Hotărârea nr. 267/2015
cu privire la aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție Reamenajare cruce și panou comemorativROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 267 din 31 august 2015 cu privire la aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție „Reamenajare cruce și panou comemorativ”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.76510/4.12.2014;
-
- raportul nr.76513 din 4.12.2014 al Serviciului Investiții, Dezvoltare Imobile din cadrul Direcției Tehnice;
-
- Avizul Consiliului Tehnico Economic nr. 64336/13/2014;
-
- Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- prevederile art. 44, alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
-
- adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 prezenți din totalul de 23).
În temeiul prevederilor art. 36 alin.(1), alin.(2), lit. „b”, alin. (4) lit. „d” și ale art.45, alin.(2) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1 Se aprobă aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru „Reamenajare cruce și panou comemorativ”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Finanțarea obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxx Xxxxxxxx
Contrasemnează
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red/Dact I.F. /I.F. Verif. C.M.
1 ex Serviciul Investiții, Dezvoltare Imobile
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad
Cod PMA -S1-02
1 ex. Dosar ședință CLMA 31.08.2015
Anexa la Hotărârea nr. 267 din 31.08.2015 a Consiliului Local al Municipiului Arad
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :
„Reamenajare cruce și panou comemorativ” Faza:Documentație Avizare Lucrări de Intervenții
TITULAR :
MUNICIPIUL ARAD
BENEFICIAR :
MUNICIPIUL ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :
Varianta II
A. Valoarea investiției : din care C + M
38.020 lei (inclusiv TVA )
30.830 lei ( inclusiv TVA )
B. Capacități:
- Realizarea unui monument comemorativ din granit negru, cu accesorii metalice poleite, având dimensiunile de gabarit de 1,40 x 1,50m. Monumentul se va amplasa pe un postament beton, realizat pentru vizibilitate și placat cu granit. Suprafața plăcuței permite inscripționarea numelui și a datelor de identificare a fiecărui erou.
Durata de realizare a investiției : 2 luni
-
D. Eșalonarea investiției : Conform graficului de realizare a investiției.
-
E. Finanțarea investiției se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxx Xxxxxxxx
Contrasemnează
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL TEHNICO-ECONOMIC
Nr. /06.10.2014
AVIZ NR. Z13/2014
Consiliul Tehnico-Economic al Municipiului Arad, numit prin Dispoziția nr.1192/27.05.2014 a Primarului Municipiului Arad, întrunit în ședința din data de 06.10.2014, orele 13.00, a analizat documentația tehnico-economică a obiectivului de investiție: „Reamenajare cruce și panou comemorativ”- faza DALI
Ca urmare a analizei documentației, Consiliul Tehnico - Economic,
AVIZEAZĂ FAVORABIL
obiectivul de investiție: - „Reamenajare cruce și panou comemorativ”- faza DALI.
PREȘEDINTE C.T.E.
Xxxxxxx Xxxxx
Red. V.Sobaru, secretar CTE
2 ex.Dosar Avize CTE 2014
MUNICIPIUL ARAD
310130 Arad -România - Bd. Revoluției 75 - tel. +40-257-281850- fax +40-257-284744 www.primariaarad.ro - xxx@xxxxxxxxxxxxxxx
DIRECȚIA TEHNICA
SERVICIUL INVESTIȚII, DEZVOLTARE IMOBILE
Nr. //. 2+^/2?
Către
*
RiWMȚțAi JUDEȚEANĂ A REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989 - ARAD
In atenția d-lui Xxxxx Xxxxxxxx
Prin prezenta vă informăm că Municipiul Arad a inițiat un proiect faza DALI (documentație de avizare a lucrărilor de intervenție) pentru "Reamenajare Cruce și panou Comemorativ”, monument realizat de către administrație în anul 2005 care este amplasat în zona verde din fața Palatului Administrativ.
Intervenția constă în modificarea formei monumentului, conform propunerii arhitectului prezentată în varianta II-a, pe care o anexăm prezentei.
Având în vedere amintirea eroilor martiri ai Revoluției din 1989 precum și implicarea dvs. activă, cinstirea și comemorarea actelor de vitejie ale acestora, vă solicităm acordul pentru reamenajarea monumentului ” Cruce și panou comemorativ” conform modelului prezentat.
Așteptăm cu interes răspunsul dvs., persoana de contact fiind d-na Giurgiu Lucia -Serviciul Investiții, Dezvoltare Imobile.
Cu considerație,
ȘEF SERVICIU Ing. Lucia Giurgiu
G.L/2ex/D.F
1F Li NMȚ£A J' !>J O iii'jJ E AMA A REVOLUȚIEI DIN DECEMBRIE 1089 ?
Către
Municipiul Arad
B-dul Revoluției nr.75
Ca urmare a solicitării dvs., prin prezenta ne exprimăm acordul cu privire la realizarea lucrărilor de "Reamenajare cruce și Panou Comemorativ", dedicat memoriei eroilor Revoluției din decembrie 1989.
Sperăm într-o bună colaborare
Cu stimă,
Data
01- IZ 2-0/h
Secretar Generai
! Președinte
Fundația Județeană a Revoluționarilor
DIN
5 DECEMBRIE »
\ -O/
S T A C O N S proiectare & consultanta
FOAIE DE CAPAT
|
PROIECT NR: |
39/2014 |
|
DENUMIRE: |
REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORATIV |
|
FAZA: |
D.A.L.I. |
|
BENEFICIAR: |
MUNICIPIUL ARAD PRIN SERVICIUL INVESTIȚII, DEZVOLTARE IMOBILE |
|
AMPLASAMENT: |
MUNICIPIU ARAD, bd-ul REVOLUȚIEI, nr.75 |
|
PROIECTANT: |
S.C. STACONS S.R.L. |
2014
S TA C O N S proiectare & consultanta
FIȘA DE RESPONSABILITĂȚI
ÎNSUȘIREA DOCUMENTAȚIEI
Director:
Șef proiect:
ELABORAREA DOCUMENTAȚIEI
Arhitectură:
ing. Xxxxxx Xxxxx
arh. Xxxxxx Xxxx
arh. Xxxxxx Xxxx
lom DARIDA
LUAI i—n—
MW» tor*
SC. STACONS SRL, NRC: J02/144/1997, CUI: RO 9330282, Arad 310133, B-dul. Decebal, Nr. 6 Tel: 0257 212065, 0357 429224. Fax: 0257 212069, E-mail: xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx, Web: www.stacons.ro
’MiNISTRU
AVIZ
ata.
APROB, en Hunor, ulturii
.indicativ.
Obiectiv: Realizare și amplasare lucrare de artă vizuală de for public „Monumentul Eroilor”
Autor: arh. Xxxx Xxxxxx
Amplasament: Bd. Revoluției nr.75, mun. Arad, jud. Arad
Beneficiar: Primăria Municipiului Arad, jud. Arad
Documentația depusă cuprinde:
Piese scrise: adresă de înaintare a D.J.C. Arad nr.513/18.08.2014; adresă Primăria Arad nr.42655/4.07.2014; comunicare D.J.C. Arad nr.336/17.06.2014; CIF nr. 0021511; extras de carte funciară; CU nr.468/31.03.2014; memoriu tehnic de arhitectură; susținere teoretică; CV autor;
Piese desenate: plan de încadrare în zonă, sc.1:10.000; plan de situație, sc.1:1000; analiza -.. situației existente; prezentare monument existent, sc.1:25; desfășurată perimetrală; plan de situație comparativ, varianta 1 și 2; plan varianta 1, sc.1:25; plan variantă 2, sc.1:5; fotomontaj pe amplasament, variantă 1; fotomontaj pe amplasament, variantă 2; imagine lucrare existentă.
