Hotărârea nr. 191/2011

privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD municIpiul ARAD

CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr.191 din 25 iulie 2011

privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive nr. 44.682 din 04.07.2011;

-raportul de specialitate comun al Direcției Patrimoniu și al Direcției Strategii Publice nr.44.684/04.07.2011;

-rapoartele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 17/10.02.2011 privind predarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a managementului asistenței medicale cu privire la Spitalul Clinic Municipal Arad și însușirea Protocolului de predare - preluare nr. 5755/31.01.2011, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Arad și Consiliul Județean Arad;

-Hotărârea Guvernului României nr. 1404/2010 privind transferul managementului asistenței medicale pentru o unitate sanitară cu paturi din județul Arad, prin care se aprobă transferul managementului asistenței medicale cu privire la Spitalul Clinic Municipal Arad de la Consiliul Local al Municipiului Arad la Consiliul Județean Arad;

-Hotărârile Consiliului Județean Arad nr. 491/12.05.2011 și 586/10.06.2011 pentru aprobarea structurii cu paturi a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și a altor măsuri organizatorice privind reorganizarea activității acestuia, care prevăd ca începând cu data de 15.06.2011 Spitalul Clinic Municipal Arad și Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Salvator Vuia” Arad și-au încetat activitatea, cele două unități mai sus-menționate fiind reorganizate, începând cu data de 15.06.2011, ca structuri fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad;

-Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;

-adoptarea hotărârii cu 17 voturi pentru și 1 abținere (18 prezenți din totalul de 23);

În temeiul art. 36 alin.(2) lit. „c” alin.(5) lit.”a” și al art. 45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.1.Se aprobă transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor, terenuri și construcții, aflate în domeniul public al Municipiului Arad, în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad, identificate în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.Se aprobă contractul-cadru de administrare, prevăzut în Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3.Se împuternicește Primarul Municipiului Arad, domnul Xxxxxxxx Xxxxx, pentru a semna contractul de administrare privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad.

Art.4.Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de către Direcția Patrimoniu și Direcția Strategii Publice și Comunicare din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

Art.5.Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștința celor interesați de către Serviciul Adiministrație Publică Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxx Xxxxxxxx

Red/Dact IF/IF Verif. SL

1 ex. Direcția Strategii Publice

1 ex.Instituția Prefectului-Județului Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 25.07.2011

S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Cod PMA -S1-02


Imobilele din domeniul public al Municipiului Arad în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad

Nr.

Imobil

Adresa

Identificarea proprietății

1

Spitalul Clinic

P-ța Mihai Viteazul nr. 58

CF 78123 Nr cadastr. 14306

CF 66022 Arad Nr. top 374

CF 303 Arad Nr. top 373

CF 304 Arad Nr. top 375

CF 305 Arad Nr. top 376

2

Secția Dermatologie

P-ța M Viteazul nr. 10

CF 7273 Arad Nr. top 307/a

3

Secția ORL - Oftalmologie

P-ța M Viteazul nr.11-12

CF 65408 Arad Nr.top 263/b.3.etc/b/1

4

Cabinet medicină sportivă, cabinet medicina muncii, cabinet planing familial, cabinet oncologie, punct farmaceutic pentru oncologie

B-dul Revoluției nr.45

CF nr. 59803 Arad, nr.top 232/8 - 11 / I, II, III, V, VI, VII, IX

CF. nr. 68249 Arad, nr.top 232/8 - 11 / I, II ,III , V, VI, VII, IX

5

Dispensar TBC/Radiologie (extrafunciar, conform plan de situație atașat)

Calea Victoriei nr. 39-41

6

Secția externă Bulci (în proces de retrocedare

Sat Bulci, comuna Bata

C.F. 675 Nr. top 374/b/1 CF 341 Nr. top 374/b

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxx Xxxxxxxx

X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Cod PMA -S1-02


Red/Dact IF/IF Verif. SL

1 ex. Direcția Strategii Publice

1 ex.Instituția Prefectului-Județului Arad

1 ex. Dosar ședință CLMA 25.07.2011

CONTRACT DE ADMINISTRARE Nr.2011

Anexă la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.din

  • I. PĂRȚILE

Municipiul Arad, reprezentat prin Ing. Xxxxxxxx Xxxxx, Primar al Municipiului Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției nr. 75, în calitate de PROPRIETAR,

Și

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cu sediul în Arad, Calea Victoriei nr. 1, reprezentat prin Dr. Xxxxxx Xxxxxxxx - Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, în calitate de ADMINISTRATOR,

În temeiul Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr./2011 au convenit asupra încheierii prezentului contract.

  • II. OBIECTUL CONTRACTULUI

Art. 1. Obiectul contractului îl constituie drepturile și obligațiile aferente administrării imobilelor (terenuri și clădiri) în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad, menționate în anexa la contract.

  • III. DURATA CONTRACTULUI

Art.2. Prezentul contract se încheie pe o perioadă de 5 ani și se prelungește după expirarea termenului, cu acordul părților.

  • IV. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

Art.3. OBLIGAȚIILE PROPRIETARULUI

  • 1.  Să predea administratorului, pe baza unui protocol/proces-verbal, imobilele (terenuri și clădiri) în care fostul Spital Clinic Municipal Arad își desfășoară activitatea. Protocolul/Procesul-verbal va evidenția starea bunurilor predate și va face parte integrantă din prezentul contract.

