Hotărârea nr. 423/2009
cu privire la aprobarea unor măsuri pentru realizarea obiectivului de investiție „Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.423 din 22 decembrie 2009
cu privire la aprobarea unor măsuri pentru realizarea obiectivului de investiție „Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.72.539/18.12.2009;
-raportul nr.72.544 din 18.12.2009 al Serviciului Reparații și Întreținere Imobile din cadrul Direcției Patrimoniu;
-avizul Consiliului Tehnico - Economic nr. 44/2009;
-prevederile art.1 alin (2) din H.G. 998/2008 pentru desemnarea polilor naționali de creștere în care se realizează cu prioritate investiții din programele cu finanțare comunitară și națională, prin care Municipiul Arad este desemnat ca pol de dezvoltare urbană;
-faptul că, prin Programul Operațional Regional, program finanțat de Uniunea Europeană prin fondurile structurale, respectiv Fondul European de Dezvoltare Regională, s-a prevăzut că, în cadrul Axei prioritare 1 vor fi finanțate planuri integrate de dezvoltare urbană pe termen mediu sau lung, având ca scop regenerarea arealelor urbane;
-lansarea depunerilor de cereri în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor-poli urbani de creștere”. Domeniul major de intervenție 1.1 Planuri integrate de dezvoltare Sub-domeniul Poli de dezvoltare urbană -rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
În temeiul art.36 alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit. „d” și art.45 din Legea nr.215/2001, Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1.Se aprobă „Necesitatea și Oportunitatea” realizării obiectivului de investiții „Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”
Art.2.Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții a obiectivului de investiție „Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3.Se aprobă proiectul „Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”și bugetul aferent acestuia în valoare de 404.084,76 lei, conform anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:
-
- Valoarea neeligibilă a proiectului : 10.924,37 lei
-
- Valoarea eligibilă a proiectului : 328.988,02 lei
-
- Taxa pe valoarea adăugată : 64.172,37 lei
Art.4.Se aprobă contribuția Consiliului Local al Municipiului Arad la cheltuielile eligibile ale proiectului în valoare absolută de 6.579,76 lei.
Art.5.Se aprobă contribuția Consiliului Local al Municipiului Arad la cheltuielile neeligibile ale proiectului în valoare absolută de 10.924,37 lei și cheltuielile conexe ce pot apărea pe parcursul implementării proiectului.
Art.6.Contribuțiile Consiliului Local al Municipiului Arad prevăzute le art.4 și art.5 se vor asigura din bugetul general al municipiului Arad.
Art.7.Se aprobă asigurarea resurselor financiare necesare implementării optime ale proiectului în condițiile rambursării /decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art.8.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Direcția Tehnică și Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxxx
Red/Dact IF/IIF Verif. SL
1 ex. Serviciul Reparații și Întreținere Imobile
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex..Dosar ședința CLMA 22.12.2009
S E C R E T A R
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
cod:PMA- S1-02
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI : „Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Mică laca” Faza : DALI
TITULAR : MUNICIPIUL ARAD
BENEFICIAR: MUNICIPIUL ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :
-
A. Valoarea totală a investiției (prețuri 6.11.2009, 1 Euro= 4, 2988 lei)
Total : 404.084,76 lei
97.330euro
din care:
Construcții Montaj 286.960 lei
66.750 euro
-
B. Capacități
Clădire : A desfășurată = 203,81mp Regim înălțime = P + M
Lucrările de modernizare constau în realizarea unei anvelope termice a clădirii prin:- izolarea pereților la exterior cu polistiren de 10 cm tip Baumit și se vor reface tencuielile exterioare ;
-izolarea planșeelor peste parter și mansardă cu vată minerală de 10 cm;
- înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare cu tâmplărie PVC cu geam termopan și realizarea unui widvang la intrarea principală.
De asemenea, se vor înlocui instalațiile interioare de alimentare cu apă și canal și se va realiza un sistem de ventilație cu 4 ventilatoare de baie carcasate la grupurile sanitare fără aerisire directă cu exteriorul.
Pentru prepararea apei calde menajere se propune montarea a două panouri solare , alături de centrala termică pe gaz care va fi automatizată.
