Hotărârea nr. 89/2015

privind aprobarea componenței Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad și a regulamentului de funcționare a acesteia

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 89

din 9 aprilie 2015 privind aprobarea componenței Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad și a regulamentului de funcționare a acesteia

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

  • - Inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive, înregistrată cu nr.18248/26.03.2015;

  • - Raportul Serviciului de specialitate, înregistrat cu nr.18252/26.03.2015;

  • - prevederile art.19 alin. (5), art. 26, art. 27, art.33, art.34, art.40 din Ordonanța Guvernului României nr.43/1997, privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • - prevederile art. 40 alin. (1), art. 44, art. 52 alin. (1) din Legea nr.413/2002 privind aprobarea Ordonanței Guvernului României nr.79/2001 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor;

  • - prevederile art.1 alin.(1), art.5 alin.(1), art.49 alin.(3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobată și republicată prin Legea nr.49/2006, cu modificările și completările ulterioare;

  • - prevederile Dispoziției Primarului Municipiului Arad nr.407/10.02.2015 privind delegarea unor atribuții ale Primarului;

  • - rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

  • - adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 prezenți din totalul de 23).

În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2), lit. „d”, alin. (6) lit.„a” pct.18 și 19, alin.(9) și ale art.

45 alin. (1) din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art. 1 Se aprobă Comisia de Sistematizare a Circulației din Municipiul Arad, în următoarea componență:___________________________________________________________________________

1.

Primarul Municipiului Arad sau înlocuitorul său de drept

- președinte

2.

Administratorul public al Municipiului Arad

-vicepreședinte

3.

Un membru al Comisiei de Administrare a Domeniului Public și Privat al Municipiului Arad din cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad

- membru

4.

Un membru al Comisiei de Urbanism, Protecția Mediului și Turism din

- membru

cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad

5.

Un membru al Comisiei de Buget - Finanțe din cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad

- membru

6.

Arhitectul Șef - Primăria Municipiului Arad

- membru

7.

Director executiv - Direcția Tehnică - Primăria Municipiului Arad

- membru

8.

Șef serviciu - Serviciul întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre - Direcția Tehnică - Primăria Municipiului Arad

- membru

9.

Un reprezentant al Poliției Locale Arad

- membru

10.

Un reprezentant al Serviciului Poliției Rutiere Arad

- membru

11.

Un reprezentant al Companiei de Transport Public Arad

- membru

12.

Un reprezentant al Secției Drumuri Naționale Arad

- membru

13.

Un reprezentant al C.N.C.F.R.-Secția Arad

- membru

14.

Un reprezentant al Registrului Auto Român-Reprezentanța Arad

- membru

15.

Un reprezentant al Autorității Rutiere Române-Agenția Arad

- membru

16.

Un proiectant autorizat în domeniul Construcții Căi Ferate, Drumuri și Poduri

- membru

17.

Un reprezentant al Camerei Taximetriștilor Arad

- membru

18

Doi reprezentanți ai Primăriei Municipiului Arad - Direcția Tehnică

- secretariat

Invitați permanenți:

  • 1. Reprezentantul firmei care asigură serviciul de întreținere, modernizare și extindere a instalațiilor de semaforizare, respectiv a indicatoarelor rutiere.

  • 2. Câte un reprezentant al firmelor care întrețin drumurile municipale în Arad.

Art.2 Numirea membrilor Comisiei de Sistematizare a Circulației se asigură prin Dispoziție a Primarului Municipiului Arad.

Art.3 Se aprobă Regulamentul de funcționare al Comisiei de Sistematizare a Circulației conform anexei, care face parte integrantă la prezenta hotărâre.

Art.4 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea nr. 204/2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad cu privire la aprobarea componenței Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad și a regulamentului de funcționare a acesteia și Hotărârea nr. 147/2013 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 204/2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad cu privire la aprobarea componenței Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad și a regulamentului de funcționare a acesteia.

Art.5 Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx


Contrasemnează

S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red/Dact IF/IF Verif. S.F.

