Hotărârea nr. 10/2014
pentru modificarea Hotărârii nr. 191/2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal AradROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.10 din 28 ianuarie 2014 pentru modificarea Hotărârii nr. 191/2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.2825/21.01.2014;
-
- raportul nr. 2826/21.01.2014 al Serviciului Evidență Domeniu Public;
-
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- Decizia nr. 35/ 2012, irevocabilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României - secția civilă și de proprietate intelectuală prin care admite recursul declarat de Municipiul Arad prin primar împotriva Deciziei nr. 317/A din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara - secția civilă, a fost casată decizia recurată precum și sentința nr. 212 din 30 martie 2010 a Tribunalului Arad - secția civilă și, prin urmare, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxx de Styrcea, având ca obiect revendicarea imobilului înscris în C.F. nr. 675, sat Bulci, comuna Bata, proprietatea publică a Municipiului Arad;
-
- Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările acesteia;
-
- adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (23 prezenți din totalul de 23);
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. „c” și art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1. Se aprobă modificarea Hotărârii nr. 191/2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad, în sensul diminuării obiectului contractului de administrare cu „Secția externă Bulci”, conform Actului adițional nr. 1 prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Imobilul proprietate publică a Municipiului Arad, identificat în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, se cuprinde în inventarul bunurilor ce aparține domeniului public al Municipiului Arad.
Art.3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Contrasemnează
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red/Dact IF/IF Verif. SL
1 ex. Serviciul Evidență Domeniu Public
Cod PMA -S1-02
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 28.01.2014
Actul adițional nr. 1 la CONTRACTUL DE ADMINISTRARE nr.54249/11.08.2011
I.PĂRȚILE CONTRACTANTE
Municipiul Arad, prin Consiliul Local al Municipiului Arad cu sediul în Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, având codul fiscal 3519925, cont IBAN RO 47TREZ02121360205XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Primar, Xxxxxxxx Xxxxx, în calitate de PROPRIETAR
Și
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cu sediul în Arad, Xxxxxxxx Xxxxxx nr. 2-4,
|
reprezentat prin manager Xxxxxxx Xxxxxx, în calitate de ADMINISTRATOR, au convenit următoarele modificări: Cap. II. OBIECTUL CONTRACTULUI, art.1 se modifică și va avea următorul cuprins: Obiectul contractului îl constituie drepturile și obligațiile aferente administrării imobilelor (terenuri și clădiri) în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad stabilite prin anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 191/2011 a Consiliului Local al Municipal Arad cu excepția secției externe Bulci, din satul Bulci, comuna Bata, nr. CF 675 nr. top.374/b/1 și CF 341 nr. top.374/b care se predă proprietarului. Prezentul act adițional se încheie în 4 (patru) exemplare originale, câte două exemplare originale pentru fiecare parte. Locator Locatar | |
|
PROPRIETAR, |
MANAGER, |
|
MUNICIPIUL ARAD PRIMAR, Xxxxxxxx Xxxxx |
Xxxxxxx Xxxxxx |
|
DIRECȚIA ECONOMICĂ DIRECTOR EXECUTIV, Xxxxx Xxxxx |
DIRECTOR ECONOMIC, |
|
VIZAT PENTRU LEGALITATE |
CONSILIER JURIDIC |
|
DIRECȚIA PATRIMONIU DIRECTOR EXECUTIV, Xxxx Xxxxx | |
|
ȘEF SERVICIU EVIDENȚĂ DOMENIU PUBLIC Xxxxxxx Xxxxx | |
|
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx |
Contrasemnează S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx |
Anexa la Actul adițional nr. 1 la CONTRACTUL DE ADMINISTRARE nr. 54249/11.08.2011 aprobat prin Hotărârea nr. 10/28.01.2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad
PROCES VERBAL de predare - primire nr._____
Încheiat azi___________________________
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cu sediul în Arad, Xxxxxxxx Xxxxxx nr. 2-4, reprezentat prin manager Xxxxxxx Xxxxxx, în calitate de administrator, pe de altă parte
Municipiul Arad, prin Consiliul Local al Municipiului Arad cu sediul în Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, având codul fiscal 3519925, cont IBAN RO 47TREZ02121360205XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Primar, Xxxxxxxx Xxxxx, în calitate de proprietar
Și
am procedat la predarea-primirea imobilelor (teren și construcții) situate în satul Bulci, comuna Bata, înscris în CF nr. 675 top. 374/b/1 și CF nr. 341, nr. Top. 374/b, cu o valoare de inventar de 396.714,63 lei terenul și 256.496,74 lei construcțiile.