Toate spațiile interioare se vor igieniza și se vor reface pardoselile de gresie, iar în curtea imobilului se vor reface aleile din dale de beton.
Dotări :- frigider,
-
- aragaz cu cuptor,
-
- mașină spălat vase
-
- mobilier.
-
C. Durata de realizare a investiției : 6 luni
-
D. Eșalonarea investiției : Anul I, .
-
E. Finanțarea investiției :
- Fonduri structurale prin Programul Operațional Regional 2007- 2013
Axa prioritară 1 - Îmbunătățirea infrastructurii sociale,
Domeniul major de intervenție 1.1. - Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub - domeniul :Poli de dezvoltare urbană
- Alocații de la bugetul general al Municipiului Arad
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ S E C R E T A R
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red/Dact IF/IIF Verif. SL
1 ex. Serviciul Reparații și Întreținere Imobile
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad
cod:PMA- S1-02
1 ex..Dosar ședința CLMA 22.12.2009
Bugetul proiectului
Proiecte care nu cad sub incidența schemei de ajutor de stat
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor |
Cheltuieli neeligibile |
Cheltuieli eligibile |
TOTAL (RON) |
TVA |
|
(1) |
(2) |
(3) |
(4) |
(5)=(3) + (4) |
(6) |
|
1 |
Cap.1 Cheltuieli pentru achiziția si amenajarea terenului | ||||
|
1.1 |
Achiziția terenului | ||||
|
1.2 |
Amenajarea terenului | ||||
|
1.3 |
Amenajarea pentru protecția mediului |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
TOTAL CAPITOL 1 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
2 |
Cap. 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | ||||
|
2.1 |
Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | ||||
|
TOTAL CAPITOL 2 | |||||
|
3 |
Cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică | ||||
|
3.1 |
Studii de teren (geologice, topografice, hidrologice) |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
3.2 |
Obținere avize, acorduri și autorizații |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
3.3 |
Proiectare și inginerie |
5.900,00 |
5.900,00 |
1.121,00 | |
|
3.4 |
Consultanță |
10.924,37 |
5.300,00 |
16.224,37 |
3.082,63 |
|
3.5 |
Asistență tehnică |
5.200,00 |
5.200,00 |
988,00 | |
|
TOTAL CAPITOL 3 |
10.924,37 |
16.400,00 |
27.324,37 |
5.191,63 | |
|
4 |
Cap 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
260.386,30 |
260.386,30 |
49.473,40 | |
|
4.4 |
Dotări de specialitate |
10.000,00 |
10.000,00 |
1.900,00 | |
|
TOTAL CAPITOL 4 |
0,00 |
270.386,30 |
270.386,30 |
51.373,40 | |
|
5 |
Cap. 5 - Cheltuieli privind organizarea de șantier | ||||
|
5.1 |
Organizare de șantier |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
5.1.1 |
Construcții și instalații aferente organizării de șantier |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
5.1.2 |
Cheltuieli conexe organizării de șantier |
0,00 |
0,00 | ||
|
5.2 |
Cote legale |
2.163,09 |
2.163,09 |
0,00 | |
|
TOTAL CAPITOL 5 |
0,00 |
2.163,09 |
2.163,09 |
0,00 | |
|
6 |
Cap. 6 - Cheltuieli diverse și neprevăzute | ||||
|
6.1 |
Cheltuieli diverse și neprevăzute |
27.038,63 |
27.038,63 |
5.137,34 | |
|
TOTAL CAPITOL 6 |
0,00 |
27.038,63 |
27.038,63 |
5.137,34 | |
|
7 |
CAPITOLUL 7 Cheltuieli pentru audit, informare și publicitate | ||||
|
7.1 |
Audit |
5.000,00 |
5.000,00 |
950,00 | |
|
7.2 |
Informare și publicitate |
8.000,00 |
8.000,00 |
1.520,00 | |
|
TOTAL CAPITOL 7 |
13.000,00 |
13.000,00 |
2.470,00 | ||
|
8 |
Cap.8. - Alte cheltuieli neeligibile | ||||
|
8.1 |
Alte cheltuieli neeligibile |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL CAPITOL 8 | |||||
|
TOTAL GENERAL |
10.924,37 |
328.988,02 |
339.912,39 |
64.172,37 | |
SURSE DE FINANȚARE A PROIECTULUI
9
|
