Hotărârea nr. 378/2009

privind modificarea Statului de funcții al Poliției Comunitare Arad, prin transformarea unor posturi - ocupate de cei care îndeplinesc condițiile de avansare - în treapta de salarizare imediat următoare, la împlinirea vechimii minime necesare

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr.378 din 10 noiembrie 2009 privind modificarea Statului de funcții al Poliției Comunitare Arad, prin transformarea unor posturi - ocupate de cei care îndeplinesc condițiile de avansare - în treapta de salarizare imediat următoare, la împlinirea vechimii minime necesare

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive cu nr.63822 din 06.11.2009;

-raportul de specialitate nr. 8721 din 05.11.2009 al șefului Biroului Resurse Umane al Poliției Comunitare Arad;

-prevederile art. 3 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 611 din 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici;

-prevederile art. 63, art. 67 și art. 69 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile art. 33 alin. (1), (2), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 6 din 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum si creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 111 din 31.03.2009 de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2009;

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Municipal Arad;

În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. b) și al art. 45 din Legea nr. 215/2001 - Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art.1.Se aprobă modificarea Statului de funcții al Poliției Comunitare Arad, prin transformarea unor posturi - ocupate de cei care îndeplinesc condițiile de avansare - în treapta de salarizare imediat următoare, la împlinirea vechimii minime necesare, astfel:

  • a) Transformarea unei funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional superior, treapta de salarizare 3, în funcția publică de execuție de referent, clasa III, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare;

  • b) Transformarea a 8 funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional principal, treapta de salarizare 3, în 8 funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare;

  • c) Transformarea a 12 funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional asistent, treapta de salarizare 3, în 12 funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare;

  • d) Transformarea unei funcții publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta de salarizare 3, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare;

  • e) Transformarea a 5 funcții publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta de salarizare 3, în 5 funcții publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare.

Art.2.Statul de funcții și statul de personal ale Poliției Comunitare Arad sunt cuprinse în anexele 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3.Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad și Poliția Comunitară Arad și se va comunica celor interesați de Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx

Red/Dact BML/BML Verif. SL

1 ex. Poliția Comunitară Arad

1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex..Dosar ședința CLMA 10.11..2009

S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


cod:PMA- S1-02


STAT DE FUNCȚII NOIEMBRIE 2009

______________________________________________________________________2__________________________________________________________________________________________


Nr. crt.

DENUMIREA

FUNCȚIEI

NIVEL STUDII

FUNCȚIA PUBLICĂ

NR.

POSTURI

CLASA

GRAD

Tr.

salarizare

A. FUNCȚII PUBLICE DE CONDUCERE

1

DIRECTOR

EXECUTIV

S

1

I

Superior

1

2

DIRECTOR

EXECUTIV

ADJUNCT

S

1

I

Superior

1

3

ȘEF SERVICIU

S

5

I

Superior

1

4

ȘEF BIROU

S

5

I

Superior

1

TOTAL

FUNCȚII PUBLICE DE CONDUCERE

12

B. FUNCȚII PUBLICE DE EXECUȚIE

1

CONSILIER

S

9

I

Superior

3

2

CONSILIER

S

5

I

Superior

2

3

CONSILIER

S

16

I

Principal

3

4

CONSILIER

S

2

I

Principal

2

5

CONSILIER

S

24

I

Asistent

3

6

CONSILIER

S

8

I

Asistent

2

7

CONSILIER

S

15

I

Debutant

-

8

CONSILIER

JURIDIC

S

1

I

Superior

2

9

CONSILIER

JURIDIC

S

1

I

Principal

2

10

REFERENT

M

26

III

Superior

2

11

REFERENT

M

18

III

Principal

2

12

REFERENT

M

57

III

Asistent

3

13

REFERENT

M

29

III

Asistent

2

14

REFERENT

M

4

III

Debutant

-

TOTAL

FUNCȚII PUBLICE   DE

EXECUȚIE

215

TOTAL

FUNCȚII PUBLICE DE CONDUCERE

12

TOTAL GENERAL

227

Nr. total posturi din care :

