Hotărârea nr. 48/2012

cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico - economici ai obiectivului de investiție „Sală de sport Tip I – Stadionul Gloria”

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr.48 din 28 februarie 2012 cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico - economici ai obiectivului de investiție „Sală de sport Tip I - Stadionul Gloria”

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.10500/21.02.2012;

-raportul nr.10503/21.02.2012 al Serviciului Baze Sportive din cadrul Direcției Patrimoniu;

-prevederile art. 44, alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și ale celor finanțate din împrumuturi interne și externe, contractate direct sau garantate de autoritățile administrației publice locale, se aprobă de către autoritățile deliberative”;

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (22 prezenți din totalul de 23);

În temeiul art.36, alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit.„d” și ale art.45 din Legea nr.215/2001, Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.1.Se aprobă Proiectul Tehnic nr.88/2011 „Adaptare proiect Sală de sport tip I - Stadionul Gloria” și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiție „Sală de sport Tip I -Stadionul Gloria” cuprinși în anexa, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2.Finanțarea obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general al Municipiului Arad.

Art.3.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Direcția Patrimoniu și Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxxxx                       Contrasemnează

S E C R E T A R

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red/Dact BML/BML Verif. SL

1 ex. Serviciul Baze Sportive

1 ex.Instituția Prefectului-Județului Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 28.02.2012

Cod PMA -S1-02


Anexa la Hotărârea nr.48 /28.02.2012 a Consiliului Local al Municipiului Arad

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :

„Sală de sport Tip I- Stadionul Gloria”

TITULAR:       CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

BENEFICIAR:    CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :

  • A. Valoarea totală a investiției (prețuri 13.02.2012, 1 Euro= 4,3477 lei)

Total:                      3.800.460 lei inclusiv TVA

874.131 euro

din care:

Construcții Montaj     2.995.425 lei

’                688.968 euro

  • B. Capacități

Clădire sală sport : A construită   = 503,50 mp

H construită   = 9,00 m

Regim înălțime = P

  • V construcției = 4.532 mc Clădire vestiare :

A construită   = 510,75 mp

H construită   = 4,75 m

Regim înălțime = P

  • V construcției = 2.426 mc

  • C. Durata de realizare a investiției:   12 luni

  • D. Eșalonarea investiției: Anul I.

  • E. Finanțarea investiției:

- Alocații de la bugetul general al Municipiului Arad.

Obs. Indicatorii tehnico - economici sunt conform PT nr. 88/2011 „Adaptare proiect Sală de sport tip I - Stadionul Gloria” elaborat de SC STACONS SA.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxxx


Contrasemnează

S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

MEMORIU TEHNIC DE ARHITECTURA

faza D.T.A.C + P.T.

I. DATE GENERALE :

beneficiar

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

denumire lucrare

ADAPTARE PROIECT TIP SALA SPORT TIP 1 - STADION GLORIA ARAD

amplasament

STADION GLORIA ARAD

proiectant general

SC STACONS SRL

număr proiect

88/2011

faza de proiectare

D.T.A.C.+P.T.

II. NECESITATEA SI OPORTUNITATEA INVESTIȚIEI:

Prezenta documentație s-a întocmit la cererea beneficiarului PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD care dorește autorizație de construire pentru ADAPTARE PROIECT TIP SALA SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD, pe amplasamentul din STADION GLORIA ARAD, oraș ARAD, județul ARAD.

Pentru prezentul amplasament s-a emis certificatul de urbanism cu numărul 1922 din 05.dec.2011, cu solicitare pentru ADAPTARE PROIECT TIP SALA SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD .

  • III. CARACTERISTICI AMPLASAMENT:

01. încadrare in zona, aspect stradal:

Amplasametul studiat se încadrează în zona centrala a municipiului Arad, pe strada Dacilor, paralela cu malul Mureșului si in apropriere de piața Arenei; zona are un caracter rezidențial si de loisir.

Zona cuprinde toate utilitățile, funcțiunile și dotările necesare bunei funcționări.

Din punct de vedere arhitectural-urbanistic, strada Dacilor este bine urbanizata, cu o buna calitate a locuirii si cu funcțiuni publice atractive.

Incinta studiata este cea a fostului stadion Gloria, are o forma neregulata, cu o evazare semnificativa in partea de Sud, unde parcela capata un contur relativ rectangular. Accesul principal se gaseste pe latura vestica a parcelei, cu posibilitate de acces si din latura opusa.

Lungimea medie este de 233,50m, in timp ce latimea medie este 135m.

Suprafața terenului este de 25.866 mp (conform CF nr. 308043 ARAD)

Din punct de vedere topografic, terenul nu prezintă neregularitati.

02. Construcții existente, demolate si menținute :

In prezent, in incinta se reabilitează pista de atletism si dotările anexe; asupra zonele aferente acestor dotări nu se intervine prin proiectul de fata.

Terenul propus pentru construire se afla in zona nordica a incintei, teren in prezent liber de construcții; clădirea propusa nu va interfera cu construcțiile existente sau in curs de realizare.

03. Condiții climatice;

Amplasamentul studiat se afla in zona climaterica II (conform harții climarterice prevăzute de STAS 6472/2 -83 )si III ( confrom harții climaterice prevăzute de STAS 10907/1 -97), cu o temperatura de calcul pentru vara de 28 grade Celsius/ temperatura de calcul pentru iarna de -15 grade C.

ISOI |ohsas


Proiect 88/2011


Faza D.T.A.C.+P.T.


Viteza de calcul a vânturilor este de 22 m/s, confrorm STAS 10101/20 - 90, estimandu-se o expunere anuala de 3000 de ore la vânturi mai mari de 4m/s, iar incarcare data de zapada de 0,9 / 0,12 / 0,15 conform STAS 10101/21-92 ; pentru zona studiata se prevede o cantitate medie de precipitații anuala de 400 -600 mm pe mp.

04. Particularități geotehnice ale terenului (conform studiului geotehnic anexat):

Amplasamentul are un aspect plan, cu stabiltatea generala a terenului asigurata, adancimea de inghet se situează la 0,70m - 0,80 m de la nivelul terenului actual.

Alcătuire in urma investigației geotehnice :

  • - pana la 1,20m - umplutura;

  • - pana la 3,60m - complex argilos prafos nisipos cafeniu gălbui plastic consistent

  • - pana la adancimea finala de investigare, complex nisipos cu pietriș si bolovanis cafeniu gălbui saturat de intensitate medie.

Apa subterana a fost interceptata la adancimea de 3,80m (noiembrie 2011) ca urmare a unor condiții speciale(ploi abundente, pierderi tehnologice - cu excepția inundațiilor), se estimează o creștere a nivelului hidrostatic pana la 1,90 m adâncime.

05. Condițiile de amplasare si realizare a contructiilor:

Conform certificatului de urbanism:

Sala de gimnastica nu va avea locuri prevăzute pe scaune

Construcția se va racorda la uilitatile existente in zona

In urma lucrărilor de săpătură spatiile afectate se vor readuce la starea inițiala de către unitati specializate agreate de către Primăria Municipiului Aras.

Documentațiile tehnice vor fi întocmite in conformitate cu Legea nr.50/91 republicata, Legea nr. 10/95.

Construcțiile propusa va respecta prevederile Codului Civil.

  • IV. CARACTERISTICILE CONSTRUCȚIEI PROPUSE :

  • 1. Regim de inaltime :

a. sala gimnastica:

Dimensiunile maxime ale construcției vor fi de 17,00m x 29,00m, cu un regim de inaltime parter.

Hmax. CORNIȘA

+08,15m

H max. ATIC

+09,00 m

Fata de cota terenului sistematizat, situat la 110.15 NMN.

b. corp vestiare:

Dimensiunile maxime ale construcției vor fi de 25,85 x 42,75m, cu un regim de inaltime parter.

Hmax. CORNIȘA

+03,75m

H max. ATIC

+04,75 m

Fata de cota terenului sistematizat, situat la 110.15 NMN.

  • 2. încadrare tehnica:

Construcția proiectata se incadreaza la categoria „C - normală" conform HGR 766/97 de importanta (conform HGR nr. 766/1997) si la CLASA " III" DE IMPORTANTA (conform Normativului PI00/92).

Zona seismica de calcul este D, cu Tc =0,70s (conform harții de zonare seismica din Normativul PI 00/92).

  • 3. Elemente de trasare :

Cotele absolute de nivel, rezultate in vederea sistematizării si realizării construcției ,sunt:

Cota terenului natural

110,05 NMN

Cota terenului sistematizat

110,15 NMN

Cota + 0,00

110,60 NMN

MBLstacdne [isoi

MFW EJELP.L.E C. TA RJE ARHITECTURA urbanism

D E Q , G N                 9001

■■■mI i n □ i n e r i e

iw

|M001

lOHSAS

MEMORIU TEHNIC DE ARHITECTURĂ

Beneficiar:

Primăria Mun. Arad

Data: 07.12.2011

Pagina 3/9

Proiect 88/2011

Faza D.T.A.C.+P.T.

  • V. DESCRIEREA FUNCȚIONALA PROPUSA :

Se propune adaptarea proiectului tip - SALA DE SPORT TIP I (baschet) - la cerințele funcționale ale unei săli de gimnastica , la care se adauga spatiile necesare pentru vestiare de atletism pentru terenul adiacent, precum si o sala de torta care sa deservească ambele categorii de sportivi.

SALA GIMNASTICA

CORP VESTIARE

Funcțiune

Arie utila [mp]

Funcțiune

Arie utila [mp]

sala gimanstica

496,25

vestiar gimnastica 01

21,50

baie 01

02,50

dusuri 01

08,25

dusuri 02

08,25

baie 02

02,50

vestiar gimnastica 02

21,50

vestiar antrenori

13,75

materiale sportive

13,50

baie 03

02,25

baie 04

02,25

centrala termica

15,75

magazie

15,75

vestiar arbitri

21,50

baie 05

02,50

dusuri 03

08,25

dusuri 04

08,25

baie 06

02,50

vestiar oficiali

21,50

hol acces

22,75

baie 06

03,00

așteptare AD

08,00

cabinet lucru AD

06,25

recoltare AD

04,50

prim ajutor

16,00

vestiar atleti 01

21,50

baie 07

02,25

dusuri 05

06,00

dusuri 06

06,00

baie 08

02,25

vestiar atleti 02

21,50

sala forța

102,00

ARIE UTILA

496,25

ARIE UTILA

398,00

ARIE CONSTRUITA

503,50

ARIE CONSTRUITA

510,75

spatii interstitiale                                                                        |

17,00

ARIE UTILA TOTALA

894,25

ARIE CONSTRUITA TOTALA

1031,25

ARIE DESFSURATA

1031,25

ARIE TEREN

ARIE CONSTRUCȚII

25.866 mp

1031,25 mp

INDICI TEHNICO - URABNISTICI

POT

CUT

Valori existente

0%

0.00

Valori propuse

03,98%

0.04

Număr locuri de parcare : 20 locuri de parcare.

Vii. SOLUȚII CONSTRUCTIVE SI DE FINISAJ :

  • A. Sistemul constructiv:
  • a. sala de gimnastica:

Construcția propusa va avea un sistem structural de tip cadre metalice, cu fundații izolate din beton, stâlpi si grinzi din profile metalice, cu elemente de racord metalice.

  • b. corp vestiare:

Construcția propusa va avea un sistem structural din zidărie confinata din blocuri ceramice cu goluri verticale tip GVP, cu fundații continue din beton, stalpisori, centuri si buiandrugi din beton armat si placa peste sol si planseu din beton armat.

  • B. închiderile exterioare si compartimentările interioare :
  • a. sala de gimnastica:

Construcția propusa va avea închiderile perimetrele din panouri de policarbonat.

La interior zona dinspre vestiarele gimnastilor va avea un perete de zidărie aparent pana la inaltimea de 3,00m; acesta va face parte din structura vestiarelor si va fi alcătuit ca atare.

  • b. corp vestiare:

Construcția propusa va avea închiderile perimetrele din pereți de zidărie cu blocuri ceramice cu goluri verticale tip GVP de 25cm, placare cu polistiren expandat de minim 8cm.

Compartimentările interioare vor fi realizare din pereți de zidărie din BCA, cu grosimea de 10 cm.

  • C. Finisajele interioare:

a. sala de gimanstica:

PARDOSELI

FINISAJE PEREȚI

TAVANE

TAMPLARIE

poliuretanica turnata tip Conipur KF (sau similar)

panouri policarbonat CLEAR tencuiala de interior RAL 2011

panouri sandwich tabla cutata

PVC culoare portocalie RAL 2011

b. corp vestiare:

PARDOSELI

FINISAJE PEREȚI

TAVANE

TAMPLARIE

rășini epoxidice interior

tencuiala + glet + vopsea lavabila RAL 9001

tencuiala + glet + vopsea lavabila RAL 9001

PVC culoare portocalie RAL 2011

gresie antiderapanta pentru zone umede

faianța pana la 2,00m RAL 9001

  • D. Finisajele exterioare:

a. sala de gimanstica:

FAȚADA

USI

FERESTRE

INVELITOARE

panouri policarbonat CLEAR

PVC culoare portocalie

RAL 2011

PVC culoare portocalie

RAL 2011

panouri sandwich tabla cutata

b. corp vestiare:

FAȚADA + ATIC

USI

FERESTRE

INVELITOARE

tencuiala structurata culoare RAL 9001,

PVC culoare portocalie RAL 2011

PVC culoare portocalie

RAL 2011

membrana + pietriș

  • E. Acoperișul si invelitoarea:

Pentru sala de gimnastica se propune o invelitoare din panouri sandwich de tabla cutata, cu panta de 5 grade, prevăzută cu sistem de jgheaburi si burlane cu suctiune ce vor colecta apele pluviale spre sistemul de canalizare general.

Pentru corpul de vestiare se va propune invelitoare tip terasa necirculabila, cu panta de 2,5% prevăzută cu sistem de jgheaburi si burlane cu suctiune ce vor colecta apele pluviale spre sistemul de canalizare general.

  • VIII. UTILITATI:

  • 1. Energie termica :

Clădirea va fi racordata la rețeaua de termoficare existenta in zona (strada Dacilor).

Pentru asigurarea necesarului de confort termic al clădirii (încălzire, apa calda curenta) utilajele aferente vor fi amplasate intr-o încăpere speciala, cu funcțiune tehnica.

Toate conductele de încălzire se vor izola termic.

Trecerea conductelor prin pereți și prin planșee se va face prin tuburi de protecție. Golurile se vor executa numai cu acordul proiectantului de rezistență.

Pe timpul execuției și a exploatării se vor respecta normativul 113 și normele de protecția muncii și de PSI în vigoare.

  • 2. Energie electrica:

Alimentarea cu energie electrică a obiectivului este posibil a se realiza de la rețeaua existentă pe strada la firidele de branșament ce se vor amplasa pe zidul noului obiectiv, la intrarea principala.

De la firida de branșament se va putea alimenta prin cablu subteran cu o secțiune ce va rezulta din studiul de soluție care va fi elaborat de către furnizorul de energie electrică.

Circuitele de iluminat se vor realiza cu conducte de cupru izolate, protejate în tuburi îngropate în zid. Traseele circuitelor vor fi realizate pe direcții perpendiculare (orizontal/vertical). Recomandăm fotografierea circuitelor înainte de acoperirea lor având în vedere eventuale lucrări ulterioare în zonele instalației. Fotografiile vor fi păstrate pe toată durata de existență a construcției. Aparatele utilizate (întrerupătoare, comutatoare) vor fi de tip „subtencuială".

Instalația de prize de utilizare generală împărțită pe mai multe circuite protejate fiecare cu câte un întrerupător automat va fi realizată cu conductoare de cupru izolate, protejate în tuburi flexibile montate îngropat în zid, sub tencuială.

Se vor respecta cerințele principale de calitate conform Legii Nr. 10/1995 și a Normativului C56/1985 pentru verificarea calității lucrărilor și instalațiilor aferente.

3.Instalații sanitare:

Instalațiile sanitare interioare aferente locuinței sunt:

  • •  instalații de apă rece și apă caldă menajeră

  • •  instalații de recirculare a apei calde menajere

  • •  instalații de scurgere menajeră și pluviala;

Alimentarea cu apă rece se va face de la rețeaua de apă potabilă existentă, printr-un cămin de apometru propus.

Conductele de apă rece din exterior sunt din țeavă de polietilenă de înaltă densitate PE 80, Pn6 montate îngropat pe un pat de nisip de 10 cm la o adâncime minimă de 80 cm.

Apele meteorice de pe acoperiș vor fi colectate cu ajutorul pantelor de scurgere și vor fi evacuate cu ajutorul jgheaburilor si burlanelor.

Ele vor fi preluate de conductele de canalizare pluviale existente, sau în rezervoare îngropate în vederea utilizării lor (udarea spațiului verde).

Trecerea conductelor prin pereți și prin planșee se va face prin tuburi de protecție.

Golurile se vor executa numai cu acordul proiectantului de rezistență.

  • IX. ÎNDEPLINIREA CERINȚELOR DE CALITATE (stabilite prin Legea nr.10/1995)

Se vor respecta cerințele de calitate prevăzute de legislația in vigoare, după cum urmeaza:

  • A.Cerinta «A» : REZISTENTA SI STABILITATE conform prevederilor din memoriu tehnic de specialitate.

  • B.Cerința «B»: SIGURANȚA IN EXPLOATARE :

Pentru asigurarea unei exploatări sigure se vor lua măsuri de protecție a utilizatorilor față de riscul de rănire prin contact cu suprafețele tăioase, fierbinți, în mișcare, sau care ar putea electrocuta.

Se vor respecta următoarele măsuri minimale în ceea ce privește siguranța în exploatare:

1 .Siguranța cu privire la ciruclatia orizontala interioara si exterioara:
  • •  măsuri pentru împiedicarea alunecării, împiedicării;

  • •  măsuri de protecție împotriva contactului cu proeminente joase sau cu elemente verticale;

  • •  măsuri de protecție împotriva contactului cu suprafețe transparente cu parapete joase;

  • •  asigurarea distantei pentru deschiderea in siguranța a ușilor, evitarea coliziuni cu alte persoane sau obiecte de mobilier (fluxuri funcționale).

2.Siguranta cu privire la schimbările de nivel:

® inaltimea minima de 90 cm si executarea din materiale rigide a parapetelor pentru scări.

  • 3. Siguranța la deplasarea pe scări si rampe:
  • • dimensionarea treptelor exterioare (15cm x 30 cm) se incadreaza in dimenisunile recomandate;

  • •  balustrade de 90 cm pentru laturile exterioare ale scărilor si podestelor;

  • •  muchii de treapta protejate împotriva alunecării prin elemente profilate, finisaje cu gresie antiderapanta;

  • 4. Siguranța cu privire la iluminat:
  • •  iluminat natural și artificial, interior și exterior;

  • •  in caz de avarie se va prevedera intruruperea automata a alimentarii cu energie electrica;

  • • se va evita fenomenul de orbire temporara,prin amplasarea necorespunzatoare a corpurilor de iluminat sau a ferestrelor;

5.Siguranta cu privire la deplasarea cu ascensorul sau scări rulante:
  • •  nu este cazul;

  • 6. Siguranța cu privire la agresiuni provenite din instalații:
  • •  masuri de protecție împotriva electrocutărilor, exploxiilor, arsuri,opariri,degerari, intoxicări datorate elementelor si instalațiilor propuse;

  • 7. Siguranța cu privire la lucrările de intretinere:
  • • se vor specifica lucrările de intretinere care pot fi executate corect si fara consecințe neplăcute de către beneficiar (acesta vor fi instruit in acest sens), si separat lucrările de intretinere care necesita prezenta expresa a unui specialist;

8.Sigurnata cu privire la efracție si pătrunderea animalelor daunatoare si insectelor:
  • •  Masuri de protecție antiefractie;

  • •  Grile si plase pentru insecte sau animale daunatoare.

9. Eliminarea barierelor arhitecturale pentru circulația libera a persoanelor cu handicap:
  • •  Nu este cazul.

  • C.Cerinta «C»: SECURITATEA LA INCENDIU :

Securitatea la incendiu este asigurată prin respectarea prescripțiilor specifice din P 118 - 99, Norme tehnice de proiectare și realizare a construcțiilor privind protecția la acțiunea focului și Norme generale de protecție împotriva incendiilor la proiectarea și realizare construcțiilor și instalațiilor.

Clădirea din incinta se constitiuie fiecare intr-un singur compartiment de incendiu cu grad de rezistență la foc II.

Se vor respecta următoarele măsuri minimale în ceea ce privește siguranța la foc:

  • • protecția la foc față de vecinătăți, prin respectarea distantelor reglementate de normativ;

  • • limitarea propagării focului în interiorul clădirii și pe fațade;

  • • măsuri pentru evacuarea fumului și gazelor fierbinți;

  • • căi de acces interioare și exterioare pentru intervenție în caz de incendiui;

® măsuri pentru securitatea echipelor de intervenție;

  • • dimensionarea cailor de evacuare la minim 1,10 m,permițând evacuarea in 2 fluxuri;

  • • golurile tehnice, vor avea elemente de impiedicare a extinderii incendiului pe verticala.

La amplasarea clădirii s-au respectat prevederile Normativului P 118-99 în ceea ce privește distantele fa|ă de vecinătăți și constituirea compartimentelor de incendiu.

Se va respecta dotarea standart cu mijloace de prima intervenție in vederea stingerii eventualelor incendii. Precizam ca sala de gimnastica nu este sala aglomerata (nu are spectatori).

  • D.Cerinta «D»: IGIENA ,SANATATE SI MEDIU

Această cerință implică conceperea și executarea spațiilor, a părților componente precum și a dotărilor unei clădiri de locuit astfel încât să nu fie periclitată sănătatea și igiena ocupanților, urmărindu-se totodată și protecția mediului înconjurător.

01 .ASIGURAREA CONDIȚIILOR DE IGIENA SI SANATATE IN CLĂDIRE :

Se vor respecta următoarele măsuri minimale pentru aceste cerințe:

  • •   măsuri pentru asigurarea calității aerului funcție de destinația spatiilor, activități și număr de ocupanți (volum aer/ocupant, nr. schimburi aer/oră, ventilare/filtrare)

  • •  măsuri pentru asigurarea calității finisajelor fără degajări de noxe (formaldehida, radiații, substanțe iritante, urât mirositoare, etc.)

  • •  măsuri pentru asigurarea condițiilor de menținerea igienei (curățire/igienizare spații, igiena ocupanti, etc.)

  • •  măsuri pentru evacuarea apelor uzate din exteriorul/interiorul construcției fără a se afecta mediul sau sănătatea ocupanților;

  • •  măsuri pentru evacuarea deșeurilor solide din exteriorul/interiorul construcției fără a se afecta mediul sau sănătatea ocupanților;

  • •   măsuri pentru asigurarea condițiilor de iluminat natural/artificial funcție de activități pe timp de zi/noapte.

02.PROTECTIA MEDIULUI

Cerința privind refacerea/ protecția mediului presupune realizarea produsului de construcție (clădirea) astfel încât pe toată durata de viață/execuție, exploatare, posfufilizare) să nu afecteze în nici un fel echilibrul ecologic.

02.01. Influenta construcției asupra mediului (natural si amenajat):

Sunt asigurate parcaje in aer liber, acoperite.

Pe durate execuției construcției nu se va ocupa abuziv spațiul public, depozitările de materiale si utilaje nu vor afecta iremediabil echilibrul vegetației din cadrul parcelei se vor folosi materiale care nu au un efect negativ asupra mediului înconjurător.

02.02.Protecția florei, faunei și reliefului determinată de:

Nu se estimează un impact negativ asupra ecosistemelor existente.

02.03.Protecția împotriva umbririi sau reflexiei supărătoare a luminii către vecinătăți:

Prin regimul de inaltime, clădirea asigura insorirea corespunzatoarea a vecinătăților;

Construcția nu are ferestre care ar putea cauza reflexe supărătoare către vecinătăți;

02.04.Protecția acustică determinată :

Prin activitățile desfășurate, spațiile nu trebuie să devină surse perturbatoare pentru exterior, de aceea se vor prevedea măsuri pentru evitarea propagării zgomotelor în exteriorul construcției pentru a nu se afecta confortul spațiilor învecinate.

  • E. Cerința «E»: IZOLAREA TERMICA SI ECONOMIA DE ENERGIE

Această cerința cu o probabilitate acceptabilă pe toată durata de serviciu normată d.p.v. economic, prin asigurarea performanțelor higromethce ale elementelor perimetrele ale clădirii, asigurarea unei concepții generale și de detaliu optime, precum și a unei execuții și întreținere corecte a clădirii în ansamblul ei; de asemnea este indicata si stabilirea consumului anual de energie necesară pentru încălzire precum si asigurarea unui consum rațional de energie prin contorizare.

  • 1. Condițiile ambientale exterioare spațiului cercetat Amplasamentul studiat se afla in zona temperata, cu climat termperat - continental cu influente oceanic , cu o circulație a maselor de aer predominant vestica; (temperatura de calcul pentru vara ede 28 grade Celsius/ temperatura de calcul pentru vara de -15 grade Celsius.)

Se estimează o expunere anuala de 3000 de ore la vânturi mai mari de 4m/s, un număr de 1500 ore/sezon de strălucire a soarelui si o cantitate de precipitații de 400 -600 mm pe mp.

  • 2. Condițiile ambientale interioare

Orientarea in teren ajuta la o orientare favorabila fata de punctele cardinale.

  • 3. Caracteristicile suprafețelor vitrate care contribuie cu aport solar la mediul termic al spațiului

Suprafețele vitrate vor urmări pastrarea confortului termic interior, prin coeficientul de izolare oferit de panoul de tip termopan, astfel incat nu existe supraîncălzire si sa nu se piarda căldură.

  • 4. Caracteristicile higrotermice ale elementelor care limitează spațiul studiat

La nivelul sălii de sport, panourile sandwich din tabla cutata cu miez de poliuretan oferă confortul hidro-termic necesar, cerând o atentie deosebita la nivelul îmbinărilor.

Construcțiile vor avea o anvelopa termica, prin placare cu polistiren extrudat la nivelul planseelor si expandat la nivelul pereților, cu grosimi urmărind proporția pierderilor de căldură caracteristice pentru fiecare element; pentru suprafețele orizontale exterioare la partea interioara vor exista folii de anticondens, iar peste termoizolatie vor fi prevăzute membrane hidroizolante.

  • 5. Asigurarea confortului higrotermic interior, iarna

Asigurarea performanțelor de izolare termică al elementelor de construcție perimetrele se realizează cu respectarea prevederilor din „Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcție ale clădirilor, C 107-2005”.

Posibilitatea apariției punții termice este ridicata in cazul îmbinării planselelor, in dreptul suprafețelor exterioare ale grinzilor sau stâlpilor, la rosturi (in special in zona de montare a ferestrelor).

  • 6. Masuri de minimizare a consumului de emergie in ansamblu:

Este realizata minimizare a consumului de energie in ansamblu printr-o orientare cardinala corepsunzatoarea a spatiilor); se pot urmar, opțional, si sisteme de recupereare a căldurii, sau sisteme bazate pe energia solara,geotermala.etc.

  • 7. Masuri de asigurare a confortului in condiții de vara:

Configurația clădirii, cu placa superioara in consola de tip portic, ce umbrește in timpul verii si protejează de intemperii; aceste elemente arhitecturale au rol de protecție solara fixa.

Suplimentar se vor instala sisteme de protecție solara mobile (folie reflectorizanta,jaluzele, rulouri,etc.) pentru menținerea confortului termic in perioada verii.

  • 8. Masuri de evitare a apariției condensului:
  • a.  /a fata interioara a pereților exteriori,

  • b.  la interiorul pereților exteriori,

  • c. in spatele unor eventuale finisaje exterioare etanșe.

Evitarea apariției condensului la partea interioară a suprafețelor la pereții exteriori și/sau a celor spre spații cu diferențe de temperatură și/sau umiditate semnificative, sau in spatiile exterioare etanșe se va realiza prin realizarea unei termoizolatii eficiente, fara puneți termice, a unor ferestre cu tamplarie din lemn stratificat si prin aerisire regulata.

  • 9. Sistemul de echipare (incalzire, climatizare) adoptat:

Sistemul de incalzire adoptat funcționează prin racordarea la rețeaua de termoficare existenta, prin intermediul unei centrale; aceastea vor fi poziționare in spațiul tehnic special destinat, vor avea un cos de evacuare a gazelor arse si sisteme de protecție adaptate.

  • 10. Masuri de evitare a infiltrațiilor de apa prin invelitoare:

Invelitoarea sălii de gimnastica va fi realizata din panouri de tabla cutata cu pante de scurgere de 5 grade, cu modalitatea de dirijare a apelor către streșinii, evitând staționarea; de aici vor fi preluate de burlane si dirijate spre sistemul de drenare/canalizare general.

Invelitoarea corpului vestiarelor va fi tip terasa neciruculabila, cu pante de 2,5% si sistem de jgheaburi si burlane care aduc apele in exterior si apoi le dirijează către sistemul de canalizare general.

  • 11. Masuri de drenare a apelor de suprafața:

Sistemul de drenaj va prelua apele din zona construita (in special pe cele din amonte, care tind sa se infiltreze in elementele structurale) si le vor conduce către sistemul de colectare general.

  • F. Cerința «F» : PROTECȚIA LA ZGOMOT
  • 1. înscrierea in condițiile de mediu

Sursa de zgomot existenta este traficul auto stradal, destul de redus.

  • 2. Masuri de proiecție acustica fata de zgomotul din interiorul clădirii

Clădirea este retrasa de la frontul stradal, suplimentând confortul prin folosirea ferestrelor cu califati fonice ridicate;

  • 3. Masuri de protecție acustica in interior, zgomote aeriene

Protecția adecvată la zgomot aerian se stabilește în funcție de natura surselor poluante exterioare construcției, conform prevederilor normativului de protecție de zgomot urban.

Cerința privind protecția împotriva zgomotului implică conformarea spatiilor și elementelor delimitatoare astfel încât zgomotul perceput de către ocupanfi să se păstreze la un nivel corespunzător condițiilor în care sănătatea acestora să nu fie periclitată, asigurându-se totodată un confort acceptabil (35 dB).

  • 4. Masuri de protecție acustica, zgomot structural

In interiorul clădirii, se prevăd finisaje elastice la nivelul pardoselii precum si al pereților sălii de sport, care sa ecraneze zgomotele structurale si cele rezultate in folosința._________________________________

  • X. AMENAJARI EXTERIOARE CONSTRUCȚIEI:____________________________________

Se vor propune amenajari ale parcelei care conțin alei pietonale, platforme auto si parcaj in incinta. Aleile si platformele se vor realiza din dale de beton.

Spatiile verzi si zonele plantate vor amenajate după finalizarea construcției si intretinute de către proprietari, in zonele propuse prin proiectul de fata precum si in cele existente inițial.

  • XI. ORGANIZAREA DE ȘANTIER SI MASURI DE PROTECȚIA MUNCII:__________________

Daca lucrările de execuție se vor desfasura numai in limitele incintei deținute de titular sau vor afecta temporar domeniului public. Precizarea construcțiilor (baracamentelor) si echipamentelor provizorii necesare executării lucrărilor.

Pe durata executării lucrărilor de construire se vor respecta următoarele acte normative privind protecția muncii in construcții:

  • - Legea 90/1996 privind protecția muncii;

  • - Ord. MMPS 578/1996 privind norme generale de protecția muncii;

  • - Regulamentul MLPAT 9/N/15.03.1993 - privind proiecția si igena muncii in construcții -ed. 1995;

  • - Ord. MMPS 235/1995 privind normele specifice de securitatea muncii la inaltime;

  • - Ord. MMPS 255/1995 - normativ cadru privind acordarea echipamentului de protecție individuala;

  • - Normativele generale de prevenirea si stingerea incendiilor aprobate prin Ordinul Ml nr.775/22.07.1998;

  • - Ord. MLPAT 20N/11.07.1994 - Normativ C300.

  • - alte acte normative in vigoare in domeniu la data executării propriu-zise a lucrărilor.

In conformitate cu Legea 10/1995 privind calitatea lucrărilor in construcții si HGR 925/1995 proiectul va fi supus verificării tehnice pentru cerința A (rezisenta si stabilitate) si C (securitatea la incendiu).

Prezenta documentație, in faza de proiect pentru autorizația de construire, este un extras din proiectul tehnic si a fost elaborata cu respectarea prevederilor Legii 50/1991 (republicata), ale Legii nr.10/1995 privind calitatea lucrărilor in construcții si a normativelor tehnice in vigoare.

întocmit

FOAIE DE CAPĂT

DENUMIRE:         ADAPTARE PROIECT TIP SALA SPORT TIP I

- STADION GLORIA ARAD

AMPLASAMENT:    STADION GLORIA ARAD

BENEFICIAR:        PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

PROIECTANT:        S.C. STACONS S.R.L.

PROIECT NR:        88/2011

FAZA:                D.T.A.C.+P.T.

2011

SCTSTACONS SRL, NRC: 1327144/1997, ' CUI: RO 9330282, Arad3101337^111. Decebal, Nr/6 Tel/Fax: 0257 212065, , E-mail: xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx, Web: www.jtacQns.JS.

RO 9330282

DEVIZUL GENERAL

privind cheltuielile necesare realizării investiției

Investita:    ADAPTARE PROIECT TIP SALA SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

Beneficiar:   PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Proiect:       88/2011

Pag. 1/1


In mii lei si mii euro, la cursul BNR 4,34 iei/euro din data:      09.12.2011

Temei legal: HG 28/09.01.2008                                                       TVA          24 %

Cap.

Nr. cri.

DENUMIREA CAPITOLELOR

SI SUBCAPITOLELOR DE CHELTUIELI

VALOARE (tara TVA)

TVA

VALOARE (inclusiv TVA)

Mii Lei

Mii EURO

Mii Lei

Mii Lei | Mii EURO

0

1

2

3

4

5

I 6

Cap.1 Cheltuieli pentru obținerea si amenajarea terenului

1.1

Obținerea terenului

O.OOC

o,ooc

0,00C

o,ooc

0,000

1.2

Amenajarea terenului

106,852

24.62C

25,644

132,497

30,529

1.3

Amenajări pentru protecția mediului si aducerea Ia starea inițiala

0,000

0,00C

0,00C

O.OOC

0,000

TOTAL CAP. 1

106,852

24,620

25,644

132,496

30,529

Cap. 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului

2.1

alimentare cu apa

9,548

2,200

2,292

11.84C

|        2,728

2.2

canalizare

9.548

2,200

2,292

11.84C

2,728

2.3

alimentare cu agent termic

138,880

32,000

33,331

172,211

39,680

2.4

alimentare cu enrgie electrica

15,190

3,500

3,646

18,836

|        4,340

TOTAL CAP. 2

173,166

39,900

41,560

214,726

|      49,476

Cap.3 Cheltuieli pentru proiectare si asistenta

3.1

Studii de teren

0,800

0,184

0,192

0,992

0,229

3.2

Taxe pentru obținerea de avize, acorduri, autorizații

1,030

0,237

0,000

1,030

0,237

3.3

Proiectare si inginerie

38,648

8,905

9.276

47,924

11,042

3.4

Organizare proceduri achiziție publica

0,998

0,230

0,240

1,238

0,285

3.5

Consultanta

12,970

2,989

3,113

16,083

3,706

3.6

Asistenta tehnica

37,127

8,555

8,910

46,037

10,608

TOTAL CAP. 3

91,573

21,100

21,730

113,304

26,107

Cap. 4 Cheltuieli pentru investiția de baza

4.1 Construcții si instalații obiecte de baza

4.1.1 Construire sala sport + corpuri anexe

2.069,394

476,819

496,655

2.566,049

591,255

4.1.2

l”                             Total SUBCAP. 4. î

2.069,394

476,819

496,655

2.566,049

591,255

4.2

Montaj utilaje si echipamente tehnologice

4.2.1

Montaj utilaj in CT                                                 3,787

0,873

0,909

4,696

1,082

Total SUBCAP. 4.2

3,787

r~ 0,873

0,909

4,696

1,082

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale cu montaj

4.3.1

Procurare utilaje in CT + alim apa

135,544

31,231

32,531

168,075

38,727

Total SUBCAP. 4.3

135,544

31,231

32,531

168,075

38,727

. 4.4

Utilaje tara montaj si echipamente de transport

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

|                              Total SUBCAP. 4.4

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

4.5

Dotarij

4.5.1

Uz gospodăresc, PSI, protecția muncii, etc.

105,301

24,263

25,272

130,574

30,086

30,086

Total SUBCAP. 4.5

105,301

24,263

25,272

130,574

4.6

Active necorporale

4.4.1

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Total SUBCAP. 4.6

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

TOTAL CAP. 4

2.314,026

533,186

555,366

2.869,393

661,150

Cap. 5 Alte cheltuieli

5.1

Organizare șantier, din care

62,466

14,393

14,992

77,458

17,848

5.1.1

Lucrări de construcții

62,466

14,393

14,992

77,458

17,848

5.1.2

Cheltuieli conexe organizării șantierului

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

5.2

Comisioane, cote, taxe, costul creditului

60,066

13,840

0,000

60,066

13,840

5.3

Cheltuieli diverse si neprevăzute

268,562

61,881

64,455

333,017

76,732

TOTAL CAP. 5

391,094

90,114

79,447

470,541

108,420

Cap. 6. Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste si predarea la beneficiar

6.1

Pregătire personal de exploatare

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

6.2

Probe tehnologice si teste

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

TOTAL CAP. 6

0,000

0,000

0,0001

0,000

TOTAL GENERAL

3.076,712

708,920

7723,748

3.800,460

875,682

Din care C+M (1.2+1.3+2+4.1+4.2+5.1,’Tl           Ț

2.415,665

556,605

579,760

2.995,425

690,190

întocmit        r-'C:

STACONS SRUÂrad


Reg. Com.: J02/144/1997

CUr. RO 9330282


30,2      37,448


DEVIZE FINANCIARE

Investiția; ADAPTARE PROIECT TiP SALA SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

Pag. 1/2


Beneficiar: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Proiector. 88/2011

In mii lei si mii euro, la cursul BNR 4,34 lei/euro din data: 09.12.2011

TVA        24 %

Cap.