  • 2.  În derularea contractului, prin acțiunile întreprinse, să nu stânjenească, prin acțiuni sau inacțiuni, activitatea specifică a administratorului.

  • 3.  Să finanțeze lucrările de consolidări, reparații capitale, precum și orice alte lucrări de această natură necesare imobilelor.

  • 4.  Să urmărească, să intervină și să finanțeze lucrările pentru păstrarea în bune condiții a elementelor structurii de rezistență a clădirilor.

Art.4. OBLIGAȚIILE ADMINISTRATORULUI

  • 1. Să preia de la proprietar, pe baza unui protocol/proces-verbal, imobilele (terenuri și clădiri) în care

fostul Spital Clinic Municipal Arad își desfășoară activitatea.

  • 2. Să inventarieze anual, până în luna noiembrie și să transmită proprietarului, listele de inventariere

privind terenurile și clădirile.

  • 3. Să mențină în siguranță imobilul și să aducă la cunoștința proprietarului orice tulburare de drept sau

ca urmare a stării tehnice a imobilelor din punct de vedere al siguranței de exploatare.

  • 4. Pe toată durata administrării, să păstreze în bune condiții bunul încredințat, precum și accesoriile

acestuia, să nu le degradeze sau deterioreze;

  • 5. Să permită accesul propietarului în spațiul încredințat ori de câte ori acest lucru este necesar, pentru

a controla administrarea imobilelor încredințate și starea acestora.

  • 6. Să încheie contracte ferme cu furnizorii de utilități și să respecte obligațiile asumate prin contracte.

Repararea oricărui prejudiciu pe care administratorul îl va cauza acestora revine în exlusivitate administratorului;.

  • 7. Să asigure cheltuielile de întreținere și gospodărie curentă ale imobilelor administrate (energie

electrică, gaze, apa potabilă, canalizare, termoficare, oxigen, etc.).

  • 8. Să asigure cheltuielile necesare și să organizeze servicii privind paza, PSI, salubritate, atât pentru

deșeuri menajere, cât și pentru materialele specifice medicale, curățenie, deszăpezire.

  • 9. Să asigure urmărirea comportării în exploatare a imobilului, potrivit legii.

  • 10. Să răspundă în nume propriu în litigiile referitoare la dreptul de administrare.

  • 11. Să arate în fața instanței titularul dreptului de proprietate, în litigiile ce au ca obiect dreptul de proprietate, în caz contrar purtând răspunderea pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații.

  • 12. Să nu schimbe destinația imobilelor.

  • 13. Să asigure plata impozitelor și taxelor locale.

  • 14. Să prezinte propunerile de reparații capitale, consolidări, extinderi și modernizări proprietarului, până în luna noiembrie a fiecărui an.

  • 15. Să nu cesioneze dreptul de administrare unei alte entități juridice fără aprobarea Consiliul Local al Municipiului Arad;

  • 16. Să prezinte anual sau ori de câte ori se solicită de către proprietar, situația gestiunii imobilelor, stadiul plății impozitelor și stadiul realizării investițiilor.

  • 17. Să asigure păstrarea în perfectă stare de funcționare și autorizarea conform cerințelor legale pentru utilajele și echipamentele specifice (lifturi, dotări laboratoare radioterapie, radiologie, cazane, instalații sub presiune, etc.).

  • 18. În situația închirierii sau concesionării, de către administrator, a unor spații din cele care fac obiectul prezentului contract, administratorul are obligația să vireze la bugetul local sumele încasate din închirierea sau concesionarea bunurilor proprietate publică, mai puțin o cotă-parte de 50% pe care are dreptul să o încaseze (conform art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare). Suma destinată bugetului local va fi virată în termen de 15 zile de la data încasării.

  • V. DREPTURILE PĂRȚILOR

Art.5. DREPTURILE PROPRIETARULUI

  • 1.  Exercită dreptul de dispoziție, în condițiile legii, asupra imobilelor (terenuri și clădiri), prevăzute la art.1.

  • 2.  Să modifice în mod unilateral partea reglementară a contractului de administrare, din motive excepționale legate de interesul local.

  • 3.  Să solicite administratorului situația gestiunii imobilelor.

  • 4.  Să controleze administrarea imobilele încredințate și starea acestora.

  • 5.  Să înscrie în proprietatea publică a Municipiului Arad orice corp de clădire nou construit în incintele imobilelor date spre administrare.

Art. 6. DREPTURILE ADMINISTRATORULUI

  • 1.  Dreptul de a folosi imobilele administrate, potrivit destinațiilor acestora.

  • 2.  Dreptul de a realiza lucrări de investiții, reabilitare, modernizare, precum și alte lucrări, indiferent de natura acestora, cu aprobarea prealabilă a Consiliului Local al Municipiului Arad. După realizare, aceste lucrări vor intra în proprietatea publică a Municipiului Arad.

  • 3.  În situația închirierii sau concesionării, de către administrator, a unor spații din cele care fac obiectul prezentului contract, acesta are dreptul să încaseze o cotă-parte de 50% din chirie (conform art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare).

  • VI. ÎNCETAREA CONTRACTULUI

Art.7. Contractul încetează prin:

  • 1. Expirarea termenului prevăzut în contract.

  • 2. Acordul de voință al părților contractante, exprimat în scris.

  • 3. Desființarea titlului proprietarului. Proprietarul nu este răspunzător de schimbarea regimului juridic

al imobilului ca urmare a unor reglementări legale adoptate după semnarea prezentului contract sau ca urmare a unor procese de revendicare, administratorul nefiind în drept să pretindă nici un fel de despăgubiri de la proprietar.

