Hotărârea nr. 212/2015
cu privire la aprobarea Studiului de fezabilitate al obiectivului de investiție Modernizare Rețele Termice Aferente Punctului Termic P.T. 2 Miron CostinJUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 212 din 16 iulie 2015
cu privire la aprobarea Studiului de fezabilitate al obiectivului de investiție „Modernizare Rețele Termice Aferente Punctului Termic P.T. 2 Miron Costin”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.41431/30.06.2015;
-
- raportul nr.41435 din 30.06.2015 al Serviciului Investiții, Dezvoltare Imobile din cadrul Direcției Tehnice;
-
- Avizul nr.31193/2/2015 al Consiliului Tehnico - Economic al Municipiului Arad;
-
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, art. 44, alin. (1), conform căruia „documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și ale celor finanțate din împrumuturi interne și externe, contractate direct sau garantate de autoritățile administrației publice locale, se aprobă de către autoritățile deliberative”, cu modificările și completările ulterioare;
-
- adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 prezenți din totalul de 23).
În temeiul art.36 alin.(1), alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit.„d” și ale art.45, alin.(2) din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1. Se aprobă Studiul de fezabilitate al obiectivului de investiție „Modernizare Rețele Termice Aferente Punctului Termic P.T. 2 Miron Costin” cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Finanțarea obiectivului de investiție se va realiza din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxxxx Xxxxxxxx Contrasemnează
S E C R E T A R
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red/Dact IF/IF Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Investiții, Dezvoltare Imobile
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 16.07.2015
Cod PMA -S1-02
Anexa la Hotărârea nr. 212 din 16.07.2015 a Consiliului Local al Municipiului Arad
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :
„Modernizare Rețele Termice Aferente Punctului Termic P.T. 2 Miron Costin ”
Faza: SF
TITULAR: CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
BENEFICIAR: CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI : Varianta propusă 1
-
A. Valoarea totală a investiției : 6.842.334 lei
din care C + M : 4.708.423 lei
-
B. Date tehnice :
-
- Modul termic de zonă MT1 - 950kw + 725,2 kw a.c.c.
-
- Rețea agent termic primar L = 7,5 ml, Diametru cond. 2x 125 mm
-
- Rețea agent termic secundar L = 230 ml, țeavă preizolată, Diametru cond. 57 mm- 133mm
-
- Rețea apă caldă menajeră Diametru cond. 1 XA - 3 inch
-Branșament apă- PE-HD80, Pn6, De 75 mm, L = 4 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, L = 8 m
-
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
- Modul termic MT2 de zonă - 1.450kw + 1308 kw,1 a.c.c.
-
- Rețea agent termic primar L = 42 ml, Diametru cond. 2x 150 mm
-
- Rețea agent termic secundar L = 300 ml, țeavă preizolată, Diametru cond. 57 mm- 159mm
-
- Rețea apă caldă menajeră Diametru cond. 1 XA - 3 inch
-Branșament apă- PE-HD80, Pn6, De 90 mm, L = 16 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, L = 20 m
-
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
- Modul termic MT3 de zonă- 1.350kw + 1.098,3 kw a.c.c.
Rețea agent termic primar L = 57,5 ml, Diametru cond. 2x 150 mm
-
- Rețea agent termic secundar L = 365 ml, țeavă preizolată, Diametru cond. 57 mm- 159mm
-
- Rețea apă caldă menajeră Diametru cond. 1 XA - 3 inch
-Branșament apă- PE-HD80, Pn6, De 90 mm, L = 16 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, L = 12 m
-
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
- Modul termic MT4 individual - ptr. Grădinița PP15 -150kw + 130,88 kw a.c.c.
Rețea agent termic primar L = 10 ml, Diametru cond. 2x 65 mm
-
- Rețea agent termic secundar -
-
- Rețea apă caldă menajeră Diametru cond. 1 XA - 3 inch
-Branșament apă- - PE-HD80, Pn6, De 32 mm, L = 16 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, L = 18 m
-
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
- Modul termic MT5 de zonă - 1.350kw + 1.151,2 kw a.c.c.
Rețea agent termic primar L = 10 ml, Diametru cond. 2x 150 mm
-
- Rețea agent termic secundar L = 490 ml, țeavă preizolată, Diametru cond. 57 mm- 159mm
-
- Rețea apă caldă menajeră Diametru cond. 1 ^ - 3 inch
-Branșament apă- - PE-HD80, Pn6, De 90 mm, L = 8 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, L = 3 m
-
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
- Modul termic MT6 de zonă - 550kw + 575,6kw a.c.c.
Rețea agent termic primar L = 5 ml, Diametru cond. 2x 100 mm
-
- Rețea agent termic secundar L = 385 ml, țeavă preizolată, Diametru cond. 57 mm- 114mm
-
- Rețea apă caldă menajeră Diametru cond. 1 ^ - 3 inch
-Branșament apă- - PE-HD80, Pn6, De 63 mm, L = 8 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, L = 8 m
-
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
- Modul termic MT7 individual ptr. Liceul de Artă Sabin Drăgoi- 350 kw + 261,6 kw a.c.c.
Rețea agent termic primar L = 25 ml, Diametru cond. 2x 80 mm
-
- Rețea agent termic secundar -
-Branșament apă- PE-HD80, Pn6, De 50 mm, L = 21 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, existent
-
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
C. Durata de realizare a investiției : 5 luni
-
D. Eșalonarea investiției : Eșalonarea investiției ( INV/C +M )
Varianta 1 Trimestrul III- IV, 2015 Anul I Varianta 2 Trimestrul III- IV, 2015 Anul I
-
E. Finanțarea investiției: se realizează din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxx Xxxxxxxx
Contrasemnează
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red/Dact IF/IF Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Investiții, Dezvoltare Imobile
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 16.07.2015
Cod PMA -S1-02
S.C.ISOTHERM KLIMA S.R.L.
FOAIE DE CAPAT
DENUMIRE PROIECT
MODERNIZARE RETELE TERMICE AFERENTE
PUNCTULUI TERMIC P.T. 2 MIRON COSTIN
FAZA
STUDIU de FEZABILITATE
BENEFICIAR MUNICIPIUL ARAD
B-DUL REVOLUTIEI ,NR.75
NUMAR PROIECT 46 / 2014
PROIECTANT GENERAL
S.C. ISOTHERM KLIMA S.R.L.
CONTINUT VOLUM
STUDIU de FEZABILITATE
S.C.ISOTHERM KLIMA S.R.L.
310012 Arad, B-dul St. Augustin Doinas, NR 12,bl.M10,ap x, tel / fax (+40)-257- 254947 înregistrata la Oficiul Registrului Comertului jud.Arad sub nr.J.02/ 830 /24.07.2003 Codul fiscal nr.RO15588678
FISA DE RESPONSABILITĂȚI
PROIECTANT GENERAL
S.C.ISOTHERM KLIMA S.R.L.
SEF PROIECT
ING. Xxxxxxx Xxxxxxx
PROIECTANT INSTALATII TERMICE
ING. Xxxxxxx Xxxxxxx
S.C.ISOTHERM KLIMA S.R.L.
BORDEROUL VOLUMULUI
A. PIESE SCRISE
-
• Foaie de capat
-
• Fisa de responsabilități
-
• Borderoul volumului
-
• Cap.1 - Date generale ale lucrarii
-
• Cap.2 - Informații generale privind proiectul
-
• Cap.3 - Costurile estimative ale investitiei
-
• Cap.4 - Sursele de finantare a investitiei
-
• Cap.5 - Date privind forta de munca ocupata dupa terminarea investitiei
-
• Cap.6 - Principalii indicatori tehnico-economici ai investitiei
-
• Tabel Anexa Nr.1
-
• Tabel Anexa Nr.2
-
• Tabel Anexa Nr.3
-
• Tabel Anexa Nr.4
-
• Tabel Anexa Nr.5
-
• Tabel Anexa Nr.6
-
• Tabel Anexa Nr.7
-
• Tabel comparativ valori devize Varianta 1. - Varianta 2.
-
• Deviz general - Varianta 1
-
• Devize financiare - Varianta 1
-
• Devizul pe obiect nr.OB.01_ Varianta 1 - Racorduri apa - canal
-
• Lista de utilaje pe obiect nr.OB.01_ Varianta 1 - Racorduri apa - canal
-
• Devizul pe obiect nr.OB.02_ Varianta 1 - Module termice
-
• Lista de utilaje pe obiect nr.OB.02_ Varianta 1 - Module termice
-
• Devizul pe obiect nr.OB.03_ Varianta 1 - Racord agent termic primar
-
• Devizul pe obiect nr.OB.04_ Varianta 1 - Retele agent termic secundar
-
• Lista de utilaje pe obiect nr.OB.04_ Varianta 1 - Retele agent termic secundar
-
• Devizul pe obiect nr.OB.05_ Varianta 1 - Racorduri energie electrica
-
• Lista de utilaje pe obiect nr.OB.05_ Varianta 1 - Racorduri energie electrica
-
• Costul estimativ pe obiecte de investitie a lucrarilor de C-M - Varianta 1
-
• Deviz general - Varianta 2
-
• Devize financiare - Varianta 2
-
• Devizul pe obiect nr.OB.01_ Varianta 2 - Racorduri apa - canal
-
• Lista de utilaje pe obiect nr.OB.01_ Varianta 2 - Racorduri apa - canal
-
• Devizul pe obiect nr.OB.02_ Varianta 2 - Module termice
-
• Lista de utilaje pe obiect nr.OB.02_ Varianta 2 - Module termice
-
• Devizul pe obiect nr.OB.03_ Varianta 2 - Racord agent termic primar
-
• Devizul pe obiect nr.OB.04 _ Varianta 2 - Retele agent termic secundar
-
• Lista de utilaje pe obiect nr.OB.04_ Varianta 2 - Retele agent termic secundar
-
• Devizul pe obiect nr.OB.05_ Varianta 2 - Racorduri energie electrica
-
• Lista de utilaje pe obiect nr.OB.05_ Varianta 2 - Racorduri energie electrica
-
• Costul estimativ pe obiecte de investitie a lucrarilor de C-M - Varianta 2
-
• Cap.7 - LISTA AVIZELOR SI ACORDURILOR :
-
- Certificat de Urbanism nr.1677/06.10.2014
-
- Plan de situatie anexa la certificatul de urbanism
-
- Aviz Centrala Electrica de Termoficare Hidrocarburi Arad nr.R 6003/05.12.2014
-
- Aviz Compania de Apa Arad nr.24796/28.11.2014
-
- Aviz TELEKOM Arad nr.534/24.11.2014
-
- Aviz E-ON nr.871/18.11.2014
-
- Aviz Enel Distributie nr.139815300/04.12.2014
-
- Aviz SC CTP SA Arad nr. FN /26.11.2014
-
- Aviz Agentia pentru Protectia Mediului Arad nr.13820/21.11.2014
-
- Aviz Inspectoratul de Politie Judetean Arad-Serviciul Rutier nr.263411/19.11.2014
B. PIESE DESENATE
-
• Plan retele termice - Situatia existenta....................................................01 RT
• Plan retele - Agent termic primar si utilitati pentru module
Situatia propusa - Varianta 1...................................................................02 RT
-
• Plan retele - Agent termic secundar
Situatia propusa - Varianta 1...................................................................03 RT
-
• Plan retele - Agent termic primar si utilitati pentru module
Situatia propusa - Varianta 2...................................................................04 RT
-
• Plan retele - Agent termic secundar
Situatia propusa - Varianta 2...................................................................05 RT
-
• Modul termic compact - Schema de principiu........................................06 RT
Întocmit:
ing. Xxxxxxx Xxxxxxx
S.C.ISOTHERM KLIMA S.R.L.
STUDIU DE FEZABILITATE
MODERNIZARE RETELE TERMICE AFERENTE
PUNCTULUI TERMIC „P.T. 2 MIRON COSTIN”
CAP 1. DATE GENERALE ALE LUCRĂRII
-
1.1. DENUMIREA OBIECTULUI DE INVESTITII
MODERNIZARE RETELE TERMICE
AFERENTE PUNCTULUI TERMIC „P.T. 2 MIRON COSTIN”
-
1.2. AMPLASAMENTUL
JUDEȚUL ARAD,MUNICIPIUL ARAD,
ZONA CUPRINSA INTRE STRAZILE : MIRON COSTIN,PIATA GARII, B-DUL REVOLUTEI, AVRIG, AZUGA SI
Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx
-
1.3. TITULARUL INVESTITIEI
MUNICIPIUL ARAD
B-DUL REVOLUTIEI,NR.75
-
1.4. BENEFICIARUL INVESTITIEI
MUNICIPIUL ARAD
B-DUL REVOLUTIEI,NR.75
-
1.5. SURSA DE FINANTARE
BUGETUL LOCAL
-
1.6. ELABORATOR
SC ISOTHERM KLIMA SRL ARAD
-
1.7. TEMA DE PROIECTARE
„ MODERNIZARE RETELE TERMICE
AFERENTE PUNCTULUI TERMIC P.T. 2 MIRON COSTIN ”
Faza : Studiu de Fezabilitate (SF)
CAP 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND PROIECTUL
-
2.1. SITUAȚIA ACTUALA / ENTITATEA RESPONSABILA CU IMPLEMENTAREA PROIECTULUI
Prezentul proiect isi propune întocmirea documentației privind dezafectarea totala sau partiala (in functie de varianta aleasa) a punctului termic actual PT 2 MIRON COSTIN si realizarea unor module termice de capacitati mai reduse, alimentate cu agent termic primar de la reteaua existenta pe strazile Avrig, Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx si aleea dintre Liceul de Arta Sabin Dragoi si blocul de locuinte Nr.12-18 .
De asemenea se propune refacerea pe trasee noi si cu tehnologii noi a retelelor termice de agent secundar de incalzire si apa calda menajera,aferente zonelor de locuit arondate punctului termic actual PT 2 MIRON COSTIN.
Punct termic
Situatia existenta
In prezent ansamblul de cladiri cuprins intre strazile Miron Costin,Piata Garii,B-dul Revolutiei,Avrig,Azuga si Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx,dispune de un punct termic de zona - PT 2 MIRON COSTIN.Acesta este amplasat intr-o pozitie buna din punct de vedere hidraulic pentru majoritatea consumatorilor din zona,dar defavorabila din punct de vedere hidraulic,fata de consumatorii de pe b-dul Revolutiei - Statia de transformatoare CTP,Liceul de Arta Sabin Dragoi si blocul de locuinte Nr.12-18,fapt care produce disfunctionalitati in alimentarea acestora cu energie termica.
De la acest punct termic sunt alimentate cu energie termica pentru incalzire blocurile:
-
- B-dul Revolutiei, cu numerele 2,4,6,8,10 si 12-18
-
- Miron Costin, cu numerele 1,2,3,4,5,6,7,8,9,11,13,15,B
-
- Azuga, cu numerele C,D,E,F
-
- Avrig, cu numerele 2,4,6,13,15,21,23,C1,C2
-
- Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx, cu numerele 2,4,6,8,14
-
- Piata Garii, cu numerele A,B1
-
- Statia de transformatoare CTP- B-dul Revolutiei
-
- Liceul de Arta Sabin Dragoi- B-dul Revolutiei
-
- Gradinita PP.15 -Avrig
Datele tehnice aferente imobilelor arondate la punctul termic existent : suprafete de incalzire domeniu particular,domeniu comercial,necesar de caldura pentru incalzire,numar de persoane,numarul si tipul obiectelor sanitare,debitele aferente de a.c.c.,diametrele racordurilor de incalzire,apa calda de consum si recirculare apa calda de consum (acolo unde exista),sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.2.
Retele agent termic primar
Situatia existenta
In prezent in zona exista următoarele retele de agent termic primar CET : pe strada Avrig, Magistrala 3,cu diametrul de 2 x DN 500 mm, pe strada Nelu Aristide Dragomir, Magistrala 1,cu diametrul de 2 x DN 500 mm,de la care se alimenteaza punctul termic actual PT 2 MIRON COSTIN si o bretea de legatura de 2 x DN 250 mm.
