Hotărârea nr. 261/2013
privind participarea Municipiului Arad la Programul pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România, inițiat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și DezvoltareH O T Ă R Â R E A nr.261 din 19 noiembrie 2013 privind participarea Municipiului Arad la Programul pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România, inițiat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Expunerea de motive înregistrată cu nr.71290/13.11.2013;
-
- Raportul comun al Direcției Tehnice, Serviciul Programe Europene de Dezvoltare și al Direcției Economice nr. 71291/13.11.2013;
-
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
-
- prevederile din Hotărârea nr.149/2012 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 prezenți din totalul de 23);
În temeiul prevederilor art. 36 alin (2) lit. „b” și „e”, alin. (4) lit. „f”, alin(6) lit. „a” pct.1, alin (7) lit.”c”, art. 45 alin (2) lit. „f” și ale art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Arad la Programul pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România, inițiat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Art.2. Se aprobă împuternicirea Primarului Municipiului Arad în scopul semnării Memorandumului de înțelegere care vizează modul de colaborare în cadrul acestui program, prezentat în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate din aparatul propriu și se comunică celor interesați prin Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx
Contrasemnează
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red/Dact IF/IF Verif. SL
1 ex. Serviciul Programe Europene de Dezvoltare
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 19.11.2013
MEMORANDUM DE ÎNȚELEGERE
Municipalitatea Arad (“Municipalitatea”) își exprimă intenția de a dezvolta un Program de Eficiență Energetică în sectorul public (“Programul”) ce va avea ca scop implicarea companiilor private de servicii energetice (“ESCO”) prin intermediul Contractelor de Performanță Energetică (“EnPC”).
Programul vizează pregătirea și lansarea de licitații pentru angajarea unei firme ESCO, prin intermediul unui contract EnPC, care să dezvolte proiecte ce vor îmbunătăți eficiența utilizării energiei în clădiri publice (școli și grădinițe) și în sistemul de iluminat public. Companiile ESCO vor finanța sau co-finanța aceste proiecte, folosindu-se de resursele financiare proprii, și își vor recupera investiția din economiile viitoare la factura de energie, conform contractului EnPC. Avantajul acestei abordări constă în faptul că, după finalizarea investițiilor, Municipalitatea va beneficia de o presiune redusă asupra bugetului local, întrucât suma plăților pentru energie și din cadrul contractului EnPC nu va depăși costul inițial cu energia. La terminarea contractului EnPC, după recuperarea investiției (în general 5-7 ani), Municipalitatea se va bucura de toate beneficiile eficienței energetice:facturi reduse la energie și confort sporit pentru cetățeni.
Municipalitatea confirmă dorința de a coopera cu BERD, cu scopul de a demara pregătirea Programului. Aceasta va presupune ca Municipalitatea să formeze și să mobilizeze o echipă dedicată pentru pregătirea și implementarea acestui Program. Echipa va fi condusă de un reprezentant al Municipalității, ce va fi delegat să discute și să ia decizii aferente Programului.
BERD a angajat o echipă de consultanți, condusă de reprezentanți ai Berlin Energy Agency și Tractebel Engineering (“Consultanți”), ce va oferi sprijin în implementarea Programului, și anume:
-
• Pregătirea proiectului: definirea proiectului, a planului de implementare și a rolului părților implicate;
-
• Pregătirea și implementarea contractului EnPC: elaborarea contractului și a procedurii de licitație, modelare financiară, pregătirea ghidului de implementare și a procedurilor de monitorizare și verificare;
-
• Finanțarea EnPC: consultanța și suport în dezvoltarea, pregătirea și implementarea instrumentelor financiare necesare finanțării contractelor EnPC;
-
• Training și consultanță în implementare:consultanța Municipalității și a părților implicate pentru pregătirea unei structuri de management adecvate și oferirea de training pentru implementare.
Municipalitatea va contribui la pregătirea Programului prin:
-
• Înființarea unei Unități de Implementare a Proiectului (“UIP”) ce va superviza dezvoltarea și implementarea Programului și care va colabora cu BERD și Consultanții pe întreaga durată a Programului;
-
• Furnizarea la timp a tuturor informațiilor solicitate de BERD sau de echipa de Consultanți, necesare pentru pregătirea și implementarea Programului;
-
• Asigurarea angajamentului tuturor părților implicate în Program;
-
• Examinarea alocării bugetare, dacă va fi cazul, a unor resurse pentru susținerea finanțării prin contractele EnPC, fie prin intermediul unor garanții parțiale, fie prin sprijin oferit entităților finanțatoare sau sprijin oferit unor scheme de finanțare private, agreate în prealabil cu BERD.
