Hotărârea nr. 311/2011

privind alipirea și/sau dezlipirea unor imobile, proprietate a Statului Român, situate în municipiul Arad

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr.311 din 7 decembrie 2011 privind alipirea și/sau dezlipirea unor imobile, proprietate a Statului Român, situate în municipiul Arad

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-initiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.68760/18.11.2011

-raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcției Patrimoniu înregistrat cu nr.68761/M3/21.11.2011

-raportele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-prevederile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

-adoptarea hotărârii cu 19 voturi pentru și 3 abțineri (22 prezenți din totalul de 23);

În temeiul prevederilor art.36, alin.(9) și art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.1.Se aprobă dezlipirea imobilului situat în Arad, str. Preparandiei, nr. 18, înscris în C.F. Nr. 316125 Arad, cu nr. cadastral 316125, în suprafață de 402 mp., proprietatea Statului Român, conform documentației de dezlipire anexată, întocmită de S.C. „Datcad” S.R.L., conform anexelor nr. 1, 2, 3, 4, 5, care fac parte din prezenta hotărâre.

Art.2.Se aprobă dezlipirea imobilului, situat în Arad, str. Castanilor, nr. 15, înscris în C.F. Nr. 320464 Arad, cu nr. cadastral 320464, în suprafață de 1936 mp., proprietatea Statului Român, conform documentației de dezlipire anexată, întocmită de S.C. „Datcad” S.R.L., conform anexelor nr. 6, 7, 8, 9, 10, 11, care fac parte din prezenta hotărâre.

Art.3.(1) Se aprobă alipirea apartamentelor situate în municipiul Arad, str. Mihai Eminescu nr. 1, după cum urmează:

  • - Ap. xx, înscris în CF nr. 300313-C1-U1 Arad, cu nr. cadastral 1021/XIII, în suprafață construită de 90 mp., compus din 2 camere, bucătărie, cămară alimente, boxă, proprietatea lui Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx asupra construcției și asupra cotei de teren de 20/954 și Statul Român asupra cotei de teren de 1/954;

  • - Ap. xx A , înscris în CF nr. 300313-C1-U19 Arad, cu nr. cadastral 300313-C1-U19, în suprafață construită de 30 mp., suprafață utilă de 18 mp, compus din cameră, proprietatea lui Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx asupra construcției și asupra cotei de teren de 9.42/954 și Statul Român asupra cotei de teren de 0,45/954,

conform documentației de dezlipire anexată, întocmită de S.C. „Geometric Plus” S.R.L., conform anexelor nr. 12, 13, 14, care fac parte din prezenta hotărâre.

(2) Costurile notariale și cele privind publicitatea imobiliară sunt în sarcina beneficiarului

Art.4.(1) Se aprobă alipirea apartamentelor situate în municipiul Arad, str. Alexandru Gavra nr. 3, după cum urmează:

  • - Ap. x, înscris în CF nr. 301707-C1-U3 Arad, cu nr. topografic 1189/I, în suprafață construită de 69 mp., compus din 1 cameră, bucătărie, antreu, wc, boxă, proprietatea lui Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxx și Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx, asupra construcție și asupra cotei de teren de 43/586 și Statul Român asupra cotei de teren de 17/586;

  • - Ap. x, înscris în CF nr. 301707-C1-U6 Arad, cu nr. cadastral 301707-C1-U6, în suprafață construită de 608 mp., suprafață utilă de 398 mp., compus din 7 camere, 3 băi, 2 bucătării, 2 cămări de alimente, 2 dressinguri, 1 spațiu tehnic, 2 antreuri, 6 boxe, 1 hol, 1 coridor, proprietatea lui Xxx Xxxxx Xxxxxxx, asupra construcției și asupra cotei de teren de 421/586 și Statul Român asupra cotei de teren de 105/586,

conform documentației de dezlipire anexată, întocmită de S.C. „Geometric Plus” S.R.L., conform anexelor nr. 15, 16, care fac parte din prezenta hotărâre.

(2) Costurile notariale și cele privind publicitatea imobiliară sunt în sarcina beneficiarului.

Art.5.Se aprobă dezlipirea imobilului, situat în Arad, str. Făt Frumos F.N., înscris în C.F. nr. 315795, cu nr. topografic: 3901-3902/1; 3898/3-4/1; 3899/1; 3896/2; 3895/b/2/1/1 în suprafață de 16546 mp, proprietatea Statului Român, conform documentației de dezlipire anexată, întocmită de S.C. „Dendal Topo” S.R.L., conform anexelor nr. 17, 18, 19, care fac parte din prezenta hotărâre.