în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 120/2006 a monumentelor de for public, se acordă prezentul aviz, pentru realizarea și amplasarea lucrării de artă vizuală de for public „Monumentul Eroilor”(varianta aleasă de către organizatori), în Bd. Revoluției nr.75, mun. Arad, jud. Arad.
I SECRETAR DE STAT
I 7 . . s _ „
, Nr.:
întocmit,
Xxxxxx Xxxxxxx, inspector D.G.J.P.C.
__________________(VJ| Nr. ex. 2/2
V efd Unirii 2Î, Sector 3, 03083: București, Românie
Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice
Agenția Națională pentru Protecția Mediului
Agenția pentru Protecția Mediului Arad
Nr. 7965/03.07.2014
Clasarea notificării
Ca urmare a solicitării depuse de MUNICIPIUL ARAD PRIN SERVICIUL INVESTIȚII pentru proiectul „RE AMENAJARE CRUCE ȘI PANOU COMEMORATIV” propus a se realiza în ARAD, B-dul Revoluției nr. 75, înregistrată la A.P.M ARAD cu nr. 2078 R/7832 din 01.07.2014;
-
- în urma analizării documentației depuse, a localizării amplasamentului în planul de urbanism și în raport cu poziția față de arii protejate, zone-tampon, monumente ale naturii sau arheologice, zone cu restricții de construit, zona costieră;
-
- având în vedere că:
-
- proiectul propus nu intră sub incidența Hotărârea Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
-
- proiectul propus nu intră sub incidența art. 28 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare,
AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI ARAD decide:
CLASAREA NOTIFICĂRII, DEOARECE PROIECTUL PROPUS NU SE SUPUNE PROCEDURILOR DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ȘI DE EVALUARE ADECVATĂ.
ȘEF SERVICIU A.A.A Xxxx Xxxxxxxx
V
întocmit /) .
BOCIO^g^ij^
AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI ARAD
Splaiul Mureșului, FN, Arad, Cod 310132
E-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxx; Tcl/Fax. 0257. 280 996; 0257. 280 331; 0257. 284 767
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 16008 din 3 1 2QU
CERTIFICAT DE URBANISM kro 31 SÂH 2014
Nr.n P<T din _________________
In scopul:
- întocmirea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI)
Ca urmare a Cererii adresate de: MUNICIPIUL ARAD PRIN SERVICIUL INVESTIȚII,___________
DEZVOLTARE IMOBILE_______________________________________________
|
domiciliul în cu /sediul județul_____________ARAD satul |
sectorul |
municipiul /orașul/comuna |
cod poștal |
ARAD |
|
B-duI. REVOLUȚIEI nr. |
75 bl. sc. |
et. |
ap. | |
|
telefon/fax |
| |||
|
înregistrată la nr. 16008 |
din |
14/03/2014 | ||
|
pentru imobilul - teren și/sau construcții - situat în județul municipiul /orașul/comuna ARAD satul |
ARAD sectorul |
cod poștal | ||
|
B-dul. REVOLUȚIEI |
nr. 75 |
bl. |
sc. | |
et. ap. sau identificat prin CF:318065 ARAD
TOP: NR.CAD.318065
în temeiul reglementărilor Documentației de urbanism nr._________________/_______________faza PUG
aprobată prin Hotărârea Consiliului Judetean/Local_______ARAD_______nr._____5_____/ 2013
în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
SE CERTIFICĂ:
1.REGIMUL JURIDIC
Imobil situat în intravilanul municipiului Arad - proprietatea Municipiului Arad.
Imobil inclus în Lista monumentelor istorice la poziția 224, cod AR -H- m-B- 00548 in conformitate cu Anexa la Ordinul nr. 2314 / 2004 modif. prin Ordinul nr. 2361 / 2010 al Ministrului Culturii si Cultelor privind aprobarea Listei monumentelor istorice.
2.REGIMUL ECONOMIC
Destinație conform PUG-subzonă construcții administrative.
Folosință actuală: domeniul public.
Se solicită: reamenajare cruce și panou comemorativ.
' 3.RBGIMUL TEHNIC
Imobil situat în UTR nr.3.
Reamenajarea acestui monument amplasat pe platoul din fața Palatului administrativ se va face astfel încât să se încadreze în Studiul de fezabilitate întocmit pentru punerea în valoare a clădirilor, monumentelor de for public și piețelor publice din Municipiul Arad.
Documentația tehnică pentru D.A.L.I se va întocmi în conformitate cu HGR 28/2008.
Prezentul certificat de urbanism poate fi utilizat în scopul declarat pentru: întocmire DALI
Certificatul de urbanism nu ține loc de autorizație de construire/desfîințare și nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții.
-
4. OBLIGAȚIUNI ALE TITULARULUI CERTIFICATULUI DE URBANISM:
în scopul elaborării documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții - de construire/de desființare - solcitantul se va adresa autorității competente pentru protecția mediului:
-Agent iapcntru Protecția Mediului Arad, Splaiul Mureșului F.N.____________________________________________
In aplicarea Directivei Consiliului 85/337/CEE (Directiva EIA) privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, modificata prin Directiva Consiliului 9711/CE și prin Directiva Consiliului și Parlamentului European 2003/35/CE privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri și programe în legatara cu mediul și modificarea, cu privire la participarea publicului și accesul la justiție, a Directivei 85/337/CEE și a Directivei 96/61/CE, prin certificatul de urbanism se comunică solicitantului obligația de a contacta autoritatea teritorială de mediu ’ pentru ca aceasta să analizeze și să decidă, după caz, încadrarea/neîncadrarea proiectului investiției publice/private în lista proiectelor supuse evaluării asupra mediului.
în aplicarea prevederilor Directivei Consiliului 85/337/CEE, procedura de emitere a acordului de mediu se desfășoară după emiterea certificatului de urbanism, anterior depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente.
în vederea satisfacerii cerințelor cu privire la procedura de emitere a acordului de mediu, autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește mecanismul asigurării consultării publice, centralizării opțiunilor publicului și al formulării unui punct de vedere oficial cu privire la realizarea investiției în acord cu rezultatele consultării publice. ________în aceste condiții:_______________________________________________________________________________________________________ După primirea prezentului certificat de urbansim, titularul are obligația de a se prezenta la autoritatea competentă pentru protecția mediului în vederea evaluării inițiale a investiției și stabilirii necesității evaluării efectelor acesteia asupra mediului. în urma evaluării inițiale a investiției se va emite actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului._________________________________
In situația în care autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește necesitatea evaluării efectelor investiției asupra mediului, solicitantul are obligația de a notifica acest fapt autorității administrației publice competente cu privire la menținerea cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții._____________________________________________________________________________________________
In situația în care, după emiterea certificatului de urbanism ori pe parcursul derulării de evaluare a efectelor investiției asupra mediului, solicitantul renunță la intenția de realizare a investiției, acesta are obligația de a notifica acest fapt autorității administrației publice competente.
-
5. CEREREA DE EMITERE A AUTORIZAȚIEI DE CONSTRUIRE/DESFIINȚARE va fi însoțită de următoarele documente:
-
a) certificatul de urbanism;
-
b) dovada titlului asupra imobilului, teren și/sau construcții, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi și/sau extrasul de carte funciara de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel (copie legalizată);
-
c) documentația tehnică - D.T., după caz:
-
□ D.T.A.C. □D.T.O.E. □ D.T.A.D.
-
d) avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism:
d.l) avize și acorduri privind utilitățile urbane și infrastructura:
Q alimentare cu apă O gaze naturale
O canalizare Q telefonizare
-
□ alimentare cu energie electrică O salubritate
-
□ alimentare cu energie termică Q transport urban
d.2) avize și acorduri privind:
-
□ securitatea la incendiu Q protecția civilă □ sănătatea populației
f } d.3) avize/acorduri specifice ale administrației publice centrale și/sau ale serviciilor descentralizate ale
’ acestora:
— Aviz Direcția pentru Cultura, Culte si Patrimoniu National Cultural al jud. Arad;
d.4) studii de specialitate
-
e) actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului;
-
f) dovada privind achitarea taxelor legale.