1 ex. Serviciul întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre

1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 09.04.2015

Cod PMA -S1-02


Anexa la Hotărârea nr. 89/9.04.2015 a Consiliului Local al Municipiului Arad

R E G U L A M E N T

DE FUNCȚIONARE A COMISIEI DE SISTEMATIZARE A CIRCULAȚIEI

CAP.I. GENARALITĂȚI.

  • 1.1. Comisia de Sistematizare a Circulației este o comisie de specialitate înființată de Consiliul Local al Municipiului Arad, sub a cărui autoritate funcționează și care desfășoară activități specifice calității de administrator al drumurilor publice din municipiu.

  • 1.2. Comisia este formată din specialiști în domeniul siguranței circulației, construcției de drumuri și a altor tipuri de construcții.

CAP. II OBIECT DE ACTIVITATE ȘI ATRIBUȚII

  • 2.1. Comisia are ca scop analizarea documentațiilor depuse în vederea emiterii acordului administratorului drumului și, după caz, acordarea sau neacordarea avizului (acordului) solicitat.

  • 2.2. Analizează, condiționează sau, după caz, instituie toate reglementările privind desfășurarea traficului rutier și pietonal pe raza municipiului Arad, în condițiile legii, prin reglementări înțelegând:

  • 1.      instituirea de restricții și interdicții referitoare la traficul rutier și pietonal;

  • 2.     stabilirea zonelor unde parcarea este permisă sau interzisă;

  • 3.      stabilirea străzilor pe care circulația se desfășoară pe un singur sens;

  • 4.     avizarea instalării mijloacelor de semnalizare rutieră, echipamente destinate siguranței circulației;

  • 5.      avizează reglementările referitoare la regimul de acces la circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule;

  • 6.     avizează măsuri de înființare/desființare a plantațiilor rutiere în conformitate cu normativele în vigoare și cu volumul traficului actual și de perspectivă;

  • 7.     avizează modul de amenajare a intersecțiilor;

  • 8.     stabilește măsuri care să ducă la eliminarea locurilor periculoase și la îmbunătățirea siguranței și fluenței circulației rutiere pe drumurile publice din municipiu.

  • 2.3. În toate cazurile, atunci când legea impune ca obligatoriu avizul/acordul Poliției Rutiere, acesta va fi solicitat în mod expres acestei instituții, Comisia nesubstituindu-se Poliției Rutiere.

CAP. III DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII COMISIEI DE SISTEMATIZARE A CIRCULAȚIEI

  • 1. Comisia se va întruni pentru o ședință ordinară, o dată pe lună, în ultima săptămână a fiecărei luni, într-o zi și la o oră care va fi comunicată în scris membrilor comisiei de către secretarul comisiei.

  • 2. În mod excepțional, la solicitarea președintelui comisiei sau a înlocuitorului de drept al acestuia (atunci când președintele comisiei se află în imposibilitatea de a convoca comisia), comisia se poate întruni în ședință extraordinară pentru a decide cu privire la avizarea documentelor propuse spre analiză de către președintele comisiei.

  • 3. Comisia este statutară și ședința se poate desfășura legal dacă participă cel puțin 9 (nouă) din cei 16 (șaisprezece) membri ai comisiei. În cazul în care nu se asigură această majoritate se amână ședința.

  • 4.  Deciziile comisiei se iau prin vot individual, pentru promovarea unei hotărâri a comisiei fiind necesară o majoritate simplă a voturilor exprimate de cei prezenți.

  • 5.  În cazul în care, din lipsă de documente care să fie prezentate comisiei, ședința nu va avea loc, secretarul comisiei urmând a anunța în scris membrii comisiei despre acest lucru.

  • 6.  Adresele prin care se convoacă membrii comisiei de circulație vor fi însoțite, în anexă, de ordinea de zi a ședinței.

  • 7.  Lucrările ședințelor se consemnează prin grija secretariatului comisiei într-un Proces -verbal. După încheierea ședinței, Procesul verbal va fi semnat de către membrii comisiei și de către președintele acesteia, urmând ca fiecărui membru al comisiei să i se transmită câte o copie a procesului verbal.

