Hotărârea nr. 298/2011
privind acordarea avizului consultativ rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Arad în anul școlar 2011-2012ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD municIpiul ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.298 din 24 noiembrie 2011 privind acordarea avizului consultativ rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Arad în anul școlar 2011-2012
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.73202/04.11.2011;
-raportul de specialitate al Serviciului Strategii Publice, nr.73202/ 04.11.2011;
-Legea educației naționale nr.1/2011;
-Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5618/2010 privind aprobarea Metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare și stabilirea rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul școlar 2011-2012;
-Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (23 prezenți din totalul de 23);
În temeiul art.36 alin.(1), alin.(2), lit.”d”, alin.(6), lit.”a”, pct.1, alin.(9) și art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art.1.Se acordă avizul consultativ pentru rețeaua unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Arad, care va funcționa în anul școlar 2011-2012, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Prezenta hotărâre se comunică tuturor celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Serviciul Strategii Publice
1 ex.Instituția Prefectului-Județului Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 24.11.2011
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Cod PMA -S1-02
Anexă la Hotărârea nr.298/24.11.2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad
|
Unitate de învățământ cu personalitate juridică |
Unitate de învățământ fără personalitate juridică ( structură aparținătoare) |
|
Colegiul Național „Moise Nicoară” | |
|
Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” | |
|
Colegiul Național „Vasile Goldiș” | |
|
Colegiul Economic | |
|
Liceul Teologic Baptist „Xxxxx Xxxxxxxx” | |
|
Liceul Teologic Penticostal | |
|
Seminarul Teologic Liceal Ortodox | |
|
Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” | |
|
Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” | |
|
Liceul cu Program Sportiv | |
|
Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrun” | |
|
Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” | |
|
Grup Școlar „Iuliu Maniu” | |
|
Grup Școlar Industrial Transporturi Căi Ferate | |
|
Grup Școlar Forestier | |
|
Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului | |
|
Grup Școlar de Industrie Alimentară | |
|
Grup Școlar de Transporturi Auto „Xxxxx Xxxxx” | |
|
Grup Școlar „Csiky Gergely” | |
|
Grădinița PN „Kincskereso” | |
|
Grup Școlar „Francisc Neuman” | |
|
Școala Generală „Mihai Eminescu” | |
|
Școala Generală „Ștefan Cicio Pop” | |
|
Școala Generală „Iosif Moldovan” | |
|
Școala Generală nr. 5 | |
|
Școala Generală nr. 7 | |
|
Școala Generală nr. 8 | |
|
Școala Generală „Nicolae Bălcescu” | |
|
Școala Generală nr. 12 | |
|
Școala Generală „Aron Cotruș” | |
|
Școala Generală „Avram Iancu” | |
|
Școala Generală „Aurel Vlaicu” |
Școala Generală „Frații Neuman” |
|
Școala Generală nr. 22 „Caius Iacob” | |
|
Grădinița PN nr. 18 | |
|
Grădinița PN nr. 11 | |
|
Grădinița PP nr. 1 | |
|
Grădinița PP nr. 12 | |
|
Grădinița PN nr. 1 | |
|
Grădinița PN nr. 27 | |
|
Grădinița PP nr. 2 | |
|
Grădinița PN nr. 6 | |
|
Grădinița PN nr. 26 | |
|
Grădinița PP nr. 9 „Elefănțelul Alfa” | |
|
Grădinița PN nr. 24 |
|
Grădinița PP nr. 10 „Furnicuța” | |
|
Grădinița PN nr. 3 | |
|
Grădinița PP nr. 11 | |
|
Grădinița PN nr. 16 | |
|
Grădinița PP nr. 13 | |
|
Grădinița PN nr. 22 | |
|
Grădinița PP nr. 23 „Mămăruța” | |
|
Grădinița PP nr. 14 | |
|
Grădinița PP nr. 3 | |
|
Grădinița PP nr. 15 | |
|
Grădinița PP nr. 22 | |
|
Grădinița PN nr. 10 „Mugurel” | |
|
Grădinița PN nr. 15 | |
|
Grădinița PN nr. 17 | |
|
Grădinița PP nr. 16 | |
