Hotărârea nr. 382/2009
privind scoaterea din funcțiune a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului concesionat al Municipiului Arad la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad,ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 382 din 10 noiembrie 2009
privind scoaterea din funcțiune a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului concesionat al Municipiului Arad la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad,
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.63629/05.11.2009,
-raportul Biroului Societăți Comerciale, înregistrat cu nr.63640/05.11.2009,
-prevederile Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr.52847/11.09.2009, încheiat între Municipiul Arad și S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad,
-prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 238/29.07.2009 privind aprobarea formei de delegare a serviciului de transport public local și a Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin curse regulate efectuat cu autobuzele și tramvaiele pe raza Municipiului Arad,
-adresa S.C Compania de Transport Public S.A. Arad nr. 7636/28.10.2009, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 61989/28.10.2009, prin care se solicită aprobarea scoaterii din funcțiune a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului concesionat al Municipiului Arad, menționate în anexă, -prevederile art.1 din Decizia nr. 24/19.10.2009 a Consiliului de Administrație al S.C Compania de Transport Public S.A. Arad,
-prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu prevederile și completările ulterioare,
-prevederile Ordonanței Guvernului nr. 112/31.08.2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrative teritoriale,
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (2), lit. „c” și art. 45 din Legea nr. 215/2001, Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E :
Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Arad a mijloacelor fixe enumerate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre și scoaterea lor din funcțiune.
Art.2.(1) Materialele recuperabile, subansamble și piese rezultate din dezmembrare, vor fi utilizate și valorificate în continuare în procesele de întreținere și reparații de către S.C Compania de Transport Public S.A Arad.
-
(2) Materialele neutilizabile, nerecuperabile - recuperabile ca deșeuri - se vor valorifica prin vânzare. Sumele obținute, după deducerea cheltuielilor de dezmembrare, se fac venit la bugetul local cod IBAN RO76TREZ02121.39.02.01XXXXX .
-
(3) Cantitățile de materiale menționate la alin. (2) se vor preda prin proces-verbal încheiat între executantul lucrării și S.C. Compania de Transport Public S.A Arad.
Art.3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către S.C Compania de Transport Public S.A Arad.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
X X X X X X X X Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex.Biroul Societăți Comerciale
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex..Dosar ședința CLMA 10.11.2009
Anexa la Hot ă rârea nr.382/10.11.2009 a Consiliului Local al Municipiului Arad
Mijloacele fixe propuse a fi scoase din funcțiune
|
Nr. crt |
Tip vagon |
Nr. inventar |
Val. inventar (RON) |
Nr. de depou |
An fabric |
An PIF CTP |
Nr. kilom. parc. CTP |
Nr. inregistrare |
|
1 |
TATRA T4R |
611310 |
2316,32 |
153 |
1981 |
1981 |
1.228.499 |
xx xxxxx |
|
2 |
TATRA T4D |
623170 |
9857,01 |
1093 |
1974 |
1997 |
229.757 |
xx xxxxx |
|
3 |
TATRA B4D |
623180 |
10396,56 |
0149 |
1974 |
1997 |
229.757 |
xx xxxxx |
|
4 |
TATRA T4D |
624290 |
3565,54 |
1121 |
1981 |
2003 |
156.417 |
xx xxxxx |
|
5 |
GT6 |
622650 |
1369,01 |
045 |
1969 |
1996 |
232.337 |
xx xxxxx |
|
6 |
GT6 |
623610 |
9627,90 |
260 |
1957 |
2000 |
229.364 |
xx xxxxx |
|
7 |
GT4 remorca |
623580 |
3538,83 |
183 |
1957 |
2000 |
229.364 |
xx xxxxx |
|
8 |
GT4 remorca |
623590 |
5697,72 |
167 |
1957 |
2000 |
181.225 |
xx xxxxx |
|
9 |
GT8 |
623320 |
14031,01 |
1755 |
1966 |
1998 |
186.652 |
xx xxxxx |
|
10 |
GT8 |
623340 |
14403,43 |
1760 |
1966 |
1998 |
263.225 |
xx xxxxx |
|
11 |
GT4 |
622620 |
3006,4 |
567 |
1960 |
1996 |
261.195 |
xx xxxxx |
|
12 |
GT4 |
622590 |
2971,72 |
572 |
1960 |
1996 |
291.896 |
xx xxxxx |
|
13 |
GT4 |
621760 |
852,67 |
613 |
1961 |
1995 |
362.935 |
xx xxxxx |
|
14 |
GT4 |
624390 |
5221,32 |
06 |
1962 |
2003 |
99.779 |
xx xxxxx |
|
15 |
GT4 |
624480 |
5714,95 |
013 |
1964 |
2003 |
90.846 |
xx xxxxx |
|
16 |
GT6 remorca |
623280 |
7995,61 |
312 |
1969 |
1997 |
234.177 |
xx xxxxx |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
S E C R E T A R
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Xxxxxx Xxxxx
ROMÂNIA
AVIZAT,
SECRETAR
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
- PROIECT -
H O T Ă R Â R E A nr. ____
din _______________