287


I.Funcții publice


-de conducere


-de execuție

2. Personal contractual


-de conducere


-de execuție


-de deservire


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxxx Xxxxx

227

12


215

60


60


S E C R E T A R
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

STAT DE PERSONAL

Numele și prenumele

Demnitar

Funcția publică

Clasa

Gradul profesional

—Tieapta de— salarizare

Nivelul studiilor

Funcția contractuală

Treapta profesională

Nivelul studiilor

= « s .B “ «

înalt funcționar public

de conducere

de execuție / nivel de salarizare*)

de conducere

de execuție

Vacant

Director executiv

consilier

I

superior

1

S

Vacant

Director executiv adj.

consilier

I

superior

1

S

SERVICIUL ORDINE

PUBLICĂ

Xxxxx Xxxxxxx

Șef serviciu

c onsilier

I

superior

1

S

BIROUL ORDINE

PUBLICĂ 1

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxx

Șef birou

consilier

I

superior

1

S

Xxxxx XxxxxxȚIU

consilier

I

principal

2

S

Xxxx Xxxxxx-

Xxxxxx

consilier

I

asistent

2

S

Xxxxxxx Xxxxxx

consilier

I

asistent

2

S

Xxxxxxxxx

Xxxxxx

consilier

I

asistent

2

S

Xxxxx-Xxxx XxxxȚ

consilier

I

asistent

2

S

Xxxxx Xxxxxx

consilier

I

asistent

2

S

Xxxxx

Xxxxxxxxxx

consilier

I

asistent

2

S

Xxxxxx Xxx-

Xxxxxx

consilier

I

asistent

3

S

Xxxxxx Xxxxxx

consilier

I

asistent

3

S

Xxxxxxx Xxxxxx-

Xxxxxx

consilier

I

asistent

3

S

Xxxxx Xxxxxxxxx

consilier

I

asistent

3

S

Xxx Xxxxxxx-

Xxxxx

consilier

I

asistent

3

S

Xxxx Xxxxxxxx

consilier

I

asistent

3

S

Xxxxxx Xxxxxxx

consilier

I

debutant

S

Xxxxxxxx Xxxxx-

Xxxxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxx Xxxxx-

Xxxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxx Xxxxxx-

Xxxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxxxxx

Xxxxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxx Xxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxx Xxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxxxx Xxxx-

Xxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxxx Xxxxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxx Xxxxxxxxx-

Xxxxxxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxx Xxxxxx-

Xxxxx

referent

III

superior

2

M

DPHPLPAA Xxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

principal

2

M

Xxxxx XxxxȚ-

FLORIN

referent

III

principal

2

M

IPRCOANP Xxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

principal

2

M

Xxxxx Xxx Xxxx

referent

III

principal

2

M

Xxxxxxx Xxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

principal

2

M

Xxxxxx Xxxxx

referent

III

principal

2

M

SIDA REMUS

referent

III

principal

2

M

Xxxxxxxx

Xxxxxx-Xxxxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxxxx Xxxxx

referent

III

asistent

2

M

COAOPAA Xxxxx-

Xxxxxxxx

referent

III

asistent

2

M

MĂ/ĂRPAAP

Xxxxxxxxxx

Xxxxxxx

referent

III

asistent

2

M

ȚIGU Xxxxxxxx-Xxxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxxxx

Xxxxxxxx-Xxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxx Xxxxxxx-

Xxxxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxx Xxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxx Xxxxxx-

Xxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxx Xxxxxx-

Xxxxxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxx Xxxxxxxx-Xxxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxx Xxxxxxxx-

Xxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxxx Xxxxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxx Xxxxxx-

Xxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxxx Xxxxxx-

Xxxx

referent

III

asistent

3

M

Vacant

consilier

I

superior

3

S

Vacant

consilier

I

superior

3

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

debutant

S

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

BIROUL ORDINE

PUBLICĂ 2

Xxxxx Xxxxxxx

Șef birou

consilier

I

superior

1

S

Xxxxxx

XxxxxxȚIU-JAN

consilier

I

asistent

2

S

Xxxxxxxx Xxxxx

consilier

I

debutant

S

Xxxxxxxxxx

Xxxxx

consilier

I

debutant

S

Xxxxxxxxxx Xxxxx

consilier

I

debutant

S

Xxxxxxxxxx

Xxxxxx-ATI

consilier

I

debutant

S

Xxxxxx Xxxx-

Xxxxxxx

consilier

I

debutant

S

Xxxxxx Xxxxxx-

Xxxxx

consilier

I

debutant

S

Xxx Xxxxxxx-

Xxxxxx

consilier

I

debutant

S

Xxxxxx Xxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxxxx Xxxxxx-

Xxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxxxx Xxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxx Xxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxxx Xxxxxx-

Xxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxxx Xxxxx-

Xxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxxxxxxxx Xxx-

EETRICĂ

referent

III

superior

2

M

Xxxxxxxxxxx

Xxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxxx Xxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxxx Xxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxxxxxx

Xxxxxxx-Xxxx

referent

III

principal

2

M

Xxxxx Xxxxxxxxx-

Xxxxx

referent

III

principal

2

M

Xxxxxxx

Xxxxxxxx

referent

III

principal

2

M

Xxxx Xxxxx GHIȚĂ

referent

III

principal

2

M

Xxxxx Xxxxxxxx

referent

III

principal

2

M

Xxxxxx Xxxxxxxx

referent

III

principal

2

M

Xxxxxx Xxx-

Xxxxxx

referent

III

principal

2

M

Xxxxxx Xxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxx Xxxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxxx Xxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxxx Xxxxx-Xxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxx Xxxxxx-

Xxxxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxx Xxxxx-

Xxxxxx

referent

III

asistent

2

M

LUCA ARGENTINA-

NICOLETA

referent

III

asistent

2

M

Xxxx Xxxxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxxxx

Xxxxxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxxxx Xxxx-

Xxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxxxx Xxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxxx Xxxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxxxx Xxxxxx

referent

III

asistent

2

M

BODE MARIRS-IOAN

referent

III

asistent

3

M

Xxxx Xxxx-Xxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxxxx Xxxxx-

Xxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxxx

Xxxxxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxxxxxxx

Xxxxxxxx-Xxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxx Xxxxx-

Xxxxx

referent

III

asistent

3

M

Vacant

consilier

I

superior

3

S

Vacant

consilier

I

superior

3

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

BIROUL ORDINE

PUBLICĂ 3

Xxxxxxxxx

Xxxxx

Șef birou

consilier

I

superior

1

S

Xxxxx Xxxxxx-

Xxxxxx

consilier

I

debutant

S

Xxxxx Xxxxxxxx

consilier

I

debutant

S

Xxxxxxx

XxxxxȚA-RAMONA

consilier

I

debutant

S

PETRAN MARII 'S-

CLAUDIU

consilier

I

debutant

S

HUȚ AURORA

referent

III

principal

2

M

Xxxx Xxxxxx

referent

III

principal

2

M

Xxxxxx Xxxxxxx

referent

III

asistent

2

M

BLAHUȚ Xxxxxx-Xxxxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxx Xxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

asistent

2

M

DRAGO Ș Xxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxx Xxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxxxxx

Xxxxxx-Xxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxx Xxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxxx Xxxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxx Xxxxxx-

Xxxxxxxx

referent

III

asistent

3

M

NEAȚU Xxxxxxxxx-Xxxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxx Xxxxx-

Xxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxx Xxxxxxxx-

Xxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxxx Xxxxxx-

Xxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxx Xxxxxxxxxx-

Xxxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxx Xxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxx Xxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxx Xxxxxx-

Xxxxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Vacant

consilier

I

superior

3

S

Vacant

consilier

I

superior

3

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

consilier

I

debutant

S

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

debutant

M

Vacant

referent

III

debutant

M

SERVICIUL PAZĂ BUNURI ȘI VALORI

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxxx

Șef serviciu

consilier

I

superior

1

S

Xxxxxxxxxx Xxxxxxx

Guard

M

I

Xxxxxxxx Xxxxxxxx-

Xxxxx

Guard

M

I

Balaș Claudiu

Guard

M

I

Xxxxxxx Xxxxxx

Guard

M

I

Xxxx Xxxx

Guard

M

I

Xxxx Xxxx-Xxxxxx

Guard

M

I

Bociort Den-Vasile

Guard

M

I

Xxxx Xxxxx

Guard

M

I

Xxxxxxx Xxxx-Xxxxxx

Guard

M

I

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx

Guard

M

I

Xxxxxx Xxxxxx

Guard

M

I

Xxxxxxx Xxxxxx

Guard

M

I

Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxxx

Guard

M

I

Xxxxx Xxxxxxxx

Guard

M

I

Xxxxxx Xxxxxx

Guard

M

I

Xxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxx

Guard

M

I

Xxxx Xxxxxx

Guard

M

I

Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxț

Guard

M

I

Hanciuța Raul

Guard

M

I

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxx

Guard

M

I

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxx

Guard

M

I

Xxxx Xxxxxx-Xxx

Guard

M

I

Xxxxx Xxxxxxxx

Guard

M

I

Lăscuț Leontina

Guard

M

I

Xxxx Xxxxx

Guard

M

I

Xxxxxxx Xxxx Xxxxxxxxx

Guard

M

I

Măduța Ioan

Guard

M

I

Munăreanț Dănuț-

Gavril

Guard

M

I

Xxxxxx Xxxxxxxx

Guard

M

I

Xxxxx Xxxxx-Xxxxxxxx

Guard

M

I

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Guard

M

I

Xxxxxx Xxxxx

Guard

M

I

Xxxxxx Xxxxxxxx

Guard

M

I

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Guard

M/

G

II

Xxxx Xxxxxxx

Guard

M/

G

II

Fărcuța Vasile

Guard

M/

G

II

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Guard

M/

G

II

Ianași Xxx-Xxxxx

Guard

M/

G

II

Xxxxxx Xxxxxx

Guard

M/

G

II

MoȘuț Xxxxx Xxxx

Guard

M/

G

II

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

Guard

M/

G

II

Xxxxxxx Xxx-Xxxxx

Guard

M/

G

II

ț Xxxxx-Xxxxxx

Guard

M/

G

II

Xxxxx Xxxx-Xxxxxx

Guard

M/

G

II

Xxxxxx Xxxx

Guard

M/

G

II

Xxxx Xxxxx

Guard

M/

G

II

Xxxx Xxxxx Xxxxxxx

Guard

M/

G

II

Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx

Guard

M/

G

II

Xxxxxxxx Xxxxx

Guard

M/

G

II

Vacant

Guard

M

I

Vacant

Guard

M

I

Vacant

Guard

M

I

Vacant

Guard

M

I

Vacant

Guard

M

I

Vacant

Guard

M

I

Vacant

Guard

M

I

Vacant

Guard

M/

G

II

Vacant

Guard

M/

G

II

Vacant

Guard

M/

G

II

Vacant

Guard

M/

G

II

SERVICIUL DISPECERAT ȘI INTERVENȚIE RAPIDĂ

Vacant

Șef

consilier

I

superior

1

S

serviciu

Xxxxxxxx

Xxxxxx

consilier

I

asistent

2

S

Xxxxxxxxx

Xxxxxxx-Xxxxxxx

consilier

I

asistent

3

S

Xxxxx Xxxxxx-

Xxxxxx

consilier

I

debutant

S

Xxxxxxxx Xxxxxx

referent

III

principal

2

M

Xxxxx Xxxxxx-

Xxxxxxxx

referent

III

principal

2

M

Xxxxxx Xxxxxx-

Xxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxxx Xxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxx Xxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxxxxxx

Xxxxxx-Xxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxx Xxxxxx-

Xxxxxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxx Xxxx-Xxxx

referent

III

asistent

2

M

Xxxxxx XxxxxȚĂ-

MARIUS

referent

III

asistent

2

M

Xxxxxxx Xxxxxxxx-

Xxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxx Xxxxxx

referent

III

asistent

3

M

HENȚ Xxxxxx-Xxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxx Xxxxxxxx-

Xxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxxxxx

Xxxxxxxx-

Xxxxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Xxxx Xxxxxx

referent

III

asistent

3

M

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

asistent

3

M

Vacant

referent

III

debutant

M

SERVICIUL

MANAGEMENT AL

RESURSELOR

UMANE

Vacant

Șef

serviciu

consilier

I

superior

1

S

C OMPARTIMENTUL

RELAȚII PUBLICE

ȘI SECRETARIAT

Xxxxx Xxxxxx-

Xxxxxxx

consilier

I

superior

2

S

Xxxxxx

Xxxxxxxxx

consilier

I

asistent

3

S

BIROU RESURSE

UMANE

Xxxxxxx Xxxxxxx

Șef birou

consilier

I

superior

1

S

KRAUSZ CORAEL-

DANIEL

consilier

I

superior

2

S

Xxxxxx Xxxxxxxx

consilier

I

superior

2

S

Xxxxxx Xxxxxx

consilier

I

principal

2

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

referent

III

superior

2

M

COMPARTIMENT JURIDIC

Xxxxxxx Xxxxxxx-

Xxxxxxx

consilier juridic

I

superior

2

S

Xxxxx Xxxxxxx

consilier juridic

I

principal

2

S

BIROU ACHIZIȚII PUBLICE, ADMINISTRATIV ȘI ARHIVĂ

Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx

Șef birou

consilier

I

superior

1

S

Xxxxxxxx Xxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxxxx Xxxxxxx

referent

III

superior

2

M

Xxxxx Xxxxxxx

Xxxxx

referent

III

superior

2

M

Vacant

consilier

I

superior

3

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

SERVICIUL

FINANCIAR CONTABILITATE, BUGET,

SALARIZARE

Xxxxx Xxxx-Xxxxxx

Șef serviciu

consilier

I

superior

1

S

Xxxx Xxx-Xxxxxxx

consilier

I

superior

2

S

SĂRAC DANIELA

consilier

I

superior

2

S

Xxxxx Xxxxx-

Xxxxxx

referent

III

superior

2

M

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

consilier

I

asistent

3

S

Vacant

referent

III

superior

3

M

C OMPARTIMENTUL

TEHNIC

INFORMATICA

Vacant

consilier

I

superior

3

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

Vacant

referent

III

debutant

M

C OMPARTIMENTUL INSTRUIRE, PREGĂTIRE PROFESIONALĂ

Vacant

consilier

I

superior

3

S

Vacant

consilier

I

principal

3

S

NR. TOTAL FUNCȚII PUBLICE

227

NR. TOTAL FUNCȚII PUBLICE DE CONDUCERE

12

NR. TOTAL FUNCȚII PUBLICE DE EXECUȚIE

215

NR. TOTAL FUNCȚII CONTRACTUALE DE CONDUCERE

0

NR. TOTAL FUNCȚII CONTRACTUALE DE EXECUȚIE

60

NR. TOTAL FUNCȚII ÎN INSTITUȚIE

287

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

S E C R E T A R

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Xxxxxx Xxxxx

R O M Â N I A JUDETUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

A v i z a t S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


H O T Ă R Â R E A nr._________

din ____________2009

privind modificarea Statului de funcții al Poliției Comunitare Arad, prin transformarea unor posturi (ocupate de cei care îndeplinesc condițiile de avansare) în treapta de salarizare imediat următoare, la împlinirea vechimii minime necesare

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

  • •  inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive cu nr.63822 din 06.11.2009;

  • •  raportul de specialitate nr. 8721 din 05.11.2009 al șefului Biroului Resurse Umane al Poliției Comunitare Arad;

  • •  Art. 3 lit. c) din Hotărârea de Guvern nr. 611 din 2008 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici;

  • •   Art. 63, art. 67 și art. 69 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188 din 1999, r2, privind Statutul funcționarilor publici;

  • •  Art. 33 alin. (1), (2), (3) și (4) din Ordonanța nr. 6 din 2007 - *actualizată* - privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum si creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările si completările aduse de RECTIFICAREA nr. 6 din 24 ianuarie 2007, LEGEA nr. 232 din 6 iulie 2007, ORDONANȚA nr. 9 din 30 ianuarie 2008, RECTIFICAREA nr. 9 din 30 ianuarie 2008, respectiv de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 41 din 2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009;