Nr. crt.

DENUMIREA CAPITOLELOR SI SUBCAPITOLELOR DE CHELTUIELI

VALOARE (faraTVĂj

TVA

VALOARE (inclusiv TVA)

Mii Lei

Mii EURO

Mii Lei

Mii Lei

Mii EURO

0

1

2

3

4

5

6

iCăp".3.

Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica

3.1

Studii de teren

0,800

0,184

0,192

0,992

0,229

Studii topografice

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Studii geotehnice

0,800

0,184

0,192

0,992

0,229

Studii geologice

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Studii hidrologice

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Studii hidrogeotehnice

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Studii fotogrametrice

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Studii de stabilitate a terenului

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

3.2

Taxe pentru obținerea de avize, acorduri si autorizații                      3,030

0,237

0,000

1,030

0,237

obtinere/prelungire Certificat urbanism

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

obtinere/prelungire valabilitate CU

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

obtinere/prelungire valabilitate AC/AD

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

obținere aviz bransament/racord rețea apa

0,080

0,018

0,000

0,080

0,018

obținere aviz racord rețea canalizare

0,000

0.000

0,000

0,000

0,000

obținere aviz bransament/racord rețea gaze

0,225

0,052

0,000

0,225

0,052

obținere aviz bransament/racord rețea termoficare

0,110

0,025

0,000

0,110

0,025

obținere aviz bransament/racord rețea energie electrica

0,150

0,035

0,000

0,150

0,035

obținere aviz bransament/racord rețea telefonie

0,165

0,038

0,000

0,165

0,038

întocmire doc. obt. nr. cad., inreg. teren in CF

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

obținere acord mediu

0,300

0,069

0,000

0,300

0T69

obținere aviz PSI

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

obținere aviz PC

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

alte avize/acorduri/autorizatii

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

3.3

Proiectare si inginerie                                                   38,648

8,905

9,276

47,924

11,042

Studiu de prefezabilitate

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Sudiu de fezabilitate

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Proiect tehnic

37,448

8,629

8,988

46,436

10,699

Detalii de execuție

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Verificarea tehnica a proiectării

1,200

0,276

0,288

1,488

0,343

Elaborare certificat performanta energetica

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Elaborare doc. obținere avize, acorduri impuse prin CU

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Elaborare documentații urbanistice

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Elaborare studii de impact

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Elaborare studii/expertize de amplasament

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Expertizarea tehnica (DALI, continuare lucrări)

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Audit energetic (lucrări creștere performanta energetica)

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

naeligîbll “

Organizarea procedurilor de achiziție                                      0,998

0,230

0,240

1,238

0,285

întocmirea documentației de atribuire si multiplicare

0,998

0,230

0,240

1,238

0,285

Onorarii, transport cazare comisie de evaluare

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Anunțuri intenție, participare,atribuire contracte, corespondenta in legătură cu achizițiile publice, etc

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

3.5

Consultanta                                                         12,970

2,989

3,113

16,083

3,706

Elaboarare studii de piața, evaluare, etc.

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Managementul execuției investiției sau administrarea contractului de execuție

12,970

2,989

3,113

16,083

3,706

3.6

Asistenta tehnica                                                        37,127

8,555

8,910

46,037

10,608

Asistenta tehnica a proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor O,OO5*(1.2+1.3+2+4)

12,970

2,989

3,113

16,083

3,706

Plata dirigintelui de șantier 0,OT(1.2+1.3+2+4.1+4.2+5.1.1)

24,157

5,566

5,798

29,954

6,902

TOTAL CAP. 3     _ _________________________________

91,573

21,100

21,730

113,304

26,107

ÎNTOCMIT

. ȘTACONS SRL


Arad, xx xxxxxx

B-l DECEBAL, nr. 6

Tei. 0257 212065,


DEVIZE FINANCIARE

investiția: ADAPTARE PROiECT TIP SALA SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

Beneficiar: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Proiect nr. 88/2011                                                                                                 Pag. 2/2

in mii lei si mii auro, la cursul BNR          4,34 lei/euro din data: 09.12.2011

Cap.

Nr. crt.

DENUMIREA CAPITOLELOR

Si SUBCAPITOLELOR DE CHELTUIELI

VALOARE (faraTVA)

TVA

VALOARE (inclusiv TVA)

Mii Lei

Mii EURO

Mii Lei

Mii Lei

Mii EURO

0

1

2

3

4

5

6

Cap.5.

Alte cheltuieli

5.1.

s.,.,

Organizarea de șantier

62,466

14,393

14,992

77,458

17,848

Lucrări de construcții si instalații aferente organizării de șantier

38,549

8,882

9,252

47,801

11,014

construcții provizorii - vestiare

0,000

0,000

0.000

0,000

0,000

Grupuri sanitare

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Rampe spalare auto

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Depozit materiale

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Fundații macarale

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Rețele electrice de iluminat si torta

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Cai de acces auto si cf

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Branșamente racorduri la utilitati

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

împrejmuiri

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Panouri prezentare

0,000

0.000

0,000

0,000

0,000

Pichete incendiu

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Cheltuieli desființare șantier 0,01*(1.2+1.3+2+4.1+4.2+5.1.l)

23,917

5,511

5,740

29,658

6,834

5.1.2

Cheltuieli conexe organizării de șantier

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Obținere AC/AD aferente lucrărilor de Org. șantier

0,000

0,000

0.000

0,000

0,000

Taxe de amplasament

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

închirieri semne de circulație

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

întrerupere temporara a rețelei de transport sau distribuție, utilitati, circulație

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Contract de asistenta cu politia rutiera

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Contracte temporare cu furnizori utilitati

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Taxe depozit ecologic

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Taxe locale

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Chirii pentru ocuparea temporara a domeniului public

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Costul utilităților consumate in incinta OS

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Costul transportului muncitorilor nelocalnici sau cazare

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Paza șantierului

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

Asigurarea pompierului autorizat

0,000

0,000

0,000

0,000

0,000

5.2

Comisioane, cote, taxe, costul creditului

60,066

13,840

0,000

60,066

13,840

Comisionul băncii finanțatoare (0,005* cap. 4)

11,570

2,666

0,000

11,570

2,666

Cota aferenta ISC conf. L 50/1991: 0,007* (1.2+1.3+2+4.1+4.2+5.1.1)

16,742

3,858

0,000

16,742

3,858

Cota controlul statului... conf. L 453/2001: 0,001*

(1.2+1.3+2+4.1+4.2+5.1.1)

2,392

0,551

0,000

2,392

0,551

Cota Casei Sociale a Constructorilor 0,005*(1.2+1.3+2+4.1+4.2+5.1.1)

11,959

2,755

0,000

11,959

2,755

Valoarea primelor de asigurare din sarcina autoritatii contractante (0,005 ’ cap. 4)

11,570

2,666

0,000

11,570

2,666

Taxe pentru acorduri, avize si AC/AD, etc. stabilita in condițiile legii

5,833

1,344

0,000

5,833

1,344

Costul creditului - comisioane si dobânzi aferente creditului pe durata execuției obiectivului

0,000

0,000

0.000

0,000

0,000

5.3

Cheltuieli diverse si neprevăzute

268,562

61,881

64,455

333,017

76,732

Cheltuieli neprevăzute, max 0,1*( 1.2+1.3+2+3+41

268,562

61.881

64,455

333,017

76,732

TOTAL CAP. 5                   ____________________

391,094

90,114

79,447

470,541

108,420

ÎNTOCMIT

STACONS SRL

CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiectiv

FORMULAR F1


Pag 1/1


Investiția: ADAPTARE PROIECT TIP SALA SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

Beneficiar: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Proiect nr. 88/2011

Cursul de referința

TVA


Lei/Euro din data 24 %


Nr. crt.

Nr. cap/subcap deviz general

Denumirea capitolelor de cheltuieli

/aloarea cheltuielilor/obiec exclusiv TVA

Din care C+M J

mii lei

mii euro

mii lei

mii euro I

0

1

2

3

4

5

6 i

1

1.2

Amenajarea terenului

2

1.3

Amenajări pentru protecția mediului si aducerea la starea intiala

3

2

Realizarea utilităților necesare obiectivului

6

4

Investiția de baza

Construire sala sport + corpuri anexe

J

7

5.1

Organizare de șantier

TOTAL VA

LOARE (exclusiv TVA)

TAXA PE VALOARE ADAUGATA (TVA)

i

TOTAL VALOARE (INclusiv TVA)

__J

CENTRALIZATORUL

FORMULAR F2-1


cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte

OBIECT: Construire sala sport corpuri anexe

Pag. 1/3

Investiția: ADAPTARE PROIECT TIP SALA SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

Beneficiar: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Proiect nr. 88/2011

In mii lei si mii euro, ia cursul BNR               Lei/Euro din data de

TVA        24 %

Cap.

Nr. Crt.

DENUMIRE

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (inclusiv TVA)

Mii Lei

Mii Euro

Mii Lei

Mii Lei

Mii Euro

I

LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII SI INSTALAȚII

1

Terasamente

2

Construcții: rezistenta (fundații, structura de rezistenta) si arhitectura (inchideri exterioare, compartimentări, finisaje)

0030.1.1 Arhitectura

0030.1.2 Rezistenta infrastructura

0030.1.3 Rezistenta suprastructura

3

Izolații

4

Instalații electrice

SGLR 10 - Instalații electrice

5

Instalații sanitare

SGLR 6 -Cămin de pompare- construcții

SGLR8 - Cămin de pompare - instalații electrice

SGLR5 - Instalații canalizare pluviala

SGLR9- (Instalații sanitare interioare

SGLR4 - Instalații alim apa si canalizare menajera

SGLR7-Camin de pompare -echipare hidraulica

6

Instalații de incalzire, ventilare, climatizare, PSI, radio-tv, intranet

SGLR1 - Centrala termica

SGLR2 - Instalații incalzire interioare

7

Instalații de alimentare cu gaze naturale

8

Instalații de telecomunicații

TOTAL I

II

MONTAJ

SGLR3 - Montaj utilaj in CT

TOTAL II

III

PROCURARE

Utilaje si echipamente tehnologice

Utilaje si echipamente tehnologice in CT

Utilaje si echipamente tehnologice - alimentare cu apa

Utilaje si echipamente de transport

Dotări (mobilier, PSI, uz gospodăresc)

TOTAL III

____________________TOTALDEVIZ PE OBIECT (l+ II + III)

___

DO 1

întocmit-

CENTRALIZATORUL

FORMULAR F2-2


cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte

OBIECT: Amenajări exterioare

Pag 2/3

Beneficiar: ADAPTARE PROIECT TIP SALA SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

Investiția: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Proiect nr. 88/2011

In mii lei si mii euro, la cursul BNR               Lei/Euro din data de

TVA       24 %

Cap.

Nr. Cit.

DENUMIRE

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (inclusiv TVA)

Mii Lei

Mii Euro

Mii Lei

Mii Lei

Mii Euro

I

LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII SI INSTALAȚII

1

Terasamente

2

Construcții: rezistenta (fundații, structura de rezistenta) si arhitectura (inchideri exterioare, compartimentări, finisaje)

3

Izolații

4

Instalații electrice

5

Instalații sanitare

6

Instalații de incalzire, ventilare, climatizare, PSI, radio-tv, intranet

7

Instalații de alimentare cu gaze naturale

8

Instalații de telecomunicații

TOTAL I

II

MONTAJ

Montaj utilaje si echipamente tehnologice

TOTAL II

III

PROCURARE

Utilaje si echipamente tehnologice

Utilaje si echipamente de transport

Dotări (mobilier, PSI, uz gospodăresc)

TOTAL III

TOTAL (l+ II + III)

DO 2

întocmit

CENTRALIZATORUL                         formular F2-3
cheituieliior pe categorii de lucrări, pe obiecte

OBIECT: Organizare de șantier

Pag. 3/3

Beneficiar: ADAPTARE PROIECT TIP SALA SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

Investiția: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Proiect nr. 88/2011

In lei si euro, la cursul lei/euro               Lei/Euro din data de

TVA       24 %

Cap.

Nr. Ort.

DENUMIRE

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (inclusiv TVA)

Mii Lei

Mii Euro

Mii Lei

Mii Lei

Mii Euro

I

LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII SI INSTALAȚII

1

Terasamente

2

Construcții: rezistenta (fundații, structura de rezistenta) si arhitectura (închideri exterioare, compartimentări, finisaje)

3

Izolații

4

Instalații electrice

5

Instalații sanitare

6

Instalații de incalzire, ventilare, climatizare, PSI, radio-tv, intranet

7

Instalații de alimentare cu gaze naturale

8

Instalații de telecomunicații

TOTAL I

II

MONTAJ

Montaj utilaje si echipamente tehnologice

TOTAL II

III

PROCURARE

Utilaje si echipamente tehnologice

Utilaje si echipamente de transport

Dotări (mobilier, PSI, uz gospodăresc)

TOTAL III

________________________TOTAL (l+ II + III)___________________________

DO 3

întocmit

DOTĂRI SALA SPORT

Pag. 1/1


Investiția: ADAPTARE PROIECT TIP SALA SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

Beneficiar: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Proiect:     88/2011

Nr.

crt.

Dotări

Cant

PU [Euro]

fara TVA

Total[Euro]

fara TVA

TotalfLei]

fara TVA

1

Aparat pentru biceps 450

1

2

Aparat pentru triceps

1

3

Aparat pentru biceps - triceps

1

4

Aparat pentru triceps din șezut

1

5

Triceps machine - dipping

1

6

Presa multifuncționala

1

7

Banca pentru împins

2

8

Banca pentru împins înclinat 300

2

9

Aparat de întins picior

1

10

Presa pentru picioare cu greutati

1

11

Aparat de intins si indoit picior combi

1

12

Aparat Hacken Smith 50 (30) mm

1

13

Aparat gambe din picioare

1

14

Aparat gambe special

1

15

Spate si burta combinat

1

16

Aparat spate 450

2

17

Cabel crossver station

1

18

Crossover - shoulder machine combi

1

TOTAL

'■C'li SC»*             s

| Proiectant:

ț Executant:


%3>rw~.


Proiect: ADAPTARE PROIECT SALA nr: 88/20

DE SPORT TIP I - STADION 1 i

GLORIA ARAD

Faza: P.T.*D.T.A.C.


i                   F3 “ LISTA cu cantifâa de lucrări pe categorii de lucrări

l-iei-                                                                                                    08.12.2011

|                     SECȚIUNEA TEHNICA                         SECȚIUNEA FINANCIARA


Mr. Capitolul de lucrări

U.ăVL Cantitatea ;;


0

1

1

RPCG27B1 Zidărie din placi de beton celular autoclavizat, executata cu fâșii de perete despărțitor BCA, lat de 60 cm, lățime de 2,45 m, în grosime de...10 cm

greutate materiale                  tone          36.33

2 mc

3

34.20 material: manopera: utilaj’ transport’

4

manopera

CD15B1

ore          202.88

Pereți din placi din policarbonat, montate la o înălțime de 6 -12 m

mp

811.00 material:

3

  • 3. L

4

  • 4. L

greutate materiale                  tone           0.19

manopera                         ore         478.49

CE05A1         Invelitoare din tabla zincata profilata ondulata

sau cutata, panourile fixate...si tesute cu șuruburi autofiletante

greutate materiale                  tone           0.59

manopera                         ore         395.16

§ 11408061     Panouri Sandwich, ptr. acoperiș-lățime 1m-

i              grosime lOCmm

DAOSA'Î         Strat de agregate naturale ciîindrate, avană

funcția de rezidenta filtranta, izolatoare, antigeliva si anticapilara, cu asternere... manuala;

greutate materiale                  tone          28.55

manopera                         ore         142.68

’ 11748650     Pietriș 8-16

mp

mp

mc

mc

manopera: utilaj: transport:

534.00 material: manopera: utilaj: transport:

534.00

123.00 material: manopera: utilaj: transport:

161.25

5

ÎZF02A

Strat de difuzie a vaporilor, la acoperișuri si terase executat...pe suprafețe orizontale sau înclinate pana la 7%, cu împaslitura din fibre de sticla bitumata perforata tip IBP 1200,

mp

672.00

j.,.-----.....v.v...^

material:

manopera:

l

simplu așezat inclusiv sporul de mastic cu bitum tip...* la hidroizolatie datorat perforațiilor stratului de difuzie;

utilaj:

transport:

f                                         ;


5 = 3x4


greutate materiale                   tone ■          3.05;

manopera                          ore ș        26.88:

"7Î420763 FOLIE DE DIFUZIE.............................................      '^0^

11519957     Membrana bituminoasa cu elasto piastomeri mp 672.00


plansee din ...placi din polistiren ceiuiar,

material:

'manopera:

[utilaj:              j

transport:

1.240.28

672.00

material: :

manopera:


|                  puzderie de cânepa, PEL, poros, stabilit ete,

având grosimea de ...* mm lipite cu mastic de | bitum pe suprafețe înclinate peste 40% sau \ verticale

i

greutate materiale                   tone :

manopera                        oi-e

11419021 POLISTIREN EXTRUDATXPS 60MM imp

ȘZF03A1 Bariera contra vaporilor executa ...pe suprafețe mp orizontale cu un strat de carton, bitumat tip ...* | lipit pe toata suprafața cu mastic de bitum |

7 L

7 L

i        transport: i

greutate materiale                  tone          2.70

manopera                       ore         53.76

2600036

Bitum pentru materiale si lucrări pentru hidroizolatii tip h 68/75 s 7064

kg

\    1.008.0Q

( |

2601535

Carton bitumat fara strat acop (blanc) ci300 100cmx20m s 138

mp

672.00

Strat suport, de panta sau de protecție pentru izolații, inclusiv scafele aferente, executat cu ...mortar de ciment gata preparat marca IV1100 . - T fara adaos de var, driscuit pe suprafețe înclinate peste 40% sau verticale, aplicat în grosime medie de 8cm

mp

614.00 material: manopera: utilaj: (transport:

greutate materiale                   tone s          0.05

manopera

ore          399.10

8.L   2101195

Mortar tencuiala M 100 (var hidrat) s 1030 mc

49.12

9  CG08B-2#

Pardoseli din materiale plastice (poliretan) mp

543.00

montate pe suport existent, curatate, in

material:

incaperi cu suprafețe mai mari de 16 mp...cu

dale flex pvc lipite cu prenadez pe glet subțire :

manopera:

din mortar+aracet.pe strat finis 3 mm, din M

utilaj:

100-T, curatat folosirea la încăperi cu suprafața^ transport: mai mare de 16 mp

greutate materiale                  tone          5.99

manopera

9. L 17000483367......

ore          923.10

Rasina poliuretanica bicomponenta 400 n kg         559.29

elastic ral 7040 13 kg                          j                    j

■10 CG37A-J-

Pardoseli epoxidice interioare cu rezistenta mp         429.00

medie la trafic, expuse in atmosfera industriala       material:

agresiva realizate cu email epoxidic medium i solid, aplicat pe: ...suprafețe interioare noi din :       manopera,

beton in 2 straturi                                   :        utilaj:

transport:

greutate materiale                  tone :

0 36

manopera

10.L 11538219

ore

Rasina epoxidica (gri) 31 kg

150.15

kg

214.50

11 CG11A1

Pardoseli din placi din gresie ceramica ...patrate sau dreptunghiulare de aceias culoare așezate simplu

jmp

44.60 material: manopera: utilaj: transport:

greutate ma

teriale                    tone

4.12

manopera

11.Lj 2422197.....

ore

Placa gresie glz. netede maro

49.0®

jmp

46.83

manopera: ș

'utilai:

transport: !

greutate materiale

[tone |

0.05J

manopera

[ore |

70.96!

13

CG01D1        Strat suport pentru pardoseli executate din jm-p         486.0Q

...mortar de ciment marca M 100-T de 6 cm          material”

grosime, cu suprafața fin driscuita ;                      ——j

manopera: |

I          utilaj:

transport:

greutate materiale manopera

tone

ore ț

70.571

184.68

13.L

2101183      Mortar de zidărie M 100 s 1030

mc         29.16

14 CF01C1 Tencuieli interioare driscuite la pereți si mp 2,020.00 stâlpi...la pereți si stâlpi, executate manual, pe ; material' = suprafețele de beton, zidărie de blocuri mici dei      i~—t-

i                 beton sau din blocuri de beton celular                manopera,

autoclavizat, cu mortar de var-ciment marca utilaj: M10-T în grosime medie de 2 cm, inclusiv           transport:

schela pe capre;

greutate materiale                   tone ;

manopera                        ore 2,040.20

14.L 2101195      Mortar tencuiala M 100 (var hidrat) s 1030

48.48

1,790.00 material:

manopera: ; utilaj:


15 CF21B01 +      Glet aplicat manual pe tencuieli interioare

driscuite sau pe suprafeta elementelor de

>                  beton,...pe baza de ipsos, pasta

i                                                                                transport;

greutate materiale                  tone          13.96

manopera                        ore         895.00

16 RPCXM01C Placarea pereților cu placi ...faianța alba sau mp 238.00

colorata pe strat mortar m-100 de 3cm. rosturi chituite cim. alb.

material:

manopera:

utilaj:

transport:

greuiace mat

griale                      tono ș          .21.03

manopera

;ore :       1,071.00

16.L 2401777

Faianța maro                             :mp

249.90

17 CN04B1

Vopsitorii la interior si exterior, la pereți si       mp

tavane, executate...manual, cu vopsea Vinarom... 1), pe glet de ipsos existent;

1,790.00 material:

manopera: utilaj: transport:

greutate materiale                   tone           2.61

manopera

ore          537.00

17.L 6104351

Vopsea lavabila pentru interior                 I

447.50

18 CK02C+

Ferestre din PVC, cu un singur canat fix,      mp

avand suprafața tocului intre 1mp si 2,5 mp inclusiv, izolarea rosturilor cu spume

77.20 material.

poliuretanice, etansarea cu spume

manopera: ?

siliconice....montata la perti din cărămidă cu

utilaj:

goluri sau BCA

transport:

greutate materiale manopera

tc-ne

ore s

1.97;

6720355      Fereastra

din profite PVC

jmp           77.2CJ

dibluri din plastic, etensarea rosturilor cu spuma poliuretanica si cordon de silicon, având suprafața tocului:...peste 2,5 mp.


•aterte':

manopera:

utilaj:


i greutate materiale

manopera

19.L 20010077

19.L 20010080


tone I

ore :

Dibluri expandabile L= 115 mm


transport:

2.64

92.70

!buc


Spuma poliuretanica 20012680 Silicon de etansare

Usa din profile PVC

Glafuri, pervaze ...pervazuri pana in 30 cm mase plastice montate la usi si ferestre


19.L

19.L 6720291

20 CK26CF”


mp


618.06 25.75 20.60 i 103.00

460.00 material: manopera’


greutate materiale

tone

manopera                      ore

21 IZF12C

Izolații termice la pereți, cu placi din polistiren celular expandat având grosimea de 80 mm


greutate materiale manopera


(transport:


0.12

41.40 mp 839.00 material:


manopera:


utilaj:


transport:


8.12]

400.05

(tone ore

21.L

2602891

Placa austrotherm 30xps-g/035 80 mm cant neted

mp

897.89

21.L

11419082

PROFIL DE PORNIRE PENTRU MONTAJ POLISTIREN 80MM/1M

buc

897.89

21.L

11498761

Adeziv si masa șpaclu polistiren 25kg

buc

320.04

21.L

I 11418962

PLASA DIN FIBRA DE STICLA 145G/MP

mp

977.90

21. L

11702193

Dibluri polistirenn

buc

6,223.00

21.L

11317458

GRUND AMORSA PT .TENCUIELI DECORATIVE-15 kg

buc

120.02

22

CFMGM1016

Gaurirea cu mașina portabila electrica...cu adancimea găurii de 8-12 cm si diametrul găurii de 10-16 mm pentru 10 buc

buc

622.30 material: manopera: j utilaj:           i

ransport:


_______manopera ______________ ___________________ore |_________230.04

23 CF44Â01+ Tencuieli decorative structurate din produse Jmp minerale uscate, pentru interioare si exterioare, aplicare manuala, granulatie 2,00 mm


889.00 material:     :

manopera: utilaj:           I

transport:


['24


greutate materiale                  tone          3.40

manopera                         ore :       138.68

ȚRÂ06Ă20 Transportul rutier aî betonului-mortarului cu «tona 164.00 autobetoniera de...5,5mc dist. =20km               materîak \

manopera:

utilaj:

> transport: j


tone


25 TRA03A20     Transport rutier materiale,semifabricate cu    >fona i 33S.0ti

autotractor pe pneuri cu remorca pe dist....2O | materia!’ i...............................

km                                                                        f-..................                ..........■.....     ■■......................i

manopera: utilaj:

•       r~"..... '"     ™Ș" -- - .......

•transport: :


tete!


i

rai:-i a kîj       a a

A J

ShsMufeH diîrecte:

.& îapatd’Cât

[

...... ■■■   ■ ;......■ ■■■■■■■ J..................

......... .

CAS

..........................................................

Fond de risc

Șomaj

""""""........ ■........................-

Fond de garantare

................................

............................................

Sanatate

Totai Inclusiv Cheltuieli Directe:

i

Cheltuieli indirecte

........................................................................_J

Total Inclusiv Cheltuieli indirecte:

Profit

Total Inclusiv Profit:

...........

TOTAL GENERAL (fara TVA):

TVA:

TOTAL GENERAL:

■Ml

1:

i 1 euro = lei, curs la data de Executant,

-ÎL l J .

Isctant:

Executant:

■ lei -

SC. STACONS SRL.

Proiect:

Faza:

catego

ADAPTARE PROIECT SALA DE SPORT TIP ’ - STADION GLORIA ARAD

P.T.+D.T.A.C.

ri! d© berari

nr: 88/20

11

08.12.2011

F3 = USTÂ cu cantitati de Sucrari p

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

N,.

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4           5

= 3x4

1

TSC19B1

Săpătură mecanica cu buldozer pe tractor pe

100

2.32

.................................................................J„...___________....

senile de 81-180 CP,inclusiv împingerea pământului pana la 10 m,in:...teren catg. 2 -indepartare strat vegetal

mc

material:

manopera:

utilaj:

transport:

2

TSC35B1

Excavat,transport,cu incarcator frontal,la distante de :...incarnare in autovehicul cu incarcator frontal pe senile de 0.5-0.99 mc,pamant din teren categoria 2 la distanta de < 10 m - indepartare pamant vegetal sapat cu buldozerul, cf. tsc19b1

100 mc

2.32 material: manopera: utilaj: transport:

3

TSC02D1

Săpătură mecanica cu excavator pe pneuri de 0.12-0.39 mc,cu comanda hidraulica,in :...pamant cu umiditate naturala descărcare auto in teren catg 2 - săpătură la fundații izolate si continue

100 mc

3.49 material: manopera:

utilaj:

transport:

4

TSA14F1

Săpătură manuala de pamant.de pana la 6 m adâncime,in gropi cu secțiunea poligonala sau circulara,avand latimea sau diametrul cercului de 1.50-6 m,executata cu sprijiniri,cu evacuare manuala,la fundații,puțuri,rezervoare etc...in pamant cu umiditate naturala adancimea săpăturii 2.01-4m teren tare

mc

26.20 material: manopera: utilaj: transport:

greuiaie nrato/iaia                    ;îone •           0.03

manopera                        ore         144.89

TRB01A13 Transportul materialelor cu roaba pe pneuri inc tona 47.20 așezare dese așezare grupa... 1-3 distanta 30mJ      material:

j      manopera: >

utilaj: transport:

117.00 material: manopera: utilaj: transport:


.....

material:

manopera: utilaj: transport:


manopera                       ore

TSDÎ7ÂÎ Umpluturi ia fundații,pe o grosime medie de jmc 0.50 m,executate manual,cu: pamant

greutate materiale                    tone ?

manopera                        ore *       234.00

TSD05B1 Compactarea cu malul mecanic de 150-200 KgjlOO a umpluturilor in straturi succesive de 20-30 mc cm grosime,exclusiv udarea fiecărui strat in parte,umpluturile executandu-se din :...pamant? coeziv

TRAO'iÂăii”

Transportul rutier ai...pământului sau .raokzuiui tiran cu autobasculanta aist=20 Km

883.00 material:

■1

1

manopera

ore i            0.01:

manopera:

utilaj:           j

...........           ............P........

transport:

9

DA0SA1

j

Strat de agregate naturale cilindrate, avand mc funcția de rezidenta filtranta, izolatoare, antigeliva si anticapilara, cu asternere...manuala-nisip                     j

80.00

material:

manopera: utilaj:            :

transport: |

greutate materiale                  tone 120.11

manopera                           jore i 69.60:

  • 9.L t 2200587 Nisip sortat spalat de riu si lacuri 0,6-7,0 mmmc

    10 DA06Ă1


    j 180 00

    material:

    manopera:

    utilaj:            |

    transport:

    235.98

    2.40

    material:

    manopera:

    utilaj:

    transport:


Strat de agregate naturale cilindrate, avand mc funcția de rezidenta filtranta, izolatoare,

antigeliva si anticapilara, cu

asternere.. .manuala - balast

ș:       greutate materiale                    tone:        277.74

  • I      manopera                          ore t       208.86

  • 10.L 20019289 Balast 7-31 mm

  • II TSD07Ă1       Compactarea mecanica a umpluturilor cu ruîoujl 66

ș                      compresor static autopropulsat de 10-121,in [mc

i                     straturi succesive de 15-20 cm grosime după j

t                      compactare,exclusiv udarea fiecărui strat in

parte,umpluturile executându-se cu:...balast si j piatra sparta, grad, compactare 92-94%

manopera

ore I          12.17

■——

12 TRA01Ă20

Transportul rutier

al...materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 20 km.

tona

432.00 material: manopera: utilaj: transport:

13 CO42A1

Protejarea termoizolatiei cu folie geotextil

mp

1,320.00

im atori ai:

[                                                                     j manopera:

:        ■                                                                                                                 utilaj:

j transport:

greutate materiale                   tone           0.32.

manopera               .         ore         192.72

14 ÎZF12H Izolații termice la pardoseli, cu placi din jmp 1,280.00 polistiren extrudat având grosimea de 100 mm,! material: în doua straturi, lipite cu mastic de bitum tip H !

80/90, Inclusiv chituirea plăcilor                ! manopera:

utilaj: transport: greutate materiale                   tone ;          8.48

manopera                        ore ?       226.80

14.L 54850       POLISTIREN EXTRUDAT“ Î66 MM ’............. mp      2,545.20

!1S CO42B1         Protejarea sprijinirilor la turnarea betonului Jmp       1,320.00

j |                     cu...folie PE                                                  material: =

: ■ ' manopera: utilaj:

: ...................,...........

; transport:

! greutate materiale                    (tone | o.Î5j

manopera......................................................... .......... ........jorej..............................192.72[.........................

Turnarea bstoHiikii simp'u...șngrca... r) în straturi de 3—20 crn grosime, pentru egali:

I

I

pante, sape ele, la construcții cu înalt până ia 35 m inclusiv

greutate materiale                   tone i

2.30j

manopera

iore j

42.21

16. Li 11450746

Beton c8/10

|mc

17 CA06B1

Turnarea cu pompa a betonului

fflC

marerial:

manopera: utilaj: transport:

simplu...marca...1) in fundații continue si izolate la adancimea de pompare pana la 10 m si distante intre 15 - 45 m, inclusiv


greutate materiale                   tone

manopera                          iore

  • 17 L 11450746    Beton c8/10

  • 18  CA07B1       Turnarea cu pompa a betonului armat în mc

elementele construcțiilor, exclusiv cele [


executate în cofraje glisante...marca ...1) în fundații izolate si fundații pahar la adâncime dej pompare până la 10 m si la distante intre 15— j

45 m, inclusiv                                  |


11.59

86.20 material: manopera: utilaj: transport: :

86.89

31.20 material: manopera: ! utilaj:            :

transport:


greutate materiale                  tone

manopera                         ore

18.L 11450762     Beton C16/20

19 CA07E1       Turnarea cu pompa a betonului armat în mc

elementele construcțiilor, exclusiv cele


executate în cofraje glisante...marca ...1) în radiere (placi, grinzi), fundații continue si pereți j (sub cota ± 0,00) a construcției la adâncime dej pompare până la 10 m si la distante între 15— 45 m, inclusiv


31.45 101.00 material' manopera: i utilaj: transport:


greutate materiale                   tone

manopera                         ore

  • 19. L 11800279    Beton C12/15                          mc       101.31

  • 20  CA07D1       Turnarea cu pompa a betonului armat în mc

elementele construcțiilor, exclusiv cele                material:

executate în cofraje glisante...marca ...1) în            - ” -;

j                  radiere (placi, grinzi), fundații continue si pereții      fn®no?sra:

j                 (sub coto± 0,00) a construcției la adâncime dej      utilaj:

pompare până la 10 m si distanta până ia 15 [ itransjort: m, inclusiv                                                          '

greutate materiale                  tone

manopera                         ore

  • 20. L 11450762    Beton C16/20                         mc

  • 21  CA07HÎ       Turnarea cu pompa a betonului armat în mc        121.00

elementele construcțiilor, exclusiv cele                material:

executate în cofraje glisante...marca....1) la construcții cu înălțimea până la 15 m inclusiv, manopera, în plansee (placi, grinzi, stâlpi)                          utilaj:

transport:


greutate materiale                   tone :         36.40

manopera                         ore          96.80

21.L : 11450762     Beton C16/20                               mc :      121.97

22 TRA06Â20     Transportul rutier ai betonului-mortarului cu   tona 1,050.00

autobetoniera de...5,5mcdist =20km              material:


manopera: ?

utilaj:           j


transport:


jmeteriai:

(manopera:


(utilaj:


transport:


greutate materiale

manopera


tone |           0.06

ore :           18.98:

Cofraje pentru beton in cuzineți, fundații pahar mp si fundații de utilaje simple cu forme regulate din panouri refolosibile cu astereala din scinduri de rasinoase,...cu astereala din scânduri de rasinoase                       i


i 136.00

material:

manopera: utilaj: transport:


greutate materiale                   tone :

manopera                       ore

25 CB11A1 Cofraje pentru beton în elevații, inclusin sprijinirile, din panouri refolosibile, cu


0.38

159.12

imp


placaj...de 8 mm grosime la ziduri drepte cu înălțimi pîna la 3 m inclusiv


687.0G material: manopera: utilaj: transport:


greutate materiale                   tone :          1.96

manopera                       ore        659.52

26 ȚRA03A20 Transport rutier materiale,semifabricate cu tona 16.50 autotractor pe pneuri cu remorca pe dist....20 j matenal-

;          ' .                              km                                                                                       l -         '

|     :                                                                         j       manopera- :

j        :                                                                                                                  I           utilaj:


27 CC01C1 Montarea armaturilor din oteî-beton in kg |                         fundații...continue si radiere (placi), distantier :

din mase plastice - c.f. extras de armatura cu :

I                pierdere de 10%

I |

greutate materiale                  tone           0.05

:      manopera                         ore          84.25

23 CZ0301A1 Confecționarea armaturilor din otel beton kg pentru beton armat în fundații...fasonarea barelor pentru fundații izolate (inclusiv fundații :

]                  pahar) continui si radiere, în ateliere

!                centralizate 03 37, D= 6-8 mm              !


transport:

4,212.40 material:

manopera: utilaj:

transport:

1,305.00 material:

manopera: utilaj:


greutate materiale                   tone           1.32

manopera                       ore         43.07

:29  CZ0301E1      Confecționarea armaturilor din otel beton kg

|     !                  pentru beton armat în fundații...fasonarea

|                        barelor pentru fundații izolate (inclusiv fundații

|     |                   pahar) continui si radiere, în ateliere

|    j                 centralizate PC 52, D= 10-16 mm ;


greutate materiale                  tone           2.94

manopera                       ore         72.69

l30 CC03B# Montare plase sudate la pardoseli, cu kg

greutatea plaselor peste 3 kg/mp - c.f extras : de armatura


greutate materiale                    (tone f

VAS..V...V-.V...V...V. ■.■•..•...V.'.’. ..V. 7 ............. .......... ....... ..... .....................

manopera_ _                 ore -      356.69

  • • 30.L : 2000470 Otel beton profil periodic PC 52 s 438 D -■ ;kg

8mm

30. L 17000405340   Plasa sudata amprentata 0 8 x 100 x 100 (6 |buc

  • •                         x 2 m)


2,907.40

material:

manopera: utilaj: transport:

10,191.00

material:

manopera: utilaj: transport:


50.96


Scnfeci.i .nei.as.Ge Jr eise n tcic! .cu parțial in beton...din profite laminare, tabla, tabla striata, otel beton, țevi pentru susțineri sau acoperiri - conform extras piese înglobate in beton


material:

manopera:

utilaj:

transport:


greutate materiale

manopera

31.L ' 6309886 Confecție metalice înglobate in beton

31. L 11512543 Piulița m30     '        ’

32 TRA03Â20



]kg 1,610.00 buc 483.

Transport rutier materiale,semifabricate cu tona 16. autotractor pe pneuri cu remorca pe dist....20 | fnaterîaF km                                         |            .....—• -


Chețtuteli directe:

Recapituiatia:

CĂS

Fond de risc

Șomaj


Fond de garantare

Sanatate

Total Inclusiv Cheltuieli Directe:


Total Inclusiv Cheltuieli indirecte

Profit

Total Inclusiv Profit:

TOTAL GENERAL (fara TVA) ^TVA-'""


TOTAL GENERAL:


1 eura = lei, curs la data de

Executant,

pirector Generai,


transport


total


■'rc^ectant:

■XSGWteffl'C


FRjftSAMA WlUNrc^ULU? ARAD

SC. STACONS SRL.



Proiect; ADAPTARE PROIECT SALA nr: 88/20 I DE SPORT TIP 1 - STADIOW      1 'i I

GLORIA ARAD


Faza:    P.T.-i-D.T.Â.C.