Art.6.Se aprobă alipirea imobilelor situate în:

-Arad, str. Poetului, nr. 15-17, înscris în C.F nr. 306370 Arad, cu nr. topografic

3925/32/2/1, în suprafață de 189 mp, proprietar Statul Român;

-Arad, str. Poetului, nr. 15-17, înscris în C.F nr. 306368 Arad, cu nr. topografic

3925/33/2/1, în suprafață de 91 mp, proprietar Statul Român;

-Arad, str. Poetului, nr.15, înscris în C.F nr. 306431 Arad, cu nr. topografic 3925/33/2/2/1, în suprafață de 194 mp, proprietar Statul Român,

conform documentației de alipire anexată, întocmită de S.C.„Cadastru Grup România” S.R.L., conform anexelor nr. 20, 21, care fac parte din prezenta hotărâre.

Art.7.Prezenta hotărâre intră în vigoare la data avizării documentațiilor de către OCPI Arad, se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxxx

X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Cod PMA -S1-02


Red/Dact BML/BML Verif. SL

1 ex. Serviciul Administrare Patrimoniu

1 ex.Instituția Prefectului-Județului Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 07.12.2011

ROMÂNIA

JUDETUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD

CONSILIUL LOCAL

P R O I E C T

Nr.328 din 2311.2011

A v i z a t

S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

H O T Ă R Â R E A Nr.

Din 2011

privind alipirea și/saudezlipirea unor imobile, proprietate a Statului Român, situate în municipiul Arad

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-initiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.68760/18.11.2011

-raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcției Patrimoniu înregistrat cu nr.68761/M3/21.11.2011

-raportele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-prevederile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996 - Republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art.36, alin.(9) și art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art. 1. Se aprobă dezlipirea imobilului situat în Arad, str.Preparandiei, nr. 18, înscris în C.F. Nr. 316125 Arad, cu nr. cadastral 316125, în suprafață de 402 mp., proprietatea Statului Român, conform documentației de dezlipire anexată, întocmită de S.C. „Datcad” S.R.L., conform anexelor nr. 1, 2, 3, 4, 5, care fac parte din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se aprobă dezlipirea imobilului, situat în Arad, str. Castanilor, nr. 15, înscris în C.F. Nr. 320464 Arad, cu nr. cadastral 320464, în suprafață de 1936 mp., proprietatea Statului Român, conform documentației de dezlipire anexată, întocmită de S.C. „Datcad” S.R.L., conform anexelor nr. 6, 7, 8, 9, 10, 11, care fac parte din prezenta hotărâre.

Art. 3.(1) Se aprobă alipirea apartamentelor situate în municipiul Arad, str. Mihai Eminescu nr. 1, după cum urmează:

  • - Ap. xx, înscris în CF nr. 300313-C1-U1 Arad, cu nr. cadastral 1021/XIII, în suprafață construită de 90 mp., compus din 2 camere, bucătărie, cămară alimente, boxă, proprietatea lui Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx asupra construcției și asupra cotei de teren de 20/954 și Statul Român asupra cotei de teren de 1/954.

  • - Ap. xx A , înscris în CF nr. 300313-C1-U19 Arad, cu nr. cadastral 300313-C1-U19, în suprafață construită de 30 mp., suprafață utilă de 18 mp, compus din cameră, proprietatea lui Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx asupra construcției și asupra cotei de teren de 9.42/954 și Statul Român asupra cotei de teren de 0,45/954.

conform documentației de dezlipire anexată, întocmită de S.C. „Geometric Plus” S.R.L., conform anexelor nr. 12, 13, 14, care fac parte din prezenta hotărâre.

(2) Costurile notariale și cele privind publicitatea imobiliară sunt în sarcina beneficiarului

S.A.P.                                                                  Cod PMA-S1-01

L.S./2ex/L.S.

Art. 4.(1) Se aprobă alipirea apartamentelor situate în municipiul Arad, str. Alexandru Gavra nr. 3, după cum urmează:

  • - Ap. x, înscris în CF nr. 301707-C1-U3 Arad, cu nr. topografic 1189/I, în suprafață construită de 69 mp., compus din 1 cameră, bucătărie, antreu, wc, boxă, proprietatea lui Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxx și Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx, asupra construcție și asupra cotei de teren de 43/586 și Statul Român asupra cotei de teren de 17/586.