Datele tehnice aferente retelei de agent termic primar : tronsoane si diametre, sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR. 1.
Reprezentarea grafica a traseelor conductelor de agent termic primar existent,este redata in plansa nr.01 RT.
Retele agent termic secundar
Situatia existenta
In prezent retelele de agent termic secundar care deservesc zona sunt compuse din 4 conducte: incalzire tur - retur,apa calda menajera si circulatie apa calda menajera,izolate termic cu vata minerala,protectie din carton bitumat si amplasate in canale termice din beton,acoperite cu capace carosabile din beton.Vechimea acestor retele este de cca.25 - 30 ani,ele fiind depasite atat fizic cat si moral,generand disfunctionalitati in functionare si pierderi nejustificate de caldura pe traseu.De asemenea,datorita vechimii conductelor,se produc avarii frecvente.
S-a mai observat si inexistenta sau dimensionarea necorespunzatoare a conductelor de recirculare apa calda de consum,fapt care duce si el la pierderi de caldura pe traseu si disconfort sesizat la nivel de consumator.
Datele tehnice aferente tronsoanelor existente de retea agent secundar : lungimi,diametre conducte de incalzire, apa calda de consum si recirculare apa calda de consum,sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.5.
Reprezentarea grafica a traseelor conductelor de agent termic secundar este redata in plansa nr.01 RT.
Retele utilitati edilitare
Situatia existenta
În prezent pe amplasament există sisteme de utilități edilitare necesare obiectivelor propuse, respectiv rețele de distribuție a apei reci și rețele de canalizare menajeră.
Retele electrice
Situatia existenta
In zonade amplasare a modulelor exista in prezent rețeaua urbană de distribuție de josă tensiune,care alimenteaza cladirile existente pe amplasament.
Reprezentarea grafica a traseelor conductelor de utilitati necesare functionarii modulelor termice este redata in plansa nr.01 RT.
În momentul de față , Municipiul Arad inițiază realizarea Studiului de Fezabilitate privind " Modernizare retele termice aferente punctului Termic PT 2 Miron Costin " , fiind responsabila cu implementarea proiectului și urmând să realizeze finanțarea investiției.
-
2.2. DESCRIEREA INVESTITIEI
-
2.2.1. NECESITATEA SI OPORTUNITATEA INVESTITIEI
In prezent ansamblul de clădiri cuprins intre străzile Miron Costin,Piata Garii,B-dul Revolutiei,Avrig,Azuga si Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx,dispune de un punct termic de zona - PT 2 MIRON COSTIN.Acesta este amplasat intr-o pozitie buna din punct de vedere hidraulic pentru majoritatea consumatorilor din zona,dar defavorabila din punct de vedere hidraulic,fata de consumatorii de pe b-dul Revolutiei - Statia de transformatoare CTP,Liceul de Arta Sabin Dragoi si blocul de locuinte Nr.12-18,fapt care produce disfunctionalitati in alimentarea acestora cu energie termica.
Punctul termic existent este modernizat,dispune de schimbatoare in placi si sisteme de automatizare.
In prezent retelele de agent termic secundar care deservesc zona sunt compuse din 4 conducte: incalzire tur - retur,apa calda menajera si circulatie apa calda menajera,izolate termic cu vata minerala,protectie din carton bitumat si amplasate in canale termice din beton,acoperite cu capace carosabile din beton.Vechimea acestor retele este de cca.25 - 30 ani,ele fiind depasite atat fizic cat si moral,generand disfunctionalitati in functionare si pierderi nejustificate de caldura pe traseu.De asemenea,datorita vechimii conductelor,se produc avarii frecvente.
S-a mai observat si inexistenta sau dimensionarea necorespunzatoare a conductelor de recirculare apa calda de consum,fapt care duce si el la pierderi de caldura pe traseu si disconfort sesizat la nivel de consumator.
-
2.2.2. SCENARII TEHNICO - ECONOMICE PRIN CARE POT FI ATINSE OBIECTIVELE INVESTITIEI
Se vor lua in considerare doua variante de reconfigurare a instalatiilor din zona studiata :
-
- Varianta 1 cu 5 module termice de zona,unul individual pentru Gradinita PP.15 si unul individual pentru Liceul de Arta Sabin Dragoi
-
- Varianta 2 cu reducerea capacitatii punctului termic existent si prevederea a 2 module termice de zona si cate unul pentru consumatorii individuali Liceul de Arta Sabin Dragoi si Gradinita PP15
Scenariul nr.1
Acest scenariu presupune reconfigurarea instalatiilor termice si sanitare aferente zonei cu 5 module termice de zona :
-
- MT 1-cu capacitatea de 950 kW incalzire + 725,2 kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile : Miron Costin,Avrig, Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx si Astra Vagoane
-
- MT 2-cu capacitatea de 1.450 kW incalzire + 1.308,1kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile Miron Costin,Piata Garii,B-dul Revolutiei si Avrig
-
- MT 3-cu capacitatea de 1.350 kW incalzire + 1.098,3kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile Miron Costin,Avrig, Azuga si Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx
-
- MT 5- cu capacitatea de 1.350 kW incalzire + 1.151,2 kW a.c.c., pentru cvartalul cuprins intre strazile B-dul Revolutiei,Avrig,Azuga si Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx
-
- MT 6- cu capacitatea de 550 kW incalzire + 575,6 kW a.c.c., pentru blocul de locuinte B-dul Revolutiei,nr.12-18 si Statia de transformatoare CTP Arad
Si 2 module termice pentru consumatori individuali :
-
- MT 4- cu capacitatea de 150 kW incalzire + 130,8 kW a.c.c., pentru Gradinita PP 15
-
- MT 7- cu capacitatea de 350 kW incalzire + 261.6 kW a.c.c., pentru Liceul de Arta Sabin Dragoi
Datele tehnice aferente imobilelor arondate la modulele termice in varianta 1 : suprafete de incalzire domeniu particular,domeniu comercial,necesar de caldura pentru incalzire,numar de persoane,numarul si tipul obiectelor sanitare,debitele aferente de a.c.c.,diametrele racordurilor de incalzire,apa calda de consum si recirculare apa calda de consum ,sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.3.
Datele tehnice aferente retelei si racordurilor de agent termic primar la modulele termice in varianta 1: tronsoane si diametre , sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.1.
Reprezentarea grafica a traseelor conductelor de agent termic primar este redata in plansa nr.02 RT.
Datele tehnice aferente retelei de agent termic secundar in varianta 1: lungimi,diametre conducte de incalzire, apa calda de consum si recirculare apa calda de consum,sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.6.
Reprezentarea grafica a traseelor conductelor de agent termic secundar este redata in plansa nr.03 RT.
Valoarea estimată a investiției în varianta scenariul nr.1(inclusiv TVA)
Valoarea investitiei 6,842.334 Mii lei
din care C + M 4,708.423Mii lei
Scenariul nr.2
Acest scenariu presupune reconfigurarea instalatiilor termice si sanitare aferente zonei cu mentinerea punctului termic PT 2 Miron Costin,realizarea a 2 module termice de zona :
-
- MT 1-cu capacitatea de 950 kW incalzire + 725,2 kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile : Miron Costin,Avrig, Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx si Astra Vagoane
-
- MT 4- cu capacitatea de 550 kW incalzire + 575,6 kW a.c.c., pentru blocul de locuințe B-dul Revolutiei,nr.12-18 si Statia de transformatoare CTP Arad
Si 2 module termice pentru consumatori individuali :
-
- MT 2- cu capacitatea de 150 kW incalzire + 130,8 kW a.c.c., pentru Gradinita PP 15
-
- MT 3- cu capacitatea de 350 kW incalzire + 261.6 kW a.c.c., pentru Liceul de Arta Sabin Dragoi
Datele tehnice aferente imobilelor arondate la modulele termice in varianta 2 : suprafete de incalzire domeniu particular,domeniu comercial,necesar de caldura pentru incalzire,numar de persoane,numarul si tipul obiectelor sanitare,debitele aferente de a.c.c.,diametrele racordurilor de incalzire,apa calda de consum si recirculare apa calda de consum ,sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.4.
Datele tehnice aferente retelei si racordurilor de agent termic primar la modulele termice in varianta 1: tronsoane si diametre , sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.1.
Reprezentarea grafica a traseelor conductelor de agent termic primar este redata in plansa nr.04 RT.
Datele tehnice aferente retelei de agent termic secundar in varianta 2: lungimi,diametre conducte de incalzire, apa calda de consum si recirculare apa calda de consum,sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.7.
Reprezentarea grafica a traseelor conductelor de agent termic secundar este redata in plansa nr.05 RT.
Valoarea estimată a investiției în varianta scenariul nr.2(inclusiv TVA)
Valoarea investiției 6,199.910 Mii lei
din care C + M 4,795.266Mii lei
Scenariul recomandat de elaborator
Scenariul recomandat este functie tendinta CET Arad :de a renunta complet, la nivel de municipiu, la punctele termice de zona - atunci este recomandata varianta 1, cu 5 module termice de zona,unul individual pentru Gradinita PP.15 si unul individual pentru Liceul de Arta Sabin Dragoi, sau de a mentine si sistemul actual cu puncte termice de zona,caz in care este recomandata varianta 2 cu mentinerea punctului termic PT2 Miron Costin,cu capacitate redusa, prevederea a 2 module termice de zona si cate unul pentru consumatorii individuali Liceul de Arta Sabin Dragoi si Gradinita PP15.
Avantajele scenariului recomandat
Avantajele scenariului - varianta 1 cu 5 module termice de zona,unul individual pentru Gradinita PP.15 si unul individual pentru Liceul de Arta Sabin Dragoi,sunt urmatoarele :
- Consumatorii din blocul de locuinte b-dul Rvolutiei nr.12-18 si Statia de transformatoare CTP Arad, dispun de un modul termic,amplasat in apropierea centrului de greutate al consumului,ceeace duce la trasee minime de conducte agenti termici secundari si echilibrări ale rețelelor prin configurație;
-
- Diametrele conductelor de distribuție agent termic secundar sunt mai reduse,ceeace usureaza executia,in zona existand si alte utilitati
-
- Energia de pompare agenti secundari este mai redusa datorita traseelor scurte;
-
- Consumatorii individuali : Liceul de Arta Sabin Dragoi si Gradinita PP15 cu alt specific de consum decat locuintele,vor dispune de cate un modul termic individual,ceeace ,prin sistemele de automatizare programabile,duce la optimizarea/reducerea consumului
Avantajele scenariului - varianta 2 cu mentinerea punctului termic PT2 Miron Costin,cu capacitate redusa, prevederea a 2 module termice de zona si cate unul pentru consumatorii individuali Liceul de Arta Sabin Dragoi si Gradinita PP15,sunt urmatoarele :
-
- Consumatorii din blocul de locuinte b-dul Rvolutiei nr.12-18 si Statia de transformatoare CTP Arad, dispun de un modul termic,amplasat in apropierea centrului de greutate al consumului,ceeace duce la trasee minime de conducte agenti termici secundari si echilibrari ale retelelor prin configuratie;
-
- Energia de pompare agenti secundari este mai redusa datorita traseelor scurte;
-
- Strada Miron Costin, cu circulatie mare de vehicule nu va mai fi traversata de conducte de termoficare,ceeace duce la eliminarea perturbarilor de trafic in caz de avarie si eliminarea interventiilor asupra carosabilului asfaltat;
-
- Consumatorii individuali : Liceul de Arta Sabin Dragoi si Gradinita PP15 cu alt specific de consum decat locuintele,vor dispune de cate un modul termic individual,ceeace ,prin sistemele de automatizare programabile,duce la optimizarea/reducerea consumului
-
- Costul lucrarilor de investitie este mai redus dacat la cealalta varianta
-
2.2.3. DESCRIEREA CONSTRUCTIVA, FUNCȚIONALA SI TEHNOLOGICA
Construcții - arhitectura
Situația propusa
Amplasarea modulelor termice s-a facut pe zone virane sau spatii verzi,in constructii prevazute in acest scop,executate din elemente de tamplarie PVC cu geamuri termopan,cu prindere pe elemente de structura metalice.Dimensiunile in plan ale constructiei se vor stabili in asa fel,incat in jurul modululelor termice sa fie un spatiu disponibil de cca. 1 metru,pentru a permite inspectarea acestora si realizarea lucrarilor de intretinere si interventii.
Acoperișul se va executa din panouri tip sandwich cu izolație termica din spuma poliuretanica.
Accesul se va face printr-o usa realizata din elemente similare cu restul constructiei.
Pardoseala este din beton,cu finsaje din gresie portelanata.
Evacuarea apelor pluviale se va face prin jgheaburi si burlane,conduse spre spatiile verzi din apropiere.
Module termice compacte
Situatia propusa
Pentru a avea controlul asupra temperaturii si calitatii agentului termic , pentru a evita dezechilibrele si disfunctiunile in cadrul instalatiilor de utilizare , se impune realizarea unor module termice cu capacitati individuale mai reduse, dotate cu schimbatoare de caldura in placi, automatizate,alimentate de la reteaua de agent termic primar.
Agentul termic produs va fi apa calda de 80/65 °C pentru incalzire si apa calda menajera 55°C.Apa calda menajera se va prepara in mod instant,fara a se realiza stocarea ei.
Preluarea dilatatiilor agentului termic se va face printr-un vas de expansiune inchis cu membrana elastica,cu contrapresiune.
De asemenea au fost prevazute armaturi pentru umplere, golire, aerisire,respectiv elemente de masura si control (termometre,manometre).
Circulatia agentului de incalzire prin instalatia interioara, se realizeaza cu ajutorul a unei pompe de circulatie dublu corp ,cu turatie variabila.
Recircularea apei calde menajere se face de la nivelul bransamentelor instalatiilor interioare,printr-o pompa de circulatie inglobata in modulul termic.
Pentru a se asigura buna functionare a punctului termic,au fost prevazute elemente de automatizare,siguranta si control,cuprinse intr-un tablou corespunzator pentru aceste functii.
Retele agent termic primar
Situatia propusa
Racordul de 2 x DN 200 mm,prin care se alimenteaza in prezent punctul termic PT 2 Miron Costin se va dezafecta in varianta propusa 1,sau se va pastra in varianta propusa 2.
Alimentarea cu energie termica a noilor module se va realiza de la reteaua de agent termic primar Magistrala 1-DN 2 x 500 mm,existenta pe strada Nelu Aristide Dragomir, Magistrala 3-DN 2 x 500 mm,existenta pe strada Avrig , respectiv breteaua de pe aleea fara denumire dintre Liceul de Arta Sabin Dragoi si Bloc nr 1218 de pe b-dul Revolutiei.
Traseele racordurilor de agent termic primar se vor amplasa strict pe domeniul public. Punctele de racordare vor fi cat mai aproape de punctele fixe ale retelei existente.Pentru limitarea dilatarilor,in aceste puncte,precum si la punctele de legatura la module,se vor prevedea puncte fixe.Pe reteaua existenta,in punctele de racord, se vor realiza camine de vane pentru inchidere,aerisire si golire,prevazute cu rame si capace carosabile.
Conductele noi de alimentare vor fi din otel,preizolate,in manta de protesctie si se vor monta ingropate direct in pamant,pe un strat de nisip de panta.Acoperirea conductelor se va face cu un prim strat de nisip pentru evitarea deteriorarilor mantalei de protectie in momentul compactarii si apoi cu teren natural rezultat din sapaturi.Stratul final va fi din asfalt,beton,macadam sau pamant vegetal,functie de destinatia zonelor traversate.
Retele agent termic secundar
Situatia propusa
Instalatiile interioare existente pentru incalzire si apa calda menajera se vor racorda la noile module termice prin intermediul retelelor termice de agent secundar.
Legatura dintre modulele termice proiectate si cladirile deservite,se va face printr-un sistem de retele de conducte preizolate compuse din 4 conducte: incalzire tur - retur,apa calda menajera si circulatie apa calda menajera.Acestea se vor monta ingropate direct in pamant,pe un strat de de nisip de panta.
