației.
ART.25.Operatorii de transport/transportatorii autorizați care efectuează servicii publice de transport local au următoarele îndatoriri:
-
1. să respecte reglementările legale privind omologarea, înmatricularea, efectuarea inspecțiilor tehnice periodice, repararea, întreținerea, reglarea, modificarea constructivă și reconstrucția mijloacelor de transport;
-
2. să utilizeze mijloace de transport a căror stare tehnică corespunde reglementărilor naționale de siguranță rutieră și de protecție a mediului înconjurător, cu inspecția tehnică periodică/revizia tehnică periodică valabilă și certificate/clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare;
-
3. în intervalul dintre două inspecții tehnice periodice/revizii tehnice periodice, să asigure menținerea mijloacelor de transport într-o stare tehnică corespunzătoare, în vederea încadrării în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, utilizând în acest scop numai sisteme, echipamente, componente, entități tehnice, piese de schimb, materiale de exploatare și dotări obligatorii de origine sau omologate/certificate conform legislației în vigoare;
-
4. să monteze, prin operatori economici autorizați, tahografe și limitatoare de viteză cu aprobare de model la vehiculele pentru care acestea sunt obligatorii;
-
5. să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor care au tahograful sau limitatorul de viteză defect, nesigilat ori fără suficiente foi de înregistrare pentru efectuarea întregului parcurs al transportului;
-
6. să informeze conducătorii mijloacelor de transport și lucrătorii mobili cu privire la regulamentele interne ale întreprinderii și prevederile relevante ale contractelor colective de muncă;
-
7. să verifice pe foile de înregistrare sau pe cartelele conducătorilor auto utilizate modul în care aceștia respectă prevederile legale în vigoare privind perioadele de conducere și de odihnă și să ia măsurile necesare pentru a împiedica repetarea unor nereguli în acest sens;
-
8. să verifice funcționarea tahografului și a limitatorului de viteză, inclusiv cu ocazia analizării diagramelor-tahograf sau a înregistrărilor stocate în memoria cardului conducătorului auto/tahografului digital, după caz;
-
9. să nu permită intervenția persoanelor neautorizate asupra tahografelor și a limitatoarelor de viteză;
-
10. să angajeze transporturile și să întocmească programul de executare a transporturilor, astfel încât conducătorii mijloacelor de transport și lucrătorii mobili să poată respecta prevederile legale privind timpul de lucru, de odihnă și de repaus;
-
11. să se asigure că conducătorii mijloacelor de transport respectă normele de protecție a muncii, protecție a mediului, prevenire și combatere a incendiilor, pe tot timpul efectuării transportului;
-
12. să permită efectuarea transporturilor numai cu respectarea maselor totale maxime autorizate de autoritatea competentă și/sau în limita numărului de locuri înscris în certificatul de înmatriculare; să se asigure spații libere suficiente pentru transportul bagajelor pasagerilor și să permită transportul mărfurilor/coletelor doar în limita spațiilor disponibile;
-
13. să respecte procedurile ce trebuie urmate în caz de accident și să aplice procedurile corespunzătoare pentru a preveni producerea unor noi accidente sau a unor încălcări grave ale regulilor de circulație;
-
14. să respecte și să aplice reglementările legale în vigoare privind transportul rutier al mărfurilor periculoase;
-
15. să respecte întocmai legile și reglementările specifice fiecărei categorii de transport rutier pe care o execută.
ART.26.Responsabilitățile ce revin persoanei desemnate să conducă permanent și efectiv activitatea de transport sunt cele stabilite prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 761/1999 privind desemnarea, pregătirea și atestarea profesională a persoanelor care conduc permanent și efectiv activități de transport rutier, cu modificările și completările ulterioare.
ART.27. Sarcinile consilierului de siguranță sunt cele prevăzute în Regulamentul pentru desemnarea, pregătirea profesională și examinarea consilierilor de siguranță pentru transportul rutier, feroviar sau pe căile navigabile interioare al mărfurilor periculoase, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.044/2003, cu modificările și completările ulterioare.
ART.28.Conducătorii mijloacelor de transport au următoarele atribuții și responsabilități:
-
1. să se prezinte pentru efectuarea examinării medicale și psihologice, inițială și periodică, și să respecte recomandările comisiilor medicale și psihologice;
-
2. să respecte normele și regulile privind conducerea în condiții de siguranță rutieră și conduita preventivă;
-
3. să respecte regulile privind prevenirea accidentelor de muncă în circulația rutieră;
-
4. să respecte regulile privind încărcarea, repartizarea încărcăturii, asigurarea și fixarea mărfurilor transportate;
-
5. să cunoască și să respecte măsurile ce trebuie luate după un accident sau incident în ceea ce privește asigurarea vehiculului, protecția personală și a celorlalți participanți la trafic, protecția mediului, protecția bunurilor;
-
6. să respecte perioadele de conducere și perioadele de odihnă, conform reglementărilor legale în vigoare, și să utilizeze corect tahograful;
-
7. să nu intervină asupra tahografului sau a limitatorului de viteză pentru scoaterea acestora din uz sau modificarea caracteristicilor de funcționare;
-
8. să respecte întocmai legile și reglementările specifice fiecărei categorii de transport rutier pe care o execută. ART.29.Operatorii de transport/transportatorii autorizați care efectuează servicii de transport public local vor întreprinde o investigație pe linie administrativă în toate cazurile de accidente de circulație în care au fost angajate vehiculele utilizate, indiferent de gravitatea accidentului.
ART.30.Rezultatele cercetării administrative vor sta la baza adoptării măsurilor ce se impun pentru eliminarea repetării cauzelor generatoare de evenimente rutiere.
SECȚIUNEA A 4-A CONDIȚII PRIVIND EFECTUAREA TRANSPORTULUI PUBLIC LOCAL DE PERSOANE
1. Transportul public local de persoane prin curse regulate pe raza administrativ-teritorială a municipiului Arad ART. 31.Operatorii de transport/transportatorii autorizați vor efectua serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate cu respectarea următoarelor obligații:
1. să asigure afișarea la părțile din față și laterală dreapta ale mijlocului de transport a indicativului și a capetelor traseului; la partea din spate a mijlocului de transport se va afișa cel puțin indicativul traseul ui. Elementele de informare menționate anterior vor fi iluminate corespunzător pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate scăzută;
-
2. în salonul mijlocului de transport va fi asigurată informarea publicului călător prin mijloace vizuale și sonor e cu privire la denumirea stației care urmează și la legăturile cu alte mijloace de transport public local de persoane;
-
3. să asigure afișarea în salonul mijlocului de transport a numelui conducătorului acestuia, a hărții schematice care să permită vizualizarea traseului și a rețelei de trasee, a instrucțiunilor privind modul de desfășurare a transportului, a obligațiilor publicului călător și a altor informații de utilitate publică privind transportul, stabilite prin reglementările în vigoare;
-
4. să asigure vânzarea legitimațiilor/abonamentelor de călătorie în toate stațiile stabilite de comun acord cu Pimăria Municipiului Arad și nominalizate într-o anexă la hotărârea de dare în administrare, respectiv la contractul de delegare a gestiunii aprobat prin hotărârea de atribuire;
-
5. în stațiile din programul de circulație, să asigure afișarea codului traseului, a intervalelor de succedare a curselor, precum și a hărților simplificate cu indicarea traseelor și stațiilor pentru informarea publicului călător;
-
6. să emită abonamente de călătorie cu respectarea reglementărilor în vigoare, inclusiv pentru categoriile sociale care beneficiază de reduceri ale costului abonamentului;
-
7. să asigure accesul liber și nediscriminatoriu la transport, în baza documentelor stabilite de reglementările legale în vigoare, al persoanelor care beneficiază de facilități/gratuități la transport;
-
8. să asigure transportul gratuit al copiilor sub 5 ani;
-
9. mijlocul de transport trebuie să aibă locuri rezervate pentru persoane cu handicap, bătrâni, femei însărcinate, persoane cu copii în brațe;
-
10. să supravegheze urcarea și coborârea călătorilor, să nu plece mijlocul de transport din stații cu ușile deschise sau cu călători aflați pe scările acestuia, precum și cu călători agățați de exteriorul caroseriei;
-
11. să nu admită la transport în salonul mijlocului de transport materii mirositoare, inflamabile, butelii de aragaz, tuburi de oxigen sau alte gaze, butoaie cu carbid, materiale explozibile, produse caustice ori acide, alte materiale sau obiecte care, prin format ori dimensiune, pot produce daune, vătămări corporale sau, prin natura materialului, pot murdări, ori alte obiecte sau mărfuri interzise la transportul public;
-
12. să nu îmbarce călători peste capacitatea maximă admisă a mijlocului de transport;
-
13. să asigure spațiile necesare pentru bagajele de mână ale călătorilor;
-
14. să îmbarce/debarce călători numai în stațiile special amenajate, prevăzute în programul de circulație;
-
15. să utilizeze numai legitimații/abonamente de călătorie cu regim special, agreate de Primăria Municipiului Arad;
-
16. să nu permită transportul călătorilor decât pe bază de legitimații/abonamente de călătorie valabile sau alte documente prevăzute de reglementările legale în vigoare;
-
17. să asigure călătorii și bagajele acestora pentru riscurile ce cad în sarcina operatorului de transport;
-
18. să țină evidența curselor sosite și plecate, la fiecare capăt de linie;
-
19. să asigure înlocuirea mijlocului de transport imobilizat pe traseu;
-
20. să asigure, prin dispecerate și dotări speciale, urmărirea și coordonarea în trafic a mijloacelor de transport, de intervenție și de depanare, precum și aplicarea cu operativitate a măsurilor ce se impun în caz de eveniment, incident, accident sau alte situații care pot afecta desfășurarea transportului, în vederea asigurării condițiilor asumate privind regularitatea, siguranța și confortul;
-
21. să dispună de echipaje de intervenție și depanare dotate corespunzător pentru degajarea drumului public sau a căii de rulare în cazul defectării mijlocului de transport, precum și pentru intervenții la rețeaua electrică de contact sau calea de rulare a tramvaielor etc.;
-
22. să asigure informarea anticipată a publicului călător în legătură cu modificarea/suspendarea programului de circulație sau a unui traseu în caz de forță majoră;
-
23. să asigure, zilnic și ori de câte ori este nevoie, salubrizarea, spălarea și dezinfectarea mijloacelor de transport;
-
24. să asigure condițiile de execuție a transportului în condiții de regularitate, siguranță și confort;
-
25. mijloacele de transport trebuie să fie echipate cu instalație de încălzire/condiționare a aerului în stare de funcționare;
-
26. să asigure aspectul estetic corespunzător al mijlocului de transport;
-
27. pe părțile laterale ale mijlocului de transport va fi inscripționată denumirea executantului transportului;
-
28. la bordul mijlocului de transport trebuie să existe mijloace de prevenire și combatere a incendiilor, precum și ciocan pentru spart geamurile în caz de necesitate;
-
29. mijloacele de transport trebuie să aibă inspecția tehnică periodică sau, după caz, revizia tehnică periodică efectuată la termen.
2. Transportul public local de persoane prin curse regulate speciale
ART. 32.Operatorii de transport vor efectua serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale cu respectarea următoarelor condiții:
-
1. să utilizeze pe timpul executării transportului rutier placa de traseu, cu indicarea executantului, a traseului și a tipului de transport;
-
2. să preia la transport numai persoanele nominalizate în lista cu persoanele transportate, anexă la contractul de transport încheiat cu beneficiarul serviciului;
-
3. să asigure preluarea persoanelor transportate din vehiculele rămase imobilizate pe traseu;
-
4. să asigure instruirea conducătorilor auto cu privire la obligațiile ce le revin;
-
5. să preia la transport mărfuri sau colete doar în limita spațiilor disponibile destinate acestui scop;
-
6. să asigure urcarea și coborârea bagajelor în/din portbagajul vehiculului. Bagajele se manipulează numai de către conducătorul auto;
-
7. îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate trebuie să se facă în stații stabilite special, altele decât stațiile publice, în locul unde își desfășoară activitatea sau la domiciliu/reședință;
-
8. să oprească în toate stațiile prevăzute în graficul de circulație aferent licenței de traseu, fără a opri pentru urcarea sau coborârea persoanelor transportate în alte locuri decât cele prevăzute în graficul de circulație;
-
9. să transporte persoane doar în limita numărului de locuri pe scaune înscris în certificatul de înmatriculare;
-
10. mijlocul de transport să nu circule cu ușile deschise sau cu pasageri pe scara acestuia;
-
11. să nu admită la transport în salonul autovehiculului:
-
- materii greu mirositoare;
-
- materii inflamabile;
-
- butelii de aragaz;
-
- butoaie cu carbid;
-
- tuburi de oxigen;
-
- materiale explozibile;
-
- filme cinematografice neambalate în cutii metalice;
-
- produse caustice;
-
- materiale sau obiecte care prin natura, formatul ori dimensiunile lor pot produce daune sau pot murdări autovehiculul, bagajele ori îmbrăcămintea călătorilor;
-
- obiecte sau mărfuri interzise la transport prin dispozițiile legale;
-
12. să nu supraîncarce autovehiculul peste capacitatea utilă de transport, exprimată prin numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de înmatriculare;
-
13. să asigure călătorii și bagajele acestora pentru riscurile ce cad în sarcina operatorului de transport;
-
14. în salonul autovehiculului pot fi transportate numai bagajele de mână, care pot fi ținute în mână sau în plasa portpachet. În salonul autovehiculului nu pot fi transportate bagajele care:
-
- nu se încadrează în categoria bagajelor de mână;
-
- conțin produse neadmise la transport;
-
- sunt așezate pe culoarul de acces sau pe platforma din față ori din spate a autovehiculului;
-
15. nu se admit la transport bagajele așezate pe scaunele libere din salonul autovehiculului, chiar dacă spațiul rămas neutilizat de către pasageri ar permite acest lucru;
-
16. bagajele depuse în spațiul destinat bagajelor se manipulează numai de către conducătorul auto;
-
17. autovehiculele trebuie să aibă inspecția tehnică periodică efectuată la termen;
-
18. autovehiculele trebuie salubrizate, spălate și dezinfectate;
-
19. la bordul autovehiculului trebuie să existe mijloace pentru combaterea și prevenirea incendiilor, precum și ciocan pentru spart geamurile în caz de necesitate;
-
20. în perioada de iarnă, autovehiculul trebuie să fie echipat corespunzător circulației pe drumuri cu aderență scăzută;
-
21. autovehiculele trebuie să fie dotate cu tahograf, care va fi în funcțiune pe toată durata desfășurării transportului, conform reglementărilor în vigoare.