Municipalitatea va colabora cu BERD și echipa de Consultanți pentru pregătirea și implementarea procedurii de licitație în vederea evaluării și atribuirii contractelor EnPC unor firme ESCO. Aceasta procedură va întruni condițiileaferente legislației în vigoare în România.
În numele Municipalității Arad
Dl.Xxxxxxxx Xxxxx, Primar
PREȘEDINE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx Contrasemnează
S E C R E T A R
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
PROIECT
Nr.257/14.11.2013
AVIZAT: SECRETAR, Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
HOTĂRÂREA nr.
din
privind participarea Municipiului Arad la Programul pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România, inițiat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Expunerea de motive înregistrată cu nr 71290/13.11.2013;
-
- Raportul comun al Direcției Tehnice, Serviciul Programe Europene de Dezvoltare și al Direcției Economice nr. 71291/13.11.2013;
-
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
-
- prevederile art.37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
În temeiul prevederilor art. 36 alin (2) lit. b) și e), alin. (4) lit. f), alin(6) lit. „a” pct.1, alin (7) lit. c), art. 45 alin (2) lit. f) și ale art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art.1. Se aprobă participarea Municipiului Arad la Programul pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România, inițiat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare;
Art. 2. Se aprobă împuternicirea Primarului Municipiului Arad în scopul semnării Memorandumului de înțelegere care vizează modul de colaborare în cadrul acestui program, prezentat în anexă la prezenta hotărâre.
Art. 3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate din aparatul propriu și se comunică celor interesați prin Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
SECRETAR,
SERVICIUL PROGRAME EUROPENE DE DEZVOLTARE Red./Dact. B.L.
MEMORANDUM DE ÎNȚELEGERE
Municipalitatea Arad (“Municipalitatea”) își exprimă intenția de a dezvolta un Program de Eficiență Energetică în sectorul public (“Programul”) ce va avea ca scop implicarea companiilor private de ser vicii energetice (“ESCO”) prin intermediul Contractelor de Performanță Energetică (“EnPC”).
Programul vizează pregătirea și lansarea de licitații pentru angajarea unei firme ESCO, prin intermediul unui contract EnPC, care să dezvolte proiecte ce vor îmbunătăți eficiența utilizării energiei în clădiri publice (școli și grădinițe) și în sistemul de iluminat public. Companiile ESCO vor finanța sau co-finanța aceste proiecte, folosindu-se de resursele financiare proprii, și își vor recupera investiția din economiile viitoare la factura de energie, conform contractului EnPC. Avantajul acestei abordări constă în faptul că, după finalizarea investițiilor, Municipalitatea va beneficia de o presiune redusă asupra bugetului local, întrucât suma plăților pentru energie și din cadrul contractului EnPC nu va depăși costul inițial cu energia. La terminarea contractului EnPC, după recuperarea investiției (în general 5-7 ani), Municipalitatea se va bucura de toate beneficiile eficienței energetice:facturi reduse la energie și confort sporit pentru cetățeni.
Municipalitatea confirmă dorința de a coopera cu BERD, cu scopul de a demara pregătirea Programului. Aceasta va presupune ca Municipalitatea să formeze și să mobilizeze o echipă dedicată pentru pregătirea și implementarea acestui Program. Echipa va fi condusă de un reprezentant al Municipalității, ce va fi delegat să discute și să ia decizii aferente Programului.
BERD a angajat o echipă de consultanți, condusă de reprezentanți ai Berlin Energy Agency și Tractebel Engineering (“Consultanți”), ce va oferi sprijin în implementarea Programului, și anume:
-
• Pregătirea proiectului: definirea proiectului, a planului de implementare și a rolului părților implicate;
-
• Pregătirea și implementarea contractului EnPC: elaborarea contractului și a procedurii de licitație, modelare financiară, pregătirea ghidului de implementare și a procedurilor de monitorizare și verificare;
-
• Finanțarea EnPC: consultanța și suport în dezvoltarea, pregătirea și implementarea instrumentelor financiare necesare finanțării contractelor EnPC;
-
• Training și consultanță în implementare:consultanța Municipalității și a părților implicate pentru pregătirea unei structuri de management adecvate și oferirea de training pentru implementare.