Traseele noilor retele se vor amplasa strict pe domeniul public si vor urmari pa cat posibil traseul actualelor canale termice,astfel incat sa se evite intersectiile suplimentare cu alte categorii de retele,precum si pentru a reduce suprafatele afectate de sapaturi in urma demontarii canalelor si conductelor vechi si a montarii conductelor noi.
Cladirile se racordeaza la retele prin intermediul caminelor de vane,in care sunt montate armaturi de inchidere,aerisire si golire.La nivelul caminelor,precum si la intrarea in cladiri s-au prevazut puncte fixe,pentru a conferi stabilitate instalatiei.
Fiecare bransament de bloc sau grup de blocuri se va prevedea cu cate o vana de reglaj hidraulic pentru echilibrarea hidraulica a retelelor.
Alimentarea cu apa rece de consum (potabila) pentru prepararea apei calde menajere
Situatia propusa
Alimentarea cu apă rece a fiecărui modul termic este asigurată printr-un branșament, din țeava PE-HD de la rețeaua de apă, existentă in zona. Branșamentul de apă este dimensionat funcție de consumul de apă calda al blocurilor arondate. Fiecare modul termic va dispune de cate un camin de apometru,amplasat in imediata vecinatate, echipat cu contor,armaturi de inchidere si golire.
Canalizarea menajeră
Situatia propusa
Pentru realizarea golirilor instalatiilor,fiecare modul termic va dispune de cate un camin de canalizare,amplasat in imediata vecinatate,prin intermediul caruia se va face racordarea la sistemul de canalizare menajera exterioara din zona.
Alimentarea cu energie electrica
Situatia propusa
Fiecare modul termic va dispune de cate un branșament electric trifazic 3~ 400 V,pentru o putere instalata de cca.10 kW, prevazut cu contor de energie electrica.Alimentarea modulului se face de la un tablou electric amplasat in incinta cladirii modulului termic, racordat la reteaua exterioara de distributie.Tabloul va dispune si de un circuit de iluminat si de o priza trifazica
-
2.3. DATE TEHNICE ALE INVESTIȚIEI
-
2.3.1. ZONA SI AMPLASAMENTUL
Ansamblul de cladiri aflat in studiu este cuprins intre strazile : Miron Costin,Piata Garii,B-dul Revolutiei,Avrig,Azuga si Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx,
Se alimenteaza cu energie termica pentru incalzire si apa calda,blocurile:
-
- B-dul Revolutiei, cu numerele 2,4,6,8,10 si 12-18
-
- Miron Costin, cu numerele 1,2,3,4,5,6,7,8,9,11,13,15,B
-
- Azuga, cu numerele C,D,E,F
-
- Avrig, cu numerele 2,4,6,13,15,21,23,C1,C2
-
- Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx, cu numerele 2,4,6,8,14
-
- Piata Garii, cu numerele A,B1
-
- Statia de transformatoare CTP- B-dul Revolutiei
-
- Liceul de Arta Sabin Dragoi- B-dul Revolutiei
-
- Gradinita PP.15 -Avrig
-
2.3.2. STATUTUL JURIDIC AL TERENULUI CE URMEAZA A FI OCUPAT
Terenul ce urmeaza a fi ocupat se afla in intregime pe domeniu public.
-
2.3.3. STUDII DE TEREN
Studiul topografic a fost pus la dispozitie de autoritatea contractanta.
-
2.3.4. CARACTERISTICI PRINCIPALE ALE OBIECTIVULUI DE INVESTITII
Construcții - arhitectura
Amplasarea modulelor termice s-a facut in constructii prevazute in acest scop,executate din elemente de tamplarie PVC cu geamuri termopan,cu prindere pe elemente de structura metalice.Dimensiunile in plan ale constructiei ssunt de cca. 6.00 x 4.00 m, in asa fel,incat in jurul modululelor termice sa fie un spatiu disponibil de cca. 1 metru,pentru a permite inspectarea acestora si realizarea lucrarilor de intretinere si interventii.Inaltimea constructiilor va fi de cca. 2.5 - 3.0 m.
Acoperisul se va executa tip invelitoare din panouri tip sandwich cu izolatie termica din spuma poliuretanica,cu panta cazatoare spre fatada principala.
Accesul se va face printr-o usa realizata din tamplarie PVC cu geamuri termopan.
Pardoseala este din beton cu plasa armare,cu finisaje din gresie portelanata 30 x 30 cm.
Evacuarea apelor pluviale se va face prin jgheaburi si burlane,conduse spre spatiile verzi din apropiere.
Pentru modulul aferent liceului,se va aloca o incapere din cadrul cladirii,de preferinta in zona plecarilor distributiei existente.
Punct termic existent
Punctul termic existent este modernizat,dispune de schimbatoare in placi si sisteme de automatizare.
Module termice compacte
Pentru a avea controlul asupra temperaturii si calitatii agentului termic , pentru a evita dezechilibrele si disfunctiunile in cadrul instalatiilor de utilizare , se impune realizarea unor module termice cu capacitati individuale mai reduse, dotate cu schimbatoare de caldura in placi, automatizate,alimentate de la reteaua de agent termic primar existenta in zona.
Agentul termic primar furnizat de CET Arad s-a considerat ,in conditii reale,de 100 / 75°C pentru sezonul de iarna si de 65 / 45 °C pentru sezonul de vara.
Agentul termic produs va fi apa calda de 80/65 °C pentru incalzire si apa calda menajera 55°C.Apa calda menajera se va prepara in mod instant,fara a se realiza stocarea ei.
Sistemul de legare al schimbatorului de caldura pentru incalzire va fi in paralel cu cel pentru preparare apa calda de consum.
Preluarea dilatatiilor agentului termic se va face printr-un vas de expansiune inchis cu membrana elastica,cu contrapresiune.
De asemenea au fost prevazute elemente pentru umplere, golire, aerisire,respectiv elemente de masura si control (termometre,manometre).
Umplerea sistemului de incalzire pe parte de secundar se va face cu apa tratata din sistemul de agent primar,prin intermediul unei bretele de baipass din cadrul modulului termic,prevazuta cu reductor de presiune intre sisteme,debitmetru,filtru,electrovana cu comanda automata de la senzorul de presiune / lipsa apa de pe secundar.
Pe returul agentului termic secundar a fost prevazut un filtru grosier si un separator de namol pentru particule mai fine.Prin intermediul separatorului de namol se face si dezaerisirea sistemului.
Pe partea de alimentare a modulului cu apa rece potabila,necesara prepararii apei calde de consum,a fost prevazut un filtru mecanic si un dedurizator de apa magnetic.
Pe conducta de recirculare apa calda de consum a fost prevazut un filtru mecanic.
Circulatia agentului de incalzire secundar prin instalatia interioara, se realizeaza cu ajutorul a unei pompe de circulatie dublu corp ,cu turatie variabila.
Recircularea apei calde menajere se face de la nivelul branșamentelor instalațiilor interioare,printr-o pompa de circulație inglobata in modulul termic.
Pentru a se asigura buna functionare a punctului termic,au fost prevazute elemente de automatizare,siguranta si control,cuprinse intr-un tablou corespunzator pentru aceste functii.
Se vor prevedea urmatoarele tipuri de module termice,functie de variante aleasa :
VARIANTA 1:
-
- MT 1-cu capacitatea de 950 kW incalzire + 725,2 kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile : Miron Costin,Avrig, Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx si Astra Vagoane
-
- MT 2-cu capacitatea de 1.450 kW incalzire + 1.308,1kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile Miron Costin,Piata Garii,B-dul Revolutiei si Avrig
-
- MT 3-cu capacitatea de 1.350 kW incalzire + 1.098,3kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile Miron Costin,Avrig, Azuga si Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx
-
- MT 5- cu capacitatea de 1.350 kW incalzire + 1.151,2 kW a.c.c., pentru cvartalul cuprins intre strazile B-dul Revolutiei,Avrig,Azuga si Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx
-
- MT 6- cu capacitatea de 550 kW incalzire + 575,6 kW a.c.c., pentru blocul de locuinte B-dul Revolutiei,nr.12-18 si Statia de transformatoare CTP Arad
Si 2 module termice pentru consumatori individuali :
-
- MT 4- cu capacitatea de 150 kW incalzire + 130,8 kW a.c.c., pentru Gradinita PP 15
-
- MT 7- cu capacitatea de 350 kW incalzire + 261.6 kW a.c.c., pentru Liceul de Arta Sabin Dragoi
Datele tehnice aferente imobilelor arondate la modulele termice in varianta 1 : suprafete de incalzire domeniu particular,domeniu comercial,necesar de caldura pentru incalzire,numar de persoane,numarul si tipul obiectelor sanitare,debitele aferente de a.c.c.,diametrele racordurilor de incalzire,apa calda de consum si recirculare apa calda de consum ,sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.3.
VARIANTA 2:
-
- PT 2-Miron Costin -cu capacitatea de 1.450 kW incalzire + 1.308,1kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile Miron Costin,Piata Garii,B-dul Revolutiei si Avrig
-
- MT 1-cu capacitatea de 950 kW incalzire + 725,2 kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile : Miron Costin,Avrig, Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx si Astra Vagoane
-
- MT 4- cu capacitatea de 550 kW incalzire + 575,6 kW a.c.c., pentru blocul de locuinte B-dul Revolutiei,nr.12-18 si Statia de transformatoare CTP Arad
Si 2 module termice pentru consumatori individuali :
-
- MT 2- cu capacitatea de 150 kW incalzire + 130,8 kW a.c.c., pentru Gradinita PP 15
-
- MT 3- cu capacitatea de 350 kW incalzire + 261.6 kW a.c.c., pentru Liceul de Arta Sabin Dragoi
Datele tehnice aferente imobilelor arondate la modulele termice in varianta 2 : suprafete de incalzire domeniu particular,domeniu comercial,necesar de caldura pentru incalzire,numar de persoane,numarul si tipul obiectelor sanitare,debitele aferente de a.c.c.,diametrele racordurilor de incalzire,apa calda de consum si recirculare apa calda de consum ,sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.4.
Retele agent termic primar
Alimentarea cu energie termica a noilor module se va realiza de la reteaua de agent termic primar Magistrala 1-DN 2 x 500 mm,existenta pe strada Nelu Aristide Dragomir, Magistrala 3-DN 2 x 500 mm,existenta pe strada Avrig , respectiv breteaua de pe aleea fara denumire dintre Liceul de Arta Sabin Dragoi si Bloc nr 1218 de pe b-dul Revolutiei.Traseele racordurilor de agent termic primar se vor amplasa strict pe domeniul public. Conductele noi de alimentare vor fi preizolate si se vor monta ingropate direct in pamant.Punctele de racordare vor fi cat mai aproape de punctele fixe ale retelei existente.
Se vor prevedea urmatoarele racorduri la modulele termice,functie de varianta aleasa :
VARIANTA 1:
Racordul de 2 x DN 200 mm,prin care se alimenteaza punctul termic PT 2 Miron Costin se va dezafecta.
Datele tehnice aferente retelei si racordurilor de agent termic primar la modulele termice in varianta 1: tronsoane si diametre , sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.1.
Reprezentarea grafica a traseelor conductelor de agent termic primar este redata in plansa nr.02 RT.
VARIANTA 2:
Racordul de 2 x DN 200 mm,prin care se alimenteaza punctul termic PT 2 Miron Costin se va mentine.
Datele tehnice aferente retelei si racordurilor de agent termic primar la modulele termice in varianta 1: tronsoane si diametre , sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.1.
Reprezentarea grafica a traseelor conductelor de agent termic primar este redata in plansa nr.04 RT.
Retele agent termic secundar
Instalatiile interioare existente pentru incalzire si apa calda menajera se vor racorda la noile module termice prin intermediul retelelor termice de agent secundar.
Legatura dintre modulele termice proiectate si cladirile deservite,se va face printr-un sistem de retele de conducte preizolate compuse din 4 conducte: incalzire tur - retur,apa calda menajera si circulație apa calda menajera.Acestea se vor monta ingropate direct in pamant,pe un strat de de nisip de panta.
Traseele noilor retele se vor amplasa strict pe domeniul public si vor urmari pa cat posibil traseul actualelor canale termice,astfel incat sa se evite intersectiile suplimentare cu alte categorii de retele,precum si pentru a reduce suprafatele afectate de sapaturi in urma demontarii canalelor si conductelor vechi si a montarii conductelor noi.
Cladirile se racordeaza la retele prin intermediul caminelor de vane,in care sunt montate armaturi de inchidere,aerisire si golire.La nivelul caminelor,precum si la intrarea in cladiri s-au prevazut puncte fixe,pentru a conferi stabilitate instalatiei.
Fiecare bransament de bloc sau grup de blocuri se va prevedea cu cate o vana de reglaj hidraulic pentru echilibrarea hidraulica a retelelor.
Se vor prevedea urmatoarele retele de agent termic secundar, functie de varianta aleasa :
VARIANTA 1:
Datele tehnice aferente retelei de agent termic secundar in varianta 1: lungimi,diametre conducte de incalzire, apa calda de consum si recirculare apa calda de consum,sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.6.
Reprezentarea grafica a traseelor conductelor de agent termic secundar este redata in plansa nr.03 RT.
VARIANTA 2:
Datele tehnice aferente retelei de agent termic secundar in varianta 2: lungimi,diametre conducte de incalzire, apa calda de consum si recirculare apa calda de consum,sunt sintetizate in TABEL ANEXA NR.7.
Reprezentarea grafica a traseelor conductelor de agent termic secundar este redata in plansa nr.05 RT.
Alimentarea cu apa rece de consum (potabila) pentru prepararea apei calde menajere
Alimentarea cu apa a obectivelor nou create, se va realiza prin branșamente de apă la rețelele de alimentare cu apă, astfel încât acestea să asigure posibilitatea umplerii instalațiilor de încălzire cu agentul de încălzire secundar și să asigure necesarul de apă pentru alimentarea echipamentelor de preparare a apei calde de consum.
Branșamentele de apă se vor realiza din piese de branșament, conducte de branșament din țeavă de polietilenă de înaltă densitate, robineți de concesie montați în pământ cu tije de manevră și cutii de protecție, și cămine de apometru din beton, pentru fiecare modul termic propus după cum urmează:
VARIANTA 1:
-
- Modul termic MT1 - PE-HD80, Pn6, De 75 mm, L = 4 m
-
- Modul termic MT2 - PE-HD80, Pn6, De 90 mm, L = 16 m
-
- Modul termic MT3 - PE-HD80, Pn6, De 90 mm, L =
-
- Modul termic MT4 - PE-HD80, Pn6, De 32 mm, L =
-
- Modul termic MT5 - PE-HD80, Pn6, De 90 mm, L =
-
- Modul termic MT6 - PE-HD80, Pn6, De 63 mm, L =
-
- Modul termic MT7 - PE-HD80, Pn6, De 50 mm, L =
VARIANTA 2:
-
- Modul termic MT1 - PE-HD80, Pn6, De 75 mm, L =
-
- Punct termic PT2 - PE-HD80, Pn6, De 160 mm, existent
-
- Modul termic MT2 - PE-HD80, Pn6, De 32 mm, L =
-
- Modul termic MT3 - PE-HD80, Pn6, De 50 mm, L =
-
- Modul termic MT4 - PE-HD80, Pn6, De 63 mm, L =
Conductele de branșament se vor poza subteran sub adâncimea de îngheț a solului în săpătură deschisă, pe un pat de nisip de poză de 10-20 cm grosime,
Căminele de apometru vor fi amplasate în domeniul public și se vor realiza din beton armat, cu plăci de acoperire tot din beton armat, prevăzute cu rame cu capace de vizitare de tip carosabil sau necarosabil, în funcție de amplasamentul acestora.
