Hotărârea nr. 44/2010
privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005 privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul AradROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.44 din 4 martie 2010
privind modificarea și completarea
Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005
privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere :
-Inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive, înregistrată cu nr. 70411/10.12.2009;
-raportul comun al Biroului Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre și al Poliției Comunitare Arad, înregistrat cu nr. 70476/11.12.2009;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -Avizul Poliției Rutiere exprimat prin adresa cu nr. 260162/25.10.2009;
-prevederile Ordonanței Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-scopul asigurării condițiilor de confort, ambientului și protejarea mediului construit și natural, prin asigurarea desfășurării fluente a circulației rutiere prin decongestionarea acesteia;
În temeiul art.36 alin.(2) lit.”c”, alin.(9) și art. 45 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art.I.1.Alin.(1) și (2) din art.8 se vor modifica și vor avea următorul conținut:
„(1)Este interzisă gararea pe domeniul public sau privat al municipiului Arad a tuturor categoriilor de autovehicule ce fac obiectul prezentei hotărâri.
-
(2)Este interzisă gararea pe domeniul public din municipiul Arad a tuturor categoriilor de autovehicule, precum și a autoturismelor, proprietatea persoanelor fizice sau juridice, în vederea închirierii sau vânzării.”
2.După alin.(2) se introduc alin.(21) și (22) care vor avea următorul conținut:
-
(21) Este interzisă gararea și/sau staționarea pe trotuare, zone verzi, zone înierbate ce delimitează partea carosabilă de trotuare, spațiul dintre liniile de rulare ale tramvaielor din fața Palatului Administrativ din municipiul Arad a tuturor categoriilor de autovehicule, indiferent de proprietar și de masa maximă autorizată.
-
(22) Se interzice staționarea autovehiculelor ce efectuează transport de călători, pe domeniul public, în alte locuri decât în cele desemnate ca fiind stații de îmbarcare / debarcare pentru călători conform traseului aprobat pentru fiecare societate care efectuează transport de persoane.
Art.II.Articolul 11 se modifică și va avea următorul conținut:
„(1)Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată cuprinsă între 3,5 to și 7,5 tone în zona B este permis cu plata tarifului prevăzut în anexa 2 și pe baza autorizației de acces emisă în condițiile reglementate de prezenta hotărâre.
(2)Zona B este reprezentată de străzile municipiului Arad, cu excepția celor cuprinse în zona A și enumerate în anexa 1, respectiv cu excepția celor cuprinse în anexa 3.”
Anexele 2 și 3 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005, republicată, cuprinzând străzile din în Zona B, respectiv Zona C, se abrogă.
Art.III.Articolele 13, 14 și 16 se abrogă.
Art.IV.Art.15 se modifică și va avea următorul conținut:
„Este interzis accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 t, cu excepțiile prevăzute în anexa 3 și art.14”.
Art.V.Articolul 17 se modifică și va avea următorul conținut:
„(1)Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei hotărâri următoarele categorii de vehicule:
-
a. Cele aparținând Ministerului Apărării Naționale, Poliției, Serviciilor de Ambulanță, Pompierilor, Protecției Civile, Poliției de Frontieră, Ministerului Justiției, Ministerului Administrației și Internelor, instituțiilor statului cu atribuții în securitatea și siguranța națională, serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, astfel cum sunt definite în Ordonanța Guvernului nr.88/2001 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare;
-
b. Cele destinate intervenției în caz de avarii la rețele tehnico-edilitare vor avea acces atât în zona A cât și în zona B cu plata tarifului prevăzut în anexa 2;
-
c. Cele aparținând societăților care prestează servicii publice de gospodărire comunală și salubritate, având ca beneficiar Municipiul Arad;
-
d. Cele aparținând Municipiului Arad, destinate tractării/transportului autoturismelor avariate/abandonate sau fără stăpân sau staționate neregulamentar;
-
e. Cele care efectuează transporturi gabaritice sau de tonaj depășit condiționat de plata tarifului dublu, prevăzut în anexa 2 și cu avizul administratorului drumului;
-
f. Cele care efectuează transporturi de mobilă condiționat de plata tarifului prevăzut în anexa 2 pentru zona B;
-
g. Cele care efectuează transporturi de carburanți la stațiile de distribuție - au acces în toate zonele condiționat de plata tarifului prevăzut la anexa 2 pentru Zona B. Tariful este datorat de administratorul stației, beneficiar al transportului de carburanți;
-
h. Cele care transportă materiale de construcții la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare au acces în toate zonele pe baza autorizației de construcție și condiționat de plata tarifului prevăzut în anexa 2. Traseul care trebuie urmat de către transportator până la punctul de lucru va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul acesteia. Autorizația de transport se va elibera pe maxim o lună de zile, termenul de eliberare a autorizației de acces pentru vehiculele încadrate la prezenta excepție fiind de maxim 10 zile lucrătoare;
-
i. Cele cu masa maximă autorizată de până la 7,5 to, care transportă țiglă la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare - au acces în toate zonele, cu plata tarifului prevăzut în anexa 2 pentru zona B, necondiționat de autorizația de construire, dar cu durata de acces limitată la 24 de ore;
-
j. Cele cu masa maximă autorizată de 12,5 to, care efectuează transport de parafină pentru atelierul de confecționat lumânări, aparținând Parohiei Ortodoxe Române, situat pe strada Eminescu, beneficiază de acces gratuit, cu respectarea programului de aprovizionare a agenților economici, conform articolului 10 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad. nr.51/2005 privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în mun. Arad, republicată**;
-
k. Cele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to care aprovizionează centrele comerciale situate în zonele A și B, condiționat de plata tarifului dublu prevăzut în anexa 2, pentru zona B, cu respectarea programului de aprovizionare a agenților economici și a traseului stabilit prin autorizația de acces; Autorizația de acces se va elibera doar la solicitarea centrului comercial.
-
l. Cele aparținând societăților comerciale care execută lucrări de construcții pe domeniul public al municipiului Arad, în beneficiul și la comanda Municipiului Arad, condiționat de plata tarifului prevăzut în anexa 2, pentru zona B, pe baza autorizației de construire sau a contractului/comenzii de lucrări eliberate de către Primăria Municipiului Arad; Traseul care trebuie urmat de către aceste vehicule până la punctul de lucru, va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul autorizației de acces.
-
m. Cele aparținând societăților comerciale care execută lucrări de construcții, au acces în toate zonele, pe baza Autorizației de Construcție și condiționat de plata tarifului prevăzut în anexa 2, pentru zona B; Durata maximă pe care se va elibera autorizația de acces pentru vehiculele ce se încadrează la prezenta excepție, este de o (1) lună de zile calendaristice.
-
n. Va constitui excepție zona aeroportului și căile de acces înspre acea zonă, și anume: Aleea Aeroportului, Calea Bodrogului, str. Pădurii, str. Cocorilor, str. Bumbacului și str. Poetului;
-
o. Cele care efectuează transporturi în situații de forță majoră, au acces în toate zonele necondiționat de plata tarifului prevăzut în anexa 2. Prin forță majoră se înțelege împrejurarea de origine externă, cu caracter extraordinar, absolut, imprevizibilă și inevitabilă. Poate fi un fenomen natural sau un eveniment social.
-
p. Cele care efectuează transporturi în vederea organizării de evenimente cultural-artistice de către Primăria Municipiului Arad.
(2)Vehiculele destinate transportului de persoane au acces gratuit în cele două zone, condiționat de respectarea strictă a traseelor aprobate pentru cursele efectuate de acestea.
Transportatorii care efectuează transport de călători au obligația afișării la loc vizibil, atât în interiorul, cât și în exteriorul fiecărui vehicul destinat transportului de persoane, a traseelor aprobate pentru cursele efectuate de acestea. Nerespectarea traseelor aprobate va conduce la aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
Neafișarea traseelor aprobate va conduce la aplicarea sancțiunilor prevăzute la articolul 27.
-
(3) Folosirea autorizației de acces la transportul altor tipuri de materiale față de cele pentru care aceasta a fost eliberată va conduce la anularea autorizației de acces și aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
-
(4) Nerespectarea traseului inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul acesteia va conduce la anularea autorizației de acces și aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.”
Art.VI.Articolul 19 se abrogă.
Art.VII.Art. 20 se modifică și va avea următorul conținut :
„(1)Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to, care efectuează transporturi cu destinația Arad, în zonele A și B, pentru o durată ce nu depășește 24 de ore, este permis în condițiile stabilite de prezenta hotărâre, cu plata tarifului de o zi (24 ore) prevăzut în anexa 2, atât pe baza autorizației de acces eliberată de Primăria Municipiului Arad, cât și pe baza „vignetelor de acces”, vignete ce au o valabilitate de 24 de ore.
-
(2) Vignetele de acces se pot achiziționa la punctele de vânzare a vignetelor amplasate la intrările în oraș.
-
(3) Stațiile de distribuție carburanți care acceptă punerea în vânzare a vignetelor de acces în municipiu pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to, au dreptul de a încasa 5% din valoarea tarifului pentru fiecare vignetă vândută de către aceștia. Punerea în vânzare a vignetelor de acces de către stațiile de carburanți se va face în baza unei convenții de colaborare încheiate între acestea și Primăria Municipiului Arad, modelul protocolului de colaborare fiind prezentat în Anexa 4 la prezenta hotărâre.”
Art.VIII.Se introduce:
Cap. VI1 REGLEMENTAREA TRAFICULUI CU TONAJ DEPĂȘIT, cu următorul conținut: Art.251 Se stabilesc următoarele puncte de cântărire a tonajului autovehiculelor:
-Calea Aurel Vlaicu - zona de acces în municipiu dinspre Nădlac, după sensul giratoriu de la centrul Comercial „Armonia”,
-Calea Zimandului - parcarea din zona Cimitirului Ortodox,
-Zona Industrială Est - tronsonul cuprins între locuințele ANL și strada Voinicilor, -strada Steagului - Zona terenului viran de la intrarea în municipiu, -Calea Timișorii - Zona cuprinsă între pasajul (la nivel) cu calea ferată și strada Orșova.
Art.252 Depășirea masei maxime autorizate este contravenție și se sancționează conform art.27 alin. (f).
Art.253 Se exceptează de la prevederile art.252 transporturile speciale, agabaritice, dacă acestea au solicitat și obținut o autorizație de acces din partea Primăriei Municipiului Arad. Art.IX.Art. 27 se completează cu literele „f” și „g” care vor avea următorul conținut:
„ f.Contravențiile prevăzute la art.252 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.
g.Cu ocazia constatării contravențiilor sancționate conform art.27, lit.(d), în cazul în care contravenientul nu este de față, agenții constatatori întocmesc Nota de Constatare prevăzută în anexa 5 la prezenta hotărâre, prin care i se aduce la cunoștință acestuia că a încălcat prevederile articolului 8, faptă ce constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională.”
Art.X.Art. 28 se modifică și va avea următorul conținut :
„Contravențiile se constată și sancțiunile se aplică de către agenții constatatori, împuterniciți ai primarului.”
Art.XI.Art. 29 Se completează cu alin. (3) care va avea următorul conținut :
„(3)Contravenienților, persoane fizice sau juridice, după caz, li se aplică sancțiunile contravenționale de la art.27.”
Art.36.Este interzis accesul în municipiul Arad a autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 22 tone cu excepția situațiilor prevăzute la art.17 lit.e) și o).
Art.XII.Anexele 1, 4 și 8 ale Hotărârii nr.51/2005, republicată conform Hotărârii nr.146/2007 se modifică și vor avea conținutul prezentat în anexele 1, 2 și 3 ale prezentei hotărâri.
Art.XIII.Se introduc două anexe noi, cu conținutul prevăzut în anexele 4 și 5 la prezenta hotărâre.
Art.XIV.Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad se aduce la cunoștință publică în forma republicată, dându-se articolelor și anexelor o nouă numerotare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
cod:PMA- S1-02
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Biroului Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre
1 ex. Poliției Comunitare Arad
1 ex.Instituția Prefectului-Județ ul Arad
1 ex..Dosar ședinț a CLMA 04.03.2010
Zonarea municipiului
Zona A cuprinde străzile:
- B-dul Revoluției - pe tronsonul cuprins între Strada Peneș Curcanul și Teatru de Stat Arad, Tribunul Dobra, Grigore Alexandrescu- tronsonul cuprins între P-ța A. Iancu și intersecția cu str. Cozia, Xxx. Xxxxxxx , Mețianu, V. Goldiș, M. Eminescu- tronson cuprins între intersecția str. Șt. Cicio Pop și B-dul Revoluției, L. Blaga, V. Alecsandri, Horia, Cloșca, Crișan, , M. Stănescu, Xxxxxx Xxxxxxxx, T. Vladimirescu, Xxx. Xxxx de Teiuș, Xxxxx Xxxxx Xxxxx, Xxxxxx Xxxxxxx, Xxxxxxx Xxxxx, Corneliu Coposu - tronsonul cuprins între intersecția cu strada Șt. A. Doinaș și piața Podgoria, P-ța Podgoria, strada Peneș Curcanul - tronsonul cuprins între intersecția cu b-dul Revoluției și intersecția cu strada Bihorului, B-dul Iuliu Maniu, pasajul rutier Micălaca, Bihorului, pasajul rutier Grădiște, Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxxx Xxxxxxxxxxxx, Alecu Russo, Xxxxx Xxxxxxx, I. C. Brătianu, Andreescu, Nicolae Grigorescu, P-ța Luther, Str. Blajului, Romul Veliciu (Parâng), Xenopol, 1 Decembrie 1918, Aviator Georgescu, Unirii, N. Bălcescu, Xxxxxxx Xxxxxxxxxx , Mozart, Dacilor - de la intersecția cu str. Ghe. Lazăr până la intersecția cu str. Paris, B-dul Decebal, Gheorghe Lazăr, B-dul Dragalina, V. Milea, Splaiul Praporgescu, Sebeșului, P-ța M. Viteazul, P-ța Catedralei, Xxxx Xxxxxxxxx, P-ța V. Roaită, Mărțișor, O. Ghibu, Neculce Plugarilor, Aleea Răsăritului, P-ța Sporturilor, Aleea Călimănești, M Olinescu, Calea Radnei - tronsonul cuprins între pasajul rutier Micălaca și strada Renașterii, Dosoftei, Lermontov, Liliac, Viorelelor, Maximilian, Fabius, Crinului, Adrian, Bujor, Lalelelor, Luncii, Cerbului, Poiana, Zefir, Argeș, I. Toader, Severin, Xxxxx Xxxx, Bârzava, Imașului, Zorelelor, Abrud - pe tronsonul cuprins între strada Imașului și strada Renașterii, Prieteniei, Miorița, Xxxxxx Xxxx, Milova, Aleea Cenad, Pășunii, Gherghinei, Busuioc, Fluierului, Săvârșin, Simfoniei, P-ța Soarelui, Vrancei - pe tronsonul cuprins între strada Pășunii și strada Renașterii, Stânjenel - pe tronsonul cuprins între strada Pășunii și strada Renașterii, Alba Iulia, Zalău, Sighișoara, Nucet, Batiștei, Felix, Tușnad, Aleea Borsec, Beiuș, Vaslui, Frăției - tronsonul cuprins între strada Felix și strada Renașterii, Dreptății - tronsonul cuprins între strada Felix și strada Renașterii, Ciobanului - tronsonul cuprins între strada Beiuș și strada Renașterii, Marginii - tronsonul cuprins între strada Vaslui și strada Renașterii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Tarife pentru obținerea autorizației de acces, în funcție de zonă și de masa maximă autorizată a vehiculului
|
Masa maximă admisă |
Zona | |
|
A |
B | |
|
până la 3,5 to |
Fără plată |
F ără plată |
|
între 3,51 - 7,5 to |
Nu au acces |
200 lei/lună sau 50 lei/zi |
|
peste 7,50 to |
Nu au acces |
Nu au acces |
* actualizarea valorii tarifelor de acces prevă zute în prezenta anexă se vor actualiza anual, la începutul fiecărui an, în conformitate cu valoarea Indicelui de Inflație comunicat de Institutul Național de Statistică .
**Zona B cuprinde străzile din municipiul Arad care nu fac parte din zona A, precum și excepțiile prevăzute în anexa 3
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
-
A. Traseul de tranzit pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to dinspre Timișoara se stabilește pe următoarele trasee:
-
- Calea Timișorii - strada Ștefan cel Mare - strada Pompei - strada Troiei - Pod Rutier Micălaca - B-dul Titulescu - pasaj CF- str. Voinicilor - Zona Industrială Micălaca Est - DN 7
-
- drum de centură;
-
B. Traseul de tranzit pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to spre Timișoara se stabilește pe următoarele trasee:
-
- DN 7 - Zona Industrială Micălaca Est - str. Voinicilor - pasaj CF- B-dul Titulescu - Pod Rutier Micălaca - strada Troiei - strada Pompei - Pod Rutier Micălaca - strada Ștefan cel Mare
-
- Calea Timișorii;
-
C. Traseul de tranzit pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to spre și dinspre Fântânele stabilește pe următoarele trasee :
-
- DJ - strada Steagului - strada Flacăra - strada Nicolaus Lenau - strada Ștefan cel Mare -Calea Timișorii - strada Ogorului;
-
- DJ - strada Steagului - strada Flacăra - strada Nicolaus Lenau - strada Pompei - strada Troiei - Pod Rutier Micălaca - B-dul Titulescu - pasaj CF- str. Voinicilor - Zona Industrială Micălaca Est - DN 7 - drum de centură.
