Hotărârea nr. 123/2014
privind retransmiterea a trei sectoare de drum de interes național din domeniul public al statului și din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Parteneriat Public – Privat și Promovarea Exporturilor, în domeniul public al municipiului Arad și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, precum și declasarea acestora din categoria drumurilor de interes național și încadrarea în categoria funcțională a drumurilor de interes localH O T Ă R Â R E A nr.123 din 29 aprilie 2014 privind retransmiterea a trei sectoare de drum de interes național din domeniul public al statului și din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Parteneriat Public -Privat și Promovarea Exporturilor, în domeniul public al municipiului Arad și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, precum și declasarea acestora din categoria drumurilor de interes național și încadrarea în categoria funcțională a drumurilor de interes local
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere :
-
- Inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive, înregistrată cu nr. 25411/23.04.2014;
-
- Raportul Serviciului de specialitate, înregistrat cu nr. 25412/23.04.2014;
-
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- în considerarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.43/1997, privind regimul juridic al drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr.82/1998;
-
- prevederile articolului 9 alin. (1) din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;
-
- prevederile articolului 1 alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr.11/2014, privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației public centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
-
- adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 prezenți din totalul de 23).
În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2), lit.”b”, lit.”c”, alin. (9) și art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art.1 Se aprobă retransmiterea a trei sectoare de drum național „DN 7E în lungime de 7,1 km”, având datele de identificare prevăzute în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Parteneriat Public - Privat și Promovarea Exporturilor, în domeniul public al municipiului Arad și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, precum și declasarea acestora din categoria drumurilor de interes național și încadrarea în categoria funcțională a drumurilor de interes local.
Art.2 Se abrogă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.290/2013 privind aprobarea trecerii a patru sectoare drum național din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturoilor și Infrastructurii, în domeniul public al municipiului Arad și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad.
Art.3 Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre și se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
președinTe DE ȘEDINȚĂ
Xxxxxxx Xxxxxxx Contrasemnează
S E C R E T A R
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx Red/Dact IF/IF Verif. SL
1 ex. Serviciul Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ’ ședință CLMA 29.04.2014
Anexa la Hotărârea nr. 123 din 29.04.2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad
DATELE DE IDENTIFICARE ale sectoarelor de drum național ”DN 7E în lungime de L=7,1 km” de interes național, care se retransmit din domeniul public al statului și din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Parteneriat Public - Privat și Promovarea Exporturilor, în domeniul public al municipiului Arad și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, precum și declasarea acestuia din categoria funcțională a drumurilor de interes național și încadrarea în categoria funcțională a drumurilor de interes local
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxx Xxxxxxx
|
Nr. crt. |
Indicativul vechi și pozițiile kilometrice ale sectorului de drum care se transmite în administrare |
Persoana juridică de la care se transmite sectorul de drum |
Persoana juridică la care se transmite sectorul de drum |
Pozitii kilometrice Lungime totală (km) |
Indicativ nou |
Valoare inventar |
|
1 |
DN 7E în lungime de L=7,1 km, județul Arad |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Parteneriat Public - Privat și Promovarea Exporturilor (CIF 31116081) |
Consiliului Local al Municipiului Arad CUI 3519925 |
Km 539+700-542+200 L=2,5 |
Calea Radnei |
0 |
|
Km 542+400 - 543+500 L=1,1 |
Str. luliu Maniu | |||||
|
Km 547+250-550+750 L=3,5 |
Calea Aurel Vlaicu |
Contrasemnează
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
ROMÂNIA
Avizat
SECRETAR Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
JUDEȚUL ARAD muniCipiul ARAD
CONSILIUL LOCAL
PROIECT
Nr.126/24.04.2014 H O T Ă R Â R E A nr.
din___________________
privind retransmiterea a trei sectoare de drum de interes național din domeniul public al statului și din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Parteneriat Public - Privat și Promovarea Exporturilor, în domeniul public al municipiului Arad și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, precum și declasarea acestora din categoria drumurilor de interes național și încadrarea în categoria funcțională a drumurilor de interes local
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere :
-
- Inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive, înregistrată cu nr. 25411/23.04.2014;
-
- Raportul Serviciului de specialitate, înregistrat cu nr. 25412/23.04.2014;
-
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- în considerarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.43/1997, privind regimul juridic al drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr.82/1998;
-
- prevederile articolului 9 alin. (1) din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;
-
- prevederile articolului 1 alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 11/2014, p rivind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației public centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2), lit.”b”, lit.”c”, alin. (9) și art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art. 1 Se aprobă retransmiterea a trei sectoare de drum național „DN 7E în lungime de 7,1 km”, având datele de identificare prevăzute în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Parteneriat Public - Privat și Promovarea Exporturilor, în domeniul public al municipiului Arad și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, precum și declasarea acestora din categoria drumurilor de interes național și încadrarea în categoria funcțională a drumurilor de interes local.
Art.2 Se abrogă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.290/2013 privind aprobarea trecerii a patru sectoare drum național din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturoilor și Infrastructurii, în domeniul public al municipiului Arad și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad.
