Hotărârea nr. 338/2010
cu privire la aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție ”Reabilitare fațade și tâmplărie exterioară - Școala Generală nr.4 Arad”ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD municIpiul ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.338 din 29 decembrie 2010 cu privire la aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție
"Reabilitare fațade și tâmplărie exterioară - Școala Generală nr.4 Arad”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.75093/15.12.2010;
-raportul nr.75904/15.12.2010 al Serviciului Dezvoltare Imobile din cadrul Direcției Patrimoniu;
-rapoartele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile art. 44, alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și ale celor finanțate din împrumuturi interne și externe, contractate direct sau garantate de autoritățile administrației publice locale, se aprobă de către autoritățile deliberative”;
-adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (18 prezenți din totalul de 23);
În temeiul art.36, alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit. „d” și art.45 din Legea nr.215/2001, Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art. 1. Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție „Reabilitare fațade și tâmplărie exterioară-Școala Generală nr. 4 Arad”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Finanțarea obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general și din alte surse atrase în condițiile legii .
Art.3.Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxx Xxxxxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Serviciul Dezvoltare Imobile
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex..Dosar ședința CLMA 29.12.2010
Anexa la Hotărârea nr.338/29.12.2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :
Reabilitare fațade și tâmplărie exterioară- Școala genrerală nr. 4 Arad
Faza : D.A.L.I - DOCUMENTAȚIE AVIZARE LUCRĂRI DE INTERVENȚIE
TITULAR : CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
BENEFICIAR: CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :
-
A. Valoarea totală a investiției : 1.913.567 LEI ; 447.952 euro
din care C + M : 1.562.164 LEI ; 365.692 euro
-
B. Capacități
1. Clădire Școală:
A construită = 1140 mp
A desfășurată = 3420 mp
H construită = 13,45 m
Regim înălțime = P+2E
V construcției = 4.326 mc
-
C. Durata de realizare a investiției : 6 luni
-
D. Eșalonarea investiției : Anul I,
-
E. Finanțarea investiției se asigură din fonduri ale bugetului general și alte alte surse atrase în condițiile legii .
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ S E C R E T A R
Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
AVIZAT SECRETAR
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
PROIECT
Nr.370 din 15.12.2010
HOTĂRÂREA nr.
din_____________________
cu privire la aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții a obiectivului de investiție” Reabilitare fațade și tâmplărie exterioară- Școala generală nr. 4 Arad”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.75093/15.12.2010;
-raportul nr.75904/15.12.2010 al Serviciului Dezvoltare Imobile din cadrul Direcției Patrimoniu -Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale , art. 44, alin.1, conform căruia „documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și cele din împrumuturi interne și externe, contractate direct de autoritățile administrației publice locale, se aprobă, de către Consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz”;
În temeiul art.36, alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit. „d” și ale art.45, alin. (2) din Legea nr.215/2001, Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Art.1 Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de de investiție „Reabilitare fațade și tâmplărie exterioară-Școala generală nr. 4 Arad”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Finanț area obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii .
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
Anexa la Hotărârea nr.din 2010
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :
Reabilitare fațade și tâmplărie exterioară- Școala genrerală nr. 4 Arad
Faza : D.A.L.I - DOCUMENTAȚIE AVIZARE LUCRĂRI DE INTERVENȚIE
TITULAR : CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
BENEFICIAR: CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :
-
A. Valoarea totală a investiției : 1.913.567 LEI ; 447.952 euro
din care C + M : 1.562.164 LEI ; 365.692 euro
-
B. Capacități
1. Clădire Școală:
A construită = 1140 mp
A desfășurată = 3420 mp
H construită = 13,45 m
Regim înălțime = P+2E
V construcției = 4.326 mc
-
C. Durata de realizare a investiției : 6 luni
-
D. Eșalonarea investiției : Anul I,
-
E. Finanțarea investiției se asigură din fonduri ale bugetului general și alte alte surse atrase în condițiile legii .
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.______________/______________________
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art.45, alin.(6) din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale, republicată și ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 137/2008, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect :
- aprobarea „Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții a obiectivului de investiție „Reabilitare fațade și tâmplărie exterioară- Școala genrerală nr. 4 Arad, în susținerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
Școala Generală nr. 4 funcționează într-un imobil construit în anul 1964 , care în prezent are tâmplăria degradată și nu asigură confortul termic conform normelor în vigoare.