-
D. Traseul de tranzit pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to, spre și dinspre aeroport, se stabilește pe următoarele trasee: Aleea Aeroportului, Calea Bodrogului, str. Pădurii, str. Cocorilor, str. Bumbacului și str. Poetului;
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
PROTOCOL DE COLABORARE
Încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005, privind reglementarea accesului utilajelor și vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masă maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad
Încheiat între:
Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției nr.75, reprezentat prin Primar -ing. Xxxxxxxx Xxxxx, în calitate de beneficiar.
Și
_________________________________ cu sediul în __________________________________, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ________________, cod unic de înregistrare _______________, reprezentată prin ___________________________________, în calitate de vânzător.
Cap. I Obligațiile beneficiarului.
-
1. Primăria Municipiului Arad va preda către vânzător, pe bază de proces - verbal de predare - primire, vignete cu valabilitatea de o zi necesare accesului autovehiculelor cu masa maximă admisă mai mare de 3,5 to. în municipiul Arad, în zona „A” respectiv „B”, conform zonării prevăzute de HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD . nr.51/2005, în vederea comercializării acestora.
-
2. În procesul verbal de predare-primire a vignetelor se va specifica seria și numărul, vignetelor care fac obiectul acestuia.
-
3. Primăria Municipiului Arad, prin personalul de specialitate va verifica trimestrial
concordanța dintre numărul de vignete vândute în luna anterioară verificării și sumele virate în codul __________________________________________.
Cap. II Obligațiile și drepturile vânzătorului.
-
1. Să preia pe bază de proces-verbal de predare - primire vignete cu valabilitatea de o zi, necesare accesului autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 to. în municipiul Arad, în zona „A” respectiv „B”, conform zonării prevăzute de HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD . nr.51/2005.
-
2. Să comercializeze vignete prin stațiile de carburanți, la prețul înscris pe vignete de 50 lei.
-
3. Să marcheze cu pixul (sau să perforeze vigneta) ziua și luna de valabilitate a vignetelor vândute și să elibereze bon fiscal, atașat prin capsare la vignete.
-
4. Să vireze lunar în contul ________________________________ , până la data
de 10 a fiecărei luni, sumele încasate în luna precedentă din vânzarea vignetelor.
-
5. Pe Ordinul de plată prin care se face viramentul se va menționa că sumele provin din vânzarea vignetelor și perioada în care au fost acestea vândute.
-
6. Valoarea vignetelor reprezintă TARIF, iar decontarea se face integral, fără a se percepe TVA.
-
7. Să întocmească și să transmită Primăriei Municipiului Arad, trimestrial, un
borderou care să cuprindă situația vânzării de vignete, de la seria.. ..Nr până la seria .... Nr........și suma corespunzătoare încasată.
-
8. Să răspundă material prin achitarea contravalorii nete/buc. pentru vignete pierdute.
-
9. Să răspundă pentru corectitudinea vânzării, marcării ( perforării) vignetelor și pentru eliberarea bonurilor fiscale pentru acestea.
-
10. Să permită verificarea trimestrială de către personalul de specialitate al Municipiului Arad a stocului de vignete de la stațiile de carburanți.
-
11. Vânzătorul are dreptul de a încasa contravaloarea unui procent de 5% din valoarea tarifului încasat pentru fiecare vignetă vândută de către acesta.
Cap. III Publicitatea.
Publicitatea pentru comercializarea vignetelor intră în sarcina Primăriei Municipiului Arad. În acest scop, Primăria Municipiului Arad va asigura elemente aplicabile pe totemurile stațiilor de carburanți, afișe, alte forme de publicitate vizuală, în vederea informării participanților la trafic asupra prevederilor HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD nr.51/2005, a zonării prevăzute de această hotărâre și a faptului că vignetele pot fi cumpărate la stațiile respective.
Cap. IV Durata Protocolului de colaborare
Prezentul PROTOCOL DE COLABORARE intră în vigoare de la data semnării și are o durata de 12 luni de zile calendaristice, iar dacă la expirarea perioadei de valabilitate a prezentului Protocol, cele două părți nu își exprimă dorință de a renunța sau a modifica obligațiile ce le revin, durata prezentului Protocol se poate prelungi de drept cu încă un 12 luni de zile.
Prezentul PROTOCOL s-a încheiat în 3( trei) exemplare.
MUNICIPIUL ARAD PRIMAR Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
VIZAT JURIDIC
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
B-dul Revoluției nr.________,
Tel. _______________; Fax ______________
NOTĂ DE CONSTATARE
Încheiată astăzi, ziua ________, luna ___________, anul ________, în Municipiul
Arad.
Subsemnatul ________________________________________________, având
funcția de __________________, în cadrul ______________________________, posesor al
legitimației nr. _______________, eliberată de _________________________________, în
baza Hotărârii nr.51 din 9 martie 2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad, republicată** am constatat că :
Vehiculul cu numărul de înmatriculare : _____________________________ marca
auto : _____________________, ora ___________ este garat pe domeniul public (locul
staționării)_____________________________din municipiul Arad, faptă ce constituie contravenție și
se sancționează cu amendă contravențională de la _________________ lei la
__________________, fiind prevăzută de art.27 lit. d) din HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD . nr.51 din 2005 republicată**.
Ca urmare, prin prezenta vă aducem la cunoștință faptul că ați fost sancționat contravențional, urmând a vi se comunica Procesul Verbal de Contravenție încheiat în baza prevederilor Hotărârii nr. 51/2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad, republicată** privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad.
AGENT CONSTATATOR
MARTOR,
domiciliat în ___________________
str. __________________ nr. _________
bl. ________, sc. ________, et. ______,
ap. ________, jud. _______________
CNP _____________________________
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
H O T Ă R Â R E A nr. 51 din 9 martie 2005
privind reglementarea accesului utilajelor și vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în municipiul Arad, republicată** conform modificărilor aprobate prin Hotărârea nr.44/2010
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativele Primarului Municipiului Arad, exprimate în expunerile de motive înregistrate cu nr.7425/4.03.2005, 4284/25.01.2007, 37.974/30.05.2007;
-raportul Serviciului Edilitar nr.7426/4.03.2005;
-rapoartele ad.4284/25.01.2007 și 37.975/30.05.2007 ale Biroului Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-avizele Poliției Rutiere exprimate prin adresele cu nr.160871/9.03.2005, 25.635/26.03.2007 și nr. 260.162 din 25.10.2009;
-avizul Consiliului Județean Arad exprimat prin adresa cu nr.7776/7.03.2005;
-Hotărârea nr. 90/2007, Hotărârea nr.146/2007, Hotărârea nr.146/2007 ale Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005 privind reglementarea accesului utilajelor și vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în municipiul Arad;
În considerarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 413/2002, Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Regulamentului de aplicare, ale Ordonanței Guvernului nr.2/2001, privind regimul contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare;
În scopul asigurării condițiilor de confort ambiental și protejarea mediului construit și natural, prin asigurarea desfășurării fluente a circulației rutiere prin descongestionarea acesteia;
În aplicarea art.128 alin.(1), lit. „d” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, aprobată și republicată prin Legea nr.49/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 36 alin.(1), alin.(2) lit.„c” și alin.(6) lit.”a” pct.13 și art. 45 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată
În temeiul art. XIV din Hotărârea nr.44/2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad, se republică prezenta
H O T Ă R Â R E
CAP.I.DISPOZIȚII GENERALE
9
Art.1.Obiectul de reglementare al hotărârii este accesul utilajelor și vehiculelor destinate transporturilor de mărfuri, denumite în continuare VEHICULE, cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to pe drumurile publice din municipiul Arad.
Art.2.Scopul propus prin prezenta hotărâre, în considerarea obiectului ei, se realizează ținând cont de următoarele cerințe:
-
a) asigurarea unui nivel ridicat de siguranță a traficului,
-
b) asigurarea condițiilor de conservare și protejare a mediului natural,
-
c) asigurarea condițiilor de conservare a zonelor protejate a orașului,
-
b) asigurarea administrării în condiții de eficiență și protejare a infrastructurii rutiere.
CAP.II.REGLEMENTĂRI REFERITOARE LA REGIMUL DE ACCES
Secțiunea I - Reguli comune privind accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to
Art.3.Vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to circulă în condiții de autorizare și tarifare prevăzute în prezenta hotărâre.
Art.4.Pentru ansamblul de vehicule masa maximă autorizată se calculează prin însumarea masei maxime autorizate a tractorului și a remorcii.
Art.5.(1)Prin grija administratorului drumului, interdicțiile și restricțiile stabilite prin prezenta hotărâre sunt semnalizate prin mijloace de semnalizare rutieră: indicatoare de reglementare, de interzicere sau restricție care pot fi însoțite și de panouri cu semne adiționale conținând inscripții sau simboluri care le precizează, completează ori limitează semnificația sau unde este cazul, marcaje prin care se avertizează sau îndrumă participanții la trafic.
-
(2)Pentru drumurile publice incluse în programe de modernizare a infrastructurii rutiere se asigură trasee de deviere. Traseele de deviere sunt stabilite de Primar, prin dispoziție, cu avizul comisiei de sistematizare a circulației.
Art.6. Aprovizionarea piețelor este permisă doar în intervalul orar 19,00 - 8,00, cu respectarea restricțiilor de tonaj stabilite pentru fiecare zonă (fără obligația de plată a tarifului).
Art.7.Conducătorii vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to au obligația de a afișa la loc vizibil autorizația de acces în original (nu sunt admise copiile).
Art.8.(1)Este interzisă gararea pe domeniul public sau privat al municipiului Arad a tuturor categoriilor de autovehicule ce fac obiectul prezentei hotărâri.
-
(2) Este interzisă gararea pe domeniul public din municipiul Arad a tuturor categoriilor de autovehicule, precum și a autoturismelor, proprietatea persoanelor fizice sau juridice, în vederea închirierii sau vânzării.
-
(3) Este interzisă gararea și/sau staționarea pe trotuare, zone verzi, zone înierbate ce delimitează partea carosabilă de trotuare, spațiul dintre liniile de rulare a tramvaielor din fața Palatului Administrativ din municipiul Arad a tuturor categoriilor de autovehicule, indiferent de proprietar și de masa maximă autorizată.
-
(4) Se interzice staționarea autovehiculelor ce efectuează transport de călători, pe domeniul public, în alte locuri decât în cele desemnate ca fiind stații de îmbarcare / debarcare pentru călători conform traseului aprobat pentru fiecare societate care efectuează transport de persoane.
-
(5) În cazul autovehiculelor - cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to - care efectuează transport de marfă, prin garare se înțelege staționarea pe domeniul public, în afara intervalului orar prevăzut la articolul 10.
-
(6) Prin staționare se înțelege imobilizarea voluntară a autovehiculului, pe o durată mai mare de 5 minute.
Secțiunea a II-a - Accesul și circulația vehiculelor în zona A.
Art.9.(1)Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to, în zona A, delimitată conform Anexei 1, este interzis.
(2)Fac excepție de la prevederile alin. (1) vehiculele de aprovizionare (încărcare -descărcare) cu masa maximă autorizată până la 7,5 to, care au acces în intervalul orar 2000 -2200, cu plata tarifului dublu prevăzut în Anexa 2, pentru zona B.
Art.10.(1)Staționarea pe domeniul public a autovehiculelor - cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5t, care efectuează transport marfă, pentru încărcarea acestora, respectiv pentru aprovizionarea agenților economici, este permisă în intervalul orar 06,0009,00, respectiv 18,00 - 22,00.
(2)Nerespectarea intervalului orar stabilit pentru activitatea de încărcare a autovehiculelor - cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t, care efectuează transport marfă, respectiv pentru aprovizionarea agenților economici, se sancționează cu amendă contravențională conform art.27.
Secțiunea a III-a - Accesul vehiculelor în zona B
9
Art.11.(1)Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată cuprinsă între 3,5 to și 7,5 tone în zona B este permis cu plata tarifului prevăzut în anexa 2 și pe baza autorizației de acces emisă în condițiile reglementate de prezenta hotărâre.
(2)Zona B este reprezentată de străzile municipiului Arad, cu excepția celor cuprinse în zona A și enumerate în anexa 1, respectiv cu excepția celor cuprinse în anexa 3.
Art.12.În zona B, vehiculele cu masa maximă autorizată de 3,5 to au acces liber.
Art.13.Este interzis accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 t, cu excepțiile prevăzute în anexa 3 și art.14.
CAP.III.EXCEPȚII
9
Art.14.(1)Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei hotărâri următoarele categorii de vehicule:
-
a) Cele aparținând Ministerului Apărării Naționale, Poliției, Serviciilor de Ambulanță, Pompierilor, Protecției Civile, Poliției de Frontieră, Ministerului Justiției, Ministerului Administrației și Internelor, instituțiilor statului cu atribuții în securitatea și siguranța națională, serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, astfel cum sunt definite în Ordonanța Guvernului nr. 88/2001 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare;
-
b) Cele destinate intervenției în caz de avarii la rețele tehnico-edilitare vor avea acces atât în zona A cât și în zona B cu plata tarifului prevăzut în anexa 2;
-
c) Cele aparținând societăților care prestează servicii publice de gospodărire comunală și salubritate, având ca beneficiar Municipiul Arad;
-
d) Cele aparținând Municipiului Arad, destinate tractării/transportului
autoturismelor avariate/abandonate sau fără stăpân sau staționate neregulamentar;
-
e) Cele care efectuează transporturi gabaritice sau de tonaj depășit condiționat de plata tarifului dublu, prevăzut în anexa 2 și cu avizul administratorului drumului;
-
f) Cele care efectuează transporturi de mobilă condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa 2 pentru zona B;
-
g) Cele care efectuează transporturi de carburanți la stațiile de distribuție - au acces în toate zonele condiționat de plata tarifului prevăzut la anexa 2 pentru Zona B. Tariful este datorat de administratorul stației, beneficiar al transportului de carburanți;
-
h) Cele care transportă materiale de construcții la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare au acces în toate zonele pe baza autorizației de construcție și condiționat de plata tarifului prevăzut în anexa 2. Traseul care trebuie urmat de către transportator până la punctul de lucru va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul acesteia. Autorizația de transport se va elibera pe maxim o lună de zile, termenul de eliberare a autorizației de acces pentru vehiculele încadrate la prezenta excepție fiind de maxim 10 zile lucrătoare.
-
i) Cele cu masa maximă autorizată de până la 7,5 to, care transportă țiglă la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare - au acces în toate zonele, cu plata tarifului prevăzut în Anexa 2 pentru zona B, necondiționat de autorizația de construire, dar cu durata de acces limitată la 24 de ore;
-
j) Cele cu masa maximă autorizată de 12,5 to, care efectuează transport de parafină pentru atelierul de confecționat lumânări, aparținând Parohiei Ortodoxe Române, situat pe strada Eminescu, beneficiază de acces gratuit, cu respectarea programului de aprovizionare a agenților economici, conform articolului 10 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad. nr.51/2005 privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad;
-
k) Cele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to care aprovizionează centrele comerciale situate în zonele A și B, condiționat de plata tarifului dublu prevăzut în Anexa 2, pentru zona B, cu respectarea programului de aprovizionare a agenților economici și a traseului stabilit prin autorizația de acces; Autorizația de acces se va elibera doar la solicitarea centrului comercial.
-
l) Cele aparținând societăților comerciale care execută lucrări de construcții pe domeniul public al municipiului Arad, în beneficiul și la comanda Municipiului Arad, condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa 2, pentru zona B, pe baza autorizației de construire sau a contractului/comenzii de lucrări eliberate de către Primăria Municipiului Arad; Traseul care trebuie urmat de către aceste vehicule până la punctul de lucru, va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul autorizației de acces.
-
m) Cele aparținând societăților comerciale care execută lucrări de construcții, au acces în toate zonele, pe baza Autorizației de Construcție și condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa 2, pentru zona B; Durata maximă pe care se va elibera autorizația de acces pentru vehiculele ce se încadrează la prezenta excepție, este de o (1) lună de zile calendaristice.
-
n) Constituie excepție zona aeroportului și căile de acces înspre acea zonă, și anume: Aleea Aeroportului, Calea Bodrogului, str. Pădurii, str. Cocorilor, str. Bumbacului și str. Poetului;
-
o) Cele care efectuează transporturi în situații de forță majoră, au acces în toate zonele necondiționat de plata tarifului prevăzut în anexa 2. Prin forță majoră se înțelege împrejurarea de origine externă, cu caracter extraordinar, absolut, imprevizibilă și inevitabilă. Poate fi un fenomen natural sau un eveniment social.
-
p) Cele care efectuează transporturi în vederea organizării de evenimente cultural-artistice de către Primăria Municipiului Arad.
-
(2) Vehiculele destinate transportului de persoane au acces gratuit în cele două zone, condiționat de respectarea strictă a traseelor aprobate pentru cursele efectuate de acestea.
-
(3) Transportatorii care efectuează transport de călători au obligația afișării la loc vizibil, atât în interiorul cât și în exteriorul fiecărui vehicul destinat transportului de persoane, a traseelor aprobate pentru cursele efectuate de acestea. Nerespectarea traseelor aprobate va conduce la aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
-
(4) Neafișarea traseelor aprobate va conduce la aplicarea sancțiunilor prevăzute la articolul 27.