F3 - LIS i A cu cantitat! de lucrări pe categorii de lucrări

-tei


08.12.2011


SECȚIUNEA TEHNICA


SECȚIUNEA FINANCIARA


•Nr. Capitolul de lucrări


ÎU.M,


Cantitatea


0

T"""


CL0ÎA1


...___1 _______________..2

Montarea stâlpilor din otel, pentru hale tona industriale, avand pana la 2 tona - c.f. extras stâlpi metalici


3      I

11.68

material:     [


5 = 3x4


3.L


4L


[tone


11.73


greutate materiale

manopera

GLOSAI Montarea grinzilor cu inima plina, din otel,' avand pina la 5 tona - c.f extras grinzi metalice


greutate materiale manopera

CA11D1


[ore


tone


197.91


tona


8.03J 225.92


[ore

Subturnari de beton la utilaje tehnologice si [mp stâlpi metalici de ...50 mm grosime            î


greutate materiale manopera 2101141


[tone


ore


Mortar M 100

Scări, parapete, pasarele, podește, contravinturi, pane cu zăbrele, bare si construcții metalice de susținere a utilajelor tehnologice sau platforme de deservire a agregatelor mari, până la 0,1501 masa proprie...prin sudura, cu inaltimea de pana la 35m inclusiv - grinzi perimetrele c.f. extras


0.18

10.36

ifnc


greutate materiale                   tone >          1.28


manopera                        ore >        93.17

11438982     Țeava rectangulara 80x4                    kg

[CLÎ2ĂÎ         Scări, parapete, pasarele, podește,            [tona


contravinturi, pane cu zăbrele, bare si construcții metalice de susținere a utilajelor tehnologice sau platforme de deservire a agregatelor mari, până la 0,1501 masa proprie...cu șuruburi,cu inaltimea de pana la 35m inclusiv - contravanturi c.f. extras


greutate materiale                    [tone j           1,56[

ore           102.52:

..v4. .........

Contra-vintuiri din comiere sau otel rotund <70 [kg

mm OL 37                             I


manopera

L. 6308818...............


.manopera: utilaj: transport:


8.0Q

Imaterial: I


[manopera: utilaj: transport:


5.60j [material:


manopera: utilaj: [transport:


0.30


material:

manopera:

utilaj:

transport:


1,240.00

1.53 material: [manopera: utilaj: transport:


î,523i0Cț'


6.L

7


10


11


12


contravîntuii, pane cu zăbrele, bare si construcții metalica de susținere a utilajelor tehnologice sau platforme de deservire a agregatelor mari, peste 0,1501 masa proprie...șuruburi, până la înălțimea de 35 m, inclusiv ; - pronie z si c la închideri laterale si acoperiș c.f. extras


greutate materiale

manopera

11494047 Profil galvanizat Z, C Eboșă


tone

ore


1.01 245’66


kg


material:

manopera:

utilaj:

transport:


Grunduirea manuala cu un strat de vopsea de tona >


miniu plumb a utilajelor tehnologice si a construcțiilor metalice aferente acestora (suporți, susțineri, tiranti, console, platforme) lai ...construcții metalice aferente utilajelor tehnologice - doua straturi


greutate materiale manopera

IZD06B


tone i            0.23]

ore i        238.09

Vopsirea cu vopsea de ulei în doua straturi a tona utilajelor tehnologice si a construcțiilor metalice aferente acestora (suporți, susțineri, tiranti console, platforme) la...construcții metalice - | doua straturi


greutate materiale manopera MbfC4642010


AUT1234A1


TRA02A20


CA07H1


6,790.00

58.50


material:

manopera:

[utilaj:

transport:


53.50 material: manopera: [utilaj: transport:


tone

ore


0.36

109.40 !buc


Transport utilaj... 10km-65123023-automacara 0,06-0,099mn,h. max. 12m,desch. max.

4,6m,moment max. 21,6tfm


Ora pr. automacara cu...braț zăbrele 6,0-9,9 tf


Transportul rutier al

materialelor,semifabricatelor cu autocamionul pe dist.= ...20 km.


Turnarea cu pompa a betonului armat în elementele construcțiilor, exclusiv cele executate în cofraje glisante...marca....1) la construcții cu înaîtimea până la 15 m inclusiv, în plansee (placi, grinzi, stâlpi)


tone ore s


ora


[tona


mc


greutate materiale

manopera

12.L 11450762     Beton C16/20

13 TRA06Â2b      Transportul rutier al betonului-mortarului cu

autobetoniera de...5,5mcdist. =20km


40.32]

107.20;

mc

jtona


O313B1


Cofraje pentru beton armat în placi, grinzi si stîlpi din panouri refolosibile, cu placaj"...de 8 mm grosime la construcții având înălțimea până la 20 m inclusiv, la stâlpi si cadre;


1.00] material: [manopera: j utilaj: transport:

272.00 material: manopera: i utilaj:            ș

transport:


29.30

material: ț


transport:

134.00

[material:

manopera:

[utilaj:

transport: j


135.07 322.00 material: ] [manopera: utilaj: transport:

975.00 material: manopera: utilaj: {transport:


16


17


18


19


20


greutate materiale

manopera

rryosxte'..........


’Bcbic r

{tone 1


ere j i,i99.25

Transport rutier materiale,semifabricate cu autotractor pe pneuri cu remorca pe dist....2O km


Montarea armaturilor din otel-beton in fundații...continue si radiere (placi), distantier din mase plastice - c.f. extras de armatura cu pierdere de 10%


greutate materiale manopera

CZOSOIAI


jkg


0.16

277.50


tone

ore

Confecționarea armaturilor din otel beton pentru beton armat în fundații...fasonarea barelor pentru fundații izolate (inclusiv fundații pahar) continui si radiere, în ateliere centralizate OB 37, D= 6-8 mm


greutate materiale manopera CZ0301E1


tone


kg


6.05

197.67


ore Confecționarea armaturilor din otel beton pentru beton armat în fundații...fasonarea barelor pentru fundații izolate (inclusiv fundații pahar) continui si radiere, în ateliere centralizate PC 52, D= 10-16 mm ;


greutate materiale manopera

IfRAq3A20~


CD05A1


kg


material:


manopera: utilaj: transport:


13,875.001

material: |


manopera: utilaj:


transport:


5,990.00


material:

{manopera:

utilaj:

transport:


|    7,886.(M|

Imaterial:


manopera: utilaj: transport:


tone

ore

Transport rutier materiale,semifabricate cu


7.96

197.13 tona


autotractor pe pneuri cu remorca pe dist....20 km


13.90

material: I


Zidărie din cărămidă cu găuri verticale tip GVP.Ja construcții executate la o înălțime până la 35 m inclusiv, cu cărămizi format 240x115x88 mm, calitatea A


mc


manopera: utilaj: transport: 202.00

material: I


manopera: utilaj: transport:


greutate materiale manopera 20. L 2101183


ton;


349.01

1,420.06


ore j Mortar de zidărie M 100 s 1030 Transport rutier materiale,semifabricate cu autotractor pe pneuri cu remorca pe dist....20 km


mc


(tona


50.50 17:2.00


Imaterial:


manopera: utilaj:


procent!


Cheltuieli directe:


ma enai manopera


{transport: |                           {

utilaj transport


total


j CAS                         ......

Fond de risc                      (

Șomaj

Fond de garantare

Sanatate

I Total! inclusiv Cheltuia!! Directe:

Cheltuieli indirecte

| Total Inclusiv Cheltuieli indirecte:

Profit

Total Inclusiv Profit:

TOTAL GENERAL (fara TVA):

TVA:

TOTAL GENERAL:

■ 1 euro = lei, curs la data de Executant,

Director General,

Obiectul:


0001


3 000 0


INSTALAT! i termice


.Lista cu cantitatile de lucrări

Deviz oferta SGLR1 CENTRALA TERMICA

Categoria de lucrări: 0412

Preturile sunt exprimate in RON

= NR. SIMBOL ART.

CANTITATE      UM

PU MAT

VAL MAT

=

= DENUMIRE

PU MAN

VAL MAN

=

ARTICOL

PU UTI

VAL UTI

=

PU TRA

VAL TRA

=

= SPOR MAT MAN UTI

GR./UA GR.TOT.

TOTAL

=

001 IC10I1 [ 5] M              4.000

ȚEAVA OL.INST.SUD.LONG.NG+FILET+MUFA INCALZ.C.LOCUINTE+SOC.INS.IN DISTRIBUȚIE

D=10 TOLI

001 7501170          M             4.060

ȚEAVA NEAGRA 10"

002 IC10H1         M            16.000

ȚEAVA OL.INST.SUD.LONG.NG+FILET+MUFA INCALZ.C.LOCUINTE+SOC.INS.IN DISTRIBUȚIE D=3 TOLI

002 7501060          M            16.240

ȚEAVA NEAGRA 3"

003 IC10B1         M

ȚEAVA OL INST.SUD.LONG.NG+FILET+MUFA INCALZ.C.LOCUINTE+SOC.INS.IN DISTRIBUȚIE D= 3/4 TOLI

003 7501065          M

ȚEAVA NEAGRA 3/4"

004 FE03C2 [ 1] M

ȚEAVA DE CUPRU 15X1 MM

004 3271860

8.000


ȚEAVA CUPRU COLAC IZOLATA 15X1

005 IC03E1 [ 1] M


6.000


ȚEAVA PPR DN=32 MM

005 3415424          M


6.000


ȚEAVA POLIPROPILENA RETICULARA PP-R D.

006 3271593


BUC.


STUT


1LETAT


OTEL


1/2


006 4000401           BUC.

STUT FILETAT 3/4 "

006 7500516           BUC.

STUT FILETAT OTEL FORJAT 1"

006 7500522           BUC.

STUT FILETAT OTEL FORJAT 2"

006 2000405           BUC.          10.000

STUT FILETAT 3"

007 GD05A1         BUC.         40.000

CURBA DE SUDARE MONTATA LA ȚEVI AVIND DN = 3 TOLI

007 7501054           BUC.          40.000

CURBa DE SUDURA DIN OTEL CU D=3” (88, 9mm)

008 GD08F1         BUC.          4.000

CAPAC BOMBAT DIN TABLA DE OTEL SUDAT LA ȚEVI AVIND DN=250 MM

008 YC01RON        LEI.

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

009 IC54A2 [ 5] BUC.          16.000

RACORD OLANDEZ U2 NG.FILET INTER-

INTERIOR DIN FONTA MALEABILA D =1/2 TOLI

009 4122158           BUC.          16.000

©RACORD OLANDEZ DREPT NEGRU FI DN 1/2" SECPRAL COD 330

010 IC54B1 [ 2] BUC.           4.000

RACORD OLANDEZ U2 NG.FILET INTER-INTER DIN FONTA MALEABILA D =3/4 TOLI

011 IC54C1 [ 9] BUC.

RACORD OLANDEZ U2 NG.FILET INTER-INTER DIN FONTA MALEABILA D =2 TOLI

011 4122309           BUC.

©RACORD OLANDEZ DREPT NEGRU FI DN 2" SECPRAL COD 330

012 IC54C1 [12] BUC.

RACORD OLANDEZ U2 NG.FILET INTER-INTERIOR DIN FONTA MALEABILA D =3 TOLI

012 4121838           BUC.

RACORD OLANDEZ ETANSARE PLANA Ui S482 DN 80 3

013 IC54B2 [ 2] BUC.

RACORD OLANDEZ U2 NG.FILET INTER-INTER DIN FONTA MALEABILA D =1 TOLI

013 3272550           BUC.

RACORD OLANDEZ DREPT FILET INTERIOR 1" FONTA-ZINCATA

014 IC54B2 [ 1] BUC.

RACORD OLANDEZ U2 NG.FILET INTER-EXTERIOR DIN FONTA MALEABILA D =1 TOLI

014 4122217           BUC.

©RACORD OLAND DREPT NEGRU FE-FI DN 1" SECPRAL COD 331

015 ID06C1         BUC.

ROBINET CU SERTAR PANA , CU MUFE , PT. INST. ÎNCĂLZIRE CENTRALA , CU D: 21'

015 3270543           BUC.

ROBINET SFERIC NILE I-I CU MANETA 2"

016 ID06A3          BUC.

ROBINET CU SERTAR PANA , CU MUFE , PT. INST. ÎNCĂLZIRE CENTRALA , CU D: 1''

016 3270094           BUC.

ROBINET SFERIC II 1" R

ROBINET CU SERTAR PANA , CU MUFE , PT.

INST. ÎNCĂLZIRE CENTRALA , CU D: 3/41

018 ID06A1          BUC.           6.000

ROBINET CU SERTAR PANA , CU MUFE , PT. INST. ÎNCĂLZIRE CENTRALA , CU D: 1/2 ' ’

018 3270835


BUC.


6.000


ROBINET SFERIC II 1/2

019 ID06A1          BUC.

ROBINET CU SERTAR PANA , CU MUFE , PT. INST. ÎNCĂLZIRE CENTRALA , CU D: 1/2’'

019 3270923           BUC.

ROBINET SFERIC GOLIRE 1/2

020 ID06A2          BUC.

ROBINET CU SERTAR PANA , CU MUFE , PT. INST. ÎNCĂLZIRE CENTRALA , CU D: 3/4' '

020 7501271           BUC.

ROBINET DE REGLAJ DN20 (3/4)

021 ID06C1          BUC.

ROBINET CU SERTAR PANA , CU MUFE , PT. INST. ÎNCĂLZIRE CENTRALA , CU D: 21'

021 YC01RON

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

ROBINET DE REGLAJ FI-FI CU SCAUN OBLIC D=2

022 IC34A1         BUC.        141.000

FITINGURI DIN FONTA MALEABILA PT.ÎMBIN. INSURUB.ȚEVI.OTEL PIESELE FIIND CU 2 INSURUB.PT.D=3/8 T

022 3271012           BUC.           4.000

ADAPTOR CUPRU INTERIOR-EXTERIOR 15X1/2"

022 3270650           BUC.           8.000

ADAPTOR CUPRU INTERIOR-EXTERIOR 22X3/4"

022 4117931


BUC.          16.000


@COT NEGRU FI DN 3/4" BRAVO COD 90

SCOT CUPRU MM 90 GR DN 22 COD 46900007

022 3271887           BUC.           5.000

COT 45 GRADE. INTERIOR-INTERIOR PPR 32

022 3270528

COT PPR 90 32

BUC.

10.000

022 3271117

MUFA ALAMA 1'’

BUC.

2.000

022 4120158

BUC.

4.000

©MUFA NEAGRA DN 3/4"

BRAVO COD

180

022 4120640           BUC.           4.000

MUFA FONTA MALEABILA M2 DS S47 5 DN 80 3 SD

022 3271258          BUC.         10.000

MUFA PPR 32

022 3270843           BUC.

MUFA SUDABILA 1/2

022 3271384           BUC.

NIPLU ALAMA 1

022 4123148           BUC. @NIPLU DUBLU NEGRU DN 1/2" BRAVO COD 280

022 4123198           BUC. @NIPLU DUBLU NEGRU DN 3/4" BRAVO COD 280

022 4123380           BUC.

©NIPLU DUBLU NEGRU DN 2"


BRAVO COD 280


022 4123446

15.000


NIPLU FONTA MALEABILA N8 S478 DN 80 3 DS

022 7501717           BUC.           2.000

REDUCȚIE CONCENTRICA PENTRU SUDARE D=3x2 1/2

023 IC35D1         BUC.          12.000

BRATARI PT.FIXAREA ȚEVI.OTEL LA INST.

INCALZ.SAU GAZE MONT.IN ZID.CARAM.SAU BETON D=3/4 TOLI

024 IC35E1         BUC.           4.000

BRATARI PT.FIXAREA ȚEVI.OTEL LA INST.

INCALZ.SAU GAZE MONT.IN ZID.CARAM. SAU BETON D=1 TOLI

025 IC35J1         BUC.          12.000

BRATARI PT FIXAREA ȚEVI.OTEL LA INST.

INCALZ.SAU GAZE MONT.IN ZID.CARAM.SAU BETON D=3 TOLI

026 IZH07A1 [ 1] M             22.000

IZOL.COND.CU SALTELE VATA MIN.I-SPS1 GATA CONF.GROS.30-60MM.CU CIRC.PESTE TERMOIZ.SUB 35CM.INCL.

026 7501069          M            16.000

IZOLAȚIE K-FLEX TUB 9x89

026 7501073          M

IZOLAȚIE K-FLEX TUB 9x35

027 IZH07A1         MP.

IZOL.COND.CU SALTELE VATA MIN.I-SPS1 GATA CONF.GROS.30-60MM.CU CIRC.PESTE TERMOIZ.SUB 35CM.INCL.

027 3271385           MP.

PLACA IZOLAȚIE K FLEX G=10MM

028 ID14B2          BUC.

ROBINET DE REȚINERE CU VENTIL, DREPT, CU MUFE PT. INST.INCALZ.CENTRALA CU D: 1''

029 7501718           BUC.


1.000


028 3270083

CLAPETA SENS,

I-I 1"

BUC.

1.000

029 IA30A1     [10]

FILTRU.IMPURITĂȚI

BUC .

1.000

FILTRU APA CU CARTUȘ FILTRANT INCLUS 9"-

030 7500508

1.000


FILTRU DEDURIZATOR MAGNETIC 1"

031 ID15A1          BUC.

ROBINET DE AERISIRE CU CHEIE MOBILA,PT. INSTALAT!I DE INCALZ.CENTRALA,CU D 1/4''

031 3270107           BUC.

AERISITOR AUTOMAT 1/2

032 ATC01A          BUC.

MONTAREA PRIN INTERCALARE AMC SI ELEMENTELOR DE AUTOMATIZARE CU DIAMETRUL NOMINAL:PINA LA 50 MM

032 3270626           BUC.

TERMOMANOMETRU TIRM-ABS, CADRAN D=80, DOMENIU MĂSURĂ 0-4 BARI, 0 - 120 C, RACORD RADIAL 1/2"

033 TFB03D1         BUC.

MONTAT FLANSA ROTUNDA PLATA PENTRU SUDARE PE COND.PINA LA IM ADINC.3M ÎNALT.CU DN.65 MM

033 4427969           BUC.

FLANSA LIBERA PN 16 65- 76 OL37-2K STAS 7901

034 IC37B1         KG          150.000

SUPORȚI CONDUCTE,TUBURI DIVERSE, COLECTOARE-DISTRIB APARATE RECIPIENTI

DIV.INTRE 2,1KG-1O KG

034 3500295          KG          120.000

CORNIER ARIPI EGALE LAMINAT LA CALD S 424 40X 40X 4 OL37-1N

034 3270928          KG           30.000

PLATBANDA ZINCATA 40X4(1,4 KG/ML)

035 IZJ07A1         MP.           20.000

GRUNDUIREA CONDUCTELOR SI APARATELOR,CU GRUND MINIU PLUMB INTR-UN STRAT

036 IZK08D1 [ 1] TONA           0.500

VOPSIREA CU VOPS.ULEI IN 2 STRATURI A CONDUCTELOR D PINA LA 400MM

GREUTATE MATERIALE MANOPERA UTILAJ’ TRANSPORT TOTAL

Din care:

Valoare aferenta utilaje termice =

Valoare aferenta utilaje electrice =

Alte cheltuieli directe:

-CAS:

-ȘOMAJ:

-SANATATE 5.2%

-FOND. GARANTARE + FNUASS 1.1%

-FD. RISC

Total cheltuieli directe:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Cheltuieli indirecte:

Profit:

TOTAL GENERAL DEVIZ:

TVA

TOTAL CU TVA

PROIECTANT                         CONTRACTANT (OFERTANT)

SC STACONS SRL ARAD

DEVIZIER

GLORIA ARAD

Obiectul:


0001  45330000


INSTALAȚII TERMICE

Lista cu cantitatile de lucrări

Deviz oferta SGLR2 INSTALAȚII ÎNCĂLZIRE INTERIOAR

E

Categoria de lucrări: 0412

Preturile sunt exprimate in RON

= NR. SIMBOL ART.

CANTITATE     UM

PU MAT

VAL MAT

= DENUMIRE

PU MAN

VAL MAN

=

ARTICOL

PU UTI

VAL UTI

PU TRA

VAL TRA

= SPOR MAT MAN UTI

GR./UA GR.TOT.

TOTAL

001   IB02C01   [ 1] BUC.          36.000

MONTARE CONVECTORADIATORI TIP PANOU 1 RIND ȚEVI, RACORDAT CU MUFA,H=624MM AVIND <15 ȚEVI VERTICAL

001 3271943           BUC.

RADIATOR OTEL 11X600X500

001 3271947           BUC.

RADIATOR OTEL 11X600X600

001 3270265           BUC.

RADIATOR OTEL 22X600X1000

001 3270295           BUC.

RADIATOR OTEL 22X600X1200

001 3270260           BUC.

RADIATOR OTEL 22X600X1600

001 3271315           BUC.

RADIATOR OTEL 22X600X2000

001 3272315           BUC.

RADIATOR OTEL 22*600*400

001 3270181           BUC.

RADIATOR OTEL 22X600X500

001 3270179


BUC.


3.000


RADIATOR OTEL 22X600X700

001 3272553

RADIATOR OTEd AIRFEL 33 600 1600

001 3272552           BUC.           1.000

RADIATOR OTEL AIRFEL 33 600 1500

001 3272551


BUC.


2.000


RADIATOR OTEL AIRFEL 33 600 1400

002   IB22A01   [ 1] BUC.          36.000

ELEM.DE SUSȚINERE A CORPURILOR DE INCALZ.AVIND PINA LA 2KG/BUC

002 3270469           BUC.          36.000

ACCESORII RADIATOARE / DOP RADIATOR DEZAERARE MANUALA 1/2 CROM

002 7500571           BUC.          36.000

VENTIL AERISIRE MANUAL NICHELAT 1/2"

002 7315201           BUC.


81.000


©CONSOLA FILETATA 9X170 COD 31C0002

003 ID01A2          BUC.          36.000

ROBINET VENTIL DUBLU REGLAJ DE COLT PT. INST.ÎNCĂLZIRE CENTRALA CU D: 1/2''

003 3270661           BUC.          36.000

ROBINET COLTAR TUR 1/2"

004 ID01A2          BUC.          36.000

ROBINET VENTIL DUBLU REGLAJ DE COLT PT. INST.ÎNCĂLZIRE CENTRALA CU D: 1/2''

004 4507209 BUC. 36.000 ©ROBINET COLTAR REGLAJ RETUR DN 1/2" COD 40120408

005 ID06B1          BUC.           4.000

ROBINET CU SERTAR PANA , CU MUFE , PT.

INST. ÎNCĂLZIRE CENTRALA , CU D: 1 1/4' ’

005 3270865           BUC.

ROBINET SFERIC NILE, INTERIOR -INTERIOR, CU MANETA 11/4"

ROBINET GOLIRE 1/2"

007 ID06C1         BUC.

ROBINET CU SERTAR PANA , CU MUFE , PT. INST. ÎNCĂLZIRE CENTRALA , CU D: 2''

007 3270543           BUC.

ROBINET SFERIC NILE I-I CU MANETA 2”

008 ID01A2          BUC.

ROBINET VENTIL DUBLU REGLAJ DE COLT PT. INST.ÎNCĂLZIRE CENTRALA CU D: 1/2''

008 3270107           BUC.

AERISITOR AUTOMAT 1/2

009 IC54C1 [ 6] BUC.

RACORD OLANDEZ U2 NG.FILET INTER-INTER DIN FONTA MALEABILA D =1 1/4 TOLI

009 4122247 BUC. 6.000 ©RACORD OLANDEZ DREPT NEGRU FI DN 1 1/4" BRAVO COD 330

010 IA23J1 [ 1] BUC.          16.000

STUT CU ROBINET DE CONTROL PT.MONTAT ARMATURI.

010 7500499           BUC.          10.000

STUT FILETAT OTEL FORJAT 1 1/4"

010 7501327           BUC.           4.000

STUT FILETAT OTEL FORJAT 1 1/2"

010 7500522           BUC.           2.000

STUT FILETAT OTEL FORJAT 2"

011 GD05A1         BUC.        130.000

CURBA DE SUDARE MONTATA LA ȚEVI AVIND DN = 3 TOLI

011 7501534           BUC.

CURBA DE SUDURA DIN OTEL CU D=1 (42,4mm)

011


7501066


/O.000


CURBa


DE


SU DURA


D1N


OTEL


CU D=2" (60,


3mm)

012 FE03C2 [ 1] M


500.000


ȚEAVA DE CUPRU 15X1 MM

012 3271860


M           500.000


ȚEAVA CUPRU COLAC IZOLATA 15X1

013 FE03C3 [ 1] M           250.000

ȚEAVA DE CUPRU 18X1 MM

013 3271861


M           250.000


ȚEAVA CUPRU COLAC IZOLATA 18X1

014 FE03D1 [ 1] M           260.000

ȚEAVA DE CUPRU 22X1 MM

014 3334493          M           260.000

©ȚEAVA CUPRU IZOLATA COLACI DN 22 COD 40TC2201

015 IC10D1         M            12.000

ȚEAVA OL.INST.SUD.LONG.NG+FILET+MUFA INCALZ.C.LOCUINTE+SOC.INS.IN DISTRIBUȚIE D= 1 1/4 TOLI

015 7501064          M            12.180

ȚEAVA NEAGRA 1 1/4"

016 IC1OE1         M            50.000

ȚEAVA OL.INST.SUD.LONG.NG+FILET+MUFA INCALZ.C.LOCUINTE+SOC.INS.IN DISTRIBUȚIE D= 1 1/2 TOLI

016 7501063          M            50.750

ȚEAVA NEAGRA 1 1/2"

017 IC10F1         M            64.000

ȚEAVA OL.INST.SUD.LONG.NG+FILET+MUFA INCALZ.C.LOCUINTE+SOC.INS.IN DISTRIBUȚIE D= 2 TOLI

018 IZH07A1 L 1] M 126.000

IZOL.COND.CU SALTELE VATA MIN.I-SPS1 GATA CONF.GROS.30-6OMM.CU CIRC.PESTE TERMOIZ.SUB 35CM.INCL.

018 3270053          M            12.000

IZOLAȚIE 35 G=9 KAIFLEX ST

018 3270054          M            50.000

IZOLAȚIE 42 G=9 KAIFLEX ST

018 3270230          M            64.000

IZOLAȚIE 54 G=9 ARMSTRONG

019 IC12C1         M            20.000

ȚEAVA OL.CTII FARA SUD SAU SUD.LONG. INCALZ.CENTR LOCUINTE+SOC.SUDURA IN DISTRIBUȚIE D.EXT=57 M

019 3108229          M            20.100

ȚEAVA CONSTRUCȚII FARA SUDURA LAMINATA LA CALD 57 X 3 /OLT 35 S 404/2

020 IC12J1         M

ȚEAVA OL.CTII FARA SUD SAU SUD.LONG. INCALZ.CENTR LOCUINTE+SOC.SUDURA IN DISTRIBUȚIE D.EXT=89 MM

020 3109479          M

ȚEAVA CONSTRUCȚII FARA SUDURA LAMINATA LA CALD 89 X 4 /OLT 35 S 404/2

021 IC42A1         BUC.

DISTRIBUITOR-COLECTOR MONTAT PE SUSȚINĂTOR GATA CONFECȚIONAT AVIND D= 65 MM- 100 MM

021 3271150           BUC.

DISTRIBUITOR/COLECTOR RADIATOR 1"G 3/4 -10 CIRCUITE

021 3272554 BUC. 1.000 DISTRIBUITOR/COLECTOR RADIATOR 1"G 3/4 -9 CIRCUITE

021 3271007 BUC. 1.000 DISTRIBUITOR/COLECTOR RADIATOR 1"G 3/4 -6 CIRCUITE

021 3271221           BUC.           3.000

CUTIE DISTRIBUITOR GORGIEL ÎNCASTRATA.

SGP 4 79OMM LĂȚIME

022 ID04B3 ROBINET CU CEP , SI PRESGARNITURA

BUC .

CU TREI CAI

CU D: 40 MM


2.000

CU FLANSE


022 7500723           BUC.

VANA CU 3, 1 1/4" CAI VXI 48.32-16

023 ATC01A          BUC.

MONTAREA PRIN INTERCALARE AMC SI ELEMENTELOR DE AUTOMATIZARE CU DIAMETRUL NOMINAL:PINA LA 50 MM

023 2440009           BUC.

TERMOSTAT CONTACT 105

024 IC34A1         BUC.        520.000

FITINGURI DIN FONTA MALEABILA PT.ÎMBIN. INSURUB.ȚEVI.OTEL PIESELE FIIND CU 2 INSURUB.PT.D=3/8 T

024 3271012           BUC.          52.000

ADAPTOR CUPRU INTERIOR-EXTERIOR 15X1/2”

024 3272557           BUC.          20.000

ADAPTOR CUPRU FILET EXTERIOR 18*1/2"

024 3271101           BUC.          52.000

RACORD CU EUROCON 15-3/4, ACCESORII ȚEVI CUPRU

024 3271240           BUC.


20.000


RACORD CUPRU CU FILET INT 18-3/4"

024 3271010           BUC.


72.000


ADAPTOR CUPRU INTERIOR-EXTERIOR 22X1"

024 3270805           BUC.           2.000

ADAPTOR CUPRU INTERIOR-INTERIOR 15X1/2"

024 3270675


BUC.


40.000


MUFA CUPRU INTERIOR-INTERIOR 15

MUFA CUPRU INTERIOR-INTERIOR 18

RIC

024 7501719           BUC.

REDUCȚIE CONCENTRICA PENTRU SUDARE D=1 1 /2xl 1/4

024 7501720           BUC.

REDUCȚIE CONCENTRICA PENTRU SUDARE D=2xl 1/4

024 7501601           BUC.

REDUCȚIE CONCENTRICA SUDABILA 2"xl 1/2"

024 7300509           BUC.          60.000 @COT CUPRU MM 90 GR DN 15 COD 46900004

024 3270666           BUC.          30.000

COT CUPRU 15 MM 45 GRD.

024 7300515           BUC.          30.000 @COT CUPRU MM 90 GR DN 18 COD 46900006

024 3270665           BUC.          20.000

COT CUPRU 18 MM 45 GRD.

024 7300519           BUC.          20.000

@COT CUPRU MM 90 GR DN 22 COD 46900007

024 3270664          BUC.         16.000

COT CUPRU 22 MM 45 GRD.

024 4117993           BUC.          20.000

@COT NEGRU FI DN 1 1/4" BRAVO COD 90

024 3271687           BUC.           2.000

TEU DIN FONTA, NEGRU 1 1/4

024 3272555           BUC.           2.000

TEU 2" <TEU SUDABIL ANSI B16.9

025 IC35C1         BUC.          38.000

BRATARI PT.FIXAREA ȚEVI.OTEL LA INST. INCALZ.SAU GAZE MONT.IN ZID CARAM.SAU

BETON D= 1/2 TOLI

025 3270470           BUC.          38.000

CLEME CUPRU STYRON STY-15-2 CLEMA DUBLA PT.TV CUPRU 15/2

026 IC35D1         BUC.          20.000

BRATARI PT.FIXAREA ȚEVI.OTEL LA INST. INCALZ.SAU GAZE MONT. IN ZID.CARAM.SAU

BETON D=3/4 TOLI

026 3270679          BUC.         20.000

CLEME CUPRU STYRON STY-18-2 CLEMA DUBLA

PT.TV CUPRU 18/2

026 3271367           BUC.          80.000

DIBLU+HOLSURUB DN10

027 IC35I1         BUC.          20.000

BRATARI PT FIXAREA ȚEVI. OTEL LA INST.

INCALZ.SAU GAZE MONT.IN ZID.CARAM.SAU BETON D=2 1/2 TOLI

028 IC37B1         KG          380.000

SUPORȚI CONDUCTE,TUBURI DIVERSE, COLECTOARE-DISTRIB APARATE RECIPIENTI

DIV.INTRE 2,1KG-10 KG

028 3500295          KG          300.000

CORNIER ARIPI EGALE LAMINAT LA CALD S 424 40X 40X 4 OL37-1N

028 3270928          KG           80.000

PLATBANDA ZINCATA 40X4(1,4 KG/ML)

029 IZJ07A1         MP.           27.000

GRUNDUIREA CONDUCTELOR SI APARATELOR,CU GRUND MINIU PLUMB INTR-UN STRAT

030 IZK08D1 [ 1] TONA          0.700

VOPSIREA CU VOPS.ULEI IN 2 STRATURI A CONDUCTELOR D PINA LA 400MM

031 IE01D1         MP.        1136.000

EFECT.PROB.ETANȘ.LA PREȘ.INST.INCALZ. CENTRALA,SUPR TOTALA INCALZ.A CORPURILOR ESTE:PESTE 500 MP.

ESTE: PESTE 500MP

033 RPCU08C1         BUC.         40.000

STRĂPUNGERI IN ZIDĂRIE DE 1 1/2 CAPAI'ÎIDA CU MORTAR CIMENT PT.TRECERE COND .

SECȚIUNE 50-400CMP

034 RPCB13A1         BUC.         40.000

ASTUPAREA CU Bl 50 A GĂURILOR CU SUPRAF.

DE 02 0MP INPLANSEE SUB 10CM GROSIME

034 IC40B1         BUC.         40.000

CONFECT.MONTAREA+CIMENTAREA ȚEVII DE PROTECȚIE LA TRECEREA CONDUCTELOR PRIN ZIDURI D=1 1/4 TOLI

Cheltuieli directe din articole:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA   UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Alte cheltuieli directe:

-CAS:

-ȘOMAJ:

-SANATATE 5.2%

-FOND. GARANTARE + FNUASS 1.1% -FD. RISC

Total cheltuieli directe:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Cheltuieli indirecte: Profit:

TOTAL GENERAL DEVIZ:

TVA

TOTAL cu TVA

PROIECTANT                         CONTRACTANT (OFERTANT)

SC STACONS SRL ARAD

DEVIZIER

ectivul:


45330000


Obiectul:


0001


45330000


S.ALA DE SPORE' TIp T

GLORIA ARAD INSTALATII TERMICE


Lista cu cantitatile de lucrări

Deviz oferta SGLR3 MONTAJ UTILAJ IN CT

Categoria de lucrări: 0412

Preturile sunt exprimate in RON

NR. SIMBOL ART. CANTITATE

DENUMIRE


ARTICOL


PU MAT

PU MAN

PU UTI

PU TRA


VAL MAT

VAL MAN

VAL UTI

VAL TRA


SPOR MAT MAN UTI


GR./UA GR.TOT.


TOTAL


001 IA16E1 [ 1] BUC.           1.000

(ASIM) GRUP TERMIC COMPLET ECHIPAT

002


IB08A01


BUC.


2.000


AEROTERME DE PERETE SAU DE TAVAN,DIAM ROT.340-430 MM CU RACORD 3/4"

AEROTERMA PE APA CALDA Qinc=68 KW

Cheltuieli directe din articole:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA   UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Din care:

Valoare aferenta utilaje termice   =

Valoare aferenta utilaje electrice =

Alte cheltuieli directe:

-CAS:

-ȘOMAJ:

-SANATATE 5.2%

-FOND. GARANTARE + FNUASS 1.1%

-FD. RISC

Total cheltuieli directe:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Cheltuieli indirecte:

Profit:

TOTAL GENERAL DEVIZ:

TVA

TOTAL cu TVA

PROIECTANT                         CONTRACTANT (OFERTANT)

SC STACONS SRL-'AfeAD

DEVIZIER

Obiectivul:


02 7 5


45330000


Obiectul:    0002  45330000

Lista cu cantitatile de lucrări

Deviz oferta SGLR4 INST. ALIN.APA SI CANALIZ.

MENAJ.SI PLUVIALA

Categoria de lucrări: 0412

Preturile sunt exprimate in RON

= NR. SIMBOL ART.

= DENUMIRE

CANTITATE      UM

PU MAT

PU MAN

VAL MAT

VAL MAN

=

=

ARTICOL

PU UTI

VAL UTI

=

PU TRA

VAL TRA

=

= SPOR MAT NAN UTI

GR./UA GR.TOT.

TOTAL

=

001 TSA02F1         M.C.        515.000

SAP.MAN.IN SPATII LIMIT.SUB 1M CU TALUZ VERT.NESPR.IN PAM.COEZ.MIJ.SI F.COEZ.

ADINC.<1,5M T.TARE

002 TSD07D1          100 MC.        3.180

COMPACTAREA UMPLUT.CU RULOU COMPRESOR 10 -12T.EXCL.UDAREA PAM. NECOEZ.GRAD.COMACT. 100 % 003 ACE08A1 M.C. 85.000 UMPLUTURA IN SÂNT.LA COND.DE ALIM.CU APA SI CANALIZARE CU: NISIP

004 ACE08E1 M.C. 15.000 UMPLUTURA IN SÂNT LA COND.DE ALIM.CU APA SI CANALIZARE CU BALAST

005 TSD01C1         M.C.         68.000

IMPRASTIEREA CU LOPATA A PAMINT.AFINAT, STRAT UNIFORM 10-30CM.GROS CU SFARIM. BULG.TEREN TARE

006 TSF01B1         MP.         180.000

SPRIJIN.DE MALURI CU DULAPI DE FAG AȘEZ. ORIZ.LAT.INTRE MAL.<1,5M,ADIN.0,0-2M; 0 , 21-0,6M INTR.DULA

007 TRA01A20P       TONA        288.000

TRANSPORTUL RUTIER AL PAMINTULUI SAU MOLOZULUI CU AUTOBASCULANTA DIST.=20 KM

008 ACA10D1 [ 2] M           110.000

MONTARE ȚEAVA PVC TIP KG(SN4) IN PAMINT IN EXTERIORULCLADIRILOR,AVIND DN 110

008 3270569          M           110.000

ȚEAVA DE CANALIZARE KGEM SN4 DIN PVC 110X3.2 4 M

009 ACA11E1 [ 2] M

125.000 PAMINT, 125


MONTARE ȚEAVA PVC TIP KG(SN4) IN

IN EXTERIORULCLADIRILOR,AVIND DN

010 A.CA11E3 [ 3] M            135.000

MONTARE ȚEAVA PVC TIP 3 (M) IN PAMINT, IN EXTERIORULCLADIRILOR,AVIND DN 160

010 3270610          M           135.000

ȚEAVA DE CANALIZARE KGEM SN4 DIN PVC D= 160X4.0 1 M

011 SB17E1         BUC.         32.000

COTURI PVC-U,PT.CANALIZARE,CU ÎMBINARE PRIN LIPIRELA 45;67 1/2;87 1/2 GRADE, AVIND D=110 MM

011 6712233           BUC.          32.000

SCOT PVC-U KGB 45 GR DN 110

012 SB17F1         BUC.          12.000

COTURI PVC-U,PT CANALIZARE,CU ÎMBINARE PRIN LIPIRELA 45;67 l/2;87 1/2 GRADE, AVIND D=125 MM

012 6712273           BUC.          12.000

@COT PVC-U KGB 45 GR DN 125

013 SB17G1         BUC.

COTURI PVC-U,PT CANALIZARE,CU ÎMBINARE PRIN LIPIRELA 45;67 l/2;87 1/2 GRADE, AVIND D=160 MM

013 3270086           BUC.