CAP. 3 DREPTURI ȘI OBLIGAȚII
ART.33.Drepturile și obligațiile operatorilor de transport/transportatorilor autorizați care desfășoară activități de transport public local se prevăd în regulamentele și caietele de sarcini ale serviciului de transport public local, aprobate de autoritățile administrației publice locale, anexate la hotărârile de dare în administrare, respectiv la contractele de delegare a gestiunii aprobate prin hotărâri de atribuire.
ART. 34.Operatorii de transport/transportatorii autorizați care desfășoară activități de transport public local au următoarele drepturi:
-
a) cei care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de delegare a gestiunii au dreptul să întrerupă prestarea serviciului de transport public local în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către autoritățile administrației publice locale, cu obligația de a notifica întreruperea prestării serviciului în termenul și în condițiile prevăzute în contractul de delegare a gestiunii;
-
b) să încaseze tarifele aferente transportului public local de persoane prin curse regulate;
-
c) să actualizeze semestrial tarifele aferente transportului public local de persoane prin curse regulate cu rata inflației;
-
d) să includă în tarifele de transport percepute călătorilor primele de asigurare pentru aceștia și pentru bagajele lor, precum și pentru riscurile ce pot decurge din efectuarea operațiunilor de transport, în cazul transportului public local de persoane prin curse regulate;
-
e) să utilizeze patrimoniul propriu sau concesionat pentru asigurarea serviciului public local de călători prin curse regulate;
-
f) să utilizeze infrastructura tehnico-edilitară a sistemului de transport public local de persoane, în condițiile stabilite conform hotărârii de dare în administrare sau contractului de delegare a gestiunii, după caz;
-
g) să beneficieze de o despăgubire adecvată și efectivă pentru prejudiciile aduse în caz de modificare unilaterală a contractului de delegare a gestiunii de către concedent, fără respectarea termenelor și condițiilor prevăzute în acesta;
-
h) să ceară întreruperea serviciului în cazul în care continuarea activității ar conduce la crearea de prejudicii importante patrimoniului încredințat spre administrare;
-
i) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent, conform legislației în vigoare, se pot adresa instanței competente.
ART. 35. Suplimentar față de obligațiile ce decurg din prevederile secțiunilor a 3-a și a 4-a ale cap. II, operatorii de transport și, după caz, transportatorii autorizați au următoarele obligații:
-
a) să respecte întocmai legile și reglementările specifice fiecărei categorii de transport pe care o execută;
-
b) să asigure prestarea serviciului conform prevederilor contractuale sau ale hotărârii de dare în administrare, după caz;
-
c) să respecte sarcinile asumate potrivit hotărârii de dare în administrare, contractului de delegare a gestiunii serviciului sau contractului de transport încheiat cu beneficiarul, după caz;
-
d) să respecte indicatorii de performanță și de calitate stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii, prin hotărârea de dare în administrare sau prin contractul de transport încheiat cu beneficiarul;
-
e) să permită accesul liber și nediscriminatoriu al utilizatorilor la serviciul de transport public local;
-
f) să asigure respectarea drepturilor utilizatorilor în efectuarea serviciului de transport public local;
-
g) să efectueze transportul public de persoane prin curse regulate, conform prevederilor programului de circulație, în condiții de calitate, siguranță, regularitate și confort;
-
h) să asigure continuitatea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate;
-
i) să coreleze capacitatea de transport cu fluxurile de călători existente;
-
j) să fundamenteze și să supună concedentului tarifele ce vor fi utilizate în activitatea de transport public local de persoane prin curse regulate;
-
k) să nu încarce în mod artificial costurile de operare;
-
l) să pună la dispoziția publicului călător mijloace de transport care să îndeplinească condițiile impuse de legislația în vigoare privind siguranța circulației și protecția mediului;
-
m) să efectueze întreținerea curentă, reparațiile curente și accidentale care se impun, în limita bugetului aprobat, la bunurile concesionate/închiriate de la concedent, conform programelor de întreținere, reparații, dotări și investiții aprob ate de acesta;
-
n) să fundamenteze necesarul anual de fonduri pentru investiții din surse proprii, precum și diferența de tarif pentru protecție socială, conform legislației în vigoare, pentru a fi supuse aprobării consiliului local;
-
o) în cazul în care sesizează existența sau posibilitatea existenței unei cauze de natură să conducă la reducerea activității, să notifice de îndată acest fapt concedentului, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuității activității;
-
p) să încheie și să onoreze contractele de asigurări pentru mijloacele de transport deținute, precum și asigurarea călătorilor și bunurilor acestora, conform prevederilor legislației în vigoare privind asigurările;
-
q) să informeze permanent călătorii cu privire la traseele, programele de circulație, tarifele aplicate, precum și modificarea acestora;
-
r) să aplice normele de protecție a muncii specifice activității desfășurate în cadrul serviciului contractat;
-
s) să asigure accesul organelor de control ale concedentului la informațiile privind executarea serviciului concesionat și modul de exploatare a mijloacelor de transport, a infrastructurii aferente și a bunurilor concesionate/închiriate, după caz;
ș) să planifice efectuarea inspecțiilor tehnice periodice/reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport, astfel încât să se asigure respectarea programului de circulație și a prevederilor reglementărilor legale în vigoare privind siguranța rutieră;
-
t) să dețină la sediul social următoarele documente, în funcție de tipul de transport public local efectuat:
-
- asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina transportatorului;
-
- cărțile de identitate ale vehiculelor, în original pentru cele deținute în proprietate, respectiv în copie pentru cele deținute în baza unui contract de leasing;
-
- contractele de leasing pentru vehiculele utilizate;
-
- avizele medicale și psihologice valabile pentru persoana desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier, precum și pentru conducătorii auto;
-
- toate documentele care atestă menținerea condițiilor inițiale care au stat la baza eliberării licenței de transport/autorizației de transport și a delegării gestiunii, după caz;
-
- formularul de expediție/transport și formularul pentru aprobarea transportului în cazul transportului de deșeuri, pentru anul în curs și anul precedent;
-
- documentele doveditoare din care să rezulte angajarea în condiții legale a persoanelor cu funcții care concură la siguranța circulației;
-
- evidența și planificarea inspecțiilor tehnice periodice/reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport;
-
- evidența accidentelor de circulație, documentele de cercetare administrativă a accidentelor de circulație, precum și notele informative transmise consiliului județean în cazul accidentelor grave de circulație;
-
- alte documente prevăzute de reglementările legale în vigoare;
ț) să furnizeze autorității administrației publice locale, respectiv autorităților de reglementare competente conform legii, informațiile solicitate și să asigure accesul la documentațiile și la actele individuale pe baza cărora prestează serviciul, necesare verificării și evaluării modului de prestare a serviciului;
-
u) să plătească despăgubiri persoanelor fizice sau juridice pentru prejudiciile aduse din culpă, conform prevederilor legale și/sau contractuale, dacă acestea nu sunt acoperite prin polițe de asigurare;
-
v) să asigure finanțarea pregătirii profesionale și efectuarea examinărilor medicale și psihologice ale propriilor angajați;
-
w) să pună în aplicare metode performante de management, care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale impuse de normele legale în vigoare privind achizițiile de lucrări sau bunuri;
-
x) să gestioneze serviciul public pe criterii de competitivitate și eficiență economică;
-
y) să promoveze dezvoltarea, modernizarea și exploatarea eficientă a bazei tehnico-materiale aferente serviciului prestat. ART.36. Au calitatea de utilizatori beneficiarii serviciilor de transport public local, persoane fizice sau juridice.
ART. 37 (1) Principalele drepturi ale utilizatorilor sunt următoarele:
-
a) să beneficieze, liber și nediscriminatoriu, de serviciul de transport public local;
-
b) să aibă acces la informațiile publice cu privire la serviciul de transport public local;
-
c) să le fie aduse la cunoștință hotărârile consiliilor locale cu privire la transportul public local;
-
d) să conteste hotărârile consiliilor locale în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect provocat de acestea, în condițiile legii;
-
e) să solicite și să primească, în condițiile legii, despăgubiri sau compensații pentru daunele provocate lor de operatorii de transport rutier sau de transportatorii autorizați, prin nerespectarea obligațiilor asumate prin contractele de atribuire a gestiunii;
-
f) să sesizeze Primăriei Municipiului Arad orice deficiențe constatate în efectuarea serviciilor de transport public local și să facă propuneri vizând înlăturarea acestora;
-
g) să renunțe, în condițiile legii, la serviciile contractate;
-
h) să fie consultați, direct sau prin intermediul unor organizații neguvernamentale reprezentative, în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor, strategiilor și reglementărilor privind serviciul de transport public local;
(2) Anumite categorii de utilizatori, persoane fizice, beneficiază, în condițiile legii, de facilități pentru plata serviciului de transport public local.
ART. 38.Principalele obligații ale utilizatorilor sunt următoarele:
-
a) să dețină legitimații de călătorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin lege;
-
b) să achite costul legitimațiilor de călătorie valabile pentru călătoriile pe care le efectuează, conform tarifelor menționate lizibil pe acestea;
-
c) să achite, în termenele stabilite, contravaloarea serviciului furnizat/prestat pe baza contractelor;
-
d) să nu aducă prejudicii bunurilor sistemelor de transport din domeniul public sau privat;
-
e) să aibă un comportament civilizat în raport cu personalul prestatorilor de servicii, precum și cu ceilalți utilizatori.
CAP. 4 INDICATORI DE PERFORMANȚĂ
ART. 39(1) Indicatorii de performanță privind efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate sunt următorii:
1. numărul de curse, trasee pe care operatorul a suspendat sau a întârziat executarea transportului față de programul de circulație;
-
2. numărul de trasee pe care operatorul nu a efectuat transportul public local de călători pe o perioadă mai mare de 24 de ore;
-
3. numărul de călători afectați de situațiile prevăzute la pct. 1 și 2;
-
4. numărul total de mijloace de transport utilizate zilnic comparativ cu numărul necesar pentru realizarea programului de circulație;
-
5. numărul de reclamații ale călătorilor privind calitatea transportului, dintre care:
-
a) numărul de reclamații justificate;
-
b) numărul de reclamații rezolvate;
-
c) numărul de reclamații la care călătorii nu au primit răspuns în termenele legale;
-
6. numărul autovehiculelor atestate Euro 3 sau Euro 4 raportat la numărul total de autovehicule necesar pentru realizarea programului de circulație;
-
7. vechimea mijloacelor de transport și dotările de confort pentru călători;
-
8. despăgubirile plătite de către operatorii de transport/transportatorii autorizați pentru nerespectarea condițiilor de calitate și de mediu privind desfășurarea transportului;
-
9. numărul abaterilor constatate și sancționate de personalul împuternicit privind nerespectarea prevederilor legale;
-
10. numărul de accidente de circulație produse din vina personalului propriu sau a operatorului de transport/transportatorului autorizat.
-
(2) În efectuarea serviciului de transport public local se vor respecta cel puțin indicatorii de performanță prevăzuți în prezentul regulament, aprobați prin prezenta hotărâre. Aceștia se vor definitiva în caietul de sarcini pe tipuri de transport.
-
(3) Consiliul Local al Municipiului Arad poate aproba și alți indicatori de performanță în efectuarea serviciului de transport public local, pe baza unor studii de necesitate și oportunitate în care se va ține seama de necesitățile comunităților locale, nivelul de dezvoltare a infrastructurii tehnico-edilitare, precum și de cerințele reglementărilor legale în vigoare din domeniul transporturilor rutiere.