-
(5) Folosirea autorizației de acces la transportul altor tipuri de materiale față de cele pentru care aceasta a fost eliberată va conduce la anularea autorizației de acces și aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
-
(6) Nerespectarea traseului inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul acesteia va conduce la anularea autorizației de acces și aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
CAP.IV.DISPOZIȚII REFERITOARE LA TRAFICUL DE TRANZIT
Art.15.(1)Pentru traficul de tranzit cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to, se asigură traseele de deviere prevăzute în Anexa 3.
(2) Pe traseele de deviere, vehiculele aflate în tranzit circulă fără obligația plății vreunui tarif.
CAP.V. DISPOZIȚII REFERITOARE LA TRANSPORTUL DE MĂRFURI CU DESTINAȚIA - MUNICIPIUL ARAD
9
Art. 16(1)Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to, care efectuează transporturi cu destinația Arad, în zonele A și B, pentru o durată ce nu depășește 24 de ore, este permis în condițiile stabilite de prezenta hotărâre, cu plata tarifului de o zi (24 ore) prevăzut în anexa 2, atât pe baza autorizației de acces eliberată de Primăria Municipiului Arad, cât și pe baza „vignetelor de acces”, vignete ce au o valabilitate de 24 de ore.
-
(2) Vignetele de acces se pot achiziționa la punctele de vânzare a vignetelor amplasate la intrările în oraș.
-
(3) Stațiile de distribuție carburanți care acceptă punerea în vânzare a vignetelor de acces în municipiu pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to, au dreptul de a încasa 5% din valoarea tarifului pentru fiecare vignetă vândută de către aceștia. Punerea în vânzare a vignetelor de acces de către stațiile de carburanți se va face în baza unei convenții de colaborare încheiate între acestea și Primăria Municipiului Arad, modelul protocolului de colaborare fiind prezentat în Anexa 7 la prezenta hotărâre.
CAP.VI.PROCEDURA DE AUTORIZARE
Art.17.(1)Autorizația de acces se emite de Primăria Municipiului Arad, prin Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații , la sediul acesteia din B-dul Revoluției nr. 75, la cerere.
(2) Cererea este însoțită de dovada achitării tarifului corespunzător zonei și masei maxime autorizate pentru care se solicită autorizarea, precum și de certificatul de înmatriculare al vehiculului și actul de identitate al solicitantului.
Art.18.Documentele care însoțesc cererea de autorizare se prezintă în copie.
Art.19.Cererea se depune la Serviciul Relații Publice (camera nr. 5) din cadrul Primăriei. Formularul - tip este prevăzut în Anexa 4.
Art.20.Modelul autorizației de acces este prevăzut în Anexa 5.
Art.21.Autorizațiile de acces, în funcție de modul de tarifare, au valabilitate de o zi sau o lună. Se pot emite autorizații și pentru mai multe luni, cu plata tarifului corespunzător pentru fiecare lună, cumulat. Pentru autorizațiile de acces emise pentru un an (12 luni), tariful cumulat se reduce cu 25%.
Art.22.Autorizația de acces se eliberează pe loc dacă sunt întrunite toate cerințele de emitere.
CAP.VII.REGLEMENTAREA TRAFICULUI CU TONAJ DEPĂȘIT
Art.23.Se stabilesc următoarele puncte de cântărire a tonajului autovehiculelor:
-Calea Aurel Vlaicu - zona de acces în municipiu dinspre Nădlac, după sensul giratoriu de la centrul Comercial „Armonia”,
-Calea Zimandului - parcarea din zona Cimitirului Ortodox,
-Zona Industrială Est - tronsonul cuprins între locuințele ANL și strada Voinicilor,
-strada Steagului - Zona terenului viran de la intrarea în municipiu,
-Calea Timișoarei - Zona cuprinsă între pasajul (la nivel) cu calea ferată și strada Orșova.
Art.24.Depășirea masei maxime autorizate este contravenție și se sancționează conform art.26 lit. (f).
Art.25.Se exceptează de la prevederile art.24 transporturile speciale, agabaritice, dacă acestea au solicitat și obținut o autorizație de acces din partea Primăriei Municipiului Arad. cap.viii.sancțiunI
Art.26.Constituie contravenție și se sancționează cu amendă următoarele :
-
a) Accesul sau circulația în zonele cu interdicții sau restricții a vehiculelor fără autorizația corespunzătoare zonei, cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei;
-
b) Accesul în zonele cu interdicții totale pentru vehiculele cu masa maximă autorizată zonei respective, cu amendă de la 1.200 lei la 2.000 lei.
-
c) Nerespectarea intervalului orar stabilit pentru activitatea de aprovizionare a agenților economici, cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.
-
d) Nerespectarea prevederilor articolului 8, cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei.
-
e) Nerespectarea prevederilor articolului 14 alineatul (2) privind afișarea traseelor aprobate pentru vehiculele care efectuează transport de călători, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei
-
f) Contravenția prevăzute la art.24 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.
-
g) Cu ocazia constatării contravențiilor sancționate conform art.26 lit.(d), în cazul în care contravenientul nu este de față, agenții constatatori întocmesc Nota de Constatare prevăzută în anexa 8 la prezenta hotărâre, prin care i se aduce la cunoștință acestuia că a încălcat prevederile articolului 8, faptă ce constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională.”
Art.27.Contravențiile se constată și sancțiunile se aplică de către agenții constatatori, împuterniciți ai primarului.
Art.28.(1) Contravenienții beneficiază de posibilitatea achitării a jumătate din minim, în termen de 48 de ore de la comunicarea Procesului-verbal de contravenție.
-
(2) Împotriva Procesului-verbal de contravenție se poate depune plângere la sediul Judecătoriei Arad, în condițiile legii, în termen de 15 zile de la înmânare/comunicare, aplicându-se în acest sens prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
-
(3) Contravenienților, persoane fizice sau juridice, după caz, li se aplică sancțiunile contravenționale prevăzute la art. 26.
Art.29.Amenzile se plătesc la Direcția Venituri a Municipiului Arad sau în contul RO77TREZ02121350201XXXXX.
Art.30.Modelul Procesului-verbal de contravenție este prevăzut în Anexa 6.
CAP.IX.DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII
Art.31.Pentru punerea în aplicare a prezentei hotărâri, Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații din cadrul Primăriei Municipiului Arad va întreprinde demersurile necesare pentru semnalizarea corespunzătoare a interdicțiilor și restricțiilor reglementate, precum și pentru asigurarea logisticii necesare.
Art.32.Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice dispoziție contrară se
abrogă.
Art.33.Tariful unic aplicabil este cel prevăzut în Anexa 2.
Art.34. Este interzis accesul în municipiul Arad a autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 22 tone cu excepția situațiilor prevăzute la art.14 lit. „e” și ”o”.
Art.35. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de Biroul Poliție Rutieră al Municipiului Arad, agenții constatatori împuterniciți de primar, Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
cod:PMA- S1-02
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Biroului Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre
1 ex. Poliției Comunitare Arad
1 ex.Instituția Prefectului-Județ ul Arad
1 ex..Dosar ședinț a CLMA 04.03.2010
Zonarea municipiului
Zona A cuprinde străzile:
- B-dul Revoluției - pe tronsonul cuprins între Strada Peneș Curcanul și Teatru de Stat Arad, Tribunul Dobra, Grigore Alexandrescu- tronsonul cuprins între P-ța A. Iancu și intersecția cu str. Cozia, Xxx. Xxxxxxx , Mețianu, V. Goldiș, M. Eminescu- tronson cuprins între intersecția str. Șt. Cicio Pop și B-dul Revoluției, L. Blaga, V. Alecsandri, Horia, Cloșca, Crișan, , M. Stănescu, Xxxxxx Xxxxxxxx, T. Vladimirescu, Xxx. Xxxx de Teiuș, Xxxxx Xxxxx Xxxxx, Xxxxxx Xxxxxxx, Xxxxxxx Xxxxx, Corneliu Coposu - tronsonul cuprins între intersecția cu strada Șt. A. Doinaș și piața Podgoria, P-ța Podgoria, strada Peneș Curcanul - tronsonul cuprins între intersecția cu b-dul Revoluției și intersecția cu strada Bihorului, B-dul Iuliu Maniu, pasajul rutier Micălaca, Bihorului, pasajul rutier Grădiște, Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxxx Xxxxxxxxxxxx, Alecu Russo, Xxxxx Xxxxxxx, I. C. Brătianu, Andreescu, Nicolae Grigorescu, P-ța Luther, Str. Blajului, Romul Veliciu (Parâng), Xenopol, 1 Decembrie 1918, Aviator Georgescu, Unirii, N. Bălcescu, Xxxxxxx Xxxxxxxxxx , Mozart, Dacilor - de la intersecția cu str. Ghe. Lazăr până la intersecția cu str. Paris, B-dul Decebal, Gheorghe Lazăr, B-dul Dragalina, V. Milea, Splaiul Praporgescu, Sebeșului, P-ța M. Viteazul, P-ța Catedralei, Xxxx Xxxxxxxxx, P-ța V. Roaită, Mărțișor, O. Ghibu, Neculce Plugarilor, Aleea Răsăritului, P-ța Sporturilor, Aleea Călimănești, M Olinescu, Calea Radnei - tronsonul cuprins între pasajul rutier Micălaca și strada Renașterii, Dosoftei, Lermontov, Liliac, Viorelelor, Maximilian, Fabius, Crinului, Adrian, Bujor, Lalelelor, Luncii, Cerbului, Poiana, Zefir, Argeș, I. Toader, Severin, Xxxxx Xxxx, Bârzava, Imașului, Zorelelor, Abrud - pe tronsonul cuprins între strada Imașului și strada Renașterii, Prieteniei, Miorița, Xxxxxx Xxxx, Milova, Aleea Cenad, Pășunii, Gherghinei, Busuioc, Fluierului, Săvârșin, Simfoniei, P-ța Soarelui, Vrancei - pe tronsonul cuprins între strada Pășunii și strada Renașterii, Stânjenel - pe tronsonul cuprins între strada Pășunii și strada Renașterii, Alba Iulia, Zalău, Sighișoara, Nucet, Batiștei, Felix, Tușnad, Aleea Borsec, Beiuș, Vaslui, Frăției - tronsonul cuprins între strada Felix și strada Renașterii, Dreptății - tronsonul cuprins între strada Felix și strada Renașterii, Ciobanului - tronsonul cuprins între strada Beiuș și strada Renașterii, Marginii - tronsonul cuprins între strada Vaslui și strada Renașterii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Tarife pentru obținerea autorizației de acces, în funcție de zonă și de masa maximă autorizată a vehiculului:
|
Masa maximă admisă |
Zona | |
|
A |
B | |
|
până la 3,5 to |
Fără plată |
F ără plată |
|
între 3,51 - 7,5 to |
Nu au acces |
200 lei/lună sau 50 lei/zi |
|
peste 7,50 to |
Nu au acces |
Nu au acces |
* actualizarea valorii tarifelor de acces prevă zute în prezenta anexă se vor actualiza anual, la începutul fiecărui an, în conformitate cu valoarea indicelui de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică .
** Zona B cuprinde străzile din municipiul Arad care nu fac parte din zona A, precum și excepțiile prevăzute în anexa 3.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
-
A. Traseul de tranzit pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to dinspre Timișoara se stabilește pe următoarele trasee:
-
- Calea Timișorii - strada Ștefan cel Mare - strada Pompei - strada Troiei - Pod Rutier Micălaca - B-dul Titulescu - pasaj CF- str. Voinicilor - Zona Industrială Micălaca Est - DN 7
-
- drum de centură;
-
B. Traseul de tranzit pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to spre Timișoara se stabilește pe următoarele trasee:
-
- DN 7 -Zona Industrială Micălaca Est - str. Voinicilor - pasaj CF- B-dul Titulescu - Pod Rutier Micălaca - strada Troiei - strada Pompei - Pod Rutier Micălaca - strada Ștefan cel Mare
-
- Calea Timișorii;
-
C. Traseul de tranzit pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to spre și dinspre Fântânele stabilește pe următoarele trasee :
-
- DJ - strada Steagului - strada Flacăra - strada Nicolaus Lenau - strada Ștefan cel Mare -Calea Timișorii - strada Ogorului;
-
- DJ - strada Steagului - strada Flacăra - strada Nicolaus Lenau - strada Pompei - strada Troiei - Pod Rutier Micălaca - B-dul Titulescu - pasaj CF- str. Voinicilor - Zona Industrială Micălaca Est - DN 7 - drum de centură;
-
D. Traseul de tranzit pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to, spre și dinspre aeroport, se stabilește pe următoarele trasee: Aleea Aeroportului, Calea Bodrogului, str. Pădurii, str. Cocorilor, str. Bumbacului și str. Poetului;
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Model formular tip - Cerere obținere autorizație de acces
Către,
Primăria Municipiului Arad
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații căi de Comunicații Terestre
Subsemnatul _____________________________________, reprezentant al
_______________ ________________________________, cu sediul/domiciliul în loc. _______________________ str. ____________________________, nr. _____, tel. ________________, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/09.03.2005 și a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. ____/_______
solicit eliberarea unei autorizații de acces pentru zona ________, pentru următoarele
autovehicule :
1.
2.
3.
masa max. autorizată _______ to, pentru perioada _________________
masa max. autorizată _______ to, pentru perioada _________________
masa max. autorizată _______ to, pentru perioada _________________
La prezenta cerere anexez :
o Certificatul (certificatele) de înmatriculare vehicul (fotocopie)
o Buletinul de identitate (fotocopie)
o Chitanța care atestă plata valorii autorizației
o Autorizația de construire (fotocopie), în cazurile prevăzute la articolul 14 lit. „k”.
o Certificatul de Urbanism (fotocopie), în cazurile prevăzute la articolul 14 lit. „l”.
o Contractul de lucrări/Comanda de lucrări (fotocopie), în cazurile prevăzute la articolul 14 lit.„p”.
Data __________
Numele și semnătura
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Model autorizație
Pentru autovehiculul aparținând :
Nr. :
Cu număr de înmatriculare :
Valabilă pentru zona :
Între orele :
Pentru perioada :
Observații/Traseu :
Eliberat de : (nume/prenume)
Data : Ora :
Valabilă doar însoțită de copia chitanței
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
S E C R E T A R
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Xxxxxx Xxxxx
Anexa 6 la Hotărârea nr.51/2005, republicată**
Model „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor”:
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
310130 - Arad, b-dul Revoluției nr. 75
Tel. 0257/281850 Fax 0257/284744
Cod fiscal 3519925
PROCES -VERBAL
DE CONSTATARE ȘI SANCȚIONARE A CONTRAVENȚIILOR NR._______
încheiat azi____________________________
-
1. Subsemnatul_________________________________________________________, în
calitate de _____________________________________________, în baza legitimației de control nr._______,
emisă de Primăria Municipiului Arad și a Dispoziției nr.___________din________________________, emisă de
Primarul Municipiului Arad, în urma controlului efectuat
azi___________________________________,ora__________,(locul)___________________________________
am constatat următoarele:
-
2. În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. ________
din
, aceste fapte constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravențională, astfel:
|
a) conf. |
HCLMA nr. ___ |
/ |
____,anexa___ |
_ art. _ |
__alin. |
__lit.___ |
- de |
la_______ |
______lei până |
|
la______ |
_________lei; | ||||||||
|
b) conf. |
HCLMA nr. __ |
/ |
____,anexa___ |
_ art. _ |
___alin. |
__lit.___ |
- de |
la_______ |
______lei până |
|
la______ |
_________lei; | ||||||||
|
c) conf. |
HCLMA nr. ___ |
/ |
____,anexa___ |
_ art. _ |
__alin. |
__lit.___ |
- de |
la_______ |
______lei până |
la_______________lei;
Total amendă: de la _______________________lei , până la____________________lei.
-
3. De săvârșirea abaterilor de mai sus se face răspunzător:
-
• domnul (doamna)______________________________________________________________________
-
• persoana
juridică_____________________________________________________________________________________
înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr.______________________, cod fiscal/C.U.I.
nr._______________________________
- reprezentată de domnul (doamna)____________________________________________,
având ocupația _____________________________________ la _____________________________________,
cu domiciliul/sediul în ______________________________, strada
______________________________________________________, nr._________, blocul_________, scara ________, apart.________, județul_______________________, posesorul(area) cărții (buletinului) de identitate/pașaportului seria _______, nr.___________________,eliberat de______________________, la data de
_____________________, Cod numeric personal______________________________________________.
-
4. Subsemnatul
(a)_________________________________________________________________, posesorul (area) cărții
(buletinului) de identitate seria _________, nr.__________________________, eliberat (ă) de
_________________________, la data de__________________________ , domiciliat (ă) în
poate să semneze procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
-
5. a) Alte mențiuni ale organului constatator (contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze etc.)
b) Obiecțiuni ale contravenientului____________________________________________
AGENT CONSTATATOR, CONTRAVENIENT,
Numele și prenumele_________________________ Numele și
prenumele__________________________________
Semnătura______________________
Semnătura_________________________
MARTOR,
Numele și prenumele_______________________________________
Semnătura___________________________
-
6. Conform prevederilor art. 31 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, împotriva prezentului proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se poate face plângere, în termen de 15 zile de la înmânare/comunicare, la Judecătoria Arad.
Prezentul proces verbal s-a încheiat în 3 exemplare, conținând „Înștiințarea de plată”, și s-a înmânat/ comunicat contravenientului un exemplar, în copie, personal/prin afișare la domiciliu/prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire nr._____________din___________________________.
