Hotărârea nr. 168/2010

privind aprobarea Studiului de Realizare a Axei Pietonale între Piața Avram Iancu și Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare prin Piața Catedralei - Proiect ViTo - Dezvoltarea orașelor istorice vitale din regiunile Europei Centrale și de Est

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr.168 din 21 iulie 2010

privind aprobarea Studiului de Realizare a Axei Pietonale între Piața Avram Iancu și Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare prin Piața Catedralei - Proiect ViTo - Dezvoltarea orașelor istorice vitale din regiunile Europei Centrale și de Est

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive nr.31882 din 31.05.2010;

-raportul nr.31882 din 31.05.2010 al Arhitectului Șef-Serviciul Construcții și Urbanism; -rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-prevederile art. 3 lit. „c”, art. 6, pct.3 și art.7 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr. 46/2007 privind modul de alocare a fondurilor nerambursabile și a contribuției naționale în bugetul instituțiilor implicate în gestionarea și utilizarea acestora, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul drepturilor conferite prin art.36 alin.(5) lit.”c” și art.45 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art.1.Se aprobă Studiul de Realizare a Axei Pietonale între Piața Avram Iancu și Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare prin Piața Catedralei, documentație care face parte din Proiect ViTo - Dezvoltarea orașelor istorice vitale din regiunile Europei Centrale și de Est - proiect nr. 41050, realizat de SC Proiect Arad SA, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                 S E C R E T A R

Xxxxxx Xxxxxxx                            Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red/Dact BML/BML, Verif. LS

1 ex.Serviciul Constructii si Urbanism

1 ex.Instituț ia Prefectului-Județ ul Arad

cod:PMA- S1-02


1 ex..Dosar ședința CLMA 21.07.2010

ROMÂNIA

PROIECT


AVIZAT

SECRETAR

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr._____

din __________________2010

privind aprobarea Studiului de realizare a Axei pietonale între Piața Avram Iancu și Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare prin Piața Catedralei - Proiect ViTo - Dezvoltarea orașelor istorice vitale din regiunile Europei Centrale și de Est

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive nr.31882 din 31.052010;

-raportul nr.31882din 31.05.2010 al Arhitectului Șef-Serviciul Construcții și Urbanism;

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-prevederile Ordonanței Guvernului nr. 46/2007 privind modul de alocare a fondurilor nerambursabile și a contribuției naționale în bugetul instituțiilor implicate în gestionarea și utilizarea acestora, prin obiectivul „Cooperare teritorială europeană cuprinse în art. 3 lit. „c”, art. 6, pct.3 și art.7 pct. 1”;

În temeiul drepturilor conferite prin art.36 alin.(5) lit.”c” și art.45 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta:

H O T Ă R Â R E

Art.1.Se aprobă Studiul de realizare a Axei Pietonale între Piața Avram Iancu și Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare prin Piața Catedralei, documentație care face parte din Proiect ViTo - Dezvoltarea orașelor istorice vitale din regiunile Europei Centrale și de Est - proiect nr. 41050 realizat de SC Proiect Arad SA

Art.2.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad .

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                      SECRETAR

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI A R A D

Nr. 31882 /Ao/ 31.05.2010

EXPUNERE DE MOTIVE

Având în vedere importanța Centrului istoric al municipiului Arad caracterizat de imaginea deosebită a ansamblurilor arhitecturale, consider oportună adoptarea unei hotărâri, prin care să se aprobe Studiul de realizare a Axei pietonale Piața Avram Iancu - Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare prin Piața Catedralei documentație prealabilă realizării proiectului tehnic pentru zona pietonală strada Mețianu ca sector al unui traseu pietonal vital în interconectarea țesuturilor urbane istorice.

Ing. Xxxxxxxx Xxxxx

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

ARHITECT SEF

SERVICIUL CONSTRUCTII SI URBANISM

NR. 31882 /A0/ 31.05.2010

R E F E R A T

privind aprobarea Studiului de realizare a Axei pietonale între Piața Avram Iancu și Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare prin Piața Catedralei - Proiect ViTo -Dezvoltarea orașelor istorice vitale din regiunile Europei Centrale și de Est

În cadrul Programului de Cooperare Sud Est Europeană sunt implicați mai mulți parteneri de proiect, dintre care 6 municipalități (din care face parte și municipiul Arad), 2 institute de cercetare și 3 agenții de dezvoltare regională care și-au înaintat Expresia de Interes a proiectului ViTo-Integrated Urban Development of Vital Historic Towns.