-
(4) Indicatorii de performanță se stabilesc cu respectarea prevederilor prezentului regulament și se comunică semestrial autorității de autorizare din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
MUNICIPIUL ARAD
ANEXA nr. 4 la Contractul de concesiune
PROCES VERBAL DE PREDARE-PRIMIRE
Încheiat azi cu ocazia predării primirii către Compania de Transport Public Arad a bunurilor
aparținând domeniului public al Municipiului Arad, conform anexei nr. 3.
|
PREDATOR |
PRIMITOR |
|
MUNICIPIUL ARAD PRIMAR Gheorghe Falcă |
COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC ARAD DIRECTOR GENERAL Xxxxxxx Xxxxx |
DIRECTOR EXECUTIV
Xxxxx Xxxxx
DIRECTOR ECONOMIC
Xxxxxx Xxxxxx
INDICATORI DE PERFORMANȚĂ pentru serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Arad
|
Nr. crt. |
Indicatori de performanță |
Semestrul I |
Semestrul II |
Total an |
Măsura dispusă pentru neîndeplinire |
|
1 |
Numărul de curse, trasee pe care operatorul a suspendat executarea transportului față de programul de circulație |
maxim 4 % |
maxim 4 % |
Subvenția se diminuează corespunzător în funcție de numărul de curse suspendate | |
|
2 |
Numărul de curse, trasee pe care operatorul a întârziat executarea cu mai mult de 3 minute față de programul de circulație |
maxim 3 % |
maxim 2 % |
Subvenția se diminuează după cum urmează: 5% din subvenția datorată pentru zilele în care s-a constatat întârzierea | |
|
3 |
Numărul de curse pe care operatorul nu a efectuat transportul public local de călători pe o perioadă mai mare de 24 de ore |
maxim 1% din numărul total de curse |
maxim 1% din numărul total de curse |
maxim 1% din numărul total de curse |
Subvenția se diminuează corespunzător în funcție de numărul de curse suspendate |
|
4 |
Numărul de călători afectați de situația prevăzută la nr. crt.1 |
maxim 4 % |
maxim 4 % |
Subvenția se diminuează corespunzător în funcție de numărul de călători afectați | |
|
5 |
Numărul de călători afectați de situația prevăzută la nr. crt.2 |
maxim 3 % |
maxim 3 % |
Subvenția se diminuează corespunzător în funcție de numărul de călători afectați | |
|
6 |
Numărul de călători afectați de situația prevăzută la nr. crt.3 |
maxim 1% |
maxim 1% |
Subvenția se diminuează corespunzător în funcție de numărul de călători afectați | |
|
7 |
Numărul total de mijloace de transport utilizate zilnic comparativ cu numărul necesar pentru realizarea programului de circulație |
90 % |
90 % |
Se diminuează cu 1% din subvenția datorată pentru zilele în care se constată diminuarea , dacă este afectat programul de transport | |
|
8 |
Numărul de reclamații ale călătorilor privind calitatea transportului:
primit răspuns în termenele legale (30 zile ) |
80 % 100 % 0 % |
Subvenția se diminuează cu procentul rezultat din numărul reclamațiilor justificate primite și numărul reclamațiilor justificate nerezolvate | ||
|
9 |
|
25 % |
Subvenția se diminuează cu 1 % în cazul în care sunt utilizate autovehicule cu grad mai mare de poluare decât cel al mijloacelor de transport concesionate |
|
10 |
Vechimea mijloacelor de transport și dotările de confort pentru călători a) vechimea parcului vehiculelor | ||||
|
minim 5%<10 ani |
minim 5%<10 ani |
Subvenția se diminuează cu 1 % în cazul în care sunt utilizate autovehicule cu vechimea mai mare decât a mijloacelor de transport concesionate | |||
|
b) funcționarea instalație de încălzire |
min 95 % din parcul auto |
min 95 % din parcul auto |
Se diminuează subvenția pentru costurile datorate pentru încălzirea mijloacelor de transport cu un procent de 5 % | ||
|
c) funcționarea instalație de climatizare |
- | ||||
|
11 |
Nerespectarea condițiilor de calitate și de mediu privind desfășurarea transportului |
Maxim 1 % din cifra de afaceri |
Se diminuează cu 1% din subvenția datorată pentru depășirea despăgubirilor | ||
|
12 |
Numărul abaterilor constatate și sancționate de personalul împuternicit privind nerespectarea prevederilor legale |
maxim 10 |
maxim 10 |
Se diminuează cu 1% din subvenția datorată pentru depășirea abaterilor | |
|
13 |
Numărul de tamponări produse din vina personalului propriu sau a operatorului de transport/transportatorul autorizat |
maxim 18 |
maxim 18 |
Se diminuează subvenția cu 1% pentru depășirea numărului de tamponări | |
|
14 |
Numărul de accidente de circulație care au ca urmări răniri ale persoanelor transportate, produse din vina personalului propriu sau a operatorului de transport/transportatorul autorizat |
maxim 2 |
maxim 2 |
Se diminuează subvenția cu 1% pentru depășirea numărului de accidente |
PLAN DE INVESTIȚII MULTIANUAL CU PRIVIRE LA
COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC ARAD S.A.
Plan de investiții 2014-2017
|
Proiectul de investiție |
Suma Totală (Mii Lei) Valori estimate |
2014 Valori estimate |
2015 Valori estimate |
2016 Valori estimate |
2017 Valori estimate |
|
Achiziție autobuze second-hand pentru transport capacitate 45-50 locuri |
690 |
690 | |||
|
Achizitie, transport si punere in functiune tramvaie noi |
39.150 |
19.575 |
19.575 | ||
|
Achizitie autobuze urbane standard-noi, taxe aferente inmatricularii |
6.076 |
3.038 |
3.038 | ||
|
Sistem de monitorizare si masurare a consumului de carburant pentru autobuze |
140 |
140 | |||
|
Lucrari reparatii linie cale in platforma de parcare din depoul UTA |
100 |
100 | |||
|
înlocuit 3 macaze complete, 190 ml panouri sina si 160 buc traverse lemn in incinta depoului Micalaca -executat 3 schimbatoare R=50 m -achizitie 108 ml sina Ri60 -achizitie sina CF49SB 120 ml -achizitie 3 seturi traverse lemn |
80 |
80 | |||
|
înlocuit 5 buc macaze, 180 ml sina si 120 buc traverse de lemn uzate pe tronson str. Petru Rares - Calea Zimandului (triunghi intoarcere Sere) -executat 5 schimbatoare R=50 (30) m -achizitionat 160 ml sina Ri60 -achizitionat sina CF49SB 200 ml -achizitionat 5 seturi traverse lemn |
140 |
140 | |||
|
înlocuit traverse lemn si beton pe sectoarele: Calea Radnei, bucla de intoarcere Zona II-III, intrare - iesire |
30 |
30 |
|
Depou Micalaca -achiziționat 100 buc traverse lemn | |||||
|
Studiu de fezabilitate si proiect de execuție pentru Hala reprofilat bandaje - Depou Micalaca (lucrare in continuare) L = 60 m l = 12 m H = 5,5 m |
75 |
75 | |||
|
Studiu de fezabilitate: Conexiune linie de tramvai ,,str Dunarii (Gai) - Bucla Zona Industriala |
50 |
50 | |||
|
Refactie linie cale Piata Podgoria - pasaj rutier Micalaca |
6.752 |
2.250 |
2.250 |
2.252 | |
|
Refactie linie cale pasaj rutier Micalaca - Vama Micalaca |
18.345 |
6.115 |
6.115 |
6.115 | |
|
Refactie linie cale str Padurii (tronson cuprins intre str. Abatorului si str Condurasilor) |
14.524 |
3.631 |
3.631 |
3.631 |
3.631 |
|
Achiziție și Implementare sistem de ticketing cu carduri |
3.780 |
1.890 |
1.890 | ||
|
Extindere sistem management trafic și informare călători |
1.260 |
630 |
630 | ||
|
TOTAL |
91.192 |
24121 |
36.719 |
17.724 |
12.628 |
[Achiziție și punere în funcțiune 10 buc autobuze second-hand
Descrierea/Scopul investiției:
Achiziția și punerea în funcțiune a autobuzelor second-hand achiziționate în decursul anului 2014. Vehiculele sunt într-o stare bună și beneficiază de un confort sporit, ducând astfel la îmbunătățirea parcului de autobuze existent.
Beneficiile/Impactul investiției
-
- extinderea și îmbunătățirea parcului de autobuze;
-
- vehicule mai performante;
-
- confort sporit;
-
- reducerea poluării;
Costuri:
Suma necesară investiției este de aproximativ 690.000 Lei.
Sursa de finanțare:
■ Alocații din surse proprii CTP
An/Perioada de implementare:
2014
|Achizitie si punere în funcțiune tramvaie|
Descrierea/Scopul investiției:
Achizitia și punerea în funcțiune a unor vagoane de tramvai achiziționate în decursul anului 2014-2015. Vehiculele duc la îmbunătățirea parcului de tramvaie existent.
Beneficiile/Impactul investiției
-
- extinderea și îmbunătățirea parcului de tramvaie;
-
- vehicule,performante, corespund standardelor de transport cerute de UE
-
- confort sporit;
-
- reducerea poluării;
Costuri:
Suma necesară investiției este de aproximativ 39.150.000 Lei.
Sursa de finanțare:
■ Alocații de la Bugetul general al Municipiului Arad și alte surse conform legii
An/Perioada de implementare:
2014 - 2015
[Achiziție 10 autobuze urbane standard - noi|
Descrierea/Scopul investiției:
Achiziția este necesară ca cerință a creșterii calității prestației si a înlocuirii vehiculelor cu grad de uzură avansat și vechime mai mare de 20 ani
Beneficiile/Impactul investiției:
-
- vehicule noi, confortabile;
-
- grad sporit de securitate a călătoriei;
Costuri:
Suma totală necesară achiziționării este de aproximativ 6.076.000 Lei
Sursa de finanțare:
■ Alocații de la Bugetul general al Municipiului Arad și alte surse conform legii
An/Perioada de implementare:
2015-2016
[Sistem de monitorizare si masurare a consumului de carburant pentru autobuze|
Descrierea/Scopul investiției:
Necesar pentru monitorizarea floteisi consumului de carburant pe traseele operationale respectiv a curselor speciale
Costuri:
Suma totală necesară achiziționării este de aproximativ 140.000 Lei
Sursa de finanțare:
■ Alocații din surse proprii CTP
An/Perioada de implementare: 2015
|Lucrari reparații linie tramvai in platforma de parcare - depou UTA|
Descrierea/Scopul investiției:
Necesara pregatirii parcarii tramvaielor cu podea joasa (realizarea gabaritelor de libera trecere si a cailor de acces pentru personalul de manevra si bord). Lucrari cu materiale recuperate (sina + traverse). înlocuit 3 buc macaze
Beneficiile/Impactul investiției:
-
- eliminarea uzurilor premature la tramvaie;
-
- eliminarea deteriorării premature a liniilor;
-
- reducerea șocului și a vibrațiilor;
-
Costuri:
Costul estimat al reabilitării este de 100.000 Lei
Sursa de finanțare:
■ Alocații din surse proprii CTP
An/Perioada de implementare:
2014
|înlocuit 3 macaze complete, 190 ml panouri sina, 160 buc traverse lemn - depou Micalac;
Descrierea/Scopul investiției:
Se propune inlocuirea a 3 macaze cu inimi in incinta depoului Micalaca avand in vedere ca acestea prezinta uzura avansata si 190 ml panouri sina Achizitia de sina este necesara pentru confectionat inimi macaz si executie schimbator
Beneficiile/Impactul investiției:
-
- reducerea poluării fonice;
-
- creșterea gradului de siguranta;
reducerea șocului și a vibrațiilor;
Costuri:
Suma estimată necesară lucrării este de 80.000 Lei
Sursa de finanțare:
■ Alocații din surse proprii CTP
An/Perioada de implementare:
2011-2014
|lnlocuit 5 macaze complete, 180 ml sina si 120 buc traverse lemn- str. Petru Rares|
Descrierea/Scopul investiției:
Se propune inlocuirea a 5 buc macaze, sina si traverse avand in vedere ca acestea prezinta uzura avansata, cu panouri de sina recuperata din lucrarile de investitie BERD Achizitia de sina este necesara pentru confectionat inimi macaz si executie schimbator
Beneficiile/Impactul investiției:
-
- reducerea poluării fonice;
-
- creșterea vitezei de circulație;
-
- cresterea gradului de siguranta in exploatare;
-
- eliminarea disconfortului provocat riveranilor;
-
- eliminarea deteriorării premature a carosabilului și a liniilor;
-
- reducerea șocului și a vibrațiilor;
Costuri:
Suma estimată necesară lucrarii este de 30.000 Lei
Sursa de finanțare:
■ Alocații din surse proprii CTP
An/Perioada de implementare:
2016
[înlocuit traverse lemn si beton pe sectoarele: Calea Radnei, intrare Depou Micalaca bucla Zona II-III,|
Descrierea/Scopul investiției:
Se propune inlocuirea a cca 100 buc traverse lemn si beton avand in vedere ca acestea prezinta uzura avansata
Beneficiile/Impactul investiției:
-
- reducerea poluării fonice;
-
- creșterea vitezei de circulație;
-
- cresterea gradului de siguranta in exploatare;
-
- reducerea șocului și a vibrațiilor;
Costuri:
Suma estimată necesară lucrarii este de 80.000 Lei
Sursa de finanțare:
■ Alocații din surse proprii CTP
An/Perioada de implementare:
2016
Studiu de fezabilitate si proiect Hala reprofilat bandaje - depou Micalaca
Descrierea/Scopul investiției:
Se necesita in vederea demararii investitiei de executie a halei pentru reprofilat bandaje tramvai si anexele sociale aferente depoului Detalii constructive: Hala pe structura metalica, cu panouri termoizolante, cu utilitati, anexe: grup sanitar, sala mese etc (proiect in derulare)
Costuri:
Suma estimată necesară achiziționării este de 75.000 Lei.
