Hotărârea nr. 29/2011
privind aprobarea participării Municipiului Arad ca partener lider la proiectul transfrontalier „Dezvoltarea comună a pistelor de biciclete în Arad și Gyula”, în parteneriat cu orașul Gyula (Ungaria), în vederea accesării de fonduri ale Uniunii Europene prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 - 2013ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD municIpiul ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.29 din 28 februarie 2011 privind aprobarea participării Municipiului Arad ca partener lider la proiectul transfrontalier „Dezvoltarea comună a pistelor de biciclete în Arad și Gyula”, în parteneriat cu orașul Gyula (Ungaria), în vederea accesării de fonduri ale Uniunii Europene prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 - 2013
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.10209 din 16.02.2011;
-raportul comun al Direcției Tehnice și al Direcției Economice nr.10210 din 16.02.2011;
-prevederile Hotărârea Guvernului nr.457/2008 privind cadrul instituțional pentru coordonare și gestionare a instrumentelor structurale;
-prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
-art.37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 137/2008;
-Manualul aplicantului pentru generarea și dezvoltarea proiectelor în cadrul celei de-a patra solicitări de propuneri pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 -2013, Axa prioritară nr.1. Îmbunătățirea condițiilor cheie de dezvoltare comună și durabilă a zonei de cooperare, Domeniul de intervenție nr.1.1. Îmbunătățirea condițiilor de transport transfrontalier ; -rapoartele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 prezenți din totalul de 23);
În temeiul prevederilor art.36 alin (2) lit. b) și e), alin. (4) lit. f), alin.(6) lit.„a” pct.1, alin (7) lit. c), art. 45 alin (2) lit. f) și ale art.115 alin.(1) lit.b) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art.1. Se aprobă participarea Municipiului Arad ca partener lider la proiectul „Dezvoltarea comună a pistelor de biciclete în Arad și Gyula”, în parteneriat cu orașul Gyula (Ungaria), în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 -2013, Axa prioritară nr.1. Îmbunătățirea condițiilor cheie de dezvoltare comună și durabilă a zonei de cooperare, Domeniul de intervenție nr.1.1. Îmbunătățirea condițiilor de transport transfrontalier, precum și asigurarea fondurilor necesare implementării acestui proiect în contextul aplicării principiului rambursării.
Art.2. Se aprobă contribuția Municipiului Arad la cheltuielile eligibile ale proiectului în procent de 2% din bugetul alocat Municipiului Arad, buget în valoare de 93.872 euro, precum și la cheltuielile neeligibile sau conexe ce pot apărea pe parcursul implementării proiectului, în cazul aprobării acestuia.
Art.3.Contribuțiile Municipiului Arad prevăzute la art. 2 se asigură din Bugetul General al Municipiului Arad.
Art.4.Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxx Xxxxxxxx
Red/Dact IF/IF Verif. SL
1 ex. Serviciul Programe de dezvoltare și integrare europeană
1 ex.Instituția Prefectului-Județului Arad
1 ex. Dosar ședință CLMA 28 02 2011
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Cod PMA -S1-02
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
AVIZAT
SECRETAR jr. Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
PROIECT
Nr.45 din 17.02.2011
HOTĂRÂREA nr.