privind scoaterea din funcțiune a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului concesionat al Municipiului Arad la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad,
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Expunerea de motive, cu nr.63629/05.11.2009,
-
- raportul Biroului Societăți Comerciale, înregistrat cu nr.63640/05.11.2009,
-
- prevederile contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr.52847/11.09.2009, încheiat între Municipiul Arad și S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad,
-
- prevederile HCLM nr. 238/29.07.2009 privind aprobarea formei de delegare a serviciului de transport public local și a Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin curse regulate efectuat cu autobuzele și tramvaiele pe raza Municipiului Arad,
-
- adresa S.C Compania de Transport Public S.A. Arad nr. 7636/28.10.2009, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 61989/28.10.2009, prin care se solicită aprobarea scoaterii din funcțiune a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului concesionat al Municipiului Arad, menționate în anexă,
-
- prevederile art.1 din Decizia nr. 24/19.10.2009 a Consiliului de Administrație al S.C Compania de Transport Public S.A. Arad
-
- prevederile Legii nr. 213/1998, republicată, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,
-
- prevederile Ordonanței Guvernului nr. 112/31.08.2000, pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrative teritoriale,
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (2), lit. „c” și art. 45 din Legea nr. 215/2001, Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E :
Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Arad, a mijloacelor fixe enumerate în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și scoaterea lor din funcțiune.
Art.2.
-
(1) Materialele recuperabile, subansamble și piese, rezultate din dezmembrare, vor fi utilizate și valorificate în continuare în procesele de întreținere și reparații, de către S.C Compania de Transport Public S.A Arad.
-
(2) Materialele neutilizabile, nerecuperabile (recuperabile ca deșeuri) se vor valorifica prin vânzare. Sumele obținute, după deducerea cheltuielilor de dezmembrare, se fac venit la bugetul local cod IBAN RO76TREZ02121.39.02.01XXXXX .
-
(3) Cantitățile de materiale menționate la alin. (2) se vor preda prin proces verbal încheiat între executantul lucrării și S.C Compania de Transport Public S.A Arad.
Art.3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către S.C Compania de Transport Public S.A Arad.
PRESEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
Biroul Societăți Comerciale
Xxxxxx Xxxxx
Mijloacele fixe propuse a fi scoase din funcțiune
|
Nr. crt |
Tip vagon |
Nr. inventar |
Val. inventar (RON) |
Nr. de depou |
An fabric |
An PIF CTP |
Nr. kilom. parc. CTP |
Nr. inregistrare |
|
1 |
TATRA T4R |
611310 |
2316,32 |
153 |
1981 |
1981 |
1.228.499 |
xx xxxxx |
|
2 |
TATRA T4D |
623170 |
9857,01 |
1093 |
1974 |
1997 |
229.757 |
xx xxxxx |
|
3 |
TATRA B4D |
623180 |
10396,56 |
0149 |
1974 |
1997 |
229.757 |
xx xxxxx |
|
4 |
TATRA T4D |
624290 |
3565,54 |
1121 |
1981 |
2003 |
156.417 |
xx xxxxx |
|
5 |
GT6 |
622650 |
1369,01 |
045 |
1969 |
1996 |
232.337 |
xx xxxxx |
|
6 |
GT6 |
623610 |
9627,90 |
260 |
1957 |
2000 |
229.364 |
xx xxxxx |
|
7 |
GT4 remorca |
623580 |
3538,83 |
183 |
1957 |
2000 |
229.364 |
xx xxxxx |
|
8 |
GT4 remorca |
623590 |
5697,72 |
167 |
1957 |
2000 |
181.225 |
xx xxxxx |
|
9 |
GT8 |
623320 |
14031,01 |
1755 |
1966 |
1998 |
186.652 |
xx xxxxx |
|
10 |
GT8 |
623340 |
14403,43 |
1760 |
1966 |
1998 |
263.225 |
xx xxxxx |
|
11 |
GT4 |
622620 |
3006,4 |
567 |
1960 |
1996 |
261.195 |
xx xxxxx |
|
12 |
GT4 |
622590 |
2971,72 |
572 |
1960 |
1996 |
291.896 |
xx xxxxx |
|
13 |
GT4 |
621760 |
852,67 |
613 |
1961 |
1995 |
362.935 |
xx xxxxx |
|
14 |
GT4 |
624390 |
5221,32 |
06 |
1962 |
2003 |
99.779 |
xx xxxxx |
|
15 |
GT4 |
624480 |
5714,95 |
013 |
1964 |
2003 |
90.846 |
xx xxxxx |
|
16 |
GT6 remorca |
623280 |
7995,61 |
312 |
1969 |
1997 |
234.177 |
xx xxxxx |
|
PREȘEDINTE DE ȘEDINTĂ |
SECRETAR |
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
nr. 63629 din 05.11.2009
În temeiul prevederilor art. 45 din Legea administrației publice locale, nr. 215/2001 cu modificările si completările ulterioare și ale Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect scoaterea din funcțiune a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului concesionat al Municipiului Arad la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, în susținerea căruia formulez următoarea :
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere:
-
- adresa S.C Compania de Transport Public S.A. Arad nr. 7636/28.10.2009, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 61989/28.10.2009, prin care se solicită aprobarea scoaterii din funcțiune a unor mijloace fixe (tramvaie) aparținând patrimoniului concesionat al Municipiului Arad, menționate în anexă.