Canalizarea menajeră
Pentru golirea instalatiilor și evacuarea apei de la modulele termice nou create se propune a se realiza racorduri de canalizare menajeră la colectoarele menajere existente în zonele de amplasare ale modulelor, după cum urmează:
VARIANTA 1:
-
- Modul termic MT1 - PVC, De 160 mm, L = 8 m
-
- Modul termic MT2 - PVC, De 160 mm, L = 20 m
-
- Modul termic MT3 - PVC, De 160 mm, L = 12 m
-
- Modul termic MT4 - PVC, De 160 mm, L = 18 m
-
- Modul termic MT5 - PVC, De 160 mm, L = 3 m
-
- Modul termic MT6 - PVC, De 160 mm, L = 8 m
-
- Modul termic MT7 - PVC, De 160 mm, existent
VARIANTA 2:
-
- Modul termic MT1 - PVC, De 160 mm, L = 8 m
-
- Punct termic PT2 - PVC, De 160 mm, existent
-
- Modul termic MT2 - PVC, De 160 mm, L = 18 m
-
- Modul termic MT3 - PVC, De 160 mm, existent
-
- Modul termic MT4 - PVC, De 160 mm, L = 8 m
Racordarea modulelor termice propuse la canalizarea menajeră se vor realiza din tuburi PVC pentru canalizări exterioare D = 160 mm, prin intermediul căminelor de racord canal prefabricate. Conductele de racord se vor poza subteran sub adâncimnea de îngheț a solului, pe strat de nisip de poză de 10-20 cm, cu pante de montaj de 0,01 spre colectoarele de canal menajer stradale.
Alimentarea cu energie electrica
Pentru fiecare modul termice, se prevăd următoarele instalații electrice:
-
• Alimentare cu energie electrica si tablouri electrice de distributie
-
• Instalatii electrice pentru iluminat normal si de siguranta
-
• Instalatii electrice pentru prize si forta
-
• Instalatii de protectie
La stabilirea solutiilor s-a tinut cont de prevederile Normativului I7-2011 privind alegerea materialelor si aparatajului, la fel si modul de fixare a acestora.
Din punct de vedere al mediului, spatiile se încadreaza, conform Normativului I7/2011, în categoria AD2. Conform StAS 12604/1990, din punct de vedere al pericolului de electrocutare, sunt spații putin periculoase.
Toate componentele instalatiilor electrice: cabluri/conductori, tuburi de protectie, corpuri de iluminat, aparataj electric, sunt de tip omologat conform normelor CE si ISO. Cablurile si conductorii utilizati sunt cu conductoare de cupru masiv. Prin proiectare au fost prevazute urmatoarele exigente privind calitatea lucrarilor (conform Legii 10/1995): rezistenta si stabilitate, siguranta în exploatare, siguranta la foc, igiena si sanatatea oamenilor, refacerea si protectia mediului, izolatia termica, hidrofuga si economia de energie, protectia împotriva zgomotului.
Alimentarea cu energie electrica si tablouri electrice de distributie
Fiecare modul termic se va alimenta cu energie electrică din rețeaua urbană de distribuție de josă tensiune existentă în zona în care este amplasat modulul. Soluțiile de alimentare cu energie electrică, pentru fiecare modul în parte, se vor stabili de către furnizor în cadrul avizelor tehnice de racordare. Pentru fiecare modul termic furnizorul va instala câte un bloc de măsură și protecție trifazat. La fiecare modul termic, din blocul de măsură și protecție se va alimenta tabloul electric general de distribuție al modului respectiv.
Pentru fiecare modul termic consumatorii de energie electrică sunt constituiți dintr-un circuit de iluminat interior, un circuit de prize monofazate pentru utilizare generală și un circuit destinat tabloului electric de alimentare și comandă a utilajelor instalate în modulul termic respectiv. Tablourile electrice de alimentare și comandă a utilajelor se livrează prefabricate, gata echipate, odată cu utilajele și se vor alimenta prin coloane electrice trifazate executate cu cabluri tip CYYF pozate pe jgheaburi metalice pentru cabluri montate suspendat.
Tablourile electrice generale, ale fiecărui modul termic, se vor executa cutii modulare cu grad mărit de protecție (IP55) cu montaj pe schelet metalic și se vor echipa cu aparatură și echipamente cu grad mare de siguranță în exploatare, calitate și fiabilitate (întreruptoare magnetotermice modulare).
Tablourile electrice se vor lega la priza generală de împământare cu care se va dota fiecare modul termic. Reteaua interioara, pentru fiecare modul termic, va fi în conexiune de tip TNS si se va conecta la priza generala de împamântare (vezi capitolul "Instalații de protecție"). Componentele active și părțile de siguranță vor fi acoperite. Clemele pentru iesiri, nul de lucru si nul de protectie vor fi pozitionate alaturat. Se va face obligatoriu o inscriptionare unitara si durabila a zonelor de curent si a aparatelor aferente. Etichetarea circuitelor trebuie facuta astfel încât sa se asigure identificarea facila a consumatorilor alimentati pe circuitele respective.
Instalații electrice pentru iluminat normal si de siguranță
Circuitele de iluminat interior se vor executa cu cabluri CYY-F protejate în tuburi PVC pozate aparent. Pentru iluminatul interior al modulelor termice se vor folosi corpuri de iluminat cu grad mărit de protecție (IP55), cu lămpi fluorescente tubulare, montate aparent, cu comandă locală de la întrerupătoare 10A/230V cu montaj aparent.
Pentru asigurarea iluminatului de siguranță pentru intervenții corpurile de iluminat vor fi echipate cu aparataj pentru iluminat de siguranță cu acumulatori.
Protecția circuitelor de iluminat se va realiza cu întreruptoare magnetotermice bipolare montate în tablourile de distribuție. Cablurile, jgheaburile pentru cabluri, tuburile de protecție, corpurile de iluminat și aparatajul vor fi de tip omologat, conform normelor CE și ISO.
Instalații electrice pentru prize si forță
Circuitele de prize și forță se vor executa cu cabluri CYY-F protejate în tuburi PVC pozate aparent. În fiecare modul termic se prevede un circuit de prize monofazate pentru uz general. Se vor instala prize cu grad mărit de protecție (IP55), cu capac, montate aparent. Toate prizele vor avea contacte de protecție legate la priza de pământ prin intermediul tablourilor de distribuție.
Protectia circuitelor de forță se va realiza cu întreruptoare magnetotermice bipolare și tetrapolare, iar protectia circuitelor de prize cu întreruptoare magnetotermice bipolare cu protectie diferentiala 30mA, montate în tablourile electrice de distributie. Cablurile, jgheaburile pentru cabluri, tuburile de protecție, corpurile de iluminat și aparatajul vor fi de tip omologat, conform normelor CE și ISO.
Instalatii de protecție
Instalațiile de protecție constau în legarea la pământ a instalațiilor, utilajelor și tablourilor electrice prin intermediul celui de-al treilea respectiv al cincilea conductor al coloanelor electrice, sistem TN-S.
Fiecare modul termic va fi dotat cu rețea de echipotențializare și priză de pământ proprie. Se vor folosi în primul rând prizele naturale de pământ, structura și armăturile metalice ale construcției, conductele metalice îngropate în pământ. Se va realiza și verifica conectarea tuturor elementelor metalice/conductoare la priza generală de pământ: structura metalică a construcției, conductele și țevile metalice, ramele metalice ale tablourilor electrice, utilajele electrice, contactele de protecție ale prizelor, prin conductoarele de nul de protecție din cupru, diferențiate de nulul de lucru. Aceste conductoare se vor lega la priza de pământ la nivelul tablourilor principale, prin conductoare din oțel zincat, Ol-Zn 40x4 mm și piese de separație pentru măsurători. La aceeași priză de pământ se va lega rețeaua de echipotențializare. Blocurile de măsură și protecție ale fiecărui modul termic se leagă deasemenea la priza de pământ.
Rețeaua de egalizare a potențialelor este o măsură suplimentară de protecție a echipamentelor și instalațiilor din clădire, se execută cu platbandă Ol-Zn 25x4mm montată îngropat în pardoseală și la ea se vor conecta: conductorul principal de protecție, conductele edilitare metalice, coloanele de încălzire, elementele metalice ale construcției.
În interior se vor folosi barete pentru egalizarea potențialelor conectate la rețeaua de echipotențializare executată. Astfel de barete se vor monta și pe jgheaburile de cabluri, la ele conectându-se elementele metalice aflate la înălțime: țevi, conducte metalice etc. Jgheaburile metalice de sustinere ale cablurilor trebuie sa fie de asemenea legate la pamant prin conductorul principal de impamantare si trebuie sa fie asigurata continuitatea electrica a tronsoanelor de jgheab.
Priza de pământ se execută cu electrozi verticali Ol-Zn 2,5"x3m, interconectați cu platbandă din Ol-Zn 40x4mm, montați subteran și va avea, din măsurători, o valoare mai mică de 4 ohmi. În caz contrar se va completa instalația de legare la pământ cu electrozi suplimentari montați subteran.
Se vor respecta distanțele minime ale prizei de pământ față de elementele metalice ale instalațiilor pozate în pământ (electrice, de apă, gaze, comunicații etc.) dacă acestea nu se află conectate la legătura echipotențială principală a construcției. Se va acorda o atenție deosebită legăturilor dintre elementele componente, pentru realizarea continuității electrice. Aceste legături se vor face prin sudură pe o lungime de min. 100 mm și zincare la rece. După executarea lucrărilor, se va verifica continuitatea electrică, apoi se va măsura rezistența de dispersie a prizei de pământ și se vor întocmi buletin de măsurare și proces verbal de recepție a prizei de pământ.
-
2.3.5. SURSE DE POLUANTI SI PROTECȚIA MEDIULUI
-
- Protecția calitatii apelor
Apele menajere din cladire -ape conventional curate provenite de la golirea instalatiilor de incalzire,vor fi evacuate prin sifoane de pardoseala, racordate la canalizare menajera exterioara. Racordul de canalizare menajera se va executa din tuburi din PVC KG SN 4, cu camine de vizitare conform STAS 2448.
Apele pluviale de pe cladire vor fi evacuate prin burlane exterioare,pe terenul natural din imprejurime.
-
- Protecția calitatii aerului
Nu este cazul
-
- Protectia impotriva zgomotului
Nu este cazul
-
- Protectia impotriva radiatiilor
Nu este cazul
-
- Protectia ecosistemelor terestre si acvatice
Nu este cazul
-
- Protectia asezarilor umane
Nu este cazul
-
- Gospodărirea deșeurilor generate pe amplasament
Nu este cazul
-
- Gospodarirea substanțelor toxice
Nu este cazul
-
2.4 DURATA DE REALIZARE PE ETAPE PRINCIPALE
GRAFICUL DE REALIZARE A INVESTIȚIEI
|
Nr. |
Operatiunea |
Luna | |||||||||||
|
crt. |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 | |
|
1 |
Organizare licitatie si contract proiectare |
x | |||||||||||
|
2 |
Elaborare P.T./D.E, D.T.A.C./D.T.A.D., obținere A.D și A.C. |
x |
x |
x | |||||||||
|
3 |
Organizare licitatie si contract executie |
x | |||||||||||
|
4 |
Amenajare teren, demolări, împrejmuiri |
x | |||||||||||
|
5 |
Organizare de șantier |
x | |||||||||||
|
6 |
Utilități |
x | |||||||||||
|
7 |
Construcții și instalații din care: |
x |
x |
x |
x |
x | |||||||
|
7.1 |
Construcții și arhitectură |
x |
x |
x |
x | ||||||||
|
7.2 |
Instalații sanitare |
x |
x |
x | |||||||||
|
7.3 |
Instalații electrice |
x |
x |
x | |||||||||
|
7.4 |
Instalații termice |
x |
x |
x |
x |
x | |||||||
|
7.5 |
Utilaje cu montaj |
x |
x | ||||||||||
|
Receptie la terminarea lucrarilor |
x | ||||||||||||
CAP 3. COSTURILE ESTIMATIVE ALE INVESTIȚIEI
Costurile estimative ale investiției se regăsesc in tabelul comparativ anexat,realizat pe baza devizelor generale si devizelor pe obiect ,in cele doua variante de executie,anexate.
CAP 4. SURSELE DE FINANTARE A INVESTITIEI
Finantarea investitiei se va realiza integral din surse ale bugetului local.
CAP 5. DATE PRIVIND FORTA DE MUNCA OCUPATA DUPA TERMINAREA INVESTITIEI
Pentru intretinerea si exploatarea retelelor termice si a punctelor termice,dupa punerea in functiune a acestora de catre firma de executie,nu este nevoie de personal suplimentar fata de cel care desrveste in prezent punctul termic de zona.Operatiunile necesare sunt : umplerile la inceputul fiecarui sezon de incalzire, aerisirea instalatiei si verficarea umplerii pe durata sezonului de incalzire si golirile de sfarsit de sezon.