Nr. crt. |
Surse de finanțare |
Valoare |
|
I |
Valoarea totală a proiectului, din care : |
404.084,76 |
|
I.a. |
Valoarea neeligibilă a proiectului |
10.924,37 |
|
I.b. |
Valoarea eligibilă a proiectului |
328.988,02 |
|
Li. |
TVA |
64.172,37 |
|
II |
Contribuția proprie în proiect, din care: |
81.676,50 |
|
II. a. |
Contribuția solicitantului la cheltuieli eligibile |
6.579,76 |
|
II.b. |
Contribuția solicitantului la cheltuieli neeligibile |
10.924,37 |
|
II.c. |
Autofinanțarea proiectului |
0,00 |
|
II.d |
TVA |
64.172,37 |
|
III |
Asistență financiară nerambursabilă solicitată |
322.408,26 |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxxx
X X X X X X X X
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
cod:PMA- S1-02
Red/Dact IF/IIF Verif. SL
1 ex. Serviciul Reparații și Întreținere Imobile
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex..Dosar ședința CLMA 22.12.2009
|
ROMÂNIA |
AVIZAT | |
|
JUDEȚUL ARAD |
SECRETAR | |
|
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL |
PROIECT |
Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx |
|
HOTĂRÂREA nr._____ | ||
|
din _____________2009 |
cu privire la aprobarea unor măsuri pentru realizarea obiectivului de investiție
„Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.72.539/18.12.2009;
-raportul nr.72.544 din 18.12.2009 al Serviciului Reparații și Întreținere Imobile din cadrul Direcției Patrimoniu;
-avizul Consiliului Tehnico - Economic nr. 44/2009;
-prevederile art.1 alin (2) din H.G. 998/2008 pentru desemnarea polilor naționali de creștere în care se realizează cu prioritate investiții din programele cu finanțare comunitară și națională, prin care Municipiul Arad este desemnat ca pol de dezvoltare urbană;
-prin Programul Operațional Regional, program finanțat de Uniunea Europeană prin fondurile structurale, respectiv Fondul European de Dezvoltare Regională, s-a prevăzut că, în cadrul Axei prioritare, 1 vor fi finanțate planuri integrate de dezvoltare urbană pe termen mediu sau lung, având ca scop regenerarea arealelor urbane;
-lansarea depunerilor de cereri în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor-poli urbani de creștere”. Domeniul major de intervenție 1.1 Planuri integrate de dezvoltare Sub-domeniul Poli de dezvoltare urbană -rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
În temeiul art.36 alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit. „d” și art.45, alin(1) din Legea nr.215/2001, Legea administrației publice locale,republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă „Necesitatea și Oportunitatea” realizării obiectivului de investiții „Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”
Art.2. Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții a obiectivului de investiție „Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă proiectul „Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”și bugetul aferent acestuia în valoare de 404.084,76 lei, conform Anexei 2, după cum urmează:
-
- Valoarea neeligibilă a proiectului : 10.924,37 lei
-
- Valoarea eligibilă a proiectului : 328.988,02 lei
-
- Taxa pe valoarea adăugată : 64.172,37 lei
Art.4. Se aprobă contribuția Consiliului Local al Municipiului Arad la cheltuielile eligibile ale proiectului în valoare absolută de 6.579,76 lei.
Art.5. Se aprobă contribuția Consiliului Local al Municipiului Arad la cheltuielile neeligibile ale proiectului în valoare absolută de 10.924,37 lei și cheltuielile conexe ce pot apărea pe parcursul implementării proiectului.
Art.6. Contribuțiile Consiliului Local al Municipiului Arad prevăzute le art. 4 și art. 5 se vor asigura din bugetul general al municipiului Arad.
