Hotărârea nr. 359/2010

privind completarea și modificarea inventarului bunurilor aparținând Statului Român, aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad

H O T Ă R Â R E A nr.359 din 29 decembrie 2010 privind completarea și modificarea inventarului bunurilor aparținând Statului Român, aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.75909/15.12.2010;

-raportul nr.75912/15.12.2010 al Serviciului Dezvoltare Imobile din cadrul Direcției Patrimoniu;

-Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 3 02/2005, modificată și completată cu HCLM 26/2006, privind rezilierea contractului de concesiune a Serviciului public de administrare, întreținere și repararea fondului locativ precum și pregătirea și urmărirea investițiilor , construcții de locuințe din fondurile bugetare locale sau centrale și vânzări de locuințe încheiat cu SC. RECONS Sași preluarea în gestiune directă a serviciului respectiv;

-Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.259/2006 privind rezilierea contractului de dare în folosință gratuită a unui imobil situat în Arad, str. Tribunul Dobra nr. 5;

-Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.438/2009, modificată și completată cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad 25/2010, cu privire la aprobarea rapoartelor de evaluare /reevaluare a mijloacelor fixe din domeniul public și privat al Municipiului Arad;

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (18 prezenți din totalul de 23);

În temeiul prevederilor art.36 alin.(9) și ale art.45 din Legea nr.215/2001, Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.1.Se aprobă preluarea în inventarul bunurilor Statului Român aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad a bunurilor identificate în anexele nr. 1 și 2, care fac parte din prezenta hotărâre.

Art.2.Valorile de inventar cu care se înregistrează în inventarul bunurilor care aparțin Statului Român aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad sunt cele cuprinse în anexa nr. 2 a prezentei hotărâri.

Art.3.Inventarul bunurilor care aparțin Statului Român aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad se modifică în mod corespunzător.

Art.4.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad prin serviciile de specialitate și se comunice celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxx Xxxxxxxx

X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


cod:PMA- S1-02


Red/Dact BML/BML Verif. SL

1 ex. Serviciul Dezvoltare Imobile

1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex..Dosar ședința CLMA 29.12.2010

OBIECTIVELE DE INVESTIȚII CARE SE CUPRIND ÎN INVENTARUL BUNURILOR STATULUI ROMÂN AFLAT

ÎN ADMINISTRAREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

Nr. Crt.

Denumire obiectiv

Date de identificare

Observații

1.

Imobil - str. Tribunul Dobra nr. 5

Arad

CF. nr. 969,Arad

nr. top. 1230

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 259/2006 s-a reziliat contractul de dare în folosință gratuită

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxx Xxxxxxxx

X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


OBIECTIVELE DE INVESTIȚII FINALIZATE CARE SE CUPRIND ÎN INVENTARUL BUNURILOR STATULUI ROMÂN AFLAT ÎN ADMINISTRAREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD ȘI CARE AU FOST FINANȚATE PRIN ORDONATORUL PRINCIPAL DE CREDITE PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr. Crt.

Denumire obiectiv

Valoare / lei

Observații

1.

Imobil - str. Tribunul Dobra nr. 5

Arad

Consolidare și punere în siguranță

228.738,48

Expertiză= 17.484.,46 lei PT + Lucrare = 211.254,02 lei

Total= 228.738,48 lei

2.

Imobil - str. N. Bălcescu nr. 8 Arad

Demolare parțială și consolidare imobil

210.123,28

PT = 31.439 lei

Lucrare = 178.684,28 lei Total=210.123.28 Demolare conform AC nr. 1052/2009

3.

Imobil str. Dumbrava Roșie nr. 2

Alimentare cu energie electrică

57.532,0

PT și lucrare

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxx Xxxxxxxx

X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL


PROIECT

HOTĂRÂREA nr. din


AVIZAT SECRETAR Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


privind completarea și modificarea inventarului bunurilor aparținând Statului Român, aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad”

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr./;

- raportul nr. din  al Serviciului Dezvoltare Imobile din cadrul Direcției Patrimoniu ;

  • - Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.302/2005, modificată și completată cu HCLM 26/2006, privind rezilierea contractului de concesiune a Serviciului public de administrare, întreținere și repararea fondului locativ precum și pregătirea și urmărirea investițiilor , construcții de locuințe din fondurile bugetare locale sau centrale și vânzări de locuințe încheiat cu SC. RECONS Sași preluarea în gestiune directă a serviciului respectiv;

  • -  Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.259/2006 privind rezilierea contractului de dare în folosință gratuită a unui imobil situat în Arad, str. Tribunul Dobra nr. 5;

  • -   Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.43 8/2009, modificată și completată cu HCLM 25/2010,cu privire la aprobarea rapoartelor de evaluare /reevaluare a mijloacelor fixe din domeniul public și privat al Municipiului Arad;

  • - avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

În temeiul prevederilor art.36 și ale art.45, alin(3) din Legea nr.215/2001, Legea administrației publice locale, republicată,

HOTĂRĂȘTE:

Art.1 Se aprobă preluarea în inventarul bunurilor Statului Român aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad a bunurilor identificate în anexa nr. 1 și 2 a prezentei hotărâri.

Art.2. Valorile de inventar cu care se înregistrează în inventarul bunurilor care aparțin Statului Român aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad sunt cele cuprinse în anexa nr. 2 a prezentei hotărâri.