Având în vedere costurile relativ mari cu asigurarea încălzirii clădirii, este necesară intervenția pentru înlocuirea tâmplăriei și realizarea anvelopei termice. De asemenea cu această ocazie se vor realiza și unele lucrări de igienizări ale interiorului clădirii.
Astfel, propun:
Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind: -aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții a obiectivului de investiție „Reabilitare fațade și tâmplărie exterioară- Școala genrerală nr. 4 Arad”.
PRIMAR,
Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
Serviciul Dezvoltare Imobile
Nr.___________/_____________________
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr./a domnului Xxxxxxxx Xxxxx, primarul municipiului Arad ;
Obiect:
propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: Aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții a obiectivului de investiție „Reabilitare fațade și tâmplărie exterioară- Școala genrerală nr. 4.
Având în vedere:
Considerații generale
Școala generală nr.4 este o instituție de stat în care sunt educați copii,clasele I- VIII învățământ gimnazial. Numărul elevilor înscriși este de aproximativ 1000.
Școala este amplasată în Arad, Str. Augustin Doinaș nr.37. Imobilul este proprietate publică a municipiului Arad .Începând cu acest an bugetar unitatea de învățământ a trecut în subordinea Liceului Teoretic Vasile Goldiș.
Activitatea școlară se desfășoară într - nu corp de clădire sub formă de L cu regim de înălțime P+ 2E. Construcția se încadrează în clasa de importanță „ C”.
Considerații tehnice
Sistemul constructiv al clădirii este următorul conform expertizei tehnice este.
-
- fundații continue din beton simplu
-
- fundații la stâlpi izolate din blocuri de beton și cuzineți din beton armat
-
- zidărie portantă din cărămidă plină
-
- planșee și scări din beton armat
-
- șarpantă simplă din lemn pe scaune
-
- învelitoare din țiglă
-
- tâmplărie din lemn .
Lucrările care se vor executa sunt:
-
- schimbarea tâmplăriei exterioară din lemn cu tâmplărie din PVC cu geam termopan.
-
- schimbarea tâmplăriei interioare ușile de la sălile de clasă
-
- ferestrele și ușile la parter vor fi prevăzute cu folie antiefracție
-
- fațadele se vor anvelopa cu un strat de polistiren de 10cm
-
- tencuielile exterioare se vor desface și se va realiza o tencuială decorativă.
-
- se vor înlocui jgheaburile și burlanele de la fațade
-
- zugrăveli interioare în sălile de clasă , holuri.
-
- refacerea trotuarului de protecție din jurul clădirii
-
- se va amenaja o ramă de acces pentru persoanele cu handicap.
Considerații economice :
Valoarea totală a investiției este de 1.913.567 LEI din care valoarea lucrărilor de construcții montaj este de 1.562.164 LEI.
Finanțarea acestui obiectiv de investiții se va face din fonduri ale bugetului local și alte fonduri atrase conform listelor de investiții aprobate conform legii.
Considerații juridice:
Propunerea de aprobare a: „Documentație avizare lucrări de intervenție : „Reabilitare
fațade și tâmplărie exterioară la Școala generală nr.4 Arad ” se face în conformitate cu:
-
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art.44, alin.1, conform căruia documentațiile tehnico -economice ala obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale , precum și cele din împrumuturi interne și externe , contactate direct de autoritățile administrației publice locale, se aprobă, de către Consiliile locale , județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz ”;
-
- prevederile art. 36, alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit. „d” din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată.
-
- În temeiul art.45, alin ( 1) din Legea nr. 215/ 2001, Legea administrației publice locale ,republicată.
Față de cele de mai sus considerăm oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții a obiectivului de investiție „Reabilitare fațade și tâmplărie exterioară- Școala genrerală nr. 4
DIRECTOR EXECUTIV
ȘEF SERVICIU, ing. Giurgiu Lucia
Ing. Xxxxx Xxxx