Sursa de finanțare:
■ Alocații de la Bugetul general al Municipiului Arad și alte surse conform legii
An/Perioada de implementare: 2014
|Studiu de fezabilitate „Conexiune linie de tramvai str. Dunării ( Gai) - bucla Zona Industriala "|
Descrierea/Scopul investiției:
Investitie necesara pentru satisfacerea actualului nivel de cerere de transport a zonei, cerințelor de mobilitate a cetățenilor din arealul cartierului Gai pr ecum si perspectivele de dezvoltare a zonei ( zonă rezidențială, industrială și de servicii )
Costuri:
Suma estimată necesară achiziționării este de 50.000 Lei.
Sursa de finanțare:
■ Alocații de la Bugetul general al Municipiului Arad și alte surse conform legii
An/Perioada de implementare:
2014
efactie linie tramvai: Tronson Piata Podgoria - pasaj rutier Micalaca (1378 mcs)|
Descrierea/Scopul investiției:
Înlocuirea liniilor de rulare existente cu tronsoane noi de linie, care respectă standardele internaționale, însoțită de înlo cuirea liniilor aeriene de contact, refacerea sistemului de semaforizare, refacerea carosabilului, refacerea trotuarelor, crearea unor spații de parcare,. refacerea la nivelul standardelor a statiilor de imbarcare - debarcare (2 statii) Lucrarile nu vizeaza pasajele executate in cazul proiectului „Treceri la nivel cu liniile de tramvai"
Beneficiile/Impactul investiției:
-
- reducerea poluării fonice;
-
- creșterea vitezei de circulație;
-
- cresterea sigurantei in exploatare
-
- eliminarea uzurilor premature la tramvaie;
-
- eliminarea disconfortului provocat riveranilor;
-
- eliminarea pierderilor energetice;
-
- eliminarea deteriorării premature a carosabilului și a liniilor;
-
- reducerea șocului și a vibrațiilor;
Costuri:
Costul estimat al reabilitării este de 6.752.200 Lei.
Sursa de finanțare:
■ Alocații de la Bugetul general al Municipiului Arad și alte surse conform legii
An/Perioada de implementare:
2015 - 2017
|Refactie linie cale tronson: pasaj rutier Micalaca - Vama Micalaca (3744 mcs)|
Descrierea/Scopul investiției:
Înlocuirea liniilor de rulare existente cu tronsoane noi de linie, care respectă standardele internaționale, însoțită de refacerea sistemului de semaforizare, refacerea/reparația carosabilului, crearea unor spații de parcare, implementarea unui sistem de priorități privind traficul, refacerea la cerinte le standardelor a statiilor de imbarcare - debarcare (10 statii)
Lucrarile nu vizeaza pasajele executate in cazul proiectului ,,Treceri la nivel cu liniile de tramvai"
Beneficiile/Impactul investiției:
-
- reducerea poluării fonice;
-
- creșterea vitezei de circulație;
-
- fluidizarea traficului;
-
- eliminarea uzurilor premature la tramvaie;
-
- eliminarea disconfortului provocat riveranilor;
-
- eliminarea pierderilor energetice;
-
- eliminarea deteriorării premature a carosabilului și a liniilor;
-
- reducerea șocului și a vibrațiilor;
Costuri:
Costul estimat al reabilitării este de 18.354.600 Lei.
Sursa de finanțare:
■ Alocații de la Bugetul general al Municipiului Arad și alte surse conform legii
An/Perioada de implementare:
2015-2017
|Refactie linie cale tronson: str. Pădurii (str. Abatorului - str. Condurasilor (2964 m. c.s.)|
Descrierea/Scopul investiției:
Înlocuirea liniilor de rulare existente cu tronsoane noi de linie, care respectă standardele internaționale, însoțită de refacerea sistemului de semaforizare, refacerea/reparația carosabilului, crearea unor spații de parcare, implementarea unui sistem de priorități privind traficul, refacerea la nivelul standardelor a statiilor de imba rcare - debarcare (6 statii)
Lucrarile nu vizeaza pasajele executate in cazul proiectului „Treceri la nivel cu liniile de tramvai"
Beneficiile/Impactul investiției:
-
- modernizarea liniilor;
-
- reducerea poluării fonice;
-
- creșterea vitezei de circulație;
-
- fluidizarea traficului;
-
- eliminarea uzurilor premature la tramvaie;
-
- eliminarea disconfortului provocat riveranilor;
-
- eliminarea pierderilor energetice;
-
- eliminarea deteriorării premature a carosabilului și a liniilor;
-
- reducerea șocului și a vibrațiilor;
Costuri:
Costul estimat al reabilitării este de aproximativ 14.523.600Lei
Sursa de finanțare:
■ Alocații de la Bugetul general al Municipiului Arad și alte surse conform legii
An/Perioada de implementare:
2014 - 2017
|Achiziție și Implementare sistem de ticketing cu carduri|
Descrierea/Scopul investiției:
Un sistem care poate utiliza în mijloacele de transport validatoare duale, care pot recunoaște atât cartelele “contact less”, cât și biletele pe suport de hârtie emise de automatele de bilete.
Beneficiile/Impactul investiției:
-
• Tarifare corectă a călătoriilor (va fi posibilă tarifarea pe zone);
-
• Accesibilitate sporită datorită faptului că sistemul este operațional nonstop;
-
• Reducerea fraudei prin imposibilitatea reutilizării biletelor și facilitarea controlului;
-
• Eliminarea din peisajul urban a tonetelor și înlocuirea cu automate de vânzare a biletelor;
-
• Evidența corectă a călătoriilor pe trasee, intervale orare și a beneficiarilor de gratuități;
-
• Reducerea costurilor de exploatare;
-
• Posibilitatea conectării transportului preorășenesc la cel urban;
Costuri:
Suma estimată necesară achiziționării este de 3.780.000 Lei.
Sursa de finanțare:
■ Alocații de la Bugetul general al Municipiului Arad și alte surse conform legii
An/Perioada de implementare:
2015-2016
[Extindere sistem management trafic și informare călători urbai
Descrierea/Scopul investiției:
Investiția constă din construirea unui „Centru” care va avea în vedere urmărirea prin satelit a vehiculelor, precum și instalarea de semafoare inteligente, ce vor de bloca electronic intersecțiile aglomerate. De asemenea, vor fi instalate sisteme de detecție pe autobuze și tramvaie, pentru a se putea stabili prioritățile de trafic, iar intersecțiile vor avea camere video și semafoare cu senzori pentru a se regla în funcție de necesități. Componenta “Urban Trafic Control” va adapta programele de semaforizare în funcție de valorile de trafic.
Beneficiile/Impactul investiției:
-
- realizarea undei verzi pentru transportul public, Salvare, Pompieri, Poliție;
-
- menținerea în grafic a vehiculelor companiei de transport;
-
- stabilirea priorităților de trafic;
-
- transmisia, înregistrarea și stocarea de imagini din trafic;
Costuri:
Suma estimată necesară achiziționării este de 1.260.000 Lei
Sursa de finanțare:
■ Alocații de la Bugetul general al Municipiului Arad și alte surse conform legii
An/Perioada de implementare:
2016-2017
Anexa nr. 7 la
Contractul de concesiune
BUNURILE PROPRII ALE COMPANIEI DE TRANSPORT PUBLIC S.A. ARAD LA 31.12.2013
|
Nr inv |
Denumire |
Valoare-lei- |
|
100010 |
CLADIRE ADM.NR1 CL.VICT.35-37 |
393,351.50 |
|
100030 |
CLADIRE AUXILIARA |
100,264.32 |
|
100050 |
CABINA PORTAR |
818.05 |
|
100080 |
MAGAZIE MATERIALE LA CICH |
778.26 |
|
100100 |
CLADIRE PENTRU ATELIERE |
28,737.23 |
|
100110 |
AMENAJARE DISPECERAT CENTRAL |
27,889.42 |
|
100120 |
SALA CAZANULUI CL VICT.35-37 |
3,839.18 |
|
100140 |
HALA INTRET. TRAMVAIE |
421,753.09 |
|
100180 |
CLADIRE EXPLOATARE CICH |
68,717.10 |
|
100190 |
CABINA ACARI CICH |
810.68 |
|
100200 |
ATELIER DE REVIZIE SI INTRETIN |
1,025,045.63 |
|
100280 |
CLADIRE STATIE ALIMENTARE |
3,342.14 |
|
100290 |
ATELIER REVIZIE AUTOBUZE VICT |
600,887.02 |
|
100300 |
STATIE SPALARE AUTOBUZE VICT. |
24,680.45 |
|
100320 |
HALA INTRETINERE AUTO |
722,111.59 |
|
100340 |
CLADIRE DIN ZIDARIE |
55,402.04 |
|
100360 |
CLADIRE ADMINISTRATIVA-CAMIN |
1,519,056.67 |
|
100380 |
ATELIER ELECTRIC |
173,426.76 |
|
100390 |
CLADIRE VESTIAR TURE DEPOU |
13,613.74 |
|
100400 |
CLADIRE ATELIERE VOPSITORIE |
182,997.29 |
|
100410 |
CLADIRE ATELIERE |
476,560.77 |
|
100420 |
ATELIER ARRA |
52,238.02 |
|
100450 |
HALA REVIZIE VAGOANE |
1,086,476.41 |
|
100490 |
PAVILION SOCIAL |
219,719.06 |
|
100640 |
BARACA METALICA |
4,034.38 |
|
100650 |
BARACA METALICA |
7,128.21 |
|
100680 |
CASA POMPELOR |
7,200.00 |
|
100710 |
BARACA METALICA |
9,946.12 |
|
100940 |
CLADIRE CALATORI PINCOTA |
1,159.98 |
|
100970 |
CLADIRE HALTA SIRIA |
3,860.02 |
|
100980 |
CLADIRE HALTA GALSA |
1,159.98 |
|
101000 |
CLADIRE CALATORI HALTA MINIS |
1,159.98 |
|
101050 |
CLADIRE CALATORI HALTA BARATCA |
2,117.58 |
|
101110 |
CLADIRE CALATORI MINDRULOC |
483.33 |
|
101120 |
CLADIRE CALATORI CICIR |
483.33 |
|
101130 |
CLADIRE CALATORI SIMBATENI |
483.33 |
|
101140 |
CLADIRE SUBST.ELECTRICA |
1,727.63 |
|
101150 |
REMIZA AUTOMOTOARE GHIOROC |
19,538.69 |
|
101160 |
REMIZA AUTOMOTOARE PINCOTA |
19,538.69 |
|
101170 |
REMIZA AUTOMOTOARE RADNA |
39,077.38 |
|
101180 |
CABINA PAZA SUBSTATIA GHIOROC |
1,727.63 |
|
101190 |
CLADIRI DE LOCUIT INDIV.GHIORO |
2,303.51 |
|
101220 |
REMIZA AUTOMOT.ELECTRICE |
46,827.04 |
|
101230 |
ATEL.PT.REV.SI INTRET. |
18,099.00 |
|
101330 |
CLĂDIRE ADMINISTRATIVA |
14,252.96 |
|
101340 |
CLĂDIRE ADMINISTRATIVA |
20,746.38 |
|
101510 |
CLĂDIRE DISPECERAT F.FRUMOS |
8,792.41 |
|
101660 |
CLADIRE ATELIERE-STR.POETULUI |
506,988.12 |
|
101670 |
ATELIER CONFECTII MACAZE |
8,864.60 |
|
101680 |
CLADIRE + UTILITATI |
3,770.62 |
|
101700 |
DISPECERAT (Xxxxxx Xxxxxxx 2) |
10,821.93 |
|
101710 |
GHERETA METALICA |
431.91 |
|
101720 |
DISPECERAT - TONETA ALUMINIU |