Art.3 Inventarul bunurilor care aparțin Statului Român aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad se modifică în mod corespunzător.

Art.4 Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul municipiului Arad prin Serviciile de specialitate și se va comunica celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                   SECRETAR

Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr._____________________

OBIECTIVELE DE INVESTIȚII CARE SE CUPRIND ÎN INVENTARUL BUNURILOR STATULUI ROMÂN AFLAT ÎN ADMINISTRAREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

Nr.

Crt.

Denumire obiectiv

Date de identificare

Observații

1.

Imobil - str. Tribunul Dobra nr. 5

Arad

CF. nr. 969,Arad

nr. top. 1230

Prin HCLM nr. 259/2006 s-a reziliat contractul de dare în folosință gratuită

PMA: S1-01

Anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr._____________________

OBIECTIVELE DE INVESTIȚII FINALIZATE CARE SE CUPRIND ÎN INVENTARUL BUNURILOR STATULUI ROMÂN AFLAT ÎN ADMINISTRAREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD ȘI CARE AU FOST FINANȚATE PRIN ORDONATORUL PRINCIPAL DE CREDITE PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr. Crt.

Denumire obiectiv

Valoare / lei

Observații

1.

Imobil - str. Tribunul Dobra nr. 5

Arad

Consolidare și punere în siguranță

228.738,48

Expertiză= 17.484.,46 lei PT + Lucrare = 211.254,02 lei

Total= 228.738,48 lei

2.

Imobil - str. N. Bălcescu nr. 8 Arad

Demolare parțială și consolidare imobil

210.123,28

PT = 31.439 lei

Lucrare = 178.684,28 lei

Total=210.123.28

Demolare conform AC nr. 1052/2009

3.

Imobil str. Dumbrava Roșie nr. 2

Alimentare cu energie electrică

57.532,0

PT și lucrare

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr._____________/____________________

Primarul Municipiului Arad

În temeiul prevederilor art.45, alin.(6) din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale, republicată și ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 137/2008, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect :

- aprobarea : „completării și modificării inventarului bunurilor aparținând Statului Român, aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad”, în susținerea căruia formulez următoarea:

EXPUNERE DE MOTIVE

În urma preluării inventarului fondului locativ al Municipiului Arad de la SC. RECONS SA, conform programului de buget aprobat la capitolul „cheltuieli de capital” s-a finanțat execuția unor obiective de investiții la câteva imobile. În general lucrările s-au făcut la clădirile existente și au constat în consolidări, demolări, sau modernizări ale fondului locativ. Valoarea acestor obiective de investiții după terminarea lucrărilor se adaugă la valoarea cu care este înregistrat bunul în inventarul privat al Municipiului Arad.

Având în vedere realizarea în ultimii ani a unor obiective de investiții la clădirile fond locativ sau spații cu altă destinație care au fost terminate și recepționate, propun: Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind: aprobarea „ Completării și modificării inventarului bunurilor aparținând Statului Român, aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad”

PRIMAR, Ing. Xxxxxxxx Xxxxx

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

Direcția Patrimoniu

Serviciul Dezvoltare Imobile

Nr.__________/__________________

RAPORT al serviciului de specialitate

Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr./a domnului Xxxxxxxx Xxxxx, primarul municipiului Arad ;

Obiect:

  • -  propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „Modificarea

inventarului bunurilor aparținând Statului Român, aflat în administrarea

Consiliului Local al Municipiului Arad”

.

  • -  Având în vedere:

Considerații de ordin general

  • -          Anual , după preluarea fondului locativ și a spațiilor cu altă destinație, prin programul de buget se aprobă finanțarea unor obiective de investiții cum ar fi modernizarea, reabilitarea clădirilor (bunurilor) existente care aparțin inventarului Statului Român, aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad”

În general aceste obiectivele de investiții se finalizează în același an , iar după recepție valoarea costurilor de realizare trebuie cuprinsă în inventar.

Unele spații cu altă destinație, cum este cazul imobilului din str. Tribunul Dobra nr. 5, au fost atribuite către Ordinul Arhitecților din România - Filiala Județeană Arad, care ulterior a renunțat la imobil, motiv pentru care am fost nevoiți să executăm lucrările de consolidare.

Considerații economice:

Obiectivele de investi ții s-au finanțat din bugetul local. .

Întrucât aceste obiective sunt terminate este necesară cuprinderea lor în inventar cu valoarea cheltuielilor înregistrate în contabilitate, valoare ce va mări valoarea de inventar a acestor obiective fixe și va diminua în același timp valoarea investițiilor în curs finalizate.

Considerații tehnice:

Apreciem că dup ă terminarea și recepționarea unui obiectiv de investiții este oportună înregistrarea lui în inventar precum și predarea acestuia pentru o bună evidență și administrare.

Considerații juridice:

  • -  Propunerea de modificare a inventarului bunurilor ce aparțin Statului Român, aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad”se face în conformitate cu:

Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală republicată, art.36 alin.(2), lit. „c”;

  • -    Față de cele de mai sus considerăm oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea „Modificării inventarului bunurilor aparținând Statului Român, aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad”

DIRECTOR EXECUTIV,

SEF SERVICIU,

Ing. Giurgiu Lucia


Ing. Xxxxx Xxxx