Art.7. Se aprobă asigurarea resurselor financiare necesare implementării optime ale proiectului în condițiile rambursării /decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art.8. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin
Direcția Tehnică și Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
2009
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :
„Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”
Faza : DALI
TITULAR
MUNICIPIUL ARAD
BENEFICIAR: MUNICIPIUL ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :
A. Valoarea totală a investiției (prețuri 6.11.2009, 1 Euro= 4, 2988 lei) Total
404.084,76 lei
97.330euro
din care:
286.960 lei
66.750 euro
Construcții Montaj
B. Capacități
Clădire : A desfășurată = 203,81mp Regim înălțime = P + M
Lucrările de modernizare constau în realizarea unei anvelope termice a clădirii prin:- izolarea pereților la exterior cu polistiren de 10 cm tip Baumit și se vor reface tencuielile exterioare ;
-izolarea planșeelor peste parter și mansardă cu vată minerală de 10 cm;
- înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare cu tâmplărie PVC cu geam termopan și realizarea unui widvang la intrarea principală.
De asemenea, se vor înlocui instalațiile interioare de alimentare cu apă și canal și se va realiza un sistem de ventilație cu 4 ventilatoare de baie carcasate la grupurile sanitare fără aerisire directă cu exteriorul.
Pentru prepararea apei calde menajere se propune montarea a două panouri solare , alături de centrala termică pe gaz care va fi automatizată.
Toate spațiile interioare se vor igieniza și se vor reface pardoselile de gresie, iar în curtea imobilului se vor reface aleile din dale de beton.
Dotări :- frigider,
-
- aragaz cu cuptor,
-
- mașină spălat vase
-
- mobilier.
6 luni
-
C. Durata de realizare a investiției :
-
D. Eșalonarea investiției : Anul I, .
-
E. Finanțarea investiției :
-
- Fonduri structurale prin Programul Operațional Regional 2007- 2013
Axa prioritară 1 - Îmbunătățirea infrastructurii sociale,
Domeniul major de intervenție 1.1. - Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub -domeniul :Poli de dezvoltare urbană
-
- Alocații de la bugetul general al Municipiului Arad
Bugetul proiectului
Proiecte care nu cad sub incidența schemei de ajutor de stat
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor |
Cheltuieli neeligibile |
Cheltuieli eligibile |
TOTAL (RON) |
TVA |
|
(1) |
(2) |
(3) |
(4) |
(5)=(3)+(4) |
(6) |
|
1 |
Cap.1 Cheltuieli pentru achiziția si amenajarea terenului | ||||
|
1.1 |
Achiziția terenului | ||||
|
1.2 |
Amenajarea terenului | ||||
|
1.3 |
Amenajarea pentru protecția mediului |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
TOTAL CAPITOL 1 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
2 |
Cap. 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | ||||
|
2.1 |
Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | ||||
|
TOTAL CAPITOL 2 | |||||
|
3 |
Cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică | ||||
|
3.1 |
Studii de teren (geologice, topografice, hidrologice) |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
3.2 |
Obținere avize, acorduri și autorizații |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
3.3 |
Proiectare și inginerie |
5.900,00 |
5.900,00 |
1.121,00 | |
|
3.4 |
Consultanță |
10.924,37 |
5.300,00 |
16.224,37 |
3.082,63 |
|
3.5 |
Asistență tehnică |
5.200,00 |
5.200,00 |
988,00 | |
|
TOTAL CAPITOL 3 |
10.924,37 |
16.400,00 |
27.324,37 |
5.191,63 | |
|
4 |
Cap 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
260.386,30 |
260.386,30 |
49.473,40 | |
|
4.4 |
Dotări de specialitate |
10.000,00 |
10.000,00 |
1.900,00 | |
|
TOTAL CAPITOL 4 |
0,00 |
270.386,30 |
270.386,30 |
51.373,40 | |
|
5 |
Cap. 5 - Cheltuieli privind organizarea de șantier | ||||
|
5.1 |
Organizare de șantier |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
5.1.1 |
Construcții și instalații aferente organizării de șantier |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
5.1.2 |
Cheltuieli conexe organizării de șantier |
0,00 |
0,00 | ||
|
5.2 |
Cote legale |
2.163,09 |
2.163,09 |
0,00 | |
|
TOTAL CAPITOL 5 |
0,00 |
2.163,09 |
2.163,09 |
0,00 | |
|
6 |
Cap. 6 - Cheltuieli diverse și neprevăzute | ||||
|
6.1 |
Cheltuieli diverse și neprevăzute |
27.038,63 |
27.038,63 |
5.137,34 | |
|