COT 45 PVC-KG 160X45

014 SB19C1         BUC.

RAMIFICAȚII SIMPLE PVC-U PT CANALIZ.CU ÎMBINARE PRIN LIPIRE LA 45:67 1/2:87 1/2 GRADE SI D=110 M

014 3271332           BUC.

RAMIFICAȚIE 45 GRD. PVC-KG 110/110X45 GRD.

015 SB19D1          BUC.

RAMIFICAȚII SIMPLE PVC-U PT CANALIZ.CU ÎMBINARE PRIN LIPIRE LA 45:67 1/2:87 1/2 GRADE SI D=125 M

015 3271421           BUC.

RAMIFICAȚIE 45 GRD. PVC-KG 125/110X45 GRD.

016 3271334

Pj^/i'TFTCJ^TZE 45 GRD GRD.

PVC-KG 160/110X45

017 SB22H1         BUC.

REDUCȚIE EXCENTRICA PVC-U,PT.CANALIZARE, CU ÎMBINARE PRIN LIPIRE,AVIND D=125-110 MM

018 SB22I1         BUC.

REDUCȚIE EXCENTRICA PVC-U,PT.CANALIZARE, CU ÎMBINARE PRIN LIPIRE AVIND D=160-110 MM

019 SB22J1         BUC.

REDUCȚIE EXCENTRICA PVC-U,PT.CANALIZARE, CU ÎMBINARE PRIN LIPIRE,AVIND D=160-125 MM

020 ACA11C1 [ 3] M            46.000

MONTARE ȚEAVA PEHD, AVIND DN 63

020 7500718          M            46.000

ȚEAVA PEHD PE 80 PT. APA POTABILA PN 10 Dext.=63, GR.=5.8, Dint.=51.4

021 ACA17A1         BUC.

PIESA LEGĂTURĂ DIN POLIESTERI ARMATE CU FIBRE STICLA AVIND GREUTATEA PE BUCATA PINA LA INC. 10 K

021 3270614           BUC.

RACORD <WATERKIT> COMPRESIUNE D. 63X2" FE

021 3270615           BUC.

COT <WATERKIT> COMPRESIUNE 90 D. 63

022 SD14E1          BUC.

ROBINET TRECERE CU VENTIL SI MUFE (CU DESCĂRCARE) PENTRU ȚEVI DIN OTEL CU D= 2 ’ ’

022 3270543           BUC.

ROBINET SFERIC NILE I-I CU MANETA 2"

023 CE14B1 [ 4] M             28.000

BURLANE DIN TABLA ZINCATA DE 0,5MM CONFECȚIONATE PE ȘANTIER DREPTUNGHIULARE CU SECȚIUNEA 80X60 MM

024 7501038

RECEPTOR TERASA 110 VERTICAL HL 62 1/1

024 7501721           BUC.

14.000


PIESA TRECERE BETON PVC 110

025 ACD04A1 [17] BUC.

CĂMIN DE INSPECȚIE SI CURĂȚIRE 1 INTRARE / 1 IEȘIRE DN 160 MM

025 3271399           BUC.

BAZA CĂMIN POLIPROPILENA D 315MM TIP I 1INTRARE/1 IEȘIRE D160MM

025 3271400           BUC.

CAPAC FONTA CĂMIN "BASICLINE" B12 5 CU TUB TELESCOP D.315, H=580MM

026 ACD04A1 [18] BUC.

CĂMIN DE INSPECȚIE SI CURĂȚIRE, 3 INTRĂRI / 1 IEȘIRE DN 160 MM

026 3271422           BUC.

BAZA CĂMIN D315 31160 11160

026 3271400           BUC.

CAPAC FONTA CĂMIN "BASICLINE" B12 5 CU TUB TELESCOP D.315, H=580MM

027 ACD04I1         BUC.

CĂMIN VIZITARE STAS 2448-73 CU CAMERA LUCRU HC=2M DIN TUB BET.CU CEP SI BUZA LA CANALE CU DN 100

027 YC01RON

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

028 ACD04I1

CĂMIN VIZITARE STAS

LUCRU HC=2M DIN TUB

LA CANALE CU DN 100

BUC.           1.000

2448-73 CU CAMERA BET.CU CEP SI BUZA

028 YC01RON        LEI.

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

kXGOlA U-200F75 TONAJ 40 TO

029 7501741

1.000


DECANTOR RIGOLA CU IEȘIRE D=200 MM

029 7501742           BUC.           1.000

IEȘIRE VERTICALA RIGOLA D=200 MM

029 7501743           BUC.          21.000

SET 24 ȘURUBURI

030 ATD11A [ 3] M           416.000

BANDA AVERTIZOARE

030 3271141          M           416.000

BANDA AVERTIZARE <WATERKIT> APA 12 CM DOUA FIRE SINUSOIDALE INOX (ROLA DE 250 ML)

031 EC05A1         M            46.000

CABLU ENERGIE TRAS PRIN TUB PROT METAL PT RACORD MOTOARE TABLOURI APARATE CONDUCTE <16 MMP.*

031 4826880          M            46.000

CONDUCTOR FY IX 1,5 S 6865

032 SF03A1         M           506.000

EFECTUARE PROBA DE ETANȘ.LA PREȘ.A INST. INTR.DE APA,DIN ȚEVI PVC MONT.IN CANAL. INCLUSIV ARMATU

033 ACE07A1          100 M.         0.450

SPALAREA SI DESINFECTAREA CONDUCTELOR DE ALIMENTARE CU APA AVIND DN 50

Cheltuieli directe din articole:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA   UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Din care:

Valoare aferenta utilaje termice

Valoare aferenta utilaje electrice =

Detaliere transporturi:

-CAS :

-ȘOMAJ:

-SANATATE 5.2%

-FOND. GARANTARE + FNUASS 1.1%

-FD. RISC

Total cheltuieli directe:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Cheltuieli indirecte:

Profit:

TOTAL GENERAL DEVIZ:

TVA

TOTAL CU TVA

PROIECTANT                         CONTRACTANT (OFERTANT)

SC STACONS SRL ARAD

DEVIZIER

obiectivul


027b  45330000


Obiectul:


0002  45330000


Lista cu cantitatile de lucrări

Deviz oferta SGLR5 INSTALAȚII CANALIZ.PLUVIALA

Categoria de lucrări: 0412

Preturile sunt exprimate in RON

= NR. SIMBOL ART.

CANTITATE      UM

PU

MAT

VAL

MAT

= DENUMIRE

PU

MAN

VAL

MAN

=

=

ARTICOL

PU

UTI

VAL

UTI

=

PU

TRA

VAL

TRA

= SPOR MAT NAN UTI

GR./UA GR.TOT.

TOT

A L

=

001 SB49A1 [ 5] BUC.           4.000

FITINGURI GEBERIT PLUVIA(ASIM)

001 3271693           BUC.           4.000

RECEPTOR GEBERIT PLUVIA 12 L/S CU FLANSA PT FOLII

002 SB20X1 [ 1] BUC.


77.000


FITINGURI GEBERIT HDPE(ASIM)

002 7501725

COT 135 D=50 MM

BUC .

6.000

002 7501726

COT 90 D=50 MM

BUC .

2.000

002 3271694           BUC.

MUFA CU ELECTROFUZIUNE D=50MM

4.000

002 3271697           BUC.           2.000

REDUCȚIE CONCENTRICA D=56X50MM

002 3271698           BUC.           5.000

MUFA CU ELECTROFUZIUNE D=56MM

002

COT

7501727

135 D=63 MM

BUC .

8.000

002

COT

3271699

90 GRD. D=63MM

BUC .

2.000

002 3271703           BUC.


8.000


MUFA CU ELECTROFUZIUNE D=63MM

002 3271704           BUC.

COT 135 GRD. D=75MM

002 7501728           BUC.

RAMIFICAȚIE Y 135 D=75X50 MM

002 7501729           BUC.

RED. EXCENTRICA SCURTA D=75X63 MM

002 3271708           BUC.

MUFA CU ELECTROFUZIUNE D=75MM

002 3271709 COT 135 GRD.

BUC.

. D=90MM

6.000

002 7501730

RAMIFICAȚIE

BUC.

Y 135 D=90X50 MM

1.000

002 3271711           BUC.

PIESA CURĂȚIRE HDPE CU CAPAC FILETAT 90 GRD. D=90X90MM

002 3271712           BUC.

REDUCȚIE EXCENTRICA SCURTA D=90X63MM

002 3271714


BUC.           1.000


MUFA DE EXPANSIUNE CU O-RING D=90MM

002 3271715           BUC.


6.000


MUFA CU ELECTROFUZIUNE D=90MM

002 3271716           BUC.

8.000


COT 135 GRD. D=110MM

RAMIFICAȚIE Y 135 GRD. D=110X75MM

002 3271719           BUC.           1.000

REDUCȚIE EXCENTRIC?! SCURTA D=110X90MM

002 3271720           BUC.           4.000

MUFA CU ELECTROFUZIUNE D=110MM

007 SB16E1 [21] M


5.000


003 SB16C1    [18] M

5.000

ȚEAVA GEBERIT HDPE

ASIM; ȚEAVA GEBERIT HDPE

003 3271747          M

CONDUCTA HDPE D=50MM

004 SB16D1    [11] M

ȚEAVA GEBERIT HDPE

D=50

MM

5.000

40.000

ASIM; ȚEAVA GEBERIT HDPE

004 3271749          M

CONDUCTA HDPE D=63MM

005 SB16D1    [11] M

ȚEAVA GEBERIT HDPE

D=63

MM

40.000

10.000

ASIM; ȚEAVA GEBERIT HDPE

005 3271750          M

CONDUCTA HDPE D=75MM

006 SB16E1    [21] M

ȚEAVA GEBERIT HDPE

D=75

MM

10.000

30.000

ASIM; ȚEAVA GEBERIT HDPE

006 3271751          M

D=90

MM

30.000

CONDUCTA HDPE D=90MM

ȚEAVA GEBERIT HDPE

ASIM; ȚEAVA GEBERIT HDPE D=110 MM

007 3271752          M

CONDUCTA HDPE D=110MM

ALIM.CU apa+gaze,mont.prin încastrări COND.AVIND D=2 1/2 TOL

0.0-s u'l'l . :


0.


** SPORURI ** MAT.: -100.0% NAN.: ASIM: DISPOZITIVE DE FIXARE PLUVIA

008 7501731           BUC.

BANDA CU ELECTROFUZIUNE PT PUNCTE FIXE D = 50 MM

008 7501732           BUC.

COLIER GALVANIZAT PT FIXARE PLUVIA D=50 MM

008 3271730          BUC.

PLĂCUTĂ DE FIXARE CU PIULIȚA FILETATA 1/ 2"

008 3271731          BUC.         40.000

BARA FILETATA M10, L=500MM

008 3271732           BUC.          40.000

DISPOZITIV DE SUSȚINERE ȚEAVA RECTANGULARA M10

008 3271733


M            65.000


ȚEAVA RECTANGULARA PLWIA 30X30X2, L=5M

008 3271734          BUC.         12.000

DISPOZITIV CONEXIUNE ȚEAVA RECTANGULARA PLUVIA

008 3271735          BUC.        190.000

PANA DE FIXARE A COLIERELOR

008 7501733 BUC. 10.000 BANDA CU ELECTROFUZIUNE PT PUNCTE FIXE D = 63 MM

008 7501734          BUC.         46.000

COLIER GALVANIZAT PT FIXARE PLUVIA D=63 MM

008 3271736          BUC.          3.000

BANDA CU ELECTROFUZIUNE D=75MM

008 3271737


BUC.


10.000


COLIER GALVANIZAT D=75MM

BANDA CU ELECTROFUZIUNE D=90MM

COLJ. EK DE KLăAKE KEG

PIULIȚA FILETATA 1/2

008 3271740          BUC

24.000


COLIER GALVANIZAT D=90MM

008 3271741           BUC.

BANDA CU ELECTROFUZIUNE D=110MM

008 3271742


BUC.


3.000


COLIER GALVANIZAT D=110MM

Cheltuieli directe din articole:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA   UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Alte cheltuieli directe:

-CAS:

-ȘOMAJ:

-SANATATE 5.2%

-FOND. GARANTARE + FNUASS 1.1%

-FD. RISC

Total cheltuieli directe:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Cheltuieli indirecte:

Profit:

TOTAL GENERAL DEVIZ:

TVA

TOTAL cu TVA

PROIECTANT                         CONTRACTANT (OFERTANT)

SC STACONS SRL ARAD

DEVIZ IER u-urr‘';

Obiectivul;


0275 45J30000


Obiectul:


0002  45330000


Lista cu cantitatile de lucrări

Deviz oferta SGLR6 CĂMIN DE POMPARE-CONSTRUCTII

Categoria de lucrări: 0412

Preturile sunt exprimate in RON

= NR. SIMBOL ART.

CANTITATE     UM

PU

MAT

VAL

MAT

=

= DENUMIRE

PU

MAN

VAL

MAN

=

=

ARTICOL

PU

UTI

VAL

UTI

=

-

PU

TRA

VAL

TRA

=

= SPOR MAT MAN UTI

GR./UA GR.TOT.

TOT

A L

=

001 CA01A1         M.C.

TURNARE BETON SIMPLU IN FUNDAȚII (CONTINUE,IZOLATE)SI SOCLURI CU VOLUM <3MC

001 2100945          M.C.

BETON DE CIMENT B 150 STAS 3622

002 CA02I1         M.C.

TURNARE BETON ARMAT LA CONSTRUCȚII CU H <35M,IN PLANSEE(GRINZI,STILPI,PLACI)CU GROS . PLACIK10CM

002 2100969           M.C.

BETON DE CIMENT B 250 STAS 3622

003 CA02C1         M.C.

TURNARE BETON ARMAT IN FUNDAȚII CONTINUE,RADIERE SI PEREȚI SUB COTA ZERO

A CONSTR CU GROS <30CM

003 2100969           M.C.

BETON DE CIMENT B 250 STAS 3622

004 CA02C1         M.C.

TURNARE BETON ARMAT IN FUNDAȚII CONTINUE,RADIERE SI PEREȚI SUB COTA ZERO A CONSTR CU GROS <30CM

004 2100969          M.C.

BETON DE CIMENT B 250 STAS 3622

005 ACD01J1         BUC.

CAPAC SI RAMA STAS 2308-81 PENTRU CĂMINE CU PIESA SUPORT CAROSABIL TIP III A

006


IZF05A1


MP.


46.000


STRAT HIDROIZOLANT,LA CALD,CUVE,REZERV.

ETC.CU CARTON BITUM.LA FUND.ORIZ. TER.CU

APE FREATICE

CARTON BITUlîAl Rara STRAT ACO (BLANC) CI300 100CMX20M S 138

007 ACD02A1         BUC.         12.000

TREPTE DIN OTEL BETON D=20 MM PT CĂMINE DIN TUBURI BETON LA REȚELE DE CONDUCTE

008 CL20B1         KG           16.800

MONTAREA CONFECȚIILOR METALICE APARENTE: BALUSTRAZI GRILE,CHEPENG,OPRITORI, GRATARE

008 7501722          KG           16.800

PROFIL OTEL IPE D=80 CALITATE S235JRG2

Cheltuieli directe din articole:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA   UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Din care:

Valoare aferenta utilaje termice   =

Valoare aferenta utilaje electrice =

Alte cheltuieli directe:

-CAS:

-ȘOMAJ:

-SANATATE 5.2%

-FOND. GARANTARE + FNUASS 1.1%

-FD. RISC

Total cheltuieli directe:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Cheltuieli indirecte:

Profit:

TOTAL GENERAL DEVIZ:

TVA

TOTAL cu TVA

PROIECTANT                         CONTRACTANT (OFERTANT)

SC STACONS SRL ARAD

Obiectul:


000


45330000


șAT.-ă DE S1?OKT T±P 1

GLORIA .ARAD

INSTALAȚII SA.NITARE


Lista cu cantitatile de lucrări

Deviz oferta SGLR7 CANIN DE PONPARE-ECHIPARE HIDRAULIC

Categoria de lucrări: 0412

Preturile sunt exprimate in RON

= NR. SIMBOL ART.

CANTITATE      UM

PU

MAT

VAL

MAT

=

= DENUMIRE

PU

MAN

VAL

MAN

=

=

ARTICOL

PU

UTI

VAL

UTI

=

=

PU

TRA

VAL

TRA

=

= SPOR MAT MAN UTI

GR./UA GR.TOT.

TOT

A L

-

001 ACA11C1 [ 3] M              8.000

MONTARE ȚEAVA PEHD, AVIND DN 63

001 7500718          M             8.000

ȚEAVA PEHD PE 80 PT. APA POTABILA PN 10

Dext.=63, GR.=5.8, Dint.=51.4

002 ACA11D1 [10] M


10.000


MONTARE ȚEAVA PEHD , AVIND DN 90

002 7500901          M            10.000

ȚEAVA PEHD PE 80 PT. APA POTABILA PN 10 Dext.=90, GR.=8.2, Dint.=73.6

003 ACA17A1         BUC.         39.000

PIESA LEGĂTURĂ DIN POLIESTERI ARMATE CU FIBRE STICLA AVIND GREUTATEA PE BUCATA PINA LA INC. 10 K

003 4123310           BUC.

@NIPLU DUBLU ZINCAT DN 1 1/2" SECPRAL COD 280

003 3270567           BUC.

FITINGURI ZINCATE - NIPLU 3

003 3270614           BUC.

RACORD <WATERKIT> COMPRESIUNE D. 63X2” FE

003 3272273           BUC.

RACORD <WATERKIT> COMPRESIUNE D. 90X3" FE

003 3272265

COT <WATERKTT> COMPRESIUNE 90 GRADE. D

003 3272560

BUC .

8.000

COT <WATERKIT>

COMPRESIUNE 90 D.

90

003 3270616           BUC.

TEU <WATERKIT> COMPRESIUNE D. 63

003 3272559           BUC.

TEU <WATERKIT> COMPRESIUNE DERIVAȚIE D. 90X3" FI

003 3272561           BUC.

ADAPTOR DE FLANSA DE COMPRESIUNE 90X3"

003 4427971           BUC.

FLANSA LIBERA PN 16 80- 89 OL37-2 STAS 7901

004 SA03D1         M

ȚEAVA OTEL SUDATA LONGIT.PT.INSTAL. ZINCATA CU FILET+MUFA MONT.LA CONSTR. IND.IN DISTRIB. D=1 1/2T

004 3306089          M

ȚEAVA INSTALAȚII ZINCATA NEFILETATA M -40(1 1/2) OL 32 1 S 7656

005 SA03G1         M

ȚEAVA OTEL SUDATA LONGIT.PT.INSTAL. ZINCATA CU FILET+MUFA MONT.LA CONSTR. IND.IN DISTRIB. D=3 T

005 3306118          M

ȚEAVA INSTALAȚII ZINCATA NEFILETATA M -80 (3 ) OL 324 S 7656

006 ID06B2          BUC.

ROBINET CU SERTAR PANA , CU MUFE , PT. INST. ÎNCĂLZIRE CENTRALA , CU D: 1 1/2''

006 3270411           BUC.

ROBINET SFERIC NILE I-I CU MANETA 11/2"

007 ID06E1          BUC.

ROBINET CU SERTAR PANA , CU MUFE , PT. INST. ÎNCĂLZIRE CENTRALA , CU D: 31'

007 3270554           BUC.

ROBINET SFERIC SENA I-I CU MZaNETA 3"

M. CU aPAFGAZE , MONT . PRIN 'ÎNCASTRARECOND , AVIND D=2 TOL

009 SA43J1         BUC.

BRĂȚARA PT.FIXAREA COND.OTEL+PVC DE ALIM.CU APA+GAZE,MONT.PRIN ÎNCASTRARE, COND.AVIND D=3 TOL

010 M1B08A1         BUC.

POMPA CENTRIFUGA, MONOETAJATA DE UZ GENERAL (TIP CRIS,CERNA,LOTRU,SIMILARE) 50 MM.

011 M1B08B1         BUC.

POMPA CENTRIFUGA,MONOETAJATA DE UZ GENERAL (TIP CRIS,CERNA,LOTRU,SIMILARE) 65 MM.

Cheltuieli directe din articole:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA   UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Din care:

Valoare aferenta utilaje termice

Valoare aferenta utilaje electrice =

Alte cheltuieli directe:

-CAS:

-ȘOMAJ:

-SANATATE 5.2%

-FOND. GARANTARE + FNUASS 1.1% -FD. RISC

Total cheltuieli directe:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Cheltuieli indirecte:

Profit:

TOTAL GENERAL DEVIZ:

TVA

TOTAL cu TVA

PROIECTANT                         CONTRACTANT (OFERTANT)

SC STACONS SRL ARAD

DEVIZIER

Obiectivul:


02 7 5


45330000


Obiectul:    0002  45330000

Lista cu cantitatile de lucrări

Deviz oferta SGLR8 CĂMIN DE POMPARE-INST.ELECTRIC

E

Categoria de lucrări: 0412

Preturile sunt exprimate in RON

= NR. SIMBOL ART.

CANTITATE     UM

PU

MAT

VAL

MAT

=

= DENUMIRE

PU

MAN

VAL

MAN

=

ARTICOL

PU

UTI

VAL

UTI

=

PU

TRA

VAL

TRA

=

= SPOR MAT MAN UTI

GR./UA GR.TOT.

T

O T

A L

=

001 EC05A1         M            40.000

CABLU ENERGIE TRAS PRIN TUB PROT METAL PT RACORD MOTOARE TABLOURI APARATE CONDUCTE <16 MMP.*

001 3270317          M            40.000

CABLU EL MYYM 3X2 5 MULTIFILAR

002 EA01H1         M            40.000

TUB IZOLANT IP-PVC MONTAT APARENT PE DIBLURI METALICE CU D=25MM

003 ED02D1         BUC.          2.000

INTRERUPTOR AUTOMAT PROTECȚIE,TRIPOL.IN ULEI,0,5KV 25A,PE BOLȚ METAL

003 3270281           BUC.           2.000

ÎNTRERUPĂTOR AUTOMAT 1P 40A LG

Cheltuieli directe din articole:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Alte cheltuieli directe:

-CAS:

-ȘOMAJ:

-SANATATE 5.2%

-FOND. GARANTARE + FNUASS 1.1%

-FD. RISC

Total cheltuieli directe:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Cheltuieli indirecte:

Profit:

TOTAL GENERAL DEVIZ:

TVA

TOTAL cu TVA

PROIECTANT                         CONTRACTANT (OFERTANT)

SC STACONS ;SRLfARAD

DEVIZIER /iVv

Obiectul:


0275


45330000


0002  45330000


Lista cu cantitatile de lucrări

Deviz oferta SGLR9 INSTALAȚII SANIT.INTERIOARE

Categoria de lucrări: 0412

Preturile sunt exprimate in RON

= NR. SIMBOL ART.

CANTITATE

UM

PU MAT

VAL MAT

= DENUMIRE

PU MAN

VAL MAN

=

=

A R T I C

O L

PU UTI

VAL UTI

=

=

PU TRA

VAL TRA

=

= SPOR MAT MAN UTI

GR./UA

GR.TOT.

TOTAL

=

001 SC07E1         BUC.         12.000

LAVOAR DIN PORȚELAN SANITAR,MONTAT PE PIEDESTAL

001 2442288          BUC.         12.000

LAVOAR PORȚELAN FARA SPATAR L 2-600MM ALB CI S 1540

001 2453823 BUC. 12.000 PIEDESTAL LAVOAR Pi PORȚELAN ALB C. 1 NI 806

002 SC13A1         BUC.         11.000

VAS PENTRU CLOSET DIN PORȚELAN SANITAR CU SIFON INTERIOR S TIP ...

002 2442757           BUC.          11.000

VAS CLOSET COL2-A PORȚELAN ALB C. 1 S 2066

003 SC16G1 [ 2] BUC.          11.000

REZERVOR PT SPALARE VAS WC,DIN PORȚELAN TIP DUOBLOC,MONTAT PE VAS

004 SC18A5         BUC.         11.000

RAMA PENTRU VAS DE CLOSET,DIN POLIPROPILENA CU CAPAC

005 SD06A1         BUC.          12.000

BATERIE AMESTECATOARE,STATIVA,PENTRU

LAVOAR AVIND D=l/2 TOLI

005 4201316          BUC.         12.000

@BAT STAT MONOCOM LAV "LEADER MIX" ALBA COD 42L07470

006 SD03A1

BATERIE AMESTEC.PT.BAIE,CU DUS FLEXIBIL, DE 1/2 TOLI TIP...MONT.CU DIBLURI DE LEMN PE ZID.CARAMID

007   SC31 Al         BUC.


12.000


VENTIL DE SCURGERE TIP...

007 4203349           BUC.          12.000

VENTIL SCURGERE LAVOAR.SPĂLĂTOR 1 1/4 CU RACORD S9 610

008   SC2 6A1         BUC.          12.000

OGLINDA SANIT.SEMICRIST.MARGINI.SLEF.CU DIMENS.400X500MM

009   SC3 0A3         BUC.          11.000

SUPORT PT.HIRTIE CALITATEA 1 (PORTHIRTIE ) DIN PORȚELAN SANITAR,HI 2

010 SC25A1         BUC.          12.000

ETAJERA DIN PORȚELAN SANITAR TIP

010 2451485          BUC.         12.000

ETAJERE PORȚELAN TIP E2.3 0 ALB C. 1 NI 716

011 SC28B1         BUC.         42.000

SAPUNIERA DIN PORȚELAN SANITAR,TIP SA2-15,APARENTA,SIMPLA

012 SC29A1         BUC.          30.000

CUIER PENTRU RUFARIE DIN FONTA EMAILATA, PORȚELAN SANITAR SAU MATERIAL PLASTIC TIP

012 2453196


BUC.          30.000


CUIER A 1 PORȚELAN ALB C.1 NI 546

013 SC19A1         BUC.          12.000

SIFON DIN BACHELITA PENTRU LAVOAR DE PORȚELAN SANITAR

013 7500792           BUC.          12.000

SIFON DE LAVOAR ALAMA CROMATA CU VENTIL 1 l/4"-l 1/4" CU IEȘIRE D=50

014 SC19A1          BUC.          11.000

SIFON DIN BACHELITA PENTRU LAVOAR DE PORȚELAN SANITAR

014 3270080           BUC.

RACORD WC FLEXIBIL LUNG

T1P U , CU 1 BKAT, DESCRIU.6 O OMM

016 SB44B1


BUC.


2.000


SIFON DE PARDOSEALA DIN FONTA EMAILATA

AVIND D= 5OMM,SIMPLU

017 SB44F1         BUC.

SIFON DE PARDOSEALA DIN FONTA EMAILATA AVIND D=10OMM,SIMPLU

018 SD13F1          BUC.

ROBINET TRECERE CU VENTIL SI MUFE PT.

ȚEVI OTEL CU D= 2 '' SIMBOL 83-2 ''

018 3270543           BUC.

ROBINET SFERIC NILE I-I CU MANETA 2"

019 SD13C1          BUC.          16.000

ROBINET TREC.CU VENTIL SI MUFE,PT.ȚEVI OTEL CU D=1'',SIMBOL 83-1''

019 3270094           BUC.          16.000

ROBINET SFERIC II 1" R

020 SD13A1          BUC.           2.000

ROBINET TREC.CU VENTIL SI MUFE,PT ȚEVI OTEL CU D= 1/2 SAU D= 3/8 TOLI

020 3270835           BUC.           2.000

ROBINET SFERIC II 1/2

021 SD13C1          BUC.          16.000

ROBINET TREC.CU VENTIL SI MUFE,PT.ȚEVI OTEL CU D=1' ',SIMBOL 83-1' '

021 7500526           BUC.          16.000

ROBINET CU SFERA SI RACORD OLANDEZ 1" FE -FI COD 40730422

022 SD13B1          BUC.

ROBINET TREC.CU VENTIL SI MUFE,PT.ȚEVI OTEL CU D=3/4SIMBOL 83-3/4'1

022 7500525           BUC.

ROBINET CU SFERA SI RACORD OLANDEZ 3/4" FE-FI COD 40720422

023 SD13A1          BUC.

ROBINET TREC.CU VENTIL SI MUFE,PT ȚEVI OTEL CU D= 1/2 SAU D= 3/8 TOLI

024 IA35A1 [10] BUC.           1.000

VAS DE EXPANSIUNE MONTAT PE POSTAMENT CILINDRIC,PARALELIPIPEDIC CU CAPACIT.: 80 L

025 SD12A1         BUC.          24.000

ROBINET DE REGLAJ,DE COLT,DIN ALAMA NICHELATA,AVIND D=3/8 SAU D=l/2 TOLI

025 3270248          BUC.

24.000


ROBINET COLTAR 1/2-1/2

026 SD12A1         BUC.          11.000

ROBINET DE REGLAJ,DE COLT,DIN ALAMA NICHELATA,AVIND D=3/8 SAU D=l/2 TOLI

026 7500257          BUC.         11.000

ROBINET COLTAR CU BILA 1/2"-3/8"-10

027 CO37B1 [ 8] M             24.000

RIGOLE DE SCURGERE

027 3272566          BUC.         24.000

RIGOLA SKIP 100/80+GRAT C250 FO+BARETE

028 SB51A1         KG           40.000

SUPORȚI SI BRATARI PENTRU SUSȚINEREA CONDUCTELOR DIN FONTA SAU PVC PT. CANALIZARE,AVIND PINA LA 2

029 SB52A1         KG           40.000

PROCURARE SUPORȚI SAU BRATARI PENTRU SUSȚINEREA CONDUCTELOR DIN FONTA SAU PVC PENTRU CANALIZARE

029 3400029          KG           40.000

OTEL ROTUND LAMINAT LA CALD S 333 OL37-1N D= 10

030 SF01A1         M           900.000

EFECTUARE PROBA DE ETAS.LA PREȘ.A INST. INTER.DE APA,LA COND.OTEL ZN.SAU PB.

PREȘ.INCLUSIV ARMAT 031 SF04A1 M 170.000 SPALAREA SI DAREA IN FUNCȚIUNE A COND.DE APA, EXECUTATE CU ȚEVI DIN PVC.

032 RPSF01A1          10 M.         90.000

GOLIREA INSTALAȚIEI DE APA IN VEDEREA EXECUTĂRII REPARAȚIILOR *

033 3415429

20.000


ȚEAVA POLIPROPILENA RETICULARA PP-R D.

63x10,5mm PN2 0 SDR6

034 SA01E1 [ 1] M


240.000


ȚEAVA PPR D=32

034 3415426          M           240.000

ȚEAVA POLIPROPILENA RETICULARA PP-R D. 32x5,4mm PN20 SDR6

035 SA01D1 [ 1] M             90.000

ȚEAVA PPR D=25

035 3415425          M            90.000

ȚEAVA POLIPROPILENA RETICULARA PP-R D. 25x4,2mm PN20 SDR6

036 SA01C1 [ 1] M            550.000

ȚEAVA PPR D=20

036 3415424


M           550.000


ȚEAVA POLIPROPILENA RETICULARA PP-R D. 20x3,4mm PN20 SDR6

037 IZH21A1 [ 5] M 900.000

IZOL.CONDUCT.COCHILII POLISTIREN IN 1 STRAT CIRCUMF .COND.PESTE TERMOIZ PINA 50CM

037 3270640          M            20.000

IZOLAȚIE 64 G=9 ARMAFLEX

037 3270771

IZOLAȚIE 35

G=6

K

M

FLEX

240.000

037 3271401

M

90.000

IZOLAȚIE 28

G=6

K

FLEX

037 3270772

M

550.000

IZOLAȚIE 22

G=6

K

FLEX

038   1C34C1          BUC.        1547.000

FITINGURI DIN FONTA MALEABILA PT.ÎMBIN

INSURUB.ȚEVI.OTEL PIESELE FIIND CU 2

INSURUB.PT.D=3/4

038 7500726          BUC.          7.000

RACORD PPR CU FILET METALIC EXTERIOR 63-2 "

038 3271127          BUC.         40.000

RACORD METALIC EXTERIOR DGK PPR 32X1"

038 3271254

BUC.

4.000

RACORD METALIC 4"

EXTERIOR PPR

"DGK" 25X3/

038 3271389

BUC.

6.000

RACORD METALIC 2"

EXTERIOR PPR

"DGK" 20X1/

038 7500937          BUC.          6.000

TEU PPR EGAL DIM.=63

038 3270063


BUC.


8.000


038 3270721

TEU EGAL PPR

32

BUC.

66.000

038 3271402

TEU EGAL PPR

25

BUC.

50.000

038 3270532

TEU EGAL PPR

20

BUC.

21.000

038 3270061

BUC.

12.000

TEU REDUS PPR

32X25X32

TEU REDUS PPR 32X20X32

038

TEU

3271255

REDUS PPR

BUC.

25X20X25

16.000

038

3270527

BUC.

30.000

COT

PPR 90 63

038 3270528

140.000


038


32'70844


BUC.         200.000


COT 90 GRD. PPR 20 EKOPLASTIK

038 3272567           BUC.          12.000

COT 45 GRD. INTERIOR-INTERIOR PPR 63

038 3270077           BUC.          80.000

COT PPR 32 MM LA 45 GRD

038 7500158          BUC.         20.000

COT PPR 45 GRD. DIM.=25mm

038 3271403           BUC.          40.000

COT 45 GRD. INTERIOR-EXTERIOR PPR 20

038 3270216           BUC.          60.000

REDUCȚIE PPR 25/20

038 3270115

REDUCȚIE PPR 32/25

BUC.

50.000

038 3270066

REDUCȚIE PPR 32/20

BUC.

78.000

038 7500614           BUC.          10.000

REDUCȚIE INT-EXT PPR 63-32

038 3271866           BUC.           6.000

MUFA PPR 63

038 3271258           BUC.          60.000

MUFA PPR 32

038 3271257           BUC.          26.000

MUFA PPR 25

038 3271256

MUFA PPR 20

038 3270718

60.000


038 3270717


BUC.          70.000


OCOLIRE PPR 20

039 IA23J1 [ 1] BUC.           1.000

STUT CU ROBINET DE CONTROL PT.MONTAT ARMATURI.

039 7500516          BUC.         16.000

STUT FILETAT OTEL FORJAT 1"

039 7500522           BUC.

STUT FILETAT OTEL FORJAT 2"

040 SA03E1         M

ȚEAVA OTEL SUDATA LONGIT.PT.INSTAL. ZINCATA CU FILET+MUFA MONT.LA CONSTR.

IND.IN DISTRIB. D=2 T

040 3306091          M

ȚEAVA INSTALAȚII ZINCATA NEFILETATA M -50(2 ) OL 32 1 S 7656

041 IC34C1         BUC.         44.000

FITINGURI DIN FONTA MALEABILA PT.ÎMBIN. INSURUB.ȚEVI.OTEL PIESELE FIIND CU 2

INSURUB.PT.D=3/4 T

041 3270842

BUC.           2.000


MUFA ALAMA 1/2

041 3270647

MUFA ALAMA 3/4

BUC.

2.000

041 3271117

MUFA ALAMA 1''

BUC.

16.000

041 4123115           BUC.           1.000 ©NIPLU DUBLU ZINCAT DN 1/2" SECPRAL COD 280

041 4123359           BUC.

©NIPLU DUBLU ZINCAT DN 2” SECPRAL COD 280

041 3271637           BUC.

REDUCȚIE FILET EXTERIOR - INTERIOR 2"X1" FONTA-ZINCATA

041 3271633           BUC.

DOP 2" FONTA-ZINCATA

042 IC54A2 [ 5] BUC.

RACORD OLANDEZ U2 NG.FILET INTER-

INTERIOR DIN FONTA MALEABILA D =1/2 TOLI

042 4122150           BUC.

