Hotărârea nr. 65/2011

privind aprobarea regulamentului de închiriere a canalizației subterane din municipiul Arad

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD municIpiul ARAD

CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr.65 din 22 martie 2011 privind aprobarea regulamentului de închiriere a canalizației subterane din municipiul Arad

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.71516/25.11.2010;

-raportul Serviciului Edilitar din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr.71519/T3/25.11.2010;

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-revederile art.11, alin.(1) lit. „a” din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.157/2005 privind realizarea unor rețele de canalizare pe raza municipiului Arad;

-îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;

-adoptarea hotărârii cu 19 voturi pentru și 1 abținere (20 prezenți din 23);

În temeiul art.36, alin.(5), lit.”a”, alin.(6), lit.”a”, pct.14 și art.45 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art.1.Se aprobă Regulamentul privind închirierea canalizației subterane din municipiul Arad, prezentat în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.Se aprobă modelul contractului de închiriere, prezentat în anexa 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3.Se aprob ă valoarea chiriei lunare percepute pentru închirierea canalizației subterane de 24 euro/Km cu TVA, inclus.

Art.4.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad prin Serviciul Edilitar și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

Red/Dact BML/BML Verif. SL

1 ex. Serviciul Edilitar

1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex..Dosar ședința CLMA 22.03.2011

Anexa nr. 1 la Hotărârea nr.65/22.03.2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea regulamentului de închiriere a canalizației subterane din municipiul Arad

REGULAMENT

Art.1. (1)În municipiul Arad, odată cu executarea lucrărilor de infrastructură a străzilor au fost executate canalizații subterane pentru pozarea tubulaturii cablurilor necesare prestării diferitelor servicii către populație.

  • (2)Canalizația existentă permite operatorilor pozarea în interiorul tubulaturii existente

(canalizație multitub) de cabluri de transport date/voce pentru asigurarea traseelor subterane de cabluri.

Art.2. Subconductele alocate fiecărui operator pentru instalarea cablurilor, căminele de vizitare sunt proprietatea municipiului Arad.

Art.3.Porturile în cutiile terminale, căminele de branșament de la canalizație la limita de proprietate se vor executa de către operatorii interesați pe cheltuială proprie, cu respectarea legislației în vigoare privind autorizarea lucrărilor .

Art.4.Operatorul care va executa lucrările de mai sus, va fi proprietarul acestora pe o perioadă de 3 ani, putând să-și recupereze investiția prin închiriere către alți operatori care solicită accesul la canalizația sa.

Art.5.După expirarea termenului prevăzut la art.4, canalizația va fi predată în domeniul public al municipiului Arad pe bază de proces-verbal de predare - primire .

Art.6.Folosirea canalizației, subconductelor, are caracter temporar, rezultat din faptul că sunt închiriate, motiv pentru care, la expirarea termenului contractual de închiriere, trebuie predată proprietarului în condițiile funcționale în care a fost primită.

Art.7.Fiecare operator interesat de închirierea canalizației subterane va depune la Primăria Municipiului Arad, Bdul Revoluției, nr.73, o cerere de solicitare a accesului în canalizația existentă, urmând ca după acceptare de către compartimentele de specialitate să se încheie contractul de închiriere dintre solicitant și Municipiul Arad.

Art.8. Operatorii care au încheiat contracte cu subantreprenorii pentru lucrări de instalare a microcablurilor de mentenanță și operare a acestora, vor notifica Municipiul Arad prin corespondență scrisă, fax, persoanele desemnate pentru a solicita orice acces în infrastructura municipiului.

Art.9. (l)Reprezentanții notificați ai operatorilor trimit la sediul Primăriei Municipiului Arad orice solicitare de acces în infrastructură completând un tabel tipizat pus la dispoziție, la cerere, la cam.5.

  • (2) Tabelul va cuprinde următoarele date:

-data solicitării accesului;

-tronsonul de canalizație, camera de tragere sau cutia de distribuție;

-scopul lucrării;

-numărul contractului în baza căruia se execută lucrarea;

-responsabilul de lucrare din partea executantului;

-firma care execută lucrarea;

-persoana care a solicitat accesul din partea operatorului.

