Hotărârea nr. 337/2010

cu privire la aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții la obiectivul de investiție „Extindere și modernizare Grădinița PP 22 Arad”

H O T Ă R Â R E A nr.337 din 29 decembrie 2010

cu privire la aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții la obiectivul de investiție „Extindere și modernizare Grădinița PP 22 Arad”

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.75905/15.12.2010;

-raportul nr.75907/15.12.2010 al Serviciului Dezvoltare Imobile din cadrul Direcției Patrimoniu;

-rapoartele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -prevederile art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și ale celor finanțate din împrumuturi interne și externe, contractate direct sau garantate de autoritățile administrației publice locale, se aprobă de către autoritățile deliberative”;

-adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (18 prezenți din totalul de 23);

În temeiul art.36, alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit. „d” și art.45 din Legea nr.215/2001, Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art. 1. Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție „Extindere și modernizare Grădinița PP 22 Arad”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.Finanțarea obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general și din alte surse atrase în condițiile legii .

Art.3.Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Xxxxx Xxxxxxxx

Red/Dact BML/BML Verif. SL

1 ex. Serviciul Dezvoltare Imobile

1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex..Dosar ședința CLMA 29.12.2010

Anexa la Hotărârea nr.337/29.12.2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :

„EXTINDERE ȘI MODERNIZARE GRADINITA PP 22” Faza:Documentație Avizare Lucrări de Intervenții

TITULAR :    CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

BENEFICIAR:    CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :

  • A. Valoarea investiției :             : 2.222.514 lei (inclusiv TVA )

din care C + M                    : 1.617.638 lei ( inclusiv TVA )

  • B. Capacități:

Clădirea existentă are formă în plan dreptunghiulară, cu dimensiunile de: 23,4 m x 11,15m .

S construită    =  260,91

S desfășurată   =  782,73

H construită    =      12

Regim înălțime = P+ 1E.+ M Volumul clădirii =   2859 mc.

Utilități: Apă rece, apă caldă, agent termic, gaz, energie electrică, telefon, internet, TV.

  • C. Durata de realizare a investiției :      12 luni ,

  • D. Eșalonarea investiției : Anul I, Conform graficului de realizare a investiției.

  • E. Finanțarea investiției se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Xxxxx Xxxxxxxx

ROMÂNIA

AVIZAT SECRETAR Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD

CONSILIUL LOCAL         PROIECT

Nr.368 din 15.12.2010

HOTĂRÂREA nr. din_____________________

cu privire la aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiție „EXTINDERE ȘI MODERNIZARE GRADINITA PP 22 ARAD”

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.75905/15.12.2010;

-raportul nr.75907/15.12.2010 al Serviciului Dezvoltare Imobile din cadrul Direcției Patrimoniu;

-Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale , art. 44, alin.1, conform căruia „documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și cele din împrumuturi interne și externe, contractate direct de autoritățile administrației publice locale, se aprobă, de către Consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz”;

În temeiul art.36, alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit. „d” și ale art.45, alin.(2) din Legea nr.215/2001, Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.1 Se aprobă „Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții ” pentru obiectivul de investiție „Extindere și Modernizare Gradinita PP 22 Arad”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Finanțarea obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii .

Art.3 Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ


SECRETAR


Anexa la Hotărârea nr.din 2010

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :

„EXTINDERE ȘI MODERNIZARE GRADINITA PP 22” Faza:Documentație Avizare Lucrări de Intervenții

TITULAR :    CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

BENEFICIAR:    CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :

  • A. Valoarea investiției :             : 2.222.514 lei (inclusiv TVA )

din care C + M                    : 1.617.638 lei ( inclusiv TVA )

  • B. Capacități:

Clădirea existentă are formă în plan dreptunghiulară, cu dimensiunile de: 23,4 m x 11,15m .

S construită    =  260,91

S desfășurată   =  782,73

H construită    =      12

Regim înălțime = P+ 1E.+ M Volumul clădirii =   2859 mc.

Utilități: Apă rece, apă caldă, agent termic, gaz, energie electrică, telefon, internet, TV.

  • C. Durata de realizare a investiției :      12 luni ,

  • D. Eșalonarea investiției : Anul I, Conform graficului de realizare a investiției.

  • E.  Finanțarea investiției se asigură din fonduri ale bugetului general și din alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr.75905/15.12.2010

Primarul Municipiului Arad

În temeiul prevederilor art.45, alin.(6) din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale, republicată și ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 137/2008, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect :

- aprobarea „Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții a obiectivului de investiție „EXTINDERE ȘI MODERNIZARE GRADINITA PP 22 ARAD”, în susținerea căruia formulez următoarea:

EXPUNERE DE MOTIVE

Grădinița PP22 este amplasată pe str.Voluntarilor la nr. 2. Datorită amplasării sale în zona centrală, care a devenit populată ca urmare a funcționării mai multor instituții și magazine în zonă, se constată o tot mai mare solicitare din partea părinților de a înscrie copii în grădinița cu program prelungit, astfel încât numărul solicitărilor nu poate fi onorat, datorită numărului de locuri insuficient.