©RACORD OLANDEZ DREPT ZN FI DN 1/2" SECPRAL COD 330

043 IC54B2 [ 2] BUC.          19.000

RACORD OLANDEZ U2 NG.FILET INTER-INTER DIN FONTA MALEABILA D =1 TOLI

043 4122209           BUC.          19.000

©RACORD OLANDEZ DREPT ZN FI DN 1" SECPRAL COD 330

043 IC54C1 [ 9] BUC.           1.000

RACORD OLANDEZ U2 NG.FILET INTER-INTER DIN FONTA MALEABILA D =2 TOLI

043 4122297           BUC.           1.000

©RACORD OLANDEZ DREPT ZINCAT FI DN 2" BRAVO COD 330

044 SB16E1 [18] M            110.000

ȚEAVA PP PT.CANALIZARE,MONT.APARENT IN NISA,ÎNGROP.PAMINT,SUSPEND.PLANSEU,CU D= 110

044 3270076          M           110.000

ȚEAVA PP CU MUFA PPR SI GARNITURA DE CAUCIUC 110X2,7/1000 MM

045 SB16C1 [15] M             40.000

ȚEAVA PP PT.CANALIZARE,MONT.APARENT IN HISA,ÎNGROP.PAMINT,SUSPEND.PLANSEU,CU D= 50

045 3270072          M            40.000

ȚEAVA PP CU MUFA PPR SI GARNITURA DE CAUCIUC 50X1,8/1000 MM

046 3270073          M            20.000

ȚEAVA PP CU MUFA PPR SI GARNITURA DE CAUCIUC 40X1,8/1000 MM

047 SB17B1 [ 4] BUC.          20.000

COTURI PP PT.CANALIZARE,CU ÎMBINARE PRIN LIPIRELA 45; 67 1/2;87 1/2 GRADE,AVIND D= 40 MM

047 3415834           BUC.           8.000

COT PP CU MUFA D.40-45

047 3415836          BUC.         12.000

COT PP CU MUFA D.40-87

048 SB17E1 [ 6] BUC.         101.000

COTURI PP ,PT.CANALIZARE,CU ÎMBINARE PRIN LIPIRELA 45;67 1/2;87 1/2 GRADE, AVIND D=110 MM

048 6712264          BUC.         90.000

@COT POLIPROPILENA HTD LA 45 GRADE DN 110 COD 62504053

048 6712408          BUC.         11.000

@COT POLIPROPILENA HTD LA 87GR 30MIN DN 110 COD 62504059

049 SB17C1 [ 6] BUC.          80.000

COTURI PP,PT.CANALIZARE,CU ÎMBINARE PRIN LIPIRELA 45;67 1/2;87 1/2 GRADE,AVIND D= 50 MM

049 6712243           BUC.          80.000

@COT POLIPROPILENA HTB LA 45 GRADE DN 50 COD 62504029

050 SB19A1 [ 7] BUC.           4.000

RAMIFICAȚII SIMPLE PP PT CANALIZ.CU ÎMBINARE PRIN LIPIRE LA 45:67 1/2:87 1/2 GRADE SI D= 40 M

050 3271408          BUC.          4.000

RAMIFICAȚIE <EASYKIT> "V" PP D. 40/40 45

051 SB19C1 [ 7] BUC.          27.000

RAMIFICAȚII SIMPLE PP PT CANALIZ.CU ÎMBINARE PRIN LIPIRE LA 45:67 1/2:87 1/2 GRADE SI D=110 M

051 3415991          BUC.         13.000

RAMIFICAȚIE REDUSA PP CU MUFA D.110/50-45

052


SB19A1


[ 6] BUC.


RAMIFICAȚII SIMPLE PP PT CANALII. CU

ÎMBINARE PRIN LIPIRE LA 45:67 1/2:87 1/2 GRADE SI D= 50 M

052 3270725           BUC.           4.000

RAMIFICAȚIE 50/50/45 PP

053 SB22C1 [ 4] BUC.          16.000

REDUCȚIE EXCENTRICA PP,PT.CANALIZARE,CU

ÎMBINARE PRIN LIPIRE,AVIND D= 50- 40 MM

053 3416036           BUC.          16.000

REDUCȚIE EXCENTRICA PP CU MUFA D. 50/40

054 SB22E1 [ 9] BUC.           6.000

REDUCȚIE EXCENTRICA PP,PT.CANALIZARE,CU

ÎMBINARE PRIN LIPIRE,AVIND D=110- 50 MM

054 3270869           BUC.           6.000

REDUCȚIE EXCENTRICA <EASYKIT> PP IGNIFUGAT D.110/50

055 SA44H1         BUC.          16.000

BRATARA PT:FIXAREA COND.OTEL+PVC DE ALIM.CU APA+GAZE,MONT.PRIN ÎMPUȘCARE, COND.AVIND D=2 TOLI

056 SA44E1         BUC.          32.000

BRATARA PT:FIXAREA COND.OTEL+PVC DE ALIM.CU APA+GAZE,MONT.PRIN ÎMPUȘCARE, COND.AVIND D=1 TOLI

057 SA44H1         BUC.          18.000

BRATARA PT:FIXAREA COND.OTEL+PVC DE ALIM.CU APA+GAZE,MONT.PRIN ÎMPUȘCARE, COND.AVIND D=2 TOLI

057 3271410           BUC.          18.000

BRIDA FIXARE <EASYKIT> D. 50 CU DIBLU OL /ZN

058 SA44K1         BUC.          24.000

BRATARA PT:FIXAREA COND.OTEL+PVC DE ALIM.CU APA+GAZE,MONT.PRIN ÎMPUȘCARE, COND.AVIND D=4 TOLI

058 3271411           BUC.          24.000

BRIDA FIXARE <EASYKIT> D.110 CU DIBLU OL /ZN

SA44A1


BUC.        1200.000


BRATARA PT:FIXAREA COND.OTEL+PVC DE

ALIM.CU APA+GAZE, MONT.PRIN ÎMPUȘCARE, COND.AVIND D= 1/4 TOLI

060 TSA02F1         M.C.         26.400

SAP.MAN.IN SPATII LIMIT.SUB 1M CU TALUZ VERT.NESPR.IN PAN.COEZ.MIJ.SI F. COEZ. ADINC. <1,5M T.TARE

061 TSD07D1 100 MC. 0.176 COMPACTAREA UMPLUT.CU RULOU COMPRESOR 10 -12 T. EXCL . UDAREA PAM. NECOEZ . GRAD. COMACT. 100 %

062 ACE08A1 M.C. 8.800 UMPLUTURA IN SÂNT.LA COND.DE ALIM.CU APA SI CANALIZARE CU: NISIP

063 TRA01A20P       TONA         31.700

TRANSPORTUL RUTIER AL PAMINTULUI SAU MOLOZULUI CU AUTOBASCULANTA DIST.=20 KM

Cheltuieli directe din articole:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA   UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Din care:

Valoare aferenta utilaje termice   =

Valoare aferenta utilaje electrice =

Detaliere transporturi:

-Articole TRA

Alte cheltuieli directe:

-CAS:

-ȘOMAJ:

-SANATATE 5.2%

-FOND. GARANTARE + FNUASS 1.1%

-FD. RISC

Total cheltuieli directe:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Cheltuieli indirecte:

Profit:

TOTAL GENERAL DEVIZ:

TVA

TOTAL cu TVA

PROIECTANT                         CONTRACTANT (OFERTANT)

SC STACONS SRL ARAD

DEVIZIER

Obiectivul:


0275


45330000


Obiectul:


0003  45330000


Lista cu cantitatile de lucrări

Deviz oferta SGLR10 INSTALAȚII ELECTRICE

Categoria de lucrări: 0412

Preturile sunt exprimate in RON

= NR. SIMBOL ART.

CANTITATE      UM

PU MAT

VAL MAT

=

= DENUMIRE

PU MAN

VAL MAN

=

=

ARTICOL

PU UTI

VAL UTI

=

PU TRA

VAL TRA

=

= SPOR MAT MAN UTI

GR./UA GR.TOT.

TOTAL

=

001 EG01C1         BUC.

TIJA CAPTARE PT. INST. PARATRĂSNET, TIP CC 1500 PT.COȘURI CLĂDIRI

001 YCOIRON

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

002 EG01J1         BUC.

TIJA CAPTARE PT. INST. PARATRĂSNET, TIP PV-2 DE 7M

ASIM: CATARG L=3.0 M, OTEL GALVANIZAT

002 YCOIRON

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

003 EG11B1         BUC.

PIESA RACORD.COND.INST.PARATR.LA PARTI METALICE CONSTR. LA COND.DE INSTALATII-TIP C

ASIM: SET 2 PICIOARE PT FIXARE CATARG D=300 MM

003 YCOIRON        LEI.

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

004 EI14A1         BUC.          1.000

EXECUTARE COTURI DIN ȚEVI PVC M 110, PTR ACCESUL CABLELOR IDEB LA FIRIDA PRINCIPALA

ASIM: COLIER DE RACORDARE AL CONDUCTORULUI LA CATARGUL PARATRĂSNETULUI

004 YCOIRON        LEI.

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

005 EI14A1          BUC.           1.000

EXECUTARE COTURI DIN ȚEVI PVC M 110, PTR ACCESUL CABLELOR IDEB LA FIRIDA PRINCIPALA

ASI: Piesa pentru fixarea paratrăsnetului in catarg

005 YCOIRON        LEI.

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

007 EI15A1         BUC.          13.000

CLEME PENTRU FIXAREA DOZELOR DE ARMATURA DIAFRAGMELOR ÎNAINTEA TURNĂRII BETONULUI

ASIM: CLEME DE SUSȚINERE CONDUCTOR DE COBORÂRE

007 YC01RON        LEI.

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

008 EI15A1 BUC. 6.000 CLEME PENTRU FIXAREA DOZELOR DE ARMATURA DIAFRAGMELOR ÎNAINTEA TURNĂRII BETONULUI

ASIM: Suport de acoperiș tip terasa pentru conductor rotund

008 YC01RON        LEI.

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

009 EI15A1         BUC.         42.000

CLEME PENTRU FIXAREA DOZELOR DE ARMATURA DIAFRAGMELOR ÎNAINTEA TURNĂRII BETONULUI

ASIM: CLEMA PLATBANDA - PLATBANDA (RACORD PLAT-PLAT)

009 YC01RON        LEI.

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

010 EI15A1         BUC.         42.000

CLEME PENTRU FIXAREA DOZELOR DE ARMATURA DIAFRAGMELOR ÎNAINTEA TURNĂRII BETONULUI

ASIM: CLEMA SPECIALA ARMATURA - PLATBANDA

010 YC01RON

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

011 EG09A1         BUC.

PROT.COND.COBOR.LUNG.1, 8M,EXEC.CORNIER

ARIPI EG.20X20X4MM

ASIM: CONTOR DE LOVITURI DE TRĂSNET

011 YC01RON

DIFERENȚA PREȚ MATERIALE - RON

012   EG10A.1          BUC.

CUTIE CU ECLISA DE LEGĂTURĂ PT.CENTURA DE INPAMINTARE

PAMIN'T 1

xîont . p;

W.

.BANDA

OL

Eli

40X4

!V( i VI

MONT.IN

TEREN

F .

, TARE

014 EB15A1         BUC.           1.000

NUMERE PENTRU BRANȘAMENTE SAU COLOANE ELECTRICE

014 3270683           BUC.           1.000

BARETA DE CONEXIUNE P N 2X 8CON NEDBOX

015 EB02B1         M            30.000

CONDUCTA CUPRU CU IZOLAȚIE INTRODUSA IN TUBURI DE PROTECȚIE,CONDUCTA AVIND SECȚIUNEA 6- 10 MMP

015 3272568          M            30.900

CONDUCTOR CUPRU FY ( 10.0 )

016 EA13B1 [ 2] M           150.000

TUB RIGID D=25 MM

016 7500083          M           150.000

TUB RIGID PVC D=25 mm

017 EA13B1 [ 1] M           100.000

TUB FLEXIBIL GOFRAT D=25MM

017 7500740          M           100.000

TUB PVC FLEXIBIL 25mm

018 EA06D1 [ 1] M           150.000

ȚEAVA OTEL PENTRU INSTALAȚII SUDATA, NEAGRA MONTATA ÎNGROPAT IN PARDOSEALA D= 2 1/2 TO

ASIM:PLINTA PVC 150X65 MM, ALBA

018 7501578          M           150.000

PAT DE CABLU DIN TABLA PERFORATA ELECTROZINCATA CU GROSIME DE Imm - 60/75

019 EA18A1 [ 4] BUC.          60.000

DOZE DE CONEXIUNE 100X100X50 MM

019 3271415

BUC .

TENCUIALA


60.000

100MM X


DOZA LEGĂTURĂ SUB 100MM )

<1OMMP

020 3270325          M           330.000

CABLU EL MYYM 3X1 5 MULTIFILAR

021 EC02C1         M           650.000

CABLU ENERGIE MONTAT SCOABE BACH.DIRECT PE ZID PE DIBLURI METALICE,CONDUCTE <10MMP

021 3270326          M


650.000


CABLU EL MYYM 3X2 5 MULTIFILAR

022 EC02C1         M           330.000

CABLU ENERGIE MONTAT SCOABE BACH.DIRECT PE ZID PE DIBLURI METALICE,CONDUCTE <10MMP

022 3272569          M


330.000


CABLU EL MYYM 5X1 5 MULTIFILAR

023 EC02C1         M


30.000


CABLU ENERGIE MONTAT SCOABE BACH.DIRECT PE ZID PE DIBLURI METALICE,CONDUCTE <10MMP

023 3270621          M


30.000


CABLU EL MYYM 5X2 5 MULTIFILAR

024 EC02C1         M           200.000

CABLU ENERGIE MONTAT SCOABE BACH.DIRECT PE ZID PE DIBLURI METALICE,CONDUCTE clOMMP

024 3270972          M           200.000

CABLU CYYF 5X1,5

025 EC02C1         M            20.000

CABLU ENERGIE MONTAT SCOABE BACH.DIRECT PE ZID PE DIBLURI METALICE,CONDUCTE clOMMP

025 3271488          M            20.000

CABLU CYABY 5X4

026 EC03C1         M            40.000

CABLU ENERGIE MONTAT CU SCOABE PE CONSOLE FIX.CU DIBLURI METAL COND.25 SAU 3 5 MNP.

027 EE12A1         BUC.          35.000

CORP DE ILUMINAT PTR. Lămpi FLUORESCENTE TUBULARE NEETANS MONTAT PE DIBLURI DE LEMN

027 7501017           BUC.          35.000

PROIECTOR EXTERIOR IP65-250W IOD.MET. ASIMETRIC, ECHIPAT

028 EE12A1         BUC.

CORP DE ILUMINAT PTR. LĂMPI FLUORESCENTE TUBULARE NEETANS MONTAT PE DIBLURI DE LEMN

028 3270701          BUC.

CORP DE ILUMINAT FIPAD 04 1X18W CU DISPERSOR PC ELBA

028 7500274           BUC.

TUB FLUORESCENT 18W - PHILIPS

029 EE12A1         BUC.         22.000

CORP DE ILUMINAT PTR. LĂMPI FLUORESCENTE TUBULARE NEETANS MONTAT PE DIBLURI DE LEMN

029 3270700          BUC.         22.000

CORP DE ILUMINAT FIPAD 04 1X36W CU DISPERSOR PC ELBA

029 7500095           BUC.          22.000

TUBURI FLUORESCENTE "T8 LUMILUX" (26 mm) - TUB L 36W/840 OSRAM

030 EE12A1         BUC.         37.000

CORP DE ILUMINAT PTR. LĂMPI FLUORESCENTE TUBULARE NEETANS MONTAT PE DIBLURI DE LEMN

030 3270446          BUC.         37.000

CORPURI DE ILUMINAT FLUORESCENTE DE INTERIOR PENTRU MONTAJ APARENT FIRA 03 MATIS . 2X36W DP

030 7500095          BUC.         74.000

TUBURI FLUORESCENTE "T8 LUMILUX" (26 mm) - TUB L 36W/840 OSRAM

031 EE12A1         BUC.          3.000

CORP DE ILUMINAT PTR. LĂMPI FLUORESCENTE TUBULARE NEETANS MONTAT PE DIBLURI DE LEMN

031 3270447


BUC.


CORPURI DE ILUMINAT FLUORESCENTE DE INTERIOR PENTRU MONTAJ APARENT FIRA 03 MATIS . 2X58W DP

TUBURI b'LUOREbCBNTE "1'8 L0M1.LUX" (26 rutl)

- TUB L 58W/830 OSRAM

032 EE12A1          BUC.          12.000

CORP DE ILUMINAT PTR. LĂMPI FLUORESCENTE TUBULARE NEETANS MONTAT PE DIBLURI DE LEMN

032 7501724           BUC.          12.000

CORPURI DE ILUMINAT EXTERIOR ORNAMENTAL

- AVIS 01 - AVIS 01 TR 75W COD 45441001

033 EE12A1         BUC.

CORP DE ILUMINAT PTR. LĂMPI FLUORESCENTE TUBULARE NEETANS MONTAT PE DIBLURI DE LEMN

033 3272592           BUC.

CORPURI DE ILUMINAT REZIDENȚIALE:

MINISTALPI DE EXTERIOR IP55 PLUTON 0.5 M CU REFLECTOR

034 EE12A1          BUC.

CORP DE ILUMINAT PTR. LĂMPI FLUORESCENTE TUBULARE NEETANS MONTAT PE DIBLURI DE LEMN

034 3270700           BUC.

CORP DE ILUMINAT FIPAD 04 1X36W CU DISPERSOR PC ELBA

034 3270702           BUC.

KITURI DE SIGURANȚA PENTRU CORPURILE DE ILUMINAT FLUORESCENTE AUTONOMIE 1H / 1X36 HF-P

034 7500095           BUC.

TUBURI FLUORESCENTE "T8 LUMILUX" (26 mm) - TUB L 36W/840 OSRAM

035 EE12A1          BUC.

CORP DE ILUMINAT PTR. LĂMPI FLUORESCENTE TUBULARE NEETANS MONTAT PE DIBLURI DE LEMN

035 7501020           BUC.

CORP ILUMINAT DE SIGURANȚA CISA 02M TEMPORA ECHIPAT CU SURSE SI BUTON DE TEST 2x8W 3.OH IP42 PERMANENT COD 21411050

035 7500750           BUC.           8.000

TUBURI FLUORESCENTE ”T5 MINI STANDARD" (16 mm) - TUB L 8W/640 OSRAM

036 ED01A1          BUC.          26.000

ÎNTRERUPĂTOR MANUAL ÎNGROPAT UNIPOLAR CONSTRUCȚIE NORMALA SAU IMPERMEABILA *

03 7   EDO1 Al          BUC.          14.000

ÎNTRERUPĂTOR MANUAL ÎNGROPAT UNIPOLAR

CONSTRUCȚIE NORMALA SAU IMPERMEABILA *

037 3271417           BUC.


14.000


ÎNTRERUPĂTOR CAP SCARA 10A

038 ED03A1         BUC.          1.000

COMUTATOR UNIPOLAR ÎNGROPAT, DE SERIE, CONSTR.NORM.DIN BACHELITA SAU CONSTR. IMPERMEABILA

038 7500489           BUC.           1.000

ÎNTRERUPĂTOR DUBLU 10A, SUNO

039 ED08A1         BUC.         21.000

PRIZA MONTATA ÎNGROPAT CONSTR.NORMALA IMPERMEABILA SAU NORMALA CU CONTACT PROTECȚIE

039 3271289          BUC.         21.000

PRIZA 2P 16A 250V PR.MEC/GRI-ALB

040 ED08B1         BUC.         10.000

PRIZA BIPOLARA DUBLA MONTATA ÎNGROPAT EXCLUSIV DOZA DE APARAT

040 7501086           BUC.          10.000

PRIZA DUBLA CU CAPAC PROTECȚIE SCHUKO, AG, CAPAC IP44 16A/250V - D12.5

041 EF03C1         BUC.          1.000

TABLOU ELECTRIC PANOU,DULAP,CELULA SAU PUPITRU GATA ECHIPAT,CU GREUTATEA 301-500KG

ASIM: TABLOU ELECTRIC DE DISTRIBUȚIE - TGD

041 7348970           BUC.           1.000

TABLOU DISTRIBUȚIE TIP ÎNCHIS CU 1 IP III 200 A

042 EF03C1          BUC.           1.000

TABLOU ELECTRIC PxANOU, DULAP, CELULA SAU PUPITRU GATA ECHIPAT,CU GREUTATEA 301-500KG

ASIM: TABLOU ELECTRIC CT - TCT

042 7348982           BUC.           1.000

TABLOU DISTRIBUȚIE TIP ÎNCHIS CU 1 IP III 350 A

043


TSA02F1


M.C.


40.000


SAP.MAN.IN SPATII LIMIT.SUB IM CU TALUZ

VERT.NESPR.IN PAM. COEZ.MIJ.SI F.COEZ.

ADINC.<1,5M T.TARE

045 W2H04A1         M.C.           9.000

STRAT NISIP AȘEZAT IN SÂNT PENTRU PROTEJAREA CABLURILOR LA LUCR IN PROB NETIPIZAT

046 ATD11A [ 3] M           120.000

BANDA AVERTIZOARE

046 3271666          M           120.000

BANDA AVERTIZARE ROȘU 25OM/ROLA

047 W1P07A          BUC.

VERIFICAREA PRIZEI DE LEGARE LA PAMINT LA LEA SUB 1KV

048 EH01A1          BUC.

ÎNCERCAREA CABLURILOR DE ENERGIE ELECTRICA DE MAXIMUM 1 KV.

049 EH04A1          BUC.

ÎNCERCAREA SI VERIFICAREA ELECTRICA A ÎNTRERUP.,CONTACT.AUT,TRIP.<100A,DISP. ACT.,REOST.

050 EH04A1          BUC.

ÎNCERCAREA SI VERIFICAREA ELECTRICA A ÎNTRERUP.,CONTACT.AUT.TRIP.<100A,DISP. ACT.,REOST.

051 EH05A1          BUC.

ÎNCERCARE TABLOURI MARMURA CU PESTE 6 CIRCUITE

Cheltuieli directe din articole:

GREUTATE MATERIALE MANOPERA   UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Din care: Valoare aferenta utilaje termice   =

Valoare aferenta utilaje electrice =

Alte cheltuieli directe: -CAS: -ȘOMAJ: -SANATATE 5.2% -FOND. GARANTARE + FNUASS 1.1% -FD. RISC Total cheltuieli directe: GREUTATE MATERIALE MANOPERA UTILAJ TRANSPORT TOTAL

Cheltuieli indirecte: Profit: TOTAL GENERAL DEVIZ: TVA TOTAL cu TVA

PROIECTANT                         CONTRACTANT (OFERTANT)

SC STACONS SRL .ARAD' DEVIZIER

SISTEM INFORMATIC PROIECTAT DE FIRMA I N F S E R V (Tel:2109807)

| Proiectant:

j Executant:



Proiect: ADAPTARE PRCMECT8ALA nr: 88/20 DE SPORT TiP i ~ STADsOH i 1 GLORIA ARAD

Faza: P.T.+D.T.A.C.


F3 - LISTA cu cantitatl de lucrași pe categorii de lucrări

H®â“                                ...        . .    03.12.2011

SECȚIUNEA TEHNICA                        SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr. Capitolul de lucrări                                    U.M. Cantitatea i                 I

|1

2

3

4

0

1

2

3

4

TSC04F1

Săpătură mecanica cu excavator pe senile de

100

f           3.11'

0.71-1.25 mc,cu motor ardere interna si comanda hidraulica,in:...pamant cu umiditate naturala,descărcare in autovehicul teren catg 2

mc

material:

manopera:

utilaj:

transport: ș

——......

TRA01A20P

i ransportul rutier al...pământului sau molozului tona cu autobasculanta dist.=20 km

560.00

material:     i

manopera: : utilaj: transport:

manopera DA06A1

ore             0.01

Strat de agregate naturale cilindrate, avand funcția de rezidenta filtranta, izolatoare, antigeliva si anticapilara, cu

asternere...manuala;

mc

131.00 material: manopera: : utilaj: transport:

greutate materiale                  tone        288.00

L

manopera 2201660

ore i        151.96

Piatra sparta pentru drumuri 25-40   mm.

mc

].....JyȚyȚ-

DĂ06Â1

Strat de agregate naturale cilindrate, avand funcția de rezidenta filtranta, izolatoare, antigel'va si anticapilara, cu

mc

58.30

material:     <

J ;T l ra J J              ș


3 = 3x4


transport:

greutate materiale                   itone ;

151.68

114.03

manopera

ore :

4.L   20019289

Balast 7-31 mm

mc

128.87

5 DA06A1

Strat de agregate naturale cilindrate, avand mnc funcția de rezidenta filtranta, izolatoare, antigeliva si anticapilara, cu

32.80 material:

asternere... manuala;

manopera: ț. utilaj:

transport:

greutate materiale                   tone :

manopera                          ore :

5.L   7106013      Nisip 0-7 mm                             toc

6   TRA0ÎĂ20     Transportul rutier                           >tona t 472.00

j                   al...materialelor,semifabricatelor cu             j       material-

autobasculanta pe dist.= 20 km.                     I

manopera: transport:

utilaj:


compresor static autopropulsat de 10-121, in ;n-;s straturi succesive de 15-20 cm grosime după | compactare,exclusiv udarea fiecărui strat in parte,umpluturile executandu-se cu:...pamant [ necoeziv grad, compactare 92-94%


material: \

manopera:

iutilgi:

transport:


manopera ....................   sora s 23.93


8 DB01C% Pavaje din calupuri, pavele normale, pavele !mp S5S.00I


abnorme, bolovani de rîu sau piatra bruta, cu rosturi nebitumate sau bitumate din:...pavele normale cu rosturi nebitumate- pavele trafic auto


material:

manopera:

utilaj:


greutate materiale manopera

9 DB23A%~........


[tone

ore


11.94]

471.60 Borduri prefabricate din beton pentru trotuare, (m alei, spatii verzi cu dimensiunea de:...20X25 | cm, pe fundație de beton de 30X15 cm;


110.00 material: manopera:


greutate materiale

manopera

9.L.....^2166912   .........Beton" C’l6/2O

.4.--------..........................------- ------------------------------------------------------

10 țTRA06A20 Transportul rutier al betonului-mortarului cu


[tone

[ore


22.011

33.80

mc

tona j


transport:


4.95

12.00


autobetoniera de...5,5mc dist. =20km


îl [TSE02CÎ Finisarea manuala a terenurilor si platformelor,cu denivelări de 10-20 cm,in:...teren tare


material:

J manopera-utilaj, transport:

100          4.50

mP material: manopera: • utilaj-


manopera


5 transport: ore           32.72

Semanarea gazonului...pe suprafețe orizontale^00          4.59

sau in panta sub 30 %                       (mp material-

manopera:

iutitej:'""""""

greutate ma

:eriale                     tona s            0.02

manopera

13 TSH28E1

ore 1          21.69

Plantari pentru gard viu...buxus pe un rind :m          110.00

i        material: :

manopera: ;

■:           utilaj:

transport-

greutate materiale                  tone          66.03

manopera                        ore          30.80;

13.L 7203510      Puiet arb.rasin.buxus sempervirensv         ibuc        784.08

Î4........TSH24AÎ"..........

arborescens 2 H = 40cm

Plantari...arbuști fara balot                     [-buc          25.00

greutate r= manopera l-'i.L 7203039

;       material:

manopera: [

[         utilaj:

transport:

jeriala                       [tone [             0.13[

[ore j             9.00;

Puiet arbustfbtos.tarnarix ramosissima cal. 1h ibuc •       26.00

=120cm

aL .materialelor,semifabricatelor cu                    material:

autobasculanta pe dtet.^ 20 krn.

j                                                                      manopera:

I I                                                                                                                             wtilaj:             j

I                                                                                transpon:

procenâ ccâlsik: nta^opera:         us’aj ijârj&pcrt                'ictcl

t Cheltuieli directe:

: Recapftuiatia:              Recapitulativ 2010

I CAS

| Fond de risc

Șomaj Fond de garantare

Sanatate

Total Inclusiv Cheltuieli Directe:

Cheltuieli indirecte

Total Inclusiv Cheltuieli indirecte: Profit

—.....—.......

..V.-    ....--------................................

Total Inclusiv Profit:

TOTAL GENERAL (rara TVA):

TVA:

..............................................................


TOTAL GENERAL:


i 1 euro = lei, curs la data de

Executant,

■Director Generai,

: proiectant:

j Executert:


SC. STACONS SRL.


88®


tei


DE SPORT TIP I - STADION

GLORIA ARAD


Faza: P.T.+D.T.Â.C.


F3 - L3STA ©u cantiteffl de lucrări pe categorii de Sucrari

05.12.2003


SECȚIUNEA TEHNICA


SECȚIUNEA FINANCIARA


|Nr. (Capitolul de lucrări


4J.M. Cantitatea


0

1 RPCXS03A


împrejmuire din...cherestea rasinoase cu bulumaci lemn foioase


I 3 :      220^00

material: :


5-3x4


greutate materiale manopera                      ore

CE17ÂÎ Cherestea pentru depozit materiale


tone


30.66

220.00


2.L

3


greutate materiale manopera 20011961     Cherestea rasinoase

------: .................................................

CE04B1         Invelitoare din tabla zincata executate cu foi

plane de...0,5mm grosime


tone


ore


6.91]

11.25


mc


mp


greutate materiale

manopera


tone


ore


0.61

53j55


greutate materiale                  tone

54848          Panou PSI cu lada nisip 0,2mc


greutate materiale

SA01Ă01 WC ecologic


tone


greutate n


ten:


0.00

Ibuc


manopera: utilaj: transport:


75.00 material:


manopera: utilaj: transport:


7 50

100.00 material:


manopera: utilaj: transport:


manopera: utilaj: transport:


1.00 material:


manopera: utilaj:


0.00

buc          1.00

î imaterial:


manopera: utilaj: transport:


0.00


Diferența preț ...manopera tei •• Dstetertere de tel 2,000.00

eanfer


manopera: i

utilaj:            i

transport:

manopera                         ore :      2,000.00|

3

TRÂ03A20      Transport rutier materiale,semifabricate cu

autotractor pe pneuri cu remorca pe dist....2O km

tona

25.00

material:

manopera:

utilaj: transport:

| procent      materiali manopera)         utilaj) transport

Cheltuieli directe:


total


Recapitulatia:              Recapitulatie 2010


i CAS Fond de risc Șomaj Fond de garantare Sanatate

< Total Inclusiv Cheltuieli Directe:

Cheltuieli indirecte

Total Inclusiv Cheltuieli indirecte:

Profit

: Total Inclusiv Profit:

TOTAL GENERAL (fara TVA):

TVA:

TOTAL GENERAL:

1 euro = Iei, cure la data.de.

Executant,

DirtcLor Generai,

OBIECTIV

PROIECTANT

SC STACONS SRL ARAD


SALA DE SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

LISTA

cu cantitatile de utilaje si echipamente tehnologice,inclusiv dotări

Obiect: INSTALAȚII TERMICE

Nr.      |

Cr t.    |

Denumirea

| U.M.

1

1

Cantitatea |

I

Prețul unitar -lei/U.M.-

| Valoarea

|(exclusiv TVA)

|   - mii lei -

Furnizorul (denumire,adresa) telefon,fax)

Fisa tehnica atașata

0           1

1

1

1 2

|

3             1

|

4

1

5

6

7

1

1          1

1

Obiect

INSTALAȚII

TERMICE

1

1

1

1

1

1

1

1

1.0011

440

GRUP TERMIC COMPLET ECHIPAT

1 |buc.

1

1.000 1

1

1

Fisa nr. 1

1.002]

441 W

AEROTERMA PE

APA CALDA Qinc=68

i K|BUC.

1 2.000 |

1

Fisa nr. 2

1

TOTAL:

|Mii lei

-

1

1

I            |                                                                     |Euro

Cursul de referința = 4.3400 lei/euro din data de 09.12.2011

Executant


Proiectant

SC STACONS SRL ARAD

■■■

OBIECTIV                                                               PROIECTANT

SALA DE SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD                                SC STACONS SRL ARAD

LISTA

cu cantitatile de utilaje si echipamente tehnologice,inclusiv dotări

Obiect: INSTALAȚII SANITARE

1 Nr.      |

1 Crt. |

1                                                                              1

1

Denumirea                      | U.M.

1

1

1

Cantitatea

Prețul unitar -lei/U.M.-

| Valoarea

|(exclusiv TVA) |   - mii lei -

Furnizorul (denumire,adresa) telefon,fax)

|Fisa tehnica] | atașata | 1 1

1                                                                              1

0

1

1                                     2

1

3

4

5

1

6

1 -                                      1

!               7 I

! i

j

1

Obiect    INSTALAȚII SANITARE           |

1

1                                                                                                                                1

1                                                                                     1

I                                                                              1

|   1.001|

412 VAS DE EXPANSIUNE ÎNCHIS, PT ACM | BUC.

1.000

1                                                                                                                               1

| Fisa nr.   11

1

, V=80 L

1                                                                                     1

1   1.002|

438 POMPA CU TOCĂTOR PT APA UZATA GR BUC.

2.000

1

| Fisa nr.   2|

1                                                                              1

UNDFOS ECHIPATA CU CUTIE DE CONTROL SI

1

1                                                               |

|   1.003]

439 POMPA PT.APA UZATA GRUNDFOS ECHI | BUC.

2.000

| Fisa nr.   3|

1                                                                              1

PATA CU CUTIE DE CONTROL SI MECANISM P

1

1                                                                                     1

1

1                                                                              1

TOTAL:                                      [Mii lei

I

II  II

II  II

II  II

1                                                                              1

1

1

1

| Euro

II   1

II  II

Cursul de referința = 4.3400 lei/euro din data de 09.12.2011

Executant


Proiectant

SC STACONS SRL ARAD

"    -------v-

OBIECTIV

SALA DE SPORT TIP I


STADION GLORIA ARAD


PROIECTANT

SC STACONS SRL ARAD

Fisa tehnica nr. 1

Utilajul

, Echipamentul tehnologic:         440 GRUP TERMIC COMPLET ECHIPAT

j Nr. |

| Crt.j

Specificații tehnice impuse prin caietul de sarcini

Corespondenta propunerii tehnice cu specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini

| Producător         j

1                                                                                                                                                                                                      I

0

1

2

1                                         -                     !

1                               3                                i

1                                      !

Parametrii tehnici si funcționali

ECHIPAT:SCHIMBĂTOR CALD.Q=215KW;Q=80KW;

1                                                                                                                                   1

1                                                                                                                                   !

1                                                                                                                                                                                                      i

1                                                                                                                                   i

2.

!                                                         1

1                                      1

!                                      1

j                                      i

Specificații de performanta si condiții privind siguranța in exploatare

REZERVOR V=1000L;POMPE CIRCULAȚIE;FILTRE

1                                                                                                                                                                                                      !

1                                                                                                                                                                                                     !

1                                                                                                                                   !

1                                                                                                                                   i

!                                      !

1 3. j

1                                      1

Condiții privind conformitatea cu standarde relevante

VANE 2CAI;3CAI;AUTOMATIZ.;CONTOR EN.TERM

_ - | |

i

1                                                                                                                                                                                                      i

1                                                                                                                                                                                                      1

-                    -                                                                          _                                                     1

|  4. | Condiții de garanție si postgarantie

!                                      1

1        .... 1

1

1

1                                                         1

!                                                         1

1 5. |

1                                                         1

Alte condiții cu caracter tehnic

GRUP DE MĂSURARE SI SIGURANȚA.

!

Executant


ț ‘Proiectant

SC STACONS'; SRL ARAD

OBIECTIV                                                                         PROIECTANT

SALA DE SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD                                           SC STACONS SRL ARAD

Fisa tehnica nr. 2

Utilajul , Echipamentul tehnologic:         441 AEROTERMA PE APA CALDA Qinc=68 KW

j Nr. j

Crt. |

Specificații tehnice                         |

impuse prin caietul de sarcini                    [

Corespondenta propunerii tehnice cu specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini

] Producător

1                                                                                                                                   1

0

i                                                         1

1                                                                            1

2

1

I                               3                               |

i                                                         1

i 1- i

! !

Parametrii tehnici si funcționali                       |

1

1

1

1

1                                                         1

2. |

1 Specificații de performanta si condiții privind        |

siguranța in exploatare                                  |

1

1

1

1                                                                                                                                                                                                      1

1                                                                                                                                   :

1                                                                                                                                                                                                      5

1                                                                                                                                                                                                      !

1                                      1

!

1                                      !

1

1

Condiții privind conformitatea cu standarde relevante |

1                                         -                     I

1                                                                                                                                                                                                      !

1

1                                                                                                                                                                                                     5

1                                                                                                                                   1

1                                                         1

!     4. |

Condiții de garanție si postgarantie                    |

1

1

1                                                                                                                                                                                                      1

1                                                                                                                                                                                                     1

1                                                                                                                                                                                                     !

1

i 5-1

1                                      1

!

Alte condiții cu caracter tehnic                        [

1                                                                                                                                                                                                     !

1                                                                                                                                   !

!

1                                                                                                                                                                                                     1

Executan

t

Proiectant

SC STACONS SRL ARAD

OBIECTIV

PROIECTANT

SC STACONS SRL ARAD


SALA DE SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

Fisa tehnica nr. 3

Utilajul

, Echipamentul tehnologic:         412 VAS DE EXPANSIUNE ÎNCHIS, PT ACM, V=80 L

! Nr. |

Specificații tehnice                         |              Corespondenta propunerii tehnice cu                 | Producător

| Crt.|

impuse prin caietul de sarcini                    |     specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini      1

1                                                                                                                         _                                                                                           I

! 0

1

1                                                                            |                                                          2                                                                                   |                     3

! [

!.

1                                                -                      '                - -                              |

!                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              i

Parametru tehnici si funcționali                       |                                                                    |

1

2.

1                                      1

1                                      !

1                                                         î

!-----1

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              I

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              1

Specificații de performanta si condiții privind        |                                                                    |

siguranța in exploatare                                   |                                                                       |

!                                                                                 ~                                                                                                                                   1

| Condiții privind conformitatea cu standarde relevante |

l

1 4.

1

1

i

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      1

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      1

| Condiții de garanție si postgarantie                     |                                                                       |

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              1

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      1

5-

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                i                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              j

| Alte condiții cu caracter tehnic                         |                                                                       |

!                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      1

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  1

Executant


Proiectant

SC ȘȚACQNSV£RL ARAD

"7Î----------.

OBIECTIV

PROIECTANT

SC STACONS SRL ARAD


SALA DE SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

Fisa tehnica nr. 4

Utilajul , Echipamentul tehnologic:         438 POMPA CU TOCĂTOR PT APA UZATA GRUNDFOS ECHIPATA CU CUTIE DE CONTROL SI MECANISM POMPA

| Nr. 1

i CrtJ

1                                      1

Specificații tehnice impuse prin caietul de sarcini

|              Corespondenta propunerii tehnice cu

|     specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini

| Producător

1

0

1

1                                                          2

1

1                         - ■

1                       3

1

Parametrii tehnici si funcționali

|     2. |

1                                                         i

1                                      1

1             - - 1

Specificații de performanta si condiții privind        |                                                                    j

siguranța in exploatare                                   |                                                                       |

1                                                                                                                                                                                                                                                                  1

1                                      1

3-

!

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              1

Condiții privind conformitatea cu standarde relevante |                                                                    |

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              1

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              1

! 1

i 4. j

1                                                         !