Prezentul proces verbal, întocmit în 4 (patru) exemplare originale, câte două exemplare originale pentru fiecare parte, constituie Anexa la contractul de administrare.
PROPRIETAR,
ADMINISTRATOR,
MUNICIPIUL ARAD
MANAGER
PRIMAR,
Xxxxxxxx Xxxxx
DIRECȚIA PATRIMONIU DIRECTOR EXECUTIV, Xxxx Xxxxx
CONTABIL ȘEF
Contrasemnează
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
ȘEF SERVICIU EVIDENȚĂ DOMENIU PUBLIC Xxxxxxx Xxxxx
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
IMOBILUL CE SE CUPRINDE ÎN INVENTARUL DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI ARAD
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
|
Nr. Crt. |
Denumire obiectiv |
Suprafața în m.p. |
Valoare (lei) |
|
1. |
Teren - imobil sat Bulci, comuna Bata, nr. C.F. 675 nr. top.374/b/1 și C.F. 341 nr. top.374/b |
89.326 |
396.714,63 |
|
2. |
afumătoare |
5 |
19,99 |
|
3. |
Clădire B spital |
649 |
48.423,29 |
|
4. |
Clădire casa motopompe |
8 |
35,53 |
|
5. |
Clădire casa pompelor |
12 |
53,29 |
|
6. |
Clădire morga pentru spital |
18 |
107,92 |
|
7. |
Clădire spălătorie baie |
71 |
1.816,27 |
|
8. |
Clădire spital |
2623 |
195.707,70 |
|
9. |
Clădire uzina electrică |
180 |
149,89 |
|
10 |
Cocina pentru porci |
12 |
86,34 |
|
11 |
Fântână cu pompă |
10 |
198,97 |
|
12 |
Garaj auto |
394 |
4.409,58 |
|
13 |
Grajd pentru vaci |
278 |
3.055,77 |
|
14 |
Magazie pentru lemne |
49 |
21,76 |
|
15 |
Maternitate pentru scroafe |
73 |
802,41 |
|
16 |
Sera |
149 |
1.608,03 |
TOTAL VALORARE CONSTRUCȚII: 256.496,74 lei
Contrasemnează
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
ROMÂNIA
P R O I E C T Nr.29/23.12.2013
Avizat
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr.
din 2014
pentru modificarea Hotărârii nr. 191/2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.2825/21.01.2014;
-
- raportul nr. 2826/21.01.2014 al Serviciului Evidență Domeniu Public;
-
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- Decizia nr. 35/ 2012, irevocabilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României - secția civilă și de proprietate intelectuală prin care admite recursul declarat de Municipiul Arad prin primar împotriva Deciziei nr. 317/A din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara - secția civilă, a fost casată decizia recurată precum și sentința nr. 212 din 30 martie 2010 a Tribunalului Arad - secția civilă și, prin urmare, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxx de Styrcea, având ca obiect revendicarea imobilului înscris în C.F. nr. 675, sat Bulci, comuna Bata, proprietatea publică a Municipiului Arad;
-
- Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările acesteia;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. „c” și art. 45 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
ART. 1: Se aprobă modificarea Hotărârii nr. 191/2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad, în sensul diminuării obiectului contractului de administrare cu „Secția externă Bulci”, conform Actului adițional nr. 1 prevăzut în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
ART. 2: Imobilul proprietate publică a Municipiului Arad, identificat în Anexa nr. 2, se cuprinde în inventarul bunurilor ce aparține domeniului public al Municipiului Arad.