Documentele de plată ale următoarelor taxe (copie):
Prezentul certificat de urbanism are valabilitate de
24 luni de la data emiterii.
SECRETAR, Cons. Jur. Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Achitat taxa de:
lei, conform chitanței seria
și _____________________________lei, conform chitanței serianr.
Prezentul certificat de urbanism a fost transmis solicitantului direct/prin^foștă la data de:
-
F.6
din
APS. 20U
* în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
se prelungește valabilitatea Certificatului de urbanism
de la data de până la data de
După această dată, o nouă prelungire a valabilității nu este posibilă, solicitantul urmând să obțină, în condițiile legii, un alt certificat de urbanism.
PRIMAR
SECRETAR
ARHITECT ȘEF
Data prelungirii valabilității:
Achitat taxa de: lei, conform chitanței nr. din
Transmis solicitantului la data de: direct/prin poștă.
ST A C O N $ proiectare & consultanta
bulevardul Decebal nr. 6 Arad xx xxxxxx telefon: 0257/212.065 fax: 0372/895.225
MEMORIU TEHNIC ARHITECTURA
faza DAL.L
-
I. DATE GENERALE :
denumire lucrare
REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORATIV
amplasament
ARAD, bd-ul REVOLUȚIEI nr. 75
titularul investiției
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
beneficiarul investiției
MUNICIPIUL ARAD PRIN SERVICIUL INVESTIȚII, DEZVOLTARE IMOBILE
elaboratorul documentației
SC STACONS SRL
număr proiect
39/2014
faza de proiectare
D.A.L.I.
-
II. DESCRIEREA INVESTIȚIEI:
1,Situația existenta a obiectivului de investiții:_________________________________________________
Starea tehnica, din punct de vedere al cerințelor de calitate in construcții:
Aradul a fost al doilea oraș a! Revoluției din 1989 din Romania. "în Revoluția din decembrie 1989 din România au fost secerați de gloanțe 1104 persoane de toate vârstele, în special tineri. Dintre acestea, 24 sunt arădeni din care 19 au fostîmpușcați la Arad, 5 la Timișoara, București și Turda. Dintre tinerii care și-au pierdut viața în Revoluție la Arad, patru erau originari din alte localități ale țării. Celor 1104 decedați li se mai adugă 3352 răniți, între care și 38 de arădeni. Deși au trecut 24 ani (n.n.) de la Revoluție, o sumedenie de răni încă sângerează, multe dintre ele nu se vor mai putea cicatriza niciodată." (Xxxx Xxxxxxxx - întrebătorul din Agora - în amintirea eroilor martiri ai Revoluției de la Arad, voi al ll-lea).
Pe platoul din fata Palatului Administrativ in anul 2005 a fost amplasata de către administrație o cruce cu un panou comemorativ in memoria eroilor Revoluției din decembrie 1989. Având in vedere ca pe acest platou se desfasoara majoritatea acțiunilor socio-culturale, s-a considerat oportuna o reamenajare a zonei, care sa includă si reamenajarea acestui monument unde arădenii sa-si poata exprima recunoștința fata de eroii martiri ai Aradului, fara ca poziția si volumetria sa sa devină un impediment pentru activitatile din Piața Palatuui Administrativ.
De asemenea, modificarea este impusa si de noua soluție de amenajare a Pieței Palatului Administrativ, cuprinsa in studiul de fezabilitate întocmit pentru punerea in valoare a clădirilor, monumentelor de for public si a piețelor publice din Municipiul Arad.
A - rezistența și stabilitatea structurii: starea tehnica din punctul de vedere al stabilitatii moumentului existent este buna. Necesitatea reamenajarii este data de contextul urbanistic si relația disonanta intre acesta si monumentul comemorativ.
loHSASl OHSAS
[iSOOîj 18001
$ T A C O N S proiectare & consultanta
bulevardul Decebal nr. 6 Arad xx xxxxxx telefon: 0257/212.065 fax: 0372/895.225
B - siguranța in exploatare: Se vor respecta următoarele măsuri minimale în ceea ce privește siguranța in exploatare: siguranța cu privire la circulații (accesul facil si sigur la monument, finisat cu materiale care împiedica alunecarea); siguranța cu privire la lucrările de întreținere.
C - siguranța la foc (conform normativ p 118-99): Securitatea la incendiu este asigurată prin respectarea prescripțiilor specifice din P 118 - 99, Norme tehnice de proiectare și realizare a construcțiilor privind protecția la acțiunea focului și Norme generale de protecție împotriva incendiilor la proiectarea și realizare construcțiilor și instalațiilor.
D - igiena și sănătatea oamenilor,refacerea și protecția mediului: Această cerință implică conceperea și executarea monumentului comemorativ astfel încât să nu fie periclitată sănătatea și igiena utilizatorilor, urmărindu-se totodată și protecția mediului înconjurător.
Cerința privind refacerea/ protecția mediului presupune realizarea produsului de construcție astfel încât pe toată durata de viață (execuție, exploatare, post-utilizare) să nu afecteze în nici un fel echilibrul ecologic - conform legii 137/1995 republicată.
-
• Influența construcției asupra mediului (natural și amenajat):
-
- pe durata execuției monumentului nu se va ocupa abuziv spațiul public;
-
- depozitările de materiale si utilaje nu vor afecta iremediabil vegetația;
-
- după terminarea lucrărilor se vor evacua toate materialele ramase;
-
- se vor dezafecta terenurile si platformele de lucru ocupate de constructor;
-
- se vor folosi materiale care nu au un efect negativ asupra mediului;
-
- evacuarea deșeurilor solide se va face in incinta pe platforma dedicata si se vor ridica de către o firma de salubrizare, in urma unui act încheiat.
-
• Protecția florei, faunei și a reliefului: Lucrările prevăzute în prezentul proiect nu constituie surse de poluare a apei, aerului, solului și subsolului și nu sunt generatoare de noxe.
-
• Protecția împotriva umbririi sau reflexiei luminii către vecinătăți: propuneera nu va afecta vecinătățile prin efecte de umbrire sau reflexie a luminii.
-
• Protecția acustică determinată: nu este cazul.
E - izolare termica si hidrofuga si economie de energie: se va avea in vedere respectarea fiselor tehnice aferente materialelor utilizate pentru a nu fi deteriorate de umezeala sau infiltrații in timpul șantierului sau in perioada de exploatare.
Condiții ambientale exterioare: Amplasamentul studiat se află în zona temperată, cu climat temperat - continental cu influente oceanice, cu o circulație a maselor de aer predominant vestică; (temperatura de calcul pentru vara e 28°C/ temperatura de calcul pentru iarnă de -15 grade C). Se estimează o expunere anuală de 3000 de ore la vânturi mai mari de 4m/s, un număr de 1500 ore/sezon de strălucire a soarelui și o cantitate de precipitații de 400 -600 mm pe an.
F - protecție la zgomot: nu face obiectul prezentrului studiu.
Valoarea de inventar a construcției: nereevaluata: 20 374,19 lei. (RON)
Reevaluata: 101 870,95 lei (RON)
OHSAS 18001
OHSAS 18.001
stacons xxxx@xxxxxxxxx www.stacons.ro
J02/144/1997 CUI: RO 9330282
data: decembrie 2013 pagina: 2 din 4
ML S T A C O N S bulevardul Decebal nr. 6 MEMORIU TEHNIC ARHITECTURA
■ ■ proiectarea consultanta MUNICIPIUL ARAD PRIN SERVICIUL
teieTon. uzo/ / ziz.uoo
^■1 fax:0372/895.225 INVESTIȚII, DEZVOLTARE IMOBILE
D.A.L.I. proiect nr.: 39/2014
Condiții climatice Amplasamentul studiat se afla in zona climaterica II (conform harții climarterice prevăzute de STAS 6472/2 -83 )si III (confrom harții climaterice prevăzute de STAS 10907/1 -97), cu o temperatura de calcul pentru vara de 28 grade C pentru iarna de -15 grade C.