334.21 |
|
101730 |
TONETA VINZARE BILETE- ALUMIN. |
233.95 |
|
101740 |
TONETA VINZARE BILETE- ALUMIN. |
233.95 |
|
101750 |
TONETA VINZARE BILETE- ALUMIN-CASA DE BANI |
287.94 |
|
101760 |
TONETA VINZARE BILETE (ALUMIN)-UTA (DUBLA) |
608.27 |
|
101770 |
TONETA VINZARE BILETE (ALUMIN)-GARA CFR (DUBLA) |
608.27 |
|
101780 |
DISPECERAT - TONETA ALUMINIU |
334.21 |
|
101790 |
DISPECERAT - TONETA ALUMINIU-PODGORIA (DUBLA) |
608.27 |
|
101800 |
DISPECERAT - TONETA ALUM. |
128.54 |
|
101810 |
BARACA "MODUL BAT" |
658.15 |
|
101820 |
TONETA VINZARE BILETE DIN AL.-ELECTROMETAL |
233.95 |
|
101830 |
TONETA VINZARE BILETE DIN AL.-PIATA ROMANA |
233.95 |
|
101840 |
TONETA VINZARE BILETE DIN AL.-FORTUNA(DUBLA) |
233.95 |
|
101850 |
CABINA 1,45 X 3 X 2,2 |
715.73 |
|
101860 |
AUTOGARA INEU |
334,439.98 |
|
101870 |
STATIE TERMINALA AUTOBUZE STR.BANU MARACINE |
183,635.58 |
|
101880 |
TONETA DISPECERAT SI VANZARE BILETE-AUTOGARA VECHE(DUBLA) |
233.95 |
|
102040 |
COPERTINA ST. TERMINALA AUTOBUZE B. MARACINE |
8,730.04 |
|
102050 |
TONETA VANZARE BILETE |
5,600.92 |
|
102060 |
TONETA VANZARE BILETE TRAMVAI |
5,431.35 |
|
102070 |
ALIMENTARE CU APA SI GRUP SANITAR AUTOGARA LIPOVA |
65,503.03 |
|
102080 |
CLADIRE STATIE ITP |
284,150.92 |
|
102090 |
TONETA-DISPECERAT FAT FRUMOS |
19,702.08 |
|
102100 |
REABILITARE PUT |
15,578.13 |
|
102110 |
PLATFORMA SALUBRIZARE TRAMVAIE-DEPOU MICALACA |
34,984.26 |
|
102120 |
TONETA DIN ALUMINIU VANZARE BILETE-PIATA ROMANA |
18,598.54 |
|
102130 |
TONETA DIN ALUMINIU VANZARE BILETE-CONFECTII |
10,264.76 |
|
102140 |
CLADIRE STATIE REDRESORI S1 B |
80,444.88 |
|
102150 |
PLATFORMA PT.LUCRARI SI DEPOZITARE-DEPOU MICALACA |
55,047.95 |
|
102160 |
FUNDATIE BETON ARMAT PT REZERVOR SUPRATERAN |
9,547.62 |
|
102170 |
REZERVOR CARBURANT SUPRATERAN |
59,000.00 |
|
200010 |
DRUMURI INTERIOARE |
12,200.00 |
|
200040 |
DRUMURI INTERIOARE |
26,500.00 |
|
200092 |
MAJOR.LINIE TR.ARAD-GHIOROC (PATRIM CJ) |
37,773.92 |
|
200120 |
LINIE TRAMVAI GAI-STATIE BAILE TERMALE 1678 MCS |
147,644.82 |
|
200200 |
MAJORARE LINIE TRAMVAI BUCLA FAT FRUMOS |
43,008.77 |
|
200240 |
EXECUTAT LUCRARI LINIE CALE DEP.MICALACA(PATRIM.CLM) |
7,974.70 |
|
200260 |
EXECUTAT LUCRARI LINIE CALE DEP.UTA(PATRIM.CLM) |
7,151.39 |
|
200350 |
IMPREJMUIRI GARD C.VICTORIEI 35 |
4,300.00 |
|
200400 |
RETEA EL.AERIANA DE CONTACT GAI-ST.BAILE TERMALE 1678 MCS |
34,665.80 |
|
200730 |
CANALIZARE PLUVIALA S1 |
26,292.50 |
|
2007400 |
CANALIZARE MENAJERA S1 |
3,500.00 |
|
200750 |
RETELE TERMICE S1 |
21,530.66 |
|
200820 |
RETEA APA-AMENAJARE BAZA OTC |
1,400.00 |
|
200880 |
PLATFORMA BETON AMEN.BAZA OTC |
7,200.00 |
|
200890 |
DRUMURI DE PLATFORME |
88,474.05 |
|
200900 |
PLATFORMA PARCARE |
15,500.00 |
|
201110 |
RETELE TERMICE |
139,720.58 |
|
201120 |
CANAL MENAJER |
1,200.00 |
|
201130 |
CANAL PLUVIAL |
20,612.24 |
|
201350 |
REZERVOR 20000 LTR |
7,500.00 |
|
201630 |
STATIE DE SPALARE TRAMVAIE |
152,614.92 |
|
203440 |
POD CF METAL |
1,500.00 |
|
203590 |
RETEA ELECTRICA DE CONTACT |
4,500.00 |
|
2037300 |
CONDUCTA ALIMENTARE CU APA |
3,236.96 |
|
204040 |
MAJ.LINIE TRAMVAI CICH-GHIOROC(PATRIM.CJ)LUCRARI EXECUTATE |
14,852.05 |
|
204480 |
MAJORARE LINIE TR.VIADUCT MICALACA ZONA II-III TR.BILLA III |
3,912.68 |
|
204481 |
MAJORARE LINIE TR.VIADUCT MICALACA ZONA II-III TR.BILLA I |
1,400.59 |
|
204482 |
MAJORARE LINIE TR.VIADUCT MICALACA ZONA II-III TR.BILLA II |
7,768.39 |
|
204520 |
RACORD TERMIC APA FIERBINTE |
72,000.00 |
|
204550 |
PODETE RACORD BALAST.SIMBATENI |
20,074.17 |
|
204770 |
AMENAJARE DRUMURI PLATFORMA |
117,282.60 |
|
204830 |
AMENAJARE DRUMURI |
3,300.00 |
|
204850 |
CANALIZARE PLUVIALA |
57,796.98 |
|
2048600 |
DEVIERE CONDUCTA D 600 MM |
2,500.00 |
|
204870 |
RACORD APA |
2,100.00 |
|
204880 |
REZERVOR CILINDRIC ORIZONTAL |
7,500.00 |
|
204890 |
REZERVOR CILINDRIC ORIZONTAL |
7,500.00 |
|
204930 |
EXTINDERE POST TRAFO |
50,147.24 |
|
204950 |
RACORD GAZ CALEA VICTORIEI |
51,565.65 |
|
204990 |
CENTRALA TERMICA MURALA VIESSMAN-STATIE TERMINUS Xxxx Xxxxx. |
2,800.00 |
|
2656700 |
TAHOGRAF-MAJORARE AUTOBUZ B36CJA |
2,994.83 |
|
2656730 |
TAHOGRAF-MAJORARE AUTOBUZ B39CJA |
3,030.23 |
|
301770 |
CENTRALA TELEFONICA PANASONIC |
25,733.43 |
|
302170 |
CARUCIOR CU LAMA - BULDOZER |
317.95 |
|
302390 |
PRESA PT. MONTAT BANDAJE |
37,414.86 |
|
302490 |
APARAT REGL. FAR.CU LUXMETRU |
789.65 |
|
302500 |
MASINA DE DEJANTAT PT. CAMION |
7,141.18 |
|
302590 |
STATIE MOTOROLA VISAR |
3,016.04 |
|
302900 |
SISTEM DE MASURARE CONSUM COMBUSTIBIL |
5,850.00 |
|
302910 |
POMPA DISTRIBUTIE CARBURANTI,SOFTWARE SI RETEA AFERENTA |
47,000.00 |
|
400280 |
MASINA DE GAURIT VERTICALA |
0.73 |
|
400310 |
MASINA RECTIF. BANDAJE |
196.17 |
|
400320 |
MASINA DE GAURIT |
343.75 |
|
401840 |
STRUNG MS 500 |
12.85 |
|
403460 |
MASINA UNIVERS PT.TIMPLARIE |
389.15 |
|
403680 |
STRUNG 320 X 750 |
296.14 |
|
4037400 |
POLIZOR DUBLU PD 500 |
41.50 |
|
4045100 |
GRUP SUDURA CU MOTOR TERMIC |
203.98 |
|
404530 |
CIOCAN FORJAT |
22,690.64 |
|
404560 |
FOARFECA COMBINATA FP14 |
36,879.05 |
|
404830 |
MASINA DE GAURIT VERTIC.GCO25 |
178.01 |
|
404890 |
MASINA DE FREZAT UNIVERSALA |
800.48 |
|
404900 |
PRESA HUDRAULIC 400 TF P6736 |
3,025.44 |
|
4059000 |
POLIZOR ELECTRIC DUBLU 3 M |
11.20 |
|
406540 |
DISPOZ HIDR PT INDOIT |
311.40 |
|
406620 |
STRUNG NORMAL SNA 800X2000 |
2,371.88 |
|
4079600 |
MASINA DE GAURIT CM 40 |
104.23 |
|
409360 |
STRUNG SN 502 X 1500 MM |
548.70 |
|
409380 |
MASINA ELECTR RECTIF ARBORI |
4,103.99 |
|
409660 |
MASINA DE FREZAT UNIV 32X152 |
241.85 |
|
4096800 |
PLATFORMA TRANSFER BOGHIURI |
253.02 |
|
409730 |
CALE RULARE ELECTROPALAN |
43.61 |
|
4101200 |
POLIZOR |
119.23 |
|
4101600 |
POLIZOR 320 |
30.19 |
|
410170 |
PRESA HIDRAULICA INDOIT TABLA |
600.32 |
|
4101800 |
POLIZOR PU 300 A |
75.13 |
|
4102000 |
POLIZOR P4 300 A |
96.48 |
|
410320 |
REZA FUS 25 |
3,750.66 |
|
4103300 |
POLIZOR DUBLU 500 |
135.50 |
|
410400 |
STRUNG |
3,810.84 |
|
410450 |
STRUNG |
2,540.56 |
|
410470 |
STRUNG |
4,602.99 |
|
410500 |
STRUNG SNA 560 X 3000 |
4,638.90 |
|
410550 |
MASINA DE DEBITAT |
470.24 |
|
410610 |
MASINA DE GAURIT |
699.57 |
|
410680 |
MASINA GAURIT |
699.57 |
|
411730 |
MASINA DE SPALAT CU JET DE APA |
474.90 |
|
411740 |
MASINA DE SPALAT CU JET DE APA |
474.90 |
|
411900 |
STRUNG SPA 1000*3000 |
68,475.18 |
|
411920 |
GENERATOR EB 2000 |
522.51 |
|
411940 |
UNIT. ACTION. HIDRAUL. VAH 700 |
6,925.73 |
|
411990 |
PRESA HIDRAULICA PR SR 100TF |
509.25 |
|
412010 |
CONVERTIZOR CSN 350 AS F15047 |
6,124.55 |
|
412020 |
CONTOR WOLTMAN (PT. APA RECE) |
4,569.68 |
|
412240 |
CONVERTIZOR SUDURA CSN 350A |
3,111.16 |
|
412280 |
APARAT DE GRESAT-FLEXBIMEC4920 |
646.00 |
|
412290 |
APARAT DE GRESAT-FLEXBIMEC4920 |
637.82 |
|
412370 |
APARAT AVL DICOM 4000 |
16,511.66 |
|
412380 |
COMPRESOR 660/10/90 DF |
3,317.97 |
|
412410 |
MASINA DE RECTIFICAT PLAN 630X200 |
2,783.20 |
|
412440 |
UTILAJ RECONDITIONAT BANDAJE ROTI TRAMVAIE |
71,472.24 |
|
412470 |
STAND FRANA MAHA 13 TO IW4IE |
85,382.00 |
|
412480 |
DETECTOR JOCURI UNIVERSAL IN ARTICULATII 20T MAHA LMS 20/2 |
21,303.74 |
|
412490 |
MASINA SPALAT AUTO |
3,292.22 |
|
412500 |
SCHIMBATOR DE CALDURA CU PLACI |
1,647.78 |
|
412520 |
APARAT SUDURA TIP S-1600 |
1,657.14 |
|
412540 |
APARAT SUDURA TIP S-1600 |
1,657.14 |
|
412560 |
MOTOGENERATOR TRIFAZAT LX 7500T |
4,951.59 |
|
412600 |
STATIE DE REDRESARE STATIONARA |
2,555.73 |
|
412610 |
STATIE DE REDRESARE STATIONARA |
2,555.73 |
|
412620 |
STATIE DE REDRESARE MOBILA |
6,363.46 |
|
412630 |
AEROTERMA A 240 |
2,671.22 |
|
412640 |
MASINA DE SPALAT AUTO |
7,303.62 |
|
412660 |
APARAT DE SUDURA UNIVERSAL 330 |
3,406.80 |
|
412690 |
COMPRESOR |
4,916.88 |
|
412700 |
CONSOLE SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412710 |
CONSOLE SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412720 |
CONSOLE SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412730 |
CONSOLE SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412740 |
CONSOLE SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412750 |
CONSOLE SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412760 |
CONSOLE SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412770 |
CONSOLE SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412780 |
CONSOLE SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412790 |
CONSOLE SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412800 |
CONSOLE SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412810 |
CONSOLA SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412820 |
CONSOLA SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412830 |
CONSOLA SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412840 |
CONSOLA SOFER + UNITATE PROCESARE |
2,924.50 |
|
412850 |
PANOU LED INFOTRAFIC |
7,311.24 |
|
412860 |
PANOU LED INFOTRAFIC |
7,311.24 |
|
412870 |
PANOU LED INFOTRAFIC |
7,311.24 |
|
412880 |
PANOU LED INFOTRAFIC |
7,311.24 |
|
412890 |
PANOU LED INFOTRAFIC |
7,311.24 |
|
412900 |
PANOU LED INFOTRAFIC |
7,311.24 |
|
412910 |
PANOU LED INFOTRAFIC |
7,311.24 |
|
412920 |
PANOU LED INFOTRAFIC |
7,311.24 |
|
412930 |
PANOU LED INFOTRAFIC |
7,311.24 |
|
412940 |
PANOU LED INFOTRAFIC |
7,311.24 |
|
412950 |
PISTOL CP 7750 (CHEIE IMPACT) |