|
Grădinița PN nr. 7 | |
|
Grădinița PN nr. 2 | |
|
Grădinița PP nr. 17 „Palatul Fermecat” | |
|
Grădinița PN nr. 29 (IAS Mureș) | |
|
Grădinița PP nr. 8 | |
|
Grădinița PP nr. 18 „Căsuța Piticilor” | |
|
Grădinița PP nr. 7 | |
|
Grădinița PP nr. 19 „Piticot” | |
|
Grădinița PN nr. 12 | |
|
Grădinița PN nr. 8 | |
|
Grădinița PP nr. 20 | |
|
Grădinița PN nr. 13 | |
|
Grădinița PN nr. 14 | |
|
Grădinița PN nr. 21 | |
|
Grădinița PN nr. 25 | |
|
Grădinița PS nr.2 | |
|
Grădinița PN nr. 9 | |
|
Școala Postliceală Sanitară |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ S E C R E T A R
Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
Nr.324/17.11.2011
Avizat
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
H O T Ă R Â R E A nr. din 2011
privind acordarea avizului consultativ rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Arad în anul școlar 2011-2012
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.73202/04.11.2011;
-raportul de specialitate al Serviciului Strategii Publice, nr.73202/ 04.11.2011;
-Legea educației naționale nr.1/2011;
-Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5618/2010 privind aprobarea Metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare și stabilirea rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul școlar 2011-2012;
-Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad.
În temeiul art.36 alin.(1), alin.(2), lit.”d”, alin.(6), lit.”a”, pct.1, alin.(9) și art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta
Art.1. Se acordă avizul consultativ pentru rețeaua unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Arad, care va funcționa în anul școlar 2011-2012, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art2. Prezenta hotărâre se comunică tuturor celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Serviciul Strategii Publice
Red./Dact.Xxxxxxx Xxxxxxx
Cod:PMA-S1-01
Anexă la Hotărârea nr. din
a Consiliului Local al Municipiului Arad
|
Unitate de învățământ cu personalitate juridică |
Unitate de învățământ fără personalitate juridică ( structură aparținătoare) |
|
Colegiul Național „Moise Nicoară” | |
|
Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” | |
|
Colegiul Național „Vasile Goldiș” | |
|
Colegiul Economic | |
|
Liceul Teologic Baptist „Xxxxx Xxxxxxxx” | |
|
Liceul Teologic Penticostal | |
|
Seminarul Teologic Liceal Ortodox | |
|
Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” | |
|
Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” | |
|
Liceul cu Program Sportiv | |
|
Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrun” | |
|
Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” | |
|
Grup Școlar „Iuliu Maniu” | |
|
Grup Școlar Industrial Transporturi Căi Ferate | |
|
Grup Școlar Forestier | |
|
Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului | |
|
Grup Școlar de Industrie Alimentară | |
|
Grup Școlar de Transporturi Auto „Xxxxx Xxxxx” | |
|
Grup Școlar „Csiky Gergely” | |
|
Grădinița PN „Kincskereso” | |
|
Grup Școlar „Francisc Neuman” | |
|
Școala Generală „Mihai Eminescu” | |
|
Școala Generală „Ștefan Cicio Pop” | |
|
Școala Generală „Iosif Moldovan” | |
|
Școala Generală nr. 5 | |
|
Școala Generală nr. 7 | |
|
Școala Generală nr. 8 | |
|
Școala Generală „Nicolae Bălcescu” | |
|
Școala Generală nr. 12 | |
|
Școala Generală „Aron Cotruș” | |
|
Școala Generală „Avram Iancu” | |
|
Școala Generală „Aurel Vlaicu” |
Școala Generală „Frații Neuman” |
|
Școala Generală nr. 22 „Caius Iacob” | |
|
Grădinița PN nr. 18 | |
|
Grădinița PN nr. 11 | |
|
Grădinița PP nr. 1 | |
|
Grădinița PP nr. 12 | |
|
Grădinița PN nr. 1 | |
|
Grădinița PN nr. 27 | |
|
Grădinița PP nr. 2 | |
|
Grădinița PN nr. 6 | |
|
Grădinița PN nr. 26 |
|
Grădinița PP nr. 9 „Elefănțelul Alfa” | |
|
Grădinița PN nr. 24 | |
|
Grădinița PP nr. 10 „Furnicuța” | |
|
Grădinița PN nr. 3 | |
|
Grădinița PP nr. 11 | |
|
Grădinița PN nr. 16 | |