^Concluziile raportului de expertiza tehnica/audit energetic:_______________________________
Proiectul nu face obiectul unei expertize sau a unui audit energetic.
3. Situația existenta - concluziile studiului urbanistic________________________________________
Ansamblul urban al pieței Palatului Administrativ Arad se caracterizaeaza prin simetrie, regăsită atat la nivelul fațadei Palatului administrativ, care domina spațiul public, cat si in amenajare. Platoul central este flancat de spatii verzi. Simetria se regăsește si la nivelul mobilării pieței - banei, coșuri de gunoi, stâlpi pentru iluminat. In prezent, poziția monumentului care comemorează eroii Revoluției din 1989, realizat de Primăria Municipiului Arad, altereaza caracterul simetric al ansamblului urban.
Un alt element important il constituie fluxul de circulații pietonale. Circulația pietonala este intensa pe bulevardul Revoluției, vizibilitatea si accesibilitatea monumentului existent, cat si a celui propus, fiind ușor de realizat daca amplasamentul se gaseste in preajma bulevardului. Platoul din fata Palatului Administrativ constituie un punct de întâlnire, popas si relaxare pentru aradeni, dar si locul unde se desfasoara majoritatea evenimentelor socio-culturale din oraș. De asemenea, mare parte din evenimentele din 1989 au avut loc aici, ceea ce justifica intenția de amplasare a elementelor comemorative in Piața Palatului Administrativ.
Tema comemorării eroilor revoluționari din 1989 este una recurenta in locația studiata, aici existând in prezent, trei monumente comemorative:
-
• Obeliscului închinat eroilor revoluției 1989 - acesta marcheaza un pol cu caracter comemorativ. Ca poziție, acesta se gaseste intr-o buna relație cu axele de circulație auto si pietonale si echilibrează ansamblul urban al clădirii si pieței Palatului Administrativ, prin amplasament si verticalitate.
-
• Monumentul din granit negru - prin geometrie, eleganta si simplitate, se înscrie vizual in ansamblul urban, prin contrast. Poziția acestuia contrazice simetria ansamblului urban, avand o relație îndoielnica atat cu spațiul verde, cat si cu obeliscul închinat eroilor revoluției 1989.
-
• Crucea comemorativa, realizata din marmura alba.
-
III. DATE TEHNICE ALE INVESTITEI:________________________________________________
-
1. Descrierea lucrărilor de baza si a celor rezultate ca necesare de efectuat:_________________
Se dorește desființarea monumentului existent si înlocuirea sa cu unul nou propus, mai bine adaptat contextului urbanistic. Pentru gasirea soluției optime se analizeaza următoarele variante:
Varianta 1: Ținând cont de parametrii rezultat! din analiza situației existente, in piața Primăriei sunt suficiente doua elemente comemorative închinate eroilor cazuti la Revoluția din 1989: obeliscul si crucea din marmura alba.
De aceea, propunem particularizarea gestului de 'a comemora’, dedicandu-l fiecărui erou individual, din moment ce se cunosc datele lor de identificare. Se propune realizarea de plăcute metalice comemorative, montate reversibil pe soclul care delimitează spațiul verde de bd-ul Revoluției. Fiecare plăcută va avea inscripționat numele si datele de indentificare ale unui erou căzut in 1989, însemnul crucii si locaș pentru o floare sau o lumânare.
Soluția este reversibila, respecta simetria ansamblului, completează amenajarea pieței si este o intervenție vizibila si ușor accesibila si aduce o noua viziune, actualizata, asupra gestului comemorativ. Amenajare urbana cu semnificație
■L s T A C O N S bulevardul Decebal nr. 6 MEMORIU TEHNIC ARHITECTURA
■ ■ proiectare & consultanta MUNICIPIUL ARAD PRIN SERVICIUL
miMWS INVESTIȚII, DEZVOLTARE IMOBILE
D.A.L.I. proiect nr.: 39/2014
mai mult decât utilitara si funcționala este o abordare actuala, regăsită in exemple remarcabile la nivel mondial, (exemplu: Pentagon Memorial din Washington SUA).
Amplasarea plăcutelor pe bordura existenta reprezintă o soluție economica si pernițe respecarea simetriei spațiului urban. De asemenea, nu deranjează desfasurarea manifestărilor din piața Palatului Administrativ.
Varianta 2 realizarea unui monument comemorativ din granit negru, cu accesorii metalice poleite, avand dimensiunile de gabarit 1,40 x 1,50m. Monumentul va fi amplasat pe un postament din beton, placat cu granit. Pentru vizibilitate, postamentul va avea o ușoara înclinație, insa se pastreaza orizontalitatea monumentului, pentru a nu deranja manifestările socio-culturale din piața Palatului Administrativ.
Pentru placarea soclului se poate refolosi materialul rezultat din desființarea moumentului existent.
Ca urmare a desființării monumentului existent, este necesara evacuarea materialelor rezultate si inaltarea postamentului de beton, astfel incat sa se asigure vizibilitatea noului monument.
-
2. Descrierea, după caz, a lucrărilor de modernizare efectuate:______________________________
Construcția proiectata se incadreaza la CATEGORIA "D” (redusa) DE IMPORTANTA (conform HGR nr. 766/1997) si la CLASA "IV” DE IMPORTANTA (conform Normativului P100/92).
Zona sesismica de calcul este D, cu Ks = 0,16 si Tc = 1,00 (conform harții de zonare seismica din Normativul
P100/92).
-
a. Desființarea monumentului existent. Se va demonta placa din granit existenta si, in funcție de soluția preferata, se va putea taia la dimensiunea necesara placării soclului. In varianta 1, se va desființa soclul din beton si se va inierba amplasamentul pentru reîntregirea spațiului verde.
-
b. realizarea monumentului:
Varianta 1: Plăcutele comemorative inscripționate si finisate se vor livra gata pentru montare. Se masoara distantele intre acestea, cu marcarea poziției, astfel incat pe fiecare latura a pieței sa fie dispuse simetric cate 12 plăcute. Plăcutele se montează pe pozițiile marcate, la o distanta de 1,50 m intre ele. Starea bordurii de travrtin este buna, necesitând minime intervenții, in special de igienizare.
Varianta 2: Se realizează suprainaltarea soclului cu respectarea inclinatiei indicata in planșe. Se montează monumentul propriu-zis, conform specificațiilor tehnice ale furnizorului si se placheaza soclul.se vor monta accesoriile metalice.
-
3, Consumul de utilități:_______________________________________________________________________
Nu exista consum de utilitati in faza de exploatare a obiectului propus. Prin urmare:
-
a) necesarul de utilitati rezultate in situația executării lucrărilor de modernizare: se va înregistra consum de energie electrica si apa pe timpul lucrărilor.
-
b) estimări privind depășirea consumurilor inițiale de utlitati: nu exista consum de utilitati, iar propunerea nu impune racord la utilitati. Opțional, se poate monta o instalație de iluminat ambiental, realizata in urma unui proiect de specialitate, la solicitarea beneficiarului.