1,779.93 |
|
412960 |
MASINA ECHILIBRAT ROTI AUTOBUZE CEMB C211 |
18,745.50 |
|
412970 |
ECHIP.VERIF.SI REGLARE GEOMETRIE DIRECTIE AUTOBUZE-ECO 806 |
23,490.00 |
|
412980 |
POMPA GRUNDFOS SP 17-5 - PUT FORAT |
9,296.52 |
|
412990 |
ALEZOMETRU CU CEAS COMPARATOR CU DOMENIUL DE MASURARE |
1,579.50 |
|
413000 |
APARAT DE SUDURA UNIVERSAL 330 |
3,350.00 |
|
413010 |
APARAT DE SUDURA UNIVERSAL 330 |
3,350.00 |
|
413020 |
COMPRESOR TRIFAZAT 620 |
4,358.00 |
|
413030 |
APARAT DE SUDURA |
3,350.00 |
|
413040 |
APARAT DE SUDURA |
3,350.00 |
|
413050 |
CIOCAN DEMOLATOR STRADAL |
6,450.00 |
|
413060 |
SISTEM ESCHAUSTARE SSK 150 |
21,469.01 |
|
413080 |
STRUNG PARALEL |
10,815.90 |
|
413100 |
SCHELA L=2.5M H=6.5M |
2,688.99 |
|
413130 |
POMPA DE INALTA PRESIUNE CU SPALARE |
3,625.10 |
|
413150 |
UTILAJ RECONDITIONAT SINA PRIN INCARCARE CU SUDURA |
28,933.03 |
|
413160 |
SURSA PENTRU SUDARE MIG-MAG TIP 4200 |
17,566.97 |
|
413180 |
UTILAJ PENTRU INCALZIT BANDAJE TIP TATRA |
5,054.92 |
|
413190 |
CONVERTIZOR SUDURA CSC 315 370 A - REPARATIE |
5,975.00 |
|
413200 |
CONVERTIZOR SUDURA CSN 350 A - REPARATIE |
4,824.00 |
|
413210 |
CONVERTIZOR SUDURA CSC 315 C 370 A - REPARATIE |
4,972.00 |
|
413220 |
ECHIPAMENT DE TELECOMANDA STATIE DE REDRESARE |
12,176.00 |
|
413230 |
ECHIPAMENT DE TELECOMANDA STATIE DE REDRESARE |
12,176.00 |
|
413240 |
MOTOFIERESTRAU INALTIME EMONDOR HT75 |
2,651.26 |
|
413260 |
TELECOMANDA STATIE REDRESARE |
26,410.72 |
|
413270 |
SISTEM SUPRAVEGHERE VIDEO CUPEU TRAMVAI GT6 301-311 |
7,226.76 |
|
413290 |
COMPRESOR NUOVA DARI |
7,469.91 |
|
413300 |
COMPRESOR TREND 270/590-5.5 |
4,278.23 |
|
413310 |
COMPRESOR TREND 270/590-5.5 |
4,278.23 |
|
413320 |
MASINA DE GAURIT GBH 5-40 DE |
2,725.00 |
|
413340 |
APARAT SUDURA SPOTTER 5500 PLUS |
5,805.00 |
|
413350 |
APARAT SUDURA TEHNOLOGY 220/S |
3,465.00 |
|
413390 |
UTILAJ DE RECTIFICAT BANDAJE TIP CORDIA |
60,763.08 |
|
413400 |
UTILAJ DE RECTIFICAT BANDAJE TIP CORDIA |
56,566.26 |
|
413410 |
GRUP SUDURA CU MOTOR TERMIC TIP MPM7/250IDR/AE |
19,800.00 |
|
413450 |
MOTOCOASA FS 480 |
2,999.12 |
|
413460 |
CRIC CANAL FHZ/750/SLVP454253 |
7,706.00 |
|
413470 |
SISTEM DE CAROTAT DD 120 |
7,576.48 |
|
413480 |
AEROTERMA A40/24V AR-O3-RCN (128) |
2,575.00 |
|
413490 |
AEROTERMA A40/24V AR-O3-RCK (126) |
2,575.00 |
|
413500 |
AEROTERMA A40/24V AR-O6-FNT (118) |
2,575.00 |
|
413510 |
AEROTERMA A40/24V AR-O3-RCO (113) |
2,575.00 |
|
413520 |
AEROTERMA A40/24V AR-07-BDU |
2,575.00 |
|
AEROTERMA A40/24V |
2,639.00 | |
|
AEROTERMA A40/24V |
2,639.00 | |
|
AEROTERMA A40/24V |
2,639.00 | |
|
413540 |
PISTOL ELECTRIC DESFACUT ROTI |
6,261.75 |
|
413580 |
USCATOR S1-01-00 |
9,800.00 |
|
413590 |
GENERATOR AER CALD 5 ARZATOARE |
18,100.00 |
|
413600 |
TURBINA ZAPADA |
2,940.00 |
|
413610 |
MOTOCOSITOARE 615LGX200E |
4,806.00 |
|
413620 |
TURBINA ZAPADA 60 |
2,694.00 |
|
413630 |
PERIE CURATAT 80 |
3,720.00 |
|
413640 |
AEROTERMA A40/24V |
2,639.00 |
|
413650 |
AEROTERMA A40/24V |
2,639.00 |
|
413660 |
AEROTERMA A40/24V |
2,639.00 |
|
413670 |
AEROTERMA A40/24V |
2,639.00 |
|
413680 |
MASINA OSCILANTA FSC 1,63Q |
2,625.00 |
|
504200 |
SISTEM(ACCESORII) RETEA CALCUL |
13,798.48 |
|
504310 |
DISTRIBUITOR CARBURANTI ADAMIN |
13,805.67 |
|
504320 |
DISTRIBUITOR CARBURANTI ADAMIN |
774.60 |
|
504810 |
COMPOSTOR ELECTRONIC KRG-4 |
3,762.38 |
|
504820 |
COMPOSTOR ELECTRONIC KRG-4 |
3,762.38 |
|
504830 |
COMPOSTOR ELECTRONIC KRG-4 |
3,762.38 |
|
504920 |
CALCULATOR AMD K6 2450 OF SAP |
2,765.58 |
|
505180 |
CALCULATOR P4 1.4 GHZ |
3,755.27 |
|
505200 |
SISTEM P IV. (CALCULATOR) |
2,805.38 |
|
505420 |
CALCULATOR ALPIS P4 |
3,382.66 |
|
505440 |
CALCULATOR PENTIUM IV |
3,021.14 |
|
505520 |
LAPTOP NX 9110 |
6,856.82 |
|
505550 |
CALCULATOR PENTIUM 4 |
3,045.56 |
|
505560 |
CALCULATOR P4+LICENTE WINDOWS XP, OOFICE SMALL ED.2003 |
2,736.85 |
|
505570 |
IBM X SERIES 236-X11 AGEU (SERVER) |
11,272.80 |
|
505580 |
CASA DE MARCAT SAPEL SHOP |
1,647.63 |
|
505590 |
STATIE ETA - INTEL P4 - CALCULATOR |
1,691.50 |
|
505600 |
STATIE ETA - INTEL P4 - CALCULATOR |
1,691.50 |
|
505610 |
STATIE ETA - INTEL P4 - CALCULATOR |
1,691.50 |
|
505620 |
STATIE ETA - INTEL P4 - CALCULATOR |
1,691.50 |
|
505630 |
STATIE ETA - INTEL P4 - CALCULATOR |
1,691.50 |
|
505680 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3.2 GHZ |
3,015.00 |
|
505720 |
TESTER |
6,776.45 |
|
505750 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
2,629.41 |
|
505760 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
3,458.93 |
|
505770 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
2,629.41 |
|
505780 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
2,629.41 |
|
505790 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
2,629.41 |
|
505800 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
2,629.41 |
|
505810 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
2,629.41 |
|
505820 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
2,629.41 |
|
505830 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
2,629.41 |
|
505840 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
2,629.41 |
|
505850 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
2,629.41 |
|
505860 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
2,629.41 |
|
505870 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
2,629.41 |
|
505880 |
CALCULATOR INTEL PENTIUM 3200+LICENTA |
2,629.41 |
|
505890 |
PLOTER CANON IPF 600 |
9,796.00 |
|
505920 |
CALCULATOR INTEL P4+MONITOR 17"+LICENTA |
2,810.00 |
|
505930 |
CALCULATOR INTEL P4+MONITOR 17"+LICENTA |
2,810.00 |
|
505940 |
CALCULATOR INTEL P4+MONITOR 17"+LICENTA |
2,810.00 |
|
505950 |
CALCULATOR INTEL P4+MONITOR 17"+LICENTA |
2,810.00 |
|
505960 |
CALCULATOR INTEL P4+MONITOR 17"+LICENTA |
2,810.00 |
|
505970 |
CALCULATOR INTEL P4+MONITOR 17"+LICENTA |
2,810.00 |
|
505980 |
CALCULATOR INTEL P4+MONITOR 17"+LICENTA |
2,810.00 |
|
505990 |
CALCULATOR INTEL P4+MONITOR 17"+LICENTA |
2,810.00 |
|
506000 |
CALCULATOR INTEL P4+MONITOR 19"+LICENTA+TAST.LOGI |
3,509.00 |
|
506010 |
CALCULATOR INTEL P4+MONITOR 19"+LICENTA+TAST.LOGI |
3,509.00 |
|
506020 |
CALCULATOR INTEL P4+MONITOR 19"+LICENTA |
3,015.00 |
|
506030 |
SISTEM CALCUL E2200+LICENTA |
2,973.00 |
|
506040 |
SISTEM CALCUL Q6600+LICENTA |
4,071.85 |
|
506050 |
SISTEM CALCUL Q6600+LICENTA |
3,852.20 |
|
506120 |
SISTEM CALCUL INTEL |
2,973.00 |
|
506130 |
SISTEM DE CALCUL INTEL PENTIUM-CALCULATOR |
4,999.00 |
|
506140 |
SISTEM DELL INSPIRON 1526-NOTEBOOK |
4,415.00 |
|
506150 |
SISTEM DELL INSPIRON 1526-NOTEBOOK |
4,415.00 |
|
506160 |
SISTEM DELL INSPIRON 1525-NOTEBOOK |
4,807.00 |
|
506170 |
SISTEM DELL INSPIRON 1525-NOTEBOOK |
4,807.00 |
|
506190 |
SISTEM CALCUL+LICENTE |
4,700.13 |
|
506210 |
SISTEM CALCUL E7500 |
5,590.00 |
|
506220 |
SISTEM CALCUL E7500 |
5,590.00 |
|
506230 |
SISTEM CALCUL E7500 |
5,590.00 |
|
506240 |
SISTEM CALCUL E7500 + LICENTE |
5,590.00 |
|
506250 |
CALCULATOR HUSK OFFICE + LICENTA |
3,745.59 |
|
506270 |
SIST.CALC.INTEL,MONITOR LCD,LICENTA WIN,OFFICE PRO 2007 |
3,556.83 |
|
506280 |
SIST.CALC.INTEL,MONITOR LCD,LICENTA WIN,OFFICE PRO 2007 |
3,556.83 |
|
506290 |
SIST.CALC.INTEL,MONITOR LCD,LICENTA WIN,OFFICE PRO 2007 |
3,556.83 |
|
506300 |
SIST.CALC.INTEL,MONITOR LCD,LICENTA WIN,OFFICE PRO 2007 |
3,556.83 |
|
506310 |
SIST.CALC.INTEL,MONITOR LCD,LICENTA WIN,OFFICE PRO 2007 |
3,556.83 |
|
506320 |
SIST.CALC.INTEL,MONITOR LCD,LICENTA WIN,OFFICE PRO 2007 |
3,556.83 |
|
506330 |
SIST.CALC.INTEL,MONITOR LCD,LICENTA WIN,OFFICE PRO 2007 |
3,556.83 |
|
506350 |
LAPTOP TOSHIBA+SOFT+OFFICE |
4,132.50 |
|
506360 |
LAPTOP TOSHIBA SATELLITE/OFFIE |
4,270.00 |
|
506390 |
MULTIFUNCȚIONALA XEROX WORKCENTRE 7535 |
29,370.00 |
|
506410 |
SISTEM CALCUL I3 HDD TERRA+LICENTA |
2,909.00 |
|
506420 |
LAPTOP HP+LICENTE |
6,285.00 |
|
604490 |
CRIC ELECTROMECANIC TATRA |
11.14 |
|
604500 |
CRIC ELECTROMECANIC TATRA |
11.14 |
|
604590 |
VINCI ELECTROMECANIC |
12.34 |
|
604600 |
VINCI ELECTROMECANIC |
12.34 |
|
604610 |
VINCI ELECTROMECANIC |
12.34 |
|
604630 |
VINCI ELECTROMECANIC |
12.34 |
|
606780 |
AUTOBASCULANTA R215 AR-05-ZWH |
44.59 |
|
607820 |
AUTOBASCULANTA AR-05-AHV |
72.94 |
|
6078200 |
TAHOGRAF-MAJORARE AUTOBASCULANTA AR-05-AHV |
2,099.08 |
|
608690 |
AUTOCAMION AR-05-AHU |
218.29 |
|
6086900 |
TAHOGRAF-MAJORARE AUTOCAMION AR-05-AHU |
2,099.08 |
|
6086901 |
LIMITATOR VITEZA-MAJORARE AUTOCAMION AR-05-AHU |
1,735.78 |
|
611080 |
POD RULANT MONOGRINDA 5FX69C |
303.79 |
|
611730 |
AUTOMACARA AR-05-BVR |
527.96 |
|
613500 |
TRACTOR UNIVERSAL AR-05-ATB |
10.54 |
|
615820 |
VAGON UTILITAR PTR.CURATENIE |
4,402.53 |
|
615830 |
RIDICATOR TRAMVAI |
343.52 |
|
615900 |
VAGON AGREMENT |
2,561.62 |
|
618030 |
POD RULANT MONOGRINDA ELECTROP |
380.45 |
|
618880 |
POD RULANT MONOGR.AT.BOBINAT |
575.77 |
|
618920 |
VAGON UTILIT.PT.DEZ-STROPIRE |
3,496.46 |
|
619180 |
POD RULANT ELECTR MONOGRINDA |
330.43 |
|
619400 |
AUTOMACARA AR-05-AHZ |
709.16 |
|
620050 |
MOTOSTIVUITOR |
89.02 |
|
620070 |
AUTOATELIER-AMTR AR-05-AHP |
1,410.62 |
|
620090 |
MACARA STF |
141.49 |
|
620430 |
AUTOSASIU R10215 AR-05-AHS |
3,454.64 |
|
620510 |
ELEVATOR AUTO E11 |
131.80 |
|
620760 |
ELEVATOR AUTO |
137.93 |
|
6212000 |
TAHOGRAF-MAJORARE AUTOBUZ AR-01-KJE |
2,099.08 |
|