|
Grădinița PP nr. 13 | |
|
Grădinița PN nr. 22 | |
|
Grădinița PP nr. 23 „Mămăruța” | |
|
Grădinița PP nr. 14 | |
|
Grădinița PP nr. 3 | |
|
Grădinița PP nr. 15 | |
|
Grădinița PP nr. 22 | |
|
Grădinița PN nr. 10 „Mugurel” | |
|
Grădinița PN nr. 15 | |
|
Grădinița PN nr. 17 | |
|
Grădinița PP nr. 16 | |
|
Grădinița PN nr. 7 | |
|
Grădinița PN nr. 2 | |
|
Grădinița PP nr. 17 „Palatul Fermecat” | |
|
Grădinița PN nr. 29 (IAS Mureș) | |
|
Grădinița PP nr. 8 | |
|
Grădinița PP nr. 18 „Căsuța Piticilor” | |
|
Grădinița PP nr. 7 | |
|
Grădinița PP nr. 19 „Piticot” | |
|
Grădinița PN nr. 12 | |
|
Grădinița PN nr. 8 | |
|
Grădinița PP nr. 20 | |
|
Grădinița PN nr. 13 | |
|
Grădinița PN nr. 14 | |
|
Grădinița PN nr. 21 | |
|
Grădinița PN nr. 25 | |
|
Grădinița PS nr.2 | |
|
Grădinița PN nr. 9 | |
|
Școala Postliceală Sanitară |
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 73.202 din 04.11.2011
În temeiul art. 45 alin (6) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală și al Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Municipal Arad, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre cu următorul obiect: acordarea avizului consultativ pentru rețeaua unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Arad pentru anul școlar 2011-2012, în susținerea căruia prezint următoarea
EXPUNERE DE MOTIVE :
Având în vedere:
-
> Prevederile Ordinului Ministerului Educatiei, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5618/ 11.11.2010 privind aprobarea Metodologiei pentru fundamentarea ciferi de școlarizare și stabilirea rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul școlar 2011-2012 art.101: „rețeaua școlară va avea avizul consultativ al consiliilor locale și județene în urma analizei realizate la nivelul fiecărei zone (comună, oraș, municipiu) și se va aproba, în mod obligatoriu, în cadrul consiliului de administrație al inspectoratului școlar.”
-
> Adresa Inspectoratului Școlar Județean Arad înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 73594/03.12.2010 prin care se solicită avizul consultativ pentru rețeaua unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Arad, pentru anul școlar 2011-2012, consider oportună adoptarea unei hotărâri pentru acordarea avizului consultativ rețelei unităților de învățăâmnt preuniversitar din Municipiul Arad.
PRIMAR, Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Direcția de Strategii Publice și Comunicare Serviciul Strategii Publice Compartimentul Învățământ Nr. 73.203 din 04.11.2011
ADMINISTRATOR PUBLIC
Xxxxxxx Xxxxx
Raport de Specialitate
Referitor la: acordarea avizului consultativ pentru rețeaua unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Arad pentru anul școlar 2011-2012.
Având în vedere:
-
> Adresa Inspectoratului Școlar Județean Arad înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 73594/03.12.2010 prin care se solicită avizul consultativ pentru rețeaua unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Arad, pentru anul școlar 2011-2012;
-
> Prevederile Ordinului Ministerului Educatiei, Cercetării, Tineretului și Sportului nr.5618/ 11.11.2010 privind aprobarea Metodologiei pentru fundamentarea ciferi de școlarizare și stabilirea rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul școlar 2011-2012 art.101: „rețeaua școlară va avea avizul consultativ al consiliilor locale și județene în urma analizei realizate la nivelul fiecărei zone ( comună, oraș, municipiu) și se va aproba, în mod obligatoriu, în cadrul consiliului de administrație al inspectoratului școlar.”
-
> Legea educației naționale nr. 1/05.01.2011;
-
> Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3753/09.02.2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ;
PROPUNEM :
Acordarea avizului consultativ pentru rețeaua unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Arad în anul școlar 2011-2012, conform propunerilor din anexă.