  • 8.  Secretariatul comisiei are obligația de a întocmi și păstra un registru cu numărul și data fiecărui proces verbal încheiat.

  • 9.  Secretariatul comisiei întocmește și ține evidența corespondenței cu membrii comisiei, cât și corespondența cu terțe persoane (fizice sau juridice), care solicită avizarea unor documentații sau cereri.

  • 10. De asemenea secretariatul comisiei va avea obligația de a urmări modul de îndeplinire a hotărârilor comisiei, de către cei mandatați cu îndeplinirea acestora și va prezenta în următoarea ședință un raport cu privire la aceasta.

  • 11. Președintele coordonează activitatea comisiei, respectarea cadrului legal și stabilește sarcinile pentru ceilalți membri ai comisiei.

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx


Contrasemnează

S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

ROMÂNIA

AVIZAT SECRETAR Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx


JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

Nr.79/26.03.2015 HOTĂRÂREA nr. din 2015

privind aprobarea componenței Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad și a regulamentului de funcționare a acesteia

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

  • - Inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive, înregistrată cu nr.18248/26.03.2015;

  • - Raportul Serviciului de specialitate, înregistrat cu nr.18252/26.03.2015;

  • - prevederile art.19 alin. (5), art. 26, art. 27, art.33, art.34, art.40 din Ordonanța Guvernului României nr.43/1997, privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • - prevederile art. 40 alin. (1), art. 44, art. 52 alin. (1) din Legea nr.413/2002 privind aprobarea Ordonanței Guvernului României nr.79/2001 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor;

  • - prevederile art.1 alin.(1), art.5 alin.(1), art.49 alin.(3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobată și republicată prin Legea nr.49/2006, cu modificările și completările ulterioare;

  • - prevederile Dispoziției Primarului Municipiului Arad nr.407/10.02.2015 privind delegarea unor atribuții ale Primarului;

În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2), lit. „d”, alin. (6) lit.„a” pct.18 și 19, alin.(9) și ale art. 45 alin. (2) din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art. 1 Se aprobă Comisia de Sistematizare a Circulației din Municipiul Arad, în următoarea componență:___________________________________________________________________________

1.

Primarul Municipiului Arad sau înlocuitorul său de drept

- președinte

2.

Administratorul public al Municipiului Arad

-vicepreședinte

3.

Un membru al Comisiei de Administrare a Domeniului Public și Privat al Municipiului Arad din cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad

- membru

4.

Un membru al Comisiei de Urbanism, Protecția Mediului și Turism din cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad

- membru

5.

Arhitectul Șef - Primăria Municipiului Arad

- membru

6.

Director executiv - Direcția Tehnică - Primăria Municipiului Arad

- membru

7.

Șef serviciu - Serviciul Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre - Direcția Tehnică - Primăria Municipiului Arad

- membru

8.

Un reprezentant al Poliției Locale Arad

- membru

9.

Un reprezentant al Serviciului Poliției Rutiere Arad

- membru

10.

Un reprezentant al Companiei de Transport Public Arad

- membru

11.

Un reprezentant al Secției Drumuri Naționale Arad

- membru

12.

Un reprezentant al C.N.C.F.R.-Secția Arad

- membru

13.

Un reprezentant al Registrului Auto Român-Reprezentanța Arad

- membru

14.

Un reprezentant al Autorității Rutiere Române-Agenția Arad

- membru

15.

Un proiectant autorizat în domeniul Construcții Căi Ferate, Drumuri și Poduri

- membru

16.

Un reprezentant al Camerei Taximetriștilor Arad

- membru

17.

Doi reprezentanți ai Primăriei Municipiului Arad - Direcția Tehnică

- secretariat

Invitați permanenți:

  • 3. Reprezentantul firmei care asigură serviciul de întreținere, modernizare și extindere a instalațiilor de semaforizare, respectiv a indicatoarelor rutiere.

  • 4. Câte un reprezentant al firmelor care întrețin drumurile municipale în Arad.

