Hotărârea nr. 61/2012

privind completarea și modificarea Hotărâri Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128/2007 privind aprobarea Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân în municipiul Arad

H O T Ă R Â R E A nr.61 din 29 martie 2012 privind completarea și modificarea Hotărâri Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128/2007 privind aprobarea „Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân” în municipiul Arad

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.10908 din 22.02.2012;

-raportul nr.1202 din 16.02.2012 al Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Arad;

-prevederile Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr.156/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale;

-prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002, republicată, cu completările și modificările ulterioare, privind circulația pe drumurile publice, aprobată prin Legea 49/2006;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile Legii nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată,;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1050/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile art.10 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea 3/2003;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr.955/2004, pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local;

-prevederile Legii 155/2010, Legea poliției locale;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr.1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale;

-Hotărârea nr. 128/2007 a Consiliului Local al Municipiului Arad completată și modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 249/2011;

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;

-adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (19 prezenți din totalul de 23);

În temeiul prevederilor art.36, alin.(9) și art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.I. Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.128/31.05.2007, se modifică și se completează după cum urmează:

Lit. c) a art. 1 din Cap. I. Dispoziții generale se modifică și va avea următorul cuprins:

„ c) Vehiculele și remorcile parcate și/sau staționate în stațiile de îmbarcare-debarcare călători, în stațiile de taximetre, în gabaritul tramvaiului, pe trotuare, pe pistele obligatorii pentru pietoni, scuar-uri, insule de dirijare a circulației, spații de joacă pentru copii, zone verzi, zone înierbate sau terenuri destinate a fi înierbate ce delimitează partea carosabilă de trotuare, spațiul dintre liniile de rulare a tramvaielor din fața Palatului Administrativ din municipiul Arad pe locurile de parcare rezervate pentru diferite activități sau pentru vehiculele persoanelor cu handicap, marcate și semnalizate corespunzător, precum și în dreptul căilor de acces ale unor obiective sau porți, precum și cele parcate și/sau staționate în zona de protecție a șanțurilor, dacă aceasta ar putea duce la deteriorarea sau funcționarea necorespunzătoare a șanțurilor, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad 51/2005, republicată.”

Art.II. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128/2007 rămân nemodificate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxx                             Contrasemnează

S E C R E T A R

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red/Dact BML/BML Verif. SL

1 ex. Poliția Locală Arad

1 ex.Instituția Prefectului-Județului Arad

1 ex. Dosar ’ ședință CLMA 29.03.2012

Cod PMA -S1-02


ROMÂNIA

AVIZAT

SECRETAR Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD

CONSILIUL LOCAL

Nr.43/16.02.2012

PROIECT

H O T Ă R Â R E nr.

din

privind completarea și modificarea Hotărâri Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128/2007 privind aprobarea „Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân” în municipiul Arad

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr. 10908 din 22.02.2012;

-raportul nr.1202 din 16.02.2012 al Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Arad;

-prevederile Legii nr.421/2002, cu modificările și completările ulterioare, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenurile aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unitățiilor administrativ-teritoriale;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr.156/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.421/2002;

-prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002, republicată, cu completările și modificările ulterioare, privind circulația pe drumurile publice, aprobată prin Legea 49/2006;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr.1391/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice;

-prevederile Legii nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1050/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală;

-prevederile art.10 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea 3/2003;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr.955/2004, pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local;

-prevederile Legii 155/2010 Legea poliției locale;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr.1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale;

-Hotărârea nr. 128/2007 a Consiliului Local al Municipiului Arad completată și modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 249/2011;

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

În temeiul prevederilor art.36, alin.(9) și art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.I. Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.128/31.05.2007, se modifică și se completează după cum urmează:

Lit. c) a art. 1 din Cap. I. Dispoziții generale se modifică și va avea următorul cuprins:

„ c) Vehiculele și remorcile parcate și/sau staționate în stațiile de îmbarcare-debarcare călători, în stațiile de taximetre, pe trotuare, pe pistele obligatorii pentru pietoni, scuar-uri, insule de dirijare a circulației, spații de joacă pentru copii, zone verzi, zone înierbate sau terenuri destinate a fi înierbate ce delimitează partea carosabilă de trotuare, spațiul dintre liniile de rulare a tramvaielor din fața Palatului Administrativ din municipiul Arad pe locurile de parcare rezervate pentru diferite activități sau pentru vehiculele persoanelor cu handicap, marcate și semnalizate corespunzător precum și în dreptul căilor de acces ale unor obiective sau porți, precum și cele parcate și staționate în zona de protecție a șanțurilor, dacă aceasta ar putea duce la deteriorarea sau funcționarea necorespunzătoare a șanțurilor, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad 51/2005, republicată. ”

Art.II. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128/2007 rămân nemodificate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                     S E C R E T A R

Poliția Locală

Red.’/Dact.G.V/G.V.