CAP 6. PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTITIEI 6.1.Valoarea totala (inclusiv TVA)
Varianta 1
6,842.334 Mii lei
4,708.423 Mii lei
Valoarea investitiei din care C + M Varianta 2
Valoarea investitiei din care C + M
6,199.910 Mii lei
4,795.266 Mii lei
-
6.2.Esalonarea investiției ( INV/C +M )
Varianta 1
Varianta 2
Trimestrul III- IV, 2015
6,842.334 Mii lei / 4,708.423 Mii lei
Trimestrul III- IV, 2015
6,199.910 Mii lei / 4,795.266 Mii lei
-
6.3.Durata de realizare
5 luni
CAP 7. LISTA AVIZELOR SI ACORDURILOR
-
- tema de proiectare nr.67930/ T2 / 23.10.2014
-
- Certificat de Urbanism nr.1677/06.10.2014
-
- Plan de situatie anexa la certificatul de urbanism
-
- Aviz Centrala Electrica de Termoficare Hidrocarburi Arad nr.R 6003/05.12.2014
-
- Aviz Compania de Apa Arad nr.24796/28.11.2014
-
- Aviz TELEKOM Arad nr.534/24.11.2014
-
- Aviz E-ON nr.871/18.11.2014
-
- Aviz Enel Distributie nr.139815300/04.12.2014
-
- Aviz SC CTP SA Arad nr. FN /26.11.2014
-
- Aviz Agenția pentru Protecția Mediului Arad nr.13820/21.11.2014
-
- Aviz Inspectoratul de Politie Județean Arad-Serviciul Rutier
nr.263411/19.11.2014
întocmit
Ing. Xxxxxxx Xxxxxxx
ZONA PT 2 MIRON COSTIN RETELE TERMICE AGENT SECUNDAR DATE TEHNICE - SITUATIA EXISTENTA
|
INCALZIRE |
APA CALDA |
DE CONSUM | ||
|
TRONS. |
LUNG. |
DIAM. COND. |
DIAM. COND. A.C.C. |
DIAM. COND. R.A.C.C. |
|
NR. |
m |
mm |
inch |
inch |
|
1.0-1.1 |
35 |
300 |
4 |
1 |
|
1.1-1.3 |
30 |
100 |
2 »/2 |
3/4 |
|
1.3-1.4 |
10 |
80 |
2 |
3/4 |
|
1.1-1.2 |
5 |
300 |
4 |
1 |
|
1.2-1.5 |
25 |
200 |
3 |
1 |
|
1.5-1.6 |
7 |
100 |
2 »/2 |
3/4 |
|
1.5-1.7 |
15 |
100 |
2 |
3/4 |
|
1.5-1.8 |
30 |
200 |
3 |
1 |
|
1.8-1.9 |
10 |
150 |
3 |
1 |
|
1.8-1.10 |
65 |
125 |
3 |
1 |
|
1.10-1.11 |
5 |
100 |
2 |
1/2 |
|
1.10-1.12 |
25 |
125 |
2 »/2 |
3/4 |
|
1.12-1.13 |
5 |
80 |
2 |
3/4 |
|
1.12-1.14 |
60 |
100 |
2 »/2 |
3/4 |
|
1.14-1.15 |
10 |
80 |
2 |
3/4 |
|
1.2-1.16 |
80 |
300 |
4 |
1 |
|
1.16-1.17 |
15 |
80 |
2 |
3/4 |
|
1.16-1.18 |
30 |
300 |
4 |
1 |
|
1.18-1.19 |
50 |
200 |
3 |
1 |
|
1.19-1.20 |
40 |
40 |
3/4 |
- |
|
1.19-1.21 |
15 |
80 |
2 |
3/4 |
|
1.21-1.22 |
5 |
50 |
1 % |
- |
|
1.21-1.23 |
25 |
65 |
1 »/2 |
1/2 |
|
1.23-1.24 |
5 |
65 |
1 % |
- |
|
1.23-1.25 |
40 |
65 |
1 % |
1/2 |
|
1.25-1.26 |
10 |
50 |
1 |
- |
|
1.19-1.27 |
55 |
150 |
3 |
1 |
|
1.27-1.28 |
20 |
65 |
1 % |
1/2 |
|
1.27-1.29 |
15 |
150 |
3 |
1 |
|
1.29-1.30 |
20 |
100 |
2 »/2 |
3/4 |
|
1.29-1.31 |
25 |
150 |
3 |
1 |
|
1.29-1.32 |
15 |
100 |
2 »/2 |
3/4 |
|
1.29-1.33 |
20 |
125 |
2 »/2 |
- |
|
1.18-1.34 |
20 |
250 |
3 |
1 |
|
1.34-1.35 |
35 |
100 |
3 |
1 |
|
1.35-1.36 |
10 |
65 |
2 |
3/4 |
|
1.35-1.37 |
20 |
65 |
2 |
3/4 |
|
1.34-1.38 |
60 |
250 |
3 |
1 |
|
1.38-1.39 |
15 |
65 |
1 »/2 |
- |
|
1.38-1.40 |
30 |
250 |
3 |
1 |
|
1.40-1.41 |
30 |
100 |
3 |
1 |
|
1.41-1.42 |
20 |
65 |
2 |
3/4 |
|
1.41-1.43 |
10 |
65 |
2 |
3/4 |
|
1.40-1.44 |
30 |
250 |
3 |
1 |
|
1.44-1.45 |
50 |
65 |
1 »/2 |
1/2 |
|
1.44-1.46 |
10 |
100 |
2 »/2 |
3/4 |
|
1.46-1.47 |
25 |
65 |
1 »/2 |
- |
|
1.46-1.48 |
10 |
65 |
1 »/2 |
- |
|
1.46-1.49 |
20 |
65 |
1 »/2 |
- |
|
1.44-1.50 |
40 |
250 |
4 |
1 |
|
1.50-1.51 |
25 |
80 |
2 |
- |
|
1.50-1.52 |
40 |
250 |
4 |
1 |
|
1.52-1.53 |
25 |
125 |
2 »/2 |
3/4 |
|
1.52-1.54 |
105 |
100 |
2 »/2 |
3/4 |
|
1.52-1.68 |
80 |
250 |
4 |
1 |
|
1.68-1.55 |
45 |
150 |
3 |
1 |
|
1.55-1.56 |
10 |
65 |
1 »/2 |
- |
|
1.55-1.57 |
25 |
150 |
3 |
1 |
|
1.57-1.58 |
10 |
65 |
1 »/2 |
- |
|
1.57-1.59 |
25 |
100 |
2 »/2 |
3/4 |
|
1.59-1.60 |
10 |
65 |
1 »/2 |
- |
|
1.59-1.61 |
25 |
100 |
2 »/2 |
3/4 |
|
1.61-1.62 |
10 |
65 |
1 »/2 |
- |
|
1.61-1.63 |
25 |
100 |
2 »/2 |
3/4 |
|
1.63-1.64 |
10 |
65 |
1 »/2 |
- |
|
1.63-1.69 |
15 |
100 |
2 »/2 |
3/4 |
|
1.69-1.65 |
60 |
100 |
2 |
3/4 |
|
1.65-1.66 |
95 |
50 |
- |
- |
|
1.65-1.67 |
10 |
80 |
2 |
- |
întocmit
Ing. Xxxxxxx Xxxxxxx
ZONA PT 2 MIRON COSTIN
RETELE TERMICE AGENT SECUNDAR
DATE TEHNICE - SITUATIA PROPUSA - VARIANTA 1
|
INCALZIRE |
APA CALDA DE COI |
NSUM | ||||||
|
TRONS. |
LUNG. |
SARCINA TERMICA |
DEBIT APA |
DIAM. COND. |
S E |
DEBIT APA |
DIAM. COND. A.C.C. |
DIAM. COND. R.A.C.C. |
|
NR. |
m |
kW |
mc/h |
mm |
l/s |
inch |
inch | |
|
1.0-1.1 |
45 |
813,5 |
34,98 |
133 |
336,3 |
4,1 |
3 |
2 |
|
1.1-1.2 |
10 |
390,5 |
16,79 |
89 |
142,0 |
2,33 |
2 |
1 % |
|
1.1-1.3 |
70 |
423,0 |
18,19 |
89 |
194,3 |
2,85 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
1.3-1.4 |
10 |
163,3 |
7,02 |
76 |
71,0 |
1,54 |
2 |
1 % |
|
1.3-1.5 |
25 |
259,7 |
11,17 |
89 |
123,3 |
2,15 |
2 |
1 % |
|
1.5-1.6 |
10 |
96,1 |
4,13 |
57 |
44,7 |
1,19 |
1 »/2 |
1 |
|
1.5-1.7 |
60 |
163,6 |
7,03 |
57 |
78,6 |
1,66 |
2 |
1 % |
|
2.0-2.1 |
20 |
1.257,2 |
54,06 |
159 |
730,4 |
6,9 |
3 |
2 |
|
2.1-2.2 |
30 |
1.085,5 |
46,72 |
133 |
651,5 |
6,40 |
3 |
2 |
|
2.2-2.3 |
15 |
121,8 |
5,24 |
57 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
2.2-2.4 |
30 |
964,7 |
41,48 |
133 |
557,5 |
5,78 |
3 |
2 |
|
2.4-2.5 |
20 |
115,2 |
4,95 |
57 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
2.4-2.6 |
15 |
341,9 |
14,70 |
89 |
164,5 |
2,58 |
2 |
1 % |
|
2.4-2.7 |
25 |
25,6 |
1,10 |
57 |
29,6 |
0,92 |
1 »/2 |
1 |
|
2.4-2.8 |
15 |
482,0 |
20,73 |
114 |
269,4 |
3,55 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
2.1-2.9 |
35 |
170,7 |
7,34 |
76 |
78,9 |
1,66 |
2 |
1 % |
|
2.9-2.10 |
15 |
170,7 |
7,34 |
76 |
78,9 |
1,66 |
2 |
1 % |
|
2.10-2.11 |
10 |
24,8 |
1,07 |
57 |
26,3 |
0,87 |
1 »/2 |
1 |
|
2.10-2.12 |
30 |
145,9 |
6,27 |
63,5 |
52,6 |
1,29 |
1 »/2 |
1 |
|
2.12-2.13 |
10 |
64,4 |
2,77 |
57 |
26,3 |
0,87 |
1 »/2 |
1 |
|
2.12-2.14 |
50 |
81,5 |
3,50 |
57 |
26,3 |
0,87 |
1 »/2 |
1 |
|
3.0-3.1 |
15 |
1.137,0 |
48,89 |
159 |
550,3 |
5,70 |
3 |
2 |
|
3.1-3.2 |
75 |
387,8 |
16,67 |
89 |
188,0 |
2,82 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
3.2-3.3 |
15 |
184,4 |
7,93 |
76 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
3.2-3.4 |
20 |
203,4 |
8,75 |
76 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
3.1-3.5 |
15 |
749,3 |
32,22 |
114 |
362,3 |
4,28 |
3 |
2 |
|
3.5-3.6 |
20 |
273,1 |
11,74 |
76 |
97,3 |
1,85 |
2 |
1 % |
|
3.5-3.7 |
90 |
476,2 |
20,48 |
114 |
265,0 |
3,50 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
3.7-3.8 |
35 |
336,7 |
14,48 |
89 |
175,6 |
2,68 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
3.8-3.9 |
20 |
219,5 |
9,44 |
76 |
104,6 |
1,95 |
2 |
1 % |
|
3.8-3.10 |
10 |
117,2 |
5,04 |
57 |
71,0 |
1,55 |
2 |
1 % |
|
3.7-3.11 |
40 |
139,5 |
6,0 |
63,5 |
89,4 |
1,78 |
2 |
1 % |
|
5.0-5.1 |
20 |
1.148,9 |
49,4 |
159 |
587,0 |
5,95 |
3 |
2 |
|
5.1-5.2 |
35 |
438,5 |
18,86 |
114 |
188,0 |
2,82 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
5.2-5.3 |
20 |
218,2 |
9,38 |
76 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
5.2-5.4 |
15 |
220,3 |
9,47 |
76 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
5.1-5.5 |
35 |
710,4 |
30,55 |
133 |
399,0 |
4,60 |
3 |
2 |
|
5.5-5.6 |
10 |
189,2 |
8,14 |
76 |
109,2 |
2.01 |
2 |
1 % |
|
5.6-5.7 |
35 |
61,4 |
2,64 |
57 |
36,4 |
1,05 |
1 »/2 |
1 |
|
5.6-5.8 |
10 |
63,5 |
2,73 |
57 |
36,4 |
1,05 |
1 »/2 |
1 |
|
5.6-5.9 |
20 |
64,3 |
2,76 |
57 |
36,4 |
1,05 |
1 »/2 |
1 |
|
5.5-5.10 |
40 |
521,2 |
22,41 |
114 |
289,8 |
3,70 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
5.10-5.11 |
30 |
60,6 |
2,61 |
57 |
36,4 |
1,05 |
1 »/2 |
1 |
|
5.10-5.12 |
40 |
460,6 |
19,81 |
114 |
253,4 |
3,35 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
5.12-5.13 |
25 |
322,1 |
13,85 |
89 |
165,2 |
2,60 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
5.12-5.14 |
45 |
20,7 |
0,89 |
57 |
39,8 |
1,10 |
1 »/2 |
1 |
|
5.12-5.15 |
110 |
117,8 |
5,07 |
57 |
48,4 |
1,24 |
1 »/2 |
1 |
|
6.0-6.1 |
25 |
436,8 |
18,78 |
114 |
188,0 |
2,82 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
6.1-6.2 |
15 |
119,0 |
5,12 |
57 |
47,0 |
1,21 |
1 »/2 |
1 |
|
6.1-6.3 |
30 |
317,8 |
13,66 |
89 |
141,0 |
2,34 |
2 |
1 % |
|
6.3-6.4 |
15 |
104,9 |
4,51 |
57 |
47,0 |
1,21 |
1 »/2 |
1 |
|
6.3-6.5 |
35 |
212,9 |
9,15 |
76 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
6.5-6.6 |
15 |
111,4 |
4,79 |
57 |
47,0 |
1,21 |
1 »/2 |
1 |
|
6.5-6.7 |
60 |
101,5 |
4,36 |
57 |
47,0 |
1,21 |
1 »/2 |
1 |
|
6.7-6.8 |
15 |
101,5 |
4,36 |
57 |
47,0 |
1,21 |
1 »/2 |
1 |
|
6.0-6.9 |
165 |
25,9 |
1,11 |
57 |
- |
- |
- |
- |
întocmit
Ing. Xxxxxxx Xxxxxxx
ZONA PT 2 MIRON COSTIN
RETELE TERMICE AGENT SECUNDAR
DATE TEHNICE - SITUATIA PROPUSA - VARIANTA 2
|
INCALZIRE |
APA CALDA DE CON |
[SUM | ||||||
|
TRONS. |
LUNG. |
SARCINA TERMICA |
DEBIT APA |
DIAM. COND. |
S E |
DEBIT APA |
DIAM. COND. A.C.C. |
DIAM. COND. R.A.C.C. |
|
NR. |
m |
kW |
mc/h |
mm |
l/s |
inch |
inch | |
|
1.0-1.1 |
45 |
813,5 |
34,98 |
133 |
336,3 |
4,1 |
3 |
2 |
|
1.1-1.2 |
10 |
390,5 |
16,79 |
89 |
142,0 |
2,33 |
2 |
1 % |
|
1.1-1.3 |
70 |
423,0 |
18,19 |
89 |
194,3 |
2,85 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
1.3-1.4 |
10 |
163,3 |
7,02 |
76 |
71,0 |
1,54 |
2 |
1 % |
|
1.3-1.5 |
25 |
259,7 |
11,17 |
89 |
123,3 |
2,15 |
2 |
1 % |
|
1.5-1.6 |
10 |
96,1 |
4,13 |
57 |
44,7 |
1,19 |
1 »/2 |
1 |
|
1.5-1.7 |
60 |
163,6 |
7,03 |
57 |
78,6 |
1,66 |
2 |
1 % |
|
3.0-3.1 |
35 |
3.543,2 |
152,36 |
273 |
1.867,7 |
13,8 |
5 |
3 |
|
3.1-3.2 |
40 |
139,5 |
6,00 |
63,5 |
89,4 |
1,78 |
2 |
1 % |
|
3.1-3.3 |
30 |
336,7 |
14,48 |
89 |
175,6 |
2,68 |
2 |
1 % |
|
3.3-3.4 |
5 |
117,2 |
5,04 |
63,5 |
71,0 |
1,54 |
2 |
1 % |
|
3.3-3.5 |
20 |
219,5 |
9,44 |
76 |
104,6 |
1,95 |
2 |
1 % |
|
3.1-3.6 |
90 |
3.067,0 |
131,88 |
219 |
1.602,7 |
12,4 |
4 |
2 »/2 |
|
3.6-3.7 |
20 |
273,1 |
11,74 |
89 |
97,3 |
1,86 |
2 |
1 % |
|
3.6-3.8 |
25 |
2.793,9 |
120,14 |
219 |
1.505,4 |
11,80 |
4 |
2 »/2 |
|
3.8-3.9 |
60 |
1.257,2 |
54,06 |
159 |
730,4 |
6,9 |
3 |
2 |
|
3.9-3.10 |
60 |
1.086,5 |
46,72 |
159 |
651,5 |
6,40 |
3 |
2 |
|
3.10-3.11 |
15 |
121,8 |
5,24 |
63,5 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
3.10-3.12 |
30 |
964,7 |
41,48 |
133 |
557,5 |
5,78 |
3 |
2 |
|
3.12-3.13 |
15 |
341,9 |
14,70 |
89 |
164,5 |
2,58 |
2 |
1 % |
|
3.12-3.14 |
25 |
25,6 |
1,10 |
57 |
29,6 |
0,93 |
1 »/2 |
1 |
|
3.12-3.15 |
15 |
482,0 |
20,73 |
114 |
269,4 |
3,52 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
3.12-3.16 |
20 |
115,2 |
4,95 |
57 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
3.9-3.17 |
15 |
170,7 |
7,34 |
76 |
78,9 |
1,66 |
2 |
1 % |
|
3.17-3.18 |
5 |
24,8 |
1,07 |
57 |
26,3 |
0,86 |
1 »/2 |
1 |
|
3.17-3.19 |
35 |
145,9 |
6,27 |
63,5 |
52,6 |
1,29 |
1 »/2 |
1 |
|
3.19-3.20 |
10 |
64,4 |
2,77 |
57 |
26,3 |
0,86 |
1 »/2 |
1 |
|
3.19-3.21 |
55 |
81,5 |
3,50 |
57 |
26,3 |
0,86 |
1 »/2 |
1 |
|
3.8-3.22 |
25 |
1.536,7 |
66,08 |
159 |
775,0 |
7,35 |
4 |
2 »/2 |
|
3.22-3.23 |
45 |
387,8 |
16,67 |
89 |
188,0 |
2,82 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
3.23-3.24 |
15 |
184,4 |
7,93 |
76 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
3.23-3.25 |
15 |
203,4 |
8,75 |
76 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
3.22-3.26 |
70 |
1.148,9 |
49,40 |
159 |
587,0 |
6,0 |
3 |
2 |
|
3.26-3.27 |
40 |
438,5 |
18,86 |
114 |
188,0 |
2,82 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
3.27-3.28 |
20 |
218,2 |
9,38 |
76 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
3.27-3.29 |
15 |
220,3 |
9,47 |
76 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
3.26-3.30 |
30 |
710,4 |
30,55 |
114 |
399,0 |
4,60 |
3 |
2 |
|
3.30-3.31 |
10 |
189,2 |
8,14 |
76 |
109,2 |
2,01 |
2 |
1 % |
|
3.31-3.32 |
35 |
61,4 |
2,64 |
57 |
36,4 |
1,05 |
1 »/2 |
1 |
|
3.31-3.33 |
15 |
63,5 |
2,73 |
57 |
36,4 |
1,05 |
1 »/2 |
1 |
|
3.31-3.34 |
25 |
64,3 |
2,76 |
57 |
36,4 |
1,05 |
1 »/2 |
1 |
|
3.30-3.35 |
40 |
521,2 |
22,41 |
114 |
289,8 |
3,70 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
3.35-3.36 |
30 |
60,6 |
2,61 |
57 |
36,4 |
1,04 |
1 »/2 |
1 |
|
3.35-3.37 |
40 |
460,6 |
19,81 |
114 |
253,4 |
3,40 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
3.37-3.38 |
35 |
322,1 |
13,85 |
89 |
165,2 |
2,58 |
2 |
1 % |
|
3.37-3.39 |
45 |
20,7 |
0,89 |
57 |
39,8 |
1,10 |
1 »/2 |
1 |
|
3.37-3.40 |
110 |
117,8 |
5,06 |
63,5 |
48,4 |
1,23 |
1 »/2 |
1 |
|
4.0-4.1 |
25 |
436,8 |
18,78 |
114 |
188,0 |
2,82 |
2 »/2 |
1 »/2 |
|
4.1-4.2 |
15 |
119,0 |
5,12 |
57 |
47,0 |
1,21 |
1 »/2 |
1 |
|
4.1-4.3 |
30 |
317,8 |
13,66 |
89 |
141,0 |
2,34 |
2 |
1 % |
|
4.3-4.4 |
15 |
104,9 |
4,51 |
57 |
47,0 |
1,21 |
1 »/2 |
1 |
|
4.3-4.5 |
35 |
212,9 |
9,15 |
76 |
94,0 |
1,84 |
2 |
1 % |
|
4.5-4.6 |
15 |
111,4 |
4,79 |
57 |
47,0 |
1,21 |
1 »/2 |
1 |
|
4.5-4.7 |
60 |
101,5 |
4,36 |
57 |
47,0 |
1,21 |
1 »/2 |
1 |
|
4.7-4.8 |
15 |
101,5 |
4,36 |
57 |
47,0 |
1,21 |
1 »/2 |
1 |
|
4.0-4.9 |
165 |
25,9 |
1,11 |
57 |
- |
- |
- |
- |
întocmit
Ing. Xxxxxxx Xxxxxxx
CAP. 4 ANALIZA COST-BENEFICIU
-
4.1 Identificarea investiției si definirea obiectivelor
-
4.1.1 Identificarea investiției
Denumirea investiției este "Modernizare retele termice aferente punctului termic PT2 Miron Costin". Investitia este realizata in Arad si este localizata in zona delimitată de străzile Miron Costin, Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx, Avrig, Bulevardul Revolutiei, Piata Garii si Azuga.