  • 4. Prin rezoluțiune numai dacă administratorul nu-și exercită drepturile și obligațiile ce derivă din

prezentul contract.

  • VII. FORȚA MAJORĂ

Art.8. Forța majoră invocată cu respectarea prevederilor legale exonerează de răspundere partea care o invocă.

  • VIII. LITIGII

Art.9. Toate litigiile născute din aplicarea prevederilor prezentului contract se vor soluționa pe cale amiabilă, prin mediere.

Art.10.Litigiile nesoluționate pe cale amiabilă vor fi înaintate spre soluționare instanței judecătorești competente.

  • IX. DISPOZIȚII FINALE

Art. 11. Modificarea contractului poate interveni în limitele legislației române, după o notificare prealabilă, cu acordul părților, prin act adițional, excepție făcând prevederile imperative din hotărârile Consiliului Local al Municipiului Arad sau alte normative - legi, hotărâri de guvern, ordonanțe etc., care nu fac obiectul unui act adițional.

Art. 11. În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță, titularul acestui drept va sta în nume propriu.

Art.12. În litigiile cu terți, referitoare la dreptul de proprietate, administratorul are obligația de a arăta instanței cine este titularul dreptului de proprietate. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligații poate atrage revocarea dreptului de administrare.

Art.13. Prezentul contract poate fi modificat și completat prin acte adiționale, însușite de ambele părți.

Art.14. Prezentul contract se încheie în 5 exemplare originale.

PROPRIETAR

MUNICIPIUL ARAD

ADMINISTRATOR SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD


P R I M A R Ing. Xxxxxxxx Xxxxx

DIRECTOR ECONOMIC

Xxxxx Xxxxx


MANAGER Dr. Xxxxxx Xxxxxxxx

DIRECTOR ECONOMIC


CONSILIER JURIDIC


CONSILIER JURIDIC


la Contractul de Administrare Nr.

privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad

Nr.

Imobil

Adresa

Identificarea proprietății

1

Spitalul Clinic

P-ța      Mihai

Viteazul nr. 5-8

CF 78123 Nr cadastr. 14306

CF 66022 Arad Nr. top 374

CF 303 Arad Nr. top 373

CF 304 Arad Nr. top 375

CF 305 Arad Nr. top 376

2

Secția Dermatologie

P-ța M Viteazul nr.10

CF 7273 Arad Nr. top 307/a

3

Secția ORL - Oftalmologie

P-ța M Viteazul nr.11-12

CF 65408 Arad Nr.top 263/b.3.etc/b/1

4

Cabinet medicină sportivă, cabinet medicina muncii, cabinet planing familial, cabinet oncologie, punct farmaceutic pentru oncologie

B-dul Revoluției nr.45

CF nr. 59803 Arad, nr.top 232/8 - 11 / I, II, III, V, VI, VII, IX

CF. nr. 68249 Arad, nr.top 232/8 - 11 / I, II ,III , V, VI, VII, IX

5

Dispensar TBC/Radiologie (extrafunciar, conform plan de situație atașat)

Calea Victoriei nr. 39-41

6

Secția externă Bulci (în proces de retrocedare.

Sat       Bulci,

comuna Bata

C.F. 675 Nr. top 374/b/1 CF 341 Nr. top 374/b

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                   S E C R E T A R

Xxxxx Xxxxxxxx                       Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

ROMÂNIA

P R O I E C T

Nr.212/06.07.2011


Avizat

S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr.

din 2011

privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad

Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive nr. 44.682 din 04.07.2011;

-raportul de specialitate comun al Direcției Patrimoniu și al Direcției Strategii Publice nr.44.684/04.07.2011; -rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 17/10.02.2011 privind predarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a managementului asistenței medicale cu privire la Spitalul Clinic Municipal Arad și însușirea Protocolului de predare - preluare nr. 5755/31.01.2011, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Arad și Consiliul Județean Arad;

-Hotărârea Guvernului României nr. 1404/2010 privind transferul managementului asistenței medicale pentru o unitate sanitară cu paturi din județul Arad, prin care se aprobă transferul managementului asistenței medicale cu privire la Spitalul Clinic Municipal Arad de la Consiliul Local al Municipiului Arad la Consiliul Județean Arad;

-Hotărârile Consiliului Județean Arad nr. 491/12.05.2011 și 586/10.06.2011 pentru aprobarea structurii cu paturi a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și a altor măsuri organizatorice privind reorganizarea activității acestuia, care prevăd ca începând cu data de 15.06.2011 Spitalul Clinic Municipal Arad și Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Salvator Vuia” Arad și-au încetat activitatea, cele două unități mai sus-menționate fiind reorganizate, începând cu data de 15.06.2011, ca structuri fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad;

-Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 36 alin.(2) lit. „c” alin.(5) lit.”a” și al art. 45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.1. Se aprobă transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor aflate în domeniul public al Municipiului Arad în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad, identificate în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Se aprobă contractul-cadru de administrare, prevăzut în Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3.Se împuternicește Primarul Municipiului Arad, domnul Xxxxxxxx Xxxxx, pentru a semna contractul de administrare privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad.