Cod:PMA-S1-01


ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIULUI ARAD PRIMAR

Nr.10908 din 22.02.2012

EXPUNERE DE MOTIVE

După intrarea în vigoare a „Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân ” aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.128/31.05.2007, completată și modificată de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 249/2011, ca urmare a constatărilor din teren ale polițiștilor locali, s-au înregistrat cazuri de vehicule parcate sau staționate în stații de îmbarcare-debarcare călători sau în stațiile de taximetre, neputând fii sancționate conform HCLM Arad nr. 128/2007, drept pentru care se impune completarea și modificarea Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar aflate în municipiul Arad.

Având în vedere cele prezentate mai sus, consider oportună:

Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind: completarea și modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128/31.05.2007 privind aprobarea „Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân” în municipiul Arad.

PRIMAR, Ing. Xxxxxxxx Xxxxx


CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

POLITIA LOCALĂ ARAD

* Operator date caracter personal: 12748_______________

Arad, Str. G-ral Ion Dragalina, nr. 18 Cod postai 310132 Tel.: 0357 - 445937, 0357 - 445938 Fax: 0357 - 445939

0257 - 939

www.politialocalaarad.ro xxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Serviciul Siguranță Rutieră Nr. 1202 din 16.02.2012

RAPORT

Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr. 10908 din 22.02.2012 a domnului Xxxxxxxx Xxxxx, primarul municipiului Arad;

Obiect :

- propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect : completarea și modificarea Hotărâri Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128/31.05.2007 privind aprobarea „Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar și acelor abandonate sau fără stăpân” în municipiul Arad

Având în vedere:

- faptul că s-au înregistrat cazuri de vehicule parcate sau staționate în stații de îmbarcare-debarcare călători sau în stațiile de taximetre, pe raza Municipiului Arad, situații constatate în teren de către polițiștii locali ai Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Arad, acestea neputând fi sancționate conform HCLM Arad nr. 128/2007, drept pentru care se impune completarea și modificarea Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar aflate în municipiul Arad;

- necesitatea modificării „Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân” în municipiul Arad;

Considerăm oportun și legal aprobarea proiectului de hotărâre privind completarea și modificarea Hotărâri Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128/31.05.2007 privind aprobarea „ Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân”

DIRECTOR EXECUTIV

Xxxxxxx Xxxxx


ȘEF SERVICIU Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxx

ROMÂNIA JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. din___________________________

privind completarea și modificarea Hotărâri Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128/2007 privind aprobarea „Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân” în municipiul Arad

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.din;

-raportul nr.din al Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Arad;

-prevederile Legii nr.421/2002, cu modificările și completările ulterioare, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenurile aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unitățiilor administrativ-teritoriale;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr.156/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.421/2002;

-prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002, republicată, cu completările și modificările ulterioare, privind circulația pe drumurile publice;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr.1391/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice;

-prevederile Legii nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1050/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală;

-prevederile art.10 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea 3/2003;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr.955/2004, pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local;

-prevederile Legii 155/2010 Legea poliției locale;

-prevederile Hotărârii Guvernului nr.1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale;

- Hotărârea nr. 128/2007 a Consiliului Local al Municipiului Arad;

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

În temeiul prevederilor art.36, alin.(9) și art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.I.Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.128/31.05.2007, se modifică și se completează după cum urmează:

Lit. c) a art. 1 din Cap. I. Dispoziții generale se modifică și va avea următorul cuprins:

„ c) Vehiculele și remorcile parcate și/sau staționate în stațiile de îmbarcare-debarcare călători, în stațiile de taximetre, pe trotuare, pe pistele obligatorii pentru pietoni, scuar-uri, insule de dirijare a circulației, spații de joacă pentru copii, zone verzi, zone înierbate sau terenuri destinate a fi înierbate ce delimitează partea carosabilă de trotuare, spațiul dintre liniile de rulare a tramvaielor din fața Palatului Administrativ din municipiul Arad pe locurile de parcare rezervate pentru diferite activități sau pentru vehiculele persoanelor cu handicap, marcate și semnalizate corespunzător precum și în dreptul căilor de acces ale unor obiective sau porți, precum și cele parcate și staționate în zona de protecție a șanțurilor, dacă aceasta ar putea duce la deteriorarea sau funcționarea necorespunzătoare a șanțurilor, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad 51/2005, republicată. ”

Art.II.Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128/2007 rămân nemodificate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                     S E C R E T A R

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx