Hotărârea nr. 255/2010
referitor la neexercitarea dreptului de preemțiune cu privire la achiziționarea unui imobil situat în Arad, B-dul Revoluției nr.45JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.255 din 28 octombrie 2010 referitor la neexercitarea dreptului de preemțiune cu privire la achiziționarea unui imobil situat în Arad, B-dul Revoluției nr.45
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 56510/08.10.2010;
-raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcției Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrată cu nr.59570/09.11.2009;
-prevederile art.28, alin.(5) din Ordonanța de Urgență nr.68/2008 privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical;
-rapoartele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad;
-adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (19 prezenți din totalul de 23);
În temeiul prevederilor art.36, alin.(9) și art.45 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Art. 1 .Municipiul Arad nu își exercită dreptul de preemțiune la achiziționarea cote de ^ proprietatea dr. Xxxxx Xxx din apartamentul nr.xx, situat în Arad, B-dul Revoluției nr. 45, corp A, identificat în CF nr.302024-C1-U12 Arad, cu nr.top.232/8-11/I/III/11, preț 29.000 euro, compus din 1 cabinet consultații, 1 hol, în suprafață construită de 66 mp.
Art.2.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad prin Serviciul Administrare Patrimoniu și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Serviciul Administrare Patrimoniu
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex..Dosar ședința CLMA 28.10.2010
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
PROIECȚ
Avizat
Nr.279/12.10.2010
Secretar Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
H O T Ă R Â R E A Nr.
Din 2010
referitor la neexercitarea dreptului de preemțiune cu privire la achiziționarea unui imobil situat în Arad, B-dul Revoluției nr.45
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 56510/08.10.2010;
-raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcției Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad, înregistrată cu nr.59570/09.11.2009;
-prevederile art.28, alin.5 din Ordonanța de urgență nr.68/2008 privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului au a unităților administrativ-teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului local al municipiului Arad;
În temeiul prevederilor art.36, alin.(9) și art.45, din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Art.1. Municipiul Arad nu își exercită dreptul de preemțiune la achiziționarea cote de % proprietatea dr. Xxxxx Xxx din apartamentul nr.xx, situat în Arad, B-dul Revoluției nr. 45, corp A, identificat în CF nr.302024-C1-U12 Arad, cu nr.top.232/8-11/I/III/11, preț 29.000 euro, compus din 1 cabinet consultații, 1 hol, în suprafață construită de 66 mp.
Art.2. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Administrare Patrimoniu și se comunică celor interesați de către Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
SECRETAR
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 56510/08.10.2010
EXPUNERE DE MOTIVE
Prin adresa nr. 1169/2010 Colegiul medicilor din România - Colegiul Medicilor din Județul Arad încunoștințează intenția de vânzare a cotei de % din spațiul cu destinație de cabinet medical, situat în municipiul Arad Bd. Revoluției nr. 45, ap. xx, corp A, identificat în CF nr. 302024-C1-U12 Arad, cu nr. top. 232/8-11/I/III/11, compus din 1 cabinet consultații, 1 hol, în suprafață construită de 66 mp, preț 29.000 euro.
Față de cele de mai sus propunem adoptarea unei hotărâri privind neexercitarea dreptului de preemțiune la achiziționarea cotei de % din acest apartament.
PRIMAR, ing. Xxxxxxxx Xxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD DIRECȚIA PATRIMONIU
Serviciul Administrare Patrimoniu
Nr. /M3/07.10.2010
RAPORT
referitor la neexercitarea dreptului de preemțiune la achiziționarea unui imobil
Prin adresa nr. 1169/2010 Colegiul medicilor din România - Colegiul Medicilor din Județul Arad ne încunoștințează intenția de vânzare a spațiului cu destinație de cabinet medical - apartamentul nr. xx situat în Arad, B-dul Revoluției nr. 45, corp A, cota de % deținută în proprietate de dr. Xxxxx Xxx. Cealaltă cotă de % se află în proprietatea dr. Xxxxxx Xxxxxx Xxxx și nu se vinde.
În conformitate cu prevederile art. 28, din Ordonanța de Urgență nr. 68 din 28 mai 2008 - privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului au a unităților administrativ-teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical Colegiul medicilor din Județul Arad, administrația publică locală este titularul dreptului de preempțiune.
Imobilul situat în Arad, B-dul Revoluției nr. 45, corp A, identificat în CF nr. 302024-C1-U12 Arad, cu nr. top. 232/8-11/I/III/11 este compus din 1 cabinet consultații, 1 hol, în suprafață construită de 66 mp, cota de teren de 20/1664 aferentă apartamentului este în proprietatea Ministerului Sănătății.
Prețul de vânzare este de 29.000 euro.
Față de cele de mai sus, Consiliul Local al Municipiului Arad urmează să dispună asupra exercitării sau nu a dreptului de preemțiune.
DIRECTOR EXECUTIV, Xxxx Xxxxx
ȘEF SERVICIU,
Xxxxxxx Xxxx