ART. 3: Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
Serviciul Evidență Domeniu Public
Red./Dact.M.B.
Cod:PMA-S1-01
Anexa nr. 1 la Hotărârea nr.
2014 a
Consiliului Local al Municipiului Arad
Actul adițional nr. 1 la CONTRACTUL DE ADMINISTRARE nr.54249/11.08.2011
-
I.PĂRȚILE CONTRACTANTE
Municipiul Arad, prin Consiliul Local al Municipiului Arad cu sediul în Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, având codul fiscal 3519925, cont IBAN RO 47TREZ02121360205XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Primar, Xxxxxxxx Xxxxx, în calitate de PROPRIETAR
Și
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cu sediul în Arad, Xxxxxxxx Xxxxxx nr. 2-4, reprezentat prin manager Xxxxxxx Xxxxxx, în calitate de ADMINISTRATOR, au convenit următoarele modificări:
Cap. II. OBIECTUL CONTRACTULUI, art.1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Obiectul contractului îl constituie drepturile și obligațiile aferente administrării imobilelor (terenuri și clădiri) în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad stabilite prin anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 191/2011 a Consiliului Local al Municipal Arad cu excepția secției externe Bulci, din satul Bulci, comuna Bata, nr. CF 675 nr. top.374/b/1 și CF 341 nr. top.374/b care se predă proprietarului.
Prezentul act adițional se încheie în 4 (patru) exemplare originale, câte două exemplare originale pentru fiecare parte.
Locator Locatar
PROPRIETAR, MANAGER,
MUNICIPIUL ARAD Xxxxxxx Xxxxxx
PRIMAR,
Xxxxxxxx Xxxxx
DIRECȚIA ECONOMICĂ DIRECTOR ECONOMIC,
DIRECTOR EXECUTIV,
Xxxxx Xxxxx
VIZAT PENTRU LEGALITATE CONSILIER JURIDIC
DIRECȚIA PATRIMONIU
DIRECTOR EXECUTIV,
Xxxx Xxxxx
ȘEF SERVICIU EVIDENȚĂ DOMENIU PUBLIC Xxxxxxx Xxxxx
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
Anexa la Actul adițional nr. 1 la CONTRACTUL DE ADMINISTRARE nr. 54249/11.08.2011 aprobat prin Hotărârea nr. /2014 a
Consiliului Local al Municipiului Arad
PROCES VERBAL de predare - primire nr._____
Încheiat azi___________________________
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cu sediul în Arad, Xxxxxxxx Xxxxxx nr. 2-4, reprezentat prin manager Xxxxxxx Xxxxxx, în calitate de administrator, pe de altă parte
Municipiul Arad, prin Consiliul Local al Municipiului Arad cu sediul în Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, având codul fiscal 3519925, cont IBAN RO 47TREZ02121360205XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului Arad, reprezentat prin Primar, Xxxxxxxx Xxxxx, în calitate de proprietar
Și
am procedat la predarea-primirea imobilelor (teren și construcții) situate în satul Bulci, comuna Bata, înscris în CF nr. 675 top. 374/b/1 și CF nr. 341, nr. Top. 374/b, cu o valoare de inventar de 396.714,63 lei terenul și 256.496,74 lei construcțiile.
Prezentul proces verbal, întocmit în 4 (patru) exemplare originale, câte două exemplare originale pentru fiecare parte, constituie Anexa la contractul de administrare.