Art.4.Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de către Direcția Patrimoniu și Direcția Strategii Publice și Comunicare din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

Art.5.Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștința celor interesați de către Serviciul Adiministrație Publică Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                   S E C R E T A R

Direcția Strategii Publice

Red./Dact. Xxxxx Xxxxxxx

Cod:PMA-S1-01

la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad Nr.din

Imobilele din domeniul public al Municipiului Arad în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad

Nr.

Imobil

Adresa

Identificarea proprietății

1

Spitalul Clinic

P-ța Mihai Viteazul nr. 5-8

CF 78123 Nr cadastr. 14306

CF 66022 Arad Nr. top 374

CF 303 Arad Nr. top 373

CF 304 Arad Nr. top 375

CF 305 Arad Nr. top 376

2

Secția Dermatologie

P-ța M Viteazul nr. 10

CF 7273 Arad Nr. top 307/a

3

Secția ORL - Oftalmologie

P-ța M Viteazul nr.11-12

CF    65408    Arad    Nr.top

263/b.3.etc/b/1

4

Cabinet medicină sportivă, cabinet medicina muncii, cabinet planing familial, cabinet oncologie, punct farmaceutic pentru oncologie

B-dul Revoluției nr.45

CF nr. 59803 Arad, nr.top 232/8 - 11 / I, II, III, V, VI, VII, IX

CF. nr. 68249 Arad, nr.top 232/8 -

11 / I, II ,III , V, VI, VII, IX

5

Dispensar TBC/Radiologie (extrafunciar, conform plan de situație atașat)

Calea Victoriei nr. 39-41

6

Secția externă Bulci (în proces de retrocedare,

Sat Bulci, comuna Bata

C.F. 675 Nr. top 374/b/1 CF 341 Nr. top 374/b

la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad Nr.din

CONTRACT DE ADMINISTRARE Nr.2011

Anexă la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.din

  • I. PĂRȚILE

Municipiul Arad, reprezentat prin Ing. Xxxxxxxx Xxxxx, Primar al Municipiului Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției nr. 75, în calitate de PROPRIETAR,

Și

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cu sediul în Arad, Calea Victoriei nr. 1, reprezentat prin Dr. Xxxxxx Xxxxxxxx - Manager al Spitalulul Clinic Județean de Urgență Arad, în calitate de ADMINISTRATOR,

În temeiul Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr./2011 au convenit asupra încheierii prezentului contract.

  • II. OBIECTUL CONTRACTULUI

Art.1. Obiectul contractului îl constituie drepturile și obligațiile aferente administrării imobilelor (terenuri și clădiri) în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad, menționate în anexa la contract.

  • III. DURATA CONTRACTULUI

Art.2. Prezentul contract se încheie pe o perioadă de 5 ani și se prelungește după expirarea termenului, cu acordul părților.

  • IV. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

Art.3. OBLIGAȚIILE PROPRIETARULUI

  • 5.  Să predea administratorului, pe baza unui protocol/proces-verbal, imobilele (terenuri și clădiri) în care fostul Spital Clinic Municipal Arad își desfășoară activitatea. Protocolul/Procesul-verbal va evidenția starea bunurilor predate și va face parte integrantă din prezentul contract.

  • 6.  În derularea contractului, prin acțiunile întreprinse, să nu stânjenească, prin acțiuni sau inacțiuni, activitatea specifică a administratorului.

  • 7.  Să finanțeze lucrările de consolidări, reparații capitale, precum și orice alte lucrări de această natură necesare imobilelor.

  • 8.  Să urmărească, să intervină și să finanțeze lucrările pentru păstrarea în bune condiții a elementelor structurii de rezistență a clădirilor.

Art.4. OBLIGAȚIILE ADMINISTRATORULUI

  • 19. Să preia de la proprietar, pe baza unui protocol/proces-verbal, imobilele (terenuri și clădiri) în care fostul Spital Clinic Municipal Arad își desfășoară activitatea.

  • 20. Să inventarieze anual, până în luna noiembrie și să transmită proprietarului, listele de inventariere privind terenurile și clădirile.

  • 21. Să mențină în siguranță imobilul și să aducă la cunoștința proprietarului orice tulburare de drept sau ca urmare a stării tehnice a imobilelor din punct de vedere al siguranței de exploatare.

  • 22. Pe toată durata administrării, să păstreze în bune condiții bunul încredințat, precum și accesoriile acestuia, să nu le degradeze sau deterioreze;

  • 23. Să permită accesul propietarului în spațiul încredințat ori de câte ori acest lucru este necesar, pentru a controla administrarea imobilelor încredințate și starea acestora.

  • 24. Să încheie contracte ferme cu furnizorii de utilități și să respecte obligațiile asumate prin contracte. Repararea oricărui prejudiciu pe care administratorul îl va cauza acestora revine în exlusivitate administratorului;.

  • 25. Să asigure cheltuielile de întreținere și gospodărie curentă ale imobilelor administrate (energie electrică, gaze, apa potabilă, canalizare, termoficare, oxigen, etc.).

  • 26. Să asigure cheltuielile necesare și să organizeze servicii privind paza, PSI, salubritate, atât pentru deșeuri menajere, cât și pentru materialele specifice medicale, curățenie, deszăpezire.

  • 27. Să asigure urmărirea comportării în exploatare a imobilului, potrivit legii.

  • 28. Să răspundă în nume propriu în litigiile referitoare la dreptul de administrare.

  • 29. Să arate în fața instanței titularul dreptului de proprietate, în litigiile ce au ca obiect dreptul de proprietate, în caz contrar purtând răspunderea pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații.