-
4.1.2 Definirea obiectivelor
Obiectivul general al investitiei este furnizarea de energie termica catre consumatorii casnici si agenti economici la un pret acceptabil si in conditii de eficienta economica
Obiectivele specifice sunt:
-cresterea eficientei activitatii de distributie a energiei termice -asigurarea flexibilitatii furnizarii de agent termic -mentinerea unei retele echilibrate hidraulic
-
4.1.3 Perioada de referinta
Conform HG 28/2008 perioada de referinta pentru proiectele din sectorul energetic este de 25 ani. Aceasta perioada coincide si cu durata normala de utilizare din contabilitate.
4.2Analiza opțiunilor și alegerea alternativei optime
Proiectantul a avansat urmatorele variante:
-Varianta 1-reconfigurarea retelei si construirea a sapte module termice MT1, MT2, MT3, MT4, MT5, MT6 si MT7 - valoarea investitiei 6.842 mii lei.
-Varianta 2-mentinerea punctului termic de zona PT2 si realizarea a patru module termice-valoarea investitiei 6199 mii lei
Alegerea variantei a fost facuta prin analiza multicriteriala.
Criteriu |Pondere i Varianta 1 |Varianta 2 ]
^Eiicienț^^^^^^^^^^^^^^^^^^^""”j""""""”39,oo^^^^^^"""""""4^^^^"""""""3j î Flexibilitate in utilizare | 20,00% 4|
rEchiiibrare'hidraulica..........j..............20,00%":...........................3|
,'Cost..............................................|...............30,00%...........................3Î
^Punctaj........................................j.................................].......................3,5|
Din analiza rezulta ca fiind acceptabila varianta 1.
-
4.3 Analiza financiara
4.3.1 Veniturile din exploatare
Veniturile provin din furnizarea agentului termic pentru incalzire si a apei calde curente pentru locuintele colective, gradinita PP15 si Liceul de arta "Sabin Dragoi".
Pentru calculul veniturilor s-au folosit urmatoarele preturi practicate de CET HIDROCARBURI ARAD:
Pentru populatie-290 lei/Gcal
Pentru agenti economici 397 lei/Gcal
Apa calda curenta -17,5 lei/mc
Calculul energiei termice furnizate s-a facut pentru o durata de 5 luni/an de incalzire, in baza necesarului energetic din tabelul de date tehnice aferente variantei propuse.
Pentru calculul apei calde curente s-a luat in considerare un necesar de 2 mc/persoana/luna.
Venituri anuale din furnizarea energiei termice
|
Energie termica furnizata (Gcal) i |
16.218 ! |
|
Pret (lei/Gcal) |
290 j |
|
Venituri din energia termica (lei) | |
4.703.245! |
|
Venituri anuale din furnizarea a.c.c. | |
|
Nr.consumatori (persoane) | |
1.759 |
|
Consum individual lunar (mc) | |
2 |
|
Consum total lunar (mc) < |
3.518 |
|
Pret a.c.c (lei/mc) | |
17,50 |
|
Valoare lunara (lei) |
61.5651 |
|
Total annual (lei) |
738.780 |
4.3.2 Calculul costurilor de exploatare
Calculul costurilor a avut la baza costurile unitare cu producerea, transportul si distributia agentului termic de catre CET HIDROCARBURI Arad astfel:
Costul de productie-173.05 lei/Gcal
Costul de transport al agentului primar-31.08 lei/Gcal
Costul de distributie -103.29 lei/Gcal
In urma investitiei pierderile de caldura din circuitul secundar se vor diminua semnificativ si odata cu ele si costurile aferente.
Calculul costurilor din reteaua secundara s-a facut dupa urmatorul algoritm:
-
• au fost calculate pierderile de caldura din reteaua actuala considerand o crestere de 40 ori a coeficientului de transfer termic la conducte ca urmare a izolatiilor degradate
-
• au fost calculate pierderile de caldura din reteaua modernizata
-
• diferenta acestora a reprezentat economia anuala de energie ca urmare a investitiei
-
• economia de energie a fost transformata in economie de cost prin inmultirea cu costul unitar al energiei termice primare
-
• economia de cost a fost scazuta din costul actual al energiei secundare obtinindu-se costul energiei secundare dupa investitie
Calculul scăderii costurilor agentului secundar dupa investiție
[Pierderi in circuitul secundar fara investiție (kw) 1 302,271
î Pierderi in circuitul secundar dupa investiție (kw) 1 5,04 î
^Economie (kw) | 297,231
^Economie energie anuala (Kwh) 1 i.07o.0’25’,8’7’l
^Economie energie anuala (Gcal) | '9'20,2'21
iEconomiej)lejiL^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^=’zz’’"”’’”’’’’"”’’”’’’’"”’j’’’’"”i87’’:844’î97j
Costuri agent primar
^Consum energie (Gcal) | 16.2181
[Cost agent primar (lei/Gcal) [
[T0tajl’xl(eii^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^=’’”’’”’’”’’’’’’”’’l’’’’’’”’’3:3’i9A598] Crestere cost
Cost distributie
șConsum energie (Gcal) | 16.2181
[Cost agent secundar (lei/Gcal) [
iTotai]ieil^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^lllllllllllll”ljl675.166j
Cost a.c.c.
^Consum apa rece (mc) | 3.518 ș
/Consum energie (kwh) J 16'3.168]
^Consum energie (Gcal) | 1401
/Cost energie acc (lei) J 28.64’4}
iCost apa rece pt. a.c.c. (lei) 1 24.6261
/Total cost lunar acc (lei) J 53.270}
1 Total annual acc (lei) 1 639.2451
lei
|
| Varianta fara ! investitie |
Varianta cu investitie | |
|
Cost distributie |
î 1.675.1661 |
1.511.730 |
|
Costul agentului termic primar |
1 3.310.598! |
3.310.598 |
|
Cost a.c.c. |
1 639.245} |
639.245 |
|
Total costuri |
; 5.625.009! |
5.461.573 |
-
4.3.3 Costurile investiției
Devizul general al investiției se prezintă astfel:
|
Cheltuieli cu investiția mii lei | ||
|
= Ș i 1 :Cap. jDenumire capitolelor de cheltuieli |
Valoare ( fara TVA ) |
Valoare ( inclusiv TVA ) |
|
1 |Cheltuieli ptr.obtinerea si amenajarea terenului |
,00 |
,00 |
|
( 2 ]Cheltuieli ptr.asigurarea utilitatilor necesare obiectivului |
,00 |
,00 |
|
3 .Cheltuieli ptr.proiectare si asistenta tehnica |
176,94 |
219,401 |
|
( 4 ]Cheltuieli pentru investitia de baza |
4.751,40 |
5.891,73] |
|
5 Alte cheltuieli |
599,45 |
731,201 |
|
i 6 ICheltuiele ptr.darea in exploatare |
,00 |
,00 |
|
1 TOTAL GENERAL |
5.527,78 |
6.842,33 1 |
|
i idin care C+M |
3.797,12 |
4.708,42 j |
O detaliere a devizului se gaseste in anexa studiului de fezabilitate
-
4.4 Fluxuri de numerar, rata de rentabilitate si sustenabilitatea proiectului
Analiza fluxurilor de numerar s-a facut pentru varianta fara investitie si pentru varianta 1 cu investitie.
Calculul valorii financiare nete actualizate (VFAN) si a ratei de rentabilitate financiara (RRF ) s-au facut pentru o perioada de referinta de 25 ani recomandata de catre HG28/2008 si de catre Comisia Europeana pentru proiectele din energie.
Rata de actualizare folosita este de 3% recomandata de Comisia Europeana pentru proiecte in domeniul transportului si distributiei energiei.
Veniturile au fost considerate fixe avand la baza actualele tarife de furnizare a apei calde si a energiei termice pentru incalzire, tarife acceptabile si pentru consumatori.
Cheltuielile au fost considerate tot fixe, in primul an al investitiei fiind mai mari ca urmare a nefinalizarii ei.
Din analiza rezulta ca in lipsa investitiei pierderile se acumuleaza spre o valoare complet nesustenabila. O data cu realizarea investitiei activitatea de exploatare devine profitabila VFAN fiind 65 mii lei si RRF 4,17%
Fluxurile cumulate sunt pozitive pe intreaga perioada de referinta rezultand ca proiectul este sustenabil.
VARIANTA FARA INVESTIȚIE
Fluxuri operaționale
Venituri
Cheltuieli
Flux net din operațiuni
Fluxuri din investiții
Cheltuieli cu investiția
Valoarea Investitiei
Valoarea reziduala a investitiei
Fluxuri totale din activitatea de investiții
Fluxuri din activitatea de finantare
Finantare fonduri europene
Finantare buget local
Credite bancare
Credit furnizor
Rambursari credite
Dobanzi
Fluxuri nete activitatea de finantare
Fluxuri nete
Fluxuri cumulate
VFNA
RRF
ȚA1
ÎA2
A3
TA4*
A5
A6
A7
■]A8*
șA9
ÎA10 ;A11 [Ă!2 ȚA'1'3 iA'14
A15 A16 A17
A18 A19
A20 A21
A22
mii lei
A23 A24 A25
5.442 5.442 5.442 5.442 5.442 5.442
-5.625 -5.625 -5.625 -5.625 -5.625 -5.625
-183 -183 -183 -183 -183 -183
-183 !
57442 -5.625'
-183
Ț-5.442^""57442Ț"*574427*"5744^*"574427""5.442Ț*"57442' [ -5.62^ -'576'251 -576'2^ -5.6251 -5.62^ -5.625Ț-5.625 1......'-183Î......-183.......-183Î......-183.......-183Î......-183]......-183
-183 !
5.442 5.442
-5.625 -5.625
-183 -183
5.442 5.442 5.442 -5.625 -5.625 -5.625
-183 -183 -183
"5.442'
■-57625
-183
••5744^-5.442 -5.6251 -5.625
-183 -183
■■5.442Y"57442
-5.625F-5.625
-183
5.442 -5.625 -183 -183
-183
-183 -183
-366 -549
-183 -183
-732 -915
-183 -1.098
-183 -1.281
-183 -183
1.464 -1.647
-183; -183
:1.830î -2.013
-183 -183
-2.196 -2.379
-183 -2.562
-183 -2.745
-183
■2.928
-183
-3.111
-183 -3.294
-183 -3.477
-183 -37660
-183 -3.843
-183 -4.026
-183 -4.209
-183 -4.392
-183
-4.575
-3.186 #NUM!
VARIANTA 1
mii lei
Fluxuri operationale
Venituri
Cheltuieli
Flux net din operatiuni
Fluxuri din investitii
Cheltuieli cu investitia
Valoarea Investitiei
Valoarea reziduala a investitiei
Fluxuri totale din activitatea de investitii
Fluxuri din activitatea de finantare
Finantare fonduri europene
Finantare buget local
Credite bancare
Credit furnizor
Rambursari credite
Dobanzi
Fluxuri nete activitatea de finantare
Fluxuri nete
Fluxuri cumulate
VFNA
RRF
Beneficii actualizate
Costuri actualizate
Raport cost-beneficiu
i A1 ÎA2 IA3 |A4 |A5 ;A6 |A7 |A8 șA9 ÎA10 |A11 |A12 |A13 ;A14 |A15 ÎA16 i A17 |A18 i A19 ÎA20 |A21 ;A22 |A23 ÎA24 iA25
’î ■5.44^"5;44^"'5744^"5;44^"5;44^’"5’.442Δ5.44n”5.44^"5.44^”5.44n’"5.44^"5.44H" 5.44^’"5.44n”5.44^" 5.44^" 5.44n”’5.44^’"5.44^’"5.44H"’5.44^"'5.44n'’5.44^" 5.44^" 5.442’ ’!.....•-57625’-5.43^’L5.437"-5.43^"-57437"-5.43^’-5743^"-5.43^’’-57437’-5.43^’L5.43^"-5.43^"-57437Ț-5.43^’-57437r-5.43^’’-57437"-5.43^’’-5.43^’-5.43^’:57437Ț-5.43^’-57437r-5.43^’:5.437’
’ș..........-183-...........................5...............5=.............5..............5Î.............5"1..............5Î.............5]...........................5..............5 =.............51..............5=.............51..............5ș.............5..............5ș.............51.............5Î.............51..............5=.............51.............5ș
’ț.....-678421..................i.................I.................î.................i.................î.................I.................i.................I..................i.................I.................î.................i.................î.................I.................!.................I..................i.................I.................î.................î.................î.................I.................!.................
’ș.....................(..................;.................1.................î.................\.................î.................1.................î.................(..................;.................1.................î.................\.................î.................(.................ș.................1..................ș.................(.................î.................\.................î.................(.................ș
y ■■-6.842r...............r...............r..............f...............?..............t...............t..............t...............r...............r...............r..............f...............?..............t...............r..............r...............r...............r...............r..............f...............?..............?...............r..............r
■|.......'678421..................:.................|.................î.................î.................î.................|.................J.................|..................:.................|.................î.................î.................î.................|.................|.................|..................[.................|.................î.................î.................î.................|.................|.................
|
F 6.842 |
- |
r |
- |
- |
r |
- |
T |
S' |
y | ||||||||||||||||||
|
-183 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
5 |
347 | |||
|
5 |
10 |
15 |
19 i |
24 |
29 |
34 |
39 |
44 |
49 |
53 |
58 |
63 |
68 |
73 |
78 |
83 |
87 |
92 |
97 |
102 |
107 |
112 |
459 | ||||
|
65 | |||||||||||||||||||||||||||
|
' 4,7% | |||||||||||||||||||||||||||
|
-98 | |||||||||||||||||||||||||||
-
4.5 Surse de finanțare
Finanțarea proiectului va fi asigurata de la bugetul local.