AGENT CONSTATATOR, CONTRAVENIENT, Numele și prenumele_____________________________ Numele și
prenumele_________________________________
Semnătura______________________
Semnătura___________________________
MARTOR,
Numele și prenumele_____________________________________________
Semnătura__________________________________
-
7. REZOLUȚIE DE APLICARE A SANCȚIUNII:
Tinând seama de faptele săvârșite, constatate și consemnate la pct. 1 și 2 din prezentul proces verbal, în baza prevederilor art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare ,
aplic următoarele sancțiuni:
-
- pentru fapta consemnată la pct. 2, lit. a) - amenda în valoare
de
( adică
).
-
- pentru fapta consemnată la pct. 2, lit. b) - amenda în valoare de
(adică_______________________________________________________________________________
).
-
- pentru fapta consemnată la pct. 2, lit. c) - amenda în valoare
de
( adică
TOTAL AMENDA în valoare de_________________________________
-
8. ÎNȘTIINȚARE DE PLATĂ:
• Contravenientul urmează să achite suma totală de______________________________________lei, la
casieria Primăriei Municipiului Arad, în termen de 15 zile, de la data comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în contul nr. RO77TREZ02121350201XXXXX - deschis la Trezoreria Municipiului Arad;
-
• Conform prevederilor art. 28, alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii, în termen de 48 de ore de la data înmânării/comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, respectiv suma totală de _______________________________________________lei;
-
• Contravenientul are obligația să predea copia chitanței de plată a amenzii, în termen de 15 zile de la data
înmânării/comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, la Primăria Municipiului Arad, cu sediul în municipiul Arad, b-dul Revoluției, nr. 75, județul Arad, cod poștal 310130, telefon nr. 0257/281850, int.__________________ .
-
• În cazul în care contravenientul nu achită amenda, în termen de 15 zile de la data înmânării/comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, se va proceda la executare silită.
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Agent constatator,
Numele și
prenumele_____________________________________________
Semnătura
Am primit un exemplar,
Semnătura_______________________
Data_______________________
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
S E C R E T A R
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Xxxxxx Xxxxx
Anexa 7 Hotărârea nr.51/2005, republicată** a Consiliului Local al Municipiului Arad
PROTOCOL DE COLABORARE
Încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005, privind reglementarea accesului utilajelor și vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masă maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad
Încheiat între:
Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției nr.75, reprezentat prin Primar - ing. Xxxxxxxx Xxxxx, în calitate de beneficiar.
și_____________________________ cu sediul în _______________________________________________,
înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ________________, cod unic de înregistrare
_______________, reprezentată prin ___________________________________, în calitate de vânzător.
Cap. I Obligațiile beneficiarului.
-
1. Primăria Municipiului Arad va preda către vânzător, pe bază de proces - verbal de predare - primire, vignete cu valabilitatea de o zi necesare accesului autovehiculelor cu masa maximă admisă mai mare de 3,5 to. în municipiul Arad, în zona „A” respectiv „B”, conform zonării prevăzute de HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD . nr.51/2005, în vederea comercializării acestora.
-
2. În procesul verbal de predare-primire a vignetelor se va specifica seria și numărul, vignetelor care fac obiectul acestuia.
-
3. Primăria Municipiului Arad, prin personalul de specialitate, va verifica trimestrial
concordanța dintre numărul de vignete vândute în luna anterioară verificării și sumele virate în contul __________________________________________.
Cap. II Obligațiile și drepturile vânzătorului.
-
1. Să preia pe bază de proces-verbal de predare - primire vignete cu valabilitatea de o zi, necesare accesului autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 to. în municipiul Arad, în zona „A” respectiv „B”, conform zonării prevăzute de HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD . nr.51/2005.
-
2. Să comercializeze vignete prin stațiile de carburanți, la prețul înscris pe vignete de 50 lei.
-
3. Să marcheze cu pixul (sau să perforeze vigneta) ziua și luna de valabilitate a vignetelor vândute și să elibereze bon fiscal, atașat prin capsare la vignete.
-
4. Să vireze lunar în contul ________________________________ , până la data
de 10 a fiecărei luni, sumele încasate în luna precedentă din vânzarea vignetelor.
-
5. Pe Ordinul de plată prin care se face viramentul se va menționa că sumele provin din vânzarea vignetelor și perioada în care au fost acestea vândute.
-
6. Valoarea vignetelor reprezintă TARIF, iar decontarea se face integral, fără a se percepe TVA.
-
7. Să întocmească și să transmită Primăriei Municipiului Arad, trimestrial, un
borderou care să cuprindă situația vânzării de vignete, de la seria.. ..Nr.....până la seria ....
Nr........și suma corespunzătoare încasată.
-
8. Să răspundă material prin achitarea contravalorii nete/buc. pentru vignete pierdute.
-
9. Să răspundă pentru corectitudinea vânzării, marcării ( perforării) vignetelor și pentru eliberarea bonurilor fiscale pentru acestea.
-
10. Să permită verificarea trimestrială de către personalul de specialitate al Municipiului Arad a stocului de vignete de la stațiile de carburanți.
-
11. Vânzătorul are dreptul de a încasa contravaloarea unui procent de 5% din valoarea tarifului încasat pentru fiecare vignetă vândută de către acesta.
Cap. III Publicitatea.
Publicitatea pentru comercializarea vignetelor intră în sarcina Primăriei Municipiului Arad. În acest scop, Primăria Municipiului Arad asigură elemente aplicabile pe totemurile stațiilor de carburanți, afișe, alte forme de publicitate vizuală, în vederea informării participanților la trafic asupra prevederilor HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD nr.51/2005, a zonării prevăzute de această hotărâre și a faptului că vignetele pot fi cumpărate la stațiile respective.
Cap. IV Durata Protocolului de colaborare
Prezentul PROTOCOL DE COLABORARE intră în vigoare de la data semnării și are o durata de 12 luni de zile calendaristice, iar dacă la expirarea perioadei de valabilitate a prezentului Protocol, cele două părți nu își exprimă dorință de a renunța la sau a modifica obligațiile ce le revin, durata prezentului Protocol se poate prelungi de drept cu încă 12 luni de zile.
Prezentul PROTOCOL s-a încheiat în 3( trei) exemplare.
MUNICIPIUL ARAD PRIMAR Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
VIZAT JURIDIC
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Anexa 8 la Hotărârea nr.51/2005, republicată** a Consiliului Local al Municipiului Arad
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
B-dul Revoluției nr._______
Tel. _______________; Fax
NOTĂ DE CONSTATARE
Arad.
Încheiată astăzi, ziua ________, luna ___________, anul ________, în Municipiul
Subsemnatul ________________________________________________, având
funcția de __________________, în cadrul ______________________________, posesor al
legitimației nr. _______________, eliberată de _________________________________, în
baza Hotărârii nr.51/2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad, republicată** am constatat că :
Vehiculul cu numărul de înmatriculare : _____________________________ marca
auto : _____________________, ora ___________ este garat pe domeniul public (locul
staționării)_____________________________din municipiul Arad, faptă ce constituie contravenție și
se sancționează cu amendă contravențională de la _________________ lei la
__________________, fiind prevăzută de art.27 lit. d) din Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005 republicată**.
Ca urmare, prin prezenta vă aducem la cunoștință faptul că ați fost sancționat contravențional, urmând a vi se comunica Procesul/Verbal de Contravenție încheiat în baza prevederilor Hotărârii nr. 51/2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad, republicată** privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad.
AGENT CONSTATATOR
MARTOR, domiciliat în
str.
bl.
ap.
, sc.
, jud.
nr.
, et.
CNP
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
|
ROMÂNIA |
Avizat | |
|
JUDEȚUL ARAD |
SECRETAR | |
|
MUNICIPIUL ARAD |
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx | |
|
CONSILIUL LOCAL |
PROIECT H O T Ă R Â R E A nr.___ din ________________ privind modificarea și completarea | |
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad . nr.51/2005
privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în mun. Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere :
- Inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive, înregistrată cu nr. 70411/10.12.2009;
-Raportul comun al Biroului Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre și al Poliției Comunitare Arad;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-Avizul Poliției Rutiere exprimat prin adresa cu nr. 260162/25.10.2009;
-În considerarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.43/1997, privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-În scopul asigurării condițiilor de confort, ambientului și protejarea mediului construit și natural, prin asigurarea desfășurării fluente a circulației rutiere prin decongestionarea acesteia; -prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.36 alin.2 lit.”c”, alin.(9) și art. 45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art.I. Art.I.1.Alin.(1) și (2) din art.8 se vor modifica și vor avea următorul conținut:
„(1)Este interzisă gararea pe domeniul public sau privat al municipiului Arad a tuturor categoriilor de autovehicule ce fac obiectul prezentei hotărâri.
-
(2)Este interzisă gararea pe domeniul public din municipiul Arad a tuturor categoriilor de autovehicule, precum și a autoturismelor, proprietatea persoanelor fizice sau juridice, în vederea închirierii sau vânzării.”
Art.II. Articolul 11 se modifică și va avea următorul conținut :
„(1) Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată cuprinsă între 3,5 to și 7,5 tone în zona B este permis cu plata tarifului prevăzut în Anexa 4 (modificată conform anexei 2 la prezenta hotărâre) și pe baza autorizației de acces emisă în condițiile reglementate de prezenta hotărâre.
(2) Zona B este reprezentată de străzile municipiului Arad, cu excepția celor cuprinse în zona A și enumerate în Anexa 1 (modificată conform anexei 1 la prezenta hotărâre), respectiv cu excepția celor cuprinse în Anexa 8 (traseele de tranzit, anexă modificată conform anexei 2 la prezenta hotărâre).”
Anexele 2 si 3 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005, cuprinzând străzile cuprinse în Zona B, respectiv Zona C, se abrogă.
Art.III.Articolele 13, 14 și 16 se abrogă.
Art.IV.Art.15 se modifică și va avea următorul conținut:
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicaț ii Terestre PMA-T7-01
FB/BF
„Este interzis accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 t, cu excepțiile prevăzute în anexa 3 și art.14”.
Art.V. Articolul 17 se modifică și va avea următorul conținut:
„(1) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei hotărâri următoarele categorii de vehicule:
-
q. Cele aparținând Ministerului Apărării Naționale, Poliției, Serviciilor de Ambulanță, Pompierilor, Protecției Civile, Poliției de Frontieră, Ministerului Justiției, Ministerului Administrației și Internelor, instituțiilor statului cu atribuții în securitatea și siguranța națională, serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, astfel cum sunt definite în Ordonanța Guvernului nr.88/2001 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare;
-
r. Cele destinate intervenției în caz de avarii la rețele tehnico-edilitare;
-
s. Cele aparținând societăților care prestează servicii publice de gospodărire comunală și salubritate, având ca beneficiar Municipiul Arad;
-
t. Cele aparținând Municipiului Arad, destinate tractării/transportului autoturismelor avariate/abandonate sau fără stăpân sau staționate neregulamentar;
-
u. Cele care efectuează transporturi în situații de forță majoră, agabaritice sau de tonaj depășit, condiționat de plata tarifului dublu prevăzut în Anexa 4, pentru zona B .
-
v. Cele care efectuează transporturi de mobilă condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa 4 pentru zona B.
-
w. Cele care efectuează transporturi de carburanți la stațiile de distribuție- au acces în toate zonele condiționat de plata tarifului prevăzut la Anexa 4 pentru Zona B. Tariful este datorat de administratorul stației, beneficiar al transportului de carburanți.
-
x. Cele care transportă materiale de construcții la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare-au acces în toate zonele, pe baza Autorizației de Construcție și condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa 4, pentru zona B. Traseul care trebuie urmat de către transportator până la punctul de lucru va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul autorizației de acces. Autorizația de transport se va elibera pe maxim 7 zile. Termenul de eliberare a autorizației de acces pentru vehiculele încadrate la prezenta excepție este de 10 zile lucrătoare.
-
y. Cele cu masa maximă autorizată de până la 7,5 to, care transportă țiglă la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare- au acces în toate zonele, cu plata tarifului prevăzut în Anexa 4 (modificată conform anexei 2 la prezenta hotărâre) pentru zona B, necondiționat de autorizația de construire, dar cu durata de acces limitată la 24 de ore.
-
z. Cele cu masa maximă autorizată de 12,5 to care efectuează transport de parafină pentru atelierul de confecționat lumânări, aparținând Parohiei Ortodoxe Române, situat pe strada Eminescu, beneficiază de acces gratuit, cu respectarea programului de aprovizionare a agenților economici, conform articolului (10) din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad. nr.51/2005 privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în mun. Arad.
aa. Cele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to care aprovizionează centrele comerciale situate în zonele A și B, condiționat de plata tarifului dublu prevăzut în Anexa 4, pentru zona B, cu respectarea programului de aprovizionare a agenților economici și a traseului stabilit prin autorizația de acces. Autorizația de acces se va elibera doar la solicitarea centrului comercial.
bb. Cele aparținând societăților comerciale care execută lucrări de construcții pe domeniul public al municipiului Arad, în beneficiul și la comanda Municipiului Arad, condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa 4, pentru zona B, pe baza autorizației de construire sau a contractului/comenzii de lucrări eliberate de către Primăria Municipiului Arad. Traseul care trebuie urmat de către aceste vehicule până la punctul de lucru va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul autorizației de acces.
Biroul Transporturi, Întreținere ș i Reparații Căi de Comunicații Terestre PMA-T7-01
FB/BF
cc. Cele aparținând societăților comerciale care execută lucrări de construcții au acces în toate zonele, pe baza Autorizației de Construcție și condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa 4, pentru zona B. Durata maximă pe care se va elibera autorizația de acces pentru vehiculele ce se încadrează la prezenta excepție este de o (1) lună de zile calendaristice.
(2) Vehiculele destinate transportului de persoane au acces gratuit în cele două zone, condiționat de respectarea strictă a traseelor aprobate pentru cursele efectuate de acestea.
Transportatorii care efectuează transport de călători au obligația afișării la loc vizibil, atât în interiorul, cât și în exteriorul fiecărui vehicul destinat transportului de persoane, a traseelor aprobate pentru cursele efectuate de acestea. Nerespectarea traseelor aprobate va conduce la aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
Neafișarea traseelor aprobate va conduce la aplicarea sancțiunilor prevăzute la articolul 27.
-
(3) Folosirea autorizației de acces la transportul altor tipuri de materiale față de cele pentru care aceasta a fost eliberată va conduce la anularea autorizației de acces și aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
-
(4) Nerespectarea traseului inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul acesteia va conduce la anularea autorizației de acces și aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.”
Art.VI. Articolul 19 se abrogă.
Art.VII. Art. 20 se modifică și va avea următorul conținut:
„(1) Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to, care efectuează transporturi cu destinația Arad, în zonele A și B, pentru o durată ce nu depășește 24 de ore, este permis în condițiile stabilite de prezenta hotărâre, cu plata tarifului de o zi (24 ore) prevăzut în Anexa 4, atât pe baza autorizației de acces eliberată de Primăria Municipiului Arad, cât și pe baza „vignetelor de acces”, vignete ce au o valabilitate de 24 de ore.
-
(2) Vignetele de acces se pot achiziționa la punctele de vânzare a vignetelor amplasate la intrările în oraș.
-
(3) Stațiile de distribuție carburanți care acceptă punerea în vânzare a vignetelor de acces în municipiu pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to, au dreptul de a încasa 5% din valoarea tarifului pentru fiecare vignetă vândută de către aceștia. Punerea în vânzare a vignetelor de acces de către stațiile de carburanți se va face în baza unei convenții de colaborare încheiate între acestea și Primăria Municipiului Arad, modelul protocolului de colaborare fiind prezentat în Anexa 9 la prezenta hotărâre.”
Art.VIII. Se introduce: Cap. VI1 REGLEMENTAREA TRAFICULUI CU TONAJ DEPĂȘIT, cu următorul conținut: Art.251 Se stabilesc următoarele puncte de cântărire a tonajului autovehiculelor:
-Calea Aurel Vlaicu - zona de acces în municipiu dinspre Nădlac, după sensul giratoriu de la centrul Comercial „Armonia”
-Calea Zimandului - parcarea din zona Cimitirului Ortodox
-Zona Industrială Est - tronsonul cuprins între locuințele ANL și strada Voinicilor -strada Steagului - Zona terenului viran de la intrarea în municipiu
-Calea Timișorii - Zona cuprinsă între pasajul (la nivel) cu calea ferată și strada Orșova
Art.252 Depășirea masei maxime autorizate reprezintă contravenție și se sancționează conform art.27 alin (f).
Art.253 Se exceptează de la prevederile art.252 transporturile speciale, agabaritice, dacă acestea au solicitat și obținut o autorizație de acces din partea Primăriei Municipiului Arad. Art.IX. Art. 27 se completează cu literele „f” și „g” care vor avea următorul conținut :
„ f. Contravențiile prevăzute la art.252 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.
g. Cu ocazia constatării contravențiilor sancționate conform art.27, lit.d., în cazul în care contravenientul nu este de față, agenții constatatori întocmesc Nota de Constatare prevăzută în
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicaț ii Terestre PMA-T7-01
FB/BF anexa 5 la prezenta hotărâre, prin care i se aduce la cunoștință acestuia că a încălcat prevederile articolului 8, faptă ce constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională.”
Art.X. Art. 28 se modifică și va avea următorul conținut:
„Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către agenții constatatori, împuterniciți ai primarului”
Art.XI. Art. 29 Se completează cu alin. (3) care va avea următorul conținut :
„(3) Sancțiunile contravenționale prevăzute la art. 27 se aplică contravenienților, persoane fizice ori juridice”
Art.XII. Anexele 1, 4 și 8 ale Hotărârii nr.51/2005, republicată conform Hotărârii nr.146/2007 se modifică și vor avea conținutul prezentat în anexele 1, 2 și 3 ale prezentei hotărâri.