  • - Ap. x, înscris în CF nr. 301707-C1-U6 Arad, cu nr. cadastral 301707-C1-U6, în suprafață construită de 608 mp., suprafață utilă de 398 mp., compus din 7 camere, 3 băi, 2 bucătării, 2 cămări de alimente, 2 dressinguri, 1 spațiu tehnic, 2 antreuri, 6 boxe, 1 hol, 1 coridor, proprietatea lui Xxx Xxxxx Xxxxxxx, asupra construcției și asupra cotei de teren de 421/586 și Statul Român asupra cotei de teren de 105/586.

conform documentației de dezlipire anexată, întocmită de S.C. „Geometric Plus” S.R.L., conform anexelor nr. 15, 16, care fac parte din prezenta hotărâre.

(2) Costurile notariale și cele privind publicitatea imobiliară sunt în sarcina beneficiarului.

Art. 5. Se aprobă dezlipirea imobilului, situat în Arad, str. Făt Frumos F.N., înscris în C.F. nr. 315795, cu nr. topografic: 3901-3902/1; 3898/3-4/1; 3899/1; 3896/2; 3895/b/2/1/1 în suprafață de 16546 mp, proprietatea Statului Român, conform documentației de dezlipire anexată, întocmită de S.C. „Dendal Topo” S.R.L., conform anexelor nr. 17, 18, 19, care fac parte din prezenta hotărâre.

Art. 6. Se aprobă alipirea imobilelor situate în:

Arad, str. Poetului, nr.15-17, înscris în C.F nr. 306370 Arad, cu nr. topografic 3925/32/2/1, în suprafață de 189 mp, proprietar Statul Român

  • -  Arad, str. Poetului, nr.15-17, înscris în C.F nr. 306368 Arad, cu nr. topografic 3925/33/2/1, în suprafață de 91 mp, proprietar Statul Român

  • -  Arad, str. Poetului, nr.15, înscris în C.F nr. 306370 Arad, cu nr. topografic 3925/32/2/2/1, în suprafață de 194 mp, proprietar Statul Român

conform documentației de dezlipire anexată, întocmită de S.C.„Cadastru Grup România ” S.R.L., conform anexelor nr. 20, 21, care fac parte din prezenta hotărâre.

Art. 7. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data avizării documentațiilor de către OCPI Arad, se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

SECRETAR


PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

NR. 68760/18.11.2011

EXPUNERE DE MOTIVE

În vederea efectuării operațiunii de publicitate imobiliară, a unor imobile, proprietatea Statului Român, situat în municipiul Arad, consider oportun adoptarea unui proiect de hotărâre, privind alipirea și dezlipirea acestora.

PRIMAR, Ing. Xxxxxxxx Xxxxx

PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA PATRIMONIU

serviCiul ADMINISTRARE PATRIMONIU

Nr. 68761/M3/21.11.2011

R A P O R T

Privind dezlipirea și alipirea unor imobile, proprietatea Statului Român, situate în municipiul Arad

  • I. Xxxxx Xxxxxxxx, prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 68761/17.10.2011, solicită dezlipirea imobilului, situat în Arad, str. Preparandiei, nr. 18, înscris în C.F. Nr. 316125 Arad, cu nr. cadastral 316125, în suprafață de 402 mp., proprietatea Statului Român.

Dezlipirea este necesară pentru efectuarea operațiunilor de publicitate imobiliară în vederea vânzării apartamentelor către chiriași, în baza Legii nr. 112/1995.

Documentația cadastrală este întocmită de S.C. „Datcad” S.R.L.

Menționăm că, imobilul nu a făcut obiectul revendicărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005.

  • II. Xxxxxx Xxxxx, prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 68760/17.10.2011, solicită dezlipirea imobilului, situat în Arad, str. Castanilor, nr. 15, înscris în C.F. Nr. 320464 Arad, cu nr. cadastral 320464, în suprafață de 1936 mp., proprietatea Statului Român.

Dezlipirea este necesară pentru efectuarea operațiunilor de publicitate imobiliară în vederea notării în Cartea Funciară a proprietarilor apartamentelor vândute, în baza Legii nr. 112/1995.

Documentația cadastrală este întocmită de S.C. „Datcad” S.R.L.

Menționăm că, imobilul nu a făcut obiectul revendicărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005.

  • III. Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx, prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 72724/03.11.2011, solicită alipirea apartamentelor situate în municipiul Arad, str. Mihai Eminescu nr. 1, după cum urmează:

- Ap. xx, înscris în CF nr. 300313-C1-U1 Arad, cu nr. cadastral 1021/XIII, în suprafață construită de 90 mp., compus din 2 camere, bucătărie, cămară alimente, boxă, proprietatea lui Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx asupra construcției și asupra cotei de teren de 20/954 și Statul Român asupra cotei de teren de 1/954.