  • 30. Să nu schimbe destinația imobilelor.

  • 31. Să asigure plata impozitelor și taxelor locale.

  • 32. Să prezinte propunerile de reparații capitale, consolidări, extinderi și modernizări proprietarului, până în luna noiembrie a fiecărui an.

  • 33. Să nu cesioneze dreptul de administrare unei alte entități juridice fără aprobarea Consiliul Local al Municipiului Arad;

  • 34. Să prezinte anual sau ori de câte ori se solicită de către proprietar, situația gestiunii imobilelor, stadiul plății impozitelor și stadiul realizării investițiilor.

  • 35. Să asigure păstrarea în perfectă stare de funcționare și autorizarea conform cerințelor legale pentru utilajele și echipamentele specifice (lifturi, dotări laboratoare radioterapie, radiologie, cazane, instalații sub presiune, etc.).

  • 36. În situația închirierii sau concesionării, de către administrator, a unor spații din cele care fac obiectul prezentului contract, administratorul are obligația să vireze la bugetul local sumele încasate din închirierea sau concesionarea bunurilor proprietate publică, mai puțin o cotă-parte de 50% pe care are dreptul să o încaseze (conform art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare). Suma destinată bugetului local va fi virată în termen de 15 zile de la data încasării.

  • V. DREPTURILE PĂRȚILOR

Art.5. DREPTURILE PROPRIETARULUI

  • 6.  Exercită dreptul de dispoziție, în condițiile legii, asupra imobilelor (terenuri și clădiri), prevăzute la art.1.

  • 7.  Să modifice în mod unilateral partea reglementară a contractului de administrare, din motive excepționale legate de interesul local.

  • 8.  Să solicite administratorului situația gestiunii imobilelor.

  • 9.  Să controleze administrarea imobilele încredințate și starea acestora.

  • 10. Să înscrie în proprietatea publică a Municipiului Arad orice corp de clădire nou construit în incintele imobilelor date spre administrare.

Art. 6. DREPTURILE ADMINISTRATORULUI

  • 4.  Dreptul de a folosi imobilele administrate, potrivit destinațiilor acestora.

  • 5.  Dreptul de a realiza lucrări de investiții, reabilitare, modernizare, precum și alte lucrări, indiferent de natura acestora, cu aprobarea prealabilă a Consiliului Local al Municipiului Arad. După realizare, aceste lucrări vor intra în proprietatea publică a Municipiului Arad.

  • 6.  În situația închirierii sau concesionării, de către administrator, a unor spații din cele care fac obiectul prezentului contract, acesta are dreptul să încaseze o cotă-parte de 50% din chirie (conform art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare).

  • VI. ÎNCETAREA CONTRACTULUI

Art.7. Contractul încetează prin:

  • 5. Expirarea termenului prevăzut în contract.

  • 6. Acordul de voință al părților contractante, exprimat în scris.

  • 7. Desființarea titlului proprietarului. Proprietarul nu este răspunzător de schimbarea regimului juridic

al imobilului ca urmare a unor reglementări legale adoptate după semnarea prezentului contract sau ca urmare a unor procese de revendicare, administratorul nefiind în drept să pretindă nici un fel de despăgubiri de la proprietar.

  • 8. Prin rezoluțiune numai dacă administratorul nu-și exercită drepturile și obligațiile ce derivă din

prezentul contract.

  • VII. FORȚA MAJORĂ

Art.8. Forța majoră invocată cu respectarea prevederilor legale exonerează de răspundere partea care o invocă.

  • VIII. LITIGII

Art.9. Toate litigiile născute din aplicarea prevederilor prezentului contract se vor soluționa pe cale amiabilă, prin mediere.

Art.10.Litigiile nesoluționate pe cale amiabilă vor fi înaintate spre soluționare instanței judecătorești competente.

  • IX. DISPOZIȚII FINALE

Art. 11. Modificarea contractului poate interveni în limitele legislației române, după o notificare prealabilă, cu acordul părților, prin act adițional, excepție făcând prevederile imperative din hotărârile Consiliului Local al Municipiului Arad sau alte normative - legi, hotărâri de guvern, ordonanțe etc., care nu fac obiectul unui act adițional.

Art. 11. În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță, titularul acestui drept va sta în nume propriu.

Art.12. În litigiile cu terți, referitoare la dreptul de proprietate, administratorul are obligația de a arăta instanței cine este titularul dreptului de proprietate. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligații poate atrage revocarea dreptului de administrare.

Art.13. Prezentul contract poate fi modificat și completat prin acte adiționale, însușite de ambele părți.

Art.14. Prezentul contract se încheie în 5 exemplare originale.

PROPRIETAR MUNICIPIUL ARAD

P R I M A R Ing. Xxxxxxxx Xxxxx

DIRECTOR ECONOMIC

Xxxxx Xxxxx

CONSILIER JURIDIC


ADMINISTRATOR SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD

MANAGER Dr. Xxxxxx Xxxxxxxx

DIRECTOR ECONOMIC

CONSILIER JURIDIC

la Contractul de Administrare Nr.

privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad

Nr.