Director executiv, Șef serviciu,
Xxxxxx Xxxxx Xxxxx X. Xxxxxxx
Inspector, Xxxxxxx Xxxxxxx
Anexă la Raportul de specialitate nr. 73203 din 04.11.2011
|
Unitate de învățământ cu personalitate juridică |
Unitate de învățământ fără personalitate juridică ( structură aparținătoare) |
|
Colegiul Național „Moise Nicoară” | |
|
Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” | |
|
Colegiul Național „Vasile Goldiș” | |
|
Colegiul Economic | |
|
Liceul Teologic Baptist „Xxxxx Xxxxxxxx” | |
|
Liceul Teologic Penticostal | |
|
Seminarul Teologic Liceal Ortodox | |
|
Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” | |
|
Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” | |
|
Liceul cu Program Sportiv | |
|
Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrun” | |
|
Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” | |
|
Grup Școlar „Iuliu Maniu” | |
|
Grup Școlar Industrial Transporturi Căi Ferate | |
|
Grup Școlar Forestier | |
|
Colegiul Tehnic de construcții și Protecția Mediului | |
|
Grup Școlar de Industrie Alimentară | |
|
Grup Școlar de Transporturi Auto „Xxxxx Xxxxx” | |
|
Grup Școlar „Csiky Gergely” | |
|
Grădinița PN „Kincskereso” | |
|
Grup Școlar „Francisc Neuman” | |
|
Școala Generală „Mihai Eminescu” | |
|
Școala Generală „Ștefan Cicio Pop” | |
|
Școala Generală „Iosif Moldovan” | |
|
Școala Generală nr. 5 | |
|
Școala Generală nr. 7 | |
|
Școala Generală nr. 8 | |
|
Școala Generală „Nicolae Bălcescu” | |
|
Școala Generală nr. 12 | |
|
Școala Generală „Aron Cotruș” | |
|
Școala Generală „Avram Iancu” | |
|
Școala Generală „Aurel Vlaicu” |
Școala Generală „Frații Neuman” |
|
Școala Generală nr. 22 „Caius Iacob” | |
|
Grădinița PN nr. 18 | |
|
Grădinița PN nr. 11 | |
|
Grădinița PP nr. 1 | |
|
Grădinița PP nr. 12 | |
|
Grădinița PN nr. 1 |
|
Grădinița PN nr. 27 | |
|
Grădinița PP nr. 2 | |
|
Grădinița PN nr. 6 | |
|
Grădinița PN nr. 26 | |
|
Grădinița PP nr. 9 „Elefănțelul Alfa” | |
|
Grădinița PN nr. 24 | |
|
Grădinița PP nr. 10 „Furnicuța” | |
|
Grădinița PN nr. 3 | |
|
Grădinița PP nr. 11 | |
|
Grădinița PN nr. 16 | |
|
Grădinița PP nr. 13 | |
|
Grădinița PN nr. 22 | |
|
Grădinița PP nr. 23 „Mămăruța” | |
|
Grădinița PP nr. 14 | |
|
Grădinița PP nr. 3 | |
|
Grădinița PP nr. 15 | |
|
Grădinița PP nr. 22 | |
|
Grădinița PN nr. 10 „Mugurel” | |
|
Grădinița PN nr. 15 | |
|
Grădinița PN nr. 17 | |
|
Grădinița PP nr. 16 | |
|
Grădinița PN nr. 7 | |
|
Grădinița PN nr. 2 | |
|
Grădinița PP nr. 17 „Palatul Fermecat” | |
|
Grădinița PN nr. 29 (IAS Mureș) | |
|
Grădinița PP nr. 8 | |
|
Grădinița PP nr. 18 „Căsuța Piticilor” | |
|
Grădinița PP nr. 7 | |
|
Grădinița PP nr. 19 „Piticot” | |
|
Grădinița PN nr. 12 | |
|
Grădinița PN nr. 8 | |
|
Grădinița PP nr. 20 | |
|
Grădinița PN nr. 13 | |
|
Grădinița PN nr. 14 | |
|
Grădinița PN nr. 21 | |
|
Grădinița PN nr. 25 | |
|
Grădinița PS nr.2 | |
|
Grădinița PN nr. 9 | |
|
Școala Posliceală Sanitară |