-
- prevederile Deciziei nr. 24/19.10.2009 a Consiliului de Administrație al S.C Compania de Transport Public S.A. Arad
-
- prevederile Ordonanței Guvernului nr. 112/2000, pentru reglementarea procesului se scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale,
-
- prevederile Legii nr. 213/1998, republicată, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
-
- prevederile contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 52847/11.09.2009, încheiat între Municipiul Arad și S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad,
Apreciez ca fiind oportuna adoptarea unei hotărâri de consiliu pentru aprobarea scoaterii din funcțiune a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului concesionat al Municipiului Arad
PRIMAR, ing. Gheorghe Falcă
Primăria municipiului Arad
Direcția de Strategii Publice și Comunicare
Biroul Societăți Comerciale
Nr. 63640/05.11.2009
RAPORT al serviciului de specialitate
Referitor la: Expunerea de motive a domnului Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul municipiului Arad, înregistrată cu nr. 63629/05.11.2009,
Obiect : aprobarea scoaterii din funcțiune a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului concesionat al Municipiului Arad la S.C Compania de Transport Public S.A. Arad
Având în vedere următoarele considerente :
-
- propunerea S.C C.T. P. S.A. Arad, exprimată prin adresa nr. 7636/2009, privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Arad, a mijloacelor fixe constând într-un număr de 16 vagoane tramvai și scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe, urmarea a stării tehnice aflată la limita utilizării în siguranță pentru trafic. Facem precizarea că menținerea în circulație nu este posibilă fără a se realiza reparații importante, cum ar fi: reparații generale caroserie, rebandajări, reparații boghiu, reparație instalație aer comprimat, înlocuiri ale podelei, capitonaje interioare, revopsiri interioare și exterioare, etc. și care ar implica cheltuirea unor mari sume de bani. Listele cu mijloacele fixe propuse pentru casare se regăsesc în anexa la prezenta hotărâre.
-
- deșeurile metalice feroase rezultate din dezmembrare se vor valorifica iar sumele obținute, după deducerea cheltuielilor de dezmembrare, se fac venit la bugetul local;
-
- prin recuperările de materiale (piese și subansamble cu diferite grade de uzură), refolosibile pentru societate se pot reduce costurile de întreținere sau se pot face economii utile.
Ținând cont de prevederile legale:
-
- O.G. 112/2000, pentru reglementarea procesului se scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ teritoriale, art. 1 si 2:
„Art.1. Activele care alcătuiesc domeniul public al statului sau al unităților administrativ teritoriale de natura mijloacelor fixe, cu durata normală de utilizare consumată sau neconsumată, a căror menținere în funcțiune nu se mai justifica, se scot din funcțiune, se valorifică și se casează în condițiile prezentei ordonanțe.
Art.2. Pentru scoaterea din funcțiune, în vederea valorificării și, după caz, casării, activele prevăzute la art.1. vor fi trecute în domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale, potrivit reglementarilor privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia „
-
- L nr. 213/1998, republicată, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 10, alin. (2):
„Trecerea din domeniul publică în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului Județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau al Consiliului Local, daca prin Constituție sau prin lege nu se dispune altfel.”
-
- contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 52847/11.09.2009, încheiat între Municipiul Arad și S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, cap. VIII art. 21, pct. 16
-
- prevederile pct. 1 din Decizia nr. 24/19.10.2009 a Consiliului de Administrație al S.C. CTP S.A. Arad.
Propunem: aprobarea proiectului de hotărâre cu privire la scoaterea din funcțiune a unor mijloace fixe aparținând patrimoniului concesionat al Municipiului Arad la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad în forma prezentată de inițiator..
ADMINISTRATOR PUBLIC,
Xxxxxxx Xxxxx
ȘEF BIROU,
Xxxxxxxx Xxxxxxx
ÎNTOCMIT,
Xxxxxx Xxxxx