Art.XIII. Se introduc două anexe noi, cu conținutul prevăzut în anexele 4 și 5 la prezenta hotărâre.
Art.XIV..Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad se aduce la cunoștință publică în forma republicată, dându-se articolelor și anexelor o nouă numerotare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
PMA-T7-01
Biroul Transporturi, Întreținere ș i Reparații Căi de Comunicații Terestre FB/BF
Zonarea municipiului
Zona A cuprinde străzile:
- B-dul Revoluției - pe tronsonul cuprins între Strada Peneș Curcanul și Teatru de Stat Arad, Tribunul Dobra, Grigore Alexandrescu- tronsonul cuprins între P-ța A. Iancu și intersecția cu str. Cozia, Xxx. Xxxxxxx , Mețianu, V. Goldiș, M. Eminescu- tronson cuprins între intersecția str. Șt. Cicio Pop și B-dul Revoluției, L. Blaga, V. Alecsandri, Horia, Cloșca, Crișan, , M. Stănescu, Xxxxxx Xxxxxxxx, T. Vladimirescu, Xxx. Xxxx de Teiuș, Xxxxx Xxxxx Xxxxx, Xxxxxx Xxxxxxx, Xxxxxxx Xxxxx, Corneliu Coposu - tronsonul cuprins între intersecția cu strada Șt. A. Doinaș și piața Podgoria, P-ța Podgoria, strada Peneș Curcanul - tronsonul cuprins între intersecția cu b-dul Revoluției și intersecția cu strada Bihorului, B-dul Iuliu Maniu, pasajul rutier Micălaca, Bihorului, pasajul rutier Grădiște, Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxxx Xxxxxxxxxxxx, Alecu Russo, Xxxxx Xxxxxxx, I. C. Brătianu, Andreescu, Nicolae Grigorescu, P-ța Luther, Str. Blajului, Romul Veliciu (Parâng), Xenopol, 1 Decembrie 1918, Aviator Georgescu, Unirii, N. Bălcescu, Xxxxxxx Xxxxxxxxxx , Mozart, Dacilor - de la intersecția cu str. Ghe. Lazăr până la intersecția cu str. Paris, B-dul Decebal, Gheorghe Lazăr, B-dul Dragalina, V. Milea, Splaiul Praporgescu, Sebeșului, P-ța M. Viteazul, P-ța Catedralei, Xxxx Xxxxxxxxx, P-ța V. Roaită, Mărțișor, O. Ghibu, Neculce Plugarilor, Aleea Răsăritului, P-ța Sporturilor, Aleea Călimănești, M Olinescu, Calea Radnei - tronsonul cuprins între pasajul rutier Micălaca și strada Renașterii, Dosoftei, Lermontov, Liliac, Viorelelor, Maximilian, Fabius, Crinului, Adrian, Bujor, Lalelelor, Luncii, Cerbului, Poiana, Zefir, Argeș, I. Toader, Severin, Xxxxx Xxxx, Bârzava, Imașului, Zorelelor, Abrud - pe tronsonul cuprins între strada Imașului și strada Renașterii, Prieteniei, Miorița, Xxxxxx Xxxx, Milova, Aleea Cenad, Pășunii, Gherghinei, Busuioc, Fluierului, Săvârșin, Simfoniei, P-ța Soarelui, Vrancei - pe tronsonul cuprins între strada Pășunii și strada Renașterii, Stânjenel - pe tronsonul cuprins între strada Pășunii și strada Renașterii, Alba Iulia, Zalău, Sighișoara, Nucet, Batiștei, Felix, Tușnad, Aleea Borsec, Beiuș, Vaslui, Frăției -tronsonul cuprins între strada Felix și strada Renașterii, Dreptății - tronsonul cuprins între strada Felix și strada Renașterii, Ciobanului - tronsonul cuprins între strada Beiuș și strada Renașterii, Marginii - tronsonul cuprins între strada Vaslui și strada Renașterii.
PMA-T7-01
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicaț ii Terestre FB/BF
Zona B cuprinde străzile din municipiul Arad care nu fac parte din zona A
Tarife pentru obținerea autorizației de acces, în funcție de zonă și de masa maximă autorizată a vehiculului:
|
Masa maximă admisă |
Zona | |
|
A |
B | |
|
< 3,5 to |
Fără plată |
Fără plată |
|
3,51 - 7,5 to |
Nu au acces |
200 lei/lună sau 50 lei/zi |
|
<7,50 to |
Nu au acces |
Nu au acces |
* actualizarea valorii tarifelor de acces prevăzute în prezenta anexă se vor actualiza anual, la începutul fiecărui an, în conformitate cu valoarea Indicelui de Inflație comunicat de Institutul Național de Statistică .
PMA-T7-01
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre FB/BF
-
A. Traseul de tranzit pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to dinspre
Timișoara se stabilește pe următoarele trasee:
-
- Calea Timișorii - strada Ștefan cel Mare - strada Pompei - strada Troiei - Pod Rutier Micălaca - B-dul Titulescu - pasaj CF- str. Voinicilor - Zona Industrială Micălaca Est - DN 7 -drum de centură;
-
B. Traseul de tranzit pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to spre Timișoara se stabilește pe următoarele trasee:
-
- DN 7 - Zona Industrială Micălaca Est - str. Voinicilor - pasaj CF- B-dul Titulescu - Pod Rutier Micălaca - strada Troiei - strada Pompei - Pod Rutier Micălaca - strada Ștefan cel Mare
-
- Calea Timișorii;
-
C. Traseul de tranzit pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to spre și dinspre Fântânele stabilește pe următoarele trasee :
-
- DJ - strada Steagului - strada Flacăra - strada Nicolaus Lenau - strada Ștefan cel Mare -Calea Timișorii - strada Ogorului;
-
- DJ - strada Steagului - strada Flacăra - strada Nicolaus Lenau - strada Pompei - strada Troiei - Pod Rutier Micălaca - B-dul Titulescu - pasaj CF- str. Voinicilor - Zona Industrială Micălaca Est - DN 7 - drum de centură
PMA-T7-01
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre FB/BF
PROTOCOL DE COLABORARE
Încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005, privind reglementarea accesului utilajelor și vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masă maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad
Încheiat între:
Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției nr.75, reprezentat prin Primar - ing. Xxxxxxxx Xxxxx, în calitate de beneficiar.
Și
_________________________________ cu sediul în __________________________________, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ________________, cod unic de înregistrare _______________, reprezentată prin ___________________________________, în calitate de vânzător.
Cap. I Obligațiile beneficiarului.
-
1. Primăria Municipiului Arad va preda către vânzător, pe bază de proces - verbal de predare - primire, vignete cu valabilitatea de o zi necesare accesului autovehiculelor cu masa maximă admisă mai mare de 3,5 to. în municipiul Arad, în zona „A” respectiv „B”, conform zonării prevăzute de HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD . nr.51/2005, în vederea comercializării acestora.
-
2. În procesul verbal de predare-primire a vignetelor se va specifica seria și numărul, vignetelor care fac obiectul acestuia.
-
3. Primăria Municipiului Arad, prin personalul de specialitate va verifica trimestrial
concordanța dintre numărul de vignete vândute în luna anterioară verificării și sumele virate în codul __________________________________________.
Cap. II Obligațiile și drepturile vânzătorului.
-
1. Să preia pe bază de proces-verbal de predare - primire vignete cu valabilitatea de o zi, necesare accesului autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 to. în municipiul Arad, în zona „A” respectiv „B”, conform zonării prevăzute de HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD . nr.51/2005.
-
2. Să comercializeze vignete prin stațiile de carburanți, la prețul înscris pe vignete de 50 lei.
-
3. Să marcheze cu pixul (sau să perforeze vigneta) ziua și luna de valabilitate a vignetelor vândute și să elibereze bon fiscal, atașat prin capsare la vignete.
-
4. Să vireze lunar în contul ________________________________ , până la data
de 10 a fiecărei luni, sumele încasate în luna precedentă din vânzarea vignetelor.
-
5. Pe Ordinul de plată prin care se face viramentul se va menționa că sumele provin din vânzarea vignetelor și perioada în care au fost acestea vândute.
-
6. Valoarea vignetelor reprezintă TARIF, iar decontarea se face integral, fără a se percepe TVA.
-
7. Să întocmească și să transmită Primăriei Municipiului Arad, trimestrial, un
borderou care să cuprindă situația vânzării de vignete, de la seria.. ..Nr.....până la seria ....
Nr........și suma corespunzătoare încasată.
-
8. Să răspundă material prin achitarea contravalorii nete/buc. pentru vignete pierdute.
-
9. Să răspundă pentru corectitudinea vânzării, marcării ( perforării) vignetelor și pentru eliberarea bonurilor fiscale pentru acestea.
-
10. Să permită verificarea trimestrială de către personalul de specialitate al Municipiului Arad a stocului de vignete de la stațiile de carburanți.
Biroul Transporturi, Întreținere ș i Reparații Căi de Comunicații Terestre PMA-T7-01
FB/BF
-
11. Vânzătorul are dreptul de a încasa contravaloarea unui procent de 5% din valoarea tarifului încasat pentru fiecare vignetă vândută de către acesta.
Cap. III Publicitatea.
Publicitatea pentru comercializarea vignetelor intră în sarcina Primăriei Municipiului Arad. În acest scop, Primăria Municipiului Arad va asigura elemente aplicabile pe totemurile stațiilor de carburanți, afișe, alte forme de publicitate vizuală, în vederea informării participanților la trafic asupra prevederilor HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD nr.51/2005, a zonării prevăzute de această hotărâre și a faptului că vignetele pot fi cumpărate la stațiile respective.
Cap. IV Durata Protocolului de colaborare
Prezentul PROTOCOL DE COLABORARE intră în vigoare de la data semnării și are o durata de 12 luni de zile calendaristice, iar dacă la expirarea perioadei de valabilitate a prezentului Protocol, cele două părți nu își exprimă dorință de a renunța sau a modifica obligațiile ce le revin, durata prezentului Protocol se poate prelungi de drept cu încă un 12 luni de zile.
Prezentul PROTOCOL s-a încheiat în 3( trei) exemplare.
MUNICIPIUL ARAD _______________________
PRIMAR ___________
Ing. Xxxxxxxx Xxxxx ______________________
VIZAT JURIDIC
PMA-T7-01
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicaț ii Terestre FB/BF
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
B-dul Revoluției nr.________,
Tel. _______________; Fax ______________
NOTĂ DE CONSTATARE
Încheiată astăzi, ziua ________, luna ___________, anul ________, în Municipiul
Arad.
Subsemnatul ________________________________________________, având funcția
de __________________, în cadrul ______________________________, posesor al
legitimației nr. _______________, eliberată de _________________________________, în
baza Hotărârii nr.51 din 9 martie 2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad, republicată am constat că :
Vehiculul cu numărul de înmatriculare : _____________________________ marca
auto : _____________________, ora ___________ este garat pe domeniul public (locul
staționării)_____________________________din municipiul Arad, faptă ce constituie contravenție și
se sancționează cu amendă contravențională de la _________________ lei la
__________________, fiind prevăzută de art.27 lit. d) din HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD . nr.51 din 2005 republicată.
Ca urmare, prin prezenta vă aducem la cunoștință faptul că ați fost sancționat contravențional, urmând a vi se comunica Procesul Verbal de Contravenție încheiat în baza prevederilor Hotărârii nr. 51/2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad, republicată privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad.
AGENT CONSTATATOR
MARTOR,
domiciliat în ___________________
str. __________________ nr. _________
bl. ________, sc. ________, et. ______,
ap. ________, jud. _______________
CNP _____________________________
PMA-T7-01
Biroul Transporturi, Întreținere ș i Reparații Căi de Comunicații Terestre FB/BF
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. ___________________________
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor articolului 46 din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale și ale art.37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 275/13.07.2004, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect :
„Modificarea și completarea HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD . nr.51/2005 privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în mun. Arad”
EXPUNERE DE MOTIVE
Consider oportună inițierea și promovarea prezentei hotărâri datorită următoarelor considerații :
-
- necesitatea decongestionării traficului în mun. Arad, a asigurării unui mediu de viață sănătos, confort urban sporit și reducerea poluării mediului ambiant;
-
- direcționarea și dirijarea traficului rutier de tranzit din municipiul Arad pe traseele care oferă o infrastructura rutieră optimă pentru traficul greu respectiv care evită cât mai mult posibil accesul traficului greu în zonele rezidențiale ale municipiului Arad;
-
- necesitatea restricționării accesului autovehiculelor cu tonaj mai mare de 3,5 to, în zona centrală a municipiului Arad pentru a se evita în acest fel degradarea infrastructurii rutiere a străzilor, respectiv pentru reducerea poluării din această zonă;
-
- în urma aplicării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005 cu modificările și completările ulterioare, pe perioada celor patru ani și trei luni de la intrarea sa în vigoare, au fost sesizate unele disfuncționalități în ceea ce privește respectarea și respectiv aplicarea acesteia, disfuncționalități care este necesar a fi eliminate.
Având în vedere cele prezentate mai sus, propun :
Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind : „Modificarea și completarea HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD . nr.51/2005 privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în mun. Arad”.
PRIMAR
Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
PMA-T7-01
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicaț ii Terestre FB/BF
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA TEHNICĂ
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre
Nr._________/T7/________________
R A P O R T al serviciului de specialitate
Referitor la : expunerea de motive înregistrată cu nr. ________ din ___________ a Primarului
Municipiului Arad ;
Obiect : propunerea de aprobare a Proiectului de hotărâre privind modificarea HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD . nr.51/2005 privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad.
Având în vedere :
-
1. Considerații de ordin general: necesitatea decongestionării traficului în mun. Arad, a asigurării unui mediu de viață sănătos, confort urban sporit și reducerea poluării mediului ambiant, datorate în mare măsură traficului autovehiculelor de mare tonaj pe teritoriul mun. Arad ;
-
2. Considerații economice:
Având în vedere faptul că tarifele pentru plata autorizației de acces în municipiu, tarife aflate în vigoare la această dată, au fost stabilite în anul 2005, fără a mai fi actualizate în cei patru ani și trei luni de la intrarea în vigoare a hotărârii, se propune mărirea tarifelor după cum urmează :
|
Masa maximă admisă |
Zona | |
|
A |
B | |
|
< 3,5 to |
Fără plată |
Fără plată |
|
3,51 - 7,5 to |
Nu au acces |
200 lei/lună sau 50 lei/zi |
|
<7,50 to |
Nu au acces |
Nu au acces |
De asemenea se propune actualizarea anuală a tarifului, prin hotărâre a consiliului local.
-
3. Considerații tehnice:
-
- necesitatea decongestionării traficului în mun. Arad, a asigurării unui mediu de viață sănătos, confort urban sporit și reducerea poluării mediului ambiant;
-
- direcționarea și dirijarea traficului rutier de tranzit din municipiul Arad pe traseele care oferă o infrastructura rutieră optimă pentru traficul greu respectiv care evită cât mai mult posibil accesul traficului greu în zonele rezidențiale ale municipiului Arad;
-
- necesitatea restricționării accesului autovehiculelor cu tonaj mai mare de 3,5 to, în zona centrală a municipiului Arad pentru a se evita în acest fel degradarea infrastructurii rutiere a străzilor, respectiv pentru reducerea poluării din această zonă;
- în urma aplică rii Hotă rârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005 cu modificările și completările ulterioare, pe perioada celor patru ani și trei luni de la intrarea sa în vigoare, au fost sesizate unele disfuncționalități în ceea ce privește respectarea și respectiv aplicarea acesteia, disfuncționalități care este necesar a fi eliminate
-
4. Considerații juridice:
-
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005 privind reglementarea accesului utilajelor și vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad, modificată și completată prin HCLM nr.90/2007 și 146/2007;
-
- Prevederile O.U.G. 195/2002 modificată și completată prin OUG nr.63/2006 și Regulamentul de aplicare al acesteia și Legea protecției mediului nr. 137/1995 republicată.
-
- O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.
DIRECTOR EXECUTIV
Ing. Xxxxxx Xxxx
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicaț ii Terestre FB/BF
ȘEF BIROU Ing. Xxxxxx Xxxx
PMA-T7-01
Nr.__________din__________________
Către
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
SERVICIUL PUBLIC ,,ADMINISTRARE ZONE DE AGREMENT''
Subscrisa, Poliția Comunitară Arad cu sediul în Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, reprezentată prin director executiv Xxxxxx Xxxxx Xxxxx, având în vedere problemele întâlnite de către agenții poliției comunitare în axercitarea atribuțiilor ce le revin pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor conform Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Arad vă comunicăm prezentul
RAPORT
prin care vă aducem la cunoștință faptul că, considerăm oportună modificarea Hotărârea nr.51 din 9 martie 2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad, republicată privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad pentru următoarele motive:
-
> constatarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale în baza HCLM nr.51 din 2005 se face doar de către imputerniciții primarului și nu cum se menționează în conținutul acesteia la art 28 ,, Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către agenții constatatori, împuterniciți ai primarului împreună cu organele Poliției Rutiere.'';
-
> art. 3 din OG nr.2 din 2001 privind regimul contravențiilor care stabilește la alin (2) Persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții'', de unde rezultă faptul că răspunderea contravențională a persoanei jurice opereaz numai dacă în actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor se stipulează în mod expres că persoana juridică răspunde contravențional, aspect neprevăzut de către HCLM nr.51 din 2005;
-
> Art.15 stabilește :,, Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to în zona C, identificată și delimitată conform Anexei 3 ... ” iar prin ANEXA 3 la Hotărârea nr.51 din 9 martie 2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad, republicată se stabilește ,,Zona C este reprezentată de infrastructura rutieră a Municipiului Arad, mai puțin cea care constituie zona A și B. ‘' după care ,,Următoarele străzi fac parte din zona C: ...'', iar în continuare sunt menționate un număr redus de străzi care nu reprezintă de infrastructura rutieră a Municipiului Arad, mai puțin cea care constituie zona A și B;
-
> Punctul A din ANEXA 8 la HCLM 51 din 2005, republicată stabilește traseele pe care urmează a se desfășura traficul spre și dinspre Vama Arad - Câmpul Liniștii nr.1, dar în prezent Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad își desfășoară acțivitatea în Zona Industrială Vest.