-
IV. DURATA DE REALIZARE SI ETAPELE PRINCIPALE :
Se estimează un necesar de 60 de zile pentru realizarea lucrărilor, indiferent de soluția aleasa.
lOlisĂsI OHSAS
jisooy 180D1
■■L S T A C O N $ bulevardul Decebal nr. 6 MEMORIU TEHNIC ARHITECTURA
proiectare & consultanta MUNICIPIUL ARAD PRIN SERVICIUL
Vi INVESTIȚII, DEZVOLTARE IMOBILE
D.A.L.I. proiect nr.: 39/2014
III. COSTURILE ESTIMATIVE ALE INVESTIȚIEI:
-
1. valoarea totala cu detalierea pe structura devizului general______________________________
Varianta 1:38 020 lei
Varianta 2:31 770 lei
-
2. eșalonarea costurilor coroborate cu graficul de realizare a investiției_____________________
Conform categoriilor de lucrări din devizul atașat aferent fiecărei variante.
-
IV. INDICATORI DE APRECIERE A EFICIENTEI ECONOMICE :
Analiza comparativa a costului realizării lucrărilor de intervenții fata de valoarea de inventar a construcției___________________________________________________________________________________
Oricare dintre cele doua variante nu depășește valoarea de inventar a monumentului.
Datorita complexității lucrărilor de intervenție necesare, din punctul de vedere al costurilor, varianta 2 este mai avantajoasa.
-
V. SURSELE DE FINANȚARE A INVESTIȚIEI:
Fonduri de la bugetul local.
-
VI. ESTMARI PRIVIND FORȚA DE MUNCA OCUPATA PRIN REALIZAREA INVESTIȚIEI
-
1. număr de locuri create in faza de excutie: 5 locuri de munca
-
2. număr de locuri de munca create in faza de operare: nu este cazul, dar se recomanda desemnarea unui responsabil pentru întreținerea monumentului.
-
VII. PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI Al INVESTIȚIEI
-
1. valoarea totala (INV) inclusiv TVA (mii lei): (in preturi -08 mai 2014,1 euro=4,4340lei), din care: Varianta 1: valoare totala 38 020 lei din care 30 830 construcții - montaj
Varianta 2: valoare totala 31 770 lei din care 24 570 construcții - montaj
-
2. eșalonarea investiției (INV/C + M): -
-
3. durata de realizare: 2 luni
-
4. capacitati:
Varianta 1: suprafața plăcutei permite inscripționarea numelui si a datelor de identificare a fiecărui erou. Varianta 2: suprafața plăcii de granit permite inscripționarea celor 24 de nume si datele de identificare aferente.
-
5. alti indicatori specifici domeniului de activitate in care este realizata investiția:
Varianta 1:
-
- lungime plăcută 0,50 m
-
- iatime plăcută 0,30 m
OHSASl OHSAS isooi 18001
5 T A C O N S proiectare & consultanta
bulevardul Decebal nr. 6 Arad xx xxxxxx telefon: 0257/212.065 fax: 0372/895.225
MEMORIU TEHNIC ARHITECTURA MUNICIPIUL ARAD PRIN SERVICIUL INVESTITA DEZVOLTARE IMOBILE
D.A.L.I. proiect nr.: 39/2014
- lungime foaie metalica 0,75 m
Varianta 2:
-
- lungime postament beton
-
- lățime postament beton
-
- inaltime postament beton
1,50 m - lungime monument granit 1,50 m
1,40 m - lungime monument granit 1,40 m
max 35 cm - grosime monument granit 10 cm (max)
-
VIII. AVIZE SI ACORDURI DE PRINCIPIU
-
1. Certificatul de Urbanism
-
2. Acord de mediu
-
3. Aviz Direcția pentru Cultura, Culte si Patrimoniu National Cultural al județului Arad.
OHSAS 18.001
|
| | | Pag 1 | ||||||
|
OBIECTIV: REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORAI |
STACONS |
afdul Decebal nr. 6 xx xxxxxx m: 0257 / 212.065 *372/895.225 | ||||
|
Bene Proie Execi In mi |
nciar: muniuihiul. akau gs ctant: SC. STACONS SRL. *Wi Hant* |
proiectare & consullanla fax: I | ||||
|
Proiect: REAMENAJARE CRUCE SI nr; 39/20 PANOU COMEMORATIV 14 Faza: DALI DEVIZUL GENERAL - V . 4. Anww Nr. ? privind cheltuielile necesare realizării REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORATIV lei/mii euro la cursul 4.4340 lei/euro din data de 5/8/2014 Conform H.G. nr. 28 din 2008 | ||||||
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare (fara TVA) |
TVA |
Valoare (inclusiv TVA) | ||
|
Mii lei |
Mii euro |
Mii lei |
Mii lei |
Mii euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
CAPITOL 1 | ||||||
|
Cheltuieli pentru obt |
nerea si amenajarea terenului | |||||
|
1.1 |
Obținerea terenului |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
o.oc |
|
1.2 |
Amenajarea terenului |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
o.oc |
|
1.3 |
Amenajări pentru protecția mediului si aducerea la starea inițiala |
0.50 |
0.11 |
0.12 |
0.62 |
0.14 |
|
TOTAL CAPITOLUL 1 |
0.50 |
0.11 |
0.12 |
0.62 |
0.14 | |
CAPITOL 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului
|
2 |
Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
TOTAL CAPITOLUL 2 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | |
|
CAPITOL 3 Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica | ||||||
|
3.1 |
Studii de teren |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
o.oc |
|
3.2 |
Taxe pentru obținerea de avize, acorduri si autorizații |
0.30 |
0.07 |
0.07 |
0.37 |
0.08 |
|
3.3 |
Proiectare si inginerie |
5.00 |
1.13 |
1.20 |
6.20 |
1.4C |
|
3.4 |
Organizarea procedurilor de achiziție |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
3.5 |
Consultanta |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
3.6 |
Asistenta tehnica |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
TOTAL CAPITOLUL 3 |
5.30 |
1.20 |
1.27 |
6.57 |
1.48 | |
|
CAPITOL 4 Cheltuieli pentru investit |
a de baza | |||||
|
4.1 |
Construcții si instalații |
24.37 |
5.50 |
5.85 |
30.21 |
6.8' |
|
4.2 |
Montaj utilaje tehnologice |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale cu montaj |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
4.4 |
Utilaje fara montaj si echipamente de transport |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
4.5 |
Dotări |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
4.6 |
Active necorporale |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
TOTAL CAPITOLUL 4 |
24.37 |
5.50 |
5.85 |
30.21 |
6.81 | |
|
( A |
CAPITOL 5 te cheltuieli | |||||
|
5.1 |
Organizare de șantier |
0.50 |
0.11 |
0.12 |
0.62 |
0.14 |
|
5.1.1 |
Lucrări de construcții |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
5.1.2 |
Cheltuieli conexe organizării șantierului |
0.50 |
0.11 |
0.12 |
0.62 |
0.14 |
|
5.2 |
Comisioane, cote, taxe, costul creditului |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
5.3 |
Cheltuieli diverse si nepravazute |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
TOTAL CAPITOLUL 5 |
0.50 |
0.11 |
0.12 |
0.62 |
0.14 | |
|
DEVIZUL GENERAL: REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORATIV | ||||||
|
1_J_J |
__________________2__________________ |
3 |
4 |
5 |
g _____b_____ |
____7 |
|
CAPITOL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste si predare la beneficiar | ||||||
|
6.1 |
Pregătirea personalului de exploatare |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
o.oc |
|
6.2 |
Probe tehnologice si teste |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
o.oc |
|
TOTAL CAPITOLUL 6 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | |
|
TOTAL GENERAL: |
30.67 |
6.92 |
7.36 |
38.02 |
8.58 | |
|
din care: C+M |
24.87 |
5.61 |
5.97 |
30.83 |
6.95 | |
|
OBIECTIV: REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORAI OBIECTUL: LUCRĂRI DE REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORATIV Beneficiar; MUNICIPIUL ARAD Proiectant: SC. STACONS SRL. Executant: ____________________________________________ FORMULARUL F2 - CENTRAL cheltuielilor pe categorii d |
KL STACONS bulevardul DecebaJnr. 6 EE Profeclare&consultanta SS/2W.065 JHII fax; 0372 / 895.225 | ||||
|
Proiect: REAMENAJARE CRUCE SI nr: 39/20 PANOU COMEMORATIV 14 Faza: DALI .IZATORUL e lucrări | |||||
|
Nr. crt. |
Nr. cap./ subcap. deviz pe obiect |
Cheltuieli pe categoria de lucrări |
Valoare, exclusiv TVA | ||
|
Mii lei |
Mii euro | ||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 | |
|
1 |
I. Lucrări de construcții si instalații | ||||
|
2 |
4.1.1 |
[0069.2.1) PLĂCUTE METALICE GRAVATE |
24.37 |
5.50 | |
|
TOTAL 1 |
24.37 |
5.50 | |||
|
3 |
II. Montaj | ||||
|
TOTAL II |
0.00 |
0.00 | |||
|
4 |
III. Procurare | ||||
|
5 |
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale cu montaj |
0.00 |
0.00 | |
|
6 |
4.4 |
Utilaje fara montaj si echipamente de transport |
0.00 |
0.00 | |
|
7 |
4.5 |
Dotări |
0.00 |
0.00 | |
|
TOTAL III |
0.00 |
0.00 | |||
|
TOTAL VALOARE (exclusiv TVA): |
24.37 |
5.50 | |||
|
TVA 24%: |
5.85 |
1.32 | |||
|
TOTAL VALOARE: |
30.21 |
6.81 | |||
|
1 euro = 4.4340 lei, curs la data re.5/8/2014 | |||||
|
Executant, /xa* Director General, | |||||
|
Raport generat cu ISDP , wwwxle^zetro, e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxx, tel.: 0236 477.007 | |||||
Executant,
Director General,
|
I |
| Pagi |
|
OBIECTIV: REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORAI OBIECTUL: LUCRĂRI DE REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORATIV STADIUL FIZIC: PLĂCUTE METALICE GRAVATE |
■MME S T A C O N S bulevardul Decebalnr. 6 WRM io » i AratfCP310133 Patere 4 consultante ^■1 fax: 0372/835.22S |
Beneficiar:
Proiectant:
Executant:
MUNICIPIUL ARAD SC. STACONS SRL.