1 i

1                                                                                      -        -                              1               -                - -

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              1

Condiții de garanție si postgarantie                     |                                                                       |

1

1                                                         1

i                                      1

i 5. |

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              1

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  1

Alte condiții cu caracter tehnic                         |                                                                       |

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              1

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              1

Executant


Proiectant

SC'STACONS SRL ARAD


OBIECTIV                                                                         PROIECTANT

SALA DE SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD                                           SC STACONS SRL ARAD

Fisa tehnica nr. 5

Utilajul

, Echipamentul tehnologic:         439 POMPA PT.APA UZATA GRUNDFOS ECHIPATA CU CUTIE DE CONTROL SI MECANISM POMPA

Nr. | i Crt. | 1            --            1 -

Specificații tehnice                         |              Corespondenta propunerii tehnice cu                 | Producător

impuse prin caietul de sarcini                    |     specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini      |

1                                                         1

i 0 1

1 — l_.

-- - _____ |

1                                                                            |                                                          2                                                                                   |                     3

--------------------------------------------------------|----------------------------------------------------------------|------------

I 1- 1

1

Parametrii tehnici si funcționali                       |

1 !

i                                      i

f 2. 1

i                                                         !

1                                      1

1                                                          1

--------------------------------------------------------1----------------------------------------------------------------1------------

1

Specificații de performanta si condiții privind        |                                                                   |

siguranța in exploatare                                   |                                                                       ]

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  1

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      1

!                                                         i

! !

----------------------------------------------------------1----------------------------------------------------------------1------------

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              1

Condiții privind conformitatea cu standarde relevante  [                                                                   [

4.

!

Condiții de garanție si postgarantie                    |                                                                   |

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              1

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              1

! 5.!

--------------------------------------------------------1----------------------------------------------------------------1------------

1                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              1

Alte condiții cu caracter tehnic                         |                                                                       1

xecutant                                                                                 Proiectant '

S,CjȘTACONS/ȘRL arad

Protect; ADAPTARE PROIECT SALA nr: 88/20

iî“,aZS

DE SPORT T!P i - STADION      11

GLORIA ARAD

:    P.T.+D.T.A.C.

C6cp - LISTA cuprinzând consumurile de resurse materiale

cumulat pe proiect

Consumul

08.12.2011

Nr.

Preț unitar

Valoarea |

| Greu-

crt

Denumirea resursei materiale !

U.M.

cuprins in

(exclusiv TVA)

(exclusiv TVA) | Furnizorul

I tatea

i

oferta

-iei-

-lei-

I -tone-

0

1                             i

2

3

4

5=3x4  1     6

7

1

6312443 Accesoriu met.zn.mont.pl.tab. ond.tije simbol 01011

buc

811.00

sPret de referința

0 07

2

11498761 Adeziv si masa șpaclu polistiren 25kg

buc

320.04

Preț de referința

0.03

3

5904770 Aliaj de lipit staniu-plumb lp30

kg

3.00

Preț de referința

I 0.00

::

4

6202844 Apa dedurizata

mc

5.37

Preț de referința

5.37

5

6202806 Apa industriala pentru lucr.drumuri-terasamente in cisterne

mc

160.07

Preț de referința

i

I 160.07

6

6202818 Apa industriala pentru mortare si betoane de la rețea

mc

152.11

Preț de referința

152.11

7

7106239 Apa pentru mortare si betoane

mc

12.45

;Pret de referința

12.45

8

6109925 Aracet DP 50 mich ni 1345-64

kg

162.90

Preț de referința

0.17

9

20019289 Balast 7-31 mm

mc

128.87

Preț de referința

128.87

10

20019289 Balast 7-31 mm

mc j

235.98

Preț de referința

235.98

11

3700405 Banda din otel lam.cald s908 3 x30 OL 37-1 k

kg

5.13

Preț de referința

0.01

12

6200573 Benzina auto neetilata tip co/r 75 normala s 176

i f

2.80

Preț de referința

0.00

13

2100912 Beton C 16/20

mc

4.95

1 Preț de referința

11.88

14

11800279 Beton C12/15

mc i

101.31

ipret de referința

G.31

15

11450762 Beton CI 8/20

372.36

•Prat de referința

!     0-34

16

11450746 Beton c8/10

mc j

98.48

Preț de referința

0.01

17

2600048 Bitum pentru mat.+lucr.hidroizolatii tip h 80/90 s7064

kg

6.259.6Q

Preț de referința

6.89

18

2600036 Bitum pentru materiale si ; lucrări pentru hidroizolatii tip h 68/75 > s 7064

kg

1,008.00

Preț de referința

1.11

19

20015568 Borduri din beton pentru trotuare 20X25 cm

m

110.55

șpret de referința

7.96

20

7306661 Bumbac de sters

kg

39.41

Preț de referința

0.04

21

20010075 Cale portante si distantiere

buc i

926.80

Preț de referința

0.03

22

2301472 Cărămidă goluri vert.m

50 cal.a C1 240x115x 88 vrac s5185

buc

49,490.00j

iPret de referința

153.42

<3

2301484 Cărămizi GVP 240 x 115 : x 88 mm, M 50 calitatea A, balot stas 5185

b!JC

16,564.00

îPret de referința

52.67

7308184 Carbura calciu tehnica

(carbid) stas 102-63

kg j

10.81

;Pret de referința

0.01

acop (Mane) oiSOO 100crnx20m s

26)20011961 Cherestea rasinoase

mc

/.5G

r ret ci© rersnntS:

6.00

27! 6829070 Chinga metalice pentru

kg

78.0C)

ipret de referințe

0.08

j cofraje la stilpi din beton

28/6103036 Chit romtix 1502 p

kg I

53.4Q

preț de referința

0.06

ntr 5655-74

2912100385 Ciment de furnal cu

kg i

2,424.00

sPret de referința

2.45

adaosuri f 25 saci s 1500

30 2100440 Ciment II A 32,5 (Pa 35)

kg

2,499.00

j Preț de referința    j

2.52

i saci

31 i 2100402 Ciment II B 32,5 (M 30)

kg

2,053.911

Preț de referința

2.07

saci

32/ 2100206 Ciment portland alb tip 1

kg i

66.90

Preț de referința

0.07

175% alb pa 25 saci s 7055 33; 2100270 Ciment portland alb tip 2

kg

92.82                   !

| Preț de referința    l

0.09

70% alb PA 35, saci, s 7055

34 2100048 Ciment portland p 45 saci

kg i

22.40

Preț de referința

0.02

s388

35 6309886 Confecție metalice

kg I

1,610.00    ...... “        '

i Preț de referința

1.61

înglobate in beton

36 6309903 Confecție metalice

kg i

__ ....

Preț de referința

o?6i

: sud.cornier < 70 mm pentru

/ eșafodaje

37 6309903 Confecție metalice

kg /

.........................' 4.02

! Preț de referința    |

0.00

sud.cornier <70 mm pentru eșafodaje

38 63088Î 8 Contra-vintuiri din cormere

kg

1,526.00     ..........

! Preț de referința ;

1.53

sau otel rotund <70 mm OL 37

39/ 5886899 Cuie cu cap conic tip

kg

5.57

iPret de referința

0.01

a1 2,8x50 OL34 s2111

40; 5886954 Cuie cu cap conic tip

kg.....f

0.39

Preț de referința

0.00

a1 3 x80 OL34 S2111

41 5887051 Cuie cu cap conic tip

kg •

66.00                   i

Prst de referința ;

0.08

a1 5 x150 OL37 s2111

42 5887049 Cuie cu cap conic tip A 1

kg

2.22

Preț de referința

0.00

15x120 OL37, s 2111

43f 5886942 Cuie cu cao conic tip A

kg !

30.24

(Preț de referința \

0.07

; pentru con::ruc:;i 3x70 OL 3 ' s 2 i 1 1:

^4 5887893 Cuie cu cap plat tip 3 3,0 ;

kg

......................34.26............................................................

Preț de referința

0.04

x30s2111

45 20010077 Dibluri expandabile L=

buc i

618.00

Preț de referința

0.04

115 mm

46 20010078 Dibluri expandabile L=

buc ;

540.40

Preț de referința

0.04

135 mm

47 11702193 Dibluri polistirenn

buc ;

6,223.66

Preț de referința

0.62

43 20013080 Diluant D309TRA

kg

25.74

Preț de referința

0.03

49 6109080 Diluant pentru prenadez

kg /

43.44

! Preț de referința

0.05

ntr 2830-75

50 6719081 Distantierdinm.plasti.pt

bllC l

3,057.30

Preț de referința

0.03

poz.arm.in beton

51/6719093 Distantier din rn.plasti.pt

buc I

2,713.11:

| Preț de referința

0.03

poz.arm.in beton pentru grinzi

52 2917673 Dulap fag lung uvit dsC

niC

""^63^".....          "".............."/

| Preț de referința

048

gR = 50mm Iun G = 2,0Gm s 8689

53 291      uu’ap îag sung uvit ds G i

: gH - cOmrn hjn (J - 2,o0m s 86by

! f

54 2904169 Dulap rasin.cl.b.gR = 28- ; (58minL = 3-3.5m laT =16-

{SOcmlung.tiv

mc j

...........- ..................................................................

(Preț de referința

.....^6.091

55 2904406 Dulap rasinos tivit clasa A :

: gR = 48mm Iun G = 3.50m s 942

mc j

1.02

(Preț de referința

65Îj

56 2904418 Dulap rasinos tivit clasa A \ gR = 48mm Iun G = 4,00m s 942

mc |

0.00

Preț de referința

o.ooj

57 5900839 Electrod sud.ol.nealiat s :

: 1125/2 e48t superextra 4

kg

5.28

| Preț de referința

0.01

58 5901340 Electrod sud.ol.slab aliat s 1125/2 e50b 4                    |

kg

15.70

|Pret de referința |

0.02

59 6106117 Email alb               l

!e.101-8 ntr 90-73

kg I

292.50

Preț de referința

0.32

60 2401777 Faianța maro

mp .

249.90

Preț de referința

3.23

61 6720355 Fereastra din profile PVC

mp I

77.20

Preț de referința

1.91

62 2100880 Filer de calcar tip 1 ,saci, s

539

kg I

1,520.72

Preț de referința

1.52

63 11420763 FOLIE DE DIFUZIE

mp i

672.00

Preț de referința

0.07

64 11664013 Folie PEE 5mm

mp !

1,806.00

Preț de referința

0.18

65 7322897 Xxxxxxxx Xxxxxx 9-16 mm i

kg

0.25

Preț de referința

0.00

66 20010498 GEOTEXTIL

mp j

1,518.00

Preț de referința

0.30

67 2948050 Ghermele carbolinizate

buc

948.00

Preț de referința

0 47

68 6301248 Grinda din profile si otel rotund G = 2,0- 5,0t

kg

7,997.00

Preț de referința

8.00i

69 2908737 Grinda rasin.cu 2 fete

; plane groS = 10/12-35/35 L = 4-6m

mc ,

11.00

Preț de referința i

5.50I

70 20019446 Grund

I 'l

133.35

Preț de referința

0.13

71 11317453- GRUND AMORSA PT.TENCUIELI DECORATIVE -15 kg

buc i

120.02

j Preț da referința

0.01

7216101234 Grund prenadez tip M ntr ! 2331-74

kg i

8.15

(Preț de referința

0.01

7317324962 Hirtia rezistenta de ambalaj kraft tip1 160g/mp-suluri

1,272.50

Am rxGrm

74 6001630 Hirtie slef.usc.sticla foi 23x30 gr 10    s1581

buc

895.00

Preț de referința

0.02

75 2601872 Impislitura fire

Stic. bit. perf.ipb 1200 100cm 10m !S7916

mp :

739.20

i Preț de referința

2.51|

i

76 20013078 întăritor EPOXI 13000 i TRA

kg

30.03

Preț de referința

0.03!

77 20018745 Ipsos pentru construcții

kg

7,160.00

Preț de referința

8.59

78 2100830 Ipsos pentru construcții tip : A, saci, s 545/1

kg

89 50

> Preț de referința

0.09

79 20013058 LAC L 3000 TRA

kg

72.93

Preț de r°fei mta

0.07

80 2958990 Lemn de foc foioase tari I 1m livrabil din depozit

kg

5,069.79

Pretde refennta

5.07

81 2901052 Lemn foc rasinoase deșeuri

tons

2.53

Preț de referința

2.53?

32 2900888 Lemn rot cens rur coj fag

II min 1m D sub min18cm s4342

mc ș

0.5lf

:i Preț de referința

84: / 327483 Lignolineum

kg [

22.Od_________________

iPret de referința

85 2901167 Manele D = 7-11cm L = :2-6m rasinoase s.1040

rnc |

0.55

Preț de referința

86:11519957 Membrana bituminoasa i cu elasto plastomeri

mp j

672.00

Preț de referința

87:2101183 Mortar de zidărie M 100 s

11030

mc

79.66

|Pret de referința

88 2101141 Mortar M 100

mc 1

0.30

Preț de referința

89 2101195 Mortar tencuiala M 100 i (var hidrat) s 1030

mc s

97.60

Preț de referința

90:2206000 Nisip 0,0-0,7 mm

mc ii

82.53

Preț de referința

91 7106013 Nisip 0-7 mm

mc i

43.00

Preț de referința

92:2200898 Nisip cuartos macmat : granulatie sub 0,063 mm

kg ]

814.50

Preț de referința

93:2200575 Nisip sortat spalat de riu si lacuri 0,0-3,0 mm

mc ii

0.88

Preț de referința

94 2200587 Nisip sortat spalat de riu : si lacuri 0,0-7,0 mm

mc :

7.62

Preț de referința

95 2200587 Nisip sortat spalat de riu ] si lacuri 0,0-7,0 mm

mc

78.66                   j

Preț de referința

96 2200496 Nisip sortat nespălat de rau si lacuri 0,0-1,0 mm

mc i

15.77

Preț de referința

97 2200513 Nisip sortat nespălat de : rau si lacuri 0,0-3,0 mm

mc i

1.72]

Preț de referința

98 2200525 Nisip sortat nespălat de rau si lacuri 0,0-7,0 mm

mC i:

2.42

IPret de referința

99 5886746 Nit POP panouri tabla

bUC :

3,244.00

Preț de referința

100 2000107 Otel beton profil neted OB: :30 stas 438 D = 10mm

kg :

229.14

Preț de referința

101 2000016 Otel beton profil neted OB

30 stas 438 D = 6mm

kg :

162.45

Preț de referința

102> 2000092 Otel beton profil neted OB: 37 s 438 D = 8mm

kg

...............7,367.95........................................................................

Preț de referința

103 2000573 Otel beton profil periodic PC 52 s 438 D = 16mm

kg

10,900.32

Preț de referința

104:2000470 Otel beton profil periodic :PC52s 438 D = 8mm

kg

50.96

Preț de referința

105 5904512 Oxigen tehnicgazos îmbuteliat stas 2031 clasa A

mc ;

1 j.,2’h                             i

5'      ^3 j      i.l.C

106: 7204203 Paie in snopi D 8-16 mm : lungi de 70-80 cm

kg :

j-

Preț de referința

107 2928361 Panou cofraj astereala scind. ras.scurte subscurte

mp i

4.49                   f

Preț de referința

108 2928335 Panou de cofraj tip p fag g : 8 mm pentru pereți

mp

117.78

Preț de referința

10911420882 PANOU DE :PREZENTARE

buc :

1.00

Preț de referința

110 11586637 Panou din policarbonat celular si compact, tip diamant, grosime 25 mm, I = 2,10 m /1,20 m, j , clar

mp

892.10

Preț de referința

111 6418522 Panou per.in.cld.loc-soc- :

buc |

256.50)

.Preț de referința

cuit.fdIO x254 bea ar.ipctt333


112-54848 Panou PSI cu lada nisip

0,2mc

: buc

1.00

Preț de referința

113:11408061 Panouri Sandwich, ptr.

■ mp j

——g          ,

ȘPret de referința

i acoperiș - lățime 1m - grosime ; lOOmm


0.03

0.33

.......Wzl

192.78

0.00

O 10,

0.08

43.00

0.82

1.19

10.28

■106.19|

21.29

I

2.33

3 27

0.03

0.23

0.16

10.90

0.05

0.00:

0.07

271|

0.00

0.09

28.27

.........aool

.........0.05j


ROȘU

i 15 6718393 Pesvaz 60 ■ lase plasme: j pentru ferestre si usi

ni

___

(Preț de referința

O.OSi

11 & 2946765 Pervaz fag 30x20x800 ; mm xx clasa 2, s228/4

m j

543.04

jPret de referința

117 6200743 Petrol distilat tip 0/200 ) np-nid 767

kg i

20.48

:Pret de referința

|     0.03

118 6001317 Piatra de șlefuit forma rinichi H = 73 mm

kg j

7.60

Preț de referința

1 o.dîi

119 2201660 Piatra sparta pentru : drumuri 25-40 mm.

mc i

171.74

iPret de referința

■ 257.61

120 11748650 Pietriș 8-16

mc

161.25

Preț de referința

0.02

121 5846601 Piulița hexagonala

.grosolana A M 12

bUC :

748.41

Preț de referința

0.06

122 11512543 Piulița m30

buc s

483.00

Preț de referința

0.05

123 5841045 Piulița patrata M 12 gr. 6 : !s 926

buc :

300.0oj

:Pret de referința

0.01

124 5841021 Piulița patrata M 10 gr. 6, s 926

buc j

206.10

Preț de referința

0.00

125: 5841069 Piulița patrata M 16 gr. 6 is 926

buc

150.06

Preț de referința

0.00

126:2602891 Placa austrotherm 30xps-: g/035 80 mm cant neted

mp

897.89

iPret de referința

2.15

127 2422197 Placa gresie glz.netede maro

mp ;

46.81

Preț de referința

0.82

128 11418962 PLASA DIN FIBRA DE STICLA 145G/MP

mp s

977.90

Preț de referința

0.10

129 17000405340 Plasa sudata amprentata 0 8x100x100 (6x2 : m)

buc

108.02

iPret de referința

0.01

130 11419021 POLISTIREN EXTRUDAT XPS 60MM

mp :

1,240.28

Preț de referința

0.12

131 54850 p^LIsflREN EXTRUDAT

100 MM

mp i

2,545.20,

Preț de referința

0.25

132 54851 Polistiren extrudat 50

mc

35.75

. jPret de referința

0.00

133 6110431 Prenadez 300, 2829-74

kg

325.80

Preț de referința

0 35

134 11419082 PROFIL DE PORNIRE PENTRU MONTAJ POLISTIREN •3CMM/1M

buc

897.89

Preț de referința

0.09

13511494047 Profil gab/anizal Z, C

' '■■'■'.li     1

'■       U'.JJ

133 7203510 Puiet arb.rasin.buxus sempervirensv arborescens 2 H = 40cm

b'JC :

784.08

Pro: de referința

j 62.73

137 7203039 Puiet arbust.foios.tamarix

: ramosissima cal. 1 h = 120cm

buc i

26.00

i

|

[Preț de referința

0.08

138 11538219 Rasina epoxidica (gri)

31 kg

kg

214.5cj

Preț de referința

0 21

139 1 7000483867 Rasina poliuretanica bicomponenta 400 n elastic ral 7040 18 kg

kg

559.29

jPret de referința

0.56

140:2918782 Rigla fag neaburite cl.a g 80/80-90/90mm L = 1,80-2,50m

mc |

0.75

iPret de referința

0.60

141 7343803 Rogojina din papura 1,8x1,8m

buc i

0.25

(Preț de referința

0.00

142 7343982 Rumeguș din lemn

kg i

2.23

(Preț de referința

0.00

143:5883043 Șaiba plata pentru lemn A :

M11 OL 34   s7565

kg

3

Preț de referința

0.00

144 5883067 Șaiba plata pentru lemn A {

kg :

10 35-

(Preț de referința

0.01

:M14 OL 34 s 7565

20 OL 34, s 756o

Preț de referința

0.01

• <6 5882295 Șaiba prec, 3<s. per i 1

met A M 12

147

3803233 Sarma moale obișnuita D

= 2,5 mm, OL 32, s 889

ko

6.8Cț

KfGt gg rGîsnntQ

148

3803881 Sarma otel moale, neagra, D = 1 mm

kg |

......................

Preț de referința

''Tio

149

2914229 Scindura

fag.lungi.neab.cl.a.gR = 40mm L = 1,8-4m IT = 6st8689

mc 1

0.00

Preț de referința

0.00

150

2903579 Scindura rasin lunga tiv cls A gR = 24mm L = 4,00m s 942 :

mc j

22.00

Preț de referința

11.66

151

2903995 Scindura rasin lunga tiv : cls D gR = 24mm L = 4,00m s 942 :

mc |

1.79                     j

Preț de referința

0.90

152

2904004 Scindura rasin lunga tiv : cls D gR = 24mm L = 4,50m s 942 ?

mc i

0.40

Preț de referința

0.20

153

6311528 Scoaba otel pentru construcții din lemn, latime= 65-

90mm, 1.200-300 mm

kg i

37,43                   i

Preț de referința

0.04

Î54

7204435 Semințe de plante-graminee perene (pm)

kg i

17.82...............................

Preț de referința

0.02

155

20012680 Silicon de etansare

1         1

20.60,

Preț de referința

0.02

156

3803128 Sirma moale obișnuita D =:

1,12 OL 32 s 889

kg ■

180.87

Preț de referința

0 18

157

20010080 Spuma poliuretanica

■' 1

33.47

Preț de referința

0.03

158

20010081 Spuma siliconica

I

5.40

Preț de referința

0 01

159

6302254 Stilp din profile u-i 10% tabl-platb G = 1-6t OL 371N

kg

11,676.00

Preț de referința

11.68

160

5822283 Șurub cap hexagonal grosolan M 12

buc

748.41

Preț de referința

0.18

161

5829126 Șurub cap înecat crestat sprec.m 6x30 gr. 4.8 s 2571

buc

2,760 00

Preț de referința

0.03

162

5836569 Șurub cu cap bombat crestat I 8 x 40 f1 s 1451

buc i

4,806.00

Preț de referința

0 10

133:

5833579 S u ru b c! cap p a tra t      ;

'   ................................'-r“~

h rînrima

C.02

164)

5838610 Șurub cu cap patrat pentru lemn 112 x 100 f1 s 1455

oue

300.00

Preț de referința

0.03

165

5838775 Șurub cu cap patrat pentru lemn 116 x200f1 s 1455

buc j

150.00.

Preț de referința

0.04

166|

2600361 Suspensie bitum filerizat-subif         s 558

kg

52.00

Preț de referința

0.06

167

3642732 Tabla zincata s2028 0,6 x 750x1500 OL 34-1N cal.1

kg

373.80

Preț de referința

168

3642419 Tabla zincata s2028 0,50x750x1500 OL 32-1N cal. 1

kg !

600.00              “1

Preț de referința

0.60

169

11438982 Teava rectangulara 80x4

kg {

1,240.00          )     —

Preț de referința

Î24

170:

20019442 Tencuiala structurata

kg !

....................."" """"""........'.....

Preț de referința

...................326)

171

6201084 Ulei emulsionabil pentru decofrare betoane stas 11382

kg j

215.7S

Prat de referința

i 7.<

6201450 Ulei pentru mașini textile :

kn

............. '’06£ ...............

Preț de referința

(                     i           il                                      CSr                                                 -i. C'=r>,               5.Î7J

i construcții tip 2                                                       |                                             |

17516104351 Vopsea lavabila pentru ‘interior

: 17616103294 Vopsea minium de plumb

V 351-3 ntr 90-80

j       4475Q

........

Preț de referința

Preț de referința

.................072

  • 177 17000282725 Wc ecologic public

  • 178 6200676 White spirit rafinat tip A (stas 44

buc |             1.00:

kg j          13.43

—.—.—.............---------

Preț de referința

Preț de referința

0.00

0.02

179

3064291 Material mărunt

% 1

Preț de referința

180

7811072 Material mărunt (cuie, ticling)

% 1                    f

Preț de referința

Valoare directa

iîei

Recapitulatie

liei

TOTAL

lei

1,802.2

ieuro

pirector Generai,

Haport generat cu !SuP , www.dsvE3.ro, e-maii: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxx, tei.: 0238 477.007

i 1 euro =

Executant,


lei, curs la data de


Lista consumurilor de resurse materiale

Lucrarea : SALA DE SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

DEVIZ: (LISTA DEVIZE)

Obs: RON = teu greu

Nit.

crt.

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) -RON-

Valoare (exclusiv TVA) -RON-

Furnizor

B

1

2 .

3

4

5

6

1

2000028 OTEL BETON PROFIL NETED OB37-1K STAS 438 D= 6MM

KG

16,48

2

2000405 STUT FILETAT 3"

BUC.

10,00

3

2100024 CIMENT PORTLAND P 40 SACI S 388

KG

1,10

4

2100385 CIMENT DE FURNAL CU ADAOSURI F 25 SACI S 1500

KG

4,00

5

2100402 CIMENT METALURGIC CU ADAOSURI M 30 SACI S 1500

KG

315,30

6

2100440 CIMENT PORTLAND CU ADAOSURI PA 35 SACI S 1500

KG

44,24

7

2100713 VAR PASTA PENTRU CONSTRUCȚII TIP 2

M.C.

0,00

8

2100830 IPSOS PENTRU CONSTRUCȚII TIP A SACI S 545/1

KG

76,19

9

2100880 FILER DE CALCAR TIP 1 SACI S 539

KG

269,39

10

2100945 BETON DE CIMENT B 150 STAS 3622

M.C.

1,01

11

2100969 BETON DE CIMENT B 250 STAS 3622

M.C.

9,88

12

2200068 PIETRIȘ CIURUIT NESPĂLAT DE RIU 7-15 MM

M.C.

0,40

13

2200109 PIETRIȘ CIURUIT NESPĂLAT DE RIU 15-30 MM

M.C.

0,60

14

2200408 BALAST SORTAT NESPĂLAT DE RIU 0-30 MM

M.C.

15,38

L 15

2200525 NISIP SORTAT NESPĂLAT DE RIU SI LACURI 0,0-7,0 MM

M.C.

106,15

16

2200575 NISIP SORTAT SPALAT DE RIU SI LACURI 0,0-3,0 MM

M.C.

0,80

17

2200642 NISIP SORTAT SPALAT DE RIU SI LACURI 3,0-7,0 MM

M.C.

0,40

18

2205719 TALC MACINAT S 11124

KG

0,06

......

19

2440009 TERMOSTAT CONTACT 105

BUC.

2,00

........

20

2442288 LAVOAR PORȚELAN FARA SPATAR L 2-600MM ALB C1 S 1540

BUC.

12,00

21

2442757 VAS CLOSET COL2-A PORȚELAN ALB C. 1 S 2066

BUC.

11,00

ij

22

2451485 ETAJERE PORȚELAN TIP E2.30 ALB C.1 NI 716

BUC.

12,00

■ ..........

23

2453196 CUIER A 1 PORȚELAN ALB C.1 NI 546

BUC.

30,00

24

2453536 SAPUNIERA SA 2-15 (APARENTE) ALB C.1 NI 544

BUC.

42,00

25

2453641 PORTHIRTIE PORȚELAN HI-2 ALB C.1

BUC.

11,00

26

2453823 PIEDESTAL LAVOAR P1 PORȚELAN ALB C. 1 NI 806

BUC.

12,00

27

2506694 OGLINDA GEAM TRAS ȘLEFUIT 5X400X500 MM S 9042

BUC.

12,12

28

2600048 BITUM PENTRU MATERIALE LA LUCRĂRI DE HIDROIZOLATII TIP H 80/90 S7064

KG

1321,80

29

2600294 BITUM PENTRU PROTECȚIA CONDUCTELOR METAL ÎNGROPATE SPP 70 S 2484

KG

0,31

30

2601535 CARTON BITUMAT FARA STRAT ACOPERITOR (BLANC) CI300 100CMX20M S 138

MP.

52,90

31

2605804 VATA MINERALA FARA LIANT VRAC TIP P 60 KG/MC

KG

23,40

32

S816

BUC.

24,24

33

2804955 TUB TRONCONIC PENTRU CĂMIN VIZITARE 800X1000 L0,5M S816

BUC.

12,12

34

2901052 LEMN FOC RASINOASE DEȘEURI

TONA

0,44

35

2901167 MANELE D=7-11CM L=2-6M RASINOASE S.1040

M.C.

0,04

36

2904339 DULAP RASINOS TIVIT CLASA A GROSIME=38MM LUNGIME=3,50M S 942

M.C.

0,03

Pagina 1 din 14

Hr.

ort.

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) -RON-

Valoare (exclusiv TVA) -RON-

Fumkor

Ui

0

1

2

■ 3

4

5

6

37

2904418 DULAP RASINOS TIVIT CLASA A GROSIME=48MM LUNGIME=4,00M S 942

M.C.

0,10

38

2905955 SIPCI RASINOASE CLASA l/ll GROS 18/24-24/48MM L=1,50-2,75M

M.C.

0,05

39

2917685 DULAP FAG LUNG TIVIT CLASA C GROSIME=50MM LUNGlME=2,50M S 8689

M.C.

0,49

40

2928335 PANOU DE COFRAJ TIP P FAG G 8MM PENTRU PEREȚI

MP.

3,72

i- 41

2950716 DIBLU DIN LEMN

BUC.

310,00

42

2958990 LEMN DE FOC FOIOASE TARI LUNGIME=1M LIVRABIL DIN DEPOZIT

KG

863,20

”------------

43

3108229 ȚEAVA CONSTRUCȚII FARA SUDURA LAMINATA LA CALD 57 X 3 /OLT 35 S 404/2

M

20,10

44

3109077 ȚEAVA CONSTRUCȚII FARA SUDURA LAMINATA LA CALD 76 X 4 /OLT 35 S 404/2

M

4,00

45

3109479 ȚEAVA CONSTRUCȚII FARA SUDURA LAMINATA LA CALD 89 X 4 /OLT 35 S 404/2

M

4,02

46

3253517 ȚEAVA OTEL FARA SUDURA 57 X 3,6 1.0309 DIN 2448

M

3,30

47

3270053 IZOLAȚIE 35 G=9 KAIFLEX ST

M

12,00

i        48

3270054 IZOLAȚIE 42 G=9 KAIFLEX ST

M

50,00

L _ 49

3270061 TEU REDUS PPR 32X25X32

BUC.

12,00

50

3270063 TEU REDUS PPR 32X20X32

BUC.

8,00

51

3270066 REDUCȚIE PPR 32/20

BUC.

78,00

52

3270072 ȚEAVA PP CU MUFA PPR SI GARNITURA DE CAUCIUC 50X1,8/1000 MM

M

40,00

2......

53

3270073 ȚEAVA PP CU MUFA PPR SI GARNITURA DE CAUCIUC 40X1,8/1000 MM

M

20,00

54

3270076 ȚEAVA PP CU MUFA PPR SI GARNITURA DE CAUCIUC 110X2,7/1000 MM

M

110,00

55

3270077 COT PPR 32 MM LA 45 GRD

BUC.

80,00

i        56

3270080 RACORD WC FLEXIBIL LUNG

BUC.

11,00

!         57

3270083 CLAPETASENS, l-l 1"

BUC.

1,00

j        58

3270086 COT 45 PVC-KG 160X45

BUC.

8,00

59

3270094 ROBINET SFERIC II 1" R

BUC.

18,00

i        60

3270107 AERISITOR AUTOMAT 1/2

BUC.

8,00

Ș          61

3270115 REDUCȚIE PPR 32/25

BUC.

50,00

î         62

3270179 RADIATOR OTEL 22X600X700

BUC.

3,00

i         63

3270181 RADIATOR OTEL 22X600X500

BUC.

1,00

I        64

3270200 ROBINET GOLIRE 1/2"

BUC.

2,00

S         65

3270216 REDUCȚIE PPR 25/20

BUC.

60,00

■         66

3270230 IZOLAȚIE 54 G=9 ARMSTRONG

M

64,00

!         67

3270247 ȚEAVA PVC-KG 125X3.0X1000

M

125,00

(        68

3270248 ROBINET COLTAR 1/2-1/2

BUC.

24,00

i

Ș        69

3270260 RADIATOR OTEL 22X600X1600

BUC.

5,00

r.......™

î         70

3270265 RADIATOR OTEL 22X600X1000

BUC.

3,00

Ș          71

3270267 RADIATOR OTEL 22X600X800

BUC.

6,00

i' .........'

|        72

3270281 ÎNTRERUPĂTOR AUTOMAT 1P 40A LG

BUC.

2,00

L .........

i         73

3270283 COT CUPRU 90 MM 15MM

BUC.

12,00

L

i        74

3270295 RADIATOR OTEL 22X600X1200

BUC.

1,00

i        75

3270317 CABLU EL MYYM 3X2 5 MULTIFILAR

M

40,00

j        76

3270325 CABLU EL MYYM 3X1 5 MULTIFILAR

M

330,00

j        77

3270326 CABLU EL MYYM 3X2 5 MULTIFILAR

M

650,00

i

Ș        78

3270411 ROBINET SFERIC NILE l-l CU MANETA 11/2”

BUC.

2,00

L_________________

Pagina 2 din 14

r^.

| crL

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) -ROM-

Valoare (exclusiv TVA)

-RON-

Furnizor

1

1

2

3

4

5

6

s         79

AȚ/U44t) UUKHUKl Ut ILUIVIIINAI tLUUKt&UtN 11 Ut iN I bKIUIX HLN I KU MUN IAJ APARENT FIRA 03 MATIS . 2X36W DP

BUC.

37,00

i        80

3270447 CORPURI DE ILUMINAT FLUORESCENTE DE INTERIOR PENTRU MONTAJ APARENT FIRA 03 MATIS . 2X58W DP

BUC.

3,00

1         81

3270469 ACCESORII RADIATOARE / DOP RADIATOR DEZAERARE MANUALA 1/2 CROM

BUC.

36,00

|         82

3270470 CLEME CUPRU STYRON STY-15-2 CLEMA DUBLA PT.TV CUPRU 15/2

BUC.

38,00

?        83

3270527 COT PPR 90 63

BUC.

30,00

—-

■         84

3270528 COT PPR 90 32

BUC.

150,00

j        85

3270529 COT PPR 90 25

BUC.

80,00

3270532 TEU EGAL PPR 20

BUC.

21,00

i        87

3270543 ROBINET SFERIC NILE l-l CU MANETA 2"

BUC.

8,00

Ș        88

3270554 ROBINET SFERIC SENA l-l CU MANETA 3"

BUC.

2,00

i        89

3270567 FITINGURI ZINCATE - NIPLU 3

BUC.

2,00

|        90

3270569 ȚEAVA DE CANALIZARE KGEM SN4 DIN PVC 110X3.2 4 M

M

110,00

!          91

3270610 ȚEAVA DE CANALIZARE KGEM SN4 DIN PVC D=160X4.0 1 M

M

135,00

!         92

3270614 RACORD <WATERKIT> COMPRESIUNE D. 63X2" FE

BUC.

6,00

1        93

3270615 COT <WATERKIT> COMPRESIUNE 90 D. 63

BUC.

16,00

j        94

3270616 TEU <WATERKIT> COMPRESIUNE D. 63

BUC.

1,00

Ș        95

3270621 CABLU EL MYYM 5X2 5 MULTIFILAR

M

30,00

j         96

3270626 TERMOMANOMETRUTIRM-ABS', CADRAN D=80, DOMENIU MĂSURĂ 0-4 BARI, 0 -120 C, RACORD RADIAL 1/2"

BUC.

2,00

!         97

3270640 IZOLAȚIE 64 G=9 ARMAFLEX

M

20,00

!        98

3270647 MUFA ALAMA 3/4

BUC.

2,00

i        99

3270649 MUFA CUPRU INTERIOR-INTERIOR 22

BUC.

18,00

Ș      100

3270650 ADAPTOR CUPRU INTERIOR-EXTERIOR 22X3/4"

BUC.

8,00

j       101

3270661 ROBINET COLTARTUR 1/2"

BUC.

36,00

i       102

3270664 COT CUPRU 22 MM 45 GRD.

BUC.

16,00

î       103

3270665 COT CUPRU 18 MM 45 GRD.

BUC.

20,00

j      104

3270666 COT CUPRU 15 MM 45 GRD.

BUC.

30,00

î      105

3270674 MUFA CUPRU INTERIOR-INTERIOR 18

BUC.

20,00

i      106

3270675 MUFA CUPRU INTERIOR-INTERIOR 15

BUC.

40,00

j      107

3270679 CLEME CUPRU STYRON STY-18-2 CLEMA DUBLA PT.TV CUPRU 18/2

BUC.

20,00

j       108

3270683 BARETA DE CONEXIUNE P N 2X 8CON NEDBOX

BUC.

1,00

109

3270686 ÎNTRERUPĂTOR 10A 250V ALB VALENA

BUC.

26,00

i      110

3270700 CORP DE ILUMINAT FIPAD 04 1X36W CU DISPERSOR PC ELBA

BUC.

28,00

____________

î        111

3270701 CORP DE ILUMINAT FIPAD 04 1X18W CU DISPERSOR PC ELBA

BUC.

1,00

i      112

3270702 KITURI DE SIGURANȚA PENTRU CORPURILE DE ILUMINAT FLUORESCENTE AUTONOMIE 1H / 1X36 HF-P

BUC.

6,00

!       113

3270717 OCOLIRE PPR 20

BUC.

70,00

j       114

3270718 OCOLIRE PPR 25

BUC.

60,00

—■ --

|       115

3270719 OCOLIRE PPR 32

BUC.

100,00

i      116

3270721 TEU EGAL PPR 32

BUC.

66,00

î      ^7i

3270724 RAMIFICAȚIE <EASYKIT> "V" PP D.110/110 45

BUC.

14,00

118

3270725 RAMIFICAȚIE 50/50/45 PP

BUC.

4,00

rugina o uni i4

Mr crt.

.      ,                           . n-f

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) -RON-

Valoare

(exclusiv TVA)

-RON-

Furnizor

0

1

2

3

4

5

6

119

3270771 IZOLAȚIE 35 G=6 K FLEX

M

240,00

120

3270772 IZOLAȚIE 22 G=6 K FLEX

M

550,00

__

121

3270805 ADAPTOR CUPRU INTERIOR-INTERIOR 15X1/2"

BUC.

2,00

122

3270835 ROBINET SFERIC II 1/2

BUC.