Anexăm prezentei proiectul privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005 republicată privind circulația utilajelor și a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad, cuprinzând propunerile de mai sus.
Cu respect,
DIRECTOR EXECUTIV
Xxxxxx Xxxxx Xxxxx
H O T Ă R Â R E
Articol unic (1)- Se modifică Art 28 și va avea următorul conținut : Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către agenții constatatori, împuterniciți ai primarului.
-
(2) Se modifică Art 29 și se mai introduce alin 3) care va avea următorul conținut : 3) Sancțiunile contravenționale prevăzute la art. 27 se aplică contravenienților, persoane fizice ori juridice.
-
(3) Se modifică Anexa nr.3 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005, care va avea următorul conținut: Zona C este reprezentată de infrastructura rutieră a Municipiului Arad, mai puțin cea care constituie zona A și B.
-
(4) Se modifică pct A din Anexa nr.8 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005 privind traseele pe care urmează a se desfășura traficul spre și dinspre Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad.
-
(5) Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005, cu modificările și completările ulterioare, se aduce la cunoștință publică în formă republicată.
PMA-T7-01
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicaț ii Terestre FB/BF
PROTOCOL DE COLABORARE,
Încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/2005, privind reglementarea accesului utilajelor și vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masă maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad, se încheie prezentul.
Încheiat între:
Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției nr.75, reprezentat prin Primar - ing. Xxxxxxxx Xxxxx, în calitate de _______________
și
_________________________________ cu sediul în __________________________________, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ________________, cod unic de înregistrare _______________, reprezentată prin ___________________________________, în calitate de ____________.
Cap. I Obligațiile Municipiul Arad
-
1. Primăria Municipiului Arad va preda către ____________________, pe bază de
proces - verbal de predare - primire, vignete cu valabilitatea de o zi necesare accesului autovehiculelor cu masa maximă admisă mai mare de 3,5 to. în municipiul Arad, în zona „A” respectiv „B”, conform zonării prevăzute de HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD . nr.51/2005, în vederea comercializării acestora.
-
2. În procesul verbal de predare-primire a vignetelor se va specifica seria și numărul, vignetelor care fac obiectul acestuia.
-
3. Primăria Municipiului Arad, prin personalul de specialitate va verifica trimestrial
concordanța dintre numărul de vignete vândute în luna anterioară verificării și sumele virate în codul __________________________________________.
Cap. II Obligațiile și drepturile
-
1. Să preia pe bază de proces-verbal de predare - primire vignete cu valabilitatea de o zi, necesare accesului autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 to. în municipiul Arad, în zona „A” respectiv „B”, conform zonării prevăzute de HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD . nr.51/2005.
-
2. Să comercializeze vignete prin stațiile de carburanți, la prețul înscris pe vignete
de _____ lei .
-
3. Să marcheze cu pixul (sau să perforeze vigneta) ziua și luna de valabilitate a vignetelor vândute și să elibereze bon fiscal, atașat prin capsare la vignete.
-
4. Să vireze lunar în codul __________________________ , până la data de 10 a
fiecărei luni, sumele încasate în luna precedentă din vânzarea vignetelor.
-
5. Pe Ordinul de plată prin care se face viramentul se va menționa că sumele provin din vânzarea vignetelor și perioada în care au fost acestea vândute.
-
6. Valoarea vignetelor reprezintă TARIF, iar decontarea se face integral, fără a se percepe TVA.
-
7. Să întocmească și să transmită Primăriei Municipiului Arad, trimestrial, un
borderou care să cuprindă situația vânzării de vignete, de la seria.. ..Nr până la seria .... Nr........și suma corespunzătoare încasată.
-
8. Să răspundă material prin achitarea contravalorii nete/buc. pentru vignete pierdute.
-
9. Să răspundă pentru corectitudinea vânzării, marcării ( perforări) vignetelor și pentru eliberarea bonurilor fiscale pentru acestea.
-
10. Să permită verificarea trimestrială de către personalul de specialitate al Municipiului Arad a stocului de vignete de la stațiile de carburanți.
-
11. _____________ are dreptul de a încasa contravaloarea unui procent de 5% din
valoarea tarifului încasat pentru fiecare vignetă vândută de către acesta.
Cap. III Publicitatea.
Publicitatea pentru comercializarea vignetelor intră în sarcina Primăria Municipiului Arad. În acest scop Primăria Municipiului Arad va asigura elemente aplicabile pe totemurile stațiilor de carburanți, afișe, alte forme de publicitate vizuală, în vederea informării participanților la trafic asupra prevederilor HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD nr.51/2005, a zonării prevăzute de această hotărâre și a faptului că vignetele pot fi cumpărate la stațiile respective.
Cap. IV Durata Protocolului de colaborare
Prezentul PROTOCOL DE COLABORARE, intră în vigoare de la data semnării, și are o durata de 12 luni de zile calendaristice iar dacă la expirarea perioadei de valabilitate a prezentului Protocol cele două părți , nu își exprimă dorință de a renunța sau a modifica obligațiile ce le revin, durata prezentului Protocol se poate prelungește de drept cu încă un 12 luni de zile.
Prezentul PROTOCOL s-a încheiat în 3( trei) exemplare.
MUNICIPIUL ARAD PRIMAR
Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
VIZAT JURIDIC
PMA-T7-01
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicaț ii Terestre FB/BF
Propuneri de modificare ale HCLM nr.51/2005
Art. 8 „(1) Este interzisă gararea pe drumurile publice din municipiul Arad a tuturor categoriilor de autovehicule, cu excepția autoturismelor și a microbuzelor cu 8+1 locuri, înmatriculate pe persoane fizice sau juridice.”
PROPUNERE
Art.8 „(1) Este interzisă gararea pe domeniul public din municipiul Arad a tuturor categoriilor de autovehicule, cu excepția autoturismelor și a microbuzelor cu 8+1 locuri cu masa maximă autorizată de pană la 3,5 to, înmatriculate pe persoane fizice sau juridice.”
Art.11 „Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată cuprinsă între 3,5 to și 7,5 toneîn zona B, delimitată conform Anexei 2, este permis cu plata tarifului prevăzut în Anexa 4 și pe baza autorizație de acces emisă în condițiile reglementate de prezenta hotărâre.”
PROPUNERE
Art.11 „(1) Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată cuprinsă între 3,5 to și 7,5 toneîn zona B, este permis cu plata tarifului prevăzut în Anexa 4 și pe baza autorizație de acces emisă în condițiile reglementate de prezenta hotărâre.”
-
(2) Zona B este reprezentată de străzile municipiului Arad, cu excepția celor cuprinse în zona A și enumerate în Anexa 1, respectiv cu excepția celor cuprinse în Anexa 8 (traseele de tranzit). ”
Anexa 2 și anexa 3 cuprinzând străzile cuprinse în Zona B respectiv Zona C se abrogă.
Art.12 „În zona B, vehiculele cu masa maximă autorizată de 3,5 to au acces liber.” PROPUNERE
Art.12 „În zona B, vehiculele cu masa maximă autorizată de până la 3,5 to au acces liber.”
Art.13 „(1) Pe străzile care perimetrează zona B, enumerate în Anexa 2 , vehiculele cu masa maximă autorizată cuprinsă între 3,5 to și 7,5 to au acces liber.
-
(2) Străzile care delimitează zona B de zona C, enumerate în Anexa 3, sunt incluse în zona C.”
PROPUNERE
Art.13 - Se abrogă.
Secțiunea a IV a - Accesul Vehiculelor în Zona C
PROPUNERE
Secțiunea a IV a - Se abrogă.
Art.19 Traficul TIR spre și dinspre Vama Arad, situată pe strada Câmpul Liniștii și traficul TIR pe Relația Timișoara sunt prezentate în Anexa 8.
PROPUNERE
Art.19 - Se abrogă.
Art.20 „(1) Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to, care efectuează trasnporturi cu destinația Arad, este permis cu plata trifului de o zi (24 ore) prevăzut în Anexa 4 și pe bază de vinietă (lipită pe parbriz).
-
(2) Tariful se achită la punctele de vânzare a vignetelor de la intrările în oraș.
-
(3) Pentru o staționare mai mare de o zi se aplică dispozițiile de autorizare reglementate prin prezenta hotărâre.”
PROPUNERE
Art.20 „(1) Se abrogă.
-
(2) Tariful se achită la punctele de vânzare a vignetelor de la intrările în oraș.
-
(3) Se abrogă.
-
(4) Pentru stațiile de distribuție carburanți, care pun în vânzare vignete de acces în oraș, se prevede.......................”
PROPUNERE
CAP. VI1 REGLEMENTAREA TRAFICULUI CU TONAJ DEPĂȘIT
Art.251 Se stabilesc următoarele puncte de cântărire a tonajului autovehiculelor :
-
- Calea Aurel Vlaicu - zona de acces în municipiu dinspre Nădlac, după sensul giratoriu de la centrul Comercial Armonia
-
- Calea Zimandului - parcarea din zona Cimitirului Ortodox
-
- Zona Industrială Vest - tronsonul cuprins între locuințele ANL și strada Voinicilor
-
- strada Steagului - Zona terenului viran de la intrarea în municipiu
-
- Calea Timișorii - Zona cuprinsă între pasajul (la nivel) CFR și strada Orșova Art.252 Depășirea masei maxime autorizate se sancționează conform art.27 alin (f).
XXXXXXXXX??????????
Art.28 „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către Agenții constatatori, împuterniciți ai primarului împreună cu organele Poliției Rutiere.”
PROPUNERE
ART.28 „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către agenții constatatori, împuterniciți ai primarului”
PROPUNERE
Art. 29. Se completează cu :
„(3) Sancțiunile contravenționale prevăzute la art. 27 se aplică contravenienților, persoane fizice ori juridice”
Art. 16 (1) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, următoarele categorii de vehicule:
q) Cele aparținând Ministerul Apărării Naționale, Poliției, Serviciilor de Ambulanță, Pompieri,
Protecție Civilă, Poliția de Frontieră, Ministerul Justiției, Ministerul Administrației și Internelor, instituții ale statului cu atribuții în securitatea și siguranța națională, servicii publice comunitare pentru situații de urgență așa cum sunt definite în OG. Nr. 88/2001 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare;
r) Cele destinate intervenției la rețele tehnico-edilitare, după cum urmează : CTP, RAAC,
CFR, RADM, CET, S.C. Electrica S.A., S.C. E-ON GAZ S.A.;
s) Cele aparținând societăților care prestează servicii publice de gospodărire comunală și
salubritate;
t) Cele destinate tractării/transportului autoturismelor avariate/abandonate sau fără stăpân sau
staționate neregulamentar;
u) Cele destinate pregătirii și examinării candidaților pentru obținerea permisului de
conducere, pe perioada orelor de curs;
-
v) Cele aparținând Companiei Naționale Poșta Română S.A. și agenților economici care
prestează servicii de curierat și expediții;
w) Cele care efectuează transporturi funerare;
-
x) Cele care efectuează transporturi în situații de forță majoră.
y) Cele care efectuează transporturi de mobilă sau butelii cu gaze lichefiate pentru sobe de
gătit la beneficiari persoane fizice sau persoane juridice condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa 4 pentru zona C.
z) Cele care efectuează transporturi de carburanți la stațiile de distribuție au acces în toate
zonele condiționat de plata tarifului prevăzut la punctul 2 al Anexei 4. Tariful este datorat de administratorul stației, beneficiar al transportului de carburanți.
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicaț ii Terestre PMA-T7-01
FB/BF
aa) Autobetonierele și pompele de beton care transportă beton de ciment la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare, au acces în toate zonele, pe baza autorizației de construcție și condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa4, pentru zona C. Traseul care trebuie urmat de către transportator până la punctul de lucru va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul autorizației de acces.
bb) Vehiculele care transportă materiale de construcții la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare, au acces în toate zonele, pe baza Autorizației de Construcție sau a Certificatului de Urbanism și condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa4, pentru zona C. Traseul care trebuie urmat de către transportator până la punctul de lucru va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul autorizației de acces.
cc) Vehiculele cu masa maximă autorizată de până la 12,5 to, care transportă țiglă la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare, au acces în toate zonele, cu plata tarifului prevăzut în Anexa4 pentru zona C, necondiționat de autorizația de construire, dar cu durata de acces limitată la 24 de ore.
dd) Vehiculele cu masa maximă autorizată de 12,5 to care efectuează transport de parafină pentru atelierul de confecționat lumânări, aparținând Parohiei Ortodoxe Române, situat pe strada Eminescu,beneficiază de acces gratuit, cu respectarea programului de aprovizionare a agenților economici
ee) Vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to care aprovizionează centrele comerciale situate în zonele A și B, condiționat de plata tarifului dublu pentru zona respectivă, cu respectarea programului de aprovizionare a agenților economici și a traseului stabilit prin autorizația de acces. Autorizația de acces se va elibera doar la solicitarea centrului comercial.
ff) Vehiculele aparținând societăților comerciale care execută lucrări de construcții pe domeniul public al municipiului Arad, în beneficiul și la comanda Municipiului Arad. Traseul care trebuie urmat de către aceste vehicule până la punctul de lucru va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul autorizației de acces
-
(2) Vehiculele destinate transportului de persoane au acces gratuit în toate cele trei zone, condiționat de respectarea strictă a traseelor aprobate pentru cursele efectuate de acestea.
Transportatorii care efectuează transport de călători au obligația afișării la loc vizibil, atât în interiorul cât și în exteriorul fiecărui vehicul destinat transportului de persoane, a traseelor aprobate pentru cursele efectuate de acestea. Nerespectarea traseelor aprobate va conduce la aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
Neafișarea traseelor aprobate va conduce la aplicarea sancțiunilor prevăzute la articolul 26.
-
(3) Folosirea autorizației de acces la transportul altor tipuri de materiale față de cele pentru care aceasta a fost eliberată va conduce la anularea autorizației de acces și aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
-
(4) Nerespectarea traseului inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul acesteia va conduce la anularea autorizației de acces și aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
PROPUNERE
Art. 16 (1) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, următoarele categorii de vehicule:
dd. Cele aparținând Ministerul Apărării Naționale, Poliției, Serviciilor de Ambulanță, Pompieri, Protecție Civilă, Poliția de Frontieră, Ministerul Justiției, Ministerul Administrației și Internelor, instituții ale statului cu atribuții în securitatea și siguranța națională, servicii publice comunitare pentru situații de urgență așa cum sunt definite în OG. Nr. 88/2001 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare;
ee. Cele destinate intervenției la rețele tehnico-edilitare, după cum urmează : CTP, RAAC, CFR, CET;
Biroul Transporturi, Întreținere ș i Reparații Căi de Comunicații Terestre PMA-T7-01
FB/BF
ff. Cele aparținând societăților care prestează servicii publice de gospodărire comunală și salubritate;
gg. Cele destinate tractării/transportului autoturismelor avariate/abandonate sau fără stăpân sau staționate neregulamentar;
hh. Se abrogă;
ii. Se abrogă;
jj. Se abrogă;
kk. Cele care efectuează transporturi în situații de forță majoră.
ll. Cele care efectuează transporturi de mobilă sau butelii cu gaze lichefiate pentru sobe de gătit la beneficiari persoane fizice sau persoane juridice condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa 4 pentru zona B.
mm. Cele care efectuează transporturi de carburanți la stațiile de distribuție au acces în toate zonele condiționat de plata tarifului prevăzut la Anexa 4 pentru Zona B. Tariful este datorat de administratorul stației, beneficiar al transportului de carburanți.
nn. Se abrogă.
oo. Vehiculele care transportă materiale de construcții la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare, au acces în toate zonele, pe baza Autorizației de Construcție și condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa4, pentru zona B. Traseul care trebuie urmat de către transportator până la punctul de lucru va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul autorizației de acces. Autorizația de transport se va elibera pe maxim 7 zile.
pp. Vehiculele cu masa maximă autorizată de până la 12,5 to, care transportă țiglă la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare, au acces în toate zonele, cu plata tarifului prevăzut în Anexa4 pentru zona B, necondiționat de autorizația de construire, dar cu durata de acces limitată la 24 de ore.
qq. Vehiculele cu masa maximă autorizată de 12,5 to care efectuează transport de parafină pentru atelierul de confecționat lumânări, aparținând Parohiei Ortodoxe Române, situat pe strada Eminescu,beneficiază de acces gratuit, cu respectarea programului de aprovizionare a agenților economici
rr. Vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to care aprovizionează centrele comerciale situate în zonele A și B, condiționat de plata tarifului dublu pentru zona respectivă, cu respectarea programului de aprovizionare a agenților economici și a traseului stabilit prin autorizația de acces. Autorizația de acces se va elibera doar la solicitarea centrului comercial.
ss. Vehiculele aparținând societăților comerciale care execută lucrări de construcții pe domeniul public al municipiului Arad, în beneficiul și la comanda Municipiului Arad. Traseul care trebuie urmat de către aceste vehicule până la punctul de lucru va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul autorizației de acces.
tt. Vehiculele aparținând societăților comerciale care execută lucrări de construcții au acces în toate zonele, pe baza Autorizației de Construcție și condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa4, pentru zona B.