  • •  Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 111 din 31.03.2009 de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2009;

  • •  Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Municipal Arad;

În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. b) și al art. 45 din Legea nr. 215/ 2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art. 1 Se aprobă modificarea Statului de funcții al Poliției Comunitare Arad, prin transformarea unor posturi (ocupate de cei care îndeplinesc condițiile de avansare) în treapta de salarizare imediat următoare, la împlinirea vechimii minime necesare, astfel:

  • a) Transformarea unei funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional superior, treapta de salarizare 3, în funcția publică de execuție de referent, clasa III, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare;

  • b) Transformarea a 8 funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional principal, treapta de salarizare 3, în 8 funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare;

  • c) Transformarea a 12 funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional asistent, treapta de salarizare 3, în 12 funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare;

  • d) Transformarea unei funcții publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta de salarizare 3, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare;

  • e) Transformarea a 5 funcții publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta de salarizare 3, în 5 funcții publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare.

Art. 2 Statul de funcții și statul de personal ale Poliției Comunitare Arad sunt cuprinse în anexele 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta Hotărâre.

Art. 3 Prezenta Hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad și de Poliția Comunitară Arad și se va comunica celor interesați de Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE


S E C R E T A R

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Red./Dact./Xxxxxxx Xxxxxxx

Biroul Resurse Umane

Poliția Comunitară

STAT DE FUNCȚII NOIEMBRIE 2009

2


Nr. crt.

DENUMIREA

FUNCȚIEI

NIVEL STUDII

FUNCȚIA PUBLICĂ

NR.

POSTURI

CLASA

GRAD

Tr.

salarizare

A. FUNCȚII PUBLICE DE CONDUCERE

1

DIRECTOR

EXECUTIV

S

1

I

Superior

1

2

DIRECTOR

EXECUTIV

ADJUNCT

S

1

I

Superior

1

3

ȘEF SERVICIU

S

5

I

Superior

1

4

ȘEF BIROU

S

5

I

Superior

1

TOTAL

FUNCȚII PUBLICE DE CONDUCERE

12

B. FUNCȚII PUBLICE DE EXECUȚIE

1

CONSILIER

S

9

I

Superior

3

2

CONSILIER

S

5

I

Superior

2

3

CONSILIER

S

16

I

Principal

3

4

CONSILIER

S

2

I

Principal

2

5

CONSILIER

S

24

I

Asistent

3

6

CONSILIER

S

8

I

Asistent

2

7

CONSILIER

S

15

I

Debutant

-

8

CONSILIER

JURIDIC

S

1

I

Superior

2

9

CONSILIER

JURIDIC

S

1

I

Principal

2

10

REFERENT

M

26

III

Superior

2

11

REFERENT

M

18

III

Principal

2

12

REFERENT

M

57

III

Asistent

3

13

REFERENT

M

29

III

Asistent

2

14

REFERENT

M

4

III

Debutant

-

TOTAL

FUNCȚII PUBLICE   DE

EXECUȚIE

215

TOTAL

FUNCȚII PUBLICE DE CONDUCERE

12

TOTAL GENERAL

227

Nr. total posturi din care :


1 .Funcții publice


-de conducere


-de execuție

2. Personal contractual


-de conducere


-de execuție


-de deservire


227

12


215

60


60


Primăria Municipiului Arad

Nr.63822 din 06.11.2009

EXPUNERE DE MOTIVE

privind modificarea Statului de funcții al Poliției Comunitare Arad, prin transformarea unor posturi (ocupate de cei care îndeplinesc condițiile de avansare) în treapta de salarizare imediat următoare, la împlinirea vechimii minime necesare

Ing. Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad,

Având în vedere:

  • •  Necesitatea modificării Statului de funcții al Poliției Comunitare Arad, prin transformarea unor posturi (ocupate de cei care îndeplinesc condițiile de avansare) în treapta de salarizare imediat următoare, la împlinirea vechimii minime necesare;

  • •  Art. 3 lit. c) din Hotărârea de Guvern nr. 611 din 2008 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici;