8,00

123

3270842 MUFA ALAMA 1/2

BUC.

2,00

!       124

3270843 MUFA SUDABILA 1/2

BUC.

9,00

125

3270844 COT 90 GRD. PPR 20 EKOPLASTIK

BUC.

200,00

‘       126

3270865 ROBINET SFERIC NILE, INTERIOR - INTERIOR, CU MANETA 11/4"

BUC.

4,00

___

I       127

3270869 REDUCȚIE EXCENTRICA <EASYKIT> PP IGNIFUGAT D.110/50

BUC.

6,00

'       128

3270923 ROBINET SFERIC GOLIRE 1/2

BUC.

4,00

!      129

Ș       130

3270928 PLATBANDA ZINCATA 40X4(1,4 KG/ML)

3270972 CABLU CYYF 5X1,5

KG M

110,00

200,00

j        131

3271007 DISTRIBUITOR/COLECTOR RADIATOR 1"G 3/4 - 6 CIRCUITE

BUC.

1,00

|      132

3271010 ADAPTOR CUPRU INTERIOR-EXTERIOR 22X1"

BUC.

72,00

î       133

3271012 ADAPTOR CUPRU INTERIOR-EXTERIOR 15X1/2"

BUC.

56,00

|       134

3271101 RACORD CU EUROCON 15-3/4, ACCESORII ȚEVI CUPRU

BUC.

52,00

|       135

3271117 MUFA ALAMA 1"

BUC.

18,00

i      136

3271127 RACORD METALIC EXTERIOR DGK PPR 32X1"

BUC.

42,00

>       137

I

32/1141 BANDA AVER IIZARE <WAIERKII > APA 12 CM DOUA FIRE SINUSOIDALE INOX (ROLA DE 250 ML)

M

416,00

!      138

3271150 DISTRIBUITOR/COLECTOR RADIATOR 1"G 3/4 -10 CIRCUITE

BUC.

2,00

î      139

3271221 CUTIE DISTRIBUITOR GORGIEL ÎNCASTRATA SGP 4 790MM LĂȚIME

BUC.

3,00

I      140

3271222 CUTIE DISTRIBUITOR GORGIEL ÎNCASTRATA SGP2 560MM LĂȚIME

BUC.

1,00

j       141

3271240 RACORD CUPRU CU FILET INT 18-3/4"

BUC.

20,00

j       142

3271254 RACORD METALIC EXTERIOR PPR "DGK" 25X3/4"

BUC.

4,00

143

3271255 TEU REDUS PPR 25X20X25

BUC.

16,00

j       144

3271256 MUFA PPR 20

BUC.

100,00

........

i      145

3271257 MUFA PPR 25

BUC.

26,00

!      146

3271258 MUFA PPR 32

BUC.

70,00

j 147

3271289 PRIZA 2P 16A 250V PR.MEC/GRI-ALB

BUC.

21,00

J 148

3271315 RADIATOR OTEL 22X600X2000

BUC.

2,00

î       149

3271332 RAMIFICAȚIE 45 GRD. PVC-KG 110/110X45 GRD.

BUC.

9,00

î      150

3271334 RAMIFICAȚIE 45 GRD. PVC-KG 160/110X45 GRD.

BUC.

6,00

ș       151

3271367 DIBLU+HOLSURUB DN10

BUC.

80,00

)      152

3271383 ROBINET SFERIC II 3/4

BUC.

4,00

I      153

3271384 NIPLU ALAMA 1"

BUC.

6,00

i      154

3271385 PLACA IZOLAȚIE K FLEX G=10MM

MP.

3,00

î       155

3271388 DIBLU+HOLSURUB DN8

BUC.

1200,00

__

!      156

3271389 RACORD METALIC EXTERIOR PPR "DGK" 20X1/2"

BUC.

6,00

j       157

3271399 BAZA CĂMIN POLIPROPILENA D 315MM TIP I 1INTRARE/1 IEȘIRE D160MM

BUC.

4,00

j 158

3271400 CAPAC FONTA CĂMIN "BASICLINE" B125 CU TUB TELESCOP D.315, H=580MM

BUC.

9,00

§      159

3271401 IZOLAȚIE 28 G=6 K FLEX

M

90,00

Ș      160

3271402 TEU EGAL PPR 25

BUC.

50,00

Pagina 4 din 14

G

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) -RON-

Valoare (exclusiv TVA) -RON-

Furnizor

Gr@

(ix

1

2

3

4

5

6

161

3271403 COT 45 GRD. INTERIOR-EXTERIOR PPR 20

BUC.

40,00

162

3271408 RAMIFICAȚIE <EASYKIT> "V" PP D.40/40 45

BUC.

4,00

163

3271410 BRIDA FIXARE <EASYKIT> D. 50 CU DIBLU OL/ZN

BUC.

18,00

164

3271411 BRIDA FIXARE <EASYKIT> D.110 CU DIBLU OL/ZN

BUC.

24,00

165

3271415 DOZA LEGĂTURĂ SUB TENCUIALA , (100MM X 100MM )

BUC.

60,00

166

3271417 ÎNTRERUPĂTOR CAP SCARA 10A

BUC.

14,00

167

3271421 RAMIFICAȚIE 45 GRD. PVC-KG 125/110X45 GRD.

BUC.

7,00

168

3271422 BAZA CĂMIN D315 31160 11160

BUC.

5,00

169

3271488 CABLU CYABY 5X4

M

20,00

|___

170

3271593 STUT FILETAT OTEL 1/2"

BUC.

6,00

171

3271633 DOP 2" FONTA-ZINCATA

BUC.

4,00

172

3271637 REDUCȚIE FILET EXTERIOR - INTERIOR 2"X1" FONTA-ZINCATA

BUC.

2,00

173

3271666 BANDA AVERTIZARE ROȘU 250M/ROLA

M

120,00

174

3271687 TEU DIN FONTA, NEGRU 1 1/4

BUC.

2,00

175

3271693 RECEPTOR GEBERIT PLUVIA 12 L/S CU FLANSA PT FOLII

BUC.

4,00

176

3271694 MUFA CU ELECTROFUZIUNE D=50MM

BUC.

4,00

177

3271697 REDUCȚIE CONCENTRICA D=56X50MM

BUC.

2,00

178

3271698 MUFA CU ELECTROFUZIUNE D=56MM

BUC.

5,00

179

3271699 COT 90 GRD. D=63MM

BUC.

2,00

180

3271702 REDUCȚIE CONCENTRICA D=63X56MM

BUC.

2,00

181

3271703 MUFA CU ELECTROFUZIUNE D=63MM

BUC.

8,00

182

3271704 COT 135 GRD. D=75MM

BUC.

3,00

S       183

3271708 MUFA CU ELECTROFUZIUNE D=75MM

BUC.

2,00

184

3271709 COT 135 GRD. D=90MM

BUC.

6,00

185

3271711 PIESA CURĂȚIRE HDPE CU CAPAC FILETAT 90 GRD. D=90X90MM

BUC.

1,00

186

3271712 REDUCȚIE EXCENTRICA SCURTA D=90X63MM

BUC.

1,00

■      187

3271714 MUFA DE EXPANSIUNE CU O-RING D=90MM

BUC.

1,00

î      188

3271715 MUFA CU ELECTROFUZIUNE D=90MM

BUC.

6,00

Ș      189

3271716 COT 135 GRD. D=110MM

BUC.

8,00

i 190

3271717 RAMIFICAȚIE Y 135 GRD. D=110X75MM

BUC.

1,00

191

3271718 REDUCȚIE CONCENTRICA D=110X90MM

BUC.

1,00

192

3271719 REDUCȚIE EXCENTRICA SCURTA D=110X90MM

BUC.

1,00

193

3271720 MUFA CU ELECTROFUZIUNE D=110MM

BUC.

4,00

194

3271730 PLĂCUTĂ DE FIXARE CU PIULIȚA FILETATA 1/2"

BUC.

7,00

J      195

3271731 BARA FILETATA M10, L=500MM

BUC.

40,00

i       196

3271732 DISPOZITIV DE SUSȚINERE ȚEAVA RECTANGULARA M10

BUC.

40,00

j      197

3271733 ȚEAVA RECTANGULARA PLUVIA 30X30X2, L=5M

M

65,00

198

3271734 DISPOZITIV CONEXIUNE ȚEAVA RECTANGULARA PLUVIA

BUC.

12,00

j      199

3271735 PANA DE FIXARE A COLIERELOR

BUC.

190,00

!      200

3271736 BANDA CU ELECTROFUZIUNE D=75MM

BUC.

3,00

Ș       201

3271737 COLIER GALVANIZAT D=75MM

BUC.

10,00

202

3271738 BANDA CU ELECTROFUZIUNE D=90MM

BUC.

7,00

203

3271739 COLIER DE FIXARE REGLABIL D=90MM CU PIULIȚA FILETATA 1/2"

BUC.

7,00

Pagina 5 din 14

Mi’.

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) -RON-

Valoare (exclusiv TVA) -RON-

Furnizor I Grei

j (te

t _________

1

2

3

4

5

(j         I

204

3271740 COLIER GALVANIZAT D=90MM

BUC.

24,00

_________________________i___________s

205

3271741 BANDA CU ELECTROFUZIUNE D=110MM

BUC.

2,00

I __

206

3271742 COLIER GALVANIZAT D=110MM

BUC.

3,00

i

207

3271747 CONDUCTA HDPE D=50MM

M

5,00

j

208

3271749 CONDUCTA HDPE D=63MM

M

40,00

î

209

3271750 CONDUCTA HDPE D=75MM

M

10,00

I

210

3271751 CONDUCTA HDPE D=90MM

M

30,00

211

3271752 CONDUCTA HDPE D=110MM

M

5,00

5

212

3271860 ȚEAVA CUPRU COLAC IZOLATA 15X1

M

508,00

.....

213

3271861 ȚEAVA CUPRU COLAC IZOLATA 18X1

M

250,00

I

214

3271866 MUFA PPR 63

BUC.

6,00

215

3271887 COT 45 GRADE. INTERIOR-INTERIOR PPR 32

BUC.

5,00

j'

216

3271943 RADIATOR OTEL 11X600X500

BUC.

7,00

i j

217

3271947 RADIATOR OTEL 11X600X600

BUC.

2,00

218

3272265 COT <WATERKIT> COMPRESIUNE 90 GRADE. D. 63X2" FI

BUC.

1,00

L

219

3272273 RACORD <WATERKIT> COMPRESIUNE D. 90X3" FE

BUC.

2,00

î

220

3272315 RADIATOR OTEL 22*600*400

BUC.

1,00

s

i       221

3272550 RACORD OLANDEZ DREPT FILET INTERIOR 1" FONTA-ZINCATA

BUC.

6,00

i

i      222

3272551 RADIATOR OTEL AIRFEL 33 600 1400

BUC.

2,00

223

3272552 RADIATOR OTEL AIRFEL 33 600 1500

BUC.

1,00

224

3272553 RADIATOR OTEL AIRFEL 33 600 1600

BUC.

2,00

I       225,

3272554 DISTRIBUITOR/COLECTOR RADIATOR T'G 3/4 - 9 CIRCUITE

BUC.

1,00

226

3272555 TEU 2" <TEU SUDABIL ANSI B16.9>

BUC.

2,00

i

227

3272556 TEU NEGRU REDUS 1 1/4X1/2X1 1/4

BUC.

4,00

I

228

3272557 ADAPTOR CUPRU FILET EXTERIOR 18*1/2"

BUC.

20,00

229

3272558 BRIDA DE FIXARE FT

BUC.

28,00

230

3272559 TEU <WATERKIT> COMPRESIUNE DERIVAȚIE D. 90X3" FI

BUC.

1,00

I ■

231

3272560 COT <WATERKIT> COMPRESIUNE 90 D. 90

BUC.

8,00

232

3272561 ADAPTOR DE FLANSA DE COMPRESIUNE 90X3"

BUC.

2,00

i      233

3272562 REZERVOR WC. ÎNGROPAT DUOFIX AC IGNARE FA CLAPET DUBL 3L - 6/9L

BUC.

11,11

!

I      234

3272563 BATERIE ÎNGROPATA DUS FIX SI MOBIL PBOX

BUC.

30,00

235

3272564 ROBINET CU SFERA SI RACORD OLANDEZ FE-FI 1/2"

BUC.

2,00

I

I. 236

3272566 RIGOLA SKIP 100/80+GRAT C250 FO+BARETE

BUC.

24,00

I

i 237

3272567 COT 45 GRD. INTERIOR-INTERIOR PPR 63

BUC.

12,00

I

i      238

3272568 CONDUCTOR CUPRU FY (10.0 )

M

30,90

!      239

3272569 CABLU EL MYYM 5X1 5 MULTIFILAR

M

330,00

i      240

â2^5âi CORPURI DE ILUMINAT REZIDENȚIALE: MINISTALPI DE EXTERIOR IP55 PLUTON

0.5 M CU REFLECTOR

BUC.

8,00

I

241

3304732 ȚEAVA INSTALAȚII NEAGRA NEFILETATA Ull- 32(1 1/4) OL 32 1 S 7656

M

6,00

I

!      242

3306089 ȚEAVA INSTALAȚII ZINCATA NEFILETATA M - 40(1 1/2) OL 32 1 S 7656

M

2,63

I

243

3306091 ȚEAVA INSTALAȚII ZINCATA NEFILETATA M - 50(2 ) OL 32 1 S 7656

M

2,02

j

Ș      244

3306118 ȚEAVA INSTALAȚII ZINCATA NEFILETATA M - 80(3 ) OL 32 1 S 7656

M

2,63

I

245

3334493 @TEAVA CUPRU IZOLATA COLACI DN 22 COD 40TC2201

M

260,00

„...__. ................

Pagina 6 din 14

Mr.

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) -RON-

Valoare (exclusiv TVA)

-RON-

Furnizor

(tone)

8

1

2

3

4

5

6

246

3336395 ȚEVI PLUMB MARCA PB99.96 PRESIUNE 21X 4 S 671

KG

14,40

247

3400029 OTEL ROTUND LAMINAT LA CALD S 333 OL37-1N D= 10

KG

40,00

248

3401114 OTEL ROTUND LAMINAT LA CALD S 333 OL37-1N D= 16

KG

2,50

249

3407900 OTEL ROTUND LAMINAT LA CALD S 333 OL37-1N D= 60

KG

1,40

250

3415424 ȚEAVA POLIPROPILENA RETICULARA PP-R D. 20x3,4mm PN20 SDR6

M

556,00

""

251

3415425 ȚEAVA POLIPROPILENA RETICULARA PP-R D. 25x4,2mm PN20 SDR6

M

90,00

252

3415426 ȚEAVA POLIPROPILENA RETICULARA PP-R D. 32x5,4mm PN20 SDR6

M

240,00

253

3415429 ȚEAVA POLIPROPILENA RETICULARA PP-R D. 63x10,5mm PN20 SDR6

M

20,00

254

3415834 COT PP CU MUFA D.40-45

BUC.

8,00

255

3415836 COT PP CU MUFA D.40-87

BUC.

12,00

256

3415991 RAMIFICAȚIE REDUSA PP CU MUFA D.110/50-45

BUC.

13,00

257

3416036 REDUCȚIE EXCENTRICA PP CU MUFA D. 50/40

BUC.

16,00

258

3434290 OTEL LAT LAMINAT LA CALD S 395 OL32-1N LT= 20 X 5

KG

1,10

259

3434587 OTEL LAT LAMINAT LA CALD S 395 OL37-1N LT= 20 X 8

KG

0,48

260

3435402 OTEL LAT LAMINAT LA CALD S 395 OL37-1N LT= 30 X 12

KG

1,75

I 261

3500037 CORNIER ARIPI EGALE LAMINAT LA CALD S 424 20X 20X 4 OL37-1N

KG

2,17

!      262

3500295 CORNIER ARIPI EGALE LAMINAT LA CALD S 424 40X 40X 4 OL37-1N

KG

420,00

263

3500831 CORNIER ARIPI EGALE LAMINAT LA CALD S 424 60X 60X 6 OL37-1N

KG

1,41

264

3501055 CORNIER ARIPI EGALE LAMINAT LA CALD S 424 70X 70X 7 OL37-1N

KG

7,50

U

S      265

3518541 PROFIL U ARIPI EGALE LAMINAT LA CALD U14 OL37-1N S 564

KG

48,50

|      266

3606362 TABLA GROASA 5X 1250 OL37-1K S 437

KG

2,00

!      267

3612555 TABLA GROASA 8X 2600 OL37-2N S 437

KG

40,42

|      268

3615947 TABLA GROASA 10X 1000 OL37-1K S 437

KG

0,12

|      269

3617622 TABLA GROASA 10X 2000 OL37-1N S 437

KG

21,00

270

3642287 TABLA ZINCATA S2028 0,50X 650X1000 OL32-1N CAL.1

KG

59,92

271

3666879 TABLA DIN PLUMB S 490 PB 99,96 3 X 500

KG

1,81

272

3700508 BANDA DIN OTEL LAMINAT LA CALD S908 3 X 40 OL37-1K

KG

0,33

....

|      273

3701411 BANDA DIN OTEL LAMINAT LA CALD S908 4 X 40 OL37-1N

KG

458,25

!      274

3803142 SIRMA MOALE OBIȘNUITA D= 1,25 OL32 S 889

KG

4,29

!      275

3805279 SIRMA MOALE ZINCATA D= 0,8 OL32 S 889

KG

2,81

i      276

3805293 SIRMA MOALE ZINCATA D= 1 OL32 S 889

KG

0,00

j      277

3805322 SIRMA MOALE ZINCATA D= 1,25 OL32 S 889

KG

48,20

|      278

3805372 SIRMA MOALE ZINCATA D= 2 OL32 S 889

KG

0,90

279

4000401 STUT FILETAT 3/4 "

BUC.

8,00

280

4113934 REDUCȚIE FONTA MALEABILA N4 S 477 25X 20 F1

BUC.

0,64

!

281

4114029 REDUCȚIE FONTA MALEABILA N4 S 477 32X 30 F1

BUC.

0,96

282

4114122 REDUCȚIE FONTA MALEABILA N4 S 477 40X 32 ZN F2

BUC.

0,10

283

4114201 REDUCȚIE FONTA MALEABILA N4 S 477 50X 40 ZN F2

BUC.

0,08

284

4114213 REDUCȚIE FONTA MALEABILA N4 S 477 50X 40 F2

BUC.

4,00

285

4114299 REDUCȚIE FONTA MALEABILA N4 S 477 65X 50 F2

BUC.

5,12

286

4114380 REDUCȚIE FONTA MALEABILA N4 S 477 80X 65 ZN F2

BUC.

0,10

Ș 287

4114392 REDUCȚIE FONTA MALEABILA N4 S 477 80X 65 F2

BUC.

1,28

‘      288

4114615 TEU FONTA MALEABILA B1 S479 20X 15X20 3/4X 1/2X 3/4 F1

BUC.

0,96

Pagina 7 din 14

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) -RON-

Valoare (exclusiv TVA) -RON-

Furnice [ j .

I

n

V

1

2

3

4

5

6       |

289

4114811 TEU FONTA MALEABILA B1 S479 32X 15X32 11/4X 1/2X11/4 F1

BUC.

1,44

290

4114847 TEU FONTA MALEABILA B1 S479 32X 20X32 11/4X 3/4X11/4 F1

BUC.

6,00

291

4115047 TEU FONTA MALEABILA B1 S479 50X 20X50 2 X 3/4X2 F1

BUC.

7,68

292

4115061 TEU FONTA MALEABILA B1 S479 50X 25X50 2 X1 X2 F1

BUC.

1,92

293

4115437 TEU FONTA MALEABILA B1 S476 DN= 20 3/4

BUC.

0,32

294

4115499 TEU FONTA MALEABILA B1 S476 DN= 32 11/4

BUC.

0,48

295

4115528 TEU FONTA MALEABILA B1 S476 DN= 40 11/2 ZN

BUC.

0,49

;      296

4115530 TEU FONTA MALEABILA B1 S476 DN= 40 11/2

BUC.

2,00

!      297

4115554 TEU FONTA MALEABILA B1 S476 DN= 50 2 ZN

BUC.

0,38

I 298

4115566 TEU FONTA MALEABILA B1 S476 DN= 50 2

BUC.

2,56

I      299

4115607 TEU FONTA MALEABILA B1 S476 DN= 80 3 ZN

BUC.

0,49

j      300

4115619 TEU FONTA MALEABILA B1 S476 DN= 80 3

BUC.

0,64

i 301

4117112 CURBA FONTA MALEABILA G1 S472 DN 65 21/2 TOLI

BUC.

52,50

_______,

5      302

4117930 COT FONTA MALEABILA A1 S474 DN 20 3/4

BUC.

1,20

|      303

4117931 @COT NEGRU FI DN 3/4" BRAVO COD 90

BUC.

16,00

j      304

4117992 COT FONTA MALEABILA A1 S474 DN 32 11/4

BUC.

1,80

i 305

4117993 @COT NEGRU FI DN 1 1/4" BRAVO COD 90

BUC.

20,00

i      306

4118013 COT FONTA MALEABILA A1 S474 DN 40 11/2 ZN

BUC.

0,44

307

4118025 COT FONTA MALEABILA A1 S474 DN 40 11/2

BUC.

7,50

308

4118037 COT FONTA MALEABILA A1 S474 DN 50 2 ZN

BUC.

0,34

j      309

4118049 COT FONTA MALEABILA A1 S474 DN 50 2

BUC.

9,60

310

4118075 COT FONTA MALEABILA A1 S474 DN 80 3 ZN

BUC.

0,44

|       311

4118087 COT FONTA MALEABILA A1 S474 DN 80 3

BUC.

2,40

I      312

4120157 MUFA FONTA MALEABILA M2 S475 DN 20 3/4

BUC.

0,80

<      313

4120158 @MUFA NEAGRA DN 3/4" BRAVO COD 180

BUC.

4,00

j      314

4120195 MUFA FONTA MALEABILA M2 S475 DN 32 11/4

BUC.

1,20

Ș      315

4120212 MUFA FONTA MALEABILA M2 S475 DN 40 11/2

BUC.

5,00

i      316

4120224 MUFA FONTA MALEABILA M2 S475 DN 50 2 ZN

BUC.

0,04

Ș      317

4120236 MUFA FONTA MALEABILA M2 S475 DN 50 2

BUC.

6,40

j      318

4120262 MUFA FONTA MALEABILA M2 S475 DN 80 3 ZN

BUC.

0,05

319

4120274 MUFA FONTA MALEABILA M2 S475 DN 80 3

BUC.

1,60

|      320

4120547 MUFA FONTA MALEABILA M2 DS S475 DN 40 11/2 SD ZN

BUC.

0,05

|       321

4120640 MUFA FONTA MALEABILA M2 DS S475 DN 80 3 SD

BUC.

4,00

|      322

4121838 RACORD OLANDEZ ETANSARE PLANA U1 S482 DN 80 3

BUC.

9,00

!      323

4122150 ©RACORD OLANDEZ DREPT ZN FI DN 1/2" SECPRAL COD 330

BUC.

1,00

|      324

4122158 ©RACORD OLANDEZ DREPT NEGRU FI DN 1/2" SECPRAL COD 330

BUC.

16,00

i      325

4122194 ©RACORD OLANDEZ DREPT NEGRU FI DN 3/4" SECPRAL COD 330

BUC.

4,00

i      326

4122209 ©RACORD OLANDEZ DREPT ZN FI DN 1" SECPRAL COD 330

BUC.

19,00

327

4122217 ©RACORD OLAND DREPT NEGRU FE-FI DN 1" SECPRAL COD 331

BUC.

3,00

328

4122247 ©RACORD OLANDEZ DREPT NEGRU FI DN 1 1/4” BRAVO COD 330

BUC.

6,00

329

4122297 ©RACORD OLANDEZ DREPT ZINCAT FI DN 2" BRAVO COD 330

BUC.

1,00

330

4122309 ©RACORD OLANDEZ DREPT NEGRU FI DN 2” SECPRAL COD 330

BUC.

4,00

331

4123115 @NIPLU DUBLU ZINCAT DN 1/2" SECPRAL COD 280

BUC.

1,00

Pagina 8 din 14

crt.

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) -RON-

Valoare (exclusiv TVA)

-RON-

Furnizor |

0

1

2

3

4

5

6      !         7

332

4123148 @NIPLU DUBLU NEGRU DN 1/2" BRAVO COD 280

BUC.

6,00

333

4123198 @NIPLU DUBLU NEGRU DN 3/4" BRAVO COD 280

BUC.

6,00

-------

334

4123207 @NIPLU DUBLU ZINCAT DN 1" SECPRAL COD 280

BUC.

16,00

335

4123292 @NIPLU DUBLU NEGRU DN 1 1/4" SECPRAL COD 280

BUC.

8,00

336

4123310 @NIPLU DUBLU ZINCAT DN 1 1/2" SECPRAL COD 280

BUC.

4,00

337

4123329 NIPLU FONTA MALEABILA N8 S478 DN 40 11/2 ZN DS

BUC.

0,29

338

4123359 @NIPLU DUBLU ZINCAT DN 2" SECPRAL COD 280

BUC.

1,00

339

4123379 NIPLU FONTA MALEABILA N8 S478 DN 50 2 DS

BUC.

0,22

340

4123380 @NIPLU DUBLU NEGRU DN 2" BRAVO COD 280

BUC.

4,00

341

4123446 NIPLU FONTA MALEABILA N8 S478 DN 80 3 DS

BUC.

15,29

342

4201092 ȘURUB FIXARE (PORTLANT PENTRU BAIE SIMB.485

BUC.

12,00

343

4201107 ȘURUB FIXARE (BUTON) PENTRU OGLINDA

BUC.

48,00

344

4201171 PORTPROSOP ALAMA CU UN BRAȚ DE PERETE TIP U 600MM

BUC.

30,00

345

4201316 @BAT STAT MONOCOM LAV "LEADER MIX" ALBA COD 42L07470

BUC.

12,00

__

346

4201561 ARMATURA REZERVOR WC MONTAT PE OBIECT (ROBINET CU PLUTITOR)

BUC.

11,00

347

4201937 ROBINET REZERVOR WC AM COLT 3/8"'""' SEMIINALTIME 3 S2377

BUC.

11,00

348

1/2

BUC.

11,00

Ș      349

4202917 SIFON FONTA PARDOSEALA SIMPLU IEȘIRE VERTICALA D 50 C.1 S3690

BUC.

2,00

j 350

4202931 SIFON FONTA PARDOSEALA SIMPLU IEȘIRE VERTICALA D100 C.1 S3690

BUC.

1,00

351

4203349 VENTIL SCURGERE LAVOAR.SPALATOR 1 1/4 CU RACORD S9610

BUC.

12,00

352

4203739 CAPAC CU RAMA FONTA PENTRU CĂMIN VIZITARE TIP 3A CAROSABIL S 2308

BUC.

2,00

|      353

4204044 BRATARI ȚEVI INSTALAȚII APA SI GAZE 3/4"

BUC.

32,00

î      354

4204056 BRATARI ȚEVI INSTALAȚII APA SI GAZE 1/4"

BUC.

1200,00

j      355

4204068 BRATARI ȚEVI INSTALAȚII APA SI GAZE 1/2"

BUC.

38,00

!      356

4204070 BRATARI ȚEVI INSTALAȚII APA SI GAZE 1"

BUC.

36,00

'      357

4204109 BRATARI ȚEVI INSTALAȚII APA SI GAZE 2"

BUC.

38,00

î      358

4204111 BRATARI ȚEVI INSTALAȚII APA SI GAZE 2"1/2

BUC.

20,00

|      359

4204123 BRATARI ȚEVI INSTALAȚII APA SI GAZE 3"

BUC.

16,00

|      360

4204135 BRATARI ȚEVI INSTALAȚII APA SI GAZE 4"

BUC.

24,00

361

4400258 FLANSA PLATA PN 6 15- 20 OL37-1N ET PU S 8012

BUC.

2,00

362

4400557 FLANSA PLATA PN 6 32- 38 OL37-1N ET PU S 8012

BUC.

1,00

!      363

4400698 FLANSA PLATA PN 6 40- 48 OL37-2K ET PU S 8012

BUC.

4,00

i      364

4400791 FLANSA PLATA PN 6 50- 60 OL37-2 ET PU S 8012

BUC.

8,00

i      365

4400856 FLANSA PLATA PN 6 65- 76 OL37-2 ET PU S 8012

BUC.

2,00

*      366

4406379 FLANSA PLATA PN 16 40- 48 OL44-3K ET PU S 8014

BUC.

6,00

î      367

4417847 FLANSA OARBA PN 6 DN= 25 OL37-3K ET PU FORMA A S7451

BUC.

0,20

j      368

4417902 FLANSA OARBA PN 6 DN= 40 OL37-2 ET PU FORMA A S7451

BUC.

0,40

369

4417964 FLANSA OARBA PN 6 DN= 50 OL37-2 ET PU FORMA A S7451

BUC.

0,20

370

4418023 FLANSA OARBA PN 6 DN= 65 OL37-2 ET PU FORMA A S7451

BUC.

0,30

371

4427969 FLANSA LIBERA PN 16 65- 76 OL37-2K STAS 7901

BUC.

2,00

372

4427971 FLANSA LIBERA PN 16 80- 89 OL37-2 STAS 7901

BUC.

4,00

}      373

4500656 ROBINET CEP GAZE NATURALE MUFE, ALAMA PN1000MM H20,5.812-1/4

BUC.

2,00

î      374

4501129 RACORD ALAMA TURNATA FILET EXTERIOR D 1/2 TOLI (ARM.NEFER.)

BUC.

24,00

Pagina 9 din 14

ZL

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) ■ RON-

Valoare (exclusiv TVA) -RON-

Furnizor

Gcm i

0

1

2

3

4

5

6

'7’

375

4507209 ©ROBINET COLTAR REGLAJ RETUR DN 1/2" COD 40120408

BUC.

36,00

376

4826880 CONDUCTOR FY 1X 1,5 S 6865

M

46,00

377

5810230 ȘURUB CAP HEXAGONAL FILET SUB CAP PRECIS M 6 X 16 GR. 5.8 S4845

BUC.

120,00

378

5820015 ȘURUB CAP HEXAGONAL GROSOLAN M 6X 40 GR. 4.8 S 920

BUC.

2,00

379

5820259 ȘURUB CAP HEXAGONAL GROSOLAN M 8X 50 GR. 4.8 S 920

BUC.

22,00

380

5820390 ȘURUB CAP HEXAGONAL GROSOLAN M 10X 35 GR. 4.8 S 920

BUC.

8,00

381

5820807 ȘURUB CAP HEXAGONAL GROSOLAN M 12X 40 GR. 4.6 S 920

BUC.

2,00

382

5820819 ȘURUB CAP HEXAGONAL GROSOLAN M 12X 40 GR. 4.8 S 920

BUC.

28,00

383

5820869 ȘURUB CAP HEXAGONAL GROSOLAN M 12X 50 GR. 4.8 S 920

BUC.

56,00

384

5824176 ȘURUB CAP BOMBAT GIT PATRAT M 8X 80 GR. 4.8 S 925

BUC.

32,40

385

5827702 ȘURUB PENTRU FUNDAȚII GROSOLAN A M 16X 200 GR. 4.8 S 2350

BUC.

16,00

386

5827776 ȘURUB PENTRU FUNDAȚII GROSOLAN C M 20X 250 GR. 4.8 S 2350

BUC.

12,00

387

5836492 ȘURUB CU CAP BOMBAT CRESTAT L 5 X 60 F1 S 1451

BUC.

256,00

|      388

5836741 ȘURUB CU CAP ÎNECAT CRESTAT L 3 X 25 F1 S 1452

BUC.

490,00

389

5836935 ȘURUB CU CAP ÎNECAT CRESTAT L 4 X 30 F1 S 1452

BUC.

142,00

!      390

5837161 ȘURUB CU CAP ÎNECAT CRESTAT L 5 X 50 F1 S 1452

BUC.

150,00

!       391

5840405 PIULIȚE HEXAGONALE GROSOLANE A M 6 GR. 5 S 922

BUC.

1412,00

I      392

5840443 PIULIȚE HEXAGONALE GROSOLANE A M 10 GR. 5 S 922

BUC.

8,00

i      393

5840479 PIULIȚE HEXAGONALE GROSOLANE A M 12 GR. 5 S 922

BUC.

86,00

|      394

5840558 PIULIȚE HEXAGONALE GROSOLANE A M 16 GR. 5 S 922

BUC.

16,00

J      395

5840601 PIULIȚE HEXAGONALE GROSOLANE A M 20 GR. 5 S 922

BUC.

12,00

J      396

5840766 PIULIȚE HEXAGONALE GROSOLANE B M 8 GR. 5 S 922

BUC.

22,00

?      397

5841007 PIULIȚE PATRATE M 8 GR. 6 S 926

BUC.

32,40

S      398

5842972 PIULIȚA HEXAGONALA SEMIPRECISA S6218 OL37 M 6

BUC.

5079,20

399

5881198 ȘAIBA GROSIERA PLATA PENTRU METAL M 6 OL34 S 1388

BUC.

2,00

400

5882104 ȘAIBA PRECISA PLATA PENTRU METAL A M 6 OL34 S 5200

KG

0,25

401

5882192 ȘAIBA PRECISA PLATA PENTRU METAL A M 12 OL34 S 5200

KG

0,03

402

5882219 ȘAIBA PRECISA PLATA PENTRU METAL AMU OL34 S 5200

KG

0,31

403

5882257 ȘAIBA PRECISA PLATA PENTRU METAL A M 18 OL34 S 5200

KG

0,17

_ I

404

5882295 ȘAIBA PRECISA PLATA PENTRU METAL A M 22 OL34 S 5200

KG

0,13

405

5883005 ȘAIBA PLATA PENTRU LEMN A M 9 OL34 S 7565

KG

0,27

406

5883938 ȘAIBA GROWER SERIA MIJLOCIE NEAGRA M 6 ARC6 S 7666/2

BUC.

8,00

407

5886928 CUIE CU CAP CONIC TIP A 3,0 X 60 S 2111

KG

2,19

408

5887001 CUIE CU CAP CONIC TIP A1 4 X100 OL34 S 2111

KG

3,38

409

5887855 CUIE CU CAP PLAT TIP B 2 X 20 OL34 S 2111

KG

0,00

410

5893438 BOLȚ CONSTRUCȚII GENOFIX INEL VENTILATOR B OLC45 D=20 * 50

BUC.

5079,20

411

5893464 BOLȚ DE ÎMPUȘCAT

BUC.

1290,00

412

5900164 ELECTROZI SUDURA OTEL S.7240-69 E50.24.13/RG.2.1 D=4,00MM

KG

4,00

|      413

5900499 SIRMA SUDURA OBIȘNUITA S1126 S10 COLACI D= 3,25

KG

0,42

414

5900504 SIRMA SUDURA OBIȘNUITA S1126 S10 COLACI D= 4,00

KG

0,30

415

5900712 ELECTROD SUDURA OTEL NEALIAT S 1125/2 E44C 2,5

KG

14,50

416

5901259 ELECTROD SUDURA OTEL S 1125/2 E43.2 2X350 ÎNVELIȘ SUPERTIT

KG

0,21

........

L.

417

5903130 SIRMA PLINA PENTRU SUDURA SI ÎNCĂRCARE SUB FLUXS10 2,5

KG

1,14

Pagina 10 din 14

w.

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) -RON-

Valoare

(exclusiv TVA) -RON-

Fumfcor

u

1

2

3

4

5

6 ,

418

5903207 SIRMA PLINA PENTRU SUDURA SI ÎNCĂRCARE SUB FLUX S10MN1 4

KG

40,80

419

5904299 FLUX (PASTA DECAPANTA) PENTRU LIPIREA COSITORULUI NID 270-61*

KG

0,00

420

5904512 OXIGEN TEHNIC GAZOS ÎMBUTELIAT STAS 2031 CLASA A

M.C.

56,07

421

5904770 ALIAJ DE LIPIT STANIU-PLUMB LP30

KG

3,62

422

5904782 ALIAJ DE LIPIT STANIU-PLUMB MARCA LP 60

KG

0,01

423

6UU1329 Piaika hOlizuk cilindrica decrobaia tLtc i kOLi 1 IC 99% 125X60X40 LIANI

CERAMIC

BUC.

0,04

424

6001381 CORPURI ABRAZIVE ELECTROCORINDON SI CARBURA SI NID 125-75

KG

0,05

425

6001616 HIRTIE ȘLEFUIT USCATA STICLA FOI 23X30 GR 6 S1581

BUC.

444,25

426

6001678 HIRTIE ȘLEFUIT USCATA STICLA FOI 23X30 GR 40 S1581

BUC.

150,98

427

ouu iy// riiNZA MzNIRU SleeUI 1 usuai a uarljura siliciu NEArMAI A 23X30 GR 6 FUI S1582

BUC.

0,12

428

6100034 GRUND MINIU ANTICOROZIV G.351-4 STAS 3097-80

KG

2,61

429

6100175 GRUND ȘLEFUIRE RAPIDA INCOLOR G.002-4 NTR 4607-70

KG

0,20

430

6100802 GRUND MINIU ANTICOROZIV G.355-4 NTR 1703-80

KG

7,05

431

6101349 CHIT DE CUTIT GRI 1522 C 891-1 STAS 6592-62

KG

1,70

432

6103294 VOPSEA MINIUM DE PLUMB V.351-3 NTR 90-80

KG

70,88

433

6106117 EMAIL ALB E.101-8 NTR 90-73

KG

14,40

434

6108945 ULEI DE IN SICATIVAT U.001-13 STAS 16-80

KG

1,59

435

6110467 CODEZ 100 ADEZIV Nil 4721-76

KG

33,97

436

6200468 GRAFIT CONCENTRAT (FLOTAT) TIPG PRAF

KG

0,17

437

6200573 BENZINA AUTO NEETILATA TIP CO/R 75 NORMALA S 176

L

10,12

438

6200585 BENZINA AUTO NEETILATA TIP CO/R 75 NORMALA S 176

KG

14,89

439

6200676 WHITE SPIRIT RAFINAT TIP A STAS 44

KG

0,94

5      440

6200755 PETROL DISTILAT TIP 0/200 NP-NID 767

L

2,37

441

6201527 ULEIURI MOTOARE APRINDERE SCINTEIE NEADITIVAT TIP M 50 S 751

KG

0,48

442

6202533 VASELINA TEHNICA ARTIFICIALA TIP D S 917

KG

0,25

443

6202818 APA INDUSTRIALA PENTRU MORTARE SI BETOANE DELA REȚEA

M.C.