Imobil

Adresa

Identificarea proprietății

1

Spitalul Clinic

P-ța      Mihai

Viteazul nr. 5-8

CF 78123 Nr cadastr. 14306

CF 66022 Arad Nr. top 374

CF 303 Arad Nr. top 373

CF 304 Arad Nr. top 375

CF 305 Arad Nr. top 376

2

Secția Dermatologie

P-ța M Viteazul nr.10

CF 7273 Arad Nr. top 307/a

3

Secția ORL - Oftalmologie

P-ța M Viteazul nr.11-12

CF 65408 Arad Nr.top 263/b.3.etc/b/1

4

Cabinet medicină sportivă, cabinet medicina muncii, cabinet planing familial, cabinet oncologie, punct farmaceutic pentru oncologie

B-dul Revoluției nr.45

CF nr. 59803 Arad, nr.top 232/8 - 11 / I, II, III, V, VI, VII, IX

CF. nr. 68249 Arad, nr.top 232/8 - 11 / I, II ,III , V, VI, VII, IX

5

Dispensar TBC/Radiologie (extrafunciar, conform plan de situație atașat)

Calea Victoriei nr. 39-41

6

Secția externă Bulci (în proces de retrocedare,

Sat       Bulci,

comuna Bata

C.F. 675 Nr. top 374/b/1 CF 341 Nr. top 374/b

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr. 44682 din 04.07.2011

În temeiul art. 45 alin (6) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală și al Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre cu următorul obiect: transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad.

EXPUNERE DE MOTIVE :

Având în vedere:

  • > Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 17/10.02.2011 privind predarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a managementului asistenței medicale cu privire la Spitalul Clinic Municipal Arad și însușirea Protocolului de predare - preluare încheiat între Consiliul Local al Municipiului Arad și Consiliul Județean Arad;

  • > Hotărârea Guvernului nr. 1404/2010 privind transferul managementului asistenței medicale pentru o unitate sanitară cu paturi din județul Arad, prin care se aprobă transferul managementului asistenței medicale cu privire la Spitalul Clinic Municipal Arad de la Consiliul Local al Municipiului Arad la Consiliul Județean Arad;

  • > Dispozițiile Consiliului Județean Arad nr. 491/12.05.2011 și 586/10.06.2011 pentru aprobarea structurii cu paturi a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și a altor măsuri organizatorice privind reorganizarea activității acestuia, care prevăd ca începând cu data de 15.06.2011 Spitalul Clinic Municipal Arad și Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Salvator Vuia” Arad și-au încetat activitatea, cele două unități mai sus menționate fiind reorganizate, începând cu data de 15.06.2011, ca structuri fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad;

  • > Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.

PROPUN:

Adoptarea unei hotărâri de către Consiliul Local al Municipiului Arad privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor aflate în domeniul public al Municipiului Arad în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad.

PRIMAR,

Ing. Xxxxxxxx Xxxxx

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD                          De acord,

Direcția Patrimoniu                                                     Administrator Public

Serviciul Administrare Patrimoniu                                        Xxxxxxx Xxxxx

Direcția de Strategii Publice și Comunicare

Serviciul Strategii Publice

Nr. 44684/04.07.2011

Raport de Specialitate

privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad

Având în vedere:

  • > Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare;

  • > Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;

  • > Hotărârea CLM Arad nr. 17/10.02.2011 privind predarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a managementului asistenței medicale cu privire la Spitalul Clinic Municipal Arad și însușirea protocolului de predare-preluare nr. 5755/31.01.2011, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Arad și Consiliul Județean Arad;

  • > Hotărârea Guvernului nr. 1404/2010 privind transferul managementului asistenței medicale pentru o unitate sanitară cu paturi din județul Arad, prin care se aprobă transferul managementului asistenței medicale cu privire la Spitalul Clinic Municipal Arad de la Consiliul Local al Municipiului Arad la Consiliul Județean Arad;

  • > Dispozițiile Consiliului Județean Arad nr. 491/12.05.2011 și 586/10.06.2011 pentru aprobarea structurii cu paturi a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și a altor măsuri organizatorice privind reorganizarea activității acestuia, care prevăd ca începând cu data de 15.06.2011 Spitalul Clinic Municipal Arad și Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Salvator Vuia” Arad și-au încetat activitatea, cele două unități mai sus menționate fiind reorganizate, începând cu data de 15.06.2011, ca structuri fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad;

Se impune necesitatea încheierii unui Contract de Administrare între Consiliul Local al Municipiului Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, privind imobilele în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad, pentru o mai bună gestionare a bazei materiale a acestuia, care să răspundă nevoilor imediate ale comunității la nivel local.

PROPUNEM:

  • 1. Darea în administrarea către Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor aflate în domeniul public al Municipiului Arad în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad prevăzute în Anexa 1 la prezentul raport de specialitate;

  • 2.  Încheierea contractului de administrare între Consiliul Local al Municipiului Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, privind imobilele aflate în domeniul public al Municipiului Arad în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad, prevăzut în Anexa 2 la prezentul raport de specialitate.

Director executiv, Xxxx Xxxxx

Director executiv Xxxxxx Xxxxx


Șef serviciu,

Șef serviciu,

Xxxxxxx Xxxxxx Xxxx

Xxxxx X. Xxxxxxx


Xxxxx Xxxxxxx/2Ex/Xxxxx Xxxxxxx


Anexa Nr. 1

la Raportul de specialitate nr. 44684/04.07.2011

Imobilele din domeniul public al Municipiului Arad în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad

Nr.