din 2011
privind aprobarea participării Municipiului Arad ca partener lider la proiectul transfrontalier „Dezvoltarea comună a pistelor de biciclete în Arad și Gyula”, în parteneriat cu orașul Gyula (Ungaria), în vederea accesării de fonduri ale Uniunii Europene prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 - 2013
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.10209 din 16.02.2011;
-
- raportul comun al Direcției Tehnice și al Direcției Economice nr.10210 din 16.02.2011;
-
- prevederile Hotărârea Guvernului nr.457/2008 privind cadrul instituțional pentru coordonare și gestionare a instrumentelor structurale;
-
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
-
- art.37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 137/2008;
-
- Manualul aplicantului pentru generarea și dezvoltarea proiectelor în cadrul celei de-a patra solicitări de propuneri pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 -2013, Axa prioritară nr.1. Îmbunătățirea condițiilor cheie de dezvoltare comună și durabilă a zonei de cooperare, Domeniul de intervenție nr.1.1. Îmbunătățirea condițiilor de transport transfrontalier ;
-
- Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
În temeiul prevederilor art. 36 alin (2) lit. b) și e), alin. (4) lit. f), alin(6) lit. „a” pct.1, alin (7) lit. c), art. 45 alin (2) lit. f) și ale art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art.1. Se aprobă participarea Municipiului Arad ca partener lider la proiectul „Dezvoltarea comună a pistelor de biciclete în Arad și Gyula”, în parteneriat cu orașul Gyula (Ungaria), în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 -2013, Axa prioritară nr.1. Îmbunătățirea condițiilor cheie de dezvoltare comună și durabilă a zonei de cooperare, Domeniul de intervenție nr.1.1. Îmbunătățirea condițiilor de transport transfrontalier, cât și asigurarea fondurilor necesare implementării acestui proiect în contextul aplicării principiului rambursării.
Art.2. Se aprobă contribuția Municipiului Arad la cheltuielile eligibile ale proiectului în procent de 2% din bugetul alocat Municipiului Arad, buget în valoare de 93.872 euro, precum și la cheltuielile neeligibile sau conexe ce pot apărea pe parcursul implementării proiectului, în cazul aprobării acestuia.
Art.3.Contribuțiile Municipiului Arad prevăzute la art. 2 se asigură din Bugetul General al Municipiului Arad.
Art.4.Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
Serviciul Programe de dezvoltare și integrare europeană B.R./B.R.
Direcția Tehnică
Cod: PMA - S1-01
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
PRIMAR
NR.10209/16.02.2011
EXPUNERE DE MOTIVE
Primarul Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- lansarea celei de-a a patra solicitări de propuneri de proiecte în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, în vederea accesării de fonduri ale Uniunii Europene și oportunitatea Municipiului Arad de a depune proiecte pentru finanțare din partea Uniunii Europene în cadrul acestui Program;
-
- Masterplanul de transport și trafic al Municipiului Arad rezultat în urma implementării proiectului transfrontalier „Arad-Gyula, Dezvoltarea comună a rețelei de transport”, desfășurat în parteneriat cu Municipiul Gyula (Ungaria) prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria -România 2007 -2013;
-
- identificarea de noi oportunități privind dezvoltarea comună a orașelor Arad și Gyula, localități situate în zona de graniță, interesate de accesarea de fonduri europene în vederea îmbunătățirii condițiilor cheie ale dezvoltării durabile și comune a zonei de cooperare;
-
- disponibilitatea manifestată de primarii celor două orașe privind depunerea unui nou proiect transfrontalier, în vederea accesării de fonduri europene pentru finanțarea elaborării a două proiecte tehnice pentru piste de biciclete în Arad și Gyula;
În temeiul prevederilor articolului 46 din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale și ale art.37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 275/13.07.2004, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: participarea Municipiului Arad ca partener lider al proiectului de dezvoltare transfrontalieră „Dezvoltarea comună a pistelor de biciclete în Arad și Gyula”, având ca partener orașul Gyula (Ungaria), în vederea accesării de fonduri ale Uniunii Europene prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 -2013.