Proiectul face parte din programul de cooperare transnațională, Axa de cooperare 4- Dezvoltarea sinergiilor transnaționale ale zonelor cu potențial.

Prin proiectul ViTo, municipiul va realiza:

  • -  continuarea elaborării releveelor inițiate prin proiectul Hist Urban;

  • -  crearea unei zone turistice cu includerea zonei pietonale pe traseul Piața Avram Iancu, Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare prin Piața Catedralei urmat de proiectul tehnic pentru strada Mețianu;

  • -  dezvoltarea de instrumente pentru predarea patrimoniului cultural în școli ;

  • -  cooperare transnațională cu partenerii de proiect - experimente de bună practică

Prezenta documentație este un studiu urbanistic prealabil realizării proiectului tehnic pentru zona pietonală strada Mețianu din municipiul Arad, ca sector al unui traseu pietonal de maximă importanță pentru Centrul Istoric al Aradului care incepe la Cetatea Aradului și se termină la Turnul de Apă.

Scopul studiului este integrarea propunerilor urbanistice și ambientale în principalele instrumente urbanistice tradiționale ale Municipiului Arad, precum și integrarea propunerilor urbanistice și ambientale în programele și proiectele Uniunii Europene:

  • - Hist.Urban din cadrul programului INTERREG III B CADSES-program operațional interregional pentru aplicarea și materializarea conceptului de dezvoltare regională de coeziune sectorială

  • - The South East Europe Transnational Cooperation Programme- program operațional interregional pentru proiectele de dezvoltare pe cele patru axe prioritare: Inovație, Mediu, Accesibilitate și Zone de creștere sustenabilă - în acord cu strategia de la Lisabona (Agenda Lisabona)-martie 2000 și Strategia de la Gothenburg -2001;

- ViTo -Integrated Urban Development of Vital Historic Towns as Regional Centres in South East Europe -Together for the „Cultural Arad”, pe baza Cartei de la Leipzig pentru Orașe Europene Durabile -2007

- In ceea ce priveste respectarea Comunicatului de presă 2-2007din 11 septembrie 2007 al Consiliului Arhitecților din Europa (CAE)-privind Strategia în Construcții a Comisiei Europene -calitatea arhitecturii este un element esențial al trecutului, prezentului și viitorului orașelor europene.

Studiul în cauză se incadrează în proiectele și programele europene mai sus enunțate.

Obiectivele studiului sunt următoarele :

  • > Accentuarea primului traseu pietonal cu direcție transversală pe axa Bd.Revoluției -Piața Avram Iancu și pe inelele formate din Cetatea Aradului și a traseului pietonal aferent malulului Mureșului;

  • > Interconectarea piețelor:Avram Iancu, Catedralei și Reconcilierii prin:

o Amenajarea ambientală diurnă a Piețelor Avram Iancu, Catedralei și a străzii Mețianu

o Propunerea unei activități economice specifică pentru țesutul urban istoric al zonei, dar diversă în funcție de localizare

o Asigurarea funcționării străzii Mețianu ca pietonal, prin limitarea accesului auto

o Indicarea unor curți interioare adiacente traseului pietonal, pentru marcarea unor trasee pietonale secundare prin activități economice

  • - Segregarea circulației auto de cea pietonală

  • - Reorganizarea circulației auto

  • - Crearea de locuri de parcare subterane pentru locuitorii zonei și pentru vizitatori, prin prisma PUD -Piața Avram Iancu și PUD -Piața Catedralei

  • - Amenajarea de locuri speciale pentru grupuri statuare

  • - Amenajarea de spații verzi cu valoare de scuar/esplanadă

  • - Amplasarea de mobilier urban

  • - Întărirea iluminatului public -propuneri pentru strada Mețianu

Așa cum rezultă din Carta de la Leipzig pentru Orașe Europene durabile din 2007, orașele europene care au evoluat în cursul istoriei trebuie recunoscute ca fiind valori economice, sociale și culturale de neînlocuit.

Din dezvoltarea Aradului ca urbe rezultă ca avem de-a face cu un țesut urban format din sistematizări succesive, cu o demografie complexă, chiar și în stadiul actul de dezvoltare este încă în formare.