-
(2) Vehiculele destinate transportului de persoane au acces gratuit în toate cele trei zone, condiționat de respectarea strictă a traseelor aprobate pentru cursele efectuate de acestea.
Transportatorii care efectuează transport de călători au obligația afișării la loc vizibil, atât în interiorul cât și în exteriorul fiecărui vehicul destinat transportului de persoane, a traseelor aprobate pentru cursele efectuate de acestea. Nerespectarea traseelor aprobate va conduce la aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
Neafișarea traseelor aprobate va conduce la aplicarea sancțiunilor prevăzute la articolul 26.
-
(3) Folosirea autorizației de acces la transportul altor tipuri de materiale față de cele pentru care aceasta a fost eliberată va conduce la anularea autorizației de acces și aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
-
(4) Nerespectarea traseului inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul acesteia va conduce la anularea autorizației de acces și aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
ANEXA 8 la HCLM nr.51/2005 :
-
A. Traficul spre și dinspre Vama Arad se va face pe următoarele trasee :
-
a) până la finalizarea drumului de legătură dintre strada Câmpul Liniștii și centura de ocolire a municipiului, traficul se va desfășura pe traseul: drumul de centură - strada Poetului -Câmpul Liniștii și retur;
-
b) după finalizarea drumului de legătură dintre strada Câmpul Liniștii și centura de ocolire a municipiului, prin dispoziție a primarului municipiului Arad, traficul va fi redirecționat pe legătura rutieră nou înființată.
-
B. Traficul TIR dinspre Timișoara se va face pe următoarele trasee:
-
- Calea Timișorii - strada Ștefan cel Mare - Legătură rutieră Aradul Nou - Pod Rutier Micălaca
-
- B-dul Titulescu - pasaj CF- str. Voinicilor - Zona Industrială Micălaca Est - DN 7 - drum de centură;
-
C. Traficul TIR spre Timișoara se va face pe următoarele trasee:
-
- DN 7 - Zona Industrială Micălaca Est - str. Voinicilor - pasaj CF- B-dul Titulescu - Pod Rutier Micălaca - Legătură rutieră Aradul Nou - Pod Rutier Micălaca - strada Ștefan cel Mare -Calea Timișorii;
PROPUNERE:
ANEXA 8 la HCLM nr.51/2005 :
Punctul A. - Se abrogă.
B. Traficul de tranzit pentru vehiculele cu masa maximă admisă mai mare de 3,5 to se va desfășura pe următoarele trasee:
-
- Calea Timișorii - strada Ștefan cel Mare - Legătură rutieră Gara Aradul Nou-Pod rutier Micălaca - Pod Rutier Micălaca - B-dul Titulescu - pasaj CF- str. Voinicilor - Zona Industrială Micălaca Est - DN 7 - drum de centură și retur;
Punctul C. - Se abrogă.
ANEXA 4 la HCLM nr.51/2005 :
Tarife pentru obținerea autorizației de acces, în funcție de zonă și de masa maximă autorizată a vehiculului:
|
Masa maximă admisă |
Zona | ||
|
A |
B |
C | |
|
< 3,5 to |
Fără plată |
Fără plată |
Fără plată |
|
3,51 - 7,5 to |
Nu au acces |
100 lei/lună sau 30 lei/zi |

130 lei/lună sau 39 lei/zi |
|
<7,50 to |
Nu au acces |
Nu au acces |
* la actualizarea prețurilor sa ținut cont de valoarea Indicelui de Inflație comunicat de Institutul Național de Statistică
PMA-T7-01
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre FB/BF
FORMA ÎNAINTE DE MODIFICARE
H O T Ă R Â R E A nr. 51 din 9 martie 2005
privind reglementarea accesului utilajelor și vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în municipiul Arad, republicată în 31 mai 2007
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativele Primarului Municipiului Arad, exprimate în expunerile de motive înregistrate cu nr.7425/4.03.2005, 4284/25.01.2007, 37.974/30.05.2007;
-raportul Serviciului Edilitar nr.7426/4.03.2005;
-rapoartele ad.4284/25.01.2007 și, 37.975/30.05.2007 ale Biroului Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre;
-avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-avizele Poliției Rutiere exprimate prin adresele cu nr.160871/9.03.2005, 25.635/26,03,2007; -avizul Consiliului Județean Arad exprimat prin adresa cu nr.7776/7.03.2005;
-Hotărârea nr. 90/2007 și Hotărârea nr.146/2007 ale Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru modificarea Hotărârii nr.51/2005, privind reglementarea accesului utilajelor și vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în municipiul Arad;
În considerarea prevederilor O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 413/2002, O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Regulamentului de aplicare, ale O.G. nr.2/2001, privind regimul contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare;
În scopul asigurării condițiilor de confort ambiental și protejarea mediului construit și natural, prin asigurarea desfășurării fluente a circulației rutiere prin descongestionarea acesteia;
În aplicarea art.128 alin.(1), lit. „d” din OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, aprobată și republicată prin Legea nr.49/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 36 alin.(1), alin.(2) lit.„c” și alin.(6) lit.”a” pct.13 și art. 45 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată
În temeiul alin.(3) al articolului unic din Hotărârea nr.146/2007 a Consiliului Local al Municipiului Arad, se republică prezenta
H O T Ă R Â R E
CAP.I.DISPOZIȚII GENERALE.
9
Art.1 Obiectul de reglementare al hotărârii este accesul utilajelor și vehiculelor destinate transporturilor de mărfuri, denumite în continuare VEHICULE, cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to pe drumurile publice din municipiul Arad.
Art.2 Scopul propus prin prezenta hotărâre, în considerarea obiectului ei, se realizează ținând cont de următoarele cerințe:
-
a) asigurarea unui nivel ridicat de siguranță a traficului,
-
b) asigurarea condițiilor de conservare și protejare a mediului natural,
-
c) asigurarea condițiilor de conservare a zonelor protejate a orașului,
b) asigurarea administrării în condiții de eficiență și protejare a infrastructurii rutiere.
CAP. II
REGLEMENTĂRI REFERITOARE LA REGIMUL DE ACCES
Secțiunea I - Reguli comune privind accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to
Art.3 Vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to circulă în condiții de autorizare și tarifare prevăzute în prezenta hotărâre.
Art.4 Pentru ansamblul de vehicule masa maximă autorizată se calculează prin însumarea masei maxime autorizate a tractorului și a remorcii.
Art.5 (1) Prin grija administratorului drumului, interdicțiile și restricțiile stabilite prin prezenta hotărâre sunt semnalizate prin mijloace de semnalizare rutieră: indicatoare de reglementare, de interzicere sau restricție care pot fi însoțite și de panouri cu semne adiționale conținând inscripții sau simboluri care le precizează, completează ori limitează semnificația sau unde este cazul, marcaje prin care se avertizează sau îndrumă participanții la trafic.
(2) Pentru drumurile publice incluse în programe de modernizare a infrastructurii rutiere se asigură trasee de deviere. Traseele de deviere sunt stabilite de Primar, prin dispoziție, cu avizul comisiei de sistematizare a circulației.
Art.6 Aprovizionarea piețelor este permisă doar în intervalul orar 19,00 - 8,00, cu respectarea restricțiilor de tonaj stabilite pentru fiecare zonă (fără obligația de plată a tarifului).
Art.7 Conducătorii vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to au obligația de a afișa la loc vizibil autorizația de acces în original (nu sunt admise copiile).
Art.8 (1) Este interzisă gararea pe drumurile publice din municipiul Arad a tuturor categoriilor de autovehicule, cu excepție autoturismelor și a microbuzelor cu 8 + 1 locuri, înmatriculate pe persoane fizice și juridice.
-
(2) În cazul autovehiculelor care efectuează transport de călători, prin garare se înțelege staționarea pe domeniul public în alte locuri decât cele desemnate ca fiind stații de îmbarcare -debarcare pentru călători, conform traseului aprobat pentru fiecare societate care efectuează transport de persoane.
-
(3) În cazul autovehiculelor - cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t -, care efectuează transport de marfă, prin garare se înțelege staționarea pe domeniul public, în afara intervalului orar prevăzut la articolul 10.
-
(4) Prin staționare se înțelege imobilizarea voluntară a autovehiculului, pe o durată mai mare de 5 minute.
-
(5) Nerespectarea prevederilor prezentului articol se sancționează cu amendă contravențională, conform art.27.
Secțiunea a II a - Accesul și circulația vehiculelor în zona A.
Art.9 (1) Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to, în zona A, delimitată conform Anexei 1, este interzis.
(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) vehiculele de aprovizionare (încărcare -descărcare) cu masa maximă autorizată până la 7,5 to, care au acces în intervalul orar 2000 -2200, cu plata tarifului dublu prevăzut în Anexa 4, pentru zona B.
Art.10 (1) Staționarea pe domeniul public a autovehiculelor - cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5t, care efectuează transport marfă, pentru încărcarea acestora, respectiv pentru aprovizionarea agenților economici, este permisă în intervalul orar 06,00-09,00, respectiv 18,00 - 22,00.
(2) Nerespectarea intervalului orar stabilit pentru activitatea de încărcare a autovehiculelor - cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t, care efectuează transport marfă, respectiv pentru aprovizionarea agenților economici, se sancționează cu amendă contravențională conform art.27.
Secțiunea a III a - Accesul vehiculelor în zona B
Art.11 Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată cuprinsă între 3,5 to și 7,5 to în zona B, delimitată conform Anexei 2, este permis cu plata tarifului prevăzut în Anexa 4 și pe baza autorizației de acces emisă în condițiile reglementate de prezenta hotărâre.
Art.12 În zona B, vehiculele cu masa maximă autorizată de 3,5 to au acces liber.
Art.13 (1) Pe străzile care perimetrează zona B, enumerate în Anexa 2, vehiculele cu masa maximă autorizată cuprinsă între 3,5 to și 7,5 to au acces liber.
(2) Străzile care delimitează zona B de zona C, enumerate în Anexa 3, sunt incluse în zona C.
Art.14 Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to este interzis în zona B.
Secțiunea a IV a - Accesul vehiculelor în zona C
Art.15 Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 to în zona C, identificată și delimitată conform Anexei 3, sunt permise cu plata tarifului prevăzut în Anexa 4 și pe baza autorizației de acces emisă în condițiile reglementate de prezenta hotărâre.
Art.16 În zona C, vehiculele cu masa maximă autorizată mai mică de 7,5 to au acces liber.
CAP. III EXCEPȚII.
9
Art.17 (1) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei hotărâri următoarele categorii de vehicule:
gg) Cele aparținând Ministerului Apărării Naționale, Poliției, Serviciilor de Ambulanță, Pompierilor, Protecției Civile, Poliției de Frontieră, Ministerului Justiției, Ministerului Administrației și Internelor, instituțiilor ale statului cu atribuții în securitatea și siguranța națională, serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, așa cum sunt definite în OG. Nr. 88/200, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare;
hh) Cele destinate intervenției la rețele tehnico-edilitare, după cum urmează : SC CTP SA, RAAC, CFR, RADM, SC CET SA, S.C. Electrica S.A., S.C. E-ON GAZ S.A.;
ii) Cele aparținând societăților care prestează servicii publice de gospodărire comunală și salubritate;
Biroul Transporturi, Întreținere ș i Reparații Căi de Comunicații Terestre PMA-T7-01
FB/BF
jj) Cele destinate tractării/transportului autoturismelor avariate/abandonate sau fără stăpân sau staționate neregulamentar;
kk) Cele destinate pregătirii și examinării candidaților pentru obținerea permisului de conducere, pentru perioada orelor de curs;
ll) Cele aparținând Companiei Naționale Poșta Română S.A. și agenților economici care prestează servicii de curierat și expediții;
mm) Cele care efectuează transporturi funerare;
nn) Cele care efectuează transporturi în situații de forță majoră.
oo) Cele care efectuează transporturi de mobilă sau butelii cu gaze lichefiate pentru sobe de gătit la beneficiari persoane fizice sau persoane juridice condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa 4 pentru zona C.
pp) Cele care efectuează transporturi de carburanți la stațiile de distribuție au acces în toate zonele condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa 4. Tariful este datorat de administratorul stației, beneficiar al transportului de carburanți.
qq) Autobetonierele și pompele de beton care transportă beton de ciment la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare au acces în toate zonele, pe baza autorizației de construcție și condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa4, pentru zona C. Traseul care trebuie urmat de către transportator până la punctul de lucru va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul autorizației de acces.
rr) vehiculele care transportă materiale de construcții la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare au acces în toate zonele, pe baza Autorizației de Construcție sau a Certificatului de Urbanism și condiționat de plata tarifului prevăzut în Anexa4, pentru zona C. Traseul care trebuie urmat de către transportator până la punctul de lucru va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul autorizației de acces.
ss) Vehiculele cu masa maximă autorizată de până la 12,5 to, care transportă țiglă la domiciliul sau sediul persoanei fizice/juridice beneficiare au acces în toate zonele, cu plata tarifului prevăzut în Anexa4 , pentru zona C, necondiționat de autorizația de construire, dar cu durata de acces limitată la 24 de ore.
tt) Vehiculele cu masa maximă autorizată de 12,5 to, care efectuează transport de parafină pentru atelierul de confecționat lumânări, aparținând Parohiei Ortodoxe Române, situat pe strada Eminescu, beneficiază de acces gratuit, cu respectarea programului de aprovizionare a agenților economici
uu) Vehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to, care aprovizionează centrele comerciale situate în zonele A și B, condiționat de plata tarifului dublu pentru zona respectivă, cu respectarea programului de aprovizionare a agenților economici și a traseului stabilit prin autorizația de acces. Autorizația de acces se va elibera doar la solicitarea centrului comercial.
vv) Vehiculele aparținând societăților comerciale care execută lucrări de construcții pe domeniul public al municipiului Arad, în beneficiul și la comanda Municipiului Arad. Traseul care trebuie urmat de către aceste vehicule până la punctul de lucru va fi inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul autorizației de acces
-
(2) Vehiculele destinate transportului de persoane au acces gratuit în toate cele trei zone, condiționat de respectarea strictă a traseelor aprobate pentru cursele efectuate de acestea.
Transportatorii care efectuează transport de călători au obligația afișării la loc vizibil, atât în interiorul cât și în exteriorul fiecărui vehicul destinat transportului de persoane, a traseelor aprobate pentru cursele efectuate de acestea. Nerespectarea traseelor aprobate va conduce la aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
Neafișarea traseelor aprobate va conduce la aplicarea sancțiunilor prevăzute la articolul 27.
-
(3) Folosirea autorizației de acces la transportul altor tipuri de materiale față de cele pentru care aceasta a fost eliberată va conduce la anularea autorizației de acces și aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
-
(4) Nerespectarea traseului inscripționat pe autorizația de acces de către emitentul acesteia va conduce la anularea autorizației de acces și aplicarea sancțiunilor prevăzute pentru accesul în zonele cu restricție fără autorizație.
CAP. IV DISPOZIȚII REFERITOARE LA TRAFICUL DE TRANZIT
9
Art.18.(1) Pentru traficul de tranzit cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to, se asigură traseele de deviere prevăzute în Anexa 8.
(2) Pe traseele de deviere, vehiculele aflate în tranzit circulă fără obligația plății vreunui tarif.
Art.19.Traficul TIR spre și dinspre Vama Arad, situată pe str. Câmpul Liniștii și traficul TIR pe relația Timișoara sunt prezentate în Anexa 8.
CAP.V.DISPOZIȚII REFERITOARE LA TRANSPORTUL DE MĂRFURI CU DESTINAȚIA - MUNICIPIUL ARAD
9
Art.20 (1) Accesul vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to, care efectuează transporturi cu destinația municipiul Arad, este permis cu plata tarifului de o zi (24 ore) prevăzut în Anexa 4 și pe bază de vignetă (lipită pe parbriz).
-
(2) Tariful se achită la punctele de vânzare a vignetelor de la intrările în oraș.
-
(3) Pentru o staționare mai mare de o zi se aplică dispozițiile de autorizare reglementate prin prezenta hotărâre.
CAP. VI PROCEDURA DE AUTORIZARE
Art.21 (1) Autorizația de acces se emite de Primăria Municipiului Arad, prin Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații , la sediul acesteia din B-dul Revoluției nr. 75, la cerere.
(3) Cererea este însoțită de dovada achitării tarifului corespunzător zonei și masei maxime autorizate pentru care se solicită autorizarea, precum și de certificatul de înmatriculare al vehiculului și actul de identitate al solicitantului.
Art.22 Documentele care însoțesc cererea de autorizare se prezintă în copie.
Art.23 Cererea se depune la Serviciul Relații Publice (camera nr. 5) din cadrul Primăriei. Formularul - tip este prevăzut în Anexa 5.
Art.24 Modelul autorizației de acces este prevăzut în Anexa 6.
Art.25 Autorizațiile de acces, în funcție de modul de tarifare, au valabilitatea de o zi sau o lună. Se pot emite autorizații și pentru mai multe luni, cu plata tarifului corespunzător pentru fiecare lună, cumulat. Pentru autorizațiile de acces emise pentru un an (12 luni), tariful cumulat se reduce cu 25%.