- Ap. xx A , înscris în CF nr. 300313-C1-U19 Arad, cu nr. cadastral 300313-C1-U19, în suprafață construită de 30 mp., suprafață utilă de 18 mp, compus din cameră, proprietatea lui Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx asupra construcției și asupra cotei de teren de 9.42/954 și Statul Român asupra cotei de teren de 0,45/954.

Alipirea este necesară în vederea efectuarii operațiunilor de publicitate imobiliară, aceste apartamente având acelaș proprietar.

Documentația cadastrală este întocmită de S.C. „Geometric Plus” S.R.L.

Menționăm că imobilul a făcut obiectul revendicărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005, notificarea a fost soluționată. Totodată menționăm și faptul că alipirea apartamentelor nu influențează notificarea, deoarece în urma acesteia proprietar asupra 1,45/954 mp teren rămâne Statul Român.

  • IV. Xxx Xxxxx Xxxxxxx, căsătorită Ciorba, prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 73860/08.11.2011, solicită alipirea apartamentelor situate în municipiul Arad, str. Alexandru Gavra nr. 3, după cum urmează:

  • - Ap. x, înscris în CF nr. 301707-C1-U3 Arad, cu nr. topografic 1189/I, în suprafață construită de 69 mp., compus din 1 cameră, bucătărie, antreu, wc, boxă, proprietatea lui Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxx și Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx, asupra construcției și asupra cotei de teren de 43/586 și Statul Român asupra cotei de teren de 17/586.

  • - Ap. x, înscris în CF nr. 301707-C1-U6 Arad, cu nr. cadastral 301707-C1-U6, în suprafață construită de 608 mp., suprafață utilă de 398 mp., compus din 7 camere, 3 băi, 2 bucătării, 2 cămări de alimente, 2 dressinguri, 1 spațiu tehnic, 2 antreuri, 6 boxe, 1 hol, 1 coridor, proprietatea lui Xxx Xxxxx Xxxxxxx, asupra construcției și asupra cotei de teren de 421/586 și Statul Român asupra cotei de teren de 105/586.

Alipirea este necesară în vederea efectuarii operațiunilor de publicitate imobiliară, aceste apartamente având acelaș proprietar.

Documentația cadastrală este întocmită de S.C. „Geometric Plus” S.R.L.

Menționăm că imobilul nu a făcut obiectul revendicărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005.

  • V. Comisia de evaluare internă pentru aplicarea Legii nr.10/2001, solicită dezlipirea imobilului situat în Arad, str. Făt Frumos F.N., înscris în C.F. nr. 315795, cu nr. topografic: 3901-3902/1; 3898/3-4/1; 3899/1; 3896/2; 3895/b/2/1/1 în suprafață de 16546 mp, proprietatea Statului Român.

Documentația cadastrală este întocmită de S.C. „Dendal Topo ” S.R.L.

S-a emis Certificatul de urbanism nr. 461/06.04.2011.

Lucrarea de dezlipire este necesară pentru soluționarea unui dosar de revendicare, depus în baza Legii nr. 10/2001.

  • VI. Xxxxxxx Xxxxx, asociat unic la S.C. Prospera M S.R.L., prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 76243/17.11.2011, solicită alipirea imobilelor situate în:

  • -   Arad, str. Poetului, nr.15-17, înscris în C.F nr. 306370 Arad, cu nr. topografic 3925/32/2/1, în suprafață de 189 mp, proprietar Statul Român

  • -  Arad, str. Poetului, nr.15-17, înscris în C.F nr. 306368 Arad, cu nr. topografic 3925/33/2/1, în suprafață de 91 mp, proprietar Statul Român

  • -  Arad, str. Poetului, nr.15, înscris în C.F nr. 306370 Arad, cu nr. topografic 3925/32/2/2/1, în suprafață de 194 mp, proprietar Statul Român

Documentația cadastrală este întocmită de S.C. „Cadastru Grup România ” S.R.L.

S-a emis Certificatul de urbanism nr. 1846/15.11.2011.

Lucrarea de alipire este necesară pentru notarea în Cartea Funciară a construcției.

Menționăm că asupra parcelelor de teren enumerate mai sus este notat dreptul de concesiune, conform contractelor nr.8/05.06.2003 și nr.36/05.07.2005.

Totodată menționăm și faptul că imobilele nu au făcut obiectul revendicărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005.

DIRECTOR EXECUTIV,             ȘEF SERVICIU,

ing. Xxxx Xxxxx                        ing. Xxxxxxx Xxxx