  • (3) Primăria Municipiului Arad prin serviciile de specialitate, după consultarea listei cu solicitările de lucrări, va emite ACORDUL astfel încât să nu se acorde acces pentru efectuarea de lucrări, în același element de infrastructură, în același timp mai multor solicitanți. De asemenea, se va lua decizia de prioritizare a lucrărilor cerute, pe cele planificate sau de intervenție, în funcție de urgență și importanță.

  • (4)În situațiile în care trebuie să se decidă o prioritizare, se ia legătura cu solicitantul lucrării, informându-l despre situația apărută și se identificăo soluție de comun acord.

  • (5)În urma deciziei de acordare a accesului în infrastructura municipiului, compartimentul de specialitate va emite un aviz cu număr de înregistrare.

Art.10.Lucrările solicitate vor începe numai după obținerea avizului .

Art.11.În cazul în care unul din operatori execută lucrări la rețeaua proprie, acesta are obligația de a comunica în scris atât Primăriei Municipiului Arad, cât și celorlalți operatori care folosesc canalizația respectivă.

Art.12.În cazuri excepționale ( înlăturarea deranjamentelor ) lucrările pot să înceapă imediat după anunțarea la tel 0257/281850.

Art.13.La finalizarea lucrărilor se va urmări lăsarea spațiului înconjurător în perfectă stare de curățenie, resturile de materiale fiind evacuate imediat.

Art.14.Pe toată durata execuției lucrărilor, punctele de lucru vor fi împrejmuite și semnalizate corespunzător atât ziua, cât și noaptea, cu avizul Poliției rutiere.

Art.15.Executantul va lua toate măsurile de protecție a muncii necesare în vederea evitării accidentelor, atât a personalului propriu, cât și a cetățenilor care trec prin zona respectivă.

Art.16. (1)Pentru închirierea canalizației subterane fiecare operator va achita lunar la casieria Primăriei Municipiului Arad suma de 24 euro/km.

  • (2) Plata chiriei se va face în condițiile prevăzute în contractul de închiriere.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxxx

X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Anexa nr. 2 la Hotărârea nr.65/22.03.2011

a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea regulamentului de închiriere a canalizației subterane din municipiul Arad

CONTRACT DE ÎNCHIRIERE

Nr.___________/__________

  • I. Părțile contractante

Între Municipiul Arad, reprezentat prin Primar,, cu sediul în Arad, Bdul Revoluției, nr.75, proprietar al rețelei de canalizație subterană , în calitate de locator,

Și

, cu sediul în , str., nr., Cod unic de înregistrare , înmatriculată în Registrul    Comerțului cu nr.,reprezentată

prin, în calitate de, în calitate de locatar

  • II. OBIECTUL CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE

Art.1 Obiectul contractului de închiriere este rețeaua de canalizație subterană în lungime de Km , amplasată pe strada, în scopul pozării în interiorul

tubulaturii existente (canalizație multitub) de cabluri de transport date/voce .

Art.2 Predarea-primirea rețelei de canalizație și implicit a tubulaturii existente se va consemna într-un proces-verbal ce va fi încheiat la data predării tubulaturilor.

  • III. DURATA CONTRACTULUI

Art.3 Prezentul contract de închiriere se încheie pentru o perioadă de 5 ani cu începere de la data predării.

Contractul de închiriere poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu durata sa inițială.

Art.4 La expirarea termenului prevăzut chiriașul va preda rețeaua de canalizație pe bază de proces-verbal, în aceleaȘi condiții funcționale în care a fost primită.

  • IV. PREȚUL CONTRACTULUI

Art.5 Prețul închirierii, respectiv chiria lunară este de 24 euro/Km, conform Hotărârii nr./a Consiliului Local al Municipiului Arad.

Art.6 Chiria va fi plătită de chiriași în lei, rate trimestriale, termenul limită de plată al fiecărei rate fiind ultima zi lucrătoare din trimestru. Facturarea chiriei se va face la cursul oficial al BNR leu/Euro din data plății.