6212001 |
LIMITATOR VITEZA-MAJORARE AUTOBUZ AR-01-KJE |
1,735.78 |
|
6212100 |
TAHOGRAF-MAJORARE AUTOBUZ AR-01-KJF |
2,099.08 |
|
6212101 |
LIMITATOR VITEZA-MAJORARE AUTOBUZ AR-01-KJF |
1,735.78 |
|
6212200 |
TAHOGRAF-MAJORARE AUTOBUZ AR-01-KRF |
2,099.08 |
|
6212201 |
LIMITATOR VITEZA-MAJORARE AUTOBUZ AR-01-KRF |
1,735.78 |
|
6214200 |
TAHOGRAF-MAJORARE AUTOBUZ AR-01-VVC |
2,099.08 |
|
6214201 |
LIMITATOR VITEZA-MAJORARE AUTOBUZ AR-01-VVC |
1,735.78 |
|
6214300 |
TAHOGRAF-MAJORARE AUTOBUZ AR-01-VVD |
2,099.08 |
|
6214301 |
LIMITATOR VITEZA-MAJORARE AUTOBUZ AR-01-VVD |
1,735.78 |
|
621460 |
DACIA 1310 BERLINA AR-11-RAT |
686.93 |
|
621500 |
ELEVATOR ELECTROMAGNETIC 6,5 S |
640.00 |
|
621510 |
ELEVATOR ELECTROMAGNETIC 6,5 S |
640.00 |
|
621520 |
ELEVATOR ELECTROMAGNETIC 6,5 S |
640.00 |
|
621530 |
ELEVATOR ELECTROMAGNETIC 6,5 S |
640.00 |
|
621550 |
MICROBUZ IVECO-FIAT AR-07-RAT |
7,599.50 |
|
621580 |
ELEVATOR ELECTROMECANIC |
19,765.42 |
|
621590 |
ELEVATOR ELECTROMECANIC |
19,765.42 |
|
621600 |
ELEVATOR ELECTROMECANIC |
19,765.42 |
|
621610 |
ELEVATOR ELECTROMECANIC |
19,765.42 |
|
621620 |
ELEVATOR ELECTROMECANIC |
19,765.42 |
|
621630 |
ELEVATOR ELECTROMECANIC |
19,765.90 |
|
621800 |
AUTOCAMIONETA DACIA 1307PIK-UP AR-14-RAT |
987.72 |
|
622030 |
AUTOTURISM DAEWOO ESPERO AR-03-CTA |
3,404.32 |
|
622400 |
AUTOTURISM ARO 104 AR-13-SEA |
2,238.31 |
|
622530 |
ELEVATOR ELECTROMECANIC 6,5 TO |
11,398.03 |
|
622540 |
ELEVATOR ELECTROMECANIC 6,5 TO |
11,398.03 |
|
622550 |
ELEVATOR ELECTROMECANIC 6,5 TO |
11,398.03 |
|
622560 |
ELEVATOR ELECTROMECANIC 6,5 TO |
11,398.03 |
|
623290 |
AUTOTURISM DACIA 1310 T AR-11-CTP |
2,627.96 |
|
623410 |
MICROBUZ DAMAS COACH DLX08 AR-04-DXL |
21,888.92 |
|
623420 |
AUTOTURISM TICO SL AR-04-DXM |
12,531.65 |
|
623460 |
AUTOTURISM FORD MONDEO 20CLX AR-04-UXH |
32,858.60 |
|
623540 |
VAGON UTILITAR DE POLIZAT SINA VUP 1313 |
17,297.68 |
|
623680 |
VAGON UTILITAR NR 1309 |
9,924.91 |
|
623770 |
AUTOTURISM DACIA 1307 AR 06 RAT |
9,561.42 |
|
623780 |
AUTOTURISM DACIA 1304 AR 10 RAT |
8,947.81 |
|
623930 |
AUTOBUZ ISUZU AR-06-FNU |
68,843.85 |
|
623940 |
AUTOBUZ ISUZU AR-06-FNT |
68,843.85 |
|
623950 |
AUTOBUZ ISUZU AR-06-FNZ |
68,843.85 |
|
623960 |
AUTOBUZ ISUZU AR-06-FNV |
68,843.85 |
|
623970 |
AUTOBUZ ISUZU AR-06-FNW |
68,843.85 |
|
623980 |
AUTOBUZ ISUZU AR-06-FNY |
68,843.85 |
|
623990 |
AUTOTURISM CIELO EXECUTIVE |
30,016.29 |
|
624000 |
VAGONET CU MASA ROTATIVA |
1,627.21 |
|
624010 |
VAGONET CU MASA ROTATIVA |
1,627.21 |
|
624030 |
VAGONET CU PLATFORMA |
1,583.56 |
|
624040 |
UTILAJ INTRETINERE SINE AR 07 LWU |
8,198.72 |
|
624050 |
MICROBUZ FORD TRANSIT-AR-06-LDK |
47,476.74 |
|
624240 |
AUTOBUZ URBAN ARTICULAT IKARUS AR-06-RRB |
11,989.81 |
|
624250 |
DACIA SOLENZA SCALA 1.4 MPI SCAL |
22,398.23 |
|
624530 |
PUNERE FUNCTIUNE VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR.1165 |
1,141.44 |
|
624540 |
PUNERE FUNCTIUNE VAGON TRAMVAI MOTOR T4D NR. 1174 |
3,830.52 |
|
624550 |
PUNERE FUNCTIUNE VAGON TRAMVAI REMORCA B4D NR.0173 |
2,097.55 |
|
624560 |
PUNERE FUNCTIUNE VAGON TRAMVAI REMORCA B4D NR.0161 |
2,150.74 |
|
624570 |
PUNERE FUNCTIUNE VAGON TRAMVAI REMORCA B4D NR.0171 |
2,159.47 |
|
624620 |
MICROBUZ IVECO 50 C 13 AR-09-ZBB |
136,929.02 |
|
624630 |
MICROBUZ IVECO 50 C 13 AR-09-ZAZ |
136,929.02 |
|
624640 |
MICROBUZ IVECO 50 C 13 AR-09-ZBA |
136,929.01 |
|
624650 |
PUNERE FUNCTIUNE VAGON TRAMVAI T4D NR. 1046 |
6,640.33 |
|
624660 |
PUNERE FUNCTIUNE VAGON TRAMVAI T4D NR. 1068 |
6,354.72 |
|
624680 |
PUNERE FUNCTIUNE VAGON TRAMVAI T4D NR. 1077 |
6,664.25 |
|
624700 |
PUNERE FUNCTIUNE VAG.TRAMVAI T4D NR.1085 |
2,813.99 |
|
624710 |
PUNERE FUNCTIUNE VAG.TRAMVAI T4D NR.1099 |
5,978.07 |
|
624720 |
PUNERE FUNCTIUNE VAG.TRAMVAI T4D NR. 1107 |
7,190.31 |
|
624730 |
PUNERE FUNCTIUNE VAG.TRAMVAI T4D NR.1122 |
5,928.22 |
|
624740 |
PUNERE FUNCTIUNE VAG.TRAMVAI T4D NR.1159 |
5,465.62 |
|
624760 |
PUNERE FUNCTIUNE VAG.TRAMVAI B4D NR.0177 |
3,977.56 |
|
624780 |
PUNERE FUNCTIUNE VAG.TRAMVAI B4D NR.0194 |
3,857.94 |
|
624790 |
AUTOBUZ TURIS.MERCEDES BENZ GRIVBUZ-COTA PARTE CTP AR-06-YEP |
162,288.50 |
|
624800 |
AUTOBUZ INTER.MERCEDES BENZ GRIVBUZ-COTA PARTE CTP AR-06-YUE |
162,288.50 |
|
624810 |
AUTOBUZ INTERURB.MERCEDES BENZ GRIVUZ-PARTIAL CTP AR-06-YUF |
162,288.50 |
|
624820 |
AUTOBUZ INTERURB. MERCEDES BENZ-COTA PARTE CTP AR-06-ZKK |
162,288.50 |
|
624830 |
AUTOBUZ INTERURBAN MERCEDES BENZ AR-07-ASD-COTA PARTE CTP |
162,288.50 |
|
624840 |
AUTOBUZ INTERURBAN MERCEDES BENZ AR-07-ASE-COTA PARTE CTP |
162,288.50 |
|
624850 |
AUTOBUZ INTERURB. MERCEDES-AR-07-BDU-COTA PARTE CTP |
161,288.50 |
|
624860 |
DACIA LOGAN AMBITION 1.6 MPI AMBT |
28,655.42 |
|
624870 |
VINCI HYWEMA TIP FL/N6 |
2,253.55 |
|
624880 |
VINCI HYWEMA TIP FL/N6 |
2,253.55 |
|
624890 |
VINCI HYWEMA TIP FL/N6 |
2,253.55 |
|
624900 |
VINCI HYWEMA TIP FL/N6 |
2,253.55 |
|
624910 |
VINCI HYWEMA TIP FL/N6 |
2,253.55 |
|
624920 |
VINCI HYWEMA TIP FL/N6 |
2,253.55 |
|
624930 |
VINCI HYWEMA TIP FL/N6 |
2,253.55 |
|
624940 |
VINCI HYWEMA TIP FL/N6 |
2,253.55 |
|
624950 |
CRIC HIDROPNEUMATIC CAMIOANE WECR 1200 |
3,898.81 |
|
624960 |
CRIC HIDROPNEUMATIC CAMIOANE WECR 1200 |
3,898.81 |
|
624970 |
CRIC HIDROPNEUMATIC CAMIOANE WECR 1200 |
3,898.81 |
|
624980 |
AUTOBUZ URBAN MAN NL 202 AR-07-FTL - PUNERE FUNCTIUNE |
3,789.04 |
|
624990 |
AUTOBUZ URBAN MAN NL 202 AR-07-FSU - PUNERE FUNCTIUNE |
3,789.04 |
|
625000 |
AUTOBUZ URBAN MAN NL 202 AR-07-FUR - PUNERE FUNCTIUNE |
3,789.04 |
|
625020 |
AUTOBUZ URBAN MAN NG 272 AR-07-FTN - PUNERE FUNCTIUNE |
3,789.04 |
|
625060 |
AUTOBUZ URBAN MAN NG 272 AR-07-GVN-PUNERE IN FUNCTIUNE |
3,820.63 |
|
625080 |
AUTOBUZ URBAN MAN NL 202 AR-07-GYV-PUNERE IN FUNCTIUNE |
3,820.63 |
|
625100 |
AUTOBUZ URBAN MAN NL 202 AR-07-GYX-PUNERE IN FUNCTIUNE |
3,820.63 |
|
625110 |
AUTOBUZ URBAN MERCEDES 0405 AR-07-GVP-PUN.IN FUNCTIUNE |
3,820.63 |
|
625120 |
AUTOBUZ IKARUS 260.02 AR-07-JVU |
2,826.78 |
|
625170 |
VAGON UTILITAR PENTRU TRANSPORT PIATRA |
21,183.01 |
|
625340 |
AUTOBUZ ARTICULAT MERCEDES 0305 G AR-07-MOC |
37,919.37 |
|
625350 |
VAGON TRAMVAI TATRA NR. 1125-PUNERE IN FUNCTIUNE |
46.73 |
|
625360 |
VAGON TRAMVAI TATRA NR. 1126-PUNERE IN FUNCTIUNE |
21.08 |
|
625370 |
VAGON TRAMVAI TATRA NR. 1127-PUNERE IN FUNCTIUNE |
64.12 |
|
625380 |
VAGON TRAMVAI TATRA NR. 1129-PUNERE IN FUNCTIUNE |
31.77 |
|
625390 |
VAGON TRAMVAI TATRA NR. 1170-PUNERE IN FUNCTIUNE |
74.63 |
|
625400 |
VAGON TRAMVAI TATRA NR. 1179-PUNERE IN FUNCTIUNE |
46.73 |
|
625410 |
VAGON TRAMVAI TATRA NR. 1180-PUNERE IN FUNCTIUNE |
13.18 |
|
625440 |
AUTOBUZ MAN NL 202 - COTA PARTE CTP AR-07-VFW |
6,564.23 |
|
625480 |
AUTOBUZ MAN NL 202 - COTA PARTE CTP AR-07-VGN |
6,564.23 |
|
625510 |
AUTOTREN TURISTIC DE AGREMENT |
279,510.15 |
|
625630 |
AUTOBUZ MERCEDES BENZ 0405 N AR-08-CUE - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625640 |
AUTOBUZ MERCEDES BENZ 0405 N AR-08-CUF - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625650 |
AUTOBUZ MERCEDES BENZ 0405 N AR-08-CVW - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625660 |
AUTOBUZ VOLVO SN 12 B 10 L AR-08-CVX - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625670 |
AUTOBUZ RENAULT RVI AR-08-CUH - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625680 |
AUTOBUZ RENAULT RVI AR-08-CSU- COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625690 |
AUTOBUZ VOLVO SN 12 B 10 L AR-08-CUC - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625700 |
AUTOBUZ VOLVO SN 12 B 10 L AR-08-CUD - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625710 |
AUTOBUZ VOLVO SN 12 B 10 L AR-08-CVT - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625720 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 GN AR-08-CUX - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625730 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 GN AR-08-CTM - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625740 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 GN AR-08-CVL - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625750 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 GN AR-08-CVI - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625760 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 GN AR-08-CVP - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625770 |
AUTOBUZ MAN NL 202 AR-08-CVN - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625780 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 G AR-08-CWB - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625790 |
AUTOBUZ MAN NL 202 AR-08-CTO - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625800 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 G AR-08-CUY - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625810 |
AUTOBUZ MAN NL 202 AR-08-CVY- COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625820 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 G AR-08-CWA - COTA PARTE CTP |
79.06 |
|
625830 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 N AR-08-CVU - COTA PARTE CTP |
5,365.95 |
|
625840 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 N AR-08-CUG - COTA PARTE CTP |
5,365.95 |
|
625850 |
AUTOBUZ NEOPLAN 4021 G AR-08-CSV - COTA PARTE CTP |
5,365.95 |
|