PRIMAR
Gheorghe Falcă
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Direcția Tehnică
Serviciul Programe de Dezvoltare și Integrare Europeană
Direcția Economică
Nr. 10210/16.02.2011
RAPORT
al serviciilor de specialitate
Referitor la: Expunerea de motive înregistrată cu nr.10209/16.02.2011
a domnului Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad
Obiect:
-
- aprobarea participării Municipiului Arad ca partener lider al proiectului de dezvoltare transfrontalieră „Dezvoltarea comună a pistelor de biciclete în Arad și Gyula”, având ca partener orașul Gyula (Ungaria), în vederea accesării de fonduri ale Uniunii Europene prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 -2013
Considerații de ordin general
-
- lansarea celei de-a a patra solicitări de propuneri de proiecte în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, în vederea accesării de fonduri ale Uniunii Europene și oportunitatea Municipiului Arad de a depune proiecte pentru finanțare din partea Uniunii Europene în cadrul acestui Program;
-
- Masterplanul de transport și trafic al Municipiului Arad elaborat prin implementarea proiectului transfrontalier „Arad-Gyula, Dezvoltarea comună a rețelei de transport”, desfășurat în parteneriat cu orașul Gyula (Ungaria) prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 -2013;
-
- identificarea de noi oportunități privind dezvoltarea comună a orașelor Arad și Gyula, localități situate în zona de graniță, interesate de accesarea de fonduri europene în vederea îmbunătățirii condițiilor cheie ale dezvoltării comune și durabile a zonei de cooperare;
-
- disponibilitatea manifestată de primarii celor două orașe privind depunerea unui nou proiect transfrontalier, în vederea accesării de fonduri europene pentru finanțarea elaborării a două proiecte tehnice pentru piste de biciclete în Arad și Gyula;
se impune aprobarea participării Municipiului Arad ca partener lider al proiectului de dezvoltare transfrontalieră, având ca partener orașul Gyula (Ungaria), în vederea accesării de fonduri ale Uniunii Europene prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 -2013.
Considerații economice:
Bugetul total al proiectului „Dezvoltarea comună a pistelor de biciclete în Arad și Gyula” este de 168.312 euro, din care bugetul alocat Municipiului Arad este de 93.872 euro.
În cazul în care proiectul va fi aprobat spre finanțare, Municipiul Arad va asigura o co-finanțare în valoare de 2% din bugetul alocat. Contribuția de 2%, precum și eventualele cheltuieli neeligibile sau conexe efectuate pe parcursul derulării proiectului vor fi asigurate din Bugetul General al Municipiului Arad.
Considerații tehnice:
Având în vedere:
-
- necesitatea îmbunătățirii condițiilor de trafic, a dezvoltării rețelei stradale amenajate corespunzător pentru circulația cu bicicleta, respectiv prin crearea culoarelor speciale destinate bicicliștilor, precum și prin crearea de noi piste de biciclete;
-
- elaborarea Masterplanului de transport și trafic al Municipiului Arad;
-
- necesitatea sporirii calității serviciilor de transport public prin implementarea Masterplanului de transport și trafic al Municipiului Arad, etc.
considerăm prioritară întocmirea unui Proiect Tehnic privind Amenajarea pistelor de biciclete pe faleza Mureșului, în baza Studiului de fezabilitate aprobat prin Hotărârea C.L.M.Arad nr. 197 din 16.08.2010 cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiție „Amenajare piste de cicliști pe faleza Mureș”.
Considerații juridice:
-
- prevederile Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care permite asocierea Municipiului Arad cu alte persoane juridice în vederea finanțării și realizării în comun a unor proiecte de interes public local;
-
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
-
- Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1260/1999;
-Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regionalasi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1783/1999;
-Regulamentul (CE) nr.1828/2006 al Comisiei privind stabilirea regulilor pentru implementarea Regulamentului Consiliului (CE) Nr 1083/2006 care stipulează prevederile generale ale Fondului European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și a Regulamentului nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului asupra Fondului European de Dezvoltare;
-Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, aprobat de către Comisia Europeană la 21 decembrie 2007, prin Decizia nr.C/2007/6602;
-Solicitarea de propuneri de proiecte lansată în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013,. Apelul cu numărul 4;
-Manualul aplicantului și cel de implementare, în care sunt prezentate regulile specifice proiectelor finanțate prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.
Având în vedere cele de mai sus,
PROPUNEM
adoptarea unei hotărâri de consiliu cu următorul obiect: aprobarea participării Municipiului Arad ca partener lider al proiectul de dezvoltare transfrontalieră „Dezvoltarea comună a pistelor de biciclete în Arad și Gyula”, având ca partener orașul Gyula (Ungaria), în vederea accesării de fonduri ale Uniunii Europene prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007-2013 și alocarea în Bugetul General al Municipiului Arad a contribuției de 2%, în cazul aprobării proiectului.
DIRECTOR EXECUTIV
Xxxxxx Xxxx
DIRECTOR EXECUTIV
Xxxxx Xxxxx
ȘEF SERVICIU
Xxxxxx Xxxxxxxx