  • •   Art. 63, art. 67 și art. 69 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188 din 1999, r2, privind Statutul funcționarilor publici;

  • •  Art. 33 alin. (1), (2), (3) și (4) din Ordonanța nr. 6 din 2007 - *actualizată* - privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum si creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările si completările aduse de RECTIFICAREA nr. 6 din 24 ianuarie 2007, LEGEA nr. 232 din 6 iulie 2007, ORDONANȚA nr. 9 din 30 ianuarie 2008, RECTIFICAREA nr. 9 din 30 ianuarie 2008, respectiv de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 41 din 2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009;

  • •  Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 111 din 31.03.2009 de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2009;

În temeiul prevederilor art. 45 alin. 6 din Legea nr. 215/ 2001, actualizată, privind Administrația Publică Locală,

P R O P U N

Avizarea favorabilă, de către Consiliul Local Municipal Arad, a prezentului proiect de hotărâre, având ca obiect modificarea Statului de funcții al Poliției Comunitare Arad, prin transformarea unor posturi (ocupate de cei care îndeplinesc condițiile de avansare) în treapta de salarizare imediat următoare, la împlinirea vechimii minime necesare;

PRIMAR

Ing. Gheorghe Falcă


CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

POLITIA COMUNITARĂ ARAD

______________________5__________________________________________________________________________________________________

Arad, Bulevardul Revoluției, nr. 74, Cod postai 310025                  ,        ,

Tel.: 0357-445937 Fax: 0357 445939   ’                  www.polcomarad.ro

Telefon dispecerat: 0257 - 939____________________________xxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxx

Biroul Resurse Umane


Aprob,

Director executiv
RAPORT DE SPECIALITATE

Nr. 8721 din 05.11.2009

privind modificarea Statului de funcții al Poliției Comunitare Arad, prin transformarea unor posturi (ocupate de cei care îndeplinesc condițiile de avansare) în treapta de salarizare imediat următoare, la împlinirea vechimii minime necesare

Având în vedere:

  • •   Referatul nr. 8720 din data 05.11.2009, cuprinzând propunerea șefului Biroului Resurse Umane, pentru avansarea în treapta de salarizare imediat următoare a unui număr de 27 funcționari publici, la împlinirea vechimii minime necesare;

  • •   Art. 3 lit. c) din Hotărârea de Guvern nr. 611 din 2008 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici;

  • •   Art. 63, art. 67 și art. 69 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188 din 1999, r2, privind Statutul funcționarilor publici;

  • •   Art. 33 alin. (1), (2), (3) și (4) din Ordonanța nr. 6 din 2007 - *actualizată* - privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum si creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările si completările aduse de RECTIFICAREA nr. 6 din 24 ianuarie 2007, LEGEA nr. 232 din 6 iulie 2007, ORDONANȚA nr. 9 din 30 ianuarie 2008, RECTIFICAREA nr. 9 din 30 ianuarie 2008, respectiv de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 41 din 2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009;

  • •   Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 111 din 31.03.2009 de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2009,

P R O P U N E M

(A) Aprobarea, prin Hotărâre a Consiliului Local al municipiului Arad, a modificării Statului de funcții al Poliției Comunitare Arad, prin transformarea unor posturi (ocupate de cei care îndeplinesc condițiile de avansare) în treapta de salarizare imediat următoare, la împlinirea vechimii minime necesare, astfel:

  • f)  Transformarea unei funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional superior, treapta de salarizare 3, în funcția publică de execuție de referent, clasa III, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare;

  • g)  Transformarea a 8 funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional principal, treapta de salarizare 3, în 8 funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare;

  • h)  Transformarea a 12 funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional asistent, treapta de salarizare 3, în 12 funcții publice de execuție de referent, clasa III, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare;

  • i)  Transformarea unei funcții publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta de salarizare 3, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare;

  • j)   Transformarea a 5 funcții publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta de salarizare 3, în 5 funcții publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare.

(B) Statul de funcții și statul de personal ale Poliției Comunitare Arad sunt cuprinse în anexele 1 și 2 la prezentul raport.

Șef Birou Resurse Umane

Xxxxxxx Xxxxxxx