12,50

î      444

6202820 APA POTABILA

M.C.

0,44

Ș      445

6305098 CONSOLA DIN OTEL LAT 50X5 MM

KG

9,00

446

6306327 TREPTE DIN OTEL ROTUND DIAMETRUL 14- 20 MM

KG

165,60

447

6309848 CONFECȚII METALICE PENTRU LUCRĂRI DE LINII,STATII ELECTRICE

KG

6,96

j      448

6311528 SCOABE OTEL PENTRU CONSTRUCȚII DIN LEMN LAT,65-90MM,L.200-300MM

KG

1,62

ș      449

DREPTUNGHIULARE)

BUC.

16,80

Ș      450

6313306 DIBLU METALIC CU AUTOFREZARE PENTRU ȘURUB M 8

BUC.

4,00

i       451

6420771 PIESA B.A. B250 SUPORT CAPAC S. 2448-73 P.3.3.3

BUC.

2,02

I      452

6420783 PLACA BETON ARMAT B250 FUNDAȚIE CAMERA DE LUCRU S 2448-73 P. 3.3.4

BUC.

3,03

453

6621337 ȘAIBA DE CAUCIUC M3R MM NF 202-70

BUC.

22,00

.......

454

6621533 BANDA IZOLATOARE DIN PINZA CAUCIUCATA TIP PC 10MX20MM S 3658

M

26,20

455

6621557 ADEBAND DE 50MM LĂȚIME NI 4065-74

MP.

308,70

456

6621650 PLACI TEHNICE CAUCIUC GARNITURI FARA INSERȚIE TEXTILA REZISTENTE

PETROL TIP. NA 5 MM

KG

0,06

457

6621703 PLACI TEHNICE CAUCIUC GARNITURI FARA INSERȚIE TEXTILA REZISTENTE

PETROL TIP.PA 4 MM                                        ........

KG

0,14

crt

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) -RON-

Valoare (exclusiv TVA) -RON-

Furnizor

(tem

0

1

2

3

4

5

6

458

6621844 PLACA MARSIT M 5-250X1,5 MM S 3498

KG

0,55

459

6621959 PLACA MARSIT M 10-300X2,0 MM S 3498

KG

0,79

460

6622020 PLACA MARSIT M 25-450X3,0 MM S 3498

KG

1,16

461

6622068 PLACA MARSIT M 40-250X2,0 MM S 3498

KG

0,80

462

6622159 PLACA MARSIT M 100-500X3,0 MM S 3498

KG

0,15

463

6700248 ȚEVI DIN P.V.C.RIGID TIP U 32X1,6 STAS 6675/2

M

6,90

_____ ___

464

6704684 TUB IZOLAT TIP I.P. (BERGMAN) 25 STAS 6990

M

40,60

465

6712233 @COT PVC-U KGB 45 GR DN 110

BUC.

32,00

466

6712243 @COT POLIPROPILENA HTB LA 45 GRADE DN 50 COD 62504029

BUC.

80,00

467

6712264 @COT POLIPROPILENA HTD LA 45 GRADE DN 110 COD 62504053

BUC.

90,00

__

468

6712273 @COT PVC-U KGB 45 GR DN 125

BUC.

12,00

469

6712408 @COT POLIPROPILENA HTD LA 87GR 30MIN DN 110 COD 62504059

BUC.

11,00

470

6713582 MUFA PVC NEPLASTIFIAT ÎMBINARE PRIN LIPIRE PN 10 DN 25 S 7176

BUC.

4,00

___

471

6714005 REDUCȚIE EXCENTRICA PVC TIP U 125-110 MM Nil 2167

BUC.

4,00

472

6714017 REDUCȚIE EXCENTRICA PVC TIP U 160-110 MM Nil 2167

BUC.

7,00

473

6714029 REDUCȚIE EXCENTRICA PVC TIP U 160-125 MM Nil 2167

BUC.

8,00

____

474

6715231 CURBA PVC TIP BERGMAN 90 GR. DN 25 Nil 5795

BUC.

6,00

475

6719392 TILA PVC (CABLOPROT) TIP 33

BUC.

4,30

476

6719598 RAMA VAS CLOSET POLIPROPILENA CU CAPAC SI ȘURUB FLUTURE

BUC.

11,00

477

6827395 SPRAIT METALIC TELESCOPIC 0,8MM(8TF) PENTRU SPRIJINIRI LUNG.0,60-1,50M $

BUC.

0,31

478

6829551 CUTIE TABLA NEAGRA 1,5 MM (PENTRU COFRAJE GLISANTE) $

KG

72,00

479

7300509 @COT CUPRU MM 90 GR DN 15 COD 46900004

BUC.

60,00

480

7300515 @COT CUPRU MM 90 GR DN 18 COD 46900006

BUC.

30,00

481

7300519 @COT CUPRU MM 90 GR DN 22 COD 46900007

BUC.

36,00

482

7301142 ALCOOL TEHNIC DE 90 GRD,M1A-N1614-61

L

0,02

483

7306661 BUMBAC DE STERS

KG

2,98

484

7307055 CALAFAT DIN CILTI DE CINEPA, ALB MIU-NII 16463-65

KG

0,13

485

7308164 CARBURA CALCIU TEHNICA (CARBID) STAS 102-63

KG

155,18

'      486

7308308 CARTON ONDULAT TIP2 DIN HÂRTIE AMBALAJ TIP P 320G/MP,SULURI 1M

MP.

0,58

i      487

7308310 CARTON ONDULAT TIP2 DIN HÂRTIE AMBALAJTIP P 320G/MP,SULURI 1M

KG

7,14

|      488

7308499 CARTUȘ PISTOL IMPLINTAT BOLTURI CALIBRU 6,3 MM UMC

BUC.

6369,20

489

7309326 CIRPE DE STERS,DIN BUMBAC DE ORICE CULOARE

KG

9,62

I      490

7309637 CLORAMINA B

KG

0,01

i       491

7312440 CUTIE CU ECLISA DE SEPARATLE SIMBOL CES.

BUC.

2,00

492

7315201 ©CONSOLA FILETATA 9X170 COD 31C0002

BUC.

81,00

493

7315789 DECOFROL

KG

6,48

|      494

7317232 DICLORETAN CS. 17/73

KG

23,81

495

7319280 DOZE PENTRU APARATE PENTRU TUBURI IZOLANTE UȘOR PROTEJATE -AIP

BUC.

62,00

496

731930/DOZE RAMIEICAIIE PENIRU IUBURI PROIEJAIE IIPPAIRAI SIMBOL RIPP

MARIMEA 29

BUC.

6,00

’      497

7319369 DOZE RAMIFICAȚIE BACHELITA PENTRU CABLU IPE 4 IEȘIRI

BUC.

187,20

498

7322940 Xxxxx Xxxxxx

KG

51,65

499

7324699 HIRTIE DE ZIAR 50G/MP STAS 260-70 IN SULURI

KG

14,25

Pagina 12 din 14

hiF. arL

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) -RON-

Valoare (exclusiv TVA) -RON-

Furnizor

(n

1

2

3

: ............ ................... ■

5

6

500

7330399 MUCAVA T1P1 PASTA BRUNA LEMN 1400G/MP,SATINATA,COLI

KG

0,64

501

7344376 SCOABE DIN RĂȘINI FENOL FORMALDEHIDICE (BACHELITA)

BUC.

4848,00

I

502

7346207 STEARINA

KG

0,42

503

7348970 TABLOU DISTRIBUȚIE TIP ÎNCHIS CU 1 IP III 200 A

BUC.

1,00

504

7348982 TABLOU DISTRIBUȚIE TIP ÎNCHIS CU 1 IP III 350 A

BUC.

1,00

505

7358286 ZINCARE LA CALD OTEL BETON BENZI,BARE,PROFiLE,TABLE ONDULATE

DMP.

3576,70

506

MATERIAL MĂRUNT SAU DIFERENȚA DE PREȚ MII LEI

LEI.

507

7399999 MATERIAL MĂRUNT.

LEI.

8,40

508

7500083 TUB RIGID PVC D=25 mm

M

150,00

509

7500095 TUBURI FLUORESCENTE "T8 LUMILUX" (26 mm) - TUB L 36W/840 OSRAM

BUC.

102,00

510

7500158 COT PPR 45 GRD. DIM.=25mm

BUC.

20,00

511

7500257 ROBINET COLTAR CU BILA 1/2"-3/8"-10

BUC.

11,00

512

7500274 TUB FLUORESCENT 18W - PHILIPS

BUC.

1,00

513

7500489 ÎNTRERUPĂTOR DUBLU 10A, SUNO

BUC.

1,00

514

7500499 STUT FILETAT OTEL FORJAT 1 1/4"

BUC.

10,00

515

7500508 FILTRU DEDURIZATOR MAGNETIC 1"

BUC.

1,00

516

7500516 STUT FILETAT OTEL FORJAT 1"

BUC.

18,00

517

7500522 STUT FILETAT OTEL FORJAT 2"

BUC.

7,00

518

7500525 ROBINET CU SFERA SI RACORD OLANDEZ 3/4" FE-FI COD 40720422

BUC.

2,00

519

7500526 ROBINET CU SFERA SI RACORD OLANDEZ 1" FE-FI COD 40730422

BUC.

16,00

520

7500571 VENTIL AERISIRE MANUAL NICHELAT 1/2"

BUC.

36,00

521

7500614 REDUCȚIE INT-EXT PPR 63-32

BUC.

10,00

522

7500641 COT RACORDARE PPR OBIECTE SANITARE 20x1/2"

BUC.

95,00

523

7500718 ȚEAVA PEHD PE 80 PT. APA POTABILA PN 10 Dext.=63, GR.=5.8, Dint.=51.4

M

54,00

524

7500723 VANA CU 3, 1 1/4" CAI VXI 48.32-16

BUC.

2,00

525

7500726 RACORD PPR CU FILET METALIC EXTERIOR 63-2"

BUC.

7,00

526

7500740 TUB PVC FLEXIBIL 25mm

M

100,00

527

7500749 TUBURI FLUORESCENTE "T8 LUMILUX" (26 mm) - TUB L 58W/830 OSRAM

BUC.

6,00

i      528

7500750 TUBURI FLUORESCENTE "T5 MINI STANDARD" (16 mm) - TUB L 8W/640 OSRAM

BUC.

8,00

529

7500792 SIFON DE LAVOAR ALAMA CROMATA CU VENTIL 1 1/4"-1 1/4" CU IEȘIRE D=50

BUC.

12,00

530

7500901 ȚEAVA PEHD PE 80 PT. APA POTABILA PN 10 Dext.=90, GR.=8.2, Dint.=73.6

M

10,00

531

7500937 TEU PPR EGAL DIM.=63

BUC.

6,00

532

7501017 PROIECTOR EXTERIOR IP65-250W IOD.MET. ASIMETRIC, ECHIPAT

BUC.

35,00

533

/501020CURP ILUMINAI DE SIGURANIA UISA 02M IEMPORA ECHIPAI CU SURSE SI BUTON DE TEST 2x8W 3.0H IP42 PERMANENT COD 21411050

BUC.

4,00

534

7501038 RECEPTOR TERASA 110 VERTICAL HL 62 1/1

BUC.

7,00

535

7501054 CURBa DE SUDURA DIN OTEL CU D=3" (88,9mm)

BUC.

40,00

536

7501060 ȚEAVA NEAGRA 3"

M

16,24

537

7501062 ȚEAVA NEAGRA 2"

M

64,96

538

7501063 ȚEAVA NEAGRA 1 1/2"

M

50,75

539

7501064 ȚEAVA NEAGRA 1 1/4"

M

12,18

540

7501065 ȚEAVA NEAGRA 3/4"

M

8,12

541

7501066 CURBa DE SUDURA DIN OTEL CU D=2" (60,3mm)

BUC.

70,00

Pagina 13 din 14

........

Denumirea resursei materiale

U.M.

Consumuri cuprinse in oferta

Preț unitar (exclusiv TVA) -RON-

Valoare (exclusiv TVA) -RON-

Furnizor [ L

0

1

2

3

4

5

6

542

7501067 CURBA DE SUDURA DIN OTEL CU D=1 1/2" (48,3mm)

BUC.

50,00

543

7501069 IZOLAȚIE K-FLEX TUB 9x89

M

16,00

544

7501073 IZOLAȚIE K-FLEX TUB 9x35

M

6,00

545

7501086 PRIZA DUBLA CU CAPAC PROTECȚIE SCHUKO, AG, CAPAC IP44 16A/250V - D12.5

BUC.

10,00

i      546

7501170 ȚEAVA NEAGRA 10"

M

4,06

547

7501271 ROBINET DE REGLAJ DN20 (3/4)

BUC.

4,00

548

7501327 STUT FILETAT OTEL FORJAT 1 1/2"

BUC.

4,00

j      549

7501534 CURBA DE SUDURA DIN OTEL CU D=1 1/4" (42,4mm)

BUC.

10,00

I      550

7501578 PAT DE CABLU DIN TABLA PERFORATA ELECTROZINCATA CU GROSIME DE 1mm -60/75

M

150,00

Ș       551

7501601 REDUCȚIE CONCENTRICA SUDABILA2"x1 1/2"

BUC.

6,00

i      552

7501717 REDUCȚIE CONCENTRICA PENTRU SUDARE D=3x2 1/2

BUC.

2,00

i      553

7501718 FILTRU APA CU CARTUȘ FILTRANT INCLUS 9”-3/4", 1"

BUC.

1,00

Ș      554

7501719 REDUCȚIE CONCENTRICA PENTRU SUDARE D=1 1/2x1 1/4

BUC.

4,00

■      555

7501720 REDUCȚIE CONCENTRICA PENTRU SUDARE D=2x1 1/4

BUC.

2,00

;      556

7501721 PIESA TRECERE BETON PVC 110

BUC.

14,00

557

7501722 PROFIL OTEL IPE D=80 CALITATE S235JRG2

KG

16,80

558

7501723 CABLU ELECTRIC CYABY 5x35

M

40,00

i      559

!

ZbO'l Z24 CORPURI DE ILUMINA I EXIERIOR ORNAMENI AL - AVIS 01 - AVIS 01 IR ZbW COD 45441001

BUC.

12,00

I      560

7501725 COT 135 D=50 MM

BUC.

6,00

j       561

7501726 COT 90 D=50 MM

BUC.

2,00

j      562

7501727 COT 135 D=63 MM

BUC.

8,00

!      563

7501728 RAMIFICAȚIE Y 135 D=75X50 MM

BUC.

1,00

j      564

7501729 RED. EXCENTRICA SCURTA D=75X63 MM

BUC.

1,00

1

i      565

7501730 RAMIFICAȚIE Y 135 D=90X50 MM

BUC.

1,00

i      566

7501731 BANDA CU ELECTROFUZIUNE PT PUNCTE FIXE D=50 MM

BUC.

4,00

î      567

7501732 COLIER GALVANIZAT PT FIXARE PLUVIA D=50 MM

BUC.

6,00

I_____________________

i      568

7501733 BANDA CU ELECTROFUZIUNE PT PUNCTE FIXE D=63 MM

BUC.

10,00

!

i      569

7501734 COLIER GALVANIZAT PT FIXARE PLUVIA D=63 MM

BUC.

46,00

'î        570

7501740 RIGOLA U-200F75 TONAJ 40 TO

BUC.

41,00

|       571

7501741 DECANTOR RIGOLA CU IEȘIRE D=200 MM

BUC.

1,00

|      572

7501742 IEȘIRE VERTICALA RIGOLA D=200 MM

BUC.

1,00

!      573

7501743 SET 24 ȘURUBURI

BUC.

21,00

&

f

TOTAL

RON

1

EURO

5

Ofertant

Pagina 14 din 14

Frofect: ADAPTARE PROÎECT SALA nr:

DE SPORT TIP l - 3TADIOM      11

GLORIA ARAD

Faza: P.Tf-D.T.A.C.

C7cp - LISTA cuprinzând consumuri!® cu mana de lucru cumulat pe proiect

08.12.2011

Nr. 1

srt. [Denumirea meseriei

Consumul cu manopera - (om/ore) -

Tariful mediu i      Valoarea      |

- lei/ora -          (exclusiv TVA) ! Procentul

|            -lei -            |

0 f

1

2

3          4=2x3      5

1 10221

Betonist categoria a ll-a

55.10

2 10231

Betonist categoria a lll-a

41.01

3 10241

Betonist categoria a IV-a

1.32

4 10251

Betonist categoria a V-a

39.84

5 10211

Betonist categoria I

79.35

  • 6 20000142 Diferența preț manopera

  • 7 10721 Dulgher construcții categoria a ll-a

2,000.00

481.52

8 10731

Dulgher construcții categoria a lll-a

1,159.90

9 10741

Dulgher construcții categoria a IV- a

293.55

10 10711

Dulgher construcții categoria I

381.69

11 10951

Faiantar categoria a V-a

728.28

12 11121

Fierar beton categoria a ll-a

257.02                                              I

13 11131

Fierar beton categoria a lll-a

207.56.

14 11141

Fierar beton categoria a IV-a

305.73

15 11111

Fierar beton categoria I

398.22

16 11241

Finisor mase plastice categoria a IV-a

841.65                        ]

17 11321

Finisor terasamente categoria a ll-a

32.72

  • 18 20000125 Ipsosar (excl. restaurator)

  • 19 12221 Izolator hidrofug categoria a ll-a

716.00]                                                    j

274.84

20 12231

Izolator hidrofug categoria a lll-a

270.87

21 12211

Izolator hidrofug categoria I

279.00

225)2331

  • 23 12311

  • 24 320520

Izo'o.or'      cotojo.ii

Izolator termic categoria I

Lacatus categoria a ll-a

16.10]

280.04

25 221421

Lacatus constr. metal-b categoria a ll-a

7605                                         ]

26 21431

Lacatus construcții metalice categoria a lll-a

48.30

27 21441

Lacatus construcții metalice categoria a IV-a

16.10!

28Î221441

Lacatus construcții metalice categoria a IV-a

55.96                        |

29 221411

Lacatus construcții metalice-b categoria

42.12]                           j                            i

30 221431

31:221451

32(26821

33 26831

1

Lacatus construcții metalice-b categoria a lll-a

Lacatus construcții metalice-b categoria a V-a

Montator c-tii metalice categoria a ll-a

Montator c-tii metalice categoria a Vi-r

78.52!                                                    ]

14.04]                                                        )

584.52]

2.78:

35^26841

Montator construcții metalice categoria a l           188.811

IV-a                                             j

38(26851

Montaxor construcbs rnsialics cstâgonâ sn           44.67i

V-a                                       J

37 26811

Montator construcții metalice categoria 1           48.78)

l-a                                                                                i

38 12531

Montator prefabricate beton categoria a 1           89.211

lil-a                                                                 |                              |

39 12541

Montator prefabricate beton categoria a             89.21 i

IV-a

40 12551

Montator prefabricate beton categoria a ■          287.21

V-a                                                          I

41 12511

Montator prefabricate beton categoria I            178.42-

42112621

Mozaicar categoria a i l-a

92.97I

43 12641

Mozaicar categoria a IV-a

20.07

44 12611

Mozaicar categoria I

72.90'

45 20000002 Muncitor deservire

247.75

46)19911

Muncitor deservire c-tii.montaj categoria -I                                                                                                                                i

0.23

47 39921

Muncitor deservire categoria a îl-a

202.30

48'29931

Muncitor deservire construcții mașini categoria I

0.01

49 19931

Muncitor deservire construcții montaj categoria a II l-a

796.26

50 19921

Muncitor deservire constructii-montaj categoria a ll-a

1,517.75)

5 î 99921

Muncitor deservire gospodărie comunala categoria a ll-a

0.50

52 12821

Pavator categoria a ll-a

181 28

53 12831

Pavator categoria a II l-a

18.70’

54 12841

Pavator categoria a IV-a

314.40

55 12811

Pavator categoria I

543.84

56 90321

Peisagist categoria a ll-a

22 94

57 90331

Peisagist categoria a Il!-a

30.80)

53 90311

Peisagist catagoris l

7.25)

59 19621

Săpător categoria a H-a

211.53)

60 22721

Sudor electric categoria a ll-a            î

6.03

61 22731

Sudor electric categoria a II l-a

56.42

62 22741

Sudor electric categoria a IV-a

32.66

63 222721

Sudor electric-b categoria a ll-a

24.04

64 60141

Tamplar categoria a IV-a

36.80

65 60191

Tamplar categoria Speciala

97.83

66 13111

Tinichigiu sânt. categoria l

15.00

67 13121

Tinichigiu șantier categoria a ll-a

36.36)

68'13131

Tinichigiu șantier categoria a Ill-a

36.36

69 13151

Tinichigiu șantier categoria a V-a

21.36

70 223021

Vopsitor industrial categoria a ll-a

139.82

71 223031

Vopsitor industrial-b categoria a II l-a

109.40i

72 13421

Zidar categoria a ll-a

513.42

73 13431

Zidar categoria a !ll-a

1,885.12)

74- 13441

Zidar categoria a IV-a

137.86

75 13451

Zidar categoria a V-a

20.20)

76H3411

zjuar cstsgons i

403.72)

77 2000011

\7 Zidar tencuitor

11'!.'! 3:

7*   v-3     Zugrav’>■      .-a.-g-1': ■    .

411.70j

80» 13341 Zugrav vopsitor categoria a iV-a

150.151

81»13311 Zugrav vopsitor categoria i

107.40)

Total ore manopera:

19,824.19

Valoare directa

ifei

IRecapRulatfe

hei

TOTÂL

{lei

ieuro

1 euro = lei, curs la data de

executant,

FORMULAR C7

Lista consumurilor cu mana de lucru

Lucrarea : SALA DE SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

DEVIZ : (LISTA DEVIZE)

Obs: ROM = leu greu

crt

Denumirea meseriei

Consumuri

(om-ore)cu manopera directa

Tarif mediu

-RON/ora-

Valoare(exclusiv TVA) -RON-(2x3)

Procent

100%

0

1

2

3

4

5

1

BETONIST

54,675

I. ___________2

DULGHER CONSTRUCȚII

91,335

3

FIERAR BETON

1,652

4

INSTALATOR ELECTRICIAN

1403,495

L       5

INSTALATOR SANITAR

1820,133

6

INSTALATOR ÎNCĂLZIRE

2008,499

7

INSTALATOR FRIGOTEHNIST

1401,965

8

Muncitor calificat (instalator)

267,841

_________9J

IZOLATOR HIDROFUG

837,991

10

IZOLATOR TERMIC

44,586

11

PIETRAR

15,600

12

TINICHIGIU SÂNT.

28,280

13

ZIDAR

84,399

____________J

'          14

SĂPĂTOR

1844,816

I

15

MUNCITOR DESERVIRE CONSTRUCTII-MONTAJ

178,646

16

ELECTRICIAN LINII ELECTRICE AERIENE

0,820

17

ELECTRICIAN CABLURI SUBTERANE

4,104

18

ELECTRICIAN AUTOMATIZARE

7,560

19

LACATUS MECANIC INTRETINERE-REPARATII

30,340

20

MONTATORAPARATAJ ELECTRIC

1,718

21

SUDOR ELECTRIC

90,997

22

MONTATOR CONSTRUCȚII METALICE

1,344

23

GALVANIZATOR-B

7,707

f        24

LACATUS CONSTRUCȚII METALICE-B

64,240

I        25

LACATUS MONTAJ UTILAJ-B

0,480

Ș         26

SUDOR ELECTRIC-B

16,068

........

!        27

SUDOR GAZE-B

2,880

28

VOPSITOR INDUSTRIAL-B

32,582

TOTAL

RON

EURO

Lucrarea se incadreaza in grupa:,

Ofertant

Pagina 1 din 1

Profecfc ADAPTARE PROIECT SALA 88/20 DE SPORT TIP I - 3TADSOA      1 i

GLORIA ARAD

Faza: P.TaD.T.A.C.

C8cp - LISTĂ cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții cumulai p@ proiect

08.12.2011

Nr. (

Ore de I

Tariful unitar ș

Valoarea

crt- (Denumirea utilajului de construcții

funcționare I

(exclusiv TVA) |

- lei / ora - I

(exclusiv TVA)

- lei -

0

1 5603

21101

  • 3 1234

  • 4 3312

  • 5 7301

  • 6 3554

71003

  • 8 4004

  • 9 4005

107665

  • 11 3004

  • 12 3521

  • 13 3502

  • 14 7408

  • 15 6702

  • 16 4021

  • 17 3817

13A2j i

  • 19 4205

  • 20 2506

214203 224029

  • 23 6609

  • 24 2000000

  • 25 3716

1.........................

Autocisterna cu dispde strop cu m.a.j. 5-8t

Automacara cu braț cu zăbrele 4,5-5,8 tf 1 schimb Automacara cu braț zăbrele 6,0-9,9 tf 2 schimburi Autopompa hidraulica de beton 40-60mc/h Bob elevator mobil cu electromotor de 4,5 kw Buldozer pe senile 81-180cp

Cheltuieli pentru transportul utilajelor

Compactor autopropcu rulour.(valturi)-pina la 12tf

Compactor static autoprop.cu rulouri(valturi),r8-14;de 14tf

Conducta pentru turnare beton prin pompare, inclusiv coliere de prindere (metru)

Convertizor sudura (inclus consum energie electrica) 1-14kw

Excavator pe pneuri motor termic (buldoexcavator) 0,21 -0,39mc

Excavator pe senile cu o cupa cu motor termic 0,71 -1,25mc

încărcător frontal pe senile 0,5-0,99mc

Macara de fereastra 0,15tf

Mai mecanic cu motor termic de 6cp 150-200kgf         i

Malaxor pentru mortar, acționat electric, 200 I              s

5-10

Mașina de fasonat otel-beton d=pina la 40mm 2,2kw Motocompresor mobil joasa presiune 2,0-3,9 mc/min Stanta electrica de taiat otel-beton,diampina la 40 mm Topitor de bitum tractat (exclus tractorul) pana la 500 I Traliu electric 3,1 -5tf

Utilaj de ridicat

Vibrator de interior pentru beton acționat, electric 0,9-1,5 i kw

2

15.43

62.00

272.00

39.40

33.85

3.57

0.67?

61.96

95.64

411.46

20.39

16.66

4.04 i

12.60

643.05

11.03

21 .-42 î

150.13

14.63.

36.17

68.61

10.85

1.54

84.10

3

4 = 2x3

TOTAL


î 1 euro = lei, curs la data de

Executant,

)


Director General, î


i Raport generat


cu ISDP , www.devize.ro, e-maik suportginteîsondeviz.ro, te?.: 0236 477.007


Lista consumurilor de ore de funcționare a Utilajelor de construcții

Lucrarea : SALĂ DE SPORT TIP ! - STADION GLORIA ARAD

DEVIZ : (LISTA DEVIZE)

Obs: RON = leu greu

Mr.

crt.

Denumirea utilajului de construcții

Consumuri

- ore de funcționare -

Tarif orar

- RON/ora funcționare -

Valoare (excit#

- ' RON

2 h 3

0

1

2

3

1

GRUP ELECTROGEN MOBIL MOTOR ARDERE INT.20-39 KVA

0,702

2

MOTOCOMPR.MOBIL JOASA PRESIUNE 2,0-3,9 MC/MIN

0,018

3

GRUP TERMIC DE SUDURA 28-35KW

4,760

4

VIBRATOR DE INTERIOR PT.BETON ACȚIONAT,ELECTRIC 0,9-1,5KW

7,500

5

COMPACTOR AUTOPROP.CU RULOUR.(VALTURI) PINA LA 12TF

39,879

6

TOPITOR DE BITUM TRACTAT(EXCLUS.TRACTORUL) PINA LA 500L

23,098

7

MOTOPOMPA 6- 8CP

0,434

8

AUTOLAB.MOBIL PT.VERIFICARI ELECTRICE PE AUTO 3T

0,250

9

MACARA PIONIER 0,5-0,75TF

0,060

10

AUTOMACARA 5TF,HMA=6,5M,DESCHIDERE MAX=5,5M

6,880

11

APARAT DE TRACȚIUNE (TIRFOR) 1,5 TF

1,990

TOTAL

RON

EURO

Proiect: ADAPTARE PROIECT Si

DE SPORT TIP 8 - STADION 1 1 GLORIA ARAD

Faza: P.T.-s-D.T.A.C.

CScp - L3STA cuprinzând consumurile privind transporturile cumulat pe proiect

jcrt.


i ipui de transport


Tone

tran-



i ransport rutier

1| TRĂOă^So Transport rutier materiale,semifabricate

I cu autotractor pe pneuri cu remorca pe dist....20 km


2j TRA03A20 Transport rutier materiale,semifabricate

I cu autotractor pe pneuri cu remorca pe dist....20 km


3 TRA06A20 Transportul rutier al betonului-mortarului cu autobetoniera de...5,5mc dist. =20km


4) TRA02A20 Transportul rutier al

j materialelor,semifabricatelor cu autocamionul pe dist.= ...20 km.


5) TRA0ÎA20 Transportul rutier g| materiatelnr RAmifahricateli | pe dist = 20 km.

6 TRÂ0ÎĂ20P Transportul rutier al...pământului sau molozului cu autobasculanta dist. =20 km

Valoare directa

Recapitulare


al...materialelor,semifabricatelor cu autobasculanta


i TOTAL


sportate


Ore de funcționare


Tariful unitar (exclusiv TVA) - lei/Tona -



08.12.2911 Valoarea (exclusiv TVA)

- fel


x4


574.00)


25.00


1,548.i


29.30


1,034.00)


0.02


0.02


0.02)


0.02


0.02


1,443.00).........................0.02


iei

lei

Tei

i"-----------

seuro


.....r


1 euro = Ies, curs la data de

[executant,

FORMULA?

Lista consumurilor privind transporturile

Lucrarea : SALA DE SPORT TIP I - STADION GLORIA ARAD

DEVIZ : (LISTA DEVIZE)

Obs: ROM = leu greu

crt.

îlp de transport

Elemente rezultate din analiza lucrărilor ce urmeaza a fi executate

Tarif unitar

-RON/tona-

Valoare

(exclusiv T

- RON ■

Tone transportate

km.

parcurși

ore de funcționare

0

1

2

3

4

5

6

1

Transport auto (total) din care,pe categorii

319,700

1.001

TRARSPORTUL"RU l'IER AT'PAMINTULUI SAU MOLOZULUI CU

AUTOBASCULANTA DIST.=20 KM

319,700

2

Transport pe cale ferata (total) din care,pe categorii

46,560

TOTAL

RON

EURO

ROMÂNIA

AVIZAT


SECRETAR

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

PROIECT

Nr. 47/21.02.2012

HOTĂRÂREA nr.

din___________________

cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico - economici a obiectivului de investiție

„Sală de sport Tip I - Stadionul Gloria”

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.10500/21.02.2012;

-raportul nr.10503/21.02.2011 al Serviciului Baze Sportive din cadrul Direcției Patrimoniu;

-prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale , art. 44, alin.1, conform căruia „documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și cele din împrumuturi interne și externe, contractate direct de autoritățile administrației publice locale, se aprobă, de către Consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz”;

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-în temeiul art.36, alin.(2), lit”b”,alin.(4) lit.„d” și ale art.45 din Legea nr.215/2001, Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art.l.Se aprobă Proiectul Tehnic nr.88/2011 „Adaptare proiect Sală de sport tip I -Stadionul Gloria” și indicatorii tehnico-economici a obiectivului de investiție „Sală de sport Tip I - Stadionul Gloria” cuprinși în anexa, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.Finanțarea obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general al Municipiului Arad.

Art.3 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Direcția Patrimoniu și Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

SECRETAR


Anexa la

Hotărârea nr.din 2012

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :

„Sală de sport Tip I- Stadionul Gloria”

TITULAR:       CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

BENEFICIAR:    CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :

  • A. Valoarea totală a investiției (prețuri 13.02.2012, 1 Euro= 4,3477 lei)

Total:                      3.800.460 lei inclusiv TVA

874.131 euro

din care:

Construcții Montaj     2.995.425 lei

’                688.968 euro

  • B. Capacități

Clădire sală sport : A construită   = 503,50 mp

H construită   = 9,00 m

Regim înălțime = P

  • V construcției = 4.532 mc Clădire vestiare :

A construită   = 510,75 mp

H construită   = 4,75 m

Regim înălțime = P

  • V construcției = 2.426 mc

  • C. Durata de realizare a investiției:   12 luni

  • D. Eșalonarea investiției: Anul I.

  • E. Finanțarea investiției:

- Alocații de la bugetul general al Municipiului Arad.

Obs. Indicatorii tehnico - economici sunt conform PT nr. 88/2011 „Adaptare proiect Sală de sport tip I - Stadionul Gloria” elaborat de SC STACONS SA.

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr.10500/21.02.2012

Primarul Municipiului Arad

În temeiul prevederilor art.45, alin.(6) din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale, republicată și ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 137/2008, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:

  • - aprobarea indicatorilor tehnico - economici a obiectivului de investiție „Sală de sport Tip I

  • - Stadionul Gloria”, în susținerea căruia formulez următoarea:

EXPUNERE DE MOTIVE

Pentru deservirea activității de gimnastică și de atletism, desfășurate la nivelul Municipiului nostru se impune amplasarea unei săli de sport tip I in incinta Stadionului Gloria Arad, Dacilor, nr. 9, cu funcțiunea de sală de gimnastică cu dotările anexe care să deservească și activitatea de atletism.

Având în vedere necesitatea asigurării condițiilor optime de pregătire pentru activității de gimnastică și de atletism de către consiliul local propun:

  • - aprobarea indicatorilor tehnico - economici a obiectivului de investiție „Sală de sport Tip I

  • - Stadionul Gloria”

PRIMAR,

Ing. Xxxxxxxx Xxxxx

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA PATRIMONIU

Serviciul Baze Sportive

Nr. 10503/21.02.2012

RAPORT al serviciului de specialitate

Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr.10500/21.02.2012 a domnului

Xxxxxxxx Xxxxx, primarul municipiului Arad;

Obiect:

propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea indicatorilor tehnico - economici a obiectivului de investiție „Sală de sport Tip I - Stadionul Gloria”

Având în vedere:

Considerații de ordin general

În vederea promovării educației fizice și a sportului în rândul copiilor și tinerilor, Municipiul Arad a achiziționat în anul 2010 două proiecte pentru Sală de sport Tip I (Baschet) și Tip II (Handbal) pentru unități de învățământ preuniversitar din Municipiul Arad, care să poată fi adaptate la locațiile unităților de învățământ care nu au condiții de practicare a orelor de sport pe timpul friguros. Indicatorii tehnico - economici ai acestor două săli de sport au fost aprobați prin HCLM Arad nr. 241/17.09.2010 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate al obiectivului de investiție Sală de sport de tip I și IIpentru unități de învățământpreuniversitar dinMunicipiul Arad - proiect pilot. Pentru deservirea activității de gimnastică s-a hotărât amplasarea unei săli de sport tip I in incinta Stadionului Gloria Arad, str. Dacilor, nr. 9, cu funcțiunea de sală de gimnastică cu dotările anexe care să deservească și activitatea de atletism. Astfel au fost contractate servicii de proiectare pentru amplasarea unei săli de sport tip I (baschet) cu refuncționalizarea sa și ca sală de gimnastica, cu majorarea si adaptarea vestiarelor și a dotărilor anexe astfel încât să deservească corespunzător toate funcțiunile desfășurate, PT nr. 88/2011 „Adaptare proiect Sală de sport tip I - Stadionul Gloria” elaborat de SC STACONS SA a fost recepționat de către Municipiul Arad cu nr. 81.355/12.12.2011. Din acest motiv se propune aprobarea noilor indicatori tehnico - economici rezultați în urma adaptării proiectului pilot.

Considerații Tehnice

Conceptul de bază vizează adaptarea unui proiect tip si regândirea acestuia pentru a acomoda noile funcțiuni sportive, respectiv activitatea de gimnastică și de atletism.

Clădirea vestiarelor are suprafața construită de 510,75 mp, regimul de înălțime fiind parter, cu H max. = 4,75 m. Clădirea va avea un sistem structural din zidărie confinată din blocuri ceramice cu goluri verticale tip GVP, cu fundații continue din beton, stâlpișori, centuri și boiandrugi din beton armat și placă peste sol și planșeu din beton armat.

Corpul de clădire al sălii de sport are forma în plan compactă cu suprafața construită de 503,50 mp regimul de înălțime este parter cu H max. = 9,00 m.

Constructiv clădirea sălii de sport va avea un sistem structural de tip cadre metalice cu fundații izolate din beton, stâlpi și grinzi din profile metalice, cu elemente de racord metalice.

Proiectul „tip” a fost adaptat la terenul din incinta stadionului Gloria și la utilitățile existente în zonă.

Considerații economice :

Valoarea totală a investiției este de 3.800.460 lei inclusiv TVA din care valoarea lucrărilor de construcții montaj este de 2.995.425 lei inclusiv TVA.

Finanțarea acestui obiectiv de investiție se va face din fonduri ale bugetului general al municipiului Arad.

Considerații juridice:

Propunerea de aprobare a indicatorilor tehnico - economici a obiectivului de investiție „Sală de sport Tip I - Stadionul Gloria” se face în conformitate cu:

  • -      - Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare art. 44, alin.1, conform căruia „documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și cele din împrumuturi interne și externe, contractate direct de autoritățile administrației publice locale, se aprobă, de către Consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz”;

  • - prevederile art.36, alin.(2), lit.”b”și ale art. 45, din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare

Față de cele de mai sus considerăm oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici a obiectivului de investiție „Sală de sport Tip I - Stadionul Gloria”

ȘEF SERVICIU


ing. Xxxxx Xxxxxxxxxx


DIRECTOR adj.

cj. Xxxxxx Xxxxxxxxxxx