Imobil

Adresa

1

Spitalul Clinic

P-ța Mihai Viteazul nr. 5-8

2

Secția Dermatologie

P-ța M Viteazul nr. 10

3

Secția ORL - Oftalmologie

P-ța M Viteazul nr.11-12

4

Cabinet medicină sportivă, cabinet medicina muncii, cabinet planing familial, cabinet oncologie, punct farmaceutic pentru oncologie

B-dul Revoluției nr.45

5

Dispensar TBC/Radiologie (extrafunciar, conform plan de situație atașat)

Calea Victoriei nr. 39-41

6

Secția externă Bulci (în proces de retrocedare)

Sat Bulci, comuna Bata

CONTRACT DE ADMINISTRARE

Nr._________________

Anexă la Raportul de Specialitate Nr. 44684/04.07.2011

  • I. PĂRȚILE

Municipiul Arad, reprezentat prin Consiliul Local al Municipiului Arad, administrator al proprietății publice, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției nr. 75, în calitate de PROPRIETAR, reprezentat prin Ing. Xxxxxxxx Xxxxx, în calitate de Primar al Municipiului Arad,

Și

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cu sediul în Arad, Calea Victoriei nr. 1, reprezentat prin Dr. Xxxxxx Xxxxxxxx - Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, în calitate de ADMINISTRATOR,

au convenit asupra încheierii prezentului contract.

  • II. OBIECTUL CONTRACTULUI

Art.1. Obiectul contractului îl constituie dreptul de administrare asupra imobilelor (terenuri și clădiri) în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad, menționate în Anexa la contract.

  • III. DURATA CONTRACTULUI

Art.2. Prezentul contract se încheie pe o perioadă de 5 ani și se prelungește după expirarea termenului, cu acordul părților.

  • IV. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

Art.3. OBLIGAȚIILE PROPRIETARULUI

  • 1.  Să predea administratorului, pe baza unui protocol/proces-verbal, imobilele (terenuri și clădiri) în care fostul Spital Clinic Municipal Arad își desfășoară activitatea. Protocolul/Procesul-verbal va evidenția starea bunurilor predate și va face parte integrantă din prezentul contract.

  • 2.  În derularea contractului, prin acțiunile întreprinse, să nu stânjenească, prin acțiuni sau inacțiuni, activitatea specifică a administratorului.

  • 3.  Să finanțeze lucrările de consolidări, reparații capitale, precum și orice alte lucrări de această natură necesare imobilelor.

  • 4. Să urmărească, să intervină și să finanțeze lucrările pentru păstrarea în bune condiții a elementelor structurii de rezistență a clădirilor;

Art.4. OBLIGAȚIILE ADMINISTRATORULUI

  • 1.  Să preia de la proprietar, pe baza unui protocol/proces-verbal, imobilele (terenuri și clădiri) în care fostul Spital Clinic Municipal Arad își desfășoară activitatea.

  • 2.  Să inventarieze anual, până în luna noiembrie și să transmită proprietarului, listele de inventariere privind terenurile și clădirile.

  • 3.  Să mențină în siguranță imobilul și să aducă la cunoștința proprietarului orice tulburare de drept sau ca urmare a stării tehnice a imobilelor din punct de vedere al siguranței de exploatare;

  • 4.  Pe toată durata administrării, să păstreze în bune condiții bunul încredințat, precum și accesoriile acestuia, să nu le degradeze sau deterioreze;

  • 5.  Să permită accesul propietarului în spațiul încredințat ori de câte ori acest lucru este necesar, pentru a controla administrarea imobilelor încredințate și starea acestora;

  • 6.  Să încheie contracte ferme cu furnizorii de utilități și să respecte obligațiile asumate prin contracte. Repararea oricărui prejudiciu pe care administratorul îl va cauza acestora revine în exlusivitate administratorului;

  • 7.  Să asigure cheltuielile de întreținere și gospodărie curentă ale imobilelor administrate (energie electrică, gaze, apa potabilă, canalizare, termoficare, oxigen, etc.).

  • 8.  Să asigure cheltuielile necesare și să organizeze servicii privind paza, PSI, salubritate, atât pentru deșeuri menajere, cât și pentru materialele specifice medicale, curățenie, deszăpezire.

  • 9.  Să asigure urmărirea comportării în exploatare a imobilului, potrivit legii;

  • 10. Să răspundă în nume propriu în litigiile referitoare la dreptul de administrare;

  • 11. Să arate în fața instanței titularul dreptului de proprietate, în litigiile ce au ca obiect dreptul de proprietate, în caz contrar purtând răspunderea pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații;

  • 12. Să nu schimbe destinația imobilelor;

  • 13. Să asigure plata impozitelor și taxelor locale;

  • 14. Să prezinte propunerile de reparații capitale, consolidări, extinderi și modernizări proprietarului, până în luna noiembrie a fiecărui an.

  • 15. Să nu cesioneze dreptul de administrare unei alte entități juridice fără aprobarea Consiliul Local al Municipiului Arad;

  • 16. Să prezinte anual, sau ori de câte ori se solicită de către proprietar, situația gestiunii imobilelor, stadiul plății impozitelor și stadiul realizării investițiilor;

  • 17. Să asigure păstrarea în perfectă stare de funcționare și autorizarea conform cerințelor legale pentru utilajele și echipamentele specifice (lifturi, dotări laboratoare radioterapie, radiologie, cazane, instalații sub presiune, etc.).