Art.26. Autorizația de acces se eliberează pe loc dacă sunt întrunite toate cerințele de emitere.
CAP. VII SANCȚIUNI
9
Art.27 Constituie contravenție și se sancționează cu amendă următoarele :
-
f) Accesul sau circulația în zonele cu interdicții sau restricții a vehiculelor fără autorizația corespunzătoare zonei, cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei;
-
g) Accesul în zonele cu interdicții totale pentru vehiculele cu masa maximă autorizată zonei respective, cu amendă de la 1.200 lei la 2.000 lei.
-
h) Nerespectarea intervalului orar stabilit pentru activitatea de aprovizionare a agenților economici, cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.
-
i) Nerespectarea prevederilor articolului 8, cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei.
-
j) Nerespectarea prevederilor articolului 17 alineatul (2) privind afișarea traseelor aprobate pentru vehiculele care efectuează transport de călători, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei
Art.28 Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către agenții constatatori, împuterniciți ai primarului împreună cu organele Poliției Rutiere.
Art.29 (1) Contravenienții beneficiază de posibilitatea achitării a jumătate din minim, în termen de 48 de ore de la comunicarea Procesului-verbal de contravenție.
(2) Împotriva Procesului-verbal de contravenție se poate depune plângere la sediul Judecătoriei Arad, în condițiile legii, în termen de 15 zile de la înmânare/comunicare, aplicându-se în acest sens prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Art.30 Amenzile se plătesc la Direcția Venituri a Municipiului Arad sau în contul RO77TREZ02121350201XXXXX .
Art.31 Modelul Procesului-verbal de contravenție este prevăzut în Anexa 7.
CAP. VIII DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII
Art.32 Pentru punerea în aplicare a prezentei hotărâri, Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații din cadrul Primăriei Municipiului Arad va întreprinde demersurile necesare pentru semnalizarea corespunzătoare a interdicțiilor și restricțiilor reglementate, precum și pentru asigurarea logisticii necesare.
Art.33 Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice dispoziție contrară se abrogă.
Art.34 Tariful unic aplicabil este cel prevăzut în Anexa 4.
Art.35. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de Biroul Poliție Rutieră al Municipiului Arad, agenții constatatori din aparatul propriu al Primăriei Municipiului Arad împuterniciți de primar, Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxx Xxxx
PMA-T7-01
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicaț ii Terestre FB/BF
Zonarea municipiului
Zona A cuprinde străzile:
- B-dul Revoluției - pe tronsonul cuprins între Strada Peneș Curcanul și Teatru Claisc „Ioan Slavici” Arad, Tribunul Dobra, Grigore Alexandrescu- tronsonul cuprins între Piața A. Iancu și intersecția cu str. Cozia, Xxx. Xxxxxxx , Mețianu, V. Goldiș, M. Eminescu- tronson cuprins între intersecția str. Șt. Cicio Pop și B-dul Revoluției, L. Blaga, V. Alecsandri, Horia, Cloșca, Crișan,
M. Stănescu, Xxxxxx Xxxxxxxx, T. Vladimirescu, Xxx. Xxxx de Teiuș, Xxxxx Xxxxx Xxxxx, Xxxxxx Xxxxxxx, Xxxxxxx Xxxxx, Corneliu Coposu - tronsonul cuprins între intersecția cu strada Șt.A. Doinaș și Piața Podgoria, P-ța Podgoria, strada Peneș Curcanul - tronsonul cuprins între intersecția cu b-dul Revoluției și intersecția cu strada Bihorului, B-dul Iuliu Maniu, pasajul rutier Micălaca, Bihorului, pasajul rutier Grădiște, Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxxx Xxxxxxxxxxxx, Alecu Russo, Xxxxx Xxxxxxx, I. C. Brătianu, Andreescu, Nicolae Grigorescu, Piața Luther, Str.Blajului, Romul Veliciu (Parâng), Xenopol, 1 Decembrie 1918, Aviator Georgescu, Unirii,
N. Bălcescu, Xxxxxxx Xxxxxxxxxx, Mozart, Dacilor - de la intersecția cu str. Ghe. Lazăr până la intersecția cu str. Paris, B-dul Decebal, Gheorghe Lazăr, B-dul Dragalina, V. Milea, Splaiul Praporgescu, Sebeșului, P-ța M. Viteazul, P-ța Catedralei, Xxxx Xxxxxxxxx, P-ța V. Roaită, Mărțișor, O. Ghibu, Neculce, Plugarilor, Aleea Răsăritului, P-ța Sporturilor, Aleea Călimănești, M Olinescu, Calea Radnei - tronsonul cuprins între pasajul rutier Micălaca și strada Renașterii, Dosoftei, Lermontov, Liliac, Viorelelor, Maximilian, Fabius, Crinului, Adrian, Bujor, Lalelelor, Luncii, Cerbului, Poiana, Zefir, Argeș, I. Toader, Severin, Xxxxx Xxxx, Bârzava, Imașului, Zorelelor, Abrud - pe tronsonul cuprins între strada Imașului și strada Renașterii, Prieteniei, Miorița, Xxxxxx Xxxx, Milova, Aleea Cenad, Pășunii, Gherghinei, Busuioc, Fluierului, Săvârșin, Simfoniei, P-ța Soarelui, Vrancei - pe tronsonul cuprins între strada Pășunii și strada Renașterii, Stânjenel - pe tronsonul cuprins între strada Pășunii și strada Renașterii, Alba-Iulia, Zalău, Sighișoara, Nucet, Batiștei, Felix, Tușnad, Aleea Borsec, Beiuș, Vaslui, Frăției - tronsonul cuprins între strada Felix și strada Renașterii, Dreptății -tronsonul cuprins între strada Felix și strada Renașterii, Ciobanului - tronsonul cuprins între strada Beiuș și strada Renașterii, Marginii - tronsonul cuprins între strada Vaslui și strada Renașterii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx Xxxxx
S E C R E T A R
DoinaPAUL
PMA-T7-01
Biroul Transporturi, Întreținere ș i Reparații Căi de Comunicații Terestre FB/BF
Zonarea municipiului
Zona B este cuprinsă în perimetrul delimitat de străzile:
-Xxxxxx Xxxxxxxx (inclusiv) , B-dul Titulescu - tronson cuprins între Piața Sporturilor și intersecția cu strada Voinicilor, Splaiul Gen Magheru, strada Alexandru Stamatiad (inclusiv);
-Calea Romanilor - tronsonul cuprins între intersecția cu strada Paris și podul Traian, strada Paris (inclusiv), albia râului Mureș;
-Calea Victoriei, A. Șaguna - tronsonul cuprins între Piața Spitalului și M.Kogălniceanu, M. Kogălniceanu, Preparandiei, Piața Romană, străzile cuprinse în zona A, C.A. Vlaicu - tronsonul cuprins între Piața Gării și intersecția cu Calea Victoriei.
P-ța Gării face parte din zona B.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx Xxxxx
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicaț ii Terestre FB/BF
S E C R E T A R
Xxxxx Xxxx
PMA-T7-01
Zonarea municipiului
Zona C este reprezentată de infrastructura rutieră a Municipiului Arad, mai puțin cea care constituie zona A și B.
Următoarele străzi fac parte din zona C:
Calea Romanilor, strada Dornei, strada Preparandiei, strada Mucius Scaevola - tronson cuprins între intersecția cu Piața Arenei și cea cu strada Dornei, Piața Arenei, strada Hunedoarei, strada Ilia, strada M. Kogălniceanu, strada Simeria, strada A. Șaguna, Piața Spitalului, Calea Victoriei, C.A. Vlaicu, B-dul N.Titulescu-tronsonul cuprins între intersecția cu strada Voinicilor și podul rutier Micălaca.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx Xxxxx
Biroul Transporturi, Întreținere ș i Reparații Căi de Comunicații Terestre FB/BF
S E C R E T A R
DoinaPAUL
PMA-T7-01
Tarife pentru obținerea autorizației de acces, în funcție de zonă și de masa maximă autorizată a vehiculului:
|
Masa maxim admisă |
Zona | ||
|
A |
B |
C | |
|
< 3,5 to |
Fără piață |
Fără piață |
Fără plată |
|
3,51 - 7,50 |
Nu au acces |
1.000.000 iei/iună sau 300.000 iei/zi |
Fără plată |
|
Peste 7,50 to |
Nu au acces |
Nu au acces |
1.000.000 iei/iună sau 300.000 iei/zi. |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxx Xxxxxxxx
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre FB/BF
S E C R E T A R
Xxxxx Xxxx
PMA-T7-01
Model formular tip - Cerere obținere autorizație de acces
Către,
Primăria Municipiului Arad
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații căi de Comunicații Terestre
Subsemnatul _____________________________________, reprezentant al
_______________ ________________________________, cu sediul/domiciliul în loc. _______________________ str. ____________________________, nr. _____, tel. ________________, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.51/09.03.2005 și a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. ____/_______
solicit eliberarea unei autorizații de acces pentru zona ________, pentru următoarele
autovehicule :
1.
2.
3.
masa max. autorizată masa max. autorizată masa max. autorizată
to, pentru perioada _________________
to, pentru perioada _________________
to, pentru perioada _________________
La prezenta cerere anexez :
o Certificatul (certificatele) de înmatriculare vehicul (fotocopie)
o Buletinul de identitate (fotocopie)
o Chitanța care atestă plata valorii autorizației
o Autorizația de construire (fotocopie), în cazurile prevăzute la articolul 17 lit. „k”.
o Certificatul de Urbanism (fotocopie), în cazurile prevăzute la articolul 17 lit. „l”.
o Contractul de lucrări/Comanda de lucrări (fotocopie), în cazurile prevăzute la articolul 17 lit.„p”.
Data __________
Numele și semnătura
Biroul Transporturi, Întreținere ș i Reparații Căi de Comunicații Terestre FB/BF
PMA-T7-01
Model autorizație
Pentru autovehiculul aparținând :
Nr. :
Cu număr de înmatriculare :
Valabilă pentru zona :
Între orele :
Pentru perioada :
Observații/Traseu :
Eliberat de : (nume/prenume)
Data : Ora :
Valabilă doar însoțită de copia chitanței
PMA-T7-01
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre FB/BF
Model „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor” :
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
310130 - Arad, b-dul Revoluției nr. 75
Tel. 0257/281850 Fax 0257/284744 Cod fiscal 3519925
PROCES -VERBAL
DE CONSTATARE ȘI SANCȚIONARE A CONTRAVENȚIILOR NR._______
încheiat azi____________________________
-
1. Subsemnatul_________________________________________________________, în
calitate de _____________________________________________, în baza legitimației de control nr._______,
emisă de Primăria Municipiului Arad și a Dispoziției nr.___________din________________________, emisă de Primarul
Municipiului Arad, în urma controlului efectuat
azi___________________________________,ora__________,(locul)____________________________________
am constatat următoarele:
-
2. În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. ________
din
, aceste fapte constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravențională, astfel:
|
a) |
conf. |
HCLMA |
nr. ___ |
/ |
,anexa |
art. |
|
la_ |
lei; | |||||
|
b) |
conf. |
HCLMA |
nr. ___ |
/ |
,anexa |
art. |
|
la_ |
lei; | |||||
|
c) |
conf. |
HCLMA |
nr. ___ |
/ |
,anexa |
art. |
|
la_ |
lei; | |||||
|
Total |
amendă: |
- |
de |
la_______________________lei.
|
___alin._ |
__lit.___ |
- de |
la____ |
_________lei |
până |
|
___alin._ |
__lit.___ |
- de |
la____ |
_________lei |
până |
|
___alin._ |
__lit.___ |
- de |
la____ |
_________lei |
până |
|
la __ |
____lei , |
până |
-
3. De săvârșirea abaterilor de mai sus se face răspunzător:
-
• domnul (doamna)______________________________________________________________________
-
• persoana
juridică______________________________________________________________________________________
înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr.______________________, cod fiscal/C.U.I.
nr._______________________________
- reprezentată de domnul (doamna)____________________________________________,
având ocupația _____________________________________ la _____________________________________, cu
domiciliul/sediul în ______________________________, strada
______________________________________________________, nr._________, blocul_________, scara ________, apart.________, județul_______________________, posesorul(area) cărții (buletinului) de identitate/pașaportului seria _______, nr.___________________,eliberat de______________________, la data de
_____________________, Cod numeric personal______________________________________________.
-
4. Subsemnatul
(a)_________________________________________________________________, posesorul (area) cărții
Biroul Transporturi, Întreținere ș i Reparații Căi de Comunicații Terestre PMA-T7-01
FB/BF
(buletinului) de identitate seria _________, nr.__________________________, eliberat (ă)
_________________________, la data de__________________________ , domiciliat (ă) în _____________________ strada____________________________________________, nr.______, blocul_____, scara _________, apart.___________, județul
C.N.P._______________________________________, în calitate de martor, declar
numitul______________________________________________________________nu este de față/refuză/nu
poate să semneze procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
-
5. a) Alte mențiuni ale organului constatator (contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze etc.)
b) Obiecțiuni ale
contravenientului_____________________________________________________________
AGENT CONSTATATOR,
CONTRAVENIENT,
Numele și
Numele și prenumele_________________________________
prenumele__________________________________
Semnătura______________________
Semnătura_________________________
MARTOR,
Numele și prenumele_______________________________________
Semnătura___________________________
-
6. Conform prevederilor art. 31 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, împotriva prezentului proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se poate face plângere, în termen de 15 zile de la înmânare/comunicare, la Judecătoria Arad.
Prezentul proces verbal s-a încheiat în 3 exemplare, conținând „Înștiințarea de plată”, și s-a înmânat/ comunicat contravenientului un exemplar, în copie, personal/prin afișare la domiciliu/prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire nr._____________din___________________________.
AGENT CONSTATATOR, CONTRAVENIENT, Numele și prenumele_____________________________ Numele și
prenumele_________________________________
Semnătura______________________
Semnătura___________________________
MARTOR,
Numele și prenumele_____________________________________________
Semnătura__________________________________
-
7. REZOLUȚIE DE APLICARE A SANCȚIUNII:
Tinând seama de faptele săvârșite, constatate și consemnate la pct. 1 și 2 din prezentul proces verbal, în baza prevederilor art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare ,
aplic următoarele sancțiuni:
-
- pentru fapta consemnată la pct. 2, lit. a) - amenda în valoare
de
( adică
).
-
- pentru fapta consemnată la pct. 2, lit. b) - amenda în valoare de
(adică________________________________________________________________________________
).
- pentru fapta consemnată la pct. 2, lit. c) - amenda în valoare de
( adică
Biroul Transporturi, Întreținere și Reparații Căi de Comunicaț ii Terestre PMA-T7-01
FB/BF
TOTAL AMENDA în valoare de_________________________________
( adică___________________________________________________________ ).
-
8. ÎNȘTIINȚARE DE PLATĂ:
• Contravenientul urmează să achite suma totală de______________________________________lei, la
casieria Primăriei Municipiului Arad, în termen de 15 zile, de la data comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în contul nr. RO77TREZ02121350201XXXXX - deschis la Trezoreria Municipiului Arad;
-
• Conform prevederilor art. 28, alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii, în termen de 48 de ore de la data înmânării/comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, respectiv suma totală de _______________________________________________lei;
-
• Contravenientul are obligația să predea copia chitanței de plată a amenzii, în termen de 15 zile de la data
înmânării/comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, la Primăria Municipiului Arad, cu sediul în municipiul Arad, b-dul Revoluției, nr. 75, județul Arad, cod poștal 310130, telefon nr. 0257/281850, int.__________________ .
-
• În cazul în care contravenientul nu achită amenda, în termen de 15 zile de la data înmânării/comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, se va proceda la executare silită.
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Agent constatator,
Numele și
prenumele_____________________________________________
Semnătura
Am primit un exemplar,
Semnătura_______________________
Data_______________________
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxxxxx Xxxxx
Biroul Transporturi, Întreținere ș i Reparații Căi de Comunicații Terestre FB/BF
S E C R E T A R
XxxxxxxxxXxxxxxxxx
PMA-T7-01
ANEXA 8 la
Hotărârea nr.51 din 9 martie 2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad, republicată
A. Traficul spre și dinspre Vama Arad se va face pe următoarele trasee :
-
a) până la finalizarea drumului de legătură dintre strada Câmpul Liniștii și centura de ocolire a municipiului, traficul se va desfășura pe traseul: drumul de centură - strada Poetului -Câmpul Liniștii și retur;
-
b) după finalizarea drumului de legătură dintre strada Câmpul Liniștii și centura de ocolire a municipiului, prin dispoziție a primarului municipiului Arad, traficul va fi redirecționat pe legătura rutieră nou înființată.
-
B. Traficul TIR dinspre Timișoara se va face pe următoarele trasee:
-
- Calea Timișoarei - strada Ștefan cel Mare - Legătură rutieră Aradul Nou - Pod Rutier Micălaca - B-dul Titulescu - pasaj CF- str. Voinicilor - Zona Industrială Micălaca Est - DN 7 -drum de centură;
-
C. Traficul TIR spre Timișoara se va face pe următoarele trasee:
-
- DN 7 - Zona Industrială Micălaca Est - str. Voinicilor - pasaj CF- B-dul Titulescu - Pod Rutier Micălaca - Legătură rutieră Aradul Nou - Pod Rutier Micălaca - strada Ștefan cel Mare -Calea Timișoarei;