-
4.6 Analiza de risc si senzitivitate
Pe plan local nu exista suficiente date statistice pentru a calcula abaterea standard pentru acest proiect ca indicator al riscului. Totusi, ghidul CE da o valoare a abaterii standard pentru acest tip de proiecte de 3,86% pentru o rata de rentabilitate financiara (RRF) medie de 3.08%, valoare pe care ne-o insusim avand in vedere apartenenta la UE si tendinta continua de conformare.
Analiza de senzitivitate urmareste determinarea variabilelor critice si a valorilor de comutatie. Ca si variabile au fost luate in considerare variatia (diminuarea) veniturilor ca urmare a debransarilor si variatia (cresterea) costurilor de producere a agentului termic.
Din grafic se observa ca diminuarea veniturilor nu conduce la modificari majore ale rentabilitatii proiectului ca urmare a diminuarii proportionale a costurilor agentului termic. In schimb chiar si o crestere minora a costurilor de productie este critica, diminuand semnificativ rentabilitate ca urmare a imposibilitatii cresterii tarifelor de furnizare a agentului termic.
|
Variație |
0.00% |
1.00% |
2.00% |
3.00% |
4.00% |
5.00% |
6.00% |
7.00% |
8.00% |
9.00% |
10.00% |
|
VFNA la diminuarea veniturilor |
66 |
65 |
64 |
63 |
62 |
61 |
61 |
60 |
59 |
58 |
57 |
|
VFNA la creșterea costurilor de productie |
66 |
-396 |
-857 |
-1319 |
-1780 |
-2242 |
-2703 |
-3165 |
-3626 |
-4087 |
-4549 |
|
Categoria de risc |
Descrierea |
Consecintele |
Masuri de |
Responsabil |
|
Riscuri de natura tehnica |
riscului |
aparitiei riscului |
eliminare a riscului |
cu gestiunea riscului |
|
Construcție |
Riscul de aparitie al unui eveniment pe in perioada de implementare care conduce la imposibilitatea incadrarii in normele de timp |
Intarzirea in finalizarea proiectului in termen sau intarzierea unor etape determinante |
Controlul in faza de contractare a capacitatii tehnice si a resurselor constructorului Controlul permenent al termenelor si penalizarea oricaror depasiri in perioada de imlementare |
Solicitantul Managerul de proiect |
|
Recepție finala |
Risc fizic si operational care poate conduce la receptia cu intarziere a investitiei |
Poate intarzia inceperea utilizarii serviciulu public de populatia care a aderat |
Nu se va efectua plata transei finale decat la receptia finala a investitiei functionale |
Solicitantul Managerul de proiect |
|
Resurse estimate |
Riscul ca |
In general apar |
Pot fi impuse |
Constructorul |
|
gresit |
resursele |
cresterile de |
clauze speciale |
Antreprenorul |
|
necesare |
cost provenite |
in faza de |
general | |
|
executării |
din cantitati |
contractare care |
Managerul de | |
|
proiectului, |
suplimentare |
se refera la |
proiect | |
|
exprimate |
de lucrari |
aprobarea | ||
|
cantitativ, sa fie |
solicitate de |
cantitatilor | ||
|
mai mari decat |
constructor |
suplimentare | ||
|
s-a estimat |
numai cu | |||
|
initial |
interventia si | |||
|
instiintarea | ||||
|
managerului de | ||||
|
proiect sau a | ||||
|
beneficiarului |
|
Capacitate |
Riscul ca |
Imposibilitatea |
Examinarea in |
Solicitant |
|
tehnica |
executantul sa |
furnizarii |
faza |
Manager de |
|
nu aiba |
serviciulu |
precontractuala |
proiect | |
|
capacitatea |
public promis |
a capacitatii |
Diriginte de | |
|
tehnica de executie a lucrarilor in integralitate lor |
populatiei comunei |
tehnice a constructorilor vizati si selectarea celui mai bun |
santier | |
|
Solutii tehnice |
Solutile tehnice |
Toate |
Verificarea |
Solicitant |
|
propuse de |
beneficiile |
incucisata in |
Manager de | |
|
proiectant nu |
estimate ale |
faza de receptie |
proiect | |
|
sunt cele mai |
proiectului se |
a proiectului |
Diriginte de | |
|
potrivite, sunt |
pot dovedi |
Interventia |
santier | |
|
Riscuri financiare |
vechi sau inadecvate scopului investitiei |
gresit estimate |
verificatorilor de proiecte sau a drigintilor de santier |
Antreprenor general |
|
Evaluare |
Valoarea |
Solicitantul nu |
Verificarea |
Solicitantul |
|
incorecta a |
investitiei si |
poate asigura |
evaluarilor in |
Managerul de |
|
costurilor |
costurile de |
finantarea |
faza de |
proiect |
|
investitiei |
exploatare sunt subevaluate |
finalizarii investitiei |
fezabilitate cu mare atentie, controlul strict |
Consultantul |
|
al costurilor in | ||||
|
faza de | ||||
|
executie | ||||
|
Preturile |
Valoarea |
Imposibilitatea |
Transferul |
Solicitantul |
|
materialelor |
costurilor de |
asigurarii |
contractual al |
Proiectantul |
|
investitie si a |
finantarii sau |
riscului de |
Consultantul | |
|
costurilor |
cofinantarii |
fluctuatii ale |
Antreprenorul | |
|
operationale |
investitiei sau |
preturilor catre |
general | |
|
sunt afectate de |
a anumitor |
antreprenorul | ||
|
cresteri |
etape ale |
general | ||
|
neasteptate ale |
acesteia |
Stabilirea de | ||
|
preturilor in |
solutii | |||
|
faza de executie |
alternative in | |||
|
faza de | ||||
|
proiectare | ||||
|
Riscuri de | ||||
|
exploatare | ||||
|
Scaderea |
Exista riscul de |
Scaderea |
Mentinerea |
Solicitantul |
|
consumului |
debransare a |
veniturilor |
unui pret | |
|
consumatorilor |
acceptabil | |||
|
sau de reducere |
pentru agentul | |||
|
drastica a |
termic | |||
|
consumului | ||||
|
Creșterea |
Exista riscul de |
Pierderi |
Retehnologizar |
Solicitantul |
|
costului |
crestere a |
financiare, |
ea capacitatilor | |
|
agentului termic |
costurilor de |
debransarea |
de productie, | |
|
productie ca |
consumatorilor |
cresteri ale | ||
|
urmare a |
pretului | |||
|
cresterii |
agentului | |||
|
pretului gazelor |
termic |
ROMÂNIA
AVIZAT
SECRETAR
Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
PROIECT
Nr.192/10.07.2015 HOTĂRÂREA nr. din_____________________
cu privire la aprobarea Studiului de fezabilitate al obiectivului de investiție „Modernizare Rețele Termice Aferente Punctului Termic P.T. 2 Miron Costin
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.41431/30.06.2015;
-
- raportul nr.41435 din 30.06.2015 al Serviciului Investiții, Dezvoltare Imobile din cadrul Direcției Tehnice;
-
- Avizul nr.31193/2/2015 al Consiliului Tehnico - Economic al Municipiului Arad;
-
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, art. 44, alin. (1), conform căruia „documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și ale celor finanțate din împrumuturi interne și externe, contractate direct sau garantate de autoritățile administrației publice locale, se aprobă de către autoritățile deliberative”, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.36 alin.(1), alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit.„d” și ale art.45, alin.(2) din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1. Se aprobă Studiul de fezabilitate al obiectivului de investiție „Modernizare Rețele Termice Aferente Punctului Termic P.T. 2 Miron Costin” cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Finanțarea obiectivului de investiție se va realiza din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
Cod:PMA-S1-01
Serviciul Investiții, Dezvoltare Imobile
Red./Dact. L.G.
Anexa la
Hotărârea nr.din 2015
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :
„Modernizare Rețele Termice Aferente Punctului Termic P.T. 2 Miron Costin ”
Faza: SF
TITULAR: CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
BENEFICIAR: CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI : Varianta propusă 1
-
A. Valoarea totală a investiției : 6.842.334 lei
din care C + M : 4.708.423 lei
-
B. Date tehnice :
-
- Modul termic de zonă MT1 - 950kw + 725,2 kw a.c.c.
-
- Rețea agent termic primar L = 7,5 ml, Diametru cond. 2x 125 mm
-
- Rețea agent termic secundar L = 230 ml, țeavă preizolată, Diametru cond. 57 mm- 133mm
-
- Rețea apă caldă menajeră Diametru cond. 1 ^ - 3 inch
-Branșament apă- PE-HD80, Pn6, De 75 mm, L = 4 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, L = 8 m
-
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
- Modul termic MT2 de zonă - 1.450kw + 1308 kw,1 a.c.c.
-
- Rețea agent termic primar L = 42 ml, Diametru cond. 2x 150 mm
-
- Rețea agent termic secundar L = 300 ml, țeavă preizolată, Diametru cond. 57 mm- 159mm
-
- Rețea apă caldă menajeră Diametru cond. 1 ^ - 3 inch
-Branșament apă- PE-HD80, Pn6, De 90 mm, L = 16 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, L = 20 m
-
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
- Modul termic MT3 de zonă- 1.350kw + 1.098,3 kw a.c.c.
Rețea agent termic primar L = 57,5 ml, Diametru cond. 2x 150 mm
-
- Rețea agent termic secundar L = 365 ml, țeavă preizolată, Diametru cond. 57 mm- 159mm
-
- Rețea apă caldă menajeră Diametru cond. 1 ^ - 3 inch
-Branșament apă- PE-HD80, Pn6, De 90 mm, L = 16 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, L = 12 m
-
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
- Modul termic MT4 individual - ptr. Grădinița PP15 -150kw + 130,88 kw a.c.c.
Rețea agent termic primar L = 10 ml, Diametru cond. 2x 65 mm
-
- Rețea agent termic secundar -
-
- Rețea apă caldă menajeră Diametru cond. 1 ^ - 3 inch
-Branșament apă- - PE-HD80, Pn6, De 32 mm, L = 16 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, L = 18 m
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
- Modul termic MT5 de zonă - 1.350kw + 1.151,2 kw a.c.c.
Rețea agent termic primar L = 10 ml, Diametru cond. 2x 150 mm
-
- Rețea agent termic secundar L = 490 ml, țeavă preizolată, Diametru cond. 57 mm- 159mm
-
- Rețea apă caldă menajeră Diametru cond. 1 ^ - 3 inch
-Branșament apă— PE-HD80, Pn6, De 90 mm, L = 8 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, L = 3 m
-
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
- Modul termic MT6 de zonă - 550kw + 575,6kw a.c.c.
Rețea agent termic primar L = 5 ml, Diametru cond. 2x 100 mm
-
- Rețea agent termic secundar L = 385 ml, țeavă preizolată, Diametru cond. 57 mm- 114mm
-
- Rețea apă caldă menajeră Diametru cond. 1 ^ - 3 inch
-Branșament apă- - PE-HD80, Pn6, De 63 mm, L = 8 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, L = 8 m
-
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
- Modul termic MT7 individual ptr. Liceul de Artă Sabin Drăgoi- 350 kw + 261,6 kw a.c.c.
Rețea agent termic primar L = 25 ml, Diametru cond. 2x 80 mm
-
- Rețea agent termic secundar -
-Branșament apă- PE-HD80, Pn6, De 50 mm, L = 21 m
-
- Branșament canalizare PVC, De 160 mm, existent
-
- Branșament electric trifazic = 1 buc.
-
C. Durata de realizare a investiției : 5 luni
-
D. Eșalonarea investiției : Eșalonarea investiției ( INV/C +M )
Varianta 1 Trimestrul III- IV, 2015 Anul I
Varianta 2 Trimestrul III- IV, 2015 Anul I
-
E. Finanțarea investiției: se realizează din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr._____________/____________________
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art.45, alin.(6) din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale, republicată și ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 149/2012, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect :
- aprobarea „Studiului de fezabilitate” a obiectivului de investiție :”Modernizare Rețele
Termice Aferente Punctului Termic P.T. 2 Miron Costin” , în susținerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
Rețelele termice secundare care deservesc o parte din consumatorii municipiului,au fost cuprinse într-un amplu proces de modernizare în cadrul programului guvernamental”Termoficare și confort’’.În prezent mai există unele zone în care nu s-a intervenit datorită fondurilor limitate.
În această situație este Punctul Termic 2 Miron Costin ,care are Rețeaua termică ce deservește blocurile din zonă într-o stare avansată de uzură și în special cele de la capetele rețelei,fapt ce conduce la un randament scăzut și totodată la servicii de calitate inferioară.
Din acest motiv s-a întocmit documentația prin care se prevede dezafectarea punctului termic actual PT 2 MIRON COSTIN si realizarea unor module termice de capacități mai reduse, alimentate cu agent termic primar de la reteaua existentă,în zonă.
De asemenea se propune refacerea pe trasee noi si cu tehnologii noi a retelelor termice de agent secundar de incălzire si apă caldă menajeră,aferente zonelor de locuit arondate punctului termic actual PT 2 MIRON COSTIN .
.Având în vedere necesitatea intervențiilor propun adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind aprobarea Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiție : „Modernizare Rețele Termice Aferente Punctului Termic P.T. 2 Miron Costin”
PRIMAR, Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
Serviciul Investiții,Dezvoltare Imobile
Nr._______________/________________
RAPORT al serviciului de specialitate
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr./a domnului
Xxxxxxxx Xxxxx ,primarul municipiului Arad
Obiect :
-propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea Studiului de Fezabilitate al obiectivului de investiție „Modernizare Rețele Termice Aferente Punctului Termic P.T. 2 Miron Costin ”
Rețelele termice secundare care deservesc o parte din consumatorii municipiului,au fost cuprinse într-un amplu proces de modernizare în cadrul programului guvernamental„Termoficare și confort”,în prezent mai există unele zone în care nu s-a intervenit datorită fondurilor limitate.
În această situație este Punctul Termic P.T. 2 Miron Costin, care are Rețeaua termică ce deservește blocurile și alte spații din zonă într-o stare avansată de uzură și în special cele de la capetele rețelei,fapt ce conduce la un randament scăzut și totodată la servicii de calitate inferioară.
Prin prezentul proiect se propune o variantă nouă de alimentare a consumatorilor din zona cuprinsă între strazile Avrig,Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx și aleea dintre Liceul de Artă Sabin Drăgoi și blocul de locuințe Nr.12-18.
De asemenea se propune refacerea pe trasee noi si cu tehnologii moderne a rețelelor termice de agent secundar de incălzire si apă caldă menajeră,aferente zonelor de locuit arondate punctului termic actual PT 2 Miron Costin.
Studiul de fezabilitate a fost întocmit conform HGR 28/2008 de către S.C.ISOTHERM KLIMA S.R.L.
• Situatia propusă
Prin studiu s-au analizat două scenarii de realizare a lucrărilor de reabilitare a punctului termic și a fost propusă varianta care corespunde cerințelor beneficiarului și care este mai avantajoasă din punct de vedere al exploatării în timp.
Pentru a avea controlul asupra temperaturii si calității agentului termic , pentru a evita dezechilibrele si disfuncțiunile in cadrul instalațiilor de utilizare , se impune realizarea unor module termice cu capacități individuale mai reduse, dotate cu schimbătoare de căldură in placi, automatizate,alimentate de la Rețeaua de agent termic primar.
Agentul termic produs va fi apă caldă de 80/65 °C pentru incălzire si apă caldă menajeră 55°C.Apa caldă menajeră se va prepara in mod instant,fara a se realiza stocarea ei.
Preluarea dilatațiilor agentului termic se va face printr-un vas de expansiune inchis cu membrană elastică,cu contrapresiune.