Pentru a crea condiții de funcționare optime în clădirile ce le deținem consider oportună extinderea și modernizarea acestei clădiri.

Astfel, propun:

Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind: -aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții a obiectivului de investiție „EXTINDERE ȘI MODERNIZARE GRADINITA PP 22 ARAD”

PRIMAR,

Ing. Xxxxxxxx Xxxxx

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

DIRECȚIA PATRIMONIU

Serviciul Dezvoltare Imobile

Nr. nr.75907/15.12.2010

RAPORT

al serviciului de specialitate

Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr._ nr.75905/15.12.2010 _a domnului Xxxxxxxx Xxxxx ,primarul municipiului Arad

Obiect :

- propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea Documentației de avizare intervenții la construcții existente a obiectivului de investiție : „EXTINDERE ȘI MODERNIZARE GRĂDINIȚA PP 22 ARAD ”

În urma cuprinderii în Programul de buget a finanțării obiectivului de investiție „EXTINDERE ȘI MODERNIZARE GRĂDINIȚA PP 22 ARAD ” , s-a achizționat serviciul de proiectare pentru Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție pe care o supunem avizării dvs. Menționăm că prezenta documentație este întocmită conform HGR. Nr. 28/2008 .

Considerații de ordin general:

La nivelul municipiului Arad în ultimii ani se constată o tot mai mare solicitare din partea părinților de a înscrie copii în grădinițe cu program prelungit , astfel încât numărul solicitărilor nu poate fi onorat, datorită numărului de locuri insuficient. Datorită acestui aspect s-a considerat că este necesar modernizarea , și/sau extinderea clădirii grădiniței PP22 . Grădinița PP1 este amplasată în zona centrală, pe str.Voluntarilor nr.2.

Documentație de avizare a lucrărilor de intervenție s-a întocmit de către :        S.C

LOCUINȚE Con PROIECT S.R.L. și respectă prevederile HGR.28/2008.

Considerații tehnice

Prin DALI s-au analizat două variante, respectiv :

Varianta I :

În această variantă grădinița va cuprinde 60 de copii, împărțiți în 3 grupe, pe categorii de vârstă. Clădirea păstrează forma inițială și regimul de înălțime P+ IE, dar se realizează un acoperiș de tip șarpantă de lemn cu învelitoare de tablă tip țiglă.( în prezent grădinița are acoperiș de tip terasă)

Măsurile de intervenție pentru această variantă sunt de : consolidare și recompartimentare și realizarea unui acoperiș șarpantă.

Varianta II :

În această variantă grădinița va cuprinde 100 de copii , împărțiți în 5 grupe, pe categorii de vârstă. Clădirea va avea un regim de înălțime P+IE + M.

Măsurile de intervenție pentru această variantă sunt de: extindere pe verticală, consolidare și recompartimentare. Mansarda se va amenaja în volumul acoperișului tip șarpantă.

Descrierea constructivă, funcțională și tehnologică.

Clădirea grădiniței P+ IE are forma în plan dreptunghiulară, cu dimensiunile de 23,4 m. x 11,15m . Din punct de vedere funcțional spațiile conexe necesare funcționării grădiniței au fost amplasate la parterul clădirii iar la etaj s-au amplasat sălile de clasă cu funcționalitate dublă ( sală de clasă și dormitor.) GL/GL                                                                                PMA-S1-01

Serviciul Reparații și Întreținere Imobile

Grădinița cuprinde patru categorii de spații:

  • •  încăperi proprii fiecărei grupe de copii

  • •  încăperi comune folosite temporar de copii

  • •  încăperi destinate personalului de educație și de îngrijire

  • •  încăperi pentru bucătărie și spălătorie cu anexele specifice.

Varianta I

  • -   grupul sanitar pentru copii nediferențiați pe sexe, la etaj.

  • -   Suprafața utilă a grupului sanitar va fi de 10,08 mp.

  • a) încăperi proprii fiecărei grupe de copii:

3 săli de grupe pentru 20 copii, fiecare cu suprafața de :

-54,32 mp

  • - 51,76 mp

  • - 39,52 mp.

  • b) încăperi comune folosite temporar de copii:

  • - grup sanitar pentru copii,

  • - windfang și vestibul la intrarea copiilor

  • - filtru de primire

  • - izolator cu grup sanitar propriu

  • - sală de mese pentru toate grupele cu suprafața de 102 ,25 mp.

c.) încăperi destinate personalului de educație și de îngrijire:

  • - birou pentru conducere

  • - cabinet medical

  • - vestiar pentru personal

  • - grup sanitar pentru personal

d) încăperi pentru bucătărie și spălătorie:

  • - bucătărie preparare

  • - primire alimente - camera

  • - cameră frigorifică

  • - depozit de legume

  • - depozitare spălător vase și veselă

  • - spălătoria, uscătoria, depozit de rufe curate și călcătorie.