Art.7 În cazul în care chiriașul nu plătește la termenul scadent, va suporta aplicarea majorărilor de întârziere de 0,1%/zi începând din prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă.

Art.8 Proprietarul are dreptul să recalculeze chiria și penalitățile legale, potrivit actelor normative sau hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Arad, ce intervin după încheierea contractului, cu condiția notificării chiriașului de aplicarea noilor tarife ce se referă la chirie.

Neplata chiriei până la ultima zi a primului trimestru a fiecărui an autorizează pe locator la reziliere contractului.

  • V. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

Art.9 Obligațiile proprietarului sunt următoarele :

-să predea rețeaua de canalizație subterană și tubulatura aferentă, la termenul convenit de părți, ocazie cu care se va încheia procesul-verbal de predare-primire, datat, semnat și ștampilat de ambele părți contractante;

-să nu stânjenească pe chiriaș în exercitarea dreptului de folosință asupra bunului închiriat, pe perioada stabilită în prezentul contract;

- să emită avizul de acces al operatorilor în infrastructură pentru efectuarea lucrărilor ;

-să controleze periodic modul de folosire a rețelei închiriate, în sensul folosirii acesteia potrivit destinației sale și a scopului pentru care a fost încheiat contractul de închiriere;

-să predea rețeaua ce face obiectul închirierii în stare normală;

Art.10 Obligațiile chiriașului sunt următoarele:

-să folosească rețeaua închiriată, numai potrivit destinației sale și a scopului pentru care a fost încheiat contractul de închiriere;

-să plătească proprietarului chiria la termenul scadent convenit în contract, inclusiv în cazul modificării cuantumului chiriei potrivit art. 8;

-să permită proprietarului să controleze modul în care este folosită rețeaua închiriată;

- să notifice Primăria Municipiului Arad prin corespondență scrisă, fax, persoanele desemnate pentru a solicita orice acces în infrastructura municipiului;

-să solicite proprietarului avizul de acces pentru efectuarea lucrărilor în infrastructura închiriată;

-să notifice proprietarului efectuarea de lucrări în rețeaua proprie ;

-chiriașul, la expirarea acestui contract, va pune la dispoziția proprietarului rețeaua ce face obiectul închirierii în condițiile funcționale în care a fost primită;

  • VI. SUBLOCAȚIUNEA ’

Art.11 Subînchirierea rețelei de canalizații subterane, ce face obiectul prezentului contract, este strict interzisă.

Art.12 Porturile în cutiile terminale, căminele de branșament de la canalizație la limita de proprietate se vor executa de către operatorii interesați pe cheltuială proprie, cu respectarea legislației în vigoare privind autorizarea lucrărilor .

Art.13 Operatorul care va executa lucrările prevăzute la art.12, va fi proprietarul acestora pe o perioadă de 3 ani, putând să-și recupereze investiția prin închiriere către alți operatori care solicită accesul la canalizația sa.

Art.14 Contractul de închiriere încetează prin:

-acordul de voință exprimat în scris al părților contractante;

-expirarea termenului contractual;

-falimentul societății;

-rezilierea, în caz de neexecutare a obligațiilor asumate prin prezentul contract.

  • VII. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ

Art.15 Pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în prezentul contract, partea în culpă datorează celeilalte părți daune.

Cuantumul daunelor se va determina în funcție de prejudiciul produs.

Prejudiciul se va evalua printr-o expertiză tehnică.

Art.16 Modificarea prezentului contract se poate face în limitele legislației române, cu acordul părților, numai prin act adițional, excepție făcând hotărârile Consiliului Local al Municipiului Arad prin care se aduc modificări la tarife sau alte acte normative ( legi, hotărâri de Guvern, ordonanțe) ale căror prevederi sunt imperative și nu fac obiectul unui act adițional.

Forța majoră, așa cum este definită de lege, apără de răspundere pe oricare din părți, cu condiția notificării în 10 zile de la producerea evenimentului.

  • VIII. LITIGII

Eventualele litigii care s-ar putea ivi în legătură cu acest contract, vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar dacă părțile nu cad de acord, vor fi soluționate de instanța de judecată competentă.