625860 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 N AR-08-CVV- COTA PARTE CTP |
5,365.95 |
|
625870 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 N AR-08-CTP- COTA PARTE CTP |
5,365.96 |
|
625880 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 N AR-08-CVH- COTA PARTE CTP |
5,365.96 |
|
625890 |
AUTOBUZ EVOBUS SETRA S 315 NF AR-08-CVA-COTA PARTE CTP |
5,365.96 |
|
625900 |
AUTOBUZ EVOBUS 0405 N AR-08-CVF-COTA PARTE CTP |
5,365.96 |
|
625910 |
VAGON TRAMVAI M8S NR.1003-COTA PARTE CTP-PUNERE FUNCTIUNE |
9,278.81 |
|
625920 |
VAGON TRAMVAI M8S NR.1005-COTA PARTE CTP-PUNERE FUNCTIUNE |
9,873.24 |
|
625930 |
VAGON TRAMVAI M8S NR.1006-COTA PARTE CTP-PUNERE FUNCTIUNE |
6,698.23 |
|
625940 |
VAGON TRAMVAI M8S NR.1007-COTA PARTE CTP-PUNERE FUNCTIUNE |
5,453.25 |
|
625950 |
VAGON TRAMVAI M8S NR.1008-COTA PARTE CTP-PUNERE FUNCTIUNE |
5,531.61 |
|
625960 |
VAGON TRAMVAI M8S NR.1016-COTA PARTE CTP-PUNERE FUNCTIUNE |
9,194.20 |
|
625970 |
VAGON TRAMVAI M8S NR.1017-COTA PARTE CTP-PUNERE FUNCTIUNE |
6,964.29 |
|
625980 |
VAGON TRAMVAI M8S NR.1018-COTA PARTE CTP-PUNERE FUNCTIUNE |
5,263.61 |
|
625990 |
VAGON TRAMVAI M8S NR.1019-COTA PARTE CTP-PUNERE FUNCTIUNE |
4,631.02 |
|
656000 |
AUTOSPECIALA LEA AR-02-YOP |
5,099.70 |
|
656010 |
MICROBUZ 8+1 LOC RENAULT AR-08-JAV |
61,257.00 |
|
656020 |
SEMIREMORCA MONOAX (PERIDOC) |
1,750.23 |
|
656040 |
AUTOBUZ EVOBUS MERCEDES 0405GN 3607 AR-08-WMD-COTA PARTE CTP |
9,924.49 |
|
656050 |
AUTOBUZ EVOBUS MERCEDES 0405GN 3616 AR-08-XKH-COTA PARTE CTP |
16,334.07 |
|
656060 |
AUTOBUZ EVOBUS MERCEDES 0405GN 3609 AR-08-XKF-COTA PARTE CTP |
9,924.49 |
|
656070 |
AUTOBUZ EVOBUS MERCEDES 0405GN 3615 AR-08-WME-COTA PARTE CTP |
12,334.49 |
|
656080 |
AUTOBUZ EVOBUS MERCEDES 0405GN 3604 AR-08-WOP-COTA PARTE CTP |
9,924.49 |
|
656090 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405N 3221 AR-08-WWR-COTA PARTE CTP |
7,581.59 |
|
656100 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405N 3223 AR-08-WWL-COTA PARTE CTP |
7,581.59 |
|
656110 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405N 3222 AR-08-WWP-COTA PARTE CTP |
7,581.59 |
|
656130 |
AUTOTURN (GERMANIA) AR-08-WKZ |
112,971.17 |
|
656140 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 N 3236 AR-08-XWB-COTA PARTE CTP |
10,443.95 |
|
656150 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 N 3237 AR-08-XYB-COTA PARTE CTP |
10,389.38 |
|
656160 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 GN 3603 AR-08-YIL-COTA PARTE CTP |
12,706.60 |
|
656170 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 GN 3606 AR-08-XXZ-COTA PARTE CTP |
12,597.46 |
|
6562200 |
AUTOBUZ DAF B96 NR. 1210 AR-08-ZLO-COTA PARTE CTP |
619.16 |
|
656230 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 N,NR.3224 AR-08-ZGO-COTA PARTE CTP |
11,138.83 |
|
656240 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 N,NR.3227 AR-08-YYO-COTA PARTE CTP |
11,138.83 |
|
656250 |
AUTOBUZ MERCEDES 0405 GN,NR.3601 AR-08-ZCN-COTA PARTE CTP |
28,756.33 |
|
656290 |
MIDIBUZ BMC PROBS 750 TBX AR-11-HCA |
223,832.40 |
|
6562900 |
TAHOGRAF-MAJORARE AUTOBUZ AR11HCA |
2,699.26 |
|
6566200 |
TAHOGRAF - MAJORARE AUTOBUZ AR-08-WTB |
2,693.99 |
|
656630 |
AUTOBUZ BMC 750 FE/MIDILUX-COTA PARTE CTP AR 10 CYB |
1,537.26 |
|
656640 |
AUTOBUZ MIDILUX L 750 FE -COTA PARTE CTP AR 10 CXY |
2,132.89 |
|
656650 |
AUTOBUZ BMC 750 FE/MIDILUX-COTA PARTE CTP AR 10 CXX |
2,132.89 |
|
656660 |
AUTOBUZ BMC MIDILUX L 750-COTA PARTE CTP AR 10 CYA |
2,132.89 |
|
656670 |
MOTOSTIVUITOR EP FD35 |
49,500.00 |
|
656680 |
AUTOTURISM SUPERNOVA |
4,700.00 |
|
656690 |
ELECTROSTIVUITOR CESAB |
9,000.00 |
|
656700 |
AUTOUTILITARA FORD TRANSIT CONNECT |
46,151.80 |
|
413360 |
SIST.SUPRAVEGHERE VIDEO+SIST. ALARMA +MODEM GPRS |
5,410.00 |
|
413370 |
SISTEM SUPRAVEGHERE |
39,591.86 |
|
413530 |
SISTEM ALARMA + MONTAJ |
3,680.00 |
|
413550 |
SISTEM DE ALARMA DEPOU GHIOROC+PARCARE VAGOANE |
5,960.00 |
|
413560 |
SISTEM DE ALARMA STATIE REDRESARE GHIOROC + MUZEU |
2,960.00 |
|
504940 |
BARIERA CU ACTIONARE PRIN BUTOANE SI TELECOMANDA |
4,936.75 |
|
505040 |
INSTRUMENT PT. MASURAREA ALCOOLEMIEI LION-ANGLIA |
1,784.56 |
|
505050 |
INSTRUMENT PT. MASURAREA ALCOOLEMIEI LION ALCOBLOW |
1,784.56 |
|
505290 |
INSTALATIE HIDRAULICA DE PRESIUNE INALTA |
11,303.88 |
|
505320 |
BARIERA LUMINOASA PT. SEMNALIZARE PUNCT DE LUCRU |
1,731.73 |
|
505360 |
MASINA DE NUMARAT BANCNOTE GLORY GFB 800 |
4,739.50 |
|
505540 |
VIDEOPROIECTOR DIGITAL |
6,159.40 |
|
505640 |
COPIATOR CANON IR 1600 |
3,800.00 |
|
506180 |
MASINA DE NUMERAT BANCNOTE GLORY GFB 800 |
3,400.00 |
|
506260 |
MASINA DE NUMARAT MONEDE AB COIN 150 |
2,850.00 |
|
506400 |
MASINA NUMARAT BANI GLORY |
3,059.00 |
|
933120 |
MOBILIER "LAMIROUND" |
7,757.43 |
|
933680 |
EURO xx xxxxx - GAI |
1,716.81 |
|
933690 |
EURO xx xxxxx - SERE |
1,716.81 |
|
933700 |
EURO xx xxxxx |
1,716.81 |
|
933750 |
ASPIRATOR CU SPALARE |
2,936.96 |
|
933760 |
TOALETA ECOLOGICA |
2,647.28 |
|
933770 |
TOALETA ECOLOGICA |
2,647.28 |
|
TOTAL |
15,786,231.92 |
Legislația aplicabilă pentru încheierea
contractului de delegare a serviciului de transport public local
-
1. Legea nr. 51/2006, republicată, Legea serviciilor comunitare de utilități publice,
-
2. Legea nr. 92/2007, legea serviciului de transport public local;
-
3. Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 207/2007, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de acordare a autorizațiilor de transport în domeniul Serviciului de transport public local;
-
4. Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 972/2007, pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al Serviciului de transport public local,
-
5. Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. 353/2007, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007;
-
6. Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru serviciile comunitare de utilități publice nr. 243/2007, privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane, bunuri ori mărfuri în regim de taxi, cu modificările și completările ulterioare;
-
7. Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru serviciile comunitare de Utilități Publice nr. 263/2007, privind aprobarea Normelor-cadru privind modalitatea de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public local;
-
8. Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru serviciile comunitare de utilități publice nr. 272/2007, pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane,
-
9. Ordonanță Guvernului Nr. 27/2011, privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare
-
10. Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 980/2011, pentru aprobarea Normelor privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare;
-
11. Regulamentul CE nr. 1370 al Parlamentului și Consiliului European din 23 octombrie 2007, privind serviciile de transport public de călători pe cale ferată și rutier.
-
12. Directivele 2004/17/C.E. și 2004/18/C.E. pentru serviciile de transport public cu autobuze și tramvaie
-
13. Legea nr. 215/2001, Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-
14. Legea nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-
15. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 54/2006, privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată de Legea nr. 22/2007, cu modificările și completările ulterioare;
-
16. Hotărârea Guvernului României nr. 71/2007, pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
-
17. Hotărârea Guvernului României nr. 168/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică
Anexa nr. 9 la Contractul de concesiune
I. Model de decont lunar
Calculul subvenției pentru furnizarea serviciilor de transport public* în luna
|
Elemente de calcul |
Indicatori |
Suma (lei) |
Observații | |
|
1 |
Venituri din tarifele colectate |
VT | ||
|
2 |
Venituri din subventii directionate |
VS | ||
|
3 |
Cheltuielile Reale ale Operatorului pentru furnizarea de servicii |
CEact | ||
|
4 |
Nivelul de cheltuieli maxim al operatorului |
CEmax | ||
|
5 |
Cea mai mica valoare dintre (3) si (4) |
CE | ||
|
6 |
Subventia rezultata din (5-12) |
S |
|
4 |
Categorie vehicul |
Totalul kilometrilor conform PT |
Totalul kilometrilor REALI** |
Pretul per km stabilit prin contract în anul_____ |
Nivelul de cheltuieli maxim (CE max) lei |
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5=3 x 4 | |
|
Autobuze urbane | |||||
|
Tramvaie |
* se va întocmi distinct pentru activitatea de transport în comun cu tramvaiele si autobuzele urbane;
** calculati după formula din contract;
II. Model de decont anual
Calculul subventiei anuale si regularizarea diferentelor rezultate:
|
Elemente de calcul |
Indicatori |
Suma (lei) |
Observatii | |
|
1 |
Venitul anual din tarifele colectate |
VT | ||
|
2 |
Venitul anual din subventii directionate |
VS | ||
|
3 |
Cheltuielile anuale Reale ale Operatorului pentru furnizarea de servicii |
CEact | ||
|
4 |
Nivelul anual de cheltuieli maxim al operatorului |
CEmax | ||
|
5 |
Cea mai mica valoare dintre (3) si (4) |
CE | ||
|
6 |
Subventia rezultata din (5-12) |
SA | ||
|
7 |
Subventia acordata din bugetul local pt. anul____ (se cumulează subventiile |
S | ||
|
acordate pe per. ian. - dec.) | ||||
|
8 |
Diferente rezultate (6 - 7) |
D |