De asemenea au fost prevăzute armături pentru umplere, golire, aerisire,respectiv elemente de măsură si control (termometre,manometre).
Circulația agentului de incălzire prin instalația interioară, se realizează cu ajutorul a unei pompe de circulație dublu corp ,cu turație variabilă.
Recircularea apei calde menajere se face de la nivelul branșamentelor instalațiilor interioare,printr-o pompă de circulație inglobată in modulul termic.
Pentru a se asigura buna funcționare a punctului termic,au fost prevazute elemente de automatizare,siguranță si control,cuprinse intr-un tablou corespunzator pentru aceste funcții.
Se vor prevedea urmatoarele tipuri de module termice,funcție de varianta aleasă : VARIANTA 1:
-
- MT 1-cu capacitatea de 950 kW incălzire + 725,2 kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile : Miron Costin,Avrig, Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx si Astra Vagoane
-
- MT 2-cu capacitatea de 1.450 kW incalzire + 1.308,1kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile Miron Costin,Piata Garii,B-dul Revolutiei si Avrig
-
- MT 3-cu capacitatea de 1.350 kW incalzire + 1.098,3kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile Miron Costin,Avrig, Azuga si Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx
-
- MT 5- cu capacitatea de 1.350 kW incalzire + 1.151,2 kW a.c.c., pentru cvartalul cuprins intre strazile B-dul Revolutiei,Avrig,Azuga si Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx
-
- MT 6- cu capacitatea de 550 kW incalzire + 575,6 kW a.c.c., pentru blocul de locuinte B-dul Revolutiei,nr.12-18 si Statia de transformatoare CTP Arad
Și 2 module termice pentru consumatori individuali :
-
- MT 4- cu capacitatea de 150 kW incalzire + 130,8 kW a.c.c., pentru Gradinita PP 15
-
- MT 7- cu capacitatea de 350 kW incalzire + 261.6 kW a.c.c., pentru Liceul de Arta Sabin Dragoi
VARIANTA 2:
-
- PT 2-Miron Costin -cu capacitatea de 1.450 kW incalzire + 1.308,1kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile Miron Costin,Piata Garii,B-dul Revolutiei si Avrig
-
- MT 1-cu capacitatea de 950 kW incalzire + 725,2 kW a.c.c.,pentru cvartalul cuprins intre strazile : Miron Costin,Avrig, Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx si Astra Vagoane
-
- MT 4- cu capacitatea de 550 kW incalzire + 575,6 kW a.c.c., pentru blocul de locuinte B-dul Revolutiei,nr.12-18 si Statia de transformatoare CTP Arad
Si 2 module termice pentru consumatori individuali :
-
- MT 2- cu capacitatea de 150 kW incalzire + 130,8 kW a.c.c., pentru Gradinita PP 15
-
- MT 3- cu capacitatea de 350 kW incalzire + 261.6 kW a.c.c., pentru Liceul de Arta Sabin Dragoi În urma analizei avantajelor soluțiilor propuse și ținând cont de propunerea proiectantului a fost aleasă VARIANTA 1.
• Rețele agent termic primar
Situatia propusă
Racordul de 2 x DN 200 mm,prin care se alimentează in prezent punctul termic PT 2 Miron Costin se va dezafecta in varianta propusă 1,sau se va pastra in varianta propusă 2.
Alimentarea cu energie termică a noilor module se va realiza de la Rețeaua de agent termic primar Magistrala 1-DN 2 x 500 mm,existentă pe strada Nelu Aristide Dragomir, Magistrala 3-DN 2 x 500 mm,existenta pe strada Avrig , respectiv bRețeaua de pe aleea fară denumire dintre Liceul de Artă Sabin Dragoi si Bloc nr 12-18 de pe b-dul. Revolutiei.
Traseele racordurilor de agent termic primar se vor amplasa strict pe domeniul public, punctele de racordare vor fi cat mai aproape de punctele fixe ale retelei existente.Pentru limitarea dilatărilor,in aceste puncte,precum si la punctele de legatura la module,se vor prevedea puncte fixe.Pe reteaua existenta,in punctele de racord, se vor realiza camine de vane pentru inchidere, aerisire si golire,prevazute cu rame si capace carosabile.
Conductele noi de alimentare vor fi din oțel,preizolate,in manta de protecție si se vor monta ingropate direct in pămant,pe un strat de nisip.Acoperirea conductelor se va face cu un prim strat de nisip pentru evitarea deteriorarilor mantalei de protectie in momentul compactarii si apoi cu teren natural rezultat din sapaturi.Stratul final va fi din asfalt,beton,macadam sau pamant vegetal,funcție de destinatia zonelor traversate.
-
• Retele agent termic secundar
Situatia propusă
Instalațiile interioare existente pentru incălzire si apa calda menajera se vor racorda la noile module termice prin intermediul rețelelor termice de agent secundar.
Legătura dintre modulele termice proiectate si clădirile deservite,se va face printr-un sistem de rețele de conducte preizolate compuse din 4 conducte: incălzire tur - retur,apă caldă menajeră si circulatie apa calda menajera.Acestea se vor monta ingropate direct in pamant,pe un strat de de nisip de panta.
Traseele noilor retele se vor amplasa strict pe domeniul public si vor urmari pa cat posibil traseul actualelor canale termice,astfel incat sa se evite intersectiile suplimentare cu alte categorii de retele,precum si pentru a reduce suprafatele afectate de sapaturi in urma demontarii canalelor si conductelor vechi si a montarii conductelor noi.
Cladirile se racordeaza la retele prin intermediul caminelor de vane,in care sunt montate armaturi de inchidere,aerisire si golire.La nivelul caminelor,precum si la intrarea in cladiri s-au prevazut puncte fixe,pentru a conferi stabilitate instalatiei.
Fiecare bransament de bloc sau grup de blocuri se va prevedea cu cate o vana de reglaj hidraulic pentru echilibrarea hidraulica a retelelor
-
• Alimentarea cu apa rece de consum (potabila) pentru prepararea apei calde menajere Situatia propusa
Alimentarea cu apă rece a fiecarui modul termic este asigurată printr-un branșament, din țeava PE-HD de la rețeaua de apă, existentă in zona. Branșamentul de apă este dimensionat funcție de consumul de apă calda al blocurilor arondate. Fiecare modul termic va dispune de cate un camin de apometru,amplasat in imediata vecinatate, echipat cu contor,armaturi de inchidere si golire.
-
• Canalizarea menajeră
Situatia propusa
Pentru realizarea golirilor instalatiilor,fiecare modul termic va dispune de cate un cămin de canalizare,amplasat in imediata vecinatate,prin intermediul căruia se va face racordarea la sistemul de canalizare menajeră exterioară din zonă.
-
• Alimentarea cu energie electrică
Situatia propusă
Fiecare modul termic va dispune de cate un bransament electric trifazic 3~ 400 V,pentru o putere instalata de cca.10 kW, prevazut cu contor de energie electrica.Alimentarea modulului se face de la un tablou electric amplasat in incinta cladirii modulului termic, racordat la Rețeaua exterioară de distribuție.Tabloul va dispune si de un circuit de iluminat si de o priza trifazică
Valoarea totală a investiției este de: 6.842.334 lei
din care C+M este de: 4.708.423 lei.
Finanțarea acestui obiectiv de investiții se va face din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.
Propunerea de aprobare a „Studiului de fezabilitate al obiectivului de investiție „Modernizare Rețele Termice Aferente Punctului Termic P.T. 2 Miron Costin ”se face în conformitate cu:
-prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale ,art.44,alin.1 conform căruia documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi ,a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale ,precum și cele din împrumuturi interne și externe , contractate direct de autoritățile administrației publice locale , se aprobă, de către autoritățile deliberative “
-prevederile art. 38,alin.(1)și art.46 alin.(1) din legea nr.215/2001,Legea Administrației Publice locale cu modificările și completările ulterioare.
Față de cele de mai sus considerăm oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea Studiului de Fezabilitate al obiectivului de investiții „Modernizare Rețele Termice Aferente Punctului Termic P.T. 2 Miron Costin ”
DIRECTOR EXECUTIV, ing. Xxxxx Xxxxxxx
ȘEF SERVICIU, ing. Lucia Giurgiu
DIRECȚIA TEHNICĂ
Serviciul Investiții,Dezvoltare Imobile
Anexă la Avizul
Nr._________/______________
Nr.22044/10.04.2015
REFERAT DE SPECIALITATE
Cu privire la avizarea în Consiliul Tehnico-Economic al Municipiului Arad a documentației tehnico-economice a obiectivului de investiție ”Sala de sport tip. I - Școala Gimnazială ”Aron Cotruș”Arad ”
Faza PT
În urma cuprinderii în Programul de buget a finanțării a obiectivului de investiție :„ Sala de sport tip. I - Școala Gimnazială ”Aron Cotruș”Arad” , s-a achiziționat serviciul de proiectare pentru „Proiectul tehnic” pe care îl supunem avizării dvs.
-
1. CONSIDERAȚII GENERALE :
Obiectivul principal :
Construirea unei Săli de sport tip. I la Școala Gimnazială ”Aron Cotruș”Arad Necesitatea investiției:
Pornind de la necesitatea promovării educației fizice și a sportului în rîndul copiilor și a tinerilor ,ținînd cont de rezultatele deosebite la probele sportive obținute de elevii Școlii Gimnaziale „Aron Cotruș” considerăm oportună aprobarea construirii unei săli de sport „Tip 1” echipată cu un teren de „baschet”.
Scenarii propuse : nu este cazul
Proiectant : SC.STACONS SRL
Faza : PT
Amplasamentul obiectivului:str.Petru Rareș nr.20 Arad pentru Școala Gimnazială
-
2. CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO- ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :
Varianta propusă
-
A. Astfel valoarea recalculată totală a investiției este : 2.200.154,00 lei
din care C + M : 1.882.387,00 lei
dotări : 53.165,00 lei
-
B. Date tehnice :
. Capacități
Clădire sală sport :
A construită = 500,50 mp
H construită = 8,30m.
Regim înălțime = P
Clădire vestiare :
A construită = 120,00 mp
H construită = 4,00m.
Regim înălțime = P
-
C. Finanțarea investiției se face din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.
-
D. Durata de realizare a investiției : 5 luni
-
3. NECESITATEA SI OPORTUNITATEA INVESTIȚIEI
Având în vedere necesitatea promovării educației fizice și a sportului în rîndul copiilor și a tinerilor,o importanță deosebită trebuie acordată încă din clasele primare cu continuitate pe tot parcursul învățământului preuniversitar.Datorită acestui motiv în anul 2010 în Municipiul Arad a fost realizat un Studiu de Fezabilitate și Proiectul Tehnic pentru sălă de sport Tip 1-”baschet” pentru care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici conform HCLM nr.241 din 17 septembrie 2010.
În anul 2014 s-a realizat de către SC.STACONS SRL,adaptarea proiectului tip la locația din str.Petru Rareș nr.20 Arad pentru Școala Gimnazială”Aron Cotruș”.
-
4. CONȚINUTUL DOCUMENTAȚIEI
Proiectul conține următoarele capitole :
-Arhitectură
-Rezistență
-Instalații
-Studiu Topografic
-Studiu geotehnic
La nivelul anului 2010 s-au aprobat indicatorii tehnico-economici conform HCLM nr.241 / 2010 pentru sălă de sport Tip 1-”baschet”și sală de sport Tip 2 „handbal”
Pornind de la aceste tipuri de proiecte în Municipiul Arad s-au realizat două săli de sport,una pentru Liceul cu Program Sportiv și una pe terenul Gloria .
În anul 2014 s-a realizat de către SC.STACONS SRL,adaptarea proiectului tip la locația din str.Petru Rareș nr.20 Arad pentru Școala Gimnazială”Aron Cotruș”.
În urma supunerii spre avizare a a proiectului tip 1 ,precum și din experiența obținută prin execuția celor două săli de sport proiectantul a propus efectuarea unor modificări ale proiectului pentru Școală Gimnazială ”Aron Cotruș”Arad și anume:
- departarea elementelor structurale cu o distanță egală cu gabaritul acestora pentru a asigura un spatiu de protectie minim neintrerupt perimetral terenului de sport (altfel stalpii metalici ar putea reprezenta un pericol de accidentare);
- in procesul de avizare au fost introduse modificări ale unor fluxuri de circulație , dimensiuni minimale si spatii cu functiuni specifice care nu au fost prevazute in prima etapa; -redimensionarea unor elemente de rezistență care nu au fost posibil de realizat la faza studiu de fazibilitate ;
-
- in planul clădirilor a fost necesară o translatare a corpului de vestiare datorita pozitionarii in
imediata vecinatate a unor retele subterane ale CET.Aceasta nu a determinat schimbari de suprafață, ci doar schimbarea elementelor de plan arhitectural.
-
- modificari care vizează modul si gradul de izolare termică a ansamblului, prin schimbarea
elementelor de inchidere la nivelul corpului sălii de sport, cât și la nivelul izolației termice cu termosistem pentru corpul vestiarelor.Această modificare este generată de intrarea în vigoare la data de 01.01.2011 a Ordinului 2513/2010 pentru modificarea Reglementării tehnice Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcție ale clădirilor,indicativ C107-2005,aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor,construcțiilor și turismului nr.2.055/2010.
Facem precizarea că valoarea investiției se modifică atât datorită modificării de suprafață cu cât și datorită actualizării prețului aprobat în anul 2010funcție de indicele prețurilor de consum raportat la lunaianuarie 2015 ,în care s-a calculat valoarea estimată pentru această sală de sport.
Construcția propusa este compusa din doua corpuri de cladire cu comunicare directa, corpul salii de sport propriuzise si corpul de clădire care contine vestiarele, accesele principale si anexele necesare unei bune functionari
Sală Sport
Corpul de clădire al sălii de sport are forma în plan compactă și se înscrie într-un dreptunghi cu dimensiunea de :17,2 x 29,1 = 500,5 m, regimul de înălțime fiind parter cu Hsală=8,3m
Constructiv clădirea sălii de sport se va realiza : Fundații izolate din beton armat Structură constructivă :cadre metalice /planșee beton Închideri cu panouri sandwich
Corp Vestiare
Clădirea vestiarelor are dimensiunea de 6,5x18,45 = 120,0mp,regimul de înălțime fiind parter ,cu H = 4 m.Clădirea se va realiza din zidărie confiantă și planșee din beton armat ,stalpi din beton armat , cu fundatii continuee si plansee din beton armat.
Acoperiș panouri sandwich/terasă necirculabilă
LISTA AVIZELOR SI ACORDURILOR
-
- proiect nr.74/ T2 / 2014
-
- Certificat de Urbanism nr.1448/26.08.2014
-
- Plan de situatie anexa la certificatul de urbanism
-
- Aviz Enel Distributie nr.139106449/29.10.2014
-
- Aviz DSP Notificare nr. 948 /10.11.2014
-
- Aviz Agentia pentru Protectia Mediului Arad nr. 14124/28.11.2014
-
- Aviz PSI nr.558/14/SU-ARdin 17.11.2014
-
5.CONSIDERAȚII JURIDICE:
Propunerea de aprobare a proiectului tehnic al obiectivului de investiție : ”Sală de sport tip. I - Școală Gimnazială ”Aron Cotruș”Arad ”se face în conformitate cu :
-
- prevederile HGR 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții;
-prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale ,art.44,alin.1;
-
- prevederile Legii 213/ 1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;
-
- prevederile Dispoziției Primarului nr. 815/25.03.2015 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Consiliului Tehnico- Economic de avizare a documentațiilor aferente investițiilor publice
Având în vedere cele de mai sus propun:
Avizarea în Consiliul Tehnico-Economic al Municipiului Arad ,numit prin Dispoziția Primarului Municipiului Arad nr.864/2015 a Proiectului Tehnic pentru obiectivul de investiții „Sala de sport tip. I - Școala Gimnazială ”Aron Cotruș”Arad”.
ȘEF SERVICIU, Intocmit
ing. Lucia Giurgiu Ing.Xxxxxx Xxxxxx