Prezentul contract de închiriere s-a încheiat în 3 ( trei) exemplare, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru organul de control.

LOCATOR,                                   LOCATAR,

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD

CONSILIUL LOCAL


PROIECT

Nr.341/25.11.2010


Avizat

S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


H O T Ă R Â R E A nr. din 2011

privind aprobarea regulamentului de închiriere a canalizației subterane

din municipiul Arad

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.71516/25.11.2010;

-raportul Serviciului Edilitar din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr.71519/T3/25.11.2010;

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-revederile art.11, alin.(1) lit. „a” din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.157/2005 privind realizarea unor rețele de canalizare pe raza municipiului Arad;

În temeiul art.36, alin.(5), lit.”a”, alin.(6), lit.”a”, pct.14 și art.45 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art.1.Se aprobă Regulamentul privind închirierea canalizației subterane din municipiul Arad, prezentat în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.Se aprobă modelul contractului de închiriere, prezentat în anexa 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3.Se aprob ă   valoarea chiriei lunare percepute pentru închirierea canalizației

subterane de 24 euro/Km cu TVA, inclus.

Art.4.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad prin Serviciul Edilitar și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

SECRETAR


ANEXA 1

la HCLM nr. /2011 privind aprobarea regulamentului de închiriere a canalizației subterane din municipiul Arad

REGULAMENT

Art.1. (1)În municipiul Arad, odată cu executarea lucrărilor de infrastructură a străzilor au fost executate canalizații subterane pentru pozarea tubulaturii cablurilor necesare prestării diferitelor servicii către populație.

(2)Canalizația existentă permite operatorilor pozarea în interiorul tubulaturii existente

(canalizație multitub) de cabluri de transport date/voce pentru asigurarea traseelor subterane de cabluri.

Art.2. Subconductele alocate fiecărui operator pentru instalarea cablurilor, căminele de vizitare sunt proprietatea municipiului Arad.

Art.3.Porturile în cutiile terminale, căminele de branșament de la canalizație la limita de proprietate se vor executa de către operatorii interesați pe cheltuială proprie, cu respectarea legislației în vigoare privind autorizarea lucrărilor .

Art.4.Operatorul care va executa lucrările de mai sus, va fi proprietarul acestora pe o perioadă de 3 ani, putând să-și recupereze investiția prin închiriere către alți operatori care solicită accesul la canalizația sa.

Art.5.După expirarea termenului prevăzut la art.4, canalizația va fi predată în domeniul public al municipiului Arad pe bază de proces-verbal de predare - primire .

Art.6.Folosirea canalizației, subconductelor, are caracter temporar, rezultat din faptul că sunt închiriate, motiv pentru care, la expirarea termenului contractual de închiriere, trebuie predată proprietarului în condițiile funcționale în care a fost primită.

Art.7.Fiecare operator interesat de închirierea canalizației subterane va depune la Primăria Municipiului Arad, Bdul Revoluției, nr.73, o cerere de solicitare a accesului în canalizația existentă, urmând ca după acceptare de către compartimentele de specialitate să se încheie contractul de închiriere dintre solicitant și Municipiul Arad.

Art.8. Operatorii care au încheiat contracte cu subantreprenorii pentru lucrări de instalare a microcablurilor de mentenanță și operare a acestora, vor notifica Municipiul Arad prin corespondență scrisă, fax, persoanele desemnate pentru a solicita orice acces în infrastructura municipiului.

Art.9. (1)Reprezentanții notificați ai operatorilor trimit la sediul Primăriei Municipiului Arad orice solicitare de acces în infrastructură completând un tabel tipizat pus la dispoziție, la cerere, la cam.5.

  • (2) Tabelul va cuprinde următoarele date:

-data solicitării accesului;

-tronsonul de canalizație, camera de tragere sau cutia de distribuție;

-scopul lucrării;

-numărul contractului în baza căruia se execută lucrarea;

-responsabilul de lucrare din partea executantului;

-firma care execută lucrarea;

-persoana care a solicitat accesul din partea operatorului.

