Hotărârea nr. 374/2014

cu privire la aprobarea amânării Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție Reamenajare cruce și panou comemorativ

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA nr. 374 din 29 decembrie 2014 cu privire la aprobarea amânării Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție „Reamenajare cruce și panou comemorativ”

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.76510/4.12.2014;

-raportul nr.76513 din 4.12.2014 al Serviciului Investiții, Dezvoltare Imobile din cadrul Direcției Tehnice;

-Avizul Consiliului Tehnico Economic nr. 64336/13/2014;

-Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-prevederile art. 44, alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

-rezultatul votului deschis exprimat în ședința Consiliului Local al Municipiului Arad din 29.12.2014 (19 pentru - din totalul de 19 prezenți, total: 23 în funcție).

În temeiul prevederilor art. 36 alin.(1), alin.(2), lit.”b”,alin. (4) lit. „d” și ale art.45, alin.(2) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art.1. Se aprobă amânarea dezbaterii și supunerii la vot a proiectului de hotărâre nr. 345/2014 privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru „Reamenajare cruce și panou comemorativ”, în vederea instituirii unor reguli cu privire la realizările din spațiul public prin organizarea unui concurs de idei.

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx


Contrasemnează

S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact. G.L./G.L. Verif. C.M.

Cod PMA -S1-02


1 ex. Serviciul Investiții, Dezvoltare Imobile

1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 29.12. 2014

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD

CONSILIUL LOCAL


AVIZAT SECRETAR Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx


Nr.345/4.12.2014

PROIECT

HOTĂRÂREA nr.

din_____________________

cu privire la aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție „Reamenajare cruce și panou comemorativ”

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

  • -  inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.76510/4.12.2014;

  • -  raportul nr.76513 din 4.12.2014 al Serviciului Investiții, Dezvoltare Imobile din cadrul Direcției Tehnice;

  • -  Avizul Consiliului Tehnico Economic nr. 64336/13/2014;

  • -  Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

  • -  prevederile art. 44, alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

  • -   În temeiul prevederilor art. 36 alin.(1), alin.(2), lit.”b”,alin. (4) lit. „d” și ale art.45, alin.(2) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art.1 Se aprobă aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru „Reamenajare cruce și panou comemorativ”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Finanțarea obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.

Art.3 Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ


SECRETAR


Anexa la

Hotărârea nr.din 2014

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :

„Reamenajare cruce și panou comemorativ” Faza:Documentație Avizare Lucrări de Intervenții

TITULAR :       MUNICIPIUL ARAD

BENEFICIAR :    MUNICIPIUL ARAD

INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :

Varianta II

  • A. Valoarea investiției :           :    38.020 lei (inclusiv TVA )

din care             C + M       :    30.830 lei ( inclusiv TVA )

  • B. Capacități:

- Realizarea unui monument comemorativ din granit negru, cu accesorii metalice poleite, având dimensiunile de gabarit de 1,40 x 1,50m. Monumentul se va amplasa pe un postament beton, realizat pentru vizibilitate și placat cu granit. Suprafața plăcuței permite inscripționarea numelui și a datelor de identificare a fiecărui erou.

Durata de realizare a investiției :    2 luni

  • D. Eșalonarea investiției :   Conform graficului de realizare a investiției.

  • E. Finanțarea investiției se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr.76510/4.12.2014

Primarul Municipiului Arad

În temeiul prevederilor art.45, alin.(6) din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale, republicată și ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 149/2012, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect :

- aprobarea „Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție „Reamenajare cruce și panou comemorativ”, în susținerea căruia formulez următoarea:

EXPUNERE DE MOTIVE

Pe platoul din fața Palatului Administrativ în anul 2005 a fost amplasată de către administrație o cruce cu panou comemorativ în memoria eroilor Revoluției din decembrie 1989.

Având în vedere că pe acest amplasament - Platoul din fața Palatului administrativ se desfășoară marea majoritate a acțiunilor socio - culturale s-a considerat oportună o reamenajare a zonei, care să includă și reamenajarea acestui monument, unde arădenii să-ți poată exprima recunoștința față de eroii martiri ai Aradului, fără ca volumetria să devină un impediment pentru celelalte activități.

De asemenea modificarea este impusă și de noua soluție de amenajare a pieței Palatului administrativ, cuprinsă în Studiul de fezabilitate întocmit pentru punere în valoare a clădirilor, monumentelor de for public și piețelor publice din Municipiul Arad, din acest motiv s-a considerat oportună realizarea documentațiilor tehnico - economice necesare pentru reamenajarea crucii și a panoului comemorativ.

Astfel, propun:

Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind: aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție „Reamenajare cruce și panou comemorativ”,

PRIMAR,

Ing. Xxxxxxxx Xxxxx

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA TEHNICĂ

Serviciul Investiții, Dezvoltare Imobile

Nr.76513/4.12.2014

RAPORT al serviciului de specialitate

Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr.76510/4.12.2014 a domnului

Xxxxxxxx Xxxxx ,primarul municipiului Arad

Obiect :

Propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții ( D.A .L.I.) al obiectivului de investiție :

„Reamenajare cruce și panou comemorativ”

În urma cuprinderii în Programul de buget a finanțării obiectivelor de investiție s-a achiziționat serviciul de proiectare pentru Documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenție a următorului obiectiv, pe care o supunem avizării dvs.

Aradul a fost al doilea oraș al Revoluției din 1989 din România. În revoluție au murit secerați de gloanțe un număr de 1.104 persoane. Dintre aceștia 24 de persoane au fost arădeni care 19 au fost împușcați la Arad, 5 la Timișoara, București și Turda.

Pe platoul din fața Palatului Administrativ în anul 2005 a fost amplasată de către administrație o cruce cu panou comemorativ în memoria eroilor Revoluției din decembrie 1989.

Având în vedere că pe acest platou, din fața Palatului administrativ se desfășoară marea majoritate a acțiunilor socio - culturale s-a considerat oportună o reamenajare a zonei, care să includă și reamenajarea acestui monument, unde arădenii să-ți poată exprima recunoștința față de eroii martiri ai Aradului, fără ca volumetria să devină un impediment pentru celelalte activități, din acest motiv s-a considerat oportună realizarea documentațiilor tehnico-economice necesare pentru reamenajarea crucii și a panoului comemorativ.

Considerăm oportună propunerea de aprobare a variantei II prezentată în cadrul documentației, deoarece întrunește cerințele beneficiarului, asigură respectarea condițiilor și a normelor în vigoare.

Conform devizului general întocmit de proiectant pentru varianta I propusă avem:

A. Valoarea investiției :           :    38.020 lei (inclusiv TVA )

din care             C + M       :    30.830 lei ( inclusiv TVA

Durata de execuție a proiectului conform graficului propus de către proiectant este de 2 luni.

Finanțarea acestui obiectiv de investiții se va face din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.

Propunerea de aprobare a ,, Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții la obiectivul de investiție „Reamenajare cruce și panou comemorativ”se face în conformitate cu:

- prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale ,art.44,alin.1 conform căruia documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi ,a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale ,precum și cele din împrumuturi interne și externe , contractate direct de autoritățile administrației publice locale, se aprobă, de către autoritățile deliberative “

- prevederile art. 36,alin.(1)și art.45 alin.(2) din legea nr.215/2001,Legea Administrației Publice locale cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele de mai sus considerăm oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții la obiectivul de investiții „Reamenajare cruce și panou comemorativ”

DIRECTOR EXECUTIV, Ing. Xxxxxxx Xxxxx

ȘEF SERVICIU,

Ing. Giurgiu Lucia