Varianta I I

- grup sanitar pentru copii, nediferențiați pe sexe la etaj și mansardă

a ) încăperi proprii fiecărei grupe de copii:

  • - la etaj x săli de grupe pentru 20 copii, fiecare cu suprafața de :

-54,32 mp

  • - 51,76 mp

  • - 39,52 mp.

  • - la mansardă 2 săli de grupă pentru 20 de copii fiecare cu suprafața de:

  • - 54,32 mp

  • - 51,76 mp

b) încăperi comune folosite temporar de copii:

  • - windfang și vestibul la intrarea copiilor

  • - filtru de primire

  • - izolator cu grup sanitar propriu

  • - 2 săli de mese cu suprafața de 102 ,25 mp, respectiv 28,56 mp.

c.) încăperi destinate personalului de educație și de îngrijire:

  • - birou pentru conducere

  • - cabinet medical

  • - vestiar pentru personal

  • - grup sanitar pentru personal

d) încăperi pentru bucătărie și spălătorie:

  • - bucătărie preparare

  • - primire alimente - camera

  • - cameră frigorifică

  • - depozit de legume

  • - depozitare spălător vase și veselă

  • - spălătoria, uscătoria, depozit de rufe curate și călcătorie.

La ambele variante se impune realizarea unei scări suplimentare de evacuare pe fațada principală.

Lucrările care se vor executa sunt:

Varianta I

Lucrări de consolidare vor cuprinde:

  • -  realizarea de cadre închise de beton armat la pereți

  • -   consolidarea fundațiilor

  • -  realizarea de planșee rigide de beton armat monolit peste parter și etaj

  • -  realizarea unui acoperiș tip șarpantă de lemn cu învelitoare de tablă

  • -   realizarea unor lucrări de hidroizolații verticale la fundații

  • -   recompartimentări ale spațiilor pentru îmbunătățirea activității

  • -   refacerea finisajelor interioare și exterioare.

  • -   refacerea instalațiilor electrice , sanitare, termice.

Sc = 260,91 mp;’ Sd, = 521,82 mp.

Varianta II

Lucrări de consolidare vor cuprinde:

  • -  realizarea de cadre închise de beton armat la pereți

  • -   consolidarea fundațiilor

  • -  realizarea de planșee rigide de beton armat monolit peste parter și etaj

  • -   realizarea unor lucrări de hidroizolații verticale la fundații

  • -   recompartimentări ale spațiilor pentru îmbunătățirea activității

  • -   refacerea finisajelor interioare și exterioare.

  • -   Realizarea unei mansarde prin continuarea zidurilor de rezistență , a cadrelor de beton armat și realizarea unui acoperiș tip șarpantă de lemn cu învelitoare de tablă

  • -   refacerea instalațiilor electrice , sanitare, termice.

Sc = 260,91 mp;’ Sd, = 782,73 mp.

Utilității:

Se păstrează utilitățile existente la : apă, canal, gaze naturale, energie electrică , telecomunicații.

Se vor amenaja: platformele pietonale, drum, locuri de joacă, spații verzii etc.

Serviciul de specialitate , analizând cele două variante consideră oportună și propune adoptarea soluției constructive prezentate în Varianta II, deoarece se apreciază că astfel se va realiza o mai bună utilizare a spațiilor construite , rezultând un număr mai mare de săli de grupă (5)la niște costuri mult mai mici decât dacă s-ar realiza acestea prin construirea de noi clădiri.

Considerații economice

Conform devizelor generale întocmite de proiectant pentru cele două variante avem:

Varianta I: Valoarea investiției :           1.458.091 lei (inclusiv TVA )

din care C+M : 1.617.638 lei ( inclusiv TVA

Varianta II: Valoarea investiției : 2.222.514 lei (inclusiv TVA )

n             din care C + M : 1.617.638 lei ( inclusiv TVA

Finanțarea acestui obiectiv de investiții se va face din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.

Considerații juridice:

Propunerea de aprobare a „Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții la obiectivul de investiție: Extindere și modernizare Grădinița PP 22 Arad” se face în conformitate cu:

- prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale ,art.44,alin.1 conform căruia documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi ,a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale ,precum și cele din împrumuturi interne și externe , contractate direct de autoritățile administrației publice locale , se aprobă, de către autoritățile deliberative “

- prevederile art. 36,alin.2,lit b, alin. 4 lit.d și art.45 alin 1din legea nr.215/2001,Legea Administrației Publice locale republicată.

Față de cele de mai sus considerăm oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții la obiectivul de investiții ,,Extindere și modernizare Grădinița PP 22 Arad”

DIRECTOR EXECUTIV

ȘEF SERVICIU, ing. Giurgiu Lucia


Ing. Xxxxx Xxxx