  • (3) Primăria Municipiului Arad prin serviciile de specialitate, după consultarea listei cu solicitările de lucrări, va emite ACORDUL astfel încât să nu se acorde acces pentru efectuarea de lucrări, în același element de infrastructură, în același timp mai multor solicitanți. De asemenea, se va lua decizia de prioritizare a lucrărilor cerute, pe cele planificate sau de intervenție, în funcție de urgență și importanță.

  • (4)În situațiile în care trebuie să se decidă o prioritizare, se ia legătura cu solicitantul lucrării, informându-l despre situația apărută și se identificăo soluție de comun acord.

  • (5)În urma deciziei de acordare a accesului în infrastructura municipiului, compartimentul de specialitate va emite un aviz cu număr de înregistrare.

Art.10.Lucrările solicitate vor începe numai după obținerea avizului .

Art.ll.În cazul în care unul din operatori execută lucrări la rețeaua proprie, acesta are obligația de a comunica în scris atât Primăriei Municipiului Arad, cât și celorlalți operatori care folosesc canalizația respectivă.

Art.12.În cazuri excepționale ( înlăturarea deranjamentelor ) lucrările pot să înceapă imediat după anunțarea la tel 0257/281850.

Art.13.La finalizarea lucrărilor se va urmări lăsarea spațiului înconjurător în perfectă stare de curățenie, resturile de materiale fiind evacuate imediat.

Art.14.Pe toată durata execuției lucrărilor, punctele de lucru vor fi împrejmuite și semnalizate corespunzător atât ziua, cât și noaptea, cu avizul Poliției rutiere.

Art.15.Executantul va lua toate măsurile de protecție a muncii necesare în vederea evitării accidentelor, atât a personalului propriu, cât și a cetățenilor care trec prin zona respectivă.

Art.16. (1)Pentru închirierea canalizației subterane fiecare operator va achita lunar la casieria Primăriei Municipiului Arad suma de 24 euro/km.

(2) Plata chiriei se va face în condițiile prevăzute în contractul de închiriere.

ANEXA 2

la HCLM nr. /2011 privind aprobarea regulamentului de închiriere a canalizației subterane din municipiul Arad

CONTRACT DE ÎNCHIRIERE

Nr.___________/__________

  • II. Părțile contractante

Între Municipiul Arad, reprezentat prin Primar,, cu sediul în Arad, Bdul Revoluției, nr.75, proprietar al rețelei de canalizație subterană , în calitate de locator,

Și

, cu sediul în , str., nr., Cod unic de înregistrare , înmatriculată în Registrul Comerțului cu nr.,reprezentată prin, în calitate de, în calitate de locatar

  • II. OBIECTUL CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE

Art.1 Obiectul contractului de închiriere este rețeaua de canalizație subterană în lungime de Km , amplasată pe strada, în scopul pozării în interiorul

tubulaturii existente (canalizație multitub) de cabluri de transport date/voce .

Art.2 Predarea-primirea rețelei de canalizație și implicit a tubulaturii existente se va consemna într-un proces-verbal ce va fi încheiat la data predării tubulaturilor.

  • III. DURATA CONTRACTULUI

Art.3 Prezentul contract de închiriere se încheie pentru o perioadă de 5 ani cu începere de la data predării.

Contractul de închiriere poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu durata sa inițială.

Art.4 La expirarea termenului prevăzut chiriașul va preda rețeaua de canalizație pe bază de proces-verbal, în aceleaȘi condiții funcționale în care a fost primită.

  • IV. PREȚUL CONTRACTULUI

Art.5 Prețul închirierii, respectiv chiria lunară este de 24 euro/Km, conform Hotărârii nr./a Consiliului Local al Municipiului Arad.

Art.6 Chiria va fi plătită de chiriași în lei, rate trimestriale, termenul limită de plată al fiecărei rate fiind ultima zi lucrătoare din trimestru. Facturarea chiriei se va face la cursul oficial al BNR leu/Euro din data plății.

Art.7 În cazul în care chiriașul nu plătește la termenul scadent, va suporta aplicarea majorărilor de întârziere de 0,1%/zi începând din prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă.