Municipalitatea va contribui la pregătirea Programului prin:
-
• Înființarea unei Unități de Implementare a Proiectului (“UIP”) ce va superviza dezvoltarea și implementarea Programului și care va colabora cu BERD și Consultanții pe întreaga durată a Programului;
-
• Furnizarea la timp a tuturor informațiilor solicitate de BERD sau de echipa de Consultanți, necesare pentru pregătirea și implementarea Programului;
-
• Asigurarea angajamentului tuturor părților implicate în Program;
-
• Examinarea alocării bugetare, dacă va fi cazul, a unor resurse pentru susținerea finanțării prin contractele EnPC, fie prin intermediul unor garanții parțiale, fie prin sprijin oferit entităților finanțatoare sau sprijin oferit unor scheme de finanțare private, agreate în prealabil cu BERD.
Municipalitatea va colabora cu BERD și echipa de Consultanți pentru pregătirea și implementarea procedurii de licitație în vederea evaluării și atribuirii contractelor EnPC unor firme ESCO. Aceasta procedură va întruni condițiileaferente legislației în vigoare în România.
În numele Municipalității Arad
Dl.Xxxxxxxx Xxxxx, Primar
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Nr. 71290 din 13.11.2013
Primarul Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- lansarea la București, în data de 21 mai 2013, a Programului pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România, inițiat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD);
-
- interesul Municipiului Arad privind participarea la acest program, exprimat prin Scrisoarea de interes nr. 35817 din 5 iunie 2013;
-
- Strategia de Dezvoltarea a Municipiului Arad 2007-2013/2014-2020;
-
- Planul de Acțiune pentru Energie Durabilă, aprobat prin Hotărârea nr. 170/14.08.2012 a Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- Directiva Uniunii Europene nr. 2012/27/EU privind eficiența energetică;
În temeiul prevederilor articolului 45 din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 149/2012, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „aprobarea participării Municipiului Arad la Programul pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România, inițiat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare”, în susținerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
Municipiul Arad a fost selectat printre cele patru orașe propuse pentru participarea la Programul pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România, inițiat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
În urma evaluărilor făcute de reprezentanții și experții desemnați de BERD, în cadrul vizitei pe teren efectuate în perioada 6 -7 august 2013 și pe baza informațiilor și documentațiilor prezentate de Municipiul Arad, au fost selectate șapte școli, cu un total de douăzeci de clădiri, situate în municipiul Arad, pentru includerea în acest program.
Reabilitarea unor școli din municipiul Arad prin măsuri de eficiență energetică va avea un impact pozitiv asupra sistemului de învățământ, efecte benefice asupra mediului și va contribui la dezvoltarea generală a orașului din punct de vedere economic și social.
Față de cele de mai sus,
PROPUN
aprobarea participării Municipiului Arad la Programul pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România, inițiat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
PRIMAR, Xxxxxxxx Xxxxx
MUNICIPIUL ARAD
Direcția Tehnică
Serviciul Programe Europene de Dezvoltare
Direcția Economică
Nr. 71291/13.11.2013
RAPORT al serviciilor de specialitate
Referitor la: Expunerea de motive înregistrată cu nr. 71290/13.11.2013 a domnului Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad.
Obiect: Inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre pentru aprobarea participării Municipiului Arad la Programul pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România, inițiat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Justificare
Scurtă prezentare a Programului:
Programul pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România, lansat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în data de 21 mai 2013, vizează reabilitarea unor clădiri publice, cu participarea companiilor private de servicii energetice (ESCO), prin intermediul unor contracte de performanță energetică.
Conform Apelului pentru Expresia de Interes adresat orașelor din România care doresc să devină partenere în cadrul noului Program ESCO de Eficiență Energetică al BERD, orașele selectate vor beneficia de:
-
- asistență tehnică gratuită pentru identificarea și pregătirea proiectelor de eficiență energetică în clădiri publice și/sau iluminat public;
-
- un mecanism privat finanțat de către terți prin care investițiile în eficiență energetică vor fi efectuate de către o companie tip ESCO (companii de servicii energetice) și care vor fi rambursate din viitoarele economii de energie;
-
- facturi de energie scăzute ce vor conduce la reducerea presiunii asupra bugetului public;
-
- un nivel de confort sporit pentru cetățeni, cum ar fi căldura și confortul din școli, străzi mai sigure, iluminate corespunzător.