Proiect: REAMENAJARE CRUCE SI nr: 39/20
PANOU COMEMORATIV 14
Faza: DALI
F3 - LISTA cuprinzând cantîtatîle de lucrări
- lei -
09.05.2014
|
c |
SECȚIUNEA TEHNICA |
SECȚIUNEA FINANCIARA | ||||||||||
|
Nr. |
Capitolul de lucrări |
U.M. Cantitatea |
Prețul unitar (exclusiv TVA) -lei- |
TOTALUL (exclusiv TVA) -lei- | ||||||||
|
0 |
1 |
2 I 3 |
4 |
5 = 3x4 | ||||||||
|
1 ) |
fC01 Diferența preț material lei- demontare monument existent, inclusiv transport |
lei |
I 500.000 |
1.000 |
500.00 | |||||||
|
imaterial: |
1.000 |
500.00 | ||||||||||
|
riianopera: |
0.000 |
0.00 | ||||||||||
|
utilaj: |
0.000 |
0.00 | ||||||||||
|
transport: |
0.000 |
0.00 | ||||||||||
|
greutate materiale |
tone |
0.00 | ||||||||||
|
2 |
fC01 Diferența preț material lei- 24 plăcute 30x50 memorabile metalice gravate. |
lei |
I 19,200.000 |
1.000 |
19,200.00 | |||||||
|
material: |
1.000 |
19,200.00 | ||||||||||
|
pianopera: |
0.000 |
0.00 | ||||||||||
|
'utilaj: |
0.000 |
0.00 | ||||||||||
|
jtransport: |
0.000 |
0.00 | ||||||||||
|
greutate materiale |
tone |
0.02 | ||||||||||
|
3 |
fC01 Diferența preț material lei- prinderea celor 24 de plăcute. |
lei |
1 2,400.000 |
1.000 |
2,400.00 | |||||||
|
material: |
1.000 |
2,400.00 | ||||||||||
|
manopera: |
0.000 |
0.00 | ||||||||||
|
utilaj: |
0.000 |
0.00 | ||||||||||
|
transport: |
0.000 |
0.00 | ||||||||||
|
greutate materiale [tone |
0.00 | |||||||||||
|
procent |
material |
manopera |
utilaj |
transport |
total | |||||||
|
Cheltuieli directe: |
22,100.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
22,100.00 | |||||||
|
Recapitulatia: Recapitulatie 1 ianuarie 2012 | ||||||||||||
|
CAS |
20.800 % |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | ||||||
|
Fond de risc |
0.400 % |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | ||||||
|
Concedii si indemnizații |
0.850 % |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | ||||||
|
Șomaj |
0.500 % |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | ||||||
|
Fond de garantare |
0.250 % |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | ||||||
|
Sanatate |
5.200 % |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | ||||||
|
Total Inclusiv Cheltuieli Directe: |
22,100.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
22,100.00 | |||||||
|
Cheltuieli indirecte |
5.000 % |
1,105.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
1,105.00 | ||||||
|
Total Inclusiv Cheltuieli indirecte: |
23,205.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
23,205.00 | |||||||
|
Profit |
5.000 % |
1,160.25 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
1,160.25 | ||||||
|
Total Inclusiv Profit: |
24,365.25 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
24,365.25 | |||||||
|
Pag 2 | |
|
STADIUL FIZIC: PLĂCUTE METALICE GRAVATE | |
|
0 1 |
23 4 5=3x4 |
|
TOTAL GENERAL (fara TVA): |
24,365.25 |
|
TVA: |
24.00 % 5,847.66 |
|
TOTAL GENERAL: |
30,212.91, |
1 euro = 4.4340 lei, curs la data=^^fflt2Q^
Executant,
Director General,
Raport generat cu ISDP , www.dev/Ze.ro, e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxx, tel.: 0236 477.007
OBIECTIV:
Beneficiar:
Proiectant:
Executant:
REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORAI MUNICIPIUL ARAD SC. STACONS SRL.