Art.8 Proprietarul are dreptul să recalculeze chiria și penalitățile legale, potrivit actelor normative sau hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Arad, ce intervin după încheierea contractului, cu condiția notificării chiriașului de aplicarea noilor tarife ce se referă la chirie.

Neplata chiriei până la ultima zi a primului trimestru a fiecărui an autorizează pe locator la reziliere contractului.

V OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

Art.9 Obligațiile proprietarului sunt următoarele :

-să predea rețeaua de canalizație subterană și tubulatura aferentă, la termenul convenit de părți, ocazie cu care se va încheia procesul-verbal de predare-primire, datat, semnat și ștampilat de ambele părți contractante;

-să nu stânjenească pe chiriaș în exercitarea dreptului de folosință asupra bunului închiriat, pe perioada stabilită în prezentul contract;

  • - să emită avizul de acces al operatorilor în infrastructură pentru efectuarea lucrărilor ;

-să controleze periodic modul de folosire a rețelei închiriate, în sensul folosirii acesteia potrivit destinației sale și a scopului pentru care a fost încheiat contractul de închiriere;

-să predea rețeaua ce face obiectul închirierii în stare normală;

Art.10 Obligațiile chiriașului sunt următoarele:

-să folosească rețeaua închiriată, numai potrivit destinației sale și a scopului pentru care a fost încheiat contractul de închiriere;

-să plătească proprietarului chiria la termenul scadent convenit în contract, inclusiv în cazul modificării cuantumului chiriei potrivit art. 8;

-să permită proprietarului să controleze modul în care este folosită rețeaua închiriată;

  • - să notifice Primăria Municipiului Arad prin corespondență scrisă, fax, persoanele desemnate pentru a solicita orice acces în infrastructura municipiului;

-să solicite proprietarului avizul de acces pentru efectuarea lucrărilor în infrastructura închiriată;

-să notifice proprietarului efectuarea de lucrări în rețeaua proprie ;

-chiriașul, la expirarea acestui contract, va pune la dispoziția proprietarului rețeaua ce face obiectul închirierii în condițiile funcționale în care a fost primită;

VI. sublocațiuneA

Art.11 Subînchirierea rețelei de canalizații subterane, ce face obiectul prezentului contract, este strict interzisă.

Art.12 Porturile în cutiile terminale, căminele de branșament de la canalizație la limita de proprietate se vor executa de către operatorii interesați pe cheltuială proprie, cu respectarea legislației în vigoare privind autorizarea lucrărilor .

Art.13 Operatorul care va executa lucrările prevăzute la art.12, va fi proprietarul acestora pe o perioadă de 3 ani, putând să-și recupereze investiția prin închiriere către alți operatori care solicită accesul la canalizația sa.

Art.14 Contractul de închiriere încetează prin:

-acordul de voință exprimat în scris al părților contractante;

-expirarea termenului contractual;

-falimentul societății;

-rezilierea, în caz de neexecutare a obligațiilor asumate prin prezentul contract.

  • VII RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ

Art.15 Pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în prezentul contract, partea în culpă datorează celeilalte părți daune.

Cuantumul daunelor se va determina în funcție de prejudiciul produs.

Prejudiciul se va evalua printr-o expertiză tehnică.

Art.16 Modificarea prezentului contract se poate face în limitele legislației române, cu acordul părților, numai prin act adițional, excepție făcând hotărârile Consiliului Local al Municipiului Arad prin care se aduc modificări la tarife sau alte acte normative ( legi, hotărâri de Guvern, ordonanțe) ale căror prevederi sunt imperative și nu fac obiectul unui act adițional.

Forța majoră, așa cum este definită de lege, apără de răspundere pe oricare din părți, cu condiția notificării în 10 zile de la producerea evenimentului.

  • VIII LITIGII

Eventualele litigii care s-ar putea ivi în legătură cu acest contract, vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar dacă părțile nu cad de acord, vor fi soluționate de instanța de judecată competentă.

Prezentul contract de închiriere s-a încheiat în 3 ( trei) exemplare, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru organul de control.