PROPRIETAR,
ADMINISTRATOR,
MANAGER
MUNICIPIUL ARAD
PRIMAR,
Xxxxxxxx Xxxxx
DIRECȚIA PATRIMONIU DIRECTOR EXECUTIV, Xxxx Xxxxx
CONTABIL ȘEF
ȘEF SERVICIU EVIDENȚĂ DOMENIU PUBLIC Xxxxxxx Xxxxx
IMOBILUL CE SE CUPRINDE ÎN INVENTARUL DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI ARAD
|
Nr. Crt. |
Denumire obiectiv |
Suprafața în m.p. |
Valoare (lei) |
|
17 |
Teren - imobil sat Bulci, comuna Bata, nr. C.F. 675 nr. top.374/b/1 și C.F. 341 nr. top.374/b |
89.326 |
396.714,63 |
|
18 |
afumătoare |
5 |
19,99 |
|
19 |
Clădire B spital |
649 |
48.423,29 |
|
20 |
Clădire casa motopompe |
8 |
35,53 |
|
21 |
Clădire casa pompelor |
12 |
53,29 |
|
22 |
Clădire morga pentru spital |
18 |
107,92 |
|
23 |
Clădire spălătorie baie |
71 |
1.816,27 |
|
24 |
Clădire spital |
2623 |
195.707,70 |
|
25 |
Clădire uzina electrică |
180 |
149,89 |
|
26 |
Cocina pentru porci |
12 |
86,34 |
|
27 |
Fântână cu pompă |
10 |
198,97 |
|
28 |
Garaj auto |
394 |
4.409,58 |
|
29 |
Grajd pentru vaci |
278 |
3.055,77 |
|
30 |
Magazie pentru lemne |
49 |
21,76 |
|
31 |
Maternitate pentru scroafe |
73 |
802,41 |
|
32 |
Sera |
149 |
1.608,03 |
TOTAL VALORARE CONSTRUCȚII: 256.496,74
lei
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 2825 din 21.01.2014
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art. 45, alin. (6), din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „modificarea Hotărârii nr. 191/2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad” , în susținerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere:
-
- Decizia nr. 35/ 2012, irevocabilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României - secția civilă și de proprietate intelectuală prin care admite recursul declarat de Municipiul Arad prin primar împotriva Deciziei nr. 317/A din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara - secția civilă, a fost casată decizia recurată precum și sentința nr. 212 din 30 martie 2010 a Tribunalului Arad - secția civilă și, prin urmare, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxx de Styrcea, ce are ca obiect revendicarea imobilului înscris în C.F. nr. 675, sat Bulci, comuna Bata, proprietatea publică a Municipiului Arad;
-
- adresa Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad prin care ne informează că secția de TBC Bulci a fost mutată în locația Gurahonț iar imobilul din satul Bulci, comuna Bata nu mai are destinație de unitate sanitară;
Față de cele prezentate mai sus, consider oportun și legal adoptarea unei hotărâri în acest sens.
PRIMAR
Gheorghe FALCĂ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA PATRIMONIU
SERVICIUL EVIDENȚĂ DOMENIU PUBLIC
Nr. 2826/21.01.2014
R A P O R T
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr. / .01.2014 a domnului Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad ce are ca obiect: „modificarea Hotărârii nr. 191/2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad “
Având în vedere:
-
- Decizia nr. 35/ 2012, irevocabilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României - secția civilă și de proprietate intelectuală prin care admite recursul declarat de Municipiul Arad prin primar împotriva Deciziei nr. 317/A din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara - secția civilă, a fost casată decizia recurată precum și sentința nr. 212 din 30 martie 2010 a Tribunalului Arad - secția civilă și, prin urmare, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxx de Styrcea, având ca obiect revendicarea imobilului înscris în C.F. nr. 675, sat Bulci, comuna Bata, proprietatea publică a Municipiului Arad;
-
- Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările acesteia;
P R O P U N E M:
-
1. modificarea Hotărârii nr. 191/2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad, în sensul eliminării punctului 6 din anexa nr. 1 la hotărâre: „secția externă Bulci, din satul Bulci, comuna Bata, nr. C.F. 675 nr. top.374/b/1 și C.F. 341 nr. top.374/b”, conform Actului adițional prezentat în Anexa nr. 1.
-
2. cuprinderea în inventarul bunurilor ce aparține domeniului public al Municipiului Arad, a imobilului proprietate publică a Municipiului Arad, „intravilan cu parc și castel” în suprafață de 89.326 mp., identificat în C.F. 675 nr. top.374/b/1 și C.F. 341 nr. top.374/b, conform Anexei nr. 2.
DIRECTOR EXECUTIV Xxxx Xxxxx
ȘEF SERVICIU Xxxxxxx Xxxxx