  • 18. În situația închirierii sau concesionării, de către administrator, a unor spații din cele care fac obiectul prezentului contract, administratorul are obligația să vireze la bugetul local sumele încasate din închirierea sau concesionarea bunurilor proprietate publică, mai puțin o cotă-parte de 50% pe care are dreptul să o încaseze (conform art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare). Suma destinată bugetului local va fi virată în termen de 15 zile de la data încasării.

  • V. DREPTURILE PĂRȚILOR

Art.5. DREPTURILE PROPRIETARULUI

  • 1.  Exercită dreptul de dispoziție, în condițiile legii, asupra imobilelor (terenuri și clădiri), prevăzute la art.1.

  • 2.  Să modifice în mod unilateral partea reglementară a contractului de administrare, din motive excepționale legate de interesul local;

  • 3.  Să solicite administratorului situația gestiunii imobilelor;

  • 4.  Să controleze administrarea imobilele încredințate și starea acestora;

  • 5.  Să înscrie în proprietatea publică a Municipiului Arad orice corp de clădire nou construit în incintele imobilelor date spre administrare.

Art. 6. DREPTURILE ADMINISTRATORULUI

  • 1.  Dreptul de a folosi imobilele administrate, potrivit destinațiilor acestora.

  • 2.  Dreptul de a realiza lucrări de investiții, reabilitare, modernizare, precum și alte lucrări, indiferent de natura acestora, cu aprobarea prealabilă a Consiliului Local al Municipiului Arad. După realizare, aceste lucrări vor intra în proprietatea publică a Municipiului Arad.

  • 3.  În situația închirierii sau concesionării, de către administrator, a unor spații din cele care fac obiectul prezentului contract, acesta are dreptul să încaseze o cotă-parte de 50% din chirie (conform art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare).

  • VI. ÎNCETAREA CONTRACTULUI

Art.7. Contractul încetează prin:

  • 1.  Expirarea termenului prevăzut în contract;

  • 2.  Acordul de voință al părților contractante, exprimat în scris;

  • 3.  Desființarea titlului proprietarului; proprietarul nu este răspunzător de schimbarea regimului juridic al imobilului ca urmare a unor reglementări legale adoptate după semnarea prezentului contract sau ca urmare a unor procese de revendicare, administratorul nefiind în drept să pretindă nici un fel de despăgubiri de la proprietar;

  • 4.  Prin revocare, numai dacă administratorul nu-și exercită drepturile și obligațiile ce derivă din prezentul contract.

  • VII. FORȚA MAJORĂ

Art.8. Forța majoră invocată cu respectarea prevederilor legale exonerează de răspundere partea care o invocă.

  • VIII. LITIGII

Art.9. Toate litigiile născute din aplicarea prevederilor prezentului contract se vor soluționa pe cale amiabilă, prin negocieri între părți.

Art.10. Litigiile nesoluționate pe cale amiabilă vor fi înaintate spre soluționare instanței judecătorești competente.

  • IX. DISPOZIȚII FINALE

Art. 11. Modificarea contractului se poate face în limitele legislației române, după o notificare prealabilă, cu acordul părților, prin act adițional, excepție făcând hotărârile Consiliului Local al Municipiului Arad sau alte normative - legi, hotărâri de guvern, ordonanțe, etc., ale căror prevederi sunt imperative și nu fac obiectul unui act adițional.

Art.11. În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu.

Art.12. În litigiile cu terți, referitoare la dreptul de proprietate, administratorul are obligația de a arăta instanței cine este titularul dreptului de proprietate. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligații poate atrage revocarea dreptului de administrare.

Art.13. Prezentul contract poate fi modificat și completat prin acte adiționale, însușite de ambele părți.

Art.14. Prezentul contract se încheie în 5 exemplare originale.

PROPRIETAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

ADMINISTRATOR, SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD

MANAGER Dr. Xxxxxx Xxxxxxxx

DIRECTOR ECONOMIC


CONSILIER JURIDIC


P R I M A R

Ing. Xxxxxxxx Xxxxx

DIRECTOR ECONOMIC

Xxxxx Xxxxx

CONSILIER JURIDIC

Anexa

la Contractul de Administrare Nr.

privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a imobilelor în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad

Imobilele din domeniul public al Municipiului Arad în care își desfășoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad

Nr.

Imobil

Adresa

Date identificare

1

Spitalul Clinic

P-ța Mihai Viteazul nr. 5-8

CF 78123 Nr cadastr. 14306

CF 66022 Arad Nr. top 374

CF 303 Arad Nr. top 373

CF 304 Arad Nr. top 375

CF 305 Arad Nr. top 376

2

Secția Dermatologie

P-ța M Viteazul nr.10

CF 7273 Arad Nr. top 307/a

3

Secția ORL - Oftalmologie

P-ța M Viteazul ’ nr.11-12

CF 65408 Arad Nr.top 263/b.3.etc/b/1

4

Cabinet medicină sportivă, cabinet medicina muncii, cabinet planing familial, cabinet oncologie, punct farmaceutic pentru oncologie

B-dul Revoluției nr.45

CF nr. 59803 Arad, nr.top 232/8 - 11 / I, II, III, V, VI, VII, IX CF. nr. 68249 Arad, nr.top 232/8 -

11 / I, II ,III , V, VI, VII, IX

5

Dispensar TBC/Radiologie (extrafunciar, conform plan de situație atașat)

Calea Victoriei nr.

39-41

6

Secția externă Bulci (în proces de retrocedare)

Sat Bulci, comuna Bata

C.F. 675 Nr. top 374/b/1 CF 341 Nr. top 374/b