LOCATOR,

LOCATAR,


PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr. 71516 din 25.11.2010

Primarul Municipiului Arad,

Având în vedere :

- prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia -prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 157/2005 privind realizarea unor rețele de canalizare pe raza municipiului Arad;

-existența în municipiul Arad a unor rețele de canalizație subterană;

-solicitările scrise din partea operatorilor de servicii, înregistrate la Primăria Municipiului Arad, privind permiterea accesului la canalizațiile subterane existente;

În temeiul prevederilor art. 36 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată și ale art. 37 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 137/2008, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „ aprobarea regulamentului de închiriere a canalizației subterane din municipiul Arad ”, în susținerea căruia formulez următoarea

EXPUNERE DE MOTIVE

În municipiul Arad, odată cu executarea lucrărilor de infrastructură a străzilor au fost executate canalizații subterane pentru pozarea tubulaturii cablurilor necesare prestării diferitelor servicii către populație în lungime totală de 16,57Km.

Canalizația existentă permite operatorilor pozarea de tubulaturi și cabluri care au ca rol asigurarea traseelor subterane de cabluri.

Rețeaua subterană prezintă câteva avantaje incontestabile cum ar fi : accesul liber al clienților la mai mulți operatori, un aspect vizual al orașului mult îmbunătățit.

Pentru închirierea canalizației existente este necesară aprobarea unui regulament care să reglementeze modul de acces și executare a lucrărilor de către operatorii interesați, precum și aprobarea valorii chiriei lunare.

Față de cele de mai sus,

PROPUN

Aprobarea regulamentului de închiriere a canalizației subterane din municipiul Arad.

PRIMAR ing. Xxxxxxxx Xxxxx

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA TEHNICĂ

Serviciul Edilitar

Nr. 71519/T3/25.11.2010

RAPORT al compartimentului de specialitate

Referitor la : expunerea de motive înregistrată cu nr.71516 din 25.11.2010 a d-lui Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad;

Obiect: propunerea privind aprobarea regulamentului de închiriere a canalizației subterane din municipiul Arad

Străzile prevăzute cu astfel de canalizații în prezent sunt:

-Calea Aurel Vlaicu -Pța Podgoria -Bdul Revoluției-Pța Romană -5.888 m

-str. Condurașilor-str. Kogalniceanu                            -6.566 m

-str. Voinicilor                                                  -4.120 m

16.574 m

Rețeaua subterană prezintă câteva avantaje incontestabile cum ar fi : accesul liber al clienților la mai mulți operatori, un aspect vizual al orașului mult îmbunătățit.

Având în vedere că în aceeași canalizație vor coexista mai mulți operatori, prin rețelele lor, este necesară asigurarea securității tuturor acestor rețele.

Primăria Municipiului Arad este interesată de menținerea în bune condiții funcționale a canalizației în sine, precum și a cablurilor instalate în această canalizație, indiferent de proprietarul acestora.

Subconductele alocate fiecărui operator pentru instalarea cablurilor, căminele de vizitare sunt proprietatea municipiului Arad.

Valoarea lucrărilor de realizare a rețelelor de canalizație subterană care include un număr de 6-8 tuburi PVC de diametru 110 mm, din care 3 tuburi sunt disponibile, este de 1.814.512,89 lei.

Durata de viata a conductelor de PVC în cazul utilizării optime este de 30 de ani.

Pentru închirierea rețelelor de canalizație subterană proprietate publică, fiecare operator va achita la casieria Primăriei Municipiului Arad o chirie lunară de 24 euro/Km , la cursul BNR din ziua facturării.

Nivelul chiriei a fost stabilit pornind de la calculul de mai jos:

1.814.512,89 lei / 30 ani / 16.574 m *1000=3.649,32 lei/an/km

3.649,32/12 luni/3 conducte/4,3 = 23,57 euro/lună/km cu TVA inclus

Față de cele de mai sus,

PROPUNEM

Aprobarea regulamentului de închiriere a canalizației subterane din municipiul Arad și a modelului contactului de închiriere .

DIRECTOR EXECUTIV, Xxxxxx Xxxx

ȘEF SERVICIU, Xxxxx Xxxxxxx