Traseul pietonal Turnul de Apă -Cetatea Aradului complet are următoarele componente definitorii:

> Turnul de apă, str.P.I.Ceaikovski nr.9A -ca dominantă a compoziției urbane și cap de perspectivă ( a fost cea mai înaltă clădire a orașului), este monument istoric înscris în Lista monumentelor Istorice 2004( cod AR-II-m-B-00492), construit în 1986 în stil neo-gotic - este un element romantic al țesutului urban adiacent;

  • > Parcul Reconcilierii Româno - fost Piață a Pompierilor - o amenajare nouă , din 2004, special concepută ca spațiu urban centru civic. Reconfigurarea pieței inițiale și amenajarea actualei piețe a deschis perspectiva traseului pietonal în studiu, în relație cu Turnul de Apă;

  • > Strada Ecaterina Teodoroiu -face legătura între Parcul Reconcilierii și Piața Catedralei;

  • > Piața Catedralei - în prezent piață agroalimentară , cu o mică alveolă în fața Catedralei Ortodoxe Române „Sf. Ioan Botezătorul”.Piața agroalimentară este compusă din spații construite: o hală metalică și anexe în regim de înălțime parter, și zone cu mese pentru vânzare produse agroalimentare.

  • > Strada Mețianu -ca și în trecutul istoric, își păstrează rolul de stradă comercială. Degradarea în ansamblu a țesutului urban adiacent (inclusiv Piața Catedralei descrisă anterior), precum și dezvoltarea necontrolată a unui comerț de subzistență, au transformat imaginea acestei străzi de tradiție în negoț. Lungimea străzii este de 295m, iar suprafața este de cca.2500mp.Lățimea medie a străzii este de 8,00m.

  • > Piața Avram Iancu -se află în centrul orașului, fiind unul din nucleele majore ale acestuia. Actuala Piață Avram Iancu (fosta Piața Libertății), reprezintă alături de Piața Podgoria, punctul de interes major care determină axul urbanistic principal al zonei centrale: Bulevardul Revoluției. Această piață a fost în mod continuu un centru politic și comercial important al orașului, reprezentând centrul vieții comerciale dar și culturale a orașului.

  • > Strada Nicolae Bălcescu -este printre cele mai vechi străzi din Arad. Fondul construit a fost definitivat în cursul secolului al XIX -lea, cu clădiri realizate în stiluri arhitecturale diferite:neogotic, eclectic preponderent baroc și neo-renascentist. Fronturile străzii sunt unitare, clădirile având regim de înălțime de S+P+2. Și această stradă continuă tradiția de stradă comercială, dar de o factură mai elevată decât strada Mețianu, cu alimentație publică de tip restaurant, mici magazine.

  • > Podul Decebal -realizat în perioada post -belică, este unul dintre cele 3 poduri rutiere ale Aradului ce traversează peste Mureș. În contextul traseului pietonal în studiu, acesta este vectorul principal de legătură între Centrul Istoric și Cetatea Aradului.

  • > Cetatea Aradului - deși se află încă în circuit închis al Armatei Române, acest sit constituie cea mai importantă rezervă urbanistică a Municipiului Arad. Intrarea acestui monument istoric și de arhitectură în circuitul civil, într-o formă adaptată necesităților orașului, ar putea constitui punctul culminant al oricărui traseu pietonal prin Centrul istoric:

In acest context, amenajarea străzii Mețianu ca pietonal este oportună.

Amenajarea propusă corespunde Temei de Proiectare pentru Studiu de realizare a unei Axe Pietonale între Piața Avram Iancu și Parcul Reconcilierii Româno - Maghiare prin Piața Catedralei.

Strada Mețianu este o stradă îngustă și nu foarte lungă, special concepută pentru un mediu comercial.Documetația studiază următoarele aspecte :

  • ❖ Limitarea accesului auto va fi strictă, cu program pentru realizarea aprovizionării comercianților. Practic traficul auto din zona perimetrală acesteia nu va fi afectat prin schimbarea sensurilor de circulație pentru străzile perpendiculare pe aceasta:

o Xx. Xxxxxxx - va fi cu sens dublu

5

o str.Ludovic Szantay va fi cu sens dublu până la intersecția cu str.Gh.Barițiu

o str.Românului va fi cu sens dublu până la intersecția cu str.V. Goldiș

  • ❖ Pavajul:

o Compoziția pavajului propusă marchează axul străzii și se dorește a fi cât mai simplă, dar dinamică, pentru a nu concura desfășurarea fronturilor clădirilor. La capetele străzii se propun două vestibule urbane de primire, adaptate direcțiilor principale din spațiile publice adiacente străzii Mețianu (Piața Avram Iancu și Piața Catedralei). Intersecția cu str. Gh. Barițiu este cea mai semnificativă și aici s-a aplicat un accent în pavaj.