bulevardul Cecebal nr. 6 Arad xx xxxxxx telefon: 0257/212.065 fax: 0372/395,225
Proiect: REAMENAJARE CRUCE SI nr: 39/20
PANOU COMEMORATIV 14 Faza: DALI
DEVIZUL GENERAL ~ Anșxți Nr. $
privind cheltuielile necesare realizării
REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORATIV
In mii lei/mii euro la cursul 4.4340 lei/euro din data de 5/8/2014 Conform H.G. nr. 28 din 2008
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare (fara TVA) |
TVA |
Valoare (inclusiv TVA) | ||
|
Mii lei |
Mii euro |
Mii lei |
Mii lei |
Mii euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
CAPITOL 1 Cheltuieli pentru obținerea si amenajarea terenului | ||||||
|
1.1 |
Obținerea terenului |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
o.oc |
|
1.2 |
Amenajarea terenului |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
o.oc |
|
1.3 |
Amenajări pentru protecția mediului si aducerea la starea inițiala |
0.50 |
0.11 |
0.12 |
0.62 |
0.14 |
|
TOTAL CAPITOLUL 1 |
0.50 |
0.11 |
0.12 |
0.62 |
0.14 | |
|
CAPITOL 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | ||||||
|
2 |
Cheltuieli pentru asigurarea utilitarilor necesare obiectivului |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
TOTAL CAPITOLUL 2 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | |
CAPITOL 3 Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica
|
3.1 |
Studii de teren |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
3.2 |
Taxe pentru obținerea de avize, acorduri si autorizații |
0.30 |
0.07 |
0.07 |
0.37 |
0.08 |
|
3.3 |
Proiectare si inginerie |
5.00 |
1.13 |
1.20 |
6.20 |
1.4C |
|
3.4 |
Organizarea procedurilor de achiziție |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
O.OC |
|
3.5 |
Consultanta |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.0^ |
|
3.6 |
Asistenta tehnica |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
o.oc |
|
TOTAL CAPITOLUL 3 |
5.30 |
1.20 |
1.27 |
6.57 |
1.48 | |
|
CAPITOL 4 Cheltuieli pentru investiția de baza | ||||||
|
4.1 |
Construcții si instalații |
19.32 |
4.36 |
4.64 |
23.95 |
5.4C |
|
4.2 |
Montaj utilaje tehnologice |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 i |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale cu montaj |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
o.od |
|
4.4 |
Utilaje fara montaj si echipamente de transport |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4.5 |
Dotări |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
o.oq |
|
4.6 |
Active necorporale |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 t |
|
TOTAL CAPITOLUL 4 |
19.32 |
4.36 |
4.64 |
23.95 |
5.40 | |
|
CAPITOL 5 Alte cheltuieli | | ||||||
|
5.1 |
Organizare de șantier |
0.50 |
0.11 |
0.12 |
0.62 |
0.1.4 |
|
5.1.1 |
Lucrări de construcții |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
o.oq |
|
5.1.2 |
Cheltuieli conexe organizării șantierului |
0.50 |
0.11 |
0.12 |
0.62 |
o.U |
|
5.2 |
Comisioane, cote, taxe, costul creditului |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
5.3 |
Cheltuieli diverse si nepravazute |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
TOTAL CAPITOLUL 5 |
0.50 |
0.11 |
0.12 |
0.62 |
0.14 ___________________________________________________________________________I | |
DEVIZUL GENERAL: REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORATIV
|
•u |
2 |
_____3_____ |
___4___ |
____5___ |
6 |
7 |
|
CAPITOL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste si predare la beneficiar | ||||||
|
6.1 |
Pregătirea personalului de exploatare |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
o.oc |
|
6.2 |
Probe tehnologice si teste |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
o.oc |
|
TOTAL CAPITOLUL 6 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | |
|
TOTAL GENERAL: |
25.62 |
5.78 |
6.15 |
31.77 |
7.16 | |
|
din care: C+M |
19.82 |
4.47 |
4.76 |
24.57 |
5.54 | |
Executant,
Director General, Vt ■'-/
/7^.xV/
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________' ___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Raport generat cu ISDP , www.devize.ro, /mail: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxx, tel.: 0236 477.007
|
OBIECTIV: REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORAI OBIECTUL: LUCRĂRI DE REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORATIV Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD Proiectant: SC. STACONS SRL. Executant: ____________________________________________ FORMULARUL F2 - CENTRAL cheltuielilor pe categorii d |
MHK STACONS bulevardul OecebaJnr. 6 ---rr—:----—— Arad xxxxxxxx ■g Hi proiectare & consu lante telefon; 0257 / 212.065 ■1 fax; 0372 1 885,225 | ||||
|
Proiect; REAMENAJARE CRUCE SI nr: 39/20 PANOU COMEMORATIV 14 Faza: DALI .IZATORUL e lucrări | |||||
|
Nr. crt. |
Nr. cap./ subcap. deviz pe obiect |
Cheltuieli pe categoria de lucrări |
Valoare, exclusiv TVA | ||
|
Mii lei |
Mii euro | ||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 | |
|
1 |
i. Lucrări de construcții si instalații | ||||
|
2 |
4.1.1 |
[0069.1.1] CARTE MEMORABILA DIN GRANIT |
19.32 |
4.36 | |
|
TOTAL I |
19.32 |
4.36 | |||
|
3 |
II. Montaj | ||||
|
TOTAL II |
0.00 |
0.00 | |||
|
4 |
III. Procurare | ||||
|
5 |
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale cu montaj |
0.00 |
0.00 | |
|
6 |
4.4 |
Utilaje fara montaj si echipamente de transport |
0.00 |
0.00 | |
|
7 |
4.5 |
Dotări |
0.00 |
0.00 | |
|
TOTAL III |
0.00 |
0.00 | |||
|
TOTAL VALOARE (exclusiv TVA): |
19.32 |
4.36 | |||
|
TVA 24%: |
4.64 |
1.05 | |||
|
TOTAL VALOARE: |
23.95 |
5.40 | |||
1 euro - 4.4340 lei, curs la data de
Executant,
Director General,
Raport generat cu ISDP , www.devize.ro, -mail: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxx, tel.: 0236 477.007
OBIECTIV:
OBIECTUL:
STADIUL FIZIC:
Beneficiar:
Proiectant:
Executant:
REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORAI LUCRĂRI DE REAMENAJARE CRUCE SI PANOU COMEMORATIV
CARTE MEMORABILA DIN GRANIT MUNICIPIUL ARAD SC. STACONS SRL.
bulevardul Decebalnr. 6 Arad xx xxxxxx telefon: 0257/212.065 fax: 0372/695.225
Proiect: REAMENAJARE CRUCE SI nr: 39/20
PANOU COMEMORATIV 14
Faza: DALI
F3 - LISTA cuprinzând cantîtatile de lucrări
- lei -
09.05.2014
SECȚIUNEA TEHNICA
SECȚIUNEA FINANCIARA
|
Prețul unitar TOTALUL | |
|
Nr. Capitolul de lucrări J.M. Cantitatea |
(exclusiv TVA) (exclusiv TVA) |
|
-lei- -lei- | |
|
0 1 2 3 |
4 5=3x4 |
|
î fC01 Diferența preț material len demontare lei 500.00C |
1.000 500.00 |
|
monument existent, inclusiv transport material: |
1.000 500.00 |
|
manopera: |
0.000 0.00 |
|
utilaj: |
0.000 0.00 |
|
transport: |
0.000 0.00 |
|
greutate materiale |tone | 0.00 | |
|
2 3A02D1 Turnarea betonului armat in elementele mc | 1.000 |
31.838 31.84 |
|
construcțiilor, exclusiv cele executate in material: |
0.020 0.02 |
|
corraje glisante..marca ...ij in tundatir manopera- |
30.706 30.71 |
|
continue, radiere si pereți cu grosime fjtîiăF------- |
1.112 1.11 |
|
peste 30 cm; ------ |
.....— ----- |
|
^transport: |
0.000 0.00 |
|
greutate materiale tone 0.10 | |
|
manopera ore 3.020 | |
|
2.L 11509605 Beton C16/20 mc 1.050 |
220.000 231.00 |
|
2.L 11819246 Fibre polipropilena 1 kg /1 mc beton kg 1.00C |
25.000 25.00 |
|
3 CB01A Cofraje din scânduri de rasinoase pentru mp 2.000 |
17.285 34.57 |
|
turnarea betonului....la monolitizari Tntre material: |
0.000 0.00 |
|
elementele prefabricate de pianseu si manopera* |
17.285 34.57 |
|
diafragme, inclusiv sprijinirile ... . Utilaj. |
0.000 0.00 |
|
transport: |
0.000 0.00 |
|
manopera |ore j 3.400 | |
|
4 RPCXM01A Placarea pereților cu placi ..mozaicate mp | 0.900 |
123.663 111.30 |
|
marmura piatra pe strat mortar m-100 de [material: |
9.531 8.58 |
|
3cm. rost chituit cim. aio. 11 leii lupei d. |
111.843 100.66 |
|
utilaj: |
2.289 2.06 |
|
[transport: |
0.000 0.00 |
|
greutate materiale tone 0.07 | |
|
manopera ore 9.900 | |
|
4.L 11660011 Granit Negru mp I 0.92^ |
585.000 542.30 |
|
5 YC01 Diferența pret material lei- carte din granit lei j 16,000.000 |
1.000 16,000.00 |
|
negru 1.5/1.4/0.1, scrisa si cu accesoriu Material: |
1.000 16,000.00 |
|
meta*,c- manopera: |
0.000 0.00 |
|
utilaj: |
0.000 0.00 |
|
[transport: |
0.000 0.00 |
|
greutate materiale |tone | 0.02 | |
|
| procent material manopera utilaj transport total | |
|
Cheltuieli directe:__17,306.89____ 165.93 3.17 o.oo 17,476.00 | |
STADIUL FIZIC: CARTE MEMORABILA DIN GRANIT
jlI
Recapitulatia:
CAS
Fond de risc
Concedii si
indemnizații_______
Șomaj
Fond de garantare
Sanatate
1______________________________
Recapitulatie 1 ianuarie 2012
20.800 %
0.400 %
0.850 %
0.500 %
0.250 %
5.200 %
Total Inclusiv Cheltuieli Directe:
Cheltuieli indirecte | 5.000 %
Total Inclusiv Cheltuieli indirecte:
Profit | 5.000 %
Total Inclusiv Profit:
TOTAL GENERAL(fara TVA): TVA:
TOTAL GENERAL:
euro = 4.4340 lei, curs la data de 5/8/2014
Executant,
Director General,
Raport generat cu ISDP , www de\ziz^fi
5 = 3x4
0.00 oo
0?00
0.00
0?00
Bo
17,306.89
865.34
18,172.24
908^61
19,080.85
34.51
T66 T4Î
0.83
“04Î 8^3
212.40
10.62
223.02
11.15
234.17
0.00 0W MO
0.00 âoo OLOO
34.51
“0J66
~T41
0.00 mo ăoo
0.00
MO
MO
3.17
0J6
0.00
MO
3.33
0.17
0.00
MO
3.50
0.00
24.00 %
0.83
(L4Î
8.63
17,522.46
876.12
18,398.58
91SÎ93
19,318.51
19,318.51.