Art.2 Numirea membrilor Comisiei de Sistematizare a Circulației se asigură prin Dispoziție a Primarului Municipiului Arad.

Art.3 Se aprobă Regulamentul de funcționare al Comisiei de Sistematizare a Circulației conform anexei, care face parte integrantă la prezenta hotărâre.

Art.4 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea nr. 204/2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad cu privire la aprobarea componenței Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad și a regulamentului de funcționare a acesteia și Hotărârea nr. 147/2013 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 204/2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad cu privire la aprobarea componenței Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad și a regulamentului de funcționare a acesteia.

Art.5 Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Serviciul Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre

BC/2 ex

Cod.PMA-S1-01


Anexa la Hotărârea nr.

R E G U L A M E N T

DE FUNCȚIONARE A COMISIEI DE SISTEMATIZARE A CIRCULAȚIEI

CAP.I. GENARALITĂȚI.

  • 1.1. Comisia de Sistematizare a Circulației este o comisie de specialitate înființată de Consiliul Local al Municipiului Arad, sub a cărui autoritate funcționează și care desfășoară activități specifice calității de administrator al drumurilor publice din municipiu.

  • 1.2. Comisia este formată din specialiști în domeniul siguranței circulației, construcției de drumuri și a altor tipuri de construcții.

CAP. II OBIECT DE ACTIVITATE ȘI ATRIBUȚII

  • 2.1. Comisia are ca scop analizarea documentațiilor depuse în vederea emiterii acordului administratorului drumului și, după caz, acordarea sau neacordarea avizului (acordului) solicitat.

  • 2.2. Analizează, condiționează sau, după caz, instituie toate reglementările privind desfășurarea traficului rutier și pietonal pe raza municipiului Arad, în condițiile legii, prin reglementări înțelegând:

  • 9.      instituirea de restricții și interdicții referitoare la traficul rutier și pietonal;

  • 10.    stabilirea zonelor unde parcarea este permisă sau interzisă;

  • 11.    stabilirea străzilor pe care circulația se desfășoară pe un singur sens;

  • 12.    avizarea instalării mijloacelor de semnalizare rutieră, echipamente destinate siguranței circulației;

  • 13.    avizează reglementările referitoare la regimul de acces la circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule;

  • 14.    avizează măsuri de înființare/desființare a plantațiilor rutiere în conformitate cu normativele în vigoare și cu volumul traficului actual și de perspectivă;

  • 15.    avizează modul de amenajare a intersecțiilor;

  • 16.    stabilește măsuri care să ducă la eliminarea locurilor periculoase și la îmbunătățirea siguranței și fluenței circulației rutiere pe drumurile publice din municipiu.

  • 2.3. În toate cazurile, atunci când legea impune ca obligatoriu avizul/acordul Poliției Rutiere, acesta va fi solicitat în mod expres acestei instituții, Comisia nesubstituindu-se Poliției Rutiere.

CAP. III DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII COMISIEI DE SISTEMATIZARE A CIRCULAȚIEI

  • 12. Comisia se va întruni pentru o ședință ordinară, o dată pe lună, în ultima săptămână a fiecărei luni, într-o zi și la o oră care va fi comunicată în scris membrilor comisiei de către secretarul comisiei.

  • 13. În mod excepțional, la solicitarea președintelui comisiei sau a înlocuitorului de drept al acestuia (atunci când președintele comisiei se află în imposibilitatea de a convoca comisia), comisia se poate întruni în ședință extraordinară pentru a decide cu privire la avizarea documentelor propuse spre analiză de către președintele comisiei.

  • 14. Comisia este statutară și ședința se poate desfășura legal dacă participă cel puțin 9 (nouă) din cei 16 (șaisprezece) membri ai comisiei. În cazul în care nu se asigură această majoritate se amână ședința.

  • 15. Deciziile comisiei se iau prin vot individual, pentru promovarea unei hotărâri a comisiei fiind necesară o majoritate simplă a voturilor exprimate de cei prezenți.

  • 16. În cazul în care, din lipsă de documente care să fie prezentate comisiei, ședința nu va avea loc, secretarul comisiei urmând a anunța în scris membrii comisiei despre acest lucru.