Acest mecanism, cunoscut sub denumirea de contract de performanță energetică, este promovat de Comisia Europeană prin Directiva Uniunii Europene nr. 2012/27/EU privind eficiența energetică.
Proiectul propus pentru Municipiul Arad cuprinde un set de șapte școli, după cum urmează: Liceul Teoretic „A.M. Guttenbrunn", Liceul Tehnologic „luliu Maniu", Liceul de Artă „Sabin Drăgoi", Colegiul Național „Vasile Goldiș", Școala Gimnazială nr. 22 „Caius lacob”, Școala Gimnazială nr.5, Școala Gimnazială nr. 4. Fiecare complex școlar este format din mai multe clădiri (săli de clasă, săli de sport, biblioteci, ateliere), rezultând un număr total de 20 de clădiri situate în municipiul Arad selectate pentru participarea la programul de eficiență energetică.
Etapele parcurse până în prezent:
-
- În data de 21 mai 2013, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a lansat Programul pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România, în prezența reprezentanților Agenției Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ai Ministerului Finanțelor Publice, ai Comisie i Europene, ai Municipiilor, companiilor de servicii energetice de tip ESCO și ai comunității bancare din România.
-
- Prin adresa nr. 35817/03.06.2013, BERD a transmis Municipiului Arad invitația de a participa la Programul pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România.
-
- Interesul Municipiului Arad privind participarea la acest program a fost exprimat prin Scrisoarea de interes nr. 35817/05.062013, însoțită de chestionarele completate cu datele solicitate de BERD.
-
- Prin adresa nr. 44947/15.07.2013, BERD a comunicat Municipiului Arad faptul că a fost înscris pe lista scurtă cuprinzând un număr de șase orașe selectate inițial, în urma evaluării chestionarelor transmise.
-
- În perioada 6 - 7 august 2013, a avut loc întâlnirea de lucru a reprezentanților Municipiului Arad cu reprezentanții BERD și ai Consorțiului de Consultanți al Băncii, prilej cu care au fost vizitate cele 16 unități de învățământ înscrise pe lista inițială de propuneri pentru includerea în programul de eficiență energetică.
-
- Printr-un e-mail din data de 25 octombrie 2013, Consorțiul de Consultanți ai BERD a informat Municipiul Arad că se numără printre cele patru orașe-pilot selectate să participe la programul de eficiență energetică și a transmis un raport preliminar cu privire la un număr de 7 școli, cu un total de 20 de clădiri situate în municipiul Arad, selectate pentru participarea într-o primă etapă a acestui program.
-
- Prin adresa nr. 69978/06.11.2013, BERD a confirmat selectarea Municipiului Arad printre cele patru orașe - pilot și a solicitat semnarea de către Primarul Municipiului Arad a Memorandumului de înțelegere care vizează modul de colaborare în cadrul acestui program, anexat prezentului raport.
Implementarea unui astfel de proiect prezintă:
-
- o importanța economică și socială majoră, prin reabilitarea energetică a unor clădiri publice din municipiul Arad și posibilitatea extinderii în viitor a programului la un număr sporit de clădiri;
-
- un impact pozitiv asupra condițiilor în care se desfășoară procesul educativ, precum și asupra sistemului de învățământ în ansamblu;
-
- efecte benefice asupra mediului, venind în sprijinul realizării obiectivelor Strategiei de Dezvoltarea a Municipiului Arad 2007-2013/2014-2020 și ale Planului de Acțiune pentru Energie Durabilă, aprobat prin Hotărârea CLM Arad nr. 170/14.08.2012, documente care cuprind ținte clare și seturi de acțiuni concrete privind eficientizarea energetică a clădirilor publice, în conformitate cu angajamentele asumate de Municipiul Arad ca semnatar al „Convenției Primarilor”, la data de 13 septembrie 2011.
Având în vedere cele prezentate mai sus:
PROPUNEM
adoptarea unei hotărâri de consiliu cu următorul obiect:
-
1. aprobarea participării Municipiului Arad la Programul pilot pentru eficiență energetică în sectorul public din România, inițiat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
-
2. împuternicirea Primarului Municipiului Arad în scopul semnării Memorandumului de înțelegere care vizează modul de colaborare în cadrul acestui program, prezentat în anexă.
DIRECTOR EXECUTIV, DIRECTOR EXECUTIV, ȘEF SERVICIU,
Xxxxx Xxxxxxx Xxxxx Xxxxx Xxxxx Xxxxxxxxx