TOTAL CAPITOL 6 |
0,00 |
27.038,63 |
27.038,63 |
5.137,34 | |
|
7 |
CAPITOLUL 7 Cheltuieli pentru audit, informare și publicitate | ||||
|
7.1 |
Audit |
5.000,00 |
5.000,00 |
950,00 | |
|
7.2 |
Informare și publicitate |
8.000,00 |
8.000,00 |
1.520,00 | |
|
TOTAL CAPITOL 7 |
13.000,00 |
13.000,00 |
2.470,00 | ||
|
8 |
Cap.8. - Alte cheltuieli neeligibile | ||||
|
8.1 |
Alte cheltuieli neeligibile |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL CAPITOL 8 | |||||
|
TOTAL GENERAL |
10.924,37 |
328.988,02 |
339.912,39 |
64.172,37 | |
SURSE DE FINANȚARE A PROIECTULUI
9
|
Nr. crt. |
Surse de finanțare |
Valoare |
|
I |
Valoarea totală a proiectului, din care : |
404.084,76 |
|
I.a. |
Valoarea neeligibilă a proiectului |
10.924,37 |
|
I.b. |
Valoarea eligibilă a proiectului |
328.988,02 |
|
Li. |
TVA |
64.172,37 |
|
II |
Contribuția proprie în proiect, din care: |
81.676,50 |
|
II. a. |
Contribuția solicitantului la cheltuieli eligibile |
6.579,76 |
|
II.b. |
Contribuția solicitantului la cheltuieli neeligibile |
10.924,37 |
|
II.c. |
Autofinanțarea proiectului |
0,00 |
|
II.d |
TVA |
64.172,37 |
|
III |
Asistență financiară nerambursabilă solicitată |
322.408,26 |
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.72.539/18.12.2009
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art.45, alin.(6) din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale, republicată și ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 137/2008, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect :
- aprobarea unor măsuri pentru realizarea obiectivului de investiție „Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca” în susținerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere:
-
- Prin Programul Operațional Regional s-a prevăzut că, în cadrul Axei prioritare, 1 vor fi finanțate Planuri integrate de dezvoltare urbană pe termen mediu sau lung, având ca scop regenerarea arealelor urbane, prin implementarea de proiecte ;
-
- lansarea depunerilor de cereri în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor-poli urbani de creștere”. Domeniul major de intervenție 1.1 Planuri integrate de dezvoltare Sub-domeniul Poli de dezvoltare urbană;
-
- includerea municipiului Arad în categoria „Poli de dezvoltare urbană” desemnați prin HG nr.998/2008;
-
- propunerea de aprobare de către Consiliul Local a PIDU și a listei de proiecte individuale incluse în PIDU și propuse pentru finanțare în cadrul POR AXA 1.1;
-
- includerea proiectului „Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca” în lista proiectelor individuale ale PIDU;
Consider oportun,
Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind: aprobarea unor măsuri pentru realizarea obiectivului de investiție „Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”
PRIMAR,
Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Direcția Patrimoniu
Serviciul Reparații și Întreținere Imobile
Nr. 72.544/18.12.2009
RAPORT al serviciului de specialitate
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr.72.539 /18.12.2009 a domnului Xxxxxxxx Xxxxx, primarul municipiului Arad ;
Obiect:
propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: : aprobarea unor măsuri pentru realizarea obiectivului de investiție “Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”
Având în vedere:
În urma cuprinderii acestui obiectiv în cadrul Programului Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Arad , s-a achizționat serviciul de proiectare pentru Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție pe care o supunem avizării dvs.
Considerații de ordin general:
Direcția de Asistență Comunitară Arad deține în municipiu mai multe centre de zi pentru vârstnici, repartizate în general, astfel încât să cuprindă majoritatea cartierelor.
Centrul de zi pentru vîrstnici din cartierul Micălaca este situat pe strada Crinului la nr. 16.
Datorită programelor care se desfășoară în acest centru și a bunei colaborări cu persoanele vârstnice din zonă, precum și datorită nevoii construcției de modernizare și reabilitare în special termică, administrația a considerat oportună propunerea de modernizare a acestui centru.
Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții la această clădire a fost întocmită conform HGR. nr. 28/2008 și cerințelor din Certificatul de Urbanism nr. 2178/2009.
Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție s-a întocmit de către S.C. IDEA PRO S.R.L Arad - proiectant general. Contractul de proiectare a cuprins inclusiv auditul energetic și expertizarea clădirii.
Considerații tehnice:
Clădirea supusă modernizării a fost construită în două etape și anume: clădirea veche (regim de înălțime P) în anul 1930, care a fost modernizată în anii 1999 - 2000, odată cu adăugarea unui corp nou de clădire (regim de înălțime P + M), astfel încât aceasta să corespundă noii destinații primite.
Clădirea are fundații continue de beton, pereții sunt din zidărie de cărămidă, planșeele sunt din lemn la clădirea veche și din beton armat la clădirea nouă. Șarpanta este din lemn cu învelitoare din țiglă.
Finisajele interioare și exterioare sunt clasice, respectiv zugrăveli lavabile și pardoseli de gresie . Tâmplăria interioară și exterioară este din lemn, cu mențiunea că la mansardă sunt montate ferestre Velux.
Suprafața construită Ac = 203,81 mp.
Clădirea are branșament la principalele utilități și anume: apă rece, canalizare, energie electrică și gaz.
Prin prezenta documentație se propune realizarea unei anvelope termice a clădirii prin:-izolarea pereților la exterior cu polistiren de 10 cm tip Baumit și se vor reface tencuielile exterioare ;
-izolarea planșeelor peste parter și mansardă cu vată minerală de 10 cm;
- înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare cu tâmplărie PVC cu geam termopan și realizarea unui widvang la intrarea principală.
De asemenea, se vor înlocui instalațiile interioare de alimentare cu apă și canal și se va realiza un sistem de ventilație cu 4 ventilatoare de baie carcasate la grupurile sanitare fără aerisire directă cu exteriorul.
Pentru prepararea apei calde menajere se propune montarea a două panouri solare , alături de centrala termică pe gaz care va fi automatizată.
Toate spațiile interioare se vor igieniza și se vor reface pardoselile de gresie, iar în curtea imobilului se vor reface aleile din dale de beton.
Ca dotări proiectantul propune achiziția a câte un frigider, aragaz cu cuptor,mașină spălat vase și mobilier.
. Durata de execuție a lucrărilor propusă de proiectant este de 6 luni.
Considerații economice :
Valoarea totală a investiției este de 404.084,76lei din care valoarea lucrărilor de construcții montaj este de 286.960 lei .
Finanțarea acestui obiectiv de investiții se va face din fonduri ale bugetului general și fonduri structurale în condițiile în care se va aproba finanțarea acestui proiect în cadrul Programului Operațional Regional 2007- 2013, Axa Prioritară 1„Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor-poli urbani de creștere”. Domeniul major de intervenție 1.1 Planuri integrate de dezvoltare Sub-domeniul Poli de dezvoltare urbană;
Se face mențiunea că din totalul valorii estimate pentru acest obiectiv de investiție, valoarea neeligibilă a proiectului este de 10.924,37 lei, sumă ce va reprezenta contribuția Consiliului Local alături de valoarea de co- finanțare la cheltuielile eligibile în sumă de 6.579,76 lei.
Considerații juridice:
Propunerea de aprobare a „Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții a obiectivului de investiție “Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”, precum și a co -finanțării se face în conformitate cu:
-
- - Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare art. 44, alin.1, conform căruia „documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și cele din împrumuturi interne și externe, contractate direct de autoritățile administrației publice locale, se aprobă, de către Consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz”;
-
- Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor-poli urbani de creștere”. Domeniul major de intervenție 1.1 Planuri integrate de dezvoltare Sub-domeniul Poli de dezvoltare urbană;
-
- HG nr.998/2008 prin care s-a aprobat includerea municipiului Arad în categoria „Poli de dezvoltare urbană”;
-
- prevederile art.36, alin.(2), lit.”b”și ale art. 45, din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare
Față de cele de mai sus considerăm oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea unor măsuri pentru realizarea obiectivului de investiție “Modernizare Centru de zi pentru vârstnici Micălaca”,
DIRECTOR EXECUTIV,
ȘEF SERVICIU
Ing. Lucia Giurgiu
Ing. Xxxxx Xxxx