  • 17. Adresele prin care se convoacă membrii comisiei de circulație vor fi însoțite, în anexă, de ordinea de zi a ședinței.

  • 18. Lucrările ședințelor se consemnează prin grija secretariatului comisiei într-un Proces -verbal. După încheierea ședinței, Procesul verbal va fi semnat de către membrii comisiei și de către președintele acesteia, urmând ca fiecărui membru al comisiei să i se transmită câte o copie a procesului verbal.

  • 19. Secretariatul comisiei are obligația de a întocmi și păstra un registru cu numărul și data fiecărui proces verbal încheiat.

  • 20. Secretariatul comisiei întocmește și ține evidența corespondenței cu membrii comisiei, cât și corespondența cu terțe persoane (fizice sau juridice), care solicită avizarea unor documentații sau cereri.

  • 21. De asemenea secretariatul comisiei va avea obligația de a urmări modul de îndeplinire a hotărârilor comisiei, de către cei mandatați cu îndeplinirea acestora și va prezenta în următoarea ședință un raport cu privire la aceasta.

  • 22. Președintele coordonează activitatea comisiei, respectarea cadrului legal și stabilește sarcinile pentru ceilalți membri ai comisiei.

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr._________________/_______________

În temeiul prevederilor art.45, alin.(6) din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale, republicată și ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 149/2012, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:

- aprobarea Hotărârii privind componența Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad și a regulamentului de funcționare a acesteia, în susținerea căruia formulez următoarea:

EXPUNERE DE MOTIVE

Asigurarea continuității activității comisiei este de o importanță majoră în ceea ce privește reglementarea circulației pe drumurile publice din municipiul Arad, odată cu creșterea semnificativă a intensității traficului rutier din municipiu și dezvoltarea din punct de vedere urbanistic a municipiului.

Rolul Comisiei de Sistematizare a Circulației este și va rămâne în continuare acela de a decide modul de semnalizare și dirijare a traficului rutier și pietonal din municipiu, prin intermediul indicatoarelor rutiere și a instalațiilor de semaforizare, astfel încât acesta să se desfășoare în condiții de siguranță și confort.

În urma Dispoziției Primarului Municipiului Arad nr. 407/2015 s-au delegat unele atribuții ale primarului către Administratorul public.

PROPUN

Adoptarea de către Consiliul Local a unei hotărâri privind aprobarea componenței Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad și a regulamentului de funcționare a acesteia.

PRIMAR,

Ing. Xxxxxxxx Xxxxx

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

DE ACORD VICEPRIMAR,

Xxxxxxx Xxxxxxxx


DIRECȚIA TEHNICĂ

Serviciul Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre Nr.

RAPORT al serviciului de specialitate

Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr.          a domnului Xxxxxxxx Xxxxx,

Primarul Municipiului Arad.

Obiect : propunerea de aprobare a proiectului de hotărâre privind componența Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad și a regulamentului de funcționare a acesteia.

Având în vedere:

  • - Necesitatea reglementării traficului rutier și pietonal pe raza municipiului Arad, în condițiile creșterii intensității traficului rutier în municipiului Arad, cât și calitatea Consiliului Local al Municipiului Arad de administrator al drumurilor publice de pe raza municipiului, calitate conferită în conformitate cu prevederile legii nr. 413/2002 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, au condus la decizia înființării în anul 2002 prin dispoziția nr. 4599/18.10.2002 a Primarului Municipiului Arad a unei Comisii de Sistematizare a Circulației,

  • - Dispoziția Primarului Municipiului Arad nr. 407/2015 privind delegarea unor atribuții ale primarului.

Considerăm necesară actualizarea și aprobarea componenței Comisiei de Sistematizare a Circulației.

Având în vedere cele prezentate mai sus,

PROPUNEM

adoptarea unei hotărâri privind componența Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad și a regulamentului de funcționare a acesteia.

DIRECTOR EXECUTIV, Xxxxx Xxxxxxx

ȘEF SERVICIU, Xxxxx Xxxxxx