o Pavimentația se va realiza prin aducerea nivelului străzii la o cotă nivelitică care să rezolve intrarea corectă în gangurile și curțile existente, în respect cu elementele arhitecturale ale clădirilor. Această soluție este un deziderat al colectivului de elabnorare, însă din observațiile de pe teren s-a remarcat ca va conduce proprietarii de spații comerciale cu acces din str. Mețianu la reconfigurarea acestora, întrucât va fi afectat numărul treptelor de la intrarea în aceste spații comerciale.

o Sistematizarea verticală a pavimentației se propune a fi unitară, prin desființarea actualelor trotuare.

o Materiale utilizate:

  • •  pe laturile aferente fronturilor de clădiri: placaj piatră naturală fasonată de culoare galben deschis

  • •  pe fâșia centrală : placaj piatră naturală fasonată de culoare roșu cărămiziu

  • axe de accent : piatră cubică granit (10x10x14 cm)

o Suprafața propusă de pavaj este de 2883,9 mp, incluzând marcarea celor două vestibule urbane dinspre Piața Avram Iancu și Piața Catedralei

  • ❖  Pentru asigurarea diversității compoziției propuse, s-au prevăzut 23 casete circulare pentru arbori ornamentali de specii de max. 3,5 m înălțime, în alternanță cu mobilierul urban.

  • ❖  Direcția str. Românului -str. L. Szantay cu traversarea str.Mețianu este cea mai uzitată pentru traficul auto, iar lipsa continuității dintre cele două străzi este disfuncționalitate pentru siguranța pietonilor, de aceea în axul străzii Românului s-a creat o platformă pentru o statuie, care va fi la o scară cât mai aproape de cea naturală.

❖ Iluminatul străzii este un element esențial în completarea noii funcțiuni de stradă pietonală. Actualmente iluminatul stradal global este realizat prin cabluri transversale și un corp de iluminat central, în axul străzii. Soluția actuală este în fapt corectă, dat fiind ca str. Mețianu are o lățime medie de 8,00m. Soluția adoptată păstrează acest sistem, la care se mai adaugă 2 cabluri longitudinale. Corpurile de iluminat vor fi astfel suplimentate, intr-o manieră de compoziție alternantă. Se propune lumina globală albă. În completarea iluminatului global, se propun console aplicate pe fațade, pentru iluminatul punctual și de siguranță, în special la porți și accese în spații comerciale.

  • ❖    Mobilierul urban cuprinde locuri de odihnă mobile -13 bănci cu șezutul din lemn pe structură metalică. S-a considerat că pietonalul Mețianu poate fi cadrul unor evenimente stradale (festivaluri, expoziții în aer liber, etc.), iar băncile vor putea fi reamplasate temporar.

  • ❖    Amplasarea teraselor aferente spațiilor comerciale de alimentație publică va fi permisă în limita în care nu se va ocupa fâșia centrală a dalajului.

  • ❖      Prin proiectul tehnic se vor găsi soluții pentru amplasarea de panouri informative pentru circuitul turistic, dar și pentru cele de publicitate.

  • ❖    Rețelele edilitare din infrastructura străzii vor fi reproiectate împreună cu operatorii care le dețin la faza de proiect tehnic. Aici se poate accentua că rețelele aeriene trebuie să fie canalizate sub viitorul pavaj pentru eliberarea fațadelor.

Având în vedere cele mai sus menționate :

PROPUNEM

Aprobarea Studiului de realizare a Axei Pietonale între Piașa Avram Iancu - Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare prin Piața Catedralei - Proiect ViTo -Dezvoltarea orașelor istorice vitale din regiunile Europei Centrale și de Est proiect nr. 41050 elaborat de SC Proiect Arad SA.

Arhitect Sef Ing. Xxxxxx Xxxxx

Șef Serviciu

Arh.Xxxx Xxxxxx