Art.3 Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre și se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ S E C R E T A R
Serviciul Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre
Red./Dact.Xxxxx Xxxxxx
ANEXA
DATELE DE IDENTIFICARE ale sectoarelor de drum național ”DN 7E în lungime de L=7,1 km” de interes național, care se retransmit din domeniul public al statului și din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Parteneriat Public - Privat și Promovarea Exporturilor, în domeniul public al municipiului Arad și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, precum și declasarea acestuia din categoria funcțională a drumurilor de interes național și încadrarea în categoria funcțională a drumurilor de interes local
|
Nr. crt. |
Indicativul vechi și pozițiile kilometrice ale sectorului de drum care se transmite în administrare |
Persoana juridică de la care se transmite sectorul de drum |
Persoana juridică la care se transmite sectorul de drum |
Pozitii kilometrice Lungime totală (km) |
Indicativ nou |
Valoare inventar |
|
1 |
DN 7E în lungime de L=7,1 km, județul Arad |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Parteneriat Public - Privat și Promovarea Exporturilor (CIF 31116081) |
Consiliului Local al Municipiului Arad CUI 3519925 |
Km 539+700-542+200 L=2,5 |
Calea Radnei |
0 |
|
Km 542+400 - 543+500 L=1,1 |
Str. luliu Maniu | |||||
|
Km 547+250-550+750 L=3,5 |
Calea Aurel Vlaicu |
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 25411/23.04.2014
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor articolului 46 din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale și ale art.37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 149/2012, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect :
„Aprobarea trecerii unui sector de drum de interes național din domeniul public al statului Și din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Parteneriat Public - Privat Și Promovarea Exporturilor, în domeniul public al municipiului Arad Și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad”
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere:
-
- Conform HCLM nr.290/2013 se intenționa trecerea sectorului de drum național DN 79, pe tronsonul cuprins între km 2+550 - 4+150, din domeniul public al statului Și administrarea Ministerului Transporturilor Și Infrastructurii în domeniul public al municipiului Arad Și administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- Prin Ordonanța de Urgență nr.11/19.03.2014, privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale Și pentru modificarea Și completarea unor acte normative, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură Și Investiții Străine Și-a schimbat denumirea în Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat Și Promovarea Exporturilor.
Având în vedere cele prezentate mai sus, propun :
Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind retransmiterea unui sector de drum de interes național din domeniul public al statului Și din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură Și Investiții Străine, Parteneriat Public - Privat Și Promovarea Exporturilor, în domeniul public al municipiului Arad Și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, precum Și declasarea acestuia din categoria funcțională a drumurilor de interes național Și încadrarea în categoria funcțională a drumurilor de interes local.
PRIMAR
Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA TEHNICĂ
Serviciul întreținere și Reparații Cai de Comunicații Terestre
Nr.25412/T4/23.04.2014
R A P O R T al serviciului de specialitate
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr.25412 din 23.04.2014 a Primarului Municipiului Arad.
Obiect: adoptarea unei Hotărârii privind retransmiterea unui sector de drum de interes național din domeniul public al statului și din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Parteneriat Public - Privat și Promovarea Exporturilor, în domeniul public al municipiului Arad și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, precum și declasarea acestora din categoria drumurilor de interes național și încadrarea în categoria funcțională a drumurilor de interes local.
Având în vedere :
În urma executării lucrărilor și a expirării perioadei de garanție a acestora, prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr.35913/17.06.2013, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., a solicitat acordul Municipiului Arad pentru predarea înapoi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad a patru sectoare de drum. Prin H.C.L.M. nr.290/2013 a fost aprobată trecerea a patru sectoare de drum național din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în domeniul public al municipiului Arad și administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad. Conform adresei înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr.6483/2014, care face referire la Hotărârea Guvernului nr.7/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru proiecte de infrastructură și investiții străine, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, administratorul infrastructurii rutiere aflate în domeniul public al statului funcționează sub autoritatea Departamentului pentru proiecte de infrastructură și investiții străine, însă prin Ordonanța de Urgență nr.11/19.03.2014, privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine și-a schimbat denumirea în Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor.
O altă modificare este solicitarea preluării separate a sectorului de drum din DN 79 (tronsonul cuprins între km 2+550 - 4+150 strada Petru Rareș), de cele trei sectoare de drum de pe Calea luliu Maniu km 542+400 -543+500, Calea Radnei km 539+700 - 542+200 și Calea Aurel Vlaicu km547+250 - 550+750 aparținând drumului național cu indicativul DN7 și nu DN7E cum se solicită în prezent..
Sectoarele de drum de pe DN7E se vor declasa din categoria drumurilor de interes național și se vor încadra în categoria funcțională a drumurilor de interes local. Acest lucru nu se aplică și sectorului de drum de pe DN79.
Față de cele de mai sus
PROPUNEM
Adoptare unei Hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Arad privind abrogarea H.C.L.M. nr.290/2013 și retransmiterea a trei sectoare de drum de interes național din domeniul public al statului și din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Parteneriat Public - Privat și Promovarea Exporturilor, în domeniul public al municipiului Arad și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, precum și declasarea acestora din categoria drumurilor de interes național și încadrarea în categoria funcțională a drumurilor de interes local.
ȘEF SERVICIU
DIRECTOR EXECUTIV Ing. Xxxxx Xxxxxxx