4,636.44
23,954.96
PARTE DESENATA
ROMÂNIA
AVIZAT SECRETAR Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
Nr.345/4.12.2014
PROIECT
HOTĂRÂREA nr.
din_____________________
cu privire la aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție „Reamenajare cruce și panou comemorativ”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.76510/4.12.2014;
-
- raportul nr.76513 din 4.12.2014 al Serviciului Investiții, Dezvoltare Imobile din cadrul Direcției Tehnice;
-
- Avizul Consiliului Tehnico Economic nr. 64336/13/2014;
-
- Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- prevederile art. 44, alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
-
- În temeiul prevederilor art. 36 alin.(1), alin.(2), lit. „b”, alin. (4) lit. „d” și ale art.45, alin.(2) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1 Se aprobă aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru „Reamenajare cruce și panou comemorativ”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Finanțarea obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
Anexa la
Hotărârea nr.din 2014
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :
„Reamenajare cruce și panou comemorativ” Faza:Documentație Avizare Lucrări de Intervenții
TITULAR : MUNICIPIUL ARAD
BENEFICIAR : MUNICIPIUL ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :
Varianta II
-
A. Valoarea investiției : : 38.020 lei (inclusiv TVA )
din care C + M : 30.830 lei ( inclusiv TVA )
-
B. Capacități:
- Realizarea unui monument comemorativ din granit negru, cu accesorii metalice poleite, având dimensiunile de gabarit de 1,40 x 1,50m. Monumentul se va amplasa pe un postament beton, realizat pentru vizibilitate și placat cu granit. Suprafața plăcuței permite inscripționarea numelui și a datelor de identificare a fiecărui erou.
Durata de realizare a investiției : 2 luni
-
D. Eșalonarea investiției : Conform graficului de realizare a investiției.
-
E. Finanțarea investiției se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.76510/4.12.2014
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art.45, alin.(6) din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale, republicată și ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 149/2012, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect :
- aprobarea „Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție „Reamenajare cruce și panou comemorativ”, în susținerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
Pe platoul din fața Palatului Administrativ în anul 2005 a fost amplasată de către administrație o cruce cu panou comemorativ în memoria eroilor Revoluției din decembrie 1989.
Având în vedere că pe acest amplasament - Platoul din fața Palatului administrativ se desfășoară marea majoritate a acțiunilor socio - culturale s-a considerat oportună o reamenajare a zonei, care să includă și reamenajarea acestui monument, unde arădenii să-ți poată exprima recunoștința față de eroii martiri ai Aradului, fără ca volumetria să devină un impediment pentru celelalte activități.
De asemenea modificarea este impusă și de noua soluție de amenajare a pieței Palatului administrativ, cuprinsă în Studiul de fezabilitate întocmit pentru punere în valoare a clădirilor, monumentelor de for public și piețelor publice din Municipiul Arad, din acest motiv s-a considerat oportună realizarea documentațiilor tehnico - economice necesare pentru reamenajarea crucii și a panoului comemorativ.
Astfel, propun:
Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind: aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție „Reamenajare cruce și panou comemorativ”,
PRIMAR,
Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA TEHNICĂ
Serviciul Investiții, Dezvoltare Imobile
Nr.76513/4.12.2014
RAPORT al serviciului de specialitate
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr.76510/4.12.2014 a domnului
Xxxxxxxx Xxxxx ,primarul municipiului Arad
Obiect :
Propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții ( D.A .L.I.) al obiectivului de investiție :
„Reamenajare cruce și panou comemorativ”
În urma cuprinderii în Programul de buget a finanțării obiectivelor de investiție s-a achiziționat serviciul de proiectare pentru Documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenție a următorului obiectiv, pe care o supunem avizării dvs.
Aradul a fost al doilea oraș al Revoluției din 1989 din România. În revoluție au murit secerați de gloanțe un număr de 1.104 persoane. Dintre aceștia 24 de persoane au fost arădeni care 19 au fost împușcați la Arad, 5 la Timișoara, București și Turda.
Pe platoul din fața Palatului Administrativ în anul 2005 a fost amplasată de către administrație o cruce cu panou comemorativ în memoria eroilor Revoluției din decembrie 1989.
Având în vedere că pe acest platou, din fața Palatului administrativ se desfășoară marea majoritate a acțiunilor socio - culturale s-a considerat oportună o reamenajare a zonei, care să includă și reamenajarea acestui monument, unde arădenii să-ți poată exprima recunoștința față de eroii martiri ai Aradului, fără ca volumetria să devină un impediment pentru celelalte activități, din acest motiv s-a considerat oportună realizarea documentațiilor tehnico-economice necesare pentru reamenajarea crucii și a panoului comemorativ.
Considerăm oportună propunerea de aprobare a variantei II prezentată în cadrul documentației, deoarece întrunește cerințele beneficiarului, asigură respectarea condițiilor și a normelor în vigoare.
Conform devizului general întocmit de proiectant pentru varianta I propusă avem:
A. Valoarea investiției : : 38.020 lei (inclusiv TVA )
din care C + M : 30.830 lei ( inclusiv TVA
Durata de execuție a proiectului conform graficului propus de către proiectant este de 2 luni.
Finanțarea acestui obiectiv de investiții se va face din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
Propunerea de aprobare a ,, Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții la obiectivul de investiție „Reamenajare cruce și panou comemorativ”se face în conformitate cu:
- prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale ,art.44,alin.1 conform căruia documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi ,a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale ,precum și cele din împrumuturi interne și externe , contractate direct de autoritățile administrației publice locale, se aprobă, de către autoritățile deliberative “
- prevederile art. 36,alin.(1)și art.45 alin.(2) din legea nr.215/2001,Legea Administrației Publice locale cu modificările și completările ulterioare.
Față de cele de mai sus considerăm oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții la obiectivul de investiții „Reamenajare cruce și panou comemorativ”
ȘEF SERVICIU,
Ing. Giurgiu Lucia
DIRECTOR EXECUTIV, Ing. Xxxxxxx Xxxxx
